1. Definirea și clasificarea riscurilor în tranzacțiile internaționale……………………….. 3 2. Clasificarea riscurilor…………………………… 3 3. Metode și tehnici… [309848]

CUPRINS

1. Definirea și clasificarea riscurilor în tranzacțiile internaționale……………………….. 3

2. Clasificarea riscurilor…………………………… 3

3. Metode și tehnici contractuale de protecție împotriva riscurilor ………………………………….. 5

3.1. Metode și tehnici de protecție împotriva riscului valutar ………………………………………… 5

3.2. Metode și tehnici de protecție contractuale împotriva riscului de preț …… 13

4. Metode și tehnici extracontractuale de protecție împotriva riscurilor comerciale…. 16

4.1. Tranzacțiile la vedere și la termen pe piața valutară ………………………………………………… 16

4.2. Tehnici de realizare a operațiunilor de HEDGING …………………………………………………………….. 18

5. Bibliografie …………………………………………….. 20

RISCURILE IN TRANZACȚIILE COMERCIALE INTERNAȚIONALE

1.Definirea și clasificarea riscurilor în tranzacțiile internaționale

Mediul internațional de afaceri este influențat de evoluția contradictorie a economiei mondiale și de fenomene de instabilitate care caracterizează majoritatea economiilor naționale. În viața economică intervin mulți factori și condiții a [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat].

Riscul economic reprezintă o alternativă (cealaltă fiind șansa) a condițiilor de finalizare a unei afaceri comerciale sau financiare. [anonimizat], [anonimizat], [anonimizat]. [anonimizat]. Ambele alternative (riscul sau șansa) au la bază factori și cauze de natură obiectivă sau subiectivă. O [anonimizat]. [anonimizat], [anonimizat], iar apoi trebuie stabilite măsurile adecvate de protecție.

2.[anonimizat].

[anonimizat]:

[anonimizat], [anonimizat] a [anonimizat] (riscul de preț și cel valutar), sau nerespectării obligațiilor contractuale de către una sau cealaltă dintre părțile semnatare ale contractului ([anonimizat], [anonimizat], întârzierea sau neefectuarea plății);

[anonimizat] . Aici amintim riscul de război sau de schimbare a regimului politic și riscul unor calamități naturale. [anonimizat].

[anonimizat]:

naturale – determină distrugerea totală sau parțială a mărfurilor (exemplu: recoltele agricole), sau întârzierea efectuării transporturilor. Exemple : [anonimizat], seisme etc.;

politice – determină apariția unor perioade de anarhie (vid legislativ), [anonimizat]. Exemple: [anonimizat].;

administrative – determină apariția unui climat de neîncredere, tendința de reducere a ponderii afacerilor de durată, prin dezvoltarea excesivă a tranzacțiilor speculative, conjuncturale. Exemple de astfel de riscuri: riscul schimbării reglementărilor de comerț exterior, a competențelor și structurilor organizatorice ale aparatului central de comerț exterior etc.;

de management – determină obținerea unor rezultate nesatisfăcătoare, prin degradarea imaginii firmei față de exterior, diminuarea profiturilor realizate. În această categorie intră: riscul conducerii defectuoase a proceselor de producție, a activităților de prospectare a pieței, a activității aparatului propriu de comerț exterior, riscul degradării relațiilor firmei cu intermediarii;

contractuale – determină rezultate nefavorabile în ceea ce privește păstrarea sau câștigarea partenerilor, cât și sub aspect financiar (plata de penalități etc.). Aici putem include: riscul privind negocierea neadecvată a clauzelor și condițiilor contractuale, sau nerespectarea clauzelor și condițiilor acceptate în contract etc.;

de preț – determină obținerea unor rezultate financiare nefavorabile. Aceasta constă în riscul modificării prețului, la elementele care compun produsul care este obiect al contractului, sau la produsul final, pe piața internă sau internațională, între momentul contractării și cel al plății;

valutare – determină producerea, pentru una sau cealaltă dintre părțile contractuale, unor pierderi financiare importante. Acest tip de riscuri constă în riscul fluctuațiilor în sens nefavorabil a cursurilor valutare, a valorilor negociate la bursă, a nivelului dobânzilor, a ratei inflației, sau nesiguranța în valorificarea capitalului investit etc.;

După locul unde se produc, riscurile pot fi:

interne – se manifestă în cadrul național, sau în cadrul firmei angajate în tranzacții internaționale și determină nerespectarea (cantitativă sau calitativă) a clauzelor contractuale, sau a unor angajamente față de partenerii de afaceri;

internaționale – se manifestă pe piața internațională, în cadrul mediului internațional de afaceri, determinând apariția unor consecințe nefavorabile pentru importatori sau exportatori . Exemple : conflicte armate sau comerciale, stări de tensiune, mari fluctuații ale prețurilor pe piața internațională sau a cursurilor valutare.

Din clasificarea anterioară, ne interesează riscurile care pot să apară în contractele care se derulează pe plan extern. În scopul de a da o explicație cât mai precisă a elementelor și conceptelor ce pot interveni sub aspectul tranzacțiilor economice internaționale, este necesară explicarea conceptului de risc comercial (respectiv risc economic). Astfel, prin risc comercial se înțelege posibilitatea ca un eveniment viitor și probabil să provoace consecințe patrimoniale negative părților la un contract comercial internațional, partea prejudiciată neputând trage la răspundere pe debitor. Dacă aceste consecințe se produc, ele afectează gestiunea economică a întreprinderii prejudiciate, proporțional cu gradul de nerealizare a încasărilor valutare scontate. Efectele riscului comercial se pot produce atât pe planul rezultatelor operațiunii de comerț exterior, cât și, ca o consecință a acestora, pe planul răspunderii persoanelor care au conceput, decis și realizat respectiva operațiune de comerț exterior prejudiciabilă. De aceea, în etapa negocierii contractelor comerciale externe trebuie să se estimeze în permanență riscul comercial, în vederea formulării și includerii în contract a clauzelor adecvate, cu caracter preventiv. În afacerile economice internaționale protecția împotriva riscurilor trebuie să ocupe un loc foarte important, tocmai datorită consecințelor lor negative asupra oamenilor de afaceri.

Detaliem în cele ce urmează riscurile comerciale care intervin în derularea contractelor externe de vânzare-cumpărare:

a) riscul privind bonitatea partenerilor comerciali. Acest risc vizează capacitatea agenților comerciali de a-și onora la timp obligațiile pe care și le asumă prin contracte. El poate fi atenuat prin verificarea, înaintea încheierii contractului, pe multiple căi, a bonității partenerului de afaceri.

b) riscul privind negocierea neurmată de contractare. El poate fi evitat atât pe cale contractuală, cât și extracontractuală, prin diminuarea costurilor aferente proiectelor complexe de oferte, obținerea de garanții privind refuzul de încheiere a contractului după adjudecarea ofertelor de executare de obiective industriale, convenții și garanții prealabile privind păstrarea secretului pe timpul negocierii transferului de know-how etc.

c) riscul de scumpire a materiilor prime, materialelor și manoperei privind exporturile complexe. Riscul de scumpire a inputurilor poate fi atenuat prin înscrierea în contract a unor clauze împotriva riscului de preț.

d) riscul privind fluctuațiile valutare – poate fi contracarat atât prin clauze contractuale, cât și prin operațiuni pe piața valutară.

