1. Particularitățile și funcțiile comunicării; definiții comunicare; 2. Procesul de comunicare – abordare sistemică: modele de comunicare, actorii și… [610959]

COMUNICARE
– CURS –

Conț inut:
1. Particularitățile și funcțiile comunicării; definiții
comunicare;

2. Procesul de comunicare – abordare sistemică:
modele de comunicare, actorii și mecanismele
implicate, canale de comunicare;

3. Tipuri de comunicare și mixul de tipuri de
comunicare;

4. Bariere de comunicare;

5. Metode, tehnici și stiluri de comunicare;

6. Spațiile de comunicare;

7. Comunicare organizațională.

Comunicare – definiții; Particularitățile
și funcțiile comunicării

DEFINIȚII DATE COMUNICĂRII

Există trei semnificații, trei explicații date de Dicționarul Explicativ al Limbii Române
pentru termenul comunicare:

1) înștiințare, aducere la cunoștință;

2) contacte verbale în interiorul unui grup sau colectivități;

3) prezentare sau ocazie care favorizează schimbul de idei sau relații spirituale.

Dicționarul enciclopedic vol. I, oferă termenului comunicare, o definiție deosebit de
complexă:
1) înștiințare, știre, veste;

2) prezentarea într -un cerc de specialiști, a unei lucrări științifice;

3) mod fundamental de interacțiune psiho -socială a persoanelor, realizată într -un
limbaj articulat sau prin alte coduri, în vederea transmiterii unei informații, a
obținerii stabilității sau a unor modificări de comportament individual sau de
grup.

PARTICULARITĂȚILE COMUNICĂRII

Putem identifica următoarele particularități principale ale comunicării (din care rezultă
rolul și importanța ):

 Comunicarea are rolul de ai pune pe oameni în legătură unii cu alții, în mediul în care
evolueaz ă;

 În procesul de comunicare, prin conținutul mesajului se urmărește realizarea
anumitor scopuri și transmiterea anumitor semnificații;

 Orice proces de comunicare are o triplă dimensiune: comunicarea exteriorizată
(acțiunile verbale și neverbale observab ile de către interlocutori), metacomunicarea
(ceea ce se înțelege dincolo ce cuvinte) și intracomunicarea (comunicarea realizată
de fiecare individ în forul său interior, la nivelul sinelui);

 Orice proces de comunicare se desfășoară într -un context, adică are loc într -un
anume spațiu psihologic, social, cultural, fizic sau temporal, cu care se află într -o
relație de strânsă interdependență;

 Procesul de comunicare are un caracter dinamic, datorită faptului că orice
comunicare o dată inițiată are o anumită evoluție, se schimbă și schimbă persoanele
implicate în proces;

 Procesul de comunicare are un caracter ireversibil, în sensul că, o dată transmis un
mesaj, el nu mai poate fi oprit din „drumul lui” către destinatar;

 În situații de criză, procesul de comunicare are un ritm mai rapid și o sferă mai mare
de cuprindere;

 Semnificația dată unui mesaj poate fi diferită atât între partenerii actului de
comunicare, cât și între receptorii aceluiași mesaj;

 Orice mesaj are un conținut manifest și unul latent , adeseori acesta din urmă fiind
mai semnificativ.

FUNCȚIILE COMUNICĂRII

În literatura se specialitate se găsesc diverse clasificări privind funcțiile comunicării
în procesul managerial.
Principale funcții sunt:

 informare: asigură accesul la informație;

 transmiterea deciziilor: comunicarea operativă a deciziilor; crearea unui climat de
comunicare care să stimuleze îndeplinirea deciziilor;

 influențarea receptorului: organizarea de dialoguri, interviuri, stimularea
comunicării între angajați, impulsionar ea inițiativei și creativității;

 instruire: transmiterea de cunoștințe profesionale, dobândirea de atitudini și
comportamente necesare exercitării profesiei; amplificarea capacității de a percepe și
interpreta fenomenele, de a aborda și soluționa eficient problemele;

