– 1 -Riscuri naturale (Cultura riscului) [600511]

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 1 -Riscuri naturale (Cultura riscului)
Prof. dr. Iuliana ARMA Ș∗∗∗∗
Acest material acoper ă urm ătoarea tematic ă în preg ătirea examenului∗∗∗∗∗∗∗∗:
1. Terminologie: hazard, risc, dezastru, vulnerabilitate
2. Istoric pe plan mondial și în România
3. Reac ția comunitar ă la risc pe plan mondial
4. Analiza riscului 5. Managementul riscului natural: Dimensiunea social ă a riscului
5.1. Percep ția riscurilor, atitudine, adaptare
5.2. Mitologia dezastrelor 5.3. Ciclul de via ță al unui dezastru
⇒ Fenomenele geografice de risc sunt în țelese ca evenimentele naturale extreme (induse sau nu
antropic) care dep ășesc capacitatea imediat ă de contracarare și adaptare a societ ății umane.
Prin defini ție, riscul natural nu poate fi în țeles în afara rela ționării omului cu anumite
evenimente pe care nu le poate controla, implicând, totodat ă, ini țiativa și libertatea de
decizie a fiin ței umane (White, 1974).
⇒ Disciplina riscului natural este definit ă ca studiu al interac țiunii dintre om și mediu,
guvernat ă, pe de o parte de legit ățile naturale, iar pe de alt ă parte de capacitatea continu ă a
sociosferei de a se adapta la modific ări de mediu (White, 1974).
/square6 asimilarea nivelului actual de cunoa ștere în domeniu;
/square6 înțelegerea cauzalit ății riscului natural din perspectiva pozi ției și rolului sociosferei în contextul
mediului geografic.

∗Acest material este conceput în vederea preg ătirii examenului; orice reproducere se va face doar cu acordul autoarei
∗∗ Pentru o mai bun ă înțelegere a materialului, consulta ți – în paralel – și suportul ppt.de prezentare a cursului Obiective generale :Puncte de plecare în abordarea tematic ă:

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 2 -Clasificarea riscurilor; Terminologie: hazard, risc, dezastru,
vulnerabilitate∗∗∗∗
Procesele și fenomenele naturale, de și legice, î și men țin caracterul aleator. Cu toate c ă apar ca o
necesitate în evolu ția sistemului, ele se manifest ă ca întâmplare , intrând, din acest punct de vedere,
în sfera hazardului, a neprev ăzutului. Cu toate acestea, termenul de hazard din literatura american ă
desemneaz ă doar fenomene naturale excep ționale, cu un mare poten țial de risc. În acest sens,
termenul de hazard din limba englez ă a fost folosit, mult timp, ca termen echivalent pentru cel de
risc din literatura francez ă.
Hazardul natural (etimologic din arab ă, az-zahar , joc de noroc) are în geo științe o conota ție
strict negativ ă, presupunând posibilitatea apari ției/producerii unui eveniment poten țial devastator
într-o anumit ă perioad ăși pe un anumit areal (White, 1974; Varnes et al., 1984; Einstein 1988,
1997; Starosolszky și Melder, 1989; Z ăvoianu, Dragomirescu, 1994; Horlick-Jones et al., 1995;
Murck et al., 1997; Dikau și Jäger, 1996; Grecu, 1997, Plate, 2002 etc.). Scheidegger define ște
hazardul ca fiind probabilitatea de schimbare rapid ă a unei st ări sau condi ții stabile într-un sistem
(1994).
Întotdeauna hazardul reprezint ăo amenin țare și nu evenimentul în sine .
În orice ipostaz ă, hazardul con ține un anumit grad de periculozitate, implicând, de cele mai
multe ori, evenimente extreme. El mai poate include îns ăși condi ții latente, care pot reprezenta
pericole viitoare. Hazardul natural se poate ma nifesta sub forma unor evenimente singulare,
combinate sau întrep ătrunse secven țial în cauze și efecte.
Orice hazard poate fi caracterizat printr-o anumit ălocalizare geografic ă, intensitate sau
magnitudine , frecven țăși probabilitate de manifestare. El are un trend dinamic (este legat de o
magnitudine particular ăși o perioad ă de revenire specific ă), așa încât se cuantific ă prin rela ția
magnitudine-frecven ță, pe baza arhivelor istorice sau a model ărilor probabilistice. Orice sistem
teritorial se define ște printr-o amprent ă a hazardului con ținut.
Hazardul geomorfologic este definit de Gares (Gares et al., 1994) ca fiind o amenin țare sau o
succesiune de amenin țări pentru comunitatea uman ă, rezultate din tr ăsăturile de instabilitate ale
suprafe ței terestre , chiar și în condi țiile în care cauzele acestei instabilita ți sunt de alt ă natur ă
(endogen ă: cutremure; exogen ă: marin ă, climatic ă, antropic ă etc.).
În în țelesul terminologic actual, hazardul cap ătă valen ță de risc numai din perspectiva lez ării
poten țiale a intereselor unei comunit ăți umane, expus ăși vulnerabil ă la un anumit eveniment
natural . Dac ă manifestarea fenomenului natural se men ține în limitele a șa-numitei toleran țe,
vorbim de resurs ăși nu de hazard. Limitele de toleran ță variaz ă în func ție de condi țiile socio-
economice și naturale ale fiec ărei comunit ăți umane în parte.

∗material preluat din cursul: Arma ș I. (2006), Risc și vulnerabilitate. Metode de evaluare în geomorfologie ,
Ed. Univ. din Bucure ști (200 p., 54 fig., 12 anexe). ISBN 973-725-545-3Cursul 1 si 2.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 3 -Scenariul înc ălzirii climatice are efecte întârziate la nivelul de r ăspuns al suprafe ței topografice,
cu iner ție și rezisten ță mare la schimbare, dar cu reorganiz ări pe termen lung și foarte lung, cu un
poten țial de pericol mare pentru comunit ățile umane.
Riscul natural este o func ție a probabilit ății apari ției unei pagube și a consecin țelor probabile,
ca urmare a unui anumit eveniment, fiind în țeles ca m ăsură a mărimii unei “amenin țări”
naturale (Buwal, 1991). Cu alte cuvinte, riscul este dat de nivelul a șteptat al pierderilor în cazul
producerii evenimentului natural a șteptat (IDNDR, 1992). Riscul este în func ție de hazard și
vulnerabilitatea elementelor de risc, în condi țiile expunerii lor. Elementele de risc sunt oamenii,
clădirile, terenurile cu diferite folosin țe, infrastructura, serviciile etc.
Riscul geomorfologic con ținut de un sistem teritorial este în func ție de vulnerabilitatea sa la un
anumit hazard sau modificare de mediu, dar și de vulnerabilitatea comunit ăților umane care îl
valorific ă.
Riscul este indisolubil legat de prezen ța omului în teritoriu, capabil de a con știentiza cauzele și
consecin țele fenomenului aleator, dispunând, totodat ă, de liber arbitru. În absen ța comunit ății
umane, nu ar exista risc ci doar hazard, indiferent de dimensiunile și consecin țele fenomenelor
extreme asupra spa țiului natural. Acest fapt implic ă un proces educa țional, în acord cu structura
psiho-social ăși cultural ă a societ ății în cauz ă, în paralel cu implementarea unui pachet de m ăsuri
adecvate de diminuare a pericolului, ca scop al unui management eficient al riscului.
În științele sociale se contureaz ă dou ă tipuri de abord ări: perspectiva obiectiv-realist ă (orice
teritoriu presupune riscuri implicite care pot fi evaluate obiectiv) și cea relativist-constructivist ă
(riscurile ca atare nu exist ă, ci sunt atribuite subiectiv unor st ări de fapt sau pericole poten țiale –
Luhmann 1991, 1993, Japp, 1996, 2000). Ambele abord ări pleac ă de la premisa c ăriscul este un
produs social, o consecin ță a societ ății moderne desacralizate și puternic tehnologizate . Perspectiva
constructivist ă subliniaz ă faptul c ă în evolu ția sa istoric ă omenirea era supus ă în trecut mai multor
pericole, dar c ă în prezent mult mai multe amenin țări sunt percepute ca riscuri, fapt care subliniaz ă
și necesitatea crescut ă de siguran ță a omului modern.
Ca singur ă entitate capabil ă a se con știentiza pe sine ca parte component ăși diferit ă de lumea
exterioar ă, omul se înscrie cu o dubl ă calitate în rela ția sa cu riscul natural – ca factor poten țator
sau declan șator, dar și ca factor care poate minimiza riscul natural .
În rela ția comunit ății umane cu evenimentele naturale extreme, se poate diferen ția între un risc
perceput ca fiind tolerabil , sub aspectul pierderilor, de c ătre autorit ățile locale și dezastrul sau
catastrofa , care implic ă disfunc ționalit ăți grave la nivelul societ ății în cauz ă. În aceast ă ultim ă
situa ție, refacerea se poate realiza doar cu ajutor extern.
Din orice perspectiv ă însă, riscul este o percep ție subiectiv ă asupra unei realit ăți probabile .
Studiul de percep ție a fenomenelor de risc constituie o alt ă preocupare esen țialăși
constant ă în domeniul analizei riscului, prin faptul c ă percep ția evenimentului periculos
reprezint ă un indicator esen țial în managementul situa țiilor de criz ăși adoptarea anumitor
politici și strategii de reducere a pericolului (Sjöberg, 1987).
Cu toate c ă termenul de percep ție a riscului s-a impus înc ă din anii 1970, sensul s ău rămâne
confuz. Aceast ă confuzie provine din faptul c ă un “risc” presupune o probabilitate de producere a
unui eveniment și nu un eveniment în derulare (Brehmer, 1987).
Riscul se refer ă la un eveniment viitor, probabil, iar evenimente viitoare pot fi construite mintal
sau imaginate. În cazul percep ției riscului, poate s ă nu existe nici un stimul real sau imediat
(Sjöberg, 1979). Mai mult, riscul implic ă atât probabilitatea lez ării, cât și m ărimea și tipul
consecin țelor negative posibile (Drottz-Sjöberg, 1991). Percep ția riscului este diferit ă de ceea ce se
înțelege în mod uzual prin percep ție și senza ție în psihologie. Al ți autori încadreaz ă percep ția
riscului în sfera probabilit ății subiective (Tversky și Kahneman, 1974). Riscul perceput este un cumul

