1. LUMEA INFLATIEI 3
CUPRINS
1. LUMEA INFLATIEI 3
2. INFLATIA IN TEORIA ECONOMICA 12
3. INFLATIA LA NIVELUL SISTEMULUI PIETEI SI A CELUI PLANIFICAT 31
4. INFLAȚIA CA FLAGEL AL ECONOMIEI 34
5. MECANISMELE INFLAȚIEI 36
6. MĂSURI ANTIINFLAȚIONISTE 36
7. Inflatia si „Curba Phillips” 38
7.1. Costurile sociale ale inflatiei 38
7.2. Influenta inflatei asupra pietei muncii 40
7.3. Influenta inflatiei asupra pietei capitalului 42
7.4. Politici macroeconomice pe termen lung 43
7.5. Inflatia si rata inflatiei 44
7.6. Cererea si oferta agregata si inflatia 45
7.7. Relatia de compensare inflatie-somaj. Curba Phillips 46
7.8. Monetarismul si interventionismil in studiul inflatiei 47
8. INFLATIA IN ZILELE NOASTRE 48
8.1. Inflatia-permanenta a vietii economice 49
8.2. Masurarea si forma inflatiei 50
8.3. Tipuri de crestere economica in raport cu inflatia 52
8.4. Cauzele inflatiei 53
8.5. Efecte ale inflatiei 58
8.6. Politici antiinflationiste 59
9. STUDIU DE CAZ 63
Bibliografie: 68
=== l ===
CUPRINS
1. LUMEA INFLATIEI
“ Inflatia este proces de crestere a nivelului general al preturilor de consum, mecanism care provoaca variatii multiple de lunga durata, generalizeaza el insusi cauzele permanentei sale si exprima prin majoritatea cea mai mare parte a preturilor”.
Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unanim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.
Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca .Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare )de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei – aur a monedei in aparenta –aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.
Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma de inflatie. In perioada formarii economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea. S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa ( normala ) acestea bazandu-se pe etalonul aur. Cand banii de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.
Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze . Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici . Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)
Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.
O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa.
Punctele de vedere cu privire la natura inflatiei
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei.Din punct de vedere al intensitatii intalnim:
-inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
-inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
-inflatia declarata , in care preturile cresc anual cu 10%-15%
-inflatia galopanta , in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
-hiperinflatia , forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp , antrenand dezechilibre generale in economia nationala
-dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor
-cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
-cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale , insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
-stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
-slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica
Fiind un fenomen deosebit de complex , inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai multor inidici si indicatori , fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei .Cei mai importanti sunt:
-diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri ,bunuri si servicii
-indicele general al preturilor
-indicele preturilor de consum
-indicele costului vietii
-scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa
-depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national
Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.
Indiferent de cauza declansarii inflatiei , desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic , monetar socio-politic , de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.
Inflatia monetara
Se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de bunuri si servicii de pe piata.Excedentul de masa monetara poate fi determinat de:
-emisiunea de moneda
-crearea de moneda scripturala
-controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda
-cresterea vitezei de circulatie a banilor
-scaderea increderii in moneda nationala
Inflatia prin cerere este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret.In conditii normale , excesul de cerere stimuleaza marirea productiei.Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a productiei , a ofertei ,preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.
Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui , uneori , factorul principal al inflatiei.Cresterea cererii de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti.Ea pote avea ca sursa si cresterea excesiva a salariilor , fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii muncii.
O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.
Inflatia prin oferta
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi(materii prime , salarii , beneficii).
Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare.
-consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
-sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
-inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
-in timpul inflatiei productia scade
-inflatia elimina o parte din resursele acumulate
-inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
-inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
-descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
-genereaza si extinde somajul
-afecteaza caderea societatii civile
-accentuiaza deprecierea monedei nationale
Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor , atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active , revalorizarea banilor , reducerea cererii agregate , reducerea incertitudinilor e.t.c.Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.
Cauzele inflatiei
Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor.
In manuale si tratate, cauzele inflatiei sunt analizate pe rand (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie. In momentul dat al analizei.
Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda). Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda, suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii activelor lor de (bani de credit).
Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta ). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-I compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.
Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.
Evolutia ratei inflatiei in ROMANIA
1997: 151,4%
1998: 40,6%
1999: 54,8%
Evolutia lunara a ratei inflatiei in anul 1998
– Ianuarie 4,9%
– Februarie 7,2%
– Martie 3,8%
– Aprilie 2,7%
– Mai 2,3%
– Iunie 1,3%
– Iulie 1,3%
– August 0,6%
– Septembrie 2,7%
– Octombrie 3,9%
– Noiembrie 1,9%
– Decembrie 8%
Rata inflatie pe anul 1998: 40,6%
Evolutia lunara a ratei inflatiei in anul 1999
– Ianuarie 3%
– Februarie 2,9%
– Martie 6,4%
– Aprilie 4,8%
– Mai 5,3%
– Iunie 5,1%
– Iulie 1,7%
– August 1,2%
– Septembrie 3,2%
– Octombrie 4,2%
– Noiembrie 4%
– Decembrie 2,9 %
Rata inflatiei pe anul 1999: 54,8%
Tabele ale inflatiei
2. INFLATIA IN TEORIA ECONOMICA
Fenomenul inflationost s-a facut simtit in viata oamenilor inca de la inceputuri sub diverse forme,care au afectat intr-o mare masura bunul mers al vietii economice,sociale si politice.
In literatura de specialitate,inflatia se desfasoara ca fiind o crestere generalizata a preturilor in conditiile in care puterea de cumparare pe piata scade.Acest lucru se exprima in termeni monetari prin faptul ca preturile bunurilor si serviciilor cresc,cantitatea de bani(fizici si de cont)creste,iar puterea de cumparare a unei unitati monetare scade.
Putem spune deci ca inflatia ar putea fi legata in mod direct de aparitia banilor in relatiile de schimb pe o anumita treapta de dezvoltare a societatii.Totusi,chiar si inainte de aparitia banilor putem vorbi de o forma primara a inflatiei,in sensul ca forma de schimb bazata pe “troc” nu permitea primirea “restului” rezultat din operatia de vanzare-cumparare,deoarece erau raporturi stabilite sub forma cutumiara intre bunuri,pe parcursul a zeci si sute de ani,fara sa se aiba in vedere elementele calitative.
Este stiut faptul ca primul obiectiv al tuturor politicilor economice a fost stabilitatea preturilor la care s-a adugat foarte repede echilibrul balantei de plati.Daca nu ar fi existat probleme legate de aceasta stabilitate a preturilor de la inceputul societatii omenesti,acest obiectiv nu ar fi stat in centrul atentiei politicilor economice promovate de toate curentele de doctrina economica.Aceasta prezenta in randul obiectivelor de politica economica ne demonstreaza ca problema stabilitatii preturilor s-a pus inaintea structurarii primelor idei si curente de doctrina economica.
In sens restrans,putem vorbi despre inflatie din momentul aparitiei banilor de hartie pusi in circulatie de bancile centrale de emisiune,ca un instrument in mana statului de a face fata cheltuielilor publice mai mari decat veniturile aferente.Principala consecinta a unei asemenea practici a fost marirea preturilor la bunurile si serviciile din economie,urmata de somaj,conflicte sociale etc.
In sens larg,pana la aparitia banilor,societatea omeneasca s-a confruntat cu o pseudoinflatie prin troc,deoarece a existat fenomenul “deprecierii” unitatilor de schimb de pe piata,in timp ce,dupa aparitia banilor,aceasta a cunoscut o inflatie prin bani(monede),datorata scaderii puterii de cumparare a detinatorilor de moneda din metal pretios prin diferite tehnici.
Pierre Bezbakh,in lucrarea sa “Inflatie,dezinflatie,deflatie” prezinta criza economica si politica din sec. al III-lea,prin care a trecut Imperiul Roman de Apus,cand majorarea preturilor marfurilor si a remunerarii fortei de munca au fost considerabile.Incercarile de refacere a stabilitatii preturilor de imparatul Dioclitian din anul 301 e.n. se soldeaza cu un esec total,chiar in conditiile pedepsei cu moartea a celor care incalcau “Edictul preturilor maximale” prin majorarea abiziva a acestora.Reforma monetara a lui Constantin (306-337 e.n.) prin care s-au pus in circulatie bani noi a dus la restabilirea increderii in acestia.Fenomenul nu este definit ca fiind inflatie,ci numai ca o maladie a economiei,in care “moneda buna” este scoasa din economie de “moneda rea”.Pentru sec. al XVI-lea autorul este de parere ca nivelul preturilor a crescut cu 400%.Motivatia aparitiei acestei cresteri este urmatoarea:”Daca inflatia din secolul al III-lea se explica,in parte,prin penuria de metal,cea din secolul al XVI-lea isi are sursa,dimpotriva,in abundenta de aur si argint provenite din coloniile americane ale Spaniei si Portugaliei.”
Incadrarea fenomenului inflationist
In acest tabel este prezentata incadrarea fenomenului inflationist in corelare cu dezvoltarea relatiilor de schimb specifice fiecarui stadiu de dezvoltare a societatii omenesti.
Definitii,concepte si clasificari ale inflatiei
In 1975,D.E.W.Laidler si M.J.Parkin definesc inflatia ca fiind “fenomenul de crestere continua a preturilor sau de depreciere continua a preturilor sau de depreciere continua a valorii banilor”.Anterior,in 1963,M.Bronfenbrener si F.D.Holzman prezentasera patru definitii,preluate de H.Frisch in lucrarea sa(“Teorii ale inflatiei”):
1.Inflatia este o stare de generalizare a excesului de cerere,in care “prea multi bani alearga dupa prea putine lucruri.”
2.Inflatia reprezinta o crestere a rezervelor banesti sau a veniturilor,fie in suma totala,fie pe cap de locuitor.
Ambele definitii sunt de tip cauzal.
In primul caz inflatia se pune in legatura cu cererea manifestata pe piata bunurilor de consum;in cel de-al doilea ea este explicata ca fiind rezultatul modificarii ofertei de bani.
In unele dezbateri recente,M.Friedman a facut cunoscuta definitia cauzala de tip monetarist:”Inflatia este pretutindeni si intotdeauna un fenomen monetar…si poate fi determinata numai de o crestere mai rapida a cantitatii de bani decat a productiei.”
