.1 Mediu De Securitate [625887]

1
CAPITOLUL I : DELIMITAREA ȘI CLARIFICAREA
CADRULUI ANALITIC

Astăzi, omenirea trebuie să facă față unei multitudini de amenințări și
provocări , din rândul cărora se de tașează tot mai pregnant cele d e natură
asimetrică . Astfel, atât actorii statali , în imensa lor majoritate, cât și cei
nonstatali , dintre care sunt amintite organizațiile internaționale, concură la
prevenirea, diminuarea sau chiar eliminarea riscurilor prezente la adresa
securității. Este, de acum, o realitate faptul că mediul de securi tate actual este
total diferit de cel existent la sfârșitul Războiului Rece. Astfel, secur itatea
internațională este supusă amenințării terorismului, sărăciei și subdezvoltării ,
cursei extinse a înarmărilor sau chiar degradăr ii mediului înconjurător, iar
exemplele ar putea continua.
În timpul Războiului Rece, abordarea problematicii de securitate avea ca
fundament realismul politic și se rotea în jurul celor 4S: „stat – pentru că era
considerat cel mai important agent al securității pe scena internațional ă,
strategie – deoarece era nevoie să se identifice cele mai eficiente metode de a
aborda amenințările și utilizarea forței , știință – în sensul în care cercetarea se
dorea a fi stiințifică și status quo – pentru că politicile de securitate trebuiau a fi
previzibile oricărei schimbări din cadrul sistemului internațional .”1 Realismul
abordează problema securității și a relațiilor internaționale într -o manieră
tradițional ă în care lupta politică este privită ca fiind o luptă între state . Fiind un
curent specific anilor 1940, statele reprezentau actorii principali ai scenei
internaționale. După cel de -al Doilea Război Mondial apar sau devin tot mai
vizibili concurenții activi ai acestora : ONG -urile, ONU, Comunitatea Europeană
sau chiar și corporațiile multinaționale ceea ce face ca interacțiunile politice să
fie tot mai variate.
Sistemul internațional pare a fi dominat de instabilitate, ceea ce face ca
predictibilitata fenomenelor să fie tot mai greu de realizat. Conflictele aparent
izolate au impact puternic asupra întregii lumi, nu doar asupra statelor parte în
acele neînțelegeri. Atacurile teroriste sunt din ce în ce mai frecvente și mai
agresive, iar stale lumii trebuie sa depună eforturi mari pentru găsirea unei
modalități de a le comba te. Nu întotdeauna intervenția militară a altor state este
în măsură a diminua conflictul ci, dimpotrivă, ar putea crea mai multă confuzie
ce ar duce la amplificarea lui.
Înțelegerea evoluției sistemu lui internațional presupune, pe de o parte,
înțelegerea corectă a conceptelor pe care se fundamentează teoria în materie iar,
pe de altă parte, încercarea de stabilire a unor relații și determinări între diferiții
actori de pe scena internațională, în fun cție de interesele lor, dar și de
instrumentele avute la dispoziție pentru a și le atinge.

1D. Dungaciu, Doctrine de securitate, București, Editura ISPRI, 2016, p.3.

2
1.1 Mediul de securitate. Trăsături

Securitatea este un termen folosit într -o gamă largă de contexte având și un
număr mare de sensuri ce fac referire la ideea de siguranță, vulnerabilitate,
supraviețuire în si stemul internațional a statelor, fixarea unor priorități față de un
context geopolitic , loialitate față de aliați sau chiar garantatea drepturilor ș i
libertăților fundamentale ale cetățenilor. Termenul „securitate ” își are rădăcinile
în latinescul „securit as” ce semnifică lipsa unei primejdii . Într-o abordare
generală, ea este definită ca fiind un sentiment de încredere și de liniște pe care
îl dă cuiva absența oricărui pericol, sentiment de sigur anță.
În contextul studiilor de securitate , aceasta este înțeleasă drept capacitatea
unui actor statal sau nonstatal de a -și proteja valorile fundamentale și este de
cele mai multe ori asociată cu apărarea sau cu organismul militar . Strategia
Națională de Apărare a Țării caracterizează mediul de securitate ca fiind „într -o
continuă tra nsformare fiind impredictibil în sistemul relațiilor internaționale și
având dificultatea de a delimita riscurile și amenințările de tip clasic de cele
asimetrice sau cu caracter hibrid ”2.
Există o ser ie de „parad igme ale securității ”3 din care s-au detașat trei
curente importante din perspectiva cărora a fost analizat acest concept . Din
punctul de vedere al liberalismului , lumea este orientată spre universalism,
cooperare, libertate. Immanuel Kant, unul dintre fondatorii acestui curent,
percepe sistemul internațional ca fiind o federaț ie de state libere, o lume a păcii,
cooperării și colaborării. Realiștii sunt, însă, d e altă părere. Aceștia afirmă că
lumea este într -o continuă competiție, o luptă pentru afirmare. Sistemul
internațional, potrivit acestui curent, este definit ca fiind unul al competiției
pentru putere și resurse, iar puterea ajută la înțelegerea comportamentului
statelor. Ultimul curent ce caracterizează mediul internațional, constructismul
social , face refe rire la faptul că societatea internațională acționează diferit, în
funcție de idei, valori și norme culturale, ceea ce conferă culturii un loc
important în politica internațională.
Securitatea nu se limitează doar la studiul amenințărilor, utilizării și
controlului forțel or armate, ci și la capacitatea statelor de a percepe intențiile pe
care le au ceilalți actori. Aceasta este afectată de factori din cinci domenii
principale: militar, politic, economic, social și de mediu .
• Securitatea militară priveșt e capacitatea de ofensivă și de defensivă a
statelor și aceea de a percepe din ti mp intențiile celorlaltor state;
• Securitatea politică face referire la sistemele de guvernare i mplementate
precum și la slaba guvernare privită ca factor de risc sau buna gu vernare privită
ca o modalitate de realizare a stării de securitate ;

