1. Scurt istoric al internetului Începuturile Internetului încep în anul 1968, când guvernul S.U.A. intenționa să interconecteze universitățile,… [627929]
I. LIMBAJUL HTML
1. Scurt istoric al internetului
Începuturile Internetului încep în anul 1968, când guvernul S.U.A. intenționa să
interconecteze universitățile, departamentele militare și de apărare ale țării, astfel încât ele să
coopereze în cadrul unor proiecte de cercetare comune formându -se astfel o agenție numită
Advanced Research Projects Agency (ARPA). Una din principalele probleme era faptul că,
stocarea tuturor informațiilor pe un singur calculator nu ar fi fost deloc sigură, fie din cauză că
acesta ar putea fi țintă vulnerabilă a unui eventual atac, fie pur și simplu din cauză că acestea ar
putea fi pierdute în cazul unei defecțiuni tehnice. O rezolvare la această problemă ar fi de a
copia și păstra informațiile pe mai multe calculatoare, în între aga țară, folosind o rețea . În 1975,
câteva dintre limbajele sau protocoalele pe care calculatoarele le foloseau pentru a comunica
între ele s -au standardizat. Majoritatea universităților importante și a departamentelor de
apărare din S.U.A. s -au legat împ reună într -o rețea numită DARPANET, toate calculatoarele
folosind același protocol pe care astăzi îl cunoaștem sub denumirea de TCP/IP. Rețeaua , cu
timpul, a fost înlocuită de mai multe rețele , care astăzi împânzesc globul pământesc.
Începând cu anul 1980, mai multe colegii și universități au fost conectate la Internet.
Acest lucru a permis universităților să partajeze informații despre cercetările lor, programe și
știri recente. În anii ’90 Internetul s -a deschis și în scopuri comerci ale. În curând, multe alte căi
de utilizare a informațiilor transmise prin intermediul acestei rețele au fost dezvoltate. În
prezent, este posibil să folosești Internetul pentru a trimite scrisori electronice pe întregul glob
în doar câteva secunde. Poți căuta informații despre orice subiect dorești .
World Wide Web (WWW) definește o colecție de documente care se întinde în câteva
sute de milioane de calculatoare. Principiul de bază al funcționării Internetului constă în faptul
că două sau mai multe calcula toare pot comunica între ele. Pentru ca acest lucru să fie posibil
este necesar să existe un „protocol”, adică un ansamblu de norme care trebuie respectate de
calculatoare (deci de programele care rulează pe ele) pentru ca schimbul de date să poată avea
loc.
Un astfel de protocol este TCP/IP care este de fapt numele unei familii de protocoale de
rețea. Protocoalele sunt seturi de reguli pe care toate companiile si toate produsele software
trebuie să le respecte, pentru ca produsele lor să fie compatibile în tre ele. Un protocol
definește felul cum programele comunică între ele. Un protocol de asemenea definește
felul cum fiecare parte a pachetului are grijă de transferul de informație.
Orice calculator conectat la Internet are o adresă, numită adresă IP (Inte rnet Protocol
Address). O adresă IP este alcătuită din 4 numere între 0 și 255, prin urmare o astfel de adresă
ocupă 4 octeți . Cum transmiterea datelor la un moment dat se face între două calculatoare,
datele se transmit de la o adresă IP la alta.
Protocol ul IP (Internet Protocol) reglementează transmiterea datelor de la o adresă IP la
alta. Datele sunt transmise divizate în pachete. În acest fel, se preîntâmpină monopolizarea
transmisiei în rețea doar de către un singur utilizator.
Protocolul TCP (Transmis sion Control Protocol): de la plecare, un program TCP
împarte informația de transmis în mai multe pachete IP. Acestea sunt transmise la destinație
prin intermediul rețelei . O dată ajunse la destinație , un alt program TCP asamblează și aranjează
în ordinea corectă pachetele IP de date primite. Firește , din cauza unor probleme hardware,
unele pachete se pot pierde pe drum. Protocolul TCP se ocupă și de acest lucru. Astfel, când
împachetează datele într -un plic „IP”, protocolul TCP al expeditorului ada ugă și un număr
(numit sumă de control) care va permite destinatarului să se asigure de faptul că datele primite
sunt corecte.
Receptorul recalculează suma de control și o compară cu cea transmisă de emițător .
Dacă ele nu sunt identice, înseamnă că a apăru t o eroare în timpul transmisiei, motiv pentru
care protocolul TCP anulează acel pachet, cerând retransmiterea sa.
Bazele World Wide Web (WWW) au fost puse în 1989 la Centrul European de Cercetări
Nucleare (CERN) în Geneva ( Elveția ). Propunerea inițială de creare a unei colecții de
documente având legături între ele a fost făcută de Tim Berners -Lee în martie 1989. Această
propunere a apărut în urma problemelor de comunicare pe care le întâmpinau echipele de
cercetători ce foloseau centrul, chiar și folosind poșta electronică.
Primul server web folosit de Tim Berners -Lee a apărut nu mult înainte de decembrie
1991, când s -a făcut prima lui demonstrație publică. Studiul a fost continuat prin apariția primei
aplicații grafice Mosaic, în februarie 1993, realizată de cercetătorul Marc Andreessen de la
centrul universitar National Center for Supercomputing Applications (NCSA) din orașul
Urbana -Champaign din statul federal Illinois, SUA.
În concluzie , WWW este un sistem de documente și informații de tip hipertext le gate
ele între ele, care pot fi accesate prin rețeaua mondială de Internet. Documentele, care rezidă în
diferite locații pe diverse calculatoare -server, pot fi regăsite cu ajutorul unei adrese unice.
Hipertextul este prelucrat cu un ajutorul unui program d e navigare în web numit browser care
descarcă paginile web de pe un server web și le afișează pe un terminal.
Prin conceptul de hipertext se înțelege o formă de document electronic, o metodă de
organizare a informațiilor în care datele sunt memorate într -o rețea de noduri și legături, putând
fi accesată prin intermediul programelor de navigare interactivă, și manipulată de un editor
structural.
2. Limbajul HTML – noțiuni generale
HyperText Markup Language (HTML) este un lim baj de marcare utilizat pentru crearea
paginilor web ce pot fi afișate într -un browser (sau navigator). Scopul HTML este mai degrabă
prezentarea informațiilor – paragrafe, fonturi, tabele ș.a.m.d. – decât descrierea semanticii
documentului.
HTML este o for mă de marcare orientată către prezentarea documentelor text pe o singura
pagină, utilizând un software de redare specializat, numit agent utilizator HTML, cel mai bun
exemplu de astfel de software fiind browserul web. HTML furnizează mijloacele prin care
conținutul unui document poate fi adnotat cu diverse tipuri de metadate și indicații de redare.
Indicațiile de redare pot varia de la decorațiuni minore ale textului, cum ar fi specificarea
faptului că un anumit cuvânt trebuie subliniat sau că o imagine tre buie introdusă, până la
scripturi sofisticate, hărți de imagini și formulare. Metadatele pot include informații despre titlul
și autorul documentului, informații structurale despre cum este împărțit documentul în diferite
segmente, paragrafe, liste, titlur i etc. și informații cruciale care permit ca documentul să poată
fi legat de alte documente pentru a forma astfel hiperlink -uri (sau web -ul).
HTML este un format de text proiectat pentru a putea fi citit și editat de oameni utilizând
un editor de text simp lu. Totuși scrierea și modificarea paginilor în acest fel solicită cunoștințe
de HTML și este consumatoare de timp. Editoarele grafice (de tip WYSIWYG) cum ar fi
Macromedia Dreamweaver, Adobe GoLive sau Microsoft FrontPage permit ca paginile web sa
fie tra tate asemănător cu documentele Word.
HTML se poate genera direct utilizând tehnologii de codare din partea serverului cum ar fi
PHP, JSP sau ASP. Multe aplicații ca sistemele de gestionare a conținutului, wiki -uri și
forumuri web generează pagini HTML.
HTM L este de asemenea utilizat în e -mail. Majoritatea aplicațiilor de e -mail folosesc un
editor HTML încorporat pentru compunerea e -mail-urilor și un motor de prezentare a e -mail-
urilor de acest tip. Folosirea e -mail-urilor HTML este un subiect controversat ș i multe liste de
mail le blochează intenționat.
Paginile HTML sunt formate din etichete sau tag -uri și au extensia „.html” sau „.htm”. În
marea lor majoritate aceste etichete sunt pereche, una de deschidere <eticheta> și alta de
închidere </eticheta>, mai există și cazuri în care nu se închid, atunci se folosește <eticheta />.
Navigatorul web interpretează aceste etichete afișând rezultatul pe ecran. HTML -ul este un
limbaj care nu face deosebire între litere majuscule și minuscule.
Pagina principala a unui domeniu este de regulă fișierul „index.html” respectiv
„index.htm”. Această pagină este setată a fi afișată automat la vizitarea unui domeniu.
De exemplu la vizitarea domeniului www.exemplu.ro este afișată pagina
www.exemplu.ro/index.html.
3. Structura unui document HTML
Structura de bază a unei pagini web este următoarea:
<HTML>
<HEAD>
<TITLE> Titlul paginii </TITLE>
</HEAD>
<BODY>
Conținutul paginii
</BODY>
</HTML>
Ca aspecte generale ale structurii unui document HTML putem preciza:
Paginile încep cu tag-ul <HTML> și se termină cu tag -ul </HTML>;
Paginile conțin un antet (HEAD) și corpul propriu -zis (BODY);
Antetul este cuprins între etichetele <HEAD> și </HEAD>;
Corpul este cuprins între etichetele <BODY> și </BODY>;
Opțional, antetul poate conține ti tlul paginii, cuprins între tag -urile <TITLE> și
</TITLE>. Titlul apare pe bara de titlu a ferestrei afișate în browser.
Corpul poate conține texte și/sau imagini.
Comentariile, care nu sunt afișate de către browser, pot fi scrise între tag -urile <! – și –
>.
Numele tag -urilor nu sunt case sensitive, deci pot fi scrise atât cu litere mici cât și cu
litere mari.
În general, textele conținute de o pagină se pot găsi în mai multe paragrafe. Un paragraf se
introduce între tag -urile <P> … </P>. La afișare , două paragrafe consecutive vor fi separate
printr -o linie goală. Tag -ul </P> poate lipsi; un nou paragraf poate fi detectat prin tag -ul <P>.
În cadrul unui fișier HTML, Enter -ul nu are nici un efect. De asemenea, dacă două cuvinte
ale unui paragraf sunt sepa rate prin mai multe spații sau alte caractere albe (enter -uri, tab -uri),
browser -ul afișează doar un singur spațiu .
Pentru a trece la o nouă linie în HTML se folosește eticheta pereche <BR> (break). Dacă
eticheta <P> are ca efect lansarea unei linii vide între paragrafe, în cazul etichetei <BR> nu se
lasă o linie vidă între linii.
Dacă se dorește inserarea unui bloc preformatat, adică introducerea unui text așa cum
este scris în sursa HTML, se folosește marcajul pereche <PRE>, care poate acționa asupra unui
grup de linii și are sintaxa:
<PRE atribute>…</PRE>
Folosind eticheta <PRE> se obține formatarea dorită, dar materialul cuprins în blocul
<PRE>…</PRE> apare cu fontul de tip monospațiat. Într -un font monospațiat, fiecare literă
are exact aceeași lățime .
4. Atribute HTML
Atributele pot fi definite ca niște proprietăți ale tag -urilor. Atributele se pun numai in tag –
ul de început. Daca un tag nu are nici un atribut, atunci browser -ul va lua in considerare valorile
implicite ale tag -ului respectiv. Majoritatea tag -urilor li se pot specifica atribute. Acestea
determină comportamentul mai amănunțit al elementului respectiv.
Un atribut se specifică înainte de închiderea parantez ei unghiulare a tag -ului (>) prin
nume_atribut=”valoare”.
De exemplu a tributul BGCOLOR care se folosește cu tag -ul <BODY> indica ce culoare va
avea fundalul viitoarei pagini web. Fundalul unei pagini web are in mod implicit culoarea alba,
dar sa spunem ca vrem ca fondul paginii noastre sa fie portocaliu. In acest caz vom folosi pentru
atributul BGCOLOR valoarea orange: <BODY BGCOLOR="# orange ">
Atunci când vrem sa trasam o linie, folosim tag -ul <HR> care vine de la Horizontal Rule
care înseamnă linie orizont ala. Daca nu ii asociem acestui tag nici un atribut atunci vom obține
o line orizontala cat lățimea paginii web.
