1. GENERALITĂȚI DESPRE DISTOPIE 1.1. ORIGINEA TERMENULUI Termenul de „distopie” își are originea în limba greacă, prefixul „dis -” având un înțeles… [605023]

1 of 21
1. GENERALITĂȚI DESPRE DISTOPIE

1.1. ORIGINEA TERMENULUI

Termenul de "distopie" își are originea în limba greacă, prefixul "dis -" având un înțeles
negativ iar "topos" însemnând "loc", putând astfel a se traduce drept "loc rău/neplăcut/greu".
Termenul "distopie" a fost inventat în 1747, scris ca "dustopie"1. În 1748, distopia a fost
definită ca "o țară nefericită". Următoarea utilizare importantă a venit într -un discurs din 1868 al
lui John Stuart Mill în Parlament. Acest termen a fost descris în politica britanică din Irlanda
"prea rău pentru a fi posibil"2. "Distopie" a intrat într -o utilizare comună semnificativă la sfârșitul
secolului al XX -lea, și apoi în principal în literatura secundară concentrându -se pe textele
contemporane. Criticii s-au focalizat pe ultimii treizeci -patruzeci de ani, atunci când scriitorii
Science -Fiction au început să abordeze la scară largă scierea distopică, acesta din urmă devenind
un sub -gen al predecesorului.
Acest termen este deseori folosit în antiteză cu te rmenul "utopie", folosit pentru prima
dată de Sir Thomas More în 1516 în romanul cu același nume care prezenta o societate ideală,
fără crime, sărăcie și violență. Utopia devine un gen popular la sfârșit de secol XIX.
Omogenitatea, uniformitatea, transpare nța și monitorizarea reciprocă, abstinența de la lux,
suprimarea disidenței și a vieții private și intoleranța figurii erezioase apar în multe utopii
moderne timpurii începând de la Thomas More. Acesta reprezenta prețul care trebuie plătit
pentru opulența universală și egalitatea socială relativă: pentru cei săraci, înțelegerea putea părea
suficient de rezonabilă. Deci, colectivismul, și o tendință spre ceea ce Francis Russell a numit o
"politică persistentă de autocrație binevoitore"3, astfel definind mul te utopii. Tendința a continuat

1 Henry Lewis Younge, Utopia: or, Apollo’s Golden Days: (George Faulkner, 1747), pag. 4
2 John Stuart Mill, The Collected Works of John Stuart Mill, vol 28 (Toronto: University of
Toronto Press, London: Routledge and Kegan Paul, 1988), pag. 248

3 Francis Russell, Touring Utopia: The Realm of Constructive Criticism (The Dial Press, 1932),
pag. 64

2 of 21
cel puțin până la sfârșitul secolului al XIX -lea și chiar în secolul al XX -lea. Dar o epocă
democratică cerea în mod clar utopii care să prezinte principii democratice.
Distopia apare din același set de probleme: să controle zi industrializarea, sărăcia pe
scară largă, concentrarea bogăției și o tendință din ce în ce mai mare către soluții colectiviste la
aceste probleme.
Cele două genuri utilizează aceleași concepte filosofice, prezentând o societate stabilă,
aproape de perf ecțiune, care se află sub conducerea unui regim autoritar, punctul de vedere prin
care este abordată acest concept diferă, însă, distopia prezentând evenimentele printr -un filtru
negativ. Distopia contestă ipoteza fundamentală a perfecțiunii umane care apa rține utopiei,
argumentând că defectele intrinseci ale oamenilor neagă posibilitatea de a contrui o societate
perfectă. Distopiile sunt pură ficțiune, prezentând societăți sumbre, opresive, cu scopul de a
preveni ororile pe care acestea le ilustrează.
Dete rminarea caracteristicilor dinstinctive ale distopiei s -a dovedit a fi foarte
problematică. Există o variație imensă în cadrul genului. Unele distopii sunt doar minim literare,
și sunt în primul rând tratate socilogice și politice, unde monologul și narați unea doar încadrează
raționamentul. Alte lucrări oferă intrigi complexe și personaje bine conturate, provocând un
puternic impact emoțional asupra cititorului, prioritizând o elaborare subiectivă a experienței
textuale, ci nu prezentarea metodică a ideilor .
Cele trei abordări principale ale distopiilor literare sunt prin prespectivă autoritară
asupra acțiunii, presupunând răspunsul cititorului la contextul prezentat și conținutul, toate
acestea fiind, de asemenea, întrețesute cu perspectivele autorului asup ra textului. Criticii au fost
adesea preocupați de faptul că societățile descrise sunt "mai rele" decât societatea din viața reală
a autorului și dacă cititorului i se oferă o speranță pentru a atenua posibilele rezultate negative ale
acțiunii.
O definiție orientată spre conținut sugerează, de asemenea, că trebuie să analizăm
relațiile sociale prezentate fictiv și în special, deoarece tema centrală a distopiei moderne este
despotismul, gradul de opresie al regimului descris. Aici înstrăinarea și izolarea in divizilor și
teama lor unul față de celălalt sunt centrale, precum și modalitățile prin care acest lucru este
proiectat de autoritățile externe, de obicei colectiviste. Uneori, acestea sunt proiecții ale
tendințelor politice existente, sau satire asupra lo r. În distopiile mai orientate spre știință,

3 of 21
tehnologia joacă adesea un rol central în dezumanizarea indivizilor și degradarea sociabilității
lor. În distopiile science fiction, în schimb, scenariile proiectate depășesc cu mult știința și
tehnologia actual ă și sunt adesea plasate într -un viitor mult mai îndepărtat, aflat dincolo de
frontierele plauzibilității.
1.2. DISTOPIA CA SUBGEN SCIENCE FICTION
Alte probleme apar din descrierea literaturii distopice ca o ramură a science -fiction -ului.
Deși călătoriile imaginare pe Lună erau deja comune în secolul al XVII -lea, genul utopic precede
cel science -fiction cu aproximativ patru secole (originile science -fiction sunt atribuite lui Hugo
Gernsback, care a fondat o revistă în 1926 și a crezut că rețeta corectă pent ru genul literar este
"75% literatură și 25% știință", folosind în același an și termenul pentru prima dată). Până la
sfârșitul secolului al XX -lea, cu toate acestea, science fiction a devenit atât de popular încât alte
genuri literare au fost concentrate în acesta, inclusiv utopiile și distopiile.
W. Warren Wagar observă că science fiction -ul are "doar un interes parțial"4 în acele
probleme ale organizării sociale și politice care sunt adesea esențiale pentru utopie și distopie.
Mulți critici separă astfe l utopia, distopia și science -fiction pe motive de reprezentarea a realității
într-un mod verosimil. Kingsley Amis descrie science fiction -ul ca fiind "acea clasă de proză
care tratează o situație care nu poate apărea în lumea pe care o cunoaștem, dar a că rei ipoteză
este emisă pe baza unor inovații în știință sau tehnologie, sau pseudo -știință sau pseudo –
tehnologie, fie umană sau extra -terestră de origine"5.
Ceea ce este esențial este faptul că știința este fundamentală pentru narațiune, după
spusele lui Darko Suvin: "O narațiune S -F este o ficțiune în care elementul sau aspectul S -F este
hegemonic — adică atât de central și semnificativ încât determină întreaga logică narativă, sau
cel puțin logica narativă imperativă, indiferent alte impurități care ar p utea fi prezente."6

