1. Tema propusă pentru programul de cercetare științifică ………………………… ……..4 2. Prezentare a succintă a temei de cercet are și bibliografia… [625542]

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

3
CUPRINS

1. Tema propusă pentru programul de cercetare științifică ………………………… ……..4
2. Prezentare a succintă a temei de cercet are și bibliografia reprezentativă ………………..6
2. A. O trecere pri n istorie… ……………………………………………. …………………………. .6
2. B. Material bibliografic al tezei ……………………………………………………………….15
3. Analiză critică a stadiului actual și identificarea „n ișei” de cercetare, în care candidat: [anonimizat]………………………………………………… ……………….17
4. Obiectivele de cercetare propuse………………………………………………… ……18
5. Metodologia de cercetare propusă ………………………………………………… ….19
6. Contribuții și preocupări ale candidat: [anonimizat], măsura în care
estimează că va reuși realizarea cercetărilor și a obiectivelor propuse, managementul
riscului………………………………………………………………………………………… …20
7. Valorificarea rezultatelor cercetării de doctorat prin studii, articole, comunicări,
publicații, brevete etc ………………………………………………………………………… ….21

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

4
1. TEMA PROPUSĂ PENTRU PROGRAMUL DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA
(1198 – 1216)

I. Lotario di Ségni (1160 – 1216)
I.1. Dinastia di Ségni
I.2. Studiile
I.3. Lotario di Ségni și viața Bisericii

II. Innocenzo III
II.1. Contextul alegerii ca papă
II.2. Investirea lui ca papă
II.3. Papa Inocențiu al III -lea și liderii politici
II.4. Primele măsuri papale

III. Innocenzo III – lider politic și spiritual
III.1. Relațiile c u puterile Europei
III.2. Rolul și influența politică
III.2.a. Filip August al Franței
III.2.b. Ioan al Angliei
III.2.c. Henric al IV -lea – împăratul Imperiului Roman

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

5
III.3. Rolul socio -economic

IV. Inocențiu al III -lea – vicar și cruciat al lui Hristo s
IV.1. Apogeul papalității în secolul XIII
IV.2.Ordinele monahale
IV.3. Cruciada a IV -a
IV.4. Cruciada împotriva albigenzilor (1208)
IV.5. Conciliul de la Lateran (1215)

V. Opera și corespondența Papei Inocențiu al III -lea
V.1. Corespondența
V.2. Opera
V.3. Semnificația scrierilor sale

VI. Moartea Papei Innocenzo III
VI.1. Ultima călătorie a pontificatului său
VI.2. Moștenirea lăsată de Inocențiu al III -lea
VI.3. Finalul apogeului papalității

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

6
2. PREZENTARE A SUCCINTĂ A TEMEI DE CERCET ARE ȘI BIBLIOGRAFIA
REPREZENTATIVĂ

A. O trecere pri n istorie…

Inocențiu al III -lea (Lotario dei Conti di Segni) s -a născut la Gavignano, în apropierea
orașului Segni, în anul 1160, a fost ales papă la 8 ianuarie 1198 și a murit la Perugia în anul
1216.
Pontificatul lui Inocențiu al III -lea, care a durat mai bine de două decenii, a fost mai
mult rodnic decât strălucitor. Importanța sa derivă din simbioza dintre personalitatea
excepțională a acestui papă și convingerile sale religioase și politice.
Născu t într -o familie nobilă, Lotariu s -a bucurat de o vastă formare culturală. La început
a învățat la Roma, avându -l ca maestru pe Petrus Ismahel, în mănăstirea Sf. Andrei. A fost luat
sub protecția cardinalului Paolo Scolari, viitorul papă Clement al III -lea, și s -a dedicat studiului
liturgiei în schola cantorum din Lateran, devenind canonic. Și -a continuat formarea intelectuală
la Paris, unde l -a avut ca maestru pe Petru de Corbeil. Printre colegii săi se numărau Ștefan
Langton, Robert de Courson (ambii vor fi numiți cardinali de viitorul papă Inocențiu al III -lea) și
Eude de Sully (episcop de Paris din anul 1196).
Marile dezbateri ale vremii erau concentrate pe tema exegezei Sfintei Scripturi, teologia
sacramentelor, chestiunile morale. După întoarcerea la Roma, în 1186, papa Grigore al VIII -lea
l-a hirotonit subdiacon, iar Lotariu s -a dedicat studierii dreptului canonic la Bologna, orașul
universitar cu cei mai renumiți profesori de drept, printre care se numărau, la acea epocă,
Uguccione de Pisa. În aceșt i ani, viitorul papă și -a însușit o cunoaștere profundă a teologiei și a
Sfintei Scripturi, o perfectă stăpânire a vocabularului și a conceptelor juridice, o metodă
intelectuală fondată pe citate și pe comentarea acestora, dar și pe alegorie.
Era pios și smerit, echilibrat și cu un puternic simț practic. Ales papă în anul 1198, la
vârsta de numai 38 de ani, el avea sentimentul că este Servus Dei și vicarius Christi -vicarul
lui Hristos , cu autoritate supremă pe Pământ . Principalele sale preocupări erau: restabilirea
ordinii în statul papal, rezolvarea problemei siciliene , reînsuflețirea ideii cruciadelor și reforma
Bisericii in capite et membris .