3.Inflatia reprezinta o crestere a nivelului preturilor avand si urmatoarele caracteristici sau conditii aditionale:este anticipata cu lipsa de precizie;duce(prin cresterea costurilor) la noi cresteri de preturi;nu sporeste gradul de ocupare a fortei de munca si nici productia reala;este mai rapida decat o asa-numita “rata inofensiva”;se manifesta ca “fenomen banesc”;se masoara prin preturi nete,adica prin preturi din care au fost scazute impozitele si/sau este reversibila;
4.Inflatia reprezinta o scadere a valorii banilor in raport cu alte monede,masurata prin cursurile de schimb valutar ori prin pretul aurului sau indicata de un exces de cerere pentru aur sau pentru valuta la cursurile oficiale.
Cea de-a patra definitie subliniaza rolul evolutiilor externe in evolutia nivelului general al preturilor.Inflatia se masoara prin miscarile cursului valutar,aceasta metoda fiind potrivita,in anumite situatii,pentru economiile deschise.
Aceste definitii acopera majoritatea aspectelor inflatiei,fiecare din ele scotand in evidenta atat aspecte diferite,cat si un aspect comun,si anume,acela ca inflatia se face cunoscuta prin bani si prin pret la nivelul consumatorilor si prin dezechilibre cronice la nivel macroeconomic.
Clasificari ale inflatiei
Desi exista o mare diversitate de clasificari ale inflatiei in literatura economica,o clasificare sintetica este facuta de H.Frich,si anume:
Dupa functionarea mecanismului pietei exista o inflatie deschisa si o inflatie reprimata.
Inflatia deschisa permite sistemului economic sa functioneze ca un mecanism in care preturile devin fixe.Acest tip de inflatie este in legatura directa cu insuficienta bunurilor,a serviciilor si a fortei de munca din economie,astfel incat pot sa apara speculatii pe acest fond.Inflatia reprimata este rezultatul interventiei guvernamentale in cresterea preturilor si salariilor.Prin aceasta interventie cererea de bunuri si servicii este redusa fortat (reprimata),de unde si denumirea asociata.
Dupa ritmul de crestere a preturilor apare :
-inflatie taratoare,exprimata printr-un ritm mediu anual de crestere a preturilor de consum de pana la 3%;
-inflatie moderata,daca preturile respective cresc in ritm de pana la 6%;
-inflatie rapida,atunci cand respectivul ritm se apropie de 10%;
-inflatie galopanta (cu doua cifre),cand cresterea preturilor de consum depaseste 10%;
-hiperinflatia,atunci cand ritmul mediu lunar depaseste 50%.
In functie de asteptarile inflationiste se manifesta o inflatie anticipata si o inflatie neanticipata.
Inflatia anticipata,comparativ cu cea neanticipata,este primita si pregatita de fiecare actor pe piata,in timp ce a doua produce urmari asupra economiilor,fortei de munca si productiei marfare fara sa fie anticipata.
Dupa principalele cauze inflationiste poate exista o inflatie prin costuri si o inflatie prin cerere.
Inflatia prin cerere (demand-pull inflation) este acea inflatie care rezulta din cresterea cererii agregate.Cresterea cererii agregate este explicata de unii specialisti prin cresterea veniturilor banesti ale populatiei.
Alti specialisti apreciaza ca cererea agregata poate sa sporeasca,chiar daca oferta de moneda ramane aceeasi.La o crestere a cererii agregate,firmele vor raspunde partial prin cresterea preturilor si partial prin cresterea productiei.
Efectul inflatiei prin cerere este surprins in urmatoarea figura.
Ca/2 Oa
IPC
Ca/1
P2
P1
0
Q1 Q2 Q
Inflatia prin cererea agregata nominala
Cresterea cererii agregate este ilustrata prin deplasarea ei catre dreapta de la Ca/1 la Ca/2.In acest caz,preturile vor creste de la P1 la P2,iar oferta agregata va spori de la Q1 la Q2.Cu cat curba ofertei agregate este mai inelastica (mai apropiata de verticala imaginara),cu atat preturile vor creste mai mult,iar productia oferita va spori mai putin.Daca in economie nu exista capacitati de productie subutilizate si somajul este redus ca nivel,atunci firmele vor raspunde la cresterea cererii indeosebi prin ridicari de pret.
Figura de mai sus sugereaza o singura crestere a cererii agregate (un soc al cererii).De pilda,un astfel de soc poate fi provocat de o crestere substantiala a cheltuielilor guvernamentale.Efectul acestui soc poate fi o singura crestere a preturilor,dupa care ele vor ramane la acelasi nivel.Pentru ca inflatia sa persiste este necesara o crestere continua a cererii agregate,deci si ocrestere continua a nivelului general al preturilor de consum.De regula,o astfel de inflatie este specifica perioadelor de boom economic prelungit.
Inflatia prin costuri,prin oferta (cost-push sau supply-side inflation) apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de cererea agregata.Daca firmele sunt confruntate cu o sporire a costului,ele vor raspunde partial prin cresterea pretului de vanzare si partial prin reducerea volumului activitatii.
Aceasta forma de inflatie este sugerata in figura urmatoare.
IPC
Qa/3
Qa/1
P3
P1
Ca
0
Q3 Q1 Q
Inflatia prin costuri
Asa cu se poate observa in figura de mai sus,deplasarea catre stanga a ofertei va determina o crestere a nivelului pretului de la P1 la P3 si o reducere a nivelului productiei de la Q1 la Q3.
Masura in care firmele vor mari preturile si vor reduce productia depinde de inclinatia pantei cererii agregate.Cu cat cererea agregata este mai inelastica,cu atat productia se va reduce mai putin,povara costurilor mari fiind transferata asupra consumatorului prin preturi mai mari.
Daca are loc o singura deplasare a ofertei agregate spre stanga va avea loc o singura crestere a nivelului general al preturilor.
Daca guvernul mareste,de pilda,accizele la petrol,va avea loc o singura crestere a pretului petrolului si a preturilor tuturor produselor derivate.Dupa ce aceasta unda s-a propagat,preturile se vor stabiliza la acest nou nivel,iar inflatia va redeveni zero.
Daca socurile ofertei vor continua,atunci oferta agregata se va deplasa continuu catre stanga,iar inflatia va persista.Deplasarea ofertei agregate in ritmuri mai rapide ca da inflatiei un trend crescator.
Rezulta ca efectul inflatiei asupra productiei nationale si asupra ocuparii difera in cazul inflatiei prin costuri de cel al inflatiei prin cerere.Daca inflatia prin costuri antreneaza,de regula,scaderea productiei si a ocuparii,cea prin cerere conduce,dimpotriva,la sporirea acestora.
Inflatia prin cerere si inflatia prin costuri se pot manifesta simultan.Aceasta deoarece cresterile de preturi si de salarii pot fi determinate fie de cresteri ale cererii agregate,fie de factori ce duc la sporirea costurilor.Cele doua genuri de inflatie ajung sa se intrepatrunda chiar daca procesul demareaza din cauza unui singur factor(sa zicem,din cauza sporirii costurilor).Un proces inflationist prin costuri poate fi alimentat ulterior de politicile guvernamentale,de sporirea cererii agregate,prin care se cauta evitarea cresterii somajului.Invers,un proces inflationist demarat printr-un puseu de cerere agregata poate duce la consolidarea unor grupari de interese,care isi vor utiliza aceasta putere pentru a-si majora veniturile;veniturile majorate,de partea acestor unitati,vor insemna costuri mai ridicate pentru ceilalti agenti economici.
Asemenea interdependente intre cauzele inflatiei contemporane sunt puse in evidenta cu ajutorul instrumentului spirala inflationista.
Sa presupunem ca un grup puternic de interese determina in mod constant cresteri ale costurilor.Oferta agregata se deplaseaza in mod constant catre stanga.Daca in acelasi timp autoritatea guvernamentala stimuleaza cererea globala pentru a preveni sporirea somajului,cererea agregata se va deplasa constant catre dreapta.Efectul acestor confruntari de interese se va concretiza intr-un proces inflationist puternic.Daca deplasarile aratate au amplitudini din ce in ce mai mari,va rezulta o spirala inflationista cu rate crescande ale preturilor.
IPC Qa/3
Qa/2
Qa/1
P3
Ca/3
P2
Ca/2
P1 Ca/1
0 Oa;Ca
Spirala inflationista
De fapt,in conditiile permanentizarii inflatiei este dificil de precizat cine si cu ce instrumente declanseaza primul puseu inflationist.
Cauzele inflatiei
Multitudinea de cauze ce stau la baza aparitiei acestui fenomen ce se manifesta la scara mondiala cu particularitati pentru fiecare economie,a facut obiectul de cercetare a specialistilor in domeniu.
Literatura de specialitate din ultimele decenii analizeaza cu prioritate factorii care au declansat si intretinut inflatia de mare amploare din anii ’70 si anii ’80 ai secolului al XX-lea in tarile dezvoltate economic.S-a discutat putin sau deloc despre cauzele originare ale procesului si despre mecanismele intretinerii lui de-a lungul secolelor.Evident,fiind preocupati de inflatia contemporana si de efectele ei,autorii si institutiile specializate si-au concentrat atentia asupra cauzelor unei astfel de inflatii pentru a-i pune “diagnosticul” si a fundamenta “retete” de tratare.Cu toate acestea,numerosi specialisti in domeniu grupeaza factorii inflatiei in generali (universali) si in particulari,specifici (concret-istorici),respectiv,in cauze pe termen lung si cauze pe termen scurt.
Cauzele si factorii inflatiei se ierarhizeaza in maniere diferite pe tari si grupe de tari.Se poate constata ca in unele tari o anumita cauza a jucat rolul principal in declansarea unei inflatii puternice autointretinute,in timp ce in alte tari nu a influentat procesul in cauza.
In conditiile schimbarii rapide a sensului si a intensitatii dezechilibrului macroeconomic (trecerii de la inflatia redusa la hiperinflatie si invers,ale trecerii de la inflatie la deflatie si/sau la dezinflatie),devine deosebit de importanta cunoasterea cauzelor si circumstantelor economice,sociale si politice-interne si internationale-care fac necesare si posibile asemenea schimbari de stari inflationiste.
Adesea,inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda).Economistul american M.Friedman sustine ca inflatia este legata de inflatia de moneda.Suplimentarea monedei in circulatie decurge-continua el-din deciziile organismelor economice si monetare specializate,decizii ce vizeaza sporirea banilor de credit,active asupra carora au putere de dispozitie.