Daca vrem sa folosim propriile noastre proprietăți pentru trasarea unei linii orizontale vom
apela la atributele tag -ului <HR>. Aceste atribute sunt următoarele : ALIGN – pentru alinierea
liniei, COLOR – pentru culoarea liniei, SIZE – pentru grosimea liniei si WIDTH – pentru
lungimea liniei.
Pentru a trasa o linie roșie (COLOR="red "), cu o lungime de jumătate din valoarea implicita
(WIDTH="50%") si puțin mai groasa decât cea implicita (SIZE="5%") ce va fi aliniata in
centrul paginii (ALIGN="center"), vom folosi următoarea linie de cod:
<HR COLOR="red " WID TH="50%" SIZE="5%" ALIGN="center">
5. Culori în HTML
O serie de elemente din HTML permit utilizarea de atribute de culoare. Acestea pot fi
specificate în două moduri:
prin constanta HTML ce reprezintă numele culorii (în engleză, bineînțeles ). Există 216
astfel de constante recunoscute de majoritatea b rowser elor. Ne vom limita în a le enumera
doar pe cele 16 care sunt considerate de bază, exemplificându -le pe fiecare: O serie dintre
culori (însă nu toate) au și constante în variantele „dark” (închis) respectiv „light” (deschis).
De exemplu: darkred sau lightblue.
prin constanta de tip RGB (Red, Green, Blue): Principiul de bază al redării electronice ale
unei imagini în culori se bazează pe amestecarea în proporții diferite ale culorilor Roșu ,
Verde și Albastru. În acest mod, se poate obține orice culoare se dorește . În cazul culorilor
pe care le poate reda un browser HTML, fiecare dintre aceste componente de culoare poate
avea 256 de stări posibile: de la 0, care înseamnă că respectiva culoare lipsește cu
desăvârșire , până la 255, care înseamnă că respectiva culoare este folosită la intensitatea
maximă. În acest fel, prin amestecuri diferite, putem obține 2563, deci aproximativ 16
milioane de nuanțe diferite.
Componentele de culoare în HTML se specifică folosind numere hexazecimale. Astfel,
fiecare dintre numerele dintre 0 și 255 se codifică în hexazecimal printr -un număr între 00 și
FF. Constanta HTML pentru specificarea unei culori are forma generală #RRGGBB, în care
RR, GG respectiv BB reprezintă câte un număr hexazecimal cuprins între 00 și FF.
6. Formatarea textului in HTML
Deoarece world wide web -ul încearcă să prezinte informația într -o manieră cât mai
atractivă, textul este una dintre cele mai importante componente ale unei pagini web. Într -o
formă simplă, acesta poate fi scris efectiv într -o pagină HTML și acesta se încarcă în mod
identic în browser.
Sunt, prin urmare, foarte importante elementele de formatare a textului, care vor fi
prezentate în continuare.
Titluri
În cadrul oricărui document este necesară definirea unui titlu principal și a mai multor titluri
pentru fiecare din subsecțiunile documentului. Limbajul HTML oferă o modalitate ușoară de
definire a titlurilor de diferite dimensiuni. Titlurile se definesc f olosindu -se directiva <Hn>,
unde n este un număr cuprins între 1 si 6. Valoarea 1 indică realizarea unui titlu cu cea mai
mare dimensiune în timp ce 6 va crea un titlu cu cea mai mică dimensiune.
Tagurile pentru titlu au un atribut opțional care poate schi mba modul de aliniere. Acest
atribut este “align” și poate luat una din valorile: “left” – stânga, “right” – dreapta sau “center”
– centru. Folosirea valori “left” pentru atributul align este însă redundantă deoarece alinierea
implicită folosită pentru caz urile în care nu este specificată este “left”.
Paragrafe
O metoda eficientă de a face o pagină cât mai ușor de citit este despărțirea acesteia în
paragrafe. Spre deosebire însă de documentele scrise cu majoritatea procesoarelor de text
existente, caractere le de linie nouă nu sunt luate în considerare. În fapt, orice tip de spațiere –
linie nouă, taburi sau spații – vor fi transformate într -un singur spațiu liber în momentul afișării
documentului de către browser.
Pentru a indica începerea sau terminarea unui paragraf și deci trecerea la o linie nouă se
folosește tagul <P></P>. Tagul de încheiere </P> poate fi omisă. Aceasta deoarece majoritatea
browserelor la întâlnirea unei noi directive <P> consideră automat că p aragraful anterior s -a
terminat.
Adeseori este necesară trecerea forțată la o linie nouă fără a termina însă paragraful curent.
Deoarece caracterele de linie nouă sunt ignorate în HTML această trecere se face folosind tagul
<BR>. Elementele <BR> nu au directivă de sfârșit obligatorie deoa rece elementul marchează
o poziție și nu are nici un conținut care să trebuiască delimitat.
Fonturi
Pentru a stabili caracteristici ale fontului precum: dimensiune, culoare, tip pentru un bloc
de text se folosește tagul <FONT>. Schimbarea caracteristicilor fontului pentru o parte din
caractere sau pentru anumite cuvinte este o metodă bună pentru a scoate în evidență ceva
important sau pentru a crea efecte interesante. Tagul de sfârșit este obligatoriu.
Atributul SIZE determină noua dimensiune a fontului pen tru textul elementului. Valoarea
atributului este un întreg între 1 și 7 specificând astfel dimensiunea absolută a fontului. Prin
adăugarea prefixului “+” sau “ -“ este specificată dimensiunea relativă față de fontul de bază.
Exemplu:
<FONT SIZE=”7”>A </FONT>fost odată ca niciodată …
Atributul COLOR definește culoarea textului din interiorul elementului FONT.
Specificarea culorii se face folosindu -se codul RGB sau numele predefinit al culorii dorite.
Exemplu:
Ultimul cuvânt are culoare a
<FONT COLOR="#0000FF" SIZE="5">
Albastra
</FONT>.
Atributul FACE permite schimbarea tipului de font folosit pentru afișarea textului. Dacă
fontul nu este suportat de către browser va fi folosit tipul implicit de font. Se pot specifica mai
multe tipuri de font despărțite prin virgulă și un spațiu .
<FONT FACE=”arial, courier, garamond”>
În acest caz daca primul tip de font nu este suportat de către browser se va înce rca cu cel de
al doilea.
Elementul Basefont. Pentru a schimba fontul, chiar de la începutul paginii, se poate folosi
tag-ul <BASEFONT atribute> care are aceleași atribute ca și tag -ul <FONT>. Această etichetă
formatează textul conform atributelor specificate, din locul unde apare și până la sfârșitul
documentului și deci nu necesită eticheta de închidere. În interiorul elementului BASEFONT
se pot găsi alte elemente FONT pentru formarea unor secvențe de text.
Stilul textului
Multe din stilurile fizice introduse mai jos nu mai sunt utilizate frecvent, pentru folosirea
anumitor stiluri se recomandă utilizarea CSS (Cascading Sheets of Styles – foi în cascadă).
Stilurile de text pot fi imbricate, adică un marcaj pereche de stil poate fi creat și folosit în
alt marcaj pereche de stil.
Cele mai frecvente sti luri fizice utilizate sunt:
Stilul I. Pentru a afișa un text cu stilul italic sau cursive (înclinat), acesta se scrie între
etichetele <I> și </I>
Stilul B. Pentru a afișa un text cu stilul aldin sau bold (îngroșat) acesta se scrie între
etichetele <B> și </B>.
Stilul TT. Textul monospațiat sau teleimprimator (teletype) este afișat cu ajutorul tag -urilor
<TT> și </TT> . Amintim că într -un stil monospațiat (de exemplu: courier new) fiecare literă
ocupă aceeași lățime chiar dacă este mai îngustă (de exemplu: “i” comparativ cu “m”). Stilul
logic <PRE> … </PRE> afișează textul cu font monospațiat, dar acesta din urmă păstrează și
spațiile dintre cuvinte și linii.
Stilul U. Textul scris între tagurile <U> și </U> va apărea subliniat (underline). Marcajul
<U> este mai puțin utilizat deoarece unele versiuni ale navigatorului Netscape ignoră marcajul
<U>. În documentele HTML care conțin legături către alte documente, acestea apar subliniat,
ceea ce s -ar putea confunda cu un text subliniat, mai ales pentru cei care lu crează pe monitoare
alb – negru, sau pentru cei care utilizează nuanțe de gri.
Stilul INS . Stilul INS are rolul de a comanda browser -ului ca textul scris între <INS> și
</INS> să fie subliniat, pentru a evidenția că a fost ceva nou introdus.
Stilul S și STRIKE . Un text cuprins între etichetele <S> și </S> sau <STRIKE> și
</STRIKE> este afișat tăiat cu o linie (barat), ca în exemplul de mai jos:
<S> Text barat </S> <BR>
<STRIKE> Alt Text barat </STRIKE>
Stilul Big . Acest stil este folosit pentru a comanda br owser -ului ca în textul cuprins între
tagurile <BIG> și </BIG> să fie scris mai mare decât textul curent.
Stilul SMALL. Acest stil este folosit pentru a comanda browser -ului ca textul cuprins între
tagurile <SMALL> și </SMALL> să fie scris mai mic decât textul curent. Elementele BIG si
SMALL nu sunt recunoscute de toate browser -urile, fapt pentru care este indicat să se
folosească atributul size al tag -ului <FONT>.
Stilurile SUB si SUP . Dacă lucrăm cu formulele matemat ice sau dacă este nevoie să
utilizăm în paginile web indici superiori și inferiori, HTML oferă două etichete pentru indici.
Textul dintre marcaje <SUB> … </SUB> va fi scris mai jos, ca un indice.
Textul dintre marcaje <SUP> …</SUP> va fi scris mai sus, ca o putere. Elementele SUB
și SUP pot fi imbricate.
Stilurile DIV și SPAN. În HTML există elemente: de nivel bloc, care sunt afișate la început
de rând nou (<P>,<HR> etc.)și inline, care sunt afișate pe același rând (<B>, <I>, <TT>,
<FONT> etc.).
Elementul DIV este un element de bloc iar elementul SPAN este un element inline. Aceste
două elemente nu impun nici un stil pentru text, spre deosebire de un element ca P (paragraph).
De aceea, aceste elemente se folosesc împreună cu limbajul CSS, pentru a atașa un stil la un
text sau la o porțiune dintr -un rând (în această secțiune vor fi exemplificate numai cu atribute
independente de CSS).
Atributele lui Div și Span:
– align=”valoare” este acceptat numai de elementul DIV, care este un element de bloc (Span
este element inline, deci nu poate avea atributul align).
– title=”continut” este acceptat de ambele elemente și impune browser -ului sa afișeze
“conținut ” atunci când mouse -ul se află pe un element.
Stilul BLOCKQUOTE . Stilul logic pentru introducerea citatelor lungi se realizează cu tag –
urile <BLOCKQUOTE>…</BLOCKQUOTE> și <Q>…</Q>. Elementul <Q> este element
inline, iar elementul <BLOCKQUOTE> este de nivel bloc. Conținutul blocului este afișat
începând de pe rând nou, cu spațiul înainte, după, la stânga și la dreapta de citat, practic
indentează textul.
7. Imagini în HTML
Prezentarea imaginilor în pagini HTML se face folosind tag -ul <IMG SRC=nume>, unde
„nume” este numele unui fișier gif sau jpg. Tag -ul IMG poate primi și atributul BORDER cu
formele BORDER=0 (implicit) sau BORDER=n -pentru un chenar în jurul pozei de dimensiune
n pixeli. Acest tag se folosește de unul singur, la fel ca si tag -ul break (nu se ”închide”). Mai
mult decât atât, se poate folosi o imagine ca și link înspre o altă pagină:
<A HREF=www.etc.upt.ro><IMG SRC=poza.gif BORDER=0></A>
.Se mai pot folosi imagini și drept fundal pentru pagini internet. Pentru aceasta, vom
introduce atributul BACKGROUND în cadrul tagului <BODY> de la începutul unui fișier :
<BODY BACKGROUND=bkg.gif>
Atributele elementului IMG sunt: src, alt, align, border, height, width, hspace, vspace. În
continuare vor fi descrise succint aceste atribute.
Atributul SRC
Atributul src este un atribut obligatoriu al elementului IMG, care ident ifică fișierul ce
conține imaginea care se dorește a fi inserată. Fișierele imagine pot avea extensia: .jpg, jpeg,
png etc. Fișierul care conține imaginea se găsește în directorul curent (ca în exemplul de mai
sus), în alt folder din calculatorul curent sau în rețeaua web.
În cazul în care fișierul se află:
în altă locație decât directorul curent, numele fișierului trebuie precedat de calea relativă la
directorul cure nt;
în rețeaua web, trebuie dată adresa URL absolută, ca de exemplu:
http://www.fmi.unibuc.ro./facmat.jpg
Atributul alt
Există posibilitatea ca imaginile să nu se poată încărca din diferite motive, situație în care
se folosește atributul alt al elementului IMG. Valoarea acestui atribut este un text, care va fi
afișat în locul imaginii.
