1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996 2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică… [625586]

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

1
Lupta pentru combaterea
criminalității.

Crima organizată poate fi percepută ca un proces social ce izvorăște din tendința diferitelor
grupuri de a folosi criminalitatea ca mijloc de mobilitate socială și chiar de acaparare a puterii.
Definirea noțiunii de crimă organizată ș i mai ales de limitare a acesteia î n structura de ansamblu a
criminalității, au constituit ș i constituie subiectul a numeroase stud ii ale specialiștilor î n domeniu.
Preocupă rile multiple pentru explicarea acestui fenomen sunt justif icate de necesitatea de a
cunoaște dimensiunile și implicațiile sale în societate și, pe această bază, să se poată stabili
acțiunile și mă surile cele mai eficiente de prevenire ș i con tracarare, pe plan legislativ cât ș i pe cel
al structurilor judiciare, cu precădere ale poliț iei.
Interesul acordat definirii și explică rii crimei organizate este determinat și de faptul că cetățenii în
general, dar ș i organis mele statului și chiar mass -media percep în mod diferențiat și de cele mai
multe ori greș it structurile, scopurile și mai ales modurile î n care se manifestă acest flagel social.
În concepția specialistilor din țările unde crima organizată are rădăcini adânci și se
manifestă permanent în viața cotidiană a societăț ii, aceasta este definită prin existența unor gru puri
de infractori structurate în idea înfăptuirii unor activităț i ilegale conspirat e scopul lor principal
fiind obț inerea de profituri contrare legii la cote foarte ridicate.
Aceste grupuri folosesc adesea violența, șantajul, prostituț ia, contrabanda, evaziunea
fiscală, coruperea ofic ialităților publice și chiar acțiuni aparent legale, dar cu urmă ri delictu oase cu
scopu l de a acumula venituri substanț iale pe care apoi le folosesc pentru a relua activitățile
infracț ionale.
În concepț ia Interpol -ului organizatiile criminale pot fi împărțite î n patru grupe distincte:
a) Familiile mafiei (italiene, americane, cartelurile columbiene ale drogurilor, etc.);

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

2 b) Organi zațiile pr ofesionale care se specializează spre deosebire de familiile mafiei pe
una sau două tipuri de activităț i criminale (laboratoare clandestine pentru fabricarea
drogurilor, furtul și traficul cu mașini furate, ră piri de personae pentru rascumparare
etc.);
c) Organizaț ii criminale constituite pe criterii etnice;
d) Organizații teroriste internaț ional e care practică asasi natul, deturnarea de avioane,
răpirea de persoan e etc.
Extinderea crimei organizate î ntr-un numar mare de state, a fundamentat oportunitatea
analizării acestui fenomen î n organismele specializate ale ONU si ale Uniunii Europene, iar
conferința asupra c rimei orga nizate transnaț ionale de la Neapole, din 1994 , care s -a desfasurat sub
egida Consiliului Economic ș i Social al Natiunilor Unite, repre zintă cea mai importantă dezbatere
la nivel î nalt care a propuls at criminalitatea transnațională pe agenda su biectelor pri oritare ale
cooperă rii mult ilaterale dintre statele lumii în general și ale Europei î n special.
Rapoartele prezentate ș i dezbaterile c are au avut loc în ultima perioadă în aceste organisme
au scos în evidență că eforturile î ntrep rinse de state pentru a fac e față creșterii criminalităț ii
organizate s -au soldat cu rezultate minime în unele ță ri fiind chiar lipsite de succes î n timp ce
internaționalizarea acestui fenomen s -a produs foarte rapid.
Crima organizată s -a răspândit în aproape toate țările lumii dezvoltate sau în curs de
dezvoltare. Această crimă organizată a invadat toat e domeniile clasice ale activității infracționale,
începand cu traficul de droguri și de arme ș i contin uând cu extinderea lor în domeniul financiar –
bancar.
Astăzi, crima organiza tă a ajuns să fie principalul inamic al securității interne urmând să se
înrăutățească considerabil în lipsa acțiunilor pentru lupta î mpotriva acestui fenomen. Putem astfel
analiza situația criminalității în trei dintre statele europene și modalităț ile fol osite pentru
combaterea criminalităț ii organizate .