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

7
În viziunea sa, principii și regii Europei își obțineau putere din autoritatea sa, ceea ce -i
îngăduia să -i excomunice sau să -i detroneze, atunci când el credea de cuviință. El credea chiar
că, Dumnezeu a dat succesorului lui (Apostolul Petru) sarcina de a conduce atât întreaga lume
cât și Biserica. Papa era deasupra nivelului omului și imediat sub Dumnezeu .
Opera și activitatea sa au fost conduse în primul rând de o gândire teologică bazată pe
dreptul canonic, dar și de o anumită originalitate, caracterizată de capacitatea sa de organizare,
codificare și elaborare de sinteze viguroase.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul I)

În anul 1189, papa Clement al III -lea l -a numit cardinal diacon, iar în timpul
pontificatului lui Celestin al III -lea a fost asistent în Curia romană. La moartea lui Celestin al III –
lea, situația era critică: o parte dintre cardinali, reuniți în Lateran, au decis să se adăpostească în
fortăreața familiei Frangipane, din cauza revoltelor din Roma. Lotariu, împreună cu alți cardinali,
au decis să rămână în oraș până la înmormântarea pontifului decedat. Deși era unul din tre cei mai
tineri cardinali (38 de ani), alegerea sa a fost destul de rapidă. Soliditatea formării sale și energia
care o emana au fost, fără îndoială, argumente în favoarea sa.
Inocențiu al III -lea a intrat imediat în conflict cu puterea imperială. În contextul unei
bogate reflecții asupra puterilor temporale și spiri tuale, care continua încă din timpul reformei
gregoriene, a avut meritul să aprofundeze în mod remarcabil această teorie, formulată în
scrisorile și decretalele sale.
Chiar dacă gândirea papei se înscrie pe o linie care va conduce la Inocențiu al IV -lea și
Bonifaciu al VIII -lea, se poate afirma, pe drept cuvânt, că viziunea sa a fost mai mult decât doar
una teocratică. O expresie cheie a guvernării sale este plenitudo potestatis , adică nu doar o putere
absolută asupra lumii și aspectelor vieții sociale, c i mai degrabă o plenitudo ecclesiasticae
potestatis , o putere pontificală deplină asupra tuturor Bisericilor și clericilor, lucru care
comporta, printre altele, un control nelimitat al demisiilor și transferurilor de episcopi, ca și
facultatea de a fixa ta xe pentru beneficiile ecleziastice. Era vorba, așadar, de o putere absolută ,
chiar dacă era reglementată de morala religioasă și de canoanele Bisericii. Papa se proclama
vicarius Christi , și nu doar vicarul lui Petru , Biserica romană fiind definită ca mate r ecclesiarum
et mater omnium Christi fidelium (Biserica mamă este și mama tuturor credincioșilor).

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

8
Papa Inocențiu al III -lea a restaurat mozaicul din absida Bazilicii Sf. Petru, unde I isus
Hristos este reprezentat, în registrul supe rior, între Sf. Petru și Sf. Pavel l, iar în cel inferior, între
papă și Bierica romană. Dar, deși folosea în mod exagerat comparația cu Melchisedec, Inocențiu
al III -lea considera puterea temporală și cea spirituală ca fiind două sfere bine determinate,
preluând această teorie de la maestrul său, Uguccione, care afirma că în principiu trebuie să
existe o reciprocă independență între Imperiu și papalitate ( quoad institutionem neutrum pendet
ab altero ).
Totuși, Inocențiu a adus o modificare la această teorie: papalitatea putea s ă intervină în
sfera temporală din motive religioase ( ratione peccati ). Nu intervenea în alegerea împăratului,
dar putea, ba mai mult, trebuia, să examineze calitățile morale ale celui ce urma să fie consacrat
împărat; nu se amesteca în guvernarea regatelo r, dar putea să excomunice un suveran și să îi
dezlege pe supuși de jurământul de fidelitate, dacă monarhul amenința integritatea Bisericii.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul II)

Din punct de vedere al celor două jurisdicții , fiecare reprezentată de către un vicar , ele
erau în principiu independente, având î nsă un raport de reciprocitate precum luna este cu soarele .
Prin consacrarea împăratului, puterea temporală primea legitimitatea așa cum l una primește
lumina de la soare .
Mai exact r elația dintre Stat și Biserică trebuia să fie cea dintre lună și soare . Luna
strălucește prin lumina reflectată de la soare; statul trebuia să stea în gloria papalității și să -și
primească puterea de la papă. Numai stăpânit de această viziune și a bil, în a folosi frâiele puterii
seculare și spirituale, Inocențiu al III -lea a reușit să -și supună regii Europei. Poziția papalității a
fost întărită și printr -un act de cultură, anume publicarea unei ediții pline de autoritate a legii
canonice a Bisericii Catolice , în anul 1140, de către Grațian, un profesor -călugăr de la Bologna.
Ediția, cunoscută sub denumirea de Decretum, făcea o prezentare completă a legii canonice ce
putea fi folosită în toate tribunalele Bisericii Apusene. Mentalitatea veche romană era îmbrăcată
în haina cuvioșiei sau cucerniciei eclesiale, căci susținea ideea concentrării autorității într -o
singură per soană. Papa Inocențiu al III -lea nu a lăsat neexploatat acest aspect.
Problemele politice din Imperiu au constituit una din preocupările majore ale lui
Inocențiu al III -lea. Papa a consacrat acestora, timp de mai mulți ani, o atenție deosebită, iar