<HTML>
<HEAD></HEAD>
<BODY>
<IMG src="Taj_Mahali.jpg" height =150 width = 150 alt="Hotelul TRUMP Taj Mahal">
de la Atlantic City
</BODY>
</HTML>
Atributul align
Atributul align indică browser -ului cum va fi aliniată poza față de text. În lipsa unei
opțiuni , poza este plasată acolo unde este scrisă în cod (IMG este element inline, iar textul
începe de la baza pozei).
Valorile atributului sunt:
left – aliniere la stânga și textul „curge” pe lângă imagine în dreapta ei, începând din
partea superioară;
right – aliniere la dreapta și textul „curge” pe lângă imagine în stânga ei, începând din
partea superioară;
top – textul este plasat în partea supe rioară a imaginii;
middle – textul are plasat, la mijlocul imaginii, numai primul rând, restul continuând
sub imagine;
bottom – textul este plasat în partea de jos a imaginii și continuă sub imagine
În exemplul următor se poate vedea modul de aliniere a im aginii într -o pagină:
<HTML>
<HEAD>
</HEAD>
<BODY>
<H2 align=center> Alinieri Imagini </H2>
<PRE> Aliniere Bottom </PRE>
<IMG src="Taj_Mahal.jpg" height =100 width = 100 align="bottom">
Atributul Border
Atunci când se inserează o imagine, browser -ul o va afișa fără chenar. Pentru a adăuga un
chenar unei imagini se folosește atributul border=”nr_pixeli”, unde nr_pixeli reprezintă
grosimea chenarului în pixeli. Valoarea implicită este 0.
Atributele width și height
Imaginea este transferată de browser -e de la adresele URL la adresa de unde se
vizualizează pagina, la dimensiunile ei reale. Pentru a redimensiona o imagine pe lățime se
folosește atributul width, iar pe înălțime se folosește atributul height.
Redimension area unei imagini se face în mod absolut în pixeli sau prin raportare la
ecran, astfel că valorile acestor atribute pot fi date în:
Numere naturale, ce reprezintă dimensiunea în pixeli
În procente, ce reprezintă o fracțiune din dimensiunea ferestrei
Atribu tele hspace și vspace
Aceste atribute au același efect ca și atributele cu același nume ale elementului TABLE, și,
anume, asigură distanța de la imagine la celelalte componente din pagină, pe orizontală (hspace)
și pe verticală (vspace), adică definesc spatii albe în jurul imaginilor.
Atributul clear al elementului BR
Dacă se dorește a se șterge textul din jurul unei imagini se folosește elementul <BR
clear=”valoare”>, unde valoare poate fi:
all – se șterge tot textul din jurul imaginii
left – se șterge tot textul din stânga imaginii
right – se șterge tot textul din dreapta imaginii
none – se lasă textul din jurul imaginii
8. Crearea hiperlegăturilor
Fiecare pagină sau resursă WEB are asociată o adresă unică în internet cunoscută sub
acronimul de URL (Uniform Resource Locator).
Sintaxa unui URL este concepută a fi cât mai generic posibilă, un URL fiind compus din
următoarele componente:
Numele resursei, precedat de:
Ierarhia de directoare unde se află resursa respectivă, precedat de:
Adresa de internet sau numele de domeniu al serverului care găzduiește resursa,
precedat de:
Protocolul folosit de către browser și serverul care găzduiește resursa pentru a o
transmite
Nu este obligatoriu pentru toate componentele descrise mai sus să apară într -un URL
acestea fiind (în măsura posibilităților) completate automat de către browser sau server Aceasta
este sintaxa unui URL:
protocol://adresă_server/cale_resursă/nume_resursă
Și iată câteva exemple de URL -uri:
http://www.hotnews.ro/revista_presei.htm
http://www.desprecopii.com
Hiperlegăturile (hiperlink -urile) reprezintă mecanismul prin care:
putem face ca un vizi tator al paginii, prin executarea unui click, să poată accesa o altă
pagină, la care dorim să -i creăm posibilitatea unui acces rapid și, dacă acesta dorește , să
poată reveni în pagina inițială prin apăsarea butonului Back al browser -ului de Internet;
putem face ca un vizitator al paginii noastre să primească un anumit fișier , de orice tip,
care se găsește pe site -ul nostru (download);
putem face ca un vizitator al paginii noastre să poată asculta un mesaj sonor sau chiar
să poată viziona un film;
putem ca, printr -un click, să putem vizualiza o pagină (inclusiv cea curentă) doar dintr –
un anumit loc, fără a folosi barele de derulare;
putem ca, prin accesarea unui click, cel care vizitează pagina să ne poată trimite un e –
mail.
Pentru toate acestea, vom folosi t ag-ul <A>…</A>, numit și Ancoră.
Când se execută o hiperlegătură, cu ajutorul mouse -ului (clic cu butonul stâng pe legătură)
sau de la tastatură (se apasă ENTER), se execută următorul flux de evenimente:
browser -ul identifică adresa URL a resursei cerute
browser -ul trimite o cerere către server -ul care găzduiește resursa cerută
server -ul Web analizează cererea, identifică locația resursei cerute și trimite înapoi
browser -ului client, resursa solicitată.
Conținutul dintre marcajele <A> și </A> poate fi tex t și/sau imagine, este afișat de browser
sub formă de legătură (colorat și subliniat), și poate accepta comenzi de la mouse (un clic) sau
de la tastatură (ENTER).
Atributele marcajului <A>
Atributele marcajului <A> sunt: href, target, title, name.
Atributul HREF ( referință hipertext)
Acest atribut este obligatoriu pentru elementul legătură (ca src pentru elementul img),
are sintaxa href=”adresa URL” și are rolul de a identifica o adresă URL absolută (de pe Internet)
sau relativă (locală).
În exemplu l de mai jos dăm o referință către un fișier local, flori.jpg, și către pagina
Universității București , de pe WEB.
<HTML>
<HEAD> </HEAD>
<BODY>
Florile mele preferate
<A href="flori.jpg"> CRINI </A>
<P>
Detalii despre Universitatea București
<A href="http://www.unibuc.ro">UnivBuc</A>
</P>
</BODY>
</HTML
Atributul TARGET
Când utilizatorul activează o legătură, browser -ul înlocuiește fereastra care conține
legătura cu o nouă fereastră, specificată de adresa URL din href. Atributul target face să se
schimbe această operație implicită și el are sintaxa Target =”nume”, unde “nume” definește
fereastra în care va fi încărcată noua pagină. Dacă nu există nicio fer eastră cu acest nume, va fi
creată o fereastră nouă cu acest nume.
Numele este orice șir de caractere sau valori constante: self -implicită, blank, parent, top.
Pot fi încărcate în aceeași fereastră mai multe pagini și, în acest caz, cu Back și Forward, se
vizualizează paginile încărcate.
Atributul TITLE
Acest atribut are un caracter general și poate fi atașat la majoritatea elementelor HTML.
Sintaxa acestui element este: title=”valoare”. Când mouse -ul este deasupra conținutului
elementului <A> conținut </A> se transformă într -o mână și va afișa valoarea atributului
TITLE, într -o sugestie de instrument (într -un cadru galben).
Atributul NAME
Acest atribut este utilizat pentru a defini o ancoră în interiorul unei pagini. Sintaxa acestui
atribut este: name=”valoare”.
Legături către alte pagini Web
Dacă se dorește accesarea unei pagini de pe alt site, valoarea atributului href este o adresă
URL absolută. Amintim că o adresa URL absolută are sintaxa:
protocol /nume -calculator/cale/ fișier , unde protocol poate fi, de exemplu, http.
Un exemplu este dat mai jos
Pentru mai multe informații
Despre <BR> învățământ vizitați site-ul Ministerul Educației Naționale
<A href=”http://www.edu.ro”> MEC </A>
Legături cu imagini
Așa cum am specificat mai sus, o legătură poate fi creată și cu ajutorul unei imagini. Ca și
în cazul în care conținutul unei legături este un text, și în cazul în care conținutul este o imagine,
accesarea paginii se face cu un clic, sau un ENTER pe imagine.
Utilizarea unei imagini într -o legătură este exemplificată mai jos:
<A href=http://www.fmi.unibuc.ro>
<IMG sr c= "facmat.bmp" width=70 height=70> </A>
Legături către informații non Web
Se pot face referințe și la adrese URL absolute de pe Internet, care nu sunt resurse Web. În
adresele URL absolute se înlocuiește protocolul http cu alte protocoale non Web (ftp, telnet,
gropher etc.)
FTP (File Transfer Protocol) a existat înainte a spațiului Web și permitea accesul la hard –
disk-uri externe pentru a putea lista directoare sau fișiere . Un exemplu este dat mai jos:
<A href=”ftp://gatekepper.dec.com” > Vizitați locația </A>
<A href=”ftp://ftp.arsc.edu”> Educație </A>
<A href=”telnet://well.com/ > Whole Earth</A>
<A href=”gopher://gopher.loc.gov/”> GongresGopher</A>
Legături către fișiere non HTML
Se pot stabili legături către orice tip de fișiere , nu numai html, ca de exemplu .pdf, .txt,
.gif etc.
În aceste condiții se întâlnesc două situații :
browser -ul nu poate lucra cu fișierul întâlnit și atunci încearcă să -l descarce, executând
operația download.
browser -ul cunoaște tipul de fișier și acesta va fi deschis în fereastra sa.
Legături interne în cadrul unei pagini
În această secțiune vom defini ancore ( ținte) într -o pagină, adăugarea legăturilor către
aceste ținte, precum și legături către ținte din documente externe.
Dacă documentele HTML sunt prea lungi și sunt greu de parcurs, pentru a evita
parcurgerea cu bara de defilare, se definesc ancore.
Ancorele ne permit să ne deplasăm rapid într -un loc din document. Ancora este un
identificator al începutului unui element dintr -o pagină web. Dacă au fost definite ancore într –
o pagină, se pot crea legături către respectivele ancore.
Ancorele se pot defini în două moduri:
utilizând orice element HTML, inclusiv elementul A cu atributul ID, de exemplu: <P
id=”valoare_id”> sau <A id=”valoare_id”> </A>
utilizând tag -ul <A> cu atributul name, de exemplu: <A name=”valoare_nume”> </A>
Pentru a crea o legătură la o ancoră se folosește tag-ul <A>…</A> cu atributul href, care are ca
valoare o referință de ancoră, precedată de simbolul “#”, astfel:
# valoare_nume
# valoare_id
Trimiterea automată a unui e -mail
Dacă dorim să trimitem un e -mail dintr -o pagină, se creează o legătură la o adresă e –
mail. Legătura va avea atributul href a cărui valoare este mailto (protocol pentru poștă ), urmată
de”:” și de o adresă de e -mail validă, de exemplu:
<A href=”mailto:niculescurodica@yahoo.com”> Puteți sa-mi scrieți </A>
Se poate folosi elementul <ADRESS> de formatare logică, care are rolul de a evidenția
o adresă (mesajul se va scrie la început de linie), așa cum reiese din exemplu de mai jos. Sintaxa
elementului ADRESS este:
<ADRESS> <A href=”mailto:niculescurodica@yahoo.com”> Puteți sa-mi scrieți </A>
</ADRESS>
Când se execută clic pe o legătură e -mail, se va deschide o aplicație e-mail care are, în
câmpul T o, adresa din legătură și care permite să introducem mesajul. Se poate trece și un
subiect, care va fi despărțit de adresă prin “?”, precum și un text în interiorul mesajului (de
forma body=text) și care se va separa de subiect prin caracterul “&”.
Culorile legăturilor
O legătură poate fi în una din stările:
activă
vizitată
nevizitată
În funcție de starea în care se află, o legătură are o anumită culoare și anume:
Starea activă are:
Culoarea implicită “#FF0000” ( roșu)
Culoarea se poate schimba cu atr ibutul alink=”culoare” al elementului BODY
Starea vizitată are:
Culoarea implicită “#800080” (purple)
Culoarea se poate schimba cu atributul vlink=”culoare” al elementului BODY
Starea nevizitată are:
Culoarea implicită “#0000FF” (albastru)
Culoarea se poate schimba cu atributul link=”culoare” al elementului BODY
9. Crearea listelor in HTML
De multe ori avem nevoie să introducem în pagini web secvențe de enunțuri sau articole,
numite liste. În HTML există următoarele tipuri de liste:
numerotate sau ordonat e
neordonate sau marcate
de definiții
Liste ordonate (Ordered lists)
Elementul OL
Lista ordonată are toate articolele numerotate, browser -ul fiind acela care atribuie
automat secvența . Pentru a crea o listă ordonată se folosește tag-ul pereche <OL > … </OL>.
