. 10 10 06 Disertatie [621640]

0

C U P R I N S

PLAN DE IDEI ………………………….. ………………………….. ………………………….. ……………… 1
INTRODUCERE; prezentarea și justificarea temei ………………………….. …………………. 2
1. PROIECTAREA SPAȚIILOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT – aspecte și criterii
fundamentale
AMPLASAMENTUL și OCUPAREA TERENULUI ………………………….. ………………. 3
FUNCȚIUNILE ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………….. 4
DIMENSIONAREA UNITĂȚILOR ………………………….. ………………………….. ………….. 6
ALEGEREA FORMEI ÎN PLAN ………………………….. ………………………….. ……………… 9
2. AMBIANȚA SPAȚIULUI DESTINAT ÎNVĂȚĂMÂNT ULUI ………………………….. . 11
Elemente componente ale mediului ambient ………………………….. ………………………….. 12
3. CROMATICA în arhitectură și în spațiul educațional ………………………….. …….. 14
4. LUMINA în arhitectură și în spațiul educațional ………………………….. ………………….. 17
5. DEZVOLTAREA UMANĂ ÎN CADRUL ORAȘULUI ………………………….. …………. 18
6. PERSPECTIVE și CONCEPTE asupra VIITORULUI SPAȚIULUI
EDUCAȚIONAL ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………. 19
7. ȘCOALA DE ARTE a lui WALTER GROPIUS ………………………….. …………………… 23
Pedagogia formală a Bauhaus -ului ………………………….. ………………………….. ……….. 24
8. STUDII DE CAZ ………………………….. ………………………….. ………………………….. ………… 25
9. Concluzii ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………….. 28
Bibliografie ………………………….. ………………………….. ………………………….. …………………. 29

1

PLAN DE IDEI

În această lucrare îmi propun să realizez un studi u asupra spațiilor destinate
învățamântului superior. Scopul cercetării este de a crea o documentare la baza proiectului de
diplomă, oferind argumente pentru susținerea acestuia. Studiez aspecte le generale, abordând
principiile ce stau la baza acestora: c riterii de bază în proiectarea spațiilor de învățamânt și
crearea ambientului adecvat pentru acestea.
Începutul expune planul de idei și introducerea lucrării : se prezintă sub iectul studiat ,
metoda de abordare, obiectivele urmărite, importanța temei alese și o scurtă evocare a istoriei
universităților .
Capitolul 1 reprezintă un studiu a l demersului proi ectării spațiului de învățământ , o
abordare mai mult tehnică. În acest scop, a m evocat din principiile enunțate de C. Peștișanu în
lucrarea sa de doctorat, ”Criterii de bază în proiectarea clădirilor pentru învățământ ”.
În capitolul 2 urmăresc înțelegerea și definirea conceptului de ambianță arhitecturală :
crearea ambientului adecvat funcțiunii, tipologia, componentele acestuia, influența
elementului natura l asupra ambientului . Scopul este de a găsi modalități în care m -ar ajuta
aceste informații în proiectarea spațiului educațional universitar .
Capitolul 3 și 4 cercetez subiecte ce generează și influențează ambianța spațială , deci
esențiale pentru procesul proiectării : lumina și cromatica în arhitectură, elemente definitorii
ale proiectului, în vederea obținerii unui mediu ambient adecvat funcțiunii dorite: cea de
spațiu educațional.
Consider necesară și abordarea subiectului dezvoltării umane în cadrul orașului , pe
care îl prezint în capitolul 5, educația având un rol esențial în evoluția societății .
În capitolul 6 cercetez perspective asupra viitorului spațiului educațional . Abordez în
acest scop opinii și studii efectuate de experți în acest domeniu.
În capitolul 7, evoc metodologia didactică abordată de Walter Gropius, creatorul școlii
de artă și arhitectură Bauhaus , și fondatorul mișcării artistice Bauhaus și a stilului
internațional . Acest capitol reprezintă un studiu de caz asupra unui fenomen ce a produs un

2
impact p uternic în artă și arhitectură, pe care îl consider un exemplu de evoluție a instituției
educațional e.
Capitolul 8 prezintă studii de caz , inclusiv propunerea personala la proiectul de
diplomă și comentarii din punct de vedere al aspectelor studiate.
Concluziile sunt prezentate în capitolul 9 – reiau importanța subiectului, analizând
rezutatul din perspectiva demersului obiectiv propus inițial – analiză – rezultat.

INTRODUCERE. Prezentarea și justificarea temei

Prin acest studiu îmi propun să realizez o mai bună înțelegere a proiectării spațiilor
educaționale și a psihologiei de la baza conceperii acestora. În acest scop , abordez aspecte
legate de proiectarea unui cadru spațial adecvat funcțiunii educației, precum: istoricul
educației (o scurtă evocare ), demersul proiectării – oportunitățile și constrângerile
amplasamentului, alegerea formei în plan, crearea unui mediu ambiental adecvat. În finalul
lucrării voi prezenta câteva studii de caz, printre care proiectul propus pentru lucrarea de
diplomă.
Obiectivul e ste studiu l programului de învățământ in sprijinul elaborării proiectului de
diplomă. De asemenea, este o oportunitate de a acumula cunoștințe în vederea continuă rii
unui studiu aprofundat în această direcție ce poate contribui la baza știi nțifică a organ izării și
dezvoltării sistemului de învățământ.
Multiplicarea funcțiunilor cuprinse în clădirile existente sau nou construite, odată cu
multiplicarea și diversificarea activităților sociale, subliniază importanța ambientului, care
trebuie să satisfacă nece sitățile de confort ale utilizatorilor. Trebuie asigurată o bună
desfășurare a activităților de lucru, învățământ sau recreere pentru maximizarea capacităților
de muncă a le omului , precum și satisfacerea condițiilor minimale de confort climatic și fizic.
Funcțiunile cup rinse într -o clădire de învățământ superior variază în funcție de
program. Clasificarea ansamblurilor de învățământ se poate face după mai multe criterii,
precum : durata stud iilor (gradul de calificare), profil ( tehnic / umanist / artistic etc),
amplasare , criterii arhitecturale (bazate pe elemente ca spațiul, volumetria, funcțiunea,
lumina) și altele.

3
Complexitatea proiectă rii și respectarea cerințelor funcționale ale acestor spații
necesită o colaborare eficientă între arhitect și toți cei în le gătură cu proiectul (cadre didactice,
personal administrativ, studenți) . Fiecare utilizator are nevoi și cerințe individuale , ce trebuie
combinate într -un singur proiect satisfăcător .
Spațiul pentru învățământ superior este centru de interers la nivelul întregului oraș ce
poate câștiga importanță deosebită în timp, dobândind influență asupra unor teritorii mai mari,
cuprinzând mai multe orașe. Acest fapt face ca tema studiată să fie mai complexă decât în
cazul celorlalte tipuri de instituții de învățământ.
Fenomenul educațional este un proces important al societății, în dezvoltare , din istorie,
până în ziua de azi. În timpul r enașterii, odat ă cu diversificarea me șteșugurilor si cre șterea
produc ției, educația se orientează spre metoda de învățământ profesor – grup de studenți, de
aici necesitatea unui spa țiu func țional adecvat. Primele spa ții de acest fel au fost in cur țile
interioare ale edificiilor de cult, mănăstirilor sau universităților. Acest mediu privat denotă
tendința de interiorizare și izolare față de exterior.
Cercetarea spațiului cosmic și avans area necontenit ă a tehnologiei dovedesc prezența
aceleiași dorinț ă de a cerceta , specific umană, ce i-a îndemnat cu 35 000 de ani în urmă pe
strămoșii noștri să pict eze lumea pe pereții peșterilor . Etimologia cuvântului filozofie denotă
motivația oamenilor de continua această misiune a cercetării și cunoașterii : în limba greacă
antică, filos = iubire și sofia = înțelepciune.1
Metodele și spațiile utilizate pentru desfășurarea pro cesului educațional au variat de -a
lungul istoriei. Aristotel obișnuia să poarte di scuții filosofice cu discipolii săi în timpul unor
plimbări în spații deschise, în mediu l natural . În prezent, marile campusuri universitare
americane s -au dezvol tat precum niște mici așezări urbane, izolate și depărtate de oraș ,
înglobând din funcțiunile necesare acestuia . Aceleași puncte centrale de interes rămân
valabile în toate cazurile : promovarea cunoașterii și încurajarea cercetării.
Prestanța unei facultă ți sau nivelul de influență este dat de vechimea facultății, dar și
de realizările practice ale absolvenților. Astfel, printre univeritățile de prestanță la nivel
mondial, regăsim adevărate monumente istorice, precum: Universitatea din Bologna (1088 –
Italia), Universitatea Oxford (1096 -1167 – Anglia), Universitatea Cambridge (1209 – Anglia),
Universitatea din Salamanca (1134 – Spania ).

1 Eleanor Curtis – University builders – Anglia, 2001

4

1. PROIE CTAREA SPAȚIILOR PENTRU ÎNVĂȚĂMÂNT
Aspecte și criterii fundamentale
În acest capitol studiez asp ecte fundamentale legate de proiectarea arhitecturală a
spațiilor pentru învățământul superior. Studiul face referință la aspectele enunțate în lucrarea
de doctorat a lui C. Peștișanu, ”Criterii de bază în proiectarea clădirilor pentru
învățământ”2.
3.1. AMPLASAMENTUL și OCUPAREA TERENULUI
Alegerea amplasamentului : sunt definite trei tipuri de amplasamente pentru spațiile de
învățământ superior, în funcție de relația acestora cu orașul:
A. În interiorul orașului . Acest tip d e amplasament oferă avantaje pre cum: d imensiuni
reduse ale unității de învățământ, deci deplasări mai mici; legarea la u tilitățile publice ale
orașului; studenții dispun de facilitățile și viața culturală a orașului. Dezavantajele ar putea
consta în: condițio nare a formei arhitecturale; eventuale aglomerări; necesitatea impunerii
unor condiții de izolare față de agitația urbană.
B. În imediata apropiere a orașului : oferă aceleași avantaje ca și la amplasare în interirorul
orașului și în plus, degajare a spațiilor și o mai mare libertate a expresiei arhitectural e.
C. În afara zonei construite a orașelor : campusul universitar. Avantaje: premite o bună
organizare funcțională și dezvoltări ulterioare; recreere adecvată, în legătură cu natura.
Dezavantaje: izolarea studenților și a cadrelor didactice de viața urbană ; necesită investiții de
amploare pentru efctuarea de operațiuni utilitare și dotarea cu funcțiuni necesare (cazări,
dotări culturale, sportive, comerciale).
Gradul de ocupare al terenului: este influențat de eventuale construcții existente pe
teren, de v ecinătate și de dispunerea spațiilor naturale de recreere. Se prevede și o eventuală
dezvoltare ulterioară.

