1 ϹUPRІΝЅ Introducere Capitolul 1. Libertatea persoanelor și mobilitatea forței de muncă Capitolul 2. Libertatea de stabilire – libertatea de a oferi… [604536]

NUMELE STUDENT: [anonimizat]
1 ϹUPRІΝЅ Introducere Capitolul 1. Libertatea persoanelor și mobilitatea forței de muncă Capitolul 2. Libertatea de stabilire – libertatea de a oferi servicii Capitolul 3. Libertatea de circulație a bunurilor Capitolul 4. Libertatea de circulație a capitalului Concluzii Bibliografie

NUMELE STUDENT: [anonimizat]
2 INTRODUCERE Pentru o înțelegere mai bună a prevederilor tratatelor de bază privind metoda realizării celor patru libertăți este necesară o introducere prin care încerc să definesc două concepte opuse, dar interdependente și anume conceptul de securitate și conceptul de libertate. Conceptul de securitate este prezent în viața de zi cu zi a oamenilor, a unei societăți sau ale statelor în cadrul relaților din spațiul unui continent, sau din întreaga lume. Securitatea poate fi percepută de pe două poziții diferite: securitatea pentru o persoană, pentru indivizii unei societăți din punct de vedere fizic și din punct de vedere socio-economic; securitate pentru societate din punct de vedere al statului ca formă de organizare a unei nații, sub aspect socio-economic., cultural, religios, al tradițiilor, al concepțiilor și opțiunilor politice, al opțiunilor teoretice privind exprimarea ideilor vizavi de societatea umană, evoluție în timp. Libertatea se manifestă ca proces în cadrul a două , așa-zise, cercuri: virtuos, când libertatea permite o evoluție a proceselor ce au ca rezultat final bunăstarea adică induce o stare de bine și cu deziderat de și mai bine; vicios, când libertatea permite ca manifestarea celor patru libertăți o stare de bine a unei națiuni, iar la un moment dat să înrăutățească acea stare de bine prin stagnare economică sau chiar o descreștere, crize economice, politice, deterioarerea securități individului, societății, a statului. Aceste efecte determină alte fenomene sociale nefavorabile, nedorite, cum ar fi convulsii sociale și chiar emigrație. Cele două concepte, paradoxal, se suprapun pe anumite segmente și se intersectează pe altele ele coexistând și influiențându-se reciproc, nu se poate vorbi de securitate fără libertăți și nici despre libertăți înafara securității. În aceste condiții securitate are de suferit în plan economic sau social creându-se astfel cercul vicios, cele patru libertăți însemnând și libertatea de circulație a migranților legali sau ilegali sau a persoanelor implicate în acțiuni situate în afara legilor, acțiuni infracționale grave cu caracter transfrontalier cum sunt traficul de persoane, arme, droguri sau acțiuni de terorism. Manifestările cu caracter negativ, acțiunile infracționale răspândite a nivel global, tranfrontalier, pot fi generate și de libertatea de circulație a capitalurilor sau stabilirea companiilor transnaționale pe teritoriu comunitar. Se știe că întărirea măsurilor de securitate poate duce la reducerea libertăților și a drepturilor, dar securitatea nu trebuie să fie un scop în sine ci doar pentru a proteja și promova libertatea. Motesquieu afirma că libertatea este dreptul de a face ceea ce permit legile”. Securitatea trebuie să urmărească identificarea unui pericol ca de exemplu terorismul, epidemiile, epizotiile, dependența energetică, dar și să identificăm, concomitent, măsurile și mijloacele necesare pentru a putea face față acestor pericole. Un punct de vedere obiectiv asupra securității poate fi apreciat prin absența amenințărilor asupra valorilor fundamentale, dar nu trebuie neglijat nici aspectul subiectiv prin care securitatea este apreciată ca lipsa fricii că aceste valori pot fi amenințate. Conceptul de securitate poate fi contestat, atunci când se are în vedere contestarea, ținând cont de unele semnificații cum ar fi: securitatea națională presupune existența statului și capacitatea acestuia de a-și exercita puterea pe un anumit teritoriu, securitatea colectivă, bazată pe cooperare interstatală și interdependență în relațiile internaționale, securitate umană, care privește satisfacerea nevoilor primare ale indivizilor și pune în cauză primordialitatea acordată statului și apărarea sa pentru a realiza securitatea socială care se referă la identitate, cultură și la supraviețuirea societății în fața condițiilor schimbătoare și la amenințările reale sau probabile. Se poate trage astfel concluzia că securitatea are mai multe semnificații cu o valoare relativă care ține cont de cultura națională, de tradiții, de concepțiile și opțiunile politice. La nivelul Uniunii Europene sistemul de securitate prezintă elemente constitutive interconectate, printre care, cu rolul cel mai important, sunt cele de ordin economic, politico-militar, energetic și climatic. Libertățile care fac obiectul acestui studiu sunt: libertatea persoanelor, inclusiv a lucrătorilor; libertatea de stabilire – libertatea de a oferi servicii; libertatea de circulație a bunurilor; libertatea de circulație a capitalului. Cele patru libertăți de circulație au fost avute în vedere ca și obiective fundamentale încă de la constituirea Comunității Europene a Cărbunelui si Oțelului. Obiectivul principal prevăzut în Tratatul de la Paris din anul 1951 încheiat între Franța, Germania de Vest, Italia, Belgia, Luxemburg și Olanda era eliminarea barierelor din calea comerțului și crearea unei piețe comune pe care cărbunele și oțelul produs în statele membre să poată circula liber pentru a satisface nevoile tuturor membrilor comunității, fără discriminări legate de

NUMELE STUDENTULUI INTRODUCERE
3 naționalitate. Prin prevederile cuprinse în acest tratat au fost create premizele pentru libera circulație a bunurilor, libertatea persoanelor și libera circulație a capitalului. Un pas înainte în vederea constituirii și adoptării celor patru libertăți în forma în care se regăsec astăzi stipulate în tratatele Uniunii Europene a fost încheierea Tratatului de la Roma din 1957. Acesta a inițiat uniunea vamală ca bază esențială a Comunității. Piața Comună, ca obiectiv principal al Tratatului de la Roma a fost realizată prin Uniunea vamală din 1968, cu 18 luni mai devreme decât fusese prevăzut. Astfel au dispărut taxele vamale care încă mai existau pentru comerțul intracomunitar și a fost introdus un tarif vamal comun pentru comerțul cu restul lumii, în locul taxelor vamale naționale. Au fost eliminate cotele, s-a liberalizat piața forței de muncă și s-a stabilit un anumit grad de armonizare fiscală prin introducerea la nivel general a TVA-ului în 1970. Aceste noi prevederi au avut o importanță deosebită în definitivarea, în forma apropiată de cea de azi , a libertăților de circulație. Cu toate acestea, libertatea de a comercializa bunuri și servicii și libertatea de stabilire erau încă limitate din cauza faptului că se foloseau în continuare practici anticoncurențiale impuse de autoritățile publice. După anul 1980, preocupările pentru optimizarea prevederilor comunitare stabilte până la acel moment în scopul perfecționării acestora pentru o cît mai deplină manifestare a celor patru libertăți a determinat comunitatea europeană să ia în considerare o abordare mai aprofundată a obiectivului de eliminare a barierelor comerciale și de constituire a pieței interne. Cauza principală datorită căreia finalizarea pieței comune a fost mult încetinită se datorează în mare parte alegerii unei metode de armonizare legislativă prea amănunțită și stabilirii regulii de adoptare a actelor normative prin unanimitate ca modalitate de vot pentru deciziile Consiliului. Prin adoptarea Actului Unic European din 1986, care a fost inclus în Tratatul CEE, s-a stabilit ca obiectiv fundamental crearea pieței interne, definită ca un spațiu fără frontiere interne, în care este asigurată libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor. Acum că a fost adoptat cadrul legal privind piața internă, dezbaterea se îndreaptă asupra eficacitatea și impactul reglementărilor UE. Se consideră că este necesară o abordare care să se concentreze pe finalizarea