1. Istoria omenirii înseamn ă schimbare, transformare . Schimb ările, transform ările se produc în trei mari domenii ale existen ței sociale: -… [609951]

1 UNIVERSITATEA SPIRU HARET
FACULTATEA DE ȘTIIN ȚE ECONOMICE

EUGEN GHIORGHI ȚĂ

ISTORIA ECONOMIEI
Sinteza cursului

Bucure ști, 2016

2

INTRODUCERE
1. Istoria omenirii înseamn ă schimbare, transformare . Schimb ările, transform ările se produc
în trei mari domenii ale existen ței sociale:
– mentalit ățile și ideile;
– institu țiile: organiza țiile, normele, legile dup ă care oamenii î și organizeaz ă via ța;
– tehnologiile: știin ța și tehnica;
2. Cele mai evidente schimb ări, pe parcursul ultimilor 250 de ani, au avut loc în domeniul
tehnologiilor: dup ă ce, în secolele XVII-XVIII, în agricultur ă și zootehnie au fost introduse noi
tehnici care au dus la cre șterea productivit ății muncii, la sfâr șitul secolului al XVIII-lea, odat ă cu
declan șarea revolu ției industriale , a fost consemnat demarajul economiilor occidental e, începând cu
cea a Angliei. Transform ările tehnologice, industrializarea, revolu ția continu ă în domeniul
transporturilor și telecomunica țiilor au modificat via ța material ă a societ ății umane în ansamblu,
producând schimb ări mai lente sau mai rapide la nivelul mentalit ăților și ideilor .
3. Atunci când ideile sunt considerate rezultante ale transform ărilor mediului social,
perspectiva teoretic ă este denumit ă materialist ă. Filosofii materiali ști (în primul rând marxi știi)
consider ă c ă “materia determin ă con știin ța”.
4. Nu to ți gânditorii consider ă ideile ca simple rezultante ale ac țiunii mediului asupra
oamenilor. Numero șii reprezentan ți ai filosofiei idealiste sus țin primatul ideii (la nivel subiectiv-
individual sau obiectiv) asupra materiei. Cu alte c uvinte, determinante ar fi ideile (mentalit ățile)
concretizate în ac țiunile indivizilor și activitatea comunit ăților umane. 1
5. Un domeniu central în care ideile, filosofia tim pului au jucat un rol decisiv în istorie a fost
cel institu țional. A șa de pild ă revolu țiile – agrar ă și industrial ă – au fost posibile în ță ri ca Olanda și
Anglia datorit ă modific ării cadrului institu țional prin transformarea modului de organizare a
societ ății în urma revolu țiilor politice : dup ă 1571 în Olanda și 1642 în Anglia.
6. Revolu ția politic ă este, în principal, rezultanta a dou ă cauze:
a. disputele, concuren ța, lupta pentru putere între diferitele grupuri de interese, „clase“
sociale aflate la conducerea societ ății;
b. răspândirea unor idei noi de îmbun ătățire a organiz ării societ ății, începând cu ideea de
dreptate social ă.
7. Dac ă avem în vedere faptul c ă și transform ările din domeniul tehnologiilor sunt rezultanta
descoperirilor știin țelor și tehnicii, deci a activit ății intelectuale, cuplate cu interesele unor
întreprinz ători de a le materializa în produc ție de mas ă, rezult ă c ă, de fapt, transform ările
tehnologice și institu ționale sunt determinate în mod esen țial de doi factori :
a. ideile elitei intelectuale (printre care, nu ultimu l rând, activitatea știin țific ă);
b. interesele unor for țe politice capabile s ă organizeze restructur ări institu ționale, respectiv
ale unor întreprinz ători de a investi în aplicarea pe scar ă larg ă a noilor tehnologii.
8. Ritmul transform ărilor depinde de capacitatea majorit ății popula ției de a se adapta la nou.
Cu cât mentalit ățile, tradi țiile, obiceiurile și mai cu seam ă credin țele sunt mai bine înr ădăcinate, cu
atât acceptarea nout ății tehnologice și cadrului institu țional va fi mai lent ă. De regul ă, oamenii au o
mai mare receptivitate fa ță de schimb ările în domeniul tehnologiilor care le u șureaz ă via ța și le
asigur ă un anumit grad de confort, comparativ cu capacitat ea de a se adapta modific ărilor
institu ționale bru ște asimilabile într-un r ăstimp mai îndelungat și, în cele mai multe cazuri,
incomplet.
Revolu țiile politice au fost în cazul Olandei (dup ă 1571) și Marii Britanii (1642-1688)
consecin țe ale unor transform ări lente și de durat ă la nivelul mentalit ăților, în cadrele unei evolu ții

1 Privitor la disputa materialism-idealism , contradic țiile pot fi evitate prin adoptarea unei perspective sintetice:
oamenii se nasc într-un anumit mediu social ( dat obiectiv ) asupra c ăruia ac ționeaz ă ra țional în sensul modific ării lui.

3 sociale pe care o putem considera natural ă, fireasc ă. „Vechiul” a f ăcut loc treptat „noului”,
revolu ția nefiind altceva decât începutul generaliz ării schimb ărilor obiceiurilor, mentalit ăților.
În cazul celorlalte ță ri europene, revolu ția politic ă a fost în general impus ă „de sus”, noile
cadre institu ționale fiind mai mult (în Occidentul Europei, de ex emplu, Belgia, Germania, Italia de
nord, Fran ța) sau mai pu țin (din nou, tot cu titlu de exemplu, în România, S erbia, Bulgaria, Italia de
Sud) compatibile cu fondul cutumiar preexistent (pr oblema formelor f ără fond ).
9. Ținând cont de faptul c ă activitatea economic ă în epoca modern ă și contemporan ă este
centrat ă pe func ționarea pie țelor, una dintre problemele centrale ale istoriei e conomiei a constituit-o
măsura în care cump ărătorul se adapteaz ă cu puterea lui de cump ărare la structura, calitatea și
diversitatea ofertei pe principalele tipuri de pie țe: ale bunurilor și serviciilor, muncii, capitalului,
respectiv pe pia ța monetar ă. Reciproca este și ea valabil ă: pe m ăsura diversific ării nevoilor, cererea
a determinat modificarea structurii ofertei. În ese n ță , îns ă, cauza prim ă a fost și a r ămas
diversificarea structurii ofertei, care în ultimele dou ă secole a „educat” preferin țele consumatorilor.
10. Studiul disciplinelor economice fundamentale st ă sub semnul disputei metodologice dintre
pozitiv și normativ . Potrivit pozitivi știlor 2, economistul are obliga ția de a se m ărgini la analiza
evolu ției economiei și a o diagnostica, emi țând evalu ări implicite rezultate din analizele efectuate.
Normativi știi 3, dimpotriv ă, afirm ă explicit imperativul interven ției speciali știlor (tehnocra ților ) prin
intermediul institu țiilor și „pârghiilor” statului, concretizate în politicile economice ale statului.
11. Antagonismul normativ/pozitiv cuprinde și r ăspunsul la aspectele etice ale vie ții
economice, și anume:
a. pozitivi știi se adreseaz ă con știin țelor libere ale agen ților economici, l ăsând pe fiecare s ă țin ă
cont de rezultatele analizelor economi știlor. Din multitudinea intersec țiilor ac țiunilor dictate de
interese rezult ă și atitudinea moral ă a participan ților la via ța economic ă. Cu alte cuvinte, în m ăsura
în care omul este l ăsat s ă ac ționeze liber, având sentimentul deplin al dreptului de proprietate, el va
găsi calea spre o atitudine moral ă. Condi ția necesar ă și suficient ă este ca statul s ă nu vicieze
deciziile agen ților economici prin interven ționism (interven ția guvernului, a statului în genere).
b. normativi știi accept ă și ei libertatea omului ca premis ă a ac țiunilor acestuia. Ac țiunile
imperfecte ale oamenilor trebuie îns ă corectate de instan țe superioare, în spe ță statul (the third
party ). Prin interven ția statului se corecteaz ă deciziile eronate.
12. Opozi ția dintre pozitivi ști și normativi ști se identific ă în bun ă m ăsur ă cu cea dintre
liberalism și interven ționism (dirijism,/keynesism în secolul 20).

Importan ța studiului Istoriei economiei .
În zilele noastre, tot mai frecvent, se afirm ă c ă Istoria este o disciplin ă inutil ă. A șa cum a fost
vreme îndelungat ă predat ă în școala general ă și în liceu, Istoria ap ărea ca o îngr ămădire de date
calendaristice, evenimente (r ăzboaie, tratate de pace, conferin țe interna ționale, conven ții comerciale
etc.) pe care elevul trebuia s ă le memoreze pentru a putea promova.
Pe de alt ă parte, se afirm ă că Istoria ne-ar ajuta, dac ă o cunoa ștem, s ă evit ăm în viitor
„repetarea gre șelilor trecutului” sau c ă, împreun ă cu alte discipline ( Fizic ă, Geografie , Matematic ă,
Muzic ă, Chimie , Biologie etc.), „contribuie la formarea culturii generale” .
Din p ăcate, cunoa șterea Istoriei nu înseamn ă neap ărat identificarea gre șelilor trecutului și, mai
grav, chiar dac ă am înregistra gre șelile comise de înainta șii no ștri, nu este sigur c ă acestea ar putea
fi evitate în viitor. Tot a șa, înv ăță mântul ultimelor dou ă secole a c ăutat s ă formeze a șa-numita
cultur ă general ă eterogen ă și relativ sistematic ă generatoare în cel mai bun caz de diletantism, în
locul culturii propriu-zise care înseamn ă cunoa ștere sistematic-integrat ă a diferitelor domenii ale
cunoa șterii.

2 Cei mai incisivi reprezentan ți ai pozitivismului au r ămas economi știi școlii austriece , începând cu Carl Menger,
Eugen Böhm von Bawerk și continuând cu Ludwig von Mises, Friedriech von H ayek, Murray N. Rothbard etc.
3 Normativi știi sunt identificabili atât în curentul principal de gândire economic ă, mainstream economics , cât și în
diferite alte „școli” de gândire economic ă : școala istoric ă german ă, sinteza neoclasic ă, Keynesianism , economia
dezvolt ării etc.

4 Cu argumentele men ționate mai sus în favoarea studiului Istoriei , cu stilul în care, în cea mai
mare parte a cazurilor a fost ea predat ă (memorare pur ă), e u șor de în țeles de ce interesul pentru
istorie a sc ăzut sim țitor în ultima vreme. Dac ă mai adug ăm și interpretările contradictorii ale
evenimentelor istorice, va fi și mai explicabil ă neîncrederea în valoarea cunoa șterii istorice.
În favoarea studiului Istoriei economiei unul din cei mai reprezentativi economi ști ai secolului
XX, Joseph Alois Schumpeter afirma 4:

Licen țiatul în știin țe (studii) economice (economistul) – ar trebui s ă fie, așadar, înainte de
toate, un analist economic , aceasta fiind prima lui competen ță , indiferent de specializarea absolvit ă
(contabilitate, finan țe, marketing, management, administrarea afacerilor etc.). Calitatea lui esen țial ă
const ă în capacitatea de a efectua analize atât la nivel microeconomic, cât și la nivel
macroeconomic. Perioadele supuse analizei variaz ă în func ție de obiectivele pe care și le propune
economistul: 30 de zile, 6 luni, 1 an, 10 ani, 50 s au …150 de ani.
Analizele efectuate la nivelul firmei rareori dep ăș esc unul sau doi ani. Pentru în țelegerea și
explicarea evolu țiilor unor entit ăți geo-economice de dimensiuni mari – state na ționale, imperii,
federa ții etc. – este necesar ă abordarea analitic ă pe termen secular.
Analiza efectuat ă în cadrul cursului Istoria economiei are în vedere aspectele esen țiale ale
evolu ției economiei României de la începutul secolului al XIX-lea pân ă la începutul secolului XXI
în contextul expansiunii economiei europene, respec tiv problematica deosebit de complex ă
specific ă analizei economiei reale și monetare pe parcursul derul ării diverselor tranzi ții economice
și sociale: de la feudalism la capitalism, de la for me de feudo-capitalism la socialism, de la
socialism la (pseudo)capitalism etc..
Complexitatea evolu țiilor economice din primele dou ă decenii ale tranzi ției (1990-2010) c ătre
economia de pia ță , aderarea și integrarea în Uniunea European ă nu pot fi în mod corect explicate și
în țelese decât în contextul procesului de apropiere a României de Europa declan șat cu 150 de ani
înainte.
Modific ările mentalit ăților și comportamentelor în urma transform ărilor radicale ale
institu țiilor în ultimele 15 decenii au constituit o provoc are excep țional ă pentru capacitatea de
adaptare a popula ției ță rilor care au trecut de la diverse forme de feudali sm la capitalism, de la „un
fel de” capitalism la socialism și, înapoi, la „un alt fel de” capitalism.
Rela ția dintre Istoria economiei și alte discipline

4 Joseph A. Schumpeter, History of Economic Analysis , 1955, p. 12. „Ceea ce-l deosebe ște pe economistul „ știin țific” de to ți ceilal ți oameni care gândesc, vorbesc sau
scriu despre probleme economice este st ăpânirea unor tehnici pe care le grupez în urm ătoarele categorii:
istorie, statistic ă, teorie [ulterior Schumpeter a ad ăugat și „sociologie”]. Toate trei la un loc formeaz ă
ceea ce vom denumi analiza economic ă.
Dintre toate aceste domenii fundamentale, istoria e conomiei – care include și faptele actuale –
este de departe cel mai important.
Vă m ărturisesc c ă, dac ă ar fi s ă-mi reiau de la început studiile în domeniul econom iei și dac ă mi s-
ar spune c ă a ș putea s ă studiez doar unul din cele trei domenii, la aleger e, a ș alege istoria economiei.
Și aceasta din trei motive:
1. via ța economic ă, a șa cum se prezint ă ea ast ăzi, nu este inteligibil ă decât ca un proces unic de-a
lungul istoriei , a c ărui cunoa ștere este decisiv ă pentru în țelegerea sensurilor evolu țiilor economice.
Nimeni nu poate spera s ă în țeleag ă fenomenele economice ale nici unei epoci – inclusi v ale
prezentului – dac ă nu st ăpâne ște în mod adecvat faptele istorice și dac ă nu are o anumit ă doz ă de
sim ț istoric sau din ceea ce poate fi descris ca experien ță istoric ă;
2. discursul istoric nu poate fi pur economic, ci treb uie, în mod inevitabil, s ă reflecte și fapte
institu ționale , care nu sunt pur economice: de aceea, el se const ituie în cea mai bun ă metod ă de
în țelegere în privin ța modului cum sunt interconectate faptele economice și cele non-economice și
cum ar trebui interconectate diferitele știin țe sociale;
3. cele mai multe din gre șelile fundamentale comise în mod curent în analiza economic ă, sunt
datorate mai frecvent lipsei de experien ță istoric ă decât oric ărei alte insuficien țe a înzestr ării
economistulu i. ”

5 a. Rela ția dintre teoria economic ă și istoria economiei. În țelegerea corect ă a func țion ării
institu țiilor și mecanismelor economice din via ța de zi cu zi este practic imposibil ă f ără suportul
analizei istorice (cronologice= diacronice ). Pe de alt ă parte, în țelegerea evolu ției economiei și
societ ății presupune cuno știn țe de economie general ă, îndeosebi de Macroeconomie . De aceea,
pentru în țelegerea fenomenelor și proceselor economice și formarea gândirii economice este
necesar ă st ăpânirea no țiunilor și categoriilor economice de baz ă predate în anul I de studii la
disciplinele Microeconomie și Macroeconomie.
Istoria economiei este o materie interdisciplinar ă. Fondul preliminar îl constituie cuno știn țele
de teorie economic ă. Aceasta deoarece abordarea faptelor de istorie economic ă se face sistematic,
dintr-o anume perspectiv ă. Pentru formarea acestei perspective, teoria econo mic ă furnizeaz ă
conceptele, categoriile, no țiunile fundamentale. “Nu exist ă istorie f ără teorie”, afirma marele istoric
al economiei Werner Sombart.
Adev ărul este nu numai constatarea faptului, ci și, mai ales, interpretarea lui. Evenimentele,
datele istorice înregistrate pur și simplu au valoare documentar ă și pot c ăpăta în țeles numai pe baza
cunoa șterii legilor economice, a c ăilor teoretice, logice de interpretare a lor. Tot a șa îns ă, la rândul
ei, teoria economic ă a fost elaborat ă și sufer ă modific ări prin luarea în considera ție a activit ății
economice concrete, a datelor și faptelor de istorie economic ă.
Pe de alt ă parte, teoria economic ă a șa cum se prezint ă ea ast ăzi în manuale și în lucr ările de
specialitate nu este altceva decât istorie economic ă explicat ă. La baza demersului teoretic au stat și
stau faptele brute – sau prelucrate sub forma infor ma ției statistice – ale istoriei economice și sociale.
Nivelul la care au ajuns cele dou ă discipline ast ăzi presupune abordarea istoriei economiei cu
un bagaj minim de no țiuni de economie „politic ă”. În țelegerea mecanismelor și legilor de
func ționare a economiei nu se poate face îns ă numai în mod imanentist , exclusiv pe baza rela țiilor
logice dintre no țiunile specifice. Pentru sus ținerea argumentelor, economistul face apel la anali ze
istorice pe diferite intervale de timp, variind înt re o lun ă, un semestru, un an, un secol și chiar mai
mult. Lungimea intervalului supus analizei depinde de scopul analizei și de gradul de generalitate a
ipotezelor.
Istoria economiei explic ă func ționarea institu țiilor și evolu ția economiei în mod generativ , din
punctul de vedere al cauzalit ății apari ției și desf ăș ur ării proceselor economice.
b. Rela ția dintre statistica economic ă și istoria economiei
Economia este considerat ă o știin ță sau o disciplin ă teoretic ă. Singura apropiere de realitatea
economic ă este dat ă de baza documentar ă, respectiv de datele statistice disponibile. Calcu lul
economic, verificarea ipotezelor economistului se f ace în primul rând cu ajutorul instrumentelor
statisticii economice. Faptele de istorie economic ă includ și datele statistice disponibile. Istoria
economiei se bazeaz ă și pe datele statisticii istorice.
c. Rela ția dintre drept și istoria economiei
Legile economice sunt rezultate ale în țelegerii de c ătre om a mediului natural și social în care
ac ționeaz ă. În plan social, definitoriu pentru ac țiunea legilor economice este cadrul institu țional:
normele, regulile pe care indivizii, organiza țiile trebuie să le respecte. În țelegerea sistemelor
institu ționale analizate în perspectiv ă istoric ă presupune cuno știn țe de drept civil, comercial și
constitu țional.
A "în țelege" înseamn ă “a putea explica". Specializarea într-un anumit domeniu (marketing,
contabilitate, finan țe, b ănci, asigur ări etc.) asigur ă eficien ța pe termen scurt (integrarea social ă a
individului specializat în respectivul domeniu).
În țelegerea evolu țiilor istorice aduce cu sine, formeaz ă și stimuleaz ă capacitatea de explicare a
situa ției actuale a economiei României în context europea n și mondial. În țelegând și dobândind
astfel capacitatea de a explica, viitorul licen țiat în domeniul fundamental Știin țe economice poate
contribui la modificarea mentalit ăților determinate pe de o parte, de tradi ții, obiceiuri și, pe de alt ă
parte, influen țate de desf ăș urarea prezent ă a vie ții sociale și economice.
Aparent mai pu țin util ă pentru practica economic ă, cultura economic ă formeaz ă capacitatea
de transformare a mediului intelectual pe termen me diu și lung, calitate important ă numai prin
eludarea afirma ției lui J.M. Keynes „Pe termen lung suntem cu to ții mor ți!”

6

Domeniile de analiz ă în studiul istoriei economice
Istoria economiei se refer ă în mod esen țial la desf ăș urarea proceselor economice. Cu toate
acestea, caracterul interdisciplinar al con ținutului materialului istoric reflect ă interdependen țele
dintre desf ăș urarea vie ții economice și alte aspecte ale evolu ției societ ăților: sociale, politice,
culturale, religioase, morale etc.
Analiza specific ă istoriei economice prezint ă și explic ă:
– evolu ția înzestr ării cu resurse (resurse naturale, capital, for ță de munc ă) a diferitelor spa ții
geo-economice; indicatorii specifici: suprafa ța și structura teritoriului, structura suprafe țelor dup ă
destina ție, categorii de propriet ăți funciare, disponibilit ățile de capital pe plan intern, investi țiile
externe de capital, evolu ția ratei dobânzii, datoria extern ă, num ărul și structura popula ției ocupate
pe ramuri ale economiei, distribu ția pe medii (urban/rural) etc.; productivitatea mu ncii.
– formarea și transformarea institu țiilor specifice economiei de pia ță , a legisla ției și
organiza țiilor din economia modern ă și contemporan ă; analiza istoriei economiei se desf ăș oar ă și
dintr-o perspectiv ă psiho-sociologic ă, urm ărind:
• importan ța paternului cultural, a ideilor politice, religioa se, a structurilor mentale în
evolu ția institu țional ă a economiilor europene;
• tranzi ția brusc ă, brutal ă a economiei române ști (ca de altfel și a majorit ății economiilor
ță rilor considerate „r ămase în urm ă”) la formele institu ționale specifice economiei de pia ță
comparativ cu evolu ția gradual ă, consistent ă – în ciuda unor discontinuit ăți și salturi – specific ă
economiilor zonelor comerciale occidentale;
• problema compatibilit ății dintre formele institu ționale importate și fondul cutumiar
preexistent – forme f ără fond – consecin țe ale importului de institu ții asupra comportamentului
economic;
• ritmul transform ărilor la nivelul mentalit ăților și comportamentelor economice.
– evolu ția politicilor economice , respectiv a modului de gestionare a resurselor: c onstruirea
infrastructurii; politica agrar ă (în cazul României: reformele agrare din anii 1864 , 1921, 1945,
colectivizarea agriculturii, revenirea la proprieta tea particular ă 1991); politica industrial ă: legisla ția
de încurajare și protejare a industriei na ționale; politica comercial ă extern ă (politica vamal ă) și
rela ția acesteia cu industrializarea ță rii; politica monetar ă și a creditului; politica bugetar ă.
– analiza evolu țiilor economice pe termen lung , pe baza seriilor statistice seculare privind
principalii macroindicatori ai economiei României c omparativ cu evolu ția altor spa ții geo-
economice europene:
• evolu ția principalilor macroindicatori: Venitul na țional, Produsul intern brut, Produc ția
industrial ă și agricol ă, Volumul comer țului exterior, Masa monetar ă, Rata scontului etc.;
• nivelul economiei române ști în principalele momente ale dezvolt ării sale: 1860, 1914,
1938, 1947, 1989, 2000, 2010;
• locul economiei României în cadrul economiei europe ne: problema apari ției și agrav ării
decalajelor fa ță de ță rile dezvoltate ale Europei și ale lumii.
Perspectivele analitice
Istoria economiei explic ă fenomenele și procesele economice din dou ă perspective analitice:
a. Analiza economiei monetare , respectiv a activit ăților privind emisiunea de moned ă,
cump ărările și vânz ările de bunuri și servicii pe pie țele financiare, precum și a sectoarelor
adiacente:
– evolu ția sistemelor monetare;
– expansiunea sistemului bancar;
– organizarea finan țelor publice.
b. Analiza economiei reale , respectiv a activit ăților legate de producerea efectiv ă și desfacerea
bunurilor și serviciilor:
– evolu ția agriculturii;
– dezvoltarea industriei – industrializare/dezindustr ializare;

7 – dezvoltarea transporturilor și telecomunica țiilor;
– dezvoltarea comer țului interior și interna țional.
Obiectivele cursului
Obiective generale : Înțelegerea evolu țiilor economice din perspectiva devenirii (transfor m ărilor)
societ ății. Scopul cursului este de a forma gândirea econom ic ă a viitorului licen țiat în știin țe economice
prin în țelegerea proceselor fundamentale ale evolu ției economiei române ști și europene în ultimele dou ă
secole.
Obiective specifice: În țelegerea corect ă a func țion ării institu țiilor și mecanismelor economice din
via ța de zi cu zi este practic imposibil ă f ără suportul analizei istorice (diacronice), în specia l în domeniul
deosebit de complex și dinamic al sistemelor financiar-monetare, bancare și comerciale, unde
aprofundarea evolu ției fenomenelor și proceselor economice specifice este decisiv ă. Evolu ția
domeniilor monetar, bancar și financiar este analizat ă în conexiune cu celelalte sectoare ale
economiei.

Competen țe conferite
Dup ă parcurgerea acestui curs, studentul va avea cuno știn țe și abilita ți privind:
1. Cunoa ștere, în țelegere, explicare și interpretare:
– însu șirea no țiunilor fundamentale specifice retrospectivei macro economice: diacronie , serii
statistice istorice, cauzalitate, intercondi ționare etc.;
– analizarea și explicarea cauzelor și consecin țelor transform ărilor institu ționale, precum și a
efectelor continuit ății și discontinuit ății mediilor institu ționale la nivel mondo-, mezo-, macro- și
microeconomic;
– capacitatea de a în țelege și explica transform ările institu ționale și tehnologice determinante
ale evolu ției economiei mondiale și europene din ultimele dou ă secole;
– formarea abilit ății de a analiza și explica evolu ția social ă și economic ă a României de la
întemeierea statului na țional modern și pân ă ast ăzi în corela ție cu transform ările înregistrate la nivel
european și mondial.
2. Instrumental-aplicative:
– utilizarea și aplicarea conceptelor specifice micro- și macroeconomiei în efectuarea
analizelor retrospective economice;
– aplicarea cuno știn țelor de statistic ă economic ă la studiul seriilor statistice istorice ale
macroindicatorilor economici;
– stabilirea rela țiilor de cauzalitate și interdependen ță istoric ă nu numai din perspectiv ă
diacronic ă, ci și sincronic ă la anumite momente ale evolu ției economiei României;
– utilizarea critic ă a modelelor și scenariilor evolu ției economice, sociale și politice a
României în context european și mondial de la începutul secolului al XIX-lea pân ă la începutul
secolului XXI.
3. Atitudinale:
– abordarea critic ă a metodelor și modelelor „standard” aplicate în analiza istoric ă curent ă;
– autonomizarea discursului interpret ării evolu ției economiei prin stimularea capacit ății de
explicare argumentativ ă a transform ărilor institu ționale și tehnologice din ultimele dou ă secole;
– stimularea unei prevalen țe a euristicii cauzelor esen țiale și condi țiilor proceselor economice
și sociale care au determinat și influen țat cursul istoriei economiei române ști în perioada analizat ă.

Metoda de evaluare:
Examenul final se sus ține oral, pe baz ă de bilete de examen, ținându-se cont de activitatea și
evaluarea pe parcurs a studentului (dou ă teste de evaluare).

8 Tema nr. 1
Institu ționalizarea economiei de pia ță în Europa Occidental ă (2 ore)

Cuprinsul Temei 1
1.1 Introducere ……………………………. …………………………………………… ……………………………….

1.2 Obiectivele și competen țele temei………………………………………………………………
1.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………..
1.3.1 Introducere în teoria institu țiilor ……………………………………… ……………………………….
1.3.2 Tranzi ția de la economia medieval ă la capitalism ……………………………… ……………….
1.3.2.1 Caracteristicile Evului Mediu și Capitalismului ……………………………. ………….
1.3.3 Obstacolele moderniz ării institu ționale …………………………………….. ………………………
1.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………… ………

1.1 Introducere
În vederea analiz ării comparative a evolu țiilor specifice României dup ă întemeierea statului
na țional modern (1859), studiul schimb ărilor institu ționale ale societ ății și economiei române ști
începe cu prezentarea și analiza c ăilor de formare a economiei de pia ță în Occidentul Europei și
formarea modelului institu țional al economiei capitaliste moderne.
Observarea evolu țiilor economiei europene este decisiv ă pentru a în țelege coordonatele
generale ale transform ărilor institu ționale, specificul regional , precum și decalajele în timp între
momentele și perioadele de formare și maturizare a diferitelor norme și reguli specifice economiei
moderne în Europa și în România.
1.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul temei: prezentarea și analiza c ăilor de institu ționalizare a economiei de pia ță în
Occidentul Europei și formarea modelului institu țional al economiei capitaliste moderne în vederea
analiz ării comparative cu evolu țiile specifice României dup ă întemeierea statului na țional modern
(1859).
Competen țele Temei nr. 1
Dup ă parcurgerea Temei nr.1, studentul va putea:
– integra no țiunea de „institu ție” în cultura unei societ ăți;
– sesiza importan ța distinc ției dintre constrângerile informale și cele formale ;
– explica formarea și r ăspândirea institu țiilor economiei de pia ță în Europa Occidental ă;
– determina importan ța omogeniz ării institu ționale pentru minimizarea costurilor de tranzac ție;
– preciza caracteristicile Evului Mediu și ale Capitalismului.
1.3 Con ținutul temei 1
1.3.1 Introducere în teoria institu țiilor
V-ați gândit vreodat ă ce sunt institu țiile ? Care e rostul lor în societate? Cum se formeaz ă ele?
Din ce cauze sunt institu țiile mai mult sau mai pu țin eficiente, cum și de ce se modific ă institu țiile?
Pentru a putea explica sensul și con ținutul transform ărilor și dinamicii vie ții economice este
necesar ă în țelegerea atât a condi țiilor social-politice, cât și a mediului juridic-economic în care
evolueaz ă entit ățile economice și organismele publice. Cu alte cuvinte trebuie s ă r ăspundem unor
întreb ări precum:
"Ce (cine) anume determin ă schimb ările institu ționale?"
"Ce se în țelege prin societate slab structurat ă institu țional?"
"Cum poate fi maximizat ă eficien ța institu țional ă a unei societ ăți?"
„Era societatea româneasc ă la mijlocul secolului al XIX-lea preg ătit ă s ă asimileze
institu țiile capitalismului occidental?“
Pentru a r ăspunde unor astfel de întreb ări este necesar ă o scurt ă introducere în teoria institu țiilor.
În general, în vorbirea curent ă, termenul institu ție trimite la o cl ădire. Când vorbim despre
„Școala general ă nr. 86” sau „Spitalul clinic universitar” avem în minte imaginea acelei cl ădiri,
dac ă deja o cunoa ștem, sau cel pu țin ne imagin ăm c ă la adresa respectiv ă se afl ă acea „institu ție”.

9 De fapt, cl ădirea reprezint ă sediul institu ției, respectiv al organiza ției desemnate ( școal ă, spital
etc.), iar nu institu ția îns ăș i.
În sens restrâns , institu ția reprezint ă „un organ (de stat) sau o organiza ție (public ă sau
privat ă) care desf ăș oar ă activit ăți cu caracter social, economic, cultural, administr ativ etc.”. 5 (de ex.
„Universitatea Spiru Haret ”, „Spitalul Clinic Universitar”, „Banca Na țional ă a României” etc.)
În sens larg , prin institu ție se în țelege „o form ă de organizare a raporturilor sociale, potrivit
normelor juridice stabilite pe domenii de activitat e”. În acest în țeles, putem desemna, cu titlu
generic, drept institu ții „proprietatea”, „înv ăță mântul”, „îngrijirea s ănătății”, „creditul” etc.
Potrivit dic ționarului, prima accep țiune a termenului institu ție este de organiza ție . „Institu ții”
ar fi societ ățile comerciale, ONG-urile, ministerele, școlile generale, liceele (colegiile),
universit ățile, spitalele etc., toate având personalitate juridic ă.
Laureatul Premiului Nobel pentru economie din anul 1993, Douglass Cecil North a sesizat
leg ătura intrinsec ă dintre organiza ții și regulile care le instituie și dup ă care acestea func ționeaz ă.
Potrivit lui North, „Institu țiile sunt regulile jocului într-o societate sau, în termeni academici, sunt
constrângerile stabilite de oameni care modeleaz ă interac țiunea uman ă”.6
North face distinc ție între institu ții și organiza ții . Astfel, de exemplu, b ăncile nu sunt institu ții,
ci doar organiza ții, de și sistemul bancar însu și este reglementat de sistemul institu țional. Nicio
organiza ție nu poate exista și func ționa f ără un cadru normativ, respectiv f ără actele de instituire-
institu ționalizare: Lege , Statut , Regulament etc. Cum ar ar ăta o lume f ără reguli? O lume f ără
restric ții juridice (nemaivorbind de cele morale)?
Norma juridic ă pune pe primul plan interesul comunit ății, înaintea interesului individului. De-
a lungul istoriei s-a ajuns la norme care garanteaz ă și protejeaz ă interesele individuale, obiectivele
reglement ărilor juridice r ămânând ordinea, justi ția și echilibrul social.
Institu țiile sunt constrângeri sociale, juridice având func ția de a limita ac țiunile indivizilor și
de a delimita și institui cadrul legal al derul ării activit ăților economice.
Institu țiile pot fi clasificate dup ă modul în care sunt adoptate și puse în aplicare în:
– institu ții informale (care nu sunt consemnate în scris) și
– institu ții formale (adoptate și consemnate în scris de organe special abilitate).
Institu țiile (constrângerile) informale cuprind obiceiurile, tradi țiile, cutumele. Prin „obicei”,
respectiv „tradi ție” sau „cutum ă” ne referim aici la regulile, normele de comportam ent cu valoare
juridic ă, iar nu la în țelesul artistic-folcloric . În ambele sensuri, îns ă, obiceiurile, tradi țiile, cutumele
fac parte intrinsec ă din cultura oric ărei comunit ăți, reprezentând practic esen ța culturii.
Prin cultur ă sunt desemnate, de regul ă, în ultimele dou ă secole, acele cuno știn țe sistematic
dobândite privind lumea în care tr ăim din perspectiva unei cunoa șteri universale a „în ălțimii ideilor
timpului nostru” 7 (cuno știn țe de literatur ă, arte plastice, muzic ă clasic ă, arhitectur ă, geografie, istorie,
teorii din domenii aplicative etc.). E vorba de ace l cumul de informa ții dobândite în mod sistematic și
integrat despre lumea în care tr ăim, despre om și univers grupate în mod eronat sub denumirea de
cultur ă general ă. Exist ă îns ă și o alt ă defini ție a culturii, mai pu țin elitist ă decât cea clasic ă.

Constrângerile informale provin din informa ții transmise social fiind o parte din mo ștenirea pe care noi
o numim cultur ă.
Cultura poate fi definit ă ca fiind “transmiterea de la o genera ție la urm ătoarea, prin înv ățare și imita ție
a cuno știn țelor, valorilor și altor factori care influen țez ă comportamentul” 8

5 Dic ționarul explicativ al limbii române , la www.dictio.ro/dex/institutie.
6 „Institutions are the rules of the game in a socie ty or, more formally, are the humanly devised const raints that
shape human interaction.” D.C. North, Institutions, Institutional Change and Economic Per formance , Cambridge
University Press, 1990, p. 3.
7 Jose Ortega y Gasset, Misiunea Universit ății , Mica Bibliotec ă Univers, Bucure ști 1999.
8 Boyd, R. and Richerson, P.J., Culture and the Evolutionary Process , Chicago, University of Chicago Press,
1985, p. 2.

10 Avem aici una dintre cele mai „generoase” defini ții ale culturii . Potrivit acestei defini ții,
obiceiurile, regulile stabilite în cadrul diferitel or comunit ăți sunt parte integrant ă a culturii, iar nu
independente, distincte de aceasta.
În accep țiunea dat ă de autorii acestei defini ții valabile pentru orice comunitate uman ă și nu
doar pentru o eventual ă elit ă cultural ă, cultura cuprinde toate informa țiile transmise prin tradi ție,
cutume, obiceiuri, mo ștenire. În acest sens putem vorbi, în func ție de gradul de generalizare, despre
cultur ă european ă sau asiatic ă, cultur ă na țional ă, cultur ă urban ă, rural ă, cultur ă de cartier etc.
Spre deosebire de institu țiile informale, care se transmit de la o genera ție la alta prin tradi ție,
institu țiile (constrângerile) formale cuprind toate actele normative, legi, decrete, edi cte, hot ărâri,
ordine, ordonan țe etc. consemnate în scris , elaborate și promulgate de organe special abilitate în
acest scop.
În general, în accep țiunea obi șnuit ă, institu țiile formale sunt considerate superioare celor
informale. Superioritatea lor este explicat ă prin evolu ția societ ății. Unele reguli, obiceiuri,
comportamente sunt clasificate drept primitive sau cel pu țin inferioare , în vreme ce alte norme, legi,
comportamente sunt caracterizate drept evoluate , superioare .

Dac ă în ceea ce prive ște civiliza ția (impregnat ă de tehnologic ) progresul este evident, se poate
oare vorbi cu aceea și u șurin ță de progres și în cazul culturii în m ăsura în care ea poate fi tratat ă distinct
de civiliza ție ?
Se poate constata, oare, pe parcursul istoriei prev alen ța unor institu ții asupra altora? Sunt/Au fost
legile ( institu țiile formale ) întotdeauna prevalente? Sau cumva obiceiurile, tr adi țiile, cutumele
(institu țiile informale ) sunt mai puternice?
Este evident pentru toat ă lumea c ă legile (institu țiile formale) ar trebui să fie determinante,
efective și eficiente! Dar stau lucrurile astfel? Renun ță comunit ățile, indivizii cu u șurin ță la obiceiurile
și tradi țiile lor, practic la cultura lor în favoarea unei alte culturi a șa numite „superioare”? Sunt
oamenii dispu și s ă se supun ă unor noi legi mai mult sau mai pu țin compatibile cu tradi țiile sau s ă
urmeze mai degrab ă obiceiul înc ălcând legea ?

Trecerea la un alt mod de via ță comparativ cu cel al societ ăților anterioare urmeaz ă un ritm
istoric determinat de condi țiile geo-politice și economice locale și regionale.
Unele comunit ăți, prin natura activit ăților lor (comer ț, credit) au fost mai preg ătite s ă accepte
și chiar s ă provoace modernizarea , în vreme ce altele (legate în special de agricult ur ă, cre șterea
animalelor) au persistat în men ținerea vechilor norme. Cu cât o comunitate este mai izolat ă (satul,
tribul, domeniul feudal), cu atât este mai predispu s ă conservatorismului și rezisten ței fa ță de
schimb ări .
Mediul urban (târgul, ora șul) a fost dinamic, mult mai deschis, mai permisiv fa ță de
schimb ările tehnologice și institu ționale dec ăt comunit ățile rurale (sate, triburi). Persisten ța
obiceiului, a tradi țiilor a fost principala tr ăsătur ă a satului .
Ora șul s-a definit de-a lungul istoriei ca purt ător al progresului , în vreme ce satul a purtat
stigmatul conservatorismului .
Dup ă perioada de decaden ță a ora șelor antice (secolele V-VIII) din fostul Imperiu Ro man de
Apus, transferul treptat al puterii economice și politice, respectiv înlocuirea institu țiilor specifice
domeniului feudal cu cele specifice urbanului (cet ății, ora șului) are loc aproximativ intre secolele
IX-XV. Din punct de vedere economic și politic, este perioada ascensiunii p ăturilor bogate ale
ora șelor ( burgheziei , ora ș=burg , germ.).
Secolele XVI-XVII marcheaz ă începutul revolu țiilor politice ( Ță rile de Jos, Anglia).
Aristocra ția (feudalitatea) cedeaz ă treptat puterea economic ă și, concomitent sau succesiv, și pe cea
politic ă.
Evolu ția institu țiilor Europei occidentale între secolele XI-XIX nu a fost omogen ă, ci
eterogen ă: nu toate zonele, ță rile au urmat sincronic (simultan) aceea și cale institu țional ă
(institutional path ). Sunt recunoscute ca avanposturi ale progresului economic și politic: nordul
Italiei (ora șele-state și republicile medievale italiene Genova și Vene ția), Ță rile de Jos, Anglia,
Fran ța, statele din sudul și vestul Germaniei, respectiv cele de pe linia Rinu lui.

11 În pofida eterogenit ății inerente diferen țelor culturale, dup ă mai bine de 200 de ani de la
revolu ția burghez ă din Anglia (1642-1660), în deceniile 5-10 ale secolului al XI X-lea noile institu ții
specifice monarhiei constitu ționale și capitalismului sunt adoptate și de ță rile nordice, centrale și
estice ale Europei ( Țările Scandinave, Imperiul Habsburgic, România, Serb ia, Bulgaria etc.).
Literatura de specialitate a consacrat denumirea de „centru” pentru ță rile care genereaz ă și
transmit ( iradiaz ă) noile institu ții, respectiv pe cea de periferie pentru zonele care au preluat – cu
întârziere istoric ă – institu țiile moderne.
Adoptarea unor noi tipuri de norme în zonele „perif eriei” prin preluarea-imitarea modelelor
institu ționale elaborate și aplicate în zonele „centru” nu a avut întotdeauna rezultatele scontate.
Exist ă și ast ăzi, dup ă mai bine de un secol și jum ătate, ță ri care, în ciuda trecerii la sistemul
institu țional occidental, nu au realizat institu ții structurate în mod eficient.
În unele ță ri europene și mai cu seam ă în majoritatea ță rilor extra-europene, modificarea
obiceiurilor, adaptarea indivizilor și organiza țiilor la noile norme nu a înregistrat ritmul accele rat
estimat, ci s-a desf ăș urat lent, incomplet și superficial. „Periferia” și-a asumat accelerarea evolu ției
politice, economice și sociale prin arderea etapelor , proces prin care regulile, normele, legisla ția
specifice unei mentalit ăți formate pe parcursul a peste opt secole în anumit e zone ale Europei ar fi
trebuit s ă devin ă func ționale în numai cinci-opt decenii în spa țiile „periferice”. Într-un interval atât
de scurt noile legi, f ără un fond preexistent (obiceiuri, cutume) compatibil , au r ămas simple forme
fără fond .
Fenomenul cel mai frecvent întâlnit, corespunz ător teoriei formelor f ără fond , poate fi denumit
clivaj institu țional .9
Au existat cazuri de compatibilizare eficient ă între cele dou ă categorii de norme, îndeosebi în
regiunile centrului în care noile reguli au fost treptat extinse (zone largi de pe teritoriul Fran ței,
Germaniei, Lombardiei, Scandinaviei).
În rest, în majoritatea cazurilor, coexisten ța institu țiilor formale și a celor informale a generat
o diluare a celor dintâi și a dus la formarea unor societ ăți slab structurate institu țional .
Vom vedea în cele ce urmeaz ă care a fost calea urmat ă de ță rile Occidentului european în
îndelungatul proces de transformare institu țional ă de la feudalism la capitalism. Experien ța
acumulat ă în aceste zone de-a lungul secolelor XVII-XIX a co nstituit modelul ( pattern -ul)
institu țional pentru celelelalte ță ri ale lumii.

1.3.2 Tranzi ția de la economia medieval ă la capitalism
Dac ă istoria are vreun sens, atunci unul dintre sensuri le istoriei umanit ății pare a fi procesul
general de uniformizare institu țional ă gradual ă, respectiv difuzarea normelor de drept dinspre
zonele denumite „centru” spre cele numite „periferi e”. De și dezvoltarea diferitelor forma țiuni
statale europene a avut în general un caracter rela tiv autarhic (izolat) pân ă în secolul al XIX-lea,
economiei europene din mileniul al doilea îi sunt s pecifice dou ă mari procese de uniformizare:
A. Secolele IX-XIII: r ăspândirea dreptului feudal, care, pe lâng ă mul țimea de particularisme
locale con ține și o serie de tr ăsături comune aproape tuturor regiunilor continentulu i european; în
cazul zonelor central și est-europene, acest proces de difuzare a unor str ucturi aproximativ feudale a
continuat pân ă în secolul XVIII.
B. Secolele XI-XIX: intensificarea activit ăților comerciale și bancare din centrele urbane a
determinat perpetuarea, precizarea și diversificarea institu țiilor și instrumentelor specifice
economiei de pia ță . Practicile comerciale, mentalit ățile specifice ora șelor din Occidentul Europei s-
au extins treptat și asupra zonelor „economiilor (semi)naturale” (dome niilor feudale) pe m ăsura
extinderii pie ței mondiale.
Formarea economiei de pia ță pe o anumit ă arie a Europei Occidentale a constat a șadar într-un
îndelungat proces de modific ări institu ționale complexe, proces desf ăș urat pe parcursul a circa opt
secole de istorie (între secolele al XI-lea și al XIX-lea).

9 Termenul clivaj este preluat din geodezie, semnificând proprietate a rocilor (de ex. mica ) de a se
desface/stratifica în pl ăci sau în lame dup ă suprafe țe plane suprapuse, distincte. În mod similar, în ță rile care adopt ă
institu ții str ăine persist ă relativ distinct atât noile norme, cât și vechile obiceiuri și tradi ții.

12 Acest proces s-a realizat ini țial, la „centru”, în mod natural, incremental (prin mici modific ări
treptate, în timp) și de la sine (prin interac țiunea intereselor agen ților economici, f ără interven ția
statului). Este cazul centrelor urbane din Occident ul Europei și al Angliei, respectiv al Marei
Britanii. Ulterior trecerea la noile reguli s-a rea lizat prin intermediul institu țiilor politice, de stat,
expansiunea economiei moderne fiind efectul interven ționismului .
Interven ția statului feudal sau modern s-a realizat chiar și în cazul ță rilor care au înregistrat
schimb ări institu ționale fire ști pentru extinderea și generalizarea unor norme noi sau a unora cu
caracter local și regional.
Caracterul gradual al modific ărilor nu presupune îns ă și r ăspândirea uniform ă a noilor norme.
Astfel, Anglia, sediul celor mai importante transfo rm ări institu ționale graduale , incrementale nu a
fost un model imitat imediat de alte zone ale Europ ei. În mod similar, institu țiile impuse prin
revolu ția francez ă au fost preluate mai întâi de vecinii germani (180 7-1850) și cu un decalaj mai
mare (dup ă 1848-1860) de celelalte state din Europa Nordic ă, Central ă și de Est.
Procesului de transformare a structurilor institu ționale prin înlocuirea treptat ă a vechilor
obiceiuri cu noile norme i-a fost atribuit ă calitatea de distrugere creativ ă (J.A. Schumpeter) .
Rolul esen țial în modificarea mentalit ăților și comportamentelor l-au avut activit ățile urbane
comercial-bancare. Expansiunea comer țului și, strâns legat de aceast ă activitate, a creditului a
generat noi tehnici , reguli, cutume, solu ții inerente cre șterii eficien ței economice.
Potrivit teoriei institu ționaliste , deosebirile și decalajele dintre structurile și nivelurile de
organizare ale diferitelor societ ăți apar îndeosebi ca urmare a inova țiilor impuse de comer țul la
distan ță practicat de centrele comerciale ale Europei Occid entale (Vene ția, Genova, Marsilia,
Floren ța, Sevilla, Barcelona, Amsterdam, Anvers, Londra, L iverpool, Hamburg, Bremen, Lübeck
etc.).
Prin adoptarea noilor procedee, metode, tehnici com ercial-bancare a crescut marja de realizare
a ratei profitului, consecin ță a reducerii treptate a costurilor. În primul rând, transform ările produse
au determinat reducerea costurilor de tranzac ție .

costuri de tranzac ție = termen folosit pentru prima oar ă de economistul Ronald Coase într-o lucrare
din anul 1937, vizând totalitatea cheltuielilor – u nele incluse, cele mai multe – neincluse în costuri le
produsului/serviciului final, suportate de una sau ambele p ărți ale tranzac ției. Sunt cuprinse, de exemplu,
printre altele, costuri de identificare și informare, de negociere, costuri legate de sigura n ța tranzac ției,
bariere vamale netarifare, diferite taxe notariale, a șa-zisele „comisioane”, mita, bac șișul, statul la coad ă
etc.

Pentru a în țelege mai bine la ce se refer ă sintagma cost de tranzac ție vom ad ăuga afirma ția lui
Douglass Cecil North: „ Tradi țiile de munc ă intens ă, cinste și integritate diminueaz ă costul de
tranzac ție și fac posibil schimbul complex și productiv ”10 . Cu alte cuvinte corectitudinea,
autocontrolul (asumarea constrângerilor), rigoarea, disciplina, responsabilitatea, solidaritatea și
filantropia (posibile într-o lume ideal ă, desigur) asociate libert ății de ac țiune, exprimare și gândire
ar reduce la zero costurile de tranzac ție, f ăcând aproape inutile institu țiile puterii centrale și locale
(administra ție, armat ă, poli ție, organele de justi ție, cabinetele de avocatur ă etc.).
Pe parcursul form ării economiei capitaliste de pia ță , pentru reducerea costurilor de tranzac ție
un rol hot ărâtor l-au avut inova țiile organiza ționale, noile tehnici specifice comer țului, activit ăților
bancare etc., precum și diferitele tipuri de constrângeri (reguli, norme) inerente noului tip de
rela ții economice. Potrivit concluziilor unuia dintre ce i mai renumi ți speciali ști în materie, cele trei
elemente men ționate au modificat treptat costurile marginale determinând:
a) cre șterea mobilit ății capitalului;
b) reducerea costurilor informa ționale;
c) propagarea (extinderea) riscului – inerent afacerilor – în locul insecurit ății (instabilit ății,
nesiguran ței controlului cadrului juridic, legalit ății în care se deruleaz ă tranzac țiile). 11

10 Cf. D.C. North, op. cit. , p. 138.
11 Ibidem, p. 125.

13 Deosebirea dintre „risc” și „incertitudine”
Economistul Frank H. Knight a l ăsat una din cele mai reu șite distinc ții între
no țiunile "risc" și "incertitudine": Riscul poate fi cuantificat printr-un pre ț pe
pie țele financiare, pentru c ă el depinde de ni ște distribu ții cunoscute ale unor
evenimente c ărora investitorii le atribuie probabilit ăți de materializare – și deci
vor calcula un pre ț în consecin ță al lucrurilor care depind de ele.
Incertitudinea , pe de alt ă parte, este un lucru c ăruia nu i se poate stabili un
pre ț, fiindc ă se refer ă la evenimente, condi ții și posibilit ăți care nu pot fi
previzionate, m ăsurate sau reproduse în cadrul unui model teoretic.12

Tranzi ția la economia de pia ță în ță rile occidentului european a fost a șadar un proces de
durat ă, în cea mai mare m ăsur ă necoordonat de autorit ățile statale, configurat pe parcursul secolelor
prin ini țiativa subiec ților economici, în conformitate cu noile tipuri de interese și activit ăți
economice. De-a lungul celor opt secole de trecere de la societ ăți feudale sau de tip feudal la diferite
forme de capitalism devine din ce în ce mai evident ă cre șterea gradului de interven ție a statului în
institu ționalizarea (generalizarea) regulilor specifice eco nomiei de pia ță .
Pentru a sesiza diferen țele dintre sistemul medieval-feudal și sistemul capitalist al economiei
de pia ță , este necesar ă prezentarea comparativ ă a celor dou ă tipuri de structuri economico-sociale.

1.3.2.1 Caracteristicile Evului Mediu și Capitalismului
Putem delimita temporal cele dou ă sisteme astfel:
– Evul Mediu: secolele VI-XVI, perioada feudalismului ;
– Epoca modern ă: secolele XVII-XX, perioada capitalismului .
Timpul scurs dup ă primul r ăzboi mondial și pân ă în prezent este denumit epoca sau perioada
contemporan ă.
Periodiz ările prezentate nu au un caracter absolut, ci sunt relative, valabile mai mult sau mai
pu țin unitar pentru spa țiul Europei Occidentale. Unele caracteristici ale f eudalismului apusean sunt
transmise în Europa Central ă și de Sud-Est începând din secolele XV-XVI fiind per petuate pân ă
târziu în secolul XIX și la începutul secolului XX.

Caracteristicile Evului Mediu
Din punctul de vedere al subperiodiz ării istorice, sunt eviden țiabile dou ă faze sau
subperioade:
a. Între secolele V-X, tr ăsăturile Evului Mediu au fost:
• nesiguran ța juridic ă, politic ă și spiritual ă;
• dispari ția sclavagismului specific antichit ății;
• regresul culturii umaniste antice, al a șez ărilor urbane;
• reîntoarcerea la via ța rural ă.
b. Între secolele XI-XVI, Evul Mediu a fost caracteriz at de:
• refacerea socio-economic ă în forma structurilor și autorit ății ierarhice feudale și
corporative (a breslelor);
• constituirea categoriei ță rănimii dependente, înlocuitoare într-o nou ă form ă a
sclaviei antice;
• revigorarea, cre șterea și înflorirea vie ții or ăș ene ști: dezvoltarea comer țului,
me ște șugurilor și a creditului.

Iat ă cum descrie, în mod deosebit de sugestiv, Mircea V ulc ănescu aceast ă epoc ă a evolu ției
societ ății europene: 13

12 Frank H. Knight, Risc, Uncertainty, and Profit , Boston: Houghton Mifflin, 1921 apud Nouriel Roubini,
Stephen Mihm, Economia crizelor , Editura Publica, 2010, p. 167.
13 Mircea Vulc ănescu, Spre un nou medievalism economic , Editura Compania , 2009, pag. 58-59.

14 „O popula ție rar ă, omogen ă și înrudit ă biologice ște, adic ă un neam de oameni tr ăie ște pe o
suprafa ță mic ă de p ământ, r ăzle țit ă și lipsit ă de comunica ții, o via ță economic ă primitiv ă, simpl ă și
fireasc ă în unit ăți sociale mici, gospod ăre ști, bine închegate și cu caracter mai ales s ătesc, agricol.
Omul munce ște pu țin, cu o tehnic ă rudimentar ă, ritual ă și tradi țional ă, nec ăutând ra țional
mijloacele cele mai potrivite scopului, ci repetând un gest arhaic, deprins din b ătrâni, o munc ă
obositoare și pu țin productiv ă, pe care o socote ște o povar ă la care e silit de soart ă și c ăreia i se
sustrage ori de câte ori poate.
Dovad ă: num ărul mare de s ărb ători anuale (260 de zile din 366 de zile). C ăci scopul
activit ății lui nu e acumularea de averi, ci dobândirea subz isten ței, a celor necesare vie ții, de-a
dreptul sau prin schimb; iar nevoile erau mici, cer in țele rudimentare și prea pu țin individualizate,
fiind impuse de starea social ă din care f ăcea parte fiecare.
Diviziunea social ă a muncii este aproape necunoscut ă. To ți fac de toate, ca s ă-și ajung ă și se
ajut ă cu vecinii.
Via ța economic ă e tr ăit ă astfel pe al doilea plan al existen ței. Ea nu e un scop urm ărit pentru
sine sau o țes ătur ă de scopuri și mijloace ra ționale care se îmbin ă unele cu altele, dând na ștere la
forme și interese economice diferen țiate. Ea nu e decât o parte dintr-o comunitate dint r-o via ță mai
larg ă, de nevoi, de n ăzuin țe, de sim țiri și de cuno știn țe ancestrale, str ămo șești, tradi ționale care se
perpetueaz ă în faptele oamenilor, dintr-o genera ție într-alta, static, fix, neschimb ător, hieratic…"

Caracterizarea f ăcut ă de Mircea Vulc ănescu prive ște cu predilec ție prima subperioad ă a Evului
Mediu din Europa Occidental ă. Pentru Europa de Est și Sud-Est caracteristicile prezentate sunt
valabile îns ă pân ă în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea și începutul secolului XX.
Via ța social ă nu era centrat ă pe economic , pia ța de ținând un rol marginal, rela țiile specifice
economiei de schimb având o frecven ță rar ă, în vreme ce economia monetar ă era întâlnit ă pe o arie
restrâns ă.
Structurile vie ții economice feudale erau a șadar:
A. În mediul rural, domeniul feudal alc ătuit din:
a. așez ările s ăte ști (gospod ăriile familiale); o economie natural ă sau semi-natural ă, f ără
diviziuni politice și sociale, organizat ă în comunit ăți familiale conduse de sfatul
bătrânilor reprezentant al ob știi s ăte ști ;
b. curtea (conacul ); st ăpânul p ământului (nobilul, boierul) reprezint ă autoritatea
economico-politic ă în sistemul ierarhiei feudale, de ținând controlul asupra ță rănimii
dependente (fiind astfel înlocuit sclavagismul anti c);
c. monarhul; primus inter pares (primul dintre egali), împ ăratul, regele, principele,
domnitorul era uns (miruit) prin mila (bun ăvoin ța) lui Dumnezeu ( Dei Gratia – în aria
catolic ă, Milostieiu Bojieiu – în partea ortodox ă a Europei).

Administrarea domeniului feudal – „proprietatea” co ndi ționat ă
Monarhul avea în grij ă soarta supu șilor s ăi și era menit (de Dumnezeu) a lucra pentru binele
acestora.
El împ ărțea domeniul (teritoriul, țara ) vasalilor s ăi, în func ție de meritele acestora, în scopul
administr ării eficiente a localit ăților și resurselor aferente lor (terenuri agricole, p ăș uni, p ăduri, ape,
zăcăminte etc.).
Pământul era a șadar concedat în administrare , în baza unui contract ( beneficium ), niciunul dintre
seniori sau vasali nefiind deplin proprietar, în se nsul modern al dreptului de proprietate.
Feudalul era dominus (st ăpân< sl. stopan ), f ără drept de dispozi ție : nu putea înstr ăina feuda
(mo șia) sau p ărți ale acesteia f ără acordul seniorului s ău.
În calitate de administrator , iar nu de proprietar al domeniului (mo șiei), feudalul (boierul) avea
obliga ții bine definite fa ță de seniorul s ău.
Dreptului de a beneficia de foloasele domeniului feudal îi erau asociate ob liga țiile decurgând din
func ția de administrator (st ăpân):
a. obliga ția de a asigura sprijin logistic și militar seniorului în caz de r ăzboi;
b. obliga ția de a asigura colectarea riguroas ă, dar corect ă a taxelor feudale (în bani sau în
natur ă);
c. obliga ția de a judeca, în calitate de curte de prim ă instan ță , pricinile iscate între supu și.

15
B. În mediul urban, societatea or ăș eneasc ă:
a. târguri (centre preponderent comerciale, cu pie țe și iarmaroace organizate periodic);
b. ora șe-cet ăți – burguri (me ște șugarii și negustorii erau organiza ți în corpora ții și bresle ).

Exprimat sintetic, Evul Mediu se caracterizeaz ă în esen ță prin:
a. o tehnic ă bazat ă pe for ța motrice uman ă sau animal ă, rudimentar ă, tradi țional ă, ira țional ă
mo ștenit ă din genera ție în genera ție cu progrese tehnologice greu sesizabile la nivel de secole;
b. o mentalitate predominant contemplativ ă;
c. o reproduc ție social-economic ă simpl ă destinat ă acoperirii nevoilor unei popula ții cu sporuri
demografice lente de la o genera ție la alta;
d. organizarea riguroas ă a vie ții economice:
– produc ția este destinat ă direct consumului (autoconsumul, schimbul în natur ă sau schimbul
monetar limitat);
– starea social ă (ierarhia) este și o rezultant ă a modului de organizare a produc ției, întru-cât
fiecare are dreptul s ă tr ăiasc ă dup ă „starea sa de produc ție”; de aici și ideea justi ției sociale ,
reprezentat ă prin faptul c ă fiecare avea în principiu posibilitatea s ă tr ăiasc ă dup ă puterile sale: în
cadrele economiei semi-naturale, în agricultur ă, p ământul era luat în lucru dup ă capacitatea de
munc ă, în vreme ce în ora șe economia monetar ă era dominat ă de ideea pre țului just (corect ).
– structura rigid ă a ierarhiei feudale și a alc ătuirii și func țion ării breslelor.

Caracteristicile Capitalismului
Formul ările „de lemn” specifice literaturii marxist-lenini ste au fost uneori sugestive.
Capitalismul , afirm ă aceast ă literatur ă, s-a format „în sânul feudalismului”. E greu de me n ținut
aceast ă afirma ție, întrucât „sânul” societ ății feudale era îns ăș i feuda . Noile tipuri de rela ții
comerciale, determinante esen țiale ale trecerii la capitalism, au fost legate de viața urban ă, relativ
periferic ă fa ță de domeniul feudal.
Premisele capitalismului , rezumate sintetic au fost urm ătoarele:
1. Diviziunea social ă a muncii (agricultur ă, me ște șuguri, comer ț, credit etc.).
2. Conturarea pie ței mondiale și a produc ției destinate schimbului.
3. Existen ța unei economii monetare în expansiune.
Condi țiile inerente capitalismului sunt alc ătuite, potrivit lui Mircea Vulc ănescu, din dou ă
laturi contradictorii, practic dintr-un paradox:14
A. Caracterul ra țional , definit al st ării lucrurilor, al mediului social-economic, pe de o parte
B. Caracterul nedefinit , virtual, poten țial al ac țiunii economice, pe de alt ă parte.
A. Ra ționalitatea specific ă societ ății capitaliste ar consta în:
a. con știin ța stabilit ății lumii naturale, a ra ționalit ății și regularit ății evenimentelor specifice
mediului economic, rezultat al progresului știin ței, tehnicii și începutului studierii economiei ca
domeniu distinct (în secolele XVII-XVIII);
b. siguran ța juridic ă și politic ă a persoanelor și a bunurilor, respectarea contractelor prin
consacrarea principiilor fundamentale ale libert ății și propriet ății, dup ă instituirea și generalizarea
noilor reguli ale societ ății burgheze în perioada napoleonian ă și postnapoleonian ă (mai cu seam ă
dup ă anul 1804, anul intr ării în vigoare a Codului civil al francezilor).
B. Virtualitatea și poten țialitatea specifice lumii capitaliste sunt date de dificulta tea,
imposibilitatea chiar de a delimita, de a defini și previziona evolu ția ulterioar ă:
a. permanenta perfec ționare a mijloacelor de produc ție, necontenitul (indefinitul) progres
tehnic generator de cre ștere nelimitat ă (indefinit ă) a produc ției și a productivit ății muncii pe de o
parte, de reducere a costurilor de produc ție și a pre țurilor, de relativa cre ștere a puterii de cump ărare
pe de alt ă parte;
b. lărgirea permanent ă a sferei de ac țiune, expansiunea continu ă (din nou indefinit ă) a pie ței.

14 Mircea Vulc ănescu, op.cit. , p. 67

16 Conform criteriului periodiz ării istorice, în cazul capitalismului sunt eviden țiabile trei faze sau
subperioade:
a. Secolele XI-XVII – perioada capitalismului comercial .
Caracteristici ale capitalismului comercial:
– acumularea de capital prin practicarea comer țului la mare distan ță ; pân ă în secolul al XV-
lea axa comer țului european este Marea Mediterana, pentru ca, înc epând din secolul al XVI-lea,
în urma descoperirii c ăii maritime spre continentul american, comer țul Occidentului Europei s ă
se axeze pe Oceanul Atlantic;
– dezvoltarea creditului comercial reprezentat covâr șitor de c ămătari în primele dou ă
secole, apoi de b ăncile particulare și de cele publice (începând din secolul al XV-lea);
– cre șterea importan ței economiei monetare, mai cu seam ă dup ă invadarea pie ței europene
cu metale pre țioase provenite din noile exploat ări din Lumea Nou ă; afluxul considerabil de aur
și argint monetar a avut drept consecin ță o infla ție natural ă prelungit ă în secolele XVI-XVII,
materializat ă în a șa-numita revolu ție a pre țurilor ; cât ă vreme moneda, ca mijloc de schimb, î și
păstra simultan și caracterul de marf ă fiind format ă din metale pre țioase, oferta sporit ă de bani,
aur și argint, a stimulat în mod sănătos , prin cre șterea relativ ă a pre țurilor, dezvoltarea
schimburilor comerciale și a produc ției de m ărfuri;
– interven ția statului în economie (dup ă 1642 în Anglia lui Oliver Cromwell sau dup ă 1660
în Fran ța Regelui Soare, sub administra ția lui Colbert) prin politici mercantiliste de stimulare a
exportului și restric ționare a importului având drept obiectiv maximizare a intr ărilor de metale
pre țioase pe de o parte, iar pe de alt ă parte prin înfiin țarea și sus ținerea producției în
manufacturi, care vor deveni concurente ale produc ției atelierelor me ște șugarilor.
b. Secolele XVIII-XIX – perioada capitalismului industrial.
Caracteristici ale capitalismului industrial:
– organizarea produc ției se face prin intermediul firmelor, întreprinder ilor capitaliste
reglementate; în privin ța activit ăților productive are loc combinarea sistemului de fa bric ă cu cel
al societ ăților numite generic comerciale , rezultate ale evolu ției istorice a formelor de asociere;
– conturarea pie ței libere prin aplicarea principiilor fiziocrate laissez faire! , laissez passer! ;
– scopul clar definit al produc ției este desfacerea/vânzarea pe pia ță a produselor rezultate;
– munca propriu-zis ă este efectuat ă de lucr ători salaria ți, liberi din punct de vedere juridic;
ace știa sunt posesorii for ței de munc ă pe care o vând (sau o închiriaz ă) investitorului capitalist
în schimbul salariului;
– reproduc ția simpl ă (la acela și nivel) a produc ției este înlocuit ă cu reproduc ția l ărgit ă,
specific ă devenind cre șterea atât ca volum a produc ției, cât și continua diversificare a structurii
produc ției;
– capitalismul liberal proclamat în prima jum ătate a secolului al XIX-lea este treptat
înlocuit, începând din deceniile 6-7 cu capitalismu l de stat ;
c. A doua jum ătate a secolului al XIX-lea-secolul XX – capitalismul financiar .
Caracteristici ale capitalismului financiar
– cre șterea f ără precedent a produc ției industriale și intensificarea schimburilor comerciale a
generat acumul ări ale capitalului financiar în propor ții nemaiîntâlnite pân ă atunci;
– odat ă cu dezvoltarea societ ăților pe ac țiuni și cre șterea importan ței pie țelor financiare
(burselor de valori), se manifest ă tendin ța de separare a circutelor capitalului financiar de stinat
reinvestirii în canalele produc ției și circula ției bunurilor și serviciilor de circuitele capitalurilor
speculative;
– pân ă în anul 1940 importan ța opera țiunilor speculative devine decisiv ă, pie țele fiind din
ce în ce mai mult acaparate de capitaluri speculati ve în detrimentul capitalurilor productive; una din
cauzele decisive ale declan șă rii crizei din perioada 1929-1933 ar fi, potrivit u nor anali ști ai
economiei, tocmai ponderea tot mai mare a „afaceril or” speculative pe pia ța american ă în perioda
1921-1928.15

15 Murray N. Rothbard, America’s Great Depression , The Ludwig von Mises Institute, 2000, p. 91-101.

17 Mentalitatea și comportamentul capitalist apar radical modificate fa ță de cele specifice
feudalismului. Un portret esen țializant al capitalistului ne-a l ăsat, printre mul ți alții, acela și Mircea
Vulc ănescu: 16

„Un om economic întins în vederea ob ținerii câ știgului maxim.
Un om inventiv, fecund, ingenios f ăcător de proiecte menite s ă utilizeze toate
împrejur ările, combinându-le în vederea ob ținerii rezultatului maxim, totdeauna acela și:
câ știgul.
Un ascet în felul s ău. Dar un ascet al inimii, sacrificând totul pentru câ știg: și
sănătate, și distrac ție, și lini ște, și familie, și prietenie, și sentimente na ționale, și omenie.
Un om activ, pentru care munca activitatea, voin ța sunt o religie de fier. Un om pentru
care «la început a fost fapta» (Goethe, Faust , I).
Un om nest ăpânit, nervos, nestabil cu nevoi din ce în ce mai n umeroase în vecinic
salt peste sine însu și, în vecinic ă în țelegere cu al ții. Un ascet, am spus. Dar un ascet
ispitit de p ăcatul l ăcomiei. Un butoi al Danaidelor, din care omul nu se alege cu nimic, ci
cade rob propriei lui fa pte.”

1.3.3 Obstacole ale moderniz ării institu ționale
Obstacolele care au stat în calea moderniz ării institu ționale au fost determinate în esen ță de
caracteristicile sistemului feudal.
Perioada cuprins ă între secolele XI-XVI a fost caracterizat ă, în plan european, de
perpetuarea eterogenit ății institu ționale, în unele cazuri chiar de accentuarea unor f râne în calea
introducerii noilor institu ții, determinate în principal de urm ătoarele cauze generale:
1. slaba configurare a organelor politice abilitate s ă introduc ă și s ă asigure respectarea
legisla ției moderne; acestea urmau s ă fie create la sfâr șitul secolului al XVII-lea în Anglia, potrivit
principiului fundamental al organiz ării politice moderne: separarea puterilor în stat ;
2. lipsa de uniformitate a legisla ției divizate în cazul zonelor mo ștenitoare ale dreptului de
tradi ție romanist ă în norme de tip feudal și norme specifice activit ăților urbane, îndeosebi
comerciale și me ște șug ăre ști; de aici slaba structurare a dreptului de proprietate în sens modern
(întemeiat pe dreptul de dispozi ție );
3. caracterul nesigur al vie ții economice: pe fondul intensific ării și expansiunii rela țiilor
economice, crizele erau frecvente, determinate de i nsecuritatea afacerilor și de viteza redus ă de
transmitere a informa ției;
4. desele r ăzboaie generate de conflictele comerciale, cu referire nu numai la luptele armate
propriu-zise, ci și la r ăzboaiele vamale;
5. instabilitatea politic ă și economic ă a organiz ării statale pricinuit ă de:
a) lipsa unei administr ări financiare s ănătoase – s-a manifestat în frecventele falimente ale
statelor (de fapt ale principilor ). Crizele financiare s-au prelungit și în secolele XVII-XVIII
(exemplele notorii fiind cele ale Stuar ților și al lui Ludovic al XIV-lea);
b) instabilitatea monetar ă, cauzat ă de desele reduceri ale con ținutului în aur/argint al
monezilor ( debasement ), de retragerile de moned ă în vederea retopirii, de tezauriz ări. Aceste bloc ări
ale derul ării comer țului prin dezorganiz ări monetare au primit numele de «crize monetare», c um au
fost cele din 1621-1623 în Germania și din ultimul deceniu al secolului al XVII-lea în A nglia;
c) persisten ța insecurit ății creditului, determinat ă de lipsa unei organiz ări stabile;
d) insuficienta organizare a comer țului și transportului. Principalele probleme le ridica
comer țul în consigna ție și slaba „transparen ță ” a informa țiilor;
6. instabilitatea for ței de munc ă, îndeosebi a celei urbane și desele migra ții, determinate de
persecu țiile religioase ale Inchizi ției și Contrareformei.
7. persisten ța mentalit ăților de factur ă antieconomic ă perpetuate de c ătre autorit ățile
ecleziastice, de exemplu, prin interdic țiile repetate ale împrumutului cu dobând ă, dar mai cu seam ă
de caracterul conservator al obiceiurilor și tradi țiilor, pe scurt persisten ța cutumelor .

16 Mircea Vulc ănescu, op.cit. , p. 65-66

18 1.4 Îndrumar pentru autoverificare

Rezumatul Temei nr. 1

Societatea omeneasc ă a cunoscut dou ă mari procese ale evolu ției institu ționale:
1. un proces de evolu ție local ă relativ autonom ă fa ță de celelalte zone/regiuni;
2. un proces de omogenizare institu țional ă, atât în privin ța normelor dreptului feudal, cât și a
noilor norme impuse de extinderea aplic ării principiilor noului drept comercial.
Pe parcursul a aproximativ opt secole (XI-XIX) s-a derulat procesul de trecere de la economia
de tip feudal la economia capitalist ă, prin realizarea unei lungi și diversificate serii de transform ări
institu ționale. Constângerile informale (tradi ții și obiceiuri) sunt treptat înlocuite cu constrângeri le
formale (legi scrise) pe m ăsura cre șterii autorit ății centrale a statelor.
Extinderea noilor norme specifice economiei capital iste de pia ță s-a realizat în faza de
început în mod spontan și incremental prin ac țiunea agen ților economici, pentru ca apoi, începând
cu formarea statelor na ționale moderne, generalizarea institu țiilor s ă capete caracter formal prin
interven ția organelor de stat.
Unul din principalele efecte ale inova țiilor produse de normele dreptului comercial
(negustoresc : Merchant law ) a fost reducerea din ce în ce mai semnificativ ă a costurilor de
tranzac ție , îndeosebi prin reducerea insecurit ății și înlocuirea acesteia cu riscul în rela țiile de
schimb.

Concepte și termeni de re ținut:
uniformizare sau omogenizare institu țional ă; feudalism;capitalism; costuri de tranzac ție;
liberalizare institu țional ă; transform ări institu ționale graduale, incrementale; risc și incertitudine;
capitalism comercial; capitalism industrial; capita lism financiar.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• În ce a constat procesul de uniformizare institu țional ă gradual ă a economiei europene în
ultimul mileniu?
• Cum sunt clasificate institu țiile?
• Ce se în țelege prin uniformizare sau omogenizare institu țional ă?
• Men ționa ți cele dou ă mari procese de uniformizare institu țional ă specifice economiei
europene în mileniul al doilea.
• Cât a durat procesul de institu ționalizare a economiei de pia ță în Occident?
• Ce se în țelege prin costuri de tranzac ție ?
• Care au fost obstacolele moderniz ării institu ționale?
• Preciza ți în antitez ă caracteristicile feudalismului și capitalismului!

Teste de autoevaluare pentru Tema 1
Adev ărat sau fals:
1. Institutiile pot fi clasificate in formale și informale.
2. Constrangerile formale sunt reprezentate de obic eiuri, cutume, traditii.
3. O posibila explicatie a trecerii la economia de piata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea est e
urmatoarea: interesele bancar-comercial-industriale occidentale au vizat crearea unor spatii
autarhice din punct de vedere institutional in Roma nia, precum și în toate celelalte zone atrase în
circuitul valorilor materiale și spirituale occidentale.
4. Cele doua mari procese de uniformizare instituti onala specifice economiei europene în mileniul
al doilea au fost caracterizate in principal de ras pandirea dreptului cutumiar și intensificarea
activitatilor comerciale și bancare din centrele rurale.
5. Notiunea "costuri de tranzactie" cuprinde cheltu ieli neincluse, in cea mai mare parte, in costurile
produsului sau serviciului final, suportate de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele notariale,
"comisioanele" etc.).

19 6. Notiunea "costuri de tranzitie" cuprinde cheltui eli neincluse, in cea mai mare parte, in costurile
produsului sau serviciului final, suportate de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele notariale,
"comisioanele" etc.).
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. În general, pe masura extinderii pietei mondiale , practicile comerciale, mentalitatile specifice
economiei de piata s-au extins în mod _____________ _ și asupra zonelor „ economiilor naturale"
(domeniilor feudale).
2. Comertul la mare distanta practicat de centrele comerciale ale Europei Occidentale a impus o
serie de inovatii care au generat deosebiri și ____________ între structurile și nivelurile de
organizare ale diferitelor societati.
3. Costurile de _______________ reprezinta totalita tea cheltuielilor – unele incluse, cele mai multe
– neincluse în costurile produsului/serviciului fin al, suportate de una sau ambele parti ale tranzacti ei
(sunt cuprinse, de exemplu, printre altele, diferit e taxe notariale, asa-zisele „comisioane", mita,
bacsisul etc.)

Bibliografie recomandat ă pentru Tema 1
1. Axenciuc, V., Ghiorghi ță , E., Sârbu, C., Institu ționalizarea economiei de pia ță moderne în
România – 1856-1914 , Editura Expert , Bucure ști, 2002, p.29-57.
2. D.C. North, Institutions, Institutional Change and Economic Per formance , Cambridge
University Press, 1990, p. 3-10, 36-53.
3. Rothbard, Murray, N., America’s Great Depression , The Ludwig von Mises Institute, 2000,
p. 91-135.
3. Roubini Nouriel, Mihm Stephen, Economia crizelor , Editura Publica , 2010, p. 167.
4. Vulc ănescu Mircea, Spre un nou medievalism economic , Editura Compania , 2009, p. 56-91.

20 Tema nr. 2
Formarea economiei de pia ță în Europa Occidental ă (2 ore)

Cuprinsul Temei nr. 2
2.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………………….
2.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………………
2.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………….
2.3.1 Domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ărilor. Dreptul de
proprietate și evolu ția formelor de asociere în scopuri economice …… ………………………………….
2.3.1.1 Modificarea sistemului juridic ………… …………………………………………… ………….
2.3.1.2 Emanciparea ță ranilor și introducerea rela țiilor moderne (burgheze) de
proprietate în agricultur ă ………………………………………….. …………………………………………… …..
2.3.1.3 Liberalizarea meseriilor și a comer țului ………………………………………. …………….
2.3.1.4 Apari ția și evolu ția societ ăților comerciale …………………………….. ………………….
2.3.2 Dezvoltarea sistemelor monetare și de credit ………………………………… ……………………..
2.3.2.1 Crearea b ăncilor centrale …………………………….. ……………………………….
2.3.2.2 Formarea sistemelor monetare moderne …… …………………………………….
2.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………… ……….

2.1 Introducere
Abandonarea normelor specifice feudalismului a fost consecin ța unui îndelungat proces de
transformare, adaptare a unor noi tehnici și solu ții legate de activit ățile comerciale, de credit,
precum și la nivelul tehnologiilor.

2.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul temei: prezentarea domeniilor și elementelor structurale care au constituit obiect ul
transform ărilor institu ționale.
Competen țele Temei nr. 2
Dup ă parcurgerea Temei nr.2, studentul va putea:
– analiza în perspectiv ă diacronic ă elementele institu ționale specifice institu țiilor precapitaliste
comparativ cu structurile specifice economiei moder ne de pia ță ;
– în țelege și explica cauzele transform ărilor institu ționale, respectiv condi țiile apari ției și
agrav ării decalajelor economice între diferite regiuni și entit ăți economice;
– delimita în mod clar și distinct domeniile supuse schimb ărilor institu ționale.

2.3 Con ținutul Temei nr. 2
2.3.1 Domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ărilor. Dreptul
de proprietate și evolu ția formelor de asociere în scopuri economice
Literatura de specialitate a impus treptat un model (pattern ) institu țional con ținând
caracteristici și principii specifice începuturilor proceselor tran sformatoare atât în ță rile/zonele
generatoare, cât și în cele importatoare ale noilor institu ții.
Procesul de generare a cadrelor statale moderne s-a desf ăș urat de-a lungul unei perioade de
peste dou ă sute de ani în cazul statelor avansate (Marea Brit anie, Olanda, Fran ța, ță rile nordice),
respectiv, ulterior, într-un interval mai restrâns, de 50-100 de ani în cazul celorlalte ță ri europene.
În continuare sunt prezentate principalele domenii și elemente modificate în procesul
moderniz ării sistemelor (organismelor) economico-sociale.
2.3.1.1 Modificarea sistemului juridic . Schimb ările institu ționale, în general, au cunoscut
dou ă c ăi: una oficial ă „de stat” – legile, ordonan țele, edictele, bulele fiind elaborate de rege,
principe sau pap ă – respectiv una cvasioficial ă legat ă de activitatea comercian ților, categorie
profesional ă individualizat ă cu o identitate tot mai manifest ă pe parcursul intensific ării schimburilor
economice.

21 Vreme de peste 700 de ani evolueaz ă în mod nesistematizat dou ă tipuri de legisla ții care aveau
să genereze cele dou ă mari sisteme de drept: romano-germanic (pe continentul european) și de
common law (dreptul comun).
Originat în Anglia, sistemul de common-law este un sistem jurispruden țial (întemeiat
preponderent pe cazuistic ă), pe care îl putem considera autogenerativ . Înglobând treptat, gradual
noile reguli, norme, obiceiuri (comerciale, de cred it, procedurale etc.) în normele de drept comun
deja existente, sistemului de common law îi este specific ă unitatea, fiind a șadar un sistem unitar.
Celorlalte sisteme juridice (continentale), de trad i ție romanist ă (denumit ă în virtutea evolu ției
istorice romano-germanic ă) le este specific ă dualitatea dreptului privat (divizate în mod artificial,
impus prin voin ță politic ă în drept civil și dr ept comercial ).
Sistemele legislative europene (continentale) de tr adi ție romanist ă se întemeiaz ă pe Codul
civil francez din anul 1804 . Alc ătuit din trei p ărți – Persoane , Bunuri , Moduri de transmisiune a
propriet ății – Codul situeaz ă în centrul institu țiilor de drept privat dreptul de proprietate
burghez ă, adaptând dreptul roman la raporturile de tip capi talist.
Instituirea dreptului de proprietate burghez ă reprezint ă realizarea fundamental ă a Codului
Civil de la 1804. Proprietarul dobânde ște dreptul de a dispune liber – nu numai din punct de
vedere material, ci și juridic -, o serie de acte juridice fiind încheia te nu asupra obiectului, ci asupra
dreptului de proprietate însu și. Codul stabile ște regimul loca țiilor, chiriilor, ipotecilor. Protejeaz ă în
mod deosebit proprietatea imobiliar ă și suprim ă dreptul de primogenitur ă (dreptul preeminent al
primului n ăscut) cu consecin țe nefavorabile pe termen lung asupra evolu ției propriet ății funciare,
supus ă unui permanent proces de f ărâmi țare.
Codul civil francez a stat la baza alc ătuirii codurilor civile italian (1865), român (1865 ),
portughez (1868) și spaniol (1889).
Dup ă redactarea Codului Civil, în Fran ța a fost întreprins ă realizarea Codului de Procedur ă
civil ă (1806), a Codului de Comer ț (1807), Codului de Instruc ție Criminal ă (1808) și a Codului
Penal (1810).
Codul comercial francez de la 1807 a consacrat, pentru prima oar ă în istoria codific ării
dreptului privat, diviziunea acestuia în drept comercial și drept civil . Aceast ă separare a fost
preluat ă, în 1811, de codul olandez, apoi de cel belgian (1 842), de codul italian din 1882, de codul
turc (1850), codul german din 1861 și codul comercial român din 1887.

Codul con ținea 12 titluri tratând întreaga legisla ție comercial ă: ucenicie, agen ți de burs ă și
curtieri, c ărți de comer ț, societ ăți comerciale, efecte de comer ț și scrisori de schimb, falimente și
bancrute, jurisdic ție consular ă. Dintre toate, deosebit de importante apar a fi r eglement ările
asupra falimentului (cu distinc ția între falimentul simplu rezultat al împrejur ărilor și bancruta
rezultând din necinste și antrenând sanc țiuni penale) și reglementarea privind jurisdic țiile
consulare, care le u șureaz ă atribu țiile și le precizeaz ă procedura. Deosebit de important ă este
definirea clar ă a societ ăților și companiilor, delimitarea drepturilor și obliga țiilor lor.
Sunt clasificate patru tipuri de societ ăți: Societatea în nume colectiv , societatea în
comandit ă, societatea anonim ă și societatea pe ac țiuni .

Comenta ți urm ătorul citat:
„Faptul c ă ță rile mici depind din punct de vedere economic și politic de cele puternice înseamn ă c ă
determinantele decisive ale politicilor lor se afl ă în afara propriilor lor frontiere. Aceasta mai îns eamn ă
că problemele lor politice nu sunt comparabile cu cel e ale unor ță ri mai mari.”

Barrington Moore Jr., Social Origins of Dictatorship and Democracy: Lord and Peasant in the Making of the
Modern world , Boston: Beacon, 1967, p. xiii.

Potrivit afirma ției lui Barrington Moore Jr., ță rile importatoare de forme institu ționale nu ar
prezenta interes pentru studiul istoric. Fiind doar beneficiarele, iar nu generatoarele solu țiilor normative,
istoria acestor ță ri este privit ă ca un rico șeu al istoriei marilor zone promotoare ale progresului.
Vi se pare corect ă o astfel de perspectiv ă?

22 2.3.1.2 Emanciparea ță ranilor și introducerea rela țiilor moderne (burgheze) de
proprietate în agricultur ă s-a desf ăș urat în mod diferit de la țar ă la țar ă. În general îns ă, procesul
de constituire și instituire a propriet ății de tip modern s-a derulat în dou ă faze: a) conturarea și
stabilirea marii propriet ăți feudale; b) recunoa șterea dreptului de proprietate a ță ranilor în urma
eliber ării lor de sarcinile pe care le datorau st ăpânilor în virtutea normelor feudale.
Caracteristica fundamental ă a dreptului feudal o reprezenta condi ționarea propriet ății.
Dreptului de uzufruct – pentru marii seniori feudali – respectiv dreptul ui de posesie și folosin ță a
feudei (mo șiei ) – rezervat ță rănimii – îi erau asociate anumite obliga ții: feudalii aveau obliga ția de a
administra (exercitarea unor func ții ale executivului , precum: asigurarea ordinii publice, îndeplinirea
obliga țiilor fiscale etc. și judec ătore ști: aplanarea în calitate de prim ă instan ță de judecat ă a
conflictelor dintre s ăteni), în vreme ce ță ranii dependen ți erau ținu ți s ă lucreze p ământul și s ă
cedeze o parte din uzufruct. Niciunuia dintre subie c ții dreptului feudal – principe, nobil, ță ran – nu-i
erau rezervate toate atributele dreptului de propri etate în sens modern:
• posesia,
• folosin ța,
• dispozi ția și
• uzufructul.
Definitorie este, din punctul de vedere strict formal al dreptului feudal, absen ța dreptului de a
dispune de p ământul aflat în posesie și folosin ță .
Dobândirea dreptului de deplin ă dispozi ție asupra p ământului s-a realizat pe calea derog ării de
la normele dreptului feudal, a șa cum fuseser ă ele stabilite înc ă de la întemeierea Imperiului
Carolingian (în anul 800).
În mod consecvent cu principiile consuetudinare ale dreptului britanic, dup ă înregistrarea unui
mare num ăr de cazuri de uzurpare a drepturilor de posesie și folosin ță ale șerbilor, înc ălc ări
devenite deja obicei , a fost necesar ă – și s-a și realizat – legitimarea dreptului absolut asupra
pământurilor comasate.
Procesul specific de apropriere a terenurilor funci are l-a constituit, în Anglia, sistemul
împrejmuirilor ( enclosures ), legiferat – dup ă mai bine de dou ă sute de ani de repetare a actelor
derogative – printr-o serie de Bills of enclosure începând din 1701 și încheiat cu General
Enclosure Act (1801) care simplifica organizarea agriculturii.
Spre deosebire de evolu ția natural ă, fireasc ă a constrângerilor informale , prin derogări
succesive (devenite la rândul lor obicei ) de la vechiul drept feudal – cazul Angliei citat mai sus -, pe
continent stabilirea dreptului de dispozi ție s-a realizat pe calea constrângerilor formale . În Fran ța,
procesul de împrejmuire a fost declan șat încă din anul 1668 prin ordonan ța referitoare la dreptul de
triage , potrivit c ăreia st ăpânul feudal este declarat proprietar pe o treime d in mo șie. Aceast ă
prevedere se reg ăse ște în dou ă acte legislative în Ță rile Române, dup ă aproape 150 de ani:
așez ământul domnitorului Al. Moruzzi din 1805 – prin car e dreptul de folosin ță al ță ranului era
redus la dou ă treimi din mo șie – și Regulamentul Organic de la 1831 (art. 144 pentru Țara
Româneasc ă), care prevede în mod expres calitatea boierilor d e proprietari asupra unei treimi din
hotarul mo șiei.
Revolu ția francez ă a instituit sistemul împropriet ăririi ță ranilor prin r ăscump ărare. Metoda
avea s ă fie aplicat ă și în România în anul 1864, r ăscump ărarea vizând desp ăgubirea boierilor pentru
eliberarea for ței de munc ă și, concomitent, pentru privarea de folosirea mijloa celor de munc ă
apar ținând ță ranilor.
Și în cazul provenien ței terenurilor pe care s-a f ăcut, în mare parte, împropriet ărirea solu ția a
fost aceea și în cazurile Fran ței și României: propriet ățile ecleziastice . În Fran ța exproprierea a luat
numele de vânzare a Bunurilor Na ționale ale Clerului, iar în România, dup ă cum se știe, pe cel de
secularizare a averilor m ănăstire ști.
În Germania, reformele au fost declan șate prin edictele din 1807 și 1811 – reforma Stein-
Hardenberg – și s-au derulat pân ă la mijlocul secolului al XIX-lea. Cea mai importan t ă realizare a
constat în desfiin țarea parcel ărilor și înf ăptuirea comas ărilor, trecându-se astfel de la agricultura
practicat ă în câmp deschis (open field ) la agricultura modern ă tip ferm ă.

23 2.3.1.3 Liberalizarea meseriilor și a comer țului a devenit realitate, treptat, evidente fiind și
în acest domeniu decalajele manifestate pe ansamblu între zone și/sau ță ri.
În Anglia, libertatea meseriilor și a comer țului este caracteristic ă înc ă din secolul al XVIII-lea,
de și Navigation Acts , norme cu caracter protec ționist, aveau s ă fie suprimate abia la mijlocul
secolului al XIX-lea. În Fran ța, v ămile interne au fost desfiin țate în noiembrie 1790, iar desfiin țarea
corpora țiilor și breslelor a fost decretat ă în martie 1791. În anul 1834 era realizat ă unificarea vamal ă
a statelor germane ( Zollverein ), primul pas spre unificarea politic ă de mai târziu. În Ță rile Române
uniunea vamal ă s-a realizat în anul 1848.
Între 1807 și 1861 a fost edictat ă libertatea meseriilor în majoritatea statelor germ ane, fiind
stabilite și condi ții de garantare a cuno știn țelor și calit ății produselor. Incomparabil mai pu țin
evoluate, inferioare ca m ărime și importan ță în via ța economic ă a României, breslele au fost formal
desfiin țate în anul 1873.
2.3.1.4 Apari ția și evolu ția societ ăților comerciale se desf ăș oar ă pe parcursul a peste șapte
secole, pân ă la apari ția societ ății pe ac țiuni în secolul al șaptesprezecelea asocierile parteneriale
fiind calea obi șnuit ă de unire a dou ă sau mai multe persoane într-o întreprindere care n u s-ar fi putut
realiza în mod satisf ăcător prin capitalul și munca unei singure persoane.
Noile forme de întreprindere devin distincte fa ță de cele vechi, de factur ă medieval ă, atunci
când îndeplinesc urm ătoarele condi ții:
a. să fie de durat ă, întreprinderile ocazionale neputând fi considerat e drept „capitaliste”;
b. trebuie s ă aib ă un caracter depersonalizat ; pentru aceasta erau necesare urm ătoarelor
premise:
1. existen ța și înregistrarea firmei ;
2. capacitatea de a încheia afaceri;
3. contabilitate sistematic ă.
Spre deosebire de celelalte forme de întreprindere, cele capitaliste se bazeaz ă pe încheierea de
contracte de societate . Evolu ția și maturizarea acestor rela ții contractuale sunt deosebit de
semnificative pentru reflectarea dezvolt ării spiritului capitalist. În evolu ția formelor de asociere se
disting urm ătoarele faze:
− cea mai veche asocia ție, a c ărei origine urc ă pân ă în antichitatea Orientului, purta numele de
commenda și era deja încet ățenit ă în ora șele italiene la începutul secolului XII. Era consti tuit ă din
doi parteneri, unul participând cu banii ( socius stans ), cel ălalt cu presta ția ( socius tractator ).
Investitorul î și încredin ța (“comenda”) capitalul transportatorului, de regul ă pentru o singur ă
călătorie, aceasta fiind cea mai simpl ă combina ție posibil ă, prezentat ă pentru schematizarea rela ției;
− în secolul al XII-lea, în Genova și Vene ția func ționeaz ă deja a șa numita societas maris :
transportatorul oferea o parte din capital, de obic ei o treime. Pentru munca sa primea în mod
obi șnuit un sfert din profit, iar corespunz ător p ărții sale de capital i se cuvenea înc ă o treime din
rest, putând ajunge astfel pân ă la o p ătrime din profitul global. În total, el ajungea s ă primeasc ă o
jumătate din suma veniturilor întregii afaceri;
− atât commenda , cât și societas maris aveau o durat ă scurt ă, fiind destinate unui num ăr mic de
călătorii, de regul ă una singur ă. Despre o „adev ărat ă asociere”, vera societas , nu poate fi vorba
decât atunci când un grup restrâns de persoane cont ribuiau cu sume de bani pe termen de câ țiva ani,
de cele mai multe ori pe cinci ani, în condi ții clar prev ăzute într-un contract scris. Cele mai durabile
asocieri „adev ărate” au fost cele care mobilizau resursele unei fa milii, astfel încât unii istorici au
considerat marea familie ca fiind „institu ția cea mai important ă în întreprinderea economic ă
particular ă”.
− În cazurile în care investi ția necesita capitaluri mai mari (ca de pild ă construc ția unei
ambarca țiuni mai mari), prietenii și cuno știn țele erau invita ți s ă devin ă de țin ători ai unei locum ,
părți din nav ă. Pe aceast ă cale mul ți indivizi puteau s ă ridice preten ții asupra veniturilor aduse de
nav ă. Date fiind riscurile întâmpinate în c ălătoriile efectuate, finan țarea transporturilor se f ăcea prin
„joint ventures”;
− treptat, contractan ții nu mai sunt rude sau prieteni, societ ățile c ăpătând numele de generale ,
libere sau în nume colectiv . Contractele sunt încheiate pe termen de trei sau șapte ani, putând fi

24 reînnoite. Apare problema r ăspunderii în caz de faliment. Pentru cei implica ți atât în investi ția de
capital cât și în conducerea efectiv ă a activit ății, r ăspunderea este cu întregul patrimoniu (când to ți
membrii particip ă activ avem de-a face cu societatea în nume colectiv ), în vreme ce pentru cei ce au
contribuit numai cu o parte din capital, r ăspunderea devine limitat ă la suma cu care au contribuit.
Specific ă îndeosebi Fran ței și coloniilor sale, aceast ă form ă de societate va lua numele de societate
în comandit ă.
Dac ă pân ă la acest nivel al evolu ției este folosit ă no țiunea de „societate”, având drept
corespondent în limba englez ă termenul „partnership”, forma de tranzi ție , sau cel pu țin o form ă
paralel ă a societ ății pe ac țiuni o reprezint ă „compania” cu regulament .
Companiile au fost de dou ă feluri: corporative ( reglementate < regulated ) și pe ac țiuni:
– cele reglementate erau asocieri de persoane, iar nu de capitaluri, î n care fiecare membru
efectua tranzac ții separate, încasând totalitatea beneficiilor și suportând singur pierderile. Acest gen
de forme de asociere a fost pu țin r ăspândit în afara Angliei.
– societ ățile pe ac țiuni au ap ărut ca asocieri de capitaluri, ale c ăror fonduri erau administrate de
func ționari numi ți sau ale și. Cuno știn țele în materie de afaceri ale ac ționarilor, precum și m ărimea
contribu țiilor lor devin nesemnificative. Investi ția asocia ților s-a concentrat treptat sub forma unor
părți de capital transferabile care puteau trece din mâ n ă în mân ă, f ără s ă distorsioneze structura
financiar ă sau opera țiunile societ ății. Progresul specific acestor societ ăți nu este confirmat decât
odat ă cu apari ția burselor de valori. În esen ță , societ ățile pe ac țiuni reprezint ă aceea și form ă de
manifestare a monopolurilor și a unit ății dintre concentrarea capitalului și stat.