 dobândirea de cunoștințe: în cadrul procesului managerial prin explicitarea
potențialului tacit al angajaților și propagarea unui climat de transparență;

 crearea de imagini: asigurarea informațiilor necesare creării de imagine personală
și organizațională, formarea unei conștiințe de apartenență la organizație;

 motivarea angajaților: furnizarea informațiilor menite să consolideze interesul și
parciciparea angajaților la realizarea sarcinilor; recunoașterea realizării
performanțelor; stimularea încrederii în sine; creșterea răspunderii personale;

 formarea și dezvoltarea culturii organizaționale: transmiterea elementelor culturii
organizaționale; largirea orizontului cultural al angajaților; dezvoltarea imaginației și
creativității; stimularea nevoilor etice și estetice;

 integrarea ang ajaților: accesul la informațiile necesare integrării în muncă;
favorizarea coeziunii grupului de muncă; antrenarea participării la toate activitățile din
organizație;

 implementarea strategiilor: prin crearea unei stări de conștientizare a necesității de
schimbare; conștientizarea necesității indeplinirii obiectivelor organizației și
implementării strategiilor.

Procesul de comunicare – abordare
sistemică: modele de comunicare,
actorii și mecanismele implicate,
canale de comunicare

1. MODELE FUNDAMENTALE DE COMUNICARE ;

2. ETAPE ȘI MECANISME ALE PROCESULUI
DE COMUNICARE ;

3. CANALE DE COMUNICARE .

MODELE FUNDAMENTALE DE COMUNICARE
Un sistem de comunicare care funcționează eficient trebuie să asigure răspunsul la
următoarele întrebari : cine?, ce spune?, pe ce canal?, cui?, cu ce efect?. Cine – se
referă la sursă sau la emițător, care trebuie să fie ușor de identificat. Ce spune – se
referă la mesaj; pe ce canal sau cum – se referă la canalele de comunicații care sunt
utilizate pentru transmiterea mesajului; cui – reprezintă publicul țintă căruia se
doreste să i se transmită mesajul în vederea atingerii obiectivelor; cu ce efect –
reprezintă necesitatea de a măsura eficacitatea comunicării în raport cu obiectivele
stabilite iniți al.
Formula lui Lasswell
Un act de comunicare este corect descris dacă se răspunde la următoarele
întrebări:
Cine ?
Ce spune?
Prin ce canal?
Cui?
Cu ce efect?

Cine?
EmițătorCe spune?
MesajPrin ce canal?
Mijloc de
comunicareCui?
ReceptorCu ce
efect?
Efect
Ce
spune?
Analiza de
conținutPrin ce
canal?
Analiza rolului
mijloacelor de
comunicareCui?
Analiza
audiențeiCu ce
efect?
Analiza
efectelorCine?
Cercetarea
instituțiilor mediaLasswell

Modelul lui Braddock
Cine? Ce
spune?Prin
intermediul
cărui canal?Cui?
În ce context?
Cu ce scop?
Cu ce efect?

Modelul matematic al lui Shannon și Weaver
-descrie comunicarea ca un proces linear și unidirecțional
Sursă de
informații Emițător Mijloc de
receptare
a
mesajuluiDestinatar
Sursă de
bruiajMesaj Semnal Semnal
recepționat
Modelul comunicării promoționale Ph. KOTLER
Codificar e MESAJ
Mijloace de
comunicareReceptor
Zgomot
RăspunsReacție
(conexiune inversă)EmițătorDecodificareElementele procesului comunicării

2. ETAPE ȘI MECANISME ALE PROCESULUI
DE COMUNICARE

• Codificarea înțelesului; constă în selectarea anumitor simboluri, capabile să exprime
semnificația unui mesaj: cuvintele, imaginile, expresiile feței sau ale corpului;
• Transmiterea mesajului; constă în deplasarea mesajului codificat de la E la R prin
canalele de comunicație (vizual, auditiv, tactil, electronic, etc.);
• Decodificarea și interpretarea mesajului; se referă la descifrarea simbolurilor
transmise și, respectiv , explicarea sensului lor, proces care se realizează în
receptarea mesajului;
• Filtrarea; constă în deformarea sensului unui mesaj datorită unor limite fiziologice
sau psihologice;
• Feed -back -ul; încheie procesul de comunicare: Prin intermediul său E verifică în ce
măsură mesajul a fost înțeles corect ori a suferit filtrări. Poate fi un feed-beack direct
și imediat sau indirect – intârziat.