2 Peștișanu C. – Criterii de bază cu privire l a proiectarea și dimensionarea unităților de învățământ
superior , București, 1971

5
În ceea ce privește soluția abordată pentru proiectul de diplomă, consider adecvat tipul
de amplasament la marginea orașului, în interiorul aces tuia, pe teren liber. Pe lângă prezența
existelor condiționări precum raportarea la vecinătăți și respectarea regulament ului urbanistic ,
există oportunitatea unei mai mari libert ăți de alegere și exprimare a limbajului arhitectural și
posibilitatea creări i unui ambient propice mediului educațional .

3.2. FUNCȚIUNILE
3.2.1. Noțiuni și aspecte legate de planul genera l al ansamblului
Dispunere a clădiri lor: soluția depinde de dimensiunea terenului și distribuirea acestuia .
Dacă dimensiunea terenului permite, se recomandă gruparea pe funcțiuni, după modelul :
activități didactic e + cazare studenți/profesori/personal + activități sportive/recreaționa le +
utilități tehnice (centrale, ateliere de întreținere -reparații). Între cazare și învățământ se pot
amplasa spații pentru comerț și cultură .
Regim de înălțime –se recomandă o înă lțime joasă pentru unitățile de învățământ, 2 -5
niveluri. Este influențat și de transportul și instalarea funcțiunilor grele, precum laboratoarele
și amfiteatrele (se dispun în clădiri / corpuri joase, 1 -2 niveluri ), vecinătăți și în principal, de
buna des fășurare a a ctivității de învățământ.
Clădirile universitare înalte prezint ă avantajul de ocupare redusă a terenului, dar
multiple dezavantaje fac aces t model ineficient.
Circulația în cadrul ansamblului – facilitează legătura cu mijloacele de transport și
arterele principale de circulație ale orașului. Accesul auto se separă de cel pietonal. Circulația
pietonală, interioară ansamblului, unește funcțiunile conținute: învățământ , cazare , recreere ,
alimentație. Parcajele și accesul carosabil nu incomodează prin zgomot sau prezență proce sul
de învățământ . Se recomandă separa re între cadre didactice și studenți.

3.2.2. Sisteme pentru organizarea și rezolvarea funcțiunilor ansamblului
Funcțional , spațiul de învățământ superior se împarte în: catedr e, facult ăți și
colaborări între catedre și facultăți. C. Peștișanu enumeră soluții de grupare a funcțiunilor:

6
a) Sistemul pavilionar – grupar e de funcțiuni pe catedre (exemple în Germania și Anglia) și
pe facultăți (s istem des utilizat, exemplu: cl ădiri funcționale independent din cadrul
Universității București)

b) Sistemul monobloc – grupare funcțiuni pe catedre într -un singur bloc și separare a
facultăților pe nivele sau co rpuri de clădire (exemplu: Universitatea București, A.S.E.
București ).
Ca avantaje, circulațiile sunt reduse, acoperite, este posibilă centralizarea funcțiunilor
de destinație comună, suprafața construită ocupată mică.
Este de menționat faptul că acest sistem este recomandat universităților de dimensiuni
reduse / cu număr mic de studenți, pentru a se evita aglomerările și fluxurile mari de
circulație.

c) Sistemul pe profiluri – grupare pe facultăți sau catedre într -un ansamblu de clădiri legate
organic între ele, din punct de vedere funcțional.
Această combinație preia avantajele de la sistemul monobloc și pavilionar,
recomandabil pentru un număr mare de studenți și în cazul mul tor catedre înrudite între
ele. Exemplu: I nstitutu l Politehnic București – funcțiunile importante sunt centralizate ,
tratare a diferită în funcție de profil.
Având în vedere dimensiunile reduse, optez pentru gruparea funcțiunilor după
modelul monobloc în cadrul proiectului de diplomă. A menajare a exterioară peisageră
facilitează circulați a și creează legătură cu natura, profitând de amplasarea parcelei în
cadrul parcului.

3.2.3. Soluții de grupare a funcțiunilor: se respectă următoarele principii de bază:
a) menținerea unitatății catedrei și facultății, pe cât posibil, pentru buna
desfășurare a procesului de învățământ;
b) amplasarea în clădiri / corpuri separate a funcțiunilor cu flux mare de studenți: amfiteatre,
săli de desen / proiectare – pentru a nu interf era cu procesul de cercetare în laboratoare
sau cabinete. Pentru un flux mare de studenți trebuie prevăzută dejagajarea spațiului
pentru circulație și așteptare, raportat la numărul de studenți.

7
Funcțiunile care necesită instalații, utilaje grele sau pres upun procese tehnologice
nocive (precum siderurgia) se dispun separat .
În unele facultăți precum Universitatea Politehnică București, pentru anii teoretici
I,II, s -au prevăzut corpuri separate, cu săli de curs, laboratoare, amfiteatre.
c) Amplasarea la parter și etajele inferioare a funcțiunilor cu flux mare de studenți. Se
reduce circuația pe verticală , se întâlnește adesea în clădirile monobloc . Exemplu: A.S.E.
București: etajele 1 -4 conțin săli de curs, laboratoare, seminarii, iar la etajele 4 -6 sunt
spații le de lucru și cercetare pentru cadrele didactice.
d) Gruparea pe verticală , în aceeași clădire, a funcțiunilor dependente de importante
instalații (apă, gaze, energie, ventilație ).
e) Efiența cooperării între funcțiuni , de exemplu gruparea laboratoarelor tuturo r facul tăților
în același corp permite modularea spațiilor , centralizarea instalațiilor, eficiență
structurală , etc.
f) Tratarea uniformă a funcțiunilor spațiilor ce se repetă , precum sălile de curs, seminar,
desen, cabinete etc. Oferă avantaje precum ușurare a calculelor de rezistență, modularea
mobilierului, instalațiilor etc.
g) Asigurarea condițiilor adecvate de lucru spațiilor de cercetare . Acestea trebuie amplasate
în afara circulației intense a studenților, soluția optimă ar fi pe paliere sau în corpuri
separate. Laboratoarele de cercetare se recomandă a fi legate de laboratoarele studenților,
deasupra acestora.
h) Accesul la documentație (biblioteci) . Spațiile pentru cercetare științifică în centrele de
învățământ este în continuă extindere și dezvoltare , odat ă cu creșterea volumui de
cunoștințe acumulate în timp . Tipuri de organizare a bibliotecii :
Sistemul clasic : bibliotecă centrală, fondul științific de cărți și cursuri pentru
studenți și profesori în aceeași încăpere. Avantaj: organizare ușoară, toate secț iunile în
același loc. Dezavantaj: creează aglomerări în anumite momente.
Organizarea bibliotecilor pe facultăți sau pe catedre – cer localuri, corpuri
speciale. Avanta j: apropiere de locul de studiu . Dezavantaj: mai greu accesibil
utilizatorilor externi , fondul fiind dispersat .

i) Spații general administrative: rectorat, decanat, sectetariat, catedre etc. Servesc la
organizarea și funcționare a procesul de învățământ. Necesită degajare a spațiilor, evitarea
aglomerărilor și deplasărilor mari. Astfel, se impune o amplasare convenabilă a acestora:

8
– Spațiile de lucru cu studenții: secretariat, social, contabil etc. – la parter, în legătură cu un
spațiu de recreere și așteptare (hol);
– Accesul studenți lor în decanate se face prin filtre de secretariate;
– Se faciliteaz ă circulația între cadre didactice – catedre – decanate;
– Pot fi dispuse vestiare la punctele de acces în clădiri, la accesul în biblioteci, laboratoare
speciale, amfiteatre etc;
– Amplasarea bufetului: dispune de acces comod și servire rapidă . Nu e recomanda tă
amplasarea centrală deoarece acesta cere spații de dega jare mari și creează aglomerări;
amplasarea optimă este legată de spațiul de recreere / hol.

j) Săli și terenuri de sport: activitățile sportive fac parte din procesul instructiv -educativ al
studențil or. Soluția optimă este construirea unui complex de sală și terenuri de sport ce
leagă ansamblul universitar și cadrul natural .

3.3. DIMENSIONAREA UNITĂȚILOR
Dimensionarea depinde de dezvoltarea generală a ramurei respective de învățământ,
repartizar ea unităților la nivel de țară, disponibilitatea cadrelor didactice, recrutarea
studenților, locurile de muncă disponibile, baze materiale etc. C.Peștișanu, în lucrarea sa de
doctorat, descrie etapele necesare dimensi onării unităților de învățământ. În fi ecare etapă se
are în vedere:
– plan de învățământ: număr de ore de curs / seminar / laborator;
– număr de studenți și împărțirea pe formații de studiu : grupe, specializări, an de studiu etc.;
– metodologie și pedagogie generală: durată și desfășurare studii și examene;
– programul zilnic de funcționare al facultății;
În majoritatea țărilor, programul este in medie, 6 -7 ore pe zi. Acest program permite
desfășurarea activităților postuniversitare, culturale, sportive, cercetări ale doctoranzilor și
cadrelor didactic e.
Raportul între numărul real de studenți și numărul de locuri preăzute prin proiectare, în
general, la universitățile cu frecvență obligatorie, acest factor este de 80 -90%.3

3 C.Peștișanu a dezvoltat o formulă a afla raportul între numărul real de studenți și numărul de locuri preăzute
prin proiectare. La universitățile cu frecvență obligatorie, de regulă, acest factor este de 80 -90%.