transpunerii, a punerii în aplicare și a executării normelor privind piața internă, mergând către ceea ce s-ar putea numi „gestionarea” pieței interne și parteneriatul dintre instituțiile UE și autoritățile naționale. La 1 iulie 1987 Actul Unic European a intrat în vigoare și s-a stabilit 31 decembrie 1992 ca termen exact pentru finalizarea pieței interne. Acesta a întărit, în același timp, mecanismul deciziiilor pentru piața internă, se renunță la adoptarea prin unanimitate a actelor normative și se introduce votul cu majoritate calificată pentru tariful vamal comun, libertatea de a presta servicii, libera circulație a capitalului și apropierea legislațiilor naționale. Până la expirarea termenului-limită, fuseseră adoptate peste 90% din actele legislative enumerate în Cartea albă din 1985, în mare măsură prin aplicarea regulii majorității calificate. Acest document stabilea cu mare claritate si precizie lista obstacolelor care se opuneau unei veritabile libere circulatii în interiorul comunității, precum și lista măsurilor de luat pentru a le îndepărta. Cărțile albe sunt documente ale Comisiei Europene care conțin propuneri de acțiune din partea UE într-un anumit domeniu. Uneori acestea sunt o continuare a unor cărți verzi, având drept obiectiv inițierea unui proces de consultare la nivel european. Atunci când o carte albă este primită în mod favorabil de Consiliul UE, aceasta poate conduce la un program de acțiune al Uniunii în domeniul respectiv. Piața internă a contribuit în mod semnificativ la prosperitatea și la integrarea economiei europene, la intensificarea schimburilor comerciale în cadrul UE . Astfel a crescut productivitatea și s-au redus costurile prin eliminarea formalităților vamale, armonizarea sau recunoașterea reciprocă a normelor tehnice și prin reducerea prețurilor ca rezultat al concurenței. S-au creat condiții pentru creșterea numărului de locuri de muncă și pentru reducerea diferențelor dintre nivelurile de venituri din statele membre. În continuare va fi prezentată evoluția celor patru libertăți în cadrul pieței interne a uniunii Europene: libertatea persoanelor, inclusiv a lucrătorilor, libertatea de stabilire – libertatea de a oferi servicii, libertatea de circulație a bunurilor, libertatea de circulație a capitalului.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 1. LIBERTATEA PERSOANELOR ȘI MOBILITATEA FORȚEI DE MUNCĂ
4 CAPITOLUL I LIBERTATEA PERSOANELOR ȘI MOBILITATEA FORȚEI DE MUNCĂ Numărul de cetățeni dintr-un stat care lucrează în alt stat membru este în creștere, mobilitatea forței de muncă în Europa este prea scăzută în comparație cu potențialul UE și nu se ridică la nivelul preconizat într-o veritabilă piață unică a forței de muncă. Cetățenii UE activi din punct de vedere economic în altă țară din UE reprezintă doar 3,1% din forța de muncă a UE, iar creșterile anuale sunt de numai aproximativ 0,1%. Comparațiile la nivel internațional arată, de asemenea, că mobilitatea transfrontalieră între statele membre ale UE este limitată în raport cu alte regiuni cum ar fi Statele Unite, Canada sau Australia. Deși acest fapt poate fi explicat parțial prin diversitatea lingvistică foarte mare și diversele cadre instituționale, aceste comparații indică totuși faptul că există o marjă pentru creșterea mobilității geografice a forței de muncă în UE. În anul 1989 a fost adoptată "Carta Socială sau "Carta Comunității privind drepturile sociale fundamentale ale muncitorilor" este o declarație solemnă adoptată de șefii de stat și de guverne din 11 țări membre ale Comunității Europene la Consiliul European de la Strasbourg din decembrie 1989 care proclama drepturi fundamentale în următoarele domenii: libertatea de deplasare a forței de munca, locuri de muncă salarizate, condiții de viață și muncă, protecție socială, libertatea de asociere și de negociere colectivă, pregatirea profesională, tratament egal femeilor și bărbaților, informarea, consultarea și participarea lucrătorilor, protejarea sănătății și siguranța la locul de muncă, protejarea copiilor si adolescenților, drepturile persoanelor în vârstă, drepturile persoanelor cu infirmități. Pentru a încuraja libera circulatie a persoanelor, Comisia Europeana a initiat lansarea mai multor programe ce au ca scop facilitarea miscarii libere a tinerilor: Youth (Tineretul pentru Europa) a fost demarat în primăvara anului 2000 și are ca scop încurajarea și dezvoltarea schimburilor de tineri, publicul țintă având vârste cuprinse între 15 si 25 de ani; Socrates – program al Uniunii Europene pentru colaborarea în domeniul educației, domeniile vizate fiind: schimburi de elevi, studenți și preofesori, prin componentele Comenius și Erasmus, învățarea și predarea limbilor străine (Lingua), învățământul deschis și la distanță, etc.; Leonardo da Vinci destinat îmbunătățirii pregătirii profesionale a tinerilor, dezvoltării de parteneriate între universități și companii în vederea pregătirii tinerilor, formarea profesională continu. Potrivit unui studiu Eurobarometru, 28% din cetățenii UE de vârstă activă ar putea lua în calcul posibilitatea de a lucra în altă țară a UE, în timp ce 15% nu ar lua în calcul posibilitatea unei mutări din cauza prea multor obstacole. Mai mult de jumătate dintre europeni consideră că aspectele lingvistice și familiale se numără printre principalele obstacole în calea mobilității cetățenilor europeni. Cu toate acestea, barierele administrative cum ar fi birocrația, recunoașterea calificărilor și securitatea socială sunt și ele menționate ca motive de către oamenii care nu doresc să lucreze în alt stat membru al UE. Barierele în calea mobilității forței de muncă pot fi cauzate și de anumite sisteme de pensii suplimentare, de obstacolele fiscale la mutarea într-un alt stat membru ca de exemplu: obținerea de facilități sau scutiri fiscale, dubla impozitare sau rate de impozitare progresivă mai mari aplicate nerezidenților. O altă barieră este și lipsa unei mai bune informări a unei mari părți dintre lucrătorii mobili cu privire la drepturile și obligațiile lor. Raportul Comisiei Europene din anul 2011 a subliniat, de asemenea, importanța vectorilor macroeconomici de mobilitate, cum ar fi diferențele relative în materie de venit, a căror acțiune a fost demonstrată în cele mai sărace state membre care au înregistrat cele mai mari fluxuri nete de emigranți; rolul acestui factor este de așteptat să scadă odată cu progresul procesului de recuperare a decalajelor. Diferențele pe termen lung dintre nivelurile șomajului constituie alți vectori macroeconomici, deși mai puțin evidenți. În plus, raportul a evidențiat, de asemenea, factori sociali și culturali cum ar fi rețelele comunităților de migranți care influențează modelele de migrație. În urma analizei acestui raport Comisia Europeană a elaborat o serie de recomandări privind luarea de măsuri care să determine deblocarea potențialului pieței unice în domenii în care acest potențial este cel mai mare. Pe baza unui număr de indicatori economici, serviciile, serviciile financiare, transporturile, piața digitală și energia au fost identificate ca fiind domenii-cheie în care trebuie stabilite acțiuni strategice prioritare și în care trebuie aprofundată implementarea pieței unice.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 1. LIBERTATEA PERSOANELOR ȘI MOBILITATEA FORȚEI DE MUNCĂ