4 W. Warren Wagar, Terminal Visions: The Literature of Last Th ings (Indiana Univ Pr., 1982),
pag. 9
5 Kingsley Amis, New Maps of Hell: A Survey of Science Fiction (Penguin Classics, 2012), pag.
18
6 Darko Suvin , Victorian Science Fiction in the Uk: The Discourses of Knowledge and of Power
(A Reference publication in science fiction) (G K Hall, 1983), pag. 89

4 of 21
Astfel, există diferențe majore între călătoriile imaginate din secolul al XVI -lea către
Lună, care sunt pur fantastice, și echivalentele lor din secolul al XIX -lea, unde perspectivele
științifice s -au îmbunătățit dramatic. Science -fiction este de obicei descris ca portretizând o lume
radical diferită de prezent. Dar există variații mari, în măsura în care ceea ce proiectează este în
mod clar imposibil în prezent, sau pur și simplu variază în calitate sau cantitate în comparație cu
starea actuală de descoperire științifică și invenție tehnologică.
Dar roboții, cyborg și androizii, odată fictivi, există acum. Știința profetică ar putea
include atât science fiction, cât și distopie. În utopii, am putea să ne întrebăm cât de departe
natura umană și organizația socială au fost întinse dincolo de credibilitate, în cazul în care o
societate viitoare este semnificativ superioară datorită inovațiilor sale științifice și tehnice. Pentru
distopie, întrebarea se referă la ceea ce poate produce știin ța, ci la impactul său negativ asupra
umanității. Deci, problema nu este dacă ne imaginăm arme avansate, ci dacă le folosim ca
instrumente de opresiune și distrugere.
În cazul în care science fiction devine o teză politică, atunci, se poate suprapune
substanțial cu utopiile și distopiile. Cele mai multe utopii și distopii înainte de 1900 nu se
bazează pe evoluții științifice și tehnologice pentru a sprijini viziunile lor de lumi viitoare sau
alternative. Ambele genuri împărtășesc unele teme f ormale, cum ar fi ideea de extrapolare de la
prezentul autorului la viitor.
Ca un subgen distopia science -fiction prezintă un set comun de concepte, și nu
presupune îndepărtarea de la originile unui gen sau altul. Acesta include texte cu accent științific
și/sau tehnologic preponderent; care sunt centrate pe știință sau dependente de științ în cazul în
care acestea ar fi, în general, considerate ca fiind nerealiste. Această definiție se potrivește cu
"Noua Atlantidă" a lui Bacon, dar nu și pentru lucrările lui Orwell sau More. Dacă "science
fiction" implică utilizarea extrem de imaginativă a științei, Orwell ar fi cu siguranță exclus.
"Realismul" este din nou central. Prin urmare, insistența Margaret Atwood, prezentată aici ca
"principiul Atwood", spune că science fiction -ul este "ficțiune în care se întâmplă lucruri care nu
sunt posibile astăzi", inclusiv portretizarea "tehnologiilor pe care nu le -am dezvoltat încă"7.
Acest lucru implică faptul că trebuie să facem o distincție suplimentară între distopiile realiste,

7 Margaret Atwood, Curious Pursuits: Occasional Writing 1970 –2005 (Virago Press, 2005), pag.
85.

5 of 21
bazate pe știință și cele science fiction. Aceasta implică, de asemenea, o distanță considerabilă
între "ficțiune speculativă" și "science fiction".
Darko Suvin susține în special o distanțare între science fiction și "distopia statică la
modă a modelului Huxley -Orwell". O parte din această ostilitate, vom vedea în cazul lui Orwell,
este pur și simplu politică, și are ca scop respingerea unui antagonism perceput față de marxism
în ficțiune distopică. Într -o altă formulare adesea citată, Suvin descrie utopia ca un "subgen
socio -politic"8 de science fiction. Utopia este o "comunitate cvasi -umană în care instituțiile
sociopolitice, normele și relațiile individuale sunt organizate pe un principiu mai aproape de
perfecțiune decât în comunita tea autorului". Distopia portretizează "o stare radicală mai puțin
perfectă"9.
Pentru Suvin, "legătura istorică foarte intimă a ficțiunii utopice cu alte forme de SF
(călătorie extraordinară, anticipare tehnologică, anti -utopie și distopie etc.)" rezultă din
"interpătrunderea culturală a categoriei intertextuale de validare a ficțiunii utopice (socio –
politică) cu categoriile de validare a formelor asociate menționate (diferențierea externă,
tehnocrația sau politica greșită)"10.
Pe de altă parte Aldridge su sține că "este o greșeală să ascunzi romanele distopice
majore ale secolului XX în categoria science fiction, în mare parte pentru că accentul lor
principal este întotdeauna pus pe relațiile de putere în termeni socio -politici clari". Spre
deosebire de sci ence fiction, literatura distopică este, de asemenea, întotdeauna "angajată la un
sistem ierarhic formal". Mai mult decât atât, "tradiția filosofică și literară care, în diferite moduri,
a generat distopiile majore a fost tradiția utopică (incluzând în spe cial satira utopică) și numai
într-o măsură mult mai mică tradiționalele poveștii de groază, literatura de călătorie, aventurile
fantastice și alte moduri care (împreună cu utopia/distopia) s -au unit în literatura science

8 Darko Suvin, Metamorphoses of Science Fiction: On the Poetics and. History of a Literary
Genre (Yale University. Press, 1979), pag. 83
9 Ibidem. pag. 35 -36
10 Darko Suvin, Position and Presuppositions in Science Fiction (Kent State University Press,
1988), pag. 84

6 of 21
fiction"11. Reducerea la absurd a definiției este atinsă în propunerea că Marx, "implicit și
inconștient", trebuie perceput ca "unul dintre principalii teoreticieni ai science fiction -ului"12.
Distopia se distinge prin densitatea narațiunii sale socio -politice și relația plauzibilă cu
perioada în care apare. Textele foarte speculative, respectând însă știința și tehnologia, împing
distopia către science fiction. Spre exemplu, atât în Brave New World, cât și în 1984, știința nu
este atât de improbabilă încât să nu poată reprezenta o extrapol are a tendințelor existente. Acest
lucru implică faptul că, în timp ce distopia devine progresiv mai identificată cu science fiction -ul
în secolul XX, cele două genuri nu sunt identice.
1.3. TEME ABORDATE ÎN DISTOPII
Pe lângă economie și politică, o serie de alte teme se repetă în textele distopice din
această perioadă. Tema expansionistă imperială este una comună acum. În "1931: A Glance at
the Twentieth Century", Henry Hartshorne vorbește despre aderarea Canada, Mexic, și Cuba la
Statele Americane. În "A Journey in Other Worlds: A Romance of the Future" de John Jacob
Astor, Canada se unește pentru prima dată cu Statele Unite, căreia nici o națiune nu i se opune.
În cele din urmă, vorbitorii de limbă engleză posedă jumătate din glob, iar vorbitorii nativi
indigeni și elementele spaniole și portugheze din america de sud dispărând, locurile lor fiind
luate de "anglo -saxonii mai progresiști"13. Un alt exemplu este reprezentat de "Armageddon: A
Tale of Love, War, and Invention" unde Stanley Waterloo portretizeaz ă o viitoare alianță anglo –
americană care pune capăt războiului.
Temele eugenice sunt poate ceva mai puțin evidente în romanele americane decât în
textele britanice, dar cu siguranță sunt încă prezente. Segregarea rasială este cu siguranță
comună. Încă din 1836, "problema rasei" este "rezolvată" de Mary Griffith în "Three Hundred
Years Hence" prin întoarcerea sclavilor în Africa după compensarea proprietarilor lor americani.
În "A Journey in Other Worlds" a lui John Jacob Astor, "elementele întunecate" mor sau sunt
deportate pe Jupiter, pentru a fi înlocuite cu anglo -saxonii. Filosoful de la Harvard, William
McDougall, a proiectat, de asemenea, insula "Eugenia", unde, spre deosebire de Republica lui