2 Strategia Națională de Apărare a Țării , București, 2015, p. 11;
3 M. Atanasiu, Complexitatea și dinamismul mediului de securitate, Editura Universității
Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2012, p.22.

3
•Securitatea economică vizează mobilitatea economiilor naționale , precum
și capacitatea statelor de a gestiona problemele de natură economică (inflația,
șomajul) și de a menține independe ntă producția militară ;
• Securitatea socială interesează din punct d e vedere al populației deoarece
numărul și calitatea acesteia determină puterea statului respectiv. Un alt aspect
important îl reprezintă sărăcia care va determina creșterea sau scăderea
numărului populației apte pentru serviciul militar ;
• Securitatea culturală face referire în mare parte la rolul pe care îl are
religia într -un conflict, iar în ultima vreme conflictele religioase sunt din ce în ce
mai intense și mai severe față de celel alte tipuri de conflict, având ș i o durată
mai lungă de manifestare.
Perioada de glorie a abordării conceptului de securitate este cea a
Războiului Rece când principalul pericol la adresa lumii îl considera potențiala
confruntare nucleară între cele două blocuri militare : SUA și Uniunea Sovietică .
Perioada imediat următoare Războiului Rece a fost caracterizată de proeminența
existenței SUA în sistemul internațional, conducând la definirea unui sistem
unipolar de putere și la apariția de noi actori internați onali .
Starea actuală a sistemului internațional este cea de insecuritate și nu de
securitatate așa cum ar trebui să fie. Dacă termenul de securitate reprezintă
starea de liniște, de a fi protejat de pericolele ce pot apărea, conceptul de
insecuritate este opusul acestuia și este definit ca fiind prezența unor amenințări
la adresa stat ului, îngrădirea libertății, accentuarea sentimentului de pericol și
risc. Pentru a vorbi despre o securitate de succes trebuie atinse trei dimensiuni și
anume: „trebuie securizate amenințările existente, trebuie avute în vedere
desfășurarea acțiunilor de urgență și , nu în ultimul rând, încălcarea regulilor
asupra relațiilor dintre unități .”4 Studiile de securitate desprind câteva principii
ale surselor insecurităț ii:
• statele lumii continuă competiția pentru putere deoarece prin aceasta pot
fi îndeplinite interesele urmărite , ceea ce conduce la o insecuritate pe plan
internațional;
• chiar dacă alianțele sunt construite în scopul completării securității
individual e a fiecărui membru al alianței, acestea nu pot asigura în totalitate
securitatea; la nivel individual, insecuritatea este percepută ca fiind o
nesiguranță, prezența unor vătămări fizice sau psihologice ș i poate fi analizată și
din punct de vedere al perce pției individului asupra calității vieții și a
standardului de viață. În acest scop, pot fi analizate câteva dintre amenințările
aduse la adresa securității individului și găsirea unor soluții optime pentru
contracararea lor: asigurarea unui venit minim, a ccesul la hrana de bază și la un
stil de viață sănătos, respecta rea drepturilor omului iar lista poate continua;