5 În paralel, s-a considerat foarte important să se îmbunătățească funcționarea pieței interne pentru produsele industriale, prin identificarea deficiențelor și a barierelor care încă mai blochează libera circulație a produselor și prin sporirea calității și eficienței legislației din domeniul produselor. Comunicarea Comisiei Europene privind o guvernanță mai bună pentru piața unică semnalează necesitatea de a transpune, de a implementa și a aplica în mod corect normele pieței unice în vederea valorificării pe deplin a potențialului acesteia. Prin urmare, comunicarea stabilește obiective mobilizatoare pentru transpunerea și respectarea legislației UE, mai ales în domeniile-cheie amintite. Ultimile informații privind evoluția pieței interne arată unele progrese în special în ceea ce privește conformarea și aplicarea noilor reglementări și totuși se constată că numărul directivelor a căror transpunere este întârziată cu doi ani sau mai mult a crescut. În domenile semnificative în comunicarea comisiei se pledează pentru o abordare cu toleranță zero în ceea ce privește transpunerea și normele de aplicare. Aceasta se pronunță pentru lansarea de proceduri accelerate de constatare a neîndeplinirii obligațiilor în cazul în care problemele persistă. Doar un singur stat membru din uniune a îndeplinit deja toate obiectivele stabilite în comunicarea din iunie 2012, în timp ce mai mult de jumătate dintre statele membre nu au atins mai mult de trei obiective. Cele mai lungi întârzieri în ceea ce privește transpunerea se pot observa în domeniul energiei, în timp ce transporturile constituie un domeniu în care atingerea obiectivelor este ratată aproape în mod sistematic de către majoritatea statelor membre. Statele membre ar trebui să își intensifice eforturile pentru a se asigura că persoanele fizice și întreprinderile pot face uz în mod eficient de drepturile lor legate de piața unică, garantând o aplicare eficace și o punere în executare a legislației privind piața unică de către instanțele naționale, prin furnizarea de informații de bună calitate, instrumente și proceduri de e-guvernare, precum și prin realizarea de investiții în mecanisme destinate soluționării rapide a problemelor.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 2. LIBERTATEA DE STABILIRE – LIBERTATEA DE A OFERI SERVICII
6 CAPITOLUL AL II-LEA LIBERTATEA DE STABILIRE – LIBERTATEA DE A OFERI SERVICII Directiva privind serviciile este piatra de temelie a integrării pieței unice în domeniul serviciilor. Un studiu recent estimează că s-ar putea obține câștiguri suplimentare de pe urma aplicării Directivei privind serviciile dacă statele membre și-ar ridica nivelul de aspirație în ceea ce privește implementarea directivei. Într-adevăr, într-un scenariu pretențios, în care toate statele membre s-ar apropia de nivelul mediu al celor mai bune cinci țări în ceea ce privește obstacolele pe fiecare sector (care este aproape de eliminarea tuturor restricțiilor vizate de Directiva privind serviciile) impactul economic ar putea ajunge la o creștere mai accentuată a PIB-ului. Pentru a obține potențialul de creștere menționat în Directiva privind serviciile până în 2015, Comisia a prezentat un plan de acțiune în luna iunie a acestui an. Directiva privind serviciile prevede anumite obligații importante, fără echivoc, pe care aproape jumătate dintre statele membre încă nu le respectă. De exemplu, unele dintre ele au încă restricții bazate pe naționalitate sau pe reședința furnizorului de servicii (de exemplu, Malta și Suedia pentru oficiile care acordă brevete, Italia, Cipru și Polonia pentru unele servicii din sectorul turismului). În ceea ce privește aplicarea clauzei privind libertatea de a presta servicii din Directiva privind serviciile, mai toate statele membre au aplicat o abordare conservatoare și continuă să trateze prestatorii de servicii transfrontaliere la fel ca pe cei stabiliți, expunându-i astfel la o dublă reglementare nejustificată, căci ei trebuie să respecte atât normele țării de origine, cât și pe cele din țara gazdă, de exemplu în ceea ce privește asigurarea profesională. În plus, în mai multe state membre există incertitudini cu privire la normele care se aplică prestatorilor de servicii care doresc să ofere temporar servicii transfrontaliere și la cele care se aplică prestatorilor de servicii care doresc să se stabilească (de exemplu Belgia, Finlanda, Italia, Polonia, România și altele) Această incertitudine poate duce la tratarea prestării temporare de servicii ca și cum ar fi stabilire, impunând astfel prestatorilor o sarcină de reglementare dublă, care compromite și prestarea transfrontalieră de servicii. Sectoarele de servicii regrupează multe profesii reglementate la nivel național. Aceste reglementări iau forma unor obstacole întâmpinate la intrare (de exemplu, dispoziții care rezervă dreptul de a exercita anumite activități deținătorilor de calificări specifice) și/sau a unor obstacole întâmpinate pe parcurs (adică restricții în exercitarea unor activități profesionale, cum ar fi cerințele privind statutul juridic al societăților și proprietatea asupra capitalului). În unele state membre (Bulgaria Cipru, Polonia și altele), mai există încă cerințe privind stabilirea tarifelor pentru anumite profesii (de exemplu, pentru ingineri/arhitecți, contabili, consilieri fiscal și de brevete sau medici veterinari). În timp ce reglementarea profesiilor poate fi justificată de interesele publice, aceasta este foarte eterogenă în cadrul UE: numărul de profesii reglementate în fiecare stat membru variază între 47 și 368. În plus, există diferențe mnificative în ceea ce privește sfera activităților rezervate26 și la nivelul calificărilor necesare. În acest context, în 2012 au primit deja recomandări specifice opt state membre (Cipru, Franța, Italia, Polonia, Spania și altele) privind necesitatea de a reduce obstacolele de reglementare în domeniul serviciilor profesionale. Unele state membre (în special Polonia, Portugalia, Italia, Cehia și altele) au inițiat reforme în acest domeniu, cu obiectivul de a promova concurența, de a simplifica mediul de afaceri sau de a reduce rata șomajului, în special în rândul tinerilor. Existența unor instrumente de guvernanță eficace este esențială pentru a valorifica la maximum de potențialul de integrare al legislației privind piața unică, în general, și al Directivei privind serviciile, în special. Ghișeele unice și sistemul de informare al pieței interne (Internal Market Information-IMI) se numără printre aceste instrumente importante. Situația în ceea ce privește ghișeele unice diferă foarte mult între statele membre. Danemarca, Estonia, Spania, Luxemburg, Olanda, Suedia, Anglia și Lituania au cele mai avansate ghișee unice, în timp ce în Bulgaria, Irlanda, România și Slovenia dezvoltarea acestora a rămas cu mult în urmă. Există mai ales variații mari în ceea ce privește nivelul de detaliere și ușurința de utilizare a informațiilor oferite de ghișeele unice cu privire la normele naționale pentru principalele sectoare de servicii. În plus, numeroase proceduri administrative continuă să nu poată fi efectuate online sau de către utilizatori transfrontalieri. Numărul total al schimburilor de informații prin IMI privind serviciile rămâne scăzut. Aproape jumătate din toate schimburile de informații au fost inițiate de Germania, care are și cel mai mare număr de

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 2. LIBERTATEA DE STABILIRE – LIBERTATEA DE A OFERI SERVICII
7 autorități înregistrate în IMI pentru servicii. Belgia, Danemarka, Estonia, Finlanda, Irlanda, Olanda, România și Anglia nu au trimis încă nicio solicitare în 2012. În ceea ce privește partea care primește cererea de informații, Ungaria , Polonia și Anglia au prelucrat cele mai multe cereri. Dintre piețele de servicii, sectoarele care au ponderea economică cea mai importantă din perspectiva PIB-ului și a ocupării forței de muncă și al căror potențial de creștere economică depășește media sunt: serviciile pentru întreprinderi (11,7% din valoarea adăugată a UE în 2009), comerțul cu amănuntul și cu ridicata (11,1%) și construcțiile (6,3%). În multe state membre, sectorul serviciilor pentru întreprinderi se caracterizează încă prin reglementări complicate. De exemplu, cerințele care limitează alegerea liberă a unei forme de societate sau care impun un anumit tip de proprietate asupra capitalului pot constitui un obstacol în calea dezvoltării serviciilor profesionale transfrontaliere. Unele dintre aceste obstacole au devenit mai puțin stricte de la intrarea în vigoare a Directivei privind serviciile (în Polonia, Germania, Franța, Cipru și Grecia), dar altele nu au fost afectate (profesia juridică pare a fi cea mai afectată). Sectoarele europene de comerț cu amănuntul și cu ridicata se