1 TIMEA ANTONIA BEBEA UMBRELE TRECUTULUI EDITURA CITADELA Satu Mare • 2017 2 3 Motto [621930]

1

TIMEA ANTONIA

BEBEA

UMBRELE TRECUTULUI

EDITURA

CITADELA

Satu Mare • 2017

2

3

Motto
:

Ș
i tu,
și eu și noi,

ș
i răul ne
–
nconjoară,

ș
i plouă peste noi,

ș
i
ploaia e amară,

iar tu…

mă prive
ști lin,

căci linul e mai dulce,

când plângi printre suspini

căci am la cap o cruce,

ș
i crucea e cu spini,

ș
i spinul te împunge,

ș
i durerea amară inima
–
ți străpunge…

(Timea Antonia Bebea,
Poem)

4

Cuvânt înainte

Cartea tinerei

Timea Antonia Bebea
reprezintă un cumul de gânduri exprimate
de
–
a lungul celor trei ani de
școală petrecuți
în cadrul Liceului Tehnologic Ardud, pe
care
am avut onoarea să i le descopă
r

și
să i
le promovez

consta
nt în revista „Plaiuri
ardudene”
.

Talentul

ei deosebit
, inteligen
ța

sa rară
,
frumuse
țea sufletească, dragostea față de
literatură sunt câteva dintre trăsăturile care
impresionează la această tânără autoare
.
Toate aceste aspecte sunt

emanate

puternic
prin
crea
țiile
cuprinse în

scrierea aceasta de
debut:
„
Umbrele trecutului”
.

Volumul de proză scurtă s
e deschide cu un
motto care reflectă ni
ște trăiri complexe care
țâșnesc din adâncurile propriei ființe ca niște
izvoare dornice de a întâlni lumina.

5

Enigmele prozei

cuprind crea
ț
ii ce ne
poartă pa
șii în lumea fantasticului, a
dramelor personale pe care fiecare le trăim
și le întâlnim de
–
a lung
ul vie
ții. Proza
autoarei se re
marcă prin
tr
–
un

caracter

psihologic,
o
utilizarea re
marcabilă a
tehnicii detaliului
și o încadrare perfectă
în
spiritul crea
țiilor simboliste.

Mirajul reportajului

este o reîntoarcere
nostalgică spre locurile natale.

Vă îndemn, a
șadar, la o lectură aparte care
vă va captiva din plin.

Prof.
Ștefan Mazilu

6

Enigmele

prozei

7

Umbrele trecutului

Oare

mă va mistui pe veci acest gând?
Oare mă va distruge încetul cu încetul
amintirea acelei
fapte
îngrozitoare? Oare m
–
a iertat că nu am putut face nimic să îl ajut?
Mă trezesc în fiecare seară cu co
șmaruri
îng
rozitoare
și plâng ore întregi
ș
i nimeni

nu
e acolo să mă ajute. Îmi reapare acea
imagine teribilă cu el, pli
n de sânge, în
mijlocul străzii
, iar eu sunt teafără
și
nevătămată. Niciun psiholog nu îmi poate
scoate acea imagine din minte. Simt că
cedez
,

o să

înnebunesc.

Acestea sunt gândurile un
ei fete simple
dintr
–
un oră
șel, care a rămas cu traume după
tragicul accident în care iubitul ei i
–
a murit
în bra
țe fără ca ea să poată face ceva.
Internată în spital cu ni
ște răni ușoare, se
treze
ște în fiecare seară zbierând, după

8

acela
și coșmar: imagine
a lum
inilor ma
șinii
din partea opusă

și iubitul ei plin de sânge
care î
și dă ultima suflare. Ieșind din spital,
ea încearcă mai mul
ți psihologi în speranța
că o vor ajuta
să treacă peste, dar în zadar.
Ea e din ce în ce mai slabă psihic. Îi e frică,
că va
ceda curând. Ajunge la gândul
sinuciderii. Se închide în camera ei, fără pi
c
de lumină, fără să mănânce
, fără să bea apă
ș
i
chinuindu
–
se singură, sperând că moartea
o va ajuta.

Părin
ții ei înce
a
rcă să o scoată

de
acolo, să o ajute, dar degeaba.
Într
–
un
final,
ei cheamă un specialist, care cu greu,
promi
țându
–
i că o va ajuta, o scoate afară.
Imaginea
și aspectul ei fizic îi sperie pe
părin
ții ei. Ea are ochii roșii de la plâns și
nop
ți întregi fără somn
, tăieturi pe tot
corpul, neîngrijită, fapt care
–
i de
termină pe
părin
ți
,

la sfatul specialistului, să o ducă la
un psihiatru. Acolo ea începe să zbiere, să
devină violentă, fapt care determină
psihiatru
l

să constate că are probleme

9

psihice. Fiind închisă într
–
un ospiciu de
recuperare, ea înnebune
ște
ș
i mai t
are,
văzând că e înconjurată de
nebuni
, de pere
ți
albi, de
medici care mai mult strică decâ
t să
ajute. După câteva luni în acel ospiciu

ș
i
după
zeci de planuri de evadare, ea î
și dă
seama că nu e scăpare. Devine
și mai
violentă, atacând pacien
ții

și asiste
n
ții
medicali, într
–
un final ajungând să se
sinucidă. Lângă corpul ei, doctorii găsesc o
scrisoare
șocantă, în care fata dezvăluie un
secret
.

„
Voi! Voi mi
–
a
ți făcut asta!

Dacă nu mă
bătea
ți nu fugeam cu

el, iar el nu murea.
Dacă el nu murea nici eu nu ajungeam aici.
Nu sunt cum crede
ți voi, nu sunt nebună, dar
faptele voastre m
–
au determinat să fac asta.
Vânătăile care spunea
ți

că mi le fac singură
erau de

fapt provocate de voi, dar nu am
spus nimic pent
ru că oricum nimeni nu mă
credea. I
–
a
ți făcut să cread
ă că sunt nebună.
Mă umplea
ți cu

pastile care mi
–
au înrăută
țit

10

situa
ția
,

deoarece

credea
ți că asta mă va face
că
țelușul vostru. Nu, nu s
–
a întâmplat asta,
în schimb m
–
a
ți făcut să vă urăsc din tot
sufle
tul. Sper că acum sunte
ți fericiți că ați
realizat ce v
–
a
ți propus. Sunteți doi monștrii:
mamă
și tată!”

Fata a fost dusă de acolo
și îngropată, iar
scrisoarea dusă la poli
ție, deschizându
–
se o
anchetă în cazul maltratării fetei.
Părin
ții și
–
au recunoscu
t fapta, fiind
îndurera
ți și
con
știenți că e vina lor.
Acea scrisoare
și
umbra fetei lor îi va urmări toată via
ța. Fata
și
–
a găsit în sfâr
șit pacea.

11

Jurna
l
ul unui vampir I.

Amintiri dintr
–
o vacan
ță

Este o seară rece pe la sfâr
șitul toamnei. Pe
stradă nu e nimeni, doar un cuplu stând pe o
bancă în adâncul parcului. El e înalt,
sub
țirel, cu pielea albă ca laptele, părul
negru ca abanosul, ochii alba
ștri ca cerul și
era îmbrăcat complet în negru. Ea nu era
pr
ea înaltă, dar nici scundă:
sub
țirică cu

părul ro
șu ca focul,

ochii verzi, pielea albă,
cu obrajii
ș
i buzele ro
șii. Ea ține capul pe
umărul lui,
ț
inându
–
l de mână. El se ridică
și
o duce înspre lac, unde se a
șează pe o bancă
și îi dă un jurnal. Ea îl deschide și începe să
citească:

„
24 august
1902
.

