1. INTRODUCERE. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI O casă din bușteni înseamnă a trăi, în primul rând, într-un mediu aerist, sănătos. Capacitatea de a păstra o… [306571]

1. INTRODUCERE. MOTIVAȚIA ALEGERII TEMEI

O casă din bușteni înseamnă a trăi, [anonimizat]-[anonimizat]. Capacitatea de a păstra o [anonimizat], [anonimizat], au fost obiecte de experiment și măsurare în America de Nord și Finlanda.

Astfel ,[anonimizat] 1981 și 1982, s-[anonimizat] 6m x 6m,[anonimizat] o casă din bușteni. Rezultatele experimentului au fost: [anonimizat], este cu până la 35 % [anonimizat], presupune un consum de energie mai scăzut cu 35 % decât alt tip de construcție.

Într-o [anonimizat] a [anonimizat] a aerului. [anonimizat], iar buștenii acționează ca un "schimbător de caldură", păstrând temperatura aerului constantă timp de 24 de ore.

Datorită capacității lemnului de a [anonimizat] "abruptă" niciodată, iar lemnul având capacitatea de a [anonimizat].

[anonimizat] o casa din bușteni să fie răcoroasă vara și caldă iarna. Într-o casă din bușteni nu avem electricitate statică și nici praf în aerul respirat.

O casă din bușteni este o [anonimizat] o [anonimizat] a [anonimizat].

Construirea unei case de bușteni este și o [anonimizat],[anonimizat].

A locui într-o casă din bușteni nu înseamnă a nu avea comfort ci înseamnă a [anonimizat].

[anonimizat], a [anonimizat] a crea comfortul necesar.

[anonimizat], [anonimizat], liniștitoare și puternice. Alegerea lemnului ca material de construcție este de obicei o decizie emoțională sau una de ordin estetic sau uneori amândouă. [anonimizat], noduri, culoarea. Casele par fără vârstă.

Fig. 1.1. Casa de busteni care m-a motivat sa aleg aceasta tema

1.1 ISTORIA CASELOR DE LEMN

Casele de lemn au o istorie veche în Europa iar în America ele au fost adesea asociate cu primele construcții ale coloniștilor. [anonimizat], partea de nord est a Turciei de azi, casele de lemn erau construite prin așezarea pe orizontală a lemnelor unul peste altul iar golurile erau umplute cu o pastă din pământ si paie.

Istoria caselor de lemn începe în Scandinavia ( unde lemnul înalt, tare și drept era disponibil) si Europa de est, deși originile ei sunt incerte, existând urme și date despre case de lemn încă din Epoca de Bronz.

Fig. 1.2. Casa de busteni din anul 1142

Construcția caselor de bușteni a fost pentru prima dată popularizată în Nordul Europei, dovada fiind această casa dreptunghiulară din orașul belarus Gomel, casă ce datează din 1142.

În Statele Unite istoricii cred că primele case au fost construite pe la 1638 de coloniștii suedezi din Delaware River și Brandywine River Valley în America de Nord. Tehnica de construcție nu doar că s-a păstrat dar s-a și răspândit. În timp ce coloniștii traversau oceanul, europenii și-au perfecționat tehnica de construire a diverse dependințe și case din bușteni.

Dacă la început casele se ridicau prin așezarea unul peste altul a lemnelor și umplerea golurilor cu mușchi, pământ sau alte materiale, cu timpul lucrurile au evoluat și constructorii au dezvoltat tehnica îmbinării la colțuri, luând naștere construcții mai solide și mai ușor de etanșat contra intemperiilor. Cu toate acestea casele de lemn sunt considerate proprietăți mobile, ele putând fi mutate si reasamblate pe o noua locație, ceea ce permite și schimbarea/ înlocuirea lemnului degradat din construcție.

Muzeul Lemnului din Trondheim, Norvegia expune paisprezece tipuri de profile diferite, dar o forma de baza a caselor de lemn a fost folosită în toată Europa de Nord și Asia și mai târziu importată în America.

Fig. 1.3. Casa de busteni (America)

Neexistând forță de muncă disponibilă casele erau ridicate de familii cu ajutorul câtorva unelte simple.

Cel mai adesea lemnul folosit era stejar, pin, cedru.

Inițial casa avea doar o incăpere pentru toată familia, ea servind ca adăpost în fața intemperiilor,și avea un șemineu/ sobă pe peretele din spate.

Fig. 1.4. Imagine interior

Fig. 1.5.Case construite între 1933 and 1937 în Black Moshannon State Park, Pennsylvania

O casă de lemn putea să reziste pentru mai multe generații, singura condiție era ca odată la 50 de ani să i se schimbe acoperișul. Dacă la început au fost construite de necesitate, cu timpul ele au devenit tot mai populare și și-au diversificat forma și mărimea. S-au identificat câteva tipare numite după constructorii lor:

– casa englezească, având următoarea structură- un singur nivel, înălțime medie, o singură ușă și una sau două ferestre și sobă pentru căldură și gătit;

– casa scoțiano-irlandezăcu formă dreptunghiulară, două uși una în față și una opusă în spate, sursă generoasă de căldură și variante ale acestor case ;

– saddlebag cu 2 camere, sursă de căldură comună, ușă pentru fiecare cameră, unu sau două geamuri, uneori camerele comunică între ele;

– modelul dogtrot cu două camere separate print-un spațiu deschis, cu un tavan și o podea comună, fiecare cameră are sursa ei de căldură pe peretele din spate.

Calitatea manoperei era dată de abilitatea și experiența meșteșugarului. Uneltele folosite erau simple și ingenioase dar dificil de utilizat fără o experiență corespunzătoare : topor – pentru tăierea copacilor din pădure, toporul larg pentru plăci, daltă, rindea pentru netezit dușumeaua, burghiu pentru găuri, ciocan.

Fig. nr. 1.6 Unelte tradiționale

2. PROIECTAREA CASELOR DE LEMN

2.1 PROGRAMUL AUTOCAD PENTRU PROIECTARE

AutoCAD este un ansamblu de programe de proiectare asistată de calculator, pentru computere individuale ( PC. ) și stații grafice de lucru. Programul este utilizat de persoanele de la planșetă, proiectanți și desenatori din orice domeniu; utilizat, deci, de cei ce comunică prin desenul tehnic.

AutoCAD reduce substanțial munca de rutină în proiectare, accelerând munca repetitivă și facilitând actualizarea desenelor ( se pot face oricâte modificări pe un desen gata făcut).

Vom defini ca :  sesiune de lucru – timpul neîntrerupt în care se efectuează sau modifică un desen; prompter – șir de caractere ce apar pe ecran, în așteptarea unei comenzi (unui răspuns); -opțiune implicită – varianta de rezolvare a unei comenzi lansate, aleasă de program, atunci când nu specificăm în clar o altă opțiune dintr-o listă de opțiuni posibile; este prezentă în lista de opțiuni, între paranteze ascuțite :<> ; – a seta- a defini un parametru AutoCAD prin alegerea și utilizarea lui dintr-o listă existentă;- a edita- a manipula (modifica) o entitate (desen) deja existentă.  Orice introducere de date de la tastatură sau de la mouse, din orice menu, se confirmăîntotdeauna prin apăsarea tastei "Enter".

