1 Universitatea ,,Ovidius” din Constanța Facultatea de Istorie și Științe Politice Programul de studiu de masterat: Relații internaționale în… [612004]

1 Universitatea ,,Ovidius” din Constanța
Facultatea de Istorie și Științe Politice
Programul de studiu de masterat:
Relații internaționale în secolele XIX -XXI. Istorie și diplomație

LUCRARE DE DIZERTAȚIE

Coordonator științific:
Conf. dr. Emanuel PLOPEANU

Absolvent: [anonimizat]
2018

2
Universitatea ,,Ovidius” din Constanța
Facultatea de Istorie și Științe Politice
Programul de studiu de masterat:
Relații internaționale în secolele XIX -XXI. Istorie și diplomație

Avizat,
Coordonator științific:
Conf. dr. Emanuel PLOPEANU

PRIMĂVARA DE LA PRAGA

Coordonator științific:
Conf. dr. Emanuel PLOPEANU

Absolvent: [anonimizat]
2018

3
Cuprins

Introducere ……………………………………………………………………… …… 4 p
Capitolul 1. Pătrunderea comunismului în Europa de Est …………………………… 6 p
1.1. Sovietizarea Europei de Est ………………………………………………………6 p
1.2 Instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia ………………………………..14 p
Capitolul 2. Anul 1968 în Cehoslovacia……………………………………………. 24 p
2.1. Perioada dinaintea eveniment ului ,,Primăvara de la Praga”…………………… 29 p
Capitolul 3.Europa după Primăvara de la Praga…………………………………… 37 p
Concluzii …………………………………………………………………………… 51 p
Bibliografie …………………………………………………………………………53 p

4

Introducere
Primăvara de la vlPraga a constituit o perioadă de libertate politică în Cehoslovacia,
libertate datorată venirii la putere a reformistului Alexander Dubček dar închei ată odată cu
intervenția bruscă a Uniunii Șovietice și a aliaților săi din Pactul de la Varșovia.
Scopul lucrări i este de a sublinia cum un regim își poate schimba cursul chiar și sub
autoritatea ideologiei marxist -leniniste
Lucrarea urmărește cursul evenimentelor Primăverii de la Praga, din anul 1968, și
este structurat în trei planuri : instaurarea comunismului , relațiile pdiplomatice, respectiv,
intervenția militară, prăbușirea regimului comunist. Astfel înțelegem cauzele care au
determinat pintegrarea reformelor într -un proiect doctrinar care putea reconfigura întregul
bloc sovietic.
Lucrarea are ca punct de plecare ipoteza că oCehoslovacia poate fi văzută ca un model
de stat cdisident, putând fi cosiderat și ca un model de regenerare a comunismului p e
pconsiderente naționale.
Lucrarea e ste stucturată pe trei capitole pumărind pe ansamblu refacerea identității
politicii cehoslovace sub lumina edemocratizării regimului comunist .
Primul capitol intitulat pătrunderea comunismului în Europa de Est prezintă
transformarea acestor state în țări satelit ale URSS -ului și drepul Kremlinului de a se
amesteca atunci când socialismul îl impun e.
Capitolul al doilea, Anul 1968 în Cehoslovacia reflectă încerca rea Cehoslovaciei de
a-și reface identitatea având la bază procesul de democratizare. Acest capitol este foarte
important pentru că subliniază eforturile reformatorilor de la Praga dea se rupe de modelul
stalinist.
Capitolul al treilea Europa după Primăva ra de la Praga surprinde încercarea
comuniștilor de a restuctura ideologia socialismului, în condițiile în care formele învechite
ale stalinismului nu mai erau eficiente pentru a -i domina pe est -europeni.

5 Principala sursă de documente a fost furnizată de M inisterul Afacerilor Externe al
României care a surprins complexitatea evenimentelor de la Praga prin prisma diplomației
românești, 323 de documente au fost selecționate pentru a oferi publicului larg comentariile
și informațiile de pe scena politică a anu lui 1968.
Din lucrările de specialitate consultate amintesc lucrările istoricilor Vladimir
Tismăneanu, Mark Kremer, Kieran Williams,Tiberiu Tănase precum și memoriile lui Mihail
Gorbaciov și Alexander Dubcek.
Am ales aceasta tema deoarece Primăvara de la Praga al cărei scop a fost reînnoirea
,, socialismului real” , un efect întârziat al hrușciovismului a fost după părerea mea ca o
despărțire prematură a copilului de părinte cu consecințe traumatizante ulterior.

6
Capitolul 1. Pătrundere a comunismului în Europa de Est
1.1. Sovietizarea Europei de Est
După formarea inițială a democrațiilor populare din Europa de Est în anii 1944 -1945,
următoarea etapă a influenței sovietice a implicat transformarea acestor țări în state în care
partidele co muniste dețineau și puteau impune monopolul puterii. În diferite țări, acest
proces, care a durat cea mai mare parte a perioadei postbelice imediate, a variat semnificativ
în ritm. Dar se poate argumenta că sarcina a fost încheiată în toate, până în 1947 s au în 1948.
Din documentele care au devenit disponibile în ultimul deceniu se vede că nu numai
ritmul era diferit, ci că implicarea și intervenția autorităților sovietice, în perioada inițială a
construcției democrațiilor populare, a variat de la o țară la alta. Mai mulți factori au influențat
amploarea și caracterul implicării sovietice directe în transformările politice ale acestor țări.
Pe termen lung, cel mai important factor a fost natura regimurilor inițiale stabilite în anii
1944 -1945. În ceea ce p rivește „sovietizarea” sau „bolșevizarea” din Europa de Est din 1945 –
1948, am împărțit țările în trei categorii1.
Prima categorie cuprinde Iugoslavia și Albania. Comuniștii au stabilit un monopol
defacto al puterii deja în fazele timpurii ale formării democrației poporului. Ambele părți s –
au bucurat de condiții politice interne favorabile, de o putere militară semnificativă și de
sprijin masiv substanțial, care a devenit mai puternic în anii postbelici. A utoritatea
comuniștilor iugoslavi a rămas ridicată în ciuda introducerii în mod simbolic a câtorva lideri
emigranți în guvernul iugoslav în martie 19452.
O jumătate de an mai târziu, toți au fost forțați să demisioneze. În 1945 -1946, Tito și
comuniștii i ugoslavi au pus capăt independenței partidelor de coaliție și de opoziție din așa –
numitul „Front Popular”. Apoi acestea uu fost complet desființate. Atât în Iugoslavia, cât și
în Albania, comuniștii au introdus ceea ce era în esență un sistem unic3.
Regim urile din Bulgaria, Polonia, România și Republica Democrată Germană
constituie o a doua categorie de „sovietizare”. Caracteristic pentru ele a fost un sistem mixt

1 Teichova, Alice; Herbert, Matis (2003), Nation, state, and the economy in history , Cambridge University
Press, p. 150.
2 Ibidem.
3 Ibidem.

7 de partid comunist dominant, care adesea reprezentau o dictatură și o marjă de manevră
limita tă pentru un partid, care a inclus o opoziție și unele elemente ale unui guvern de
coaliție, formate împreună cu partidele necomuniste.
În Bulgaria, partidele care au participat la guvernare au fost aliați ai comuniștilor din
blocul stâng, controlat de P artidul Comunist. Între timp, în Polonia și România, partidele
aliate din blocul stâng au participat și au constituit majoritatea covârșitoare a guvernului.
Unele forțe de centru au participat, de asemenea, la viața politică a țărilor, dar au fost
minorită ți esențiale în guvernele respective.
În Polonia, acesta a fost cazul Partidului Țărănesc Polonez, sub Stanislaw
Mikolajczyk, care s -a opus PPR, dar a fost inclus în guvern ca rezultat al unui acord între
URSS, Marea Britanie și Statele Unite. În România , această forță de centru a fost
reprezentată de PNL, condus de Gheorghe Tătărescu, care totuși și -a abandonat poziția de
opoziție și sa alăturat FND când a venit la putere.
Atât în România, cât și în Polonia, partidele comuniste și mișcările de stânga al iate
cu acestea s -au bucurat de puțin sprijin popular. Cazul Germaniei de Est a fost oarecum unic,
în sensul că nu i s -a permis să fie nici țară independentă, nici democrație populară. Soarta sa
a fost dominată în schimb de negocierile cu Occidentul cu pri vire la chestiunea germană.
Cu toate acestea, în toate aceste cazuri, nu poate fi pus la îndoială faptul că guvernele
de stânga și poziția de lider a comuniștilor în ele au rezultat mai degrabă din dominația
militară și politică sovietică decât din evolu țiile interne. Între timp, în Bulgaria, conducerea
blocului de stânga cu partidul comunist aflat la conducere s -a bucurat de mult mai mult
sprijin național decât în România sau în Polonia, chiar dacă s -a considerat că prezența
trupelor sovietice în 1947 a fost încă un factor cheie în consolidarea regimului4.
În cele din urmă, regimurile cehoslovace și maghiare constituie o a treia categorie.
Tipic pentru ele a fost un parteneriat de coaliție între partidele comuniste și aderenții lor de
stânga, pe de o par te, și mișcările democratice, dar și unele mai conservatoare, pe de altă
parte. Acest parteneriat a fost mult mai autentic decât în coalițiile celei de -a doua categorii

4 Cook, Bernard (2001), Europe since 1945: An Encyclopedia, Garland , p. 897, In the Eastern Bloc, only
Yugoslavia, alongside efforts to eradicate or at least degrade previously existing nationalisms, made the gallant
attempt to both foster a new nationalism and a new identify, that of being a Yugoslav, p. 27.

8 și s-a bazat pe o paritate brută, uneori fluctuantă, între forțele comuniste și cele ne comuniste
și, uneori, pe o ușoară predominanță a necomuniștilor față de comuniști și aliații de stânga.
În documentele confidențiale ale Comitetului Central Sovietic dedicat evoluțiilor din
Europa de Est, regimurile primei categorii, Iugoslavia și Albania , beneficiază de un
tratament mai favorabil decât celelalte. Documentele subliniază faptul că comuniștii au
exercitat deja un monopol al puterii în aceste țări în 1945 -46, iar guvernele au jucat rolul de
control în economiile respective5.
Cu alte cuvinte , înaltul respect al Moscovei pentru aceste două regimuri în raport cu
celelalte este legat de sovietizarea rapidă inițiată de partidele lor comuniste și susținută cu
entuziasm de populația locală. În consecință, sovieticii au crezut că este puțin necesară
intervenția în procesele deja existente. Nu a avut vreun motiv de a juca un rol politic de
supraveghere sau de a impune schimbări în cursul evenimentelor6.
Din perspectiva Moscovei, celelalte două categorii de țări au necesitat mult mai multă
supraveghe re. Transformările necesare în statele dominate de partidul comunist au fost mult
mai complicate și au durat mai mult. Ulterior, există mai multe documente interesante pe
aceste categorii de țări decât pe prima, care au fost văzute ca fapte realizate.
În a doua și a treia categorie de țări, Kremlinul și partidele comuniste pe care le
supraveghea preferau să se abțină de la tipul de sovietizare forțată care a caracterizat
Iugoslavia și Albania. În parte, aceasta a fost o consecință a problemelor interne com plexe
din țările implicate; în parte, sovieticii erau răbdători pentru a nu ofensa în mod flagrant
Occidentul.
În schimb, sovieticii au ales o mișcare mai prelungită spre ceea ce părea să constituie
o ordine socialistă. În sfera politicii, acest curs de acțiune s -a manifestat prinn efortul care
viza creșterea treptată a rolului partidelor comuniste în guvernele naționale, eliminând
simultan (în cea de -a doua categorie de țări) sau marginalizând treptat (în cea de -a treia
categorie) forțe care se opuneau c omuniștilor fie ca rivali pentru putere, fie ca și parteneri
temporari de guvernare.

5 Ludlow, N. Piers, European integration and the Cold War: Ostpolitik -Westpolitik, 1965 –1973, Routledge,
2007, p. 30.
6 Ibidem.

9 Comuniștii au completat aceste politici cu subordonarea partenerilor lor de stânga. În
același timp, aceștia s -au angajat în eforturi paralele în sfera socială și economi că, lărgind
tărâmul industriei controlate de guvern, preluând transportul, finanțarea și comerțul și
implementând reforma agrară radicală. Au rămas câteva fațete „democratice”. Au existat
coaliții politice, sisteme multi -partid și parlamente, dintre care n ici unul nu existase în
Uniunea Sovietică.
Acest fapt urma ideile lui Stalin de la sfârșitul celui de -al Doilea Război Mondial,
conform cprora nu doar sistemul sovietic ar putea conduce la socialism, ci și că democrațiile
parlamentare, chiar monarhiile c onstituționale precum Marea Britanie, ar putea trece treptat
la o ordine socialistă, fără revoluțiile populare și instituțiile militarizate de la începutul
sistemului sovietic.
Această teză, pe care Stalin a articulat -o în discuțiile cu un număr de lider i ai
democrațiilor populare est -europene, s -a schimbat după război într -o formulă de trecere la
socialism fără a trece prin stadiul dictaturii proletariatului.
Stalin a fost mult mai puțin specific cu privire la durata de timp necesară pentru ca
statele e st-europene să ajungă în stadiul unei ordini socialiste pe ruta non -sovietică
mandatată de Moscova. În plus, el nu a stipulat cât timp ar trebui să se păstreze un sistem
multipartit și parlamentar, incluzând o opoziție legitimă și elemente de adevărată pol itică a
coaliției. Nu avem documente disponibile care să răspundă la astfel de întrebări. Drept
urmare, istoriografia a interpretat afirmațiile lui Stalin în mai multe moduri7.
Acestea se numără printre acei istorici care susțin că aceste declarații, rep etate de mai
mulți lideri est -europeni, au cam fost camuflaj și că trecerea la socialism trebuia să aibă loc
cât mai curând posibil, folosind sistemul sovietic ca model. Alții concluzionează că la acest
moment Kremlinul a considerat în mod serios posibilit atea ca regiunea să se poată dezvolta
încet de -a lungul unei căi mai democratice spre socialism, distinctă de cea a sovieticilor.
Întrebarea abstractă despre intențiile pe termen lung ale lui Stalin, documentele puse
la dispoziție în ultimii ani arată că mijloacele prin care socialismul ar fi realizat nu au avut
nimic de -a face cu procesele normale ale politicilor și parlamentelor. Dimpotrivă, executarea
practică a politicilor socialiste de către partidele comuniste și mentorii lor sovietici, de la

7 Adam Zwass, Globalization of Unequal National Economies: Players and Controversies, M.E. Sharpe, 2002,
p. 201.

10 început urile ei, s -au bazat pe presiunea administrativă, subversiunea și represiunea directă,
inclusiv atacurile asupra opoziției și aliaților de stânga, dacă s -au dovedit prea independenți
sau rezistenți.
Aceste măsuri administrative au fost inițial oarecum mai dificil de întreprins în țările
de cel de -al treilea tip, Cehoslovacia și Ungaria, unde înainte de 1947 comuniștii nu aveau
încă majoritatea la putere. Prin urmare, aceste metode au fost utilizate mai mult în regimurile
de tipul celui de -al doilea (Bulgar ia, Polonia, România și RDG), în care comuniștii s -au putut
baza pe pozițiile cheie pe care și le -au asigurat deja în guvern pentru a face presiuni asupra
neconformiștilor.
La sfârșitul anului 1944 și începutul anului 1945, guvernul bulgar l -a persecutat pe
conducătorul Uniunii Agrare, Georgi Dimitirov -Gemeto, care nu numai că a fost înlăturat
din postul său ca urmare a presiunii comuniste din spatele scenei, dar a fost arestat și adus
în sala de judecată. Și în Bulgaria, Stalin a ordonat ca ministrul bul gar al apărării și liderul
partidului „Zveno”, Damian Velche v, să fie înlăturat de la putere.
Atacurile asupra lui Stanislaw Mikolajczyk și a Partidului Țărănesc Polonez (PSL)
aparțin, de asemenea, acestui fenomen general. În 1946, organele de securitate ale statului
polonez au izolat, manipulat și, uneori, au dizolvat grupuri din cadrul PSL, care încă era
oficial reprezentat în guvernul polonez. Mulți membri ai PSL și susținători ai acestui partid
au fost arestați pentru menținerea unor contacte cu politi ca subterană poloneză. În mod
similar, în România organele de securitate au supus restricțiilor și represiunii liderii,
organizațiile locale și presa partidelor de opoziție din România, în special ale Partidului
Național -Țărănist8.
La aceste acțiuni din Polonia și România ar trebui adăugate șantajul, amenințările și
rezultatele falsificate care au însoțit referendumul polonez din iunie 1946 și alegerile
parlamentare din Polonia în ianuarie 1947 și din România în noiembrie 1946.
O altă indicație a metodel or extra -juridice de sabilire a socialismului în Europa de
Est au fost măsurile întreprinse la începutul anului 1947 de a începe sovietizarea în țările din
categoriile a doua și a treia. (Nu au fost necesare astfel de acțiuni în Iugoslavia și Albania).
După ce au falsificat alegerile parlamentare din Polonia din ianuarie 1947, autoritățile

8 Julian Towster, Political Power in the U.S.S.R., 1917 –1947: The Theory and Structure of Government in the
Soviet State , Oxford Univ. Press, 1948. p. 106.

