1. Sindromul alimentarii nocturne Sindromul alimentarii nocturne(NES) este o tulburare de alimentatie avand drept caracteristici esentiale anorexia… [607196]

1. Sindromul alimentarii nocturne
Sindromul alimentarii nocturne(NES) este o tulburare de alimentatie avand drept
caracteristici esentiale anorexia matinala, hiperfagia nocturna, insomnie sau tulburari de somn
urmate de ali mentarea nocturna.
Caracteristica clinică de bază pare a fi o întârziere în calendarul circadian al aportului
alimentar. Aportul de energie este redus în prima jumătate a zilei și foarte mult crescut în a doua jumătate, astfel încât somnul este perturbat. Sindromul se poate distinge de bulimie nervoasa si
alte tulburari de alimentatie prin ora la care persoana mananca si prin faptul ca din punct de vede
cantitativ alimentele ingerate sunt putine,mai mult gustari repetate decat mese propriu -zise.
Sindromul alimentarii nocturne este important din punct de vedere clinic clinică datorita asocierii
sale cu obezitatea.
1.1 Diagnostic
Sindromul alimentarii nocturne a fost descris pentru prima data in anul 1950 in cadrul
unui subgrup de persoane obeze care erau reticen te la tratamentul standard de scadere in
greutate(Stunkard,Grace si Wolf,1955).
Intr-un review al literaturii de specialitate Zwaan et al.(2003) sugereaza ca studiile care
valideaza interventii in cazul acestei tulburari sunt foarte rare,caracteristicile c linice ale acestui
sindrom,comorbitatile si prevalenta sunt mult dezbatute si este neclar daca alimentarea nocturna
reprezinta o entitate disctincta cu relevanta din punct de vedere clinic.
Sindromului alimentarii nocturne nu i s -a acordat atentie, fiind p utin studiat pana la
aparitia epidemiei de obezitate.În plus, lipsa unor criterii specifice de diagnostic a limitat
cercetarile. In descrierea inițială a sindromului data de Stunkard et al.(1955) era necesar pentru
stabilirea diagnosticului sindromului ≥25 % din aportul caloric zilnic consumat dupa masa de
seara, insomnie ≥50% din timp și anorexie matinala.
În 1996, Stunkard si colegii sai au revizuit definiția sindromului solicitand ≥50% din
aportul caloric zilnic cosumat după 19, difucultatea de a adormi sau de a rămâne adormit și
anorexie matinala. S -au adăugat criterii suplimentare în 1999, ca urmare a datelor despre somn și
a jurnalelor alimentare raportate într -un studiu controlat(Birketvedt G, Florholmen J et al.,1999)
și anume: treziri nocturne (≥1 e pisod pe noapte) însoțite frecvent de ingestia de gustari, prezența

s i m p t o m e l o r p e n t r u o d u r a t ă ≥ 3 l u n i s i a b s e n t a b u l i m i e i n e r v o a s e s i a a l t o r t u l b u r a r i d e
alimentatie.
Un lucru important de mentionat,conform Violeta,E.() este faptul ca modalitatea de
difinire a tulburarii influenteaza si prevalenta. Rezultatele studiului realizat de Striegel -Moore et
al (2004) scoate in evidenta trei aspecte importante: 1. Consumul de alimente noaptea creste o
data cu inaintarea in varsta si cand,pentru definitie,se folo seste procentul de de 25% din
cuantumul zilnic de calorii dupa ora 19, si cand se foloseste procentul de 50%; 2. Recurenta
mancatului nocturn coreleaza cu etnia si cu nivelul de educatie al parintilor ,dar nu coreleaza
semnificativ cu obezitatea; 3. S -a identificat o variatie redusa in numarul de episoade, lucru care
sugereaza catalogarea alimentarii nocturne drept episodica.
1.1 Epidemiologie
1.2 Management

Bibliografie
Stunkard AJ, Grace WJ, Wolf HG. The night -eating syndrome: a pattern of food intake among certain
obese patient
Zwaan,M., Burgard MA, Schenck CH et al. Night time eating: a review of the literature
Birketvedt G, et al. Behavioral and neuroendocrine characteristics if the night -eating syndrome. JAMA
1999,282:657- 63
Violeta Enea -Tulburarile de comportament alimentar si obezitatea la copii si adolescenti