4 B. Buzan, Securitatea, un nou cadru de analiză , Cluj -Napoca, Editura CA Publishing 2011,
p.45.

4
• insecuritatea este hrănită și de nevoia actorilor internaționali de a se baza
pe forț ă și de a o folosi în anumite î mprejurări; cea mai impor tantă amenințare la
adresa securității este violența organizată din partea altor state: crime, terorism,
răpire, trafic de droguri, subminarea instituțiilor publice, proliferarea arm elor de
distrugere în masă, etc;
• creșterea gradului de securitate al unui stat va determina scăderea gradului
de securitate al altuia și astfel va conduce la insecuritate internațională.
Din perspectiva secolului trecut, securitatea ținea de domeniu studiilor
strategice de tip militar, economic, chiar și politic, iar în co ntextul Războiului
Rece, securitatea era privită ca un echilibru destul de fragil al arsenalelor
militare deținute de cele două mari puteri.
Mediul internațional actual de securitate este caracterizat de următoarele
trăsături:
• după închei erea Războiulu i Rece, lumea se confruntă cu sfârșit ul
bipolarității adică sfârșitul existenței Uniunii Sovitice, unul dintre cei doi poli
de putere . Acesta a lăsat în prim planul vieții in ternaționale o singură putere și
anume Statele Unite ale Americii fi ind și singura țară cu obiective globale,
posesoare de mijloace economice, politico -diplomatice, tehnologice, culturale și
militare apte să asigure protecția intereselor proprii la scară planetară. Pentru a –
și asigura locul de mare putere, SUA a decis să mențină relații cu cele mai
puternice dintre statele lumii, precum și promovarea demo crației și a drepturilor
omului . Modelul unipolar presupune consolidarea alianțelor militare și
acordarea titlului de autoritate ce asigură stabilitatea relațiilor internaționale
organiz ației NATO, titlu pus în practică în timpul Războiului din Balcani din
anul 1999, când „NATO a fost principalul garant al securității europene .”5;
• proliferarea actorilor pe scena internațională : se re feră la creșterea
acestora și dezvoltarea unor state din mai multe puncte de vedere : apariția de noi
puteri nucleare ( India și P akistan) altele fiind în devenire ( Coreea de Nord și
Iran). Dominația e conomică nu mai este deținută doar de S UA, ci și -au
revendicat un loc î n acest plan atât Uniun ea Europe ană cât și Japonia. Ch iar și
Rusia , care a avut de suferit de pe urma Războiului Rece, rămâne o mare putere,
un actor important, îndeosebi datorită capacității sale militare, a poziției
geostrategice, a întinderii sale teritoriale dar și grație imenselor r esurse materiale
de care dispune. Proliferarea face referire și la faptul că hart a lumii a suferit
diverse modificări ca urmare a evenimentelor petrecute prin apariția de noi state,
dispariția altora sau modificarea terenului altora. : se poate vorbi d espre
dizolvarea Cehoslovaciei ș i apariția a doua state: Cehia și Slovacia,
„destrămarea Iugoslaviei și apariția a șase republici: Croația, Slovenia, Bosnia și
Hețegovina, Serbia, Macedonia și Muntenegru .”6;

5 P. Gallis, Kosovo: Lessons Learned from Operation Allied Force , 1999, p.2;
6 I. Nițu, Destrămarea Iugoslaviei , București, Editura Top Form, 2006, p.40.

5
• expansiunea democraț iei: face referire la faptul că înlăturarea
regimurilor totalitare d e la conducerea statelor a făcut ca acestea s ă adopte o
politică democratică;
• accesul diferențiat al statelor la resu rse: puterea unui stat este dată de
abilitatea acestuia de a -și folosi resursele de care dispune și de prezența
componentei militare care nu poate exista fără o putere economică în creștere și
durabilă. Ceea ce face ca statele să fie diferite între ele sunt următorii factori de
natură economică: creșterea PIB, rezervele valutare, inflația, șomajul, da toria
externă, răspândirea și dezvoltarea sistemului de telecomunicații. Ca o concluzie
a acestor condiții intervine următoarea problemă: statele bogate ale lumii
continuă să devină bogate iar cele î n curs de dezvoltare sau cele subdezvoltate
întâmpină o s ărăcie acerbă. Accesul diferențiat la resurse afectează relațiile
dintre state și, din cauză că în continuare principala resursă de care depinde
economia mondială este petrolul, au fo st generate numeroase conflicte ;
• creșterea performanței tehnicii militare în completare cu progresele
tehnologiei și răspând irea mijloace lor IT tot mai sofis ticate a oferit posibilitatea
achiziționării de tehnică și armament de către unele state î n scopul asigurării
siguranței teritoriului. Dintre amenințările militare cu care se confruntă omenirea
în ziua de astăzi amintim: armele de distrugere în masă , armele nucleare ;
• răspândirea confl ictelor de tip etnico -religios : încă din vechile timpuri
era promovată pacea ș i multă vreme factorii de natură etnică și religioasă n u
erau considerați ca fiind o adevărată amenințare ce ar trebui ținută sub control.
Însă, în ultima vreme, s-a constatat că acești factori au potențial de a dezvolta o
stare de tensiune între statele lumii. C onsec ințele acestea au avut la bază unele
discriminări religioase sau apartenența la o anumită religie. În statele
subdezvoltate, populația beneficiază de susținere din partea religiei în acțiuni le
de inițiere a unor conflicte , dar sunt și cazuri în care unele grupări se folosesc de
religie în scopul ducerii acțiunilor.
Securitatea unui stat se bazează atât pe capacitatea acestuia de a reacționa și
de a se adapta noilor transformări, cât și pe capacitatea lui de a anticipa
posibilele amenințări și de a acționa în scopul contracarării lor. În consecință,
mediul de securitate poate fi definit ca fiind ansamblul de fenomene și procese
de natură economică, politică, militară, culturală, diplomatică, informațională,
care determină nivelul de protecție atât al individ ului, cât și al statului existent în
momentul promovării propriilor interese.
Demn de menționat este faptul că și globalizarea are influență asupra
mediului de securitate exprimată atât prin oportunități cât și prin riscuri și
amenințări favorizând apariția de noi centre de putere din rândul companiilor și
organizațiilor. Termenul de globalizare este întâlnit cu preponderență după 1989
și devine studiu al marilor ideologi după Summit -ul Mileniului, din septembrie
2000. Ea are o multitudin e de efecte atât negative , cât și pozitive dintre car e:
„libera circulație î n ceea ce privește comerțul, protecția mediului înconjurător
dar și apărarea libertății cetățeanului și a id entității acestuia, precum ș i afirmarea