Elementul OL este element de bloc și va fi afișat la începutul rândului.
Elementul LI
Pentru a introduce elemente în listă se folosesc etichetele <LI> și </LI>. Textul cuprins
între aceste elemente va fi considerat un articol al listei. Eticheta de sfârșit </LI> nu este
obligatorie în HTML, dar în XHTML da.
Atributele unei liste ordonate au sintaxa: “ atribut=valoare” și sunt:
type – care are ca valoare un caracter care indică modul de numerotare. Există cinci
valori posibile:
1 – pentru cifre arabe: 1,2,3 etc și este valoare implicită
a – pentru literele mici : a,b,c etc.
A – pentru litere mari: A,B,C etc.
i – pentru cifre romane scrise cu litere mici: i, ii, iii, iv etc.
I – pentru litere romane scrise cu litere mari: I, II, III, IV
start – indică de unde începe numerotarea. Primul simbol dintr -o listă ordonată este: 1,
a, A, i sau I.
Liste neordonate (Unordered Lists)
Listele marcate sau neordonate sunt cele mai utilizate. Pentru a crea o listă neordonată
se folosesc tag -urile <UL> și </UL>. Fiecare element al listei este definit ca și la listele ordonate
prin marcajul <LI>. În fața fiecărui articol al listei, browser -ul inserează un simbol, implicit un
disc (“•”) . Singurul atribut al listei marcate este type=”valoare”, unde “valoare” poate fi:
disc (“•”), care este o valoare implicită
circle (“○”)
square (“□”)
Atributele elementului LI
Eticheta <LI> poate avea atribute care schimbă parametrii definiți în etichetele <OL> și <UL>.
Atributele sunt:
type – valabil atât pentru listele ordonate, cât și pentru cele neordonate și are aceleași
valori ca și atributul type din <OL> și <UL>.
value – valabil doar pentru listele ordonate, și are ca efect schimbarea numerotării
secvențiale și poate avea valori n umere întregi, valoarea implicită fiind 1.
Liste de definiții (Definition Lists)
O listă de definiții este o secvență de descrieri, referințe sau indexuri, glosarele fiind
exemple clasice în acest sens. Într -o astfel de listă cuvintele sunt listate în ordi ne alfabetică,
urmate de definiții ale lor. În HTML o listă de definiții este inclusă între perechea de taguri
<DL> și </DL>. Între aceste marcaje, o definiție se compune din două părți:
Termenul descris (definit) utilizând tag -ul <DT>
Descrierea ( definiți a) termenului, utilizând tag -ul <DD>
Browser -ul afișează termenii și definițiile lor pe câte un rând și indentează definițiile . Dacă
se dorește să se economisească spatii se folosește atributul compact al tag -ului <DL>, caz în
care definiția va începe pe același rând cu termenul pe care îl definește .
10. Crearea tabelelor in HTML
Tabelele reprezintă în HTML un element important, evidențiindu -se prin tag -urile
<TABLE> și </TABLE>. El are o formă dreptunghiulară și este alcătuit din linii și coloane la
inters ecția cărora se află celulele.
Tabelele oferă o mulțime de posibilități pentru a evidenția un text pe mai multe linii și
coloane, pentru delimitarea spațiului unei pagini, în vederea grupării într -o machetă a unor
elemente (text, imagini etc).
Spre deosebire de tabelele din procesoarele de texte, tabelele din HTML au dezavantajul că
sunt destul de greu de construit. Trebuie specificați parametrii tabelului, ai liniilor și ai celulelor.
Orice tabel este compus din trei elemente și anume:
<TABLE> … </TABLE> – descrie un tabel
<TR atribute> … </TR> – (Table Row) – descrie o linie a unui tabel
<TD atribute> … </TD> (Table Data) – descrie o celulă a tabelului
Etichetele de închidere </TR> și </TD> sunt opționale , astfel o linie nouă începe atunc i
când se întâlnește o nouă etichetă <TR>. În XHTML aceste etichete sunt obligatorii.
Dacă o linie a unui tabel are mai multe celule decât restul liniilor, automat toate liniile vor
avea acest număr maxim de celule, browser -ul adăugând celule vide liniilor, pentru a respecta
forma dreptunghiulară a tabelului.
În lipsa unor atribute de formatare a tabelului, toate celulele unei coloane au lățimea impusă
de cea mai lată celulă.
Celulele unui tabel pot conține orice tip de informație : text, imagine, ta bele, sau chiar
combinații ale acestora.
Atributele etichetei <TABLE>
Un tabel poate fi formatat, utilizând următoarele atribute: border, bordercolor, frame,
rules, width, height, align, cellspacing, cellpadding, hspace, vspace, bgcolor. În continuare vom
descrie, pe scurt, aceste atribute.
Atributul BORDER
Așa cum am mai precizat, un tabel este afișat implicit fără bordură și caroiaj interior. O
bordură pentru un tabel poate fi introdusă prin atributul border=”valoare”, unde “valoare”
reprezintă grosimea î n pixeli a liniei de contur a tabelului.
Observații:
Dacă “valoare”=0, atunci border -ul lipsește și este echivalent cu lipsa atributului din
<TABLE>
Valoarea implicită a border -ului este 1, deci border fără valoare este echivalent cu
border =1
Dacă “valoar e” <> 0 atunci linia de contur este afișată în 3-D
Atributul BORDERCOLOR
Acest atribut indică culoarea bordurii în Netscape Navigator, iar în Internet Explorer
indică și culoarea caroiajului interior al tabelului. Sintaxa lui este bordercolor=”valoare”, unde
valorile posibile sunt ca și ale atributului color de la etichetele <FONT> și <BASEFONT> și
anume un nume de culoare sau o secvență RGB (red, green, blue) de 6 cifre hexazecimale, câte
două pentru fiecare culoare, precedate de #.
Atributul ALIGN
Atributul align precizează alinierea tabelului în pagină. Valorile posibile sunt: left
(implicit), right și center.
În cazul în care există și text, acesta va fi poziționat față de tabel în funcție de alinierea
acestuia.
Atributele WIDTH și HEIGHT
Aceste atribute stabilesc lățimea (width) și înălțimea (height) unui tabel.
Valorile posibile ale acestor atribute pot fi date:
în numere, reprezentând lățimea și înălțimea unui tabel în pixeli;
în procente față de lățimea și înălțimea ferestrei browser -ului;
Atributul CELLSPACING
Acest atribut definește spațiul dintre celule. Valorile acestui atribut se pot da în pixeli
sau în pro cente față de dimensiunea blocului părinte. Valoarea implicită este “0” pentru tabelele
fără caroiaje și “2” pentru cele cu caroiaj.
Atributul CELLPADDING
Acest atribut definește spațiul lăsat între marginea celulei și informația din celulă (text,
imagine etc). Valoarea implicită este 0. Valorile atributului pot fi date în numere (ce reprezintă
distanța în pixeli) sau în procente.
Atributele HSPACE și VSPACE
Aceste atribute asigură distanța de la tabel la celelalte componente din pagină, pe orizontală
(hspace) și pe verticală (vspace). Aceste atribute nu sunt valabile în Internet Explorer. Valorile
acestor atribute sunt date în pixeli.
Atributul BGCOLOR
Acest atribut stabilește culoarea de f undal pentru toate celulele. Valorile acestui atribut sunt
nume de culori sau secvență RGB.
Majoritatea atributelor elementului <TABLE> sunt atribute și ale elementelor <TR> și
<TD>. Prioritatea unui atribut (de exemplu, align) este următoarea: a elementul ui <TD>, a
elementului <TR> și, în final, a elementului <TABLE>.
Elementul TH
În cadrul unui tabel se poate înlocui eticheta <TD> cu eticheta <TH> pentru a specifica
antete de coloane și de linii. Elementul <TH> este aproape identic cu <TD>, cu două excepț ii:
dacă celula conține text, el este afișat aldin (bold) și este centrat în celulă.
Elementul CAPTION
Pentru a adăuga un nume unui tabel se folosesc tag -urile <CAPTION> și </CAPTION>,
care trebuie să se găsească imediat după <TABLE>. Elementul CAPTION are un singur atribut,
align, care precizează alinierea titlului față de tabel și poate avea valorile: top (implicit), bottom,
left și right.
Atributele elementului TR
Element ul TR descrie liniile unui tabel. S -a precizat de asemenea că eticheta <TR> poate
să nu aibă perechea de închidere </TR>, descrierea unei linii terminându -se când se întâlnește
un nou element <TR>. Atributele elementului TR schimbă parametrii predestinați de descriere
a liniilor unui tabel, așa cum atributele elementului TABLE schimbă aspectul de afișare a unui
tabel. Atributele elementului TR se scriu în eticheta <TR atribute> și sunt:
align – aliniază orizontal conținutul tuturor celulelor unei linii. Val orile
posibile sunt: left (aliniere implicită), right, center sau justify
valign – specifică alinierea pe verticală pentru toate celulele dintr -o linie.
Valorile posibile sunt: top (implicită), middle (centru) și bottom (jos)
bgcolor – culoare de fond pent ru toate celulele unei linii. Are aceleași
valori ca și atributul bgcolor pentru TABLE
Atributele de linie sunt prioritare celor de tabel.
Atributele elementelor TD și TH
Elementele TD și TH descriu celulele unui tabel. Diferența dintre aceste elemente este aceea
că, în cazul utilizării elementului TH, conținutul celulei, dacă acesta este text, este scris aldin.
Atributele de celulă se scriu în eticheta <TD atribut>, sunt prioritare celor de linie (TR) și celor
de tabele (TABLE) și sunt:
Atributele WIDTH și HEIGHT
Acești parametrii indică lățimea (width) și înălțimea (height) unei celule, dar au efect și
pentru celelalte celule, pentru ca tabelul să fie aliniat (să aibă forma dreptunghiulară). Valorile
acestor parametrii se pot da în numere întregi pozitive ce reprezintă lățimea , respectiv înălțimea
celulei în pixeli, sau în procente.
Atributele align și valign
Aceste atribute stabilesc alinierea pe orizontală (align) și pe verticală (valign) a textului
dintr -o celulă. Au aceleași valori ca și atributele cu aceleași nume de la nivel de linie și tabel,
dar sunt prioritare față de alinierea la nivel de linie și de tabel.
Atributele COLSPAN și ROWSPAN
Un tabel este un caroiaj în formă dreptunghiulară, format din linii și coloane. Conț inutul
unei celule poate să se extindă pe mai multe unități de tabel (celule) adiacente, dacă este nevoie
să adăugăm, de exemplu, antete pentru tabel.
COLSPAN=”nr” inserează în dreapta celulei un număr de nr -1 celule al căror conținut este
vid sau poate conține valoarea celulei care are acest parametru.
ROWSPAN=”nr” inserează pe nr -1 linii de pe aceeași coloană câte o celulă a cărei conținut
este vid sau poate conține valoarea celulei care are acest parametru.
Atributul NOWRAP
Pentru a afișa conținutul unei celule pe un singur rând se utilizează atributul NOWRAP. În
cazul că textul depășește dimensiunea celulei, apare bara de defilare pe orizontală.
11. Folosirea cadrelor(frame -urilor) într-o pagina web
HTML permite să se împartă o pagină Web în mai multe panouri, care pot fi, la rândul lor,
împărțite în locații numite cadre sau frame -uri, și în fiecare din aceste cadre să se încarce o altă
pagină Web. Astfel, browser -ul va afișa într-o fereastră mai multe pagini Web. Chiar dacă la
introducerea lor de către Netscape (versiunea HTML 3.1) ele nu au fost ușor acceptate, cu
timpul, lucrul cu cadre s -a dezvoltat (majoritatea browser -elor acceptând lucrul cu ele).
În lucrul cu cadre, blocul <BODY> … </BODY> este înlocuit cu unul sau mai multe
blocuri <FRAMESET> … </FRAMESET> care indică volumul de spatii alocat fiecărui panou.
Fiecare element <FRAMESET> conține unul sau mai multe elemente <FRAME> care specifică
cadrele individuale care vor conține paginile Web pe care dorim să le afișăm simultan. Înainte
de a descr ie aceste elemente și atributele lor, vom da câteva exemple pentru a ne face o idee
despre lucrul cu cadre. În aceste exemple presupunem că există în directorul curent fișierele
.html care vor fi utilizate în exemple și care nu au o cale indicată.
Elementul FRAMESET
Din exemplele prezentate mai jos, rezultă că elementul FRAMESET are rolul de a împărți
fereastra în mai multe panouri (zone). Fiecare din zonele ferestrei poate fi împărțită în unul sau
mai multe cadre cu ajutorul elementului FRAME.