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

3 Germania este statul cu cea mai mică rată a criminalității din Europa. Î nsă în ciuda politicii
de respingere a imigranților pe teritoriul statului german, atentatele din ultima perioadă amenință
securitatea ș i siguranța Germaniei.
Istoria Germaniei nu o descrie pe aceasta ca fiind un model de urmat pentru lupta împotriva
criminalității, în 1994 înregistrâ ndu-se una din cele mai ridicate rat e ale criminalității din Europa
și chiar din lume. După reunificarea celor două state germane, Berlinul a devenit una din capitalele
mafiei naț ionale . O caracteristică marcantă a crimei organizate din Germania este violența, folosită
pentru a produce un climat de teamă împotriva celor care înc ălcau regulile prestabilite ale mafiei și
mai ales împotriva forțelor polițieneș ti. Cele mai periculoase grupa ări criminale, ce acționează î n
Germania, constituie asa -zisa „mafie r usească ”. Alte grupă ri etnice, de osebit de periculoase sunt
grupă rile vietnamez ă și cea sud -americană .
Spania are și ea un grad scăzut al criminalități i. Franța este însă unul dintre statele cele mai
vizate ale organizațiilor care comit ata curi teroriste. Lupta pe care acestea o duc împotriva crimei
organizate fac din acestea state puternice, cu un grad scăzut al crimialității însă nu le ferește
atentatele teroriste care vizează inima Europei.
Combaterea crimei organizate a preocupat comunitatea internațională pe măsură ce
fenomenul a fost perceput în formele sale de ma nifestare. Sesizând pericolul social ce -l reprezintă,
statele lumii, la nivel global, continental și regional au căutat diverse formule de combatere. Dacă,
inițial, sfera acestor acțiuni s -a regăsit în principal în mijloacele naționale de combatere,
extind erea fenomenului a făcut ca organisme guvernamentale și neguvernamentale să își dea mâna
până la cel mai înalt nivel pentru cunoașterea, în primul rând, a fenomenului și apoi în găsirea
căilor și mijloacelor de contracarare. Dacă la început au existat reți neri legate de regimul politic al
unor state, de sfera frontierelor, de principiile din dreptul penal național, acestea, prin voință
politică, au fost înlăturate, pe rând, pentru găsirea unor soluții optime privind conceptul general de
combatere și pentru crearea de organisme internaționale, continentale și regionale, apte să pună în
practică măsurile adoptate. Amploarea fenomenului a făcut ca, sub egida O.N.U., președinții de

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

4 state să se întâlnească la cel mai înalt nivel și să -și exprime poziția față de p ericolul social al
fenomenului ce amenință siguranța națională.
Pentru a detecta, preveni și combate activitățile criminale transnaționale organizate,
comunitatea internațională trebuie să întărească cunoașterea organizațiilor criminale și a dinamicii
lor. Statele trebuie să strângă, analizeze și să difuzeze statistici și informații asupra acestui
fenomen; trebuie să asigure condițiile ca justiția penală să dispună de structuri și mijloace
suficiente pentru a face față activităților complexe ale criminalit ății organizate, în primul rând
garanții contra corupției, intimidării și violenței; Importante sunt și măsurile vizate să încurajeze
membrii organizațiilor criminale să coopereze și să depună mărturie, în special programele de
protecție a martorilor și fa miliilor lor, iar în limitele impuse de legislația națională .
Criminalitatea organizată transnațională este o problemă esențială în numeroase state membre ale
UE, în contextul în care, conform studiilor, aproximativ 3600 de grupuri infracționale organizate
acționează în prezent pe teritoriul Europei.
Cadrul juridic la nivel european a evoluat de la simple recomandări adresate statelor membre la
acțiuni comune până la decizii sau decizii -cadru cu forță obligatorie, planuri sau strategii de luptă
împotriva diferitelor forme de crimă organizată, regulamente și directive.
Astfel se presupune că politica comună de drept penal a UE a parcurs patru etape :
Prima etapă a debutat cu înființar ea în anul 1975 a grupului Trevi compus din miniștrii de
interne ai țărilor membre.
A doua etapă este considerată că a început la înființarea UE, etapă în care lupta împotriva
criminalității organizate a intrat în competențele instituțiilor UE, în conformitate cu
prevederile Tratatului de la Maastricht . Lupta împotriva criminalit ății organizate a fost inclusă în
Pilonul III, respectiv, colaborarea în domeniul justiției și al afacerilor interne , dar la acel moment
UE nu avea competența de a emite acte legislative cu caracter obligatoriu pentru statele membre în
acest domeniu. În ac est sens, au fost emise în acea perioadă numai Rezoluții, Recomandări, Acțiuni
Comune și au fost încheiate Convenții între statele membre.