Lansarea în execuție a programului

Lansarea în execuție a programului AutoCADîn mediul Windows se realizează prin acționarea pictogramei specifice programului . Aceasta are ca efect lansarea programului, cu opțiunile implicite, se poate opta însă pentru o lansare a programului în anumite condiții stabilite de utilizator – se poate dori, de exemplu, lansarea de la o anumită locație, folosind un anumit fișier șablon, execuția automată, la început, a unei succesiuni de comenzi AutoCAD dintr-un fișier script etc.

Ecranul grafic AutoCAD

Ecranul afișat în mod implicit la lansarea programului este prezentat în fig. 1. În cadrul ecranului grafic AutoCAD se disting mai multe zone:

·        Linia de titlu – în care este afișat numele desenului curent;

·        Zona meniurilor derulante care conțin comenzile programului;

·        Linia de comenzi standard (Standards Toolbar), care conține pictograme pentru cele mai frecvent folosite comenzi AutoCAD – Redo, Zoom etc. – dar și pictogramele comenzilor standard ale sistemului de operare – Open, Save, Print etc;

·        Linia de gestionare a straturilor (Layer Toolbar);

·        Linia de afișare și modificare rapidă a proprietăților obiectelor: tip și grosime de linie,culoare etc. (Properties Toolbar);

·        Linia de afișare și modificare a stilurilor pentru text și cotare (Style Toolbar);

·        Linia de comandă(Command Toolbar) – în care, de la prompterul Command:,se pot introduce comenzi de la tastatură;

·        Linia de stare (Status Bar) – care afișează informații asupra stării sistemului: coordonatele, modurile snap, ortho, spațiul model sau hârtie etc;

Folosirea comenzilor AutoCAD

Tastarea unei comenzi către sistemul AutoCAD se poate face în mai multe moduri.

Pentru a introduce o comandă în linia de comandă, situată în partea inferioară a

ecranului, la promterul Command:, se tastează direct numele întreg al comenzii. Unele comnezi au și nume prescurtate (de exemplu, pentru a desena un arc de cerc, se poate tasta numeleîntreg al comenzii Arc sau numai abrevierea comenzii A).

Comanda se va executa la apasarea tastei <Enter>sau a tastei <Space>. Acționarea uneia dintre tastele <Enter>sau <Space>direct la prompterul Command: determini repetarea ultimei comenzi.

Pentru a anula o comanda aflată în desfășurare, se folosește tasta <Esc>.

Dialogul ce se poartă defilează în sus, pe sub zona de desenare, pe masură ce se emit comenzi noi; vizualizarea ultimelor comenzi se poate face prin trecerea ecranului în modul text, ca urmare a apăsării tastei <F2>.

Selectarea comenzii din meniurile grafice (Toolbars)

Meniurile grafice includ butoane care lansează în execuție comenzile, prin selectare cu ajutorul mouse-ului. Atunci când mouse-ul ajunge deasupra unui astfel de buton, apare automat eticheta cu numele comenzii.

Salvarea desenelor: comanda SAVE sau SAVE AS, cere utilizatorului indicarea destinației desenului salvat și numele acestuia. În mod implicit, fiecare desen salvat va primi extensia dwg.

Fig. 2.1. Fațada principală

Crearea unui nou desen (NEW): se obține prin activarea din meniul File a opțiunii New (sau tastând New în linia de comandă) prin care se accesează o casetă de dialog folosită pentru a preciza numele noului fișier și de asemenea, se poate preciza dacă acesta va fi folosit ca desen prototip sau nu. Un desen prototip este un fișier de desenare care poate fi utilizat ca șablon pentru alte desene. El conține configurări ale variabilelor de genul:

– limitelor;

– pasului de incrementare al saltului;

– pasului de incrementare al grilei;

– chenarul;

– indicatorul.

Deschiderea unui desen existent în vederea editării: din File, Open – bara de meniuri sau introducând Open de la tastatură se deschide o casetă de dialog care afișează unități, directoare, fișe derulante, de unde se poate indica desenul care va fi deschis în vederea editării.

Închiderea sesiunii de lucru autocad: File, Exit (bara de meniuri) sau Quit din linia de comandă.

Închiderea sesiunii de lucru se poate face și cu comanda End care combină funcționarea comenzilor Save și Quit.

Comanda End creează o copie a fișierului cu extensia Bak sau Dwk.

Fig. 2.2. Fațada laterală stânga

Fig.2.3. Fațada laterală dreapta

Fig. 2.4. Secțiune transversală a casei

2.2 CONSUM DE MATERIALE

Pentru o eficiență cât mai mare a construcției se recomandă achiziționarea celui mai bun lemn, fără a se face rabat la calitate. Cele mai bune lemne sunt obținute din copacii drepți, lungi, groși cu cât mai puține noduri și mai ales verzi.

Cei mai recomandați pentru construcții sunt copacii verzi/ vii care sunt tăiați iarna, ei au mai puțină sevă și se contractă mai puțin dar se curăță mai greu, în timp ce copacii tăiați vara se curăță mai ușor dar au mai multă sevă.

Cele mai multe case se construiesc din copacii cu ace(rășinoase): cedru, pin, larice, douglas, brad, molid, acestea fiind esențe tari.

Lemnul folosit de noi este molidul(picea abies). Molidul prezintă un lemn fără duramen, de culoare alb-gălbui deschis, slab vărgat, cu luciu pe secțiunea radială. Este caracterizat de o textură fină și uniformă. Lemnul de molid este moale, ușor,cu densitate de 0.38g/cm3 și elastic, cu contrageri reduse. Se usucă ușor, repede și fără defecte. Comportarea la încălzire progresivă : lemnul este instabil la temperaturi de -110 ° C, combustibil la 200 ° C și inflamabil la 300 ° C, aprinzându-se și în absența flăcării, datorită substanțelor gazoase distilate.

Rezistența la coroziune în apă curată este bună. În apă cu activitate biologică intensă rezistența lui este slabă, iar în apă de mare lemnul se comportă rău. În soluții alcaline slabe este aproape rezistent, iar în soluții acide începe să se distrugă abia de la pH L 2, rășinoasele fiind mai stabile la acțiunea acizilor decât foioasele. Oțelul începe să se distrugă de la un pH L 5.

Scăzământul reprezintă micșorarea dimensiunilor și a volumului lemnului la îndepărtarea din el a umezelii. Scăzământul nu este același în diferite direcții. În mediu, scăzământul linear total în direcția tangențială constituie 6-10%, în cea radială 3-5% și de-a lungul fibrelor 0,1-0,3%.

Conductibilitatea termică (valoarea U sau C ), este un termen folosit în construcții pentru a descrie capacitatea unui material de a transmite căldura. La molid valoarea U (sauC) este de 0,11 W/m2 K(watt /metrupatrat kelvin) pentru lemnul verde si 0,09 W/m2 K la lemnul uscat.

Rezistența termică (valoarea R),este un alt termen folosit în construcții pentru a descrie capacitatea unui material de a păstra caldura,sau mai precis,acest indice este folosit pentru a descrie proprietățile unui material de construcție ca fiind un bun izolant termic. La molid valoarea R este 11 m2 K/W la lemnul uscat și 9,2 m2 K/W la lemnul verde.

Conductibilitatea electrică a lemnului: vopsit, lăcuit sau impregnat cu rășini este un bun izolator. Rezistivitatea de volum a lemnului cu umiditatea de 15 % variază în funcție de specie între 1,5 × 10 10 -3,6 × 10 16 W × cm, iar rigiditatea dielectrică este în jur de 27-28 kV/mm.

