1 Universitatea Transilvania din Brașov Facultatea de Sociologie și Comunicare Specializarea Asistență Socială ABUZUL ASUPRA COPIILOR 2 Studentă:… [610052]

1 Universitatea Transilvania din Brașov
Facultatea de Sociologie și Comunicare
Specializarea Asistență Socială

ABUZUL ASUPRA COPIILOR

2

Studentă: Claudia -Angela Mureșan
Grupa: 16LF381
Coordonator: Lector dr. Mihai Burlacu

– Februarie, 2020 –

Cuprins

INTRODUCERE…………………………………………………………………………………………….. 2
1. MALTRATAREA COPIILOR ÎN FAMILIE……………………………………………………6
2. STUDII CARE ABORDEAZĂ FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN FAMILIE………..7

3 3. CONCEPTE NERELEVANTE PREZENTATE ÎN ARTICOL………………………….10
CONCLUZII
BIBLIOGRAFI E

4

ABUZUL ASUPRA COPIILOR

INTRODUCERE

În acest articol ni se prezintă mai multe cazuri în care copiii au fost maltratați de părinți.
După cum specifica și autoarea Cristina Dâmboeanu acest fenomen de abuz este întâlnit în
fiecare țară, doar că poate fi mai rar sau mai des. În țările unde săracia este întâlnită, apare
automat și fenomenul de maltratare deoarece din cauza sărăciei, părinții nu sunt educați.
De-a lungul istoriei copilăria era privită doar ca o etapă de tran ziție dinspre apariția unui
viitor bărbat sau a unei viitoare femei către momentul în care acesta/ aceasta își putea
îndeplini cu succes rolul de adult în societățile respective. Adică, scopul copilăriei consta în
pregătirea puiului de om pentru a fi cât m ai aproape de stereotipul de sex și gen adecvat clasei
sociale din care făcea parte.
Abuzul asupra copiilor trezește în noi sentimente de o intensitate și amploare ce nu pot fi
descrise. Poate că această infracțiune ne afectează atât de personal pentru că ne amintim cum
a fost atunci când ne -am ținut în brațe propriii copii pentru prima dată – sentimentul puternic
de dragoste și cel mai profund instinct de părinte de a hrăni, învăța și proteja. Este șocant,
aproape de neconceput, că cineva ar face rău unui copil. Este forma supremă de trădare.
Societatea se unește în eforturile de eliminare a abuzului asupra copiilor. Mereu și mereu,
vedem comunități întregi mobilizându -se în căutarea copiilor răpiți sau abuzați. Când un copil
se află în pericol, acest lucru devine o problemă de interes național.
Abuzul asupra copilului este un fenomen complex, care afectează durabil dezvoltarea
individului: pe termen lung, abuzul vulnerabilizează adolescentul și apoi adultul, generând

5 sentimente, conduite, moduri de gândire sau relaționări interumane disfuncționale în viața de
zi cu zi. Plasat în zona a ceea ce Anthony Giddens numea în tratatul său de sociologie
(GIDDENS, 2000, p. 175) „fața nevăzută a familiei”, abuzul asupra copilului antrenează
modificări existențiale cu a tât mai severe cu cât acesta are loc la o vârstă mai fragedă și se
menține o perioadă mai lungă. Mai rău este atunci când adulții tineri cu o asemenea istorie își
întemeiază o familie și lucrurile se reiau, în aceleași modalități, cu copiii lor .
Un importa nt semn de progres al lumii contemporane îl reprezintă recunoașterea și
respectarea copilului ca ființă umană cu drepturi egale și cu nevoi specifice de supraviețuire,
dezvoltare, educație și afirmare a personalității libere și creatoare.
Tratând copilul ca pe o persoană, apărând și acordându -i dreptul la viață particulară, la
intimitate și la dezvoltare normală, avem garanția că îi sunt asigurate condițiile optime de
dezvoltare și că sunt prevenite situațiile în care abuzul îi pune în pericol existența sa u
dezvoltarea.
Abuzul afectează dezvoltarea copilului în dimensiunile sale esențiale. Efectele abuzului
sunt profunde și nefaste , însoțind individul de -a lungul vieții sale.
Cunoașterea și înțelegerea nevoilor copilului în funcție de etapele de dezvol tare ale
acestuia, de către părinții și adulții cu care el interacționează, reprezintă posibilitatea de a
relaționa corect cu ei și de a sesiza elementele unor traume, acționând profilactic și terapeutic.
Pentru înțelegerea , prevenirea și intervenția în cazurile de abuz, prima necesitate care se
impune este aceea a definirii termenilor.
Abuzul este o manifestare a violenței față de copii, profitându -se de diferența de forță
( fizică, psihică, economică ) dintre adulți și copii, provocând intenționat a fectarea fizică și/
sau psihică a acestora.
Există mai multe forme de abuz, iar o clasificare a lor este artificială deoarece acestea se
împletesc: abuzul fizic are și consecințe psihice, abuzul sexual este însoțit de efecte fizice și
psihice asupra copil ului, abuzul economic poate deveni abuz fizic, dacă munca depășește
capacitatea fizică a copilului, emoțional, mai ales dacă munca este umilitoare.
Abuzul fizic presupune folosirea forței fizice asupra copilului și supunerea la munci
dificile care depășes c posibilitățile lui având ca rezultat vătămarea integrității sale corporale.

