1. INTERVENȚII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ 9 Operația în plăgile pleoapelor 9 Operația în coloboma palpebrală 10 O perația în anchiloblefaron 10… [621525]

1

PROPEDEUTIC
Ă

SI

TEHNICĂ

CHIRURGICALĂ

VETERINARĂ

2

CUPRINS

CHIRURGIE OPERATOARE

1. INTERVENȚII CHIRURGICALE ÎN REGIUNEA OCULARĂ

9

Operația în plăgile pleoapelor

9

Operația în coloboma palpebrală

10

O
perația în anchiloblefaron

10

O
perația în simblefaron

10

O
perația în blefarofimoză

11

Operația în
entropion

11

O
perația în ectropion

12

Operația de extirpare a pleoapei a treia

13

Tarsorafia

14

Operația în encantis

14

Extirparea dermoidului

15

Extirparea globului ocular

15

E
viscera
ția cavității orbitare

16

E
viscerația globului ocular și protezarea
ocular
ă la câine

17

Extracția cristalinului

18

Chestionar

19

2. DECORNAREA LA BOVINE

25

Decornarea vițeilor

25

Amputarea coarnelor la tineret

28

Decornarea bovinelor adulte

28

Amputarea coarnelor la oi și

capre

31

Chestionar

31

3. TREPANAȚII

36

3

Trepanația sinusurilor paranazale

36

Trepanația cavităților nazale

37

Aplicarea inelului nazal la taur

38

Operația în cenuroză

39

Chestionar

41

4. CHIRURGIA BUCO
–
MAXILO
–
FACIALĂ

44

Operația în ticul
suptului la bovine

44

Amputarea ciocului

46

Operații pe canalele și glandele salivare

47

Rezecția colților

50

Nivelarea neregularităților dentare

50

Extracțiile dentare

51

Chestionar

52

5. OPERAȚII PE URECHI

57

Amputarea pavilionului urechii

57

Rezecția peretelui lateral al conductului auditiv extern

59

Operația în othematom

61

Chestionar

62

6. OPERAȚII PE COLOANA VERTEBRALĂ

66

Amputația cozii

66

Operația în hernia de disc

68

Rahicenteza

69

Chestionar

70

7. OPERAȚII PE REGIUNEA

GÂTULUI

71

Esofagotomia

71

Ingluviotomia

73

Traheotomia de urgență

73

4

Traheotomia provizorie

73

Traheotomia permanentă

74

Operația de afonizare la câine

75

Ligatura venei jugulare

77

Rezecția venei jugulare

77

Operația în edemul cefei

78

Operația în flegmonul cefei

79

Chestionar

79

8. OPERAȚII PE TORACE

86

Operația în flegmonul greabănului la cal

86

Toracocenteza

86

Pericardocenteza

88

Puncția cordului

89

Toracotomia

89

Pericardotomia la bovine

91

Chestionar

92

9.
OPERAȚII PE ABDOMEN

95

Laparatomia

95

Chestionar

103

10. OPERAȚII Î N HERNIILE ABDOMINALE

107

Operația în hernia ombilicală

108

Operația în hernia ventro
–
laterală

111

Operația în hernia inguinală

112

Operația în hernia perineal
ă

117

Operația
în hernia diafragmatică

119

Chestionar

120

11. OPERAȚII PE VISCERELE ABDOMINALE

134

5

Rumenotomia la bovine

134

Reticulotomia

136

Gastrotomia la carnivore

137

Abomasotomia la ovine

139

Operații în dislocarea abomasului

139

Enterotomia

142

Enterectomia

143

Operația în invaginație intestinală

146

Chestionar

147

12. OPERAȚII PE RECT ȘI ANUS

162

Operația în atreziile anorectale

162

Operația de extirpare a glandelor perianale la câine

163

Operația în prolapsul rectal

163

Chestionar

166

13. OPERAȚII PE OMBILIC

170

Operația în omfaloragie

170

Operația în omfalurie

170

Chestionar

171

14. OPERAȚII PE PE APARATUL GENITAL FEMEL

172

Ovariectomia

172

Histerotomia

178

Histerectomia

183

Chestionar

186

15. OPERAȚII
PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL

197

Castrarea prin ablația testiculelor (orhidectomia)

198

Castrarea prin necrobioza testiculelor

199

Castrarea vierilor

200

6

Castrarea armăsarilor

204

Castrarea taurilor

207

Castrarea berbecilor și a țapilor

209

Castrarea câinelui

211

Castrarea cotoiului

212

Castrarea la iepuroi

213

Castrarea animalelor criptorhide

213

Accidente
și complicații în castrarea la masculi

215

Chestionar

215

16. OPERAȚII EFECTUATE PENTRU OBȚINEREA DE

MASCULI ÎNCERCĂTORI ȘI
GENITO
–
STIMULATORI

225

Vazectomia la taur si berbec

225

Criptorhidia abdominală provocată

227

Operația de scurtare a penisului la vier

227

Operația de deviere a penisului

228

Chestionar

230

17. OPERAȚII PE ORGANELE APARATULUI URO
–
GENITAL

233

Uretrotomia

233

Cistotomia la carnivore

235

Amputarea penisului

236

Chestionar

237

18. OPERAȚII PE GLANDA MAMARĂ

239

Operația în plăgile mamare

239

Operația în fistula de lapte

239

Ablația glandei mamare

240

Chestionar

241

20. OPERAȚII
PE MEMBRE

242

7

Operația în bursita cronică

242

Tenotomia flexorului profund al falangelor

242

Operația în incastelura călcâielor

243

Operații în seime

244

Operația în javart cartilaginos

245

Operația în plăgi podale

247

Amputarea onglonului

248

Amputarea degetului

249

Chestionar

251

BIBLIOGRAFIE

.

.

.

.

.

.

.

.

Este bine de reținut…

Lucrarea se adresează studenților în Medicină Veterinară care pregătesc
examenul al doilea la disciplina de Propedeutică și Tehnică Chirurgicală.

Fiecare capitol este urmat de un set de intrebari din care vor fi selectate
chestionarele pentru examen.

Majo
ritatea întrebărilor sunt cele formulate de cadrul didactic examinator
pentru definitivarea notei sau pentru clarificarea răspunsurilor. Alte întrebări
sunt selectate dintre cele adresate de studenți cadrelor didactice pentru
înțelegerea unor manopere chir
urgicale, motivarea acestora sau pentru

8

eliminarea unor confuzii. Enunțurile din cuprinsul întrebărilor au rolul de a
contura mai exact domeniul și de a face unele precizări la subiect. Acestea nu
pot fi suspectate de eroare intenționată sau "capcane".

Ate
nție la întrebările care cer identificarea timpilor operatori sau a
manoperelor necesare pentru efectuarea unor intervenții chirurgicale. Unele
întrebări sau definiții sunt formulate astfel încât manoperele sau enunțurile
indicate la răspunsuri sunt false
pentru întrebarea respectivă, chiar dacă se
regăsesc la tehnica operatorie, valabile în alte situații.

La fiecare întrebare sau cerință, sunt formulate cinci variante de răspuns
din care se poate selecta
unul singur corect, celelalte fiind

false .

Nu e
xistă întrebare fără un răspuns corect, așa cum nu există întrebare
urmată numai de răspunsuri false.

Răspunsurile eronate au fost selectate în mare parte dintre "perlele"
reținute cu prilejul examenelor din anii precedenți. Acestea includ și unele
manoper
e, tehnici sau atitudini care nu corespund normelor acceptate, sunt
depășite sau greșite.

Citirea cu atenție și înțelegerea întrebărilor este decisivă pentru alegerea
răspunsurilor corecte, deoarece unele dintre ele sunt false chiar dacă aparțin
operației,

reprezintă manopere suplimentare sau adiacente și s
e regăsesc în
textul manualului
.

Se punctează numai întrebările care indică variant
a de răspuns corect
și
nu se iau în considerație cele care
indica răspuns gresit .

1. INTERVENȚII CHIRURGICALE ÎN
REGIUNEA
OCULARĂ

1.1.
OPERAȚIA ÎN PLĂGILE PLEOAPELOR

Plăgile pleoapelor sunt produse prin agățare în spini sau cârlige, lovituri
directe cu obiecte ascuțite, iar la carnasiere predomină plăgile produse prin
mușcătură sau cu ghearele

Instrumentar:
pentru

incizie și sutură, recomandăm instrumente fine, bine

9

ascuțite și materiale de sutură maleabile și rezistente, cu ace atraumatice.
Exemplu: Vicryl 3/0, 2/0 pentru animale mici și nr. 0, sau 1 pentru animale
mari.

Contenție:
patrupodală sau decubitală la an
imalele mari și numai
decubitală pentru animale mijlocii și mici.

Anestezia
: La animalele mari, tranchilizare și blocaj troncular al nervilor
oftalmic, infratroclear, iar frontalul numai pentru pleoapa superioară sau
infiltrație directă.
La animalele mici
și uneori la cabaline se face NLA
(Neuroleptanalgezie)sau narcoză.

Tehnica operatorie

1. Vivifierea și regularizarea marginilor plăgii cu excizie cât mai
conservatoare a mucoasei conjunctivale. Plaga rezultată trebuie să aibă o formă
adecvată pentru sutură
.

2. Sutura monoplană sau bietajată a plăgii, în puncte separate, evitând
formarea nodurilor spre globul ocular.

Primul punct de sutură se aplică totdeauna pe marginea liberă a pleoapei
și apoi se completează sutura pe toată lungimea plăgii. Se vor afronta

cu atenție
atât planurile profunde, cât și cele superficiale. Dacă marginea pleoapei a fost
distrusă pe o distanță mare, este preferabilă autoplastia cutanată imediată sau
secundară. Este importantă recuperarea și refacerea continuității mușchiului
orbicu
lar, păstrarea mobilității pleoapelor, fără a neglija aspectele estetice.

Se poate face sutură extramucoasă monoplană care interesează tarsul și
pielea în puncte separate sau bietajată, la care se prinde mai întâi țesutul
conjunctiv al tarsului în puncte s
eparate cu fir resorbabil și apoi fire separate sau
agrafe la piele.

CĂPĂȚÂNĂ recomandă sutura bietajată: se aplică trei fire de catgut
subțire, echidistante, pe tars și conjunctivă, care se înnoadă pe fața conjunctivală
pentru a putea fi scoas
e după 7
–
8 zile. Sutura pielii se face în puncte separate.

Această metodă prezintă avantajul că evită apariția unor cicatrici vicioase.

1.2.
OPERAȚIA ÎN COLOBOMA PALPEBRALĂ

Deformarea marginii pleoapei prin lipsa unei porțiuni care modifică fanta
pa
lpebrală poate fi congenitală sau

dobândită.

Coloboma dobândită este consecința unei plăgi cicatrizate vicios. Se
manifestă prin discontinuitatea marginii libere a unei pleoape, printr
–
o
despicătură simplă sau prin lipsa unui lambou.

Tehnica operatorie
. S
ub anestezie generală sau locală și o bună
imobilizare a capului, se reface continuitatea marginii palpebrale prin
autoplastie cutanată.

În coloboma dobândită, se procedează la extirparea țesutului cicatricial și

10

sutura monoplană sau bietajată a plăgii
rezultate.

1.3.
OPERAȚIA ÎN ANCHILOBLEFARON

Anchilobelfaronul
este o anomalie de natură congenitală sau dobândită
care se manifestă prin imposibilitatea deslipirii pleoapelor. Anchiloblefaronul
este fiziologic la câine și la pisică în primele 10
–
12 zile

după naștere. Peste
această vârstă este patologic.

Fanta palpebrală este înlocuită cu o depresiune liniară (
anchiloblefaron
total
) sau este doar micșorată (
anchiloblefaron parțial
).

Tehnica operatorie
:

În achiloblefaronul parțial, după anestezia pleoapelo
r, se introduce o
sondă canelată prin orificiul fantei palpebrale pe direcția amprentei care separă
cele două pleoape și apoi se incizează pe toată lungimea.

Pentru anchiloblefaronul total, se practică mai întâi o butonieră la nivelul
depresiunii liniare p
rin care se introduce sonda canelată și se continuă incizia.

În ambele cazuri, mucoasa conjunctivală incizată se suturează la piele în
puncte separate, cu nodurile orientate spre exterior.

1.4.
OPERAȚIA IN SIMBLEFARON

Simblefaronul

este o anomalie congenitala sau dobandita, intalnita mai
frecvent

la catei si la pisici si se manifesta prin sudarea conjunctivei palpebrale
la cea bulbara. Uneori coexista cu anchiloblefaronul, facand extrem de dificila
interventia chirurgicala.

Tehnica
operatorie
:

Sub anestezie locală, se vor secționa bridele de legătură. Infiltrația cu
procaină ușurează disecția. În cazul coexistenței cu anchiloblefaronul, acesta din
urmă se observă primul, dar separarea pleoapelor este aproape imposibilă mai
ales la ni
vel corenean. Intervenția se poate efectua în etape, rezolvând mai întâi
anchiloblefaronul și apoi simblefaronul, încercând și mobilizarea pleoapelor
prin masaj.

1.5.
OPERAȚIA ÎN BLEFAROFIMOZĂ

Blefarofimoza

este o micșorare a fa
ntei palpebrale, unilaterală sau
bilaterală, întâlnită mai frecvent la cîine și la pisică. Blefarofimoza poate să
afecteze ambele unghiuri oculare sau numai unul dintre ele. Dacă nu se asociază
cu microftalmia, se poate remedia pe cale chirurgicală.

11

Tehnic
a operatorie
:

Se face cantotomie după o tehnică asemănătoare cu cea descrisă pentru
operația în anchiloblefaron parțial, urmată de sutura mucoasei conjunctivale la
piele.

1.6.
OPERAȚIA ÎN ENTROPION

Entropionul

este răsfrângerea marginii libere a pleoapei spre globul
ocular producând compresiunea și iritația corneii. Afecțiunea este mai frecventă
la pleoapa inferioară spre unghiul temporal, dar poate cuprinde toată pleoapa
sau ambele pleoape.

Entropionul poate f
i cicatricial, spastic, bulbar, congenital sau dobândit.

Scopul operației
: readucerea pleoapei în poziție normală pentru a micșora
compresiunea pe cornee și erodarea acesteia prin cilii marginali.

Instrumenta
r
: trusa obișnuită de mică chirurgie.

Contenție
:

decubit lateral și capul bine fixat.

Anestezie
: neuroleptanalgezie sau tranchilizare și anestezie locală.

Tehnica operatorie

Entropionul pleoapei inferioare
: cu ajutorul unei pense hemostatice sau
chirurgicale, se formează un pliu cutanat tracționând atât

cât este necesar pentru
redresarea marginii tarsale care păstrează contactul cu globul ocular. Se
excizează lamboul cutanat de formă semilunară sau în "felie de pepene", apoi se
suturează pielea în puncte separate. Lungimea pliului excizat trebuie să
depă
șească porțiunea deformată a pleoapei în fiecare parte cu 2
–
3 mm, iar
incizia superioară trebuie să păstreze distanța de 5
–
6 mm față de marginea
tarsală.

La mieii de rasă, entropionul are caracter de masă și este necesară
intervenția rapidă. În acest scop
se prinde cu pensa un pliu din pleoapa
inferioară la 0,5 cm de margine, se trece un fir de sutură în "U" la baza pliului și
se leagă, fără excizie. Menținerea pliului se poate realiza și cu 1
–
2 agrafe
Michel.

Operația în entropion total
. Entropionul total
este o formă mai gravă și
poate să aibă caracter simptomatic (fotofobie severă), poate fi congenital sau
dobândit (cicatricial, spastic). Readucerea pleoapelor la poziția normală se face
tot prin excizii cutanate după mai multe procedee.

1. Excizia unor la
mbouri cutanate în felie de pepene sau semilună,
asimetrice atât din pleoapa inferioară, cât și din cea superioară la 5
–
6 mm de
marginea tarsală, proporțional cu intensitatea afecțiunii, urmate de sutură.

2. În cazuri mai grave, se poate aplica metoda Műll
er care constă în
excizia a trei lambouri în formă de felie de pepene: unul la pleoapa inferioară,
unul la pleoapa superioară și al treilea în direcție verticală, în apropierea

12

unghiului temporal, fără a se uni între ele.

3. Metoda
Schleich
. Se realizează
prin excizia unui lambou cutanat de
forma vârfului de săgeată la unghiul temporal al ochiului, orientat aboral.
Colțurile sunt asimetrice, de obicei latura inferioară fiind mai lungă:



Se face o incizie în pielea pleoapei inferioare, pe toată lungimea
entro
pionului, la 0,5 cm de margine.
Se procedează asemănător și la pleoapa
superioară, inciziile unindu
–
se la 1 cm de unghiul temporal al ochiului.



La 1 cm de intersecția celor două linii, se pornesc alte două incizii
care se unesc cu extremitățile celorlalte.



Se excizează pielea secționată de forma vârfului de săgeată.



Se suturează în puncte separate, cu primul punct aplicat în vârful
săgeții, iar plaga suturată va avea forma unghiulară.

1.7.
OPERAȚIA ÎN ECTROPION

Ectropionul reprezintă răsfrângerea în afară a pleoapei. Aceasta nu mai
acoperă în totalitate globul ocular, corneea se usucă și
apar complicații severe.
Se întâlnește mai ales la pleoapa inferioară și are origine cicatricială, spastică,
paralitică, senilă
, mecanică sau congenitală. La unele rase de câini este
fiziologică (Boxer, Mastino etc.). Tratamentul este etiologic și chirurgical.
Instrumentarul, anestezia și contenția sunt asemnătoare cu cele prezentate la
entropion.

Tehnica operatorie
. În ectropionu
l moderat, se face o incizie cutanată în
formă de "V" în a cărui deschidere este cuprinsă toată porțiunea afectată a
pleoapei, dar marginea tarsală rămâne intactă.



Se decolează pielea care se retrage datorită fibrelor elastice, aducând
pleoapa mai aproape
de globul ocular.



Se sutureaza plaga în puncte separate, începând de la vârful
unghiului și se continuă apoi în porțiunile laterale. Plaga suturată va avea forma
literei Y. Presiunea lamboului cutanat se transmite asupra pleoapei care este
menținută în poz
iția corectă.

În
ectropionul total
, intervenția este mai laborioasă și constă în excizia
unui lambou de formă triunghiulară la comisura temporală a ochiului, metoda
Dieffenbach:



Se face o incizie paralelă cu pleoapa inferioară la 0,5 cm de marginea
aceste
ia, care se prelungește aboral 2
–
3 cm.



A doua incizie se face paralel cu pleoapa superioară, o intersectează
pe prima la 0,5 cm de unghiul temporal al ochiului și se continuă aboral încă 2
cm.



A treia incizie este verticală și unește extremitățile primelor

două.



Se îndepărtează pielea din interiorul triunghiului format.

13



Se mobilizează pielea sub triunghiul denudat și se tracționează
realizând o autoplastie cutanată prin alunecare. Primul punct de sutură se aplică
în unghiul superior și apoi celelalte se apl
ică la distanțe egale. Mărimea
triunghiului este proporțională cu gravitatea ectropionului, putându
–
se face
ajustări pentru apropiere corectă.
În unele cazuri este necesară cantotomia în
același scop.

1.8.
OPERAȚIA DE EXTIRPARE A PLEOAPEI A TREIA

Inflamația, prolapsul, procesele neoplazice determină hipertrofia marginii
superioare care devine vizibilă în fanta palpebrală, menținând iritația mecanică
asupra corneii, urmată de leziuni care se agravează progresiv.

Tratamentul este chirurgical și
constă în extirparea pleoapei de la bază.

Instrumentar
: pensă chirurgicală și o foarfecă curbă.

Anestezia
: NLA sau tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație
directă.

Contenție
: decubit lateral.

Tehnică
: Se prinde pleoapa a treia hipertrofiată sau
prolabată cu pensa
chirurgicală și se trage în afară pentru a fi exteriorizată cât mai mult din sacul
conjunctival.

Se excizează pleoapa a treia împreună cu paniculul adipos de la bază și se
asigură hemostaza prin tamponament.

Excizia incompletă est
e urmată totdeauna de recidivă. Postoperator se
aplică unguente oftalmice cu antibiotic și cortizonice. În lipsa unui tratament
postoperator corect aplicat se pot produce complicații supurative sau entropion.

1.9.
TARSORAFIA

Tarsorafia

reprezintă închi
dereaprovizorie temporară sau permanentă.

Tarsorafia provizorie parțială

se practică în afecțiuni corneene,
asigurând protecția țesuturilor și a medicamentelor. Tarsorafia provizorie
completă este indicată în ulcerele corneene și intervenții chirurgicale p
e
tractusul uveal. Închiderea completă și durabilă a pleoapelor asigură menținerea
îndelungată a medicamentelor, iar midriaza fiziologică micșorează riscul
sinechiilor și al iridociclitelor.

Anestezie
: generală de bază și analgezie locală pentru imobilizar
ea
pleoapelor.

Contenție
: decubitală cu fixarea capului.

Tehnica
: Tarsorafia provizorie se realizează prin aplicarea unor puncte de

14

sutură extramucoase, poziționând marginea tarsală astfel încât cilii să fie
orientați în afară. Recomandăm sutura în "U" str
âns moderat, fără contactul
firului cu suprafața corneeană. Tensiunea pe fir se poate reduce prin aplicarea
unor burdoneți sau trecând firul prin tuburi de nylon sau cauciuc (ex. segmente
din tubul de perfuzor). Pentru sutură, se pot folosi și fire metalic
e sau sintetice.

Tarsorafia permanentă

necesită excizia marginilor palpebrale, dar și a
mucoasei conjunctivale și a globului ocular cu toate anexele secretorii. Este
indicată după enucleerea globului ocular cu ankiloblefaron sau după eviscerația
cavității
orbitare.

Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate, păstrând loc pentru
drenaj la unghiul nazal al ochiului până când se umple complet cavitatea
orbitară cu țesut de granulație.

1.10.

OPERAȚIA ÎN ENCANTIS

Indicații
:
extirparea carunculului lacrimal este recomandată în hipertrofia
acestuia determinată de procese inflamatorii sau neoplazice, cu excepția celor
maligne.

Instrumentar
: pensă chirurgicală, sondă butonată subțire, foarfecă curbă
cu vârf ascuțit.

Anestezia și
contenția

asemănătoare cu operația precedentă.

Tehnica
:



Se identifică punctele lacrimale cu sonda butonată pentru a fi
menajate.



Se prinde carunculul lacrimal și se tracționează moderat pentru a fi
excizat de la bază cu foarfeca.



Se asigură hemostaza prin

tamponament sau prin electrocoagulare.

1.11.
EXTIRPAREA DERMOIDULUI

Dermoidul este o formațiune piloasă congenitală, localizată pe cornee, pe
scleră sau pe conjunctiva palpebrală, existând și forme mixte. În toate situațiile,
dermoidul produce o iritaț
ie mecanică asupra globului ocular. Tratamentul este
numai chirurgical prin ablație.

Instrumentar
: trusa pentru chirurgie oculară.

Anestezie
: generală și locală prin infiltrație subconjunctivală. Edemul
format de substanța anestezică favorizează disecția.

Contenția
: decubitală cu capul bine fixat.

Tehnica
: Operația pare simplă, dar manevrarea greșită a lamei bisturiului
poate determina complicații grave, mai ales în localizările corneene.

Dacă este mobil (implantat numai în mucoasa conjunctivală), se

15

tracți
onează ușor și se excizează cu foarfeca sau bisturiul.

În localizările corneene se va examina cu lupa și apoi excizia se face cu
mare atenție, pentru a nu deschide camera anterioară. Pentru a preveni acest
acident, prof. Grigorescu recomandă revenirea cu b
isturiul de mai multe ori
pentru excizia în straturi succesvie (Metoda Shutleworth).

Postoperator se aplică pomezi cu antiinflamatoare cortizonice, dar în
localizarea corneeană nu se poate evita leucoma postoperatorie.

1.12.
EXTIRPAREA GLOBULUI OCULAR

Indicații
: plăgi penetrante, corpi străini, panoftalmie, avulsie.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, pensă chirurgicală, 2
–
3 pense
hemostatice drepte și curbe, ace și materiale de sutură.

Anestezie
: narcoză sau NLA și anestezie retrobulbară.

Contenție
: decu
bitală pe latura opusă.

Tehnica operatorie
: În funcție de gravitatea leziunilor și preferințelor
proprietarului sau ale chirurgului, se pot aplica două procedee:

1. fără blefarorafie (fără ankiloblefaron)

2. cu sutura pleoapelor (ankiloblefaron).

1.
Enucleerea globului ocular fără ankiloblefaron

După aseptizarea mucoasei conjunctivale, se trec câte două fire tractoare
prin fiecare pleoapă la mică distanță de marginea tarsală.
Cu ajutorul acestor
fire, se mărește fanta palpebrală, iar dacă este neces
ar se face și cantotomia.



Incizia circulară a conjunctivei bulbare cu o foarfecă oculară, la
nivelul limbului sclerocorneean.



Se decolează conjunctiva bulbară cu o spatulă fină.



Se identifică tendonul mușchiului oblic extern și se prinde într
–
o
pensă hemos
tatică pentru imobilizarea globului ocular.



Se vor secționa mușchii la inserția lor pe globul ocular, fără a
–
i
maltrata. Mușchiul oblic extern se va secționa deasupra pensei, la 5
–
6 mm de
inserție pe globul ocular, iar ceilalți mușchi cât mai aproape de ac
esta, care
devine foarte mobil în cavitatea orbitară.



Secționarea mușchiului drept posterior, a nervului optic și a vaselor
de sânge se face cu o foarfecă chirurgicală curbă.



Hemoragia relativ abundentă se oprește prin tampon compresiv
realizat din meșe de

tifon menținute 48 de ore prin legarea firelor tractoare între
ele. Țesutul de granulație menține pleoapele în poziție semiînchisă și necesită
toaleta zilnică pentru îndepărtarea secrețiilor care aglutinează cilii.

2.Enucleerea globului ocular prin metoda

cu ankiloblefaron
operator.



Se trec 2
–
3 fire de sutură prin marginile ambelor pleoape care vor fi
tracționate de către un ajutor.

16



Incizia pleoapelor la 0,5 cm de margine, interesând pielea și tarsul
până la mucoasa conjunctivală. Inciziile se reunesc la a
mbele unghiuri ale
globului ocular.



Se decolează conjunctiva palpebrală.



Se vor secționa mușchii globului ocular cu foarfeca.



Globul ocular se detașează prin torsiune nelimitată cu o pensă
hemostatică Kocher curbă, aplicată pe mușchiul drept posterior, ner
vul optic și
vasele de sânge (I. Grigorescu și colab.)



Se extirpă și glanda lacrimală.



Se introduce o fașă de tifon sterilă de 30
–
40 cm îmbibată într
–
o
soluție antiseptică neiritantă. Fașa de tifon se pliază, iar capătul se lasă puțin
afară la unghiul
nazal, pentru a fi extrasă pe măsură ce crește țesutul de
granulație.



Marginile pleoapelor se suturează în puncte separate.

Cicatrizarea se produce în 15
–
2o de zile cu aderența pleoapelor suturate la
țesutul cicatricial care se formează în cavitatea orbit
ară.

N. ORMOND

recomandă sutura pleoapelor în fir continuu, mobilizează
globul ocular ca în metoda precedentă, dar pentru detașarea acestuia folosește o
pensă hemostatică aplicată pe porțiunea suturată a celor două pleoape care se
răsucește până când se ru
p formațiunile retrobulbare. Introduce în cavitatea
orbitară o meșă de tifon lungă, plisată pentru hemostază, iar marginile
pleoapelor sunt suturate în "U" cu fire apropiate

1.13.
EVISCERAȚIA CAVITĂȚII ORBITARE

Îndepărtarea globului ocular împreună cu a
nexele sale se recomandă în
tumori maligne ale ochiului, panoftalmie purulentă cu necroze întinse
peribulbare și retrobulbare.

Pentru crearea unui acces larg, este necesară cantotomia după care sunt
secționate cele două funduri de sac conjunctivale, apoi
legăturile capsulei
Tenon cu periostul, mușchii și cordonul vasculo
–
nervos. Se excizează glanda
lacrimală, se chiuretează cavitatea orbitară în locurile afectate, se asigură
hemostaza și se plombează cu antibiotice sau antiseptice până la vindecare.

1.14
.
EVISCERAȚIA GLOBULUI OCULAR ȘI

PROTEZAREA OCULARĂ LA CÂINE

Indicați
i:

Protezarea intrasclerală a globului ocular în plăgi penetrante
iridociclocoroidite purulente,ulcere corneene perforate.

17

Operația este solicitată și din motive estetice ,menținerea
globului ocular
fiind necesară și ca support pentru pleoapă.

Anestezie
:

NLA sau narcoza

Contenție:

Decubit lateral sau sterno
–
abdominal pe masa de operație.

Instrumentar și materiale

:

trusa oculară ,proteză oculară de
silicon.Proteza este sterilă și are
următoarela dimensiuni pentru un cîine de talie
mijlocie

:
–
diametrul pe fața corneeană
–
15mm

;

–
diametrul la nivelul gâtului
–
12mm

;

–
diametrul mare
–
19mm

;

–
diametrul antero
–
posterior
–
21mm;gîtul este de 2mm;

La nivelul gât
ului se atașează un guler tantal peste care se suturează
marginea sclerei și conjunctiva bulbară.

Tehnica

chirurgicala :

1.Cantotomia și depărtarea pleoapelor cu fire tractoare

2.Incizia corneii la nivelul limbului cu bisturiul și apoi cu foarfeca pe
într
eaga circumferință.

3.Se îndepărtează corneea și apoi conținutul globului ocular în
întregime .Se chiuretează coroida și retina .

4.Se umple cavitatea sclerală cu bureți sau granule de colagen care se
mențin 15 min. pentru hemostază.

5.Decalarea conjunctiv
ei bulbare pe o distanță de 5mmîn jurul
orificiului scleral.

6.Excizia unei porțiuni de formă inelară din scleră pe sub conjunctiva
desprinsă ,mărind orificiul inițial .

7.Introducerea protezei oculare și poziționarea corectă urmată de sutura
acesteia la s
cleră prin intermediul gulerului de tantal .

8.Sutura conjunctivei peste marginea scler
ei la același guler din tantal
9.Tratamentul postoperator loc
al și general cu antibiotice și
antiinflamatoare .

1.15.

EXTRACȚIA CRISTALINULUI

Indicați
: cataractă
matură, bilaterală la cîine, luxația anterioară a
cristalinului.

Instrumentar
: trusa de chirurgie oculară (blefarostat, bisturiu Graefe,
pense fixatoare, pensă și foarfecă pentru iridectomie, spatulă, croșet pentru
strabism, ansă Weber, ac fin atraumatic,
cu materiale de sutură 3/0; 4/0, portac),
lupă, dispozitive pentru hemostază de mare finețe (electrocoagulare, laser)

Anestezie
: narcoză sau NLA, imobilizarea globului ocular prin blocaj
retrobulbar și atropinizare.

Tehnica chirurgicală

:

18

1.
Extracția int
racapsulară a cristalinului
:



Aseptizarea mucoasei conjunctivale prin lavaje cu soluții antiseptice
oculare (clorhexidină, oxicianură de mercur etc.).



Cantotomia.



Incizia conjunctivei bulbare superioare în "V" cu vârful orientat spre
baza pleoapei și deschi
derea pe limbul sclerocorneean.



Se decolează conjunctiva bulbară de sus în jos, păstrând legătura la
bază (la nivelul limbului sclero
–
corneean).



Se deschide camera anterioară cu un bisturiu Graefe prin secționarea
sclerei în formă de semicerc în imediata v
ecinătate a limbului sclero
–
corneean.
Pentru aceasta se introduce bisturiul cu partea tăioasă în sus, prin traversul
sclerei dinspre unghiul temporal spre cel nazal, în camera anterioară, cu atenție
să nu se atingă irisul și se scoate vârful în partea opus
ă cât mai aproape de limb.
Prin mișcări de basculare, se incizează sclera. Mucoasa conjunctivală decolată
rămâne atașată la marginea plăgii înspre cornee. Umoarea apoasă se revarsă, iar
cristalinul se apropie de fanta pupilară.



Se fixează cristalinul cu un

ac transscleral și se prinde într
–
o ansă
Weber trecută prin fanta pupilară și apoi sub el.



Se retrage acul fixator și se expulzează cristalinul printr
–
o presiune
ușoară de la exteriorul globului ocular și prin dirijare cu ansa Weber. Manevrele
vor fi exec
utate cu mare delicatețe pentru a nu deșira irisul. Cristalinul la un
câine adult de talie medie se prezintă ca o lentilă biconvexă cu diametrul mare
de 12
–
15 mm, iar cel mic de 7
–
7,5 mm. Pentru ușurarea manevrelor, este
preferabilă iridectomia parțială pe

un sector triunghiular lângă marginea
pupilară pentru a preveni sinechiile postoperatorii.



Se suturează plaga sclerală cu fir subțire resorbabil și apoi conjunctiva
bulbară, în puncte separate, tăiate scurt. Sutura plăgii sclerale este ușurată dacă
secțio
narea completă a sclerei este precedată de trecerea unui fir de sutură lung,
păstrat într
–
o pensă sau susținut de un ajutor și care va reprezenta primul punct
de sutură, la jumătatea acestei plăgi.
Postoperator se recomandă antibiotico
–
terapie locală și ge
nerală.

Umoarea apoasă se reface complet în 6
–
12 ore, dar recomandăm
introducerea unui amestec de ser fiziologic cu penicilină printr
–
un ac fin în
camera anterioară înainte de strângerea ultimului punct de sutură.

Corticoterapia locală sub protecția de an
tibiotice nu întârzie vindecarea,
dar previne keratitele urmate de opacifieri rezistente la tratament (keratite
parenchimatoase sau posterioare).

Hemoragia intraoperatorie (lezarea vaselor la nivelul limbului sclero
–
corneean, lezarea irisului, deșirarea zo
nulei Zinn pentru mobilizarea
cristalinului) nu poate fi evitată în totalitate, dar limitarea ei printr
–
o hemostază
promptă chirurgicală și medicamentoasă este foarte imporatntă.
Hematoamele
rămase, chiar și de dimensiuni mici, pot compromite rezultatul op
erației.

19

2.
Extracția extracapsulară a cristalinului

Indicații
: Operația are aceleași indicații ca în metoda precedentă cu
condiția ca membrana cristaloidă să nu fie afectată și care permite eventual
introducerea unui cristalin artificial.

Metoda este mai
simplă și se evită hemoragia provocată de ruperea
zonulei lui Zinn. Capsula și ligamentul suspensor al cristalinului rămân pe loc.

Tehnica operatorie

parcurge următorii timpi:



cantotomie largă;



cheratotomie sau sclerotomie ca în metoda precedentă;



secționarea cristaloidei anterioare cu un chistotom sau deșirarea
ascesteia cu pensa Hess;



dislocarea cristalinului prin presiuni moderate de la exteriorul
globului ocular și expulzarea lui prin breșa sclerală;



iridectomia parțială;



sutura plăgii sclerale

și a celei conjunctivale cu fir sintetic resorbabil.

1.16. CHESTIONAR

1.
Pentru intervenții chirurgicale pe
pleoapa superioară se poate face
anestezie tronculară:

a) N. infratroclear.

b) N. etmoidal

c) N. frontal.

d) N. zigomatic.

e) N. maxilar.

2.
Pentru intervenții pe pleoapa
inferioară se face anestezia
tronculară

a) N. facial.

b) N. oftalmic și n. infratroclear.

c) N. frontal și n. oftalmic.

d) N. etmoidal.

e) N.
alveolar.

3.
În plăgile pleoapelor se recomandă
:

a)
Vivifierea cu excizie
conservatoare a marginilor sclerale și
sutură.

b) Vivifierea și sutura în bursă.

c) Excizie cu lambou conjunctival.

d) Cantotomie și sutura limbului
sclero
–
cornean.

e) Regu
larizarea marginilor plăgii
cu excizie conservatoare.

4.
Sutura plăgilor pleoapelor se poate
face
:

a) Monoplan sau bietajat tip
Blendinger.

b) Bietajat cu agrafe. metalice

c) Monoplan cu agrafe Shädel.

d) Monoplan sau bietajat în puncte
separate.

e) Sutura monoplană cu agrafe.

5.
La plăgile pleoapelor se poate face
autoplastie
:

a) Este interzisă autoplastia.

b) Se face autoplastie cutanată
imediată sau secundară.

c) Nu se poate realiza.

d) Se pot realiza autogrefe.

e) Se aplică proteze m
etalice.

6.
Sutura in plagile complete ale
pleoapelor se face
:

a) Primul punct de sutură se aplică
pe marginea liberă a pleoapei.

b) Se sutureaza marginea liberă a
plăgii.

c) După extirparea m. orbicular și a

20

glandei lacrimale.

d) După rezecția
nervului
infratroclear.

e) Evitând formarea nodurilor spre
exterior.

7.
La sutura plăgilor palpebrale Vl.
Căpățână recomandă
:

a) Sutura trietajata.

b) Sutura tarsului și a mucoasei
conjunctivale cu catgut.

c) Scoaterea firelor după 7
–
8 zile.

d)
Sutura pielii în fir continuu.

e) Sutura pielii în puncte separate.

8.
Coloboma palpebrală dobândită este
:

a) Consecința imperecherilor
inrudite.

b) Complicația unei plagi labiale.

c) Ischemia carunculului lacrimal.

d) Cantotomia.

e) Consecinta

unei plagi cicatrizate
vicios.

9.
Ankiloblefaronul se manifesta prin
:

a) Spasmul permanent al m.
orbicular.

b) Sudarea pleoapelor la globul
ocular.

c) Imposibilitatea deslipirii
pleoapelor.

d) Pareza pleoapei superioare.

e) Aderența pleoapelor
la cornee.

10.
Cum se numește aderența
conjunctivei palpebrale la
conjunctiva bulbară
:

a) Blefarofimoza.

b) Blefarospam.

c) Anchiloblefaron.

d) Simblefaron.

e) Encantis.

11.
Ce este entropionul
:

a) Răsfrângerea marginii libere a
pleoapei spre g
lobul ocular.

b) Iritația corneii.

c) Hipersecreția lacrimală.

d) Răsfrângerea marginii libere a
pleoapei spre exterior.

e) Hipertrofia pleoapei a treia.

12.
După operația de entropion
:

a) Pleoapa nu mai păstrează
contactul cu globul ocular.

b)

Pleoapa păstrează contactul cu
globul ocular.

c) Apare compresiunea pe cornee și
erodarea acesteia.

d) Se micșorează fanta palpebrală.

e) Se produce xeroza.

13.
La miei entropionul pleoapei
inferioare se poate remedia prin
:

a) Formarea unui pliu cut
anat la
pleoapa inferioară și menținerea lui
prin

sutură în U sau cu agrafe
Michel.

b) Lambou conjunctival secundar.

c) Autoplastie cutanată cu lambou
pediculat.

d) Excizia unui lambou în "felie de
pepene" și sutura cu catgut in
puncte separate.

e) Excizia unui lambou în formă de
semilună sau felie de pepene si
sutura in bursa.

14.
Excizia unor lambouri cutanate în
"felie de pepene" sau "semilună",
asimetrice atât din pleoapa
inferioară, cât și din cea superioară
la 5
–
6 mm de marginea tarsală,
pr
oporțional cu intensitatea
afecțiunii se poate face în:

a) Ectropion parțial.

b) Ectropion total.

c) Entropion total..

d) Cataractă.

e) Amauroză.

15.
Operația în entropion total se poate
face prin metoda Schleich cu
următorii timpi operatori
:

a)
Excizia unui lambou cutanat de
forma vârfului de săgeată la
unghiul

nazal al ochiului
urmat de sutură.

b) Excizia unui lambou
triunghiular la u
nghiul temporal al
ochiului,

urmat de sutură în
puncte separate.

c) Excizia unui lambou în formă de
vâ
rf de săgeată, urmată de sutură la

unghiul temporal al ochiului.

21

d) Rezecția bilaterală a tarsului
proportionala cu intensitatea
afectiunii.

e
) Cantotomie urmata de aplicarea
unor fire tractoare pe ambele
pleoape.

16.
Metoda Müller constă în excizia a
trei lambouri cutanate în formă de
felie de pepene: unul la pleoapa
inferioară, unul la pleoapa
superioară și al treilea în direcție
verticală în apropierea unghiului
temporal, fără a se uni între ele. Se
recomandă în:

a) Entropion total.

b) Ectropion
total.

c) Tarsorafie.

d) Encantis.

e) Blefarofimoza.

17.
În ectropionul moderat se face o
incizie cutanată în formă de "V" în
a cărui deschidere este cuprinsă
toată porțiunea afectată a pleoapei,
urmată de
:

a) Sutura plăgii în puncte separate.

b)

Excizia unui lambou
triunghiular și sutura cutanată.

c) Decolarea pielii și sutura plăgii
în formă de "Y".

d) Excizie cutanata in forma de “ Y
“ si sutura in puncte separate.

e) Sutura în puncte separate.

18.
În ectropionul total se practică
metoda

Diefenbach care constă în
excizia unui lambou de formă
triunghiulară la unghiul temporal al
ochiului urmată de
:

a) Se îndepărtează pielea din
interiorul triunghiului format.

b) Se mobilizează pielea sub
triunghiul denudat și se tracționează

rea
lizând o autoplastie
cutanată prin alunecare.

c) Sutura cutanata în puncte
separate începând cu unghiul superior.

d) Se suturează pielea începând cu
unghiul inferior.

e) Se suturează pielea începând cu
părțile laterale.

19.
Extirparea pleoapei a trei
a este
indicată în
:

a) Hipertrofia marginii superioare.

b) Ectropion.

c) Scopuri estetice.

d) Blefarospasm.

e) Lagoftalmie.

20.
Extirparea pleoapei a treia se face
:

a) În jumătatea superioară.

b) Fara paniculul adipos.

c) Împreună cu
carunculul lacrimal.

d) De la bază ..

e) Împreună cu sacul lacrimal.

21.
Hemostaza în extirparea pleoapei a
treia se realizează prin
:

a) Sutură.

b) Torsiune vasculară.

c) Cauterizare chimică.

d) Tamponament.

e) Ligatură.

22.
Excizia incomplet
ă a pleoapei a treia
este urmată de
:

a) Supurație abundentă.

b) Ptoza palpebrală.

c) Recidivă.

d) Hipersecreție lacrimală.

e) Epiforă.

23.
În lipsa unui tratament postoperator
corect după extirparea pleoapei a
treia, se pot produce complicații

a) Supurație.

b) Entropion.

c) Ectropion.

d) Encantis.

e) Glaucom.

24.
Tarsorafia este închiderea prin
sutură a fantei palpebrale și poate
să fie
:

a) Congenitala.

b) Cicatriciala.

c) Permanentă.

d) Profunda.

e) Recidivantă.

25.
Tarsorafia

provizorie se realizează
prin
:

a) Excizia marginilor tarsale și

22

sutura în "U".

b) Excizia marginilor tarsale și
sutura în puncte separate.

c) Puncte de sutură în "U",
extramucoase .

d) Se aplică puncte de sutură în
"U" cu cilii spre interior.

e) Sutura de înfundare tip Cushing.

26.
Tarsorafia permanentă este indicată
după enucleerea globului ocular cu
anexele sale și se realizează prin
:

a) Excizia marginilor palpebrale și
sutura.

b) Sutura în puncte separate a
marginilor tarsale puse în c
ontact.

c) Marginile plăgii se cauterizează.

d) Sutura în puncte separate a
fiecărei pleoape.

e) Sutura bietajată.

27.
Extirparea carunculului lacrimal
este recomandată în
:

a) Hipertrofia carunculului
determinată de procese inflamatorii.

b) Hiper
trofia determinată de
procese neoplazice maligne.

c) Obstrucția conductului lacrimo
–
nazal.

d) Prolapsul pleoapei a treia.

e) Glaucom.

28.
Extirparea carunculului lacrimal se
face
:

a) Prin excizie.

b) Cu polipotomul .

c) Prin cauterizare
chimică.

d) Prin dilacerare.

e) Prin avulsie.

29.
Hemostaza în operația de encantis se
asigură prin
:

a) Forcipresură.

b) Ligatură transfixică.

c) Ligatură mediată.

d) Tamponament sau torsiune.

e) Electrocoagulare.

30.
Dermoidul corneean este

o
formațiune piloasă
:

a) Congenitală.

b) Dobândită.

c) Localizată pe conjunctiva
bulbară și scleră.

d) Localizată in camera anterioara.

e) Cu localizare in camera
posterioara.

31.
Tratamentul în dermoid este
:

a) Chirurgical și medicamentos.

b) Medicamentos.

c) Numai chirurgical.

d) Prin iradiere.

e) Cu citostatice și chirurgical.

32.
Extirparea dermoidului se face prin
:

a) Dilacerare.

b) Excizie.

c) Cauterizare.

d) Avulsie.

e) Torsiune.

33.
Extirparea globului ocular se
recomandă în
:

a) Panoftalmie, avulsie.

b) Plăgi corneene.

c) Nistagmus.

d) Amauroză.

e) Cataractă diabetică.

34.
Pentru extirparea globului ocular se
face anestezie
:

a) Generală și retrobulbară.

b) Tranchilizare.

c) Cu miorelaxante.

d)
Prin infiltrație subconjunctivală.

e) Crioanalgezie.

35.
Extirparea globului ocular se poate
face prin următoarele procedee
:

a) Cu ankiloblefaron.

b) Fără pastrarea bureletului.

c) Cu lambou conjunctival.

d) Prin facoemulsificare .

e) Prin meto
da endoscopică.

36.
Prin enucleerea globului ocular fără
ankiloblefaron, pleoapele se fixează
:

a) Împreună cu două fire tractoare.

b) Împreună prin sutură în surjet
simplu.

c) Separat prin câte două fire
tractoare.

d) Împreună prin sutură în puncte

separate.

e) Separat, cu pense hemostatice.

37.
Pentru enucleerea globului ocular
fără ankiloblefaron mucoasa
conjunctivală se incizează
:

23

a) La 0,5 cm de marginea tarsală.

b) La nivelul limbului
sclerocorneean.

c) În sacul conjunctival.

d) Nu se

incizează conjunctiva

e) In forma de „ V „.

38.
Pentru enucleerea globului ocular
fără ankiloblefaron, se vor secționa
mușchii
:

a) Se torsioneaza.

b) Intrinseci, cu foarfeca oculara.

c) La inserția lor pe globul ocular.

d) La mică distanță de in
serție pe
capsula lui Tenon.

e) Se dilacerează.

39.
Secționarea mușchiului drept
posterior, a nervului optic și a
vaselor de sânge pentru enucleerea
globului ocular fără ankiloblefaron
se face
:

a) Prin torsiune limitată.

b) Prin torsiune nelimitată.

c) Prin ligatură elastică.

d) Ligatură transfixică.

e) Cu foarfeca chirurgicală curbă.

40.
După enucleerea globului ocular
fără ankiloblefaron hemoragia se
oprește cu
:

a) Pense hemostatice și torsiune.

b) Ligatură mediată.

c) Meșe de tifon care

se țin până la
vindecare.

d) Tampon compresiv din meșe de
tifon care se țin 48 de ore.

e) Bureți de colagen și trombină.

41.
Pentru enucleerea globului ocular cu
ankiloblefaron se trec 2
–
3 fire de
sutură, prin marginile ambelor
pleoape care vor fi
tracționate de
catre un ajutor și apoi
:

a) Se incizează pleoapele la 0,5 cm
de margine interesând pielea, tarsul
și mucoasa conjunctivă.

b) Se incizează pleoapele la 0,5 cm
de margine interesând pielea și
tarsul până la mucoasa
conjunctivală.

c) S
e incizează mucoasa
conjunctivală la 0,5 cm la marginea
tarsală.

d) Nu se incizează pleoapele.

e)
Se incizează numai mucoasa
conjunctivală la nivelul limbului
sclero
–
corneean.

42.
Pentru enucleerea globului ocular cu
ankiloblefaron, mucoasa
conjunctival
ă se desprinde astfel
:

a)
Se decolorează conjunctiva
bulbară cu o spatulă.

b) Se decolează conjunctiva
palpebrală.

c) Se dilacerează.

d) Se păstrează raporturile
anatomice.

e) Se rezecă 30%.

43.
Pentru enucleerea globului ocular cu
ankiloblefaron

operator, acesta se
detașează prin
:

a) Secționare cu foarfeca
chirurgicală a mușchiului drept
posterior,

a nervului optic și
vaselor de sânge.

b) Torsiune nelimitată cu o pensă
hemostatică curba.

c) Torsiune limitată.

d) Avulsie.

e) Strivire
lineară.

44.
Cum se întrerupe funcția glandei
lacrimale după extirparea globului
ocular cu ankiloblefaron?

a) Glanda lacrimală se menajează.

b) Se sclerozează cu mijloace
chimice.

c) Se atrofiază prin inactivitate.

d) Se extirpă.

e) Se tumefiază.

45.
După extirparea globului ocular
prin metoda cu ankiloblefaron
operator marginile pleoapelor
:

a) Se suturează în puncte separate.

b) Se sutureaza in puncte separate,
cu cilii orientati spre exterior.

c) Se suturează cu catgut în puncte

24

separate.

d) Se suturează cu catgut în fir
continuu.

e) Nu se suturează.

46.
Pentru extirparea globului ocular
prin metoda Ormrod se face sutura
pleoapelor în fir continuu, se
mobilizează globul ocular ca în
metoda clasică, iar pentru detașarea
lui din cavitatea

orbitară se
folosește
:

a) O pensă hemostatică Kocher
aplicată retrobulbar.

b) O foarfecă chirurgicală dreaptă.

c) O foarfecă chirurgicală curbă.

d) O pensă hemostatică aplicată pe
porțiunea suturată a celor două

pleoape.

e) O meșă de tifon lun
gă, plisată
pentru hemostază.

47.
Ce este eviscerația cavității orbitare
?

a) Îndepărtarea globului ocular.

b) Îndepărtarea globului ocular
împreună cu anexele sale.

c) Se indeparteaza continutul
globului ocular in totalitate.

d) Revărsarea
conținutului globului
ocular în urma unor plăgi
penetrante.

e) Ruperea legăturilor musculare și
deșirarea nervului optic.

48.
În ce afecțiuni se recomandă
eviscerația cavității orbitare
?

a) Tumori maligne oculare.

b) Panoftalmie.

c) Conjunctivită p
urulentă.

d) Irido
–
ciclo
–
coroidita.

e) Cataractă bilaterală hipermatură.

49
. Ce este cantotomia
?

a) Incizia pleoapei superioare.

b) Sectionarea ciocului.

c) Incizia ambelor pleoape.

d) Incizia în locul de unire a celor
două pleoape.

e) Deschi
derea sacului herniar

50.
Ce este extracția intracapsulară a
cristalinului?

a) Extracția cristalinului împreună
cu membrana cristaloidă.

b) Extracția cristalinului fără
membrana cristaloidă.

c) Luxatia cristalinului în camera
anterioară.

d) Luxatia

cristalinului în camera
posterioară.

e) Extirparea cristalinului împreună
cu capsula lui Tenon.

51.
Ce este extracția extracapsulară a
cristalinului?

a) Extirparea cristalinului împreună
cu
membrana cristaloidă daca
aceasta este afectată.

b) Extirparea cristalinului împreună
cu membrana cristaloidă daca
aceasta nu este afectata.

c) Extirparea cristalinului fără
membrana cristaloidă.

d) Luxatia cristalinului în camera
anterioară.

e) Dispersarea cristalinului în
camera posterioară.

***

2. DECORNAREA LA BOVINE

Indicații
: Amputarea coarnelor se practică la tineret sau la taurinele adulte
în scop terapeutic în fracturi, creșteri vicioase avulsii și osteom
ielite. Se poate

25

corecta creșterea asimetrică, iar la viței și tineret se practică pentru obținerea
vitelor fără coarne, mai ales în condițiile creșterii în sistem intensiv și stabulație
liberă.
Se previn astfel traumatismele provocate prin lovitura cu coa
rnele la om
și animale, taurinele fără coarne sunt mai docile.

Se alege metoda optimă în funcție de vârsta animalului, dotările existente
și scopul urmărit.

2.1.

DECORNAREA VIȚEILOR

Prevenirea creșterii cornului se realizează la viței în primele 4
–
5
săptămâni de viață și constă în distrugerea mugurelui cornual prin cauterizare
chimică, prin cauterizare termică sau prin excizia acestuia.

1
. Cauterizarea mugurelui cornual cu mijloace chimice.

Se folosesc substanțe chimice caustice aplicate la suprafață
sau prin
injecție subcutanată:



Baze caustice: hidroxid de sodiu, hidroxid de potasiu.



Acizi: acid cromic, acid arsenios, acid azotic, acid tricloracetic 35%.



Săruri: salicilat de sodiu, nitrat de argint.



Pomada caustică Peugnet: triclorură de antimoniu
28%, acid salicilic
7%, colodiu 65%.

În tehnologia de creștere la noi în țară se practică distrugerea mugurelui
cornual cu
hidroxid de sodiu

sub formă de batoane protejate cu hârtie cerată
pentru a fi manevate cu mâna. În lipsa acestora se pot folosi crist
ale prinse în
pense hemostatice, luându
–
se măsuri suplimentare de protecție pentru lucrul cu
substanțe caustice (ochelari, mănuși etc.).

Tehnica
: Se identifică cele două rotocoale corespunzătoare mugurilor
cornuali, se tunde și se dezinfectează.



Se face an
estezie locală prin infiltrație subcutanată cu Xilină 2% sau
Lidocaină 2%. În prima săptămână de viață, pielea este mobilă și se poate
injecta ușor anestezicul. După vârsta de șapte zile, se conturează mai bine
mugurele cornual care aderă la periostul fron
tal, dar anestezia se poate face
numai prin infiltrație circulară, din cauza aderenței la periost.



Scarificarea tegumentului în dreptul mugurelui cornual cu bisturiul
sau excizia unui menisc cu diametrul de 1
–
2 cm sau umectarea suprafeței
cutanate pregătit
e pentru cauterizare



Se fricționează suprafața mugurelui cornual cu batonul de sodă
caustică 1
–
2 minute sau până ce apare un exudat cu striuri de sânge.



Pentru prevenirea scurgerii substanței caustice spre globul ocular, se
va aplica un strat de vaselină î
n jurul porțiunii cauterizate.
Dacă se formează o
cantitate prea mare de exudat se va îndepărta cu o compresă de tifon.



După câteva zile, escara se usucă și rămâne aderentă la țesutul osos

26

subiacent. Crusta se desprinde după 30
–
40 de zile lăsând o cicatric
e albă care se
restrânge în următoarele luni acoperindu
–
se în totalitate cu părul din apropiere.



Cauterizarea prea intensă determină necroze profunde ale osului
frontal, pleoapei superioare afectând și globul ocular. Cauterizarea insuficientă
determină cre
șterea unor rudimente de corn care necesită o nouă intervenție mai
laborioasă pentru corectare.



Cauterizarea cu acid tricloracetic
. S
–
a folosit o soluție de acid
tricloracetic injectat perifocal sau cu seringă automată cu ace multiple.
Introducerea
subcutanată a soluției este posibilă numai în prima săptămână de
viață a animalului când pielea din dreptul mugurelui cornual prezintă oarecare
mobilitate.



Unguentele caustice se aplică direct, fără scarificare și se protejează
cu pansamente impermeabile (
emplastru, benzi adezive etc.). Eșecurile se pot
datora cauterizării tardive (după vârsta de 10
–
15 zile).

2.

Decornarea vițeilor prin cauterizare termică.

Se aplică la vițeii care nu au fost decornați prin cauterizare chimică în
prima săptămână.
Mugurii co
rnuali sunt bine conturați, iar la două luni apare o
peliculă de corn bine delimitată.

Instrumentar
: termocauter simplu de formă circulară, cu diametrul de 2
–
2,5 cm cu mijlocul concav sau un electrocauter.

Anestezia
: este obligatorie infiltrația circulară
și în unele cazuri este
necesară tranchilizarea.

Contenția
: patrupodală sau decubitală cu capul și gâtul bine fixate de un
ajutor.

Tehnica operatorie
: După toaleta regiunii, cauterul încălzit până la
culoarea roșie
–
cireșie se aplică de mai multe ori câte
3
–
4 secunde cât se
apreciază că tegumentul și mugurele cornual au fost arse fără a leza osul. Se va
realiza o cauterizare uniformă pe toată suprafața de proiecție a mugurelui
cornual. Dacă a apărut deja o formațiune cornoasă conoidă, cauterizarea
completă
se face în doi timpi. După o primă aplicare, se desprinde pelicula
cornoasă și apoi se revine peste zona denudată cu o nouă cauterizare.

Plaga se cicatrizează sub crustă în 3
–
4 săptămâni de obicei fără
complicații.

3.

Decornarea vițeilor prin excizia mugur
ilor cornuali

Această metodă se poate aplica în funcție de rasă, până la vârsta de 1
–
3
luni, înaintea formării axului osos.

Instrumentar
: decornator Roberts sau Barnes, bisturiu, pensă chirurgicală,
pense hemostatice, termocauter.

Decornatorul Roberts se

prezintă ca un cilindru cu diametrul de 3
–
4 cm și
coroana ascuțită pe un capăt, iar în partea opusă are adaptat un mâner. Coroana
ascuțită se aplică pe mugurele cornual care este separat ușor prin câteva mișcări
de rotire. Rondela cutanată se detașează c
u același instrument printr
–
o mișcare

27

tangentă. Hemoragia este redusă și se rezolvă ușor prin cauterizare sau
electrocoagulare. În locul respectiv se formează o crustă sub care se produce
vindecarea în 2
–
3 săptămâni.

Decornatorul Barnes este mai eficient i
ntervenția realizându
–
se într
–
un
singur timp operator.

Anestezia
: tranchilizare și blocaj troncular al nervului cornual sau
infiltrație circulară în jurul mugurelui cornual.

Contenție
: patrupodală sau decubitală cu fixarea capului și gâtului.

Tehnica opera
torie
: După toaleta și dezinfecția regiunii, se aplică
decornatorul Roberts sau Barnes, se asigură hemostaza și apoi plaga operatorie
se cicatrizează fără sutură, urmărind evoluția și se previne infecția.

În lipsa decornatoarelor, excizia mugurelui cornual

se poate realiza cu
ajutorul bisturiului. Se face o incizie circulară la periferia acestuia, apoi se
decolează și se îndepărtează lamboul delimitat. Hemoragia este redusă, se
asigură hemostaza prin mijloace uzuale.

Plaga se pudrează cu preparate care asig
ură formarea crustei și previn
supurația.

2.2.

AMPUTAREA COARNELOR LA TINERET

Se practică la tineretul taurin în vârstă de 3
–
6 luni. La această vârstă
coarnele au dezvoltate toate componentele (cep osos, membrană cheratogenă și
teacă cornoasă), iar lung
imea depășește 4
–
5 cm. Țesutul osos la baza cornului
nu are densitatea și duritatea osului compact.

Extirparea acestor formațiuni se face ușor, fără pericolul deschiderii
sinusului frontal.

Instrumentar
: clește pentru amputarea coarnelor cu lamă glisantă s
au
costotom, bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, termocauter.

Anestezie
: tranchilizare și anestezie loco
–
regională sau NLA.

Contenție
: patrupodală sau în decubit cu capul imobilizat.

Tehnica
: Regiunea frontală din jurul bazei coarnelor se pregătește pen
tru
operație. Cleștele de amputație se aplică la baza cornului, sub burelet și se
strânge energic până la detașarea acestuia.

Suprafața rămasă trebuie regularizată uniform, iar hemostaza se asigură
mai întâi prin tamponament și apoi prin torsiune cu vârful

bisturiului sau
cauterizare. Pentru amputarea coarnelor la tineretul taurin se poate folosi
ferăstrăul de sârmă sau cleștele pentru ajustat copita, pregătite în condiții de
asepsie.

Plaga se vindecă sub crustă în 3
–
4 săptămâni.

28

2.3.

DECORNAREA BOVINELOR

ADULTE

Amputarea coarnelor se realizează cu ferăstrăul la diferite niveluri în scop
estetic, terapeutic sau preventiv.

La animalele agresive se poate amputa 1/3 de la vârf, simetric rotunjind
capătul rămas. Secționarea țesuturilor vii determină uneori he
moragie abundentă
care se remediază prin cauterizare termică, chimică sau compresiune 15
–
20 min.

Nu necesită anestezie, dar o bună contenție este necesară.

1.

Amputarea simplă a coarnelor

Metoda este foarte expeditivă și se recomandă în cazul decornărilor în

masă într
–
un timp scurt. Pielea și bureletul nu sunt lezate, dar sinusul frontal
rămâne deschis și necesită îngrijiri speciale pentru a nu se complica în zilele
următoare cu sinuzită sau miază.

Instrumentar
: ferăstrău de sârmă, pense hemostatice, rașpilă,

termocauter.

Contenție
: patrupodală în travaliu, lângă un perete sau decubit.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie loco
–
regională sau NLA.

Tehnica operatorie
: Amputarea se face imediat lângă burelet sau la 1 cm
de acesta. Se poate face o renură cu rașpil
a și apoi se aplică ferăstrăul de sârmă
Gigli care se acționează prin mișcări uniforme și lente, cu apăsare moderată
secționând dinapoi spre înainte.

Dacă se folosește ferăstrău cu lamă, secțiunea progresează de sus în jos.

Pilitura de os obliterează vasel
e și hemoragia este neînsemnată. După acționarea
ferăstrăului cu lamă este așteptată o hemoragie abundentă uneori în jet care se
rezolvă cu termocauterul sau prin forcipresură și tamponament. Mijloacele
folosite pentru hemostază vor fi aplicate rapid pentr
u a preveni pătrunderea
sângelui în sinusul frontal. Se îndepărtează pilitura de os, cheagurile de sânge și
alte impurități, se rotunjesc marginile bontului rămas și se aplică un pansament
menținut cu substanțe sau benzi adezive. Amputarea la 1 cm oferă pu
ncte de
sprijin pentru pansament.

Sinusul cornual se închide și plaga se vindecă în 3
–
4 săptămâni.

Cornul continuă să crească, mai ales la animalele tinere și uneori necesită
o nouă intervenție după câțiva ani.

2.

Amputarea coarnelor cu excizia bureletului

Metoda este mai laborioasă decât precedenta, dar prezintă avantajul că nu
mai crește un rudiment de corn, iar după vindecare se poate aprecia avantajul

estetic.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, ferăstrău de sârmă,
termocauter.

Anstezia
: NLA sau tranchilizare și analgezie locoregională.

Contenție
: decubit sterno
–
abdominal sau costo
–
abdominal.

Tehnica operatorie
: Se pregătește regiunea din jurul bazei coarnelor pe o

29

distanță de 2
–
3 cm pentru operație.

Se incizează circular pielea în jurul

bazei cornului la 0,5 cm de acesta.

Hemoragia este abundentă, dar se asigură hemostază provizorie prin
forcipresură.

Se aplică imediat ferăstrăul de sârmă în această secțiune și se
îndepărtează cornul.

Se face toaleta plăgii, se completează hemostaza și a
poi se tratează plaga
până la vindecare. Riscul sinuzitei frontale obligă la supraveghere și îngrijire a
plăgii cu atenție deosebită.

3.

Amputarea coarnelor cu autoplastie cutanată

Este metoda cea mai laborioasă din punctul de vedere al tehnicii
chirurgicale
, dar asigură vindecarea în timp scurt și fără complicații locale, cu
acoperirea completă a sinusului frontal.

Instrumentar
: este cel folosit pentru metoda precedentă la care se mai
adaugă instrumente necesare pentru regularizarea marginilor osoase (lingur
a
Volkmann, ciupitor de os etc.) Se poate folosi un decornator electric.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare și analgezie loco
–
regională .
Contenție
: decubitală cu capu
l sprijinit pe un balot de paie sau imobilizare
completă pe masa de operație.

Tehnica operatorie
: Se realizează o incizie a pielii la baza cornului și se
asigură hemostaza. Se practică apoi două incizii drepte de 3
–
4 cm, una spre
unghiul temporal al ochiul
ui și una spre ceafă.

Se decolează pielea împreună cu țesutul conjunctiv subcutanat
descoperind baza axului osos al cornului.

Detașarea cornului se face cu ajutorul ferăstrăului de sârmă, sub burelet.
Dacă se observă margini osoase proeminente după despri
nderea cornului,
acestea se îndepărtează cu o lingură Volkmann, cu dalta sau cu cleștele ciupitor.

Mobilizarea lambourilor cutanate pentru acoperirea sinusului cornual se
face cu dificultate mai ales la cel superior, unde pielea este mai groasă și
aderentă

la periost. Se poate folosi o spatulă cu margini ascuțite, fără a maltrata
vasele de sânge.

Marginile plăgii cutanate se regularizează pentru o bună afrontare și se
suturează cu fire groase rezistente în puncte separate care se scot după 7
–
1
0
zile. Plaga operatorie nu necesită îngrijiri speciale, asigurându
–
se o protecție
obișnuită până la vindecare.

4.

Decornarea prin constricție elastică

Este o metodă nesângeroasă care se realizează printr
–
o compresiune
continuă la baza cornului. Întreruperea

circulației sanguine și a inervației
determină oprirea proceselor biologice în corn și desprinderea acestuia după 30
–
35 de zile.

Metoda este simplă, iar prin reacția locală se asigură închiderea sinusului
cornual, dar pot să rămână bonturi de corn cu tend
ință de creștere vicioasă.

30

Durerea de lungă durată și disconfortul care determină agitația animalului,
scăderea producției, precum și dificultatea procurării unor inele
corespunzătoare, suficient de rezistente au limitat aplicarea acestei metode.

Contenția
: patrupodală.

Anestezia
: tranchilizare și blocaj troncular cu anestezice de lungă durată:
Denervin sau alcool
–
novocaină. Durerea este foarte puternică mai ales în prima
săptămână după aplicarea inelelor și trebuie asigurată analgezia prin mijloace
adecvat
e.

Tehnica
: Se practică o renură la baza cornului pentru subțierea acestuia și
o mai bună fixare a inelului de cauciuc. Acesta se aduce prin răsucire de la vârf
sau se lărgește cu patru benzi care se scot după aplicare. Există și dispozitive
speciale care
siplifică așezarea inelului pe corn.

Durerea puternică din primele 3
–
4 zile după aplicarea inelului și cu 2
–
3
zile înainte de căderea cornului, pe lângă stres, predispune la accidente și impun
supravegherea animalului.

2.4.

AMPUTAREA COARNELOR LA OI ȘI
CAPRE

La majoritatea raselor de rumegătoare mici, masculii prezintă coarne, iar
la unele rase și femelele au coarne de dimensiuni mai reduse. Unii masculi
devin agresivi, iar prezența coarnelor îi fac periculoși mai ales dacă vârfurile
ascuțite ale acesto
ra sunt orientate spre înainte sau lateral.

Amputarea coarnelor la aceste specii are în general aceleași indicații și se
poate face prin metode asemănătoare celor menționate la bovine.

Anestezia
: este recomandabilă anestezia generală (N.L.A.).

Contenția
: d
ecubitală.

Tehnica operatorie
: Pentru metodele sângeroase, recomandăm hemostaza
preventivă mai ales pentru artera temporală superficială, prin ligatură sau
cauterizare.

Sinusul frontal este larg deschis până la jumătatea cornului și pericolul
sinuzitelor e
ste mai mare decât la taurine. Se impune o atenție sporită pentru
asigurarea asepsiei și tratamentului postoperator. Este obligatorie menținerea
pansamentului până la vindecare completă (2
–
4 săptămâni) și antibioticoterapie
4
–
6 zile.

2.5.
CHESTIONAR

1.
Prevenirea creșterii coarnelor se
poate face
:

a) În primele șase luni de viață.

b) În primele 4
–
5 săptămâni de
viață.

c) Numai în prima săptămână.

d) După înțărcare.

e) Odată cu vaccinarea.

31

2.
Prin ce metode se previne
creșterea
coarnelor la viței
?

a) Cauterizare.

b) Cu clestele Hodge.

c) Cu fierăstrăul Gigli.

d) Prin autoplastie cutanata.

e) Excizie cu foarfeca.

3.
Ce substanțe chimice se folosesc
pentru cauterizarea mugurelui
cornual
?

a) Baze caustice:
hidroxid de sodiu,
hidroxid de potasiu.

b) Acizi: acid cromic, acid
arsenios, acid ascorbic, acid
tricloracetic, acid

salicilic.

c) Săruri: salicilat de sodiu, nitrat
de argint.

d) Pomada caustică Peugnet:
triclorură de antimoniu 28%, acid
salici
lic

7%,alcool 65%.

e) Pomada caustică Vladutiu: acid
salicilic

7%, hidroxid de sodiu 4%,
acid tricloracetic 5%.

4.
Cum se prezinta hidroxidul de sodiu
folosit pentru distrugerea
mugurelui cornual la viței?

a) Soluție apoasă 2%.

b) Soluție uleioasă 25%
.

c) Cristale dizolvate in eter.

d) Batoane.

e
) Benzi adezive sterile.

5.
Ce anestezie se folosește pentru
ecornare la viței prin cauterizare
chimică
?

a) Infiltrație subcutanată cu
ketamina

b) Infiltrație subcutanată cu
lidocaină 2%.

c)
Infiltrație subcutanată cu
acepromazină 1%.

d) Blocaj troncular cu xilazină 2%.

e) Tranchilizare cu combelen.

6.
După scarificarea tegumentului în
dreptul mugurelui cornual, pentru
ecornare se fricționează cu batonul
de sodă caustică
:

a) 20 minute.

b) 15 minute.

c) Până când apare un exudat cu
striuri de sânge.

d) Până la distrugerea membranei
cheratogene.

e) 1
–
2 secunde.

7.
Pentru prevenirea scurgerii
substanței caustice spre globul
ocular după ecornare:

a) Se va tunde părul din jur.

b) S
e badijonează cu tinctură de
iod.

c) Se aplică un pansament sicativ.

d) Se va aplica un strat de vaselină
în jurul porțiunii cauterizate.

e) Se administrează antibiotice și
antiinflamatoare.

8.
Ce efecte are cauterizarea prea
intensă a mugurelui corn
ual cu sodă
caustică?

a) Deschiderea sinusului cornual.

b) Deschiderea sinusului maxilar
superior.

c) Necroze profunde ale osului
frontal.

d) Catar auricular pe partea
respectivă.

e) Cresterea unor rudimente de
corn.

9.
Ce efecte are cauterizarea

insuficientă
a mugurelui cornual
?

a) Întârzierea cicatrizării.

b) Creșterea unor rudimente de
corn.

c) Sinuzită.

d) Entropion.

e) Cicatrice vicioasa.

10.
Cauterizarea mugurelui cornual cu
acid tricloracetic se poate face
:

a) Dupa exci
zie cu bisturiul.

b) Numai în prima săptămână de
viață.

c) După înțărcare.

d) Prin pensulații zilnice.

e) Lavaje la 12 ore.

11.
Unguentele caustice pentru
ecornare se aplică
:

32

a) Direct, fără scarificare.

b) După excizia mugurelui cornual.

c)

După intarcare.

d) După cauterizare termică.

e) Impreuna cu antiflogistice.

12.
Decornarea vițeilor prin cauterizare
termică se face cu
:

a) Termocauterul simplu.

b) Electrocauterul sau fierastraul
electric.

c) Laserul terapeutic.

d) Decornator
ul Barnes.

e) Inele de cauciuc.

13.
Cum se face anestezia pentru
decornarea vițeilor prin cauterizare
termică
?

a) Nu se face din cauza riscurilor.

b) Nu este necesară.

c) Este obligatorie infiltrația
circulară și în unele cazuri este
necesară

t
ranchilizarea.

d) Se recomandă narcoza pe cale
parenterală.

e) Este necesară narcoza pe cale
inhalatorie.

14.
Cum se face ecornarea prin
cauterizare termică
?

a) Cauterul încălzit se aplică o
singură dată pe fiecare mugure
cornual.

b) Cauterul se
aplică de mai multe
ori câte 3
–
4 secunde.

c) Se va realiza o cauterizare
uniformă i
n jurul zonei de proiecție a
mugurelui cornual.

d) Se menține cauterul până la
arderea completă a mugurelui cornual.

e) Periostul se cauterizează parțial.

15.
Cum se f
ace ecornarea prin
cauterizare termică dacă s
–
a format
pelicula cornoasă
?

a) Cauterizarea se face mai ușor.

b) Cauterizarea completă se face în
doi timpi.

c
)

Se desprinde pelicula cornoasă
cu decornatorul și apoi se
cauterizeaza membrana
cheratogena.

d) După formarea crustei se revine
cu o

nouă cauterizare pentru
membrana cheratogenă.

e) Mugurele cornual se desprinde
chirurgical, iar hemostaza se face
prin cauterizare.

16.
Decornarea vițeilor prin excizia
mugurilor cornuali se poate face
până la vârsta

de
:

a) 1
–
3 luni înaintea formării axului
osos.

b) 1
–
3 luni după formarea axului
osos.

c) 4
–
6 luni în funcție de rasă.

d) 5
–
7 luni , dupa formarea
sinusului cornual.

e) 4
–
7 luni înaintea formării
sinusului cornual.

17.
Cu ce se poate face excizia

mugurilor
cornuali la viței
?

a) Cu inele de cauciuc.

b) Cu decornatorul Roberts.

c) Cu fierastraul electric.

d) Cu costotomul.

e) Cu cleștele Hodge.

18.
După excizia mugurelui cornual la
viței
:

a) Plaga se suturează în puncte
separate.

b) Pl
aga se suturează cu fir
neresorbabil.

c) Plaga se cicatrizează fără sutură.

d) Hemoragia este abundentă și
greu de controlat.

e) Se administreaza ser antitetanic.

19.
Amputarea coarnelor la tineretul
taurin se face la vârsta de
:

a) 1
–
3 săptămâni.

b) 3
–
6 luni.

c) 18 luni.

d) Înainte de apariția suportului
osos.

e) După formarea sinusului
cornual.

20.
Pentru amputarea coarnelor la
tineretul taurin
:

a) Inelul de cauciuc este aplicat cu
un dispozitiv special ( elastrator ) . .

33

b) Se deschid
e sinusul cornual.

c) Se poate folosi clestele pentru
ajustat copita.

d) Sinusul frontal nu s
–
a format.

e) Se îndepărtează numai țesutul
cornos .

21.
Amputarea coarnelor la tineretul
taurin se poate face cu
:

a) Costotomul.

b) Elastratorul.

c)
Bisturiul și foarfeca.

d) Termocauterul.

e) Ecrasorul.

22.
Pentru amputarea coarnelor la
tineretul taurin, cleștele de
amputație se aplică
:

a) La 1
–
2 cm deasupra bureletului.

b) La 0,5 cm deasupra bureletului.

c) La orice nivel.

d) Sub burelet
.

e) La jumătatea cornului.

23.
După detașarea cornului, la tineretul
taurin suprafața rămasă trebuie
regularizată uniform, iar hemostaza
se asigură
:

a) Prin ligatură.

b) Prin sutură hemostatică.

c) Prin angiorafie.

d) Mai întâi prin tamponament
și
apoi prin
torsiune cu vârful bisturiului

e) Cu pansament în "8".

24.
La ce nivel se poate face amputarea
simpla a coarnelor la taurinele
adulte
?

a) Sub burelet.

b) La 1 cm deasupra bureletului.

c) La bază cu excizia bureletului.

d) Cu
autoplastie cutanatat.

e) La bază, deasupra sinusului
cornual.

25.
Ce anestezie se face pentru
amputarea coarnelor la 1/3 de la
vârf la taurinele adulte
?

a) Tranchilizare și anestezie locală.

b) Este suficientă anestezia locală
prin infiltrație.

c)

Nu este necesară.

d) N.L.A.

e) Narcoza.

26.
În ce scop se face amputarea
coarnelor la taurinele adulte
?

a) De diagnostic.

b) Economic.

c) Preventiv.

d) Chirurgical.

e) Zootehnic.

27.
Ce anestezie se face pentru
amputarea simplă a coarnelor
de la
bază, la taurinele adulte
?

a) Numai anestezie loco
–
regională.

b) Blocajul nervului cornual și a
nervului recurent.

c) Tranchilizare și anestezie loco
–
regională.

d) N.L.A si blocaj troncular cu
xilazina.

e) Narcoză cu stresnil + infiltrație

circulară la baza cornului.

28.
Cum se închide sinusul cornual după
amputarea simplă a coarnelor de la
bază fără excizia bureletului
?

a) Prin autoplastie cutanată.

b) Prin țesut cicatricial în 3
–
4
săptămâni.

c) Prin țesut cicatricial în 3
–
4 zile.

d) Prin cauterizare.

e) Prin avulsia cornului.

29.
Cum se regenerează cornul după
amputare de la bază cu excizia
bureletului?

a) Nu se regenerează.

b) Continuă să crească, mai ales la
animalele tinere și uneori necesită
o nouă intervenție după câ
țiva
ani.

c) Continuă să crească mai ales la
animal
ele tinere și necesită o nouă

intervenție după 3
–
4
săptămâni.

d) Plaga se acoperă cu păr în 2
–
3
săptămâni.

e) Se regenerează numai membrana
cheratogenă, fără corn.

30.
Ce complicații pot să apară

după

34

amputarea simplă a coarnelor de la
bază la taurinele adulte
?

a) Nu se produc complicații.

b) Sinuzite și miaze.

c) Sinuzite și hemostază.

d) Sinuzite și tromboflebite.

e) Hemoragie abundentă și
cauterizare.

31.
Ce avantaje prezintă amputare
a
coarnelor la taurine cu excizia
bureletului
?

a) Nu mai crește un rudiment de
corn.

b) Este mai rapidă.

c) Este mai laborioasă.

d) Asigură creșterea cornului.

e) Nu prezintă avantaje.

32.
Pentru amputarea coarnelor cu
excizia bureletului la
taurine pielea
se incizează
:

a) Circular în jurul bazei cornului
la 0,5 cm de acesta.

b) Circular în jurul bazei cornului
la 2,5 cm.

c) Nu se incizează.

d) Este secționată cu ecrasorul,
pentru hemostază.

e) În formă de semilună sau paralel
cu
bureletul .

33.
Ce avantaje prezintă amputarea
coarnelor cu autoplastie cutanată
?

a) Este metoda cea mai laborioasă.

b) Inchide complet sinusul cornual.

c) Acoperă complet sinusul frontal.

d) Păstrează integritatea cornului.

e) Se poate realiza î
n condiții de
teren și nu necesită anestezie generală.

34.
Cum se face detașarea cornului
pentru amputare cu autoplastie
cutanată

a) Cu ferăstrăul sub burelet.

b) Cu ferăstrăul deasupra
bureletului.

c) Cu ferăstrăul de sârmă la
jumătate.

d) Cu aten
ție pentru a nu atinge
osul.

e) Cu electrocauterul pentru a
preveni hemoragia.

35.
Pentru amputarea coarnelor la
taurine prin metoda cu autoplastie
cutanată, pielea se decolează
împreună cu țesutul conjunctiv
subcutanat descoperind baza
cornului
:

a) Du
pă desprinderea cornului.

b) Cu lingura Volkman.

c)
Cu dificultate, pielea fiind
aderenta la periost.

d) Foarte ușor, pielea fiind aderentă
la periost.

e) Nu este necesară decolarea
pielii.

36.
După amputarea cornului cu
autoplastie cutanată,
marginile
plăgii
:

a) Se indeparteaza din cauza
fibrelor elastice.

b) Se suturează în puncte separate.

c) Se cauterizează.

d) Se lasă nesuturate pentru drenaj.

e) Se excizează până la baza
cornului.

37.
Ce avantaje prezintă decornarea
prin constri
cție elastică
?

a) Este o metodă simplă și asigură
închiderea sinusului cornual.

b) Sângerarea este foarte redusă.

c) Nu necesită anestezie.

d) Este o metodă nesângeroasă.

e) Nu este dureroasă.

38.
Ce dezavantaje prezintă amputarea
coarnelor prin
constricție elastică
?

a) Oprește procesele biologice în
corn.

b) Determină reacție locală care
asigură închiderea sinusului cornual.

c) Produce durere de lungă durată
și disconfort.

d) Nu afecteaza productia.

e) Pot să rămână bonturi de corn cu
t
endință de creștere vicioasă.

39.
Ce anestezie se face pentru
decornare prin constricție elastică
?

a) Trebuie asigurată analgezia si
miorelaxarea mai ales în prima

35

săptămână dupa amputarea
coarnelor.

b) Tranchilizare și blocaj troncular
cu anes
tezice de lungă durată.

c) Epidurala inalta..

d) Narcoza asociată cu infiltrația
locală.

e) Nu necesită anestezie.

40.
Când se scot inelele folosite pentru
decornare prin constricție elastică
?

a) Se desprind odată cu cornul după
1
–
2 săptămâni.

b)

Cad odată cu cornul după 35
–
40
de zile.

c) Cad singure după 10
–
12 zile.

d) Se inlocuiesc saptamanal.

e) Se recuperează la abator.

41.
Ce anestezie se face pentru
amputarea coarnelor la oi și capre
?

a) Este recomandabilă anestezia
generală
(N.L.A.).

b) Nu este necesară anestezia.

c) Narcoză și blocaj troncular.

d) Numai tranchilizare cu
Domosedan.

e) Se administrează sedative și
analgezice.

42.
Cum se asigură hemostaza în
amputarea coarnelor prin metode
sângeroase la oi și capre
?

a
) Nu necesită hemostază

b) Tamponament și garotaj la baza
cornului.

c) Ligatură sau cauterizare ..

d) Forcipresura.

e) Prin dilacerare.

43.
Cum se previn sinuzitele după
amputarea coarnelor la oi și capre
prin metode sângeroase
?

a) Nu necesită îngr
ijiri speciale,
deoarece nu se deschide sinusul
cornual.

b) Oile și caprele nu prezintă sinus
cornual.

c) Este obligatorie menținerea
pansamentului până la vindecare
completă (2
–
4 săptămâni).

d) Hemostaza preventiva.

e) Se asigură drenajul, se aspiră
secrețiile din plagă și se îndepărtează

țesuturile necrozate.

3
. T R E P A N A Ț I I

3.1.
TREPANATIA SINUSURILOR PARANAZALE

Indicații
: Deschiderea chirurgicală a
sinusurilor paranazale (frontal,
maxilar) se face în sc
op terapeutic în sinuzite purulente, tumori, parazitoze,
extracția prin respingere a ultimilor molari, corpi străini, osteite purulente și în
scop de diagnostic.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, decol
ator de periost, trusa de trepanație,
freză electrică sau manuală, instrumente și materiale pentru hemostază și sutură,
lingura Volkmann.

Anestezie
: tranchilizare și analgezie loco
–
regională sau N.L.A.

Contenția
: decubitală și cu capul bine fixat pe o pern
ă de piele sau
improvizată din paie.

Loc de elecție
: Pentru fiecare sinus diferă în funcție de specie, vârstă și
scopul urmărit.

36

1. Trepana
ția sinusului frontal

La cabaline
:

1. pentru compartimentul superior, locul de elecție este situat pe o linie
care
unește marginea superioară a arcadelor orbitare, la 2
–
3 cm de linia mediană
a capului.

2. pentru ambele compartimente ale sinusului frontal, la jumătatea
distanței dintre unghiul nazal al ochiului și linia mediană. Aici este localizată și
comunicarea largă

cu sinusul maxilar superior.

3. la 3
–
4 cm mai jos pentru compartimentul inferior.

Trepanația sinusului frontal
la bovine

poate fi realizată în oricare punct,
este pluricompartimentat și ocupă toată jumătatea corespunzătoare a regiunii
frontale. Aboral com
unică larg cu sinusul cornual. Trepanația cea mai declivă
poate fi efectuată la jumătatea distanței dintre baza arcadei orbitare și linia
mediană. Pentru drenaj și lavaje se pot perfora lamele osoase cu o pensă.

La carnivore

se folosește un trepan cu coroa
nă mai mică sau un burghiu,
iar locul de elecție se găsește între rudimentul de apofiză orbitară și linia
mediană.

2.

Trepanația sinusului maxilar

La cabaline
, trepanația sinusului maxilar superior se poate face în
mijlocul unui triunghi format de pleoapa

inferioară, creasta zigomatică și linia
care unește unghiul intern al ochiului cu vârful crestei zigomatice.

Pentru sinusul maxilar inferior, locul de elecție se găsește deasupra
vârfului crestei zigomatice, iar la caii tineri la 1
–
2 cm sub aceasta.

Trepa
nația pe linia ce unește unghiul intern al ochiului cu spina maxilară
deschide ambele sinusuri maxilare separate de lama lui Goubaux.

La bovine, sinusul maxilar prezintă un singur compartiment și poate fi
trepanat la nivelul tuberculului maxilar.

Tehnica o
peratorie

1. Inci
zia pielii, țesutului conjunctiv și periostului pe o lungime de 3
–
4 cm
la animalele mari, pe o direcție care să asigure declivitatea.

2. Îndepărtarea marginilor plăgii și decolarea periostului cu atenție.

3. Trepanația sinusului și extrage
rea rondelei, raclarea marginilor cu
lingura Volkmann și toaleta plăgii.

4. Evacuarea conținutului prin aspirare și sifonaj, se fac lavaje antiseptice
care se repetă zilnic până la vindecare. În acest caz, plaga rămâne deschisă
pentru tratament. Dacă nu au

fost procese septice, plaga se suturează în puncte
separate, aducând și periostul în poziție anatomică.

3.2.
TREPANAȚIA CAVITĂȚILOR NAZALE

Indicații
: extirparea unor formațiuni tumorale, necroza corneților nazali,

37

osteodistrofii, hipertrofia
corneților, corpi străini, paraziți.

Instrumentarul
: anestezia și contenția sunt identice cu cele indicate pentru
trepanația sinusurilor.

Loc de elecție
: la 2
–
3 cm de planul median, pe o linie care unește mijlocul
crestelor zigomatice.