caracterizează prin niveluri inegale de maturitate economică și prin saturarea multor piețe. Concurența în sectorul comerțului cu amănuntul este împiedicată de unele obstacole rămase, cum ar fi legislația greoaie, care ar putea avea o motivație protecționistă, sau restricțiile disproporționate impuse formatelor de magazine. Recomandările din 2012 specifice fiecărei țări au subliniat necesitatea de a elimina restricțiile din sectorul comerțului cu amănuntul (Finlanda, Franța, Ungaria, Spania). Unele state membre, cum ar fi Spania, au lansat deja reforme în acest domeniu. Recomandările din 2012 specifice fiecărei țări au subliniat, de asemenea, mai pe larg nevoia de a consolida concurența în sectorul comerțului cu amănuntul (Belgia, Danemarca, Finlanda). Unele state membre impun întreprinderilor satisfacerea unui fel de test de necesități economice. Astfel de teste condiționează acordarea unei autorizații de dovedire a existenței unei necesități economice sau a unei cereri pe piață, o evaluare a potențialului sau a efectelor economice curente ale activității (de exemplu această cerință este impusă furnizorilor stabiliți) sau o evaluare a caracterului adecvat al activității în raport cu obiectivele de planificare stabilite de autoritatea competentă ca o condiție prealabilă pentru stabilire. Aceste teste lasă loc unor decizii arbitrare și unor restricții nejustificate și generează costuri semnificative pentru întreprinderi. Astfel de cerințe sunt interzise în temeiul Directivei privind serviciile, dar sunt, cu toate acestea, prezente în România, Austria, Grecia, Olanda, Ungaria și în anumite regiuni din Germania și Spania. Performanța comerțului cu amănuntul poate fi, de asemenea, afectată de obstacole în calea furnizării transfrontaliere de bunuri. Comercianții cu amănuntul nu sunt întotdeauna liberi să se aprovizioneze cu bunuri la cele mai bune prețuri în întreaga Europă. Au fost semnalate constrângeri teritoriale la aprovizionare, care împiedică aplicarea unor prețuri mai mici în unele piețe naționale (Luxemburg și Belgia), în special în cazul produselor de marcă. Dezvoltarea unui sector dinamic al construcțiilor între frontierele UE este afectată de obstacolele cu care se confruntă întreprinderile și specialiștii, din cauza nerecunoașterii reciproce a regimurilor de autorizare sau a certificării experților care oferă servicii specializate, cum ar fi în domeniul certificării de mediu a clădirilor. De exemplu, în ceea ce privește procedurile de autorizare pentru furnizorii de certificate de eficiență energetică, prestarea transfrontalieră a serviciilor nu pare a fi posibilă în Belgia, Cipru, Letonia, Lituania și Malta. Achizițiile publice reprezintă o piață importantă pentru sectorul serviciilor – în 2010 oportunitățile de afaceri în domeniul achizițiilor publice care intră sub incidența normelor UE s-au ridicat la circa 447 de miliarde EUR (3,7% din PIB-ul UE), contractele de servicii reprezentând aproximativ 42% din acest total. Cu toate acestea, doar 3,5% dintre contractele de achiziții publice care depășesc pragurile prevăzute de UE sunt atribuite transfrontalier (în domeniul serviciilor acest procentaj este și mai redus, și anume 2%), iar obstacolele în calea unei piețe integrate a achizițiilor publice persistă. O mai bună aplicare a normelor privind achizițiile publice în statele membre ar putea conduce la creșteri semnificative ale eficienței. În 2012, un număr de 5 state membre au primit recomandări specifice (Bulgaria, Cehia, Danemarca, Ungaria și Slovacia). Ținând seama de importanța achizițiilor publice, este deosebit de îngrijorător faptul că autoritățile publice rămân cel mai rău platnic din Uniunea Europeană. Valoarea datoriei anulate în Europa a crescut în 2012 la 2,8% din totalul creanțelor, ceea ce reprezintă un nivel fără precedent de 340 de miliarde EUR. Diferența dintre statele membre nordice și cele sudice afectează grav integrarea pieței unice a UE. Directiva din 2011 privind întârzierea efectuării plăților, dacă este implementată corect, va debloca 180 de miliarde EUR pe an datorită obligației

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 2. LIBERTATEA DE STABILIRE – LIBERTATEA DE A OFERI SERVICII
8 autorităților publice de a plăti în termen de 30 de zile, îmbunătățind astfel cu mult fluxul de lichidități al întreprinderilor și ajutându-le să depășească criza economică. Din perspectiva consumatorului, serviciile bancare adresate persoanelor fizice rămân cel mai neperformant grup de piețe, în special în ceea ce privește compatibilitatea comisioanelor și a condițiilor oferite, alegerea celei mai bune opțiuni sau migrarea către alt furnizor31. Un cadru UE puternic, care să garanteze consumatorului informații, drepturi și căi de atac și care să faciliteze accesul la servicii bancare de bază, va permite o mai mare participare a tuturor consumatorilor, în special a celor vulnerabili, la sectorul bancar adresat persoanelor fizice. Statele membre ar trebui să se concentreze asupra următoarelor priorități-cheie: să atingă compatibilitatea deplină a legislației proprii cu Directiva privind serviciile, în special prin respectarea tuturor obligațiilor neechivoce prevăzute de aceasta; să adopte o abordare mai ambițioasă în ceea ce privește implementarea Directivei privind serviciile prin: revizuirea necesității și proporționalității celorlalte cerințe, în special cele de stabilire a tarifelor pentru anumite profesii și cele care limitează formele de societate și proprietatea asupra capitalului; efectuarea unei analize a aplicării clauzei privind libertatea de a presta servicii în sectoare-cheie cum ar fi construcțiile, serviciile pentru întreprinderi și turismul. O astfel de revizuire ar trebui să ia forma unui proces sistematic de evaluare inter pares realizat cu sprijinul Comisiei, care să vizeze înlăturarea restricțiilor inutile, nejustificate și disproporționate rămase. o să evalueze justificarea cerințelor care limitează atât accesul profesiilor reglementate, cât și profesarea acestora, inclusiv rolul organismelor profesionale și să înlăture sau să înlesnească aceste cerințe în cazul în care acestea nu sunt justificate. Aceste evaluări ar trebui să includă și o revizuire a criteriilor de introducere a unor noi profesii reglementate. o să consolideze concurența în sectorul comerțului cu amănuntul prin diminuarea obstacolelor și reducerea restricțiilor de funcționare. În special, testele de necesități economice rămase ar trebui eliminate sistematic în nscopul îmbunătățitii activității ghișeelor unice astfel încât să devină adevărate instrumente de e-guvernare capabile să răspundă în mod adecvat necesităților furnizorilor de servicii și beneficiarilor. În special, pentru a le îmbunătăți ușurința în utilizare, obiectivul ar trebui să fie ca ghișeele unice să acopere toate procedurile pe parcursul ciclului de viață al întreprinderii și să fie multilingve și să transpună cât mai rapid cu putință Directiva privind întârzierea efectuării plăților.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 3. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A BUNURILOR