6 Abuzul emoțional (psihologic) este un comportament inadecvat al adultului față de copil,
cu efecte negative asupra personalității în formare a copilului. Respingerea, izolarea f orțată,
terorizarea, ignorarea și coruperea copilului reprezintă forme ale acestui tip de abuz.
Abuzul sexual constă în expunerea copilului la vizionarea de materiale pornografice,
seducție sau implicarea sa în acte sexuale.
Neglijarea este incapacitate a sau refuzul adultului de a comunica adecvat cu copilul, de a –
i asigura nevoile biologice, emoționale, de dezvoltare fizică și psihică, precum și limitarea
accesului său la educație.
Întâlnim aceste forme de abuz în mai multe medii, printre care în famili e, la școală, dar și
pe stradă.
Un nivel scăzut de empatie, o slabă stimă de sine, de rigiditate, compulsivitate,
posesivitate, dependență, diferite slăbiciuni de caracter la care se poate adăuga consumul de
alcool sau droguri, care conduc adultul la o lip să deinhibiție în exprimarea frustrărilorsale și a
comportamentelor impulsive. În fine, adultul abuzator a fost el însuși un copil abuzat.
Prodgers tinde să demonstreze că psihismul părintelui maltratat se aseamănă cu al pacientului
suferind de schizofreni e la limită.Copiii abuzați sunt la rândul lor frecvent pisălogi, apatici,
puși pe încurcături, plângăreți, încăpățânaținegativiști, anxioși, nu surâd și deci este mai dificil
de trăit cu ei decât cu copiii "normali". Pe plan somatic ei sunt adesea prematur i (cu greutate
scăzută la naștere) și suferă de handicapuri fizice sau mintale. Copiii handicapați sau bolnavi
sunt mai expuși din cauza nevoilor de ajutor și de susținere adresate părinților, și din cauza
stării de stres și de oboseală pe care o întrețin la aceștia din urmă.
Abuzul și neglijarea copilului reprezintă fenomene sociale complexe, care afectează nu
doar individul, ci și societatea ca întreg. Un copil abuzat este un copil al cărui viitor este pus
sub semnul întrebării, un copil care își pierde î ncrederea în sine și care nu se mai poate bucura
pe deplin de dreptul la o dezvoltare normală, sănătoasă, armonioasă. Toate aceste abuzuri au
un cost nu doar emoțional, ci și financiar întrucât opresc mult prea mulți copii de la a -și atinge
adevăratul pote nțial. Ele nu pot fi tratate doar la nivel individual, deoarece reprezintă o
problemă a întregii comunități, iar consecințele acestui fenomen lasă amprente toată viața.
În cazul copiilor sub trei ani, neglijarea, voluntară sau involuntară, reprezintă principal
formă de violență asupra copilului.La această grupă de vârstă, sunt raportate accidente care
apar în lipsa supravegherii parentale, precum și a agravări ale stării de sănătate a copiilor,