2. Somnul
Somnul este o stare fiziologică periodică și reversibilă, caracterizată prin suprimarea
temporară a conștienței, prin abolirea parțială a sensibilității și încetinirea funcțiilor vieții
organice (ritm respirator , ritm cardiac, relaxare musculară, scăderea temperaturii cu aproximativ
0,5 grade C, scăderea funcțiilor secretorii)
2.1 Tulburarile de somn
Asociatia pentru studierea psihofiziologiei somnului si a tulburarilor acestuia a
publicat in anul 1979 prima clasificare completa a tulburarilor somnului si trezirii. Cele
patru categorii ale acestei clasificari sunt: tulburarea initierii si mentinerii
somnului(insomnia),somnolenta excesiva sau hipersomniile(apneea somnului sau
narcolepsia),tulburarea programului de somn -trezire manifestata prin disruptia sistemului
si parasomniile.
Conform DSM IV tulburarile de somn sunt organizate in patru sectiuni majore:
tulburari de somn primare,tulburari de somn in legatura cu alta tulburare
mentala,tulburari de somn datorate unei conditii medicale si tulburari de somn induse de o
substanta.
Tulburarile de somn primare sunt presupuse a proveni din anomalii endogene in
mecanismele de generare sau reglare somn -vigilitate,complicate adesea de factori
conditionali.
Tulburarile de somn primare sunt divizate in disomnii si parasomnii.
2.1.1 Disomnii
Conform DSM IV dissomniile sunt tulburari primare ale initierii si mentinerii
somnului sau de somnolenta excesiva si sunt caracterizate prin anomalii in
cantitatea,calitatea sau reglarea somnului. Din categoria dissomniilor fac parte: insomnia
primara,hipersomnia primara,narcolepsia,tulburarea de somn in legatura cu
respiratia,tulburarea ritmului circadian al somnului si dissomnia fara alta specificatie.
2.1.1.1 Insomnia primara
Insomnia primara se caracterizeaza prin dificultati in initierea sau mentinerea
somnului, ori a unui somn nereconfortant, care dureaza cel putin o luna si duce la o
deteriorare semnificativ clinic in domeniul profesional,social sau in alte domenii

importan te de functionare. Persoanele cu insomnie primara acuza cel mai adesea o
combinatie intre dificultatea de a ramane adormiti si vigilitate intermitenta in timpul
somnului.
Preocuparile referitoare la somn si detresa datorata incapacitatii de a dormi pot
duce la un cerc vicios: cu cât individul încearcă mai mult să doarmă, cu atât devine mai frustrat
și mai detresat, și este mai puțin capabil să doarmă.
Din cauza faptului ca indivizii folosesc uneori medicamente necorespunzatoare pentru a
dormi, insomnia p rimara constituie un factor de risc pentru tulburari afective,tulburari anxioase
si tulburari in legatura cu uzul unei substante. Folosirea medicamentelor,alcoolului,cafeinei sau a
altor stimulante poate progresa la abuz de o substanta sau la dependent de o substanta.
Studiile arata ca persoanele cu insomnia primara pot avea scoruri ridicate la
inventarele de personalitate sau la autodescrierile psihologice (de ex., la profilele indicând
depresia cronică ușoară și anxietatea, un stil de „internaiizare" a rezolvării conflictului și o
focalizare somatică).
Din punct de vedere somatic indivizii cu insomnie primară pot apare ca extenuați sau cu
ochii duși în fundul capului, De asemenea poate exista o incidență crescută a problemelor psihofiziologice în legătur ă cu stresul (de ex., cefalee'de tensiune, tensiune musculară crescută,
detresă gastrică).
Acuzele de insomnie devin mai frecvente odată cu avansarea în etate și mai ales printre
femei. Frecvența crescândă a acuzelor de insomnie odată cu avansarea în etate poate fi atribuită
în parte creșterii procentelor de probleme în legătură cu sănătatea somatică la bătrâni. Adulții tineri se plâng cel mai adesea de dificultăți în a adormi, pe când adulții de etate medie și bătrânii este foarte posibil să aibă dificultă ți cu menținerea somnului și deșteptarea matinală precoce.
Insomnia primară începe de regulă în perioada de adult tânăr sau la etatea medie, și este
rară în copilărie sau adolescență. în cazuri excepționale, insomnia poate fi documentată retrospectiv până în coplărie. Evoluția insomniei primare este variabilă. Ea poate fi limitată la o
perioadă de câteva luni, în special dacă este precipitată de un stresor psihosocial sau medical,
care se rezolvă mai târziu.
2.1.1.2 Hipersomnia primara
Initial s-a considerat ca hipersomnia nu se distinge de somnul normal decat prin
profunzimea si durata sa, prin bruschetea aparitiei si imposibilitatea de a se sustrage