2.3.2 Dezvoltarea sistemelor monetare și de credit

Vă intereseaz ă banii?A ți vrea s ă ave ți cât mai mul ți? Nu ar fi bine oare ca banii s ă fie suficient
de mul ți, astfel încât toat ă lumea s ă poat ă tr ăi bine? Câ ți bani ar trebui s ă fie pe pia ță ? Cine decide
cu privire la mul țimea și înmul țirea semnelor monetare? Cum se face distribu ția veniturilor în
societate? Care sunt mecanismele financiare care pe rmit ca unii s ă câ știge mult și al ții pu țin?
Vreme de peste aproape 2500 de ani (700 î.e.n.-1800 e.n.), în majoritatea economiilor de
schimb au func ționat a șa-numitele sisteme metaliste . Banii erau prezen ți pe pia ță sub forma pieselor
metalice (monezilor) realizate din metale pre țioase (aur și argint).
În urm ătorii 150 de ani (1800-1950), odat ă cu revolu ția industrial ă, a crescut oferta de bunuri
și servicii și, prin urmare, și cererea de bani. Metalele pre țioase p ăreau s ă nu fac ă fa ță cererilor de
„lichiditate”. De aceea, monezile din metale pre țioase au fost completate și, treptat, înlocuite cu
bancnote.
Dup ă 1950, bancnotele au fost completate și, în mare parte, înlocuite cu moneda electronic ă.
Posibilitatea înmul țirii banilor a crescut astfel, practic, nelimitat. O fi bine, oare…?
De regul ă, oamenii nu caut ă s ă în țeleag ă rostul normelor și regulilor dup ă care tr ăiesc, ci doar
să le foloseasc ă, urmându-le sau înc ălcându-le. Tot a șa, în privin ța banilor, se pare c ă nu este
important ă forma de prezentare a banilor (metal, bancnote sau electronic ă), ci doar valoarea dat ă de
puterea lor legal ă de cump ărare.
Mai mult decât în orice alt domeniu al vie ții economice, problemele monetare nu pot fi
în țelese fără o perspectiv ă istoric ă. În țelegerea fenomenelor și proceselor monetare este esen țial ă
pentru în țelegerea genezei și func țion ării economiei moderne.
Pentru evolu ția economiei mondiale a fost decisiv ă trecerea de la capacitatea restrâns ă a
băncilor de a emite moned ă în sistemul etalon-aur la capacitatea practic nelimitat ă de emisiune a
banilor de hârtie și, mai cu seam ă, a celor electronici.
2.3.2.1 Crearea b ăncilor centrale nu s-a putut realiza decât dup ă ce normele ecleziastice și
laice de interdic ție a împrumutului cu dobând ă au înregistrat bre șe considerabile.

25 No țiuni preliminare – defini ții: 17
• masa monetar ă = este alc ătuit ă din
A. Disponibilit ățile monetare propriu-zise : Numerarul (bancnotele, monedele divizionare,
cecurile la purt ător) – sunt lichidit ăți perfecte, apte s ă sting ă imediat o datorie.
B. Disponibilit ățile semimonetare : Economisiri și diferite tipuri de depozite (depozite la
vedere , bonuri de cas ă ale b ăncilor, depozite la termen , depuneri pe termen la Trezorerie, efecte de
comer ț negociabile etc.).
• agregate monetare = termen specific Sistemului Conturilor Na ționale (SCN); desemneaz ă
părțile constitutive ale masei monetare și semimonetare, ale instrumentelor de schimb și plat ă în
totalitatea lor; se constituie ca p ărți autonome prin: func țiile lor specifice; agen ții bancari și
financiari care le emit și le gestioneaz ă; circuitele pe care le efectueaz ă. Pân ă la al doilea r ăzboi
mondial prin no țiunea de moned ă era avut în vedere agregatul monetar M 1 respectiv numerarul
(monezi și bancnote). Importan ța expansiunii creditului a determinat luarea în con siderare și a
depozitelor la vedere și a unor depozite la termen incluse, al ături de numerar și cecuri, în agregatul
monetar M 2. Practic, prin mas ă monetar ă ast ăzi se în țelege agregatul monetar M 2.
• emisiune monetar ă = opera țiunea de creare a semnelor b ăne ști și de stocare a lor la emitent
în vederea punerii lor în circula ție. Numerarul (bancnote, bani de hârtie, monezi div izionare) este
pus în circula ție de emitent: Banca Central ă sau Ministerul Finan țelor;
• acoperirea emisiunii de moned ă = consta din stocul de aur și argint, eventual devize (valute
liber convertibile în metal pre țios, efecte de comer ț, titluri de stat – rente, obliga țiuni, bonuri de
tezaur etc.) pe care banca îl de ținea și a c ărui valoare, în general, era stabilit ă de legea monetar ă a
ță rii într-o propor ție fix ă fa ță de valoarea nominal ă a bancnotelor în circula ție sau a angajamentelor
la vedere (25-40%).
Așadar, în cadrul sistemului etalon aur emisiunea de moned ă fiduciar ă (moned ă-hârtie,
bancnote) nu putea dep ăș i anumite limite stabilite prin lege. În cazul în c are România era nevoit ă
să exporte aur (respectiv s ă efectueze pl ăți în aur), Banca Na țional ă era obligat ă s ă procedeze la
contrac ția propor țional ă a banilor în circula ție, respectiv s ă retrag ă bancnote de pe pia ță .18

• Baza emisiunii monetare fiduciare. În prima jum ătate a secolului al XIX-lea s-au conturat
dou ă orient ări teoretice:

Currency school = acoperirea emisiunii monetare numai cu metale pr e țioase

Banking school = acoperirea emisiunii monetare cu metale pre țioase și devize (în principal
efecte de comer ț);
• efect de comer ț = (instrument de plat ă și credit) document scris având form ă și con ținut
consacrate prin acte normative, reprezentând o obli ga ție a debitorului de a rambursa la scaden ță o
sum ă de bani determinat ă și de a pl ăti o dobând ă;
• cambie = denumire generic ă pentru efectele de comer ț, titluri negociabile care fac dovada
existen ței unei crean țe într-o sum ă determinat ă și pl ătibil ă imediat sau pe termen scurt (în genere de
90 de zile)
• scontarea cambiilor = cump ărarea de c ătre o banc ă comercial ă – contra unui comision – a
unor titluri de credit pe termen scurt (maximum trei luni) înainte de aju ngerea acestora la scaden ță ;
• rescontarea cambiilor = opera țiune efectuat ă de banca central ă în vederea aprovizion ării cu
lichidit ăți a b ăncilor comerciale, pe baza prezent ării de c ătre acestea a unui portofoliu de cambii
scontate de ele.
Odat ă cu permisiunea împrumutului cu dobând ă și legalizarea dobânzilor mai ridicate,
costurile scrierii contractelor și ale aplic ării constrângerilor decurgând din ele au început s ă se
diminueze. Reducerea costurilor de tranzac ție asociat ă cu abunden ța capitalului financiar provenit

17 Pentru termenii cu specific monetar-bamcar a se ve dea: Costin C. Kiri țescu, Emilian M. Dobrescu, Moneda –
Mic ă enciclopedie , Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1998, p. 13-14, 91-94, 182, 188-196 etc., prec um și: C. Mecu, D.
Pa șnicu (coord.), Teorie economic ă, vol.I, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2012, p. 77-83, 299-313.
18 În sistemele monetare contemporane emisiunea monet ar ă nu mai are alt ă restric ție decât „nevoile economiei”
sau „nevoile pie ții”.

26 din coloniile spaniole și olandeze au f ăcut posibil ă organizarea pe baze moderne a b ăncilor de
depozit, urmate de cele de emisiune și investi ții.
Prima banc ă modern ă este considerat ă a fi Banca Amsterdamului. Fondat ă în anul 1609 ca
banc ă de depozit acorda credite, emitea bilete asupra de pozitelor – biletele puteau fi negociate la
Burs ă. Aceste opera țiuni elementare comportau îns ă foarte pu țin credit , care nu lua niciodat ă forma
scontului și nu veneau în sprijinul întreprinderilor „economie i generale”. 19 Băncile din secolul al
XVIII-lea difereau de cele din zilele noastre din d ou ă puncte de vedere: a) nu acordau împrumuturi
decât persoanelor pe care le cuno șteau bine, nepracticând creditul pe scar ă larg ă a șa cum este el
practicat ast ăzi și, mai cu seam ă, scontul în mod sistematic; b) nu investeau în înt reprinderi
industriale sau comerciale, principalii lor debitor i continuând s ă fie statele sau monarhii. Dup ă
1815, func țiile institutelor de credit se diversific ă, angrenate fiind în sisteme na ționale, coordonate
de b ăncile centrale. 20
Băncile centrale au fost create în vederea stabiliz ării dreptului de monopol al emisiunii
monetare . Noua form ă de centralizare a creditului a fost inaugurat ă de Anglia înc ă din anul 1694,
urmat ă de Fran ța în 1800. B ăncii Angliei avea s ă i se confere, în 1742, privilegiul emisiunii, f ără ca,
nici ea, s ă acorde împrumuturi pentru investi țiile industriale. Pentru spa țiul germanic, centralizarea
sistemului bancar a demarat în Prusia în 1765 fiind des ăvâr șit ă în Germania unificat ă în anul 1875.
În linii mari, era copiat sistemul britanic, cu deo sebirea c ă statul participa într-o mai mare m ăsur ă la
numirea guvernatorilor în Fran ța, iar emisiunile nu erau legate în mod strict de a coperirea în aur.
Erau stabilite plafoane de emisiune (în Anglia, prin legea Bank Charter Act din 1844, un astfel de
plafon era fixat la 20 milioane £, respectiv aceast a era valoarea bancnotelor ce puteau fi emise fara
acoperire în aur), precum și un minimum de acoperire – de 30% în cazul B ăncii Reich-ului, de
exemplu. 21
Avântul societ ăților bancare este încadrabil în triada „c ăi ferate-fabric ă-banc ă”, a c ărei
dezvoltare exploziv ă este înregistrat ă, în mod diferen țiat pe ță ri și zone geografice, din al doilea
sfert al secolului al XIX-lea.
Dup ă 1800, aproximativ, opera țiunile bancare se diversific ă, cuprinzând:
a. schimburile valutare,
b. scontarea efectelor de comer ț,
c. gestiunea depozitelor spre fructificare,
d. emisiunea de bilete pl ătibile la purt ător (moned ă fiduciar ă),
e. plasarea de titluri – ac țiuni ale companiilor comerciale sau rente de stat – fără ca, pentru
aceste capitaluri, s ă se constituie o mare pia ță a capitalurilor, datorit ă num ărului înc ă redus de
subscriitori. B ăncile acestei perioade deservesc a șadar marele comer ț, primind în depozite
profiturile sale și scontând un volum tot mai ridicat de efecte comer ciale.
Aceast ă evolu ție nu putea avea loc f ără dezvoltarea burselor de valori: dup ă 1773 la Londra și
dup ă 1826 la Paris.
Dup ă 1850 începe perioada marilor b ănci, procesul de diversificare a serviciilor oferit e
amplificându-se pe dou ă direc ții, astfel:
• înmul țirea num ărului depun ătorilor și a volumului depozitelor lor: depozite la vedere, la
termen, opera țiuni în cont curent;
• utilizarea acestei mase de lichidit ăți în vederea acord ării de împrumuturi întreprinderilor,
păstrând rezerve de acoperire.

19 Cf. J.-A. Lesourd, Cl. Gerard, Nouvelle histoire economique, tome 1, le XIX e siecle , Armand Colin, Paris, 1976,
p. 66.
20 Dup ă întemeierea B ăncii Angliei (1694) și a B ăncii Fran ței (1800), Nederlandsche Bank avea s ă înlocuiasc ă în
1814 Banca Amsterdamului; urmeaz ă în 1817 Banca Spaniei și Banca Na țional ă a Austriei.
21 Banca Na țional ă a României a fost infiin țat ă in anul 1880, ca societate pe ac țiuni, r ăspunzând cerin țelor
sistemului financiar modern: emisiune, depozit, tra nsfer, credit, scont.

27 2.3.2.2 Formarea sistemelor monetare moderne.

No țiuni preliminare:
• titlul metalului pre țios = propor ția aurului fin (pur) prezent ă în aliaj (ex. 11/12 = „unsprezece
părți aur, o parte alte metale” sau 900‰ etc.);
• uncia de aur = 31,1035 grame aur fin;
• 1 lingou de aur = 400 uncii aur fin = 12,4414 kg aur fin;
• sistem monetar = ansamblul principiilor și normelor juridice și economice care reglementeaz ă
circula ția monetară în interiorul unei ță ri.

Principalele sisteme monetare
Pân ă la sfâr șitul secolului al XVIII-lea: perioada metalismului – banii se prezint ă în form ă
material ă (monezi de aur și argint), biletele de banc ă (bancnotele) având o utilizare restrâns ă și
sporadic ă;
1800-1914: perioada etalonului aur (gold standard) – banii se prezint ă sub form ă de monezi
din metal pre țios și bancnote din hârtie; emisiunea de moned ă-hârtie și moned ă divizionar ă din
metale comune – fiduciar ă – se efectua pe baza acoperirii cu metale pre țioase și devize.
Fiducia (it.) înseamn ă încredere , desemnând, într-o prim ă interpretare, încrederea
de țin ătorului de bancnote în emitentul lor, respectiv cre ditul pe care utilizatorul îl acorda
emitentului. Acesta din urm ă era ținut s ă pl ăteasc ă (s ă r ăscumpere) la cerere valoarea consemnat ă
pe bancnot ă cu o cantitate de metal pre țios, conform defini ției stabilite. Bancnotele erau
convertibile în aur și/sau argint. Un al doilea în țeles al cuvântului fiducia trimite la moneda-hârtie
propriu-zis ă, emis ă f ără acoperire în metal pre țios; e vorba, în aceast ă accep țiune, de încrederea
de țin ătorului în autoritatea monetar ă, practic în stat , consacrând termenul de mijloc legal de plat ă,
în loc de convertibil la cerere în aur sau argint.
• convertibilitate = însu șirea legal ă a unei monede de a putea fi preschimbat ă cu o alt ă
moned ă în mod liber prin vânzare și cump ărare pe pia ță ; ini țial, convertibilitatea se referea la
acoperirea efectiv ă a bancnotei cu metal pre țios conform defini ției legale a monedei respective.
Sistemul ETALON AUR s-a prezentat sub forma monometalismului (etalon aur sau etalon
argint) și bimetalismului (etalon „aur-argint”), fiind definit prin:
– circula ția monezilor din aur și/sau argint
– definirea monedei na ționale prin parit ăți în aur și/sau argint
– acoperirea emisiunii fiduciare cu aur și/sau argint potrivit defini ției date
Bimetalismul a fost practicat de toate ță rile în primele trei sferturi ale secolului al XIX- lea.
Dup ă 1875 majoritatea ță rilor renun ță la argint ca mijloc de circula ție, defini ție și acoperire
monetar ă. În pofida utiliz ării și a argintului ca moned ă, secolul al XIX-lea a fost denumit cu titlul
generic de secol al etalonului aur.
În condi țiile func țion ării sistemelor monometaliste „etalon aur”, „etalon argint” sau bimetaliste
(etalon „aur-argint”), convertibilitatea însemna dr eptul de țin ătorului unei sume în bancnote de a
pretinde în schimb de la banca emitent ă cantitatea de aur (argint) corespunz ătoare valorii nominale
a bancnotelor și con ținutului de metal stabilit prin lege pentru unitate a monetar ă respectiv ă (fiecare
bacnot ă purta înscris ă men țiunea: „pl ătibil purt ătorului la cerere”); convertibiltatea era asigurat ă
prin stocul de acoperire (aur, valut ă) de ținut obligatoriu de banc ă, precum și de acoperirea cu devize
(valute liber convertibile în metal pre țios, efecte de comer ț) a emisiunii de bancnote.
1918-1940 – perioada etalonului aur lingouri (gold bullion standard), respectiv a
etalonului aur-devize (gold-exchange standard) – mai poate fi definit ă perioada falsului etalon
aur întrucât majoritatea eforturilor de revenire la et alonul aur propriu-zis au fost sortite e șecului,
convertibilitatea banilor de hârtie în metal pre țios devenind limitat ă în cazul sistemului aur lingouri
(bancnotele puteau fi reconvertite în aur numai sub forma lingourilor, aceasta privind numai sumele
depăș ind cel pu țin valoarea unui lingou – Banca Angliei); acoperire a emisiunii de moned ă se putea
face covâr șitor în devize în cazul sistemului aur devize , sistem adoptat de Banca Na țional ă a
României.

28 1945-1971 – sistemul monetar de la Bretton Woods . În cadrul Conferin ței Monetare și
Financiare de la Bretton Woods (New Hampshire, SUA) din anul 1944 reprezentan ții a 45 de state
au pus bazele Sistemului Monetar Interna țional prin înfiin țarea Fondului Monetar Interna țional și a
Băncii Interna ționale pentru Reconstruc ție și Dezvoltare . Participan ții au acceptat propunerea de a
se renun ța la aur ca mijloc na țional de schimb și rezerv ă de acoperire a emisiunii de moned ă
fiduciar ă, emisiunea moedelor na ționale (bancnotelor) fiind acoperit ă cu dolari. Având în vedere
instaurarea hegemoniei SUA dup ă 1945, dolarul înlocuie ște aurul în tranzac țiile interna ționale,
metalul pre țios r ămânând un mijloc interguvernamental de efectuare a pl ăților și schimburilor.
Infla ția emisiunii de bancnote americane a dus la pr ăbu șirea sistemului în anul 1971.
Marile sisteme monetare na ționale dominante la nivel regional și mondial pân ă în anul
1914.
Sistemul monetar american – bimetalism (1792-1879); monometalism aur (1879-1934 ):
• denumirea de dolar adoptat ă în anul 1785;
• în anul 1792: este introdus bimetalismul;
• 1 dolar = 1,504 g aur fin sau 22,56 g Ag fin;
• raportul legal Au/Ag = 1/15;
• în anul 1879 S.U.A. renun ță la bimetalism și adopt ă monometalismul aur.
• valoarea legal ă stabilit ă în anul 1792 a r ămas neschimbat ă vreme de 141 de ani;
• pân ă în anul 1933 o uncie de aur fin costa 20 de dolari ;
• în urma devaloriz ării dolarului cu cca. 40%, începând din anul 1934 p ân ă în anul 1971 pre țul
unciei de aur fin a fost de 35 de dolari;
• în prezent (2012) dolarul apare depreciat de aproap e 50 de ori comparativ cu perioada 1934-
1971, o uncie de aur având pre țul de peste 1600 de dolari.

Sistemul monetar britanic – monometalism aur 1816-1931:
• stabilit prin legea din 22 iunie 1816;
• aurul este singurul etalon monetar: “ standard measure of value and legal tender for
payments without any limitation of amount ”;
• 1 lir ă sterlin ă ( pound, sovereign) = 7,988 g Au cu titlul de 11/12 sau 7,32 g Au fin;
• 1 lir ă sterlin ă = 104,6 g Ag fin;
• raportul legal Au/Ag = 1/14,29

Sistemul monetar francez – bimetalism 1803-1878:
• monometalism aur 1878-1928 stabilit prin legea din 17 Germinal an XI (7 aprilie 1803),
• 1 franc = 5 g Ag cu titlul de 900‰ sau 4,5 g Ag fin ,
• 1 franc = 0,32258 g Au cu titlul de 900 ‰ sau 0,290 33 g Au fin.
• 1 kg de Au cu titlul de 900 ‰ = 3100 fr. Fr.,
• 1 kg Ag cu titlul de 900 ‰ = 200 fr.fr.;
• raportul legal Au/Ag = 1/15,5.
Uniunea Monetar ă Latin ă
• a fost înfiin țat ă în anul 1865, având ca membri fondatori: Fran ța, Belgia, Italia, Elve ția;
• adopt ă sistemul monetar francez (bimetalism);
• monedele na ționale reprezentau acelea și parit ăți în aur și argint 1 franc francez = 1 franc
belgian = 1 lir ă italian ă = 1 franc elve țian = 0,29033 g aur fin sau 4,5 g argint fin.

2.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul Temei nr. 2
Mecanismele și regulile economiei de pia ță au fost adoptate gradual, cu grade diferite de
interven ție din partea autorit ăților statale de-a lungul perioadei de tranzi ție de la feudalism la
capitalism. Decisive au fost transform ările produse în domeniul drepturilor de proprietate , al
sistemelor monetare și de credit, precum și al legisla ției privind economia real ă.

29 Un loc central îl de ține modificarea sistemelor monetare și financiar-bancare și crearea
sistemelor b ăncilor centrale de emisiune.
În contextul prezentat foarte sintetic în rândurile de mai sus are loc, dup ă 1859,
institu ționalizarea treptat ă și în România a economiei de pia ță . Sistemul legislativ economic a fost
structurat în leg ătur ă cu realizarea marilor reforme sociale și politice pân ă în anul 1914.

Concepte și termeni de re ținut:
concuren ță și ra ționalism economic; b ănci de emisiune; sistem de drept; sistem de drept
romano-germanic; sistem de drept de common law ; drept civil – drept comercial; drepturi de
proprietate; atributele dreptului de proprietate; s ociet ăți comerciale; societate cu r ăspundere
limitat ă; societate pe ac țiuni; emisiune monetar ă; acoperirea emisiunii monetare: currency
school/banking school; instrumente de plat ă și credit = titluri de credit (cambie); scontare –
rescontare; lombard – lombardare;

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• În ce a constat procesul de uniformizare institu țional ă gradual ă a economiei europene în
ultimul mileniu?
• Cum sunt clasificate institu țiile?
• Ce se în țelege prin uniformizare sau omogenizare institu țional ă?
• Men ționa ți cele dou ă mari procese de uniformizare institu țional ă specifice economiei
europene în mileniul al doilea.
• Cât a durat procesul de institu ționalizare a economiei de pia ță în Occident?
• Ce se în țelege prin costuri de tranzac ție ?
• Care au fost obstacolele moderniz ării institu ționale?
• Enumera ți domeniile institu ționale și elementele structurale supuse transform ării!
• În ce const ă deosebirea esen țial ă dintre sistemul de drept romano-germanic și cel de
common law consacrat ă pentru prima dat ă de Codul comercial francez de la 1807?
• Sunt institu țiile formale și informale menite s ă reflecte în egal ă m ăsur ă mentalit ățile, nevoia
de colaborare a membrilor societ ății? Putem vorbi de transform ări institu ționale efective și eficiente
atunci când:
a. constrângerile formale – legi, reguli, norme – t ind s ă modifice, într-un timp cât mai scurt,
mentalit ățile prin interven ția unui agent interior (statul) sau exterior (aloge n)?
sau atunci când:
b. constrângerile informale – tradi ții, obiceiuri, cutume – se modific ă lent, în ritmul propriu
comunit ății respective în mod natural, firesc?Preciza ți care din atributele dreptului de proprietate a
devenit decisiv în epoca modern ă!
• Cum s-a constituit dreptul de dispozi ție asupra p ământului în sistemul juridic britanic?
• Cum s-a constituit dreptul de dispozi ție asupra p ământului în sistemul juridic continental
(francez, german etc.)?
• Când au devenit boierii proprietari funciari (cu dr ept de dispozi ție asupra p ământului
de ținut) în Ță rile Române? Dar ță ranii?
• Men ționa ți principalele faze ale evolu ției formelor de asociere în cadrul întreprinderilor de
tip capitalist.
• În ce consta asocierea de tip commenda ?
• Cum era distribuit profitul în cadrul asocierii de tipul societas maris ?
• Men ționa ți caracteristicile specifice „adev ăratei asocieri” de tip vera societas !
• Pute ți face leg ătura între no țiunea de locum și cea de ac țiune ?
• Preciza ți deosebirile dintre tr ăsăturile societ ății în nume colectiv și societatea cu r ăspundere
limitat ă!

30 • Prin ce se diferen țiaz ă companiile reglementate de societ ățile pe ac țiuni?
• Ce se în țelege prin „mas ă monetar ă”? Ce sunt „agregatele monetare”?
• Identificați specificul emisiunii și acoperirii emisiunii de moned ă fiduciar ă în perioada
etalonului aur comparativ cu sistemul actual.
• În ce const ă deosebirea dintre „currency school” și „banking school”?
• Ce se în țelege prin „efect de comer ț”? Ce este „cambia”?
• Ce reprezint ă scontarea și rescontarea cambiilor?
• Ce se în țelege prin sintagma „acoperire monetar ă”?
• De ce moneda-hârtie (bancnotele) se mai nume ște și „moned ă fiduciar ă”?
• Prin ce era definit sistemul „etalon aur” („gold st andard”)?
• Preciza ți în ce const ă deosebirea dintre sistemul „etalon aur” și sistemul „etalon aur-
lingouri”!
• Preciza ți în ce const ă deosebirea dintre sistemul „etalon aur” și sistemul „aur-devize”!
• Care a fost cauza pr ăbu șirii sistemului de la Bretton Woods?
• Preciza ți parit ățile monetare ale principalelor monede în condi țiile sistemului „etalon aur”.
• Care au fost ță rile membre ale Uniunii Monetare Latine?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 2
Adev ărat sau fals:
1. Institutiile pot fi clasificate in formale și informale.
2. Constrangerile formale sunt reprezentate de obic eiuri, cutume, traditii.
3. O posibila explicatie a trecerii la economia de piata in a doua jumatate a secolului al XIX-
lea este urmatoarea: interesele bancar-comercial-in dustriale occidentale au vizat crearea unor spatii
autarhice din punct de vedere institutional in Roma nia, precum și în toate celelalte zone atrase în
circuitul valorilor materiale și spirituale occidentale.
4. Cele doua mari procese de uniformizare instituti onala specifice economiei europene în
mileniul al doilea au fost caracterizate in princip al de raspandirea dreptului cutumiar și
intensificarea activitatilor comerciale și bancare din centrele rurale.
5. Notiunea "costuri de tranzactie" cuprinde cheltu ieli neincluse, in cea mai mare parte, in
costurile produsului sau serviciului final, suporta te de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele
notariale, "comisioanele" etc.).
6. Notiunea "costuri de tranzitie" cuprinde cheltui eli neincluse, in cea mai mare parte, in
costurile produsului sau serviciului final, suporta te de una sau ambele parti ale tranzactiei (taxele
notariale, "comisioanele" etc.).
7. Folosinta, unul dintre atributele dreptului de proprietate, a devenit decisiv in epoca
moderna pentru definirea institutiei proprietatii.

Alegere:
1. Importanta relatiilor de proprietate nu poate fi inteleasa fara cunoasterea specificului
dreptului de proprietate in epoca moderna. Precizat i care dintre atributele dreptului modern de
proprietate este decisiv:
a. dreptul de posesiune
b. dreptul de folosinta
c. dreptul de dispozitie
d. dreptul de uzufruct
2. Adaptand dreptul roman la raporturile de tip cap italist, Codul civil francez din anul 1804
situeaza in centrul institutiilor de drept privat:
a. dreptul la libera initiativa
b. dreptul la munca

31 c. dreptul liberei circulatii a persoanelor
d. dreptul de proprietate burgheza
3. Cambia este:
a. o actiune;
b. o obligatiune;
c. o ipoteca;
d. un titlu de credit
4. Scontarea este:
a. cumpararea de catre o banca a unor obligatiuni;
b. cumpararea de catre o banca a unor titluri de cr edit pe termen scurt;
c. cumpararea de catre o banca a unor titluri de cr edit pe termen lung;
d. anticiparea incasarii unor creante.
5 . O uncie de aur fin este egala cu:
a. 5,18 gr. aur fin
b. 0,29033 gr. aur fin
c. 31,1035 gr. aur fin
d. 12,4414 kg. aur fin

Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. În general, pe masura extinderii pietei mondiale , practicile comerciale, mentalitatile
specifice economiei de piata s-au extins în mod ___ ___________ și asupra zonelor „ economiilor
naturale" (domeniilor feudale).
2. Comertul la mare distanta practicat de centrele comerciale ale Europei Occidentale a impus
o serie de inovatii care au generat deosebiri și ____________ între structurile și nivelurile de
organizare ale diferitelor societati.
3. Costurile de _______________ reprezinta totalita tea cheltuielilor – unele incluse, cele mai
multe – neincluse în costurile produsului/serviciul ui final, suportate de una sau ambele parti ale
tranzactiei (sunt cuprinse, de exemplu, printre alt ele, diferite taxe notariale, asa-zisele „comisioan e",
mita, bacsisul etc.)
4. Vreme de peste 700 de ani au evoluat, în mod nes istematizat, doua tipuri de legislatii care
au generat cele doua mari sisteme de drept: romano – ______________ și de common law. (Atentie!
Nu mai introduceti semne diacritice sau cuvinte de legatura!)
5. Modificarea fluxurilor financiare europene și mutarea centrelor de putere financiara
internationala este reflectata de insusi anul infii ntarii marilor banci. În Marea Britanie inceputuril e
centralizarii creditului au fost marcate de înfiint area Bancii Angliei in anul ______.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 2
1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 27, 49.
2. Kiri țescu, C. C., Dobrescu E. M., Moneda – Mic ă enciclopedie , Editura Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1998, p. 13-14, 91-94, 182, 188-196.
3. Kiri țescu Costin, C., Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol.I, Buc., Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p. 217-223, 237-243.
4. Madgearu, Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 9-19.
5. Mecu, C. , Pa șnicu, D., (coord.), Teorie economic ă, vol.I, Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2012, p. 77-83, 299-313.
6. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 30-
33.

32 Tema nr. 3
Institu ționalizarea economiei de pia ță în România în perioada 1859-1918
3.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………
3.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………
3.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………

3.3.1 Starea economico-social ă a României la mijlocul secolului al XIX-lea …… ……
3.3.2 Cauzele „înapoierii” economice a României … …………………………………………..
3.3.3 Începuturile tranzi ției la economia de pia ță ………………………………………….. …..
3.3.4 Direc țiile tranzi ției la economia de pia ță ………………………………………….. ………
3.3.5 Principalele domenii supuse transform ărilor institu ționale ………………………….
3.3.6 Principalele structuri institu ționale transformate …………………………. …………….
3.4. Îndrumar pentru autoverificare …………………………………………………… .

3.1 Introducere
Aflat ă la periferia economiei europene, începând cu decen iul 6 al secolului al XIX-lea
economia româneasc ă intr ă treptat în sfera de interes a ță rilor Europei Occidentale aflate într-un
sus ținut proces de industrializare și modernizare institu țional ă.
Nevoia tot mai mare de noi pie țe de desfacere pentru produsele industriale ale mar ilor
produc ători occidentali, precum și c ăutarea de pie țe de aprovizionare ieftine au determinat atragerea
României în sfera de influen ță a economiiilor occidentale.
Cuprinderea economiei României în sfera de influen ță a economiei europene a demarat cu
procesul institu ționaliz ării economiei de pia ță , component ă decisiv ă a procesului mai amplu de
modernizare a societ ății române ști.
Procesul institu ționaliz ării economiei de pia ță în România se desf ăș oar ă pân ă la începutul
primului r ăzboi mondial, continuând în anumite forme și în perioada interbelic ă, pân ă în anul 1940.

3.2 Obiectivele și competen țele temei

Obiectivul temei: prezentarea și analizarea procesului de transformare institu țional ă a
economiei române ști în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea, dup ă modelul experimentat de
Occidentul european.

Competen țele Temei nr. 3
Dup ă parcurgerea Temei 3, studentul va putea:
– să în țeleag ă principalele domenii ale cadrului institu țional al economiei române ști supuse
adapt ării la sistemul modern al economiei de pia ță ;
– să identifice indicatorii statistici macroeconomici d e comensurare a stadiului și nivelului de
dezvoltare a unei economii na ționale;
– să precizeze cauzele și m ărimea decalajelor dintre nivelurile de dezvoltare a
economiei României fa ță de alte ță ri dezvoltate ale Europei Occidentale.

3.3 Con ținutul temei nr. 3

3.3.1 Starea economico-social ă a României la mijlocul secolului al XIX-lea 22
Preciz ări metodologice
Pentru în țelegerea importan ței acestei p ărți a cursului vor fi urm ărite categoriile de premise
fundamentale pentru transform ările ce aveau s ă aib ă loc, reflectate de indicatori macroeconomici.
Nivelul exprimat de ace ști indicatori pentru anul 1860 va fi comparat cu ce l din alte momente
istorice (1914, 1938, 1989, 2000, 2010 etc.):

22 Pentru o tratare pe larg a acestei teme, a se vede a Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a
României , Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 15-38.

33 Indicatori demo-economici: popula ția total ă (aprox. 4 mil. loc. în Vechiul Regat în anul
1860), structura popula ției pe medii (urban – cca. 10-12% / rural – cca. 88 -90%), structura
popula ției dup ă ocupa ție (agricultur ă – peste 80%, industrie – cca. 6%, comer ț, transporturi etc.).
Foarte important:
Pe parcursul însu șirii materiei indicatorii nu vor fi memora ți ca atare , ci corela ți sincronic (cu
ceilal ți indicatori economici și sociali din acela și moment istoric), respectiv diacronic (în evolu ția lor în
timp). Corela ția diacronic ă (în dinamic ă) presupune un efort de „c ăutare”, de identificare a valorilor
indicatorilor la celelalte momente istorice – de ex ., popula ția României „mici” (a Vechiului Regat), care
era de aproximativ 4 mil. locuitori în anul 1860 se dubleaz ă aproximativ pân ă în 1916 devenind aproape 8
milioane loc. (cca. 7,7 milioane), pentru ca, dup ă Unire, popula ția României Mari s ă ajung ă la aproape 16
milioane loc (dublându-se din nou), iar în anul 194 0 la 20 milioane loc.
Indicatori geo-economici: suprafa ța total ă a teritoriului; un nou exemplu va fi edificator
pentru urm ărirea evolu ției: pân ă în anul 1914, suprafa ța României a crescut (cu oscila ții) de la
123000 km 2 la 131000 km 2, pentru ca dup ă Unirea din anul 1918 s ă ajung ă la 295000 km 2.
Alte exemple de indicatori din aceast ă categorie sunt:
– structura teritoriului dup ă destina ția terenurilor (arabil, livezi, p ăș uni, fâne țe, p ăduri, alte
suprafe țe), reflectând poten țialul productiv al terenurilor;
– structura teritoriului dup ă categorii de proprietate (pân ă în 5 ha, între 5-10 ha, între 5-50 ha,
între 50-100 ha etc.), reflectând modul de „organiz are” a agriculturii ( parcelar ă, pe mari exploata ții
sau mixt ă).
Indicatori ce reflect ă nivelul de dezvoltare a ramurilor economiei na ționale : P.I.B.,
produc ția industrial ă, for ța motrice, produc ția agricol ă etc.
Indicatorii macroeconomici sunt esen țiali pentru realizarea compara țiilor între diferitele
entit ăți economice (state na ționale, imperii, confedera ții etc.). Iat ă câteva exemple de comparare a
stadiului economiei române ști cu nivelul atins în economiile occidentale și ale altor ță ri la mijlocul
secolului al XIX-lea:
Popula ția ocupat ă în industrie – de toate formele, produc ătoare pentru pia ță – reprezenta, în
Anglia – 49%, Fran ța – 30%, Prusia – 29%, Austria – 13%, Rusia – 6,3%, Turcia – 5%, România –
6%. 23
În privin ța industriei mecanizate, ță rile vestice ale continentului erau și mai avansate;
economia Angliei utiliza o for ță motrice (ob ținut ă prin utilizarea motoarelor cu abur) de 2580
mii/c.p.; Fran ța – 383 mii/c.p.; Austria – 58 mii/c.p. iar România cca 400 c.p. În medie, pe continent,
for ța motrice de 1 c.p. revenea la 49 locuitori; dar în Anglia, la 11,2 locuitori, în Fran ța, la 95, în
Prusia, la 131, în Austria, la 618, în Spania, la 6 32 locuitori iar în România, 1 c.p. for ță motrice
mecanizat ă revenea la cca 10.000 locuitori.
Produc ția industrial ă pe locuitor, în Anglia, se ridica la 570 fr., în F ran ța, la 517 fr., în Prusia,
la 166 fr., în Austria, 86 fr., în Polonia, la 69 f r., în Rusia, la 38 fr., în România și alte ță ri agrare din
sud-estul Europei, între 25-35 fr.
În agricultur ă, ramura de baz ă a produc ției materiale, în România se ob țineau randamente la
ha de 2-3 ori mai mici în compara ție cu produc ția medie la ha a statelor occidentale. În schimb, ] n
mod tradi țional, țara noastr ă prezenta o densitate însemnat ă de vite mari pe unitatea de suprafa ță ; pe
1 mil ă2, Anglia de ținea 2527 vite, Fran ța, 1398, România, 1318 vite, înaintea Italiei, cu 1 285 vite pe
mil ă p ătrat ă, a Austriei, cu 1218 vite, Serbiei, cu 750 vite, G reciei, cu 230 vite etc.
Având în vedere criteriile (indicatorii) nivelului de dezvoltare men ționate apare evident
caracterul înapoiat al economiei române ști la mijlocul secolului al XIX.
Când putem vorbi de „înapoiere”
economic ă?
O zon ă/țar ă/ regiune poate fi considerat ă
„înapoiat ă” comparativ cu alta, în condi țiile
încadr ării lor în aceea și clas ă de criterii și
caracteristici ale evolu ției sociale, economice și
politice. Este evolu ția institu țiilor și societ ății
române ști încadrabil ă în aceea și clas ă de criterii
cu zona Europei Occidentale?
Din aceast ă perspectiv ă mai putem vorbi
de înapoierea economiei române ști sau mai
degrab ă despre „ritm istoric propriu?”

23 A se vedea pe larg, Victor Axenciuc, loc. cit. , pag. 35-36.

34 3.3.2 Cauzele „înapoierii” economice a României.
Printre cauzele slabei dezvolt ări a României comparativ cu nivelul atins de ță rile occidentale la
mijlocul secolului al XIX-lea sunt de re ținut:
• semiizolarea spa țiului sud-est european de fluxurile economice ale O ccidentului;
• războaiele frecvent purtate pe teritoriul ță rii mai cu seam ă în secolul al XVIII-lea;
• formarea mentalit ății de tip fanariotic, balcanic etc. 24
Fanariotismul și balcanismul desemneaz ă în general o societate corupt ă, slab structurat ă
institu țional, prezentând lungi perioade de instabilitate și discontinuitate institu țional ă.
Jaful permanent din administra ție, fiscalitatea excesiv ă, discre ționar ă și haotic ă, venalitatea
(cump ărarea pe bani grei a) domniei și a dreg ătoriilor (func țiilor), pe lâng ă cele patru serii de
războaie ruso-austro-turce au afectat în mod grav spi ritul de acumulare și economisire, încrederea în
munca cinstit ă, în institu ții în general și în elita politic ă în special.
Oportunismul, servilismul (atitudinea obsecvioas ă, cum era denumit ă de George C ălinescu)
conjugat cu șiretenia (viclenia, „de ștept ăciunea” sau „ șmecheria”), conjuncturismul („s ă te descurci
în orice împrejurare!”), îndoiala de sacrificiu („L a ce s ă m ă omor? … Că doar n-oi mo șteni
Pământul!”), supravie țuirea ca valoare suprem ă (adaptabilitatea ), repulsia fa ță de orice rigoare,
neseriozitatea („…Ce sa facem? …Facem și noi haz de necaz!”), superficialitatea laolalt ă cu
iresponsabilitatea („Las-o c ă merge și-așa!”), compromisurile de tot soiul, neîncrederea în valorile
morale domin ă mentalit ățile și comportamentele în secolul al XVIII-lea, pecum și în prima jum ătate
a secolului al XIX-lea în Ță rile Române.
Mentalitatea (psihologia) unei colectivit ăți (a unui popor) este rezultatul:
– ac țiunii unor determinante în plan istoric (mod de organizare pe plan intern, rezisten ța în fa ța
tentativelor de înglobare și dizolvare , raportul dintre conservarea valorilor autohtone și flexibilitate în
acceptarea unor valori str ăine – respectiv rela ția dintre xenofobie și xenofilie ), precum și al
– unui presupus atavism , însu șiri primare ale psihologiei colective (dac ă admitem c ă ele exist ă!).

3.3.3 Începuturile tranzi ției la economia de pia ță
Întreb ări preliminare :
• A fost institu ționalizarea economiei de pia ță o necesitate istoric ă? Cum se poate explica
trecerea relativ brusc ă la economia de pia ță în România în cea de-a doua jum ătate a secolului al
XIX-lea?
• De ce a fost nevoie ca România s ă adopte institu ții str ăine de evolu ția ei istoric ă intern ă?
• Cum se justific ă necesitatea interven ției statului pentru introducerea normelor liberal-
democratice occidentale? De ce nu au fost impuse no ile institu ții de ac țiunea liber ă, con știent ă a
agen ților economici interesa ți de realizarea schimb ării?
• Cine avea nevoie în primul rând de transformarea ra pid ă a structurilor institu ționale în
România: "Occidentul" sau România?
• Exist ă superioritate în cultur ă? Dac ă „da”, înseamn ă c ă omenirea este obligat ă s ă urmeze o
cale institu țional ă unic ă, „re țet ă” ce, treptat, nu mai ține cont de nimic specific!
Specific ă spa țiilor a șa-zis „r ămase în urm ă” a fost evolu ția distinct ă, cu ritmuri proprii a celor
dou ă categorii de institu ții: institu ții (constrângeri) informale , constituite din normele, regulile
determinate de obiceiuri, cutume etc., respectiv in stitu ții (constrângeri) formale instituite de elita
politic ă sub presiunea zonelor de difuziune (iradiere) (Tur cia, Rusia, Fran ța, Austro-Ungaria,
Germania, Occidentul în genere, U.R.S.S. etc.). Adoptarea unor norme de organizare social ă din ță ri
devenite civilizate pare o solu ție indicat ă și chiar fireasc ă pentru conduc ătorii politici ai unei ță ri
așa-zis “r ămase în urm ă”. Cu toate acestea, adaptarea vechilor norme (trad i ții, obiceiuri, cutume) la
noul cadru legislativ comport ă riscul repetitiv al unui “e șec de asimilare”.
Iat ă de ce, analizând modul (calea) de adoptare a insti tu țiilor economiei de pia ță în România e
bine să reflect ăm asupra urm ătoarelor probleme:
• Este eficient importul de institu ții? În ce condi ții?

24 Ibidem ,x] p. 77-78.

35 • Cum se explic ă persisten ța „formelor f ără fond” pe termen lung?
• Sunt diferitele sisteme institu ționale importate pe termen mediu și lung adaptabile oric ărui
fond cutumiar preexistent?
• Putem califica evolu ția României drept caricatural ă din perspectiva divergen ței formal-
informal ?
• Are România legi elaborate și sanc ționate de organele legislative, legi care se aplic ă
disfunc țional în contextul unui control lax din partea auto rit ății, dominante r ămânând mentalit ățile,
obiceiurile, comparativ cu situa ția din ță rile de origine a sistemelor legislative importate (Fran ța,
Germania etc.)?
Diversitate institu țional ă și întârziere istoric ă
Exist ă și prejudec ăți știin țifice . Elaborat ă de istorici, sociologi și politologi renumi ți (G. Vico, K.
Marx, W. Sombart, W. W. Rostow și mul ți al ții) ipoteza evolu ției stadiale a societ ății omene ști a
devenit tez ă. Omenirea evolueaz ă de la inferior la superior (G. W. F. Hegel), zonele care evolueaz ă
mai repede exercitându- și în mod obiectiv influen ța asupra celor întârziate .
O asemenea modelare a devenirii societ ății omene ști porne ște de la o serie de premise, precum:
– exist ă modele și c ăi de evolu ție care sunt urmate inevitabil, treptat, de toate s ociet ățile;
– superioritatea fiec ărei etape fa ță de cea premerg ătoare este evident ă, trecerea la o nou ă etap ă
fiind istoric necesar ă;
– formele institu ționale ( pattern -uri culturale, religioase, de organizare politic ă, economic ă și
social ă în general) sunt asimilabile în r ăstimpuri istorice mai îndelungate sau mai scurte;
– apriorismele etnice (obiceiurile, tradi țiile, cultura popular ă, mentalit ățile) nu constituie decât
frâne temporare ale instituirii noilor norme;
– pentru zonele întârziate urm ătoarea etap ă este deja cunoscut ă;
– incompabilitatea dintre mentalit ățile specifice spa țiilor întârziate și formele institu ționale
superioare ce urmeaz ă a fi adoptate este rezolvat ă prin centralizarea ini țiativei la nivelul organelor de
stat.
Acest gen de abordare exclude posibilitatea libert ății de evolu ție de sine st ătătoare a diferitelor
societ ăți și a ritmului propriu de transformare. Calificabil ă ca integra ționist ă sau holist ă
(globalizatoare) pre-judecata știin țific ă avut ă în vedere presupune elaborarea teoretic-ideologic ă și
materializarea (concretizarea) unui model evolutiv general valabil . Ca atare, îns ăș i analiza istoric ă se
subsumeaz ă prejudec ării, respectiv constat ării și anticip ării parcurgerii etapelor (stadiilor) istorice
respective.
De aceea, foarte mul ți autori, cunosc ători ai „cuceririlor” anterioare ale societ ăților capitaliste,
urmând matricea inerent ă integr ării noilor spa ții, denumesc drept obiective procesele deduse din
evolu ția zonelor dezvoltate, ca de exemplu: construirea i nfrastructurii, industrializarea, școlarizarea,
alfabetizarea, mecanizarea agriculturii, electrific area, urbanizarea etc. etc..
Principiul declan șator al acestei metode de abordare este extrem de s implu. El porne ște de la
premisa succesului repurtat de formele de organizare în anumite zone/ ță ri și, trecând prin constatarea
empiric ă „doar n-om redescoperi noi roata”, ajunge la neces itatea încadr ării pe aceea și cale ( path ) pe
care au p ăș it în mod imperial cei boga ți din Apus.
Din p ăcate, istoria zonelor „r ămase în urm ă” abund ă de fapte, date, evenimente contradictorii
specifice tocmai proceselor de adaptare institu țional ă, cultural ă, comportamental ă și eforturilor
sus ținute de recuperare a întârzierii istorice, respect iv a decalajelor fa ță de zonele originatoare ale
progresului.
O eroare fundamental ă este comis ă atunci când sunt date drept exemple str ălucite ale adapt ării cu
succes la economia de pia ță ță ri precum Japonia, Coreea de Sud sau China. Orientu l Extrem are
experien ța unor civiliza ții milenare, experien ță care a fost decisiv ă în procesul de adaptare gradual ă și
par țial ă a normelor specifice civiliza ției occidentale.
Schimb ările institu ționale demarate în mod natural și cu ritmuri lente în unele regiuni ale
Occidentului în secolele XI-XVIII s-au generalizat pe parcursul secolului al XIX-lea în celelalte
zone ale Europei în ritm accelerat. Transformarea s ociet ății române ști de tip feudal într-o societate
modern ă necesita, la rândul ei, un r ăstimp istoric specific, îndelungat . Urmând îns ă tendin țele de
generalizare și omogenizare institu țional ă declan șate de revolu ția francez ă (1789), schimbarea
tuturor sectoarelor institu ționale – social, politic, legislativ-institu țional, economic, cultural,
educa țional etc. – s-a realizat într-un timp istoric comp rimat.

36 La mijlocul secolului al XIX-lea, procesele de înlocuire a societ ății feudale cu societatea
modern ă se desf ăș urau în tot centrul și estul continentului, îndeosebi dup ă revolu ția de la 1848.
Determinate de aceast ă evolu ție, transform ările societ ății române ști au avut loc nu numai ca procese
de natur ă politic ă burghez ă, de tip capitalist , ci în sens istoric mult mai larg, de modernizare
fundamental ă, ca direc ție și etap ă de progres istoric .
În acest în țeles, în analiza evolu ției economico-sociale a ță rii în perioada 1859-1940, no țiunea
de modernizare exprim ă cursul, pe termen lung, al dezvolt ării . Astfel, prin modernizare vom
desemna în continuare sensul cel mai general al sch imb ărilor considerate îndeob ște progresiste .
Modernizarea economiei este o component ă de baz ă a moderniz ării societ ății române ști în
ansamblu. Din acest motiv, evolu ția economică trebuie în țeleas ă în strict ă dependen ță de evolu ția
general ă a societ ății române ști.

Comenta ți urm ătorul citat:
„Înd ărătul Unirii Principatelor trebuie […] s ă vedem nevoia capitalismului franco-
englez de a se r ăzima, în expansiunea lui, pe un stat unitar și independent.”
Eugen Lovinescu, Istoria civiliza ției române moderne , Editura Minerva , Bucure ști, 1992, vol. I,
pag. 21.

„Necesitatea istoric ă” a adapt ării institu ționale
Transform ările institu ționale au avut un caracter obiectiv, necesar istoric . Expansiunea lumii
civilizate , occidentale a impus spa țiilor periferice , rămase în urm ă norme și structuri superioare .
(Se poate vorbi despre „superioritate” în cultur ă? Sunt institu țiile altceva decât acte de cultur ă?)
Pân ă la deslu șirea mai pe larg a sintagmei filosofic-sociologice necesitate istoric ă trebuie s ă
ne oprim în mod ceva mai concret la nevoile, interesele individuale și de grup ale agen ților
economici.
Expansiunea Europei industriale a fost expresia c ăut ării de debu șee (pie țe de desfacere) pentru
produsele manufacturate și de pie țe de aprovizionare pentru produsele primare (materi i prime).
Așadar, înaintea nevoii de civiliza ție occidental ă exprimate de intelectualii no ștri progresi ști,
Occidentul însu și avea nevoie de civilizarea României. Interesele bancar-comercial-industriale
occidentale vizau crearea unui spa țiu compatibil din punct de vedere formal (institu țional) în
România, precum și în toate celelalte zone atrase în circuitul valorilor materiale și spirituale
occidentale. Scopul esen țial, pragmatic al omogeniz ării instituționale l-a reprezentat minimizarea
costurilor de tranzac ție .

Întemeierea statului na țional român modern. Justificarea interven ționismului:
Aplicarea pe arii din ce în ce mai întinse a instit u țiilor economiei de pia ță în Europa
Occidental ă a fost consecin ța alegerilor libere corespunz ătoare intereselor comercian ților,
me ște șugarilor și bancherilor, manifestate de-a lungul a opt secole de evolu ție. Statul a intervenit în
via ța economic ă a ță rilor din Apus ini țial pentru conservarea institu țiilor feudale și respingerea
noilor reguli, în perioada monarhiei absolute. Ulte rior, dup ă preluarea puterii politice de c ătre
burghezie, statul a intervenit pentru extinderea și generalizarea noilor norme ale economiei de pia ță
generate cu multe secole înainte.
În Ță rile Române, pân ă la mijlocul secolului al XIX-lea, categoriile soci ale determinante
posibile ale schimb ării (comercian ți, bancheri, mari me ște șugari și proprietari de manufacturi) erau
slab reprezentate, comparativ cu for ța pe care acestea o aveau în Occident. F ără prezen ța
(interven ția) statului modern , evolu ția de sine a societ ății, trecerea la un alt tip de societate nu ar fi
fost posibil ă, decât cu un ritm propriu, într-o perioad ă de timp imposibil de precizat.
În condi țiile prezen ței cu totul firave a ini țiativei și intereselor particulare care s ă determine și
să asigure naturale țea și firescul aplic ării unor noi reguli, transformarea nu putea fi real izat ă decât
de stat , unica for ță coercitiv ă capabil ă s ă asigure generalizarea și aplicarea normelor pe întreaga
suprafa ță a ță rii.
Importan ța interven ției statului pentru evolu ția economico-social ă a României din însu și
momentul constituirii sale a r ămas decisiv ă pentru mentalitatea româneasc ă. O bun ă parte a

37 cet ățenilor au așteptat și așteapt ă înc ă totul de la stat: „statul s ă dea c ă de-aia e stat!” … ajutoare,
pensii, reduceri, scutiri…
Interven ția masiv ă a statului pentru accelerarea cre șterii economice este explicat ă și de
acumularea anemic ă de capital la toate nivelurile: individual, local, micro și macroeconomic.
Vreme de patru veacuri (1450-1850) Ță rile Române au fost supuse unui jaf sistematic, atâ t intern
din partea „elitelor” administrative preponderent a logene ( venetice ), cât și extern (cu prec ădere prin
achitarea datoriilor oficiale și, mai cu seam ă neoficiale c ătre Înalta Poart ă). Acumularea de capital
pentru investi ții particulare a fost str ăin ă locuitorilor Vechiului Regat pân ă la sfâr șitul secolului al
XIX-lea.
Cre șterea economic ă a României „moderne” avea doar dou ă resurse financiare posibile:
investi țiile publice și capitalul str ăin . Investi țiile publice au fost în mereu dependente de puterea
economic ă a contribuabililor și de împrumuturile publice, în vreme ce investi țiile str ăine de capital
au reprezentat strict interese externe pe termen sc urt incapabile s ă asigure o dezvoltare durabil ă.

3.3.4 Direc țiile tranzi ției la economia de pia ță 25
Procesele și tendin țele de transformare a organismului economico-social sunt reflectate de
direc țiile tranzi ției de la sistemul premodern de tip feudal la sistemul modern al economiei de pia ță :
Criterii Tr ăsături ale vechiului sistem de tip
feudal Tr ăsături ale sistemului modern de tip
capitalist
Regim politic-legislativ autocratic întemeiat pe pr ivilegii de clas ă; democra ție-constitu țional ă bazat ă pe
principiul separa ției puterilor în stat;
Structuri sociale rigide, aristocratic-nobiliare, c u st ări de
ranguri ereditare; mobile întemeiate pe proprietatea private
și libertatea de ini țiativ ă;
Tip de economie preponderent natural ă/seminatural ă; economie monetar ă, de pia ță ;
Procese de produc ție manuale, tradi ționale, arhaice; procese și tehnologii mecanizate;
Structuri de produc ție eminamente agrare; predominant industriale;
Localizarea popula ției predominant rural ă; predominant urban ă;
Scopul produc ției sociale asigurarea cu prioritate a autoconsumul ui; reproduc ția l ărgit ă, în scopul acumul ării
nelimitate de capital;
Comportamente și atitudini
sociale conservatoare, statice specifice economiei
naturale; deschise, de maximizare a veniturilor și
profiturilor;
Ritm de cre ștere economică mod de producere, schimb și distribu ție a
bunurilor extrem de lent, de cre ștere
preponderent cantitativ ă. mod de produc ție alert, cu ritmuri de
cre ștere și schimb ări calitative rapide.
Premisele transform ării și moderniz ării economiei române ști: resursele naturale, capitalul
financiar, for ța de munc ă salariat ă, limitele pie ței interne, mentalit ățile și comportamentele specifice
spa țiului etnic românesc.
Analiza premiselor moderniz ării economiei române ști, precum și a poten țialului ei natural și
uman comparativ cu premisele, poten țialul și maturizarea capitalismului în ță rile Europei apusene
scoate în eviden ță diferen țe, divergen țe, incompatibilit ăți și decalaje notabile la nivelul
mentalit ăților și comportamentelor indivizilor din cele dou ă zone.

3.3.5 Principalele domenii economico-sociale supuse tran sform ărilor institu ționale
a. Rela țiile (dreptul) de proprietate : împropriet ărirea ță ranilor prin Legea Rural ă din anul
1864, consacrarea propriet ății drept sacr ă și inviolabil ă prin Constitu ția din anul 1866.
b. For ța de munc ă – eliberarea ță ranilor de obliga țiile feudale, desfiin țarea st ării de
dependen ță a ță rănimii.
c. Produc ția – libertatea de a produce: desfiin țarea privilegiilor feudale ale marilor proprietari
– 1864, desfiin țarea breslelor – 1873.
d. Comer țul – libertatea comer țului – desfiin țarea v ămilor interne.
3.3.6 Principalele structuri institu ționale transformate

25 Victor Axenciuc, op. cit. , pag. 41-42.

38 A. Politic: este consacrat principiul separa ției puterilor în stat principiul de demarca ție a
sistemului politic modern de cel feudal – Constitu ția din anul 1866 (copie a Constitu ției Belgiei din
anul 1831).
B. Social: instituirea rela țiilor moderne de proprietate – dreptul de dispozi ție devine atributul
fundamental al dreptului de proprietate modern ă – Codul Civil (traducere a Codului civil
napoleonian din anul 1804) intrat în vigoare la 1 d ecembrie 1865, Constitu ția din anul 1866.
C. Economic: libertatea produc ției și comer țului – Codul Comercial – 1887 (traducere a
Codului italian de comer ț de la 1882, adaptare la rândul lui a Codului comer cial al francezilor din
anul 1807).
Comenta ți urm ătorul citat:
„Astfel aceast ă nenorocit ă țar ă, care a tr ăit mereu în cea mai aspr ă servitute, a trecut f ără nici o
tranzi țiune de la un guvern despotic la Constitu țiunea cea mai liberal ă, o Constitu țiune cum nu mai
posed ă nici un alt popor în Europa. Consider aceasta, dup ă experien ța mea proprie, ca o nenorocire
cu atât mai mare cu cât românii nu se pot m ăguli c ă posed ă virtu țile domestice indispensabile unei
constitu țiuni cvasi-republicane.”

Scrisoarea domnitorului Carol I c ătre Auerbach (un amic imaginar) publicat ă în Augsburger Allgemeine
Zeitung și reprodus ă de Constantin Bacalba șa în Bucure știi de alt ădat ă, vol. I, (1871-1877), Editura
Eminescu, Bucure ști, 1987, p. 19.

Institu țiile adoptate s-au concretizat într-o multitudine d e forme f ără fond adecvat lor.
Noile legi și organiza ții care au invadat societatea româneasc ă dup ă constituirea statului
na țional român modern în anul 1859 au modificat atât s tructurile institu ționale generale,
fundamentale (Constitu ția, Codul civil, organizarea administra ției centrale de stat etc), cât și
diferitele sectoare și ramuri de activitate (înfiin țarea Camerelor de comer ț și a Burselor de valori de
exemplu) sau domenii locale ale administra ției publice (organizarea comunelor urbane și rurale, a
Prim ăriilor și Consiliilor locale).
Legile anului 1864 care au influen țat via ța majorit ății popula ției. Nu toate transform ările
institu ționale au fost îns ă preponderent formale, slab efective sau ineficente decenii la rând.
Unele reforme și legi au modificat decisiv modul de organizare a c elei mai mari p ărți a
popula ției. În climatul extrem de dinamic determinat de ad optarea în regim de maxim ă urgență a
institu țiilor spa țiilor economice dezvoltate, au existat totu și și o serie de norme cu efectivitate
imediat ă: Legea Rural ă, Legea instruc țiunii publice și Legea comunal ă. Aceste acte normative
au modificat radical și pe termen scurt, mediu și lung viața ță rănimii, categorie reprezentând peste
90% din popula ția ță rii la acea dat ă.

3.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul Temei 3
Atrase treptat în sfera de influen ță a economiei Europei Occidentale, în a doua jum ătate a
secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, economia și societatea româneasc ă înregistreaz ă un
amplu proces de transformare institu țional ă.
La începutul acestei perioade, în jurul anului 1860 , economia româneasc ă se afla într-o
faz ă calificat ă ca drept "mult r ămas ă în urm ă" fa ță de economia ță rilor occidentale.
Adaptarea institu țional ă a spa țiului socio-economic românesc la normele și valorile societ ății
occidentale se încadreaz ă în procesul de omogenizare institu țional ă declan șat în Europa la începutul
secolului al XIX-lea în urma Revolu ției franceze și a r ăzboaielor napoleoniene.
Calea decisiv ă de impunere a noilor institu ții de tip capitalist a constituit-o interven ția statului,
întrucât ini țiativa particular ă nu era suficient de prezent ă și activ ă în societatea româneasc ă pentru a
impune transform ări radicale ale institu țiilor.

Concepte și termeni de re ținut:
adaptare institu țional ă, statistic ă istoric ă, macroindicatori economici, înapoiere economic ă,
necesitate istoric ă, fanariotism-balcanism, interven ționism (interven ția statului în economie),

39 tranzi ția la economia de pia ță , institu ții, economie de pia ță , indicatori macroeconomici, decalaje
economice, drept de proprietate, tranzi ție
.
Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Ce se în țelege prin „mentalitate de tip fanariotic, balcanic ”? Putem considera c ă aceast ă
mentalitate a fost dep ăș it ă istoric sau redefin ște în bun ă m ăsur ă psihologia poporului român?
• Enumera ți 5 tr ăsături ale vechiului sistem de tip feudal desprinse d in direc țiile tranzi ției la
economia de pia ță .
• Enumera ți 5 tr ăsături ale sistemului modern al economiei de pia ță .
• Preciza ți patru domenii ale transform ărilor institu ționale din perioada 1860-1900.
• Care a fost principiul de demarca ție a sistemului politic modern de cel feudal?
• Men ționa ți cele trei legi ale anului 1864 care au transform at radical via ța majorit ății
popula ției României.
Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 3
Adev ărat sau fals?
1. Balcanismul a favorizat armonizarea constrângerilor informale c u cele formale în
procesul de institu ționalizare a economiei de pia ță în România pân ă în anul 1938.
2. La mijlocul secolului al XIX-lea ponderea popula ției ocupate în industria Principatelor
Române era de peste 35%.
3. Produc ția industrial ă pe locuitor în Principatele Române la mijlocul sec olului al XIX-lea
era de aproximativ 200 franci aur.
4. Cre șterea animalelor a fost principala ocupa ție a ță ranilor români pân ă la ini țierea
procesului de transformare a României în economie d e pia ță .
Completare
1. Poten țialul demografic ale unei ță ri este unul din indicatorii de referin ță . Ast ăzi, populatia
Romaniei este de aproximativ 20 de milioane de locu itori. De la circa 4 milioane locuitori în
Vechiul Regat în anul 1860, popula ția Romaniei a crescut de aproape dou ă ori până în anul 1916. În
anul 1940 popula ția Romaniei Mari num ăra aproximativ ____ milioane de locuitori.
2. Ast ăzi suprafa ța României este de aproape 238000 km 2. Comparativ cu 131000 km 2 cât
reprezenta suprafa ța Vechiului Regat în anul 1914, suprafa ța României Mari în anul 1938 era de
__________ km 2.
3. Institu țiile moderne ale economiei de pia ță introduse în Romania în a doua jumatate a
secolului 19 nu au fost receptate în mod efectiv de toat ă popula ția României. Dintre legile adoptate
în anul 1864, doar trei au influen țat efectiv via ța majorita ții popula ției ță rii ( țărănimii), și anume:
Legea Rural ă, Legea Instructiunii Publice și Legea __________.
Bibliografie recomandat ă pentru Tema 3
1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României ; Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p.15-44.
2. Ghiorghi ță Eugen, Liberul schimb și protec ționismul, Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 2002, p. 7-15.
3. Madgearu, Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 19-22.
4. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 86-
90.

40 Tema nr. 4
Evolu ția economiei monetare în perioada 1859-1938. Formar ea și dezvoltarea sistemului
monetar-bancar modern în România (2 ore)

4.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… …………………………………………… …
4.2 Obiectivele și competen țele temei ………..……………………………………………………………… .
4.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………………………
4.3.1 Evolu ția sistemului monetar al leului în perioada 1867-19 38 ………………………………………… ……
4.3.1.1 Perioada stabilit ății monetare (1880-1914) ……………………… ……………………………………..
4.3.1.2 Instabilitatea monetar ă în perioada interbelic ă …………………………………………. …………….
4.3.2 Expansiunea și contractarea sistemului bancar în perioada 1880-1 938 …………………………………
4.3.2.1 Constituirea sistemului bancar și de credit modern ………………………….. ……………………..
4.3.2.2 Înfiin țarea B ăncii Na ționale a României în anul 1880 ……………….. ……………………………
4.3.2.3 Tendin țele evolu ției sistemului bancar în perioada interbelic ă ………………………………….
4.3.3 Evolu ția sistemului de finan țe publice în perioada 1859-1938 ………………. ……………………………
4.3.3.1 Evolu ția finan țelor publice ale României în perioada 1859-1914 … ……………………………
4.3.3.2 Finan țele publice în perioada interbelic ă ……………………………………………………
4.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………….. …………………………………………… ………………………………

4.1 Introducere
Odat ă cu expansiunea economiei de pia ță , moneda a devenit axa „motrice” a majorit ății
economiilor lumii întrucât, pe lâng ă func ția de intermediar al schimbului, moneda are și func ția de
„m ăsur ă a valorii”, comensurând activitatea economic ă prin intermediul pre țurilor.
Având în vedere c ă o mare parte a indicatorilor economici sunt prezen ta ți în expresie
valoric ă-monetar ă, analiza evolu ției economiei române ști în perioada 1959-1938 începe cu analiza
evolu ției economiei monetare și a sectoarelor ei adiacente: creditul și finan țele publice.

4.2 Obiectivele și competen țele temei nr. 4
Obiectivul temei: Eviden țierea particularit ăților proceselor de modernizare a economiei
monetare și a economiei reale.
Competen țele Temei 4
Dup ă parcurgerea Temei 4, studentul va putea:
– să în țeleag ă și s ă explice importan ța evolu ției economiei monetare pentru analiza
macroeconomic ă;
– să analizeze conexiunile dintre mecanismele monetare, bancare și ale sistemului finan țelor
publice;
– să aprecieze semnifica ția politicilor monetare și de credit pentru asigurarea unei cre șteri
economice durabile.

4.3 Con ținutul temei

4.3.1 Evolu ția sistemului monetar al leului în perioada 1867-19 38
4.3.1.1 Perioada stabilit ății monetare (1880-1914)
Originea denumirii monedei na ționale
• Löwenthaler = talerul-leu, moned ă din argint, cu o greutate aproximativ ă de 27,5 g, având
imprimat un leu rampant pe revers
• prima emisiune de taleri-leu – provincia Holland, 1 575, piesele b ătute având greutatea de
27,648 g și titlul de 750‰
• circul ă în Ță rile Române în secolele XVI-XVIII emisiuni provenit e din Țările de Jos și
Imperiul Habsburgic

41 Tr ăsăturile vechiului sistem monetar:
– utilizat ă în toate sistemele vechi metaliste , constituit ă în principal din metale pre țioase (aur și
argint), moneda era considerat ă o marf ă ca toate celelalte m ărfuri;
– în cadrul schimburilor erau acceptate și monezile din aliaje comune, ca moned ă fiduciar ă
metalic ă divizionar ă;
– bancnotele aveau o circula ție cu totul restrâns ă pe teritoriul Ță rilor Române; de altfel, pân ă
prin 1850, nici Occidentul Europei nu se putea „l ăuda” cu o circula ție prea extins ă a bancnotelor;
– calitatea de ță ri vasale Turciei (respectiv ceea ce mai r ămăsese din Imperiul Otoman) a privat
Principatele Române de dreptul de liber ă batere a monedei și, prin urmare, de folosirea unei monede
„na ționale” reale, efective;
– existent doar ca denumire generic ă, leul avea func ția de ban de calcul (moned ă de cont < fr.
compter = a socoti ) pentru exprimarea pre țurilor m ărfurilor, plata efectuându-se în monezile aflate
în circula ție în acea vreme pe teritoriul Principatelor;
– circula ția monetar ă era constituit ă dintr-o multitudine (circa 80) de semne monetare s tr ăine;
– sistemul monetar era expus specula țiilor din cauza controlului lax exercitat de stat;
– specula țiile și devalorizarea ( debasement ) monezilor prin diminu ări consecutive ale
con ținutului de metal pre țios determinau fluctua ții (externe și interne) ale cursurilor monedelor
generând un climat de instabilitate.

Înfiin țarea noului sistem monetar.
În ciuda statutului de stat vasal Turciei, urcarea pe tronul României a domnitorului Carol I
provenit din una din casele monarhice dominante în plan european, Hohenzollern-Sigmaringen, a
făcut posibil ă nu numai adoptarea primei Constitu ții a ță rii în anul 1866, ci și promulgarea Legii de
înfiin țare a unei monede na ționale în anul 1867.
Potrivit Legii din anul 1867, leul nou era definit conform sistemului Uniunii Monetare
Latine 26 :

1 leu = 1 fr. fr.= 1 fr. belg. = 1 lira it. = 1 fr. elv.

Prin urmare,1 leu era egal cu 0,3226 g Au cu titlul 900‰ (sau 0,290 g Au fin), respectiv
echivala cu 5 g Ag cu titlul 835 ‰.
Pe baza defini țiilor oficiale ale principalelor monede na ționale, rezultau urm ătoarele parit ăți
valutare ( cursuri de schimb ):
1 $ = 5,18 lei
rezultat al raportului dintre defini țiile oficiale ale dolarului și leului
1,504 g Au fin : 0,290 g Au fin ≈ 5,18;

1 £ = 25,25 lei
rezultat al raportului dintre defini țiile oficiale ale lirei sterline și leului
7,32 g Au fin : 0,290 g Au fin ≈ 25,25;

1 franc francez = 1 leu
rezultat al raportului dintre defini țiile oficiale ale francului francez și leului
0,290 g Au fin : 0,290 g Au fin = 1.

Pân ă la înfiin țarea Băncii Naționale a României, în anul 1880, în temeiul Legii d in anul 1867
nu a fost emis ă moned ă na țional ă. Inefectivitatea primei legi monetare din România vreme de 13
ani reprezint ă unul din exemplele formelor f ără fond adopate. În acest interval de timp, pe teritoriul

26 În anul 1865 a fost înfiin țat ă Uniunea Monetar ă Latin ă (UML), prima tentativ ă de uniune monetar ă european ă,
având ca state membre Fran ța, Elve ția, Belgia și Italia (pân ă în anul 1868 a fost membr ă și Grecia). Ță rile membre au
adoptat sistemul monetar al Fran ței, astfel încât 1 fr. fr. = 1 fr. elv. = 1 fr. bel g. = 1 lir ă it = 0,290 g Au fin.

42 României au fost folosite monedele Uniunii Monetare Latine, îndeosebi francii francezi, în
detrimentul monezilor puterii suzerane (Turcia).
Consecin țele adopt ării noului sistem monetar:
• a fost definit ă prima moned ă na țional ă real ă cu valoare intrinsec ă (exprimat ă în metal pre țios
monetar);
• sistemul monetar modern al leului a ap ărut de la bun început ca sistem b ănesc public (de
stat);
• au fost eliminate din circula ția monetar ă
intern ă specula și dezordinea;
• stabilitatea monetar ă specific ă sistemului
etalon aur aplicat pe plan european și mondial în
perioada 1880-1914 a avut drept efect o remarcabil ă
stabilitate a pre țurilor, nemaiîntâlnit ă – exceptând
perioada socialist ă – în urm ătorul secol;
• România p ătrunde pe pia ța schimburilor
comerciale și valutare interna ționale cu o organizare
monetar ă stabil ă și eficient ă.
Emisiunea monetar ă în perioada 1880-1913:
Masa monetar ă (M1), numerar în circula ție (Graficul
nr. 1) a crescut de la 60 milioane lei aur în anul 1880
la circa 480 milioane lei aur în anul 1913, respect iv
de aproximativ opt ori.
În condi țiile restrictive ale sistemului etalon aur, cre șterea emisiunii monetare s-a realizat nu
numai prin majorarea stocului (rezervei) de aur mon etar, ci și pe baza sporirii creditului comercial,
respectiv a num ărului și valorii devizelor (cambiilor) rescontate de c ătre Banca Central ă. Evolu ția
masei monetare reflect ă a șadar cre șterea volumului activit ăților comerciale.

4.3.1.2 Instabilitatea monetar ă în perioada interbelic ă
Declan șat ă în perioada r ăzboiului, infla ția avea s ă continuie în unele ță ri, printre care și
România, de-a lungul perioadei interbelice (Grafice le 2 și 3). O relativ ă calmare a presiunii
infla ționiste a avut loc în anii tentativei de stabilizar e a leului și de preg ătire a revenirii la sistemul
etalon-aur , 1925-1929, precum și în urma retragerilor de bancnote ( defla ție ) în anii de vârf ai crizei
economice (1930-1932).

Surse: C. Kiri țescu, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1997, p. 567;
Victor Axenciuc, Evolu ția economic ă a României, Cercet ări statistico-istorice 1859-1947 , Vol. III, Editura Academiei
Române, Bucure ști, 2000, p. 23.

43 Principalele evolu ții monetare ale perioadei au fost:
• comparativ cu masa monetar ă (M 1) – estimat ă – aflat ă în circula ție pe întreg teritoriul
românesc înaintea Marii Uniri (cel pu țin 1 miliard
lei aur), în anul 1929 circula ția monetar ă (M 1)
însuma cca. 21 mild. lei, iar în anul 1938 cca. 35
mild. lei aur (Graficul nr. 4).
• dezechilibrele monetare determinate de
infla ție sunt reflectate de sc ăderea puterii de
cump ărare a monedei na ționale: fa ță de anul 1914,
leul se depreciase de 42 de ori în perioada 1925-
1926 și de 32 de ori în perioada 1927-1929;
• Legea de stabilizare monetar ă din februarie
1929 a avut în vedere nivelul deprecierii din
perioada 1927-1929, leul fiind devalorizat de 32 de
ori fa ță de perioada 1867-1913;
• în urma stabiliz ării monetare, comparativ cu defini ția dat ă prin legile din anul 1867 și 1890,
un leu reprezenta doar 0,010 g aur cu titlul de 900 ‰, respectiv 9 mg. aur fin;
• în mod corespunz ător s-au modificat parit ățile valutare: 1 dolar valora aprox. 167 lei, 1 lir ă
sterlin ă cca. 813 lei, un franc elve țian 32 lei, iar un franc francez (devalorizat la râ ndul lui în anul
1928) 6,55 lei;
• sub impactul crizei economice din perioada 1929-193 3, sistemul lirei sterline se pr ăbu șește,
convertibilitatea principalei monede a lumii secolu lui al XIX-lea fiind suspendat ă în data de 21
septembrie 1931; l ăsat ă s ă floteze liberă pe pia ță , moneda britanic ă s-a depreciat treptat, cursul
ajungând s ă fie cu 38,2% în anul 1934 sub nivelul anterior sus pend ării convertibilit ății. În luna
decembrie 1935 lira sterlin ă a fost devalorizat ă cu aproape 40% (39,6%);
• ca urmare a gravelor distorsiuni ale sistemului fin anciar american, convertibilitatea dolarului
este suspendat ă în data de 19 aprilie 1933, un an mai târziu moned a american ă fiind devalorizat ă tot
cu aprox. 40% (40,94%);
• în condi țiile deprecierii și, ulterior, devaloriz ării celor dou ă monede interna ționale, leul s-a
apreciat, ajungând la Bursa din Londra de la 813/£ lei în 1929 la 492 lei/£ în decembrie 1935, în
vreme ce dolarul american a coborât de la 167 la 10 2 lei/$ în acela și interval; 27
• sub presiunea evolu țiilor monetare
interna ționale, leul este din nou devalorizat în anul
1936 : 1 leu este definit printr-o cantitate de 7 m g
aur fin, 1 kg de aur fin fiind evaluat la 153 333,3 3
lei. Cre șterile prețului aurului practicate de Banca
Na țional ă pentru stimularea produc ției și
comercializ ării metalului pre țios, precum și
emisiunile monetare la solicit ările statului au
determinat deprecierea în continuare a monedei
na ționale;
• în ciuda proceselor defla ționiste din
perioada crizei, pre țurile interne au crescut, comparativ cu nivelul ant ebelic, în mod diferen țiat,
pân ă în anul 1938, de circa 25 de ori la produsele agri cole, respectiv de circa 37 de ori la produsele
industriale;
• dup ă anul 1929 se manifest ă deschiderea foarfecei pre țurilor interne în defavoarea
produselor agricole, sc ăderea acestei categorii de pre țuri fiind de aproape dou ă ori mai mare în

27 Costin Kiri țescu, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol.II, Editura Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p.
575, Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști,
1997, p. 309; Victor Axenciuc, Evolu ția economic ă a României. Cercet ări statistico-istorice 1859-1947. Vol. III
Monedă-Credit-Comer ț-Finan țe publice , Editura Academiei Române, Bucure ști, 2000, p. 30-40.

44 perioada cea mai grea a crizei (1932-1934) decât a pre țurilor produselor industriale. Dup ă cum
reiese și din Graficul nr. 5, denumirea de foarfec ă a pre țurilor provine din inversarea tendin țelor
evolu ției celor dou ă categorii de pre țuri, agricole și industriale. Înainte de 1929, anul de baz ă avut în
vedere, pre țurile produselor agricole aveau o tendin ță superioar ă celor industriale (106,7% fa ță de
97,1%), pentru ca dup ă 1929 indicele pre țurilor produselor agricole s ă coboare (în 1934) la 44,1%,
fa ță de 82,6% indicele pre țurilor produselor industriale.

4.3.2. Expansiunea și contractarea sistemului bancar în perioada 1880-1 938

4.3.2.1 Constituirea sistemului bancar și de credit modern 28
Tr ăsăturile vechiului sistem de credit (c ămătăresc).
Existau dou ă zone (arii) ale creditului: creditul mare și creditul mic .
Tr ăsăturile creditului mare : era destinat clientelei bogate, boierimii, marilor negustori,
statului; era practicat de bancheri, zarafi, mari n egustori; datoriile deveneau perpetue, debitorii fi ind
permanent îndatora ți; comporta riscuri relativ reduse, garan țiile fiind solide (bunuri imobiliare –
mo șii, case etc.); avea caracter neproductiv fiind des tinat acoperirii cheltuielilor de lux (c ălătorii,
sejururi în str ăin ătate).
Tr ăsăturile creditului mic : era solicitat de ță rănime, me ște șugari, mici negustori, slujba și; era
practicat de mo șieri, arenda și, cârciumari, c ămătari specializa ți; ratele dobânzilor ajungeau pân ă la
200%, nivel care reflecta nu numai presiunea cereri i, ci și riscurile mai mari, determinate de
caracterul garan țiilor; avea caracter antiproductiv, ratele dobânzil or fiind de regul ă superioare
ratelor medii ale profiturilor estimate.
Cerin țele noului sistem de credit. Sistemul de credit modern înfiin țat dup ă întemeierea BNR
în anul 1880 urma s ă dobândeasc ă tr ăsături specifice, precum: abunden ța ofertei de credite fa ță de
cererea de credite; rata medie a dobânzii s ă fie inferioar ă ratei medii a profitului; s ă se specializeze
pe principalele ramuri ale economiei: comer ț, industrie, agricultur ă; să aib ă caracter preponderent
productiv, destinat investi țiilor și tranzac țiilor economice; s ă fie întemeiat pe garan ții rezonabile;
stimulativ pentru depuneri.

4.3.2.2 Înfiin țarea B ăncii Na ționale a României în anul 1880
Evolu ția natural ă, fireasc ă a economiilor occidentale a înregistrat și în sistemul
bancar transform ări graduale de la micro la macro, respectiv de la b ănci private la sistemul B ăncii
Centrale. În cazul României unde ritmul accelerat a l schimb ărilor institu ționale a impus arderea
etapelor , respectiv o evolu ție à rebours (pe dos), trecerea la noul sistem de credit impune a
organizarea în primul rând a autorit ății monetare a statului sub forma unei B ănci Centrale și de
emisiune și abia apoi apari ția b ăncilor private din sistem.
Principalele opera țiuni ale B. N. R.
1. Emiterea de moned ă: numerar (metalic ă și bancnote) și scriptural ă (în cont);
2. Constituirea rezervei de acoperire a emisiunii m onetare;
3. Reglementarea circula ției b ăne ști;
4. Acordarea de credite pe termen scurt – pân ă la un an – pe baz ă de rescont și lombard
celorlalte b ănci din sistem;
5. Determinarea ratei medii a dobânzii pe pia ță prin intermediul ratei scontului;
6. Stabilirea cursului oficial al valutelor str ăine;
7. Efectuarea de tranzac ții cu metale pre țioase;
8. Primirea de depozite și acordarea de avansuri pe aur și valute.
Structura sistemului bancar și de credit modern în România în perioada 1880-1914 :
• B.N.R. – banc ă de emisiune și principalul institut de credit;
• Creditul agricol:

28 A se vedea pe larg Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 1997, p.155-162.

45 – pentru marii proprietari funciari, reprezentat de Prima Societate de Credit Funciar –
1873; Societ ățile de Credit Funciar Urban (Bucure ști – 1874, Ia și – 1881;
– Casele de Credit Agricol; pentru viticultori: Credi tul Viticol – 1906; pentru micii
agricultori: B ăncile populare;
– Casa Rural ă – 1908.
• Creditul pentru urbanizare – 1906;
• Creditul general – comercial: 9 B ănci mari – cu capital str ăin: Marmorosch – Blank; Banca de
Credit Român; Banca Comercial ă Român ă; Banca General ă Român ă; cu capital autohton: Banca
Româneasc ă, Banca Agricol ă; Banca de Scont și Banca Craiovei.
• Institu țiile de asigurare: 7 mari societ ăți înfiin țate la sfâr șitul sec. al XIX-lea;
• Institu țiile bancare de stat: Casa de Depuneri și Consemna țiuni – 1864; Casa de
Economii și Cecuri Po ștale – 1880.
Consecin țele monetare și economice ale întemeierii B.N.R.:
1. B.N.R. a introdus ordine în circula ția b ăneasc ă, alimentând-o integral cu moned ă na țional ă;
2. a asigurat pia ța cu un mare volum de credite autohtone;
3. a ieftinit creditul și a stabilizat pre țul lui: rata scontului a oscilat între 4-6%;
4. a stimulat crearea re țelei bancare a ță rii;
5. a contribuit, cu îndrum ări și speciali ști, la formarea sistemului bancar modern al ță rii;
6. a stabilit canale de credit și opera țiuni bancare cu b ăncile na ționale ale statelor europene și
extraeuropene;
7. a contribuit substan țial la formarea capitalului de împrumut stimulând a stfel dezvoltarea
economic ă a ță rii;
8. a acordat preferin ță debitorilor autohtoni, fiind astfel principalul sp rijinitor al capitalului
na țional;
9. a constituit principala stavil ă în calea expansiunii c ămătăriei;
10. prin reglementarea creditelor și dezvoltarea opera țiunilor bancare legale, B.N.R. a instituit
un climat de încredere pe pia ța banilor, premis ă esen țial ă a prolifer ării creditului particular.

Concluzii
♦ în decurs de mai pu țin de patru decenii (1880-1914) în România a fost c reat sistemul
modern de credit, alc ătuit dintr-o re țea variat ă de b ănci;
♦ noul sistem bancar a mobilizat resurse b ăne ști pe care le-a direc ționat prioritar spre
scopuri productive: industria mare, comer ț intern, agricultur ă;
♦ ponderea redus ă a depozitelor pe termene foarte lungi nu asigura n ecesarul de credite pe
termen lung aferente marilor proiecte de investi ții;
♦ prin cre șterea ofertei de capital rata dobânzii, respectiv p re țul creditului s-a diminuat;
♦ de la bun început, odat ă cu înfiin țarea B ăncii Na ționale a României, sistemul de credit
românesc a devenit parte integrant ă a pie ței europene și mondiale de capital;
♦ re țeaua bancar ă a favorizat capitalul autohton, contribuind la con solidarea marii burghezii
financiare;
♦ politica bancar ă promovat ă a avut un pronun țat caracter interven ționist , statul român
având un rol decisiv în accelerarea form ării sistemului de credit prin:
o privilegiile acordate B.N.R.;
o participarea capitalului public la diferitele insti tu ții bancare;
o garantarea public ă a opera țiunilor acestor b ănci.

4.3.2.3 Tendin țele evolu ției sistemului bancar în perioada interbelic ă:
♦ pe plan european și mondial (a șadar nu numai în România), de-a lungul perioadei
interbelice sistemele de credit au evoluat „sinusoi dal”, mai întâi ascendent, apoi descendent: ca
urmare a accentu ării infla ției și specula țiilor bursiere din anii 1919-1926 num ărul b ăncilor a crescut,
marcând un proces de hipertrofiere a sistemului bancar pân ă în anul 1929, pentru ca dup ă

46 declan șarea crizei economice procesul s ă fie invers, de restrângere a num ărului b ăncilor în perioada
1930-1934;
♦ adâncirea specializ ării creditului (credit industrial, me ște șug ăresc, pentru func ționari etc.);
♦ marile b ănci și-au direc ționat creditele spre industria „mare” (mecanizat ă) și comer țul
exterior, în vreme ce creditele acordate de b ăncile mici au avut ca destina ție comer țul intern și
agricultura mic ă și mijlocie;
♦ în mod simptomatic, interesul marilor bancheri, mai cu seam ă dup ă criza economic ă din
perioada 1929-1933, l-a constituit creditarea, indu striei, respectiv a industriei mari;
♦ creditul agricol, dup ă parcurgerea unei perioade de maxim ă eficien ță a organiz ării în
perioada 1908-1914 prelungit ă într-o mult mai mic ă m ăsur ă în perioada 1921-1928, avea s ă
redevin ă neinteresant pentru bancheri dup ă marea criz ă; agricultura a fost în continuare abandonat ă,
mijloacele financiare alocate r ămânând cu mult sub nevoile acestei ramuri;
♦ modificarea sferelor de influen ță dup ă primul r ăzboi mondial s-a concretizat, pe parcursul
deceniului 3 (1921-1930), în hegemonia capitalurilo r bancare franceze, italiene, elve țiene și
britanice prin dislocarea capitalului german, iar d up ă marea criz ă, în perioada 1934-1938, în
tendin ța de revigorare a capitalului german;
♦ procesul „clasic” de concentrare și centralizare a capitalurilor bancare se manifest ă cu
prec ădere dup ă 1934, cea mai mare parte a activelor fiind de ținut ă de câteva b ănci mari, având în
centru BNR;
♦ în deceniul patru, începând din anii 1933-1934, ca urmare a dezorganiz ării provocate de
criza bancar ă și pr ăbu șirea multor institu ții de credit, s-a acutizat interven ția statului sub forma
ac țiunilor de reglementare și control al activit ății bancare.
Componen ța sistemului bancar în perioda interbelic ă:
1. Banca Na țional ă a României, banc ă unic ă de emisiune monetar ă și banc ă central ă de
credite de reescont;
2. băncile comerciale private;
3. institu țiile de credit specializate în domeniile industriei mari și mici, agriculturii, precum și
institu țiile de credit pentru salaria ți,
4. creditul cooperatist;
5. institu ții de credit public;
6. institutele de asigur ări.
Propor ția creditelor acordate de c ătre B.N.R. pe ramuri a evoluat astfel:
Tabel nr. 1
Propor ția creditelor acordate de c ătre B.N.R.
– % –
Anii Industrie Comer ț Agricultur ă Meseria și Al ții
1929 22,00 28,00 33,80 1,20 15,00
1938 56,00 36,00 5,00 0,30 2,80
Sursa: Victor Axenciuc, Introducere în storia econo mic ă a României, Editura Funda ției România de Mâine,
Bucure ști, 1997, p. 315.
Este evident ă reorientarea fluxului creditelor și al finan ță rii în favoarea industriei. Ponderea
creditelor acordate industriei s-a majorat de la 22 % la 56% din totalul fondurilor de credite ale
B.N.R., iar a creditului comercial de la 28% la 36% , fiind drastic reduse mijloacele de sus ținere
financiar ă a agriculturii și micii industrii. 29
În timpul și dup ă desf ăș urarea Marii Crize din perioada 1929-1933 interven ționismul a câ știgat
teren în detrimentul liberalismului clasic acuzat de toate relele provocate de recesiune. În
consecin ță statul a ini țiat m ăsuri de-a dreptul dictatoriale pentru redresarea sistemului de credit.
Interven ția statului în deceniul patru s-a manifestat prin învestirea BNR cu noi atribu ții de
dirijare și control:

29 Pe de alt ă parte, începând din anul 1936 Institutul Na țional de Credit Agricol și Institutul de Credit al
Meseria șilor creat de B.N.R. avea s ă preia aprovizionarea cu credite a acestor dou ă sectoare, degrevând astfel Banca
Central ă de “sarcina” credit ării agriculturii și micilor industrii.

47  manevrarea ratei scontului a devenit un instrument esen țial pentru politica de adaptare a
ratelor dobânzilor la nevoile economiei;
 constituirea lichidit ăților valutare necesare acoperirii serviciului dator iei publice ( anuit ăților )
a determinat reglementarea și controlul comer țului cu devize: intr ările și ie șirile de devize erau
coordonate în vederea major ării excedentului balan ței comerciale externe;
 interven ția agresiv ă prin reglementarea, împreun ă cu Minsterul de Finan țe, a regimului
comer țului exterior: extinderea opera țiunilor în compensare , impunerea contingent ărilor de m ărfuri
la import și acordarea de stimulente ( prime ) la export;
 înfiin țarea Consiliului Superior Bancar a c ărui conducere era numit ă de BNR.
Consiliului Superior Bancar i-au fost atribuite func ții „sanitare” privind:
– îns ănăto șirea și consolidarea sistemului bancar prin eliminarea di n re țeaua bancar ă a b ăncilor
slabe, desfiin țându-le sau comasându-le;
– introducerea unei serii de restric ții pentru a pune ordine în opera țiunile bancare;
– stoparea afacerilor speculative.
Declan șarea r ăzboiului în anul 1939 a stopat continuarea acestui proces care a dus la
redresarea în bun ă m ăsur ă a sistemului bancar românesc.
Conversiunea datoriilor agricole.
Reformele agrare din anii 1918-1921 au generat apar i ția unui mare num ăr de mici proprietari
agricoli datornici la b ănci, incapabili chiar și dup ă mai bine de zece ani s ă-și răscumpere terenurile
cu care fuseser ă împropriet ări ți. Situa ția debitorilor mici proprietari agricoli s-a agrava t în urma
crizei agrare prelungite pân ă în anul 1936.
Consecin țele devastatoare ale crizei agrare asupra gospod ăriilor mici ță răne ști a determinat
promulgarea, în anul 1934, a Legii pentru lichidarea datoriilor agricole și urbane :
• datoriile agricole totale ajunseser ă la 52 miliarde lei.30 Din acestea, 37 miliarde reveneau
unui num ăr de aproape 2,5 milioane gospod ării ță răne ști de ținând suprafe țe între 1-10 ha.
• potrivit Legii, datoriile au fost reduse cu 50-60%, restul fiind ree șalonat pe o perioad ă 34 de
semestre, cu o rat ă a dobânzii minim ă, de numai 3% pe an;
• statul a preluat o parte a datoriilor pentru a salv a unele b ănci de la faliment, antrenând astfel
cre șterea presiunii fiscale.
Rolul istoric al BNR (1880-1938)
Literatura de specialitate a eviden țiat de-a lungul timpului rolul pozitiv al BNR în de zvoltarea
economico-social ă ță rii: 31
• Banca Na țional ă a utilizat resursele importante ale emisiunii de b ancnote, precum și
disponibilit ățile b ăne ști ale economiei și tezaurului concentrate în conturile ei, pentru ac ordarea de
credite avantajoase industriei, comer țului și agriculturii;
• în condi țiile unei slabe acumul ări de capital (comparativ cu alte b ănci na ționale) BNR a avut o
contribu ție de seam ă la dezvoltarea for țelor de produc ție și a rela țiilor de produc ție capitaliste în
România;
• a sprijinit interesele unei p ărți a capitali știlor autohtoni, înt ărind pozi țiile acestei clase într-o
serie de ramuri ale economiei;
• a contracarat penetra ția și domina ția capitalului str ăin prevenind transferul peste grani ță a
unei importante p ărți din venitul na țional.
Pentru a p ăstra obiectivitatea perspectivei asupra rolului BNR , men țion ăm și unele consecin țe
negative ale politicii sale pentru economia și finan țele ță rii: 32
• Prin politicile de emisiune și credit a favorizat cu prec ădere interesele marii burghezii
industrial-financiare;

30 Pentru evaluarea acestei adev ărate catastrofe a sistemului de credit și a agriculturii române ști, observ ăm faptul
că încas ările bugetare din anii 1933-1935, diminuate drastic în perioada crizei, ajunseser ă la circa 12-13 miliarde lei. cf.
Victor Axenciuc, Evolu ția economic ă a României. Cercet ări statistico-istorice 1859-1947. Vol. III Moned ă-Credit-
Comer ț-Finan țe publice , Editura Academiei Române, Bucure ști, 2000, p. 629.
31 Costin C. Kiri țescu, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui, vol. III , Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1997, p. 79.
32 Ibidem , p. 79-80.

48 • prin politica de rescont a defavorizat mica produc ție de m ărfuri;
• „creditul ieftin pentru mica proprietate agricol ă a r ămas pân ă la urm ă o promisiune
demagogic ă, ță rănimea […] fiind în realitate la discre ția c ămătarilor și a b ăncilor spoliatoare”;
• prin înc ălcarea normelor statutare, BNR a identificat solu ții de compromis „care s ă asigure
atât echilibrul artificial al bugetului [de stat], cât și un câ știg pentru banc ă, corespunz ător efortului
de emisiune care trebuia prestat pentru realizarea acestui ech ilibru”.
Deosebit de actual ă apare urm ătoarea concluzie a reputatului economist Costin C. Kiri țescu
privind activitatea BNR în perioada interbelic ă:33

4.3.3. Evolu ția sistemului de finan țe publice în perioada 1859-1938
4.3.3.1 Evolu ția finan țelor publice ale României în perioada 1859-1914
Tr ăsăturile vechiului sistem de finan țe publice de tip feudal.
Pân ă la schi țarea organiz ării ministerelor prin Regulamentele Organice (1931- 1932) sistemul
bugetului public și al fiscalit ății prezentau trei caracteristici principale:
a. indistinc ția bugetului public de averea domnitorului, gestiun ea domnitorului confundându-
se cu gestiunea vistieriei (statului);
b. impozitarea categoriilor sociale direct producti ve – ță rănimea dependent ă, me ște șugarii,
negustorii etc. – și scutirea de impozite a clasei dominante pe baza p rivilegiilor de care se bucura.
Impozabilitatea era personal ă fiind taxate persoanele, respectiv tipul de activi tate (meserie).
•variante de impozite: capita ția: impozitul pe locuitor; patenta: impozitul pe pr ofesie
(me ște șugar, negustor etc);
• prezen ța firav ă a economiei monetare men ținea un num ăr redus de impozite indirecte
aferente circula ției m ărfurilor, impozitarea direct ă având frecven ța de aplicare și aria de
răspândire cea mai mare.
c. instabilitatea politic ă, frecven ța schimb ării domnilor, a generat o instabilitate fiscal ă
cvasipermanent ă, discre ționarism ( bun plac ) în repartizarea cheltuielilor publice și un control lax al
impozit ării.
Absen ța unei consisten țe temporale a normelor și procedurilor de aplicare a lor, modific ările
frecvente ale regulilor, presiunea financiar ă din ce în ce mai mare a puterii suzerane (Imperiul ui
Otoman), interven ția tot mai accentuat ă pe cale diplomatic ă și armat ă a celorlalte dou ă imperii
(austriac și rus) în secolul al XVIII-lea au determinat „conso lidarea” unui climat de corup ție
perpetu ă a claselor dominante din celor dou ă Principate.
Principiile sistemului modern de finan țe publice au devenit func ționale treptat, de-a lungul a
peste șapte decenii, începând cu transform ările impuse de Regulamentele Organice. Aplicarea
principilor moderne a conferit finan țelor publice noi tr ăsături:
• universalitatea impozabilit ății – masa impozabil ă era constituit ă de totalitatea cet ățenilor,
fără discrimin ări;
• propor ționalitatea impozabilit ății – mărimea impozitelor era propor țional ă cu m ărimea
veniturilor – obiectul impozit ării nu îl mai constituia persoana, ci veniturile, b unurile etc.;
•centralizarea bugetar ă: toate veniturile și cheltuielile trebuie s ă se reg ăseasc ă într-un
buget general al statului;
•responsabilitatea bugetar ă: institu țiile financiare ale statului sunt obligate s ă fac ă d ări de
seam ă asupra execut ării bugetului – Ministerul de Finan țe r ăspunde în fa ța Parlamentului;

33 Ibidem , p. 80. „Emisiunile monetare f ără cauz ă economic ă, efectuate pentru nevoile financiare ale statului, dar și
pentru opera ții nelegale, de subven ționare a pierderilor realizate de b ănci, mari întreprinderi comerciale
și industriale și mo șierime, ca mijloc de ie șire din criz ă, precum și pentru acordarea de credite
financiare, lipsite de baz ă economic ă, unor mari întreprinz ători, au dus la instabilitate monetar ă, la
dezechilibru infla ționist.”