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 4 -de mul ți factori, precum atitudinea, cogni ția, gradul de con știentizare a unui pericol, vulnerabilitatea
etc. (Sjöberg, 1996, 2000).
Din perspectiv ă larg-sociologic ă, percep ția riscului este procesul prin care oamenii, lipsi ți de
posibilitatea prelucr ării unor șiruri lungi de date și a model ărilor matematice spontane, se
raporteaz ă la evenimente poten țiale în mod “intuitiv”, pe baza evalu ării rela ției reu șită-nereu șităși a
posibilelor leg ături dintre ac țiune și succes (Banse și Bechmann, 1998).
Cercet ările f ăcute de Institutul pentru Demoscopie Allensbach în 1986 cu privire la semantica
noțiunii de risc au ar ătat c ă majoritatea celor intervieva ți (57%) a reac ționat emo țional în mod
spontan cu evitare, deoarece pentru marea majoritate no țiunea de risc este atribuit ă – chiar și în
limbajul colocvial – unor conota ții negative, reprezentând un sinonim pentru pericol.
Cercet ări recente certific ă aceea și încadrare spontan ă a no țiunii de risc în domeniul pericolului
necunoscut (Plapp T.S., 2003). Din studiile anterioare privind cogni ția riscului realizate de Arma ș
et al., rezult ă că, pentru majoritatea celor intervieva ți, riscul este perceput ca o nenorocire . No țiunii
de risc i se asociaz ă caracteristicile de imprevizibilitate, apari ția panicii și prezen ța pagubelor,
inclusiv amenin țarea propriei vie ți. Cele mai frecvente defini ții sunt de genul: „ ceva ce se poate
întâmpla oricând și fără avertisment ”, „un fapt probabil ”, „ceva care pune via ța în pericol ”, „un
fenomen care creeaz ă panic ă”, „o nenorocire ce se poate abate ” (Arma ș et al. 2006).
Dezastrul redăsitua ția în care evenimentul de risc s-a produs și efectele sale dep ășesc capacitatea
de adaptare imediat ă din partea comunit ății umane (Fritz, 1961, Barkun, 1974).
Dezastrul este expresia gradului de vulnerabilitate al comunit ății afectate de un hazard natural
și capacitatea insuficient ă a m ăsurilor de adaptare la risc (Westgate și O’Keefe, 1976, IDNDR,
1992, Alexander, 1993, Tobin și Montz, 1997).
Vulnerabilitatea provine etimologic din verbul latin vulnerare , “a r ăni” sau a fi susceptibil în
cazul unui atac, și reprezint ă măsura în care un sistem (natural sau antropic), expus unui anumit tip
de hazard, poate fi afectat (Corell, Cramer, Schellnhuber, Workshop: Potsdam Sustaiunability
Days, 30.09.2001) .
Vulnerabilitatea presupune disfunc ționalit ăți poten țiale interne, ca urmare a efortului de adaptare
al sistemului la transform ări de mediu.
Alte defini ții din perspectiva științelor sociale se refer ă la:
– Condi țiile determinate de factori sau procese fizice, socio-economice și de mediu, care cresc
susceptibilitatea unei comunit ăți la impactul unui hazard (UN/ISDR, 2004: UN International
Srategy for Disaster Reduction).
– Condi ție uman ă sau un proces rezultat din f actori fizici, socio-economici și de mediu, care
determin ă probabilitatea și magnitudinea pagubelor unui impact corespunz ător unui hazard
hazard (UN Development Programme, 2004).
– Vulnerabilitatea relativ ă este calculat ă de Indicele riscului de dezastru (Disaster Risk Index),
ca raportul dintre num ărul victimelor și cel al persoanelor expuse (UNDP, 2004).
Orice sistem, indiferent de m ărime sau natur ă, con ține o anumit ă vulnerabilitate poten țială.
Vulnerabilitatea este în func ție de capacitatea sistemului de a reac ționa la modificarea condi țiilor de
mediu extern și intern, fiind condi ționat ă de rela ția dintre senzitivitate și adaptare , în condi ții de
expunere . În lipsa capacit ății de adaptare, vulnerabilitatea unui sistem natural depinde în totalitate
de senzitivitatea sa la schimb ări de mediu.
Totodat ă, ea este singura variabil ă la care omenirea are acces direct, fiind cheia reducerii
riscului . Vulnerabilitatea sistemelor naturale și sociale este influen țată de societatea uman ă,
putându-se interveni direct și indirect asupra ei, în timp ce asupra hazardului controlul este minim.
Vulnerabilitatea este o func ție a intensit ății evenimentului . Ea este, de asemenea, o variabil ă de
tip predictiv, indicând tot un poten țial al pagubelor, f ără a putea fi direct m ăsurat ă. Vulnerabilitatea

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 5 -reprezint ă o tr ăsătură intrinsec ăși dinamic ă, activat ă doar în timpul unui eveniment de tip hazard și
risc. Ea poate fi cuantificat ă ca pondere a pierderilor probabile în cazul unui hazard și rezult ă din
rela ția magnitudine/intensitate-pagube . Rezultatele nu sunt corecte dac ă analiza se rezum ă doar la
perspectiva ponderii distrugerilor probabil a fi suferite de c ătre o entitate, f ără a raporta acest fapt la
intensitatea evenimentului.
Senzitivitatea este gradul în care transform ări ale parametrilor externi induc schimb ări în
atributele interne ale unui sistem , fiind expresia rezisten ței pe care acesta o opune la schimbare .
Conceptul de senzitivitate a fost elaborat ini țial în domeniul psihologiei de c ătre Ananiev, la
începutul secolului XX, ca proprietate a personalit ății umane, exprimat ă în nivelul general al
sensibilit ății, în viteza, ritmul și for ța reac țiilor senzorio-motorii, în selectivitatea lor (Zlate, 1999,
p. 32).
O senzitivitate ridicat ă, dublat ă de lipsa unei capacit ăți flexibile de adaptare, are pân ă la urm ă
drept consecin ță părăsirea st ării de echilibru și reorganizarea la nivel intern, în acord cu noile
condi ții de mediu. Cu cât un sistem geomorfologic prezint ă o iner ție mai mare în reac ție, acumulând
tensiuni, cu atât eliberarea, de multe ori în cascad ă a acestor blocaje, conduce la o dinamic ă
neliniar ă, perceput ă ca haotic ăși cu un mare poten țial de risc pentru comunitatea uman ă.
Totodat ă, sistemele teritoriale cu fragmentare mare reprezint ă areale cu instabilitate poten țială
maxim ă, prin faptul c ă la nivelul lor predomin ă suprafe țele de versant.
Procesul de trecere de la starea de echilibru și stabilitate, a c ărei expresie în peisaj este dat ă de
men ținerea formelor de relief cu valori reduse de pant ă, într-o stare de reorganizare, se asociaz ă
unor situa ții de risc pentru comunitatea uman ă.
Capacitatea de a face fa ță (coping) și rezilien ța sunt no țiuni în mare parte similare.
Capacitate de coping reune ște strategiile și măsurile care ac ționeaz ă direct asupra producerii de
pagube în timpul unui eveniment prin diminuarea impactului sau strategii de adaptare (respectiv
comportamente care evit ă efectele de pagub ă).
Rezilien ță include copingul, la care se adaug ă capacitatea de a r ămâne “func țional” în timpul
evenimentului și de a se recupera în totalitate dup ă producerea acestuia.
Susceptibilitatea se refer ă la o predispozi ție pentru anumite mecanisme specifice de
reorganizare intern ă, în func ție de condi țiile ini țiale ale sistemului. Ea reprezint ă un nivel de
stabilitate sau instabilitate a mediului și se evalueaz ă printr-o prognoz ă asupra spa țiului (Guzzeti et
al., 2006).
De exemplu, un versant care evolueaz ă în condi ții specifice de substrat, clim ă, resurse de ap ă
etc., devine susceptibil la alunec ări, în situa ția unor modific ări în sfera condi țiilor ini țiale.
Din perspectiva comunit ății umane, putem vorbi de periculozitatea care rezult ă din manifestarea,
cu o anumit ă magnitudine și frecven ță, a unui anumit proces actual.
O vulnerabilitate mare se identific ă în plan fizic printr-o susceptibilitate crescut ă la procesele
specifice, chiar și la cele mai mici modific ări ap ărute în condi țiile ini țiale. De exemplu, un versant
instabil se manifest ă prin deplas ări frecvente și minore de material în lungul pantei, care la fluctua ții
ale parametrilor de mediu pot s ă se transforme cu u șurin ță în procese rapide de evacuare a unor
mari mase de material.
De aceea, vulnerabilitatea unui complex geomorfologic poate fi surprins ă prin gradul de
susceptibilitate pe care acesta îl prezint ă față de manifestarea anumitor procese actuale.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 6 -Istoric pe plan mondial și în România
1. Perioada: 1960-1980
Studiile privind vulnerabilitatea comunit ăților umane la hazarduri naturale sau tehnogene au
apărut ca preocupare în geografie înc ă din anii ‘60. Noua direc ție de cercetare s-a definit în urma
observa ției f ăcute de geograful american White în 1958, referitoare la faptul c ă amenajarea unor
teritorii instabile are drept consecin ță o accentuare a poten țialului de risc la nivelul economiei
naționale, prin cre șterea densit ății de locuire.
Era situatia concreta a Statelor Unite, unde act ul federal din 1936 asupra controlului viiturilor, a
atras dupa sine construirea pâna-n anii ‘50 a num eroase diguri, baraje, lucrari de regularizare
diverse etc. În 1957 s-a ajuns la concluzia ca rezu ltatul efectiv al investitiilor federale a fost de
creștere a pierderilor totale provenite, la nivel natio nal, din inundatii, concomitent cu cheltuieli în
valoare de peste 5 mld. $ pentru lucrarile de amenajare (White et al., 1958).
White a aratat ca aceasta consecinta dramatica era ef ectul polarizarii spre noile areale protejate a
unui numar mare de persoane, ceea ce a cauzat cre șterea potentialului pierderilor umane și
materiale în regiunile respective. Stabilirea unei astfel de concluzii a ridicat :
• problema impactului real al lucrarilor de prevenire și protectie asupra calitatii vietii
comunitatilor afectate și a eficientei acestor programe la nivel national,
• a initiat preocuparea pentru gasirea unor cai alternative de combatere a pierderilor, mai
eficiente din punct de vedere social și natural,
• cercetarea reactiei individuale și colective fata de diferite initiative ca de exemplu,
programe de informare, reguli optime de folos ire a terenurilor, sisteme de asigurare etc.
(White, 1974).
White a propus urmarirea unei succesiuni unitare de cinci puncte în studii având drept scop
solutionarea efectelor negative ale relationarii sociosfera – geosfera:
• estimarea gradului de ocupare a arealelor susceptibile la risc natural,
• determinarea unor posibilitati optime de adapta re a grupurilor sociale la evenimente
extreme potentiale,
• examinarea modului de perceptie a riscului de catre o anumita populatie,
• estimarea procesului de alegere individuala ;i colectiva a unor modalitati de adaptare la
mediu,
• reflectarea unor schimbari la nivelul politicii publice asupra optiunii personale ;i
colective
Metodologia lui White:
1. Estimarea extinderii elementului uman în teritoriu , a folosirii intensive și extensive a arealelor
susceptibile la risc natural este motivat ă din perspectiva celor poten țial afecta ți prin:
⇒ Productivitatea terenurilor (favorabilitate economic ă superioar ă, resurse)
⇒ Lipsa unor alternative satisf ăcătoare (constrângeri economice)
⇒ Bilan țul beneficii (imediate) / costuri (probabile) — predominarea avantajelor comparativ
cu pierderile poten țiale Cursul 3 si 4.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 7 -2. Determinarea modelelor de adaptare a comunit ăților umane la mediu:
⇒ Modelul preindustrial, rural-tradi țional
/square4 Corectiv
/square4 Adapt ări cu multiple transform ări de comportament în raport cu cerin țele de
mediu
/square4 Flexibil și ușor de abandonat
/square4 Investi ții reduse
/square4 Grupuri umane restrânse
/square4 Mare varietate spa țială
⇒ Modelul industrial, tehnologic
⇒ Modelul postindustrial, informa țional
3. Modalit ăți de percepere a evenimentelor extreme de c ătre popula ția afectat ă:
⇒ Magnitudinea și frecven ța evenimentelor de risc
⇒ Gradul în care sunt afectate, lezate interesele și veniturile societ ății în cauz ă
⇒ Factorii de personalitate
⇒ Experien ța personal ă — obi șnuin ță
4. Procesul de selec ție a unor modalit ăți de adaptare la risc, în vederea reducerii pagubelor cauzate
de evenimente extreme depinde:
⇒ Pentru individ :
• Eficien ța economic ă, care este în func ție de :
• Timp perceput
• Avantaje imediate/pierderi poten țiale
• Existen ța alternativelor
⇒ Pentru comunitate :
/boxshadowdwn Modul de percepere a riscului de c ătre indivizi
/boxshadowdwn Alternative
/boxshadowdwn Eficien ța economic ă
5. Estimarea efectului modific ării politicii publice și a procesului decizional asupra complexului de
reac ții individuale și colective
Studiul riscului natural avea, totodat ă, nevoie de elemente comparative la nivel mondial, ceea ce a condus la o
extindere a tematicii regionale și a problematicii abordate, incluzând sisteme culturale diferite supuse unor
riscuri diverse. Colaborarea interna țional ăși interdisciplinar ă (între diferitele discipline geografie, geologice,
științe economice, sociologie și psihologie) a abordat în timp toate cate goriile de hazard, atât pe cele de ordin
natural, cât și pe cele sociale, fiind sus ținut ă din 1968 de c ătre UGI (Uniunea Geografic ă Interna țional ă) prin
înfiin țarea Comisiei pentru Om și Mediu (Commission on Man and Environment ) la Congresul Interna țional de
Geografie din Delhi.
2. Perioada: 1980-prezent
În 1983 Hewitt sustinea ca a studia doar modul cum un eveniment natural extrem se reflecta în
capacitatea de con știentizare și adaptare a unei comunitati, este ca și cum ai analiza doar o rabufnire
violenta în viata unei persoane, nelegând-o de comp lexitatea comportamentului ei zilnic. Analizând
efectul unei succesiuni cauzale fara a-i cunoa ște impulsul initial și nici dezvoltarea ulterioara, nu
poti obtine concluzii corecte privind modul de reactie și de adaptare individuala sau colectiva la un
eveniment.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 8 -Geografii americani Marxist (1983), Waddell (1977, 1983) și Watts (1983) dezvolta directia
deschisa de Hewitt, indicând cauza evenimentelor na turale de risc în sistemul economic al unei
societati. Starea economica forteaza o anumita comunitate sa se stabileasca în sectoare naturale caracterizate prin evolutie instabila și cu o susceptibilitate mare la risc (versanti montani abrupti,
lunci inundabile, paduri tropicale cu soluri sarace în humus, etc.), spre beneficiul unei paturi sociale
puternice. Problemele de risc natural sunt v azute ca efecte ale subdezvoltarii care duce la
marginalizarea unei mari parti a populatiei sarace, fenomen care trebuie urmarit în contextul sau istoric. Solutiile sunt schimbari socio-politice profunde și nu adaptari de moment (ca la White),
impuse de conditii locale (Warrick, 1983).
Pe de alta parte, investitii facute de o anumita societate sau individ în zone susceptibile de
fenomene extreme, duc, odata cu con știentizarea pericolului, la o cre ștere continua a complexitatii
lucrarilor de prevenire a riscului și implicit, la o potentializare maxima a posibilitatii producerii
unui eveniment catastrofal.
Fundamentarea teoretica cunoa ște o dezvoltare treptata, urmarind un context de patru puncte
situate în relatii de interactiune. Modelul apare pu tin modificat fata de cel initial propus de White
(1974), în sensul ca aici componentele sunt urmarite atât în repartitia lor spatiala cât și dinamica,
începând cu procesele fizice, studiul popul atiei, tipurile de adaptari la risc și pierderile nete
rezultate din succesiunea unor evenimente trecute (Mitchell et al., 1989).
Palm (1990) recunoa ște doua trepte dimensionale în analiza fenomenelor de risc, care trebuie
studiate în mod simultan: micro- și macronivelul contextului istoric și economic în descifrarea
vulnerabilitatii unei zone.
Burton, Kates și White introduc în 1993 doua noi concepte: procesul diminuarii pagubelor și cel
catastrofic. Conceptul reducerii treptate a pierderilor , prezinta în fapt reluarea unor observatii din
studiile de început facute de White et al. (1974), remarcând ca modul de adaptare la risc, continuu
îmbunatatit prin experienta, conduce în timp la diminuarea pagubelor rezultate (exemplul Japoniei). Procesul catastrofic sustine ca avansarea tehnologiei, asigurând protectia unor zone calamitabile,
duce la cre șterea potentialului uman și material supus riscului în situatia manifestarii unui
eveniment exceptional.
Dup ă 1990 s-a putut constata o implicare tot mai activ ă a geografiei fizice în studiile de risc, prin
evaluarea vulnerabilit ății generale a sistemelor naturale. În 1994, geomorfologul austriac
Scheidegger a fundamentat studiile de risc pe principiile sistemelor cu evolu ții nelineare, care pot
traversa etape legice aparent haotice, la finalul c ărora s ă se reinstaleze ordinea. Riscul este în țeles,
în acest context, ca fiind consecin ța unor schimb ări bru ște în comportamente evolutive pe termen
lung, ca urmare a transform
ărilor din sfera condi țiilor ini țiale. Perturba ții mici în sistem, atunci când
se produc într-un context favorabil, pot determina consecin țe importante, percepute ca evenimente
extreme de c ătre societate.
Modelarea evolu ției sistemelor geomorfologice sensibile la condi țiile ini țiale constituie o
preocupare major ă a cercet ării actuale, care a determinat ini țierea unor grupuri de lucru prezente la
Al IV-lea Simpozion Interna țional de Geomorfologie, Bolognia 1997, care se reg ăsesc cu subiecte
de dezbatere la Al V-lea Simpozion International de Geomorfologie, Tokyo 2001 ( Working Group
on Frequency and Magnitude in Geomorphology ).
Sensibilitatea fa ță de condi țiile ini țiale presupune o evolu ție constant ă în condi țiile men ținerii
stării ini țiale. Orice schimb ări, o consecin ță a trecerii timpului, pot determina îns ă transform ări în
starea ulterioar ă a sistemului. Modificarea parametrilor unui astfel de sistem determin ă interac țiuni
instabile și complexe, cu efecte greu de prognozat. Nonliniaritatea evolu ției presupune c ă valoarea
unui parametru depinde într-o m ăsură complex ă de toate valorile anterioare. Aceast ă capacitate st ă
la baza procesului de autoreglare, în timp ce în sistemele liniare dependen ța față de valorile (st ările)
anterioare din sistem este constant ă sau propor țional ă (Scheidegger, 1994; Phillips, 1995).