11 Alexandra Aldridge, The Scientific World View in Dystopia (UMI Research Press, 1984), pag
15-17
12 Patrick Parrinder, Learning from Other Worlds: Estrangement, Cognition, and the Politics of
Science Fiction and Utopia (Duke University Press, 2001), pag. 96
13 John Jacob Astor, A Journey in Other Worlds: A Romance of the Future (D. Appleton & Co.,
1894), pag. 74

7 of 21
Platon, familia va fi conservată în timp ce "persoanele cu gene superioare" vor fi potrivite, copiii
lor fiind apoi "crescuți cu ambiția nobilă de a servi lumea"14.
Controlul populației în masă este, de asemenea, o problemă într -o serie de alte texte. În
"Utopia: Or, The History of an Extinct Planet" a lui Alfre d Denton Cridge evoluează o formă
relativ benignă de socialism, cu libertăți de exprimare, presă și așa mai departe. Dar populația
scade încet și, în cele din urmă, societatea moare, parțial din cauza controlului nașterii prea zelos.
În satira lui William Salisbury, "The Squareheads: The Story of a Socialized State", unde
gunoierii sunt "idealul principal al socialismului simbolizat"15, eugenia este folosită pentru a face
oamenii să nu se abată la opinia majoritară.
Aceasta este, de asemenea, perioada în ca re feminismul, de obicei tratat ca un aspect al
utopiei, face prima incursiune proeminentă în distopie. În unele utopii, femeile pierd dreptul la
vot când se căsătoresc, însă acestea găsesc o cale de a se răzbuna pentru tirania masculină din
altă parte. În romanul "Mizora", scris de Mary E. Lane, naratorul descoperă o lume sub Polul
Nord locuită exclusiv de femei blonde. Bărbații sunt dispăruți, regimul lor opresiv fiind răsturnat
cu 3.000 de ani în urmă. Progresele științifice realizate de -a lungul secolel or permițând femeilor
să se reproducă asexual. Locuitorii sunt în mod clar mai civilizați decât predecesorii lor de sex
masculin sau decât restul lumii contemporane. Dar pentru bărbați, desigur, idealul prezentat este
unul distopic, la fel cum multe utopii masculine au fost de fapt distopii pentru femei.
La începutul secolului al XX -lea, a apărut un alt text american care avea să devină
definească distopia ca gen literar și anume "Călcâiul de fiel" al lui Jack London și este uneori
descris ca primul roman d istopic, fiind considerat o sursă pentru "1984" al lui Orwell. Cauza
socialistă este reprezentată ca o întoarcere la creștinismul pur, cu mici capitaliști care ajută la
pornirea unei rebeliuni împotriva marilor trusturi. Reacția începe când mulțimile organ izate de
marii capitaliști distrug prese socialiste și le ard hârtiile. Mișcarea forței de muncă este oprită.
Victoriile electorale socialiste nu împiedică un război cu Germania condus de concurența
economică. Socialiștii germani se opun războiului și amen ință cu o grevă generală, care se
extinde până în Statele Unite. Războiul este evitat, dar revoluțiile continuă, până când Călcâiul

14 William McDougall, The Island of Eugenia; The Phantasy of a Foolish Philosopher
(Scribner’s Magazine 1921), pag.483 –91
15 William Salisbury, The Squareheads: The Story of a Socialized State (The Independent
Publishing Co., 1929), pag. 85

8 of 21
de Fier se confruntă în cele din urmă cu comunitățile din multe părți ale globului. Conduși în
inegalitate, revoluționarii a mericani luptă, forțați să apeleze la terorism în lupta lor inegală.
Povestea se termină brusc înainte de victoria lor. Aceasta este, în linii mari, o descriere a ceea ce
Londra a văzut întâmplându -se la începutul secolului XX în America. Este în principal un
comentariu fictiv cu privire la suprimarea forței de muncă de către capital.
Deși literatura de specialitate distopică de la începutul secolului XX a fost în principal
preocupată de economie și politică, temele științifice au devenit totuși din ce în c e mai comune,
deoarece viața de zi cu zi promisese să fie revoluționată de noi invenții și descoperiri. Uneori,
acestea sunt introduse aproape la întâmplare, pentru a diversifica intriga, dar fără a se amesteca
în povestire. În alte lucrări, însă, astfel d e teme sunt atât de importante încât le putem descrie ca
fiind distopii science -fiction.
1.4. INFLUENȚA REGIMURILOR TOTALITARE ÎN APARIȚIA GENULUI DISTOPIC
Atât în istorie, cât și în literatură, "distopia" a fost identificată cel mai frecvent cu
tragediile colosale ale despotismului secolului XX. În lagărele de concentrare și în închisoarile
din Germania și Rusia, în special, milioane de oameni au fost uciși, adesea cu mare brutalitate. A
apărut astfel o literatură vastă și complexă pentru a încerca să expl ice modul în care omenirea a
mers atât de departe, și totodată pentru a evita astfel de calamități în viitor. În mod clar distopia
nu poatte fi înțeleasă fără un fond istoric. Cu toate acestea, uneori, nici narațiunea istorică, nici
expresia literară nu pa r să surprindă în totalitate descompunerea morală a acestor evenimente.
Despotismul modern se distinge în general de predecesorii săi, și de autoritarism, sau de
statul polițienesc, prin termenul de "totalitarism". Inventat în 1928 pentru a descrie Italia lui
Benito Mussolini.
"Totalitarismul" a fost mai apoi aplicat pe scară largă în anii 1940 Germaniei naziste,
deși afinitățile sale cu catolicismul medieval au fost adesea remarcate. Primele studii au remarcat
cinci caracteristici cheie: " promisiunea securității, acționarea în locul amânării, prezența
fundațiilor cvasidemocratice, a războiului psihologic și a principiului conducătorului"16. Pe
măsură ce războiul s -a încheiat, au apărut două studii cheie care rămân influente. "Drumul către