Sintaxa elementului FRAMESET este:
<FRAMESET atribute> ….. </FRAMESET>
Atributele elementului FRAMESET
rows – descrie liniile în care este împărțită fereastra ( împărțirea pe orizontală a
cadrelor care se doresc a fi afișate )
cols – descrie coloanele în care es te împărțită fereastra ( împărțirea pe verticală a
cadrelor)
Valorile celor două atribute sunt scrise între ghilimele delimitate prin virgulă. Elementele
listei pot fi:
numere întregi pozitive, care reprezintă dimensiunea ( înălțimea liniei sau lățimea
coloa nei) în pixeli
procente din dimensiunea ferestrei
n*, unde n este un număr întreg pozitiv, ce reprezintă numărul de părți din spațiul
rămas, iar “*” reprezintă spațiul rămas, de exemplu:
o rows=”10%, 200, *” înseamnă că zona este împărțită în trei linii,
de înălțimi : 10% din fereastră, 200 de pixeli și respectiv tot spațiul rămas
o cols=”100, 2*, 3*, 4*” înseamnă că zona este împărțită în patru
coloane de lățimi : 100 pixeli, 2/9, 3/9 și respectiv 4/9 din spațiul rămas (2 +
3 + 4 = 9, deci spațiul rămas se împa rte în 9 părți)
border – indică grosimea în pixeli a bordurilor cadrelor. Valorile posibile sunt
numere întregi pozitive, valoarea 0 înseamnă că bordurile nu sunt afișate
bordercolor – indică culoarea bordurilor
frameborder – indică dacă chenarele sunt sa u nu vizibile. Poate lua două valori:
“Yes” sau “1” (implicită) – chenarele sunt vizibile și “No” sau “0” – cadrele nu sunt
separate prin chenare (este echivalent cu border=0) .
Elementul FRAME
Marcajul nepereche <FRAME> este utilizat pentru a prezenta conținutul unui cadru
(pagina Web care se încarcă într -un cadru). Sintaxa acestui element este <FRAME atribute>.
Atributele elementului <FRAME> sunt:
src – este un atribut obligatoriu și are ca valoare o adresă absolută sau relativă a fișierului
HTML sau a fișierului imagine care va ocupa cadrul, de exemplu: <FRAME src
“www.editura.unibuc.ro”>.
frameborder – indică dacă chenarele sunt sau nu vizibile. Dacă acest atribut există, el
are aceleași valori și este prioritar aceluiași atribut al elementului FRAMES ET. Dacă
un cadru are o valoare a acestui atribut și cadrele vecine trebuie sa aibă aceeași valoare,
evident.
bordercolor – indică culoarea chenarului, iar valoarea acestui atribut schimbă valoarea
aceluiași atribut al elementului FRAMESET.
marginheight – reprezintă spațiul alb, în pixeli sau procente față de partea de sus (top)
și cea de jos (bottom).
marginwidth – reprezintă spațiul alb, în pixeli sau procente față de partea stângă (left)
și cea dreaptă (right).
noresize – cadrul nu mai poate fi redimensi onat. Dacă acest atribut este prezent pentru
un cadru, atunci nici cadrele vecine nu pot fi redimensionate.
scrolling – indică prezența barelor de scroll (defilare) și poate avea trei valori:
auto – valoare implicită și indică faptul că bara de scroll este prezentă numai dacă este
necesar ( conținutul cadrului depășește dimensiunea lui)
yes – bara de defilare este mereu prezentă
no – bara de defilare nu este afișată în niciun caz
name – atribuie un nume elementului FRAME (cadrului) și este util în definirea destinațiilor
pentru legături.
Cadre destinație
Destinația unei legături este fereastra sau cadrul în care va fi încărcată resursa de la
adresa URL, indicată de legătură. Destinația unei legături este implicit fereastra care conține
legătura, și cu un clic pe butonul BACK ne întoarce la pagina inițială . Destinația implicită se
poate schimba cu ajutorul atributului target al elementului A(link) care indică o altă fereastră în
care se va deschide pagina dorită.
Și în cazul lucrului cu cadre, folosi nd atributul target în legături și atributul name într –
un frame, și aceste atribute au aceeași valoare, atunci una sau mai multe pagini se pot deschide
în cadrul cu atributul name.
Valorile posibile pentru atributul target sunt:
Nume de cadre/ferestre cuno scute:
black – este implicită și noua resursă se deschide într -o fereastră nouă
self – noua resursă este încărcată în același cadru / aceeași fereastră
parent – noua pagină se deschid e în fereastra / cadrul părinte
top – pagina este încărcată în fereastra browser -ului
Valoarea atributului name a unei ferestre deschise de browser sau a unui cadru încărcat
de browser. În cazul în care mai multe pagini se deschid în aceeași fereastră sau același
cadru, cu ajutorul butoanelor BACK și FORWARD activăm aceste pagi ni.
Cadre interioare
HTML permite introducerea cadrelor și în interiorul blocului <BODY> … </BODY>, cu
ajutorul blocului <IFRAME atribute> … </IFRAME>. Cadrele interioare pot fi introduse
oriunde în corpul unui fișier HTML.
12. Crearea formularelor folosind HTML
Formularele induc un comportament dinamic, deoarece ele permit utilizatorilor să introducă
parametrii. Pentru analizarea acestor parametrii și transmiterea rezultatelor browser -elor, se
execută anumite aplicații de programare a server -elor, care decid cum va acționa server -ul ca
răspuns la datele primite. Mediul de programare de pe servere, prin intermediul cărora se
comunică cu programele de navigare, este interfața Common Gateway Interface (CGI). Lucrând
în med iul CGI, într -un anumit program (ASP, Perl, Java Script, PHP etc.), se poate înlocui o
pagină WEB sau o imagine cu un program care efectuează anumite calcule, care caută într -o
bază de date și apoi întoarce utilizatorului rezultatele sub formă de date WEB. Aceste programe
se mai numesc și scripturi CGI, cu sufixul “.cgi” și pot fi invizibile pentru vizitatorii de pagini
WEB (chiar este posibil să nu se știe că anumite pagini sunt rezultatul execuției unor scripturi).
Formularele WEB sunt asemănătoare cu for mularele altor aplicații (ca de exemplu, cele din
Word), au aceleași tipuri de câmpuri, dar au și unele caracteristici proprii foarte utile.
Formularele HTML permit utilizatorilor introducerea unor informații , transmiterea lor către
server și întoarcerea rezultatelor obținute prin execuția unor programe de criptare , inducând
astfel un comportament dinamic paginilor WEB.
Formularele sunt utilizate pentru transmiterea datelor către o aplicație client, server sau la
o adresa de e -mail.
În continuare se vor prezenta multitudinea de marcaje pentru a realiza formulare simple care
pot conține una sau mai multe căsuțe text, care pot introduce text pe post de keywords (pentru
motoarele de căutare) până la formulare complexe cu multe elemente c are oferă facilități utile
de transmiteri de date.
Elementul FORM
Pentru a insera într -o pagină WEB un formular se folosește elementul <FORM> cu
următoarea sintaxă:
<FORM atribute>…</FORM>
Elementul FORM are următoarele caracteristici:
În interiorul unei pagini WEB pot exista mai multe blocuri <FORM> …</FORM>
Blocurile <FORM>…</FORM> nu pot fi imbricate
Blocurile <FORM>…</FORM> pot să aibă un atribut name=“nume”, unde valoarea
nume este numele de identificare a formularului. Numele nu este transmis server -ului,
decât printr -o operație ascunsă, cum se va vedea mai departe
Unui formular nu i se asociază stiluri, o eventuală formatare a elementelor unui formular
se realizează cu elementele de formatare fizică (<B>, <I>, <U>, <S>, <FONT>) sau de
formatar e logică (<P>, <PRE>, <HR> etc.)
În interiorul unui bloc <FORM>…</FORM> elementele formularului se definesc cu
etichetele INPUT, TEXTAREA și SELECT, care vor fi descrise în secțiunile următoare
Fiecare element al unui formular poate avea un nume, care îl individualizează
Atributele elementului FORM
Deoarece elementul <FORM> este utilizat pe partea de client pentru citirea datelor
introduse de utilizator și pe partea server pentru scrierea rezultatelor din aplicațiile de criptare
CGI, atunci lui i se asociază anumite atribute pentru a evidenția destinatarul datelor din
formular, metoda utilizată în transmiterea datelor, metoda de codificare a datelor și fereastra
(dacă se dorește a se schimba cea implicită – self ) în care apar re zultatele.
Atributele elementului FORM sunt:
Action
Method
Enctype
Target
Atributul ACTION
Atributul action=”URL” definește destinatarul datelor din formular. În cazul în care acest
atribut lipsește , destinatarul este pagina WEB.
URL -ul poate fi:
adresa UR L a aplicației .cgi de destinație , care urmează să prelucreze datele, ca de
exemplu:
” http://www.itdgroup.com/scripts/test.asp ”
” http://www.altavista.com/cgi -bin/query ”
” http://www.yahoo.com/search ”
adresă de e -mail validă, pentru transmiterea datelor formularului, prin intermediul
protocolului mailto: ca de exemplu action = mailto: alfabeta@gmail.com”
Atributul METHOD
Atributul method=“metoda” definește metoda de utilizare și transmiterea datelor de la
programul de navigare la server.
Există două valor i posibile ale acestui atribut și anume: GET și POST.
method=“GET” – se utilizează dacă datele din formular se atașează la
adresa URL de destinație prin sintaxa nume=valoare. În bara de ADDRESS a
browser -ului apare adresa URL, urmată de perechi de date num e=valoare, separate
prin simbolul “&”. De exemplu, dacă avem intrarea în formular <INPUT type=text
name=“nume”> se va crea o căsuță de text și dacă în ea se tastează Popescu, atunci
în bara de adrese va apărea: http://www.itdgroups/scripts/test.asp?&nume=Popescu .
Metoda GET de transmitere de date este implicită, adică, dacă nu este prezent
atributul action în eticheta <FORM>, modul de transmitere a datelor este GET.
method=“POST” – datele din formular sunt transmise server -ului într -o tranzacție
separată, nu odată cu adresa URL. Din acest motiv în bara de adrese a browser -ului
apare adresa, fără elemente suplimentare la sfârșit , de tip nume=valoare. Folosind
această m etodă, datele sunt transmise la server nu toate odată, ci în flux. Din acest
motiv metoda post este indirectă în cazul în care trebuie transmise cantități mari de
informații .
Atributul Enctype
Acest atribut definește metoda de codificare a datelor înainte ca ele să fie transmise la
server. Valorile acestui atribut pot fi:
” aplication /x-www -form -urlencoded” care este și valoarea implicită a atributului și
este folosită cu metoda GET în general. Această valoare va fi detaliată în secțiunea
următoare (codific area și transmiterea datelor)
”text/plain” – utilizată cu valoarea “ mailto: adresa _mail” a atributului ACTION,
pentru trimiterea prin posta a datelor. Este asemănătoare cu valoarea de mai sus, cu
excepția că spațiile albe nu sunt înlocuite cu simbolul “+”
” multiform /form -data” – utilizată ca metoda POST pentru inserarea pe server
(transmiterea fișierelor sau imaginilor pe server).
Atributul TARGET
Acest atribut se folosește în cazul în care se dorește ca formularul cu rezultate să apară într –
o fereastră nouă a browser -ului. Despre valorile posibile ale atributului am vorbit când au fost
descrise cadrele și legăturile. Valoarea implicită este self, care are ca efect apariția rezultatelor
în aceeași fereastră cu a browser -lui.
Elementul INPUT
Toate câmpurile unui formular destinate introducerii datelor se specifică cu ajutorul
marcajului <INPUT atribute>. Există zece câmpuri într -un formular care se introduc cu
elementul INPUT și anume: text, submit, imag e, password, hidden, checkbox, reset, radio, file
și buton.
Atributele elementului <INPUT> diferă în funcție de tipul de intrare și pot fi:
TYPE=”tip_câmp” – indică tipul câmpului de intrare și este un atribut obligatoriu
al elementului <INPUT>
NAME=“nume” – este un identificator pentru câmpul de intrare. Este indicat a fi
utilizat
VALUE=“valoare” – stabilește valoarea elementului. Perechea nume=valoare se
folosește pentru transmiterea datelor
SIZE=“număr” – indică numărul de caractere afișate dintr -o căsuț ă de text
MAXLENGTH=“număr” – indică numărul maxim de caractere care pot fi introduse
într-o căsuță text. Dacă valoarea size este mai mică decât valoarea maxlength, atunci
apare o bară de derulare
DISABLED – indică inactivitatea unui câmp al formularului ( utilizatorul nu poate
selecta căsuța )
READONLY – nu permite modificarea conținutului unui câmp
CHECKED – indică faptul că un buton radio sau o căsuță de validare este selectată
implicit
În continuare se vor descrie cele zece valori enumerate mai sus ale atributului TYPE.