Azi se fac 173 de ani de
când acest blestem a fost aruncat asupra
mea. Încep ca să sc
riu după atâ
ția ani. Îmi e
greu
… îmi e greu să văd cum to
ți cei dragi

12

mie

se sting, cum timpul trece
și afectează
pe toată lumea,

în afară de mine.
Și setea,
setea

de sânge pe care nu o pot stăpâni
și
care mă face un monstru. Parcă mă doare
și
pe mine
când văd
privirea victimelor înainte
să le ucid, acel chin
,

acea spaimă
și lac
rimile
care curg printre
țipete. E

urât
și de aceea
prefer să vânez animale
,

fără niciun
sentiment. Parcă e mai u
șor, dar totuși mă
urăsc pentru ceea ce sunt, pentru că sunt un
monstru fără suflet… mă urăsc!!! A
ș prefera
să mor, doar că sunt nemuritor. Po
ate razele
soarelui ar putea să… dar
… nu, nu

o pot face,
sunt prea slab
.
Și… eu
… păi eu nu am
cunoscut încă iubirea adevărată
și aș vrea
măcar a
tât să înainte să plec.”

E speriată, dar el o ia de mână
și parcă se
mai lini
ștește. Îl privește în ochii lui albaștri
și reci și parcă vede cum o lacrimă îi alunecă
pe fa
ță. O

urmăre
ște și observă că el
zâmbe
ște și parcă acel zâmbet și felul în care
o prive
ște îi spun:
Te iubesc, micu
țo!
.

Ea

dă

13

pagina
și citește mai departe:

„
3 septembrie 2007.

Of!
… Iar

trebui
e

să
plec, dar ora
șul ăsta e așa frumos, parcă sunt
acasă,
dar nu
… nu pot rămâne, sunt de prea
mult timp aici
și nu îmbătrânesc, iar
oamenilor li se pare dubios că ies doar
noapte. Trebuie să plec, nu am de ales. Poate
cândva o să mă întorc.
”

„
4 septembrie
.

Stau în cimitir
și mă uit la
stele. Îmi plac atât de mult p
entru că
–
mi
amintesc de
steaua mea, Stela,
pe care o
admiram seară de seară de la fereastră
. E
ra
atât de

frumoasă, dar ea nu
știa de existența
mea.
Era a altcuiva, iar asta mă făcea să o
urăsc.
O uram doar pentru că eram
îndrăgostit de ea
și pentru că ea n
u
împărtă
șea asta. Îmi e dor și acum de
zâmbetul ei.
”

„
8 septembrie
.

Un nou ora
ș, o nouă
poveste, o nouă identitate, alte mii de secrete

14

de ascuns, un alt loc pe care
–
l voi părăsi în
curând. Sper ca
nici de data asta

să nu
cunosc pe nimeni pentru că a
șa îmi va fi mai
u
șor să plec fără să dau explicații. Dar mă
simt atât de singur. Am nevoie de cineva cu
cine să vorbesc
, să mă asculte
și să
–
i spun ce
î
mi apasă sufletul. Dar nu se poate. Asta ar
însemna să
–
mi divulg sec
retul
și asta nu e
voie.
”

Î
n sfâr
șit, am găsit un loc unde să stau. E
exact pe gustul meu. Un hotel vechi
părăsit,
sumbru: într
–
un cuvânt
–

„gothic”. Fereastra
camerei
pe care am ales
–
o bate chiar spre
cimitir.

Nici

pădurea nu e departe, deci e un loc
perfect unde nu mă deranjează nimeni. Aici
pot sta lini
știt în singurătatea mea.

„
16 septembrie
.

Azi am văzut o fată cu
părul ro
șu ca focul exact ca Stela mea. Nu
am reu
șit să
–
i văd chipul
, pentru că stătea cu

15

spatele

spre fereastra mea
. Stând în fa
ța unui
mormânt, în genunchi, nu am reu
șit să
–
i văd
nici măcar tră
săturile corpului. Dar acel
păr… Of!
… Acel păr ro
șu, lung și ondulat m
–
a făcut să mă gândesc
iar la

Stela mea.
Trebuie să o văd, să
–
i văd chipul, chiar da
că
nu vorbesc cu ea, doar să o văd. Am s
–
o
caut, nu contează unde, contează doar s
–
o
găsesc.
”

„
17 septembrie
.
Se pare că nu a trebuit să o
caut. A venit din nou
la

cimitir, iar eu o
priveam a
șteptând să se întoarcă să
–
i văd
fa
ț
a.
Și s
–
a întors!
Și Doamne

era… era…
Dar nu, nu se poate să… nu… ea nu
… Ea e
moartă demult. Stela mea nu mai e, dar
totu
și acea fată, acel înger, seamănă perfect
cu ea. A
ș vrea să o strig. Să merg la ea, să o
strâng în bra
țe, dar nu se poate, nu e voie.
A
ș speria
–
o
și m
–
a
ș

răni
și pe mine pentru că
apoi ar trebui să o las.
Și mă tem
să nu î
i fac

ceva rău. Mă tem că nu mă voi
ab
ține

de la
mirosul sângelui ei. Of!
… Dar am o
a
șa

16

dorin
ță să o văd, să o strâng la piept. Dar ea
sigur nu are acelea
și gânduri. Doamne, de ce
a
trebuit să o văd?

De ce? Of!
… Când
credeam că î
mi va fi bine…
”

„
20 septembrie
.

De trei zile nu am mai
văzut
–
o. Oare ce s
–
a întâmplat? Oare nu e
din acest ora
ș? De ce mă gândesc atât
la ea
?
De ce o vreau atât de mult?
Oare o
să
o mai
văd cândva
? Sper că, da. Nu am mâncat,
acum, de
trei zile. Trebuie să vânez, iar d
upă
vânătoare mă voi
plimba prin ora
ș, poate o
voi
găsi.
E

o vreme chiar bună
ca
să ies
. E

înnorat
,

a fost toată ziua,

deci e pu
țin posibil
să iasă so
arele. V
oi căuta până o voi găsi
,

poate doar o voi privi, fără ca ea să î
și dea
seama, sau poate, dacă o voi găsi, voi avea
curajul să merg la ea.”

Vânătoarea fost

perfectă. Am prins foarte
repede o căprioară. Dar ce m
–
a bucurat cel
mai mult a fost că am văzut
–
o. Era într
–
un
magazin de căr
ți. Cred că acolo lucrează.

17

Am stat trei ore doar uitându
–
mă la ea. Ea nu
m
–
a observat. Era atât de frumoasă cum
zâmbea, iar ging
ă
șia cu care își dădea
părul
la o parte când îi alunecă

pe f
a
ță, mă făcea
să vreau să intru, d
ar m
–
am ab
ținut și am
continuat să o privesc în lini
ște de afară.

V
oi
reveni
, cred, ceva mai des, cel pu
țin

până
voi avea curajul să merg la ea.

„
25 septembrie
.

Doamne! E un blestem?
Nu vrei

să o revăd? Nu! Nu se poate! Vreau
să o văd! E soare

de câteva zile, iar eu nu
pot
să ies

afară. Stau închis
și înnebunesc.
Ce să
mă
fac? Seara
,

nu e afară. Abia a
ștept
să o revăd, iar dacă o voi revedea îmi vo
i
face curaj să

merg la ea. Of!
… Abia a
ștept
ziua aceea. Îmi

e dor de ea. Sau poate de
Stela?