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

5 Astfel poate fi menționat ă cu titlu exemplificativ pentru domeniu l analizat Convenția privind
constituirea Oficiului European de Poliție – Europol .
A treia etapă se consideră că este cea mai importantă și a început odată cu Tratatul de la
Amsterdam , semnat la 2 octombrie 1997 și intrat în vigoare la 1 martie 1999. Conform prevederilor
Tratatului, obiectivul UE este „ acela de a oferi cetățenilor un nivel ridicat de protecție într -un
spațiu de libertate, securitate și justiție, prin elaborarea unei acțiuni comune a statelor membre, în
domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală, prin prevenirea rasismulu i și
xenofobiei și prin combaterea acestor fenomene” .
De asemenea, tot în anul 1997, cu ocazia Consiliul ui European reunit la Amsterdam, se impune
adoptarea unor măsuri similare la nivel mondial, respectiv a unei convenții internaționale care să
reglemente ze lupta împotriva crimei organizate transnaționale.
Doi ani mai târziu, respectiv la 29 martie 1999, Consiliul UE a adoptat o poziție comună privind
propunerea de convenție a ONU împotriva crimei organizate.

Aceste demersuri au generat progrese la nivelul UE, în ceea ce privește crearea unui cadru juridic
corespunzător care să asigure punerea în aplicare a unor măsuri pentru prevenirea și combaterea
crimei organizate.
Ulterior, Tratatul de la Nisa , semnat la 26 februarie 2001 și intrat în vigoare la 1 februarie 2003, a
extins sfera acțiunilor comune ce pot fi adoptate de instituțiile europene și a înființat o nouă
instituție, respectiv, Eurojust cu rolul de a coordona autoritățile naționale care au competențe de
investigare și urmărire penală în dome niul infracționalității organizate și transfrontaliere. Eurojust a
fost constituit pentru a se îmbunătăți cooperarea judiciară între statele membre în lupta împotriva
formelor grave de criminalitate .
Pentru a evita duplicarea și a asigura complementaritatea, Eurojust colaborează cu Europol,
Rețeaua judiciară europeană și OLAF.

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

6 A patra etapă urma să înceapă cu adoptarea Constituției europene, lucru care nu s -a mai
întâmplat.
Extinderile succesive ale U E care au dus la un număr de 28 de state membre au impus nevoia de
reformă a structurii, modului de funcționare și a modului de luare a deciziilor la nivel european.

Există instituții europene care joacă un rol importan t în lupta pentru prevenitrea și
combaterea crimei organizate. Europol se plasează între mijloacele instituționale de realizare a
celui de -al treilea pilon al Uniunii Europene, cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne,
obiectivul său fiind acela de a îmbunătăți eficacitatea și cooperarea autorităților competente din
statele membre în ceea ce privește prevenirea și combaterea formelor grave de crimă
internațională organizată și de terorism. Europol -ul are misiunea de a -și aduce o contribuție
semnificativă la acțiunea Uniunii Euro pene de aplicare a legii împotriva crimei organizate și a
terorismului, concentrându -și eforturile asupra organizațiilor criminale. Înființarea organizației
Europol a fost convenită prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea Europeană din 7 februarie
1992.
Europol -ul sprijină activitățile de aplicare a legii desfășurate de statele membre, îndreptate
în special împotriva: traficului ilegal de droguri; rețelelor ilegale de imigrație; terorismului;
falsificării banilor și a altor mijloace de plată ; traficului cu ființe umane, inclusiv pornografia
infantilă; traficului ilegal cu vehicule; spălării banilor. Aceasta se aplică atunci când este
implicată o structură de crimă organizată și sunt afectate două sau mai multe state membre.
Europol -ul oferă sprijin prin: Facilitarea schimbului de informații, potrivit legii naționale, dintre
ofițerii de legătură ai Europol -ului (OLE).
În octombrie 1999, UE a hotărât înființarea Biroului European pentru Justiție (Eurojust),
devenit complet operațional în februarie 2002, în scopul eficientizării cooperării juridice între
statele membre. Această instituție reunește procurori și magistrați din toate statele membre
oferindule posibilitatea de a coordona investigații și de a -și oferi asistență legală recipro că pentru