16 Sigmund Neumann, Permanent Revolution: The Total State in a World at War (Harper &
Brothers, 1942), pag. 36

9 of 21
servitute" al lui Friedrich von Hayek a avertizat că toate formele de planificare și socialism au
fost legate de "colectivism" au amenințat dispariția individualismului și au deschis calea spre
totalitarism. Toate încercările de control economic complet au fost obligate să suprime
diferențele de opinie și, astfel, să suprime disidența în general, în interesul obținerii unanimității.
Hayek a sugerat că atât fascismul, cât și comunismul au fost "rezultatul acelorași tendințe"17. El
i-a susținut în schimb pe cei de stânga, precum Max Eastman, care definea stalinismul ca fiind
mai rău decât fascismul. "Societatea deschisă și dușmanii ei" a lui Karl Popper au urmărit
mentalitatea totalitară până la Platon, și i -a definit pe Hegel și Marx ca dușmani ai democrației
liberale.
În timpul Războiului Rece, "totalitarismul" a început să portretizeze din ce în ce mai
mult calitățile împărtășite de Stalinism, apoi de China, Coreea de Nord și alte state comuniste.
Unul din studiile cheie din această perioadă a fo st "Originile totalitarismului" ale Hannei Arendt
care s -a concentrat pe antisemitism, rasism și darwinism social. Presupunând că "teroarea totală"
este "esența totalitarismului", ea a legat acest lucru de eradicarea majorității formelor de asociere
civilă și de izolarea indivizilor. Totodată, a considerat natura "extrem de atomizată" a societății
moderne, ca oferind "principala baza pentru dominația totalitară"18.
Geneza totalitarismului rămâne mult dezbătută. Antisemitismul a jucat un rol major în
concepț iile europene asupra străinilor și inamicilor de -a lungul mai multor secole. Dar nu a
contribuit la originile bolșevismului; preluarea Chinei de către Mao Zedong; la Revoluția
Khmerilor Roșii din Cambodgia; sau Fascismul lui Franco sau Mussolini. Unii isto rici acordă o
mai mare importanță dictatorilor individuali, în special lui Stalin și Hitler, spre deosebire de
partidele de guvernare sau de clasa politică.
Multe studii timpurii s -au concentrat asupra Germaniei naziste ca fiind cel mai familiar
și direct amenințător exemplu de totalitarism, în special după ce realitățile crunte ale
Holocaustului au devenit cunoscute în 1945. Dar nu este clar că a existat vreo relație între
Holocaust și planificarea economică germană. Cu toate acestea, majoritatea istorici lor sunt de
acord că statele totalitare se disting de alte despotisme prin șapte caracteristici: prezența unui

17 Friedrich A. Hayek, Drumul catre servitute (Humanitas, 2014), pag.27
18 Hannah Arendt, Originile totalitarismului (Humanitas, 2014), pag. 3, 120, 178 –80, 317, 407,
464, 466.

10 of 21
singur partid; utilizarea tehnologiei pentru a sprijini exercitarea puterii regimului; dorința de a
distruge un număr substanțial de dușmani nați onali; utilizarea "terorii totale" pentru a intimida
populația; dorința de a elimina barierele dintre individ și partid; o filozofie sau ideologie
totalitară, adesea dedicată unui ideal de revoluție continuă; și un cult al conducătorului.
În timp ce toate aceste regimuri sunt adesea descrise ca fiind "distopice", s -au făcut
puține eforturi pentru a determina ce aspecte "utopice" ale formării lor ar fi putut contribui la
această stare degradată a societății.
Marx însuși a susținut în mod constant că viziunea sa asupra viitoarei societăți socialiste
ideale nu a fost un vis utopic. În schimb, el a încercat să demonstreze că semințele acestei
societăți au început deja să crească în societatea capitalistă. Pentru Marx socialismul nu a fost o
fantezie, ci o realit ate inevitabilă, și el a încercat să demonstreze printr -o analiză științifică a
societății capitaliste că regimul comunist a fost natural, chiar necesar ca rezultat al evoluției
istorice a capitalismului. Cu toate acestea, nu este deloc clar că distincția dintre socialism și
utopie este atât de pronunțată precum Marx și Engels ar indica. Viziunile utopice datează încă
din lucrările gregești antice în care se încerca imaginarea unui regat perfect, cum ar fi Legile și
Republica lui Platon, dar în formularea l or modernă astfel de viziuni sunt în mare măsură un
fenomen al Iluminismului, o extensie a credinței Iluminismului că aplicarea judicioasă a rațiunii
și raționalității ar putea duce la îmbunătățirea în esență a societății umane, utopia modernă este
strâns legat de credință în știință și raționament pe care Marx și Engels înșiși îl arată.
In secolul XX lumea este modelata de stiinta. Este rezonabil ca îndemnul atavistic de a
evada să se rezume la știință. Dar stiinta si atavismul sunt într -o relație antiteti că. Știința nu se
retrage ci insistă asupra contemplării consecințelor acțiunilor. În perioada modernă, impulsul
utopic a fost înlocuit în mare măsură de proiecții distopice ale tendințelor actuale dezastruoase.
1.5. PERSPECTIVA FILOSOFICĂ ȘI CRITICĂ ASUPR A LUMII DISTOPICE
Având în vedere scepticismul tot mai mare față de promisiunea utopică a științei de la
sfârșitul secolului al XIX -lea, nu este surprinzător faptul că mulți gânditori neomarxiști din
secolul XX nu au mai împărtășit credința lui Marx în par adisul socialist care avea să urmeze.
Gânditori ai Școlii de la Frankfurt precum Theodor Adorno și Max Horkheimer, această
suspiciune a inevitabilității socialismului ia forma unei suspiciuni a Iluminismului însuși.
Horkheimer și Adorno susțin că, în Ilumi nism se ascunde interesul de căpătare a puterii și că
rațiunea Iluminismului este în cele din urmă bazată pe înrobire mai degrabă decât pe eliberare.