e) riscul privind vânzările pe credit – implică eroziunea capitalului, datorită fenomenelor inflaționiste și poate fi evitat prin determinarea prețurilor echivalente la scadență cu prețurile actuale la data negocierii și încheierii contractului.

f) riscul privind neîncasarea prețului, sau cel privind încasarea întârziată – se poate evita prin scrisoarea de garanție bancară, cambie (acceptată și avalizată), ipotecă, sau rezervarea dreptului de proprietate .

g) riscul privind modificarea condițiilor de executare a contractelor comerciale internaționale stabilite de către părți. Se poate evita pe calea partajării diferențelor de cost al navlului, sau prin clauza de readaptare a contractului numită clauză de hardship.

e) riscul privind neplata prețului – poate fi preîntâmpinat prin executarea garanțiilor de plată, înscrierea la masa credală în cazul declarării falimentului debitorului.

f) riscul de neexecutare, executare tardivă, sau necorespunzătoare a obligațiilor contractuale – poate fi diminuat prin înscrierea în contract a clauzei de stabilire a unor penalități adecvate, executare coactivă.

Dintre aceste riscuri, vom analiza în primul rând riscul valutar și riscul de preț, respectiv măsurile de protecție împotriva lor.

3.Metode și tehnici contractuale de protecție împotriva riscurilor

În categoria metodelor și tehnicilor contractuale se includ o diversitate foarte mare de tehnici și procedee, utilizabile pentru protecția în raport cu riscul valutar și riscul de preț.  Condiția de bază pentru folosirea lor este consensul.  La această categorie de metode și tehnici nu se poate face apel decât în condițiile și limitele în care partenerii implicați în afacerea respectivă sunt de acord cu înscrierea lor ca și clauze ale contractului.

3.1. Metode și tehnici de protecție împotriva riscului valutar

În cadrul afacerilor economice internaționale contemporane, unul dintre riscurile cu o frecvență mare și consecințe dintre cele mai grave asupra părților (exportatori, importatori, bănci) este riscul valutar.

Prin risc valutar se înțelege posibilitatea apariției unei pierderi în cadrul unei tranzacții economice sau financiare ca urmare a modificării cursului (depreciere sau apreciere) valutei în care se face plata/ încasarea, între momentul încheierii contractului și cel al scadenței( al plății ). Într-o accepțiune strictă, termenul de risc valutar are în vedere doar pierderile care se pot înregistra . Evoluția în sens avantajos a cursului valutar reprezintă șansa, iar efectul direct al acesteia este câștigul.

Este de la sine înțeles faptul că riscul valutar nu intervine decât dacă între momentul încheierii contractului și cel al scadenței există un interval de timp mai mare de 48 de ore și numai pentru participanții care încasează sau plătesc în altă monedă decât cea națională. În practica tranzacțiilor internaționale, s-a demonstrat că sunt foarte rare situațiile în care plata se efectuează chiar în momentul încheierii tranzacției.

Astfel, desfășurarea tranzacției internaționale începe la momentul t0, pe care îl considerăm momentul negocierii și semnării contractului și se finalizează după un interval de timp t, la t1, momentul plății:

În mod obișnuit acest t este inevitabil deoarece :

vânzătorul nu oferă decât prin excepție mărfuri din stoc.  De regulă el trebuie mai întâi – să producă sau să procure marfa dorită de către cumpărător ;

livrarea internațională presupune – în mod uzual – parcurgerea unui traseu de transport cuprinzător și îndeplinirea unor formalități obligatorii care cere timp ;

importatorul are nevoie la rândul său de un anumit interval de timp pentru a obține resursele necesare plății externe;

însăși mecanismul plăților externe impune respectarea unui interval de timp în care să circule documentele de plată pe traseul interbancar.

Pentru exportator (creditor), riscul valutar apare atunci când, la data încasării sumei (t1), valuta în care s-a efectuat plata are o putere de cumpărare mai mică decât la momentul încheierii contractului (t0) (valuta s-a depreciat). Pentru exportator această depreciere are ca efect o pierdere netă, proporțională cu rata deprecierii monedei plății. Consolidarea valutară, respective protejarea împotriva riscului valutar, din punctul său de vedere, urmărește evitarea riscului deprecierii valutei plății, care ar duce la diminuarea eficienței operațiunii de export , prin obținerea unei valori (exprimată prin cursul de schimb) inferioare față de o terță valută (sau terțe valute) de care exportatorul are nevoie pentru plăți viitoare, sau față de moneda națională.

Pentru importator (debitor), riscul valutar apare atunci când, la data plății (t1), valuta în care s-a efectuat tranzacția are o putere de cumpărare mai mare (s-a apreciat) față de momentul încheierii contractului (t0). În această situație, importatorul are de făcut un efort financiar mai mare pentru a achiziționa de pe piața valutară suma necesară plății. Consolidarea valutară, din punctul de vedere al importatorului, are scopul de a asigura protejarea efortului valutar pe care trebuie să-l facă pentru a obține, la scadență, sumele necesare plății.

În timp ce deprecierea valutei plății îl dezavantajează pe exportator și, în același timp, poate să-l avantajeze pe importator, aprecierea monedei plății produce, în generale, efecte de sens invers. Evoluția cursurilor pe piața valutară poate fi nefavorabilă atât pentru exportator cat și pentru importator îndeosebi ca urmare a evoluțiilor contradictorii a cursurilor monedelor lor naționale în raport cu moneda plății.

Fundamentarea deciziilor pentru atenuarea riscului valutar se bazează în principal pe informații cât mai complete, îndeosebi prognoze de cât mai bună calitate elaborate de instituții financiare de prestigiu, privind evoluția raporturilor de schimb a principalelor valute.

Tehnicile contractuale folosite pentru diminuarea riscului valutar nu sunt soluții perfecte, deoarece firmele nu sunt ferite complet de influențele negative pe care le produc fluctuațiile cursurilor valutare. În plus, în marea lor majoritate, aceste tehnici sau clauze contractuale conduc nu numai la diminuarea pierderilor ci și a câștigurilor.

Tehnicile contractuale de prevenire și diminuare a riscului valutar sunt reprezentate de acele procedee pe care partenerii de afaceri le pot iniția și desfășura numai în condiții de consens, respectiv în condițiile în care ele sunt acceptate atât de cumpărător cat și de vânzător.

Principalele obiective sunt:

alegerea celei mai bune variante pentru moneda plății;

anticiparea sau întârzierea efectuării plății sau încasării prin fixarea scadenței plății și introducerea unor marje asigurătorii în preț , corelate cu prognozele pentru evoluția monedei plății ;

realizarea unei strategii financiar valutare, la nivelul fiecărei firme implicate în afacerea respectivă, urmărind sincronizarea încasărilor cu plățile în aceeași valută;

folosirea unor clauze valutare adecvate

desfășurarea corectă și operativă a contractului comercial internațional.

Detaliem în continuare aceste metode contractuale de protecție împotriva riscului valutar, exemplificând cu date ipotetice acolo unde este cazul.

a) Alegerea corectă a monedei contractului (valuta plății)

Alegerea monedei contractului (a valutei plății/încasării) are importanță esențială . Această decizie depinde – în primul rând – de calitatea informațiilor pe care negociatorii le dețin asupra prognozei evoluției diferitelor monede pe piața valutară internațională, dar și de abilitatea cu care se poartă negocierile pentru ansamblul clauzelor contractului de vânzare respectiv.