9
Respectarea și corelarea principiilor duce la dimensionare a și stabilirea adecva tă a spațiilor :
1. Stabilirea tipurilor și numărului de funcțiuni necesar
a) Funțiuni de bază pentru procesul de învățământ : săli de curs, seminarii, amfiteatre ,
laboratoare , anexe ale spațiului de învățământ (cabinete, depozite, vestiare, bufete ,
grupuri sanit are);
Săli de preparare, pentru pregătirea materialului didactic, sunt amplasate lângă
amfiteatre, laboratoare, săli cu capacități mari. Depozitele, lângă săli de desen, proiectare.
Vestiare, bufete, grupuri sanitare – în spațiul de recree re, cu degajare a spațiului
și, eventual, separare între studenți, cadre didactice, personal.

b) Funțiuni ajutătoare procesului de învățământ: biblioteci, aule;
Bibliotecile – grupate în 3 trepte – centrală, pe facultate, pe catedre. Funcțiuni
cuprinse: depozit de cărți, să li de lectură (separat studenți/cadre), birou administrativ,
vestiar, grup sanitar.
Aule: pentru conferințe, prelegeri, festivități. Mai mari ca amfiteatrele, cuprind săli
anexe de pregătire, recepție, grup sanitar, vestiar. De obicei există o singură aul ă pe
unitate de învățământ.

c) Spații tehnic -administrative: spații pentru personal administrativ, spații tehnice;
– rectorat – cabinete, săli consiliu;
– decanate – cabinete, săli consiliu;
– secretariate pentru studenți , pe facultate sau unificate și pentru cond ucere (rectorate,
decanate etc.);
– spații personal administrativ pentru contabilitate, social, personal tehnic, ale
organizațiilor studențești etc;

d) Spații pentru cadre didactice: cabinete, cancelarii, sedii -catedre; trebuie să asigure spaiu
de lucru și cerc etare pentru cadre didactice – cancelariile, cabine de lucru, consult
individual cu studenții, laboratoare de cercetare;

10

2. Dimensionarea fiecărui tip de funcțiune : se face respectând o suprafață minimă pe
student, aceasta depinzând de anumiți factori, prec um: forma în plan a funcțiunii,
mobilierul, asigurarea comfortabilă a circulației, vizibilitate, instalații. Tot bazat pe
studiile făcute de C. Peștișanu, prezint suprafețele minime recomandate de acesta:
a) Funțiuni de bază pentru procesul de învățământ superior
– săli de curs – 1,2 mp/student;
– săli de seminarii – 1,5 mp/student;
– amfiteatru – 1,1 mp/student;
– săli de desen – 3,5 mp/student;
– săli de proiectare (cu planșete) – 4 mp/student;
– laboratoare – 6 mp/student, profil tehnic și 1,5 mp/student, profil teoret ic;
– vestiare colective – 0,15 mp/student;
b) Funțiuni ajutătoare procesului de învățământ:
– biblioteci – 2 mp/student și 3 mp/cadru didactic;
– aule (peste 500 locuri) – 0,9 mp/student;
c) Spații tehnic -administrative: 4-6 mp/loc de muncă;

Dimensionarea bibliote cilor: este influențată de – număr studenți, profil (tehnic –
studiu predominant în laboratoare, umanistic – biblioteci), număr exemplare și publicații
existente. Din studiile sale, C.Peștișanu recomandă următoarele valori:
– sălile de lectură să se dimens ioneze pentru 10 -15% din numărul total al
studenților/cadrelor didactice;
– suprafața utilă în sala de lectură este 2 mp/student, 3 mp/cadru didactic;
– depozitarea cărților – este considerat suficient 120 volume / student (în mod uzual,
pentru înălțimea de 4,4m, rezultă 350 volume/mp de rafturi);
d) Spații pentru cadre didactice: cabinete, cancelarii, sedii -catedre:
– cabinete, cancelarii și sedii catedre – 6 mp/cadru didactic;
– sală de ședințe la nivelul catedrei trebuie dimensionată pentru 15 -20 de persoane;
Este necesar un studiu consecvent în această etapă. Spațiile obținute trebuie modelate,
organizate, corelate pentru ocuparea eficient ă a spațiilor. Astfel, se pot comasa funcțiuni

11
(de exemplu, laboratoare), pentru evitarea paralelismelor și pentru asigura rea utilizării
zilnice cât mai eficientă a spațiilor.
La acest studiu se recomandă participarea cadrelor didactice care vor folosi funcțiunile
prevăzute în proiect și se are în vedere numărul de studenți, desfășurarea cursului și
echipamentele necesare.

3.4. ALEGEREA FORMEI ÎN PLAN
3.4.1. Forma în plan a clădirii
Depinde de tipul de funcțiuni conținute și amplasarea acestora. Factori decisivi pentru
forma în plan:
– natura procesului de învățământ obligă amplasarea anumitor funcțiuni la anumite
niveluri. D e exemplu, laboratoarele ce presupun manipularea de utilaje grele trebuie amplasate
direct pe teren, în legătură cu circulația;
– alegerea sistemului de ventilare si iluminare este un alt factor important – necesitatea
luminii naturale din partea stangă cond iționează forma în plan;
– organizarea funcțiunilor pe verticală și orizontală, cât și legăturile (circulația) între
acestea;
– circulația interioară și spațiile de recreere, dimensionate după numărul de studenți;
– orientare amplasării funcțiunilor după punctel e cardinale;
Formele generale utilizate sunt definite de C.Peștișanu, prin sisteme planimetrice. Voi
prezenta avantajele și dezavantajele acestora.
a. Sistemul liniar: cu dublu tract sau simplu tract. Avantaje:
– funcțiunile se pot lega organic între ele pe v erticală și pe orizonală, iar gruparea pe catedre și
facultăți este facilă;
– permite centralizarea pe verticală a instalațiilor și a funcțiunilor cu instalații speciale,
laboratoarelor ;
– permite dezvoltări ulterioare relativ ușoare;
Dezavantaje:

12
– necesită un front lung, de dimensiuni mari, mai dificil de amplasat în zonele construite
ale orașelor;
– în cazul cu dublu tract, necesită coridoare lungi dificil de iluminat natural și ventilat;
– funcțiunile de dimensiuni mari sunt mai dificil de integrat în corpul clăd irii;

Exemple: corpul nou al ASE București, universitatea din Lyon – Franța, universitatea din
Rotterdam – Olanda;

b. Sistemul în pieptene – dispunerea unei bare principale cu coridor lateral sau central, și a
unor corpuri secundare perpendiculare, ale căro r circulații se leagă cu bara principală la toate sau
anumite niveluri.

Avantaje:
– ocupare mai bună a terenului;
– permite gruparea funcțiunilor pe verticală și orizontală și, în același timp, separarea totală între
acestea;
– permite centralizarea func țiunilor;
– permite separarea unor funcțiuni ce impun condiții speciale de lucru sau de gabarit;
– permite dezvoltări ulterioare ușoare, a corpului principal sau celor secundare;
Dezavantaje: coridoare lungi, dificil de iluminat, ventilat, tratare arhitectural ă deosebită,
orientare necorespunzătoare pentru unele funcțiuni.
Exemple: Institutul Agronomic, București; universitatea din Caen, Franța;

c. Sistemul incinte închise sau deschise – închiderea pe toate laturile sau numai parțială a
unor spații libere, l imitate cu corpuri de clădiri de formă liniară.

Avantaje:
– frontul construit redus, ce duce la o mai bună utilizare a terenului;
– permite separarea și gruparea liberă a funcțiunilor, pe verticală și pe orizontală;
– permite centralizarea economică instalații lor pe diverse grupe de funcțiuni;
– permite tratare arhitecturală interesantă, profitând de toate fațadele;

13
Dezavantaje: dezvoltări ulterioare dificile; dimensionarea și așezarea în plan trebuie
făcute adecvat pentru a permite iluminarea prin curtea interi oară.
Exemple: Universitatea Politehnică din București, Facultatea de medicină
veterinară, Cluj.

Observație: în cazul unităților mari de învățământ, aceste sisteme sunt folosite combinat
în ansambluri și subansambluri, astfel profitând de avantajele mai multor tipuri, completându -se
reciproc.
Pentru soluția proiectului de diplomă aleg o îmbinare între forma liniară și incintă
deschisă, frontul clădirii bordează terenul pe două laturi, separând ansamblul de spațiul urban
și deschizându -l către parc, pe c elelalte două laturi.

3.4.2 Forma în plan a funcțiunilor unei unități de învățământ superior: depinde de destinația
funcțiunii respective.
a) Forma în plan a sălilor de curs și amfiteatrelor . Trebuie avute în vedere respectarea unor
condiții precum: ilumin atul natural și artificial, unghiuri favorabile vizibilității, mobilarea,
respectarea normativelor de igienă, circulații eficiente pentru studenți și profesori (eventual,
accese separate pentru aceștia), legătură directă cu spațiile de recreere și preparar e. Respectând
aceste principii și depinzând de capacități, se recomandă forme pătrate, semicirculare,
trapezoidale, dreptunghiulare. Este recomandat ca accesul studenților să se facă pe latura opusă
catedrei, sau în dreptul spațiului dintre catedră și bănc i, care este lăsat liber pentru o bună
vizibilitate.
Se recomană pentru săli și pentru amfiteatre luminarea și ventilarea naturală, completate cu
sisteme de condiționare artificială. Pentru sălile cu o capacitate de mai mult de 100 de locuri se
recomandă d ispunerea locurilor în pantă pentru vizibilitate mai bună. Amfiteatrele trebuie
prevăzute cu o cameră de preparare accesibilă din apropierea catedrei.
b) Forma în plan a sălilor de seminar : având în vedere numărul redus cuprins de o grupă de
studenți, este su ficientă ventilarea naturală prin ferestre și prevedrea luminii naturale din partea
stângă. De asemenea, accesul și evacuarea sălii trebuie să se poată face eficient și rapid. Formele
recomandate sunt patrate și dreptunghiulare.