Tehnica operatorie
:
Intervenția pe corneții nazali este foarte hemoragică
și sunt necesare măsuri suplimentare de hemostază medicală (astringente,
coagulante) și chirurgicală (tamponament, cauterizare, electrocoagulare).
Prevenirea aspirației pulmonare se poate face prin trah
eotomie sau intubație
traheală.

Se face o incizie de 6
–
8 cm, paralelă cu linia mediană, se decolează
periostul și se fac două sau trei trepanații aliniate longitudinal, distanțate la 2
–
3
cm.

Punțile osoase vor fi îndepărtate cu dalta sau cu freza, creându
–
se astfel o
deschidere de formă aproximativ dreptunghiulară, prin care se poate explora
cavitatea nazală și continua operația

Se asigură hemostaza și apoi se refac planurile anatomice, plaga
suturându
–
se parțial. Se păstrează un spațiu necesar pentru tratamente ulterioare.

La cal, deschiderea cavității nazale se poate face și la nivelul
diverticulului nazal. În dreptul incizurii

nazo
–
maxilare, se deschide peretele
lateral al diverticulului nazal, la 2 cm înapoia narinei. A doua incizie se face în
peretele medial al diverticulului nazal.

Incizia se face cu mare atenție pentru a nu leza extremitatea anterioară a
cornetului superior

care este foarte puternic vascularizat.

Intervenția se finalizează cu sutura pereților medial și lateral al
diverticulului nazal. Peretele lateral se suturează împreună cu pielea la care
aderă.

3.3.
APLICAREA INELULUI NAZAL LA TAUR

Inelul nazal se apli
că la tauri ca mijloc de constrângere pentru evitarea
accidentelor. Inelul metalic se trece prin septul nazal înapoia nărilor și rămâne
implantat toată viața animalului.

Contenția
: patrupodală, în travaliu sau legat, cu imobilizarea capului.

Anestezia
: tra
nchilizare și anestezie locală de contact.

Instrumentar
: Inelul nazal este confecționat din oțel inoxidabil sau
nichelat, rotund pe secțiune și articulat. Capetele sunt secționate oblic cu
marginea tăioasă și prezintă un orificiu în care se introduce un șt
ift cu filet
pentru fixare definitivă. Cleștele special tip Flessa pentru aplicarea inelului.

Tehnica
: Inelul metalic se introduce deschis în pensă și se apropie de
septul nazal, introducându
–
se cu fiecare braț într
–
o nară. Se strâng brațele pensei

38

care în
chid inelul și apoi se retrage.

Inelul se răsucește, aducându
–
se cu orificiul în afară pentru fixarea
știftului care, după înșurubare completă, se rupe.

În lipsa cleștelui, inelul se poate introduce printr
–
un orificiu produs cu
bisturiul sau cu un trocar î
n septumul nazal.

Hemoragia este redusă și nu necesită îngrijiri speciale.

3.4.
OPERAȚIA ÎN CENUROZĂ

Tratamentul chirurgical constă în extirparea veziculei de Coenurus
cerebralis (forma larvară a teniei Multiceps multiceps) în stadiul al treilea de
evol
uție clinică și dezvoltare. Sunt afectate mai ales oile tinere și mai rar
tineretul bovin.

Vezicula parazitară se dezvoltă expansiv, producând compresiunea și
dislocarea structurilor nervoase, determinând manifestări clinice caracteristice
care permit loca
lizarea acesteia.



lobul frontal: dromomanie, retropulsie și sprijin cu regiunea
frontală;



emisferele cerebrale: mers în manej cu capul deviat spre partea
afectată;



lobul occipital: midriază, amauroză, imobilitate pupilară;



cerebelul: ataxie gravă cu
pierderea echilibrului.

Localizările superficiale mai ales în zona parietală determină
ramolismentul compactei osoase care se deformează și devine moale la palpare.

Instrumentar
: trusa obișnuită de chirurgie, la care se adaugă trusa de
trepanație sau freză

electrică, daltă, lingura Volkmann, tub de cauciuc sau de
perfuzie, ser fiziologic.

Contenția

decubitală, sterno
–
abdominală, cu capul fixat pe o pernă.

Anestezie
: Neuroleptanalgezie sau tranchilizare și anestezie locală prin
infiltrație sau narcoză.

Loc
de elecție
: mijlocul zonei identificate prin palpare sau pe baza
semnelor clinice.

Folosirea mijloacelor moderne (tomografie, rezonanță magnetică etc.) nu
sunt accesibile în condiții obișnuite de teren pentru diagnostic de mare precizie.

La bovine, trepana
ția se face la 1
–
2 cm de linia mediană și la 2
–
4 cm
înapoia liniei care unește baza arcadelor orbitare.

Tehnica operatorie
:

I. Se incizează pielea, fascia și periostul care se decolează și se face
trepanația cu atenție pentru a nu leza duramater sau cortex
ul cerebral.
Dacă osul
este subțiat, poate fi secționat cu bisturiul, decupându
–
se o rondelă.

Se incizează duramater anteroposterior sau în cruce și se explorează

39

substanța nervoasă pentru identificarea și extracția veziculei. Se acordă atenție
deosebită h
emostazei și se face toaleta riguroasă a plăgii. În localizările
superficiale, vezicula proemină la suprafață se identifică ușor și este extrasă cu
ajutorul pensei anatomice, evitându
–
se revărsarea conținutului. Dacă localizarea
este profundă, se exploreaz
ă cu un ac de seringă în masa țesutului nervos, în
direcții diferite. Pătrunderea acului în veziculă este marcată de apariția unui jet
de lichid transparent. Se aspiră parțial lichidul, lăsând acul ca reper, se introduce
pe lângă el o pensă anatomică cu br
ațe lungi pentru crearea unei căi de acces în
profunzime. În acest scop pensa se introduce cu brațele apropiate și se retrage
ușor cu brațele puțin depărtate. Se prinde vezicula într
–
o pensă și se fac tracțiuni
moderate cu altă pensă, cu atenție, deoarece
este foarte fragilă. Vezicula nu
stabilește aderențe cu țesutul nervos, astfel încât uneori răsucirea capului
animalului cu orificiul de trepanație în declivitate, corelată cu menținerea unei
presiuni în interior permite scoaterea lejeră a acesteia.

Rupere
a veziculei și revărsarea lichidului cu porțiuni din perete și
scolecși poate produce recidive. Lichidul se aspiră cu un tub adaptat la o seringă
și se fac lavaje cu ser fiziologic. Vl. Căpățână recomandă o precauție
suplimentară, introducând în veziculă o

soluție scolecidă (arecolină bromhidrică
2%, Lugol etc.), prin acul de seringă menținut în veziculă, înainte de extragerea
ei.

Se apropie marginile durei mater și periostul după care se suturează pielea
în puncte separate.

Tratamentul postoperator urmăreș
te protecția plăgii, antibioticoterapie
preventivă și un regim igieno
–
dietetic corespunzător.

Craniotomia prin decalotare

Această metodă recomandată de M. Moldovan în 1977 se poate realiza în
condiții de laborator cu dotare corespunzătoare și permite reali
zarea unui acces
mai lejer spre veziculă și explorarea emisferelor cerebrale, parcurgând următorii
timpi operatori:



Incizia pielii și a fasciei epicraniene pe o lungime de 12
–
15 cm în plan
median.



Incizia periostului și decolarea lui pe aceeași direcție.



S
ecționarea calotei craniene cu freza electrică în zona fronto
–
parietală
în formă dreptunghiulară cu dimensiunile de 3/4 cm.
Există riscul deschiderii
sinusului venos sagital, iar hemoragia este foarte gravă.



Se desprinde calota decupată și se introduce într
–
un flacon cu ser
fiziologic cu adaos de penicilină.
Prin ridicarea calotei osoase se evidențiază
emisferele cerebrale și o parte din cerebel.
Din cauza presiunii, în localizările
profunde, masa nervoasă pro
emină mai mult în partea respectivă.



Se incizează duramater.

Se introduce acul, se extrage o parte din lichid până când presiunea se
reduce aproape de normal, după care se procedează în mod asemănător cu

40

metoda precedentă.

Pe toată durata intervenției, se
acordă atenție deosebită hemostazei
preventive și evitarea formării unui hematom intracerebral.

Se afrontează duramater și se fixează calota osoasă în poziție anatomică
cu patru fire de sârmă V
2
A.



Periostul se reașază și este suturat cu catgut subțire în f
ir continuu.



Pielea se suturează în puncte separate cu fir neresorbabil. Plaga
operatorie se acoperă cu un pansament protector, care se schimbă la 24 de ore și
apoi se menține 10
–
12 zile, după care se scot și firele de sutură.

M. Moldovan (1977) a experime
ntat metoda de decalotare cu dalta tot în
formă dreptunghiulară cu dimensiuni de 1,5 x 4 cm, orientată transversal.

Suprafața este delimitată cu reneta și apoi decupată cu dalta și basculată
caudal.

Se pun în evidență emisferele cerebrale și sinusul venos

sagital.

După extragerea veziculei, se aspersează soluție de antibiotic, se
suturează periostul și pielea.

Tratamentul chirurgical în cenuroză poate duce la vindecare completă în
peste 90% din cazuri. Insuccesele se datoresc diagnosticului greșit, localiz
ării
profunde a veziculei, vezicule multiple sau complicațiilor postoperatorii.

3.5. CHESTIONAR

1.
Ce este trepanația sinusurilor
paranazale?

a) Deschiderea accidentală a
sinusurilor.

b) Deschiderea chirurgicală a
cavității
nazale.

c) Deschiderea cutiei craniene în
operația de cenuroză.

d) Deschiderea chirurgicală a
sinusurilor paranazale.

e) Desprinderea țesuturilor moi de
pe os.

2.
În ce scop se face trepanația
sinusurilor paranazale?

a) În scop preventiv.

b) Cenu
roza.

c) Pentru extracția prin respingere a
molarilor.

d) Pentru extracția prin avulsie a
molarilor.

e) În sinuzite alergice.

3.
Locul de elecție în trepanația
sinusului frontal la cabaline pentru
compartimentul superior este
:

a) Pe linia care uneș
te marginea
superioară a arcadelor orbitare.

b) Pe linia mediană a capului.

c) Înapoia arcadei orbitare.

d) Înaintea fosei temporale.

e) La mijlocul distanței dintre
unghiul intern al ochiului și baza
arcadei

orbitare.

4.
Care este locul de ele
cție pentru
trepanația sinusului frontal la
cabaline?

a) Pe linia mediană a capului
deasupra unghiului nazal al ochiului.

b) Jumătatea distanței dintre
unghiul nazal al ochiului și linia
mediană.

c) La 2
–
3 cm de planul median pe o
linie care unește marginea
superioară

a arcadelor
orbitare.

41

d) La 2 cm sub arcada orbitară.

e) Deasupra fosei temporale.

5.
Unde se găsește locul de elecție pentru
trepanația sinusului frontal la
carnivore?

a)

Deasupra arcadei zigomatice.

b) La marginea apofizei orbitare.

c) Între rudimentul de apofiză
orbitară și linia mediană.

d) La marginea caudala a fosei
temporale .

e) La baza spinei maxilare.

6.
Unde se poate face trepanația
sinusului fro
ntal la taurine
?

a). La jumătatea arcadei
zigomatice.

b) La jumătatea distanței dintre
baza arcadei orbitare și baza urechii.

c) În oricare punct, pe jumătatea
corespunzătoare a regiunii frontale

d) La baza arcadei zigomatice.

e) Pe o linie care

unește cele două
spine orbitare.

7.
Care este locul de elecție pentru
trepanația sinusului maxilar
superior la cabaline?

a) Mijlocul triunghiului format de
pleoapa inferioară, unghiul nazal al

ochiului și linia
mediană.

b) Linia care unește spina
maxilară
cu creasta zigomatică.

c) Mijlocul triunghiului format de
pleoapa inferioară, creasta
zigomatică

și linia care
unește unghiul intern al ochiului cu
vârful crestei zigomatice.

d) Vârful spinei maxilare.

e) Apofiza bazilară.

8.
La bovine,
sinusul maxilar prezintă
un singur compartiment și poate fi
trepanat
:

a) La mijlocul crestei zigomatice.

b) La nivelul tuberculului maxilar.

c) În dreptul incizurii labiale.

d) La 3 cm de baza cornului.

e) La 0,5 cm sub creasta
zigomatică.

9.
Instrumentarul pentru trepanația
sinusurilor cuprinde și
:

a) Traheotom Thompson.

b) Lingura Volkmann.

c) Trusa de ortopedica.

d) Ansa Weber.

e) Comprese sterile.

10.
Cum se închide plaga după
trepanație?

a) După evacuarea colecțiilor
purulente,

plaga se sutureaza

b) Dacă nu au fost procese septice,
plaga se suturează, aducând și

periostul în poziție anatomică.

c) După rezecția periostului, plaga
se suturează în puncte separate.

d) Este interzisă închiderea prin
sutură.

e) Se recupereaz
ă rondela osoasă
care se fixează cu agrafe metalice.

11. Care este locul de elecție în
trepanația cavităților nazale?

a) La 2
–
3 cm de planul median, pe
o linie care unește mijlocul crestelor

zigomatice.

b) Pe linia mediană dorsală a
nasului.

c) Pe l
inia care unește unghiul
nazal al ochiului cu spina maxilara.

d) Pe linia care unește vârful spinei
maxilare cu diverticulul nazal.

e) La 2 cm de unghiul nazal al
ochiului.

12
. Cum se asigură hemostaza în
intervenții pe corneții nazali?

a) Nu sunt ne
cesare măsuri
suplimentare de hemostază.

b) Sunt necesare măsuri
suplimentare de hemostază medicală

și chirurgicală.

c) Nu se pot aplica metodele de
hemostază chirurgicală.

d) Hemostaza medicală este
suficienta.

e) Se face traheotomie de urgență

13.
Cum se previne aspirația pulmonară
în operația de trepanație a
cavitățiilor nazale?

42

a). Prin lavaje cu soluții
astringente.

b) Asigurând un drenaj permanent.

c) Prin traheotomie sau intubație
traheală.

d) Cu ajutorul laringoscopului.

e) Pri
n scurtarea duratei operației.

14.
Selectați timpii operatori care se
regăsesc la trepanația cavităților
nazale
:

a. Se îndepărtează periostul cu
dalta

b) Se fac 2
–
3 trepanații bilaterale.

c)

Se face o incizie de 6
–
8 cm,
paralelă cu linia mediană a nas
ului
și se

decolează periostul.

d) Se asigură hemostaza și se
răsucește cu 180
0

.

e) Se suturează mucoasa nazală în
puncte separate cu catgut.

15.
La cal, deschiderea cavității nazale
se poate face și la nivelul
diverticulului nazal. În acest caz,

locul de elecție este
:

a) La 2 cm inaintea septului nazal.

b) La 2 cm inapoia narinei.

c) La comisura inferioară a narinei.

d) Prin septul nazal.

e) La varful cornetului nazal.

16.
Cum se poate introduce inelul nazal
la taur
?

a) Cu acul Rever
din

b) Cu ajutorul cleștelui Hodge.

c) Cu ajutorul cleștelui Flessa.

d) Are sistem propriu de fixare.

e) Prin apasare cu mana.

17.
Cum se asigură hemostaza după
aplicarea inelului nazal la taur
?

a). Ligatură și cauterizare.

b) Tamponament și
forcipresură.

c) Hemoragia este redusă și nu
necesită îngrijiri speciale

d) Pansament compresiv.

e) Prin strângerea inelului nazal.

18.
Vezicula parazitară în cenuroza
cerebrală se dezvoltă expansiv
producând compresiunea și
dislocarea structurilor
nervoase,
determinând manifestări clinice
care permit localizarea acesteia
:

a) Lobul frontal: ataxie gravă cu
pierderea echilibrului

b) Lobul frontal: dromomanie,
mers în manej sprijin cu regiunea
frontală și retropulsie.

c) Lobul occipital: midriază
,
amauroză, imobilitate pupilară.

d) Cerebel: Dromomanie,
retropulsie și amauroză.

e) Emisferele cerebrale: Mers in
manej,

cu capul deviat spre partea

afectată, timpanism.

19.
Vezicula de Coenurus poate să
determine ramolismentul compactei
osoase car
e se deformează și devine
moale la palpare
:

a). În localizările frontale.

b) Numai la ovine în stadiul
incipient al bolii.

c) În localizările superficiale mai
ales în zona parietală

d) Veziculele multiple localizate
profund.

e) Localizarea în
lobii temporali.

20.
Selectați timpii operatori care se
regăsesc la operația în cenuroză la
oaie
:

a) Trepanația sclerei.

b) Se incizează fascia epicraniana
antero
–
posterior sau în cruce.

c) Se explorează masa țesutului
nervos cu o sondă butonată în

localizările profunde.

d) In localizarile profunde, se
explorează masa țesutului nervos
cu un ac de seringă

e) Se aspiră parțial lichidul cefalo
–
rahidian.

21.
Pentru extragerea veziculei de
coenurus, se succed următoarele
manopere după reperarea a
cesteia
cu un ac de seringă care se ține pe
loc ca reper
:

a) Se introduce pe lângă ac o sonda

43

canelata pentru crearea unei căi de

acces în masa creerului.

b) Se prinde vezicula într
–
o pensă
anatomica și se fac tracțiuni
moderate cu altă pensă.

c) Se

desprinde vezicula de țesutul
nervos prin dilacerare.

d) Se fragmentează vezicula pentru
a fi extrasă mai ușor.

e) Se extrage vezicula în totalitate
prin tracțiuni moder
ate, deoarece
este

fragilă si se fixeaza la
duramater.

22.
Ruperea veziculei de coe
nurus și
revărsarea lichidului cu porțiuni din
perete și scolecși în interiorul
creerului poate să aibă următoarele
consecințe:

a). Supurație

b) Focare metastatice.

c) Recidiva.

d) Nu are consecințe.

e) Se produc complicații neuronale.

23.
Operaț
ia în cenuroză prin
decalotare prezintă următoarele
avantaje
:

a) Necesită o dotare specială.

b) Este mai laborioasă.

c. Metoda este mai ușor de realizat
în condiții de teren

d) Se păstrează calota osoasă care
se fixează în poziție anatomică cu

fire de sârmă V
2
A.

e
) Permite un acces mai lejer spre
veziculă și explorarea emisferelor

cerebrale

4.
CHIRURGIA BUCO
–
MAXIOLO
–
FACIALĂ

Cavitatea bucală este un organ de mare complexitate, expus la numeroase
agresiuni
mecanice, chimice, biologice și necesită atenție deosebită pentru
asigurarea unei funcționalități ireproșabile. Tulburările de prehensiune,
masticație și deglutiție determină alte perturbări digestive cu urmări negative
asupra producției și sănătății anima
lelor.

4.1.
OPERAȚIA ÎN TICUL SUPTULUI LA BOVINE

Ticul suptului este o tulburare de comportament manifestată prin
consumul laptelui propriu (autosugere) sau de la alte vaci la pășune sau în
stabulație liberă.

Acest viciu produce pagube importante prin
stresul provocat celorlalte
animale, scăderea producției de lapte, mastite, întreruperea dezvoltării
fiziologice a mamelei, tulburări endocrine etc.

Prevenirea ticului suptului se poate încerca prin mijloace nechirurgicale:
eliminarea de la reproducție a a
nimalelor care prezintă ticul suptului, igiena
corespunzătoare, evitarea aglomerațiilor de animale în adăposturi și legarea la
jgheab, administrarea unor rații echilibrate.

44

În scop
terapeutic
, s
–
au încercat mijloace nechirurgicale cu rezultate
nesigure sau

efect de scurtă durată.

Metodele chirurgicale reduc mobilitatea limbii, împiedică formarea
jgheabului lingual și crearea vidului necesar suptului. S
–
au experimentat diferite
metode care au dat rezultate bune în peste 80% din cazuri: apexectomia,
extirpare
a unui lambou în felie de pepene pe fața ventrală, aplicarea unor puncte
de foc penetrante la același nivel sau excizia unui lambou transversal pe fața
ventrală.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, instrumente și
materiale pentru sutură.

A
nestezie
: tranchilizare și blocaj troncular al nervilor lingual și hipoglos
sau NLA.

Contenția
: în travaliu cu imobilizarea capului sau decubitală și sprijinirea
capului pe un balot de paie acoperit cu o prelată sau pe o pernă de piele..

Tehnica operatorie
:

1.
Apexectomia parțială
: Se excizează jumătate din vârful limbii printr
–
o
incizie în formă de "L" întors (
Berthet
). Se exteriorizează limba animalului și
se aplatizează cu mâna sau cu o clupă de lemn care servește și la imobilizarea
acesteia. Se face o i
ncizie longitudinală de 10 cm și apoi una transversală
(perpendiculară pe prima), la capătul acesteia. Se face o sutură bietajată cu
Dexon. În primul strat se suturează musculoasa și apoi mucoasa cu același fir,
dar în puncte separate.

Swenson

a făcut exti
rparea vârfului limbii în formă de "V" cu vârful
orientat spre bază. Este neceseară o sutură hemostatică monoplană cu atenție
deosebită la primul punct aplicat în porțiunea cea mai groasă a limbii în vârful
"V"
–
ului.

2.
Apexectomia totală
: Această metodă a

fost recomandată de Tadmor și
Ayalon, fiind aplicată și la noi cu rezultate foarte bune. După exteriorizarea
limbii și aplatizarea acesteia în clupe sau cu o pensă de baraj intestinal, se
realizează o incizie oblică pornind la 2
–
3 cm în partea stângă până

la 10
–
12 cm
în partea dreaptă. Se excizează vârful limbii în greutate de 80
–
120 g, după care
se face o sutură monoplană în puncte separate cu fir neresorbabil.
Nodurile vor
fi plasate spre partea ventrală. Firele cad singure după 10
–
14 zile.

Fenomenele in
flamatorii și microbismul local determină microsupurații și
secționarea marginilor care devin franjurate. Reducerea tensiunii asupra
punctelor de sutură se poate realiza prin orientarea oblică dorso
–
ventral în sens
oral
–
aboral în jumătarea superioară, după

care se continuă vertical. Partea
dorsală se prezintă ca o clapetă care, după aducere peste cea ventrală și sutură,
determină o linie cicatricială pe marginea ventrală. Reducerea mobilității nu
afectează prehensiunea după vindecare, dar este suficientă pe
ntru combaterea
suptului.

Apexectomia este urmată de fenomene inflamatorii în toate cazurile, de

45

intensități variabile, cu salivație abundentă și masticație "în gol". În primele 3
–
4
zile, animalele sunt hrănite cu barbotaje, apoi se revine la furaje fibroa
se după 7
zile. Antibioticoterapia se menține 6
–
7 zile.

3. Extirparea unor lambouri în "felie de pepene" pe partea ventrală a
limbii.

Radomir a experimentat extirparea a două lambouri paralele cu rafeul
median, din stratul muscular al limbii cu grosimea de

1 cm și lungimea de 5 cm,
pornind la 3
–
4 cm de vârf. Plaga se suturează în puncte separate.

S. Bolte și colab. îndepărtează un singur lambou pe partea ventrală a
limbii, urmată de sutură monoplană cu ață chirurgicală. Antibioticoterapia se
instituie 5
–
6 z
ile și alimentația suculentă cu revenire progresivă la alimentație
normală.

4. Aplicarea unor puncte de foc penetrante este mutilantă, dar se face sub
anestezie generală. Cauterul pătrunde prin partea ventrală 1
–
1,5 cm. Inflamația
puternică a limbii este u
rmată de cicatrici retractile care micșorează mobilitatea
limbii.

După intervenția operatoare, în ticul suptului pot să apară accidente și
complicații care necesită supraveghere și tratament corespunzător: hemoragie,
glosită, gangrenă umedă.

4.2.

AMPUTAREA CI
OCULUI

Amputarea ciocului (debecarea) se poate face la pui în prima săptămână
după ecloziune sau la 8
–
12 săptămâni, concomitent cu alte acțiuni sanitar
–
veterinare sau zootehnice. La păsările adulte, debecarea se face individual, în
scop terapeutic. Dacă
se impune debecarea în masă, la găinile ouătoare se va
evita sezonul de ouat.

Indicații
: prevenirea și combaterea canibalismului și alotriofagiei, ciocul
crescut în exces sau deformat făcând dificilă sau imposibilă prehensiunea sau
risipind furajele.

Contenție
: Pasărea se imobilizează cu mâna și se fixează capul,
deschizând cavitatea bucală printr
–
o ușoară apăsare la comisuri. Fiecare valvă
este secționată transversal separat pentru a evita lezarea limbii.

Tehnica
: În funcție de tehnologia de creștere,

mijloacele folosite și vârsta
păsărilor, debecarea poate fi:



ușoară
: este secționat numai vârful ciocului sau 1/3 din valva
superioară;



moderată
: se îndepărtează 2/3 din valva superioară și 1/3 din cea
inferioară;



severă
: amputarea interesează 2/3 din amb
ele valve ale ciocului.

Alegerea metodei este determinată de gravitatea tulburărilor pentru care

46

este solicitată debecarea.

Secționarea ciocului se poate face cu foarfeca la pui și cu un clește sau
costotom la adulte, după care se face cauterizarea termică

sau chimică pentru
hemostază. Se acordă atenție deosebită valvei superioare unde artera palatină
poate ridica probleme deosebite pentru hemostază.

La pui se poate face amputarea direct cu electrocauterul sau cu un laser
chirurgical adaptat pentru debecare
. Acesta asigură și hemostaza prin
fotocoagulare.

Postoperator se asigură un strat mai gros al furajelor în jgheabul de
alimentare. După 10 zile dela intervenție, păsările pot să consume hrana liber și
fără dificultăți.

4.3.

OPERAȚII PE CANALELE ȘI GLANDELE S
ALIVARE

1.
Operația în chistul salivar sublingual
: Chistul salivar sublingual,
cunoscut sub denumirea populară de "ranulă" sau "broscuță", are evoluție rapidă
și dramatică, dislocând limba care este propulsată între tablele dentare,
deglutiția este stânje
nită, animalul este speriat. El se formează prin obstrucția
canalelor glandelor salivare monostomatice (Rivinius, Bartholin) și în câteva
ore poate să atingă dimensiunea unui ou de găină, vizibil de la exterior, de
culoare violacee. Se întâlnește la câini
și mai rar la pisici.

Anestezia
: NLA sau tranchilizare și anestezie locală de contact.

Contenție
: decubit lateral pe masa de operație cu partea afectată deasupra.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă curbă, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, aspirator de
secreții, pensă de limbă, speculum bucal, pensă port
–
tampon.

Tehnica operatorie
: După aseptizarea cavității bucale în dreptul chistului
se face incizia longitudinală a acestuia, având grijă să asigurăm evacuarea
salivei care este de consistență crescută și

se revarsă sub presiune. Marginile
plăgii rezultate se prind într
–
o pensă și se excizează cât mai profund în ambele
părți. Se face toaleta plăgii, se pensulează cu tinctură de iod sau betadină și se
lasă nesuturată.

2.
E
xtirparea chistului glandei submand
ibulare

Chistul glandei submandibulare se formează pe traiectul canalului
Wharton, în jgheabul mandibular sau înapoia ramurei recurbate a mandibulei.
Se întâlnește mai frecvent la câine, unde apare ca o formațiune globuloasă,
nedureroasă, cu elasticitate
redusă.

Instrumentar
: cel obișnuit pentru intervenții chirurgicale, la care se
adaugă lingura Wolkmann cu margini foarte bine ascuțite sau chiureta.

Anestezia
: generală, NLA sau narcoză.

Contenția
: decubit dorsal, pe masa de operație.

47

Tehnica
: Se face o in
cizie longitudinală sau "în felie de pepene" pe
direcția chistului interesând pielea, mușchiul pielos și fascia, cu mare atenție,
încercând păstrarea integrității lui prin disecție, fără dilacerare. Peretele
chistului este foarte fragil și, dacă se deșiră,

se revarsă conținutul vâscos de
culoare galben
–
cenușiu. Se continuă disecția din părțile laterale până se ajunge
la canalul Wharton, unde se aplică ligatură cu fir sintetic resorbabil mai întâi în
porțiunea orală și apoi aboral. Se poate face disecție par
țială, iar partea profundă
se chiuretează, identificând orificiile de intrare și ieșire pe canal. Glanda
submandibulară se atrofiază, dar pentru evitarea recidivelor și chiar a fistulei
salivare, se recomandă disecția și extirparea ei. Aceasta se găsește f
oarte ușor
între rădăcinile venei jugulare, având o formă globuloasă. Se poate confunda cu
ganglionii limfatici de care se diferențiază ușor prin topografie, evidențierea
canalului Wharton sau pe secțiune. Postoperator se asigură drenajul 7
–
10 zile și
prot
ecția împotriva traumatismelor și a infecției.

3.
O
perația în litiaza salivară

Calculii salivari se formează pe traiectul canalelor Wharton și Stenon,
producând obstrucția urmată de retenție salivară cu inflamație, formarea
chistilor în care se creează con
diții pentru cristalizarea sărurilor și noi depuneri.
Acestea duc la formarea altor calculi sau creșterea celor existenți. Tratamentul
este numai chirurgical și constă în extragerea calculilor și restabilirea
permeabilității canalului respectiv. Examenul r
adiologic este oportun și posibil
de realizat la animalele mici, dar la taurine și cabaline este suficient examenul
clinic în care palparea oferă date suficiente pentru diagnostic.

Anestezie
: generală.

Contenție
: decubit lateral pe masa de operație.

Instru
mentar
: trusa obișnuită, la care se adaugă și materiale de sutură
resorbabile 3/0
–

4/0 cu ace atraumatice.

Tehnica operatorie
: Se incizează toate straturile anatomice până la
canalul glandular, izolându
–
se porțiunea ectaziată, apoi se deschide longitudina
l
și se evacuează calculul. Dacă dilatația este foarte mare și peretele alterat este
recomandabilă extirparea acestuia și a glandei subandibulare. În cazul canalului
Stenon, acesta se ligaturează și se încearcă provocarea sclerozei glandei parotide
prin in
jectarea unor substanțe iritante: soluția Lűgol, clorură de zinc 10%, azotat
de argint 5%, Lotagen etc.

După evacuarea calculilor se controlează permeabilitatea canalului salivar
mai ales în porțiunea terminală și se introduce un cateter sau o sondă metali
că
peste care se suturează peretele în puncte separate.

Sutura fasciei conjunctive și
a pielii în puncte separate se poate face bietajat sau monoplan.

4.
O
perația în fistula salivară

Fistula salivară se întâlnește mai frecvent la cabaline, în urma
accident
elor de stradă și la carnasiere în urma traumatismelor provocate de
mușcătură, intervenții chirurgicale neglijente, complicații post
–
traumatice etc.

48

La cabaline se produc de obicei la nivelul incizurii mandibulare, unde
canalul Stenon nu este protejat, iar

la câine apare frecvent ca fistulă facială.
Secreția salivară se revarsă și murdărește părul din vecinătate. Metoda
terapeutică se alege în funcție de poziția fistulei salivare. Dacă fistula este
situată în dreptul vestibulului lateral al cavității bucale
, este ușor să se tranforme
fistula externă într
–
o fistulă bucală, care se epitelizează, asigurând drenarea
salivei. Dacă fistula este situată la nivelul incizurii vasculare a mandibulei sau în
jgheabul mandibular, nu se poate reface traiectul și se va înc
erca scoaterea din
funcție a glandei parotide prin ligatura canalului Stenon, după injectarea în
direcție retrogradă a unei substanțe sclerozante.

1.
Crearea unei fistule bucale a canalului Stenon

Instrumentar
: bi
sturiu, foarfecă, sondă butonată, pense hem
ostatice, pensă
chirurgicală, trocar.

Anestezie
: N.L.A. sau tranchilizare și anestezie locală

Contenție
: decubitală, capul imobilizat.

Tehnica
: Se aseptizează orificiul fistulei faciale și se perforează regiunea
maseterină sau buccinatorie cu trocarul la
nivelul acesteia. Prin canulă se
introduce o meșă de tifon îmbibată în soluție de sulfatiazol sau Lűgol. Capătul
meșei introdus în cavitatea bucală se scoate pe la comisura buzelor pe partea
respectivă și se leagă cu cel rămas afară, formând un inel. Meșa
se mișcă zilnic,
formându
–
se un traiect nou. După o săptămână, se scoate meșa, iar pielea
împreună cu fascia se suturează, închizând comunicarea cu exteriorul.

Dacă se poate repera capătul canalului salivar, acesta se izolează, apoi se
introduce într
–
un tu
b subțire din material plastic (ex. tub de perfuzor), care va
conduce secreția salivară până în cavitatea bucală.
În acest caz se suturează de
la început pielea și fascia.
Tubul de plastic se extrage după 8
–
12 zile, prevenind
eliminarea precoce a acestuia
prin fixare cu 2
–
3 puncte de sutură nepenetrante.

2.
Ligatura canalului Stenon

Instrumentar
: cel obișnuit pentru incizii, hemostază și sutură, la care se
poate adăuga acul Deschamp ascuțit și o seringă cu ac bont.

Anestezie
: N.L.A. sau tranchilizare și ane
stezie locală prin infiltrație.

Contenție
: decubit lateral, cu capul în extensie.

Tehnică
: Se incizează pielea 3
–
4 cm la nivelul fistulei, pe direcția
canalului Stenon, se izolează canalul și se introduce acul bont în lumenul
acestuia. Se trece un fir de
sutură în jurul canalului și se ligaturează pentru
fixarea acului. Se injectează retrograd o soluție iritantă (Lűgol, clorură de zinc
10%, acid lactic, azotat de argint 5%, vaselină sau parafină încălzite până la
topire, 40
–
60
0

C) sub presiune. Apoi se ret
rage acul și se aplică o ligatură
definitivă pe canal cu fir neresorbabil.

Se refac planurile anatomice prin sutură și se asigură cicatrizarea plăgii
operatorii.
Grigorescu

recomandă atropinizare postoperatorie pentru reducerea
secreției salivare, iar dacă

fistula are sediul în jgheabul mandibular, locul de

49

elecție poate fi triunghiul lui Viborg.

4.4.

R
EZECȚIA COLȚILOR

Indicații
: anomalii de creștere sau tocire a dinților, apariția unor
proeminențe peste nivelul tablei dentare producând jenă în masticație și
leziuni
ale formațiunilor moi din cavitatea bucală.

Instrumentar
: pila manuală de rabotaj sau freza electrică, speculum bucal,
dalta, ferăstrău de sârmă.

Anestezia
: tranchilizare și blocajul troncular al nervilor maxilar sau
alveolomandibular, după caz.

Co
ntenția
: patrupodală în travaliu sau lângă un perete pentru animalele
mari, iar cele mici se imobilizează pe masa de operație.

Tehnica operatorie
: Colții izolați puțin voluminoși pot fi rezecați cu
cleștele sau cu dalta care se lovește moderat cu ciocanul.

Vor fi evitate loviturile
puternice care pot produce fracturi dentare sau leziuni bucale.

Rezecția colților voluminoși se face cu cleștele special sau cu ferăstrăul
de sârmă.

Se aplică un speculum bucal, se deschide gura animalului și apoi se
rezecă porți
unea afectată.

La taurine se poate deschide mai ușor gura și apoi se aplică un speculum
bucal simplu sau un căluș de lemn sau se tracționează limba lateral.

Suprafața dentară se netezește apoi cu pila de rabotaj. Capul animalului se
ține în declivitate pen
tru a evita pătrunderea porțiunilor desprinse din coroana
dentară în faringe și deglutiția lor. În același scop se fac irigări ale cavității
bucale cu soluție de permanganat de potasiu 1% cu ajutorul unui irigator.

La porcine, pentru prevenirea agresivităț
ii și canibalismului, se face
rezecția incisivilor ascuțiți sau a caninilor cu cleștele sau ferăstrăul de sârmă.

Purceii uneori prezintă incisivi chiar de la naștere sau cresc repede în
prima săptămână de viață. Prezența acestora provoacă leziuni mamare la

scroafe
care, din cauza durerii, refuză să mai alăpteze. În acest caz, purceii se
controlează și se taie toți incisivii la nivelul gingiei și apoi periodic până la
înțărcare. Creșterea acestora este continuă, iar rezecția lor nu afectează dentiția
permane
ntă.

4.5.
NIVELAREA NEREGULARITĂȚILOR DENTARE

Se recomandă mai ales la ierbivorele în vârstă la care suprafețele dentare
se tocesc neuniform, formând adevărate creste la nivelul molarilor, împiedicând
masticația. Acestea se formează pe marginea externă
a tablei dentare superioare

50

și pe cea internă a celei inferioare și produc leziuni ale limbii sau ale mucoasei
buccinatorii.

Instrumentar
: speculum bucal, pila de rabotaj sau freze electrice.

Contenția
: Animalele sunt imobilizate în poziție patrupodală.

Tehnica de lucru
: Se deschide cavitatea bucală și se nivelează crestele
respective prin mișcări înainte și înapoi sub protecție manuală, pentru a nu leza
formațiunile moi. La sfârșit se fac lavaje cu soluție de permanganat de potasiu
1%
o
. La purcei, manope
ra o poate realiza un singur ajutor după care controlează
cu degetul ambele arcade dentare care trebuie să rămână netede.

4.6.
EXTRACȚIILE DENTARE

Extracțiile dentare sunt intervenții laborioase, practicate mai ales la
animalele bătrâne, când tratamentul

conservator nu se poate aplica: fracturi
dentare, carii avansate, osteomielită, abcese, gangrenă pulpară, paradontopatie,
tumoră odontogenă sau mandibulară. La tineret, mai ales la carnivore, se fac
extracții dentare în anomalii numerice (poliodontie), pe
rsistența dentiției de
lapte (mai frecvent la canini), anomalii de direcție sau de poziție (heterotopie).

Instrumentar
: speculum bucal, clești pentru extracție dentară, spatule,
decolatoare, elevatoare, dălți. Cleștii dentari pentru animale mari au o formă

robustă, cu brațe lungi și suport pentru basculare, iar în stomatologia canină se
adaptează instrumentarul de uz uman.

Anestezie
: Pentru speciile de animale mari, este suficientă tranchilizarea
și blocajul troncular al nervilor corespunzători. La animalel
e mici, este necesară
neuroleptanalgezia sau narcoza.

Contenția
: Animalele mari se imobilizează în travaliu sau în poziție
decubitală cu fixarea capului într
–
o poziție convenabilă și gura deschisă cu
speculum bucal. La animalele mici, contenția se face pe
masa de operație în
decubit lateral pe partea opusă celei pe care se face intervenția.

Tehnica operatorie

1.
Extracția dintelui prin avulsie
.

După imobilizarea dintelui în alveolă, fără a traumatiza gingia, se aplică
un clește de dimensiuni corespunzătoar
e.

Cleștele cuprinde coroana dintelui în totalitate și se continuă mobilizarea
acestuia prin mișcări de lateralitate și de rotație. Mobilizarea incompletă a
dintelui poate să determine deșirări ale gingiei, fracturi ale alveolei, urmate de
hemoragie abunde
ntă.

Extracția se face prin avulsie și rotație, având pregătite materiale pentru
tamponament cu antiseptice și coagulante sau astringente.

Caninii de lapte persistenți la carnivore au rădăcina foarte bine dezvoltată,
ajungând până la mucoasa nazală pe care

o antrenează împreună cu țesuturile
adiacente în timpul extracției, producând hemoragie abundentă cu exprimare

51

bucală și nazală. În acest caz, rădăcina dintelui este de 2
–
3 ori mai mare decât
coroana și necesită incizia gingiei și a paretelui lateral al a
lveolei pentru a
secționa ligamentul alveolo
–
dentar.

Dinții de lapte sunt fragili și se rup ușor dacă se strâng prea tare sau nu se
trag în direcția axului longitudinal. Resturile de rădăcină se vor extrage
obligatoriu, deoarece predispun la infecții sau m
odifică poziția dintelui care
crește. Din cavitatea alveolară se vor îndepărta țesuturile necrozate, secrețiile
purulente sau corpii străini dacă există, se aseptizează și se instituie tratament
postoperator diferențiat în funcție de aspectele patologice c
onstatate:
antibiotico
–
terapie, seroprevenție antitetanică, dietă etc.

2.
Extragerea dintelui prin respingere

Unele situații speciale (tocirea exagerată a dintelui, fractura completă a
coroanei dentare, granulom, rădăcini divergente, fractură intraalveolar
ă în
timpul extracției unui dinte cu cleștele) impun metoda extracției prin
respingere
.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, trepan depărtătoare, dălți dentare,
decolator de periost, lingura Volkmann, clește dentar, speculum bucal, freze
dentare.

Anestezie
: N
LA sau narcoză.

Contenție
: decubit lateral pe partea opusă.

Tehnica operatorie
:



incizia pielii și a țesuturilor subiacente până la os deasupra rădăcinii
dintelui afectat;



decolarea periostului;



trepanația în zona de protecție a rădăcinii dintelui;



respingerea dintelui din alveolă spre cavitatea bucală cu o daltă boantă
pe care se aplică lovituri ușoare cu un ciocan;



extracția dintelui prin cavitatea bucală cu o pensă sau cu cleștele.

Manoperele vor fi executate cu prudență pentru a evita fractura
maxilarului

4.7.
CHESTIONAR

1.
În ce scop se face rezecția caninilor la
porcine
?

a) Pentru prevenirea suptului.

b) Pentru stimularea masticației.

c) Previne automutilarea.

d) Reduce agresivitatea.

e) Produc jenă în mastica
ție.

2.
De ce se face rezecția colților la
purcei
?

a). În scop economic

b) Creșterea este continuă și
tulbură masticația.

c) Produc jenă în deglutiție.

d) La această specie nu se face
rezecția colților.

e) Provoacă leziuni mamare la
scroafă.

3.
Cu ce se face nivelarea

52

neregularităților dentare?

a) Cu dalta și cu cleștele.

b) Cu un clește special.

c) Cu pila de rabotaj.

d) Cu speculum bucal.

e) Cu lingura Volkman.

4.
Cum se imobilizează calul pentru
nivelarea neregularităților dentare?

a) Decubit dorsal

b) Poziție patrupodală.

c) Pe un pat de paie improvizat.

d) Pe masa de operație.

e) Se leagă în opt

5.
Ce anestezie se face pentru efectuarea
extracțiilor dentare la animalele
mari ?

a) Este suficientă tranchilizarea și
blocajul
troncular al nervilor
corespunzători.

b) La animalele mici este necesară
neuroleptanalgezia sau narcoza.

c) În mod obișnuit nu se face
anestezie.

d) Înfiltrație directă cu anestezice
locale.

e) Narcomiorelaxare.

6.
Prin ce metode se pot extrage din
ții la
animale?

a) Prin tamponament.

b) Ablatie.

c) Respingere.

d) Împingere.

e) În decubit lateral.

7.
Mobilizarea insuficientă a dintelui
înainte de extracția prin avulsie
poate să favorizeze următoarele
accidente
:

a) Deșirarea coroanei.

b)

Fracturi ale alveolei urmate de
hemoragie.

c) Ruperea ligamentului
alveolodentar.

d) Deteriorarea dentinei.

e) Ruperea pulpei dentare.

8.
După extragerea dintelui prin avulsie,
hemostaza se realizează prin
următoarele metode
:

a)Tamponament.

b) L
igatură vasculară.

c) Angiotripsie.

d) Torsiune limitată.

e) Forcipresură.

9.
În ce direcție se trage dintele după
mobilizare pentru extracția prin
avulsie?

a) Înainte.

b) Înapoi.

c) Lateral.

d) În direcția axului longitudinal.

e) În toate
direcțiile.

10.
Dinții de lapte sunt fragili și se rup
ușor. Ce se întâmplă cu resturile de
rădăcină rămase?

a) Se resorb în 2
–
3 săptămâni.

b) Se vor extrage obligatoriu.

c) Se lasă pe loc.

d) Cad singure după creșterea
dintelui permanent.

e) Se
integrează în dentiția
permanentă.

11.
În ce afecțiuni se impune extracția
dintelui prin respingere?

a) Abces alveolar.

b) Fractura completă a coroanei
dentare .

c) Dinți ectopici.

d) În lipsa unui clește
corespunzător.

e) Stare de colaps.

12.
C
e instrumente sunt necesare în
trusa pentru extracția dintelui prin
respingere?

a) Bisturiu, foarfecă, trepan,
speculum bucal departator trivalv.

b) Lingura Volkmann, dălți
dentare, decolator de periost, trepan.

c) Depărtătoare, clește dentar,
broșă

Kirschner.

d) Sondă canelată, periostotom,
speculum Polansky.

e) Speculum bucal, trepan, clupe.

13.
Care dintre timpii operatori
enumerați se regăsesc la extragerea
dinților prin respingere?

53

a) Incizia pielii și a țesuturilor
subiacente si a osului

b) Decolarea periostului și
trepanația în zona de proiecție a
rădăcinii

dintelui.

c) Extragerea dintelui prin mișcări
de rotație și avulsie.

d) Extragerea dintelui în cavitatea
bucală cu o pensa dreapta.

e) Extracția dintelui prin orificiul
răma
s după trepanație.

14.
Prevenirea ticului suptului se poate
face și prin următoarele mijloace
nechirurgicale
:

a) Identificarea animalelor care
prezintă ticul suptului.

b) Evitarea aglomerațiilor de
animale în adăposturi și legarea la
jgheab,

administr
area unor rații
echilibrate.

c) Igiena corespunzătoare in
adapost.

d) Apexectomia parțială.

e) Apexectomia totală.

15.
Metodele chirurgicale de tratament
în ticul suptului produc următoarele
efecte
:

a) Reduc mobilitatea limbii,
afectand
prehensiunea.

b) Împiedică formarea jgheabului
mandibular.

c) Împiedică formarea vidului
necesar suptului.

d) Împiedică deglutiția laptelui.

e) Provoacă durere în timpul
suptului.

16.
Ce metode chirurgicale s
–
au
experimentat pentru combaterea
ticului suptului?

a) Apexectomia perpendiculara.

b) Extirparea unui lambou
transversal pe partea dorsală a limbii.

c) Extirparea unui lambou în felie
de pepene pe fața ventrală a

limbii.

d) Aplicarea unor puncte de foc
penetrante pe fața dorsa
la a limbii.

e) Aplatizarea limbii cu clupe.

17.
Ce metode de anestezie se pot folosi
pentru operația de apexectomie în
ticul suptului la vacă?

a). Nu este necesară anestezia.

b) Narcoza.

c) Tranchilizare și anestezie
epidurala.

d) Tranchilizare
și blocaj troncular
al nervilor lingual și hipoglos

e) Se face imobilizarea limbii si
anestezie de contact.

18.
Care sunt timpii operatori aplicați
pentru apexectomia parțială metoda
Berthet?

a) Se face sutură monoplana cu
Dexon.

b) Se excizează un
lambou în felie
de pepene pe fața ventrală a limbii.

c) Se excizează două lambouri în
formă de "L" întors.

d) Se excizeaza varful limbii in
forma de V.

e) Se excizează jumătate din vârful
limbii printr
–
o incizie în formă de

"L" întors

19.
Apexectomia parțială a limbii prin
metoda Swenson se realizează prin :

a). Se excizeaza un lambou in
forma de L.

b) Sutură hemostatică.

c) Extirparea vîrfului limbii în
formă de "V".

d) Extirparea oblica a varfului
limbii..

e) Sutură aplicata în
porțiunea cea
mai groasă a limbii.

20.
Apexectomia totală a limbii
recomandată de Tadmor și Ayalon
se realizează prin
:

a) Incizie oblică pornind de la 2
–
3
cm în partea stângă până la 10
–
12 cm

în partea dreaptă.

b) Se excizează o porțiune din
vârful lim
bii printr
–
o sectiune
transversala.

54

c) Se face o sutură monoplană în
puncte separate cu catgut.

d) Sectionare transversala cu pensa
Burdizzo.

e) Se face o sutură bietajată cu fir
sintetic resorbabil.

21.
Reducerea tensiunii pe firele de
sutură după
apexectomie totală se
poate realiza prin
:

a). Nu se suturează

b) Se excizează 1 cm din grosimea
limbii.

c) Se folosesc fire de sutură mai
groase.

d) Se face sutură de rezistență.

e) Incizia oblică dorso
–
ventral până
la jumătatea grosimii limbii și

apoi

se continuă incizia
vertical .

22.
Radomir a experimentat extirparea
a două lambouri paralele cu rafeul
median după următoarea tehnică
:

a) Extirparea a două lambouri din
mucoasa și submucoasa limbii.

b) Extirparea a două lambouri din
stratul muscular al limbii cu grosimea

de 1 cm și lungimea de 5 cm

c) Extirparea a doua lambouri
transversale pe partea ventrală a
limbii.

d) Sutura bietajată cu catgut în
puncte separate.

e) Sutura monoplană în pu
ncte
separate.

23.
După intervenția operatoare în ticul
suptului pot să apară următoarele
complicații
:

a) Hemoragie.

b) Glosită, gangrenă umedă.

c) Hipersalivație și gangrenă
uscată.

d) Reducerea mobilității limbii.

e) Scăderea producției de lapt
e și
mamite.

24.
La ce vârstă se face amputarea
ciocului (debecarea) la pui?

a) Inainte de ecloziune.

b) La 8
–
12 săptămâni, concomitent
cu alte acțiuni sanitar
–
v
eterinare
sau zootehnice.

c) Imediat după înțărcare.

d) La vârsta de 165
–
170 de zil
e.

e) Înainte de sacrificare.

25.
În ce scop se face debecarea la
păsări?

a). Afonizare

b) Prevenirea și combaterea
stresului.

c) Prevenirea și combaterea
canibalismului.

d) Pentru creșterea gradului de
utilizare a hranei.

e) Se prelungeste
sezonul de ouat.

26.
În funcție de tehnologia de creștere,
mijloacele folosite și vârsta păsării,
debecarea poate fi
:

a) Ușoară
–

se îndepărtează numai
valva superioară în totalitate.

b) Ușoară
–

se îndepărtează 1/3 din
valva inferioara.

c) Severa
–

se îndepărtează 1/3 din
valva superioară și 2/3 din valva

inferioară.

d) Moderată
–

se îndepărtează 2/3
din valva superioară și 1/3 din cea

inferioară.

e) Severă
–

amputarea interesează
3/3 din ambele valve ale ciocului.

27.
Prin ce mi
jloace se asigură
hemostaza în operația de debecare?

a) Angiotripsie.

b) Cauterizare termica.

c) Prin forcipresura.

d) Compresiune digitală la baza
ciocului.

e) Hemostaza spontană.

28.
Cum se asigură furajarea păsărilor
în următoarele 10 zile dup
ă
debecare?

a) Se administrează furaje
semilichide.

b) Se hrănesc individual.

c) Se suprimă apa deoarece
mobilizează cheagul.

d) Se asigură o dimensiune

55

corespunzătoare a granulelor.

e) Se asigură un strat mai gros al
furajelor în jgheabul de ali
mentare.

29.
Chistul salivar sublingual cunoscut
sub denumirea populară de
"ranulă" sau "broscuță" are
evoluție rapidă și dramatică,
dislocând limba care este propulsată
între tablele dentare. Ce canale
glandulare sunt afectate?

a) Ale glandelor salivare

monostomatice Rivinius, Bartholin.

b) Canalul Stenon.

c) Canalul glandei submandibulare.

d) Canalul Wharton.

e) Mandibulare.

30.
Cum se face extirparea chistului
salivar submandibular ?

a) Excizie longitudinală

.

b) Incizie longitudinală

.

c) Se face disecția chistului cu
atenție pentru a nu se sparge
peretele care este foarte fragil.

d) Se enucleează chistul și se
asigură hemostaza.

e) se aspiră conținutul cu un ac
gros și se aseptizează.

31.
Unde se formează chistul glandei
s
ubmandibulare?

a) La varful procesului stiloid

b) În jgheabul esofagian

c) In cavitatea bucala

d) Pe traiectul canalului Wharton

e) Pe aria de proiecție a articulației
temporo
–
mandibulare

32.
La ce specie se intalneste mai
frecvent chistul glande
i
submandibulare
?

a) La cabalinele tinere.

b) La cabalinele de tractiune.

c) La carnivore.

d) La pisica.

e) La porcine

33.
După extirparea chistului glandei
submandibulare, aceasta se
atrofiază dar pentru evitarea
recidivelor și chiar a fistulei
salivare, se recomandă
:

a) Ligatură dublă pe canalul
Wharton.

b) Extirparea glandei salivare
corespunzătoare.

c) Refacerea canalului Wharton
prin sutură.

d) Deblocarea capătului aboral al
canalului Wharton.

e) Deschiderea canalului Wharton
în
faringe.

34.
Fistula canalului Stenon se întâlnește
la cal și la câine, având următoarele
localizări mai frecvente
:

a) Jgheabul mandibular la ambele
specii.

b) Incizura mandibulară la cal si
faciala la caine.

c) Regiunea parotidiana la cal si
faciala

la caine.

d) Înapoia ramurii recurbate a
mandibulei la ambele specii.

e) Cavitatea bucală în dreptul celui
de
–
al treilea premolar.

35.
Metoda terapeutică în fistula
canalului parotidian se alege în
funcție de poziția acesteia. Ce
posibilități există?

a) Dacă fistula este situată în
dreptul vestibulului lateral al cavității

bucale se transformă fistula
externă într
–
o fistulă bucală.

b) La nivelul incizurii vasculare a
mandibulei sau în jgheabul
mandibular

se deschide la
baza limbii în cavitate
a bucală.

c) Dacă fistula este localizată la
nivelul incizurii vasculare a
mandibulei,

pe traiectul
canalului Stenon, se extirpa si
glanda submadibulara.

d) Se încearcă scoaterea din funcție
a glandei cu substante
antisialagoge.

e) Se extirpă glanda par
otidă și

56

canalul Stenon.

36.
Pentru crearea unei fistule bucale a
canalului Stenon se aseptizează
orificiul fistulei faciale și se
perforează regiunea maseterină sau
buccinatorie cu trocarul la nivelul
acesteia. Ce se introduce prin
orificiul canulei?

a)

Soluție de sulfatiazol sau Lügol
zilnic pana la cicatrizare.

b) Se lasă canula pe loc până la
epitelizare.

c) Stiletul trocarului.

d) O meșă de tifon îmbibată în
soluție de sulfatiazol sau Lügol,
care se

trece prin cavitatea
bucală formând un inel prin legarea
capetelor.

e) Un tub de dren.

37.
Pentru crearea unei fistule bucale a
canalului Stenon la cal, după
izolarea capătului canalului salivar,
urmează
:

a). Extirparea acestuia

b) Se introduce capătul canalului
Stenon într
–
un tub subțire de
material

plastic care va
conduce saliva spre exterior.

c) Se suturează pielea și fascia în
puncte separate.

d) Se ligaturează canalul și se
sclerozează glanda.

e) Introducerea acest
uia într
–
un tub
subțire de material plastic care va

conduce saliva spre
cavitatea bucală

38.
Dupa ligatura canalului Stenon în
fistula salivară, Grigorescu
recomanda :

a) Izolarea canalului și introducerea
unui ac bont în lumenul acestuia.

b)

Izolarea canalului și
introducerea unei sonde butonate în
lumenul

acestuia.

c) Trecerea unui fir de sutură în
jurul canalului și ligatura
transfixica pentru
fixarea sondei butonate.

d) Atropinizare.

e) Se injectează retr
ograd o soluție
iritantă.

5.

OPERAȚII PE URECHI

5.1
AMPUTAREA PAVILIONULUI URECHII

Indicații
: în
scop estetic
, cuparea urechilor se face la unele rase de câini
(Boxer, Dog german, Doberman, Pincher), la vârsta de 2
–
3 luni pentru rasele de
talie mare și 1
–
1,5 luni pentru rasele mici. În
scop terapeutic
, operația se
execută la toate speciile, indiferent de vârstă,
în cazul unor leziuni grave
(tumori, plăgi, necroze), fără a neglija aspectul estetic, atunci când mijloacele
nechirurgicale nu dau rezultate. În unele țări, cuparea urechilor nu mai este un
criteriu de încadrare în standardul rasei, iar în altele este int
erzisă această
operație în scop estetic.

Instrumentar
: trusa chirurgicală obișnuită, la care se adaugă clupele
auriculare, cauter electric, materiale pentru sutură, benzi adezive.

57

Anestezie
: N.L.A. sau narcoză. Se poate recurge la anestezie generală de
baz
ă pentru imobilizare și blocaj troncular al nervilor auriculari, la baza
conchiei auriculare. Nervii auriculari pot fi anesteziați la baza pavilionului
urechii astfel:

1. Nervul auricular anterior la 1 cm de marginea anterioară, cu 1
–
2 ml
xilină 1%.

2. Ner
vul auricular mijlociu la jumătatea părții externe (mediale) a
pavilionului cu 3
–
4 ml de xilină 1% prin infiltrație subcutanată.

3. Nervul auricular profund care asigură inervația tegumentului intern, la
baza cartilajului inelar prin care pătrunde, pe fața

laterală a acestuia, cu 1
–
2 ml
soluție anestezică locală.

Contenție
: Decubit lateral sau sterno
–
abdominal, pe masa de operație.

Tehnică
: După cupare, urechile vor avea poziție verticală, cu marginile
anterioare paralele și egale. Înălțimea se stabilește î
n funcție de talia animalului
și conformația capului: ex. 7
–
9 cm la un Doberman de 3 luni, cu limita maximă
pentru mascul și cea minimă pentru femelă. Teoretic, otectomia se poate face la
orice vârstă, dar peste patru luni îngrijirile postoperatorii se fac

cu mai mare
dificultate, chiar dacă prezintă un cartilaj mai rigid, avantajos pentru redresarea
urechii. În general se apreciază lungimea marginii anterioare a pavilionului,
măsurat până la unghiul nazal al ochiului pe aceeași parte.

Dacă înălțimea este
un criteriu discutabil, simetria este mult mai
importantă și se stabilește prin măsurători și modul de aplicare a clupelor. În
acest scop se măsoară lungimea pe una din urechi și se face un semn pe locul
unde se formează vârful după amputare. Se aduc ambel
e urechi în plan median
în poziție verticală și se marchează locul printr
–
o ciupitură cu foarfeca sau
trecînd un ac prin ambele urechi, la aceeași distanță față de margine.

Clupele auriculare sunt simetrice și se aplică pe aceleași repere la vârf
lângă sem
nul marcat, iar la bază, cât mai aproape de tragus, eliminând totdeauna
diverticulul în totaliate. Strângerea se face uniform, trăgând ușor pielea spre
bază. Secționarea pavilionului se face cu bisturiul sau direct cu un electrocauter,
care asigură și hemo
staza. În lipsa unui cauter, se va asigura hemostaza prin
ligatură și sutură hemostatică. Sutura se face cu dificultate, deoarece tegumentul
intern este aderent la cartilajul conchiei. Trecerea firelor prin cartilaj poate să
determine necroze marginale și
aspect franjurat. Se pot folosi agrafe metalice,
sutură intradermică, fire metalice etc. Cicatrizarea per primam asigură
vindecarea în 7
–
8 zile, dar necesită supraveghere foarte atentă postoperator. Prin
cauterizare, se formează o cicatrice mai voluminoasă
, se vindecă mai greu, cca.
trei săptămâni, și necesită îngrijiri mai atente (masaj, redresare etc.). Aceasta
este preferată la câinii cu urechile căzute de la bază, inflamația și țesutul
cicatricial favorizând îngroșarea și întărirea cartilajului.

După op
erație, urechile se mențin în poziție verticală până la vindecare,
cu benzi adezive, pansament, suporturi diverse, solidarizate între ele. Animalul

58

este supravegheat cu atenție pentru a nu se traumatiza, iar după 5
–
6 zile se fac
masaje care previn formarea

cicatricilor retractile.

Cicatrizarea vicioasă poate să determine poziții anormale, asimetrice,
care, pe lângă aspectul inestetic, provoacă disconfort și predispun la complicații.
În acest caz se face masaj mai energic, sub anestezie, iar dacă nu se obțin

rezultate, se recurge la tratament chirurgical.

1.
Cicatricea retractilă
: Se formează bride conjunctive care încrețesc
marginea externă. Dacă aceste bride au dimensiuni reduse, vor fi rupte prin
tracțiune și se asigură o proteză corespunzătoare până la vi
ndecare. Dacă
animalul a fost prezentat prea târziu, se va face o incizie longitudinală, care este
urmată de disecția atentă a ambelor tegumente la nivelul bridelor, readucerea
urechii în poziția corectă și sutura.

2.
Redresarea urechii căzute spre exterio
r
: Cauza principală este
reprezentată de cartilajul lipsit de rigiditate (rahitism, carențe minerale, factori
genetici), corelat cu lungimea exagerată a urechii, mai ales la masculi.

Sub anestezie generală, se pot face implanturi din material plastic, fibr
e
de sticlă, ceramice etc.

O metodă mai simplă folosește un fir de Nylon în "U", trecut pe sub piele
și fascie, în lungul urechii de la bază până aproape de vârf, peste locul unde se
flexează. Se strânge firul atât cât este necesear pentru îndreptarea urec
hii și se
strânge nodul.

3.
Redresarea pavilionului orientat spre planul median
: Este o poziție
vicioasă, care predispune conductul auditiv la contaminări și este inestetic. Se
produce în urma unui pansament prelungit, care a menținut urechile în această
p
oziție sau din cauza unui tonus crescut la unele exemplare, care manifestă
această tendință și fără cuparea urechilor.

Tratamentul este numai chirurgical și constă în strângerea unui fir de
Nylon tot în formă de "U", dar plasat în poziție orizontală, la ba
za urechii, pe
toată lățimea conchiei auriculare. Firul se strânge atât cât este necesar pentru
aducerea și menținerea urechii în poziție verticală.

5.2.

REZECȚIA PERETELUI LATERAL AL CONDUCTULUI

AUDITIV EXTERN

Indicații
: Otită externă supurativă cronică,
papilomatoză, ulcerație
cronică a canalului auditiv, fistule, otite medii cronice, tumori, corpi străini.

Scopul operației este crearea unei căi de acces și aerarea conductului
auditiv extern.

Instrumentar
: bisturiu, bisturiu butonat, foarfecă, sondă buton
ată, pensă
chirurgicală, pense hemostatice, cauter, ace de sutură, port
–
ac.

Anestezie
: N.L.A. sau narcoză.

59

Contenție
: decubit lateral pe masa de operație.

Tehnica operatorie
:

Metoda Hinz
: Principiul metodei este rezecția unui lambou de formă
triunghiulară
din peretele lateral al conductului auditiv, cu vârful la nivelul
porțiunii orizontale a acestuia:



se aseptizează conductul auditiv extern prin lavaje și apoi dezinfecție
cu betadină, clorhexidină etc.;



se introduce o sondă în porțiunea verticală a conduct
ului auditiv
pentru a stabili direcția și profunzimea acestuia;



se introduc două pense hemostatice mari în direcție oblică și se strâng
pentru hemostază preventivă. Pensele delimitează un triunghi cu vârful în jos,
iar baza depășește nivelul tragusului și
antetragusului, formând o deschidere cât
mai largă la acest nivel.



cu bisturiul butonat se face o incizie verticală până când se
vizualizează orificiul porțiunii orizontale a conductului auditiv extern;



se excizează cele două lambouri rezultate, până la ni
velul penselor
hemostatice;



se trec fire de ață chirurgicală pe sub pense prin toate straturile,
paralel, la distanță de 3
–
4 mm, pentru a fi strânse după scoaterea pensei, pe
fiecare parte;



se extirpă sau se cauterizează proliferările verucoase sau ulceraț
iile
din conductul auditiv;



se aplică pulberi cu antiseptice sub pansament protector, care se
schimbă cât mai des, apoi se lasă liber pentru aerare.

Metoda este rapidă și simplă, dar prezintă dezavantajul că țesutul
cicatricial care se formează în partea d
e jos are tendința să formeze un buzunar
în care se acumulează secreții. Prevenirea acestui neajuns se face printr
–
o
degajare cât mai largă la acest nivel, eventual dând forma literei "U" în loc de
"V".

Metoda Zepp
. Prin această metodă, se excizează numai
un lambou de
formă dreptunghiulară din piele, iar cartilajul se răsfrânge spre exterior, unde se
suturează. Metoda asigură o deschidere mai largă în dreptul porțiunii orizontale
a conductului auditiv extern și înlătură riscul formării unui țesut cicatricia
l care
să
–
l acopere.

După pregătirea câmpului operator și aseptizarea conductului auditiv, se
practică o incizie de formă dreptunghiulară, care interesează numai pielea,
începând de la porțiunea orizontală a tragusului. Incizia cutanată se prelungește
în j
os, având în mijloc proiecția orificiului porțiunii orizontale a conductului
auditiv extern.



Se excizează pielea din interiorul dreptunghiului și se asigură
hemostaza.



Se fac două incizii paralele, de sus în jos, care interesează cartilajul și

60

tegumentul i
ntern, până la baza porțiunii verticale.



Se răsfrânge lamboul în afară și se fixează în 1
–
2 puncte cu catgut.



Se suturează marginile inciziilor verticale și apoi ale lamboului peste
zona denudată la piele. În noua poziție, cu tegumentul intern spre
exterior,
lamboul se menține greu, firele cedează și apar complicații.

Szeligowski

recomandă excizia pielii și a cartilajului peretelui lateral,
astfel încât se răsfrânge în jos numai tegumentul intern care va fi suturat la
piele.

Wynn
–
Jones

modifică metod
a Zepp, reducând lamboul care se răsfrânge
spre exterior la jumătate, asigurând o mai bună rezistență după sutură.

5.3.

OPERAȚIA ÎN OTHEMATOM

Hematomul auricular are origine traumatică și se formează pe traiectul
arterelor sau venelor auriculare, formând o c
olecție bine delimitată cu creștere
progresivă dacă se menține cauza: pruritul, durerea din otitele externe, mai ales
cele parazitare, care determină animalul să scuture capul, traumatisme directe,
fragilitate vasculară etc. Se întâlnește mai frecvent la c
arnivore, dar și la alte
specii. Sângele se acumulează între piele și cartilajul auricular.

Tratamentul este chirurgical și constă în evacuarea conținutului printr
–
o
deschidere largă, urmată de ligaturi vasculare și sutură sau așteptând
organizarea hematom
ului, cicatrizarea vaselor și evacuarea conținutului după 7
–
8 zile de la apariție. În acest interval, se înlătură cauza: otita externă, intoxicația,
corpi străini etc.

Anestezie
: generală sau infiltrație loco regională.

Contenție
: decubit lateral pe partea

opusă.

Tehnica operatorie
: În funcție de circumstanțe, se poate opta pentru una
din următoarele variante de tratament chirurgical:

1. În hematoamele mici, se decupează o rondelă circulară de 3
–
4 mm în
diametru sau se deschide cu un cauter în punctul cel
mai decliv pentru
asigurarea drenajului. Urechea se imobilizează sub un pansament absorbant,
care se schimbă zilnic până la vindecare, manifestată prin refacerea țesutului
conjunctiv și menținerea pansamentului uscat.

De obicei othematomul se deschide pe p
artea internă a pavilionului,
decupând și din cartilajul conchiei porțiunea corespunzătoare.

2. Hematoamele mari, stabilizate, necesită incizia largă, dreaptă sau în
"S" pe partea internă, evacuarea conținutului și sutura tuturor straturilor în
puncte sepa
rate, așezate ca tabla de șah pentru menținerea suprafețelor în
contact.

Incizia transversală este riscantă, deoarece poate să modifice definitiv
poziția urechii după cicatrizare. Se protejează conductul auditiv pentru a nu se

61

scurge sânge sau serozități l
a acest nivel. Marginea plăgii rămâne nesuturată, iar
firele aplicate pentru împiedicarea refacerii colecției în spațiul neoformat se vor
scoate după 10
–
12 zile. Metoda este recomandată la rasele care în mod obișnuit
țin urechile în poziție căzută (Cocker,

Caniche, Brac etc.).

3. Incizia longitudinală dreaptă sau în "S" care interesează pielea și
țesutul conjunctiv, evacuarea cheagului și sutura în puncte separate în "U",
penetrante pe toată suprafața de proiecție a hematomului pentru a preveni
recidiva.

Me
toda este recomandată mai ales la animalele cu urechi mobile, purtate
vertical.

Postoperator, pansamentul ușor compresiv schimbat zilnic este un factor
pozitiv în evoluția plăgii. Este recomandabil ca urechea să fie menținută sub
pansament într
–
o poziție c
ât mai apropiată de cea obișnuită. În mod normal,
tratamentul local este suficient pentru vindecare, dar se poate lua în considerație
tranchilizarea sau reducerea permeabilității vasculare, stimularea coagulării
sângelui etc.

Fără tratament chirurgical sau

intervenția incompletă (extragerea
conținutului cu seringa, incizie prea mică), hematomul auricular duce la
deformări ireversibile ale pavilionului cu consecințe estetice și funcționale
deosebit de grave.

5.4.

CHESTIONAR

1.

În ce scop se face amputarea
pavilionului urechii?

a) Paleativ.

b) Terapeutic.

c) Tehnologic.

d) Zootehnic.

e) Economic.

2.
Care este vârsta optimă pentru
amputarea urechilor în scop estetic
la câine?

a) 2
–
3 luni pentru rasele de talie
mare.

b) In functie de rasa, dupa incetarea
cresterii.

c) În prima săptămână de viață.

d) După mărimea clupelor,
indiferent de vârstă.

e) Numai la animalele adulte.

3.
La ce vârstă se poate face amputarea
urechilor în scop terapeutic?

a) La adulte

b)

După vaccinare

c) După înțărcare

d) La orice vârstă

e) În prima săptămână de viață

4.
Ce anestezie se practică pentru
cuparea urechilor?

a). Crioanalgezie

b) Anestezie generală de bază
numai pentru imobilizare

c) Tranchilizare și anestezia
nervului auricular profund.

d) Anestezie de contact.

e) N.L.A. sau narcoză.

5.
Care este locul de electie pentru
anestezia nervului auricular
profund in operatia de amputare a
urechilor la caine?

a) La 1 cm de marginea anterioară,
cu 1
–
2 ml de xilin
ă 1%.

b) La jumătatea părții externe
(mediale) a pavilionului cu 3
–
4 ml

62

de xilină 1% prin infiltrație
subcutanată.

c )In partea posterioară a
pavilionului cu 5 ml de xilină 1%.

d) La baza cartilajului inelar.

e) La jumătatea distanței dintre
baza u
rechii și unghiul extern al
ochiului pentru toți nervii
auriculari.

6.
Cum se stabilește lungimea urechii la
câine pentru cuparea în scop
estetic?

a) În funcție de talia animalului și
varsta.

b) Lungimea marginii anterioare
ajunge până la unghiul nazal
al
ochiului măsurat pe aceeași parte.

c) 3
–
4 cm la un Doberman de 3 luni

d) 5
–
6 cm la câinele adult.

e) 10
–
12 cm în prima săptămână de
viață.

7.
Cum se stabilește simetria urechilor
pentru amputare în scop estetic?

a) Prin masuratori si modul de
ap
licare a clupelor.

b) Se stabilește un reper la vârf,
pentru ambele urechi, printr
–
o
ciupitură

cu foarfeca sau trecând un
ac prin ambele urechi la aceeași
distanță față

de margine.

c) Clupele auriculare se aplică pe
aceeași parte, la distante egale.

d) În funcție de mărimea clupelor,
la cererea proprietarului.

e) În funcție de forma dorită, in
raport cu standardul rasei.

8.
Cum se poate asigura hemostaza în
operația de amputare a urechilor?

a) Prin angiotripsie.

b) Ligatură vasculară.

c) Tor
siune.

d) Pansament compresiv.

e) Sutură vasculară.

9.
Prin cauterizare la amputarea
urechilor se formează o cicatrice
mai voluminoasă care se vindecă
mai greu, dar prezintă și unele
avantaje
:

a) Necesită îngrijiri mai atente
(masaj, redresare).

b)

Favorizează întărirea cartilajului.

c) Stimulează imunitatea și intarzie
cicatrizarea.

d) Împiedică formarea unor
cicatrici retractile.

e) Previne redresarea urechii.

10.
După operația de cupare, urechile se
mențin în poziție verticală până la
vinde
care, cu benzi adezive,
pansament pe diferite suporturi etc.
Cum se previne formarea
cicatricilor retractile?

a). Corticoterapie locală.

b) Corticoterapie generală.

c) Prin masaj

d) Badijonaj cu tinctură de iod.

e) Tratament chirurgical.

11.
Cum

se tratează cicatricile vicioase
după amputarea urechilor?

a) Bridele cicatriciale se rup prin
tracțiune și se asigură o proteză
până la vindecare.

b) Se îndepărtează țesutul
cicatricial (bridele) pe cale
chirurgicală.

c) Se face masaj cu substanțe
emoliente.

d) Se corectează poziția vicioasă a
urechii cu ajutorul unor proteze

metalice.

e) Sunt incurabile, nu se mai pot
corecta.

12.
Cum se poate redresa poziția
vicioasă a urechii "căzute" spre
exterior după intervenția
chirurgicală?

a) Cu imp
lanturi rigidizante din
silicon, ceramice, colodiu, atele, etc.

b) Prin strângerea unui fir de
Nylon, trecut în formă de "U" pe
sub fascie în lungul urechii de la
bază până aproape de vârf.

c) Prin strângerea unui fir de catgut
în formă de "U" de la baz
ă până

aproape de vârf, peste locul unde se
flexează cartilajul.

63

d) Se excizează un lambou
triunghiular și se suturează în
puncte

separate.

e) Excitante musculare și masaj.

13.
Cum se poate obține redresarea
pavilionului urechii orientat spre

planul median

?

a). Se îndepărtează conductul
auditiv extern

b) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" în poziție verticală la
baza urechii.

c) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" plasat la vârful urechii.

d) Se excizează un lambou în
f
ormă de semilună pe partea laterală a

urechii.

e) Se strânge un fir de Nylon în
formă de "U" plasat în poziție
orizontală la baza urechii.

14.
Care este scopul operației de rezecție
a peretelui lateral al conductului
auditiv extern?

a). Creșterea acu
ității auditive.

b) Îndepărtarea secrețiilor
purulente.

c) Îndepărtarea unor corpi străini
pătrunși accidental.

d) Crearea unei căi de acces și
aerarea conductului auditiv extern

e) Drenarea hematomului auricular.

15.
Rezecția peretelui lateral al

conductului auditiv extern se poate
realiza prin una din următoarele
metode
:

a) Hinzer.

b) Olivkov.

c) Szeligowski.

d) Salvisberg.

e) Grigorescu.

16.
Care este principiul metodei Hinz
?

a) Deschiderea conductului
auditiv,asigurarea hemostazei și

sutura planurilor anatomice.

b) Rezecția unui lambou de formă
dreptunghiulară din conductul auditiv

extern.

c) Rezecția unui lambou
triunghiular din tegumentul extern,
cu vârful orientat în jos.

d) Rezecția unui lambou de formă
triunghiulară din pere
tele lateral al

conductului auditiv extern .

e) Asigurarea unui drenaj
corespunzător.

17.
Care din următorii timpi operatori
se regăsesc la extirparea peretelui
lateral al conductului auditiv extern
prin metoda Hinz?

a) Se face o excizie verticală in

conductul auditiv extern.

b) Se face o incizie în formă de "V"
care interesează toate straturile

conductului auditiv extern până la
bază.

c) Se excizează formatiunile
rezultate, cu ajutorul penselor
hemostatice.

d) Se trec fire de ață chirurgicală pe
sub pense prin toate
straturile,
paralel, la distanță de 3
–
4 mm
pentru a fi strânse după scoaterea
pensei

pe fiecare parte.

e) Se aplică pulberi cu antiseptice
sub pansament protector care se

schimbă cât mai
des, apoi se lasă
liber pentru aerare.

18.
Ce dezavantaj prezintă metoda Hinz
și cum se previne acesta?

a) Nu se pot îndepărta proliferările
verucoase și ulcerațiile

b) Țesutul cicatricial care se
formează în partea de jos are tendința
să

formeze un

buzunar în care
se acumulează secreții

c) Se face o degajare cât mai largă
în partea de jos

d) Se fac cauterizări repetate până
la vindecare

e) Necesita ingrijiri postoperatorii

19.
Care este principiul operator în
metoda Zepp?

a) Se excizează un l
ambou
triunghiular din peretele lateral care
se suturează în puncte separate.

64

b) Se excizează un lambou de
formă dreptunghiulară din piele
având în mijloc proiecția orificiului
porțiunii orizo
ntale, iar cartilajul se
răsfrânge spre exterior unde se
suturea
ză.

c) Se excizează pielea și cartilajul
de fo
rmă dreptunghiulară, iar
tegumentul intern se răsfrânge spre
exterior unde se suturează.

d) Se îndepărtează pielea, cartilajul
și tegumentul intern în formă

dreptunghiulară și se suturează
marginea plăgii
în puncte separate.

e) Se excizează un lambou cutanat
de

formă dreptunghiulară până la
n
ivelul porțiunii orizontale a
conductului aud
itiv, iar cartilajul se
răsfrânge spre exterior unde se
suturează.

20.
Care sunt avantajele metodei Zepp
față de metoda Hin
z?

a) Este mai rapidă.

b) Este mai estetica.

c) Asigură o deschidere mai largă
în dreptul conductului auditiv extern.

d) Înlătură riscul formării unui
țesut cicatricial care să acopere
porțiunea orizontală a conductului
auditiv extern.

e) Nu prezi
ntă avantaje
semnificative.

21.
Ce dezavantaje prezintă metoda
Zepp?

a). Tegumentul intern se
necrozează, nefiind vascularizat.

b) Este o metodă sigură, nu se
produc complicații.

c) Lamboul cartilaginos care se
răsfrânge spre exterior se menține
greu,

firele de sutură cedează și
apar complicații locale

d) Nu se poate asigura hemostaza.

e) Prezinta riscul formării unui
țesut cicatricial.

22.
La metoda Zepp se regăsesc
următori
i timpi operatori
:

a) Se excizează pielea din interiorul
t
riunghiului și se asigură
hemostaza.

b) Se fac două incizii paralele de
sus în jos, care interesează cartilajul și

tegumentul intern, până la baza
porțiunii verticale.

c) Se răsfrânge lamboul î
n afară și
se fixează în 1
–
2 puncte cu catgut.

d) Se suturează marginile inciziilor
verticale și apoi ale lamboului

dreptunghiular, peste zona
denudată de piele.

e) În noua poziție, cu tegumentul
intern spre exterior, lamboul se

menține greu.

23.

Prin ce se deosebește metoda
Szeligowski față de metoda Zepp?

a) Face excizia pielii și a
cartilajului peretelui lateral.

b) Se indeparteaza toate straturile
peretelui lateral.

c) Creează un orificiu la baza
conductului auditiv pentru drenaj.

d) F
ace pansament compresiv
pentru hemostază.

e) Reduce lamboul care se
răsfrânge spre exterior la jumătate.

24.
Cum modifică Wynn
–
Jones metoda
Zepp?

a) Face sutura cu fir sintetic,
resorbabil.

b) Face sutura cu catgut.

c) Reduce lamboul care se
răsfrânge spre exterior la jumătate,
asigurând o mai bună rezistență
după sutură.

d) Asigură o hemostază perfectă
prin ligaturi și cauterizare.

e) Excizează tot cartilajul inelar.

25.

În funcție de circumstanțe, în
othematom se poate opta pentru
una din următoarele variante de
tratament chirurgical
:

a) În hematoamele mici, se
decupează o rondelă circulară de 3
–
4 mm în diametru sau se deschide
cu un cauter în punctul cel mai
decliv pent
ru

asigurarea
drenajului.

65

b) Hematoamele mici, stabilizate
necesită incizia largă, dreaptă sau
în "S" pe partea internă a
conchiei, evacuarea conținutului și
sutura tuturor straturilor în puncte
separate, așezate ca tabla de șah
pentru menține
rea suprafețelor în
contact.

c) Incizia dreaptă sau în "S" care
interesează pielea țesutul
conjunctiv si tegumentul intern,
evacuarea cheagului și sutura în
pu
ncte separate în "U", pe toată
suprafața de proiecție a
hematomului, pentru a preveni
recidiva.

d) Se face pansament compresiv
care se menține până la vindecare.

e) Hematoamele mari stabilizate se
pot vindeca și fără tratament, dacă
se asigură îndepărtarea cauzei.

6.

OPERAȚII PE COLOANA VERTEBRALĂ

6.1.
AMPUTAREA COZII

Indicații
:



În scop terapeutic, la toate speciile de animale și la orice vârstă în
gangrena cozii, osteomielită, tumori, necroze, fracturi.



În scop economic: se practică la unele rase de oi cu lână fină și
semifină care prezintă un depozit adipos considerab
il la baza cozii. Acesta
reduce mobilitatea cozii și favorizează miazele, depreciază lâna în regiunea
perianală și fesieră, afectează reproducția.



În scop estetic se practică la unele rase de câini (Boxer, Doberman,
Caniche, Brac etc.)



În scop preventiv, l
a purcei, în marile complexe de creștere a porcilor,
pentru evitarea caudofagiei.

Instrumentar
: Pentru animale foarte mici, în prima săptămână de viață, se
face infiltrație circulară la baza cozii sau anestezie epidurală joasă. La celelalte
animale se face

tranchilizare asociată cu anestezie locoregională sau NLA.

Contenție
: Animalele mici (căței, purcei, miei), se imobilizează cu mâna
de către un ajutor, cele mijlocii, în decubit sterno
–
abdominal pe masa de
operație, iar cele mari, în poziție patrupodală s
au decubit lateral.

Tehnica operatorie

La
miei

și
purcei
, în prima săptămână de viață se aplică un inel elastic
din cauciuc la baza cozii, care întrerupe circulația sanguină și inervația prin
compresiune continuă.
Se produce gangrena uscată care determină
detașarea
cozii în 10
–
14 zile. După tundere, dezinfecție și anestezie locală, se aplică inelul
cu mâna sau cu un dispozitiv extensor (elastrator).

66

Chirurgical, amputarea se face cu o foarfecă sau cu bisturiul prin
secționare transversală în spațiul interve
rtebral 2
–
3 coccigian. În momentul
secționării, pielea este trasă ușor spre bază pentru a putea acoperi ulterior
bontul. Hemostaza se face de obicei spontan. Uneori, pentru artera cocigica
medie, se face sutură hemostatică. Se mai aplică 2
–
3 puncte de sutu
ră cu ață
chirurgicală lateral față de primul care este introdus în plan median.

La
câini
, operația se practică în scop estetic, în primele 2
–
3 săptămâni de
la fătare, prin secționare transversală între vetebrele 2
–
3 coccigiene la masculi și
3
–
4 la femele,

cu unele excepții.

Tehnica operatorie



Se trage pielea spre baza cozii, astfel încât, după secționare, planul
cutanat să rămână ceva mai lung decât planul osos.



Se aplică un garou la baza cozii pentru hemostază provizorie.



Se reperează articulația interve
rtebrală care urmează a fi secționată.
Nu este recomandată secționarea unei vertebre coccigiene.



Incizia pielii formând două lambouri, unul dorsal și altul ventral.
Acestea se formează prin două incizii curbe care se reunesc pe părțile laterale
ale cozii,
puțin înapoia discului intervetebral reperat. Lamboul dorsal este bine
să fie mai mare decât cel ventral, formând cicatricea sub linia mediană, mai
puțin vizibilă.



Ligatura vaselor median ventral și apoi bilateral cu catgut. La
animalele foarte mici, se po
ate face o singură ligatură circulară cu catgut.



Dezarticulare intervertebrală cu bisturiul.



Sutura în puncte separate a celor două lambouri. Acestea trebuie să
acopere bontul fără să rămână spațiu și fără să fie întinse exagerat.



Se protejează plaga cu un

pansament fixat cu bandă adezivă la câinii
mari, iar la nou
–

născuți capetele firelor se taie scurt pentru a nu fi smulse de
mamele lor.



Firele se scot după 6
–
10 zile.

În scop terapeutic, operația se execută de obicei la animale adulte, fără să
se neglije
ze aspectele estetice la toate speciile. Se practică metoda lambourilor.
Locul de elecție se alege și se pregătește totdeauna deasupra celui afectat. În caz
de gangrenă sau osteomielită, se îndepărtează și 1
–
2 vertebre sănătoase, pentru
siguranță.

Postoper
ator se vor asigura condiții speciale pentru a împiedica animalul
să se automutileze (colier, imobilizarea trunchiului și gâtului etc.).

La animalele mari, timpul operației se scurtează foarte mult prin
secționarea țesuturilor tari cu codotomul și realizar
ea hemostazei prin ligaturi și
cauterizare.

6.2.

OPERAȚIA ÎN HERNIA DE DISC

67

Indicații
: Operația este indicată la cîine în sindroamele de compresiune
medulară provocate de pătrunderea nucleului pulpos al discului intervertebral în
canalul rahidian.
Osteofitoza masivă care însoțește de obicei discopatiile se va
lua în calcul pentru o eventuală contraindicație a operației.

Loc de elecție
: regiunea dorsală sau lombară, după localizarea foarte
exactă a locului prin radiografie, tomografie sau mielografie
.

Semnele clinice permit localizarea cu aproximație a sediului (paralizie
flască posterioară, durere locală intensă etc.)

Scopul operației este reducerea compresiunii medulare prin laminectomie
(îndepărtarea arcului neural la două vertebre adiacente) și, d
acă este posibil,
extragerea nucleului pulpos, cu mare atenție, pe sub duramater, fără atingerea
coarnelor ventrale.

Anestezie
: Narcoză inhalatorie cu relaxare musculară.

Contenție
: decubit sterno
–
abdominal pe masa de operație.

Tehnica operatorie
: Incizia
pielii și a fasciilor paralel cu ligamentul
supraspinos, la 1
–
2 cm de linia mediană, pe o lungime care să depășească
nivelul celor două corpuri vertebrale adiacente.



Desprinderea maselor musculare paravertebrale pe lângă procesele
spinoase, continuat apoi
pe arcul neural până la nivelul articulațiilor
interapofizare. Dacă se urmărește numai laminectomia, prin aceeași incizie
cutanată și aponevrotică se decolează musculatura bilateral.



Se îndepărtează procesele spinoase și apoi arcul neural cu ligamentul
in
terarcual la vertebrele implicate în compresiunea medulară.