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

9
docum entele referitoare la acest aspect au fost adunate într -un registru special, numit de istoricii
germani Thronstreitregistrer .
Henric al VI -lea a murit la 27 septembrie 1197, iar pentru tronul imperial se confruntau
doi candidați, Filip de Hohenstaufen, f ratele defunctului și duce de Suabia, ales în martie 1198, și
Otto de Brunswick, din partidul guelfilor, ales în iunie 1198. Deși adversari, ambii luptau
împotriva moștenitorului de drept, Frederic, fiul lui Henric al VI -lea, și a mamei sale, regina
Costan ța, care provenea din familia regală a normanzilor ce conduceau Sicilia. Inocențiu al III –
lea a trebuit să decidă de partea cui se află și pe cine să consacre ca împărat. După moartea
reginei Costanța, papa l -a luat sub tutela sa pe tânărul Frederic, care a renunțat pentru un timp la
tronul imperial, devenind rege al Siciliei.
După ce Filip a atacat trupele pontificale la Montecassino, în ianuarie 11 99, papa
Inocențiu al III -lea l-a susținut tot mai mult pe Otto. Însă, deoarece pretențiile acestuia din ur mă,
asupra centrului Italiei, au început să devenină tot mai amenințătoare, suveranul pontif s -a
reorientat, acordându -i susținere lui Filip. În anul 1207, papa propunea chiar o căsătorie între
fiica lui Filip și un nepot de -al său, Riccardo de Segni.
Asasinarea lui Filip (21 iunie 1208) l -a constrâns pe Inocențiu al III -lea să negocieze cu
Otto, care, în final, va fi încoronat ca împărat la Roma, la 4 octombrie 1209, cu titlul de Otto al
IV-lea. Acesta și -a pus în practică politica imperială de expansiun e teritorială spre centrul Italiei,
ceea ce va duce la un nou război, în 1210, atunci când și regatul Siciliei a fost invadat.
Inocențiu al III -lea i-a dezlegat pe supușii împăratului de jurământul de fidelitate, iar la
3 martie 1211, l -a excomunicat. Pa pa s-a aliat cu regele Franței, Filip August, și cu Frederic. În
cele din urmă, Filip a fost încoronat rege la Frankfurt, cu titlul de Frederic al II -lea, la 5
decembrie 1212, și a fost recunoscut de papă, după ce s -a angajat să recunoască integritatea
statului pontifical. Otto al IV -lea a fost învins la Bouvines, la 27 iulie 1214, iar la 1 iulie 1216,
Frederic al II -lea a promis că, după încoronarea sa ca împărat, fiul său, Henric, numit deja rege al
Sciliei, va deveni vasal al Sfântului Scaun, fiind indep endent de tatăl său. Situația, însă, nu s -a
clarificat, iar succesorii lui Inocențiu al III -lea vor intra și ei în conflict cu interesele politicii
imperiale.
Raporturile cu celelalte monarhii europene au fost marcate de diferite conflicte pe tema
numiri lor episcopale sau de dificila aplicare a regulilor canonice în materie matrimonială. Într –

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

10
adevăr, Inocențiu al III -lea a acordat un rol esențial funcției episcopale, subliniată de dreptul
canonic, pun ând bazele a ceea ce s -a numit reforma episcopală din s ecolul al XIII -lea.
Inocențiu al III -lea a intrat în conflict cu regele Angliei, Ioan Fără de Țară, în anul 1206,
atunci când papa nu a fost de acord cu numirea de către rege a noului arhiepiscop de Canterbury,
Ștefan Langton, care anterior fusese un renumit profesor la unive rsitatea din Paris. Deoarece nu
s-a ajuns la o înțelegere, în anul 1208, papa l -a excomunicat pe rege, care, în final, se va supune
autorității pontificale, în 1213, declarându -se vasal papei, asemenea regilor Spaniei și
Portugaliei. În luna august a anulu i 1215, Inocențiu al III -lea i-a venit în ajutor regelui englez,
contra nobililor care s -au revoltat împotriva lui Ioan Fără de Țară, anulând Magna Charta care îi
fusese impusă.
De asemenea, Inocențiu al III -lea a intervenit cu fermitate în problemele matrimoniale
ale regilor Petru al II -lea de Aragon, Alfons al IX -lea de Leon și Filip August al Franței.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul III)