influentei sale. Ulterior, s-au realizat deferentele dintre somnul normal si cel patologic, in
care se inglobeaza diverse tulburari ale constiintei ce merg de la somn pana la coma.
Hipersomnia primara se caracterizeaza prin somnolente excesiva pentru cel putin o
luna si care se manifesta, fie prin episoade de somn prelungite,ori prin episoade de somn in
timpul zilei, survenind aproape zilnic.
Somnolenta este o stare intermediara intre veghe si somn. Aceasta atipire putin
profunda, in care pierderea constiintei nu este completa, este de neinvins desi nu se
instaleaza brutal. In acest timp individul poate intelege cuvin tele rostite cu voce tare si
poate raspunde cu o oarecare luciditate.
La indivizii cu hipersomnie, durata episodului de somn major (sau pentru cei mai muiți
indivizi , somnul nocturn) poate m erge de la 8 până la 12 ore și este urmată apoi de deșteptare
dificilă dimineața.
Aproximativ 5% -10% dintre indivizii care se prezintă la clinicile de tulburări de somn cu
acuze de somnolență diurnă sunt diagnosticați ca având hipersomnie primară. Forma recurentă
de hipersomnie primară cunoscută ca sindrom Kleine -Levin este rară. Sindromul Kleine -Levin
afectează bărbații de aproape trei ori mai frecvent decât femeile.
Hipersomnia primară începe de regulă între etățile de 15 și 30 de ani, cu o progresiune
graduală timp de săptămâni sau luni. Pentru cei mai mulți indivi zi, evoluția este apoi cronică și
stabilă, dacă nu este început tratamentul

2.1.1.3 Narcolepsia
Narcolepsia, descrisa de Gelineau in 1880, exprima o stare caracterizata printr- o
nevoie subtila si irezistibila de a dormi, de obicei de scurta durata, care apare in cursul zilei
dupa o senzatie de curbatura si constrictie cefalica si care se produce la intervale din ce in
ce mai apropiate, obligand persoana sa cada sau sa se intinda fara a-si pierde cunostinta.
Yoss si Daly ai descris in anul 1957 simptomele ce caracterizeaza narcolepsia,
descoperind ca in afara atacurilor de somn,pacientul narcoleptic poate sa-si piarda brusc
tonusul muscular, sincopa denumita cataplexie. Un alt simptom al narcolepsiei este
cons tituit din halucinatia auditiva sau vizuala. Ea apare numai la inceputul somnui de zi
sau de noapte. Cel de-al treilea simptom este paralizia somnului. Acest episod de inhibitie
musculara apare in timp ce persoana sta intinsa in pat si se lasa dusa de somn sau de

trezeste. Constient, dar incapabil de a se misca sau vorbi, pacientul are adesea o respiratie
profunda. Un alt semn al narcolepsiei se refera la diminuarea latentei somnului voluntar.
Un pacient narcoleptic piate adormi la cerere in 2 minute, insa studiile au aratat ca
narcolepticii nu pot dormi la cerere mai mult decat subiectii normali. (Hishikawa si
colab.,1976)
Studiile epiderniologice indică o prevalentă de 0,02% -0,16% pentru narcolepsie în
populația adultă, cu rate egale la bărbați și la femei.
Date din studiile HLA și studiile familiale sugerează clar rolul factorilor genetici în
apariția narcolepsiei. Aproximativ 5% —15% dintre rudele biologice de gradul I ale probanzilor
cu narcolepsie au alte tulburări.Aproximativ 25% -50% dintre rudele biologice de gradul I ale
indivizilor cu narcolepsie au alte tulburări caracterizate prin somnolență excesiva (cum ar fi
hipersomnia primară).