Definitivarea hemostazei prin electrocoagulare sau fotocoagulare,
limitând ligaturile vasculare la strictul necesar.



Rezecția proceselor articulare până la corpul vertebral.



Explorarea spațiului p
eridural sub coarnele ventrale și identificarea
țesutului discal herniat.



Extirparea țesutului discal în totalitate.



Refacerea planurilor anatomice prin sutură cu fir sintetic resorbabil.



Asigurarea drenajului și protecția antibacteriană.



Procesele inflama
torii vor fi controlate prin corticoterapie.

Extracția nucleului pulpos herniat se poate face și numai prin fenestrare
intervertebrală, în condiții de dotare corespunzătoae (floroscop, laser chirurgical
etc.)

6.3.

RAHICENTEZA

Pătrunderea în
canalul rahidian presupune pregătirea temeinică a
regiunii cu asepsie severă a locului de elecție.

68

Indicații
. Puncția coloanei vertebrale (rahicenteza) este efectuată pentru
recoltarea lichidului cefalo
–
rahidian în scop de diagnostic în scop anestezic,
ter
apeutic, pentru injectarea unor substanțe de contrast (mielografie) etc.

1.Rahicenteza cervicală

Instrumentar
: ace de seringă de 10 cm cu mandren, seringi.

Contenție
: Sterno
–
abdominală, costo
–
abdominală sau chiar patrupodală la
animalele mari, cu capul
bine imobilizat cu flexia puternică a articulației
occipito
–
atloidiene.

Anestezie
: Tranchilizare sau NLA.

Loc de elecție
: Pe linia mediană cervicală dorsală, la intersecție cu linia
transversală care unește unghiurile antero
–
superioare ale atlasului.

Tehni
ca
: La câțiva centimetri înapoia crestei occipitale se percepe o
depresiune. În mijlocul acesteia, se introduce acul perpendicular pe piele și apoi
se traversează succesiv ligamentul occipito
–
atloidian și dura mater. Apariția
lichiduoui cefalorahidian indi
că pătrunderea corectă și suficientă a acuui în
spațiul subdural.

2.
R
ahicenteza lombară la cabaline și rumegătoare

Indica
ții: Anestezia flancului la bovine, anestezia trenului posterior în
scop terpautic sau experimental, de diagnostic.

Instrumentar
: Ace d
e seringă lungi de 15 cm și cu diametru de 2 mm, cu
mandren sau ac de seringă modificat la vârf, cu orificiu lateral, seringi.

Contenție
: Patrupodală, în travaliu sau decubitală cu poziția cifozată a
coloanei vertebrale dorso
–
lombare pentru mărirea spațiul
ui interarcual.

Anestezie
: Tranchilizare cu doze corespunzătoare poziției necesare
intervenției (patrupodală sau decubitală).

Loc de elecție
: Intersecția liniei care unește unghiurile interne ale
iliumului cu planul median pentru spațiul lombosacral sau în
tre vertebrele 1
–
2
lombare pentru anestezia flancului la bovine.

Tehnica
: Se introduce acul înplan median, ușor oblic, dinapoi
–
înainte la o
profunzime de 12
–
15 cm, în funcție de talia animalului. Pentru anestezie este
preferat spațiul epidural la animale
.

Pentru anestezia unilaterală a flancului la bovine, acul se introduce ușor
oblic (13
–
15
o
) spre flancul care urmează a fi anesteziat (metoda Magda) sau în
plan median, cu orificiul lateral spre flancul respectiv (metoda Grigorescu).

3.
R
ahicenteza la
carnivore

Indicații
: Rahianestezie, miclografie, recoltări de lichid cefalo
–
rahidian,
terapeutic, experimental, de diagnostic etc.

Contenție
: Decubit sterno
–
abdominal, cu regiunea lombo
–
sacrală, puternic
flexată la marginea mesei sau pe o pernă.

Anestezie
:

Tranchilizare sau NLA.

Loc de elecție
: Spațiul dintre arcurile neurale ale vertebrelor 6
–
7 lombare,
în plan median, la 1
–
2 cm înaintea intersecției cu linia care unește unghiurile

69

iliace și interne.

Tehnica
: Se introduce acul de seringă lung de 8
–
10 cm în

direcție puțin
oblică spre înainte pe o adâncime de 2
–
6 cm, până când apare lichidul
cefalorahidian care servește ca reper sigur. Dacă se dorește o intervenție în
spațiul epidural, acul se retrage câțiva milimetri. Pătrunderea lejeră a substanței
injectat
e indică menținerea acului cu vârful în canalul rahidian.

6.4.

CHESTIONAR

1.
În ce scop se poate face amputarea
cozii?

a) Explorator.

b) Economic.

c) Facultativ.

d) Fiziologic.

e) Zoote
hnic.

2.
La ce varsta se face amputarea cozii
la miei și la purcei ?

a) Prin compresiune elastică urmată
de gangrenă uscată.

b) Cu inele elastice.

c) In prima saptamana de viata.

d) Dupa intarcare.

e) Dupa constituirea loturilor, in
functie de

scopul urmarit .

3.
La câini, codotomia se practică în
scop estetic, în primele 2
–
3
săptămâni după naștere prin
următoarele metode
:

a) Chirurgical, formând două
lambouri, unul dorsal și altul ventral.

b) Ligatura elastica la baza cozii.

c)
Dezarticulare intervertebrală cu
codotomul.

d) Cauterizare.

e) Se face anestezie locala sau
blocaj troncular.

4.
În caz de gangrenă sau osteomielită,
locul de elecție pentru codotomie
este
:

a) La baza cozii, indiferent de
specie.

b) La nivelul locu
lui afectat.

c) Se îndepărtaeză și 1
–
2 vertebre
sănătoase pentru siguranță.

d) În caz de cangrenă umeda,
porțiunea afectată se detașează
singură.

e) Locul se alege astfel încât să
permita aplicarea pansamentului.

5.
Ce anestezie este necesară pentru
operația de hernie de disc?

a) Tranchilizare și anestezie locală.

b) Anestezie epidurală înaltă.

c) Narcoză inhalatorie cu relaxare
musculară.

d) Nu se face anestezie, deoarece
animalul este paralizat.

e) Blocaj troncular.

6.
Cum se face contenți
a pentru operația
de hernie de disc?

a) Decubit sterno
–
abdominal pe
masa de operație.

b) Decubit dorsal.

c) În stațiune patrupodală.

d) Travaliu.

e) Decubit dorso
–
lombar cu
extensia forțată a coloanei vertebrale.

7.
Care este scopul operației în
hernia
de disc?

a) Reducerea compresiunii
medulare

b) Reducerea durerii prin eliberarea
coarnelor ventrale ale măduvei.

c) Reducerea paraliziei prin
deblocarea coarnelor dorsale.

d) Descoperirea măduvei spinării
pentru re
facerea continuității aces
teia

e) Descoperirea corpului vertebral
pentru osteosinteză.

8.
Care este locul de elecție în operația
de hernie de disc?

70

a) Se alege o direcție care să
asigure drenajul și protecția
antibacteriană.

b) Pe linia mediană dorsală, pe o
lungime care să depășe
ască nivelul
celor două corpuri vertebrale
adiacente și a discurilor .

c) La nivelul proceselor articulare
care se rezecă până la corpul
vertebral.

d) Regiunea dorsală sau lombară
după localizare foarte exactă prin

radiografie, tomografie sau
mielografie.

e) La nivelul arcului neural
posterior.

7.

OPERAȚII PE REGIUNEA GÂTULUI

7.1

ESOFAGOTOMIA

Indicații
: obstrucția esofagului prin corpi străini, dilatații, diverticuli,
formațiuni tumorale.

Obstrucția completă
reprezintă o urgență chirurgicală la rumegătoare din
cauza întreruperii eructației și timpanismului consecutiv. În toate cazurile,
operația se execută numai după epuizarea încercărilor nechirurgicale.

Loc de elecție
: jghiabul jugular în treimea inferioară
a gâtului și foarte rar
în treimea superioară sau mijlocie a acestuia, având ca suport corpul străin
obstruant, pătrundErea făcându
–
se pe sub vena jugulară.

La animalele mici, este recomandat accesul paramedian ventral, pe sub
mușchiul sternomandibular stâng.
Acesta favorizează drenajul și evită
traumatizarea vaselor de sânge și a nervilor.

Anestezie
: La animalele mici, narcoză sau NLA, iar la cele mari,
tranc
hilizare și infiltrație locală.

Contenție
: Pentru animale mari, se face imobilizare în travaliu sau decubit
lateral pe partea dreaptă, iar la cele mici, decubit dorsal sau lateral drept, pe
masa de operație.

Instrumentar
: bisturiu drept și curb, foarfecă c
hirurgicală, sondă canelată,
pense hemostatice, pensă chirurgicală, depărtatoare, pensă pentru corpi străini,
ace de sutură, portac.

Tehnica operatorie



Incizia pielii, pielosului și a fasciei cervicale superficiale deasupra
mușchiului sternomandibular, pe
o lungime care să depășească cu 3
–
5 cm corpul
străin în ambele sensuri, la animalele mari.
La animalele mici, incizia se face
paramedian stânga, la marginea ventrală a mușchiului sternomandibular.



Dilacerarea țesutului conjunctiv și evidențierea esofagului

cu
porțiunea afectată în plagă. Esofagul nu se izolează complet de patul său

71

conjunctiv pentru a nu se crea spații în care să se acumuleze secreții. Operația
are timpi septici și ar crește riscul unor infecții postoperator.



Izolarea strânsă a esofagului
cu al doilea câmp steril.



Incizia longitudinală a esofagului depășind corpul străin care este
folosit ca suport. O incizie prea mică poate să favorizeze deșirarea peretelui
esofagian cu mari dificultăți la sutură.



Preluarea salivei și a secrețiilor acumula
te în partea superioară a
esofagului cu un aspirator, seringă sau comprese sterile.



Extragerea corpului străin cu o pensă.
Uneori este necesară divizarea
acestuia în lumen și apoi extragerea.



Toaleta riguroasă a plăgii și aseptizarea acesteia.



Sutura bieta
jată a esofagului. Mucoasa se suturează cu fir neresorbabil
sau sintetic resorbabil în puncte separate sau surjet simplu, iar musculoasa se
suturează cu fir resorabil, cu atenție, nestenozant.



Sutura fasciei cervicale profunde nu este obligatorie și este
c
ontraindicată dacă nu s
–
a putut evita contaminarea plăgii în timpul intervenției
sau se constată deșirări ale peretelui esofagian, plăgi penetrante sau alte leziuini
provocate prin manevre greșite înainte de intervenție sau intraoperator.



Sutura cutanată s
e face cu ață chirurgicală, în mod obișnuit sub dren.



Tratamentul postoperator urmărește prevenirea infecției, echilibrarea
hidro
–
electrolitică pe cale parenterală (dietă absolută 24 de ore).

7.2.
INGLUVIOTOMIA

Indicații
: indigestia ingluvială
cronică, supraîncărcare, corpi străini.

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază, sutură.

Anestezie
: locală prin infiltrație.

Contenție
: imobilizarea aripilor și picioarelor, iar capul și gâtul, în extensie.

Tehnică
: Se deplumează jumătatea inferioară a
gușii, se curăță și se
dezinfectează:



Incizia pielii, a fasciei și a peretelui gușii pe o lungime de 4
–
5 cm.



Se evacuează conținutul, se fac lavaje cu o soluție antiseptică și toaleta
marginilor plăgii.



Sutura monoplană a peretelui gușii cu fir neresorabil

în surjet simplu,
iar pielea în puncte separate.

7.3.
TRAHEOTOMIA DE URGENȚĂ

72

Indicații
: obstrucția căilor respiratorii anterioare (corpi străini în laringe,
edem glotic, edem laringian, hemoragii).

Intervenția reprezintă o urgență maximă și se realizea
ză cu mijloace
sumare, iar după asigurarea ventilației pulmonare se completează asepsia,
anestezia și imobilizarea într
–
o poziție convenabilă.

Instrumentar
: bisturiu, pense hemostatice, pensă anatomică și
chirurgicală, depărtătoare, canulă traheală,
eventual traheotom Thompson.

Tehnica operatorie
:

Se fixează capul animalului în extensie și se face o incizie simplă pe linia
mediană ventrală care interesează pielea și țesuturile subiacente până la trahee,
la limita dintre treimea superioară și mijlocie
a gâtului.

1. Cu ajutorul traheotomului Thompson se perforează ligamentul
interinelar. Prin apropierea mânerelor se creează spațiul necesar pătrunderii
aerului în căile respiratorii profunde.

În lipsa traheotomului, secționarea ligamentului interinelar se
poate face
cu bisturiul și apoi se introduce un traheotub plat.

2. Secționarea a 2
–
3 inele traheale în plan median, aplicând apoi câte un
depărtător pentru menținerea breșei larg deschise.

7.4.

TRAHEOTOMIA PROVIZORIE

Indicații
: Intervenții chirurgicale pe c
ăile respiratorii anterioare (cavități
nazale, sinusuri, corneți, faringe, laringe) dacă nu se poate asigura intubația
traheală; procese inflamatorii și supurative, formațiuni tumorale, spasm
laringian etc.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, pense hemostati
ce, instrumente și
materiale pentru sutură, canulă traheală corepsunzătoare taliei animalului.

Anestezie
: La animalele mari, se face tranchilizare pentru imobilizare în
poziție patrupodală, asociată cu anestezie locală prin infiltrație pe linia de
incizie.

Animalele mijlocii sau mici vor fi anesteziate prin NLA sau narcoză.

Contenția
: Patrupodală pentru animalele mari și în decubit dorsal pentru
animalele mijlocii sau mici. Dacă intervenția propriu
–
zisă necesită imobilizarea
în decubit sau o anestezie mai p
rofundă, animalul se așază de la început într
–
o
poziție convenabilă.

Tehnica operatorie
: Locul de elecție se găsește pe linia mediană ventrală
a gâtului la limita dintre treimea superioară și mijlocie, în dreptul inelelor 4
–
6.
Se incizează pielea și mușchi
ul cutanat al gâtului, se asigură hemostaza și se
aplică depărtătoarele. Se incizează apoi longitudinal bandeleta cărnoasă a
mușchilor sternohioidieni și sternotiroidieni, împreună cu fascia cervicală
profundă, descoperind inelele traheale.

73

Timpul operator

cel mai important îl reprezintă deschiderea traheei care
se poate efectua prin două modalități:

1. rezecția totală a 1
–
2 inele traheale în partea ventrală, realizând un
orificiu în formă dreptunghiulară;

2. rezecția parțială a două semiinele alăturate,
realizând un orificiu de
formă eliptică.

Prin orificiul creat, se introduce o canulă traheală simplă, bivalvă, în "T"
sau un tub de cauciuc care se fixează apoi cu o bandă adezivă sau prin alt sistem
de prindere. Canula bivalvă prezintă avantajul că nu nec
esită fixarea cu mijloace
separate. După depășirea timpului necesar intervenției care a impus efectuarea
traheotomiei, canula se scoate și se face toaleta plăgii, care se lasă deschisă,
urmând să se cicatrizeze prin înmugurire.

7.5.

TRAHEOTOMIA PERMANENTĂ

Indicații
: ablația laringelui, obstrucții definitive ale căilor respiratorii
anterioare.

Anestezia și contenția

sunt asemănătoare cu cele prezentate la metoda
precedentă.

Tehnica operatorie
: Deschiderea traheii se realizează cu mai mare atenție,
menajând
mucoasa traheală care se suturează la piele (traheostoma). Mucoasa
traheală este fragilă și se recomandă păstrarea ligamentului interinelar care se
ancorează la piele și îi conferă mai multă rezistență (Voskresenski). Menținerea
orificiului se realizează p
rin înlocuirea canulei la 2
–
3 zile cu una sterilă și
antisepsia locală.

Accidente și complicații
: hemoragia și pătrunderea sângelui în căile
respiratorii profunde, emfizemul subcutanat cervical, supurația plăgii, necroza
inelelor traheale, flegmon, complic
ații respiratorii determinate de pătrunderea
aerului cu impurități, fără umiditatea asigurată de căile respiratorii anterioare și
la o temperatură nepotrivită pentru schimburile de gaze la nivel alveolar.

7.6.

OPERAȚIA DE AFONIZARE LA CÂINE

Suprimarea lătra
tului sau anihilarea zgomotului produs la trecerea aerului
prin laringe în unele afecțiuni (spasm laringian, hiperplazia mucoasei laringiene,
hemiplegia corzilor vocale) se poate realiza prin mai multe procedee:

1. Rezecția nervilor laringieni craniali.

2.

Cordectomia:

–

prin acces bucal

–

prin laringotomie (acces gutural)

Indicații
: Operația este solicitată de proprietarii unor câini agitați care

74

deranjează prin lătrat foarte puternic sau continuu, în scop terapeutic (dispnee,
cornaj) și în scop exper
imental.

Se poate face la orice vârstă, putându
–
se obține o afonie completă sau
parțială temporară sau definitivă, în funcție de tehnica chirurgicală utilizată, de
experiența chirurgului, vârsta și particularitățile individuale ale animalului
respectiv.

1.

R
ezecția nervilor laringieni craniali

Anestezia
: narcoza pe cale injectabilă sau NLA.

Contenția
: decubit lateral.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție
: regiunea parotidiană și retromandibulară.

Tehnica operatorie
:



Incizia
pielii, a țesutului conjunctiv subcutanat și a m. cutanat, pe o
direcție oblică, paralel cu mușchiul stilohioidian, începând de la marginea
ventrală a glandei parotide, pe o ditanță de 5
–
6 cm până la marginea dorsală a
laringelui.



Izolarea nervului laringi
an cranial și rezecția acestuia pe o porțiune de
2 cm.



Sutura pielii în câteva puncte separate.

Se procedează în mod asemnător cu nervul laringian cranial din partea
opusă.

2. C
ordectomia

Se realizează prin excizia largă a porțiunii musculare și fibroelas
tice a
corzii vocale. Incizia simplă a corzilor vocale nu este suficientă pentru afonizare
de lungă durată. Vizualizarea corzilor vocale pentru rezecție se poate face prin
fanta glotică sau translaringian.

a)
Cordectomia prin acces bucal
.

Contenția
: decubi
t sterno
–
abdominal.

Instrumentar
: de diereză, clește priboi (pentru biopsie), foarfecă curbă.

Tehnica operatorie
: Se deschide gura animalului și se evidențiază
epiglota, trăgând limba înainte și în jos, apăsând baza acesteia cu lama
laringoscopului.

Conco
mitent, se manipulează laringele cu cealaltă mână, fixându
–
l de la
exterior într
–
o poziție favorabilă.

Lama laringoscopului se poate introduce cu vârful în fanta glotică,
apăsând ușor. Cu mîna dreaptă se introduce cleștele priboi sau aligator până în
aprop
ierea corzilor vocale. Se îndepărtează brațele cleștelui, iar unul dintre
brațele acestuia pătrunde cât mai adânc în partea centrală a ventriculului
Morgani. Prin strângerea cleștelui se face secționarea părții musculare și
fibroelastice a corzii vocale, c
ât mai aproape de suportul cartilaginos. După
realizarea hemostazei prin tamponament cu o soluție astringentă sau
vasocontrictoare (adrenalină 1%
0
) se procedează în mod asemănător pe partea

75

opusă

b.
Procedeul translaringian

Acest procedeu permite vizualiza
rea corzilor vocale prin deschiderea
laringelui.

Preoperator se parcurg aceleași etape ca în metoda precedentă, dar
contenția se face în decubit dorsal, capul fiind imobilizat prin extensie forțată.

Loc de elecție
: 1. partea laterală a laringelui prin liga
mentul crico
–
tiroidian

2. linia mediană ventrală între bazihioid și marginea caudală a cartilajului
cricoid.

Tehnica operatorie
:

1. Se reperează marginea orală a cricoidului și se pătrunde în interiorul
laringelui după secționarea ligamentului crico
–
tiroid
ian. Corzile vocale vor fi
excizate foarte ușor, asigurând hemostaza.

Se acordă aceleași îngrijiri postoperatorii, complicațiile fiind rare.

2. Pentru o mai bună fixare a laringelui, câinele se așază în poziție dorsală
cu linia nazală paralelă cu suprafața

mesei.

Se face o incizie mediană de la nivelul bazihioidului până la marginea
aborală a cartilajului cricoid, care interesează pielea m. cutanat și fascia.
Mușchii sternohioidieni sunt separați longitudinal și împinși lateral, eliberându
–
se cartilajul tir
oidian și proeminența laringiană.

Se străpunge ligamentul cricoaritenoidian, făcând o butonieră la nivelul
șanțului tiroidian, continuând incizia prin corpul cartilajului tiroidian în plan
median pe toată lungimea fără a secționa legăturile ventrale ale
pliurilor vocale.

Pentru a evita hemoragia, se recomandă folosirea electrocauterului,
bisturiului electric sau laserului. Se aspiră toate cheagurile și secrețiile, apoi se
refac planurile anatomice prin sutură în puncte separate.

7.7.

LIGATURA VENEI JUGULARE

Indicații
: plăgi accidentale, tromboflebita hemoragică reprezentând o
urgență chirurgicală, chirurgia experimentală.

Instrumentar
: bisturiu, foarfecă, pense hemostatice, pense chirurgicale,
sondă canelată, depărtătoare, materiale de sutură, instrumente pe
ntru sutură, ac
Deschamps.

Tehnica operatorie
: Se face hemostaza provizorie prin compresiune
digitală și se descoperă mai întâi capătul periferic al venei printr
–
o incizie de 5
–
6
cm în lungul jgheabului jugular, deasupra mușchiului sternomandibular. Incizi
a
intersează pielea, mușchiul cutanat și fascia. Se izolează capătul venei pe care se
aplică o pensă hemostatică și apoi se ligaturează cu fir gros. La 0,5 cm deasupra
se trece apoi tot un fir gros de nylon cu acul Deschamps prin țesutul perivenos

76

(pentru
a nu aluneca) și se strânge cu nod chirurgical. După instalarea anesteziei
și pregătirea corespunzătoare a plăgii se verifică din nou etanșeitatea legăturilor
realizate și se aplică o ligatură pe capătul central al venei.
Se face toaleta
regiunii, se asper
sează antibiotice și se suturează plaga cutanată în puncte
separate sub dren.

Se asigură compensarea pierderilor de sânge cu lichide perfuzabile și
seroprevenția antitetanică unde este cazul.

Plăgile perforante ale jugularei se pot remedia prin ligatură la
terală
executată cu fir neresorbabil după izolarea vasului și identificarea locului
afectat.

Se aplică mai întâi o pensă hemostatică în peretele venei oprind
sângerarea și apoi se ligaturează porțiunea corespunzătoare din perete sub
pensă.

Se mai poate fac
e și sutura încolăcită aplicată pe piele și prin peretele
venei în straturile superficiale ale acesteia în plăgile longitudinale.

Postoperator se constată un edem de stază mai accentuat pe partea
operației, dar cedează după câteva zile prin restabilirea ci
rculației colaterale.

Este foarte importantă supravegherea animalului, legarea scurtă la jgheab
și dieta absolută 24 de ore. Masticația, deglutiția și mișcările ample ale capului
și gâtului pot determina mobilizarea ligaturilor și hemoragie secundară gravă
.

7.8.

REZECȚIA VENEI JUGULARE

Indicații
: Tromboflebită supurativă, necroze, plăgi multiple. Tratamentul
conservator este contraindicat, deoarece sectorul respectiv de venă este alterat
ireversibil, iar circulația sanguină este întreruptă la acest nivel. Pe
retele alterat al
venei este fragil, se poate rupe, complicându
–
se cu tromboflebită hemoragică și
în plus se pot produce embolii și chiar focare metastatice prin desprinderea și
pătrunderea în torentul circulator a fragmentelor de trombus infectate.

Interv
enția nu mai este o urgență maximă, astfel încât animalul și mai ales
locul de elecție vor fi pregătite cu mare atenție.

Anestezie
: generală.

Contenție
: decubit lateral, cu capul și gâtul în extensie forțată.

Instrumentar
: cel necesar pentru incizie,
hemostază, disecție, suturi,
drenaj.

Tehnica operatorie
: Se delimitează porțiunea de venă afectată începând
izolarea acesteia de la extremități, aplicând ligaturi duble pe porțiuni sănătoase,
mai întâi pe partea centrală și apoi pe cea periferică, pentru a

evita accidentele și
desprinderea trombușilor și diseminarea infecției. Ligaturile duble sunt
distanțate la 3 cm, vena secționându
–
se între ele. Ligaturile care vor rămâne pe

77

venă în porțiunea sănătoasă vor fi ancorate la țesutul perivenos (mediate), iar
celelalte se vor îndepărta împreună cu vena trombozată. Ele împiedică
revărsarea conținutului septic în plagă, dar pot fi înlocuite cu pense hemostatice
în același scop.

Se disecă vena trombozată împreună cu țesuturile necrozate din jur și se
suturează
pielea în puncte separate.

În partea cea mai declivă se aplică un tub de dren. Dacă tromboflebita
afectează jgheabul jugular pe o lungime mai mare se poate aplica metoda
Cebotarev, care păstrează continuitatea pielii din loc în loc. În acest caz, pielea
es
te incizată în 2
–
3 locuri pe aceeași direcție, deasupra mușchiului
sternomandibular, în dreptul fistulelor, având lungime de 8
–
10 cm cu păstrarea
unor zone cutanate între ele.

Inciziile cutanate sunt suficiente pentru izolarea țesuturilor afectate și
permi
te o vindecare mai rapidă.

Tratamentul

și îngrijirile postoperatorii sunt identice cu cele descrise la
ligatura venei jugulare. Sunt necesare precauții suplimentare din cauza
existenței proceselor septice (drenaj, antibioticoterapie etc.).

7.9.

OPERAȚIA ÎN ED
EMUL CEFEI

Edemul cefei

(bătătura de jug) se întâlnește la taurinele folosite la
tracțiune, supuse la efort excesiv. Datorită traumatismului, se produc perturbări
grave în circulația limfatică locală, dezvoltându
–
se un edem de dimensiuni
impresionante.

In
dicații
: forme grave, de dimensiuni foarte mari, urmărindu
–
se drenarea
colecțiilor.

Anestezie
: tranchilizare și infiltrație locală s.c. pe linia de incizie.

Contenție
: stațiune patrupodală în travaliu sau lângă un perete.

Tehnica operatorie
: După asepsie c
orespunzătoare, se fac 1
–
3 incizii de
fiecare parte a liniei mediane dorsale, luând în considerare deplasarea spre
stânga sau spre dreapta a formațiunii edematiate, asigurând declivitatea.
Inciziile sunt lungi de 10
–
15 cm, mergând în profunzime până la str
atul
muscular.

Dacă sunt neceasre mai multe incizii, acestea vor fi distanțate la cel puțin
10 cm între ele.
Forțând manual lojele conjunctive, se evacuează o mare
cantitate de lichid vâscos foarte bogat în proteine.

Plăgile rămân nesuturate, dar se asigur
ă protecția antiinfecțioasă și
antiparazitară. Cheagurile de fibrină se îndepărtează pe măsură ce formează o
peliculă densă la suprafața plăgii împiedicând drenajul, care trebuie să
funcționeze până la vindecare. Plaga se vindecă fără complicații în 20
–
30
zile,
rezultând o cicatrice cutanată de 3
–
4 cm fără aderențe în profunzime.

78

7.10.

OPERAȚIA ÎN FLEGMONUL CEFEI

Indicații
: bursita flegmonoasă a cefei, necroza ligamentului cervical, a
tendonului mușchilor splenius și marele complexus, osteia purulentă a
occipitalului și atlasului.

Anestezie
: generală.

Instrumentar
: pentru diereză, exereză, hemostază.

Prin incizii largi, se deschid focarele purulente, de preferat pe traiectul
fistulelor. Inciziile vor fi paralele, verticale sau oblice, distanțate la 6
–
8 c
m și
lungi de 8
–
10 cm, la 3
–
4 cm de linia mediană, după explorarea traiectelor
fistuloase și localizarea focarelor. Țesuturile necrozate se excizează în totalitate,
inclusiv ligamentul cervical, dacă este cazul, și se raclează țesutul osos cariat.

Plăgile rămân nesuturate și se aplică pulberi absorbante, cu antibiotice sau
chimioterapice.
Pe cale generală se face antibioticoterapie și terapie stimulantă
nespecifică.

7.11.

CHESTIONAR

1.
Când este considerată esofagotomia o
urgență
chirurgicală?

a) Timpanism ruminal acut.

b) În procese tumorale
mediastinale.

c) În ulcerații și diverticuli
esofagieni.

d) Tromboflebită hemoragică.

e) La rumegătoare, din cauza
întreruperii eructației

2.
Care este locul de elecție în
esofagoto
mie?

a) Jgheabul jugular stang, deasupra
venei jugulare.

b) La animalele mici, este
recomandat accesul
paramedian
ventral pe sub
mușchiul
sternomandibular stâng.

c) Înapoia ultimei coaste,
paramedian stâng.

d) Jgheabul mandibular.

e) Perpendicular

pe jgheabul
jugular pentru a asigura drenajul.

3.
Ce anestezie se face pentru operația
de esofagotomie?

a
)
La animalele mici, narcoza cu
Xilazina

b) La animalele mari, tranchilizare
cu Barbiturice.

c) Nu este necesară anestezie,
deoare
ce esofagul nu are inervație

senzitivă.

d) La animalele mici. narcoză sau
N.L.A.

e) Anestezie epidurala.

4.
Ce sutură se face la nivelul esofagului
în operația de esofagotomie?

a) Monoplana.

b) Mucoasa se suturează cu fir
neresorbabil s
au sintetic

resorbabil,
iar

musculoasa și seroasa, cu fir
resorbabil.

c) Mucoasa se suturează cu fir
neresorbabil sa
u sintetic resorbabil,
iar

musculoasa cu fir resorbabil.

d
)
Trietajata in puncte separate

e) Sutura trietajată la animalele
mari și monoplană la an
imalele mici.

79

5.
Ce riscuri prezinta o incizie prea mica
în operația de esofagotomie?

a). Complicatii septice severe

b) Aspirația salivei și a secrețiilor.

c) Nu se poate face xtragerea
corpului străin din esofag .

d) Sutura esofagului se face cu
d
ificultate.

e) Desirarea peretelui esofagian.

6.
Ce indicații are ingluviotomia?

a). Fistula

b) Ulcer acut al gușii.

c) Indigestia ingluvială cronică.

d) Plăgi penetrante ale gușii.

e) Inflamația catarală a gușii.

7.
Ce sutură se face în
operația de
ingluviotomie?

a) Sutura monoplană a peretelui
gușii cu fir neresorbabil

b) Sutură de afrontare tip surjet cu
catgut.

c) Sutura bietajată la nivelul gușii,
iar pielea se suturează în puncte

separate cu catgut.

d) Sutura monoplană la
piele

e) Sutură de rezistență bietajată.

8.
Traheotomia poate sa fie :

a) De necesitate.

b) Obligatorie.

c) Permanentă.

d) Relativă.

e) La libera alegere.

9.
Traheotomia de urgență

are
urmatoarele indicatii :

a) Ablatia laringelui

b) Pneumo
torax de acomodare

c) Obstructia cailor respiratorii
anterioare.

d) Rezecția eliptică a două
semiinele traheale.

e) Rezecția dreptunghiulară a două
semiinele traheale.

10.
Care este locul de elecție în
traheotomia de urgență?

a). La nivelul intr ca
rtilajul tiroid si
aritenoid

b) La limita dintre treimea mijlocie
și inferioară a gâtului.

c) În treimea inferioara a gâtului.

d) Între primele două semiinele
traheale.

e) În plan median ventral, la limita
dintre treimea superioară și
mijlocie a gâ
tului.

11.
În ce scop se face traheotomia de
urgență?

a) Obstrucția căilor respiratorii
anterioare

b) Narcoză pe cale inhalatorie

c) Esofagotomie de urgență

d) Bronhopneumonie ab ingestis

e) Intervenții chirurgicale pe căile
respiratorii
anterioare

12.
În ce scop se face traheotomia
provizorie?

a) Intervenții chirurgicale pe căile
respiratorii.

b) Cancer laringian.

c) Edem glotic.

d) Obstrucții ale căilor respiratorii
profunde.

e) Bronhopneumonie ab ingestis.

13.
Cum se face
traheotomia de
urgenta?

a) La animalele mari se face
rezectia a doua semiinele traheale

b) La animalele mijlocii sau mici,
se face rezectia eliptica a doua inele .

c) Sectionarea ligamentului
interinelar.

d) Prin introducerea unei canule
traheale.

e) Se introduce traheotomul
Thompson pe cale endoscopica.

14.
Care este timpul operator cel mai
important al operației de
traheotomie provizorie?

a). Secționarea ligamentului
interinelar

b) Stabilirea corectă a locului de
elecție.

c) Asigurarea hem
ostazei.

d) Deschiderea traheii.,.,

e) Menținerea deschiderii traheale.

15.
Cum se poate face deschiderea
traheii în traheotomia provizorie?

a) Cu traheotomul Thompson.

b) Rezecția parțială a două

80

semiinele traheale realizând un
orificiu de

formă

eliptică.

c) Incizia ligamentului interinelar.

d) Cu ajutorul canulei bivalve.

e) Cu ajutorul unui tub de cauciuc.

16.
După depășirea timpului necesar
intervenției care a impus efectuarea
traheotomiei provizorii, canula se
scoate și se face toaleta
plăgii. Cum
se închide plaga?

a) Se lasă deschisă urmând să se
cicatrizeze prin înmugurire.

b) Se suturează numai pielea în
puncte separate.

c) Se suturează mucoasa traheală
cu fir sintetic resorbabil și pielea cu
fir neresorbabil.

d) Se aplică un p
ansament
compresiv în jurul gâtului.

e) Se face o sutură în bloc.

17.
Ce avantaj prezintă canula bivalvă
față de alte canule traheale?

a). Nu se acoperă cu secreții.

b) Se poate face un orificiu mai
mic.

c) Se fixează singură, nu necesită
fixarea c
u alte mijloace

d) Asigură și hemostaza prin
compresiunea exercitată în lumenul
traheii.

e) Permite evacuarea secrețiilor din
interior.

18.
În ce afecțiuni este indicată
traheotomia permanentă?

a) Cornaj laringian.

b) Ablatia laringelui.

c) Când

nu se poate păstra mucoasa
traheală.

d) În operația de afonizare la
câine.

e) Corpi străini în trahee.

19.
Cum se mai numește traheotomia
permanentă?

a). Traheotomie de urgență

b) Traheosondă.

c) Traheotub.

d) Traheostomă.

e) Traheita.

20.
Prin ce se deosebește traheostoma de
traheotomia provizorie?

a). Nu sunt deosebiri esențiale.

b) Se menține sonda de intubație
mai mult timp.

c) Necesită ventilație pulmonară.

d) Se păstrează mucoasa traheală
care se suturează la piele

e) Permit
e pătrunderea aerului de la
exterior, direct în căile respiratorii.

21.
Prin ce se deosebește metoda
Voskresenski de traheostoma
clasică?

a). Se menține toată viața
animalului

b) Nu mai este necesară canula
traheală.

c) Se păstrează ligamentul
interi
nelar

d) Nu necesită îngrijiri
postoperatorii.

e) Hemostaza este mai sigură.

22.
Cum se asigură menținerea
orificiului în traheotomia
permanentă?

a). Prin pastrarea mucoasei
traheale

b) Se introduce o canulă traheală
care se schimbă la 2
–
3 zile c
u una

sterilă.

c) Prin rezecția semiinelelor
traheale.

d) Prin crearea unui orificiu mai
larg.

e) Prin obliterarea capătului traheal
după ablația laringelui.

23.
Ce complicații pot să apară în
traheotomia permanentă?

a) Hemoragie.

b) Patrundere
a sangelui in caile
respiratorii.

c) Necroza inelelor traheale.

d) Laringita cronica.

e) Bronhopneumonie ab ingestis.

24.
În ce scop se face operația de
afonizare la câine?

a). Emfizem pulmonar

b) Paralizia nervilor laringieni

c) Obstrucții ale

laringelui prin

81

corpi străini.

d) Suprimarea lătratului.

e) Dispnee cronică.

25.
Prin ce metode se poate face
afonizarea la câine?

a) Rezecția nervilor laringieni
caudali.

b) Cordectomia prin acces bucal.

c) Cordotomia prin acces
endoscopic.

d
) Prin traheotomie.

e) Prin acces parietal.

26.
La ce vârstă se poate face operația
de afonizare la câine?

a). La cererea proprietarului

b) Numai la adulți.

c) La 2
–
3 săptămâni.

d) La orice vârstă.

e) În funcție de scopul urmărit.

27.
Cum se fac
e vizualizarea corzilor
vocale in operația de afonizare la
caine?

a) Translaringian.

b) Prin colpotomie.

c) Prin cordectomie.

d) Prin afonizare.

e) Prin suprimarea tranzitului
laringian

28.
Care este locul de elecție pentru
afonizare prin rezec
ția nervilor
laringieni craniali?

a) Marginea ventrală a laringelui pe
o distanță de 5
–
6 cm.

b) Pe aria de proiecție a laringelui.

c) În funcție de vârsta câinelui, pe o
linie care unește baza urechii și

aripa atlasului.

d) Marginea dorsală a
laringelui pe
o distanță de 5
–
6 cm.

e) Regiunea parotidiană și
retromandib
ulară începând de la
marginea

ventrală a parotidei până
deasupra laringelui

29.
Câți nervi laringieni cranieni sunt
rezecați pentru afonizare la câine?

a) Doi nervi laringieni:

anterior și
posterior.

b) Nervii laringieni craniali.

c) Toți cei patru nervi laringieni
craniali.

d) Numai cei posteriori

e) Oricare din nervii laringieni
pentru afonizare de scurtă durată.

30.
Cum se face vizualizarea corzilor
vocale pentru
rezecția lor?

a). Prin cordectomie

b) Prin fanta epiglotica.

c) Prin fanta glotică.

d) Prin traheotomie.

e) Cu ajutorul laserului.

31.
Cu ce instrument se poate realiza
rezecția corzilor vocale?

a). Cu bisturiul Graefe

b) Foarfeca chirurgical
ă ascuțită la
vârf.

c) Cu un forceps special.

d) Cleștele priboi sau aligator.

e) Cu polipotomul.

32.
Cum se realizează hemostaza după
rezecția corzilor vocale?

a) Prin tramponament cu o soluție
astringentă sau vasoconstrictoare.

b) Prin
compresiune manuală de la
exterior.

c) Nu este necesară hemostaza.

d) Ligatură vasculară cu catgut fin.

e) Cu anticoagulante.

33.
Cum se vizualizează corzile vocale
pentru rezecție prin procedeul
translaringian?

a) Prin deschiderea laringelui.

b)

Cu ajutorul endoscopului.

c) Cu un laringoscop special.

d) Prin fanta glotică.

e) Printr
–
o canulă traheală.

34.
Care este locul de elecție pentru
cordectomie prin procedeul
translaringian?

a). Prin traversul glotei.

b) Linia mediană ventrală pri
n
ligamentul crico
–
tiroidian

c) Partea laterală a laringelui prin
ligamentul crico
–
tiroidian

d) Primele două semiinele traheale.

e) Ligamentul interinelar.

35.
Cum se face excizia corzilor vocale
prin procedeul translaringian?

82

a) Se incizează tran
sversal.

b) Pe cale endoscopică.

c) Cu ajutorul laringoscopului.

d) Se chiuretează și se aplică
pansament compresiv.

e) Se excizează direct, la vedere,
asigurând hemostaza.

36.
În ce afecțiuni se recomandă ligatura
venei jugulare?

a) Plăgi
intepate.

b) Tromboflebită hemoragică.

c) Flebocenteză.

d) Tromboflebită supurativă.

e) Plăgi înțepate penetrante.

37.
În ce fel de plăgi ale venei jugulare
se poate aplica ligatura laterală?

a) Plăgile perforante.

b) Plăgile nepenetrante.

c)

Plăgile transversale.

d) Plăgile tăiate longitudinale.

e) Tromboflebita hemoragica.

38.
Ce consecințe imediate are ligatura
venei jugulare?

a). Ischemie cerebrala

b) Abatere profundă, pierderea
echilibrului.

c) Împiedică masticația și
deglutiția
.

d) Complicații septice locale și
generale.

e) Edemul de stază.

39.
Care este locul de elecție pentru
operația de ligatură a venei
jugulare?

a). Înaintea confluentului jugular.

b) Treimea mijlocie a gâtului.

c)Treimea inferioară a gâtului.

d) Jghe
abul jugular la nivelul
plăgii

e) Pe aria de proiecție a
mușchiului omohioidian.

40.
Cum se ligatureaza capatul periferic
venei jugulare secționate
accidental?

a) Se aplica două ligaturi mediate.

b) O ligatură mediată cu fir gros pe
capătul central
al venei.

c) Ligaturi mediate duble și se
secționează între ele.

d) Ligaturi transfixice pe ambele
capete.

e) Sutură hemostatică.

41.
În ce afecțiuni se recomandă rezecția
venei jugulare?

a) Tromboflebită supurativă,.

b) Tromboflebită supurativă,

tromboflebită adezivă.

c) Tromboflebită hemoragică.

d) Plăgi înțepate.

e) Plagă cumpletă transversală.

42.
În tromboflebita supurativă,
tratamentul chirurgical este
:

a) Recomandat pentru refacerea
venei.

b) Contraindicat deoarece sectorul
respectiv de venă este alterat

ireversibil, iar circulația
venoasă este întreruptă la acest
nivel.

c)Recomandat deoarece peretele
alterat al venei este fragil și se
poate

rupe, transformându
–
se în
tromboflebit
ă hemoragică.

d) Contraindicat deoarece se pot
produce embolii și chiar focare

metastatice prin
desprinderea și pătrunderea în
torentul circulator al

fragmentelor de trobus infectate.

e) Este costisitor.

43.
Ce anestezie se recomandă pentru
operația de rezecție a venei
jugulare?

a). Anestezie locoregională

b) Tranchilizare și infiltrație locală.

c) Blocaj troncular.

d) Generală.

e) Nu este necesară anestezia, dar
se asigură drenajul.

44.
Ce contenție se folosește pentru
rezecția
venei jugulare?

a) În travaliu

b) Decubit lateral cu capul și gâtul
în extensie forțată.

c) Decubit dorsal.

d) Decubit lateral cu capul și gâtul
flexate.

e) Decubit sterno
–
abdominal.

83

45.
Pentru rezecția jugularei, înaintea
disecției venei se apli
că ligaturi
duble pe porțiuni sănătoase. Care
este scopul acestor ligaturi?

a) Evită accidentele și previne
diseminarea infecției prin
desprinderea

trombușilor.

b) Favorizează resorbția
cheagurilor.

c) Orientează drenajul.

d) Pentru siguranță.

e) Se poate renunța la ligaturi,
deoarece vena este fibrozată în
porțiunea

afectată.

46.
Pentru rezecția venei jugulare,
ligaturile duble sunt distanțate la 3
cm, vena secționându
–
se între ele.
Ce se întâmplă cu ligaturile?

a). Se resorb în câteva zi
le prin
hidroliză enzimatică

b) Cad singure după vindecare.

c) Se scot după asigurarea
hemostazei.

d) Ligaturile care vor rămâne pe
venă, în porțiunea sănătoasă, vor
fi ancorate la țesutul perivenos,
iar celelalte se vor îndepărta
împreună cu vena tromb
ozată.

e) Se resorb prin proteoliză
enzimatică în 2
–
3 săptămâni.

47.
Prin ce se deosebește metoda
Cebotarev de rezecție a venei
jugulare?

a). Recomandă sutura de rezistență
și drenaj.

b) Recomandă asigurarea
drenajului.

c) Recomandă păstrarea
continuității cutanate din loc în loc

d) Vena este rezecată din loc în loc.

e) Vena este izolată prin tunelizare,
fără incizie cutanată.

48.
Sunt necesare îngrijiri
postoperatorii suplimentare după
rezecția venei jugulare față
de
ligatura venei jugulare?

a) Animalul nu se mai foloseste la
tractiune

b) Se asigură drenaj și
antibioticoterapie.

c) Nu se administrează furaje
fibroase.

d) Animalul se ține în repaus.

e) Se hrănește numai cu furaje de
buna calitate.

49.
La ce

animale se întâlnește bătătura
de jug?

a) La taurinele folosite la tracțiune.

b) La catâri cu harnașamente
neajustate.

c) La caii de samar.

d) În îngrășătorii, când frontul de
furajare este prea mic.

e) La boii de muncă foarte bătrâni,
cahectici
.

50.
Care este scopul operației în edemul
cefei?

a) Drenarea colecției care
infiltrează spațiile conjunctive.

b) Asanarea focarului purulent.

c) Întreruperea circulației limfatice.

d) Prevenirea complicațiilor
septice.

e) Îndepărtarea
tumefacției și a
formațiunilor edematoase.

51.
Ce sutură se recomandă după
intervenția chirurgicală în edemul
cefei?

a). Sutură cu agrafe la piele și
catgut în profunzime

b) Sutură în puncte separate.

c) Sutură în "U", asigurând
drenajul.

d) Sutură

bietajată.

e) Nu se suturează.

52.
Ce anestezie se face pentru operația
de flegmon al cefei?

a) Narcoza.

b) Tranchilizare și infiltratie locala.

c) Infiltrație locală.

d) Nu este necesară anestezie, fiind
țesuturi necrozate.

e) Anestezie de co
ntact.

53.
Cum se procedează cu țesuturile
necrozate în flegmonul cefei?

a) Se elimină prin supurație.

b) Se asigură drenajul și se așteaptă

84

eliminarea lor pe cale naturală.

c) Se aerează și se plombează cu
antibiotice.

d) Se excizează în
totalitate..

e) Se resorb în urma afluxului
leucocitar.

8.

OPERAȚII PE TORACE

8.1.
OPERAȚIA ÎN FLEGMONUL GREABĂNULUI LA CAL

Indicații
: flegmonul greabănului în stadiu avansat de evoluție, cu necroze,
fistule sau
colecții purulente în spațiile conjunctivale: scapular, subromboidal,
dințato
–
spinal pentru asanarea focarelor și oprirea difuzării infecției spre
planurile profunde: subscapular, toracal, rahidian.

Anestezie
: generală.

Contenție
: decubitală.

Insstrumentar
: pentru diereză și exereză, pensă cu gheare, sondă canelată,
lingură Volkmann, cuțit Buss, clește ciupitor de os, fierăstrău de sârmă.

Tehnica operatorie
: După aseptizarea regiunii, se debridează traiectele
fistuloase și se drenează colecțiile purulente.
Se fac incizii paralele unilateral
sau bilateral, de lungimi variabile, cât să asigure drenajul prin declivitate
(Forsell și Silbersiepe), la cel puțin 4
–
5 cm între ele. Direcția și profunzimea
inciziilor se aleg astfel încât să permită separarea și îndep
ărtarea țesuturilor
necrozate, infectate, neoformate, asigurând hemostaza prin cauterizare,
coagulare sau ligatură.

Se pot întâlni forme foarte grave cu necroza cartilajului scapular, a
ligamentului supraspinos și chiar a proceselor spinoase dorsale 2
–
7. Î
n acest caz
operația este mai laborioasă, extirparea acestor formațiuni necesită o mai bună
organizare pentru a evita pierderi masive de sânge și executarea corectă și

85

rapidă a timpilor operatori sub anestezie corespunzătoare.

Traumatismul operator este fo
arte mare și este neceasră susținerea marilor
funcții, echilibrare nutritivă și antibioticoterapie 7
–
10 zile.
Se face toaleta zilnică
a plăgilor care se cicatrizează prin înmugurire.

8.2.

TORACOCENTEZA

Indicații
: Puncția cavității toracice (toracocenteza,
toracenteza sau
pleurocenteza) este practicată în scop evacuator (pneumotorax, hidrotorax,
hemotorax, piotorax), în scop explorator pentru precizarea diagnosticului,
precum și în scop terapeutic.

Instrumentar
: trocar pentru toracocenteză, sondă butonată, a
spirator
pentru secreții, iar la animalele mici se folosesc ace de seringă mai groase.

Anestezie
: locală.

Contenție
: patrupodală, cu membrul anterior deplasat înaintea liniei de
aplomb pe partea operatorului.

Loc de elecție
: La
bovine
, toracocenteza se poa
te face în partea inferioară
a spațiului intercostal 6
–
7 pe dreapta și 7
–
8 pe stânga, la nivelul articulațiilor
condrocostale, deasupra venei toracice externe la 3
–
4 cm de aceasta.

La
cabaline
, mediastinul nu separă complet cele două spații pleurale, iar
p
uncția se face pe partea în care colecția este mai mare sau alternativ.

În stânga, se pătrunde prin spațiul intercostal 7 sau 8, iar pe partea dreaptă
între coastele 6 și 7, deasupra venei pintenului.

Carnivorele

prezintă comunicare între spațiile pleurale

stâng și drept la
nivelul cordului, iar puncția se face în spațiul 5 intercostal, parasternal.

Tehnica
: Locul de elecție se pregătește prin tundere și radere, apoi se
dezinfectează.

Se deplasează pielea spre înainte câțiva centimentri pentru a evita
supr
apunerea orificiilor cutanat și muscular pentru a nu realiza comunicarea
directă a spațiului pleural cu exteriorul.

Se poate face o butonieră cu vârful bisturiului la piele pentru a ușura
pătrunderea trocarului. Se introduce trocarul printr
–
o mișcare conti
nuă de rotație
și apăsare. Pătrunderea se face în direcție perpendiculară, cât mai aproape de
marginea cranială a coastei posterioare pentru a nu leza cordonul vasculo
–
nervos intercostal. Se pătrunde în spațiul pleural pe o adâncime de 4
–
6 cm la
animalele
mari și 2
–
3 cm la animalele mici. Se retrage stiletul trocarului sau
mandrenul acului, lăsând să curgă lichidul pleural care se colectează într
–
un
recipient. Blocarea lumenului cu flocoane de fibrină întrerupe scurgerea
colecției pleurale și se intervine p
entru deblocarea acestuia cu o sondă butonată
sau mandren. Evacuarea epanșamentului se va face lent sau intermitent pentru
prevenirea unor accidente prin decompresiune bruscă.

86

Nu se va insista pentru evacuarea totală a conținului pleural dacă este
lichid s
eros sau sero
–
sanguinolent. În cazul unei pleurezii purulente, sunt
necesare lavaje cu ser fiziologic la termperatura corpului în mai multe reprize.
Prin aceeași canulă sau ac se vor introduce soluții de antibiotice sau
chimioterapice. Pe toată durata inte
rvenției, se va urmări prevenirea
pneumotoraxului, împiedicând comunicarea liberă prin canulă sau ac în
inspirație, mai ales după terminarea scurgerii lichidului pleural. Se poate folosi
un aspirator de secreții sau se adaptează un tub de cauciuc lung de 5
0
–
60 cm sau
de perfuzor care se introduce cu un capăt într
–
un vas cu lichid plasat mai jos.

Retragerea canulei se face
numai după reintroducerea stiletului
, printr
–
o mișcare bruscă. Locul puncției se pensulează cu tinctură de iod și se acoperă
cu pansament

sau substanță adezivă.

8.3.

PERICARDOCENTEZA

Indicații
: Evacuarea lichidelor colectate în sacul pericardic (pericardita
exsudativă).

Loc de elecție
: La
cal
, se pătrunde prin spațiul intercostal 5 sau 6 pe
partea stângă, deasupra venei pintenului.

La
bovine
, în pericardita traumatică, proiecția sacului pericardic este mult
mărită în contact cu peretele pleural.

Pentru drenarea exsudatului pericardic, se folosesc două metode:
pericardocenteza intercostală și pericardocenteza paraxifoidiană.

Pericardocenteza
intercostală se face în spațiul 5 intercostal stâng, iar
pericardocenteza paraxifoidă are ca repere capătul bisectoarei unghiului format
de linia albă și linia hipocondrului stâng, în apropierea cartilajulul xifoidian
(Moussu).

Instrumentar
: bisturiu, foar
fecă, sondă butonată, pense hemostatice,
trocar lung de 12
–
15 cm.

Anestezia
: tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație în zona
apendicelui xifoidian.

Contenție
: decubit lateral drept.

Tehnica
: Se incizează pielea pe o lungime de 10
–
15 cm la distan
ță egală
de laturile unghiului descris și se dilacerează mușchiul drept abdominal aproape
de inserția sa cranială. Prin dilacerarea țesutului adipos paraxifoidian se
pătrunde cu indexul până în apropierea fasciei endotoracice și a sacului
pericardic, unde
se percep secusele cardiace.

Se introduce trocarul pe lângă deget în direcție oblică de jos în sus și
dinapoi spre înainte. Pătrunderea este scurtă, de 3
–
4 cm.

După scoaterea stiletului, exsudatul pericardic se scurge în jet continuu.

87

Se fac spălături ale
sacului pericardic cu ser fiziologic sau soluții antiseptice
neiritante (clorhexidină), apoi se reintroduce stiletul și se retrage trocarul. Prin
plaga rămasă se introduce un tub de dren care se menține câteva zile pentru
irigarea sacului pericardic.

Plaga

musculo
–
cutanată se aspersează cu soluție de antibiotic și se
suturează.

Tratamentul postoperator, pe lângă spălăturile pericardice zilnice, include
antibioticoterapie generală și locală, tonice cardiace, diuretice și seruri
electrolitice.

La câine și pis
ică, intervenția are aceleași indicații, drenarea făcându
–
se
cu un ac de venisecție. Locul de elecție se găsește în spațiul 6 intercostal stâng,
la 1 cm deasupra sternului și puțin înaintea apendicelui xifoid.

8.4.

PUNCȚIA CORDULUI

Puncția cordiacă

(cardocenteza) este indicată pentru recoltare de sânge,
pentru administrarea unor analeptice cardio
–
respiratorii în urgențe sau pentru
sacrificarea animalelor.

Loc de elecție
: La cal, în spațiul intercostal 5 sau 6 la 3
–
4 cm deasupra
sternului pe partea
stângă.

La bovine, ovine și porcine, puncția se face deasupra sternului, în spațiul
4 intercostal stâng.

La câine și pisică, se percep contracțiile cardiace în spațiul intercostal 6,
deasupra sternului, la 2
–
3 cm de acesta.

Tehnica
: Acul de venisecție se i
ntroduce perpendicular spre cord,
străbătând pielea, musculatura intercostală și pericardul.

Atingerea miocardului este marcată de o rezistență crescută, acul vibrează
sincron cu contracțiile cardiace, iar pătrunderea în ventricul este urmată de
apariția u
nui jet sacadat de sânge.

8.5.

TORACOTOMIA

Indicații
: pentru acces în cavitatea toracică (pericardotomie, la bovine,
esofagotomie prin accese toracal, leziuni pluropulmonare, chirurgia
experimentală, evacuarea unor formațiuni voluminoase (tumori, cheaguri
etc.) și
în scop explorator.

Instrumentar
: pentru diereză, exereză, hemostază, depărtătoare, aspirator
de lichide.

Anestezie
: La animalele mici se asigură ventilație pulmonară sub narcoză,
iar la taurine se face tranchilizare și anestezia nervilor intercos
tali în funcție de

88

calea de acces pentru organul care urmează a fi operat sau narcoză inhalatorie
pentru orice specie.

Contenție
: decubit costoabdominal la animalele mici, în travaliu sau pe
masa de operație la taurine.

Tehnica operatorie
: Toracotomia (ple
urotomia) se poate realiza prin
spațiul intercostal la animalele mici sau cu rezecție de coastă la animalele mari.

Toracotomia fără rezecție de coastă se realizează în spațiile intercostale 4,
5, 6 sau 7, pe o lungime suficient de mare pentru calea de acce
s, mărind apoi
spațiul prin aplicarea depărtătoarelor.

Se incizează pielea și musculatura intercostală la mijlocul distanței dintre
două coaste, pentru a nu leza cordonul vasculo
–
nervos, asigurând declivitatea.
Se asigură hemostaza și apoi se incizează fas
cia endotoracică și pleura parietală
în timpul unei expirații pentru a nu leza pulmonul.

După executarea intervenției pe organele toracice, se închide plaga
toracală prin sutură trietajată: pleura cu fascia endotoracică, în fir continuu cu
catgut, apoi mus
culatura intercostală în surjet sau puncte separate tot cu fir
resorbabil, iar pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală. Se
recomandă ca ultimul punct de sutură pentru închiderea plăgii pleurale să se
strângă în timpul unei inspirații for
țate (respirație asistată) pentru eliminarea cât
mai completă a aerului din spațiul pleural (pneumotoraxul). Sutura atentă a
țesuturilor fascio
–
musculare intercostale completează etanșeitatea plăgii
toracale.

Se asigură tratamentul postoperator corespunzăt
or cu antibiotice și
stimulente generale până la vindecare.

Toracotomia cu rezecție de coastă

se practică la animalele mari pentru
crearea unor căi de acces la organele din cavitatea toracică. Rezecția de coastă
se face și în scop terapeutic în osteomieli
te sau pentru extirparea unor
formațiuni tumorale la acest nivel.

Instrumentar
: bisturiu, pense anatomice, pense chirurgicale, foarfeci,
pense hemostatice, decolator de periost, ferăstrău de sârmă, pensă cu gheare,
depărtătoare, clește ciupitor de os, chiu
retă, lingură Volkmann, ac Dechamps,
instrumentar și materiale pentru sutură.

Anestezia
: Anestezie generală (narcoză sau NLA) sau tranchilizare și
blocaj troncular intercostal.

Tehnica operatorie
: Incizia pielii, a m. cutanat și a fasciei la mijlocul
lățim
ii coastei, pe o lungime care să depășească porțiunea care urmează a fi
rezecată, în ambele direcții.

Incizia periostului pe aceeași direcție și două incizii transversale ale
acestuia la extremitățile inciziei longitudinale. Se decolează periostul relativ
ușor, cu atenție mai mare pe partea medială a coastei pentru a nu leza fascia
endotoracică. Dacă există procese tumorale sau deformări osteomielitice,
decolarea periostului este mai dificilă în dreptul focarelor respective și în acest

89

caz se fac mai întâi
inciziile transversale pentru delimitare și apoi separăm
periostul cât este posibil, fără a
–
l deteriora.

Se introduce sârma ferăstrăului pe sub coastă cu acul Dechamps și se
secționează la extremitățile segmentului care trebuie îndepărtat. Se nivelează cu
chiureta sau cleștele ciupitor marginile osoase și se face toaleta plăgii.
Secționarea transversală a coastei se poate face și cu freza sau cu cleștele
ciupitor de os cu atenție de sus în jos.

Secționarea fasciei endotoracice și a pleurei se face la nivelu
l patului
periostal al coastei rezecate, fiind precedată de puncția pleurală pentru inducerea
unui pneumotorax de acomodare la rumegătoare. Pentru secționarea fasciei se
folosește un bisturiu butonat sau se face o butonieră prin care se introduce sonda
can
elată și se mărește incizia cu bisturiul sau foarfeca.

Închiderea peretelui toracal se face prin sutură etajată sub dren la exterior.

Ultimul punct de sutură pentru închiderea spațiului pleural se face ca în
metoda precedentă, dacă s
–
a asigurat respirație

asistată sau într
–
o expirație
forțată după anestezie pe cale injectabilă, pentru reducerea pnumotoraxului.

8.6.

PERICARDOTOMIA LA BOVINE

Indicații
: Deschiderea sacului pericardic se face în pericardita traumatică
întâlnită la rumegătoarele mari ca o complic
ație a reticuloperitonitei traumatice
(prin corpi străini).

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază, rezecție de coastă, drenaj și
pentru sutură.

Contenție
: Patrupodală în travaliu sau pe patul de operație mobil. Poziția
patrupodală oferă condiții mai bune

pentru drenajul colecțiilor pericardice.

Anestezia
: tranchilizare și analgezie locală sau generală în concordanță cu
tehnica stabilită.

Tehnica operatorie
:

1. Rezecția coastei 5 pe partea stângă după tehnica descrisă.

2. Toracocenteza stângă cu
pneumotorax de acomodare.

3. Incizia fasciei endotoracice și a pleurei în direcție verticală.

4. Explorarea cavității pleurale și a sacului pericardic cu atenție, manual,
pentru depistarea aderențelor depozitelor de fibrină și eventual a corpului străin
sa
u a porții de intrare.

5. Pericardopexia. Sacul pericardic se suturează la marginile plăgii
toracale în surjet sau puncte separate neperforante după ce s
–
a exteriorizat o
porțiune prin tracțiuni moderate cu mâna. Scopul acestei manopere este acela de
a evi
ta scurgerea conținutului din sacul pericardic în cavitatea toracică după
deschidere. Dacă sunt aderențe, depistate ușor prin palpare, se poate renunța la
pexie.

90

6. Pericardotomia propriu zisă printr
–
o incizie longitudinală, făcând mai
întîi o butonieră de

1
–
2 cm prin care se scurge conținutul serofibrinos, rău
mirositor, în jet continuu.

Lichidul conține flocoane purulente sau de fibrină și se colectează într
–
un
recipient pentru a fi examinat.

7. Lavajul cavității pericardice, îndepărtarea depozitelor fibr
inoase și
introducerea unor soluții cu antibiotice.

8. Pericardorafia cu fir resorbabil în puncte separate, după aplicarea unui
tub pentru drenaj, în partea cea mai declină a plăgii. Tubul de dren se fixează
atât la sacul pericardic, cât și la peretele tor
acal. Prin tubul de dren se introduc
antibiotice postoperator.

9. Îndepărtarea punctelor de sutură ale pericardopexiei.

10. Aspersarea unor soluții de antibiotic în cavitatea pleurală.

10. Sutura plăgii toracale bietajat sau trietajat.

Postoperator se apli
că un tratament susținut cu antibiotice pe cale
generală și locală, tonice cardiace și stimulente generale, diuretice, nutritive și
hidroelectrolitice.

Se poate evita pneumotoraxul, renunțând la timpul operator nr. 2
(toracocenteza). În acest caz, se face
pericardopexia înaintea inciziei fasciei
endotoracice.

După rezecția unui segment de 15 cm din partea distală a coastei a cincea
stângă, se aplică depărtătoarele și se prinde pericardul cu mâna prin traversul
pleurei parietale. Se suturează pleura parieta
lă la pericard, în fir continuu cu
material resorbabil pe toată circumferința porțiunii exteriorizate. Se incizează
pleura cu fascia endotoracică în mijlocul porțiunii suturate, după care urmează
incizia pericardului.

Pericardopexia rămâne permanentă, iar
prin tubul de dren din pericard se
fac zilnic lavaje cu ser fiziologic și se introduc antibiotice până se aseptizează
exsudatul care devine seros și se reduce cantitativ până la dispariția completă.

Prin această metodă, confortul animalului este mult mai v
izibil
postoperator, iar riscurile unor complicații (răspândirea infecției la nivel pleural,
persistența pneumotoraxului etc.) sunt reduse. După scoaterea tubului de dren,
plaga se închide complet prin sutură cu aceleași precauții, evitând
pneumopericardul
.

8.7.

CHESTIONAR

1.
Care sunt spațiile conjunctive afectate
în flegmonul greabănului la cal, din
care poate să difuzeze infecția?

a) Scapular, subromboidal, dințato
–
spinal

b).Subscapular, toracal, rahidian

c) Prescapular,
dintato
–
spinal.

d) Prepectoral, prescapular,
subromboidal.

91

e) Rahidian, subscapular.

2.
Prin ce metode se asigură hemostaza
definitivă în operația de flegmon al
greabănului?

a) Astringente, angiotripsie

b) Cauterizare, torsiune vasculară,
forcipres
ură.

c) Compresiune, torsiune,
pansament compresiv.

d) Coagulante, sutură hemostatică.

e) Cauterizare, coagulare, ligatură..

3.
Ce tip de cicatrizare se realizează
după operația de flegmon al
greabănului?

a). Sub crustă

b) Adeziune.

c) Per p
rimam.

d) Înmugurire.

e) Mixtă.

4.
În ce scop se face toracocenteza?

a) Evacuator: pneumotorax,
hidrotorax, hemotorax, piotorax.

b) Explorator, pentru acomodare

c) Terapeutic, pentru precizarea
diagnosticului.

d) Ventilație pulmonară
artificială.

e) Ventilație pulmonară
multisistem.

5.
Care este locul de elecție pentru
toracocenteză la bovine?

a) Partea inferioară a spațiului
intercostal 6
–
7 pe dreapta și 7
–
8 pe
stânga,

deasupra venei
toracice externe.

b) Numai pe stânga în spa
țiul
intercostal 3
–
6 sub vena toracica.

c) Se poate face pe dreapta în
spațiul 6
–
7 si pe stanga in spatiul
5
–
6 intercostal.

d) Lângă apendicele xifoid, sub
rebordul costal.

e) La 2 cm de apendicele
tranșelian, in spatiul intercostal 6
–
7.

6.
Care
este locul de elecție pentru
toracocenteză la cabaline?

a) Spațiul intercostal 7
–

8 pe partea
stângă sau 6
–
7 pe partea dreapta.

b) Spațiul intercostal 6
–
7 pe partea
dreaptă sub vena pintenului.

c) Spațiul costal 3
–
4 pe stânga și 6
–
7 pe dreapta.

d)
Se poate face numai pe partea
dreaptă, deoarece mediastinul nu
separă

complet cele două spații
pleurale.

e) Lângă apendicele xifoid, pe
partea stanga sau dreapta.

7.
Care este locul de elecție pentru
pericardocenteză la cal ?

a) Spațiul
intercostal 7
–
8 pe partea
dreaptă.

b) La bovine, spațiul 5 intercostal
stâng.

c) La bovine, pentru accesul
paraxifoidian, bisectoarea unghiului
format

de linia albă și hipocondrul
stâng.

d) Spațiul intercostal 5 sau 6 pe
partea stânga.

e) Spati
ul intercostal 7
–
9 pe partea
stanga.

8.
Cum se închide plaga cutanată după
pericardocenteză?

a) Se închide spontan.

b) Se suturează.

c) Se menține deschisă pentru
evacuarea completă a colecției.

d) Se aplică un tub de dren până la
pericard care se
menține câteva zile.

e) Se cauterizează.

9.
În pericardocenteză, pe lângă
spălăturile pericardice zilnice,
tratamentul postoperator mai
include
:

a) Antibioticoterapia generală și
locală.

b) Tonice, diuretice si repaus
absolut.

c) Analgezice central
e și
miorelaxante.

d) Antihemoragice și
antitrombotice.

e) Antipiretice și cortizonice.

10.
Care este locul de elecție pentru
cardocenteză la bovine, ovine si
porcine?

92

a) La cal, spațiul intercostal 5 sau
6, la 3
–
4 cm deasupra venei
pintenului, pe part
ea stângă.

b) Deasupra sternului, în spațiul 4
intercostal stâng.

c) La câine și pisică, în spațiul
intercostal 3, deasupra sternului .

d) Pe lângă manubriul sternal, la 2
–
3 cm de acesta.

e) La cal, spațiul intercostal 8
–
10,
unde se percep contracț
iile
cardiace,

deplasând
membrul stâng anterior înaintea
liniei de aplomb.

11.
În ce direcție se pătrunde cu acul de
venisecție pentru cardocenteză?

a). Oblic de jos în sus

b) Oblic de sus în jos.

c) Perpendicular spre cord.

d) Oblic, la margi
nea cranială a
coastei.

e) În contact cu marginea caudală a
coastei.

12.
Prin ce semne este marcată
pătrunderea mușchiului cardiac cu
acul de venisecție?

a) Se percepe zgomotul
caracteristic de aspiratie.

b) Apare un jet sacadat de sânge.

c)
Animalul prezintă convulsii din
cauza durerii.

d) Animalul este speriat.

e) Soluția pătrunde ușor, nu
întâmpină rezistență.

13.
Ce anestezie se recomandă pentru
operația de toracotomie la taurine?

a) Pentru animale mici, narcoză,
asigurând ventilația

pulmonară.

b) Tranchilizare și anestezia
nervilor intercostali.

c) Narcoza inhalatorie.

d) Narcoza cu cloral hidrat

e) Electronarcoza.

14.
La animalele mici, toracotomia se
face fără rezecție de coastă, în
spațiile 4, 5, 6 sau 7 intercostale. Ce
sutură se face la terminarea
operației?

a) Trietajată.

b) Se suturează numaipleura cu
fascia endotoracică

c) Surjet sau puncte separate cu fir
resorbabil.

d) Puncte separate tip Hartman.

e) Sutură monoplană cu fir sintetic
resorbabil.

15.
În tor
acotomie la animalele mici,
ținând cont de asigurarea ventilației
pulmonare artificiale, ce precauții
recomandați pentru reducerea
pneumotoraxului la sfârșitul
intervenției?

a) Fascia endotoracică și pleura se
incizează în timpul unei expirații

pentru
a nu leza pulmonul.

b) Ultimul punct de sutură pentru
închiderea plăgii pleurale se
strânge în timpul unei inspirații
forțate.

c) Se folosesc depărtătoare
adecvate.

d) Se aspiră secrețiile și cheagurile
de sânge.

e) Se face sutură etanșă și se
asigur
ă drenajul.

16.
Care din următorii timpi operatori
se regăsesc în operația de
pericardotomie la bovine?

a) Pericardopexia și omentopexia.

b) Rezectia de coastei a 9
–
a pe
partea stanga.

c) Rezecția coastei a 5
–
a pe partea
stângă.

d) Explorarea
cavității abdominale
și pericardocenteza.

e) Pericardocenteza.

17.
Cum se poate evita pneumotoraxul
în operația de pericardotomie la
bovine?

a) Da, dacă se asigură narcoză pe
cale inhalatorie.

b) Nu se poate evita, spațiul fiind
prea mare.

c) Se po
ate evita dacă se asigură
evacuarea colecțiilor prin aspirație.

93

d) Prin ventilație pulmonară
artificială.

e) Se face pericardopexia înaintea
inciziei fasciei endotoracice.

18.
Ce avantaje prezintă pericardotomia
fără pneumotorax la bovine?

a) Vindeca
rea este mai rapida.

b) Riscul unor complicații se
reduce.

c) Se asigură un drenaj mai
eficient.

d) Metoda este mai simplă,.

e) Plaga se închide spontan fără
sutură.

9.

OPERAȚII PE ABDOMEN

9.1.
LAPAROTOMIA

Deschiderea
chirurgicală a cavității abdominale (laparotomia, celiotomia)
reprezintă primul timp operator în intervenții pe viscerele digestive, urinare sau
genitale localizate la acest nivel, extirparea unor formațiuni tumorale sau ca
operație propriu
–
zisă efectuată
în scop explorator pentru precizarea
diagnosticului. Chirurgia laparoscopică deschide noi perspective din punct de
vedere tehnic și fiziopatologic. Intervențiile pe cavitaeta abdominală prezintă
unele particularități care impun măsuri suplimentare de prote
cție și foarte multă
acuratețe în desfășurarea operației, cu motivație specială:

1. Dieta preoperatorie și postoperatorie pentru ușurarea explorării viscerelor,
reducerea traumatismului acestora, precum și pentru reducerea presiunii asupra
plăgii suturate.

2. Asepsia severă atât preoperator, cât și în timpul operației cu atenție
deosebită în operațiile cu timpi operatori septici (gastrotomie, enterotomie etc.),
unde se impune delimitarea strictă a acestora și continuarea operației numai cu
instrumentar ster
il după revenirea la timpi aseptici.

3. Anestezia trebuie să realizeze și miorelaxare suficientă pentru a reduce
presiunea peretelui abdominal asupra viscerelor, asigurând liniștea operatorie
fără riscul traumatizării acestora.

4. Locul de elecție se alege

astfel încât să permită accesul direct la organul
asupra căruia se face intervenția propriu
–
zisă.

5. Mărimea plăgii abdominale se stabiliește în strânsă corelație cu
amploarea manoperelor care urmează, evitând tracțiunile și traumatismele
inutile generate

de o plagă abdominală prea mică sau prea mare.

6. Hemostaza sigură, definitivă, executată rapid cu materiale rezistente,
deoarece hemoragia secundară intraabdominală este mult mai greu controlată.

7. Operația se desfășoară într
–
un ritm alert, fără pauze,
cu scurtarea timpului
de deschidere a abdomenului la strictul necesar.

94

8. Este interzisă traumatizarea viscerelor, a vaselor de sânge și a
peritoneului. Traumatismele, cheagurile și depozitele de fibrină favorizează
aderențele și peritonita.
La cal, reacti
vitatea peritoneului este mai crescută și
impune o atenție deosebită.

9. Dacă se prelungește operația, viscerele abdominale expuse la acțiunea
aerului vor fi umectate cu ser fiziologic ușor încălzit.

10. Folosirea judicioasă a materialelor de sutură, evitâ
nd excesele, nodurile
mari, inutile, iritante, nesterile, cu grosimi neadecvate.

Loc de elecție
: Reprezintă un criteriu de clasificare a laparatomiilor. Se
stabilește în funcție de specie, tipul intervenției, topografia organului de operat
și scopul urmări
t:

1. mediană ventrală
–

pe linia albă

–

prepubiană
–

între ombilic și pubis

–

preombilicală
–

între ombilic și xifoid

–

ombilicală.

2. paramediană ventrală
–

paralel cu linia albă,între aceasta și lanțul mamar.
Ex. la masculii rumegătoarelor mici, c
anidelor și porcinelor.

3. ventro
–
laterală
–

între vena mamară anterioară și pliul ei. Ex. pentru
operația cezariană met. G
ö
tze.

4. laterală (în flanc):

–

în fosa paralombară (golul flancului)

–

retrocostală

–

în teșitura flancului (sub coarda
flancului)

5. inguinală
–

în unele hernii inguinale, care necesită enterectomie sau
avariohisterectomie.

6. prin acces pelvin:

–

pe cale vaginală (colpotomie)

–

pararectală.

7. transversă: prepubiană, ombilicală, xifoidiană.

Repere anatomice:

Linia albă este reprezentată de un țesut conjunctiv fibros, puțin
vascularizat și inervat, este rezistent pentru sutură, dar țesutul cicatricial se
formează mai greu din aceleași motive. La aceasta se mai adaugă pielea și
mușchiul cutanat la exterior, iar
pe partea internă prezintă legături cu fascia
transversă și peritoneul. La carnivore, în zona ombilicală, se găsește un panicul
adipos, mai abundent la animalele adulte și în stare bună de întreținere sau
obeze.
La acestea poate să constituie un impediment

la momentul suturii
abdominale.

În partea ventrală, se găsește mușchiul drept al abdomenului, dispus
simetric cu fibrele orientate longitudinal și reprezintă baza anatomică la acest
nivel.

În flanc, straturile anatomice sunt reprezentate de piele, fascia
superficială

95

cu mușchiul cutanat, tunica abdominală, mușchii: oblicul extern, oblicul intern
și transversul abdominal. Ultimul prezintă o porțiune musculară vizibilă numai
în laparatomiile efectuate în golul flancului, continuându
–
se apoi cu fascia
(aponev
roza) transversă, tapetată la fața internă cu peritoneul parietal.

Vasele de sânge sunt reprezentate de arterele subcutanate abdominale,
cele două epigastrice anterioare și posterioare, ramura cranială a circumflexei
iliace, arterele lombare, precum și de
venele satelite.

Sensibilitatea este asigurată de ultima pereche de nervi toracali și primele
două perechi lombare (iliohipogastric și ilioinguinal), cu numeroase ramificații
și anastomoze.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură la care se adaug
ă sonda
canelată, depărtătoare și instrumente speciale dacă este cazul (pense intestinale,
pense în "T", ecrasor etc.).

Contenție
: patrupodală sau decubitală.

Anestezie
: generală (NLA sau narcoză) sau tranchilizare asociată cu
analgezia loco
–
regională.

Te
hnica operatorie
: Prezintă mici diferențe în funcție de locul de elecție
și talia animalului.

1.
Laparotomia mediană ventrală
.

Este preferată la animalele mici, deoarece permite accesul la toate
viscerele abdominale, sensibilitatea este redusă, hemoragia
este mică, iar
cicatricea este rezistentă, dar se formează mai greu și necesită protejarea plăgii
până la vindecare. Se poate face între ombilic și pubis pe toată lungimea sau
numai 3
–
4 cm. Pentru intervenții pe vezica urinară, se incizează mai aproape de
pubis, iar pentru ovariectomie, imediat înapoia ombilicului. Pentru intervenții pe
stomac sau duoden, se face laparotomie preombilicală, iar dacă este necesară o
laparotomie mai largă, incizia depășește cicatricea fibroasă ombilicală, ocolind
–
o pe dreapta
sau pe stânga pentru o mai bună afrontare prin sutură.
Dacă există
și o hernie ombilicală, nu se justifică laparotomia periombilicală.

Pentru animalele mari este mai rar utilizată din cauza presiunii exercitate
de viscerele abdominale.

Tehnica

1. Incizia p
ielii și a țesutului conjunctiv subcutanat.

2. Incizia liniei albe pe o lungime mai mică cu 1
–
2 cm la ambele
extremități în raport cu incizia cutanată.

3. Incizia peritoneului cu mare atenție pentru a proteja organele
abdominale mai ales dacă există
presiune crescută la acest nivel (gestație
avansată, piometru etc.).

Se pot folosi mai multe procedee:

a) Se face o butonieră cu bisturiul sau foarfeca, eventual trăgând ușor
peritoneul cu o pensă.
Se introduce o sondă canelată pe direcția liniei albe și
a
poi secționăm peritoneul cu fascia transversă. Sonda canelată poate fi înlocuită

96

cu o pensă hemostatică sau anatomică.

b) Incizia peritoneului cu bisturiul, foarfeca sau herniotomul, sub
protecție digitală după efectuarea unei butoniere ca în metoda preced
entă.

c) Incizia liniei albe împreună cu fascia transversă și peritoneul,
respectând aceleași reguli pentru protecția viscerelor.

4. Explorarea cavității abdominale și intervenția propriu
–
zisă.

5. Sutura peretelui abdominal. Cele mai numeroase accidente și

complicații postoperatorii se produc datorită nerespectării unor reguli de bază:

a) menținerea anesteziei până la sfârșitul suturii pentru a evita contractura
peretelui abdominal care atrage ieșirea anselor intestinale prin plagă, făcând
dificilă sutura s
au duce la ancorarea epiplonului, mezenterului sau unei anse
intestinale la plaga abdominală cu formarea aderențelor sau eventrațiilor.

b) alegerea unui material de sutură adecvat ca grosime, rezistență și
tolerabilitate.

c) folosirea unei metode de sutură

corespunzătoare cu locul de elecție și
grosimea peretelui abdominal.

Sutura trietajată

1
. Sutura liniei albe împreună cu peritoneul și fascia transversă în surjet
întretăiat sau puncte separate.

2. Sutura fasciei superficiale și a țesutului adipos în surj
et simplu, cu
același fir, cu un singur nod terminal pe capătul scurt al firului rămas de la
nodul inițial. Ajutorul ține firul întins la fiecare buclă pentru a obține o afrontare
uniformă.

3. Sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistență. Dacă

se
asigură protejarea plăgii împotriva automutilării, se poate face sutură
intradermică în zig
–
zag orizontal sau vertical.

Sutura bietajată

Primul strat de sutură se aplică la peritoneu împreună cu linia albă și
tunica abdominală, în puncte separate simpl
e sau de rezistență cu fir resorbabil
sau nylon, iar la piele în puncte separate cu fir neresorbabil.

Sutura este rapidă și suficient de rezistentă, dar se cere afrontarea foarte
atentă a tuturor straturilor anatomice.

2.
L
aparatomia paramediana ventrală

E
ste indicată la masculii canidelor, porcinelor sau rumegătoarelor mici,
datorită poziției furoului, penisului și a orificiului prepuțial sau pentru acces la
ficat, duoden, stomac, splină.

Locul de elecție este situat la 5
–
6 cm de linia albă, pe dreapta sau

pe
stânga.

1. Incizia pielii, a m. cutanat și a tecii externe a mușchiului drept
abdominal.

2. Dilacerarea manuală a mușchiului drept abdominal în diercția fibrelor
sale.

97

3. Incizia tecii interne a mușchiului drept abdominal.

4. Dilacerarea țesutului adip
os retroperitoneal.

5. Incizia peritoneului și fasciei transverse cu atenție pentru a nu leza
viscerele abdominale.

6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.

a) peritoneu + fascie transversă + teaca internă a m. drept abdominal.

b) mușchiul drept abdomin
al + teaca externă și tunica abdominală.

c) pielea.

Cicatrizarea peretelui abdominal este mai rapidă și rezistentă, riscul
eventrațiilor este mai redus, dar hemostaza este mai dificilă.

3.
L
aparatomia ventrolaterala

Este folosită pentru histerotomie la vac
ă prin metoda G
ö
tze și permite
accesul lejer la uterul gestant pe sub rumen.

Loc de elecție
: partea inferioară a flancului stâng, între pliul iei și vena
mamară, la jumătatea distanței dintre aceste repere, în partea posterioară, iar
anterior, incizia este

paralelă cu vena mamară sau apropiindu
–
se de aceasta
pentru asigurarea declivității pentru drenaj.

Anestezia
: NLA sau sedare cu xilazină și anestezie locală sau regională.

Contenție
: decubit lateral drept.

Timpi operatori
:

1. Incizia pielii pe o lungime
de 30
–
40 cm dinainte spre înaoi, asigurând
hemostaza.

2. Incizia mușchiului cutanat.

3. Incizia tunicii abdominale și a aponevrozei oblicilor.

4. Incizia mușchiului drept abdominal și a oblicului extern.

5. Incizia fasciei transverse și a peritoneului. Se
efectuează intervenția
propriu
–
zisă pe uter, se repun viscerele în poziție anatomică și se face toaleta
plăgii abdominale și, dacă este cazul, aseptizarea acesteia.

6. Sutura trietajată a peretelui abdominal.

I. peritoneul + fascia transversă + stratul mus
cular cu catgut nr. 1.

II. tunica abdominală + aponevrozele oblicilor + m. cutanat cu catgut nr.
2 sau fir sintetic.

III. sutura pielii în puncte separate simple sau de rezistență cu ață
chirurgicală groasă.

Dacă uterul a fost infectat (fetus mort, emfizem
atos), peretele abdominal
cu infiltrații edematoase masive sau asepsia deficitară se va aplica un tub de
dren în comisura anterioară a plăgii.

4.
L
aparatomia prin flanc

Pătrunderea prin peretele lateral al cavității abdominale este preferată mai
ales la an
imalele de talie mare unde masa gastrointestinală forțează suturile care
pot să cedeze, producând complicații postoperatorii după laparatomiile ventrale.

Locul de elecție

se stabilește în funcție de topografia organului care

98

urmează a fi abordat și cu tehn
ica operatorie.

a.

Laparotomia în fosa paralombară

Locul de elecție

este mijlocul fosei paralombare, la 3
–
4 cm sub apofizele
transverse lombare până la coarda flancului.

Indicații
: intervenții chirurgicale pe rinichi, glande suprarenale, ovare (la
iapă), cecu
m, rumen.

Anestezie
: tranchilizare sau NLA la doze compatibile cu stațiunea
patrupodală. La animalele mici se face NLA sau narcoză în concordanță cu
amploarea operației propriu
–
zise.

Contenție
: în travaliu sau pe masa de operație.

Tehnica
:

1. Incizia verti
cală a pielii fasciei superficiale și aponevrozei și a oblicului
intern care este mai bine reprezentat la bovine.

2. Se asigură hemostaza.

3. Dilacerarea mușchiului transvers al abomenului care este bine
reprezentat mai ales în partea superioară a plăgii a
bdominale.

4. Incizia peritoneului.

5. Intervenția propriu
–
zisă.

6. Închiderea abdomenului se face prin sutură trietajată, bietajată sau
monoplană.

b.
Laparotomia retrocostală

Indicații
: rumenotomie, deplasarea abomasului, colotomie.

Loc de elecție
:
înapoia ultimei coaste, la 3
–
4 cm sub apofizele transverse
lombare.

Este necesară incizia tuturor straturilor peretelui abdominal. Hemoragia
este mai abundentă și trebuie să fie asigurată hemostaza definitivă strat cu strat.

Sutura trebuie să asigure afron
tarea corectă a fiecărui strat muscular
împreună cu formațiunile conjunctive adiacente fără inversarea acestora.

c.
Laparotomia transcostală

Indicații
: ovariectomie la cățea și pisică, reticulotomie etc.

Loc de elecție
: ultimul spațiu intercostal la cățea
și pisică, iar la vacă
spațiuil intercostal 9
–
10 sau cu rezecția coastei a noua. La acest nivel, este
necesară incizia inserției diafragmei pe fața internă a ultimelor coaste, fără
pericolul de pneumotorax.

Contenție
: patrupodală la animalele mari și decu
bitală la animalele mici.

Anestezia
: tranchilizare și anestezia nervilor intercostali 8, 9 și 10 la vacă,
iar la animalele mici, narcoză sau NLA.

Tehnica operatorie la vacă
:

1. Incizia pielii 15
–
20 cm în direcția coastei a noua în treimea inferioară a
aces
teia.

2. Rezecția coastei.

3. Incizia inserției diafragmei și a peritoneului.

99

4. Incizia epiploonului.

5. Operația propriu
–
zisă la nivelul rețelei.

6. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.

7. Sutura bietajată sau trietajată sub dren a peretelui muscular

și pielea.

d.
Laparotomia inguinală

Indicații
: ovariohisterectomie la cățele cu histerocel inguinal,
criptorhidrectomie abdominală prin procedeul belgian, hernie inguino
–
scrotală
acută la armăsar.

Contenție
: decubit dorsal sau lateral cu descoperirea regi
unii inguinale.

Tehnica
: Se face o incizie liniară a pielii pe direcția inelului inguinal
depășind cu câțiva centimetri comisura cranio
–
laterală a acestuia. În cazul unei
hernii inguinale voluminoase la cățea se poate face incizie în "felie de pepene",
la
baza sacului herniar.

Debridarea traectului inguinal se face numai la unghiul antero
–
lateral cu
herniotomul sau bisturiul, sub protecția degetului arătător al mâinii opuse pentru
a nu leza ansele intestinale.