Diplomația pontificală din acea perioadă era preocupată de prob lema Bisericii
Orientale, tot mai amenințată de pericolul musulman, dar și de conflictul dintre Franța și Anglia.
La fel ca toți papii medievali, Inocențiu al III -lea dorea să găsească o soluție pentru reunirea
celor două Biserici, din Apus și din Răsărit. La un moment dat, a avut unele speranțe că acest
lucru s -ar fi putut materializa, deoarece, pentru o perioadă, Armenia, Bulgaria, Serbia și Albania
ieșiseră de sub influența Constantinopolului și manifestau dorința de a se uni cu Roma, dar aceste
succese au fost de scurtă durată din cauza ulterioarelor evenimente politice.
Trebuie amintit în acest sens evenimentele celei de -a IV -a cruciade, întreprinse în
timpul pontificatului lui Inocențiu al III -lea. Se impune reamintit, pe scurt, că după ce papa a
chemat la arme întreaga creștinătate pentru a elibera Țara Sfântă, la 31 decembrie 1196, armatele
cruciaților au plecat din portul Veneției în luna octombrie 1202, dar treptat au fost distrase de la
scopul lor, la început prin operațiunile militare din Illyri cum, iar mai apoi prin ocuparea
Constantinopolului, împotriva voinței papei.
Ca urmare și a întârzierii cu care ajungeau informațiile, papa s -a văzut constrâns să
recunoască un fapt împlin it, proclamarea așa -numitului Imperiu Latin din Orient, sperâd în
primul rând o reunire a celor două Biserici.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

11
Este interesant de reținut că, prin decretul de la 31 decembrie 1199, prin care se
proclama organizarea celei de -a IV-a cruciade, se stabilea că o parte din finanțarea ei trebuia să
provină dintr -o taxă egală cu a patruzecea parte a tuturor veniturilor ecleziastice, papa Inocențiu
al III -lea impunându -și sieși și cardinalilor plata celei de -a zecea parte din veniturile proprii.
Scopul nu a fost îndeplinit, dimpotrivă, Biserica Orientală s -a îndepărtat și mai mult din
cauza violențelor cruciaților, în timp ce idealul adevăratei cruciade era abandonat.
Papa Inocențiu al III -lea nu a renunțat, însă, la idealul de a organiza o nouă cruciadă: la
19 aprilie 1213, a făcut un apel pentru o nouă expediție militară, î ncercând, de data aceasta, să
evite monopolul maritim venețian, ale cărui interese comerciale fuseseră principalele
responsabile ale deturnării scopului celei de -a IV-a cruciade. Era prevăzută impunerea unei taxe,
confirmată de Conciliul al IV -lea din Late ran (1215): timp de trei ani clerul ar fi trebuit să ofere
cea de -a douăzecea parte a veniturilor sale. Pentru 1 iunie 1217 fusese stabilită o întâlnire în
Sicilia, dar moartea papei, la 16 iulie 1216, la Perugia, a întrerupt toate pregătirile.
Lupta împ otriva ereziei albigenze a reprezentat unul din parțialele succese ale
pontificatului lui Inocențiu al III -lea. El a continuat opera predecesorilor săi, dar cu un mai mare
pragmatism și cu o mai bună percepție a realităților timpului său. A codificat legis lația
antieretică și a introdus în lupta împotriva ereziilor concepția sa despre cooperarea dintre cele
două puteri. Dar, și în acest sector, s -a văzut deseori depășit de interesele autorităților politice,
interesate mai curând de obținerea bunurilor mater iale ale ereticilor, decât de apărărare purității
credinței.
Papa Inocențiu al III -lea a știut să se folosească de noile ordine monastice (franciscanii,
dominicanii) în lupta împotriva ereziilor, recunoscând regulele ordinelor respective și acordându –
le permisiunea de a predica împotriva ereticilor. Pe de altă parte, a promovat reforma ordinelor
monahale tradiționale: în anul 1203, a decis ca, în Italia, Anglia și Franța, mănăstirile benedictine
să aibă capitlurile generale o dată la trei ani; a interveni t cu o mai mare fermitate în problemele
organizatorice ale canonicilor regulari ai Sfântului Augustin, impunându -le reformarea
capitlurilor, așa cum a fost cazul celui din Sf. Petru de pe colina Vaticanului.
Ales în fruntea Bisericii la numai 38 de ani, I nocențiu al III -lea (Lothario dei Conti di
Segni) încarnează cel mai bine supremația incontestabilă a Papalității, așa cum se co nturase
aceasta încă din epoca Certei pentru Învestitură . În același timp, guvernarea sa reprezintă
expresia ultimei tentative a Bisericii de a da un conținut precis conceptului de hegemonie

