1 Capitolul I . Periodizarea istoriei limbii rom â ne [602132]

1
Capitolul
I
.
Periodizarea
istoriei
limbii
rom
â
ne
Structura
periodiz
ă
rii
limbii
rom
â
ne
a
fost
ne
î
ndestul
ă
tor
abordat
ă
î
n
lucr
ă
rile
de
specialitate
.
Limba
reprezint
ă
una
dintre
caracteristiciile
de
baz
ă
ale
fiin
ț
ei
umane
,
func
ț
ia
acesteia
fiind
î
n
primul
r
â
nd
cea
de
a
permite
oamenilor
s
ă
comunice
î
ntre
ei
.
Potrivit
lingvistului
Ion
Coteanu
1
,
limba
este
o
forma
a
crea
ț
iei
umane
care
modific
ă
societatea
ș
i
reprezint
ă
expresia
rela
ț
iei
î
ntre
om
aceasta
societate
.
Altfel
spus
limba
vorbit
ă
de
un
popor
,
o
comunitate
se
defineste
ca
un
sitem
complex
de
semne
lingvistice
av
â
nd
ca
elemente
ce
contureaza
unitate
:
lexicul
,
fonetica
ș
i
morfologia
.
Limba
literar
ă
reprezint
ă
aspectul
cel
mai
î
ngrijit
al
unei
limbi
ce
se
conformeaz
ă
î
n
cel
mai
î
nalt
grad
tuturor
normelor
gramaticale
fixate
,
folosite
î
n
scris
dar
ș
i
î
n
vorbirea
oamenilor
instrui
ț
i
.
Pentru
a
î
ntelege
ce
este
ș
i
cum
a
evoluat
limba
rom
â
n
ă
din
cele
mai
vechi
timpuri
,
trebuie
s
ă
vedem
cum
ș
i
de
ce
o
popula
ț
ie
at
â
t
de
important
ă
ș
i
numeroas
ă
ca
dacii
au
ajuns
cu
trecerea
vremii
sa
vorbeasc
ă
rom
â
ne
ș
te
.
Aceasta
problem
ă
a
fost
studiata
ș
i
eviden
ț
iat
ă
de
tot
de
c
ă
tre
lingvistul
Ion
Coteanu
.
2
Observ
ă
m
c
ă
daco-ge
ț
ii
ș
i
rom
â
nii
constitue
factorii
etnolingvistici
fundamentali
din
care
s-a
format
poporul
rom
â
n
.
3
Analiza
genealogic
ă
a
limbii
rom
â
ne
dovede
ș
te
latinitatea
ei
,
structura
limbii
rom
â
ne
fiind
î
n
esen
ț
a
latin
ă
.
4
Limba
rom
â
n
ă
este
singura
reprezentant
ă
a
Romanei
Orientale
,
fiind
unicul
idiom
romanic
izolat
de
romanitate
printr-o
vecin
ă
t
ate
nelatin
ă
.
Î
n
ciuda
î
mprumuturilor
diverse
din
alte
limb
i
,
subliniez
c
ă
limba
rom
â
na
este
o
limb
ă
romanic
ă
deoarece
elementele
sale
constitutive
:
sistemul
fonetic
,
structura
gramatical
ă
ș
i
cea
mai
mare
parte
a
fondului
lexical
principal
,
sunt
de
origine
latin
ă
.
1
Ion
Cotenu
Gramatica
de
baza
a
limbii
rom
ă
ne
,
Editura
Albatros
,
1996
2
Ion
Coteanu
Structura
ș
i
evolu
ț
ia
limbii
rom
â
ne
,
editura
Minerva
,
Bucure
ș
ti
1981
.
3
Vraciu
Ariton
Limba
daco-ge
ț
ior
,
ed
Facla
,
Timisora
1980
op.cit
.
4
i
bi
dem

2
Potrivit
lingvistului
Al.
Rosetti
,
limba
rom
â
n
ă
„
este
limba
latin
ă
vorbit
ă
ne
î
ntrerupt
î
n
partea
î
n
partea
orientala
a
imperiului
Roman
,
cuprinzand
provinciile
dunarene
romanizate
(Dacia
,
Panonia
de
sud
,
Dardania
,
Moesia
Superioar
ă
ș
i
Inferioara)
’’
5
,
din
momentul
patrunderii
limbii
latine
î
n
aceste
provincii
ș
i
p
â
n
ă
î
n
zilele
noastre
.
Aceast
ă
limba
a
suferit
,
transform
ă
rii
,
atat
prin
evolu
ț
ia
ei
normal
ă
,
c
â
t
ș
i
prin
influen
ț
a
exercitat
ă
de
limbile
cu
care
a
venit
î
n
contact
.
Indiferent
cum
am
numii
limba
latin
ă
folosit
ă
î
n
vestul
Imperiului
Roman
,
î
n
ea
g
ă
sim
elemente
de
natur
ă
divers
ă
provenite
din
diverse
medii
socio-culturale
,
geografice
,
ad
ă
ugand
elemente
ale
diferitelor
graiuri
,
provincialisme
,
arhaisme
etc
.
Dupa
cum
se
stie
limba
latin
ă
a
avut
o
istorie
î
n
delungata
.
Î
n
sec
VII-lea
I.Ch
limba
latin
ă
a
fost
fixat
ă
î
n
scris
printr-un
alfabet
propriu
.
Folosirea
scrisului
presupunea
accesul
la
cultur
ă
ș
i
de
aceea
se
admite
ca
latina
scris
ă
era
latina
folosit
ă
de
oamenii
instruiti
,
î
n
textele
literare
dar
ș
i
juridice
.
At
â
t
de
bine
cunoscut
ă
din
latina
,
s-a
impus
datorit
ă
prestigiului
ei
î
n
Dacia
,
substituind
vorbirea
localnicilor
de
la
nordul
Dun
ă
rii
.
Aceasta
ar
putea
fi
definit
ă
ca
un
ansamblu
de
tendin
ț
e
ale
limbii
vorbite
,
a
c
ă
ror
realizare
î
n
timp
ș
i
spa
ț
iu
este
relativ
omogen
ă
.
Se
observ
ă
c
ă
latina
scris
ă
devine
latina
clasic
ă
,
î
n
acceptia
lat.clasicus
’
,,
din
prima
clas
ă
’’
.
Termenii
latine
ș
ti
litterarius
,
litteratura
,
litterator
aveau
î
n
comun
referirea
la
scriere
,
limba
latina
scris
ă
fiind
numit
ă
limb
ă
literar
ă
.
Perioada
de
apogeu
a
limbii
latine
clasice
coincide
cu
perioada
de
apogeu
a
culturii
ș
i
civilizatiei
rom
â
ne
.
Cultura
ș
i
civiliza
ț
ia
latin
ă
intr
ă
î
n
proces
de
dec
ă
dere
,
proces
care
include
ș
i
dec
ă
derea
limbii
latine
clasice
ș
i
apare
ideea
ca
limba
latin
ă
clasic
ă
este
o
limb
ă
moart
ă
.
Aici
apare
epoca
latinei
vulgare
sau
latina
popular
ă
,
o
limb
ă
ce
î
n
compara
ț
ie
cu
latina
clasic
ă
nu
are
normele
riguroase
uneori
chiar
rigide
.
Latina
popular
ă
nu
avea
norme
explicite
de
punere
î
n
practic
ă
asa
cum
se
î
nt
â
mpl
ă
cu
latina
literar
ă
,
deci
nu
trebuie
exagerat
caracterul
ei
unitar
,
de
aceea
vorbim
despre
o
unitate
relativ
ă
.
5
Al.Rosetti
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
I:
Limba
latin
ă
,
Bucuresti
Funda
ț
ia
pentru
literatur
ă
ș
i
art
ă
1938
,
Ed
Academiei
R.P.R
.