11 of 21
Ceea ce oamenii doreau să învețe din natură era cum să o folosească în scopul de a domina în
întregime și alți oameni.
Atât suspiciunea asupra raționamentului cât și privilegierea artei indică o influență
importantă a lui Friedrich Nietzsche asupra operei lui Adrono. Într -adevăr, filosofia lui Nietzsche
în ansamblu reprezintă un moment important în modernitate pentru întoarcerea la scepticism și
gândirea distopică. Anticipând multe dintre lucrările de ficțiune distopică, Nietzsche se
intitulează ca fiind împotriva mecanizării crescânde a vieții provocată de imperialismul
epistemologic al științei, luând în derâ dere știința ca fiind o nouă formă de religie, închinându -se
în fața "zeului mașinilor" și a creuzetelor, adică spiritele recunoscute și angajate în serviciul unui
egoism superior; crezând că poat corecta lumea prin cunoaștere și pot ghida viață de știință , când
de fapt, limitează individual într -o sferă restrânsă de probleme rezolvabile.
Freud împărtășește impulsul retrospectiv al romantismului, fără a împărtăși totuși
nostalgia sa; trecutul pentru el este doar o povară nevrotică. Poziția sa ca un rațional ist este
redată de această ură față de trecut. Pe măsură ce cariera sa avansează, Freud pare să devină din
ce în ce mai pesimist cu privire la capacitatea societății umane de a depăși limitele trecutului. În
"Civilizația și neajunsurile sale" el produce o descriere sceptică a societății umane care rezonează
cu lucrările de ficțiune distopică în multe feluri. Aici Freud enumeră o serie de strategii prin care
indivizii caută fericirea în lumea modernă. Cu toate acestea. în cea mai mare a lucrării sale,
Freud susține că reforma instituțiilor sociale și convențiile nu pot duce, de fapt, la fericirea
umană, deoarece civilizația este prin propria natură antagonistă la anumite impulsuri umane de
bază și, prin urmare, o sursă de nefericire. Comentariile lui Freud cu privire la modul în care
liderii puternici funcționează ca un fel de "superego"ai societății au fost făcute într -un moment în
care figuri ca Stalin și Hitler erau abia la începutul drumului spre o societate totalitară bazată pe
frică. Comentariile lui Fre ud privind psihologia de grup și "instinctul de turma" sunt și mai
sugestive pentru valul totalitarismului care avea să vină în secolul XX, un fenomen care oferă
baza multor ficțiuni distopice.
Respingerea lui Foucault a "statu quo" face din schimbare cont inuă un fel de model
utopic alternativ, fără a avea însă o viziune finală de fericire sau de eliberare Foucault optează
astfel pentru un model ciudat de revoluție permanentă, pentru că nu caută să întruchipeze
imaginea unei societăți ideale. Accentul pus F oucault pe schimbarea continuă rezultă dintr -un
sentiment intens de criză culturală care ar putea fi numit "distopic", întruchipând o negare

12 of 21
fundamentală a oricărei viziuni idealizate a societății. O mare parte din istoria gândirii utopice
recente poate fi percepută ca o trecere treptată la distopie. S -ar putea afirma că hermeneutica
duală marxistă a lui F. Jameson este un argument pentru validarea atât a gândirii distopice cât și
a celei utopice în critica socială.
1.6. CENZURA CA LAITMOTIV
Conform Dicțion arului Explicativ al Limbii Române cuvântul "cenzură" își are originea
în limba latină, provenind din lat. "censura", definiția acestuia fiind: "Control exercitat de statul
capitalist asupra publicațiilor și tipăriturilor (în special asupra presei), pentru a împiedica
propagarea ideilor înaintate și răspîndirea informațiilor asupra adevăratei situații politice și
sociale; organul de stat care exercită acest control."
Cenzura reprezintă suprimarea limbajului, acțiunilor sau informațiilor, considerând
anumite elemente ca fiind dăunătoare, inacceptabile, delicate sau chiar aducătoare de
inconveniente. Forme de cenzură literară au fost introduse la puțin timp după apariția tiparului,
conducătorii politici și religioși realizând la puțin timp puterea pe care o av ea cuvântul scris de a
răspândi revoltă și erezie.
Termenul de cenzură este unul cu istorie provenind din perioada Romei Antice, când
pentru prima dată în Europa, un oficiu de cenzori a fost stabilit în Orașul celor Șapte Coline, la
început de an 443 î.e.n . Cum orice acțiune își are, însă, o reacțiune, protectorii cuvântului au
apărut și ei, cu interesul de a apăra și proteja libertățile limbajului și expunerea publică. Primul
dintre aceștia fiind reprezentat de Euripide, poet grec al tragediei care a trăit în anii 480 -406 î.e.n.
Efectele cenzurii nu întârzie să apară, însă, când în anul 399 î.e.n, filosoful grec, Socrate, sfidând
încercările statului de a -i cenzura învățăturile filosofice, a fost acuzat de coruperea tinerilor
atenieni și totodată de faptul că nu credea în zeii recunoscuți de cetate și condamnat la moarte,
acesta fiind, poate, cel mai faimos fapt de cenzură în istoria antică.
Discipolul lui Socrate, Platon, aduce ideea de cenzură în universul literar în dialogul
socratic "Republica". În aceas tă lucrare filosofică și de teorie politică, Platon prezintă ideea
"statului ideal" și ce caracteristici ar avea acesta, una dintre acestea fiind reprezentată de
cenzurarea artei și literaturii, o necesitate, pentru ca tinerii să fie feriți de idei și pri ncipii imorale,
în percepția lui, arta și literatura reprezentând nimic altceva în afară de surse de corupere și
depravare. În același timp, acesta este de părere că într -un stat ideal, educația tinerilor ar trebui să
fie în puterea statului, sistemul educ ațional fiind dependent de conducători: "Dar oare nu știi cã

13 of 21
începutul oricãrui lucru este cel mai important, cu atât mai mult cu cât ai de -a face cu o ființã
tânãrã și fragedã? Cãci atunci mai mult ca oricând se plãmãdește și se așazã caracterul pe care a i
dori sã -1 întipãrești în fiecare dintre aceste ființe. (…) Atunci oare vom îngãdui cu ușurințã sã
asculte copiii te miri ce mituri, plãsmuite de cãtre te miri cine și sã -și umple adesea sufletele cu
opinii cu totul potrivnice acelor pe care socotim cã ei trebuie sã le aibã, atunci când vor fi oameni
în toatã firea?"19. Totodată statul ideal este reprezentat de Platon ca fiind sub conducerea
filosofilor, singurii de altfel capabili să conducă un stat fără să își urmeze propriile interese:
"Preluând filosof ii cetatea și caracterele oamenilor, ca pe o pânzã, mai întâi ei le vor curãța, ceea
ce nu este deloc lesne. Însã sã știi cã tocmai prin aceasta ei s -ar deosebi de alții, prin aceea cã nu
ar voi sã se atingã de un particular sau de o cetate, ori sã le pres crie legi, înainte ca, fie sã -i preia
curați, fie ca ei înșiși sã -i curețe."20
Această idee expusă de Platon în dialogurile sale pare să fi reprezentat un model pentru
dictatură, ca formă de guvernare, reprezentând multe dintre principiile dictatoriale. To todată, în
ceea ce privește universul ficțional, Platon pare să fi pus bazele unui nou subgen Science -Fiction:
Distopia.
2. CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER DE JONATHAN SWIFT, ÎNTRE UTOPIE ȘI
DISTOPIE
2.1. INTRODUCERE
Publicată în 1726 de J. Swift "Călătoriile lui Gulliver" a apărut într -o perioadă de
tranziție în Marea Britanie. Pe vremea când Marea Britanie devenise un imperiu, parlamentul și
partidele politice erau proeminent implicate în societate, comerțul și negoțul erau în f loare. A
fost, de asemenea, epoca în care știința și pragmatismul cunoscuseră progrese reale. Cu toate
acestea, odată cu acest val imens de tranziții, au existat conflicte politice fervente. Această
atmosferă de confuzie se reflectă și în "Călătoriile lui Gulliver", unde scriitorul arată că aceste
călătorii, de care depind explorarea globală, întreprinderea colonială și progresul științific, nu vor
duce neapărat către o societate desprinsă din utopii. Prin urmare, Gulliver prezintă un
contraargument împotri va optimismului obișnuit al literaturii utopice.