9 CAPITOLUL AL III-LEA LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A BUNURILOR Libertatea de circulație a bunurilor a fost prima libertate de circulație avută în vedere și adoptată în cadrul Comunității Europene a Cărbunelui si Oțelului. Această libertate presupune eliminarea controlului la frontierele intra-comunitare. Alte bariere netarifare au fost cu timpul identificate, impunând actiuni comunitare în noi domenii. În momentul de fata, nu mai exista personal vamal la frontierele intra-comunitare. Singurele verificari care se mai fac ad-hoc, în diverse puncte sunt pentru droguri si arme de foc. Un important pas facut în vederea eliminarii barierelor tehnice din calea liberei circulatii a bunurilor îl reprezinta introducerea principiului recunoasterii reciproce. Bazându-se pe un caz solutionat de Curtea Europeana de Justitie (Cassis de Dijon), Comisia Europeana facea publică, pe data 3 octombrie 1980, o Comunicare cu privire la interpretarea principiul recunoașterii reciproce. Principiul prevede că în toate sectoarele unde legislația natională nu a fost armonizată precum și în domeniile unde există o armonizare minimă sau opțională, statele membre au obligația de a accepta circulația liberă pe teritoriul lor a produselor conforme cu normele legale în vigoare în tara de origine. Singurele cazuri unde statele membre pot să nu aplice acest principiu sunt cele în care siguranța și sănătatea publică sau protecția mediului pot fi afectate. Cetățenilor, în calitatea lor de cumpărători, Piața Internă a UE le oferă posibilitatea de a se aproviziona cu bunurile necesare consumului propriu în oricare din statele membre ale Uniunii, fără a plati taxe de import sau a trebui să îndeplinească formalități la frontieră. Pentru a se evita frauda, în cazul produselor supuse accizelor, există o serie de limite în ce privește consumul propriu de tutun sub formă de țigarete și consumul propriu de băuturi alcoolice sub forma diverselor produse care conțin alcool, dar și aceste limite pot fi depășite daca exista dovada clară ca ele vor face obiectul consumului propriu. Piața Unică le oferă firmelor de comerț 460 milioane de potențiali cumpărători odată cu transformarea operațiilor de comerț exterior în operații de comerț interior. Documentul adoptat în anul 1989, cu privire la TVA, a constat în scutirea de obligația de a plăti TVA la vama fiecărui stat prin care trecea produsul, regula fiind ca TVA să se plătească o singura dată, către autoritatea fiscală din statul în care este importat produsul. Pentru firme, aceasta a însemnat desființarea celor aproximativ 60 de milioane de documente vamale ce trebuiau întocmite într-un an pentru astfel de operațiuni. Deși într-un ritm mai lent, integrarea pieței bunurilor mai avansează încă și la 20 de ani de la lansarea pieței unice, schimburile comerciale în interiorul UE reprezentând aproximativ 17% din PIB-ul UE în 1999 și apropiindu-se de 22% în 2011. Creșterea exporturilor în afara UE a fost mai dinamică, dar valoarea lor este de numai aproximativ 12% din PIB-ul UE. Aceasta este o indicație a faptului că piața internă are încă o importanță semnificativă pentru societățile europene și că există încă potențial de ameliorare pentru a stimula schimburile comerciale în interiorul UE. Tendința generală pozitivă în ceea ce privește integrarea ascunde situații mai degrabă contrastante între statele membre ale UE. Există tendințe pozitive în ceea ce privește integrarea pieței bunurilor, așa cum arată evoluția importurilor și a exporturilor în interiorul UE în raport cu PIB-ul în perioada 1999–2011, în Cehia, Germania, Ungaria, Lituania, Letonia, Olanda, Polonia, Slovenia, Slovacia, în timp ce în Grecia, Spania, Finlanda, Franța, Irlanda, Luxemburg și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord se pot observa unele tendințe negative sau stagnare. În majoritatea țărilor din primul grup, adâncirea integrării a făcut parte din procesul de recuperare a decalajului, deoarece acestea au pornit de la un nivel scăzut de deschidere, cu mult sub potențialul lor. În ceea ce privește nivelul de integrare atins (din perspectiva comerțului cu bunuri în interiorul UE raportat la PIB), statele membre mai mici sunt în mod natural mai deschise, cu excepția Grecia și Cipru care au fost relativ închise, urmate de Portugalia și țările nordice. Analizând grupul de țări cu o integrare crescândă în piața unică, majoritatea țărilor (Polonia și, într-o anumită măsură, Cehia, Slovenia, Germania, Suedia și Olanda) au cunoscut o îmbunătățire a competitivității lor în materie de prețuri începând cu sfârșitul anilor '90. Lituania și Letonia s-au orientat cu succes către piețele cu o rată mai mare de creștere a PIB-ului în perioada respectivă. Ungaria pare să fi beneficiat în principal de pe

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 3. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A BUNURILOR
10 urma unei competitivități care nu are legătură cu prețurile. Pentru aproape toate aceste țări, o mai mare integrare în piața internă a condus, de asemenea, la o îmbunătățire a poziției balanței comerciale cu partenerii lor din UE. În ceea ce privește grupurile a căror integrare este în scădere sau stagnează (din perspectiva raportului importurilor și exporturilor de bunuri în interiorul UE față de PIB), Spania și Luxemburg au suferit atât de pe urma unei creșteri relativ scăzute a cererilor din partea economiilor lor partenere, cât și de pe urma unor pierderi de competitivitate a costurilor. Grecia s-a confruntat, de asemenea, cu o deteriorare a competitivității costurilor. Finlanda și Regatul Unit sau confruntat cu probleme de competitivitate nelegată de costuri. Aceștia sunt factori care explică evoluția integrării din perspectiva exporturilor, dar importurile sunt strâns corelate cu exporturile. Cu toate acestea, în cazul multora dintre aceste țări, tendința negativă în materie de integrare a fost asociată cu o deteriorare a balanței comerciale cu partenerii lor din UE. UE înregistrează în prezent o integrare mai rapidă cu țările terțe decât pe plan intern, fapt care reflectă procesul de globalizare și creșterea mai rapidă a cererii din cadrul multor piețe emergente. Acest lucru nu este neapărat un semn negativ, deoarece nu există un antagonism între comerțul în interiorul UE și comerțul mondial. Statele membre a căror integrare în economia mondială a crescut sunt și cele care au demonstrat cea mai mare dinamică de integrare în UE.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 4. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI
11 CAPITOLUL AL IV-LEA LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI Libera circulație a capitalurilor nu este doar cea mai recentă libertate consacrată în tratat, ci și cea mai largă, având în vedere dimensiunea sa unică ce include țările terțe. Într-o primă fază, tratatele nu prevedeau liberalizarea totală a circulației capitalurilor; statele membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru era necesar pentru funcționarea pieței comune Primele măsuri luate de Comunitate au avut un domeniu de aplicare limitat. Măsurile inițiale din 11 mai 1960, au fost modificate și completate în 1962, și ele liberalizau fără niciun fel de condiții investițiile directe, împrumuturile pe termen scurt sau mediu pentru tranzacțiile comerciale și achiziționarea de valori mobiliare tranzacționate la bursă. Anumite state membre au decis să nu mai aștepte deciziile comunitare și au introdus măsuri naționale unilaterale, eliminând practic toate restricțiile privind circulația capitalurilor , de exemplu Germania în 1961, Regatul Unit în 1979 și țările Benelux în 1980. A urmat Directiva 72/156/CEE privind fluxurile internaționale de capital. Toate restricțiile privind circulația capitalurilor între statele membre și între statele membre și țările terțe trebuiau eliminate. Cu toate acestea, în ceea ce privește circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe, statele membre dispun, de asemenea, de: opțiunea de a impune măsuri de salvgardare în circumstanțe excepționale, posibilitatea de a aplica restricții, care au existat anterior, unei anumite date în cazul unor țări terțe și al anumitor categorii de mișcări de capital și de o bază pentru introducerea unor astfel de restricții, dar numai în circumstanțe foarte specifice. Această liberalizare ar trebui să contribuie la realizarea pieței unice prin completarea altor libertăți (în special a celor legate de circulația persoanelor, a mărfurilor și a serviciilor). De asemenea, liberalizarea ar trebui să încurajeze progresul economic, permițând investirea eficientă a capitalului și promovând utilizarea monedei euro ca monedă internațională, contribuind astfel la rolul UE ca actor mondial. Liberalizarea a fost indispensabilă, de asemenea, pentru evoluția uniunii economice și monetare (UEM) și pentru introducerea monedei euro. Progresele din perioada 1960-1962 au fost reluate doar peste 20 de ani, odată cu lansarea pieței unice. Două directive, din 1985 și 1986, au extins