Canale de comunicare
Măsurabile/
TangibileNemăsurabile
IntangibileMixt
EXS INTUITIV S V O T GCriterii

Canale de comunicare în func ție de puterea de influențare în
comunicarea de afaceri
Pentru a transmite mesajele există două tipuri de canale de comunicare, în fucție de două
criterii de clasificare: controlul pe care îl poate deține emițătorul asupra canalului și de
caracterul personal sau impersonal al comunicarii:
• personale;
• impersonale.
• Comunicarea personală are o mai mare importanță mai ales pentru produsele
scumpe sau pentru cele care prezintă un grad ridicat de noutate.
• Canalele de comunicare personală sunt mai eficiente în ceea ce privește
schimbarea atitudinii consumatorilor și decizia de cumpărare.
• Comunicarea personală prezintă și anumite limite: poate fi destul de costisitoare și
nu se pot stabili prea multe contacte în același timp.
• Canalele de comunicare impersonală sunt formate din mijloace care transmit
mesajele fără a folosi contactul direct și fără obținerea reacției inverse a receptorului.
• Această formă de comunicare impersonală s -a dovedit a fi mai eficientă mai ales în
ceea ce privește crearea și întărirea opiniilor .
• În această categorie se includ principalele mijloace de comunicare, cum sunt:
tipăriturile, posturile de radio sau televiziune, publicitatea exterioară. Tot în această
categorie pot fi incluse și evenimentele – prezentările și alte evenimente de relații
publice.

3.Tipuri de comunicare și mixul de
tipuri de comunicare

• Comunicare verbală orală și scrisă ;

• Comunicarea paraverbală ;

• Comunicarea non -verbală ;

• Comunicarea energetică ;

• Mixul de tipuri de comunicare.

Comunicarea interumană se realizează pe patru niveluri:
 Logic (verbal): direct sau verbal, indirect sau scris;
 Paraverbal;
 Nonverbal;
 Energetic.

Principalele tipuri de comunicare :
 Verbală : orală sau scris ă;
 Paraverbal ă;
 Nonverbal ă:
 limbajul spațiului
 limbajul timpului
 limbajul corpului
 limbajul imbrăcămintei
 limbajul tăcerii
 Energetic ă.
Comunicarea verbală (orală și scrisă):
• Fraze scurte, clare, coerente, concise;
• Proiectarea atentă a mesajelor funcție de context și spatiul de comunicare;
• Utilizarea unui limbaj pozitiv;
• Alegerea unui stil de comunicare adecvat, de preferință asertiv, prietenos, deschis;
• Modul de proiectare a slide -urilor.

Paralimbajul – Elemente extraligvistice :
 Timbrul vocii;
 Ritmul vorbirii;
 Intensitatea vorbirii;
 Intonația;
 Accentul;
 Pauzele;
 Râsul, plânsul, respirația.
Comunicarea nonverbală
• Uzează de: gesturi, posturi, orientări ale corpului, raporturi de distanțe între indivizi
(proximitate), atingeri, expr esii faciale, priviri, limbajul îmbrăcămintei, etc
• Informația transmisă poate fi parțial conștientă sau neintenționată
• Receptorul însă atribuie intenție emițătorului pentru ceea ce transmite
• Informația transmisă este valabilă „aici și acum ”, scrict legată de timp și loc
• Comunicării non-verbale îi este atribuit și ceea ce poate comunica spațiul sau timpul .
Aspecte ale comunicării nonverbale; exemple:
Expresiile feței:
• Bucuria
• Mânia
• Tristețea
• Dezgustul
• Teama
• Surpriza
Postura:
• Frontală
• Posterioară
• Laterală