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

7 cazurile care implică cel puțin două state membre UE. Eurojust este un organism dotat cu
personalitate juridică, format din reprezentanți ai statelor membre, ce are drept obiective
promovarea și îmbunătățirea coordonării între autoritățile națion ale competente, facilitarea
cooperării judiciare și susținerea autorităților competente în vederea întăririi eficacității anchetelor
sau urmăririlor lor penale. Ca și Europol, Euroj ust se bazează pe principiul că problemele
transfrontaliere, cum ar fi tero rismul și crima organizată, necesită o cooperare sporită între
autoritățile judiciare naționale. Acestea acționează conform legilor în fiecare stat din Uniunea
Europeană, utilizând diferite mijloace pentru prevenirea și pntru combaterea criminalității.
Există diferite amendamente aduse Codurilor penale care privesc criminalitatea organizată
si lupta pe ntru combaterea criminalității în fiecare dintre statele meționate anterior.
În Cod ul penal german se menț ionează faptul că „Oricine formează o asociație a le cărei
obiective sau activități sunt îndreptate către comiterea de acte criminale, sau oricine participă la o
astfel de asociație ca membru, cotizează pentru ea sau o sprijină, va fi pedepsit cu închisoare de
până la 5 ani sau amendă”. C onform doctrinei penale germane , organizația trebuie să cuprindă cel
puțin trei persoane, să desfășoare o activitate criminală continuă, fiecare membru să se supună
voinței asociației, să e xiste o legătură între aceștia iar o parte din cartierul general să se afle în
Germ ania .
Legile speciale incriminează traficul de droguri, de arme și muniții, frauda fiscală și
vamală, spălarea banilor, fără a se face referire la forme de organiz are în planu l crimei organizate.
În situația infracțiunilor grave (omucideri, răpiri, luare a de ostatici etc.), prevăzute separat în
Codul penal sau legi speciale, comiterea lor de către organizație con stituie circumstanță agravantă
și pedeapsa este mărită. Codul penal a fost completat prin incriminarea unor infracțiuni din sfera
crimei organiza te comise de organizații criminale . De asemenea, sistemul penal german în
vederea combaterii crimei organizate a adoptat o serie de legi speciale. Legile speciale, pentru a
sublinia caracterul agravant al unor infracțiuni, în afara comiterii de către organizație, sancționează

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

8 și modul „pr ofesionist” de săvârșire a acestora. În opinia penaliștilor germani, problema
combaterii crimei organizate în Germani a încă nu este rezolvată .
Legislația penală spaniolă nu dă o definire a formelor organizate de comitere a
infracțiunilor, nici în Codul penal și nici în legi speciale . Comiterea însă a infracțiunilor comune
sau specifice crimei organizate, cum sunt: terorismul, distrugerile, trafic de droguri, trafic de arme,
spălarea banilor, contrabandă, în bandă, organizație sau grup sunt forme agravante, ce se
sancționează cu pedepse foarte mari.
Legea penală franceză privind combaterea crimei organizate prevede, ca și alte sisteme de
drept, o infracțiune distinctă, sancționată separat, denumită asocierea de răufăcători (association de
malfaiteures) pentr u anumite infracțiuni specifice crimei organizate, forme agravante, în cazul
comiterii în „bandă”. Conform Codului penal francez asociația de răufăcători prevede: „constituie
o asociere de răufăcători orice grupare constituită sau în curs de constituire, c aracterizată prin unul
sau mai multe fapte materiale, în vederea comiterii unei infracțiuni sau delict pentru care este
prevăzută închisoarea de 10 ani”. Asociația de răufăcători este o infracțiune autonomă, creată
pentru a comba te mai eficient crima organ izată . „Infracțiunea se consumă în momentul în care
asociația intenționează să comită orice fel de infracțiune, pentru care este prevăzută închisoarea de
10 ani , fie că este vorba de infracțiuni contra persoanei, contra bunurilor sau contra națiu nii,
statului și păcii publice” . În această formulare, incriminar ea „asociației de răufăcători” nu mai
poate fi un instrument puternic de combatere a crimei organizate . „Banda organizată” nu este o
infracțiune separată, autonomă, este o circumstanță agravan tă a i nfracțiunilor deja comise , fapt ce
o deosebește de asociațiile de răufăcători. În cazul infracțiunilor continuate, comise în banda
organizată, banda organizată poate fi calificată ca o asociație de răufăcători, considerându -se că ea
a fost înființată spec ial pent ru comiterea acelor infracțiuni . Specific Codului penal francez, pe
linia combaterii crimei organizate, este problema răspunderii penale a persoanelor juridice, atunci
când sunt comise infracțiuni pe seama lor de organ ele sau reprezentanții acesto ra . Persoana
juridică poate fi veșmântul juridic al unei grupări de crimă organizată, fiind o ființă socială creată