19 Platon, Republica (Antet, 2010), 377b -378a
20 Ibidem. 501a -501c

14 of 21
Emil Cioran menționează în încercarea de a descrie "falsele utopii" faptul că "Singurele
utopii lizibile sunt falsele utopii, acelea care, scrise în joacă, din amuzament ori mizantropie,
prefigurează sau evo că ceea ce evoca Swift în Călătoriile lui Gulliver, Biblie a omului deșteptat,
chintesență de viziuni nehimerice, utopie lipsită de speranță. Prin sarcasmele sale, Swift a
emancipat un gen într -o asemenea măsură, încât l -a nimicit."21.
Mircea Opriță are o părere asemănătoare considerând că "falsele utopii" sunt derivate
din "sarcasmele swiftiene", cunoscând și alte denumiri precum: "utopii negative", "utopii negre",
"utopii pesimiste", "utopii satirice" sau "contrautopii", astfel aceste denumiri "operează c u
materialul standard al utopiilor"22.
"Călătoriile lui Gulliver" a lui Jonathan Swift este una dintre cele mai faimoase satire
scrise în istoria literaturii engleze. Această proză satirică este menită să ridiculizeze adevărata
societate umană, viciile și defectele ei. Swift face o comparație între evenimentele care au loc în
poveste și evenimentele din istoria britanică de la sfârșitul secolului al XVII -lea și începutul
secolului al XVIII -lea.
Acest roman conține elemente utopice și distopice în domeniul d e aplicare mai larg al
satirei, făcându -l astfel un roman utopic, precum și un roman distopic. Jonathan Swift folosește
ironia și sarcasmul pentru a vorbi atât despre o societate ideală, reprezentând partea utopică, dar
despre lumea reală, care reprezintă distopia în toate cele patru părți ale romanului, prin diferite
aspecte. O imagine vie a societății umane a fost reflectată deopotrivă prin elementele utopice dar
și elemente distopice în acest roman.
Chiar dacă romanul conține majoritar elemente utopice, elementele distopice sunt încă
prezente, de asemenea, frumos portretizate de Swift prin imagini ale houyhnhnmilor și yahooilor.
Prin relația lui Gulliver cu houyhnhnmii și viața lui Gulliver după exilul din țara lor, Swift
reprezintă ideea unei mari socie tăți utopice ca fiind imposibilă, ceea ce dovedește că acest roman
este un roman distopic. Gulliver se confruntă cu aceleași suișuri și coborâșuri, mărturii ale
nebuniei umane pe care și Swift le -a îndurat în Anglia, suferințele și luptele lui, mânia împot riva
reginei Angliei și a societății engleze, toate acestea l -au făcut să scrie acest mare roman satiric.

21 Emil Cioran, Mecanismul utopiei, în Istorie și utopie (Humanitas, 1992), pag. 29
22 Mircea Opriță, Discursul u topic (Editura Cartea Românească, 2000), pag. 213

15 of 21
2.2. INFLUEȚELE LUI THOMAS MORE ȘI PREZENȚA ELEMENTELOR UTOPICE
O utopie este adesea definită ca o lume sau stat ideal sau perfect. În literatură term enul
este folosit pentru a descrie textele vizionare care portretizează perfecțiunea politică sau socială.
Acestea sunt, în general, descrieri detaliate ale unei națiuni sau ale unei lumi care funcționează în
conformitate cu standarde sociale, politice, ec onomice și religioase pe care naratorul le consideră
mai bune decât cele care există deja în realitate. Există o dorință clară pentru o lume mai bună,
de unde și o nemulțumirea față de realitate. Acesta este nucleul utopiei narative a lui Thomas
More în ca re cuvântul utopie și conceptul pe care îl implică au fost definite pentru prima dată.
Acest text a marcat începutul unei lungi tradiții utopice de jurnale de călătorie, iar "Călătoriile lui
Gulliver" de Jonathan Swift sunt un exemplu.
Atunci când se anali zează romanul lui Swift din perspectivă utopică, criticii consideră
că trebuie raportat la "Utopia" lui More. Acest lucru este în primul rând datorat faptului că More
este considerat ca fiind unul dintre fondatorii tradiției utopice iar în al doilea rând "Gulliver"
este primul text important scris după "Utopia" lui More. Mai important, în narațiunea sa, Swift a
dat un ton satiric pesimist utopiei lui More, creând astfel un mod distopic de scriere. Distopia
este omologul opus al utopiei, este examinarea cr itică a premiselor utopice. Această presupunere
ne permite să considerăm distopia ca pe un subgen de utopie, înțelegând astfel că distopia apare
în esență din utopie, iar din punct de vedere intertextual ar fi aproape imposibil să citim un text
distopic fă ră a ne raporta la utopie.
Prezența elementelor de călătorie, a noilor societăți și popoare, și a unui narator -călător
face din "Gulliver" un exemplu semnificativ al discursului utopic. Mulți critici au susținut că
Utopia a servit ca model pentru Swift. Ac est lucru implică faptul că dinamica Utopiei, ideile și
temele pe care le dezvoltă oferă un context important pentru a citi "Gulliver".
Brian Vickers propune o lectură detaliată a relației dintre cele două texte care
"evidențiază dimensiunea lor satirică" și implică faptul că, "pe lângă diferențele semnificative,
cele două narațiuni împărtășesc puncte comune importante". Potrivit lui Vickers, Utopia "cu
atacul asupra relelor sociale și a defectelor a servit ca un model pentru Călătoriile lui Gulliver"23.

23 Brian Vickers, The World of Jonathan Swift: Essays for the Tercentenary (Harvard University
Press, 1968), pag. 233, 245