În secolul XVIII și până la mijlocul secolului XIX în America cel mai des utilizat era stejarul, nucul și ulmul, dar casele erau mai mici (acești copaci nu cresc atât de înalți).

În prezent în America de Nord singurii copaci cu frunze late care sunt utilizați în construcția manuală de case sunt plopul și plopul galben.

La baza ierarhiei privind duritatea și rigiditatea lemnului se află bradul și cedrul( cu un lemn mai moale) la mijloc se află pinul și molidul iar în top pe primele poziții se situează douglasul și laricea cu un lemn foarte dur și rigid.

Pentru a ști câte lemne să achiziționați trebuie să știți cât de înaltă vreți să fie construcția(zidurile), câte rânduri de lemne va avea fiecare perete și care va fi forma acoperișului pentru a ști exact cîte grinzi și câți căpriori sunt necesari.

Pentru a calcula lungimea lemnului pentru perete se va ține cont de dimensiunea fundației la care se adaugă media diametrului unui buștean plus de două ori lungimea capetelor și un plus pentru tăierea finală. Dacă aveți uși și geamuri se pot comanda și lemne scurte, dar ar fi bine să se comande și lemne în plus pentru eventualele greșeli care pot apărea în timpul execuției sau pentru a înlocui eventualele lemne cu defecte.

Iată mai jos un exemplu de calcul de necesar lemnos pentru acoperiș:

După cum reiese și din schița de mai jos, casa are o suprafață construită de 178,83mp; o suprafață utilă de 126,87mp iar suprafața desfășurată este de 233,26 mp.

Fig. 2.5. Planul parterului casei

Pentru realizare acestei case s-au achiziționat lemne (molid) la următoarele dimensiuni:

20 buc la 12 m

20 buc la 6 m

60 buc la 5m

10 buc la 4 m

10 buc la 3 m.

Pe fiecare rând au fost folosite 10 lemne cu un diametru aproximativ de 30 cm. Lemnele au fost alese cu grijă din padure, evident nu se pot cunoaște eventualele defecte ascunse, de aceea s-au achiziționat și câteva bucăți suplimentar. Lemnul folosit este molidul, pe care l-am descris și în lucrarea de față.

Fig. 2.6. Alegerea lemnelor în pădure

3. SOLUȚII CONSTRUCTIVE

ALE EXECUȚIEI CASELOR DE BUȘTENI

Primul pas în construcția casei îl constituie alegerea lemnelor și curățarea lor de coajă. Acest proces se poate face în mai multe moduri: electric- rezultând lemnul calibrat: cu ajutorul unui jet de apă sub presiune puternică sau manual- cu ajutorul unui cuțit special, această metodă fiind cea mai recomandată de către constructorii de case de bușteni din America, unde această industrie a luat amploare.

Prin curățarea cu acest cuțit lemnul rămâne neted, curat, sunt eliminate micile defecte, se vede foarte bine fibra lemnului mai ales dacă fâșiile curățate sunt lungi. Este adevărat că acest proces este unul migălos și necesită mai mult timp, dar rezultatul este unul superior din punct de vedere estetic iar aspectul este mai rustic decât la lemnul calibrat și, un aspect deloc neglijabil, pierderile de material sunt reduse astfel.

Fig. 3.1. Curățarea lemnelor ( decojirea)

Fig. 3.2. Eliminarea nodurilor

Fig. 3.3. Decojirea lemnului

3.1 FUNDAȚIA

Un prim pas în construirea unei case este alegerea locului în care va fi amplasată, mai ales în cazul unei case de bușteni, aceasta trebuie să se încadreze în peisaj mai mult decât alte construcții.

După alegerea locului pasul următor este turnarea fundației pentru viitoarea construcție. În urma cercetărilor efectuate pe teren trebuie să rezulte că terenul de fundare prin caracteristicile geotehnice pe care le posedă, are asigurată stabilitatea generală și locală, fundațiile se vor funda pe un strat format, conform studiului geotehnic.

Elevațiile perimetrale din beton sunt hidroizolate pentru a asigura izolarea necesară împotriva apelor meteorice de infiltrație din teren.

Sistemul de fundare al construcției este constituit din fundații continue sub ziduri având cota de fundare la -2,90 -1,50. Structura de rezistență a clădirii este formată din pereți portanți din lemn , având peste subsolul parțial un planșeu din beton armat monolit.

Elementele din beton armat monolit se vor executa din beton de clasa C16/20; Pa35; 0-31; L3, și se va utiliza oțel beton de calitatetea OB37, PC52 conform detaliilor și specificațiilor din planșele de execuție.

Fig. 3. 4. Fundație

La partea superioară construcția se va închide cu o șarpantă din lemn ecarisat pe scaune cu învelitoare din țiglă. Imobilul nou proiectat va avea conformația planimetrică relativ regulată în formă de L(aripa), formată din 4 travei (axele 1- 6) cu dimensiuni variabile (2,00 m – 6,00 m) și 6 deschideri (axele A – F) cu dimensiuni variabile (0,50 – 5,30 m).

Fig. 3.5. Plan nivel parter

Clădirea se va realiza din structură de lemn, bușteni cu grosimea de cca 30 de cm așezați in rânduri, îmbinați sub formă de lamba si uluc.

Structura de rezistență este realizată din grinzi, de lemn, cu planșeu din grinzișoare de lemn cu grosimea de 20 de cm. sprijinite pe conturul pereților portanți de lemn.

Acoperișul este tip șarpantă din lemn cu învelitoare de tip bituminoasă de tip tegola.

Structura șarpantei va fi realizată în sistem fermă cu tălpile rezemate pe pereții portanți.

Din punct de vedere al protecției antiseismice conform Normativului P100/2006 construcția a fost încadrată în zona seismică E având Tc=0,7; ag=0,12g și clasa de importanță IV.

3.2 TEHNICA ȘI ETAPELE CONSTRUIRII CASELOR DE BUȘTENI

Înainte de a începe construirea propriu zisă a pereților, trebuie să știm grosimea/ diametrul lemnelor pe care le vom folosi dar și care anume dintre lemnele pe care le avem la dispoziție vor fi folosite la pereți, care se folosesc la acoperiș și care la podele (acestea vor fi așezate separat).

Așadar pasul următor este măsurarea diametrului fiecărui lemn în parte, astfel încât să avem la îndemână lemnele potrivite pentru fiecare pas al construcției. De exemplu Robert Chambers, unul dintre cei mai mari constructori din America recomandă măsurarea diametrului la fiecare capăt de buștean, astfel încât atunci când ar fi nevoie să se taie o bucată dintr-un buștean mai mare să știm aproximativ diametrul lemnului și pentru a păstra de fapt o anume uniformitate în construcție, pentru a evita să avem pereți mai înalți datorită grosimii. Lemnele care sunt ovale în secțiune pot fi măsurate pe raza lungă respectiv pe cea scurtă și apoi se face o medie a celor două lungimi.

Dacă avem un lemn cu o tulpină ușor ramificată se recomandă eliminarea acelei părți și abia apoi măsurarea diametrului. După măsurare notăm diametrul fiecărui lemn pentru ambele capete, atât cel gros cât și cel subțire( de ex. 40-25) acest lucru ne va ajuta să identificăm mai ușor lemnul de care avem nevoie. Pentru a ne ușura munca ar fi bine să notăm și lungimea lemnului pe capătul său, acest lucru ne va ajuta să fim mai operativi în ridicarea pereților( nu vom mai pierde timpul cu căutarea lemnelor potrivite odată ce construcția a fost începută).