Decizia pentru alegerea monedei plății situează pe poziții esențial diferite interesele exportatorului cu ale importatorului :

vânzătorul (exportatorul): este interesat să susțină ca plată să se efectueze în una din valutele pentru care prognozele indică o tendință de apreciere

Figura 2.1 Tendința de apreciere a monedei plății

cumpărătorul (importatorul), la rândul său, pentru a-și proteja interesele, este motivat să susțină ca plata să se efectueze în una din valutele pentru care prognozele indică o tendință de depreciere

Figura 2.2. Tendința de depreciere a monedei plății

Pentru rezultatele finale ale afacerii, alegerea valutei contractului are o importanță deosebită, și presupune adoptarea unei decizii în condițiile în care interesele părților sunt profund contradictorii. Pentru stabilirea monedei plății/încasării trebuie să se ajungă la un compromis, decizia urmând a se fundamenta în raport cu câteva criterii esențiale :

1) durata contractului, respectiv intervalul de timp în care se va efectua plata: la vedere, pe termen scurt sau pe termen lung. Evoluția pe termen scurt sau foarte scurt a cursurilor valutare este influențată de factori monetari, psihologici, politici, de multe ori greu de prevăzut. Previziunea cursurilor valutare pe termen lung au la bază analiza factorilor structurali. Dintre acești factori ca factori esențiali sunt starea balanței de plăți externe și nivelul inflației. Pentru intervalele de timp mai mici de un an, un reper important de evaluare a perspectivelor evoluției cursului valutar este cursul la termen, stabilit zilnic pe piața financiară. În anticiparea evoluției cursului unei valute trebuie să se țină seama nu numai de tendința ( traiectoria de bază) pentru perspectiva pe termen lung, ci și de evoluția sa pe termen scurt, care, de regulă, este sinusoidală. În contractele pe termen scurt aceste evoluții sinuoase față de tendința de bază, permit valorificarea- în favoarea celor care studiază foarte atent legitățile de mișcare a cursului – celui mai favorabil moment conjunctural.

2) Este necesară o analiza comparativă a evoluției unei valute în raport cu una sau mai multe valute. Pe această bază se pot evalua destul de corect costurile aferente conversiei valutei respective în monedă națională, în momentul plății respectiv al cumpărării ei.

3) De asemenea, trebuie să se țină seama de structura activelor în valută ale firmelor implicate în tranzacția respectivă. În acest sens, trebuie să se țină seama că suma ce se va plăti/încasa într-o anumită valută poate contribui la îmbunătățirea sau degradarea activelor valutare deținute de fiecare dintre firmele implicate în tranzacția respectivă.

b) Anticiparea sau întârzierea efectuării plății sau încasării prin fixarea adecvată a scadenței și introducerea unor marje asiguratorii în preț , corelate cu prognozele pentru evoluția monedei plății ;

La negocierea contractului internațional, termenele de livrare sau de plată nu se stabilesc, de regulă, pe zile, ci pe perioade mai largi (trimestru, lună, decadă, săptămână). Acest fapt oferă posibilitatea, pentru participanții la tranzacție, să adapteze calendarul plăților în funcție de variațiile cursului valutar al monedei contractului. Pe intervale mici, cursul poate fluctua, într-un sens sau altul, destul de mult.

Astfel, dacă se prognozează o tendință de apreciere a valutei plății, exportatorul va încerca să amâne, atât cât este posibil, livrarea, pentru a beneficia astfel – în mod suplimentar- de încasarea unei sume într-o valută mai “puternică”. În caz contrar, va grăbi livrarea respectivă, respectiv dacă moneda contractului manifestă o tendință de depreciere.

La rândul său, importatorul va încerca să întârzie cât mai mult posibil plata, atunci când valuta manifestă o tendință de depreciere, sau să devanseze la maximum plata, dacă valuta se apreciază.

Folosirea cu deplină eficiență a acestei metode presupune o strânsă colaborare între firmele exportatoare sau importatoare și bănci. Datorită flexibilității lor, aceste tehnici sunt destul de frecvent folosite în practică, chiar dacă, datorită unor cauze de ordin tehnic, comercial, sau care țin de ciclul fabricației, este, în multe situații, dificil să reduci sau să mărești volumul exporturilor/importurilor ori să devansezi sau să întârzii livrarea doar în funcție de considerente de ordin valutar.

Includerea în prețul de ofertă a unei marje asiguratorii este practicată de mulți comercianți, deoarece nu întotdeauna includerea unor clauze asiguratorii în contract în urma negocierii îi ferește în totalitate de influențele negative directe sau propagate ale fluctuațiilor valutare. În alte situații, moneda în care urmează să se efectueze plata nu este cea dorită. Această metodă de protecție trebuie să aibă în vedere evoluția prețurilor, inflația și variațiile nedorite ale cursurilor valutare. De regulă, marja asiguratorie va fi cu atât mai mare cu cât riscurile previzibile sunt mai mari, iar momentul încasării mai îndepărtat. În același timp, orice preț de ofertă este de dorit a cuprinde o anumită marjă asiguratorie, indiferent dacă în contract sunt sau nu cuprinse clauze valutare, sau dacă se utilizează și alte metode de acoperire a riscului valutar.

Folosirea acestei tehnici de acoperire a riscului valutar este limitată, în principal, de doi factori:

– prețul internațional – deși, teoretic, marja poate atinge valori mari, mărimea ei este limitată de nivelul înregistrat de prețul de pe piața internațională pentru produsul respectiv, oferit în condiții similare de plată;

– prețul de producție intern – mărimea marjei asiguratorii este limitată și de diferența dintre prețul intern (în valută) al produsului exportat și prețul practicat pe piața internațională.

Includerea marjei asiguratorii în preț trebuie să răspundă simultan la cel puțin două cerințe: prețul produsului trebuie să rămână competitiv, iar marja asiguratorie să fie cât mai mare. Pentru realizarea acestei corelații este necesară existența unui preț la producător scăzut și cunoașterea exactă a prețului practicat pe piața internațională. Dacă costurile interne de producție sunt mari, introducerea unei marje asiguratorii prea mari duce la creșterea excesivă a prețului de ofertă , fapt care diminuează competitivitatea produsului în cauză.

c) Realizarea unei strategii financiar valutare, la nivelul fiecărei firme implicate în afacerea respectivă, urmărind sincronizarea încasărilor cu plățile în aceeași valută;

Firmele care desfășoară atât operațiuni de import, cât și operațiuni de export își pot limita riscul valutar prin compensarea plăților și încasărilor (veniturilor și cheltuielilor) într-o anumită valută. În acest caz, riscul va afecta doar soldul operațiunilor efectuate în aceeași valută, sau pentru intervalele de timp în care nu se pot sincroniza plățile și încasările. Eficiența metodei este cu atât mai mare, cu cât se restrânge numărul valutelor utilizate în desfășurarea operațiunilor de import și export. Sincronizarea încasărilor cu plățile presupune realizarea unei planificări în timp a tranzacțiilor, în așa fel încât momentele în care urmează a se face plățile să fie cât mai apropiate (sau chiar simultane) cu cele ale încasărilor în aceeași valută, sumele fiind, și ele, de valori cât mai apropiate. Folosirea acestei tehnici presupune o coordonare foarte riguroasă a întregii activități a firmei, îndeosebi a exporturilor și importurilor, ceea ce se dovedește relativ greu de realizat în practică.

d) Folosirea unor clauze valutare adecvate

Clauza valutară presupune legarea valutei în care se efectuează plata/încasarea (valuta contractului) de una sau mai multe valute, având un curs (mai) stabil , sau de o monedă internațională ( clauza DST) . Practic, aceasta înseamnă că, la momentul semnării contractului (t0), se negociază și stabilesc moneda (monedele) de referință, în raport cu care se va proceda la exprimarea evoluției cursului monedei plății la scadență(t 1).