7 urmare a refuzului tratamentului medical din considerente religioase. Profesioniștii din
domeniul medical subscriu fenomenului de neglijare din perspective dreptului la sănătate,
refuzul vaccinării. În cadrul grupei de vârstă 3 – 6 ani sunt menționate cazuri de abuz sexual
și de abuz fizic grav, în timp ce după v ârsta de 6 ani, când majoritatea copiilor intră în
colectivitate, apare o diversificare atât a mediilor potențial abuzive, dar și a tipurilor de abuz.
În familie, violența fizică ajunge să se îmbine cu cea psihologică.
În acest moment specialiștii consider ă abuzul emoțional un rău tratament, având ca
rezultate tulburări ale creșterii și dezvoltării psihologice. Implică vorbe, acțiuni și indiferență.
Abuzatorii resping, ignoră, depreciază, domină și critică victimele. Această formă de abuz se
suprapune, de ce le mai multe ori, cu abuzul fizic. Este considerat un patern de comportament
care poate interfera în mod serios cu dezvoltarea optimă a copilului, afectează dezvoltarea
emoțională și a sentimentului valorii de sine. Este cel mai frecvent și poate cel mai distructiv
dintre toate, în ciuda faptului că este cel mai puțin înțeles.

MALTRATAREA COPIILOR ÎN FAMILIE

Există o relație foarte strânsă între abuzul asupra persoanelor în vârstă, abuzul asupra
partenerului de viață dar și copilului, în sensul că părinții care sunt violenți cu rudele lor mai
în vârstă sunt mult mai predispuși să abuzeze de copiii lor decât ceilalți.
În acest articol teza lucării este expus astfel, în mod evident: Părinții care își maltratează
copiii nu au legături sociale semnificative cu alte rude, cu vecinii, cu prietenii, cu comunitatea
în ansamblul său ori cu instituțiile sociale care ar putea să le acorde ajutor (Krobin, 1994, p.
53).
Factorii de risc pot fi c aracteristici ale copilului: prematuritate sau greutate mică la naștere,
probleme perinatale, de dezvoltare (de exemplu, tulburări de atașament), de sănătate,
dizabilități, probleme sau tulburări de comportament, copil din afara căsătoriei ș.a.

8 Efectul Cenușăresei definește incidența crescută a violenței împotriva copiilor din afara
căsătoriei comisă de către mamă/tată vitreg față de violența generală împotriva copiilor
naturali. Conceptul a fost extins și asupra copiilor adoptați sau în plasament familial.
Caracteristici ale adultul ui victimă/familiei: nivel educațional scăzut, experiență traumatică în
copilărie, consum de alcool, droguri, vârsta mică a mamei la nașterea primului copil,
probleme de sănătate mintală, privare de libertate a unuia dintre părinți/membru de familie,
dizab ilități sau boli cronice, empatie față de agresor, instabilitatea structurii familiale, număr
mare de copii în familie, monoparentalitatea, violență în familia de origine, izolarea de familie
și de prieteni, niveluri înalte de exprimare a furiei și impulsi vității, așteptări nerealiste în
privința copiilor, reacție agresivă la stres, frecvență ridicată a mutărilor dintr -un loc în altul,
absența modelelor civice
Caracteristici socioculturale: sărăcie, șomaj, convingeri culturale privind autoritatea
bărbațil or, toleranță crescută față de violența în familie, deținerea de arme, violența
instituțională, violența societală, violența din domeniul audio -vizual.

STUDII CARE ABORDEAZĂ FENOMENUL VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Autoarea prezintă în acest articol mai mu lte cazuri în care persoanele implicate sunt
abuzate sau au fost victime ale maltratării în familie.
Aceasta susține că nu toți copiii săraci sunt implicați în aceste abuzuri, deoarece părinții
chiar dacă nu au o formă de educație foarte înaltă, nu își abu zează copiii. La rândul lor,