Fig. 3.6. Lemne curățate-pregătite de măsurare

Reguli de bază ale construcției:

Capetele groase ale lemnelor alternează cu capetele subțiri de fiecare dată când așezăm un lemn nou în zid pentru a menține aproximativ aceeași înălțime a peretelui.

Fig. 3.7. Alternanța gros/subțire a lemnelor pe zid

Lemnele se așază cu partea dreaptă orientată în sus sau în jos, deci cu eventualele curburi spre interiorul sau exteriorul peretelui pentru a evita cât mai mult pierderile la scriere;

Se recomandă tăierea șeilor înainte de scrierea finală pentru a utiliza cât mai mult material;

Pe fiecare perete alternează lemnele subțire cu gros astfel încât la colțuri vom avea o alternanță G,G,S,S.

Așezarea tălpilor: există mai multe căi de a așeza tălpile pe fundație. Majoritatea caselor au atât pereți interiori cât și exteriori deci se va începe cu fixarea tălpilor pentru pereții exteriori. Unele tălpi vor fi din lemn întreg iar altele din buștean secționat. 2/3 din grosimea lemnului se va fixa pe fundație iar 1/3 în exteriorul acesteia, lemnul calotat va alterna cu cel întreg, capetele subțiri se vor combina cu capete subțiri iar cele groase cu altele groase pentru a nu avea de decupat umeri prea înalți.

Fig.3.8. Așezarea lemnelor pe fundație

Aceste reguli se vor aplica și la pereții scurți. Talpa care se calotează va fi tăiată la jumătate din diametrul ei. Se poate alege un lemn cu un diametru mai mare cu 1 cm, ceea ce va reprezenta pierderea la tăiere.

Tălpile de sub frontoane vor fi jumătăți, aici având de obicei pereții mai scunzi ai unei clădiri; tălpile din lemn rotund vor fi așezate sub pereții mai înalți ușurând astfel așezarea acoperișului. Pereții paraleli trebuie să aibă cam aceeași înălțime. Se recomandă ca tăieturile și măsurătorile să se facă la sol fiind mult mai sigur dar și mai rapid și ușor.

Fiecare lemn va fi ales cu atenție: dacă este curbat, această parte va fi așezată spre interiorul sau exteriorul peretelui și niciodată în sus sau în jos pentru a evita pierderile de material care pot apărea la scrierea și copierea lemnului. După așezarea pe poziție lemnului i se fac tape, se fixează cu ajutorul unor pene ca să fie stabil și se trece la scrierea propriu zisă (cu ajutorul compasului special).

Se măsoară distanța cea mai mare dintre cele două lemne și se scrie pe lungimea celui care urmează a fi așezat pe zid și din care se va decupa pentru a se potrivi perfect peste celălalt: scrierea copiază forma lemnului.

Fig.3.9. Lemne pregătite pentru scriere

Trebuie ținut permanent cont de alternanța gros/subțire a capetelor. De asemenea trebuie ținut cont de centrarea lemnelor, astfel încât centrul diametrului tuturor să redea o linie continuă perpendiculară pe pământ. Pentru a verifica în ce măsură această linie este perpendiculară se recomandă folosirea unei ațe cu un bob de plumb la capăt: se fixează ața pe lemnul de deasupra în timp ce plumbul o va trage/întinde și astfel ea va trece peste linia care unește mijlocul buștenilor.

Lemnele pot fi aranjate și cu ajutorul nivelei, dar acest procedeu necesită mai mult timp. Pe măsură ce zidurile se înalță se recomandă măsurarea diagonalelor camerelor, astfel încât să nu avem ziduri înclinate și să putem păstra forma construcției.

Capetele lemnelor trebuie tăiate drept și curat pentru a face mai ușoară scrierea lor, ele vor fi tăiate la dimensiunea finală abia la finalul construcției.

Pentru scrierea lemnului se caută cea mai mare deschizătură/distanță dintre lemnul nou care urmează a fi așezat pe perete și cel deja existent cu ajutorul compasului. Cu timpul experiența va fi cea care ne va ajuta să alegem distanta doar privind lemnele.

După alegerea distanței se trece la scrierea propriu zisă: se poziționează un picior al compasului pe marginea interioară a canalului și celălalt pe marginea exterioară, urmărind lungimea lemnului. Pentru scriere există două tipuri de compasuri- unele care se autoreglează de câte ori schimbăm creionul și altele care trebuie reglate la fiecare calcul, la schimbarea creionului sau la mărirea distanței.

Fig. 3.10. Reglarea compasului

Reglarea compasului: pentru reglarea compasului e nevoie de o bucată de lemn plată, rigidă, dreaptă, niște cuie sau șuruburi pentru a atașa bucata de lemn de un stâlp fix pentru a nu se mișca sau a nu fi lovită.

Înainte de a fixa definitiv bucata de lemn se reglează cu ajutorul nivelei pentru a fi dreaptă. Înainte de a începe scrierea creionul se ascute, se ia distanța dintre cele două lemne, se verifică pe scândura fixată; se reglează vârfurile creionului și cel al compasului reglând nivelul cu ajutorul mininivelei de pe compas, se strâng șuruburile compasului și se trece la scriere.

Unele compasuri au două bule de aer în nivelă iar unele au doar o bulă, cele cu două bule ajută la urmărirea poziției atât pe orinzontala cât și pe perpendiculara lemnului.

În timpul scrierii se urmărește permanent ca bulele de aer ale nivelei de pe compas să fie în echilibru, mâna alunecă împreună cu compasul de-a lungul lemnului, urmărind conturul acestuia, dar compasul conduce. Nu trebuie apăsat prea tare cu compasul pentru a nu se rupe creionul ceea ce ar duce la reluarea întregului proces de reglare și scriere.

Esențial în timpul procesului de scriere este ca lemnul să nu se miște, compasul trebuie lăsat să alunece pe lemn fără a strânge prea tare de el iar linia care va rezulta va fi una continuă si vizibilă.

Dacă apăsați prea tare linia ar putea da impresia de întreruptă și este dificil pentru cel care taie/copiază lemnul să știe care este linia corectă, de aici pot apărea defecte de copiere. Pentru acuratețea scrierii este bine să reglăm compasul de câte ori este nevoie și să se evite scrierea atunci când părți ale acestuia se ating de lemn deoarece ar putea apărea diferențe prea mari între lemne la copiere.

Fig. 3.11. Scrierea șeilor

Fig. 3.12. Reglarea distanței

Fig. 3.13. Scrierea lemnului

3.2.1 TIPURI DE IMBINĂRI

În realizarea construcțiilor în general și a construcțiilor din lemn în special există o mulțime de factori care condiționează concepția lucrării dintre care se pot aminti: configurația structurii, alegerea sistemului de rezistență, dimensiunile elementelor componente și ușurința de punere în operă. În cazul structurilor de rezistență din lemn conceperea și realizarea îmbinărilor dintre elemente constituie un element deosebit de important pentru comportarea în exploatare și durabilitatea construcției.

Există la ora actuală multiple sisteme de îmbinări, adaptate la particularitățile lemnului realizate de către constructori și proiectanți în decursul timpurilor având următoarele roluri:

– realizarea unor secțiuni compuse, când sortimentul de lemn este insuficient pentru ca secțiunea simplă să preia solicitările ( îmbinări de solidarizare);

– prelungirea elementelor de lemn, pentru realizarea lungimilor necesare (îmbinări de prelungire);

– realizarea transmiterii eforturilor între elementele de lemn când acestea fac un unghi între ele (îmbinări în noduri sau la intersecții).