În practică se poate utiliza una din următoarele variante ale clauzelor valutare:

1. Clauza valutarĂ simplĂ se bazează pe “legarea” (indexarea), prin cursurile lor reciproce, a monedei contractului de o altă valută, etalon sau de referință. Valuta etalon se alege urmărindu-se, stabilitatea acesteia, larga ei utilizare pe plan internațional și posibilitatea de a estima cât mai exact evoluția sa pe piețele valutare principale. Contractul mai trebuie să stabilească acea componentă a pieței valutare ( instituție financiară sau bancă) ale cărei cursuri (între valuta plății și moneda de referință) vor servi pentru cuantificarea variației cursului monedei plății( apreciere sau depreciere), cât și instituția de supraveghere (arbitraj) care va avea misiunea de a îndeplini procedura recalculării sumei de plată. Totodată se fixează și limita de risc asumat, adică variația (+/-) maximă a cursului monedei plății ( față de moneda de referință) până la care nu se recalculează suma de plată.  Această limită este determinată de costurile pe care le implică folosirea serviciilor societății de supraveghere valutară. Această instituție ( societate specializată ) va înregistra cursurile afișate de banca desemnată de părți la cele două momente : t0 și t1, și va proceda la determinarea oficială a coeficientului de fluctuație valutară Kf a monedei plății față de valuta etalon, după formula:

unde: C1 – exprimă cursul valutar în momentul plății (t1)

C0 – cursul valutar în momentul semnării contractului(t0).

Relația anterioară este valabilă pentru valutele care cotează direct (incert).

Pentru celelalte valute, care cotează indirect (cert), se va folosi formula:

Se va proceda la recalcularea sumei de plată și se va emite un document care să prevadă modificări ale contractului. În situația în care variația cursului monedei plății depășește marja de oscilație valutară stabilită (limita de risc asumat) pentru recalcularea sumei de plată se utilizează relația :

unde:

Si – suma stabilită inițial( valoarea negociată a contractului),

Sp – suma de plată recalculată.

Potrivit acestei relații, dacă moneda plății s-a depreciat suma de plată va fi majorată proporțional, iar dacă s-a înregistrat o apreciere față de valuta etalon, suma de plată va fi diminuată corespunzător cu aprecierea valutei.

2. Clauza coș valutar

Eficiența aplicării clauzei valutare simple depinde în mare măsură de stabilitatea valutei alese ca etalon. În condițiile generalizării fluctuației libere a cursurilor valutelor pe piața valutară, instabilitatea monedelor etalon (de referință) afectează acuratețea comparațiilor valutei contractului cu o singură valută. De asemenea, este destul de dificil de ales o valută etalon față de care partenerii să manifeste un interes egal. Pentru a depăși aceste neajunsuri, pe plan internațional, este mai frecvent folosită clauza valutară bazată pe un coș de valute. Caracteristic clauzei coș valutar este faptul că moneda plății este “indexată” de un grup de mai multe valute, ceea ce are ca efect compensarea evoluțiilor contradictorii ale valutelor care compun coșul, reflectând, în același timp, mai real tendințele evoluției cursurilor valutare. Alegerea, prin negociere, a clauzei coș valutar presupune, de regulă, respectarea următoarelor etape:

– se negociază numărul valutelor din coș (mărimea acestuia) și, după considerente de stabilitate și importanță în tranzacțiile economice, valutele coșului . Dimensionarea optimă a coșului are o importanță foarte mare deoarece un număr prea mic de valute luate în considerare nu reflectă cu deosebită acuratețe tendințele reale înregistrate de valuta plății (coșul nu este îndeajuns de “sensibil”), iar un coș alcătuit din prea multe valute ar putea determina apariția unor influențe repetate și deformatoare ( multe valute sunt în oficial ancorate de alte valute, mai importante) . În această etapă sunt foarte utile serviciile de consultanță pe care le pot oferi societățile specializate de supraveghere valutară.

-se negociază și se stabilește marja admisibilă de oscilație valutară (limita de risc asumat), adică mărimea limită a oscilației valutei plății față de coșul valutar până la care nu se procedează la recalcularea sumei de plată, și banca sau instituția financiară ale cărei cursuri oficiale vor servi pentru determinarea coeficienților de fluctuație.

-la scadență (t1) societatea de supraveghere valutară va proceda la determinarea coeficienților de fluctuație( Kf1, Kf2, …, Kfn) a monedei contractului față de fiecare valută din coșul valutar.  Calculul se face după una din metodele prezentate la clauza valutară simplă. Pentru exprimarea sensului mișcării ( apreciere sau depreciere) și a intensității oscilației monedei plății față de valutele din coș este necesară determinarea unui coeficient mediu de fluctuație (). Există două metode prin care poate să fie calculat coeficientul de fluctuație, în funcție de situația în care ponderea valutelor este egală sau diferită:

a. metoda coș valutar simplu are la bază următoarea relație de calcul :

unde :

– Kfi – sunt coeficienții de fluctuație a monedei plății față de fiecare din monedele din coș

– n – reprezintă numărul valutelor din coș

Metoda se caracterizează prin simplitate, dar prezintă și un mare inconvenient . Prin această relație de calcul ponderea monedelor în coș este egală, deci și influențele pe care acestea le propagă sun egale, ceea ce nu corespunde realității de pe piețele valutar financiare.

Semnificația semnului coeficientului mediu de fluctuație este aceeași ca și a celui de la clauza valutară simplă.

b. metoda coș valutar ponderat se bazează pe diferențierea influenței variațiilor monedei plății în raport cu valutele din coș în raport cu importanța reală, efectivă pe care acestea o au pe o piață valutară sau alta . Relația de calcul în acest caz este :

unde :

pi – sunt ponderile diferitelor valute din coș (exprimate procentual)

Kfi – sunt coeficienții de fluctuație a monedei plății față de fiecare din valutele din coș

Etapele de urmat în aplicarea acestei clauze sunt similare cu cele din cazul clauzei anterioare.