9 părinții au fost abuzați, iar aceștia doresc să își protejeze copiii și să nu îi maltrateze pentru a
da un exemplu bun chiar dacă sunt săraci și nu au urmat o școală. Acești părinți doresc ca
copii lor să ajungă ceva în viață ș i să urmeze o formă de învățământ sau chiar dacă nu le pot
oferi sau sprijini pentru a urma o școală, să nu fie violenți sau să își maltrateze copiii sau
persoanele vârstnice.
Un alt argument cu care sunt de acord în ceea ce privește ideile prezentate de autoare este,
că părinții care își abuzează părinții și -au asumat acest rol de afi crește un copil, au făcut -o la
o vârstă foarte fragedă, iar din lipsa experienței vieții aceștia pot ceda nervos și pot recurge,
chiar si la forme de abuz foarte grave, omor ându -și copilul.
Dacă autoritățile s -ar implica mai mult, iar campaniile de informare ar fi prezentate peste
tot în lume, chiar și în cele mai ascunse sate, atunci formele de abuz ar fi mai rare.
Părinții nu sunt ajutați de autorități, chiar dacă aceștia s unt de etnie sau sunt foarte săraci.
După părerea mea, atât timp cât acesștia au un loc de muncă stabil, autoritățile din comună,
sau din localitatea unde aceștia au domiciliu ar trebui să le acorde un sprijin pentru a putea
asigura copiilor o formă de înv ățamânt și o educație potrivită, pentru a nu ajunge și aceștia să
își abuzeze la rândul lor copiii sau rudele mai învârstă sau chiar părinții.
Potrivit autoarei, aceasta susține că aceia care și -au asumat rolul de părinte la o vârstă
fragedă au dificultăți în căsnicie, suferă de depresie, anxietate, sunt imaturi șiegocentrici și au
o probabilitate mai mare de a adopta răspunsuri agresive față de propriii copii. Acești părinți
nu au beneficiat de sprijin și de modele parentale pozitive, copilăria lor a fost una nefericită,
uneori traumatizantă, cu episoade de violență familială, alcoolism și sărăcie (DÂMBOEANU,
2009, p. 2 -3).
Consumul de alcool în rândul părinților ajută la manifestarea violenței, la maltratarea
copiilor. Fustrareade zi cu zi poate fi un alt factor care influențează bătăile primite de aceștia,
deoarece consumul de alcool influențează comportamentul părinților.
Perceperea negativă a copiilor de către proprii părinți, uneori chiar de la naștere, conduce
la diferite grade de respingere a copiilo r: sunt trecuți cu vederea, ridiculizați, respinși sau
văzuți ca sursă a problemelor părinților.
Amenințarea repetată a copilului cu pedepse, cu părăsirea sau alungarea conduc la o stare
de anxietate, căreia copilul cu greu îi face față și care lasă urme pe termen lung.

10 Neglijarea copilului conduce adesea la asumarea de responsabilități pentru care copiii nu
sunt suficient de maturi să le facă față.
Drept consecință, nu le mai rămâne decât foarte puțină energie și bucurie pe care să o
investească în joa că, în relațiile cu alți copii și în învățătură. Mulți ani mai târziu pot fi
observate probleme de identitate ale acestor copii, ale conștientizării propriei valori și ale
identității sexuale.
Copiii consumatorilor de droguri sunt afectați deja de la nive lul vieții intrauterine.
Sindromul de alcoolemie fetală se caracterizează prin: fizionomie specifică, malformații
congenitale, tulburări de creștere și retard mintal.
În cazul mamelor care consumă droguri în timpul sarcinii, există, de asemenea, riscul ca
nou-născutul să dezvolte simptome de abstinență: tremurături, agitație motorie, vomă, diaree,
crampe abdominale. În cazul copiilor mai mari, aceștia observă că adulții sunt prea preocupați
de propria lume, de propriile lor nevoi și probleme, încât nu mai pot avea grijă de ei și de
nevoile lor. Drept consecință, copiii își asumă responsabilități în locul părinților.
În plus, consumatorii de droguri folosesc adesea negarea și proiecția ca mecanism de
apărare. Astfel, neagă, minimalizează și raționalizează a buzul pe care îl săvârșesc.
Se întâmplă adesea ca acela care consumă droguri să realizeze proiecția asupra copilului,
pe care s -ar putea să -l facă să se simtă răspunzător de orice problemă ar apărea. Un
consumator de droguri poate distorsiona percepția co pilului asupra realității la fel de mult ca
un părinte cu o tulburare severă de sănătate mintală.
Eșecul non -organic de dezvoltare este definit ca o formă de neglijare emoțională a cărei
consecință este retardul în creștere și în greutate. Este cunoscut în psihiatria copilului ca
tulburare de atașament primar ce are drept consecință nanismul staturo -ponderal.
Divorțul este un alt moment traumatizant pentru copil care poate conduce la abuz
emoțional. Astfel, copiii se văd aruncați în mijlocul unui conflict cronic în care unul dintre
părinți îl acuză pe celălalt, iar ei sunt forțați să „ia partea unuia dintre ei”.
Copilul devine anxios și se întâmplă adesea să aibă sentimente confuze. El pierde un
părinte fără să -i fie permis să fie necăjit sau să ceară și să primească ajutor.
Furia, asociată cu aceste trăiri, precum și disperarea copilului deseori nu sunt exprimate
direct, el devenind deprimat și/sau dificil.

