1. DREPTUL SUCCESORAL ROMAN ………………………………………………………3 1) Succesiunea ab intestat… [619415]

1

SUCCESIUNEA TESTAMENTARĂ ÎN
DREPTUL ROMAN

2
Cuprins
1. DREPTUL SUCCESORAL ROMAN ………………………………………………………3
1) Succesiunea ab intestat ………………………………………………………………………3
2. Moștemirea testamentară …………………………………………………………………………5
1) Noțiune ……………………………………………………………………………………………5
2) Evoluția testamentului și tipurile de testament
3) Instituirea de moștenitori prin testament
4) Substituirea de moștenitor
5) Revocabilitatea testamentului
6) Acceptarea moștenirii testamentare și efectele acceptării
7) Repudierea moștenirii și efectele pentru ceilalți moștenitori
8) Dezmoștenirea
9) Sancțiunea moștenirii
3. Legatul
1) Noțiune
2) Condiții de valabilitate
3) Dobândirea legatelor
4) Invaliditatea legatelor
5) Sancțiunea leg atelor
6) Fideicomisele
7) Codicilele
4. Succesiunea diferită contra testamentului
5. Succesiunea testamentară in sistemul nostru de drept, aplicații practice

3
Capitolul I
Dreptul succesoral roman
Dreptul succesoral înglobează toate normele juridice care reglementează transmiterea
masei patrimoniale a defunctului ( de cuius ) către moștenitorii săi. În Vechiul drept roman,
această opinie nu era împărtășită de romani deoarece ei considerau că moartea unei persoane
duce la dispariția dreptului de proprietate asupra bunurilor patrimoniale dobândite pe parcursul
vieții. În acea perioadă legătura dintre bunuri și titularul acestora era una personală, astfel încât
nu se putea accepta ca o terță persoană să dobândească dreptul de proprietate asupra bunurile lui
de cuius. Obiectul succesiunii în această perioadă era format din toate bunurile materiale ale lui
de cuius, iar după moartea acestuia, încetau toate raporturile patrimoniale pe care le realizase
defunctul. Plecând de la concepția că nu există patrimoniu fără titular, romanii au considerat că
urmașii lui de cuius vor dobândi asupra patrimoniului acestuia un nou drept de proprietate.
În perioada dreptului clasic roman, prin succesiune se înțelegea o transmisiune constând
în luarea locului unei persoane de către o altă persoană1, acum ea este o succesiune universală
astfel că moștenitorul dobândind masa patrimonială a lui de cuius primește atât drepturile cât și
obligațiile lui. În această situație are loc o subrogație între cei doi, iar succesorul ( heres ) este
ținut să execute toate obligațiile defunctului chiar și atunci când acestea depășesc activul
succesoral. Obiectul succesiunii este reprezentat doar de raporturile patrimoniale, exceptând uzul
și uzufructul, posesiunea și raporturile patrimoniale ce au caracter intuitu personae.
Pe parcursul întregului drept roman, romanii au avut trei tipuri de succesiuni: succesiunea
legală ( ab intestat), succesiunea testamentară și succesiunea diferită cont ra testamentului.
1.1. Succesiunea ab intestat o
Succesiunea legal ă ( ab intestat o ) este acel timp de succesiune care se întemeiază pe
lipsa testamentului, această succesiune este reglementată de Legea celor XII Table și care
stabilește clase de moștenitori.
Cei mai preferați moștenitori erau denumiți sui heredes , aici regăsim toate persoanele care la
momentul decesului lui de cuius, se găseau sub puterea acestuia, respectiv copiii, soția

1 Mircea Dan Bob, Manual elementar de drept privat roman , Ed. II, Anul, 2019, pagina 157.

4
supraviețuitoare, dacă era căsătorită cu manus și nepoții de copil, dacă tatăl lor decedase înaintea
bunicului. În ceea ce privește copiii, trebuie să analizăm mai atent situația acestora, astfel că în
dreptul roman erau chemați la moștenire atât copiii naturali cât și cei adoptați, copiii născuți în
timpul căsătoriei și cei n ăscuți anterior căsătoriei, prezum și copiii postumi, concepuți în timpul
vieții tatălui, dar născuți după decesul acestuia. Nepoții au vocație succesorală în ceea ce -l
privește pe bunicul lor doar dacă au fost concepuți în perioada în care acesta trăia și dacă tatăl lor
a decedat înaintea bunicului. Nu au vocație succesorală copiii emancipați și femeile căsătorite
fără manus. În această perioadă succesiunea e împărțită pe tulpini, astfel că în cazul în care avem
un fiu și trei nepoți de la celălalt fiu, pr imul va primi o jumătate din moștenire, iar nepoții vor
primi cealaltă jumătate.
Agnatus proximus reprezintă a doua categorie de moștenitori ( frații, verișorii precum și
copiii acestora), iar ultima categorie este reprezentată de gentilis, care veneau l a moștenire în
bloc. În continuare o să analizez moștenirea preto riană urmând să închei această scurtă
introducere cu moștenirea în dreptul imperial.
Moștenirea pretoriană ( bonorum possessio) cuprinde patru categorii de moștenitori:
a) Bonorum possessio und e libri ( descendenții liberi ), aici regăsim categoria sui heredes
din vechiul drept roman împreună cu celelalte rude de sânge cu de cuius, care din
anumite motive nu mai au vocație succesorală, respectiv copilul emancipat sau cel dat în
adopție, acesta d in urmă nu trebuie să se mai afle în familia adoptivă;
b) Bonorum possessio unde legitimi, se referă la ultimele două categorii de moștenitori din
succesiunea regelementată de Legea celor XII Table ( ag nații și gentili);
c) Bonorum possessio cogniti sau rudele d e sânge, în acestă categorie intră rudele până la
gradul șase, uneori șapte, inclusiv copiii pentru mama căsătorită fără manus sau rudele
mamei;
d) Bonorum possessio unde vir et uxor, aici ne referim la soțul sau soția căsătoriți fără
manus.
În vechiul drept roman, bărbații aveau preferință în ceea ce privește moștenirea, femeile fiind
desemnate ca făcând parte din categoria cognaților, această problemă a fost soluționată în
perioada dreptului imperial când prin senatus -consultul Tertulian s -astabilit că mama poate să -și
moștenească copiii rezultați din căsătoria fără manus, cu condiția ca mama liberă să aibă trei

5
copii, iar cea dezrobită să aibă patru. În vremea împăratului Iustinian s -a pus capăt sistemului
succesoral bazat pe legături civile, acesta stabilin d alte categorii de moștenitori ce aveau ca temei
legătura de sânge, astfel au vocație succesorală următoarele persoane: descendenții, ascendenții,
frații și surorile de tată precum și descendenții lor, frații și surorile din aceeași părinți sau uterini
împreună cu copiii acestora și ceilalți colaterali, fără a exista vreo limită anume în cazul celor din
urmă.
Capitolul II
Moștenirea testamentară
2.1. Noțiune

6