6
dreptului la securitate. ”7 Liberul comerț este susținut tocmai pentru a ajuta
statele subdezvoltate să ajungă la un nivel mai apropiat de al statelor dezvoltate,
de a le ajuta să iasă din impas și să nu mai aibă acel sentiment de insecuritate
provocând începutul unei dezvoltati la n ivel global.
Globalizarea poate fi privită ca fiind un proces necontrolat, dinamic sau
neguvernat și în momentul în care este scă pat de sub control poate conduce la
haos sau o devastar e a lumii. De asemenea, ea generează în rândul societăților
care nu se a daptează rapid, tensionări cauzatoare de con flicte majore ajungându –
se într -un final și la periclitarea stării de securitate.
Pentru domeniu l securității, caracteristicile globalizării, contracția spațiului,
contracția ti mpului și dispariția granițelor sunt esențiale deoarece omenirea este
expusă în același timp atât la oportunități, cât și la riscuri .
Mediul de securitate privit din punct de vedere al globalizării, este o
componentă a mediul internațional ce se bazează pe relațiile dintre state le în
interiorul cărora se manifestă starea de securitate sau insecuritate. Globalizarea
determină creșterea surselor de amenințare și pericolelor la adresa securității, iar
acest mediu tinde să devină din ce în ce mai imprevizibil și mai difuz.

1.2 Securitate și conflictualitate

Securitatea poate fi corelată cu puterea unui stat în sensul că un stat care
este considerat puternic prezintă și un grad de securitatea mai ridicat față de un
stat considerat slab care reprezintă o sursă de insecuritate . Pentru a putea
delimita un stat puternic de unul slab trebuie avute în vedere următoarele
condiții: ”violența puternică manifestată, acțiunile represive, natura conflictului
politic, lipsa unei identități sau prezența unor minorități cu obiective politice
competitive, lip sa unei autorități politice recunoscute, controlul asupra media și
eliminarea grupurilor alternative.”8
Concept ul de securitate este analizat cu precăder e în timpul Războiului
Rece, sfârșitul acestei perioade determinând un ritm alert a l dezvoltării
tehnologiei sau comerțului indiferent de natura acestuia și astfel generând
apariția unor riscuri, pericole sau amenințări la adresa păcii. Teama de a se
declanșa un conflict nuclear între cele două mari puteri a fost înlocuită cu
numeroasele confruntări etnice, creșterea numărului imig ranților și al
refugiaților . Cu alte cuvinte s-a instaurat o stare de insecuritate iar gradul de
conflictualitate cu care se confruntă societatea în ziua de astăzi este în curs de
creștere. Ținând cont de aceste afirmații, „s ecuritatea poate fi definită ca fiind
lipsa războiului, asigurarea bunăstării viitoare.”9

7 V. Popa, Implicațiile globalizării asupra securității naționale , București, Editura
Universității Naționale de Apărare Carol I, 2005, p.13;
8 I. Sava, Teoria și practica securității -suport de curs , București, 2007, p. 27;
9 B. Buzan, Popoarele, statele și frica , Chișinău, Editura Cartier, 2000, p.46.

7
Definițiile securității nu ezită să apară și astfel „apar școlile de gândire,
curentele care studiază această problematică ”10.
• Pozitivismul este curent ul conform căr uia singura cunoaștere autentică
este cea științifică și care promovează studieri obiective ce nu stau în calea
definirii și cunoașterii securității;
• Constructivismul promovează lumea ca fiind rezultatul interacțiunilor
sociale , contestă cunoașterea științifică și imaginează sistemul inter național ca
parte a realității sociale;
• Posmodernismul încorporează o diversitate de studii de securitate, pune
la îndoială cunoa șterea obiectivă și susține ideea potrivit căreia „statul este
construit ș i menținut datorită violenței iar totul este posibil atât timp cât există
putere.”11.
Securitatea este definită și în cadrul documentelor unor organizații
internaționale. Astfel, în Carta ONU (cap.I, art.1, alin.1) este înțeleasă ca fiind
„lipsa amenințărilor împotriva păcii ș i a oricăror acte de agresiune , încălcă ri ale
păcii”. Acest concept este definit și în art. 2 din Tratatul Nord -Atlantic potrivit
căruia „Pă rțile vor c ontribui la dezvoltarea continuă a rela țiilor interna ționale de
pace și prietenie prin consolidarea institu țiilor libere, prin facilitarea unei mai
bune înțelegeri a principiilor pe baza că rora sunt fondate aceste institu ții și prin
promovarea condi țiilor de asigurar e a stabilităț ii și bunăstării. Ele vor căuta să
elimine conflictele din politicile lor economice interna ționale și vor încuraja
colaborarea economică, bi laterală sau multilaterală .”
Mediul de securitate de la sfârșitul secolului trecut a coincis cu apariția
unor fenomene necunoscute pentru majoritatea oamen ilor și greu de controlat:
terori smul, migrația excesivă sau chiar competiția pentru resursele naturale.
Atentate le teroriste petrecute în ultima perioadă reprezintă cel mai concret
exem plu. Deși„în secolul al XXI -lea esența și scopul terorismului a u rămas
acele ași”12 ,modalitățile de punere în practică s -au modificat datorită dezvoltării
tehnologiei care le-a generat . Valurile teroriste care au lovit America, Europa și
Asia în această perioadă , au adus în atenție faptul că terorismul internațional a
atins un grad ridicat de pericol la adresa înt regii lumi. Acțiunile sale sunt
caracterizate de o violență și o amplitudine de nedescris vizând de la obiective
civile până la locuri populate din orice parte a globului. Vorbind de acest „fapt”,
el poate fi inclus în categoria actorilor nonstatali deoarece influențează
securitatea din păcate însă într -un mod negativ.
Mediul internațional actual este reprezentat de amenințări geopolitice și
milit are, amenințări transnaționale și imprevizibile la adresa securității:
posibilitatea declanșării unor conflicte regionale, proliferarea armelor de