Sutura inelului inguinal se face bietajat sau t
rietajat cu materiale
rezistente, dar bine tolerate. La masculi, se ancorează cordonul testicular
torsionat. Fixarea cordonului se face cu capetele firului utilizat pentru ligatură,
trecute prin marginile inelului aproape de unghiul postero
–
medial.

Trecere
a acului pentru sutură va fi precedată de vizualizarea marginilor
plăgii, iar pătrunderea se face sub control digital. Înțeparea sau ruperea
trunchiului pudendo
–
epigastric provoacă o hemoragie abundentă și greu de
controlat la toate speciile.

Sutura pieli
i se face în puncte separate și se aplică tub de dren din cauza
mobilității foarte mari a țesuturilor în regiunea inguinală.

e.
Laparotomia în teșitura flancului

Indicații
: histerotomie, enterotomie ovariectomie.

Loc de elecție
: părțile laterale ale
abdomenului sub coarda flancului în
direcție verticală sau oblică.

Anestezie
: Tranchilizare și analgezie locoregională, NLA sau narcoză.

Contenție
: Patrupodală la animalele mari sau decubit lateral pe partea
opusă la toate speciile. În unele situații, este

necesară fixarea pe un plan înclinat
pentru deplasarea viscerelor și crearea unor căi de acces mai lejere (ex. castrarea
la scroafă).

Tehnica operatorie
:

1. Incizia pielii pe direcția stabilită, verticală sau oblică, dinainte înapoi
sau dinapoi spre înain
te. Odată cu pielea, se incizează și mușchiul cutanat sau
țesutul adipos subcutanat, mai mult sau mai puțin reprezentate în funcție de
specie și mărimea inciziei.

2. Incizia tunicii abdominale pe o lungime de 1
–
2 cm mai puțin decât
incizia cutanată.

100

3. Păt
runderea prin stratul muscular prin secționare cu bisturiul fără a se
urmări direcția fibrelor musculare sau prin dilacerare, cunoscând avantajele și
dezavantajele fiecărui procedeu.

4. Dilacerarea țesutului adipos retroperitoneal.

5. Incizia peritoneului
evitând perforarea brutală a acestuia, care
determină deșirări și chiar leziuni ale organelor interne.

În cazul pătrunderii prin dilacerarea stratului muscular se recomandă
prinderea peritoneului cu o pensă hemostatică și efectuarea unei butoniere cu
foarf
eca și apoi mărirea breșei peritoneale prin incizie sub protecție digitală sau
pe sonda canelată.

6. Aplicarea depărtătoarelor și intervenția intraabdominală propriu zisă.

7. Sutura peretelui abdominal.

–

Primul strat de sutură îl reprezintă peritoneul împ
reună cu mușchiul
transvers atât în porțiunea musculară, cât și în cea aponevrotică. Se impune o
atenție mai mare la animalele cu țesut adipos retroperitoneal abundent, unde
peritoneul se va sutura numai împreună cu fascia transversă în surjet cu fir
resor
babil.

–

Sutura stratului muscular se poate face în bloc, cu fir resorbabil sau
sintetic bine tolerat. Pentru asigurarea unei rezistențe corespunzătoae și
formarea unei cicatrici suple, este necesară apropierea formațiunilor conjunctive
(fascii aponevroze
care au tendința să se depărteze).

–

Pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală groasă sau cu
nylon.

Dacă musculatura abdominală nu a fost secționată (pătrunderea prin
dilacerare), se verifică plaga pentru a nu rămâne anse intestinale print
re
straturile musculare (la scroafă, după castrare, se verifică și coarnele uterine
)

și
se aplică numai 2
–
3 puncte de sutură la straturile profunde și peritoneu, iar
pielea se suturează separat.

4.
Laparotomia prin acces pelvin

Indicații
: ovariectomie la ia
pă sau vacă prin colpotomie, hernie perianală
cu hipertrofie sau tumoră de prostată.

Loc de elecție
: partea superioară a fundului de sac vaginal (colpotomie)
sau prin fosa pararectală.

Tehnica operatorie
:

a
.

Laparotomia vaginală

(colpotomie). Se aseptizeaz
ă vaginul și se
completează anestezia prin introducerea unui tampon de tifon îmbibat în soluție
anestezică locală (carbocaină).

Incizia peretelui dorsal al vaginului se face longitudinal cu colpotomul
(bisturiu cu lama ascunsă) și se dilacerează atât cât e
ste necesar pentru prinderea
și aducerea ovarelor în interiorul vaginului pentru extirpare cu ecrasorul la vacă
sau trecând ecrasorul prin breșa peretelui vaginal până în regiunea sublombară
și secționarea pediculului ovarian la acest nivel.

101

Plaga vaginală

nu se suturează, cicatrizîndu
–
se prin înmugurire.
Postoperator animalul se ține pe un plan înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

Pentru siguranță, se pot aplica 2
–
3 puncte de sutură cu un fir lung,
nodurile fiind realizate cu o singură mână în
interiorul vaginului.

b
.

Pătrunderea
prin fosa pararectală

se face printr
–
o incizie în semicerc, în
hernia perianală la câine. Pielea va fi secționată cu grijă, deoarece viscerele
herniate sunt separate de piele numai de fascia perianală care uneori este
d
eșirată.

Se evacuează lichidul transvazat, se extirpă formațiunile tumorale sau
hematoamele, se repun organele herniate în cavitatea abdominală, eventual s
–
a
extirpat prostata.

Obturarea cavității pelviene se face prin sutură bietajată sau trietajată cu
ma
teriale de sutură rezistente. Punctele de sutură vor trece prin ligamentul
sacroischiatic, mușchiul suspensor și mușchiul gluten superficial. Sutura nu
trebuie să intersecteze glandele perianale, iar dacă nu se poate evita, se va
extirpa glanda perianală.

5.
Laparotomia transversă
.

Pot fi realizate perpendicular sau oblic pe linia albă, singură sau
combinată, cu precauție pentru a nu secționa vasele de sânge importante,
respectând normele generale din laparotomii.

9.2.

CHESTIONAR

1.
Intervențiile pe cavitatea abdominală
impun măsuri suplimentare de
protecție și acuratețe tehnică. Cum
motivați aceasta?

a) Se lucrează numai cu
instrumente sterile pe toată durata
operației.

b) Asepsia este severă mai ales în
operațiile cu timpi operatori septici,

deoarece infecția este
mai greu de controlat.

c) Operațiile septice se efectuează
numai la sfârșitul zilei de lucru.

d) La operațiile septice se folosesc
antibiotice in aplic
atie locala si
generala.

e) Operațiile septice se efectuează
în alte săli.

2.
Dați exemple de operații cu timpi
septici pe cavitatea abdominală
:

a) Reticulotomia, operația în
deplasarea abomasului, uretrotomia.

b) Esofagotomia, pericardotomia.

c) R
umenotomia, castrarea
animalelor criptorhide, fistula de lapte.

d) Gastrotomie, enterotomie,
enterectomie.

e) Hernia ombilicală, hernia
inguino
–
scrotală cronică.

3.
De ce este necesară dieta alimentară
în intervenții pe cavitatea
abdominală?

a)
Modifica topografia viscerelor.

b) Reduce traumatismul operator.

c) Mareste presiunea asupra plăgii
suturate.

d) Stimulează imunitatea și
fenomenele reparatorii.

e) Împiedică formarea aderențelor
și a peritonitei.

4.
De ce se recomandă anestezie c
u

102

relaxare musculară în intervenții pe
cavitatea abdominală?

a) Se asigură imobilizarea
animalului

b) Reduce presiunea viscerelor
asupra peretelui abdominal
micșorând

traumatismul
acestora.

c) Reduce presiunea peretelui
abdominal asupra viscerelor,

asigurând

liniște operatorie..

d) Se poate stabili cu exactitate
locul de elecție.

e) Metoda de anestezie se alege în
funcție de amploarea operației.

5.

Cum se alege locul de elecție pentru
intervenții pe cavitatea
abdominală?

a). Se asigură decli
vitate și drenaj

b) Este stabilit pentru fiecare
operație.

c) Astfel încât să permită accesul
direct la organul asupra căruia se face

intervenția propriu
–
zisă.

d) Evităm secționarea vaselor de
sânge și a nervilor.

e) Sunt evitate inciziile transve
rsale
sau perpendiculare pe liniile de

tracțiune viscerale.

6.
Cum se stabilește mărimea plăgii
abdominale în intervenții pe viscere
la acest nivel în medicina
veterinară?

a). În legătură nemijlocită cu
metoda de anestezie.

b) Cât mai largă, pentru
acces lejer.

c) Cât mai mică, pentru a evita
complicațiile postoperatorii
(eviscerație,

infecție etc.).

d) În funcție de modalitățile de
contenție, decubitală sau patrupodală.

e) În strânsă corelație cu amploarea
manoperelor care urmează, evitând

t
racțiunile și traumatismele inutile

7.
De ce este interzisă traumatizarea
viscerelor, a vaselor de sânge și a
peritoneului în intervenții pe
cavitatea abdominală?

a) Prin deșirarea ligamentelor, se
schimbă topografia viscerelor
abdominale

b) Se produce
ileus paralitic.

c) Favorizează aderențele și
peritonita..

d) Se modifică raporturile
topografice.

e) Se produc eventrații.

8.
Ce faceți dacă se prelungește operația,
iar viscerele abdominale sunt
expuse mai mult timp la acțiunea
aerului?

a) Se int
roduc in cavitatea
abdominala.

b) Se umectează cu apă distilată
sterilă.

c) Se aspersează soluție de glucoză
5%.

d) Se umectează cu ser fiziologic
ușor încălzit.

e) Animalul se perfuzează
suplimentar.

9.
Ce înțelegeți prin folosirea judicioasă
a ma
terialelor de sutură în
laparotomii?

a) .Alegerea unor materiale ieftine.

b) Este evitată folosirea unor
materiale de sutură.

c) A nu face risipă care mărește
prețul operației.

d) Sunt evitate nodurile prea mari,
inutile, iritante, nesterile

e) S
e înlocuiesc materialele de
sutură cu tehnici moderne.

10.
Laparotomia mediană ventrală (pe
linia albă) poate să fie:

a) Prepubiană (între ombilic și vena
mamara anterioara).

b) Preombilicală (între ombilic și
xifoid).

c) Ombilicală ( paralel cu
linia
mediana ).

d) Paramediană ventrală
–

între
ombilic și apendicele xifoid.

e) Inguinală
–

prin acces inguinal în

103

hernii.

11.
La ce animale se practică
laparotomia paramediană ventrală?

a) Pentru crearea de masculi
genitostimulatori.

b) Pentru o
perația cezariană la
vacă.

c) În hernia inguino
–
scrotală acută
la armăsar.

d) La masculii rumegătoarelor
mici, canidelor și porcinelor.

e) În fistula de lapte.

12.
Care sunt locurile de elecție pentru
laparotomia laterală (în flanc)?

a) Intre vena
mamara si inelul
inguinal inferior.

b)
Transcostală pentru
reticulotomie.

c) Golul flancului.

d) Fundul de sac vaginal dorsal.

e) Fosa ischio
–
caudală.

13.

Care este locul de elecție pentru
laparotomia ventro
–
laterală?

a) Prin coarda flancului.

b) Între lanțul mamar și linia albă.

c) Între pliul iei și coarda flancului.

d) Între vena mamară anterioară și
pliul iei.

e) La 5
–
6 cm înapoia ultimei
coaste, paralel cu aceasta.

14.

Cum se poate realiza laparotomia
prin acces pelvian?

a) Transrec
tală.

b) Prepubian.

c) Transcostal.

d) Pe cale vaginală

e) Pe cale endoscopică.

15.

Ce avantaje prezintă laparotomia
mediană ventrală?

a) Țesutul cicatricial se formează
greu.

b) Țesutul conjunctiv fibros din
care este formată linia alba este
puțin vascularizat și inervat,
rezistent pentru sutură.

c) La carnivore, în zona ombilicală
se gă
sește un panicul adipos,
favorabil cicatrizării.

d) Se pot folosi adezivi tisulari.

e) Se poate realiza sutura
monoplană.

16.

Care sunt nervii importanți a
i
peretelui abdominal

a) Plexul solar.

b) Ultimul toracic si primele două
perechi lombare

c) Nervul obturator.

d) Nervii pudenzi și hemoroidali.

e) Nervii vag și recurent.

17.

În laparotomia mediană ventrală se
regăsesc următorii timpi operatori
:

a) Incizia pielii și a țesutului
conjunctiv subcutanat paralel cu linia
alba.

b) Incizia liniei albe pe o lungime
cu 1
–
2
cm mai mare decât lungimea

inciziei cutanate, la ambele capete.

c) Incizia liniei albe pe o lungime
cu 1
–
2 cm mai mică la ambel
e capete,

în raport cu incizia cutanată.

d) Secționarea peritoneului
împreună c
u fascia transversă și cu
epiploonul pe aceeași lungime.

e) Dilacerarea peritoneului
împreună cu fascia transversă.

18.
Ce procedee se pot folosi pentru
deschiderea
cavității abdominale pe
linia albă fără a leza viscerele?

a) Se incizează toate straturile, apoi
se face o butonieră prin care

se
introduce o sondă butonata si apoi
se deschide cavitatea abdominala.

b) Se recomanda chirurgia
endoscopica.

c) Se inc
izează linia albă împreună
cu peritoneul și fascia transversă
sub protecție digitală după
efectuarea unei butoniere.

d) Incizia tuturor țesuturilor strat cu
strat, iar
peritoneul se dilacerează

e) Toate straturile anatomice sunt
pătrunse prin dilacerare
.

19.
Ce tip de sutură recomandați după
laparotomie mediană ventrală?

a) Sutura tip Schmieden.

b) Sutura bietajată.

104

c) Sutura monoplană.

d) Sutura de înfundare.

e) Sutura cu agrafe metalice.

20.
Ce straturi anatomice grupați în
sutura trietajată

a peretelui
abdominal după laparotomie
paramediană ventrală?

a) 1
–

Peritoneu + fascie transversă
; 2
–

teaca internă a mușchiului
drept abdominal ; 3
–

pielea.

b) 1
–

Mușchiul drept abdominal +
tunica abdominală ; 2.
–

muschiul
oblic extern ; 3
–

pielea

c) 1
–

Linia alba ; 2
–

muschiul
drept abdominal ; 3
–

pielea.

d) 1
–

Mușchiul drept abdominal ; 2
–

oblicul intern, tunica abdominală
și țesutul adipos.

e) 1
–

Peritoneu + fascie traversa +
teaca interna a muschiului drept
abdominal ; 2
–

muschiul dr
ept
abdominal + teaca externa si tunica
abdominala ; 3
–

pielea.

21.
Care este locul de elecție în
laparotomia ventro
–
laterală pentru
operația cezariană la vacă?

a) Jumătatea distanței dintre pliul

iei și vena mamară anterioară,

asigurând declivitatea,
pe partea
dreapta.

b) Flancul drept, între pliul iei și
vena mamară anterioară.

c) Teșitura flancului stâng,
deasupra pliului iei.

d) Panta flancului stâng pe o
direcție oblică antero
–
posterior.

e) Jumătatea distanței dintre pliul
iei și vena
mamară anterioară, pe o
direcție oblică dorso
–
ventral, pe partea
stanga.

22.
Ce indicații are laparotomia in
flancul stang?

a) Rumenotomie, deplasarea
abomasului, colotomie.

b) Rumenotomie, reticulotomie,
castrare la cățea.

c) Abomasotomie, invaginaț
ie
intestinală, cistotomie.

d) Uretrotomie, ulcer ombilical.

e) Hernie diafragmatică,
cecotomie, eventrație ventro
–
laterală.

23.

Ce indicații are laparotomia
transcostală?

a) Invaginație intestinală, volvulus.

b) Claponaj, hidronefroză,
invaginație

intestinală.

c) Obstrucție esofagiană
intratoracică, corpi străini în stomac.

d) Ovariectomie la cățea și pisică,
reticulotomie.

e) Hipertrofie de prostată.

24.
Ce indicații are laparotomia
inguinală?

a) Ovariectomie la scroafa.

b) Criptorhidect
omie abdominală
prin procedeul belgian.

c) Castrare la armasar.

d) Hernie perianală.

e) Histerectomie la vaca.

25.

Ce avantaje prezintă pătrunderea în
cavitatea abdominală prin
dilacerare?

a) Cicatrizare mai rapida.

b) Traumatism mai mic.

c)
Afrontare mai bună.

d) Traumatism mai mare.

e) Acces mai lejer în cavitatea
abdominală

26.

Ce indicații are laparotomia prin
acces pelvian?

a) Cistotomie la carnivore.

b) Hernie diafragmatica.

c) Histerectomie pe cale vaginala.

d) Ovariectomie
la iapă și vacă prin
colpotomie.

e) Amputarea rectului.

27.

Cum se obturează cavitatea pelviană
după laparotomie la acest nivel?

a) Se aplica o tesătură textilă
rezistentă.

b) Sutură bietajată interesând
peritoneul și fascia transversă.

c) Sutură bi
etajată sau trietajată
prin ligamentul sacro
–
ischiatic,
mușchiul suspensor al rectului,

105

gluteul superficial, fără ca sutura să
intersecteze glandele perianale.

d) Se folosește mușchiul obturator
și gluteul superficial, fără a atinge

filetele nervoase.

e) Animalul se ține pe un plan
înclinat.

28.

Prin ce procedeu se închide plaga
vaginală după colpotomie?

a) Prin înmugurire.

b) Animalul se ține pe un plan
înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

c) Se pot aplica 2
–
3 puncte de
sutură

d) Sutură
bietajată.

e) Substante adezive

29.

Cum se poate realiza anestezia
fundului de sac vaginal pentru
colpotomie?

a) Anestezie de contact.

b) Anestezie epidurală.

c) Infiltrație locală.

d) Tranchilizare.

e) Blocaj troncular.

3
0.
Locul de elecție
reprezintă un
criteriu de clasificare în
laparotomii. Cum se stabilește
acesta?

a). În funcție de vârstă și talia
animalului.

b) În funcție de scopul urmărit,
mijloacele de contenție,
instrumentar și

personalul
existent.

c) În funcție de urgență,

anotimp,
friguros sau cald, dotări.

d) În funcție de specie, tipul
intervenției, topografia organului de
operat

ș
i
scopul urmărit

e) Metoda de anestezie reprezintă
criteriul principal în alegerea locului

de elecție.

10.

OPERAȚII ÎN HERNIILE ABDOMINALE

Hernia

reprezintă deplasarea unui organ din cavitatea în care se află în
mod normal printr
–
un orificiu natural sau accidental.

Elementele definitorii ale unei hernii abdominale sunt:

1. inelul herniar: orificiu natural sau
prin deșirarea peretelui;

2. sacul herniar: piele, teaca fibroasă, peritoneu;

3. conținutul sacului herniar: epiploon, intestin, uter etc.

Denumirea herniei este dată de locul unde s
–
a produs (ombilicală,
inguinală, perianală etc.), conținutul sacului
herniar (enterocel, epiplocel,
histerocel etc.), de raporturile existente între componentele acesteia (reductibilă,
nereductibilă), evoluție (acută, cronică) etc.

În medicina veterinară, tratamentul herniilor este numai chirurgical și
constă în readucerea
viscerelor în poziția lor anatomică și închiderea inelului
prin sutură.

Procedeul operator se stabilește în funcție de dimensiunile componentelor
(inel, sac herniar) și raporturile dintre ele (aderențe, bride).

Herniile de dimensiuni reduse pot fi
remediate fără deschiderea sacului

106

herniar (metode extraperitoneale) sau prin deschiderea acestuia (kelotomie) și
excizie.

Materialul de sutură trebuie să fie rezistent, maleabil și bine tolerat.

Dieta este necesară atât înainte de intervenția chirurgicală
, cât și
postoperator
.

10.1.

O
PERAȚIA ÎN HERNIA OM
BILICALĂ

Indicații
: hernie congenitală observată la purcei, căței, mânji,pisici
datorită unor factori genetici sau traumatici care împiedică obliterarea inelului
ombilical după fătare. La adulte se produ
ce mai rar ca urmare a unor eforturi
deosebite sau se agravează cele preexistente din aceleași cauze.

Instrumentar
: de diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: La animale mari și la adulte se face anestezie generală, iar la
nou
–
născuți este suficientă anes
tezia locală prin infiltrație pe linia de incizie și la
baza sacului herniar.

Contenție
: Decubit dorsal cu membrele posterioare fixate spre înapoi, iar
cele anterioare spre înainte. La animalele mici, membrele se pot fixa manual în
bipede laterale.

Tehnica

operatorie
: Se alege metoda cea mai convenabilă în raport cu
specia, talia animalului, sex, vârstă și mai ales cu aspectul clinic al herniei:
reductibilă, nereductibilă, mică, voluminoasă, simplă, complicată (strangulată)
etc.

1.

H
ernia ombilicală reductibil
ă cu sac mic

Inelul herniar este mic, dar se simte la palpare, sacul herniar se poate
cuprinde în palmă, iar viscerele se aduc ușor în cavitatea abdominală prin taxis.
Conținutul sacului herniar este reprezentat în cea mai mare parte de epoplioon,
panicul
adipos și rareori anse intestinale.

*

Incizia longitudinală a sacului herniar pe locul proeminenței
maxime, depășind cu 1
–
2 cm inelul herniar. Dacă este necesară excizia unui
lambou cutanat este mai bine să se aprecieze de la început mărimea acestuia,
făcân
d o incizie în felie de pepene pentru a fi îndepărtată.
Incizia interesează
pielea și țesutul conjunctiv subcutanat.

*

Se izolează sacul herniar prin disecție și dilacerare, până la bază,
evidențiindu
–
se complet inelul herniar, fără a
–
l deschide.

*

Repunerea conținutului herniar în cavitatea abdominală prin
apăsare moderată cu degetul și înfundarea completă a sacului fibros.

*

Sutura inelului herniar cu fir rezistent în puncte separate simple, în
"U" sau în bursă. Pentru o mai bună cicatrizare, se re
comandă scarificarea
marginilor inelului herniar înaintea strângerii firelor de sutură.

*

Se recomandă să se opereze după vârsta de patru luni, când

107

peretele abdominal este mai rezistent și uneori inelul herniar se închide spontan.

2.

H
ernia ombilicală nereduc
tibilă, cu sac mic

Este cea mai frecventă formă de hernie ombilicală congenitală,
tratamentul fiind solicitat numai din motive estetice.

*

Animalul prezintă o formațiune de formă globuloasă, mică,
nedureroasă în regiunea ombilicală.

*

Tehnica operatorie
:
Incizia longitudinală, izolarea și excizia
sacului. Dacă formațiunea este mare și prezintă vascularizație bogată, excizia va
fi precedată de ligatură transfixică la bază sau se îndepărtează prin torsiune. Se
verifică dacă se menține obturarea inelului și s
e face sutura cutanată. Dacă se
constată formarea unei depresiuni prin retragerea epiploonului secționat, se vor
aplica 2
–
3 puncte de sutură la peretele abdominal, cu fire neperforante
(extraperitoneal).

3.

H
ernia ombilicală cu inel mic și sac mare



Incizia p
ielii sub formă de "felie de pepene". Atenție la vieruș unde
orificiul prepuțial se găsește pe suprafața sacului herniar. În acest caz, se
identifică furoul și se face o incizie asimetrică, tot în "felie de pepene" sau
"semilună" pe partea opusă.

*

Se izole
ază sacul herniar până la inel.

*

Se prinde fundul sacului herniar într
–
o pensă sau cu mâna și se
torsionează. Cu cealaltă mână se dirijează pătrunderea viscerelor în cavitatea
abdominală.

*

Se continuă răsucirea completă a sacului herniar.

*

La baza sacului
torsionat se aplică o ligatură transfixică cu fir
rezistent și se excizează la 2
–
3 cm deasupra. Se va aprecia dacă se poate ancora
firul la marginea inelului herniar și dacă mai sunt necesare alte puncte de sutură
pentru închiderea completă a acestuia.

*

Su
tura pielii în puncte separate.

4.

H
ernia ombilicală cu inel mare

Aceasta se asociază și cu un sac herniar voluminos, dar se întâlnesc două
aspecte distincte care influențează desfășurarea operației:

d'
–

marginile inelului sunt apropiate, dar permit introduc
erea palmei,
având direcție longitudinală;

d''
–

marginile inelului sunt depărtate în toate direcțiile.

În primul caz se face excizia sacului herniar de la bază și sutura inelului
monoplan (Wolf) sau bietajat, iar la al doilea se recomandă păstrarea saculu
i
herniar ca tampon biologic și reducerea acestuia prin fixare cu firele de sutură
(Olivkov).

Dacă marginile inelului herniar sunt apropiate, după rezecția sacului
fibros și repunerea viscerelor în cavitatea abdominală, se poate face sutura
peritoneului îm
preună cu fascia transversă în surjet simplu cu catgut. Marginile
inelului herniar se suturează în puncte separate simple sau de rezistență cu fir

108

sintetic resorbabil sau nylon, iar pielea, în puncte separate simple.

La porc, sacul herniar este foarte bine

vascularizat la bază, dar sutura
hemostatică este suficientă. Pentru aceasta se face o sutură în "U" cu firul trecut
prin toate straturile profunde (mușchi, aponevroze, fascii și peritoneu) sau "U"
tip Lembert.

Rezecția sacului se face treptat și simetric
, pornind de la o comisură, iar
firele de sutură se aplică imediat, sub control digital, asigurând hemostaza.

Reducerea treptată a inelului herniar împiedică ieșirea viscerelor din
cavitatea abdominală în timpul operației, iar hemoragia este limitată. Reze
cția
completă a sacului herniar coincide cu strângerea ultimului punct de sutură la
nivelul peretelui abdominal.

Dacă marginile inelului herniar sunt depărtate și nu se poate realiza
apropierea lor și închiderea printr
–
o sutură sigură, se poate păstra sacu
l fibros
care se plisează, trecând firele de sutură intermitent prin toată grosimea lui și
ancorarea lor pe margine (Olivkov).

Pentru obturarea unui inel herniar mult prea larg, se poate folosi o proteză
dintr
–
o țesătură de nylon sau alt material rezistent

și bine tolerat de țesuturi.
Plasa este decupată după forma și dimensiunile orificiului herniar și apoi se
fixează pe margine cu puncte de sutură. Plasa va fi acoperită spre interior cu
epiploon care se fixează prin câteva puncte de sutură (omentopexie),
iar la
exterior se protejează prin mobilizarea țesutului conjunctiv.

Sutura cutanată prin puncte de rezistență "U", "X", "U" tip Lembert etc.

Până la vindecare, plaga va fi protejată și urmărită zilnic pentru
prevenirea eventrațiilor sau a fenomenelor de

respingere.

5.

H
ernia ombilicală nereductibilă cu sac mare

Această formă se întâlnește mai rar, este de origine traumatică, iar
leziunile interne se organizează, formând aderențe între viscerele herniate sau
între acestea și sacul herniar.

Tehnica operatori
e
:

1. Izolarea sacului herniar până la bază. Se poate aprecia mărimea
lamboului cutanat care se îndepărtează printr
–
o incizie corespunzătoare.

2. Deschiderea sacului herniar. Se practică o butonieră cu bisturiul sau
foarfeca. Breșa se mărește sub protecție

digitală pentru a nu leza organele
herniate. Desprinderea manuală a aderențelor se face cu mare atenție pentru a nu
deșira peretele intestinal. Uneori se formează adevărate bride conjunctive
vascularizate care necesită ligatură pentru hemostază și apoi se
cționarea cu
foarfeca. Nu este necesară desfacerea tuturor aderențelor interviscerale,
urmărindu
–
se numai mobilizarea acestora pentru a fi reintroduse ușor în poziție
anatomică.

Pentru a nu traumatiza viscerele, se poate lărgi inelul herniar cu
herniotomul
, bisturiul sau cu foarfeca, pe sonda canelată.

*

Rezecția sacului herniar.

109

*

Sutura peretelui abdominal după una din tehnicile descrise.

10.2.

OPERAȚIA ÎN HERNIA VENTRO
–
LATERALĂ

Hernia ventro
–
laterală este de origine traumatică produsă prin cădere,
lovitură cu

cornul, copita sau în timpul unui efort excesiv, la care se pot adăuga
și factori favorizanți (furajare deficitară, gestație avansată, bătrânețe etc.)
Deșirarea peretelui abdominal este ușurată și de conformația anatomică la acest
nivel cu grosime redusă,

masa musculară fiind puțin reprezentată.

Spre deosebire de alte hernii, marginile inelului herniar sunt neregulate și
puternic infiltrate hemoragic și edemațiate.

Viscerele herniate se angajează printre straturile musculare și fascii
putând ajunge până la

ombilic după ruperea peritoneului (eventrație).

Concomitent se dezvoltă o formațiune care deformează abdomenul,
începând cu pliul ei. Se poate confunda cu hematomul venei mamare la femele,
flegmonul, gangrena gazoasă, emfizemul sau o formațiune tumorală d
e care se
face di

agnostic diferențial.

De cele mai multe ori se poate palpa breșa abdominală și se percep
zgomotele deplasării gazele în anselor intestinale la palpare propundă.

Loc de elecție
: panta flancului, deasupra locului breșei, pe o direcție
oblic
ă, depășind la ambele capete comisurile plăgii abdominale.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

Contenție
: decubit lateral pe partea opusă.

Tehnica operatorie
:

*

Se incizează cu atenție pielea, mușchiul cutanat și fascia.
Peritoneul este deșirat, iar viscerele se
apropie de straturile externe.

Incizia se plasează deasupra locului de producere a herniei pe direcția
axului longitudinal al breșei abdominale.
Din plagă se revarsă o cantitate
apreciabilă de lichid limpede sau sero
–
sanguinolent.

*

Repunerea organelor hern
iate după desprinderea tuturor
aderențelor. Herniile mai vechi de trei zile necesită desfacerea aderențelor.
Acestea sunt fibrinoase la început și devin fibroase după 3
–
4 zile și pot să creeze
dificultăți la desprindere.

*

Închiderea inelului herniar se fac
e pe straturi, încercând
reconstrucția peretelui prin aplicarea unor puncte de rezistență distanțate mai
mult față de marginea plăgii, ținând cont de fragilitatea țesuturilor infiltrate.

*

Sutura cutanată respectă aceleași precauții, asigurând și drenaj
cor
espunzător.

110

10.3.

OPERAȚIA ÎN HERNIA INGHINALĂ

Hernia inghinală se întâlnește destul de frecvent la animale și reprezintă
angajarea viscerelor abdominale prin traiectul inguinal.
Incidența este mai mare
la mascul (porc, cal) din cauza prezenței cordonului te
sticular și a tecii vaginale.
La câine, frecvența este mai mare la femele, datorită existenței unui traiect
inguinal și a unui rudiment de ligament testicular care păstrează legătura cu
uterul.

Peritoneul formează un fund de sac, care se mărește sub presiu
nea
uterului gestant sau în alte condiții care măresc presiunea intraabdominală. Pe
lângă unul sau ambele coarne uterine se pot angaja anse intestinale, epiploon,
vezica urinară etc.

La masculi, inelul herniar este reprezentat de traiectul inghinal care po
ate
să rămână îngust sau se lărgește la unghiul antero
–
lateral. Afecțiunea poate să
fie congenitală sau dobândită.

Bursele testiculare formează sacul herniar tapetat de teaca vaginală.

Conținutul sacului herniar include pe lângă testicul, epiploon, anse
in
testinale etc. și o cantitate variabilă de lichid transvazat.

Din punct de vedere clinic, hernia inguinală sau inguinoscrotală poate să
fie acută sau cronică, reductibilă sau nereductibilă, unilaterală sau bilaterală, iar
tehnica operatorie este diferită î
n funcție de acești factori, la care se mai adaugă
specia și talia animalului.

1.

O
perația în hernia inghinală la
CĂȚEA

Indicații
: hernie inghinală voluminoasă, care, pe lângă disconfortul
animalului, predispune la piometru sau se poate complica prin
strangularea
viscerelor angajate.

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal, pe masa de operație.

Instrumentar
: pentru diereză, exereză, hemostază, sutură. Materialul de
sutură trebuie să fie rezistent și bine tolerat.

Tehnica operatorie
:

*

Inc
izie liniară sau în "felie de pepene" pe direcția inelului inguinal
inferior.

*

Izolarea completă a sacului herniar, îndepărtarea porțiunilor
cutanate care depășesc necesarul unei bune afrontări.

*

Observarea conținutului sacului herniar prin transparența pe
retelui
sau prin kelotomie. Lichidele transvazate se evacuează în totalitate, iar prezența
uterului în sacul herniar recomandă ovariohisterectomie din cauza modificărilor
existente sau consecutive.

*

Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală prin taxis,
fără a le
traumatiza sau torsiona. Histerectomia parțială sau totală se poate realiza în

111

condiții acceptabile pe cale inguinală. Pentru ovariohisterectomie totală (cea
mai recomandabilă) este necesară lărgirea traiectului inguinal spre unghiul
antero
–
later
al, prin dilacerare sau secționare cu herniotomul.

*

Răsucirea sacului herniar cu o pensă hemostatică sau cu gheare.
Torsiunea interesează și porțiunea cuprinsă în traiectul inguinal care se
ancorează în această poziție pentru a preveni recidivele.

*

Ligatur
a sacului herniar transfixic, la bază.

*

Rezecția sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă
hemostatică pentru a delimita uniform porțiunea care se îndepărtează. Sacul
herniar se va secționa cu foarfeca sau cu bisturiul lângă pensă.

*

Ancorarea
bontului la inelul herniar. Se trece unul din capetele
firului în marginea medială și celălalt prin marginea laterală, sub control digital
pentru a nu leza organele interne.
Cele două capete se strâng cu nod chirurgical.

*

Ridicarea pensei hemostatice, fără

a se smulge din plagă.

*

Completarea suturii inelului herniar în puncte separate cu fir
rezistent.

*

Sutura cutanată în puncte separate, asigurând drenajul.

*

Tratament postoperator: igienodietetic, prevenirea complicațiilor
septice, repaus.

2.

O
perația în hern
ia inguino
–
scrotală cronica la
VIER

Hernia inguino
–
scrotală se întâlnește relativ frecvent la specia porcină,
este simplă, reductibilă diagnosticată imediat după naștere prin asimetria
regiunii testiculare.
De regulă este congenitală (cu transmisie eredita
ră),
unilaterală și mai rar este bilaterală.

Se poate agrava, luând dimensiuni impresionante în urma unor
traumatisme, compresiuni externe sau interne (lovituri, striviri, frontul de
alimentare prea mic, tenesme etc.). Loviturile ulterioare se pot transmit
e
viscerelor herniate care sunt strivite, deșirate, cu hematoame care se organizează
formând aderențe sau acutizări, tranzitul intestinal este perturbat, porcii afectați
rămân tarați.

Indicații
: Hernia inguino
–
scrotală la vier se tratează numai chirurgical

odată cu castrarea, animalele respective fiind scoase de la reproducție.

Loc de elecție
: regiunea inguinală, pe convexitatea maximă a sacului
herniar, cât mai departe de triunghiul femural.

Anestezie
: tranchilizare și anestezie locală sau NLA.

Contenție
:
Decubit dorsal, cu membrele posterioare în extensie
descoperind regiunea inguinală. Poziția declivă a trenului anterior avantajează
readucerea viscerelor în cavitatea abdominală. La vieruș se poate asigura
contenția de către un singur ajutor așezat pe scau
n, cu antebrațele sprijinite pe
genunchi, iar cu mâinile fixează separat coapsele animalului care este susținut
cu capul în jos și strâns între gambe.
Regiunea inguinală este descoperită spre
operator.

112

Instrumentar
: Trusa chirurgicală obișnuită din care să

nu lipsească
instrumentarul și materialele de sutură rezistente și bine tolerate.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia sacului herniar pe o direcție oblică, depășind inelul herniar cu
1
–
2 cm la comisura antero
–
laterală și 5
–
6 cm postero
–
medial, evitând
rudiment
ele mamelonare și cât mai departe de coapsă.

2. Izolarea sacului herniar.
Descoperirea sacului herniar se face prin
dilacerare începând de la gâtul tecii vaginale.

La vieruș se cere mai multă atenție, deoarece sacul herniar se rupe ușor.

3. Evacuarea lichi
delor transvazate, dacă este cazul, printr
–
o butonieră
făcută cu bisturiul cu foarfeca sau prin aspirare etc.

4. Repunerea viscerelor în cavitatea abdominală. Se prinde testiculul cu o
mână și se fixează în fundul tecii vaginale, după care se răsucește împ
reună cu
aceasta. Cu cealaltă mână se apasă ușor, dirijând organele herniate spre
cavitatea abdominală. Este foarte important ca acestea să nu fie antrenate în
torsiunea sacului.

Uneori se întâlnesc porțiuni de epiploon aderente la teaca vaginală, colon
he
licordal sau anse intestinale dilatate cu conținut digestiv din cauza reducerii
tranzitului.

Dacă nu se pot repune prin declivitate și taxis ușor se recomandă
incizarea sacului herniar (kelotomia) și chiar debridarea inelului (traiectul
inguinal) cu hernio
tomul sub control digital.

Sacul herniar împreună cu cordonul testicular se răsucesc în continuare în
traiectul inguinal și se verifică să nu rămână porțiuni de intestin ancorate la
acest nivel.

5. Ligatura sacului herniar. Se trece un fir de nylon sau ață

chirurgicală
prin grosimea sacului herniar torsionat și se leagă în ambele părți cu nod
chirurgical (ligatură transfixică).

6. Rezecția sacului herniar. Deasupra ligaturii se aplică o pensă
hemostatică la 1
–
2 cm și se îndepărtează sacul herniar de la nive
lul pensei.

7. Ancorarea "bontului" rămas la marginile inelului herniar (traiectul
inguinal). Cele două fire rămase după ligaturarea sacului herniar răsucit
împreună cu cordonul testicular se trec fiecare prin grosimea unei margini a
inelului herniar (medi
al și lateral) și apoi se leagă între ele. Se obliterează astfel
inelul herniar ca un adevărat tampon biologic care împiedică recidivele.

8. Închiderea completă a inelului herniar prin câteva puncte de sutură
suplimentare.

9. Sutura plăgii cutanate în punc
te separate aplicate la distanță mai mare
decât în mod obișnuit, pentru asigurarea drenajului.

Postoperator se recomandă dieta, prevenirea tetanosului și a altor
complicații septice, repaus.

Testiculul congener se indeparteaza în mod obișnuit, dar dacă se
constată

113

existența unui inel mai larg, se recomandă aplicarea unei ligaturi transfixice,
ancorate pentru sigurață.

În unele cazuri, se constată hernie extravaginală cu sau fără aderențe,
provocată prin deșirarea tecii vaginale la bază și angajarea totală s
au parțială a
viscerelor în afara acesteia, printre straturile musculare sau fascii.

Reducerea conținutului herniar din diverticulul ventral se face prin
dilacerare cu excizia porțiunilor de epiploon modificate sau încărcate cu bride
conjunctive sau fibrin
oase, apoi se constituie o masă comună cu aceea din teaca
vaginală. În continuare, operația decurge după tehnica descrisă la hernia
inguino
–
scrotală.

3.

O
perația în hernia inguino
–
scrotala la
ARMĂSAR

Hernia inguino
–
scrotală acută la armăsar este o urgență chi
rurgicală
manifestată prin colică violentă și moartea animalului dacă nu se intervine
corect și în timp util. Poate evolua de la început sub această formă prin
angajarea și strangularea imediată a unei anse intestinale în traiectul inguinal
sau, în cazuri
mai rare, o hernie cronică se poate acutiza prin strangularea și
întreruperea circulației sanguine, cu apariția unor tulburări trofice ireversibile la
nivelul viscerelor angajate în traiectul inguinal care se strânge mai mult din
cauza durerii.

Din punct d
e vedere etiopatogenetic se deosebesc trei forme evolutive de
hernie strangulată:

1. Strangularea elastică.

2. Strangulare prin acumularea materiilor fecale.

3. Strangularea retrogradă (în "W").

1.
Strangularea elastică

este cauzată de eforturi excesive, p
e timp
călduros. Inelul inguinal superior, relaxat, permite pătrunderea unei porțiuni de
epiploon sau intestin în traiect în momentul creșterii bruște a presiunii
abdominale (cabrare, săritură, cădere). Durerea provocată prin strangulare și
întinderea meze
nterului generează o colică violentă manifestată prin tendința de
trântire și răsturnare a animalului care, dacă se produce, la animalele
nesupravegheate, agravează leziunile existente. După 5
–
6 ore de la debut,
întreruperea completă a circulației sanguine

determină tulburări ireversibile și
edem al burselor testiculare pe partea respectivă. După 12 ore, edemul se
extinde pe coapsă și furou, iar animalul devine imobil și intră într
–
o stare de
prostrație și hipotermie.

2.
Strangularea prin acumularea materii
lor fecale

evoluează dintr
–
o hernie
cronică prin încetinirea tranzitului în ansa herniată și dilatarea acesteia până
când începe compresiunea pe inelul inguinal superior care se contractă și se
comportă ca un cerc rigid. Gazele și lichidele intestinale con
tinuă să pătrundă
mărind și mai mult distensia. În acest caz, debutul este mai discret, manifestările
se agravează progresiv până la intrarea în colică violentă când atrage atenția
îngrijitorului.

114

3.
Strangularea retrogradă

presupune existența unui inel inguinal larg prin
care s
–
a angajat o ansă intestinală fără să apară modificări de tranzit. În timpul
unui efort care determina cresterea presiunii abdominale (tracțiune, săritură,
cabrare), pe lângă ansa herniată se mai anga
jează o ansă apropiată care
declanșează mecanismul de strangulare cu evoluție acută. Consecințele acestei
strangulări sunt mai grave decât în formele precedente din cauza ansei
intermediare rămase în cavitatea abdominală. Aceasta suferă același proces de
i
nfarctizare ca urmare a întreruperii complete a circulației sanguine pe arcurile
mezenterice încarcerate.

La masculul castrat, este posibilă oricare formă de hernie inguino
–
scrotală, dar incidența este mult mai mică.

Anestezia
: Narcoză sau NLA. Narcoza inh
alatorie permite realizarea unei
relaxări musculare foarte eficiente. Metoda de anestezie generală aleasă trebuie
să asigure componenta analgezică centrală și posibilitatea prelungirii duratei în
cazul complicațiilor (infarctizare urmată de enterectomie et
c.).

Contenție
: decubit dorsal pe patul de operație cu descoperirea largă a
regiunii inguinale. În acest scop se duce membrul posterior pe aceeași parte în
extensie și abducție. Membrul opus, în funcție de condițiile locale, poate să
rămână flexat.

Instru
mentar
: pentru diereză, hemostază, sutură de mărime potrivită
pentru animale mari, instrumente de rezervă pentru timpii septici, depărtătoare,
ace atraumatice cu fire corespunzătoare pentru realizarea intervenției în varianta
cea mai complexă pentru a evit
a surprizele și improvizațiile.

Operația este laborioasă și necesită o bună organizare cu ajutoare
competente și suficiente pentru a se menține un ritm alert, dar echilibrat, fără
incidente.

Tehnica operatorie
:

1. Incizie cutanată largă pe
direcția inelului inguinal și continuată paralel
cu rafeul median.

2. Izolarea sacului herniar în totalitate prin dilacerare cu mâna, foarfeca
boantă sau cu o spatulă începând de la inelul inguinal.

3. Se deschide sacul herniar pentru examinarea ansei hern
iate și drenarea
lichidului serosanguinolent acumulat. Se face o butonieră cu foarfeca sub
control digital și se mărește deschiderea atât cât este necesar pe sondă canelată.
Dacă se observă modificări, se face proba viabilității cu clorură de sodiu chimic
pură sau soluție 10% de clorură de sodiu. Schimbarea culorii din cianotic spre
roșu purpuriu arată că nu s
–
au produs tulburări ireversibile și se poate introduce
în cavitatea abdominală. Dacă ansa intestinală rămâne inertă, se recurge la
enterectomie după
ce s
–
a exteriorizat o porțiune mai mare de intestin.

4. Debridarea traiectului inguinal. Această manoperă este necesară pentru
a mări accesul spre cavitatea abdominală și exteriorizarea lejeră a intestinului
din vecinătatea ansei herniate spre ambele capet
e ale acesteia numai în cazul

115

existenței unei porțiuni gangrenate.
În acest caz, sacul fibros se incizează până
la inelul herniar. Operatorul introduce degetul arătător al mâinii stângi în
traiectul inguinal, pe lângă cordonul testicular în unghiul antero
–
lateral, forțând
spre exterior, până ajunge în cavitatea abdominală cu vârful degetului. Pe lângă
deget se introduce un herniotom și printr
–
o mișcare de basculare secționează
gâtul tecii vaginale a inelului herniar care apoi se debridează ușor antero
–
later
al
atât cât este necesar.

5. Repunerea anselor herniate. Dacă nu au suferit modificări se repun prin
taxis fără a se torsiona. Se întinde cordonul testicular prin tracționarea
testiculului de către un ajutor, se împinge spre abdomen un capăt al ansei și se

controlează cu degetul în traiectul inguinal.

Împingerea directă prin torsiunea sacului ca în hernia cronică este
posibilă, dar poate să fie riscantă prin creșterea presiunii pe ansa dilatată și
fragilă, se pot produce hematoame pe vasele mezenterice sau
chiar deșirări ale
peretelui intestinal.

6. Torsiunea și ligatura sacului herniar. Testiculul se prinde în fundul
sacului herniar și se răsucește împreună cu acesta. Ligatura transfixică lângă
inelul inguinal inferior se face cu fir sintetic resorbabil sau

cu nylon și apoi se
ancorează la marginile inelului aproape de unghiul postero
–
medial al acestuia,
cu atenție pentru a nu leza trunchiul pudendo
–
epigastric.

7. Excizia sacului herniar împreună cu testiculul. Deasupra ligaturii se
aplică o pensă hemostatic
ă și apoi se face secționarea sacului și a cordonului
testicular. Dacă nu se impune castrarea din alte motive, celălalt testicul poate să
rămână pe loc, mai ales dacă se apreciază că traumatismul a fost deja prea mare.

8. Sutura inelului herniar și a peret
elui abdominal debridat, în puncte
separate, cu fir resorbabil rezistent sau cu nylon.

9. Sutura la piele se face în puncte separate cu ață chirurgicală sub dren.

Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus, prevenirea tetanosului
și a infecției loca
le.

10.4.

OPERAȚIA ÎN HERNIA PERINEALĂ

Hernia perianală se produce ca urmare a deșirării peritoneului pelvin și a
fasciei în fundul de sac Douglas, ca urmare a tenesmelor. Hipertrofia prostatei
ocupă un loc important în etiologia herniei perineale, boala fiind

mai frecventă
la masculii unor rase de câini (boxer, pekinez, caniche).

Prin deșirarea peritoneului, viscerele abdominale ajung în contact cu
fascia și pielea din jurul anusului unilateral sau bilateral, deformând fosa
ischiocaudală.

Se pot angaja anse in
testinale producându
–
se coprostaza sau vezica
urinară producând glob vezical perineal care evoluează rapid spre intoxicație
uremică.

116

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: Sterno
–
abdominal, cu trenul posterior mai ridicat pe o pernă
sau un rulou, coada în
extensie spre înainte va fi ținută de un ajutor sau se leagă,
iar membrele posterioare se trag în jos la marginea mesei.

Animalul se poate contenționa și în decubit dorsal (Grigorescu), cu trenul
posterior mai ridicat, membrele posterioare flexate spre
înainte, iar coada se
trage în jos.

Anestezie
: NLA sau narcoză. Se poate face tranchilizare asociată cu
anestezie epidurală sacrală.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție
: în fosa ischiocaudală pe o singură parte sau bilateral î
n
funcție de aspectul clinic. Deformarea perianală este asimetrică, dar este
recomandabil să se opereze în aceeași intervenție pe ambele părți. Mai întâi se
realizează obturarea cavității pelvine pe partea cea mai gravă și apoi pe cealaltă.
Dacă s
–
a produs

glob vezical, nu se poate face cateterism pentru evacuarea
urinei și nu este recomandabilă nici forțarea acesteia prin apăsare. Se va face o
puncție cu evacuarea parțială a urinei, iar vezica se aduce ușor în poziție
anatomică prin apăsare sau prin propri
a greutate a lichidului rămas.

Dacă s
–
au constatat semnele intoxicației uremice (vomă, cianoză,
hipotermie etc.), se amână operația până când starea generală a animalului se
ameliorează, făcând tratament pentru dezintoxicare uremică.

În cazul unei
hipertrofii de prostată (aceasta se palpează ușor prin
traversul pielii sau prin tușeu), operația se extinde și la aceasta. Preoperator se
golește de conținut porțiunea terminală a intestinului prin clismă și vezica
urinară prin cateterism.

Tehnica operato
rie
:

1. Obturarea orificiului anal printr
–
un tampon de tifon și sutura anală în
bursă.

2. Incizia cutanată în arc de cerc la 3
–
4 cm de orificiul anal, pe toată
convexitatea sacului herniar. Incizia se face cu atenție deosebită, deoarece
viscerele se află
în contact nemijlocit cu pielea și pot fi secționate ușor. Pentru
siguranță, se poate face o butonieră, se evacuează lichidul transvazat și apoi se
mărește incizia pe o sondă canelată sau protecție digitală, cu bisturiul
(herniotomul) sau cu foarfeca. Nu s
e incizează glandele perianale. Dacă s
–
au
deschis din neatenție, se vor extirpa, suplimentând măsurile de antisepsie.

3. Extirparea formațiunilor patologice: prostată, hematoame, îngroșări
epiploice etc.

4. Repunerea viscerelor herniate prin taxis, după de
sprinderea
aderențelor, dacă există.

5. Obturarea breșei pelvine prin sutură etajată cu fir rezistent. Sutura se
face în două straturi profunde și unul cutanat, în puncte separate. Punctele de
sutură trec prin ligamentul sacroischiatic, ligamentul suspenso
r al rectului și

117

mușchiul coccigian lateral. Al doilea strat cuprinde m. sfincter anal, fascia
perineală, putându
–
se mobiliza și mușchiul gluteu superficial. Pielea se
suturează în puncte separate cu fir neresorbabil.
Dacă s
–
a făcut și extirparea
parțială
sau totală a prostatei, este necesară asigurarea drenajului.

Sutura straturilor profunde necesită un ac cu deschidere mare (Emet,
Reverdin sau Hagedorn). Glanda perianală nu trebuie să fie înțepată sau
strangulată în sutură, iar sfincterul anal să nu fie s
facelat sau traumatizat.

7. Se eliberează anusul, iar dacă s
–
a extirpat prostata, se va face și
castrarea animalului și se fixează cateterul uretral.

Postoperator

se asigură repaus și se evită constipația printr
–
o dietă
corespunzătoare.

10.5.

OPERAȚIA ÎN HERNI
A DIAFRAGMATICĂ

Indicații
: Hernii transdiafragmatice la câine și pisică apărute în urma
căderilor de la înălțimi, consecutiv unor traumatisme puternice sau accidente de
stradă. Pătrunderea viscerelor spre cavitatea toracică este agravată prin creșterea
pr
esiunii intraabdominale în gestație avansată, tenesme, efort etc. Diagnosticul
trebuie confirmat prin examen radiologic.

Loc de elecție
: spațiul 7, 8 sau 9 intercostal sau laparotomie retrocostală.

Anestezie
: narcoză inhalatorie.

Contenție
: decubit dorsal
pe masa de operație.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură, depărtătoare, aspirator
de lichide.

Tehnica operatorie
:

A.
Prin acces abdominal

1. Laparotomie retrocostală pe partea stângă și uneori pe dreapta,
începând din apropierea apendicelui
xifoidian, lărgind apoi în direcția dorită
pentru acces lejer la breșa diafragmatică.

2. Explorarea breșei diafragmatice pentru evaluarea formei, mărimii și
raporturile acesteia cu organele herniate.

3. Readucerea și poziționarea viscerelor prin tracțiuni
moderate și taxis,
exteriorizarea uterului gestant, dacă este cazul.

4. Închiderea breșei diafragmatice prin sutură în puncte separate, după
aspirarea lichidelor transvazate. Ultimul punct de sutură se strânge în momentul
unei inspirații pentru eliminarea
cât mai completă a aerului extrapulmonar din
cavitatea toracică.

5. Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată.
Aceasta va fi precedată de extirparea uterului gestant, poziționarea viscerelor
abdominale etc.

118

Tratamentul
postoperator
: reechilibrare hidroelectrolitică, volemică și
nutritivă, prevenirea complicațiilor septice, stimulente generale.

B.
Acces transcostal

Locul de elecție
: spațiul intercostal 7, 8 sau 9.

Tehnica operatorie
:

1. Toracotomia intercostală pe partea

afectată prin dislocarea pulmonului
de către organele herniate.

2. Mărirea spațiului de acces prin aplicarea depărtătoarelor.

3. Readucerea organului herniat (stomac, duoden, splină) în cavitatea
abdominală.

4. Aspirarea lichidelor și îndepărtarea cheagur
ilor de sânge sau fibrină.

5. Sutura breșei diafragmatice în puncte separate.
Aceasta se realizează cu
mare dificultate din cauza spațiului redus. Pentru acces la hiatusul esofagian,
uneori este necesară contradeschidere abdominală pe partea respectivă și
etanșeizare corespunzătoare. Omentopexia poate să dea o mai mare siguranță
suturii diafragmului.

6. Sutura bietajată a peretelui toracal asigurând etanșeitatea și reducerea
pneumotoraxului.

10.6.

CHESTIONAR

1.
Ce este o hernie?

a) Reprezintă deplasarea unui
organ din cavitatea în care se află în
mod

normal, printr
–
un orificiu
natural sau accidental.

b) Deplasarea unui organ din
cavitatea în care se află în mod
normal fără a mai păstra legătura
cu cavitatea de origine.

c) Ieșirea

unui organ din cavitatea
abdominală printr
–
un orificiu
natural sau artificial care comunică
cu exteriorul.

d) Modificarea raporturilor
topografice ale unui organ sau țesut
din motive traumatice.

e) Ieșirea viscerelor la exterior
printr
–
o plagă chirur
gicală.

2.
Care sunt elementele definitorii ale
unei hernii abdominale?

a) Inelul herniar.

b) Sacul herniar.

c) Conținutul sacului herniar.

d) Plaga abdominală.

e) Manifestările clinice.

3.
Ce elemente se iau în considerație
pentru denumirea unei

hernii?

a) Locul producerii: ombilicală,
inguinală, perianală etc.

b) Conținutul sacului herniar:
enterocel, epiplocel, histerocel etc.

c) Raporturile existente între
componentele herniei: reductibilă,
nereductibilă.

d) Evoluție: acută, cronică
.

e) Integritatea cutanată.

4.
Cum se numesc metodele de reducere
a herniilor fără deschiderea sacului
herniar?

a) Nereductibile.

b) Intraperitoneale.

c) Extraperitoneale.

119

d) Nechirurgicale.

e) Nesângeroase.

5.
Cum se numește deschiderea
sacului
herniar?

a) Kelotomie.

b) Ketotomie.

c) Cantotomie.

d) Metoda Wolf.

e) Metoda Donati.

6.
Ce anestezie este necesară pentru
operația de hernie ombilicală?

a) La animalele mari și la adulte se
face anestezie generală.

b) La nou
–
născuți s
e face anestezie
locală

prin infiltrație pe linia de

incizie și la baza inelului
(sacului) herniar.

c) Anestezie de contact.

d) Anestezie tronculară.

e) Anestezie locală asociată cu
N.L.A. sau narcoză.

7.
Ce contenție se face în operația de
hernie ombilicală?

a) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare fixate spre înapoi, iar
cele anterioare spre înainte.

b) Pe masa de operație cu
membrele posterioare flexate spre
înainte

pentru a mări
presiunea abdominală.

c) La animalele mari se face
c
ontenție în travaliu sau în decubit
costo
–

abdominal.

d) Sternoabdominal, cu trenul
posterior mai ridicat.

e) Animalele mici se țin suspendate
de membrele posterioare.

8.
Prin ce se caracterizează hernia
ombilicală reductibilă, cu sac mic?

a) Inelu
l herniar este mic, dar se
simte la palpare.

b) Sacul herniar se poate cuprinde
în palmă, iar viscerele se aduc ușor
în cavitatea abdominală prin taxis.

c) Inelul herniar este mic și nu se
poate identifica prin palpare.

d) Conținutul sacului herniar se

poate

ob
serva direct prin
transparența
acestuia.

e) Sacul herniar se poate identifica
numai prin examene speciale.

9.
În operația de hernie ombilicală
reductibilă cu sac mic se pot
identifica următorii timpi operatori:

a) Incizia cutanată de formă lin
iară
sau "felie de pepene".

b) Se izolează sacul herniar până la
bază, fără a
–
l deschide.

c) Repunerea conținutului sacului
herniar în cavitatea abdominală și

înfundarea sacului fibros.

d) Excizia sacului herniar și
desfacerea aderențelor.

e) Înde
părtarea anselor intestinale
necrozate și închiderea inelului

herniar prin sutură.

10.
Cum se face sutura inelului herniar
în hernia ombilicală reductibilă cu
inel mic?

a) Se suturează cu fir rezistent, în
puncte separate simple, în "U" sau în

bursă.

b) Se recomandă operația după
vârsta de 4 luni când peretele
abdominal

este mai rezistent.

c) Se suturează mai întâi peritoneul
cu fascia transversă în fir continuu
și apoi pielea în puncte separate.

d) Se suturează numai pielea, inelul
herniar fiin
d mic.

e) Se aplică puncte de sutură
penetrante după scarificarea
marginilor inelului inguinal.

11.
Cum se asigură hemostaza în hernia
ombilicală nereductibilă cu sac

mic dacă este necesară excizia
acestuia?

a) Ligatură transfixică la baza
sacului.

b) Torsiune.

c) Sutură deasă.

d) Cauterizare.

e) Se renunță la excizie dacă este
vascularizat.

12.
Ce precauții sunt necesare în
operația de hernie ombilicală cu sac

120

mare la vieruș?

a) Inciziile cutanate ocolesc
orificiului prepuțial care se găsește pe

suprafața sacului herniar.

b) Incizia se orientează paramedian
ventral, evitând linia albă.

c) Animalul se scoate de la
reproducție, boala fiind congenitală.

d) Se asigură drena
jul și
antibioticoterapia postoperator.

e) Seroprevenția antitetanică.

13.
Ce timpi operatori recunoașteți
pentru operația de hernie
ombilicală cu inelul mic și sac
mare?

a) Se izolează sacul herniar până la
inel.

b) Se prinde fundul sacului herniar
înt
r
–
o pensă sau cu mâna și se
t
orsionează. Cu cealaltă mână se
dirijează pătrunderea viscerelor în
cavitatea abdominală.

c) La baza sacului torsionat se
aplică o ligatură transfixică cu fir
rezistent.

d) Se excizează sacul herniar și
apoi se suture
ază în bursă.

e) Se excizează sacul herniar la 2
–
3
cm deasupra ligaturii.

14.
Care sunt elementele distincte în
hernia ombilicală cu inel mare și sac
voluminos, ce influențează
desfășurarea operației?

a) Marginile inelului herniar sunt
apropiate.

b)
Marginile inelului herniar sunt
depărtate în toate direcțiile.

c) Marginle inelului herniar sunt
franjurate.

d) Sacul herniar este fals,
reprezentat de un diverticul prepuțial.

e)Este recidiva unei hernii mai
vechi operate defectuos.

15.
Ce avantaje
prezintă reducerea
treptată și simetrică a inelului
herniar în herniile ombilicale cu inel
mare?

a) Împiedică ieșirea viscerelor din
cavitatea abdominală în timpul

operației.

b) Hemoragia este controlată mai
ușor prin sutură hemostatică în

conco
rdanță cu incizia.

c) Folosește mai judicios materialul
de sutură.

d) Se poate asigura hemostaza
preventivă.

e) Recidivele sunt mai rare.

16.
Ce sutură se recomandă pentru
peretele abdominal în operația de
hernie ombilicală cu inel mare și
marginile
apropiate?

a) Sutură hemostatică în "U" cu
firul trecut prin toate straturile
profunde (mușchi, aponevroze,
fascii, peritoneu) sau "U" tip
Lembert.

b) Sutura monoplană tip
Schmieden.

c) Sutura bietajată cu catgut.

d) Sutura încolăcită.

e) Se pot fo
losi adezivi tisulari.

17.
Ce material folosește Olivkov pentru
obturarea inelului herniar?

a) Sacul herniar ca tampon
biologic.

b) Nylon.

c) Fir sintetic resorbabil.

d) Plasă textilă pe care se fixează
epiploonul.

e) Tunica abdominală și
epiploonul.

18.
Prin ce se caracterizează hernia
ombilicală nereductibilă cu sac
mare?

a) Se formează aderențe între
viscerele herniate și între acestea și
sacul

herniar.

b) Viscerele herniate sunt
strangulate într
–
un inel herniar prea
mic.

c)
Viscerele herniate sunt
necrozate.

d) Conținutul sacului herniar este
sclerozat și formează o masă

121

uniformă.

e) Este congenitală.

19.
Cum se desfac bridele conjunctive
sau aderențele fibrinoase în
operația de hernie nereductibilă?

a) Aderențele fibrin
oase sunt
desprinse manual.

b) Aderențele fibroase sunt
secționate cu foarfeca sau bisturiul
între ligaturi.

c) Se lărgește inelul herniar
(kelotomia) și apoi se introduc fără a
se

desface.

d) Se desfac toate aderențele, iar
hemostaza se asigură cu
bisturiul
electric.

e) Se folosesc enzime proteolitice
(tripsina, alfachimotripsina).

20.
Prin ce se caracterizează hernia
ventro
–
laterală?

a) Marginile inelului herniar sunt
neregulate și puternic infiltrate.

b) În multe cazuri, peritoneul se
rupe, i
ar viscerele herniate se
angajează printre straturile
musculare și fascii putând ajunge
până la ombilic.

c) Deformarea este simetrică,
bilaterală.

d) Concomitent se dezvoltă și
hernia inguinală în gestații.

e) Apare insuficiența respiratorie
din cauz
a compresiunii pe diafragm.

21.
Care este locul de elecție în operația
de hernie ventro
–
laterală?

a) Panta flancului, deasupra locului
breșei abdominale, pe o direcție

oblică depășind la ambele capete
comisurile acesteia.

b) Paralel cu breșa abdominală
,
identificată prin palpare, la 4
–
5 cm
sub ea.

c) Pe o direcție opusă breșei
abdominale, având o lungime mai
mică decât aceasta.

d) În dreptul breșei abdominale pe
direcție verticală.

e) Cât mai anterior, spre ombilic
pentru a asigura declivitatea
nec
esară drenajului.

22.
Cum se face închiderea inelului
herniar în operația de hernie
ventro
–
laterală?

a) Se încearcă reconstrucția
peretelui abdominal pe straturi prin
aplicarea
u
nor puncte de rezistență,
distanțate mai mult față de
marginea plăgii.

b) Se face sutură în bloc a tuturor
straturilor cu nylon pentru închiderea

spațiilor neoformate.

c) Pe o direcție opusă breșei
abdominale, având o lungime mai
mică decât aceasta.

d) În dreptul breșei abdominale pe
direcție verticală.

e) Cât mai anter
ior, spre ombilic
pentru a asigura declivitatea
necesară drenajului.

22.
Cum se face închiderea inelului
herniar în operația de hernie
ventro
–
laterală?

a) Se încearcă reconstrucția
peretelui abdominal pe straturi prin
aplicarea unor puncte de rezistență,
distanțate mai mult față de
marginea plăgii.

b) Se face sutură în bloc a tuturor
straturilor cu nylon pentru închiderea

spațiilor neoformate.

c) Se face numai sutură cutanată
deoarece straturile musculare sunt

numai dilacerate.

d) Se face sutură h
emostatică.

e) Sutură de înfundare după fiecare
strat muscular și în puncte separate
la piele.

23.
Ce este hernia inguinală?

a) Reprezintă angajarea viscerelor
abdominale prin traiectul inguinal.

b) Reprezintă angajarea viscerelor
abdominale prin trai
ectul inguinal
deșirat și necrozat.

c) Angajarea viscerelor abdominale
prin plaga de castrare.

d) Ieșirea viscerelor abdominale la

122

exterior printr
–
o plagă inguinală.

e) Reprezintă trecerea lichidelor
peritoneale în teaca vaginală printr
–
un inel inguin
al lărgit.

24.
La ce animale se întâlnește mai des
hernia inguinală?

a) La mascul (porc, cal), din cauza
prezenței cordonului testicular și a
tecii vaginale.

b) La cățea, datorită existenței unui
traiect inguinal și a unui rudiment
de ligament
testicular care
păstrează legătura cu uterul.

c) Se întâlnește numai la masculii
necastrați din cauza prezenței tecii
vaginale.

d) La masculii cu inel inguinal larg.

e) La masculii cu inel inguinal larg,
din cauza aplicării greșite a tehnicii

de cas
trare.

25.
Prin ce este reprezentat conținutul
sacului herniar în hernia inguinală
la cățea?

a) Unul sau ambele coarne uterine,
anse intestinale, epiploon, vezica
urinară etc.

b) Epiploon, testicul, cordon
testicular, mezenter.

c) Vezică urinară, pr
ostată,
intestinul subțire, splina.

d) Colon, splină, stomac, duoden.

e) Uter, ficat, stomac, duoden,
epiploon.

26.
Ce conține în mod obișnuit sacul
herniar în hernia inguino
–
scrotală?

a) Pe lângă testicul, anse
intestinale, epiploon și o cantitate
v
ariabilă de lichid transvazat.

b) Lichid peritoneal, limpede sau
serohemoragic.

c) Intestin, cheaguri de sânge și
fibrină.

d) Cordon testicular, vezica urinară
și prostata.

e) Testicul, cordon testicular și
lichid peritoneal.

27.
De câte feluri poa
te să fie din punct
de vedere clinic hernia inguinală
sau inguinoscrotală?

a) Acută sau cronică.

b) Unilaterală sau bilaterală.

c) Reductibilă sau nereductibilă.

d) Congenitală sau dobândită.

e) Prin presiune sau relaxare
musculară.

28.
Ce
complicații pot să apară în hernia
inguinală la cățea?

a) Piometru.

b) Strangularea viscerelor angajate.

c) Hematoame, aderențe, scleroze.

d) Disconfort, asimetrie, dificultăți
în deplasare.

e) Tulburări de tranzit intestinal,
infertilitate.

29.
Ce timpi operatori recunoașteți în
operația de hernie inguinală la
cățea?

a) Incizie liniară sau în "felie de
pepene" pe direcția inelului inguinal
inferior.

b) Izolarea completă a sacului
herniar și îndepărtarea porțiunilor
cutanate care depășesc necesa
rul
unei bune afrontări.

c) Lichidele transvazate se
evacuează în totalitate, iar prezența
uterului în sacul herniar recomandă
ovariohisterectomie.

d) Răsucirea sacului herniar
împreună cu cordonul testicular și
ancorarea acestuia la inelul herniar.

e) S
eroprevenția antitetanică.

30.
Se poate face ovariohisterectomie
totală în hernia inguinală la cățea
prin acces inguinal?

a) Ovariohisterectomia totală este
cea mai recomandabilă și se poate
realiza prin lărgirea inelului inguinal
în unghiul antero
–
lat
eral prin

dilacerare sau secționare cu
herniotomul.

b) Se poate face numai
histerectomie parțială (cornul uterin
herniat).

c) Nu este recomandabilă din cauza

123

traumatismului inutil.

d) Nu este necesară, aceasta
făcându
–
se ulterior printr
–
o nouă
inter
venție după vindecarea
completă a primei operații.

e) Se poate face numai în caz de
piometru cu suplimentarea anesteziei.

31.
La ce vârstă se recomandă operația
în hernia inguino
–
scrotală la vier?

a) La orice vârstă, odată cu operația
de castrare, animalele respective

fiind scoase de la
reproducție.

b) Imediat după naștere.

c) După vârsta de 4 luni, când
țesuturile sunt suficient de rezistente.

d) Se așteaptă până la vârsta de 6
luni când s
e poate remedia pe cale
nechirurgicală.

e) Cu 30 de zile înainte de
sacrificare, când se face și castrarea.

32.
Care este locul de elecție în operația
de hernie inguino
–
scrotală la vier?

a) Regiunea inguinală pe
convexitatea maximă a sacului
herniar,

cât mai departe de
triunghiul femural.

b) Regiunea perineală, ca pentru
castrare.

c) Cât mai aproape de coapsă
pentru a evita hemoragia.

d) Aproape de linia mediană,
evitând lanțul mamar.

e) În triunghiul lui Scarpa, pe o
direcție oblică dorso
–
ven
tral.

33.
Ce anestezie este necesară în
operația de hernie inguino
–
scrotală
la vier?

a) Tranchilizare și anestezie locală
sau N.L.A.

b) Narcoză cu miorelaxare.

c) Anestezia flancului.

d) Anestezie epidurală.

e) Anestezie de contact.

34.
Ce
contenție este necesară pentru
operația de hernie inguino
–
scrotală
la vier?

a) Decubit dorsal cu membrele
posterioare în extensie, descoperind
regiunea inguinală.

b) Poziția declivă a trenului
anterior avantajează readucerea
viscerelor în cavitatea
abdominală.

c) La vieruș, contenția este
asigurată de un singur ajutor așezat
pe scaun, cu antebrațele sprijinite
pe genunchi, iar cu mâinile fixează
separat coapsele animalui care este
susținut cu c
apul în jos și strâns
între

gambe.

d) Decubit dorsal cu

membrele
strânse în bipede laterale.

e) Decubit dorsal cu membrele
posterioare flexate spre înainte.

35.
Ce componente ale sacului herniar
sunt incizate la operația de hernie
inguino
–
scrotală la vier?

a) Pielea și țesutul conjunctiv
subcutanat în drep
tul inelului inguinal
inferior.

b) Piele, scrotum și teaca fibroasă.

c) Dacă este reductibilă, se
incizează toate straturile și se repun
viscerele

prin taxis.

d) Se deschide inclusiv teaca
vaginală și se face proba viabilității
anselor.

e) Sunt secț
ionate toate straturile,
asigurând drenajul.

36.
Cum se realizează repunerea
viscerelor în cavitatea abdominală
în operația de hernie inguino
–
scrotală la vier?

a) Se prinde testiculul cu o mână și
se fi
xează în fundul tecii vaginale
d
upă care se răsucește
împreună cu
aceasta, iar organele herniate sunt
dirijate prin taxis.

b) Viscerele se introduc în ordine
spre cavitatea abdominală după

kelotomie.

c) Se introduc prin taxis după
îndepărtarea porțiunilor necrozate.

d) Prin declivitate și torsiune
,
așezându
–
le în poziția lor topografică.

124

e) Se reface integritatea viscerelor
care se introduc începând cu cele
mai
apropiate de inelul herniar.

37.
Ce se face cu lichidul transvazat în
teaca vaginală în hernia inguino
–
scrotală la vier?

a) Se evacuează

printr
–
o butonieră
făcută cu bisturiul, cu foarfeca sau
prin aspirare.

b) Este refulat odată cu viscerele în
cavitatea abdominală.

c) Se resoarbe singur.

d) Se evacuează parțial.

e) Se recoltează pentru analize de
laborator.

38.
Cum se procedează
dacă viscerele
herniate nu se pot repune prin taxis
și declivitate în hernia inguino
–
scrotală la vier?

a) Se face kelotomia și debridarea
inelului herniar (traiectul inguinal) cu

herniotomul, sub control digital.

b) Se debridează traiectul inguinal
fă
ră kelotomie.

c) Se deschide sacul herniar și apoi
se forțează pătrunderea viscerelor
în cavitatea abdominală.

d) Se introduc mai întâi viscerele
mici și apoi cele voluminoase.

e) Se renunță la operație,
traumatismul fiind prea mare.

39.
Cum se face a
ncorarea bontului
rămas după rezecția sacului herniar
în hernia inguino
–
scrotală la vier?

a) Fiecare capăt al ligaturii
transfixice a bontului răsucit se
trece prin

câte o buză a
inelului herniar, medial și lateral și
apoi se leagă între

ele.

b)
Se face ligatură transfixică pe
cordon care se păstrează ca tampon
biologic.

c) Se face ligatură dublă pe bontul
rămas pentru a preveni recidivele.

d) Se face ligatură cu fir rezistent,
cu rol hemostatic și de siguranță.

e) Bontul se introduce complet

în
cavitatea abdominală și apoi se
închide

inelul în puncte separate.

40.
Ce rol are "bontul" rămas după
rezecția sacului herniar în traiectul
inguinal?

a) Ocupă spațiul rămas după
introducerea viscerelor.

b) Obliterează inelul herniar ca un
tampon bi
ologic care împiedică

recidivele.

c) Previne hemoragia și șocul.

d) Asigură și orientează drenajul.

e) Împiedică formarea aderențelor.

41.
Cum se procedează cu testiculul
congener în operația de hernie
inguino
–
scrotală la vier?

a) Se castrează în

mod obișnuit, iar
dacă se constată un inel mai larg, se
recomandă aplicarea unei ligaturi

transfixice, ancorate pentru

siguranță.

b) Se castrează în mod obișnuit.

c) Se castrează peste 30 de zile
după vindecarea completă a primei
operații.

d) Se
procedează în mod
asemănător cu prima operație
pentru a nu risca o eviscerație.

e) Este mai bine să nu se opereze.

42.
Ce este hernia extravaginală?

a) Se produce prin deșirarea tecii
vaginale la bază și angajarea
viscerelor

în afara acesteia, printre
st
raturile musculare și fascii.

b) Prezintă inel herniar propriu în
afara traiectului inguinal.

c) Teaca vaginală este fibrozată.

d) Se găsește în afara vaginului.

e) Teaca vaginală este divizată.

43.
Cum se face reducerea conținutului
herniar din di
verticulul ventral în
hernia extravaginală?

a) Prin dilacerare, cu excizia
porțiunilor de epiploon modificate sau
încărcate cu bride conjunctive sau
fibrinoase, apoi se constituie o

masă comună cu aceea din teaca

125

vaginală.

b) Prin disecție, asigurând

hemostaza.

c) Se izolează separat, ca o hernie
propriu
–
zisă.

d) Se tratează diferențiat, refularea
făcându
–
se printr
–
o breșă proprie.

e) Se reconstituie teaca vaginală și
apoi se procedează ca în metoda

clasică.

44.
Din punct de vedere
etiopatogenetic
se deosebesc trei forme de hernie
inguino
–
scrotală acută. Care sunt
acestea?

a) Strangularea progresivă.

b) Strangularea regresivă.

c) Strangularea elastică.

d) Strangularea prin acumularea
materiilor fecale.

e) Strangularea retro
gradă.

45.
Cum se produce strangularea
elastică în hernia acută la armăsar?

a) Inelul inguinal strânge progresiv
ansele intestinale coborâte în
bursele testiculare.

b) Ansa intestinală pătrunsă în
traiectul inguinal relaxat, în timpul
unui

efort excesiv, este
reținută la acest nivel de inelul
inguinal superior

care se
contractă în mod reflex și se
comportă ca un inel rigid.

c) Presiunea abdominală este mai
puternică decât elasticitatea
inelului inguinal pentru a păstra
viscerele

în cavitate.

d) Ansa intestinală herniată capătă
consistență elastică din cauza stazei
venoase.

e) Inelul inguinal devine elastic și
permite intrarea și ieșirea lejeră a
anselor intestinale.

46.
Ce consecințe are strangularea
elastică în hernia ing
uinală acută la
armăsar?

a) Colică violentă manifestată prin
tendința de trântire și de răsturnare.

b) După 5
–
6 ore de la debut, starea
animalului se ameliorează, dar
leziunile continuă să se agraveze.

c) După 5
–
6 ore de la debut, se
produc modificăr
i ireversibile în ansa
herniată și apare edemul burselor
testiculare pe partea respectivă.

d) După 12 ore, edemul se extinde
pe

coapsă și furou, iar animalul

devine imobil, intră într
–
o stare de
prostrație și hipotermie.

e) După 3
–
4 ore de la debut,
a
nimalul prezintă febră intensă, diaree
și

vomă, după care devine imobil și
moare prin epuizare totală.

47.
Cum se produce strangularea prin
acumularea materiilor fecale în
hernia acută la armăsar?

a) Într
–
o hernie cronică, prin
încetinirea

tranzitului în a
nsa
herniată,
aceasta se dilată până
când începe compresiunea pe inelul
inguinal superior care se contractă.
Lichidele și gazele intestinale
continuă să pătrundă, mărind și mai
mult compresia.

b) Ansa intestinală dilatată permite
acumularea materiilor fe
cale oprind
tranzitul care determină colică
violentă.

c) Ansa intestinală strangulată este
paralizată și nu permite deplasarea
conținutului intestinal.

d) Din cauza strangulării, se
acumulează materiile fecale în partea

anterioară.

e) Strangularea

este cronică, dar se
acutizează prin oprirea tranzitului
intestinal.

48.
Dintre toate formele de strangulare
în hernia inguino
–
scrotală acută la
armăsar, care credeți că are
evoluția cea mai rapidă?

a) Strangularea progresivă.

b) Strangularea regresi
vă.

c) Strangularea elastică.

d) Strangularea retrogradă.

e) Strangularea prin acumularea

126

materiilor fecale.

49.

Ce este strangularea retrogradă în
hernia inguinală acută la armăsar?

a) Presupune existența a două anse
int
estinale angajate simultan
sau
c
onsecutiv într
–
un inel inguinal
larg. A doua ansă herniată
declanșează

mecanismul
strangulării, afectând și ansa
intermediară, neangajată în

inel.

b) Strangularea se produce într
–
o
porțiune terminală a intestinului

c) Afecțiunea se produce lent și
este dominată de manifestările unui

sindrom ocluziv.

d) O ansă intestinală pătrunde în
cea precedentă, oprind tranzitul

intestinal.

e) Se produce într
–
un traiect
inguinal larg, la animale bătrâne, fără
să

afecteze
tranzitul intestinal.

50.
Strangularea retrogradă are
consecințe mai grave decât în
celelalte forme de hernie acută la
armăsar. De ce?

a) Din cauza ansei intestinale
inte
rmediare rămase în cavitatea
abdominală și care suferă același
proces de infarctizar
e.

b) Din cauza celor două anse
intestinale i
nfarctizate care necesită
două
enterectomii dacă
modificările sunt ireversibile.

c) Una din cele două anse
intestinale strangulate poate să
treacă

neobservată.

d) Intervenția este mult mai
laborioasă și animalu
l nu rezistă la
operație.

e) Debutează lent, cu semne
discrete, iar când apare colica, este
deja prea târziu pentru intervenția
chirurgicală.

51.
La masculul castrat este posibilă
oricare formă de hernie inguino
–
scrotală dar incidența este scăzută.
De ce?

a) Țesutul cicatricial și scleroza
cordonulu
i testicular duc la
dispariția
tecii vaginale și a
condițiilor de producere a herniei.

b) Animalul este mai liniștit după
castrare.

c) Castrarea micșorează forța
musculară și tendința de cabrare a
animalu
lui.

d) Dispare virilitatea și animalele
nu se mai luptă între ele.

e) Castrarea nu influențează
incidența herniei inguino
–
scrotale.

52.
Ce anestezie este necesară pentru
operația de hernie inguino
–
scrotală
acută la armăsar?

a) Narcoză sau N.L.A.

b) Urgența intervenției nu permite
efectuarea anesteziei.

c) Anestezie locală pe linia de
incizie.

d) Anestezie loco
–
regională.

e) Tranchilizare pentru operație în
poziție patrupodală.

53.
Ce contenție este necesară pentru
operația de hernie inguino
–
scrotală
acută la armăsar?

a) Decubit dorsal pe patul de
operație, cu descoperirea largă a
regiunii inguinale. În acest scop,
membrul posterior pe partea herniei
se duce în extensie și abducție.

b) Decubit dorsal pe patul de
operație cu descoperirea largă
a
regiunii inguinale. În acest scop,
membrul posterior pe aceeași parte
se flexează spre înainte, iar cel
opus se ține în extensie.

c) Decubit lateral cu partea afectată
deasupra și cu membrele flexate.

d) Stațiune patrupodală în travaliu.

e) Pe patu
l mobil cu picioarele
suspendate.

54.
Care din următorii timpi operatori
se regăsesc în operația de hernie
inguino
–
scrotală acută la armăsar?

a) Incizie cutanată largă pe direcția

127

inelului inguinal și continuată
paralel cu rafeul median.

b) Torsiunea sacul
ui herniar și
introducerea lui în cavitatea
abdominală

prin taxis.

c) Izolarea sacului herniar în
totalitate prin dilacerare cu mâna, cu
foarfeca boantă sau cu o spatulă
începând de la inelul inguinal.

d) Se deschide sacul herniar pentru
examinarea
ansei herniate și

evacuarea lichidului sero
–
sanguinolent acumulat.

e) Dacă se observă modificări ale
ansei intestinale herniate, se face
proba viabilității cu clorură de
sodiu chimic pură sau cu soluție de
clorură de sodiu 10%.

55.
Ce elemente se vor

lua în
considerație pentru stabilirea
oportunității rezecției intestinale în
hernia inguino
–
scrotală acută la
armăsar?

a) Schimbarea culorii din cianotic
spre roșu purpuriu la aspersarea

soluției clorurosodice.

b) Dacă ansa rămâne inertă la
excitarea

cu soluție clorurosodică
10% se încearcă alte metode pentru
revitalizare.

c) Dacă ansa intestinală rămâne
inertă, se recurge la enterectomie după

ce s
–
a exteriorizat o porțiune mai
mare de intestin.

d) Dacă inelul herniar este prea
strâmt și ansa her
niată este dilatată.

e) Dacă traiectul inguinal este prea
lung și nu se poate debrida.

56.
De ce este necesară debridarea
traiectului inguinal în operația de
hernie inguinală strangulată?

a) Pentru a mări accesul spre
cavitatea abdominală și a ușura.
exteriorizarea intestinului din
vecinătatea ansei herniate spre
ambele capete ale acesteia.

b) Pentru asigurarea hemostazei
definitive.

c) Pentru crearea unui spațiu de
acces dacă se impune castrarea.

d) Pentru enterotomie în cazul
retenției de mater
ii fecale.

e) Pentru că unele tehnici
chirurgicale prevăd această manoperă.

57.
Prin ce manopere se realizează
debridarea traiectului inguinal în
hernia inguino
–
scrotală acută la
armăsar?

a) Sacul fibros se incizează până la
inelul herniar.

b) Operato
rul introduce degetul
arătător al mâinii stângi în
traiectul
inguinal, pe lângă cordonul
testicular, în unghiul antero
–
lateral,
forțând
spre exterior până ajunge în
cavitate abdominală cu vârful
degetului.

c) Se introduce un herniotom pe
lângă
deget, se secționează gâtul
tecii

vaginale a inelului
herniar care apoi se debridează
ușor antero
–
lateral

atât cât
este necesar.

d) Repunerea anselor intestinale
herniate dacă nu au suferit
modificări

ireversibile.

e) Rezecția intestina
lă
(enterectomia) a porțiunii necrozate și
apoi repunerea organelor sănătoase în
cavitatea abdominală.

58.
În hernia inguino
–
scrotală acută la
armăsar, dacă se operează în
primele șase ore de la producere
ansa herniată strangulată se poate
repune direct pr
in torsiunea sacului
herniar ca în hernia inguino
–
scrotală cronică?

a) Da, modificările ireversibile
instalându
–
se abia după șase ore de la
producere.

b) Este posibilă, dar poate să fie
riscantă prin creșterea presiunii pe
ansa dilatată și fragilă.

c) E
ste posibil, dar se pot produce

128

hematoame pe vasele mezenterice
sau chiar deșirări ale peretelui
intestinal.

d) Este modul obișnuit de repunere
a anselor intestinale deoarece

torsiunea sacului herniar este
obligatorie și în hernia acută.

e) Nu este pos
ibil deoarece sacul
herniar este mare, conține și
testiculul corespunzător, iar inelul
este mic.

59.
Cum se produce hernia perineală?

a) Prin deșirarea peritoneului
pelvin și a fasciei în fundul de sac
Douglas ca urmare a tenesmelor.

b) Prin deșirarea
peritoneului,
viscerele abdominale ajung în
contact cu fascia și pielea din jurul
anusului, unilateral sau bilateral,
deformând fosa ischiocaudală.

c) În urma constipațiilor rebele, se
mobilizează rectul care alunecă
înapoi pe direcția axei
longitudinale.

d) Hipertrofia prostatei dislocă
țesutul conjunctiv și afectează
tranzitul intestinal, având un rol
important în patogeneza herniei
perineale.

e) Coprostaza cronică determină
megacolon și dilatarea ampulei
rectale.

60.
Ce organe se pot angaja producând
her
nia perianală (perineală)?

a) Anse intestinale, producând
coprostaza.

b) Vezica urinară, producând glob
vezical perineal, evoluând rapid
spre intoxicație uremică.

c) Uterul urmat de piometru.

d) Epiploonul, duodenul și
mezenterul.

e) Cecumul
care, în urma torsiunii,
se necrozează.

61.
Ce anestezie este necesară pentru
operația de hernie perineală?

a) N.L.A. sau narcoză.

b) Pentru metoda Grigorescu se
poate face tranchilizare asociată cu
anestezie epidurală sacrală.

c) Anestezie locală p
e linia de
incizie.

d) Anestezie cu miorelaxare.

e) Anestezie de contact sau
crioanalgezie.

62.
Cum se face contenția pentru
operația de hernie perineală?

a) Decubit sterno
–
abdominal cu
trenul posterior mai ridicat pe o
pernă

sau un rulou, coada
în
extensie spre înainte, iar membrele
posterioare

se trag în jos la
marginea mesei.

b) Decubit sterno
–
abdominal cu
membrele posterioare flexate.

c) Decubit dorsal cu membrele
posterioare fle
xate spre înainte, iar
coada
se trage în jos la marginea

mesei (metoda Grigorescu).

d) Decubit lateral cu membrele
flexate și coada în extensie forțată
(metoda Ionescu).

e) Patrupodală cu trenul posterior
mai ridicat.