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 9 -Identificarea și analiza factorilor de risc sunt inte rconectate cu capacitatea de rezisten ță la
schimbare a sistemelor teritoriale. Rezisten ța la schimbare se traduce printr-o evaluare corect ă
a rela ției evolu ție – structur ă sub impactul șocurilor, ca urmare a acumul ării de tensiuni
interne și/sau a instabilit ăților externe sistemului. Rezisten ța la schimbare a unui sistem
implic ă no țiunea de vulnerabilitate și are un rol esen țial în stabilirea pragurilor critice
(Wilson, 1981; Lung, 1987; Kreimer și Munasinghe, 1992). Sistemele teritoriale puternic
antropizate dezvolt ă o rezisten ță maxim ă la schimbare cu cât sunt mai extinse și mai rigide, ca
urmare a vitezelor diferite de transmitere a modific ărilor între parametri interni. Acest aspect
capătă prioritate în condi țiile în care societatea uman ă se afl ă în pragul globaliz ării impactului
ei asupra mediului.
Cu ocazia celui de -Al XXVII-lea Congres Interna țional de Geografie de la Washington (1992) s-a apreciat c ă
omenirea se afl ă în momentul globaliz ării impactului uman asupra mediului. În alocu țiunea de deschidere a celui
de-Al XXVIII-lea Congres al UIG de la Haga (1996), pre ședintele Uniunii a subliniat c ă rela țiile complexe dintre
om și mediu tind s ă devin ă obiectul esen țial al cercet ării geografice, indiferent dac ă aceasta este realizat ă în
latura geografiei fizice sau umane. Al XXIX-lea Congres al UIG de la Seul (2000) a scos în eviden ță
preocup ările geografilor pentru o dezvoltare durabil ă a societ ății omene ști în contextul globaliz ării economiei,
care s ă se bazeze pe valorificarea optim ă a sistemelor naturale și social-economice.
3. Cercetarea în România
Evaluarea vulnerabilit ății teritoriale la risc geomorfologic a reprezentat o constant ăși în
cercetarea geografic ă din România (în special între 1980 și 1985), lipsind îns ă pân ă în 1990
posibilitatea de corelare efectiv ă a rezultatelor cu cele ob ținute pe plan european sau mondial
(Cote ț, Posea, B ălteanu, Surdeanu etc.).
Dup ă 1990, în cercetarea româneasc ă s-au f ăcut eforturi sus ținute, nu numai pentru
alinierea la conceptele și metodologia mondial ă, dar și pentru dezvoltarea noilor direc ții de
abordare printr-o implicare activ ă a geografilor români în via ța științifică interna țional ă
(particip ări constante la întruniri de specialitate, prezen ța în organisme interna ționale,
dezvoltarea unor parteneriate între universit ăți și centre de cercetare, publica ții etc.).
Cartarea și regionarea vulnerabilit ății și a riscului alunec ărilor de teren a impus, totodat ă, ca pe o
necesitate preocup ările pentru o unificare conceptual ă pe principiul fâ șiilor func ționale de versant și
a unei legende unitare (B ălteanu, 1997; Dinu, 1996, 2000; Dinu, Cioac ă 1996; Grecu, Cruceru,
2000; Mac, 1997; Surdeanu, 1996, 1997, 1998, Surdeanu, Sorocovschi, 2000, Arma ș 2005, 2006
etc.), în acord cu realiz ările interna ționale (Massari, Atktinson, 1996, 1997, 1999; Panizza, 1991,
1995 etc.).
4. Reac ția comunitar ă la risc pe plan mondial
Riscurile naturale și tehnogene afecteaz ă societatea în mod global .
Dac ă în perioada 1960–1990, la nivel mondial, au fost înregistrate în medie 3,8 d ezastre pe
an și peste 2 000 de victime pe eveniment, cu pa gube materiale evaluate la peste 11 mld. USD
(Zăvoianu, Dragomirescu, 1994), în ultimele decenii se constat ă o tendin ță de cre ștere a situa țiilor
de criz ă, cu efecte pronun țate la nivel uman și economic.
Pe plan mondial, în perioada 1991–2001 au fost afecta ți anual în urma unor dezastre naturale
peste 200 mil. oameni. Pentru aceia și perioad ă, ca victime umane s-au înregistrat 62 000 mor ți/an.
De exemplu, doar în anul 2000, 1 din 30 de persoane a avut de suferit în urma dezastrelor naturale
la nivel global. Pierderile materiale au crescut de 14 ori din 1950, cu o medie pentru ultimul
deceniu de 69 mld. USD. Pentru anul 2050 se estimeaz ă, la nivel mondial, o medie anual ă de
100 000 de victime omene ști și costuri globale de peste 300 mld. USD în urma unor dezastre
naturale ( SEI, IUCN , IISD , 2001).