3. ClauzA MONEDĂ INTERNAȚIONALĂ

În numeroase situații, negocierea valutelor care trebuie să facă parte din coșul valutar, a ponderilor acestora, cât și a băncii de referință este dificilă, existând, de multe ori controverse puternice cu privire la cea mai bună dintre soluții. În practica internațională, s-a observat că este mai ușor să se recurgă, din start, la alegerea unor coșuri valutare “oficiale”, al căror curs este stabilit de autorități monetare internaționale cu o reputație bună. În contractele de export o astfel de clauză este clauza DST. Aceasta presupune «  legarea » monedei plății de moneda internațională DST, care este de fapt un coș valutar ponderat oficial , și calcularea mărimii abaterii valutei plății față de această monedă etalon. Aplicarea acestor clauze este identică, din punctul de vedere al mecanismului, cu cea a clauzei valutară simplă.

e) Desfășurarea corectă și operativă a contractului comercial internațional

Aceasta presupune luarea în considerare a câtorva elemente foarte importante:

culegerea din vreme a informațiilor privind tranzacția respectivă, planificarea procesului negocierii cu toate variantele posibile, desfășurarea operativă a corespondenței comerciale;

desfășurarea tranzacției prin respectarea exactă a condițiilor menționate în contractul comercial;

întocmirea corectă și operativă a documentelor de plată (evitarea întârzierilor).

In cele ce urmează, redăm schematic acțiunile exportatorilor respectiv ale importatorilor in situația aprecierii respectiv a deprecierii monedei plății.

3.2.Metode și tehnici de protecție contractuale împotriva riscului de preț

Problema riscului valutar nu poate, în cadrul tranzacțiilor economice internaționale, să fie analizată separat de problema riscului de preț.

Prin RISC DE PRET se înțelege posibilitatea apariției unei pierderi, în cadrul unui contract de import, de export sau de cooperare, ca urmare a modificării în timp a prețului practicat pe piața internațională pentru un produs similar (din punct de vedere calitativ și al parametrilor funcționali etc.). În cele ce urmează, redăm grafic manifestarea riscului de preț în cazul exportatorului, respectiv în cazul importatorului

Figura 2.3 Riscul de preț pentru exportator și pentru importator

Pentru exportator, riscul de preț apare în situația în care, după momentul contractării până la încasarea valorii produsului, a avut loc o creștere de preț pe plan internațional. Desigur, o asemenea situație îl avantajează pe importator.

Spre exemplu, dacă în momentul t0, prețul internațional ( și de contract) al unui produs este de 100 EUR, iar în momentul t1 prețul aceluiași produs este de 135 EUR, exportatorul va încasa, potrivit contractului (la t1) doar 100 EUR, pierzând 35 EUR. În aceste condiții importatorul realizează o economie substanțială, pentru că beneficiază, în baza contractului inițial de mărfuri la un preț mult mai mic decât prețul pieței din momentul livrării.

Pentru importator, riscul de preț apare când între cele două momente (t0 și t1) pe piața internațională are loc o micșorare a prețului produsului contractat.

Dacă, spre exemplu, la momentul t0 prețul produsului este de 200 EUR, iar la t1, acesta scade la 170 EUR, importatorul, plătind prețul din contract, va avea cheltuieli de aprovizionare cu 30 EUR mai mari. Evoluția descendentă a prețurilor îl avantajează pe exportator.

În cadrul desfășurării activităților de comerț exterior și cooperare economică internațională, riscurile valutare și de preț apar împreună . Ele se pot manifesta însă convergent sau divergent. Cu toate acestea, piața mărfurilor și cea valutară funcționează în paralel.

Evitarea sau diminuarea riscului de preț se poate realiza prin includerea în contract a unor clauze specifice, ceea ce contribuie la creșterea eficienței financiare a operațiunii de comerț exterior.

Principalele clauze specifice, destinate diminuării sau evitării acestui tip de risc sunt următoarele:

Clauza de actualizare a prețului

Clauza generală CEE/ONU de recalculare a obligațiilor beneficiarului față de furnizor

Clauza de consolidare a valorii (“buy-back”)

Clauza de rectificare a prețului în funcție de evoluția sa pe piața reprezentativă a produsului.

Alături de aceste clauze, care au tehnici și mecanisme specifice, se folosesc și altele, cum ar fi: includerea în preț a marjei asiguratorii împotriva riscului de modificare a prețului, vânzarea mărfurilor cu plata imediat, desfășurarea corectă, operativă a obligațiilor contractuale etc.

a) Clauza de actualizare a prețului

Această clauză se folosește, de regulă, în cazul produselor cu un proces de fabricație mai îndelungat, sau în situația în care plata este eșalonată în rate succesive, pe parcursul unei perioade de timp mai cuprinzătoare. În aceste situații, sunt necesare calcule de actualizare. Reamintim că actualizarea prețului se poate calcula astfel :

,

unde:

Sa – suma de plată stabilită prin contract,

rd – rata anuală a dobânzii (%)- care poate să includă și rata inflației.

n – timpul (în ani),

Sf – suma finală, actualizată.

b) Clauza generală (CEE/ONU) de recalculare a obligațiilor beneficiarului față de furnizor

Această clauză este aplicabilă contractelor care au termene de finalizare lungi respective peste 1 an. Aceste contracte au ca obiect vânzarea unor mașini, instalații, utilaje complexe. Aplicarea acestei clauze urmărește asigurarea echivalenței între prestațiile furnizorului, care, ca urmare a acțiunii unui număr foarte mare de factori (cum ar fi modificarea cheltuielilor cu materiile prime, materialele, combustibilul, salariile etc.) pot cunoaște variații importante față de contractul inițial și suma pe care o plătește în final beneficiarul prestației.

Formula de calcul pentru recalcularea prețului este:

unde: Sp – suma de plată recalculată;

Si – suma stabilită inițial în contract;

a + b + c = 1

a – coeficientul cheltuielilor fixe, sau marja de siguranță (la care nu se admite recalcularea);

b – coeficientul cheltuielilor materiale, la care se admite recalcularea;

c – coeficientul cheltuielilor cu manopera;

M1/M0 – indicele prețurilor la materiale (din țara cumpărătoare sau de pe piața internațională);

L1/L0 – indicele cheltuielilor cu manopera.

Pornind de la relația de mai sus, se poate stabili cu mult mai multă exactitate efortul financiar și material real făcut de furnizor până la finalizarea lucrării. Se iau în considerare modificările de prețuri sau tarife, sau a celor cu manopera în timpul execuției, modificări care este greu sau imposibil a fi prognozate în momentul întocmirii devizului general al lucrării și semnarea contractului. În momentul semnării contractului, părțile stabilesc :mărimea lui Si și cei trei coeficienți (a, b și c) ; pragul de variație a prețurilor materiilor prime sau ale manoperei ; condițiile de cooperare dintre părți și documentele justificative pentru cheltuieli suplimentare, sau pentru economii.

Formula de calcul prezentată, aferentă acestei clauze, are caracter general. În practică, numărul termenilor poate fi majorat în funcție de elementele de referință, apreciate ca fiind importante în structura prețului. În stabilirea și utilizarea formulei, se pot distinge câteva momente de analiză care au în vedere:

– stabilirea structurii costului de producție la produsul care formează obiectul exportului;

– evoluția prețurilor internaționale la materii prime, materiale etc., ce intră în componența produsului;

– ponderea materiilor prime, materialelor, energiei, combustibililor în structura produsului;

– evoluția salariilor și a inflației pe piața internațională sau pe piața țării importatoare.

c) Clauza de consolidare a valorii – BUY-BACK

Clauza de consolidare a valorii se folosește cu precădere în contractele de tip buy-back. La rambursarea creditului inițial, în funcție de prețul efectiv al pieței reprezentative a produselor care servesc drept plată (în contrapartidă), se recalculează valoarea de piață a fiecărui lot de produse livrat în contul rambursării creditului, până la penultima rată, inclusiv. Valoarea totală rezultată se va scădea din suma totală actualizată datorată de beneficiarul prestației inițiale, care include dobânzile și comisioanele aferente perioadei de creditare. Suma rezultată se împarte la prețul efectiv al pieței din momentul ultimei livrări, iar ceea ce rezultă este cantitatea efectivă de produse ce trebuie expediată în scopul de a se asigura echivalența celor două prestații.