Îmbinările sunt realizate în principal pentru a asigura transferul solicitărilor produse de acțiunile exterioare între elemente.

La alegerea tipului de îmbinare trebuie să se țină cont de câteva condiții dintre care cele mai importante sunt :

– slăbirea minimă posibilă a pieselor îmbinate și în consecință păstrarea capacității portante a acestora;

– menținerea axialității eforturilor din bare și evitarea excentricităților care să ducă la schimbarea stării de solicitare și la necesitatea măririi secțiunii barelor îmbinate;

– asigurarea repartizării uniforme a eforturilor pe barele componente ale elementelor compuse și evitarea suprasolicitării unor elemente ;

– uniformizarea eforturilor între legături și evitarea distrugerii succesive a lor prin folosirea la îmbinare a unui singur tip de legături și având aceleași caracteristici;

– fracționarea elementelor de transmitere a eforturilor, asigurându-se un număr mai mare de secțiuni de lucru și prin urmare evitarea efectelor negative a unor eventuale defecte ale lemnului;

– evitarea efectelor defavorabile ale contracției și umflării precum și a fenomenelor de biodegradare ( prin stagnarea apei, aerisire insuficientă, etc.);

– corelarea tipului de îmbinare cu produsul și materialul lemnos folosit (lemn rotund, lemn ecarisat sub formă de grinzi, dulapi sau scândură, etc.) și a mediului de folosire (interior, exterior, etc.);

– alegerea tipurilor de îmbinare care se pretează la o execuție mecanizată, ușor de montat și întreținut, care permit controlul tehnic pe parcursul execuției și în exploatare.

După mijloacele de îmbinare și natura solicitărilor la care sunt supuse,(atât îmbinările cât și elementele îmbinate), există:

– îmbinări prin chertare, frontală sau laterală, solicitate la strivire și forfecare, și care asigură transmiterea eforturilor de la o piesă la alta, direct pe suprafața de contact dintre cele două elemente;

– îmbinări cu pene rigide (prismatice, inelare netede, inelare cu dinți sau cu gheare) solicitate la strivire și forfecare;

– îmbinări cu pene lamelare flexibile (din oțel, mase plastice, lemn,) solicitate în principal la încovoiere iar piesele îmbinate la strivire;

– îmbinări cu tije cilindrice (dornuri, cuie, buloane, șuruburi, etc.) solicitate la încovoiere iar piesele îmbinate la strivire;

– îmbinări cu piese metalice (tiranți, juguri, elemente de reazem, articulații, etc.) care preiau diferite solicitări sau asigură legăturile de siguranță;

– îmbinări folosind cuie sau șuruburi pentru lemn, solicitate la smulgere;

– îmbinări încleiate, care lucrează, în principal la forfecare.

După deformațiile inițiale și în timp îmbinările pot fi:

– îmbinări prin păsuire, fără piese de legătură, cu deformații inițiale mari (până la realizarea unui contact direct între suprafețele pieselor) și creștere mică în timp, care transmit eforturile direct prin suprafața de contact între elemente;

– îmbinări nepăsuite (cuie, buloane, plăcuțe metalice, etc.), cu deformații inițiale mici dar care cresc mult în timp.

După modul de execuție îmbinările pot fi demontabile sau nedemontabile, cu execuție pe șantier sau în unități specializate.

Norma EUROCODE 5 definește următoarele tipuri de îmbinări:

Tipul A – îmbinări prin contact lemn pe lemn, îmbinări numite ,, tradiționale”;

Tipul B – îmbinări cu elemente de legătură sub formă de tije (cuie, șuruburi, buloane, dornuri), elemente de asamblare (inele, crampoane) și conectori cu dinți, denumite de multe ori îmbinări ,,mecanice”;

Tipul C – îmbinări încleiate.

În practică pot fi folosite și îmbinări combinate de tipul A și B.

Îmbinările ,,tradiționale” cuprind o multitudine de forme dintre care cele mai des întâlnite sunt cele prin chertare, cu piesele de îmbinare așezate în prelungire, dispuse perpendicular sau sub un anumit unghi α .

La îmbinările prin chertare transferul eforturilor de la o piesă la alta se produce prin contactul direct pe suprafața de asamblare.

Piesele îmbinate prin chertare sunt menținute în poziția corectă de îmbinare printr-o copiere perfectă a lemnelor, lucru ce rezultă dacă are loc o scriere corectă și o tăiere curată, perfectă. La o copiere perfectă lemnele coboară pe poziție, adică se vor potrivi bine unul peste celălalt și de-a lungul tăieturilor.

Chertările se realizează tot în urma scrierii cu ajutorul compasului, la fel ca restul lemnului și reprezintă tehnica pe care o folosesc constructorii de case din bușteni.

Fig. 3.14. Îmbinări prin chertare, rezultat final

Fig. 3.15. Tăierea șeilor

Fig. 3.16. Marcarea si tăierea șeilor

3.2.2. FERESTRE ȘI UȘI

În mod normal căldura pierdută prin zid este în proporție de 20 % din totalul de energie, pierderile de căldură fiind în mod normal de 30-35%. Ferestrele și ușile trebuie să fie instalate cu conexiuni etanșe către lemn cu un sistem de caneluri crestate în capetele buștenilor, care să permită lemnului așezarea fără a favoriza pierderile de aer.

Cele mai eficiente din punct de vedere energetic sunt ferestrele și ușile cu un factor R cât mai ridicat și sticlă Low E. Sticlele geamurilor ar trebui să fie separate cu spații nonconductive umplute cu gas inert cum ar fi argon sau krypton- pentru a reduce mișcarea curenților între panourile de sticlă, crescând astfel valoarea izolației ferestrei. Ferestrele ar trebuie să aibă un factor R de cel puțin R3 sau R4 ceea ce ar spori și mai mult eficiența energetică a clădirii, iar ușile ar trebui să aibă un factor R & sau chiar mai mare. Acest sistem eficient energetic ar trebui să fie montat într-un cadru izolat etanș.

Ușile și ferestrele sunt montate/ instalate după aceeași metodă: ele pot fi decupate ulterior ridicării pereților sau pot fi construite deodată cu ridicarea pereților, ceea ce duce și la o economie de lemn. În ambele cazuri constructorul trebuie să știe exact locul în care vor fi ușile și ferestrele.

Fig. 3. 17 Goluri de geamuri tăiate la construire.

Dacă se preferă tăierea ulterioară, se va marca și localiza o linie centrală pe peretele de lemn, de la această linie se vor lua măsuri în stânga și în dreapta ei pentru a stabili golul de ușă sau geam. Totalul lățimii deschiderii va fi suma tuturor componentelor acestei deschideri, astfel:

Lățimea ușii sau ferestrei inclusiv rama,

Spațiul distanțier de pe ambele părți

Grosimea riglei de care se va atașa ușa/fereastra

Înălțimea deschizăturii va fi dată de totalul următoarelor componente:

Înălțimea ușii/ferestrei inclusiv a ramei

Spațiul de tasare de deasupra ușii/geamului

Rigla distanțieră pe care se va prinde rama

Fig. 3.18. Tăierea golului de geam în perete ulterior zidirii

După ce au fost tăiate deschizăturile pentru uși și ferestre, peretele trebuie stabilizat astfel încât lemnele să nu se torsioneze.