11 Copilul trece printr -un proces care îi poate afecta legăturile cu cei apropiați, într -un mod
negativ și pe timp îndelungat.
Expunerea copiilor la violență în propriile familii, în mod regulat, pr in asistarea la
conflicte violente și certuri între părinți, încalcă reglementările în vigoare cu privire la
protecția copilului și pot afecta în mod grav bunăstarea acestuia, dezvoltarea personală și
interacțiunea socială în copilărie și în viața de adu lt.

12

CONCEPTE NERELEVANTE PREZENTATE ÎN ARTICOL

La fel, neglijarea fizică, psihică și educațională au fost declarate atât de părinți, cât și de
copii ca fiind forme principale de abuz.
În condițiile în care și copiii și părinții consideră neglijarea fizică ca fiind cea mai
frecventă, părinții recunosc că neglijarea educațională este a doua formă de abuz ca
importanță, în timp ce copiii apreciază că neglijarea psihică se situează imediat după cea
fizică.
Abuzul fizic și cel psihic sunt declarate ca forme de abuz, de asemenea, importante atât de
copii, cât și de părinți
Un concept nerelevant prezentat în articol este că într -un studiu de caz prezentat în articol,
chiar dacă bărbatul o agr esa pe minoră, mama acesteia neagă orice acuzație. Acest fapt indică
faptul că mama acesteia nu era interesată de situația fetei, dar nici de educația și
compotamentul acesteia.
Orice persoană are responsabilitatea sesizarii unei situații abuzive la care este martor , însă
obstacolele care împiedică desfășurarea acestui proces sunt numeroase: toleranța socială
ridicată față de violența împotriva copiilor, lipsa de încredere în autorități, lipsa de informație
cu privire la obligativitatea acestui demers, li psa pregătirii profesioniștilor care vin în contact
cu copilul pentru identificarea și recunoașterea semnelor abuzului, blocaje inter/intra
instituționale.

13 Mai mult decât atât, mentalități precum “nu e treaba mea să mă amestec în familia altuia”
sau “nu șt iam că a lovi un copil este o ilegalitate, pe vremea mea asta însemna educație”
transformă sesizarea unui comportament violent asupra copiilor într -o situație prea puțin
probabilă.
În egală măsură însă, aduți și copii, profesioniști sau membri ai comunităț ii, ne spun cu
descurajare: “Nu știu cum și unde poate fi sesizat un abuz asupra copiilor”.

CONCLUZIE

Este important ca împreună, părinți și educatori, să facem totul pentru a învăța copiii să
recunoască și să se apere de potențiali abuzatori, să nu fie lăsați nesupravegheați, să le
cunoaștem prietenii, să le explicăm diferența dintre comportamentul afectu os și cel sexual sau
cum să reziste tentațiilor, să nu fim indiferenți față de orice formă de abuz.
Este foarte important unde, cum și lângă cine trăiesc, deoarece aceștia sunt influențați și
ușor de manipulat la o vârstă fragedă.
Prin urmare, categoria de persoane care sunt expuși să fie victeme ale abuzul , chiar și al
abuzului în familie sunt copiii, deoarece aceștia nu se pot apăra de urgia părințiilor vitregi, sau
de cei naturali.
Având o vârstă fragedă aceștia nu se pot apăra singuri și cad victeme ale abuzului, iar
aceștia nu pot anunța cazurile de abuz autorităților deoarece nu au cunoștințele necesare, dar
nici nu cunosc cui să se adreseze în aceste situații.