2.1.1.4 Tulburarea de somn in legatura cu respiratia
Elementul esențial al tulburării de somn în legătură cu respirația îl constituie întreruperea
somnului, ducând la somnolență excesivă sau, mai puțin frecvent, la insomnie, considerată a fi
datorată anomaliilor de ventilație din timpul somnului.
Sindromul de apnee de somn obstructivă este cea mai frecventă formă de tulburare de
somn în legătură cu respirația. Acesta este caracterizat prin episoade repetate de obstrucție a
căilor aeriene superioare (apnei și hipopnei) în cursul somnului. Stimulul central pentru respirație
și mișcările respiratorii ale toracelui și abdomenulu i este prezervat. Acest sindrom survine de
regulă la indivizii supraponderali și duce la acuza de somnolență excesivă. Sindromul de apnee de somn obstructivă se caracterizează prin stertor intens sau scurte anhelații (gâfâieli) alternând
cu perioade de sil ențium respirator care durează de regulă 20 -30 secunde.
Sindromul apneei de somn centrale este caracterizat prin încetarea episodică a ventilației
în cursul somnului (apnei și hipopnei) fără obstrucția căilor aeriene.
Sindromul de hipoventilație alveolară centrală este caracterizat printr -o deteriorare a
controlului ventilator care duce la nivele anormal de scăzute ale oxigenului arterial, înrăutățite în
plus prin somn (hipoventilație fără apnei sau hipopnei). Pulmonii indivizilor cu această tulburare au pr oprietăți mecanice normale. Această formă survine cel mai frecvent la indivizii
supraponderali, și poate fi asociata~cu o acuză, fie de somnolență excesivă, fie de insomnia.

Sindromul de apnee de somn obstructivă poate surveni la orice etate, dar cei mai m ulți
indivizi care se prezintă pentru examinare sunt în etate de 40 -60 ani (la femei, este foarte posibil
să apară apneea de somn obstructivă după menopauză). Tulburarea de somn în legătură cu
respirația are un debut insidios, progresiune graduală și evolu ție cronică
2.1.1.5 Tulburarea ritmului circadian al somnului
Tulburarea ritmului circadian de somn este reprezentata de un pattern persistent sau
recurent de întrerupere a somnului, care rezultă dintr -o inadecvare între sistemul de somnvi –
gilitate circadian endogen al individului, pe de o parte, și solicitările externe referitoare la orariul
și durata somnului, pe de altă parte.
Conform DSM IV tulburarea ritmului circadian de somn are urmatoarele subtipuri: tipul
de faza de somn intarziat, tipul de decalaj de fus orar, tipul de lucru in ture si tipul nespecificat.
Tipul de fază de somn întârziat debutează de regulă în adolescență, putând urma unui
stresor psihosocial. Fără intervenție, tipul de fază de somn întârziat durează de regulă ani sau decenii, dar se p oate „corecta" și de la sine, dată fiind tendința fazei ritmului circadian endogen
de a avansa cu etatea. Tratamentul poate normaliza adesea orele de somn, cel puțin temporar, dar
există o vulnerabilitate permanentă la a reveni la orele întârziate de somn și la alte simptome,
Tipul de lucru în ture persistă de regulă atât timp cât individul lucrează conform acestui
orar. Dispariția simptomelor survine în general în decursul a 2 săptămâni de la revenirea la un
orar de somn -vigilitate diurn normal.
Datele exp erimentale și din teren referitoare la schimbarea de fus orar indică faptul că
este necesară aproximativ o zi per fus orar traversat, pentru ca sistemul circadian să se resincronizeze la noua oră locală. Diferitele ritmuri circadiene (cum ar fi temperatura internă a
corpului, nivelul hormonal, agilitatea și patternurile de somn) se readaptează în proporții diferite.

2.1.2 Parasomnii
Parasomniile sunt tulburari caracterizate prin evenimente comportamentale sau
fiziologice anormale survenind in asociatie cu somnul,cu stadiile specifice ale somnului sau
tranzitiile somn -vigilitate. Din aceasta categorie,a parasomniilor, fac parte:
cosmarul,teroarea de somn,somnambulismul si parasomnia fara alta specificatie.
2.1.2.1 Cosmarul