11 comuniste au încercat să distrugă PSL al lui Mikolajczyk prin forță și represiune. Acestea au
produs o criză în cadrul partidului în sine, care s -a încheiat atunci când M ikolajczyk și alți
lideri ai PSL, temându -se de arest și de proces, au fugit în Occident în octombrie 1947, lăsând
controlul asupra partidului acelor membri care au optat să se alăture autorităților.
În Bulgaria și România, în iunie 1947, pe baza acuzații lor de complot împotriva
guvernului, fabricate de poliția secretă, liderii principali ai opoziției au fost arestați, acuzați
de o varietate de crime într -o serie de procese demonstrative și condamnați la pedeapse cu
închisoarea. În Bulgaria, Nikola Petkov, liderul Uniunii Agrare, a fost condamnat la moarte.
Fracțiunile parlamentare ale partidelor de opoziție și de coaliție au fost lipsite de mandat și,
în unele cazuri, au fost interzise cu totul9.
La începutul anilor 1946 -1947, serviciile secrete controlat e de comuniștii maghiari
au inițiat o campanie împotriva liderilor Partidului Micilor Proprietari Independenți, care
deținea poziții importante în guvern și în parlament (în alegerile din 1945 partidul a primit
57% din voturi). Acest partid a fost acuzat d e o conspirație antiguvernamentală, iar Partidul
Comunist maghiar a folosit acuzațiile pentru a -și pune rivalii în defensivă.
În poziția lor minoritară, comuniștii nu puteau avea o influență politică suficientă
pentru a se îndrepta împotriva Partidului M icilor Proprietari Independenți. Intervenșia a fost
lăsată în seama autorităților militare sovietice din Ungaria, care, la sfârșitul lunii februarie
1947, au arestat secretarul general al partidului, Bela Kovacs, și, în cursul investigației, au
fabricat ma teriale privind presupusa participare la complotul partidulului a mai multor lideri
ai acestuia, inclusiv premierul Ferenc Nagy.
Partea sovietică a transmis aceste materiale liderului comunist maghiar Rakosi în
luna mai și a folosit -o pentru a -i amenința pe liderii partidului aflat la guvernare și pentru a –
i determina să transfere conducerea partidului și postul de prim -ministru membrilor stângii
aflați în legătură cu comuniștii.
Ca o consecință a dezbinărilor din cadrul opoziției elaborate de Rakosi , în august
1947 au avut loc noi alegeri parlamentare, unde, ca urmare a presiunii și manipulării, blocul
stâng a adunat 60% din voturi. Membrii partidului comunist au obținut oficial o treime din
posturile din noul guvern, dar numărau membrii și simpatiza nți secreți care reprezentau în

9 Mark Kramer, " The Soviet Union and the 1956 Crises in Hungary and Poland: Reassessments and New
Findings" , Journal of Contemporary History , Vol.33, No.2, April 1998, p. 210.

12 mod nominal alte partide și astfel controlau mai mult de jumătate din posturile guvernului.
Bazându -se apoi pe poziția lor în guvern, comuniștii au folosit metode de poliție politică
bine testate, acuzând partidele de opoziț ie de angajarea în activități antistatale pentru
eradicarea completă a disidenței politice10.
Metode similare au fost utilizate în Cehoslovacia. În a doua jumătate a anului 1947,
serviciile de poliție secretă controlate de comuniști au acuzat de conspirați e anti –
guvernamentală câteva partide necomuniste din coaliția de guvernământ.
Această ofensivă s -a încheiat cu lovitura de stat din februarie 1948, care a fost
orchestrată de către comuniști înșiși și a condus la distrugerea tuturor celorlalte partide. Î n
Bulgaria și România, grupurile rămase în opoziția legală au fost eliminate în totalitate în
1948; în Ungaria acest proces a fost prelungit până la începutul anului 1949.
În toate aceste cazuri – afară, din nou, de situația din Iugoslavia și Albania – afirmarea
dominării partidelor comuniste asupra „aliaților” lor social -democrați a fost o parte
importantă a realizării controlului total al situațiilor lor politice interne. În RDG, acest proces
a început deja în primăvara anului 1946, când „unificarea” for țată a KPD și SPD a dus la
noul SED dominat de comuniști. Până în 1948, acest proces de eliminare a partidelor social –
democratice prin fuzionarea forțată cu partidele comuniste, adesea înștiințat de campanii de
„unitate” zgomotoase, a fost finalizat în toa te țările din regiune.
Comuniștii au reorganizat și au eliminat celelalte partide din „blocul de stânga” în
perioada 1947 -1948, unind niște formațiuni noi, împărțind altele și lăsându -le pe altele să
supraviețuiască ca „recuzită”, care susținea fără reze rve rolul dominant al partidului
comunist și construirea socialismului.
În esență, aceste țări care puteau fi clasificate în prealabil ca având regimuri de al
doilea și al treilea tip, acum aveau sisteme la dispoziția partidelor comuniste, precum în
Iugoslavia și Albania. Acest monopol asupra puterii politice a fost combinat în toate aceste
țări, inclusiv RDG, cu măsuri corespunzătoare în sferele sociale, economice și culturale11.

10 Paul Ello, Control Committee of the Communist Party of Czechoslovakia, "Action Plan of the Communist
Party of Czechoslovakia (Prague, April 1968)" in Dubcek’s Blueprint for Freedom: His original documents
leading to the invasion of Czechoslovakia . William Kimber & Co. 1968, p. 32.
11Matthew Ouimet, The Rise and Fall of the Brezhnev Do ctrine in Soviet Foreign Policy , University of North
Carolina Press, Chapel Hill and London, 2003,p. 34–35.

13 Printre cele mai importante documente pe care le -am ales pentru a sublinia rolul
sovietic în acest proces sunt convorbirile dintre Stalin și alți purtători de cuvânt ai sovieticilor
cu liderii comunisti și necomunisti din Estul Europei.
Majoritatea acestora sunt protocoale sovietice, de exemplu: conversația lui Stalin cu
delega ția guvernului bulgar la 7 ianuarie 1946; discuțiile lui Stalin, atât cu liderii PPR, cât și
cu principalii lor aliați din blocul politic de stânga, cu PPS (Partidul Socialist Polonez) din
24 mai 1946 și numai cu liderii PPS, la 19 august 1946; și conversa ția lui Vișinski cu
secretarul general al Partidului Comunist Român, Gheorghe Gheorghiu -Dej la 9 ianuarie
1946. Câteva dintre documente se referă, de asemenea, la discuții similare transcrise de est –
europeni: conversațiile lui Stalin cu comuniștii bulgari din 5 iunie 1946, și discuțiile cu est –
germanii în ianuarie 1947.
În cursul acestor discuții, au fost discutate problemele actuale ale stării politice din
țările respective, împreună cu obiectivele partidelor comuniste și ale blocurilor politice de
stânga , pe măsură ce acestea porniseră pe „căi ne -sovietice” către socialism. În plus față de
„schimbul de informații” obligatoriu, partea sovietică, adesea Stalin, a oferit comuniștilor
est-europeni evaluări sovietice ale stării de lucruri și recomandări – care, în esență, erau
directive – pentru a lua măsuri practice pentru a -și implementa cursul politic în fața opoziției
în și în afara blocului de stânga12.
Protocoalele acestor întâlniri au consemnat conținutul acestor întâlniri ținute în
spatele ușilor închis e și au oferit istoricului o sursă extrem de importantă a pozițiilor
sovietice în ceea ce privește numeroasele probleme, directivele și raționamentul părții
sovietice date interlocutorilor din Europa de Est și modul în care estul Europei a răspuns la
acest e directive: întrebările, obiecțiile sau aprobarea lor.
Aceste documente demonstrează dinamica din spatele scenei aa influenței sovietice
și elaborarea de politici în legătură cu dezvoltarea socialismului est -european după război.
Astfel pot fi explorate deciziile tactice luate de Moscova în diferite cazuri, decizii care au
ținut cont întotdeauna de circumstanțele specifice ale situației politice interne a fiecărei țări,
precum și de locul lor specific în arena internațională postbelică.
Implicarea sovie tică în alegerile parlamentare și formarea guvernelor este
documentată de o varietate de materiale trimise Uniunii Sovietice de către oficiali din țările

12 Ibidem.

14 est-europene respective. Rapoartele colonelului Sergei Tiulpanov înainte și după alegerile
est-germane din toamna anului 1946 constituie un astfel de exemplu. Rapoartele transmise
de președintele Comisiei de control aliate din Ungaria, Marshall Klement Voroshilov, lui
Stalin și Molotov înainte și imediat după alegerile parlamentare maghiare care au avut lo c la
4 noiembrie 1945 sunt alte documente de acest gen.

1.2 Instaurarea regimului comunist în Cehoslovacia

Dintre toate evenimentele tumultuoase din 1968 cele din Cehoslovacia au avut cel
mai traumatic și profund efect asupra mișcării comuniste internaț ionale, mai ales după
ocuparea teritoriului cehoslovac de către 21 de trupe sovietice și alte trupe ale Pactului de la
Varșovia. Pe măsură ce polemicile și disputele au izbucnit în deceniul următor, unele dintre
problemele mai largi aflate în joc în lupta popoarelor cehoslovace pentru „socialismul cu o
față umană” au devenit mai clare13.
Problemele inițiale ale drepturilor suveranității naționale, ale independenței
teritoriale și ale egalității între partidele comuniste au devenit mai puțin proeminente, pe
măsură ce accentul s -a schimbat de la felul socialismului, spre rolul oamenilor și
organizațiile lor și modul în care câștigă și conduce partidul țara. Aceste aspecte care rezultă
din experiența cehoslovacă din 1968 sunt în mod evident strâns legate de nu mărul mare de
polemici din cadrul mișcării comuniste privind pluralismul, democrația, puterea politică etc.
O mare parte din discuțiile din jurul noului drum către socialism s -au axat pe aceste întrebări.
Realizarea Revoluției
Între 1945 -1948, Cehoslovac ia a avut un guvern de coaliție care a purtat o revoluție
națională și democratică de anvergură. În februarie 1948, provenind dintr -o combinație de
evenimente internaționale și interne, a avut loc o luptă politică ascuțită care a dus la scoaterea
de la guv ern a forțelor principale, pro -occidentale, consolidarea puterii de stat socialiste și
începerea economiei socialiste planificate.

13 Glenn Chafetz, Gorbachev, Reform, and the Brezhnev Doctrine: Soviet Policy Toward Eastern Europe ,
1985 –1990 , Praeger Publishers, 1993, p. 10.

15 De-a lungul acestei perioade, CPCz a jucat un rol politic proeminent și a fost expresia
principală a opiniei clasei muncito are din țară. Până în martie 1946 acesta avea 1 milion de
membri, în timp ce în alegerile din mai 1946 a părut a fi cel mai mare partid, cu 38,6% din
voturi.
În comparație cu multe alte țări din Europa de Est, perspectivele de dezvoltare
socialistă în Ce hoslovacia au fost favorabile. Economia era relativ avansată, cu o capacitate
industrială considerabilă, în special în Boemia și Moravia. Avea o clasă muncitoare mare și
bine organizată. Tradițiile și activitatea democratică – sufragiul universal, sindical ismul etc.
– erau bine înrădăcinate în țară, spre deosebire de situația dinainte de război din Ungaria,
Polonia, România și din alte părți.
În anii postbelici s -au înregistrat progrese majore. În economie s -a înregistrat o
creștere și o dezvoltare consid erabilă și fiecare cetățean a avut dreptul la muncă. Șomajul
greu al erei dinainte de război a fost depășit. Au existat îmbunătățiri considerabile în ceea ce
privește dispozițiile privind serviciile sociale; de exemplu, în educație, serviciul de sănătate
și înființarea de creșe14.
Aceste evoluții au contribuit la depășirea înapoierii relative a Slovaciei și a
caracterului inegal, înclinat al economiei care a existat înainte de război. Ponderea Slovaciei
în crearea venitului național a crescut de la 14,2% î n 1948 la 24,4 în 1965. Țăranii erau un
alt sector al oamenilor care au beneficiat considerabil de economia planificată.
Dar avansurile nu au fost la fel de mari ca cele ce erau sperate în atmosfera optimistă
a anilor imediat următori războiului. Fără în doială, situația internațională care se deteriora
rapid a fost un factor aici. Orice înțelegere a acestor ani trebuie plasată în acest context
internațional. Cu toate acestea, limitările acestei perioade au apărut și din teoria și practicile
partidelor com uniste în cauză. Partidul Cehoslovac a fost profund afectat de distorsiunile
democrației interne și a relațiilor de clasă din partid caracteristice perioadei staliniste.
Distorsiunile pe sectoare
Acești factori au influențat caracterul revoluției din februarie 1948 și au limitat
capacitatea politică activă a clasei muncitoare și a altor părți ale poporului, precum și

14 Robert Bideleux , Ian Jeffries , A History of Eastern Europe: Crisis and Change , Routledge, 2007, p. 70.

16 calitatea de membru al partidului. Tendințele centraliste, accentuate de războiul rece, s -au
solidificat rapid într -o concepție monolită și practică a socialismului.
Din această concepție și din metodele care decurg din ea au apărut principalele
probleme ale următoarelor decade. În economie, impunerea modelului sovietic de dezvoltare
economică extinsă se potrivea în mod necorespunzător caracterului industrial relativ avansat
al țării. Aproape totul era decis în mod centralizat, iar directivele erau emise către
conducerile din fabrici și întreprinderi. Relațiile dintre cele două națiuni au suferit, de
asemenea, de centralizare.
Propunerile de a egaliza relațiile dintre cele două națiuni, făcând țara un stat federal,
au fost retrase. Poziția politică, națională și culturală subordonată pe care o ocupa Slovacia
în interiorul țării a fost o sursă de fricțiune și o resentiment real în rândul poporului slovac.
Cultura și ideologia au fost alte domenii afectate de centralizarea și controlul tuturor
afacerilor în stat de către partid. De asemenea a funcționat un sistem strict de cenzură.
Chei a acestui întreg sistem stă în concentrarea puterii politice în mâinile unei mici
părți a conducerii partidului și a aparatului de securitate de stat. În acest sistem, rolul
majorității partidului, sindicatelor și organizațiilor de masă ale poporului a fos t redus la
punerea în aplicare a deciziilor luate de conducerea partidului. Ei nu aveau un rol autonom
și nici o metodă reprezentativă prin care să poată participa la hotărâri sau să se opună celor
pe care le considera dăunătoare15.
Această situație a gen erat în mod inevitabil pasivitatea și apatia în rândul unor părți
largi ale poporului. De asemenea, a avut efecte dezastruoase în cadrul partidului. Odată cu
concentrarea puterii politice, abuzul și degenerarea ei au urmat rapid, exacerbată de războiul
rece.
La începutul anilor 1950, au fost condamnați pe nedrept cu închisoarea sute de
comuniști, inclusiv Husak și Smrkovsky. Mii de oameni au fost înlăturați de la locul lor de
muncă, alături de mulți cetățeni nevinovați obișnuiți, în timp ce un proces cu t otul alterat a
văzut execuția a 11 lideri comunisti, inclusiv Rudolf Slansky, secretarul general, și Otto
Sling, secretarul de la Brno.