3
No
ț
iunea
de
latin
ă
vulgar
ă
a
fost
explicat
ă
destul
de
diferit
de
la
un
grup
la
altul
,
singura
unitatea
de
vederi
const
â
nd
î
n
acceptarea
ei
ca
baz
ă
a
limbilor
romanice
6
.
Aceast
ă
diversitate
o
gasim
î
n
cartea
Ilenei
Oancea
ș
i
a
Lumini
ț
ei
Panait
7
.
O
defini
ț
ie
a
latinei
vulgare
trebuie
s
ă
con
ț
in
ă
toate
caracteristicele
de
oralitate
,
uzualitate
ș
i
dar
ș
i
diversitate
spa
ț
ial
ă
.
Latina
vulgar
ă
era
folosit
ă
î
n
comunicarea
diverselor
popula
ț
ii
din
Imperiul
Roman
suport
â
nd
modific
ă
ri
din
partea
vorbitorilor
atohohtoni
cuceriti
,
astfel
î
nc
â
t
î
ncepe
crearea
limbilor
romanice
.
Aceasta
era
limba
p
ă
turilor
mijlocii
pe
care
americanul
G.H
Grandget
o
definea
ca
,,
limba
distinct
ă
de
expresia
slefuit
ă
a
societ
ăț
ii
culte
,
distinct
ă
de
dialectul
ne
î
ngrijit
al
celor
de
la
ț
ar
ă
,
de
argoul
mahalalelor
dar
fiind
influen
ț
at
de
acestea
.
’’
8
Lingvistul
Alexandru
Rosetti
definea
limba
latina
vulagara
ca
fiind
o
limba
vorbita
de
majoritatea
clasei
mijlocii
î
n
ultimele
secole
ale
Repubilcii
si
ale
Imperiului
.
9
Î
n
leg
ă
tur
ă
cu
posibilul
echivoc
al
termenului
de
latin
ă
vulgar
ă
,
Sextil
Pu
ș
cariu
afirma
:
,,
Term
e
nul
acesta
e
consacrat
,
deci
nu
mai
poate
fi
î
nlocuit
.
Trebuie
numai
s
ă
ne
p
ă
zim
a-l
î
n
ț
elege
gre
ș
it
ș
i
a
crede
c
ă
limbile
romanice
continu
ă
limba
vorbit
ă
de
un
singur
strat
social
,
vulgul
’’
.
10
Rom
â
na
comun
ă
reprezint
ă
primul
studiu
de
evolu
ț
ie
a
limbii
romane
,
din
momentul
apari
ț
iei
romanilor
pe
ambele
maluri
ale
dun
ă
rii
.
Procesul
de
formare
a
limbii
rom
â
ne
ar
fi
durat
,
dup
ă
diverse
opinii
,
p
â
n
ă
î
n
secolele
VI-VII
,
VIII
sau
IX
,
iar
sf
â
r
ș
itul
procesului
ș
i
scindarea
î
n
dialecte
se
petrece
,
cel
mai
probabil
,
î
n
secolul
al
X-lea
.
Limba
rom
â
n
ă
este
numit
ă
î
n
lingvistica
comparat
ă
limb
ă
dacorom
â
n
ă
sau
dialect
dacorom
â
n
.
Dialectele
dacorom
â
n
,
istrorom
â
n
,
aroman
ș
i
manglerom
â
n
,
î
n
ciuda
diferen
ț
elor
vizibile
mai
ales
din
domeniul
foneticii
ș
i
al
vocabularului
,
au
format
la
origine
o
singur
ă
limb
ă
,
urma
ș
a
latinei
orientale
,
vorbit
ă
odinioara
î
n
provinciile
dun
ă
rene
romanizate
.
6
Lumini
ț
a
Fassel
L
atinitate
VS.
Romanitate
ș
i
raportul
continuitate
vs
.
Discontinuitate
despre
latina
vulgara
op
.cit
.
7
Ileana
Oancea
ș
i
Lumini
ț
ei
Panait
,
Schi
ț
a
de
istorie
a
romanit
ăț
ii
,
Ed
Excelsior
Art
,
Timisoara
2002.
8
Introducere
î
n
latina
vulgar
ă
,
traducere
de
Eugen
T
ă
nase
,
Cluj
,
1958
,
p.
3.
9
Al.Rosetti
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
Bucure
ș
ti
Editura
Stiin
ț
ific
ă
ș
i
Enciclopedic
ă
1986
.
10
Limba
rom
â
n
ă
I
,
Privire
general
ă
,
prefa
ț
a
de
Gavril
Istrate
,
note
,
bibligrafie
de
Ilie
Dan
,
Bucuresti
,
Ediitura
Minerva
,
1976
.

4
Pentru
aceast
ă
faz
ă
de
î
n
ceput
a
limbii
romane
nu
exist
ă
nici
o
atestare
scris
ă
,
tr
ă
s
ă
turile
primei
perioade
fiind
reconstituite
cu
ajutorul
celor
patru
dialecte
.
Crearea
ș
i
men
ț
inere
unei
limbi
comune
pe
teritoriul
î
n
tins
de
formare
a
limbii
romane
se
explic
ă
prin
necesitatea
î
n
care
s-au
gasit
gruparile
sociale
de
a
comunica
î
n
t
re
ele
,
iar
existent
ă
limbii
comune
implic
ă
existent
ă
unei
populatii
care
vorbea
aceasta
limb
ă
ș
i
a
unei
civilizatii
unitare
.
De
ș
i
cea
mai
mare
parte
a
gramaticii
ș
i
morfologiei
rom
â
nesti
se
bazeaz
ă
pe
latina
vulgar
ă
,
limba
rom
â
n
ă
prezint
ă
ș
i
cateva
tr
ă
s
ă
turi
specifice
Balcanilor
ce
nu
se
reg
ă
sesc
î
n
celelalte
limbi
romanice
.
Cultura
rom
â
n
ă
este
rezultatul
unor
contacte
cu
civiliza
ț
ia
ș
i
cultura
popoarelor
orientale
ș
i
occidentale
î
n
urma
di
f
eritelor
evenimente
petrecute
de-a
lungul
istoriei
.
D
eparte
de
a
fi
o
simpl
ă
cultur
ă
imitativ
ă
,
cultura
noastr
ă
ilustreaz
ă
influen
ț
ele
orientale
,
vizibile
î
n
primul
r
â
nd
la
nivel
lingvistic
(avem
cuvinte
de
origine
greac
ă
–
anafur
ă
,
a
catadicsi
,
icoan
ă
,
liturghie
;
turc
ă
–
cafea
,
chiftea
,
pilaf
;
slav
ă
–
a
iubi
,
cr
â
ng
,
dumbrav
ă
,
glezn
ă
,
picio
r)
,
dar
ș
i
la
nivelul
mentalit
ăț
ilor
ș
i
al
vestimenta
ț
iei
sau
la
nivelul
speciilor
literare
.
Cuvintele
populare
reprezint
ă
din
punct
de
vedere
gramatical
substantive
,
iar
neologismele
reprezint
ă
adjective
(
frate/fratern
,
apa/acvatic
,
ochi/ocular
)
.
Influen
ț
a
popoarelor
slave
a
î
ntarit
particularit
ăț
ile
fonematice
ale
limbilor
romanice
orientale
.
Aceast
ă
influen
ță
acoper
ă
aproape
toate
sferele
semantice
ale
vocabularului
general
:
stare
social
ă
:
boier
,
rob
,
slug
ă
,
voievod
,
zaver
ă
,
r
ă
zmeri
ță
;
familie:
bab
ă
,
ibovnic
.
Cunoscut
ă
ca
mijoc
de
exprimare
a
unei
civiliza
ț
ii
de
prestigiu
ș
i
ca
limb
ă
de
cultur
ă
,
limba
greaca
ș
i-a
exercitat
influen
ț
a
asupra
limbii
rom
â
ne
î
n
mai
multe
perioade
istorice
11
.
Stratificarea
elementelor
de
origine
greceasc
ă
realizat
ă
pe
o
datare
sigur
ă
a
momentului
p
ă
trunderii
î
n
rom
â
n
ă
este
mai
dificil
ă
12
,
deoarece
aceste
elemente
au
p
ă
truns
î
n
rom
â
n
ă
î
n
epoci
diferite
,
î
ncep
â
nd
cu
epoca
latinei
populare
(elementele
vechi
grece
ș
ti)
,
continu
â
n
d
cu
epoca
medio-greac
ă
sau
bizantin
ă
ș
i
î
ncheind
cu
perioada
neogreac
ă
.
11
Ionela
Ene
,
Termeni
religiosi
de
origine
greceasca
î
n
documentele
privitoare
la
istoria
orasului
I
ș
i
.
12
Aceast
ă
chestiune
a
constituit
o
preocupare
sus
ț
inut
ă
a
cercet
ă
torilor
elementelor
grece
ș
ti
î
n
rom
â
n
ă
,
dintre
care
amintim
pe
:
A.
Philippide,
Chr.
Geagea,
H.
Mih
ă
escu,
G.
Murnu,
L
.
G
á
ldi
.