Doamne, nu m
–
am gândit niciodată
atât de mult
. Sunt confuz. Ce

e cu mine? Ce
am pă
țit? Mă simt
ca dracu, parcă
fără via
ță.
Dar stai! Chiar sunt fără via
ță. Dar parcă
atunci câ
nd am văzut
–
o pe ea, a
m sim
țit că
trăiesc din nou. Ea mă face să simt din nou

18

că trăiesc într
–
un oarecare f
el. O voi căuta,
iar de o voi
găsi
,

nu voi
mai
ezita
. Nu

vreau
să o mai pierd

din nou
.
”

„
26 septembrie
.

Azi de diminea
ță a fost
înnorat. M
–
am
bucurat enorm. În sfâr
șit
puteam să merg la ea. Am ajuns la acel
magazin, dar ea nu era acolo. În locul ei era
o doamnă mai în

vârstă care mi
–
a spus că nu
lucrează de patru zile. Am plecat
de acolo
și
mai
trist. Oare unde o voi găs
i? Când o voi
revedea?
Vreau să o văd,
să fie a mea!

M
–
am îndreptat spre hotel, iar când am
intrat în cameră am mers
spre fereastră
și a
m
văzut
–
o! Stătea
iar
în fa
ța unui mormânt. Ea
s
–
a ridicat, s
–
a întors
și m
–
a observat cum
stăteam
în geam. S
e îndrepta spre hotel. Ce
mă f
ac
? Dacă mă găse
ște? Ce
–
o să spună
?
Nu, nu mă
voi
tem
e. Fie ce
–
o fi, eu o a
ștept
aici.”

„
27 septembrie
.

Doamne, e minunată!
Și

19

curajul acela de nedescris cu care mă
urmăre
a prin hotel să mă vadă. Era o joacă,
o urmărire.

Acum î
mi dădeam seama cum
era atunci când
urmăream eu pe cineva
. Era
plăcut să fiu urmărit. Îmi plăcea, dar parcă
vedeam că vrea să renun
țe așa că m
–
am
oprit, iar ea a venit spre mine pu
țin sfioasă
,

dar parcă cu curaj. Curiozitatea
i
se
observa
în ochi
. Ajunse î
n fa
ța mea, iar timp d
e
câteva minute nu am scos niciunul, nici un
sunet. Apoi încet
am început să vorbim, să
ne cunoa
ștem. După ceva vreme discutam
de parcă ne
știam de
–
o via
ță. A
m

hotărât să
ne mai vedem, chiar dacă eu sim
țeam că nu
e bine,
pentru că nu
ș
tiu

dacă puteam
ascunde ceea ce sunt
și mai ales nu știam
dacă mă puteam

ab
ține de la mirosul ei. Și
aseară m
–
am ab
țin
ut

greu.
Dar î
mi plăcea
per
sonalitatea ei, iar ei pe a mea
–

din câte
am observat. Eram cam asemănători ca
personalitate. E
ram singuratic
i, fără prieteni,
închi
și
în noi
ș
i deci ne potriveam
, cred
.

20

Abia a
ștept să o revăd, să o privesc în ochi,
să îi aud râsetul, dar o să fi
e nasol când va
trebui să plec. O voi înt
rista, o voi dezamăgi
și eu
nu vreau asta.
”

„
6 octombrie
.

Doamne! Am început

să o
iubesc.
Ș
t
iu că e devreme, dar seam
ănă mult
cu Stela.
Și mă tem să î
i spun. Mă tem de
reac
ția ei. Mă tem că ea nu simte la fel sau
că se va speria
și se va distanța de mine. Dar
trebuie să
–
i spun. Trebuie să
știe, chiar dacă
risc să o pierd. Azi ne v
om vedea din nou

și
î
i voi spune.
”

„
7 octombrie
.

Nu îmi vine să cred! I
–
am
spus
ș
i am rămas uimit de reac
ția ei. Când

i
–
am spus
mi
–
a sărit în gât
și mi
–
a spus că
ș
i
ea mă

iube
ște. Doamne! Nu cred! Nu se
poate! Sunt foarte fericit, dar totu
și trist
pentru că ea nu
știe ce sunt
, iar eu nu
–
i pot
spune. Dar
trebui
e

să
știe, merită să știe. O
iubesc enorm!
”

21

„
21 octombrie
.

Nu am scris
o

vreme,

pentru că

petrec foarte mult timp cu iubita
mea. Încă nu i
–
am spus adevărul, nu am avut
curajul.
Sunt

foarte fericit lângă ea, iar ea
e
fericită datorită mie
. Totul e bine, totul e
frumos. Ne iubim foarte mult
și nu vreau să
o pierd. Nu acum când am aflat ce este
d
ragostea. Ea e fericirea mea.
”

„
30 octombrie
.

Zilele trec foarte re
pede
lângă ea: c
ând vorbim
,

când o
țin în brațe,
c
ând o sărut
. N
u mă gândesc
la nimic,
decât
doar la noi, la
viitor, la viitorul care
mă
î
nfio
ară. Eu voi trăi ve
șnic, iar ea
… Ea va
părăsi încet, încet această lume. Nu pot

trăi
a
șa, nu fără ea. Mai bine î
i spun tot
, apoi voi
putea părăsi lini
știt această lume
.
Dar o va
durea. Nu
îi
pot

face asta, dar decât să o
sperii sau să trăiesc fără dragostea ei…
Of!
…

E o decizie grea
.
Eu a
m
mai pierdut
–
o odată.
Dar totu
și,
cum eu voi suferi când o voi
pierde, a
ș
a va suferi
ș
i ea
și nu vreau să o
rănesc. Mâine
o
voi
duc
e la lac
și îi

voi

22

spune totul, iar decizia o voi lua
–
o în func
ție
de reac
ția ei
.”

Ea închide jurnalul cu grijă, se uită la
el cu
lacrimi în ochi, zâmbe
ște, apoi ia un pix,
deschide iar jurnalul
și scrie:

„
31 octombrie
.
Sunt Luisa
, iubita micului
meu vampir. Cu frică, continui acest jurnal

pentru că
și motivul fericirii mele mi
–
a
transmis sentimentele lui aici
. Sunt mândră
de

el

totu
și, chiar dacă nu mi
–
a spus
personal
. Iar decizia lui va fi

să rămân
ă
lângă mine

până l
a sfâr
șitul veacurilor,
pentru că

voi fi una cu el.
Îl iubesc prea mult
ca
să
–
l pierd

sau ca să
–
l părăsesc
.”

El ia jurnalul, cite
ște ce a

scris

iubita lui

și
cu un zâmbet

pe fa
ță o privește

în ochi, o

ia
în bra
țe,

apoi

aruncă jurnalul în lac. Se
întoarce la ea,
îi lasă ca
pul pe
–
o parte
și o
mu
șcă ușor.

Ea se transformă.

23

Jurna
l
ul
unui vampir II
.

Sacrificiul iubirii

Timpul trece, iubirea cre
ște, dar și teama
de a o pierde pe Luisa, teama unui eventual
conflict sau
a
vreunui du
șman pus pe
răzbunare.