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

12
universală în dubla sa ipostază, spirituală și temporală. Viziunea teocratică inocentină este pusă
în evidență de cîteva momente semnificative. Cel dintî i ca importanță, deși ultimul în ordine
cronologică, a fost convocarea celui de -al IV -lea conciliu ecumenic de la Lateran, din noiembrie
1215.
Reunind peste 1500 de reprezentanți ai comunit ăților religioase din întreaga creștinătate
latină, inclusiv din fostele teritorii de margine (Portugalia, Scoția, Polonia) și din Orient,
conciliul a adoptat o serie de măsuri extrem de cuprinzătoare, care vizau toate formele de
activitate, precum și organizarea Bisericii în integralitatea ei. Hotărîrile conciliului s -au referit
deopotrivă la guvernarea instituției ecleziastice și la formarea clerului; la
competențele episcopilor și la teologia sfintelor taine; la morala creștină și la
ansamblul procedurilor administrative, precum și la nenumărate alte aspecte, tot atît
de importante pentru funcționarea societății , a credincioșilor . Prin toate acestea, conclavul nu
numai că a dat un impuls decisiv procesului de organizare centralizată a Bisericii și de afirmare a
supremației sale, inaugurat în secolul precedent. În acela și timp, el oglin dea și efortul de
unificare și raționalizare a normelor și practicilor credinței, simultan cu extinderea lor la
ansamblul c reștinătății, ceea ce constituia o noutate absolută în raport cu perioadele precedente,
arătînd și mai limpede vocaț ia hegemonică a Pontificatului roman.
Această expansiune a fost cu atît mai lesne de întreprins, cu cît papalitatea a dispus, cu
începere din primii ani ai celui de -al XIII -lea secol , de sprijinul noilor ordine monastice, al
dominicanilor și franciscanil or, organizate pe baza regulii apostolice (și ea inedită în raport
cu principiile monahismului tradițional), care au fost utilizate ca instrumente nu numai de
consolidare a autorității papale, ci și de extindere a influenței Bisericii, atît în interiorul
creștinătății, printre comunitățile la care mesajul evanghelic ajungea mai greu, cît și în afara
acesteia, printre popoarele necreștine, ca, bunăoară, mongolii, în legătură cu care papalitatea a
nutrit o vreme iluzia unei posibilități de convertire.
În anu l 1207, papa Inocențiu al III -lea dorea să adun e călugări din toate ordinele , la
Roma, într -un universale coenobium , sub patronatul Sfântului Sixt, dar proiectul său nu a fost
dus la îndeplinire, iar mănăstirea ce fusese pregătită în acest scop a fost prel uată de dominicani în
anul 1221.
(aspecte ce vor fi tratate în capitolul IV)

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

13
Au rămas mai bine de șase mii de scrisori și acte din timpul pontificatului său, cele mai
importante având semnătura lui Inocențiu al III -lea. În iarna 1209 -1210, papa a publicat o
culegere cu cea mai mare parte a decretalelor sale, realizată de capelanul său, Pietro
Collivaccino, sub numele de Compilatio tertia. Aceasta a fost trimisă în mod oficial Universității
din Bologna.
S-au conservat, de asemenea, un număr destul de mare de discursuri ale lui Inocențiu al
III-lea, adunate de Arnaldo de Ca teaux. Și astăzi stârnește admirație construcția retorică a
discursului ținut cu ocazia deschiderii Conciliului al IV -lea din Lateran, pe tema Desiderio
desideravi hoc pascha manducare vobiscum antequam patiar (Luca 22,15: „Atât de mult am
dorit să mănânc acest Paș te cu voi înainte de pătimirea mea”).
Dar opera cea mai celebră pe care a compus -o Inocențiu al III -lea datează din perioada
în care era cardinal: De miseria humanae conditionis , cunoscută și sub numele de De contemplu
mundi , o scriere care a fost defini tă ca fiind un mic tratat ascetico -moral care descrie mizeria
condiției umane , și în care sunt folosite numeroase citări.
Au rămas peste șase sute de manuscrise ale aceste i opere, dar de puține ori este
menționat autorul său. O altă operă, De sacro altar is mysterio , subliniază impotanța liturghiei
pontificale, și a avut meritul de a formula cu claritate doctrina transubstanțierii.
(aspecte abordate în capitolul V)

După Consiliul Lateran membrii săi s -au reîntors fiecare în cetățile lor, doar Papa
Inocențiu al III -lea a rămas în Roma până în primăvara anului 1216. În aprilie a pornit spre nord
pe ultimul său drum, o călătorie planificată cu scopul de a face pace într e comunitățile aflate în
conflict din Pisa și Genova, pentru a împiedica aceste orașe frumoase și extrem de prospere de la
distrugerea reciprocă și a le convinge pentru o cauză comună – cruciadă.
Dar la Perugia sfârșitul călătoriei a venit după o zi lung ă în care papa a fiind cuprins de
o febră puternică și orice intervenție medicală nu i -a folosit. Astfel Papa Inocențiu al III -lea a
murit pe 16 iulie, 1216 d.Hr. la vârsta de 56 de anila aproape două decenii de pontificat.
În noaptea care a murit trupu l nevinovat a fost lăsat nesupravegheat prin neglijență și
hoții au patruns în locul unde se afla trupul, jefuind un om mort de veșmintele pe care le avea
îmbrăcat, astfel încât în dimineața următoare a fost găsit corpul papei al aproape gol.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