In alte lucrari,puseul inflationist este pus pe seama excesului de cerere solvabila (inflatia prin cerere).Este vorba despre acele impulsuri dinspre cerere care statueaza si consolideaza un dezechilibru de piata,cererea nominala solvabila mentinandu-se mai mare decat oferta.Majorarea preturilor nu se explica prin simpla crestere a cantitatii de bani,ci prin marimea cererii pe care aceasta o permite.Or,acest efect asupra preturilor se va infaptui printr-o succesiune de cheltuieli.
Un loc aparte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta productiei (inflatia prin oferta).Sporirea veniturilor,indeosebi a salariilor,nu este compensata printr-o crestere corespunzatoare a productiei si productivitatii.Apare,astfel,o penurie de bunuri si servicii economice.Specialistii numesc un asemenea dezechilibru inflatie reala.
Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezechilibrul inflationist,la excesul de cerere nominala pentru bunurile de consum (inflatie prin credit).In anumite conditii,profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale intreprinderilor.Ca urmare,guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii pe seama bugetului.Dar,o asemenea politica pune problema gasirii surselor de finantare.Profiturile fiind insuficiente,iar salariile neputand fi atacate frontal fara riscuri sociale enorme,se recurge la credit.Aceasta solutie este nu numai necesara,dar si posibila,existand premisele cresterii creditului:rata scazuta a dobanzii;depuneri relativ mari la banci;concentrari de resurse financiare la societatile de asigurari.
Masa monetara suplimentara se exprima in sporirea imediata a cererii de consum,in timp ce noile investitii nu se materializeaza inca in cresteri ale ofertei.Ca urmare,cresc preturile de piata,are loc prelevarea inflationista a profiturilor si se reduce puterea de cumparare a salariilor nominale.
Exista numerosi economisti care considera ca inflatia are drept cauza sporirea costurilor de productie (inflatia prin costuri).O asemenea inflatie se declanseaza si se mentine atunci cand si acolo unde intreprinderile,guvernele,salariatii si consumatorii actioneaza parca convergent in directia cresterii costurilor.Economistul J.K.Galbraith sustine ca variatiile salariilor nominale,sporirea costurilor salariale conduc la inflatie.Spre deosebire de acesta,economista britanica Joan Robinson leaga inflatia atat de cresterea salariilor nominale,cat si de cea a profiturilor.
Deci declansarea inflatiei are loc atunci cand in cadrul sistemului economiei nationale apar conditii de dezechilibru economic,cum sunt:
Existenta si lansarea continua pe piata a unor cantitati mari de bani
Dezechilibrul intre rata consumuli si rata investitiilor
Deficitul bugetar excesiv inregistrat prin majorarea cheltuielilor,influentate de inflatie,in conditiile unei anumite cresteri mai lente a veniturilor.
Cresterea preturilor ca urmare a costurilor in crestere
Dezechilibrarea cererii agregate in raport cu oferta agregata
Intensificarea relatiilor de creditare prin crearea banilor de cont
Concurenta si diferenta de productivitate la producator
Calitatea si strategia actului de guvernare
Conditiile internationale de racordare a economiei nationale la economia mondiala
Asemenea cauze au ca finalitate declansarea fenomenului inflationist.Sansele aparitiei a acestor conditii declansatoare ale fenomenului inflationist cresc atunci cand in economia nationala se fac simtite urmarile unor catastrofe naturale (seceta,inundatii etc.),razboaie,presiuni si reactii ale grupurilor sindicale,schimbari de sistem economic,conjuncturi internationale (embargouri),politici ale administratiei.
Toate aceste cauze sunt generate de raritatea unor produse (prin disparitia/lipsa productiei la un moment dat),in conditiile existentei unui surplus cantitativ de moneda care va duce la o crestere de durata si autointretinuta a preturilor cu implicatii la nivel general.
In lucrarea “L’inflation”,M.Flamant precizeaza ca,dupa gradul de intensitate,exista trei momente intermediare declansarii fenomenului inflationist:
Cresterea tensiunii inflationiste in anumite sectoare importante ale economiei ca urmare a dezechilibrului ofertei prin raportare la cerere.In prima faza aceasta manifestare este usor sesizabila,dar odata cu trecerea timpului se acutizeaza si efectele sunt preluate in celelalte sectoare.
Presiunea inflationista,ca o continuare a tensiunii,se manifesta ca o crestere de ansamblu a preturilor.Din aceasta faza cresterea preturilor se autointretine.
Socul inflationist,care poate urma cresterilor a) si b),dar care se poate instala si direct ca urmare a unor evenimente deosebite (de exemplu,socul petrolier din 1973/1974 si cel din 1979,intoarcerea a 710000 de soldati din Algeria in 1962 direct la Paris,razboiul din Golf din 1991).In S.U.A.,inflatia din 1973 s-a datorat cresterii penuriei de produse de baza,cresterii preturilor la produsele agricole,deprecierii dolarului si crizei petrolului,care in cea mai mare parte s-au suprapus.
Desigur,este posibil ca in economiile altor tari declansarea procesului inflationist sa fie rezultatul importarii acestuia din alte economii cu car eprimele intretin legaturi puternice de schimb sau creditare,cu atat mai mult cu cat moneda importatorilor/beneficiarilor este mslaba decat moneda exportatorilor de inflatie.
Efectele(costurile) inflatiei
Efectele inflatiei difera de la tara la tara,iar in cadrul unei tari,de la o perioada la alta. Aceste efecte sunt dependente in mare masura de forma si intensitatea inflatiei , de capacitatea de anticipare a participantilor la activitatile economice,precum si de disponibilitatea si profesionalismul autoritatilor monetare si economice de a o tine sub control.
Costurile inflatiei sunt abordate in raport de mai multe criterii.
Aceste costuri sunt analizate si apreciate , in primul rand ,in functie de intensitatea si de sensul de evolutie a procesului inflationist.Pe baza acestui criteriu, numerosi autori surprind efectele inflatiei moderate si controlate, pe de o parte, si efectele hiperinflatiei scapate de sub control, pe de alta parte.
In al doilea rand,efectele inflatiei sunt urmarite pe orizonturi de timp: pe termen foarte scurt si scurt; pe termen mediu si lung.
In al treilea rand,sunt numeroase incercarile de a analiza costurile procesului inflationist, pornindu-se de la calitatea prognozarii lui.In acest sens , unele sunt efectele inflatiei anticipate corect si cu totul altele cele ale inflatiei anticipate eronat sau pur si simplu cele neanticipate.
S-au identificat urmatoarele costuri ale inflatiei anticipate eronat sau neanticipate:
-aceasta viciaza corelatiile dintre preturile diferitelor bunuri, dintre variabilele activitatii economice, anuland posibilitatea efectuarii calculelor de eficienta si de rentabilitate,denaturand rezultatele compararii acestora in timp si spatiu;masa monetara creste excesiv,moneda depreciata devine bunul cel mai detestabil;
-hiperinflatia necontrolata cu trend crescator descurajeaza investitiile productive si orienteaza resursele banesti disponibile spre actiuni speculative si/sau spre risipa,spre consum nerational;
-procesele inflationiste de acest gen accentueaza oscilatiile cursurilor valutare,cu efecte negative pentru economiile cu monede neconvertibile,moneda nationala pierzandu-si aproape intreaga valoare in raport cu monedele straine.Deoarece ratele inflatiei sunt inegale si au timpi diferiti de declansare a puseurilor,procesele genereaza dezechilibre si tensiuni in plan zonal si mondial;
-inflatia puternica scapata de sub control contribuie la decaderea societatii civile in general.Antrenand saracirea clasei de mijloc,hiperinflatia submineaza sistemul de impunere fiscala,genereaza coruptie si degradare morala in cadrul institutiilor sociale,in societate in general;
-deficitul bugetului de stat atinge cifre colosale,finantarea sa devenind tot mai dificila.
In literatura de specialitate s-au impus insa costurile inflatiei moderate si controlate,proces inflationist care caracterizeaza tarile avansate economic si care este considerat o tinta de atins in acele tari care se confrunta cu hiperinflatie necontrolata sau controlata insuficient.
Economistii teoreticieni au identificat si trateaza sase costuri ale inflatiei moderate anticipate (corect).
Primul tip de cheltuieli-pierderi sociale-cu inflatia respectiva sunt cele legate de deprecierea inflationista a banilor existenti la populatie.
Cresterea ratei inflatiei antreneaza sporirea ratei nominale a dobanzii,ceea ce,la randul ei,duce la diminuarea rezervelor de mijloace banesti in expresie reala.Or,daca masa medie de bani numerar devine mai mica,populatia va fi nevoita sa se deplaseze de mai multe ori la banca pentru a scoate bani numerar din cont.
In plus,inflatia erodeaza valoarea banilor.Dar,intrucat dobanda nominala tinde sa fie superioara,comparativ cu situatia cand preturile erau stabile,cu cat rata inflatiei este mai mare,cu atat costul oportun al detinerii de lichiditati tinde sa fie mai mare.Ca urmare,gospodariile si firmele cheltuiesc mult timp pentru a transfera banii dintr-un cont in altul,pentru a constitui acea structura de depozite care ar urma sa le maximizeze dobanda.
Al doilea tip de costuri ale inflatiei este legat de necesitatea deselor calculari si recalculari de preturi,de operatiunile de afisare a acestora.Acestea sunt denumite costuri de mediu.In conditii de inflatie,restaurantele trebuie sa schimbe preturile bunurilor pe care le ofera,magazinele cu amanuntul sunt nevoite sa puna noi etichete cu preturile,iar firmele producatoare sunt nevoite sa calculeze noile preturi si sa tipareasca alte si alte cataloage de oferta,ca si alte liste de preturi.In cazul capitalului fix,modificarea preturilor acestuia presupune operatiuni foarte costisitoare.
In al treilea rand,inflatia viciaza corelatiile istorice intre preturile relative ale diferitelor bunuri materiale si servicii.Ca urmare,devine imposibila calcularea cu oarecare rigoare a eficientei si rentabilitatii la nivel de firma si de ramura.Daca se incearca compararea acestora in timp si spatiu,efortul respectiv este sortit aproape total esecului.Tocmai la aceste costuri se refera acei specialisti care apreciaza procesul inflationist ca fiind “dezordinea dezordinilor oricarei economii”.
Un al patrulea gen de cost al inflatiei consta in potentarea incertitudinii si riscului in economie.Cu cat rata inflatiei este mai mare si inregistreaza fluctuatii puternice,cu atat firmele vor intampina dificultati in a previziona incasarile si costurile,deci si in a-si calcula profiturile.