5
Î
mprumuturile
maghiare
au
p
ă
truns
pe
dou
ă
c
ă
i
lingvistice
,
pe
cale
popular
ă
ș
i
pe
cale
cult
ă
.
Cele
survenite
pe
cale
cult
ă
sunt
defapt
primele
astestate
î
n
ceea
ce
prive
ș
te
influen
ț
a
maghiar
ă
î
n
limba
:
aprod
,
vam
ă
,
bir
.
Din
influen
ț
a
oriental
ă
asupra
limbii
observam
o
list
ă
de
cuvinte
care
se
refer
ă
la
hran
ă
(
baclava
,
cascaval
)
;
locuin
ț
a
(
hambar
,
odaie
)
;
î
mbr
ă
c
ă
minte
(
basma
,
ciorap
)
;
meserii
(
cioban
,
cazangiu
)
.
Influen
ț
a
german
ă
asupra
limbii
rom
â
ne
este
redus
ă
,
î
n
comparatie
cu
influenta
slava
,
maghiar
,
greceasca
ș
i
turc
ă
.
Singurele
c
uvinte
la
care
originea
german
ă
pare
posibil
ă
sunt
urmatoarele
:
balca
«
ulcior
»
,
bulz
,
ciuf
,
nastur
,
str
ă
nut
,
zgudui
.
Î
n
cursul
istoriei
limba
rom
â
n
ă
literar
ă
evolueaza
î
n
str
â
ns
ă
leg
ă
tur
ă
cu
condi
ț
iile
de
dezvoltare
a
societ
ăț
ii
,
iar
con
ț
inutul
acestui
aspect
se
largeste
si
e
î
mbog
ă
te
ș
te
ca
o
consecin
ț
a
c
ă
limba
literara
dob
â
nde
ș
te
noi
func
ț
ii
.
Determinarea
perioadei
î
n
care
a
luat
na
ș
tere
limba
rom
â
n
ă
literara
a
generat
cu
trecerea
timpului
numerose
controverse
.
Din
acest
punct
de
vedere
,
se
pune
î
n
istoricul
rom
â
nei
literare
o
problem
ă
deosebit
de
interesant
ă
ș
i
anume
determinarea
modului
î
n
care
este
redat
la
un
anumit
moment
un
con
ț
inut
nou
prin
mijoacele
de
exprimare
de
care
dispune
limba
literar
ă
din
epoca
respectiv
ă
.
Cel
care
a
exprimat
riguros
problemele
de
ordin
toretic
ș
i
morfologic
ale
limbii
literare
a
foet
Iogu
Iordan
.
Numero
ș
i
lingvisti
leag
ă
originiile
limbii
rom
â
ne
literare
de
apari
ț
ia
scrisului
î
n
limba
rom
â
n
ă
,
situ
â
nd
epoca
de
î
nceput
a
secolului
XVI-lea
.
Primul
care
a
formulat
aceast
ă
teorie
a
fost
B.P.
Hasdeu
,
î
n
1879
.
Acesta
a
apreciat
c
ă
î
nceputurile
rom
â
nei
literare
ar
trebuii
c
ă
utate
î
n
tip
ă
ririle
coresiene
unde
se
g
ă
sea
limba
tipica
a
rom
â
nilor
.
P.
Dumitrescu
descoper
ă
13
trei
etape
principale
î
n
istoria
limbii
rom
â
ne
literare
:
perioada
veche
(din
secolul
XVI-
lea
ș
i
p
â
n
ă
la
î
nceputul
secolului
XVIII-lea)
;
perioada
modern
ă
(
din
prima
jum
ă
tate
a
secolului
XVII-
lea
p
â
n
ă
î
n
penultima
decad
ă
a
secolului
XIX-
lea
)
ș
i
perioada
contemporan
ă
.
S-a
relatat
adesea
c
ă
textele
din
secolul
XVI-
lea
sunt
relatate
î
ntr-o
limb
ă
greaoaie
,
uneori
neinteligibil
.
De
ș
i
aceste
deficen
ț
e
ș
i
ncesit
ăț
i
sunt
reale
,
vechii
traduc
ă
tori
s-au
ostenit
s
ă
sav
â
r
ș
easc
ă
o
exprimare
literar
ă
diferit
ă
de
vorbirea
curent
ă
.
13
Apound
I
Ghe
ț
e
,
Introducerea
î
n
studiul
limbii
rom
â
ne
literare
,
Bucure
ș
ti
,
1982
,
p
64

6
1.1
Configura
ț
ia
dialectal
ă
a
dacorom
â
nei
Concepte
Dialectale
Vorbitorii
oric
ă
rei
limbi
îș
i
dau
seama
ca
exist
ă
deosebiri
de
grai
de
la
o
regiune
la
alta
,
uneori
mai
numeroase
,
alteori
mai
putine
.
Aceste
deosebiri
pot
reflecta
toate
nivelele
limbii:
fonetica
,
gramatica
,
lexic
.
Termenul
de
dacorom
â
n
ă
este
folosit
uneori
î
n
lingvistica
comparat
ă
pentru
a
distinge
î
ntre
limba
rom
â
n
ă
standard
,
vorbit
ă
î
n
principal
la
nord
de
Dun
ă
re
ș
i
idiomurile
romanice
din
Balcani
,
derivate
toate
din
rom
â
na
veche
(
limba
protorom
â
n
ă
)
:
este
vorba
de
arom
â
na
(macedorom
â
na)
ș
i
meglenita
(meglenorom
â
na)
,
vorbite
î
n
teritorii
din
sudul
peninsulei
Balcanice
,
precum
ș
i
istrorom
â
na
vorbit
ă
î
n
peninsula
Istria
.
Un
adev
ă
r
general
acceptat
este
acela
c
ă
o
limb
ă
literar
ă
se
na
ș
te
pe
baza
unui
dialect.
Dialectele
ș
i
graiurile
reprezin
ță
varia
ț
ile
teritoriale
geografice
sau
regionale
,
ale
limbii
comune
,
sistemul
de
elemente
constante
ale
unei
limbi
,
denumit
ă
ș
i
limba
standard
sau
limb
ă
na
ț
ionala.
Î
n
continoare
voi
prezenta
no
ț
iunile
dialect
,
idiolect
,
sociolect
,
subdialect
,
grai
,
ș
i
subgrai
ș
i
rela
ț
iile
dintre
acestea
.
Dialectul
constitue
o
unitate
lingvistic
ă
,
reprezent
â
nd
o
ramifica
ț
ie
teritoriala
a
limbii
comune
<<dialektos>>
,
care
la
î
nceput
a
î
nsemnat
,,dialog
,
conversatie
’’
,
iar
mai
t
â
rziu
a
c
ă
p
ă
tat
sensul
de
,,varietate
dialectal
ă
’’
.
14
O
definitie
mai
cuprinz
ă
toare
o
d
ă
romanistul
R
.
A.Budagov
:
„
dialectul
este
vorbirea
caracteristic
ă
unei
anumite
regiuni
,
care
are
anumite
particularit
ăț
i
î
n
domeniul
foneticii
,
gramaticii
ș
i
vocabularului
.
Uneori
,
aceste
particularit
ăț
i
se
manifest
ă
numai
î
n
fonetica
ș
i
î
n
parte
î
n
vocabular
,
dar
alteori
se
extind
ș
i
asupra
gramaticii
.
’’
15
Termenul
de
idiolec
reprezint
ă
totalitatea
particularit
ăț
ilor
de
grai
ale
unui
vorbitor
,
î
ntr-un
moment
determinat
.
Î
n
raport
cu
limba
standard
,
este
un
caz
particular
,
un
uzaj
specific
;
î
n
raport
cu
at
las
lasele
lingvistice
.
No
ț
iunea
de
i
diolect
implic
ă
existen
ț
a
unei
14
Dic
ț
ionar
explicativ
al
limbii
rom
â
ne
,
defini
ț
ie
(1998)
15
R.A
Bundagov
Introducere
î
n
stiin
ț
a
limbii
,
Bucure
ș
ti
,
1961

7
variet
ăț
i
nu
numai
de
la
o
ț
ar
ă
la
alt
ă
,
de
la
o
regiune
la
alta
,
de
la
o
clas
ă
social
ă
la
alta
ș
i
de
la
o
persoan
ă
la
alta
.
16
Sociolectul
(
fr.
sociolecte
)
reprezit
ă
varietate
a
social
ă
a
unei
limbi
(dialect
social)
,
utilizat
ă
de
un
individ
î
n
procesul
comunic
ă
rii
(scrise
sau
orale)
,
î
ntr-un
anumit
context
socio-lingvistic
.
17
S
ubdialectul
(<
sub-
+
dialect
)
reprezint
ă
ramifica
ț
i
a
teritorial
ă
a
unei
limbi
,
subordonat
ă
dialectului
,
superioar
ă
graiului
ș
i
opus
ă
altor
a
printr-o
serie
de
particularit
ăț
i
.
D
ispune
de
un
sistem
lingvistic
coerent
,
cu
norme
proprii
care
asigur
ă
comunicarea
eficace
î
n
cadrul
comunit
ăț
ii
sociale
(rurale)
.
Definirea
ș
i
delimitarea
subdialectelor
este
,
î
n
general
,
o
problem
ă
dificil
ă
,
datorit
ă
interven
ț
iilor
criteriilor
extralingvistice
al
ă
turi
de
cele
lingvistice
.
18
Graiul
este
definit
ca
prima
subdiviziune
a
dialectului
ce
se
caracterizeaz
ă
printr-o
serie
de
particularita
ț
i
ce
î
l
deosebesc
de
alte
unit
ă
ti
î
nvecinate
si
î
nrudite
,
situate
pe
acela
ș
i
plan
î
n
raport
cu
unitatea
superioar
ă
definit
ă
dialect
.At
â
t
î
n
cazul
graiului
c
â
t
ș
i
î
n
cadrul
dialectului
,
deosebirile
sunt
de
ordin
lexical
ș
i
fonetic
,
dar
mai
putin
de
ordin
morfologic
ș
i
sintactic
.
Condi
ț
ii
de
ordin
politic
,
economic
sau
cultural
,
combinate
sau
nu
,
fac
ca
un
anumit
dialect
s
ă
se
impun
ă
drept
limb
ă
scris
ă
,
fiind
ulterior
adoptat
ca
limb
ă
unic
ă
ș
i
de
vorbitorii
celorlalte
dialecte
ale
limbii
na
ț
ionale
.
De
cele
mai
multe
ori
,
un
dialect
este
recunoscut
ca
norm
ă
comun
ă
dac
ă
este
vorbit
î
n
regiunea
unde
se
g
ă
se
ș
te
Studiul
fonologiei
limbii
rom
â
ne
a
stat
î
n
centrul
preocuprilor
a
numero
ș
i
lingvisti
.
P
â
n
ă
î
n
prezent
dispunem
de
numeroase
descrieri
fonologice
privitoare
la
limba
literar
ă
.
Î
n
unele
dintre
acestea
s-au
f
ă
cut
referiri
la
graiurile
populare
,
fiind
pus
la
contribu
ț
ie
materialul
oferit
de
acestea
.
Î
n
urma
observa
ț
iilor
formulate
î
n
acest
sens
,
s-au
î
ntreprins
o
serie
de
cercet
ă
ri
fonologice
asupra
mai
multor
unit
ăț
i
dialectale
din
cadrul
dacorom
ă
nei
,
î
n
general
unit
ă
ti
mici
ș
i
relativ
omogene
.
Stabilirea
structurii
dialectale
a
dacorom
â
nei
constituie
cea
mai
controversat
ă
problem
ă
a
dialectologiei
rom
â
ne
ș
ti
.
Esen
ț
a
acestei
chestiuni
const
ă
,
de
fapt
,
î
n
delimitarea
ș
i
descrierea
principalelor
subdiviziuni
teritoriale
ale
dialectului
dacorom
â
n
.
17
ibidem
18
ibidem