15 Dale Gareth , Popular Protest in East Germany, 1945 –1989: Judgements on the Street , Routledge, 2005, p.
40.

17 Cimentarea acestui sistem politic a fost o concentrare a puterii într -un cerc îngust, cu
un cult al personalității dezv oltat mai întâi în jurul lui Gottwald și apoi al lui Novotny, care
au ocupat atît posturile de secretar general al partidului, cît și cel dee președinte statului.
Situația nu s -a schimbat prea mult după dezvăluirile lui Hrușciov despre perioada stalinistă
la cel de -al 20 -lea Congres al CPSU.
Reabilitările celor condamnați în procesul Slanski nu au venit decât în 1963 și au fost
doar parțiale. În timp ce s -au făcut unele ajustări, trăsăturile de bază ale administrației au
rămas neschimbate. În anii 1960 a devenit clar că acest lucru nu mai putea continua.
Partidul începe să se miște
Reuniunile comitetului central din decembrie 1967 și ianuarie 1968 au fost marcate
de o dezbatere accentuată. S -a luat decizia importantă de a -l elibera pe Novotny de funcția
de secretar general, deși a rămas în funcția de președinte.
Înlocuitorul său a fost Alexander Dubček , secretar al partidului slovac din 1963, cu
avantajul de a nu fi compromis de ilegalitățile perioadei anterioare. Această schimbare de
personal a fost u n semn de schimbare politică. Cu toate acestea, preocuparea față de poziția
lui Novotny și diferențele din cadrul conducerii partidului au împiedicat o inițiativă clară a
poporului cu privire la modul în care partidul revigora republica și sistemul politic socialist.
Totuși, îndepărtarea lui Novotny de pe unul dintre posturile sale a fost un semnal
pentru popor. Ca răspuns, a existat o creștere a interesului politic. Cererile au crescut pentru
informații mai complete și un adevărat cuvânt în conducerea afa cerilor țării. Răspunsul
multor lideri ai partidului a fost acela de a merge la fabrici, la întâlniri publice sau la radio
și televiziune și a vorbi, a asculta și a răspunde la întrebări. Un dialog real era în curs de
desfășurare16.
Au avut loc dezbateri și controverse în organizațiile deschise și existente, inclusiv
sindicatele, au început să -și asume un rol mai activ. Cu toate acestea, în această perioadă
imediat post -ianuarie nu a existat un cadru strategic pentru ca aceste evoluții să se
potrivească. A ceastă situație a fost corectată prin publicarea programului de acțiune pe 5
aprilie.

16 Gary Goertz , Contexts of International Politics , Cambridge University Press, 1995, p. 45.

18 Politica programului de acțiune
Programul a reprezentat o pauză decisivă în metodele, practicile și ideologia
conducerii Novotny. A recunoscut necesitatea unui nou set de relații între popor, partid și
stat. În acest sens, programul a stabilit cadrul de reînnoire a societății cehoslovace cu o
orientare democratică și socialistă mai profundă. Socialismul putea avea o față mai umană.
În program, deformările majore din peri oada anterioară au fost anulate.
Programul a susținut că partidul nu s -a bucurat de un drept automat, divin de a
conduce, dar a trebuit să -și câștige constant rolul de conducător. Așa cum a exprimat
programul: „Partidul nu -și poate impune autoritatea, da r aceasta trebuie câștigată din nou și
din nou de activitatea partidului. Nu poate forța linia sa prin directive, ci prin munca
membrilor săi, prin veridicitatea idealurilor sale”17.
A fost prevăzut un rol mult mai important pentru organizațiile de masă al e oamenilor
– sindicate, consilii de întreprindere, organisme de tineret, organizații de femei etc.
Programul a încălcat teza stalinistă că acestea erau doar centuri de transmisie pentru
implementarea directivelor de partid, o teză care nega faptul că aces tea forțează existența
autentică și autonomă. „Organizațiile sociale voluntare ale muncitorilor nu pot înlocui
partidele politice, dar contrariul este de asemenea adevărat: partidele politice din țara noastră
nu pot exclude organizațiile de interes comun a le muncitorilor și ale altor oameni ai muncii
de a influența direct crearea și aplicarea politicii de stat”.
Mai mult, programul a înlăturat opinia conform căreia statul socialist era un
instrument direct al partidului, din nou fără existență proprie. O c aracteristică importantă a
programului a fost evaluarea echilibrată a celor două decenii anterioare. După ce a declarat
progresele făcute, nu s -a sustras de la auto -critică.
El a recunoscut că „suprimarea drepturilor democratice și a libertății poporului … a
apărut în viața internă a republicii” și că „pierderile ireparabile suferite de mișcarea noastră
în acel moment vor rămâne pentru totdeauna un avertisment împotriva metodelor similare”.
Acesta nu era un program de politici pe termen scurt. Deși s -a ocupat de problemele
imediate, acesta a stabilit un cadru pentru depășirea crizei politice și sociale profunde a
societății cehoslovace. A arătat că Partidul Comunist conduce mișcarea pentru revigorarea

17 Ibidem.

19 și întărirea republicii socialiste pe baza suportul ui și susținerii sale din partea poporului. Dar
partidul era răspunzător față de popor: nu era nici înlocuitorul lui, nici gardianul lui. Acesta
a fost miezul problemei.
Bătălia interioară
În cadrul partidului și al aparatului de stat au existat elemente care s -au opus
Programului de acțiune și procesului de democratizare. Au existat forțe considerabile,
influente care „într -un fel sau altul au găsit că deformările realității socialiste sunt
convenabile”.
În timp ce influența lui Novotny a scăzut, alții au aderat la politica sa și au
obstrucționat procesul de reînnoire. Această tensiune dintre cei care s -au angajat într -o nouă
cale de ieșire din criză și cei care s -au agățat de metodele vechi a fost o trăsătură cheie a
perioadei. În ciuda sprijinului pe care acesta din urmă l -a primit de la alte țări socialiste, a
devenit clar faptul că trecuse prea mult timp și pierduseră teren. Reabilitarea adecvată a
celor care au fost încarcerați pe nedrept în anii 1950 a fost combinată cu o investigație
amănunțită a celor responsabili pentru aceste practici ilegale. Această acțiune a expus mulți
susținători ai lui Novotny18.
În luna mai, Novotny însuși și șase colegi au fost eliminați din comitetul central,
având în vedere responsabilitatea acestora pentru aceste ev enimente și pregătirea acuzațiilor.
În iulie partidul a organizat conferințele regionale în pregătirea pentru cel de -al 14 -lea
Congres care urma să aibă loc pe 9 septembrie. La acestea au participat cei care s -au asociat
cu linia programului de acțiune car e a fost propus și sprijinit de noul comitet central. Devenea
clar că congresul va elimina toți liderii adversari ai programului de acțiune.
Partidul și poporul
Succesul conducerii lui Dubček în lupta internă a partidului s -a datorat în primul rând
răspu nsului extraordinar pe care politica lui a primit -o de la masa oamenilor. A existat o
creștere a sprijinului popular pentru partid și conducerea sa.
Demonstrațiile de Ziua Mondială a muncii din toată țara au fost mari și extrem de
entuziaste față de nou a politică a partidului. Respectul și căldura în rândul poporului pentru

18 John Pearce Hardt, Richard Kaufman, East-Central European Economies in Transition , M.E. Sharpe,
1995, p. 22.

20 noua conducere a partidului, în special pentru Dubček și Smrkovsky, contrastează mult cu
deznădejdea afișată de gruparea Novotny. Aceasta era o situație care nu putea decât să
sporeas că dezvoltarea socialistă în țară și să ajute la eliminarea dezamăgirii și deziluziei care
existau în trecut.
Reforma economică
După cum am arătat mai devreme, un element major al crizei în societate se referea
la starea economiei. Deciziile de a face schimbări în sistemul de conducere au fost adoptate
la cel de -al 12 -lea Congres al Partidului din 1964, dar au fost parțial implemen tate. Noile
reforme economice propuse de Ota Sik au vizat sarcina majoră de trecere de la țintele
cantitative planificate central la producția de calitate.
Această schimbare în planificarea și gestionarea economică a reprezentat un aspect
central al proc esului de democratizare care a avut loc în întreaga societate. Pentru ca noul
sistem să funcționeze, a trebuit să existe mult mai multe posibilități pentru inițiativa
lucrătorilor, a oamenilor de știință, a tehnicienilor și a managerilor, precum și o mai m are
dependență de cercetarea și critica științifică. Fostul dictat administrativ a constituit un
obstacol în calea dezvoltării în continuare a economiei. Reformele economice de acest tip
au fost întreprinse în mai multe țări socialiste în anii 1960, în urm a directivelor Uniunii
Sovietice cu propunerea sa Lieberman din 1962. Fără îndoială, aceste reforme aveau pericole
atașate.
Un grad prea mare de descentralizare și de influență a pieței putea submina
mecanismele generale de planificare. Mulți ar judeca a cest lucru în cazul Iugoslaviei și
această tendință este cu siguranță evidentă în unele dintre scrierile ulterioare ale lui Sik. Cea
mai bună garanție împotriva acestor pericole a fost prezența unor organizații muncitorești
puternice și autonome.
Reforma economică a făcut parte din reînnoirea generală a societății. Direcția sa era
în primul rând o chestiune politică, nu o problemă tehnică. Revigorarea sindicatelor și
reapariția după 20 de ani a mișcărilor în consiliile din întreprinderi au oferit muncitpri lor
canale și organizații autentice prin care își puteau exprima opiniile și puteau verifica orice
evoluții negative.
Tocmai prezența și activitatea lor a fost cea care reprezenta cea mai sigură măsură de
protecție împotriva oricărui eventual exces de ac cent pe mecanismele și politicile pieței care

21 contravin intereselor muncitorilor. Într -adevăr, implicarea muncitorilor în aceste probleme a
reprezentat una dintre trăsăturile cele mai distinctive ale reformelor propuse.
Acest lucru contrastează brusc cu situația din altă parte, un punct adus cu forța de
către opoziția muncitorilor în Polonia în 1970 și 1976 împotriva măsurilor economice
guvernamentale introduse fără nici o discuție. În ambele ocazii, propunerile au fost retrase
după revolte grave, care au avut repercusiuni politice dăunătoare. Abordarea cehoslovacă a
oferit o cale mai fructuoasă.
Manipularea mass -media
În mod clar, dacă ar fi existat o democratizare profundă a societății, atunci ar fi trebuit
să dispară cenzura strictă a presei din perio ada Novotny. Pentru ca oamenii și organizațiile
lor să joace un rol activ în reînnoirea socialismului, ei trebuiau să fie bine informați și să
priceapă principalele opțiuni de politică deschise guvernului.
Cenzura de presă nu s -a încheiat efectiv în peri oada comunistă, iar în următoarea
perioadă dezbaterile și argumentele au devenit obișnuit controlate, iar radioul și televiziunea
acopereau, de asemenea, problemele principale ale zilei sub control strict. Restricțiile privind
publicarea au fost intensific ate. Cehii și slovacii nu au avut ocazia să citească, să asculte și
să discute pe o bază bine informată.
În această creștere a cenzurii presei și a oprimării libertății literare nu a fost
surprinzător faptul că declarații antisocialiste nu au fost exprim ate. Aceste oprimări nu au
fost evidențiate de cei din țările socialiste ostile „primăverii de la Praga”, precum și de
secțiunile presei conservatoare din Occident. Programul de acțiune a recunoscut că oponenții
socialismului „ar putea încerca să abuzeze d e procesul de democratizare”, dar au argumentat
că „ideologia occidentală nu poate fi contestată decât în lupta deschisă, ideologică, în fața
întregului popor”.
Politica externa
În domeniul politicii externe a fost reafirmată orientarea de bază a alianțe i
Cehoslovaciei cu Uniunea Sovietică și cu celelalte țări socialiste. În presă s -au ridicat voci
ocazionale, argumentând pentru o politică de neutralitate, dar nu există nici o îndoială că
partidul și guvernul au dorit să -și păstreze alianțele și obligații le existente.

22 În același timp, guvernul cehoslovac a vrut să contribuie la o coexistență pașnică cu
țările capitaliste și la deschiderea relațiilor comerciale și economice cu Occidentul. În 1967
a deschis relații comerciale cu Republica Federală Germania , o etapă care a adus -o în
concordanță cu Ungaria și Bulgaria, care au deschis relații în 1964, și Polonia, care avea încă
din 1963. De fapt, politica sa externă era în mare măsură similară cu cea a altor state
socialiste est -europene19.
Am prezentat câte va din principalele trăsături ale "Primăverii de la Praga". Spațiul
limitat a împiedicat o examinare mai detaliată, însă principalele caracteristici și tendințele
dominante ale perioadei sunt clare. Partidul se bucura de un sprijin mai popular decât oricân d
în epoca Novotny; exercita o conducere politică și morală autentică; diviziunile naționale au
fost vindecate; iar poporul, în special clasa muncitoare, au participat activ la reînnoirea
socialismului.
Balanța politică
Reprezentarea și prestigiul partid ului au fost confirmate de evenimentele din
săptămânile după ocupație. Grevele, demonstrațiile pașnice, refuzul de a hrăni sau de a
permite trupelor să intre în cazărmi și declarațiile de susținere de la nenumărate organizații
de partid și din fabrici toat e au mărturisit sprijinul popular pentru guvern.
Doar la două zile după ocupație, Congresul Extraordinar al 14 -lea al PCCz a avut loc
în cea mai mare fabrică din Praga, necunoscută forțelor de ocupație. Au fost prezenți peste
trei sferturi dintre delegaț ii aleși. Ei au condamnat acțiunea sovietică și au susținut din toată
inima guvernul Dubcek și programul său20.
Desigur, au existat cei care erau ostili socialismului și căutau să folosească procesul
de democratizare pentru a submina sistemul socialist. U nele dintre aceste tendințe au fost
evidente în noile organizații precum KAN (Clubul angajaților non -membri de partid) și K
231, un club de foști deținuți politici.
Unele noțiuni idealiste și utopice au fost, de asemenea,scoase în evidență. Cu toate
acestea, orice pericol din partea forțelor antisocialiste a fost ușor înlăturat. Ulterior,
încercările de a arăta implicarea agențiilor de informații occidentali au produs dovezi extrem

19Vladislav Krasnov, Soviet Defectors: The KGB Wanted Lis t, Hoover Press, 1995, p. 30.
20 , Roger Gene Miller , To Save a City: The Berlin Airlift, 1948 –1949 , Texas A&M University Press, 2000, p.
48.

23 de slabe, majoritatea fiind respinse de jurnaliștii cehoslovaci. Realitate a a fost că partidul era
în săpânirea clară a situației.
Nu numai că înăbușea orice posibilă amenințare din partea elementelor anti –
socialiste, ci și copleșea acele forțe conservatoare din propriile sale structuri care împiedicau
procesul de reînnoire.