In al cincilea rand,inflatia antreneaza redistribuiri arbitrare ale avutiei si ale veniturilor intre gospodarii,firme si stat.Aceasta redistribuire este de notorietate generala in cazul persoanelor care dispun de venituri fixe,care,adesea,nu sunt indexate la inflatie sau se indexeaza la cote mai mici decat rata inflatiei.Daca rata reala a dobanzii scade ca rezultat al inflatiei,va aparea un transfer de resurse monetare de la creditori la debitori,acestia din urma achitandu-si datoriile in bani depreciati.
Costurile psihologice si costurile politice reprezinta cel de-al saselea cost al inflatiei.Adesea,oamenii o duc mai prost,chiar daca veniturile lor cresc mai mult decat rata inflatiei.Ratele ridicate ale inflatiei neasteptate perturba ordinea sociala existenta.De aceea,aceasta inflatie este insotita de tensiuni sociale si,adesea,de schimbari profunde.
In al saptelea rand,inflatia contribuie la inrautatirea raporturilor economice externe ale tarii ceea ce dezechilibreaza balanta de plati externe.explicatia consta in faptul ca inflatia intr-o tara fiind mai mare decat in alte tari,exporturile tarii respective apar mai scumpe si deci mai putin competitive,iar importurile mai ieftine,in comparatie cu produsele indigene.Drept urmare,exporturile scad,importurile cresc,balanta de plati devine deficitara,iar cursul de schimb al monedei nationale se inrautateste.Mai trebuie luat in considerare si faptul ca prin ieftinirea produselor din import se descurajeaza productia interna cu toate urmarile ei.
Inflatia implica folosirea suplimentara a unor resurse in comparatie cu perioada de stabilitate a preturilor.Este vorba de cheltuielile ce se fac cu urmarirea evolutiei fenomenului inflationist la toate nivelele:firme,sindicate,banci,guvern.
Inflatia este unul dintre cele mai perverse dezechilibre macroeconomice actuale.In unele tari si perioade,inflatia a fost si este pericolul (inamicul) numarul unu al dezvoltarii si progresului economic.Dimpotriva,in alte circumstante de loc si timp,politicile de inflatie-deflatie-dezinflatie se pot incadra in strategiile de dezvoltare ale guvernelor.
Efectele multiple ale inflatiei,ca si favorabilitatile posibile ale procesului vor putea fi intelese in masura in care se va clasifica continutul acestui proces.
3. INFLATIA LA NIVELUL SISTEMULUI PIETEI SI A CELUI PLANIFICAT
Inflatia-fenomen de dezechilibrare structurala a mecanismului economic, monetar si financiar reflectand existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economice. Consecinte: cresterea preturilor si scaderea de cumparere a banilor.
Sistemul pietei sufera de pe urma inflatiei-datorita unor majorari de durata a preturilor. Totusi, o astfel de inflatie nu este inerenta sistemului, deci remedierea este posibila.
Producatorul individual din sistemul pietei isi orienteaza activitatea dupa preturile pe care nu le controleaza. Daca cererea este destul de mare, preturile urca. In realitate, aceasta cerere va fi generata fie de imprumuturile acordate de banci peste economiile existente, fie de cheltuielile facute de administratia de stat peste veniturile realizate prin impozite. Remediul ambelor cazuri consta in: reducerea creditului de catre banca centrala, majorarea impozitului sau reducerea cheltuielilor facute de catre administratia de stat, sau aplicarea conjugata a celor doua masuri.
Sindicatele pot ingreuna situatia. Dar ele lipsesc intr-o parte importanta a sistemului pietei. Aici, munca este indeplinita de catre antreprenori, care sunt proprii lor patroni, sau de catre cativa angajati neorganizati. Acolo unde exista sindicate, producatorii nu controleaza preturile. Daca cererea este restrnsa iar preturile, ca o consecinta, scad, se va opune rezistenta revendicarilor sindicale pentru majorarea salariilor.
In cateva industrii din sistemul pietei, in special in acelea din domeniul confectiilor si al constructiilor, numerosi oameni de afaceri de mica anvergura cad la invoiala cu unul sau cateva sindicate puternice. In aceste ramuri, majorarile de salariu exprima preturile; o majorare de salariu la nivel industrial sau colectiv ii obliga pe cei care angajeaza sa accepte, de fapt, o marire de preturi. Astfel, sindicatul detine puterea de a fixa preturile, putere de care cei care angajeaza sunt privati. Totusi situatia depinde mult de modul in care sindicatele respective sunt constranse de scumpirea costului vietii si de exemplul salariilor platite in alte domenii.
Situatia e cu totul alta in sistemul planificat, unde firma are puterea de a-si controla preturile. Unul din importantele obiective ale acestei puteri este de a trece pe seama societatii cheltuielile ce decurg din salarii. In felul acesta sunt ocrotite obiectivele de aparare ale tehnostructurii – in sensul ca are certitudinea ca majorarile de salariu nu vor antrena o reducere prejudiciabila a profiturilor. Mai sunt si alti factori care fac mai putin decat probabila opozitia fata de revedicarile de salariu.
Cand profiturile au atins plafonul maxim si cand sunt incasate chiar de catre antrepenor, majorarile de salariu reduc veniturile, reducerea afectand asadar tocmai veniturile aceluia care trebuie sa decida in privinta acordarii sau neacordarii majorarilor. Fapt care ii sporeste aversiunea fata de o majorare de salariu ceruta, asa ca este de presupus ca se va opune. Cand autoritatea apartine tehnostructurii, decizia e luata de o persoana distincta de cel care suporta plata respectiva. Iar daca profiturile nu au atins inca plafonul maxim – daca mai exista inca, in fapt, o cale neutilizata pentru obtinerea unui castig monopolist – se poate adesea intampla ca majorand preturile, profiturile sa ramana la nivelul lor anterior.
In anii '50-'80 toate tarile industrializate au reusit sa tina sub control instabilitatea descendenta a sistemului planificat. Spectrul spiralei descendente cumulative a salariilor, preturilor si productiei a mai palit. In schimb, tarile industrializate s-au gasit in mod uniform confruntate cu instabilitatea ascendenta – inflatia. Si, aidoma recesiunii cumulative, aceasta inflatie s-a revarsat din sistemul planificat si asupra sistemului pietei, unde a dezechilibrat structurile de salarii si alte costuri, precum si asupra sectorului public al economiei.
Va rezulta clar ca predispozitia economiei la recesiune si la inflatie deriva din aceleasi cauze – dezvoltarea sistemului planificat cu corolarul sau, aparitia sindicatului modern.
Problema inflatiei a fost de asemenea privita ca un produs secundar al actiunii impotriva instabilitatii descendente. A existat intotdeauna pericolul ca sprijinul acordat economiei sa intreaca masura – adica sa determine o cerere mai mare sau sa stimuleze o cheltuiala mai mare decat putea sa acopere sistemul economic la preturile curente. In astfel de situatii preturile urcau dupa cum urca si costul mainii de lucru sau al acelei maini de lucru mai putin oferita pe piata. Economia, potrivit expresiei specifice cunoscatorilor, era "supraincalzita". Intrucat s-a apreciat ca putera pietei ramanea deplina, cererea agregata putea fi totusi stabilizata sau redusa printr-o ingradire sau reducere a cheltuielilor publice, impozitele ramanand aceleasi, sau printr-o majorare a impozitelor, cheltuielile ramanand aceleasi, sau, in fine, printr-o ingradire a cheltuielilor pariculare din fonduri imprumutate. Aceasta s-ar reflecta prin stabilitatea pietei fata de firma, urcarea preturilor oprindu-se. Iar prin preturi stabile sau mai coborate ar disparea cererea de lucru deficitara, s-ar putea opune rezistenta la majorarile de salariu, si revendicarile ar fi mai putin insistente. Instrumentul cu care a fost tratata insuficienta cererii, folosit in sens invers, va inlatura inflatia. Tranzitia de la incurajarea la ingradirea cererii se va face relativ fara suferinta. Conform spuselor unui reprezentant optimist dar apreciat al acestei optici, "printr-o restaurare gradata a stabilitatii rezonabile a preturilor, cresterea somajului poate fi redusa, iar recesiunea nu trebuie sa fie neaparat inclusa in reteta"(Arthur M. Okun).
4. INFLAȚIA CA FLAGEL AL ECONOMIEI
Inflația este un dezechilibru care afectează, în proporții diferite, toate economiile naționale, și care poate fi sesizat prin două tendințe majore, și anume: creșterea generalizată a prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor. Se consideră că inflația este o stare caracterizată prin creșterea permanentă mai rapidă a volumului puterii de cumparare față de volumul bunurilor și serviciilor, astfel încât din aceasta rezultă creșterea veniturilor și prețurilor în timp ce valoarea banilor scade.
Măsurarea inflației pornește, bineînțeles, de la consensul teoretic cu privire la formele de manifestare ale fenomenului, dar realizarea în fapt a acestei intenții rămâne o problemă complexă.
Instrumentul la care se apelează cel mai des în acest scop este indicele general al prețurilor sau indicele sintetic al prețurilor. Acesta, cu toate că are anumite insuficiențe, exprimă, în linii generale, creșterea prețurilor ca fenomen de ansamblu care afectează economia. Nu orice creștere a indicelui general al prețurilor este expresia directă a inflației. Deci pentru a trage o cocluzie corectă cu privire la natura inflaționistă sau a creșterii indicelui general al prețurilor, adesea, sunt necesare informații și analize suplimentare.
Cealaltă tendință majoră ce caracterizează situația de inflație, scăderea de cumpărare a banilor, constă în relevarea faptului că în decursul unei perioade relativ lungi, volumul bunurilor și serviciilor ce se cumpără într-o economie scade în comparație cu masa monetară și nivelul prețurilor. Aceasta se determină ca un raport între masa monetară și nivelul prețurilor, arătând câte bunuri și servicii se pot cumpăra cu cantitatea de bani existentă în economie, la un nivel dat al prețurilor.
5. MECANISMELE INFLAȚIEI
Inflația ca orice fenomen complex este explicat prin cauze multiple, cum sunt creșterea excesivă a creditului, acoperirea deficitelor bugetare și balanțelor de plăți externe, creșterea salarilor etc.. De asemenea, printre cauze este menționată scăderea producției de bunuri și servicii, având ca rezultat formarea unui excedent de monedă.
Pentru înțelegerea inflației, cea mai mare importanță o are cunoașterea mecanismului său de declanșare și desfășurare pe baza căruia pot fi concepute modalitățile de intervenție, de combatere a cauzelor care au generat-o.