14
c) Forma în plan a sălilor de desen și proiectare : pentru acestea, primează așezarea
planșetelor și iluminatul natural, care se recomandă să se fie dinspre două laturi. Circulația este
importantă în acest caz, și în timpul lucrului. Forme recomandate: patrate și dreptunghiulare.
d) Forma în plan a laboratoarelor : depind de utilizare și destinație. Există laboratoare
generale, cu formă adecvată patrată sau dreptunghiulară și laboratoare speciale, care impun
condiții de supradimensionare sau supraîncărcare, utilaje grele, cu forme în plan s pecifice pentru
a satisface desfășurarea procesului educațional.
e) Spațiile de cercetare pentru cadre didactice : la fel ca laboratoarele studenților, depind de
destinație și număr de utilizatori.
f) Spațiile pentru celelalte funcțiuni ajutătoare procesului de î nvățământ , administrative ,
tehnice ș.a.: forma utilizată în mod curent, pătrat sau dreptunghi, cu asigurarea iluminării și
ventilării naturale ; secretariatele trebuie prevăzute cu ghișee pentru studenți, adiacente holului;
spațiile tehnice determinate de g abaritele instalațiilor conținute; atelierele tehnice/ de întreținere,
în funcție de procesul căruia le sunt destinate.
Consider necesară o rigoare a amplasării funcțiunilor, care să țină cont și de soluționarea
eficientă structural, economic, dar și de es tetica obținută. De aceea, în propunerea de diplomă,
dispunerea funcțiunilor ce se repetă (săli de curs) se face prin suprapunere pe verticală, pe
tramă regulată . Funcțiunile ce nu necesită forme rectangulare și regularitate, precum spațiile
administrative și cabinetele profesorilor pot fi organizate în vederea creării compoziției
volumetrice .

15

2. AMBIANȚA SPAȚIULUI DESTINAT ÎNVĂȚĂMÂNT ULUI

”Arhitectura este o artă ambientală deoarece nu creează doar clădici, ci și un cadru de viață
fizic și spiritual conce put din relații spațiale. Ambianța arhitecturală va fi deci o artă spațială,
aparent imaterială, dar metamorfozabilă, mai valoroasă uneori ca arta volumetriei.” (Arhitectura
ambientului – Cosma Lurov). Este singura artă care poate sugera anumite gesturi: deschidere,
introvertire, direcționare a mersului, privirii, atenției etc.
Importanța ambianței spațiului
Ambientul arhitectural se poate defini ca un mediu artificial creat în jurul sau
interiorul unui obiect construit. Proiectat de arhitect, acest med iu este mai complex decât
anvelopanta clădirii, deoarece trebuie să se supună nevoilor fizice și psihice, individuale ale
protagoniștilor implicați .
Doar obiectele solide, componente ambientale, pot fi reprezentate pe proiect. Relațiile
interumane , mișcare a, lumina diurnă , cadrul natural etc. sunt componente ale ambianței
arhitecturale care nu pot fi exprimate astfel. Ele vor deveni fenomene, scopuri, premise de confort și
estetică, întrebări la care trebuie să răspundă arhitectul. Ambianța este reprezentat ă de tot ceea ce ne
înconjoară , elemente fizice, fixe, cât și fenomene, elemente efemere, ce infuențează elementele fixe
și crează stări. Mediul în care se află la un momentdat utilizatorul este format din elemente naturale
și metamorfozabile, uneori greu de sugerat sau reprezentat. 4
Proiectarea spațiului ambiental
Ambianța este un aspect de importanță majoră , de care trebuie ținut cont în toate etapele
proiectării de arhitectură . De asemenea, condiționează amplasarea și alegerea formei obiectului de
arhitectură.
Necesitatea a împins anumite populații să -și construiască mediul ambient adecvat. În mediile
extreme, precum în țările arabe, unde s -au folosit metode precum ventilarea aerului la nivelul
superior, umbrirea, selecția de materiale adecvate pentru a se asigura un nivel adecvat de confort
termic.

4 Jurov, Cosma – Arhitectura abmientului – București, 2006

16
Din punct de vedere prsihologic, ambianța se manifestă ca reacție emoțională la anumiți
stimuli. Un exemplu regăsim la spații de cult : în catedrale se relevă elementele fizice prin stimuli
vizuali, auditivi , olfactiv, ce pot influența reacțiile, emoțiile. Printre m etodele folosite , regăsim:
supradimensionarea, filtrarea luminii naturale , dispunerea repetată de colonade, fresce
impresionante etc.
Evenimente temporare precum carnavalul sau expozițiile reprezi ntă tot o artă
ambientală, efemeră, deoarece creează un ambient pentru o perioadă limitată de timp.
Preocuparea pentru modificarea medi ului înconjurător a fost dintotdeauna o activitate a
omului și este un proces important al vieții sale. În operele ficti ve se preconizează locuințele
viitorului ca mașinării superautomatizate, ce se mulează după nevoile și dorințele utilizatorului.
Ambientul, element ce influ ențează emoțional utilizatorii, format din obiecte și fenomene,
reprezintă tot ce ne înconjoară și i nfluențează percepția unui spațiu. Este un aspect important de
care depinde calitatea spațiului, și trebuie avut în vedere pe tot parcusul proiectării. Enumăr în
continuare elemente componente relevante , generatoare ale mediului ambient.5

Componente ambi entale și caracteristicile acestora :
1. Omul – creează cerințele ambientale, existențiale. În funcție de ipostaze le sociale ale
persoanelor, acestea utilizează și personalizează ambianța.
Omul este componenta cea mai importantă a ambianței spațiului. El creea ză ambianța ș
legăturile între componentele acesteia și obiecte, între spațiile exterioare și interioare.
Generează scara la care se raportează toate construcțiile și componentele spațiale care satisfac
nevoile psihologie și fiziologice ale acestuia. Omul personalizează mediul și spațiile prin
diverse procese care îl caracterizează comportamental, intelectual, cultural etc.
2. Mediul – definiție din dex: t otalitatea condițiilor (relief, climă, sol etc.) în care trăiesc
organismele . Societatea, lumea în mijlocu l căreia trăiește cineva; ambianță.
Poate fi natural, sociocultural, artificial. Presupune comfortul termic, acustic, atmosferic.

5 Elementele sunt enunțate în cartea lui Cosma Jurov, „ Arhitectura ambientului ”.

17
În arhitectură, omul este organismul de referință, este produs al mediului natural, fizic, social,
dar și formator al mediul ui, acționând asupra naturii și societății urbane/rurale din care face
parte.
3. Spațiul arhitec tural , cuprinde componente tectonice și de finisaj , mobilarea / mobilierul,
echipamentele . Crează stări, diferențiază, ierarhizează elemente, ghidează.
4. Decorul amb iental – crează tematici, accesorizează, crește sau diminuează efecte și senzații .
5. Fundalurile ambientale – pot pune în valoare anumite elemente, creând senzații și emoții.
6. Lumina din ambianță – are scopul de a crea confort optic sau diferite stări.
7. Psihol ogia culorilor – percepția culorii rezultă în efecte psihologice resimțite de utilizatori.

Consider potrivită descrierea făcută de către arhitectul Peter Zumthor , în cartea
”Athmospheres ”, a elementelor aparținând mediului ambient și a modului în care ace stea
influențează calitatea spațiului
”Un schimb continuu între arhitectură și mediul înconjurător și senzația de echilibru se
resimte când privești operele lui Zumthor. Acestea se datoreaz ă competenței de a <<citi>>
situl.” (Brigitte Labs -Ehlert, 2005).
Zumthor face trimitere la perceția biologică, emoțională a omului, acea primă senzație/
prim sentiment resimțit când intri într -o încăpere pentru prima dată, senzație ce ține de
percepția interioar ă emoțională, reflex senzorial, comparat cu emoția simțită de la primele
note din muzica bună, impresionantă. Calități precum cla ritatea melodică, ritmică, armonia,
simplitatea și sinceritatea presupun un volum mare de muncă și sunt elemente muzicale ce se
regăsesc și în arhitectură.
Peter Zumthor descrie ”atmo sfera” ca fiind toate elementele ambientale existente la un
momentdat : sunetele conversațiilor, pașilor, lipsa sunetelor de mașin i, temperatura plăcută,
compoziția armonioasă a spațiului prin prezența elementelor arhitecturale: statuia , biseric a și
piațeta , texturile și formele frumoase, ce se doresc cercetate. De asemenea, sentimentele și
starea de spirit personală influențează percepția , după cum spunea Platon , ”frumusețea există
în ochii privitorului” . Felul în care creem atmosfera și mediul ambiant ține de sensibilitățile și
gusturile personale ale fiecărui om, sensibile și foarte personale.

18

Printre elementele ce constituie ambianța unui spațiu , Zumthor enumeră:
1. Materialele – trebuie selectate cu grijă. Două materiale pot fi prea îndepărtate unul de
celălalt pentru a reacționa dpdv al percepției sau pot fi prea apropiate, cu același efect.
2. Sunetul – într-o lume care devine din ce în ce mai zgomotoasă, clădirile care oferă un
refugiu în liniște capătă mare valoare.
3. Temperatura – deși fizică, i nfluenț ează la nivel psihic percepția și crează senzații.
4. Posesiile oamenilor – când intri într -o încăpere locuită, vezi lucruri, posesii ale
oamenilor. Uneori acestea, împreună, creează armonie, o relație personală, senzația de
apartenență a locuitorului la spa țiu.
5. Circulația sugerată – circulația nu trebuie impusă, mai bine este să se dea libertatea de
alegere omului, doar sugerându -se direcționarea prin mici detalii, precum lumina ce
sugerează continuarea traseului după colț .
6. Tranziția interior -exterior – arhitectura e ca si cum ai lua o parte din univers sa il
construiesti intr -o cutie. Tensiunea creată de această tranziție poate fi clara sau poate fi
sugerata, ca o trecere efemera, imperceptibila . O cladirea amplasată pe o stradă poate
sugera integrare armoni oasă, suficiență sau se poate impune, exacerbându -și prezența
față de vecinătăți .
7. Dimensiunea intimității – diferența de percepție: ușa sub țire este mai primitoare ca o
ușă groasă, greoaie. Portalul oferă un efect de măreție la trecerea prin acesta.
8. Lumina – prezentă meru și banal percepută, este ceva peste limita in țelegerii umane.
Umbrele aruncate la răsărit poate trimite c ătre o experien ță spiritual ă, o entitate mai
presus de om și înțelegerea umană .