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 10 -Totodat ă, catastrofele naturale, care s ă nu fie determinate direct sau indirect de c ătre factorul uman, reprezint ă
evenimente rare, dup ă cum se arat ă într-un studiu al geografului american Holmes (1961).
Conform evalu ărilor f ăcute de Holmes, în arii urbane, pierderile rezultate din inunda ții, prezint ă o rat ă de
apari ție de 1 la 50 sau 100 de ani, iar cele de ordin catastrofal sunt cu mult mai rare. Ora șul Scopje a fost distrus
de cutremure în anii 518, 1555, 1963 (seism cu o magnitudine de doar 6,3); Bucure știul a fost afectat de
cutremure dezastroase în anii 1940 și 1977. Un torent noroios a f ăcut 25 000 de victime în mai 1970, în ora șul
Yungay, Peru; au mai fost identificate situa ții similare acum 1 000 și 10 000 (Taype, 1979) etc.
Numeroase programe guvernamentale și interguvernamentale au ca preocupare major ă
probabilitatea apari ției unor evenimente catastrofale în zone vulnerabile. Obiectivele acestor
programe au o dubl ă natur ă care se refer ă la contracararea disfunc ționalit ății societ ățiiși
ameliorarea productivit ății în zonele afectate, prin dezvoltarea unui management eficient al st ării
de criz ă, bazat pe un sistem informa țional modern. Programele cuprind proiectarea planurilor de
acțiune și prevenire în cazul unor calamit ăți naturale și definirea modalit ăților optime de reac ție și
refacere în urma dezastrelor. Majoritatea statelor dezvolt ă programe na ționale cu privire la
reducerea pericolului inunda țiilor, alunec ărilor de teren, efectelor cutremurelor sau al altor riscuri
specifice, asigurarea împotriva pericolelor naturale etc. Studiile geografice privind riscul apari ției
unor asemenea evenimente în anumite areale și condi ții au condus în numeroase țări la formarea
unor organiza ții de profil care s ă influen țeze politici guvernamentale adecvate.
Ca exemple în acest sens pot fi citate: Programul na țional de control asupra inunda țiilor din Marea Britanie și
înfiin țarea Natural Environment Research Council în 1968, Programul pentru diminuarea producerii și a
efectelor inunda țiilor în zonele agricole ale Indiei (planuri guvernamentale începând cu 1954 secondate de
crearea Comisiei Centrale a Apelor ), func ționarea din 1962 a Povery Bay Catchment Board în Noua Zeeland ă, a
Nothland Regional Council on New Zealand’s North Island și a unui regim de asigur ări complete împotriva
hazardurilor naturale, U.S. House of Reprezentatives (din 1966), Soil Conservation Service și National Flood
Insurance Act (din 1968), Seismic Hazard Mapping Act (1990) în Statele Unite, programele din Canada, Japonia
etc. Efectele elabor ării unor astfel de programe sunt edificatoare la nivelul Japoniei. În 1938, alunec ările masive de
teren provocate de ploi secondate de taifun au distrus peste 130 000 case și au dus la moartea a peste 500 de
oameni. În 1976, anul cu cele mai defavorabile condi ții climatice, în urma implement ării unor programe
guvernamentale de control a proceselor de versant, pierderile s-au limitat la 2 000 de case și 125 de vie ți
omene ști (Watari, 1988).
Colaborarea interguvernamental ă pentru contracararea efectelor sociale ale dezastrelor naturale
se reg ăsește la nivel interna țional prin acordarea de asisten ță tehnic ă specializat ă de c ătre diferite
agen ții și organisme ONU : Disaster Relief Co-ordinator din 1971 și Disaster Relief Office din
1973, devenit Department of Humanitarian Affairs cu centrul la Geneva ( și care a elaborat Disaster
Management Training Program ), UNESCO din 1946 (în special cu privire la riscul seismic),
Organiza ția Meteorologic ă Interna țional ă (WMO — 1951), Organiza ția Mondial ă a S ănătății etc.
La acestea se adaug ă activitatea U.S. Department of State (Office of Foreign Disaster Assistance ,
Agency for International Development ), Uniunii Europene, a Comitetului Interna țional al Crucii
Roșii. Deceniul anilor ’90 a fost adoptat de c ătre ONU, ca deceniul de lupt ă împotriva dezastrelor
naturale (IDNDR — United Nations International Decade for Natural Disaster Reduction), la
inițiativa Academiei Na ționale de Științe din Statele Unite (decembrie 1987, pre ședinte Frank
Press).
International Council of Scientific Unions (ICSU) a ini țiat în cadrul IDNDR , sub egida
UNESCO , programe generale de analiz ă a dinamicii biosferei sub aspectul schimb ării globale a
mediului: International Geosphere-Biosphere Program (IGBP — 1986) și Human Dimension of
Global Change Program (HDGP ), acordând în egal ă masur ă importan ță atât laturii sociale cât și
celei fizice în analiza riscurilor naturale.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 11 -Analiza riscului∗∗∗∗
1 . Aspecte generale
Analiza riscului ofer ă răspuns la întrebarea “ Ce se poate întâmpla într-un anumit context ?”.
Riscul poate fi evaluat ca func ție a probabilit ății producerii unei pagube și a consecin țelor
probabile , fiind în țeles ca m ăsură a m ărimii unei “amenin țări” naturale. Analizele de risc constituie
astfel suportul pentru procesul decizional în luarea unor m ăsuri concrete, menite s ă duc ă la
limitarea și diminuarea pericolului (managementul riscului). Adoptarea m ăsurilor se bazeaz ă îns ă
pe un model sistemic, sus ținut de conceptul de risc . Conceptul de risc a fost dezvoltat pentru prima
dată în industria și cercetarea nuclear ă, acoperind în prezent o arie larg ă de aplicabilitate. El este
compus din trei elemente (fig. 1).

∗material preluat din: Arma ș I. (2006), Risc și vulnerabilitate. Metode de evaluare în geomorfologie , Ed.
Univ. din Bucure ști (200 p., 54 fig., 12 anexe). ISBN 973-725-545-3
Arma ș I., Damian R., Șandric I., Osaci-Costache G. (2003), Vulnerabilitatea versan ților subcarpatici la
alunec ări de teren (Valea Prahovei) , Ed. Funda ției România de Mâine, Bucure ști, referent. prof. dr. Gr.
Posea (207 p. A 4, 82 fig., XXII plan șe color, 6 anexe). ISBN 973-582-859-6
Metodologia a fost dezvoltat ă în cadrul Departamentului Federal pentru Mediu, P ădure și Peisaj (BUWAL), Elve ția,
1996, cu strict ă aplicabilitate la procesele gravita ționale. Pentru eventuale corel ări de text, au fost men ținute abrevierile
originale.Cursul 5 si 6.
Fig. 1. Structura conceptului de risc geomorfologic (Borter, 1999)

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 12 -Aceste trei elemente se refer ă la analiza riscului, evaluarea riscului și managementul riscului.
⇒ Analiza riscului reprezint ă un demers sistematic de caracterizare și, dac ă este posibil, de
cuantificare a unui risc, din perspectiva probabilit ății de producere și a dimensionalit ății
consecin țelor sale.
⇒ Evaluarea riscului constituie o etap ă ulterioar ă, de decizie a semnifica ției riscurilor
acceptabile, care se face de c ătre factorii administrativi, pe baza compar ării avantajelor și
dezavantajelor implicate de un posibil eveniment.
⇒ Managementul riscului se refer ă la implementarea de m ăsuri și metode, cu scopul de a atinge
nivelul de siguran ță propus, în contextul adapt ării la transform ările de mediu.
În cursul de fa ță ne vom limita doar la nivelul analizei riscurilor, ca cerin ță ce apar ține cercet ării
geomorfologice. Sub aspect metodologic, analiza riscului se structureaz ă în urm ătoarele etape (dup ă
Beroggi și Kr Öger, 1993):
• etap ă premerg ătoare , a culegerii de date, cu identificar ea surselor de pericol, clasificarea și
inventarierea lor, în func ție de utilizarea terenurilor,
• analiza periculozit ății teritoriului, pe palierul evenimentelor (analiza hazardului prin
metode de identificare și localizare), și a consecin țelor probabile (tipul de risc, areal de
cuprindere și grad de periculozitate, pe baza unor scenarii),
• etapa analizei expunerii elementelor de risc la acel hazard natural (tipul, localizarea și
“prezen ța” elementelor “expuse”),
• analiza consecin țelor raportat ă la elementele de risc, prin evaluarea frecven ței (hs) și a
magnitudinii ( S) pagubelor probabile,
• stabilirea nivelului de risc prin raportarea frecven ței și a magnitudinii pagubelor la
obiecte/elemente de risc (entit ăți expuse, cele mai mici “unit ăți” de analiz ă, notate cu r în fig.
2), “însumarea” obiectelor/elementelor de risc ( r) în riscuri toale/colective ( R) (realizarea
matricei riscurilor) și calcularea unor riscuri individuale ( rind).
•
Riscul raportat la obiecte/elemente se refer ă la m ărimea unui risc pentru o anumit ă entitate din
spațiul analizat (o cl ădire, o strad ă, un camping etc.)
Riscul total sau colectiv este în țeles ca m ărime a unui risc pentru o comunitate sau p ărți definite din
cadrul unei comunit ăți, și se calculeaz ă ca sum ă a tuturor riscurilor obiectelor/elementelor din cadrul
acelei colectivit ăți (organism rural, urban, regiune de dezvoltare, stat etc.).
Riscul individual se raporteaz ă, de obicei, la individualit ăți, decurgând din riscul con ținut de
obiecte/elemente și num ărul de persoane care se g ăsesc, ca probabilitate, în acea cas ă, areal etc., în
momentul producerii evenimentului. Fig. 2 . Evaluarea riscurilor pe niveluri de analiz ă: raportat la obiecte/elemente, risc colecti v,
risc individual (raportat la individ/entit ăți), dup ă Beroggi și Kr Öger, 1993

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 13 -Riscurile geomorfologice se identific ă prin metode calitative, par țial calitative și cantitative.
Metodele calitativ-descriptive au un nivel ridicat de subiectivitate și depind de gradul de
profesionalism al cercet ătorului. În aceste analize, pericolul este apreciat ca fiind mare, mediu etc.
Metodele par țial cantitative în analizele de risc se refer ă la identificarea riscului conform unei scale
prestabilite, compus ă din cifre sau din cifre și cuvinte/litere. Realizarea acestor scale necesit ă
aplicarea unei metodologii unitare. Metodele cantitative descriu riscul ca pe o func ție între probabilitatea
∗ pierderilor ( ps) și nivelul
așteptat al pagubelor E(S), unde S este magnitudinea pagubelor .
(formula 1)
Cea mai simpl ă modalitate de cuantificare a riscului r, rezult ă din formula:
(formula 2)
Finalizarea fiec ărei etape de analiz ă a riscului con ține erori implicite, care se propag ă de la o
etap ă la alta și se reg ăsesc în rezultatele par țiale și finale ale cercet ării.
2 . Metodologie structurat ă în trei trepte de analiz ă
Metoda prezentat ă în curs se bazeaz ă pe studiile realizate de Tr oxler et al. (1989), Günter și Pfister
(1989), Altwegg (1989), Egli (1996), Hollenste in (1997), Wilhelm (1997), Borter (1999) și const ă
dintr-un model “în trei trepte” (fig. 3). Fiecare “treapt ă” constituie o metod ă în sine de analiz ă a riscului, aplicabil ă proceselor
gravita ționale, iar toate împreun ă formeaz ă o metodologie unitar ă, care p ătrunde din ce în ce mai
profund în contextul studiat. Demersul analitic poate parcurge toate cele trei trepte, reprezentând diferite grade de detaliere, se poate limita doar la un singur palier sau poate co mbina în mod diferit elementele metodologice ale
celor trei tipuri de analiz ă. Treapta a doua și cea de a treia sunt necesare pentru a cunoa ște și estima
riscurile și a le putea evalua în vederea lu ării unor m ăsuri concrete privind diminuarea lor.
⇒ Prima treapt ă de analiz ă se refer ă la realizarea unui model, bazat pe tehnici SIG, de estimare a
hazardului geomorfologic și are ca principiu eviden țierea vulnerabilit ății sistemelor teritoriale.
Acest palier al analizei este n ecesar pentru a identifica situa ții și domenii conflictuale și a le
reprezenta spa țial. Analiza se bazeaz ă pe suprapunerea h ărților de hazard cu cele de utilizare a
terenurilor. Tipurilor de utiliz ări le sunt atribuite coduri de protec ție necesar ă, elaborate pe baza
intensit ății maxime acceptabile pentru acel peisaj și a frecven ței hazardului geomorfologic, în
func ție de profilul spa
țiului. În cazul în care intensitatea real ă a hazardului este superioar ă celei
maxim acceptabile în peisajul respectiv (stabilit ă de cercet ător), atunci vorbim de un deficit de
protec ție. Acestuia i se va atribui, conform unei scale prestabilite, o valoare numeric ă, care apoi
va fi reclasificat ă pe scal ă calitativ ă (de tipul: deficit mic, mediu, mare).
⇒ A doua treapt ă de analiz ă constituie un model de cuantificare spa țială, pe elemente
teritoriale punctuale, liniare și areale, a riscurilor geomorfologice delimitate în abordarea