24
Capitolul 2. Anul 1968 în Cehoslovacia

2.2. Rolul intelectualilor în susținerea partidului comunist
Comuni smul n-a fost doar o anume specie de regim politic, una din multele forme
de dictatură pe care le -a experimentat omenirea începând din antichitate. El afost unic în
încercarea lui de a modela psyche -ul uman, în hibridul lui mitologic, în stăruința lui de a
înregimenta oamenii și de a -i forța să se comporte după niște rețele pavloviene de
fericire.21
Comuniștii au dominat limitele conceptuale ale discursului prin "revizuirea
caracterului național". În ceea ce privește aspectele esențiale ale auto -înțelegerii naționale,
intelectualii comunisti au determinat în mare măsură domeniul de dezbateri și problem ele
asupra cărora s -ar desfășura dezbaterile.
Aceste dezbateri au evidențiat o schimbare profundă în concepția națională cehă. În
locul mândriei de dinainte de război din Prima Republică și a apartenenței la familia
occidentală a națiunilor, noua identit ate slave și socialiste cehă a fost falsificată. Aceasta și –
a găsit întruchiparea instituțională în "Democrația Poporului" și în configurația socială
internă a sistemului și orientarea sa politică internațională.
Comunistii intelectuali nu ar fi putut re aliza acest lucru fara ajutorul considerabil al
grupurilor de intelectuali care s -au vazut sustinatori ai eforturilor comuniștilor. Aici sprijinul
intelectualilor protestanți a fost semnificativ. Puțin remarcate și rar discutate în examinările
istoriei pol itice, culturale și intelectuale cehe de după război, influența lor a fost nedreaptă.
Conducerea intelectuală a Bisericii cehoslovace, care a reprezentat aproape 1/8 din
publicul ceh, nu numai că se afla în spatele reinterpretării comuniste, ci că a făcut -o în mod
activ, chiar în mod obișnuit depășindu -i chiar și pe intelectualii comuni. Sprijinul
protestanților evanghelici mai moderați a jucat, de asemenea, un rol semnificativ în
consolidarea unui consens aproape de opiniile comuniste.

21 Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului. Europa răsăritenă de la Stalin la Havel , Polirom,
Iași,1997, p.23

25 Cu toate acestea, comuniștii au câștigat de asemenea mult sprijin din partea
presupusilor lor adversari în tabăra socialistă democratică. Mai presus de toate, intelectualii
socialiști democrați s -au grăbit de multe ori să se apropie de interpretările comuniste
individuale, fie să critice republica interbelică, fie că ridicau în slăvi valorile eroice și viitorul
roșu al socialismului și slavismului.
Acest lucru a avut drept efect creditarea credinței ca cel puțin o parte din încercarea
mult mai mare a comuniștilor de a reor ienta auto -înțelegerea națiunii – un scop cu care nu au
putut fi de acord. Pentru această reorientare, comuniștii aveau o structură interpretativă
coerentă și comprehensivă, compusă din marxism și naționalism slav, care furnizau
explicații forțate și credi bile pentru traumele pe care le -a suferit națiunea. Elementele au fost
legate între ele într -un întreg ușor de recunoscut, astfel încât sprijinul socialist democratic
pentru elementele individuale s -a redus la plauzibilitatea și puterea conceptuală a
întregului22. Socialiștii au apărut în mare parte incapabili de acest lucru și de implicațiile
politice și culturale ale sprijinului. Chiar și atunci când intelectualii socialiști democrați nu
au fost de acord cu adversarii lor comuniști, ei au fost atenți să n u o facă prea abrupt,
exprimându -și răspunsurile ca pe un set de compromisuri atent și rezonabil.
Acestea au reflectat cu adevărat opiniile lor cu privire la chestiunile de față, dar au
purtat punctele slabe pe care tocmai le -am subliniat. În același timp, compromisurile
motivate ale socialiștilor democrați i -au lăsat să pară împărțiți, deoarece adesea au subliniat
diferite elemente pentru a ajunge la concluzii oarecum diferite. Acest lucru se întâmplă
adesea când adevărul este scopul urmărit, dar a contribuit indirect la aprecierea convingerii,
clarității și puterii explicative a reinnoirii comuniste a națiunii.
Mai mult, compromisurile socialiștilor democrați au contribuit la o dezamăgire
hotărâtă despre diferențele esențiale care au fost între pozițiile intelectuale ale Partidului
Comunist pe de o parte și național -socialiștii pe de altă parte. Aș s pune că acest lucru a avut
ramificații politice incomensurabile.
Poate că cel mai deranjant era zelul mesianic cu care mulți socialiști democrați și -au
văzut chemarea lor și a națiunii lor. Acest aspect a pătruns, în mod tacit sau explicit, într -o
mare pa rte din argumentarea lor. Dacă în strădania spre perfecțiune din republica imperfectă

22 Joseph Rothschild, Întoarcerea la diversitate. Istoria politică a Europei Centrale și de Est după Al doilea
Război Mondial, București, Editura Antet, 1997, p. 58.

26 interbelică sau în chemarea cehilor de a sintetiza sinergic Estul și Vestul într -o unitate mai
înaltă care să salveze omenirea, acești intelectuali credeau că joacă un ro l istoric. Se pare că
au crezut cu adevărat că națiunea pe care au condus -o ar fi perfectă în interior și astfel
vindecă contradicțiile lumii mai mari.
Noțiunea a încurajat publicul să creadă că toate lucrurile s -au realizat și că dominația
Partidului Co munist în Cehoslovacia ar avea în mod necesar efecte diferite față de cele din
țările învecinate, despre care publicul ceh nu a fost în mod semnificativ informat. A
contribuit la ideea că toate cercurile ar putea fi pătrat doar din cauza faptului că națiun ea
cehă a efectuat acțiunea. Acest lucru a avut consecințe grave.
O ofensivă culturală comunistă și încercarea de succes a partidului comunist de a
reformula identitatea națională au pregătit publicul pentru o dezbatere politică mai explicită
asupra socia lismului care s -a intensificat după alegerile din 1946. Partidul s -a abținut de la
discutarea viziunii lor asupra socialismului în primul an de la eliberare, iar el și aliații săi
intelectuali au beneficiat de acest lucru. Mai presus de toate, tăcerea lor le-a oferit timp
pentru a se dezvolta și pentru a se reinventa ca patrioți cehi să câștige. Chiar și după victoria
lor la urne, liderii intelectuali și politici ai Partidului Comunist și -au declarat obiectivele
moderate.
Poate că, în mod conștient, au juc at pe credința cehă că "comuniștii cehi nu sunt ca
alți comuniști" formulându -și obiectivele lor ca "un drum cehoslovac specific
socialismului". Lupta asupra sensului socialismului a fost crucială pentru Partidul Comunist
și aliații săi care călătoresc în stânga Partidului Social Democrat, constituind gemenele
politice și sociale ale bătăliei privind revizuirea auto -înțelegerii și orientare.
În acest sens, ca și în dezbaterea asupra "revizuirii caracterului național", intelectualii
comuniști au stabilit d in nou mulți dintre termenii și limitele domeniului de dezbateri.
"Drumul cehoslovac" a fost un element -cheie pentru a face acest lucru posibil și a mers mult
în a-și plasa adversarii democrați socialiști și romano -catolici pe defensivă.
În acest sens, e i nu au specificat forma finală a socialismului cehoslovac, ci s -au
mutat pentru a reasigura publicul că nu ar fi instituționalizarea unui regim în stil sovietic.
Inima "drumului cehoslovac" a fost compusă din elemente deja existente pentru care a existat
un sprijin larg răspândit în țară: alegeri libere și guvernare parlamentară, sistemul
democrației poporului, guvernul Frontului Național și planul de doi ani pentru Cehoslovacia

27 economie. Plauzibilitatea acestui "drum calm, parlamentar" a fost pusă sub sem nul întrebării
prin reinventarea națiunii și a partidului în sine și, în continuare, prin anunțarea de către
partid a scopului său de a câștiga majoritatea voturilor în alegerile din 194823.
Cum au reacționat adversarii democrați ai Partidului Comunist la cursul distinctiv
moderat al comuniștilor? De -a lungul perioadei 1945 -1948, intelectualii socialiști democrați
au fost conduși de o convingere fermă în corectitudinea morală a socialismului. Socialismul
lor însă nu a avut nici un sprijin teoretic pe care m arxismul l -ar putea oferi comuniștilor și
social -democraților de stânga. În schimb, se baza pe trei premise conceptuale conexe. În
primul rând, a fost fondată pe certitudinea că capitalismul a murit și merită doar disprețul
post-mortem.
În al doilea rând , socialismul lor considera marxismul, ca temelie intelectuală a
mișcării socialiste moderne, ca un instrument valoros în lupta pentru justiția socială, dar și
ca problematic din cauza asocierii sale cu comunismul. Pe de o parte, intelectualii socialiști
democrați au încercat să asigure legitimitatea teoretică a socialismului lor prin asocierea cu
porțiuni ale canonului marxist, cu lumina sa principală și cu terminologia sa. Pe de altă parte,
au respins teoria marxistă ca întreg.
În cele din urmă, și cel mai important, este clar că socialismul lor a ieșit dintr -o
înțelegere esențială culturală și etică, care sa exprimat în termeni precum "cultura socialistă",
"umanismul socialist" și lupta pentru "omul nou".
Toate curentele politice din națiune, cu excepț ia Partidului Popular, s -au străduit să
se caracterizeze ca naționaliste și socialiste. În timp ce intelectualii comunisti erau bine
stabiliți în ceea ce privește ultima din aceste probleme, ei și -au dedicat energiile pentru a
reinventa cu succes Partidul Comunist ca pe un patriotism și odihnindu -se pe tradițiile
naționale.
Socialiștii socialiști au avut o problemă contrară. Pedigree -ul național și patriotic al
Partidului Național -Socialist nu era îndoielnic, așa că avangarda sa intelectuală se străduia
să-și întărească acreditările socialiste. Intelectualii socialiști democrați, la fel ca mulți dintre
conaționalii lor, au crezut profund în viitorul socialist al Cehoslovaciei și au mers în ofensivă

23Mark Kramer, The Soviet Union and the 1956 crises in Hungary and Polan:reassessments and new findin gs,
în „Journal of contemporary history”, vol. 33., nr. 2, p. 163.

28 pentru a câștiga sprijinul pentru un socialism larg defini t și vag definit imediat după
încheierea războiului.
În moduri foarte importante, ei au contribuit la fervoarea publică pentru sarcina
"construirii" socialismului că mai târziu s -au confruntat cu atenuarea. În orice discuție a
concepțiilor socialiste ale social -democraților socialiști, trebuie ținut cont de starea materială
a societății cehoslovace.
Programul de la Košice din aprilie 1945 a proclamat confiscări și naționalizări
extinse. În plus față de confiscarea și redistribuirea parțială a proprietăț ii etnicilor germani,
maghiari și colaboratori, a solicitat naționalizarea întregului sistem financiar și de credit, a
tuturor companiilor de asigurări și a întregii resurse naturale și energetice a statului, printre
altele.
Apoi, prin decretele sale din octombrie 1945, președintele Beneš a industrializat
industriile cu peste 60% din populația activă din punct de vedere economic. Aceste acțiuni
au însemnat că, până la sfârșitul anului 1945, "ponderea sectoarelor combinate de guvern și
naționalizate în pro ducția națională a fost aproape de două ori mai mare decât, de exemplu,
în Franța sau Austria sau Marea Britanie la acel moment"24.
Aceste mișcări în industrie au fost însoțite de o reformă agrară largă, care implică
aproximativ 8,8% din zona Cehoslovacie i, care a însoțit confiscarea proprietății societății
cehoslovace, care a trecut peste noapte în 1945, are două implicații majore pentru analiza
relației intelectualilor socialiști democrați cu socialismul.
Acești intelectuali doreau să -și ghideze societ atea atunci când o îndemnau spre
socialism. În al doilea rând, cu relațiile de proprietate, industrială, muncă și instituțională în
statul dat, lipsa unui cadru teoretic sau practic concluzionat de către intelectualii socialiștii
sociali poate să fi condus la concepția culturală, morală și etică abstractă a socialismului pe
care l -au adoptat. În cuvintele lui Eva Hartmannová, ei au cerut "caracterul [și] idealurile"
pentru a aduce un "socialism" neclar definit și în formă concretă neanalizat "care să dezvăl uie
o dihotomie între "o realitate materială aparent inexorabilă și o dimensiune psihică pe care
s-au pus speranțe".

24 Gaddis John Lewis, Războiul Rece , București, Rao, 2009, p. 20.

29 Trebuie menționat că țelul u nui sistem totalitar este să dis trugă toate formele de viață
comunitară care nu sunt impuse de către stat și î ndeaproape controlate de acesta, astfel încât
indivizii să fie izolați unul de celălalt și să devină simple instrumente în mâinile statului.
Cătățeanul aparține statului și nu trebuie să devină devotat altcuiva, nici măcar ideologiei
statului.25

2.1. Perio ada dinaintea evenimentului ,,Primăvara de la Praga”

Modelul Războiului R ece este deosebit de problematic pentru Cehoslovacia. Armata
Roșie s -a retras din Cehoslovacia până la sfârșitul anului 1945, iar presiunea sovietică în țară
era minimă în comparație cu cea exercitată în statele vecine. Chiar dacă, în calitate de istoric
conducător al Cehoslovaciei imediat după război, Karel Kaplan, consideră că prezența
trupelor s ovietice în regiune a determinat soarta țării, el recunoaște că evenimentele interne
au jucat un rol major: evoluția conflictului, formele de opoziție și metodele forțelor
necomuniste în opoziție cu obiectivele de putere ale comuniștilor au fost "o aventur ă internă"
dependentă de puterile, abilitățile și pregătirile pentru a face o astfel de luptă.
Dacă, dintr -o perspectivă internațională, opoziția anticomunistă nu a avut nici o
speranță de victorie, cu atât mai mare este importanța factorilor politici in terni în lupta pentru
putere. Opo nenții planurilor [comuniste] nu trebuiau să urmeze un curs , astfel încât în a doua
zi a anului , conflictul decisiv au încetat de fapt să existe ca forță politică.
Ca urmare a acestei viziuni, Kaplan și alți cercetători au examinat aspectele
energetic -politice ale evoluțiilor din țară între anii 1945 -1948 și au acordat o importanță
extraordinară evenimentelor din februarie 1 948, când 12 miniștri ne -comuniș ti au
demisionat din guvern pro vocând o criză guvernamentală, deoar ece partidul comunist s -a
În timp ce lupta pentru putere a fost definitiv ă în februarie 1948, Partidul Comunist
a asigurat deja un rol de lider în societatea cehoslovacă și sprijinul pe care l -a câștigat a făcut
ca rezultatul luptei să fie clar din momen tul în care bătălia s -a oprit .

25 Vladimir Tismăneanu , op. cit ., p. 50

30 Intelectualii cehi istoric i și, în special, în anii imediat următori celui de -al doilea
război mondial, au jucat un rol public unic și politic important. Dezbaterile lor au avut loc
în locuri extrem de publice, chiar și în ziarele circulație în masă, și au inclus adesea
răspunsuri din partea publicului larg. Din cauza influenței politice și culturale deosebite a
intelectualilor asupra acestui public mai larg după război s-au creat legături de comunicare
între modelele comuniste și c ele democratice. Patru partide din Cehoslovacia au avut
permisiunea de a reintra în viața politică după război: partidele comuniste, social -democrate,
național -socialiste și popoare.
Putere a a căpă tat noi valențe prin constituirea Frontul Național format din Partidul
Comunist, Partidul Poporului și Partidul Socialist, 15 organizații sociale și nouă grupuri de
dezbatere26. Dubček sublinia incapacitatea și ineficiența sistemului, reprezentat d e partidul
din Praga. Decizia a fost astfel, descentralizarea statului cehoslovac, lăsând la latitudinea
comunităților de a lua decizii ținând cont de situațiile ivite.
Din acest moment, partidul nu a mai reprezentat centrul decizional ci își asumă rolul
de arbitru în stat prin medierea raportului dintre nevioile cetățenilor și capacitățile legislative
de a răspunde prin proiecte viabile .27
S-a constituit un grup de funcționari integrați într -un sistem independent și dinamic.
Drepturile civile au constituit un segment important al reformei. La proiectul noii constituții
au lucrat o echip ă de peste 200 de teoreticieni.
Relațiile diplomatice
Reformele realizate de Hrusciov au transformat URSS -ul într-un stat mai permisiv la
schimbare, conturându -se ideea unei false suveranități, fiindcă URSS -ului nu -și
implementase încă planurile strategice privitoare la protecția teritoriului sovietic.
Primăvara de la Praga constituită prin filieră patriotică a av ut drept obiectiv
reconsolidarea Cehoslovaciei se sus în jos, socialismul construindu -se și în funcție de
specificul țării , accentul renașterii și democratizării fiind politica internă.