Stefan vrea să o protejeze cu orice pre
ț, dar
știe că ea e puternică, mereu a știut cum să
se protejeze, iar acum cu
aceste noi puteri nu
are de ce să se îngrijoreze, dar chiar
și așa,
Luisa a fost
și va rămâne mereu micuța lui
fragedă ca o petală de trandafir ro
șu.
Călătoriile sunt din ce în ce mai dese,
oamenii sunt tot mai bănuitori, iar ei trebuie
ca să părăsească cu

regret fiecare loc
îndrăgit. Stefan se teme ca Luisa să nu se
plictisească de acest lucru, dar acest
sacrificiu trebuie făcut pentru că ea e un

24

„pui”, nu
știe să se controleze, setea ei de
sânge o

face să o ia razna. E o copilă

și lui i
–
a luat o vreme să
se obi
șnuiască, să se poată
controla. De când jurnalul a fost aruncat în
lac, Stefan nu î
și mai exprimă așa liber
gândurile, cu Luisa nu poate vorbi pentru că
ea nu îl prea ascultă.
Și ea observă asta, dar
cam târziu, pentru că Stefan a renun
țat deja
să ma
i încerce să vorbească cu ea, a
șa că,
Luisa hotără
ște să îi dea un nou jurnal. El
uimit îl ia, îl deschide
și citește:

„Pentru iubitul meu, pentru momentele în
care eu sunt prea încăpă
țânată ca să îl ascult,
pentru că sunt atentă la alte lucruri. Dar
chi
ar
și așa îl iubesc și jur că nu voi deschide
niciodată acest jurnal.”

Stefan o ia zâmbind în bra
țe, o sărută pe
frunte
și îi mulțumește, dar totuși se
gânde
ște că poate nu e bine să scrie în jurnal
și poate e mai bine să vorbească cu ea decât
să
țină se
crete. Lasă jurnalul deoparte, o

25

vreme

ș
i încearcă să vorbească cu ea, dar
degeaba. Luisa e destul de nepăsătoare, a
șa
că ia jurnalul
și scrie:

„Fără dată, fără nimic, am hotărât până la
urmă, după mai multe încercări, în zadar, de
a vorbi cu ea, să scr
iu în jurnal. Nu pun nici
o dată, deoarece nu vreau să
–
mi amintesc
aceste momente, când ea e atât de rece, atât
de indiferentă
și nu o pot mulțumi cu nimic.
Sper ca aceste momente să treacă. Mă d
oare
să o văd a
șa. Oare de nu aș

fi vampir m
–
ar
lăsa? Oare
și
–
ar găsi pe altcineva? Mă tem
că mă va lăsa. O iubes
c nespus, dar e atât de
rece…

Oare se va schimba? Va mai fi ca
înainte? Încerc să în
țeleg, să vorbesc cu ea
să
știu ce s
–
a întâmplat cu ea, dar nu reu
șesc.
Mă tem că o voi p
ierde. Pe lângă asta, mai e
și vărul meu, tâmpit, care vrea să mă
„viziteze”, mai degrabă să se laude cu ce a
fă
cut el

și cum îl știu, sigur va vrea să
–
mi
cucerească iubita, exact cum a făcut cu
Stela, pe care apoi a făcut
–
o să se sinucidă.

26

Nu vreau să fac
ă ceva
și de data asta, nu aș
suporta să o pierd
și pe Luisa.

Stefan voia să plece din ora
ș înainte să fie
găsit de vărul
lui

Mihail, dar fără ca Luisa să
știe despre ce e vorba, dar era prea târziu.
M
ihail î
și anunțase deja sosirea

și
nu
după
mult timp
Luisa
și Stefan auziră bătăi în ușă.
În fa
ța clădirii era parcată o mașină neagră
cu geamuri fumurii. Mihail îl îmbră
țișează
pe Stefan apoi se uită la Luisa cu o insisten
ță
ma
re care îl enerva iar pe Stefan
. Mihail era
mândru de faptul că

îl enerva iar pe
Stefan,

ca de fiecare dată cân
d se întâlneau. Stefan îl
privi

c
u dispre
ț pe vărul lui nesuferit
, dar
totu
și îl pofti înăuntru. În acel moment,
Mihail făcu semn, iar din ma
șină coborî o
fată, chiar o doamnă elegantă, cu o rochie
neagră, mulată pe corp, lun
gă până la
genunchi, cu o pereche de pantofi cu toc
foarte înalt, ceea ce o făcea
ș
i
pe ea pu
țin
înaltă. Părul
ei
negru
și ondulat îi aluneca pe
fa
ță, iar din cauza asta nu i se vedea prea

27

bine. Când „doamna misterioasă” ridică
privirea, Stefan rămase fără

cuvinte, parcă
cineva îl strângea de gâ
t, nu mai avea aer, nu
putea scoate

nici un sunet, nu putea face nici
o mi
șcare
, era complet înghe
țat. Î
n fa
ța lui
se
afla
chiar Stela, pu
țin schimbată, dar era ea,
în carne
și oase, nu îi venea să creadă. Ea se
îndreaptă spre ei ginga
ș, parcă plutea și
întinzând mâ
na spre el, se prezentă: „Bună,
Stela!”. După prezentări oficiale, intrară cu
to
ții înăuntrul acelui hotel părăsit în care nu
mai intra nimeni. Stefan era încă înghe
țat și
rămase a
șa tot restul cinei. M
ihail
și Stela
hotărâră să rămână acolo peste noapte. Lui
Stefan nu
–
i prea surâdea ideea, dar era atât
de pierdut în preajma Stelei încât nu a avut
nici o obiec
ție. Nu își putea lua ochii de la
ea, dar mai dureros era că ea nu
–
l mai
cuno
ștea
, după dragoste
a ce i
–
a purtat
–
o
.
Ea
tot nu îl recuno
ștea. Când toată lumea merse

la „culcare”, Stefan luă jurnalul
și începu să
scrie lini
știt, jos în salon, singurul loc liniștit

28

în acel moment pentru că ceilal
ți erau în
camerele lor:

„Nu îmi vine să cred! Oare e chiar ea?
Și
dacă e ea, ce
i
s
–
a întâmplat. E chiar
schimbată
și fizic, dar și psihic. Unde îi e
părul ro
șu ca focul? Unde îi e scânteia din
ochi? Dar e imposibil! Ea s
–
a sinucis din
c
auza lui Mihail înainte să plec eu

din ac
el
ora
ș. Am stat atâta timp acolo pentru ea, da
r
neavând curajul să
–
i vorbesc,
am făcut
prostia de a
–
i vorbi vărului meu despre ea,
iar el… păi… mi
–
a luat
–
o, adică nu pot spune
că mi
–
a luat
–
o pentru că nu era chiar a mea,
dar o admiram a
șa mult… iar
acum e chiar
aici, dar e imposibil, poate doar seamănă.
Dar să aibă
și același nume?
E imposibil!
Mihail vrea să se joace cu…
”

Stefan se opri brusc pentru că auzi cum
coboară cineva pe scări. Era Luisa care îi
observă absen
ța. Se așeză lângă el pe o
ca
napea, îl luă în bra
țe, îl mângâie pe cap și

29

îi spuse:

–

Te în
țeleg Stefan, te doare, am văzut cum
o priveai, o iube
ști, ți
–
a lipsit,
știu ce simți.

El o privi cu lacrimi în ochi.

–

Îmi pare rău Luisa
, iubirea mea!

–

De ce î
ți pare rău?

–

Păi… sunt cu tine, dar sufăr pentru ea
după atâta timp. Cred că e o joacă de a lui
Mihail, o face inten
ționat. Și nu sunt sigur că
e ea. Ea s
–
a sinucis acum mult timp din
cauza lui.

–

Offf, dragul meu,
știu ce simți, te înțeleg
perfect
și cu Mihail

în
țeleg că nu vă
în
țelegeți

prea bine. Dar de ce ar face asta?