16 of 21
Criticii sunt adesea de acord că există trei "utopii" în "Călătoriile lui Gulliver", ele sunt
Lilluput, Brobdingnag și Houyhnmland. Ele sunt considerate utopii, deoarece acestea sunt
modelate pe valorile prezente în "Utopia" lui More și pentru că cele trei a bordează ca temă
defectele societății și comportamentul uman. Multe aspecte ale societății din Lilliput ne amintesc
de viata utopica. Prima influență izbitoare a lui More este redată de modul în care funcționează
sistemul de drept "Oamenii aceștia, în urm a relatărilor mele, au considerat ca o mare lipsă a
politicii noastre, faptul că la noi legile sunt respectate numai de frica pedepselor și că nicăieri nu
se face nici o mențiune cu privire la răsplată. Ca urmare a acestui lucru, în tribunalele lor
imagine a justiției este reprezentată ca o statuie cu șase ochi, doi în față, doi la spate și câte unul
de fiecare parte, simbolizând prevederea; în mâna dreaptă ține deschis un săculeț cu aur, iar în
stânga o sabie vârâtă în teacă pentru a arăta că e gata mai cur ând să răsplătească decât să
pedepsească." (Swift, 1947: 20), acest lucru ne amintește de principiul pedepsei în "Utopia" lui
More, unde bunul comportament duce la o recompensă publică.
În Lilliput, educația și familia funcționează într -un mod asemănător c u cel din "Utopia".
Educația are un rol major în pregătirea unui cetățean de succes, astfel că toți copiii sunt crescuți
în "crescătorii de copii, unde toți părinții, cu excepția plugarilor, sunt obligați să -și trimită copiii,
băieți și fete, ca să fie cr escuți și instruiți după ce ating vârsta de douăzeci de luni, când se
presupune că au început să știe ce înseamnă ascultarea." (Swift, 1947: 21). În plus, sistemul
educațional conceput de Swift pare să fi fost inspirat de modelul utopic în care fetele au d repturi
pentru educație la fel ca băieți. Un ultim aspect utopic în Lilliput este sprijinul acordat de stat al
oamenilor săraci "Familiile mai puțin înstărite care au copii la aceste crescătorii sunt obligate, în
afară de taxa anuală, foarte mică de altfel , să plătească lunar administratorului crescătoriei o
parte neînsemnată din câștigurile lor, ceea ce alcătuiește dota copilului; de aceea, legea
îngrădește cheltuielile părinților." (Swift, 1947: 22); această bunăstare este, de asemenea, o
caracteristică a politicii economice din "Utopia".
Brobdingnag este probabil mai aproapiat de "Utopia" lui More din cauza criticilor
regelui gigant asupra politicilor de drept european, aceeași atitudine este adoptată și în romanul
lui More. Gulliver ne spune că în Brobdi ngnag, "nici o lege nu poate fi exprimată într -un număr
de cuvinte mai mare decât numărul literelor din alfabetul lor – douăzeci și două cu totul."(Swift,
1947: 55). Totodată în "Utopia", naratorul relatează că poziția de avocat nu are ce căuta în codul
juridic utopic. Oamenii nu au nevoie de nimeni să pledeze pentru cazurile lor, deoarece practica
unui avocat se bazează pe păcălire și înșelătorie. În Brobdingnag, Regele Gigant aprobă această

17 of 21
idee atunci când îi spune lui Gulliver că: "El îngrădea arta de a guverna în hotare foarte înguste.
O mărginea la bun simț și rațiune, dreptate și îngăduință, la rezolvarea grabnică a proceselor de
drept civil și de drept penal și la alte câteva considerente simple de acest fel care nici nu merită
să fie amintite."(Swif t, 1947: 55).
Țara Houyhnhnm cu toate acestea este o societate de cai cu un nivel de inteligență mai
mare decât cea a oamenilor. Această societate de cai crede, în același mod ca în "Utopia", în
valoarea rațiunii. Rațiunea este văzută ca sursa tuturor adev ărului. Houyhnhnmii împart cu
utopici atitudinea rațională privind toate aspectele vieții, "Deoarece acești nobili houyhnhnmi au
o înclinare firească spre virtute și nu -și pot face o idee măcar de ceea ce înseamnă răul la o
creatură rațională, principiul l or în viață este de a cultiva rațiunea și de a se lăsa întru totul
călăuziți de ea. La ei, rațiunea nu este un lucru îndoielnic, ca la noi, unde oamenii cutează să
discute pentru și împotriva ei, cu șanse egale de plauzibilitate, la ei rațiunea se impune î n mod
categoric, așa cum de altfel trebuie să se întâmple întotdeauna când ea nu e tulburată, nici
întunecată sau înjosită de patimă și interese."(Swift, 1947: 113 -114).
Atât More, cât și Swift laudă societățile întâlnite pentru a critica societatea Europe ană.
Conceptul de utopie este folosit ca un standard prin care defectele societăților și viciile oamenilor
sunt criticate. În același timp, ambii scriitori construiesc un ideal narativ fără a indica dacă acest
ideal poate fi atins sau nu în realitate. Aces ta este motivul pentru care putem presupune că cei doi
scriitori aparțin tradiției utopice realiste. În alți termeni, ei arată conștientizarea faptului că
societățile ideale pot exista doar în ficțiune. În consecință, ele servesc ca un mijloc sau un
instru ment, ales de către scriitori pentru a critica și satirize timpul lor și a societății.
Niciuna dintre cele două opere nu oferă suficiente indicii pentru a clasifica utopiile pe
care le întruchipează în categoria modelelor. Este foarte dificil să demonstrăm o intenție de a
crea și propune alternative realizabile. În plus, chiar dacă ambii scriitori doresc ca cititorii lor să
creadă în autenticitatea călătoriilor, ei folosesc în utopiile lor elemente înșelătoare, aproape
încurcate, care ne fac să ne îndoim de credința lor în propriile societăți ideale. More folosește
elemente realiste pentru a da o dimensiune verosimilă unui voiaj căruia îi dă un titlu fantezist,
deoarece termenul de utopie înseamnând „nicăieri”. Deci, titlul în sine indică imposibilitatea
existenței societății utopice. Swift pare să fi împrumutat de la predecesorul său acest aspect
"fantastic" și l -a exprimat prin utilizarea unei societăți non -umane a cărei membri sunt
reprezentați de cai foarte inteligenți, în Houyhnhnm, sau de oameni în mini atură, în Lilliput. De

18 of 21
fapt, este foarte ironic faptul că societatea care este cea mai apropiată de modelul utopic este
compusă din cai. Acesta este modul lui Swift de a indica faptul că perfecțiunea umană este
improbabilă în societățile umane.
2.3. PREZEN ȚA ELEMENTELOR DISTOPICE.
Intertextualitatea ne oferă posibilitatea de a explora relațiile dintre texte dincolo de
procesele obișnuite de a prezenta asemănări și diferențe. Mulți critici prezintă asemănările și
diferențele dintre "Utopia" și "Gulliver"; un ii sunt de acord că acestea sunt similare, deoarece
ambele conțin caracteristici utopice, iar alții, cu toate acestea, cred că acestea sunt opuse,
deoarece "Gulliver" reprezintă un exemplu de distopie. Ficțiunea distopică împrumută
caracteristici din reali tate și le discută, dar nu descrie societatea contemporană în general.
Acceptarea acestei distincții dintre distopie și utopie, înseamnă acceptarea că utopie și distopie
sunt două genuri distincte și, astfel, negarea faptului că sunt în directă legătură. T erminologia
implică separarea totală între utopie și distopie și anulează orice legătură genetică sau generică
dintre ele. În timp ce din punct de vedere intertextual, distopia este o versiune diferită a
pretextului prezentat de utopie.
Nu există nici o în doială că romanul lui Swift conțin caracteristici utopice, dar contrar
Utopiei lui More, este dominat de un ton pesimist și o atitudine sarcastică. În "Gulliver" utopia
este satirizată prin utilizarea formei utopice și, în același timp, prin atacarea carac teristicilor
comune ficțiunii utopice. În Laputa, unde vedem o mare parte din satira lui Swift, Gulliver ne
spune despre utilizarea unui cadru lingvistic dezvoltat "acest cadru cuprindea toate cuvintele din
limba lor, pe care el le introdusese în urma unui calcul strict al proporției dintre numărul
substantivelor, verbelor și al celorlalte părți de vorbire, aflate în cărți"(Swift, 1947: 76), astfel
"cu ajutorul născocirii sale, omul cel mai neștiutor va putea, cu minimum de cheltuială și de efort
fizic, să scrie cărți de filozofie, poezii, tratate de politică, de drept, cărți de matematică și de
teologie, fără să fie neapărat un geniu și fără să aibă nevoie de studii speciale."(Swift, 1947: 75).
Swift reduce "geniul" disciplinelor foarte intrigante pentru eu ropeni la o învățare simplă
realizabilă și de cei mai ignoranți. El pune la îndoială ideea utopică ce presupune că învățarea
poate îmbunătății condiția umană. El respinge idealismul atribuit educației în texte utopice.
Prezența lui Gulliver nu este foarte apreciat printre Houyhnhnmi, aceștia întruchipează
perfecțiunea, ei nu au nici un cuvânt în limba lor pentru a exprima minciuna sau falsitate,
prietenia și bunăvoința sunt cele două virtuți de principiu între Houyhnhnmi, aceștia