26 Wilson Center Digital Archive, P.Shelest Reports on Milos Krno ’Evaluation of the Czechoslovak Crisis
,June 06,1968.
27 Kieran Williams, The Prague Spring and its afthermath, Cambridge, New York, Melbourne, Cambridge
University Press, 1997, p. 13 -18.

31 Încă din iunie 1966 Congresul al 13 -lea al Partidului Comunist a trasat principalele
obiective pentru perioada următoare cum ar fi întărirea organizatorică și ideologică,
perfecționarea stilurilor de muncă, dar și o nouă poziție economică a conducătorului. S-a
avut în vedere separarea funcțiilor de Președinte al statulu i față de Prim secretar al partidului.
Alegerea lui ca Prim -secretar al CC al Partidului Cominist din Cehoslovacia Al.
Dubcek, a fost o concesie între membrii progresiști și susținătorii lui Novotny .
Alegerea lui a creat neliniște în conducerea de part id și de stat a URSS -ului întrucât
acesta susținea acordarea de drepruri poporului, în special dreptul la liberă exprimare astfel
încât partidul să fie în legătură cu nevoile și nemulțumirile populare
În aprilie 1968 Comitetul Central a adoptat P lanul de A cțiune document ce angaja
Cehoslovacia pe drumul democratizării. Astfel, punctele principale din docume nt, intitulat
Drumul Ce hoslovaciei spre socialism, includeau noi garanții pentru libertatea exprimării, a
presei a adunărilor și sărbătorilor religioase, legi electorale care să asigure o mai largă paletă
de candidați și o reală libertate pentru cele patru partidenecomuniste și integrate în Frontul
Național controlat de comuniști, limitatrea prerogativelor partiduluicomunist în raoprt cu
parlamentul și guv ernul, reformele economice largi pentru întărirea autonomieie
întreprinderilor, repunerea în funcție a unui număr limitat de întreprinderi private, pentru a
ajunge la o monedă convertibilă și la creșterea comerțului cu Vestul, un sistem judiciar
independen t, statutul federal pentru Slovacia și să se redacteze o nouă constituție până la
sfârșitul lui 1969.28
Cu deplina lui angajare față de idealurile socialiste, programul nu a mers până la
afirmarea clară a deciziei noii conduceri de a se angaja într -o ruptură totală cu modelul
sovietic de socialism.29
În acest context de neliniște Dubcek a acceptat cu greu o întrevedere cu L. Brejnev
la Praga unde a dat asigurări că Cehoslovacia se va buc ura de autonomie și de întreg sprijinul
său. Întrevederea s – a rea lizat și pe fondul necesității întăririi puterii lui Dubcek, lipsit de o
majoritate în partid. Colaborarea economică urma să fie abordată în prezența unor specialiști
care să traseze proiectul de colaborare în acest domeniu.

28 Vladimir Tismăneanu, op.cit. , p. 100.
29 Ibidem .

32 Puncul de cotitură în relațiile dintre M oscova și Cehoslovacia a fost 21 martie 1968.
Antonin Novotny și -a pierdut funcția de președinte, fiind urmat de Ludvik Svoboda. Demisia
a fost primită cu bucurie de opinia publică, întărindu -se astfel poziția progresiștilor în partid.
Se încheia astfel o primă etapă a procesului de democratizare în partid.
Răcirea relațiilor față de Moscova erau semnalate și de reprezentanții Germaniei și
Poloniei care îi cereau lui Brejnev să -l convoace pe Dubcek pentru a -l readuce pe linia cea
bună.
La Confer ința de la Dresda din 23 martie 1968 la care au participat reprezentanți din
URSS, Bulgaria, Polonia, Ungaria au fost abordate diferite probleme economice, culturale
și sociale. Per ansamblu Conferința a expus încercarea celor cinci de a influența evoluția
Cehoslovaciei. În cadrul acestei întruniri s -au facut presiuni asupra delegației cehoslovace
de a renunța la planul de a se împrumuta extern dintr -o țară capitalistă. RDG și URSS își
manifestau dorința de a ajuta economic relansarea țării, dovedindu -se astfel temerea liderilor
comuniști față de un fenomen al disidenței în lagărul socialist.30 Sovieticii doreau cât mai
mult posibil legarea Cehoslovaciei de URSS lucru demonstra t de graba de a convoca ceastă
nreuniune . Schimbarea atitudinii față de Cehoslova cia era evidentă iar intervenția militară
era absolut necesară pentru schimbarea regimului. Președintele bulgar Todor Jivkov semnala
necesitatea menținerii sub control a fenomenului revoluționar, în condițiile în care Europa
de Est se confrunta deja cu caz ul Iugoslaviei, cu opoziția României dar și cu evoluția
negativă a Cehoslovaciei.31
Pe agenda întrunirii de la Dresda s -a aflat și p roblema Pactului de la V arșovia. S -a
luat hotărârea de către participanți de a se înfăptui în cel mai scurt timp măsuri cocre te de
întărire a Tratatului de la Varșovia și a forțelor sale armate32. Se impuneau adoptarea unor
măsuri urgente pentru întărirea Pactului.
Totuși întrunirea a reliefat intensificarea acțiunilor de izolare a României în cadrul
CAER -ului dar și a Tratatului de la Varșovia.

30 Dawisha, The Kremlin and the Prague Spring , p.6.
31 Wilson Center Digital Archive, Record of the Plenum of the Bulgarian Communist Party Central
Communist, Sofia, March 29 , 1968.
32 Ministerul Afacerilor Externe al României, 1968 Pimăvara de la Praga, Documente diplomatice , p.11.

33 Dubcek a avut impresia că a reușit să convingă țările membre și mai ales pe omologul
său ucrainean că Cehoslovacia credea în întărirea Pactului.33.
Însă neglijase faptul că doctrina lui Brejnev, urmăreau eliminarea oricărui factor de
pericol atât intern cât și extern. În cazul în care, o țară mergea în direcția reintroducerii
capitalismului nu mai era doar o simplă problemă de natură administrativă, ci reprezenta o
problemă pentru întreg spațiul socialist și impunea intervenția direct ă a Moscovei.34
Din perspectiva URSS -ului Dubcek era un lider bun dar care trebuia temperat în
proiectele sale legislative, iar Conferința de la Dresda a avut un carcter colectiv de presiuni
asupra liderului ceh. Cu toate acestea se temeau de schimbările ce se puteau ivi în politica
externă dar mai ales ca nu cumva și celelalte țări socialiste să urmeze exemplul
Cehoslovaciei, unele dintre ele fiind foarte preocupate de evenimentele din această țară.
Confruntarea dintre gruparea conservatoare și cea progre sistă s -a reflectat în toate
planurile, chiar și în mass media. S-au organizat manifestații cu un puternic caracter
comunist .
Neîncrederea față de Dubcek ies e la lumină în urma Întrunirii de la Moscova din 4
mai, când deja se intensificase deplasarea trupe lor sovietice și polone la granița
Cehoslovaciei la care se adaugă și trupe est germane. Dezamăgirea lui Dubcek vis a vis de
Brejnev are drept cauză neacceptarea programului. Sovieticii se temeau de spiritul
antisovietic răspândit în sânul populației situația devenind foarte complicată. S-a ajuns chiar
la concluzia că Partidul Comunist a pierdut legătura cu populația. Direcția spre care se
îndreaptă Cehoslovacia era unul periculos iar intervenția armată părea iminentă.
Cehoslovacia a susținut și promov at pe plan extern dialogul cu țările socialiste, dialog
menit să convingă despre necesitatea obiectivă a procesului ce se desfășoară, să obțină
înțelegerea vecinilor socialiști și, totodată, să exprime hotărârea PC din Cehoslovacia de a
continua acest proc es. S-a urmărit de asemenea menținerea contactului cu partidele socialiste
pentru a nu risca o izolare în cadrul sistemului socialist sau m ișcării internaționale
muncitorești .35

33 Mark K ramer , 10, 1998, p. 234-240.
34 Alexander DeConde, Richard Dean Burns, Fredrik Logevall , Encyclopedia of American Foreign
Policy ,2nd edition,vol I, New York, Charles Scribner ’s Sons, p.530 .
35 Ministerul Afacerilor externe a României, Primăvara de la Praga , p 101

34 Supărarea sovieticilor pentru întârzierea cu care Dubcek a luat măsuri ferme pe ntru
stoparea liberalizării a fost a gravată de presiunile exercitate asupra lui Brejnev de liderii
comuniști polonezi și est -germani carora le era teamă ca nu cumva epidemia cehoslovacă să
se răspândească și în țările lor.
În iulie, Întâlnirea Pactului de la Varșovia din capitala poloneză s -a ținut în absența
liderilor Cehoslovaciei și a României.Conferința a adresat o scrisoare deschisă liderilor
cehoslovaci, cerându -le să extirpeze ,,nucleele contrarevoluționare” și să epureze imedit
mediile de informare de forțele antistaliniste.36
Scrisoare a arăta clar că din perspectiva , Kremlinului, chemarea la neamestec în
afacerile interne ale altor țări comuniste nu era valabilă atunci când miza era însuși viitorul
socialismului de tip sovietic ăn una din țările blocului.Sovieticii și aliații lor au insistat că
,,protejarea cuceririlor revoluționare ale poporului” în Cehoslovacia nu era doar o problemă
internă a liderilor acelei țări, ci privea ,,întreaga comunitate socialistă”37
Principalele solicitări pe care UR SS le avea în vedere erau: reintroducerea cenzurii
de căre Cehoslovacia, menținerea trupelor militare pentru apărarea graniței cu RF a
Germaniei, menținerea în aparatul de stat a elementelor novotnyste. Aceste doleanțe erau în
antiteză cu principiile și po litica partidului comunist cehoslovac care nu dorea să cedeze în
fața presiunilor.
S-a urmărit astfel intimidarea liderului ceh și oprirea procesului de reformă însă
Dubcek a răspuns printr -un mesaj televizat că după mulți ani în Cehoslovacia se promovează
o politică cinstită și echitabilă,că orice își poate spune părerea astfel încât încrederea în partid
a crescut fulminant.Oamenii și -au asumat aceste transformări iar îndepărtarea de la
obiectivele Programului de acțiune nu s -au luat în calcul. Datoria par tidului este progresul
societății cehe și a socialismului.
Întruniri i între Biroul Politic sovietic și Biroul Executiv al comuniștilor cehoslovacis –
au desfășurat în lunile iulie -august , una având loc la Bratislava , 3 august, unde se părea că
s-a ajuns la un compromis. Declarația de la Bratislava stăvilea consecințele scrisorii de la
Varșovia. Sovieticii au evidențiat necestatea ca toate țările socialiste să respecte legile de

36 Vladimir Tismăneanu, Reinventarea politicului. Europa răsăriteană de la Stalin la Havel ,ed. Polirom,
Iași, 1997, p. 103 .
37 Ibidem

35 consolidare a clasei muncitoare. Cu toate acestea odată deschisă ,,eliberată” democrației,
liderilor comuniști cehoslovaci li se părea imposibil să încătușeze democrația și să
reintroducă cenzura. Lui Dubcek nu -i mai rămânea decât să facă față presiunilor și să să -și
mențină poziția în partid.
Presiunea psihologică asupra populației și pol iticienilor s -a prelungit prin extinderea
dreptului de a desfășura operațiuni de antrenament.38
Societatea civilă trebuia informată, iar ziarele și radioul s -au dovedit instrumente
utile în temperarea atitudinilor prea liberale. Moderația a fost cuvâ tul de cheie. Situația
trupelor care făceau manevre pe teritoriul cehoslovac nu era una obișnuită, în sensul că nu
se înregistrau deplasări neaprobate, dar în schim, un număr tot mai mare de ofițeri primeau
misiuni în afara zonelor desemnate ecercițiilor a rmate39
Întâlnirea de la Bratislava învăluia viitorul Cehoslovaciei într -un văl de teamă,
întrucât cuprendeau expuneri cu care partea cehoslovacă nu a fost de acord și nici nu
prevedea solicitările propuse de delegatia cehoslovacă.
S-a pus problema reorgan izării formelor de conducere a Tratatului de la Varșovia
precum și intensificarea colaborării în cadrul CAER -ului.
La 17 august, Biroul Politic al Partidului Comunist din URSS a validat intervenția
armată în Cehoslovacia, fiind prima acțiune împotriva unui stat membru al Pactului de la
Varșovia.
În noaptea de 20 -21 august 1968, forțe militare din Uniunea Sovietică, R.D.G.,
Polonia, Ungaria, și Bulgaria au invadat Cehoslovacia. Între 5.000 și 7.000 de tancuri
sovietice au ocupat străzile, ele fiind acompania te de un număr mare de trupe (estimat la o
cifră între 200.000 și 600.000 de soldați)40
În cursul nopții, Radio Praga a transmis comunicatul privind trecerea ilegală a
frontierei de stat cehoslovace de către trupele sovietice, poloneze, democrat germane, un gare
și bulgare. În comunicat se arăta că, în ședința sa, Prezidiul CC al PC din Cehoslovacia a

38 Dawisha ,op.cit ., p.105
39 Wilson Center Digital Archive, Attache Note from Prague on Events in Czechoslovavakia from 28 July to
5 August 08,1968.
40 Tiberiu Tănase, 1968 Primăvara de la Praga și intervenția în Cehoslovacia ,în Revista Art -Emis, 19 August
2014

36 chemat populația la calm și la liniște și acerut să nu se împotrivească trupelor. Trecerea
frontierelor de stat ala RS Cehoslovace este considerată ca o încălca re a normelor privind
relațiile dintre țările socialiste. Trupele celor cinci își argumentau intervenția prin
salvgardarea socialismului, înlăturarea contrarevoluției deoarece în fruntea țării se află un
om iresponsabil.41
Se pare că Dubcek avea cunoștințe de o asemenea intervenție armată, fiind conștient
de forța adeversarului. Considera acest fapt drept o consecință că nu a respectat doleanțele
impuse în urma întrunirilor de la Bratislava și Cierna. Principala problemă a t rupelor de
ocupație au fost că au primit ordin să treacă granița, însă nu avreau atribuția de a instaura o
altă formă de guvernământ, cu alte cuvinte această misiune revenea grulului de opozanți ai
lui Dubcek condus de Drahomir Kolder, Alois Indra, Milo š Jakeš și Vasiľ Biľak. Totul
trebuia să pară o lovitură de stat iar armat avea rolul de afacilita intimidarea reformatorilor
și a susținătorilor guvernuluide la Praga. Armata a II a poloneză a primit ordinul de
intervenție în data de 20 august 1968. Directi vele vizau utilizarae elementului surpriză și
sugerau evitatrea victimelor în râdul civililor. Conform informațiilor KGB existau centre de
rezistență, însă acestea trebuiau dezarmate prin somație, cu o utilizare minimă a forței42
Pe srăzile orașului au apăr ut numeroase lozinci afișate sau scrise pe ziduri,
trotuaresau mijloace de transport.Cel mai frecvent apar lozincile ,, Ocupanți cărați -vă acasă”,
,, URSS egal fascism”, ,, Socialism da, ocupație nu”, ,, Vrem socialism în frunte cu
Dubcek”43
Țările democra tice s -au rezumat la a critica invazia, ele nefiind în poziția de a
provoca forțele militare sovietice din Europa Centrală, în mijlocul Războiului Rece. R.D.G.
acuza liderii cehi că au pactizat cu imperialiștii și că făceau jocul celor de la Bonn. Și în
celelalte state comuniste se conturau situații similare, în care grupări susținând societatea
civilă să precumpănească forțele conservatoare în cadrul partidelor comuniste, tinzând să
deturneze cursul evenimentelor și astfel să puna în pericol socialismul în Cehoslovacia. În
Finlanda, țară cu o puternică influență sovietică la acea dată, ocupația a provocat un imens

41 Ministerul Afcerilor Externe al României,op.cit.,p.282.
42 Wilson Center Digital Archive, Report No. 10 from Gener als Pavlovsky and Kovalov toBrigadier General
Florian Siwicki, August 20, 1968 .
43 Ministerul Afacerilor externe a României, op.cit., p 367.