În acest sens, punctul de pornire îl reprezintă dezechilibrul pe care-l marchează inflația – între masa monetară excedentară în comparație cu volumul bunurilor și serviciilor. Indiferent de cauzele care generează acest dezechilibru, excedentul de masă monetară de care dispun agenții economici reprezină de fapt o cerere de bunuri și servicii nesatisfăcută. Dacă din diferite motive (insuficiența factorilor de producție, imposibilitatea de a mări eficiența lor, progresul tehnico-științific lent etc.) volumul bunurilor și serviciilor rămâne în urma masei monetare, această situație determină o creștere a prețurilor și scăderea proporțională a puterii de cumpărare a banilor, concretizând astfel prezența inflației.
Elasticitatea ofertei, creșterea sau scăderea volumului fizic al bunurilor economice în raport cu variația veniturilor, sunt decisive pentru instalarea stării de inflație.
6. MĂSURI ANTIINFLAȚIONISTE
Deoarece efectele inflației acționează în sensuri diferite, ele se răsfrâng asupra vieții economice prin creșterea instabilității și prin căutări febrile ale agențiilor economici de a diminua efectele sale negative sau de a se sustrage lor. Din aceste căutări s-au născut măsuri antiinflaționiste de o mare complexitate, care se pot împărți în două mari grupe:
de apărare sau protecție a agenților economici împotriva creșterii prețurilor și scăderii puterii de cumpărare a baniilor;
de diminuare și control a onflației .
Din prima grupă de măsuri, cea mai importantă prin dimensiunile sale este indexarea. Aceasta constituie o creștere procentuală sau în sume absolute a veniturilor agenților economici, îndeosebi a salariilor și pensiilor, lunar, trimestrial sau semestrial, astfel încât să acopere parșial sau total creșterea prețurilor și scăderea puterii de cumpărare a banilor, generate de inflație.
A doua grupă cuprinde măsuri care contribuie la refacerea echilibrului economic deteriorat de inflație.
Asupra masei monetare se acționează în special prin:
creșterea dobânzii creditelor acordate de bănci;
creșterea rezervelor monetare obligatorii ale băncilorș;
limitarea creditului de consum (vânzări în rate);
“înghețarea” salariilor și prețurilor;
echilibrarea bugetului de stat și a balanței de plăți externe;
Dintre măsurile care vizează sporirea bunurilor economice, cele mai frecvent utilizate sunt:
dezvoltarea activităților productive cu scopul de a mări oferta de bunuri și servicii;
introducerea și dezvoltarea producției noilor bunuri și servicii;
schimbarea și adaptarea structurii actvitățiilor economice în vederea apropierii ofertei de volumul și structura cererii de bunuri economice;
Așadar împotriva inflației se promovează întotdeauna “pachetele de măsuri”, care trebuie astfel concepute încât să se completeze cât mai bine, pe termen mediu și lung, întrucât implică o readaptare a întregii economii la o nouă stare de echilibru și aceasta nu se poate realiza dintr-odată, pe termen scurt.
7. Inflatia si „Curba Phillips”
7.1. Costurile sociale ale inflatiei
Prin costurile sociale ale inflatiei intelegem contributia societatii, renuntarile pe care trebuie sa le accepte populatia, ca urmare a existentei inflatiei.
Inflația, ca un dezechilibru din economie care se manifesta prin cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor, poate fi de doua categorii:
inflatie perfect anticipata, pe care o putem prognoza si lua in considerare in toate calculele in economie
inflatie imperfect anticipata, pe care nu o putem prognoza decat cu totul aproximativ, deoarece este generata de factori perturbatori imprevizibili.
O rata a inflatiei perfect anticipata sau o rata a inflatiei constanta, este desigur un lucru de dorit pentru politicieni, dar mai greu de realizat in practica. De aceea este necesar sa analizam si cazul cand avem de a face cu o inflatie imprevizibila.
Sa nu uitam ca o crestere a inflatiei inseamna o crestere a preturilor, lucru ce face sa aiba loc un proces de transferare a bogatiei de la creditori la debitori.
Acest efect opereaza in legatura cu toate bunurile fixate in termeni nominali, adica bani, angajamente, contracte, asigurari, economii etc.
Un soc inflationist poate distruge puterea de cumparare a economiilor facute intr-o viata, asa cum s-a intâmplat cu fostele tari comuniste, care au suferit cresteri ale inflatiei cu peste 1000%.
In aceste tari de fapt are loc un proces de finantare a restrangerii consumului. Toate bunurile care au fost fixate in termeni nominali s-au dezvoltat de peste 10 ori. O creștere cu 1% a preturilor diminueaza valoarea acestori bunuri cu 1%, lucru ce la nivelul economiei nationale poate insemna miliarde de unitati monetare.
Nu trebuie sa consideram ca un soc inflationist aduce numai pagube tuturor categoriilor populatiei. Astfel,unii oameni castigă din acest proces inflationist crescut. De exemplu cei care au luat imprumuturi in termeni nominali vor restitui o valoare mai mica a imprumutului. De asemenea, cei care detin locuinte finantate prin ipoteci a caror valoare a fost fixata nominal vor castiga.
Socul inflationist poate avea loc si atunci cand are loc o reducere a inflatiei, lucru ce duce la o scadere a preturilor si determina o crestere foarte mare valorii reale a datoriilor. Deci daca in cazul inflatiei bogatia se redistribuie de la creditori la debitori, in cazul deflatiei aceasta se redistribuie de la debitori la creditori. De aceea este necesar ca pe perioade mai lungi de timp sa determinam costul inflatiei cu ajutorul soldului dintre efectele inflationiste si efecte deflationiste, care teoretic ar putea sa se anuleze reciproc.
In situatia unei inflatii neanticipate, preturile cresc mai repede decat salariile si astfel firmele pot profita de aceasta discordanta.
Cand guvernul castiga din inflatie, sectorul privat va plati ulterior impozite si taxe scazute.
Costurile inflatiei neanticipate sunt deci in mare masura costuri de disributie.Urmarea inflatiei neanticipate valoarea reala a dividendelor si castigurilor de capital se reduce, dar cresterea preturilor mai rapida decat a salariilor face ca profiturile sa creasca rapid.
De asemenea valoarea reala a impozitelor si taxelor creste deoarece si acestea cresc pe masura inflatiei, facand ca o parte a populatiei sa fie serios afectata.
7.2. Influenta inflatei asupra pietei muncii
In general, pe piata muncii, atunci cand se negociaza salariile acestea se stabilesc pentru o anumita perioada de timp fara sa se poata lua in considerare inflatia neanticipata.In fiecare caz in parte platile de salarii sunt stabilite in termeni nominali. Nivelul preturilor nefiind cunoscut dinainte, platile reale, in cazul unui soc inflationist, vor fi mai mici decat au anticipat firmele si lucratorii.
Cand inflatia este prevazuta in contractul de munca se fac automat si ajustarile costului vietii in conformitate cu cresterea preturilor, desi aceasta indexare poate fi completa sau partiala.
Indexarea partiala poate fi la randul ei sa fie abordata in doua moduri. In primul rand poate fi o indexare cu prag minim, care consta in faptul ca cresterile mici de preturi, nu se iau in seama atunci cand se face indexarea, ci cresterile numai de la un anumit prag in sus.
In al doilea rand poate conveni o indexare cu prag maxim,care consta in faptul ca cresterile de pret se compenseaza pana la un anumit procent pe an (ex. se convine compensarea anuala de maxim 25% din cresterile de pret).
In ambele cazuri, indexarea are rolul de a acoperi cat mai mult din puterea de cumparare care se pierde prin cresterile de pret.
Pot exista si situatii cand indexarile de 100% prevazute in contractul de munca pot fi respectate ca urmare a aparitiei, de exemplu a unor tulburari monetare, adica a unor schimbari in echilibrul pe piata monetara,care fac ca salariile reale sa scada. Daca s-ar aplica tot indexarea de 100% nu am mai asigura flexibilitatea salariului real.
Din cele de mai sus putem desprinde concluzia ca nici indexarea completa a salariilor si nici indexarea prefixata a acestoranu este o soltie optima. Cea mai buna solutie este convenirea unor indexari care sa tina seama de importanta relativa a socurilor inflatoniste sau deflationiste, deoarece in conditiile indexarii de 100%,de exemplu,este foarte dificila ajustarea la socurile reale iar indexarea conduce in final la o spirala preturi-salarii care accelereaza ritmul inflatiei.
Din punct de vedere al lucratorilor, cel mai bine ar fi daca s-ar face estimari precise ale costului vietii si in contractele colective de munca sa se prevada ajustarile automate ale salariilor in functie de evolutia costului vietii.
Ajustarile de salarii la inflatie se pot face in doua moduri atunci cand inflatia nu poate fi anticipata. Astfel, o prima posibilitate este sa se indexeze salarii dupa anlize periodice in functie de evolutia reala pe care au inregistrat-o preturile. O a doua posibilitate este stabilirea perodica a marimii indexarii pe baza previziunilor asupra evolutiei preturilor in perioada viitoare pusa in discutie.
7.3. Influenta inflatiei asupra pietei capitalului
Pe piata capitalului, la fel ca pe piata muncii, contractele de imprumut se negociaza pe termen lung, platile fiind fixate in termen nominali. Si aici insa, datorita imposibilitatii prevederii precise a preturilor, se poate ca valoare reala a platilor sa difere de cea pe care o asteptau atat credtorii cat si debitorii.
In situatia cand pe piata capitalului se angajeaza un imprumut pe termen lung (10-20 ani) la o rata a dobanzii prestabilita (sa spunem 15% pe an), rata reala a dobanzii va fi mai mare sau mai mica decat cea prestabilita, in functie de rata inflatiei ce va exista in 10-20 de ani.
Cand se convine dobanda din contract, si creditorul si debitorul pot sa previzioneze gresit deoarece nu au elementele imprevizibile la dispozitie.
Pot exista sistuatii cand investitia in constructii de locuinte sa nu fie rentabila. Astfel, daca s-a contractat un imprumut de la banca cu o rata a ipotecii de 15% de exemplu si proprietarul este nevoit sa o vanda intr-o perioada cand rata ipotecii este mai mica de 15%, va pierde.
Pentru a nu mai avea loc castiguri sau pierderi mari neasteptate in acest domeniu, se poate adopta solutia ratelor ajustabile ale ipotecii, adica adaptarii ipotecii la evolutia ratei dobanzii.
7.4. Politici macroeconomice pe termen lung
Deoarece exista o flexibilitate a raportului salarii-preturi, se pune intrebarea cat de mare trebuie sa fie inflatia si somajul pe care sa le accepte politicienii atunci cand iau decizii asupra situatiei la nivel macroeconomic.