Acest aspect se rezolvă prin tăierea unui șanț vertical în mijlocul capetelor buștenilor, un spațiu în care se va așeza o riglă/distanțier pe care se va prinde rama ușii sau ferestrei.

Această riglă trebuie să permită tasarea lemnelor. După tăierea tuturor golurilor lemnele se șlefuiesc.

Fig. 3.19. Șlefuirea tăieturilor

Fig. 3.20. Spațiul pentru distanțier/riglă

Fig. 3.21. Fixarea ramei pentru geam.

3.2.3. INSTALAȚIA ELECTRICĂ

Un aspect esențial al planificării construcției unei case de de lemn este instalația electrică. Cel mai indicat ar fi ca firele să aibă un traseu vertical. În cele mai multe cazuri instalația ar trebui să se potrivească în una din categoriile următoare:

Împărțirea cablurilor, ceea ce ar face mai ușor accesul când trebuie făcute găurile pentru tubulatură

Întrerupătoarele să fie lângă uși, firele ar putea fi mascate în canalul pentru toc al ușii

Prizele să fie la aproximativ 50 cm deasupra solului( ele pot fi instalate în primul sau al doilea rând de bușteni)

Instalația electrică de la bucătărie ar putea fi mascată de mobila de bucătărie fără a fi nevoie să se mai execute găuri în perete( depinde de tipul de mobilă pe care îl dorește proprietarul)

Fig. 3.22. Găurirea pentru priză

Fig. 3.23. Gaurirea verticală pentru cabluri

Găurile pentru cablu se pot realiza fie odată cu ridicarea pereților, prin doi sau trei bușteni deodată pentru a avea o suprapunere exactă a găurilor din lemne, ceea ce face ca traseul cablului să fie unul exact; fie la demontarea casei, când aceasta urmează să fie mutată din șantier pe fundație.

Fig. 3.24. Montarea prizei

Instalația sanitară necesită și ea o atenție deosebită mai ales în ce privește tasarea lemnului, de fapt acest aspect fiind singurul de care trebuie ținut cont în acest caz.

Dacă avem un singur nivel al casei singura tubulatură de care trebuie ținut cont este cea de aerisire și dacă aceasta trece prin fundație.

Este recomandat ca toate tuburile să fie cât mai grupate.

Fig. 3.25. Instalații sanitare la o casă de bușteni, final.

3.3 ACOPERIȘUL

Acoperișurile sunt elemente executate la partea superioară a construcțiilor în scopul protejării împotriva intemperiilor.

Acoperișul face parte din categoria lucrărilor de dulgherie definitive cu caracter permanent și trebuie să îndeplinească o serie de condiții tehnico-economice cum ar fi: durabilitatea, rezistența mare și folosirea unei cantități reduse de lemn dar trebuie să îndeplinească și criteriul estetic, fiind recomandată o proporție adecvată între clădire și acoperiș.

În acest scop proiectării acoperișului i se va aloca o atenție deosebită, el îndeplinind un scop estetic dar și unul funcțional, mai ales dacă avem de-a face cu o clădire la care podul/mansarda va fi locuibil(ă). Suprafața mare a acoperișului asigură de asemenea și o mai bună protecție împotriva umezelii pentru pereți.

Acoperișurile se pot clasifica după felul suprafețelor de scurgere, și anume:

cu suprafețe plane sau pante peste 7o care pot fi într-o apă, două, trei sau chiar patru

acoperișuri terasă cu pantă mai mică de 7ocare nu necesită șarpantă

acoperișuri curbe sau cupole

Alcătuirea acoperișurilor: șarpante, învelitori și materiale auxiliare.

Șarpantele pot fi la rândul lor de două feluri: dulgherești sau pe scaune și cu ferme(când în afara reazemelor de pe conturul construcției nu există reazeme interioare)

Învelitorile au două componente principale și anume: astereala și materialele învelitorii. Astereala este stratul suport care susține materialele folosite pentru executarea învelitorii și este realizată din scânduri așezate perpendicular pe căpriori și fixate în cel puțin două cuie pentru a evita deformarea scândurilor.

Materialele învelitorii se pot clasifica astfel :

organice: șiță, șindrilă, stuf, carton asfaltat

ceramice: țigle, olane, plăci de azbociment

metalice: tablă de diverse forme

Fig. 3.26. Învelitoare de ardezie(piatră)

Fig. 3. 27. Acoperiș de stuf

Fig. 3.28. Acoperiș cu țiglă

Fig. 3.29. Plan învelitoare

3.4 FINISAJE. TASAREA( AȘEZAREA) LEMNELOR

Caracterul fiecărei clădiri este dat de finisaje și desigur de forma în care sunt tăiate capetele buștenilor care trec de îmbinări, în cazul clădirilor de buștean.

Fiecare casă este unică, iar aceste tăieturi îi dau nota finală, aerul unic.

Când se taie aceste capete trebuie ținut cont de două aspecte: aceste porțiuni sunt supuse unor temperaturi constante față de restul lemnelor din perete; când se fac tăieturi ar fi bine ca acestea să nu fie prea apropiate de perete pentru a nu slăbi structura de rezistență, stabilitatea peretelui.

Fig.3.30. Forme de tăiere a capetelor de buștean

Fig. nr 31. Forme de taiere a capetelor de bustean

TASAREA( AȘEZAREA) LEMNULUI

Toate casele care sunt făcute din lemn se tasează, indiferent dacă lemnul este uscat sau verde. Lemnul se contractă și se comprimă: se contractă în diametru când se uscă și se comprimă în zonele unde suportă greutate.

Lemnul nu se contractă pe lungime, ci doar în diametru, de aceea casele de bușteni se tasează mai mult pentru că pereții conțin lemne așezate pe orizontală. Tasarea este un proces care implică mai mulți factori, și anume: uscarea, contractarea și compresia lemnului.

Uscarea naturală este un proces îndelungat care începe când copacul este tăiat. Lemnul este alcătuit din milioane de fibre care se aseamănă cu niște paie microscopice-lungi, subțiri, goale pe interior.

La un copac verde aceste celule și spațiile dintre ele sunt pline de apă și zaharuri necesare pentru creștere; apa începe să se piardă la tăierea copacului – fibrele se golesc în timp. Întâi se pierde apa dintre celule, apoi se pierde apa care aste stocată în fibre, acest proces face ca lemnul să scadă în diametru și mai deloc în lungime.

Evaporarea apei din fibre nu duce la contractarea lemnului, el poate să scadă la jumătate ca greutate dar să nu înceapă să se contracte încă.

Conținutul de umezeală când apa dintre fibre s-a evaporat și lemnul începe să piardă și apa din celule este 28% și se numește punctul de saturație al fibrelor.

Contragerea are loc pe măsură ce apa din fibre scade, celulele lemnului devin tot mai mici în diametru dar nu și în lungime, acesta este un motiv pentru care nu ne preocupă lemnele verticale (stâlpii) deoarece aceștia nu scad în lungime. Lemnul se contractă doar 0,1% până la 0,2% în lungime, ceea ce înseamnă 10 sau maxim 20 mm la 10 m lungime. Deși contractarea /uscarea este un proces îndelungat( până ajunge la procentul de 28% umezeală durează ani de zile) este preferabil lemnul verde în construirea caselor, el implicând costuri mai mici și lucrabilitate mai mare.