Privirea:
• Intensitatea privirii
• Direcția privirii
• Durata privirii
• Schimbul de priviri
• Relația privire – distanță interpersonală
Gesturi asociate minciunii:

Mixul de tipuri de comunicare

Posibilitatea de autocontrol a individuluiCUVINTETONUL
VOCIISIMBOLURI
NON –
VERBALE7%38%55%
slabă
maremedieImpactTipuri de comunicare și mixul de
tipuri de comunicare

4. Bariere de comunicare
4.1 Diferențele de percepție:
Percepția este procesul prin care indivizii selectează și interpretează senzorial
stimuli și informații în funcție de propriile repere și imaginea generată despre lume și
viață.
Diferențele de percepție se datorează diferențelor între:
 Vârstă;
 Naționalitate;
 Cultură;
 Educație;
 Ocupație;
 Sex;
 Temperament; etc.
Importanța cunoașterii diferențelor de percepție rezultă:
• Cunoa șterea și înțelegerea factorilor care influențează percepția interpersonală și
formarea impresiei;
• Dobândirea abilităților necesare pentru analiza acurateții propriilor percepții de sine și
despre alții.
Prima impresie
• Fizionomia ;
• Expresia feței;
• Statura și conformația corpului;
• Postura;
• Gesturile;
• Imbrăcămintea;
• Vocea;
• Accesibilitatea celuilalt;
• Natura și durata relației .

Erori de atribuire
• Eroarea fundamentală de atribuire ;
• Efectul de Halo ;
• Eroarea persoanei pozitive ;
• Eroarea optimistă;
• Credința într -o lume dreaptă.
Rolul schemelor mentale în evaluarea persoanelor și evenimentelor
• Scheme persoană;
• Scheme ce privesc propria persoană
• Scheme rol social;
• Scheme de situație.
Stereotip, prejudecată sau discriminare?
• Stereotip: evaluare cognitivă
• Prejudecată: evaluare afectivă
• Discrimimare: comportament
4.2. Concluzii grăbite;
4.3. Stereotipii;
4.4. Lipsa de cunoaștere;
4.5. Lipsa de interes a interlocutorului față de mesajul
transmis ;
4.6. Deficultăți de exprimare;
4.7. Emoțiile;
4.8. Probleme semantice ;

4.9. Personalitatea;
4.10. Diferențe între NADA emițătorului și NADA
receptorului;
4.11. Atenția selectivă;
4.12. Memoria selectivă;
4.13. Diferența de status;
4.14. Distorsionarea selectivă a mesajului sau filtrajul;
4.15. Transmiterea informației în alte momente decât
cele necesare;
4.16. Zgomotul.

5. Metode, tehnici și stiluri de
comunicare

1. Sinele și stilul de comunicare;

2. Stilul asertiv ;

3. Stilul agresiv ;

4. Stilul pasiv ;

5. Tehnici de comunicare.

Sinele și stilul de comunicare
 Imaginea d e sine și stima de sine influențează nu doar modul în care ne
raportăm la noi înșine, modul în care interpretăm mesajele ci și modul în
care transmitem masaje și modul în care îi tratăm pe ceilalți;
 Fiecare are un stil de comunicare sau stil social ;
 Specialiștii au identificat mai multe stiluri de comunicare :
Stilul de comunicare și descrierea comportamentului
Dominant
Vorbește mult. Vine în forță. Controlează situația.
Certăreț
Discută în contradictoriu. Îi place să dezbată. Solicită dovezi de la ceilalți în susținerea
argumentelor lor. Tenace atunci când susține un punct de vedere. Dificil de convins.
Animat
Utilizează o varietate de expresii faciale atunci când vorbește. Gesticulează mult.
Expresivitate emoțională, în special în jurul feței și a ochilor.
Cel care face impresie
Vorbește într -o manieră memorabilă. Utilizează cuvintele eficient.
Relaxat
Aparența calmă, liniștită, centrat pe problematica în discuție, chiar și în condiții de stres. Nu
este ușor de influențat de situațiile producătoare de anxietate.
Atent
Bun ascultător. Menține contactul vizual și o poziție a trupului ce comunică interesul pentru
ceea ce spun ceilalți. Parafrazează bine ceea ce spun ceilalți.
Deschis
Exprimă cu ușurință emoțiile și împărtășește informații cu caracter personal.
Prietenos
Face adesea complimente, încurajează și susține pe ceilalți. Îi ajută pe ceilalți să se simtă
valorizați și recunoscuți.
Concluzii:

în realitate cei mai mulți folosesc c âteva dintre aceste stiluri de comunicare;
fiecare individ își dezvoltă un “ profil ” care include unul sau mai multe stiluri
corelate;
este foarte importantă cunoșterea stilului de comunicare, pentru a înțelege
mai bine interacțiunea cu ceilalți;
recunoșterea stilului de comunicare ajută individul la adaptarea mesajelor la
ceilalți.
STILUL ASERTIV
Suntem asertivi atunci când:
Le permitem celorlalți să -și termine ideile înainte de a începe să vorbim;
Stăm într -o poziție care se potrivește cu sen timentele pe care le avem și vrem să le
evidențiem;
Decidem singuri asupra a ceea ce credem că este corect;
Putem să intrăm spontan într -o conversație folosind un ton și un volum ale vocii
moderate;
Incercăm să înțelegem sentimentele celorlalți înainte de a le descrie pe ale noastre;
Încercăm să evităm rănirea sau supărarea cuiva vorbind despre probleme înainte ca
ele să apară, sau căutând mijloace raționale de rezolvare pentru atunci când vor
apare;
Facem față în mod egal atât problemelor cât și decizi ilor;
Ne considerăm puternici și capabili, dar și egali cu majoritatea celorlalți oameni;
Suntem direct responsabili de situația, nevoile și drepturile noastre.
STILUL AGRESIV
Când suntem agresivi:
Îi întrerupem pe ceilalți când vorbesc;
Încercăm să impunem propria noastră poziție;
Luăm decizii pentru alții;
Vorbim tare pentru a atrage atenția asupra noastră;
Acuzăm, învinuim și găsim greșeli altora fără să ținem cont de sentimentele lor;

Îi rănim și îi supărăm gratuit pe ceilalți;
Ocolim subiectul, distorsionăm faptele sau omitem adevărul pentru a ajunge la o
soluție care ne convine;
Întotdeauna ne considerăm mai puternici și mai capabili decât alții;
Ne situăm pe o poziție de putere și autoritate pentru a putea manipula sau a ne
exprima cu vehemență părerile.
STILUL PASIV
Ești pasiv atunci când:
v Speri că vei obține ceea ce îți dorești;
v Te bazezi că ceilalți vor ghici ce dorești și că îți vor îndeplini dorințele;
v Îți ascunzi sentimentele;
v Oftezi, bombănești, faci aluzii, speri;
v Nu ceri niciodată ceea ce vrei;
v Nu ești pe picioarele tale;

Alte stiluri de comunicare :

v Stilul conciliant;
v Stilul de compromis;
v Stilul autoritar;
v Stilul de cooperare.

Tehnici de comunicare cu tentă de persuasiune și
manipulare
Piciorul în ușă
– cuprinde două secvențe de interacțiune între sursă și țintă;
– începe cu un start redus, cu o cerere mică și înaintează apoi o cerere mare;

– destinată să amplifice complezența țintei în fața celei de a doua cereri, după ce s -a
indus complezență în fața primei cereri, mai puțin solicitantă.