19

3. CROMATICA în arhitectură și în spațiul educațional

Acest aspect al arhitecturii trebuie studiat concomitent cu celelalte componente ale
proiectului, pentru a se satisface cond țiiile materiale si spirituale de comfort ale mediului de
muncă, educa ție și în general, ale vietii de zi cu zi.
Trebuie acordată ate nție detaliilor, astfel încât o cromatic ă bună evită exagerările și
echilibrează eventualele striden țe viziale ale str ăzii, aducând sentimentul de pace si ordine in
tensiunea cresc ândă a societății de azi.
Un mod prin care se pot ob ține efecte cromatice ad ecvate este prin punerea în valoare
a texturilor proprii ale materialelor : metal, lemn, sticl ă (reflectant ă sau nu), piatr ă natural ă,
artificial ă si multe altele. Trebuie ca efectele create s ă creeze o integrare armonioas ă, natural ă,
a culorii în volum, ev itându-se efectul de "vopsire" adaugat ă pe o suprafa ță.
Elementul natural joacă un rol important în acest capitol: lumina ce creeaz ă umbre și
natura vegetal ă, ce calmeaz ă și ofer ă relaxare, oglinda apei ce reflectă formele și lumina –
toate afecteaz ă stare a emoțională , cu poten țialul de a crea senzații de lini ște și revigorare.
Ideal ar fi ca artistul grafic s ă facă parte de la bun început din echipa proiect ării de și,
de obicei în practic ă, acesta este chemat la finalul lucr ării, oferindu -i-se un "spa țiu de
decorat". Aceasta impiedica adevarata "sintez ă a artelor", ob ținându-se doar ni ște "anex ări" de
culoare și forme.6
Depinz ând de program, cromatica poate accentua mai mult anumite atribute ale
spațiului: aspectul funcț ional al unui spațiu(in mediul indust ial), efectele psihologice sau
artistice ale spațiului (la clă dirile social -culturale). Aceste elemente și aspecte ce definesc un
spațiu sunt condi ții pentru func ționarea corect ă a programului și asigurarea comfortului
utilizatorilor.
Paul Constantin, în lucrarea sa, ”Culoare, artă, ambient” (1979), prezinta studii ce
descriu efectele pe care le pot avea diverse culori în mediul de muncă . Roșul tinde s ă fie mai
puțin observat pe măsură ce se instalează oboseala (spre p artea a doua a zilei), opus față de

6 Constantin , Paul – Culoare , Artă, Ambient , București, 1979

20
albastru, mai u șor perceput seara (avâ nd efect pozitiv asupra vederii, spre deos ebire de roșu ).
Verdele este egal perceput p e parcursul zilei. Galbenul, deși obosește privirea, poate creș te
intensitatea muncii pentru îndeplinirea obiectivelor de scurtă durată , este usor distins de la
distan țe mari și atrage aten ția, (pe fundal negru, este folosit pentru a emite semnale de
avertizare).
Pentru spa țiul de învățământ superior se recomand ă o gam ă de 2, maxim 3 dominante
tonale, pentru s atisfacerea condi țiilor unei ambian țe ce favorizeaz ă creșterea randamentului.
Acela și principiu este valabil pentru spa țiile de munc ă, în hale industriale sau birouri. O prea
mare dispersare cromatic ă necesit ă un efort de acomodare vizual ă, gener ând obosea lă.
Din punct de vedere al iluminatului natural, lumina directă dinspre sud și vest este mai
caldă decât cea dinspre nord și est. Aceste aspecte trebuie tratate prin compensare și adecvare
a suprafețelor reflectante. Se recomandă, în mediile calde (în spe cial, mediile de lucru),
folosirea de culori reci (de exemplu verde, albastru), iar în mediile reci, se compensează prin
culori calde ale finisajelor (de exemplu, ocru, roz -piersiciu, ivoriu). La aceste condiționări, se
ține cont și de vârsta și sexul util izatorilor, tinerii și femeile preferând, în general, culori vii,
vârstnicii și bărbații preferând culorile sobre.
Mediul ambiental se comfruntă cu problemele reclamelor policrome și în mișcare, ce
ocupă mare parte din fațade, distrugând relațiile spațiale între volume. Problema ar putea fi
evitată, anexând aceste spații pentru reclame într -un mod corect, sensibil la volum și
împrejurimea cadrului spațial.
O sarcină grea cade în mâna arhitectului și urbanistului. Chiar dacă se proiectează cu
grijă spațiul a rhitectural și urbanistic, mai dificil sunt de controlat formele și culorile ce apar
atunci când spațiul prinde viață: vitrinele de la nivel ul ochiului etaleaza o diversitate de
articole și produse, panourile publicitare ce atrag atenția, la care se adaug ă culorile oamenilor,
mașinilor, luminile farurilor – se crează o anarhie de culori și simțuri. Trebuie găsită o soluție
pentru a evita această imagine de compoziție aleatorie, o soluție fiind mai multă concentrare
asupra elementului cromatic al spațiului și conformarea acestui cu mediul inconjurător.
Se poate spune că în ziua de azi, subiectul integrării armonioase a proiectelor noi în
peisaj (mai ales în mediul urban), din punct de vedere cromatic, necesită mai multă atenție.
Culoarea nu poate fi un adjuv ant în arhitectură și urbanism .

21
Culoarea trebuie să fie parte constitutivă, fundamentală a proiectului deoarec e, de fapt,
forma si culoarea nu pot fi separate, fiecare form ă cerând o anume culoare, valoare și apoi
exista o serie de problme esențiale in arhitectură și urbanism de natur ă functional ă,
fiziopsihologică și estetică, ce nu pot fi rez olvate decât prin culoare.7 Un exemplu de aplicare
al acestui principiu îl constituie fațadele blocurilor ce se repet ă, bordând bulevardul, nu doar
ca elemente înșiruite, ci și pe verticala, în cadrul unei singure clădiri . Culo rile ofer ă efecte
vizuale cu potențial de percepere a volumetriei.
Problematica culorii a intrat în atenția arhitecților la început de secol XX, când
s-a renunțat la decorațiuni, lumea regăsin du-se în fața unor ziduri albe, nule. Aceasta a fost o
oportunitate de experimentare și de restabilire a unității între elementul volumetric și grafic.
Cromatica în mediul educațional:
Sarcina principală a mediului interior este de a contracara agitația ș i tensiunea
cu care se desfășoară viața cotidiană, arhitectura trebuind să ofere o oază de refugiu, odihnă
și condiții adecvate muncii sau studiului.
Mediul educațional este un mediu social în care lumina și cromatica sunt
aspecte importante. Se poate spune că pedagogia de azi a făcut progrese optând pentru un
iluminat natural suficient și o cromatică deosebită, adecvată (spre deosebire de trecut, când se
opta pentru soluții avantajoase funcțional, de exemplu, vopsirea în maro închis a părților
inferioa re a pereților și a băncilor, pentru evitarea efectelor degradării în timp).
Deși lumina naturală cea mai tumultoasă vine din sud, contrastele puternice
între umbră și lumină obosesc ochii utilizatorilor și obligă poziționări defectuoase, deci
necesită c ondiționări pentru transformarea luminii într -una difuză, prin folosirea materialelor
translucide, parasolarelor. Lumina naturală indirectă este favorabilă sălilor de studiu, deci
amplasarea spre nord a acestora este recomandată (de asemenea, lumina artifi cială trebuie să
fie difuză / indirectă).
Se recomandă combinații cromatice care să conlucreze cu lumina naturală și
artificială. Un exemplu de combinație cromatică ce ar crea confort vizual ar fi următoarea:
plafoanele albe, pentru a nu se pierde lumina și a nu se distrage atenția de la nivelul orizontal;
pereții colorați în tonuri ce nu reflectă ma i mult de 55 -60% din lumină și eventual, vopsirea
părții inferioare în tonuri ce reflectă mai puțin lumina, pentru relevare vizuală; pardoseala ce

7 Constanti n, Paul – Culoare , Artă, Ambient , București, 1979

22
reflectă apr oximativ 25% din lumină (de exemplu, parchet din lemn de culoare deschisă);
peretele tablei nu contrastează puternic cu tabla, obosind privirea (nuanțe de cenușiu, verzui,
albastru, cel puțin în jurul tablei); tablă de culoare verde și cretă galbenă (se ev ită contrastul
puternic tradițional, alb -negru).

23

4. LUMINA în arhitectură și în spațiul educațional
Lumina influențează percepția arhitecturii. Pune în valoare diversele calități ale
spațiului: for ma, spațiul, textura, cromatica. Poate fi cel mai important element determinant al
ambianței spațiului. Lumina naturală a fost cercetată în istorie , în arhitectura romanică, gotică
și barocă, aceasta fiind manipulată pentru a imbunătăți calitățile spațiului interior și pentru a
crea ambianța dorită. În acest scop prevede dispunerea golurilor pentru iluminat: amplasarea,
dimensionarea, obstrucționarea sau dirijarea luminii naturale sau artificiale. De aseamenea,
materialele cu care lumina intră în contact sunt aspecte importante de studiat. Iluminatu l
natural sau artificial poate accentua calitățile sau ascunde punctele slabe ale unui proiect. De
aceea , este important ca studiul iluminării să fie integrat în conceptul arhitectural.
Lumina naturală este cea mai economică și mai sănătoasa, dar și aceast a, în exces,
poate crea disco nfort. O mul are n evoie și de lipsa luminii, umbra , pentru a se crea echilibrul
necesar comfortul ui complet al spațiului.
Progresul tehnologic face ca lumina artificială în ziua de azi să s e poată utiliza în
moduri variate, într -o largă gamă cromatică, fiind mai economică și accesibilă . Există
adevărate spectacole de artă a luminii, în care se proiectează lumină pe fațade de clădiri,
obținându -se efecte dinamice sau de percepție volumetrică.
Lumina influen țează tranzi ția interio r-exterior. Sticla, prin transparență , unește spațiul
interior și exterior, creând continuitat e. În timpul zilei, soarele luminează interiorul clădirii .
Noaptea, pr ocesul se inversează: cladirea proiectează lumina arti ficială în spațiul înconjurător,
determ inând diferite percepții ale arhitecturii, în funcție de tipul de iluminat.
Lumina transmisă printr -o suprafață translucentă este misterioasă și ambiguă, adesea
ascunzându -și sursa, calități adecvate spațiilor dedicate meditației și concentrării. P rin
trecerea lumin ii prin suprafețe translucide, diferența între suprafețele luminate și întunecate nu
mai prezintă un contrast puternic, ci o trecere gradată , ce permite o mai bună percepere a
diverselor tonuri cromatice ale obiectelor în lumină. În arhitectura r omanică, piatra de
alabastru era folosită pentru a filtra lumina, aducând serenitate și spiritualitate în interiorul