8
Î
ntruc
â
t
graiurile
dacorom
â
ne
se
caracterizeaz
ă
printr-o
excep
ț
ional
ă
unitate
lingvistic
ă
,
au
fost
formulate
diverse
teorii
asupra
num
ă
rului
principalelor
subdiviziuni
ale
acestui
dialect
al
limbii
rom
â
ne
.
De
asemenea
,
denumirile
generice
ale
acestor
subdiviziuni
sunt
diferite
,
de
la
un
cercet
ă
tor
la
altul
:
unii
folosesc
termenul
de
dialect
;
al
ț
ii
de
subdialect
;
unii
vorbesc
de
graiuri
,
de
tipuri
sau
grupuri
de
graiuri
etc
.
Av
â
nd
î
n
vedere
complexitatea
realit
ăț
ii
lingvistice
din
teren
,
c
â
t
ș
i
faptul
c
ă
avem
de-a
face
cu
variantele
teritoriale
ale
unui
dialect
,
se
consider
ă
c
ă
trebuie
s
ă
fie
utilizat
termenul
de
subdialect
ș
i
al
ă
turi
de
el
,
grup
de
graiuri
.
19
Pe
teritoriul
ț
ă
rii
noastre
î
n
urma
venirii
slavilor
s-au
desprins
patru
dialecte
:
dacorom
â
n
,
arom
â
n
,
meglenorom
â
n
ș
i
istrorom
â
n
.
Vorbitorii
dialectelor
arom
â
n
,
meglenorom
â
n
ș
i
itrorom
â
n
reprezint
ă
partea
popula
ț
iei
romanizate
din
sudul
Dunarii
.
Î
n
acest
fel
pe
teritoriul
Rom
â
niei
se
afl
ă
,
desp
ă
r
ț
i
ț
i
de
ceila
ț
i
,
vorbitorii
unui
singur
dialect
denumit
dialect
dacorom
â
n
.
O
dovad
ă
gr
ă
itoare
c
ă
limba
rom
â
n
ă
a
fost
ș
i
este
unica
pe
teritoriul
romanic
oriental
ne-o
prezint
ă
terminologia
agricol
ă
,
care
,
î
n
cea
mai
mare
parte
,
a
r
ă
mas
ș
i
ast
ă
zi
cea
mo
ș
tenit
ă
de
la
romani:
ar
ă
tur
ă
,
s
ă
m
î
n
ță
,
nutre
ț
,
secar
ă
,
p
ăș
une,
pom
,
orz,
varz
ă
,
ceap
ă
etc
.
Aceast
ă
gam
ă
lingvistic
ă
a
termenilor
agricoli
constituie
un
element
documentar
care
atest
ă
ne
î
ntrerupta
continuitate
ș
i
unitate
pe
teritoriul
dacorom
â
n
a
unei
singure
limbi
–
rom
â
na
.
Inventarul
fonologic
dacorom
â
n
prezint
ă
ș
apte
fenomene
vocalice
,
care
se
opun
unul
altuia
,
deosebindu-se
prin
gradul
de
localizare
ș
i
cel
de
deschidere
.Comparativ
cu
rom
â
na
comun
ă
care
î
ș
i
organizase
sistemul
vocalic
compus
din
ș
ase
vocale
/a
,
e
,
i
,
o
,
u
/
ș
i
a
creat
un
fonem
cu
grad
de
deschidere
î
nchis
/
ă
/
,
dacorom
â
na
prezint
ă
un
sistem
cu
seria
central
ă
complet
ă
,
prin
crearea
unui
timbru
distinct
de
/a
/
si
de
/
ă
/
,
adica
/
î
/
.
Emil
Petrovici
20
realieaz
ă
o
reparti
ț
ie
î
n
patru
subdialecte
pe
baza
tratamentul
africatei
palatale
ĝ
.
Acesta
constat
ă
c
ă
î
n
Muntenia
ĝ
,
este
rostit
ca
î
n
limba
literar
ă
,
iar
î
n
Moldova
ș
i
Bnat
,
ĝ
t
rece
î
ntr-o
fricativa
alveo-palatala
z
.
O
inova
ț
ie
dacorom
â
n
ă
este
aceea
c
ă
,
spre
deosebire
de
dialectele
sud-dun
ă
rene
,
î
n
dacorom
â
n
ă
,
vocalele
sunt
maiputernic
î
nfluen
ț
ate
de
timbrul
vocalei
din
silaba
urmatore
.
Eceptand
raiul
cri
ș
ean
,
dacorom
â
n
ă
l-a
pierdut
pe
-u
final
,
dupa
consoana
simpl
ă
.
19
Emil
Petrovici
,
Studii
de
dialectologie
ș
i
toponimie
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Academiei
,
1970.
20
Ibidem

9
1.2
Arii
dialectale
Studierea
dialectelor
se
poate
face
prin
descrierea
sincronic
ă
,
aceasta
fiind
reprezentat
ă
de
dialectologia
descriptiva
,
dar
si
prin
descriere
diacronica
,
aceasta
fiind
reprezentat
ă
de
dialectologia
istoric
ă
,
monitorizandu-se
î
ntreaga
evolu
ț
ie
a
particularit
ăț
ilor
dialectale
.
P
entru
un
studiu
mai
aprofunat
cele
dou
ă
metode
sunt
combinate
.
Cercet
ă
rile
din
ultimele
decenii
cu
referire
la
structura
dialectal
ă
a
dacorom
â
nei
pe
baza
caror
ă
aceasta
se
î
mparte
,,
Atlasul
lingvistic
rom
â
n
’’
este
cel
care
a
favorizat
cercet
ă
rile
privitoare
la
delimitarea
subdiviziunilor
teritoriale
dacorom
â
nei
si
care
a
pus
î
n
lumin
ă
unitatea
limbii
rom
â
ne
.
Pornind
de
la
î
mpar
ț
irea
dialectal
ă
preconizat
ă
de
Gustav
Weigand
21
,
Emil
Petrovici
si
Romulus
Todoran
pe
baza
materialului
lingvistic
furnizat
de
Atlasul
Lingvistic
Roman
volumul
I
si
II
,
ace
ș
tia
au
formulat
opinie
î
mpart
ăș
it
ă
de
mai
mul
ț
i
lingvi
ș
ti
,
conform
c
ă
reia
dialectul
dacorom
â
n
reprezint
ă
subdiviziuni
principale
pe
care
le
denumesc
subdialecte
.
Î
n
func
ț
ie
de
aria
geogerafica
acestea
au
fost
denumite
astfel
:
subdialectul
muntean
,
b
ă
n
ăț
ean
,
cri
ș
ean
,
maramure
ș
ean
ș
i
moldovenesc
.
Emil
Petrovici
afirma
c
ă
pentru
stabilirea
unei
structuri
dialectale
cele
mai
importante
fenomene
ce
trebuie
analizate
sunt
cele
fonetice
,
deoarece
acestea
se
repet
ă
sustin
â
nd
î
mpar
ț
irea
dacorom
â
nei
î
n
cinci
subdialecte
av
â
nd
ca
argument
ca
un
num
ă
r
mare
de
foneme
sunt
nerepetabile
.
22
Condi
ț
ia
esential
ă
a
existentei
dialectului
este
variatia
lingvistic
ă
spatial
ă
.
Dialectul
dacorom
â
n
,
vorbit
pe
teritoriul
Rom
â
niei
de
ast
ă
zi
,
are
num
ă
rul
cel
mai
mare
de
vorbitori
,
e
volu
â
nd
ca
limb
ă
literar
ă
,
dar
ș
i-a
diversificat
î
n
timp
variet
ă
ț
i
regionale
,
numite
de
lingvi
ș
ti
subdialecte
:
muntenesc
,
moldovenesc
,
b
ă
n
ă
ț
ean
,
cri
ș
ean
,
maramure
ș
ean
.
Diferen
ț
ierile
dintre
subdialecte
sunt
mai
ales
de
natur
ă
foneti
c
ă
,
structura
gramatical
ă
ș
i
lexical
ă
fiind
î
n
general
foarte
asem
ă
n
ă
toare
.
Subdialectul
muntenesc
este
vorbit
î
n
partea
de
sud
a
ță
rii
,
î
n
regiunile
Oltenia
,
Arge
ș
,
Bucure
ș
ti
,
Ploie
ș
ti
,
Dobrogea
,
Gala
ț
i
ș
i
sud-estul
regiunii
Mure
ș
ului
.
21
Gustav
Weingand
,
Despre
dialectele
rom
â
ne
ș
ti
,
î
n
,,
Convorbiri
literare
’’
XLII
,
1908
.
22
Emil
Pertrovici
Reparti
ț
ia
graiurilor
dacorom
â
nei
pe
baza
Atlasului
Lingvistic
Rom
â
n
.