63.
Care este locul de elecție în operația
de hernie perineală?

a) Fosa ischio
–
caudală
pe o singură
parte sau bilateral.

b) Mijlocul triunghiului format de
baza cozii, anus și punctul fesei.

c) Paralel cu orificiul anal, evitând
secționarea glandelor perineale.

d) La 3 cm de sfincterul anal pe o
circumferință care depășește limita
arc
adei ischiatice.

e) Între pubis și fosa ischio
–
caudală
unilateral sau bilateral în funcție de
aspectul anatomo
–
clinic.

64.
Cum se readuce vezica urinară în
poziție anatomică dacă s
–
a produs
glob vezical și intoxicație uremică în
hernia perineală?

a) Se v
a face o puncție cu
evacuarea parțială a urinei, iar
vezica se aduce ușor în poziție
anatomică prin apăsare sau prin
propria greutate a lichidului rămas.

129

b) Prin presiune manuală,
moderată, efectuată de la exterior.

c) Se face mai întâi cateterismul
pe
ntru evacuarea urinei și apoi
readucerea vezicii se face relativ
ușor prin taxis.

d) Se face cistotomie și eventual
extirparea prostatei, dacă este

hipertrofiată.

e) Vezica urinară are dimensiuni
reduse și nu are mobilitate foarte mare

pentru a

ajunge în regiunea
perineală.

65.
Ce recomandări aveți pentru
operația de hernie perianală, dacă s
–
a constatat glob vezical cu
intoxicație uremică: vomă, cianoză,
hipotermie?

a) Se amână operația până când
sta
rea generală a animalului se

ameliorează,

făcând tratament pentru
dezintoxicare uremică.

b) Se evacuează urina intraoperator
și se face perfuzie continuă.

c) Se administrează diuretice,
cortiz
onice și lichide perfuzabile în

cantități mari.

d) Se evacuează urina prin
cateterism uretral și apoi se face
operația,

evitând recidivele.

e) Operația este tardivă, animalul
nu se mai poate redresa din
intoxicația uremică.

66.
În operația de hernie perianală se
recomandă și castrarea animalului?

a)

Se recomandă castrarea dacă se
constată hipertrofie de prostată.

b) Castrarea este obligatorie dacă s
–
a făcut și ablația prostatei.

c) Castrarea nu are legătură cu
hernia perineală.

d) Castrarea este obligatorie pentru
liniștirea animalului.

e)
Castrarea se poate face la cererea
proprietarului.

67.
Care dintre următorii timpi
operatori se regăsesc la operația de
hernie perineală?

a) Incizia cutanată în arc de cerc, la
3
–
4 cm de orificiul anal, pe toată

convexitatea sacului herniar.

b) Exti
rparea formațiunilor
patologice: prostată, hematoame,
îngroșări epiploice etc.

c) Cistotomia, hemostaza și
obturarea pelvină.

d) Repunerea viscerelor prin taxis,
după desprinderea aderențelor dacă
există.

e) Obturarea breșei pelvine prin
sutură e
tajată cu fir rezistent.

68.
Ce precauții se impun la deschiderea
sacului herniar în operația de
hernie perineală?

a) Incizia se face cu atenție
deosebită, deoarece viscerele se află în
contact nemijlocit cu pielea și pot fi
secționate ușor.

b) Se face

o butonieră, se
evacuează lichidul transvazat și apoi
se

mărește incizia pe o sondă canelată
sau sub protecție digitală.

c) Nu se incizează glandele
perianale. Dacă s
–
au deschis din
neatenție, se vor extirpa,
suplimentând măsurile de
antisepsie.

d) Ev
acuarea materiilor fecale și a
secrețiilor purulente din plagă.

e) Extirparea formațiunilor
patologice: prostată, tumori,
hematoame.

69.
Cum se face obturarea breșei pelvine
în operația de hernie perianală?

a) Se face sutură în două straturi
profunde ș
i unul cutanat în puncte
separate.

b) Mai întâi, punctele de sutură trec
prin ligamentul sacro
–
ischiatic,

ligamentul suspensor al rectului și
mușchiul coccigian lateral.

c) Al doilea strat de sutură cuprinde
mușchiul sfincter anal, fascia

perineală, putându
–
se mobiliza și
mușchiul gluteu superficial.

d) Dacă s
–
a făcut și extirparea

130

parțială sau totală a prostatei, se
asigură drenaj și cateterizarea
vezicii urinare.

e) Se face sutura anusului în bursă,
preoperator.

70.
Cum se poate evita i
mplicarea
glandei perianale în desfășurarea
operației pentru hernia perianală?

a) Nu se incizează glandele
perianale. Dacă s
–
au deschis din
neatenție, se vor extirpa
suplimentând măsurile de
antisepsie.

b) Glanda perianală nu trebuie să
fie înțepată sau
strangulată în sutură

c) Operația începe cu identificarea
și extirparea glandelor perianale.

d) Nu se poate ajunge la glanda
perianală care este situată foarte
aproape de anus.

e) În mod obișnuit glanda perianală
este extir
pată împreună cu celelalte

formațiuni patologice din sacul
herniar.

71.
Prin ce mecanisme se poate produce
hernie

diafragmatică

(transdiafragmatică)?

a) Căderi de la înălțimi,
traumatisme puternice sau
accidente de stradă

care
măresc exagerat presiunea
abdominală.

b) Pătrund
erea viscerelor spre
cavitatea

toracică este agravată prin
creșterea presiunii intraabdominale
în gestație avansată, tenesme, efort
etc.

c) La unele animale poate să existe
o deschidere toraco
–
abdominală

largă.

d) Torsiunea gastrică mărește
hiat
usul esofagian și permite angajarea
viscerelor în timpul acceselor de
vomă.

e) Poate să se producă după
operația de esofagotomie
transdiafragmatică.

72.
Care este locul de elecție pentru
operație în hernia diafragmatică?

a) Spațiul 7, 8 sau 9 intercosta
l,

b) Laparatomie retrocostală,

c) Laparatomie mediană ventrală
preombilicală,

d) Pe cale endoscopică,

e) Toracotomie transsternală,

73.
Ce anestezie se recomandă în
operația de hernie
transdiafragmatică?

a) Narcoză inhalatorie.

b) N.L.A.

c)
Tranchilizare și anestezie
epidurală.

d) Electronarcoză.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată
sau balansată.

74.
Identificați timpii operatori care se
regăsesc la operația de hernie
diafragmatică prin acces
transcostal
:

a) Toracotomie intercostală pe
partea afectată.

b) Mărirea spațiului de acces prin
aplicarea depărtătoarelor.

c) Readucerea organelor herniate în
cavitatea abdominală.

d) Omentopexia diafragmatică.

e) Sutura peretelui abdominal.

75.
Recunoașteți timpii operatori care se
regăsesc

în operația de hernie
diafragmatică prin acces
abdominal
:

a) Laparatomia retrocostală pe
partea stângă și uneori pe dreapta.

b) Explorarea breșei diafragmatice
pentru evaluarea formei, mărimii și
raporturilor acesteia cu organele
herniate.

c) Readucerea viscerelor herniate și
poziționarea lor prin tracțiuni

moderate.

d) Extirparea uterului gestant, dacă
este cazul.

e) Închiderea peretelui toracal prin
sutură trietajată.

131

76.
În cazul operației de hernie inguino
–
scrotală acută la armăsa
r, pentru
testiculul congener se impune un
tratament special?

a) Dacă nu se impune castrarea din
alte motive, celălalt testicul poate
să rămână pe loc mai ales, dacă se
apreciază că traumatismul a fost
deja prea mare.

b) De obicei hernia este bilaterală,

deci se impune același tratament.

c) Este obligatorie castrarea
concomitent cu operația de hernie.

d) Ambele testicule se pot păstra,
nefiind necesară castrarea dacă

animalul este de mare valoare.

e) Se castrează cu pensa Burdizzo
pentru a reduce
traumatismul.

11.

OPERAȚII PE VISCEREL
E ABDOMINALE

11.1.

RUMENOTOMIA LA BOV
INE

Indicații
: Reticulită și reticuloperitonită traumatică, indigestia spumoasă,
corpi străini, supraîncărcarea rumenului etc.
Se
recomandă o dietă alimentară de
12
–
24 de ore și igienizarea corporală a animalului.

Instrumentar
: pentru diereză hemostază și sutură la care se adaugă
pensele ovale sau în T, depărtătoare, manșon de cauciuc sau dispozitiv pentru
fixarea buzelor plăgii rumi
nale Kulczinski (cadru metalic), Weingart (cu
cârlige), mănușă obstetricală, câmpuri suficient de mari, agrafe de fixare.

Anestezie
: Tranchilizare și blocaj troncular al nervilor flancului;
tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

Contenție
: Pat
rupodală în travaliu sau lângă un perete, asigurând
imobilizarea animalului și evitarea culcării sau căderii acestuia în timpul
operației cu o chingă sau cu un suport de lemn (masă, butoi) sub torace și
abdomen.

Loc de elecție
: Flancul stâng, la 3
–
4 cm îna
poia ultimei coaste, pe o
lungime de 20
–
25 cm începând de la 4
–
5 cm sub procesele transverse ale
vertebrelor lombare.

Tehnica operatorie
:

132

Laparotomia în flanc strat cu strat, asigurând hemostaza.

*

Explorarea cavității abdominale pentru a depista eventuale

aderențe, abcese etc. care ar face inutilă continuarea operației.

*

Exteriorizarea rumenului în plagă. Prin tracțiuni moderate, cu
mâna, se aduce o porțiune din sacul dorsal care se exteriorizează, depășind
nivelul plăgii abdominale, formând un diverticul
spre exterior.

*

Rumenopexia. Porțiunea exteriorizată a rumenului se fixează prin
sutură la marginile plăgii abdominale. Firele de sutură se trec prin seroasa și
musculoasa peretelui ruminal și prin marginile plăgii abdominale în surjet sau în
puncte separa
te cât mai etanș pentru a împiedica revărsarea conținutului ruminal
în cavitatea abdominală.

*

Incizia rumenului. În mijlocul porțiunii exteriorizate se face o
butonieră cu bisturiul, care se mărește apoi la 12
–
15 cm, atât cât să permită
introducerea lejeră

a mâinii în cavitatea ruminală și ieșirea acesteia cu pumnul
strâns. O incizie prea mică este incomodă, iar traumatismul marginilor nu se
poate evita. Această manoperă este un timp septic care va fi marcat
corespunzător.

*

Fixarea marginilor plăgii rumenal
e peste plaga abdominală,
asemănător unui guler cu ajutorul a patru pense în T sau ovale care, pe lângă
fixare, asigură și hemostaza. Marginile plăgii rumenale se trag peste câmpurile
de operație unde vor fi ținute de către un ajutor. Unele pense au atașa
t un pinten
ascuțit care permite fixarea lor pe piele, nemaifiind necesar un ajutor pentru a le
susține.

*

Introducerea unui manșon de pânză cauciucată în deschiderea
plăgii rumenale. Este o măsură de protecție a peretelui rumenal la locul de
trecere a mâinii. Manșonul are formă cilindrică, rigidizat la capete prin atașarea
a două inele de cauciuc sau tuburi d
e garou.
Manșonul se introduce cu un capăt
în cavitatea rumenală, iar celălalt rămâne la exterior.

*

Evacuarea parțială a conținutului ruminal. Această manoperă este
necesară în caz de supraîncărcare sau pentru ușurarea pătrunderii mâinii spre
rețea. În caz
ul indigestiei spumoase, evacuarea conținutului ruminal se poate
face prin sifonaj cu un furtun de aspirator sau cu o pompă simplă.

*

Explorarea cavității rumenale și a rețelei. Se acoperă mâna dreaptă
cu o mănușă obstetricală sau se aplică un strat uniform

de vaselină până la umăr
și se introduce palpînd ușor în toate direcțiile, începând cu planșeul sacului
ventral și continuând în rețea. Se pot depista corpi străini liberi în sacul ruminal
care vor fi extrași pe rând direct sau după divizare (folii de pol
ietilenă, frânghii
și obiecte din plastic). La nivelul rețelei, se pot găsi corpuri ascuțite implantate
în peretele acesteia, cu sau fără reacții inflamatorii sau colecții purulente.

*

Extragerea corpilor străini implantați, cu atenție pentru a nu se
rupe ș
i drenarea abceselor spre lumenul rețelei dacă este cazul. Se poate folosi
un magnet pentru depistarea și colectarea materialelor feroase (cuie, sârme).

133

*

Toaletarea marginii plăgii ruminale. Se îndepărtează toate
impuritățile și se excizează marginile stri
vite sau franjurate, se schimbă
câmpurile de operație murdărite.

*

Sutura plăgii ruminale (ruminorafia). Recomandăm sutura
bietajată, suficient de rezistentă și expeditivă: primul strat se suturează cu fir
neresorbabil natural sau sintetic, iar al doilea cu

fir resorbabil. Prima sutură este
de afrontare tip Schmieden sau surjet trecut prin toate straturile peretelui
ruminal, fiind ultimul timp septic al operației. Sutura de înfundare se face cu
catgut nr. 1 tip Lembert sau Blendinger.

*

Îndepărtarea pexiei r
uminale se face cu atenție pentru a nu se
deșira musculo
–
seroasa, după care se mai face o toaletă, cu ser fiziologic călduț
și se repune porțiunea exteriorizată în poziția anatomică. Se pot aspersa soluții
de antibiotice.

*

Sutura peretelui abdominal, monop
lan, bietajat sau trietajat.

Sutura monoplană
: Toate straturile se suturează cu același fir aplicat în
puncte separate, tip Lecene sau Moser. Se trec toate firele de jos în sus și apoi se
strâng cu nod chirurgical de sus în jos.

Sutura bietajată

se realize
ază cu fir resorbabil (catgut nr. 2 sau 3, Vicryl
sau Dexon nr. 0 sau 1), Rumegătoarele mari tolerează bine și firul de nylon sau
ața chirurgicală, pentru peritoneu, fascia transversă și stratul muscular. Se poate
aplica sutura tip Moser la acest nivel. P
ielea se suturează în puncte separate
simple sau în "U".

Sutura trietajată

este mai laborioasă, dar este sigură și realizează o
cicatrice suplă, fără aderențe.

*

Primul strat interesează peritoneul cu fascia transversă.
Se
suturează cu catgut nr. 1 sau 0 î
n fir continuu de jos în sus.

*

Stratul al doilea cuprinde musculatura cu fasciile și aponevroza. Se
suturează în puncte separate simple cu fir resorbabil.

*

Pielea se suturează în puncte separate cu fir gros, neresorbabil. Se
poate aplica un tub de dren sub

piele în partea cea mai declivă, dacă
traumatismul a fost prea mare. Acesta se scoate a doua sau a treia zi, iar firele
suturii cutanate se scot după 10
–
14 zile de la operație.

Postoperator

se recomandă tratament general cu antibiotice 4
–
6 zile,
toaleta z
ilnică a plăgii abdominale, dietă absolută în prima zi și apoi se
administrează alimente semilichide, revenindu
–
se treptat după 5
–
6 zile la
regimul normal care poate să includă și furaje fibroase.

11.2.

RETICULOTOMIA

Indicații
: reticuloperitonită traumatică c
u acces direct pentru identificarea
și extragerea corpilor străini. Prezintă avantajul unei explorări mai bune a rețelei

134

și a organelor învecinate și evaluarea corectă a gravității leziunilor.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură, la care se a
daugă pense
în "T", depărtătoare, decolator de periost, ciupitor de os, ferăstrău de sârmă,
lingură Volkman, ace speciale de sutură (Emet sau Reverdin cu deschidere
largă).

Contenție
: patrupodală, în travaliu sau lângă un perete. În mod
excepțional, se
poate face operația și pe animalul culcat, în decubit lateral drept.

Anestezie
: tranchilizare completată cu blocaj troncular al nervilor
intercostali 8, 9 și 10, infiltrație subcutanată în dreptul coastei 9, precum și
pentru toracal ventral.

Loc de elecție
: treimea inferioară a coastei a noua, la 10 cm deasupra
articulației condrocostale pe partea stângă pe o lungime de 15
–
20 cm.

Tehnica operatorie
:

1. Rezecția coastei a noua.

2Laparotomia transcostală. Se incizează cu precauție inserția diafragmei
în
dreptul coastei rezecate și apoi peritoneul cu fascia transversă.

3. Incizia epiploonului pe aceeași direcție și explorarea cavității
abdominale în jurul rețelei pentru depistarea aderențelor, colecțiilor, abceselor și
chiar a corpului străin care a perfor
at rețeaua. Dacă poate fi depistat, corpul
străin se extrage direct și se stabilește pe loc modalitatea de continuare a
intervenției.

4. Exteriorizarea peretelui rețelei în plaga operatorie. Dacă se identifică o
îngroșare a peretelui și corpul străin incl
avat se va aduce această porțiune spre
exterior.

5. Reticulopexia
–

prin câteva puncte de sutură sau în fir continuu.

6. Izolarea cu noi câmpuri de operație și deschiderea rețelei cu bisturiul
sau cu foarfeca.

7. Se asigură hemostaza și se fixează marginil
e plăgii rețelei cu pense în
"T".

8. Evacuarea conținutului rețelei și explorarea cavității cu mâna.

9. Se extrag corpii străini din rețea.

10. Toaleta buzelor plăgii și sutura. Peretele rețelei este mai gros decât al
rumenului, astfel încât sutura de înfu
ndare se face cu dificultate mai ales dacă
sunt fenomene inflamatorii locale.

*

Se suturează mucoasa în puncte separate, cu nodurile inversate, cu
fir neresorbabil.

*

Toaleta riguroasă, aseptizarea și sutura peretelui musculo
–
seros cu
fir resorbabil în surje
t sau puncte separate simple sau Lembert etc. și repunerea
rețelei în cavitatea abdominală.

11. Sutura epiploonului în surjet cu catgut.

12. Sutura peretelui abdominal, trietajat.

a) Sutura peritoneului împreună cu marginea diafragmei în surjet

135

întretăiat.

b) Sutura mușchilor intercostali cu fascia, reducând cât mai mult spațiul
rămas prin rezecția de coastă cu fir sintetic resorbabil sau cu catgut gros.

c) Sutura cutanată în puncte separate se face cu ață chirurgicală nr. 6
–
7 și
se aplică un tub de dren în

partea cea mai declivă a plăgii.

Tratamentul postoperator

este asemănător cu cel din rumenotomie.

11.3.

GASTROTOMIA LA CARNI
VORE

Indicații
: corpi străini în stomac sau în porțiunea intratoracică a
esofagului, ulcer gastric, stenoză sau în scop experimental.

L
oc de elecție
: laparotomie mediană ventrală preombilicală sau
paramediană stângă, pe o lungime de 1o
–
15 cm proporțional cu talia animalului.

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal, pe masa de operație.

Tehnica operatorie
:

1.
Laparotomia

2.
Deplasarea epiploonului
și a paniculului adipos, explorarea cavității
abdominale și exteriorizarea stomacului prin tracțiuni moderate, fără a deșira
ligamentele și vasele de sânge. În cazul dilatației gastrice, este necesară
evacuarea gazelor și a lichidel
or cu un trocar prelungit cu un tub de cauciuc sau
plastic (gastrocenteza intraoperatorie) și apoi detorsionarea.

3. Izolarea stomacului cu al doilea câmp operator pentru a preveni
contaminarea viscerelor și a cavității abdominale.

4. Aducerea corpului str
ăin într
–
o zonă mai puțin vascularizată.

5.
Incizia stomacului

între marea și mica curbură sau perpendicular pe
marea curbură, paralel cu vasele de sânge provenite din arcul gastro
–
epiploic.
Lungimea inciziei stomacale se stabilește în funcție de mărimea c
orpului străin.
Dacă este necesar, acesta se divizează. Pentru extragerea corpului străin din
esofag (vertebră, rotulă, corp nealimentar), această manoperă este necesară
aproape întotdeauna pentru a evita deșirarea cardiei. Corpul străin din stomac se
folo
sește ca suport pentru incizia stomacului, iar revărsarea conținutului gastric
în plagă este evitată prin aplicarea unor pense de baraj sau cu mâna.
Pensele vor
fi aplicate astfel încât să nu traumatizeze vasele de sânge și peretele stomacal.

6.
Extragerea

corpului străin

după ce a fost divizat sau întors astfel încât
să nu agațe sau să deșire peretele stomacal. Acesta se prinde într
–
o pensă și se
scoate, apoi se controlează dacă mai sunt resturi sau, dacă este necesar, se
evacuează și o parte din conținutu
l gastric. Aceasta este necesară în caz de
indigestie, dilatație și alte urgențe chirurgicale care nu permit asigurarea unei
diete preoperatorii.

7. Aseptizarea marginilor plăgii stomacale și îndepărtarea celui de al
doilea câmp operator.

136

8. Sutura bietaja
tă a stomacului. Prima sutură se face cu fir neresorbabil (
sau sintetic resorbabil ), cuprinde toate straturile tip Schmieden sau Surjet. O
sutură de afrontare corectă ascunde în totalitate mucoasa a cărei continuitate se
reface numai în lumenul organului
. Sutura de înfundare se face cu fir resorbabil
și reprezintă momentul revenirii la timpii aseptici care trebuie marcat
corespunzător (înlăturarea intrumentarului și a materialelor contaminate, a
mănușilor etc.).

9. Așezarea viscerelor în poziție anatomică

și curățarea plăgii
abdominale.

10. Sutura peretelui abdominal bietajat sau trietajat, după aspectul plăgii
și condițiile de lucru, materialele folosite și experiența chirurgului.

Postoperator

se recomandă dietă hidrică și alimentară cu revenirea la
regim
ul normal în 5
–
6 zile, antibioticoterapie, tonice generale și protejarea
plăgii cu cămașă Alfort sau pansament fixat cu substanțe adezive.

11.4.

ABOMASOTOMIA LA OV
INE

Indicații
: indigestia prin supraîncărcare (sâmburi), corpi străini
(fitobezoare,
trichobezoare, materiale plastice, textile sintetice, geosediment.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal.

Loc de elecție
: laparotomie mediană ventrală preombilicală.

Tehnica operatorie
:

1.

Laparotomie preombilicală de 10
–
15 cm.

2. Exteriorizarea jumătății posterioare a abomasului, mai puțin
vascularizată și neacoperită cu epiploon. Izolarea abomasului cu al doilea câmp
de operație.

3. Incizia abomasului pe marea curbură sau paralel cu
aceasta.

4. Evacuarea conținutului stomacal și apoi curățarea resturilor de pe
marginea plăgii și aseptizarea acesteia.

5. Sutura bietajată a peretelui abomasului.

6. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.

7. Tratament local și general pent
ru prevenirea complicațiilor septice.

11.5.

OPERAȚII ÎN DISLOCAR
E

A ABOMASULUI

Indicații
: Deplasarea abomasului în stânga sau dreapta constituind o
urgență chirurgicală datorită modificărilor vasculare și acumulărilor de gaze.

Dislocarea abomasului pe stânga
se face pe sub rumen fiind diagnosticată

137

la vaci în perioada puerperală consecutiv modificărilor topografice suferite de
organele abdominale în urma gestației și parturiției.

Deplasarea abomasului în dreapta se întâlnește mai rar, la tineretul taurin
supus

îngrășării cu furaje concentrate, este mai gravă datorită deșirării
epiploonului și torsiunii organului în jurul axului longitudinal.

Scopul operației este evacuarea gazelor, readucerea abomasului în poziție
anatomică și fixarea acestuia la peretele abdom
inal pentru prevenirea
recidivelor.

1.

D
islocarea abomasului
în stânga

Loc de elecție
: Laparotomie paramediană ventrală dreapta sau prin
laparotomie în flancul stâng.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie
loco
–
regională sau NLA.

Contenție
: patrupodală pentru accesul prin flancul stâng și decubit dorsal
sau dorso
–
lateral stâng pentru acces paramedian.

Tehnica operatorie
:

A.
Laparotomia prin flancul stâng

1. Deschiderea cavității abdominale la 4
–
5 cm înapoia

ultimei coaste în
treimea mijlocie a flancului pe o lungime de 12
–
15 cm.

2. Explorarea cavității abdominale cu mâna și vizualizarea abomasului
prin tracțiune moderată și mărirea inciziei peretelui abdominal atât cât este
necesar.

3. Evacuarea gazelor acum
ulate la nivelul abomasului. Se folosește un ac
de seringă prelungit spre exterior cu un tub de plastic (ex. acul și tubul de
perfuzor).

4. Închiderea orificiului punctiform după evacuarea gazelor și extragerea
acului. Se face o sutură în bursă în jurul ac
ului prin sero
–
musculoasă cu catgut
care se strânge odată cu retragerea acului realizând înfundarea orificiului rămas.

5. Repunerea abomasului în poziția anatomică prin împingere cu mâna pe
sub rumen și constatarea reluării tranzitului prin palpare sau apa
riția zgomotelor
intestinale (borborigme)

6. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.

Prevenirea recidivelor se realizează prin fixarea abomasului sau a
epiploonului (deșirat) la peretele abdominal (abomasopexie sau omentopexie).

7. Trecerea

firelor de la exterior prin faldurile epiploonului pe o porțiune
de 6
–
8 cm în apropierea pilorului. Se folosește un fir lung de 2 m, lăsând ambele
capete egale la exterior. Acestea se termină cu câte un ac ușor curbat la vârf și
vor fi ținute de către un
ajutor. Se împinge ușor abomasul pe sub rumen, iar
capetele firului folosit la omentopexie se scot pe rând prin planșeul cavității
abdominale la 10
–
15 cm înaintea ombilicului. Capetele firului se leagă între ele
la suprafață sau subcutanat dacă se face o i
ncizie la acest nivel. Înaintea

138

strângerii firelor, se verifică în cavitatea abdominală dacă nu s
–
a prins o ansă
intestinală între epiploon și peretele abdominal și dacă poziționarea s
–
a făcut
corect.

Pentru o mai bună poziționare a cheagului, se poate fac
e și o laparotomie
în flancul drept și apoi se face abomasopexia cu 2
–
3 fire groase de nylon ale
căror capete vor fi scoase prin peretele ventral al abdomenului și înnodate afară.
Aceste fire se scot după 10
–
12 zile, când s
–
au produs aderențe suficient de
rezistente la acest nivel.

Plaga abdominală se suturează trietajat.

B.
L
aparotomie paramediană ventrală

Loc de elecție
: Paralel cu linia albă, pe dreapta, preombilical, pe o
lungime de 20
–
25 cm, care începe la 10 cm înapoia xifoidului.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie paramediană ventrală.

2. Explorarea cavității abdominale și aducerea abomasului și a
epiploonului în poziția anatomică.

3. Omentopexia. Epiploonul se prinde în sutura peritoneului împreună cu
fascia transversă. Firele de sutură se pot trece

și prin sero
–
musculoasa
abomasului sau numai prin aceasta, realizând o bună fixare și prevenirea
recidivelor.

4. Sutura peretelui abdominal în puncte separate cu fir rezistent, în "U"
sau "X", odată pentru stratul muscular, cu fascia și tunica, apoi la pi
ele, în mod
asemănător, ținând cont de presiunea viscerelor asupra marginilor plăgii
abdominale.

2. Dislocarea abomasului în dreapta

Abomasul se răsucește în jurul axului longitudinal, angajându
–
se în
flancul drept pe care îl ocupă aproape în totalitate î
ntr
–
un timp scurt prin
distensia provocată de acumularea gazelor.

Loc de elecție
: flancul drept, înapoia coastelor cu repere asemănătoare
intervenției prin flancul stâng.

Anestezia
: tranchilizare și analgezie loco
–
regională.

Contenția
: patrupodală.

Tehnica

operatorie
: este asemănătoare cu cea descrisă la accesul prin
flanc pentru deplasarea abomasului în stânga, dar se adaugă unele manopere
specifice:

1.
Laparotomie

în flancul drept printr
–
o incizie verticală de 15
–
20 cm.
Presiunea intra abdominală este mai

mare, iar animalul se liniștește greu, fiind
necesare precauții suplimentare pentru a nu leza abomasul.

2.
Îndepărtarea epiploonului

din plagă și aprecierea gradului de torsiune
(180
–
360
0
) urmărind inserția acestuia.

3.
Evacuarea gazelor

și lichidelor
acumulate printr
–
un trocar sau un tub de
cauciuc, flexibil, introdus printr
–
un orificiu mai mare. În acest scop se face o

139

sutură dublă în bursă în jurul locului unde se face puncția, lăsând capetele
libere. Printr
–
un trocar și apoi printr
–
un tub de cauciuc

se evacuează gazele și
lichidele acumulate.

După evacuarea completă prin sifonaj sau cu o pompă de aspirat lichide
se scoate tubul și se strâng firele în jurul orificiului prin nod chirurgical, apoi se
face o sutură de înfundare (Espersen).

4. Se distorsi
onează abomasul, se așază în poziție anatomică și se fixează.

5.

Sutura peretelui

abdominal trietajat.

Tratamentul postoperator
, pe lângă obiectivele cunoscute, urmărește și
reluarea motricității cheagului hipoton prin stimularea acestuia cu doze mici de
parasimpaticomimetice.

11.6.

ENTEROTOMIA

Indicații
: obstrucții intestinale prin coprostază, corpi străini etc.

Loc de elecție
:

carnivore
: linia albă sau paramedian ventral;

rumegătoare
: flancul drept;

cabaline
:

–

sub coarda flancului stîng pentru ansele 2 și

3 ale colonului
ascendent, intestinul subțire și colonul descendent;

–

flancul drept pentru ansele 1
–
4 din colonul ascendent și
cecum.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură, la care se adaugă o
pensă pentru extragerea corpilor străini și pen
se de baraj pentru oprirea
tranzitului intestinal.

Anestezie
: NLA sau narcoză. La bovine, se poate face tranchilizare cu
rompun și anestezia flancului prin blocaj troncular, anestezie epidurală lombară
unilaterală sau prin infiltrație locală.

Contenție
: De
cubitală dorsală la carnivore, costo
–
abdominală la animalele
mari. La rumegătoare, contenția se poate face în travaliu.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomia în locul care permite accesul direct la ansa obstruată.

2. Exteriorizarea ansei afectate.

3. Izolarea

cavității abdominale cu alte câmpuri sterile.

4. Oprirea tranzitului intestinal. Se îndepărtează prin taxis conținutul
intestinal din vecinătatea corpului obstruant și se aplică pensele de baraj care
vor fi ținute de către un ajutor. Dacă lumenul intestin
al este redus, este
recomandabilă compresiunea digitală, mult mai puțin traumatizantă. În acest
scop se prinde ansa intestinală între degetul mare și arătător al fiecărei mâini și
se strânge moderat.

5. Enterotomia: Se incizează intestinul longitudinal, pe

marea curbură,

140

având suport corpul străin sau se face o butonieră care se mărește apoi cu
foarfeca. Dacă lumenul intestinal este mare, se poate face o incizie transversală
pe o distanță mai mică decât jumătatea circumferinței și fără să atingă mica
curbur
ă.

6. Extragerea corpului obstruant se face cu o pensă sau se enucleează prin
presiune ușoară din apropiere.

7. Toaleta plăgii intestinale de la periferie spre centru și aseptizarea
acesteia.

8. Enterorafia. Se vor folosi ace atraumatice rotunde pe
secțiune cu
materiale de sutură de grosimi adecvate. La animalele mici, recomandăm sutura
bietajată, iar la cele mari, sutura bietajată sau trietajată.

Sutura bietajată se realizează printr
–
o sutură totală de afrontare
(Schmieden, surjet) cu fir neresorbab
il și o sutură de înfundare cu fir resorbabil.

Ambele suturi se pot realiza cu fir sintetic resorbabil. În acest caz, vom
ține cont de faptul că prima sutură este un timp septic, iar sutura de înfundare se
face cu alt fir, eventual mai subțire. Distanțele
se aleg astfel încât sutura să fie
rezistentă, dar nestenozantă.

Sutura trietajată se poate face astfel:

*

muco
–
mucoasă în surjet cu fir neresorbabil;

*

musculo
–
musculoasa cu catgut;

*

sero
–
seroasa cu fir resorbabil simplă sau de înfundare.

9. Închiderea pere
telui abdominal se face prin sutură trietajată, bietajată
sau monoplană în funcție de specie, grosimea peretelui și locul de elecție.

Tratament postoperator
: antibioticoterapie, rehidratare, stimulare
generală, dietă și apoi regim cu alimentație semilichid
ă 5
–
6 zile.

11.7.

ENTERECTOMIA

Indicații
: Extirparea unei porțiuni de intestin se practică în caz de
infarctizare sau necroză determinată de hernie strangulată, eviscerație,
invaginație, volvulus, tumori intestinale sau perforații externe sau interne,
tromboz
a vaselor mezenterice, plăgi intestinale grave etc.

Intervenția chirurgicală vizează
rezecția
porțiunii de intestin afectată și
refacerea continuității acestuia prin
enteroanastomoză
.

A.

R
ezecția intestinală

În general rezecțiile intestinale sunt bine
suportate de animal, dacă se
respectă întocmai asepsia și tehnica de lucru. Uneori timpii septici se
intercalează cu timpii aseptici cu riscuri mari de contaminare a țesuturilor
învecinate și producerea unor complicații septice. Secționarea intestinului
tr
ebuie să asigure vascularizația și viabilitatea capetelor rămase pentru
anastomoză.

141

Locul de elecție, anestezia și contenția în general sunt cele descrise la
enterotomie, cu excepția urgențelor și situațiilor speciale (hernii, eviscerații,
invaginatie ).

*

Identificarea ansei intestinale afectate și exteriorizarea ei pe
câmpuri sterile.

*

Examenul viabilității ansei intestinale se face aplicând pulbere de
clorură de sodiu chimic pură sau soluție de clorură de sodiu 10%. Schimbarea
culorii din violaceu în roșu aprins arată că nu s
–
au produs modificări
ireversibile, iar dacă nu reacționează,

se impune rezecția.

*

Asigurarea hemostazei prin ligatura vaselor mezenterice, urmărind
formarea arcurilor mezenterice și anastomozele dintre ele.

*

Secționarea mezenterului în unghi ascuțit în formă de "V" pe
fiecare parte a porțiunii de intestin care urme
ază a fi rezecat.
Pensele se așază la
3 cm una de alta în zonă lipsită de procese inflamatorii sau necrotice după ce s
–
a
golit de conținut intestinal prin taxis.

*

Pensele din interior mai apropiate de porțiunea necrozată se ridică
împreună cu aceasta, după

ce a fost secționată, având rolul de a opri revărsarea
conținutului.
Se pot înlocui cu ligaturi sau cu pense hemostatice mari, aplicate
în același scop.

*

Secționarea intestinului. Se face cu foarfeca sau cu bisturiul, cât
mai uniform, pe direcția impusă d
e asigurarea viabilității și a continuității prin
enteroanastomoză.

B.

E
nteroanastomoza

Al doilea obiectiv se realizează prin restabilirea comunicării între cele
două porțiuni de intestin.

Există trei metode principale de enteroanastomoză, care se aleg în fun
cție
de dimensiunile anselor care se pun în contact astfel încât sutura să nu reducă
lumenul cu mai mult de 1/3 din diametru.

1. Anastomoza termino
–
terminală

2. Anastomoza latero
–
laterală

3. Anastomoza termino
–
laterală.

1.

Enteroa
nastomoza termino
–
terminală

Este preferată la intestinele cu diametru mare, fiind cea mai simplă,
anatomică și expeditivă. Cele două capete se reunesc prin sutură bietajată,
începând de la mica curbură unde se și termină.
Recomandăm sutura de tip
Schmieden pentru afrontare, dar sutur
a în puncte separate cu nodurile inversate
(spre lumen) este mai sigură. Urmează sutura de înfundare care nu trebuie să fie
stenozantă.

Prima sutură se face cu fir neresorbabil, iar înfundarea, cu catgut. Se pot
folosi fire sintetice resorbabile pentru amb
ele suturi (vezi enterotomia).

Dacă spațiul nu permite întoarcerea lejeră a anselor pe ambele părți, se
poate recurge la următoarea tehnică:

142

Capetele intestinului secționat se apropie unul de altul cu ajutorul
penselor de baraj cu deschiderile orientate în

aceeași direcție. În această poziție,
se suturează cu catgut, începând de la mica curbură cei doi pereți care se ating,
trecând firul prin seroasă și musculoasă, până la marea curbură, unde se lasă
liber.

Sutura de afrontare începe tot de la mica curbură
a intestinului, mai întâi
pe laturile cele mai apropiate și se continuă pe cele depărtate inițial, terminând
afrontarea pe toată circumferința marginilor intestinale.

Se reia sutura de înfundare pe semicircumferința rămasă.

Urmează sutura marginilor incizi
ei mezenterice în surjet sau în puncte
separate cu catgut și repunerea ansei în cavitatea abdominală după o nouă
toaletă și verificarea permeabilității intestinale și etanșeității suturii.

Operația se termină cu sutura peretelui abdominal.

2.

Enteroa
nastomoza

latero
–
laterala

Refacerea continuității tranzitului intestinal se realizează prin deschideri
laterale în apropierea capetelor intestinale rămase după rezecție. Metoda este
mai laborioasă și necesită mai multă atenție, deoarece timpii septici se
intercalea
ză de mai multe ori cu timpii aseptici, dar este singura modalitate de
anastomoză la ansele intestinale de calibru mic (intestin subțire de câine, pisică,
iepure etc.). Capetele intestinale rămase nu se mai așază pentru a fi suturate
între ele la caete, ci

se închide fiecare capat prin sutură ca un deget de mănușă,
stabilind apoi comunicarea între ele prin deschideri laterale, cât mai aproape de
bonturile formate.

Tehnica operatorie
:

Închiderea capetelor intestinului secționat se poate face prin mai multe
modalități:

*

Sutură în bursă prin sero
–
musculoasă cu întoarcerea marginilor
spre lumenul intestinal, urmată de sutură de înfundare tip Lembert.

*

Sutură tip Schmieden a marginilor aplatizate prin aplicarea pensei
de baraj și apoi sutura de înfundare.

*

Sutur
a tip Cushing, peste brațele pensei de baraj. În acest caz,
intestinul este secționat lângă pensă, iar firul se trece prin seroasă și musculoasă,
paralel cu pensa, apoi peste pensă, iar în partea opusă se procedează la fel,
revenind în partea apropiată și
se continuă de la un capăt la altul.
Retragerea
pensei și strângerea firului determină marginile să se întoarcă spre lumenul
intestinal.

*

Pentru etanșeitate, se poate face încă o sutură de înfundare.

*

Repoziționarea penselor de baraj. După evacuarea prin t
axis a
conținutului intestinal, dacă există, se aplică pensele de baraj la 8
–
10 cm distanță
față de capăt.

*

Se așază capetele intestinale în poziție izo
–
peristaltică (cu capetele
așezate în direcții opuse), observând să nu fie torsionate. Cele două anse

143

in
testinale se ating în părțile lor laterale pe o lungime de 8
–
10 cm la animale
mari și 3
–
4 cm dacă diametrul lumenului este de 1
–
2 cm.

*

Sutura sero
–
musculoasei cu catgut.
La locul de atingere a celor
două capete intestinale se face o sutură care menține ans
ele apropiate pe o
distanță de 8
–
10 cm, iar capătul firului se prinde într
–
o pensă fără nod terminal.

*

Se incizează cele două capete la mică distanță (2
–
4 mm), paralel cu
sutura. Cele două incizii sunt simetrice și vor asigura comunicarea celor două
anse.
Inciziile se plasează astfel încât să nu rămână funduri de sac la cele două
capete înfundate ale intestinului în care s
–
ar forma depozite de conținut
intestinal cu riscul unor fermentații și complicații septice.

*

Sutura de afrontare a marginilor se face în
cepând cu laturile cele
mai apropiate și se continuă apoi pe marginile depărtate, terminându
–
se în
același punct.
Recomandăm sutura tip Schmieden cu fir neresorbabil, aceasta
reprezentând un timp septic.

*

Se face toaleta și se reia sutura de înfundare cu f
irul de catgut
rămas la prima sutură prin sero
–
musculoasă care închide complet, realizând o
comunicare largă între cele două capete intestinale.

*

Se verifică etanșeitatea suturii prin ridicarea penselor de baraj și se
observă reluarea tranzitului intestina
l.

*

Se închide breșa mezenterică prin sutură în fir continuu sau în
puncte separate cu catgut.

Sutura peretelui abdominal după repunerea anselor intestinale.

3.

E
nteroanastomoza latero+terminală

Această metodă este recomandată în cazul existenței unei
diferențe mari
de calibru între ansele care urmează a fi anastomozate, ex. în invaginații,
rezecții ileo
–
cecale etc. Capătul intestinal cu diametru mai mare se
anastomozează în poziție terminală, iar cel cu diametru mai mic se
anastomozează prin deschidere

laterală. După îndepărtarea porțiunii de intestin
gangrenate, enteroanastomoza se realizează parcurgând următoarele etape:



Se închide capătul ansei de calibru mai mic prin sutură bietajată,
ligatură și sutură de înfundare sau prin metoda Cushing.



Incizia

longitudinală a capătului intestinal înfundat ca un deget de
mănușă pe o lungime egală cu diametrul ansei de calibru mai mare, ușor
aplatizat. Incizia se face pe marea curbură și se pune în contact cu capătul ansei
de calibru mai mare, al cărei contur se
suprapune peste plaga longitudinală.



Sutura bietajată a marginilor celor două plăgi realizând o comunicare
etanșă între cele două capete de intestin.

Ajustarea diferențelor de calibru dintre două anse intestinale se poate realiza
și prin alte modalități:



modificând afrontarea, se prinde cu 1
–
2 mm mai mult din capătul cu
diametru mai mare la fiecare interval dintre punctele de sutură;



secționând oblic capătul mai subțire;

144

micșorând calibrul capătului mai mare și formând "racheta" până la egalizarea
celor do
uă diametre.

11.8.

OPERAȚIA ÎN INVAGINAȚIE INTESTINALĂ

Invaginația intestinală se întâlnește la toate speciile, este o urgență
chirurgicală și constă în pătrunderea unei anse intestinale prin ansa imediat
următoare, cu obstrucție completă și întreruperea cir
culației sanguine în
porțiunea de mezenter atrasă de ansa invaginată.

Loc de elecție
: laparotomie în flanc sau pe linia albă, în funcție de specie.

Anestezia
: generală, NLA sau narcoză la animalele mici și tranchilizare cu
anesteziE locoregională pentru bo
vine.

Contenție
: decubit dorsal respectiv, travaliu.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie.

2. Exteriorizarea ansei afectate care se prezintă ca un tub rigid.

3. Izolarea anselor invaginate pe un câmp operato
r steril.

4. Devaginarea manuală prin tracțiuni moderate, eventual făcând și incizii
longitudinale de slăbire pe exterioară.

5. Aprecierea viabilității ansei a cărei culoare este modificată, cu pudră de
clorură de sodiu chimic pură sau cu soluție de clorur
ă de sodiu 10%.

6. Introducerea anselor intestinale în cavitatea abdominală, dacă nu s
–
au
produs modificări ireversibile, sau rezecția intestinală, dacă ansa rămâne inertă.

7. Rezecția intestinală se poate decide chiar înainte de devaginare totală,
dacă se

constată modificări grave, cu încarcerări și necroze.

*

Se secționează transversal ansa posterioară (în care s
–
a angajat
ansa precedentă), presiunea abdominală și peristaltismul orientează totdeauna
ansa invaginată spre anus pe care uneori îl depășește. Capătul anterior va fi
secționat înaintea locului din car
e încep modificările structurale ireversibile.

*

Se face hemostaza preventivă pe vasele mezenterice și se
îndepărtează ansa afectată, asigurând vascularizație corespunzătoare pe capetele
care urmează a fi anastomozate.

*

refacerea continuității intestinului
prin entero
–
anastomoză
termino
–
terminală sau latero
–
terminală.

8. Închiderea peretelui abdominal.

Tratamentul postoperator trebuie să fie susținut, traumatismul operator
este mare, intervenția făcându
–
se pe un animal cu grave tulburări homeostazice.

145

11.9.

CHESTIONAR

1.
În ce afecțiuni este indicată
rumenotomia la bovine?

a) Reticulită și reticuloperitonită
traumatică.

b) Indigestie spumoasă, corpi
străini.

c) Supraîncărcarea rumenului.

d) Indigestie gazoasă.

e) Deplasar
ea abomasului în
stânga.

2.
Ce instrumente sunt necesare pentru
efectuarea

operației de
rumenotomie la bovine?

a) Pentru diereză, hemostază și
sutură.

b) Pense ovale sau în "T",
depărtătoare, manșon de cauciuc.

c) Dispozitiv pentru fixarea buzelor

plăgii ruminale, Weingart sau
Kulczinski, agrafe pentru câmpuri.

d) Pense cu gheare, pense forceps,
ecrasor Cassaignac.

e) Comprese sterile, câmpuri de
operație, dezinfectante.

3.
Ce anestezie este necesară pentru
efectuarea operației de
rumenotomie
la bovine?

a) Tranchilizare și anestezie locală
prin infiltrație.

b) Tranchilizare și blocaj troncular
al nervilor flancului.

c) N.L.A.

d) Narcoză.

e) Electronarcoză.

4.
Care este locul de elecție în operația
de rumenotomie?

a) Flancul stâng, la
3
–
4 cm înapoia
ultimei coaste, pe o lungime de 20
–
25 cm începând de la 4
–
5 cm sub
procesele transverse lombare.

b) Flancul stâng sau drept la 3
–
4
cm înapoia ultimei coaste, pe o
lungime de 20
–
25 cm începând de
la 4
–
5 cm sub procesele transverse
lombare

c
) Teșitura flancului stâng la 3
–
4
cm deasupra venei mamare.

d) Golul flancului stâng sau drept,
pe o lungime suficient de mare
pentru introducerea lejeră a mâinii
în cavitatea abdominală.

e) Pentru laparatomie
ventrolaterală.

5.
Este necesară dieta alim
entară
înaintea operației de rumenotomie?

a) Se recomandă dietă alimentară
de 12
–
24 de ore.

b) În timpanism ruminal, urgența
intervenți
ei nu permite efectuarea
dietei preoperatorii.

c) Nu este necesară dieta, deoarece
conținutul ruminal se evacuează

intraoperator.

d) Dieta micșorează rezistența
organismului.

e) Se face numai dietă hidrică și se
administrează purgative.

6.
Pentru ce este necesară explorarea
cavității abdominale înainte de
deschiderea rumenului?

a) Pentru a depista eventuale
ade
rențe, abcese etc., care ar face
inutilă

continuarea operației.

b) Pentru precizarea diagnosticului.

c) Pentru poziționarea corectă a
sacului ruminal dorsal.

d) Pentru identificarea corpului
străin.

e) Pentru evacuarea colecțiilor de
la acest
nivel.

7.
Ce porțiune a rumenului se
exteriorizează depășind nivelul
plăgii abdominale formând un
diverticul spre exterior?

a) O porțiune din peretele sacului
dorsal.

146

b) O porțiune din sacul ventral.

c) Se alege o porțiune mijlocie, mai
puțin vascula
rizată.

d) Paralel cu inserția epiploonului.

e) Cât mai aproape de rețea.

8.
Ce este rumenopexia?

a) Fixarea porțiunii exteriorizate a
rumenului prin sutură la marginile
plăgii abdominale.

b) Fixarea porțiunii exteriorizate a
rumenuui la marginile plăgii

abdominale cu ajutorul unor cârlige
speciale.

c) Fixarea plăgii ruminale la piele
cu ajutorul penselor în "T".

d) Fixarea plăgii ruminale pe plaga
abdominală cu ajutorul unui manșon

de cauciuc.

e) Fixarea rumenului la peretele
abdominal pentru a preveni recidivele.

9.
Cum se realizează rumenopexia?

a) Firele de sutură se trec prin
seroasa și musculoasa peretelui
ruminal și prin marginile plăgii
abdominale în surjet sau puncte
separate cât mai

etanș.

b) După efectuarea inciziei
ruminale, se face toaleta, se asigură
hemostaza și apoi se suturează
marginile plăgii la piele, cât mai etanș.

c) Se prind marginile plăgii
ruminale cu pense în "T" care se
fixează la piele.

d)
Se fixează marginile plăgii
ruminale cu dispozitivul Weingart sau
Kulczinski.

e) După terminarea operației se
scot firele utilizate pentru fixarea
rumenului.

10.
Pentru ce se recomandă
ruminopexia în operația de
ruminotomie?

a) Pentru a împiedica rev
ărsarea
conținutului ruminal în cavitatea
abdominală.

b) Pentru a evita traumatizarea
plăgii ruminale.

c) Pentru a preveni deșirarea plăgii
ruminale.

d) Pentru a împiedica deplasarea
rumenului după evacuarea
conținutului.

e) Pentru a menține plaga
ruminală
deschisă pe toată durata operației.

11.
Care sunt timpii septici în operația
de rumenotomie?

a) Incizia rumenului.

b) Fixarea marginilor.

c) Rumenopexia.

d) Evacuarea parțială a conținutului
ruminal.

e) Explorarea cavității ruminale și a
rețelei, extragerea corpilor străini,
sutura de afrontare a plăgii
ruminale.

12.
Cum se asigură hemostaza plăgii
ruminale
?

a) Cu ajutorul penselor hemostatice
ovale sau în "T".

b) Prin rumenopexie.

c) Cu ajutorul manșonului de
cauciuc.

d) Ligat
uri vasculare și cauterizare.

e) Cu astringente, compresiuni și
tamponament.

13.
În ce scop se introduce un manșon
de pânză cauciucată în deschiderea
plăgii ruminale
?

a) Este o măsură de protecție a
peretelui ruminal la locul de trecere a
mâinii
pentru extragerea conținutului
ruminal și al rețelei.

b) Pentru a împiedica revărsarea
conținutului ruminal în cavitatea
abdominală.

c) Pentru a menține contactul
rumenului cu peretele abdominal.

d) Asigură hemostaza provizorie.

e) Previne hemoragi
a secundară.

14.
Pentru ce este necesară evacuarea
parțială a conținutului ruminal în
operația de rumenotomie?

a) În indigestia prin supraîncărcare
ruminală reprezintă scopul operației.

b) Pentru ușurarea pătrunderii
mâinii spre rețea.

147

c) Conținutul
ruminal este toxic și
poate compromite operația.

d) Pentru micșorarea presiunii
asupra plăgii ruminale după sutură.

e) Se previne revărsarea acestuia în
cavitatea abdominală.

15.
Cum se pregătește mâna pentru
explorarea cavității rumenale și a
rețelei
în operația de ruminotomie?

a) Se acoperă mâna cu o mănușă
obstetricală.

b) Se aplică un strat uniform de
vaselină până la umăr.

c) Se spală insistent cu apă caldă și
săpun.

d) Se taie unghiile scurt și se
dezinfectează.

e) Se spală cu săpun și s
e
dezinfectează cu alcool.

16.
Cum se drenează eventualele abcese
descoperite în peretele rețelei?

a) După extragerea corpilor străini,
abcesele din peretele rețelei se

drenează cu bisturiul în lumenul
acesteia.

b) Se deschid cu bisturiul și se
dren
ează la exterior.

c) Se drenează printr
–
o altă
laparatomie.

d) După extragerea corpilor străini,
abcesele se fibrozează.

e) Dacă se descoperă abcese,
animalul se trimite la abator.

17.
Care este ultimul timp septic în
operația de rumenotomie?

a)
Sutura de afrontare a plăgii
ruminale.

b) Toaleta plăgii ruminale.

c) Toaleta plăgii abdominale.

d) Ruminorafia.

e) Extragerea corpilor străini din
rețea.

18.
Ce tip de sutură recomandați pentru
ruminorafie?

a) Sutură bietajată.

b) Sutura total
ă de afrontare tip
Schmieden sau surjet se face cu fir
natural sau sintetic neresorbabil.

c) Sutura de înfundare tip Lembert
sau Blendinger cu catgur nr. 1

d) Sutura monoplană eversată.

e) Sutura monoplană extramucoasă.

19.
După efectuarea suturii ru
minale
pexia se păstrează?

a) Se îndepărtează pexia ruminală
cu atenție pentru a nu deșira peretele

ruminal.

b) Se menține pexia pentru a
proteja sutura peretelui ruminal.

c) Se îndepărtează parțial pentru a
iniția o peritonită localizată.

d) Fire
le de sutură cad singure după
două săptămâni.

e) Se folosesc fire resorbabile care
nu necesită extragerea lor.

20.
Ce tip de sutură se poate aplica la
peretele abdominal în operația de
rumenotomie?

a) Monoplan, bietajat sau trietajat.

b) Sutură tip
Schmieden cu fir
neresorbabil.

c) Sutura tip Moser cu catgut nr. 0.

d) Sutura tip Lec
è
ne cu catgut nr.
0.

e) Sutură de înfundare tip Lembert.

21.
Cum se realizează sutura bietajată a
peretelui abdominal după
ruminotomie?

a) Se suturează straturile
profunde
în puncte separate cu catgut Dexon,
Vicryl, ață chirurgicală sau Nylon.
Se poate aplica sutura tip Moser la
acest nivel (Moser modificat).

b) Pielea se suturază în puncte
separate simple sau în "U".

c) Se face sutură de afrontare cu a
ță
chirurgicală și sutură de înfundare

cu catgut.

d) Sutură cu agrafe a straturilor
profunde și cu Nylon la piele în
puncte

separate de rezistență.

e) Se face sutură parțială și se
asigură drenajul.

148

22.
Ce avantaje prezintă sutura
trietajată a pe
retelui abdominal
după ruminotomie?

a) Este mai laborioasă.

b) Este sigură și realizează o
cicatrice suplă fără aderențe.

c) Asigură o bună închidere a
peretelui abdominal.

d) Previne supurația și peritonita.

e) Asigură mobilitatea peretelui
abdo
minal și previne eventrația.

23.
Ce straturi anatomice sunt
interesate în sutura trietajată a
peretelui abdominal după
ruminotomie?

a) Primul strat de sutură interesează
peritoneul cu fascia transversă.

b) Stratul al doilea cuprinde
musculatura cu fasc
iile și aponevroza.

c) Pielea reprezintă stratul al treilea
de sutură.

d) Primul strat este reprezentat de
peritoneu și mușchi, apoi se
suturează tunica abdominală, iar la
sfârșit pielea împreună cu mușchiul
pielos.

e) Prima sutură o reprezintă
rumeno
pexia,
apoi musculatura cu
aponevroza și la sfârșit pielea în
puncte separate.

24.
Ce tip de sutură se aplică fiecărui
strat al peretelui abdominal în
sutura trietajată după
ruminotomie?

a) Primul strat se suturează cu
catgut nr. 1 sau 0 în fir cont
inuu.

b) Stratul al doilea se suturează în
puncte separate simple cu fir

resorbabil.

c) Pielea se suturează în puncte
separate cu fir gros neresorbabil.

d) Primul și al doilea strat se
suturează cu fir natural neresorbabil
tip surjet întretăiat.

e) Pielea se suturează totdeauna în
puncte separate tip Lec
è
ne sau
Moser.

25.
Ce tratament postoperator indicați
în operația de ruminotomie la
bovine?

a) Tratament general cu antibiotice
5
–
6 zile și toaleta zilnică a plăgii
abdominale.

b) Dietă absol
ută în prima zi și apoi
alimente semilichide.

c) Se revine treptat la regimul
normal după 5
–
6 zile.

d) Animalul se hrănește pe cale
parenterală în prima săptămână și
apoi se revine treptat la regimul
normal.

e) Se asigură un aport nutritiv
sporit cu
furaje concentrate și
suculente imediat după operație.

26.
Ce avantaje prezintă reticulotomia
față de ruminotomie?

a) Explorare mai eficientă a rețelei
și a organelor învecinate.

b) Evaluarea corectă a gravității
leziunilor existente.

c) Se poate efe
ctua pe animalul
contenționat în poziție patrupodală.

d) Nu prezintă avantaje și nu a
intrat în practică.

e) Sutura este mai sigură, deoarece
rețeaua are perete mai gros decât
rumenul și se poate face drenaj direct.

27.
Ce contenție se recomandă pentru

operația de reticulotomie?

a) În travaliu sau lângă un perete.

b) În mod excepțional se poate face
operația pe animalul contenționat
în decubit lateral drept.

c) Decubit dorsal, pe masa de
operație.

d) Decubit lateral cu trenul anterior
mai
coborât.

e) Decubit costo
–
abdominal pe
partea stângă.

28.
Ce anestezie se recomandă pentru
operația de reticulotomie?

a) Tranchilizare completată cu
blocaj troncular al nervilor
intercostali 8, 9 și 10, infiltrație
subcutanată în dreptul coastei a

149

noua ș
i a nervului

toracal
ventral.

b) Narcoză sau N.L.A.

c) Electronarcoză.

d) Narcoză inhalatorie.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată
sau balansată.

29.
Care este locul de elecție pentru
operația de reticulotomie?

a) Treimea inferioară a coast
ei a

noua, la 10 cm de articulația

condrocostală, pe partea stângă, pe o
lungime de 15
–
20 cm.

b) Treimea inferioară a
hipocondrului stâng până la
apendicele xifoidian

c) Linia mediană ventrală
preombilical.

d) Paramedian ventral,
preombilical, pe parte
a stângă.

e) Pentru laparotomie transversă pe
sub hipocondrul drept.

30.

Ce timpi operatori recunoașteți
pentru operația de reticulotomie?

a) Rezecția coastei a noua.

b) Toracotomia cu rezecție de
coastă.

c) Laparotomia transcostală.

d) Incizia
epiploonului și
explorarea cavității abdominale.

e) Reticulopexia.

31.

Ce suturi provizorii se practică în
operația de reticulotomie?

a) Sutura epiploonului în surjet cu
catgut.

b) Sutura mucoasei rețelei în
puncte separate, cu nodurile inversate
spre lumen, cu fir neresorbabil.

c) Sutura mucoasei rețelei în
puncte separate, cu nodurile inversate
spre

lumen, cu fir resorbabil.

d) Reticulopexia.

e) Sutura trietajată a peretelui
abdominal.

32.

Ce straturi interesează sutura
peretelui abdominal

în operația de
reticulotomie?

a) Sutura peritoneului împreună cu
diafragma si muschiul drept
abdominal.

b) Sutura mușchilor intercostali, cu
fascia, reducând cît mai mult spațiul

r
ămas prin rezecția de coastă .

c) Sutura cutanată tip surjet
cu ață
chirurgicală.

d) Sutura monoplană tip Moser sau
Lec
è
ne.

e) Sutura trietajată cu catgut în
puncte separate.

33.
Ce indicații are operația de
gastrotomie la carnivore?

a) Corpi străini în stomac ,
volvulus, torsbiune gastrica.

b) Ulcer gastric
, stenoză sau în
scop chirurgical.

c) Indigestie acută, intoxicatii,
afectiuni tumorale.

d) Corpi straini in portiunea
intratoracica a esofagului.

e) Gastrită sau invaginație
intestinală.

34.
Care este locul de elecție în
gastrotomie la carnivore?

a) Pentru laparatomie retrocostală
stângă.

b) Paramedian stânga între ombilic
și pubis pe o distanță de 10
–
15 cm
proporțional cu talia animalului.

c) Laparotomie mediana ventrala,
preombilicala

d) Pentru laparatomie, lateral,
dreapta.

e)
Pentru laparatomie în flancul
stâng.

35.
Ce anestezie se recomandă pentru
operația de gastrotomie la
carnivore?

a Blocaj troncular și anestezie de
contact.

b) Tranchilizare și blocaj troncular.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) ) N.L.A. sau
narcoză.

e) Analgezie loco
–
regională.

36.
Ce contenție este necesară pentru
operația de gastrotomie?

150

a) Decubit lateral pe partea stângă.

b) Decubit dorsal cu membrele
fixate în bipede laterale.

c) Decubit lateral pe partea dreaptă.

d) Decubit
dorsal, pe masa de
operație.

e) Poziția animalului se stabilește
în funcție de scopul operației.

37.

Care este locul unde se face incizia
stomacului în operația de
gastrotomie la carnivore?

a) Paralel cu vasele mezenterice

b) Perpendicular pe marea c
urbură .

c) Pe marea curbură a stomacului
într
–
o zonă mai puțin vascularizată.

d) Pe mica curbură a stomacului
între vasele gastrosplenice.

e) În apropierea orificiului cardia
pentru acces mai lejer spre esofag.

38.

Care sunt timpii septici în
operația
de gastrotomie?

a) Izolarea stomacului cu al doilea
câmp operator.

b) Aducerea corpului străin într
–
o
zonă mai puțin vascularizată.

c) Incizia stomacului și extragerea
corpului străin.

d) Sutura bietajată a stomacului.

e) Sutura de
infundare a plăgii
stomacale.

39.
Cum se stabilește lungimea inciziei
stomacale?

a) Incizia este proporțională cu
talia animalului.

b) Cât mai mare, atât cât permite
stomacul.

c) Incizia va fi cît mai mică pentru
a nu risca fenomene de necroză

marg
inală.

d) In funcție de mărimea corpului
străin.

e) Mărimea inciziei nu contează
deoarece corpul străin se poate diviza.

40.
Cum se previne revărsarea
conținutului stomacal în plagă și
cavitatea abdominală în operația de
gastrotomie?

a) Se aplică pe
nse de baraj.

b) Prin izolare cu mâna de către un
ajutor.

c) Se asigură dietă preoperatorie de
12
–
24 de ore.

d) Se provoacă voma sau se face
tubaj gastric.

e) Se administrează purgative
saline.

41.
Ce rol are aplicarea celui de al doilea
câmp opera
tor în operația de
gastrotomie?

a) Împiedică alunecarea
stomacului.

b) Previne revărsarea conținutului
gastric.

c) Împiedică deplasarea viscerelor
in cavitatea abdominală.

d) Previne contaminarea celorlalte
viscere și a cavității abdominale.

e) S
e poate schimba mai ușor dacă
se murdărește.

42.
Cum se apreciază o sutură corectă,
de afrontare a peretelui stomacal în
operația de gastrotomie?

a) Să nu se folosească material de
sutură în exces.

b) Ascunde in totalitate firul de
sutura .

c) Se
folosesc materiale rezistente
și maleabile.

d) Ascunde în totalitate mucoasa.

e) Nodurile sunt plasate spre
lumenul organului.

43.
Care este primul timp operator care
marchează revenirea la timpii
aseptici în operația de gastrotomie?

a) Sutura de înf
undare.

b
)
Sutura de afrontare, care se
realizează cu fir neresorbabil steril.

c) Sutura stomacului care se poate
face monoplan, bietajat sau trietajat.

d) Sutura peretelui abdominal.

e) Toaleta și aseptizarea marginilor
plăgii.

44.
În ce afectiuni

nu se poate asigura
dieta preoperatorie pentru operația

151

de gastrotomie?

a) Ingerarea unor corpuri
nealimentare.

b) Dilatație gastrică, indigestie,
torsiune.

c) Operații experimentale.

d) Dacă animalul este slăbit.

e) La animalele parazitate sau
obeze.

45.
Ce tratament postoperator se
recomandă în operația de
gastrotomie la carnivore?

a) Plimbarea zilnică a animalului
pentru prevenirea constipatiei.

b) Antibioticoterapie, dieta
absoluta 5
–
6 zile și protejarea plăgii
cu pansament.

c) Dietă hid
rică și alimentară cu
revenirea la regimul normal în 5
–
6
zile.

d) Stimularea imunității specifice și
nespecifice, protejarea plagii
stomacale cu pansament.

e) Prevenirea vomei și a
hemoragiei

46.
În ce afecțiuni este recomandată
abomasotomia la ovine?

a) Spasm piloric, invaginatie.

b) Parazitisme și ocluzii intestinale.

c) Gastro
–
enterită necrozantă.

d) Indigestia prin supraîncărcare

e) Obstrucție esofagiană în
porțiunea intratoracică, volvulus.

47.
Ce anestezie se face pentru operația
de abo
masotomie la ovine?

a) Anestezie epidurală.

b) Tranchilizare cu rompun sau cu
ketamină.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) Narco
–
miorelaxare.

e) N.L.A. sau narcoză.

48.
Care este locul de elecție pentru
incizia abomasului la ovine?

a) În
apropierea jgheabului
esofagian.

b) Pe mica curbură, nefiind vase
gastro
–
splenice.

c) Pe marea curbură, paralel cu
vasele de sange.

d) Pe marea curbură sau paralel cu
aceasta într
–
o zonă mai puțin

vascularizată.

e) Între foios și jgheabul
esofagian,
pe linia mediană.

49.
Care este scopul operației în
dislocarea abomasului?

a) Evacuarea gazelor si readucerea
abomasului în poziție anatomică.

b) Fixarea abomasului la peret
ele
stomacal pentru prevenirea

recidivelor.

c) Evacuarea gazelor si
fixarea
abomasului la epiploon pentru
prevenirea recidivelor.

d) Evacuarea conținutului stomacal
și oprirea fermentațiilor.

e) Asigurarea eructației și a
tranzitului intestinal.

50.
Care este locul de elecție pentru
operație în dislocarea abomasului în

stânga?

a) Pentru laparatomie paramediană
dreapta sau pentru laparatomie în
flancul stâng.

b) Pentru laparatomie mediană
ventrală preombilicală.

c) Pentru laparatomie în flancul
stâng sau drept.

d) Pentru laparatomie în flancul
drept.

e) Pentru
laparatomie paramediană
ventrală pe partea stângă.

51.
Ce anestezie se recomandă pentru
operație în dislocarea abomasului?

a) Anestezie locală prin infiltrație.

b) Narcoză inhalatorie.

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) Tranchilizare și anestezie loco
–
r
egională.

e) Anestezie epidurală.

52.
Ce contenție este necesară pentru
operație în dislocarea abomasului?

a) Decubit lateral stâng cu trenul
posterior mai ridicat.

b) Decubit dorsal sau dorsolateral
stâng pentru acces prin flanc.

c) Decubit latera
l stang cu trenul

152

anterior mai ridicat.

d) Patrupodală pentru accesul prin
flancul stâng.

e) Decubit sternoabdominal.

53.
Recunoașteți timpii operatori care
aparțin operației prin flancul stâng
în dislocarea abomasului în stânga
:

a) Deschiderea cavităț
ii
abdominale la 4
–
5 cm înapoia
ultimei coaste în

treimea
mijlocie a flancului drept pe o
lungime de 12
–
15 cm.

b) Evacuarea continutului
abomasului.

c) Reducerea torsiunii abomasului.

d) Toaleta plăgii ruminale.

e) Abomasopexia.

54.
Cum se face

evacuarea gazelor
acumulate la nivelul abomasului în
dislocația acestuia?

a) Se face puncția acestuia cu un
trocar

b) Se face puncția cu un ac de
seringă prelungit spre exterior cu
un tub de plastic (ex. acul si tubul
de perfuzor).

c) Se face puncți
a cu un bisturiu.

d) Evacuarea gazelor se face după
abomasopexie.

e) Evacuarea gazelor se face după
omentopexie.

55.
Cum se face închiderea orificiului
punctiform după evacuarea gazelor
și retragerea acului în dislocarea
abomasului?

a) Se face o sutură

în bursă în jurul
acului prin seromusculoasă cu
catgut

b) Sutură bietajată de infundare

c) Se suturează orificiul odată cu
abomasopexia.

d) Orificiul este punctiform și nu se
poate face sutură.

e) Nu este necesară sutura.

56.
Cum se previn re
cidivele după
operația în dislocarea abomasului?

a) Se face abomasotomie.

b) Se face omentopexie.

c) Se scurtează epiploonul.

d) Se schimbă dieta alimentară.

e) Se interzic furajele concentrate.

57.
Cum se fixează abomasul la peretele
abdominal
în operația de dislocare
cu acces prin flanc?

a) Se suturează la plaga
abdominală cu fir resorbabil.

b) Se suturează în puncte separate
la peretele abdominal ventral, prin
plaga existentă.

c) După ce se trece firul prin
peretele

abomasului sau prin
epi
ploon, c
apetele acestuia se scot
la exterior prin peretele abdominal
și se leagă între ele.

d) Se aplică sutura cu fir
neresorbabil în puncte separate care se
scot după șapte zile.

e) Se îndepărtează peritoneul la
locul de contact pentru formarea
adere
nțelor.

58.
Care sunt timpii operatori în
operația din dislocarea abomasului,
prin laparatomie ventrală?

a) Laparatomie paramediană in
flanc.

b) Explorarea cavității abdomina
le
și aducerea abomasului și a

epiploonului în poziție anatomică.

c) Abomaso
tomia într
–
o porțiune
mai puțin vascularizată.

d) Omentorafia.

e) Sutura peretelui stomacal.

59.
Cum se previn recidivele în operația
de dislocare a abomasului prin
laparatomie paramediană ventrală
?

a) Se face sutură bietajată.

b) Epiploonul se
prinde în sutura
peritoneului împreună cu fascia .

transversă

c) Este suficientă sutura de
înfundare.

d) Se face sutură în bursă cu fir
neresorbabil.

e) Se face scarificarea peritoneului

153

și a
seroasei abomasului la locul de

contact.

60.
De ce
are evoluție mai gravă
dislocarea abomasului în dreapta?

a ) Apare insuficiența respiratorie
din cauza gazelor acumulate.

b) Necesită evacuarea gazelor cu
un trocar mai gros.

c) Pe lângă acumularea de gaze, se
evacuează și lichidele din abomas.

d)
Pe lângă deplasarea laterală,
abomasul se răsucește și în jurul axei
longitudinale cu 180
–
360
0
.

e) Se produc hemoragii și comă.

61.
Cum este stimulată reluarea
motricității cheagului hipoton după
operația în dislocarea acestuia pe
dreapta cu torsiune?

a) Se administrează doze mici de
parasimpaticomimetice.

b) Se face atropinizare.

c) Se fac masaje.

d) Se face proba viabilității cu
clorură de sodiu.

e) Se urmărește evacuarea gazelor
prin eructație.

62.
Care este locul de elecție pentru
enterotom
ie la cal ?

a) Linia albă sau paramedian
ventral.

b) Flancul drept pentru
rumegătoare.

c) Sub coarda flancului stâng
pentru ansele 2 și 3 ale colonului
descendent

d) Flancul drept pentru ansele 1
–
4
ale colonului ascendent și cecum

e) Flancu
l stang la rumegătoare.

63.
Ce anestezie este recomandata
pentru operația de enterotomie la
bovine?

a) N.L.A. sau narcoză.

b) Tranchilizare cu rompun și
anestezia flancului prin blocaj
troncular.

c) Anestezie locală prin infiltrație.

d) Anestezie
cu cloral hidrat.

e) Anestezie cu relaxante
musculare.

64.
Ce contenție este necesară pentru
operația de enterotomie la bovine?

a) Decubitală dorsală la carnivore.

b) Sterno
–
abdominală.

c) In travaliu.

d) La cabaline se recomandă
decubit lateral

e) La porcine se face contenția pe o
scară.

65.
Cum se face oprirea tranzitului
intestinal în operația

de enterotomie la cal?

a) Se îndepărtează prin taxis
conținutul intestinal din vecinătatea
corpului obstruant și se aplică
pense hemostatice mari pe

intestin.

b) Se îndepărtează prin taxis
conținutul intestinal din vecinătatea
corpului obstruant și se aplică pensele
de baraj.

c) Este recomandabilă
compresiunea

digitală la animalele
mici.

d) Se evacuează conținutul
intestinal prin clismă.

e)
Se aplică ligaturi bilaterale care
se îndepărtează odată cu ansa

rezecată.

66.
Care este locul de elecție pentru
incizia intestinului?

a) Pe mica curbură, incizia se face
longitudinal având ca suport corpul
străin obstruant.

b) Dacă lumenul intestina
l este
mare, se poate face o incizie
transversală, pe o distanță mai mică
decât jumătatea circumferinței și
fără să atingă mica curbură.

c) Valvula ileocecală, în direcție
longitudinală depășind cu 1
–
2 cm
diametrul corpului obstruant.

d) Pe mica cur
bură, ocolind vasele
de sânge.

e) Paralel cu bandeletele
longitudinale pentru intestinul subțire.

67.
Care sunt timpii septici în operația
de enterotomie?

a) Izolarea cavității abdominale cu

154

alte câmpuri sterile.

b) Oprirea tranzitului intestinal.

c) Incizia intestinului și extragerea
corpului străin obstruant.

d) Ligatura vaselor mezenterice

e) Enterorafia.

68.
Ce tip de sutură recomandăm
pentru enterorafie la animalele
mari?

a) Sutura bietajată in puncte
separate cu catgut ..

b) Sutura bie
tajată sau trietajată.

c) Sutura monoplană cu catgut la
animalele mici.

d) Sutură eversată la animalele
mici.

e) Sutura bietajata, eversata ,
obliteranta .

69.
Ce materiale de sutură se pot folosi
pentru eterorafie?

a) Sutura bietajată se realize
ază
printr
–
o sutură totală de afrontare tip

Schmieden sau surjet

b) Pentru sutura bietajată ambele
suturi se pot realiza cu fir sintetic

resorbabil diferit pentru fiecare.

c) Pentru sutura trietajată se face
sutură mucomucoasă cu catgut.

d)
Musculo
–
musculoasa și sero
–
seroasa se suturează cu fir
neresorbabil.

e) Musculo
–
musculoasa și sero
–
seroasa în sutura bietajata se
suturează

cu fir resorbabil.

70.

Ce indicații are enterectomia?

a). Coprostaza.

b) Perforații externe sau interne,
f
ara necroze.

c) Hernie inguinoscrotala cronica .

d) Megacolon, hernie perianală.

e) Infarctizare sau necroză
determinată de hernie strangulată,
eviscerație, invaginație, volvulus

71.
Ce obiective se urmăresc în operația
de enterectomie?

a)
Indepartarea porțiunii de intestin
afectate.

b) Refacerea continuității
intestinale prin sutura trietajata.

c) Prevenirea recidivelor.

d) Intreruperea tranzitului intestinal
în porțiunea afectată.

e) Respectarea timpilor septici.

72.
Cum se asigură

hemostaza pe vasele
mezenterice în operația de
enterectomie?

a) Forcipresură.

b) Compresiune digitală și apoi
sutură hemostatică.

c) Se aplică ligaturi vasculare

d) Torsiune limitată și nelimitată.

e) Angiorafie.

73.
Porțiunea de intestin care
urmează a
fi rezecată este delimitată prin câte
două pense de baraj distanțate la 3
cm una de alta așezate într
–
o zonă
lipsită de procese inflamatorii sau
necrotice. Ce rol au aceste pense?

a) Nu au rol important putând fi
înlocuite cu pense hemostatice

b) Pensele mai apropiate, de fiecare
parte, opresc tranzitul intestinal.

c) Delimitează manoperele septice
de cele aseptice.

d) Asigură hemostaza provizorie.

e) Pensele mai apropiate de
porțiunea necrozată se ridică
împreună cu

aceasta având
ro
lul de a opri revărsarea
conținutului.

74.
Ce este enteroanastomoza?

a) Reluarea tranzitului intestinal.

b) Restabilirea comunicării între
cele două capete intestinale

c) Instalarea circulației sanguine în
porțiunea infarctizată.

d) Închiderea
prin sutură a porțiunii
de intestin afectată.

e) Îndepărtarea porțiunilor
necrozate de intestin.

75.
Ce metode de enteroanastomoză se
folosesc mai frecvent la cal ?

a). Termino
–
laterală.

b) Latero
–
laterală.

c) Termino
–
terminală

155

d) În "rachetă".

e) Prin telescopare.

76.
Când este preferată
enteroanastomoza termino
–
terminală?

a) Este obligatorie cand nu sunt
diferențe ale circumferințelor
secționate.

b) La animalele mici, deoarece
intestinul subțire este foarte mobil

c) Când spațiul de lucru
este redus
și nu se pot aplica alte metode mai
laborioase.

d) La intestinele cu diametru mare,
fiind metoda cea mai simplă,

anatomică și expeditivă.

e) Numai atunci când una dintre
ansele secționate are calibru foarte

redus.

77.
Cum se face

sutura intestinală în
enteroanastomoza termino
–
terminală?

a) Sutură bietajată începând de la
mica curbură .

b) Se recomandă sutura tip
Schmieden sau în puncte separate
cu nodurile inversate, pentru
infundare.

c) Sutura de înfundare tip Hrtman ..

d)
Ambele suturi se pot face cu fir
sintetic resorbabil ținând cont
de
fa
ptul că prima sutură este un timp
septic, iar sutura de înfundare se
face cu alt fir, eventual mai subțire.

e) Se poate face sutură bietajată cu
același fir sintetic resorbabil și
un
singur nod terminal la mica curbură.

78.
Dacă spațiul nu permite întoarcerea
lejeră a anselor pe ambele părți, se
poate recurge la următoarea tehnică
de entero
–
anastomoză. Capetele
intestinului secționat se apropie
unul de altul cu ajutorul penselor
de
baraj cu deschiderile orientate în
aceeași direcție. În această poziție se
suturează cu catgut începând de la
mica curbură cei doi pereți care se
ating, trecând firul prin seroasă și
musculoasă, până la marea curbură
unde se lasă liber. Care este
urmato
rul timp operator?

a) Se asigura hemostaza .

b) Se continua sutura de înfundare
pe semicircumferința rămasă

c) Se face sutura marginilor inciziei
meze
nterice în surjet sau în puncte

separate cu catgut.

d) Se închide plaga abdominală
prin sutură
bietajată sau trietajată.

e) Sutura de afrontare .

79.
Care sunt timpii septici în
enteroanastomoza termino
–
terminală?

a)
Indepartarea continutului
intestinal prin taxis.

b) Sutura de afrontare.

c) Sutura mezenterului.

d) Sutura de înfundare.

e
) Schimbarea câmpurilor
operatorii contaminate.

80.
Ce trebuie să se verifice după
terminarea suturii intestinale în
enteroanastomoză?

a) Închiderea completă a breșei
mezenterice.

b) Grosimea firelor de sutura.

c) Poziționarea corectă a anselor
intes
tinale.

d) Permeabilitatea intestinală
(reluarea tranzitului).

e) Viabilitatea porțiunii intestinale
rămase.

81.
Ce este enteroanastomoza latero
–
laterală?

a) Capetele intestinale rezecate se
consolidează prin suturi laterale.

b) Capetele
intestinale rezecate
comunica prin partile laterale.

c) Se asigură comunicarea largă a
celor două capete intestinale
detașate.

d) Refacerea continuității
tranzitului intestinal se realizează
prin

deschideri laterale
în apropierea capetelor rămase
după rezecție.

156

e) Se suturează mezenterul astfel
încât să închidă complet breșele

laterale.

82.
Ce avantaje prezintă
enteroanastomoza latero
–
laterală
față de cea termino
–
terminală?

a) Asigură c
omunicare mai largă

b) Este mai rezistentă.

c) Se intercalează mai mulți timpi
septici cu timpi aseptici.

d) Capetele intestinale rămase nu
se mai suturează între ele și se
închide fiecare prin sutură ca un
deget de mănușă.

e) Se poate realiza o su
tură mai
etanșă.

83.
Cum se poate face închiderea
capetelor intestinale secționate
pentru enteroanastomoză latero
–
laterală?

a) Sutură în bursă prin
seromusculoasă cu întoarcerea
marginilor spre

lumenul
intestinal, urmată de sutură de
înfundare tip Cush
ing.

b) Sutura tip Schmieden a
marginilor aplatizate prin aplicarea
pensei de

baraj și apoi sutura de
înfundare.

c) Sutura tip Cushing pe sub
brațele pensei de baraj.

d
) Sutura trietajată a peretelui
intestinal, urmată de înfundarea
capetelor.

e)
Capetele intestinale se suturează
în bloc cu același fir, formând un

singur nod terminal.

84.
Cum se așază ansele intestinale în
poziție izoperistaltică după
înfundarea capetelor ca degetul de
mănușă?

a) Se așază capetele intestinale în
aceeasi direcție
apropiindu
–
se între
ele, observând să nu fie torsionate.

b)
Capetele intestinale se apropie la
același nivel, astfel încât
mezenterul să nu se suprapună.

c) Ansele intestinale se apropie
într
–
o zonă mai puțin vascularizată
(pe

marea curbură).

d) Anse
le intestinale orientate in
directii opuse, se apropie prin
părțile laterale .

e) Capetele intestinului păstrează
unda peristaltică dacă sutura nu
este

stenozantă.

85.
Ce timpi operatori recunoașteți
pentru enteroanastomoza latero
–
laterală?

a) La
locul de atingere a celor două
capete intestinale se face o sutură
care menține ansele apropiate pe o
distanță de 8
–
10 cm, iar capătul
firului se prinde într
–
o pensă fără
nod terminal.

b) Sutura de afrontare se face pe
toată circumferința anselor pe cap
etele

apropiate.

c) Incizia celor două capete se face
la mică distanță, paralel cu sutura.
Cele două incizii sunt simetrice
realizand inchiderea completa.

d) Sutura de afrontare a marginilor
începe din acelasi loc și se continuă
pana la capat.

e) Se reia

sutura de înfundare prin
toate straturile realizând o
comunicare largă între cele două
capete.

86.
Când se recomandă
enteroanastomoza latero
–
terminală?

a) După rezecții intestinale la
animale mici.

b) În rezecțiile de colon la
animalele mari.

c) În cazul existenței unei diferențe
mari de
calibru între ansele care
urmează a fi anastomozate

d) Numai dacă poziția anselor
rezecate permite această comunicare.

e) Dacă nu s
–
au făcut rezecții largi
și

ansele rămase au asigurată

vascularizația
corespunzătoare.

87.
Cum se realizează enteroanastomoza

157

latero
–
terminală?

a) Capătul intestinal cu diametru
mai mare se anastomozează în poziție

terminală.

b) Capătul intestinal cu diametru
mai mic se anastomozează in
pozitie terminala

c) Se inc
izează cele două capete
intestinale paralel cu sutura.

d) Se închide capătul ansei de
calibru mai mare prin sutură
bietajată.

e) Se incizează capătul ansei cu
diametru mai mic pe marea
curbură, pe o lungime egală cu
jumătate din diamatrul ansei cu
calibru mai mare, asigurând
comunicarea dintre cele două
deschideri prin sutură bietajată.

88.
Ce alte modalități se pot folosi
pen
tru ajustarea diferențelor de
calibru dintre două anse intestinale
pentru enteroanastomoză?

a) Se modifică afrontarea mărind
cu 1
–
2 cm fiecare interval dintre

punctele de sutură la ansa cu
diametru mai mare.

b) Secționând oblic capătul cu
diametrul
mai mare.

c) Micșorând calibrul capătului cu
diametru mai mare formând
"racheta" până la egalizarea celor
două diametre.

d) Se așază capetele astfel încât să
formeze un unghi drept între

ele.

e) Se face numai sutură monoplană
cu fir sintetic resorba
bil.

89.
Ce este invaginația intestinală?

a) Exteriorizarea ansei intestinale
care se prezintă ca un tub rigid

b) Pătrunderea unei anse

intestinale prin ansa imediat următoare

c) Întoarcerea unei anse intestinale
pe axul longitudinal.

d) Răsucire
a unei anse intestinale
în jurul axei longitudinale urmate
de întreruperea circulației sanguine
și infarctizare.

e) Se mai numește hernie
intraabdominală și constă în
pătrunderea unei

anse intestinale într
–
un hiat natural sau accidental.

90.
Care este l
ocul de elecție pentru
operația de invaginație intestinală?

a) Coarda flancului, pe partea
stângă sau dreapta în funcție de
localizarea afecțiunii.

b) Regiunea inguinală.

c) Fosa ischio
–
caudală.

d) Golul flancului stâng la
rumegătoare.

e) Flancul
sau linia albă în funcție
de specie.

91.
Ce anestezie se recomandă pentru
operație în invaginația intestinală?

a) Se poate aplica orice metoda.

b) Tranchilizare și anestezie
locoregională pentru bovine.

c) Anestezie locală pentru
animalele mari.

d)
Dacă se poate reduce prin taxis,
se renunță la anestezia generală.

e) Narcoză cu relaxare musculară
la toate speciile.

92.
Selectați timpii operatori care
aparțin numai operației în
invaginație intestinală
:

a) Izolarea anselor invaginate prin
taxis

b
) Devaginarea manuală prin
tracțiuni moderate, eventual făcând și
incizii longitudinale de slăbire pe ansa
exterioară.

c) Aprecierea viabilității ansei
intestinale a cărei culoare nu este
inca modificată.

d) Închiderea peretelui abdomin
al

e) Se asigură drenajul și
tratamentul postoperator.

93.
În invaginație intestinală, rezecția se
poate decide chiar înainte de
devaginare totală dacă se constată
modificări grave, cu încarcerări și
necroze
.
Cum se realizează?

a) Se secționează transver
sal ansa

158

posterioară iar capatul anterior va fi
sectionat inaintea locului din care
incep modificarile ireversibile .

b) Capătul posterior va fi secționat
înaintea locului din care încep

modificările structurale ireversibile
ale ansei invaginate.

c)
Se rezeca ansa afectată,
asigurând vascularizație
corespunzătoare pe capetele care
urmează a fi anastomozate.

d) Se suturează porțiunea de
mezenter afectată de rezecție.

e) Închiderea peretelui abdominal.

159

12.

OPERAȚII PE RECT ȘI ANUS

12.1.

OPERAȚIA ÎN ATREZIILE ANORECTALE

Anomaliile ano
–
rectale sunt congenitale, se întâlnesc la toate speciile de
animale, dar sunt mai frecvente la purcei. Observarea lor este mai dificilă
imediat după
naștere, deoarece animalele afectate își păstrează vioiciunea, se
hrănesc și nu acuză dureri. După câteva zile, se observă dilatația abdominală,
slăbire, colică, adinamie și moarte după 1
–
3 săptămâni.

Examinarea atentă a regiunii anale poate să evidențieze

următoarele
aspecte clinice:

1.

Imperforarea anusului
. Este situația cea mai favorabilă, în care
orificiul anal este prezent, dar persistă membrana fibroasă care oprește
comunicarea la exterior. Această membrană se găsește aproape de orificiul anal
și poa
te fi perforată ușor cu o pensă hemostatică sau cu o sondă.

2.