24

bisericilor.8 Efecte spectaculoase se pot obține noaptea când, deși interiorul nu este vizibil de
la exterior, se pot distinge totuși silu etele persoanelor trecând prin dreptul ferestrelor.
Lumina naturală ce pătrunde prin acoperire ( zenitală ) poate lumina mai multe etaje,
percețiea spațiului fiind impresioantă . Arhitectul Louis Kahn spunea că toate încăperile au
nevoie de lumină naturală, l umina zenitală fiind un mod bun pri n care aceasta se poate obține ;
prin mascarea sursei de lumină se obțin efecte teatrale, spectaculoase.
Pentru iluminatul unei încăperi este necesar să se ia în calcul capacitatea materialelor
de a reflecta lumina . Primin d aceeași intensitate a luminii, o cameră cu pereți albi pare mult
mai luminoasă decât acceași încăpere acoperită cu perdele de catifea neagră. Pe suprafețele
rugoase lumina este dispersată, în timp ce pe suprafețe perfect netede, precum oglinda, razele
se reflectă uniform, rămânând paralele.9
Umbra face posibilă percepția spațiului în
arhitectură. Dacă sursa de lumină se află în spatele
obiectului ce umbrește, se accentuează conturul
acestuia și se estompează detaliile suprafeței. Acest
efect se observă la Church of the Light , Osaka (1987) ,
operă a lui Tadao Ando.
Umbrele sunt elemente importante în
arhitectură, ce își schimbă poziția de -a lungul zilei,
fapt ce poate influența puternic percepți a unui spațiu.
Iluminarea ideală este sensibilă la texturile materialelor, lumina accentuând calitățile
tectonice ale acestora. Un perete de cărămidă al unei camere poate părea un element interesant
sau plictisitor, în funcție de lumina primită.
Pentru a se crea o ambianță relaxantă se folosește lumina indirectă (în dormitoare,
baruri, lounge -uri, holuri), deoarece lipsa contrastelor puternice nu crează oboseală vizuală.
Aceasta nu este recomandată pentru spațiile unde se desfășoară activități ce necesită precizie
vizuală.

8 Mireia Verges – Light in architecture, Tectum, 2007
9 idem (fig 4.1) Church of the Light , Osaka,
1987, T adao Ando

25

5. DEZVOLTAREA UMANĂ ÎN CADRUL ORAȘULUI

Radu R adoslav , în cartea ” Topos Comportamenta l – Armonizarea dintre spați ul urban
și comportamentul uman ” definește spațiul urban bun, ca formă urbană ce promovează
continuitatea culturii ș i supraviețuirea oamenilor săi deci aju tând la creșterea individuală. Este
necesar să fie creată unitate socială pentru atingerea unui ideal al spațiului urban. Pentru
aceasta, se iau în considerare nevoile fundamentale ale omului, printre care și cele cognitive.
Pentru a putea supraviețui, omul trebuie să se supună unui proces continuu de învățare și
testare a celor învățate.10
Există doi factori complementari ce modeleaz ă spațiul urban: factorul fizic – spațiul
urban și factorul uman, reperezentat de viața publica. Aceste elemente trebuie cercetate și
manipulate astfel încât să se armonizeze, pentru a se ajunge la o bună calitate a spațiului
urban.
În ziua de azi, se constată o tendință de direcționare către intimitate, în detrimentul
elementului complementar acesteia, comunitatea. Arhitectul Victor Gruen (1903 –1980 )
susținea că un oraș bun, democratic, oferă locuitorului posibilitate a de liberă alegere între
intimitate și sociabilitate. Trebuie așadar găsit un mod de a crea echilibru între cele două
aspecte pentru a completa echilibrul ființei umane, favorizând dezvoltarea fenomenului de
integrare în comunitate .
Spațiul urban ideal oferă cât mai multe posibilități de dezvoltare a personalității ființei
umane. Radu Radoslav enumeră 4 moduri prin care se poate realiza această dezvoltare:
învățare și explorare prin muncă; înv ățare și explorare pentru plăcere proprie; testare
personală; exprimare personală prin acțiune. De aceea este foarte important ca un oraș să
ofere posibilități de explorare , experimentare și acțiune , pentru satisfacerea nevoilor
cognitive.

10 Radoslav, Radu –Topos comportamental . Armonizarea dintre spațiul urban și comportamentul uman , Timișoara,
1992

26
Sugestia unei r elații cu trecutul este necesară pentru satisfacerea nevoii cognitive.
Aceasta se realizeaza prin elemente simbol, precum monumente , inscripții comemorative,
nume de străzi, piețe, parcuri etc.
Calitățile formei urbane rezultă din raportul între caracteris ticile materiale ale ambianței și
valorile aferente colectivității, precum cultura, cunoștințele, nevoile. Așadar, elementele ce
motivează comportamentul trebuie corelate cu caracteristicile spațiale.
Un oraș trebuie, așadar, să ofere suficiente oportunită ți de acțiune constructivă, pentru a asigura
condiții ideale dezvoltării umane. Dimensiunea cultural -istorică, ce asigură continuitatea culturii
este un factor impo rtant în dezvoltarea individuală a membrilor societății. Conclu d că spațiile
educaționale sunt necesare așezării urbane, ca răspuns și oportunitate pentru nevoile umane. Acest
fapt presupune necesarul unui număr suficient de unități și diversificarea tipurilor de studii. Trebuie
studiate aspecte precum populația orașului, numărul de locuri oferit e pentru studiu, diversificarea
oportunităților de studii superioare , precum și alte aspecte de ordin social, economic, geografic etc.

27

6. PERSPECTIVE ȘI CONCEPTE ASUPRA VIITORULUI SPAȚIULUI
EDUCAȚIONAL

Să aduci o inovație11 în spațiul destinat învățământul ui înseamnă să faci ceva diferit,
adică o rupere de istoria aces tor spații. Inventarea sau adaptarea unor tehnici noi, străine de
cele valabile, cunoscute, este o sarcină grea și riscantă , deoarece nimic nu garantează succesul
(noile practici trebuie să fi e mai bune decât existentul). Utilizatorul spațiului ar putea simți
nevoia de a își desfășura activitatea într -un mod ce iese din sfera evenimentelor obișnuite ale
spațiul educațional. Se deduce necesitatea unui dialog prealabil cu persoanele ce vor benef icia
de spațiu și a unui studiu al istoricului acestui program.
Educația în ziua de azi se bazează pe modelul ”învățării participativ e și anticipativ e”.
Noile școli utilizează procedee didactice mai atractive, prin alternarea teoriei și practicii.
Astfel , se acordă atenție autodezvoltării și dezvoltării integrale a elevului, relația dintre acesta
și profesor fiind apropiată de cea de tip familial. 12
Există o nouă paradigmă antropologică în educație, formată odată cu începutul sec.
XIX, angajată să soluț ioneze problemele personalității libere, autodezvoltării, liberei alegere a
conținutului instruirii de către elev sau student. Astfel, pe plan psihopedagogic, tendințele
perfecționării tehnologiilor educaționale se caracterizează prin trecerea de la învăța rea prin
memorare la învățarea proces de dezvoltare intelectuală ce permite aplicarea practică a
cunoștințelor dobândite.
Programul ales pentru proiectul de diplomă, ”universitate pentru pregătirea cadrelor
didactice” are ca metodologie centrală pedagogi a, care este predispusă spre învățământ, l egată
în primul rând de modul de transmitere a cunoștințelor. Învățarea adulților are t endința să se
depărteze de modul de învățare tradițional, spre valorificarea particularităților adulților.
Trebuie asigurat un mediu fizic și un climat psihologic în care adulții să se simtă nestingheriți
și în care să existe libertatea de comunicare și exprimare liberă fără teamă de ridicol. Adulții,
fiind ei înșiși surse bogate de cunoștințe, accentul principal trebuie pus pe t ehnicile care fac

11 Termenul ”inovativ” înseamnă îmbunătățiri, eficientizări ale unui model existent; în ziua de azi, adesea își
pierde înțelesul, fiind folosit prea des și descriind doar schimbări (noutăți), dar nu și îmbunătățiri.
12 Dumitru, Pătrașcu – Tehnologii educaționale, Chișinău, 2005

28

(fig. 6.1) James Cook University ,
Townsville , 2013. Wilson Architects
uz de experiența lor, precum metodele participative de instruire care stimulează participarea la
mediul de studiu. Spre deosebire de copii, adulții sunt participanți activi în procesul de
învățare (proces desfășurat prin colaborare), ce d oresc să valideze noile informații.
Educația în pas cu evoluția societății și a tehnologiei
Lumea domeniului educațional de azi se caracterizează printr -o conexiune mai
puternică între studenți si cadre didactice decât în trecut și printr -un un acces nem ărginit la
informație . Prin combinarea avantajelor oferite de metoda educației online cu cea tradițională,
se caută soluții pentru a face învățatul mai interesant și pentru a crea o comunitate strânsă. 13
Folosit cu iscusință, studiul online oferă avantaje importante, precum accesul nelimitat
și gratuit la informație. Care sunt avantajele campusului studențesc față de acesta?
Conexiunea fizică și sentimentul de apartenență la comunitate sunt elemente de importanță
majoră în dezvoltarea personală, deci și în educație.
Folosirea amfiteatrelor și a sălilor mari de studiu este o metodă eficientă pentru
livrarea informației, dar acest mod tradițional de instruire trebuie să se adapteze noilor
metodologii de învățare și predare. Spațiul va deveni flexibil , oferi nd posibilitatea de grupare
a studenților, transformându -se în spațiu pentru
muncă în echipă sau individuală.
Studii efectuate de către echipa Wilson
Architects, din Australia, sugerează ca, pentru
eficiență maximă, întreg spațiul să fie folosit pentru
învățământ și comuniune socială , inclusiv spațiile
pentru circulație și recreere (holuri, spații
exterioare, terase). În proiectul acestora, James
Cook University , Townsville, studenții sunt
elementul principal de referință. Circulația centrală pe 2 niveluri creează o conexiune vizuală,
fizică și simbolică, oferind senzația de apartenență la spațiu.
În universitatea viitorului, studenții sunt în centrul atenției , mediul ambient oferit fiin d
unul ce se adaptează nevoilor și modului în care aceștia doresc să studieze. Sălile de studiu,
librăriile, gazonul, toate spațiile sunt folosite p entru învăța re, dar și joacă, socializare.