10 A. Sarcinschi, Elemente noi în studiul securității naționale și internaționale , București,
editura Universității Naționale de Apărare, 2005, p.8;
11 I. Velicu, Teoria relațiilor internaționale -Note de curs , București, 2012, p.43;
12 A. Rațiu, Amenințări și factori de risc la adresa securității globale, Sibiu, Editura
Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, 2016, p. 38.

8
distrugere în masă, apariția unor actori internaționali non statali ce se ghidează
dupa reguli și norme speci fice. Europa s -a confruntat cu astfel de tendințe
deoarece, apariția de noi state independente nu a făcut altceva decât să creeze
noi zone de confruntări existând în continuare probleme nesoluționate care
antrenează reizbucnirea lor sau a unor crize noi. Numeroase puteri regionale au
acces la resurse ce le pot îmbunătăți capabilitatea militară, fapt ce duce la
creșterea insecurității deoarece sunt posedate astfel mijloace pentru declanșarea
unui conflict. De la sfârșitul Războiului Rece au fost enumerate o serie de
viziuni privind concepția și fizionomia conflictelor viitoare.
Amenințăr ile asimetrice au și ele rolul de a pune în pericol stabilitatea și
securitatea internațională , pe lângă toate acele cauze enumerate mai sus. În
cadrul acestora, actorii folosesc o serie de resurse, mijloace de atac cum ar fi
armele de distrugere în masă sau războiul informațional.13 Terorismul poate fi
încadrat și el în această categorie și poate fi definit ca fiind o formă a violenței
politice ce i se pot atribui următoarele trăsături14:
• este premeditat și dorește să creeze un climat de terorare și frică extremă;
• urmărește să aibă o audiență cât mai mare sau ca scop imediat să facă
victime prin violență;
• atacurile se pot produce asupra uno r ținte întâmplătoare sau asupra unor
ținte simbolice, inclusiv asupra civililor;
• actele de violență comise sunt percepute de societate ca întâmplări ieșite
din comun care sfidează normele sociale;
• este folosit pentru a influența politic (un stat) pe o anumită cale .
Unele literaturi de specialitate15 clasifică ter orismul în doua mari categorii:
• terorismul indirect atunci când se comite o infracțiune care va avea
rezultate benefice pentru un act terorist ce va avea loc după. De exemplu
procurarea unui număr însemnat de arme și muniție ce pot fi utilizate ulterior.
• terorismul direct intervine atunci când acțiunea întreprinsă vizează în mod
direct scopul p ropus. Un exemplu clar este acela în care o persoană importantă
din Guvernul unui stat este asasinat în scopul înlocuirii acestuia în speranța de a
promova anumite idei adoptate de o organizație teroristă.
Sunt însă autori16 care clasifică terorismul ținân d cont de analiza situației
internaționale și anume:

13 Războiul informațional -Crearea de realități alternative prin pervertirea adevărului obiectiv,
realiz at pe baza datelor, faptelor și argumentelor concrete, răstălmăcirea lui pri n utilizarea
unei combinații de elemente, fapte și bucăți de adevăr selectate, i nterpretate, combinate cu
raționamente alter ate prin utilizarea de silogisme, so fisme, propagandă, interpretare forțată,
totul împănat cu o multitudine de minciuni.
14 C. Moștoflei, Politici și strategii în gestionarea conflictualității , București, Editura
Universității Naționale de Apărare „Carol I” , 2008, p. 10.
15 I. Bodun escu, Terorismul -fenomen global , București, Editura Odeon, 1997, p.20 ;
16 G. Văduva , Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist.
Războiul împotriva terorismului , București, Editura Academiei de Înalte Studii Militare ,
2002, p.53.