Atrezia anală
. Lipsa anusului poate să se prezinte ca o amprentă, cu
sau fără mușchiul sfincter anal.

Tehnica operatorie
: Sub anestezie locală, se decupează o rondelă
circulară cu bisturiul sau

foarfeca. Excizia cutanată se poate face direct, se
incizează circular și apoi se desprinde ca o rondelă sau se fac două incizii în
cruce și se excizează cele patru lambouri în sector de cerc. De obicei se observă
capătul rectului neperforat care se prind
e cu o pensă și se tracționează ușor până
se exteriorizează și apoi se excizează cu foarfeca. Conținutul intestinal se
evacuează ușor dacă se apasă pe abdomen. Se face toaleta și se suturează
marginile rectului la piele în puncte separate cu fir neresorbab
il. Dacă nu se
reușește prinderea capătului rectal, se dilacerează cu o pensă hemostatică simplă
care se introduce închisă și se retrage deschisă, apoi se prinde rectul cu două
pense și se tracționează alternativ până ce se aduce la nivelul orificiului cut
anat.
Se excizează capătul neperforat al rectului și se suturează în puncte separate la
piele.

3.
Atrezia anală și rectală
. Este o anomalie mai gravă, în care anusul și
rectul sunt înlocuite cu un cordon fibros. Capătul rectal se retrage complet în
cavitat
ea abdominală, se dilată, nu se mai poate aduce prin cavitatea pelvină și
singura modalitate de tratament rămâne fistula stercorală ventrală sau ventro
–
laterală.

După prima săptămână de viață, efectul dilatației colonului se transmite și
asupra rectului, c
are se retrage în totalitate în cavitatea abdominală, chiar dacă
la naștere se găsea parțial sau total în cavitatea pelvină.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie mediană ventrală sau ventro
–
laterală.

2. Evidențierea unei porțiuni de colon în plaga
abdominala din partea cea

160

mai declivă a acestuia.

3. Colopexia în surjet cu fir sintetic resorbabil trecut prin sero
–
musculoasa colonului și toată grosimea plăgii abdominale.

4. Rezecția unui lambou eliptic din peretele colonului.

5. Sutura marginii deschi
derii intestinale, la piele, în puncte separate, cu
fir neresorbabil.

12.2.

OPERAȚIA DE EXTIRPARE A GLANDELOR PERIANALE

LA CÂINE

Indicații
: supurații cronice fistulizate, tumori perianale.

Instrumentar
: pentru disecție fină, hemostază și sutură, sondă butona
tă.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare și anestezie epidurală joasă.

Contenție
: decubit sterno
–
abdominal pe masa de operație, cu trenul
posterior mai ridicat, iar coada se trage spre înainte sau lateral.

Loc de elecție
: regiunea perianală, ventro
–
lateral pe
o lungime de 3
–
4 cm
pornind de la orificiul anal. Rectul se videază prin clismă și se aseptizează
glandele prin lavaj cu soluții antiseptice.

Tehnica operatorie
:

Explorarea glandelor perianale cu sonda butonată.

*

Incizia cutanată pe direcția sondei butonate care se menține pe loc.
Peretele glandei, de culoare cenușie, nu trebuie incizat sau deșirat.

*

Disecția și izolarea glandei perianale. Se printe într
–
o pensă fundul
glandei și se disecă cu o foarfecă bine ascuț
ită la vârf, asigurând hemostaza prin
coagulare, torsiune sau ligatură.
Canalul glandei, în lungime de 3
–
4 mm, se
disecă ultimul cu atenție pentru a nu secționa mușchiul sfincter anal.

*

Sutura cutanată în puncte separate. Se apreciază pe loc dacă este
nece
sar un tub de dren în partea cea mai declivă (fistule, perforarea glandei în
timpul disecției etc.)

*

Postoperator, se continuă tratamentul cu antibiotice început înainte
de operație, se previne constipația printr
–
o alimentație semilichidă. În jurul
gâtului

se aplică un colier pentru a evita automutilarea.

12.3.

OPERAȚIA ÎN PROLAPSUL RECTAL

Prolapsul rectal se întâlnește frecvent la porcine, carnivore și cabaline și
foarte rar la rumegătoare. Prolapsul rectal poate să fie
parțial
, când mucoasa
rectală se angaje
ază spre exterior prin anus și suferă modificări structurale
(tumefacție, indurație) sau
total
, când se exteriorizează prin anus întregul perete
rectal. În ultimul caz, rectul se deplasează în direcția axului longitudinal, iar

161

masa prolabată este formată d
in doi cilindri invaginați. Mucoasa rectală se
prezintă la exteriorul formațiunii rezultate și se continuă în lumenul acesteia.
Cele două straturi musculare vin în contact nemijlocit, separându
–
l un strat de
țesut conjunctiv care le face să alunece ușor în
tre ele.

Instrumentar
: pentru incizii, hemostază și sutură.

Anestezie
: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie și anestezie
regională (epidurală) joasă la animalele mari și la porc.

Contenție
: decubit sternoabdominal sau suspendat cu capul în jos pentru
animalele mici sau în poziție patrupodală, cu trenul posterior mai ridicat la
animalele mari.

Tratamentul

este conservator în formele recente, fără sfacelări sau
gangrene și chirurgical în formele complicate.

Tratamentul conservator

al prolapsului rectal c
onstă în repunerea prin
taxis a porțiunii prolabate și sutura în bursă a anusului.

După spălarea cu apă rece a porțiunii prolabate și aseptizarea cu soluții
antiseptice (rivanol, permanganat de potasiu sau clorhexidină) se aplică un strat
de pomadă cu anti
biotice (Asocilin, Tetraciclină etc.). După lubrifiere, se apasă
ușor vârful porțiunii prolabate pentru devaginare și pătrundere spre interior și
reluarea poziției anatomice a rectului.

La animalele mari se poate micșora volumul masei prolabate prin
înfășu
rarea în tifon îmbibat în soluții antiseptice reci sau apă rece.

După repunere, se controlează poziționarea corectă și dispariția cutelor
transversale prin explorație rectală la animalele mari sau prin tușeu la cele mici.
Pentru a preveni recidivele, se fa
ce o sutură în bursă la 1 cm în jurul anusului cu
ață chirurgicală groasă.

Nodul se strânge lateral sau dorsal pentru a nu se murdări cu materii
fecale. Strângerea firului se face moderat, lăsând un loc pentru defecare. Acest
spațiu se poate regla prin int
roducerea vârfului unui portac Mathieu la câine și
apoi strângerea firului și formarea nodului. Firul se scoate după 10
–
12 zile.

Tratamentul postoperator urmărește calmarea animalului și suprimarea
tenesmelor, a tulburărilor digestive etc.

1.
O
perația în pr
olapsul rectal parțial

Indicații
: leziuni necrotice, sfacelări ale mucoasei rectale prolabate.

Anestezie
: NLA sau narcoză la carnivore, neuroplegie și anestezie loco
–
regională la animalele mari și la porc.

Contenție
: decubitală la animalele mici,
decubitală sau în travaliu pentru
animalele mari.

Tehnica operatorie
:

*

Incizia circulară a mucoasei prolabate la 1
–
2 cm de anus, pe țesut
sănătos.

*

Excizia mucoasei prolabate și asigurarea hemostazei, rezultând o
plagă circulară sau în "felie de pepene".

162

*

Sutura în puncte separate a plăgii rămase după excizie. Pentru a nu
se pierde mucoasa rectală prin retragere în cavitatea pelviană, recomandăm
trecerea unor fire de sutură prin mucoasă și legarea imediată sau păstrarea
capetelor în pense hemostatice și leg
area lor la sfârșit.

Porțiunea suturată, precum și restul de mucoasă rectală prolabată se
introduce prin taxis după ce s
–
a aplicat o pomadă cu antibiotice sau sulfamide.

Postoperator se recomandă tratament general și local cu antibiotice,
antispastice, sup
ozitoare cu hemorzon, hemorsal, astringente etc.

2.
O
perația în prolapsul rectal total

Indicații
: prolaps total nereductibil, cu plăgi, sfacelări sau necroze.

Anestezia și contenția

sunt asemănătoare cu cele din prolapsul parțial.

Tehnica operatorie
: După
aseptizare și acoperirea porțiunilor necrozate,
se face amputarea rectului.

1.
Metoda Bayer
–
M
ü
ller
–
Frick



Fixarea rectului prin două fire tractoare groase trecute în cruce la 1
cm înapoia anusului în același plan transversal.
Firele se intersectează în
lu
menul rectului și se țin întinse de către un ajutor. Aceste fire au rolul de a
menține planurile anatomice în aceeași poziție după secționare pentru a fi
suturate corect. Firele pot fi înlocuite cu două ace lungi drepte având același rol,
dar care se scot
după ce se face sutura.



Secționarea transversală a rectului la 1 cm înapoia firelor.



Se prinde mijlocul firelor, în lumenul rectului și se exteriorizează cu o
pensă.



Secționarea firelor tractoare la mijloc, rezultând patru fire care se leagă
formând patru
puncte de sutură.



Se completează sutura cu fire neresorbabile care se trec prin toate
straturile, tot în puncte separate.



Dacă s
–
au folosit ace pentru fixarea rectului, se asigură hemostaza prin
forcipresură și apoi se face sutura în bloc, urmărind ca ace
asta să fie și
hemostatică.



Bontul circular suturat se introduce în interior după ce se curăță din
nou și se aplică o pomadă cu antibiotice.



Firele se scot după 8
–
10 zile, exteriorizându
–
le pe rând.

Tratamentul postoperator urmărește prevenirea
complicațiilor septice,
constipația și automutilarea.

163

2.
Metoda Grigorescu



După aseptizarea porțiunii prolabate, se introduce un tub de sticlă în
lumenul rectal. Tubul de sticlă se alege astfel încât să producă distensia
formațiunilor anatomice până la ni
velul anusului.



Se incizează transversal jumătatea dorsală a rectului prolabat, având
suport tubul de sticlă.



Se asigură hemostaza prin forcipresură și ligaturi vasculare.



Se face sutura bietajată: musculo
–
musculoasă cu fir resorbabil și
muco
–
mucoasă, în p
uncte separate, cu fir neresorbabil.



Se incizezaă jumătatea ventrală a rectului prolabat, pe aceeași direcție
și se reface continuitatea straturilor anatomice continuând sutura bietajată.



Se introduce bontul suturat în cavitatea pelvină.

Metoda este avanta
joasă pentru animalele mari,deoarece se asigură
hemostaza corect, iar sutura este mai sigură.

12.4.

CHESTIONAR

1.
Care sunt anomaliile congenitale
întâlnite în regiunea anală și
rectală?

a) Împerforarea anusului.

b) Hernia perianală.

c) Prolapsul rectal.

d) Fistula uretrala.

e) Fistula perianala.

2.
Cum se face intervenția în
imperforarea anusului?

a) Este situația cea mai favorabilă
în care orificiul anal este prezent, dar

persistă membrana fibroasă care
oprește comunicar
ea la exterior.

b) Membrana se găsește aproape de
orificiul anal.

c) Se perforează membrana cu o
pensă hemostatică sau cu o sondă.

d) Se decupează o rondelă circulară
cu foarfeca în locul unde se

apreciază că există amprenta anală.

e) Se face
o incizie în cruce și apoi
se excizează lambourile rezultate,
formând un orificiu anal artificial.

3.
Ce este atrezia anală?

a) Persistența unui cordon fibros în
locul anusului.

b) Lipsa de comunicare a rectului
cu exteriorul.

c) Lipsa congenitală
a anusului.

d) Obstrucția parțială a rectului și
anusului.

e) Micșorarea sau dispariția
anus
ului ca urmare a unor tulburări

circulatorii sau cicatrici.

4.
Ce este atrezia anală și rectală?

a) Este o anomalie congenitală în
care anusul și rectul lip
sesc și sunt
înlocuite cu un cordon fibros.

b) Este o anomalie congenitală
gravă în care anusul și rectul sunt
deplasate având alte repere
topografice.

c) Reprezintă înlocuirea totală sau
parțială a anusului și rectului pe
cale chirurgicala .

d) Se mai numeste fistula stercorala

e) Este o anomalie congenitală
gravă care constă în atrofia parțială
sau

totală a anusului și
rectului determinată de tulburări
trofice la acest nivel.

5.
Recunoașteți timpii operatori care se
regăsesc în
operația de atrezie

164

anală:

a) Se decupează o rondelă circulară
cu bisturiul sau cu foarfeca în
dreptul amprentei rectale.

b) Se observă capătul rectului
neperforat care se prinde cu o
pensă, se exteriorizează prin
tracțiune moderată și se excizează
cu foar
feca.

c) Se suturează rectul la piele în
puncte separate cu fir resorbabil.

d) Se retrage capătul rectului în
cavitatea abdominală.

e) Se prinde o porțiune a rectului și
se exteriorizează în plaga abdominală
unde se formează o fistulă stercorală.

6.
Recunoașteți timpii operatori din
operația de atrezie anală și rectală
veche (după prima săptămână de
viață)?

a) Laparatomie mediană in flancul
stang.

b) Evidențierea unei porțiuni de
rect în plagă, din partea cea mai
declivă a acestuia.

c) Colotaxi
a în surjet cu fir sintetic
resorbabil trecut prin

toată
grosimea plăgii abdominale.

d) Rezecția unui lambou eliptic din
peretele colonului și sutura marginii

deschiderii intestinale la piele în
puncte separate.

e) Sutura trietajată a plăgii
abdomina
le.

7.
În ce afecțiuni se recomandă operația
de extirpare a glandelor perianale la
câine?

a) Pentru prevenirea complicațiilor
septice.

b) Hernie perianala.

c) În scop estetic.

d) Supurații cronice fistulizate,
tumori perianale.

e) În caz de prola
ps rectal.

8.
Ce anestezie se face pentru operația
de extirpare a glandelor perianale la
câine?

a) Narcoză cu toxicitate dispersată
sau balansată.

b) Narcoză cu miorelaxare.

c) Narcoză pe cale digestivă.

d) Tranchilizare și anestezie
epidurală
joasă.

e) Infiltrație locală.

9.
Care este locul de elecție pentru
operația de extirpare a glandelor
perianale la câine?

a) Între baza cozii și orificiul anal.

b) Jumătatea fosei ischio
–
caudale.

c) La 2 cm în jurul anusului pe o
direcție semicircul
ară.

d) Regiunea perianală, ventro
–
lateral

e) Regiunea perianală și perineală.

10.
Cum se face contenția pentru
operația de extirpare a glandelor
perianale la câine?

a) Decubit lateral pe masa de
operație.

b) Decubit sterno
–
abdominal pe
masa de op
erație

c) Decubit dorso
–
lateral

d) Stațiune patrupodală.

e) Decubit dorsal pe masa de
operație cu trenul posterior mai
coborât

11.
Cum se face disecția glandei
perianale la câine?

a) Se face o incizie cutanată pe
direcția sondei butonate care se
menține

pe loc după explorarea
glandei.

b) Se prinde într
–
o pensă fundul
glandei ș
i se disecă cu o foarfecă
bine
ascuțită la vârf, asigurând
hemostaza prin coagulare, torsiune
sau ligatură.

c) Canalul glandei în lungime de 3
–
4 mm nu se disecă

d) Se videază și se aseptizează
glanda perianală.

e) Se face sutură hemostatică la
piele.

12.
La ce specii se întâlnește mai

165

frecvent prolapsul rectal?

a) La păsări, galinacee și
palmipede.

b)

La taurine, ovine și porcine.

c) La porcine, carnivore și
cabaline.

d) La animale sălbatice ținute în
captivitate.

e) La animale foarte tinere.

13.
De câte feluri poate să fie prolapsul
rectal?

a) Total când mucoasa rectală se
angajează la

exterio
r prin anus și

suferă modificări structurale.

b) Total când se exteriorizează prin
anus întregul perete rectal.

c) Complet când se exteriorizează
prin anus tot rectul care pierde

contactul cu cavitatea pelvină.

d) Sfacelat când mucoasa rectală
este necrozată, iar procesul se extinde

la stratul muscular.

e) Gangrenat dacă necroza
afectează toate straturile peretelui
rectal.

14.

Ce anestezie se recomandă pentru
operația de prolaps rectal la cal ?

a) N.L.A. sau narcoză la carnivore.

b) Neuro
plegie și anestezie
epidurală joasă.

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) În formele necomplicate nu este
necesară anestezia.

e) Anestezie de contact pe masa
prolabată.

15.

Care este tratamentul conservator în
prolapsul rectal ?

a) Se recomanda in formele

recente
fără sfacelări sau gangrene.

b) Chirurgical în formele
complicate.

c) Amputarea rectului.

d) Repunerea prin taxis și sutura în
bursă.

e) Amputarea rectului și sutura în
bursă.

16.
Cum se asigură tratamentul în
prolapsul rectal total,
nereductibil?

a) Se repune prin taxis porțiunea
prolabată și se face o sutură în
bursă în jurul anusului.

b) Amputare.

c) Se fac incizii longitudinale
pentru reducerea edemului și apoi se
repune prin taxis.

d) Se înfășoară toată formațiunea
prolabată într
–
o bandă elastică și apoi

se împinge ușor în cavitatea
pelvină.

e) Se repune prin taxis și se ține
animalul cu trenul posterior mai
ridicat pentru a preveni recidivele.

17.
Ce sutura se face în jurul anus
ului
după repunerea ansei prolabate?

a) Strângerea firului se face
moderat lăsând loc pentru defecare.

b) Nodul se strânge moderat, lateral
sau dorsal .

c) Sutura în bursă cu ață
chirurgicală groasă.

d) Sutura dubla cu fir gros .

e) Prof. Grigore
scu recomanda
sutura bietajata

18.

Când este indicată operația în
prolapsul rectal parțial?

a) Prolaps rectal consecutiv herniei
perianale.

b) Prolaps rectal parțial,
nereductibil.

c) Prolaps rectal asociat cu
invaginație.

d) Daca exista leziuni ne
crotice și
sfacelări

e) După recidivă.

19.

Recunoașteți timpii operatori din
operația de prolaps rectal parțial:

a) Amputarea rectului și asigurarea
hemostazei rezultând o plagă

circulară sau în "felie de pepene".

b) Sutura în puncte separate a
plăgii rămase după amputare.

c) Porțiunea suturată, precum și
restul de mucoasă rectală prolabată
se introduc prin taxis după ce s
–
a
aplicat o pomadă cu antibiotice sau
sulfamide.

d) Tratament postoperator cu

166

antibiotice, antispastice și supozitoare

e) Dietă alimentară și se previn
tulburările digestive.

20.

Când este indicată operația în
prolapsul rectal total?

a) Tumori ano
–
rectale localizate,
maligne.

b) Prezinta sfacelări

sau necroze.

c) Ectazii venoase inoperabile

d) Invaginație intestinală în
porțiunea terminală a intestinului.

e) Hernie perineală și coprostază.

21.
Care este scopul operației în
prolapsul rectal total?

a) Amputarea porțiunii rectale
necrozate sau

sfacelate.

b) Prevenirea complicațiilor septice
ascendente.

c) Reluarea tranzitului intestinal.

d) Readucerea rectului în cavitatea
pelvină.

e) Prevenirea automutilării și
canibalismului.

22.
Recunoașteți timpii operatori din
metoda Bayer
–
Müller
–
F
rick de
amputare a rectului:

a) Se trec două fire tractoare groase
"în cruce" la 1 cm înapoia anusului,

în același plan transversal prin
seroasa si musculoasa rectului .

b) Secționarea transversală a
rectului la 1 cm înaintea firelor.

c) Se prinde
mijlocul firelor în
interiorul rectului cu o pensă și se
exteriorizează, continuand sutura
bietajata .

d) Secționarea firelor tractoare la
mijloc rezultând patru fire care se
leagă formând patru puncte de
sutură. Se completează sutura cu
fire neresorba
bile care se trec prin
toate straturile, tot în puncte
separate.

e) Se scot firele tractoare, se
asigură hemostaza și se
completează sutura.

23.
În operația de amputare a rectului,
firele tractoare pot fi înlocuite cu
două ace lungi drepte având același
ro
l, dar care se scot după efectuarea
suturii. Cum se face sutura?

a) După amputare, se asigură
hemostaza provizorie prin
forcipresură și

apoi se face
sutura în bloc, urmărind ca aceasta
să fie și hemostatică.

b) Se face sutură bietajată
respectând
timpii septici.

c) Se suturează numai mucoasa cu
fir neresorbabil.

d) Bontul circular suturat se
introduce î
n cavitatea pelvină după
ce se
curăță din nou și se aplică o
pomadă cu antibiotic.

e) Firele se scot după 8
–
10 zile
exteriorizându
–
se pe rând.

167

13.

OPERAȚII PE OMBILIC

Bolile chirurgicale ale ombilicului se întâlnesc la nou
–
născuți, fiind
observate imediat după naștere sau după căderea cordonului ombilical.

13.1.
OPERAȚIA ÎN OMFALORAGIE

Hemoragia ombilicală este
determinată de smulgerea cordonului,
tulburări de coagulare și se manifestă imediat după naștere sau mai târziu, fiind
produsă în mod accidental.

Tratamentul

urmărește oprirea scurgerii sângelui prin ligatură și
compensarea hemoragiei în pierderile mari de sânge cu hipotermie și stare de
șoc.

Se dezinfectează cordonul ombilical și pielea din jurul acestuia cu
tinctură de iod și se ligaturează la 3
–
4 cm de burs
a ombilicală. Dacă s
–
a smuls
ombilicul de la bază, se face cauterizare sau sutură în bursă la peretele
abdominal în jurul ombilicului, iar dacă este nevoie, se incizează bursa
ombilicală și se identifică vasele de sânge (artera ombilicală), pentru ligatură

vasculară.

În hemoragiile grave, se compensează șocul și anemia prin perfuzii cu
soluții electrolitice, glucoză sau maternohemotransfuzie.

13.2.

OPERAȚIA ÎN OMFALURIE

Omfaluria sau persistența canalului urac se întâlnește la masculi, de
obicei asociată cu an
omalii ale uretrei. Se observă umiditate și miros
caracteristic de urină în regiunea ombilicală. Scopul operației este extirparea
canalului urac care unește polul anterior al vezicii urinare cu cicatricea
ombilicală.

Loc de elecție
: linia albă între ombili
c și pubis.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

Contenție
: decubit dorsal.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Tehnica operatorie
:

1. Incizie eliptică în jurul ombilicului.

2. Deschidrea cavității abdominale pe linia albă sau paramedian până în
apro
pierea pubisului.

3. Rezecția canalului urac împreună cu cicatricea ombilicală până la polul
anterior al vezicii urinare, după asigurarea permeabilității uretrale, eventual prin
uretrostomă.

168

4. Închiderea prin sutură bietajată, extramucoasă a plăgii vezica
le, cu fir
resorbabil. Se face mai întâi o sutură de afrontare musculo
–
seroasă și apoi sutura
de înfundare sau sutura în bursă pentru afrontare urmată de sutura de înfundare.

5. Sutura bietajată sau trietajată a peretelui abdominal.

Dacă omfaluria este dia
gnosticată imediat după naștere, iar uretra este
permeabilă, se poate face o ligatură a cordonului ombilical la bază în condiții de
asepsie și cateterism uretral.

Postoperator se face antibioticoterapie și controlul micțiunilor.

13.3.
CHESTIONAR

1.
Ce cauze pot să producă omfaloragia?

a) Persistenta canalului urac.

b) Tulburări de coagulare a
sângelui.

c) Nașterea prematură.

d) Monta naturală.

e) Distociile de origine fetala.

2.
Care este tratamentul chirurgical în
omfaloragie?

a) Se dezinfectează cordonul
ombilical și pielea din jurul acestuia
cu

tinctură de iod.

b) Cauterizare sau sutură în bursă
în jurul ombilicului.

c) Se incizează bursa ombilicală și
se identifică vasele

.

d) Perfuzii cu soluții e
lectrolitice
sau maternohemotransfuzie.

e) În caz de hemofilie, se sacrifică
animalul.

3.
Ce este omfaluria?

a). Inflamația ombilicului
determinată de așternutul îmbibat în
urină.

b) Este o fistulă uretrală
congenitală.

c) Incontinență urinară obse
rvată
imediat după naștere.

d) Persistența canalului urac

e) Incontinență urinară determinată
de omfaloflebite.

4.

Care este scopul operației în
omfalurie?

a) Întreruperea incontinenței
urinare pe cale chirurgicală.

b) Permeabilizarea uretrei prin

cateterism sau pe cale chirurgicală.

c) Combaterea uremiei și
asigurarea unei diureze
corespunzătoare.

d) Dacă omfaluria este
diagnosticată imediat după naștere,
iar uretra este permeabilă, se poate
face ligatura cordonului

ombilical
la bază în
condiții de asepsie și
cateterism uretral.

e) Extirparea canalului urac,după
asigurarea permeabilității uretrale.

5.
Ce anestezie se recomandă pentru
operație în omfalurie?

a) Anestezie locală prin infiltrație.

b) Anestezie regională.

c) Narcoză
sau N.L.A.

d) Anestezie cu toxicitate
dispersată sau balansată.

e) Narcomiorelaxare.

6.

Care este locul de elecție pentru
operație în omfalurie?

a) Proiecția inelului inguinal la
masculi și linia albă la femele.

b) Regiunea ombilicală.

c) Regiune
a perineală.

d) Linia albă între ombilic și pubis.

e) Arcada ischiatică și pubisul.

7.
Recunoașteți timpii operatori care
aparțin operației în omfalurie.

a) Laparotomie ombilicala.

b) Deschiderea cavității
abdominale pe linia albă sau
paramedian pân
ă în apropierea

169

pubisului.

c) Rezecția uretrei afectate.

d) Uretrostoma ischiatică.

e) Castrarea animalului .

14.

OPERAȚII PE APARATUL GENITAL FEMEL

14.1.
OVARIECTOMIA

Ablația ovarelor (castrarea) se practică în scop economic

la porcine și în
scop terapeutic la celelalte specii (nimfomanie, tumori ovariene) indiferent de
vârstă. La carnivore, ovariectomia se face pentru reducerea suprapopulației sau
în cadrul protocolului terapeutic preventiv sau curativ în neoplasmele cu
etio
logie hormonală.

Scrofițele supuse îngrășării se castrează la vârsta de 4
–
6 luni, iar scroafele
reformate la orice vârstă, având ca efect liniștirea animalelor cu un spor de
creștere superior (20
–
30%) și îmbunătățirea calității cărnii în următoarele 90 de
zile. Carnea devine perselată și mai fragedă.

1.

O
variectomia la iapă

Indicații
: Nimfomanie, retivitate, tumori ovariene.

Loc de elecție
: teșitura flancului bilateral sau fundul de sac dorsal al
vaginului.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie loco
–
regională
sau NLA cu Rompun
+

Ketamină sau Domosedan
+

Ketamină în doze compatibile cu stațiunea
patrupodală.

Contenția
: În travaliu sau lângă un perete.

A.

Ovariectomia prin flanc

Extirparea ovarelor se face pe rând la interval de o lună sau se extirpă
numai ovarul af
ectat (chist, tumoră).

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură, ecrasor Chassaignac
sau un emasculator.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomia în teșitura flancului.

2. Identificarea, prinderea și aducerea ovarului cât mai aproape de plaga
abdominală, fără a putea fi exteriorizat.

3. Extirparea ovarului cu ecrasorul, pensa de castrare sau, în lipsa
acestora, prin secționarea pediculului ovarian cu foarfeca. În acest caz,
hemostaza se asigură prin ligatura individuală sau în bloc a vaselor ov
ariene sub
o pensă hemostatică mare.

4. Închiderea peretelui abdominal prin sutură trietajată.

Postoperator se recomandă dietă, repaus, prevenirea infecției.

170

B.
Ovariectomia pe cale vaginală

Pătrunderea în cavitatea abdominală pentru abordarea ovarelor se

face
prin incizarea peretelui vaginal în fundul de sac dorsal.

Tehnica operatorie
:

1. Colpotomia. După aseptizarea vaginului prin lavaj cu soluții
antiseptice, se face o anestezie de contact și apoi se deschide fundul de sac
dorsal al vaginului, în plan m
edian. În acest scop, se folosește un colpotom sau
un bisturiu cu lama ascunsă și se incizează toate straturile de jos în sus, formând
o breșă longitudinală care permite introducerea mâinii în cavitatea abdominală.

2. Prinderea ovarului în regiunea sublomb
ară, care se identifică ușor prin
existența fosei de ovulație, iar suprafața este netedă. Ovarele sunt flotante și
suspendate cu ligamentele ovariene de 10
–
15 cm. Acestea nu permit aducerea
ovarelor lângă plaga vaginală și există pericolul lezării altor or
gane și al
hemoragiei.

1.

Extirparea ovarului cu ecrasorul.

Plaga vaginală rămâne deschisă sau se suturează (vezi colpotomia)

2. Ovariectomia

la vacă

Indicații
: tumori ovariene, chiști persistenți, nimfomanie.

Loc de elecție
: flancul drept sau stâng pentru a
cces abdominal și fundurile
de sac vaginale dorsal sau ventral pentru colpotomie.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază, sutură, ecrasor Chassaignac sau
ovariotom.

Anestezie
: NLA, narcoză sau tranchilizare asociată cu anestezie
locoregională.

Contenție
:
decubit lateral sau în travaliu.

Tehnica operatorie
:

A.
Ovariectomia prin laparotomie

1. Laparotomia în flancul drept sub unghiul extern al iliumului. Stratul
muscular se dilacerează, iar pentru peritoneu și fascia transversă se face o
butonieră și apoi se

mărește incizia cu bisturiul sau cu foarfeca sub protecție
digitală pentru viscere.

2. Extirparea ovarelor. Se aduce ovarul drept în plagă și se extirpă,
asigurând hemostaza. Pentru ovarul stâng, este necesar ecrasorul, extirparea
făcându
–
se în interiorul

cavității abdominale. În lipsa acestuia, se face o nouă
intervenție peste 3
–
4 săptămâni, în flancul stâng. Hemostaza la nivelul
pediculului ovarian se poate face și cu un emasculator sau prin ligatură cu fir
sintetic, resorbabil, gros.

3. Închiderea peret
elului abdominal prin sutură trietajată.

Tratamentul postoperator presupune dietă, repaus și antibioticoterapie.

B.
Ovariectomia prin colpotomie

171

Contenția
se face în travaliu.

Tehnica operatorie
:

1. Colpotomia.
La vacă se poate face în fundul de sac
dorsal sau în cel
ventral. Ovarele sunt situate în apropiere și pot fi aduse ușor prin aceeași plagă
pentru a fi extirpate. Se pătrunde cu colpotomul prin peretele vaginal și se
mărește breșa cât să permită introducerea degetelor și aducerea ovarului în
ca
vitatea vaginală.

2. Aducerea ovarelor în vagin se face prin alunecare.

3. Extirparea ovarelor se face pe rând, cu ecrasorul în cavitatea vaginală.

La vacă, riscurile sunt mai mici decât la iapă, mezonurile permit aducerea
ovarelor fără tracțiuni, iar pozi
ția lor ușurează prinderea și aducerea în vagin și
controlul riguros al hemostazei. Se poate aplica ligatura pe pedicul cu fir lung.
Nodul se formează la exterior și se strânge cu pensa după ce se fixează manual.

4. Sutura plăgii vaginale în 2
–
3 puncte asi
gură o vindecare rapidă, fără
riscuri.

Tratamentul postoperator nu ridică probleme deosebite față de iapă,
vindecarea se produce în 10
–
14 zile fără complicații.

3. Ovariectomia la scroafa

Indicații
: nimfomanie și în scop economic la scrofițe de 4
–
6 luni sa
u la
scroafele reformate imediat după înțărcare.

Preoperator, se recomandă dietă 12
–
16 ore.

Nu se castrează scroafele în călduri sau cele gestante.

Loc de elecție
: flancul stâng (sau drept pentru cei care folosesc mai mult
mâna stângă), la 4
–
5 cm sub unghi
ul extern al iliumului pe o direcție oreintată
spre penultimul mamelon la scrofițele de 3
–
4 luni. La scroafele adulte, incizia
peretelui abdominal se face cu 2
–
3 cm mai înainte și mai jos.

Contenție
: Decubit lateral pe un plan înclinat la 45
0

(masă de oper
ație sau
o scară), cu trenul posterior mai ridicat. Membrele posterioare se leagă separat,
iar cele anterioare se prind împreună sau se țin de către un ajutor. Scrofițele se
ridică direct pe masă sau pe scară și apoi se leagă cu frânghiuțe, iar scroafele
a
dulte se imobilizează pe scară jos și apoi se ridică un capăt al scării și se
sprijină pe un suport.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație sau NLA.

Pregătirea câmpului operator se face prin tundere, radere, spălare și
dezinfecție.

T
ehnica operatorie
:

1.
Laparotomie în flanc
. Se incizează pielea, țesutul adipos, iar
musculatura se dilacerează. La scroafele adulte, este necesară și incizia tunicii
abdominale parțial sau total pe direcția inciziei cutanate și apoi se dilacerează
stratur
ile musculare și țesutul adipos până la fascia transversă și peritoneu.
Peritoneul se prinde cu două degete sau cu o pensă și se face o butonieră cu
foarfeca. Deschiderea cavității abdominale este însoțită de un zgomot de

172

aspirație. Se mărește breșa perito
neală prin tracțiune cu două degete spre
comisurile plăgii. Nu recomandăm perforarea directă a peritoneului cu degetul
sau cu foarfeca, deoarece se pot produce accidente sau complicații prin
dilacerarea brutală sau lezarea viscerelor abdominale.

2. Explora
rea cavității abdominale și identificarea ovarelor. Se introduc în
cavitatea abdominală două degete (index și medius) și se caută ovarul în
regiumea sublombară în dreptul paletei iliace. La scroafele adulte, pediculul
ovarian este mai lung, iar ovarele se
găsesc mai jos și sunt flotante printre ansele
intestinale. La scrofițe, ovarul este de mărimea unei migdale, cu suprafața
neregulată (aspect muriform), fiind acoperit parțial sau total de bursa ovariană
ca o membrană foarte alunecoasă. Se poate identifica

mai întâi pediculul
ovarian sau cornul uterin și apoi se șajunge la ovar. Acesta se deosebește ușor
de o ansă intestinală fiind uniform calibrat, se subțiază spre vârf, consistența
este mai crescută și culoarea uniformă.

3. Exteriorizarea ovarului în plagă. Se aduce mai întâi ovarul de pe partea
inciziei abdominale care se identifică primul direct sau prin depănarea cornului
uterin spre vârf.
Dacă s
–
a prins ovarul, acesta se aduce prin alunecare fără a
–
l
traumatiza și se f
ixează împreună cu bursa ovariană.
Spargerea unui folicul
poate să determine formarea unor chiști prin grefarea celulelor foliculare
desprinse.

4. Ablația ovarului stâng. Se aduce ovarul cât mai sus, împreună cu bursa
ovariană și se aplică ovariotomul pe p
edicul. Extirparea se poate face și prin
torsiune limitată cu două pense hemostatice. Recomandăm două pense Kocher
mari dintre care una dreaptă se aplică pe pedicul, iar cealaltă, curbă, se aplică la
1,5
–
2 cm și se torsionează până la ruperea pediculului o
varian între cele două
pense.

Ovariotomul Hetzel prezintă avantajul că rămâne fixat 1
–
2 minute până la
aducerea celui de
–
al doilea ovar în plagă. Hemostaza se poate asigura și prin
ligatură cu fir resorbabil, rezistent.

5. Al doilea ovar se poate prinde di
rect la scrofițe sau se aduce tot prin
depănarea coarnelor uterine, mai întâi cel apropiat, până la bifurcație, și apoi se
continuă depănarea până la vârful cornului corespunzător celui de
–
al doilea
ovar. Este recomandabil să se păstreze în plagă o porțiu
ne cât mai mică din
cornul uterin în timpul căutării celui de
–
al doilea ovar. Pe măsură ce se
exteriorizeaza o porțiune din cornul uterin, celalaltă parte se introduce în
cavitatea abdominală.

După extirparea celui de
–
al doilea ovar, se verifică introducer
ea completă
a uterului în cavitatea abdominală printr
–
o mișcare de rotație cu degetul arătător
în contact cu peritoneul.

Unii practicieni preferă incizia mai largă a peretelui abdominal,
exteriorizarea uterului în totalitate și extirparea ovarelor și a coa
rnelor uterine cu
pensa Reimers printr
–
o singură aplicare. Metoda este mai expeditivă și mai

173

puțin traumatizantă, chiar dacă necesită sutura planurilor profunde ale peretelui
abdominal.

6. Închiderea peretelui abdominal. Dacă s
–
a pătruns prin dilacerarea
s
traturilor musculare și plaga este mică (3
–
4 cm), se aplică numai 3
–
4 puncte de
sutură cu ață chirurgicală la piele. Dacă s
–
au incizat straturile musculare și plaga
este mare, se suturează și planurile profunde cu fir resorbabil în puncte separate
sau surj
et întretăiat, iar pielea se suturează în puncte separate cu ață chirurgicală
care se scot după 8
–
10 zile.

Tratament postoperator
: Animalele operate se introduc în boxe separate
sau numai animale operate în aceeași boxă. Nu se introduc animale operate
imediat în boxe cu animale neoperate. În mod obișnuit, plaga operatorie nu
necesită îngrijiri speciale, dar se recomandă dietă, seroprevenție antitetanică mai
ales în regiunile unde au fost semnalate cazuri de tetanos. Adăpostul trebuie să
fie curat, iar
alimentația se face în tainuri mici și mai dese.

4.

Ovariectomia la cățea și pisică

Indicații
: Operația se realizează la cererea proprietarilor, pentru
înlăturarea manifestărilor neplăcute din timpul căldurilor (sângerarea vaginală,
atragerea masculilor etc.)
, controlul natalității, reducerea incidenței tumorilor
mamare (peste 65% sunt de origine hormonală) Uneori ovariectomia se face în
scop terapeutic (ex. tumori ovariene sau ovariohisterectomia în piometru sau în
distocii complicate, cu fetuși morți emfizem
atosi, etc.).

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Loc de elecție
: linia albă înapoia ombilicului sau ambele flancuri în
funcție de metoda aleasă pentru operație.

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal sau costo
–
abdominal, pe m
asa de operație.

Tehnica operatorie
:

A.

O
variectomie prin laparatomie ventral
ă

1.

Deschiderea cavității abdominale pe linia albă, 3
–
4 cm începând de
la cicatricea ombilicală.

2.

Identificarea ovarelor. Se introduc degetele arătător și medius pe
lângă peretele abdo
minal și se prinde ovarul care nu se poate palpa direct la
cățea, fiind acoperit de bursa ovariană. La cățelele adulte, se găsește și țesut
adipos, care împregnează bursa ovariană.
La pisică, ovarul se poate palpa direct
și se vizualizează ușor, dar cu oar
ecare dificultate la pisicile obeze.

3.
Exteriorizarea ovarelor se face prin alunecare pe peretele abdominal sau
se prinde într
–
o pensă hemostatică și se tracționează ușor. Pediculul ovarian este
mai scurt decât vasele de sânge și deșirarea acestuia nu este

urmată de
hemoragie, dar ovarele au vascularizație dublă și numeroase anastomoze între
vasele ovariene și ramurile ovariene provenite din cele uterine.
Ruperea
completă a pediculului ovarian poate duce la hemoragie gravă, deoarece vasele

174

se retrag și se p
rind mai greu. Dacă se face o incizie abdominală mai mare,
ovarul se prinde cu o pensă hemostatică și se aduce în plagă.

4. Ablația ovarelor se face după asigurarea hemostazei prin ligatură cu fir
sintetic resorbabil. Se face o ligatură pe pedicul perforând mezoul ovarian cu o
pensă hemostatică închisă după care se deschide și prinde capătul firului care
urmează a fi legat.
Se poate aduce un fir mai lung, care se prinde cu pensa la
jumătate, se trage prin mezoovarium și apoi se taie cu foarfeca, rezultând două
fire. Unul se leagă pe pedicul, iar celălalt la vârful cornului uterin, având grijă
ca firele să fie separate complet
.
Se aplică o pensă hemostatică deasupra
ligaturii de pe pediculul ovarian și se excizează ovarul deasupra pensei. Celălalt
ovar se îndepărtează prin aceleași manopere.

Dacă nu se poate palpa ovarul din cauza țesutului adipos, se identifică
foarte ușor fan
ta de ovulație care se lărgește și se exteriorizează ovarul complet.
Pentru ovariohisterectomie, pe ramurile ovariene ale arterei uterine este
suficientă o pensă hemostatică aplicată la vârful cornului uterin, iar detașarea
ovarului se face numai prin secț
ionarea pediculului.

5.
Închiderea peretelui abdominal prin sutură bietajată sau trietajată și
protecția cu o cămașă Alfort sau pansament fixat cu o bandă adezivă.

B.

O
variectomie prin laparatomie în flanc

1. Incizia cutanată în golul flancului pe o lungime d
e 2
–
3 cm înapoia
ultimei coaste, oblic de sus în jos și dinainte înapoi.

2. Deschiderea cavității abdominale prin dilacerare cu o pensă
hemostatică. Pensa se introduce închisă și se deschide. Se aplică un depărtător și
se evidențiază bursa ovariană care es
te îmbrăcată în țesut adipos dens. Prin
tracțiuni moderate și degajare marginală cu foarfeca boantă sau mânerul
bisturiului, se exteriorizează ovarul împreună cu bursa și țesutul adipos.

3. Extirparea ovarului. Se asigură hemostaza tot separat prin ligatur
i sau
cu agrafe hemostatice care se aplică una la vârful cornului uterin și cealaltă pe
pedicul. Ovarul se extirpă la 3
–
4 mm de ligaturi sau agrafe, iar pediculul rămas
și cornul uterin se retrag singure în cavitatea abdominală.

4. Închiderea plăgii
abdominale se face prin sutură bietajată în puncte
separate.

Ovarul din partea opusă este extirpat printr
–
o laparotomie simetrică
efectuată după întoarcerea animalului și parcurgerea acelorași timpi operatori.

Ovariectomia prin laparotomie în flanc este ra
pidă și sigură, evită
tracțiunile pe mezouri, evită riscul eventrațiilor, dar nu se pot observa eventuale
modificări uterine (gestație, piometru, tumori) pentru a extinde intervenția în
caz de necesitate.

La pisică, operația este mult ușurată de peretele a
bdominal mai subțire și
conturul mult mai bine delimitat al formațiuinilor anatomice.

A
ccidente și complicații în ovariectomie
:

Datorită neatenției sau organizării defectuoase, pot surveni o serie de

175

accidente care compromit operația prin rezultate nesatis
făcătoare sau costuri
suplimentare: accidentele de contenție, hemoragia internă, perforarea
intestinului, ruperea coarnelor uterine, deșirarea mezourilor etc. Unele accidente
pot fi rezolvate imediat dacă sunt observate.

Complicațiile se datoresc neglijen
ței, rutinei sau îngrijirilor
necorespunzătoare: eventrația, eviscerația, peritonita, supurația plăgii, chiștii
foliculari, tetanos etc.

14.2.

H
ISTEROTOMIA

Histerotomia sau operația cezariană este intervenția prin care se extrage
fetusul din uter pe cale
chirurgicală. Se cunosc mai multe metode care s
–
au
perfecționat continuu din antichitate, când operația se făcea doar pentru a salva
fetusul, dacă supraviețuirea mamei era compromisă și până în prezent, când
intervenția se face și în scop economic, iar la
femei chiar și fără motivație
medicală.

Indicații
: distocii prin exces de volum, angustie pelvină, torsiunea sau
hernia uterului gestant, hidropizia învelitorilor etc. În distocii, operația are
caracter de urgență și oportunitatea intervenției se stabileșt
e imediat și nu numai
după epuizarea celorlalte mijloace nechirurgicale, când pot să apară complicații
( ruperi uterine, hemoragii grave , traumatisme vaginale, moartea fătului,
infecții etc.).

1.

Histerotomia la vac
ă

Operația cezariană la vacă se practică î
n cazul distociilor și necesită o
bună organizare pentru salvarea femelei și a fetusului, iar dacă acesta este mort
și emfizematos, scopul operației este salvarea femelei și prevenirea
complicațiilor septice. De cele mai multe ori, traumatismul operator es
te mult
mai bine suportat decât fetotomia sau alte manopere obstetricale.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură, în concordanță cu
amploarea operației, câmpuri de operație pentru 2
–
3 schimburi.

Anestezie
: NLA, narcoză sau tranchilizare și analg
ezie loco
–
regională.
Metodele de anestezie, substanțele anestezice și dozele se stabilesc în funcție de
tehnica chirurgicală, în concordanță cu metoda de contenție sincronizate, astfel
încât să nu producă tulburări cardio
–
pulmonare la făt, dacă acesta este

viabil.

Contenție
: Decubit lateral drept sau în travaliu.

Tehnica operatorie
:

A.

H
isterotomia prin laparatomie ventro
–
laterala

Locul de elecție

este situat sub pliul ei, la un lat de palmă de vena mamară
anterioară, pe o lungime de 30
–
40 cm, proporțional cu talia animalului,
asigurând declivitatea pentru drenaj pe partea stângă.

1. Se face o incizie cutanată și hemostază preventivă pe vasele de s
ânge

176

subcutanate, apoi se incizează tunica abdominală, aponevrozele și peritoneul.

2. Se prinde marginea caudală a epiploonului și se trage înainte, depășind
comisura anterioară a plăgii abdominale. Din cavitatea abdominală se scurge un
lichid citrin, în c
antitate variabilă.

3. Se explorează cu mâna cavitatea abdominală și se observă eventuale
modificări ale peretelui uterin, cheaguri de sânge, lichide fetale care pot să dea
indicii sigure despre eventuale accidente (rupturi uterine, torsiuni) cu implicație

directă asupra evoluției intraoperatorii și mai ales asupra prognosticului.

4. Exteriorizarea cornului uterin gestant se face cât mai mult spre vârf și
se introduce un câmp de operație mare sub el, la marginea plăgii abdominale.

5. Histerotomia propriu
–
zi
să. Uterul se incizează longitudinal, pe marea
curbură, evitând secționarea placentoamelor. Dacă a fost secționat un caruncul
uterin, hemoragia este importantă și se aplică imediat o ligatură la baza acestuia.
Incizia uterină trebuie să fie suficient de ma
re (25
–
30 cm) pentru a evita
deșirarea marginilor plăgii uterine care se prind în pense hemostatice (ovale sau
în "T") și se țin de către un ajutor în afara plăgii abdominale.

6. Secționarea învelitorilor se face cu foarfeca, urmărind scurgerea
lichidelor
fetale în afara cavității abdominale.

7. Extragerea fetusului. Se introduce o mână în cavitatea uterină și se
prinde un onglon în podul palmei, se flexerază membrul respectiv și apoi se
exteriorizează. La fel se procedează și cu membrul opus, iar în prezen
tările
posterioare se exteriorizează capul vițelului și apoi se extrage fără a deșira
peretele uterin.

8. Sutura peretelui uterin se face bietajat cu fir resorbabil, extramucos,
precedată de regularizarea marginilor plăgii și excizia marginilor placentare
pentru a nu fi prinse în sutură.

Sutura de afrontare se face în surjet simplu sau Schmieden, prin seroasă și
musculoasă, urmată de o sutură de înfundare tot cu fir resorbabil. Anexele fetale
se elimină pe cale vaginală, deoarece desprinderea placentoamelor

necesită mult
timp, fără să confere avantaje manoperelor care urmează.

Dacă fetusul a fost mort și conținutul uterin este septic, se va îndepărta și
placenta împreună cu lichidele rămase. Cavitatea uterină se aseptizează prin
lavaje abundente cu ser fizio
logic călduț și soluții antiseptice, lăsând în interior
soluții de antibiotice sau bujiuri. În acest caz, sutura este trietajată, prima sutură
cuprinde mucoasa uterină și se face cu fir neresorbabil sau cu fir sintetic
resorbabil .

9. Stimularea involuției

uterine este necesară numai dacă uterul este aton
și se face prin injecții intramurale cu substanțe ocitocice.

10. Aseptizarea uterului la exterior și a cavității abdominale dacă s
–
a
produs contaminarea sau preventiv se pot introduce soluții neiritante de

antibiotice sau se spală cu ser fiziologic și se așază în cavitatea abdominală.

11. Sutura peretelui abdominal se face trietajat cu fir rezistent, peritoneul

177

cu fascia transversă se suturează în fir continuu sau întretăiat, iar celelalte
straturi în punct
e separate simple sau de rezistență. Pielea se suturează cu ață
chirurgicală groasă, în "U", pentru o mai bună rezistență.

12. Asigurarea drenajului. Dacă marginile plăgii au fost puternic
infiltrate, traumatizate sau există suspiciunea de contaminare, se
aplică
antibiotice în plagă și se fixează tub de dren.

Postoperator se recomandă rehidratare, tonice cardiace, calciu,
antibioticoterapie, evitarea fibroaselor în primele zile și plimbarea animalului.
Se va urmări eliminarea placentei, precum și aspectul s
curgerilor vaginale în
perioada următoare pentru a face intervențiile care se impun. Dacă anexele
fetale nu sunt eliminate, se desprind manual pe cale vaginală, introducând apoi
în cavitatea uterină antibiotice sau chimioterapice câteva zile consecutiv sau

până la închiderea cervixului, sub control transrectal. Masajul uterin transrectal
grăbește involuția uterină și stimulează cicatrizarea și evacuarea secrețiilor.

B.

H
isterotomia prin flanc

Calea de acces abdominal se stabilește prin flancul drept sau stâng

pe
animalul contenționat în picioare. Incizia de 25
–
30 cm are o direcție oblică sau
verticală, începând de la 10 cm sub unghiul extern al iliumului. Este preferat
flancul drept, deoarece prinderea și exteriorizarea uterului este mult ușurată de
poziția ru
menului pe partea stângă. Metoda prezintă avantajele intervențiilor
prin regiuinea flancului la animalele mari (poziție patrupodală, siguranța
suturilor), dar și unele dezavantaje (acces mai dificil la uterul gestant, riscul
deșirării mezourilor, spațiu de

lucru mai mic, traumatism mai mare), pentru care
nu a intrat în practica veterinară la noi.

Timpii operatori și conduita operatorie sunt asemănători cu metoda
Götze, dar uterul gestant este susținut de către un ajutor pe brațe sau pe o masă,
protejate cu
un câmp de operație steril.

2.

H
isterotomia la oaie si capr
ă

Indicații
: Operația se practică mai rar la aceste specii, având aceleași
indicații terapeutice la care se adaugă și un scop economic la oile din rasa
Karakul pentru obținerea pielicelelor cu buclaj
superior, în ultimele zile de
gestație.

Locul de elecție

și
timpii operatori

sunt asemănători, cu deosebirea că
animalul este contenționat în decubit lateral, iar anestezia trebuie să fie mai bine
controlată. Este preferată narcoza sau NLA realizată cu derivați fenotiazinici și
ketamină. Dacă se depășește cu bine riscul anestezic
și traumatismul operator,
evoluția este lipsită de complicații majore. În cazul gestațiilor gemelare, este
necesară deschiderea ambelor coarne uterine, succesiv, prin aceeași plagă
abdominală.

3.

H
isterotomia la scroafă

Distociile la scroafă sunt rare și
se remediază ușor prin mijloace
nechirurgicale. Lipsa forțelor de contracție poate fi determinată de afecțiuni

178

grave cardio
–
pulmonare sau infecțioase, astfel încât evoluția postoperatorie
poate fi compromisă. Succesul intervenției chirurgicale este condiți
onat de
rezultatul investigațiilor examenului preoperator. În general, operația este bine
suportată de animal, dacă în momentul intervenției nu se constată complicații
grave (congestii pulmonare, necroze uterine etc.), care au evoluție rapidă și nu
pot fi
controlate medicamentos.

Operația este indicată în distocii prin exces de volum, mai ales la
primipare cu gestații timpurii sau pentru obținerea de produși SPF în laboratoare
sau ferme speciale.

Loc de elecție
: jumătatea inferioară a flancului stâng.

Instr
umentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: narcoză, NLA sau tranchilizare și anestezie locală prin
infiltrație în straturi succesive.

Contenție
: decubit lateral pe partea dreaptă cu membrele în extensie.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie mi
jlocul flancului stâng de 15
–
20 cm, până în apropierea
pliului ei. Se incizează pielea în direcție perpendiculară pe axul longitudinal sau
oblică, iar straturile musculare se dilacerează. Peritoneul se incizează în aceeași
direcție după ce s
–
a făcut o buto
nieră cu foarfeca.

2. Exteriorizarea cornului uterin stâng până la bifurcație, pe câmpuri de
operație.

3. Incizia cornului uterin stâng se face pe marea curbură în apropierea
bifurcației, în lungime de 10
–
15 cm.

4. Extragerea fetușilor din uter. Se extrage

mai întâi fetusul aflat pe
direcția inciziei uterine cu o pensă împreună cu anexele. Ceilalți purcei se aduc
succesiv prin taxis la nivelul deschiderii uterine și se extrag, fiind preluați de
altă persoană care se ocupă de reanimarea lor. Dacă învelitoril
e nu se extrag
ușor, nu se insistă asupra lor, fiind mai important ritmul alert în desfășurarea
operației.

5. Se introduce cornul uterin stâng în cavitatea abdominală, fără a fi
torsionat, păstrând baza lui cu incizia în afară.

6. Se exteriorizează cornul
drept în totalitate imediat sau pe măsură ce se
aduc și ceilalți purcei și se extrag pe rând.

7. Aseptizarea cavității uterine se face prin lavaje, se introduc antibiotice
și se asigură deschiderea cervixului.

8. Sutura plăgii uterine se face cu fir resor
babil, bietajat și se stimulează
involuția uterină cu ocitocice intramural.

9. Sutura peretelui abdominal se face bietajat sau trietajat.

Postoperator se administrează antibiotice 3
–
4 zile și alimente semilichide.
Plaga se pansulează cu tinctură de iod și
se protejează în primele zile cu un
pansament menținut cu substanțe adezive. Suptul purceilor nu este stânjenit,
dacă nu apar reacții febrile, acesta favorizează involuția uterină prin mecanisme

179

hormonale naturale. Mișcarea zilnică a animalului pe distanțe

scurte are, de
asemenea, efecte favorabile.

4.
H
isterotomia la cățea și pisică

Distociile sunt frecvente la aceste animale, provocate mai ales prin exces
de volum (împerecheri nepotrivite, vârsta înaintată a femelei, număr redus de
pui etc.), dar cezaria
na este solicitată numai în cazul animalelor de rasă, cu mare
valoare. În mod curent, recomandăm ovariohisterectomia prin care se rezolvă
distocia într
–
un timp mai scurt și este suportată mai ușor.

Loc de elecție
: linia albă înapoia ombilicului.

Instrument
ar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

Contenție
: decubit dorsal, pe masa de operație, cu membrele fixate în
extensie.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie mediană ventrală de la ombilic până în dreptul
penultimului mamelon.

2.
Explorarea cavității abdominale și exteriorizarea unui corn uterin
gestant.

3. Incizia uterului în apropierea bifurcației, pe marea curbură pe o
lungime care să permită extragerea fetușilor, fără deșirarea marginilor plăgii
uterine.

4. Extragerea fetușilor

în ordinea așezării lor, mai întâi din cornul
exteriorizat și apoi din celălalt. Se extrag împreună cu anexele fetale fiind aduși
în dreptul plăgii uterine prin compresiuni manuale prin traversul peretelui
uterin. Se cere multă atenție la realizarea acest
or manopere pentru a nu se
revărsa lichide fetale în cavitatea abdominală.

5. Sutura plăgii uterine se face cu fir resorbabil, bietajat, extramucos.
Dacă au fost fetuși morți, se impune aseptizarea cavității uterine și măsuri
suplimentare de asepsie și ant
isepsie.

6.
Închiderea plăgii abdominale se face după repunerea uterului și
aseptizarea marginilor plăgii și a cavității abdominale. Se face sutură bietajată
sau trietajată și se protejează cu pansament aplciat astfel încât să nu împiedice
suptul. Dacă se
fixează cu benzi sau substanțe adezive, acestea trebuie să
permită aerarea plăgii pentru a evita acumularea secrețiilor și macerarea
marginilor.

5.

H
isterotomia la iapă

Distociile sunt foarte rare la iapă, dar când apar, produc manifestări
clinice dramatice,
greu de stăpânit în torsiune uterină, prezentare transversală,
moartea fetusului etc.

Loc de elecție
: teșitura flancului stâng.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

180

Contenție
: decubit lateral pe partea dreaptă.

Teh
nica operatorie
:

1. Laparotomie oblică dorso
–
ventral, antero
–
posterior sau caudo
–
cranial
pe o lungime de 30
–
40 cm plecând de lângă ultima articulație condro
–
costală
spre pliul ei sau de sub unghiul extern al iliumului spre ombilic.

2. Se explorează cavitat
ea abdominală și se exteriorizează cornul uterin
gestant cu marea curbură în afară. Se protejează cu un câmp ansele intestinale
care au tendința să iasă prin plaga abdominală.

3. Se incizează peretele uterin 25 cm pe marea curbură și se extrage fătul.

4. S
e îndepărtează placenta după desprindere manuală, se curăță cavitatea
uterină și se aseptizează dacă este cazul.

5. Sutura peretelui uterin, introducerea uterului și sutura peretelui
abdominal se face ca la vacă. Se acordă o atenție deosebită peritoneului
care
prezintă o reactivitate deosebită la această specie.

Postoperator se recomandă antibioticoterapie, rehidratare, tonice cardiace,
ser antitetanic, repaus și urmărirea involuției uterine și aspectul secrețiilor
puerperale.

A
ccidente și complicații în hi
sterotomie

Accidente
: rupturi uterine, hemoragie, șocul operator. Complicațiile își au
originea în tehnica operatorie defectuoasă, materiale și instrumente nesterile,
manevre brutale, și tratamentul postoperator necorespunzător.

14.3.

HISTERECTOMIA

Extirparea uterului se practică în mod obișnuit la carnivore și foarte rar la
alte specii. După calea de acces operator, histerectomia poate să fie
abdominală
,
vaginală

sau
inguinală
, iar după mărimea porțiunii amputate este
totală
, când se
îndepărtează to
t uterul,
subtotală
, când se extirpă numai coarnele uterine, iar
corpul uterin și cervixul rămân pe loc și histerectomie
parțială
, când interesează
numai un corn uterin sau o porțiune din acesta.

1.
Histerectomia abdominală la carnivore

Indicații
: piometr
u, tumori uterine, necroze, metrite hemoragice etc.

Instrumentar
: pentru incizii, hemostază și suturi la care se adaugă două
pense hemostatice mari și instrumente de rezervă pentru timpii septici când este
cazul.

Loc de elecție
: linia albă sau paramedian v
entral.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

Contenție
: decubit dorsal pe masa de operație.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană.

2. Exteriorizarea uterului. Se explorează cavitatea abdominală și se prinde

181

o porțiune care se poate aduce u
șor, fără a mări presiunea pe uter, mai ales în
caz de piometru voluminos sau necroze uterine. Prin tracțiuni ușoare se aduce
mai întâi un corn uterin în totalitate și se prinde pe un câmp operator.

3. Ligatura oviductului și a vaselor de sânge ovariene. S
e aplică o pensă
hemostatică la vârful cornului uterin și apoi o ligatură cu fir sintetic resorbabil la
1 cm spre ovar, cuprinzând și vasele sanguine provenite din artera uterină medie
și venele satelite.

4. Secționarea oviductului lângă pensă spre ovar și

deșirarea ligamentelor
largi până la cervix sau se secționează cu foarfeca paralel cu vasele de sânge. Se
poate aplica o ligatură dublă cu fir resorbabil pe ligamentul rotund lângă uter și
se secționează cu foarfeca între ligaturi. Ligatura spre uter poat
e fi înlocuită cu o
pensă hemostatică.

Se procedează în mod asemănător și pe partea opusă.

5. Ligatura mediată a vaselor sanguine în dreptul cervixului se face cu fir
resorbabil pe fiecare parte și apoi se aplică o pensă hemostatică mare transversal
pe ute
r, deasupra ligaturilor.

6. Detașarea uterului. Se aplică încă o pensă la 3 cm de prima, după ce s
–
a
golit de conținut porțiunea de uter prin taxis și se secționează uterul între cele
două pense.

7. Înfundarea bontului restant. Pe lângă închiderea comunică
rii cu
exteriorul pe cale vaginală, această manoperă are importanță deosebită mai ales
în infecții uterine, fiind una din cauzele peritonitei septice, cu evoluție gravă
când nu se realizează corect.

Dacă nu au fost complicații uterine septice, este
suficientă o ligatură
transfixică dublă, urmată de înfundarea marginilor cu unul din capetele firului
trecut de câteva ori prin grosimea lor și legarea cu celălalt capăt. Pentru
siguranță, înainte de sutură se chiuretează mucoasa uterină rămasă deasupra
li
gaturii, se pensulează cu tinctură de iod și apoi se închide complet. Dacă au
fost procese septice, deasupra pensei se face o sutură bietajată extramucoasă, ex.
sutura Cushing, peste care se mai aplică o sutură de înfundare.

8. Sutura peretelui abdominal.

La cățea, recomandăm ovariohisterectomia, deoarece prezența ovarelor
după histerectomie este un mare inconvenient (ovulații urmate de reacții
peritoneale, sângerare sau împerecheri urmate de leziuni vaginale, peritonite etc.

În acest caz nu se mai
ligaturează vârful cornului uterin, aplicându
–
se
doar o pensă hemostatică, iar pediculul ovarian se ligaturează, după care se
detașează ovarul împreună cu cornul uterin corespunzător.

2.
H
isterectomia pe cale vaginală

Indicații
: la toate speciile de mami
fere în prolaps uterin total,
nereductibil, cu necroze și sfacelări.

Anestezie
: narcoză, NLA, iar la animalele mari se poate face tranchilizare
și anestezie locală prin infiltrație directă, circulară, cât mai aproape de ieșire

182

printre labiile vulvare.

Cont
enție
: decubit pe masa de operație, iar la animalele mari se poate
face și în poziție patrupodală.

Instrumentar
: de diereză, hemostază, sutură, garou.

Tehnica operatorie

diferă în funcție de talia animalului.

3.
H
isterectomia prin ligatura elastică

1. Se
face toaleta și se dezinfectează uterul prolabat.

2. Se identifică meatul urinar și se introduce un cateter până în vezica
urinară.

3. Se face o incizie circulară a mucoasei vaginale între cervix și meatul
urinar, în care se aplică un garou și se strânge p
uternic în 3
–
4 ture.

La animalele mici, garoul se aplică direct, fără a mai secționa mucoasa
vaginală.

4. Amputarea uterului se face printr
–
o secțiune transversală la 5 cm de
ligatură la vacă și 3 cm la speciile mici și mijlocii.

5.
Sutura bontului restant

și înfundarea acestuia în cavitatea pelviană.

4.
H
isterectomia prin sutură

Acest procedeu se poate realiza numai la animalele mici, porțiunea
vaginală dintre cervix și meatul urinar se poate aplatiza pentru a fi suturată.

1. Se aplică o pensă hemostatică

mare transversal între cervix și meatul
urinar.

2. Sutura tip curelar (Keller) se realizează cu un fir gros, la 2
–
3 cm. Este
o sutură ischemiantă dublă.

3. Detașarea uterului prolabat se face printr
–
o secțiune transversală la 2
cm înapoia suturii.

4. Se
aplică o pomadă cu antibiotice (asocilin, tetraciclină) pe bontul
rămas și se introduce în cavitatea pelvină după ce s
–
a ridicat pensa de
forcipresură.

5.
H
isterectomia inguinala

Este practicată la cățea în cazul herniei inguinale. La această specie, de
obicei în sacul herniar se găsește un corn uterin cu aderențe și modificări
structurale.

După deschiderea sacului herniar, se aplică ligaturi duble pe cornul uterin
herniat, secționând apoi între ligaturi (histerectomie parțială).

Dacă se debridează inelul

herniar (traiectul inguinal) la unghiul antero
–
lateral câțiva centimetri se pătrunde în cavitatea abdominală și se poate face
histerectomie totală sau ovariohisterectomie, urmată de sutura completă a plăgii
abdominale, cu dren tubular la piele.

14.4.
CH
ESTIONAR

183

1.
În ce scop se practică ovariectomia
?

a) În scop economic la animalele
de sport.

b) În scop terapeutic la boii de
munca

c) Pentru reducerea suprapopulației
la unele specii

d) La animalele destinate pentru
tracțiune
în scopul creșterii forței
musculare.

e) În distocii de origine maternala.

2.
La ce vârstă se castrează scrofițele
supuse îngrășării?

a) Cu 30 de zile înainte de
sacrificare .

b) Scroafele reformate se castrează
la orice vârstă.

c) La vârsta de
4
–
6 luni.

d) Odată cu înțărcarea și formarea
loturilor pentru îngrășătorie.

e) La animalele sălbatice, imediat
după sacrificare.

3.
Ce efect produce castrarea la
scrofițele supuse îngrășării?

a) Liniștirea animalelor.

b) Intreruperea caldurilor.

c) Eliminarea mirosului specific.

d) Îmbunătățira calității cărnii .

e) Scoaterea de la reproducție a
animalelor care nu corespund

standardului rasei.

4.
În ce scop se face ovariectomia la
iapă?

a) La animalele de tracțiune pentru
a crește
forța musculară.

b) La animalele de sport și pentru
dresaj.

c) Nimfomanie, retivitate, tumori
ovariene.

d) Pentru a scoate de la reproducție
animalele cu defecte de
conformație.

e) Pentru modificarea unor
tulburări de comportament.

5.
Care este locu
l de elecție pentru
operația de ovariectomie la iapă?

a) Între pliul iei și vena mamară
anterioara.

b) Golul flancului stâng.

c) Golul flancului drept.

d) Coarda flancului bilateral.

e) Teșitura flancului bilateral sau
fundul de sac dorsal al vag
inului.

6.
Ce anestezie se recomandă pentru
ovariectomie la iapă?

a) Anestezie locoregională.

b) N.L.A

c) Narcoză pe cale parenterală.

d) Narco
–
miorelaxare.

e) Anestezie epidurala inalta.

7.
Care timpi operatori se regasesc in
ovariectomie la ia
pă prin flanc?

a) Laparatomie retrocostală.

b) Laparotomie în teșitura
flancului.

c) Exteriorizarea ovarului in plaga
abdominala .

d) Extirparea ovarului prin torsiune
limitata

e) Închiderea peretelui vaginal prin
2
–
3 puncte de sutură cu catgut.

8.
Care este locul de elecție pentru
ovariectomie pe cale vaginală la
iapă?

a) Fundul de sac dorsal al
vaginului.

b) Fundul de sac ventral al
vaginului.

c) Baza coarnelor uterine pentru
fiecare ovar.

d) Vârful coarnelor uterine pentru
fiecare ovar.

e) Peretele lateral al vaginului,
bilateral.

9.
Care sunt manoperele realizate
pentru colpotomie în operația de
ovariectomie la iapă?

a) Aseptizarea vaginului prin lavaj
cu soluții anestezice.

b) Se deschide fundul de sac
ventral al vaginului în pla
n median .

c) Prinderea ovarului în regiunea
sublombară și aducerea lui cât mai
aproape de plaga vaginală.

d) Extirparea ovarul
ui prin ligatura

e) Așezarea animalului pe un plan
înclinat cu trenul posterior mai

184

ridicat pentru a preveni eviscerația.

10.
Cum se identifică ovarele în
cavitatea abdominală pentru
ovariectomie la iapă?

a) Sunt localizate în regiunea
pelvina, au suprafața netedă și se
poate

identifica prin palpare,
fosa de ovulație.

b) Ovarele sunt flotante în cavitatea
abdominală ș
i suspendate, cu

ligamentele ovariene de 10
–
15 cm.

c) Ligamentele ovariene nu permit
aducerea ovarelor la nivelul plăgii
vaginale.

d) Se palpeaza ligamentul ovarian
in apropierea inelului inguinal .

e) Se urmărește traiectul coarnelor
uterine și
bursa ovariană.

11.
În ce afecțiuni este recomandată
castrarea la vacă?

a) La animalele folosite pentru
tracțiune.

b) Pentru scoaterea de la
reproducție a animalelor reformate.

c) Pentru realizarea unui randament
superior la sacrificare.

d) Tumori
ovariene .

e) Pentru reducerea agresivității și
a altor tulburări de comportament.

12.
Care este locul de elecție pentru
ovariectomie la vacă prin
colpotomie?

a) Flancul drept sau stâng pentru
acces abdominal.

b) Fundurile de sac dorsal sau
ventral a
le vaginului.

c) Laparotomie ventro
–
laterală.

d) Baza coarnelor uterine .

e) Fosa ischio
–
caudala.

13.
Ce anestezie se poate face pentru
ovariectomie prin colpotomie la
vacă?

a) N.L.A sau narcoza

b) Anestezie epidurală joasă.

c) Anestezie loco
–
r
egionala.

d) Tranchilizare si anestezie de
contact.

e) Anestezie locală prin infiltrație.

14.
Care este locul de electie pentru
extirparea ambelor ovare la vacă
printr
–
o singura laparotomie?

a) Colpotomie .

b) Laparotomie în golul flancului

c) Laparotomie în flancul drept

d) Ovarul stâng se extirpă cu
ecrasorul în interiorul cavității
abdominale.

e) În lipsa ecrasorului, ovarul stâng
se extirpă printr
–
o nouă intervenție
peste 3
–
4 săptămâni în flancul
stâng.

15.
Unde se extirpa ovarele
in
ovariectomia prin colpotomie la
vacă?

a) In cavitatea abdominala.

b) In cavitatea pelvina.

c) In cavitatea vaginală.

d) In cavitatea uterina.

e)
Asemănător cu cel de la iapă .

16.
Ce indicații are castrarea la scroafă?

a) Tumori ovariene.

b) În scop economic la scrofițe de
4
–
6 luni sau la scroafele reformate
imediat după înțărcare.

c) Piometru.

d) Abcese sau necroze ovariene.

e) În scop zootehnic pentru
eliminarea de la reproducție a
animalelor cu

defecte de
conformație sau care
nu corespund
standardului rasei.

17.
Ce contraindicații are castrarea la
scroafe?

a) Intarcarea.

b) Gestatie.

c) Proestru.

d) Anestru.

e) Primăvara și vara.

18.
Care este locul de elecție pentru
ovariectomie la scrofite?

a) Laparotomie în flanc
, bilateral,
corespunzător fiecărui ovar

b) Flancul stâng sau drept înapoia
ultimei coaste.

c) Linia albă, la 5 cm inaintea

185

pubisului.

d) La scroafele adulte, incizia
peretelui abdominal se face cu 2
–
3
cm mai inainte si mai jos .

e) Flancul stâng
sau drept, la 4
–
5
cm sub unghiul extern al iliumului.

19.
Ce anestezie se poate face pentru
ovariectomie la scroafă?

a) N.L.A.

b) Tranchilizare.

c) În general, nu se face anestezie
la porc din cauza riscurilor și a

costului ridicat.

d) Anestezie
de contact.

e) Anestezia epidurala direct pe
scara.

20.
Cum se patrunde in cavitatea
abdominala pentru castrare la
scroafă?

a) Decolare .

b) Dilacerare
.

c) Debridare
.

d) Cu sonda canelata .

e) Cu sonda butonata.

21.
Ce contenție recomandați
pentru
ovariectomie la scroafă?

a) Decubit lateral pe un plan
înclinat cu trenul posterior mai ridicat.

b) Decubit dorsal pe masa de
operație.

c) Într
–
un jgheab, cu trenul
posterior mai ridicat.

d) Pe un pat improvizat de paie,
acoperit cu o prelat
ă.

e) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare în extensie pentru a
descoperi linia albă.

22.
Cum se identifică ovarele în
cavitatea abdominală la scroafă,
pentru ovariectomie?

a) Se caută ovarul în regiunea
sublombară în dreptul paletei iliace .

b) Este de mărimea unei migdale,
cu suprafața neregulată .

c) Consistenta crescuta, de
marimea unei migdale si culoare
uniforma

d) Consistența elastică și suprafata
neteda.

e) Se exteriorizează ambele ovare
în plagă și apoi se face extirparea.

23.
Cu
m se exteriorizează ovarele
pentru ovariectomie la scroafă?

a) Dacă s
–
a prins ovarul, acesta se
adu
ce prin alunecare fără a
–
l

traumatiza și se extirpa împreună
cu pediculul ovarian .

b) Se aduce mai întâi ovarul de pe
partea inciziei abdominale, c
are se
identifică primul, direct sau prin
depănarea cornului uterin spre vârf.

c) Al doilea ovar se poate prinde
direct la scrofițe sau se aduce prin
depănarea coarnelor uterine pana la
bifurcatie .

d) Este recomandabil să se păstreze
în plagă o por
țiune cât mai mare
din cornul uterin în timpul căutării
celui de
–
al doilea ovar.

e) Pe măsură ce se exteriorizează o
porțiune din cornul uterin, cealaltă
parte se fixeaza pe un camp
operator.

24.
Ce consecințe poate să aibă
spargerea unui folicul ovari
an în
timpul operației de ovariectomie la
scroafă?

a) Hemoragie internă care poate să
ducă la colaps circulator sau șoc

traumatic.

b) Poate să determine formarea
unor chiști prin grefarea celulelor
foliculare desprinse.

c) Hematoame urmate de ad
erențe
peritoneale.

d) Hemoragia este redusă și nu are
urmări locale sau generale.

e) Durerea este mai mare, viscerele
nefiind anesteziate.

25.
Cum se deosebește cornul uterin față
de o ansă intestinală în timpul
explorării cavității abdominale
pentru
ovariectomie la scroafă?

a) Este uniform calibrat și
congestionat

186

b) Consistența este mai crescută și
se subțiază spre vârf.

c) Prezintă mișcări peristaltice la
atingerea cu vârful degetelor.

d) Se poate exterioriza numai prin
tracțiune în timp ce ansele intestinale

forțează singure breșa abdominală.

e) Ansele intestinale sunt mai lungi
și se găsesc mai ușor, ocupând

mai mult loc în cavitatea
abdominală.

26.
Prin ce mijloace se poate
asigura
hemostaza pediculului ovarian în
ovariectomie la scroafă?

a) Fotocoagulare.

b) Torsiune limitată.

c) Sutura hemostatica.

d) Forcipresura.

e) Forcipresură și compresiune.

27.
Cum se verifică introducerea
completă a uterului în cavitatea
ab
dominală după extirparea celui
de
–
al doilea ovar în castrare la
scroafă?

a) Se retrag singure după castrare.

b) Se face o incizie mai largă,
favorabilă pătrunderii lejere a
coarnelor uterine.

c). Se face o mișcare de rotație cu
degetul arătător în co
ntact cu
peritoneul

d) Se evită dilacerarea straturilor
musculare și crearea spațiilor în
timpul laparatomiei.

e) Forma conică a coarnelor uterine
favorizează alunecarea lor în

cavitatea abdominală.

28.
Cum se face închiderea peretelui
abdominal în op
erația de
ovariectomie la scroafă daca s
–
au
incizat straturile musculare?

a) Dacă s
–
a pătruns prin dilacerarea
straturilor musculare și plaga este
mică, se aplică numai 3
–
4 puncte
de sutură cu ață chirurgicală la
piele.

b) Se suturează planurile prof
unde
cu fir resorbabil, iar pielea se

suturează în puncte separate cu ață
chirurgicală.

c) Se aplică sutură monoplană cu
fir neresorbabil.

d) Firele de sutură se scot după 8
–
10 zile.

e) Firele de sutură cad singure după
10
–
14 zile.

29.
Ce recomand
ări faceți în cadrul
tratamentului post
–
operator după
ovariectomie la scroafă?

a) Dietă absolută în prima
săptămână.

b) Nu se introduc animale castrate
în boxe cu animale neoperate

c) Animalele operate se introduc în
boxe individuale.

d) Miscare
zilnica .

e) Antibioticoterapie 5
–
6 zile
postoperator.

30.
În ce scop se face castrarea la cățea
și la pisică?

a) La cererea proprietarilor pentru
înlăturarea mirosului neplăcut .

b) În scop economic.

c) Controlul natalității și reducerea
incidențe
i tumorilor mamare.

d) În canise pentru prevenirea
transmiterii unor boli veneriene.

e) La femelele bătrâne.

31.
Care este locul de elecție pentru
castrare la cățea și pisică?

a) Pentru laparotomie transcostală

b) Pentru laparotomie mediană
ventrală preombilicală.

c) Regiunea inguinală, bilateral.

d) Linia albă înapoia ombilicului
sau ambele flancuri în funcție de
metoda aleasă pentru operație..

e) Laparotomie transversa.

32.

Ce anestezie se face pentru
ovariectomie la cățea și pisică?

a) Anestezie locoregională.

b) Anestezie locală prin infiltrație.

c) N.L.A. sau narcoză.

d) Narcomiorelaxare.

e) Narcoză cu toxicitate dispersată

187

sau balansată.

33.
Cum se identifică ovarele la pisică
pentru ovariectomie?

a) Ovarul nu se poate palpa direct
fiind acoperit în întregime de

bursa
ovariană, dar se exteriorizează p
rin
tracțiuni pe mezou și se

observă
fanta de ovulație.

b) Se poate palpa direct
și se
vizualizează ușor,
putându
–
se
exterioriza.

c) Se exterioriz
ează mai întâi
coarnele uterine în totalitate și apoi
ovarele.

d) Ovarele au consistență elastică și
se contractă la atingere.

e) Se palpează mezourile și apoi
pediculul ovarian.

34.
Cum se deschide cavitatea
abdominala pentru castrare la cățea
și la
pisică prin laparatomie în
flanc?

a) Incizia cutanată în golul
flancului
pe o lungime de 2
–
3 cm
înapoia
ultimei coaste, oblic de sus în
jos și dinainte înapoi.

b) Prin colpotomie.

c) Prin dilacerare cu o pensă
hemostatică.

d) Laparotomie transcost
ala

e) Laparotomie ventro
–
laterala.

35.

Care sunt avantajele ovariectomiei
la cățea prin laparotomie mediană
ventrală?

a) Se previne eventrația și
eviscerația.

b) Evită tracțiunile de mezouri.

c) Operația este mai rapidă și
sigură.

d) Se pot obse
rva eventuale
modificări uterine

e) Consumul de materiale este mai
redus.

36.
Care sunt avantajele ovariectomiei
prin laparotomie în flanc la cățea?

a) Operația este simpla dar mai
putin sigură.

b) Evită tracțiunile pe mezouri.

c) Evită riscul com
plicatiilor.

d) Se pot observa eventuale
modificări uterine.

e) Necesită laparatomie bilaterală
care se efectuează rapid, cu aceeași
anestezie.

37.
Ce accidente se pot produce în
operația de castrare la femele?

a). Eviscerația, peritonita

b)
Ruperea coarnelor uterine,
supuratia plagii.

c) Hemoragia internă, perforarea
intestinului,.

d) Prolaps rectal, ocluzie
intestinală, eventrație.

e) Chiști foliculari, tetanos,
gangrena gazoasă, erizipel.

38.
Ce complicații pot să apară după
operația
de castrare la femele?

a) Perforarea intestinului, torsiunea
uterină, volvulus.

b) Decolarea peritoneului, chiștii
foliculari, tetanosul.

c) Hemorația internă, deșirarea
mezourilor, șocul.

d)Tromboza vaselor mezenterice,
limfangite, funiculite.

e
) Eventrația, eviscerația, peritonita

39.
Ce este histerotomia?

a) Operația se efectueaza numai
după epuizarea celorlalte mijloace
nechirurgicale.

b) Este operația prin care se
salvează fetusul in distocii.

c) Operația mai este cunoscută sub
denumirea

de cezariană.

d) În medicina veterinară, operația
se face numai în scop economic,
chiar și fără motivație medicală.

e) Este intervenția prin care se
extrage fetusul din uter pe cale
chirurgicală.

40.
Care este scopul operației în
cezariană la vacă?

a
) Operația se practică în cazul
distociilor.

b) Salvarea femelei și a fetusului.

c) Salvarea femelei și prevenirea

188

complicațiilor septice.

d) Salvarea femelei, dacă s
–
au
produs rupturi uterine, cu hemoragie
internă și desmorexie.

e) Extragerea
fetusului din uter în
cazul distociilor prin monstruozități
fetale.

41.
Ce anestezie se poate folosi pentru
histerotomie la vacă?

a) Sunt preferate preparatele
morfinice care nu traversează
bariera placentară

b) Numai anestezie loco
–
regională
în flanc.

c) Anestezie intravasculara.

d) Narcoză, N.L.A. sau
tranchiliz
are asociată cu analgezie
loco
–
regională..

e) Narco
–
mio
–
relaxarea asociată cu
infiltrația pe linia de incizie.

42.
Cum se aleg metodele de anestezie și
substanțele anestezice în operația
cez
ariană la vacă?

a) Sunt acceptate metodele de
anestezie folosite și pentru alte
intervenții chirurgicale.

b) Nu se folosesc substanțe
anestezice care traversează bariera
hemato
–
encefalică.

c) Sunt interzise substanțele
anestezice care nu trec bariera
place
ntară și produc dificultăți
respiratorii la făt.

d) Nu există substanțe anestezic
e
interzise în mod explicit la

rumegătoare.

e) Metodele de anestezie,
substanțele anestezice și dozele se
stabilesc
în
funcție de tehnica
chirurgicală în concordanță cu
metoda de contenție, sincronizate,
astfel încât să nu producă tulburări
cardio
–
pulmonare la făt dacă acesta
este viabil.

43.
Care este locul de elecție pentru
histerotomie prin laparatomie
ventro
–
laterală la vacă?

a) La un lat de palmă deasupra
pliului i
e
i, paralel cu vena mamară

anterioară.

b) Teșitura flancului pe o direcție
oblică dorso
–
ventral, cranio
–
caudal.

c) Teșitura flancului, pe o direcție
oblică dorso
–
ventral, caudo
–
cranial.

d) Sub pliul iei, la un lat de palmă
de vena mamară
anterioară.

e) Locul de elecție este
proporțional cu talia animalului, pe
partea stângă asigurând declivitate
pentru drenaj.

44.
După deschiderea cavității
abdominale pentru histerotomie la
vacă prin laparotomie ventro
–
laterală se evidențiază epiploonul.
Cum se procedează cu acesta?

a) Se incizează pe o lungime
corespunzătoare plăgii abdominale.

b) Se ridică deasupra plăgii
abdominale.

c) Se prinde marginea cranială a
epiploonului și se împinge până
când

depășește comisura
posterioară a plăgii ab
dominale.

d) Se prinde marginea lui caudală
și se trage înainte depășind marginea

cranială a plăgii abdominale.

e) Se deșiră manual, hemoragia
fiind mai redusă.

45.
În ce scop se face explorarea cavității
abdominale înainte de
exteriorizarea uterului
și
continuarea histerotomiei la vacă?

a) Pentru a observa eventuale
modificări ale colului uterin.

b) Pentru a observa eventuale
cheaguri de sânge sau lichide fetale.

c) Pentru a stabili poziția vițelului
în uter.

d) Pentru a determina numărul
fetuș
ilor.

e) Pentru a stabili viabilitatea
fetusului în uter.

46.
Ce porțiune a cornului uterin
gestant se exteriorizează pentru
histerotomie la vacă prin

189

laparotomie ventro
–
laterală?

a) Se evidențiază porțiunea cea mai
apropiată de plaga abdominală.

b)
Mijlocul cornului uterin gestant
pentru a avea un acces mai lejer.

c) Baza cornului uterin gestant.

d) Vârful cornului uterin gestant.

e) O porțiune în care placentoamele
sunt mai rare pentru a nu fi

secționate.

47.
Cum se incizează uterul în
operația
cezariană la vacă prin laparotomie
ventro
–
laterală?

a). Învelitorile fetale se incizează
cu foarfeca.

b) Dacă a fost secționat un caruncul
uterin, hemoragia este importantă
și se aplică imediat o ligatură la
baza acestuia.

c) Marginile plăgii
uterine se prind
în pense hemostatice (ovale sau

în T) și se țin de către un ajutor în
afara plăgii abdominale.

d) Longitudinal, pe marea curbură,
evitând secționarea placentoamelor

e) Se urmărește scurgerea
lichidelor fetale în afara cavității
abdominale.

48.

Cum se face extragerea fetusului
din cavitatea uterină în operația
cezariană prin laparatomie ventro
–
laterală?

a) Se prinde un onglon în podul
palmei, se flexează membrul
respectiv și apoi se exteriorizează.
Se procedează la fel și cu membr
ul
opus.

b) În prezentările posterioare se
exteriorizează imediat și capul
vițelului

și apoi se extrage
tracționându
–
l de membre.

c) Membrele prezentate în plagă se
leagă cu frângiuțe și se
tracționează.

d) Se rupe cordonul ombilical, se
ligaturează și
se înlătură
mucozitățile

nazale ale
vițelului.

e) Vițelul se extrage fără a deșira
peretele uterin.

49.
Cum se face sutura peretelui uterin
în operația cezariană la vacă?

a) Dacă fetusul este mort și
conținutul uterin este septic se face
sutură

trietajată, cu fir
neresorbabil.

b) Anexele fetale se elimină pe cale
v
aginală, deoarece desprinderea
placentoamelor necesită mult timp
și nu conferă avantaje manoperelor
care urmează.

c) Dacă fetusul a fost mort și
conținutul uterin este septic se
va
îndepărta și placenta împreună cu
lichidele rămase.

d) Cavitatea uterină se aseptizeaz
ă
prin lavaje abundente cu ser

fiziologic
călduț și soluții antiseptice.

e) Bietajat, cu fir resorbabil
extramucos.

50.
Cum se face sutura peretelui
abdominal în
operația de cezariană
la vacă prin laparotomie ventro
–
laterală?

a) Se aplică sutură monoplană
Moser sau Lec
è
ne.

b) Trietajat cu fir rezistent.

c) Peritoneul împreună cu fascia
transversă si pielea se suturează în
fir continuu simplu sau întretăiat.

d)

Stratul musculo
–
aponevrotic se
suturează în puncte separate simple
sau de rezistență cu burdoneti.

e) Pielea se suturează cu ață
chirurgicală groasă în "U" tip Cuneo.