14
Ceremonia f unerară a fost celebrată în ziua următoare cu toată, iar în Catedrala Sf.
Lawrence din Perugia corpul lui Inocențiu al III -lea a fost pus să se odihnească într -un sarcofag
de marmură. În același mormânt au fost puse trupurile a doi papi mai târziu a secolu lui al XIII –
lea, Urban al IV -lea (1264) și Martin al IV -lea (1285).
Un mai mare succes al pontificatului său l -a constituit restructurarea Curiei Romane: au
foste reformate Camera, Capela și Cancelaria. Primele regulamente ale Cancelariei Pontificale
datează din această perioadă, iar din anul 1198, această instituție a asigurat conservarea actelor și
documentelor importante ale diplomației Bisericii Catolice. De asemenea, Inocențiu al III -lea s-a
implicat și în reformarea sistemului judiciar ecleziastic, f iind numit pe drept cuv ânt de către
contemporanii săi Solomon al III -lea.
Inocențiu al III -lea a continuat p olitica de fondare a unui stat pontifical în adevăratul
sens al cuvântulu i, inițiată de predecesorii săi , care avea drept scop încorporarea în ter itoriile
pontificale a ducatului de Ravenna și a provinciei Toscana, în urma unei decizii contestate a
marc hizei Matilda de Canossa. Prin promisiunea de la Neuss (8 iunie 1201), Otto al IV -lea a
recunoscut suveranitatea papei asupra teritoriilor din jurul Ravennei, de la Radicofani la
Ceprano, cu alte cuvinte asupra Exarhatului, a regiunilor Pentapoli, Ancona și Spoleto, teritoriile
lăsate de Matilda de Canossa, și asupra celorlalte regiuni deja recunoscute ca aparținând statului
pontifical (împrejurimile R omei, Campania, Sabina, Tuscia, Narni, Viterbo și Maremma).
Referitor la noile teritorii considerate ca fiind supuse statului pontifical, papalitatea a reușit să
exercite o efectivă influență doar asupra ducatului de Spoleto și asupra posesiunilor din Tosc ana.
Nu au lipsit nici momentele de criză din pontificatul lui Inocențiu al III -lea: facțiunile
familiilor nobile din Roma au provocat o revoltă împotriva papei, la 7 aprilie 1203, în timpul
unei procesiuni, lucru care l -a determinat să părăsească orașul timp de un an. Pontificatul lui
Inocențiu al III -lea este apreciat de majoritatea istoricilor ca fiind cel mai important din
istoria Bisericii medievale, ba mai mult, consideră pontificatul cel mai strălucit din întreaga
istorie a Bisericii.
(aspecte abo rdate în capitolul VI)

*Surse folosite pentru O trecere în istorie…
1. Dumea Emil , Istoria Bisericii sec. XI -XXI, Iași, 2011.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

15
2. http://enciclopediauniversala.wordpress.com/2013/01/21/pontificatul -lui-inocentiu -al-
iii-lea-1198 -1216 -teocratia -papala/
3. Clayton Joseph, F.R.Hist.S., Pope Innocent III and his times , 1941.

B. Material bibliografic al tezei

Cărți
1. Bruck, Enrico, Storia della Chiesa, 1940, pp. 541 -550.
2. Binns -Eliot, Leonard, Innocent III, 1931, 212 p.
3. Bolton, Brenda, Innocent III: studies on papal authority and pastoral care, 1995,
318 p.
4. Cheney, Robert Cristopher, Pope Innocent III and England, 1976, 433 p.
5. Clayton Joseph, F.R.Hist.S., Pope Innocent III and his times , 1941 , 220p.
6. Dumea Emil , Istoria Bisericii sec. XI -XXI, Iași, 2011 , 660p.
7. Fliche, A., Thouzellier, Ch., Storia della Chiesa, La Cristianita Romana (1198 –
1274) – Il pontificato di Inocenzo III 1198 -1216 , Torino, 1968.
8. Hurter, Friedrich Emanuel von, Storia di Papa Innocenzo III e de’suoi
contemporanei, Milano: A. Arzione, 1857.
9. Keith, Sara Debora, Innocent III and the faurth and Albigensian crusades, 1963, 218
p.
10. Innocent III, Papa, La miseria della condizione umane, 2004, 331 p.
11. Luchaire, Achille, Innocent III, 2010, 296 p.
12. Mansi, Joannes Dominicus, Sacrorum Conciliorum Nova et Amp lissima Collectio,
vol. 22, 1961, Graz -Austria.
13. Marion, L., Historie de L Eglise, Paris, 1909.
14. Mille, Da Gesu Cristo All Anino, Storia della Chiesa , vol. 2.
15. Moore, Clare John John, Pope Innocent the Third and His Word, 1999, 389 p.
16. Munk, Moe Conie, A study of Pope Innocent III’s treatise: De quadripartita specie
nuptiarum, 1976.
17. Nijmegen, Dr. L. J. Rogier, Lowen, Dr. R. Aubert, Geschichte der Kirche, vol. 2.
18. Powell, M. James, Innocent III: Vicar of Christ or Lord of the Word, 1994.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