Coșmarul reprezinta apariția repetată de vise terifiante care duc la deșteptarea din somn .
Individul este complet alert la deșteptare. Visele terifiante sau întreruperile somnului care rezultă
din deșteptări cauzează individului o detresă semnificativă sau duc la disfurtcție socială sau
profesională .
Coșmarurile survin de regulă într -o secvență de vis elaborată, lungă, care este extrem de
provocatoare de anxietate sau terifiantă. Conținutul viselor este centrat cel mai adesea pe pericole
fizice iminente pe ntru individ (de ex., urmărire, atac, vătămare corporală). în alte cazuri,
pericolul perceput poate fi mai subtil, implicând eșecuri le sau dificultățile personale.
Coșmarurile care survin după experiențele traumatice pot reproduce situația periculoasă sau amenințătoare, dar cele mai multe coșmaruri nu relatează evenimente reale.
Intre 10% și 50% dintre copiii în etate de 3 -5 ani au coșmaruri de suficientă intensitate
pentru a neliniști pe părinți. în populația adultă nu rnai puțin de 50% dintre indivizi pot relata cel
puțin un coșmar ocazional. La adulții tineri, cel puțin 3%, relatează ca au coșmaruri frecvent sau totdeauna.

2.1.2.2 Teroarea de somn
Teroarea de somn reprezinta apartiția repetată a terorilor de somn, adică, a deșteptărilor
bruște din somn, începând de regulă cu un țipăt sau strigăt de panică.Terorile de somn încep de
regulă în cursul primei treimi a episodului de somn major și durează 1 -10 minute. Episoadele
sunt acompaniate de excitație vegetativă și manifestări comportamentale de frică intensă
(criteriul B). în cursul episodului individul este dificil de deșteptat sau de consolat.
Terorile de somn încep în cursul somnului NREM profund, care este caracterizat printr -o
activitate EEG cu frecvență lentă (delta). Această activitate EEG este predominant ă în stadiile 3
și 4 de somn NREM, care sunt concentrate în prima treime a episodului major de somn.
Teroarea de somn începe de regulă la copii între 4 și 12 ani și se rezolvă spontan în cursul
adolescenței. La adulți, aceasta debutează cel mai frecvent în tre 20 și 30 ani și urmează adesea o
evoluție cronică, cu ameliorarea și agravarea severității și frecvenței în decursul timpului. Frec-
vența episoadelor variază, atât la același individ, cât și de la un individ la altul. Episoadele apar
de regula la inter vale de zile sau săptămâni, dar pot surveni și nopți consecutive.

2.1.2.3 Somnambulism

Conform DS|M IV elementul esențial al somnambulismului îl constituie episoadele
repetate de comportament motor complex inițiat în cursul somnului, implicând scularea din pat și
mersul împrejur. Episoadele de somnambulism încep în cursul somnului cu unde lente și, ca
atare, survin adesea în cursul primei treimi a nopții (criteriul A), în cursul episoadelor, individul
prezintă o stare de vigilitate și reactivitate redusă, privire inexpresivă și o relativă lipsă de
reactivitate la comunicarea cu alții sau la eforturile altora de a- 1 deștepta din somn (criteriul B).
Dacă se deșteaptă în timpul episodului (ori la deșteptare, dimineața următoare), individul
își amintește foarte puțin de evenimentele din timpul episodului.
In cursul episoadelor de somnambulism, indivizii pot vorbi și chiar răspunde la
întrebările altora. Pronunția lor este însă defectuoasă și un dialog veritabil este rar.
Indivizii pot răspunde la cererile altora de a- și înceta activitatea și de a se întoarce în pat.
Aceste comportamente sunt efectuate, însă, cu un nivel redus de vigilitate, iar deșteptarea individului din episodul de somnambulism. este foarte dificilă. Dacă se deșteaptă, individul rămâne confuz timp de câteva minute și apoi revine la starea de vigilitate normala.
Somnambulismul poate apare în orice moment după ce un copil este capabil sa meargă,
dar episoadele survin cel mai frecvent pentru prima dată între etatea de 4 și 8 ani. Prevalenta maximă survine în jurul etății de 12 ani. Somnambulismul in copilărie dispare de regula spontan
la începutul adolescenței, de regulă la etatea de 15 ani. Somnambulismul la adulți urmează cel mai adesea o evoluție cronică, cu ameliorări și agravări "succesive. Episoadele de
somnambulism pot surveni, ca evenimente izolate, la orice etate, dar cel mai frecvent pattern îl constituie episoadele repetate survenind după o perioadă de mai mulți ani.
Riscul de somnambulism este crescut în plus (până la mai mult de 60% dintre
descendenți) când ambii părinți au un istoric al tulburării. Transmisia genetică este sugerată de
prevalenta crescută de gemeni monozigoți ca opusă celei de gemeni dizigoți, dar modul exact de eritare nu este cunoscut.