–

Nu
știu, așa e el, mereu mi
–
a făcut rău
fără vreun motiv, iar în privin
ța Stelei nu
cred că mă în
țelegi, nu ai cum.

30

–

Crezi tu asta?

–

Da
.

–

De ce?

–

Nu cred că ai trecut prin ce a
m trecut eu.

–

E
ști sigur? Eu nu aș fi.

–

Adică?

–

Știi mormântul acela la care m
–
ai văzut
prima dată?

–

Da… Ce e cu el?

–

E mormântul fostului meu logodnic. M
–
a
în
șelat cu sora mea cu o săptămână înaintea
nun
ții
. Ea a jurat că
mi
–
l va lua

și î
ncă
și
a
cum îl iubesc
și aș da orice
să se întoarcă.

–

Păi…
și ce s
–
a întâmplat cu el?

–

La două luni după ce m
–
a în
șelat a avut
un accident de ma
șină, surorii mele nici nu

31

i
–
a păsat
și nici acum nu
–
i pasă…

–

Îmi pare rău, Luisa!

–

Nu ai de ce.

Acum vezi că
știu ce simți?

–

Da…

–

Îi vom da de capăt, te asigur!

–

Ce vrei să faci?

–

Nimic important, ai să vezi…

Îl luă în bra
țe și rămă
se
se
ră a
șa toată
noaptea. Spre diminea
ță coborâră și Mihail
înso
țit de Stela, vorbind ceva, apoi î
ncepu

să
râdă. Stela îl privea

cu un anumit interes pe
Stefan, dar nu fără a fi observată de către
Luisa, care în acel moment îl îmbră
țișa pe
Stefan
șoptindu
–
i la ureche ce observă.
Acesta zâmbi
și îi spuse: „Nu îmi pasă, să
facă ce vrea, eu te am pe tine
ș
i nu vreau
nimic mai mult”. Luisa radia de fericire.

32

La un moment dat, Stela îl rugă pe Stefan
să
–
i arate unde e baia. El îi spuse în spirit de
glumă: „Pe care din toate?” Ea începu să
râdă, iar Stefan se ridică să o conducă. Pe
drum, Stela îi
mărturisi că
–
l recunoscuse din
prima clipă, dar se temuse să spună ceva în
fa
ța lui Mihail. Îi povestise și cum Mihail o
mu
șcase în ultimul momen
t când ea a vrut să
se sinucidă

și așa îi e datoare cu viața, și că o
doare să nu îl poată lua în bra
țe din cau
za lui
Mihail
și a Luisei. Și mai spuse și că ea îl
observă
și înainte, dar nu avea
curajul să
intre în vorbă cu el

apoi când el plecă,
Mi
hail îi povesti totul despre el

și acceptă să
vină doar pentru a
–
l vedea, dar nu lângă
Luisa. Luisa auzi tot, deoarece

era în spatele
lor. Nu spuse nimic, a
ștepta decizia lui
Stefan, care era destul de uimit. Acesta o
îmbră
țișă pe Stela, o sărută pe frunte și îi
spuse: „Te
–
am iubit femeie, mai mult ca pe
via
ța mea, dar ce putem face? Niciunul nu
am avut curajul necesar de

a ne spune ce

33

sim
țim, așa că acum e prea târziu. Știi cum
se spune? Omul trăie
ște cu deciziile și cu
gre
șelile lui. Dacă asta a fost să fie, acum nu
avem ce face, pentru că eu pe Luisa nu o las
oricum ar fi ea. Eu o iubesc
și ea mă iubește
pe mine, a
șa mo
nstru cum sunt. E
a a făcut
sacrificiul de a fi ca

mine, doar pentru a nu
mă pierde pe când tu, nu ai făcut nimic, iar
acum apari aici, spunân
du
–
mi lucrurile astea
fără sens.
Te
–
am iubit, în trecut, dar acum
Luisa e tot ce vreau
și nimic nu va schimba
asta!
”

Luisa cu lacrimi în ochi, se întoarse înapoi,
iar după ea, veniră Stefan cu Stela. Stefan,
când o văzu, o luă în bra
țe, întrebând
–
o: „Ce
e?”… Ea îi
șopti la ureche că
–
l iube
ște și îi
mul
țumește pentru tot. Stela insistă să plece
în acea seară
și într
–
un
final Mihail fu de
acord. Î
și luară rămas bun unul de la altul și
plecară. Nu după mult timp
și Stefan cu
Luisa părăsiră ora
șul, începând o nouă viață
în altul. Un ora
ș mic, liniștit, în care vor

34

putea sta o vreme, cel pu
țin așa sperară.
După plecarea lui
Mihail
și a Stelei, Stefan
parcă era mai lini
știt, deoarece se clarificase
totul, tot ce era
și tot ce va fi. Parcă și Luisa
se schimbase. Era mai atentă, vorbea mai
mult.
Și începuse să se obișnuiască cu viața
de vampir. Nu mai era a
șa „sălbatică”. Le
plă
cea ora
șul, mai ales în acest peisaj
tomnatic. Ie
șeau
des
la plimbare fără să
trezească vreo suspiciune în rândul
locuitorilor. Stefan
și Luisa păreau doi tineri
proaspăt căsători
ți, ce se iubeau mult. Erau
doi tineri plini de via
ță. Nimeni nu știa ce se
a
scunde sub înf
ă
țișarea aceea blândă care te
face

să
–
i îndrăge
ști la prima vedere. Stefan și
Luisa se obi
șnuiseră repede aici, le plăcea
ora
șul și oamenii de asemenea. Erau în
sfâr
șit acceptați. Dar din păcate nici aici nu
vor putea sta prea mult datorită f
iin
ței lor
inumane
și faptului că înfățișarea lor nu se
schimbă niciodată.

Orice ar face, călătoria lor o să continue.

35

Victor

C
ât de frumoasă este via
ța, dar totuși atât
de scurtă
și din păcate unii o neglijează și o
risipesc atât de u
șor încât nici
nu î
și dau
seama cum trece… Dar acum, nu o să
vorbim despre asta, o să vă povestesc via
ța
lui Victor.

Victor era un băiat lini
știt, de 19 ani, înalt,
cu părul castaniu
și ochii albaștrii ca și cerul
senin. Era un băiat plin de energie, plin de
via
ță care punea suflet în orice făcea. Îi
plăcea foarte mult să deseneze
și să
fotografieze orice îi plăcea cu
adevărat.
Avea tot ce avea nevoie,
toate unel
tele
necesare, pentru a face lucrările să prindă
via
ță. Era foarte talentat, dar ținea asta
pentru el, nu arăta nimănui, doar mamei lui,
cu care locuia. Tatăl lui
Victor muri când el
avea 16 ani

și asta l
–
a făcu
t să
–
și ocupe
tot

36

timpul cu pasiunea lui. Tatălui lui îi plăcea
ce face
și îl lăuda
,

și îl încuraja mereu.
Victor lucra la o cafenea
și o ajuta pe mama
lui mereu
,

atât cu bani cât
și atunci când
avea nevoie de ajutor fizic. Nu o refuza
ni
ciodată
și îi era
recunoscător

pentru toate
câte a făcut
ș
i ea
pentru el. Î
și iubea foarte
mult mama, era tot ce avea mai scump pe
lume
și nu voia să o supere, el sau altcineva,
și nu voia să o piardă niciodată.