49 •este înfiin țat ă administra ția financiar ă – institu ție public ă specializat ă în conceperea,
calcularea, a șezarea și colectarea impozitelor;
• este organizat ă eviden ța bugetar ă în scopul calcul ării veniturilor și cheltuielilor statului și
administra țiilor locale;
• este introdus controlul bugetului de stat – de c ătre organele reprezentative ale na țiunii – la
nivel guvernamental, parlamentar etc.;
• controlul curent financiar – asupra ministerelor, departamentelor etc. – este asigurat de
Curtea de Conturi (1863) pe baza Legii contabilit ății publice – 1881 .
Efectivitate institu țional ă – Cum a fost aplicat ă noua legisla ție? Problema efectivității
institu ționale este esen țial ă pentru în țelegerea func țion ării institu țiilor în România.
Dificult ăți ale introducerii noului sistem de finan țe publice:
− ritmul lent de formare a personalului financiar calificat;
− corup ția func ționarilor, a agen ților fiscali a dobândit caracter generalizat;
− deturnarea „sistematic ă” a fondurilor de c ătre principalii gestionari ai acestora – mini ștrii:
efectuau pl ăți f ără aprobare, angajau personal dup ă interese personale, fixau salarii
pentru proteja ții lor în afara schemei bugetului etc.;
− eviden ța fiscal ă se ținea superficial;
− controlul se efectua cu greutate.
Concluzie
Sistemul fiscal de tip balcanic-fanariot cristalizat în perioada suzeranit ății otomane nu putea fi
dizolvat prin aplicarea noilor norme. În consecin ță , indisciplina financiar ă, corup ția și voluntarismul
în mânuirea banului public s-au men ținut în cadrul noului sistem fiscal. 34
Eficien ța noului sistem de finan țe publice – este reflectat ă de m ăsura în care a reu șit s ă
asigure fondurile necesare moderniz ării societ ății române ști. În ciuda dificult ăților, rezultatele au
fost reale: construirea infrastructurii – c ăi ferate, drumuri; dezvoltarea aparatului public:
administra ție, poli ție, jandarmerie, armat ă, înv ăță mânt, asisten ță medical ă și construc ția edificiilor
publice; valoarea patrimoniului statului ajunsese î n anul 1914 la peste 1500 milioane lei.
Modificarea structurii veniturilor bugetare în perioada 1860-1914:
• Impozitele directe s-au redus de la 70% în anul 18 64 la 16% în anul 1914;
• Impozitele indirecte s-au majorat de la 30% la 84% în acela și interval de timp. 35
Structura cheltuielilor bugetare la începutul secolului XX – dup ă destina ție: administra ție,
ordine public ă și armat ă – 29%; economie – c ăi ferate, întreprinderi etc. – 31%; datoria public ă –
22%; înv ăță mânt, s ănătate, cultur ă – 18%.
Evolu ția cheltuielilor bugetului de stat – 1859-1914: Cheltuielile bugetar e au sporit de peste 15
ori, de la 28 mil lei la 540 mil. lei.
Evolu ția fiscalit ății în perioada 1860-1914
Volumul impozitelor a crescut de peste 15 ori, în v reme ce produc ția material ă a ță rii și
veniturile popula ției de numai 3-3,5 ori. Pe locuitor, fiscalitatea a crescut de șase ori, de la 9,60 lei
în anul 1860 la 64 lei în anul 1910.
4.3.3.2 Finan țele publice în perioada interbelic ă. Cre șterea interven ției statului:
Presiunea fiscal ă sporit ă în perioada interbelic ă a fost cauzat ă de nevoile financiare tot mai
mari ale statului determinate de:

rambursarea datoriilor publice – în special externe – contractate pentru sus ținerea
războiului, precum și acoperirea serviciului datoriei publice, respecti v a anuit ăților aferente
datoriilor contractate în perioada antebelic ă;

34 Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 1997, p. 185.
35 „Avantajul fiscalit ății indirecte este c ă, impozitele fiind a șezate, mai ales, pe bunuri de consum și servicii aduc
venituri mari, o dat ă cu cre șterea acestora, se suport ă de c ătre întreaga mas ă a consumatorilor și nu creeaz ă nemul țumiri
evidente, fiind cuprinse în pre țul produselor vândute, necunoscându-se de cump ărător cota de impozit.” V. Axenciuc,
op. cit., p.185-186.

50
cheltuielile masive impuse de refacerea mijloacelor de transport și comunica ție afectate în
perioada r ăzboiului;

pl ăți externe pentru m ărfurile cump ărate de particulari peste grani ță în perioada
războiului și, mai cu seam ă, în perioada 1919-1920, garantate de stat cu bonur i de tezaur;

plata datoriilor ce reveneau României ca stat succe sor, stabilite prin tratatele de pace,
cot ă-parte din datoria extern ă a Austro-Ungariei;

contribu ția impus ă statelor succesoare ale Monarhiei Austro-Ungare și, prin urmare, și
României, cheltuieli de eliberare a teritoriilor de sp ărțite din imperiu;

pensiile de r ăzboi;

cheltuielile generate de unificarea monetar ă;

emisiunea de rent ă (obliga țiuni) cuvenit ă marilor proprietari, expropria ți prin legile de
reform ă agrar ă din anul 1921.
Urmare a cheltuielilor uria șe ale statului, partea din emisiunea monetar ă ce revenea acoperirii
datoriilor statului a crescut de la aproape 20% în anul 1914 la peste 80% în anul 1922. Practic,
infla ția, în întregime, fusese cauzat ă de necesitatea acoperirii cheltuielilor statului p rin
emisune de moned ă f ără acoperire .
Dup ă perioada imediat postbelic ă, o a doua perioad ă deosebit de grea pentru finan țele publice
ale României a fost cea a crizei din 1929-1933 care a afectat atât cheltuielile, cât și încas ările
bugetare.
Criza financiar ă a statului a fost determinat ă de urm ătoarele cauze:

în urma împrumuturilor contractate pentru stabiliza rea monetar ă și dezvoltare între 1929-
1931anuitatea datoriei externe a statului, care ati nsese ponderea de 25% din totalul cheltuielilor
bugetare, s-a dublat; cre șterea veniturilor bugetare s-a realizat prin cre șterea fiscalit ății, chiar în
perioada primilor ani de criz ă, când, în mod firesc, s-ar fi impus o relaxare fis cal ă;

cre șterea fiscalit ății directe și indirecte a diminuat veniturile popula ției, determinând
reducerea cererii, agravând starea de criz ă a economiei;

ca urmare, colectarea veniturilor bugetare a întâmp inat serioase dificult ăți, fiind
înregistrate mari deficite bugetare (4,8 miliarde lei în anul 1928, 3,8 miliarde lei î n 1930, respectiv
5,7 miliarde lei în anul 1932);

pentru reducerea deficitelor bugetare, în condi țiile s ărăcirii unei mari mase a popula ției,
statul a comprimat cheltuielile bugetare, ac ționând în sensul reducerii salariilor func ționarilor
publici cu 10-20%;

reducerea veniturilor bugetare a dus la incapacitat ea de plat ă a datoriei publice externe.
Destina ția cheltuielilor bugetare
O problem ă important ă a bugetului de stat o constituie destina ția cheltuielilor pe principalele
domenii ale vie ții economico-sociale a ță rii.
Distribuite propor țional ele se prezint ă astfel:
Tabel nr. 2
Structura cheltuielilor bugetare în perioada interb elic ă*)
– % –
Anii Administra ție,
Ordine public ă,
Armat ă Înv ăță mânt,
Cultur ă,
Sănătate Datorie public ă Economie
1924 41,6 27,5 22,9 8,0
1929 40,9 35,2 19,0 4,9
1932 45,2 30,7 22,9 1,2
1939 58,0 31,7 8,2 2,2
Sursa: Victor Axenciuc, Introducere în storia econo mic ă a României, Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 1997, 2000, p. 363.
*) Nu au fost incluse bugetele întreprinderilor statul ui care cuprindeau cheltuielile de produc ție ale acestora.
Cheltuielile bugetului general al statului au crescut pe seama cheltuielilor cu administra ția,
ordinea public ă și ap ărarea na țional ă, urmate de cheltuielile destinate înv ăță mântului, culturii și
sănătății, cu tendin ță sinuoas ă: cre ștere pân ă în 1929 și reducere în urm ători zece ani.

51 Serviciul datoriei publice a avut o pondere mare pân ă în anul 1932, diminuându-se ulterior
ca urmare a ree șalon ării anuit ăților și pl ăților efectuate de stat.
Ponderile cheltuielilor directe repartizate economiei, eviden țiate în tabel, sunt mai mici decât
erau în realitate, întrucât nu erau incluse diferit ele subven ții sub forma beneficiilor generate de
legea de încurajare a industriei, protec ția vamal ă, comenzile de stat etc.
Cheltuielile bugetului de stat pe locuitor au înregistrat, la rândul lor, o evolu ție sinuoas ă, cu
tendin ță de cre ștere accentuat ă de la 898 lei în anul 1924 la 1878 lei – 1928 la 2 167 lei – 1931,
urmate de o reducere în anii crizei la 1472 lei în anul 1934 și din nou o cre ștere la 2455 lei pe
locuitor pân ă în anul 1939.

Tendin țele finan țelor publice în perioada interbelic ă:

în mod firesc, evolu ția finan țelor publice a urmat linia sinuoas ă a evolu ției economiei na ționale,
reflectând perioadele de criz ă și cele de dezvoltare;

bugetul de stat a asigurat func ționarea aparatului de stat, dar, pe de alt ă parte, a constituit un
mijloc de redistribuire a unei p ărți din venitul na țional în avantajul potenta ților pe seama
contribuabililor;

în perioadele de criz ă (1919-1921, respectiv 1929-1933) afacerile ilegale și corup ția la cele mai
înalte nivele devin predominante;

sprijinul financiar acordat de stat unor ramuri ale economiei a favorizat direct și indirect diferite
interese particulare;

amploarea politicianismului și a biocratiz ării aparatului de stat a afectat exercitarea func țiilor
statului, mai ales dup ă 1931.

4.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul Temei 4
Eforturile de a aduce România în sistemul european de valori prin crearea cadrului
institu țional al economiei de pia ță sunt reflectate în primul rând de alinierea sistem elor monetare și
financiar-bancare române ști la sistemele europene evoluate vreme de peste op t secole.
Începând cu anul 1880, anul înfiin ță rii B ăncii Na ționale a României, sistemul monetar al
leului (în vigoare formal înc ă din anul 1867, la numai un an de la urcarea pe tro nul României a
principelui Carol I) evolueaz ă rapid pe bazele etalonului aur, asigurând stabilit ate și o cre ștere
economic ă din ce în ce mai pronun țat ă dup ă 1907.
Perioada interbelic ă este caracterizat ă de începuturile infla ției (consecin ță imediat ă a primului
război mondial). Crearea de moned ă-hârtie din ce în ce mai autonom ă fa ță de acoperirea în
aur devine politica oficiala a statelor lumii, mai ales dup ă consacrarea sa, în anul 1936 drept politic ă
interven ționist ă salvatoare pentru ie șirea din perioada de criz ă (1929-1933) de c ătre economistul
John Maynard Keynes.
Evolu ția sistemelor monetar și financiar-bancar reflect ă evolu ția sinuoas ă a economiei
române ști: cre ștere economic ă în perioada 1867-1914, refacere postbelic ă (1920-1924), cre ștere
(1925-1928), pr ăbu șire în perioada crizei (1929-1933), u șoar ă cre ștere (1934-1938).

Concepte și termeni de re ținut:
economie monetar ă, economie real ă, paritate teoretic ă, infla ție, criz ă economic ă, creditul "mare",
creditul "mic", raportul de schimb în comer țul interna țional (terms of trade), creditare oneroas ă,
concentrarea și centralizarea capitalurilor, hipertrofierea sist emului bancar, conversiunea
datoriilor, foarfeca pre țurilor, suprapopula ție agricol ă relativ ă, revolu ție industrial ă,
protec ționism industrial, liber schimb.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Preciza ți tr ăsăturile vechiului sistem monetar.
• Men ționa ți tr ăsăturile sistemului monetar modern.
• În ce a constat func ționarea sistemului „etalon aur”?

52 • Ce este „bimetalismul” și când a fost aplicat în România?
• De câte ori a sporit masa monetar ă în perioada 1880-1914?
• Enumera ți șase efecte ale introducerii noului sistem monetar.
• Prezenta ți cauzele apari ției și agrav ării proceselor infla ționiste în perioada interbelic ă.
• Defini ți con ținutul în aur al leului conform parit ăților exprimate în legile din anii 1867, 1929,
1936.
• Men ționa ți de câte ori a fost devalorizat leul în anul 1929 fa ță de leul aur, respectiv la cât a fost
devalorizat în anul 1936 fa ță de 1929.
• Prezenta ți paritatea legal ă a leului fa ță de principalele cinci valute în anii 1912 și 1929.
• Men ționa ți de câte ori s-a majorat masa b ăneasc ă – numerar aflat în circula ție – în anii 1929 și
1938 fa ță de anul 1913.
• Men ționa ți principalele tr ăsături ale vechiului sistem de credit c ămătăresc.
• Enumera ți caracteristicile sistemului de credit modern.
• Enumera ți principalele opt opera țiuni (func ții) ale B ăncii Na ționale a României la data înfiin ță rii
sale, în anul 1880?
• Enumera ți cele șase categorii componente ale sistemului financiar și de credit din România,
constituit pân ă în anul 1914.
• Men ționa ți opt consecin țe ale activit ății B ăncii Na ționale a României în perioada 1880-1914.
• Prezenta ți cinci direc ții de evolu ție a sistemului bancar și de credit în perioada interbelic ă.
• Enumera ți cele șase componente ale sistemului bancar și de credit în perioada interbelic ă.
• Men ționa ți c ăile de dirijare și control al economiei de c ătre Banca Na țional ă a României
stabilite în anii crizei interbelice.
• Men ționa ți cele patru obiective ale Consiliului Superior Ban car înfiin țat în anul 1934.
• Preciza ți propor țiile creditelor acordate în anul 1938 agriculturii și industriei de c ătre Banca
Na țional ă a României.
• Preciza ți suma datoriilor agricole intrate sub inciden ța Legii pentru lichidarea datoriilor
agricole din anul 1934, precum și cuantumul datoriilor propriet ăților sub 10 ha.
• Prezenta ți tr ăsăturile vechiului sistem de finan țe publice.
• Prezenta ți principiile și tr ăsăturile sistemului modern de finan țe publice
• Prezenta ți structura veniturilor bugetului de stat în anul 1 914.
• Prezenta ți structura cheltuielilor bugetului de stat în anul 1914.
• Prezenta ți cele cinci tendin țe ale evolu ției finan țelor publice în perioada interbelic ă.
• Evolu ția destina ției cheltuielilor bugetare în perioada interbelic ă

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 4
Alegere: alege ți variantele corecte sau, dup ă caz, o singur ă variant ă corect ă de răspuns dintre
variantele prezentate:
1. Vechiul sistem de credit era incompatibil cu cer in țele sistemului modern, deoarece ( alege ți
variantele corecte ):
a) dobânzile la credite erau mari;
b) ratele dobânzilor excedau adeseori ratele medii ale profitului;
c) împrumuturile erau destinate preponderent consum ului neproductiv;
d) rata dobânzii la depozite era prea mic ă;
e) c ămătăria era dominant ă, având un caracter net speculativ;
f) condi țiile „creditului mic” erau descurajante pentru inve sti ții, prin nivelul extrem de ridicat al
ratelor dobânzii;
g) nu oferea condi ții minime de mobilizare a economiilor popula ției.
2. Rata dobânzii reprezint ă pre țul creditului. În condi țiile vechiului sistem de credit, nivelul extrem
de ridicat al ratelor dobânzii (în cazul creditului mic ele atingeau chiar 200%) era determinat de

53 (alege ți o singur ă variant ă corect ă din punctul de vedere al unei judec ăți economice, iar nu etice .
Aten ție la formul ări!):
a. lăcomia creditorilor c ămătari;
b. cererea mare de credite;
c. oferta mic ă de credite;
d. insuficien ța relativ ă a ofertei în raport cu cererea de credite.
3. În sistemul etalon aur cursurile de schimb ale m onedelor na ționale se calculau pe baza parit ăților
teoretice, respectiv a con ținutului în aur fin, al diferitelor monede. Defini țiile principalelor monede
erau ( alegeti o singur ă variant ă corect ă):
a. 1 dolar = 6,702 g aur fin; 1 lir ă sterlin ă = 32,54 g aur fin; 1 franc francez = 3,226 g aur f in;
b. 1 dolar = 5,18 g aur fin; 1 lir ă sterlin ă = 25,25 g aur fin; 1 franc francez = 1,504 g aur f in
c. 1 dolar = 1,504 g aur fin; 1 lir ă sterlin ă = 7,32 g aur fin; 1 franc francez = 0,2903 g aur f in
d. 1 dolar = 4,86 g aur fin; 1 lir ă sterlin ă = 22,54 g aur fin; 1 franc francez = 6,55 g aur fi n.
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Emisiunea de moned ă fiduciar ă generat ă de finan țarea particip ării României la primul r ăzboi
mondial, precum și de costurile unific ării monetare postbelice au determinat declan șarea ________.
2. Analiza modific ărilor masei (agregatelor) monetare este decisiv ă pentru depistarea tendin țelor
infla ționiste ale unei economii. În perioada interbelic ă în România expansiunea numerarului (M1)
rămâne calea esen țial ă a propag ării infla ției. Știind c ă în anul 1929 circula ția monetar ă (M1) însuma
cca. 24 mild. lei, în anul 1938 masa monetar ă în circula ție a ajuns la aproximativ ____ miliarde lei.
3. Evolu ția bugetului de stat reflect ă, printre altele, eficien ța politicii fiscale a guvernului respectiv,
gradul de efectivitate institutional ă și nivelul productivit ății muncii na ționale. Conform structurii
veniturilor bugetului de stat în perioada 1860-1914 , impozitele ___________ de țineau o pondere de
84% în anul 1914.
4. Denumirea monedei na ționale provine de la _______ – leu, moned ă din argint, cu o greutate de
aproximativ 27,5 g, având imprimat un leu rampant p e revers. (Men ționa ți denumirea în limba
român ă.)

Bibliografie recomandat ă pentru Tema 4

1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României ; Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 150-163, 183-188, 303-321, 355-364.
2. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. I, Editura Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1997, p. 135-216, 293-324, 325-351.
3. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. II, Editura Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1997, p. 15-45, 267-276, 337-354, 385-398, 413- 420.
4. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol.III, Editura Enciclopedic ă,
Bucure ști, 1997, p. 78-81.
5. Madgearu Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 223-240, 241-261.
6. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 151-
167, 270-286.

54 Tema nr. 5.
Evolu ția economiei reale a României în perioada 1859-1938 .
Partea I. Evolu ția agriculturii (2 ore)

5.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………………….
5.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………………
5.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………….
5.3.1 Construirea infrastructurii în România …… …………………………………………… ………………
5.3.2 Transformarea social ă și economic ă a sectorului agriculturii …………………… …………….
5.3.2.1 Reforma agrar ă din anul 1864 ……………………………… …………………………………..
5.3.2.2 Regresul agriculturii române ști în perioada interbelic ă ..………………………
5.3.2.3 Efectele crizei agrare mondiale asupra agri culturii române ști ………………….
5.3.2.4 Suprapopula ția relativ ă agricol ă …… …………………………………………. .
5.3.2.5 Situa ția agriculturii române ști la finele a opt decenii de tranzi ție c ătre
economia de pia ță (1860 -1940) …. …………………………… ……………………………. ..
5.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………….. …………………………………………… …………………..

5.1 Introducere
Dup ă parcurgerea evolu ției economiei monetare și sectoarelor adiacente acesteia, analiza
evolu ției economiei reale întrege ște tabloul transform ărilor economiei României din punctul de
vedere al politicilor economice.
Schimb ările institu ționale impuse de alinierea economiei României la st ructurile și
mecanismele economiei occidentale au fost înso țite de importuri mai mai mult sau mai pu țin
sus ținute de tehnologii care au dus la modernizarea uno r ramuri de baz ă ale economiei na ționale.
O prim ă ramur ă care beneficiaz ă de moderniz ările tehnologice aduse de revolu ția industrial ă
este infrastructura, respectiv ramura transporturil or rutiere, feroviare, navale și maritime.
Agricultura a fost de la bun început și a r ămas cel mai vitregit sector al economiei, ramur ă în
care investi țiile de modernizare sunt sporadice și reduse ca pondere în ansamblul economiei
na ționale.
Concluziile analizei evolu ției economiei monetare și ale economiei reale în perioada 1859-
1938 constituie punctul de plecare în în țelegerea rostului și rolului instituirii socialismului în
perioada 1947-1989.
5.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele temei:
1. Prezentarea evolu ției economiei României în perioada 1859-1938 în con textul cre șterii
economiei europene.
2. Analiza evolu ției agriculturii.
Competen țele Temei 5
Dup ă parcurgerea Temei 5, studentul va putea:
– să compare consecin țele Legilor agrare din anii 1864, 1921, 1945 cu efe ctele economice și
sociale ale legisla ției agrare din perioada tranzi ției (1990-2010);
– să identifice contribu ția agriculturii la formarea Produsului intern brut;
– să stabileasc ă m ăsura în care parcelarea exploata țiilor agricole în urma celor dou ă mari
reforme agrare a contribuit la deteriorarea product ivit ății agriculturii.

5.3 Con ținutul temei
5.3.1 Construirea infrastructurii în România .36
Revolu ția industrial ă, proces economic complex demarat în Occident la sf âr șitul secolului al
XVIII-lea, a p ătruns în România în primul rând în infrastructur ă, iar nu în industrie sau agricultur ă.

36 A se vedea pe larg Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 51-63.

55 Începând din deceniul 7 (perioada 1861-1870) a fost realizat ă o adev ărat ă revolu ție în ramurile
căilor și mijloacelor de transport și comunica ție.
Cu pre țul îndator ării ță rii pe termen lung prin contractarea unor împrumutu ri oneroase 37 , a fost
așezat ă re țeaua de c ăi ferate, au fost construite drumuri, poduri, portu ri, docuri, au fost instalate
liniile de telecomunica ții, organizate oficiile po ștale etc. Toate aceste transform ări au fost decisive
pentru evolu ția ulterioar ă a economiei române ști. Modernizarea infrastructurii a f ăcut posibil ă
modernizarea celorlalte ramuri (a industriei, agric ulturii și comer țului).
Construirea infrastructurii și a principalelor edificii publice în mod covâr șitor pe baza
contract ării creditelor externe a consacrat calitatea de stat debitor a României de la începutul
existen ței sale ca stat modern. Drama achit ării datoriilor externe în numele moderniz ării și
civiliz ării avea s ă marcheze întreaga istorie a economiei și societ ății române ști pân ă în zilele
noastre.
5.3.2 Transformarea social ă și economic ă a sectorului agriculturii
5.3.2.1 Reforma agrar ă din anul 1864. Pentru via ța majorit ății popula ției ță rii, Legea Rural ă
din anul 1864, Legea comunal ă și Legea instruc țiunii publice (Legea înv ăță mântului) au jucat un
rol normativ decisiv.
Eliberarea și împropriet ărirea ță ranilor, organizarea comunelor rurale și a înv ăță mântului
primar obligatoriu au contribuit într-o mic ă măsur ă, ce-i drept, la modificarea mentalit ăților pe
parcursul moderniz ării cadrului institu țional dup ă modelul structurilor occidentale (modelele
francez și german).
Criteriul împropriet ăririi ță ranilor elibera ți prin Legea Rural ă l-a constituit capacitatea de
lucru a fiec ărei gospod ării exprimat ă în num ărul de vite de munc ă. Premisa sau principiul de la care
a pornit legiuitorul era, a șadar, meritul, competen ța, spiritul de gospod ărire al familiilor respective:
cu cât o gospod ărie avea mai multe animale de trac țiune, cu atât i se cuvenea o suprafa ță mai mare
de p ământ. Criteriul era, a șadar, de natur ă mai degrab ă economic ă decât social ă.
Condi țiile împropriet ăririi
Desp ăgubirea fo știlor proprietari.
a. Semnificativ și specific acestei reforme agrare a fost caracterul necomercial al aloc ării
terenurilor: conform concep țiilor acceptate, sus ținute îndeosebi de Mihail Kog ălniceanu, ță rănimea
cl ăca șă răscump ăra sarcinile feudale , iar nu p ământul pe care se împropriet ărea.
În dezbaterile asupra Legii Rurale a avut câ știg de cauz ă teza devenit ă ulterior „clasic ă”
potrivit c ăreia p ământul a apar ținut dintotdeauna ță rănimii. Prin urmare, p ământul fiind atribuit,
dăruit fără plat ă de c ătre domnitori în trecut boierilor în virtutea drept ului feudal al administr ării
feudelor (mo șiilor), noii împropriet ări ți, la rândul lor, nu aveau de ce să răscumpere pământul. Nu
putea constitui obiect al unei tranzac ții de tip comercial ceea ce nu fusese nici în momen tul trecerii
pământului în posesia marilor latifundiari. Din punct de vedere juridic, pân ă la Regulamentele
Organice (1831-1832), boierii nu erau proprietari ai mo șiilor, ci doar administratori (fiind denumi ți
„st ăpâni”) ai acestora.
Prin urmare, ceea ce ță ranii împropriet ări ți urmau s ă pl ăteasc ă reprezenta desp ăgubirea
acordat ă boierilor pentru pierderile pe care le sufereau ma rii proprietari în urma anul ării obliga țiilor
cl ăca șilor de a mai presta claca și a le ceda dijma .
b. Statul trebuia s ă rezolve îns ă o problem ă deosebit de delicat ă: ță ranii împropriet ări ți, care
trebuiau s ă-și r ăscumpere eliberarea de sarcinile feudale, nu aveau, în marea lor majoritate,
posibilitatea de achita sumele respective.

37 Împrumut oneros = împrumut contractat în condi ții net dezavantajoase, umilitoare fie prin subevalu area
cursului obliga țiunilor ( rentelor ) de stat, fie prin impunerea de c ătre creditori a unor rate ale dobânzilor mult mai m ari
decât media pie ței. Obliga țiunile ( rentele ) statului român erau cump ărate de c ătre creditori la cursuri inferioare valorii
nominale: pentru o obliga țiune de 1000 de lei, de exemplu, b ăncile creditoare transferau 930 de lei sau chiar nu mai 900
de lei. În ceea ce prive ște ratele dobânzilor, dac ă, de exemplu, între statele dezvoltate (care prezen tau garan ții serioase
sau, cum am spune ast ăzi, rating de țar ă ridicat) ratele dobânzilor la credite oscilau într e 7%-10%, pentru România
ratele dobânzilor ajungeau la peste 20%. De-abia la sfâr șitul primului deceniu al secolului al XIX-lea Român ia a
beneficiat de condi ții de credit mai apropiate de cele practicate între ță rile dezvoltate.

56 Marii proprietari expropria ți aveau îns ă preten ția de a li se face plata într-un termen cât mai
scurt, pentru a putea asigura plata lucr ătorilor agricoli care s ă realizeze muncile fo știlor cl ăca și.
În scopul desp ăgubirii marilor proprietari, statul a emis obliga țiuni în valoare de 107 milioane
lei cu o dobând ă de 10%, rambursabile prin trageri semestriale la s or ți vreme de 15 ani. Ță ranii
cl ăca și au avut de achitat sume medii anuale cuprinse înt re minimum 51 lei vechi și 35 parale și 133
lei vechi.38
Suprafe țele și tipurile de terenuri alocate ță ranilor.
În urma Legii Rurale din anul 1864 și a unor legi ulterioare, pân ă în anul 1889, au fost
împropriet ărite peste 600 de mii de gospod ării ță răne ști cu 2,5 milioane hectare teren arabil.
Specific ă reformei agrare din anul 1864 este, printre altele , distribuirea numai a terenurilor
arabile, păș unile, fâne țele și p ădurile r ămânând în continuare în proprietatea marilor mo șieri.
Consecin țe ale reformei agrare din anul 1864 pe termen lung.
Privarea ță ranilor împropriet ări ți de loc de p ăș unat, fâne țe și p ăduri laolalt ă cu abuzurile
săvâr șite cu ocazia împropriet ăririi, aplicarea sistemului învoielilor agricole dup ă 1871, regimul
marii arend ăș ii au determinat o înr ăut ățire a st ării materiale a ță rănimii, ajungându-se, în cele din
urm ă, la r ăscoala din anul 1907.
Semnifica ția istoric ă a Reformei agrare din anul 1864 a constat în transformarea radical ă a
regimului propriet ății agrare, precum și în organizarea celulei de baz ă a vie ții rurale, comuna.
Cadrul institu țional a fost radical modificat, f ăcându-se trecerea de la regimul marii propriet ăți de
tip latifundiar la regimul propriet ății mo șiere ști-ță răne ști , regim de tranzi ție c ătre proprietatea
ță răneasc ă devenit ă dominant ă în urma reformei agrare din anul 1921. 39
Transform ările institu ționale au fost înso țite de transform ări tehnologice de mai mic ă
amploare, ceea ce a determinat men ținerea caracterului primitiv al înzestr ării majorit ății
gospod ăriilor ță răne ști. Consecin ța: ob ținerea unor produc ții medii la hectar inferioare pe mica
exploata ție ță răneasc ă fa ță de randamentele ob ținute pe marea exploata ție, fiind evident ă
discrepan ța dintre agricultura de subzisten ță practicat ă pe mica exploata ție comparativ cu
agricultura marilor exploata ții, furnizoare ale cantit ăților majoritare de cereale destinate exportului
României.
De altfel, distribu ția suprafe țelor funciare este elocvent ă: potrivit datelor recens ământului din
anul 1905, circa trei milioane ha teren arabil reve neau unui num ăr de 920 mii de gospod ării, în
vreme ce alte peste trei milioane ha se aflau în pr oprietatea a circa 6000 de familii de mari mo șieri.
Nivelul sc ăzut al agriculturii române ști era cauzat și de investi țiile reduse, de mentalit ățile și
comportamentele specifice unei agriculturi de subzi sten ță bazate pe extensivitate și monocultur ă
(cereale).
Situa ția din ce în ce mai grav ă a ță rănimii, abuzurile, confuzia institu țional ă între ținut ă decenii
la rând în privin ța rela țiilor dintre micii și marii proprietari, sistemul de jaf specific marii arend ăș ii
au dus la marea r ăscoal ă din anul 1907.
5.3.2.2 Regresul agriculturii române ști în perioada interbelic ă. Pare paradoxal, dar,
agricultura româneasc ă, în pofida reformelor din anii 1918-1921, în loc s ă progreseze, a continuat
să regreseze. Prima cauz ă a acestui proces, în mod oarecum surprinz ător, a fost una dintre cele mai
ample reforme agrare din Europa.
Necesitatea Reformei agrare din anul 1921. Obiectivele urm ărite de ini țiatorii legilor de
împropriet ărire au fost:
 continuarea procesului de extindere a „sistemului” propriet ății ță răne ști;

38 Potrivit art. 22 din Legea pentru reglementarea propriet ăței rurale din 15 august 1864. Conform raportului de
preschimbare de 1 leu nou = 2,7 lei vechi, media mi nim ă a ratelor anuale a fost de 19,22 lei aur pentru ca tegoria
pălma șilor „s ăteanul din satele de munte de peste Milcov” și 49, 26 lei aur pentru categora frunta șilor . Cf. Victor
Axenciuc, Evolu ția economic ă a României, Cercet ări statistico-istorice 1859-1947. Vol. II, Agricult ura , Editura
Academiei Române, Bucure ști, 1996, p.84.
39 Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 1997 , p. 81-102

57  prin îmbun ătățirea st ării materiale (sociale) a ță rănimii, ar fi fost înt ărit ă și con știin ța
na țional ă, respectiv unitatea României Mari; în anul 1917 re gele Ferdinand însu și promitea
împropriet ărirea tuturor ță ranilor osta și care lupt ă pentru unitatea neamului;
 stimularea interesului micului produc ător agricol pentru sporirea produc ției agricole: se
estima c ă, în calitate de proprietar al p ământului pe care-l lucra, ță ranul urma să ob țin ă rezultate
mult mai bune decât în situa ția în care ar fi lucrat p ământul altuia sau aflat în proprietate ob șteasc ă;
 promovat ă de Partidul Na țional Liberal , Reforma urm ărea, nu în ultimul rând, sl ăbirea
suportului economic al marilor mo șieri și anihilarea puterii politice a Partidului Conservator : în
anul 1925 Partidul Conservator avea s ă dispar ă de pe scena politic ă a ță rii;
 prevenirea și eliminarea riscului de extindere a ideilor revolu ției bol șevice.
Întreb ări: A avut tendin ța de impunere a individualismului exprimat sub forma ideii de
extindere a propriet ății private funciare efecte pozitive asupra evolu ției agriculturii române ști și a
situa ției ță rănimii?
Au avut cele dou ă reforme (din anul 1864 și din anul 1921) un caracter liberal sau mai
degrab ă socialist ?
Prin expropriere și împropriet ărire au fost înc ălcate principiile liberale ale inviolabilit ății
propriet ății? („exproprierea se poate face numai în interes p ublic/cauz ă na țional ă prin desp ăgubirea
corect ă a celui expropriat…”)
Preciza ți în țelesul termenilor liberal și socialist .
Tem ă: Premisele și con ținutul reformei din anul 1921 vor fi comparate cu c ele ale reformei
din anul 1864.
Criteriile împropriet ăririi:
Au primit p ământ:
• osta șii participan ți la r ăzboi;
• văduvele și orfanii de r ăzboi;
• ță ranii f ără p ământ;
• ță ranii proprietari ai unor terenuri pân ă în 5 ha.
Ce semnifica ție au criteriile împropriet ăririi? Prin ce se deosebesc criteriile din anul 192 1 fa ță
de cele din anul 1864?
Condi țiile împropriet ăririi:
• Spre deosebire de reforma din anul 1864, în anul 19 21, noii împropriet ări ți au pl ătit
contravaloarea p ământului, pre țul reprezentând de 20 de ori arenda, dup ă pre țurile din anul 1913, în
func ție de regiune.
• Suma total ă a ratelor de plat ă a împropriet ăririi s-a ridicat la 6,2 mild. lei, din care pân ă
în anul 1939 s-au achitat doar 3,2 mild. lei!
• Solu ția adoptat ă pentru desp ăgubirea marilor proprietari funciari a fost identic ă cu cea
adoptat ă în anul 1864: marii proprietari au primit ca desp ăgubire, temporar, obliga țiuni de stat în
valoare de cca 9 miliarde lei.
Consecin țele Reformei agrare din anul 1921:
 împropriet ărirea a 1,6 milioane gospod ării ță răne ști cu 3,5 milioane ha a dus la parcelarea
propriet ății ță răne ști;
 parcelarea propriet ății funciare corelat ă cu cre șterea demografic ă în mediul rural (popula ția
agricol ă a României era de peste 16 milioane locuitori în a nul 1940) a determinat continuarea
procesului de f ărâmi țare declan șat dup ă reforma agrar ă din anul 1864; în perioada interbelic ă acest
proces a fost denumit de V.N. Madgearu pulverizarea exploata țiilor agricole ță răne ști.
Întrebare: Care este deosebirea dintre proprietate și exploata ție funciar ă?
 corelat ă cu efectele crizei agrare din perioada
1928-1936, în special ca urmare a deschiderii
foarfecii pre țurilor în defavoarea produselor agricole ,
pulverizarea exploata țiilor ță răne ști a cauzat
diminuarea drastic ă a eficien ței gospod ăriilor
ță răne ști. foarfeca pre țurilor = inversarea tendin țelor
de evolu ție a dou ă categorii de pre țuri
(industriale și agricole în cazul nostru) (a se
vedea mai sus Graficul nr. 5 );

58 5.3.2.3 Efectele crizei agrare mondiale asupra agriculturi i române ști
Criza economic ă din perioada 1929-1933 s-a repercutat cel mai dur asupra agriculturii.

Marii produc ători de produse agricole ai lumii: Statele Unite al e Americii, Canada, Argentina, Australia etc.
care contribuiau cu 80-90% din exportul de cereale și alte produse agricole, confrunta ți cu cererea mare pe pia ța
mondial ă, dup ă r ăzboi și-au m ărit produc ția ajungând s ă dep ăș easc ă, în anii 1927-1928, cererea mondial ă.
Dezechilibrul dintre ofert ă și cerere a fost determinat și de evolu ția pre țurilor, semnalele esen țiale ale
economiei de pia ță fiind mai mult sau mai pu țin distorsionate de infla ția latent ă (în Statele Unite) sau evident ă în
majoritatea statelor foste beligerante.
Fenomenul aparent a fost supraproduc ția , respectiv supraoferta de bunuri agricole care a c ontinuat s ă
creasc ă, pe fondul declan șă rii crizei agrare în anul 1928 și al diminu ării cererii, pân ă în anii 1933-1934. Marea criz ă
agrar ă s-a repercutat asupra tuturor ță rilor agrare, inclusiv asupra României unde s-a pre lungit pân ă în anul 1936.
Stocurile de cereale pe pia ța mondial ă au sporit alarmant fa ță de media anilor 1925-1929=100, de la 76% în
anul 1925 la 124% în 1929, la 183% în 1931 și 186% în 1933, dup ă care urmeaz ă reducerea lor treptat ă. Consecin ța
direct ă, ca a oric ărei supraoferte de m ărfuri, s-a manifestat în sc ăderea brutal ă a pre țurilor.
La o analiz ă superficial ă, cre șterea stocurilor pe pia ța mondial ă pare a fi fost determinat ă doar de „stihia”
luptei de concuren ță și de l ăcomia marilor produc ători. Aceasta ar fi însemnat fie c ă economia de pia ță este în sine
„stihinic ă” și nu are legi, fie c ă marii fermieri au luat decizii corecte pân ă prin 1926-1927 și apoi s-au l ăcomit s ă
sporeasc ă produc ția într-un mod inexplicabil. În realitate, produc ătorii și comercian ții au avut drept reper
permanent evolu ția pre țurilor.
Sub impactul infla ției, pre țurile agricole au urcat vertiginos în anii postbeli ci pân ă în perioada 1926-1928, de
30-40 de ori fa ță de anul 1913. Fa ță de o asemenea majorare a pre țurilor, deciziile marilor produc ători și exportatori
de peste m ări au urm ărit cre șterea permanent ă a produc ției, în virtutea ac țiunii legii cererii și ofertei, ducând astfel
la acumularea de stocuri, pe m ăsura diminu ării treptate a puterii de cump ărare a consumatorilor inerent ă agrav ării
infla ției.
Ulterior, declan șarea crizei agrare a antrenat pr ăbu șirea pre țurilor produselor agricole pân ă la 40-60% fa ță de
nivelul antecriz ă.
Consecin țele crizei agrare mondiale au fost catastrofale: mi lioane de ferme au dat faliment, zeci de milioane
de exploata ții mici și mijlocii s-au ruinat (întrucât pre țurile de vânzare au coborât mult sub pre țul de cost),
provocând pagube considerabile; toate statele produ c ătoare de produse agricole au luat m ăsuri de stimulare a
exportului și salvare a produc ției interne, dar f ără rezultate semnificative pân ă la resorbirea crizei.
 sc ăderea eficien ței gospod ăriilor ță răne ști în agricultura româneasc ă s-a exprimat în
principal prin reducerea veniturilor , deprecierea mijloacelor de munc ă și cre șterea gradului de
îndatorare a ță rănimii la b ănci și c ămătari;
 agricultura României a devenit o agricultur ă de subzisten ță pentru marea majoritate a
locuitorilor rurali, gospod ăria ță răneasc ă r ămânând în continuare la periferia modului de organi zare
capitalist propriu-zis;
 situa ția agriculturii române ști a fost agravat ă și de reac ția atipic ă a agricultorilor români: pe
fondul cre șterii stocurilor pe plan european și extraeuropean, produc ția fizic ă agricol ă a crescut în
vederea compens ării pierderilor determinate de reducerea pre țurilor.
Diminuarea eficien ței agriculturii române ști
În perioada interbelic ă randamentele medii la hectar, fa ță de anii antebelici, au fost cu 10-30%
mai reduse pentru unele categorii de cereale, fiind sub nivel ul celor mai multe ță ri din Europa; în
cazul produc ției de grâu, media anilor 1935 – 1939 a fost în Rom ânia de 1040 kg, în Bulgaria de
1370 kg, în Iugoslavia de 1220 kg, în Fran ța de 1530 kg. Asemenea decalaje au fost înregistrat e și
la celelalte culturi cerealiere, alimentare și plante industriale.
Tabel nr. 3
Evolu ția productivit ății agriculturii române ști
1910-1915 1919-1924 1925-1929 1930-1934 1935-1939
% % % % %
Prod. de cereale, mil. tone 14 100,0 8,5 60,7 10,4 74,3 10,7 76,4 11,4 81,4
Randamentul, kg/ha 1206 100,0 934 77,4 972 80,6 967 80,2 1040 86,2
Prod. de cereale pe locuitor, kg 823 100,0 535 65,0 605 73,5 582 70,7 585 71,1
Sursa: Victor Axenciuc, Introducere în storia econo mic ă a României, Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 1997, 2000, p. 254.

59 Expresia cea mai semnificativ ă a productivit ății agriculturii o ofer ă produc ția de cereale pe
locuitor , care în România s-a redus considerabil: de la cca 890 kg în anii antebelici (1910-1913) la
550 kg în 1934-1938. În condi țiile când consumul intern pe locuitor s-a men ținut aproape la acela și
nivel – 460-470 kg -, sc ăderea produc ției s-a repercutat asupra exportului ; înainte de 1914 exportul
pe locuitor era, în medie, de 420 kg cereale pe loc uitor, în vreme ce în intervalul 1934-1938 de
numai 76 kg. Dup ă primul război mondial România a ie șit din rândul exportatorilor mari de cereale
ai Europei, acoperind doar între 7-12% din importul continentului.
Rezultatele generale mediocre ale dezvolt ării agriculturii în perioada interbelic ă sau fost
determinate de:
– pulverizarea exploata țiilor agricole;
– slaba înzestrare cu mijloace de munc ă;
– metodele înapoiate tradi ționale de
cultur ă;
– veniturile reduse și, de aici,
– incapacitatea micilor gospod ării de a
face investi ții, de a practica o agricultur ă
modern ă.
Cauza principal ă a diminu ării
randamentelor a fost f ărâmi țarea
exploata țiilor agricole înso țit ă de sărăcirea
unei mari p ărți a acestora. Aceasta a fost problema fundamental ă a agriculturii române ști rămas ă
fără solu ții eficiente.
5.3.2.4 Suprapopula ția relativ ă agricol ă
Termenul de suprapopula ție relativ ă agricol ă a fost folosit și popularizat de Virgil Madgearu în
remarcabila sa lucrare din anul 1940. 40
Suprapopula ția agricol ă desemna densitatea mare de locuitori agricoli pe k m 2 – 116 – ceea ce
creea un grav dezechilibru între ritmul cre șterii popula ției și insuficien ța mijloacelor ei de câ știg și
existen ță .
Asupra men ținerii și sporirii suprapopula ției relative agricole au ac ționat o serie de factori:
caracterul extensiv cerealier al culturilor; stagna rea cre șterii randamentelor din lipsa inventarului
modern; f ărâmi țarea, prin diferen țiere și mo ștenire a exploata țiilor agricole; deschiderea foarfecei
pre țurilor în defavoarea celor agricole; utilizarea inc omplet ă a fondului de timp de munc ă agricol.
Ca efecte ale suprapopula ției relative agricole nu erau numai veniturile reduse și slaba
capacitate de investi ții agricole a gospod ăriilor, dar și condi țiile precare de trai, o îngustare relativ ă
a pie ței rurale, puternic ă frân ă în dezvoltarea industrial ă, precum și un proces de deplasare, în mas ă,
a elementelor rurale la ora șe, în c ăutare de lucru, și deci cre șterea concuren ței lor asupra mâinii de
lucru urbane.
Unul din remediile acestui fenomen social era consi derat industrializarea , singura capabil ă s ă
absoarb ă surplusul de munc ă din agricultur ă; dar dezvoltarea industriei la asemenea dimensiuni era
imposibil ă atunci din lipsa de capitaluri. A doua solu ție preconizat ă, larg studiat ă și propagat ă era
văzut ă în coopera ție .
5.3.2.5 Situa ția agriculturii române ști la finele a opt decenii de tranzi ție c ătre economia
de pia ță (1860-1940)
Pentru o scurt ă sintez ă asupra structurilor și eficien ței agriculturii române ști înainte de 1945
avem la dispozi ție datele furnizate de Recens ământul agricol al României din anul 1941.
În anul 1941 România avea cca 1/3 din teritoriu dez membrat în urma Dictatului de la Viena
din anul 1940. Structura relativ ă a exploata țiilor agricole îns ă nu s-a modificat sensibil. În acel an au
fost recenzate 2251 mii exploata ții agricole în suprafa ță de 10,2 mil. ha.

40 Vezi V.N. Madgearu, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, Independen ța economic ă,
Bucure ști, 1940, p. 25-53, precum și Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a, Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995. Tabel nr. 4
Structura propriet ății funciare pe categorii de exploata ții
conform recens ământului din anul 1930

Categoria
propriet ății Num ăr
propriet ăți Suprafa ța
de ținut ă de
fiecare
categorie Pondere în
total num ăr
propriet ăți Ponderea în
suprafa ța
agricol ă
total ă
1-10 ha 3 milioane 9,5 mil. ha 92% 48%
10-50 ha 235 mii 3,9 mil. ha 7,20% 19,80%
peste 50 ha 25 mii 6,4 mil. ha 0,80% 32,20%
Sursa: Victor Axenciuc, Introducere în storia economic ă a României ,
Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 249.

60 Datele culese și prelucrate, prima oar ă în România din aceast ă perspectiv ă, prezint ă
exploata țiile agricole dup ă suprafa ța utilizat ă și în proprietate și dup ă natura muncii folosite ,
proprie și „angajat ă” (salariat ă). Pe baza datelor recens ământului poate fi descris ă starea agriculturii
la sfâr șitul perioadei interbelice în România, putând fi as tfel determinate coordonatele generale ale
structurii socio-economice a agriculturii.
Statistica agriculturii pune în eviden ță patru categorii de exploata ții (sau zone 41 ale economiei
agrare române ști):
• Cea mai bine reprezentat ă categorie (zon ă) cuprindea gospod ăriile ță răne ști organizate pe
pământul propriu și cu munca proprie , de ținând 44,7% din totalul num ărului de exploata ții și
45,8% din suprafa ța lor; caracteristica esen țial ă era economia seminatural ă, cel pu țin 2/3 din
consum fiind asigurat din produsele gospod ăriei; autoconsumul predominant l ăsa doar o parte mic ă
și variabil ă din produc ție destinat ă pia ței;
• a doua categorie economico-social ă agrar ă era reprezentat ă de gospod ăriile cu mijloace de
produc ție insuficiente sau f ără mijloace, majoritatea s ărace, care furnizau for ța de munc ă altor
categorii de exploata ții ; ele cuprindeau 40% din totalul gospod ăriilor ță răne ști, de ținând îns ă o
suprafa ță de numai 18,1% din total; acestora le r ămâneau și mai pu ține produse agricole disponibile
pentru pia ță ; în schimb, ofereau for ța de munc ă pentru celelalte categorii;
• a treia categorie o constituia exploata țiile mai mari, înst ărite , care, pe lâng ă munca familiei,
foloseau curent muncitori agricoli angaja ți; ca propor ție, era redus ă în totalul gospod ăriilor – 14,2%
– dar utiliza – 24,4% – aproape un sfert din supraf a ța lucrat ă; cea mai mare parte din produc ția
agricol ă era destinat ă pie ței;
• ultima categorie, cea mai restrâns ă ca num ăr – 1,1% – din totalul propriet ăților – dar nu și ca
suprafa ță – cca. 11,7% – revenea exploata țiilor lucrate cu munc ă exclusiv str ăin ă, retribuit ă prioritar
în bani, dar și în produse, dijm ă; prin excelen ță aici erau cantonate marile exploata ții , între cca 25-
300 ha, – în medie cu 46,7 ha – capitaliste – mai bine înzestrate cu inventar, capital și speciali ști, cu
organizare mai modern ă; aici func ționau și mari ferme specializate pe culturi de plante tehnice,
legume și fructe, viticultur ă, zootehnie ca model de dezvoltare a agriculturii i ntensive și
competitive; întreaga produc ție agricol ă era destinat ă pie ței .
Conform Recens ământului din anul 1941 activau peste 1 milion de mu ncitori agricoli, zilieri și
permanen ți, proveni ți în special din cea de-a doua categorie.
Între categoriile agrare men ționate se desf ăș ura o diversitate de rela ții economice de
concesionare și luare în arend ă a terenurilor, folosirea mijloacelor de munc ă ale gospod ăriilor mici
pentru lucrarea p ământului celorlalte categorii, vânzarea și cump ărarea for ței de munc ă, a
produselor etc.
În ciuda tendin țelor de majorare a ponderii organiza țiilor de tip fermier-capitalist, cea mai
mare parte a gospod ăriilor ță răne ști au r ămas, pân ă în anul 1940, la limita supravie țuirii.
Concluzii:
• În perioada interbelic ă au devenit manifeste unele tendin țe de evolu ție pozitiv ă a vie ții
rurale prin:
o diminuarea caracterului arbitrar al rela țiilor dintre ță rani pe de o parte și arenda și, marii
proprietari, autorit ățile comunale și de stat, pe de alt ă parte;
o extinderea re țelei de școlarizare și asisten ță medical ă (aceasta din urm ă în mai mic ă m ăsur ă);
o pătrunderea treptat, cu extrem ă lentoare, în via ța satului a formelor de cultur ă scris ă (pres ă,
lucr ări de popularizare a bunei gospod ăriri pentru agricultori etc.);
o intensificarea într-o oarecare m ăsur ă a relațiilor dintre mediile rural și urban;
o sporirea ponderii suprafe țelor de ținute de categoriile de ță rani înst ări ți: propriet ățile între 10-
50 de hectare ajunseser ă s ă de țin ă 20% din suprafa ța agricol ă a ță rii;
o cre șterea rolului institu țiilor locale: înv ăță torii, preo ții, coopera ția de credit (băncile populare),
precum și alte categorii socio-economice au dobândit presti giu contribuind la l ărgirea
orizontului cultural al ță rănimii.

41 Victor Axenciuc, Introducere în storia economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 2000, p. 269.

61 • Tendin țele pozitive, men ționate mai sus, de angrenare a satului în via ță modern ă au
înregistrat, ca și pân ă în anul 1921, un ritm foarte lent, implicarea în s ens constructiv a principalilor
beneficiari ai rezultatelor muncii ță ranilor (politicieni, institu țiile statului) fiind extrem de redus ă.
• Consecin ța social ă dominant ă a supraofertei de for ță de munc ă generate de suprapopula ția
agricol ă relativ ă a fost cre șterea îngrijor ătoare, pân ă la 40% din total, a ponderii ță rănimii s ărace; în
majoritatea cazurilor condi țiile erau sub limita subzisten ței, f ără perspective de ameliorare întrucât
nu exista posibilitatea migr ării într-o alt ă ramur ă a economiei.42
• Agricultura, ca ramur ă economic ă, în general și îndeosebi micul proprietar, în particular,
ducea în continuare tot greul fiscalit ății, dobânzilor exorbitante și al presiunii pre țurilor de monopol
ale produselor industriale destinate consumului rur al.
• Polarizarea accentuat ă a categoriilor rurale a r ămas caracteristica dominant ă a satului
românesc pân ă în deceniul patru: la polul superior, numai 8% din totalul propriet ăților de țineau
peste 10 ha (în total 52% din suprafa ță agricol ă) având mijloace de produc ție și de consum aferente
economiei de pia ță ; la polul inferior, cele mai numeroase gospod ării (peste 3 milioane, 92% din
total) au r ămas de mici dimensiuni, s ărace cu condi ții de existen ță precare, afectate în permanen ță
de lipsuri.
• Problema capital ă a agriculturii române ști o reprezenta paralizia sa, respectiv
incapacitatea de a se autodezvolta, determinat ă atât de sistemul net defavorabil de distribuire și
redistribuire a veniturilor ob ținute în agricultur ă prin mecanismele economice și statale în favoarea
sectoarelor neagricole, cât și de concuren ța pie ței mondiale.
• Cauza principal ă a situa ției grele a ță rănimii a constituit-o așadar venitul extrem de redus
ob ținut de cea mai mari parte a ei, îndeosebi în regiu nile defavorizate.

5.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei 5
Evolu ția ramurilor economiei reale a înregistrat ritmuri diferite de la o perioad ă la alta. Pîn ă în
anul 1914 se constat ă o evolu ție ascendent ă atât a industriei cât și a marii agriculturi, pe fondul
influen ței pozitive a economiei europene dominate de sistem ul monetar etalon-aur și mecanismul
schimburilor multilaterale.
Perioada interbelic ă marcheaz ă evolu ții sinuoase în condi țiile manifest ării cu o vigoare
nemaintâlnit ă pân ă atunci a infla ției declan șate în timpul primului r ăzboi mondial.
În perioada interbelic ă este de notat o evolu ție divergent ă a agriculturii fa ță de industrie și
comer țul exterior, în sensul men ținerii unor randamente sc ăzute și, prin urmare a unor produc ții
specifice agriculturii de subzisten ță , în vreme ce industria și comerțul exterior înregistreaz ă cre șteri
în perioadele 1920-1928, respectiv 1934-1938.
În aceast ă perioad ă se manifest ă și o serie de dezechilibre și insuficien țe grave ale economiei
române ști, precum:
– fenomenul „pulveriz ării” exploata țiilor agricole ță răne ști, corelat cu evolu ția demografic ă a
mediului rural denumit ă de Virgil Madgearu „suprapopula ția agricol ă relativ ă”;
– sc ăderea nivelului de trai al ță rănimii reflectat ă de incapacitatea de plat ă a gospod ăriilor
ță răne ști, ajungându-se ca, în anul 1934 s ă fie necesar ă conversiunea datoriilor agricole ;
– deschiderea „foarfecelui pre țurilor” în defavoarea produselor agricole cu efecte negative atât
pe pia ța intern ă, cât și pe pie țele externe.
Concepte și termeni de re ținut
politic ă agrar ă
marea arend ăș ie
învoieli agricole
parcelarea propriet ății funciare
pulverizarea exploata țiilor agricole

42 Ibidem , p.270-271

62 Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• În ce scop au fost obliga ți ță ranii s ă pl ăteasc ă sumele aferente împropriet ăririi lor prin legile din
anii 1864 și 1921?
• Dup ă ce criterii au fost împropriet ări ți ță ranii în anii 1864 și 1921?
• Preciza ți suprafa ța total ă atribuit ă ță ranilor prin reformele din anii 1864 și 1921.
• Men ționa ți num ărul familiilor împropriet ărite prin legile agrare din anii 1864 și 1921.
• Preciza ți modul în care statul a facilitat plata sumelor da torate de c ătre ță rani marilor proprietari.
• Enumera ți șase consecin țe ale reformelor agrare din anul 1864.
• Men ționa ți trei tr ăsături ale evolu ției propriet ății mici ță răne ști dup ă reforma agrar ă din anul
1864.
• Preciza ți structura suprafe ței cultivabile (în procente) de ținute de marea și mica proprietate
potrivit datelor din anul 1905. Cum este denumit re gimul agrar specific acestei reparti ții a
propriet ăților?
• Denumi ți procesul de transformare a agriculturii române ști legat de cre șterea suprafe țelor
arabile și reducerea a terenurilor ocupate de p ăș uni și fâne țe pe parcursul secolului al XIX-lea.
• Enumera ți cinci obiective ale reformei agrare din anul 1921 .
• Identifica ți categoriile de terenuri atribuite ță ranilor prin reformele din anii 1864 și 1921.
• Specifica ți suma total ă de pl ătit și cea efectiv achitat ă de c ătre ță rani în urma reformei din anul
1921.
• Preciza ți evolu ția structurii propriet ății mici ță răne ști și a marii propriet ăți latifundiare între
recens ămintele din anii 1905 și 1930.
• Preciza ți structura suprafe ței cultivabile (în procente) de ținute de marea și mica proprietate
potrivit datelor din anul 1930. Cum este denumit re gimul agrar specific acestei reparti ții a
propriet ăților?
• Desemna ți procesul de reducere (prin succesiune) a suprafe țelor medii ale propriet ăților agricole
ță răne ști în perioada 1860-1938.
• Men ționa ți randamentele medii la hectar ale produc ției de cereale în perioada 1935-1939
comparativ cu perioada 1910-1915.
• Cum a evoluat produc ția de cereale pe locuitor în perioada 1934-1938 com parativ cu perioada
1910-1913?
• Men ționa ți nivelul exportului de cereale pe locuitor în peri oada 1934-1938 fa ță de anii anteriori
primului r ăzboi mondial. Preciza ți cauza acestei evolu ții.
• Specifica ți care a fost principala cauz ă a diminu ării randamentelor la hectar ale principalelor
culturi de cereale în perioada 1919-1938.
• Preciza ți problema fundamental ă a agriculturii române ști interbelice referitor la diminuarea
randamentelor culturilor de cereale.
• Preciza ți mecanismul prin care efectele crizei agrare mondi ale s-au transmis asupra agriculturii
române ști în perioada 1928-1936.
• Enumera ți patru cauze ale rezultatelor mediocre înregistrat e în agricultura româneasc ă în
perioada interbelic ă.
• Enumera ți patru consecin țe ale crizei mondiale asupra agriculturii române ști în perioada
interbelic ă.
• Men ționa ți nivelul pre țurilor agricole atins în anii 1933-1934 fa ță de anul 1928.
• Ce se în țelege prin "foarfeca pre țurilor"?
• Cum a evoluat puterea de cump ărare a ță rănimii în perioada 1929-1938? A se analiza graficul
nr. 5 privind "foarfeca pre țurilor"!
• Preciza ți cinci factori ai sporirii suprapopula ției relative agricole în perioada interbelic ă.
• Men ționa ți patru consecin țe ale sporirii suprapopula ției relative agricole în perioada interbelic ă.
• Prezenta ți cele patru zone ale exploata țiilor agricole în anul 1941.

63 Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 5
Alegere: alege ți variantele corecte sau, dup ă caz, o singur ă variant ă corect ă de
răspuns dintre variantele prezentate:
1. Pe baza analizei raportului dintre indicii pretu rilor produselor agricole și cele ale preturilor
produselor industriale cumparate de agricultori, în perioada 1929-1934 se poate afirma ca puterea
de cumparare a taranilor:
a. s-a redus de doua ori;
b. a ramas constanta;
c. a crescut cu putin;
d. a crescut de aproximativ doua ori.
2. În urma reformelor agrare din anii 1918-1921 se astepta ca starea taranilor sa se
îmbunatateasca. Masura în care acest obiectiv a fos t atins este reflectata și de capacitatea de plata
(respectiv de acumulare în scopul reinvestirii) a g ospodariei taranesti. Scaderea acestei capacitati
este reflectata de cresterea datoriilor la banci. P recizati suma totala a datoriilor agricole intrata sub
incidenta Legii de conversiune a datoriilor agricole din anul 1934, respectiv care era suma datorata
de gospodariile cu proprietati pana în 10 hectare:
a. 52 milioane lei, respectiv 37 milioane lei;
b. 2000 milioane lei, respectiv 700 milioane lei;
c. 52 miliarde lei, respectiv 37 miliarde lei;
d. 10 miliarde lei, respectiv 2 miliarde lei.
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Ceea ce platea taranimea clacasa in urma impropriet aririi din anul 1864 reprezenta
despagubirea acordata boierilor pentru pierderile p e care le sufereau în urma anularii
_____________ clacasilor de a le mai face claca și a le da dijma.
2. În urma Reformei agrare din anul 1864 cadrul instit utional a fost radical modificat,
facandu-se trecerea de la regimul marii proprietati de tip _____________ la regimul proprietatii
mosieresti-taranesti, regim de tranzitie catre prop rietatea taraneasca devenita dominanta în urma
reformei agrare din anul 1921.
3. Reforma agrara din anul 1921 avea printre alte obie ctive sporirea interesului micului
producator agricol pentru cre șterea productiei agricole: se estima ca taranul, _ __________ al
pamantului pe care-l lucra urma sa obtina rezultate mult mai bune decat în situatia în care ar fi
lucrat pamantul altuia sau aflat în proprietate obs teasca.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema 5

1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României , Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 79-122, 243-272.
2. Bondrea, Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? , Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2000, p.50-55.
3. Ghiorghi ță Eugen, Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura
Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2002, p. 54-62.
4. Madgearu Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 23-70.
5. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 28-
30, 90-95, 122-144, 190-197.

64 Tema nr. 6.
Evolu ția economiei reale a României în perioada 1859-1938 .
Partea a II-a: Evolu ția industriei (2 ore)

6.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………………….
6.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………………
6.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………….
6.3.1 Transformarea sistemului industrial în perioa da 1886-1914 ……………………………….. ….
6.3.2 Dezvoltarea industriei române ști în perioada interbelic ă. Accelerarea industrializ ării ..
6.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………….. …………………………………………… …………………..

6.1 Introducere
Premisele declan șă rii unui proces natural , firesc de dezvoltare industrial ă erau aproape
inexistente în România la mijlocul secolului al XIX -lea:
– for ța de munc ă: lipsa personalului calificat determinat ă de slaba dezvoltare a me ște șugurilor,
respectiv a formelor de organizare a acestora în si stemul breslelor ;
– organizare : absen ța manufacturilor ; dezvoltarea manufacturilor în Europa Occidental ă în
secolele XVII-XVIII a reprezentat etapa de tranzi ție de la atelierul me ște șug ăresc la sistemul de
fabric ă;
– capital : caren țe grave în acumularea intern ă de capital; calitatea Ță rilor Române de ță ri
vasale Turciei a determinat de-a lungul secolelor p ierderi uria șe de venituri, care, altminteri, ar fi
putut fi utilizate pentru investi ții;
– creditul : pân ă în anul 1880, anul înfiin ță rii B ăncii Na ționale a României, România nu a
dispus de un sistem de credit organizat, principala surs ă de acoperire temporar ă a necesarului de
lichidit ăți constituind-o c ămătăria;
– antreprenoriat : spiritul de ini țiativ ă al micilor întreprinz ători, în marea lor majoritate de
origine alogen ă, a vizat cu predilec ție activit ățile comerciale și c ămătăria. Investi țiile în
întreprinderi de mai mari dimensiuni s-au limitat p ân ă în anii ’60 ai secolului al XIX-lea la industria
mor ăritului;
– pia ța intern ă: era restrâns ă din cauza importan ței covâr șitoare a autoconsumului în
gospod ăria ță răneasc ă;
– resursele de materii prime : limitate la lemn, petrol și c ărbune exploatate industrial în mod
intensiv în special dup ă anul 1900. Zăcămintele de minereuri erau situate în cea mai mare p arte în
Transilvania și aveau s ă intre în limitele teritoriale ale României Mari în cepând din anul 1919.
Înzestrarea precar ă cu factori de produc ție a fost principala cauz ă a demar ării procesului de
industrializare prin interven ția statului. În acest sens a fost ini țiat ă legisla ția de protejare vamal ă
(primul tarif vamal cu caracter protec ționist din anul 1886) și de stimulare a înfiin ță rii
întreprinderilor industriale (Legea de încurajare a industriei din anul 1887)
Dup ă 1895 (anul promulg ării Legii minelor) un rol din ce în ce mai importan t în investi țiile
industriale începe s ă-l de țin ă capitalul str ăin.
Marea Unire din anul 1918 avea s ă aduc ă în noile grani țe atât resursele naturale și umane ale
Transilvaniei, cât și întreprinderile industriale înfiin țate în perioada monarhiei austro-ungare.

6.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele temei :
1. Prezentarea eforturilor de înfiin țare și dezvoltare a industriei în România în perioada 18 59-
1938 în contextul cre șterii economiei europene.
2. Analiza stadiului industrializ ării României în anul 1938.
3. Precizarea cauzelor dezechilibrelor înregistrate în procesul industrializ ării.
Competen țele Temei nr. 6
Dup ă parcurgerea Temei 6, studentul va putea:
– să analizeze comparativ politicile economice ale peri oadelor 1859-1914 și 1919-1939;

65 – să analizeze dezvoltarea industriei române ști, consecin ță a legisla ției vamale și de încurajare
din perioada 1886-1938;
– să coreleze politica de industrializare cu evolu ția comer țului exterior;
– să analizeze consecin țele îndator ării externe a României în perioada 1864-1938.

6.3 Con ținutul temei nr. 6
6.3.1 Transformarea sistemului industrial în perioada 18 86-1914
Unul dintre procesele care au marcat decisiv, pe te rmen lung, istoria omenirii a fost denumit
de istorici „revolu ția industrial ă”.

Bibliografie sintetic ă privind controversele asupra no țiunii de „revolu ție industrial ă”.

Ashton, T.S., Industrial Revolution , Oxford University Press, Oxford, 1971.
Cameron, Rondo, A Concise Economic History of the World from Paleolit hic Times to the Present ,
Second edition. Oxford University Press, Oxford, 19 93.
Crafts, N.F.R., British Economic Growth during the Industrial Revol ution , Clarendon Press, 1985.
Dean Phyllis and Cole W.A., British Economic Growth , 1688-1959 , Cambridge University Press,
Cambridge, 1962.
Harley, C. Knick, "Reassessing the Industrial Revol ution: A Macro View", în The British Industrial
Revolution: An Economic Perspective , editor Joel Mokzr,Westview Press, Boulder, CO, 19 93, p.
171-226.
Hartwell, R.M., The Industrial Revolution and Economic Growth , Methuen, London, 1971.
Landes, David S., Prometheus Unbound: Technological Change and Indust rial Development in
Western Europe from 1750 to the Present , Cambridge University Press, Cambridge, 1969.
Matthias, Peter, First Industrial Nation , Methuen, London, 1969.
McCloskey, Neil, "The Industrial Revolution 1780-18 60: A Survey", în The Economic History of
Britain since 1700 , editori R.C. Floud și D.N. McCloskey, I, 103-127, Cambridge University Press,
Cambridge, 1981.
Mokyr, Joel, The Lever of Riches:Technological Creativity and Ec onomic Progress , Oxford
University Press, New York, 1990.
Temin, Peter, „Two Views of the British Industrial Revolution”, în NBER Historical Paper, nr. 81,
martie 1996.

Consacrat ă prin lucr ările lui T.S. Ashton (1961) și David S. Landes (1969), no țiunea de
revolu ție industrial ă vizeaz ă cre șterea semnificativ ă a economiei Marei Britanii dup ă 1780, prin
dezvoltarea rapid ă a ramurilor industriei textile (îndeosebi a produs elor din bumbac), metalurgiei
feroase și transporturilor navale și terestre.
Sintagma „revolu ție industrial ă” a fost amplu dezb ătut ă în literatura de specialitate.
Valabilitatea conceptului a fost contrazis ă de o serie de autori (de exemplu N.F.R. Crafts în 1985,
Rondo Cameron în 1978 și 1993, respectiv Knick C. Harley în 1993) avându-s e în vedere dou ă
contraargumente:
a. num ărul restrâns de ramuri care au înregistrat cre șteri importante ale productivit ății
(industria textil ă, industria metalurgic ă și transporturile);
b. acumul ările cantitative și calitative care au dus la „explozia” industrial ă din secolul al XIX-
lea fuseser ă realizate pe parcursul câtorva secole, atributul d e „revoluție” fiind de aceea declarat
impropriu.
În ciuda contorverselor, majoritatea lucr ărilor de specialitate au preluat și îmbog ățit argumente
care au consolidat no țiunea de „revolu ție industrial ă”.

Revolu ția industrial ă – Proces demarat în Occident (în Anglia) în a doua jum ătate a secolului
al XVIII-lea constând, în esen ță , în:
• înlocuirea uneltelor simple cu un sistem de unelte – ma șina ;
• descoperirea și utilizarea unei noi for țe motrice, puterea aburului;
• organizarea fabricii în locul atelierului, pe bazel e organiz ării manufacturii.

66 Avantajele generate de revolu ția industrial ă:
• expansiunea produc ției de bunuri și a serviciilor;
• activitatea industrial ă devine continu ă; cre șterea spectaculoas ă a productivit ății muncii;
reducerea considerabil ă a costurilor medii;
• pe termen mediu și lung, sc ăderea pre țurilor și cre șterea veniturilor reale, respectiv a puterii
de cump ărare.
Ramurile industriale „originatoare” ale revolu ției industriale în Europa Occidental ă
(Anglia):
• industria textil ă;
• industria extractiv ă;
• industria metalurgic ă;
• industria constructoare de ma șini.
Configura ția noului sistem industrial rezultat ă în urma dezvolt ării industriei de fabric ă:
• industria extractiv ă;
• industria prelucr ătoare;
• industria electricit ății (energiei electrice).
Premisele constituirii noului sistem industrial în Europa la sfâr șitul secolului al XVIII-lea:
au fost:
• existen ța unei industrii manufacturiere și me ște șug ăre ști dezvoltate;
• prezen ța unei for țe de munc ă specializate, calificate;
• disponibilit ăți de capitaluri și existen ța unui sistem de credit stimulativ pentru investi ții;
• manifestarea cererii de produse industriale pe pia ța intern ă și extern ă;
• accesibilitatea resurselor (materii prime, energie etc.).
Determinantele procesului de industrializare în România au constat în:
• evolu ția celor trei forme ale industriei manuale (casnice , me ște șug ăre ști și manufacturiere) și
a industriei mecanizate (impactul revolu ției industriale occidentale asupra organiz ării sistemului de
fabric ă în România);
• conturarea diviziunii interna ționale a muncii de tipul „stat agrar/stat industria l” pe parcursul
secolului al XIX-lea; cele dou ă categorii de state dezvolt ă progresiv rela ții de interdependen ță ,
abandonând tendin țele de autarhizare;
• cre șterea dependen ței ță rilor industriale de oferta de produse primare (mat erii prime agricole
și neagricole) de pe pie țele externe;
• atragerea României în circuitul occidental de valor i într-un timp cât mai scurt presupunea
realizarea de investi ții remarcabile, în primul rând în infrastructur ă;
• investi țiile destinate moderniz ării infrastructurii în România au determinat contra ctarea de
împrumuturi publice externe;
• valoarea împrumuturilor externe a crescut de la an la an, mai cu seam ă dup ă dobândirea
independen ței na țional-statale (dup ă 1880);
• achitarea anuit ăților tot mai mari ale datoriei externe ( serviciul datoriei publice ) a generat
problema constituirii lichidit ăților interna ționale (aur sau valute convertibile în aur);
• intr ările nete de aur sau valute convertibile erau deter minate de soldul balan ței comerciale
externe; cu excep ția perioadei 1906-1910, soldul balan ței comerciale externe nu a reu șit s ă acopere
nivelul anuit ății datoriei externe;
• imperativul sporirii capacit ății de plat ă externe în condi țiile dependen ței exporturilor
române ști de produsele agricole a scos în eviden ță slaba eficien ță a agriculturii române ști;
agricultura, principala ramur ă furnizoare pentru export, contribuia inconstant și insuficient la
asigurarea capacit ății de plat ă externe;
• devenea decisiv ă pentru politica economic ă îmbun ătățirea raportului de schimb în comer țul
interna țional – terms of trade : pentru o ton ă de produse industriale importate, România era nevo it ă
să exporte între 4 și 6 tone de produse preponderent agricole. Raportul de schimb nu putea fi

67 ameliorat decât prin cre șterea ponderii produselor industriale prelucrate în România în cadrul
exportului românesc;
• absen ța condi țiilor favorabile industrializ ării naturale a economiei române ști a dus la
conturarea inevitabilit ății interven ției statului prin m ăsuri legislative pentru înfiin țarea și
dezvoltarea întreprinderilor industriale.
Politica industrial ă: Interven ția statului s-a manifestat sub forma unei politici comerciale
externe protec ționiste înso țite de m ăsuri de politic ă industrial ă intern ă de încurajare a industriei.
Protec ționismul vamal a fost consacrat prin tarifele din a nii 1886, 1891, 1893 și 1904, m ăsurile și
criteriile de încurajare a industriei fiind cuprins e în legile din anii 1887 și 1912.
Legea din anul 1887 , Măsuri generale pentru încurajarea industriei na ționale acorda tuturor
întreprinderilor industriale, care îndeplineau cond i țiile prev ăzute, urm ătoarele avantaje principale ,
pe timp de 15 ani:
• scutirea de orice taxe și impozite directe;
• teren pân ă la 5 ha pentru construc ție, în proprietate, capitalului autohton și numai în folosin ță
capitalului str ăin;
• reducerea, pân ă la 40%, a tarifelor de transport al m ărfurilor pe c ăile ferate române;
• scutirea de taxe la importul de ma șini și utilaje necesare fabricii și la importul de materii
prime care nu se g ăseau în țar ă;
• prioritate, fa ță de ofertele str ăine, la comenzile de furnituri pentru stat.
Condi țiile (criteriile) pentru ob ținerea avantajelor de încurajare pentru o întreprindere
erau:
• capital fix minim de 50 000 lei sau folosirea a cel pu țin 25 lucr ători salaria ți în timp de cel
pu țin patru luni pe an;
• utilizarea de ma șini perfec ționate;
• asigurarea, în termen de 5 ani, a unei propor ții de 2/3 din lucr ători cu personal românesc.
Nu beneficiau de încurajare: morile, fabricile de b ere și cele de spirt, considerându-se c ă
abunden ța de materie prim ă din țar ă le asigura prosperitatea.
Criteriile legii încuraj ării, din anul 1887, urm ăreau avantajarea numai a unit ăților mari; de
pild ă, capitalul prev ăzut de 50 000 lei era echivalent cu valoarea a 500 tone de grâu sau a 16,6 kg
aur.
Din anul 1912, se aplic ă o nou ă lege a încuraj ării industriei , de data aceasta elaborat ă de
către un guvern al partidului conservator, care avea în vedere, pe lâng ă celelalte, încurajarea
industriilor consumatoare de materii prime agricole pe care le produceau marii proprietari și
arenda și.
Criteriile de acordare a avantajelor se modific ă:
• nu se mai cerea o anumit ă m ărime a capitalului, ci folosirea a minimum 20 lucr ători sau
• utilizarea unor motoare cu o for ță motrice de peste 5 c.p .
Noua lege extindea sfera întreprinderilor beneficiare incluzând morile, fabricile de bere și
spirt, precum și, în anumite condi ții, cooperativele de meseria și sau atelierele cu peste 4 lucr ători.
Avantajele erau, aproximativ, acelea și, dar acordate diversificat și pentru intervale variabile,
de 21-30 de ani.
Legea punea condi ția ca 75% din lucr ători și minimum 25% din tehnicieni s ă fie români,
promovând, prin aceasta, angajarea și formarea personalului autohton în industrie.
Legile de încurajare men ționate mai sus priveau numai ramurile prelucr ătoare.
A fost adoptat ă îns ă și o legisla ție referitoare la industria extractiv ă. Legea minelor din anul
1895 stabilea regimul minier în România făcând distinc ție între proprietatea asupra solului și cea
asupra subsolului, care, cu toate resursele sale, a par ținea în viitor statului, cu excep ția petrolului, ce
revenea proprietarului solului.
Legea l ăsa, astfel, liber ă exploatarea petrolului, în perioada în care, pe pl an european și
mondial interesul marilor monopoluri pentru extrac ția și distilarea țițeiului cre ștea de la an la an, ca
urmare a cererii tot mai mari de produse petroliere generate de descoperirea și r ăspândirea
motorului cu ardere intern ă și introducerea în produc ția de serie a automobilului .

68 Industria petrolului din România urma s ă înregistreze o mare dezvoltare datorit ă masivelor
investi ții str ăine ce aveau s ă domine aceast ă ramur ă pân ă aproape de mijlocul secolului XX.
Caracteristicile procesului de industrializare .43
În perioada analizat ă (1887-1914), industria beneficia de:
 pia ță intern ă restrâns ă, acoperind doar o parte redus ă a nevoilor popula ției de bunuri de
consum industriale;
 materii prime interne agricole și extractive care acopereau cca 4/5 din necesar;
 principalele ramuri și subramuri produceau cu prec ădere semifabricate, respectiv bunuri de
tehnicitate și complexitate redus ă;
 antrena în produc ția industrial ă cca 110 mii persoane dintr-o popula ție activ ă de cca 3,5 mil.,
respectiv doar 3% din for ța de munc ă a României;
 de ținea o pondere de cca 25-30% din produc ția material ă a ță rii;
 se întemeia pe tehnic ă și tehnologie importat ă.
Capitalul investit în întreprinderile mari – societ ăți anonime – era în propor ție de 81% str ăin
și 19% autohton ; existau și ramuri cu peste 90% capital str ăin: industria petrolier ă, a energiei
electrice, cimentului, zah ărului etc. Prezen ța masiv ă a capitalurilor exogene era specific ă stadiului
neo-colonial al României, țar ă extrem de deficitar ă în privin ța capitalului destinat investi țiilor.
Structura personalului este elocvent ă: 42% din personalul ingineresc și tehnic și peste 30% din
cel administrativ provenea de peste grani ță , fiind angajat de c ătre societ ățile str ăine. Având în
vedere nivelul și amploarea înv ăță mântului tehnic în România pân ă în anul 1914, prezen ța
inginerilor și tehnicienilor str ăini era imperios necesar ă în acea perioad ă.
Interven ția capitalului str ăin a urmat „traseul” clasic: într-o prim ă etap ă (1890-1900, ce-i drept
sub guvernele conservatoare) apelul la investi țiile str ăine era extrem de frecvent, pentru ca, dup ă
1908 s ă apar ă critici din ce în ce mai acute la adresa „jefuirii ță rii de tagma capitali știlor str ăini”.
Ca orice țar ă agrar ă importatoare de capital, România a beneficiat de avantajele investi țiilor de
capital extern prin întemeierea industriei a șa numite mari , valorificarea materiilor prime interne,
crearea de locuri de munc ă etc.. Pe de alt ă pare, îns ă, capitalul str ăin a fost principalul beneficiar
financiar , de ținând peste 4/5 din investi țiile industriale și, în m ăsur ă corespunz ătoare, al unui profit
anual mediu de 40 – 50 milioane lei aur.
Interven ția capitalului extern a înregistrat a șadar, stereotipic, dou ă faze de evolu ție:
1. În prima faz ă, aportul de capital era salutat ca salvator prin m ajorarea valorii investi țiilor
productive, ocuparea și, în unele cazuri, calificarea for ței de munc ă, ridicarea nivelului calitativ al
produc ției prin introducerea noilor tehnologii etc.
2. În faza urm ătoare, odat ă ce capacit ățile înfiin țate deveneau productive, repatrierea profitului
în favoarea societ ăților-mam ă priva statul român de posibilitatea acumul ării și investirii sumelor
respective în economia na țional ă.
Industria mecanizat ă prezenta la sfâr șitul perioadei (1913-1915) tr ăsăturile contradictorii
specifice evolu ției unei neo-colonii:
• pe de o parte, o structur ă modern ă, în proces de formare a ramurilor și subramurilor, iar pe
de alt ă, structurarea incomplet ă a ramurilor și subramurilor din punct de vedere tehnico-economic
incapabile s ă acopere cantitativ și sortimental bunurile necesare pie ței interne;
• industria siderurgic ă și cea a construc țiilor de ma șini lipseau cu des ăvâr șire în absen ța
tradi ției și a resurselor naturale și umane. Începuturile industrializ ării României au fost posibile doar
prin importul ma șinilor, utilajelor și tehnologiilor necesare. Avem, de-a face, a șadar, și în cazul
industriei, cu o „revolu ție industrial ă” importat ă;
• în loc s ă exporte produse finite pelucrate, industria petrol ier ă și a lemnului furnizau pie ței
externe materii prime și unele semifabricate: țiței, produse petroliere semifinite, bu șteni, cherestea;
• marea industrie mecanizat ă era axat ă pe unele ramuri ale industriei u șoare și extractive;
industria constructoare de ma șini, ramura definitorie a industriei moderne occide ntale nu avusese
resursele naturale, financiare, umane și nici timpul necesar s ă-și fac ă apari ția.

43 Victor Axenciuc, Introducere în storia economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști,
2000, p. 140-146.

69 Limitele dezvolt ării industriei române ști în perioada 1886-1914 au fost determinate nu
numai de lipsa capitalurilor, a mâinii de lucru cal ificate sau a tradi ției me ște șug ăre ști/
manufacturiere, ci, mai ales, de absen ța burgheziei, respectiv a unei clase industriale și comerciale
bine reprezentate. De aceea, pentru accelerarea dez volt ării industriale a fost nevoie de permanenta
interven ție a statului.

6.3.2 Dezvoltarea industriei române ști în perioada interbelic ă. Accelerarea industrializ ării.

Politica industrial ă a perioadei 1920-1940 continu ă legisla ția protec ționist ă și de încurajare a
industriei aplicat ă pân ă în anul 1914. Industria româneasc ă, de și afectat ă în perioada 1929-1932 de
criza economic ă pe plan mondial, a fost stimulat ă indirect prin legisla ția comer țului exterior.

Factorii externi care au frânat dezvoltarea industriei române ști:
• consecin țele distructive ale r ăzboiului mondial;
• diminuarea poten țialului financiar al puterilor europene consecin ță a distrugerii, în timpul
războiului, a unei mari p ărți a capitalului fix și circulant; eforturile de refacere a economiilor
occidentale au avut drept consecin ță cre șterea pre țului creditelor externe.
Criza economic ă mondial ă din perioada 1929-1933 a afectat industria românea sc ă prin:
• diminuarea pre țurilor produselor industriale și, mai cu seam ă, ale materiilor prime;
• retragerile masive de capitaluri din partea investi torilor externi;
• deschiderea foarfecii pre țurilor în defavoarea produselor de baz ă exportate de România,
determinând deteriorarea raportului de schimb exter n: pân ă în anul 1914 România exporta 3-4 tone
de produse în schimbul unei tone importate; dup ă r ăzboi, raportul ajunge la 6-10 tone pentru o ton ă
în perioada 1924-1929, respectiv, în perioada crize i la 14 tone de produse exportate pentru o ton ă de
produse importate.
Factorii interni stimulatori ai dezvolt ării produc ției industriale:
• prin revenirea la România a Transilvaniei și Banatului s-a realizat:
o cre șterea poten țialului natural (datorit ă resurselor de c ărbuni, minereuri, sare, gaze
naturale, p ăduri etc.);
o cre șterea capacit ății de prelucrare a ță rii prin subramurile reprezentate în noile
provincii;
• extinderea pie ței interne în urma realiz ării Marii Uniri a determinat cre șterea capacit ății de
absorb ție a pie ței na ționale;
• factorii de produc ție – resursele de materii prime și for ță de munc ă – aveau pre țuri inferioare
celor externe (corespunz ător nivel inferior al calific ării;
• continuarea politicii protec ționiste a stimulat dezvoltarea industriei interne.
Întrebare: A avut politica protec ționist ă consecin țe perponderent pozitive sau negative?
Analiza ți efectele politicii protec ționiste pe termen scurt și pe termen lung! Ar fi fost o politic ă de
liberschimb adecvat ă posibilit ăților economiei române ști?
Principalele orient ări ale politicii industriale :
a. Partidul Na țional Liberal aflat la putere în md direct sau indirect între an ii 1919-1928 și
1934-1937, a promovat sloganul politic „ prin noi în șine ” întemeiat pe urm ătoarele principii:
– rolul capitalului na țional la dezvoltarea ță rii trebuie s ă fie determinant;
– participarea capitalului extern, numai în colabor are, rolul de conducere urmând s ă revin ă
capitalului autohton;
– profiturile și dobânzile la capitalurile investite s ă fie propor ționale cu investi țiile și
nediscrimatorii în cazul capitalului extern fa ță de cel românesc;
– respectarea intereselor economice interne și externe române ști, în scopul consolid ării
independen ței economice și politice a României.
În anul 1927 a fost promulgat primul tarif vamal pr otec ționist interbelic, denumit dup ă numele
autorului, tariful ( Mihail) Manoilescu , cu taxe vamale ridicate aplicate produselor care ar fi putut

70 și/sau ar fi trebuit s ă fie fabricate în România pentru a reduce dependen ța consumului intern de
importul de pe pie țele occidentale.
b. Partidul Na țional Ță rănesc a adoptat lozinca „ por ți deschise capitalului str ăin”, avansând
urm ătoarele principii:
– în condi țiile disponibilit ăților limitate de capital autohton, mijloacele fina nciare str ăine, mult
mai ieftine decât cele de pe pia ța intern ă, „erau necesare și avantajoase pentru punerea în valoare a
bog ățiilor naturale și completarea utilajului na țional” 44 ;
– dezvoltarea economic ă mai puternic ă, sus ținut ă de capitalul extern, se considera c ă va
conduce implicit, în viitor, la asigurarea independ en ței economice și, în consecin ță , a celei politice;
noua orientare în politica economic ă pornea de la “primatul agriculturii” și dezvoltarea industriilor
cu resurse din țar ă; agricultura era chemat ă „s ă a șeze dezvoltarea economiei române ști în cadrul ei
firesc și pe temelii solide”.
În acest sens s-a aplicat un nou tarif vamal , în august 1929, având ca principii: prioritatea
acordat ă agriculturii prin taxe urcate de ap ărare a produselor agricole, protejarea industriilor ce
valorificau produsele agricole, reducerea taxelor d e import la mijloacele de produc ție agricole, la
articolele de mare consum și la instrumentele de produc ție, reducându-se, în general, protec ția
industriei.
Întrebare: Care au fost deosebirile dintre politica economic ă promovat ă de PNL „prin noi
îșine” și cea sus ținut ă de Partidul Na țional Ță rănesc sub lozinca „por ți deschise”?
Comenta ți perspectiva marxist ă asupra capitalismului: „Capitalistul autohton sau alogen î și
însușește profitul în detrimentul clasei muncitoare ”.
Consecin țele crizei economice mondiale asupra industriei române ști:
• mic șorarea venitului na țional de la 275 mild. lei la 171 mild. lei, cu pest e 40%;
• deprecierea valorii poten țialului și resurselor economice;
• nefolosirea unei p ărți din aparatul de produc ție;
• diminuarea capitalurilor bancare și industriale;
• distrugerea unor capitaluri mici și mijlocii;
• sc ăderea veniturilor popula ției.
Particularit ăți ale crizei economice mondiale în industria române asc ă 1929-1932 45
Industria capitalist ă occidental ă și american ă au reac ționat în mod tipic la ac țiunea crizei
economice: sc ăderea pre țurilor produselor industriale, înso țit ă de cre șterea stocurilor pe fondul
diminu ării dramatice a puterii de cump ărare ( și prin urmare și a cererii) a determinat produc ătorii și
comercian ții care nu au dat faliment s ă-și reduc ă oferta de produse și servicii.
În cazul României, reac ția a fost într-o oarecare m ăsur ă atipic ă: produc ția fizic ă a industriei a
cunoscut o sc ădere mai redus ă, datorit ă unor împrejur ări specifice:
a. Produc ția petrolier ă, în loc s ă scad ă, a sporit considerabil între 1929-1933, cu 53% la
extrac ție și 52% la prelucrare, atenuând sc ăderea indicilor pre țurilor produselor industriale.

Explica ție: Majorarea produc ției de petrol și produse petroliere în România este
considerat ă a fi fost un caz unic în economia mondial ă a petrolului. În anii crizei produc ția
mondial ă de petrol s-a diminuat semnificativ de la 192 mil. t la 159 mil.t.
Mărirea produc ției în România se explic ă prin faptul că monopolurile interna ționale au
folosit petrolul românesc în lupta de concuren ță pe pie țele interna ționale prin reduceri
considerabile ale pre țurilor, practicând o politic ă de dumping agresiv; în perioada 1928-1934
exporturile de petrol și produse petroliere au însumat 31,5 mil.t produse petroliere la pre țuri din
ce în ce mai mici; în ultimul an pre țul mediu per ton ă ajunsese la 25% din valoarea anului
1928! Produc ția petrolier ă a ță rii a fost sacrificat ă pentru lupta de concuren ță a trusturilor
petroliere interna ționale.

44 Enciclopedia României , vol. IV, p. 440; apud V. Axenciuc, op. cit. , p. 279.
45 Victor Axenciuc, Introducere în storia economic ă a României , Editura Funda ției România de Mâine,
Bucure ști, 2000, p. 285.

71 b. în al doilea rând, măsurile de prohibire și comprimare a unor importuri de produse
industriale au diminuat oferta de m ărfuri str ăine pe pia ța intern ă, lăsând loc unei produc ții mai
mari în diferite ramuri ale industriei na ționale.
Întrebare: Care au fost cauzele cre șterii produc ției fizice a unor produse industriale române ști
în perioada crizei?
Locul industriei în economia na țional ă la sfâr șitul perioadei interbelice: Comparativ cu
celelalte dou ă zone ale industriei (casnic ă și me ște șug ăreasc ă), industria mecanizat ă ocupa locul
central în via ța economic ă a ță rii prin:
• volumul produc ției de bunuri desf ăcute pe pia ța intern ă;
• capitalurile investite;
• rela țiile financiare cu pia ța extern ă, precum și ce celelalte ramuri ale economiei na ționale.
De și nu devenise preponderent ă la sfâr șitul perioadei interbelice, importan ța industriei
mecanizate era reflectat ă de urm ătoarele:
• s-a racordat și a p ătruns, într-o m ăsur ă mai mare sau mai mic ă, în toate sectoarele societ ății
române ști;
• era un important consumator al materiilor prime au tohtone;
• ocupa un loc semnificativ pe pia ța intern ă (restrâns ă, de altfel);
• era cel mai important beneficiar al creditelor aco rdate de b ănci, cu excep ția comer țului;
• devenise principala ramur ă furnizoare pentru export și beneficiar ă de importuri;
• întreprinderile industriei mecanizate contribuiau, prin impozitele directe și indirecte, la
cre șterea veniturilor bugetului de stat;
• al ături de bancheri, clasa marilor industria și devine dominant ă în societatea româneasc ă.

Stadiul industrializ ării României pân ă în anul 1938.
Insuficiențe ale dezvolt ării industriei române ști pân ă în anul 1940:
• dezechilibre structurale determinate de dezvoltare a cu prec ădere a câtorva ramuri industriale
(extractiv ă, alimentar ă, textil ă);
• de și industria mecanizat ă româneasc ă acoperea 80% din consumul intern, ponderea în
cererea poten țial ă r ămânea sc ăzut ă din cauza predominan ței autoconsumului în gospod ăria
ță răneasc ă;
• gradul sc ăzut de competitivitate a produselor române ști pe pie țele externe: la export
predominau materiile prime industriale și unele produse semifabricate, produsele finite fii nd slab
reprezentate;
• protejat ă și încurajat ă prin politica industrial ă intern ă și comercial ă extern ă industria
românesc ă a beneficiat și de ac țiunea favorizant ă a diferitelor oraganiza ții monopoliste pe pia ța
intern ă, consecin ța fiind cre șterea relativ ă a pre țurilor produselor industriale și diminuarea
capacit ății de absorb ție a pie ței interne;
• industria constructoare de ma șini, axul întregii industrii, r ămâne o ramur ă slab reprezentat ă,
aflat ă înc ă la începutul dezvolt ării sale, prin volumul și calitatea produselor furnizate celorlalte
ramuri ale economiei na ționale; economia româneasc ă era în continuare dependent ă de
aprovizionarea cu bunuri de investi ții de pe pia ța extern ă.

6.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei 6
Evolu ția ramurilor economiei reale a înregistrat ritmuri diferite de la o perioad ă la alta. Pîn ă în
anul 1914 se constat ă o evolu ție ascendent ă atât a industriei cât și a agriculturii, pe fondul influen ței
pozitive a economiei europene dominate de sistemul monetar etalon-aur.
Perioada interbelic ă marcheaz ă evolu ții sinuoase în condi țiile manifest ării cu o vigoare
nemaintâlnit ă pân ă atunci a infla ției declan șate în timpul primului r ăzboi mondial.
În perioada interbelic ă este de notat o evolu ție divergent ă a agriculturii fa ță de industrie și
comer țul exterior, în sensul men ținerii unor randamente sc ăzute și, prin urmare a unor produc ții

72 specifice agriculturii de subzisten ță , în vreme ce industria și comer țul exterior înregistreaz ă cre șteri
în perioadele 1920-1928, respectiv 1934-1938.
În aceast ă perioad ă se manifest ă și o serie de dezechilibre și insuficien țe grave ale economiei
române ști, precum:
– fenomenul „pulveriz ării” exploata țiilor agricole ță răne ști, corelat cu evolu ția demografic ă a
mediului rural denumit ă de Virgil Madgearu „suprapopula ția agricol ă relativ ă”;
– sc ăderea nivelului de trai al ță rănimii reflectat ă de incapacitatea de plat ă a gospod ăriilor
ță răne ști, ajungându-se ca, în anul 1934 s ă fie necesar ă conversiunea datoriilor agricole ;
– deschiderea „foarfecelui pre țurilor” în defavoarea produselor agricole cu efecte negative atât
pe pia ța intern ă, cât și pe pie țele externe;
– în ciuda progreselor înregistrate, dezvoltarea in dustriei române ști a fost artificial ă, protejat ă
și stimulat ă permanent prin interven ția statului de-a lungul a peste cinci decenii (1886 -1938);
– în condi țiile în care majoritatea popula ției î și asigura cea mai mare parte a trebuin țelor prin
autoconsum, industria româneasc ă rămâne incapabil ă de a satisface integral nevoile interne de
consum, furnizând la export în mod predominant mate rii prime și produse semifinite.