16
19. Saba, Agostino, Storia delle Chiesa , Torino, 1940.
20. Schuchert, A., Schutte, H., Die Kirche in Geschichte und Gegenwart.
21. Smit, Eduard Charles, Innocent III – Church defander, Luizana State University,
1951, 203 p.
22. Smit, J. Damian, Innocent III and the crawn of Aragon: the li mits of papal
authorithy, 2004, 339 p.
23. Todesco, Luigi, Storia della Chiesa, vol 3, 1820, Marietti.
24. Tuechle, Bihlmeyer, Storia della Chiesa, vol. 2, Brescia, 1969 (editia italiană).
25. Vasina, Augusto, Storia della Chiesa – Apogeo del Papato ed Espansione della
Cristianita, 1054 -1274 , vol. 5, Roma.
26. Zaneti, Francesco, Tutti I Papi , 1933, Torino.

Pagini Web
1. http://archive.org/search.php?query=(sponsor%3A%22MSN%22%20AND%20form
at%3Apdf)%20AND%20mediatype%3Acollection%20AND%20subject%3A%22In
nocent%20III%2C%20Pope%2C%201160%20or%2061 -1216%22
2. http://bibletruthpublishers.com/innocent -iii-and-his-times/andrew -miller/pope –
innocent -iii-1198 -a-d-1216 -a-d-chapter -24/millers -church -history/la58205
3. http://www .britannica.com/eb/article -236550>
4. http://comori.org/articol.php?nr=162&sub=26
5. http://ebooks.unibuc.ro/istorie/ideologie/7.htm
6. http://en.wikipedia.org/wiki/Pope_Innocent_III
7. http://www.historia.ro/node/1231 9
8. http://jehovahsabaoth.wordpress.com/2011/07/01/pope -innocent -iii-
116061%E2%80%931216 -to-root-up-and-to-plant/
9. https://ohiostatepress.org/Books/Complete%20PDFs/Lync h%20Simoniacal/09.pdf
10. http://www -tc.pbs.org/inquisition/pdf/TheCatharHeresy.pdf
11. http://trcs.wikispaces.com/Pope+Innocent+III

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

17
3. ANALIZĂ CRITICĂ A STADIULUI ACTUAL ȘI IDENTIFICAREA „NIȘEI” DE
CERCETARE, ÎN CARE CANDIDATUL ÎȘI PROPUNE SĂ ADUCĂ CONTRIBUȚII

O analiză critică de ansamblu a stadiului actual de lucru se poate caracteriza astfel:
» materialul bibliografic prezentat anterior la punctul (2) se află în proporție de 85% în
mapa de lucru sub formă de c opii xerox și format electronic;
» planul tezei de cercetare este conform cu materialul bibliografic în proporție de 90%,
având în vedere că unele cărți nu le avem în mapa de lucru în format complet și există în paralel
o a doua listă cu material bibliografic care este în curs de verificare cu pr ivire la fondul temei de
studiu;
» textele în limba greacă și latină se afl ă în curs de traducere, proces realizat de un cadru
didactic aca demic de specialitate;
» materialele biblografice redactate în limbile italină, engleză și germană sunt în curs de
traducere, proces realizat de persoane de specialitate și o parte (mai exact limba engleză) și de
către subsemnatul;
» textele din materialul bibliografic cu referire la noțiuni teologice de specialitate/de
doctrină a Bisericii sunt realizate de către persoane de specialitate;
» în prezent nișa de cercetare propusă este realizarea unei biografii ortodoxe a
personalității Pap ei Inocențiu al III -lea și o analiză obiectivă a pontificatului său (1198 -1216)
printr -o perspectivă ce va reliefa echilibrat/proporțional rolul pozitiv/negativ diferit de cel
prezent în scrierile din afară (în limba română lipsind o astfel de abordare și complexitate).

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

18
4. OBIECTIVELE DE CERCETARE PROPUSE

1. Realizarea unei biografii ortodoxe a lui Lotario dei Conti di Segni /Inocențiu al III-lea.
2. Reliefarea valențelor pozitive ale pontificatului Papei Inocențiu al III -lea.
3. Constituirea unei imagini de asamblu asupra turnurii vieții politice și bisericești a
secolului XIII.
4. Clarificarea documentar – istorică a sintagmei „ Vicar of Christ or Lord of the Word”
regăsită la scriitorul Powell M. Jam es.
5. Rolul marcant ale politicii duse de Papa Inocențiu al III -lea în stabilrea unui nou
raport între cele două ramuri ale crestinismului: cruciada a IV – a.
6. Papa Inocențiu între dorința de unificare a celor două biserici și legalizarea Schismei
din 16 iulie 1054.
7. Rolul împropiat al ordinelor monastice (Dominican, Franciscan) și reînsuflețirea ideii
cruciadelor.
8. Reforma Bisericii în capite et membris .
9. Creionarea tabloului Stat și Biserică ca o relație dintre lună și soare , luna strălucește
prin lumina reflectată de la soare, așa și statul trebuia să stea în gloria papalității și să –
și primească puterea de la papă. Doar dominat de această viziune și abil, în a folosi
frâiele puterii seculare și spirituale, Inocențiu al III -lea a reușit să -și supună regii
Europei.
10. Rapo rtul dintre ambiție și crez în asamblul politicii pontificale a Papei In ocențiu III.
11. Apogeul papalității în persoana lui Inocențiu al III -lea raportat obiectiv la restul
pontificatelor din istoria Bisericii Catolice.