Exista doua variante:
-se poate accepta o economie in care au loc mari oscilatii in nivelul somajului, dar preturile sunt mai stabile.
-o economie in care se realizeaza o ocupare integrala sau aproape integrala a fortei de munca chiar daca exista riscul izbucnirii inflatiei cand apare unul din socuri. Curba Phillips pe termen lung indica faptul ca nu exista o relatie de compensare inflatie-somaj pe o perioada mai mare de timp. Atunci cand se stabilesc politicile macroeconomice de echilibru pe termen lung dintre inflatie si somaj, nu trebuie sa facem o alegere intre scaderea inflatiei sau a somajului, ci trebuie sa alegem intre diferitele strategii de combinare inflatie-somaj.
Perspectivele Curbei Phillips pe termen lung in functie de somaj:
Ri=ri-q(u-u1)
unde:
Ri-rata inflatiei
ri-rata asteptata a inflatiei
u-rata naturala a somajului
u1-rata actuala a somajului
q-panta descrescatoare a Curbei Phillips
Deci, inflatia poate descreste in compensare cu nivelul sau anterior, numai daca rata actuala a somajului va depasi rata naturala a somajului.Deci,Ri depinde atat de nivelul ri cat si de nivelul ratei somajului. Mai mult, se observa ca rata inflatiei depinde si de ritmul de crestere sau descrestere a somajului, exprimat prin panta Curbei Phillips.
Daca vom nota p=gradul in care modificarea somajului (u-u1) afecteaza inflatia, atunci Curba Phillips devine:
Ri=ri-q(u-u1)-p(u-u0)
unde u0-rata somajului in perioada anterioara
Se observa ca, cu cat p creste, cu atat va creste efectul modificarii somajului asupra inflatiei. Relatia are o importanta deosebita deoarece sugereaza faptul ca, cu cat e mai rapida descresterea somajului, cu atat mai putina deflatie se va obtine la fiecare nivel descrescator al somajului. Daca economia inregistreaza un ritm rapid iesirea din recesiune si somajul e foarte ridicat, atunci inflatia va scadea destul de lent.
Deci, va trebui sa alegem intre o redresare a echilibrului economic printr-o crestere mai rapida a productiei, care duce la scaderea somajului, dar si la cresterea inflatiei sau o crestere lenta a productiei, care va scadea inflatia dar presupune acceptarea unui somaj mai ridicat.
Datorita ciclului afacerilor polotice, (pana la alegeri orienteaza inflatia sau somajul pe o panta descrescatoare. Dupa alegeri iau masuri pentru scaderea rapida a inflatiei, iar spre sfarsitul mandatului, scaderea somajului), exista ciclul somajului (creste la inceputul mandatului, scade la sfarsit) si al inflatiei (scade la inceput, creste la sfarsit).
7.5. Inflatia si rata inflatiei
Inflatia este diferenta dintre rata de crestere a PIBnom si rata de crestere a PIBr, diferenta determinata de cresterea preturilor bunurilor si serviciilor.
Rata inflatiei este procentul de crestere a nivelului preturilor intr-o perioada data.
If=(PNBnom-PNBr)/PNBr
Pentru a putea evalua situatia economica trebuie corelate trei elemente de baza: rata cresterii economice, rata inflatiei si rata somajului. Cand rata PNB e mare, productia de bunuri si servicii creste, deci scade rata somajului, creste numarul locurilor de munca si nivelul de trai. Daca rata de crestere a PNB/locuitor s-ar mentine la 2% pe an, atunci PNB/locuitor s-ar dubla la fiecare 35 ani, deci s-ar ajunge la un nivel de viata dublu.
7.6. Cererea si oferta agregata si inflatia
Daca perioada unei cereri agregate scazute se prelungeste, exista tendinta scaderii ratei inflatiei, pe cand, daca se duce o politica de crestere a cererii agregate, rata inflatiei creste, mai ales daca exista o rata a somajului ridicata.
Luand in considerare costul unui “cos de bunuri” – cumparaturile obisnuite ale unui consumator tipic urban, vom putea masura rata inflatiei daca vom analiza modificarea indicelui pretului consumatorului, calculat pe baza acestui cos de bunuri. Studiindu-se rata inflatiei, s-a observat ca in perioadele de recesiune rata inflatiei scade, iar dupa aceasta perioada, in faza de expansiune, rata creste.
Deci in perioadele de inflatie vom asista la o crestere considerabila a preturilor, o serie de dereglari ale relatiilor normale dintre preturi, reducerea eficientei sistemului de preturi. De aceea, avand in vedere ca in general, costul somajului este mai scazut decat costul inflatiei, oamenii politici vor opta pentru o oarecare crestere a somajului, in schimbul unei anumite scaderi a inflatiei.
7.7. Relatia de compensare inflatie-somaj. Curba Phillips
Esenta relatiei de compensare inflatie-somaj: un somaj scazut poate fi obtinut acceptand mai multa inflatie sau inflatie scazuta acceptand un somaj ridicat. Aceasta relatie, redata de curba Phillips, sugereaza ca rata inflatiei poate fi scazuta in permanenta prin acceptarea costului unui somaj mai ridicat. Curba Phillips este o relatie empirica ce reflecta comportamentul salariului si a inflatiei fata de rata somajului. Are o panta descrescatoare.
Aceasta relatie, analizata pe termen scurt intr-o serie de tari cu o evidenta stricta a somajului si inflatiei, se numeste relatia de compensare Phillips. Pe termen lung, relatia nu e in totalitate adevarata.
Pentru a reduce dezechilibrul economic, exista doua posibilitati: politica fiscala (controlata de guvern, in principal cresterea sau scaderea ratei impozitului si a cheltuielilor guvernamentale) si politica monetara (controlata de Banca Nationala, in special rata dobanzii, a scontului si controlul stocului de bani).
Aceste doua politici au in comun faptul ca efectele lor nu sunt in total previzibile, atat ca masura in care ele afecteaza cererea si oferta de bunuri si servicii, cat si ca durata, de aceea orice guvern incearca sa aplice o politica economica stabilizatoare – un ansamblu de politici fiscale si monetare care au ca scop scaderea fluctuatiilor din ecinimie, a fluctuatiilor in rata cresterii economice, inflatiei, somajului. Metoda cu cel mai mare succes este aceea de a considera costul inflatiei ca element de prima importanta si somajul ca o situatie nedorita, minora pe piata muncii. O buna polotica stabilizatoare face sa atenueze fluctuatiile ciclice, pe cand insuccesul unei asemanea politici le accentueaza. De aceea, politica stabilizatoare e denumita si politica anticiclica.
7.8. Monetarismul si interventionismil in studiul inflatiei
Majoritatea macroeconomistilor sustine corelatiile ce exista intre crestarea economica, inflatie, somaj, dar nu toti sunt de acord asupra cauzelor care provoaca fluctuatii in economie.
De aceea au aparut mai multe curente, printre care scoala monetarista (Friedman) si interventionista (Modigliani, James Tobin). Cele doua curente sunt de acord in ceea ce priveste relatia inflatie-somaj, dar nu si in ceea ce priveste relatia bani-inflatie.
Monetarismul considera ca cel mai important element ce determina nivelul activitatii economice si al pretului, este cantitatea de bani de pe piata, ca responsabila de inflatie este cresterea monetara excesiva, iar cresterea monetara neconstanta e cauza fluctuatiilor economice. Pornind de la convingerea ca variatia cresterii economice reale e determinata de variatia in rata cresterii banilor, ei sustin necesitatea si utilitatea unei usoare si constante cresteri a ofertei de bani, deci regula cresterii constante a banilor.
Interventionistii sustin ca nu exista o relatie stransa intre cresterea monetara si inflatie pe termen scurt si ca, cresterea monetara e unul din factorii care afecteaza cererea de bunuri si servicii. Dupa ei, politica pietelor este sau poate fi suficient de atenta si abila pentru a utiliza politica monetara si fiscala in controlul efectiv al economiei.
Un alt factor important in controlul inflatiei este interdependenta dintre cererea agregata si oferta agregata.
Cererea agregata este cererea ce are acoperire in bani, in venituri disponibile.
Oferta agregata este ansamblul bunurilor si serviciilor oferite pe piata nationala de toti agentii economici.
Interactiunea dintre cererea si oferta agregata determina atat nivelul productiei, cat si nivelul pretului. Cererea si oferta agregata sunt concepte de baza care ne permit sa analizam productia si veniturile, inflatia si cresterea economica. Daca in economie e realizata ocuparea “integrala“ a fortei de munca, cresterea cererii agregate va fi reflectata mai intai de cresterea preturilor sau inflatie, lucru ce ne va determina sa analizam marimea ofertei agregate.
Oferta agregata indica efectul extinderii cererii asupra marimii productiei si a numarului locurilor de munca. Aceasta inseamna ca, curba ofertei totale indica tocmai interdependenta dintre marimea productiei si nivelul preturilor, precum si succesul extinderii cererii in marimea productiei si a numarului locurilor de munca. Aparitia unor dereglari in oferta (socuri ale ofertei) vor duce la scaderea productiei si cresterea preturilor (de exemplu, socul ofertei de petrol din ’70). De asemenea, cand nivelul ofertei agregate creste ca urmare a cresterii productivitatii muncii, la un nivel dat al preturilor e posibila reducerea presiunii inflationiste.
8. INFLATIA IN ZILELE NOASTRE
8.1. Inflatia-permanenta a vietii economice
La nivelul perceptiei, ca fenomen economic, inflatia este receptata ca o crestere generalizata (si de durata) a preturilor si de reducera a puterii de cumparare a unitatii monetare. Chiar daca preturile nu cresc la absolute toate sortimentele si categoriile de bunuri, totusi procesul este prezent la marea majoritate a acestora: bunuri de consum si de capital, salarii, preturi ale activelor financiare si monetare, pretul banilor, etc. Sunt si unele cresteri de preturi care nu sunt expresia inflatiei: daca creste calitatea intrinseca a unor bunuri economice marfare pe care cumparatorii o percep; intervin socuri vremelnice asupra cererii si/sau ofertei aggregate; apare un accident de aprovizionare pe o piata sau cateva etc. preturile cresc, iar apoi revin la nivelul anterior etc.
Inflatia s-a manifestat mai intens sau intermitent din cele mai vechi timpuri; dupa cel de-al doilea razboi mondial, inflatia a devenit o realitate persistenta,durabila, dar de intensitate diferita, in toate economiile: rebela in economiile slab dezvoltate si in cele aflate in tranzitie de la sistemul de conducere planificat – centralizata la cel de economie cu piata concurentiala, lenta, aflata sub control, in economiile capitaliste dezvoltate.