14 Pentru tineri precum și pentru persoanele după 45 ani cauza nesesizării actelor de abuz
este neîncrederea că cazul raportat va fi soluționat. Pentru respondenții cu vârsta de 30 -44 ani
motivul principal al neraportării actelor de abuz autorităților statului este frica de abuzator și
rudele acestuia.
Persoanele cu un nivel înalt de studii su sțin că actele de abuz nu sunt raportate, iar cauza
principală fiind neîncrederea în soluționarea cazului, pentru persoanele cu un nivel mediu de
studii cauza determinantă a neraportării este frica de abuzator și rudele acestuia. Respondenții
cu un nivel s căzut de studii consideră în egală măsură frica de abuzator și apropiații acestuia,
precum și rușinea de a raporta fiind motivele de bază care condiționează nesesizarea actelor
de abuz.
Persoanele din mediul urban consideră că motivele neraportării sunt n eîncrederea în
soluționarea cazului, frica de abuzator și faptul că nu se cunoaște unde și cui să se raporteze
cazul de abuz. Pentru persoanele din mediul rural rușinea de a raporta cazurile de abuz și frica
de autorități constituie principalele motive ale neraportării actelor de abuz.
Orice fel de abuz asupra unui copil este de neiertat. În funcție de vârstă sau de gen, copiii
pot fi afectați în mod diferit.
Conform datelor furnizate, fetele sunt principalele victime ale abuzului sexual. Abuzul
sexual este probabil cel mai greu de sesizat și raportat, iar copiii afectați necesită consiliere
psihologică de calitate.
De cele mai multe ori, societatea tinde să acuze victima și să găsească scuze agresorului.
Avem mult de lucru pentru a schimba acest mod de gândire, dar am încredere că putem face
asta, dacă lucrăm împreună” . Însă numărul abuzurilor înregistrate la DGASPC reprezintă doar
numărul de abuzuri sesizate și nu numărul de abuzuri comise. Un număr mare de abuzuri
sesizate indică, în unele cazuri, o im plicare mai mare din partea autorităților, dar și din partea
altor persoane implicate .
Potrivit psihologilor, abuzul emoțional poate avea un impact mai puternic asupra copilului
decât cel fizic și poate lasă atât urme fizice cât și comportamentale. Poate d uce la pierderea
încrederii în forțele proprii, depresie, iritabilitate, agresivitate, tulburări de somn, la probleme
de limbaj, la ticuri faciale sau verbale sau la tulburări alimentare.
Desigur, există soluții pentru a remedia acest tip de comportament. În primul rând,
părintele abuziv trebuie să observe și să accepte faptul că a ales o cale greșită pentru a crește