Concepte și termeni de re ținut
politic ă industrial ă
politica de încurajare a industriei
politic ă vamal ă

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Preciza ți trei tr ăsături și trei avantaje ale revolu ției industriale.
• Men ționa ți cele trei componente ale noului sistem industrial în configura ția sa modern ă.
• Care au fost cele dou ă perioade de dezvoltare a industriei în perioada 18 60-1914 și care au fost
orient ările lor dominante?
• Men ționa ți cele dou ă politici de stimulare a dezvolt ării industriei practicate în perioada 1886-
1912.
• Men ționa ți dou ă dintre cele mai importante tarife vamale elaborate în perioada 1880-1914 și
nivelul mediu al taxelor vamale stabilite.
• Preciza ți criteriile (condi țiile) de acordare a avantajelor prev ăzute în legile de încurajare a
industriei na ționale adoptate în perioada 1880-1914.
• Enumera ți cele cinci avantaje acordate întreprinderilor industriale încurajate p rin legile din
perioada 1880-1914.
• Men ționa ți termenul pe care erau acordate avantajele potrivi t legilor de încurajare a
întreprinderilor industriale potrivit legilor din a nii 1887 și 1912.
• Cine era proprietarul z ăcămintelor de petrol potrivit Legii minelor din anul 1895? Ce se urm ărea
prin aceast ă prevedere?
• Men ționa ți ponderea capitalului românesc și extern din societ ățile industriale anonime pân ă în
anul 1914.
• Men ționa ți cei patru factori externi care au frânat dezvolta rea industriei în perioada interbelic ă.
• Men ționa ți patru factori interni stimulatori ai dezvolt ării industriei în perioada interbelic ă.
• La ce se refer ă modificarea Legii Minelor din anul 1925?
• Prezenta ți patru direc ții ale programului politic al PNL "Prin noi în șine".
• Prezenta ți patru direc ții ale programului politic al PN Ț "Por ți deschise".
• Indica ți cele dou ă împrejur ări specifice care au determinat o diminuare mai red us ă a produc ției
fizice industriale în perioada crizei din anii 1929 -1932
• Enumera ți șase consecin țe ale crizei economice din industrie din perioada 1 929-1932.
• Prezenta ți șase argumente pentru cre șterea importan ței industriei mecanizate în perioada
interbelic ă.
• Prezenta ți cinci tr ăsături ale stadiului industrializ ării în anul 1938.

73 Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 6
Alegere:
1) Printre avantajele aduse de revolutia industrial a se numara:

1. expansiunea productiei de bunuri si a serviciilo r;
2. creste productivitatea muncii pe mica exploatati e taraneasca;
3. cresterea spectaculoasa a productivitatii muncii ;
4. reducerea considerabila a costurilor medii;
5. scade numarul populatiei ocupate in industria ro maneasca in perioada 1860-1914;
6. scaderea preturilor si cresterea veniturilor rea le.
(Alege ți una din urm ătoarele combina ții de r ăspunsuri):
a. 1+2+4+5
b. 2+3+5+6
c. 1+3+4+6
d. 2+3+4+6

2) Prin terms of trade se desemneaza:
a. raportul de schimb valutar;
b. raportul de schimb in comertul international;
c. cursul de schimb al monedelor aur ale doua stat e;
d. termenii relatiilor economice internationale.

3) Politica industriala adoptata în perioada 1886-1 914 este cunoscuta sub denumirea de:
a. politica liberului schimb;
b. politica „Porti deschise capitalului strain”;
c. politica protectionismului industrial și a încurajarii industriei nationale.
d. politica „Prin noi insine”

Bibliografie recomandat ă pentru Tema 6
1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României ; Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 123-148, p.273-302.
2. Bondrea, Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? , Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2000, p. 45-49.
3. Ghiorghi ță Eugen, Liberul schimb și protec ționismul, Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 2002, p. 99-123.
3. Ghiorghi ță Eugen, Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura
Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2002, p. 40-51, 194-221.
5. Madgearu Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p.77-94, 95-157.
6. Manoilescu Mihail, For țele na ționale productive și comer țul exterior , Editura Știin țific ă și
Enciclopedic ă, Buc., 1986, p. 340-356.
7. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 13-
23, 99-103, 109-121.

74 Tema nr. 7
Modernizarea rela țiilor economice externe.
Atragerea României în circuitul european de valori (2 ore)

7.1 Introducere …………………………….. …………………………………………… ………………………………….
7.2 Obiectivele și competen țele temei ………………………………….. ………………………………………….
7.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… ……………………….
7.3.1 Politica comercial ă extern ă a României în perioada1859-1914 ……………… ……………….
7.3.2 Evolu ția comer țului exterior al României în perioada 1886-1914 … …………………………
7.3.3 Contractarea datoriei publice externe în peri oada 1864-1914 ……………………………… ….
7.3.4 Evolu ția rela țiilor economice interna ționale ale României în perioada interbelic ă …….
7.3.5 Datoria extern ă a României în perioada interbelic ă ………………………………………….. …..
7.4. Îndrumar pentru autoverificare …………… …………………………………………… ……………………….

7.1 Introducere
Gradul de dependen ță a unei ță ri de comer țul exterior este reflectat nu numai de volumul
valoric și structura importului și exportului, ci și, mai cu seam ă, de ponderea celor dou ă activit ăți în
PIB sau VN.
Politicile comerciale ale perioadei 1875-1938 au fo st marcate de trecerea de la liberul schimb
(1875-1885) la un protec ționism industrial moderat (1886-1904), pân ă la escaladarea agresiv ă a
protec ționismului industrial tarifar și netarifar (1927-1938).
În principiu, linia polticii comerciale române ști a urmat tendin țele metropolelor din diferitele
perioade analizate: 1875-1885 – Viena, 1886-1914 – Berlin. Dup ă 1927 România s-a aliniat
la practicile protec ționiste și autarhizante deja generalizate la nivel european.
O importan ță deosebit ă pentru analiza macroeconomic ă o reprezint ă evolu ția balan ței de pl ăți
externe și efectul de antrenare asupra economiei exercitat d e comer țul exterior. În acest sens, în
perioada interbelic ă decalajele dintre ță rile industriale și cele furnizoare de materii prime (agricole
și neagricole) se agraveaz ă, mai cu seam ă ca o consecin ță a deterior ării îngrijor ătoare a termenilor
schimbului ( terms of trade ).

7.2 Obiectivele și competen țele temei
1. Prezentarea și analizarea evolu ției importului și exportului în perioada de început a atragerii
României în circuitul valorilor europene;
2. Explicarea și în țelegerea efectului de antrenare al comer țului exterior asupra evolu ției
ramurilor economiei na ționale;
3. Dezbaterea rostului politicilor de industrializa re artificial ă a României în vederea
îmbun ătățirii raportului de schimb ( terms of trade ) în comer țul interna țional prin accentuarea
protec ționismului industrial;
4. Analiza evolu ției datoriei externe a României pân ă în anul 1940.

Competen țele Temei 7
Dup ă parcurgerea Temei 7, studentul va putea:
– să analizeze evolu ția comer țului exterior al României în perioada 1859-1938.
– să examineze consecin țele politicii comerciale externe în corela ție cu modificarea politicii
industrale.
– să identifice efectele modific ării raportului de schimb ( terms of trade ) în comer țul
interna țional asupra capacit ății de cump ărare a exporturilor române ști în perioada 1920-1938.
– să analizeze comparativ evolu ția datoriei externe a României în perioadele 1864-1 914 și
1920-1938.

75 7.3 Con ținutul temei

7.3.1 Politica comercial ă extern ă a României în perioada 1859-1914
Evolu ția politicilor comerciale externe din acest interva l a parcurs dou ă perioade:

• 1859-1885 – perioada liberului schimb
• 1886-1914 – perioada protec ționismului

Politica liberului schimb 1859-1885
• 1859-1874 – politica vamal ă a României – parte integrant ă a politicii Imperiului Otoman: taxe
vamale de import și export de 7,5% ad valorem.
• 1875-1885 – aplicarea conven ției comerciale cu Austro-Ungaria: taxe vamale de 7- 7,5% ad
valorem. Conven ția a fost încheiat ă în sistemul clauzei na țiunii celei mai favorizate .

Clauza na țiunii celei mai favorizate – clauz ă aplicat ă în comer țul interna țional înc ă de la
sfâr șitul secolului al XVIII-lea, prin care p ărțile semnatare ale unei conven ții comerciale (tratat
comercial) se obligau s ă-și acorde reciproc (sau unilateral) prin extensiune retroactiv ă acele
avantaje pe care le vor acorda în viitor altor part eneri.

Politica protec ționist ă 1886-1914
Tarife vamale cu caracter protec ționist:
•1886 – nivelul taxelor vamale: 8-20%
•1904 – nivelul taxelor vamale: 10-30%
Taxele nu mai erau ad valorem , ci specifice, pe greutate (100 kg).
Justificarea protec ționismului vamal (argumentele sunt identice cu cele sus ținute în favoarea
industrializ ării accelerate).
♦ investi țiile destinate moderniz ării
infrastructurii în România au determinat
contractarea de împrumuturi externe;
♦ achitarea anuit ăților tot mai mari ale
datoriei externe a generat problema constituirii
lichidit ăților interna ționale;
♦ necesitatea sporirii capacit ății de plat ă
externe a determinat cre șterea dependen ței
economiei române ști de produc ția agricol ă,
punând în eviden ță slaba eficien ță a agriculturii
române ști;
♦ devine decisiv ă pentru politica
economic ă problema raportului de schimb în
comer țul interna țional – terms of trade.

Terms of trade – raportul de schimb în comer țul interna țional:
♦ rela ția dintre pre țurile de export și pre țurile de import, sau altfel spus:
♦ ce cantitate trebuie s ă exporte (importe) o țar ă pentru a importa (exporta) 1 ton ă de produse?
Se calculeaz ă prin raportarea valorii medii a tonei de produse e xportate la valoarea medie a tonei
de produse importate, respectiv prin raportarea vol umului fizic al exportului la volumul fizic al impo rtului

Dup ă cum rezultă din Graficul nr. 6, raportul de schimb (terms of trade ) în comer țul
interna țional s-a înr ăut ățit în perioada interbelic ă comparativ cu situa ția dinaintea primului r ăzboi
mondial. În anul 1913 România exporta 3,6 tone pent ru o ton ă importat ă, pentru ca, în anul 1934, în
perioada crizei economice, raportul s ă ajung ă la 13,5 tone exportate pentru o ton ă importat ă!
Cauza gravei deterior ări a terms of trade a fost predominan ța materiilor prime agricole și
neagricole în exporturile României, respectiv a pro duselor industriale prelucrate în importuri. Graficul nr. 6
RAPORTUL DE SCHIMB
(TERMS OF TRADE )
în comer țul exterior în perioada 1913-1938
3,6 5,3 6,6 813,5
036912 15
1913 1925 1929 1934 1938 – tone exportate pentru o ton ă
importat ă –

76 Consecin țele politicii protec ționiste în perioada 1886-1914.
Pe fondul cre șterii economice generale pe plan interna țional, volumul comer țului exterior al
României se majoreaz ă:
– valoarea importurilor cre ște de aproape dou ă ori;
– valoarea exporturilor cre ște de aproape trei ori.

7.3.2 Evolu ția comer țului exterior al României în perioada 1886-1914
Structura exportului României în perioada 1910-1913 a oscilat aproximat iv în urm ătoarele
limite:
• produse agricole – 72%-75%;
• produse petroliere – 14%-20%;
• produse forestiere – 4%-7%;
• alte produse – 4%-7%.
Structura valorii importului României, dup ă gradul prelucrare a produselor, în anul 1913:
• produse primare – 7%;
• produse intermediare – 18%;
• produse finite – 75%.

7.3.3 Contractarea datoriei publice externe în perioada 1864-1914
• destinat ă în principal construirii infrastructurii;
• a avut caracter oneros, respectiv a fost contracta t ă la cursuri inferioare valorii nominale a
titlurilor; ratele dobânzilor solicitate erau ridic ate (îndeosebi pân ă în anul 1900) în raport cu ratele
medii ale dobânzilor pe pie țele occidentale de capital;
• pân ă în anul 1914 fusese contractat ă o datorie de aproximativ 2 miliarde lei;
• datoria restant ă de plat ă în anul 1914 era de peste 2 miliarde lei aur.
Principalele corela ții ale datoriei publice în perioada 1912-1914
• datoria extern ă total ă pe locuitor era aproximativ egal ă cu venitul na țional pe locuitor (271-
272 lei);
• anuitatea datoriei externe reprezenta:
– 5 % din venitul na țional;
– 22% din cheltuielile bugetului de stat;
• pe locuitor, anuitatea datoriei externe a sporit d e la 2,10 lei în anul 1864 la 15 lei în anul
1914, cre ștere realizat ă pe seama cre șterii fiscalit ății;
Cea mai mare parte a datoriei externe a fost contra ctat ă pentru construirea infrastructurii, a
edificiilor și construc țiilor de interes public.
Tabel nr. 4
Structura valorii exportului României în anii
1913 și 1938
– în procente –
Grupa de produse 1913 1938
Cereale și derivate 69,2 29,5
Animale și produse
animaliere 3,1 10,7
Petrol și derivate 19,7 43,3
Lemn și derivate 3,6 1,4
Alte 4,5 5,1
Total 100,0 100,0
Tabel nr. 5
Structura va lorii importului României
în anii 1913 și 1938
– în procente –
Grupa de produse 1913 1938
Produse primare 6,9 12,4
Produse intermediare 18,2 24,0
Produse finite 74,9 63,6

Sursa: Victor Axenciuc, Introducere în storia econo mic ă a
României, Editura Funda ției România de Mâine, Bucure ști,
2000, p. 345-346.

77 7.3.4 Evolu ția rela țiilor economice interna ționale ale României în perioada interbelic ă
Politica comercial ă extern ă
• în domeniul polticii comerciale externe, în deceniu l trei este continuat ă politica tarifar ă
demarat ă în perioada antebelic ă; sunt elaborate și promulgate tarifele vamale protec ționiste cu
caracter din ce în ce mai agresiv în anii 1921, 192 4, 1926, 1927 și 1929;
• în deceniul patru protec ționismul combin ă barierele tarifare cu cele netarifare, cu
preponderen ța acestora din urm ă (contingent ări și prohibi ții la import, înso țite de controlul și
dirijarea fluxurilor de lichidit ăți valutare potrivit intereselor economice generale) ;
Structura comer țului exterior se modific ă fa ță de perioada anterioar ă primului r ăzoi
mondial. La export produsele industriale (petrolier e, în principal) devin dominante fa ță de cele
agricole, iar la import cre ște, într-o oarecare m ăsur ă, ponderea materiilor prime, reflectând o u șoar ă
cre ștere a capacit ății de prelucrare a industriei române ști (vezi mai sus, tabelele 4 și 5).

Tendin țele generale ale comer țului exterior românesc în perioada interbelic ă
• exportul a sporit cantitativ la mai mult decât dubl u în anul 1936 comparativ cu 1925; valoric,
îns ă, volumul exportului reprezenta sub 50% în anul 193 4 comparativ cu 1929;
• importul se diminueaz ă cantitativ; valoric, sub presiunea barierelor neta rifare, reducerea este
și mai însemnat ă decât în cazul exportului (în anul 1938 reprezenta 64% din nivelul anului 1929);
• excedentele balan ței comerciale din deceniul patru au fost utilizate prioritar pentru
constituirea lichidit ăților valutare aferente pl ății datoriei externe.

7.3.5 Datoria extern ă a României în perioada interbelic ă
Tendin țele evolu ției datoriei publice externe
 în perioada 1919-1931 tendin ță de cre ștere;
 în perioada 1932-1939 tendin ță de diminuare.
Cauzele cre șterii datoriei externe în perioada 1919-1931:
 datoria public ă extern ă a României, precum și investi țiile și creditele particulare externe
mo ștenite dinaintea primului r ăzboi mondial;
 investi țiile și creditele str ăine din provinciile care s-au unit cu România în an ul 1918;
 datoria extern ă de succesiune care a revenit României prin tratate le de pace;
 datoria extern ă contractat ă în timpul r ăzboiului mondial și ulterior pân ă în anul 1931;
 importul privat de capital în perioada 1919-1931.
Cauzele principale ale tendin țelor de diminuare a datoriei publice externe în perioada 1923-
1939:
 necontractarea de noi împrumuturi externe important e;
 suspendarea, din anul 1932, conform deciziilor foru rilor interna ționale, a datoriilor externe
interaliate ale României, de peste 40 mild. lei;
 achitarea unei p ărți însemnate din datoria extern ă;
 retrageri masive de capital extern în timpul crizei economice;
 trecerea în mâinile capitalului autohton a unor soc iet ăți industriale controlate anterior de
firmele externe.
Dup ă unele estim ări, datoria extern ă a ță rii exigibil ă în valut ă, fusese acumulat ă în urma
investi țiilor productive în propor ție de numai 27%, 73% având caracter neproductiv. Da toria
extern ă „care n-a mers în investi ții pentru m ărirea utilajului na țional produc ător de venituri, va
ap ăsa pentru mult ă vreme avu ția na țional ă și se va resim ți în întreaga economie public ă și privat ă a
ță rii”. 46
Presiunea datoriei externe acumulate pân ă în anul 1932 a dep ăș it capacitatea de plat ă a statului
român, îndeosebi în urma efectelor crizei economice care agravaser ă criza finan țelor publice.

46 G. M. Dobrovici, Istoricul dezvolt ării economice și financiare a României și împrumuturile contractate –
1823-1933 , Bucure ști, 1934, p. 972; cf. V. Axenciuc, op. cit. , p. 350.

78 Anuitatea datoriei publice avea s ă creasc ă tocmai în cea mai dificil ă perioad ă din punct de vedere
financiar, de la 5,8 mild.lei în 1928 la 6,3 mild.l ei în 1930 și 8,1 mild.în 1932.
În urma contract ării unor împrumuturi str ăine – mai mici – destinate pl ăților externe, în anul
1933 statul român a ajuns în incapacitate de plat ă, fiind nevoit s ă suspende plata anuit ăților, pân ă în
anul 1934, dup ă care a reluat plata datoriei externe.
În anul 1931, la conferin ța de la Londra, a fost suspendat ă, pentru un an, plata datoriilor
interaliate, respectiv 390 mild. lei în contul Româ niei.
Plata datoriilor interaliate nu s-a mai reluat din cauza accentu ării efectelor crizei, astfel încât
datoria extern ă total ă a României s-a diminuat efectiv cu aproape o treim e, ajungând în anul 1934 la
121 mild. lei. În urma pl ăților efectuate în anii urm ători, la 1 aprilie 1940 statul român mai avea o
datorie restant ă de 63 mild. lei.

Cum a ajuns România în incapacitate de plat ă în anul 1933?
Criza economic ă a eviden țiat înc ă o dat ă fragilitatea economiei române ști și dependen ța de
investi țiile str ăine de capital. Declan șarea crizei economice în anul 1929 a generat procesul de
evadare a unor capitaluri str ăine din economia româneasc ă.
Împrumuturile externe contractate în anii 1929 și 1931, din care s-au pl ătit importante datorii
particulare peste grani ță și în țar ă constituite din capitaluri circulante, credite pe termen scurt
acordate băncilor, societ ăților industriale etc. pur și simplu s-au volatilizat.
Mai mul ți economi ști din acea perioad ă, printre care Victor Sl ăvescu, Virgil Madgearu,
G.M.Dobrovici, au estimat valoarea total ă a capitalurilor emigrate între 12-17 mild.lei.
Ținând cont de faptul c ă sumele aferente împrumutului de stabilizare din an ul 1929 au fost de
100 mil. dolari, respectiv aproape 17 mild. lei, re zult ă că tentativa de stabilizare a leului prin
revenirea la etalonul aur s-a soldat cu un e șec total.
Dup ă declan șarea crizei economice – anul 1929 – o serie de alte ță ri europene au introdus
măsuri restric ționare a convertibilit ății și a transferului extern de fonduri. B.N.R. a întârz iat aceste
măsuri pân ă în anul 1932, timp în care economia na țional ă a înregistrat imense pagube, atât prin
reducerea și lichidarea stocului valutar al ță rii, dobândit cu sacrificii prin împrumuturile exte rne și
exporturile de m ărfuri, cât și prin ie șirea peste grani ță a unor masive capitaluri.
Respectând drepturile de proprietate ale investitor ilor str ăini, politica B.N.R. de preschimbare
liber ă și f ără limit ă a monedei na ționale în valute a permis transferul liber de capit al din România.
Evadarea capitalurilor str ăine a privat România de fonduri exact în perioada î n care avea cea
mai mare nevoie de resurse financiare pentru amelio rarea situa ției economice. Ca urmare, s-a redus
și capacitatea investi țional ă extern ă func țional ă în economia româneasc ă, capitaluri „evadate”
nemairevenind în România pân ă la sfâr șitul perioadei interbelice.
Comparativ cu situa ția anterioar ă primului r ăzboi mondial, împrumuturile externe, contractate
în intervalul 1919-1939, nu au fost mai mari de 700 -800 milioane lei aur, în vreme ce între anii
1900-1916, România, având un poten țial economic reprezentând doar jum ătate din cel din perioada
interbelic ă, contractase peste 1700 milioane lei aur. Cu toate acestea, având în vedere evolu ția
num ărului popula ției ță rii, în anul 1938 datoria extern ă pe locuitor a României era de aproximativ
22 $/locuitor (420 milioane dolari, total), fa ță de 50 $/locuitor în anul 1916 (385 milioane dolari ,
total). 47

7.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 7
Rela țiile economice externe ale României înregistreaz ă un evident proces modernizare,
concretizat atât în cre șterea volumului valoric al comer țului exterior, cât și într-o relativ ă
diversificare a structurii importului și exportului, ponderea comer țului exterior în Produsul Intern
Brut fiind în continu ă cre ștere.

47 V. Axenciuc, loc. cit. , p. 351.

79 Pe de alt ă parte îns ă, structura comer țului exterior consemneaz ă reducerea la mai pu țin de
jum ătate a contribu ției agriculturii, reducere compensat ă de cre șterea ponderii industriei (în special
petroliere). Aceast ă evolu ție reflect ă involu ția agriculturii române ști în perioada interbelic ă.
Nivelul sc ăzut al cre șterii economice a industriei este reflectat de stru ctura importurilor, în
care materiile prime nu dep ăș esc 15 % în anul 1938, în vreme ce produsele finite continu ă s ă de ține
o pondere majoritar ă, circa dou ă treimi din totalul importurilor.
Efect al crizei economice, deteriorarea grav ă a termenilor schimbului ( terms of change ) în
comer țul interna țional în defavoarea ță rilor exportatoare de materii prime a avut efecte n egative
semnificative asupra balan ței de pl ăți externe și a capacit ății de plat ă a României. Astfel, în anul
1933 România devenea stat falimentar, declarându- și incapacitatea de plat ă a datoriei externe. În
urma monitoriz ării de c ătre exper ți interna ționali, României i-a fost ree șalonat ă anuitatea datoriei
externe în perioada 1934-1940.

Concepte și termeni de re ținut
Politica liberului schimb ; politica protec ționist ă; clauza na țiunii celei mai favorizate ; taxe
vamale ad valorem; taxe vamale specifice ; terms of trade ; structura exportului; structura importului;
datorie public ă extern ă.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Men ționa ți cele dou ă regimuri de politic ă extern ă adoptate în intervalul 1876-1914 și
perioadele în care au fost în vigoare.
• Prezenta ți trei consecin țe posibile ale aplic ării unei politici economice de liber schimb
comparativ cu trei efecte ale politicii protec ționiste în condi țiile specifice economiei României din
perioada 1886-1914 (max. 20 rânduri).
• Prezenta ți ponderea de ținut ă de principalele trei categorii de produse în expor tul României în
anul 1913.
• Prezenta ți structura importului României dup ă gradul de prelucrare în anul 1913 (trei grupe
de produse).
• Men ționa ți nivelul datoriei publice externe a României r ămase de plat ă în anul 1914 și care a
fost principala cauz ă a acumul ării ei.
• Preciza ți care a fost gradul de acoperire a importului prin exportul de produse agricole în
perioada 1860-1914.
• Care era nivelul datoriei publice externe pe locuit or comparativ cu nivelul venitului na țional
pe locuitor în anul 1914?
• Preciza ți ponderea anuit ății datoriei externe în venitul na țional și în cheltuielile bugetului de
stat în anul 1912.
• Care a fost contribu ția capitalului și creditelor externe în economia româneasc ă exprimate la
nivelul anului 1914?
• Prezenta ți tendin țele comer țului exterior românesc în perioada 1929-1938.
• Men ționa ți ponderea primelor trei categorii de produse expor tate în total export în anul 1938.
• Men ționa ți structura importului României dup ă gradul de prelucrare a produselor în anul
1938.
• Prezenta ți patru din cele șase cauze ale cre șterii datoriei externe a României în perioada
1919-1931.
• Prezenta ți patru din cele cinci cauze ale diminu ării datoriei externe a României în perioada
1932-1939.
• Men ționa ți ponderea datoriei externe cu caracter productiv c ontractat ă în perioada
interbelic ă.
• Preciza ți cuantumul datoriei externe totale și pe locuitor în anii 1913 și 1938 (în dolari).
• Specifica ți raportul de m ărime dintre datoria extern ă și venitul na țional pe locuitor în anul
1938 comparativ cu 1914.

80
Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 7
1. Prin „foarfeca preturilor” se întelege (atentie la formulari!):
a. scaderea preturilor agricole și cresterea celor industriale;
b. inversarea tendintelor de evolutie a indicilor a doua categorii de preturi;
c. scaderea mai accentuata a preturilor agricole de cat a celor industriale,
d. scaderea preturilor industriale și cresterea celor agricole;
2. Structura comertului exterior reflecta structura economiei reale (în general), precum si, în primul
rand, nivelul de dezvoltare al industriei prelucrat oare. Prezentati structura importului Romaniei
dupa gradul de prelucrare în anul 1913 (trei grupe de produse):
a. produse primare – 88%; produse intermediare – 6% ; produse finite – 6%;
b. produse primare – 64%; produse intermediare – 12%; produse finite – 24%;
c. produse primare – 7%; produse intermediare – 1 8%; produse finite – 75%;
d. produse primare – 2%; produse intermediare – 2 8%; produse finite – 70%.
3. Structura comertului exterior reflecta structura economiei reale (în general), precum si, în primul
rand, nivelul de dezvoltare a industriei prelucrato are. Prezentati structura importului Romaniei dupa
gradul de prelucrare în anul 1938 (trei grupe de pr oduse):
a. produse primare – 88%; produse intermediare – 6% ; produse finite – 6%;
b. produse primare – 12,4%; produse intermediare – 24%; produse finite – 63,6%;
c. produse primare – 7%; produse intermediare – 1 8%; produse finite – 75%;
d. produse primare – 54%; produse intermediare – 34%; produse finite – 12%.
4. În perioada 1919-1939 datoria externa a înregist rat urmatoarea evolutie:
a. a crescut în permanenta;
b. s-a diminuat în mod constant;
c. a sporit în perioada 1919-1931 și s-a diminuat în perioada 1932-1939;
d. a scazut în perioada 1919-1931, pentru ca, în ur ma crizei sa creasca în perioada 1932-1939.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 7
1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României ; Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 176-183, 341-354.
2. Bondrea, Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? , Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2000, p. 55-57.
3. Ghiorghi ță Eugen, Liberul schimb și protec ționismul, Editura Funda ției România de Mâine ,
Bucure ști, 2002, p. 17-30, 49-99.
4. Ghiorghi ță Eugen, Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura
Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2002, p. 8-51, p.102-166.
5. Madgearu Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 158-222.
6. Manoilescu Mihail, For țele na ționale productive și comer țul exterior , Editura Știin țific ă și
Enciclopedic ă, Bucure ști, 1986, 330-361.
7. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 34-
42, 146-151, 226-232, 295-301.

81 Tema nr. 8
Concluzii privind evolu ția economiei române ști în perioada 1859-1938
Cuprinsul temei
8.1 Introducere .. …………………………………………… …………….. …………………………………………… ….. ………
8.2 Obiectivele și competen țele temei ………………………………………………………… ………………
8.3 Con ținutul temei ……………………………….. ………………………… …………………………………. ………………
8.3.1 Sinteza transform ărilor din perioada 1859 -1914 …………………………………. ………………………..
8.3.1.1 Principalele procese de tranzi ție de la societatea de tip feudal la societatea modern ă .
8.3.1.2 Profilul economiei române ști în anul 1914 ………………………………………………
8.3.2 Repere ale dezvolt ării economico-sociale a României în perioada interb elic ă …………………..
8.3.2.1 Principalele tendin țe de evolu ție și tr ăsături ale perioadei interbelice pe plan
european ……………………………………………………………………………………………….
8.3.2.2 Principalele tr ăsături ale evolu ției economico-sociale a României în perioada
interbelic ă ……………………………. …………………………………………… ………….. …………………………………
8.3.2.3 România – „grânarul Europei” ……….. ……………………………………………. ………… ………..
8.4. Îndrumar pentr u autoverificare ……………….. …………………………………………… ………….. ……… ………

8.1 Introducere
Sinteza evolu ției economiei române ști în perioada modern ă prezint ă sistematic procesele de
tranzi ție și modernizare parcurse în cei 80 de ani de trecere la economia de pia ță , cu centrare asupra
numeroaselor caren țe ale cre șterii și dezvolt ării economice.
Dup ă parcurgerea Temei nr. 8, vor putea fi formulate r ăspunsuri sau ipoteze referitoare la
urm ătoarele întreb ări:
– Care au fost consecin țele adopt ării modelelor institu ționale occidentale?
– Au fost institu țiile adoptate în cei 80 de ani efective și eficiente?
– Care sunt cauzele inefectivit ății și ineficien ței institu ționale în cazul României?
– Cât de echilibrat ă a fost evolu ția economiei române ști sub raportul dezvolt ării ramurilor și
subramurilor pân ă în anul 1938?
– Dispunea România de capitaluri de investi ție acumulate pe plan intern?
– Era structura cererii de produse industriale și a ofertei de materii prime compatibil ă cu oferta
și respectiv cererea poten țialilor parteneri europeni și interna ționali?
– Care era puterea de cump ărare a exporturilor române ști, respectiv care era gradul de
acoperire a importurilor prin exporturi?
– Au avut politicile agrare de împropriet ărire a ță rănimii efectul scontat?
– Politicile de stimulare a dezvolt ării industriale au fost încununate de succes?
– A înregistrat popula ția rural ă progrese notabile din punctul de vedere al nivelul ui de trai?
– Ar fi reu șit România s ă dep ăș easc ă numeroasele dificult ăți și s ă rezolve gravele dezechilibre
prin continuarea procesului de consolidare a mecani smelor economiei de pia ță pân ă în anul 1989?

8.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul Temei nr. 8: Stabilirea stadiului de dezvoltare a României dup ă opt decenii de
tranzi ție la economia de pia ță .
Competen țele Temei nr. 8
Dup ă parcurgerea Temei nr.8, studentul va putea:
– să facă analize comparative pe termen mediu și lung având ca obiect evolu ția
macroindicatorilor economiei na ționale, stabilind locul economiei respective în ans amblul
economiei europene și mondiale;
– să în țeleag ă raportul dintre continuitate și discontinuitate în evolu ția social ă și economic ă a
unei ță ri/zone;
– să identifice efectele pe termen lung ale importului de institu ții, respectiv consecin țele
„arderii etapelor” și civiliz ării for țate, ale adopt ării de modele institu ționale neconforme cu
mentalitatea și obiceiurile ță rii/zonei supuse moderniz ării.

82 8.3 Con ținutul Temei nr. 8
8.3.1 Sinteza transform ărilor din perioada 1859-1914
România a parcurs un ansamblu de procese de tranzi ție de la vechea societate feudal ă spre cea
modern ă, de tip burghez, axat ă pe economia liber ă de pia ță , concretizat în muta ții profunde și crea ții
noi în domeniile vie ții sociale, politice, economice și cultural-spirituale.
Adoptarea noilor norme de institu ționalizare a economiei de pia ță a pornit de la premisa
adaptabilit ății popula ției. Într-un timp istoric cât se poate de scurt, st ructurile sociale relativ fixate
de-a lungul a patru-cinci secole trebuia să fie înlocuite cu structurile societ ății moderne în ritmul
determinat de amploarea transform ărilor.
Ritmul adapt ării tehnologice și institu ționale a întâmpinat îns ă obstacole serioase nu numai de
ordin financiar-economic, ci mai cu seam ă la nivelul mentalit ăților și obiceiurilor înr ădăcinate de
secole.
Ini țiatorii transform ărilor au omis cu bun ă știin ță , f ără știin ță și chiar cu entuziasm faptul c ă
poten țialii purt ători con știen ți ai schimb ării reprezentau doar maxim 1% din popula ția ță rii, iar
adaptabilii (popula ția târgurilor, adic ă a a șa-ziselor „ora șe”) reprezenta, cu îng ăduin ță , maxim 10%
din totalul popula ției ță rii.
Restul popula ției, localizate în mediul rural, de și s-a diminuat relativ de la circa 90% în anul
1859 la aproximativ 80% în anul 1914, a r ămas conservatoare, dominat ă, cel pu țin pân ă în anul
1907, de un regim semi-feudal, departe de prea mult -gr ăbitele infuziuni de modernitate.

8.3.1.1 Principalele procese de tranzi ție de la societatea de tip feudal la societatea
modern ă:

Realiz ări – forme institu ționale Realit ăți – fondul existent
1. Prin intrarea în vigoare a Constitu ției din anul 18 66
și a Codului Civil în anul 1865 a fost desfiin țat formal
regimul social- politic feudal, caracterizat prin
predominan ța constrângerilor extraeconomice fiind
înlocuit cu un nou cadru institu țional social- politic de
tip modern întemeiat pe principii de drept
democratice; 1. Introducerea standardelor separa ției puterilor în
stat și ale democra ției a fost de un formalism greu de
în țeles, poate, ast ăzi. Cea mai mare parte a popula ției
(ță rănimea) nu a perceput radicalismul schimb ării
decât în mod superficial, în primul rând prin efect ele
negative asupra vechiului mod de trai;
2. Cucerirea independen ței de stat în urma r ăzboiului
din 1877- 1878 și recunoa șterea suveranit ății României
în anul 1880, respectiv a calit ății de subiect de drept
interna țional public;
2. Independen ța României a fost recun oscut ă cu greu,
dup ă doi ani de negocieri, România r ămânând , cel
pu țin pân ă în 1914, o țar ă cu statut de neo- colonie,
dependent ă succesiv de metropolele occidentale:
Paris, Viena, Berlin;
3. Trecerea de la structuri sociale de tip feudal,
întemeiate pe ierar hii rigide, la societatea de tip
burghez, cu ierarhii bazate pe puterea economic ă
dobândit ă, în principiu , ca urmare a ac țiunii libere și
creativit ății. 3. Reprezentan ții for țelor liberale (respectiv ai
burgheziei comercial-industrial-financiare) erau
practic inexisten ți în cele dou ă principate la începutul
institu ționaliz ării noului tip de societate.
4. Demararea procesului de diminuare relativ ă a
autoconsumului specific economiei seminaturale prin
expansiunea rela țiilor monetare specifice economiei
de pia ță ; 4. Autoconsumul r ămâne dominant, rela țiile de tip
semifeudal persistând în lumea satului românesc.
Reforma agrar ă din anul 1864 a determinat s ărăcirea
unei mari p ărți a ță rănimii.
5. Legiferarea înv ăță mântului elementar-obligatoriu
și reducerii ratei analfabetismului; 5. Mul ți ță rani preferau s ă-și foloseasc ă copiii ajun și
la vârsta școlariz ării ca for ță de munc ă în gospod ărie.
6. Construirea infrastructurii – mijloace și c ăi ferate,
terestre, fluviale și maritime – și a sistemului de
telecomunica ții moderne – po ștă, telegraf, telefon; 6. Dezvoltarea infrastructurii a declan șat cursa
îndator ării externe a statului român prin contractarea
de împrumuturi în condi ții oneroase.

83 Realiz ări – forme institu ționale Realit ăți – fondul existent
7. Dezvoltarea structurilor moderne al e sectoarelor
economiei na ționale: industria de fabric ă, sistemele
moderne de credit și finan țe publice; 7. Cea mai mare parte a popula ției a beneficiat cu
întârziere și în foarte mic ă m ăsur ă de modernizarea
incipient ă a industriei. Agricultura ță răneasc ă nu a
beneficiat de un sistem de credit eficient pân ă în anul
1908.
8. Tranzi ția de la capitalismul comercial- cămătăresc
la formele incipiente ale capitalismului industrial ; 8. Dezvoltarea industriei române ști a fost lent ă și
artificial ă, determinat ă de interven ția statului prin
măsuri de stimulare și protec ție vamal ă.
9. Demararea procesului de sistematizare a
localit ăților și a urbaniz ării. 9. Pân ă în anul 1914, cu excep ția capitalei și a unui
num ăr mic de ora șe mai mari , urbanizarea a înregistrat
ritmuri sc ăzute.

8.3.1.2 Profilul economiei române ști în anul 1914.
Este greu de afirmat c ă economia României constituia un sistem la sfâr șitul primei tranzi ții la
economia de pia ță . O mare parte a popula ției rurale rămânea relativ izolat ă fa ță de rela țiile
monetare. Tendin ța ireversibil ă de încadrare institu țional ă a României în re țeta deja experimentat ă
de ță rile occidentale întemeiaz ă îns ă calitatea de sistem a noilor structuri economice, chiar dac ă
multe dintre ele r ămâneau în continuare forme f ără fond .
La cap ătul a cinci decenii de transform ări institu ționale sunt identificabile trei subsisteme
(zone )48 ale economiei române ști:
a. Subsistemul reproduc ției l ărgite de tip capitalist , în care economia monetar ă se afla în
expansiune: produsul social era realizat în propor ție de aproape 50% în sectoare de tip capitalist ,
respectiv în industria mare, în domeniul financiar- bancar, al comer țului exterior, al transporturilor și
telecomunica țiilor. De re ținut îns ă: capitalul str ăin de ținea o pozi ție semnificativ ă în economie!
b. Subsistemul economiei comerciale simple :
– popula ția salariat ă caracteristic ă pentru acest subsistem nu dep ăș ea o cincime din total;
– cea mai mare parte a gospod ăriilor rurale ță răne ști se situeaz ă în exteriorul acestei arii;
– me ște șugurile, industria casnic ă, agricultura ță răneasc ă continuau s ă func ționeze în sistemul
reproduc ției simple de m ărfuri;
c. Subsistemul economiei naturale și seminaturale :
– cuprindea întreg mediul rural,
– dispunea de o for ță economic ă redus ă, fiind relativ izolat ă și întemeiată pe mijloace
rudimentare de produc ție;
– prezenta tendin țe fragile de restrângere, pe termen lung, sub ac țiunea constrângerilor
economiei de pia ță .

Concluzii
1. Atras ă din ce în ce mai intens în circuitul valorilor eco nomice și culturale europene,
economia româneasc ă se caracterizeaz ă, mai cu seam ă dup ă 1880, prin tendin țe de dezvoltare de tip
capitalist, ireversibile, cu tot ansamblul de facto ri și mecanisme de func ționare ale economiei de
pia ță , cu structurile sociale specifice, cu problemele și contradic țiile sale.
2. Economia României r ămânea predominant agrar ă, seminatural ă, întemeiat ă pe procese de
produc ție manuale, majoritar ă fiind produc ția simpl ă de m ărfuri fa ță de cea l ărgit ă, de tip capitalist.
3. Ritmul transform ărilor era lent, în pofida eforturilor exprimate în politica economic ă a
perioadei 1886-1914. Perspectivele transform ării României dintr-o țar ă predominant agrar ă într-o
țar ă industrial-agrar ă, cu o economie dezvoltat ă, cu un grad relativ crescut de independen ță p ăreau
utopice și celor mai optimi ști dintre contemporanii începutului secolului XX.

48 Victor Axenciuc, op. cit. , p. 214.

84 8.3.2 Repere ale dezvolt ării economico-sociale a României în perioada interb elic ă
8.3.2.1 Principalele tendin țe de evolu ție și tr ăsături ale perioadei interbelice la nivelul
economiei europene au fost urm ătoarele:
• instabilitatea vie ții economice a majorit ății ță rilor europene;
• destabilizarea circuitelor interna ționale de capital ; practic nu a fost vorba numai de
„destabilizare”, ci de reorientarea fluxurilor c ătre noul bancher al lumii, Statele Unite ale Americii;
• accentuarea interven ționismului sub forma politicilor protec ționiste și de încurajare a
industriei sau agriculturii;
• autarhizarea economiilor na ționale , consecin ță a crizei economice din perioada 1929-1933, a
constat în interven ția statului pentru stimularea exporturilor, comprim area importurilor și orientarea
lichidit ăților valutare în vederea major ării excedentelor balan ței comerciale;
• punctul culminant al evolu ției instabile a economiei europene l-a constituit c riza economică
din perioada 1929-1933;
• infla ția (Grafic nr. 7): pentru prima oar ă în istoria economic ă a lumii emisiunea de moned ă
fiduciar ă, fără acoperire, cauzat ă de nevoile
financiare ale r ăzboiului și ale refacerii postbelice
a determinat cre șteri ale pre țurilor foarte mari
comparativ cu evolu ția anterioar ă primului r ăzboi
mondial;
• industrializarea accelerat ă a statelor agrare
ca efect al restrângerii importurilor de produse
industriale semifinite și finite, reac ție fa ță de
eforturile marilor ță ri industrializate (în primul
rând Italia și Germania) de reagrarizare a
economiilor lor;
• militarizarea și înarmarea majorit ății
ță rilor europene ca efect al autarhiz ării și adâncirii
contradic țiilor dintre interesele marilor puteri.
8.3.2.2 Principalele tr ăsături ale evolu ției economico-sociale a României în perioada
interbelic ă
 Poten țialul economic natural și demografic al României în urma reunific ării teritoriale a
sporit de cca. 2,3 ori. Prin Marea Unire suprafa ța României a crescut de la cca. 130000 km 2 la
295000 km 2. Num ărul popula ției se majoreaz ă de la cca. 7,7 mil. locuitori în anul 1916 la apro ape
16 mil. locuitori în anul 1919. Pân ă în anul 1940 num ărul popula ției avea s ă se apropie de 20 de
milioane locuitori.
 Sporirea poten țialului economic a fost și consecin ța cre șterii produc ției de bunuri prelucrate
prin trecerea economiei de la stadiul manufacturier -manual la cel mecanizat-industrial:
 în anul 1938, în compara ție cu perioada de început a moderniz ării economice – anul 1859
– poten țialul funciar și, ca urmare, și produc țiile agricole (majorate și ca urmare a întregirii
ță rii în anul 1918) crescuser ă de circa 4-5 ori la unele culturi;
 industria mecanizat ă, inexistent ă la mijlocul secolului al XIX-lea, devenise a doua ramur ă
de produc ție material ă a ță rii dup ă agricultur ă, contribuind din ce în ce mai activ la asigurarea
cre șterii economice.
 Anul 1938 constituie ultimul moment al evolu ției în sensul constituirii sistemului economiei
de pia ță întemeiate pe proprietatea privat ă. Dup ă declan șarea r ăzboiului, în anul 1939, economia
României și-a schimbat radical cursul, scopul central al acti vit ăților economice devenind produc ția
de r ăzboi, consumul militar predominând asupra celui pro ductiv specific perioadei anterioare.
 Votul universal (noua Constitu ție din anul 1923) și reforma agrar ă din anul 1921 încheie, din
punct de vedere formal-institu țional, tranzi ția societ ății române ști de la regimul social feudal la cel
democratic modern.
 Un rol din ce în ce mai mare în evolu ția economiei și societ ății l-a jucat burghezia român ă a
cărei putere economic ă și influen ță politic ă în stat au crescut în ritm accelerat. 578 762 1452 1961 2489 4215 9486 13722
02000 4000 6000 8000 10000 12000 14000
1914 1915 1916 1917 1918 1919 1920 1921 Grafic nr. 7
DECLAN ȘAREA INFLA ȚIEI
EVOLU ȚIA MASEI MONETARE
ÎN PERIOADA 1914-1921 milioane lei

85  Țar ă preponderent agrar ă, România avea 77,2% din popula ția activ ă ocupat ă în agricultur ă,
ramura cea mai pu țin productiv ă, în vreme ce, în statele dezvoltate majoritatea po pula ției era deja
ocupat ă în industrie și în ramurile serviciilor cu o productivitate ridic at ă. Agricultura acestor ță ri
avea îns ă un caracter mult mai intensiv, randamentele ob ținute fiind de 2-3 ori mai mari decât cele
realizate în agricultura de tip extensiv-cerealier a României.
 Productivitatea sc ăzut ă a muncii în România era determinat ă în primul rând de
suprapopula ția agricol ă. În compara ție cu ță rile industriale nivelul productivit ății în România
rămânea mai redus de 2-3 ori în industrie și de 3,5 – 7 ori în agricultur ă.
 Cea mai numeroas ă clas ă a ță rii, care ar fi trebuit s ă resimt ă în mod pozitiv efectele
sistemului institu țional democratic modern întemeiat pe proprietatea p rivat ă, a fost ță rănimea :
 evolu ția vie ții rurale a înregistrat îns ă modific ări nesemnificative, atât în privin ța tehnicilor
de produc ție, cât și a modului de via ță și a nivelului de trai, comparativ cu celelalte cate gorii
sociale;
 au fost conservate formele tradi ționale de munc ă și via ță care asigurau în continuare
solu ții de supravie țuire pentru marea majoritate a ță rănimii, în condi țiile cre șterii presiunii
demografice rurale și ale dezvolt ării insuficiente a industriei;
 ritmurile extrem de lente ale transform ărilor vie ții rurale au constituit principala cauz ă a
slabei dezvolt ări a României, în ciuda moderniz ării și dezvolt ării celorlalte sectoare ale
economiei.
 În urma Marii Uniri din anul 1918 și a reformelor agrare din perioada 1918-1921, ponde rea
agriculturii în produsul nou creat s-a redus consid erabil de la cca 70% în 1862 la 38% în anul 1938;
în schimb, ponderea industriei împreun ă cu transporturile și construc țiile a crescut de la 10% la
42%.49
 Aceast ă discrepan ță este eviden țiat ă și de venitul na țional pe locuitor , indicator de maxim ă
sintez ă al nivelului de dezvoltare economic ă a unei ță ri. În anul 1938, în Anglia, venitul na țional pe
locuitor era de 378 dolari, în Germania de 337 dola ri, în Fran ța 236 dolari, în Austria de 176 dolari
în vreme ce în Polonia acesta se situa la nivelul d e 104 dolari, în Grecia la 80 dolari, în Bulgaria l a
68 dolari; România producea, dup ă unii autori, venit na țional pe locuitor de cca 75 dolari.
 În consecin ță , venitul na țional, pe locuitor, al României în 1938 reprezenta circa 60% din
venitul na țional al Angliei cu 150 de ani în urm ă sau 57% din cel al Fran ței, cu peste un secol în
urm ă sau 52% din venitul na țional al Italiei cu șapte – opt decenii în urm ă, ceea ce sugereaz ă o
distan ță de 100-150 ani fa ță de puterea de produc ție a unor ță ri occidentale. 50
Artificialismul dezvolt ării pseudo-capitaliste și distorsionarea grav ă a vie ții social-economice
a României în perioada 1859-1939 au fost eviden țiate, prin revela ții tardive, de c ătre diferi ți autori
pân ă în anii ’90 ai secolului XX:

„A a ștepta un miracol economic de la exportarea capitali smului în lumea a treia, uitând în
acest timp de stadiile dezvolt ării economice europene, înseamn ă a construi un model de
dezvoltare pe nisip. […] Anali știi din vest a șteptau ca toat ă lumea s ă urmeze drumul cu
care ei erau obi șnui ți.” Și având o astfel de convingere, ei au c ăutat s ă generalizeze
„institu țiile socio-politice care au determinat modernizarea ță rilor din Europa Occidental ă, pe
care ei le cuno șteau cel mai bine, considerându-le adecvate și optime pentru alte na țiuni pe
care, tot ei, le cuno șteau mai pu țin bine sau deloc.” Cu greu au realizat c ă, de fapt,
„consideraser ă propriile lor m ăsuri drept m ăsuri universale .” 51

49 Victor Axenciuc, op. cit. , p. 398.
50 Ibidem , p. 402-403.
51 Dogan M., Pelassy D., Cum s ă compar ăm na țiunile , Editura Alternative, 1993; apud Fota D., Reforma
reformei române ști care a produs dezindustrializarea economiei na ționale și a provocat un deficit extern de 157
miliarde dolari , Editura Universitar ă, 2011, p. 21-22.

86 8.3.2.3 România – „grânarul Europei”.

Cu referin ță special ă la anul
1938, România a fost și este
considerat ă înc ă și ast ăzi de unii
„aviza ți” drept „ grânar al
Europei ”. Afirma ția nu este
altceva decât preluarea
neverificat ă a unei prejudec ăți.
Pân ă la primul r ăzboi
mondial, din totalul exporturilor
României cerealele reprezentau
între 2/3 și 3/4, iar în perioada
interbelic ă doar sub o treime. Care din urm ătorii indicatori este definitoriu pentru no țiunea
„grânar al Europei”?

• Ponderea produc ției de cereale a României în produc ția
european ă;
• Ponderea produc ției de cereale a României în importul european
de cereale;
• Ponderea produc ției de cereale a României în consumul european
de cereale;
• Ponderea exportului României în produc ția european ă de cereale;
• Ponderea exportului României în exportul european d e cereale;
• Ponderea exportului României în importul european d e cereale;
• Ponderea exportului României în consumul european d e cereale.

Așadar, pân ă în anul 1914 exporturile de cereale erau foarte im portante pentru exporturile
României, pentru ca în perioada interbelic ă ponderea lor s ă scad ă semnificativ.
Erau îns ă exporturile de cereale ale României la fel de impo rtante pentru Europa?
I se potrivea României renumele de grânar al Europei ?
În mod evident pot fi re ținu ți doar ultimii doi indicatori din cei enumera ți în caseta de mai sus.
De ținea îns ă exportul de cereale al României o pondere însemnat ă în importul și, mai ales în
consumul european?
Prin exportul s ău interbelic România, în mod evident, nu putea acop eri o parte însemnat ă din
necesit ățile de consum ale continentului.
Chiar în perioada 1935-1939, când s-au ob ținut cele mai bune recolte interbelice, țara noastr ă
realiza doar 8,7% din produc ția de grâu a Europei – f ără URSS -, 29,2% din cea de porumb, 6,7%
din cea de orz și 2,3% din produc ția de ov ăz. 52
Produc ția medie de cereale din acea perioad ă era de 11,4 mil tone. Din aceasta, patru cincimi
se consumau în interior și doar o cincime se exporta .
În importul european de cereale de cca 35-40 mil to ne, adic ă în ceea ce avea nevoie Europa, pe
lâng ă propria sa produc ție de 125-130 mil tone, pentru a- și asigura consumul, media exportului
românesc de 1,8 mil tone reprezenta doar 7% din importul continentului ; restul era furnizat de alte
ță ri, în Europa prima fiind URSS, iar peste 50% din i mportul european de cereale provenea de peste
Ocean, din SUA, Canada, Brazilia, Australia etc.
Cu cele 1,8 mil tone exportate, România conta în nevoile de consum ale continentului cu abia
1,2% și nu putea s ă fie apreciat ă ca „grânar al Europei”.

8.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei 8
Tema nr. 8 reprezint ă o sintez ă a evoluției economice și sociale a României la sfâr șitul celor
80 de ani de tranzi ție spre capitalism.
În anul 1939 economia României era departe de a fi compatibil ă cu economiile ță rilor din
Europa Occidental ă.
Cu o industrie supracapacitat ă în unele ramuri și cu absen ța total ă a altor ramuri (industria
constructoare de ma șini, de ex.), dispunând de o pia ță de desfacere restrâns ă, cu o persisten ță
însemnat ă a autoconsumului (peste 60% din necesar) mai ales în zonele rurale, cu o agricultur ă
suprapopulat ă, parcelat ă („pulverizat ă”) și slab productiv ă, cu resurse investi ționale sever limitate,
cu un sistem de credit puternic afectat de marea cr iz ă (1929-1933), economia României nu se putea
integra în mod eficient pe pie țele externe.
În preajma izbucnirii celui de-al doilea r ăzboi mondial, România nu putea deveni un client de
nădejde al Europei Occidentale nici din punctul de ve dere al structurii cererii de consum, nici din
cel al puterii de cump ărare externe.

52 Victor Axenciuc, op. cit. , p. 409.

87 Dup ă opt decenii (1859-1939) de tranzi ție spre o societate de tip capitalist, România intr a în al
doilea r ăzboi mondial cu o economie slab dezvoltat ă, slab structurat ă institu țional, cu o compozi ție
pu țin diversificat ă a comer țului exterior, cu o capacitate investi țional ă precar ă.

Concepte și termeni de re ținut
Interven ționism ; autarhizare economic ă; militarizarea economiei ; subsistemele (zonele) economiei
române ști; suprapopula ție agricol ă; ritm de cre ștere economic ă; „grânar al Europei” ; industrie
supracapacitat ă.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Enumera ți cele mai importante șase procese de tranzi ție de la epoca feudal ă la cea modern ă
în perioada 1859-1914.
• Prezenta ți cinci repere ale încheierii tranzi ției la organismul social-economic modern în
perioada interbelic ă.
• Preciza ți de câte ori a sporit poten țialul economiei române ști exprimat în suprafa ța
teritoriului în perioada 1914-1918.
• Prezenta ți șase domenii ale integr ării ansamblului economic na țional dup ă Marea Unire din
anul 1918.
• Prezenta ți cinci tendin țe ale evolu ției economiei mondiale în perioada interbelic ă.
• Exprima ți prin intermediul indicatorului Venit na țional raportul de m ărime care reflect ă
decalajul istoric dintre România pe de o parte și Anglia, Fran ța, Italia pe de alt ă parte în anul 1938.
• Se poate afirma cu temei c ă în perioada interbelic ă (mai exact în anul 1938) România a fost
„grânarul Europei”?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 8
Alegere
1. Ponderea popula ției ocupate în agricultur ă în anul 1938 era de:
a. 34,4%
b. 90,1%
c. 77,2%
d. 12,9%

2. Una dintre consecin țele crizei economice din perioada 1929-1933 a const ituit-o:
a. Integrarea mai activ ă a economiilor europene;
b. cre șterea ocup ării popula ției în industrie;
c. aprecierea puterii de cump ărare a monedelor na ționale;
d. autarhizarea economiilor na ționale.

3. Era România în anul 1938 grânarul Europei?
a. Da, pentru c ă realiza 29,2% din produc ția de porumb a Europei;
b. Nu, pentru c ă importuri de cereale reprezentau 8,7% din importul european;
c. Da, pentru c ă cerealele de țineau 30% din totalul exporturilor României;
d. Nu, pentru c ă România asigura numai aproximativ 1,2 % din nevoil e de consum ale
Europei.

4. Conform unor estim ări, Venitul Na țional pe locuitor în România era în anul 1938 de:
a. 2750 dolari SUA;
b. 1675 dolari SUA;
c. 75 dolari SUA;
d. 221 dolari SUA

88 Bibliografie recomandat ă pentru Tema 8

1. Axenciuc Victor, Introducere în istoria economic ă a României ; Editura Funda ției România
de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 201-217, 393-427.
2. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 57-62.
3. Ghiorghi ță Eugen, Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura
Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2002, p. 238-248.
4. Madgearu Virgil, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial, edi ția a II-a,
Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1995, p. 262-290.
5. Manoilescu Mihail, For țele na ționale productive și comer țul exterior , Editura Știin țific ă și
Enciclopedic ă, Buc., 1986, p. 361-386.
6. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 304-
306.

89 Tema nr. 9
Necesitatea istoric ă a perioadei socialiste
Con ținutul Temei nr. 9
9.1 Introducere …………………………….. ………………. ……………………………….. .. …………………………… ……..
9.2 Obiectivele și competen țele temei ………………………………….. …………………………………. ………………
9.3 Con ținutul temei …… …………………………………………… …………………………………………… . ……………..
9.3.1 Deteriorarea rela țiilor economice interna ționale în perioada interbelic ă …………………… ……..
9.3.2. Reac ții fa ță de tendin țele de industrializare accelerat ă a ță rilor exportatoare produse de
baz ă …………………………………………… …………………………………………… ………………….. ………………………
9.3.3 Trecerea de la liberschimb la protec ționism. Industria prelucr ătoare, balan ța comercial ă și
balan ța de pl ăți …………………………………………. …………………………………………… … …………………………..
9.3.4 Argumente în favoarea continu ării procesului de industrializare a ță rilor produc ătoare de
bunuri de baz ă ………………………………………….. …………………………………………… ……… ……….. ……………
9.3.5 C ăi de asigurare a dezvolt ării accelerate a industriei unor ță ri aflate la începutul
industrializ ării ……………………………………………. …………………………………………… ………………….. .. ……..
9.3.6 Concluzii privind premisele institu ționaliz ării socialismului în România, din perspectiva
experien ței interbelice ……………………………………………. …………………………………….. ……………………….
9.4. Îndrumar pentru auto verificare .. …………………………………………… …………………………………… ……..

9.1 Introducere
Necesitatea istoric ă a socialismului
Perioada socialismului a r ămas una din cele mai controversate epoci ale evolu ției economiilor
fostului „lag ăr socialist”. Analizele cauzelor institu ționaliz ării socialismului au fost centrate, pân ă în
prezent, pe argumente de natur ă predominant geo-politic ă și ideologic ă. Cei mai mul ți istorici au
invocat expansionismul imperialismului sovietic, ță rile capitaliste dezvoltate fiind acuzate pentru
abandonarea Estului Europei în mâinile bol șevicilor pe linia atât de des pomenitelor în țelegeri de la
Casablanca, Cairo, Teheran -1943, respectiv Yalta și Potsdam -1945.
Insuficient a r ămas explicat ă și pr ăbu șirea socialismului în deceniile 9 și 10 ale secolului XX
în majoritatea ță rilor în care fusese instituit, începând chiar cu u ria șa putere sovietic ă. Care a fost
rostul istoric al împ ărțirii zonelor de influen ță pentru numai 45 de ani?
O analiz ă pertinent ă a factorilor economici care au determinat hiatusul socialist nu a fost înc ă
elaborat ă.
A fost socialismul un experiment în istorie? Experiment f ăcut de cine? În ce scop?
A fost socialismul un accident al istoriei? Un accident de durata a 5-8 decenii?!
A fost socialismul o necesitate istoric ă? Cum se poate stabili ce este necesar să aib ă loc în
istorie?
Perspectiva analizei noastre vizeaz ă aceast ă ultim ă variant ă: socialismul a fost o etap ă
necesar ă istoric . De și pare greu de în țeles și de asimilat o asemenea interpretare, analiza isto ric ă a
evolu ției economiei României în cei peste 150 de ani de î ncerc ări de atragere în sfera civiliza ției
occidentale conduce la aceast ă concluzie.

Cre șterea dependen ței economiilor ță rilor dezvoltate de pie țele ță rilor furnizoare de materii
prime
Cre șterea economic ă a ță rilor industralizate în perioada 1800-1940 s-a mani festat prin
expansiunea lor permanent ă pe pie țele interna ționale prin aprovizionarea cu materii prime și
desfacerea produselor industriale din și în ță rile neindustrializate sau aflate la începutul
industrializ ării.
Dac ă în privin ța importurilor de produse de baz ă „colaborarea” dintre cele dou ă categorii de
ță ri ar fi trebuit s ă se desf ăș oare f ără probleme, capacitatea ță rilor pu țin industrializate sau ne-
industrializate de a importa produse industriale pr elucrate a generat serioase dificult ăți dup ă
declan șarea crizei economice din perioada interbelic ă.

90 Expansiunea economiilor occidentale era condi ționat ă de capacitatea de absorb ție a
produselor industriale de c ătre ță rile exportatoare de produse de baz ă.
Capacitatea de absorb ție a diferitelor pie țe periferice economiei industriale europene și
americane era determinat ă de:
1. Gradul de compatibilizare a structurii cererii de consum din ță rile importatoare cu
structura ofertei ță rilor industrializate;
2. Puterea de cump ărare a consumatorilor din ță rile vizate s ă devin ă importatoare ale
produselor industriale.

Eșecul eforturilor de compatibilizare a cererii și ofertei
Tendin țele expansioniste ale societ ății industriale occidentale au fost revigorate în pe rioada
interbelic ă (1919-1939): problema redistribuirii pie țelor (na ționale) a reap ărut cu acuitate. Simultan,
au fost puse în discu ție condi țiile de desf ăș urare și factorii de influen ță ai comer țului interna țional.
Este semnificativ faptul c ă aceea și problematic ă fusese specific ă tendin țelor de expansiune ale
Occidentului și la mijlocul secolului al XIX-lea (la începutul mo derniz ării statului na țional român).
Solu ția adoptat ă atunci a fost introducerea institu țiilor liberale și ale economiei de pia ță în
ță rile periferice în vederea compatibiliz ării mediilor de afaceri și reducerii costurilor de tranzac ție.
Dup ă 80 de ani (1860-1940) de „implementare” a capitali smului și economiei de pia ță în ță rile
periferice rezultatele erau cu totul „nesatisf ăcătoare”. Autoconsumul, veniturile sc ăzute ale
majorit ății locuitorilor, obi șnuin țele de consum specifice unei popula ții predominant rurale blocau
pur și simplu accesul produselor str ăine pe pie țele acestor ță ri. În cele opt decenii, decalajele
economice dintre ță rile industrializate și cele agrare nu au fost atenuate, ci, dimpotriv ă, s-au agravat.
Este evident faptul c ă o perioad ă de numai 80 de ani, ceea ce în istoria omenirii co respunde cu
via ța a trei genera ții, nu avea cum s ă asigure o omogenizare corespunz ătoare a condi țiilor centrului
și periferiei . Compatibilizarea stilurilor de via ță , a mentalit ăților și comportamentelor era de a șteptat
înc ă pe termen îndelungat. Conservând cadrul institu țional al democra ției și economiei de pia ță ,
nimeni nu ar fi putut îns ă preciza cât timp ar fi fost necesar pentru ca Româ nia, Bulgaria, Serbia,
Slovacia, Polonia etc. s ă devin ă pie țe sigure de desfacere a produselor și serviciilor economiilor
industrializate.

Accelerarea dezvolt ării economice – solu ție optim ă. Studiul Societ ății Na țiunilor din anul
1945, „Industrializare și comer ț exterior” ( Industrialisation et commerce extérieur ).
Analiza evolu ției evenimentelor interna ționale în ultimii 150 de ani ne arat ă c ă, în preajma
celui de-al doilea r ăzboi mondial, Occidentul se afla într-o mare dilem ă:
a. fie s ă „a ștepte” în continuare pe termen greu de definit perf ec ționarea func țion ării
economiei de pia ță în ță rile periferice și cre șterea corespunz ătoare a capacit ății de cump ărare a
acestor ță ri;
b. fie s ă asigure accelerarea radical ă a cre șterii economice într-un interval istoric cât mai sc urt
în ță rile vizate a deveni pie țe de desfacere pentru produsele economiilor industr ializate.
Adoptarea în mod con știent a celei de-a doua „solu ții” nu mai are caracter de ipotez ă de lucru
în cercetarea istoric ă. În lumina evolu ției structurilor economiei mondiale din 1945 și pân ă ast ăzi
aceast ă interpretare cap ătă caracter de tez ă.
Argumente decisive ale necesit ății acceler ării dezvolt ării economice în ță rile neindustrializate
sau slab industrializate furnizeaz ă remarcabilul studiu al Societ ății Na țiunilor din anul 1945,
Industrialisation et commerce exterieur . Din perspectiva acestui studiu, controlul total al statului
apare ca fiind calea optim ă de asigurare a unei dezvolt ări economice deosebit de accelerate în
sensul compatibiliz ării într-un interval istoric cât mai scurt a struct urii cerererii de consum intern cu
structura ofertei de produse industriale a Occident ului.
În urma parcurgerii argumentelor aduse în lucrarea men ționat ă, dup ă cum se va vedea, apare
evident faptul c ă perioada socialist ă nu poate fi considerat ă un experiment sau un accident al
istoriei, ci, din cel pu țin o anumit ă perspectiv ă, o necesitate istoric ă.

91 9.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivul temei
Analiza argumentelor institu ționaliz ării socialismului ca solu ție optim ă de asigurare a
acceler ării dezvolt ării (industriale a) ță rilor furnizoare de materii prime. Nu prezint ă interes aici nici
aspectele ideologice , nici cele etice privind întemeierea și aplicarea socialismului.

Competen țele Temei nr. 9
Dup ă parcurgerea Temei nr. 9, studentul va putea:
– să în țeleag ă dintr-o nou ă perspectiv ă necesitatea istoric ă a perioadei socialiste;
– să analizeze efectele continuit ății și discontinuit ății institu ționale pe termen mediu și
lung;
– să explice sensul evolu ției economiei române ști în context european și mondial în
cele dou ă secole ale cre șterii economice determinate de revolu ția industrial ă (secolele
XIX-XX).

9.3 Con ținutul Temei nr. 9

9.3.1 Deteriorarea rela țiilor economice interna ționale în perioada interbelic ă

Dac ă pân ă la începutul celui de-al II-lea r ăzboi mondial România traversase o perioad ă de
tranzi ție de opt decenii (1859-1939), de la un tip de feud alism la pseudocapitalism, trecerea la
socialism dup ă 1944 s-a efectuat f ără „tranzi ție”, prin interven ția armatelor sovietice. Ce-i drept,
istoriologia socialist ă identificase o perioad ă de patru ani (1944-1947) în care s-ar fi desf ăș urat
„revolu ția burghezo-democrat ă” etap ă necesar ă pentru trecerea la „revolu ția proletar ă”.
Pentru istoria economiei este mai pu țin semnificativ modul în care s-a f ăcut transferul puterii
politice și instaurarea „dictaturii proletariatului”. Pentru descrierea sintetic ă a noului tip de
societate, esen țial ă este desfiin țarea aproape integral ă a institu țiilor propriet ății private și
consacrarea propriet ății de stat prin na ționalizarea principalelor mijloace de produc ție și extinderea
sistemului cooperatist.
Relevante pentru istoria economiei sunt condi țiile și cauzele care au determinat instituirea
socialismului monopolist de stat – cu varianta sa s trict nominativ ă comunismul 53 – în unele ță ri ale
lumii.
Teoria comer țului interna țional statuase destul de clar, pân ă în anul 1940, ideea potrivit c ăreia
pentru dezvoltarea armonioas ă și eficient ă a omenirii ar fi suficiente urm ătoarele condi ții:
– adâncirea diviziunii interna ționale a muncii;
– lărgirea aplic ării principiilor liberului schimb în comer țul interna țional.
Din nefericire, cele trei decenii scurse dup ă declan șarea primului r ăzboi mondial și pân ă la
încheierea celui de-al doilea r ăzboi mondial (1914-1945) au adus evolu ții contrare celor a șteptate.
și anume:
– declan șarea infla ției prin suspendarea sau abandonarea sistemului mon etar etalon-aur : pentru
a face fa ță cererii exorbitante de bani din partea guvernelor ță rilor implicate în primul r ăzboi
mondial și în perioada imediat urm ătoare, b ăncile centrale au emis sume uria șe de semne monetare
fără acoperire în aur; banii de hârtie au devenit mijloace legale de plat ă;
– distorsiuni grave ale circuitelor comerciale și valutare interna ționale;
– abandonarea liberului schimb;
– exacerbarea concuren ței dintre ță rile industrializate în c ăutarea de debu șee (noi pie țe de
desfacere);

53 Termenul comunism , atât de frecvent folosit dup ă 1989, are conota ții subiectiv-peiorative cu înc ărc ătur ă etic ă.
Abordarea dintr-o perspectiv ă obiectiv ă politologic ă și sociologic ă impune utilizarea no țiunii de socialism , chiar dac ă
for țele politice conduc ătoare în majoritatea ță rilor respective erau partidele denumite comuniste. Comunismul a r ămas,
chiar și dup ă 45 de ani de socialism și aproape 70 de ani de bol șevism (în URSS), „visul ( de aur al) omenirii”!!

92 – deteriorarea grav ă a raportului de schimb ( terms of trade ) în comer țul interna țional; formulat
altfel, în perioada crizei agrare 1928-1936, ță rile exportatoare de materii prime (agricole și
neagricole) erau nevoite s ă exporte o cantitate mai mare (în unele cazuri apro ape dubl ă) de bunuri
pentru a importa aceea și cantitate de produse industriale dinaintea crizei ;
– reducerea considerabil ă a capacit ății de cump ărare a ță rilor furnizoare de materii prime în
urma crizei din perioada 1929-1933 prin deschiderea foarfecei pre țurilor în defavoarea acestei
categorii de ță ri;
– evolu ția raportului de schimb ( terms of trade ) în defavoarea ță rilor furnizoare de materii
prime asociat ă cu procesul de „evadare” a capitalurilor în urma d eclan șă rii crizei a adus unele ță ri
neindustrializate în stare de faliment, fiind oblig ate s ă-și declare starea de incapacitate de plat ă a
datoriilor externe (cazul României în anul 1933);
– ca urmare a diminu ării încas ărilor valutare ale ță rilor exportatoare de materii prime, cererea
lor de produse industriale a sc ăzut îngrijor ător ;
– escaladarea protec ționismului tarifar și netarifar în majoritatea covâr șitoare a ță rilor:
• în general, ță rile industrializate au impus m ăsuri agresive de protejare în primul rând
a agriculturii lor;
• în ță rile produc ătoare și exportatoare de materii prime au fost accentuate eforturile de
stimulare a dezvolt ării industriei.

9.3.2 Reac ții fa ță de tendin țele de industrializare accelerat ă a ță rilor exportatoare de
produse de baz ă
În contextul cre șterii agresivit ății politicilor economice expansioniste practicate d e ță rile
industrializate în c ăutarea de noi pie țe de desfacere (debu șee), tentativele de înfiin țare și încurajare
a dezvolt ării industriei în diferite ță ri produc ătoare și exportatoare de materii prime (produse de
baz ă) au fost privite cu suspiciune și chiar cu team ă de reprezentan ții intereselor produc ătorilor
industriali din ță rile dezvoltate.
Perturba țiile provocate de primul r ăzboi mondial și de marea criz ă din 1929-1933
determinaser ă demararea sau accentuarea industrializ ării unor ță ri produc ătoare și exportatoare
îndeosebi de produse de baz ă, provocând scurt-circuite în comer țul exterior al vechilor ță ri
industrializate.
Economi știi și politicienii occidentali și-au exprimat în repetate rânduri temerile privind
consecin țele continu ării industrializ ării în ță rile agrare, respectiv, în general, în ță rile furnizoare de
materii prime. Industrializarea artificial ă sau for țat ă pe calea încuraj ării de c ătre stat era considerat ă
una din cauzele deterior ării rela țiilor economice interna ționale.

9.3.3 Trecerea de la liberschimb la protec ționism. Industria prelucr ătoare, balan ța
comercial ă și balan ța de pl ăți
Vechile ță ri industriale erau – și sunt și ast ăzi – principalii importatori și exportatori de articole
manufacturate. Întrucât numai exporturile nete ale acestor articole asigurau finan țarea importurilor
de bunuri alimentare și materii prime industriale a fost necesar ă analiza balan ței comer țului
exterior cu produse prelucrate și de baz ă.
S-a constatat astfel c ă ță rile dezvoltate din punct de vedere industrial, car e dispuneau de
resurse naturale limitate comparativ cu popula ția și nivelul lor de dezvoltare industrial ă (cazul
Japoniei, de exemplu), trebuiau s ă își asigure sporirea atât a exporturilor nete de prod use prelucrate
cât și a importurilor nete de produse de baz ă.
Cu toate acestea, se estima c ă o asemenea evolu ție a balan țelor lor comerciale nu era
incompatibil ă cu expansiunea industrial ă care putea surveni în alte zone.
Aceast ă apreciere se baza pe evolu țiile anterioare, și anume, se observase c ă ță rile favorizate
din punct de vedere al resurselor naturale î și majoraser ă importurile de articole manufacturate
concomitent cu dezvoltarea industriei lor prelucr ătoare.
Astfel, pân ă în anul 1913 nimic nu l ăsase s ă se întrevad ă c ă expansiunea progresiv ă a
industriei altor ță ri ar fi putut s ă dezechilibreze balan țele vechilor ță ri industriale pân ă la reducerea

93 ritmului dezvolt ării economice; dimpotriv ă, ță rile în discu ție î și conservaser ă pozi ția și erau
capabile s ă și-o îmbun ătățeasc ă.
Perturbarea rela țiilor economice interna ționale în timpul și în urma primului r ăzboi mondial a
afectat într-o oarecare m ăsur ă balan țele comerciale ale acestor ță ri.
Dup ă blocarea comer țului multilateral, la începutul deceniului 4, prepo nderen ța ac țiunii
factorilor de dezintegrare a economiei interna ționale a creat mari dificult ăți derul ării fluxurilor de
produse primare în direc ția statelor industrializate .
Continuarea acestor fluxuri a fost asigurat ă:
• fie prin adoptarea de politici comerciale care au c ontribuit la declan șarea r ăzboiului
economic general,
• fie prin finan țarea din ce în ce mai frecvent ă pe seama diminu ării exportului de
capitaluri,
• fie prin lichidarea disponibilit ăților externe.

În analiza rela țiilor economice interna ționale a devenit treptat decisiv ă luarea în considerare a
soldului contului curent și nu numai a soldului posturilor comer țului exterior, Bunuri și
Servicii . Deficitul balan ței comerciale era în mod constant mai mult decât co mpensat, în cazul
ță rilor dezvoltate, prin excedente ale celorlalte poz i ții ale contului curent.
În regimul schimburilor multilaterale , care a func ționat pân ă la declan șarea crizei în anul
1929, conturile curente ale balan țelor de pl ăți ale ță rilor avansate din punct de vedere al
dezvolt ării industriale erau echilibrate prin intermediul s oldului activ al “invizibilelor”, respectiv al
veniturilor ob ținute din transporturi și asigur ări maritime , din repatrierea profiturilor
plasamentelor de capital în exterior , respectiv a veniturilor provenite din munc ă ale na ționalilor în
str ăin ătate etc.
Astfel, de exemplu, vreme de peste 100 de ani (înce pând din 1813) Marea Britanie și-a putut
permite să importe anual mai mult decât exporta, compensând d eficitul comercial prin intr ările de
capitaluri provenite din profiturile investi țiilor în str ăin ătate, transporturi, asigur ări interna ționale
etc. Excedentele contului curent asigurau capacitat ea Imperiului Britanic de a exporta capital f ără
cre șterea datoriei externe. Situa ția specific ă Marei Britanii a fost temeiul practic al doctrinei
liberaliz ării comer țului interna țional promovate de la Adam Smith încoace.
Retragerea masiv ă a capitalurilor în urma pr ăbu șirii în lan ț a unui num ăr de b ănci mari a
generat imposibilitatea men ținerii în continuare – pe termen lung – a deficitul ui balan ței comerciale.
Drept urmare, ță ri cu tradi ție în domeniul liberalismului – Marea Britanie, de exemplu – au fost
nevoite s ă adopte măsuri de restrângere a importurilor .
Cu atât mai mult în cazul ță rilor s ărace în rezerve de devize – cazul României – în con di țiile
crizei, dup ă 1930, echilibrarea balan ței de pl ăți nu putea fi realizat ă decât prin serioase excedente
ale balan ței comerciale. Acestea din urm ă, în mod evident, nu puteau fi ob ținute pe seama major ării
volumului valoric al exportului, atât din cauza sc ăderii catastrofale a pre țurilor produselor de baz ă
(agricole și petroliere în cazul României), cât și ca urmare a incapacit ății de adaptare structural ă a
produc ției agricole (române ști) la semnalele pie ței europene și mondiale. Promovarea
protec ționismului agresiv, într-o lume “intrat ă în delir” – dup ă cum nota un analist contemporan -,
era o reac ție în mare m ăsur ă fireasc ă (natural ă) de ap ărare în cazul unei ță ri cu o economie
preponderent agrar ă.

9.3.4 Argumente în favoarea continu ării procesului de industrializare a ță rilor
produc ătoare de bunuri de baz ă.
Este extrem de elocvent ă în acest sens analiza efectuat ă sub egida Societ ății Na țiunilor de un
grup de cercet ători din mai multe ță ri, analiz ă publicat ă în anul 1945 sub titlul Industrializare și
comer ț exterior . Studiul estimeaz ă consecin țele pe care industrializarea unor ță ri produc ătoare și
exportatoare de bunuri de baz ă, respectiv a ță rilor agricole, ar fi putut s ă le aib ă asupra comer țului
interna țional și asupra evolu ției industriei în ță rile dezvoltate. Analizele efectuate vizeaz ă

94 compara ții ale evolu ției produc ției industriale și a comer țului interna țional în diferite ță ri ale lumiii
în perioada 1870-1929.
În studiul men ționat sunt expuse argumente consistente în favoarea schimb ării radicale în cel
mai scurt timp a structurilor sociale și economice ale ță rilor neindustrializate sau aflate înc ă la
începutul industrializ ării. Cele mai importante argumente sunt expuse în c ele ce urmeaz ă.
a. Cererea de produse industriale pe pia ța interna țional ă era dependent ă, în mare m ăsur ă, de
capacitatea de export a ță rilor produc ătoare de bunuri de baz ă. Ță rile care nu aveau o industrie
prelucr ătoare dezvoltat ă nu puteau în general s ă achizi ționeze astfel de bunuri decât ca urmare și pe
măsura exporturilor lor de produse de baz ă.
Dependen ța strict ă a exporturilor acestor ță ri de ramurile furnizoare de materii prime
(agricultura și industria extractiv ă) începuse deja s ă afecteze în mod serios exporturile de produse
industriale (finite și semifabricate) ale ță rilor dezvoltate.
Problema cea mai stringent ă rămânea, prin urmare, corelarea ofertei de articole de baz ă cu
oferta de bunuri industriale .
b. În m ăsura în care majorarea produc ției industriale a ță rilor aflate la începutul industrializ ării
ar fi fost înso țit ă de o cre ștere corespunz ătoare a importurilor de fabricate (produse finite s au
semifinite), produc ția industriei acestor ță ri nu ar fi adus prejudicii exportatorilor din ță rile
industrializate dezvoltate .
În condi ții normale 54 , importurile provenind din vechile ță ri industriale nu ar fi descrescut în
urma dezvolt ării industriei în alte ță ri. Industrializarea acestora din urm ă ar fi determinat
diversificarea cererii lor de bunuri de consum și sporirea cerererii de produse prelucrate pe pia ța
mondial ă.
c. Un alt motiv pentru care se preconiza c ă dezvoltarea industrial ă nu ar fi provocat o reducere
a importurilor de produse industriale era acela c ă, mai ales în ță rile cu popula ție dens ă, industria cea
“mai susceptibil ă de progres” era descentralizat ă și depindea de pie țele locale unde, înaintea
cre ării acestei industrii, puterea de cump ărare în vederea achizi țion ării de produse industriale
prelucrate era limitat ă.
d. Pe de alt ă parte, era avut ă în vedere capacitatea de absorb ție a unor mari pie țe
poten țiale .55 Pie țe cu un uria ș poten țial de consum fuseser ă prea pu țin sau mai deloc atrase în
circuitul pie ței mondiale pân ă în deceniul 4 al secolului XX (URSS cu o economie aflat ă deja pân ă
în anul 1940 într-un proces de dezvoltare accelerat ă, China, India, Asia de Sud-Est, precum și
pie țele ță rilor din Europa Oriental ă și de Sud-Est).
e. Se preconiza c ă prin men ținerea structurilor social-economice deja consacrat e în perioada
1860-1940 în ță rile slab sau deloc industrializate, decalajele imp resionante dintre nivelurile
consumului în cele dou ă categorii de ță ri ar fi crescut în perioada urm ătoare. În cel mai fericit caz,
o relativ ă atenuare a decalajelor ar fi avut loc într-un interval de timp imposibil de precizat . Pentru
a-și asigura pie țe de desfacere compatibile , ță rile industrializate aveau nevoie de modificarea cât
mai rapid ă nu numai a structurii cererii de consum, ci și a puterii de cump ărare a ță rilor
neindustrializate.
f. În vederea acoperirii imensei cereri poten țiale de produse industriale prelucrate estimate pe
plan mondial și sporiririi capacit ății de cump ărare, se aprecia c ă solu ția putea fi industrializarea
accelerat ă a acestor zone . Productivitatea superioar ă a muncii, specific ă mecaniz ării, ar fi
determinat intensificarea cre șterii ofertei de produse industriale prin dezvoltar ea sau înfiin țarea unor
ramuri ale industriei prelucr ătoare.
g. Pentru a înl ătura temerile reprezentan ților intereselor ță rilor dezvoltate, se afirma c ă în ță rile
aflate la începutul industrializ ării dezvoltarea industriei ar fi întâlnit suficiente re ac ții

54 Prin “condi ții normale” sunt desemnate condi țiile caracteristice comer țului interna țional pân ă în 1914, respectiv
pân ă la declan șarea crizei din 1929-1933, în care barierele tarifa re moderate nu determinau stagn ări sau reduceri
absolute ale volumului comer țului exterior.
55 Cercet ările statistice efectuate de Societatea Na țiunilor au relevat c ă, în perioada 1926-1929, produc ția de
bunuri industriale – în afar ă de cele alimentare – importate sau prelucrate în țara interesat ă, varia între 250 de dolari pe
locuitor în SUA și 3 dolari în China.

95 potrivnice, fiind astfel, de la bun început, înceti nit ă. Între timp țările dezvoltate ar fi avut
timpul necesar restructur ării ofertei în urma eventualei diminu ări a cererii de bunuri industriale
prelucrate determinate de industrializarea celorlal tor ță ri. În acela și sens, îns ăș i cre șterea
exporturilor de produse industriale prelucrate din ță rile recent industrializate ar fi avut de întâmpina t
o serie de efecte secundare care ar fi contrabalans at par țial sau total concurarea produc ției vechilor
state industrializate.
h. Analiza efectuat ă la nivelul Societ ății Na țiunilor eviden ția faptul că industrializarea impune
în general mari sacrificii în ță rile în care se produce artificial, for țat și accelerat, iar atunci când
rela țiile economice interna ționale ar fi reintrat în normal, s-ar fi dovedit ca fiind antieconomic ă
prin artificialismul ei. 56 Se admitea cu alte cuvinte, și aceasta este deosebit de semnificativ pentru
concep țiile liberale care fuseser ă dominante pân ă la criza din perioada 1929-1933, c ă
industrializarea artificial ă putea fi tolerat ă pân ă la limita unei noi crize a rela țiilor economice
interna ționale, pentru ca, apoi, prin înl ăturarea protec ției și abrogarea m ăsurilor de stimulare a
industriei, “echilibrul” pe plan interna țional s ă se restabileasc ă. Pre țul ar fi fost, în mod evident,
pr ăbu șirea ramurilor artificial create și între ținute în ță rile mai pu țin dezvoltate – “în curs de
dezvoltare”, ceea ce s-a și întâmplat în ultimul deceniu al secolului XX (199 1-2000).
i. În urma demar ării industrializ ării unor ță ri exportatoare de produse de baz ă, o serie de
bunuri care înainte erau importate ar fi fost subst ituite în consum cu produse ale industriei
autohtone. Unele ță ri în curs de industrializare, care nu dispuneau de cantit ăți suficiente de devize ar
fi avut posibilitatea s ă-și reorienteze o parte a fondurilor destinate cump ărărilor de bunuri
industriale pentru sus ținerea importului de produse de baz ă. Ar fi rezultat, astfel o sporire a
capacit ății de cump ărare a celelorlalte ță ri exportatoare de produse de baz ă (rămase neindustrializate
sau aflate pe o treapt ă inferioar ă a industrializ ării), fiind asigurat astfel un nivel cel pu țin constant al
cererii de produse prelucrate.
j. Modific ările observate în activitatea industriei prelucr ătoare și în comer țul mondial pe
termen lung, 1870-1938, sunt edificatoare în sus ținerea aceleia și concluzii: țările în care
industrializarea demarase relativ recent nu deveniser ă independente de importul de produse
industriale.
Pân ă în anul 1930, dezvoltarea industriei prelucr ătoare – departe de a conferi ță rilor în discu ție
o anumit ă independen ță în privin ța articolelor manufacturate str ăine – stimulase importul acestor
articole, volumul tranzac țiilor pe pia ța extern ă având tendin ța de a urma paralel cursul activit ății
industriei prelucr ătoare.
S-a constatat c ă, dimpotriv ă, de regul ă, ță rile mici depindeau de importul acestor produse mai
mult decât înaintea demar ării industrializ ării și c ă, în cazul unor ță ri de dimensiuni analoage, o
produc ție industrial ă pe locuitor ridicat ă era înso țit ă de obicei de importuri mari de bunuri
prelucrate.
Mai mult, țările a c ăror dezvoltare industrial ă nu fusese declan șat ă înc ă se situau în general pe
ultimele locuri în privin ța importurilor de produse manufacturate pe locuitor . De la aceast ă regul ă
făceau excep ție câteva regiuni de importan ță secundar ă care dispuneau de comunica ții maritime
favorabile vânz ării unui procent ridicat din produc ția lor de articole de baz ă în schimbul produselor
prelucrate str ăine.
Principalele distorsiuni ale acestei tendin țe au fost determinate de factori “externi”, precum
modific ările survenite în politicile comerciale și perturba țiile provocate în rela țiile interna ționale de
războiul din 1914-1918. Dup ă 1930, rela ția care exista anterior între produc ție și comer ț a fost rupt ă
în unele ță ri care au luat m ăsuri de dezvoltare a industriei prelucr ătoare în detrimentul importurilor.
În mod analog, compara țiile efectuate au ar ătat c ă, pân ă la sfârșitul perioadei 1920-1930, ță rile
în care îndustria prelucr ătoare se dezvoltase cel mai rapid și-au majorat, în general, într-o m ăsur ă și
mai mare importurile de articole manufacturate. Exp orturile de produse prelucrate tindeau, la rândul
lor, s ă creasc ă odat ă cu produc ția industriei prelucr ătoare. Evolu țiile specifice perioadei 1930-1938

56 Acest punct din ansamblul concluziilor studiului S ociet ății Na țiunilor este deosebit de important: argumentul
era “lini știtor” pentru ță rile industrializate, c ărora li se asigura “revenirea la normal ” în cazul “scurt-circuit ării” rela țiilor
comerciale interna ționale, prin înl ăturarea condi țiilor de favorizare a industriei ță rilor mai pu țin dezvoltate.

96 au dus la concluzia c ă pericolul real pentru vechile ță ri industriale îl constituia nu expansiunea
industriei – respectiv dezvoltarea ei în alte ță ri -, ci imposibilitatea restabilirii comer țului
multilateral, sau pr ăbu șirea eventual ă a acestui comer ț, în cazul în care el ar fi fost restabilit.
Concuren ța pre țurilor, practicat ă de ță rile recent industrializate, ar fi putut antrena pi erderi pe
pia ța unor articole considerate în mod izolat, dar, în condi ții normale , aceste pierderi ar fi fost
compensate de câ știgurile generate de noua cerere pe care ar fi crea t-o, în diferite moduri,
concuren ța respectiv ă. Aceste for țe compensatorii nu ar fi putut ac ționa decât în condi țiile
func țion ării s ănătoase a comer țului interna țional. Marea Britanie îns ăș i pierduse o serie de pie țe pe
care și le crease – în perioadele anterioare, în zonele f urnizoare de materii prime – în beneficiul
ță rilor concurente industrializate în urma ei, mai cu seam ă în urma pr ăbu șirii regimului comer țului
multilateral , dup ă 1930.
Era a șadar exclus riscul ca cererea de produse industrial e prelucrate pe pia ța mondial ă
să se diminueze în perioada urm ătoare în condi țiile continu ării industrializ ării altor ță ri.
Dimpotriv ă, efectele unei industrializ ări artificiale în cascad ă ar fi fost în avantajul ță rilor
industrializate.

9.3.5 Căi de asigurare a dezvolt ării accelerate a industriei unor ță ri aflate la începutul
industrializ ării
Acest punct al concluziilor analizelor efectuate pe plan interna țional, publicat chiar în finalul
lucr ării din 1945 a Societ ății Na țiunilor – deja citate – este deosebit de important pentru stabilirea
sensului evolu ției prezumtive a economiei statelor agrare din sud-estul Europei dup ă r ăzboiul al
doilea mondial.
a. În vederea asigur ării condi țiilor favorabile industrializ ării for țate în noi regiuni de pe glob,
în cadrul m ăsurilor interven ționiste, persuasiv men ționate, erau acceptate numai barierele tarifare,
măsuri specifice protec ționismului vamal industrial. Erau respinse restric țiile la import stabilite cu
scopuri protec ționiste care tindeau s ă favorizeze industria na țional ă în detrimentul importurilor.
b. În acest sens studiul Societ ății Na țiunilor concludea c ă un tarif protector moderat care
urm ărea doar s ă sus țin ă industria prelucr ătoare na țional ă pe pia ța intern ă nu ar fi avut decât efecte
restrictive cu caracter limitat și temporar asupra importurilor. Admiterea legitimit ății unor m ăsuri
protec ționiste este cu atât mai semnificativ ă cu cât ea reprezenta rezultatul cercet ărilor efectuate la
nivelul unui for interna țional care a depus în permanen ță mari eforturi de argumentare și asigurare a
necesit ății libert ății schimburilor interna ționale în perioada interbelic ă.
c. Pentru a preîntâmpina consecin țele restrictive determinate de practicile protec ționiste, se
estima c ă numai o ac țiune interna țional ă concertat ă ar fi permis evitarea și surmontarea
perturba țiilor comerciale de acest gen și crearea condi țiilor necesare pentru o dezvoltare
economic ă cu adev ărat satisf ăcătoare. Cu alte cuvinte, asigurarea supravie țuirii industriilor
artificiale s-ar fi putut face prin crearea unor or ganisme interna ționale (a se vedea, printre altele,
crearea GATT- Acordul General pentru Tarife și Comer ț, devenit în anul 1995 OMC- Organiza ția
Mondial ă a Comer țului ) care s ă “armonizeze” interesele ță rilor participante la comer țul
interna țional.
Pentru ță rile ce aveau s ă fie cuprinse în „lag ărul socialist” a fost înfiin țat în anul 1949
Consiliul de Ajutor Economic Reciproc (CAER) menit s ă asigure pie țe externe de desfacere
compatibile cu nivelurile de dezvoltare a industrii lor respective.
d. În ță rile cu popula ție dens ă, în care aproximativ trei sferturi din locuitori s e ocupau cu
agricultura, dezvoltarea industriei era în general întârziat ă din cauza nivelului de trai sc ăzut – de
unde și slaba acumulare a capitalurilor și absen ța înclina ției spre economisire -, productivit ății
reduse a muncii, precum și organiz ării sociale dep ăș ite și inerte. Comer țul acestor ță ri nu era
suficient dezvoltat, facilit ățile de transport erau inadecvate, economisirile (ac umul ările) insuficiente.
Industrializarea lor ar fi pretins, în special, o m odificare radical ă a valorilor sociale și a
regimului administrativ, precum și o reorganizare și ra ționalizare a agriculturii. În aceste
condi ții ar fi fost posibil ă cre șterea produc ției agricole, concomitent cu reducerea

97 suprapopula ției agricole; o propor ție ridicat ă a popula ției care se ocupa cu muncile agricole
ar fi devenit disponibil ă pentru industrie și comer ț.
În primele stadii ale industrializ ării, în ță rile cu densitate mare a popula ției, dezvoltarea ar fi
fost înlesnit ă dac ă industria ar fi fost descentralizat ă și dac ă amploarea produc ției ar fi fost relativ
modest ă. În cazul unei industrii în expansiune, descentral izate, o reorganizare social ă mai pu țin
profund ă ar fi fost suficient ă: urbanizarea inutil ă ar fi fost evitat ă, utilizarea resurselor abundente de
mân ă de lucru ar fi fost mai lesnicioas ă, iar nevoia de investi ții în industrie sau în serviciile de
utilitate public ă mai redus ă. În acelea și ță ri cu popula ție dens ă, ar fi fost necesar ă combinarea unui
program de satisfacere a industrializ ării cu m ăsuri vizând frânarea unei cre șteri excesive a
popula ției.
e. În aceste ță ri, era important ca resursele naturale s ă fie epuizate cât mai pu țin posibil
înainte ca s ă fi fost întreprins ă o industrializare progresiv ă. Se estima c ă unele din aceste ță ri
dep ăș iser ă probabil stadiul în care industrializarea s-ar fi putut efectua în mod spontan. În astfel de
cazuri, aceasta ar fi trebuit s ă constituie obiectul unui plan minu țios stabilit și s ă fie urm ărit ă
cu interven ția și sprijinul guvernului .
f. Afluxul de capital extern prezenta o mare importan ță pentru dezvoltarea comer țului
exterior și a serviciilor de utilitate public ă care constituiau o condi ție prealabil ă a industrializ ării.
Experien ța deceniilor interbelice ar ăta c ă sumele de capital extern disponibile pentru creare a unei
industrii prelucr ătoare erau cu totul limitate. Cea mai mare parte a capitalurilor industriale
trebuia s ă fie furnizat ă de acumularea na țional ă. Posibilit ățile de a ob ține aceste capitaluri, chiar
și în ță rile unde nu exista o marj ă de toleran ță pentru comprimarea consumului, erau considerate
mai mari decât ap ărea la prima vedere.
g. A conta pe un tarif vamal drept unic sau principal mijloc de stimulare a industrializ ării
devenise, practic, o utopie. Pentru a reu și, un plan de industrializare ar fi trebuit s ă cuprind ă, în
general, un larg program de renovare social ă, de ameliorare a condi țiilor de igien ă, a
înv ăță mântului general și tehnic , a reformelor agricole și a investi țiilor în transporturi , în
produc ția de energie , precum și în celelalte servicii de utilitate public ă.

Cu aceasta se încheie concluziile analizei studiulu i Societ ății Na țiunilor, Industrialisation et
commerce extérieur .
Din solu țiile preconizate una singur ă lipse ște: nu se men ționeaz ă necesitatea na ționaliz ării
mijloacelor de produc ție, respectiv instaurarea socialismului . Aceast ă cale este doar sugerat ă de
severitatea și gradul de rigurozitate implicat de celelalte impe rative de esen ță interven ționist ă
con ținute în paragrafele 5.d, e, f și g.
Dup ă cum se poate remarca, un studiu de o asemenea anve rgur ă elaborat de speciali ști ai celui
mai important organism interna țional exclude varianta men ținerii structurilor și a ritmurilor de
cre ștere economice anterioare anului 1940. Conservarea tradi țiilor, mentalit ăților, structurilor
social-administrative existente pân ă atunci nu garanta o industrializare suficient de r apid ă pentru a
asigura în cel mai scurt timp istorice ște posibil transformarea ță rilor agrare și furnizoare de materii
prime în pie țe de desfacere ale Occidentului.
Societatea Na țiunilor, prin analizele efectuate pe termen mediu, 1870-1929, a c ăutat s ă
identifice solu ții pentru accelerarea dezvolt ării industriale a ță rilor produc ătoare de bunuri de baz ă.