51.
În ce scop se face histerotomia la
rumegătoarele mici?

a) În scop terapeutic

(timpanism).

b) În scop economic pentru
obținerea unor hibrizi de mare

productivitate.

c) În scop zootehnic pentru
îmbunătățirea standardului rasei.

d) În scop economic

e) În scop experimental ( Transfer

190

de embrioni ).

52.
Ce indicații are hist
erotomia la
scroafă?

a) Primipare, exces de volum,
animale prea grase.

b) Pentru obținerea de produși
S.P.F: în laboratoare sau ferme
speciale.

c) Necroze uterine,

d) Hernii intraabdominale.

e) La animale bătrâne, epuizate.

53.
Care este locul
de elecție pentru
histerotomie la scroafă?

a) Linia albă.

b) Jumătatea superioară a flancului
stâng.

c) Jumătatea inferioară a flancului
stâng.

d) Sub pliul iei, paralel cu lanțul
mamar.

e) Golul flancului drept.

54.
Recunoașteți timpii operatori

din
operația cezariană la scroafă:

a) Laparotomie în golul flancului
stâng.

b) Exteriorizarea varfului cornului
uterin

c) Incizia cornului uterin stâng, în
apropierea bifurcației, pe o lungime
de 10
–
15 cm.

d) Incizia placentelor pentru
extragerea
fetusilor.

e) Incizia cornului uterin congener
și extragerea fetușilor împreună cu
anexele fetale.

55.
Care este locul de elecție pentru
operația cezariană la cățea și la
pisică?

a) Linia albă înapoia ombilicului.

b) Linia albă preombilical.

c)

Jumătatea superioară a flancului
stâng.

d) Jumătatea inferioară a flancului
drept.

e) Flancul drept.

56.
Cum se face extragerea fetușilor din
cavitatea uterină în operația
cezariană la cățea și la pisică?

a) Fetușii se prind cu o pensă
forceps și se e
xtrag pe rând, fără
anexele fetale.

b) Se extrag fara anexele fetale
fiind aduși în dreptul plăgii

uterine prin compresiuni manuale
prin traversul peretelui uterin.

c) Lichidele fetale se revarsă în
afara cavității abdominale.

d) În ordinea așezării
lor in uter

e) Se aseptizează cavitatea uterină,
se permeabilizează cervixul și apoi
se suturează plaga.

57.

Ce indicații are histerotomia la
iapă?

a) Fătări gemelare.

b) Distocii prin atonie uterina .

c) Torsiune uterină, prezentare
transversală,

moartea fetusului.

d) Scurgerea prematură a lichidelor
fetale.

e) Gestație toxică.

58.
Care este locul de elecție pentru
operația cezariană la iapă?

a) Jumătatea superioară a flancului
drept.

b) Jumătatea inferioară a flancului
drept.

c)
Teșitura flancului stâng.

d) Linia albă.

e) Golul flancului drept sau stâng.

59.
Ce anestezie se face pentru operația
cezariană la iapă?

a) Anestezie epidurală lombară.

b) Tranchilizare și anestezie loco
–
regională.

c) Narcoză sau N.L.A.

d) Blo
caj troncular.

e) Anestezie epidurală înaltă.

60.
Cum se indeparteaza placenta în
operația cezariană la iapa?

a) Pe cale naturala.

b) Prin dilacerare.

c) Desprindere manuala.

d) Se introduc bujiuri spumante.

e) Lavaje uterine cu substante
antis
eptice.

61.
Care sunt cauzele complicațiilor
uterine după histerotomie?

a) Acumularea secrețiilor

191

puerperale.

b) Materiale și instrumente sterile.

c) Lipsa de supraveghere și
tratamentul post
–
operator
necorespunzător.

d) Tehnica operatorie defectuo
asă,
manevre brutale.

e) Dieta preoperatorie.

62.
Cum se asigură hemostaza în
ovariectomie la cățea și pisică?

a) Toessiune nelimitata.

b) Torsiune limitată.

c) Forcipresură și sutură
hemostatică.

d) Tamponament și preparate
hemostatice.

e)
Prin ligatură .

63.
Ce este histerectomia?

a) Deschiderea uterului pentru
extragerea conținutului (fetuși,
formațiuni tumorale, secreții
purulente).

b) Deschiderea uterului pentru
introducerea unor produse biologice,
transfer de embrioni etc.

c) Extirp
area uterului.

d) Scoaterea din funcție a
aparatului genital femel.

e) Suprimarea activității uterine.

64.
După calea de acces operator
histerectomia poate sa fie :

a) In flanc.

b) Vaginală.

c) Prin ligatura elastica.

d) Mediana ventrala.

e)
Paramediană ventrală.

65.
Cum se numește histerectomia când
exprimă și mărimea porțiunii de
uter extirpată?

a) Totală
–

se îndepărtează ambele
coarne uterine.

b) Subtotală
–

se îndepărtează
numai coarnele uterine.

c) Parțială
–

interesează numai
uterul, fara anexe.

d) Ovariohisterectomie
–

se extirpă
și ovarele.

e) Histerectomie totală lărgită
–

se
extirpa si ovarele.

66.
Ce indicații are histerectomia
abdominală la carnivore?

a) Prevenirea tumorilor mamare.

b) Prolaps uterin nereductibil,

metrite hemoragice.

c) Nimfomanie, tumori vaginale.

d) Piometru.

e) Pentru evitarea sângerărilor în
călduri la animalele de apartament.

67.
Care este locul de elecție pentru
histerectomia abdominală la
carnivore?

a). Mijlocul flancului drept.

b)

Traiectul inguinal.

c) Mijlocul flancului stâng.

d) Linia albă

e) Fosa ischio
–
caudală.

68.
Ce anestezie este necesară pentru
operația de histerectomie
abdominală la carnivore?

a) Blocaj troncular.

b) Narcoză cu miorelaxante.

c) Anestezie loco
–
regională.

d) N.L.A. sau Narcoză

e) Tranchilizare asociată cu
anestezie locală.

69.
Ce contenție este necesară pentru
operația de histerectomie
abdominală la scroafa?

a) Decubit dorsal pe masa de
operație.

b) Decubit dorsal pe o scara .

c) Decu
bit lateral.

d) Decubit sterno
–
abdominal.

e) Statiune patrupodala cu trenul
posterior mai ridicat.

70.
Cum se realizează ligatura
oviductului și a vaselor de sânge
ovariene pentru histerectomie pe
cale abdominală la cățea și pisică?

a) Se ligaturează mai întâi
pediculul ovarian cu fir sintetic
resorbabil și

apoi vârful
cornului uterin.

b) Se aplică o pensă hemostatică la
vârful cornului uterin și apoi o

ligatură cu fir sintetic resorbabil la

192

1 cm spre ovar, cuprinzând și

v
asele sanguine provenite din
artera uterină medie și venele satelite.

c) Se ligaturează fiecare vas de
sânge, inclusiv anastomozele utero
–

ovariene.

d) Se poate face sutură hemostatică
la vârful cornului uterin.

e) Se ligaturează numai artera
uterin
ă medie.

71.
Cum se asigură hemostaza vaselor
uterine în histerectomia abdominală
la cățea?

a) Se aplică o singură ligatură la
baza cornului uterin.

b) Se aplică pense hemostatice
pentru hemostază preventivă și apoi

sutură de înfundare pe
bontul
rămas.

c) Se face ligatură mediată a
vaselor uterine cu fir resorbabil pe
fiecare

parte .

d) Se aplică ligaturi duble pe
pedicul și la vârful cornului uterin
după care se face secționarea între
ligaturi.

e) Se folosesc pense hemostatice
mari, care s
e mențin pe toată durata
operației.

72.
Cum se detașează uterul în operația
de histerectomie abdominală la
carnivore?

a) Se aplică ligaturi duble la 3 cm
una de alta și se face o secțiune cu
bisturiul la baza.

b) Se face sutura hemostatică tip
Kelle
r și apoi se secționează cu

bisturiul deasupra ligaturilor.

c) Se aplică două pense
hemostatice la distanță de 3 cm una
de alta pe uter, după ce s
–
a golit de
conținut prin taxis porțiunea
respectivă, apoi se face secționarea
între ele.

d) După asigurare
a hemostazei,
prin compresiune se îndepărtează
uterul prin excizie cu foarfeca
chirurgicală.

e) Se aplică o ligatură transfixică la
nivelul cervixului, iar bontul rămas

se înfundă printr
–
o sutură
în bursă.

73.
Ce importanță are sutura de
înfundare a b
ontului restant după
extirparea uterului prin
laparotomie la cățea sau pisică?

a) .Împiedică împerecherile
nedorite după operație.

b) Permite comunicarea cavității
abdominale cu exteriorul

c) Previne hemoragia secundară.

d) Are importanță deosebită

mai
ales în infecții uterine, fiind una din
cauzele peritonitei septice, cu
evoluție gravă când nu se
realizează corect

e) Asigură o vindecare mai rapidă.

74.
Cum se realizează înfundarea
bontului restant după detașarea
uterului în histerectomia pe cale

abdominală daca nu au fost procese
septice?

a) Deasupra pensei se face o sutură
bietajată extramucoasă, ex. sutura
Cushing, peste care se mai aplică o
sutură de înfundare.

b) Pentru siguranță, înainte de
sutură se chiuretează mucoasa
uterină rămasă deasup
ra ligaturii,
se pensulează cu tinctură de iod și
apoi se închide complet.

c) Se face o ligatură transfixică
dublă, urmată de înfundarea
marginilor cu unul din capetele
firului trecut de câteva ori prin
grosimea lor .

d) În mod obișnuit se aplică o
ligat
ură transfixică dublă la distanță
de 3cm pentru siguranță.

e) Dacă au fost procese septice, se
suplimentează doza de antibiotic și
se asigură drenajul pe cale vaginală
până la vindecare completă.

75.
La cățea, recomandăm și extirparea

193

ovarelor împreună cu
uterul
(ovariohisterectomie). Cum se
motivează aceasta?

a) Prezența ovarelor după
histerectomie determină reacții
peritoneale

b) Ovarele restante sunt
funcționale, animalul intră în călduri,
manifestă

sângerări vaginale, se
împerechează .

c) Op
erația se simplifică, fiind
necesare mai puține ligaturi.

d) Evoluția postoperatorie este mai
favorabilă în lipsa estrogenilor.

e) Nu sunt avantaje, în absența
estrogenilor se manifestă tulburări de
comportament.

76.
Ce indicații are histerectomia pe c
ale
vaginală?

a) Prolaps vaginal total .

b) La animalele bătrâne cu atonie
uterină și vaginală .

c) Prol
aps uterin total, nereductibil

d) La cererea proprietarului,
neavând indicații speciale.

e) Este mai simplă, evitându
–
se
deschiderea cavității

abdominale.

77.
La ce nivel se face sectionarea
uterului pentru histerectomie pe
cale vaginală?

a) Intre cervix si bifurcatia uterina .

b) La animalele mari, se extirpa
numai cervixul si mucoasa uterina
necrozata .

c) Intre cervix si meatul urinar.

d) Inapoia ovarelor .

e) La 3 cm inaintea ligaturii .

78.
Ce procedee cunoașteți pentru
histerectomie pe cale vaginală?

a) Histerectomie cu clupe.

b) Ovariohisterectomie unilaterală.

c) Histerectomie inguinală.

d) Histerectomie prin ligatură
el
astică.

e) Histerectomie totala.

79.
Ce se face cu bontul restant dupa
extirparea uterului ?

a) Se introduce un cateter până în
vezica urinară.

b) Se aplică un garou care se
strânge puternic în 3
–
4 ture.

c) Se face o incizie circulară a
mucoasei v
aginale între cervix și
meatul

urinar

d) Se face amputarea uterului la 5
cm de ligatură la vacă și la 3 cm la
speciile mici și mijlocii.

e) Sutura și înfundarea acestuia în
cavitatea pelvină.

80.

Cum se face detasarea uterului in
histerectomia

prin sutura?

a) Se aplatizeaza cu o pensă.

b) Se face o sutură dublă tip curelar
(Keller), ischemiantă, dar și

hemostatică, cu fir gros.

c) Printr
–
o secțiune transversală la
2 cm înapoia suturii.

d) Se face o sectiune transversala la
2 cm
inaintea suturii

e) Se detaseaza spontan prin
necrobioza .

81.
Ce indicații are histerectomia
inguinală?

a) Hernie inguinala.

b) Prolaps uterin total, nereductibil.

c) Piometru cu cervix deschis.

d) La cățea și pisică, dacă nu sunt
modificări uteri
ne.

e) Nu se recomanda.

15.

OPERAȚII PE ORGANELE GENITALE LA MASCUL

CASTRAREA MASCULILOR

Suprimarea funcției testiculare se practică la toate speciile de animale

194

prin ablație (orhidectomie), necrobioză (se întrerupe circulația
sanguină și
inervația) sau prin inhibare hormonală administrând hormoni antagoniști
(estrogeni).

Scoaterea din funcție a gonadelor (castrarea) produce modificări
importante în conformația și comportamentul animalelor respective. După
rezultatele scontate,
castrarea animalelor se face în unul din următoarele
scopuri:

1.
Economic
. Animalul devine mai docil, se reduce agresivitatea, se
pretează mai bine la dresaj și pentru tracțiune. După castare, asimilează mai
bine hrana, carnea obținută prezintă calități or
ganoleptice superioare (este mai
fragedă și fără miros specific la vier sau berbec).

2.
Terapeutic
. Orhite purulente, tumori testiculare, hipertrofii de
prostată, hernii inguinos crotale etc.

3.
Zootehnic
. Eliminarea de la reproducție a animalelor cu defec
te de
conformație, care nu se încadrează în standardul rasei sau care prezintă anomalii
congenitale.

Momentul operației se stabilește în funcție de scopul urmărit, specia și
condițiile de mediu etc.

Castrarea în scop
economic

se planifică și se pregătește în cadrul
programului tehnologic, grupat sau individual. La porc, pentru producția de
carne se recomandă castrarea timpurie sau imediat după reformare de la
reproducție.

Pentru tracțiune, animalele se castrează la o vârstă ca
re să permită
consolidarea osaturii și masei musculare. Se castrează numai animalele
sănătoase, evitându
–
se perioadele cu temperaturi excesive (prea frig sau prea
cald). Se recomandă castrările grupate, programate dimineața, înaintea altor
acțiuni sanitar
veterinare, iar animalele se pregătesc corespunzător (igienă,
dietă).

Castrarea în scop
zootehnic

se efectuează înainte de maturitatea sexuală,
indiferent de destinația ulterioară a animalului. Castrările pentru dirijarea
natalității și a reproducției (îns
ămânțări artificiale etc.) se fac înaintea
constituirii turmelor pentru pășune sau a loturilor în stabulație liberă.

În scop
terapeutic
, operația poate să aibă caracter de urgență și se execută
imediat, asigurând condiții pentru desfășurarea intervenției,

dacă nu sunt
restricții de altă natură (boli febrile, carantină etc.).

15.1.
CASTRAREA PRIN ABLAȚIA TESTICULELOR

Orhidectomia

Extirparea testiculelor (orhidectomia) se face pe cale chirurgicală prin

195

incizia burselor testiculare sau prin excizarea lor
parțială sau totală.

Castrarea prin incizia burselor testiculare se face la toate speciile de
animale, iar excizia parțială sau totală a acestora se poate realiza numai la
animalele cu bursele complet detașate și cordon testicular lung (rumegătoare).

Incizia burselor testiculare poate să intereseze numai
scrotumul

și
dartosul
, iar celuloasa se dilacerează (
testicul acoperit
) sau se incizează și
fibroasa cu teaca vaginală (testicul descoperit). Fiecare dintre aceste metode
prezintă avantaje și dezavanta
je hotărâtoare în alegerea celei care oferă cele mai
bune condiții pentru operator și evoluția postoperatorie.

Castrarea cu testicul acoperit
. Testiculul și cordonul rămân acoperite în
teaca vaginală care se izolează prin dilacerare până la inelul inguinal

inferior.
Manopera este traumatizantă și necesită un efort deosebit mai ales la animalele
adulte cu testicul voluminos și cremaster puternic (armăsar, vier). Prin castrarea
cu testicul acoperit se închide complet comunicarea cu cavitatea abdominală,
reduc
ând riscul peritonitei sau al eviscerației. Dilacerarea este ușurată dacă se
folosește un câmp steril, iar testiculul se prinde într
–
o pensă cu gheare (Bilroth).
O bună anestezie cu relaxarea mușchiului cremaster ușurează această manoperă.

Castrarea cu tes
ticul descoperit
. Se incizează toate învelitorile într
–
o
singură lovitură de bisturiu, iar testiculul se eliberează spontan fără nici un efort
din partea operatorului.

Pensa de castrare se aplică direct pe cordon, iar teaca vaginală și fibroasa
rămân, prod
ucând reacții inflamatorii puternice din cauza unei bogate rețele
limfatice. Traiectul inguinal rămîne deschis, menținînd riscul infecției și
eviscerației.

Castrarea prin excizia burselor testiculare

se face prin secționarea unei
rondele în partea cea mai

declivă a pungii scrotale sau prin incizia liniară
paralelă cu rafeul și apoi excizia cu foarfeca a porțiunii dintre cele două incizii
cu rafeul median și septumul interdartoic.

Această metodă asigură un drenaj foarte bun, reducând riscul funiculitei
de
castrație.

Castrarea cu ablația burselor testiculare se face prin incizia acestora la
bază în formă de "felie de pepene" și sutură cutanată după castrare.

Prezintă avantajul reducerii riscului contaminării plăgii de castrare.

Asigurarea hemostazei

Unul din

cele mai mari riscuri în castrarea prin ablația testiculelor îl
reprezintă hemoragia, astfel încât hemostaza reprezintă un obiectiv principal în
desfășurarea operației și se poate realiza prin mai multe mijloace: angiotripsie,
torsiune, ligatură.

Angiotri
psia
: Se realizează cu ajutorul penselor de castrare
(emasculatoare) aplicate direct pe cordonul testicular după izolarea acestuia.
Strivirea vaselor împreună cu țesuturile perivasculare se produce la 2
–
3 niveluri

196

și prin menținerea pensei de castrare 5
–
15

minute se formează un trombus
suficient de rezistent.

Castrarea cu ajutorul clupelor se folosește mai rar, mai ales la animalele
cu inel inguinal larg sau după hernia inguino
–
scrotală la armăsar. Strivirea
cordonului se face cu ajutorul a două piese de le
mn (clupe) strânse la
extremități. Se realizează o hemostază foarte bună, dar întârzie cicatrizarea și
favorizează supurația.

Ligatura cordonului testicular
. Se face o ligatură transfixică cu fir
rezistent și bine tolerat. Cordonul testicular este
secționat la 1
–
2 cm sub ligatură.
Unele specii tolerează bine și firele sintetice neresorbabile (rumegătoare, porc).
Firul de catgut este riscant, deoarece se îngroașă când se îmbibă cu secreții și se
slăbește ligatura sau cedează producând hemoragii secun
dare cu urmări grave.

Torsiunea
. Se folosește la animalele mici (cotoi, iepure, vieruș) și se
realizează cu două pense hemostatice (Kocher).

O pensă dreaptă se aplică pe cordonul testicular pentru a
–
l fixa, iar
cealaltă, curbă, se prinde la 1
–
2 cm deasupra

și se răsucește până la desprinderea
testiculului.

La animalele mari ( armasar, taur ), se poate face torsiune nelimitata pana
la detasarea completa a testiculului. Se pot folosi mijloace mecanice pentru
realizarea torsiunii ( Henderson Castration Tools )
.

15.2.

CASTRAREA PRIN NECROBIOZA TESTICULELOR

Strivirea cordonului testicular se face prin traversul pielii cu ajutorul unor
pense speciale (Burdizzo, Eschino
–
Eschini) sau cu inele elastice. Testiculele
rămân în bursele lor, dar întreruperea circulației sang
uine și inervației determină
un proces de necrobioză și înlocuirea lor cu un țesut fibros. În cazul inelelor
elastice se întrerupe complet circulația sanguină și la nivelul burselor care se
necrozează și cad împreună cu testiculele și inelul elastic după 1
0
–
12 zile de la
aplicare. Metoda se folosește la berbecuți în prima săptămână de viață.

Pentru boii de muncă se folosește și bisturnajul care constă în torsiunea
nelimitată a testiculului în burse după ruperea ligamentului testicular tot
transcutanat. Meto
da este empirică și nesigură, fiind necesară repetarea
manoperei de răsucire.

15.3.

CASTRAREA VIERILOR

Indicații
: castrarea vierilor se face în scop
economic

pentru îmbunătățirea
calităților organoleptice ale cărnii și a randamentului de utilizare a hranei. La
vierii adulți, castrarea se face cu cel puțin 30 de zile înainte de sacrificare pentru

197

eliminarea completă a mirosului specific. Nu se admite sacrificar
ea pentru
consum a vierilor necastrați. În scop terapeutic, vierii se castrează la orice vârstă
în boli cu localizare la nivel testicular (orhiepididimită, bruceloză) sau pentru
prevenirea transmiterii unor boli congenitale (hernii, atrezii). În mod obișnu
it,
castrasea se practică la purcei înainte de înțărcare (2
–
3 săptămâni), la vieruși (3
–
4 luni), la adulți, la orice vârstă, cu 4
–
6 săptămâni înainte de sacrificare.

1.

C
astrarea purceilor
înainte de înțărcare

Se practică mai ales în fermele mari de creștere

a porcilor, animalele se
contenționează ușor și se vindecă repede. Operația se planifică astfel încât să nu
coincidă cu perioada de înțărcare sau alte surse de stres. Se practică metoda de
castrare cu testicul acoperit.

Instrumentar
: pentru diereză, emasc
ulator mic.

Contenție
: pe o masă, animalul este ținut în poziție dorsală de către un
ajutor, care fixează câte un biped lateral într
–
o mână. Membrul anterior de
fiecare parte se poziționează în afară, pentru ca onglonul corespunzător să nu se
plaseze deasu
pra regiunii inguinale în timpul operației.

Anestezie
: locală pe liniile de incizie și pe cordoanele testiculare.

Loc de elecție
: regiunea scrotală, paralel cu rafeul median sau înaintea
scrotului, pe linia mediană.

Tehnica operatorie:

A. 1. Incizia
scrotului și dartosului în partea inferioară a burselor cât mai
decliv. Mărimea inciziei trebuie să fie egală cu diametrul longitudinal al
testiculului.

2. Dilacerarea țesutului conjunctiv și evidențierea testiculului acoperit de
teaca vaginală împreună cu

cordonul testicular.

3. Extirparea testiculului cu emasculatorul simplu sau prin torsiune
limitată. După extirpare, pensa fixată pe cordon se menține 2
–
3 minute și apoi se
desprinde ușor, fără să se smulgă.

B.1. Incizie cutanată la baza scrotului în parte
a anterioară, de 3
–
4 cm.

2. Se strânge scrotul cu două degete și se exprimă testiculele pe rând în
plagă, se tracționează cu cealaltă mână și se rupe ligamentul testicular.

3. Extirparea testiculelor se face prin torsiune limitată sau cu
emasculatorul simp
lu, separat pe fiecare cordon. Se poate face strivirea ambelor
cordoane testiculare în aceeași pensă, dar există riscul unor mici hemoragii după
separarea lor.

Postoperator, de obicei nu se acordă îngrijiri speciale, dar verificarea
plăgilor de castrare, t
oaleta și dezinfecția lor sunt recomandabile.

2.

C
astrarea vierușilor de 3
–
4 luni

Este vârsta cea mai recomandată, deoarece se manifestă deja dimorfismul
sexual cu raze osoase mai lungi și contenția se face ușor. Se practică mai ales în
gospodăriile individua
le sau în fermele mici.

Anestezia și contenția

sunt asemănătoare cu cele indicate la castrarea

198

purceilor. Pentru simplificarea și ușurarea contenției, se recomandă aplicarea
unor frânghiuțe care se răsucesc în jurul antebrațului și gambei, pe fiecare parte

și se strâng într
–
un laț simplu care se poate dezlega ușor la sfârșitul operației.

Metoda de castrare este asemănătoare, tot cu testicul acoperit, dar cu
precauții mai mari privind asepsia, dieta și îngrijirile postoperatorii.

Tehnica operatorie
:

1. Fixar
ea ambelor testicule cu mâna stângă prin apăsare dinainte spre
înapoi.

2. Incizia scrotodartoică la 1
–
2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe
convexitatea maximă a fiecărui testicul. Bisturiul se fixează bine și se apasă
uniform, realizând câte o singu
ră incizie, uniformă, pentru fiecare testicul.

3. Exteriorizarea testiculelor se face ușor prin apăsare la bază și apoi se
fixează fiecare într
–
o mână și se dilacerează printr
–
o singură apăsare cu o
compresă sterilă sau cu un câmp operator steril.

4. Striv
irea cordonului pentru hemostază și secționarea acestuia. Se aplică
pensa de castrare cât mai sus pe cordon, acesta fiind ținut întins. Emasculatorul
este strâns de către un ajutor după ce a fost verificată așezarea corectă (deasupra
plexului pampiniform ș
i a ganglionului testicular). Extirparea testiculelor se
poate face și prin torsiune limitată, cu pense hemostatice mai mari, ligatură sau
prin aplicarea unei pense Reimers pe ambele cordoane răsucite.

Unii practicieni preferă o singură incizie sacroto
–
dartoică și apoi
perforează cu o foarfecă sau cu o pensă septumul interdartoic, aplicând
emasculatorul odată pe ambele cordoane.
Metoda este expeditivă și se reduce
riscul de contaminare, fiind o singură p
lagă, dar se face control obligatoriu la 24
de ore pentru a verifica drenajul plăgii.

5. Verificarea plăgilor de castrare se face cu degetul sau cu o pensă. Dacă
incizia nu a fost suficient de joasă și se păstrează un fund de sac, se mărește
incizia prin s
ecționare cu foarfeca 1
–
2 cm în partea anterioară.

Tratamentul postoperator este igieno
–
dietetic și antiseptic. Animalele se
introduc în boxe curate, fără umezeală, grupând numai animale operate sau
individual. Seroprevenția antitetanică este indicată mai
ales dacă au fost
semnalate cazuri de tetanos sau există și cabaline în gospodărie.

3.

C
astrarea vierilor adul
ți

Testiculele la vier sunt voluminoase, cordoanele groase, iar mușchiul
cremaster este bine reprezentat. În lipsa unei anestezii corespunzătoare, iz
olarea
testiculului se face cu dificultate, pe lângă efortul considerabil, țesuturile sunt
traumatizate mai mult prin dilacerare. Celuloasa este groasă și densă, necesită
disecție sau secționarea cu foarfeca a unor bride și mai ales a ligamentului
testicul
ar.

Instrumentar
: pentru incizie și hemostază, emasculator, pense cu gheare.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare și anestezie locală pe linia de incizie și
pe cordon. Blocajul nervilor inguinali se va face prin infiltrație circulară pe

199

cordon, care se identif
ică ușor prin palpare, cât mai aproape de inelul inguinal
inferior.

Contenție
: Animalul se fixează în decubit dorsal, membrele fiind
imobilizate cu frânghii în bipede, în "buchet" sau individual. Se poate
confecționa un jgheab, iar în ferme se folosește un

dispozitiv metalic basculant.

Tehnica operatorie
: Există mai multe metode folosite în practică, fiecare
operator o alege pe aceea care se pretează la momentul respectiv, în funcție de
condițiile specifice, dotare și îndemânare.

A.
Castrarea prin ablație c
u testicul acoperit

1.
Fixarea testiculului și incizia burselor
. Fiecare testicul se împinge
dinainte spre înapoi și se incizează scrotumul și dartosul pe convexitatea
maximă, folosind testiculul ca suport.
Dacă se pot fixa ambele testicule, este
mai bine
să se facă ambele incizii scrotale având un control mai bun asupra
direcției. Recomandăm incizii largi, care să depășească testiculul la polul
cranial. Inciziile prea mici nu avantajează chirurgul și nici evoluția
postoperatorie în castrarea la vier.

2.
Izolarea testiculului
. Se incizează și celuloasa, cu grijă pentru a nu
secționa teaca fibroasă și se dilacerează prin apăsare pe părțile laterale cu un
câmp operator. Manopera este ușurată dacă se fixează testiculul cu o pensă
Bilroth, iar bridele și ligam
entul testicular sunt secționate cu foarfeca. Dacă s
–
a
deschis sacul vaginal din neatenție, acesta se suturează cu ață sau se prind
marginile în două pense hemostatice care apoi se încrucișează, ușurând
imobilizarea testiculului.

3.
Torsiunea cordonului te
sticular
. Această manoperă se face pentru
aducerea conului vascular în partea posterioară unde brațele pensei de castrare
strâng mai bine. În acest scop, testiculul se răsucește cu 180
0
, se fixează în
această poziție, iar cordonul testicular se trece între

degetele arătător și mijlociu,
palma fiind orientată spre testicul. Aceasta se deplasează spre inelul inguinal
pentru a permite aplicarea pensei de castrare cât mai sus pe cordon, protejând
marginea plăgii scrotale pentru a nu fi prinsă între brațele pens
ei.

4.
Aplicarea pensei de castrare
. Pensa de castrare (Reimers, Serra) se
așază corect pe cordon și se strânge printr
–
o singură apăsare continuă a brațelor
care se fixează în cremalieră. Nu se admite deschiderea și reașezarea pensei pe
cordon în altă pozi
ție, deoarece unele vase și cremasterul sunt secționate la
prima strângere a pensei și apoi se retrag, schimbând raporturile dintre ele.
Pensele de castrare au brațele elastice și continuă strângerea după fixarea în
cremalieră. Pensa de castrare se menține

3
–
5 minute pe fiecare cordon. Este mai
bine să se lucreze cu două pense de castrare aplicate câte una pe fiecare cordon
testicular. Astfel se scurtează durata operației și poziția nefiziologică a
animalului contenționat. Hemostaza se poate realiza și prin

ligatură transfixică
pe cordon, cu fir resorbabil, rezistent. Cordonul testicular este secționat apoi la
2
–
3 cm deasupra ligaturii spre testicul.

200

5.
Ridicarea pensei
. Brațele pensei se deschid ușor, astfel încât cordonul
să nu se smulgă dintre brațele pen
sei de castrare. Dacă animalul se mișcă, se
așteaptă până se liniștește și apoi se continuă operația.

6. Se verifică plaga, se taie cu foarfeca franjurile din celuloasă, dacă sunt
prea lungi (mai mult de 3
–
4 cm).

7. Se desfac legăturile de contenție, se fa
ce un masaj al extremităților
membrelor pentru restabilirea circulației sanguine și apoi se așază animalul
pentru a se deplasa singur.

Postoperator, se recomandă tratament igieno
–
dietetic, ser antitetanic. Nu
se introduc, după castrare, în boxe cu vieri
necastrați.

B. Castrarea vierilor cu sutura burselor

Metoda se practică la vierii de talie mare, prezintă avantajul unei
desfășurări mai rapide și reducerea perioadei de vindecare.

Procedeul de castrare este cu testicul descoperit urmat de sutura burselor,

monoplan în puncte separate.

1. Incizia tuturor straturilor (scrot, dartos, fascia Cowper și teaca vaginală
paralel cu rafeul pe o lungime mai mică de 50% față de metoda precedentă,
urmată de exteriorizarea spontană a testiculului.

2. Se izolează testicul
ul prin secționarea ligamentului și a mezoului
vascular.

3. Se ligaturează cordonul sau se aplică o pensă de castrare ca în metoda
precedentă.

4. Sutura plăgii în puncte separate cu fir gros, neresorbabil, trecut prin
toate straturile.

Se procedează în mod

asemănător cu celălalt testicul sau se efectuează
alternativ fiecare manoperă pentru fiecare testicul (incizii, izolare, hemostază,
detașare, sutură).

Se poate face o singură incizie scrotală pentru ambele testicule, urmată de
separarea lor, la polul ante
rior.

C.

CASTRAREA VIERILOR PIN ACCES INGUINAL

Prezintă avantajul unei protecții mai bune a plăgii, fără contact cu
așternutul sau pardoseala când animalul se culcă.

Contenția
: decubit dorsal, cu membrele posterioare trase înapoi pentru a
descoperi regiunea
inguinală.

Anestezia, instrumentarul și pregătirea preoperatorie sunt asemănătoare
cu metodele precedente.

Loc de elecție
: regiunea inguinală corespunzătoare fiecărui testicul.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia pielii și a fasciei pe o direcție oblică deasupr
a inelului inguinal
inferior.

2. Izolarea testiculului și a cordonului. Se dilacerează țesutul adipos și se
izolează mai întâi cordonul împreună cu teaca vaginală. Testiculul se împinge

201

cu mâna spre înainte și se exteriorizează prin plaga cutanată, apoi se

incizează
ligamentul cozii epididimului.

3. Extirparea testiculului asigurând hemostaza prin angiotripsie sau
ligatură.

4. Ridicarea pensei și verificarea plăgii care rămâne deschisă.

15.4.

CASTRAREA ARMĂSARILOR

Indicații
: În mod curent, operația se face în
scop economic pentru
animale de tracțiune, primăvara și toamna. Animalele din rasele de talie mică se
castrează la vârsta de doi ani, iar cele din rase grele după această vârstă.

După castrare, se încetinește dezvoltarea masei musculare și a razelor
osoase

cu implicații directe asupra capacității productive. Castrarea terapeutică
se practică în momentul impus de evoluția bolii (orhită, hernie inguinoscrotală
etc.).

La armăsar, castrarea se face prin metode sângeroase, ablația testiculului
făcându
–
se cu pens
ele de castrare Reimers, Serra și mai rar prin ligatură, pe
animalul contenționat în decubit sau în sprijin patrupodal.

Castrarea este o acțiune de mare răspundere pentru m edicul veterinar,
presupune o bună organizare, cu ajutoare bine instruite, pentru a

se feri de
accidente animalul care se operează (mai ales rasele de sport), dar și personalul
ajutător. Se operează numai animale sănătoase, pregătite corespunzător (dietă,
igienă corporală etc.), de preferat dimineața pentru a fi urmărite până seara.

1.

C
astrarea armăsarilor în poziție culcată

Anestezie
: NLA sau narcoză. În condiții de teren, este preferată
neuroplegia, asociată cu anestezie locală pe linia de incizie și pe cordon.

Contenție
: Animalul este așezat în poziție decubitală stânga, cu membrele
imobilizate în funcție de metoda de trântire aplicată, dar membrul drept
posterior se leagă separat, astfel încât să descopere cât mai mult regiunea
inguino
–
scrotală.

Tehnica operatorie
:

1. Imobilizarea testiculului în burse. Cordonul testicular este mai
lung
decât la vier și cremasterul foarte puternic, dar o bună anestezie îl relaxează și
se imobilizează ușor prin strângerea scrotului cu o singură mână la bază.
Scrotul, foarte subțire, devine lucios, observându
–
se rafeul median și vasele de
sânge superfi
ciale.
Operatorul este așezat în dreptul crupei, sprijinindu
–
se ușor
pe aceasta.

2. Incizia sacului scroto
–
dartoic. Se prinde bisturiul în mâna dreaptă ca un
arcuș de vioară, făcând sprijin cu degetul mare pe testiculul de deasupra.
Bisturiul se trece ușor

într
–
o mișcare de basculare printr
–
o apăsare uniformă și
continuă paralel cu rafeul median pe locul de convexitate maximă.

202

Recomandăm efectuarea ambelor incizii din această poziție, având un foarte bun
suport.

3. Izolarea testiculului. Se prinde mai întâi

testiculul de dedesubt cu mâna
stângă, eventual într
–
o pensă cu gheare (Bilroth), iar cu mâna dreaptă se
dilacerează printr
–
o apăsare fermă, inclusiv pe cordon, cât mai aproape de inelul
inguinal inferior folosind un câmp operator steril.

4. Aplicarea pen
sei de castrare și ablația testiculului. Operatorul prinde
testiculul stâng în mâna dreaptă, îl răsucește cu 180
0

și ține cordonul întins.
Cordonul testicular este trecut printre degetele arătător și mijlociu ale mâinii
stângi care apasă plaga scrotală spr
e inelul inguinal inferior, permițând
ajutorului să aplice pensa de castrare cât mai sus pe cordon și să prevină
strivirea altor țesuturi între brațele pensei. Se procedează în mod asemănător și
cu al doilea cordon testicular dacă avem două emasculatoare ș
i apoi se
detașează ambele testicule, iar pensele se țin de către un ajutor pentru a nu
aluneca în timpul unor mișcări bruște ale animalului.
Dacă se lucrează cu o
singură pensă de castrare, extirparea testiculelor se face pe rând, începând cu cel
de deasu
pra. În primul caz, prezența pensei de castrare îngreunează aplicarea
celei de a doua pe cordonul de dedesubt.
Pensele se strâng până la ultimul dinte
într
–
o singură apăsare continuă și se țin 3
–
5 minute.

La animalele bătrâne sau care au efectuat monte, pe
nsele se mențin 7
–
10
minute pe fiecare cordon. La unii armăsari se constată existența unui lichid în
teaca vaginală și în acest caz, pensele de castrare se țin 10
–
15 minute sau se
aplică ligatură pe cordon cu fir gros, tolerabil, rezistent (Dexon, Vicryl)
care se
ancorează la inelul inguinal după torsionarea completă a cordoanelor testiculare
pe fiecare parte.

5. Ridicarea pensei. Se strâng brațele și se desface cremaliera, apoi se
îndepărtează ușor, iar cordonul se retrage singur.

Se verifică plăgile de ca
strare, hemostaza pe cordon și în burse, iar
franjurile rămase din celuloasă se scurtează. Se adminstrează ser antitetanic.

La măgar, cordonul testicular este scurt și gros, iar vasele de sânge din
bursele testiculare se prezintă ca niște adevărate cordoan
e sinuoase.

Postoperator, se leagă coada animalului, iar tratamentul local se limitează
la toaleta zilnică și eventual îndepărtarea crustelor și a insectelor hematofage.
Animalul
nu se deplasează

în următoarele două ore, dar în zilele următoare se
recomand
ă plimbarea zilnică progresivă, dimineața și seara. Aceasta favorizează
resorbția exsudatelor, micșorarea edemului și prevenirea complicațiilor septice.

2
. C
astrarea armăsarilor în poziție patrupodală

Indicații
: Se recomandă la animalele de mare valoare,
de talie foarte
mare, animale de sport, eliminând traumatismele și riscul contenției. Metoda
asigură o evoluție postoperatorie bună, dar costul operației este mai ridicat din
cauza anesteziei.

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază și două emasculatoare.

203

Preanestezie
: Atropină 1‰
–

0,2 ml/100 kg.

Anestezie
:

min. 0
–

Xilazină 1 mg/kg i.m.

min. 10
–

Domosedan 0,2 ml/100 kg i.v.

min. 15
–

Ketamină 1
–
2 mg/kg. i.v.

În momentul administrării Domosedanului, animalul este adus în locul
unde se execută
operația și nu se mai deplasează. La animalele retive care nu
permit abordarea sau atingerea regiunii inguinale fără anestezie, nu se poate
aplica această metodă, deoarece unele manopere (spălare, dezinfecție, infiltrația
cordonului și a liniei de incizie
cu xilină 1
–
2%) se fac înaintea administrării
Domosedanului, astfel încât perioada de anestezie maximă a formulei aplicate
(15
–
20 minute) să coincidă cu operația propriu
–
zisă.

Există și alte formule anestezice (NLA sau neuroplegie asociată cu
anestezie loc
ală și pe cordon) compatibile cu poziția patrupodală. Ex. Rompun
+ Acepromazină + Thorbugezic.

Contenție
: În travaliu sau lângă un perete. Membrul stâng posterior este
prins într
–
o platlonjă la jumătatea metatarsului și se trage ușor înapoia liniei de
aplo
mb descoperind regiunea inguinală pentru acces pe partea stângă.

Tehnica operatorie
: Intervenția chirurgicală începe în momentul în care
anestezia a atins nivelul maxim de sedare și analgezie, iar cordoanele testiculare
sunt relaxate.

1. Se prind bursele t
esticulare cu mâna stângă și se strâng la bază.
Testiculele sunt forțate să întindă scrotumul care se orientează cu partea cea mai
declivă spre operator.

2. Incizia completă a învelitorilor, inclusiv teaca vaginală, succesiv pentru
ambele testicule, parale
l cu rafeul median.

3. Izolarea cordoanelor testiculare. După incizia burselor, testiculul cade
sub nivelul inciziei scrotale fără a fi tracționat. Se incizează ligamentul cozii
epididimului pentru fiecare testicul și apoi se aplică pensele de castrare pe
fiecare cordon. Prin această metodă (testicul descoperit) cordonul este mai
subțire și se poate folosi un emasculator simplu.

4. Toaleta plăgilor de castrare se face cu o foarfecă mare, bine ascuțită,
excizând franjurile celuloasei și cât mai mult din teac
a vaginală.

Tratamentul postoperator se aseamănă cu metoda de castrare în poziție
decubitală, dar necesită o supraveghere mai atentă în prima zi din cauza
comunicării directe cu cavitatea abdominală. Animalul nu se plimbă în prima zi,
dar nu este lăsat să
se culce, deși manifestă această tendință din cauza
anesteziei. Prin administrarea antisedanului se scurtează durata perioadei de
revenire la starea de vigilitate, dar se va aprecia dacă este necesară pentru a
evita agitația animalului generatoare de accid
ente.

204

15.5
CASTRAREA TAURILOR

Taurii se castrează în scop economic, pentru formarea boilor de tracțiune,
în scop terapeutic și zootehnic.

Pentru muncă, tăurașii se castrează la vârsta de 12
–
18 luni, când scheletul
este bine dezvoltat. Castrarea tăurași
lor destinați producției de carne nu se
recomandă, deoarece dimorfismul sexual este în favoarea masculului în privința
razelor osoase și a masei musculare, iar sub aspect calitativ, diferențele nu sunt
semnificative. În îngrășătorii, unii tăurași sunt agit
ați, își manifestă instinctul
genezic mai intens și, în acest caz, randamentul utilizării hranei este diminuat,
motivând castarea.

În scop zootehnic, tăurașii se castrează înainte de constituirea turmelor,
pentru a preveni monta naturală. În cazul unor afe
cțiuni testiculare, castrarea se
face la orice vârstă, prin ablație, iar în scop economic sau zootehnic, suprimarea
funcției testiculare se poate face și prin metode nesângeroase.

1.

C
astrarea taurilor prin strivirea percutanată a cordonului
testicular, cu pe
nsa Burdizzo

Această metodă este cel mai des folosită în practică la această specie
datorită ușurinței intervenției, cu efort redus și riscuri minime. Cordonul
testicular este lung și se poate lucra în condiții optime, eșecurile sunt rare și se
pot remedi
a ușor printr
–
o nouă intervenție.

Instrumentar
: pensă Burdizzo cu stop
–
cordon.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare cu blocaj pe cordon deasupra locului de
strivire și infiltrație subcutanată pe locurile de aplicare a pensei.

Contenție
: decubit lateral sau în
sprijin patrupodal, cu membrele
posterioare puțin depărtate.

În poziție culcată, membrele posterioare se aduc spre înainte și se leagă
separat cu frânghii.

Tehnica
:

1. Prinderea cordonului testicular se face cu mâna și se fixează într
–
un
pliu cutanat later
al. Pentru taurii mai în vârstă se poate folosi și un clește fixator
de cordon pentru siguranță.

2. Aplicarea pensei Burdizzo pe un cordon. Această manoperă este
efectuată de către un ajutor care strânge brațele pensei la locul indicat de
operator, după ce

acesta verifică dacă toate componentele cordonului sunt
cuprinse între suprafețele de strivire ale pensei. După strângere, pensa este
ținută pe loc 20
–
30 de secunde și se verifică din nou dacă s
–
a aplicat corect, prin
palpare și se identifică zona de într
erupere a cordonului.

Se coboară pensa spre testicul 2
–
3 cm și se mai aplică o dată în aceleași
condiții, iar amprenta cutanată să fie paralelă cu prima și cât mai lateral.

3. Aplicarea pensei pe cordonul testicular congener și strivirea se

205

realizează în m
od asemănător, dar cu liniile de strivire la alte niveluri, având
grijă să rămână la mijloc o zonă cutanată fără strivire, prin care să se asigure
irigarea sanguină a sacului scrotal pentru a nu se necroza.

4. Pensularea cu tinctură de iod a zonelor cutana
te strivite, pentru a
preveni complicațiile septice.

Postoperator se constată un edem al învelitorilor testiculare. Acesta se
reduce după 8
–
12 zile mai ales dacă animalul este plimbat zilnic și rămâne o
reacție tisulară la locul de aplicare a pensei care p
ersistă câteva luni.

Necrobioza testiculară se produce în 3
–
4 luni după care se mai observă
doar un nodul scleros, aderent la peretele tecii vaginale.

2
. C
astrarea taurilor prin ablația testiculelor

Această metodă se poate aplica în aceleași condiții cu c
ea descrisă la
armăsar, cu deosebirea că, la această specie, riscul eviscerației prin traiectul
inguinal și al peritonitei este mai redus, datorită unui inel inguinal superior mai
mic și a traiectului inguinal mai îngust. Este mai laborioasă decât strivire
a
percutanată a cordonului testicular, dar prezintă avantajele unui efect mai rapid
și sigur, iar în cazul unor procese patologice testiculare (tumori,
orhiepididimite) rămâne singura modalitate de tratament recomandat.

Instrumentar
: pentru diereză și hemo
stază, pensă de castrare sau material
pentru ligatură pe cordonul spermatic.

Contenție
: decubit lateral drept cu membrul posterior de deasupra adus
înainte și fixat pentru descoperirea cât mai lejeră a regiunii scrotale. Membrul
posterior, situat dedesubt,

se flexează mai puțin pentru a nu mări presiunea
abdominală, mai ales la animalele adulte.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare combinată cu anestezie loco
–
regională.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia burselor. La taur este mai avantajoasă castrarea cu testicul
descoperit, deoarece o incizie corectă asigură un bun drenaj:

*

incizia paralelă cu refeul median pentru fiecare testicul la partea
cea mai declivă;

*

incizia pe partea anterioară de la jumătatea pungii scrotale și
continuată paralel cu rafeul;

*

o singură in
cizie perpendiculară cu rafeul, pentru ambele testicule
în punctul cel mai decliv;

*

excizia fundului burselor testiculare cu bisturiul sau cu foarfeca.

2. Extirparea testiculelor. Se poate folosi pensa Reimers, Serra, Sand
pentru castrare cu testicul acope
rit sau emasculatorul simplu pentru metoda cu
testicul descoperit. De asemenea, se poate aplica ligatura pe cordon pentru
oricare metodă în lipsa penselor de castrare.

Postoperator, se recomandă tratamentul local, plimbarea și controlul
zilnic până la vin
decare completă, ținând cont de lungimea burselor și a
riscurilor mai mari de contaminare (animalele stau mai mult culcate, iar plaga

206

ajunge în contact cu așternutul murdar).

15.6.
CASTRAREA BERBECILOR ȘI A ȚAPILOR

La aceste specii, castrarea
tineretului supus

îngrășării nu este economică,
dar masculii reformați, după sezonul de împerechere, nu se pot da în consum
din cauza mirosului specific. Batalizarea asigură avantaje economice pentru
producția de carne și lână, atât din punct de vedere can
titativ, cât și calitativ.

Caracteristicile anatomotopografice ale testiculelor la rumegătoarele mici
sunt asemănătoare cu cele cunoscute la taurine, astfel încât și metodele de
castrare sunt asemănătoare. Riscurile unor complicații septice sunt mai mari ș
i
sunt mai frecvente accidentele prin șoc traumatic sau anestezic.

1
. C
astrarea berbecilor și țapilor prin metoda nesângeroasă

Contenție
: decubit dorsal cu membrele ținute de către un ajutor în bipede
laterale sau ridicarea animalului de antebrațe, fixarea

cu trenul posterior pe sol,
iar ajutorul, stând pe scaun, ține corpul animalului între genunchi.

Instrumentar
: pensa Burdizzo cu stopcordon mică sau mijlocie.

Tehnica

chirurgicala

:

1. Prinderea și fixarea unui cordon testicular într
–
un pliu lateral scr
oto
–
dartoic.

2. Strivirea percutanată a cordonului prin aplicarea pensei de către un
ajutor. Pensa este aplicată de două ori pe același cordon la distanță de 2
–
3 cm.
Prima strivire este mai aproape ce inelul inguinal inferior, iar a doua spre
testicul. Se
procedează la fel pentru cordonul opus, cu mențiunea ca liniile de
strivire să fie plasate cât mai lateral și intercalate pentru a nu se produce
gangrena burselor. La berbecuți, este suficientă o singură aplicare a pensei pe
fiecare cordon și se ridică dup
ă 5
–
10 secunde. La berbecii adulți, cordonul este
mai gros și se menține pensa 20
–
30 de secunde, după ce s
–
a strâns și apoi se
ridică.

3. Se pensulează cu tinctură de iod liniile de strivire cutanată după ce s
–
a
verificat corectitudinea aplicării pensei.

2
.

C
astrarea berbecilor prin ablația testiculelor

Se recomandă castrarea cu testicul acoperit, iar secționarea cordonului se
face cât mai aproape de inelul inguinal inferior.

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază și sutură.

Anestezie
: narcoză, NLA sau tra
nchilizare asociată cu anestezie loco
–
regională (pe cordon și pe linia de incizie scroto
–
dartoică).

Contenție
: decubit dorsal pe masă, cu membrele imobilizate în bipede
laterale.

Tehnica operatorie
:

1. Evidențierea testiculelor acoperite de teaca vaginală.

2
07



secționarea pungilor scrotale în partea cea mai declivă, paralel cu
rafeul median;



secționarea burselor pe fața anterioară pe direcția cordonului care este
întins prin fixarea testiculului în fundul sacului scrotal. Incizia se continuă la
partea cea mai d
eclivă paralel cu rafeul;



secționarea burselor în apropierea inelului inguinal inferior, urmată de
ablația lor împreună cu testiculele.

2.
Izolarea testiculelor

se face prin dilacerare, în condiții de asepsie
severă. Dacă s
–
a făcut incizia la bază, învelitorile se tracționează descoperind
cordoanele parțial și se asigură hemostaza prin ligatură pe vasele de sânge
subcutanate.

3.
Ablația testiculelor

se face cu ajutorul penselor de castrare sau prin
secționare cu foarfeca după asigurarea hemostazei prin ligatură pe cordon cu fir
sintetic resorbabil sau catgut cromat.

4. Sutura marginilor plăgii cu ață chirurgicală în puncte separate, dacă s
–
a
făcut ab
lația burselor. La celelalte metode se verifică hemostaza și se asigură
drenajul liber.

Postoperator, se previne infecția locală și se scot firele cutanate după 10
–
12 zile, dacă s
–
a aplicat metoda cu ablația burselor. În acest caz, vindecarea fără
complica
ții este mai sigură, deoarece rezultă o singură plagă suturată, care nu
mai este expusă contaminării.

3
. C
astrarea mieilor prin constricție elastică

În prima săptămână de viață, mieii se pot castra prin aplicarea unor inele
de cauciuc la baza pungilor scro
tale, cât mai aproape de inelele inguinale. După
toaleta regiunii, dezinfecție și anestezie locală, se aplică inelul elastic cu ajutorul
unui clește special (elastrator) .

Testiculele suferă un proces de necroză uscată și se detașează singure
împreună cu b
ursele testiculare și inelul de cauciuc după 1
–
2 săptămâni.

15.7.
CASTRAREA CÂINELUI

Indicații
: orhite cronice, plăgi, tumori testiculare, hipertrofii de prostată,
după extirparea prostatei, criptorhidie sau pentru controlul reproducției
(eliminarea de
la împerechere a indivizilor care nu corespund standardului unei
rase, suprapopulație canină), reducerea agresivității etc.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: narcoză sau NLA. Pentru micșorarea riscurilor și a prețului
operației
se poate face anestezie generală de bază, asociată cu anestezie loco
–
regională.

Contenție
: decubit dorsal pe masa de operație, cu membrele fixate lateral.

Tehnica operatorie
:

208

1. Incizia scrotodartoică paralelă cu rafeul median pentru fiecare testicul.
Se m
ai practică și o singură incizie cutanată mediană prescrotală, urmată de
incizia dartosului separat pentru fiecare testicul.

2. Evidențierea testiculului din burse. Se face prin dilacerare, iar după
eliberarea din țesutul conjunctiv al fasciei Cowper, cord
onul se alungește,
permițând extirparea foarte sus. Nu este permisă prezența cordonului testicular
peste nivelul plăgii cutanate după castrare.

Castrarea printr
–
o singură incizie cutanată prescrotală este mai expeditivă
și puțin traumatizantă. În acest caz
, după o incizie mediană de 3
–
4 cm se aduc
testiculele pe rând în dreptul plăgii cutanate, prin taxis și se mai face câte o
incizie dartoică. Se continuă izolarea testiculului prin dilacerare, ligamentul se
rupe sau se va secționa la animalele bătrâne. Rec
omandăm izolarea ambelor
testicule și ablația lor aproape concomitent, după asigurarea hemostazei prin
ligatură sau torsiune limitată.

3. Ligatura cordonului testicular. Se face o ligatură transfixică pe cordon
cu fir sintetic resorbabil sau catgut cromat.

Catgutul simplu este riscant,
deoarece se îmbibă cu secreții, se îngroașă iar ligatura se slăbește, putându
–
se
produce hemoragii secundare. La animalele tinere, hemostaza se poate asigura
și cu pense de castrare sau prin torsiune limitată.

4. Extirparea
testiculelor. Deasupra ligaturilor (spre testicul) se aplică o
pensă hemostatică la 1 cm, secționând apoi cu foarfeca sau bisturiul lângă ea.
Dacă se torsionează, pensa fixă nu se ridică imediat pentru a nu risca o
hemoragie determinată de creșterea presiu
nii sanguine și vasodilatației
periferice produse de anestezie.

5. Sutura plăgilor scrotale în puncte separate simple sau în "U", pentru a
evita smulgerea ligaturii de pe cordon de către animalul operat. Acesta fiind
preocupat de toaleta proprie, trage fir
ele și deschide plaga, deoarece nu se poate
proteja un timp îndelungat prin pansament.
Se poate aplica un colier la gât sau o
botniță.

Firele se scot după 8
–
10 zile.

15.8.
CASTRARA COTOIULUI

Indicații
: în scop terapeutic, castrarea la cotoi are aceleași

indicații cu
cele menționate la câine, la care se adaugă și cererea proprietarului, în cazul
celor care stau în apartament și își marchează teritoriul cu jeturi de urină cu
miros neplăcut și persistent sau pentru reducerea agresivității.

Instrumentar
:
pentru incizie, hemostază și sutură

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal sau lateral pe masa de operație.

După instalarea anesteziei, regiunea testiculară se depilează prin

209

smulgerea părului care se desprinde foarte ușor fără altă pregătir
e, după care se
aplică o soluție dezinfectantă neiritantă (betadină, clorhexidină etc.).

Tehnica operatorie
: La cotoi, se face castrarea cu testicul acoperit, fără
sutura burselor

1. Se fixează ambele testicule între degetele mare și arătător ale mâinii
st
ângi prin apăsare la baza scrotului.

2. Se fac două incizii paralele cu rafeul median pe convexitatea celor
două testicule care servesc ca suport.

3. Izolarea testiculelor se face cu ajutorul a două pense hemostatice. Se
fixează testiculul cu o pensă (Koch
er), iar cu cealaltă se dilacerează țesutul
conjunctiv eliberând și cordonul cât mai sus.

4. Ligatura cordonului. Se aplică o ligatură pe cordonul testicular cu
Vicryl sau Dexon 3/0 sau cu catgut cromat 2/0. La cei bătrâni, se poate face o
ligatură transfi
xică, după care se aplică o pensă hemostatică deasupra ligaturii
(spre testicul) la 1 cm.
Până la vârsta de un an, este suficientă torsiunea limitată
pentru hemostază.

4. Secționarea cordonului testicular deasupra pensei hemostatice se face
cu foarfeca sau

prin torsiune limitată, iar pensa fixă nu se deschide imediat la
cotoii cu cordoane testiculare mai groase.

5. Se verifică retragerea cordonului după ridicarea pensei, tracționând
ușor marginea plăgilor scrotale.

Hemostaza vaselor spermatice se mai poate
realiza și prin înnodarea
cordonului testicular cu ajutorul unui portac subțire sau cu o pensă hemostatică
Pean. Pentru aceasta, după izolarea testiculului acoperit de teaca vaginală,
aceasta se deșiră cu pensa hemostatică în dreptul cordonului care se alu
ngește
suficient pentru efectuarea unui nod simplu după care este secționat la 1 cm spre
testicul sau se torsionează între două pense hemostatice.

15.9.
CASTRAREA LA IEPUROI

Castrarea la iepure se face în scop economic, la vârsta de 3
–
4 luni.
Animalele
devin mai liniștite, consumă hrana și o asimilează mai bine, carnea
este mai fragedă și gustoasă, nu se mai bat, masculii pot fi crescuți în grupuri
mai mari. Crescând în greutate, blana este mai mare și uniformă.

Testiculele sunt alungite, cremasterul est
e foarte puternic, iar testiculele
sunt retrase complet în traiectul inguinal. Scrotul este subțire, iar testiculele se
exteriorizează ușor prin masaj abdominal.

Instrumentarul, anestezia și contenția sunt asemănătoare cu cele
menționate la cotoi.

Tehnica
operatorie
:

Incizia scrotodartoică se face după imobilizarea separată a fiecărui

210

testicul prin apăsare pe traiectul inguinal.

Izolarea testiculului, hemostaza și extirparea sunt asemănătoare cu cele
prezentate la cotoi, dar se pot aplica 2
–
3 puncte de sutu
ră.

Postoperator, se controlează plăgile de castrare, eventual se curăță,
vindecarea producându
–
se în 5
–
7 zile.

15.10.
CASTRARA ANIMALELOR CRIPTORHIDE

Criptorhidia este o afecțiune congenitală, manifestată prin dereglarea
migrației testiculare. Aceasta

poate să fie inguinală (incompletă) sau
abdominală (adevărată), unilaterală sau bilaterală. Se întâlnește la toate speciile,
extirparea testiculelor ectopice făcându
–
se în scop economic sau pentru
prevenirea transmiterii la descendenți (animalele monorhid
e se pot reproduce).
Testiculul ectopic este azoosperm, dar virilitatea este crescută printr
–
o producție
mai mare de testosteron. La carnivore, se mai adaugă și riscul unor degenerări
neoplazice.

Operația de criptorhidectomie se programează la o vârstă cât

mai
timpurie, chiar înainte de apariția maturității sexuale, deoarece tratamentele
hormonale sau chirurgicale de stimulare a migrării testiculare sau aducerea lor
în poziție anatomică nu se justifică din punct de vedere economic sau medical.

Alegerea căi
i de acces către testiculul ectopic se face numai după
localizarea exactă a acestuia prin examen clinic, ecografic etc., sub anestezie
generală și pregătire preoperatorie corespunzătoare la toate speciile.

1.

O
perația în criptorhidia inguinală

Testiculul ect
opic se găsește în apropierea inelului inguinal inferior,
uneori superficial, putându
–
se palpa ușor, alteori este ascuns sub fascia femurală
și chiar în triunghiul femural sau în traiectul inguinal. Dacă nu se poate localiza
prin palpare, se extirpă testic
ulul coborât normal, iar celălalt se așteaptă câteva
săptămâni sau luni când ar putea să migreze sau măcar să poată fi localizat pe
traiectul extraabdominal.

Operația se aseamănă cu castrarea obișnuită, cu deosebirea că incizia
cutanată se face în dreptul
testiculului ectopic care de obicei are toate
componentele macroscopice mai puțin dezvoltate.

2.

O
perația în criptorhidia abdominală

Testiculul ectopic se găsește în cavitatea abdominală, flotant printre
ansele intestinale sau fixat lângă inelul inguinal sup
erior, epididimul este sinuos
și liber, canalul deferent, mezoul și ligamentul sunt prezente și păstrează
legătura între ele. Exteriorizarea testiculului se face prin laparotomie, iar
extirparea acestuia împreună cu epididimul se face cu pensa de castrare,

cu
ecrasorul Chassaignac sau prin ligatură.

211

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază și sutură, la care se adaugă
pensele de castrare, iar la cal se pooate folosi ecrasorul.

Anestezie

generală în funcție de specie, astfel încât să permită
laparotomia în fl
anc sau pe linia albă. Vierul se poate contenționa pe masa de
operație sau pe scară ca în castrarea la scroafă, iar armăsarii criptorhizi se
contenționează în poziție patrupodală sau culcat pe patul de operație.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomia

2. Explor
area cavității abdominale, identificarea testiculului ectopic și
aducerea lui cât mai aproape de nivelul plăgii abdominale. Pentru aceasta,
recomandăm laparotomia în flanc, înaintea proiecției inelului inguinal superior
după regulile cunoscute și începerea

explorării cavității abdominale de la acest
nivel.

3. Extirparea testiculului ectopic. Se aduce în plagă testiculul împreună cu
anexele sale (epididim, mezou, ligament) și se ligaturează, se torsionează sau se
extirpă cu ecrasorul, dacă nu se poate
exterioriza.

4. Închiderea plăgii abdominale.

După accesul prin flanc, în criptorhidiile abdominale bilaterale este
necesară o nouă intervenție, imediată la speciile mici și mijlocii, rar la cal, după
30 de zile.

Tratamentul postoperator este cel indicat p
entru intervenții pe cavitatea
abdominală.

15.11.
ACCIDENTE ȘI COMPLICAȚII ÎN CASTRARE LA MASCULI

Cu excepția castrărilor efectuate în scop terapeutic, se operează animale
sănătoase, intervențiile se planifică și se organizează astfel încât rareori se
produc accidente sau complicații, dar când apar, acestea pot compromite
rezultatul sau se pot termina cu moartea animalului. Cauzele sunt multiple și
trebuie îndepărtate cât mai repede, iar accidentele sau complicațiile se pot
remedia printr
–
o nouă interve
nție, bineînțeles cu alte costuri.

Accidente intraoperatorii sau în legătură nemijlocită cu operația: fracturi
ale membrelor sau ale coloanei vertebrale, hemoragii, eviscerații, prolaps rectal,
contuzii etc.

Complicații postoperatorii: edem traumatic, funi
culita, supurația plăgii,
gangrena traumatică, peritonita, tetanosul.

15.12.
CHESTIONAR

1.
Cum se poate suprima funcția
testiculară la animale?

212

a) Prin inhibare neuronala .

b) Prin necroliza .

c) Prin ablație testiculara

d)

Prin cancerizare.

e) Prin epuizare fizică și senilitate.

2.
Scoaterea din funcție a testiculelor
(castrarea) produce modificări
importante în comportamentul și
conformația animalelor. În ce scop
se face castrarea la masculi?

a) Economic (
masculi
incercatori ).

b) Terapeutic (afectiuni tumorale ).

c) Zootehnic ( standardizare ).

d) Preventiv ( boli transmisibile ) .

e) Pentru selecție ( performante
sportive ).

3.
Care sunt efectele scontate la
castrarea masculilor în scop
economic
?

a) Scade forta musculara și se
reduce agresivitatea .

b) Creste raportul grasime/carne in
carcasa .

c) Carnea obținută prezintă calități
organoleptice superioare (este mai
fragedă și fără miros specific la vier
sau berbec).

d) Se oprește creșt
erea și animalul
consumă hrană mai puțină.

e) Se elimină de la reproducție
animalele care nu se încadrează în
standardul rasei.

4.
În ce afecțiuni se face castrarea la
masculi?

a) Orhite traumatice.

b) Inflamații ale furoului și
penisului.

c) Gangr
enă gazoasă și tetanos.

d) Tumori testiculare, hipertrofii de
prostată.

e) Hernii inguinale .

5.
Pentru ce se castrează masculii în
scop zootehnic?

a Pentru obtinerea de animale
azoosperme .

b) Sunt scoase de la reproducție
a
nimalele care prezintă

boli cu
transmitere prin împerechere naturală.

c) Pentru înlocuirea montei
naturale cu însămânțarea artificială în
fermele de selecție.

d) Se elimină de la reproducție
animalele care prezintă defecte de
conformație sau care nu se încadrează
în st
andardul rasei.

e) Pentru reducerea agresivității

6.
Cum se alege varsta optima pentru
castrare la porc ?

a) Uneori operația are caracter de
urgență și se execută imediat, dacă
nu sunt restricții de altă natură (boli
febrile, carantină etc.).

b) Se
castrează la o vârstă care
asigura consolidarea osaturii și a
masei musculare.

c) Se castrează numai animale
sănătoase, evitându
–
se perioadele cu
temperaturi excesive (prea frig sau
prea cald).

d)

Se recomandă castrările grupate,
programate dimineața, în
aintea
altor acțiuni sanitar
–
veterinare.

e)
Se recomandă castrarea timpurie
sau imediat după reformare de la
reproducție.

7.
Când se efectuează castrarea în scop
zootehnic la masculi?

a) După încheierea perioadei de
reproducție.

b) Castrările pentru
dirijarea
natalității se fac înaintea
constituirii turmelor pentru pășune
sau a loturilor pentru stabulație
liberă.

c) Când se formează loturile în
fermele de îngrășare.

d) Înainte de maturitatea sexuală,
indiferent de destinația ulterioară a
animalul
ui.

e) Când se constată că sperma nu
mai întrunește condițiile de calitate
pentru însămânțări artificiale sau
pentru montă.

8.
Care sunt metodele de castrare prin
ablația testiculelor în funcție de

213

bursele testiculare incizate?

a) Cu testicul acoperit: s
e incizează
scrotumul și dartosul iar teaca
vaginala se dilacereaza.

b) Cu testicul descoperit: se
incizează scrotumul, dartosul și
fibroasa .

c) Castrarea cu excizia burselor
testiculare se pretează la
rumegătoarele

mici.

d) Castrarea cu clupe se
pretează la
animalele cu inel inguinal larg.

e) Castrarea cu acces inguinal

9.
Ce avantaje prezintă castrarea cu
testicul acoperit?

a) Se poate aplica mai ușor pensa
de castrare.

b) Dilacerarea este mai ușoară dacă
se folosește un câmp steril, iar

testiculul se prinde într
–
o pensă cu
gheare.

c) O bună anestezie cu relaxarea
mușchiului cremaster ușurează
dilacerarea testiculului.

d) Se închide complet comunicarea
cu cavitatea abdominală, reducând
riscul peritonitei și al eviscerației

e)

Se poate asigura un drenaj mai
bun al plăgii de castrare.

10.
Care sunt dezavantajele castrării cu
testicul acoperit?

a) Testiculul și cordonul rămân
acoperite în teaca vaginală care se
izolează prin dilacerare până la inelul
inguinal inferior.

b) Mano
pera este traumatizantă și
necesită un efort deosebit, mai ales
la animalele adulte, cu testicul
voluminos și cremaster puternic
(vier, armăsar).

c) Nu se produc funiculite de
castrație.

d) Se previne edemul burselor și al
furoului după operație.

e)
Prezintă avantajul reducerii
riscului contaminării plăgii de
castrare.

11.
Care sunt avantajele castrării cu
testicul descoperit?

a) Pensa de castrare se aplică direct
pe cordon, iar teaca vaginală și

fibroasa rămân neizolate.

b) Se realizeaza un dren
aj mai bun
datorită unei rețele limfatice bogate
în
t
eaca fibroasă.

c) Operația este mai rapidă,
testiculul se eliberează spontan, fără
efort

din partea operatorului.

d) Traiectul inguinal rămâne
deschis, favorizând drenajul.

e) Reduce riscul funi
culitei și al
peritonitei.

12.
Ce avantaj prezintă castrarea cu
ablația burselor testiculare?

a) Este mai expeditivă.

b) Se poate aplica orice metodă
pentru hemostază.

c) Se pot asigura mai ușor
îngrijirile postoperatorii.

d) Reduce riscul contaminării
plăgii de castrare .

e) Traumatismul operator este mai
mic.

13.

Unul din cele mai mari riscuri în
castrarea prin ablația testiculelor îl
reprezintă hemoragia, astfel încât
hemostaza reprezintă un obiectiv
principal în
desfășurarea operației.
Care sunt mijloacele uzuale de
realizare a hemostazei în castrare la
masculi?

a) Forcipresura.

b) Ligatura canalului ependimar.

c) Angiorafia.

d) Angiotripsia.

e) Strivirea liniară.

14.
Prin ce mijloace se realizează
angio
tripsia în castrare la masculi?

a) Ligatura transfixica.

b) Cu ajutorul inelelor elastice.

c) Cu ajutorul penselor
hemostatice.

d) Cu ajutorul emasculatoarelor.

e) Cu pensa Flessa.

15.

Ce fel de ligatură se aplică în
castrare la mascul?

a) Liga
tură elastică.

214

b) Ligatură mediată pe cordonul
testicular.

c) Limitata, cu doua pense
hemostatice.

d) Ligatură transfixică.

e) Ligatură trietajată.

16.
La ce animale este indicată torsiunea
limitată în castrare la mascul?

a) La animale mici .

b
) La rumegătoare.

c) La animalele care prezintă
cordon testicular lung.

d) La animale tinere.

e) La animalele bătrâne.

17.
Cum se face castrarea prin
necrobioza testiculelor?

a) Strivirea cordonului testicular
prin traversul pielii

b). Prin
torsiunea limitată .

c) Cu ajutorul clupelor.

d) Cu ajutorul agrafelor de castrare.

e) Prin constricție elastică.

18.
În ce scop se face în mod obișnuit
castrarea vierilor?

a) La vierii adulți, castrarea este
obligatorie
, fiind interzisă
sacrificare
a

animalelor necastrate.

b) În scop economic.

c) La mistreț, castrarea se face
imediat după sacrificare, pentru

îndepărtarea mirosului specific.

d) Pentru prevenirea montei
naturale.

e) Pentru combaterea unor boli cu
transmitere sexuala.

19.
La
ce vârstă se castrează in mod
obisnuit purceii?

a) Cu cel puțin 30 de zile înainte de
sacrificare.

b) În scop terapeutic, castrarea se
face la orice vârstă .

c) Inainte de înțărcare (2
–
3
saptamani ).

d) Dupa intarcare, la 3
–
4 luni.

e) Imediat du
pă naștere.

20.
Care este metoda de castrare
obișnuită folosită la vier?

a) Prin ligatura cordoanelor
testiculare

b) Cu testicul descoperit.

c) Cu ablația burselor.

d) Cu testicul acoperit..

e) Cu pensa Burdizzo.

21.
Cum se face contenția
purceilor
pentru castrare?

a) Decubit dorsal, în bipede
anterior și posterior.

b) Pe o masă, animalul fiind ținut
de catre un ajutor în poziție
dorsală, fixând membrele în
bipede laterale

c) Într
–
un jgheab, cu membrele
fixate individual.

d) Pe o sc
ară, cu membrele
posterioare legate separat.

e) Decubit dorsal, intr
–
un dispozitiv
metalic basculant.

22.
Ce anestezie se face pentru castrarea
purceilor înainte de înțărcare?

a) Nu este necesara.

b) Narcoză sau N.L.A.

c) Tranchilizare și blocaj pe

cordonul testicular.

d) Locală pe liniile de incizie și pe
cordoanele testiculare.

e) Electronarcoză.

23.
Care este metoda uzuală de
extirpare a testiculelor pentru
castrare la purcei?

a) Ligatură transfixică.

b) Torsiune nelimitată.

c) Cu pensa

Reimers.

d) Cu emasculatorul simplu sau
prin torsiune limitată.

e) Cu pensa Burdizzo.

24.
Cum se face exteriorizarea
testiculelor in castrare la vieruși ?

a) Incizia scroto
–
dartoică, la 1
–
2 cm
de rafeul median

b) Apăsare la bază și dilacerare.

c) Strivirea cordonului testicular și
secționarea acestuia.

d) Exteriorizarea se face spontan
prin apasare la baza.

e) Tractiuni moderate .

25.
Cum se face strivirea cordonului
testicular pentru hemostază în

215

castrare la vieruși
?

a) Se aplică pensa de

castrare cât
mai aproape de testicul .

b) Emasculatorul este strâns de
catre un ajutor deasupra ganglionului
testicular.

c) Extirparea testiculelor se poate
face și prin torsiune limitată .

d) Ligatura transfixica.

e) Forcipresura.

26.
Ce
dificultăți suplimentare prezintă
castrarea vierilor adulți în
comparație cu tineretul porcin?

a) Testiculele sunt voluminoase, iar
mușchiul cremaster este puternic.

b) Teaca vaginala este aderenta la
fibroasa .

c) Ganglionul testicular este gros
ș
i nu se poate rupe cu mâna.

d) Testiculele sunt mari, iar
cordonul testicular este mai lung

e) Prin torsiunea cordonului
testicular se poate asigura hemostaza.

27.
De ce este necesara torsiunea
cordonului testicular la castrarea
vierilor adulți?

a)
Cordonul testicular se rasuceste
cu 180 grade

b) Se poate face torsiune limitata.

c) Nu este necesara.

d) Se aduce conul vascular in
partea posterioara.

e) Pentru izolare completa.

28.
Cum se realizează contenția pentru
castrarea vierilor adulți?

a) Pe masa de operatie, cu trenul
posterior mai ridicat .

b) Decubit dorsal, membrele fiind
imobilizate cu frânghii în bipede, în
"buchet" sau individual.

c) Imobilizare in bipede laterale .

d) Nu există reguli prestabilite
pentru contenție în
castrare la vier.

e) Decubit dorsal, cu membrele
fixate individual pe scara .

29.
Ce metode se folosesc pentru
castrarea vierilor adulți?

a) Castrarea prin acces median.

b) Castrarea cu ablatia burselor.

c) Castrarea prin ablație cu testicul
acope
rit.

d) Castrarea prin ablatie cu testicul
descoperit.

e) Castrarea prin incizie
transversală pe rafeul median.

30.
Cum se strange pensa pentru
castrarea vierilor adulți ?

a) Dupa izolarea testiculului.

b) Dupa torsiunea cordonului
testicular.

c)

Dupa aplicarea pe cordon .

d) Printr
–
o singura apasare .

e) Prin apasare in doi timpi.

31.

Cum se izolează testiculul dacă s
–
a
incizat și teaca vaginală din
neatenție la castrarea vierului prin
metoda cu testicul acoperit?

a) Sacul vaginal (teaca fib
roasă) se
suturează in puncte separate cu fir
resorbabil și apoi se izoleaza.

b) Se prind marginile inciziei tecii
fibroase cu două pense hemostatice
care se încrucișează și apoi se
dilacerează.

c) Se continuă operația pentru
castrare cu testicul
descoperit.

d) Se izoleaza separat teaca
fibroasă.

e) Se indeparteaza odata ci
testiculul .

32.
Pentru ce se face torsiunea
cordonului testicular cu 180
0

în
castrare la vier?

a) Se izolează mai bine cordonul
testicular.

b) Pentru a se putea aplica
pensa de
castrare.

c) Pentru a preveni eventrația și
eviscerația.

d) Pentru aducerea conului vascular
în partea posterioară unde brațele
pensei de castrare strâng mai bine.

e) Se poate observa plexul
pampinform și ganglionul testicular.

33.
Cum s
e aplică pensa de castrare pe

216

cordonul testicular la vier?

a) Pensa de castrare se menține 3
–
5
minute pe fiecare cordon.

b) Dacă nu s
–
a așezat corect, se
deschide, se reașază în altă poziție
și se

strânge.

c) Se așază corect pe cordon și se
strânge pr
intr
–
o singură apăsare

continuă a brațelor care se fixează
în cremalieră.

d) Dacă se folosesc două pense de
castrare aplicate câte una pe fiecare
cordon, se scurtează durata
operației.

e) Se strange progresiv, deasupra
ganglionului testicular si apo
i se
completeaza strangerea printr
–
o
noua aplicare .

34.
Ce avantaje prezintă castrarea
vierilor de talie mare prin metoda
cu sutura burselor?

a) Sutura burselor previne
eviscerația.

b) Se pot folosi pensele de castrare.

c) Împiedică pătrunderea
micr
obilor spre cavitatea abdominală.

d) Operația se desfășoară mai
repede și reduce perioada de
vindecare.

e) Metoda se aplică în cazul herniei
inguino
–
scrotale.

35. C
are este principiul metodei de
castrare cu sutura burselor la vierii
de talie foarte
mare?

a) Se aplică la vierii criptorhizi.

b) Se face castrarea în mod
obișnuit, dar se suturează bursele
pentru a

preveni supurația.

c) Se fixează cordonul testicular
prin sutură la traiectul inguinal.

d) Se face castrarea cu testicul
descoperit,
urmată de sutura burselor.

e) Este o metodă simplă sigură și
rapidă.

36.
Ce avantaj prezintă castrarea
vierilor prin acces inguinal?

a) Este mai rapidă și sigură.

b) Este singura metodă care se
poate aplica în hernia inguino
–
scrotală.

c) Se asigură

un control mai
riguros al hemostazei.

d) Se asigură o protecție mai bună
a plăgii fără contact cu așternutul
sau pardoseala, când animalul se
culcă.

e) Nu necesită instrumente
speciale.

37.
In ce scop se face castrarea
armasarilor ?

a) In scop econom
ic .

b) Pentru valorificare prin abator.

c) Pentru sport.

d) Asimileaza mai bine hrana.

e) Pentru scoaterea de la
reproductie.

38.
Cum se face contenția pentru
castrarea armăsarilor în poziție
culcată?

a) Animalul este așezat în poziție
decubitală

pe partea stângă cu
membrul drept posterior legat
separat .

b) Decubit costo
–
abdominal cu
trenul posterior mai ridicat, iar
membrele posterioare se leagă
separat.

c) Membrele anterioare se leagă
împreună cu o frânghie, iar cele

posterioare, se
parat.

d) În funcție de metoda aleasă
pentru trântire, membrele
posterioare se

leagă separat, iar
cele anterioare se leaga in „ 8 „.

e) După trântire, membrele
posterioare se leagă astfel încât să
descopere regiunea inguinală
separat, pentru fiecare
testicul.

39.
Cum se face imobilizarea testiculelor
în burse pentru castrarea
armăsarului în poziție culcată?

a) Testiculele se imobilizează
succesiv și apoi se îndepărtează.

b) Se împing testiculele dinainte
spre înapoi cu o mână și se fixează
cu ceala
ltă.

217

c) Se poate folosi un dispozitiv
special pentru imobilizarea
testiculului și fixarea cordonului.

d) Se strânge scrotul cu o singură
mână la bază, iar testiculele sunt
împinse în fundul sacului scrotal.

e) Testiculele se împing împreună
de un ajut
or spre înainte în partea cea

mai declivă a sacului scrotal și se
exteriorizează pe rând.

40.
Unde se face incizia sacului scroto
–
dartoic pentru castrare la armăsar
în poziție culcată?

a) Se prinde bisturiul în mâna
dreaptă ca un arcuș de vioară, făcând

sprijin cu degetul mare pe testiculul de
deasupra.

b) Paralel cu rafeul median

c) Din poziție dorsala se efectuează
și a doua incizie după care începe
izolarea testiculelor și a
cordoanelor.

d) Se poate face o singură incizie
transversala pentru a
mbele testicule
urmată de izolarea acestora pe
rând.

e) Deasupra rafeului madian
.

41.
Cum se face izolarea testiculului
pentru castrarea armăsarului în
poziție culcată?

a) Se prinde mai întâi testiculul de
dedesubt si se dilacereaza cu mana

b) Se
dilacerează printr
–
o apăsare
fermă, folosind un câmp de operație .

c) Se izolează testiculele pe rând,
mai întâi cel de deasupra și se extirpă

în aceeași ordine.

d) Se recomandă izolarea ambelor
cordoane testiculare și se aplică o
singură pensă de ca
strare .

e) Testiculele se îndepărtează pe
rând, parcurgând toți timpii operatori:

incizie, izolare, ablație, pentru a
evita incidentele intraoperatorii,

începând cu testiculul de deasupra.

42.
Cum se aplică emasculatorul în
operația de castrare în
poziție
culcată la armăsar?

a) Operatorul prinde testiculul
stâng în mâna dreaptă (animalul fiind
contenționat pe partea stângă) și îl
răsucește cu 180
0

b) Cordonul testicular este trecut
printre degetele arătător și mijlociu
ale mâinii stângi care apa
să plaga
scrotală spre inelul inguinal
inferior.

c) Un ajutor aplică pensa de
castrare cât mai sus pe cordon, fără să
strivească alte țesuturi între brațele
pensei.

d) Se aplică mai intai o pensă de
castrare pe cordonul de deasupra si
apoi pe cel stang.

e) Dacă nu avem pense de castrare
se poate face ligatură pe cordon cu
fir gros rezistent.

43.
Cum se procedează dacă se constată
existența unui lichid în teaca
vaginală la armăsar, când se
castrează în poziție decubitală?

a) Pensa de castrare se ține m
ai
mult (10
–
15 minute).

b) Se aplică o ligatură pe cordon,
cu ata chirurgicala groasa care se
ancorează la marginea inelului
inguinal .

c) Cordonul testicular alunecă ușor
dintre brațele pensei pentru a nu

produce hemoragie.

d) Animalul se plimbă
zilnic pentru
reducerea edemului.

e) Animalul se ține în repaus, pe
așternut curat și se hrănește cu
furaje de bună calitate.

44.
Ce avantaje prezintă castrarea
armăsarilor în poziție patrupodală?

a) Anestezia este sigură chiar dacă
prezintă costuri mai

ridicate

b) Nu mai este necesara
supravegherea postoperatorie .

c) Se previne hemoragia și
complicațiile septice.

d) Se elimină traumatismele și
riscurile de contenție .

218

e) Cordoanele testiculare sunt
relaxate și se poate face castrarea cu
t
esticul descoperit.

45.
Ce formule anestezice compatibile cu
stațiunea patrupodală se pot folosi
pentru castrare la armăsar în
poziție patrupodală?

a). Cloral Hidrat + Epontol

b) Combelen + Ketamină +
Tiopental.

c) Xilaxină + Domosedan +
Ketamină .

d) Rompun + Acepromazină +
Xilazina.

e) Equinthesin + Avertină.

46.
Cum se incizeaza bursele testiculare
pentru castrarea armăsarilor în
poziție patrupodală?

a) Se prind bursele testiculare cu
mâna stângă și se strâng.
Testiculele

sunt forțate să

întindă scrotumul care se
orientează cu partea cea mai

declivă spre operator.

b) Se face incizia completă a
învelitorilor, inclusiv teaca
vaginală succesiv pentru ambele
testicule .

c) După incizia burselor, testiculul
cade sub nivelul inciziei
scrotale
( testicul acoperit ) fără a fi
tracționat.

d) Se incizeaza pe rand, paralel cu
rafeul median si apoi se excizeaza .

e) Se face o butoniera care se
largeste pe sonda canelata.

47.
Cum se face contenția pentru
castrarea armăsarilor în p
oziție
patrupodală?

a) În travaliu sau lângă un perete.

b) Membrul stâng posterior este
prins într
–
o platlonjă la jumătatea
metatarsului și se trage ușor înaintea
liniei de aplomb .

c) În travaliu, imobilizat în chingi
pentru a nu se ridica în timpul

operației.

d) Pe masa de operatie, cu
memb
rele imobilizate cu platlonje .

e) Animalul este contenționat în
picioare scoțând din sprijin membrul
stâng posterior.

48.
În ce scop se castrează taurii?

a) În scop economic.

b) Terapeutic, pentru p
revenirea
bolilor cu transmitere prin montă.

c) Zootehnic, înainte de
constituirea turmelor, pentru
cresterea productiei de carne si
pentru eliminarea de la reproducție
a celor care nu corespund
standardului rasei.

d) În îngrășătorii, la tăurașii
destinați producției de carne pentru
eliminarea mirosului specific.

e) La taurii reformați, destinați
producției de carne.

49.
Prin ce metode nesangeroase putem
face castrarea taurilor?

a) Cu excizia burselor testiculare.

b) Prin ablația testiculelo
r cu pensa
Reimers.

c) Strivirea percutanată a
cordonului testicular cu pensa
Burdizzo

d) Prin extirpara unei porțiuni din
canalul deferent sau din coada
epididimului.

e) Prin criptorhidie abdominală
provocată.

50.
Ce anestezie este necesară pe
ntru
castrarea taurilor prin strivirea
percutanată a cordonului
testicular?

a.) NLA si tranchilizare cu blocaj
pe cordon deasupra locului de
strivire si infiltratie subcutanata pe
locurile de aplicare a pensei .

b) NLA sau tranchilizare cu blocaj
pe cordon

deasupra locului de
strivire și infiltrație subcutanată pe
locurile de aplicare a pensei

c) Narcoză cu miorelaxare.

d) Tranchilizare și anestezie locală
pe linia de incizie.

219

e) Contenție chimică și
tranchilizare.

51.
Ce contenție se face pentru cast
rarea
taurilor cu pensa Burdizzo?

a) Decubit lateral, cu membrele
posterioare aduse spre înainte și
legate

separat cu frânghii.

b) În sprijin patrupodal, cu
membrele posterioare puțin depărtate.

c) Decubit dorsal cu membrele
posterioare depărtate
lateral.

d) Decubit lateral cu membrele
posterioare imobilizate caudal.

e) Poziție patrupodală cu trenul
posterior mai ridicat.

52.
Cum se realizează prinderea
cordonului testicular pentru
castrare cu pensa Burdizzo?

a) Un ajutor strânge brațele
pensei
Burdizzo la locul indicat de
operator după ce verifică dacă toate
componentele cordonului sunt
cuprinse între brațele de strivire ale
pensei.

b) Cu mâna și se fixează într
–
un
pliu cutanat

lateral.

c) După strângere, pensa este ținută
pe loc si
se verifică dacă s
–
a aplicat
corect, prin palpare.

d) Se prinde automat printr
–
un
dispozitiv numit stop
–
cordon .

e) La taurii mai in varsta se poate
folosi clestele stop
–
cordon.