37 scandal. Partidul Comunist din Finlanda zz a denunțat ocupația, la fel ca Partidul Comunist
Italian și cel francez. Președintele Finlandei, Urho K ekkonen, a fost primul politician vestic
care a vizitat, oficial, Cehoslovacia după august 1968, fiind întâmpinat cu cele mai mari
onoruri cehoslovace de către președintele Ludvig Svoboda, pe 4 octombrie 1969. O reacție
mai vizibilă a avut loc în zRomânia comunistă, unde Nicolae Ceaușescu, opozant ferm al
influențelor sovietice și susținător declarat al lui Dubček, a psusținut chiar în ziua invaziei un
discurs public la București, unde a criticat politica sovietică în t ermeni neobișnuit de duri.
Opoziția a consolidat însă imaginea României în Occident pentru următoarele decade, mai
ales după ce Ceaușescu a încurajat populația să lupte pentru a nu avea manevre similare în
România. Îndemnul său a primit un răspuns inițial extrem de entuziast, multe persoane ca re
nu aveau deloc convingeri comuniste au dorit să se înroleze în nou formatele Gărz i Patriotice
paramilitare. Ceaușescu a recun oscut că nu își face speranțe cu privire la reușita opoziției
româ nești, dar a subliniat că nu există nici o alternativă. Orice e fort, inclusiv forța armelor,
este necesară pentru apărarea suveranității și independenței noastre naționale .44
Arestarea lui Alexander Dubcek și a altor lideri reformiști a schimbat soarta
evenimentelor. Zdrobiți psihologic și incapabili de a mai găsi soluții pentru dezastrul creat
de ocupația militară, Dubcek și reformatorii cedează în cele din urmă presiunilor și
pretențiilor URSS -ului.45
Tratativele de la Moscova au permis lui Brejnev să umilească Cehoslovacia dar în
același timp să s i întărească efor turile pentru a -și menține controlul asupra ei. Anihilarea
efectului de domino era un alt obiectiv de moment al politicii lui Brejnev. Protocolul
reinstaura,, normalul” practicilor staliniste. Delegația Cehoslovacă a tr ebuit să accepte toate
condițiile U RSS-ului-retragerea trupleor RD Germane, RP Bulgaria, RP Polonia, RP
Ungaria imediat după negocieri,trupele sovietice să asigure granița de vest a Cehoslovaciei,
nerecunoașterea Congresului al XIV lea al PC din Cehoslovacia, reintroducerea
cenzurii.Toate ace ste solicitări au fost îndeplinite pentru a se e vita vărsarea de sânge.
Mașina sovietică a încercat să -și justifice inervenția prin dreptul pe care -l deține de a
salva socialismul ori de câte ori acesta este amenințat.

44 Tiberiu Tănase, 1968 Primăvara de la Praga și intervenția în Cehoslovacia ,în Revista Art -Emis, 19
August 2014

45 Vladimir Tismăneanu, op.cit. , p. 106 .

38 Primăvara de la Praga stingea astfel visul că regimul comunist ar putea fi reform at
din interior

Capitolul 3. Europa după Primăvara de la Praga
Istoria rezistenței și disidenței în România, așa cum a fost deja subliniată, nu poate fi
citită ca un proces cumulativ, deoarece evoluția acestui proces nu a fost liniară. De fapt,
istoria comunismului în România se desfășoară între două valuri de mobilizare socială
împotriva regimului. Această afirmație necesită două explicații. În primul rând, ea presupune
în mod evident o comparație, care nu ar t rebui să ia în considerare nu evoluțiile din țările
Europei Centrale, ci amploarea activităților de opoziție între aceste valuri, care s -au
manifestat doar prin proteste izolate.
După cum demonstrează cercetările recente, astfel de proteste au fost mai n umeroase
decât erau cunoscute în Occident înainte de 1989, dar spre deosebire de alte foste țări
comuniste, doar puțini dintre ei au reușit să reunească indivizi dincolo de nivelul local sau
interesele grupului limitat. În al doilea rând, a existat o difer ență calitativă majoră între cele
două valuri de mobilizare împotriva regimului: primul val (1944 -1962) a fost orientat spre
trecut, încercând să restabilească ordinea politică și socială precomunistă, în timp ce al doilea
(1977 -1989) a reprezentat doar u n tip specific de răspuns la provocările regimului comunist.
Totuși, cel de -al doilea val de mobilizare nu prevedea o schimbare a sistemului; abia în
ultimele zile ale regimului, mobilizarea a devenit viitoare – orientată, culminând cu Revoluția
din 198946.
Prezenta analiză se concentrează asupra celui de -al doilea val post -Helsinki de
mobilizare a societății, care a influențat în mod direct natura schimbarea regimului în
România (violentă și ne -negociată) și procesul ulterior de consolidare democratică. C u toate
acestea, primul val trebuie abordat pe scurt pentru a ilustra că nu există nicio continuitate
între cele două valuri de mobilizare menționate mai sus.

46 Williams, Kieran, “ The Prague Spring and its aftermath: Czechoslovak politics 1968 -1970,” (Cambridge:
Cambridge University Press, 1997), p. 39.

39 Spre deosebire de țările Europei Centrale, România a produs o primă formă de
activitate opozițio nală împotriva puterii comuniste incipiente în urma celui de -al doilea
război mondial.
Acest fenomen este cunoscut sub numele de "rezistență în munți" și a avut loc imediat
după lovitura de stat din 23 august 1944, când armata română și -a schimbat părțil e în război
și sa alăturat aliaților.7 Trebuie subliniat încă de la început că acest fenomen trebuie să nu
fie înțeleasă ca reflectând capacitatea societății civile românești de a se organiza și de a
acționa în apărarea libertății sale. Dimpotrivă, aceasta reamintește o tactică tradițională
defensivă folosită de români încă din perioada medievală, care a fost aplicată ori de câte ori
au avut loc războaie devastatoare pe teritoriul lor: aceea de a se retrage în păduri și în munți,
în loc să se confrunte dire ct cu un inamic prea puternic pentru a fi bătut. Cu alte cuvinte,
astfel de modele de comportament au reprezentat manifestarea unei culturi politice anti –
moderne a comunității.
Deși, comparativ cu evoluțiile ulterioare, această perioadă poate fi considera tă una
de mare mobilizare, 8 "rezistență în munți" nu a fost o mișcare coordonată la scară națională.
Mai degrabă a constat în mai multe grupuri izolate, cuprinzând indivizi din întregul spectru
politic.
Multe dintre aceste grupuri erau, de fapt, organiza te spontan și, în ceea ce privește
supraviețuirea resurselor, erau dependente de sprijinul oferit de oamenii din satele
învecinate. în ciuda faptului că numărul celor care s -au ascuns în munți a crescut rapid după
preluarea comuniștilor, atingând un vârf l a începutul anilor 50, acest tip de rezistență
anticomunistă nu a reprezentat niciodată o amenințare reală pentru regim. La începutul anilor
1960, autoritățile au reușit să o reprime complet.
În concluzie, retragerea în munți a fost o formă de scăpare a controlului totalitar al
regimului, mai degrabă decât o formă de organizare a unei mișcări de opoziție. Mai mult,
unii dintre indivizii care au rezistat comunismului în munți nu s -au confruntat cu regimul
stabilit de stânga extremă de la convingerile democ ratice, ci din perspectiva extremei drepte

40 "Rezistența în munți" nu a fost singura formă de manifestare a dezacordului cu stabilirea
regimului comunist47.
În anii 1950, au existat numeroase revolte organizate de țărani care s -au opus
colecționării și unor revolte de către muncitorii care s -au plâns de normele rigide de muncă
și de condițiile de viață proaste. Acest val de mobilizare a atins punctul culminant în 1956
când, sub influența Revoluției Maghiare din 1956, studenții din mai multe centre universita re
– cel mai vizibil în orașul Timișoara – au încercat fără succes o agitație similară în România.
Evoluția tragică, evenimentele din țara învecinată au avut o influență crucială asupra
dorinței românilor de a rezista regimului comunist. La un nivel de ia rbă, anul 1956 a
constituit un moment de cotitură, deoarece a șocat serios credința larg răspândită în sosirea
americanilor. Treptat, tot mai mulți oameni au înțeles că comunismul urma să rămână în
România. Mai mult, odată cu venirea veacurilor noilor gene rații, socializată exclusiv sub
comunism, spiritul "re zistenței în munți" a dispărut. Pe scurt, românii au început să -și dea
seama că, în loc de revoltă, au trebuit să facă față comunismului și se adaptează noului cadru
social48.
Odată ce această transform are societală a fost realizată, regimul și -a schimbat în mod
corespunzător meto dele de control. În 1964, amnisț ia generală a fost acordată tuturor
deținuților politici din România. De vreme ce elitele politice și economice interbelice au
dispărut sau au fost îmblânzite în Gulagul românesc, represiunea nu mai era necesară.
În consecință, teroarea pură care urmărea s ă obțină un control total prin afectarea
aleatorie a tuturor claselor și a grupurilor sociale a fost înlocuită de metode mai puțin brutale
și mai persuasive. Securitatea și -a continuat activitatea, dar a acționat în primul rând astfel
încât să împiedice ap ariția protestelor colective prin tehnici mai sofisticate de asigurare a
asculta – rii populației, de la șantaje la diverse compromisuri.
Evident, acesta a fost un proces gradual, care presupunea transformări politice mai
complexe. Pe scurt, în loc de o a devărată de -stalinizare, România nu a avut decât o

47 John. Schmeidel, "My Enemy's Enemy: Twenty Years of Co -operation between West Deutschland's Red Army
Faction and the GDR Ministry for State Security." Intelligence and National Security 8, no. 4 (October 1993):
59–72.
48 G.Stokes, (1993), The Walls Came Tumbling Down , Oxford University Press , p. 131.

41 "schimbare simulată". Cu toate acestea, regimul Ceaușescu nu se mai baza pe teroar e, ci mai
degrabă pe cooptare.
În mod implicit, unele forme de nerespectare regimul a devenit treptat tolerat de
regim. C u alte cuvinte, articularea nemulțumirii în public nu a declanșat în mod automat
represiunea persoanei respective. Astfel de schimbări au creat premizele de apariție a
protestului public și a disidenței deschise la sfârșitul anilor 1970, sub influența unui nou
context internațional și urmând exemplul direct al Centrului European Central țări. Acest
fenomen este analizat mai jos, la două niveluri49:
(1) mediile clasei muncitoare; și
(2) mediul intelectual.
În cadrul blocului est -european reacțiile la strivirea primăverii de la Praga și
pronunțarea doctrinei Brejnev au fost în general previzibile de susținere. Glasul principal al
opoziției est -europene față de politică a fost Ceaușescu în România. El a argume ntat în
Scinteia la 30 noiembrie 1968 că marxismul nu putea fi distorsionat pentru a se potrivi
scopurilor politicii externe sovietice, iar la cea de -a zecea conferință a Partidului Comunist
Român din august 1969 a negat că noțiunea de sistem socialist mon dial presupun ea
renunțarea la suveranitate.
Cei mai entuziasmați susținători ai doctrinei au fost conducerile comuniste ale
Bulgariei, ale RDG și ale Poloniei, în timp ce răspunsul maghiar a fost mai precaut. În
Polonia, Gomulka a declarat în octombrie 1 968 că "etica socialistă și principiul
internaționalismului nu pot fi reduse la ședere când sistemul socialist este e liminat într -o țară
frățească" .
În RDG, la 10 septembrie 1968 Berliner Zeitung a cerut o campanie de "purificare
ideologică", în timp ce pe 13 octombrie în Neues Deutschland, în apărarea doctrinei, Herman
Axen a promovat principiile internaționalismului proletar asupra suveranității.
La reuniunea internațională a partidelor comuniste din 1969 conducătorii partidelor
fidele est -europene au aprobat doctrina lui Brejnev. Acestea au inclus, bineînțeles, noua
conducere cehoslovacă sub Gustav Husak, care a declarat că: "… conținutul clasei

49 Ibidem.

42 suveranității unui stat socialist este direct legat de responsabilitatea sa internațională față de
confede rația țărilor socialiste și a comunității internațion ale și mișcarea revoluționară".
Cu "normalizare" în Cehoslovacia a venit revenirea la ortodoxia ideologică, iar
doctrina lui Brejnev a fost în curând aprobată în Rude pravo. Acesta a fost consacrat
legalității presupuse a tratatului de asistență reciprocă sovieto -cehoslovacă din 1970. Tratatul
sovietic cu RDG din 1975 a inclus o dispoziție similară, deși tratatul URSS -România, semnat
la două luni după tratatul cehoslovac, a exclus orice re ferire la " tax a internațională ".
În ciuda provocărilor periodice și, în unele cazuri, considerabile (cum ar fi Polonia
între 1980 și 1982), doctrina Brejnev a durat aproape douăzeci de ani. Funcțiile sale duale i –
au asistat supraviețuirea. În cazul în care intervenția militară sovietică (și, în consecință,
raționalizarea pentru o astfel de intervenție) a devenit mai dificilă pe plan internațional, a
fost folosită funcția alternativă a doctrinei50.
În acele situații, utilizarea sa ca dispozitiv de semnalizare intimidă a reamintit atât
populațiile, cât și conducerile comuniste est -europene ale presupusei ideologii
internaționiste a socialistului comunist, care ar justifica și ar amenința intervenția. Această a
doua funcție – ceea ce a fost denumită "sabia damoclețiană" a doctrinei – pare să fi fost cea
folosită în Polonia la începutul anilor 1980 .
Potrivit memoriilor sale, Mihail Gorbaciov a anunțat respingerea doctrinei Brejnev
la o întâlnire a conducătorilor țărilor din Organizația Tratatului de la Varșovia din Kremlin
după înmormântarea lui Chernenko în martie 1985.
De asemenea, Gorbaciov afirmă că "Noul (pentru a înlocui doctrina lui Brejnev) față
de țările socialiste nu a fost formulată imediat. Ea a luat forma treptat, ca parte componentă
a noii gândiri politi ce și în contextul general." Aceasta poate explica impresia pub lică inițială
dată de Gorbaciov la intrarea în funcție, nu ar exista nicio schimbare ideologică în ceea ce
privește poziția hegemonică dominantă a Uniunii Sovietice în Europa de Est.
Doctrina Sinatra
Schimbările din Uniunea Sovietică în a doua jumătate a anilor '80 pot fi identificate
drept variabilă cheie cauzală în fiecare dintre revoluții le din 1989 din Europa de Est. Fără
aceste schimbări, revoluțiile nu s -ar fi întâmplat atunci când au fă cut-o. La fel, forma oricărei

50Renée De Nevers, (2003 ), Comrades No More: The Seeds of Change in Eastern Europe , p. 35.