Tipul TEXT
Pentru a introduce un câmp de text cu ajutorul căruia se introduc parametrii într -o pagină
WEB se folosește atributul type al elementului <INPUT> cu valoarea “text”, astfel <INPUT
type=”text”>.
Tipul SUBMIT (Transmitere)
Am specificat, în secțiunea anterioară, faptul că atunci când un formular este completat,
datele sunt transmise de browser spre server. Pentru a executa această acțiune se utilizează
atributul type al elementului INPUT cu valoarea submit, astfel <INPUT typ e=”submit”>.
Utilizarea tipului submit (transmitere) permite inserarea în formular a unui buton care, atunci
când este apăsat browser -ul, codifică datele și trimite informațiile programului de criptare
specificat de atributul ACTION al etichetei <FORM>. At ributele elementului INPUT care merg
cu tipul buton de transmitere sunt:
name – identificatorul elementului
value – reprezintă textul care va apărea pe buton, în lipsă, pe buton va fi trecută
valoarea prestabilită: ”Submit query”. În cazul în care cele dou ă 119
atribute sunt prezente, se vor trimite date despre buton în perechea nume=valoare
disabled – dezactivează un buton de transmisie
Într-un formular pot exista mai multe butoane de transmisie SUBMIT. În acest caz
butoanele de transmisie se vor diferenți a prin folosirea atributului name și prin atributul value,
a cărei valoare va fi scrisă pe buton.
Datele care se transmit sunt în funcție de butonul de transmisie, astfel:
Dacă butonul nu are indicată valoarea, adică are valoarea implicită ”Submit query”,
atunci el transmite date din formular, dar nu și despre el
Dacă butonul este numit, adică există atributul value=“text”, atunci el transmite date
din formular, cât și despre el
Dacă butonul este dezactivat atunci el nu transmite nimic
Nu se transmit decât valorile elementelor din formular, nu și despre formular, adică
numele formularului nu apare în datele de transmisie
Butonul de IMAGINE
Pentru transmiterea datelor se poate folosi butonul de imagine, în loc de butonul de
transmisie text. Pe butonul imagine apare imaginea în loc de text. Pentru a crea un buton de
imagine se folosește atributul type al elementului <INPUT> cu valoarea image ( type=”image”).
Alte atribute ale elementului <INPUT>, care se asociază cu atributele type=image, sunt:
Src=“URL” – prezintă adresa URL a imaginii. Este un atribut obligatoriu pentru acest
tip
alt=“text” – introduce un text, dacă poza nu poate fi încărcată
border=“număr” – indică grosimea chenarului în pixeli. Dacă numărul=0, chenarul
imaginii lipsește
align – determină alinierea imaginii și poate avea valorile cunoscute: left, right, center
name – numele unui buton de imagine
Tipul PASSWORD
Tipul de intrare de tipul parolă este asemănător cu tipul text, cu aceleași atribute,
diferențele sunt:
atributul value este obligatoriu
datele introduse de utilizator sunt afișate prin caracterul ”*”
Pentru a insera în formular un câmp de tip parolă se folosește atribut ul type cu valoarea
password, astfel:
<INPUT type= “password”, name= “parolă”, value=“123456”>
Tipul HIDDEN (ascuns)
Tipul ascuns generează un element de formular, utilizând valoarea hidden a atributului
type. Acest tip permite transmiterea de informații fără ca utilizatorul să le poată vedea. Acest
element este folosit în cazul:
în care pagina este generată automat de un script CGI
pentru a adăuga un identificator formularului, deoarece nu există atribut al elementului
<FORM> care să transmită date despre el împreună cu celelalte date
Tipul CHECKBOX (casetă de validare)
Acest tip de intrare asigură o casetă de validare. Pentru a insera în formular o casetă de
validare se folosește atributul type cu valoarea checkbox (type =checkbox). Într -un formular
se pot introduce mai multe casete de validare, dar numai casetele de validare bifate sunt
transmise de către browser. Se poate ca mai multe casete de validare să aibă același nume.
Atributele elementului <INPUT> folosite de tipul checkbox, sunt: name, val ue și checked.
Atributul checked este utilizat în cazul în care dorim ca starea implicită a elementului casetă
de validare să fie starea selectată.
Tipul RESET
Acest tip de intrare permite utilizatorului să șteargă conținutul tuturor câmpurilor
formularulu i. Tipul de RESET se introduce în formular ca valoare a atributului type, astfel
<INPUT type=reset> și are ca efect inserarea unui buton (ca și tipul submit sau image).
Atributele asociate tipului reset sunt: name, value și disabled cu semnificațiile deja
cunoscute.
Tipul RADIO
Acest tip de intrare afișează un buton cu interblocare gen radio. Dacă mai multe astfel
de butoane au aceeași valoare a atributului name, ele sunt grupate automat astfel încât un
singur buton din grup să poată fi selectat. Butonul radio este asemănător cu butonul de
validare și are aceleași atribute. Pentru a insera un buton radio într -un formular se folosește
elementul <INPUT> al cărui atribut type are valoarea radio (type=radio). La un moment dat
numai un buton radio din cele din grup (atributul name trebuie să aibă aceeași valoare pentru
toate butoanele din grup) poate fi selectat. Denumirea de buton radio vine de la stilul de
afișare al acestor elemente de către browser (ca niște butoane radio)
Datele transmise de browser pentru respectivul grup sunt:
dacă se selectează un buton radio din grup valoarea efectivă care se transmite
serverului este valoarea atribut ului value și se transmite printr -o pereche
nume=valoare, unde nume și valoare sunt valorile atributelor name și value
dacă se selectează un buton radio și atributul value lipsește , atunci se transmite
valoarea implicită ON, astfel nume=ON, unde nume este valoarea atributului
name
dacă nu este selectat niciun buton radio dintr -un grup, atunci browser -ul nu
transmite date referitoare de grupul respectiv
De remarcat faptul că textul alăturat unui buton este irelevant pentru programul de
criptare de pe server.
Tipul FILE
Acest tip de intrare oferă posibilitatea utilizatorului să transmită un fișier programului
pe server. Pentru a insera un fișier într-un formular se folosește atributul type al elementului
<INPUT> cu valoarea file (type=”file”).
Formularul va afișa un câmp text pentru introducerea numelui fișierului și un buton
BROWSE pentru a selecta un fișier din calculator, în cazul în care nu se cunoaște calea
fișierului . Se pot transmite orice tip de fișiere .
Acest tip (file) este dificil de programat pe server, iar Internet Explorer nu permite
lucrul cu tipul file.
Se pot încărca mai multe fișiere cu ajutorul unui formular și pentru a le distinge se
folosește atributul name cu diferite valori pentru fiecare element INPUT. În cazul folosirii
acestui tip, a tributul elementului <FORM> trebuie să fie:
action=“URL” – url fiind adresa unui program de criptare de pe server
(“http://itdgroup.com/scripts/upload/asp”)
method= “POST” (fiind volum mare de date, acesta nu poate fi transmis prin
metoda GET odată cu adre sa URL)
enctype=”muliform/form -data”
Elementul TEXTAREA
Elementul Textarea este unul din cele trei elemente care pot fi scrise în interiorul
blocului <FORM>…</FORM> (INPUT, TEXTAREA și SELECT). În secțiunea precedentă a
fost detaliat elementul INPUT, cu cele zece valori posibile ale atributului său, TYPE.
În această secțiune se va detalia elementul <TEXTAREA>, care este cel mai simplu
dintre elementele unui formular. Acest element permite introducerea unei casete de text cu
linii multiple pentru introduc erea textelor mari. Pentru a introduce o astfel de casetă se
folosește blocul <TEXTAREA> conținut </TEXTAREA>. Atributele elementului
TEXTAREA sunt:
name – este numele câmpului care va fi transmis în perechi cu conținutul
casetei
rows – indică dimensiunea în linii a casetei de text în zona vizibilă. În cazul în
care textul depășește numărul de linii indicat ca valoare a acestui atribut, apare
o bară de defilare pe verticală
cols – indică dimensiunea în coloane (adică caractere) a câmpului de text are
rezult at. În cazul în care un rând depășește această dimensiune, apare o bară de
defilare pe orizontală
readonly – conținutul elementului nu poate fi schimbat de utilizator
wrap – tratează întreruperile de rând CR/LF și poate avea valorile:
o soft (valoare implici tă) – textul se va deplasa automat la rând nou când
ajunge la marginea dreaptă a casetei. În acest caz nu apare bara de
defilare orizontală și se transmit numai caracterele CR/LF introduse de
utilizator
o off – caracterele CR/LF sunt introduse de utilizator. În acest caz apare
și bara de defilare orizontală
o hard – textul trece automat la rând nou, dar sunt transmise și caracterele
CR/LF inserate automat
Elementul SELECT
Elementul SELECT ne oferă posibilitatea de a introduce o listă de articole, din care
pot fi selectate unul sau mai multe articole.
La un moment dat dintr -o listă poate fi vizibil:
un articol, lista va fi afișată ca un meniu pop -up și din listă nu se poate selecta decât un
singur articol
mai multe articole și lista va fi afișată ca o listă derulantă, caz în care pot fi selectate
mai multe articole (utilizând atributele MULTIPLE și SIZE). Pentru a selecta mai
multe elemente se folosește tehnica cunoscută:
o dacă articolele sunt într -un interval se tine apăsată tasta SHIFT și clic pe
primul și ultimul element din interval
o dacă articolele sunt dislocate se apasă tasta CTRL și clic pe fiecare element
(articol) din listă
O listă este inserată într -un formular cu ajutorul marcajului pereche
SELECT>…</SELECT>, iar elementele listei se introduc în interiorul acestui bloc cu
marcajele <OPTION atribute>, câte unul pentru fiecare element din listă. Într -un formular pot
exista mai multe liste (mai multe blocuri <SELECT>…</SELECT>).
Atributele elementului SELECT pot fi:
name – are ca valoar e numele listei care va fi trimis în pereche cu valoarea atributului
din listă selectat, nume=value
size – indică numărul articolelor din listă care vor fi afișate o dată
multiple – oferă posibilitatea de a alege mai multe elemente din listă, dacă size are
valoarea mai mare decât 1
Atributele elementului OPTION pot fi:
selected – dacă un element al listei este dorit ca prestabilit, îl selectează
value – valoarea acestui atribut este trimisă împreună cu valoarea atributului name al
elementului SELECT
II. Limbaj ul PHP
1. Noțiuni generale
PHP (Hypertext Preprocessor) este un limbaj de scripting de uz general, utilizat în prezent,
potrivit pentru dezvoltarea aplicațiilor Web și care poate fi integrat în paginile HTML.
Limbajul PHP a apărut în anul 1994, când Rasmus Lerdorf a creat un utilitar CGI, pentru a
număra vizitatorii site -ului său.
Sintaxa sa este asemănătoare cu a limbajelor de programare C, Java sau Perl fiind ușor de
învățat. Scopul principal al său este de a permite programatorilor web să genereze rapid pagini
web cu un comportament dinamic.
Limbajul PHP diferă de limbajul de scripting JavaScript prin faptul că este rulat pe partea
de server, generând HTML care este apoi trimis către client. Clientul va primi rezultatele rulării
acelui script, fără a pute a cunoaște codul sursă inițial. Având în vedere rularea pe partea de
server, limbajul PHP permite lucruri similare cu aplicațiile de tip CGI cum ar fi realizarea de
formulare de colectare de date, generarea dinamică a conținutului de pagini web, trimiterea sau
analiza obiectelor de tip „cookies”.
În cadrul utilizării PHP nu sunteți limitați doar la afișarea HTML ci există posibilitatea de
a afișa (ca răspuns al rulării scriptului PHP) imagini, fișiere PDF sau chiar animații Flash
generate în timp real. O al tă facilitate foarte importantă a limbajului PHP este posibilitatea de
interconectare cu un server de baze de date, utilizând conținutul preluat în generarea paginii
web trimisă către client (acest aspect va fi detaliat în unitatea de învățare următoare). Pe lângă
posibilitatea de generare de pagini și obiecte transmise prin intermediul protocolului HTTP de
către serverul web, limbajul PHP permite interconectarea și cu alte servicii de rețea (LDAP,
IMAP, SNMP, NNTP, POP3, SMTP) prin intermediul librăriilor proprii specializate.