10
Se
î
nvecineaz
ă
c
ă
tre
apus
cu
dialectul
b
ă
n
ă
ț
ean
,
spre
r
ă
s
ă
rit
se
î
ntinde
p
â
n
ă
la
malul
m
ă
rii
,
iar
c
ă
tre
nord-est
se
î
nt
â
lneste
cu
dialectul
moldovenesc
printr-o
arie
de
tranzi
ț
ie
.
Subdialectul
muntenesc
are
trei
arii
:
munteneasc
ă
propriu-zis
ă
,
dobrogean
ă
,
olteneasc
ă
.
Î
n
aria
munteneasc
ă
propriu
–
zis
a
,
dac
ă
î
ntr
-un
cuv
â
nt
sunt
doi
e
,
se
produce
î
nt
â
i
o
disimilare
,
apoi
o
asimilare
:
casele
>
c
a
sile
>
c
a
sili
.
Consoanele
s
,
z
,
ș
,
j
ș
i
ț
au
caracter
dur
î
n
Oltenia
,
î
n
Muntenia
,
j
ș
i
r
:
u
șă
>
u
ș
e
,
p
ă
pu
șă
>
p
ă
pu
ș
e
,
coaj
ă
>
cuaje
,
ț
igar
ă
>
ț
igare.
Sistemul
vocalic
oltenesc
este
mai
arhaic
ș
i
mai
deschis
dec
â
t
cel
muntenesc
.
Î
n
numeroase
loca
ț
ii
din
Oltenia
se
î
nregistreaz
ă
apari
ț
ia
diftongilor
[
oi
,
ui
,
ai
,ei
]
crea
ț
i
prin
anticiparea
caracterul
palatal
al
oclusivei
[
k
’
]
.
Apar
forme
accentuate
destul
de
frecvent
,
diferite
fa
ță
de
norma
literar
ă
:
facem
,
î
ncotro
etc
.
Î
n
graiurile
oltene
ș
ti,
sufix
ul
–
ete
este
extrem
de
productiv,
form
â
nd
at
â
t
substantive
comune
,
c
â
t
ș
i
proprii
,
nume
de
familie:
brabete
,
ochete
,
l
ă
ntete
,
f
ă
c
ă
lete
,
v
â
rfete
;
Purc
ă
rete
,
Ciuculete
,
Ionete
.
Subdialectul
cri
ș
ean
este
vorbit
î
n
vestul
Transilvaniei
ș
i
anume
,
Bihor
,
Salaj
respectiv
Satu
Mare
ș
i
anumite
p
ă
rti
î
nvecinate
cu
judetele
Alba
,
Cluj
,
Hunedoara
sau
Maramure
ș
.
Aici
putem
vorbii
de
o
mare
diversitate
a
dialectului
,
graiurile
detasabile
fiind
bihorean
some
ș
an
,
cel
din
Ț
ara
Motilor
ș
i
o
ș
ean
.
Existen
ț
a
acestui
dialect
a
fost
demonstrat
ă
cu
argumente
fonetice
,
lexicale
ș
i
gramaticale
,
de
c
ă
tre
lingvi
ș
ti
precum
:
Emil
Petrovici
,
Romulus
Todoran
,
care
au
stabilit
principalele
caracteristici
lingvistice
ale
subdialectului
cri
ș
ean
:
„
…mai
pu
ț
in
unitar
dec
â
t
celelalte
subdialecte
;
el
este
mult
mai
f
ă
r
â
mi
ț
at
î
n
graiuri
locale
,
î
ntret
ă
iat
î
n
toate
direc
ț
iile
de
liniile
de
izoglos
ă
.
”
23
.
Î
n
interiorul
dialectului
cri
ș
ean
se
disting
patru
graiuri
:
a)
graiul
bihorean
–
vorbit
î
n
centrul
ș
i
î
n
jum
ă
tatea
de
S
a
Cri
ș
anei
,
pe
Valea
Cri
ș
ului
Negru
ș
i
pe
Valea
Cri
ș
ului
Repede
,
p
â
n
ă
spre
S
ș
i
N-E
,
cuprinz
â
nd
ș
i
p
ă
r
ț
i
din
jude
ț
ele
S
ă
laj
ș
i
Arad
;
acest
grai
pare
a
fi
,
conform
cercet
ă
rilor
,
cel
mai
specific
subdialectului
cri
ș
ean
;
b)
graiul
motilor
–
vorbit
î
n
Ț
ara
Mo
ț
ilor,
î
n
jurul
Abrudului
,
pe
Valea
Arie
ș
ului
ș
i
pe
Valea
Vidrei
ș
i
G
â
rdei
,
la
V
de
C
â
mpeni
;
23
Tratat
de
dialectologie
rom
â
neasc
ă
,
coord.
V.
Rusu
,
Craiova
,
Editura
Scrisul
rom
â
nesc
,
1984,
p.
285.

11
c)
graiul
some
ș
an
–
vorbit
î
n
cea
mai
mare
parte
a
N-ului
Cri
ș
anei
,
cobor
â
nd
mult
la
S
de
cursul
mijlociu
al
Some
ș
ului
,
p
â
n
ă
spre
Valea
Barc
ă
ului
;
d)
graiul
o
ș
ean
–
vorbit
î
n
Ț
ara
Oa
ș
ului
,
la
N-E
de
Satu
Mare
;
face
trecerea
î
ntre
subdialectul
cri
ș
ean
ș
i
cel
maramure
ș
ean
.
Din
punct
de
vedere
lexical
,
lingvistul
Ion
Coteanu
afirm
ă
despre
subdialectul
cri
ș
ean
c
ă
:
„
…lexicul
cri
ș
ean
are
multe
arhaisme
ș
i
dezvolt
ă
ri
semantice
interesante
.
”
24
Numeroasele
particularit
ăț
i
fonetice
ș
i
morfologice
acord
ă
o
importan
ță
dialectal
ă
specific
ă
,
cri
ș
ean
ă
,
cuvintelor
folosite
de
vorbitorii
acestui
subdialect
,
î
n
procesul
de
comunicare
.
La
acestea
se
adaug
ă
o
serie
de
cuvinte
vechi
,
de
origine
latin
ă
,
care
se
p
ă
streaz
ă
,
p
â
n
ă
ast
ă
zi
numai
î
n
V-ul
ță
rii
:
br
â
nc
ă
(
˂
lat.
branca
=
m
â
n
ă
)
,
foale
(
˂
lat.
follis
=
burt
ă
,
p
â
ntec)
Pe
l
â
ng
ă
aceste
cuvinte
de
origine
latin
ă
,
î
nt
â
lnim
î
n
subdialectul
cri
ș
ean
ș
i
o
serie
de
cuvinte
care
formeaz
ă
arii
lexicale
,
delimit
â
nd
graiurile
din
Cri
ș
ana
de
celelalte
graiuri
dacorom
â
ne
,
majoritatea
î
mprumutate
din
limba
maghiar
ă
:
balatr
ú
c/b
ă
l
ă
tr
ú
c/balatr
ó
c
(=
piatr
ă
mic
ă
ș
i
rotund
ă
cu
care
se
piseaz
ă
sarea)
,
ci
ó
s
(=
paznic
de
hotar
,
p
ă
durar)
.
Subdialectul
moldovenesc
este
ramura
estic
ă
a
limbii
dacorom
â
ne
,
fiind
vorbit
î
n
regiunea
istoric
ă
Moldova
,
azi
î
mp
ă
r
ț
it
ă
î
ntre
statele
moderne
Rom
â
nia
,
Republica
Moldova
ș
i
Ucraina
(
î
n
principal
dou
ă
regiuni
:
regiunea
Cern
ă
u
ț
i
ș
i
Bugeacul
)
.
Vorbitorii
acestui
grai
sunt
Moldoveni
.
Din
anumite
considera
ț
ii
,
î
n
special
de
ordin
fonologic
ș
i
dup
ă
anumite
tipicuri
lexicale
,
graiul
moldovenesc
ar
putea
fi
v
ă
zut
drept
extensie
a
graiurilor
din
Ardeal
ș
i
Banat
.
E
ste
vorbit
atat
î
n
Moldova
c
â
t
si
î
n
Bucovina
,
î
nsa
î
n
interiorul
acelea
ș
i
arii
este
posibil
s
ă
identific
ă
m
at
â
t
diferente
c
â
t
si
deosebiri
.
Graiurile
de
tip
moldovenesc
formeaz
ă
o
parte
î
nsemnat
ă
a
graiurilor
dacorom
â
ne
,
acoperind
aproape
o
treime
din
teritoriul
unde
se
vorbe
ș
te
rom
â
ne
ș
te
.
Una
dintre
caracteristicile
cele
mai
importante
ale
subdialectului
moldovenesceste
,
potrivit
Tratatului
de
dialectologie
rom
â
neasc
ă
,
trecerea
africatelor
ĉ
ș
i
ĝ
la
fricativele
ŝ
ș
i
ź
,
prin
pierderea
elementului
oclusiv
:
[
ŝ
in
ŝ
i],
[
ŝ
ire
ŝ
];
[
źé
me];
[s
ú
ze]
25
.
S
ubdialectul
moldovenesc
îș
i
dovede
ș
te
î
nc
ă
o
dat
ă
caracterul
conservator
prin
p
ă
strarea
nealterat
ă
a
africatei
dentale
sonore
[d]
.
Î
ntre
subdialectul
moldovenesc
si
celelalte
24
Emil
Petrovici
apud
,
Ion
Coteanu
,
î
n
Studii
de
dialectologie
ș
i
toponimie
,
Bucure
ș
ti,
Editura
Academiei
,
1970,
p.
41.
25
Tratat
de
dialectologie
rom
â
neasc
ă
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Ș
tiin
n
ț
ific
ă
ș
i
Enciclopedic
ă
,
1984