2.2 Teoriile somnului
2.2.1 Teoria restaurării sau reparatorie
Oswald (1980) sust ine că somnul reprezintă o perioadă de calmare, de liniste si odihnă
absolut necesară organismului si creierului pentru a se refac e, pentru a- si reîmprospăta fort ele
consumate sau pierdute în timpul stării de veghe. S omnul reface rezerva de substant e necesare

sistemului nervos cen tral pentru a -si îndeplini funct iile din timpul zilei. S -a adus si argumentul
că hormonul cresterii este secretat la copii în timpul somnului, de unde nevoia mare de somn a
acestora.
„Somnul restabilizează, reaprovizionează si reconstruieste creierele si trupurile noastre
care sunt, într -un fe l, sleite, epuizate de activităt ile din timpul stării de veghe. Această idee
corespunde cu starea de epuizare pe care o resimt im înaintea somnulu i si cu cea de restabilire de
la trezire" (Halonen si Santrock, 1996, p. 144).
2.2.2 Teoria evolut ionistă
Sugerează că nevoia de somn este înrădăcinată în trecutul nostru evolutiv. Somnul
îndepl ineste astfel o importantă funct ie adaptativă, ne protejează d e pericole. La om, somnul se
desfăsoară de obicei în timpul nopt ii,deoarece vederea lui nu este specializată pentru a vedea în
întuneric.
Meddis (1983) vorbeste chiar despre o „predispozit ie" pentru somn a oamenilor care tine
de evolutie, ea având rol de protectie. De exemplu, nou -născut ii, prin faptul că dorm mult, îsi
protejează mamele de epuizare.
1.2.3 Teoria hibernării
Reprezintă, după opi nia lui Malim si Birch, o variatie a teoriei evolut ioniste. Ea
sugerează că somnul a derivat dintr -o formă mai usoară de hibernare, cu scopul de a- i tine pe
oameni linistiti si imobilizat i în întuneric. Dacă n -ar dormi no aptea, oamenii ar simt i nevoia de a
consuma mai multă hrană, fapt care ar duce la epuizarea resurse lor disponibile.
1.2.4 Teoria somnului necesar si a celui opt ional
A fost la nsată de Horne (1988) ca o react ie împotriva teoriei formulate de Oswald. Horne
argumenta că refacerea celulelor are loc mai degrabă ziua decât noaptea. El a arătat că primele 4
ore de somn reprezintă somnul de bază si sunt absolut necesare odihnei. Celelalte ore de somn
rămase sunt reunite de Horne sub denumirea de „somn opt ional", de care omul s -ar putea
dispensa fără ca acest lucru să aibă un efect nociv. Se pare că orele de som n în plus sunt doar o
„obisnuint ă dobândită" (Malim si Birch, 1998, pp. 214- 215)

1.3 Functiile somnului

„Faptul ca orice fiinta superior organizata accepta acest risc pentru o parte
cinsiderabila a vietii sale sugereaza presupunerea ca somnul trebuie sa aiba o functie
vitala”(Hess,1954)
In anul 1965, Hess afirma faptul ca somnul este o functie fiziologica integrala,o conditie de
baza a vietii,un fenomen pozitiv,deoarece reimprospateaza organismul si previne
epuizarea.
Conform lui Freud somnul are doua functii majore in viata omului: functia
biologica si functia psihologica. Functia biologica a somnului consta in asigurarea relaxarii
orgamismului. Pe de alta partea,cea de-a doua functie majora,functia psihologica este
concretizata in stingerea interesului pentru lumea externa.
Aceste functii majore ale somnului sunt demonstrate de perioadele de privare de
somn care actioneaza ca o suprasolicitare si epuizeaza rezervele functionale ale
organismului.
Potrivit fiziologului Sherington somnul e o stare de crestere si refacere a
tesuturilor,avand o functie de regenerare.(Hodgson,1991) In timpul somnului sunt
indeplinite conditiile optime pentru sinteza proteinelor: nivel energetic ridicat al
celulelor,eliberarea hormonului de crestere, atungerea unor valori minimen a hormonilor
catabolici. Acestea fiind premisele cercetatorilor care sustin functia regeneratoare a
somnului.
Neurologul Hughlings propune doua functii conexe ale somnului: stergerea din
memorie a informatiilor nerelevante din timpul zilei si conso lidarea in memorie a
experientelor celor mai importante.(Hodgson,1991)