Utilizarea acestei clauze implică studierea atentă a conjuncturii piețelor și a tendinței prețurilor, astfel încât riscurile care pot apărea în perspectivă să fie diminuate. În acest caz, problema riscului nu poate fi abordată singular, ci conjugată cu efectul economic al vânzării unui utilaj, a unei instalații etc. pe credit, plata urmând a se face în anumite produse cu desfacere asigurată.

d) Clauza de rectificare a prețului în funcție de evoluția sa pe piața reprezentativă a produsului

În special în cazul exporturilor de mașini și utilaje, există, în practică, posibilitatea includerii în contract a unei clauze prin care partenerii convin ca prețul mărfurilor ce formează obiectul tranzacției să fie modificat corespunzător evoluției prețurilor la produsele respective pe piața, sau piețele reprezentative.

Includerea în contract a unei astfel de clauze impune stabilirea pieței reprezentative a respectivului produs, a publicației de referință, care evidențiază evoluția prețului produsului pe aceste piețe, precum și modalitatea de aplicare și calcul a modificărilor de preț. Dacă publicația de referință conține prețuri exprimate într-o altă valută decât valuta contractului, se va lua în calcul și modificarea cursului valutar dintre cele două valute.

În acest sens, spre exemplu, pe plan internațional se consideră că piața Germaniei este piață reprezentativă pentru mașini și utilaje.

În mod concret, prețul la care se va realiza livrarea va fi

determinat în funcție de prețul din contract, înmulțit cu indicele prețului produsului respectiv pe piață, selectat din publicație:

unde: Pef – prețul după aplicarea clauzei,

P0 – prețul stabilit prin contract,

Ip – indicele de preț selectat dintr-o publicație, pentru produsul respectiv.

În cazul în care acest indice nu este publicat, el se poate calcula prin relația:

unde: Pi -este prețul produsului luat ca bază în momentele t0 și t1.

Dacă produsul exportat (mașina sau utilajul) nu se regăsește ca atare într-o publicație, acesta poate fi asimilat, dacă este posibil, cu un alt produs asemănător, ai cărui indici sau prețuri se publică.

4.Metode și tehnici extracontractuale de protecție împotriva riscurilor comerciale

4.1Tranzacțiile la vedere și la termen pe piața valutară

Măsurile întreprinse de firme în procesul de contractare sau pe parcursul desfășurării contractului sunt diverse și vizează gospodărirea judicioasă a disponibilităților valutare prezente și viitoare ale acestora. Operațiunile de arbitraj valutar se înscriu între tehnicile de acoperire extracontractuală a riscului valutar. Ele vizează atât structura disponibilităților valutare de care dispune firma, cât și desfășurarea, din punct de vedere valutar, a operațiunilor de comerț exterior. Astfel, tranzacțiile pe piața valutară cuprind:

1) acoperirea la vedere, prin operațiuni la vedere,

2) acoperirea la termen, prin operațiuni la termen.

Între criteriile care trebuie să fie avute în vedere la folosirea uneia sau alteia dintre operațiuni, cel mai important este: compararea poziției valutare a firmei (structurii valutelor din cont, a angajamentelor și creanțelor, pe valute și termene scadente etc.) cu previziunea evoluției cursurilor valutare. În acest context, apelarea la operațiunile de arbitraj valutar este subordonat politicii generale a firmei de gestionare eficientă a disponibilităților valutare de care dispune, sau pe care urmează să le încaseze, sau să le plătească. Deși prezintă numeroase avantaje, tranzacțiile pe piața valutară nu duc la rezolvarea tuturor problemelor valutare cu care se confruntă firma. Tehnica acestor operațiuni este inoperantă în cazul operațiunilor comerciale a căror perioadă depășește un an (unele vânzări și cumpărări de mașini și utilaje), după cum apar probleme greu de depășit în perioadele de tensiune pe piața valutară.

1) Acoperirea la vedere prin operațiuni la vedere

Operațiunile la vedere sunt inițiate, de regulă, în următoarele scopuri: obținerea de valută necesară unor plăți internaționale, în condițiile în care în disponibilitățile firmei există alte valute ; modificarea structurii disponibilităților în valută potrivit unor criterii de optimizare (având la bază cursurile valutare); obținerea unui eventual câștig . Trăsătura de bază a acestei tehnici este aceea că, într-un interval de timp foarte scurt, deținătorii unor disponibilități în valute aflate în pericol de a se deprecia obțin alte valute, mai bune, în curs de apreciere. Astfel, firma “scapă” de valutele “în suferință”, procurând altele, denumite “valute de refugiu”. În multe situații, în procesul de convertire a unei valute mai slabe în alta, mai stabilă sau apreciată, trebuie să se aibă în vedere ca valuta în proces de apreciere să nu înregistreze un curs prea ridicat, pentru ca, în perspectivă, să nu se suporte diferențe de curs nefavorabile prea mari, în condițiile în care s-ar dori reconvertirea monedei procurate în alte valute.

Dacă, de exemplu, o firmă are de făcut, peste trei luni, o plată în euro (EUR), iar activele sale sunt constituite din dolari (USD), prognozele indicând o tendință de depreciere a USD față de EUR, firma va putea cere băncii sale să-i constituie – în prezent – suma în euro necesari plății ulterioare, plătind în schimb suma necesară în dolari. Reperul este cursul zilei, numit curs spot sau curs la vedere. Dacă prognoza se adeverește, firma evită riscul valutar respectiv evită plata într-o valută apreciată, putând înregistra chiar unele economii de resurse valutare. Bazându-se pe prognoze privind evoluția cursurilor valutare, operațiunile de acoperire la vedere nu protejează agentul economic de riscul infirmării acestora de evoluția reală a fenomenelor de pe piețele valutare.

2) Acoperirea la termen prin operațiuni la termen

Aceste operațiuni sunt foarte des utilizate pe plan internațional, fiind destinate diminuării sau evitării riscului valutar. Folosirea lor, de regulă, este posibilă numai pentru tranzacțiile ale căror termene de finalizare nu depășesc un an. Riscul valutar este diminuat prin vânzarea sau cumpărarea la termen pe piața valutară a valutelor care provin din încasări, sau a valutelor destinate plăților viitoare. Tranzacțiile respective se încheie în baza unui curs forward, la termen, stabilit de către bănci. Acesta poate să difere de cursul existent la scadență. Dacă cursul la termen depășește cursul la vedere inițial se spune că valuta face «  premium ». În cazul în care cursul la termen este mai mic decât cursul la vedere atunci se spune că valuta face « deport ». Între desfășurarea contractului comercial și efectuarea operațiunilor la termen trebuie să existe o legătură nemijlocită, o corelare riguroasă, îndeosebi în ce privește scadențele. Angajarea, în paralel cu un contract comercial internațional și derivată din acesta, a unei operațiuni de acoperire la termen, poate să ducă la avantaje sau dezavantaje pentru partenerii tranzacției. La inițierea unei asemenea operațiuni se ține seama de situația valutei de contract (poziția ei de ansamblu pe piața valutară), de cursul la vedere și de cel la termen, precum și de dobânzile practicate pe piața valutară.