În via
ța lui Victor mai era și Maria, o fată
înaltă, sub
țir
e, blondă cu ochii verzi, foarte
frumoasă cu care avea o rela
ție de 2 ani. Ea
se în
țelegea foarte bine cu mama lui Victor
și o iubea ca pe propria mamă, iar ea la fel
pe Maria.

Era 23 august, o zi toridă de vară în care
familia fu chemată la petrecerea
aniversară a
Anei,
mătu
șa lui Victor. Acceptaseră
i
nvita
ția cu plăcere. La întoarcere, Victor fu
pu
țin beat, dar insistă să conducă pentru că

37

nu avea nimic
. Aceasta era o prostie foarte
mar
e pentru că în drum spre casă fă
cu un
accident. Mama lui muri, Mari
a intr
a
se în
comă, iar el avea răni foarte grave. El ie
șise
din spital după 3 săptămâni, dar Maria era în
comă. Era distrus
știind că e acolo din cauza
lui
și se temea să nu o piardă și pe ea ca pe
mama lui. Nu îi venea să creadă nici acum
că nu mai e. Trecea tim
pul, Maria nu î
și
revenea, dar Victor o vizita zilnic sperând că
va fi bine. După 2 luni tot a
șa era, iar Victor
începea să
–
și piardă speranța. Începu să beie,
crezând că va uita
și că va fi
mai
bine, dar
după fiecare be
ție își amintea de tot ce îl
durea.
Începu să se drogheze, iar acum i se
părea că e mai bine, vedea totul mai roz,
trăia în fantezie, în lumea lui, dar când o
văzu din nou pe Maria î
și aminti din nou
totul. Folosea droguri tot mai puternice, dar
nu îl ajutau. Timpul trecea foarte repede,
era
u 5 luni de la accident, dar starea Mariei
nu se îmbunătă
țea. Victor nu suporta să o

38

vadă a
șa, mergea tot mai rar la ea. Continua
să bea
și să se
drogheze. Nu mai era acela
și
om. E
ra slăbit, palid, parcă fără via
ță și nu
voia ca Maria să îl vadă a
șa, dar a
sta se
întâm
plă…

Î
și făcu într
–
o zi curaj
și merse la Maria.
A
tunci ea se trezi. Începea să
–
și revină.
Victor era fericit, dar nu era ca înainte
și asta
observă
și Maria. Când ieși din spital îl puse
să aleagă întrea ea
și droguri. Bineînțeles, el
o i
ubea mai mult ca orice, dar din păcate nu
putea renun
ța la droguri: chiar dacă voia să
renun
țe, organismul i le cerea. Maria îl
părăsi din cauza asta, dar încercă să păstreze
legătura cu el pentru că se temea să nu
pă
țească ceva. Se întâmplă lucru de care
se
temea cel mai mult, Victor o pierdu
și pe
Maria. Nu putea suporta acest gând
și
încercând să o uite se îmbătă
și se droga tot
timpul, dar degeaba, ea era mereu în mintea
lui. El ura asta, ura tot ce o lega

de ea.
Încercă să deseneze, să fotografieze, da
r nu

39

putea.

Maria a fost muza lu
i, sursa lui de
inspira
ție,

ea îi dădea multe idei. Nu suportă
să mai stea în casă, a
șa că luă o doză și ieși
pe stradă. To
tul i se părea altfel, parcă
se
schimbă
și orașul,
t
otul. Parcă era mai
fericit… Do
ar parcă… Era
sub influen
ța
drogurilor. Maria încercă să
–
l caute, dar nu
dădea de el, deja se temea că a pă
țit ceva,
dar Victor i
–
a lăsat un mesaj, văzând toate
apelurile, în care îi spunea să nu îl mai
caute, că e bine
și să uite că a existat
vreodată.

Via
ța lui era
roz

ca o
fantezie
, dar cu
trecerea timpului rămase fără bani, pentru că
nu mai mersese nici la muncă. Era disperat,
avea nevoie de droguri, nu
știa ce să facă și
î
și aminti de pozele și lucrările lui. Le
–
a
vândut
și de bani și
–
a luat droguri. Chiar
dacă pr
im
i bani frumo
și
, nu îl
ținu

prea mult.
Decide să
–
și vândă uneltele de desen pentru
a face rost de bani, apoi aparatul
și continuă
a
șa cu orice nu mai folosea, doar pentru

40

droguri. Apoi cu timpul, începu să vândă
lucrurile vechi ale mamei lui. Făcea orice
pentru droguri, dar de la o vreme nu mai
avea ce vinde
și avea nevoie de droguri.
Intră în datorii la jocuri
,

la cămătari, peste
tot pentru a face rost de droguri. Era
depe
n
dent, era în stare de orice
și din cauza
asta pierdu
și casa mamei și mașina și tot

ce
mai avea. Nu mai avea unde să stea, unde să
meargă nu mai avea nimic. Î
și aminti de
Maria, era singura lui speran
ță, dar ea nu îl
putea ajuta
,

chiar dacă voia să o facă. Nu
putea accepta să
–
l vadă a
șa mai ales să
vândă
și lucrurile ei pentru droguri. Î
i dădu
ni
ște bani și îl rugă să plece. Îl durea, dar
Victor se bucură că a văzut
–
o măcar, iar de
banii primi
ți își luă droguri ca de obicei.
Victor ajunse să bată străzile ca o fantomă
fără să mai
știe ce să facă sau unde să

mai

meargă, nimeni nu voia să î
l ajute văzând în
ce stare e. A rămas singur…

Au trecut 3 ani de la
accident, dar Victor

41

nu a uitat
. Î
ncă trăie
ște cu durerea de a fi
singur, a
șa că hotărăște să intre într
–
un grup
de trafican
ți, după o propunere a unui
„
prieten
”
. Datorită muncii făcu
te, prime
ște
mereu doza necesară, a
șa că nu se mai
gânde
ște la nimic altceva. Lasă în urmă
totul. Uită tot ce a fost odată, toate amintirile
frumoase sau mai pu
țin frumoase, toate
persoanele din trecutul lui, chiar
și pe cele
pe care le iubea. Renun
ță la t
ot, lasă totul
doar pentru o doză de
fericire
. Maria
încearcă să îl caute, părându
–
i rău că nu l
–
a
ajutat
și că nu a fost lângă el când
avea
nevoie. Ea nu
știa absolut nimic despre el,
despre ceea ce a făcut după ce l
–
a lăsat
și
după ce a refuzat să îl,
aj
ute,
știe doar că a
fost o proastă că l
–
a lăsat la greu
și nu l
–
a
ajutat să treacă peste ce e mai greu.
Și
–
a dat
seama că îl iubea, dar era prea târziu. El î
și
trăia via
ța, dar trăia ca și cum ar fi pe

jumătate mort, nici nu mai
știa

cine e Maria,
chiar dacă cândva era via
ța lui. Maria,

42

continuă să îl caute cu speran
ța că nu e prea
târziu, să îl ajute, dar află că înainte cu 3 luni
a luat o supradoză
și a murit, lăsând în urmă
doar o scrisoare pentru ea. Ea o citi cu
lacrimi în ochi
ș
i cu regret că nu a făcut
nimic
,

chiar de putea.