12
subdiviziuni
s-au
creat
zone
de
tranzi
ț
ie
,
unele
forme
lingvistice
dep
ăș
ind
grani
ț
ele
provinciei
istorice
Moldova
.
Subdialectul
moldovenesc
îș
i
realizeaz
ă
func
ț
ia
comunicativ
ă
far
ă
s
ă
ț
in
ă
cont
de
normele
literare
.
Subdialectul
b
ă
n
ăț
ean
este
vorbit
î
n
sud-vestul
teritoriului
dacorom
â
n
,
î
n
jude
ț
e
le
Timis
,
Caras-Severin
,
î
n
sudul
jude
ț
ului
Hunedoara
,
î
n
sudul
jude
ț
ului
Arad
.
E
ste
o
ramur
ă
principal
ă
a
adun
ă
rii
de
graiuri
dacorom
â
ne
nordice
fiind
ramura
nordic
ă
a
graiului
s
â
rbesc
al
limbii
rom
â
ne
,
vorbit
ă
î
n
regiunea
Banat
din
Rom
â
nia
ș
i
districtele
Banatul
de
Sud
ș
i
Banatul
Central
din
Voivodina
(
Serbia
)
.
De
asemenea
,
graiul
ungurean
,
vorbit
de
o
parte
a
rom
â
nilor
timoceni
,
este
o
variant
ă
a
graiului
b
ă
n
ăț
ean
.
Graiul
b
ă
na
ț
ean
ș
i
rom
â
na
standard
sunt
u
ș
or
inteligibile
,
dar
exist
ă
diferen
ț
e
de
vocabular
accentuate
î
n
cazul
vorbitorilor
di
Serbia
.
Î
n
prezent
,
graiurile
rom
â
nesti
din
Banatul
s
â
rbesc
,
cunosc
o
puternic
ă
influen
ț
a
s
â
rbeasc
ă
si
se
î
ndeparteaz
ă
de
la
normele
limbii
rom
â
ne
.
Tipica
este
palatizarea
lui
č
la
ś
:
cinci
>
ś
in
ś
ș
i
a
lui
ti,
te
la
č
:
frunte
>
frun
č
e
a
lui
de,
di
la
ğ
:
unde
>
unge
c+u
devine
î
n
schimb
dur
:
curcan
>
ť
urcan
ș
i
d+i
:
dinte
>
ghince
.
Subdialectul
maramure
ș
ean
este
vorbit
î
n
judetul
Maramure
ș
,
î
n
zona
din
jurul
oraselor
Vi
ș
eu
ș
i
Sighet
.
Î
n
privin
ț
a
tr
ă
s
ă
turilor
lingvistice
,
acest
subdialect
prezint
ă
asem
ă
n
ă
ri
cu
subdialectele
î
nvecinate
:
cri
ș
ean
ș
i
moldovean
.
Dup
ă
uni
i
cercet
ă
tori
,
la
baza
limbii
rom
â
ne
literare
se
afl
ă
graiul
maramure
ș
ean
.
Aceast
ă
teorie
pleac
ă
de
la
premisa
larg
acceptat
ă
,
c
ă
primele
manifest
ă
ri
ale
rom
â
nei
literare
le
î
nt
â
lnim
î
n
textele
maramure
ș
ene
,
reproduse
,
cu
c
â
teva
modific
ă
ri
lingvistice
î
n
c
ă
r
ț
ile
tip
ă
rite
de
Coresi
.
N.
Iorga
a
fost
primul
care
a
sus
ț
inut
aceast
ă
opinie
,
preluat
ă
ș
i
de
S.
Pu
ș
cariu
,
Al.
Procopovici
,
N.
Dr
ă
ganu.
S.
Pu
ș
cariu
,
care
a
studiat
am
ă
nun
ț
it
problema
,
consider
ă
c
ă
rom
â
na
literar
ă
s-a
n
ă
scut
prin
adaptarea
limbii
textelor
maramure
ș
ene
la
graiul
din
sudul
Transilvaniei
,
foarte
asem
ă
n
ă
tor
cu
cel
din
Muntenia
.
Subdialectul
maramure
ș
ean
prezint
ă
tendin
ț
a
de
î
nchidere
a
timbrelor
vocalice
neaccentuate
:
î
nchiderea
vocalei
e
î
npozi
ț
i
e
mediala
ș
i
final
ă
(neaccentuata)la
i
:
vid'
é
m
"vedem"
,
f
é
t'ile
"fetele"
;
sub
influen
ț
a
consoanelor
s
,
z
,
t
,
s
,
j
vocalele
e
si
i
devin
a
si
i
:
e>a:
sac
"sec",
samn
"semn"
26
.
26
Matilda
Caragiu
Mario
ț
eanu
,
Fonomorfologie
arom
â
n
ă
.
Studiu
de
dialectologie
structural
ă
,
Ed
Academiei
Republicii
Socialiste
Rom
â
nia
,
Bucure
ș
ti
1968
.

13
Capitolul
II.
Particularit
ă
ț
i
morfologice
ale
dialectului
dacorom
â
n
Morfologia
Dacorom
â
nei
.
Influen
ț
a
latina
asupra
sistemul
morfologic
rom
â
nesc
.
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
morfologia
,
compartimentul
cel
mai
stabil
al
limbii
,
particularit
ă
ț
ile
regionale
sunt
pu
ț
ine
ș
i
ne
î
n
semnate
,
sunt
tr
ă
s
ă
turi
proprii
rom
â
nei
populare
,
fiind
partea
gramaticii
ce
se
ocup
ă
de
clasificarea
cuvintelor
î
n
p
ă
rti
de
vorbire
.
Cuv
â
ntul
provine
din
grecescul
morph
é
=
forma
plus
logos
=
î
nv
ăță
tur
ă
.
27
Î
n
continuare
prezint
influe
ț
a
latina
aspra
sistemului
morfologic
rom
â
nesc
,
mai
exact
evolu
ț
ia
p
ă
r
ț
ilor
de
vorbire
din
latin
ă
î
n
rom
â
n
ă
.
La
declinarea
substantivelor
exista
o
instabilitate
flexionar
ă
î
n
toate
perioadele
de
evolui
ț
e
a
limbii
.
Unele
din
aceste
forme
gramaticale
arhaizate
se
datoreaz
ă
varia
ț
iei
de
gen
a
substantivelor
,
altele
unei
pendul
ă
r
ii
a
diferi
ț
elor
tipuri
de
declinare
,
varia
ț
ia
desinene
ț
i
.
Substantivele
masculine
terminate
î
n
ș
palatal
au
forme
omonime
la
singular
ș
i
plural
:
mo
ș
’
,
coco
ș
’
,
tratamentul
moale
a
lui
ș
anuleaz
ă
opozi
ț
ia
de
num
ă
r
pentru
na
ș
e
,
matu
ș
e
brandu
ș
e
.
Î
n
Oltenia
,
cu
excep
ț
ia
zonei
de
sud
ș
i
a
graiurilor
din
partea
î
n
vecinat
ă
a
Munteniei
,
ș
z
,
ș
i
t
sunt
dure
,
modific
â
nd
pe
e
î
n
a
pe
i
î
n
î
ș
i
pe
ea
î
n
ă
.
Anumite
substantive
feminine
a
c
ă
ror
tem
ă
se
termin
ă
î
n
consoanele
amintite
fac
pluralul
î
n
-a
,
identic
cu
singularul
:
adre
ă
sa
,
ambalaja
,
chitant
ă
.
Datorit
ă
caracterului
dur
al
lui
t
si
(d)z
,
la
masculine
ș
i
uneori
la
feminine
terminate
î
n
limba
literar
ă
la
plural
î
n
-i
,
aceasta
desinen
ț
ă
dispare
dup
ă
cuvintele
terminate
î
n
ă
:
car
ă
28
,
pahar
ă
,
vas
ă
,
ogar
ă
.
De
asemenea
se
remarc
ă
prezenta
unor
forme
duble
de
plural
,
la
feminine
:
mur
ă
-muri
,
rud
ă
-rude
,
ruz(i)
,
Dacorom
â
na
literara
ș
i
-a
creat
un
,,articol
’’
genitival
posesiv
cu
patru
forme:
al
,
a
,
ai
,
ale
:
copilul
acesta
al
meu
.
Apare
î
n
dacorom
â
na
ș
i
un
articol
nehot
ă
r
â
t
feminin
o(<lat.una)
:
o
fat
ă
.
27
DSLR
28
referitor
la
car
ă
,Vasile
Fra
ț
ila
atr
ă
gea
aten
ț
ia
c
ă
putem
avea
de-a
face
cu
o
form
ă
etimologic
ă
de
pl.IN-adin
lat
carra
.