∗ Probabilit ățile nu au dimensiune, ele înscriindu-se între 0 și 1. Dac ă riscurile se raporteaz ă la unit ăți de timp, atunci
este vorba de frecven ța apari ției lor și nu de probabilitatea lor. Riscurile pot fi m ăsurate prin dimensiunea pagubelor
rezultate, de exemplu în USD, sau prin num ărul de victime umane și animale solicitate.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 14 -anterioar ă. Modelul se bazeaz ă pe estim ări globale în ceea ce prive ște num ărul persoanelor
presupuse a fi afectate în diferitele cl ădiri sau sectoare de interes, valoarea elementelor
expuse riscului etc. Riscurile sunt cuantificate valoric (în USD sau Euro) – pentru daunele
materiale – și ca num ăr de victime omene ști. Se ob ține o clasificare pe tipuri/categorii de
obiecte/elemente afectate, în func ție de valoarea lor sau de densitatea locuirii. Analiza se va
face separat pentru bunuri materiale și pierderi umane.
⇒ A treia treapt ă reprezint ă un model de analiz ă cantitativ ă a riscului pentru fiecare
obiect/element de risc în parte, care est e expus hazardului (de exemplu locuin țe individuale
sau segmente din sectoare de acces/drumuri etc.). De asemenea, pot fi concretizate riscurile elementelor spa țiale, separate în treapta a doua.
Fig. 3. Trepte/paliere de analiz ă a risculurilor geomorfologice (dup ă Borter, 1999, vol II, p. 7) Prima treapt ă a analizei
ofer ă o perspectiv ă asupra
posibilit ății hazardului pe
categorii de obiecte /elemente, expuse și
vulnerabile. Sunt categorii stabilite în func ție de
necesarul de m ăsuri de
protec ție estimat. Este o
analiz ă par țial cantitativ ă,
care ofer ă o imagine
general ă asupra unor
situa ții prioritare.
Treapta a doua reprezint ă o
analiz ă cantitativ ă, pe
categorii de obiecte periclitate/elemente de risc (obiectele din aceea și
categorie au valori asem ănătoare, respectiv
grad de ocupare de c ătre
popula ție comparabil).
Treapta a treia ofer ă o
perspectiv ă cantitativ ă
asupra riscurilor, în cazul obiectelor
individuale/particulare. Es te
o analiz ă punctual ăși de
mare detaliu, necesar ă în
evaluarea și managementul
eficient al riscului.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 15 -Dimensiunea social ă a riscului natural
1. Percep ția uman ă∗∗∗∗
Integrarea în mediu și reac ția uman ă la condi țiile existente depinde, în considerabil ă măsură, de
felul în care omul percepe și interpreteaz ă realitatea obiectiv ă. Realitatea socio-uman ă este
constituit ă din structuri și condi ții obiective, precum și dintr-o component ă subiectiv ă.
Percep ția reprezint ă procesul psihic individual și particular de organizare a tuturor stimulilor
primi ți din exterior. Percep ția uman ă are calitatea de a fi de tip global, organizatoric , și nu
reprezint ă o înmagazinare a unor elemente disparate. Elementele de ordin cantitativ nu sunt
înregistrate și reținute într-un volum mare. Totodat ă, percep ția unui fenomen depinde de contextul
în care el se produce. Aceasta deoarece subiectul ca re percepe realitatea este adaptat la stimulii
trecu ți, în func ție de care noua stare apare, prin contrast, într-un fel sau altul.
Organizarea perceptual ă reprezint ă o func ție înn ăscut ă a creierului, necesitând îns ătimp pentru a
se forma (presupunând deci un proces de percep ție). Procesul de sintetizare, prin înv ățare, a unor
elemente mai simple în complexe integrate, cap ătă îns ă un rol secundar în cadrul percep ției, care
rămâne predominant rezultatul experiment ării.
Factorii care influen țează percep ția corespund unor naturi diferite, referitoare la determinan ți
sociali precum sex, vârst ă, cultur ă etc., la care se adaug ă o suit ă de influen țe necon știentizate, de
ordin motiva țional, legate de mentalit ăți, nivel social-economic etc.
Totodat ă, îndat ă ce s-au cristalizat, în decursul vie ții, ni ște prezum ții perceptuale, ele prezint ă o
mare iner ție, rezistând schimb ării, cu toat ă îmbog ățirea bagajului informativ referitor la acea
realitate. Unul din rezultatele cele mai frapante pe care cercet ările experimentale le-au relevat este
faptul c ă, informa ția care parvine din lumea exterioar ă este fasonat ă nu de realitatea neutr ă, ci de
preconcep țiile existente.
Percep ția determin ă o anumit ă atitudine și un anumit comportament.
2. Rela ționarea perceptual ă cu evenimente de risc
Fiin ța uman ă dispune de o gândire intuitiv ă cu o percep ție redus ă a fenomenelor de tip aleator
sau probabilistic și o incapacitate de prelucrare concomitent ăși integrat ă a unui volum mare de
informa ții provenite din surse diferite. Probabilitatea și frecven ța apari ției unor evenimente sunt
estimate printr-o serie de strategii și analogii mentale cu rol de simp lificare a procesului de gândire,
cum ar fi intensitatea de memorare (atât ca num ăr de cazuri, cât și/sau imagine). Evenimentele
frecvente sunt mai u șor de re ținut în memorie comparativ cu cele rare, ca și cele fericite fa ță de
altele nefericite. Orice factor care imprim ă unui hazard o facilitate de memorare – prin exercitarea
unui șoc, a unei manifest ări recente, prin repetabilitate, prin informare mass-media – poate s ă
creasc ă considerabil capacitatea de percep ție a riscului la nivel individual sau colectiv.

∗ de consultat și: Arma ș I. (2008), Percep ția riscului natural: cutremure, inunda ții, alunec ări de teren ,
Editura Univ. din Bucuresti (217 p., 29 fig., 3 anexe). ISBN 978 973 737 517 9 Cursul 7 – 10.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 16 -În mod obi șnuit se constat ă o tendin ță de a crede c ă, un eveniment extrem care s- a produs recent nu se va mai
repeta în viitorul apropiat. De exemplu, din interviurile efectuate de geograful american Kates în 1962 într-o
zonă afectat ă de inunda ții, popula ția a manifestat credin ța că odat ă ce s-a produs o viitur ă în anul x, anul x + 1
va fi ferit de un asemenea eveniment (White, 1974). Studiile realizate de Burton și Kates în 1964 au ar ătat c ă viiturile sunt percepute ca fenomene ciclice, pe baza
unui proces de abstractizare selectiv ăși de corelare iluzorie între variabile . Aspectul aleator în manifestarea
viiturilor este înlocuit fie printr-o ordine de tip determinist, cu o repetabilitate la intervale regulate, fie printr-un indeterminism absolut. Totodat ă, evenimentele nefericite constituie stimuli de decizie și ac țiune, în care
experien ța acumulat ă din repetarea situa țiilor a condus la adapt ări de ordin superior (exemplul Japoniei).
În general pot fi diferen țiate trei tipuri de percep ții eronate asupra situa ților de risc: o percep ție a
stabilit ății sistemelor naturale, în care orice modificare apare ca „nenatural ă”; o percep ție
exacerbat ă a instabilit ății sistemelor fizice aflate într-o continu ă schimbare și o percep ție a
transform ărilor de tip catastrof ă.
Percep ția stabilit ății, alimentat ă de ignoran ța celor în cauz ă, poate conduce deseori la pagube și
litigii. Exemple concrete se refer ă la vânzarea unor terenuri pentru construc ții pe corpul alunec ărilor
de pe fruntea terasei Breaza (str. Morii, num ărul 16 — cl ădirile gemene situate lâng ă castel, str.
Miron C ăproiu nr. 66 etc.), construirea unui drum betonat care a supraînc ărcat terenul și a declan șat
alunecarea din august 1997, cu distrugerea total ă a câtorva cl ădiri (str. Miron C ăproiu, vis-a-vis de
nr. 93).
Percep ția instabilit ății și a transform ărilor de tip catastrofic pot determina luarea de m ăsuri
inginere ști, inutile și costisitoare pentru prevenirea pericolului și stabilizarea situa ției (de exemplu,
măsurile luate pe fruntea terasei Breaza: ziduri de sprijin — str. Ștefan cel Mare, gabioane, inclusiv
în corpul alunec ării, lipsa dren ării izvoarelor din fruntea terasei, umplerea cu p ământ a râpelor de
desprindere din complexul de alunec ări str. Miron C ăproiu – str. Eternit ății etc.).
Se impune ca o necesitate realizarea unor modele geomorfologice de evolu ție și prognoz ă,
conform orient ării metodice schi țate de Brunet înc ă din 1970 („ Les phénom čnes de
discontinuité en géographie ”, Paris). Metodologia lui Brunet presupune degajarea unor tipuri
de evolu ții și rela ții posibile (o geomorfologie probabilistic ă) și nu structurarea unor
determinisme rigide și evolu ții finaliste, pe baza unor eventuale experien țe anterioare.
2.1. Mitologia dezastrelor
Majoritatea oamenilor nu dispun de o experien ță personal ă în confruntarea cu dezastrele
naturale, preluând credin țe cu privire la comportamentul individual și colectiv în cazul unui pericol
din cinci surse principale de informare: de la concet ățeni (prin tradi ție oral ă), de la organele
acreditate în domeniu, din mass-media, filme și cărți. Aceste surse sunt responsabile de promovarea
și men ținerea unor arhetipuri comportamentale dovedite a fi eronate în urma unor studii de
specialitate (Wegner et al., 1980). Conceperea unor planuri de interven ție și strategii de protec ție
civil ă având la baz ă aceste credin țe false sunt sortite din start e șecului în caz de implementare.
Cele mai frecvent întâlnite preconcep ții se reg ăsesc în imaginea „panicii” generate de un pericol
(a comportamentului dezorganizat), a dependen ței pasive de echipele de interven ție și în
posibilitatea exercit ării unui control absolut asupra victimelor. Imaginea dependen ței de echipele de
salvare este înlocuit ă în realitate de o mobilizare a tuturo r resurselor interioare ale celor afecta ți,
într-o atitudine activ ă, voluntar ăși responsabil ă.
Imaginea „dezordinii” generale este înlocuit ă printr-o activitate focalizat ă pe salvarea bunurilor
personale și a celor apropia ți. În peste 100 de studii arhivate în cadrul Disaster Research Center ,
Ohio State University (1972), se semnaleaza posibilita tea aparitiei panicii, fara însa ca aceasta sa se
fi manifestat efectiv. Confruntarea autoritatilor cu situatii de panica poate avea loc atunci când
evenimente naturale violente solicita victime umane.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 17 -Totodat ă, studiile sociologice documenteaz ă că, în caz de pericol, are loc ini țial o negare a
mesajelor de avertizare și o rezisten ță în fa ța abandon ării c ăminelor. Iner ția popula ției în fa ța
evacu ărilor este și o consecin ță a temerii de a fi jefuit ă gospod ăria p ărăsită.
În situa ția evacu ărilor for țate, un alt mit este cel al op țiunii pentru ad ăposturile colective.
Realitatea arat ă că acestea constituie o ultim ă alternativ ă; s-a observat c ă 80% dintre victime se
retrag la rude sau prieteni.
Altfel decât în cazul unor conflicte civile sau armate (revolte, r ăzboaie), prezen ța jafurilor
favorizate de instaurarea unei st ări de urgen ță în urma unui dezastru natural este o raritate. Furturile
sunt dovedite efectiv în foarte pu ține din cele 300 de cazuri analizate de Disaster Research Center ,
iar ho ții ac ționeaz ă în mod solitar și pe ascuns. Explica ția poate consta în faptul c ă în cazul
dezastrelor naturale nu are loc o schimbare a normelor și drepturilor legale, ca în situa ția unor
tensiuni sociale urmate de r ăstrurn ări de regim. Jafurile devin o realitate dramatic ă doar în anumite
condi ții sociale defavorizante (Frazier, 1979), legate de o puternic ă stratificare social ă.
În condi țiile ridic ării temporare a propriet ății asupra bunurilor are loc o redefinire a propriet ății.
Furturile devin în situa ția unor calamit ăți naturale redefiniri ale unor norme de grup acceptate
intrinsec, ca urmare a st ării de urgen ță (de exemplu, spargerea unor farmacii pentru men ținerea
func ționalit ății spitalelor).
Aceea și lips ă de fundament cap ătăși imaginea comportamentului asocial, studiile documentând
chiar o sc ădere a ratei criminalit ății în urma unor dezastre naturale, cât și mitul comoportamentului
isteric contagios. În cele mai multe situa ții, starea de șoc dureaz ă mai pu țin de câteva minute, în
cele mai traumatice cazuri, câteva ore, aspectele de întrajutorare, de st ăpânire de sine, de ac țiune și
organizare spontan ă devenind definitorii în situa ții de criz ă. În cazul unui dezastru, comunitatea
afectat ă devine mai unit ă în r ăspuns, în urma imactului se constat ă un val de altruism și
întrajutorare din sânul sau din afara comunit ății și o revenire la valorile morale perene (Drabek,
William, 1984).
2.2. Factorii care influen țează percep ția evenimentelor de risc
Studiile f ăcute de White în perioada 1960–1970 au ar ătat c ă gradul de percep ție a unor
evenimente naturale drept risc de c ătre individ sau societate este în rela ție direct proportional ă cu
raportul de dependen ță existent între om și baza natural ă a existen ței sale, cât și de factori de natur ă
cognitiv ăși psihologic ă.
Dependen ța de factorii de mediu a fost în țeleas ă în func ție de nivelul de civiliza ție și tipul de
organizare socio-spa țială — mediu urban sau rural. Progresul tehnico-industrial, o consecin ță a
aspira ției spre independen ța fa ță de condi țiile de mediu, a legat societ ățile putenic dezvoltate
economic într-un raport și mai profund de dependen ță față de resursele naturale, chiar dac ă aceast ă
realitate a devenit mai pu țin vizibil ă. Pe de alt ă parte, la nivelul societ ăților s ărace, lipsa
alternativelor determin ă ca cea mai mare parte a popula ției pauperizate s ă se stabileasc ă în teritorii
instabile și cu un grad ridicat de vulnerabilitate.
Utilizarea intensiv ăși extensiv ă a unor sisteme naturale susceptibile la risc, este motivat ă din
perspectiva celor poten țiali afecta ți în principal prin bilan țul costuri probabile/beneficii imediate,
productivitatea terenurilor și lipsa alternativelor.
Din perspectiva rela ției costuri – beneficii, situa ția poate fi transpus ă în felul urm ător:
BN = B T – C Td – C Ta ± CC TI
unde B N este beneficiul net derivat din ocuparea unor sectoare cu risc, C Td este costul total al
pericolului reprezentat de elementul de risc, C Ta este ajutorul în cazul producerii evenimentului de