43 transformări într -un moment mai târziu sau altul ar fi fost oarecum diferită și, probabil, ar fi
fost mult mai violentă51.
Orice încercare de transformare socială și politică în statele est -europene, în timp ce
acestea erau î ncă strâns legate de o Uniune Sovietică, care nu au cunoscut schimbările post –
1985 și care era deci un aliat represiv care se preocupa de securitatea frontierelor sale, în
confruntare violentă.
Într-adevăr, lecțiile istoriei; de Budapesta în 1956 și de P raga în 1968, susțin un astfel
de argument. Fără schimbările de pe scena internațională din a doua jumătate a anilor '80
(manifestarea schimbărilor în URSS), evenimentele din Ungaria, Cehoslovacia și celelalte
state est -europene la sfârșitul anului 1989 ar fi fost foarte diferite.
Reformele post -1985 din Uniunea Sovietică (perestroika și, în special, glasnost) au
afectat nu numai relația dintre Uniunea Sovietică și statele sale "satelit", dar au avut un mare
impact asupra politicii și societății în statele individuale est -europene. Aceste procese s -au
suprapus și au fost extrem de interactive. Cel mai mare impact în ambele domenii pare să
provină din eventuala declarație publică sovietică a politicii doctrinei Sinatra, care implicit
însemna sfârșitul doctri nei Brejnev. Sub doctrina Sinatra, statele individuale est -europene
aveau voie să "facă lucrurile în felul lor"52.
Gorbaciov inițial nu părea să susțină nicio schimbare ideologică din cauza
hegemoniei sovietice din regiune. Într -adevăr, întâlnirile sale ti mpurii cu liderii est -europeni
și discursurile sale au consolidat legăturile sovieto -est europene în cadrul Organizației
Tratatului de la Varșovia (OMC) și a CMEA / COMECON .
Cu toate acestea, el a început să indice în curând o schimbare a politicii, mai a les
după introducerea politicilor de glasnost și perestroika în cadrul Uniunii Sovietice ca urmare
a identificării de către Gorbaciov a necesității ca sovieticii să abordeze problemele propriei
economii.
Gorbaciov a subliniat clar o nouă poziție oficială sovietică – că nu ar putea exista
heirarhie și nici un sistem de vechime între statele Comecon – la Congresul douăzeci și șapte
al CPSU, când a afirmat că "unitatea nu are nimic în comun cu uniformitatea, heirarhia, unele

51 Ibidem .
52 Naimark , Norman; Case, Holly M. (2003), Yugoslavia and Its Historians: Understanding the Balkan Wars
of the 1990s, Stanford University Press, 2012, p. 34.

44 partide în treburile altora sau e fortul oricărui partid de a avea un mon opol asupra a ceea ce
este bine". De asemenea, vorbind despre noul caracter al relațiilor sovietice și est -europene,
Gorbaciov a spus la Praga în aprilie 1987:
"În primul rând, pornind de la premisa că întregul siste m al relațiilor politice ale
țărilor socialiste poate și trebuie să fie construit pe baza egalității și responsabilității
reciproce. Nimeni nu are dreptul să pretindă un statut special în lumea socialistă.
independența fiecărui partid, responsabilitatea sa față de poporul din propria țară și dreptul
său de a decide problema dezvoltării țării ca principii necondiționate" .
Probabil cea mai clară afirmație a schimbării publice în politică a apărut la Națiunile
Unite în decembrie 1988, când Gorbaciov și -a decl arat angajamentul față de "libertatea de
alegere" pentru toate națiunile. Accentul său pe acest principiu, care "nu cunoaște excepții"
și anunțul său de retragere unilaterală a 50.000 de trupe sovietice și 5.000 de tancuri din
Europa de Est, a trimis un me saj clar poporului din Europa de Est că URSS nu ar interveni
militar în în timp ce era lider sovietic.
Aceste declarații ale lui Gorbaciov și declarațiile altor purtători de cuvânt al
Sovietelor cu privire la doctrina Sinatra au avut efecte ample în fieca re dintre statele est –
europene. În general, acestea pot fi separate în două categorii interactive de consecințe. În
primul rând, într -o anumită măsură, a fost eliminat "factorul de frică" al intervenției militare
sovietice (cum a fost cazul, de exemplu, în 1956 și 1968) împotriva reformei și a
reformatorilor din statele est -europene. În al doilea rând, reformele sovietice ale perestroika
și, în mod special, glasnost, alături de schimbarea declarată public în politica sovietică din
Europa de Est, au creat ma ri dileme și probleme pentru conducerea comunistă est -europeană,
"vechea gardă", în ceea ce privește modul în care ar trebui să răspundă schimbarile53.
Ameliorarea fricii
Oamenii din Europa de Est erau bine conștienți de schimbările care au avut loc după
1985 în URSS și nu vedeau niciun motiv pentru care nu le puteau experimenta pentru ele
însele. Mulți dintre aceștia au primit emisiuni de televiziune și radio din Uniunea Sovietică,
iar acele emisiuni au îmbrățișat din ce în ce mai mult și au înălțat virtu țile glasnost și
perestroika.

53 Sarotte, Mary Elise (2014). The Collapse: The Accidental Opening of the Berlin Wall . Basic Books, p. 40.

45 Cel puțin ar fi trebuit să existe un impact psihologic din partea acestuia și din
pronunțarea de către purtătorii de cuvânt sovietici a "scenei mondiale" a doctrinei Sinatra.
Chiar dacă a fost salutat de scepticismul cetățen ilor din Europa de Est, sugestia că tancurile
sovietice nu se vor rostogoli în Varșovia sau Praga, de exemplu, la vîrful reformei din
Polonia sau Cehoslovacia, trebuie să fi eliminat o parte din factorul de frică de la mințile
celor care au căutat schimbar ea. Frica de intervenția sovietică, premisă în istoria anilor 1956
și 1968, a fost eliminată54.
În 1987, Adam Michnik, activistul Solidarnosc, a ilustrat importanța acestei
schimbări (și a dilemei pe care au avut -o liderii comunisti în fiecare stat), când a subliniat că
"generalul Jaruzelski este forțat să facă reforme reale prin presiuni din partea a două părți. o
parte sunt activitățile opoziției și dorințele societății poloneze și, pe de altă parte, există
cuvintel e și faptele dom nului Gorbaciov"55.
De fapt, Ungaria și Polonia practicau anumite forme limitate de perestroika și
glasnost pentru cea mai bună parte a ultimilor douăzeci de ani. Punctul important care
decurge din îmbrățișarea unirii sovietice de perestroika și glasnost, totuși, a fost faptul că a
oferit încurajare reformatorilor – atât în elitele comuniste de guvernământ, cât și în mișcările
disidenților opoziției. La urma urmei, dacă perestroika și glasnost erau destul de bune pentru
cetățenii sovietici, de ce nu erau destul de buni pentru cehi, slovaci, polonezi, maghiari,
bulgari sau, în cele din urmă, români?
Reprezentarea practică a influenței în statele schimbării crezute în politica sovietică
a venit prin răspunsul guvernului polonez la greva din șantierul naval Gdansk din august
1988. În ciuda faptului că greva a fost relativ ușoară în comparație cu cea din 1980, guvernul
a aderat la cerințele atacatorilor și a fost de acord cu negocierile dintre Masa rotundă între
Solidarnosc și regimul Jaruzelski, care încă era u încă interzise. Se pare puțin probabil ca
acest lucru să se fi întâmplat fără ca regimul comunist polonez și Solidaritatea să fi ajuns la
concluzia că sovieticii nu ar fi probabil să intervină militar.
Această concluzie a fost, fără îndoială, influența tă de faptul că, în luna iulie 1988,
ministrul sovietic de externe, Eduard Shevardnadze, a vorbit despre o politică bazată pe

54 Ibidem.
55 Wilson, James Graham (2014). The Triumph of Improvisation: Gorbachev's Adaptability, Reagan’s
Engagement, and the End of the Cold War. Ithaca: Cornell University Press, p. 31.

46 "principii precum neagresiunea, respectul suveranității și independența națională, –
interferență în aface rile interne”56.
Cea mai concretă dovadă a poziției militare non -intervenționiste a Uniunii Sovietice
și un punct cheie în timp în privința ameliorării fricii de invazie sovietică a fost o conversație
telefonică de patruzeci de minute între Gorbaciov și secretarul general al Partidului
Comunist din Polonia, Mieczyslaw Rakowski, în mijlocul crizei poloneze din 22 august
1989.
În urma succesului din recentele alegeri, solidaritatea recent legalizată încerca să
formeze un guvern de coaliție cu comuniștii, care dețineau locur i rezervate în ministerele de
apărare și de interior. Comitetul Central al Partidului Comunist Polonez a fost împărțit pentru
a se alătura sau nu coaliției.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Partidului Comunist Polonez, Jan Bisztyga, în
conversația tele fonică cu Rakowski Gorbaciov a încurajat participarea comu nistă la coaliția
Solidarnosc. La două zile după telefon, comuniștii au acceptat să participe la guvernul
condus de Solidarnosc, iar Tadeusz Mazowiecki ca nou Primul ministru
Acesta a fost un momen t cheie, însemnând că sovieticii erau pregătiți să vadă puterea
comuniștilor est -europeni și într -adevăr nu erau pregătiți să se întoarcă în trecut și să
folosească forța (sau amenințarea forței) pentru a susține puterea comunistă și influența
sovietică în Europa de Est.
În mod decisiv, apelul telefonic și ceea ce sa întâmplat în Polonia (cu puterea fiind
predată unui guvern necomunist într -o țară a Pactului de la Varșovia cu acordul sovietic), a
avut un impact extraordinar asupra politicilor și societăți i din statele est -europene. La
sfârșitul verii anului 1989 a trimis un mesaj clar despre neintervenția sovietică – cel puțin în
termeni de intervenție militară – la popor și la mișcările disidenților.
Dilema conducerilor comuniste
Reformele sovietice au oferit disidenților opoziției și poporului în general în fiecare
dintre state speranța și o mai mare oportunitate și marjă de manevră. Exemplele de mai sus
ilustrează totuși că au destabilizat și conducătorii comunitari rigizi ortodocși, devenind din
ce în ce mai incertați să reacționeze și să răspundă dilemei cu care se confruntau atât din

56 Ibidem.

47 cauza schimbărilor din Uniunea Sovietică, cât și a politicii sovietice din Europa de Est. Un
alt exemplu din această perioadă ilustrează pe deplin dilema lor.
Jan Urba n, lider disident cehoslovac, a călătorit la Moscova în decembrie 1987 pentru
Primul Seminar Internațional pentru Drepturile Omului, organizat de Press Club Glasnost.
El sa întâlnit cu Andrei Saharov și cu alți activiști sovietici pentru drepturile omului57.
Urban a sugerat că "Participând împreună cu sovieticile într -un mod atât de public,
am prezentat un inconvenient insolubil pentru regimul Husak: să nu mă arestez pentru o
astfel de defăimare flagrantă a fost o greșeală, dar, de asemenea, să mă arestez pentru
întâlnirea cu Andrei Saharov la un timp al Glasnostului lui Gorb aciov, ar fi chiar mai mare!"
În memoriile sale, Gorbaciov sugerează că reformele sale și schimbarea politicii
sovietice față de Europa de Est au pus liderii acestor state "într -o situ ație puțin ciudată …
urmând calea reformelor începute în Uniunea Sovietică, a însemnat sfârșitul sistemului ei
întruchipează.
Nu mai pot conta pe tancurile sovietice pentru ai susține. "19 Gorbaciov oferă o
ilustrație a dilemei cu care se confruntă lid erii est -europeni. De fapt, el sugerează că "cred
că pot să precizez momentul în care reacția respingerii perestroicii sovietice s -a manifestat
în unele lideri" .
Pentru a susține acest lucru Gorbaciov citează acțiunile lui Honecker în Republica
Democrată Germană (GDR) în ianuarie 1987. de data aceasta, plenul Comitetului Central al
CPSU a examinat problemele democratizării și politica de cadre a partidului. Răspunsul lui
Honecker, potrivit lui Gorbaciov, a fost acela de a spune că "calea perestroika nu a fost
potrivită pentru Germania de Est" . El a emis o instrucțiune fără precedent că lucrările
plenului nu ar trebui publicate în presa GDR. Ulterior, însă, procedurile au fost publicate în
literatura disidentă a GDR58.
Ambele componente ale analizei efectul ui schimbărilor din Uniunea Sovietică în
facilitarea evenimentelor din 1989 necesită o investigație mai aprofundată și mai aprofundată
decât este posibil aici. Cu toate acestea, chiar și dintr -o astfel de schiță scurtă se poate
argumenta că reformele din U niunea Sovietică au fost un factor cheie în atenuarea temerilor

57 Shlapentokh, Vladimir, A normal totalitarian society: how the Soviet Union functioned and how it collapsed .
(Armonk, N.Y; London: M.E. Sharpe, 2001), p. 28.
58Ibidem.

48 de represiune prin intervenția militară sovietică. La fel, au provocat mari confuzii și
contradicții – ideologice și reale – în cadrul conducerilor comuniste grele, oferind în același
timp o n ouă speranță popoarelor din Europa de Est.
Îndoieli cu privire la doctrina Sinatra
Desigur, au fost declarațiile publice ale conducerii sovietice cu privire la virtuțile
reformelor lor și la noua lor politică față de Europa de Est, care a produs aceste e fecte de
speranță nouă în rândul populațiilor diferitelor state, precum și confuzia în rândul lor
comuniste. Se pare clar că schimbarea a însemnat o intervenție sovietică de tip militar.
Indiferent dacă îmbrățișarea publică sovietică a politicii doctrinei Sinatra a însemnat
într-adevăr o necomunicare completă a sovieticilor în afacerile interne ale statelor est –
europene, trebuie totuși să fie deschisă unor îndoieli.
Cu alte cuvinte, este discutabil dacă doctrina Sinatra a fost într -adevăr politica
folosit ă în relațiile cu fiecare stat în timpul perioadei Gorbaciov sau, în schimb, doar o fațadă
prin care presiunea diplomatică și politică a înlocuit amenințarea intervenției militare.
În mod evident, trupele sovietice din statele est -europene au fost obligat e să rămână
în barăci, mai degrabă decât să ia tancurile Armatei Roșii pe străzi, așa cum au făcut -o în
1956 și 1968. Cu toate acestea, există unele dovezi care sugerează că, în timp ce conducerea
sovietică a adoptat în mod public doctrina Sinatra, alți ti tulari ai puterii sovietice cheie (de
exemplu, KGB) aplicau presiuni diplomatice și politice pentru a -și menține influența în
Europa de Est. Aceasta a avut loc sub forma încercării de a institui înlăturarea liderilor
stalinistici rămași în război din unele state est -europene și de a le facilita înlocuirea lor cu
reformatorii de tip Gorbaciov.
Exemplul principal a fost în Cehoslovacia. O comisie guvernamentală care
investighează activitățile poliției secrete cehoslovace (StB ), înființată după revoluție, a
descoperit implicarea în timpul revoluției din KGB din noiembrie 1989, care a orchestrat
încercarea de înlocuire a conducerii comuniste grecești cehoslovace cu un "Ceh Gorbaciov"
22. Planul a fost acela de a aduce răsturnare a regimului comunist dictator al lui Jakes prin
demonstrații populare (și în special prin manipularea evenimentelor din jurul unei
demonstrații la Praga din 17 noiembrie 1989) și, prin urmare, calea pentru instalarea unui
comunist de reformă moderată, Zden ek Mlynar, în calitate de președinte. Mlynar, care a fost
expulzat din Partidul Comunist Ceh în martie 1970 în urma primăverii de la Praga, a fost