Scrisoarea a fost următoarea:

Draga mea Maria,

Dacă cite
ști scrisoare
a asta, înseamnă că
nu mai sunt

și cel mai important, înseamnă
că totu
și îți pasă puțin de mine dacă m
–
ai
căutat. Îmi pare rău că nu
am putut fi ce
ți
–
ai dorit, chiar dacă m
–
a
m

strădu
it, dar
poate împreună reu
șeam.
Poate a
șa, dacă
rămâneai lângă mine reu
șeam să mă las și
să fiu din nou cel ce eram, dar ai plecat, iar
eu nu mai aveam de ce să fiu ceea ce eram.
A
șa, alegând viața asta, șt
iu că am gre
șit
enorm, dar am reu
șit să uit, măcar pentru
pu
țin timp, trecutul. Să știi că te
–
am iubit

43

mereu, erai via
ța mea, erai tot ce îmi
rămăsese.
Știi că singurul vinovat sunt eu
pentru tot ce s
–
a întâmplat
și îmi pare rău că
s
–
a ajuns aici.
Știu că
au trecut aproape 5
ani, dar încă nu am putut uita că am
pierdut
–
o pe mama din cauza mea, iar apoi
ș
i
pe tine. Am rezistat atâta timp, sperând că
o să fie bine, dar nu a fost. M
–
am săturat, nu
mai are rost să trăiesc. Îmi pare sincer rău
pentru toate gre
șe
lile imense pe care le
–
am
făcut!!!

Te iubesc enorm
și sper să mă ierți.

Cu drag, Victor.

Această scrisoare a făcut
–
o pe Maria să
–
și
dea seama că Victor a vrut să lupte ca să
scape de droguri, dar nu a putut fără ea. De
atunci, Maria a pornit un program
antidrog
în care îi ajută pe cei cu probleme
și îi aduce
pe calea cea bună.

Sper ca povestea lui Victor să nu o

44

motiveze doar pe Maria, să motiveze to
ți
tinerii care nu
știu cât greșesc prin a
consuma etnobotanice sau halucinogene sau
refuzând să
–
și
ajute prietenii pentru a
–
i duce
pe calea cea dreaptă.

Dragii mei, via
ța e scurtă și trebuie trăită la
maxim.

45

Regretul

„O urmăresc, e atât de frumoasă, e într
–
un
loc bun, e cuminte, e de
șteaptă, e foarte
răsfă
țată. Dar oare acei oameni o iubesc cum
o iubesc eu? Oare
știe prin câte am trecut
eu? Oare
știe ce durere zace în sufletul meu?
Oare
știe de câte ori am vrut să me
rg la ea să

îi spun adevărul, dar nu am
avut curajul?
Doare, doare foarte rău, dar acum nu mai pot
face nimic. Ea mă va urî pentru fapta mea.
Con
știința mă mistuie pe dinăuntru, dar nu
aveam de ales. Poate cândv
a îmi voi face
curaj să îi spun
ș
i sper ca at
unci ea să mă
ierte pentru fapta mea.”

Acestea sunt gândurile Ioanei, care fiind
într
–
o stare foarte rea fin
anciară, după ce
iubitul ei a lă
sa
t
–
o singură în mijlocul străzii
și n
e
știind că e gravidă, a trebuit să își
abandoneze copilul nou născut. Ea nu
voia
să avorteze, dar nici nu avea cum să între
țină
copilul, a
șa că a hotărât să îl nască, iar apoi

46

să hotărască

ce va face cu micul înger. Îi era
greu să o abandoneze, dar
era
mai bine a
șa
pentru ea. Fiind în spital în sala de na
șteri, îl
auzi pe doctor c
um îi spuse unui cuplu tânăr
că micu
țul lor murise din cauza
complica
țiilor, iar femeia nu va mai putea
avea copii.

Ezită pentru un moment, dar până la urmă
se apropie de cuplu
și le propuse să o adopte
pe micu
ța ei, explicându
–
le că ea nu avea din
ce s
ă o crească. Cuplul acceptă imediat.
Ioana puse condi
ția ca pe micuță să o
numească Ionela, iar ea să o poată vedea
până la vârsta când aceasta va realiza

cine
sunt oamenii din jurul ei. A
poi va dispărea
ca să nu se afle secretul, sau ca nu cumva
micu
ța să

încea
pă să pună întrebări despre
ea
ș
i de ce e a
șa atașată de ea. Maria și
Lauren
țiu acceptaseră condițiile. Ioana știa
că a făcut alegerea bună pentru fiica ei.

Timpul trecea, iar Ionela cre
ștea. Ioanei i
se părea că timpul trece prea

repede
, iar ea
se

ata
șa tot mai mult de micul înger,
nevinovat.

47

Între timp Ioana se înstări financiar,
deschizându
–
și propria firmă. Era una mică
de articole vestimentare, dar încet cre
ștea.

A sosit
și timpu
l

să se despartă de micu
ța
Ionela, a
șa cum promisese. Maria,

care încet
se împrieteni cu ea
,
insistă să rămână. Ea
spuse
că nu trebuie să se termine a
șa

și că
poate spune că e doar cea mai bună prietenă,
ceea ce nu era o minciună.

Micu
ța le apropie pe cele două, foarte mult.
Ele începură să lucreze împreună. Maria,
fiind agent de vânzări,
știa foarte bine cum
să pună pe pia
ță produsele Ioanei. Făceau
echipa perfectă. Afacerea cre
ștea, la fel și
Ionela care se ata
șă foarte mult de
Ioana.
Dar nu totul avea să fie a
șa de roz cum
părea. Pe când Ionela avea 12 ani, Maria se
îmbolnăvi foarte grav. Vestea veni ca un
fulger în via
ța lo
r. Lauren
țiu începu să bea,
iar

asta o
făcu pe Maria să se simtă
și mai

rău. Ioana stătea tot mai mult lân
gă Ionela,
îmbărbătând
–
o
și spunându
–
i că totul va fi
bine. După 5 luni,
și Laurențiu se puse pe
picioare, dar starea Mariei se înrăută
țea. Nu
mai era nimic de făcut. Nu o puteau salva.
După un an, Maria murise lăsând în urmă

48

lacrimi, un gol imens în sufle
tele c
elor trei

și
o scrisoare pentru Ionela, pe care urma să o
deschidă doar când
va
avea 16 ani. Ioana se
tot gândea dacă să îi spună sau nu Ionelei
adevărul, dar î
și aminti că a promis să
păstreze secretul. Timp
u
l trecea, Ionela
cre
ștea, iar Ioana și La
uren
țiu erau lângă ea
și îi ofereau totul, în memoria Mariei. Ei
rămaseră prieteni
și după doi ani, chiar dacă
în inima lui Laur
en
țiu se aprinsese o
scânteie, t
ăcu pentru Ionela. Dar el nu
știa că
ea observă asta
și se bucură pentru că știa că
lângă I
oana
era în loc bun. Pe lângă acee
a,
și
ea o iubea pe Ioana foarte mult. Dar Ionela
învă
ță să nu se amestece în treburile celor
mari, a
șa cum obișnuia să îi spună Maria.