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 18 -risc, CC TI costul total al litigiului ap ărut. Litigiul este în țeles ca fiind orice contribu ție la cre șterea
sau diminuarea beneficiului net (Alexander, 1992).
Studiile de percep ție efectuate cu ajutorul studen țiilor de la sec ția de mediu, anul III, a Facult ății
de Geografie, Universitatea din Bucure ști, cu privire și la alte riscuri (în principal riscul seismic în
aria urban ă a Bucure știului) au indicat o dependen ță semnificativ ă între libertatea oferit ă actorului
social de situa ția economic ăși acutizarea în percep ție a riscului.
Cu cât popula ția este mai sarac ă, cu atât ea devine mai vulnerabil ăși expus ă la riscuri, resursele
limitate impunând un grad redus de rezilien ță. Statisticile sus țin aceast ă dependen ță prin num ărul
mare de victime omene ști în cazul afect ării de c ătre un eveniment extrem a unor comunit ăți sărace.
Totodat ă, astfel de comunit ăți (indiferent de scara de analiz ă – organism rural sau stat) prezint ă o
probabilitate mai mare de a fi lezate prin situa ții de risc, care dezvolt ă manifest ări mai grave.
(Aceast ă constatare a stat în anii '80 la baza determin ăii cauzelor riscului natural în starea
economic ă a unei societ ăți.)
Varia ția modului de percepere și estimare a unui eveniment de risc, indiferent de determinan ții
sociali precum vârst ă, educa ție, venit, se face în func ție de:
• magnitudinea și frecven ța producerii fenomenelor extreme,
• gradul în care sunt afectate interesele și veniturile societ ății în cauz ă,
• îmbinarea factorilor de personalitate precum credin ța într-un control asupra destinului, modalit ăți
de con știentizare a mediului natural,
• experient ă.
Reac ția la risc, prin adoptarea a unor modalit ăți noi de adaptare la mediu în vederea reducerii
pagubelor cauzate de hazarduri, este diferit ă de la individ la comunitate:
• pentru individ, procesul de estimare a eficien ței economice a unei metode de adaptare la risc este
în func ție de factorul timp perceput , în func ție de raportul dintre avantaje și pierderi poten țiale
și de m ăsura în care exist ăalternative .
• pentru comunit ăți, selectarea unui anumit mod de ad aptare la mediu este în func ție de gradul și
modul de percep ție a hazardului de c ătre indivizii care compun comunitatea, de alternativele și
eficien ța economic ă a zonei, influen țată de stabilitatea și eșafodajul puterii politice.
3. Reac ția comunitar ă la risc
3.1. Ciclul de via ță al unui dezastru
Ciclul de via ță al unui dezastru cuprinde, din perspectiva r ăspunsului comunitar la risc, o
succesiune în timp a patru etape: prevenirea , preg ătirea , reac țiași refacerea în urma dezastrului.
Prevenirea unui dezastru natural se reg ăsește în activit ăți menite s ă reduc ă probabilitatea de
producere a evenimentelor de risc sau a efectelor negative estimate. Aspecte care țin de prevenirea
riscurilor naturale pot include decizii și acțiuni luate de autorit ăți în urma unor evenimente majore,
pentru a preîntâmpina repetarea lor.
Preg ătirea pentru un dezastru însumeaz ă acele ac țiuni întreprinse înainte de impact, inclusiv
planuri de interven ție în caz de necesitate.
Kreps (1991) diferen țiază opt principii majore care stau la baza unui management eficient al
situa țiilor de criz ă:
• activit ățile de preg ătire pentru a preîntâmpina un dezas tru trebuie sa fie dublate de o mare
elasticitate și capacitate de improviza ție, ca urmare a aspectelor multiple ale unei st ări de
criz ă, imposibil de anticipat;
• preg ătirea unei societ ăți pentru a face fa ță dezastrelor naturale reprezint ă un proces continuu;

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 19 -• o preg ătire eficient ăși continu ă determin ă reducerea necunoscutelor în cazul unor situa ții
reale prin exersarea unor scenarii multiple;
• preg ătirea societ ății pentru a face fa ță unor dezastre constituie, totodat ă, o activitate
educa țional ă, în care fiecare trebuie s ă-și cunoasc ă exact rolul și atribu țile;
• o preg ătire eficient ă se bazeaz ă pe o cunoa ștere științificăși studii de specialitate privind
evolu ția evenimentelor și reac ția uman ă;
• preg ătirea implic ă o ac țiune rapid ă, în care viteza r ăspunsului devine un element critic în
eficien ța reac ției;
• depășirea iner ției din partea autorit ății locale const ă în acordarea de timp și aten ție m ăsurilor
de preg ătire în cazul unui dezastru. De cele mai multe ori se asum ă, în mod eronat, faptul c ă
procedurile de rutin ă sunt suficiente pentru a corespunde cerin țelor în situa ții de necesitate;
• un plan general în caz de urgen ță, care s ă ofere flexibilitate în ac țiune și decizie, este suficient
pentru evenimente cu probabilitate redus ă.
Reac ția include m ăsurile luate în timpul impactului ini țial și se rezum ă, în principal, la ac țiuni de
salvare a victimelor și bunurilor.
Refacerea se refer ă la activit ățile care urmeaz ă impactului propriu-zis, pentru readucerea în
normalitate a vie ții ob ștești.
Resursele necesare interven ției de urgen ță, dar și cele pentru prevenire, preg ătire și refacere, sunt
diferite, în func ție de etapele ansamblului de m ăsuri adoptate pe perioada de criz ăși post-
interven ție (dezastru propriu-zis, post-dezastru, m ăsuri pe termen lung).
Identificarea resurselor disponibile — materiale și umane — poate permite crearea unor stocuri
de criz ă. Necesarul urmeaz ă a fi reactualizat periodic prin propuneri cu referire la cantit ăți și
utilizarea lor; p ăstrarea rezervelor și refacerea lor prin aprovizionare curent ă.
Cheltuielile privind structura materialelor și mijloacelor de interven ție sunt prev ăzute și finan țate
în general de la buget, dar este necesar ăși identificarea altor surse locale; gestionarea și accesul la
ele urmând a fi f ăcute de organe specializate.
Etapele unui dezastru se reg ăsesc într-o serie de strategii specifice. Uneori, m ăsurile întreprinse
de o comunitate devin greu de încadrat într-o etap ă sau alta a unui dezastru, unele ac țiuni apar ținând
mai multor etape (de exemplu, protejarea gospod ăriei în vederea unui posibil dezastru poate
reprezenta atât o prevenire, cât și o preg ătire pentru a preîntâmpina efectele negative ale acestuia).
Tabelul 1. Etape și strategii specifice ale r ăspunsului comunitar la risc
Etape Strategii Ac țiuni și disponibilit ăți
Prevenire educa ție public ă, monitorizarea situa țiilor de risc,
strategii de utilizare durabil ă a terenurilor, elaborarea
unui cod al construc țiilor etc. evalu ări științifice și cart ări privind
vulnerabilitatea la risc, inspec ții și
măsurători pentru controlul periodic al
poten țialului de risc etc.
Preg ătire informare/avertizare periodic ăși alertarea popula ției în
caz de necesitate, organizarea de centre opera ționale,
organizarea de simul ări și bilan țuri periodice acțiuni prin canalele mass-media, sistem
de sirene/megafoane, alertarea prin voluntariat (din cas ă în cas ă) etc.
Reac ție evacuare, interven ție/salvare, ad ăpostire organizarea de echipe de interven ție,
managementul transporturilor, al aprovizion ării etc.
Refacere refacerea infrastructurii, refacerea componentelor de
mediu urban și natural, oficii de consiliere, reabilitarea
capacit ăților de ac țiune și protec ție ale societ ății afectate degajarea zonelor blocate, refacerea c ăilor
de transport, distribu ție și alimentare,
reconstruc ția cl ădirilor etc.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 20 -Probarea calit ății unei strategii trebuie realizat ă prin evaluare financiar ă raportat ă la evaluarea
eficien ței (control periodic, simul ări, exerci ții) și la evaluarea impactului .
Luând ca exemplu de analiz ă a unei strategii avertizarea/alertarea popula ției în caz de pericol,
trebuie pornit de la faptul c ă avem de-a face cu un proces social complex, care implic ă numero și
actori și circuite de tip feedback.
Procesul de alertare este un proces ciclic, diferen țiabil în patru faze:
• identificarea hazardului;
• evaluarea hazardului;
• informarea/alertarea popula ției;
• selectarea unui r ăspuns adecvat.
Cu toate c ă acela și mesaj se adreseaz ă unui num ăr mare de persoane, studiile arat ă că informa ția
este perceput ă, luat ă în considerare și reținut ă în mod foarte diferit.
Evaluarea unui mesaj de avertizare/alertare se face în conformitate cu cinci criterii: ambiguitate
(este mesajul clar?), certitudinea impactului , magnitudinea dezastrului, timpul disponibil și
localizarea impactului.
În consecin ță, în conceperea mesajului trebuie avute în vedere cel pu țin trei aspecte:
• ce se întâmpl ă,
• ce repercursiuni ar avea acel eveniment asupra persoanei avertizate,
• ce m ăsuri trebuie s ă ia aceasta.
Acoperirea prin r ăspuns a acestor trei aspecte se face urm ărind succesiunea logic ă a șapte
probleme: sursa de informare, tipul de hazard, specificarea geografic ă a ariei supus ă riscului (prin
localizare și magnitudine), aprecierea temporal ă, probabilitatea pericolului, necesitatea unor ac țiuni
specifice în situa ții de risc maxim (de exemplu, autovehicule în deplasare pe artere inundabile),
sugerarea unor reac ții optime de r ăspuns.
Reac ția variaz ă în limite largi, de la informarea suplimentar ă la ignorarea complet ă a mesajului,
în func ție de caracteristicile subiec ților și contextul social. Procesarea unui mesaj este condi ționat ă
de experien ța anterioar ă a subiectului, apropierea de zona de impact, credibilitatea sursei de
informare, componen ța familial ă (dac ă membrii familiei sunt împreun ă în momentul primirii
informa ției), observa ția direct ă asupra fenomenului de risc și interac țiunea cu al ți concet ățeni.
Studiile arat ă că exist ă o determinare direct ă între con ținutul unui mesaj de alertare și un anumit
comportament de reac ție (Lindell și Perry, 1992). Astfel se poate explica ignorarea complet ă a unor
avertiz ări, în timp ce altele au r ăspunsul scontat din partea popula ției. În acest sens, au fost
documentate șapte elemente importante care trebuie avute în vedere atunci când se urm ărește o
alertare eficient ă a popula ției:
• credibilitatea sursei de informare;
• sursa de informare trebuie s ă fie oficial ă;
• claritatea con ținutului transmis;
• consisten ța con ținutului mesajului;
• exactitatea în exprimare, cu referire la localizarea impactului, timpul disponibil și
magnitudinea prev ăzută a dezastrului;
• repetabilitatea avertiz ării;
• confirmarea mesajului din surse diferite (mass-media, rude, vecini, oficialit ăți locale etc.).