49 zboros la Moscova pentru a se întâlni cu Gorbaciov în perioada revoluționară de la sfârșitul
lunii noiembrie 198959.
Cu toate acestea, Gorbaciov, cu care fusese student și prieten în anii 1950 de la
Moscova, nu a reușit să îl convingă pe Mlynar să intre în funcție Asemănări pot fi identificate
între această experiență cehoslovacă și evenimentele din RDG, unde Er ich Honecker a fost
inițial înlocuit în perioada revoluționară din octombrie 1989 de Egon Krenz. Îndepărtarea lui
Honecker a venit la unsprezece zile după vizita lui Gorbaciov în RDG și a atitudinii lui
hotărâte față de Honecker.
Între Vizita lui Gorbaci ov și îndepărtarea lui Honecker un ideolog de frunte al
Partidului Comunist RDG, Kurt Hager, a călătorit la Moscova și sa întors de asteptare pentru
„renovare necesare“ la system.23 GDR La preluarea de la Honecker, The anterior hard -line
Krenz a început di ntr-o dată tragând stalinistii din Politburoul RDDR. După o vizită la
Moscova, la două săptămâni după succesiunea sa, a început să încerce să urmeze linia
perestroika a lui Gorbaciov.
Krenz a fost înlocuit la 8 noiembrie 1989 de către cel mai proeminent m inistru al
reformei, șeful partidului din Dresda, Hans Modrow. Încă din 1987 Modrow au fost
identificate de către diplomați sovietici la Ambasada lor Berlinul de Est ar fi alegerea preferat
lui Gorbaciov de a înlo cui în cele din urmă Honecker.
De asemene a, în 1987, Vladimir Kryuchkov, sovietic KGB -vicepreședinte, a vizitat
Dresda pentru a discuta propunerile de reformă și planurile reformatorilor din RDG, la un
institut pentru științele sociale.
Întrucât Modrow era director executiv al raionului la mome ntul respectiv, pare
probabil că ar fi avut o anumită formă de contact cu u n vizitator atât de important. Interesant
este că liderul în noiembrie 1989, pentru a înlocui conducerea comunistă greoaie
cehoslovacă, ministrul de Interne și șeful Serviciului de securitate ceh al StB, generalul
Lorenc, a zburat la Moscova în septembrie 1989 pentru a se întâlni cu Kryuchkov,
Președintele KGB.
Chiar dacă a fost anterior susținut de reformele lui Gorbaciov, Kryukov a devenit din
ce în ce mai ostil pe tot parcursul anului 1989 schimbărilor atât în interiorul Uniunii

59 Garton Ash, Timothy, “Europe’s Endangered Liberal Order,” in Foreign Affairs, 77(7) 1998 , p. 23.

50 Sovietice, cât și în politica externă sovietică și a fost unul dintre principalii inițiatori ai
tentativă de lovitură de stat în august 1991
Suspiciun ile de asemenea, persista peste rolul Moscovei în evenimentele din
București în decembrie 1989. Argumentele privind implicarea și participarea activă a unui
număr de agenți secreți sovietici în îndepărtarea lui Ceaușescu au fo st promovate în diverse
texts.
Desigur, Ion Iliescu, România primul post -1989 revoluția președintelui, a fost un
prieten apropiat al lui Gorbaciov, care a frecventat universitatea cu el la Moscova în anii
1950, în timp ce studia legea.
De asemenea, Silviu Brucan, o figură centrală în guvernul inițial al Frontului Salvării
Naționale post -1989 din România, a vizitat Moscova în noiembrie 1988. Brucan a susținut
că a avut contacte "în Kremlin" în timpul vizitei sale, o natură politică ", cu accent pe"
mișcarea de rezistență din România "și pe o conspirație de îndepărtare a lui Ceaușescu.
El a susținut că a obținut un acord sovietic reticent față de răsturnarea lui Ceaușescu.
În același interviu în care Brucan a făcut aceste revelații, unul dintre colegii săi lideri din
prima conducere p ost-revoluție, Nicolae Militaru, sa referit la Iliescu ca fiind văzut în anii
1980 de către "generali și Brucan ca om potrivit pentru înlocuirea lui C eaușescu ca lider de
partid". În perioada de după revoluție au existat multe zvonuri că un" consiliu inter n "al
Frontului Salvării Naționale sa format în secret cu șase luni înainte de evenimentele din
decembrie 1989 și a inventat răsturnarea lui Ceaușescu60.
În Bulgaria, la 10 noiembrie 1989, ziua de după căderea Zidului Berlinului, a avut
loc o plenară de ur gență a Comitetului Central al Partidului Comunist. În acel moment,
președintele Bulgariei, Todor Zhivkov, a demisionat și a fost înlocuit de comisarul reformist,
Petar Mladenov.
Cu câteva zile înainte de plenul de urgență, Mladenov a oprit vizita la Mos cova în
drumul său spre Bulgaria, după o vizită în China în calitatea sa de ministru de externe Având
în vedere circumstanțele, nu este ușor să descoperim dovezi concrete privind implicarea
Uniunii Sovietice (sau a personalului Gorbaciov) în aceste cazuri, chiar dacă există. Într –
adevăr, în cazul României, Michael Shafir a pus la îndoială atât dezvăluirile lui Brucan, cât

60 Magocsi, Paul Robert, Historical Atlas of E ast Central Europe (Seattle and London: University of
Washington Press, 1995) , p. 45.

51 și Militaru, deși pare să accepte că autoritățile sovietice au știut despre planul de a elimina
pe Ceaușescu prin faptul că "aparent toat e autoritățile sovietice au făcut pentru conspirați e
să nu avertizeze pe Ceausescu".
În cazul cehoslovac există unele dovezi că Gorbaciov sa abținut în mod personal să
se implice personal în evenimentele de la sfârșitul anului 1989. Oskar Krejci, consilie r politic
al ultimului lider comunist, Ladislav Adamec, reamintește cum de trei ori în noiembrie 1989
Moscova a fost rugată să asiste Comuniștii reformatori cehoslovaci în îndepărtarea rigidelor
dogmatice din partid de la putere sau, cel puțin, în schimbar ea abordării acestora la un altul,
în conformita te cu reformele lui Gorbaciov.
Aceste motive de ajutor, pe care Krejci Gorbaciov le -a refuzat, includea trimiterea
Președintelui parlamentul cehoslovac la Moscova și încercarea de a organiza o întâlnire înt re
Adamec și Gorbaciov (pe care și Gorbaciov a refuzat -o). Deși reticența lui Gorbaciov în
cazul cehoslovacilor diferă de implicarea sa aparentă centrală în perioada crizei poloneze din
august 1989 și în perioada crizei din Germania de Est din noiembrie 19 89 (la care se face
referire mai târziu).
În interiorul labirintului structurii puterii sovietice este posibil ca alte forțe, cum ar fi
KGB, să acționeze fără cunoștința lui Gorbaciov și au avut un rol esențial în încercarea unor
forme de altă presiune de cât militare pentru a schimba în statele est -europene fără a pierde
influența sovietică.
Deși presupusa întâlnire dintre Mlylin și Gorbaciov de la Moscova în zilele din
noiembrie 1989 pare să pună la îndoială acest scenariu. În mod evident, complexul mil itar-
industrial sovietic și KGB au văzut cu alarmă retragerea planificată a lui Gorbaciov a trupelor
sovietice din întreaga Europă de Est.

52 Concluzii
Primăvara de la Praga numită după festivalul muzical din Cehoslovacia, poate fi
considerată o criză a blocului comunist . A reprezentat î ncercarea cehoslovacă de a reforma
socialismul de jos în sus fiind dorința de a crea o societate civilă drept model, în care omul
să fie tr atat omenește și nu ca un instrument al partidului, de a înlătura restricțiile și de a
părăsi tehnicile de control și manipulare comunistă.
Intelectualii cehi , scritori, artiști, jurnaliști, profesori universitari, istorici în
special, în anii imediat următori celui de -al doilea război mondial, au jucat un rol public unic
și politic important. Dezbaterile lor au avut loc în locuri extrem de publice, chiar și în ziarele
circulație în masă, și au inclus adesea răspunsuri din partea publicului larg. Din cauza
influenței politice și culturale deosebite a intelectualilor asupra acestui public mai larg după
război s -au creat legături de comunicare între modelele comuniste și cele democratice.
Primăvara de la Praga nu ar fi putut e xista fără alianța ,,specialiștilor” și a reformaților
partidului.
Primăvara de la Praga a avut în principiu cauze interne, implicarea societății civile
în trezirea politicului tocmai de aceea ea Cehoslovacia poate fi considerată un stat disident
ce a urmărit refacerea comunismului plecând de la considerentele naționale, precum și
particularitățile țării. Procesul nu se dorea a fi o imitație a instituțiilor capitaliste, ci o creație
proprie de a reînvia cultura politică.
Cauzele sunt multiple și strân s legate de monopolul stalinist care a afescat cea mai
avansată țară din Sud Estul Europei. Procesul de naționalizare a afectat întreaga economie
iar măsurile dure împotriva suptimării libertăților individuale au devenit sufocante
Planul de Acțiune sublin ia principalele obietive ale politicii din Cehoslovacia și
anume libertatea exprimării, a presei a adunărilor și sărbătorilor religioase, legi electorale
care să asigure o mai largă paletă de candidați și o reală libertate pentru cele patru
partidenecomuni ste și integrate în Frontul Național controlat de comuniști, limitatrea
prerogativelor partiduluicomunist în raoprt cu parlamentul și guvernul, reformele economice
largi pentru întărirea autonomieie întreprinderilor, repunerea în funcție a unui număr limit at
de întreprinderi private, pentru a ajunge la o monedă convertibilă și la creșterea comerțului
cu Vestul, un sistem judiciar independent, s tatutul federal pentru Slovacia.

53 Faptul ca Alexander Dubcek considera că socialismul este strâns legat de
democraț ie a determinat intervenția militară a statelor membre a Pactului de la Varșovia.
Intervenția a fost mai mult determinată de frica unor riscuri ca nu cumva reformismul ceh să
molipsescă și celelalte state comuniste.
Din acel moment, odată deschisă cutia P andorei, socialismul URSS –ului a devenit
îndoielnic,nimeni nu ma i vedea avantajele sistemului.
Când Mikhail Gorbaciov a devenit Secretar General al Comitetului Central al
Partidului Comunist în Uniunea Sovietică în 1985, a început să se producă probleme pentru
partidele comuniste din Europa de Est. Crezând că schimbarea economică ar putea revitaliza
sistemul sovietic, Gorbaciov a introdus reforme sociale și economice în Uniunea Sovietică,
care au oferit mai multă libertate politică (glasnost – literalmen te "deschidere") și o
restructurare a economiei (perestroika). Pe măsură ce aceste schimbări au început să apară
în Uniunea Sovietică, liderii comunisti din Europa de Est erau forțate să ia în considerare
reforme similare în țările lor (sau au încercat să le elimine complet, ca în cazul Germaniei
de Est).

54

Bibliografie
Bideleux, Robert; Jeffries, Ian (2007), A History of Eastern Europe: Crisis and
Change , Routledge;
Chafetz, Glenn (30 April 1993 ), Gorbachev, Reform, and the Brezhnev Doctrine:
Soviet Policy Toward Eastern Europe, 1985 –1990 , Praeger Publishers;
Cook, Bernard (2001), Europe since 1945: An Encyclopedia , Garland, p. 897, In the
Eastern Bloc, only Yugoslavia, alongside efforts to eradicat e or at least degrade previously
existing nationalisms, made the gallant attempt to both foster a new nationalism and a new
identify, that of being a Yugoslav;
Dale, Gareth (2005), Popular Protest in East Germany , 1945 –1989: Judgements on
the Street , Routledge;
Ello (ed.), Paul (April 1968). Control Committee of the Communist Party of
Czechoslovakia, "Action Plan of the Communist Party of Czechoslovaki a (Prague, April
1968)" in Dubcek’s Blueprint for Freedom: His original documents leading to the invas ion
of Czechoslovakia. William Kimber & Co. 1968;
Fontaine Andre, Istoria Războiului Rece , București, Editura Militară, 1992 -1994,
vol. 1 -2;
Gaddis John Lewis, Războiul Rece, București, Rao, 2009;
Garton Ash Timothy, Foloasele prigoanei:eseuri despre desti nul Europei Centrale
și de Est, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997;

55 Garton Ash, Timothy, “Europe’s Endangered Liberal Order ,” in Foreign Affairs,
77(7) 1998;
Goertz, Gary (1995), Contexts of International Politics , Cambridge University
Press;
Hardt, John Pearce; Kaufman, Richard F. (1995), East-Central European
Economies in Transition , M.E. Sharpe;
Kieran, Williams, “ The Prague Spring and its aftermath: Czechoslovak politics
1968 -1970,” (Cambridge: Cambridge University Press, 1997);
Kram er Mark, The Soviet Union and the 1956 crises in Hungary and
Polan:reassessments and new findings, în „Journal of contemporary history”, vol. 33., nr.
2;
Krasnov, Vladislav (1985), Soviet Defectors: The KGB Wanted List , Hoover Press;
Ludlow, N. Piers, European integration and the Cold War: Ostpolitik -Westpolitik , 1965 –
1973, Routledge, 2007;
MinisterulAfacerilor Externe al României, 1968 P rimăvara de la P raga.
Documente diplomatice, ed. MondoMedia,2009.
Mark Kramer, " The Soviet Union and the 1956 Crises in Hungary and Poland:
Reassessments and New Findings ", Journal of Contemporary History , Vol.33, No.2, April
1998;
Magocsi, Paul Robert, Historical Atlas of East Central Europe (Seattle and
London: University of Washington Press, 1995);
Miller, Roger Gene (2000), To Save a City: The Berlin Airlift, 1948 –1949 , Texas A&M
University Press;
Naimark, Norman; Case, Holly M. (2003), Yugoslavia and Its Historians:
Understanding the Balkan Wars of the 1990s, Stanford University Press, 2012;
Okey Robin, The demise of communist East Europe , Londra, Ed. Arnold, 2004;
Ouimet, Matthew (2003), The Rise and Fall of the Brezhnev Doctrine in Soviet Foreign
Policy , University of North Carolina Press, Chapel Hill and London;
Rothschild Joseph, Întoarcerea la diversitate. Istoria politică a Europei Centrale și
de Est după Al doilea Război Mondial , București, Editura Antet, 1997;
Schmeidel, John. "My Enemy's Enemy: Twenty Years of Co -operation between West
Deutschland's Red Army Faction and the GDR Ministry for State Securit y." Intelligence
and National Security 8, no. 4 (October 1993): 59 –72.

56 Shlapentokh, Vladimir, A normal totalitarian society: how the Soviet Union
functioned and how it collapsed . (Armonk, N.Y; London: M.E. Sharpe, 2001);
Soulet, Jean François, Istoria comparată a statelor comuniste din 1945 până în
zilele noastre, Iași, Polirom, 1998;
Staar Richard F., Communist regimes in Eastern Europe, ed. a IV -a, Hoover
Institution Press, 1984;
Sarotte, Mary Elise (2014). The Collapse: The Accidental Openi ng of the Berlin
Wall . Basic Books;
Stokes, G (1993), The Walls Came Tumbling Down, Oxford University Press ;
Teichova, Alice; Herbert, Matis (2003), Nation , state, and the economy in history,
Cambridge University Press;
Timăneanu Vladimir, Reinventarea politicului. Europa răsăriteană de la Stalin la
Havel , Ed Polirom, Iași,1997.
Towster, Julian, Political Power in the U.S.S.R., 1917 –1947: The Theory and
Structure of Government in the Soviet State Oxford Univ. Press, 1948;
White Stephen, Communism and its collapse, Routledge, 2001;Soulet Jean
François, Istoria Europei de Est:de la al doilea război mondial până în prezent, Iași,
Polirom, 2008;
Wilson, James Gra ham (2014). The Triumph of Improvisation: Gorbachev's
Adaptability, Reagan’s Engagement, and the End of the Cold War. Ithaca: Cornell
University Press;
Zwass, Adam,Globalization of Unequal National Economies: Players and
Controversies, M.E. Sharpe, 2002;