liberalizarea necondiționată la împrumuturile pe termen lung pentru tranzacțiile comerciale și la achiziționarea valorilor mobiliare netranzacționate la bursă. În vederea finalizării pieței unice, a trecerii de la Sistemul Monetar European la UEM și a introducerii preconizate a monedei euro, circulația capitalurilor a fost integral liberalizată într-o primă etapă prin Directiva nr. 88/361/CEE a Consiliului din 1988, care elimina, începând cu 1 iulie 1990, toate restricțiile rămase privind circulația capitalurilor între rezidenții statelor membre. Ca urmare, liberalizarea a fost extinsă la tranzacțiile monetare sau cvasimonetare care puteau avea cel mai mare impact asupra politicilor monetare naționale, precum împrumuturile, depozitele în monede străine și operațiunile cu valori mobiliare. Directiva prevedea o așa-zisă clauză de salvgardare care permitea statelor membre să ia măsuri de protecție atunci când mișcări de capital pe termen scurt de o amploare excepțională provocau perturbări grave în desfășurarea politicii monetare. Aceste măsuri puteau fi însă aplicate numai într-un număr limitat de cazuri justificate corespunzător, iar perioada lor de aplicare nu putea depăși șase luni De asemenea, directiva permitea anumitor țări să mențină restricții temporare, în special în cazul mișcărilor de capital pe termen scurt, dar numai pentru o anumită perioadă de timp: această dispoziție s-a aplicat în cazul Irlandei, Portugaliei și Spaniei până la 31 decembrie 1992, iar în cazul Greciei, până la 30 iunie 1994. Cu toate acestea, Protocolul 32 la Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) permite, de exemplu, Danemarcei să mențină legislația în vigoare care restricționează posibilitatea ca rezidenții străini să cumpere reședințe secundare. Într-o a doua etapă, Tratatul de la Maastricht (TEU) a introdus libera circulație a capitalurilor ca o libertate consacrată în tratat. În prezent, articolul 63 din TFUE interzice orice restricții privind plățile și circulația capitalurilor între statele membre, precum și între statele membre și țările terțe. Este vorba aici de o dimensiune unică privind țările terțe a acestei libertăți deosebite prevăzute de tratat. Sunt interzise toate restricțiile, nu numai cele discriminatorii. Interdicția generală prevăzută merge dincolo de simpla eliminare a tratamentului inegal în funcție de naționalitate . Prevederile TFUE permite tratamentul fiscal diferențiat al investițiilor străine și al nerezidenților, dar astfel de măsuri nu trebuie să constituie un mijloc de discriminare arbitrară sau o restrângere disimulată. Chiar și în relațiile cu țările terțe, principiul liberei circulații a

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 4. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI
12 capitalurilor prevalează asupra reciprocității și asupra menținerii de către statele membre a unei pârghii de negociere în relația cu țările terțe. Dreptul la libera circulație a capitalurilor nu este afectat de obligații de notificare, și anume, de raportarea tranzacțiilor transfrontaliere (de exemplu pentru plățile efectuate electronic, mișcările de fonduri și titluri de valoare care depășesc anumite praguri) în vederea elaborării de statistici privind sectorul extern, folosite pentru întocmirea balanței de plăți pentru statele membre și uniunea monetară europeană. Au fost stabilite și excepții, dar acestea se limitează, doar la mișcările de capital care privesc țările terțe . De asemenea, pe lângă posibilitatea de a menține măsurile naționale sau comunitare privind investițiile directe și alte tranzacții în vigoare pentru Bulgaria, Estonia și Ungaria, Consiliul, după consultarea Parlamentului și hotărând în unanimitate, a adoptat măsuri care au constituit un pas înapoi în liberalizarea circulației capitalurilor între statele membre și țările terțe. Consiliul și Parlamentul European pot adopta măsuri legislative cu privire la circulația capitalurilor între statele membre și țările terțe care implică efectuarea de investiții directe, prestarea de servicii financiare sau admiterea de valori mobiliare pe piețele de capital. Singurele restricții justificate pe care statele membre pot decide să le aplice cu privire la circulația capitalurilor în general, inclusiv în cadrul Uniunii, sunt prevăzute în TFUE și includ măsuri de prevenire a încălcării legislației naționale în special în domeniul fiscal și al supravegherii prudențiale a serviciilor financiare, proceduri de declarare a mișcărilor de capital în scopuri administrative și statistice și măsuri justificate în temeiul ordinii publice sau al securității publice. A fost adoptata ulterior o completare care prevede posibilitatea aplicării unor sancțiuni financiare unor persoane, grupuri sau entități fără caracter statal în vederea prevenirii și combaterii terorismului. În prevederile TFUE, sancțiunile financiare pot fi aplicate unor țări terțe sau unor persoane, grupuri sau entități fără caracter statal, pe baza deciziilor adoptate în cadrul politicii externe și de securitate comune. În cazurile în care statele membre restricționează nejustificat libera circulație a capitalurilor, se aplică procedura obișnuită de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Parlamentul a susținut puternic eforturile Comisiei de a încuraja liberalizarea mișcărilor de capital. Parlamentul a considerat însă mereu că liberalizarea ar trebui să fie mai avansată în cadrul Uniunii decât între Uniune și restul țărilor, pentru a asigura faptul că economiile europene alimentează cu prioritate investițiile europene. De asemenea, Parlamentul a subliniat faptul că liberalizarea circulației capitalurilor ar trebui să fie sprijinită de liberalizarea deplină a serviciilor financiare și de armonizarea legislației fiscale pentru a crea o piață financiară europeană unificată. Datorită presiunii politice exercitate de Parlament, Comisia a inițiat legislația privind armonizarea plăților naționale și transfrontaliere . Într-un domeniu foarte apropiat privind compensarea și decontarea în Uniunea Europeană, Parlamentul a sprijinit crearea unei piețe eficiente, integrate și sigure pentru compensarea și decontarea valorilor mobiliare în Uniunea Europeană și a organizat un atelier referitor la aspectele legate de legislația valorilor mobiliare. În prezent, Parlamentul se așteaptă ca și alte propuneri legislative din domeniul compensării și al decontării să fie discutate în cadrul procedurii legislative ordinare. StrategiA pentru piața internă s-a concentrat asupra necesității de a facilita libera circulație a mărfurilor, de a integra piața serviciilor, de a reduce impactul obstacolelor fiscale și de a simplifica cadrul de reglementare. S-au obținut progrese substanțiale în ceea ce privește liberalizarea transporturilor, a telecomunicațiilor, a energiei electrice, a gazului și a serviciilor poștale. Implementarea directivelor care își propuneau o accelerare a dezvoltării libertăților pieței interne a manifestat o tendință de scădere în anul 2010, dar a crescut ușor spre fine anului 2011. În Raportul Comisiei privind piața internă pentru anul 2012 s-a constatat că, deși procentajul mediu al actelor legislative netranspuse încă la nivel național rămâne sub ținta convenită, unele state membre nu vor putea depăși întârzierea considerabilă fără a lua hotărâri clare și aplicabile. În cadrul unei comunicări Comisia a solicitat ca procedurile de constatare a neîndeplinirii obligațiilor să fie reduse, iar respectarea hotărârilor Curții de Justiție să fie asigurată prin procedurile de plată a unor daune cominatorii. Comisia a propus măsuri orizontale precum accentuarea necesității adoptării unor noi reglementări clare, ușor de pus în aplicare, mai buna utilizare a instrumentelor IT existente pentru a sprijini participanții în exercitarea drepturilor lor în legătură cu piața unică și stabilirea unor centre naționale pentru supravegherea funcționării pieței unice. Supravegherea trebuie să fie parte integrantă a rapoartelor anuale privind integrarea pieței unice în contextul procesului semestrului european.