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

19
5. METODOLOGIA DE CERCETARE PROPUSĂ
Principalele puncte ce alcătuiesc structura metodologiei de lucru în vederea realizării
biografiei și bunul mers al tezei de cercetare sunt:
» alegerea unei teme ;
» documentarea cu privire la tema aleasă ;
» identificarea materialului bibliografic ;
» realizarea unui cuprins al temei conform cu materialul bibliografic existent ;
» identificarea punctelor de cercetare care vor reprezenta contribuții originale din partea
celui care realizează cercetarea ;
» verificarea aspectelor ce vor să reprezinte originalitat ea autorului cu ajutorul
tehnologiei informației și nu doar, în vederea eliminării oricăror dubii și plagiat ;
» prezentarea cuprinsului, a materialului bibliografic existent și a traseului de originalitate
conducătorului științific de doctorat ;
» perfecț ionarea cuprinsului inițial în funcție de materialul bibliografic existent, dobândit
și neaccesibil ;
» accesarea de material bibliografic din biblioteci de specialitate din țară și străinătate ;
» materialele redactate în alte limbi decât cea română să fie traduse de persoane ce au în
mapa de lucru certificate de competență lingvistică, așa încât traducerea textelor să fie cât mai
corectă fără a aduce noi înțelesuri , dat fiin d faptul că este de domeniul teologie i, unde se
urmărește păstrarea învățăturii de c redință nealterată ;
» deplasări spre biblioteci sau centre istorice din afara țării în vederea accesării unor
izvoare ;
» evidențierea studiului practic prin publicații și alte evenimente de specialitate ;
» autoinformarea cu privire la standardul și cerinț elor europene de re dactare a unei teze
de doctorat;
» realizarea de rapoarte trimestriale cu privire la stadiul de cercetare și a reconfigurării
planului tezei ;
» întocmirea unui calendar stabil, practic și concret de lucru pe trimestru/an/ciclu de
studii ;
» pr incipiul de bază al cercetării s ă fie obiectivitatea și argumentarea fermă prin
documente, probe, etc. incontestabile ;

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

20
6. CONTRIBUȚII ȘI PREOCUPĂRI ALE CANDIDATULUI PENTRU TEMA
PROPUSĂ, MĂSURA ÎN CARE ESTIMEAZĂ CĂ VA REUȘI REALIZAREA
CERCETĂRILOR ȘI A OBIECTIVELOR PROPUSE, MANAGEMENTUL RISCULUI

Realizarea unei biografii ortodoxe a personalității Papei Inocențiu al III -lea și o analiză
obiectivă a pontificatului său (1198 -1216) printr -o perspectivă ce va reliefa
echilibrat/proporțional rolul pozitiv/n egativ diferit de cel prezent în scrierile din afară (în limba
română lipsind o astfel de abordare și complexitate).
Rezultatul cercetării este redactarea unei cărți de specialitate (teza propriu – zisă) la
finalul ciclului de studiu, dar și alte studii/pu blicații legate cu tema de cercetare.
Alte contribuții și preocupări se regăsesc la punctele (4) și (7).

PAPA INOCENȚIU AL III -LEA

21
7. VALORIFICAREA REZULTATELOR CERCETĂRII DE DOCTORAT PRIN
STUDII, ARTICOLE, COMUNICĂRI, PUBLICAȚII, BREVETE ETC

Dovada și fructificarea stadiului pa rțial de cercetare progresiv se va face prin publicarea
de articole și studii în reviste de specialitate (teologie, istorie, cultură) și nu doar, dar și prin
susținerea de esee, proiecte și studii în cadrul unor evenimente cultural – științifice, teologice ,
academice și altele care cuprind în sfera lor de activitate tema de studiu.
În vederea acestor obiective cu privire la valorificarea rezultatelor parțiale/progresive ale
cercetării s -au realizat o serie de parteneriate cu unele instituții de învățământ/cultură și
organizații academice/studențești.
Enumerăm câteva dintre ele:
» Universitatea din Oradea, Analele Universității .
» Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman„ din cadrul Universității
din Oradea, Revista ORIZONTURI TEOLOGIGE.
» Revista Studențească a Universității din Oradea – PRINCIPI I.
» Revista Studențească EXCELSIOR din cadrul Universității din Oradea.
» Cercul Științific Studențesc NIHIL SINE DEO din cadrul Universității din Oradea.
Menționez că toate aceste organizații au caracter știițific studențesc și au în aria lor de
activitate o serie de evenimente (simpozioane, conferințe, etc.) în scopul promovării activităților
de cercetare studențești.