19 of 21
reprezentând valori utopice . Gulliver este obligat să trăiască cu colegii săi, Yahoos, care par să
reprezinte mizeria, lăcomia, ura și egoismul naturii umane, acești oameni exemplifică defectele
umane în moduri primitive. La final, el se întoarce acasă în Anglia cu un sentiment pute rnic de
neliniște în imposibilitatea de a se adapta la viața în țara sa inițială "În primul an nu puteam să
sufăr prezența soției sau a copiilor mei. Nu puteam să îndur nici măcar mirosul lor, dar, pasămite,
să mănânc cu ei în aceeași cameră. Nici până în ziua de azi ei nu îndrăznesc să se atingă de
pâinea mea sau să bea din aceeași cană cu mine, după cum, pe de altă parte, nu le -am mai putut
îngădui niciodată să mă ia de mână."(Swift, 1947: 125). A decis să se izoleze de societatea
umană din cauza sentimen telor sale disprețuiești față de oameni. Cu toate acestea, naratorul se
simte mai fericit în compania celor doi cai ai săi, "Cu primii bani agonisiți mi -am cumpărat doi
cai tineri, pe care îi țin într -un grajd bun (…) Caii mei mă înțeleg destul de bine; stau cu ei de
vorbă cel puțin patru ceasuri pe zi. Ei nu știu ce înseamnă căpăstrul sau șaua, trăiesc în cea mai
desăvârșită prietenie cu mine și se împacă de minune între ei." (Swift, 1947: 125).
În încheierea romanului, am înțeles că Gulliver a întâlnit o societate care funcționează
perfect, dar căreia nu îi poate aparține. Mai mult decât atât, Swift ne face să deducem că tonul
romanului este în mare parte negativ, deoarece nu poate face parte din societatea ideală pe care o
întâlnește și în același timp, după ce a experimentat astfel de standarde sociale, nu mai este
capabil să suporte propriul mediu.
Ar fi greșit să înțelegem satira lui Swift ca fiind pur utopică în caracter sau intenție.
Deci, asemănările dintre "Utopia" și "Gulliver" marchează doar uti lizarea Utopiei de către Swift
ca materie de bază pentru opera sa, și apoi prin procese satirice cum ar fi parodia și ironia, el
remodelează discursul utopiei, îl rescrie, îl denaturează și creează contra -imaginea sa pentru a
produce distopie. "Călătoriile lui Gulliver" este un text care demontează principiile utopice
prezentate de More, punând bazele unei distopii satirice.
3. PREZENTAREA DISTOPIEI ÎN ROMANELE LUI ALDOUS HUXLEY ȘI
GEORGE ORWELL: MINUNATA LUME NOUĂ VS 1984
3.1. CONTEXTUL RĂZBOAIELOR MONDIALE
Unul dintre rezultatele Primului Război Mondial(1914 -1919) în Anglia a fost creșterea
inegalitatății sociale față de anul 1914. Din cauza procesului tot mai mare de industrializare,
contrastul dintre clasele bogate și sărace s -a extins . Un alt efect a fost marea criză economică ce
a urmat, al cărei vârf a fost atins cu Marea Depresiune din 1929, care crescut procentajul

20 of 21
șomajulului. Au existat, de asemenea, tăieri de fonduri în educație și reducerea salariilor. Aceste
măsuri, care au af ectat mai ales clasele de mijloc, au pornit freve în toată țara, perioada
interbelică fiind atât de tensionată încât britanicii se temeau că trăiesc ultimele zile ale civilizației
occidentale.
Criza socială și economică au dus la complicații majore care a u rezultat din al Doilea
Război Mondial. Dacă în ceea ce privește Primul Război Mondial rezltatul a fost o criză
economică și scăderea calității vieții, în cel de -al doilea război rezultatul a fost unul devastator,
omenirea conștientizând puterea armamentu lui nuclear. În plus, în afara frontierelor Marii
Britanii lumea a cunoscut creșterea propagandei naziste și manipularea informațiilor, împreună
cu lipsa libertății de gândire sau de exprimare, în regimul lui Stalin.
Pe de altă parte, în timpul celui de -al Doilea Război Mondial, presa a ascuns informații,
știrile au fost cenzurate sau inventate, iar materialul redacților a fost atent selectat. Din moment
ce guvernul se temea că oamenii ar putea înceta să mai lucreze și ar începe să dobândească unele
cunoșt ințe despre situație , propaganda a cerut ca prioritar publicului să fie în continuare munca,
în timp ce orice sursă de informație era spulberată.
Scriitorii au conștientizat ce ar putea însemna eșecul în acel secol distopic, în care ceea
ce predomina la nivel mondial era un sentiment de pesimism, incertitudine și neliniște, împreună
cu ruperea de valorile tradiționale. Pesimismul a fost abodrat de Marcel Proust și Luigi
Pirandello, care au dezbătut ambiguitatea adevărului, conflictele dintre aparență, iluzie și
realitate și problema identității personale. În timp ce poetul american T.S. Eliot, scriitorul
irlandez James Joyce și romancierul francez Louis -Ferdinand Céline au scris despre inutilitatea și
lipsa unui sens al vieții contemporane în lucrările lor: "Țara Pierdută" (1922), "Ulise" (1922) și
"Călătorie la capătul nopții" (1932).
În urma acestor premise, Huxley și Orwell, care au respins deteriorarea societății
moderne și decadența legată de industrializarea la scară largă. au cătat o mod alitate de a avertiza
în privința rezltatelor unor astfel de acțiuni. În "Minunata Lume Nouă" și "1984", scriitorii ne
prezintă ce este în neregulă cu societatea și să ne avertizează cu privire la modul în care
prezentul se poate schimba, ca de exemplu, du pă cele două războaie mondiale.
Prin urmare, genul prin care au descris și criticat societatea, așa cum a fost și așa cum a
fost percepută de aceștia, primește numele de distopie, o formă generică ce combină satira cu

21 of 21
teme importante, precum tendințele sa u problemele prezentului, reprezentând totodată și
parodierea principiilor utopice. Contextul, deși temporar și spațial diferit de cel prezent al
autorului, rămâne întotdeauna aceleași. Această tendință s -a diferențiat în acele vremuri,
deoarece literatura se îndepărta prea mult de viața și aproape că a încetat să mai fie literatură.