13 Future of edu design: http://architectureau.com/articles/the -future -of-education -design

29
Seashore Primary School este un concept de școală a viitorului c reată de Education
Department , Australia. Studiile sunt pluridisciplinare, iar studenții au planuri individuale de
învățămând de la profesori. Comunicarea de la distanță între profesori, experți și studenți este
o activitate uzuală, prin telefoane, mailuri . Fiecare student are laptop, acesta fiind biblioteca,
munca și conexiunea studentului cu restul lumii.14
[]
În universitatea viitorului va fi mai multă creativitate. Precum în carieră, după
colectarea informației , pentru a o pune în practică, aceasta treb uie studiată din perspectivele
mai multor domenii. ”Cum poți cultiva creativitatea la copii ? oferindu -le libertate și spațiu. ”
(Nicholas Provenzano, educator, Michigan, SUA).
Proiectarea spațiului universitar presupune mai mult decât a -i oferi o formă fiz ică.
Modelul instituțional și pedagogic formează comportamentul studenților și al profersorilor,
conducerii, precum și eficiența schimbului de cunoștințe. Un model adecvat privește critic
situația actuală , comparată cu istoria și speculează scenarii de des fășurare a acțiunii în viitor .
Pluridisciplinaritatea lasă cale liberă dezvoltării creativității. O idee ce pornește dintr –
un anumit domeniu, nu trebuie blocată în acel domeniu, ci transferată de la o zonă de
cunoștințe la altele, prin filtrul gândirii ma i multor discipline. Marile realizări necesită
creativitate și gândire flexibilă.15
Era industri ală a adus o schimbare importantă în ceea ce privește aportul unei gândiri
creative la locul de muncă. Dacă înainte o slujbă consta în sarcini repetitive, în p rezent se cere
mai multă creativitate și fle xibilitate în ce privește locul, timpul și modalitatea de lucru. John
Moravec , fondatorul programului de cercetare Educational Futures, face referire la
universitatea ”nomadă ” a viitorului: studenții călătoresc î n lume pentru a contacta experți,
studiul în afara mediului formal educațional fiind teren propice pentru noi descoperiri.
Joaca este o ipostază a minții ce trebuie dezvoltată. Douglas Thomas și John Seely
Brown , profesori la University of Souther Californ ia, spun că joaca se dovedește a fi legată de
procesele artistice și există o tensiune între regulile jocului și abilitatea de a acționa în limitele

14 The schools of the future http://www.educationworld.com/a_curr/curr046.shtml
15 The future of the university – speculative design for innovation in higher education
http://er.educause.edu/articles/2015/11/the -future -of-the-university -speculative -design -for-innovation -in-
higher -education

30
acestora. L a universitatea ”ludică ” a viitorului, nu există cursuri sau program de urmat,
studenții își urm ează curiozitatea, alegându -și subiectele dorite pentru studiu.
[]
Studiile superioare devin din ce în ce mai necesare pentru dezvoltarea carierei,
fenomen ce încurajează dezvoltarea cunoștințelor și formarea intelectuală. Se preconizează ca
pe viitor, ce termină studiile la 16 -17 ani vor găsi tot mai greu o carieră, în timp ce liderii din
domeniul educațional și marketing vor sprijini cultivarea de noi forțe de muncă bazate pe
experiențele tehnice și vocaționale ale proaspeților absolvenți de facultăți . Metodele de
evaluare comparativă a studenților se vor dezvolta de asemenea, luând în calcul posibilul
profit generat de aceștia.16
[]
În Grecia Antică, matematicieni remarcabili precum Arhimede, Pitagora și Euclid au
pus bazele viitoarelor cerctări ale matem aticienilor babilonieni și egipteni. A urmat ca
Imperiul Roman să devină societatea dominantă pe planetă. Deși cultura acestora era
remarcabilă , romanii erau puși în dezavantaj de folosirea unui sistem numeric complex, ce
împiedica evoluția în matematică și știință (unul dintre sistemele numerice inferioare ale
antichității).
În ziua de azi, precum în exemplul Imperiului Roman, societatea este prinsă în
numeroase sisteme învechite, considerate valabile și eficiene, adesea dificil de identificat și
schimba t: colectarea taxelor (procedură înceată și complicată), dualitatea utilizării sistemului
metric și imperial, legislațiile (volum mare de teorie și veche și nouă, complexă, ce adesea
creează contraziceri, suprapuneri și conflicte) sunt doar câteva exemple de acest fel.17
Deducem că este necesară optimizarea acestor sisteme ce guvernează societatea, un
actor cheie în acest rol fiind sistemul educațional. Cercetătorii de la Institutul Da Vinci
(Statele Unite), au realizat un studiu al evoluției societății mode rne, deducând opt tendințe ale
dezvoltării educației viitorului:
1. Trecerea de la predarea tradițională la învățarea din proprie inițiativă . Un profesor trebuie
să fie expert în domeniul său, dar într -o societate mereu în schimbare, asta ar însemna ca noi

16 What will universities look like in 2030? https://www.time shighereducation.com/features/what -will-
universities -look -like-in-2030 -future -perfect
17 The future of education http://www.futuristspeaker.com/business -trends/the -future -of-education

31
experți să fie aduși constant în universități, din alte zone de pe glob, aceasta fiind o problemă
de timp și spațiu. Expertul viitorului are mai mult rolul de ”ghid”, el pune la dispoziția
studentului informația, acesta având libertatea de alegere în organi zarea propriului studiu.
2. Creșterea exponențială a volumului de informații și diversificarea modului prin care poate fi
procesată (cărți, redare audio, video, prin internet)
3. Fenomenul Educației Deschise , gratuită, ușor accesibilă pentru oricine. Un exemplu de acest
fel, în curs de dezvoltare în prezent, este modelul cursurilor online OpenCourseWare : cursuri
virtuale oferite de către Institutul de Tehnologie din Massachusets .
4. Va exista o flexibilitate mai mare în ceea ce privește transmiterea și receptarea in formației , în
sensul că specializarea într -un anumit domeniu nu va mai limita circulația informației doar în
cercul celor specializați; un text științific va mai ușor înțeles de către cei din afara domen iului,
cu ajutorul tehnologiei și a unei colaborări a experților din mai multe domenii.
5. Existența mai multor puncte de contact cu educația . Pe lângă sala de clasă tradițională,
informația poate fi transmisă prin toate modurile posibile: prin calculator, tel efon, diverse
activități, joacă – aspecte ce vor fi implementate în pedagogia viitorului.
6. Motivația învățării este un element esențial ce ține de trăsăturile personale ale oamenilor, dar
este influențat și de mediul ambiental educațional. Abraham Maslow, în lucrarea Teoria
Motivației Umane (în 1943), prezi ntă ierarhia nevoilor umane. După satisfacerea nevoilor de
bază, oamenii caută a -și satisface nevoile superioare. Dorința de cunoaștere și aspirația spre
transcendenț ă se află în vârful acestei ierarhii. Se poate spune, deci , că pentru a permite o
dezvolta re intelectuală eficientă, trebuie asigurat co nfortul și satisfacerea celorlalte nevoi ale
omului.
7. În era individualismului , o persoană are nelimitate posibilități de alegere în a-și personaliza
stilul de viață . Acest aspect trebuie luat în calcul și din p erspectiva educației supe rioare:
persoanele trebuie să dispună de o gamă variată de opțiuni.
8. Tranziția de la statutul de consumator la acela de producător . Oamenii doresc s ă creeze, să
își împartă ideile cu cei din jur. Educația va pune la dispoziție mijlo acele adecvate pentru
îndeplinirea acestui scop.
Construcțiile educaționale se transformă în centre permanent disponibile tuturor
persoanelor interesate. Personalul calificat va ghida studenții, aceștia desfășurându -și
cercetarea din proprie inițiativă ș i după metodele dorite. Porțiuni din clădire vor dispune de
spații flexibile, precum centrele de producție, echipate în vederea implementării sau creării de
noi metode de învățare, cu ajutorul personalului calificat pus la dispoziție de către instituție.

32

(fig 7.1) The Bauhaus Building,
Weimar , 1926 . Walter Gropius
7. ȘCOALA DE ARTE a lui WALTER GROPIUS
Subiectul studiat în capitolul prezent îl consider un
studiu de caz din punct de vedere mai mult metodologic și
pedagogic, decât arhitectural. Punând bazele școlii de artă și
arhitectură ”Bauhaus ”, Walter Gropius a fondat nu doar o
metodologie inovatoare de aplicare a procesului de
învățământ, ci a și creat o nouă perspectivă asupra artei și
arhitecturii.
Walter Gropius , prin mișcarea Bauhaus, creează un
complex de ac țiuni sociale, economice si estetice, în vederea i nsrumentaliz ării artei si
obiectului artistic. Didactica presupune o nou ă conceptie a
operei de art ă, compu să dupa criterii noi: autonomi a formei
artistice fa ță de orice determinare empirica extras ă din natura. Atitudinea protagoni știlor era
mai mult criti că, negativist ă, menit ă să restructure ze arta față de noua imagine a realității , in
condi țiile universalității industriale.18
Prin rațiune și spirit pozitiv, Walter Gropius pune bazele școlii de artă , ce simboliz ează
superioritatea și prestigiul rațiunii ge rmane. Prin teorie și prin operele sale, acesta se încrede
într-o critică constructivă menită să rezolve problemele existențiale ale vremii . Prin caracter
pozitiv, bazat pe acțiune și oportunitate, fiecare operă a lui Gropius se poate defini ca o
formulare teoretică, practică și act creator. De aceea se poate spune că este cu neputință a
separa activitatea artistică a acestuia în etape teoretice, artistice și pedagogice.
Gropius se ocupă de probleme sociale concrete. În perioada celui de -al doilea RM,
cultu ra europeană era neliniștită din cauza unui dualism național – internațional. ”Arhitectura
internațională” a lui Gropius nu reprezintă doar o suită de forme și tehnici, ci este instrument
și imagine pentru o nouă organizare socială. Împreuna cu Le Corbusie r, luptă pentru o
reformă în sens rațional.
Idealul: prin modul impresionant și cura jos prin care apără industria, Gropius nu
dorește să se adreseze maselor, cerându -le un nivel mai ridicat de cultură, ci dorește să