9
• terorismul național ale cărui obiective sunt puse în practică de cetățeni ai
statului vizat acțiunii lor și care au aderat la o organizație teroristă din vaste
motive;
• terorismul transnațional care este exercitat de către persoane sau grupuri
de persoane ce pot primi ajutor din partea unuia sau mai multor state
independente și care vor executa acțiuni teroriste atât pe teritoriul statului din
partea căruia primește ajutor cât și pe teritoriul altor s tate.
• terorismul internațional ce este desfășurat de una sau mai multe grupări ce
sunt coordonate de către un stat sau o entitate centr ată pe coordonare și
conducere și are ca ținte obiective de pe teritoriul mai multor state dar care au un
punct de plec are comun ad ică fac parte din același sistem.
În urma tuturor clasificărilor făcute, cea mai periculoasă formă de terorism
este cel religios, în cadrul căruia, există persoane care își dau viața pentru
ducerea la bun sfârșit a obiectivelor primite din part ea „profeților lor”. Acesta
este clasat ca fiind o amenințare majoră la adresa securității.
Deși acțiunile teroriste sunt considerate ca fiind izolate, acestea reprezintă
în continuare o amenințare pe planul securității internaționale. „El nu se mai
prezin tă doar ca o infracționalitate violentă, ca o criminalitate, ca o reacție
atipică, adesea în disperare de cauză la o anumită evoluție a sistemelor politice și
sociale, ci devine o problemă majoră a societății omenești în ansamblul ei, o altă
latură, deoseb it de virulentă a vieții sociale, o acțiune violentă, primitivă, dar în
același timp, dinamică și complexă, simetrică, într -un fel, evoluției sistemelor
sociale spre performanță, echilibru și relativă stabilitate”17.
Ca o concluzie la cele enunțate, sursele de generare a conflictelor sunt într –
o continuă schimbare iar zonele afectate cel mai des de acesta sunt: Statele Unite
ale Americii, Europa Occidentală, Rusia, China, India și unele țări islamice,
printre care amintim Turcia. Caracterul transnațional și asimetric al acestui
fenomen determină lărgirea spațiului de desfășurare, o manifestare largă și un
ritm de apariție deosebit de mare și au ca scop slăbirea încrederii în propria
securitate și instalarea pacinii în rândul societății.
Se poate observa că, s cena in ternațională va continua să rămână puternic
conflictuală, iar cauzele apariției neînțelegerilor pot privi atât accesul la diferite
resurse , cât și diferențele de identitate fie ele de natură etnică, religioasă sau
chiar ideologică. Un alt caz de con flict îl reprezintă amenințările identificate
care determină creșterea densității surselor de izbucnire a conflictelor: progresul
rapid al tehnologiilor, absența guvernelor capabile sau responsabile.
Conflictualitatea de pe sce na actuală își are originile în acele fenomene și
manifestări contradictorii ce au loc în ultima perioadă. Conflictul militar a
evoluat din punct de vedere al conținutului și fizionomiei sale, lucru rezultat și
din nume roasele neînțelegeri ce au avut loc între națiuni și g rupuri ce a parțineau
unor civilizații diferite. Confruntările de natură etni că sau religioasă, care sunt

17Ibidem , p. 12.

10
cele mai frecvente, au la bază lipsa unor răspunsuri fav orabile la cererile
înaintate iar un exemplu concret este acela că se generalizează și se condamnă
minoritățile etnice pen tru luptele duse pe o perioadă îndelungată de timp.
Privind în detaliu cauzele apariției acestor dispute , pot fi aduse în prim plan
câteva dintre acestea considerate dintre cele mai importante:
• conflictele sociale, determinate d e confruntări de natură religioasă,
politică , economică, xenofobă, rasistă , extremis tă sau chiar naționalistă ;
• conflicte le politico -militare în cadrul cărora un loc important îl ocupă
lupta pentru putere dusă de către forțe interne cu sprijin extern, inc lusiv de către
organizații de tip criminal, ori terorist;
• expansiunea continuă și accentuată a fundamentalismului islamic;
• desființarea forțelor armate din cadrul fostelor state socialiste și migrarea
celor specializați în domeniu spre unele organizații sau grupări teroriste;
• lipsa de coordonare a statelor lumii în scopul comb aterii terorismului;
• creșterea numărului de infracțiuni și interferarea cu acțiunile de tip
terorist;
• cauze de natură politică: expansiune, discriminare, lipsirea d e drepturi,
sărăcie, foamete, traficul de droguri sau armament, etc.
Așadar, mediul de securitate actual este caracterizat de apariția unor
conflicte regionale greu de controlat dar reducerea celor cu caracter major,
precum și de evoluția procesului de glo balizare care are un rol deosebit în
studiul securității.

1.3 Conflictul internațional

Dorința unei persoane de a fi cât mai puternică este similară cu cea a unui
stat dezvoltat care, dorește să devină pe zi ce trece mai influ ent și să domine
întreaga lume . Pentru a obține această putere, act orii internaționali fac orice
pentru a-și atinge interesele . Astfel, se poate formula o definiție a conflictului și
anume confruntarea dintre grupuri, societăți sau chiar state ce au în vedere
interese diferite de atins. Puterea poate fi definită ca fiind capacitatea unui stat
de a-și impune punctul de vedere, chiar și împotriva voinței celorlalți actori. De
aici rezultă două mari categorii de state: cele care dețin și exercită puterea și cele
care se supun.
Termenul de conflict a fost definit în cadrul mai multor teze după cum
urmează:
• în lucrarea „Continuities in the Study of Social Conflict ”, Coser definește
conflictul ca fiind „ o luptă între valori și revendicări de statusuri, putere și
resurse în care scop urile oponenților sunt de a neutraliza, leza sau elimina
rivalii ”;
• Donohue în teza „Managing International Conflict ” afirmă că acesta este
„o situație în care oameni i interdependenți prezintă diferențe (manifeste sau