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 21 -Bibliografie suplimentar ă
ARMA Ș I., DAMIAN R., ȘANDRIC I., OSACI-COSTACHE G. (2003), Vulnerabilitatea versan ților la
alunec ări de teren în sectorul subcarpatic al v ăii Prahova , Ed. Funda ției “România de M ăine”,
Bucure ști.
ARMA Ș I., MIU S. (2000), Slope Morphometry, Mass-Wasting a nd Risk Factors along the Subcarpathian
Sector of the Doftana Vally, Geomorphology of the Carpato-Balcan Region , D. B ălteanu, M. Ielenicz,
N. Popescu (ed.), Ed. Corint, Bucure ști.
BĂLTEANU D. (1992), Natural hazards in Romania , RRG , 36.
BĂLTEANU D. (1993), The Natural Hazard Research Agenda in Romania, Observer , University of
Colorado, Bouler, XVII, 5.
BĂLTEANU D. (1994) (ed.), Third International Workshop DOMODI S, ICSU SC/IDNDR Project on
Mountain Disasters – Field Guide-Book , Inst. Geogr., Bucure ști
BĂLTEANU D. (1997), Romania , Geomorphological Hazards of Europa , Elsevier, Amsterdam.
BĂLTEANU D. , ALEXE R. (2001), Hazarde naturale și antropogene , Editura Corint, Bucure ști
BĂLTEANU D., CIOAC Ă A. DINU M., SANDU M. (1996), Some case studies of geomorphological risk
in the Curvature Carpathians and Subcarpathians, RRG , 40.
BĂLTEANU D., DINU M., CIOAC Ă A. (1989), H ărțile de risc geomorfologic, SCGGG – Geogr., XXXVI.
BĂLTEANU D., R ĂDIȚĂ A. (2001), Hazarde naturale și antropogene , Ed. Corint, Bucure ști.
BOGDAN O. (1992), Asupra no țiunilor de hazarde, riscuri și catastrofe meteorologice/climatice , SCGGG –
Geogr ., XXXIX.
BOGDAN O. (1994), Noi puncte de vedere pent ru studiul hazardelor climatice , Lucr ările sesiunii științifice
anuale, Acad. Român ă, Institutul de Geografie, Bucure ști.
BOGDAN O. (1996), Regionalization of climatic risk phenomena in Romania, RRG-40 .
BOGDAN O., NICULESCU E. (1999), Riscurile climatice din România , Acad. Român ă, Institutul de
Geografie, Bucure ști.
BRÂNDU Ș C., GROZAVU A. (2001), Natural hazard and risk in Moldavian Tabeland, Rev. de
Geomorfologie , 3.
CHEVAL S. (1999), Clasificarea hazardelor naturale, Comunic ări de Geografie III.
CHEVAL S. (2002), Semnifica ția actual ă a studiului dezastrelor naturale, în Riscul în economia
contemporan ă, Ed. Academica, Gala ți.
CIOAC Ă A. (1996), Cartografierea riscului geomorfologic , AUO – Geogr., VI.
CIOAC Ă A. (1996), Evaluarea vulnerabilit ății terenurilor afectate de procese geomorfologice actuale,
AUȘMS-Geogr.- Geol., V, 1997.
CIOAC Ă A., B ĂLTEANU D., DINU M. (1993), Studiul unor cazuri de risc geomorfologic în Carpa ții de la
Curbur ă, SCGGG – Geogr., XL.
CIOAC Ă A., DINU M. (1995), Hazardele geomorfologice în regiun ile de exploatare a lignitului din nordul
Olteniei (România). Studiu de caz în câmpul minier Olte ț. AUO – Geogr., V.
CIOAC Ă A., DINU M. (1996), Geomorphological hazards. Lignite mining and the newly-built relief in the
North of Oltenia (Romania), Geografia Fisica e Dinamica Quaternaria, Comitato Glaciologici
Italiano , Torino, 18, 1995.
CIULACHE S., IONAC N. (1995), Fenomene atmosferice de risc , Colec ția “Scientia”, Ed. Științifică,
Bucure ști.
COTE Ț P. (1978), O nou ă categorie de h ărți, hărțile de risc și importan ța lor geografic ă, Terra X(XXX), 3.
DINU M., CIOAC Ă A. (1996), Categoriile de risc geomorfologic și utilizarea terenurilor în Bazinul Valea
Mare – Ot ăsău (Subcarpa ții Bâlcii), AUSMS – Geogr. – Geol., V, 1997.
DINU M., CIOAC Ă A. (1997), Some geomorphological risk factors in the Curvature Carpathians and
Subcarpathians, Geografia Fisica e Dinamica Quaternar ia, Comitato Glaciologico Italiano , Torino,
19.
FLOREA M. (1996), Riscul geomorfologic în etajul alpin din Mun ții F ăgărașului, SCGGG, t. XL ΙΙΙ,
Bucure ști