Ușa în față (ușa în nas)
– formularea unei cereri foarte mari mai întâi și apoi a unei cereri moderate, a cărei
îndeplinire o urmărește sursa de influență cu adevărat;
– inversarea ordinii de interacțiune între cele două secvențe ;
– procedura îi creează receptorului impresia ca s -ar afla într -un proces de negociere ;
– receptorul consideră ca “i s -a făcut o concesie” ;
– ținta este satisfăcută de interacțiune – are sentimental că a câștigat ceva .
Lowball –mingea la joasă înălțime
– determină pe celălalt să ia o decizie cu privire la o anumită acțiune sau la un anumit
serviciu pe care îl va face solicitantului;
– se obține un prim acord al țintei în necunoștință de cauză ;
– se bazează pe faptul că o dată ce decizia cu privire la comportamentul dorit de
sursă a fost luată, ținta influenței va menține această decizie, chiar dacă
circumstanțele s -au schimbat;
– relevarea costurilor ascunse ale acțiunii, după ce individul a luat deja decizia de a
efectua acțiunea .
Piciorul în gură
Presupune o succesiune de secvențe de interacțiune între sursa și ținta influențării ;
– a solicita cuiva o informație afectivă despre el însuși ;
– a aștepta răspunsul acestuia și a sublinia caracterul public al acestui răspuns printr -o
declarație de participare afectivă ;
– a înainta cererea pe care sursa influențării o urmărește în fapt .
6.Spațiile de comunicare
Spațiul intim (1 m);
Spațiul de anturaj (1 -2m)
Spațiul public (> de 3m)

Avantaje și dezavantaje în spațiile de comunicare

SPAȚIUL AVANTAJE DEZAVANTAJE
SI – intensitate maxima a
câmpului energetic uman;
– comunicare “caldă”;
– favorizarea comunicãrii
informale — vezi receptii,
simpozioane, cocteiluri
etc.;
– folosirea limbajului
nonverbal și paraverbal
produce un impact
deosebit;
– presupune stimularea
mecanismelor afective ale
individului; – pătrunderea în spațiul int im al
individului, împotriva voinței
proprii, poate genera starea de
tensiune;
– risc mare dacă se elimină brusc
barierele formale;
– trecerea de la comunicarea afectivă
la un alt registru, oficial și pragmatic
trebuie realizată cu mare prudență;
parcurg erea bruscã a sensurilor cald
– oficial, sau mixt, poate produce
rupturi în procesul de comunicare;
– comunicarea este limitată la un cerc
restrâns de persoane — nu toți
participanții la un cocteil vor putea
contacta, de exemplu un ministru.
SA – permi te atât o comunicare
intimă, dar și una oficială”; – implicã uneori o comunicare de
suprafață, formală, lipsită de căldurã
și conținut;
SP – are o arie largă de
manifestare;
– presupune folosirea
preponderentă a
comuncării verbale;
– captarea facilă a atenției
datorità impactului maxim
al comunicării paraverbale
și nonverbale, din cadrul
mixului de comunicare; – din perspectiva distantei sociale
între indivizi, mesajul nu este adresat
numai individului, ci și unui grup
social, gru p de firme etc., din
audiență putând provoca frustrarea;
– nu permite întotdeauna
personalizarea mesajului;
– mesajul în sine presupune un efort
mare de concepere sau proiectare,
datorită gradului mare de
generalizare cerut de eterogenitatea
NADEI recept orilor.

7. Comunicare organizațională

 Procesul de comunicare în cadrul
organizațiilor ;

 Perturbații în comunicare;

 Analiza și evaluarea comunicării;

 Tipologia generală a formelor de comunicare în
organizație ;

 Bariere în comunicarea organizațională ;

 Tehnici de îmbunătățire a comunicării
organizaționale;

 Tipuri manageriale în funcție de
comportamentul comunicațional

Procesul de comunicare în organizații
• La baza funcționării organizațiilor stă procesul de comunicare.
• Activitățile parțiale se pot articula (lega) în
1 – timp, 2 – spațiu și 3 – context numai prin transmiterea la distanță de informații,
respectiv prin fenomenul de comunicare.
• Indiferent c ât de performante sunt mijloacel or umane și tehnic e utilizate

comunicare a necorespunzătoare reduce performanțele organizației.
Condițiile generale pentru a se produce un proces clasic de comunicare sunt
următoarele:
• existența a cel puțin 2 entități distanțate în spațiu ;
• cele 2 entități trebuie să aibă un interes pentru a schimba semnificații sau sensuri ;
• între cele 2 entități trebuie să existe un canal de comunica re;
• între cele 2 entități, relația de comunicare trebuie să fie biunivocă, respectiv fiecare
entitate trebuie să joace roluri duale de Emițător , cât ș i Receptor .
• Dacă cerința de biunivocitate nu se respectă, procesul se reduce la emisie, respectiv
transmiterea de semnificații de la o sursă la un receptor , fără a se primi o reacți e
inversă (feedback -ul) ce poate fi decodificată de emițător .