14
Articolul
proclitic
lu
,
se
î
n
trebuinteaz
ă
la
genitiv
ș
i
dativ
,
la
declinarea
numelor
proprii
:
lu
Vasile
,
Dumitru
lu
Vasile
.etc
,
iar
forma
originar
ă
lu
,
din
lat.
illo
a
devenit
lui
.
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
clasa
pronumelui
,
ca
pronume
personal
,
persoana
I
singular
,
î
n
talnim
forma
io
,,eu
’’
,
pronumele
personal
,
forme
neaccentuate
de
persoana
î
si
a
II
–
a
mi
,
ti
pierd
pe
[i]
î
n
aintea
unui
verb
:
nu-m
zace
,
ce
ț
ie
nu-
ț
i
place
,
altuia
nu-i
face
.
Referitor
la
pronumele
personale
de
polite
ț
e
se
remarca
preferin
ț
a
mneata
pentru
dumneata
,
mneavoastr
ă
pentru
dumneavoastr
ă
,
mneavoastr
ă
,
mata
,
matale
,
tale
,
talic
ă
.
Categoria
genului
este
caracteristic
ă
pentru
substantiv
,
adjectiv
,
pronume
,
numeral
ș
i
unele
forme
verbale
.
Limba
indo-european
ă
deosebea
la
î
n
ceput
dou
ă
genuri
animat
ș
i
inanimat
.
Î
n
cadrul
animatului
a
ap
ă
rut
ulterior
opozitia
dintre
genurile
masculin
ș
i
feminin
,
punandu-se
astfel
de
acord
genul
gramatical
cu
genul
natural.
Diferentierea
dintre
masculin
ș
i
feminin
este
mai
evidential
ă
declinarea
I
ș
i
a
II-a
;
majoritatea
substantivelor
î
n
-a
(declinarea
I
)
sunt
de
genul
feminin
ș
i
majoritatea
substantivelor
î
n
-us
(-i)
sunt
de
genul
masculin
.
Evolu
ț
ia
genurilor
masculin
sau
feminin
pastreaz
ă
urme
din
diferite
etape
:
se
p
ă
streaz
ă
cuvinte
diferite
pentru
cele
dou
ă
genuri
:
pater-mater
,
frater-soror
;
se
pastreaz
ă
p
â
n
ă
ast
ă
zi
modalitatea
de
a
preciza
sexul
cand
cuv
â
ntul
se
poate
folosii
pentru
ambele
genuri
.
Opozi
ț
ia
masculin/feminin
este
mai
bine
marcat
ă
la
adjective
,
care
,
î
n
majoritatea
cazurilor
,
au
marcat
opozi
ț
ia
de-a
lungul
latinit
ă
ț
ii
ș
i
la
pronume
.
Categoria
numarului
caracterizeaz
ă
substantivul
,
adjectivul
,
numeralul
,
pronumele
ș
i
verbul
.
Aceasta
categorie
angaja
î
n
latina
numai
opoz
ț
ia
singular/plural
,
dualul
p
ă
str
â
nd
doar
urme
prezente
î
n
formele
duo
,
ambo
,
viginti
.
Exista
î
n
latina
o
clas
ă
de
substantive
numite
pluralia
tantum
.
Se
î
n
cadrau
aici
nume
de
divinit
ă
ti
(caelites
’’
zeu
,
divinit
ă
ti
’’
)
.
A
aparut
î
n
latina
o
grup
ă
de
cuvinte
care
aveau
form
ă
de
plural
,
dar
î
n
teles
de
singular
,
acestea
erau
specifice
limbajului
poetic
,
î
n
concurent
ă
cu
singularul
folosit
pentru
plural
.
Categoria
cazului
este
specific
ă
flexiunii
nominale
ș
i
pronominale
;
opozi
ț
ia
cazual
ă
angajaz
ă
î
n
latina
clasic
ă
ș
ase
termeni
:
nominativ
(N)
,
vocativ
(V)
,
genitiv
(G)
,
acuzativ
(Ac
)
,
dativ(D),
ablativ
(Abl)
,
fara
î
n
sa
ca
vreo
declinare
sa
aiba
formanti
diferiti
pentru
toate
cazurile
.
Flexiunea
cazuala
latineasc
ă
este
simplificat
ă
î
n
compara
ț
ie
cu
cea

15
indo-europeana
:
se
reducea
num
ă
rul
cazurilor
ș
i
pe
de
o
parte
se
reducea
numarul
formantilor
,
ajungandu-se
la
sincretism
cazual
.
Articolul
Î
n
ceea
ce
perive
ș
te
apari
ț
ia
ș
i
construirea
articolului
,
lingvistica
rom
â
neasc
ă
eviden
ț
iaza
mai
multe
opinii
.
Articolul
a
a
par
ă
ut
î
n
urma
desemantiz
ă
rii
a
dou
ă
p
ă
r
ț
i
de
vorbire
existente
î
n
latin
ă
.
Lingvistul
Ion
Coteanu
29
sus
ț
inea
c
ă
articolul
posesiv
ar
fi
provenit
î
n
mod
direct
de
la
prepozi
ț
ia
ad
,
care
,
dup
ă
dispari
ț
ia
lui
d
final
,
a
devenit
a
.
Ca
argument
î
n
favoarea
acestei
afirma
ț
ii
se
aduce
faptul
c
ă
î
n
majoritatea
graiurilor
rom
â
ne
ș
ti
se
folose
ș
te
o
singur
ă
variant
ă
a
articolului
posesiv
–
a
.
Articolul
substantival
nedefinit
un
,
o
,
unii
,
unele
;
are
originea
î
n
numeralul
cardinal
latinesc
unus
,
una
,
uni
,
unae
,
folosit
totdeauna
î
naintea
substantivului
,
ca
orice
numeral
cardinal
.
A
rticolului
nehot
ă
r
î
t
a
evoluat
ca
un
adjectiv
simplu
,
av
â
nd
forme
pentru
ambele
genuri
;
dar
ș
i
prin
ata
ș
area
formelor
articolului
substantival
definit
:
N.-Ac.
uni
+
li
>
unili
>
unii
;
unae
+
lae
>
une
+
le
>
unele
.
Articolul
demonstrativ
(adjectival)
a
ap
ă
rut
mai
t
â
rziu
,
dup
ă
ce
s-a
constituit
articolul
substantival
definit
.
Adjectivul
Se
observ
ă
ca
î
n
limba
latin
ă
adjectivul
avea
acea
ș
i
categorii
gramaticale
ca
ș
i
substantivul
,
deosebindu-
se
de
acesta
prin
faptul
ca
avea
grade
de
compara
ț
ie
.
Bogata
clas
ă
a
adjectivelor
,
cu
trei
tipuri
:
cu
trei
termina
ț
ii
cu
dou
ă
termina
ț
ii
ș
i
cu
o
termina
ț
ie
,
sufer
ă
î
n
timp
acelea
ș
i
modificari
pe
care
le
sufer
ă
sitemul
morfologic
latin
î
n
general
:
regulariz
ă
ri
,
simplificari
,
reducerea
si
dispari
ț
ia
partial
ă
a
flexiunii
.
Cele
cinci
declin
ă
ri
î
n
care
se
grupau
substantivele
î
n
latina
clasic
ă
nu
aveau
o
organizare
metric
ă
,
iar
din
punctul
de
vedere
al
numarului
de
substantivele
ce
reveneau
fiec
ă
reia
se
diferen
ț
iau
foarte
mult
.
Gramaticile
tradi
ț
ionale
rom
â
ne
ș
ti
clasific
ă
adjectivele
romanesti
î
n
dou
ă
clase
:
variabil
ș
i
invariabile
.
29
Ion
Coteanu
,
Originile
limbii
rom
â
ne
,
E
ditura
Stiin
ț
ific
ă
ș
i
Enciclopedic
ă
,
Bucure
ș
ti
1981.