Caracteristicile principale ale limbajului sunt:
este ușor de utilizat și învățat;
are funcționalități complexe;
este ușor de extins, pentru că dispune de diverse module și biblioteci;
dispune de interfețe pentru un număr mare de sist eme de gestiune al bazelor de date;
2. Instalare PHP
Pentru a putea vizualiza paginile web cu conținut PHP trebuie să dispuneți de un server
web u extensia PHP instalată. PHP poate fi utilizat pe toate sistemele de operare majore
(Linux, Unix, MacOS sau Mic rosoft Windows) fiind suportat de majoritatea serverelor web
(apache, Microsoft IIS, lighthttpd sau nginx). Instalarea în cadrul serverului web se poate face
ca modul sau ca procesor CGI.
La fel ca și în cazul fișierelor HTML editarea fișierelor PHP se poa te cu orice editor de
text (Notepad sau Notepad++) sau cu un editor specializat (phpDesigner, PHP Editor, Zend
Studio). Salvarea programelor PHP trebuie făcută în fișiere cu extensia .php . Pentru a putea
evalua efectul rulării unei pagini web ce include s cripturi php este necesară instalarea unui
server web cu extensie php. Există posibilitatea instalării extensiei php sub Microsoft IIS sau
putem utiliza o suită integrată ce cuprinde serverul web apache, extensia php și serverul de
baze de date MySQL (de e xemplu WampServer – http://www.wampserver.com).
3. Sintaxa limbajului
Sintaxa limbajului este formată din totalitatea regulilor de scriere a programelor, pentru ca
acestea să fie acceptate de către analizatorul sintactic. Regulile se referă la vocabular,
simboluri, instrucțiuni și expresii folosite dar și la modalități utilizate la definirea claselor și
funcțiilor.
Vocabularul limbajului PHP este format din: caractere, identificatoriși sepa ratori.
Caracterele cuprind: setul de caractere al limbajului, cifrele sistemului de numerație binar și
caractere speciale. Identificatorii reprezintă modalități de denumire a datelor (cinstante și
variabile). Separatorii delimitează identificatorii între ei și sunt: spațiul, caracterul ”;”, și
caracterul ”,”;
Limbajul PHP este format practic din expresii. Expresia reprezintă orice combinație de
simboluri ce au o anumită valoare . Expresiile de bazăîn PHP sunt constantele și variabilele.
Instrucțiunile, în P HP, sunt expresii urmate de caracterul ”;”.
În PHP, instrucțiunile sunt redactate într -un fișier cu extensia .php și sunt delimitate de
marcajele <?php și ?>.
Exemplu:
<?php
echo ” Acesta este primul meu program PHP”;
?>
Limbajul PHP permite inserarea în codul său, de comentarii ce vor fi ignorate de
procesor și nu sunt incluse în rezultatul din browser. Comentariile pot fi delimitate de
caracterele /* și */.
4. Tipuri de date
Ca toate limbajele de programare, în PHP sunt utilizate mai multe tipuri de date pentru a
stoca datele. Limbajul PHP permite utilizarea a 8 tipuri de date, 4 scalare(logic, șir de
caractere, întreg și double), 2 compuse(tablou și obiect) și 2 speciale(reso urce și null).
Spre deosebire de alte limbaje de programare, PHP utilizează doar 2 tipuri numerice:
intreg și dublu.
Tipul logic
Tipul logic(boolean) are două valori: true și false. Ele se pot utiliza în structurile de
control(cum ar fi if) pentru specifi carea valorii de adevăr a unei expresii.
Tipul șir de caractere
Acest tip de date permite stocarea unei secvențe de caractere. Acest șir trebuie inclus între
ghilimele sau apostrofuri. Dacă sunt utilizare ghilimele, variabilele (în cazul în care exista în
șir) vor fi evaluate și se va afișa valoarea lor, iar dacă sunt utilizate apostro furi, șirul va fi
tratat de regulă literal.
Tipul întreg
Permite memorarea numerelor întregi(negative și pozitive). Numerele întregi pot fi
specificate în 3 sisteme de numerație: octal, zecimal și hexazecimal. Numerele întregi în PHP
pot fi specificate, de cele mai multe ori între limitele minime -(231-1) și maxime 231-1.
Tipul double
Acest tip se referă la numere în virgulă mobilă. Ele pot fi specificate folosind notația
științifică, adică prin adăugarea literei e urmată de un număr întreg ce reprezintă pu terea
numărului 10. Ex: 2e -2=2*10-2.
Tipul resursă(resource)
Este un tip special de date, reprezentat de rezultatele întoarse de unele funcții definite de
câteva extensii PHP.
Variabilele ce au acest tip pot fi tranmise unor funcții cu scopul prelucrării rezultatelor
asociate acestora.
5. Variabile. Constante
5.1.Variablele
Variabilele reprezintă principala modalitate de stocare temporară a datelor în PHP.
Acestea sunt date ce își modifică valoarea pe parcursul execuției unui script. Pentru a utiliza
în PHP varia bile, trebuie să ținem seama de anumite reguli cum ar fi:
Identificatorul variabilei este precedat intotdeauna de semnul ”$”;
Numele variabilei începe întotdeauna cu o literă sau cu caracterul ”_”, pot conține
caractere alfanumerice și liniuțe de sublinier e și sunt case sensitive;
Nu este obligatorie declararea lor prealabilă, este suficientă atribuirea direct a unei
valori;
Tipul variabilei este tipul valorii atribuite;
Limbajul PHP nu permite utilizarea variabilelor globale, cum permit alte limbaje de
programare. Există un număr de variabile tabou predefinite, ce poartă denumirea de tablouri
superglobale.
5.2.Constantele
Constantele sunt identificatori care pe parcursul execuției scriptului nu ăși modifică
valoarea. În definirea și utilizarea constantelor tre buie respectate următoarele reguli:
Identificatorul constantei nu este precedat de simbolul ”$”
Numele constantei este alcătuit la fel ca și cel al variabilei și este de asemenea case
sensitive;
După inițializare, valoarea unei constante nu poate fi modificată pe parcursul
execuției unui script;
Constantele pot fi utilizate din orice punct al scriptului în care au fost definite;
Definirea constantelor se realizează cu ajutorul funcției define(), care are două
argumente: primul este reprezentat de num ele constantei, iar al doilea este valoarea
constantei. Se poate defini și un al treilea argument ce poate avea valoarea true sau false.
Daca este ”true”, atunci constanta înregistrată poate fi case insensitive.
6. Operatori
În limbajul PHP sunt utilizate ur mătoarele tipuri de operatori: unari, binari și ternari.
Operațiile binare se pot realiza numai dacă cei doi operanzi au același tip de date. Dacă
operanzii au tipuri diferite de date se va realiza conversia unui operand la tipul celuilalt.
6.1.Operatorii unari
Operatorii unari ce pot fi utilizați în PHP sunt:
operatorul negație logică(!);
operatorul de negație pe biți( );
operatori pentru conversia de tip(cast);
operatori de incrementare/decrementare: postincrementare($i++),
preincrementare(++$i), postdecr ementare($i –), predecrementare( –$i);
6.2.Operatorii binari
Operatorii binari ce pot fi utilizați în PHP sunt:
operatori aritmetici(+, -, *, /, %) ;
operatori dee concatenare (.);
operatori de atribuire(=) și operatorii de atribuire compuși dintr -un operator și
semnul egal;
operatori de comparație(==, !=, >,<, <=, >=, !==, ===) ;
operatori logici(&&, and, ||, or, xor);
operatori de biți(& pe biți, | pe biți și ^ pe biți).
6.3.Operatorul ternar
Limbajul PHP suportă un singur operator ternar, și anume ”?:”. El este u n operator
”decizional”. Ex: $var=exp1?exp2:exp3. Se evaluează expresia exp1. Dacă este adevărată,
atunci variabila va lua valoarea exp2, iar dacă este falsă, va lua valoarea exp3.
7. Instrucțiuni
Bohm și Jacopini, u demonstrat, în anul 1966 că orice algoritm poate fi definit utilizând
doar 3 structuri de control: scvențială, alternativă și repetitivă.
Structurile de control în limbajul PHP sunt reprezentate de instrucțiuni de bază care permit
efectuare operațiilor elementare la nivel de cod: instrucțiuni deci zionale (if – elseif – else,
switch), instrucțiuni repetitive (while, for, break, continue) sau instrucțiuni de includere
(include, require). Fără aceste instrucțiuni de bază nu am putea construi programe în limbajul
PHP.
În limbajul PHP structurile de co ntrol sunt implementate ca instrucțiuni condiționale și
instrucțiuni repetitive.
7.1.Instrucțiunile condiționale
În limbajul PHP, structurile condiționale sunt implementate prin instrucțiunea if(structura
alternativă) și switch(structura selectivă).
Instrucțiunea if
Este cea mai utilizată instrucțiune condițională. Sintaxa instrucțiunii if este următoarea:
if(expresie)
{
instrucțiuni;
}
Este evaluată expresia. Dacă este adevărată se execută instrucțiunile. În cazul în care
expresia este falsă și este necesară execuția altor instrucțiuni atunci se va folosi instrucțiunea
if..else, astfel:
if(expresie)
{
instrucțiuni1;
}
else
{
instrucțiuni2;
}
O altă modalitate de a utiliza aceasta instrucțiune mai este și următoarea sintaxă, pentru care
nu mai sunt necesare acoladele:
if(expresie):
instrucțiuni1
else:
instrucțiuni2
endif;
Instrucțiunea switch
Această instrucțiune are următoarea sintaxă:
switch(expresie)
{
case exp1:
instr1
case exp2:
instr2
…..
default:
inst
}
Este evaluată expresia și se va compara cu exp1, exp2… . Dacă se găsește o potrivire vor fi
executate instrucțiunile corespunzătoare ignorând celelalte instrucțiuni case rămase. Daca nu se
găsește nicio potrivire se vor executa instrucțiunile de la default.
7.2.Instrucțiu ni repetitive
În PHP, structurile repetitive care sunt implementate sunt: while, do..while și for.
Instrucțiunea while
while(expresie)
{
secvență de instrucțiuni
}
Execută un set de instrucțiuni atât timp cât expresia este evaluată la valoarea TRUE.
Evaluarea valorii de adevăr a expresiei se face la începutul fiecărei bucle.
O altă modalitate de a scrie instrucțiunea while este:
while(expresie): secvență de instrucțiuni
endwhile;
Instrucțiunea do…while
do
secvență de instru cțiuni
while(expresie);
Este asemănătoare cu while, doar că verificarea valorii de adevăr a condiției se face după
execuția grupului de instrucțiuni. Utilizarea instrucțiunii do..while nu este absolut necesară, dar
ea permite obținerea unei flexibilități sporite în scrierea scriptului.
Instrucțiunea for
Este o structură repetitivă cu număr cunoscut de pași.
for(expresie1;expresie2;expresia3)
{
secvență de instrucțiuni
}
expresie1 – este expresia de inițializare a variabilei de ciclare și este executată o singură
dată;
expresie2 – este expresia de test și în funcție de aceasta de execută secvența de
instrucțiuni
expresie3 – este expresia de incrementare și se folosește pentru incrementarea variabilei
de intrare
Instrucțiunea f oreach
Este folosită pentru parcurgerea tablourilor. La fiecare iterație , valoarea elementului curent
al tabloului este atribuită unei variabile, iar pointerul intern al tabloului este incrementat
automat cu o unitate. La următoarea iterație va indica următorul el ement al tabelului. În final
variabila care reține valorile tabloului va stoca ultimul element al tabloului. Reapelată această
instrucțiune pointerul intern se va poziționa pe primul element al tabloului. Pentru această
instrucțiune nu se poate folosi oper atorul @ pentru a elimina mesajele de eroare.
foreach($tablou as $valoare)
{
secvență de instrucțiuni
}
Dacă tabloul este matrice atunci vor exista două instrucțiuni foreach imbricate.
foreach($tablou as $valoare)
foreach($valoare as $valoare1)
{
secvență de instrucțiuni
}
Parcurgerea tabloului bidimensional se face astfel: variabila $valoare va prelua, pe rând,
câte o linie a matricei, iar $valoare1 va prelua câte un element al liniei curente.
O altă formă a instrucțiunii foreach este:
foreach($tablou as $cheie=>$valoare)
{
secvență de instrucțiuni
}
Modul de execuție a acestei instrucțiuni este asemănător, doar că s -a introdus o nouă
variabilă $cheie care va prelua valoarea cheii tabloului.
Alte instrucțiuni utilizate în interiorul unei structuri repetitive:
Break – este folosită pentru întreruperea execuției unei instrucțiuni repetitive.
Instrucțiunile care se află după break nu vor mai fi executate.
Continue – este folosită în instrucțiunil e de ciclare pentru a omite restul iterației curente
și pentru a continua execuția instrucțiunii iterative.