Perturbații în comunicare

Intenția sursei de a transmite primitorului o anumită semnificație este afectată de
diferite perturbații. Aceasta înseamnă că la primitor poate ajunge o semnificație diferită de
cea intenționată de sursă.
Principalele perturbații sunt:
• perturbații la codificare
• perturbații la transmitere
• perturbații pe canalul fizic
• perturbații la decodificator
• perturbații la receptor
Analiza și evaluarea comunicării
Analiza și evaluarea comunicării se face în 5 planuri:
• PLANUL TEHNIC
• PLANUL SEMANTIC
• PLANUL PRAGMATIC

• PLANUL EMOȚIONAL ȘI CAUZAL
În fiecare din aceste planuri se evaluează randamentul comunicării, respectiv
raportul dintre semnificația primită și semnificația transmisă .

Tipologia generală a formelor de comunicare în
organizație
Clasificarea formelor de comunicare se face după criteriile:
• modul de transmiter e;
• structura organizației ;
• entitățile angajate în comunicare ;
• distanța dintre sursă și primitor ;
• scopuri în comunicare ;
• mediul general .

Privind modul de comunicare, se disting următoarele tipuri:
• comunicare verbală, având sub -categoriile : comunicare verbală directă;
comunicare verbală indirectă (telefon); comunicare verbală scrisă.
• comunicare nonverbală : gestica; mimica; poziția corpului; îmbrăc ămintea și
accesorii ;
• Comunicarea paraverbală: tonalitate ; ritm, etc
Potrivit structurii organizației:
• comunicare ierarhică verticală (ascendentă și descendentă);
• comunicarea orizontală;
• comunicarea oblică.
Privind entităților angajate în comunicare :
• comunicare om – om;
• comunicarea om – grup;
• comunicarea grup – grup;
Potrivit distanța între sursă și primitor;
• comunicarea în zona intimă;
• comunicarea în zona personală;
• comunicarea în zona socială;
• comunicarea în zona publică.
Privind scopului comun icării;
• comunicarea pentru informare;
• comunicarea pentru transmiterea deciziilor;

• comunicarea pentru control și evaluare;
• comunicarea pentru motivare;
• comunicarea pentru instruire.
Prin mediul general se înțelege mediul exter n și mediul intern al organizației. În
raport cu acest criteriu se disting următoarele categorii:
• comunicare în mediul exterior;
• comunicare în mediul intern.
Bariere în comunicarea organizațională
Barierele în comunicarea organizațională rezultă a fi de 2 tipuri:
• bariere generate de indivizi;
• bariere organizaționale propriu -zise.
Exemple de bariere organizaționale:
• diferențe ale cadrelor de referință (experienta) ;
• ascultarea selectivă ;
• judecățile de valoare ;
• credibilitatea sursei ;
• probleme semantice ;
• filtrajul ;
• jargonul sau limbajul intragrup ;
• diferența de status ;
• presiunea timpului ;
• supraîncărcarea comunicațională etc.

Tehnici de îmbunătățire a comunicării organizaționale
O serie de tehnici sunt utilizate în general și permit îmbunătățirea sistematică a
randamentului comunicațional, între care menționăm:
• urmărirea comunicării ;
• regularitatea fluxului informațional ;
• utilizarea reacției inverse tip feedback ;
• empatia ;
• repetiția (redundanța) ;
• încurajarea încrederii reciproce ;
• planificarea eficientă a timpului comunicării ;
• simplificarea limbajului ;
• ascultarea eficientă activă;
• utilizarea canalelor de comunica re formale și informale .

Tipuri manageriale bazate pe comportamentul
comunicațional
 autocratul
 falsul democrat
• politicianul
• comunicatorul