11
latenț e) în ceea ce privește satisfacerea nevoilor și intereselor individuale și
interferează în procesul de îndeplinire a acestor scopuri .”;
• după Folger , în „ Working through Conflict Strategies for Relationships,
Groups and Organizatios ”, conflictul reprezintă „interacțiunea dintre două
persoane independente care percep scopuri incomp atibile și interferență
reciprocă în realizarea acelor scopuri.” ;
• o ultimă definiție este oferită de Schelemberg în cadrul lucrării „Conflict
Resolution: Theory, Research, Practice ” și susține că aces t concept reprezintă
„opoziția dintre indivizi și grupuri, pe baza intereselor competitive, a
identităților diferite și a atitudinilor care se deosebesc.” .
Pentru a analiza un conflict nu este suficient doar să se colecteze
informațiile , ci și să se interp reteze și să se evalueze . De aceea, trebuie avute în
vedere următoarele:
• tipul conflictului : „de mare intensitate, de intensitate medie sau de
intensitate joasă”18;
• motivele pentru care s -a ajuns la conflict : etnice, religioase , politice,
sociale (diferența nivelului de trai din zona rurală și cea urbană) sau chiar
economice (rata mare de somaj, inflație crescută) ; obiectul unui conflict îl poate
constitui orice element material care se află la granița intereselor sociale ale
actorilor internațion ali parte la conflict ;
• cauzele și consecințele conflictului : forț ele armate opozante se angajează
în conflict armat cu autoritățile aflate la putere ; ostilitățile sunt de o anumită
intensitate și continue pe o perioadă rezonabilă de timp;
• componentele și actorii implicați;
• nive lul la care conflictul ia parte , internațional sau non -internațional,
diferența dintre aceste două categorii făcând -o părț ile care iau parte la conflict,
la co nflictele non -internaționale luând parte forțele armate ale unui sta t
împotriva unui grup armat nonstatal sau între grupuri arm ate. În acest caz, cel
puțin o jumătate din actorii unu i astfel de conflict sunt nonstatali ;
• interesele, nevoile, motivațiile părților implicate.
Conflictul este perceput ca fiind „un proces dinamic în cadrul căruia cele
trei componente ale lui se modifică permanent ”19:
• situația conflictului sau percepția conflictului este definită prin
intermediul incompatibilităților dintre scopurile urmărite de părțile implicate ,
unele doar imagi nate de una mai mai multe persoane;
• comportamentul în cadrul conflictului face referire la cooperarea,
concilierea sau ostilitatea cu care este tratată o neînțeleger e în scopul încheierii
acesteia;
• atitudinea sau afectivitatea în conflict face trimiter e la sentimentele și
emoțiile întâlnite pe parcursul de sfășurării conflictului.

18 V. Simuleanu, Conflicte asimetrice , București , Editura Top Form, 2011, p.164;
19 A. Stoica -Constantin, Fundamente teoretice ale conflictului -Note de curs , Iași, 2008, p.4 .

12
Secolul al XX -lea, este consi derat drept fiind cea mai sângeroasă perioadă
a existenței lumii, acest lucru „datorându -se” atât celor două războaie mondiale
care s -au soldat cu milioane de victime , cât și Războiului Rece . Conflictele ce
caracterizează acest secol au fost de mare amploare din cauză că au apărut
armele de distrugere în masă iar tehnica militară s -a dezvoltat din ce în ce mai
mult.
De aceea, au fost identificat e o serie de tendințe cu privire la caracterul
adoptat de aceste noi dispute:
• conflictele apărute au încetat a fi doar între state și au început a fi purtat e
și în interiorul statului;
• sfârșitul secolului a adus în prim plan acele războaie culturale, de af irmare
a limbii, naționalității, etniei, religiei, istor iei, obiceiurilor ;
• apariția armatelor tehnicizate modern a făcut să pară a fi inefic ientă
rezolvarea conflictelor prin intermediul forței;
• încercările de a rezolva aces te conflicte pe cal e pașnică au eșuat : metodele
pașnice sunt enumerate în Carta ONU, acestea fiind: arbitrajul, reconcilierea,
medierea, negocierea. Un exemplu concret de conflict este cel identitar sau
cultural, în cadrul căruia „nu există loc pentru concilieri reciproce și nici pentru
apropierea în pașii lor mă runți și iscusiți către soluție .”20;
• Națiunile Unite au elaborat o doctrină ce cuprindea și specificații de
menținere a păcii, dar s -a dovedit a fi ineficientă în cazul conflictelor interne;
• multiplicarea actelor de tero rism specifică anilor `90 este privită ca fiind
forma extremă a fenomenului de război cultural ;
• are loc instalarea unei crize globale total diferită de cea economică sau
politică.
Războiul poate fi definit ca fiind cea mai avansată formă a conflictului
armat , iar în cazul de față, inamicul nu este neapărat un stat ci un adversat ce
poartă numele de terorism. Ne aflăm în situația unui război ai cărui actori pot fi
statele, organizațiile neguvernamentale sau chiar indivizii.
Malița, în celebra lucrare inti tulată „Jocuri pe scena lumii”, a identificat o
serie de cauze ce stau la baza apariției conflictelor21.
• natura ființei uman e: se afirmă că agresivitatea este un instinct întâlnit și
la oameni și este diferită de violență. Prima este definită ca fiind
comportamentul prin care o persoană atacă altă persoană sau un obiect ce -i stă în
calea satisfacerii nevoilor iar cel de -al doilea termen definește o formă de
manifestare a agresivității;
• factorul demografic face referire la existența neechilibrată a popula ției în
diferitele colțuri ale lumii și migrațiile către zonele dezvoltate care determină
neînțelegeri între state;