8. Funcții in PHP
O funcție reprezintă un grup de instrucțiuni care realizează o anumită operație (îndeplinește
o sarcină) și care poate fi repetată. Funcțiile pot primi, din programul apelant, parametrii, dar
poate returna programului apelant un rezultat.
8.1.Funcții definite de utilizator
Definirea unei funcții de către utilizator se face astfel:
function nume_funcție ($argument1,$argument2,…,$argumentn)
{
corpul_funcției
}
În limbajul PHP, numele funcțiilor nu sunt case -sensitive. În definirea unei funcții sunt
incluse următoarele elemente:
cuvântul cheie – function
numele funcției
lista de argumente sau de parametrii – poate fi și vidă. Transmiterea valorilor
parametrilor se poate face prin valoare sau prin referință .
corpul funcției – este format din unul sau mai multe instrucțiuni , cuprinse între acolade
dacă se dorește ca funcția să returneze o val oare, se va folosi instrucțiunea return .
O funcție nu poate returna mai multe valori, dar poate returna și un tablou.
<?php
function arie($lungime, $latime)
{
return $lungime * $latime;
}
$rezultat=arie(5,3);
echo "Aria este:$rezultat";
?>
Funcțiile pot avea și argumente prestabilite și in cazul în care parametrul actual lipseș te,
atunci se va considera că are valoarea implicită.
<?php
function comanda ($s=" prajitura ")
{
return "Ati comandat ".$s.".";
}
echo comanda();
echo "<br>";
echo comanda (" inghetata ");
?>
Pentru oprirea prelucrării unui script se va folosi funcția exit().
8.2.Funcții de bibliotecă (predefinite)
8.2.1 Funcții pentru dată și timp
checkdate (int luna, int data, int an) – validează o dată calendaristică (lună,zi,an).
Funcția va returna TRUE dacă data este validă și FALSE în caz contrar.
Exemplu : checkdate(„1,30,2009”); – va verifica dacă este 30 ianuarie 2009
date(„format”) – returnează un șir de caractere care reprezintă data și ora curentă,
formatul fiind furnizat prin parametrul format .
Format Efect
a am sau pm
A AM sau PM
d Ziua lunii de forma 01 până la 31
F Luna, sub formă de caractere (March)
h Ora – format pe 12 ore (01 -12)
H Ora – format pe 24 ore (00 -23)
i Minute, de la 00 la 59
j Ziua din lună, adică de la 1 la 31
l Ziua săptămânii
m Luna, adică de la 1 la 12
s secunde
w ziua săptămânii format întreg, unde 0 reprezintă Duminică până la 6 reprezintă
Sâmbătă
y anul cu 4 cifre
Y anul cu 2 cifre
z ziua din an, adică de la 0 la 365
Exemplu : echo date(„1,j F, Y”); – va afișa Monday, 4 May, 2009
getdate ([int marca_timp]) – întoarce un tablou care conține informații legate de dată
și oră în funcție de marca timp . Tabloul are cheie și valoare.
Cheie Valoare
„seconds” secunde
„minutes” minute
„hours” ore
„mday” ziua din lună sub formă de număr
„wday” Ziua din săptămână sub formă de număr
„mon” Luna sub formă de număr
„year” anul
„yday” Ziua din an, sub formă de număr
„weekday” Ziua, (Friday)
„month” Luna, (May)
Exemplu :
<?php
$data=getdate(); Va prelua data curentă
echo $data[’mday’].”.”.$data[’month’].”.”.$data[ ’year’] Va afișa data curenta
?>
gettimeofday (void) – întoarce un tablou care conține ora locală, exprimată fiind în
secunde și microsecunde
Cheie Valoare
„sec” secunde
„usec” microsecunde
„minuteswest” Minute vest față de Greenwich
8.2.2. Funcții matematice
abs(numar) – returnează valoarea absolută a argumentului (modul).
Float ceil(float numar) – rotunjește argumentul la cel mai apropiat număr întreg mai
mare.
Float floor(float numar) – rotunjește argumentul la cel mai apropiat număr întreg
mai mic.
Exemplu : floor(7.9) – returnează 7 și floor( -7.3.) – va returna -8.
max/min(argumente ) – afișează cea mai mare/mică valoare numerică a
argumentelor. Dacă argumentul este tablou va afișa valoarea cea mai mare din
tablou.
round(nr,zecimale) – rotunjește numărul la câteva zecimale.
rand([min, max]) – generează un număr aleator
8.2.3. Funcții pe șiruri de caractere
explode – împarte un șir de caractere în subșiruri
ltrim – șterge spațiile din faț a șirului de caractere
rtrim – șterge spațiile de la sfârșitul șirului de caractere
str_ireplace – înlocuiește un șir de caractere cu un alt șir de caractere, făcând
diferență între litere mari și litere mici
str_pad – concatenează un șir de caractere cu un alt șir de caractere
str_repeat – repetă un șir de caractere
str_replace – înlocuiește toate aparițiile șirului de caractere căutat cu șirul de
înlocuire
strcasecmp – compară două șiruri fără a face distincție între litere mari și mici și va
întoarce >0 dacă prim ul șir este mai mare decât al doilea șir, <0 dacă primul este
mai mic decât al doilea și 0 dacă sunt egale
strcmp – Compara doua șiruri de caractere făcând diferență între litere mari și litere
mici
strip_tags – Elimină etichetele HTML și PHP dintr -un șir de caractere
stripos – Găsește poziția primei apariții a unui sir de caractere intr -un alt sir, fără sa
facă diferența intre literele mici si cele mari
strlen – Obține lungimea unui sir de caractere
strstr – Găsești prima apariție a unui sir de caractere
strrev – Inversează un sir de caractere
strtolower – Transforma un sir de caractere in litere mici
strtoupper – Transforma un sir de caractere in litere mari
substr_compare – Compara doua șiruri de caractere ( opțional fără sa facă diferența
intre literele mici si cele mari) începând de la o poziție specificata
substr_count – Numără aparițiile unui subșir de caractere
substr_replace – Înlocuiește un sub -sir într-o porțiune a unui sir de caractere
substr – Returnează o parte a șirului
trim – Elimina spatiile albe atât de la începutul cat si sfârșitul unui sir de caractere
9. Tipuri de date compuse
9.1.Tipul tablou
Tipul tablou este reprezentat de colecții de date indexate (elemente), ce pot fi utilizate
împreună. Este un tip de date foarte des întâlnit în PHP și este foarte potrivit pentru a stoca
date în scopul manipulării lor.
Un element al unui tablou este indicat precizând numele acestuia și indexul elementului.
Indexul poate fi număr întreg sau șir de caractere, caz în care trebuie inc lus între ghilimele
sau apostrofuri.
9.2.Tipul obiect
10. Șiruri de caractere
11. Sesiuni
Sesiunea permite stocarea de informații in cadrul unei variabile pentru a fi utilizata in cadrul
mai multor pagini. Spre deosebire de cookies, sesiunile nu păstrează valorile stocate pe
calculatorul utilizatorului si se păstrează pana la închiderea browser -ului , sau pana când
utilizatorul distruge in mod explicit sesiunea curenta.
11.1. Crearea unei sesiuni
Pentru a putea lucra cu variabile sesiune trebuie sa se deschidă pentru înc eput sesiunea
folosind funcția session_start(), care trebuie introduse in antetul documentului web. In
momentul in care s -a deschis sesiunea, se va crea un identificator unic de sesiune (SID).Acest
SID este înglobat într-un cookie cu numele PHPSESSID si tr imis apoi către browserul
utilizatorului. Daca browserul nu suporta cookie -uri sau acestea sunt dezactivate, atunci acest
SID este adăugat la adresa URL. In același timp se creează pe server un fișier cu numele SID,
de exemplu 350401be75bbb0fafd3d912a1a1d5 e54. Atunci când sesiune este deschisa in cadrul
unei alte pagini, atunci aceasta verifica calculatorul de cheia produsa in momentul in care s -a
creat sesiunea. Daca găsește aceasta cheie, se va accesa sesiunea, altfel va porni o alta sesiune.
Setarea vari abilelor in sesiune se face cu ajutorul variabilei superglobale
$_SESSION[’nume_variabila’].
Pentru a accesa variabila sesiune in cadrul unei noi pagini, aceasta va începe in antet cu funcția
session_start() si apoi se va accesa informația din pagina anter ioara.
Ceea ce trebuie reținut este faptul ca variabila nu se transmite de la o pagina la alta, ci
informațiile despre aceasta variabila sunt reținute in cadrul sesiunii.
11.2. Manipularea variabilelor sesiune
Pentru a afla identificatorul sesiunii curente se va folosi functia session_id(), care va oferi
ca răspuns valoarea SID -ului.
Funcția session_id() accepta si un singur parametru si astfel se stabilește un anumit SID
pentru sesiunea curenta. Daca se dorește stabilirea unui anumit SID se va apela mai întâi
functia session_id() înainte de a apela functia session_start().
Criptarea unui sir de caractere se face cu ajutorul funcției md5() si returnează un sir de 32
de caractere hexazecimale.
11.3. Distrugerea unei sesiuni
Distrugerea unei sesiuni se face cu ajutorul funcției session_destroy() care va șterge toate
variabilele sesiune si sesiunea in sine.
Daca se dorește ștergerea unei singure variabile din sesiune se va folosi funcția
unset(nume_variabila_sesiune).
Daca se dorește ștergere tuturor variabilelor din sesiune, dar nu sesiunea in sine, se va
folosi funcția session_unset().
Funcția session_regenerate_id() regenerează sesiunea, prevenind astfel atacul.
Avantajele oferite de sesiuni sunt:
Pot fi folosite chiar daca browserul utilizatorului nu suporta cookie -uri sau daca
acestea sunt dezactivate.
Permit stocarea unui volum mare de informații , spre deosebire de cookie -uri care sunt
limitate in aceasta privință .
Sunt mai sigure in raport cu c ookie -urile deoarece informațiile nu sunt transmise in
mod repetat intre client si server.
11.4. Lucrul cu cookies
Cookies reprezintă porțiuni de informații (stocate sub forma de fișiere de mici dimensiuni)
ce se afla pe calculatorul utilizatorului si care sunt create si folosite de către browser in
comunicarea cu serverul web. De obicei cookie -urile sunt folosite pentru a identifica utilizatorii
sau a păstra urma vizitelor pe un site.
Cookie-urile pot fi șterse cu ușurință de către utilizator, sau pot fi blocate de către browser, deci
folosirea lor trebuie făcută cu grija si doar in cazuri de necesitate. Un cookie poate conține o
cantitate limitata de informație , iar durata de viață poate fi limitata (la un anumit număr de zile,
la închiderea sesiunii de lucru, etc) sau nelimitata (pana la ștergerea lor).
PHP dispune de 2 funcții prin care se pot crea cookie -uri: setcookie si setrawcookie. Cookie –
urile create pe calculatorul utilizatorulu i pentru un site sunt transmise de către browser înapoi
la server si sunt disponibile in variabila globala $_COOKIE.
11.4.1. Crearea variabilei Cookie
Cookie -urile trebuie sa fie transmise înaintea oricărei alte informații .
Pentru a crea o variabila cookie, se folosește funcția setcookie(), care are următoarea
forma: setcookie(numeCookie, valoare, expirare) .
Argumentul 'numeCookie' specifica numele variabilei cookie, iar argumentul 'valoare' specifica
valoarea variabilei. Argumentul 'expirare' indica momentul expirării variabilei cookie; după ora
specificata, variabila cookie nu mai este accesibila.
În general, este convenabil sa se specifice momentul expirării folosind funcția time(),
care returnează intervalul de timp (exprimat în secunde) scurs de la 1 ianuari e 1970. Puteți
adăuga o valoare de tip decalaj (offset), care specifica intervalul de timp pe durata căruia
variabila cookie trebuie sa fie accesibila.
De exemplu, sa luam în considerare următoarea instrucțiune :
setcookie("fruct”, "banana”, time()+3600);
Aceasta instrucțiune creează o variabila cookie denumita 'fruct', care are valoarea
'banana'. Variabila cookie va fi disponibila timp de o ora (3600 secunde) de la crearea sa.
Pentru a citi cooki -urile puteți utiliza variabila PHP de tip tablou $_COOKIE, aceasta
conține numele si valoarea fiecărei variabile cookie curenta.
11.4.2. Ștergerea unei variabile Cookie
Ștergerea variabilei de tip cookie se face apelând functia setcookie() pasând u-i doar
argumentul corespunzător numelui cookie sau se da o perioada anterioara de expirare.
12. Interacțiunea cu bazele de date utilizând PHP
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 1. Scurt istoric al internetului Începuturile Internetului încep în anul 1968, când guvernul S.U.A. intenționa să interconecteze universitățile,… [627929] (ID: 627929)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.