Inflatia este un dezechilibru macroeconomic monetaro-marfar, un fenomen economic care a insotit cea mai mare parte a istoriei omenirii: ea a avut o evolutie modesta atata timp cat a functionat sistemul monetar aur (practice, secolul al XVIII-lea – jumatatea secolului al XX-lea). Dupa ce-l de-al doilea razboi mondial, inflatia a fost continua, pemanenta si de durata, fara perioade deflationiste. Banii contemporani, banii simbol, sunt mai usor de multiplicat decat banii care-si aveau suportul material intr-o cantitate determinate de metal pretios sau in bunuri marfare supuse tranzactiilor pe piata.
In Romania, potentialul inflationist s-a acumulat treptat in anii economiei de comanda, dar el a “explodat” odata cu trecerea la liberalizarea preturilor din 1990. Este de mentionat ca la potentialul “mostenit” de la economia de comanda, inflatia galopanta din Romania a fost alimentata atat de procesele de autointretinere care o genereaza cat si de modul in care a fost proiectata si promovata Reforma economica intr-un context economic international nefavorabil.
Desi, in ultimii ani, se observa fenomenul dezinflationist, un procent de crestere a preturilor au o semnificatie economica tot mai ampla, iar efectele asupra agentilor economici sunt inca de mare intindere.
8.2. Masurarea si forma inflatiei
Desi inflatia este perceputa de catre toti participantii la viata economico-sociala cu intensitati si semnificatii diferite, exista modalitati convenite institutional pentru a-I calcula nivelul si evolutia, pe baza unui indice al preturilor care reprezinta o medie ponderata a preturilor unui anumit numar de bunuri, materiale si servicii. Pot fi alese: indicele preturilor de consum (IPC), indicele general al preturilor sau deflatorul PIB (PNB), indicele preturilor bunurilor de capital, indicele costului vietii, scaderea puterii de cumparare a banilor, coeficientul de devansare a cresterii indicatorilor macroeconomici rezultativi (PIB, PNB) de catre masa monetara aflata in circulatie si disponibila pentru achizitionarea marfurilor.Dintre acestea, cel mai utilizat pentru a masura inflatia este IPC.
In Romania, evaluarea inflatiei se face pe baza indicelui pretului de consum (IPC) de tip Laspeyres dupa relatia:
IPC= *100
in care:
q = cantitati de bunuri
p = preturile unitare
i = ponderea pe fiecare grupa de marfuri o detine in bugetele de familie ale salariatilor, pensionarilor, etc.
0,1 = perioada de baza, respectiv curenta
Rata inflatiei = IPC – 100
IPC se calculeaza prin luarea in calcul a unui nomenclator de sortimente care cuprinde 1442 de pozitii considerate reprezentative in consumul populatiei structurate in zece grupe de bunuri marfare. Inregistrarea preturilor are loc in 42 de localitati-resedinta de judet si municipiul Bucuresti. Fiecarei grupe si subgrupe i se atribuie o anumita pondere care rezulta prin ancheta integrala in gospodarii realizate de catre INS si MMPS.
Inregistrarea preturilor se face saptamanal pentru marfurile alimentare si bilunar pentru cele nealimentare si servicii, la punctele (magazinele si pietele) stabilite. In final, se calculeaza, dupa modelul Uniunii Europene, un indice de pret clasic de tip Laspeyers de forma:
IPC=
in care:
IPC = indicele general al preturilor de consum
W = ponderea fiecarui sortiment in cosul general de bunuri din perioada de baza
I = indicele elementar al preturilor fiecarei grupe sortimentale care intra in calculul indicelui general.
8.3. Tipuri de crestere economica in raport cu inflatia
In legatura cu relatia dintre cresterea economica si fenomenul inflationist se pot contura mai multe tipuri de crestere economica:
– crestere economica “neinflationista” caracterizata printr-o dinamica relativ inalta a cresterii economice si o inflatie moderata. Inflatia moderata este un factor stimulativ pentru cresterea economica: in perspectiva unei cresteri moderate si stapanite a preturilor sunt impulsionate investitiile vizand modernizarea si retehnologizarea, ceea ce asigura cresterea PIB-ului si PNB-ului real in special pe seama sporirii eficientei utilizarii factorilor de productie. Ritmul cresterii PIB/locuitor depaseste rata inflatiei. Este o forma sanatoasa de evolutie a economiei caracteristica tarilor dezvoltate in anii ’50-’60;
-crestere economica inflationista releva ca dinamica (ritmul) cresterii economice este depasit de rata inflatiei; PNB-ul si PIB-ul real, de regula, se reduc;
-in perioada actuala, numeroase economii se confrunta cu fenomenele de stagflatie si slumpflatie.
Stagflatia caracterizeaza acea situatie din economia unei tarii concretizata prin inflatie rapida (de regula inflatie deschisa – releva prin cresterea anuala a preturilor mai mica de 10% dar superioara celei de 3%) insotita de stagnare economica. PIB-ul si PNB-ul real stagneaza sau se reduc (fenomenul de recesiune) in conditiile cand preturile cresc, masa monetara stagneaza sau chiar sporeste, iar rata somajului este foarte ridicata.
Slumpflatia defineste situatia cea mai critica dintr-o economie nationala: stare de hiperinflatie (cresteri ametitoare ale preturilor, cererea de moneda nationala scade considerabil, o parte importanta de tranzactii efectuandu-se sub forma de troc modern sau in moneda alternativa) si reducerea drastica a PNB-ului si PIB-ului real, somaj cronic, de masa, conjugate cu alte dezechilibre grave interne si externe. Slumpflatia s-a intalnit temporar in economiile dezvoltate in cursul primului soc petrolier, in unele economii in curs de dezvoltare si in toate fostele tari socialiste in unii ani ai perioadei de tranzitie spre economia cu piata concurentiala.
8.4. Cauzele inflatiei
Inflatia a generat o ampla dezbatere intre specialisti, preocupari pentru practicieni si in randul populatiei privind cauzele ce o genereaza si mecanismele care o intretin pentru ca astfel sa se identifice si solutiile viabile pentru stapanirea si incorsetarea fenomenului.
In present nu exista o teorie general-acceptata a inflatieie: cauzele procesului inflationist sunt numeroase – de ordin economic, psihologic, social-politic, intern si extern, induse prin mecanismul relatiilor economice internationale si al cresterii interdependentelor dintre economiile nationale etc.
O caracteristica esentiala a inflatiilor moderne este ca au o dinamica interna si sunt greu de oprit dupa ce s-au declansat. Este ceea ce specialistii numesc inflatia inertiala, anticipate sau fundamentala, adica acea rata a inflatiei pe care agentii economici o anticipeaza si o iau in calcul la incheierea contractelor private si acordurilor oficiale; inflatia anticipate fiind un punct de reper pentru cea efectiva in viitor care are tendinta sa dureze atata timp cat un soc n-o face sa creasca sau sa se diminueze.
Din perspectiva cauzelor care o declanseaza, inflatia este tipologizata traditional in:
-inflatie prin cerere;
-inflatie prin costuri;
-inflatie structurala.
Inflatia prin cerere
Inflatia prin cerere are la baza cresterea cererii globale (brusc, sub forma de soc sau treptat) in fata careia oferta este inelastica sau indiferenta.
Acest tip de inflatie a fost pus in evidenta inca de clasici si are la baza teoria cantitativa a banilor, un baza careia variatia procentuala a masei monetare (M) este egala cu suma variatiilor procentuale a cantitatilor oferite (Q sau PIB, PNB) si a preturilor (P) dupa relatia :
M=Q(sau PNB, PIB) + P
Premisa inflatiei prin cerere este ca masa monetara sa creasca mai repede decat PNB-ul (PIB) sau, oferta de moneda (respective, veniturile agentilor economici) creste mai intens decat oferta de bunuri economice (respectiv, decat productivitatea).
In acest sens, M. Friedman apreciaza ca inflatia este totdeauna si pretutindeni un fenomen monetar, excesul de moneda reprezentand radacinile acesteia. El isi gaseste expresie in ecartul inflationist- absolut si relativ.
Ecartul inflationist absolut se determina ca diferenta, la nivelul economiei nationale, intre cererea solvabila nominala- conferita de masa monetara aflata la dispozitia agentilor economici nonbancari,- si oferta reala de bunuri economice marfare. El reflecta excesul de moneda neacoperit cu bunuri aflate pe piata.
Ecartul inflationist relativ se masoara prin raportul procentual dintre ecartul inflationist absolut si oferta reala de bunuri marfare. El indica cate unitati monetare sunt in plus la 100 de unitati de oferta reala.
Importanta pentru declansarea sau nu a procesului inflationist este si categoria de agenti economici in a caror posesie ajunge excesul de masa monetara pusa in circulatie. Daca sporul de masa monetara ajunge in special la producatori, investitiile sunt stimulate, creste produsul global, iar posibilitatile procesului inflationist sunt reduse.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri se fundamenteaza pe legaturile care exista intre nivelul costurilor, comportamentul intreprinzatorilor si eficienta utilizarii factorilor de productie, a resurselor in general.
Ipoteza de lucru este ca nivelul costurilor unitare (medii si marginale) primeste un impuls de crestere. Ipoteza este plauzibila si imprejurarile posibile sunt foarte numeroase:
deprecierea cursului de schimb al monedei nationale, scumpeste importurile;
pierderea sau restrangerea unor piete de desfacere, ceea ce conduce la cresterea costului mediu fix;
atragerea in circuitul economic a unor factori de productie mai rari ale caror preturi sunt superioare in raport cu productivitatea marginala in valoare ca urmare a unei alocari inadecvate a resurselor;
existenta deja a unui proces inflationist care determina revendicari din partea sindicatelor si patronatului pentru a-si conserva veniturile reale, ceea ce necesita cresterea veniturilor nominale (salarii, rente, dobanzi, impozite si taxe, chirii etc.), soldate cu majorarea costurilor unitare.
Pe pietele concurentiale sau neconcurentiale majorarea costului mediu si marginal conduce la restrangerea ofertei si reduicerea PNB-ului efectiv sub cel potential, si aparitia unui echilibru nou, E1 caracterizat printr-un PNB efectiv mai mic si preturi de piata generalizate la un nivel superior.
Inflatia prin costuri poate aparea si ca urmare a politicilor guvernamentale, cand guvernarea este interesata sa mentina o cerere inalta, promovand politici monetare si fiscale expansive.