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

9 sau folosi tă pentru a comite infracțiuni . Răspunderea persoanei juridice nu poate fi antrenată decât
pentru infracțiunile pentru care legea prevede expres acest tip de răspundere, ca o sancțiune
complementară obligatorie: traficul de droguri, în bandă organizată, proxenetismul, în bandă
organizată; extorcarea, în bandă organizată; escrocheria, în bandă organizată; tăinuirea, în bandă
organiza tă; distrugerile în bandă organizată; transportul, punerea în circulație sau deținerea de
monedă falsă în band ă organizată; spălarea banilor . Codul penal francez are sancțiuni foarte severe
în cazul infracțiunilor din sfera crimei organizate: traficul de d roguri ., închisoare pe viață și 50
milioan e franci amendă; proxenetismul se sancționează cu 20 ani închisoare și 20 milioane franci
amendă penală; răpire a și sechestrarea de personae se sancționeaz ă cu 20 ani închisoare; furtul se
sancționează cu 15 ani în chisoare și 1 milion franci amendă penală . Infracțiunile incriminate în
forma agravantă a bandei organizate sunt: traficul de droguri, proxenetismul, răpirea și
sechestrarea, extorcarea, escrocheria, tăinuirea, distrugerile, transportul, punerea în circulație sau
deținerea de monedă falsă, spălarea banilor.
Lupta împotriva criminalității trebuie realizată pe 2 căi, și anume:
a) O cale preventivă, de împiedicare a comiterii de crime;
b) O cale represivă, de pedepsire a celor care comit crime.
De asemenea, în lupta împotriva criminalității, un loc important îl ocupă activitatea
poliției, care previne criminalitatea prin control și supraveghere a ordinii publice.
Există 2 forme de prevenire a criminalității:
Prima formă se referă la prevenirea ap ariției sau existenței unor cauze sociale, ori
individuale, care pot conduce la crimă. De exemplu: sărăcia, criza economică, conflictele între
oameni, crizele individuale.
Adoua formă se referă la prevenirea directă a crimei. De exemplu: în situația existe nței
unui grup de recidiviști care comit mereu crime, împotriva acestora pot interveni organele de
poliței care supraveghează acest grup și în acest caz, împiedică să comită crime.

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

10 Astfel, putem concluziona ca lupta împotriva criminalității este din ce în ce mai mai
vizibilă, statele ducând politici pentru combaterea criminalității organizate și pentru a menține
siguranța la nivel național dar și la nivel European.

MARTONCA PAULA GEORGIANA
RISE , ANUL II GR.2
1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996
2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova, Sitech, 2009
3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului Administrației și Internelor,
2003
4. Toma Gheorghe, Contracararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura Univers ității N ațion ale de
Aparare, 2005
5.Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura Universității Al. I.Cuza,
2005

11
BIBLIOGRAFIE

Surse bibliografice :

1. Pitulescu Ion, Al treilea război mondial , Editura Național, 1996

2. Dascălu Ioan Criminalitatea organizată -tratat de teorie și practică judiciară , Craiova,
Sitech, 2009

3. Tical George – Marius Combaterea crimei organiate , București, Editura Ministerului
Administrației și Internelor, 2003

4. Toma Gheorghe, Cont racararea crimei organizate transfontaliere, Bucuresti, Editura
Universității Naționale de Aparare, 2005

5. Șerbănescu Monica, Noi forme și mijloace de combatere a crimei organizate , Iași, Editura
Universității Al. I.Cuza, 2005

Surse sitografice:
www.juridice.ro
www.editura.mai.gov.ro