9.3.6 Concluzii privind premisele institu ționaliz ării socialismului în România, din
perspectiva experien ței interbelice

1. Dup ă cum reiese din concluziile analizei efectuate la n ivelul Societ ății Na țiunilor,
industrializarea for țat ă devenise un imperativ al relans ării într-un timp cât mai scurt a
schimburilor economice interna ționale . Dintre toate solu țiile preconizate – revenirea la regimul
schimburilor multilaterale pe baza etalonului aur, liberalizarea prin reducerea interven ției statelor și
a rela țiilor economice interna ționale între agen ții economici na ționali etc. – apare evident faptul c ă
deciziile, la fel ca în perioadele 1855-1866 și 1916-1919, au fost luate la nivel înalt : aceast ă

98 ipotez ă duce la fundamentarea reconsider ării perspectivei organiz ării postbelice a Europei și a
lumii.
2. În locul revenirii la etalonul aur, la Bretton W oods s-au pus bazele unui nou sistem monetar
care, departe de a înl ătura pericolul infla ției monetare la nivel na țional, consacr ă posibilitatea
infla ției la nivel mondial. Cu atât mai pu țin s-ar fi putut cineva a ștepta la o revenire la regimul
schimburilor multilaterale dinaintea primului r ăzboi mondial.
3. Implantarea “cortinei de fier” – aproximativ pe frontierele trasate de Francis Delaisi în
lucrarea Les deux Europes , ale limitei, în sud, dintre Imperiul Roman de R ăsărit și cel de Apus – a
oferit posibilitatea organiz ării distincte a celor dou ă categorii de ță ri, industriale și agricole
(furnizoare de materii prime). Pentru statele intra te sub tutela Uniunii Sovietice, regimul totalitar
introdus corespundea în cea mai mare m ăsur ă concluziilor exprimate în studiile Societ ății
Na țiunilor:
– “plan na țional minu țios stabilit și urm ărit cu interven ția și sprijinul guvernului ”;
– industrializare pe baza for țelor proprii;
– cre șterea ratei acumul ării interne;
– programe de salubrizare, igienizare, urbanizare, electrificare etc. etc.
Mobilul evident al acestei diviz ări a Europei și a lumii nu era neap ărat încrederea în calit ățile
statului ca organizator și întreprinz ător, ci luarea în considerare a importantelor decal aje constatate
în ultimul deceniu interbelic între grupurile de st ate ale “celor dou ă Europe”. Nu am întâlnit nici o
men țiune optimist ă în literatura “de specialitate” cu privire la aten uarea decalajelor, f ără afectarea
cre șterii din ță rile avansate, prin liberalizarea “total ă” a rela țiilor comerciale interna ționale, fie
aceasta pe termen scurt sau pe termen lung .
Iar dac ă, în plan ideal, principial, s-ar fi putut admite c ă prin “liberalizarea total ă” pe termen
lung s-ar fi ob ținut o atenuare a decalajelor, nimeni nu ar fi putu t spune nici dac ă aceast ă atenuare
nu s-ar fi realizat prin eventuale reduceri ale rit murilor de cre ștere ale regiunilor industrializate, nici
cât de lung ar fi fost acest termen.
Dup ă experien ța autarhiz ărilor specifice deceniului 4, în locul “unei totale liberaliz ări”, s-a
optat la nivel mondial pentru crearea de zone de protec ționism integral : protec ționismului vamal și
celui realizat prin legisla ția de încurajare a industriei i-a fost ata șat sistemul gestion ării organice,
integraliste a statelor (na ționale) cu întreaga suit ă de obiective graduale realizate – electrificarea,
colectivizarea agriculturii, realizarea unor mari s isteme de iriga ții, canaliz ări, urbanizarea etc – pe
baza planurilor na ționale unice . Pentru asigurarea existen ței unei pie țe externe pentru produsele
manufacturate ale acestor ță ri – care ar fi avut șanse reduse de a penetra de la bun început pe pie țele
occidentale – a fost constituit ă pia ța CAER, iar pentru reglementarea schimburilor econo mice
interna ționale a fost înfiin țat Acordul General pentru Tarife și Comer ț.
Problema cea mai acut ă era, la nivel european și mondial, cre șterea accelerat ă a
economiilor acestor ță ri . S-a estimat c ă ritmul ridicat de cre ștere nu putea fi asigurat pe “calea
liberal ă”. Acest ritm era necesar atenu ării decalajelor îndeosebi în privin ța compatibilit ăților
pie țelor de consum cu oferta din ță rile industrializate. Aceast ă idee transpare – cel pu țin, dac ă nu
este chiar evident ă – din concluziile studiului Societ ății Na țiunilor analizat mai sus.

În sprijinul ipotezelor avansate reamintim dou ă din concluziile celor mai reputa ți economi ști
români din perioada interbelic ă:

“Europa r ăsăritean ă de azi este un client s ărac pentru Europa occidental ă. Dar Europa r ăsăritean ă de
mâine nu ar putea deveni un client bogat? Aceasta e ste principala problem ă a Europei. Dac ă clien ții sunt
săraci, cel care vinde trebuie s ă aib ă grij ă, ca mai întâi s ă-i fac ă boga ți!”

Mihail Manoilescu, Zusammenarbeit zwischen Ost- und Westeuropa auf neu er Grundlage , în
„Weltwirtschaftliches Archiv”, Bd. 41, März, 1935, Heft 2, p. 167.

99
Este foarte probabil c ă formarea obi șnuin țelor de consum și ridicarea puterii de cump ărare ale
unei uria șe popula ții – dac ă lu ăm în considerare și poten țialul Chinei – rurale, care în anul 1938 înc ă
își asigura cele necesare traiului din autoconsum, nu s-ar fi putut realiza în intervalul record de
cincizeci de ani pe calea evolu ției libere, de la sine .
Devine evident faptul c ă adoptarea c ăii socialismului a fost solu ția necesar ă istoric pentru
accelerarea dezvolt ării economice a unor ță ri rămase în urm ă. „Coinciden ța istoric ă” a pr ăbu șirii
sistemului socialist în anul 1989 în majoritatea ță rilor în care acest sistem a fost introdus dup ă 1945
dovede ște faptul c ă obiectivele stabilite în anul 1945 fuseser ă realizate.
Argumentele în sprijinul acestei teze sunt clare:
A. În cazul României, dup ă ce, pân ă în anul 1859 se înregistraser ă ritmuri de cre ștere extrem
de reduse, numai prin interven ția marilor puteri europene și prin organizarea unei economii
interven ționiste a fost „demarat” procesul de modernizare a ță rii. Nu este greu de imaginat c ă, f ără
aceste interven ții, Ță rile Române ar fi “z ăcut” și ast ăzi fie sub st ăpânirea otoman ă, fie într-o senin ă
și tihnit ă via ță pastoral-patriarhal ă.
B. Introducerea și aplicarea “institu țiilor libert ății” – vreme de 80 de ani – dup ă modelul
occidental a dat rezultate nesatisf ăcătoare, se pare, în cazul Europei de Est. Numai a șa pot fi
explicate în mod coerent deciziile luate – la nivel mondial – de expansiune a sistemului totalitarist
sovietic, precum și, la nivel istoric, evolu țiile din anii ‘40 corelate cu cele ale ultimei jum ătăți a
deceniului 9 al secolului XX.
Analiza m ăsurii în care obiectivele fixate prin organizarea l umii dup ă 1945 și-au atins scopul
este îns ăș i analiza „realiz ărilor” socialismului. Este îns ă dincolo de orice îndoial ă c ă cel pu țin un
obiectiv a fost îndeplinit, și anume realizarea compatibilit ății structurii cererii din ță rile cu o
important ă pia ță de consum cu oferta de produse industriale prelucr ate ale marilor produc ători din
ță rile puternic industrializate.
În ce m ăsur ă puterea de cump ărare a consumatorilor din aceste ță ri va satisface în
continuare necesarul de debu șee al marilor firme produc ătoare, r ămâne pe mai departe o provocare
la adresa speciali știlor, politicienilor și forurilor decidente la nivelul grupelor de ță ri interesate.

9.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 9
Încadrarea fireasc ă a socialismului în evolu ția istoriei umanit ății constituie înc ă o dificultate
pentru mul ți gânditori. În mod surprinz ător mul ți oameni inteligen ți încearc ă s ă nege sensul istoriei
prin contestarea realit ății istorice. Cu alte cuvinte, de și a existat, ar fi fost mult mai bine ca
socialismul s ă nu fi existat în istoria omenirii.
Abandonul agresiv al ideologiei socialiste dup ă 1989, „lep ădarea” în mare grab ă de tot r ăul
așa-numitului comunism , desfiin țarea sau ridiculizarea principiilor și idealurilor exprimate în
limbajul de lemn al sloganurilor plictisitoare și demonetizate dovede ște fragilitatea mult-invocatei
stric ăciuni a politicului comunist . Nu ideologia, nici egalitarismul, nici codul eticii comuni știlor și
nici suprema ția propriet ății socialiste au constituit sensul și substan ța socialismului aplicat dup ă
1948. “F ără a-și asigura o cre ștere continu ă a acumul ării de capital, economia na țional ă a unui popor nu
poate reprezenta o temelie sigur ă pentru cl ădirea unui stat na țional.
Odat ă ce este stabilit c ă pe drumul economiei capitaliste liberale deformate printr-un interven ționism
de stat haotic, spasmodic și expus tuturor influen țelor, economia româneasc ă nu a izbutit s ă acumuleze
capitaluri productive române ști, nu r ămân deschise decât dou ă drumuri: drumul economiei capitaliste
liberale pure sau economia organizat ă controlat ă de stat. Cel dintâi – în lumina experien ței lumii întregi –
apare utopic; cel de-al doilea, care se desprinde d in condi țiile de via ță ale ță rii și din necesitatea de a
construi fundamente puternice cl ădirii statului na țional-românesc, departe de a fi privit ca un p ământ al
făgăduin ței apare ca un imperativ na țional.”

Virgil N. Madgearu, Evolu ția economiei române ști , Editura Știin țific ă, Bucure ști, 1995, p. 290.

100 „Obiectivul” socialismului aplicat a fost dezvoltarea for țat ă, accelerat ă a economiilor ță rilor
Europei Centrale și de Sud-Est, pe baza experien ței furnizate de U.R.S.S. în vederea
compatibiliz ării structurii cererii de consum a locuitorilor lor cu oferta ță rilor industrializate într-un
interval istoric cât mai scurt. Dumnezeu știe dac ă efectele prelungirii capitalismului în aceste ță ri în
locul socialismului ar fi fost acelea și sau poate chiar superioare pân ă în anul 1989! Cert este faptul
că socialismul a fost impus din exterior, f ără s ă urmeze în vreun fel schema marxist ă a revolu ției
proletare determinate de acutizarea contradic țiilor interne de clas ă.
Studiul Societ ății Na țiunilor din anul 1945 relev ă caracterul dac ă nu programatic, cel pu țin
profetic al analizelor și prognozelor avansate întemeiate pe evolu țiile perioadei 1870-1938:
• în perioada interbelic ă decalajele dintre ță rile exportatoare de produse prelucrate și cele
furnizoare de materii prime au devenit alarmante;
• diminuarea puterii de cump ărare a ță rilor exportatoare de produse de baz ă punea din ce în
ce mai acut în pericol vânz ările ță rilor produc ătoare de bunuri industriale prelucrate;
• decalajele economice dintre Vest și Est , respectiv dintre Nord și Sud nu puteau fi reduse
decât prin industrializarea cât mai rapid ă a ță rilor exportatoare de materii prime;
• rolul capitalului extern în dezvoltarea economiilor na ționale a fost dovedit ca fiind cel
pu țin discutabil, decisiv ă fiind acumularea intern ă, na țional ă;
• libertatea de ini țiativ ă, individualismul și pseudo-economia de pia ță î și dovediser ă
limitele, fiind inoperante pentru o dezvoltare acce lerat ă a ță rilor aflate la începutul
industrializ ării;
• studiul Societ ății Na țiunilor eviden țiaz ă necesitatea interven ției sus ținute a statului în
economie prin intermediul planific ării centralizate.
De și socialismul nu a fost recomandat în mod expres ca solu ție optim ă de for țare a cre șterii și
dezvolt ării economice a ță rilor furnizoare de materii prime, studiul Societ ății Na țiunilor din anul
1945 argumenteaz ă și sus ține m ăsuri și c ăi de ac țiune convergente c ătre un sistem social-economic
foarte asem ănător.
Concepte și termeni de re ținut:
lag ăr socialist; cortin ă de fier; “centru” și “periferie”; control total al statului; industria lizare
artificial ă și for țat ă; industrializare în cascad ă; balan ță de pl ăți externe; cont current;
protec ționism integral; planuri na ționale unice; FMI; GATT; OMC; CAER.
Întreb ări de control și teme de dezbatere:
1. Men ționa ți cele dou ă condi ții inerente unei dezvolt ări armonioase și eficiente a omenirii conform
teoriei clasice a comer țului interna țional .
2. Prezenta ți principalele evolu ții economice interna ționale în perioada 1914-1945, contrare celor
așteptate potrivit principiilor teoriei comer țului interna țional .
3. Care a fost atitudinea economi știlor și politicienilor occidentali fa ță de încurajarea dezvolt ării
industriei prelucr ătoare în ță rile furnizoare de materii prime.
4. Pân ă când a func ționat regimul schimburilor multilaterale ?
5. Cum explica ți faptul c ă, vreme de mai bine de un secol (1813-1914), Marea Britanie a realizat an
de an importuri nete, respectiv deficite cronice al e balan ței comerciale concomitent cu excedente ale
soldului contului curent al balan ței de pl ăți?
6. Din ce cauz ă multe ță ri au fost nevoite s ă adopte măsuri de restrângere a importurilor dup ă
declan șarea marii crize economice din perioada 1929-1933?
7. Prezenta ți principalele argumente în favoarea continu ării procesului de industrializare a ță rilor
produc ătoare de bunuri de baz ă furnizate de studiul Societ ății Na țiunilor din anul 1945 cu titlul
Industrializare și comer ț exterior .
8. Care ar fi fost c ăile de asigurare a dezvolt ării accelerate a industriei unor ță ri aflate la începutul
industrializ ării recomandate de studiul Societ ății Na țiunilor, Industrializare și comer ț exterior din
anul 1945?
9. Enumera ți premisele institu ționaliz ării socialismului în România din perspectiva experi en ței
interbelice.
10. Care este condi ția necesar ă pentru expansiunea economiilor occidentale în seco lul XX?

101 11. În ce consta dilema Occidentului în leg ătur ă cu economiile periferice în preajma celui de-al
doilea r ăzboi mondial?
12. De ce crede ți c ă s-au accentat decalajele economice dintre ță rile industrializate și cele agrare în
perioada 1860-1940?
13. Care este teza adoptat ă în studiul Societ ății Na țiunilor ap ărut în anul 1945?
14. Numi ți pie țele cu un uria ș poten țial de consum care fuseser ă prea pu țin sau mai deloc atrase în
circuitul pie ței mondiale pân ă în deceniul 4 al secolului XX.
15. Numi ți trei organisme economice interna ționale constituite dup ă al doilea r ăzboi mondial.
16. Care sunt condi țiile de reu șit ă a unui plan de industrializare într-o țar ă agrar ă?
17. Ce este CAER-ul?
18. Defini ți rolul planurilor na ționale unice în viziunea studiului Societ ății Na țiunilor.
19. “Calea liberal ă” folosit ă pân ă atunci pentru cre șterea economiilor na ționale era v ăzut ă sau nu ca
o solu ție pentru dezvoltarea economiilor agrare și, în general, furnizoare de materii prime?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 9
Adev ărat sau fals:
1. Expansiunea economiilor occidentale nu este depe ndent ă de pie țele economiilor agrare sau,
în general, ale economiilor furnizoare de materii p rime.
2. În perioada 1860-1940 decalajele economice dintr e ță rile industrializate și cele agrare s-au
agravat.
3. În vederea asigur ării unei pie țe externe compatibile cu structura ofertei din ță rile socialiste
pentru „lag ărul socialist” a fost înfiin țat, în anul 1969, Consiliul de Ajutor Economic Reciproc
(CAER).
4. Pentru a reu și, un plan de industrializare ar fi trebuit s ă cuprind ă un program mult mai larg
de renovare social ă, de ameliorare a condi țiilor de igien ă, ale înv ăță mântului general și tehnic, a
reformelor agricole și a investi țiilor în transporturi, în produc ția de energie, precum și în celelalte
servicii de utilitate public ă.
5. Societatea Na țiunilor, prin analizele efectuate pe termen mediu, 1870-1929, a c ăutat s ă
identifice solu ții pentru accelerarea dezvolt ării industriale a ță rilor produc ătoare de bunuri de baz ă.
6. Pentru intervalul 1945-1989 s-a estimat c ă ritmul ridicat de cre ștere al ță rilor agrare putea fi
asigurat pe “calea liberal ă”, folosit ă în perioada anterioar ă.
Alegere:
1. În preajma celui de-al doilea r ăzboi mondial, Occidentul se afla într-o mare dilem ă:
a. s ă „a ștepte” perfec ționarea func țion ării economiei de pia ță în ță rile periferice ;
b. s ă urm ăreasc ă func ționarea corespunz ătoare a institu țiilor economiei de pia ță ;
c. s ă asigure accelerarea radical ă a cre șterii economice în ță rile agrare;
d. s ă intervin ă pentru men ținerea sistemului monarhiei constitu ționale.
A. a+b; B. a+c; C. b+d; D. C+d.
2. În perioada 1928-1936, pentru a importa aceea și cantitate de produse industriale, cantitatea
de materii prime exportat ă de c ătre ță rile exportatoare de materii prime:
a. a sc ăzut;
b. a crescut de patru ori;
c. în unele cazuri s-a dublat;
d. a r ămas la acela și nivel.
3. Ță rile favorizate din punct de vedere al resurselor n aturale î și majoraser ă importurile de
articole manufacturate din ță rile puternic industrializate în perioada anterioar ă primului r ăzboi
mondial concomitent cu:
a. impunerea unor politici comerciale restrictive;
b. reducerea nivelului importurilor de produse de b az ă;
c. diminuarea nivelul de trai al popula ției;
d. dezvoltarea industriei lor prelucr ătoare.

102 4. În perioada interbelic ă, în m ăsura în care majorarea produc ției industriale a ță rilor aflate la
începutul industrializ ării ar fi fost înso țit ă de o cre ștere corespunz ătoare a importurilor de fabricate
din ță rile dezvoltate:
a. ar fi adus prejudicii exportatorilor din ță rile industrializate dezvoltate;
b. nu ar fi afectat în nici un fel raporturile econ omice;
c. nu ar fi adus prejudicii exportatorilor din ță rile industrializate dezvoltate;
d. ar fi fost nesemnificative sub raportul pre țului de pia ță .
5. Solu ția industrializ ării accelerate a ță rilor agrare se baza pe:
a. reducerea exportului de materii prime;
b. influen ța capitalului str ăin;
c. p ăstrarea ramurilor tradi ționale în economie;
d. înfiin țarea unor ramuri ale industriei prelucr ătoare în aceste ță ri.
6. Riscul ca cererea de produse industriale prelucr ate pe pia ța mondial ă s ă se diminueze în
perioada postbelic ă, în condi țiile continu ării industrializ ării unor ță ri agrare:
a. era mare;
b. era exclus;
c. nu conta;
d. era nesemnificativ.
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Teza necesit ății acceler ării dezvolt ării economice în ță rile neindustrializate sau slab
industrializate apare în studiul Societ ății Na țiunilor din anul 1945 numit ________________ și
comer ț exterior .
2. Industrializarea ________________ în ță rile agrare, pe calea încuraj ării de c ătre stat era
considerat ă una din cauzele deterior ării rela țiilor economice interna ționale în perioada interbelic ă.
3. Pie țe cu un uria ș poten țial de consum fuseser ă prea pu țin sau mai deloc atrase în circuitul
pie ței ________________ pân ă în deceniul 4 al secolului XX.
4. Efectele unei industrializ ări ________________ în cascad ă ar fi fost în avantajul ță rilor
industrializate dup ă al doilea r ăzboi mondial.
5. Asigurarea supravie țuirii industriilor artificiale s-ar fi putut face p rin crearea unor
organisme interna ționale de genul GATT (OMC), care s ă “_____________ ” interesele ță rilor
participante la comer țul interna țional.
6. Electrificarea, colectivizarea agriculturii, realiz area unor mari sisteme de iriga ții,
canaliz ări, urbanizarea în ță rile nou industrializate urmau a se realiza pe baza planurilor na ționale
________ .

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 9

1. * * * Industrialisation et commerce exterieur , Société des Nations, Genève, 1945, p. 117-
147.
2. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 62-63.
3. Ghiorghi ță Eugen, Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura
Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2002, p. 238-248.

103 Tema nr. 10
Institu ționalizarea sistemului economic socialist (1948-198 9)
Cuprinsul Temei nr. 10
10.1 Introducere .. …………………………………………… …………………………………………… ………. ……………….
10.2 Obiectivele și competen țele temei … ……………… …………………………………………… …………………….
10.3 Con ținutul temei ……………………………….. ………. …………….. ……………………………………………. …….
10.3.1 Modific ări constitu ționale …………………………………… … …………………………………………… …..
10.3.2 Reforma agrar ă din anul 1945 – prima premis ă a trecerii la socialism .. ………………………….
10.3.3 Etatizarea (na ționalizarea) economiei – premis ă a acceler ării dezvolt ării economice ……….
10.3.4 Institu ționalizarea sistemelor de gestionare centralizat ă a României …….. ……………………….
10.3.5 Principalele orient ări ale politicilor economice în socialism ………… ………………………………
10.3.5.1 Electrificarea ță rii …. ……………………………………………………………….
10.3.5.2 Industrializarea României .………………………………………………………….
10.3.5.3 Colectivizarea agriculturii ….. ………………………………………………………
10.3.6 Evolu ția macroindicatorilor economiei României în perioad a 1950 -1989 ………………………
10.4. Îndrumar pentru autoverificare ………….. …………………………………………… ………………………………

10.1 Introducere
Esen țial ă pentru perioada socialist ă este structurarea noului cadru institu țional în principalele
sectoare societ ății:
Social: Controlul totalitar exercitat de stat reprezint ă numai una din tr ăsăturile distinctive ale
socialismului instituit dup ă 1948, insuficient ă îns ă pentru definirea noului cadru institu țional.
Esen ța noului cadru institu țional este dat ă de tipul rela țiilor de proprietate: proprietatea privat ă este
în mod covâr șitor înlocuit ă cu cele dou ă forme specifice socialismului: de stat și cooperatist ă. În
mod ciudat, aceste transform ări au fost efectuate f ără modificarea Codului civil din 1865.
Politic: Separa ția puterilor în stat devine (de fapt rămâne într-un nou context) relativ formal ă,
„centrul vital al na țiunii” devenind partidul unic al clasei muncitoare – Partidul Muncitoresc Romîn
(1954-1964), respectiv Partidul Comunist Romîn (1948-1954, 1965-1989).
Economic: Planificarea centralizat ă a activit ății economice sub forma planurilor cincinale și
anuale. Planurile cincinale erau adoptate în cadrul Congreselor și Conferin țelor P.C.R.

10.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele Temei nr. 10
1. În țelegerea fundamentelor institu ționale ale socialismului românesc.
2. Prezentarea modific ărilor constitu ționale care au institu ționalizat orânduirea socialist ă și
prezentarea și analiza principalelor direc ții de dezvoltare ale acestui tip de economie impus în
România dup ă 1945
3. Analiza rezultatelor dictaturii de dezvoltare .

Competen țele Temei nr. 10
Dup ă parcurgerea Temei nr. 10, studentul va putea:
– identifica procesul de transformare radical ă a structurilor institu ționale configurate în
perioada 1859-1939 sub imperiul ac țiunii unor interese externe României;
– analiza cre șterea și dezvoltarea economic ă a României în cei 45 de ani de socialism
comparativ cu realiz ările celor 80 de ani de capitalism ;
– evalua critic determinantele și rostul transform ărilor institu ționale în condi țiile elimin ării
posibilit ăților de autodeterminare;
– în țelege schimb ările constitu ționale care au validat noua ordine social ă – socialismul;
– să prezinte etapele etatiz ării economiei na ționale;
– să analizeze principalele orient ări ale politicilor economice în socialism;
– să compare evolu ția macroindicatorilor economiei României în perioad a 1950-1989 cu
evolu ția lor în perioada 1859-1939.

104 10.3 Con ținutul Temei nr. 10
10.3.1 Modific ări constitu ționale.
Măsuri preg ătitoare ale schimb ării constitu ției
• prin Decretul Constitu țional din septembrie 1944 este repus ă în vigoare Constitu ția din anul
1923 cu unele modific ări:
o hot ărâre ulterioar ă a Consiliului de Mini ștri avea să organizeze reprezentan ța
na țional ă;
o tranzitoriu, puterea legislativ ă urma s ă fie exercitat ă de rege prin decret, potrivit
propunerilor Consiliului de Mini ștri;
• în data de 15 iulie 1946 Consiliul de Mini ștri organizeaz ă reprezentan ța na țional ă care, la
rândul ei, pune bazele sistemului unicameral reprez entat de Adunarea Deputa ților;
• dreptul de vot universal, direct și secret este recunoscut inclusiv femeilor;
• sunt organizate alegerile din anul 1946, decisiv de terminate politic de reprezentan ții puterii
sovietice;
• în data de 30 decembrie 1947, în urma abdic ării regelui Mihai I, Statul Român a fost
constituit în Republica Popular ă Română;
• în aceea și zi, Constitu ția din anul 1923 a fost expres abrogat ă;
• în virtutea atribu țiilor legislative ce-i reveneau, Adunarea Deputa ților urma s ă organizeze
Adunarea Constitu țional ă în vederea adopt ării unei noi Constitu ții.

Constitu ția socialist ă
La 13 aprilie 1948, noul for legislativ, cu atribu ții de constituant ă, Marea Adunare Na țional ă a
votat Constitu ția Republicii Populare Române; ulterior, Constitu ția României a fost modificat ă în
anii 1952 și 1965.
Separa ția puterilor în stat era respectat ă, cel pu țin formal:
• puterea legislativ ă: Marea Adunare Na țional ă este organul legislativ, denumit ă „organul
suprem al puterii de stat” (art. 22 al Constitu ției din anul 1952, respectiv art. 42 al Constitu ției din
1965) având în subordine urm ătoarele organe colegiale îndeplinind o func ție echivalent ă cu a unui
șef de stat:
 pân ă în anul 1961, Prezidiul Marii Adun ări Na ționale;
 între 1961-1974, Consiliul de Stat;
 în perioada 1974-1989 a existat func ția de pre ședinte al Republicii îndeplinit ă de o singur ă
persoan ă care exercita atribu țiile Consiliului de Stat (art. 66).
• puterea executiv ă: Consiliul de Mini ștri, „organul suprem al administra ției de stat”;
• puterea judec ătoreasc ă: Tribunalul suprem, tribunalele jude țene, judec ătorii, tribunalele
militare.
Prin concentrarea puterilor Consiliului de Stat în mâinile unei singure persoane, pre ședintele
României, separa ția puterilor în stat este practic suspendat ă, în perioada 1975-1989 România
devenind o dictatur ă preziden țial ă socialist ă.

Trecerea de la proprietatea particular ă la cea de stat și cooperatist ă s-a f ăcut gradual din 1948
pân ă în 1965 prin restrângerea dreptului de proprietate privat ă, fiind definit ă și redefinit ă, de la o
constitu ție la alta, structura propriet ății cu precizări tot mai palide în privin ța propriet ății particulare:

1948, art. 5 „În Republica Popular ă Român ă, mijloacele de produc ție apar țin sau Statului, ca bunuri ale
întregului popor, sau organiza țiilor cooperative, sau particularilor, persoane fizice sau juridice. ”
1948, art. 8 „Proprietatea particular ă și dreptul de mo ștenire sunt recunoscute și garantate prin lege.
Proprietatea particular ă, agonisit ă prin munc ă și economisire, se bucur ă de o protec ție special ă.”

105

Constitu ția din aprilie 1948 consacra și începutul na ționaliz ării:

Procesul etatiz ării apare mai nuan țat în Constitu țiile din anii 1952 și 1965.

Iminen ța cooperativiz ării (colectiviz ării) agriculturii este prev ăzut ă de art. 9 al Constitu țiilor
din 1948 și 1952:

1948, art. 6 ”Bog ățiile de orice natur ă ale subsolului, z ăcămintele miniere, p ădurile, apele, izvoarele de
energie natural ă, c ăile de comunica ție ferate, rutiere, pe apa și în aer, po șta, telegraful, telefonul și radio-ul
apar țin Statului, ca bunuri comune ale poporului.”
1948, art. 11 „ Când interesul general cere , mijloacele de produc ție, b ăncile și societ ățile de asigurare,
care sunt proprietate particular ă a persoanelor fizice sau juridice, pot deveni prop rietatea Statului, adic ă bun al
poporului, în condi țiunile prev ăzute de lege.” 1952, art. 6 „Fundamentul forma țiunii social-economice socialiste este proprietatea socialist ă asupra
mijloacelor de produc ție care are fie forma propriet ății de stat (bun comun al poporului), fie forma prop riet ății
cooperatiste-colectiviste (proprietatea gospod ăriilor agricole colective sau a organiza țiilor cooperatiste).”
1952, art. 11 „Forma țiunea particular-capitalist ă în Republica Popular ă Română cuprinde gospod ăriile
chiabure ști, întreprinderile comerciale particulare, micile întreprinderi industriale nena ționalizate, bazate pe
exploatarea muncii salariate.
Statul democrat-popular realizeaz ă în mod consecvent politica de îngr ădire și eliminare a
elementelor capitaliste. ”
1952, art. 10 „Mica produc ție de m ărfuri în Republica Popular ă Română cuprinde gospod ăriile t ărăne ști
mici și mijlocii, care posed ă proprietate particular ă asupra p ământului bazat ă pe munca proprie a
produc ătorului, ca și atelierele meseria șilor care nu exploateaz ă munca altora. Statul ocrote ște dreptul de
proprietate particular ă asupra p ământului a ță ranilor cu gospod ării mici și mijlocii, pe baza legilor în vigoare.”
1952, art. 12 „ Dreptul de proprietate personal ă a cet ățenilor Republicii Populare Române asupra
veniturilor și economiilor provenite din munc ă, asupra casei de locuit și gospod ăriei auxiliare pe lang ă cas ă,
asupra obiectelor casnice și de uz personal , cât și dreptul de mo ștenire asupra propriet ății personale a
cet ățenilor sunt ocrotite de lege.”
1952, art. 7 „Bog ățiile de orice natur ă ale subsolului, fabricile, uzinele și minele, p ădurile, apele, izvoarele
de energie natural ă, c ăile de comunica ție de orice fel, transportul feroviar, fluvial, mar itim și aerian, b ăncile,
po șta, telegraful, telefonul, radio-ul, mijloacele de tipar, cinematografia și teatrul, gospod ăriile agricole de stat,
sta țiunile de ma șini și tractoare, întreprinderile comunale și partea na ționalizat ă a fondului de locuin țe de la
ora șe, constituie proprietate de stat, bun comun al pop orului.”
1965, art. 7 „Bog ățiile de orice natur ă ale subsolului, minele, terenurile din fondul func iar de stat,
pădurile, apele, izvoarele de energie natural ă, fabricile și uzinele, b ăncile, intreprinderile agricole de stat,
sta țiunile pentru mecanizarea agriculturii, c ăile de comunica ție, mijloacele de transport și telecomunica ții de stat,
fondul de stat de cl ădiri și locuin țe, baza material ă a institu țiilor social-culturale de stat, apar țin întregului popor,
sînt proprietate de stat.”
1965, art. 12 „Terenurile și constructiile pot fi expropriate numai pentru lucr ări de interes ob ștesc și cu
plata unei juste desp ăgubiri. » 1965, art. 6 „Proprietatea socialist ă asupra mijloacelor de produc ție este fie proprietate de stat – asupra
bunurilor apar ținând intregului popor, fie proprietate cooperatist ă – asupra bunurilor apar ținând fiec ărei
organiza ții cooperatiste.”
1965, art. 9 „ Casa de locuit și construc țiile gospod ăre ști , terenul pe care acestea se afl ă, precum și,
potrivit statutului cooperativelor agricole, animalele de produc ție și inventarul agricol m ărunt , constituie
proprietate personal ă a ță ranilor cooperatori.”
1965, art. 11. „În condi țiile agriculturii cooperativizate , statul garanteaz ă ță ranilor care nu se pot asocia
în cooperative agricole de produc ție proprietatea asupra p ământului pe care îl lucreaz ă ei înșiși și familiile lor,
asupra uneltelor folosite în acest scop, ca și proprietatea asupra animalelor de munc ă și de produc ție.
Este garantat ă, de asemenea, proprietatea me ște șugarilor asupra atelierelor proprii.”

106
Consacrarea propriet ății cooperatiste în detrimentul propriet ății particulare transpare din textul
Constitu ției din anul 1965:

Noua structur ă institu țional ă consacr ă controlul absolut al statului socialist asupra eco nomiei
în numele cre șterii „neîntrerupte a bun ăst ării materiale și a nivelului cultural al oamenilor muncii”
(1952), respectiv „… întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orânduirii și înflorirea
națiunii socialiste, cre șterea continu ă a bun ăst ării materiale și culturale a poporului, asigurarea
libert ății și demnit ății omului, afirmarea multilateral ă a personalit ății umane” (1965).
Dincolo de caracterul din ce în ce mai bombastic-pr oclamativ al scopului fundamental al
socialismului , frapeaz ă consecven ța a dou ă preciz ări: caracterul neîntrerupt (continuu) al cre șterii
bun ăst ării oamenilor muncii (poporului) și preocuparea pentru „nivelul” sau „bun ăstarea” cultural ă.
Legea fundamental ă din anul 1965 (art. 1) declar ă România drept Republic ă Socialist ă.
Semnificativ ă este introducerea la art. 3 al Constitu ției din anul 1965 a preciz ării conform c ăreia
Partidul Comunist Român era „for ța politic ă conduc ătoare a întregii societ ăți” fiind consacrat astfel
principiul totalitarismului politic.
Planificarea este consfin țit ă de art. 13 al Constitu țiilor din 1952 și 1965: „Via ța economic ă a
Republicii Populare Române se dezvolt ă pe baza planului de stat al economiei na ționale…”,
respectiv statul român „organizeaz ă, planific ă și conduce economia na țional ă”.
Structurile constituite și perfec ționate ulterior au func ționat pe parcursul celor peste patru
decenii acumulând progresiv elemente de rigiditate pân ă la anchilozare institu țional ă.
Pe de alt ă parte, îns ă, a existat și o scurt ă perioad ă (1968-1974) de atenuare a atitudinii servile
filomoscovite și de relativ ă deschidere fa ță de Occident, urmat ă îns ă de transfigurarea
totalitarismului proletcultist în cultul personalit ății (1975-1989).

10.3.2 Reforma agrar ă din anul 1945 – prima premis ă a trecerii la socialism

În condi țiile ocup ării teritoriului României de c ătre armatele sovietice, împropriet ărirea
ță ranilor avea s ă fie una din m ăsurile preg ătitoare ale transform ărilor radicale ulterioare.
Reforma agrar ă din anul 1945 a continuat linia politicii agrare a guvernelor României moderne
începute cu prima reform ă agrar ă din anul 1864, des ăvâr șind descentralizarea propriet ății funciare.
Având drept obiectiv împropriet ărirea unui num ăr din ce în ce mai mare de ță rani, reformele
au generat gradual f ărâmi țarea, (parcelarea, pulverizarea) exploata țiilor agricole.
Cu toate c ă scopul reformelor îl constituia îmbun ătățirea st ării materiale a ță rănimii, efectul
acestor reforme nu a fost nici pe departe cel scont at: pân ă în anul 1940 aproape trei sferturi din 1948, art. 9 „P ământul apar ține celor ce-l muncesc.
Statul protejeaz ă proprietatea de munc ă ță răneasc ă. Statul încurajeaz ă și sprijin ă coopera ția s ăteasc ă.
Pentru a stimula ridicarea agriculturii, statul poate crea întreprinderi agricole, proprieta tea statului. ”
1952, art. 9 ”Inventarul viu și mort al gospod ăriilor agricole colective și al cooperativelor, produc ția
realizat ă de ele, cât și toate întreprinderile sau construc țiile ce le aparțin reprezint ă proprietatea ob șteasc ă a
gospod ăriilor agricole colective și a cooperativelor. ”
1965, art. 9 „P ămîntul cooperativelor agricole de produc ție, animalele, uneltele, instala țiile și construc țiile
ce le apar țin sînt proprietate cooperatist ă.
Lotul de pamînt aflat, potrivit statutului cooperat ivelor agricole de produc ție, în folosin ța gospod ăriilor
familiale ale ță ranilor cooperatori, constituie proprietate cooperatist ă.
Casa de locuit și constructiile gospod ăre ști, terenul pe care acestea se afl ă, precum și, potrivit statutului
cooperativelor agricole, animalele de produc ție și inventarul agricol m ărunt, constituie proprietate personal ă a
ță ranilor cooperatori. Uneltele, ma șinile, instala țiile și construc țiile cooperativelor meste șug ăre ști și ale
cooperativelor de produc ție, achizi ții și desfacere a m ărfurilor sint proprietate cooperatist ă.”
1965, art. 10. „Cooperativele agricole de produc ție, forma socialist ă de organizare a agriculturii, asigur ă
condi ții pentru cultivarea intensiv ă a pămîntului și aplicarea știin ței înaintate, contribuie, prin sporirea
produc ției, la dezvoltarea economiei na ționale, la ridicarea continu ă a nivelului de via ță al ță rănimii și al
întregului popor.”

107 familiile ță ranilor de țineau propriet ăți pân ă în 5 ha, respectiv la limita subzisten ței unei familii
medii de 4-5 membri. Din p ăcate, dintre acestea, mai mult de jum ătate de țineau propriet ăți pân ă în 3
ha.
Reformele agrare au avut drept rezultat men ținerea caracterului precar al agriculturii și starea
de s ărăcie a ță rănimii, în ciuda insinu ării tot mai vii a instinctului propriet ății și dezvolt ării
con știin ței „propriet ății”.
Spre deosebire de reformele anterioare, cea din anu l 1945 avea s ă fie doar primul pas în
trecerea de la agricultura bazat ă pe proprietatea privat ă la „opera” de colectivizare.

Premisele Reformei agrare
• ocuparea ță rii de armatele sovietice dup ă 23 august 1945;
• preg ătirea trecerii la coperativizarea agriculturii prin distrugerea puterii economice a
ultimelor propriet ăți funciare de peste 50 ha.

Scopul reformei – declarat prin art. 2 al Legii 57 :
• mărirea suprafe țelor arabile ale gospod ăriilor ță răne ști existente care au mai pu țin de 5 ha;
• crearea de noi gospod ării ță răne ști individuale pentru muncitorii agricoli f ără p ământ;
• înfiin țarea în apropierea ora șelor și localit ăților industriale a unor gr ădini de zarzavaturi
pentru aprovizionarea muncitorilor, func ționarilor, meseria șilor;
• rezervarea unor terenuri pentru școli agricole și ferme experimentale model în vederea
ridic ării nivelului culturilor agricole, a produc ției de semin țe selec ționate, a cre șterii vitelor și
cre ării și dezvolt ării industriei agricole, terenuri care vor fi sub a dministrarea statului.

Criteriile împropriet ăririi
Urmau s ă primeasc ă p ământ:
• osta șii concentra ți și mobiliza ți și to ți cei care au luptat împotriva Germaniei hitleriste ;
• orfanii, v ăduvele și invalizii din r ăzboiul antihitlerist;
• orfanii, v ăduvele și invalizii, în general;
• ță ranii f ără p ământ;
• muncitorii agricoli și dijma șii care au lucrat pe propriet ățile expropriate, indiferent de
comuna lor de re ședin ță ;
• ță ranii cu p ământ sub 5 ha.

Confiscarea terenurilor ce urma s ă fie alocate ță ranilor – art. 3 al Legii:
• Bunurile ce cădeau sub inciden ța legii au fost confiscate “f ără nici o desp ăgubire, pe deplin
în proprietatea statului, pentru scopurile ar ătate la art. 2”:
o pământurile și propriet ățile agrare de orice fel apar ținând cet ățenilor germani și
cet ățenilor români, persoane fizice sau juridice, de na ționalitate (origine etnic ă) german ă, care
au colaborat cu Germania hitlerist ă;
o pământurile și alte propriet ăți agricole ale criminalilor de r ăzboi și a celor vinova ți de
dezastrul ță rii;
o pământurile celor care s-au refugiat în ță rile cu care România era în stare de r ăzboi ori
s-au refugiat în str ăin ătate dup ă data de 23 august 1944;
o terenurile și toate bunurile agricole ale absentei știlor.
o terenurile celor care în ultimii 7 ani consecutivi nu și-au cultivat p ământurile în regie
proprie, cu excep ția loturilor pân ă la 10 ha;
o bunurile agricole de orice fel ale cet ățenilor români care s-au înscris voluntari pentru
a lupta împotriva Na țiunilor Unite;
o bunurile de mân ă moart ă;

57 Legea nr. 187 din 23 martie 1945, publicat ă în M.O. n3. 68/23 martie 1945.

108 o prisosul terenurilor agricole constituind propriet ăți ale persoanelor fizice care
depăș esc suprafa ța de 50 de ha….

Con ținutul reformei (art. 21)
• “împropriet ăritul prime ște p ământul liber de orice datorii și obliga ții”, dar, cu toate acestea
ță ranii urmau s ă pl ăteasc ă c ătre stat loturile primite, plata putând fi f ăcut ă atât în bani, cât și în
natur ă (în cereale);
• pre țul echivala cu valoarea unei recolte anuale mijloci i (1000 kg grâu sau1200 kg porumb la
hectar);
• dup ă achitarea unui avans de 10% din pre ț, restul era e șalonat pentru o perioad ă de 10 sau 20
de ani;
• “pre țul pe care cei împropriet ări ți urmau s ă-l pl ăteasc ă era mai mult simbolic”.

Con ținutul reformei – complet ări f ăcute pân ă în anul 1949
• pân ă la 30 decembrie 1947 au fost confiscate suprafe țele de p ământ de ținute de Casa Regal ă;
• prin Decretul-lege nr. 83/1949 au fost confiscate și restul suprafe țelor de 50 de hectare
rămase fo știlor proprietari, în urma m ăsurilor din 1945, circa 1 milion de hectare;
Rezultatele reformei agrare din anul 1945
• peste 150.000 de propriet ăți expropriate;
• suprafa ța expropriat ă în anul 1945: 1,5 mil. ha – din care 1,1 mil. ha a u fost împ ărțite
ță ranilor; în total, pân ă în anul 1949, suprafa ța confiscat ă s-a ridicat la cca. 2,5 milioane de hectare.
• peste 900.000 de gospod ării au primit p ământ;
• 400.000 de noi gospod ării au fost înfiin țate;
• au fost confiscate peste: 3000 de tractoare; 2500 p luguri pentru tractor; 2100 batoze de
cereale; 5000 sem ănători de cereale; 600 locomobile; 2100 secer ători; 30 combine;
• comparativ cu situa ția din anul 1941, în anul 1948 ponderea gospod ăriilor s ărace (propriet ăți
sub 1 ha) s-a diminuat de la 23,3% la 17,5%;
• a crescut cu pu țin ponderea propriet ăților între 1-3 ha de la 35,1% la 36,08, și, cu ceva mai
mult a celor între 3-5 ha de la 18,49% la 22,56%;
• ponderea gospod ăriilor cu suprafe țe între 1-10 ha a sporit de la 48% în anul 1930 la 69% în
1948;58
• obiectivul reformei, eliminarea propriet ăților peste 50 ha, respectiv „lichidarea mo șierimii
din punct de vedere economic” a fost atins;59
• reforma agrar ă din anul 1945 a accentuat la maxim caracterul popu list („socialist”) con ținut
în reformele anterioare;
• pământurile primite de ță rani au fost ulterior, în perioada 1949-1962, colec tivizate.

10.3.3 Etatizarea (naționalizarea) economiei – premis ă a acceler ării dezvolt ării
economice
„Modelul” centraliz ării deciziei economice nu era oferit doar de experi en ța acumulat ă în cele
dou ă decenii de aplicare a bol șevismului în U.R.S.S. (1924-1944). În varianta cons erv ării
principiilor propriet ății private, centralizarea economiei fusese deja int rodus ă în deceniul 3 în
Europa Central ă de Germania nazist ă și Italia fascist ă.
Etatizarea B ăncii Na ționale a României
Etatizarea autorit ății monetare nu a fost o ac țiune specific ă doar ță rilor situate în sfera
influen ței sovietice, Banca Angliei, exemplu clasic al unui institut de emisiune aflat în proprietate
privat ă, fiind la rândul ei etatizat ă de c ătre guvernul laburist în anul 1945.

58 N. N. Constantinescu (coord.), Istoria economic ă a României , vol. 2, 1939-1989 , Editura Economic ă,
Bucure ști, 2000, p. 105, cap. 3.2 Reforma agrar ă și desf ăș urarea ei , autor Vasile Bozga, p. 99-107.
59 Ibidem .

109 • etatizarea s-a f ăcut în baza Legii din 28 decembrie 1946 promulgate înaintea apari ției
Constitu ției în anul 1948;
• capitalul particular, de ținut în mare parte de membri sau partizani ai PNL a fost preluat
integral de stat;
• este conservat ă forma de organizare ca societate pe ac țiuni cu un capital de 600 de milioane
de lei (200000 de ac țiuni în valoare unitar ă de 3000 de lei);
• prin etatizare, Banca Na țional ă era învestit ă cu dreptul de a îndruma și controla celelalte
bănci din sistemul bancar, indiferent dac ă fuseser ă etatizate sau r ămăseser ă particulare;
• în virtutea atribu ției de îndrumare și control, Banca Na țional ă avea dreptul:
o să solicite informa ții de la celelalte b ănci;
o să le fac ă recomand ări;
o să le transmit ă norme și instruc țiuni în interesul economiei na ționale.
Etatizarea sistemului de credit
• etatizarea BNR a fost urmat ă de restrângerea dreptului de rescont al b ăncilor particulare,
astfel încât la data de 11 august 1848 b ăncile și celelalte institu ții de credit particulare au fost
dizolvate și puse în stare de lichidare;
• deja na ționalizat ă în data de 11 iunie 1948, Societatea Na țional ă de Credit Industrial a fost
transformat ă la 1 septembrie 1948 în Banca de Credit pentru Inv esti ții;
• la aceea și dat ă, 1 septembrie 1948, ia fiin ță Casa de Economii, Cecuri și Consemna țiuni
(C.E.C.) prin unificarea patrimoniului Casei de Depuneri și Consemna țiuni și Casei Na ționale de
Economii și Cecuri Po ștale .
Etatizarea principalelor mijloace de produc ție
La data realiz ării na ționaliz ării, o mare parte a propriet ății mari și mijlocii din industrie,
comer ț, credit era deja în bun ă m ăsur ă restrâns ă ca atribu ții. În vederea generaliz ării noului tip de
proprietate, au fost înfiin țate noi organisme:
• Ministerul Industriei și Comer țului;
• Oficiile industriale, care centralizau întreprinder ile mai importante din fiecare ramur ă;
• Consiliul Superior Economic.
Potrivit Legii nr.119 pentru na ționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigur ări,
miniere și de transporturi promulgate în data de 11 iunie 19 48:
• au fost preluate 8894 de întreprinderi, din care 53 34 unit ăți mari și 3560 de interes local;
• în vederea desp ăgubirii proprietarilor și ac ționarilor înteprinderilor na ționalizate a fost creat
Fondul industriei na ționalizate (art. 11);
• nu intrau sub inciden ța desp ăgubirii întreprinderile care nu erau men ționate în pasivul
bilan țului de na ționalizare, cele vizate pentru evaziune fiscal ă, precum și pierderile cauzate de
administrarea necorespunz ătoare (art. 14);
• prevederile art. 11 și art. 14 nu au fost aplicate: majoritatea covâr șitoare a întreprinderilor
particulare na ționalizate nu au fost desp ăgubite, etatizarea echivalând cu exproprierea
necondi ționat ă, fiind înc ălcate astfel prevederile fundamentale ale codului c ivil; 60
• desp ăgubirea patrimoniului economic al unor cet ățeni str ăini s-a f ăcut dup ă 1965, prin
reglement ări speciale rezultând din tratativele încheiate de statul român cu statele respective.
Aplicarea prevederilor Legii nr. 119 din iunie 1948 nu a dus la încheierea procesului de
na ționalizare în acela și an. Pân ă în anul 1953 legisla ția privind na ționalizarea a fost completat ă cu o
serie de alte norme în temeiul c ărora au fost etatizate alte organiza ții.
În baza Decretului nr. 197 din august 1948, au fost lichidate celelalte insti tu ții particulare din
sectorul bancar și de credit necuprinse în Legea 119.
Prin Decretul nr. 302 din 3 noiembrie 1948 au trecut în proprietatea stat ului institu țiile sanitare
particulare (policlinicile, farmaciile, laboratoare le aferente, etc.) precum și 94 de spitale, 409
cinematografe, 37 case de filme, 7 laboratoare de f ilme.

60 Ibidem , p. 119 din cap. 4.2. Etatizarea principalelor mijloace de produc ție, circula ție și schimb elaborat de
Victor Axenciuc (p. 117-122).

110 Cronologic, în perioada 1949-1953, cele mai importa nte momente ale etatiz ării altor
propriet ăți au fost urm ătoarele:

Martie 1949: na ționalizarea propriet ăților în suprafa ță de 50 de hectare împreun ă cu
întregul inventar aferent, în num ăr de 6258 exploata ții agricole, m ăsur ă care a anihilat
poten țialul celor mai eficiente ferme agricole private;

Ianuarie-aprilie 1949: au fost na ționalizate 1858 de întreprinderi de mici dimensiuni
necuprinse în Legea nr. 119 (industriale, miniere, de transport și construc ții) având
minimum zece lucr ători și utilizau o forță motrice de minimum 20 C.P.;

Aprilie 1950: au fost etatizate imobilele urbane și rurale, precum și imobilele destinate
închirierii (hotelurile etc.);

Aprilie 1949-mai 1953: etatizarea tuturor farmaciil or.

Consecin țe ale etatiz ării în perioada 1948-1953
Procesul de etatizare a înregistrat un ritm alert. Exceptând transporturile și telecomunica țiile
care se aflau înainte de 1948 predominant în patrim oniul statului, într-un interval de șase ani (1948-
1953) cea mai mare parte a propriet ăților particulare a devenit proprietate public ă.
Proprietatea de stat a devenit dominant ă în industrie, b ănci și credit, unit ăți sanitare, farmacii,
comer țul cu ridicata și în comer țul exterior.
Principalele consecin țe ale etatiz ării au fost:
– diminuarea semnificativ ă a num ărului întreprinderilor particulare și a rolului acestora în
activitatea economic ă;
– restrângerea ariei pie ței libere a bunurilor de capital și de consum;
– instituirea și extinderea pie ței controlate de stat și a planific ării;
– reducerea sensibil ă a ac țiunii principiilor concuren ței prin standardizarea produselor și
introducerea pre țurilor fixe;
– eliminarea treptat ă a consecin țelor negative ale speculei prin restrângerea liberei
concuren țe care o genera;
– sporirea func țiilor statului în economie pe m ăsura extinderii rapide a patrimoniului s ău;
– introducerea planific ării centralizate a economiei prin organul central c reat în iunie
1948, Comisia de stat a planific ării , precum și, ulterior prin stabilirea pe ramuri la nivelul
ministerelor a atribu țiilor de planificare și control;
– schimbarea conducerii unit ăților etatizate; lipsa de experien ță a noilor „manageri” a fost
compensat ă de obligativitatea execut ării planurilor economice atât din punct de vedere
cantitativ, cât și calitativ, astfel încât calit ățile personale și ini țiativele conduc ătorului au ajuns
de importan ță secundar ă;
– extinderea aparatului de stat și accentuarea – inevitabil ă – a birocratiz ării acestuia;
– restrângerea pân ă la eliminare a propriet ății particulare a creat condi țiile necesare
instituirii monopolului statului asupra surselor de acumulare; statul a devenit unicul gestionar
al fondurilor de acumulare, orientându-le spre inve sti ții productive, îndeosebi în scopul
industrializ ării ță rii;
– cre șterea num ărului de salaria ți, nu numai prin crearea de locuri de munc ă, ci și prin
sporirea dependen ței individului de locul de munc ă, respectiv a extinderii condi ției de salariat ;
– eliminarea posibilit ăților de dezvoltare a României pe baza acumul ărilor interne
particulare de capital, a investi țiilor autonome de capital extern în condi țiile existen ței
propriet ății și ini țiativei particulare, precum și a ac țiunii principiilor concuren ței specifice
economiei de pia ță ;
– majorarea ritmurilor de dezvoltare economic ă prin repartizarea fondurilor de acumulare
centralizate la nivel teritorial și de ramur ă.

10.3.4 Institu ționalizarea sistemelor de gestionare centralizat ă a României
Cre șterea decisiv ă a rolului statului în economie nu a fost consecin ța strict ă a interven ției
sovietice și a aplic ării „re țetelor” bol șevice.

111 Din „nefericire” pentru gândirea economic ă româneasc ă, începând din ultimele decenii ale
secolului al XIX-lea și pân ă în deceniul 5 al secolului XX majoritatea economi știlor au sus ținut
necesitatea interven ției statului în economie pe baz ă de planificare a economiei. Aceste idei nu
excludeau men ținerea propriet ății private și nu aveau, deci, în vedere na ționalizarea.
Spuneam „din nefericire” pentru c ă economi știi români, în majoritate, au afirmat c ă principiile
liberale ale economiei de pia ță nu sunt aplicabile integral economiei României. Liberalismul
economic și liberul schimb sunt înlocuite în doctrina economic ă româneasc ă cu interven ționismul
(a șa-numitul „neoliberalism” interbelic), și protec ționismul .
Nu este deloc neîntemeiat ă însă op țiunea doctrinar ă a economi știlor și sociologilor români.
Din perspectiva liberal ă, f ără interven ția sau doar cu interven ția minim ă a statului, occidentalizarea
României ar fi durat decenii, poate secole… Neces itatea interven ției statului așadar a fost
determinat ă de accelerarea procesului de apropiere de Europa.
Mediul institu țional al socialismului urma s ă asigure realizarea urm ătoarelor obiective
strategice:
– accelerarea procesului de cre ștere economic ă;
– remodelarea profilului și structurii economiei române ști;
– mobilizarea și alocarea optim ă a tuturor resurselor disponibile;
– orientarea unitar ă a proceselor economice, respectiv a activit ății tuturor întreprinderilor și
institu țiilor;
– îmbun ătățirea condi țiilor de munc ă și via ță ale oamenilor.
Mecanismul economic socialist urma s ă pun ă în func țiune un sistem economic extrem de
complex format din: metode și forme de conducere a economiei; metodele administ rative; sistemul
de salarizare; pârghiile financiare și de credit; sistemul de pre țuri; formele de organizare a
produc ției și desfacerii în unit ățile economice na ționalizate și cooperativizate; gestiunea economic ă
a întreprinderilor și sistemul de formare a fondurilor acestora.
Cadrul legislativ pentru organizarea sistemului de gestiune și eviden ță economic ă al
socialismului a fost constituit treptat, printre pr imele acte normative, num ărându-se:
– Decretul nr. 199 din anul 1949 privind organizarea și func ționarea întreprinderilor și
organiza țiilor economice ;
– Legea nr. 2/1950 pentru impozitul pe circula ția m ărfurilor ;
– Decretul nr. 29/1950 privind v ărsarea beneficiilor ;
– Decretul nr. 142 din mai 1950 pentru reorganizarea regimului de stabilire a pre țurilor și
înfiin țarea Comitetului pentru Pre țuri .
Aceste prime acte normative prevedeau printre altel e:
• organizarea întreprinderilor ca unit ăți de sine-st ătătoare, bazate pe principiile gestiunii
economice, cu plan propriu de produc ție, fiind înzestrate cu mijloace fixe și mijloace circulante
proprii;
• creditul comercial-cambial a fost înlocuit cu credi tul bancar (atât pentru nevoile curente și
sezoniere, cât și pentru cele de investi ții);
• finan țarea întreprinderilor de stat cu mijloace circulant e proprii se realiza pe baz ă de
normative stabilite în func ție de volumul planificat al produc ției și desfacerii de m ărfuri;
• au fost stabilite noi forme și metode de repartizare a beneficiului întreprinder ilor și de
formare a fondurilor proprii;
• vechiul sistem fiscal a fost înlocuit cu un mod uni tar de prelevare la buget a cotelor din
beneficiu și a impozitului pe circula ția m ărfurilor (ICM) v ărsat de întreprinderi;
• a fost introdus planul de cas ă, prin care BNR controla cantitatea de bani emis ă și fluxurile
acestora în economie;
• a fost reglementat un nou sistem de decont ări f ără numerar;
• a fost adoptat un nou sistem de pre țuri de vânzare cu ridicata și cu am ănuntul; pre țurile erau
stabilite pe baza costurilor de produc ție și a unor rate unitare de profit (5-8%) fiind caract erizate
prin stabilitate.

112 A fost reorganizat sistemul de eviden ță statistic ă economic ă prin înfiin țarea Comisiei
Na ționale de Statistic ă.
De la 1 ianuarie 1950 a fost introdus un nou sistem de contabilitate , bazat pe principii și
norme unitare și pe planuri de conturi contabile obligatorii pe ra muri economice.
Prin Legea nr. 3/1950 este adoptat noul Cod al munc ii. Codul muncii consacra principiile
generale și obligatorii în domeniul angaj ării și retribuirii, drepturile și obliga țiile personalului,
reglementând totodat ă regimul de munc ă și drepturile privind concediul de odihn ă pl ătit.
Începând cu anul 1951 a fost instituit ă obligativitatea contractelor economice dintre
întreprinderi. La baza contractelor se aflau sarcin ile prev ăzute în planurile cincinale și anuale prin
care erau stabilite reparti țiile de materii prime și materiale necesare produc ției.
Sistemul de salarizare a personalului a fost modifi cat cu începere de la 1 februarie 1949 pe
baza principiului cantit ății și calit ății muncii. Pentru muncitori era introdus ă o nou ă re țea de
salarizare, iar pentru personalul tehnic-administra tiv și de specialitate plata drepturilor salariale se
făcea pe baza a dou ă tabele cuprinzând 15 categorii.

10.3.5 Principalele orient ări ale politicilor economice în socialism

Instituirea propriet ății publice dominante și a planific ării de stat au constituit premise ale
demar ării urm ătoarelor procese de dezvoltare economic ă a României:

a. Electrificarea;
b. Industrializarea;
c. Colectivizarea (denumit ă eufemistic „transformare socialist ă”) agriculturii;
Cele trei orient ări sau „linii directoare” reprezentau aplicarea unei re țete care fusese deja
experimentat ă în Uniunea Sovietic ă după 1927.
Realizarea în cel mai scurt timp posibil a obiectiv elor men ționate putea fi dus ă la bun sfâr șit
numai în condi țiile dictaturii de dezvoltare , respectiv ale unei planific ări totalitare a economiei.

10.3.5.1 Electrificarea ță rii
Condi ție preliminară esen țial ă a industrializ ării ulterioare a ță rii, electrificarea urma s ă asigure
și demararea dezvolt ării intensive a agriculturii și celorlalte ramuri.
Planul decenal de electrificare a ță rii adoptat în anul 1950 prevedea printre altele:
• dezvoltarea bazei proprii de energie electric ă prin construirea de termo- și hidrocentrale
• extinderea cercet ărilor geologice în vederea descoperirii de noi resu rse energetice;
• dezvoltarea sistemului de re țele electrice;
• dezvoltarea industriei electrotehnice.
Cre șterea produc ției de energie electric ă a fost spectaculoas ă:
– în anul 1950 puterea instalat ă de 740 mii kW era subutilizat ă (doar 600 mii kW erau
utiliza ți);
– ponderea popula ției care locuia în localit ăți electrificate era de numai 28,7% din total;
– produc ția de energie electric ă era în anul Grafic nr. 8
1950 de 2,11 miliarde kWh, respectiv 130
kWh/loc.;
– în anul 1989 se ajunsese la o putere instalat ă
de 22,9 milioane kW, produc ția de energie electric ă
fiind de 75,85 miliarde kWh, respectiv 3276
kWh/loc..
Cre șterea produc ției de energie electric ă a fost
realizat ă în propor ție de peste 83% în
termocentrale, perioada de vârf fiind 1960-1980,
(peste 80% din cre șterea din intervalul 1950-1989).
Efortul investi țional inerent electrific ării ță rii a

113 fost remarcabil. Astfel, dac ă în anul 1950 investi țiile în ramura Energiei elctrice și termice erau de
267 milioane lei, în anul 1989 ele ajunseser ă la 21,3 miliarde lei, dup ă ce atinseser ă un maxim de
30,6 miliarde lei în anul 1986.

10.3.5.2 Industrializarea României
Dezvoltarea industriei României a constituit o preo cupare constant ă a economi știlor și
factorilor politici de decizie înc ă din ultimul sfert al secolului al XIX-lea.
De la bun început, m ăsurile de politic ă economic ă au presupus interven ția statului pentru
protejarea și stimularea înfiin ță rii întreprinderilor industriale.
În contradic ție cu principiile liberalismului economic și ale liberului schimb, permanentizarea
interven ției statului a consacrat în timp caracterul artificial al procesului de industralizare a
României.
Politica de industrializare artificial ă s-a manifestat pân ă în anul 1940 prin interven ția
legislativului și a executivului pe dou ă planuri:
a. politica vamal ă protec ționist ă (atât tarifele vamale din anii 1886, 1893, 1904, 1 927, cât și
barierele netarifare, respectiv controlul schimburi lor comerciale și valutare adoptate în perioada
1933-1940);
b. politica de stimulare a industriei (legile de în curajare a întreprinderilor industriale din 1887
și 1912).
Sub imperiul dictaturii de dezvoltare specifice socialismului, caracterului artificial i s-a
ad ăugat și cel de for țare a industrializ ării. A șadar, începând din anul 1950 industrializarea Român iei
a avut un caracter artificial și for țat .

Scopul politicii de industrializare
Obiectivul declarat al socialismului a fost
transformarea ță rii din agrar-industrial ă în industrial-
agrar ă. România urma s ă se dezvolte „multilateral”
pentru a dobândi o structur ă a ramurilor și un nivel
cantitativ și calitativ comparabil cu cele ale ță rilor
dezvoltate.
Politica industrial ă a urm ărit aplicarea principiului
manoilescian al dezvolt ării prioritare a ramurilor
industriei grele , ramuri cuprinse în a șa-numita Grup ă A .
Adoptarea aceastei solu ții nu înseamn ă c ă Mihail
Manoilescu ar fi devenit între timp „mentorul”
socialismului 61 de tip sovietic!
Pentru ță rile cu un nivel sc ăzut de dezvoltare a
industriei, dezvoltarea cu predilec ție a industriei grele era considerat ă calea unic ă și sigur ă de
garantare a unei dezvolt ări rapide și aparent durabile a economiilor în ansamblu. De al tfel,
experien ța sovietic ă îns ăș i (1927-1945) reprezenta o confirmare a succesului a șteptat și în cazul
altor ță ri în curs de dezvoltare.
Premisele istorice ale industrializ ării României.
 În cele opt decenii de instituire a capitalismului (1859-1939), economia româneasc ă fusese
atras ă treptat, dar în m ăsur ă nesatisf ăcătoare, în circuitul valorilor occidentale.
 Modernizarea societ ății române ști a însemnat contractarea de împrumuturi publice c are au
dus la cre șterea datoriei externe.
 Pentru achitarea anuit ăților datoriei externe România trebuia sa- și asigure lichidit ățile
valutare necesare.
 Economia româneasc ă era dependent ă majoritar, îndeosebi pân ă la începutul secolului
XX, de produc ția agricol ă. Capacitatea de export a României și, prin urmare și evolu ția capacit ății
de a importa, erau determinate de nivelul anual al produc ției agricole.

61 Mihail Manoilescu a decedat la data de 20 decembri e 1950 în închisoarea de la Sighet. Mihail Manoilescu (1891-1950) a fost
unul din cei mai (re)cunoscu ți economi ști
români pe plan interna țional. Lucrarea sa
fundamental ă, For țele na ționale productive
și comer țul exterior a fost publicat ă ini țial în
limba francez ă în anul 1929 cu titlul Théorie
du protectionnisme et de l’échange
international , Paris, Giard, apoi în limbile
englez ă, portughez ă, italian ă (1931) și
german ă (1937). Mult ă vreme etichetat drept
„reac ționar”, „fascist” sau „legionar” Mihail
Manoilescu a fost reabilitat prin publicarea
lucr ării sale în limba român ă în anul 1986! În
ciuda orient ării sale spre extrema dreapt ă,
ideologia manoilescian ă a fost în cea mai
mare m ăsur ă „aplicat ă” de regimul socialist
nu numai în domeniul dezvolt ării industriale.

114  Caracterul sezonier al agriculturii și influen ța factorilor climatici generau îns ă caracterul
instabil al produc ției agricole.
 Fluctua țiile produc ției agricole provocau grave dezechilibre atât pe pl an intern, cât și în
rela țiile economice interna ționale.
 Dependent ă de agricultur ă, capacitatea de plat ă a României era nesigur ă, afectând
poten țialul financiar de sus ținere a importurilor.
 Industrializarea urma s ă atrag ă o bun ă parte a surplusului de for ță de munc ă din zonele
rurale, în condi țiile în care fenomenul suprapopula ției relative agricole devenise o serioas ă
problem ă demo-economic ă.
 În mediul academic, în presa vremii, în rândurile p oliticienilor și chiar și în mediul de
afaceri devenise net dominant ă pân ă în anul 1940, ideea necesit ății dezvolt ării unei industrii
puternice.
 Cu atât mai mult, în condi țiile instaur ării dictaturii de dezvoltare, industrializarea for țat ă și
accelerat ă a României a devenit principalul obiectiv al condu cerii României socialiste.

Strategia industrializ ării
• Politica de industrializare presupunea dezvoltarea cu prioritate a ramurilor industriei grele,
produc ătoare de bunuri de investi ții (bunuri de capital) sau de „mijloace de produc ție” cum li se mai
zicea atunci.
• Ideea dezvolt ării prioritare a acestor ramuri nu era de sorginte bol șevic ă sau comunist ă. În
literatura economic ă se conturase deja un curent de gândire care argume nta sensul acestei strategii:
dezvoltarea for țelor na ționale productive (Friedrich List) putea fi complet ă și real ă doar prin
dezvoltarea cu prec ădere a ramurilor cu o productivitate a muncii peste media na țional ă (Mihail
Manoilescu).

Ideea dezvolt ării for țelor de produc ție na ționale nu era nou ă. Ap ărut ă în forme simpliste la
mercantili ști (secolele XVI-XVII) avea s ă fie dezvoltat ă de germanul Friedrich List în al s ău Sistem
na țional de economie politic ă.62 Friedrich List a elaborat o doctrin ă a protec ționismului, orientare
pragmatic ă convenabil ă unor ță ri precum Germania și Statele Unite ale Americii aflate în faze
incipiente ale industrializ ării și confruntate cu pozi ția de lider suprem a Marii Britanii.
Mihail Manoilescu a încercat s ă dezvolte o adev ărat ă teorie a protec ționismului opozabil ă
teoriei comer țului interna țional și a liberului schimb devenit ă loc comun prin scrierile clasicilor
Adam Smith, David Ricardo, J.S. Mill, J.B. Say și ale multor altora.
Practic, se poate spune c ă, dac ă Friedrich List fusese „ideologul” sistemului de as censiune
economic ă a Germaniei și SUA, Mihail Manoilescu a fost nu numai teoreticia nul, ci și
programatorul dezvolt ării economice accelerate a ță rilor furnizoare de materii prime aflate la
începutul industrializ ării atât în perioada interbelic ă, cât și dup ă 1945.
• Deosebit de încurajatoare pentru argumentarea imper ativului industrializ ării ță rilor slab
dezvoltate, în general, sunt și concluziile studiului Societ ății Na țiunilor Industrialisation et
commerce extérieur publicat în anul 1945.
• Una dintre problemele decisive pentru dezvoltarea i nvesti țiilor în industrie era constituirea
fondurilor necesare, altfel spus a capitalului fina nciar destinat investi țiilor. Se estima c ă investi țiile
autonome de capital extern în industriile ță rilor aflate la începutul industraliz ării vor fi fost
insuficiente pentru asigurarea necesarului.
• Solu ția sugerat ă de autorii lucr ării elaborate sub egida celui mai înalt for mondial (mai pu țin
autoritar îns ă pân ă în 1945) viza constituirea surselor financiare pen tru investi țiile industriale din
acumularea na țional ă.63
„L’afflux de capitaux étrangers présente une grande
importance pour le dévelopment du commerce extérieu r et
des services d’utilité publique qui constituent une
condition préalable de l’industrialisation. Mais
l’expérience montre que, seuls des montants limités de
capitaux étrangers seront vraisemblablement disponi bles „Afluxul de capital extern prezint ă o mare
importanță pentru dezvoltarea comer țului exterior
și a serviciilor de utilitate public ă care constituie o
condi ție prealabil ă a industrializ ării. Experien ța
deceniilor interbelice arat ă îns ă c ă sumele de
capital extern disponibile pentru crearea unei

62 Friedrich List, Das National System der politischen Oekonomie , 1841.
63 Concluziile prezentate în cadrul Temei nr. 9. Vezi supra , pag. 103-104.

115 pour la création d’une industrie manufacturière; au ssi, la
majeure partie des capitaux industriels doit-elle
généralement être fournie par l’épargne nationale. Les
possibilités d’obtenir ces capitaux, même dans les pays où
il n’existe guère de marge pour la compression de l a
consommation, sont plus grandes qu’il ne semblerait à
première vue.” industrii prelucr ătoare vor fi probabil cu totul
limitate; de aceea, cea mai mare parte a
capitalurilor industriale trebuie s ă fie furnizat ă de
acumularea na țional ă. Posibilit ățile de a ob ține
aceste capitaluri, chiar și în ță rile unde nu exista o
marj ă de toleran ță pentru comprimarea consumului,
sunt mai mari decât ar p ărea la prima vedere.”
• Una din func țiile guvern ării socialiste a constituit-o for țarea acumul ării de capital .
Experien ța istoric ă ar ătase c ă, în cei 80 de ani de instituire a capitalismului a cumularea intern ă de
capital a fost extrem de redus ă comparativ cu nevoile impuse de ritmul alert de mo dernizare ale
vie ții economice și sociale.
• Repartizarea planificat ă a venitului na țional în fond de acumulare și fond de consum a
constituit calea de realizare a fondurilor necesare investi țiilor. Tendin ța politicii partidului unic a
vizat realizarea unui anumit echilibru între cele d ou ă fonduri.
• Planificarea unor ritmuri de cre ștere economic ă extrem de înalte a determinat îns ă
programarea constant ă a unor rate ridicate pentru fondul de acumulare în detrimentul consumului.
Practic, conducerea totalitar ă în cadrele dictaturii de dezvoltare a însemnat concentrarea la
nivel central, de la un plan cincinal la altul, a u nor fonduri din ce în ce mai mari pentru investi ții (în
perioada 1961-1980), prin restrângerea consumului p opula ției dup ă principiul „dac ă vrei s ă-ți iei
ma șin ă (cas ă sau p ământ) din salariu, trebuie s ă-ți rupi de la gur ă”. Acest principiu, asumabil de
bun ă voie la nivelul individului sau al familiei, a fos t extins la nivel macroeconomic, devenind un
comandament na țional.
Tabel nr. 5
Venitul na țional utilizat pentru fondul de consum și fondul de acumulare

Perioada pre țuri curente, miliarde lei Structura – %
Total Fondul de
consum Fondul de
acumulare Total Fondul de
consum Fondul de
acumulare
1951-1955 313,6 237,4 76,2 100,0 75,7 24,3
1956-1960 419,9 348,1 71,8 100,0 82,9 17,1
1961-1965 637,6 474,8 162,8 100,0 74,5 25,5
1966-1970 926,9 653,8 273,1 100,0 70,5 29,5
1971-1975 1524,0 1011,1 512,9 100,0 66,3 33,7
1976-1980 2347,0 1503,0 844,0 100,0 64,0 36,0
1981-1985 2979,9 2065,8 914,1 100,0 69,3 30,7
1986-1989 2486,1 1848,2 637,9 100,0 74,3 25,7
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 240.
• Politica de industrializare adoptat ă în socialism a urm ărit de la bun început dezvoltarea
intensiv ă a industriei grele (denumit ă Grupa „A” ramuri produc ătoare de bunuri de capital),
respectiv a ramurilor industriei extractive, metalu rgice, chimice, electrotehnice etc. și, mai ales. a
industriei constructoare de ma șini.
• Industria constructoare de ma șini era considerat ă „coloana vertebral ă” a economiei na ționale
de a c ărei dezvoltare depindea îns ăș i reala independen ță economic ă a ță rii.
• Fondurile alocate Grupei „B”, respectiv ramurilor i ndustriei produc ătoare de bunuri de
consum (alimentar ă, textil ă, înc ălță minte etc.) au fost net inferioare celor alocate Gr upei „A”.

Tabel nr. 6
Investi ții realizate în industrie pe grupe de ramuri
– % –
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Industrie 43,6 42,7 47,5 50,9 48,4 50,1 47,3 47,7 43,4
Grupa A 37,6 36,3 40,2 42,7 43,4 44,6 41,8 42,3 37,4
Grupa B 6,0 6,4 7,3 8,2 4,9 5,5 5,4 5,4 6,0
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 526-527.

116
• Din ce în ce mai pronun țate în anii ’80 sunt resim țite tentativele de autarhizare a economiei
României, prin accentul pus pe restrângerea drastic ă a importurilor și pe invocarea – dar nu și pe
stimularea real ă a – capacit ății interne de produc ție a industriei.
• În ciuda controverselor legate de utilitatea, sensu l și eficien ța industrializ ării, este evident
faptul c ă, dup ă 40 de ani de dezvoltare for țat ă, în anul 1989 structura economiei României era în
mod semnificativ modificat ă, industria devenind principala ramur ă.
O analiz ă detaliat ă a evolu ției industriei este realizat ă în cadrul temei nr. 13.

10.3.5.3 Colectivizarea agriculturii
Socialismul a marcat negativ memoria contemporanilo r prin sistemul politic totalitarist, în
general vorbind, dar mai cu seam ă prin for țarea cooperativiz ării agriculturii.
Metodele folosite pentru „atragerea” ță rănimii în cadrul gospod ăriilor colective au mers pân ă
la folosirea for ței (b ătăi, arest ări, deport ări). Cel mai greu de „convins” au fost, în general, ță ranii
declara ți „chiaburi”, de țin ători ai unor suprafe țe agricole de peste 6-7 ha de teren agricol. Ță ranii cu
propriet ăți mici (sub 3 ha) sau „pitice” (sub 1 ha) au manife stat o receptivitate mai mare fa ță de
colectivizare.
Faptul c ă num ărul gospod ăriilor cu propriet ăți având suprafa ța medie sub 3 ha reprezenta în
anul 1945 cel pu țin 50% din total indic ă o majoritate relativ ă favorabil ă procesului cooperativiz ării.
În ciuda împropriet ăririi ță ranilor prin reformele din anii 1864 și 1921, generalizarea
„instinctului” propriet ății, responsabilitatea, disciplina, organizarea capi talist ă a exploata țiilor
agricole au r ămas în cea mai mare parte simple deziderate.
Predominan ța s ărăciei consacrate de „sistemul” unei agriculturi de subzisten ță pentru
majoritatea familiilor de ță rani a perpetuat resemnarea, mul țumirea cu „pu țin”, neîncrederea în
posibilitatea de a câ știga pe m ăsura efortului depus.
Una dintre principalele contradic ții ale evolu ției agriculturii României în perioada 1864-1945 a
fost cea dintre necesitatea împropriet ăririi ță ranilor conform principiilor liberale ale civiliza ției
occidentale și eficien ța din ce în ce mari sc ăzut ă a agriculturii române ști generat ă de f ărâmi țarea
prin împropriet ărire și mo ștenire a exploata țiilor agricole.
Reducerea din ce în ce mai sensibil ă a marii propriet ăți agricole în favoarea micii propriet ăți
ță răne ști, mult mai pu țin eficient ă economic, putea fi compensat ă prin comasarea exploata țiilor
agricole sub forma cooperatist ă în condi țiile conserv ării propriet ății private.
Organizarea cooperatist ă a agriculturii a fost una din variantele cele mai frecvent vehiculate
pentru ță rile agrare înc ă din cea de-a doua jum ătate a secolului al XIX-lea.
Solu țiile sugerate de cooperati ști (Gr. Mladenatz, V.N. Madgearu, V. Jinga, N. Ghiule a, I.
Mihalache, I. R ăducanu ș.a.) în perioada interbelic ă au avut efecte limitate. Lipsa încrederii
ță rănimii în sistemul cooperatist, sprijinul precar al statului, ingerin ța permanent ă a politicului în
problemele organiz ării coopera ției au compromis șansa de revitalizare a agriculturii pe aceast ă
cale. 64
Situa ția agriculturii române ști dup ă cele trei reforme agrare (1864, 1921 și 1945), care
avuseser ă drept obiectiv declarat îmbun ătățirea vie ții ță rănimii, era dramatic ă: „Pulverizarea
propriet ății agricole în asemenea propor ții nu permitea practicarea unei agriculturi perform ante și
valorificarea efectiv ă a poten țialului agricol al ță rii.” 65 Suprapopula ția relativ ă agricol ă, fenomen
temeinic analizat de V.N. Madgearu, devenise alarma nt ă astfel încât „structura existent ă a
agriculturii și a satului românesc nu se mai putea men ține mult timp dup ă terminarea celui de-al
doilea r ăzboi mondial”. 66

64 A se vedea prezent ări sintetice pe aceast ă tem ă în Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a
României , Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 1997, 2000, p. 112-116, 260-265.
65 M. Mure șan, D. Mure șan, Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, p. 338.
66 Bogdan Murgescu, România și Europa , Editura Polirom, Ia și. 2010, p. 362.

117 Cooperativizarea agriculturii române ști a fost realizat ă în perioada 1949-1962, suprafe țele
agricole fiind comasate în cea mai mare parte sub f orma Cooperativelor Agricole de Produc ție
(C.A.P.), respectiv a Întreprinderilor Agricole de Stat (I.A.S.) ca form ă a propriet ății de stat.
La sfâr șitul acestui proces (în anul 1962) proprietatea par ticular ă (localizat ă îndeosebi în
zonele mai înalte de deal și de munte) mai de ținea 25% din suprafa ța agricol ă a ță rii, pondere
men ținut ă pân ă în anul 1989.
În perioada 1960-1989 suprafa ța agricol ă de ținut ă de I.A.S.-uri a crescut cu aproximativ 2%,
de la 11,8% la 13,9%, în vreme ce, în mod corespunz ător, cea aflat ă în folosin ța C.A.P.-urilor a
sc ăzut de la 62,5% la 60,7%. 67
Productivitatea întreprinderilor de stat în anul 19 89 era relativ mai ridicat ă decât a
cooperativelor, I.A.S.-urile ob ținând, de exemplu, aproape 20% din produc ția de cereale, respectiv
circa 28% din cea de carne.
În general, prin comasarea și exploatarea știin țific ă a terenurilor agricole, în ciuda exager ărilor
raport ărilor statisticilor perioadei, agricultura româneas c ă a înregistrat cre șteri reale ale
productivității muncii și randamentelor la hectar, marcând un declin relati v în perioada 1980-1989.
Declinul agriculturii, ca de altfel al întregii eco nomii în ultimul deceniu al socialismului l-a
constituit realocarea defavorizant ă a investi țiilor și concentrarea efortului financiar pe plata datorie i
externe.
O analiz ă detaliat ă a evolu ției agriculturii este realizat ă în cadrul temei nr. 12.

10.3.6 Evolu ția macroindicatorilor economiei României în perioad a 1950-1989

Suprafa ța teritoriului
României s-a redus de la
295000 km 2 în vara anului 1940
la 238391 km 2, respectiv 23,891
milioane ha în anul 1989. Din
aceasta, auprafa ța agricol ă era
de 14,8 milioane ha (61,9%
din total), p ădurile și alte
terenuri cu vegeta ție forestier ă
ocupau 6,7 milioane ha (28%),
alte suprafețe 2,4 milioane ha
(10,1%). 68
Popula ția ță rii a crescut de la 15,9 milioane locuitori în anul 1948 la 23,2 milioane locuitori în
anul 1989.
Evolu ția structurii popula ției ocupate pe sectoare ale economiei reflect ă trecerea de la stadiul
de țar ă agrar-industrial ă în anul 1950 la stadiul de țar ă industrial-agrar ă în anul 1989.
În perioada în care statele occidentale au intrat î n faza postindustrial ă caracterizat ă de o
pondere majoritar ă a sectorului serviciilor, în România ponderea popu la ției ocupate în sfera
serviciilor materiale și nemateriale 69 ajungea la numai un sfert din total.
În pofida for ță rii procesului de industrializare, înso țit de dezagrarizare accelerat ă, popula ția
ocupat ă în industrie nu a reu șit s ă ajung ă nici m ăcar la jum ătate din totalul popula ției ocupate, în
anul 1989 ponderea acestei categorii de popula ție fiind de numai 37,1%, iar cea ocupat ă în ramura
construc țiilor de 7%.

67 N. N. Constantinescu (coord.), Istoria economic ă a României , vol. 2, 1939-1989 , Editura Economic ă,
Bucure ști, 2000, p. 190-192.
68 Anuarul statistic al României , 1990, p. 265.
69 În cadrul serviciilor materiale sunt incluse Transporturile și comunica țiile , Comer ț și Gospod ăria comunal ă;
serviciile nemateriale cuprind Înv ăță mântul, cultura, arta, cultele , Știin ță și deservirea ei , Sănătate, asisten ță social ă și
sport, Administra ție. Tabel nr. 7
Evolu ția popula ției ocupate pe sectoare ale economiei
în perioada 1950-1989
– mii persoane –
Specifica ția 1950 1960 1970 1980 1985 1989
Total 8377 9538 9875 10350 10586 10946
Agricultur ă și silvicultur ă 6227 6250 4868 3088 3059 3056
Industrie și construc ții 1187 1911 3045 4537 4716 4936
Servicii materiale 454 744 1147 1711 1767 1940
Servicii nemateriale 443 557 706 876 890 860
Alte activit ăți 68 77 109 130 154 154
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 102-103.

118 Grafic nr. 9 Grafic nr. 10
Sursa: Calculat pe baza datelor din Tabelul nr. 7.

Popula ția ocupat ă în agricultur ă se diminueaz ă de la 8,3 milioane persoane în anul 1950
(74,3% din total) la ceva mai mult de 3 milioane pe rsoane în anul 1989 (27,9% din total popula ție
ocupat ă). Aceast ă reducere nu a fost înso țit ă, din p ăcate, de o cre ștere corespunz ătoare a înzestr ării
agriculturii cu tehnologii moderne, caracteristica definitorie a agriculturii fiind îmb ătrânirea
popula ției.
Produsul social și Venitul na țional , Grafic nr. 11
principalii macroindicatori ai socialismului au
marcat cre șteri spectaculoase în perioada analizat ă
ca urmare a restructur ării radicale a ramurilor
economiei na ționale.
Produsul social (P.S.) reprezenta suma dintre
Venitul na țional (V.N.) și Cheltuielile materiale,
respectiv P.S. = Ch. mat. + V.N.
În primul deceniu, 1951-1960, Venitul
na țional a avut tendin ța de a cre ște într-un ritm
ușor superior, reflectând o dinamic ă mai redus ă a
cheltuielilor materiale. În intervalele 1970-1974 și
1984-1989 dinamica Venitului na țional a fost
inferioar ă dinamicii Produsului social eviden țiind
o dinamic ă superioar ă a Cheltuielilor materiale.
Cu excep ția perioadei 1975-1983 când cre șterea celor doi macroindicatori a fost identic ă, mai
cu seam ă în ultimii 6 ani (1984-1989), cre șterea dinamicii și ponderii Cheluielilor materiale în
Produsul social semnific ă o diminuare a eficien ței activit ății economice pe ansamblu, fiecare
procent de cre ștere a Cheltuielilor materiale fiind materializat ă într-o cre ștere mai redus ă a
Venitului na țional (ponderea Venitului na țional în Produsul social s-a redus de la 51,2% în a nul
1950 la 32,8% în anul 1989).
Principala cauz ă a reducerii graduale a eficien ței investi țiilor (cheltuielilor materiale) a
reprezentat-o cre șterea preponderent extensiv ă a industriei prin diminuarea aten ției acordate
factorilor intensivi. M ăsurile de „ra ționalizare” și „economisire” a resurselor concretizate în
reducerea sever ă a importurilor de retehnologizare, piese de schimb , neasigurarea service-ului
adecvat instala țiilor, ma șinilor și echipamentelor au generat cheltuieli materiale „i ra ționale”. Astfel
se explic ă de ce în pofida faptului c ă venitul na țional realizat în industrie a sporit de 39 de ori î n
perioada 1950-1989, ponderea industriei în produsul social s-a diminuat de la 48,4% la 28,5% în
acela și interval.

119 Produsul intern brut , recalculat dup ă 1990, Grafic nr. 12
reflect ă tendin ța de diminuare a eficien ței
economice în deceniul 9.
Diminuarea indicelui PIB pe locuitor la
99,4%, respectiv cre șterea minim ă a PIB total cu
numai 0,1%, în anul 1981 fa ță de 1980 este o
consecin ță direct ă a cre șterii presiunii achit ării
datoriei externe dup ă trei ani de acumulare a
deficitelor comerciale externe însumând peste 17
miliarde lei-valut ă pentru anii 1978, 1979, 1980.
Efortul sus ținut de achitare a datoriei
externe s-a soldat cu cre șterea for țat ă din
perioada 1981-1989 exprimat ă de dinamica PIB
pân ă în anul 1987 (fa ță de 1980 indicele PIB
total a ajuns la 120,6%, respectiv PIB pe locuitor la 116,7%) și cu o reducere, fa ță de 1980, la
113%, respectiv 108,4% în anul 1989.
Grafic nr. 13
Veniturile reale ale popula ției 70 s-au
majorat de 6,4 ori, iar veniturile reale medii (pe
locuitor) de 4,5 ori în perioada 1950-1989.
Impactul refacerii economice în deceniul 6
a generat cre șterea veniturilor reale totale cu
73% într-un ritm mediu anual de 5,6%.
Industrializarea accelerat ă din deceniile 7 și 8 a
dus indicii la 311% în anul 1970 și la aproape
dublu, 605%, în anul 1980.
Pe fondul deficitelor balan ței comerciale
externe, sporirea veniturilor totale ale popula ției
a contribuit, pe de o parte la acoperirea
importurilor nete de bunuri de larg consum din
perioada 1978-1980, iar pe de alt ă parte, a dus
la agravarea dezechilibrelor din economie.
Graficul nr.7 scoate în eviden ță dinamici
inferioare ale Venitului real mediu și Salariului real de 4,5 ori, respectiv de 3,7 ori fa ță de indicele
veniturilor totale. Diferen ța dintre dinamicile ultimilor doi indicatori este d at ă în principal de
ponderea în cre ștere a veniturilor provenind din fondurile sociale de consum (pensii de asigur ări
sociale de stat, pensii pentru ță rănime, aloca ții pentru copii etc.) de la 9,8% în anul 1950 la 22 ,1% în
anul 1989.
Tabel nr. 8
Structura veniturilor totale ale popula ției în perioada 1950-1989
– % –
Categorii de venituri 1950 1960 1970 1980 1985 1989
Total, din care: 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
din activitate 83,7 81,6 73,9 75,3 77,0 75,5
din fondurile sociale de consum 9,8 16,1 21,9 21,7 20,5 22,1
alte venituri 6,5 2,3 4,2 3,0 2,5 2,4
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 121.

70 Reprezint ă totalitatea încas ărilor b ăne ști, precum și contravaloarea bunurilor și serviciilor destinate satisfacerii
cerin țelor de consum ale popula ției. S-au calculat prin raportarea veniturilor fina le (nete) la indicele pre țurilor de
consum, iar veniturile nete s-au stabilit ca difere n ță între veniturile totale și pl ățile popula ției pentru impozite, taxe,
contribu ții și cotiza ții.

120 Una dintre disparit ățile cele mai grave în distribu ția veniturilor este cea dintre veniturile
salaria ților și veniturile ță rănimii.
Tabel nr. 9
EVOLU ȚIA RAPORTULUI DINTRE VENITURILE DIN AGRICULTUR Ă ȘI SALARIUL MEDIU
– % –
1950 1960 1970 1980 1985 1989
Venitul lunar mediu din agricultur ă/
Salariul mediu lunar 49,6 50,1 44,3 61,3 69,8 62,7
Pensia medie din CAP pl ătit ă efectiv/
Pensia medie de asigur ări sociale de stat – – 9,4 16,4 14,8 14,9
Sursa: Calculat pe baza datelor din Anuarul statistic al României , 1990, p. 124, 126.

Cauzele acestei disparit ăți ar fi fost urm ătoarele:
– nivelul mai sc ăzut al productivit ății muncii în agricultur ă comparativ cu celelalte ramuri ale
economiei;
– politica men ținerii for țate a unor pre țuri sc ăzute pentru produsele agricole;
– transferul unor resurse din agricultur ă, fie prin sistemul cotelor obligatorii în primii a ni ai
agriculturii socialiste, fie, mai târziu, prin sist emul contract ărilor obligatorii de produse din
gospod ăria personal ă;
– cele mai mari discrepan țe între ță rani și salaria ți au fost generate de nivelul pensiei medii a
ță rănimii, care reprezenta sub 20% din nivelul pensiei medii de asigur ări sociale de stat;
– nivelul net inferior, nedrept al pensiei medii a ță rănimii era agravat și de modul de efectuare
a pl ății pensiilor datorate ță rănimii prin condi ționarea de achitarea de c ătre cooperativele agricole de
produc ție a contribu ției la fondul de asigur ări sociale – plat ă dificil de realizat pentru multe unit ăți;
– durata de munc ă era cu cinci ani mai mare pentru ță rani pentru a ajunge la vârsta pension ării.
Veniturile din pensii ale celor aproape un milion d e pensionari ță rani nu reprezentau decât
0,5% din veniturile totale ale popula ției.
Divergen ța celor dou ă categorii de venituri reflect ă, o dat ă în plus, faptul c ă dezvoltarea
celorlalte ramuri, îndeosebi a industriei, s-a f ăcut, și în socialism, tot pe „spinarea ță rănimii”.

Consumul popula ției a fost unul dintre macroindicatorii economici cei m ai invoca ți în
socialism prin formula „cre șterea continu ă a nivelului de trai al întregului popor”.
Datele statistice recalculate dup ă 1989 relev ă faptul că, comparativ cu anul de baz ă 1950, la o
cre ștere a venitului na țional de circa 18 ori pân ă în anul 1987, fondul de consum a crescut de numai
opt ori.
Vânz ările prin comer țul cu am ănuntul au reprezentat principala cale de asigurare a necesarului
de consum, înregistrând o cre ștere apropiat ă de cea a venitului na țional, de circa 18 ori, în perioada
1950-1989. Ponderea comer țului cu am ănuntul în consumul total al popula ției a sporit, la rândul ei,
de la 37,9% în anul 1950 la 63,3% în anul 1986, dim inuându-se la 60,8% în anul 1989.
Semnificativ ă este reducerea ponderii consumului din resursele p roduc ătorilor agricoli de la
40,8% la 21,5% în aceea și perioad ă.
Procesul de industrializare a ță rii a fost principalul factor care a determinat maj orarea
impresionant ă a consumului popula ției prin:
• migrarea unui num ăr tot mai mare de locuitori spre zonele urbane, în curs de industrializare;
• cre șterea veniturilor b ăne ști ale popula ției, prin cre șterea salariilor medii reale și a num ărului
de salaria ți;
• reducerea concomitent ă a autoconsumului prin diminuarea num ărului consumatorilor rurali;
• expansiunea vânz ărilor cu am ănuntul în mediul rural;
• cre șterea ofertei de bunuri de consum provenite din pro duc ția intern ă și din import pân ă în
deceniul 9.

121 Tabel nr. 10
EVOLU ȚIA CONSUMULUI MEDIU ANUAL PE LOCUITOR AL UNOR PRODU SE
ALIMENTARE ȘI NEALIMENTARE

Alimentare U.M. 1950 1960 1970 1980 1985 1986 1987 1988 1989
Carne mii tone 75,9 138,5 185,6 462,7 319,4 279,0 275,3 239,9 224,4
Pâine mii tone 667,5 1215,0 1961,7 2449,5 2510,7 24 75,4 2469,6 2599,9 2571,9
Preparate din carne mii tone 9,9 45,8 94,1 236,7 24 8,5 250,4 277,5 255,8 257,1
Conserve din carne mii tone – 5,0 16,9 49,0 28,7 28,4 36,4 31,9 27,9
Pe ște mii tone 6,9 10,8 52,7 72,3 84,4 98,5 81,9 74,7 75,3
Ulei mii tone 23,9 69,6 134,8 203,9 214,0 210,5 197 ,1 192,4 199,2
Zah ăr mii tone 84,3 148,4 233,3 419,4 350,5 348,2 331,4 347,4 345,2
Lapte mii hl 354,0 1190,0 3726,9 5957,9 5597,3 4504 ,9 5171,5 5340,1 5587,2
Brânzeturi mii tone 8,5 28,1 59,0 95,2 67,4 51,6 56 ,0 50,0 57,7
Unt mii tone 2,0 8,9 14,7 28,7 21,5 18,2 15,2 17,5 23,5
Ou ă mil. buc 27,0 159,6 610,4 1566,0 2339,1 2527,0 2430,0 2258,4 2066,4
Nealimentare 1950 1960 1970 1980 1985 1986 1987 1988 1989
Mobil ă mil. lei 58 998 3243 7960 5967 5852 6429 6264 6539
Radio și
radiocasetofoane mii buc. – 158,8 281,5 499,3 466,4 488,1 472,2 457,8 461,9
Televizoare mii buc. – 25,2 242,9 445,9 169,9 263,3 276,6 187,7 285,6
Frigidere mii buc. – 7,7 144 364,8 231,4 181,7 126 116,1 161,1
Ma șini electrice de
sp ălat rufe mii buc. – 31,1 109,7 283,6 224 235 211,3 209,8 210,3
Ma șini de g ătit cu
gaze mii buc. – 90 129 175,4 146,1 153,2 116,4 112,8 152,3
Aspiratoare mii buc. – 6 64,6 132,5 134,9 156,3 144,8 165,8 159,2
Autoturisme mii buc. – – 25,5 83,5 48 49,9 45,3 51,3 65,7
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 590-593.
• cu excep ția pâinii care a p ăstrat o permanent ă Grafic nr. 14
cre ștere a vânz ărilor (cu u șoare diminu ări în 1986
și 1987), tendin ța generalizat ă înregistrat ă de
celelalte produse a fost de cre ștere pân ă în anul
1980, respectiv de reducere în intervalul 1980-
1988 cu u șoare reveniri în anul 1989;
• accentuarea diminu ării vânz ărilor cu am ănuntul
în an ii 1987 și 1988 a fost determinat ă în principal
de punctul maxim al exporturilor atins în ace ști
doi ani în vederea achit ării for țate a datoriei
externe. Spre exemplificare, în graficul al ăturat se
poate observa evolu ția cresc ătoare a exporturilor
de automobile și tendin ța de diminuare a
vânz ărilor cu am ănuntul în perioada 1985-1988.