Compresia/ comprimarea este mai ușoară în diametru decât pe lungime, ceea ce face ca bușteanul să fie mai rezistent ca stâlp decât ca element în zid. Pentru că lemnele încă lucrează este bine să se lase un spațiu de comprimare între ele.

Înainte de a ști la câtă scădere/ comprimare trebuie să ne așteptăm, trebuie să înțelegem conceptul de înălțime implicată- adică înălțimea zidului de lemn care este implicat în așezare.

De exemplu dacă avem o fereastră al cărei pervaz este undeva la 90 cm de la podea, vom lua în calcul o marjă de uscare de aproximativ 1,9 cm pentru fiecare buștean, multiplicăm cu 3 și obținem 5,72 cm. Cu atât va fi mai scund peretele de sub pervaz după așezare/tasare, adică va avea înălțimea de 84,27 cm față de 90 cm cu cât s-a început lucrarea.

Timpul de uscare/tasare variază de la climat la climat, înălțime, felul în care este folosită construcția și conținutul de umezeală inițial al lemnului. Procesul durează 4 sau 5 ani de la data la care proprietarii s-au instalat în clădire.

Altitudinile mari pot grăbi uscarea în timp ce altitudinile mici pot s-o încetinească.

Odată ce s-a încheiat tasarea/așezarea, lemnul s-a uscat în echilibru cu mediul/climatul și s-a comprimat cât a vrut; acum se pot face izolațiile pentru uși și ferestre fără a risca deteriorarea materialului izolant.

3.5 UNELTE ȘI UTILAJE

După cum am mai amintit deja pe parcursul lucrării uneltele folosite la zidirea propriu zisă sunt destul de simple și implică dexteritate în mânuirea lor, atenție și meticulozitate mai ales la copiere și la scriere.

Cel mai mult se utilizează motoferăstrău, dălți pentru decuparea șeilor, topor pentru curățarea lemnului de noduri și defecte naturale, cuțitele speciale pentru curățat coaja de pe lemne și cel mai important compasul, a cărui utilizare a fost descrisă în capitolul 3 (soluții constructive).

Fig. 3.32. Cuțit pentru curățat lemnul (mezdrea)

Fig. .3.33 Topor pentru îndepărtat nodurile

Fig. 3.34. Motoferestrău și ciocan

Fig.3.35. Ifron (pentru transportat/ mutat lemnele în șantier)

Utilaje: macara pentru manevrarea lemnelor la înălțime și respectiv a elementelor de acoperiș, Ifron pentru manevrarea lemnelor pe zid.

Fig.3.35. Camion cu macara

4. ÎNTREȚINEREA CONSTRUCȚIILOR DE LEMN

Existența construcțiilor din lemn cu vechimi de sute de ani, arată că deși lemnul este un produs natural în condiții optime de exploatare el poate rezista o perioadă foarte lungă de timp fără degradări notabile.

Există o gamă largă de acțiuni și factori, legați în principal de condițiile de exploatare dar și apăruți suplimentar în viața construcțiilor, care influențează durabilitatea lemnului și degradarea sa.

Viteza de producere a degradărilor și implicit durabilitatea lemnului pot fi controlate prin concepția elementelor și modul de folosire a lemnului, existând în acest sens mai multe direcții principale în care trebuie să se acționeze și anume:

– concepera și studiul detaliilor astfel încât să se evite pe cât posibil umezirea lemnului , situațiile de umiditate ridicată sau sursele punctuale de umiditate;

– asigurarea unei ventilații corespunzătoare a lemnului pentru evacuarea rapidă a apei atunci când este imposibil a se evita o umezire temporară;

– selectarea tipului de lemn cu o durabilitate naturală în concordanță cu mediul de utilizare;

– realizarea unui tratament inițial și în timp adecvat pentru conservarea lemnului.

Lemnul este expus, de asemenea acțiunii agenților biologici xilofagi (ciuperci, insecte) și a agenților termici (foc).

Umiditatea reprezintă principalul factor care influențează caracteristicile fizico – mecanice ale lemnului și implicit durabilitatea sa în timp prin favorizarea dezvoltării agenților de degradare biologică. În cazul structurilor umiditatea are un efect important și asupra elementelor metalice folosite la îmbinări. În aerul saturat cu vapori de apă la temperatura de 200 lemnul poate conține o umiditate higroscopică de la 25 până la 33 % când este perfect uscat.

Este foarte important ca lemnul pus în operă să aibă o umiditate apropiată de umiditatea de echilibru estimată iar variațiile de umiditate în timp să fie cât mai limitate..

Umiditatea inițială și cea din timpul construcției se elimină în mare măsură prin producția industrială a elementelor de construcție din lemn.

În conceperea structurilor din lemn trebuie să avem în vedere efectul condițiilor mediului și situațiile care pot provoca o creștere importantă a umidității lemnului cum ar fi:

– umezirea hidrogeologică: se poate evita printr-o izolație cât mai bună și excluderea îngropării lemnului în pământ,

– utilizarea lemnului într-o atmosferă caldă și umedă cum ar fi de exemplu zonele de bucătărie și baie unde lemnul necesită un tratament special,

– condensarea vaporilor în interiorul elementelor este legată de variația temperaturii și constituie pericolul cel mai mare pentru elementele de lemn ,

– umezirea biologică a lemnului

Întrucât penetrația mare a apei în lemn se face după direcția fibrelor este foarte important să se asigure o protecție a capetelor buștenilor prin menținerea acestora la o anumită distanță de zona umedă, tratarea lor cu diferite substanțe și protecții care opresc ascensiunea umidității sau uscarea lor înaintea punerii în operă.

Acțiunea agențiilor biologici

Lemnul este susceptibil de a fi atacat în principal de două tipuri de agenți biologici: insecte și ciuperci. Atacul ciupercilor este condiționat de prezența umidității pe când insectele pot ataca toate tipurile de lemn.

Dacă elementele de lemn rămân umede în timpul exploatării sau sunt supuse umezirii după tratarea cu antiseptice, ele pot fi tratate printr-o îmbibare completa cu antiseptice. Aplicarea acestora se face de obicei cu pensula sau cu pulverizator, cea mai indicată metodă fiind însă baia de soluție alternativ rece/cald.

Acțiunea radiațiilor

Lemnul expus radiațiilor solare își modifică structura într-o zonă superficială de la suprafață (max.1 mm grosime) printr-o colorație de suprafața în gri, realizându-se astfel o pseudo – carbonizare. Acest lucru se poate evita cu ajutorul unor lacuri și vopsele.

Măsuri preventive structurale a lemnului folosit la exterior.

Când lemnul este folosit la exterior trebuie luate măsuri pentru eliminarea umezelii, cum ar fi:

– realizarea unor streașine suficient de largi;

– evacuarea corespunzătoare a apelor de pe acoperiș cu prevederea de jgheaburi și burlane;

– realizarea unei fundații suficient de înaltă pentru evitarea stropirii;

– asigurarea unei ventilații propice

– acoperirea suprafețelor orizontale și oblice;

– protejarea tuturor extremitățiilor lemnului care ies spre exterior;

În cazul lemnului folosit la exterior o atenție deosebită trebuie acordată îmbinăriilor dintre elemente pentru a evita pătrunderea apei în aceste zone precum și pentru asigurarea condițiilor de ventilare a lor.

Tratamentul cu substanțe chimice este un ansamblu de metode și tehnici având ca scop impregnarea produsului în lemn și obținerea unei protecții uniforme.