In felul acesta se poate ivi situatia ca cererea globala sustinuta artificial de catre autoritati(de pilda in preajma incheierii ciclului electora) sa sporeasca productia potentiala, ceea ce conduce la reactii inflationiste ale intreprinzatorilor care in conditii de deplina ocupare a factorilor, in special a fortei de munca, se soldeaza cu cresteri salariale, cresteri de costuri, apoi de preturi s.a.m.d
Inflatia structurala
Inflatia structurala reflecta o situatie grava din economie in care cererea si oferta agregate se modifica in sens contrar, cererea agregata creste, iar oferta agregata scade. Este atat o combinatie intre inflatia prin cerere si cea prin costuri, dar are si comportamente specifice: existenta unor puternice structuri monopoliste, de oligopol si administrativ birocratice, care au capacitatea de a stimula unele comportamente ale cererii globale concomitent cu reducerea altor elemente ale ofertei globale.
Inflatia structurala poate sa provina si din anticiparile incorecte asupra structurii viitoare a cererii, ceea ce genereaza neconcordante intre structura materiala a cererii si a ofertei. La bunurile la care cererea agregata este mai mare decat oferta se va declansa o tendinta de crestere a preturilor care, prin mecanismele de autointretinere, se generalizeaza in intreaga economie. Cererea excedenta poate proveni de la factori guvernamentali, agenti particulari si externi.
Cand nu intervin socuri asupra cererii si ofertei globale, inflatia tinde sa ramana constanta (inflatia de inrtie).
Pe termen scurt evolutia inflatiei este influentata de relatia dintre dinamica cererii globale si cea a ofertei globale. Ca regula generala, cererea este mai sensibila la cresteri (elastica la factorii cresterii) si inelastica la scadere, in timp ce oferta este elastica la scadere si inelastica in fata majoritatii factorilor de crestere. Din aceasta cauza, cand cresterea globala are loc atat cresterea ofertei, cat si a ratei inflatiei (pentru ca oferta creste mai incet decat cererea).
8.5. Efecte ale inflatiei
Inflatia are efecte ample, pe multiple planuri, asupra economiei si a intereselor tuturor categoriilor de agenti economici, asupra categoriilor populatiei, asupra climatului social-politic din interiorul tarii cat si a relatiilor economice dintre partenerii apartinand unor economii diferite. Descifrarea tuturor acestor consecinte este o operatiune dificila pentru ca:
amploarea si plaja efectelor depinde de intensitatea inflatiei, de tipurile acesteia;
efectele inflatiei sunt contradictorii: sub anumite aspecte ea favorizeaza anumiti agenti si ii defavorizeaza sub alte aspecte;
unele categorii de agenti economici sunt, pe ansamblu, castigatori de pe urma inflatiei, iar altii sunt, pe ansamblu, perdanti.
Cu toate aceste, inflatia este temuta de catre intrega populatie fiind considerata inamicul public numarul unu din cauza costurilor si pericolului potential pe care le contine pentru viata economica si structurile sociale.
8.6. Politici antiinflationiste
Generalizata in economiile contemporane, inflatia a impus ample dezbateri teoretice si experiente practice pentru a fi redusa si pusa sub control in vederea mentinerii in limite considerate normale: sa favorizeze cresterea economica reala cu sacrificii minime din partea agentilor economici.
Avand in vedere dimensiunile diferite ale inflatiei, conditiile concrete ale diferitelor tari si economii nationale si politicile antiinflationiste pot fi abordate sub numeroase unghiuri: dupa scoala (doctrina) economica, ce reprezinta fundamentul programelor antiinflationiste, dupa obiectivele imediate urmarite, dupa instrumentele (parghiile) folosite prioritar in vederea reducerii si stapanirii sale.
Dupa obiectivele imediate urmarite putem distinge:
programe pentru prevenirea sau reducerea efectelor negative pe care le suporta anumiti agenti economici de pe urma inflatiei;
programe si masuri pentru reducerea inflatiei prin minimizarea costurilor sociale ale acesteia.
Din randul primei categorii de masuri se detaseaza prin importanta indexarea totala sau partiala a salariilor si altor categorii de venituri.
Indexarea reprezinta o componenta antiinflationista, avand ca obiectiv compensarea puterii de cumparare pe care au pierdut-o salariatii si alte categorii de persoane cu venituri fixe. Indexarea (salariilor, pensiilor, burselor, alocatiilor de somaj, numite generic venituri fixe) reprezinta o tehnica ce permite evolutia veniturilor in functie de cresterea preturilor pentru a influenta puterea de cumparare a veniturilor.
S-a constatat ca in tarile care au practicat indexarea totala (100%), asa cum a fost cazul Italiei si a Braziliei, spirala inflationista are tendinta de cumparare a veniturilor.
Indexarea partiala inseamna indexarea veniturilor cu o anumita cota procentuala din rata inflatiei, daca sunt indeplinite mai multe conditii. Se practica mai multe forme de indexare partiala.
Indexarea este, in consecinta, o masura de protectie sociala.
Strategiile antiinflationiste pentru reducerea inflatiei au ca obiectiv stoparea inflatiei sau cel putin micsorarea acesteia, cu cele mai mici costuri sociale posibile.
Reducerea ratei inflatiei vizeaza actiuni de politica economica diferite in functie de optiunile doctrinare si conditiile concrete din economie: reducerea cererii agregate, prin micsorarea masei monetare si cresterea costului banilor, stimularea ofertei agregate, un mixt intre cele doua tipuri de politica economica.
Strategia standard promovata de FMI s-a bazat si se bazeaza pe reducerea carerii agregate prin cooperarea politicilor fiscale si monetare restrictive pentru a determina o redimensionare a masei monetare aflate la dispozitia agentilor economici pentru cumparari, corelata cu oferta de bunuri marfare. In fond, ea vizeaza reducerea ecartului inflationist absolut si relativ.
Acestea se bazeaza pe masuri clasice de reducere a masei monetare (cresterea rezervelor obligatorii, a ratei rescontului, a restrictiilor in acordarea creditelor, politici de open-market promovate de banca centrala, actiuni pe piata schimburilor).
Masurile de politica bugetara si fiscala vizeaza: reducerea cheltuielilor bugetare reale sau mentinerea celor nominale la niveluri strict controlate, cresterea obligatiilor fiscale pentru firme si a fiscalitatii, pentru menaje, in special pe seama impozitarii indirecte.
Masurile de politica monetara si fiscala restrictiva poi fi:
lente, de mici proportii, graduale
bruste, dure, rapide si de mari proportii.
Prima optiune va duce la restrangerea cresterii economice, cresterea lenta a ratei somajului peste cea naturala, iar inflatia se poate reduce lent, in timp.
Ce-a de-a doua optiune duce le reducerea brusca si substantiala a inflatiei (strategia cold turkey-„curcanul rece”), o recesiune de mari proportii, sporirea rapida, dar pentru o perioada scurta a ratei somajului, urmand ca, dupa o perioada de timp, productia si ocuparea sa revina la niveluri anterioare, dar inflatia sa ramana restransa.
Ambele solutii au fost experimentate in diferite tari. Ca regula, in tarile dezvoltate au dat rezultate mai bune masurile din cea de-a doua categorie.
Pe langa masurile incluse in strategia standard a FMI sunt posibile si alte masuri care sa completeze solutiile de politica monetara si bugetara.
Politica veniturilor care presupune actiuni directe asupra salariilor si preturilor, mergand, in situatii extreme, pana la inghetarea acestora (practicata in SUA pentru o perioada de trei luni in intervalul 1973-1974). Politica veniturilor poate da rezultate partiale doar daca este conjugata cu masuri care vizeaza stimularea ofertei totale (dar lasa neschimbata alocarea resurselor si preturilor relative) si reducerea cererii totale, mai ales reducerea sau eliminarea deficitului bugetului de stat. De regula, ea presupune incheierea unui pact social guvern-sindicate-patronate.
Practicarea unor stimulente fiscale pentru cei care realizeaza sporuri de productivitate si nu maresc preturile si salariile peste un anumit procent (desi controlul aplicarii unei asemenea masuri este foarte dificil).
Esentiale si definitorii sunt acele masuri si parghii economico-financiare care stimuleaza cresterea productivitatii factorilor de productie si reducerea costurilor, care conciliaza aspiratia fireasca de crestere a cererii agregate, insotita de majorarea productiei si a ofertei pe cale intensiva. In economiile puternic racordate la schimburile internationale si la care in mod inevitabil inflatia importata ar genera sporirea costurilor de productie singura solutie de fond pentru reducerea sau prevenirea procesului inflationist este obtinerea unei dinamici a productivitatii factorilor de productie care sa devanseze potentialul de crestere a costurilor, ceea ce inseamna consolidarea economiei reale, printr-o crestere a ofertei si imbunatatirea ei, calitativa si structurala.
9. STUDIU DE CAZ
Rata inflatiei 1991-2006
Sursa: Institutul National de Statistica
Xx – lipsa date
Inflatia- indicii preturilor de consum
Tabelul nr. 2
Sursa: Institutul Nastional de Statistica
Reprezentarea grafica a indicelui pretului de consum
Sursa :Institutul National de Statistica
Conform graficului, indicele preturilor de consum este in scadere; prezinta un trend hiperbolic.
Trend hiperbolic: ;
Tabelul nr.3
a=35.28
b=215.69
Tabelul nr.4
Conform datelor analizate mai sus, rata inflatiei calculata pe baza indicelui preturilor de consum in anul 2006 este in scadere fata de anul 2005.
In anii 2007, 2008 si 2009 rata inflatiei calculata pe baza indicelui preturilor de consum este in scadere fata de anul precedent.
Bibliografie:
Economia de Piata “ Coralia Angelescu”- Editura Economica 1995 Bucuresti.
John Kenneth Galbraith – "Stiinta economica si interesul public"
Victor Munteanu – “Contabilitatea financiara a intreprinderii-vol.1”
– Editura Lucman, Bucuresti 1990
Mihai Ristea, Corina Dumitru, Corina Ioanas – “Contabilitatea intreprinderii-vol.1” – Editura Margaritar, Bucuresti 2001
Legea nr. 31/1990 privind constituirea societatilor comerciale;
Legea nr. 306/2002 pentru aprobarea reglementarilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene;
Legea contabilitatii nr. 82/1991 ( republicata in 26.08.2002 );
Ordinul Ministrului Finantelor publice nr. 94/2001;
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 1. LUMEA INFLATIEI 3 (ID: 131093)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.