10.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 10
Modificarea institu țional ă decisiv ă din socialism a constituit-o restrângerea semnific ativ ă a
propriet ății private. Controlul totalitar exercitat de stat r eprezint ă numai una din tr ăsăturile
distinctive ale socialismului instituit dup ă 1948, insuficient ă îns ă pentru definirea noului cadru
institu țional. Esen ța noului cadru institu țional este dat ă de tipul rela țiilor de proprietate: proprietatea
privat ă este în mod covâr șitor înlocuit ă cu cele dou ă forme specifice socialismului: de stat și
cooperatist ă. În mod ciudat, aceste transform ări au fost efectuate f ără modificarea Codului civil din
1865.

122 Separa ția puterilor în stat devine relativ formal ă, „centrul vital al na țiunii” devenind partidul
unic al clasei muncitoare – Partidul Muncitoresc Ro mîn (1954-1964), respectiv Partidul Comunist
Romîn (1948-1954, 1965-1989).
Planificarea centralizat ă a activit ății economice s-a realizat sub forma planurilor cinc inale și
anuale. Planurile erau adoptate în cadrul Congresel or și Conferin țelor P.C.R.

Concepte și termeni de re ținut:
Marea Adunare Na țional ă; dictatur ă preziden țial ă socialist ă; proprietate cooperatist ă;
colectivizare; planificare; etatizare (na ționalizare); centralizare economic ă; interven ționism;
dictatur ă de dezvoltare; fond de acumulare; fond de consum; C.A.P.-uri; I.A.S.-uri.

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Când a fost constituit ă Republica Popular ă Român ă? Dar Republica Socialist ă România?
• În ce ani au fost adoptate și modificate Constitu țiile socialiste?
• În ce const ă principiul separ ării puterilor în stat în perioada socialist ă?
• Enumera ți criteriile împropriet ării din 1945
• Care au fost efectele colectiviz ării asupra produc ției agricole?
• Care au fost consecin țele etaliz ării mijloacelor de produc ție din perioada 1945-1953?
• Preciza ți obiectivele strategice ale socialismului care urm au s ă fie asigurate de mediul
institu țional al socialismului.
• Care a fost obiectivul declarat al socialismului, s copul însu și al politicii de industrializare?
• Ce înseamn ă dictatur ă de dezvoltare ?
• Ce reprezint ă interven ționismul ?
• Cum se numesc institu țiile socialiste care asigurau centralizarea economi ei?
• Prin ce acte normative s-a realizat etatizarea?
• Cum se nume ște organismul central destinat planific ării centralizate a economiei?
• Men ționa ți cele trei direc ții ale dezvolt ării economiei socialiste?
• Cum explica ți disparitatea dintre veniturile ță rănimii și veniturile celorlalte categorii de
salaria ți?
• Cum a fost fundamentat ă (justificat ă) dezvoltarea prioritar ă a ramurilor industriale ale
Grupei A?
• În ce m ăsur ă a determinat industrializarea cre șterea consumului popula ției?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 10
Adev ărat sau fals:
1. În România dreptul de vot universal, direct și secret este recunoscut femeilor în anul 1923.
2. Printre beneficiarii reformei agrare din 1945 s-au num ărat și ță ranii cu p ământ sub 5 ha.
3. Obiectivul reformei agrare dn 1945, eliminarea prop riet ăților peste 50 ha, respectiv
„lichidarea mo șierimii din punct de vedere economic” a fost atins.
4. Una dintre consecin țele etatiz ării din perioada 1948-1953 a fost cre șterea posibilit ăților de
dezvoltare a României pe baza acumul ărilor interne particulare de capital.
5. Liberalismul economic și liberul schimb sunt înlocuite în doctrina economic ă româneasc ă
din perioada interbelic ă și postbelic ă cu interven ționismul (a șa-numitul „neoliberalism” interbelic)
și protec ționismul .
6. Dictatura de dezvoltare a însemnat concentrarea la nivel central, de la un plan cincinal la
altul, a unor fonduri din ce în ce mai mici pentru investi ții.
7. Veniturile reale ale popula ției s-au majorat de 6,4 ori, iar veniturile reale m edii (pe
locuitor) de 4,5 ori în perioada 1950-1989.

123 Alegere:
1. Func ția de pre ședinte al Republicii a fost institu ționalizat ă:
a. imediat dup ă adoptarea Constitu ției din 1948;
b. în perioada 1974-1989 ;
c. în perioada 1965-1989;
d. dup ă abdicarea regelui Mihai.

2. Trecerea de la proprietatea particular ă la cea cooperatist ă s-a f ăcut:
a. treptat, în perioada 1948-1989;
b. imediat, prin Constitu ția din 1948;
c. abia în perioada lui Nicolae Ceau șescu;
d. gradual din anul 1949 pân ă în anul 1962 .

3. Efectele economice ale reformei agrare din anul 1945 au constat în:
a. centralizarea propriet ății funciare;
b. dezbateri la nivelul Marii Adun ări Na ționale;
c. fărâmi țarea, (parcelarea, pulverizarea) exploata țiilor agricole ;
d. cre șterea produc ției agricole.

4. „Modelul” centraliz ării deciziei economice îl întâlnim în perioada inte rbelic ă în:
a. majoritatea statelor vecine României;
b. studiile economi știlor români;
c. U.R.S.S. și Germania ;
d. U.R.S.S. și Fran ța.

5. Cele trei orient ări sau „linii directoare” ale dezvolt ării economiei socialiste au fost:
a. Electrificarea, industrializarea, colectivizarea ;
b. Colectivizarea, industrializarea, urbanizarea;
c. Industria, comer țul, agricultura;
d. Comer țul, balan ța de pl ăți, industria.

6. Obiectivul declarat al socialismului a fost:
a. atingerea gradului de țar ă în curs de dezvoltare;
b. modernizarea societ ății române ști;
c. cre șterea nivelului de trai;
d. transformarea ță rii din agrar-industrial ă în industrial-agrar ă.

7. Datele statistice recalculate dup ă 1989 relev ă faptul c ă la o cre ștere (exprimat ă în pre țuri
curente) a venitului na țional de circa 18 ori între 1950 și 1987, fondul de consum:
a. a crescut de numai opt ori ;
b. a p ăstrat echilibrul;
c. a crescut de 20 de ori;
d. nu exist ă date relevante.

Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Prin Constitu ția anul din 1948 Marea Adunare Na țional ă este constituit ă în putere
____________.
2. Prin Constitu ția anul din 1948 puterea __________ _ apar ține Consiliului de Mini ștri.
3. Prin Constitu ția anul din 1948 puterea _______________ apar ține Tribunalului suprem,
tribunalelor jude țene, judec ătoriilor, tribunalelor militare.
4. La 13 aprilie 1948, noul for legislativ, cu atribu ții de ______________ , Marea Adunare
Na țional ă a votat Constitu ția Republicii Populare Române.

124 5. Prin concentrarea puterilor Consiliului de Stat în mâinile unei singure persoane,
pre ședintele României, separa ția puterilor în stat este practic suspendat ă, în perioada 1975-1989
România devenind o ______________ preziden țial ă socialist ă.
6. România devine Republic ă Socialist ă prin Constitu ția din anul ______ .
7. Societatea Na țional ă de Credit Industrial a fost transformat ă la 1 septembrie 1948 în
________ de Credit pentru Investi ții .
8. Sub imperiul dictaturii de dezvoltare specifice socialismului, caracterului artificial i s-a
ad ăugat și cel de _________ a industrializ ării.
9. Repartizarea planificat ă a venitului na țional în fond de __________ și fond de _________
a constituit calea de realizare a fondurilor necesa re investi țiilor.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 10

1. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 65-70, 83-88.
2. Constantinescu, N.N. (coord.), Istoria economic ă a României , vol. III, Editura Economic ă,
2000, p. 93-114, 115-136.
3. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. III, Bucure ști, Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p. 78-86.
4. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 319-
327.
5. Murgescu, Bogdan, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-20 00) ,
Editura Polirom , Ia și, 2010, p. 332-341, 348-352.
6. * * * Industrialisation et commerce exterieur , Société des Nations, Genève, 1945, p.145-
147.

125 Tema nr. 11
Evolu ția economiei monetare în perioada socialist ă
Cuprinsul Temei nr. 11
11.1 Introducere …………………… …………………………………………… …………………………………………… …….
11.2 Obiectivele și competen țele temei ……………… …………………………………………… ……………………….
11.3 Con ținutul temei …………….. ……………………………………………. …………………………………………… ….
11.3.1 Evolu ția monedei na ționale în perioada 1945 -1989 ……………………………………….. ……………
11.3.1.1 Infla ția din perioada 1945 -1947 .. …………………………………………………..
11.3.1.2 Reforma monetar ă din anul 1947 …. ……………………………………………….
11.3.1.3 Reforma monetar ă din anul 1952 .………………………………………………….
11.3.1.4 Redefinirea monedei na ționale în anul 1954 …. ……………………………………
11.3.1.5 Evolu ția masei monetare în perioada 1952 -1989 …. ……………………………….
11.3.1.6 Evolu ția cursului de schimb al leului în perioada 1954 -1989 .. ……………………..
11.3.2 Evolu ția sistemului bancar în perioada 1945 -1989 ………………………………………. ……………..
11.3.2.1 Componen ța sistemului bancar înaintea etatiz ării B.N.R. .…………………………

11.3.2.2 Restructurarea sistemului bancar ….. ……………………………………………….
11.3.2.3 Componen ța sistemul ui bancar socialist .…………………………………………..
11.3.2.4 Dinamica creditului intern în perioada 197 3 -1989 …….…. ………………………..
11.3.3 Reconstituirea și evolu ția sistemului finan țelor publice în perioada 1949 -1989 …….. ……….
11.3.3.1 Reorganizare a finan țelor publice ….. ………………………………………… …….
11.3.3.2 Evolu ția sistemului financiar în perioada 1950 -1989 ………………………… ………
11.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………………………………………. ………………………… ……….. ……..

11.1 Introducere
Din cei 80 de ani de adaptare la rigorile economiei de pia ță (1859-1939), sistemul monetar al
leului a func ționat efectiv 59 de ani (1880-1939), respectiv dup ă înfiin țarea B ăncii Na ționale a
României. La acest interval de timp se adaug ă perioadele dictaturii regale (1939-1940), ai
războiului (1940-1944) și ai tranzi ției la socialism (1945-1947).
Pân ă în anul 1914 condi țiile interna ționale favorabile, precum și func ționarea sistemului etalon
aur au contribuit la asigurarea echilibrelor moneta re pe plan european și na țional.
Perioada interbelic ă a fost marcat ă de declan șarea unui adev ărat r ăzboi economic „al fiec ăruia
contra fiec ăruia”. Dezechilibrele bugetare și infla ția (crearea de moned ă) au devenit „solu ții”,
instrumente ale relans ării și, eventual, cre șterii economice.
Politica monetar ă aplicat ă în perioada socialist ă trebuia s ă asigure func ționarea eficient ă a
întregului complex economic na țional. În lumina experien țelor celor dou ă sisteme cunoscute pân ă
atunci, capitalismul și socialismul sovietic, evitarea infla ției prin controlul masei monetare și al
pre țurilor era decisiv pentru asigurarea stabilit ății și echilibrului macroeconomic.
Un rol esen țial pentru repartizarea ra țional ă a creditelor comerciale și de investi ții urma s ă îl
joace sistemul bancar. Sistemul bancar socialist av ea s ă fie simplificat și organic structurat.
Finan țarea diferen țiat ă a ramurilor economiei și a investi țiilor la nivel republican, conform
planurilor anuale și cincinale, precum și realizarea fondului de acumulare pentru investi ții urmau s ă
revin ă sistemului de finan țe publice.
Obiectivele centrale ale politicii monetare în soci alism urmau s ă fie, a șadar, stabilitatea
pre țurilor și asigurarea economiei cu necesarul de resurse fina nciare pentru investi ții și consum.

11.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele Temei
1. Analiza evolu ției masei monetare în perioada socialist ă.
2. Prezentarea sistemului bancar și a mecanismelor de creditare a economiei socialist e.
3. Prezentarea modului în care sistemul finan țelor publice a contribuit la accelerarea
dezvolt ării economico-sociale a României socialiste

Competen țele Temei nr. 11
Dup ă parcurgerea Temei nr. 10, studentul va putea:
– să în țeleag ă obiectivele și consecin țele reformelor monetare din 1947 și 1952;

126 – să analizeze evolu ția masei monetare în perioada 1952-1989;
– să evalueze evolu ția cursului de schimb al leului în perioada 1952-19 89 în func ție de
contextul interna țional;
– să prezinte evolu ția sistemului bancar românesc în perioada 1945-1989 ;
– să analizeze dinamica creditului intern în perioada 1 973-1989;
– să analizeze evolu ția sistemului finan țelor publice în perioada 1949-1989;
– să coreleze evolu ția veniturilor cu cea a cheltuielilor bugetare în p erioada socialist ă.

11.3 Con ținutul Temei nr. 11
11.3.1 Evolu ția monedei na ționale în perioada 1945-1989
11.3.1.1 Infla ția din perioada 1945-1947
Situa ția economic ă a ță rii la sfâr șitul r ăzboiului, agravat ă și de seceta din 1945-1946, a
implicat cheltuieli uria șe pentru refacere.
În mod „firesc”, date fiind posibilit ățile cu totul limitate de creditare intern ă sau extern ă, statul
a apelat la suplimentarea continu ă a masei monetare aducând infla ția la cote nemaiîntâlnite pân ă în
acea vreme.
Redeclan șat ă dup ă 1934, infla ția a înregistrat o cre ștere mai pronun țat ă în perioada r ăzboiului.
Agregatul monetar M 1 (numerar, bancnote) a crescut în șapte ani (1938-1944) de 10 ori: fa ță de o
medie anual ă a emisiunii de bancnote de 35 de miliarde lei în a nul 1938 (de la 22 de miliarde lei în
1934), media anului 1944 s-a ridicat la 357 de mili arde.

Grafic nr. 15 Grafic nr. 16

Sursa: Costin C. Kiri țescu, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. III, Editura Enciclopedic ă, Bucure ști, 1997, p. 56.
Grafic nr. 17
Însu și faptul c ă prezentarea cre șterii
infla ționiste se face pe luni, iar nu pe ani, reflect ă
ritmul infla ției din acea vreme. „Valoarea”
bancnotelor puse în circula ție a crescut de la 371
miliarde lei în ianuarie 1945 la peste 48 de trilio ane
lei în august 1947, respectiv de 131 de ori!
În ceva mai mult de doi ani (iunie 1945-14
august 1947) cre șterea emisiunii de bani divizionari
a fost de numai 24 de ori, comparativ cu majorarea
emisiunii de bancnote de 75 de ori, ceea ce a
provocat o criz ă acut ă de bani divizionari.71
Pe lâng ă aceste mijloace de plat ă, Ministerul
Finan țelor a pus în circula ție tot felul de alte hârtii

71 Sursa: Costin C. Kiri țescu, loc. cit. , p. 57.

127 care au suplinit crizele temporare de numerar: „cer tificate de plat ă”, bonuri de cas ă, bonuri de
tezaur „de compensa ție” etc., contribuind la agravarea infla ției.
La accelerarea infla ției a cotribuit și expansiunea creditului prin crearea de bani de co nt,
precum și accelerarea vitezei de circula ție a banilor.
Consecin țele agrav ării infla ției
Reac ția infla ționist ă este caracteristic ă perioadelor postbelice. În urma primului r ăzboi
mondial, hiperinfla ția s-a manifestat în mod excep țional în Germania.
Dup ă 1944, acutizarea infla ției în România a avut consecin țe grave atât la nivel macroeconomic,
cât și la nivel microeconomic și individual: 72
• Pre țurile cu am ănuntul au crescut, fa ță de nivelul mediu al anului 1938, de peste 8000 de ori
pân ă în august 1947, iar costul vie ții de peste 5000 de ori. Aceste cre șteri reprezentau exacerbarea
major ărilor anterioare ale celor doi indicatori: în inter valul 1938-1945 pre țurile crescuser ă de 55 de ori,
iar costul vie ții de 30 de ori.
• Cursul dolarului era în august 1947 de 3,8 milioane lei pentru 1 dolar SUA.
• Deprecierea extern ă a leului s-a agravat, cu mult mai mult decât o ar ăta „cursul oficial”, întrucât
pia ța valutar ă a leului era izolat ă de pie țele interna ționale.
• Puterea de cump ărare a popula ției s-a diminuat: salariile reale au sc ăzut deoarece cre șterea
salariilor nominale nu a ținut nici pe departe pasul cu cre șterea pre țurilor și a costului vie ții.

11.3.1.2 Reforma monetar ă din anul 1947
Infla ția galopant ă a celor trei ani anteriori impunea în contextul na ționaliz ărilor și trecerii sub
controlul statului a sistemului financiar-bancar ad optarea unei reforme monetare.
Reforma monetar ă din anul 1947 nu a fost rezultatul unei singure le gi, ci al unui complex de acte
normative: 73
– Legea nr. 283 din 15 august 1947 pentru instituir ea Comisiei aurului și devizelor;
– Legea nr. 284 din 15 august 1947 pentru cedarea c ătre Banca Na țional ă a României a aurului,
valutelor efective și altor mijloace de plat ă str ăine;
– Legea nr. 287 din 15 august 1947 pentru reforma m onetar ă;
– Legea nr. 303 publicat ă în 27 august 1947 privind obligativitatea societ ăților pe ac țiuni de a-și
recalcula patrimoniul la raportul legal de preschim bare a leilor vechi în lei noi;
– Legea nr. 308 publicat ă în 1 septembrie 1947 pentru ra ționalizarea consumului produselor
alimentare și industriale de prim ă necesitate;
– Legea nr. 320 publicat ă în 3 septembrie privind autorizarea BNR de a garan ta restituirea
depunerilor primite de anumite institute de credit.
Principalele dispozi ții ale Legii nr. 287 aveau în vedere urm ătoarea tehnic ă monetar ă:
1. Erau retrase din circula ție semnele b ăne ști aflate în circula ție, precum și celelalte mijloace de
plat ă (bonuri de tezaur, bonuri de tezaur în compensa ție, certificate de plat ă, bonuri de înzestrare a
armatei, bonuri de impozit), denumite generic „lei vechi”.
2. Noua moned ă concretizat ă în leii noi pu și în circula ție de BNR și Ministerul Finan țelor
prezentau urm ătoarele caracteristici:
• con ținutul în aur al leului: 5,94 mg aur fin, respectiv 6,6 mg aur cu titlul de 900 ‰;
• fa ță de leul vechi stabilizat oficial în anul 1929, cu un con ținut de aur de 10 mg, noul leu
reprezenta 66%;
• pre țul oficial al unui kg aur fin: 168 350,17 lei;
• moneda în circula ție: bilete BNR și moneda divizionar ă a Ministerului de Finan țe;
• au fost puse în circula ție bancnote de 100, 500 și 1000 de lei, respectiv bani divizionari de 0,50,
1, 2 și 5 lei;
• acoperirea monetar ă în aur și devize în raport de 25% din totalul angajamentelo r la vedere;
convertibilitatea în aur a leului era strict formal ă, de „natur ă psihologic ă”;74

72 Sursa: Costin C. Kiri țescu, loc. cit. , p. 62.
73 Ibidem , p. 116-136.
74 Sursa: Ibidem , p. 121.

128 • adev ărata convertibilitate a leului era reflectat ă de parit ățile teoretice fa ță de alte monede, care,
la cursul de cump ărare de c ătre BNR erau urm ătoarele:
 1 lir ă sterlin ă 605,35 lei
 1 dolar SUA 150,00 lei
 1 franc francez 1,25 lei
 1 franc elve țian 34,88 lei
3. Preschimbarea leilor vechi în lei noi:
• raportul invariabil de preschimbare: 20 000 lei vec hi pentru 1 leu nou;
• de și raportul de preschimbare este consacrat „invariab il”, au fost stabilite plafoane diferite:
 șefii familiilor de agricultori – maxim 5.000.000 le i vechi; pe baza dovezilor de predare
a cotelor legale de produse c ătre stat puteau fi preschimba ți suplimentar 2.500.000 lei
vechi;
 salaria ții și pensionarii din sectorul public și particular – cel mult 3.000.000 lei;
 persoanele care aveau o profesie recunoscut ă, precum și invalizii, v ăduvele și orfanii de
război – cel mult 3.000.000 lei;
 persoanele f ără profesie și militarii consemna ți în caz ărmi – cel mult 1.000.000 lei.
Prin aplicarea prevederilor Legii nr. 284 Banca Na țional ă a României și-a majorat rezervele de aur
și valute cu valori echivalente cantit ății de 14,5 tone aur, provenind de la persoanele sta bilite în țar ă,
acestea fiind obligate s ă cedeze c ătre BNR, contra plat ă în lei:
o aurul sub orice form ă, inclusiv a medaliilor comemorative emise în anul 1945;
o valutele efective și alte mijloace de plat ă în str ăin ătate;
o disponibilit ățile în conturi și crean țe în valut ă str ăin ă de ținute în țar ă și str ăin ătate.

Consecin țele reformei monetare din anul 1947

Reforma monetar ă din anul 1947 a constituit un moment decisiv pentr u trecerea de la haosul
infla ției galopante la ordinea specific ă ordinii și stabilit ății monetare, având un triplu aspect: politic,
economic și social:
Politic – a fost lichidat ă domina ția financiar ă a de țin ătorilor de moned ă, desfiin țând practic
sistemul capitalist, atât cât era el prezent în Rom ânia;
Economic – a stimulat agen ții economici pentru cre șterea productivit ății muncii; a asanat finan țele
ță rii și circula ția monetar ă; a eradicat și descurajat specula, convertind disponibilit ățile monetare
destinate speculei în favoarea dezvolt ării normale a activit ății economice;
Social – prin distrugerea capitalurilor speculative ob ținute de pe urma infla ției a fost stabilit un
raport cvasiegalitarist în favoarea salaria ților.

Rezultatele economice ale reformei
1. Efectul reformei a fost o defla ție brusc ă realizat ă prin preschimbarea unor sume invariabile
(20000 lei vechi pentru 1 leu nou) în limita unor p lafoane restrictive și prin blocarea conturilor.
2. Numerarul disponibil pe pia ță s-a diminuat de la cele 48 de trilioane lei vechi din data de 14
august la 1,4 miliarde lei noi în ziua de 15 august , corespunzând unei reduceri de 99,997%!!
3. Nemul țumirile inerente diminu ării disponibilit ăților b ăne ști nu au putut r ăbufni în condi țiile
strictei supravegheri a schimb ărilor institu ționale de c ătre ocupa ția sovietic ă.
4. Reforma monetar ă a avut drept efect amortizarea integral ă a datoriei statului fa ță de autoritatea
monetar ă, ulterior fiind eliminat ă sus ținerea deficitelor bugetului de stat prin emisiuni de moned ă.
5. Cre șterea ulterioar ă a agregatului monetar M 1 a fost motivat ă de nevoile imediate ale economiei,
în special pentru plata salariilor. Din aceast ă cauz ă suma bancnotelor și a banilor divizionari pu și în
circula ție între 1 septembrie 1947 și 20 decembrie 1947 a crescut 6,2 ori.
6. A fost stimulat ă evitarea pl ăților în numerar prin amplificarea rolului pl ăților prin virament,
cecuri și compensa ții bancare. Pân ă în luna decembrie 1947 volumul pl ăților executate prin virament a
însumat 49 miliarde lei, în vreme ce pl ățile în numerar au fost de numai 8,6 miliarde lei.

129 7. Ridic ările de numerar din disponibilit ățile aflate în conturi se f ăceau numai pe m ăsura apari ției
stricte a pl ăților în numerar.
8. Climatul economic a fost modificat radical. Într eprinderile nu mai puteau miza pe ob ținerea
de avantaje ca urmare a deprecierii leului, fiind o bligate s ă se concentreze pe depistarea c ăilor de
eficientizare real ă a activit ății.
Consecin ța notabil ă a m ăsurilor întreprinse prin legisla ția monetar ă din perioada august-
septembrie 1947 a fost cre șterea gradului de acoperire în aur a angajamentelor la vedere ale
autorit ății monetare la 86%: stocul de aur al BNR la sfâr șitul anul 1947 era de aproape 191 de tone,
echivalent al 32,2 miliarde de lei noi.
De și nu era vorba de un proces sustenabil pe termen me diu și lung, performan ța atins ă era
inedit ă de la înfiin țarea BNR în anul 1880.
În condi țiile abandon ării etalonului aur și al leg ării formal-legale de acoperirea cu 25% a
avansurilor B ăncii Centrale, reu șita cel pu țin de moment a politicii monetare a fost remarcabil ă.
Mai mult, capitalul social al BNR a crescut la 2 mi liarde lei, fiind constituit ă o rezerv ă de 3
miliarde lei, precum și o rezerv ă special ă de 5 miliarde lei.

Efecte negative ale reformei din anul 1947
1. Plafonarea sumelor de preschimbare impus ă prin aplicarea ad literam a solu ției propuse de V.I.
Lenin pentru reforma monetar ă din Rusia Sovietic ă din anul 1918 a fost exagerat ă pentru condi țiile
economice ale României din august 1947. Defla ția rezultat ă a generat un nou dezechilibru deosebit de
grav între oferta de m ărfuri și oferta de moned ă. Economia României avea nevoie de lichidate pentru
finan țarea activit ăților productive, disponibilit ățile financiare fiind drastic reduse prin plafoanele
stabilite.
2. Sumele economisite de întreprinderi sau popula ție în depozitele bancare care dep ăș eau
plafoanele de preschimbare au fost practic anulate. În consecin ță , încrederea popula ției și agen ților
economici în sistemul bancar a sc ăzut considerabil, fiind descurajat pentru mult ă vreme spiritul de
economisire.
3. Scumpirea excesiv ă a banilor a afectat echilibrul dintre puterea de c ump ărare efectiv ă și oferta
de bunuri și servicii, având efect de destabilizare pe termen mediu și lung a monedei na ționale. A fost
compromis în acest mod principalul obiectiv al refo rmei monetare: stabilitatea monetar ă pe termen lung.

11.3.1.3 Reforma monetar ă din anul 1952

Premise ale reformei monetare din 1952
Comparativ cu reforma monetar ă din anul 1947, reforma monetar ă din anul 1952 are și conota ții
politice, fiind ini țiat ă și coordonat ă de Partidul Muncitoresc Român, nu de institu țiile abilitate (Banca
Na țional ă și/sau Ministerul Finan țelor).
Actul normativ al noii reforme a fost Hot ărârea Consiliului de Mini ștri nr. 147 din 26 ianuarie
1952. În preambulul HCM era precizat factorii cu ac țiune negativ ă care au determinat realizarea noii
reforme monetare:
1. În perioada scurs ă de la reforma monetar ă din anul 1947 „speculan ții și alte elemente
capitaliste de la ora șe și sate” duseser ă „o munc ă de subminare a puterii leului și dezorganizarea
circula ției m ărfurilor între ora ș și sat”.75
2. Pre țul produselor agricole pe pia ța „liber ă” crescuse de peste trei ori comparativ cu nivelul
din 1947, în vreme ce pre țurile produselor industriale cerute de ță rani r ămăseser ă aproximativ la
acela și nivel.
Astfel, în perioada 1947-1951 se crease un dezechil ibru din ce în ce mai accentuat între cerere
și ofert ă pe pia ța bunurilor de consum, respectiv între de ținerile de numerar și posibilit ățile statului
de asigurare a volumului de m ărfuri pe baze de cartele.

75 Costin C. Kiri țescu, op. cit. , p. 259. Oricât de ridicol și „de lemn” sun ă retorica preambului, este evident faptul c ă
libera in țiativ ă catalogat ă drept „specul ă” și comportament „capitalist” nu fusese înc ă anihilat ă. „Pia ța neagr ă”, efect al
penuriei reale de bunuri și servicii continua s ă reprezinte un obstacol serios în cale „construirii socialismului”.

130 3. În acela și preambul se sublinia faptul c ă ritmul de cre ștere a agriculturii r ămăsese în urma
ritmurilor înregistrate de industrie și construc ții. Cu alte cuvinte, produc ătorii agricoli care nu se
încadrau în restric țiile cooperativiz ării și nu contribuiau la colectarea cotelor de produse a gricole
care erau destinate consumului muncitorilor erau de clara ți „speculan ți”, contribuind la cre șterea
pre țurilor produselor agricole.
Tot în preambul se men ționa:
4. Circula ția monetar ă era sl ăbit ă de persisten ța unor bancnote vechi, unele de pe vremea
monarhiei, altele falsificate, respectiv semne b ăne ști „de proast ă calitate”.
5. Acumularea unor mari sume de bani în circula ție peste emisiunile oficiale ar fi dus la
sc ăderea puterii de cump ărare a leului, f ăcând necesar ă o nou ă reformă monetar ă.
6. Reforma ar fi revalorizat leul prin m ărirea parit ății lui în aur.

O a doua reform ă monetar ă a fost necesar ă în majoritatea ță rilor în faza de tranzi ție la
socialism la începutul deceniului 6: octombrie 1950 – Polonia, ianuarie 1952 – România, mai 1952
– Bulgaria, iunie 1953 – Cehoslovacia. 76
Reformele au avut drept scop, realizat de altfel, m odificarea etalonului pre țurilor și a
con ținutului de aur al unit ății monetare, schimbarea semnelor b ăne ști cu altele noi, la un anumit
raport de preschimbare f ără limit ă de sum ă și reevaluarea depunerilor de economii la un raport mai
favorabil decât cel de preschimbare.

Modific ările aduse de reforma monetar ă din 28 ianuarie 1952
1. Au fost emise dou ă categorii de semne monetare:
– bancnote ale B ăncii de stat a Republicii Populare Române cu valoar e nominal ă de 10, 25 și
100 de lei;
– bani de stat, respectiv bilete de tezaur emise de Ministerul Finan țelor, în general
neconvertibili cu valoare nominal ă de 1, 3 și 5 lei. Biletele au fost puse în circula ție pân ă în anul
1966, an în care au fost înlocuite cu bancnote ale B ăncii Na ționale de 1, 3, 5, 10, 25, 50 și 100 de
lei. Moned ă divizionar ă din metal a avut valori nominale de 1, 3, 5, 10 și 25 de bani, respectiv, dup ă
1966 1, 3 lei, 5, 10, 15 și 25 de bani..
2. Elementele tehnice ale reformei au constat în:
• Con ținutul în aur al leului (conven țional): 88,1622 mg – titlul de 900 ‰ (79,346 mg aur fin);
• Pre țul oficial: un gram de aur = 12,45 lei;
• Acoperirea monetar ă în aur și devize cu acoperire aur în raport de 25% din tota lul
angajamentelor la vedere;
• Raportul de preschimbare: 100-400 lei vechi pentru 1 leu nou

3. Eroarea comis ă în 1947 prin plafonarea sumelor de preschimbat a f ost evitat ă în anul 1952.
Preschimbarea bancnotelor a fost efectuat ă diferen țiat, sumele mai mici beneficiind de condi ții mai
avantajoase, dup ă cum urmeaz ă:
 Cet ățenii și întreprinderile particulare au avut dreptul s ă preschimbe:
o prima mie de lei vechi la raportul de 100:1;
o a doua și a treia mie de lei vechi la raportul 200:1;
o începând cu cea de-a patra mie de lei vechi la rapo rtul de 400:1.
 Organiza țiile de stat, cooperatiste și ob ște ști au preschimbat la raportul de 200:1.
 Depozitele spre fructificare (de economii) la CEC au fost recalculate astfel:
o depozitele având un sold de pân ă la 1000 de lei vechi la raportul de 50:1;
o a doua și a treia mie de lei vechi la raportul de 100:1;
o începând cu a patra mie de lei vechi la raportul de 200:1.
 Disponibilit ățile în conturi ale întreprinderilor, institu țiilor, organiza țiilor de stat,
cooperatiste și ob ște ști și ale gospod ăriilor agricole colective au fost recalculate la ra portul de 20:1.

76 Ibidem , p. 261.

131  Disponibilit ățile în conturi ale întreprinderilor industriale și comerciale particulare au fost
recalculate la raportul de 20:1 pân ă la nivelul corespunz ător salariilor calculate pe ultima chenzin ă,
iar restul la raportul de 200:1.
Condi țiile de preschimbare stabilite eviden țiaz ă obiectivul reformei de echilibrare a monedei
numerar cu moneda scriptural ă, în sensul retragerii de pia ță a surplusului de numerar existent înc ă la
popula ție („la saltea”).
Se estima c ă astfel va fi asigurat, pe de o parte, un echilibru optim între cererea efectiv ă
(solvabil ă) a popula ției, oferta de moned ă și oferta de bunuri și servicii de pe pia ță .
Pe de alt ă parte, nevoia de asigurare a resurselor interne pe ntru investi ții a determinat pe
legiuitor s ă asigure stimularea depozitelor bancare și de economii.
4. Raporturile de preschimbare ale numerarului și banilor scripturali au fost corelate cu
raporturile de preschimbare ale pre țurilor și veniturilor popula ției. Astfel, pre țurile, tarifele,
salariile, pensiile, bursele și ajutoarele familiale de stat au fost recalculate la raportul de 20:1.

Consecin țe ale reformei monetare din anul 1952
 Obiectivul realizat al reformei l-a constituit în e sen ță nivelarea pre țurilor între pia ța
reglementat ă și controlat ă de stat pe de o parte și pia ța liber ă, a șa-numita „pia ță neagr ă” pe de alt ă
parte.
 Eliminarea surplusului de numerar de ținut de „speculan ți” a fost urmat ă de comprimarea
pre țurilor mai cu seam ă la bunurile de larg consum de prim ă necesitate, contribuind la majorarea
relativ ă a puterii de cump ărare a popula ției.
 Reforma monetar ă din anul 1952 conserv ă ruptura fa ță de rezerva de aur care nu are
func ția de acoperire a emisiunii de moned ă (numerar, scriptural ă, credite).
 Redefinirea leului printr-un con ținut formal de aur mai mare a f ăcut posbil ă îmbun ătățirea
cursului valutar oficial al leului din punct de ved ere „optic” 77 sau „estetic”.
 Este consacrat astfel principiul emisiunii de mone d ă „conform nevoilor economiei”.

11.3.1.4 Redefinirea monedei na ționale în anul 1954
Redefinirea parit ății oficiale în aur a monedei na ționale a fost determinat ă de reformele
monetare de la începutul deceniului 6 din URSS și alte state socialiste. Aprecierile monedelor
acestor ță ri antrenau efecte negative asupra opera țiunilor de import ale României din aceste ță ri.În
conformitate cu Hot ărârea Consiliului de Mini ștri nr. 127 din 31 ianuarie 1954 con ținutul de aur al
leului a fost din nou modificat:
• leul a fost definit printr-o cantitate de aur fin d e 0,148112 g;
• 1 dolar = 6 lei la cursul oficial; la cursul oficia l cu prim ă 1 $ = 12 lei.

11.3.1.5 Evolu ția masei monetare în perioada 1952-1989
Criteriul emisiunii monetare în economia socialist ă l-a constituit asigurarea stabilit ății relative
Grafic nr. 18 Grafic nr. 19

77 Ibidem , p. 266.

132 a monedei na ționale și a pre țurilor pe baza dezvolt ării propor ționale și corelate a economiei
na ționale prin realizarea concordan ței dintre resursele b ăne ști disponibile și necesarul de bani pentru
acumulare și consum în fiecare etap ă de dezvoltare.
Masa monetar ă numerar (împreun ă cu depunerile popula ției la C.E.C.) a crescut de la 1,1
miliarde lei în urma reformei din anul 1952 la 276 miliarde lei în anul 1989, semnificând o cre ștere
de 250 de ori în 36 de ani. Din aceasta, numerarul a crescut de peste 70 de ori.
Principiul care a guvernat emisiunea monetar ă în socialism a fost cel al nevoilor de bani ale
economiei pe baza planific ării economice, acoperirea procentual ă (de acoperire total ă nici nu mai
putea fi vorba) în aur și convertibilitatea 78 fiind abandonate.
De aceea, ecua ția cantitativ ă a banilor
M x v = P x T
devine irelevant ă din punct de vedere teoretic pentru corela țiile echilibrului monetar în
socialism. Evolu ția variabilelor „T” (Volumul fizic al tranzac țiilor exprimat de indicatorul Venit
na țional în dinamic ă), „P” (Nivelul mediul al pre țurilor exprimat în dinamic ă prin Indicele pre țurilor
de consum al popula ției) și „M” (Masa monetar ă – M2 – exprimat ă la rândul ei în dinamic ă) este
planificat ă cu ritmuri proprii corelate cu evolu ția veniturilor popula ției și a productivit ății muncii. În
consecin ță , cre șterea masei monetare nu a determinat o diminuare – corespunz ătoare, imediat ă și
implicit ă – a puterii de cump ărare a monedei na ționale.
Comparativ cu evolu ția masei monetare prezentate mai sus Venitul na țional și veniturile reale
ale popula ției în perioada 1950-1989 au evoluat astfel: 79
Grafic nr. 20 Planificarea socialist ă a urm ărit până în
deceniul 8 corelarea cre șterii veniturilor
popula ției cu cre șterea productivit ății
muncii. 80
La o cre ștere de 12 ori a productivit ății
muncii – ce-i drept numai în industrie –
veniturile reale ale popula ției au crescut de 6,4
ori, iar Venitul na țional de peste 15 ori.
S-a urm ărit a șadar o cre ștere
neinfla ționist ă a masei monetare, obiectiv
realizat doar par țial pân ă la sfâr șitul
deceniului 8.
Consecin ța politicii planificate de control
al pre țurilor și al emisiunii de moned ă a fost o
cre ștere lent ă pe termen lung a pre țurilor de
consum al popula ției, în ciuda cre șterii mult superioare a masei monetare. 81
Masa monetar ă M 2 – cuprinzând în afara numerarului și a depunerilor la C.E.C. ale popula ției
(M 1) și depozitele la vedere ale întreprinderilor și depozitele în valut ă ale reziden ților – a crescut de
la 80 de miliarde lei în anul 1973 la 421 miliarde lei la sfâr șitul anului 1989, respectiv de 5,2 ori în
16 ani. 82
Stabilitatea relativ ă a pre țurilor de-a lungul celor 37 de ani (1952-1989) de r eglement ări
monetare și financiar-bancare a fost consecin ța planific ării economiei, respectiv realiz ării
propor țiilor de cre ștere economic ă.

78 No țiunea de „convertibilitate”, î și schimb ă treptat denota ția: banii de hârtie nu mai sunt convertibili în aur ; o
moned ă este convertibil ă atunci când poate fi preschimbat ă într-o valut ă la un curs official, de țin ătorul având dreptul de
a dispune liber de valuta str ăin ă astfel ob ținut ă.
79 Transparen ța informa ției statistice în economia socialist ă nu a l ăsat serii de date exhaustive, complete pe
termen lung pentru to ți macroindicatorii economici.
80 Gheorghe Stroe, „B ăncile, circula ția monetar ă și creditul în perioada 1948-1989” în N.N. Constanti nescu
(coord.), Istoria economic ă a României , vol. II, Editura Economic ă, Bucure ști, 2000, p. 358.
81 Ibidem , p. 383. În absen ța datelor statistice primare, autorul a calculat In dicii dedu și ai pre țurilor.
82 Ibidem , p. 364. Agregatul monetar M 2 este raportat statistic dup ă ce România a devenit membr ă a F.M.I.

133 Atât emisiunea numerarului, cât și decont ările f ără numerar au fost concentrate în sistemul
bancar ale c ărui verigi au avut atribu ții bine delimitate. În acest fel „au fost create co ndi țiile ca
mijloacele b ăne ști din economie s ă parcurg ă o mi șcare circular ă care emana de la b ănci și se
întorcea la acestea, dup ă ce banii și-au îndeplinit func țiile ce le reveneau”. 83
Dup ă cum reiese din graficele prezentate, comparativ cu o cre ștere de peste 250 de ori a masei
monetare M 1 în perioada 1952-1989, pre țurile de consum al popula ției au crescut de numai circa
dou ă ori și jum ătate.
Grafic nr. 21 Grafic nr. 22
Surse: Gheorghe Stroe, loc. cit. , p. 363. Autorul a avut la dispozi ție datele prezentate de F.M.I. în Memorandumul
economic, România, pe anii 1983 și 1986, International Financial Statistics , Yearbook, 1987, p. 700-701, respectiv
Raportul anual BNR , 1998. Pentru anii 1952 și 1960 datele au fost calculate „retroactiv pe baza unor date relative”.

A fost urm ărit ă permanent realizarea corela ției dintre ritmul de cre ștere a masei monetare
(„rulajului b ănesc”) și principalii indicatori economici care determinau propor țiile și dinamica
acestuia.
Cre șterea volumului tranzac țiilor din economie („produsului social”), respectiv a nivelului de
înzestrare tehnologic ă (nivelului „dezvolt ării for țelor de produc ție”) a fost acoperit ă sistematic cu
major ări planificate ale mijloacelor b ăne ști utilizate, la o vitez ă de circula ție dat ă a banilor.
Corela ția dintre cererea efectiv ă și oferta de bunuri și servicii a fost asigurat ă de
interven ția statului în sfera numerarului prin dou ă categorii de m ăsuri : economice și tehnologic-
organizatorice:
Măsuri cu caracter economic :
– politica pre țurilor și a salariilor – corela ția dintre fondul de cump ărare și fondul de marf ă;
– politica veniturilor – stratificarea pe grupe a s alariilor, orientând cererea pentru anumite
categorii de m ărfuri;
– politica creditului de consum și a economisirii organizate – direc ționarea indirect ă a cererii.
Măsuri cu caracter tehnico-organizatoric:
– obligativitatea efectu ării unor pl ăți prin virament (achitarea unor impozite, chirii, r ate etc);
– stabilirea termenelor de plat ă a salariilor și e șalonarea întreprinderilor la plat ă;
– organizarea pl ăților c ătre ță rănime și uniformizarea în timp a efectu ării acestora. 84

11.3.1.6 Evolu ția cursului de schimb al leului în perioada 1954-19 89

În perioada socialist ă cursul de schimb al monedei na ționale a fost stabilit pe baza parit ăților
teoretice, în mod conven țional, independent de corelarea cu starea economiei na ționale.
Paritatea dolarului a fost definit ă în anul 1934 și confirmat ă în anul 1945 în cadrul conferin ței
de la Bretton Woods: 1 uncie de aur fin (31,103481 g) = 35 dolari; 1 dolar = 0,888671 g aur fin.

83 Costin C. Kiri țescu, loc. cit. , p. 247. Analiza efectuat ă de Denis Patapievici este remarcabil ă prin cunoa șterea deplin ă
a mecanismelor de func ționare a economiei socialiste.
84 Ibidem , p. 249.

134
Sistemul monetar interna țional de la Bretton Woods

Înving ătoare și în cel de-al doilea r ăzboi mondial, Statele Unite ale Americii preiau
conducerea financiar ă a lumii dup ă 1945. Corespunz ător prevederilor Conferin ței
monetare și financiare interna ționale de la Bretton Woods – New Hampshire (1-22 iu lie
1944) – la care au participat 45 de state – au fost puse bazele noului Sistem Monetar
Interna țional (S.M.I.) :
• ansamblul normelor de conduit ă monetar ă interna țional ă adoptate au fost incluse în
statutele noului organism creat: Fondul Monetar Interna țional ;
• S.M.I. de la Bretton Woods era bazat pe etalonul au r-devize, dolarul S.U.A. fiind
principala moned ă de rezerv ă interna țional ă;
• principiile S.M.I. de la Bretton Woods au fost urm ătoarele:
 universalitatea – orice stat care recunoa ște prevederile statutului F.M.I. poate
adera la acest organism;
 fixitatea parit ăților și cursurilor valutare – moneda statului membru era definit ă
în dolari cu greutatea și aliajul în vigoare la 1 iulie 1944, respectiv 1 d olar = 0,888671
aur fin (1 uncie de aur fin = 35 dolari);
 convertibilitatea reciproc ă a monedelor ;
 realizarea unui volum de rezerve interna ționale adecvat nevoilor de echilibrare a
balan ței de pl ăți externe compus din rezervele oficiale de aur, rez ervele valutare,
crean ța fa ță de F.M.I. și de ținerile de D.S.T. (dup ă 1970).
Sistemul Monetar Interna țional de la Bretton Woods a început s ă întâmpine probleme
serioase în anul 1967 și a devenit inaplicabil la 15 august 1971 prin susp endarea
convertibilit ății în aur a dolarului american.
Sistemul de la Bretton Woods se bazase pe de ținerile de aur ale S.U.A. (echivalate la
peste 24 miliarde de dolari la sfâr șitul anului 1949). La sfîr șitul anului 1967 rezervele în
aur ale S.U.A. erau reduse la jum ătate (sub 12 miliarde de dolari), dar masa de dolar i ce
trebuia acoperit ă era cu mult mai mare: peste 10 miliarde de dolari în interiorul S.U.A. și
peste 30 de miliarde în afara grani țelor. 85
În perioada 1967-1971 situa ția financiar ă a Statelor Unite ale Americii – marele garant
al stabilit ății valutare interna ționale – s-a deteriorat:
♦ în aprilie 1971 și în lunile urm ătoare balan ța comercial ă a S.U.A. a devenit deficitar ă,
situa ție nemaiîntâlnit ă din anul 1893;
♦ deficitul bugetar oficial era de peste 21 miliarde dolari pentru anul fiscal 1970-1971;
♦ datoria extern ă pe termen scurt era de 40-50 miliarde dolari;
♦ rezervele de aur de la Fort Knox erau echivalate în iunie 1971 la 9,96 miliarde
dolari. 86
Dup ă pr ăbu șirea S.M.I. de la Bretton Woods, cursul dolarului a fost l ăsat s ă floteze
liber, depreciindu-se de peste zece ori fa ță de aur pân ă în anul 2003.
Grafic nr . 23
În urma modific ării defini ției oficiale în
aur a leului în anul 1954, cursul de schimb a
fost determinat de regimul de prime aplicat
opera țiunilor necomerciale:
• 1957 (100%): 12 lei/$
• 1960 (150%): 15 lei/$
• 1964 (200%): 18 lei/$
La 24 octombrie 1968, prima de
200% la cursul oficial în lei pentru valutele
liber convertibile a fost generalizat ă. Cursul
valutar necomercial pentru valutele

85 Costin C. Kiri țescu, op. cit. , vol. III, p. 198.
86 Ibidem. , p. 298.

135 convertibile rezulta deci din însumarea cursului of icial și a primei de 200%.
Pr ăbu șirea sistemului monetar interna țional de la Bretton Woods a avut drept consecin ță
aprecierea cursului oficial al leului.
Cursul oficial cu prim ă (necomercial) de 18 lei/$ generalizat dup ă 1968 s-a diminuat începând
cu anul 1971:
1975-1977 – 14,9 lei/$;
1978-1982 – 13,4 lei/$;
1983-1989 – fluctua ții între min. 13,6 și max. 16,2 lei/$.
Pe pia ța „neagr ă” cursul monedei na ționale a fost cu 5-8 lei mai mare decât cel oficial .
În ciuda diferen țelor fa ță de cursul „la negru”, este remarcabil ă stabilitatea relativ ă a cursului
oficial al monedei americane, precum și a celorlalte monede forte în perioada 1980-1989 a vând în
vedere declinul economiei române ști în acea perioad ă.

11.3.2 Evolu ția sistemului bancar în perioada 1945-1989

11.3.2.1 Componen ța sistemului bancar înaintea etatiz ării B.N.R.

La 23 august 1944 sistemul bancar din România 87 avea urm ătoarea componen ță :
1. Banca Na țional ă a României cu rol sporit de supraveghere și control al sistemului de
credit din România, atribuit prin Legea din anul 19 35, prin intermediul Consiliului Superior Bancar
și al Consiliului Superior al Creditului Agricol .
2. Sectorul institutelor bancare înfiin țate din ini țiativ ă particular ă era reglementat prin
legile din anii 1934 și 1935.
Num ărul b ăncilor comerciale sc ăzuse masiv de la 1204 b ănci în anul 1934 la 246 b ănci în anul
1944. În acest din urm ă an cele 8 mari b ănci comerciale erau: Banca Româneasc ă, Banca de Credit
Român , Banca Comercial ă Român ă, Banca Comercial ă Italian ă și Român ă, Societatea Bancar ă
Român ă, Banca de Scont a României , Banca Chrissoveloni și Banca Urban ă. Ele „de țineau 39%
din capitalul, 60% din depunerile și 77,6% din disponibilit ățile în conturi ale tuturor b ăncilor
comerciale din România.” 88
3. Sectorul institutelor de credit specializat , înfiin țate prin lege cu colaborarea statului și a
Băncii Na ționale. Erau cuprinse institute mai vechi, precum Creditul Na țional Industrial , creat în
anul 1923, respectiv institute mai recent înfiin țate, Creditul Na țional Agricol , Creditul Agricol
Ipotecar al României , Banca de Credit al Meseria șilor , Institutul de Credit Românesc , Federa ția
pentru sprijinirea sinistra ților .
4. Sectorul institutelor de credit funciar urban și rural , create în baza unei legi speciale.
5. Sectorul creditului cooperatist , cuprinzând b ăncile populare și sec ția bancar ă a Institutului
Na țional al Coopera ției .

11.3.2.2 Restructurarea sistemului bancar
Num ărul mare al băncilor din sistemul bancar particular a fost redus în dou ă etape.
Prima m ăsur ă a fost cea a restrângerii num ărului b ăncilor cu drept de rescont la banca de
emisiune. Pân ă la data de 31 decembrie 1947 au r ămas în sistem 70 de b ănci cu drept de rescont la
BNR, dintre care 21 în Bucure ști și 49 în provincie. 89
A doua m ăsur ă menit ă s ă duc ă la eliminarea b ăncilor particulare din sistem a fost înlocuirea în
data de 3 februarie 1948, a Consiliului Superior Bancar cu un nou organ de jurisdic ție bancar ă,
Curtea Superioar ă Bancar ă având func ția de a omologa procesul de lichidare treptat ă a vechiului
aparat bancar.
În virtutea noilor dispozi ții, toate b ăncile au fost radiate de drept din registrul legal al
societ ăților bancare. Pentru a- și relua activitatea era necesar ca ele s ă se reînscrie în registrul

87 Vezi pe larg, Costin C. Kiri țescu, op. cit ., vol. III, p. 87 și urm.
88 Costin C. Kiri țescu, loc. cit. .
89 Ibidem. , p. 99.

136 societ ăților bancare ținut de Curtea Superioar ă Bancar ă. B ăncile care nu ob țineau din partea Cur ții
autoriza ția de func ționare în termen de 45 de zile de la publicarea leg ii erau considerate dizolvate de
drept și intrau în stare de lichidare.
Eficien ța acestor m ăsuri a fost maxim ă. La data de 11 iunie 1948 când s-a promulgat
na ționalizarea singura institu ție bancar ă inclus ă în lege a fost Creditul Na țional Industrial (fosta
Societate Na țional ă de Credit Industrial ). Toate celelalte b ănci fuseser ă deja dizolvate, prin legea
de na ționalizare fiind consacrat ă doar lichidarea lor.

11.3.2.3 Componen ța sistemului bancar socialist
Principiile fundamentale al reconstituirii noului sistem bancar au fost:
– obligativitatea p ăstr ării la Banca de Stat a disponibilit ăților b ăne ști ale tuturor
întreprinderilor, organiza țiilor și institu țiilor;
– efectuarea tuturor încas ărilor și pl ăților prin intermediul acestei b ănci;
– delimitarea operațiunilor de creditare pe termen scurt a activit ăților curente ale
întreprinderilor de finan țarea de la buget și de creditarea pe termen mediu și lung a lucr ărilor de
investi ții .
Noul aparat bancar mult simplificat a centralizat o pera țiunile de credit, de decont ări f ără
numerar, de cas ă și a opera țiunilor valutare.
Restrâns la maximum, noul sistem bancar avea urm ătoarea structur ă:
1. Banca Na țional ă (denumit ă ini țial „a Republicii Populare Române” și ulterior „a Republicii
Socialiste România”)
2. Banca de Investi ții
3. C.E.C.
Noile institute de credit aveau sucursale și filiale răspândite pe întreg teritoriul ță rii.
Sistemul bancar socialist a fost ulterior completat prin:
4. Banca Agricol ă, înfiin țat ă în anul 1955 (dup ă desfiin țarea b ăncilor mixte româno-sovietice),
desfiin țarea ei în anul 1961 și reînfiin țarea ei în anul 1970. Ulterior a func ționat pân ă în anul 1989
sub denumirea Banca pentru Agricultur ă și Industria Alimentar ă.
5. Banca Român ă de Comer ț Exterior , înfiin țat ă în anul 1968, prin reorganizarea și
transferarea de la Banca Na țional ă a Departamentului Opera țiilor Externe. Atribu țiile B.R.C.E.
erau:
– efectuarea încas ărilor și pl ăților privind opera țiunile de comer ț exterior, prest ările de servicii
interna ționale și opera țiunile de schimb valutar;
– cump ărarea și vânzarea de valute str ăine, efecte de comer ț și titluri de valoare în valute
str ăine;
– primirea și acordarea de credite din și în str ăin ătate;
– creditarea în lei a activit ății economice cu str ăin ătatea;
– administrarea disponibilit ăților în valute str ăine;
– avalizarea și girarea efectelor de comer ț în valute str ăine;
– primirea și emiterea de garan ții pentru angajamentele de plat ă în str ăin ătate;
– păstrarea mijloacelor b ăne ști ale întreprinderilor de comer ț exterior.
În anul 1989 sistemul bancar românesc era un „siste m unitar, concentrat și centralizat cu
capital de stat în domeniul creditului, decont ărilor și al opera țiunilor valutare” integrat planurilor
na ționale unice de dezvoltare a ță rii. 90

11.3.2.4 Dinamica creditului intern în perioada 1973-1989
Absen ța raport ărilor statistice ale credit ării interne face imposibil ă analiza pentru perioada
1950-1970.
Dinamica creditului intern corelat ă cu indicatorii macroeconomici reflect ă eficien ța, respectiv
ineficien ța utiliz ării creditului pentru perioada 1973-1989.

90 N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 345.

137 Grafic nr. 24 Grafic nr. 25
În perioada 1973-1989 creditul intern a crescut de aproape patru ori, de la 203,2 miliarde lei la
810,4 miliarde lei.
Evolu ția credit ării activit ăților economice reflect ă în mod elocvent starea economiei în diferite
momente.
Conform principiilor cre șterii economice planificate, majorarea creditului t rebuia s ă fie
inferioar ă sau cel pu țin egal ă sporului produsului social și al venitului na țional. Aceast ă evolu ție e
confirmat ă de analiza indicilor cu baza în lan ț numai pentru perioada primilor trei ani, 1973-1975 .
În intervalul 1975-1989 atât produsul social, cât și venitul na țional marcheaz ă cre șteri sensibil
inferioare celor ale creditului intern. În ultimul interval analizat, fa ță de o cre ștere cu 21% a
creditului în anul 1989 comparativ cu 1985, produsu l social a crescut cu doar 5%, în vreme ce
venitul na țional s-a diminuat cu 6%, indicele fiind de 94%.
Cre șterea mai rapid ă a creditului intern decât a celor doi macroindicat ori eviden țiaz ă agravarea
dezechilibrelor și acutizarea decorel ărilor specifice deceniului 9 și, mai ales, ultimilor patru ani.
Situa ția de criz ă a economiei române ști la sfâr șitul perioadei este reflectat ă și de evolu ția
structurii creditelor în perioada 1980-1989:
– creditele curente pentru „produc ție și circula ție” s-au înjum ătățit, de la 86% la 44%;
– concomitent, creditele pentru finan țarea pierderilor întreprinderilor (care în mod fire sc ar fi
trebuit acoperite de la buget) au crescut de peste dou ă ori, de la 8% la aproape 19%;
– în acela și sens, creditele restante au ajuns s ă aib ă o pondere de peste opt ori mai mare,
majorându-se de la 3,7% în anul 1980 la 36,3% în an ul 1989. 91
Cauzele acestei evolu ții sunt identificabile atât în destina ția creditelor, cât, mai ales, în unele
măsuri de politic ă financiar ă, calificabile ca cel pu țin bizare, luate în perioada 1980-1989. 92

11.3.3. Reconstituirea și evolu ția sistemului finan țelor publice în perioada 1949-1989

11.3.3.1 Reorganizarea finan țelor publice.
Reforma bugetar ă a fost realizat ă la începutul anului 1949. La baza reorganiz ării finan țelor
publice a stat principiul unit ății bugetare , conform c ăruia bugetul de stat cuprindea:93
• bugetul republican,
• bugetul asigur ărilor sociale;
• bugetele locale.
Au fost desfiin țate aproximativ 30 de bugete anexe, fondurile anexe și cele cu destina ție
special ă înc ă în func țiune în anul bugetar 1948-1949.

91 Ibidem , p. 370-371.
92 Ibidem , p. 372.
93 N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 380, capitolul 13, elaborat de Iulian V ăcărel, Finan țele publice în perioada
1949-1989 , p. 380-414.

138 În anul 1950 a fost introdus ă o nou ă clasifica ție bugetar ă, în care veniturile erau grupate dup ă
surse, iar cheltuielile potrivit destina țiilor.
Reforma fiscal ă a vizat desfiin țarea celor 35 de categorii de impozite vechi, în lo cul lor fiind
instituite 6 categorii de pl ăți c ătre buget, împ ărțite în dou ă mari grupe:
a. venituri de stat provenite din sectorul socialist;
b. venituri din impozite și taxe de la popula ție.
a. Veniturile de stat cuprindeau:
1. Impozitul pe cifra de afaceri (înlocuit ulterior cu impozitul pe circula ția m ărfurilor);
2. Impozitul asupra opera țiunilor de execut ări de lucr ări, presta ții de servicii și transporturi
(înlocuit cu impozitul pe opera țiuni necomerciale);
3. Impozitul pe spectacole și cotele-părți din beneficii;
4. Unit ățile cooperatiste v ărsau la buget un impozit pe venit în cote progresiv e în func ție de
rata rentabilit ății sau în cote propor ționale în func ție de domeniul de activitate (coopera ția
me ște șug ăreasc ă sau de consum).
b. Impozitele și taxele de la popula ție aveau în vedere impunerea progresiv ă pe venit
diferen țiat ă în func ție de natura activit ății economice și de m ărimea veniturilor realizate.
Noua legisla ție urm ărea protejarea veniturilor provenite din munc ă (veniturile muncitorilor și
func ționarilor beneficiau de un minim neimpozabil), resp ectiv impunerea progresiv ă a veniturilor
realizate din alte surse.
Impozitele indirecte au fost în cea mai mare parte desfiin țate. Taxele de timbru, precum și
cele comunale au fost simplificate.
În perioada 1950-1972 legisla ția finan țelor publice și fiscalit ății a suferit mai multe modific ări.
Legea finan țelor nr. 9 din anul 1972 a reafirmat principiul potrivit c ăruia sumele avansate de
societate trebuie restituite .
În conformitate cu rezultatele ob ținute, fiecare unitate economic ă urma s ă constituie
urm ătoarele fonduri (art. 4):
– fondurile necesare societ ății;
– fondurile pentru propria dezvoltare;
– fondurile de cointeresare material ă a oamenilor muncii.
Pentru întreprinderile industriale de stat, art. 5 al Legii prevedea prelevarea de c ătre societate
a unei p ărți din valoarea produc ției nete , prin plata la bugetul de stat a unei p ărți din valoarea
nou creat ă.
Deosebit de important ă pentru sistemul socialist a fost constituirea fondului na țional de
dezvoltare economico-social ă, alc ătuit dintr-un sistem unitar de fonduri realizate la diferite
niveluri:
 Fondul central de dezvoltare, în cadrul bugetului r epublican;
 Fondul local de dezvoltare, în cadrul bugetelor loc ale;
 Fondurile proprii ale unit ăților economice de stat, la dispozi ția întreprinderilor și a
centralelor;
 Fondurile proprii ale unit ăților cooperatiste, la dispozi ția cooperativelor agricole de
produc ție, a cooperativelor me ște șug ăre ști, a cooperativelor de consum etc.
O modificare semnificativ ă a fost adoptat ă în anul 1977 prin desfiin țarea impozitului
individual pe retribu ție și înlocuirea lui cu impozitul pe fondul total de salarii , precum și prin
desfiin țarea impozitului pe venitul membrilor CAP și înlocuirea lui cu impozitul agricol pl ătit de
Cooperativele Agricole de Produc ție.
Legea nr. 1 din noiembrie 1985 privind autoconducer ea, autogestiunea economico-
financiar ă și autofinan țarea unit ăților administrativ teritoriale , intrat ă în vigoare de la 1
ianuarie 1986 viza cre șterea eficien ței folosirii mijloacelor materiale și b ăne ști pe plan local.
Autogestiunea economico-financiar ă reprezenta:
• o solu ție pentru transferarea acoperirii majoritare a nevo ilor financiare locale de la bugetul
de stat la cele teritoriale;

139 • materializarea tentativei de descentralizare a acti vit ății economice, în cadrul frecvent
declarat al democra ției centralizate, prin cre șterea responsabilit ății financiare la nivel de
întreprindere și administrativ-teritorial.
Reorganizarea sistemului asigur ărilor sociale . Prin actul de na ționalizare din iunie 1948
societ ățile de asigur ări au trecut în proprietatea statului fiind creat ă la început societatea mixt ă
Sovrom , iar din 1952 a fost organizat ă Administra ția Asigur ărilor de Stat (ADAS) cu capital
integral românesc. ADAS î și desf ăș ura activitatea sub conducerea Ministerului Finan țelor.

11.3.3.2 Evolu ția sistemului financiar în perioada 1950-1989

Aplicarea sistemul planific ării centralizate a economiei na ționale a impus modificarea
calendarului exerci țiului financiar care urma s ă coincid ă cu anul de plan.
Noua desf ăș urare a exerci țiului financiar coincidea cu anul calendaristic (1 ianuarie-31
decembrie), fa ță de perioada antrioar ă anului 1950, când exerci țiul financiar începea la 1 aprilie și
se încheia în anul urm ător la 31 martie. În pofida faptului c ă dup ă 1989 planificarea centralizat ă a
fost desfiin țat ă, coinciden ța exerci țiului financiar cu anul calendaristic a fost men ținut ă.
Așa cum rezult ă din tabelul
al ăturat, atât veniturile, cât și cheltuielile
bugetare au crescut în mod propor țional,
asigurând încheierea exerci țiilor cu
excedente .
Ponderea cheltuielilor și veniturilor
bugetare în venitul na țional a marcat o
cre ștere u șoar ă în perioada 1950-1970,
de la aproximativ 56-58% la 60-61%.
Reducerea ulterioar ă a ponderii celor doi indicatori bugetari în VN pân ă în anul 1989 la 45,6%
în cazul cheltuielilor, respectiv 55,1% în cazul ve niturilor a fost determinat ă de urm ătoarele cauze:
a. Reglement ările legislative privind autofinan țarea și autogestiunea economico-financiar ă a
unit ăților administrativ-teritoriale;
b. Politica de austeritate din deceniul 9 motivat ă, la rândul ei, de:
– criza economic ă mondial ă;
– rambursarea anticipat ă a datoriei externe acumulate pân ă în anul 1980.
Evolu ția veniturilor bugetului de stat în perioada 1950-1 989
Structura resurselor
bugetare s-a modificat de la o
perioad ă la alta pe m ăsura
modific ării legisla ției
finan țelor publice.
Cea mai mare parte a
veniturilor bugetare a fost
generat ă de sumele provenind
de la unit ățile de stat (venituri
de stat), a c ăror pondere a fost
în descre ștere de la 93% în
anul 1950 la aproape 80% în
anul 1989.
Descre șterea semnalat ă a
fost determinat ă de majorarea
părților din beneficii l ăsate la
dispozi ția întreprinderilor
pentru autofinan țare.
Diminuarea relativ ă a Tabel nr. 11
Evolu ția bugetului de stat în perioada 1950-1989
– miliarde lei, pre țuri curente –
Indicatori 1950 1960 1970 1980 1989
Venituri bugetare 20,0 58,2 133,3 298,0 348,4
Cheltuieli bugetare 19,1 55,4 130,9 296,8 288,4
Excedente bugetare 0,9 2,8 2,4 1,2 60,0
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 648 -649.
Tabel nr. 12
Structura veniturilor bugetului de stat în perioada 1950-1989
– % –
1950 1960 1970 1980 1989
Total venituri la bugetul de stat 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Vărs ăminte din beneficiile unit ăților
economice de stat 16,0 23,3 21,6 27,8 15,4
Impozitul pe circula ția m ărfurilor 42,6 31,0 35,0 36,4 43,2
Alte venituri de la unit ățile de stat,
cooperatiste și ob ște ști 29,0 27,6 21,1 7,2 8,0
Veniturile asigur ărilor sociale de stat 5,3 6,1 6,7 10,8 12,7
Total venituri provenind de la
unit ățile de stat 92,9 88,0 84,4 82,3 79,4
Impozitul pe fondul total de salarii – – – 11,4 14,4
Impozitul agricol de la CAP – 0,4 – 0,4 0,3
Impozite și taxe de la popula ție 7,1 6,7 8,7 1,0 1,7
Total venituri și taxe de la
popula ție 7,1 7,1 8,7 12,8 16,4
Diverse venituri – 5,0 6,9 4,9 4,2
Sursa: Anuarul statistic al României, 1990, p. 648-649.

140 veniturilor provenind de la unit ățile de stat a fost compensat ă prin sporirea contribu ției
compensatorii a veniturilor și taxelor provenind de la popula ție. Decisiv ă a fost în acest sens
introducerea prin Legea nr. 1 din anul 1977 a impoz itului pe fondul total de retribuire al unit ăților
socialiste de stat în locul impozitului individual pe retribu ție.
Ponderea mare de ținut ă de suma impozitelor pe circula ția m ărfurilor și vărs ămintelor din
beneficii (între 54%-64%) din totalul veniturilor bugetului de stat a fost cauzat ă și de importan ța
func ției de regularizare a rentabilit ății întreprinderilor pe care o îndeplineau aceste ca tegorii de
impozite.
Cre șterea importan ței asigur ărilor sociale de stat prin majorarea num ărului persoanelor
cuprinse în sistemul de protec ție social ă, precum și diversificarea serviciilor oferite acestora este
reflectat ă de ponderea din în ce mai mare a contribu ției la buget a asigur ărilor (de la 5% în anul
1950 la 13% în anul 1989).
Evolu ția cheltuielilor bugetului de stat în perioada 1950 -1989
În cei 39 de ani avu ți în
vedere ponderea majoritar ă a
cheltuielilor bugetare a avut
drept destina ție finan țarea
economiei na ționale (52%-
62%).
În aceast ă categorie intr ă:
a) finan țarea dezvolt ării
economico-sociale prin inves-
ti ții (productive, cu caracter
social-cultural, dotarea între-
prinderilor nou-înfiin țate cu
mijloace circulante proprii) și
b) finan țarea altor obiective și
ac țiuni privind economia na țional ă (diferen țe de pre ț, constituirea rezervelor materiale de stat,
ac țiuni agrozooveterinare, între ținerea și repararea drumurilor și a podurilor, ac țiuni de gospod ărie
comunal ă, cercetare știin țific ă și prospec țiuni geologice etc.).94
Deosebit de semnificativ ă este dublarea importan ței cheltuielilor pentru ac țiunile social-
culturale (cre ștere de la 18% la 37%), pe fondul reducerii îns ă a celor destinate înv ăță mântului.

11.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 11
Planificarea socialist ă a urm ărit pân ă în deceniul 8 corelarea cre șterii veniturilor popula ției cu
cre șterea productivit ății muncii. Consecin ța politicii planificate de control al pre țurilor și al
emisiunii de moned ă a fost o cre ștere lent ă pe termen lung a pre țurilor de consum al popula ției, în
ciuda cre șterii mult superioare a masei monetare.
Atât emisiunea numerarului, cât și decont ările f ără numerar au fost concentrate în sistemul
bancar ale c ărui verigi au avut atribu ții bine delimitate. Banii, emi și de b ănci, î și îndeplineau func ția
economic ă planificat ă și, în final, reveneau în b ănci. A fost urm ărit ă permanent realizarea corela ției
dintre ritmul de cre ștere a masei monetare („rulajul b ănesc”) cu principalii indicatori economici
care determinau propor țiile și dinamica acestuia.
Corela ția dintre cererea efectiv ă și oferta de bunuri și servicii a fost asigurat ă de
interven ția statului în sfera numerarului prin dou ă categorii de m ăsuri : economice și tehnologic-
organizatorice
Noul aparat bancar mult simplificat a centralizat o pera țiunile de credit, de decont ări f ără
numerar, de cas ă și a opera țiunilor valutare. Restrâns la maximum, noul sistem bancar avea
urm ătoarea structur ă: Banca Na țional ă, Banca de Investi ții, C.E.C., Banca pentru Agricultur ă și
Industria Alimentar ă, Banca Român ă de Comer ț Exterior

94 Ibidem , p. 404. Tabel nr. 13
Structura cheltuielilor bugetului de stat în perioa da 1950-1989
– % –
1950 1960 1970 1980 1989
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Finan țarea economiei na ționale 52,5 64,3 61,9 62,4 56,1
Finan țarea ac țiunilor social-
culturale 18,1 23,9 26,0 23,9 37,4
Ap ărarea țării 17,0 6,1 5,4 3,5 4,1
Organele puterii, administra ției
de stat și organele judec ătore ști 7,8 3,1 1,9 1,2 1,3
Diverse cheltuieli 4,6 2,5 4,8 9,1 1,1
Sursa: Anuarul statistic al României, 1990, p. 648 -649.

141 În anul 1989 sistemul bancar românesc era un „siste m unitar, concentrat și centralizat cu
capital de stat în domeniul creditului, decont ărilor și al opera țiunilor valutare” integrat planurilor
na ționale unice de dezvoltare a ță rii. Conform principiilor cre șterii economice planificate, majorarea
creditului trebuia s ă fie inferioar ă sau cel pu țin egal ă sporului produsului social și al venitului
na țional.
În anul 1950 a fost introdus ă o nou ă clasifica ție bugetar ă, în care veniturile erau grupate dup ă
surse, iar cheltuielile potrivit destina țiilor.
Reforma fiscal ă a vizat desfiin țarea celor 35 de categorii de impozite vechi, în lo cul lor fiind
instituite 6 categorii de pl ăți c ătre buget, împ ărțite în dou ă mari grupe: venituri de stat provenite din
sectorul socialist; venituri din impozite și taxe de la popula ție. Deosebit de important ă pentru
sistemul socialist a fost constituirea fondului na țional de dezvoltare economico-social ă, alc ătuit
dintr-un sistem unitar de fonduri realizate la dife rite niveluri.

Concepte și termeni de re ținut:
Infla ție galopant ă, reform ă monetar ă, certificate de plat ă, bonuri de cas ă, puterea de
cump ărare a popula ției, raport de preschimbare, „speculan ți”, sistem bancar de stat, B.R.C.E.,
fond central de dezvoltare, autogestiunea economico -financiar ă, A.D.A.S.
Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Cum s-a manifestat infla ția din perioada 1945-1947?
• Cum s-a realizat preschimbarea leilor vechi în lei noi prin reformele fiscale din anii 1947 și
1952?
• Care au fost consecin țele reformei monetare din 1947?
• De ce a fost nevoie de o nou ă reform ă monetar ă în anul 1952?
• Cum explica ți principiul nevoilor de bani pentru economie?
• Care au fost principiile Sistemului Monetar Interna țional stabilit la Bretton Woods?
• Cum a evoluat cursul de schimb leu-dolar în sociali sm?
• Preciza ți structura sistemului bancar socialist?
• Men ționa ți cele 6 categorii de pl ăți c ătre buget instituite de reforma fiscal ă?
• Ce reprezenta autogestiunea economico-financiar ă?
• Corela ți evolu ția veniturilor și cheltuielilor bugetului de stat între 1950-1989.
Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 11
Adev ărat sau fals:
1. La accelerarea infla ției a cotribuit și expansiunea creditului prin crearea de bani de co nt,
precum și accelerarea vitezei de circula ție a banilor.
2. Eroarea comis ă în 1947 prin plafonarea sumelor de preschimbat nu a putut fi evitat ă nici
în anul 1952. Preschimbarea bancnotelor a fost efec tuat ă diferen țiat, sumele mai mici beneficiind de
condi ții mai avantajoase.
3. Sistemul Monetar Interna țional de la Bretton Woods era bazat pe etalonul aur -devize, lira
sterlin ă fiind principala moned ă de rezerv ă interna țional ă.
4. Impozitele și taxele de la popula ție aveau în vedere impunerea progresiv ă pe venit
diferen țiat ă în func ție de natura activit ății economice și de m ărimea veniturilor realizate.
5. În perioada 1973-1989 creditul intern a crescut de aproape patruzeci de ori.
6. Impozitul pe cifra de afaceri a fost înlocuit ulter ior cu impozitul pe circula ția m ărfurilor.
Alegere
1. Cursul dolarului era în august 1947 de:
a. 3,8 milioane lei pentru 1 dolar SUA ;
b. 3,8 lei pentru 1 dolar SUA;
c. 38 lei pentru 1 dolar SUA;
d. 380 lei pentru un dolar SUA.
2. Potrivit Legii nr. 287 din 15 august 1947 pentru reforma monetar ă, prin sintagma „lei vechi”
în țelegem:
a. lei deteriora ți;

142 b. bonuri de tezaur, certificate de plat ă;
c. moneda na țional ă pân ă în anul 1914;
d. moned ă uzat ă.
3. Raportul invariabil de preschimbare în timpul re formei monetare din anul 1947 era:
a. dublu fa ță de pia ță ;
b. 200 lei vechi pentru 1 leu nou;
c. 2 lei vechi pentru 1 leu nou;
d. 20 000 lei vechi pentru 1 leu nou .
4. Autogestiunea economico-financiar ă reprezenta:
a. o solu ție de compromis fiscal;
b. independen ța economic ă a întreprinderilor;
c. cre șterea responsabilit ății financiare la nivel de întreprindere și administrativ-
teritorial ;
d. autogospod ărire autarhic ă.
5. Procentul din bugetul de stat destinat finan ță rii economiei na ționale a fost în anul 1989 de:
a. 52%
b. 56%
c. 65%
d. 85%
6. Cheltuielile pentru ac țiunile social-culturale în perioada 1950-1989:
a. s-au dublat
b. s-au triplat
c. au sc ăzut
d. au r ămas la fel
Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Deprecierea extern ă a leului în perioada infla ției s-a agravat, cu mult mai mult decât o ar ăta
„cursul oficial”, întrucât pia ța valutar ă a leului era izolat ă de pie țele interna ționale.
2. Prin reforma monetar ă din anul 1947 acoperirea monetar ă în aur și devize era în raport de 25%
din totalul angajamentelor la vedere, astfel convertibilitatea în aur a leului devine strict formal ă.
3. Principiul care a guvernat emisiunea monetar ă în socialism a fost cel al nevoilor de bani
ale economiei pe baza planific ării economice, acoperirea în aur și convertibilitatea fiind abandonate.
4. La Conferin ța monetar ă și financiar ă interna țional ă de la Bretton Woods – New Hampshire
(1-22 iulie 1945) – la care au participat 45 de sta te – au fost puse bazele noului Sistem Monetar
Interna țional (SMI) .
5. La baza reorganiz ării finan țelor publice a stat principiul unit ății bugetare, conform c ăruia
bugetul de stat cuprindea: bugetul republican, buge tul asigur ărilor sociale și bugetele locale .
6. În anul 1977 s-a desfiin țat impozitul individual pe retribu ție și s-a înlocuit cu impozitul pe
fondul total de salarii.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 11
1. Constantinescu, N.N. (coord.), Istoria economic ă a României , vol. II, Editura Economic ă,
2000, p. 341-386, 389-414.
2. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. III, Bucure ști, Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p. 87-137, 172-179, 206-212, 247-269.
3. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p.
324-327.

143 Tema nr. 12
Evolu ția agriculturii în perioada 1945-1989

Cuprinsul Temei nr. 12
12.1 Introducere ……………………………………………. ….. …………………………………………… …………………….
12.2 Obiectivele și competen țele temei …………………………………………………… …………..
12.3 Con ținutul temei ……………………………….. ……………………………………. …………………….. ……………..
12.3.1 Principalele obiective ale dezvolt ării agriculturii ……………………………………………. …………..
12.3.2 Evolu ția principalilor indicatori ai agriculturii sociali ste …….. ……………………………………….
12.3.3 Modul de interpretare a datelor statistice agricole prezentate în perioada socialist ă …………
12.3.4 Concluzii privind dezvoltarea agriculturii în perio ada 1945 -1947 ………………… ……………….
12.4. Îndrumar pentru autoverificare ……………………………………………. ………………………………………….

12.1 Introducere
Dup ă 80 de ani de încerc ări de racordare la sistemul economiei de pia ță de tip occidental, în
anul 1939 agricultura româneasc ă era o agricultur ă de subzisten ță cu caracter extensiv-cerealier , în
care tipul de proprietate mic ă ță răneasc ă era predominant.
Fenomenele caracteristice agriculturii române ști erau suprapopula ția relativ ă agricol ă și
pulverizarea propriet ăților agricole.
În ciuda calit ății naturale a solului câmpiilor României, productiv itatea medie la hectar era cu
mult în urma mediei europene, îndeosebi a Marii Bri tanii și Germaniei care nu beneficiaz ă de un
poten țial natural atât de generos ca cel al României.
Modernizarea agriculturii era imperios necesar ă dup ă 1945. Vreme de opt decenii agricultura
a fost cea mai defavorizat ă ramur ă a economiei române ști. Reformele agrare, împropriet ărirea
ță ranilor cu terenuri arabile, p ăș uni, fâne țe și p ăduri dup ă primul r ăzboi mondial nu a avut
rezultatele scontate.
Politicile agricole adoptate în socialism au vizat restructurarea exploata țiilor agricole prin
comasarea terenurilor organizate în CAP-uri și IAS-uri, diversificarea culturilor, mecanizarea
lucr ărilor agricole, sus ținerea programelor de amenaj ări și îmbun ătățiri funciare.
În ciuda rezultatelor pozitive ob ținute în deceniile 7 și 8, la sfâr șitul deceniului 9 indicatorii
agriculturii României dezv ăluiau plasarea în continuare a acestei ramuri pe ul timele locuri în cadrul
agriculturii ță rilor europene.
12.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele Temei nr. 12
1. Prezentarea și analiza transform ării socialiste a agriculturii.
2. Analizarea comparativ ă a eficien ței agriculturii socialiste cu eficien ța agriculturii din
perioada 1859-1939.
3. Identificarea limitelor dezvolt ării agriculturii socialiste.
4. Determinarea locului agriculturii în economia so cialist ă.
Competen țele Temei nr. 12
Dup ă parcurgerea Temei nr. 12, studen ții vor putea:
– să în țeleag ă obiectivele stabilite pentru dezvoltarea agricultu rii în perioada 1945-1989;
– să urm ăreasc ă evolu ția principalilor indicatori economici ai agricultur ii;
– să aprecieze diferen țele între datele planificate, cele raportate și cele realizate efectiv;
– să evalueze în mod critic rezultatele ob ținute în acest domeniu;
– să urm ăreasc ă evolu ția crizei economice din perioada 1985-1989 reflecta t ă de indicatorii
agriculturii.

12.3 Con ținutul Temei nr. 12
12.3.1 Principalele obiective ale dezvolt ării agriculturii
Planificarea socialist ă a economiei a urm ărit realizarea unor obiective de maxim ă importan ță
pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii:

144 – lichidarea procesului de f ărâmi țare a propriet ăților agricole prin comasarea exploata țiilor
agricole, respectiv definitivarea colectiviz ării;
– introducerea de tehnologii moderne de cultivare a solului și cre ștere a animalelor;
– diversificarea culturilor agricole;
– intensificarea productivit ății muncii în agricultur ă prin:
 mecanizarea agriculturii cu mijloace moderne produs e pe plan intern;
 formarea de speciali ști prin dezvoltarea înv ăță mântului și cercet ărilor agronomice;
 realizarea unor vaste programe de îmbun ătățiri funciare;
 extinderea utiliz ării îngr ășă mintelor chimice și naturale.

Diversificarea culturilor agricole
Ținând cont de caracterul agriculturii antebelice, o agricultur ă de monocultur ă (dominat ă de
cultura cerealelor), în vederea punerii în valoare a poten țialului resurselor funciare solu ția necesar ă
era diversificarea culturilor agricole.
Tabel nr. 14
Evolu ția suprafe țelor cultivate în perioada 1938-1989
– mii hectare –
1938 1950 1960 1970 1980 1985 1989
Total suprafa ță cultivat ă 9420,0 9141,6 9734,9 9179,5 9569,5 9890,5 9846,8
Cereale 8193,9 6935,0 7066,3 5900,9 6468,6 6285,5 6027,1
Leguminoase pentru boabe 99,3 166,7 128,6 158,4 108,6 278,0 311,3
Legume 77,8 179,0 190,6 224,6 297,8 261,7 252,8
Plante tehnice 252,5 826,8 892,1 1083,9 1424,3 1434,1 1548,9
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 274

Diminuarea suprafe țelor cultivate cu cereale este semnificativ ă, ponderea acestora în total
suprafa ță cultivat ă sc ăzând de la 87% în anul 1938 la 61,2%. Au fost extin se în schimb suprafe țele
cultivate cu celelalte categorii de plante, cre șterea cea mai important ă fiind cea a plantelor tehnice
care au sporit ca pondere de la 2,7% în anul 1938 l a 15,7% în anul 1989. În acela și sens au evoluat
și suprafe țele cultivate cu leguminoase pentru boabe și legume, ponderea lor majorându-se de circa
trei ori.

Intensificarea productivit ății muncii în agricultur ă
a. Mecanizarea agriculturii
Urmând aproape pas cu pas „calea trasat ă” anterior de ță rile Occidentului european,
agricultura României socialiste a fost înzestrat ă cu un num ăr tot mai mare de tractoare și ma șini
agricole. Num ărul de tractoare a crescut de la 4 mii la sfâr șitul anului 1938 la 13,7 mii la sfâr șitul
anului 1950, atingând un maxim de 185,2 mii la sfâr șitul anului 1986, diminuându-se treptat pân ă la
la 151,7 mii la sfâr șitul anului 1989.
Pe de alt ă parte, num ărul combinelor autopropulsate pentru recoltatul cer ealelor p ăioase a
crescut de la numai 44 buc ăți la sfâr șitul anului 1950 la un maxim de 55,1 mii la sfâr șitul anului
1987, sc ăzând la 44,8 mii la sfâr șitul anului 1989.
În sfâr șit, un alt exemplu edificator pentru cre șterea gradului de mecanizare a agriculturii îl
reprezint ă cre șterea num ărului de sem ănători mecanice de la 6,3 mii la sfâr șitul anului 1950, la un
maxim de 54,5 mii la sfâr șitul anului 1970, reducându-se la 43,6 mii la sfâr șitul anului 1989.

b. Formarea de speciali ști prin dezvoltarea înv ăță mântului și cercet ărilor agronomice
Preg ătirea cadrelor pentru agricultur ă s-a realizat în cadrul înv ăță mântului profesional și
universitar. Dezvoltarea re țelei de școli profesionale cu baze de preg ătire agricol ă pentru elevi a fost
completat ă de cele cinci mari institute agronomice din Bucure ști, Cluj-Napoca, Craiova, Ia și și
Timi șoara. Semnificativ ă este colaborarea fiec ărui institut agronomic cu o sta țiune didactic ă

145 experimental ă care poseda teren agricol, livezi, planta ții, efective de animale, construc ții, precum și
o gam ă modern ă de tractoare și ma șini agricole.
Num ărul speciali știlor agricoli a sporit de aproape 6 ori, de la 11, 2 mii în anul 1960 la 65,5
mii în anul 1989, cre șterea fiind mai mare, de 6,3 ori, a speciali știlor cu studii superioare, fa ță de 5,4
ori a celor cu studii medii.
În anul 1989 revenea un num ăr mediu de 18 speciali ști agricoli pe o unitate agricol ă (IAS și
CAP), din care zece cu studii superioare și opt cu studii medii. 95
În aceea și perioad ă analizat ă, cercetarea știin țific ă din agricultur ă a marcat o dezvoltare
spectaculoas ă, prin îmbinarea, în general eficient ă, a cercet ărilor teoretice cu cele aplicative.
Re țeaua de institute și sta țiuni de cercetare știin țific ă s-a extins de la an la an, astfel încât la sfâr șitul
perioadei func ționau pe întreg teritoriul ță rii 25 de institute, trei centre de cercetare, cinc i sta țiuni
centrale și 94 de sta țiuni teritoriale de cercetare.
Unit ăților de cercetare le-au fost alocate suprafe țe întinse pentru amenajarea loturilor
experimentale, precum: 140 mii ha pentru terenuri a rabile, plant ării de vii și pomi, 100 mii ha de
pădure în ocoale silvice experimentale. 96
În activitatea de cercetare erau antrenate, în anul 1989, peste 13500 de cadre, dintre care peste
patru mii cu studii superioare (2700 cercet ători) și peste patru mii de cadre didactice din domeniu.
În anul 1969 a fost înfiin țat ă Academia de Știin țe Agricole și Silvice , care a devenit principala
institu ție coordonatoare a activit ăților de cercetare din agricultur ă, industria alimentar ă, silvicultur ă,
gospod ărirea apelor, precum și introducerea rezultatelor cercet ării știin țifice în produc ție.

c. Realizarea unor vaste programe de îmbun ătățiri funciare
În perioada 1971-1975 a devenit opera țional Programul na țional privind gospod ărirea
ra țional ă a resurselor de ap ă, extinderea lucr ărilor de iriga ții, îndiguiri, desec ări și de combatere a
eroziunii solului în Republica Socialist ă România , înso țite de Prevederile generale de perspectiv ă
pân ă în 1985. 97
De o aten ție deosebit ă s-a bucurat amenajarea sistemelor pentru iriga ții, astfel încât la sfâr șitul
deceniului 9 suprafa ța irigat ă reprezenta 31% din suprafa ța arabil ă a ță rii, indicator care situa
România pe unul din primele locuri în Europa.
Au fost realizate multe lacuri de acumulare, sute d e kilometri de canale betonate și naturale,
instala ții de pompare și dispersie etc. 98
A fost astfel în bun ă m ăsur ă rezolvat ă problema fluctua ției produc ției agricole, îndeosebi la
cultura cerealelor, fiind asigurat ă stabilizarea varia țiilor anilor seceto și, precum și ob ținerea unor
randamente ridicate și constante de pe suprafe țele irigate.

d. Extinderea utiliz ării îngr ășă mintelor chimice și naturale
Tot dup ă modelul occidental, agricultura româneasc ă tradi țional ă, de subzisten ță , dar
ecologic ă, a fost înlocuit ă treptat cu o agricultur ă chimizat ă cu randamente sporite la hectar.
Cantitatea de îngr ășă minte chimice folosite în agricultur ă a sporit de la inofensiva valoare de
5,9 mii tone în anul 1950 la aproape 1,2 milioane t one în anul 1989. Astfel, dac ă în anul 1950 abia
dac ă se utiliza 1 kg de îngr ășă minte chimice la hectar, în anul 1989 cantitatea aj unsese la 123 kg/ha.
Pe termen scurt și mediu rezultatele au fost cele vizate: cre șterea randamentelor
(productivit ății) medii la hectar și intensificarea cre șterii produc ției agricole. Pe termen lung, îns ă,
mai cu seam ă dup ă anul 2000, efectele aplic ării îngr ășă mintelor chimice au devenit dezastruoase,
fiind afectat ă nu numai calitatea solului, ci și a produselor agricole.

95 Ibidem , p. 272-273.
96 M. Mure șan, D. Mure șan, op. cit., p. 196-197.
97 N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 194.
98 Bondrea Aurelian, Starea Na țiunii 2000. România încotro? , Editura Funda ției România de Mâine, Bucure ști,
2000, p. 71-72.

146 Pe de alt ă parte, pentru perioada 1950-1989, este remarcabil ă cre șterea utiliz ării în cantit ăți
din ce în ce mai mari a îngr ășă mintelor naturale, de la 21 milioane tone în anul 1 950 la aproape 42
milioane tone în anul 1989.

12.3.2 Evolu ția principalilor indicatori ai agriculturii sociali ste

Poten țialul funciar al României în perioada socialist ă
În urma pierderilor teritoriale consacrate de Trata tul de pace de la Paris din anul 1947,
suprafa ța total ă a României este de 238.390 km 2, respectiv 23, 839 milioane hectare, din care în
anul 1989 suprafa ța agricol ă era de
14,8 milioane ha (61,9% din total). 99
În perioada 1960-1989, din
totalul suprafe ței agricole, suprafa ța
arabil ă a de ținut circa dou ă treimi
(ponderea diminuându-se relativ de la
67,6% la 64,1%), în vreme ce
ponderea suprafe țelor ocupate de
păș uni și fâne țe a sporit de la cca.
29% la aproape 32%.
Sc ăderea ponderii suprafe ței
arabile în deceniul 9 reprezint ă un proces invers fa ță de evolu ția istoric ă, vreme de peste un secol
(în perioada 1830-1950) agricultura româneasc ă fiind caracterizat ă prin extensivitate , respectiv de
cre șterea produc ției agricole (îndeosebi cea de cereale) prin extens ia suprafe țelor cultivate.
Exploatarea ra țional ă a fondului forestier este reflectat ă de men ținerea suprafe țelor ocupate de
păduri aproximativ la acela și nivel, respectiv în jurul valorii de 6,3-6,4 mili oane ha de-a lungul
întregii perioade (1950-1989).
Un rol decisiv l-a avut politica de reîmp ăduriri și împ ăduriri. Conform datelor statistice,
mediile anuale ale suprafe țelor redate și ad ăugate circuitului silvicol au evoluat descresc ător de la
circa 60 mii ha în anul 1950 la minima de 38,3 mii ha în anul 1987, respectiv la 41,4 mii ha în anul
1989.
Evolu ția popula ției ocupate în agricultur ă și silvicultur ă
Popula ția ocupat ă în agricultur ă a înregistrat o reducere cu 50%, de la 6,2 milioan e persoane în
anul 1950 la 3,05 milioane în 1980, nivel p ăstrat aproximativ și în anul 1989, respectiv 3,02
milioane persoane. Din cele trei milioane de persoa ne ocupate în agricultur ă 1,9 milioane persoane
lucrau în Cooperative Agricole de Produc ție, 261 de mii erau salaria ți în cadrul Întreprinderilor
Agricole de Stat, iar 163 de mii erau angaja ți ai Stațiunilor pentru Mecanizarea Agriculturii.
Aceast ă reducere masiv ă a fost posibil ă prin accelerarea proceselor de industrializare și
urbanizare. Cea mai mare parte a popula ției dislocate din mediul rural, atras ă de nivelul de
salarizare superior din industrie și de condi țiile relativ mai bune de trai din ora șe a p ărăsit satele
natale și s-a mutat la ora ș. Consecin ța cea mai grav ă a fost depopularea satelor și îmb ătrânirea
popula ției rurale.
Evolu ția produc ției agricole în perioada 1950-1989
Produc ția agricolă vegetal ă a crescut semnificativ. Produc ția de grâu și secar ă, de exemplu, a
sporit de peste dou ă ori, produc ția medie la hectar crescând de 2,5 ori, în vreme ce în cazul
porumbului cre șterea a fost inegal ă, cu rezultate mai bune, de circa trei ori în anii 1980, 1985 și
1986, respectiv de numai 1,6-1,7 ori în 1988-1989.
În general, productivitatea la hectar a sporit de 1 ,4-2,5 ori, cu major ări mai mari în perioada
1978-1985 și cu reduceri ale cre șterilor în perioada 1986-1989. Fa ță de o productivitate medie
declarat ă în anul 1938 de 1310 kg/ha a grupei de cereale, în cepând cu anul 1970 mediile dep ăș esc
2300 de kg/ha, atingând maxime de peste 3300 kg/ha în anii 1988 și 1989. 100

99 Anuarul statistic al României , 1990, p. 265.
100 Ibidem , p. 282-283. Tabel nr. 15 22
Structura suprafe ței agricole dup ă modul de folosin ță
– mii ha-
1960 1980 1989
Suprafa ța agricol ă, din care 14546,6 14963,4 14759,0
Suprafa ța arabil ă 9827,7 9833,5 9458,3
Păș uni 2814,0 3044,0 3256,9
Fâne țe 1386,6 1422,8 1448,3
Vii și pepiniere viticole 311,0 306,1 277,5
Pomi și pepiniere pomicole 214,3 356,6 318,0
Sursa: N.N. Constatinescu, op.cit., p. 198.

147 La cereale a fost astfel dep ăș it ă productivitatea medie a Danemarcei din perioada in terbelic ă.
Cu toate acestea, în anul 1989 România continua s ă aib ă o productivitate medie de aproximativ
dou ă ori mai mic ă fa ță de nivelul atins în Danemarca, Fran ța, Belgia, Germania. A șadar, decalajul
fa ță de Occident s-a men ținut.
Evolu ția produc ției animale în perioada 1950-1989
Valorificarea produc ției vegetale se realizeaz ă și prin cre șterea animalelor, ramura tradi țional ă
a economiei române ști.
Consecin ța planific ării socialiste, a introducerii noilor tehnologii și tehnici de ob ținere a unor
rase superioare a fost cre șterea efectivelor de animale și a produc ției de bunuri alimentare.
Comparativ cu începutul anului 1938, cre șterea efectivului de bovine a fost de maxim 83%
pân ă în anul 1987, diminuându-se la 72% pân ă la începutul anului 1990.

Grafic nr. 26 Grafic nr. 27

Produc ția de carne de vit ă a atins maximum în anul 1980, fiind cu 169% mai ma re decât în
anul 1938, în vreme ce în aceea și perioad ă num ărul efectivului de bovine crescuse cu numai 78%.
Grafic nr. 28 Grafic nr. 2 9

Un accent mare a fost pus și pe cre șterea porcinelor, continuând o tradi ție de consum
împ ământenit ă. Fa ță de începutul anului 1938, efectivul de porcine a s porit de 5,1 ori pân ă în anul
1990.
În mod corespunz ător, produc ția de carne de porc destinat ă consumului s-a majorat de 3,26 ori
pân ă în anul 1987, respectiv de aproape trei ori pân ă în anul 1989.