20 M. Malița, Jocuri de scena lumii. Conflicte, negocieri, diplomație , Bucureș ti, Editura
C.H.Beck, 2007, p.6.
21 Ibidem , p.30;

13
• lupta pentru resursele vitale și capacitatea de a fi satisfăcute nevoile
fiziologice sau de apartenență, integrare în societate . Atunci când acestea nu
corespund cerințelor unei p opulații se declanșează dispute. Anul 2003 a fost
denumit anul internațional al apei și a fost dedicat acest ei cauze ce generează
conflicte;
• interesul pentru resursele naturale, în special cele energetice . Potri vit
studiilor făcute22, Arabia Saudită este cel mai mare exportator de petrol din lume
iar Rusia cel mai mare producător;
• excesul de raționalitate, de gândire logică se referă la faptul că, în unele
momente, conf lictele au beneficii doar pentru una dintre părțile implicate
datorită încrederii prea mari acordate rațiunii cu care au fost luate anumite
decizii și au fost neglijați unii factori aparent minori.
După cum se poate observa, sursele conflictului sunt limitate ca număr dar
diversificate și în continuă creștere însă, acest fapt nu împiedică apariția mai
multor conflict e cu aceeași sursă de declanșare .
Pentru a înțelege și a manageria un conflict trebuie analiate și fazele sau
etapele acestuia:
• debutul în cadrul căruia își po t face apariția anumite diverge nțe minore
dar care pe parcurs se pot amplifica și pot conduce la apariția unui conflict real;
• confruntarea este etapa în care are loc creșterea tensiunilor dintre părți și
în cadrul căreia se decide cum se va desfășura conflictul sau dacă va lua sfârșit
înainte de a se dezvolta;
• creștere a se prezintă ca urmare a desfășurării unor acțiuni ostile din
partea uneia dintre părți în scopul urmăririi scopurilor propuse;
• polarizare a aduce spre analiză cauzele destrămării rel ațiilor dintre părți , a
motivelor pentru care comunicarea dintre acestea a devenit una încordată;
• lărgirea este faza în care fiecare dintre părți începe să -și caute aliați care
să le sprijine pe tot parcursul desfășurării conflictului;
• antrenarea se referă la momentele în care actorii implicați îș i continuă
actele ostile în ciuda creșterii daunelor suferite, având ca și cauză teama de a -și
pierde poziția în societate și influența de care dispune;
• descreșterea are loc atunci când sunt prezentate intențiile de a pune capăt
neînțelegerilor;
• rezolv area reprezintă faza finală a conflictului în care părțile reduc și
rezolvă disputele desfășurate până în momentul respectiv.
În continuare , vor fi prezentate tipurile de conflict apărute pe parcursul
anilor și analizate de diferiți ideologi.
Potrivit Ana Constantin și Adrian Necula u23, conflictele se împart în trei
mai categorii:

22 V. Pop, Paradigme universitare băimărene – Energia și evoluțiile geopolitice, Arad,
Editura „Vasile Goldiș” University Press, 2016, p.43;
23 A. Stoica -Constantin, A. Neculau, Conflictul interpersonal: prevenire, rezolvare și
diminuarea cauzelor , Iași, Editura Polirom, 2004, p. 38.

14
• de sumă zero ce este bazat pe raportul câștig -pierdere;
• din motive mixte când ambele părți pot ieși învingătoare sau pot fi
înfrânte sau una dintre părți pierde iar cealaltă câștigă;
• pur de cooperare în cadrul căruia pot fi întâlnite două opțiuni și anume
amândoi pot câștiga sau pot pierde.
O altă clasificare a conflictelelor este aceea care le împarte în:
• de interese materiale: neînțelegeri cu privire la granițele teritoriale,
conflictele cu privire la cine este la conducerea guvernelor naționale sau cele
economice referitoare la bani, resurse naturale, comerț;
• de idei: etnice, religioase, ideologice.
De asemenea, ele ma i pot fi clasificate și în funcție de evoluția armelor de
distrugere în masă , de gradul de violență și forțele participante24:
• de joasă intensitate în care sunt încadrate atât conflictele armate mai puțin
importante cât și cele care au la bază s urse variate, putând fi în unele cazuri
extrem de sângeroase și intense. Numele de joasă intensitate se datorează ariei
lor limitate de răspândire și a mijloacelor folosite ca re nu creează un pericol
global ;
• de intensitate medie ce sunt specifi ce pentru combaterea insurgenților și a
guvernelor ce sunt împotriva ordinii internaționale adică a regimurilor politic e
existente în cadrul statelor ;
• de mare intensitate în cadrul cărora, marile puteri dispun de un arsenal
puternic de forțe ș i armament .
Pentru prevenirea și rezolvarea acestora, există reprezentanți ai
organizațiilor ce activează în acest sens care urmăresc creșterea încrederii între
părțile participante la conflict, acestea implic ându-se activ la identificarea ș i
analiza conflictelo r exis tente , dorind să prevină aceste violențe folosindu -se de
abilitățile lor de a comunica , precum și de o intervenție constructivă specifică.

24 V. Simileanu, Conflicte asimetrice , București, Editura Top Form, 2011, p.160.