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 4. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI
13 Având în vedere că nu a fost fructificat încă întregul potențial al pieței interne, iar Europa s-a schimbat în urma procesului de reunificare, extindere și integrare mai aprofundată după crearea pieței unice, Parlamentul, Consiliul și Comisia au depus recent eforturi suplimentare pentru relansarea pieței interne, cu scopul de a da un nou impuls pieței unice europene și de a aduce în centrul politicii privind piața unică populația, consumatorii și IMM-urile. În anul 2010, Comisia a publicat un raport intitulat O nouă strategie pentru piața unică – în beneficiul economiei și al societății europene, care se referă la toate politicile relevante și anume la politicile privind concurența, consumatorii, domeniul digital, politica fiscală precum și la alte politici. Acesta prezintă, de asemenea, mai multe inițiative care urmăresc să consolideze piața internă prin eliminarea obstacolelor rămase. A urmat apoi o altă comunicare a Comisiei care s-a numit „Către un Act privind piața unică”, în care Comisia a prezentat o serie de măsuri destinate stimulării economiei europene și creării de locuri de muncă, adoptând astfel o politică privind piața unică mai ambițioasă. În ianuarie 2012, a fost publicată comunicarea intitulată „Un cadru coerent pentru creșterea încrederii în piața unică digitală a comerțului electronic și a serviciilor online”, iar în iunie 2012, Comisia a publicat o comunicare intitulată O mai bună guvernanță a pieței unice. Aceasta propunea ca accentul să se pună pe sectoarele cu cel mai mare potențial de creștere economică în 2012 și 2013, adică industriile de rețea, de exemplu energia și telecomunicațiile, dar și sectoarele-cheie privind serviciile precum comerțul, serviciile pentru întreprinderi, intermedierea financiară și transporturile. În octombrie 2012, Comisia a prezentat un al doilea set de propuneri – Actul privind piața unică II – pentru a dezvolta în continuare piața unică și a exploata potențialul nevalorificat al acesteia, ca motor al creșterii. Actul privind piața unică II stabilește 12 măsuri-cheie care să fie adoptate fără întârziere de instituțiile UE. Aceste măsuri se concentrează pe patru vectori esențiali de creștere, ocupare a forței de muncă și încredere: rețelele integrate, mobilitatea transfrontalieră a persoanelor și întreprinderilor, economia digitală și măsuri care sporesc coeziunea și avantajele consumatorilor. Actul privind piața unică II cuprinde următoarele măsuri vizând o piață mai aprofundată și mai bine integrată: mobilitatea întreprinderilor prin: introducerea unor dispoziții de mobilizare a investițiilor pe termen lung, modernizarea procedurilor de insolvabilitate și sprijinirea creării unui mediu care să ofere o a doua șansă antreprenorilor în dificultate; economia digitală prin care Comisia propune promovarea comerțului electronic în UE, prin facilitarea utilizării serviciilor de plată electronică, făcându-le mai fiabile și mai competitive; trebuie, totodată, soluționate cauzele principale ale lipsei de investiții în conexiunile în bandă largă rapide, iar facturarea electronică trebuie să devină norma în procedurile de achiziții; încrederea consumatorului prin introducerea unor măsuri care să asigure accesul generalizat la conturile bancare și tarife bancare transparente și comparabile precum și posibilitatea de a schimba mai ușor contul bancar. Parlamentul a fost motorul în procesul care a condus la crearea pieței interne și el a fost cel care a susținut în special ideea transformării pieței interne într-o piață internă complet integrată. De asemenea Parlamentul a susținut ideea conform căreia piața internă constituie cadrul comun și punctul de referință pentru multe dintre politicile UE și a solicitat organizarea unei dezbateri care să abordeze și alte chestiuni în afară de normele comune privind cele patru libertăți, drepturile fundamentale și concurența. Tot Parlamentul a fost cel care a jucat un rol activ și în relansarea pieței interne. În Rezoluția sa din mai 2010 referitoare la oferirea unei piețe unice consumatorilor și cetățenilor, Parlamentul a subliniat faptul că trebuie luate măsuri pentru a informa și a susține consumatorii și IMM-urile într-un mod mai eficient, precum și pentru a consolida încrederea cetățenilor. Parlamentul a publicat trei răspunsuri suplimentare referitoare la Actul privind piața unică prin adoptarea a trei rezoluții cu referire la Guvernanță și parteneriat în cadrul pieței unice, Piața unică pentru europeni și Piața unică pentru întreprinderi și creștere economică. În toate rezoluțiile sale din 2010 și 2011 referitoare la piața internă, Parlamentul a solicitat consolidarea guvernanței pieței unice și îmbunătățirea transpunerii și aplicării legislației privind piața unică. Rezoluția Parlamentului European din aprilie 2012 referitoare la o piață unică digitală competitivă – guvernarea electronică, un vârf de lance a subliniat necesitatea instituirii unui cadru legal clar și coerent pentru recunoașterea reciprocă a autentificării, identificării și semnăturilor electronice necesară pentru a garanta funcționarea serviciilor administrative transfrontaliere în întreaga UE. A urmat rezoluția din mai 2012 referitoare la „Tabloul de bord al pieței interne”. La 11 decembrie 2012, Parlamentul a adoptat, de asemenea, două rezoluții nelegislative cu privire la piața internă, una referitoare la finalizarea pieței unice digitale, iar cealaltă referitoare la o strategie privind libertatea digitală în politica externă a UE, în care acesta a subliniat faptul că sprijină cu tărie principiul

NUMELE STUDENTULUI CAPITOLUL 4. LIBERTATEA DE CIRCULAȚIE A CAPITALULUI
14 neutralității rețelei, potrivit căruia furnizorii de servicii de internet nu blochează, nu discriminează, nu împiedică și nu reduc capacitatea vreunei persoane, inclusiv prin preț, de a utiliza un serviciu pentru a accesa, a utiliza, a trimite, a publica, a primi sau a oferi orice conținut, aplicație sau serviciu pe care îl dorește, indiferent de sursă sau țintă. În aceeași rezoluție, Parlamentul invită Comisia și Consiliul să promoveze și să păstreze standarde înalte ale libertății digitale în UE. Rezoluțiile au avut drept obiectiv dezvoltarea politicii și practicii în vederea instituirii unei adevărate piețe unice digitale în UE pentru a face față unor seturi de norme diferite în sectoare-cheie, inclusiv în domeniul TVA, al serviciilor poștale și al drepturilor de proprietate intelectuală. Principiile neutralității rețelei și internetului deschis, precum și eliminarea tarifelor de roaming sunt discutate în prezent ca parte a unui pachet legislativ în care se stabilesc măsuri privind piața unică europeană a comunicațiilor electronice și în vederea realizării unui continent conectat și au fost adoptate prin vot în plenul Parlamentului la 3 aprilie 2014. La 7 februarie 2013, Parlamentul a adoptat o rezoluție care cuprinde recomandări adresate Comisiei privind guvernanța pieței unice, instituind un ciclu de guvernanță al pieței unice drept pilon specific al semestrului european. În plus, în februarie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la guvernanța pieței unice în cadrul semestrului european din 2014, care a fost urmată de Rezoluția sa din 27 februarie 2014 referitoare la SOLVIT. Acesta este un serviciu oferit de administrația națională a fiecărei țări din UE care poate oferi solțuii legate de: Recunoașterea calificărilor profesionale, vize și drepturi de ședere,comerț și servicii, autovehicule și permise de conducere, prestații familiale, drepturi de pensie, munca în altă țară, prestații de șomaj, asigurări de sănătate, accesul la educație, circulația transfrontalieră a capitalurilor și a plăților, rambursările de TVA.