148 Grafic nr. 30 Grafic nr. 31

Cre șterea num ărului de ovine a atins 71% la începutul anului 1987 , fa ță anul de referin ță ,
1938, reducându-se la 53% la începutul anului 1990. La rândul ei, produc ția de carne de oaie a
sporit cu 68% pân ă în anul 1987, respectiv cu 82% în anul 1989.
Grafic nr. 32 Grafic nr. 33

Num ărul păsărilor a crescut de 4,6 ori pân ă la începutul anului 1987, respectiv de 4,2 ori pân ă
la începutul anului 1990 fa ță de anul de baz ă, 1938. Produc ția de carne de pas ăre a sporit de 9,3 ori
pân ă în anul 1987, respectiv de 6,8 ori pân ă în anul 1989.
Evolu ția produc ției animale a fost în general sinuoas ă, cu cre șteri pân ă în perioada 1980-1987
și diminu ări în perioada 1986-1989. Cre șterea mai pronun țat ă a num ărului de animale fa ță de
produc ția de carne reflect ă o diminuare a productivit ății pe cap de animal, respectiv o sc ădere a
greut ății în viu.
Tabel nr. 16
Structura produc ției de carne pentru consum în perioada 1938-1989
– % –
1938 1950 1970 1980 1987 1989
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Bovine 29,9 39,8 33,4 25,4 17,3 20,3
Porcine 45,1 36,1 44,8 45,6 46,7 47,3
Ovine 15,7 17,1 10,6 7,7 8,4 10,0
Păsări 9,3 6,9 11,3 21,2 27,6 22,4
Sursa: Calculat pe baza datelor din Anuarul statistic al României , 1990, p. 384-385.
Produc ția de carne destinat ă consumului a r ămas relativ constant ă în cazul c ărnii de porc.
Cre șteri importante a marcat produc ția de carne de pas ăre, a c ărei pondere în totalul celor patru
categorii a sporit de la 9,3% la 22,4%. În schimb, ponderile produc țiilor de carne de vit ă de carne de
oaie s-au diminuat.

149 Pentru a întregi imaginea evolu ției productivit ății agriculturii, prezent ăm și evolu ția produc ției
de lapte în perioada 1938-1989.
Tabel nr. 17
Evolu ția produc ției de lapte în perioada 1938-1989

1938 1950 1960 1970 1980 1985 1989
Vaci, bivoli țe și juninci – mii capete 1787 2200 2240 2625 3188 2901 2468
Lapte de vac ă și bivoli ță *) – mii hl 14514 14730 22870 26720 38754 37992 32234
Medie pe animal – litri 867 1327 1559 1831 1948 1892
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 384-385.
*) Exclusiv consumul vi țeilor.

Și în cazul produc ției de lapte este confirmat ă evolu ția sinusoidal ă, diferen țiat îns ă pentru cei
trei indicatori avu ți în vedere. Fa ță de anul 1950, în anul 1980 este cre șterea maxim ă este
înregistrat ă în cazul efectivului de vaci pentru lapte de (45%) respectiv al produc ției de lapte
(163%), în vreme ce cre șterea mediei produc ției de lapte pe animal înregistreaz ă valoarea maxim ă
în anul 1985 (125%).

12.3.3 Modul de interpretare a datelor statistice agricol e prezentate în perioada
socialist ă
Cre șterea exagerat ă a sarcinilor prev ăzute în planurile cincinale din deceniul 9 a genera t
reac ția de falsificare a raport ărilor anuale, îndeosebi în agricultur ă și industria extractiv ă.
Indicatorii statistici, în general, cei privind pro duc ția agricol ă, în special, au fost recalcula ți de
Comisia Na țional ă pentru Statistic ă în anul 1990.
Atitudinea de scepticism argumentat
fa ță de înregistr ările statistice anterioare
anului 1990 a fost exprimat ă în diverse
lucr ări de analiz ă a indicatorilor economici.
Starea de criz ă este reflectat ă nu numai
de previziuni nesustenabile, cu mult peste
posibilit ățile reale de realizare, ci și de
raport ări supraevaluate.
În exemplul prezentat abaterea realizatului
fa ță de planificat cre ște de la 59% în 1986 la
aproape 150% în 1989, în vreme ce raport ările au
fost mai mari cu 54% în anul 1986, respectiv cu
69% în anul 1989.
Cu cât criza se adâncea, cu atât nevoia de
confirmare a cre șterii economice permanente și a
nivelului de trai se amplifica, generând mistific ări de-a dreptul ridicole ale realit ății.

12.3.4 Concluzii privind dezvoltarea agriculturii în peri oada 1945-1947
În pofida exager ărilor cuprinse în raport ările statistice ale ultimului deceniu al socialismu lui,
trecând (pe cât se poate) peste atrocit ățile comise în perioada colectiviz ării, agricultura României a
înregistrat progrese calificabile de la „u șoare” pân ă la „remarcabile”. Tabel nr. 18
Abateri ale rezultatelor raportate fa ță de realiz ări
la produc ția de cereale boabe în perioada 1986-1989
– mii tone –
1986 1987 1988
a) plan 31435,0 32680,0 46900,0
b) raportat 30347,0 31702,0 32611,4
c) realizat 19725,0 16889,4 19285,9
Abatere a/c 159,4 193,5 243,2
Abatere b/c 153,9 187,7 169,1
Sursa: C. Ionete, Criza de sistem a economiei de
comand ă în etapa sa exploziv ă, Editura Expert , Bucure ști,
1993, p. 20, apud M. Mure șan, D. Mure șan, op. cit. , p. 343. O anecdot ă a vremii, satirizând exager ările
raport ărilor în vederea încânt ării „tovar ăș ului”,
relata cum, cu ocazia unei vizite la un CAP, i s-a
făcut tovar ăș ului urm ătoarea prezentare: „La noi,
tovar ăș e pre ședinte, vacile sunt ca c ărțile într-o
bibliotec ă, oile sunt ca leii, iar porumbii ca stâlpii
de telegraf!” „Bravo. Tovar ăș i! Vă felicit!”
Descusu ți mai temeinic, c ă adic ă ce înseamn ă
compara țiile folosite, pre ședintele CAP și inginerul
agronom au explicat: „P ăi, vacile sunt ca c ărțile
într-o bibliotec ă: când sco ți una afar ă, cad toate
celelalte… Oile sunt ca leii c ă au ceva lân ă doar la
coam ă și pe vârful cozii… Iar porumbii sunt ca
stâlpii de telegraf, adic ă din 50 în 50 de metri…”

150 Comparativ cu perioada 1864-1945, în intervalul 194 9-1989 sunt identificabile atât consecin țe
pozitive, cât și rezultate negative ale politicii agrare:
Consecin țe pozitive ale politicii agrare socialiste
1. Zeci de mii de loturi ale propriet ății particulare ță răne ști fărâmi țate în urma celor trei
reforme agrare (1864, 1921 și 1945) reprezentând circa 75% din suprafa ța agricol ă total ă a ță rii, au
fost comasate, fiind organizate în Cooperative Agri cole de Produc ție, respectiv Întreprinderi
Agricole de Stat.
2. A fost dep ăș it stadiul agriculturii extensive de monocultur ă (axat ă preponderent pe cultura
cerealelor) specific agriculturii române ști în perioada 1860-1940.
3. Comasarea exploata țiilor agricole a reprezentat premisa practic ării unei agriculturi
moderne, ra ționale, cu efecte evidente în privin ța cre șterii produc ției agricole totale, precum și a
productivit ății la ha, respectiv pe animal.
4. Au fost pus în aplicare vaste programe de îmbun ătățiri funciare, iriga ții, care au permis
realizarea unor produc ții mai pu țin dependente de factorii climatici.
5. A fost eliberat un masiv excedent al for ței de munc ă din mediul rural care a migrat c ătre
celelalte ramuri economice, îndeosebi industria, di n zonele urbane.
6. De și nu și-a sporit în mod semnificativ ponderea în exportur ile României, agricultura a
contribuit cu produse de calitate pe pie țele externe (carne și produse din carne, legume, fructe etc.).
7. Agricultura a furnizat materia prim ă pentru industrializarea și semiindustrializarea unei
game diversificate de bunuri de consum, având rolul de ramur ă de angrenare a unei întregi serii de
activit ăți în aval și amonte (industrie, transporturi, comer ț, servicii).
8. De și veniturile agricultorilor nu au crescut nici pe d eparte în ritmul și dimensiunea
veniturilor realizate în alte ramuri economice (ind ustrie, construc ții, transporturi, comer ț, turism
etc.), cre șterea relativ ă a veniturilor în bani și în produse pentru o parte însemnat ă a ță rănimii,
precum și restrângerea semnificativ ă a tipului de gospod ărie tradi țional ă semiautarhic ă au avut dou ă
consecin țe importante:
a. a redus dependen ța de autoconsum, determinând un segment important a l
consumatorilor rurali s ă-și orienteze cererea de consum c ătre pie țele urbane și periurbane;
b. a crescut în mod evident consumul de produse ind ustriale al ță rănimii, atât prin
diversificarea cererii, cât și prin sporirea treptat ă a cantit ăților de bunuri.

Rezultate negative ale politicii agrare socialiste
1. În ciuda progreselor incontestabile semnalate, n ici în socialism agricultura nu a fost centrul
obiectivelor economice ale conducerii de partid și de stat, industria fiind considerat ă ramura cea mai
important ă a economiei.
2. O evident ă inconsecven ță a politicii agricole, determinat ă în principal de incapacitatea
sus ținerii investi țiilor în agricultur ă, este specific ă evolu țiilor din deceniul 9 (1981-1989) reflectat ă
de sc ăderea produc ției și randamentelor culturilor vegetale și
produc ției animale.
3. În ciuda criticilor sus ținute ale intelectualilor români
(nu numai ță răni ști ) referitoare la soarta ță rănimii de
„purt ătoare a greului” dezvolt ării ora șelor de-a lungul celor
opt decenii anterioare, nici în socialism starea ță ranului
român nu s-a ameliorat în mod semnificativ.
4. Migra ția for ței de munc ă tinere de la sat la ora ș a
generat procesul de îmb ătrânire a satelor, asociat unei
tendin țe din ce în ce mai pronun țate de deruralizare a
societ ății române ști. Dup ă 1978-1980 agricultura începe s ă se
fac ă din ce în ce mai mult cu elevii, studen ții și armata.
5. Preluarea re țetelor tehnologice occidentale privind utilizarea î ngr ășă mintelor chimice,
insecticidelor și pesticidelor, asanarea b ălților, îndiguirile etc. au dus la erodarea, epuizare a, O alt ă anecdot ă din acea vreme ne
vorbe ște despre un turist descins într-
unul din satele din câmpia B ărăganului.
Uimit de pustietatea din sat, o descoase
pe singura b ătrân ă ce-i iese în cale, de
altfel cam surd ă: „Mamaie, da’ unde-s
oamenii?” „Hai?!” „…lumea, oamenii
pe unde-s?” „Aa, în deal la c ăminu’
cultural. Azi îi or ă de englez ă…” „Bine,
bine și la câmp cine s-a dus? Cine mai
munce ște?” „I don’t know, maybe the
students..!”, î și d ădu cu presupusul
bătrâna.

151 sterilizarea și distrugerea ireversibil ă a unor soluri și ecosisteme, f ăcând loc „ac țiunii”, manifest ării
legii randamentelor descrescânde în agricultur ă.

12.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 12
Planificarea socialist ă a economiei a urm ărit realizarea unor obiective de maxim ă importan ță
pentru dezvoltarea și modernizarea agriculturii:
– lichidarea procesului de f ărâmi țare a propriet ăților agricole prin comasarea exploata țiilor
agricole, respectiv definitivarea colectiviz ării;
– introducerea de tehnologii moderne de cultivare a solului și cre ștere a animalelor;
– diversificarea culturilor agricole, intensificare a productivit ății muncii.
În pofida exager ărilor cuprinse în raport ările statistice ale ultimului deceniu al socialismu lui,
trecând (pe cât se poate) peste atrocit ățile comise în perioada colectiviz ării, agricultura României a
înregistrat progrese calificabile de la „u șoare” și pân ă la „remarcabile”.
Comparativ cu perioada 1864-1945, în intervalul 194 9-1989 sunt identificabile atât consecin țe
pozitive, cât și rezultate negative ale politicii agrare. Ca o iro nie a istoriei României, în mod similar
perioadelor anterioare, în ciuda “grijii deosebite” purtate de partid agriculturii, ță rănimea a r ămas
cea mai defavorizat ă categorie social ă

Concepte și termeni de re ținut:
mecanizarea agriculturii, îmbun ătățiri funciare, diversificarea culturilor agricole, i ntensificarea
productivit ății muncii în agricultur ă, Academia de Știin țe Agricole și Silvice, sisteme de iriga ții,
poten țial funciar, popula ție ocupat ă în agricultur ă, produc ție agricol ă vegetal ă și animal ă,
raportare statistic ă

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
• Care au fost obiectivele agriculturii socialiste?
• Ce în țelege ți prin mecanizarea agriculturii ?
• Preciza ți câteva obiective ale Programul na țional privind gospod ărirea ra țional ă a
resurselor de ap ă, extinderea lucr ărilor de iriga ții, îndiguiri, desec ări și de combatere a eroziunii
solului în Republica Socialist ă România
• Cum a fost afectat ă pe termen lung agricultura urmare a folosirii îngr ășă mintelor chimice?
• Preciza ți evolu ția ponderii popula ției ocupate în agricultur ă în perioada 1960-1989?
• Ce în țelege ți prin deruralizare ?
• Cum v ă explica ți raport ările false ale indicatorilor din agricultur ă?
• Cum se reflect ă criza economic ă din România din perioada 1985-1989 în principalii
indicatori din agricultur ă?
• Care sunt consecin țele pozitive ale politicii agrare socialiste?
• Dar cele negative?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 12
Adev ărat sau fals:
1. Printre obiectivele agriculturii socialiste se n um ără și diversificarea culturilor agricole.
2. Cre șterea cea mai important ă în perioada 1938-1989 a fost cea a plantelor tehni ce.
3. Num ărul speciali știlor agricoli a sporit de aproape 16 ori în perioa da 1960-1989.
4. În 1989 în agricultur ă erau angajate 13 milioane de persoane care munceau în C.A.P.-uri,
I.A.S.-uri și S.M.A.-uri.
5. În socialism agricultura nu a fost centrul obiec tivelor economice ale conducerii de partid și
de stat, industria fiind considerat ă ramura cea mai pu țin important ă a economiei.

152 Alegere
1. Diminuarea suprafe țelor cultivate cu cereale este semnificativ ă, ponderea acestora în total
suprafa ță cultivat ă sc ăzând pân ă în anul 1989, de la 87% în anul 1938, la:
a. 50%;
b. 61%;
c. 3%;
d. 1%.
2. De o aten ție deosebit ă s-a bucurat amenajarea sistemelor pentru iriga ții, astfel încât la
sfâr șitul deceniului 9 suprafa ța irigat ă reprezenta:
a. 13% din suprafa ța arabil ă;
b. 100% din suprafa ța arabil ă;
c. 71% din suprafa ța arabil ă;
d. 31% din suprafa ța arabil ă.

3. Asociat ă unei tendin țe din ce în ce mai pronun țate de deruralizare a societ ății române ști,
migra ția for ței de munc ă tinere de la sat la ora ș a generat procesul de:
a. imigrare;
b. emigrare;
c. de îmb ătrânire a satelor ;
d. urbanizare.

4. Dependen ța de autoconsum în perioada socialist ă:
a. s-a redus semnificativ ;
b. s-a accentuat;
c. a r ămas la acela și nivel ca în perioada interbelic ă;
d. s-a conservat datorit ă p ăstr ării tradi țiilor.

Completare: Completa ți spa țiile libere!
1. Caracterul agriculturii antebelice, dominate de cultura cerealelor era de monocultur ă.
2. În anul 1969 a fost înfiin țat ă Academia de Știin țe Agricole și Silvice , care a devenit
principala institu ție coordonatoare a activit ăților de cercetare din agricultur ă.
3. Erodarea, epuizarea, sterilizarea și distrugerea ireversibil ă a unor soluri și ecosisteme, au
făcut loc „ac țiunii”, manifest ării legii randamentelor descrescânde în agricultur ă.
4. Cre șterea exagerat ă a sarcinilor prev ăzute în planurile cincinale din deceniul 9 a genera t
reac ția de falsificare a raport ărilor anuale.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema

1. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 70-76.
2. Constantinescu, N.N. (coord.), Istoria economic ă a României , vol. II, Editura Economic ă,
2000, p. 187-207.
3. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 336-
350.
4. Murgescu, Bogdan, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-20 00) ,
Editura Polirom , Ia și, 2010, p. 332-341, 361-369.

153 Tema nr. 13
Evolu ția industriei și a comer țului exterior în perioada (1945-1989)
Cuprinsul Temei nr. 13
13.1 Introducere .. …………………………………………… …………………………………………… ………………….. …
13.2 Obiectivele și competen țele temei ……………………………………………………………….
13.3 Con ținutul temei ……………………………….. …………………………………………… .. ………………………….
13.3.1 Rela ția dintre industrializare și comer țul exterior ………………………………… …… ……. ………
13.3.2 Indicatori de sintez ă ai evolu ției industriei în perioada 1950 -1989 ……………………. ………
13.3.3 Evolu ția produc ției și a investi țiilor pe ramuri ale industriei în perioada 1950 -1989 . …..
13.3.4 Datoria extern ă a României în perioada 1976 -1989 ………………………………………. .. ………
13.3.5 Evolu ția comer țului exterior al României în perioada 1950 -1989 …………………….. ……….
13.3.6 Politici comerciale adoptate în perioada 1950 -1989 ………………………………………. . ……….
13.3.7 Concluzii privind corelarea evolu ției comer țului exterior cu industrializarea Ro mâniei .
13.4. Îndrumar pentru autoverificare ………….. …………………. …………………………………………… .. ……….

13.1 Introducere
Cre șterea presiunii achit ării datoriei externe și caracterul agrar-industrial al economiei
României pân ă în anul 1940 au determinat adoptarea solu ției industrializ ării accelerate.
Necesitatea adopt ării unei politici consecvente de industrializare er a deja consacrat ă de
majoritatea covâr șitoare a lucr ărilor economice din perioada interbelic ă, industrializarea fiind
considerat ă singura cale eficient ă de realizare a echilibrelor macroeconomice.
Experien ța celor 80 de ani (1859-1939) de tranzi ție c ătre capitalism pusese în lumin ă
insuficien țele grave ale sistemelor economice ale ță rilor „r ămase în urm ă”: ritmuri lente de cre ștere
economic ă, inegalit ăți ale dezvolt ării interne în plan regional, segregare social ă din ce în ce mai
accentuat ă, dependen ța capacit ății de plat ă externe a ță rii de instabilitatea produc ției agricole,
respectiv de exporturile de materii prime și semifabricate, men ținerea unei pie țe interne relativ
restrânse la nivel urban, suprapopula ția relativ ă agricol ă, lipsa personalului calificat pentru ramurile
neagricole, men ținerea unui nivel ridicat al analfabetismului etc.
Ță rile aflate la începutul industrializ ării puteau spera într-o dezvoltare intensiv ă, par țial
recuperatoare a decalajelor fa ță de ță rile industrializate numai prin accelerarea dezvolt ării industriei.
Era relativ u șor de argumentat și sus ținut un asemenea imperativ, dar aproape imposibil d e realizat
în cadrul sistemului aplicat vreme de 80 de ani.
Calculele estimative erau descurajatoare pentru pos ibilit ățile României interbelice. Cea mai
delicat ă problem ă era insuficien ța cronic ă a mijloacelor financiare, a capitalului destinat i nvesti țiilor
publice și private. Capitalurile externe investite în Români a contribuiser ă secven țial pe ramuri și ca
durat ă (pe termen scurt și mediu) la dezvoltarea unor sectoare ale economiei .
Încas ările bugetului de stat nu ar fi reu șit nici în cele mai optimiste estim ări s ă fac ă fa ță unor
ample programe de investi ții. Un singur exemplu este gr ăitor: dezvoltarea sistemului energetic
na țional (pentru a nu mai vorbi de modernizarea infras tructurii sau mecanizarea agriculturii).
Ini țiativa particular ă a capitalului românesc a r ămas pân ă în anul 1940 relativ dominant ă la
nivelul întreprinderilor mici și mijlocii. Pentru ramurile „de vârf” la acea vreme (industria
extractiv ă, rafinarea petrolului, industria lemnului) precump ănitor era capitalul extern care, dup ă
cum spuneam, nu putea avea decât o influen ță pozitiv ă limitat ă și temporar ă pentru cre șterea
economic ă general ă a ță rii.
Industrializarea ță rii avea s ă devin ă axa politicii economice socialiste. Acumularea int ern ă de
capital și repartizarea planificat ă a investi țiilor pe ramuri ale economiei urmau s ă asigure ritmuri
ridicate de cre ștere economic ă, specifice unei dezvolt ări for țate, accelerate, imposibile în condi țiile
economiei de pia ță cunoscute pân ă în anul 1940.

154 13.2 Obiectivele și competen țele temei
Obiectivele Temei
1. Analiza evolu ției procesului de industrializare accelerat ă a României în cadrul institu țional
al socialismului.
2. Stabilirea corela țiilor macroeconomice dintre indicatorii și indicii dezvolt ării industriale și
cei ai comer țului exterior.
3. Analiza cauzelor care au determinat acumularea d atoriei externe a României în deceniul 8 și
a efectelor achit ării for țate a acesteia în deceniul 9.
Competen țele Temei nr. 13

Dup ă parcurgerea Temei nr. 13, studen ții vor putea:
– analiza evolu ția industriei României în condi țiile dictaturii de dezvoltare , planificate a
economiei;
– preciza evolui ția eficien ței investi țiilor cauzele stagn ării și regresului utiliz ării fondurilor fixe
în deceniul 9;
– realiza corelarea dezvolt ării industriale cu evolu ția comer țului exterior și a contului current al
balan ței de pl ăți externe;
– sesiza efectele negative în plan social ale unei cre șteri economice for țate.

13.3 Con ținutul Temei nr. 13

13.3.1 Rela ția dintre industrializare și comer țul exterior

Trecerea la socialism, în general, în ță rile din Sud-Estul Europei, în special, s-a f ăcut cu for ța,
prin interven ția trupelor sovietice. Pentru un num ăr de ță ri, socialismul a fost considerat cea mai
eficient ă solu ție de accelerare a dezvolt ării și cre șterii economice într-un timp istoric cât mai scurt.
Prin intermediul „dictaturilor de dezvoltare” s-a p rocedat la impunerea „binelui” cu for ța.
Dezvoltarea for țat ă etichetat ă drept socialism a fost, în bun ă m ăsur ă, continuarea civiliz ării cu
for ța sub eticheta modernizare și capitalism început ă în România odat ă cu domnia lui Alexandru
Ioan Cuza.
Asocierea evolu ției industriei cu cea a comer țului exterior nu este întâmpl ătoare. Pân ă la
primul r ăzboi mondial și, apoi, pân ă în anul 1940 s-a tot scris, s-a tot vorbit despre dificultatea,
pentru a nu zice „imposibilitatea” de a dezvolta in dustria în România, respectiv în general în ță rile
slab sau deloc industrializate, în primul rând din cauza limitelor pie ței interne și externe.
Problema pie ței interne avea s ă fie rezolvat ă în socialism prin urbanizare și cre șterea cererii
rurale de produse industriale. Limitele pie ței externe r ămâneau îns ă o provocare pentru realizarea
debu șeelor inerente industrializ ării for țate a ță rilor socialiste. Industralizarea impunea cre șterea
tranzac țiilor externe, nu numai pentru aprovizionarea cu ma terii prime și semifabricate, ci, mai cu
seam ă, pentru exportul de produse prelucrate (manufactur ate).
Era lesne de imaginat faptul c ă produsele industriei române ști și, în general, ale industriei
majorit ății ță rilor socialiste aflate în diferite faze ale începu turilor industrializ ării nu ar fi rezistat
concuren ței pe pie țele occidentale. Pentru a fi „competitive” pe pia ța extern ă, ță rile socialiste aveau
nevoie de o pia ță proprie, izolat ă de concuren ța specific ă marilor produc ători industriali.
Solu ția adoptat ă a fost crearea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER) în anul 1949.

13.3.2 Indicatori de sintez ă ai evolu ției industriei în perioada 1950-1989

Dezvoltarea și modernizarea industriei este reflectat ă în mod sintetic de evolu ția num ărului
întreprinderilor, for ței de munc ă utilizate și dinamicii indicatorilor de sintez ă.

155 Grafic nr. 34 Grafic nr. 35
În cadrul Temei nr. 10.5 a fost prezentat ă ponderea surselor financiare de realizare a
investi țiilor industriale, respectiv ponderea fondului de a cumulare în venitul na țional, precum și
repartizarea investi țiilor pe cele dou ă grupe ale ramurilor industriale în favoarea grupei
produc ătoare de bunuri de produc ție. Aten ția deosebit ă acordat ă dezvolt ării industriei s-a
materializat în cre șterea num ărului unit ăților industriale.
Num ărul întreprinderilor industriale a crescut de la an la an, de la 1658 în anul 1950 la
2102 în anul 1989, dintre acestea cele de subordona re republican ă fiind net „preferate” celor de
subordonare local ă. Trebuie bine în țeles faptul c ă num ărul întreprinderilor nu este un indicator
elocvent: ceea ce conteaz ă în primul rând este dimensiunea întreprinderilor, cele de subordonare
republican ă având mari dimensiuni. Efortul investi țional inerent înfiin ță rii unor astfel de
„mastodon ți” industriali a fost excep țional.
Evolu ția întreprinderilor de subordonare local ă a fost sinuoas ă, reflectând intrucâtva
diminuarea interesului pentru dezvoltarea industrie i pe plan local.
A fost astfel confirmat ă necesitatea dezvolt ării prioritare a marilor întreprinderi industriale
preconizat ă de Mihail Manoilescu, Ștefan Zeletin și al ții, fiind practic anulat ă viziunea ță rănist ă a
dezvolt ării unei industrii periagrare (în jurul agriculturii), localizate preponderent în mediul rural.

Comentariu
Consecvent doctrinei ță răniste, în scrierile și în interven țiile sale publice, V.N. Madgearu
preconizase urm ătoarea ordine a priorit ăților ramurilor economice: industrializarea produsel or
agricole (in, cânep ă, plante oleaginoase, legume, plante tehnice, produ se animale, pe ște);
industrializarea lemnului; intensificarea industria liz ării petrolului; folosirea rezervelor de
materii prime anorganice în cadrul industriilor met alurgiei neferoase și siderurgiei. 101
De și extinderea pie ței interne era considerat ă drept unul din temeiurile industrializ ării,
Madgearu nu accepta ideea posibilit ății dezvolt ării unei mari industrii constructoare de ma șini –
esen ță a revolu ției industriale – afirmând c ă singurul debu șeu intern real r ămânea doar cel
pentru produc ția de ma șini și unelte agricole. 102

Structura for ței de munc ă s-a modificat radical pân ă în anul 1989, comparativ cu anii 1938
și 1950.
Industrializarea for țat ă a angrenat și procesul de urbanizare accelerat ă. În anul 1930 ponderea
popula ției ocupate în industrie era de 7,7% din total popu la ție ocupat ă, iar ponderea popula ției
urbane era de 21,4%.103
Transformarea României dintr-o țar ă agrar-industrial ă în industrial-agrar ă este reflectat ă, pe
lâng ă al ți indicatori, de modificarea raportului dintre pond erile popula ției ocupate în industrie și în
agricultur ă. În acest sens, perioada 1970-1980 a fost decisiv ă: ponderea popula ției ocupate în
agricultur ă se diminueaz ă de la 49,1% la 29,4%, în vreme ce ponderea popula ției ocupate în
industrie cre ște de la 23% la 35,5%.

101 V.N. Madgearu, Evolu ția economiei române ști dup ă r ăzboiul mondial , Bucure ști, 1940, p. 200.
102 Vezi și E. Ghiorghi ță , Industrializare și comer ț exterior în România interbelic ă, Editura Funda ției România de
Mâine , Bucure ști, 2002, p. 82.
103 Anuarul statistic al României , 1990, p. 51; A. Bondrea, Starea na țiunii 2000. România încotro? , Editura
Funda ției România de Mâine, Bucure ști, 2000, p. 195.

156 Grafic nr. 36 Grafic nr. 37

În consecin ță , comparativ cu începuturile perioadei, în anul 198 9 structurile indicatorilor
demografici pe medii (urban-rural) și ai for ței de munc ă repartizate pe ramuri erau radical
modificate. Popula ția ocupat ă în industrie a crescut de peste patru ori, de la 1 milion de persoane în
anul 1950 la 4,1 milioane în anul 1989, ponderea po pula ției ocupate în industrie majorându-se de la
11,9% la 38,1% din totalul popula ției ocupate în economie, comparativ cu ponderea pop ula ției
ocupate în agricultur ă care s-a diminuat de la 74,1% la 27,5%.
În anul 1989 popula ția urban ă de ținea o pondere de 53,2% din total popula ție, dup ă ce sporise
de la circa 3 milioane de locuitori în anul 1938 la 5,5 milioane în anul 1956, respectiv la peste 11
milioane de locuitori, respectiv de aproape patru o ri în anul 1989 comparativ cu anul 1938.
Contribu ția industriei la formarea Produsului social și a Venitului na țional. Cre șterea
importan ței industriei în ansamblul economiei na ționale este reflectat ă, în primul rând, de
contribu ția acestei ramuri la formarea Produsului social (P. S.) și a Venitului na țional (V.N.).
Grafic nr. 38
Contribu ția industriei la formarea Produsului
social a sporit de la 39% în anul 1938 la peste dou ă
treimi în anul 1989, în vreme ce ponderea industrie i
în venitul na țional a crescut de la 30,8% la 58,1%.
Diferen ța mai mare, dintre ponderile celor doi
indicatori, de exemplu, în anii 1938, 1960 și 1989 a
fost determinat ă de majorarea mai accentuat ă a
cheltuielilor materiale.
Astfel, ponderea Cheltuielilor materiale
realizate în industrie în totalul cheltuielilor
materiale la nivel macroeconomic a crescut în
aceea și perioad ă de la 36,6% la 71%.
Grafic nr. 39
Efortul investi țional consacrat dezvolt ării
industriei a fost remarcabil. Valoarea investi țiilor
în industrie a de ținut ponderea cea mai mare în
total investi ții în economie, respectiv între 43% și
50% (maxim ă atins ă în anul 1986), majorându-se
de la circa 2,4 miliarde lei în anul 1950 la peste
124 miliarde lei în anul 1986.
Cre șterea investi țiilor a fost înso țit ă de cea a
produc ției industriale , în anul 1989 înregistrându-se
cre șterea maxim ă (calculat ă în pre țuri comparabile)
de 44 de ori, fa ță de o cre ștere (calculat ă în pre țuri
curente) de numai 37,2 ori a investi țiilor
comparativ cu anul de baz ă, 1950.

157 Grafic nr. 40
Sporirea aparent ă a eficien ței investi țiilor
poate fi dedus ă din compararea dinamicii
investi țiilor cu cea a produc ției industriale fa ță
de anul 1980 ca an de raportare. Pe fondul
reducerii investi țiilor de la 93% în anul 1985 la
83% în anul 1989, produc ția industrial ă cre ște de
la 120% la 133%, acuzând o u șoar ă diminuare în
anul 1989 fa ță de 1988.
Grafic nr. 41
Cre șterea produc ției industriale nu a fost
îns ă consecin ța investi țiilor nete, ci a pre-
lungirii duratei medii de func ționare a fondurilor
fixe din perioadele anterioare.
Eficien ța utiliz ării fondurilor fixe în
industrie, dup ă cre șteri reale întregistrate în
perioada 1970-1980, se diminueaz ă în ultimul
deceniu. Venitul na țional realizat în industrie
raportat la valoarea fondurilor fixe din industrie a sc ăzut în medie, anual, cu 3,4% în perioada 1981-
1985 și cu 8,5% în intervalul 1986-1989.104
Factorii care au dus la reducerea eficien ței utiliz ării fondurilor fixe au fost:
– supradotarea unor întreprinderi cu fonduri fixe; Grafic nr. 42
– efectele pe termen lung ale crizei mondi-
ale a energiei și materiilor prime (1973-1979)
care au dus la deprecierea prematur ă a unor
tehnologii importate;
– reducerea cererii interne și externe pentru
unele produse industriale (tractoare, ma șini
agricole, utilaj petrolier și energetic, strunguri
etc.);
– dezechilibre generate la nivelul întreprin-
derilor prin decalajele de retehnologizare între
compartimente (sec ții);
– întreruperi și defec țiuni generate de lipsa
pieselor de schimb sau de asigurarea incomplet ă
a service-ului aferent fondurilor fixe îndeosebi du p ă restrângerea importurilor în perioada 1982-
1989.
Dispersarea destina ției investi țiilor în ultimul deceniu al socialismului a generat programe și
planific ări nesustenabile ale produc ției și muncii. 105 Aceste cauze au determinat prelungirea
duratelor de execu ție și amânarea punerii în func țiune a obiectivelor cu 2-5 ani și chiar mai mult.

13.3.3 Evolu ția produc ției și a investi țiilor pe ramuri ale industriei în perioada 1950-198 9
Structura ramurilor industriei s-a modificat, accen tul fiind pus pe dezvoltarea ramurilor
industriei grele (Grupa A). Ponderea Grupei A în to talul produc ției industriale a crescut de la 45,5%

104 N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 147.
105 Ibidem.

158 în anul 1938 la 52% în anul 1950 și la 72,5% în anul 1989 prin reducerea corespunz ătoare a
ponderii Grupei B (bunuri de consum).106
În cadrul Grupei A cele mai mari cre șteri ale ponderii în volumul produc ției au înregistrat
urm ătoarele ramuri: ponderea ramurii construc țiilor de ma șini și prelucr ării metalelor a crescut de la
10,2% în anul 1938, la 13,3% în anul 1950 și 27,7% în anul 1989; în mod similar ponderea
produc ției industriei chimice a trecut de la 2,7% la 3,1% și 9,8%, iar cea a metalurgiei feroase și
neferoase a sporit de la 6,7% la 7,5% și la 9,8%.
Ramurile Grupei B, produc ătoare de bunuri de consum au marcat diminu ări ale ponderilor,
chiar dac ă produc ția lor a crescut în perioada analizat ă. Ponderea produc ției industriei alimentare s-
a redus de la 32,4% în anul 1938 la 24,2% în anul 1 950 și 11,6% în anul 1989. În cazul industriei
textile, evolu ția ponderii produc ției în totalul produc ției industriale a fost în sensul cre șterii de la
9,4% în 1938 la 11,1% în 1950 și al sc ăderii la 6,6% în anul 1989.
Cre șterea produc ției diferitelor
ramuri fa ță de anul 1950 urmeaz ă
aceea și matrice a dezvolt ării cu accent
pe dezvoltarea industriei grele.
Cele mai semnificative major ări
ale produc ției le-au înregistrat
ramurile industriei chimice, de 221 ori
și construc țiilor de ma șini, de 158 ori,
cu mult peste media industriei în
ansamblu, în vreme ce ramurile
industriei u șoare au marcat cre șteri
inferioare mediei industriei, respectiv
de 24 de ori în cazul industriei textile
și de numai 11 ori în cazul industriei
alimentare.
În perioada 1950-1989 ritmul mediu anual de cre ștere al produc ției industriale în ansamblu a
fost de 10,2%, fiind devansat de Grupa A (11,1%) re prezentat ă de industria Chimic ă (14,9%),
industria Extrac ției minereurilor nemetalifere și produse din substan țe abrazive (14,7%),
Construc țiilor de ma șini și prelucr ării metalelor (13,9%), Cocso-chimic ă (12,8%), Energiei
electrice și Materialelor de construc ții (11,2%).
Cele mai sc ăzute ritmuri anuale de cre ștere le-au marcat ramurile dependente de resursele
primare interne, precum: ramura Exploat ării forestiere (2,6%), industria Petrolului (5,8%),
industria Alimentar ă (6,4%), industria Cărbunelui (6,7%).
Principalele beneficiare ale intensific ării investi țiilor au fost industria de prelucrare a
petrolului, industria energiei electrice și termice, metalurgia și chimia, ramuri în care s-a investit
între 48%-75%. 107
Grafic nr. 43 Efortul investi țional nu a fost uniform
distribuit de-a lungul celor 45 de ani. Finalizarea
obiectivelor industriale și darea în func țiune a
fondurilor fixe necesita perioade diferite de timp,
în func ție de ramura industrial ă respectiv ă. Din
aceast ă cauz ă intensificarea procesului investi țional
este cel mai bine reflectat ă de indicele de
devansare a dinamicii fondurilor fixe de c ătre
dinamica investi țiilor – 1,16 în perioada 1966-
1975, respectiv 1,32 între 1976 și 1980.
În perioada 1980-1989 datele statistice
privind produc ția și investi țiile realizate la nivelul

106 Anuarul statistic al României , 1990, p. 452-455.
107 N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 145. Tabel nr. 19
DINAMICA PRODUC ȚIEI INDUSTRIALE
A UNOR RAMURI PRINCIPALE PERIOADA 1950-1989
– % –
1950 1960 1970 1980 1989
Industrie, total, din care 100 340 1100 3300 4400
Chimie 100 658 5400 17800 22100
Construc ții de ma șini și
instala ții 100 585 2700 11000 15800
Materiale de construc ție 100 409 1600 4700 6200
Prelucrarea lemnului 100 317 986 2000 2600
Alimentar ă 100 238 489 939 1100
Textil ă 100 235 655 1900 2400
Confec ții 100 241 736 2400 4100
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 432 -433.

159 ramurilor industriale reflect ă evolu ții contradictorii ale celor doi indicatori.
În general, cu câteva excep ții (industria Confec țiilor , Grafic nr. 44
de exemplu), în ultimul deceniu al perioadei
analizate dinamica investi țiilor s-a situat sub
nivelul atins în anul 1980, în vreme ce produc ția
ramurilor industriale a fost superioar ă nivelului din
1980 (industria Constructoare de ma șini și a
prelucr ării metalelor , Chimic ă etc.).
Explica ția cre șterii produc ției, în condi țiile
reducerii dinamicii investi țiilor fa ță de anul 1980
este dat ă de decalajul în timp dintre perioada
efortului investi țional maxim și intervalul ulterior
punerii în func țiune a fondurilor fixe respective. În
cazul ramurilor înalt productive (majoritatea indus triilor Grupei A), intensificarea investi țiilor s-a
realizat aproximativ între 1960-1980. Într-un num ăr restrâns de ramuri, efortul investi țional a
continuat și dup ă 1980.
Cu o structur ă diversificat ă, asigurând cea mai mare parte a necesarului intern de bunuri de
consum și, în deceniul 9, majoritatea cererii de mijloace d e capital, în ciuda stop ării
retehnologiz ărilor și prelungirii duratei de utilizare a fondurilor fix e , industria româneasc ă era
departe de a fi fost „ un morman de fiare vechi ”.
Constatarea lucid ă a men ținerii și agrav ării decalajelor fa ță de ță rile dezvolate și chiar și fa ță
de unele ță ri în curs de dezvoltare trebuie completat ă cu în țelegerea clar ă a posibilit ăților realiste ale
unei dezvolt ări for țat-accelerate, artificiale. Industrializarea Români ei î și atinsese obiectivul istoric:
compatibilizarea cererii interne de bunuri de consu m cu structura ofertei statelor dezvoltate .
Reducerea volumului investi țiilor în deceniul 1980-1989 a fost cauzat ă atât de restrângerea
importurilor, cât și de efortul sus ținut de achitare a datoriei externe, întrucât una d in sursele
importante ale acoperirii investi țiilor din economie, în general, și, în special din industrie, a fost
constituit ă din împrumuturi externe contractate cu Fondul Monetar Interna țional (F.M.I.) și Banca
Interna țional ă de Reconstruc ție și Dezvoltare (BIRD).

13.3.4 Datoria extern ă a României în perioada 1976-1989
Insuficien ța resurselor financiare interne pentru investi ții fusese una din caracteristicile
definitorii ale evolu ției economice a României în perioada 1859-1939. Ape lul la capitalul str ăin a
devenit tot mai insistent în timpul guvern ărilor conservatoare din perioada 1888-1900, respect iv
ță răniste între 1929-1933.
Prin politica de semiautarhizare aplicat ă în socialism, acumularea intern ă de capital împreun ă
cu rela țiile de colaborare din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) ar fi
trebuit să fie suficiente pentru asigurarea resurselor financ iare necesare cre șterii economice.
Deschiderea fa ță de Occident promovat ă dup ă 1965, și mai cu seam ă dup ă 1968, a adus
România începând cu anul 1972 în cadrul Fondului Monetar Interna țional .
În mod, am putea zice,
necesar , având în vedere
cre șterea economic ă deosebit de
accelerat ă planificat ă pentru
perioada 1976-1985, România
începe s ă contracteze împrumu-
turi din ce în ce mai consistente
în str ăin ătate pentru acoperirea
importurilor de tehnologii,
ma șini, echipamente, utilaje din ță rile industrializate. Creditele comerciale externe în valut ă
destinate sus ținerii acestor importuri au provenit de la diferite b ănci, precum și de la Banca
Interna țional ă pentru Reconstruc ție și Dezvoltare (B.I.R.D.). Tabel nr. 20

DATORIA EXTERN Ă A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1976-1981
– milioane dolari SUA –
1976 1977 1978 1979 1980 1981
Datoria extern ă a
României 2876 3684 5170 7342 9810 10546
Sursa: N.N. Constantinescu, Istoria economic ă a României , vol. II, Editura
Economic ă, 2000, p. 376.

160 În anul 1976 datoria extern ă era constituit ă din 864 milioane dolari provenind de la b ănci și
2012 milioane dolari la institu ții financiare interna ționale. În numai șase ani datoria total ă a ajuns la
10,546 miliarde dolari, din care 10,160 miliarde do lari în valute convertibile, marcând o cre ștere de
3,6 ori.
Cea mai mare parte a datoriei externe era format ă din credite pe termen mediu și lung pentru
dezvoltare, respectiv pentru asigurarea moderniz ării industriei cu tehnologii și echipamente
performante.
Datoria pe termen mediu și lung a sporit de 3,2 ori, de la 2,4 miliarde dola ri în anul 1976 la 7,7
miliarde dolari în anul 1981. Încas ările curente provenind în cea mai mare parte din ex porturi nu au
făcut fa ță cre șterii presiunii datoriei contractate îndeosebi în p erioda 1978-1981, astfel încât în anul
1981 arieratele ajunseser ă la 1,1 miliarde dolari.
La începutul deceniului 9, România se confrunta a șadar cu o adev ărat ă criz ă a datoriei externe
survenit ă la numai opt ani de la dobândirea calit ății de stat membru al F.M.I..
Criza datoriei externe a statului român a fost determinat ă, pe lâng ă importurile masive de
bunuri de capital, de urm ătorii factori: 108
a. Modificarea cojuncturii pie ței petrolului și a materiilor prime prin declan șarea crizei
petrolului (1973-1979), care a creat o presiune excep țional ă prin cre șterea pre țurilor acestor produse
(factura petrolier ă).
b. La cre șterea pre țurilor petrolului se adaug ă majorarea inerent ă dezvolt ării accelerate din
deceniul 8 concretizat ă în importuri din ce în ce mai mari de petrol brut, care ajunseser ă la 45% din
valoarea total ă a importurilor României în valute convertibile.
c. Pe lâng ă acumularea datoriei pe termen mediu și lung, un rol agravant l-a avut cre șterea
creditelor externe pe termen scurt a c ăror pondere în totalul datoriei externe a trecut de la 4% în
1976 la 22% în anul 1980.
d. Băncile occidentale au în ăsprit condi țiile de creditare pentru ță rile socialiste în urma
falimentului Poloniei.
În vederea rezolv ării crizei datoriei externe, România a apelat la sp rijinul F.M.I., sprijin
condi ționat de întocmirea unui program de ajustare în ved erea asigur ării lichidit ăților valutare
necesare și ree șalon ării creditelor de la b ăncile str ăine.
Ca urmare a aplic ării programului de ajustare, începând cu anul 1982, contul curent a
înregistrat excedente:
Tabel nr. 21

EVOLU ȚIA SOLDULUI CONTULUI CURENT AL BALAN ȚEI DE PL ĂȚ I EXTERNE
A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1981-1989
– milioane dolari SUA –
1981 1982 1983 1984 1985 1986 1987 1988 1989
Soldul balan ței comerciale externe 103 1814 1869 2312 1772 1680 2178 3750 2050
Soldul contului curent -833 1040 1160 1719 1381 1395 2043 3922 2514
Sursa: N.N. Constantinescu, Istoria economic ă a României , vol. II, Editura Economic ă, 2000, p. 377.

Este remarcabil faptul c ă, dup ă șase ani (1982-1987) de excedente comerciale externe care au
asigurat excendentul contului curent, în anii 1988 și 1989 excedentele contului curent au dep ăș it
exporturile nete (cu 172 milioane dolari în anul 1988, respectiv 46 4 milioane dolari în anul 1989)!
Înaintea demar ării procesului de achitare for țat ă a datoriei externe, în urma ree șalon ării
serviciului datoriei publice, situa ția anuit ăților de plat ă era urm ătoarea:

108 Ibidem , p. 377.

161 Tabel nr. 22
REE ȘALONAREA ȘI RAMBURSAREA DATORIEI EXTERNE
A ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1986-1989
– milioane dolari SUA –
1986 1987 1988 1989 1990 dup ă
1990 Total
Datoria extern ă ree șalonat ă 6395 *) 5013 3456 2386 1710 – –
Ramburs ări ree șalonate – 1382 1557 1070 676 1709 6394
Ramburs ări efective – 356 4252 1790 – – 6398
Datoria extern ă efectiv ă la 31 decembrie 6912 **) 6556 2304 514 – – –
Surse: (1) Raport anual BNR , 1998, Sec țiunea statistic ă, Tabel 17, p. 57. (2) N.N. Constantinescu, op. cit. , p. 378-379.
Note:
*) Datoria extern ă ree șalonat ă a fost calculat ă pe baza datelor din sursa (2), respectiv pornind d e la soldul ini țial de 6395
milioane dolari și sc ăzând apoi succesiv sumele de rambursat ree șalonate din rândul al doilea. Datoria extern ă
ree șalonat ă (6395 milioane dolari) difer ă de cea efectiv ă, de 6912 milioane dolari, conform actualiz ării de c ătre BNR
„ținând seama de unele ree șalon ări și reînnoirea unor credite”.
**) Conform sursei (1), la p. 8 a Sec țiunii statistice din acela și Raport BNR din anul 1998, seria publicat ă pentru datoria
extern ă din perioada 1986-1989 este diferit ă de cea publicat ă în acela și Raport la p. 57:
1986 1987 1988 1989
6875 6272 2106 174

În mod oficial, la data de 31 martie 1989 a fost de clarat ă încheierea ramburs ării datoriei
externe a României. Dup ă cum reiese și din tabelul prezentat, efortul maxim de rambursar e l-au
constituit anii 1988 și 1989 când au fost achitate peste 6 miliarde de do lari.
Ambi ția de a achita integral datoria extern ă a fost interpretat ă ca o „neghiobie
megalonamic ă”, respectiv drept „orgoliu prostesc” fiind în gene ral atribuit ă lui Nicolae Ceau șescu.
Efortul de constituire a lichidit ății valutare destinate achit ării datoriei externe a României a
avut efecte dramatice pentru economia na țional ă:
– importurile de materii prime, tehnologii, echipam ente și ma șini au fost drastic restrânse,
fiind afectat ă continuarea cre șterii economice în majoritatea ramurilor economiei na ționale;
– exporturile au fost stimulate în mod agresiv prin restrângerea fondului de investi ții și de
consum intern;
– reducerea consumului intern a afectat condi țiile materiale de via ță ale popula ției:
• limitarea consumului de bunuri alimentare și nealimentare la ceea ce mai r ămânea din
produc ția intern ă în urma realiz ării exportului;
• diminuarea excesiv ă a consumului pentru o gam ă larg ă de produse din import;
• ra ționaliz ări ale utilit ăților (aprovizionarea cu energie electric ă, termic ă, ap ă etc.).
For țarea lichid ării datoriei externe în aceea și perioad ă în care erau angajate mari investi ții
neproductive ( Casa Poporului ) sau cu o lung ă perioad ă de realizare a investi țiilor ( Canalul Dun ăre-
Marea Neagr ă) a dus la diminuarea serioas ă și chiar la stagnarea cre șterii economice angajate în
deceniile anterioare.
Efortul investi țional și for țarea lichid ării datoriei externe au fost suportate și au afectat în mod
grav traiul a milioane de cet ățeni.
Pe de alt ă parte, se poate afirma c ă performan ța realiz ării independen ței financiare a României
într-un termen atât de scurt a fost remarcabil ă, unic ă poate în istorie. Majoritatea covâr șitoare a
speciali știlor au afirmat categoric c ă a șa-zisa „realizare” a fost o „performan ță negativ ă”, cu
consecin țe catastrofale pentru asigurarea continu ării trendului ascendent al cre șterii economice. Cu
toate acestea, la 31 decembrie 1989 România de ținea disponibilit ăți valutare de 1,8 miliarde dolari
și avea de încasat crean țe din credite acordate unor ță ri în curs de dezvoltare în sum ă de 2,9 miliarde
dolari SUA. 109
Evolu ția economiei României dup ă anul 1990 avea s ă confirme sau s ă infirme gratuitatea sau
inutilitatea extraordinarului efort la care au fost supu și locuitorii ță rii în ultimul deceniu al
socialismului.

109 N.N. Constantinescu, op.cit. , p. 379.

162 13.3.5 Evolu ția comer țului exterior al României în perioada 1950-1989

Dinamica schimburilor comerciale externe ale Români ei.
Industrializarea economiei române ști a generat cre șteri importante ale volumului comer țului
exterior.
Grafic nr. 45 Având drept baz ă anul 1950, în care s-au
înregistrat importuri nete (deficit comercial) de 1 87 mil.
lei valut ă, dinamica exporturilor a fost aproximativ egal ă
cu cea a importurilor pân ă în anul 1980 – cre ștere de 40
de ori. În anul 1989 exporturile ajung la o cre ștere de 42
de ori, iar importurile de numai 29 de ori fa ță de 1950.
Balan ța comercial ă a fost preponderent deficitar ă în
intervalul 1950-1980. Deficitul comercial acumulat în
fiecare din cele trei decenii a trecut de la 1,7 mi liarde lei-
valut ă în perioada 1950-1959, 4,5 miliarde lei-valut ă în
deceniul 1960-1969, respectiv 18 miliarde lei-valut ă între
1970-1980.

Le ul -valut ă nu a avut o existen ță material ă, fiind doar unitatea monetar ă de calcul
utilizat ă în cadrul schimburilor comerciale efectuate cu ță rile occidentale. Denumirea provine
de la modul în care se f ăcea transformarea valorii m ărfurilor exprimate în diferite valute liber
convertibile în lei, respectiv pe baza defini ției (parit ății) în aur a monedelor respective.
Conform Legii din anul 1954, un leu era definit pri ntr-o cantitate de 148,112 mg aur.
Un dolar SUAfiind definit prin Legea din anul 1934, era definit prin cantitatea de 888,671 mg
aur, raportul dintre cele dou ă cantit ăți de aur determina un curs oficial al dolarului de 6 lei.
Odat ă cu declan șarea crizei dolarului american, dup ă 1971, cursul oficial al leului s-a apreciat
în raport cu dolarul, dup ă 1980 urmând cota țiile pie ței valutare.
În rela țiile necomerciale (c ălătorii turistice, de exemplu) au fost utilizate curs urile
valutare cu prim ă care au evoluat de la 100% în anul 1957, respecti v un dolar SUA însemna
12 lei, pân ă la definitivarea primei de 200% în anul 1968, ceea ce însemna c ă un dolar era
egal cu 18 lei. 110

For țarea achit ării datoriei externe s-a concretizat în realizarea unor excedente comerciale
externe, de aproape 300 miliarde lei în perioada 19 80-1989, suficient de mari pentru asigurarea
lichidit ăților valutare necesare.

Evolu ția structurii exportului și importului României în perioada 1950-1989

Înaintea celui de-al doilea r ăzboi mondial schimburile comerciale externe ale Rom âniei erau
dominate de exporturile de materii prime agricole și petroliere, respectiv de importuri de produse
finite și semifinite.
Politica de industrializare for țat ă a României aplicat ă în perioada 1950-1989 este reflectat ă
și de modificarea structurii comer țului exterior .
Analiza structurii exportului și importului se face pe baza grup ării produselor dup ă dou ă
criterii:
• provenien ța m ărfurilor tranzac ționate , dup ă ramura de proveninen ță (produse agricole sau
industriale);
• gradul de prelucrare al produselor (de baz ă-neprelucrate, semifabricate, respectiv
prelucrate sau manufacturate).

110 Costin C. Kiri țescu, op. cit. , p. 318-321.

163 Structura exportului s-a modificat radical de-a lungul perioadei analiz ate:
 La începutul perioadei, produsele agricole reprezen tau 55-60%, în vreme ce bunurile
industriale (inclusiv materiile prime furnizate de industria extractiv ă) 45-50% din totalul
exporturilor. Grafic nr. 46
 Dup ă 1980, produsele industriale ajunseser ă la o
pondere de 75-80%, în vreme ce produsele
agricole la 20-25%.
 La începutul deceniului 6, produsele neprelucrate,
de baz ă, împreun ă cu semifabricatele (cu un grad
redus de prelucrare) reprezentau aproximativ 70%
din export, produsele finite de ținând doar 30%.
 În deceniul 9 bunurile industriei prelucr ătoare, în
mod considerabil diversificat ă sortimental,
ajunseser ă la 65-70% din exporturile totale,
ponderea materiilor prime sc ăzând la numai 30-35%.
Literatura de specialitate men ționeaz ă frecvent faptul c ă majoritatea produselor române ști cu
diferite grade de prelucrare nu erau competitive pe pie țele externe, fapt reflectat și de pre țurile la
care aceste produse erau tranzac ționate.
Aceast ă lips ă de competitivitate corespunde pe deplin previziuni i studiului Societ ății
Na țiunilor din 1945, Industrialisation et commerce extérieur , analizat în cadrul Temei nr. 9: ță rile
industrializate dezvoltate vor p ăstra în permanen ță un avantaj tehnologic în fa ța ță rilor în curs de
industrializare. Cu alte cuvinte, riscul unei reale concuren țe industriale din partea unor ță ri ca
România, Polonia sau Iugoslavia era previzionat înc ă din anul 1945 ca fiind nesemnificativ.
„Concuren ța pre țurilor, practicat ă de ță rile recent industrializate, ar fi putut antrena pi erderi pe
pia ța unor articole considerate în mod izolat, dar, în condi ții normale , aceste pierderi ar fi fost
compensate de câ știgurile generate de noua cerere pe care ar fi crea t-o, în diferite moduri,
concuren ța respectiv ă.”111
Structura importului reflect ă, la rândul ei, modificarea structurii produc ției interne:

111 “La concurrence pratiquée par les pays récemment i ndustrialisés peut entrainer des pertes sur le marc hé de tel
ou tel article; mais normalement, ces pertes tenden t à être compensées par des gains résultant de la n ouvelle demande
que suscite, de différentes façons, la concurrence en question.“ Industrialisation et commerce extérieur , p. 145. Vezi și
supra , p. 100-101. Tabel nr. 23
STRUCTURA EXPORTULUI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1950-1989
– ani selecta ți –
– % –
Grupe de produse 1950 1960 1970 1980 1985 1989
1 Ma șini, utilaje și mijloace de transport 4,2 16,7 22,4 24,9 28,7 29,3
2 Combustibili, materii prime minerale, metale 33,8 37,0 22,6 29,5 30,1 32,1
3 Produse chimice, îngr ășă minte, cauciuc 1,7 2,1 7,2 9,7 10,5 9,5
4 Materiale de construc ții și accesorii 4,4 2,5 2,8 2,2 1,6 2,0
5 Materii prime nealimentare și produse prelucrate (în
afar ă de cele cuprinse în alte grupe) 28,9 14,7 10,2 4,8 4,7 4,1
6 Animale vii (în afara celor pentru t ăiere) … … … … … …
7 Materii prime pentru produc ția m ărfurilor alimentare 11,6 9,1 4,5 4,2 1,5 0,6
8 Produse alimentare 14,1 12,1 12,1 8,5 6,2 4,3
9 Mărfuri industriale de larg consum 1,3 5,8 18,2 16,2 16,7 18,1
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 612-613.

164  Importul de bunuri de capital (ma șini, utilaje, tehnologii, mijloace de transport) es te la
început predominant (38,3% în 1950), ponderii sa di minuându-se pân ă în anul 1989 când
mai reprezenta un sfert din totalul importului.
Grafic nr. 47
 Reducerea ponderii primei grupe este compensat ă
de majorarea ponderii importului de combustibili
și materii prime destinate în cea mai mare m ăsur ă
consumului productiv (de la mai pu țin de un sfert
din totalul importurilor în anul 1950, aceast ă
grup ă ajunge de țin ă mai mult de jum ătate din
importul României în perioada 1980-1989.
 Evolu ția celor dou ă grupe de m ărfuri reflect ă
orientarea decisiv ă a politicii comerciale spre
aprovizionarea economiei na ționale cu mijloacele
necesare acceler ării dezvolt ării industriei. Cele dou ă grupe reprezentau în anul 1989 peste 80%
din totalul importului. Pe ansamblu, bunurile desti nate consumului productiv se apropie de o
pondere de 85-90% în anul 1990.
 Produsele destinate consumului popula ției devin tot mai pu țin semnificative în cadrul
importului, ajungând s ă de țin ă maximum 15% din total.
 Corespunz ător acestei evolu ții a structurii importurilor, produsele industriale în toate cele
trei faze de prelucrare (materii prime, semifabrica te și produse finite) marcheaz ă o
permanent ă majorare, contribuind cu minimum trei sferturi din total și maxim 85%,
diferen ța fiind reprezentat ă de produse de origine agricol ă (materii prime și produse
alimentare).

13.3.6 Politici comerciale adoptate în perioada 1950-1989

În perioada 1950-1989 ță rile cu care România a între ținut rela ții comerciale externe erau
grupate în dou ă mari categorii: ță ri socialiste (în principal ță rile membre CAER) și ță ri capitaliste .
La sfâr șitul celor 40 de ani, conform datelor raportate în anul 1989, comer țul exterior al
României era repartizat astfel:
– 60% din totalul schimburilor comerciale se derula cu ță ri socialiste (52% cu ță rile membre
CAER și 8% cu alte ță ri socialiste); Tabel nr. 24
STRUCTURA IMPORTULUI ROMÂNIEI ÎN PERIOADA 1950-1989
– ani selecta ți –
– % –
Grupe de produse 1950 1960 1970 1980 1985 1989
1 Ma șini, utilaje și mijloace de transport 38,3 33,7 40,3 24,6 22,1 25,5
2 Combustibili, materii prime minerale, metale 23,5 34,3 31,1 50,3 56,6 56,0
3 Produse chimice, îngr ășă minte, cauciuc 4,5 7,4 6,0 6,4 6,7 5,6
4 Materiale de construc ții și accesorii 1,1 1,0 1,5 1,0 0,7 0,9
5 Materii prime nealimentare și produse prelucrate (în
afar ă de cel cuprinse în alte grupe) 21,4 13,4 10,1 5,7 5,7 5,4
6 Animale vii (în afara celor pentru t ăiere) … 0,3 0,2 0,1 … …
7 Materii prime pentru produc ția m ărfurilor alimentare 0,7 2,2 2,3 5,7 2,9 1,7
8 Produse alimentare 0,3 2,5 3,0 3,2 1,9 1,5
9 Mărfuri industriale de larg consum 10,2 5,2 5,5 3,0 3,4 3,4
Total 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, p. 612-613.

165 – 40% din volumul total al comer țului exterior se derula cu ță ri capitaliste, din care 25% cu ță ri
capitaliste dezvoltate și 15% cu ță ri în curs de dezvoltare. 112
Evolu ția orient ării geografice sau, mai bine-zis, geo-economice a c omer țului României nu a
fost liniar ă. Dac ă la începutul deceniului 7 aproape trei sferturi di n schimburile comerciale externe
se derulau cu ță ri socialiste, dup ă 1965 schimburile comerciale cu Occidentul sporesc an de an,
astfel încât în intervalul 1975-1980, ță rile capitaliste de țineau între 55-59%, iar dintre acestea ță rile
capitaliste dezvoltate peste o treime.
Semnificativ ă este structura schimburilor cu diferitele categori i de ță ri. Importul de tehnologii
s-a realizat ini țial, respectiv în primul deceniu, în mod prioritar din ță rile socialiste (în special
URSS), pentru ca, dup ă 1965, importan ța importurilor de ma șini, instala ții, echipamente provenind
din Occident s ă creasc ă semnificativ.
Pe de alt ă parte, se cuvine a semnala orientarea exporturilor de ma șini și echipamente în
deceniile 7, 8 și 9 c ătre ță rile în curs de dezvoltare și mai pu țin dezvoltate. Nu este deloc de neglijat
faptul c ă, dup ă declararea achit ării datoriei externe a României în anul 1989, crean țele restante ale
României asupra acestor ță ri se ridicau la suma de 2 miliarde de dolari. 113
În condi țiile desf ăș ur ării efortului de achitare a datoriei externe, în de ceniul 9, importurile de
bunuri de larg consum destinate popula ției au înregistrat o diminuare pronun țat ă, de la 11% în anul
1970, la 7% în anul 1989. Situa ția consumului intern a fost agravat ă și de majorarea exporturilor de
bunuri de consum din ce în ce mai diversificate și de calitate superioar ă.

Cadrul institu țional interna țional. Rezolvarea problemei pie ței externe în vederea
acceler ării dezvolt ării economiilor ță rilor socialiste
Datând înc ă din secolul al XVI-lea, dezbaterile de idei privin d c ăile de asigurare a cre șterii
economice ale unei ță ri se axeaz ă tot mai pregnant, începând cu cea de-a doua jum ătate a secolului al
XIX-lea pe importan ța schimburilor comerciale externe.
Expansiunea pe pia ța extern ă din perspectiva teoriei clasice a comer țului interna țional (Smith-
Ricardo-Mill) nu ar fi avut de ce s ă constituie o problem ă semnificativ ă, întrucât fiecare țar ă putea s ă
participe la schimbul interna țional de valori „cu ceea ce îi fusese h ărăzit”.
Astfel, dac ă o țar ă putea s ă produc ă în cantit ăți satisf ăcătoare și în mod natural cereale, banane,
cafea, salpetru, petrol sau diamante, de exemplu, p otrivit principiilor liberului schimb respectiva țar ă
nu avea decât s ă schimbe produsele sale cu cele ale celorlalte ță ri asigurându-și necesarul de bunuri pe
care nu le putea realiza în mod natural , de la sare, piper, portocale, geamuri, oglinzi, c uie și șine de
cale ferat ă pân ă la ma șini, utilaje, instala ții de foraj și rafinare și, în zilele noastre, computere.
Așadar, schimburile interna ționale de bunuri și servicii realizate cu respectarea diviziunii
interna ționale a muncii și a principiilor liberului schimb ar fi garantat tu turor participan ților avantaje și
beneficii, consacrând pacea și armonia universal ă.
Perioada industrializ ării unor noi mari puteri precum Germania și SUA a generat o reevaluare a
teoriei comer țului interna țional și, mai cu seam ă, punerea sub semnul întreb ării a eficacit ății aplic ării
generalizate a liberului schimb. Se manifesta, astf el, cu tot mai mare virulen ță , mai cu seam ă dup ă
1880, reescaladarea practicilor mercantiliste din zorii capitalismului, denumite acum protec ționism .
Cea mai grav ă știrbire a încrederii în caracterul „s ănătos” al principiilor liberului schimb adus ă
de teoria protec ționist ă a vizat însu și fundamentul acestor principii: în comer țul interna țional nu se
făceau schimburi bazate pe echivalen ță potrivit pre țurilor bunurilor și serviciilor, ci schimburi de
neechivalen țe date de disparit ățile dintre nivelurile de productivitate ale factorilor de produc ție
(factorul natural: solul , uman: munca , social-economic: capitalul ).
Expansiunea pie ței europene dup ă 1850 a adus cu sine o problem ă din ce în ce mai grav ă:
constatarea decalajelor economice dintre ță ri și agravarea acestora. Au ap ărut astfel, din ce în ce mai
pregnante, limitele expansiunii economiei industria le și agricole a Europei dezvoltate .
Pân ă în anul 1914, îns ă, prin func ționarea generalizat ă a celor dou ă sisteme fundamentale
(sistemul monetar al etalonului-aur și cel al schimburilor comerciale multilaterale ) economia
european ă marcase o cre ștere generalizat ă, chiar dac ă agravarea decalajelor continua s ă se cronicizeze.
În urma gravelor distorsiuni ale rela țiilor economice interna ționale din perioada 1930-1940, a
ap ărut cu claritate necesitatea unei restructur ări radicale a regimului schimburilor interna ționale,
precum și imperativul acceler ării cre șterii economice în zonele destinate expansiunii eco nomiilor
ță rilor dezvoltate.

112 N.N. Constantinescu, Istoria economic ă a României , vol. II, Editura Economic ă, 2000, p. 298 (capitolul IX,
Comer țul exterior al României în perioada 1949-1989 , redactat de Nicolae Sut ă).
113 Ibidem , p. 309.

166 Semnale de alarm ă din ce în ce mai stridente au început s ă fie auzite eviden țiind o serioas ă
amenin țare pentru continuarea cre șterii economice a ță rilor dezvoltate: prin agravarea în
continuare a decalajelor economice, avantajele comp etitive de ținute de aceste ță ri rezultate din
diviziunea interna țional ă a muncii riscau s ă nu mai aib ă pie țe de concretizare și s ă conduc ă în
mod clar la declinul marilor sau micilor state pute rnic industrializate.
În scopul reglement ării rela țiilor economice interna ționale, dup ă 1944, pe lâng ă reorganizarea
Societ ății Na țiunilor sub noua sa denumire Organiza ția Na țiunilor Unite (O.N.U), au fost înfiin țate o
serie de institu ții precum: Fondul Monetar Interna țional , (F.M.I.), Banca Mondial ă, Banca
Interna țional ă pentru Reconstruc ție și Dezvoltare (B.I.R.D.), Acordul General pentru Tarife și Comer ț
(G.A.T.T.), Conferin ța Na țiunilor Unite pentru Comer ț și Dezvoltare (U.N.C.T.A.D.) etc..
Șansele ță rilor aflate la începutul industrializ ării de a concura cu produse industriale competitive
pe pia ța interna țional ă, în condi țiile progresului din ce în ce mai rapid al tehnolog iilor în ță rile
dezvoltate erau practic nule.
Pentru noul bloc al ță rilor socialiste rezultat dup ă 1945 solu ționarea problemei pie ței externe s-a
concretizat în înfiin țarea Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (C.A.E.R.) în anul 1949.
Pe lâng ă alte func ții (corelare a planific ării, valutar ă, asisten ță financiar ă etc.), pia ța C.A.E.R. a
avut rolul de a asigura aprovizionarea cu materii p rime și desfacerea produsele industriale și agricole
ale fiec ărei ță ri membre în condi ții mai avantajoase fa ță de cele oferite de pie țele occidentale.

Reglementarea opera țiunilor de import
Legisla ția vamal ă
Pân ă în anul 1971, în afara abrog ării normelor anterioare, legisla ția comer țului exterior
prevedea instituirea monopololului de stat asupra a cestei activit ăți cu succed ări de acte normative
de scurt ă valabilitate.
Aderarea României la unele organisme interna ționale (GATT-1971, FMI și BIRD-1972) a
determinat crearea unui cadru juridic și organizatoric stabil în deplin ă concordan ță cu obliga țiile și
drepturile rezultate din calitatea de stat membru a l respectivelor institu ții.
Legea nr. 1/1971 inaugura regimul comer țului exterior precizând condi țiile de realizare a
importului și exportului.
Dup ă o suit ă de norme preg ătitoare, de la 1 ianuarie 1977 a intrat în vigoare Tariful vamal de
import al României (Decretul Consiliului de Stat nr. 395 /2 decembrie 1976), urmat de Codul vamal
al României (adoptat prin Legea nr. 30 din 20 decembrie 1978) în vigoare cu începere de l a 1
ianuarie 1979, respectiv de Regulamentul vamal adoptat în 26 noiembrie 1981.
Noul tarif vamal prevederea scutiri sau reduceri de taxe vamale în regim de reciprocitate
pentru ță rile cu care România avea astfel de acorduri, publi când lista bunurilor care intrau sub
inciden ța acestor prevederi.
Pentru cea mai mare parte a m ărfurilor, importurile se efectuau în regimul clauzei na țiunii
celei mai favorizate 114 taxele fiind conven ționale și ad-valorem .
Semnificativ pentru deschiderea României fa ță de Occident este faptul c ă Tariful vamal de
import era structurat dup ă modelul Nomenclatorului Consiliului de Cooperare Vamal ă de la
Bruxelles. În acela și timp, România s-a angajat s ă respecte prevederile GATT și ale tuturor
acordurilor negociate în cadrul acestuia, precum și prevederile tuturor conven țiilor vamale și ale
protocoalelor preferen țiale la care era parte, prin recunoa șterea în cadrul GATT și al UNCTAD
statutul de țar ă în curs de dezvoltare .
În calitate de țar ă în curs de dezvoltare România a beneficiat de preferin țe vamale nereciproce
și nediscriminatorii din partea partenerilor din ță rile capitaliste dezvoltate.
Reglementarea cantitativ ă a comer țului exterior
a) Comer țul exterior al României se desf ăș ura în concordan ță cu planurile anuale și cincinale.
• Planificarea intern ă a structurii și volumului importului și exportului a înregistrat
neconcordan țe tot mai accentuate cu conjuncturile pie țelor externe. Ca urmare, la sfâr șitul
deceniului 8, balan ța comercial ă extern ă marca deficite din ce în ce mai mari (în anii 1978 ,
1979 și 1980 – 3,8 miliarde lei-valut ă, 5,3 miliarde lei-valut ă, respectiv 8 miliarde lei-

114 Ibidem , p. 301. Vezi și supra p. 82 .

167 valut ă), în vreme ce planul de comer ț exterior prevedea realizarea de excedente (exportu ri
nete).
• Criza datoriei externe a determinat adoptarea unor reglement ări (Legea nr.
12/1980) privind realizarea unei concordan țe între balan ța comercial ă extern ă și planul de
încas ări și pl ăți valutare pentru activitatea proprie de comer ț a ministerelor și unit ăților
economice.
• Nerealizarea încas ărilor planificate era compensat ă de reducerea corespunz ătoare a
importurilor. Anticiparea nerealiz ării exporturilor nete a dus la planificarea restrân gerii din
ce în ce mai agresive a importurilor.
• Începând cu anul 1981 balan ța comercial ă extern ă a devenit excedentar ă pân ă în
anul 1989, cu maxime de 2,3 miliarde dolari în anul 1984, respectiv peste 3,7 miliarde
dolari în anul 1988.
b) Regimul autoriza țiilor și licen țelor de import-export. Interdic ții.
• Potrivit Legii nr.1/1971 activitatea de import-export se desf ăș ura numai pe baza
autoriza țiilor eliberate de Ministerul Comer țului Exterior pentru produse sau grupe de
produse în cantit ăți sau plafoane globale determinate. Alegerea parten erilor comerciali se
făcea exclusiv pe criterii economice.
• Ministerul Comer țului Exterior avea dreptul de a interzice importul sau exportul
unor produse sau grupe din urm ătoarele ra țiuni:
– echilibrarea balan ței de pl ăți;
– ocrotirea s ănătății popula ției;
– ap ărarea na țional ă și securitatea statului
• În calitate de membru GATT, România a aderat la cea mai mare parte a acordurilor
convenite în domeniul reglement ării cantitative a comer țului exterior și le-a aplicat corect
în practic ă.115
c) Mijloace de promovare a exporturilor:
• negocierea și încheierea de tratate, acorduri, conven ții și protocoale precum și alte
în țelegeri comerciale și de cooperare economic ă și tehnico-știin țific ă cu un num ăr din ce
în ce mai mare de state;
• organizarea de reprezentan țe economice în str ăin ătate;
• participarea la târguri și expozi ții interna ționale și organizarea de manifest ări pe
plan na țional cu participare interna țional ă (astfel, Târgul Interna țional Bucure ști ajunsese
în anul 1989 la a XV-a edi ție, cu o participare tot mai s ărac ă îns ă dup ă 1984 determinat ă
de politicile tot mai restrictive la import);
• participarea României la activitatea unor organisme economico-financiare
interna ționale și ob ținerea unor facilit ăți și tratamente preferen țiale din partea unor ță ri
dezvoltate;
• stimularea exporturilor s-a realizat prin utilizare a unui complex de instrumente de
natur ă bugetar ă, fiscal ă, financiar-bancar ă și valutar ă.

13.3.7 Concluzii privind corelarea evolu ției comer țului exterior cu industrializarea
României
1. Timpul istoric de care a beneficiat România pent ru posibila reducere a decalajelor prin
industrializare a fost extrem de scurt. Practic, ținând cont de faptul c ă în deceniul 6 (1951-1960)
cre șterea economic ă a înregistrat ritmuri mai moderate, e vorba de num ai 25 de ani, 1964-1989,
interval în care accelerarea industrializ ării a atins ritmuri maxime.
2. Cre șterea volumului și diversificarea structurii importului și exportului au reflectat și au
poten țat dezvoltarea industriei.

115 Ibidem , p. 303.

168 3. Majoritatea analizelor economice și sociologice privind industrializarea socialist ă a
României subliniaz ă faptul c ă cele mai multe tehnologii importate în perioada 19 50-1980 au fost
preponderent energofage, poluante și necompetitive în raport cu dinamica progresului t ehnologic
din ță rile dezvoltate.
4. Analizele agrav ării decalajului dintre nivelul dezvolt ării industriale în România comparativ
cu ță rile europene sunt viciate, îns ă, de o prejudecat ă periculoas ă, preluat ă parc ă din ideologia
socialist ă: premisa abord ării cre șterii economiei române ști o constituie cre șterea continu ă și cu
orice pre ț!
5. De altfel, mitul cre șterii permanente întemeiat de perpetua revolu ție industrial ă, a cucerit
min țile economi știlor și politicienilor înc ă din secolul al XIX-lea. Pentru binele popoarelor c are
fuseser ă izolate de binefacerile „produc țiunii industriale”, politica de industrializare artificial ă a
fost considerat ă o necesitate vital ă înc ă din a doua jum ătate a secolului al XIX-lea.
6. Promovat ă cu maximum de intensitate în anii socialismului, i ndustrializarea a modificat
radical obiceiurile de consum și structura cererii efective și poten țiale pentru bunurile de larg
consum alimentare și nealimentare.
7. Artificialismul cre șterii economice în socialism a generat o serie de r eac ții negative
anticipate deja de studiul Societ ății Na țiunilor din anul 1945. Decisiv ă r ămâne îns ă previziunea
exact ă a anul ării sus ținerii dezvolt ării industriale atunci când interesele „interna ționale” o vor cere.
8. Sacrificarea par țial ă a consumului intern și a cre șterii economice în favoarea achit ării for țate
a datoriei externe nu reu șise s ă compromit ă total șansele relu ării cre șterii economice dup ă 1989.
Evolu ția ulterioar ă a dezvolt ării produc ției interne, a structurii comer țului exterior și a balan ței
comerciale externe avea s ă fie influen țat ă și determinat ă de conjunctura economiei europene și
interna ționale, iar nu de continuarea politicii de cre ștere economic ă accelerat ă specific ă îndeosebi
epocii ceau șiste.

13.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 13
În cei 40 de ani (1949-1989) de conducere centraliz at ă a economiei, România s-a transformat
din țar ă agrar-industrial ă în țar ă industrial-agrar ă, f ără s ă dep ăș easc ă îns ă stadiul de țar ă în curs
de dezvoltare .
Necesitatea industrializ ării accelerate și a modific ării structurilor sociale, comportamentelor și,
chiar a mentalit ăților locuitorilor ță rilor „r ămase în urm ă” a fost cvasi-programatic prev ăzut ă la
nivelul Societ ății Na țiunilor înc ă din anii ’40 ai secolului trecut. 116
Planificarea constituirii fondului de acumulare și a aloc ării fondurilor fixe a f ăcut posibil ă
diversificarea și cre șterea din ce în ce mai accelerat ă a produc ției industriale.
Într-o prim ă etap ă, pe parcursul deceniului 8 (1971-1980) majorarea i mporturilor de bunuri de
capital necesare tehnologiz ării și retehnologiz ării ramurilor industriale a generat cre șterea datoriei
externe a României.
În deceniul 9, politica de achitare for țat ă a datoriei externe acumulate anterior a fost reali zat ă
prin comprimarea agresiv ă a importurilor și stimularea exporturilor.
La sfâr șitul perioadei, în anul 1989, structura comer țului exterior al României corespundea
aproape în totalitate structurii ofertei ță rilor produc ătoare de bunuri industriale prelucrate. Din acest
punct de vedere, România devenea, dup ă patru decenii de dezvoltare accelerat ă, un client acceptabil
pentru exportatorii occidentali.
În ciuda dezvolt ării aproape explozive a economiei române ști în cele patru decenii de
socialism, capacitatea de import a României a r ămas limitat ă de:
– capacitatea României de a exporta;
– puterea de cump ărare a cet ățenilor României.

116 A se vedea în acest sens analiza studiului Industrialisation et commerce exterieur , publicat în anul 1945,
analiz ă efectuat ă în cadrul Temei nr. 9, supra p. 95-108.

169 Cele dou ă limite au fost relativ dep ăș ite dup ă 1990: prima prin creditarea importurilor și
deprecierea extern ă continu ă a monedei na ționale, iar cea de-a doua prin expansiunea creditul ui de
consum pe plan intern și deprecierea intern ă a leului.
În acest mod, cu asumarea riscurilor inerente, Româ nia avea s ă devin ă dup ă 1990 o bun ă pia ță
de desfacere în special pentru bunurile de larg con sum provenind din Europa Occidental ă.
Concepte și termeni de re ținut:
Structura for ței de munc ă; industrializare for țat ă; urbanizare accelerat ă; țar ă agrar-
industrial ă; țar ă industrial-agrar ă; Produsul social; Venitul na țional; eficien ța utiliz ării fondurilor
fixe; gruparea ramurilor industriei: Grupa A și Grupa B; efort investi țional; criza datoriei externe;
ree șalonarea datoriei externe; rambursarea datoriei ext erne, CAER.
Întreb ări de control și teme de dezbatere:
1. În ce m ăsur ă dezvoltarea industriei unei ță ri depinde de evolu ția comer țului exterior al
acelei ță ri?
2. Cum a evoluat ponderea popula ției ocupate în industrie comparativ cu evolu ția popula ției
urbane în perioda 1950-1989?
3. Analiza ți corela ția dintre investi țiile în industrie și evolu ția produc ției industriale în
perioada 1950-1989.
4. Care au fost factorii determinan ți ai reducerii eficien ței utiliz ării fondurilor fixe în industrie?
5. Analiza ți evolu ția celor dou ă mari grupe de ramuri industriale A și B în perioada 1950-
1989.
6. Justifica ți importan ța acordată dezvolt ării cu prioritate a ramurilor industriale ale grupe i A
fa ță de cea ramurilor Grupei B.
7. Enun țați obiectivul istoric atins de socialism în urma dezvolt ării for țat-accelerate, artificiale
a industriei.
8. Care a fost cauza principal ă a acumul ării datoriei externe în perioada 1975-1980?
9. Enumera ți factorii care au determinat declan șarea crizei datoriei externe dup ă 1980?
10. Care au fost efectele for ță rii achit ării datoriei externe a României în perioada 1982-19 89?
11. Ce reprezenta leul-valut ă în perioada socialist ă?
12. Cum a evoluat structura exporturilor României în perioada 1950-1989?
13. În ce m ăsur ă a reu șit s ă concureze industrializarea accelerat ă a unor ță ri ca România oferta
de produse industriale a ță rilor dezvoltate pe pie țele internaționale?
14. Cum a evoluat structura importurilor României î n perioada 1950-1989?
15. Explica ți cum a fost rezolvat ă problema pie ței externe pentru blocul ță rilor socialiste.
16. În ce regim se efectuau importurile pentru cea mai mare parte a m ărfurilor?
17. Dup ă ce model era structurat Tariful vamal de import al României?
18. În ce a constat reglementarea comer țului exterior în socialism?

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 13
Adev ărat sau fals
1. Dezvoltarea industriei unei ță ri nu depinde de evolu ția comer țului exterior al acelei ță ri.
2. Industrializarea accelerat ă a unei ță ri duce la cre șterea urbaniz ării.
3. În ultimul deceniu al socialismului investi țiile în industrie au dus la cre șterea constant ă a
produc ției industriale.
4. Din Grupa A fac parte ramurile industriale produ c ătoare de bunuri de consum.
5. Pentru dezvoltarea accelerat ă a unei ță ri este necesar ă asigurarea unui ritm superior de
cre ștere a produc ției bunurilor de consum.
6. Pân ă în anul 1989, industrializarea României și-a atins „obiectivul” istoric:
compatibilizarea cererii interne de bunuri de consu m cu structura ofertei statelor dezvoltate.
7. Cauza principal ă a acumul ării datoriei externe în perioada 1975-1980 a fost i mportul în
cre ștere de bunuri de consum pentru popula ție.
8. Cre șterea exportului României de produse industriale în perioada 1982-1989 a concurat
oferta de produse prelucrate a ță rilor occidentale dezvoltate.

170 9. În marea lor majoritate, dup ă 1979, importurile României au beneficiat de clauza na țiunii
celei mai favorizate.
Alegere
1. Pentru a fi competitive pe pie țele externe, în perioada 1950-1989 ță rile socialiste:
a. au ob ținut produse de înalt ă calitate, ca urmare a unui efort investi țional sus ținut, f ăcând
fa ță concuren ței marilor produc ători;
b. și-au creat largi debu șee, practicând pre țuri inferioare, prin politici de dumping ;
c. au derulat cea mai mare parte a comer țului exterior în cadrul pie ței CAER și cu ță ri în
curs de dezvoltare;
d. au renun țat la schimburile comerciale externe cu ță rile capitaliste dezvoltate.
2. În perioada 1950-1989 num ărul întreprinderilor industriale a sporit ca urmare a:
a. grijii deosebite acordate semiindustrializ ării produc ției agricole în mediul rural;
b. investi țiilor excep ționale destinate dezvolt ării întreprinderilor mici și mijlocii;
c. cre șterii explozive a cererii de produse industriale pr elucrate din partea agricultorilor;
d. aten ției acordate înfiin ță rii de mari întreprinderi de interes republican.
3. Fa ță de anul 1950, în anul 1989 popula ția ocupat ă în industrie:
a. s-a diminuat de dou ă ori;
b. a crescut de 12 ori;
c. s-a majorat de peste patru ori;
d. nu s-a modificat.
4. Diminuarea ponderii popula ției ocupate în agricultur ă a fost urmare a:
a. diminu ării interesului pentru agricultur ă;
b. major ării productivit ății agriculturii;
c. cre șterii importului de produse agricole;
d. secetei și foametei din anii 1946-1947.
Completare:
1. Dispersarea destina ției investi țiilor în ultimul deceniu al socialismului a generat programe
și planific ări _______________ ale produc ției și muncii.
2. Cre șterea produc ției industriale în perioada 1985-1989 nu a fost con secin ța investi țiilor
nete, ci a prelungirii duratei medii de func ționare a ___________ fixe din perioadele anterioare .
3. La începutul deceniului 9, România se confrunta a șadar cu o adev ărat ă criz ă a datoriei
__________ survenit ă la numai opt ani de la dobândirea calit ății de stat membru al F.M.I..
4. For țarea achit ării datoriei externe s-a concretizat în realizarea unor excedente comerciale
externe, de aproape 300 miliarde lei în perioada 19 80-1989, suficient de mari pentru asigurarea
______________ valutare necesare.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema

1. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 67-70, 81-83, 199-227.
2. Constantinescu, N. N. (coord.), Istoria economic ă a României , vol. 2, 1939-1989 , Editura
Economic ă, Bucure ști, 2000, p. 283-310.
3. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. III, Bucure ști, Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști 1997, p. 212-219, 270-325.
4. Mure șan, M., Mure șan, D., Istoria economiei , Editura Economic ă, Bucure ști, 1998, p. 327-
336, 364-376.
5. Murgescu, Bogdan, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-20 00) ,
Editura Polirom , Ia și, 2010, p. 341-348, 355-361, 392-407.

171 Tema nr. 14
Dezechilibre și contradic ții în procesul revenirii României la economia de pi a ță dup ă 1989

Cuprinsul Temei nr. 14
14.1 Introducere .. …………………….. …………………………… ……………………………………………. …………. ….
14.2 Obiectivele și competen țele temei ……………….. ………………………………………… …..
14.3 Con ținutul temei ……………………………….. ……………. ………………………………. …………………………
14.3.1 Evolu ția economiei monetare în perioada 1990 -2010 ………………………………………. . ………
14.3.1.1 Premisele politicilor monetare adoptate dup ă 1990 ….. …………………………. ………
14.3.1.2 Evolu ția masei monetare în perioada 1990 -2010 …………………………………. ………
14.3.1.3 Evolu ția bugetului de stat în perioada 1990 -2010 ………………………………… … …..
14.3.2 Evolu ția economiei reale în perioada 1990 -2010 ………………………………………. …….. ………
14.3.3 Tr ăsăturile istorice ale unei economii slab structurate institu țional ……………………… ……..
14.4 . Îndrumar pentru autoverificare ……………… …………………………………………… ………………… ……..

14.1 Introducere
Cei 40 de ani de socialism propriu-zis au avut menirea de a modifica radical structura ce rerii
de consum a popula ției. Așa dup ă cum am ar ătat în cadrul Temei nr. 10, pân ă la începutul anilor ’80
consumul popula ției a crescut cantitativ și s-a diversificat sortimental.
Consecin ță a industrializ ării socialiste, diversificarea produc ției și ofertei interne de bunuri de
larg consum, concomitent cu importurile provenite a tât de pe pia ța CAER, cât și din Occident au
remodelat obiceiurile de consum, reu șind s ă stârneasc ă, în bun ă m ăsur ă, „pofta” de consum a
popula ției.
Socialismul î și îndeplinise misiunea istoric ă: compatibilizarea structurii cererii interne de
consum cu structura ofertei marilor produc ători industriali interna ționali. În anul 1990 Occidentul
avea o serioas ă pia ță de desfacere în România, țar ă care a devenit în mai pu țin de jum ătate de secol
un poten țial bun client pentru produsele industriei prelucr ătoare ale firmelor occidentale.
Dezvoltarea economic ă exploziv ă din perioada 1960-1980 a fost compromis ă în mare parte de
austeritatea introdus ă în consumul intern în ultimii zece ani (1981-1989) . Reducerea consumului
popula ției a reprezentat principala cale de aplicare a pol iticii de achitare for țat ă a datoriei externe și
de alocare a unor fonduri uria șe de investi ții pentru realizarea unor mari obiective neproducti ve
(Casa Poporului și canalul Dun ăre-Marea Neagr ă).
Oferta intern ă pe pia ța bunurilor de larg consum s-a diminuat semnificati v chiar și pentru
produsele de prim ă necesitate (alimente, îmbr ăcăminte etc).
Încheierea chinuitorului proces de achitare a dator iei externe și definitivarea marilor obiective
de investi ții pân ă în anul 1989 constituiau premisele reorient ării destina ției produc ției industriei și
agriculturii c ătre consumul intern, începând din anul 1990.
Sfâr șitul socialismului aducea cu sine speran ța dispari ției relelor unei conduceri autoritare, din
ce în ce mai distan țate de realitatea economiei române ști.
Mult ă lume visa atunci, la începutul anilor ’90, c ă anii ce urmau s ă vin ă aveau s ă sintetizeze
ce-a fost bun în socialism cu ceea ce era consacrat drept bun în capitalism.
Poten țialul economiei române ști în anul 1990 a fost denumit mult ă vreme „greaua mo ștenire
a comunismului” (sau, l ăsând la o parte pe anticomuni ști , a socialismului). Într-adev ăr, acumul ările
deceniilor socialismului s-au dovedit a fi extrem d e greu de gestionat dup ă 1990. Cu foarte pu ține
excep ții, „realiz ările socialismului” au fost risipite în cea mai mar e parte în primul deceniu al
tranzi ției.
Explica țiile economi știlor și politicienilor privind cauzele reculului economie i române ști au
fost multiple. Pentru marea majoritate a anali știlor, involu ția economiei din perioada 1990-2000 a
fost fireasc ă: un sistem totalitarist, centralizat, condus prin decizii din ce în ce mai rupte de realitate
în perioada 1980-1989 nu avea cum s ă lase în urm ă altceva decât o situa ție „catastrofal ă” a
economiei României.
Pentru justificarea e șecurilor politicilor și m ăsurilor adoptate începând din anul 1990, elitele
politice postdecembriste au „beneficiat” și de conjunctura interna țional ă defavorabil ă generat ă de

172 modificarea radical ă a fluxurilor comerciale și ale capitalurilor: „decesul” pie ței CAER, r ăzboaiele
din Golf și din Serbia, crizele economice asiatice și din Rusia etc.
Dac ă în Rusia lui Gorbaciov conceptele mediatizate înce pând din anul 1984 fuseser ă glasnosti
(transparen ță ) și perestroika (restructurare), în România substantivele cele mai comune ale
perioadei au fost privatizare , liberalizare și restructurare , desemnând un lung și dureros proces de
destructurare înso țit de restructur ări inerente procesului de integrare în Uniunea Euro pean ă.
Privatizarea s-a realizat în cea mai mare parte prin dezindustrializare , respectiv prin
abandonarea implic ării constructive a statului în gestionarea marilor întreprinderi industriale și prin
adoptarea unor măsuri legislative de tergiversare a trecerii în propriet ate particular ă în vederea
deprecierii cât mai accentuate a valorii patrimoniu lui privatizabil. „Mo ștenirea socialismului” a
constituit baza material ă și financiar ă a form ării „clasei” noilor „capitali ști” români.
Dup ă 40 de ani de conducere totalitar ă a economiei, obiectivul central al noii puteri pol itice a
devenit tranzi ția la economia de pia ță .
Euforia liberaliz ării a generat un climat ideologic extrem de confuz: orice m ăsur ă opus ă
coordon ării centralizate era considerat ă binevenit ă, chiar dac ă, în mod evident, ar fi fost necesar ă o
perioad ă de trecere treptat ă, gradual ă de la o form ă de autoritarism economic la structuri de tip
liberal.
Majoritatea liderilor politici care în deceniul ant erior (1980-1989) aplicaser ă ideile
intransigente ale unui totalitarism economic conser vator, anacronic – care viza pân ă și colectivizarea
exhaustiv ă a agriculturii – au devenit „peste noapte”, dup ă 1990, adversarii înver șuna ți ai oric ărei
forme de continuitate institu țional ă: totul trebuia modificat radical în cel mai scurt timp.
Absen ța unei strategii clare privind etapele necesare une i tranzi ții inteligente asociate
simptomatic cu repulsia fa ță tot ce fusese legat de func ționarea mecanismelor economiei
centralizate a generat un adev ărat haos institu țional prelungit pe parcursul urm ătoarelor dou ă
decenii.
Modelul economiei centralizate a fost de-a dreptul hulit și abandonat cu iresponsabilitate. Tot
ceea ce fusese realizat în deceniile anterioare a f ost considerat desuet și f ără continuitate în
condi țiile tranzi ției c ătre economia de pia ță , fiind c ăutate modele de restructurare str ăine de
realitatea româneasc ă, cu totul inadecvate realit ăților societ ății române ști.
Incompeten ța institu țional ă pare s ă fi fost singura cauz ă a politicilor economice adoptate în
perioada de tranzi ție. Din p ăcate, lipsa oric ărei viziuni asupra m ăsurilor necesare a fost înso țit ă de
reaua-credin ță a majorit ății liderilor politici, întreprinz ătorilor și chiar a unei bune p ărți a popula ției.
Constrângerile inerente sistemului propriet ății colective și promov ării egalitarismului de tip
socialist generatoare de frustr ări și reful ări acumulate de-a lungul deceniilor socialismului a u
explodat într-o adev ărat ă obsesie a înavu țirii cu orice pre ț, într-un timp cât mai scurt, indiferent de
consecin țe. Tot ceea ce fusese „al nostru”, al „poporului”, respectiv al statului trebuia s ă revin ă
fiec ăruia sau în primul rând celor mai adaptabili noilor condi ții, pe calea privatiz ării .

14.2 Obiectivele și competen țele Temei nr. 14
Obiectivele temei
1. Analiza evolu ției macroindicatorilor economici în perioada 1990-2 010.
2. Realizarea corela țiilor dintre evolu țiile economiei monetare și reale.
3. Explicarea dezechilibrelor generate de privatiza re și tranzi ția la economia de pia ță
Competen țele temei
Dup ă parcurgerea Temei nr. 14, studen ții vor putea:
– integra evolu ția economiei României din ultimele dou ă decenii în procesul istoric de
asimilare a valorilor economiei de pia ță desf ăș urat pe parcursul ultimilor 150 de ani;
– evalua consecin țele modific ărilor institu ționale din perioada 1990-2010 specifice revenirii l a
economia de pia ță ;
– analiza comparativ modific ările structurale și ritmurile cre șterii economice în cele trei mari
perioade istorice ale evolu ției economiei României: 1859-1939, 1949-1989, 1989- 2010.