Tratamentul se execută inițial sau după ultima operație de finisare a elementelor și de montajul lor. Dacă, în mod excepțional, tratamentul se aplică după montaj suprafețele de contact între elemente și zonele inaccesibile trebuie tratate anterior.

Aplicarea tratamentului poate fi realizat fără presiune (pensulare, pulverizare, scufundare, difuzie) sau cu presiune (impregnare cu vid, impregnare cu vid și presiune). Tratamnutl utilizat de noi este cel cu RESISTOL.

Este un produs care nu conține metale destinat protecției lemnului de rășinoase utilizat in construcții și șarpante. Se prezinta sub forma de concentrat lichid care se dilueaza ușor cu apa formând o soluție de tratare foarte stabila. Lemnul se tratează cu această soluție prin imersie. RESISTOL 6213 este o combinație foarte eficientă formată dintr-o nouă generație de biocide care asigură o protecție preventivă a lemnului față de toate atacurile produse de ciuperci și insecte xilofage (inclusiv termite). RESISTOL 6213 este certificat de CTBA – P+ Franța si agrementat tehnic pentru utilizare în România de către Comisia de Agrement Tehnic în Construcții.

PROPRIETĂȚI / COMPOZIȚIE – Componente fungicide: tebuconazole, propiconazol, iodo-propinil butil carbamat (IPBC) – Componenta insecticidă: cypermethrin

AMBALARE – Produsul este livrat în ambalaje de 200 L sau 1.000 L

ASPECT – RESISTOL 6213 este un concentrat lichid de culoare galben-pal. Se poate livra în varianta incoloră sau colorată. DILUȚII UTILIZATE: RESISTOL 6213 este livrat sub formă de concentrat lichid care se diluează ușor cu apă fără agitare sau încălzire.

STABILITATE ȘI DEPOZITARE : Concentratul este stabil la toate temperaturile întâlnite în practică (-100 C pina la 300 C). Concentratul sau soluțiile diluate pot fi dezghețate în caz de îngheț. Ambalajele cu produs pot fi depozitate sub acoperiș și fără expunere la temperaturi extreme. Se recomandă depozitarea la temperatura superioara celei de 10 0 C.

COMPATIBILITATE: Produsul nu trebuie amestecat cu alte produse fără testarea prealabilă a compatibilității lor prin teste autorizate de ARCH TIMBER PROTECTION.

LEMNUL TRATAT: Lemnul tratat nu degajă miros, nu se colorează și nu formează reziduu la suprafață. Se poate finisa ulterior cu orice sistem clasic de finisare. Elementele din lemn aflate la exteriorul construcției (lambriuri exterioare, terase, balcoane) expuse razelor solare și intemperiilor trebuie acoperite cu un strat protector de lac sau vopsea.

CARACTERISTICI : – pH aprox. 7, densitate (20 0) 1,03 g/cm3 , Inflamabilitate Neinflamabil , – Îngheț -2 0 C

BIODEGRADARE : RESISTOL 6213 este biodegradabil, dar, ca în cazul tuturor biocidelor, trebuie acordată atenție sporită pentru a împiedica pătrunderea soluției de tratare în sol sau în cursurile de ape.

PERFORMANȚE : RESISTOL 6213 a fost testat conform normelor europene și standardelor românești de protecție preventivă a lemnului care este utilizat în clasele de risc de biodegradare 1, 2 și 3A.

5. CONCLUZII. CONTRIBUȚII PERSONALE

O casă din bușteni înseamna a trăi, în primul rând, într-un mediu aerist, sănătos. Capacitatea de a păstra o temperatură favorabilă, pierderile foarte mici de energie, ventilația propice, consumul redus pentru încălzirea lor, costurile reduse cu finisajele, recomandă lemnul ca material de construcție și respectiv casele de bușteni ca mediu sănătos de viață.

Consumul de energie pentru încălzirea casei de bușteni pe perioada rece, este cu până la 35 % mai mic decât pentru încălzirea oricărui alt tip de casă, (un lemn umed și dens este un conductor termic mai bun decât un lemn uscat)

Trecerea aerului prin pereții din bușteni este lină, insesizabilă fizic, iar buștenii acționează ca un "schimbător de caldură", păstrând temperatura aerului constantă timp de 24 de ore. Datorită capacității lemnului de a înmagazina căldura, schimbarea de temperatură din interior nu va fi "abruptă" niciodată, iar lemnul având capacitatea de a absorbi umiditatea din mediul înconjurător, va asigura și comfortul de umezeală din aerul respirat.

Proprietățile fizico-chimice ale lemnului determină ca o casa din bușteni să fie răcoroasă vara și caldă iarna. Într-o casă din bușteni nu avem electricitate statică și nici praf în aerul respirat.

Casele de lemn sunt frumoase, durabile, eficiente energetic, nontoxice, liniștitoare și durabile. Alegerea lemnului ca material de construcție este de obicei o decizie emoțională sau una de ordin estetic sau uneori amândouă.

Contribuții personale:

Dintre acțiunile directe inițiate de mine sau la care am participat voi aminti:

Am participat la alegerea lemnului din pădure

Am participat la curățarea lemnului de coajă

Am selectat cele mai bune lemne pentru construcție și am efectuat măsurătorile pentru pereți

Am propus efectuarea golurilor pentru ferestre și uși deodată cu zidirea propriu-zisă

Am prezentat soluții ingenioase pentru realizarea îmbinărilor

Am manevrat macaraua, ajutând la demontarea casei în șantier și montarea pe fundație

Am ales varianta optimă de tratare a lemnului

Am ales soluția optimă pentru executarea instalațiilor electrice și sanitare

Am ales modelul de acoperiș care să acopere cel mai bine necesitatea de protecție a lemnului din perete.

6. BIBLIOGRAFIE :

Prof. Dr. Ing. Furdui Cornel,S.I. Dr.Ing. Fekete-Nagy Luminița –“ Structuri din lemn”, Curs pentru studenții anului III,CCIA, 2009

Aurelia Pleșa – “Manualul dulgherului”, Editura Tehnică, București, 1989

Peștișan C. – “Construcții”, Editura Didactică și Pedagogică, București,1973

Rimbu I. – “Tehnologia prelucrării lemnului”, vol. I,II, Editura Tehnică, București,1980

Ghenea N. – “Construcții din lemn”, Institutul de Construcții București, 1975

Dogaru V. – “ Bazele tăierii lemnului și a materialelor lemnoase”, Editura Tehnică, București, 1985

F. Dan Milne – “The Handbook of Canadian log Building”, Muir Publishing, 1984

Michael Musick – “Alaska Log Building Construction Guide”, Alaska Housing Finance Corporation, 1999

Protecting and Finishing log Buildings – Forintek Canada Corp. 2003

w.w.w. Wikipedia –Log Cabin

w.w.w. L.S.U.Rural Life Museum –The Log Cabin History

7. ANEXE

Fig.7.1. Casă bușteni

Fig.7.2. Fațadă casă bușteni

Fig. 7.3. Filigorie buștean cu acoperiș verde

Fig. 7.4. Cușcă pentru câini

Fig. 7.5. Saună

Fig. 7.6. Casă bușteni cu acoperiș de stuf

Fig. 7.7. Tavan din lemn de Douglas

Fig. 7.8. Șarpantă casă de bușteni

Fig. 7.9. Fundație pentru casă de bușteni

Fig. 7.10. Îmbinări, tăieturi finale