53.
Cum se aplică pensa Burdizzo pe
cordonul testicular congener la
taur?

a) Cat mai aproape de inelul
inguinal superior.

b) Pensa Burdizzo se poate aplica o
singură dată pe ambele cordoane
testiculare.

c) La alte niveluri, lăsând la mijloc
o zonă cutanată fără strivire .

d) Cat mai aproape de inelul
inguinal inferior
.

e) La acelasi nivel.

54.
Ce avantaje prezintă castrarea
taurilor prin ablația testiculelor față
de strivirea percutanată a
cordonului?

a) Riscul eviscerației este mai
redus datorită unui inel inguinal
superior

mai mic.

b) Efectul este mai sigur
.

c) În cazul unor procese patologice
testiculare (tumori,
orhiepididimite),

rămâne
singura modalitate de tratament
recomandat.

d) Metoda este mai laborioasă, dar
se poate aplica în condiții de teren.

e) Efort redus si riscuri minime .

55.
Cum se

face contenția pentru
castrare prin ablația testiculelor la
tauri?

a) .Poziție patrupodală, cu
membrele posterioare depărtate.

b) Membrul posterior situat
dedesubt nu se flexează .

c) Decubit dorsal, cu membrele
posterioare în extensie.

d) Decubit

lateral drept cu
membrul posterior de deasupra adus
înainte

e) Decubit lateral, cu membrele
prinse în bipede laterale .

56.
Cat timp se mentine pensa Burdizzo
aplicata pe cordon in castrare la
taur?

a) Zece minute .

b) 10
–
12 minute la taurii adult
i .

c) 3
–
4 secunde.

d) 20
–
30 de secunde.

e) 1
–
2 secunde.

57.
La taur, este mai avantajoasă
castrarea prin ablație cu testicul
descoperit față de metoda cu testicul
acoperit. Cum se poate face incizia
corectă care asigura un bun drenaj?

a) Excizia b
urselor testiculare .

b) Incizia pe partea anterioară la
jumătatea pungii scrotale .

c) O singură incizie perpendiculară
pe cordon pentru ambele testicule,

220

în punctul cel mai decliv.

d) Incizia paralelă cu rafeul median
pentru fiecare testicul la parte
a cea
mai declivă.

e) Ablația burselor testiculare.

58.
În ce scop se face castrarea
berbecilor și țapilor?

a). În scop economic la mieii și
iezii supuși îngrășării.

b) La masculii reformați castrarea
se face in scop zootehnic

c) În scop
economic pentru
îmbunătățirea producției de lână si de
carne

d) În fermele mari, batalizarea se
face pentru a nu compromite
selecția naturală.

e) În gospodăriile țărănești,
batalizarea este obligatorie dacă nu
se asigură însămânțările artificiale
la oi.

59.
Ce metode se pot folosi pentru
castrarea berbecilor și țapilor?

a) Castrarea prin ligatura pe
cordonul testicular .

b) Castrarea prin ablația
testiculelor.

c) Castrarea cu inele elastice
(Elastrator).

d) Castrarea prin ligatură pe
cordon.

e)
Castrarea cu clupe.

60.
Ce riscuri suplimentare atrage
castrarea berbecilor și țapilor în
comparație cu taurii?

a) Riscurile unor complicații
septice sunt mai mici.

b) Sunt mai frecvente accidentele
prin șoc traumatic sau anestezic.

c) Oasele sunt ma
i fragile și se pot
produce fracturi.

d) Eșecurile sunt mai frecvente.

e) Se produce mai ușor necroza
burselor urmată de moartea
animalului.

61.
Cum se face contenția pentru
castrarea berbecilor și țapilor cu
pensa Burdizzo?

a) Decubit dorsal cu membre
le
ținute de catre un ajutor în bipede
laterale.

b) Se ridică animalul cu antebrațele
și se sprijină cu trenul posterior pe
sol, iar ajutorul stând pe scaun, ține
corpul animalului între genunchi.

c) Într
–
un jgheab, cu trenul
posterior mai ridicat.

d)
Pe o scară așezată la o înălțime
convenabilă.

e) Cu sprijin pe sol, în poziție
patrupodală cu membrele posterioare
mai depărtate.

62.
Castrarea berbecilor și țapilor prin
ablația testiculelor se face prin
metoda cu testicul acoperit, iar
secționarea cord
onului se face cât
mai aproape de inelul inguinal
inferior. Cum se evidențiaza
testiculele?

a) Prin secționarea pungilor
scrotale în partea cea mai declivă,
paralel cu rafeul median.

b) Prin secționarea burselor pe
partea anterioară pe direcția
cordonului

care este întins prin
fixarea testiculului în fundul
sacului scrotal.

c) Acoperite de teaca vaginala .

d) Incizia transversală,
perpendiculară pe rafeul median,
continuată pe

părțile laterale
până în apropierea inelului inguinal
inferior.

e) P
rin incizia burselor vertical, pe
partea posterioară pe direcția
cordoanelor testiculare.

63.
Ce indicații are castrarea la câine?

a) Orhite, plăgi ..

b) Hipertrofii de prostată, după
extirparea prostatei, criptorhidie.

c) Controlul reproducției, dre
saj.

d) Creșterea forței musculare la
animalele de tracțiune (sanie).

e) Îmbunătățirea aptitudinilor
fizice.

64.
Prin ce manopera se face izolarea

221

testiculului in operația de castrare
la câine?

a) Incizia scroto
–
dartoică paralelă
cu rafeul median pentru fiecare
testicul sau o singură incizie
cutanată mediană prescrotală
urmată de

incizia dartosului
separat pentru fiecare testicul.

b) Evidențierea testiculului din
burse, prin dilacerare.

c) Ligatura cordonului testicular,
transfixic, cu fir sintetic resorbabil sau

catgut cromat și extirparea
testiculelor.

d) Izolare cu doua pense
hemostatice.

e) Prin disectie cu foarfeca.

65.
Ce indicatii are castrarea cotoiului?

a) În scop
terapeutic ( litiaza
urinara ).

b) Tumori ale prostatei.

c) La cererea proprietarului .

d) Pentru îmbunătățirea aspectului
exterior.

e) Pentru prevenirea căderii
părului.

66.
Prin ce metode se poate realiza
hemostaza vaselor spermatice în
castrare
la cotoi?

a) Ligatura cordonului testicular cu
torsiune limitata .

b) Până la vârsta de un an , nu este
necesara hemostaza .

c) Înnodarea cordonului testicular .

d) Angiotripsie pe fiecare cordon.

e) Forcipresură.

67.
Ce accidente se pot produce
intraoperator în castrare la
masculi?

a) Fracturi ale membrelor
hemoragii secundare .

b) Hemoragii, eventratii funiculoite
acute .

c) Prolaps rectal, contuzii.

d) Escoriații, plăgi decubitale .

e) Glaucom, ulcer podal, higrome .

68.
Ce
complicații se pot produce după
operația de castrare la masculi?

a) Contuzii, luxații, hernii
musculare.

b) Gangrenă traumatică, peritonită,
fracturi.

c) Edem traumatic, omfaloflebită..

d) Edem traumatic, funiculită,
supurația plăgii.

e) Furbură,

miopatie,.

16.
OPERAȚII EFECTUATE PENTRU OBȚINEREA DE
MASCULI ÎNCERCĂTORI ȘI GENITOSTIMULATORI

Generalizarea însămânțărilor artificiale la unele specii de interes
economic atenuează manifestarea căldurilor și creează dificultăți

în stabilirea
momentului optim al inseminării reprezentând o cauză de sterilitate. Prezența
masculilor în aceste efective stimulează manifestarea căldurilor și ajută
operatorul la depistarea acestora. Împiedicarea montei naturale se realizează
prin: vazec
tomie, criptorhidie abdominală provocată, devierea sau scurtarea
penisului.

16.1.
VAZECTOMIA LA TAUR ȘI LA BERBEC

Prin această operație, se întrerupe continuitateaa canalului epididimar sau

222

deferent, fără să afecteze instinctul genezic și copulația. Fol
osirea acestor
masculi poate avea și consecințe negative, deoarece actul montei se produce
normal și determină creșterea impurității vaginale sau pot să transmită boli în
efectiv. Operația se practică la berbeci și mai rar la taurine.

Instrumentar
: pentru

diereză, hemostază și sutură.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie locală prin infiltrație.

Contenție
: decubitală sau patrupodală ca pentru castrare.

Tehnica operatorie:

1. Rezecția unei porțiuni din coada epididimului.

2. Rezecția canalelor deferente la

origine (lângă testicul).

1.

Rezecția canalelor deferente pe traiectul cordoanelor testiculare.

1.
Rezecția unei porțiuni din coada epididimului



se face câte o incizie de 1,5
–
2 cm care interesează toate pungile
testiculare în dreptul cozii epididimului, par
alele cu rafeul median;



exteriorizarea cozii epididimului. Se strânge testiculul într
–
o mână și
prin plagă se evidențiază coada epididimului de culoare sidefie, fiind acoperită
de albuginee.



excizarea unei porțiuni din coada epididimului. Se excizează o
po
rțiune din formațiunea prolabată, cu foarfeca, iar dacă s
–
a incizat și
albugineea, se îndepărtează tot cu foarfeca o rondelă de mărimea unui bob de
porumb;



se asigură hemostaza și se suturează pielea în puncte separate și
eventual albugineea cu catgut (Glu
hovski)

2.
Rezecția canalului deferent la origine



se face câte o incizie verticală sau oblică în fundul sacului scrotal, de
2
–
3 cm, simetric;



se exteriorizează canalul deferent la origine prin apăsare, cu degetul
sau se trage cu un cârlig;



se excizează
o porțiune de 1
–
2 cm din canalul deferent, fără să lezăm
vasele de sânge din vecinătate. Dacă au fost secționate, se face sutură
hemostatică cu catgut;



sutura cutanată cu ață chirurgicală în puncte separate.

3.
Rezecția unei porțiuni din canalele
deferente:



descoperirea canalelor deferente. Se reperează cordonul testicular și
se face câte o incizie verticală de 3
–
4 cm la 5
–
6 cm deasupra testiculului,
inclusiv în teaca vaginală.
Se prinde canalul spermatic cu o pensă și se
tracționează;



excizia unei

porțiuni din canalul deferent se face cu foarfeca pe o

223

lungime de 3 cm, precedată de ligatura cu catgut în ambele părți la animalele
adulte;



sutura cutanată în puncte separate cu ață chirurgicală.

Operația de vazectomie poate fi înlocuită prin ligatura ca
nalului deferent
sau prin injectarea în coada epididimului a 4
–
5 g de parafină fluidifiată care
determină atrofia conductului spermatic.

16.2.
CRIPTORHIDIA ABDOMINALĂ PROVOCATĂ

Operația se poate realiza la vieri și la berbeci, având efecte asemănătoare
cu vazectomia. În acest caz, spermatogeneza încetează din cauza temperaturii
mai ridicate în cavitatea abdominală.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia pielii și a țesutului conjunctiv în dreptul inelului inguinal
inferior.

2. Izolarea testiculului și cordonului

testicular până la inelul inguinal
inferior.

3. Laparotomie inguinală. Se debridează traiectul inguinal în unghiul
antero
–
lateral.

4. Se introduce testiculul în cavitatea abdominală fără teaca vaginală și
fără a fi răsucit.

5. Excizia tecii vaginale.

4.

Sutu
ra peretelui abdominal bietajat sau trietajat.

7. Extirparea testiculului congener printr
–
o metodă obișnuită de castrare.

Efectul maxim se produce după 30
–
40 de zile, când se atrofiază linia
seminală și se dezvoltă compensator celulele Sertoli și glanda
interstițială.

16.3.
OPERAȚIA DE SCURTARE A PENISULUI LA VIER

Scopul operației este împiedicarea copulației la masculii încercători sau
genitostimulatori.

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază și sutură.

Anestezie
: tranchilizare și anestezie locală sa
u NLA.

Contenție
: decubit dorsal cu membrele posterioare flexate spre înainte.

Tehnica
:

1. Incizia furoului în plan median pe o distanță de 8
–
10 cm pornind din
partea posterioară.

2. Exteriorizarea penisului. Penisul se prinde cu un cârlig bont sau cu
degetul arătător și se trancționează formând o bucă în "U" cu înălțimea de 8
–
10
cm.

224

4. Răsucirea buclei la 180
0
. Prin această manevră se formează o buclă
circulară cu diametrul de 7
–
8 cm.

5. Sutura penisului. La locul de atingere a albugineei peniene se ap
lică 1
–
2 puncte de sutură cu nylon sau Dexon. Firele se trec numai prin albuginee fără
a produce hematoame.

6. Sutura furoului. Se introduce ansa peniană și se suturează furoul
bietajat cu fir rezistent și tolerat, iar pielea în pucnte separate cu ață chi
rurgicală.

Prin această operație, penisul nu mai poate fi exteriorizat.

16.4.
OPERAȚIA DE DEVIERE A PENISULUI

Scopul operației
: Deplasarea penisului împreună cu furoul lateral într
–
un
unghi care să împiedice intromisiunea, fără să afecteze micțiunea sau

libidoul.
În centrele de recoltare a spermei prezintă avantajul că nu se mai atinge furoul și
penisul cu mâna.

D
evierea penisului la taur

Se practică devierea penisului spre dreapta prin mai multe metode:

Metoda Rommel

Anestezie
: narcoză

Contenție
:
decubit dorso
–
lateral stâng.

Tehnica operatorie
:

1. Se introduce o sondă de cauciuc sau material plastic în furou pentru
orientare.

2. Incizia cutanată circulară pe o rază de 3 cm în jurul orificiului
prepuțial.

3. Incizie cutanată mediană de la scrotum pâ
nă la incizia circulară.

4. Separarea furoului de peretele abdominal. Se incizează mușchii
protractori și ligamentul suspensor al furoului și se ligaturează vasele de sânge.

5. Se extrage sonda de cauciuc și se acoperă orificiul prepuțial cu un tifon
steri
l sau cu o mănușă de cauciuc.

6. Se decupează o rondelă cutanată circulară cu diametrul de 6 cm lateral
dreapta în locul unde se va sutura orificiul prepuțial la un unghi de 50
0
.

7. Se tunelizează cu o spatulă, pe sub piele, spre scrot, formându
–
se noul
tr
aiect pentru furou și penis.

8. Se pătrunde în traiect cu o pensă forceps și se prinde extremitatea
furoului cu orificiul prepuțial care se trage în noul traiect și se poziționează
corect.

9. Se îndepărtează materialul folosit pentru protecția prepuțului ș
i se
suturează pielea în puncte separate. În jurul orificiului prepuțial se aplică mai
întâi patru puncte pentru fixare și apoi se completează sutura.

225

10. Se suturează pielea inciziei longitudinale în puncte separate sub dren.

Metoda Szokoloczy.

S
–
a aplicat la taur, vier și berbec, realizând devierea
penisului la un unghi de 45
–
50
0

față de poziția inițială. Spre deosebire de
Rommel, face incizia în jurul furoului în formă alungită (felie de pepene) și apoi
decupează o rondelă cutanată lateral dre
apta de formă și dimensiuni egale. Mai
întâi face o incizie longitudinală și apoi excizează câte două lambouri laterale.

Tunelizarea o face dinspre baza penisului spre noul orificiu.

Metoda Sik
–
Marlot.

S
–
a folosit tot metoda Rommel modificată astfel:

1. I
ncizia circulară în jurul orificiului prepuțial și decolarea acestuia de pe
peretele abdominal.

2. Detașează furoul de piele și de peretele abdominal cu ajutorul unei
spatule de embriotomie.

3. Incizia cutanată în apropierea bazei scrotului pregătind un tr
aiect
subcutanat.

4. Decupează un lambou cutanat lateral dreapta de forma celui decupat la
orificiul prepuțial, la un unghi de 30
0

și creează un nou traiect subcutanat prin
tunelizare spre baza scrotului.

5. Acoperă orificiul prepuțial cu tifon steril și t
racționează furoul și
penisul spre bază prin incizia prescrotală.

6. Prinde prepuțul cu o pensă de cervix și îl trage în noul traiect unde îl
fixează prin sutură.

7.
Completează sutura celorlalte plăgi cutanate și asigură protecția
antiinfecțioasă cu 2.000
.000 u.i. de procain penicilină în fiecare traiect.

Metoda Aliev
–
Bașirov

Aliev A. și Bașorov B. au fost primii care au practicat operația de deviere
a penisului la berbeci (1959), citat de Blidariu (5). După pregătirea câmpului
operator și efectuarea anesteziei locale prin infiltrație pe părțile laerale ale
prepuțului, face cat
e o incizie cutanată de o parte și alta a penisului la distanță
de 5 cm, mergând până la baza scrotului.
Pielea, penisul și furoul sunt desprinse
de pe peretele abdominal. Acoperă plaga rezultată prin sutură și apoi pregătesc
un traiect oblic cranio
–
later
al, pe partea dreaptă la baza scrotului cu incizia
precedentă în formă de “U” întors. Decolează pielea abdominală la margini și
aduce penisul cu furoul în noul traiect unde îl fixează prin sutură în puncte
separate care se scot după 10
–
12 zile.

Metoda Sipi
lov

1. Incizie cutanată în formă de "U" în jurul orificiului prepuțial și paralel
cu furoul în lungime de 10 cm.

2. Desprinde furoul și penisul de peretele abdominal.

3. Execută o incizie cutanată în direcție oblică la 45
0

ce se unește cu
incizia anterioar
ă pe partea dreaptă.

4. Reamplasarea furoului și penisului în noul traiect și sutura marginilor

226

plăgii cu lamboul cutanat de pe furou.

5.

Sutura plăgii cutanate abdominale.

Metoda Addis
–
Colombo

1. Incizie cutanată în arc de cerc la 30 cm cranial față de
ombilic. Incizia
în lungime de 60 cm se plasează simetric, cu extremitățile la distanță egală față
de linia mediană.

2. Incizie liniară de la extremitatea dreaptă a arcului de cerc până la 10
cm de baza scrotului pe linia mediană.

3. A treia incizie cutana
tă pleacă de pe arcul de cerc la 15
–
20 cm de
extremitatea dreaptă și se unește cu a doua la 10 cm de la baza scrotumului în
plan median.

4. Se îndepărtează sectorul de cerc cutanat delimitat de ultimele două
incizii drepte și extremitatea din partea dreapt
ă a inciziei în arc de cerc.

5. Decolarea pielii împreună cu mușchiul cutanat și furoul secționând
mușchii protractori și ligamentul.

6. Translația pielii desprinse peste zona rămasă denudată după
îndepărtarea lamboului de formă aproximativ triunghiulară.

7. Fixarea lamboului cutanat după aducerea în noua poziție, prin sutură în
puncte separate.

8. Sutura lamboului cutanat după translație, în "U" la tunica abdominală
pentru a favoriza aderența și prevenirea formării unui spațiu în care să se
acumuleze lichi
dele transvazate.

9.

Se menține contactul pielii cu peretele abdominal prin pansament.

16.5.
CHESTIONAR

1.
Ce este vazectomia?

a) Întreruperea funcției de
reproducere prin modificarea căilor
de eliminare a spermei.

b) Întreruperea chirurgicală a
continuității canalului epididimar sau

deferent .

c) Extirparea canalului deferent.

d) Extirparea epididimului și a
canalului deferent.

e) Castrarea parțială cu scopul
modificării funcției

testiculare.

2.
Ce neajunsuri poate să creeze
vazectomia la taur și la berbec?

a) Descopera femelele in cal
duri,
deoarece actul montei se

produce
normal.

b) Se pot transmite boli parazitare
sau infecțioase .

c) Se produc accidente prin
salturile efe
ctuate de masculi.

d) Animalele sunt stresate de
prezența masculilor necastrați care își

manifestă intens instinctul genezic.

e) După vazectomie, taurii sunt mai
agresivi din cauza creșterii
nivelului

de testosteron.

3.
Prin ce metode se poate realiz
a
vazectomia la taur și la berbec?

a) Rezecția unei porțiuni din capul
epididimului.

b) Rezecția canalelor deferente la
origine .

c) Rezecția cordonului testicular la
origine.

227

d) Modificarea topografiei
testiculelor.

e) Modificarea poziției
penisului.

4.
Cum se face exteriorizarea cozii
epididimului în operația de
vazectomie?

a) Se face câte o incizie de 1,5
–
2
cm care interesează toate pungile.
testiculare în dreptul cozii
epididimului paralel cu rafeul median.

b) Se strânge testiculul
ui într
–
o
mână.

c) Se excizează cu foarfeca o
porțiune de mărimea unui bob de
porumb

din coada epididimului.

d) Se tractioneaza cu o pensa
hemostatica.

e) Se prinde numai albugineea cu o
pensa anatomica .

5.
Cum se exteriorizeaza canalul
deferent p
entru rezecție la origine?

a) Se face câte o incizie verticală
sau oblică în fundul sacului scrotal
si se tractioneaza cu o pensa
anatomica .

b) Prin apăsare sau se trage cu un
cârlig.

c) Prin apasare cu degetul si
sectionare cu foarfeca chirurgicala
.

d) Se strange testiculul intr
–
o mana .

e) Incizie cutanatăsi dilacerare .

6.
La ce distanta de testicul se face
rezectia unei portiuni din canalele
deferente?

a) La 5
–
6 cm deasupra testiculului .

b) La 2
–

3 cm de canalul deferent

c) Ap
roape de coada epididimului.

d) Pe toata lungimea .

e) In traiectul inguinal .

7.
La ce animale se realizează
criptorhidia abdominală provocată?

a) La câine și la cotoi.

b) La solipede.

c) Numai la iepuroi.

d) La vieri și la berbeci.

e) La
rumegătoarele mari .

8.
Ce efect are criptorhidia abdominală
provocată?

a) Spermatogeneza încetează

b) Testiculul ectopic se
cancerizează.

c) Testiculele suferă un proces de
necrobioză.

d) Spermatogeneza se reduce
cantitativ.

e) Nu se produc efe
cte ireversibile

9.
Cum se procedeaza cu testiculul in
operația de criptorhidie abdominală
provocată?

a) Se izoleaza testiculul si se
torsioneaza la 180 de grade .

b) Se debridează traiectul inguinal
în unghiul antero
–
lateral.

c) Se introduce test
iculul în
cavitatea abdominală împreună cu
teaca vaginală, fără a fi răsucit.

d) Se introduce testiculul în
cavitatea abdominală fără teaca
vaginala .

e) Se exteriorizeaza testiculul
ectopic si se indeparteaza .

10.
Care este scopul operației de
scurta
re a penisului?

a) Eradicarea unor boli infectioase
cu transmitere prin montă.

b) Suprimarea montei la animale
care nu corespund din punct de vedere

economic.

c) În scop zootehnic pentru
scoaterea de la reproducție a
animalelor care nu se încadrează î
n
standardul rasei.

d) Împiedicarea copulației la
masculii încercători sau
genitostimulatori

e) Prevenirea transmiterii unor boli
congenitale.

11.
Cum se face operația de scurtare a
penisului la vier?

a) Incizia furoului în plan median
pe o lungime de

8
–
10 cm pornind
din

partea posterioară și
exteriorizarea penisului formând o
buclă in U cu

înălțimea de 8
–
10
cm si fixarea acesteia prin sutura .

b) Extirparea unei porțiuni de 5
–
6

228

cm din corpii cavernoși la baza

penisului și sutura albugineii
pentru refacerea continuității acestuia.

c) Se formeaza o bucla în "U" care
se rasuceste cu 180
0

formand o
bucla circulara cu diametrul de 7
–
8
cm care se fixeaza prin sutura.

d) Sutura penisului la locul de
atingere cu fu
roul . Se aplică 1
–

2
puncte de sutură cu fir rezistent și
bine tolerat, fără a produce
hematoame.

e) Incizia furoului pe linia mediana,
evidentierea penisului si fixarea lui
in patru puncte de sutura cu fir
sintetic, resorbabil.

12.
Care este scopul
operației de deviere
a penisului?

a) .Previne accidentele provocate
de actul montei.

b) Permite recoltarea spermei .

c) Împiedică transmiterea unor boli
prin montă.

d) Întrerupe spermatogeneza și
monta naturală.

e) Deplasarea penisului împreună
c
u furoul lateral, într
–
un unghi care să

împiedice intromisiunea

13.

Cum se face separarea furoului de
peretele abdominal in operatia de
deviere a penisului prin metoda
Rommel?

a) Se face o incizie cutanată
circulară cu o rază de 3 cm în jurul
ori
ficiului prepuțial și una mediană
de la scrotum până la incizia

circulară.

b) Prin secționarea mușchilor
protractori și a ligamentului
suspensor.

c) Se tunelizeaza cu o spatula, pe
sub piele, spre scrot, formandu
–
se
un traiect .

d) Se patrunde
in traiect cu o pensa
forceps si se prinde extremitatea
furoului cu orificiul preputial.

e) Se tunelizează cu o spatulă pe
sub piele și se trage penisul

împreună cu furoul în noul traiect.

14.
Prin ce se deosebește metoda Sik
–
Marlot de deviere a peni
sului față
de metoda Rommel?

a) Detașează furoul și penisul de
peretele abdominal .

b) Face incizia cutanată mediană
numai în apropierea bazei scrotumului

pregătind un traiect subcutanat.

c) Creează un nou traiect
subcutanat prin tunelizare.

d) Trage preputul in noul traiect
unde il fixeaza prin sutura .

e) Trage penisul împreună cu
furoul în noul traiect unde le
fixează prin

sutură.

15.
Prin ce se caracterizeaza metoda
Sipilov de deviere a penisului ?

a) Incizie cutanată în f
ormă de "U"
în jurul orificiului prepuțial și
paralel cu furoul în lungime de 10
cm.

b) Desprinderea furoului și a
penisului de peretele abdominal.

c) Incizia cutanată în direcție oblică
ce se unește cu incizia anterioară la

capătul dinspre baza penis
ului.

d) Realizeaza devierea penisului tot
in partea dreapta dar la un unghi de
65 de grade .

e) Incizie prescrotala de 10 cm ,
tunelizare cu o spatula de
embriotomie si introducerea
penisului impreuna cu furoul, in
noul traiect .

229

16.
Prin ce se caracteriz
eaza
operația de deviere a penisului
prin metoda Addis
–
Colombo?

a) Se decolează pielea împreună cu
mușchiul cutanat și furoul care se
deplasează apoi peste o zona de
nudată
de formă aproximativ

triunghiulară
unde se fixează prin sutură.

b) Se face o inciz
ie pe linia
mediana de la extremitatea dreaptă
a arcului de cerc până la 10 cm de
baza scrotului.

c) Se face o incizie dreapta pornind
de la 15
–
20 cm din partea dreaptă a
inciziei în formă de arc de cerc și
se desprinde lamboul cutanat.

d) Autoplastie cuta
nata printr
–
o
incizie în arc de cerc la 30 cm
cranial față de ombilic. Incizia are
o lungime de 60 cm și se plasează
simetric, cu extremitățile la distanță
egală față de linia mediană.

e) Tunelizarea se face dinspre baza
penisului spre noul orificiu .

17.
OPERAȚII PE ORGANELE APARATULUI

URO
–
GENITAL

17.1.

URETROTOMIA

Indicații
: calculoză uretrală, obstrucții uretrale provocate prin calculi,
stenoze

cicatriciale, cheaguri etc. pentru evacuarea urinei.

Loc de elecție
: pe traiectul uretrei extrapelvine la nivelul unor stricturi
naturale sau cicatriciale:



Taurine
: regiunea perineală înapoia scrotului și mai rar prescrotal.



Cabaline
: arcada ischiatică și

mai rar la baza porțiunii libere a
penisului.



Berbec
și
țap
: procesul uretral și mai rar la nivelul "S"
–
ului penian sau
arcada ischiatică.



Câine
: la baza osului penian și mai rar pe traiectul porțiunii
extrapelvine a uretrei sau la arcada ischiatică.



Coto
i
: regiunea subanală (subscrotală), uretra având poziție dorsală.

U
retrotomia ischiatică

Contenție
: Animalele mari se contenționează în travaliu, iar cele mici în
decubit sterno
–
abdominal sau dorsal, pe masa de operație.

Anestezie
: Tranchilizare și anestez
ie locală, NLA sau narcoză.

Instrumentar
: Bisturiu ascuțit, foarfece, pense hemostatice, pensă
chirurgicală, sondă butonată, sondă canelată, cateter, ace atraumatice.

Tehnica operatorie
:

1. Cateterismul uretral. Se introduce un cateter flexibil până
deasupra
arcadei ischiatice.

230

2. Incizia cutanată și deschiderea uretrei. Se face o incizie cutanată în plan
median deasupra sau dedesubtul arcadei ischiatice, pe o lungime de 3
–
4 cm.
Fascia perineală și uretra se incizează succesiv, straturile profunde fii
nd incizate
pe o lungime mai mică decât cele superficiale, asigurând drenajul. Menținând
cateterul pe loc, se incizează uretra cu grijă, evitând inciziile oblice sau
transversale. Calculii constituie un suport foarte bun pentru uretrotomie.

3. Extragerea c
alculilor. Calculii fixați în peretele uretrei se desprind cu
sonda canelată sau cu o spatulă, iar jetul de urină asigură evacuarea lor sau se
folosește o pensă hemostatică, fără a deșira mucoasa uretrală.

4. Sutura uretrei și a fasciei, separat cu fir res
orbabil, iar pielea se
suturează cu ață chirurgicală. Sutura uretrei se face extramucos cu ac atraumatic
pentru a nu se infiltra urina.

Uretrostoma

reprezintă crearea unui orificiu de comunicare permanentă
a uretrei cu exteriorul la acest nivel. Se realize
ază prin sutura uretrei la piele, cu
atenție deosebită, pentru a nu se deșira.

La
taur
, calculii se opresc la nivelul flexurii sigmoide și se localizează
prin cateterism. Operația se face înapoia scrotului după aceeași tehnică.

La
berbec
și
țap
, frecvența
cea mai mare o au localizările la nivelul
procesului uretral. Operația este foarte simplă și constă în excizia acestuia cu
foarfeca, urmată de eliminarea calculilor prin jetul de urină care urmează.

Uretrotomia la câine
: În mod obișnuit, calculii se opresc

la baza osului
penian sunt multipli de dimensiuni variabile, liberi sau încarcerați în uretră.
Prezența calculilor este diagnosticată ușor prin explorare cu sonda butonată, dar
este necesar și un examen radiografic pentru stabilirea numărului lor.

Deschid
erea uretrei se face pe partea ventrală a penisului prin două
procedee:

A. Uretrotomie bazopenienă

B.
Uretrotomie prescrotală.

A.
Uretrotomia bazopenienă
, recomandată de prof. Vlăduțiu, se
incizează uretra la baza osului penian prin evaginarea prepuțului,

după
următoarea tehnică:

Animalul se contenționează pe masa de operație în decubit dorsal, cu
trenul posterior flexat, iar membrele posterioare sunt aduse spre înainte, sub
anestezie generală și după lavajul sacului prepuțial cu soluții antiseptice.

1. De
scoperirea completă a penisului prin tracționare spre înainte cu o
compresă sterilă, iar prepuțul se împinge înapoi.

2. Se introduce o sondă butonată metalică până la baza penisului unde se
oprește și se simt calculii.

3. Deschiderea uretrei. Se incizează
uretra 1
–
2 cm pe calculi sau pe vârful
sondei butonate.

4. Evacuarea calculilor. Se identifică fiecare calcul și se îndepărtează cu o

231

sondă canelată sau cu pensa, iar jetul de urină arată că uretra este permeabilă.

5.
Sutura plăgii uretrale cu ac fin, atra
umatic sau se lasă nesuturată pentru
a nu stenoza uretra. Hemostaza se asigură prin sutură prin ligaturi sau se
introduce un tampon de tifon în furou care se menține 24 de ore.

B.
Uretrotomia prescrotală
. Deschiderea uretrei se face înapoia furoului
prin
incizia pielii, a fasciei și uretrei tot la baza osului penian, dar se realizează
deschiderea uretrei direct la exterior.

Anestezia și contenția sunt similare metodei precedente, dar furoul se
trage înainte peste penis care nu se mai exteriorizează, dar se

fixează cu mâna la
bază de către un ajutor.

1. Se introduce sonda butonată și se localizează calculii la baza osului
penian.

2. Se incizează pielea, fascia și uretra în direcție longitudinală pe capătul
sondei butonate.

3. Se evacuează calculii, se asigur
ă hemostaza, iar plaga rămâne deschisă.
Cicatrizarea se produce în 2
–
3 săptămâni, fără stenoză uretrală.

Postoperator, apar aspecte dezagreabile prin eliminarea urinei prin plagă,
solubilizează și chiar mobilizează cheagurile de sânge, animalul este preocu
pat
în permanență să
–
ți facă toaleta și traumatizează țesutul de granulație astfel
încât, dacă există dotarea corespunzătoare (ace atraumatice, cateter),
recomandăm sutura etajată, extramucoasă, urmată de cicatrizare per primam. În
acest caz, pot să apară
complicații mai grave prin infiltrarea urinei în țesuturi și
este necesar controlul zilnic până la vindecare.

17.2.
CISTOTOMIA LA CARNIVORE

Indicații
: calculi vezicali sau formațiuni tumorale (polipi).

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază și sutură,
cateter uretral, seringă
mare cu tub de cauciuc sau aspirator de lichide, material de sutură cu ace
atraumatice.

Anestezie
: NLA sau narcoză.

Contenție
: decubit dorsal pe masa de operație.

Preoperator se evacuează urina prin cateterism și se face lavaj vezi
cal cu
soluție de rivanol 1:4000.

Tehnica operatorie
:

1. Laparotomie mediană ventrală prepubiană la femelă și paramediană
ventrală la mascul pe o lungime de 5
–
12 cm, proporțional cu talia animalului.

2. Exteriorizarea vezicii urinare. Se caută cu mâna
polul anterior al
vezicii care se răstoarnă, ajungând cu partea dorsală spre operator. Dacă nu s
–
a
putut evacua urina, aducerea vezicii spre exterior se face cu mai mare atenție,

232

iar conținutul se îndepărtează prin puncție cu un ac mai gros, prelungit cu u
n tub
de cauciuc (ex. de la perfuzor) pentru a nu se revărsa în cavitatea abdominală.

3. Incizia peretelui dorsal al vezicii se face pe o lungime de 2
–
3 cm într
–
o
zonă mai puțin vascularizată.

4. Se fixează marginile plăgii vezicale cu pense ovale și se ex
trag calculii
sau se evidențiază formațiunea tumorală care se extirpă chirurgical sau se
cauterizează.

5. Se verifică permeabilitatea uretrei prin cateterizare sau injectând ser
fiziologic de la meatul urinar spre vezică. Acesta mobilizează și eventualii
c
alculi angajați pe uretră pentru a fi îndepărtați.

6. Sutura vezicii urinare bietajat, în fir continuu sau puncte separate,
extramucos.

7. Sutura peretelui abdominal, bietajat sau trietajat.

Postoperator, se recomandă regim dietetic și eliminarea cauzelor
care au
generat calculoza (restricțiile hidrice, alimentația unilaterală etc.).

În cazul unor procese tumorale, se va face și tratamentul antitumoral
adecvat.

17.3.
AMPUTAREA PENISULUI

Indicații
: paralizia penisului, tumori, gangrenă.

Instrumentar
:
pentru diereză, hemostază și sutură, cateter uretral, garou.

Anestezie
: narcoză.

Contenție
: decubit lateral sau dorsal.

Tehnica

este diferită în funcție de specie și aspectul leziunilor peniene.

Amputarea penisului la cal

1. Cateterismul uretral. După toal
eta riguroasă și dezinfecția penisului și a
tegumentului prepuțial, se introduce un cateter de 30
–
35 cm în uretră.

2. Se aplică un garou la nivelul bureletului prepuțial și se strânge în timp
ce un ajutor trage de gland.

3. Uretrostoma. Se face o incizie î
n "V" pe fața ventrală a penisului, în
dreptul uretrei pe o lungime de 5
–
6 cm care interesează numai tegumentul și se
excizează lamboul triunghiular delimitat. Se incizează longitudinal țesutul
erectil al uretrei și mucoasa, care se suturează în puncte sep
arate la tegumentul
penisului.

Se face o sutură deasă având și rol hemostatic.

4. Ligatura arterelor și venelor dorsale ale penisului bilateral cu fir
rezistent (dexon, vicryl sau catgut cromat) și se extrage cateterul.

5. Sutura hemostatică a corpilor cav
ernoși. Se face o sutură în puncte
separate, dese, trecute radiar prin tegumentul penisului, albuginee, corpi
cavernoși și uretră.

233

6. Se slăbește garoul și se verifică hemostaza.

Postoperator, se previne infecția prin toaleta zilnică, dezinfecția bontului
și antibioticoterapie. Firele de sutură se scot după 10
–
12 zile.

La taur, berbec, vier și câine, operația propriu zisă parcurge aceiași timpi
operatori, fiind precedată de extirparea părții ventrale a furoului printr
–
o excizie
în formă de "V" sau "U",
urmată de sutura monoplană a tuturor straturilor în
puncte separate.

La câine, amputarea se face la baza osului penian, iar în fracturi ale osului
penian urmate de gangrenă se amputează la locul fracturii sau mai sus, pe o
porțiune sănătoasă, având grijă s
ă se realizeze uretrostoma și acoperirea
capătului de os penian cu țesuturile moi din vecinătate (corp cavernos,
albuginee, tegument).

17.4. CHESTIONAR

1.
Ce indicații are uretrotomia?

a) Cateterism uretral.

b) Calculoză
vezicală, polipi,
hematurie.

c) Obstrucții uretrale, stenoze
cicatriciale.

d) Amputări de penis, extirpări de
prostată.

e) Prevenirea calculozei uretrale.

2.
Care este locul de elecție pentru
uretrotomie la taurine?

a) Arcada ischiatică, "S"
–
ul penia
n
sau procesul uretral și mai rar la
baza porțiunii libere a penisului.

b) Arcada ischiatică și mai rar la
baza porțiunii libere a penisului.

c) Procesul uretral, la nivelul "S"
–
ului penian sau la arcada ischiatică.

d) Regiunea perineală înapoia

scrotului și mai rar prescrotal.

e) La baza osului penian și mai rar

pe traiectul porțiunii

extrapelvine a
uretrei sau la arcada ischiatică.

3.
Cum se deschide uretra pentru
uretrotomia ischiatică?

a) Se face o incizie cutanată, a
fasciei perineale și

a uretrei în plan
median după efectuarea unui
cateterism uretral .

b) Se prinde uretra cu o pensă
anatomică și

se incizeaza transversal .

c) Se dilacereaza cu o spatula si se
extrag calculii care se desprind cu
grijă fără a deșira mucoasa uretrală.

d) Pe o sonda canelata sau
butonata, longitudinal, in plan median.

e) Transversal sub arcada ischiatica
sau deasupra acesteia .

4.
Ce este și cum se realizează
uretrostoma?

a).Este o metoda prin care se reface
continuitatea uretrei după
uretrotomie.

b)
Este o anomalie congenitală prin
care uretra comunică cu exteriorul
în afara meatului uretral.

c) Este o fistula uretrala realizata
după extragerea calculilor uretrali.

d) Se produce accidental prin
sectionarea uretrei .

e) Uretrostoma este un orifici
u de
comunicare permanentă a uretrei cu
exteriorul, pe traiectul acesteia,
realizat pe cale chirurgicală

5.
Unde se deschide uretra pentru
uretrotomia bazopeniană la câine?

a) Inaintea scrotului dupa
descoperirea completă a penisului
prin tracționare
spre înainte cu o
compresă sterilă, prepuțul fiind

234

împins înapoi, după care se
introduce o sondă butonată
metalică până la baza penisului
unde se oprește din cauza
calculilor.

b) Se incizează uretra 1
–
2 cm pe
calculi sau pe vârful sondei butonate.

c) Se

fac mai multe incizii
longitudinale avand ca suport
fiecare calcul care se îndepărtează
cu sonda canelată sau cu o pensă.

d) In interiorul furoului .

e) Inapoia furoului pe o lungime de
1
–
2 cm .

6.
Prin ce se deosebește uretrotomia
prescrotală de acee
a bazopeniană la
câine?

a) Deschiderea uretrei se face
înapoia furoului prin incizia pielii, a
fasciei și a uretrei .

b) Furoul nu se mai incizeaza

c) Calculii se localizează la baza
osului penian.

d) Se asigură hemostaza prin
sutura.

e) Plaga
rămâne deschisă sau se
face sutură etajată extramucoasă.

7.
Cum se exteriorizeaza vezica urinara
pentru cistotomie la carnivore?

a) Se face laparotomie mediană
ventrală prepubiană la femele sau
paramediană ventrală la mascul pe
o lungime de 5
–
12 cm
proporțional
cu talia animalului.

b) Se rastoarna, aducandu
–
se cu
partea dorsală spre operator.

c) Se incizează peretele dorsal al
vezicii, se extrag calculii și se verifică

permeabilitatea uretrei prin
cateterism sau injectând ser fiziologic
pri
n meatul urinar.

d) Se aduce prin tractiuni moderate
in plaga abdominala , dupa
evacuarea continutului.

e) Se prezinta in afara cavitatii
abdominale pentru cistotomie la
polul anterior care este mai
accesibil.

8.
Ce indicații are amputarea penisului
la cal
?

a) Se poate face doar amputarea
procesului uretral în caz de gangrenă.

b) Inflamații ale furoului, plăgi
decubitale, pareze ale trenului
posterior.

c) Balanopostite rebele la
tratament, micoze.

d) Paralizia penisului, tumori,
gangrene.

e) După
fracturi ale acestuia pentru
a preveni automutilarea.

9.
Prin ce metoda se asigura hemostaza
dupa sectionarea corpilor cavernosi
in amputarea penisului la cal?

a) Cauterizare si sutura vasculara.

b) Sutura vasculara.

c) Hemostaza preventiva prin
ligat
ura arterelor și venelor dorsale
ale penisului bilateral.

d) Sutura hemostatică.

e) Prin aplicarea garoului la nivelul
bureletului preputial.

18.
OPERAȚII PE GLANDA MAMARĂ

18.1.
OPERAȚIA ÎN PLĂGILE MAMARE

Plăgile mamare pot

fi înțepate, tăiate prin agățare sau prin mușcătură. Se
produc la mameloane, la baza mameloanelor sau la compartimentele mamare.

235

După adâncime, plăgile mamare pot fi superficiale, profunde sau penetrante.

Tratamentul chirurgical dă rezultate bune dacă se
instituie rapid. Dacă se
cronicizează plaga, pot să apară complicații, iar plăgile penetrante se transformă
în fistule de lapte.

Tehnica operatorie
:

În plăgile mamare superficiale, sub anestezie generală sau locală, se face
antisepsia mecanică și se suture
ază în puncte separate.
Plăgile superficiale ale
mamelonului se suturează cu ac atraumatic, în puncte apropiate.

Plăgile penetrante se suturează bietajat, iar la nivelul mamelonului și la
baza acestuia nu se suturează mucoasa. După regularizarea marginilor

și
introducerea unei sonde mamare, se suturează țesutul musculo
–
erectil cu fir
resorbabil, iar pielea în puncte separate cu fir neresorbabil.

Se evită mulsul și se asigură evacuarea laptelui prin sondă mamară care
se menține 10
–
12 zile.

Postoperator, se p
revine infectarea plăgii, făcându
–
se tratament local și
general cu antibiotice.

18.2.
OPERAȚIA ÎN FISTULA DE LAPTE

Indicații
: Fistula mamară, congenitală sau dobândită în urma unor plăgi
penetrante cicatrizate defectuos. La femelele lactante, se
recomandă așteptarea
perioadei de repaus mamar.

1. Se introduce o sondă mamară prin canalul papilar și se fixează.

2. Vivifierea marginilor fistulei formând o plagă de formă alungită având
ca suport sonda mamară.

3. Sutura plăgii rezultate prin diferite me
tode, fără a trece firul prin
mucoasa canalului papilar:

Procedeul Wolf

se realizează printr
–
o sutură bietajată în "U".

*

Sutura profundă în "U". Firele sunt trecute prin piele, la 6
–
10 mm
de marginea plăgii și apoi prin țesutul musculo
–
erectil și se scot în partea opusă
la aceeași distanță. În dreptul plăgii rezultate după vivifiere, firele de sutură trec
prin țesutul muscu
lo
–
erectil În apropierea mucoasei (submucoasa canalului
papilar).
Prin înnodarea firelor trecute în formă de "U" se închide fundul
fistulei.

*

Afrontarea plăgii cutanate. Se aplică tot o sutură în "U", dar firele
se trec la distanță mai mică (3
–
5 mm), numai

prin piele, plasate alternativ sau
intercalate cu cele mai distanțate.

Procedeul Moussu

folosește un fir subțire de catgut pentru sutura în
bursă a țesuturilor profunde. Pielea se suturează în puncte separate cu nylon. Se
pretează la plăgile mici.

Procede
ul Götze
. Este o sutură bietajată în fir continuu întretăiat. Se
suturează mai întâi țesutul musculo
–
erectil și apoi pielea. Se aplică la plăgile

236

mai mari de 1,5 cm.

Procedeul Eberlein
: Sutura bietajată.

1. Submucoasa este suturată cu catgut în surjet simp
lu.

2. Sutura cutanată, tot în fir continuu.

Procedeul Willemain

1. Sutura profundă se face în zig
–
zag.

2. Sutura cutanată în surjet cu fir neresorbabil.

Procedeul Berthelon și Tournut
. Recomandă sutura trietajată, în surjet
cu același fir sintetic resorba
bil: 1
–

submucoasa; 2
–

țesutul musculo
–
erectil; 3
–

pielea.

Procedeul Frerking

1. Sutura "plăpumărească" a țesutului musculo
–
erectil.

2. Sutura cutanată cu agrafe.

18.3.
ABLAȚIA GLANDEI MAMARE

Indicații
: neoplasme mamare (la carnivore), actinobaciloză
(la scroafă),
mamită gangrenoasă (rumegătoarele mici).

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază, sutură și drenaj.

Anestezie
: narcoză sau NLA.

Contenție
: decubit dorsal, pe masa de operație.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia cutanată. Se face o incizie curbă
urmărind conturul formațiunii
tumorale și al mamelei care se extirpă împreună. Rezultă o incizie în "felie de
pepene", dar de cele mai multe ori este asimetrică și se poate extinde la mai
multe mamele, iar în cazuri mai grave se extinde la tot lanțul mamar
.

2. Hemostaza. Se aplică imediat pe vasele secționate sau se ligaturează
cele care apar evidente.

3. Izolarea și detașarea tumorii împreună cu glanda mamară. Se
dilacerează țesutul conjunctiv lax și cel adipos și se incizează bridele sau
porțiunile aderen
te mai dense cât mai departe de tumora propriu zisă, dar fără să
riscăm imposibilitatea afrontării. Izolarea se face din părțile laterale, secționând
capsula mamară și apoi ligamentul suspensor. Se aplică ligatură dublă pe
pediculul anterior și apoi pe cel

posterior și se detașează tumora prin secționare
cu foarfeca între ligaturi.

4. Sutura cutanată în puncte separate aplicate prin înjumătățire pentru a
repartiza uniform excesul de lungime de pe o parte. Recomandăm sutura fasciei
cu fir resorbabil rezisten
t pentru reducerea spațiului de drenaj. Sutura profundă
preia și o parte din tracțiunea asupra marginilor plăgii cutanate.

Postoperator, se asigură drenajul și protecția plăgii împotriva infecției și
traumatizării.

237

18.4.
CHESTIONAR

1.
Ce indicatii are operația în fistula de
lapte la femelele lactante?

a) Se introduce o sondă butonată
prin canalul papilar și se explorează
până la parenchimul glandular.

b) Se introduce o sondă mamară
prin canalul papilar și se fixează.

c) Se vi
vifiază marginile fistulei
formând o plagă de formă alungită.

d) Se recomanda asteptarea
perioadei de repaus mamar.

e) Se opereaza imediat pentru a nu
risca infectii ascendente.

2.
Cum se face sutura în fistula de lapte
prin procedeul Wolf?

a) Se re
alizează o sutură bietajată
în "U".

b) Sutura profundă în "U"iar la
piele se face sutura monoplana .

c) Afrontarea plăgii cutanate se
face printr
–
o sutură în "U" cu firele
trecute la distanță mai mare de
marginea plagii .

d) Se face o sutură în "U"

care
afrontează planurile profunde și în
puncte separate simple pentru
piele.

e) Se face sutură monoplană în
puncte separate în "U".

3.
Cum se face sutura în fistula de lapte
prin procedeul Moussu?

a) Sutura în bursă cu catgut subțire
a țesutului muscul
oerectil si in
puncte separate la piele.

b) Sutura în bursa, cu nylon la
piele.

c) Sutura monoplana cu fir
resorbabil.

d) Sutura trietajata in puncte
separate.

e) Sutura in bursa a planurilor
profunde si cu agrafe la piele.

4.
Cum se face sutura în

fistula de lapte
prin procedeul G
ö
tze?

a) Sutu
ra trietajata in surjet simplu

b) Se suturează mai întâi țesutul
musculo
–
erectil și apoi pielea.

c) Se aplică la plăgile mai mari de
1,5 cm.

d) Este o sutură bietajată în fir
continuu întretăiat.

e)
Sutura monoplana cu fir sintetic
resorbabil .

5.
Cum se face sutura în fistula mamară
prin procedeul Berthelon și
Tournut?

a) Submucoasa canalului papilar se
sutureaza in puncte separate .

b) Sutura trietajată în surjet cu
același fir, sintetic, resorb
abil.

c) Țesutul musculo
–
erectil se
sutureaza in bursa iar pielea in
puncte separate.

d) Se recomanda sutura
monoplana, in bloc .

e) Se sutureaza bietajat, in puncte
separate.

6.
Ce indicații are ablația glandei
mamare la rumegatoarele mici?

a)
Neoplasme mamare.

b) Actinobaciloză.

c) Mamită gangrenoasă.

d) Tuberculoză, leucoză.

e) Anomalii congenitale.

19.
OPERAȚII PE MEMBRE

238

19.1.
OPERAȚIA ÎN BURSITA CRONICĂ

Scopul operației îl reprezintă îndepărtarea țesutului
fibros, indurat în
forma hiperplastică. Țesutul neoformat este scleros, aderent la piele și la fascie
și bine vascularizat. Se întâlnește la toate speciile de animale, mai ales la cele de
talie mare.

Instrumentar
: bisturiu și foarfecă, bine ascuțite la vâr
f, instrumentar
pentru hemostază, eventual electrocauter sau coagulator, instrumente și
materiale de sutură, tub de dren.

Anestezie
: Tranchilizare și anestezie loco
–
regională, NLA sau narcoză.

Contenție
: decubitală pe masa de operație, iar animalele mari s
e
imobilizează în travaliu.

Tehnica operatorie
:

1. Incizie cutanată în formă de "L" sau în semicerc la partea inferioară a
formațiunii hipertrofiate.

2. Desprinderea țesutului fibrozat prin disecție și dilacerare.

3. Se excizează lamboul cutanat care depăș
ește necesarul unei afrontări
corecte, astfel încît linia de sutură să se plaseze lateral față de convexitatea
maximă a profilului regiunii (olecran, calcaneu, carp).

4. Sutura se face în puncte separate, simple sau de rezistență, iar în partea
cea mai dec
livă se asigură drenajul gravitațional.

Postoperator, se aplică un pansament protector și elastic pentru a menține
contactul între piele și fascie. La animalele mici, recomandăm imobilizarea
regiunii 2
–
3 săptămâni, iar la cele mari 10
–
12 zile într
–
un
aparat de suspensie,
deoarece flexia regiunii în timpul culcării forțează linia de sutură cutanată care
se deteriorează.

19.2.
TENOTOMIA FLEXORULUI PROFUND

AL FALANGELOR

Indicații
: buletură, retracții tendinoase, spasm muscular cronic la cal.

Instrumen
tar
: bisturiu, foarfecă, tenotom, material de sutură pentru piele.

Anestezie
: tranchilizare și anestezie loco
–
regională sau NLA.

Contenție
: decubit lateral, pe partea opusă sau în travaliu.

Loc de elecție
: jumătatea fluierului în șanțul postero
–
lateral. Se

poate
pătrunde și pe partea medială, dar se va face o incizie mai largă pentru
evidențierea formațiunilor vasculare și a nervilor metapodiali.

Tehnica operatorie
:

1. Incizia cutanată. Se palpează cele două tendoane ale flexorilor
(superficial și profund)
și se face o butonieră a pielii și a fasciei post
–
metacarpiene.

239

2. Secționarea tendonului. Se introduce tenotomul pe lat între cele două
tendoane și se răsucește la 90
0

cu partea tăioasă perpendiculară pe tendon. Un
ajutor fixează copita în extensie, iar operatorul secționează tendonul prin câteva
mișcări de basculare, apoi se controlează prin palpare dacă s
–
au depărtat
capetele tendinoase.

3. Sutura pielii în 1
–
2 puncte

separate.

4. Imobilizarea membrului în ortozom sau cizmă ortopedică timp de 3
săptămâni.

Dacă tenotomia flexorului profund nu este suficientă pentru corectarea
aplombului, se va face și tenotomia flexorului superficial (tenotomie dublă).
Pentru a evita se
cționarea ambelor tendoane la același nivel și formarea unei
singure cavități prin depărarea capetelor, este mai avantajoasă tenotomia la
niveluri diferite. În acest scop se face o butonieră la limita dintre treimea
superioară și mijlocie a fluierului, pen
tru flexorul profund, iar pentru cel
superficial, la limita dintre treimea mijlocie și cea inferioară (deasupra inelului
pentru perforant).

Postoperator, se păstrează aceleași recomandări (repaus, imobilizare,
prevenirea infectării plăgilor).

19.3.
OPER
AȚIA ÎN INCASTELURA CĂLCÂIELOR

Incastelura este o modificare patologică a formei copitei, producând
compresiune asupra țesuturilor vii subiacente, urmată de apariția unor tulburări
trofice. Cea mai gravă este incastelura călcâielor manifestată prin apropi
erea
acestora și compresiune asupra aparatului de amortizare.

Scopul operației este readucerea copitei la o formă normală și
decomprimarea țesuturilor subiacente cutiei de corn.

Dezincastelarea se poate realiza prin subțierea cutiei de corn la călcâie și
parțial în părțile laterale, până la "peliculă" sau prin metoda renurilor. Totodată,
se recomandă aplicarea unor unguente de copită pentru micșorarea durității
cornului.

Renurile se fac numai până la stratul depigmentat și se orientează astfel
încât să nu
fie paralele cu tubii cornoși.

1.
Metoda Collin
. Se practică trei renuri:

*

orizontală paralelă cu bureletul, la distanță de 1
–
1,5 cm.;

*

a doua se orientează oblic, paralel cu călcâiul, pornind de la
extremitatea posterioară a celei orizontale;

*

a treia re
nură este orientată oblic dinainte spre înapoi, pornind de
la extremitatea anterioară a primei renuri și se termină în talpă fără a se întâlni
cu a doua.

240

2.
Metoda Habacher
. Se realizează prin 5 renuri, dintre care două sunt
paralele cu marginea coronară
, iar trei sunt verticale, ajungând până în talpă.

3
.
Metoda Jolly
.

Se fac trei renuri paralele, orientate oblic de sus în jos și
dinainte spre înapoi, de sub burelet până în talpă.

Renurile se fac bilateral, fără a pătrunde la țesuturile vii. Intervenția
se
completează cu potcovitul ortopedic: potcoavă în semilună, potcoavă cu punte,
potcoavă cu arc etc.

19.4.
OPERAȚII ÎN SEIME

Seimele sunt crăpături ale cutiei de corn pe direcția tubilor cornoși sau
orizontale. Ele pot fi superficiale sau profunde, com
plete sau incomplete, simple
sau complicate.

Seimele incomplete pot fi coronare sau plantare.

1.
I
nterven
ția în seimele superficiale incomplete

Scopul operației este oprirea progresării seimei atât în lungime, cât și în
profunzime. Se face mai întâi o
renură de baraj la extremitatea distală a seimei
coronare sau la capătul proximal al celei plantare.

Marginile seimei vor fi subțiate oblic pentru a decompresa membrana
cheratogenă și a preveni transformarea seimei simple superficiale în seimă
profundă, co
mplicată.

Pentru seimele plantare, se subțiază talpa în dreptul seimei, pentru a
reduce presiunea la acest nivel, asigurând repausul necesar pentru refacerea
țesutului cornos.

2.

Intervenția în seimele superficiale complete

Este afectată cutia de corn pe
toată lungimea, de la coroană până în talpă.
Se subțiază marginile seimei și se efectuează renuri seriate cu scopul
decompresării membranei cheratogene.

Metoda Fischer
. Se fac renuri perpendiculare pe seimă, paralele cu
marginea coronară la 2 cm de aceasta
. Renurile sunt distanțate la 2 cm între ele
și au lungimea de 2 cm fiecare.

Metoda renurilor divergente.

Se fac două renuri oblice, plecând de la
coroană din apropierea seimei și se termină în talpă la 2
–
3 cm de seimă, având
forma unui "V" răsturnat.

Meto
da Messler.

Se aseamănă cu metoda precedentă prin cele două renuri
divergente la care se mai adaugă o renură orizontală plasată la jumătatea seimei
în forma literei "A".

Se mai practică subțierea uniformă a cornului copitei, aplicarea unor
agrafe metalice

etc.

241

3.

Intervenția în seimele profunde, complicate

Scopul operației este aerarea țesuturilor infectate și îndepărtarea zonelor
de necroză.

Indicații
: seimele profunde complicate cu pododermatite septice.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare și blocaj troncular
.

Contenție
: decubit lateral, pe partea opusă seimei și imobilizarea
membrului afectat.

Preoperator, se aplică un garou la chișiță sau fluier.

Tehnica operatorie
:

1. Se fac două renuri paralele cu seima la distanță de 1
–
2 cm până la
membrana cheratogenă, f
ără să se distrugă bureletul.

2. A treia renură se face în talpă, pe linia albă, între primele două, și se
unește cu ele la nivelul țesutului velutos.

3. Avulsia cornului copitei în dreptul seimei. Se prinde cu un clește
marginea plantară, iar cu cealală m
ână se apasă în dreptul bureletului pe partea
respectivă pentru a nu se smulge odată cu cornul.

4. Se controlează dacă au mai rămas alte focare sub cutia de corn și se
aseptizează membrana cheratogenă, îndepărtând toate zonele de necroză.

5. Se subțiază ma
rginile cutiei de corn pentru a reduce presiunea asupra
țesuturilor inflamate și se rotunjesc în talpă, scoțându
–
le din sprijin.

6. Se aplică antibiotice, pansament compresiv și se ridică garoul.

Postoperator, se indică repaus, antibioterapie, prevenție an
titetanică.

19.5.
OPERAȚIA ÎN JAVART CARTILAGINOS

Scopul operației
: rezecția fibrocartilajului complementar.

Indicații
: necroza fibrocartilajelor complementare.

Instrumentar
: pentru diereză, hemostază, sutură și trusă podotehnică
(clește, renetă, foaie
de jaleș, cuțit Buss, raspila), freză electrică.

Anestezie
: NLA și blocaj troncular sau narcoză.

Contenție
: decubit lateral pe partea opusă intervenției.

Loc de elecție
: regiunea coronată (acces coronat), peretele copitei în zona
de protecție a fibrocartil
ajului (acces parietal) sau amândouă (acces parieto
–
coronar), în funcție de metoda aleasă pentru operație.

Tehnica operatorie
: Alegerea metodei se face în funcție de aspectul
leziunilor.

Preoperator, se despotcovește, se curăță copita, se subțiază peretele

în
dreptul fibrocartilajului până la peliculă, se tunde și se rade regiunea coronară și
chișița, se aplică garoul și se dezinfectează tot acropodiul.

1.

M
etoda prin acces coronal

1. Incizie liniară la 2 cm deasupra bureletului pe toată lungimea

242

fibrocartilaj
ului.

2. O incizie cutanată, verticală, de 3 cm pornind de la jumătatea celei
orizontale sau din treimea anterioară în "T" răsturnat (metoda Desliens).

3. Se decolează cele două lambouri cutanate și bureletele la fața externă a
fibrocartilajului.

4. Se ext
irpă fibrocartilajul complenentar cu chiureta sau cuțitul Buss în
timp ce un ajutor menține copita în extensie forțată pentru a evita deschiderea
fundului de sac articular.

5. Drenaj capilar cu tifon steril îmbibat în soluție de sulfatiazol.

6. Sutura cuta
nată începând cu incizia verticală.

7. Pansament ușor compresiv care se schimbă la 48 de ore.

Postoperator, se recomandă repaus 3
–
4 săptămâni și antibioticoterapie 5
–
6
zile.

2.
M
etoda prin acces parietal,
MŰLLER
–
FRICK

1. Avulsia parțială

a peretelui
copitei. Se face o renură orizontală, paralelă cu bureletul la 1
cm și una semicirculară în zona de proiecție a fibrocartilajului. Se incizează
membrana cheratogenă adiacentă și se desprinde cu foaia de jaleș.

2. Se decolează bureletul și pielea pe sub bur
elet în dreptul
fibrocartilajului.

3. Rezecția fibrocartilajului. Acesta se mobilizează cu foaia de jaleș, fără
a leza țesuturile profunde și se îndepărtează ușor cu o pensă cu gheare sau
forceps.

4. Se aplică pansament după plombarea cu antibiotice.

Aceas
tă metodă prezintă avantajul că asigură un foarte bun drenaj și nu
afectează artera coronară și bureletul, dar necesită efort mai mare și atenție
deosebită pentru tunelizarea bureletelor.

3.
M
etoda prin acces parieto
–
coronar

Prezintă avantajul unui acces
lejer, vizualizarea fibrocartilajului pe toată
suprafața, dar secționează artera coronară și există riscul unor necroze ale
lamboului format de membrana cheratogenă și pielea din regiunea chișiței.

M
etoda Bayer

1. Rezecția unei porțiuni din cutia de corn
pe zona de proiecție a
fibrocartilajului complementar.

2. Incizia membranei cheratogene și a bureletului.

Se face o incizie semicirculară a membranei cheratogene la 1 cm spre
interiorul renurii, care se continuă la nivelul bureletelor. Acestea se incizează

de
două ori și apoi fiecare incizie se oprește la chișiță deasupra fibrocartilajului.

3. Se decolează lamboul, păstrând vascularizația rămasă și se asigură
hemostaza prin ligatură la nivel coronar.

4. Rezecția fibrocartilajului.

5. Sutura cutanată și a me
mbranei cheratogene, asigurând drenajul.

243

6. Plombaj cu antibiotice și pansament compresiv care se schimbă după
12 ore cu unul mai lejer.

Metoda

R
öder

1. Avulsia cornului se face ca în metoda precedentă.

2. Incizia membranei cheratogene și a pielii din reg
iunea coronară.
Membrana cheratogenă se incizează la 1 cm spre interiorul renurii, descriind un
semicerc care intersectează bureletul spre călcâi.

3. Decolarea lamboului rezultat care se ridică în forma unei clapete.

4. Rezecția fibrocartilajului și asigur
area hemostazei.

5. Sutura lamboului și aplicarea pansamentului.

Metoda prezintă avantajul unui bun drenaj, accesul lejer la fibrocartilaj și
față de prezenta, incizează o singură dată bureletele și membrana cheratogenă.

19.6.
OPERAȚIA ÎN PLĂGI PODALE

Indicații
: empiem al micii teci sesamoidiene, necroza țesutului velutos, a
cuzinetului plantar, a aponevrozei plantare, osteita falangetei etc.

Instrumentar
: pentru incizie, trusa podotehnică, lingura Volkman.

Loc de elecție
: regiunea tălpii.

Contenție
: po
ziție decubitală.

Anestezie
: narcoză, NLA sau tranchilizare și blocaj troncular.

Tehnica operatorie
: este variabilă în funcție de aspectul leziunilor și
scopul operației: rezecția formațiunilor necrozate, aerarea focarului sau drenarea
micii teci sesamoidi
ene.

M
etoda
G. IONESCU

1. Se adâncesc lacunele laterale ale furcuței cu reneta până aproape de
țesutul velutos. Renurile se reunesc la vîrful furcuței și se extind la călcâi, apoi
se incizează fundul renurilor.

2. Avulsia furcuței. Se desprinde cornul
începând de la vârful furcuței cu
foaia de jaleș, apoi se smulge cu un clește de avulsie. Se îndepărtează furcuța în
totalitate și barele.

3. Rezecția vârfului cuzinetului plantar. Se face o incizie transversală a
cuzinetului plantar la vârful lacunei medi
ane și se desprinde cu foaia de jaleș
începând de la vârf.

4. Excizia aponevrozei plantare. Se continuă incizia transversală a
cuzinetului plantar la nivelul aponevrozei plantare, având ca suport micul
sesamoid peste care alunecă, și o incizie longitudinal
ă având forma de "T". Un
ajutor menține copita în extensie pentru a nu leza ligamentul sesamo
–
falangian.
Incizia în "T" împarte aponevroza plantară în două lambouri de formă
aproximativ triunghiulară. Ridicând ușor fiecare lambou cu o pensă, se menține
cop
ita în extensie și se rezecă printr
–
o mișcare de rotație a foii de jaleș la inserția

244

pe creasta semilunară.

Prin această intervenție, se asigură drenarea mici teci sesamoidiene. Dacă
se incizează ligamentul sesamo
–
falangian printr
–
o manevră greșită a
instr
umentului sau contenție defectuoasă, apar complicații grave de artrită
podală septică, cu șanse foarte mici de vindecare.

Dacă se constată leziuni necrotice la nivelul tălpii, aceasta se îndepărtează
în totalitate dacă este necesar, făcând o renură la nive
lul liniei albe. Dacă se
constată procese osteomielitice ale falangetei sau ale osului navicular, se
chiuretează, se plombează cu antibiotice și apoi se face pansament compresiv.
Vindecarea se produce în 2
–
3 luni, iar pansamentul se schimbă mai des la
înce
put și apoi săptămânal, până cand încetează procesele exsudative.

19.7.
AMPUTAREA ONGLONULUI

Indicații
: osteită septică a falangetei, pododermatită gangrenoasă și alte
afecțiuni grave ale onglonului. Vindecarea este dificilă, se formează un
rudiment de
onglon, dar sprijinul se face numai pe onglonul congener. O
condiție a reușitei intervenției este ca acesta să fie sănătos.

Operația este contraindicată la animalele foarte grele, tauri reproducători
sau la boii de muncă.

Preoperator, se asigură anestezie,

contenție și dezinfecția onglonului.

M
etda

BERCOFF

1. Secționarea onglonului cu ferăstrăul. La bovine, se aplică ferăstrăul
perpendicular pe onglon, astfel încât secțiunea să ajungă sub marginea coronară
în partea anterioară și la 2 cm sub aceasta la
călcâi.

2. Se îndepărtează apofiza piramidală rămasă prin secționarea falangei a
treia.

3. Se chiuretează țesuturile necrozate și cartilajul de pe extremitatea
distală a falangei a doua.

4. Se asigură hemostaza. Dacă este afectat și micul sesamoid, acesta
se
rezecă.

5. Plombaj cu antibiotice și pansament compresiv.

Postoperator, se recomandă antibioticoterapie, repaus și control periodic.

19.7
.
AMPUTAREA DEGETULUI

D
ezarticularea falangetei a treia de a doua

1. Se face o renură în dreptul interliniei
articulare

2. Secționarea cu foarfeca a ligamentelor și a tendoanelor, realizând

245

dezarticularea.

3. Se chiuretează cartilajul distal al falangei a doua.

5. Pansament compresiv și protecție antiinfecțioasă.

Vindecarea se realizează în 1
–
2 luni prin creșter
ea unui onglon
rudimentar, care trebuie ajustat periodic.

A
mputarea degetului la ovine

Indicații
: panarițiu osteoarticular, artrite podale supurative, necroză,
osteomielită falangiană.

Anestezie
: NLA sau tranchilizare și anestezie regională.

Contenție
:
decubit lateral.

Tehnica operatorie
: Se recomandă amputarea degetului cu păstrarea
bureletului care asigură creșterea unui rudiment de corn protector, mai ales
pentru mers la pășune, pe terenuri accidentate.

Metoda clasică

1. Se practică o renură la 5
–
6 mm

sub coroană cu reneta până aproape de
membrana cheratogenă.

2. Incizia verticală cutanată de la jumătatea chișiței pe partea excentrică a
degetului respectiv intersectează bureletul, întâlnind renura circulară. Se
incizează apoi fundul renurii circulare.

3. Se decolează pielea și bureletele și se asigură hemostaza.

4. Se dezarticulează falanga a doua de prima, se asigură hemostaza și se
îndepărtează degetul bolnav.

5. Se raclează cartilajul de pe extremitatea distală a falangei a I
–
a.

6. Sutura cutanată în

puncte separate.

10.

Pansament protector și antibioticoterapie.

Metoda Vlăduțiu

Se deosebește de metoda clasică prin excizia a două lambouri
triunghiulare adiacente inciziei verticale și a bureletului, cu scopul reducerii
spațiului rămas după îndepărtarea deg
etului și a surplusului de piele.

Prin aceasta se reduce timpul de vindecare la jumătate și se micșorează
riscul unor necroze marginale.

Metoda Serre

Renunță la incizia verticală, făcând numai renură în cutia de corn.

Secționează membrana cheratogenă, apoi decolează bureletele și pielea
din regiunea coronară pe care le trage în sus ca un manșon.
Dezarticulează
falanga a doua și realizează hemostaza.

Drenajul este foarte bun și nu este tulburată circulația sanguină la ni
vel
coronar.

A
mputarea degetului la porcine

La această specie, a dat rezultate bune amputarea degetului fără păstrarea
buretelului (Salvisberg).

1. Se aplică garoul.

246

2. Incizia cutanată circulară la 5
–
10 mm deasupra coroanei.

4. Incizie cutanată verticală
pe partea laterală a chișiței care se unește cu
incizia circulară coronară.

5. Decolarea lambourilor cutanate, secționarea tendoanelor și
ligamentelor, urmată de îndepărtarea degetului.

6. Se asigură hemostaza prin ligaturi vasculare.

7. Se raclează cartil
ajul articular distal pe falanga proximală.

1.

Plombaj cu antibiotice și pansament.

A
mputarea unui deget la bovine

Indicații
: panarițiu osteoarticular grav la vaci de talie mică.

Instrumentar
: pentru incizie, hemostază și sutură, lingură Volkman,
ferăstrău d
e sârmă sau cu lamă.

Anestezie
: NLA, narcoză sau tranchilizare și anestezie regională.

Contenție
: decubitală pe partea opusă degetului care urmează a fi operat.

Tehnica operatorie
: Se recomandă amputarea de deget fără păstrarea
bureletului, prin secționare
a falangei a întîia.

1. Incizie cutanată circulară la 1 cm de burelet.

2. Incizia cutanată verticală de la bulet pe fața dorsală a degetului până la
incizia circulară.

3. O incizie verticală posterioară de la onglonul rudimentar până la incizia
circulară,
deasupra călcâiului.

4. Decolarea lamboului cutanat și ridicarea lui peste bulet cu două fire
tractoare sau cu pense.

5. Secționarea tendoanelor extensorilor și flexorilor.

6. Secționarea falangei a I
–
a cu ferăstrăul oblic de sus în jos și spre axul
picior
ului și se îndepărtează degetul.

7. Se netezesc marginile osului secționat, se face toaleta și se ligaturează
vasele de sânge digitale.

8. Sutura lamboului cutanat în puncte separate.

9. Pansament protector și antibioticoterapie 6
–
10 zile.

19.8.
CHESTIONAR

1.
Care este scopul operației în forma
hiperplastica a bursitei cronice?

a) Reducerea fenomenelor
inflamatorii și protejarea regiunii
împotriva

traumatismelor

b) Drenarea lichidului acumulat și
prevenirea recidivelo
r.

c) Îndepărtarea țesutului fibros,
indurat..

d) Eliminarea țesuturilor necrozate
și asigurarea drenajului.

e) Îndepărtarea formațiunii
tumorale și aplicarea unui
pansament

compresiv.

2.
Ce indicații are tenotomia flexorului
profund la cal?

a) Javart tendinos, cheloid.

247

b) Plăgi accidentale incomplete.

c) Furbura acuta, arcare .

d) Buletură gravă, retracții
tendinoase, spasm muscular cronic la
cal.

e) Exostoze ale jaretului.

3.
Ce este incastelura călcâielor?

a) Este o modificare
patologică a
formei copitei care se manifestă si
prin atrofia falangetei.

b) Este cea mai gravă formă de
incastelură care, pe lângă apropierea
călcâielor, produce și compresiune
asupra aparatului de amortizare.

c) Creșterea excesivă a cutiei de
corn c
are devine casantă și nu se
mai poate aplica potcoava.

d) Creșterea excesivă a cornului
copitei la animalele potcovite
defectuos.

e) Creșterea neuniformă a peretelui

cutiei de corn la cabalinele

nepotcovite.

4.
Prin ce metode se poate reda
elasticitat
ea peretelui lateral al
cutiei de corn în incastelura
călcâielor?

a) Subțierea uniformă a cutiei de
corn până la "peliculă" și aplicarea
unui unguent de copită.

b) Metoda Collin, se realizează prin
cinci renuri, dintre care două sunt
paralele cu margin
ea coronară, iar
trei sunt verticale ajungând până în
talpă.

c) Metoda Habacher prin trei
renuri, care descriu o formă de
trapez cu baza mare spre coroană.

d) Metoda Jolly
–

se fac trei renuri
paralele orientate oblic de sus în jos
și dinainte spre înapoi.

e) Se fac renuri divergente care se
unesc sub burelet.

5.
În seimele superficiale complete se
efectuează diverse renuri cu scopul
decompresării membranei
cheratogene și stoparea progresiei
spre țesuturile vii. Ce metode se
folosesc în acest scop?

a) M
etoda renurilor paralele. Se
subțiază marginile seimei și apoi se
fac renuri paralele pe direcția seimei.

b) Metoda Fischer
–

se fac renuri
perpen
diculare pe seimă, paralele
cu

marginea coronară la 2 cm de
aceasta. Renurile sunt distanțate la
2 cm între el
e și au lungimea de 2
cm.

c) Metoda renurilor divergente
–

se
fac două renuri oblice plecând de la
coroană din apropierea seimei și se
termină la pelicula, la 2
–
3 cm de
seimă în formă de "V".

d) Metoda Messler
–

se aseamănă
cu metoda de la punctul c), l
a care se

mai adaugă o renură orizontală la
jumătatea seimei în forma literei

"A" rasturnat .

e) Subțierea uniformă a cornului
copitei sau aplicarea unor agrafe
metalice.

6.
Care este scopul operației în seimele
profunde, complicate?

a) Crearea unor condiții de
anaerobioză în plagă pentru
stoparea

dezvoltării
germenilor Gram
–
negativi.

b) Indepartarea tesuturilor
necrozate si rezectia seimei.

c) Oprirea progresiei seimei în
profunzime.

d) Îndepărtarea secrețiilor
purulente
.

e) Aerarea țesuturilor infectate si
indepărtarea zonelor de necroză.

7.
Prin ce manopera se indeparteaza
cornul copitei în seima profundă
complicată?

a) Avulsie.

b) Avulsia cornului copitei în
dreptul seimei împreună cu bureletul
adiacent.

c) S
e desprinde cornul copitei din
apropierea seimei, cu foaia de jales.

d) Raclaj.

e) Rezectie.

8.
Cum se extirpa fibrocartilajul in

248

operatia de javart cartilaginos, prin
acces coronar?

a) Incizie liniară la 2 cm deasupra
bureletului pe toată lungimea

fibrocartilajului prinzand marginea
superioara.

b) Se face o incizie cutanată
verticală, la jumătatea celei
orizontale,deasupra bureletului, în
"T" răsturnat și se decolează cele
două lambouri pentru extractia
fibrocartilajului.

c) Cu chiureta sau cuți
tul Buss,
ținând copita în extensie pentru a
nu deschide fundul de sac articular.

d) Se dilacereaza de sus in jos cu
foaia de jales.

e) Se dilacereaza de jos in sus cu
foaia de jales.

9.
Ce avantaj prezinta rezecția
fibrocartilajului complementar prin
metoda Müller Frick ?

a) Permite efectuarea unui
tratament corect postoperator.

b) Permite aerarea plagii.

c) Asigura un drenaj foarte bun.

d) Necesita un efort mai mic si
atentie deosebita.

e) Se simplifica tratamentul
postoperator.

10.
Cum se
face rezecția
fibrocartilajelor complementare
prin metoda Bayer ?

a) Prin acces parietal

b) Prin acces coronar .

c) Prin acces parieto
–
coronar.

d) Prin rezectia peretelui lateral al
cutiei de corn.

e) Prin avulsia furcutei

11.
Ce indicații are
operația în plăgi
podale?

a) Empiem al micii teci
sesamoidiene.

b) Necroza țesutului velutos, a
cuzinetului plantar.

c) Necroza aponevrozei plantare,
osteita falangetei.

d) Fractura falangetei .

e) Luxații podale, furbură cronică,
javart cartilag
inos.

12.
Care este scopul operației în plăgi
podale ?

a) Indepartarea corpului strain si a
cuzinetului plantar.

b) Avulsia furcuței și barelor
începând de la vârf.

c) Rezecția vârfului cuzinetului
plantar.

d) Excizia aponevrozei plantare.

e)
Dr
enarea micii teci sesamoidiene

13.
Cum se face indepartarea onglonului
prin metoda Bercoff?

a) Secționarea onglonului cu.
ferăstrăul .

b) Se îndepărtează eminența
piramidală si se chiuretează cartilajul.

c) Se face o renura paralela cu
bureletul
.

d) Prin dezarticulare cu foaia de
jales.

e) Prin sectionare oblica cu
ferastraul.

14.
Prin ce se caracterizeaza amputarea
unui deget la bovine prin metoda
Bercoff ?

a) Amputarea unui deget cu
pastrarea bureletului .

b) Amputarea degetului fara
pastrarea bureletului.

c) Amputarea degetului se face prin
dezarticularea falangei a II
–
a de
prima.

d) Secționarea falangei I cu
ferăstrăul oblic de sus în jos și
dinafară spre înăuntru.

e) Amputarea falangei I cu
ferastraul.

249

B
I B L I O G R A F I E

1. ADAMEȘTEANU I., CĂPĂȚÂNĂ VL.,
Urgențe în medicina veterinară,
Ed.
Ceres, București, 1973.

2. AMMAN, K.,
Les suture en chirurrgie vétérinaire
, Ed.
Vigot Fr
è
res, Paris,
1973.

3. ARCHIBALD, J.,
Canine Surgery
, Am. Vet.
Publ. Inc.
Santa Barbara,
California, 1965.

4. ARCHIBALD, J., CATCOTT, J.,
Canine and Feline surgery
, Ed. Am. Vet.
Publ. Aanta Barbara, 1984.

5. BLIDARIU, T.,
Chirurgie generală
–

note de curs și lucrări practice I.A.,
București, 1977.

6. BOJRAB, J. M.,
Current techn
iques in small animal surgery
, Ed. Williams
and Williams, Philadelphia, 1990.

7. BOLTE, S.,
Ghid practic de propedeutică chirurgicală
, Ed. Ceres, București,
1988.

8. BOLTE, S.,
Ghid practic de propedeutică chirurgicală
, Ed.
Ceres, București,
1988.

9. BOLTE, S., IGNA C.,
Chirurgie veterinară
, Ed. Brumar, Timișoara, 1997.

10. CĂPĂȚÂNĂ, VL., RADU, I.,
Tehnici în chirurgia veterinară
, Ed. Ceres,
1994.

11. CRISTEA, I.,
Ovariectomia la scroafă
, Teză de doctorat, IANB, București,
1969.

12. CRISTEA, I., MAR
IA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S.,
Propedeutică și tehnică operatorie veterinară
, Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1983.

13. CRISTEA, I., MARIA TEMELCU, MOROSAN, N., BOLTE, S.,
Propedeutică și tehnică operatorie veterinară
, Ed. Didactică și
Pedagog
ică, București, 1983.

14. CURCA, D.,
Fiziopatologie
, vol. I., Ed. Fundației România de Mîine,
București, 1995.

15. DASCHIEVICI , S., MIHĂILESCU, M.,
Chirurgie
, Ed. Medicală,
București, 1999.

16. DRAGOMIRESCU, C., POPESCU, I.,
Actualități în chirurgie
, Ed.
Celsius,
București, 1998.

17. ELEFTERESCU, H.
Contribuții privind tehnica osteosintezei elastice în arc
secant la animalele mici.
Teză de doctorat, București, 1994.

18. ELEFTERESCU, H., VASILESCU, M.,
Patologie chirurgicală veterinară
,
Ed. Printech, 2003.

19. GHEȚIE, V., HILLEBRAND, A.,
Anatomia animalelor domestice
, vol. I,
Ed. Academiei, București, 1971.

250

20. GRIGORESCU, I.,
Intervenții chirurgicale la animale
, Ed. Agrosilvică,
București, 1968.

21. GRIGORESCU, I.,
Propedeutică și medicină operatoare
, Ed. D
idactică și
Pedagogică, București, 1973.

22. HALL L.W., CLARKE K.W.,
Veterinary Anaesthesia
, 8
th

edition, Ed.
Baillere, Tindal, London, 1983.

23. HICKMAN, J.,
Equine Surger
y and Medicine
, vol. I. Academic Press,
Cambridge, G.B., 1985.

24. KNECHT, C.D., ALL
EN AR., WILLIAMS, D.D., JOHNSON, J.H.,
Fundamental Techniques in Veterinary Surgery
, Ed. W.B. Saunders
Company, Philadelphia, 1981.

25. IONESCU, P.
Lasere. Aspecte biomedicale în medicina veterinară
, Ed.
Tehnică, 1999.

26. LEAU, T.,
Corticoterapia în chiru
rgia veterinară
, Ed. Fundației România
de Mâine, București, 1999.

27. LEAU, T.,
Propedeutică și tehnică chirurgicală veterinară
, Ed. Fundației
România de Mâine, București, 2001.

28. LEAU T.,
Patologie chirurgicală veterinară
, Ed. Fundației România de
Mâine
, București, 2003.

29. LEAU T., MIHAI IULIANA, LEAU F.,
Ghid practic de propedeutică și
tehnică chirurgicală veterinară
, Ed. Printech, București, 2003.

30 L
EAU T. Anesteziologie , Propedeutica si Tehnica Chirurgicala , Ed.
Printech, Bucuresti, 2003.

31
. M
ARCENAC, L. M.,
Chirurgie générale vétérinaire
, S.A. Editeur, Paris,
1974.

32
. MATEȘ, N.,
Chirurgie generală. Propedeutică și tehnică chirurgicală
, Ed.
Medicală Veterinară, București, 1997.

33
. MOROȘANU, N.,
Ortopedia animalelor de fermă
, Ed.
Ceres,
București,
1984.

34
. MUIR, W., HUBBELL, J.,

Handbook of Veterinary Anesthesia
, The C.V.
Mosby Comp. 1989.

35
. MUIR, W., HUBBELL, J.,

Equine anaestesia monitoring and emergency
therapy
, The C.V. Mosby
–
Year Book, St. Cuis, U.S.A.

36
. OEHME, T. W., PRIER, J
. E.,
Textbook of Large Animal Surgery
, Ed.
Williams and Wilkins, Baltimore/London, 1974.

37
. ORMROD, N.,
Guide pratique de Chirurgie opératoire du chien et du chat
,
Ed. Vigot, Fr
è
res, Paris, 1968.

38
. OSHIRO, T., POPA, M., NICULAE, B., SAVU, B.,
Laseroterapia și
chirurgia laser în dermatologie
, Ed. S. C. Național Imprim.
S.A.,
București, 2000.

39. POPA, FL., GILORTEANU, H.,
Chirurgie
, vol.
I, Ed. Național, București,
1998.

251

40. RADU N.,
Manual de anestezie și terapie intensivă
, vol. I, Ed. Medicală,
București, 1986.

41. RADU N.,
Manual de anestezie și terapie intensivă
, vol. I., Ed. Medicală,
București, 1988.

42. RĂDULESCU, P.,
Elemente de patologie și terapeutică chirurgicală
, Ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1980.

43.

RUBIN M.,
Manuel d’acupuncture vétérinaire
, Ed. Maloine, Paris, 1976.

44. SANDU L.,
Cum tratăm durerea
, Ed. Teora, București, 1986.

45. SEICIU, FL., BLIDARIU, T.,
Terapia chirurgicală a aparatului genital și a
glandei mamare
, Ed.
Ceres, București, 1976.

4
6. SEVESTRE, J.,
Eléments de chirurgie animale
, Ed. Maisons, Alfort, 1980.

47. SILBERSIEPE, E., BERGE, E., MULLER, H.,
Lehrbuch der Speziellen
Chirurgie f
ü
r Tier
ä
rzte
, Stuttgart, 1965.

48. SLATER, D.,
Textbook of Small Animal Surgery
, Second Edition, W. B.

Saunders Company, Philadelphia, 1993.

49. STANCU, D.,
Anestezia animalelor domestice
, Ed. Ceres, București, 1978.

50.
STĂTESCU, C., CRIVINEANU, V., CRIVINEANU MARIA,
Farmacoterapie veterinară
, Ed. Fundației România de Mâine,
București, 1997.

51. STROESCU
, V.,
Bazele farmacologice ale practicii medicale
, Ed.
Medicală, București, 1980.

52. STR
O
ESCU, V.,
Farmacologie
, Ed. All, București, 1999.

53. SUTEU, I., BANDILA, T., CAFRITA, A., BUCUR, AL., CANDEA, V.
Șocul
, Ed. Militară, București, 1980.

54. TARCOVEANU
, E.,
Elemente de chirurgie laparoscopică
, vol. 2, Ed.
Polirom, Iași, 1998.

55. TĂNASE, A., CRĂCIUNESCU, B.,
Patologie și clinică chirurgicală
veterinară, ed. Sitech, Craiova, 2001.

56. VLĂDUȚIU, O.,
Patologie și clinică chirurgicală,
Ed. Didactică și
Pedagogică, București, 1971.

57. VLĂDUȚIU, O., CÂMPEANU, N.
Bolile membrelor la animalele
domestice
, Ed. Ceres, București, 1970.