173 14.3 Con ținutul Temei nr. 14
14.3.1 Evolu ția economiei monetare în perioada 1990-2010
Rolul economiei monetare în secolul XX a devenit de terminant. Din banal intermediar al
schimbului , moneda a devenit un factor decisiv de influen ță atât a cre șterii/declinului/stagn ării
economice, cât și a reparti ției veniturilor în societate.
Importan ța m ăsurilor de politic ă monetar ă și financiar-bancar ă pentru evolu ția economiei
moderne a determinat prioritatea acordat ă monedei pe parcursul celor patru etape analizate î n
cuprinsul acestui manual (1859-1914, 1919-1939, 194 4-1989, și 1989-2010).
14.3.1.1 Premisele politicilor monetare adoptate dup ă 1990.
Caracteristicile tranzi ției spre economia de pia ță au fost urm ătoarele:
1. Abandonarea planific ării și coordon ării centralizate a economiei na ționale. Consecin ța:
marea majoritate a obiectivelor industriale a fost declarat ă privatizabil ă. „Statul” și-a declinat brusc
orice implicare în sensul eficientiz ării activit ății economice a marilor colo și industriali cataloga ți ca
fiind „supracapacita ți”, „energofagi”, „poluan ți”, pe scurt „un morman de fiare vechi”. A fost
„decretat ă” necompetitivitatea tehnologiilor și produselor române ști.
2. Înlocuirea planific ării centralizate cu o legisla ție haotic ă, „spasmodică”117 , inconsecvent ă și
instabil ă care a creat apele tulburi ale tranzi ției.
3. Declinul produc ției interne industriale și agricole. Sub efectele Legii nr. 18/1991, la rând ul
ei, agricultura a devenit domeniul unor litigii jur idice interminabile, inevitabile, cauzate de
restituirea terenurilor comasate în fostele CAP-uri și IAS-uri.
4. Evitarea convulsiilor sociale a generat strategi a „terapiei graduale”. Aceasta a însemnat de
fapt men ținerea locurilor de munc ă pentru un num ăr de cca. 3 milioane persoane active în
întreprinderi devenite peste noapte „ineficiente” și grevarea bugetului statului cu deficite din ce în
ce mai mari.
5. Structurile existente au fost „c ăpu șate” vreme de ani de zile prin înfiin țarea unor firme de
dimensiuni mici și mijlocii care au „asigurat” crearea unor lan țuri de intermedieri, prin care au fost
deturnate venituri însemnate de la bugetul de stat. Aceasta a fost una din c ăile de „formare” a
„capitali știlor” autohtoni.
6. Politica bugetar ă a statului a fost extrem de lax ă în privin ța colo șilor industriali. Consecin ța
nu a fost stimularea retehnologiz ării și ra ționaliz ării investi țiilor socialismului, ci acumularea
celebrelor arierate care au determinat griparea, respectiv blocarea ci rcuitelor financiare.
7. Nu la fel de lax ă a fost îns ă politica fiscal ă în privin ța întreprinz ătorilor mici și mijlocii care
au încercat s ă-și manifeste timid spiritul de antreprenoriat. Pentr u a recupera din pierderile suferite
din cauza marilor „muribunzi” ai industriei sociali ste, statul a t ăbărât pur și simplu asupra firmelor
particulare cu impuneri fiscale exagerate, sufocând libera ini țiativ ă. Lupta pentru supravie țuire a
acestei categorii de întreprinz ători a generat evaziunea fiscal ă și ocolirea legilor consacrând astfel
apari ția și expansiunea economiei subterane . În mod firesc, pierderea acestor venituri bugetar e a
determinat permanentizarea crizei bugetului de stat .
8. Pân ă în anul 1989 veniturile și economisirile popula ției crescuser ă pe fondul reducerii
treptate a ofertei interne de bunuri și servicii în perioada 1982-1989. Dup ă 1990 cererea poten țial ă
pe pia ța intern ă putea fi acoperit ă în primul rând din produc ția industriei și agriculturii române ști
care înainte fusese destinat ă cu prioritate exportului. Din p ăcate, produc ția industrial ă s-a prăbu șit
pur și simplu, iar cea agricol ă a r ămas aproximativ la nivelul anului 1989.
Liberalizarea comer țului exterior dup ă 1990, pe fondul pr ăbu șirii produc ției interne, urma s ă
asigure cre șterea importurilor și acoperirea unei însemnate cereri interne, cerere satisf ăcut ă în
deceniul austerit ății (1980-1989), într-o m ăsur ă din ce în ce mai însemnat ă, de „pia ța neagr ă”. Din
anul 1990 pia ța româneasc ă a început s ă fie invadat ă de bunuri de larg consum importate.
9. România reprezenta, a șadar, o promi ță toare pia ță de desfacere pentru exportatorii
occidentali. Rămânea îns ă de rezolvat problema nivelului redus al puterii de cump ărare a popula ției:
salariile medii se situau între 100-200 de dolari. Cre șterea puterii de consum, respectiv a veniturilor

117 A se vedea mai sus, la p. 107, citatul din lucrare a lui V.N. Madgearu.

174 (salariilor) nominale avea s ă fie realizat ă prin expansiunea masei monetare și a creditului, respectiv
prin infla ție.
10. Reorientarea și valorificarea poten țialului productiv al României au fost practic
abandonate dup ă 1990. În locul dezvolt ării produc ției interne au fost create condi țiile asigur ării
acoperirii cererii interne prin importuri.
Rolul vital al unor posibile strategii economice fa vorabile retehnologiz ării și relans ării
produc ției interne a fost preluat de politicile monetar-ba ncare de sus ținere a consumului. Crearea de
moned ă nu avea s ă mai fie destinat ă, cum fusese destinat ă în socialism, în mod semnificativ,
investi țiilor productive în economia na țional ă (respectiv unor obiective neproductive dup ă 1980), ci
disponibiliz ării lichidit ăților monetare necesare acoperirii cererii de bunuri de larg consum din
import.
11. Dup ă 1990, politicile monetar-bancare au fost orientate c ătre asigurarea permanent ă a
necesarului de moned ă destinat:
– acoperirii și sus ținerii deficitelor bugetului de stat generate îndeo sebi de subven ționarea
marilor întreprinderi men ținute în activitate în mod artificial;
– sus ținerii deficitelor balan ței comerciale externe și ale contului curent al balan ței de pl ăți
externe prin asigurarea disponibilit ăților valutare necesare achizi țion ării de bunuri și servicii
provenite din import;
– finan ță rii pierderilor generate de falimentarea unor b ănci și institu ții financiare (de
notorietate au fost cazurile BANCOREX, BIR, Dacia F elix etc.);
– acoperirii pierderilor rezultate din înstr ăinarea capitalului majoritar prin „privatiz ări”
ineficiente („pe un dolar”).

14.3.1.2 Evolu ția masei monetare în perioada 1990-2012
Tr ăsătura distinctiv ă a sistemului monetar-bancar românesc în aceast ă perioad ă a constituit-o
infla ția determinat ă de crearea și „injectarea” în economie a unui mare num ăr de semne monetare
atât sub forma numerarului, cât, mai ales a monedei scripturale (electronice).
Conform teoriei cantitative a banilor , oferta de moned ă și oferta agregat ă de bunuri și
servicii se afl ă sau trebuie s ă se afle în echilibru.
Echilibrul celor doi macroindicatori este exprimat sintetic de ecua ția cantitativ ă a banilor
formulat ă în anul 1911 de Irving Fischer în lucrarea The purchasing power of money :

în care: M = masa monetar ă (M 2);
v = viteza de rota ție a banilor;
P = nivelul general al pre țurilor bunurilor și serviciilor;
T = totalul ofertei de bunuri și servicii, respectiv totalitatea tranzac țiilor exprimat ă în
mărimi fizice
De regul ă, P*T reprezint ă valoarea PIB .
Atât teoria keynesian ă, cât și cea monetarist ă (Milton Friedman) sus țin – prima – și accept ă –
cea de-a doua – rolul emisiunii de moned ă pentru stimularea cererii de consum și asigurarea
echilibrului pie ței. În lipsa disponibilit ăților de capital, pentru a stimula cre șterea produc ției interne,
sistemul bancar poate emite moned ă care, investit ă în produc ție, angreneaz ă atât cre șterea cererii,
cât și a ofertei.
Pe de alt ă parte, pe m ăsura cre șterii ofertei de bunuri și servicii ( P*T ), urmare a sporirii
permanente a produc ției industriale și agricole, suplimentarea emisiunii de moned ă ar asigura
stabilitatea pre țurilor .
Evolu ția economiei române ști dup ă 1989 a fost departe de aplicarea „s ănătoas ă” a principiilor
teoriilor monetariste, valabile în majoritatea ță rilor occidentale dezvoltate. „Adaptarea” teoriei l a
condi țiile României a generat, dimpotriv ă, spirala infla ționist ă.
Spirala infla ționist ă declan șat ă în anul 1990, în condi țiile aplic ării unor m ăsuri populiste
aferente „terapiei graduale”, a avut urm ătoarea evolu ție: M*v = P*T

175 1. Ini țial, în anul 1990, popula ția de ținea rezerve de lichiditate rezultate în urma
dezechilibrului – agravat în ultimul deceniu al soc ialismului – dintre oferta sc ăzut ă de bunuri și
servicii și veniturile reale. La cre șterea de ținerilor de lichiditate a contribuit într-o oarecar e
propor ție și restituirea părților sociale către popula ție.
2. Pentru acoperirea cererii interne, pe fondul dim inu ării produc ției interne, au crescut
importurile de bunuri de larg consum. În noile cond i ții, pe pia ță au ap ărut m ărfuri din abunden ță , iar
lichidit ățile aflate la popula ție au început s ă se „topeasc ă”.
3. Pre țurile multor produse din import, sensibil mai mari decât pre țurile unor produse similare
interne, au contribuit în mare m ăsur ă la declan șarea a șa-numitei infla ții importate (prin pre țuri).
Puterea de cump ărare a popula ției a început s ă scad ă.
4. Pre țurile mai mari ale produselor importate „au f ăcut necesar ă” cre șterea salariilor
nominale , m ăsur ă cu caracter politic solicitat ă de proasp ăt ap ărutele sindicate.
5. Cre șterea câ știgurilor nominale ca urmare a cre șterii produc ției interne (respectiv a sporirii
productivit ății factorilor ) era exclus ă: valorificarea factorilor interni de produc ție nu mai constituia
un obiectiv al noii elite politice. Puterea de cump ărare a populației trebuia ref ăcut ă îns ă într-un
răstimp extrem de scurt. Altminteri, importatorii ris cau s ă acumuleze stocuri din ce în ce mai mari.
6. Majorarea veniturilor nominale, din anul 1991, s -a realizat prin crearea de moned ă,
respectiv prin „injectarea” de moned ă în economie. Cre șterea masei monetare a avut drept efect noi
cre șteri ale pre țurilor, întrucât banii nou-crea ți nu erau destina ți investi țiilor productive, ci aproape
exclusiv consumului produselor provenite din import uri și acoperirii deficitelor bugetului de stat.
Deficitele din ce în ce mai mari ale bugetului de s tat erau cauzate de men ținerea „în func țiune” a
colo șilor industriali (considera ți în totalitate f ără discriminare „mormane de fiare vechi“).
7. Nenum ăratele „inginerii financiare” care au dus la formar ea capitali știlor autohtoni au fost
au fost semnificativ condi ționate de cre șterea permanent ă a masei monetare în circula ție.
8. În perioada 1992-2005, în mod repetat, cre șterea pre țurilor provocat ă de fiecare infuzie
monetar ă a „justificat” o nou ă majorare a salariilor, fie și numai „pentru a ține, cât de cât, pasul cu
cre șterea pre țurilor”.
Dinamica masei monetare (M 2). Spirala infla ționist ă a avut drept consecin ță economic ă
major ă deprecierea intern ă și extern ă a monedei na ționale pe parcursul primilor 16 ani ai tranzi ției
(1990-2005). Deprecierea extern ă a leului a fost determinat ă nu numai de deprecierea intern ă, ci și
de cronicizarea deficitului contului curent al bala n ței de pl ăți externe și a balan ței comer țului
exterior având ca efect cererea din ce în ce mai ma re de valute liber convertibile.
Dup ă 38 de ani de manevrare planificat ă a masei monetare înso țit ă de controlul pre țurilor
(1952-1989), restructurarea , privatizarea și liberalizarea vie ții economice dup ă 1990 au antrenat
cre șterea în ritm alert a masei monetare, declan șarea și agravarea infla ției.
Seriile de date statistice ale agregatului mone- Grafic nr. 48
tar M2 (medii anuale) furnizate de Rapoartele
Băncii Na ționale a României se opresc în anul 2005,
an în care a fost aplicat ă denominarea leului („t ăierea
celor patru zerouri”).
În primii doi ani ai tranzi ției, 1990-1991, masa
monetar ă (medie anual ă) M2 a marcat o u șoar ă
cre ștere, cu „numai” 43% fa ță de anul 1989 (de la
408 miliarde lei vechi – ROL la 604 miliarde ROL).
Cre șterea aparent nesemnificativ ă a M2 compa-
rativ cu evolu țiile ulterioare este explicat ă, printre
altele, prin disponibilit ățile de lichiditate înc ă
existente la popula ție, capabile s ă absoarb ă
excedentul de produse provenite din import în condi țiile pr ăbu șirii produc ției și ofertei interne.
Sc ăderea ofertei interne este reflectat ă de evolu ția Produsului Intern Brut (PIB). Tendin ța
negativ ă a PIB „mo ștenit ă” din anul 1989 s-a accentuat ulterior: indicele PI B cu baza în anul 1988
s-a diminuat la 94,2% în 1989 sc ăzând la 88,9% în anul 1990, respectiv 77,5% în anul 1991.

176 Dinamica masei monetare (M 2 medie anual ă) dup ă 1991 a fost excep țional ă:118
– pân ă în anul 1996 agregatul monetar M 2 marcase deja o cre ștere de 52,7 ori fa ță de 1989;
comparativ cu perioada 1973-1989, când, ca urmare a cre șterii produc ției industriale, „investi țiilor” în
importuri de tehnologii și achit ării datoriei externe, agregatul monetar M 2 se majorase de „numai” 5,2
ori în 16 ani, în intervalul 1989-1993, deci într-u n interval de numai cinci ani, M 2 a crescut de 6,6 ori;
Grafic nr. 49 – în perioada 1992-1994 masa monetar ă a
crescut anual cu mai mult de 100%, respectiv de 2,1
ori în 1992 fa ță de 1991, de 2,2 ori în anul 1993 fa ță
de 1992, respectiv de 2,4 ori în 1994 fa ță de 1993;
– o cre ștere excep țional ă a M 2 a fost
„realizat ă” în anul 1997: masa monetar ă s-a dublat
fa ță de anul anterior, de la 22,2 mii miliarde ROL la
44,9 mii miliarde ROL, pentru ca în anul 1998 s ă fie
de trei ori mai mare decât în anul 1996; semnificat iv
e faptul c ă, dup ă o u șoar ă revenire în anii 1995 și
1996, în urm ătorii doi ani PIB real se reduce din
nou ajungând la nivelul din anii 1991-1992;
– în anul denomin ării leului, 2005, masa
monetar ă (medie anual ă) ajunsese la 742,8 mii miliarde ROL, fiind de pest e 1764 ori mai mare
decât în anul 1989;
Grafic nr. 50 Grafic nr. 51

– în perioada 2007-2012 cre șterea anual ă a masei monetare (M 2 la sfâr șitul anilor) a fost
inferioar ă celei din anii anteriori, sporul cumulat fiind de „numai” 50% în cei șase ani (de la 148
mild. RON la 221,8 mild. RON) (Tabel nr. 25).
Pentru perioada 1989-2012 sunt disponibile serii de date statistice furnizate de BNR privind
indicatorul masa monetar ă (M 2) la sfâr șitul perioadei (luna decembrie a fiec ărui an):
Tabel nr. 25
Evolu ția masei monetare M 2 în perioada 1989-2012
– la sfâr șitul anilor (luna decembrie) –

Masa monetar ă M 2 1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1 999 2000
milioane RON 42 51 103 186 447 1065 1828 3033 6215 9253 13412 18506
coeficien ți (1989=1) 1,0 1,2 2,5 4,4 10,6 25,3 43,4 72,1 147, 7 219,8 318,7 439,7
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2 011 2012
milioane RON 27051 37371 46074 63448 85159 110402 1 48044 173629 188013 199572 212059 221830
coeficien ți (1989=1) 642,7 887,9 1094,7 1507,4 2023,3 2623,0 3517,3 4125,2 4466,9 4741,6 5038,2 5270,4
Surse: Rapoarte anuale BNR (1998-2004), Buletine lunare BNR (2005-2007), Rapoarte statistice BNR 2008-2013.

118 În anul 1999 masa monetar ă medie anual ă M 2 era de 252,4 ori mai mare decât în anul 1989. În z ece ani (1990-
1999) în condi țiile liberaliz ării pre țurilor, cre șterea M 2 avea aproximativ acela și ordin de m ărime cu cre șterea
agregatului monetar M 1 din perioada 1952-1989, cre ștere realizat ă în condi țiile controlului strict al pre țurilor în 37 de
ani de socialism! Exist ă îns ă o deosbire esen țial ă între cele dou ă perioade: planificarea socialist ă dirija banii c ătre
investi ții, în vreme ce liberalizarea tranzi ției i-a alocat consumului popula ției și cheltuielilor publice neproductive.

177 Efecte ale cre șterii masei monetare asupra evolu ției macroindicatorilor economici ai
României în perioada 1990-2005
1. Efectul inerent cre ării de moned ă a fost cre șterea generalizat ă a pre țurilor. Fa ță de anul 1989,
Grafic nr. 52 indicele pre țurilor de consum ( IPC ) a crescut de
aproape 1200 de ori pân ă în anul 2000. Cre șterile cele
mai semnificative au fost înregistrate în perioada
1991-1994 și în anul 1997 când pre țurile s-au majorat,
de la un an la altul, de 2,7 ori, 3,1 ori, 3,56 ori , 2,36
ori, respectiv de 2,54 ori.
2. Varia țiile anuale ale pre țurilor au dep ăș it cu
mult cre șterile anuale ale masei monetare (în anii
1991, 1992 și 1993 M 2 a crescut de 1,26 ori, 2,05 ori,
2,23 ori, respectiv de 2,03 ori în 1997).
3. În condi țiile cre șterii anuale mai mari a
indicilor pre țurilor de consum decât ale indicilor masei
monetare echilibrul monetar a fost realizat prin cre șterea vitezei de rota ție a banilor (fa ță de 1,79 rota ții
în anul 1990, pentru urm ătorii trei ani a rezultat 119 un num ăr mediu de 3,65, 4,98, 7,25 rota ții pe an).
4. De și a „asigurat” cre șterea consumului popula ției pe baza major ării salariilor nominale și prin
intermediul creditului de consum, infla ția a accentuat polarizarea social ă.
5. Deprecierea unit ății monetare a fost determinat ă de „aruncarea” în economie a unor sume de
bani destinate consumului bunurilor de import, acop eririi deficitelor bugetare și „a cumul ării primitive de
capital ”, respectiv configur ării „clasei” „capitali știlor de carton”.
6. Rata infla ției , care reprezint ă cre șterea medie anual ă a indicelui pre țurilor ( Ri=IPC-100 ), a
înregistrat niveluri specifice hiperinfla ției (peste 150%) în perioada 1991-1993 și în anul 1997 (Tabelul
nr. 26), diminuându-se treptat spre valori unitare („o cifr ă” – 9% în 2005).
7. Ca urmare, indicele pre țurilor de consum (IPC ) a crescut de 2722 de ori pân ă în anul 2005,
respectiv de peste 4000 de ori (estimat 4017) 120 pân ă în anul 2012.
8. În pofida infuziei de mas ă monetar ă, nici investi țiile , nici produc ția intern ă nu au înregistrat
cre șteri semnificative. Dimpotriv ă, produc ția industrial ă s-a redus de la an la an, în vreme ce agricultura
a marcat regrese evidente în urma aplic ării prevederilor Legii nr. 18/1991.
9. Diminuarea ofertei de bunuri și servicii din produc ția intern ă a fost compensat ă de cre șterea tot
mai pronun țat ă a importurilor de produse de larg consum.
10. În cazul României, teoriile economice nu au avu t efectele universal a șteptate: cre șterea masei
monetare nu a avut efecte sim țitoare de antrenare a major ării investi țiilor și a produc ției interne, ci doar
de cre ștere a salariilor (veniturilor) nominale în vederea asigur ării cre șterii permanente a cererii de
consum .
Grafic nr. 53 Grafic nr. 54
Not ă: Circula ția monetar ă reprezint ă produsul dintre agregatul monetar M 2 și viteza de rota ție a banilor.

119 “Viteza de rota ție” a banilor este un indicator derivat, stabilit p rin calcul de c ătre exper ții BNR.
120 Anuarul statistic al României , 2012.

178 Tabel nr. 26
Efectele emisiunii de moned ă asupra evolu ției principalilor macroindicatori economici

Anii PIB –
nominal Varia ție
medie
anual ă
(Rapoarte
BNR)
– % – PIB – real Masa
monetar ă
– M2 –
medie
anual ă
mild. lei Viteza
de
rota ție a
masei
monetare
– num ăr
de rota ții
anual Dinamica
masei
monetare
M2 –
coeficien ți
cu baz ă
fix ă, 1989 Dinamica
pre țurilor
de consum
(coeficien ți
cu baza în
1989=1) Rata
infla ției
– % – Cursul mediu
anual de
schimb lei
(ROL)/USD Cursul mediu
anual de schimb
lei (ROL)/EURO
(1992-1998
ECU) miliarde
lei, valori
curente miliarde
lei valori
constante
pre țuri
1989
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
1989 800 -5,8 800 408 1,96 1,00 1,00 1,1 14,9 –
1990 858 -5,6 755 478 1,79 1,17 1,05 5,1 22,4 –
1991 2204 -12,9 658 604 3,65 1,48 2,84 170,2 76,4 –
1992 6029 -8,8 600 1239 4,98 3,03 8,81 210,4 308 400
1993 20036 1,5 609 2760 7,25 7 31 256,1 760 885
1994 49773 3,9 633 6638 7,48 16 74 136,7 1655 1967
1995 76489 7,1 678 13085 5,5 32 98 32,3 2033 2630
1996 113842 3,9 704 22185 4,9 54 136 38,8 3083 3863
1997 255298 -6,1 661 44934 5,6 110 348 154,8 7168 8091
1998 370551 -4,8 629 69925 5,3 171 553 59,1 8876 9989
1999 551914 -1,2 622 106280 5,1 260 806 45,8 15333 16296
2000 809846 2,2 635 149229 5,4 365 1175 45,7 21693 19956
2001 1179458 5,7 672 212700 5,5 521 1580 34,5 29061 26027
2002 1520170 5,1 706 299770 5,1 734 1936 22,5 33055 31255
2003 1974276 5,2 743 393179 5,0 963 2232 15,3 33200 37556
2004 2473680 8,3 804 524810 4,7 1285 2498 11,9 32637 40532
2005 2889546 4,1 837 742803 3,9 1819 2722 9,0 29137 36234
Surse: Anuarul statistic al României , 2010, Raport anual BNR 1998-2011.

Corelarea evolu ției macroindicatorilor PIB și M 2. Comparativ cu nivelul din anul 1989,
PIB real a înregistrat dou ă perioade de diminuare, 1989-1992, respectiv 1996-1 999. În anul 1992
Grafic nr. 55 PIB real a atins minima de 75% (Grafic nr. 53),
iar în perioada 1996-1999, raportat la acela și an
de baz ă, 1989, indicele PIB real a sc ăzut de la
88% (Grafic nr. 54)la 77,7%, respectiv la 79,4%
în anul 2000 (Grafic nr. 55), pe fondul unei
cre șteri de aproape opt ori a circula ției
monetare (de la 108,7 miliarde lei în anul 1996
la 806 miliarde lei în anul 2000).
Grafic nr. 56

O corela ție pozitiv ă a cre șterii circula ției
monetare cu majorarea PIB se observ ă în Graficul
nr. 56 pentru perioada 2001-2005 (cu o u șoar ă
tendin ță de reducere a cre șterii PIB în 2005).
Corelarea dintre cre șterea PIB și cea a masei
monetare pe baza diminu ării ponderii deficitului
bugetar în PIB și aducerii ratei infla ției pe
palierul unei cifre (cu tendin țe de diminuare de la 9% în anul 2005 la 7,85% în an ul 2008, respectiv
3,3% în anul 2012) au caracterizat în continuare ec onomia României pân ă în anul 2012.

179 Diminuarea PIB în primii ani ai tranzi ției a fost justificat ă de c ătre deciden ți prin nivelul
perimat al tehnologiilor industriale, distorsionare a circuitelor comerciale interna ționale, men ținerea
asisten ței bugetare a „mastodon ților” industriei socialiste, întârzierea exagerat ă a privatiz ării,
evitarea tensiunilor sociale prin majorarea infla ționist ă a veniturilor nominale etc., f ără a fi fost
explicat vreodat ă modul în care s-a format clasa „capitali știlor” autohtoni.
Invocarea de-a dreptul obsesiv ă a privatiz ării ca unic ă solu ție de asigurare a eficien ței
economice a consacrat dezinteresul absolut pentru r evigorarea capacit ăților industriale, agricole,
comerciale, turistice sub patronajul statului, în s copul unei ulterioare privatiz ări ra ționale și
eficiente.
Ideea retehnologiz ării și dezvolt ării capacit ăților mo ștenite din socialism de c ătre noul
proprietar, statul „capitalist”, a fost respins ă cu obstina ție de liderii politici ai vremii. Statul nu avea
cum s ă (mai) fie un bun manager!
Haosul legislativ a fost principala cauz ă a ineficien ței economiei în primul deceniu al
tranzi ției, fapt subliniat și de Raportul BNR din anul 1998:

Inconsecven ța legislativ ă: „În sistemul juridic românesc coexist ă reglement ări din perioada
interbelic ă și din timpul economiei planificate centralizat cu a cte normative aliniate la
standardele occidentale actuale. Uneori, m ăsurile adoptate, chiar dac ă în principiu corecte, nu
țin seama de nivelul resurselor disponibile, ceea ce are drept efect men ținerea incertitudinilor, a
lipsei de consecven ță și, tot mai frecvent, a revenirilor legislative.”
Regimul difuz și confuz de proprietate . „Privatizarea este lent ă și ezitant ă, iar restituirea
propriet ăților nu a fost definitiv tran șat ă. Statul r ămâne proprietar majoritar în industrie și în alte
sectoare economice cheie, care se disting prin mana gement tot mai neperformant și rezultate în
continu ă deteriorare.”

Reducerea cre ării anuale de moned ă dup ă declan șarea crizei în anul 2008 a avut drept
consecin ță indici ai pre țurilor cu un nivel maxim de aproape 108% în 2008, î n sc ădere permanent ă
pân ă la 103,3% în anul 2012.
Evolu țiile pozitive semnalate au caracterizat a șadar o perioad ă de relativ ă „cumin țire” a
deciden ților politici sub atenta supraveghere a comisarilor UE.

14.3.1.3 Evolu ția bugetului de stat în perioada 1990-2010
Perioada „onoarei” excedentelor bu- Grafic nr. 57
getare s-a încheiat odat ă cu anul 1989.
Dac ă în anul 1989 exerci țiul bugetului de
stat raporta un excedent de 60 de miliarde
lei, circa patru miliarde dolari la cursul
oficial de 14,9 lei/USD (Grafic nr. 57),
doar în anul 1990, primul an al tranzi ției,
a mai fost înregistrat un excedent de 2,5
miliarde lei (aprox. 100 milioane USD).
Începând din anul 1991, deficitele au
oscilat între minimum 0,4 miliarde dolari
în anul 1993 și maximum 11,4 miliarde
dolari în anul 2010. Dezastrul produs de
sus ținerea deficitelor bugetare era
cunoscut și clar descris de c ătre speciali ști înc ă din primul deceniu al tranzi ției:
„…finan țarea deficitului a generat un dezechilibru de propo rții în sistemul financiar al ță rii. La construirea
programului economic și monetar pentru 1998 fusese prev ăzut ca o mare parte din deficitul public s ă fie finan țat din
surse externe, iar diferen ța din surse interne.[…]
În realitate, deficitul consolidat al statului a fo st finan țat, practic integral, din resurse interne. În conse cin ță , s-a
produs un important efect de evic țiune a sectorului neguvernamental de pe pia ța creditului, care a limitat capacitatea de
revigorare a economiei. De asemenea, au crescut dob ânzile, în special pe segmentul cel mai sensibil al pie ței creditului

180 (pia ța interbancar ă), ceea ce a avut un impact nefavorabil, ce se men ține și în prezent, asupra costului finan ță rii
deficitului public.”121
Situarea ponderii deficitului bugetar în PIB sub ni velul de referin ță de 3% stabilit prin Tratatul
de la Maastricht (1993) în vederea asigur ării convergen ței economice și monetare (UEM) a
constituit un obiectiv central al politicii bugetar e și monetare în perioada 1997-2006. Impactul crizei
economice resim țite dup ă 2007 a determinat majorarea ponderii deficitelor b ugetare în PIB de la
3,8% în anul 2008 pân ă la 6,9% în anul 2010, respectiv 4,6% în 2011.
Execu ția bugetului de stat în perioada 1991-2011
În perioada 1991-2008, veniturile fiscale au oscila t între 90-97% din totalul veniturilor
bugetare, pentru ca, începând din anul 2009, s ă se diminueze la 85-87%.
Veniturile bugetare fiscale provenind din cele Grafic nr. 58
dou ă mari categorii de impozite au cunoscut clasica
evolu ție a major ării treptate a ponderii impozitelor
indirecte și a diminu ării ponderii impozitelor directe
(Grafic nr. 58). De la 42% în anul 1991, ponderea
impozitelor indirecte a sporit la 78% în anul 2011,
în vreme ce ponderea impozitelor directe s-a
diminuat de la 58% la 22% în acela și interval.
La fel ca în perioada 1864-1914, 122
transparen ța specific ă impunerii directe (impozite
profituri, salarii, dividende etc.) a fost în bun ă parte
diminuat ă. Cre șterea ponderii impozitelor indirecte
(TVA, accize etc.) este mai pu țin vizibil ă pentru contribuabil, taxarea fiind „ascuns ă” în pre țurile
bunurilor și serviciilor.123
În perioada 1991-2011 veniturile fiscale au sporit de la 6,3 miliarde dolari SUA la 22,8
miliarde dolari SUA 124 , respectiv de 3,6 ori , cre șterea impozitelor indirecte fiind de 6,6 ori, iar a
celor directe de 1,4 ori. Raportat la num ărul popula ției civile ocupate , veniturile fiscale au crescut
de 4,7 ori , de la 582 dolari/persoan ă ocupat ă în anul 1991 la 2724 dolari/persoan ă ocupat ă în anul
2011. În cadrul acestora, impozitele indirecte s-a u majorat de 8,6 ori, iar cele indirecte de 1,8 ori .
Semnificativ pentru evolu ția economiei României este faptul c ă de-abia în anul 2006 a fost dep ăș it
nivelul impozitelor directe încasate în anul 1991 ( 3,9 miliarde dolari în 2006, comparativ cu 3,7
miliarde dolari în anul 1991)125 .
Cheltuielile bugetare au crescut, la rândul lor, de aproape cinci ori în perioada analizat ă, de la
peste 7 miliarde dolari în anul 1991 la aproape 35 miliarde dolari în anul 2011.
Structura cheltuielilor bugetare s-a modificat pe p arcursul celor 22 de ani, astfel încât o analiz ă
a unor serii de date comparabile este dificil de re alizat. Ne vom referi, în cele ce urmeaz ă, la primii
și la ultimii ani ai intervalului men ționat.
În anii de început ai tranzi ției (1991-1995), cheltuielile bugetului de stat au înregistrat o
diminuare inevitabil ă în anul 1992, an în care și nivelul PIB a atins valoarea minim ă (Tabel nr. 27).
„Ac țiunile economice” ale statului r ămân predominante pân ă în anul 1995, în ciuda diminu ării
acestora de la 35%-40% la 30%. Din p ăcate, în aceast ă perioad ă, cheltuielile privind ac țiunile
economice ale statului au vizat cu prec ădere evitarea convulsiilor sociale prin asigurarea achit ării
salariilor personalului ocupat în unit ăți ale industriei socialiste, care în loc s ă fie „resuscitate”
tehnologic, au fost l ăsate prad ă degrad ării capitalului fizic.

121 Raport anual BNR , 1998.
122 Vezi supra, p. 56.
123 „Impozitele indirecte au […] un pronun țat caracter de inechitate, distribuindu-se prin pro dusele de baz ă, aproximativ
egal asupra consumatorilor, indiferent de venitul l or; celor cu venituri mari le revine mai pu țin, celor cu venituri mici le
revine un impozit propor țional mult mai mare”; Victor Axenciuc, Istoria economic ă a României , Editura Funda ției
România de Mâine , Bucure ști, 1997, p. 186.
124 Transformarea datelor din lei în dolari s-a f ăcut la cursul mediu anual de schimb leu/dolar SUA.
125 Preciz ăm c ă nu s-a ținut cont de infla ția dolarului în perioadele analizate, datele reprez entând valorile curente
ale monedei americane.

181 Tabel nr. 27
Destina ția cheltuielilor bugetare în perioada 1991-1995

1991 1992 1993 1994 1995 1991 1992 1993 1994 1995
milioane dolari SUA *) ponderi
CHELTUIELI – total, din care: 7040 5283 5432 6604 7799 100% 100% 100% 100% 100%
Ap ărare, ordine public ă și siguran ță
na țional ă 1281,6 824,2 841,3 1115,4 1219,6 18,2% 15,6% 15,5% 16,9% 15,6%
Autorit ățile publice 202,1 159,1 228,2 300,0 358,7 2,9% 3,0% 4,2% 4,5% 4,6%
Cheltuieli social – culturale 2448,4 1541,9 1664,0 1943,6 2198,8 34,8% 29,2% 30,6% 29,4% 28,2%
Gospod ărie comunal ă și locuin țe 7,9 6,6 36,7 77,1 92,6 0,1% 0,1% 0,7% 1,2% 1,2%
Ac țiuni economice 2478,5 2123,9 1983,8 2204,2 2411,3 35,2% 40,2% 36,5% 33,4% 30,9%
Alte ac țiuni 79,6 55,6 71,8 97,1 253,6 1,1% 1,1% 1,3% 1,5% 3,3%
Transferuri din bugetul de stat 542,0 550,8 431,9 473,7 797,8 7,7% 10,4% 8,0% 7,2% 10,2%
Dobânzi aferente datoriei publice – 21,1 172,1 384,5 466,8 – 0,4% 3,2% 5,8% 6,0%
Sursa: Anuarul Statistic al României , 1996.
Not ă: Transformarea datelor din lei în dolari s-a f ăcut la cursul mediu anual de schimb leu/dolar SUA.

Cu o pondere apropiat ă, în sc ădere de la 30%-35% la 28%, se claseaz ă „Cheltuielile social-
culturale”, între care „Înv ăță mântul” se reduce de la 14%-15% din totalul cheltui elilor bugetare la
13%, iar „S ănătatea” de la 11,5% la 8,3%. Mai pu țin semnificativ ă este ponderea cheltuielilor
destinate subcapitolelor „Asisten ță social ă”, „Aloca ții și alte ajutoare pentru copii”, „Pensii,
ajutoare și indemniza ții”, „Activitatea sportiv ă și de tineret”, al c ăror total în suma cheltuielilor
bugetului de stat se diminueaz ă de la cca 8% în anul 1991 la 5,8% în anul 1995.
„Ap ărarea na țional ă, ordinea public ă și siguran ța național ă” au beneficiat de sume
reprezentând 18,2% în anul 1991, respectiv 15,6% în 1995, în vreme ce „Autorit ățile publice”,
distinct și transparent nominalizate în cadrul subcapitolelor bugetare („Pre ședin ția ță rii”,
„Autoritatea legislativ ă”, „Autoritatea judec ătoreasc ă”, „Autoritatea executiv ă”) „s-au mul țumit” cu
o pondere total ă în u șoar ă cre ștere de la 2,9% la 4,7% în intervalul analizat.
Cre șterea totalului cheltuielilor publice marcat ă pân ă în anul 1995 a fost urmat ă de oscila ții cu
tendin țe de diminuare pân ă în 2001, an în care au atins minima de 6,3 miliard e dolari. Ulterior,
valoarea atins ă în 2002, 6,8 miliarde dolari s-a dublat pân ă în 2005 (13,3 miliarde dolari), pentru ca
aceast ă valoare s ă înregistreze o nou ă dublare în anul 2007 (26,4 miliarde dolari).
Tabel nr. 28
Destina ția cheltuielilor bugetare în perioada 2007-2011

2007 2008 2009 2010 2011 2007 2008 2009 2010 2011
milioane dolari SUA *) Ponderi
CHELTUIELI – total 26401 32112 29466 32294 34799 100% 10 0% 100% 100% 100%
Ap ărare, ordine public ă și siguran ță
na țional ă 4560 5904 8220 10500 12455 17% 18% 28% 33% 36%
Autorit ățile publice 5845 6537 4818 4621 5106 22% 20% 16% 14 % 15%
Cheltuieli social – culturale 9860 12003 9687 9631 8 667 37% 37% 33% 30% 25%
Gospod ărie comunal ă și locuin țe 722 884 1113 871 1143 3% 3% 4% 3% 3%
Ac țiuni economice 5561 6784 5629 6670 7429 21% 21% 19 % 21% 21%
Sursa: Anuarul Statistic al României , 1996.
Not ă: Transformarea datelor din lei în dolari s-a f ăcut la cursul mediu anual de schimb leu/dolar SUA.

În perioada 2007-2011 cheltuielile publice au cresc ut cu peste 8 miliarde de dolari, dep ăș ind
cu valori din ce în ce mai mari veniturile bugetulu i de stat (Grafic nr. 57).
În aceast interval „Ac țiunilor economice” ale statului le-a fost destinat ă doar ceva mai mult de
o cincime (circa 21%) din totalul cheltuielilor (Ta bel nr. 28) comparativ cu aproximativ o treime în
perioada 1991-1995, trecând de pe primul loc al pri orit ăților pe locul al treilea.

182 „Cheltuielile social-culturale” î și p ăstreaz ă locul al doilea, cu o pondere în sc ădere, de la 37%
în anii 2007-2008 la 25% în anul 2011.
Relevant ă este îns ă structura acestor cheltuieli, între care cel mai i mportant devine capitolul
„Asisten ță social ă, aloca ții, pensii, ajutoare și indemniza ții” a c ărui pondere se diminueaz ă de la
22,2% în anul 2007 la 16,8% în anul 2011, în vreme ce înv ăță mântului, care în anul 2007 primea cu
trei procente mai pu țin decât în anul 1995 (10,1% fa ță de 13%), îi erau destinate în 2011 doar 4%
din cheltuielile totale bugetare. La rândul ei, „S ănătatea” primea cu aproape șase procente mai pu țin
în anul 2007 decât în 1995 (de la 8,3% la 2,7%), po ndere care s-a redus pân ă la 2,3% în anul 2011.
Dac ă în cazul înv ăță mântului diminuarea ponderii cheltuielilor publice este explicabil ă prin
cre șterea importan ței înv ăță mântului particular și a cre șterii num ărului locurilor cu plat ă în
detrimentul celor „bugetate” în înv ăță mântul superior, în cazul „S ănătății” cauzele reducerii
cheltuielilor statului sunt diminuarea num ărului personalului medical și reducerea investi țiilor în
domeniul s ănătății și asisten ței sociale.
Pe primul loc în structura cheltuielilor bugetare a trecut capitolul „Ap ărare, ordine public ă și
siguran ță na țional ă” a c ăror pondere a crescut de la 17% din 2007 la 36% în anul 2011. Cheltuielile
destinate „Autorit ăților publice” care se majoraser ă de aproape cinci ori între 1995 (4,6%) și 2007
(22%) s-au diminuat pân ă în anul 2011 la 15%.
Este evident faptul c ă autorit ățile publice, ap ărarea, ordinea public ă și siguran ța
na țional ă au ajuns s ă beneficieze în anul 2011 de jum ătate din cheltuielile publice totale .

14.3.2 Evolu ția economiei reale în perioada 1990-2010.
Modific ări structurale ale economiei României.
Cei 40 de ani de socialism au determinat, pân ă în anul 1989, modific ări radicale ale structurii
ramurilor, ocup ării for ței de munc ă și comer țului exterior, comparativ cu perioada anterioar ă celui
de-al doilea r ăzboi mondial.
În anul 1990 structura economiei române ști corespundea standardelor unei economii
industrial-agrare. În consecin ță , structura cererii de bunuri de consum și (în bun ă m ăsur ă) de
investi ții devenise compatibil ă cu structura ofertei de produse industriale preluc rate ale ță rilor
dezvoltate.
Prin restric ționarea importurilor, politica de achitare for țat ă a datoriei externe aplicat ă în
perioada 1981-1989 determinase abandonarea transfer urilor tehnologice și eforturilor de
modernizare întreprinse în deceniul anterior (1971- 1980). Cu toate acestea, f ără s ă fi avansat în
ierarhia ță rilor europene, în ciuda dezechilibrelor structural e „l ăsate mo ștenire” de regimul socialist,
poten țialul industrial și agricol al României în anul 1989 era considerabil , constituind o baz ă real ă
de pornire în etapa integr ării în Uniunea European ă.
Restructurarea și valorificarea poten țialului economiei române ști avea s ă depind ă de politica
economic ă a guvernelor din perioada tranzi ției, respectiv a preader ării la Uniunea European ă.
Grafic nr. 59 Formarea P.I.B.
Primul deceniu al tranzi ției spre
economia de pia ță a fost marcat de grave
dezechilibre ale sistemului economic
na țional reflectate de diminuarea valorilor
macroindicatorilor economici, în primul rând
a principalului macroindicator, Produsul
intern brut .
Dup ă evolu ția descendent-sinusoidal ă
din primul deceniu al tranzi ției, Produsul
intern brut a marcat o cre ștere permanent ă
pân ă în anul 2008.
Graficul nr. 59 eviden țiaz ă faptul c ă
pentru dep ăș irea nivelului PIB real din anul

183 1989 au fost necesari 14 ani, respectiv abia în anu l 2004 indicele PIB atinge 105.2%, corespunz ător
unei valori de 807,3 miliarde lei (valori constante , pre țuri 1989).
Resim țirea efectelor crizei mondiale în ultimul trimestru al anului 2008 aduce indicele PIB de
la maxima de 134,6% (din 2008) la valoarea minim ă de 123,4% în anul 2010, cu o u șoar ă tendin ță
de revenire în anul 2011.
Cauzele trendului negativ al Produsului Intern Brut real în perioada 1989-19 99 sunt
identificabile în evolu ția structurii ramurilor economiei na ționale.
Transferul puterii economice dinspre sectorul publi c spre cel privat în primii ani dup ă 1989 a
avut drept consecin ță major ă destructurarea economiei României. Procesul de destructurare ,
denumit în mod eufemistic „restructurare”, înso țit de privatizare a însemnat practic transferul
bunurilor publice (mijloacelor de produc ție) în proprietate particular ă prin compromiterea în cea
mai mare parte a poten țialului economic al „grelei mo șteniri socialiste” în mare m ăsur ă prin
deprecierea și ignorarea valorii reale a bunurilor de capital (r enumita privatizare „pe un dolar”).

Structura P.I.B.
Declinul PIB în primul deceniu al revenirii la econ omia de pia ță este explicabil în primul rând
prin sc ăderea produc ției industriale și, într-o oarecare m ăsur ă, a produc ției agricole (aceasta din
urm ă a atins minime de cca 85% în anii 1992 și 2000).
Grafic nr. 60 Sc ăderea grav ă a indicelui
produc ției industriale în prima
decad ă (pân ă la minime de 45% în
anii 1998-1999) nu a fost urmat ă
decât de o u șoar ă revenire în
perioada 2001-2010, pân ă la
„maxime” de cca. 60% în anii 2008-
2010.
Restrângerea activit ăților
industriale este reflectat ă de
reducerea semnificativ ă a ponderii
acestei ramuri în total P.I.B., de la
46,2% în anul 1989 la 27,3% în anul
2000, concomitent cu majorarea
ponderii serviciilor, de la 24,1% la
41,4% în acela și interval de timp.

Grafic nr. 61 Grafic nr. 62

Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, 2011.
Aparent, diminuarea ponderii industriei și agriculturii concomitent cu cre șterea importan ței
serviciilor corespundea cu trecerea economiei în st adiul postindustrial.

184 Grafic nr. 63 Nivelul tehnologiilor industriale îns ă era
înc ă departe de nivelul industriei occidentale, iar
structura serviciilor este predominant orientat ă
spre consum în dauna serviciilor productive,
care sus țin vigoarea economiilor occidentale.
Involu ția economiei dup ă anul 1990 a adus
România în situa ția unei ță ri semicoloniale,
pia ță de desfacere pentru produsele prelucrate
ale ță rilor industrializate.
Dup ă 20 de ani de industrializare socialist ă
for țat ă și al ți 20 de ani de dezindustrializare, în
anul 2010, industria contribuia cu pu țin peste
25% la formarea PIB, agricultura doar cu 6%, în
vreme ce serviciile ajunseser ă la aproape 50%.
Semnificativ este faptul c ă mai bine de ju-
Sursa: Anuarul statistic al României , 2011. m ătate din ponderea serviciilor (28,6% din PIB)
era datorat ă în anul 2010 contribu ției urm ătoarelor activit ăți: comer ț cu ridicata și cu am ănuntul;
repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante (19,5%);
intermedieri financiare și asigur ări (2,2%); tranzac ții imobiliare (6,8%).
Reducerea de la aproape 50% în anul 1989 la cca 25% în anul 2010 a contribu ției industriei la
formarea PIB asociat ă cu ponderea în cre ștere a serviciilor a fost marcat ă de deficitele cronice ale
soldului balan ței comerciale și ale contului curent concretizate în cre șterea datoriei externe la
aproape 90 de miliarde euro în anul 2010 și la 100 de miliarde euro în anul 2012.
Se poate afirma astfel c ă, dup ă 40 de ani de dictatur ă de dezvoltare economic ă socialist ă,
economia capitalist ă a României traverseaz ă perioada unei dictaturi de consum și îndatorare . În
mod aparent paradoxal, ambele au fost realizate pen tru satisfacerea tot mai deplin ă a nevoilor
oamenilor muncii („întregului popor”)!

Structura popula ției ocupate
Destructurarea sistemului economiei socialiste și restructurarea capitalist ă a acestuia conform
noilor cerin țe ale economiei de pia ță este reflectat ă și de modific ările în structura ocup ării
popula ției.

Grafic nr. 64 Grafic nr. 65

Sursa: Anuarul statistic al României , 1990, 2011.

Ponderea popula ției ocupate în industrie și construc ții s-a redus cu aproximativ 40%, de la
45,1% în anul 1989 la 28,2% în anul 2010.

185 În agricultur ă, procesul de migra ție a popula ției dinspre urban spre rural,vizibil la începutul
anilor ’90, a generat o cre ștere a ponderii popula ției agricole ocupate cu numai 1,2% în 20 de ani,
de la 27,9% în anul 1989 la 29,1% în anul 2010. Pe fondul cre șterii ratei șomajului în industrie,
ponderea popula ției ocupate în agricultur ă ar fi putut fi mai mare dac ă nu ar fi intervenit, în sensul
încetinirii ritmului de cre ștere, emigra ția for ței de munc ă în ță rile Europei Occidentale.
Deosebit de semnificativ ă este cre șterea ponderii de ținute de serviciile nemateriale
(Intermedieri financiare și asigur ări; tranzac ții imobiliare; activit ăți profesionale, știin țifice și
tehnice; activitã ți de servicii administrative și activitãți de servicii suport; administra ție public ă si
ap ărare asigurãri sociale din sistemul public; înv ăță mânt; s ănătate si asisten ță social ă; activitãți de
spectacole, culturale și recreative) de la 7,9% în anul 1989 la 19% în anu l 2010. În cadrul serviciilor
nemateriale o pondere în cre ștere au avut-o grupele „tranzac ții imobiliare”, „intermedieri financiare
și asigur ări”, respectiv „informa ții și comunica ții”.
Dezechilibrele structurale sunt diferen țiate pe ramurile economiei:
– agricultura, în care este ocupat ă o pondere de aproape 30% din popula ția ță rii, popula ție
localizat ă în mediul rural, contribuie la formarea P.I.B. cu numai 6%, reflectâ nd slaba ei
productivitate;
– relativ mai bine se situeaz ă raportul dintre ponderea popula ției ocupate în industrie și
construc ții, respectiv 28,2% și cea de ținut ă de cele dou ă ramuri în formarea PIB, respectiv 35,8%;
– similar, în ramura serviciilor, aproximativ 41% d in popula ția ocupat ă realiza în anul 2010
aproape 50% din Produsul intern brut.
Industria și serviciile prezint ă, prin raportul dintre popula ția ocupat ă și contribu ția ramurilor
economiei la formarea PIB, dezechilibre latente și de durat ă determinate de insuficienta
retehnologizare la nivelul economiilor occidentale nu numai a industriei și agriculturii, ci și a
serviciilor, ramuri care au c ăpătat un caracter mai degrab ă rudimentar.
Structura comer țului exterior
Ca urmare a politicii de achitare for țat ă a da- Grafic nr. 66
toriei externe, România acumula în ultimul
deceniu al socialismului (1980-1989) excedente
comerciale de aproape 16 miliarde dolari,
importuri f.o.b. respectiv 3 miliarde dolari,
importuri c.i.f..
Achitarea for țat ă a datoriei externe, cu
însemnate eforturi din partea popula ției în ultimul
deceniu al socialismului, a fost urmat ă de dou ă
decenii de cronicizare a deficitului comercial
extern determinat de incapacitatea de acoperire a
importurilor prin exporturi.
Grafic nr. 67
În pofida cre șterii volumului valoric al
exporturilor și importurilor, îndeosebi în
perioada 2000-2010, România a înregistrat
cre șteri anuale din ce în ce mai pronun țate ale
deficitului balan ței comer țului exterior.
Între 1990 și 2010 au fost acumulate
deficite comerciale externe de circa 130 miliarde
dolari, importuri f.o.b., respectiv peste 170
miliarde dolari, importuri c.i.f., ritmul mediu
anual de cre ștere fiind de 14,2% în cazul
importurilor, respectiv de 13,9% pentru

186 exporturi. 126
Incapacitatea de acoperire a importurilor prin exp orturi în cei peste 20 de ani de restructur ări
economice reflect ă starea economic ă a ță rii, contradic țiile și dezechilibrele existente în economia
real ă, cu tendin ță de agravare, în special dup ă declan șarea crizei economice din anul 2008.
Comparativ cu începuturile anilor ’80 ai secolului trecut, în anul 2010 ponderea de ținut ă de
exporturile României în total mondial a sc ăzut de la 0,65% la 0,32%, iar importurile au trecut de la
0,55% la 0,40%. Trebuie men ționat c ă ponderea popula ției României în popula ția mondial ă s-a
diminuat, în acela și interval de timp, de la 0,47% la 0,31%.
Modific ările structurale ale economiei României sunt reflec tate și de evolu ția structurii
comer țului exterior.
Tabelul nr. 29
Evolu ția soldului balan ței comerciale externe în perioada 2005-2010 pe grupe de m ărfuri

Sec țiunea 2005 2006 2007 2008 2009 2010
I Animale vii și produse animale -466 -496 -618 -913 -790 -550
II Produse vegetale -161 -131 -597 -61 122 498
III Grãsimi și uleiuri animale sau vegetale 3 -17 -76 -121 -72 -53
IV Produse alimentare, bãuturi și tutun -725 -927 -926 -1086 -840 -694
IX Produse din lemn, exclusiv mobilier 515 539 414 350 543 829
V Produse minerale -2608 -3331 -3844 -4708 -2099 -3119
VI Produse chimice -1441 -2062 -2743 -3299 -3230 -3005
VII Materiale plastice, cauciuc și articole din
acestea -1077 -1435 -1632 -1602 -1106 -1372
VIII Piei crude, piei tãbãcite, blãnuri și produse
din acestea -504 -531 -529 -461 -370 -412
X Pastã de lemn, hârtie, carton și articole din
acestea -514 -634 -688 -805 -733 -732
XI Materiale textile și articole din acestea 887 784 303 68 163 106
XII Încãl țãminte, pãlãrii, umbrele și articole
similare 930 970 846 687 581 651
XIII Articole din piatrã, ipsos, ciment,
ceramicã, sticlã și din materiale similare -405 -542 -708 -860 -455 -440
XV Metale comune și articole din acestea 420 -153 -860 -1561 -894 -665
XVI Ma șini și aparate, echipamente electrice,
aparate de înregistrat sau de reprodus
sunetul și imaginile -3689 -4636 -6299 -5654 -2846 -3209
XVII Mijloace și materiale de transport -1563 -2166 -3525 -2992 1992 2314
XVIII Instrumente și aparate optice, fotografice,
cinematografice, medico-chirurgicale și
similare, ceasuri, instrumente muzicale,
pãr ți și accesorii ale acestora -431 -529 -591 -629 -301 -355
XX Mãrfuri și produse diverse 481 388 335 158 460 654
XXII Bunuri necuprinse în alte sec țiuni din NC 35 13 -31 -25 5 22
Soldul balan ței comerciale externe -10313 -14896 -21769 -23514 -9870 -9532
Sursa: Anuarul statistic al României , 2011.

Capacitatea de produc ție intern ă a fost grav afectat ă ca urmare a procesului „sus ținut” de
dezindustrializare din perioada 1990-2010.
Numai pentru ultimii șase ani ai perioadei (2005-2010), datele statistice reflect ă acumularea
unor importuri nete de aproape 90 de miliarde euro.

126 http://unctadstat.unctad.org/ReportFolders/reportFo lders.aspx . Seriile de date prezentate de surs ă sunt în dolari
SUA, pre țuri curente. Ținând cont de infla ția dolarului din perioada 1982-2010, cre șterile exprimate de valorile curente
se diminueaz ă corespunz ător.

187 Semnificativ este îns ă faptul c ă ramuri de înalt ă productivitate grupate în sec țiunile XVI
„Ma șini și aparate, echipamente electrice, aparate de înregi strat sau de reprodus sunetul și
imaginile”, VI, „Produse chimice”, VII „Materiale p lastice, cauciuc și articole din acestea”, XVII
„Mijloace și materiale de transport”, XVIII „Instrumente și aparate optice, fotografice,
cinematografice, medico-chirurgicale și similare, ceasuri, instrumente muzicale, pãr ți și accesorii
ale acestora” au cumulat un deficit de peste 53 de miliarde euro .
Mai surprinz ător și mai grav este faptul c ă ramuri în care România ar fi trebuit s ă aib ă avantaje
comparative, precum cele grupate în sec țiunile I „Animale vii și produse animale”, II „Produse
vegetale”, III „Grãsimi și uleiuri animale sau vegetale”, IV „Produse alimen tare, bãuturi și tutun”, X
„Pastã de lemn”, hârtie, carton și articole din acestea”, XIII „Articole din piatrã, ipsos, ciment,
ceramicã, sticlã și din materiale similare”, XV „Metale comune și articole din acestea” au cumulat,
la rândul lor, deficite de peste 17 miliarde euro .
La deficitele men ționate se adaug ă și cel al importurilor și exporturilor aferente bunurilor
cuprinse în sec țiunea V „Produse minerale”, grup ă în care intr ă combustibilii, însumând aproape
20 miliarde euro .

Tabel nr.
Soldul cumulat al balan ței comer țului exterior pentru perioada 2005-2010

Nr. Sec țiunea Sold
cumulat
XVI Ma șini și aparate, echipamente electrice, aparate de înregi strat sau de reprodus sunetul și
imaginile -26333
V Produse minerale -19709
VI Produse chimice -15780
VII Materiale plastice, cauciuc și articole din acestea -8224
XVII Mijloace și materiale de transport -5940
IV Produse alimentare, bãuturi și tutun -5198
X Pastã de lemn, hârtie, carton și articole din acestea -4106
I Animale vii și produse animale -3833
XV Metale comune și articole din acestea -3713
XIII Articole din piatrã, ipsos, ciment, ceramicã, sticl ã și din materiale similare -3410
XVIII Instrumente și aparate optice, fotografice, cinematografice, med ico-chirurgicale și
similare, ceasuri, instrumente muzicale, pãr ți și accesorii ale acestora -2836
VIII Piei crude, piei tãbãcite, blãnuri și produse din acestea -2807
III Grãsimi și uleiuri animale sau vegetale -336
II Produse vegetale -330
XXII Bunuri necuprinse în alte sec țiuni din NC 19
XI Materiale textile și articole din acestea 2311
XX Mãrfuri și produse diverse 2476
IX Produse din lemn, exclusiv mobilier 3190
XII Încãl țãminte, pãlãrii, umbrele și articole similare 4665
Soldul balan ței comerciale externe -89894
Sursa: Anuarul statistic al României , 2011.

Dezindustrializarea din perioada 1990-2010 a adus R omânia undeva la nivelul începuturilor
înfiin ță rii industriei prelucr ătoare. Ramuri ale industriei u șoare și ale prelucr ării lemnului, grupate
în sec țiunile IX „Produse din lemn, exclusiv mobilier”, XI „Materiale textile și articole din acestea”
și XII „Încãl țãminte, pãlãrii, umbrele și articole similar” au contribuit cu excedente de numai 17
miliarde euro la diminuarea deficitului total al celorlalte ramu ri de 102 de miliarde euro acumulat
în numai șase ani.
Structura comer țului exterior și deficitele semnalate reflect ă situa ția economiei na ționale și
atest ă calitatea României de consumator pe datorie al pro duselor prelucrate exportate de marii

188 produc ători occidentali. Nu e deloc surprinz ător faptul c ă datoria extern ă a ajuns la aproape 100 de
miliarde euro în cele dou ă decenii ale tranzi ției c ătre economia de pia ță .

14.3.3 Tr ăsăturile istorice ale unei economii slab structurate institu țional
Prin economie structurat ă institu țional în țelegem un sistem de reguli având ca obiect
activitatea economic ă a unei ță ri sau zone, reguli a c ăror eficien ță este reflectat ă de realizarea unor
costuri de tranzac ție minime .127 Întreaga desf ăș urare a istoriei moderne a economiilor ță rilor
occidentale (începând din secolul al XVI-lea) pare s ă aib ă drept „obiectiv” ra ționalizarea deciziilor
economice, respectiv identificarea celor mai eficie nte solu ții pentru minimizarea costurilor de
transformare și, în special, a costurilor de tranzac ție , în vederea maximiz ării câ știgurilor.
Așa cum afirmam și la începutul acestui manual, schimbarea este inerent ă vie ții comunit ăților
umane pe P ământ. Una dintre întreb ările care domin ă înc ă preocup ările sociologilor, antropologilor,
politologilor, economi știlor și istoricilor prive ște apari ția și agravarea decalajelor dintre nivelurile
de dezvoltare economico-social ă ale entit ăților politice actuale.
Analiza istoric ă eviden țiaz ă destule paradoxuri ale evolu ției de la simplu (organizare social ă
primitiv ă) la complex (organizarea ță rilor dezvoltate contemporane). De la formele prima re de
organizare social ă și pân ă la cele mai complexe, regulile stabilite în interi orul diferitelor comunit ăți
umane nu au rezolvat [ toate ] problemele, ci au tins s ă le simplifice , reu șind doar într-o oarecare
măsur ă. Simplificarea vie ții prin schimbarea regulilor nu a fost îns ă specific ă istoriei tuturor
comunit ăților. Pentru multe dintre aceste comunit ăți, schimb ările institu ționale au însemnat,
dimpotriv ă, complicare și chiar costuri mai mari.
În fiecare perioad ă istoric ă au existat civiliza ții, considerate superioare (denumite generic
zone-centru ), precum și forme de organizare (culturi) catalogate drept inferioare sau „r ămase în
urm ă”, „înapoiate” (denumite zone- periferie ), primele iradiind c ătre cele din urm ă forme
institu ționale deja aplicate și verificate (separa ția puterilor în stat, votul universal, direct și secret,
codificarea legisla ției conform sistemelor de drept de tradi ție romano-germanic ă etc…).
Semnificative pentru analiza istoric ă sunt modul și ritmul în care anumite structuri/modele
institu ționale au difuzat dinspre zonele centru spre periferie . Pân ă în secolul al XIX-lea modificarea
structurilor institu ționale a fost determinat ă de urm ătoarele cauze și condi ții:
1. Rezolvarea diferitelor probleme privind colaborarea dintre oameni pe m ăsura adâncirii
specializ ării și diviziunii sociale a muncii în vederea reducerii costurilor de tranzac ție în condi ții
concuren țiale din ce în ce mai aspre (realizat ă în zonele centru prin expansiunea dreptului comercial
și a puterii burgheziei în secolele XIII-XVII);
2. Adoptarea institu țiilor impuse de cuceritori în zonele ocupate pentru perioade lungi de
timp prin abandonarea par țial ă sau majoritar ă de c ătre autohtoni a normelor, regulilor, cutumelor
anterioare (aplicat ă, de exemplu, în cazul coloniilor, secolele XV-XIX) ;
3. Importarea (imitarea) de c ătre noile state atrase în sfera intereselor economi ce ale ță rilor
dezvoltate a structurilor institu ționale deja configurate și validate politic și economic de-a lungul
secolelor în zonele centru (este tipul de adaptare neo-colonial ă, specific și României dup ă 1859).
Între cele trei situa ții enumerate mai sus exist ă diferen țe în privin ța modului și ritmului de
realizare a transform ărilor institu ționale.
În cazul zonelor centru (Marea Britanie, Olanda, Fran ța, Belgia, Germania, Ță rile nordice
etc.), pân ă în secolul al XVII-lea, transform ările institu ționale au fost incrementale , treptate, ritmul
schimb ărilor fiind lent, dependent de m ăsura în care noile norme erau asimilate de categori ile
sociale interesate. Revolu țiile politice (1571 în Ță rile de Jos, 1642-1660 în Anglia, 1789 în Fran ța)
au avut rolul de a accelera generalizarea unor st ări de fapt care deja câ știgaser ă teren în mentalitatea
unei mari p ărți a popula ției.

127 „Tradi țiile de munc ă intens ă, cinste și integritate diminueaz ă costul de tranzac ție și fac posibil schimbul
complex și productiv.” („Effective traditions of hard work, honesty, and integrity simply lower the cost of tra nsacting
and make possible complex, productive exchange.”) D .C. North, Institutions, institutional change and economic
performance , Cambridge University Press, 1990, p. 138.

189 Procesul lent de acumulare și modificare gradual ă a structurilor institu ționale condi ționat și de
schimbarea mentalit ăților și comportamentelor agen ților economici și politici a culminat cu
revolu ția francez ă din anul 1789, cea mai violent ă „solu ție” de accelerare a impunerii noilor norme.
În Germania și în ță rile nordice „revolu ția de sus” a permis realizarea transform ărilor institu ționale
pe cale pa șnic ă într-o perioad ă mai lung ă de timp (1807-1890).
În cazul ță rilor ocupate (unele integrate teritoriului ocupant ului, altele devenite colonii)
„infuzia” de civiliza ție s-a f ăcut, în mod diferen țiat de la caz la caz, de-a lungul celor dou ă-trei
secole de colonialism .
Semnificativ este faptul c ă eficien ța pe termen lung a noilor institu ții nu a depins în mod
decisiv de gradul de constrângere a regimului de oc upa ție. Multe din fostele colonii au r ămas
caracterizate de un nivel de trai sc ăzut și dup ă dobândirea suveranit ății, ratând astfel șansa educ ării
în perioada colonial ă. Dup ă 1945 majoritatea ță rilor foste colonii au devenit state independente, f ără
ca nivelul lor de trai s ă fi înregistrat o cre ștere economic ă notabil ă.
Pentru a șa-numitele „neo-colonii” create în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea (precum
cele din Sud-Estul european, România, Bulgaria, Ser bia etc.) adaptarea institu țional ă a fost ini țiat ă
prin revolu ții mai degrab ă formale , purt ătorii noilor idei fiind îndeosebi intelectualii, ia r nu
categoriile sociale specifice consacrate istoric: c omercian ți, bancheri, industria și etc.
Adaptarea la noul cadru institu țional avea mult mai pu țin șansa de a fi efectiv ă în cazul ță rilor
în care constrângerile formale au fost laxe , fiind mai degrab ă aplicarea unor principii teoretice,
decât impunerea intereselor unor categorii de agen ți economici.
Cadrul institu țional astfel creat – dup ă modelele occidentale – a oferit șanse reduse
economiilor de pia ță ale ță rilor respective de a deveni func ționale chiar și pe termen mediu și lung,
respectiv pân ă în anul 1940.

De ce noile institu ții nu au func ționat cu aceea și eficien ță în toate cazurile în care a fost
aplicat ă aceea și „re țet ă” institu țional ă? De ce nu au evoluat în ritmuri suficient de ridic ate și
economiile ță rilor din zonele periferice atrase în sfera economiilor centru ? De ce aplicarea acelora și
solu ții (acelora și tehnologii și institu ții) nu a generat reguli, norme, legi efective și eficiente în toate
cazurile sau, cel pu țin, în majoritatea cazurilor?
Numeroasele lucr ări ale institu ționali știlor au subliniat în ultima jum ătate de secol importan ța
incompatibilit ății dintre paternul cultural al unei comunit ăți (fondul ) și solu țiile adoptate ( formele ).
În fiecare zon ă a globului supus ă presiunii moderniz ării, eficien ța institu țional ă a fost decis ă
de compatibilitatea mai mare, mai mic ă sau aproape inexistent ă a „acumul ărilor culturale”
anterioare cu natura „culturii” inerente noilor str ucturi institu ționale. Este foarte probabil ca, în
perioadele transferurilor institu ționale, să fi fost nesocotite tr ăsăturile esen țiale ale societ ăților care
au „importat” institu ții modelate în alte medii culturale.
O serie de caracteristici au fost comune tuturor zo nelor supuse proceselor de transformare
institu țional ă. Ele au fost prezentate deja drept „obstacole ale moderniz ării institu ționale”.128
Evolu ția social ă, politic ă și economic ă a Ță rilor Române în ultimele cinci secole prezint ă o
serie de particularit ăți care consacr ă „statutul” de societate slab structurat ă institu țional
caracteristic României în epocile modern ă și contemporan ă.
Identificarea tr ăsăturilor slabei structur ări institu ționale a economiei române ști în perioada
modern ă pân ă în prezent poate fi ordonat ă cronologic în trei subperioade:
– Perioda institu ționaliz ării economiei de pia ță : 1859-1940;
– Institu ționalizarea socialismului: 1944-1989;
– Revenirea la economia de pia ță :1990-prezent.
Pentru întreaga perioad ă analizat ă, de la jum ătatea secolului al XIX-lea pân ă la începutul
secolului XXI, trebuie f ăcut ă distinc ția între „promotorii” celor dou ă categorii de institu ții: elita
politic ă, responsabil ă pentru sanc ționarea institu țiilor formale , pe de o parte, și majoritatea
popula ției, p ăstr ătoare a institu țiilor informale (a cutumelor și obiceiurilor), pe de alt ă parte.
Corespunz ător segreg ării sociale, au coexistat aproape „în paralel” cele dou ă sisteme institu ționale:

128 Aceste tr ăsături au fost prezentate în subcapitolul „1.3.3 Obstacole ale moderniz ării institu ționale”, supra , p. 24.

190 pentru majoritatea popula ției predominant a fost dreptul cutumiar, denumit obiceiul p ământului , în
vreme ce elita politic ă a fost supus ă influen ței normelor juridice și administrative (maghiare,
polone, bizantine, otomane, ruse ști, austriece, romano-germanice) „la mod ă” în perioadele
respective.

Tr ăsăturile societ ății și economiei române ști prezentate mai jos exprim ă mentalit ățile și
explic ă comportamentele majorit ății membrilor comunit ăților române ști configurate și cristalizate
de-a lungul veacurilor pân ă în zilele noastre.
A. Incompeten ța institu țional ă asumat ă printr-o aparent ă obedien ță sau falsa obedien ță
exprimat ă în atitudini duplicitare, oportuniste .
Românul a fost frecvent caracterizat ca fiind un om blând, r ăbd ător, îndur ător, generos și
ospitalier, pe scurt, un om bun („bonom”<fr. bonhomme ).

Să fi fost oare românul, de-a lungul istoriei sale, din fire supus necondi ționat în fa ța tuturor
răut ăților vremurilor? S ă fie oare mioritismul blestemul neamului românesc a șa cum îl definea Emil
Cioran? Dac ă ar fi fost a șa, cum se explic ă atunci nu numai supravie țuirea , ci mai cu seam ă
vie țuirea acestui popor prin identitatea cultural ă cu care s-a ar ătat lumii?

Supravie țuirea românilor de-a lungul istoriei semnific ă faptul c ă „obedien ța” sau „supu șenia”
au fost completate în mod necesar cu alte calit ăți, precum rezisten ță , tenacitate și dârzenie
exprimate, îns ă, destul de rar prin violen ță .
Pe plan extern, la nivel statal starea de obedien ță a fost consecin ța rela țiilor de vasalitate.
Cauza tuturor cauzelor oportunismului ( conjuncturalismului ) poate fi identificat ă în
supradeterminarea statal ă permanantizat ă de-a lungul a patru secole prin statutul de ță ri vasale.
Istoria politic ă și economic ă a Ță rilor Române le plaseaz ă la periferia Europei, în afara
principalelor c ăi comerciale și a fluxurilor de capitaluri ale marilor puteri. Af late de-a lungul istoriei
sub suzeranitatea și influen ța direct ă sau indirect ă a imperiilor vecine, elitele politice ale
Principatelor au c ăutat, nu de pu ține ori, alian țe diplomatice și militare care s ă le confere Ță rilor
Române calitatea de state suverane. Acceptarea supu nerii fa ță de una sau alta dintre marile puteri a
fost dublat ă frecvent de tentative de ie șire din sfera de influen ță a respectivei puteri. Episoadele
„luptelor pentru neatârnare ale românilor” 129 îndrept ățesc calificarea de „aparent ă” a supunerii fa ță
de puterile dominante.
În ciuda autonomiei consacrate de mult-discutatele capitula ții otomane, deciziile politice
interne au depins într-o m ăsur ă crescândă de voin ța puterilor suzerane sau garante respectiv a
metropolelor. În acest mod, de-a lungul secolelor, competen ța institu țional ă a deciden ților
interni s-a erodat , astfel încât atât domnitorii, cât și ceilal ți exponen ți ai puterii au devenit din ce în
ce mai aten ți la deciziile, recomand ările, „orient ările” venite din afara ță rii. În paralel „s-a
dezvoltat” (cu excep țiile de rigoare) dezinteresul tot mai evident fa ță de realit ățile interne sau, altfel
spus, fa ță de nevoile ță rii .
Statutul Principatelor Române de ță ri vasale preponderent Imperiului Otoman, uneori Po loniei
sau Ungariei (statut întrerupt de perioade relativ scurte de împotrivire și rezisten ță ) a fost
transformat în epoca modern ă, chiar și dup ă recunoa șterea independen ței și suveranit ății României,
în „rela ții” de dependen ță politică și economic ă fa ță de marile puteri europene și extraeuropene.

De la vasalitate la neo-colonie
Dup ă ce, vreme de 27 de ani (1829-1856) suzeranitatea o toman ă a fost completat ă de „protectoratul” Rusiei,
au urmat zece ani (1856-1866) de „garan ție” a marilor puteri. În ciuda aducerii unui princi pe str ăin pe tronul ță rii
(Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen) și promulg ării Constitu ției (1866), România a r ămas, în mod mai degrab ă
formal, sub suzeranitate otoman ă, aflându-se îns ă și sub garan ția celor șapte mari puteri pân ă la recunoa șterea
independen ței.
În perioada luptei pentru unirea celor dou ă Principate (1850-1859) și în primul deceniu dup ă unire (1860-

129 Afirmarea premizelor identit ății etnice sau na ționale ale reac țiilor r ăzboinice ale diferi ților domnitori trebuie f ăcut ă cu mare
pruden ță și dup ă o atent ă analiz ă a împrejur ărilor concrete. Astfel de analize contribuie la dis jungerea motiva ției etnicului
(na ționalului) fa ță de celelalte posibile motiva ții (religioase, interese de grup sau individuale).

191 1870) Ță rile Române s-au bucurat de benevolen ța celui de-al doilea Imperiu Francez, respectiv de protec ția
împaratului Napoleon al III-lea însu și. Începând din 1871, România s-a aflat sub influen ța Imperiului Austro-Ungar
cu care a și încheiat o conven ție comercial ă bazat ă pe liberschimb (1875-1885), în ciuda statutului de țar ă vasal ă
Imperiului Otoman. Dup ă rezilierea conven ției cu Austro-Ungaria (1885), metropola României av ea s ă devin ă
Berlinul, situa ție oarecum fireasc ă, de altfel, de vreme ce pe tronul României se afla reprezentantul uneia din cele
mai puternice case regale ale Europei.
Dup ă 1918, pân ă la izbucnirea celui de-al doilea r ăzboi mondial, România Mare aflat ă în plin proces de
unificare și continuare a moderniz ării institu țiilor a depins economic de investi țiile de capital ale marilor trusturi,
îndeosebi în industria petrolului.
A urmat apoi, în perioada 1944-1989, „aruncarea” Ro mâniei, al ături de celelalte ță ri din jum ătatea oriental ă a
Europei, în orbita Moscovei. Cu mare pruden ță , pentru dou ă decenii (1968-1989), se poate vorbi de exercitarea unei
suveranit ăți „mai autentice” a României în raporturile politic e și economice interna ționale, în ciuda statutului de țar ă
membr ă a CAER și a Tratatului de la Var șovia.
Dup ă 1990, România a reintrat în sfera de influen ță a Europei Occidentale și, într-o oarecare m ăsur ă a Statelor
Unite ale Americii, în vederea atingerii celor dou ă obiective centrale ale politicii externe: „intrare a în NATO” și
„aderarea la Uniunea European ă”. Începând cu anul 2007, în calitatea sa de țar ă membr ă a Uniunii Europene,
România și-a asumat respectarea angajamentelor prev ăzute în Tratatul de aderare, principiul fundamental fiind
suprema ția dreptului comunitar asupra dreptului intern.
Preluarea institu țiilor str ăine (occidentale) tale quale a consacrat incompeten ța institu țional ă a românilor,
abandonul c ăut ării propriei voca ții. 130 “Cadrul” sau “contextul” civilizator occidental a determinat mai mult decât
condi ționat o nou ă inconsisten ță a evolu ției determinantelor institu ționale ale sufletului românesc în ultimul veac și
jum ătate.

Supradeterminarea statal ă nu a împiedicat, ba, poate, chiar a stimulat elita politic ă s ă ac ționeze
duplicitar:
a. pe de o parte, elita a fost nevoit ă s ă fac ă fa ță colect ării și achit ării obliga țiilor financiare
inerente statutului de vasalitate; pe de alt ă parte, a reu șit s ă-și vad ă și de „propriul interes”, respectiv
cre șterea permanent ă a averilor. Cu alte cuvinte, „a știut” s ă redistribuie plusprodusul atât în
favoarea puterilor externe, cât și în favoarea sa. De altfel, acest mod de redistrib uire a
plusprodusului este specific ierarhiilor feudale al e Evului Mediu occidental. Ceea ce este în bun ă
măsur ă specific modului de redistribuire în cazul Ță rilor Române este consacrarea st ării de s ărăcie a
majorit ății popula ției, respectiv imposibilitatea form ării „p ăturii de mijloc”.
b. în contextul geopolitic specific ță rilor române, elita a încercat să profite de orice ocazie,
căutând noi alian țe, de fapt, al ți suzerani sau un „alt st ăpân”. Duplicitatea a fost înso țit ă de
oportunism, una din practicile frecvent întâlnite p entru rezolvarea conflictelor dintre marile familii
boiere ști fiind „pâra la sultan” (respectiv „pâra la suze ran, metropol ă etc.”).

B. Confuzia institu țional ă. Inconsisten ța temporal ă a institu țiilor formale manifestat ă
prin dezechilibrul accentuat dintre continuitate și discontinuitate institu țional ă.
În fiecare zon ă a lumii au existat perioade relativ scurte de disc ontinuitate – r ăsturn ări de
situa ții (regimuri, sisteme), revolte, r ăscoale, revolu ții – care au alternat cu lungi perioade de
„a șezare” a normelor și activit ăților membrilor comunit ăților respective, fie sub hegemonia unor
imperii, regate, ducate, republici sau „federa ții”, fie ca forma țiuni politice suverane. Pretutindeni
perioadele de stabilitate și discontinuitate institu țional ă au alternat generând, în unele cazuri, ritmuri
mai ridicate ale unor procese evolutive ; în cele mai multe zone îns ă ritmul extrem de lent al
schimb ărilor a fost evaluat cu „calificativele” stagnare sau regres (demografic, economic, cultural).
De la formarea statelor medievale române ști, respectiv din secolul al XIV-lea și pân ă la
mijlocul secolului al XIX-lea condi țiile externe și interne nu au înlesnit „preg ătirea” Principatelor
Române pentru receptarea eficient ă a modelelor institu ționale occidentale. Cu alte cuvinte, dup ă
1859 România (ca de altfel cea mai mare parte a zon elor globului) nu era „apt ă” pentru tranzi ția la
capitalism, la „economia de pia ță ”.
Perioada de stabilitate politic ă care a urmat Micii Uniri,1859-1914, respectiv dup ă
proclamarea Regatului, 1881-1914, a fost extrem de scurt ă, fiind întrerupt ă de primul r ăzboi

130 În ceea ce prive ște voca ția institu țional ă modern ă a românilor, parafrazându-l pe Constantin Noica se poate
observa că „…poate nici nu a fost, dac ă nu s-a mai manifestat…”

192 mondial. Procesul de tranzi ție spre capitalism a fost reluat în cadrul teritori ului României Mari, cu
toate convulsiile inerente administr ării unei suprafe țe și unei popula ții de dou ă ori mai mari.
De și se poate vorbi de o anumit ă consisten ță temporal ă, respectiv despre o perioad ă de
continuitate și așezare în instituirea unui nou tip de „cultur ă economic ă” de-a lungul a trei genera ții
(80 de ani, 1859-1939), rezultatele au fost superfi ciale, preponderent formale, prea pu țin
substan țiale (organice).
Accelerarea, for țarea dezvolt ării economice în cadrele economiei socialiste dup ă 1945 pe
parcursul a aproape dou ă genera ții (45 de ani), urmat ă de revenirea la economia de pia ță a accentuat
la extrem starea de confuzie a popula ției la nivel mental, comportamental, organiza țional, juridic,
administrativ etc..
Pe scurt, de-a lungul a 150 de ani (1859-2009, șase genera ții), mimetismul institu țional înso țit
de radicalismul modific ărilor institu ționale a generat muta ții haotice, inconsistente atât sub raport
temporal prin discontinuitate, cât, mai ales, în pe rioadele de continuitate, în privin ța asimil ării
substan țiale (organice) a normelor, regulilor și mecanismelor care ar fi trebuit s ă genereze stabilitate
și eficien ță institu țional ă.

C. Absen ța condi țiilor locale inerente dezvolt ării „mediului de afaceri” . Apari ția mediului
de afaceri era condi ționat ă de apari ția și dezvoltarea spiritului antreprenorial. Spiritul a ntreprenorial,
la rându-i, s-a extins treptat în Occidentul europe an ca urmare a relativei generaliz ări a ideilor de
organizare a activit ăților economice (schimb, produc ție, credit, distribu ție etc.) conform
„principiului câ știgului” ( Erwerbsprinzip ), și nu numai dup ă „principiul acoperirii nevoilor”
(Bedarfsdeckungsprinzip )131 .
Manifestarea firav ă, nesemnificativ ă a spiritului de ini țiativ ă în afaceri pân ă în a doua jum ătate
a secolului al XIX-lea a fost determinat ă de o serie de evolu ții anterioare care au marcat decisiv
înclina ția spre afaceri a românilor.
1. Rolul minor al rela țiilor comerciale de pia ță . Vreme îndelungat ă (aproape cinci secole 132 ),
pân ă prin 1940, pia ța a r ămas o realitate periferic ă pentru majoritatea popula ției României
(ță rănimea). Comer țul exterior al Principatelor nu a avut efecte de an trenare, angrenând un num ăr
restrâns de gospod ării, cu o gam ă sortimental ă restrâns ă (animale vii, miere, cear ă, sare și, cu o
pondere redus ă pân ă pe la 1830, cereale).
2. Preponderen ța autoconsumului explic ă dependen ța redus ă fa ță de pia ță . Cât ă vreme
gospod ăria ță răneasc ă a depins, pentru majoritatea produselor, de produc ția proprie (pân ă la 80%
din consum) contactul cu pia ța (târguri sau iarmaroace organizate sistematic sau ocazional) a fost
sporadic și marginal.
3. Aria restrâns ă a rela țiilor monetare . Într-o economie bazat ă covâr șitor pe autoconsum, în
care schimburile se desf ăș urau „în natur ă”, sub form ă de troc (barter), banii au r ămas rari sau pu țin
utiliza ți de c ătre ță rani pân ă în secolul XX.133
4. Agresivitatea fiscalit ății a fost invocat ă de to ți cercet ătorii istoriei medievale și moderne a
Ță rilor Române drept cea mai serioas ă frân ă a cre șterii și dezvolt ării economice. Eventualul surplus
realizat de gospod ăria ță răneasc ă nu avea cum s ă ajung ă pe pia ță în interesul produc ătorului, ci doar
al „st ăpânului” sau „st ăpânirii”. De și cre șterea capacit ății de plat ă a obliga țiilor fa ță de puterea
suzeran ă (Înalta Poart ă) reflecta cre șterea produc ției (în primul rând a celei agricole), principala
categorie social ă produc ătoare, ță rănimea, nu a ajuns s ă se bucure nici de cre șterea consumului, nici
de acumulare pe termen mediu și lung sub forma economisirilor.
5. Gradul redus al diversific ării ocupa ționale a fost determinat de caracterul restrâns al
rela țiilor de pia ță . Num ărul și dimensiunile mici ale târgurilor (ale a șa-ziselor „ora șe”) reflectau o

131 Amândou ă formulate de Werner Sombart în monumentala sa lucr are, Der Moderne Kapitalismus .
132 Căderea ireversibil ă a cet ății Chilia, port de referin ță al comer țului genovez cu Ță rile Române, sub controlul
turcilor în anul 1484 poate fi considerat ă momentul de accentuare semnificativ ă a izol ării Ță rilor Române de fluxurile
comerciale decisive ale comer țului european la mare distan ță .
133 În deceniul 8 (anii ’70), înc ă mai puteau fi auzi ți unii b ătrâni exclamând “Francu-i mare!” cu referire, fire ște,
la leul din acea vreme.

193 diviziune a muncii specific ă mediului rural, în care rela țiile comercial-monetare de pia ță erau
extrem de restrânse.

D. Laxitatea constrângerilor formale . Slaba autoritate în impunerea legalit ății și a
aplic ării consecvente a principiilor juridice .
Obiectivul central al activit ății domnitorilor și elitei l-a constituit colectarea impozitelor
(„d ărilor”). Exercitarea prerogativelor fiscale a fost, poate, singura constrângere institu țional ă
eficient ă.
În rest, discontinuitatea guvern ărilor, frecventa schimbare a conducerii (de la domn itorii
medievali și pân ă la guvernele moderne), instabilitatea institu țional ă au generat laxitatea
constrângerilor, altfel spus criza cronic ă a autorit ății centrale . Putem vorbi mai degrab ă de
formarea unui cerc vicios în care cele enumerate ma i sus au fost și cauz ă și efect al slabei autorit ăți.
Una din consecin țele generale ale exercit ării „autorit ății” centrate pe spoliere, iar nu pe
organizare institu țional ă eficient ă, a fost nesiguran ța vie ții comunit ăților locale.
Pe de o parte, comunit ățile locale (covâr șitor rurale) au fost „l ăsate” s ă-și urmeze tradi țiile și
obiceiurile, fiind prea pu țin afectate de constrângerile formale (cu excep ția fiscalit ății, fire ște).
Predominan ța continuit ății asupra discontinuit ății vie ții comunit ăților rurale, într-un regim de
relativ ă izolare, precum și îns ăș i cristalizarea identit ății culturale a poporului român au fost posibile,
printre altele, și ca urmare a slabei ac țiuni a normelor impuse de „autoritatea” central ă. Lăsate s ă
evolueze cam „de la sine”, comunit ățile rurale par a se fi bucurat de un regim cvasilib eral, dac ă nu
ar fi fost regimul fiscal atât de descurajant prin efectele sale.
Pe de alt ă parte, dezinteresul „autorit ății” pentru eficientizarea produc ției și a schimburilor pe
plan local, coroborat cu sus ținuta agresivitate a fiscalit ății a dus fie la stagnarea vie ții economice, fie
la perioade de relativ ă cre ștere economic ă în care au alternat ritmurile lente pozitive cu ce le
negative.
Relativa izolare a comunit ăților rurale de constrângerile formale ale autorit ăților centrale și
chiar locale a fost întrerupt ă într-o oarecare m ăsur ă prin legisla ția introdus ă și aplicat ă sub
Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) și Carol I (1866-1914). Consecin țele Legii Rurale din anul 1864,
laolalt ă cu cele ale Legii pentru tocmelile agricole (1866) au fost dezastruoase pentru ță rănime. În
locul unor ferme prospere, a ap ărut un num ăr din ce în ce mai mare de gospod ării de mici
dimensiuni, devenite treptat „pitice” în urma proce sului de continu ă f ărâmi țare prin mo ștenire
(succesiune) cu o extrem de slab ă integrare a acestora în economia monetar ă de pia ță . Rezultatul
deterior ării f ără precedent a nivelului de trai al popula ției rurale l-a constituit r ăscoala din anul
1907. O nou ă tentativ ă de formare a spiritului capitalist prin împropriet ărire a ță rănimii în urma
aplic ării legilor de reform ă agrar ă din anul 1921 a avut, la rândul ei efecte adverse, de și previzibile,
procesul de „pulverizare” a micilor propriet ăți agricole continuând nestânjenit. Dup ă 20 de ani, în
ajunul particip ării României la al doilea r ăzboi mondial, în anul 1940, ță rănimea era majoritar
datoare la b ănci și c ămătari, cu aceea și inser ție minor ă în rela țiile monetare de pia ță ca pân ă în
1914.
Dup ă 80 de ani de interven ție binevoitoare (1859-1939) – mai degrab ă precipitat-
demonstrativ ă decât organic-constitutiv ă – a „autorit ății” pentru eliberarea și împropriet ărirea
ță ranilor, laxitatea institu țional ă manifestat ă secole la rând a fost brusc și brutal înlocuit ă, dup ă
1945, cu interven ționismul extrem al socialismului. Cooperativizarea for țat ă și distribuirea
planificat ă a plusprodusului în favoarea fondului centralizat al statului a înlocuit fiscalitatea
agresiv ă și caracterul lax al constrângerilor anterioare, int erven ționismul opresiv men ținând în bun ă
măsur ă nivelul sc ăzut al veniturilor locuitorilor rurali.
Dezvoltarea economic ă for țat ă, accelerat ă din perioada socialist ă a fost înlocuit ă dup ă 1990 cu
revenirea la un regim relaxat al constrângerilor, m anifestat printr-o aparent ă și haotic ă retragere a
statului din economie, mascat ă firav de procesele de privatizare și liberalizare . În perioada de
revenire la „capitalism”, incoeren ța și confuzia institu țional ă au dominat îns ăș i evolu ția sistemului
fiscal, de și fiscalitatea a r ămas în continuare una din principalele preocup ări ale „autorit ății”.

194 E. Disponibilizarea redus ă a capitalului intern pentru investi ții. Acumularea lent ă a
capitalului intern .
În cazul Ță rilor Române, singura form ă de manifestare continu ă a autorit ății a fost
fiscalitatea . Realiz ările politice, economice sau culturale ale elitei și domnitorilor au fost sporadice
și disparate, în pofida celor câteva perioade mai lu ngi sau mai scurte de „despotism luminat”.

„… alt ă cauz ă de întârziere a dezvolt ării ță rilor române în caden ță cu Occidentul a fost d ăinuirea unui regim
politic feudal de tip excesiv agrar, sprijinit prio ritar pe sate, nu și pe ora șe și pe me ște șuguri, bresle, comer ț,
manufacturi, care au constituit motorul progresului medieval occidental; un regim politic aservit o vr eme și domina ției
str ăine, p ătruns de corup ție și parazitism (fanario ții), neproductiv, interesat prioritar de impozabili tatea locuitorilor și,
doar marginal, de sprijinirea produc ției și comer țului.”134
„O stare general ă de subdezvoltare a produc ătorilor, cu excep ția categoriilor privilegiate, nu putea genera
acumul ări însemnate; veacuri la rând plusprodusul social – dări, dijme și alte obliga ții – erau strânse de administra ție, de
dreg ători și trimise f ără compensare, la Constantinopol și în alte p ărți, precum și cheltuite neproductiv de boieri și
administra ție; sute de ani nu s-a investit nimic în domeniul agriculturii ce constituia izvorul apr oape unic de venit.”135

Agresivitatea fiscalit ății nu a fost înso țit ă de „acumularea primitiv ă” de capital destinat ă
investi țiilor. În cazul Ță rilor Române, calitatea de state vasale perpetuat ă vreme de patru secole a
însemnat nu numai cedarea unor însemnate valori din plusprodusul realizat, ci și permanentizarea
st ărilor de incertitudine, nesiguran ță și neîncredere în posibilitatea acumul ării.
Neîncrederea în posibilitatea acumul ării a fost caracteristic ă în primul rând categoriilor
asuprite ale popula ției. În ceea ce prive ște elita politic ă și economic ă, eventualele acumul ări de
resurse financiare au fost destinate cu preponderen ță consumului personal al familiilor respective,
păstr ării privilegiilor sau eventual extinderii lor. Cu e xcep ția domniilor de lung ă durat ă, Principatele
Române au constituit locul de îmbog ățire rapid ă a unor aventurieri în cea mai mare parte alogeni ,
total dezinteresa ți de soarta ță rilor pe care le conduceau pentru unu, doi sau trei ani, de multe ori
chiar doar pentru câteva luni.
Scepticismul fa ță de acumulare în scopul investi țiilor a generat înclina ția c ătre consumul rapid
al câ știgurilor ob ținute din activit ățile interne: chiar și în a doua jum ătate a secolului al XIX-lea,
dup ă declan șarea procesului de modernizare, capitalurile financ iare rezultate din agricultur ă au fost
în bun ă m ăsur ă cheltuite pentru consum și lux în țar ă și, mai cu seam ă în str ăin ătate, în loc de a fi
fost investite în economia na țional ă. Aceea și tendin ță a caracterizat clasa politic ă și a oamenilor „de
afaceri” și în perioada post-decembrist ă (dup ă 1990), de data aceasta majoritatea veniturilor
excep ționale realizate de politicieni și oamenii „de afaceri” fiind rezultate ale îmbog ățirii „peste
noapte” pe seama statului, respectiv a popula ției.

14.4. Îndrumar pentru autoverificare
Rezumatul temei nr. 14
Începând din anul 1990, sarcina ce a revenit guvern elor României a fost gestionarea „grelei
mo șteniri” a socialismului. La cap ătul a 45 de ani de dictatur ă de dezvoltare, structura economiei
României era industrial-agrar ă, cu o industrie energofag ă, prezentând capacit ăți dep ăș ite din punct
de vedere tehnologic, comparativ cu nivelurile atin se de tehnologiile statelor dezvoltate, cu o
agricultur ă al c ărei poten țial continua s ă fie subutilizat. Pe de alt ă parte, o bun ă parte din fostele
întreprinderi socialiste erau susceptibile de a fi sus ținute și revitalizate cu condi ția conserv ării unui
control eficient din partea statului pân ă în momentul privatiz ării lor.
Evolu ția ulterioar ă anului 1989 a fost marcat ă de discontinuitate, tot a șa cum dup ă 1945
continuarea proceselor de consolidare a economiei d e pia ță fusese întrerupt ă rupt ă în mod brutal.
În anii tranzi ției c ătre economia de pia ță centralizarea deciziei economice a fost înlocuit ă cu
tendin țele centripete de difuzare și dispersare a capitalurilor mo ștenite. Procesele de risipire a
fondurilor statului și coopera ției au fost denumite: restructurare , liberalizare și privatizare .

134 Victor Axenciuc, Introducere în istoria economic ă a României. Epoca modern ă, Editura Funda ției România
de Mâine , p. 32
135 Victor Axenciu, op. cit. . 33-34.

195 Confuzia institu țional ă predominant ă în perioada 1990-2005 a creat un climat de instabi litate,
și nesiguran ță , statul nereu șind s ă-și asume func ția decisiv ă de asigurare a predictibilit ății vie ții
cet ățenilor.
Dac ă ultimul deceniu al socialismului fusese marcat de restric ționarea sever ă a consumului
popula ției în favoarea unor mari investi ții neproductive (gen „Casa Poporului”) și achit ării datoriei
externe prin stimularea ob ținerii de excedente comerciale externe, perioada re venirii la economia de
pia ță a fost caracterizat ă prin procesul invers de stimulare a consumului pop ula ției, majoritar prin
absorb ția importurilor și reducerea dramatic ă a investi țiilor autohtone.
Cre șterea consumului popula ției s-a realizat prin expansiunea masei monetare, c u prec ădere a
creditului de consum („pentru nevoi personale”), ia r nu prin cre șterea veniturilor reale ale
popula ției.
Declinul industriei și agriculturii s-a concretizat în desfiin țarea unui mare num ăr de
întreprinderi de interes republican și local, diminuarea PIB sub nivelul anului 1989 pân ă în anul
2003, cre șterea ratei șomajului și generarea procesului emigra ționist c ătre Europa Occidental ă,
America de Nord și Australia.

Concepte și termeni de re ținut:
Restructurare ; privatizare ; liberalizare ; expansiunea creditului ; infla ție ; importuri nete ;
venituri reale ; structura popula ției ocupate .

Întreb ări de control și teme de dezbatere:
1. Please identify the characteristics of transitio n to a market economy, premises of monetary
policy since 1990.
2. How did the „inflationary spiral” began in 1990?
3. Present developments in the money supply in 1990 -2012.
4. What were the effects of currency issue on evolu tion of main economic macro-indicators
during 1989-2005?
5. Present the evolution of the state budget in 199 0-2010.
6. What were the major structural changes to the ec onomy of Romania in 1990-2010?
7. Analyze the developments in external trade balan ce in 1990-2010 and its implications!

Teste de autoevaluare pentru Tema nr. 14
Adev ărat sau fals
1. Dup ă anul 1990 statul s-a implicat în sensul eficientiz ării activit ății economice a marilor
colo și industriali răma și în func țiune din socialism.
2. Planificarea centralizat ă specific ă socialismului a fost înlocuit ă dup ă 1990 cu o legisla ție
riguroas ă, consecvent ă și stabil ă.
3. Sub efectele Legii nr. 18/1991, la rândul ei, ag ricultura a devenit domeniul unor litigii
juridice cauzate de restituirea terenurilor comasat e în fostele CAP-uri și IAS-uri.
4. Consecin ța aplic ării politicilor bugetare laxe în perioada 1990-2000 a fost stimularea
retehnologiz ării și ra ționaliz ării investi țiilor socialismului.
5. Pentru acoperirea cererii interne, dup ă 1990, pe fondul diminu ării produc ției interne, au
crescut importurile de bunuri de larg consum.
Alegere
1. În anul 1990, la cre șterea de ținerilor de lichiditate a contribuit:
a) fondul de economii realizate de popula ție la CEC;
b) surplusul realizat ca urmare a cre șterii salariilor și pensiilor;
c) venitul suplimentar ob ținut în întreprinderi ca urmare a cre șterii produc ției;
d) restituirea p ărților sociale c ătre popula ție.
2. Începând din anul 1991, majorarea veniturilor no minale ale popula ției s-a realizat prin:
a) cre șterea productivit ății muncii în ramurile intensive;
b) importul de tehnologii;

196 c) crearea de moned ă;
d) împrumuturi externe.
3. În perioada 1989-2010, ponderea industriei în PI B:
a) nu s-a modificat;
b) a crescut de la 27% la 46%;
c) s-a diminuat de la 46,2% la 25,8%;
d) a crescut de dou ă ori.
4. În perioada 1990-2010 balan ța comer țului exterior a fost:
a) cronic deficitar ă, cu deficite cumulate de 130 miliarde dolari (impo rturi f.o.b.);
b) cronic exedentar ă, cu excedente cumulate de 16 miliarde dolari (impo rturi f.o.b.);
c) echilibrat ă;
d) nu a înregistrat mari deficite.

Bibliografie recomandat ă pentru Tema nr. 14

1. Bondrea Aurelian, Starea na țiunii 2000. România încotro? Volumul I. România la sfâr șitul
secolului XX, Editura Funda ției România de Mâine , Bucure ști, 2000, p. 99-181.
2. Kiri țescu Costin, Sistemul b ănesc al leului și precursorii lui , vol. III, Buc., Editura
Enciclopedic ă, Bucure ști, 1997, p. 329-360.
3. Murgescu, Bogdan, România și Europa. Acumularea decalajelor economice (1500-20 00) ,
Editura Polirom , Ia și, 2010, p. 465-489.