Operațiunile la termen pot să fie: simple sau complexe.

2a) Operațiunea la termen simplă

Aceasta constă în realizarea unei tranzacții de vânzare-cumpărare de valută la un termen dat (1, 2, 3, 6 luni), în baza cursului la termen de la momentul inițierii operațiunii.

Spre exemplu, o firmă are de plătit, peste trei luni, un import în lire sterline (GBP) și, tot atunci, urmează să încaseze o sumă în USD, provenind dintr-un contract de export. Cu privire la USD există prognoze de depreciere în raport cu GBP. Pentru a evita acest risc, firma poate cere băncii sale să cumpere la termen suma necesară în GBP (pe care o va primi peste 3 luni) plătind în schimb, tot peste 3 luni, suma corespunzătoare în USD, potrivit cursului la termen dintre aceste două valute, din momentul inițierii operațiunii. Precizăm că acest curs la termen este un curs stabilit de către bancă la momentul inițierii operațiunii. Clientul se protejează prin folosirea acestui curs la termen împotriva unei deprecieri și mai mari a USD.

Principalele avantaje, pentru firme, ale efectuării de operațiuni la termen simple sunt următoarele: evitarea sau diminuarea riscului valutar, cunoașterea anticipată și certă a fondurilor disponibile angajate în tranzacții, inițierea operațiunii nu este condiționată de existența unui disponibil în cont, în momentul angajării firmei în operațiune, posibilitatea realizării unor câștiguri.

2b) Operațiunile la termen complexe

Aceste operațiuni sunt inițiate în scopul acoperirii unor angajamente (datorii) existente la un termen stabilit, exprimate într-o anumită valută, prin efectuarea simultană a două operațiuni valutare: una de vânzare și alta de cumpărare, la scadențe diferite (una la vedere și o alta, la termen). De regulă, la termenul dat, structura angajamentelor și disponibilităților exprimate în cele două valute folosite nu se schimbă.

De exemplu, o firmă dispune de o sumă în USD, necesară pentru a face o plată (în dolari) peste șase luni. Peste o lună firma are de plătit o sumă în yeni japonezi (JPY) de care nu dispune, în condițiile în care, peste șase luni, urmează să încaseze valoarea unui export în această valută. În condițiile în care se estimează o depreciere a USD, firma va da dispoziție băncii specializate să vândă, la vedere, suma corespunzătoare în USD, pentru a obține suma necesară plății de peste o lună în JPY. În condițiile în care peste o lună se estimează o depreciere a JPY, firma va solicita peste o lună încheierea unei tranzacții la termen pentru cumpărarea de USD necesari pentru plata pe care trebuie să o facă peste 5 luni, în JPY. Suma în JPY va fi încasată tot atunci, însă tranzacția se va efectua cursul la termen din ziua inițierii operațiunii.

Prin modul în care sunt concepute și realizate, operațiunile la termen complexe pot să fie foarte diferite. Alegerea unei tehnici sau alteia este o problemă de specialitate și este determinată de mulți factori, reflectați îndeosebi în evoluția pieței valutare. În cele mai multe situații, în solicitarea efectuării de operațiuni la termen complexe, firmele nu indică și metoda, acesta urmând să fie aleasă de banca specializată, potrivit momentului conjunctural. În ansamblul lor, operațiunile la termen urmăresc, în principal, diminuarea riscului valutar și, abia în subsidiar, obținerea unor câștiguri. De regulă, importatorul caută să evite riscul legat de aprecierea monedei în care urmează să efectueze plata, iar exportatorul, pe cel în legătură cu încasarea unei sume într-o valută care între timp s-a depreciat

4.2Tehnici de realizare a operațiunilor de HEDGING

Fiind bazate pe tehnica acoperirii la termen, operațiunile de hedging reprezintă modalități de acoperire extracontractuală a riscului de preț sau a riscului valutar. În primul caz, operațiunea se numește hedging cu marfă și se efectuează pe piața bursieră.

Hedgingul cu marfă constă în combinarea unei vânzări/cumpărări imediat executabile – operațiunea propriu-zisă cu marfă fizică – cu o operațiune la termen, respectiv executabilă la o dată viitoare – operațiune executată printr-un contract la termen. Spre exemplu, în cazul unei vânzări la termen, dacă prețul mărfii va crește, exportatorul pierde în prima operațiune (livrarea inițială), dar câștigă în cea de a doua (operațiunea de hedging propriu-zisă) și invers. Hedgingul cu marfă poate să fie:

Hedging long este situația în care hedgerul cumpără contractul futures al mărfii pe care dorește să o cumpere de pe piața fizică în viitor. La termenul stabilit va vinde contractul futures la un preț mai mare. Profitul din acoperirea riscului prin futures compensează riscul creșterii prețului de pe piața de marfă fizică.

Hedging short presupune vânzarea unui contract futures la un preț mai mare și răasumpărarea la un preț mai mic în ideea în care hedgerul deține o marfă pe piața fizică și planifică să o vândă la un anumit preț pentru a obține profit. În acest caz, el se protejează împotriva scăderii prețului mărfii de pe piața fizică.

Hedging încrucișat, care implică cumpărarea/vânzarea unor contracte la termen pentru o marfă, în momentul vânzării/cumpărării fizice a altei mărfi;

Piața futures este destinată hedgerilor sau participanților care fac comerț, dându-le posibilitatea de a reduce pierderile datorate mișcărilor adverse de pe piața cash. Hedgerii pot fi firme sau persoane fizice ale căror activități includ aceleași mărfuri sau mărfuri asemănătoare acelora tranzacționate pe piața futures. Hedgerul încearcă să își reducă riscul nesiguranței prețului prin cumpărarea sau vânzarea unor contracte futures. Prin intermediul acestor contracte futures, hedgerii pot  « bloca »  eficient un preț, fapt care face ca prețurile și costurile să fie mai previzibile.

Hedgingul valutar se realizează pe piața valutară la termen (este un tip de operațiune la termen complexă) și are ca scop acoperirea riscului valutar, respectiv contracararea efectelor nefavorabile ale modificării cursului de schimb al monedei contractului, prin transferarea riscului băncii care efectuează operațiunea. Această operațiune constă în luarea unei poziții de sens contrar aceleia pe care operatorul o deține într-o tranzacție anterioară. Spre exemplu, un importator se angajează, pe de o parte, să plătească o sumă în valută la un anumit termen pentru o operație curentă de import la termen, dar, pentru a evita riscul aprecierii monedei în care urmează să facă plata, cumpără prin intermediul băncii, la termen, suma necesară plății. Clientul dă ordin băncii sale de a cumpăra la termen suma necesară efectuării plății în cazul în care cursul la termen va corespunde unei limite stabilită de el. Acest curs este încă nedeterminat. Clientul cunoaște doar cursul din momentul în care dă ordinul băncii sale de cumpărare a valutei. Cert este că banca va executa ordinul pe piața valutară la termen imediat după ce a fost depășită marja stabilită de client iar clientul va intra în posesia valutei la termenul specificat. În final, clientul va compara cursul de la scadență cu cursul la care i-a făcut banca tranzacția și va putea constata dacă s-a protejat sau nu împotriva riscului valutar.