A sosit ziua în care Ionela împlinea 16 ani.
Era nerăbdătoare să deschidă scrisoarea de
l
a „mama”. Începu să citească:

„Ionela, frumoasa mea, ai ajuns la vârsta în
care trebuie să
știi adevărul. Acum ai o
gândire mai matură
și o să vezi lucrurile
altfel. Sper

să în
țelegi ceea ce îți explic

acum. Fii tare! Eu te
–
am crescut din clipa în
car
e t
e
–
ai născut, dar nu eu sunt mama ta.
Mama ta nu putea să te crească, nu a avut

49

cum
ș
i a decis ca măcar
ție să îți fie bine și
mi te
–
a încred
in
țat mie. Sper să nu mă urăști

și nici pe ea. Nu

a avut

de ales, dar te iube
ște
mult. Ea a

luptat toată via
ța, după

c
e părin
ții
ei au murit, apoi tatăl tău biologic a
abandonat
–
o în mijlocul nop
ții, singură. A
luptat să aibă ceva în via
ță, să nu mai
trăiască în sărăcie. De unde
știu asta? Știu
pentru că e cea mai bună prietenă a mea.
Mama ta e Ioana. Vreau să o iube
ști
, a
șa
cum te iube
ște ea. Pentru că ești îngerul ei
nevinovat. A
ș
mai
vrea un singur lucru.
Încearcă să o une
ști cu Laurențiu. Doar ea
poate avea acum grijă de el. Mereu a fost o
fire slabă. Te iubesc enorm puiule,
și la fel și
Ioana”.

Ionela arse scrisoarea
și se comportă
complet normal, până când o strigă pe Ioana,
din gre
șeală, „mama”. Atunci le spuse ei și
lui Lauren
țiu ce scria în scrisoare.

Încet, cu trecerea timpului, între Ioana
și
Lauren
țiu
s
e aprinse o flacără. Se apropiară

încet, îndrăgostindu
–
se, iar la scurt timp
formând

un cuplu.
Dorin
ța Mariei fu
îndeplinită. Ioana putea să se comporte, în
sfâr
șit, cu Ionela ca și cu fiica ei. Ionela

50

acceptă faptul că Ioana era mama ei, iar
Lauren
țiu se puse complet pe picioare. Totul
r
evenise la normal, în afară de faptul că
Maria nu mai
era printre ei.

N
imic n
u înlocuia dorul mamei, so
ției
ș
i
cele
i

mai bune prietene, nici chiar o familie
fericită cum erau ei…

51

Mirajul reportajului

52

Soarta tristă a
comunită
ții
șvabi
lor sătmăreni din satul
Șandra,
comuna Beltiug

Satul
Șandra din județul Satu Mare, este un
sat mic, restrâns, situat pe un deal nu prea
înalt, lângă comuna Beltiug. Pentru a ajunge
în sat, trebuie parcurs un drum de 3
kilometri, ce po
rne
ște de la Rătești și este
împrejmuit de pă
șuni și păduri.

Dacă ar fi să descriem satul azi, l
–
am putea
defini ca o comunitate mică, uitată de lume
și de orice tradiție și care se stinge odată cu
trecerea timpului.

La intrare în sat

se observă două cimitire
vechi

și o biserică la fel de veche. Satul este
foarte mic, alcătuit din trei străzi, nu prea
lungi.

53

Dar
Șandra nu a fost întotdeauna așa. Mai
demult, pe când trăiau aici
șvabii, era un sat
prosper, frumos, organizat care avea

case
aranjate decent, iar oamenii trăiau în bună
pace.

Tot în trecut erau obiceiuri frumoase,
precum
:

„stropitul” fetelor de Pa
ști de c
ătre
băie
ții tineri din sat, colindul de Crăciun
–
când se

umbla în toate casele din sat
–

și
petrecerile ce

se
țineau

la beciurile satului.
D
ar din păcate aceste obice
i
uri au dispărut
odată cu plecarea
șvabilor în Germania.

Din punct de vedere istoric primii
șvabii au
ajuns pe meleagurile
Șandrei încă din

1712

în urma u
nei solicitări a contelui

Alexander
Károlyi

care dorea repopularea zonei,
devastată de războaie. Ini
țial aceștia trăiau în
circa 40 de a
șezări, unele exclusiv germane,
altele mixte. În compara
ție cu alte grupuri de
germani coloniza
ți în sud
–
estul Europei,
șvabii sătmăreni nu au primit pământ,

54

deoare
ce s
–
au stabilit pe domenii nobiliare.
Astfel, ei au fost încă de la început
constrân
și la

iobăgie
.

Al doilea val de germani veni
ți fost cel
al

ț
ip
țerilor
, tot în

secolul
al
XVIII
–
lea
.
Ace
știa erau atât agricultori
,

cât
și
me
șteșugari și mineri. Venirea lor a adus o
contribu
ție importantă la dezvoltarea
economică a regiunii. Pân
ă la sfâr
șitul
secolului, aici au mai venit
și alte grupuri de
coloni
ști

germani, originari din Europa
c
entrală
și de vest.

Odată cu venirea la putere a regimului
comunist, dar
și după revoluția din 1989,
mul
ți șvabi au plecat
din sat
. Astfel rând pe
rând
, au plecat cu to
ții, lăsând în urmă toată
avu
ția lor de o viață.

În prezent,
șvabii sătmăreni, împreună cu
celelalte grupuri de etnie germană din
România rămase, sunt reprezenta
ți de către

55

FDGR (
Forumul Democrat al Germanilor
din România
).

Acum obiceiurile satului se practică foarte
rar, de pu
ținii copii sau tineri. Oamenii sunt
simpli, dar din păcate chiar dacă este un sat
mic, nu
este mereu pace între lo
cuitori
ș
i
uneori
mai apar mici conflicte. Cas
e
le nu
mai sunt cum erau, fiind reînnoite sau chiar
mo
di
ficate. Foarte p
u
ține case și
–
au păstrat
aspectu
l de odi
nioară, ceea ce îi dă satului
un aspect mai aparte prin combina
ția de nou
cu vechi, chiar dacă nu
este unicul sat de
acest fel. Ocupa
ția lor este simplă, oamenii
neavând meserii

importante. Ei lucrează, în
general, în domeniul construc
țiilor și
tâmplăriei.

Din punct de vedere al loca
ției, satul este
foarte bine situat, oferind o via
ță bună
locuitori
lor. Fiind înconjurat de
paji
ști și
păduri, zona oferă oportunitatea de a face
plimbări
și excursii în aer liber și curat. Aici

56

pământul este foarte bun, practicându
–
se
agricultura pe scară largă. Dar a
șa c
um satul
are unele oportunită
ți, de asemenea are ș
i
dezavantaje
și asta deoarece satul nu are
destu
le resurse pentru un viitor reu
ș
it.
Tinerii pleacă în ora
șe sau în țări străine
pentru o via
ță mai bună.

Satul neavând farmacie sau dispensar,
oamenii sunt nevoi
ți să meargă până în oraș
pentru orice, asta

fiind oarecum greu
,

deoarece nu este mijloc de transport. Copiii,
fiind pu
țini, sunt nevoiți să meargă la școală
în satul vecin.

Încet, încet satul se ruinează
, rămânând
doar persoane mai în vârstă
.
Pentru cei ce
rămân aici satul nu oferă un viitor prea

bun,
de aceea majoritatea pleacă.

În prezent, în
Șandra nu sunt prea mulți
locuitori, dar pe timp de sărbători, sau vara,
cei pleca
ți se întorc pentru o vacanță scurtă,

57

pentru că, a
șa cum spuneam, satul este
perfect pentr
u

o vacan
ță liniștită și curată.

Continuând a
șa, fără resurse medicale, cu
un singur magazin, fără
școală și fără cineva
să facă ceva să schimbe asta, curând satul
Șandra se va pustii, plecând și tinerii care au
mai rămas.

Ca acest sat să fie ca odi
ni
oară, trebuie
multă muncă, trebuie ca sătenii să se
unească
și să realizeze ceva. Satul Șandra e
un sat frumos
și merită să se facă ceva
pentru a se men
ține.

Peste ani, am frica că satul întreg va ajunge
ca să aibă soarta tristă a
șvabilor sătmăreni.