18 Argan Giulio Carlo – Walter Gropius și Bauhaus -ul, București 1976

33
împiedice clasa conducătoare să intre în tr-un declin tot mai mare, să o îndrepte spre eficiență,
reorganizare tehnică și în cele din urmă progresul vieții sociale.
În viziunea lui Walter Gropius , arta este ”utilă”, o funcție a societății. Opera de artă
este o realitate pe cae societatea o produ ce ca răspuns la o nevoie reală, nu pentru satisfacerea
unor aspirații. Într -o societate în care arta produsă nu este pusă în valoare, va funcționa
defectuos, nevoile nesatisfăcute ducând la un dezechilibru ideologic. Mitul european pentru
Gropius nu mai e ste muzica sau poezia, ci rațiunea.
Pedagogia formală a Bauhaus -ului:
Școala de arhitectură și artă aplicată a Bauhausului, precedată de mișcarea morrisiană
Arts & Crafts și de mișcarea germană Werkbund, restabilește contactul dintre lumea artei și
lumea producției. Este o răzvrătire împotriva artei ”pure”, pe care o reneagă, precum într -o
luptă romantică împotriva dictaturii clasicismului și a oricărui idealism estetic. 19
Bauhaus -ul a fost o școală democratică, bazată pe colaborarea dintre profesori și el evi.
Urmărea realizarea unității perfecte între pedagogie și producție, astfel furniza industriei
modele realizate de profesori în colaborare cu studenți, aceștia din urmă având drepturi egale
de discuție și vot în consiliul școlii, care avea scopul de a s tabili relații cu lumea industriei.
Deși era școală de stat, structura B auhaus -ului era aceea de comunitate artistică
organizată: profesorii și studenții trăiau în școală. Colaborarea lor continua și în orele de
repaus, când puteau lua parte la diverse con ferințe, expoziții, lecturi, activități sportive.
Activitatea artistică se integra și adapta spontat acestui stil de viață.
Durata studiilor era de 3 ani și 6 luni. Primul semestru era dedicat studiului istoric,
urmând continuarea studiilor în 3 etape: obs ervarea, reprezentarea și studiul compoziției. La
final studentul era evaluat exigent pentru a primi titlul de ”artizan al Bauhaus -ului”. Numărul
de studenți era redus: puțin peste 200, veniți din Germania și Austria.
Ideile de reformă ale Bauhaus -ului su nt exprimate în manifestul din 1919, idealul fiind
formarea unei noi comunități, în care nu există nici o diferențiere de clasă între atist și meseriaș.

19 Argan Giulio Carlo – Walter Gropius și Bauhaus -ul, București 1976

34

8. STUDII DE CAZ:

Lund University – Henning Larsen
Architects , Lund (Suedia), proiect
Terenul de 25000 metrii pătrați va lega
spații pentru diferite domenii ale cercetării
medicinale, destinate angajaților, studenților,
cercetătorilor și vizitatorilor.
Forumul conectează exteriorul și
interiorul ansamblului prin spații publice –
cafenea, restaurant, expoziție și spații informale
de lectură.
Materialel e folosi te sunt oțel și lemn,
sugerând precizi e și senzați e de că ldură.
Materialele, formele și structur a contribuie la
reducerea consumului energetic.
Fig. 8.1 Fig. 8. 2
Fig. 8. 3 Fig. 8. 4
Fig. 8. 5
În mare, clăd irea e compusă din spații flexi bile, ce pot fi modulate ușor prin uși glisante și
alte tehnici. Flexibilitatea spațiilor face clădirea adaptabilă la schimbările provenite în metodele de
învățământ și cercetare, iar arhitectura, prin forme simple , denotă aerisire și claritate.

35

École d’architecture de Lyon , Francoise -Hélène Jourda &
Gilles Perraudin , Lyon, 1987
Școala este vizibil împărțită în două volume: un inel
semicircular, pentru birouri, săli de conferințe, închis relativ față
de exterior, dar deschis spre axa ”străzii” interioare; al doilea
volum, dreptunghiular, adăpostește strada interioară acoperită.
Funcțiunile conținute sunt pentru desfășurarea procesului de
învățământ, ateliere, săl i de curs, laboratoare, iar la parter se află
biblioteca și cafeneaua, poziționate central. Atelierele sunt
vitrate și pe latura spre strada interioară și spre exterior.
Legăturile între spații se fac prin punți la nivelul superior.
Se poate observa felul în care clădirea pune în valoare
calitățile betonului armat în combinație cu arce din piatră și
sticla folosită și pentru acoperire dar și inchidere laterală, spre
interior și exterior.
La parter, săli acoperite de bolți contrastează cu
atelierele lumina te de la etajul superio r făcând aluzie la diferența
dintre învățare teoretică și practică.

Fig. 8. 6
Fig. 8.8 Fig. 8. 7
Fig. 8. 9

36

Propunere pentru proiect ul de diplomă: Universitatea
București, Departamentul pentru Pregătirea Cadrelor
Didactice
Forma volumetrică este o combinație între sistemul
liniar și cel al incintei deschise. Două corpuri principal e sunt
legate printr -un atrium spectaculos.
Volumul din vestul terenului, cu structură mai mare,
conține biblioteca și un amfiteatrul mare, iar volumul din
nord găzduiește funcțiunile de bază pentru desfășurarea
activității didactice – săli de curs, cabi nete profesori, precum
și birouri și alte funcțiuni administrative (cele cu caracter
public/semi -public la parter). Pe partea de est, se află sala de
sport și terenul în aer liber. Amenajarea peisageră ține cont de
relația cu parcul și natura, descriind tr asee organice.
Ansamblul se închide curtea pentru activități de
recreere pe latura de nord și vest, creând o separare de viața
urbană. În același timp se deschide către parc pe celelalte
două laturi. Forma dreaptă și riguroasă de la stradă
contrastează cu forma fluidă, organică de la interior, ce face
trimitere către o necesară comuniune cu natura.

37

9. CONCLUZII

Spațiul pentru învățământ superior cere un studiu și o documentare complex ă la care se
adaugă colaborare între profesio niști din mai multe domenii .
Fiecare utilizator al spațiului are personalitate proprie , nevoi și dorințe diferite. Din acest
motiv, aspectele tehnice ale proiectului de arhitectură trebuie combinate cu o abordare subiectivă în
vederea creării unui mediu ambient cât mai potrivit și în același timp, flexibil
Cromatica și iluminarea sunt subiecte arhitecturale complexe, ce pot aduce beneficii
importante, unice proiectului: fiind elemente ce influențează și creează ambianța spațială, predispun
stări și emoți i, sunt folosite pentru stabilirea celui mai potrivit mediu dedicat studiului sau muncii.
Educația are un rol esențial în dezvoltarea umană și nivelul culturii unei societăți, de aceea
este necesară dotarea unui oraș cu suficiente unități pentru învățămân t și personal profesionist
adecvat.
Ca perspective asupra viitorului educației se constată o orientare către o mai mare libertate
de alegere a studentului și o mai mare flexibilitate a metodologiilor pedagogice. De asemenea,
influența tehnologiei devine d in ce în ce mai mult parte din viața stud entului, la fel cum scrisul,
înainte deprindere doar a înaltei societății, azi este o necesitate a vieții de zi cu zi.
Trebuie astfel îmbinate cu grijă cunoștințe din mai multe domenii, acordând multă atenție
aspect elor tehnice ale proiecării, totodată fără să se piardă din vedere dimensiunea creativă,
autentică, fără de care arhitectura nu poate atinge nivelul maxim al potențialului.

38
B I B L I O G R A F I E :

CĂRȚI:
1. Argan Giulio Carlo – Walter Grop ius și Bauhaus -ul, Ed. Meridiane, București 1976
2. Constantin Paul – Culoare, artă, ambient, Ed. Meridiane, București, 1979
3. Curtis Eleanor – School Builders , Academy Press, 2003
4. Jurov Cosma – Arhitectura ambianțelor, Ed. Capitel, București, 2006
5. Pătrașcu Dumi tru – Tehnologii educaționale, Tipografia Centrală, Chișinău, 2005
6. Pearce Martin – University Builders , Wiley -Academy, 2001
7. Radoslav Radu – Topos comportamental . Armonizarea dintre spațiul urban și
comportamentul uman , Ed. Marineasa, Timișoara, 1992
8. Verges Mireia – Light in architecture, Tectum, 2007
9. Zumthor Peter – Athmospheres, Birkhauser, 2006

DOCTORATE:
1. Cărăușu Renzo – Clădiri și ansambluri pentru învățământul superior – teorie și practică,
program, principii compoziționale, tendințe, realizări , Bucu rești, 1976
2. Doicescu Octav – Studiu pentru definirea conceptului arhitectural urbanistic al institutului
politehnic din București , București, 1979
3. Peștișanu C. – Criterii de bază cu privire la proiectarea și dimensionarea unităților de
învățământ superior , București, 1971

Webografie:
1. http://architectureau.com/articles/the -future -of-education -design
2. http://www.educationworld.com/a_curr/curr046.shtml
3. http://blog.ed.ted.com/2016/02/12/whats -the-future -of-education -teachers -respond/
4. http://er.educause.edu/articles/2015/11/the -future -of-the-university -speculative -design -for-
innovation -in-higher -education
5. https://www.timeshighereducation.com/features/what -will-universities -look-like-in-2030 –
future -perfect
6. http://www.futuristspeaker.com/business -trends/the -future -of-education/

39

Surse imagini:
Fig 4.1 , pagina 19: http://openbuildings.com/buildings/church -of-the-light-profile -2976
Fig 6.1 , pagina 21: http://architectureau.com/articles/the -future -of-education -design
Fig 7.1 , pagina 24: http://www.archinoah.com/architectural_photography/
research_science_and_education/walter_gropius/dessau/bauhaus -picture_details -738.html
Fig 8.1 … 8.5 , pagina 26: http://www.archdaily.com/777724/hen ning-larsen -architects -wins-
competition -for-forum -at-lund-university
Fig 8.6 … 8.9 , pagina 27: http://www.perraudinarchitecture.com/projets/eal/eal.html