15 și a educa copilul. Apoi, trebuie să rezolve problemele care l -au determinat să fie agresiv, iar
ulterior să -și schimbe comportamentul în legă tură cu copilul său.
Toți părinții ar trebui să cunoască faptul că cei mici au nevoie de iubire, afecțiune,
încurajare, disciplină și acceptare din partea adulților. Atenția și interesul pentru copil îl ajută
să se dezvolte armonios atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.
Convingerea că prin pedepsire copiii vor învăța cele mai importante lecții este extrem de
răspândită în rândul părinților. Cu toate astea, ceea ce copiii învață este total diferit de ceea ce
încearcă părinții să îi învețe.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, slăbește legăturile de atașament între părinți și
copii. Copiii depind de părinți pentru a fi în siguranță. Când părinții îi rănesc fizic sau
emoțional, copiii învață că nu pot avea încredere în părinții lor pen tru a fi protejați.
Construirea unei relații de încredere puternică este temelia pentru o educație eficientă și
pentru dezvoltarea sănătoasă a copilului. O legătură slabă între părinți și copii poate duce la
dificultăți emoționale și comportamentale.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, afectează dezvoltarea emoțională a copiilor.
Copiii au nevoie să știe că sunt valoroși. Pedepsele fizice și umilitoare pot fi simțite de către
copii ca o respingere din partea persoanelor de care au cea mai mare nev oie pe lume.
Această experiență poate avea efecte negative pe termen lung pentru construirea
sentimentului de valoare personală. Copiii care sunt pedepsiți fizic sunt mult mai predispuși
să dezvolte anxietate și depresie, să consume droguri și alcool, să dezvolte tulburări severe de
sănătate mentală.
Copiii care sunt pedepsiți emoțional sunt mult mai predispuși să aibă stimă de sine scăzută,
să fie instabili emoțional, să aibă dificultăți în a deveni independenți, să fie retrași social,
introvertiți sau e xtrem de complianți, să aibă simptome de depresie și gânduri de suicid.
Pedeapsa fizică, indiferent de intensitate, poate crea resentimente și ostilitate față de
părinți, pe care copiii nu le exprimă în mod direct. De asemenea, ele creează frică față de
părinți și îi pot face pe copii să mintă. Acest tip de pedeapsă oferă un model agresiv de
rezolvare a conflictelor, pe care copiii îl pot aplica în propriile lor relații .
Abuzul și neglijarea copiilor,aceste efecte duc la creșterea nivelului de agresivita te la
copiii care au fost pedepsiți fizic și emoțional. Aceste pedepse duc la creșterea nivelului de
violență între frați și colegi, iar mai târziu, la intimidarea, agresiunea și rănirea partenerilor de
cuplu. Ele sunt asociate cu minciuna, furtul și viole nța. Atât pedeapsa fizică, cât și umilirea
sunt asociate cu un nivel scăzut de empatie și un nivel ridicat de dezvoltare a unui
comportament antisocial.

16 Pedeapsa fizică crește riscul de rănire fizică a copilului, astfel că violența poate lua ușor
proporț ii. Un părinte care crede că pedeapsa fizică funcționează va crește intensitatea loviturii,
atunci când copilul nu este compliant.
Bătaia are efecte pe termen lung și afectează modul în care viitorul adult se va comporta și
se va simți în contexte tipice vârstei adulte. Cele mai frecvente consecințe ale
comportamentului abuziv din copilărie în viața de adult sunt: perpetuarea comportamentului
abuziv în relație cu proprii copii sau cu partenerul de viață; eșec relațional; eșec profesional;
ratrea potențial ului individual de dezvoltare; risc de apariție a tulburărilor de sănătate mintală;
dificultăți de adaptare socială; consum de substanțe
Pentru a ajuta persoanele să facă față situațiilor de risc ar trebui să se respecte câteva
reguli.D ezvoltarea abilităților la copii și adolescenți să răspundă provocărilor fără a folosi
violența și să ceară ajutor în situațiile de risc, este crucială pentru reducerea violenței în școli
și comunități . Schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează vio lența și
discriminarea schimbarea atitudinilor și normelor sociale care încurajează tăinuirea violenței
de ochii lumii este prima și cea mai sigură metodă de prevenire a violenței. Promovarea și
dezvoltarea serviciilor de sprijin pentru copii , încurajarea c opiilor să caute sprijin profesionist
și să raporteze cazurile de violență îi ajută să depășească mai ușor aceste situații și să rezolve
pozitiv experiențele de violență din viața lor. Punerea în aplicare a legilor și politicilor care
protejează copiii de violență , implementarea și aplicarea legilor și politicilor de protecție a
copiilor împotriva violenței și abuzurilor transmite societății un semnal puternic că violența
este inacceptabilă și va fi pedepsită.

17

BIBLIOGRAFIE
GIDDENS, ANTHONY, Sociologie , București, Editura Bic All, 2000

18 RĂDULESCU, SORIN M., Sociologia violenței (intra) familiale: victime și agresori în
familie , București, Editura Lumina Lex, 2001.
DÂMBOEANU, Revista Română de Sociologie ,, nr. 5 –6, p. 427 –443, București, 2009