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 22 -GRECU F. (2002), Mapping geomorphic hazards in Romania: small, medium and large scale
representations of land instability, Geomorphologie: relief, processus, environnement , 2.
GRECU F. (1994), Etapele întocmirii h ărții expunerii la risc geomorfol ogic a terenurilor din bazinele
hidrografice de deal, Mem. Sect. St. Academia Româna , XVII.
GRECU F. (1996), Expunerea la risc a terenurilor deluroase , în vol. Cercet ări geografice în spa țiul carpato-
danubian , a II-a Conferin ță regional ă de Geografie, Timi șoara.
GRECU F. (1997), Etapele întocmirii h ărții expunerii la risc a terenurilor din regiunile de deal (Bazinul
Calvei), AAR-MSS, XVII/1994.
GRECU F. (1997), Fenomene naturale de risc. Geologie și Geomorfologie , TUB, Bucure ști.
GRECU F. (1999), Potential land uses in the Prahova Subcarpathian area, în vol. Geography within the
Context of Contemporany Development , 6-7 june 1997, Cluj Univ. Press, Cluj Napoca.
GRECU F. (2002), Risk-Prone Lands in Hilly Regions: Mapping Stages, Applied Geomorphology: Theory
and Practice , John Wiley and Sons, London.
GRECU F. (2004), Hazarde și riscuri naturale , Ed. Universitar ă, Bucure ști.
GRECU F., COM ĂNESCU L. (1997), Determin ări cantitative ale riscului geomorfologic în sisteme
hidrografice , SCGGG – Geogr., XLIII.
GRECU F., COM ĂNESCU L. (1998), Dynamics of slide-affected slopes in the Prahova Valley
subcarpathian sector, AUO – Geogr., VIII-A.
IANO Ș I. (1992), Stabilitate și instabilitate în sistemele geografice, Terra , XXIV (XLIV), 1-2.
IANO Ș I. (1994), Riscul în sistemele geografice, SCGGG – Geogr. XLI.
MÂNDRESCU N. (2000), Cutremurul – hazard natural major pentru România , Editura Tehnic ă, Bucure ști
MOLDOVAN FL. (2003), Fenomene climatice de risc, Ed. Echinox, Cluj-Napoca.
SANDU M. (1994), Harta de risc geomorfologic a culoarului depresionar Sibiu-Apold, Lucr ările sesiunii
științifice anuale 1993 , Acad. Român ă, Institutul de Geografie, Bucure ști.
SOROCOVISCHI V. (ed.) (2002), Riscuri și carastrofe , Ed. Casa C ărții de Știință, Cluj-Napoca.
VELCEA V. (1995), Riscuri naturale și tehnogene , Fac. De Geogr. Turismului, Sibiu.
VELCEA V. (1997), Environmental hazards in the Carpathians, în Anglo-Romanian Proceedings of the
Second Liverpool-Buchares t Geography Colloquium , ed.: Duncan L., Dumbr ăveanu-Andone D.,
Liverpool Hope Press.
VOICULESCU M . (1995), Tipologia fenomenelor geografice de risc, An. Univ. din Oradea , V.
VOICULESCU M . (1996), Tipologia celor mai importante fenomene geografice de risc în Masivul F ăgăraș,
An. Univ. de Vest din Timi șoara, VI.
VOICULESCU M . (2002), Fenomene geografice de risc în Masivul F ăgăraș, Ed. Brumar, Timi șoara.
ZĂVOIANU I., DRAGOMIRESCU ȘT. (1994), Asupra terminologiei folosite în studiul
fenomenelor naturale extreme, SCGGG – Geogr., XLI.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 23 -Legisla ția existen ță în România cu privire la dezastre
naturale:
Ordonan ța Guvernului nr. 47/ 05/08/1994 privind ap ărarea împotriva dezastrelor
Legea protec ției civile (Monitorul Oficial nr. 241 din 03/10/1996) 1997
Hotărâre nr. 209/19.05.1997, privind aprobarea Regulamentului de organizare și func ționare a
Comisiei Guvernamentale de Ap ărare împotriva Dezastrelor (Monitorul Oficial nr. 103 din 28/05/1997)
Hotărâre nr. 222/ 19.05.1997, privind organizarea și conducerea ac țiunilor de evacuare în cadrul
protec ției civile (Monitorul Oficial nr. 109 din 02/06/1997)
Hotărâre nr. 580 din 6 iulie 2000 pentru aprobarea Norm elor metodologice de aplicare a prevederilor
Ordonan ței de urgen ță a Guvernului nr. 99/2000 privind m ăsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu
temperaturi extreme pentru protec ția persoanelor încadrate în munc ă (Monitorul Oficial nr. 315 din
07/07/2000) 2003
Hotărâre nr. 447 din 10 aprilie 2003 pentru aprobarea normelor metodologice privind modul de
elaborare și con ținutul h ărților de risc natural la alunec ări de teren și inunda ții (Monitorul Oficial,
Partea I nr. 305 din 07/05/2003) 2004
Ordonan ța de Urgen ță nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Na țional de Management al Situa țiilor de
Urgen ță (Monitorul Oficial, Partea I nr. 361 din 26 aprilie 2004)
Ordin nr. 585 din 19 mai 2004 privind înfiin țarea Compartimentului pentru asisten ța medical ă de
urgen ță în caz de dezastre și crize (Monitorul Oficial, Partea I nr. 489 din 1 iunie 2004).
Verificarea calit ății parametrilor mediului se va face în baza urm ătoarelor acte și normative:
Ordin 756- M.A.P.P.M.; Normativ N.T.P.A. – 001/2002; Ordin 462/1993 – M.A.P.P.M. și STAS
1257/1987.
Lista de reglement ări na ționale privind prevenirea și reducerea dezastrelor naturale
a) Reglement ări generale
Ordonan ța de Urgen ță nr. 21/15.04.2004 privind Sistemul Na țional de Management al Situa țiilor de Urgen ță.
Legea protec ției civile nr. 106/25.09.1996.
Legea nr. 124/1995 care aprob ă Ordonan ța Guvernului României nr. 47 din 12 august 1994, privind ap ărarea
împotriva dezastrelor. Hotarârea Guvernului nr. 209 din 19.05. 1997 priv ind aprobarea Regulamentului de Organizare și
Func ționare a Comisiei Guvernamentale de Ap ărare Împotriva Dezastrelor.
Hotarârea Guvernului nr. 635 din 18. 08.1995 privind culegerea de informa ții și transmiterea deciziilor în
cazul ap ărării împotriva dezastrelor.
Ordonan ța de Urgen ță nr. 179/26.10.2000 privind trecerea unit ăților militare de protec ție civil ă de la
Ministerul Ap ărării Na ționale la Ministerul de Interne, precum și modificarea și completarea Legii protec ției
civile nr. 106/1996, a Ordonan ței Guvernului nr. 47/1994 privind ap ărarea împotriva dezastrelor și a
Ordonan ței de urgen ță a Guvernului nr. 14/2000 privind înfiin țarea forma țiunilor de protec ție civil ă pentru
interven ție de urgen ță în caz de dezastre.
Legea nr. 448/18 iulie 2001 pentru aprobarea Ordonan ței de Urgen ță a Guvernului nr.14 din 2000 privind
înfiin țarea forma țiunilor de protec ț
ie civil ă pentru interven ție de urgen ță în caz de dezastre.
Ordonan ța de Urgen ță nr. 88/2001 privind înfiin țarea, organizarea și func ționarea serviciilor publice
comunitare pentru situa ții de urgen ță, aprobat ă, modificat ăși completat ă prin Legea nr. 363/2002.
Hotarârea Guvernului nr. 761/18.07.2002 privind apr obarea programelor pentru aplicarea O.U. 88/2001
privind înfiin țarea, organizarea și func ționarea serviciilor publice comunitare pentru situa ții de urgen ță.
Ordonan ța de Urgen ță nr. 291/29.12.2000 privind stabilirea de m ăsuri referitoare la organizarea și
func ționarea unor ministere.
Ordonan ța de Urgen ță nr.63/2003 privind organizarea și functionarea Ministerului Administra ției și
Internelor.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 24 -Ordonan ța de Urgen ță nr. 64/2003 pentru stabilirea unor m ăsuri privind înfiin țarea, organizarea și
reorganizarea sau func ționarea unor straturi din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, a ministerelor, a
altor organe de specialitate ale administra ției publice centrale și a unor institu ții publice.
Hotarârea Guvernului nr. 725/2003 privind structura organizatoric ăși efectivele Ministerului Administra ției
și Internelor.
Decizia 57 din 30.03.1998 Instruc țiuni privind organizarea și înzestrarea inspectoratelor, comisiilor și
forma țiunilor de protec ție civil ă.
Hotarârea Guvernului nr. 371 din 1993 privind acordarea, în prima interven ție, a ajutoarelor umanitare
popula ției sinistrate, ca urmare a unor situa ții excep ționale .
Hotarârea Guvernului nr. 222 din 19.05.1997 privind organizarea și conducerea ac țiunilor de evacuare în
cadrul protec ției civile.
Legea nr.82/92, republicat ă în 1997 (M.O.- 354/97) privind rezervele de stat.
Legea nr. 132/1997, privind rechizi țiile de bunuri și prest ări de servicii în interes public.
Legea protec ției mediului nr. 137/1995 – republicat ă în 17.02 2000.
Ordonan ța nr. 59 din 22 august 2003 privind une le categorii de bunuri scutite de la plata datoriei vamale.
Ordonan ța de Urgen ță 1 din 21 ianuarie 1999 privind regimul st ării de asediu și regimul st ării de urgen ță.
Decretul nr. 224/11 mai 1990 pentru ratificarea protocoalelor adi ționale I și II la Conven țiile de la Geneva
din 12 august 1949.
Legea 14 din 24 februarie 1995 pentru ratificarea Conven ției privind cooperarea pentru protec ția și utilizarea
durabil ă a fluviului Dun ărea (Conven ția pentru protec ția fluviului Dun ărea), semnat ă la Sofia la 29 iunie
1994. Legea 97 din 16.09.1992 pentru ratificarea Conven ției dintre Guvernul României și Guvernul Republicii
Bulgaria privind colaborarea în domeniul protec ției mediului înconjur ător.
Legea 98 din 16.09.1992: Ratificarea Conven ției privind protec ția M ării Negre împotriva polu ării.
Decretul 140 din 26.07.1993: Ratificarea Conven ției de la Viena privind protec ția stratului de ozon, adoptat ă la
22.03.1985, a protocolului de la Montreal din 16.09.1986 și a Amendamentului la Protocolul de la Montreal –
Londra 27-29.06.199. Legea 84 din 03.12.1993 Privind aderarea României la Conven ția de la Viena privind protec ția stratului de
ozon, adoptat ă la 22.03.1985, la Protocolul de la Montreal din 16.09.1986 și la Amendamentul la Protocolul
de la Montreal – Londra 27-29.06.1990. Legea 30 din 26.04.1995 Privind ratificarea Conven ției privind protec ția și utilizarea cursurilor de ap ă
transfrontiere și a lacurilor interna ționale, încheiat ă la Helsinki la 17 martie 1992.
Legea 22 din 22.02.2001 Privind ratificarea Conven ției de la Espoo din 25.02.1991- evaluarea impactului
asupra mediului în context transfrontalier. Legea 11 din 8 ianuarie 1998 pentru ratificar ea Acordului dintre Guvernul Romaniei și Guvernul Republicii
Bulgaria privind colaborarea în domeniul protec ției civile, în timp de pace, semnat la Bucure ști la 18 ianuarie
1996. Legea 153 din 11 octombrie 1999 privind aprobarea Ordonan ței Guvernului nr. 8/1999 pentru ratificarea
Acordului dintre guvernele statelor participante la Cooperarea Economic ă a M ării Negre (C.E.M.N.) de
colaborare în interven ția ș
i răspunsul de urgen ță la dezastre naturale și provocate de om, semnat la Soci la 15
aprilie 1998. Legea 61 din 24 aprilie 2000 pentru aplicarea Acordului dintre statele p ărți la Tratatul Atlanticului de Nord și
celelalte state participante la Partener iatul pentru Pace cu privire la statutul fortelor lor, încheiat la Bruxelles
la 19 iunie 1995.
b) Reglement ări în domeniul dezastrelor naturale
Hot ărâre nr. 447 din 10 aprilie 2003 pentru aprobarea no rmelor metodologice privind modul de elaborare și
conținutul h ărților de risc natural la alunec ări de teren și inunda ții.
Lege nr. 381 din 13 iunie 2002 privind acordarea desp ăgubirilor în caz de calamit ăți naturale în agricultur ă,
art. 7, 15, 27. Hot ărâre nr. 1036 din 18 octombrie 2001 pentru aprobarea Protocolului de inten ții dintre Ministerul de
Interne din România și Agen ția Federal ă pentru Managementul Situa țiilor de Urgen ță din Statele Unite ale
Americii privind cooperarea în domeniul prevenirii și interven ției în cazul situa țiilor de urgen ță de origine
natural ă sau tehnologic ă, semnat la Bucure ști, la 22 ianuarie 2001.
Legea nr. 575 din 22.10.2001 privind aprobarea Planul ui de amenajare a teritoriului national.

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 25 -Ordonan ța Guvernului României privind reducerea riscului seismic al construc țiilor existente, nr. 20/1994,
ultima revizuire 1999. Monitorul Oficial al României, part. I nr. 36/29.01.1999 și Metodologia de aplicare,
Monitorul Oficial al României, partea I, nr.22/1999. Hotărârea Guvernului României nr. 638 din 5 augus t 1999 privind aprobarea Regulamentului de ap ărare
împotriva inunda țiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construc țiile hidrotehnice și a
Normativului-cadru de dotare cu materiale și mijloace de ap ărare operativ ă împotriva inunda țiilor și ghe țurilor.
Ordinul comun al Secretariatului General al Guvernului și MLPAT nr. 770/26.09.1997 și
6173/NN/26.09.1997 privind ac țiunea de inventariere a fondului cons truit existent, Monitorul Oficial al
României, partea I, nr. 264/1997. Hot ărârea Guvernului României nr. 210 din 10 mai 1997 privind aprobarea Regulamentului de organizare și
func ționare a Comisiei Centrale pentru Ap ărarea împotriva Inunda țiilor, Fenomenelor Meteorologice
Periculoase și Accidentelor la Constructiile Hidrotehnice.
Legea nr. 107/1996 – legea apelor, art. 49-52. Hotarârea Guvernului nr.438/1996, privind aprobarea Regulamentului de organizare și func ționare a
Comisiei centrale pentru prevenirea și apărarea împotriva efectelor seismice și alunec ărilor de teren.
Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construc ții. Monitorul Oficial al României, partea I, nr.12/24.01.1995,
art. 34, 36. Hot ărârea de Guvern nr. 486/1993 privind cre șterea siguran ței în exploatare a construc țiilor și instala țiilor
care reprezint ă surse de mare risc, Monitorul Oficial al României, partea I, nr.263/1993.
Legea nr. 75 din 14 decembrie 1991 privind legea sanitar ă veterinar ă, art. 28, 36.
Hot
ărârea Guvernului nr. 1364/2001 pentru aprobarea nor melor metodologice de aplicare a O.G. nr. 20/1994
privind m ăsuri pentru reducerea riscului seismic al construc țiilor existente, republicat ă în M.Of., Partea I, nr.
665/2001 în temeiul art.4 din Legea nr. 460/2001, modificat ăși completat ă cu Ordonan ța Guvernului nr.
62/2003, publicat ă în M.Of., Partea I, nr. 616/2003, aprobat ă prin Legea nr. 504/2003.
Hotărârea Guvernului nr. 372/2004 pentru aprobarea Programului Na țional de Management al Riscului Seismic,
publicat ă în M.Of. al României, Partea I, nr. 281/2004.
Hot ărârea Guvernului nr. 382/2003 pentru apr obarea normelor metodologice privind exigen țele minime de
conținut ale documenta țiilor de amenajare a teritoriului și de urbanism pentru zone le de riscuri naturale,
publicat ă în M.Of al României, Partea I, nr. 263/2003. (Ministerul Transporturilor, Construc țiilor și
Turismului).
www.1a.ro/legislatie/8.html
www.mmediu.ro/legislatie/actenormative.htmlwww.apmdambovita.ro/index.php?p=legislatie&i.d=13

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 26 –

Prof.dr. Iuliana Arma ș Riscuri naturale – Sinteze pentru preg ătirea examenului
– 27 –