NUMELE STUDENTULUI CONCLUZII
15 CONCLUZII O piață unică mai puternică, mai aprofundată și mai cuprinzătoare reprezintă un element vital pentru asigurarea creșterii și crearea de locuri de muncă. Cu toate acestea, tendințele actuale arată semne de slăbire a integrării și de dezamăgire cu privire la piața unică. Criza a adăugat la acestea tentația naționalismului economic. Vigilența Comisiei și simțul răspunderii de care au dat dovadă toate statele membre au împiedicat deriva către dezintegrare. Cu toate acestea, este nevoie de un nou impuls – de un real angajament politic – pentru a relansa piața unică, prin adoptarea rapidă a inițiativelor menționate anterior. Un astfel de angajament politic va necesita o combinație de măsuri pentru a elimina lacunele pieței unice. În fiecare zi, întreprinderile și cetățenii se confruntă cu persistenta realitate a blocajelor care afectează activitățile transfrontaliere, în ciuda existenței juridice a pieței unice. Aceștia își dau seama că rețelele nu sunt suficiente de bine interconectate și că aplicarea normelor din domeniul pieței unice rămâne inegală. Adesea, pentru una și aceeași tranzacție, întreprinderile și cetățenii încă mai trebuie să se confrunte cu 28 de sisteme juridice diferite. În timp ce întreprinderile noastre încă se confruntă cu realitatea de zi cu zi a fragmentării și a normelor divergente, concurenții lor din China, SUA sau Japonia pot beneficia pe deplin de puterea pe care le-o acordă piețele lor interne de mari dimensiuni. Piața unică a fost concepută înaintea apariției internetului, înainte ca tehnologiile informației și comunicațiilor să devină unul dintre principalii factori de creștere și înainte ca serviciile să ocupe un loc predominant în economia europeană. Apariția unor noi servicii în domenii precum conținutul și media, sănătatea, sistemele inteligente de măsurare a consumului de energie, reprezintă un potențial considerabil, însă Europa nu va exploata acest potențial decât dacă va depăși fragmentarea care blochează în prezent fluxul de conținut online și accesul consumatorilor și al întreprinderilor. Pentru a orienta piața unică în direcția îndeplinirii obiectivelor strategiei Europa 2020, este nevoie de piețe funcționale și conectate în mod adecvat, în cadrul cărora concurența și accesul consumatorilor să stimuleze creșterea și inovarea. Pe baza Directivei privind serviciile, trebuie creată o piață unică deschisă care să asigure în același timp calitatea serviciilor furnizate consumatorilor. Transpunerea deplină a Directivei privind serviciile ar putea crește cu 45% volumul comerțului cu servicii comerciale și cu 25% investițiile străine directe, generând o creștere a PIBului cuprinsă între 0,5% și 1,5%. Trebuie ameliorat accesul IMM-urilor la piața unică. Spiritul antreprenorial trebuie dezvoltat prin inițiative concrete de politică, inclusiv printr-o simplificare a dreptului societăților comerciale adică procedurile de faliment, statutul societăților private și altele, dar și prin inițiative care să le permită antreprenorilor să se relanseze după faliment. Trebuie să li se acorde cetățenilor mijloacele necesare pentru a participa pe deplin la piața unică. În acest sens, trebuie consolidată capacitatea cetățenilor de a achiziționa bunuri și servicii transfrontaliere, în special online, precum și încrederea lor în efectuarea unor astfel de achiziții. Prin punerea în aplicare a politicii în domeniul concurenței, Comisia va asigura menținerea unei piețe unice deschise, care să protejeze egalitatea de șanse a întreprinderilor și să combată protecționismul național. Politica în domeniul concurenței va avea însă o contribuție mai importantă la realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020. Politica în domeniul concurenței asigură faptul că piețele oferă condiții favorabile inovării, garantând, de exemplu, respectarea brevetelor și a drepturilor de proprietate. Prevenirea abuzului de piață și a înțelegerilor neconcurențiale între întreprinderi are un efect încurajator care permite stimularea inovării. Politica privind ajutoarele de stat poate contribui, de asemenea, în mod activ și pozitiv la realizarea obiectivelor strategiei Europa 2020 prin stimularea și sprijinirea inițiativelor de dezvoltare a unor tehnologii mai inovatoare, mai eficiente și mai ecologice, facilitând totodată accesul la ajutoare publice pentru investiții, capital de risc și finanțare destinată cercetării și dezvoltării. Comisia va propune acțiuni destinate eliminării blocajelor de pe piața unică prin: consolidarea structurilor pentru a pune în aplicare, în timp util și în mod adecvat, măsurile privind piața unică, inclusiv reglementarea rețelelor, Directiva privind serviciile și pachetul legislativ și de supraveghere a piețelor financiare, pentru a asigura aplicarea lor eficientă și pentru a soluționa rapid eventualele probleme; continuarea lucrărilor în cadrul agendei pentru o reglementare inteligentă, examinând, printre altele, posibilitatea de a privilegia mai degrabă utilizarea de regulamente decât de directive, lansarea de evaluări ex-post privind legislația existentă, continuarea monitorizării pieței, reducerea sarcinii administrative, eliminarea obstacolelor fiscale, îmbunătățirea mediului de afaceri, în special pentru IMM-uri, precum și sprijinirea spiritului antreprenorial; adaptarea legislației europene și naționale la era digitală pentru a promova circulația conținutului, care să asigure un nivel înalt de încredere pentru consumatori și societăți. Acest lucru necesită

NUMELE STUDENTULUI CONCLUZII
16 actualizarea normelor privind răspunderea juridică, garanțiile, livrarea și soluționarea litigiilor; facilitarea și reducerea costurilor pe care trebuie să le suporte întreprinderile și consumatorii pentru a încheia contracte cu parteneri din celelalte țări ale UE, în special prin oferirea unor soluții armonizate pentru contractele încheiate cu consumatorii și a unui model UE de clauze contractuale, precum și prin realizarea de progrese în vederea instituirii, cu caracter opțional, a unui drept european în materie de contracte; facilitatea și reducerea costurilor pe care trebuie să le suporte întreprinderile și consumatorii pentru a asigura respectarea contractelor și recunoașterea hotărârilor judecătorești și a documentelor în alte țări ale UE.

NUMELE STUDENTULUI BIBLIOGRAFIE
17 BIBLIOGRAFIE 1. Abraham, G., Economie politique, Les Editions Economica, Paris, 1998. 2. Angelescu, Coralia, Politica de creștere economică, Ed. Economică, București, 2007. 3. Angelescu, Coralia, Politici macroeconomice în România din perspectiva integrării europene: avantaje și riscuri ale integrării, Ed. A.S.E., București, 2004. 4. Bari, I., Probleme globale contemporane, Ed. Economică, București, 2007. 5. Bărbulescu, Constantin, Pentru creșterea competitivității întreprinderilor românești pe piața Uniunii Europene, Ed. Economică, București, 2004. 6. Boca, M., Criza europeană și modernismul românesc, Ed. Ideea Europeană, București, 2008.