În mod similar, un exportator, având un contract de livrare la termen, pentru a evita riscul deprecierii monedei în care urmează să fie plătit, încheie cu banca sa o operațiune de vânzare la termen a sumei care urmează a fi încasată. Din nou, el va preciza marja peste care banca să vândă în numele său suma în valuta cu tendințe pe termen lung de depreciere. Banca acționează în numele clientului pe piața valutară. Rezultatul final depinde de mărimea cursului spot din momentul finalizării tranzacției și se poate încheia cu un câștig pentru exportator, dacă cursul la termen face “premium”, indicând o apreciere, respectiv un câștig pentru importator, dacă același curs la termen face “discount”, indicând o depreciere a monedei plății.

Operațiunile de hedging valutar se realizează prin intermediul unei înțelegeri scrise a firmei cu banca specializată, înțelegere care poate să conțină anumite condiții de desfășurare a acestor operațiuni. Asigurarea desfășurării, din partea firmei solicitante, a unei operațiuni de hedging eficiente presupune din partea ei:

– să dețină, sau să obțină de la specialiști informațiile necesare pentru a putea opta, în funcție de momentul conjunctural dat, pentru o operațiune la termen obișnuită și o operațiune de hedging;

– asigurarea unei legături între desfășurarea contractului de vânzare internațională și desfășurarea operațiunii de hedging, în ceea ce privește termenele de finalizare a lor;

– să își asume toate consecințele care decurg din rezilierea contractului sau din decalarea plăților.

Studiu de caz: SC DENI & BIANCA TRANS SRL

Prezentarea generala a firmei

SC DENI & BIANCA TRANS SRL este o societate cu capital integral privat, organizata sub forma juridica de tip societate cu raspundere limitata, care a luat nastere in anul 2005 prin vointa expresa a asociatului unic, Dragusin Mihai.

In prezent societatea desfasoara activitate de transporturi rutiere de marfuri, dar pe parcursul celor 12 ani de la infintare, societatea a suferit modificari in ceea ce priveste obiectul de activitate.

SC DENI &BIANCA TRANS SRL isi desfasoara activitatea sub conducerea doamnei administrator, Dragusin Camelia –manager transport international.

Societatea are sediul central in comuna Pui, sat Hobita, resedinta celor care au infiintat-o si o administreaza, are 1 angajat cu contract individual de munca cu norma intreaga in functia de sofer autocamion de mare tonaj.

De la inceputul acestui an, societatea SC DENI & BIANCA TRANS SRL a procedat la schimbarea obiectului de activitate in cel anterior mentionat, iar in acest sens a achizitionat un autocamion de mare tonaj si a procedat la obtinerea autorizatiilor de functionare si a calificarilor necesare pentru desfasurarea activitatii de transport intracomunitar de marfuri.

Ca si principale operatiuni derulate in acest sens cu specificul de tranzactii internationale, urmand a le exemplifica, enumeram:

-achizitia autocamionului prin cadrul unui contract de leasing international;

-inregistrarea unor cheltuieli in moneda straina pe parcursul drumului facut pentru aducerea la implinire a contractului de leasing;

-creditarea in moneda internationala realizata de asociatul unic.

Prezentarea specificului organizarii tranzactiilor economice internationale: SC DENI & BIANCA TRANS SRL are dimensiuni reduse, nu are compartiment separat.

Riscuri specifice tranzactiilor internationale:

SC DENI & BIANCA TRANS SRL -isi asuma riscurile;

-apeleaza la firme specializate pe tranzactii internationale – exemplu concret, a luat leasing de la o firma din Germania (autocamionul);

-moneda utilizata este euro deoarece ambele state sunt membre Uniunii Europene, atat firma furnizoare din Austria, cat si Romania.

Act constitutiv

Departamente:

SC DENI & BIANCA TRANS SRL fiind la inceputul desfasurarii activitatii dupa reorganizare si neavand un numar mai mare de salariati, are ca principale departamente:

-departamentul de management reprezentat de administratorul, Dragusin Mihai;

-departamentul financiar-contabilitate reprezentat de expertul contabil, Ciolea Dorina-Valentina, cu care are colaborare in baza unui contract;

-departamentul direct productiv sau de exploatare reprezentat de domnul Knebel Marius, angajat ca si sofer pe autocamion.

Piata internationala:

Piata internationala in cadrul careia activeaza SC DENI & BIANCA TRANS SRL este reglementata de dreptul comunitar international si rezida din contractele de parteneriat incheiate intre tara noastra si Uniunea Europeana, fiind o piata a carei moneda reglementata este moneda Uniunii Europene –euro.

Principalele operatiuni derulate pe aceasta piata internationala de catre SC DENI & BIANCA TRANS SRL ar fii:

-leasing-ul extern in moneda europeana –euro;

-plati cu cardul in euro a diverselor cheltuieli efectuate pe taramuri intracomunitare in vederea incheierii contractului de leasing;

-creditarea initiala facuta de catre asociatul unic in euro.

Studii de caz:

Voi prezenta in randurile care urmeaza derularea activitatilor cu implicatii in sfera tranzactiilor internationale derulate de SC DENI & BIANCA TRANS SRL.

In luna martie a acestui an s-au efectuat deplasari in Austria pentru a incheia contractul de leasing operational pentru autocamion. In acest sens, asociatul unic s-a deplasat cu masina sa personala in Austria, iar pe tot parcursul drumului s-au inregistrat cheltuieli:

-cu combustibilul;

-cu taxe de drum;

-cazari; toate fiind decontate in moneda europeana –euro.

Pentru acestea s-au emis bonuri fiscale de rovinieta pentru alimentarea cu combustibil:

Rovinieta Ungaria

Rovinieta+combustibil

Combustibili

Deplasarea implica delegatii pentru care s-a intocmit ordin de deplasare in baza caruia angajatul firmei poate primii diurna, ca si remunerare a deplasarii.

Ordin de deplasare (delegatie)

Cu firma furnizoare partener austriac s-a negociat achizitia autocamionului, tot in moneda euro.

Contract leasing

Factura leasing

Descriere contract leasing

Toate aceste tranzactii derulate de SC DENI & BIANCA TRANS SRL au implicat deschiderea de conturi bancare atat in moneda nationala –leu, cat si in moneda europeana –euro. In acest sens voi exemplifica cele derulate prin extrasul de cont.

Extras de cont –lei

Extras de cont –euro

Fiind la inceput de drum in domeniul serviciilor, SC DENI & BIANCA TRANS SRL nu a incheiat inca contracte de parteneriat pentru prestarea de servicii de transport intracomunitar de marfuri, dar urmeaza sa faca acest lucru.

Bibliografie

Tranzactii Economice Internationale, Liviu Deceanu si altii, Editura Risoprint, Cluj-Napoca 2009

2 Politica valutara si managementul riscurilor in tranzactiile internationale -Autor(i): Dan Octav Paxino, Editura: Economica

3.Managementul riscurilor –Autor(i): Ilie Mihai, Ileana Cosinzeana Velicu, Editura Economica

4.Tactica privind interventia in gestionarea riscurilor – Autor(i) – Ion Draghici, Editura Sitech

5. Tranzactii comerciale internationale – Autor(i) – Isan Vasile, Editura Economica, 2004