16
Î
n
categoria
invariabilelor
se
î
n
scriu
adjectivele
cu
dou
ă
termina
ț
ii
de
tipul
bun-bun
ă
,
ro
ș
u-ro
ș
ie
etc
.
Ș
i
cu
o
termina
ț
ie
,
terminate
î
n
-e
:
dulce
,
repede
.
Clasa
invariabilelor
cuprinde
dou
ă
tipuri
:
adjective
provenite
din
adverbe
prin
conversiune
:
asa
,
doldora
,
ș
adea
,
leoarc
ă
,
ditamai
ș
i
neologisme
,
printre
care
multe
nume
de
culori
;
roz
,
mov
,
turcoaz
,
dar
ș
i
clos
,
sic
,
pane
.
Limba
vorbit
ă
ț
inde
sa
fac
ă
din
aceste
forme
invariabile
,
astfel
se
î
n
talnesc
variante
ca
roza
,
mova
,
kakie
,
etc
.
Categoriile
gramaticale
specifice
adjectivului
sunt
genul
,
num
ă
rul
,
cazul
,
dar
si
gradele
de
comparatie
.
Adjectivul
se
acorda
î
n
gen
numar
si
caz
cu
substantivul
pe
care
î
l
determin
ă
.
Gradele
de
compara
ț
ie
s-au
mostenit
numai
par
ț
ial
din
latina
,
dar
nu
î
n
forma
cunoscut
ă
din
aspectul
clasic
î
n
care
se
forma
prin
derivare
cu
sufixe
,
ci
din
latina
popular
ă
si
t
â
rzie
de
la
periferiile
imperiului
,
c
â
nd
s-a
trecut
la
constituirea
cu
mijloace
analitice
.
Formele
superlative
nu
s-au
mo
ș
tenit
.
Î
n
latina
clasic
ă
c
omparativul
s
e
enun
ț
a
cu
doua
forme
:
prima
pentru
masculin
si
feminin
,
iar
a
doua
pentru
neutru
;
ele
se
form
au
adaugand
la
tema
adjectivului
sufixele
(
ior
)
pentru
prima
forma
ș
i
(
ius
)
pentru
a
doua
,
indiferent
de
categoria
adjectivului.
C
omparativul
adjectivului
(
brevis
,
breve)
este
(
brevior
,
breviu
s
=
mai
scurt
,
mai
scurta)
.
Superlativul
adjectivului
se
comporta
ca
un
adjectiv
de
categoria
I
,
format
din
tema
adjectivului
,
sufixul
(
issim
)
si
terminatiile
declinarii
a
II-a
pentru
masculin/neutru
si
a
declinarii
I
pentru
feminin
.
30
Î
n
formarea
comparativului
cu
mai
(<MAGIS)
,
rom
â
na
face
parte
din
aceea
ș
i
grup
ă
cu
spaniola
ș
i
portugheza
.
Legatura
cu
complementul
comparativ
se
facea
î
n
limba
veche
cu
de
,
sau
dec
â
t
.
Astazi
construci
ț
a
cu
de
a
disp
ă
rut
,
iar
legatura
se
face
cu
dec
â
t
sau
ca
.
Comparativul
de
inferioritate
se
formeaz
ă
cu
adv.
mai
ș
i
adv.
pu
ț
in
.
Pentru
comparativul
de
egalitate
se
folosesc
locu
ț
iunile
prepozi
ț
ionale
:
tot
asa
de
,
tot
at
â
t
de
,
la
fel
de
.
Superlativul
are
dou
ă
forme
:
relativ
ș
i
absolut
.
30
Conf.univ.dr.
Alexandra
Iorgulescu
,
curs
Morfologie
latin
ă
,
Universitatea
din
Craiova
.

17
Superlativul
relativ
este
egal
cu
comparativul
precedat
de
articolul
demonstrativ
cel
,
cea
,
cei
,cele
.
Posiblita
ț
i
expresive
de
realizare
a
superlativului
absolut
:
a)
cu
ajutorul
altor
adverbe+prepozi
ț
ia
de
:extraordinar
de
,
formidabil
de
;
b)
cu
ajutorul
pseudoprefixelor
ultra-,
extra-
,
arhi-
,
supra-,
super-
,
hiper-
;
c)
cu
sufixul
neologic
-issim
,-a
:
rarisism
,
importantinism
;
d)
prin
compunere
cu
pronumele
tot
:
atotcuprinz
ă
tor
,
atotst
ă
panitor
,
atotstiutor
;
e)
prin
repetarea
adjectivului
:
bun
ă
-bun
ă
.
Ca
ș
i
î
n
multe
alte
limbi
ș
i
î
n
rom
â
n
ă
exist
ă
adjective
care
nu
pot
avea
grade
de
compara
ț
ie
,
neologismele
din
latina
unde
cuv
â
ntul
r
ă
u
deja
la
un
grad
de
comparatie
(superior
,
inferior
,
anterior
,
posterior)
;
cuvinte
care
prin
sensul
lor
nu
suporta
compara
ț
ia
(
etern
,vesnic
peren)
;
cuvinte
care
au
sens
de
superlativ
(
grozav
,
admirabil
,superb
)
;
alte
adjective
necomparabile
(
definitiv
,
vizual
,electric
)
.
Se
observa
c
ă
a
djectivul
este
postpus
,
antepunerea
este
posibila
î
n
cele
mai
multe
cazuri
,
implic
â
nd
sau
nu
nuan
ț
e
stilistice
.
Antepunerea
adjectivului
fa
ț
a
de
un
substantiv
articulat
cu
articolul
hot
ă
r
â
t
determin
ă
mutarea
articolului
de
la
substantiv
la
adjectiv
:
Un
baiat
dr
ă
gut/Baiatul
dr
ă
gut/Dr
ă
gutul
b
ă
iat
.
Pronumele
Î
n
tot
cursul
istoriei
limbii
latine
,
pronumele
constituie
o
categorie
neomogen
ă
din
punct
de
vedere
morfologic
ș
i
sintactic
(pronumele
func
ț
ioneaz
ă
ș
i
ca
substantiv
ș
i
adjectiv).
Situa
ț
ia
se
men
ț
ine
î
n
limbile
romanice
,
dar
izolat
se
creeaz
ă
forme
diferite
pentru
pronumele-substantiv
ș
i
pronumele-adjectiv
(
m
eu
,
al
meu
sau
omul
acesta
ș
i
acesta
ca
substantiv)
.
Toate
pronumele
cunosc
categoria
gramatical
ă
num
ă
r
ului
ș
i
a
cazului
.
Categoria
genului
nu
apare
la
pronumele
personale
ș
i
la
cele
reflexive
,
iar
categoria
persoanei
,
diferen
ț
i
az
ă
pronumele
de
nume
,
apare
numai
la
pronumele
personale
ș
i
la
cele
demonstrative
.
Pe
l
â
ng
ă
schimb
ă
rile
fonetice
,
pronumele
personale
latine
ș
ti
au
suferit
,
o
serie
de
modific
ă
ri
de
ordin
func
ț
ional
.
Acestea
din
urm
ă
au
fost
cauzate
mai
ales
de
transform
ă
rile
care
au
avut
loc
î
n
sistemul
verbulu
.

18
Î
n
latina
popular
ă
,
unele
forme
ale
pronumelor
personale
de
pers
I
ș
i
a
II-a
se
deosebeau
de
cele
din
latina
clasic
ă
,
ș
i
de
alte
forme
dialectale
ale
latinei
populare
.
Atunci
c
î
nd
formele
cazuale
clasice
erau
mon
o
silabice
,
ele
au
r
ă
mas
neaccentuate
,
iar
latina
vulgar
ă
a
creat
forme
noi
,
mai
lungi
,
complet
î
nd
,
astfel
,
seria
pronumelor
accentuate
.
Aceast
ă
situa
ț
ie
se
î
nt
î
lnea
mai
ales
la
formele
de
Ac.
Me
,
te
,
no
,
vo.
Pentru
a
crea
forme
noi
,
latina
popular
ă
a
absorbit
î
n
tema
pronumelui
particula
interogativ
ă
ne
„
oare
”
,
care
ap
ă
rea
î
n
propozi
ț
ii
interogative
dup
ă
primul
cuv
î
nt
al
propozi
ț
iei
.
31
Î
n
sistemul
pronumelor
demonstrative
din
latina
clasic
ă
au
survenit
schimb
ă
ri
radicale.
Unele
forme
(
hic
,
is
,
idem
)
au
disp
ă
rut
,
func
ț
a
lor
fiind
preluat
ă
de
ille
,
ipse
,
iste
,
care
î
ncep
s
ă
fie
folosite
mai
t
î
rziu
,
cu
valoare
de
pronume
personale
sau
ca
determinative
ale
numelui
.
32
Î
n
clasa
pronumelor
demonstrative
latine
ș
ti,
se
include
pronumele
propriu-zis
demonstrative:
hic,
iste
,
ille
,
la
care
se
adaug
ă
is
ș
i
ipse
.
Toate
au
urm
ă
toarele
tr
ă
s
ă
turi
caracteristice
:
g
enitivul
ș
i
dativul
singular
au
c
â
te
o
form
ă
pentru
toate
trei
genurile
;
la
iste
,
ille
ș
i
ipse
se
observ
ă
un
masculin
caracteristic
î
n
–
e
,
iar
neutrul
singular
e
ste
caracterizat
la
N-Ac
prin
:
istud
,
illud
,
id
.
Î
n
latina
clasic
ă
demonstrativul
face
referire
la
persoana
;
hic
(,,ceea
ce
este
aproape
de
mine
,
al
meu
’’
)
se
raporteaz
ă
la
persoana
I
,
i
ș
te
face
trimitere
la
persoana
a-II-a(,,aproape
de
tine
’’
,
al
tau)
,
ille
,
face
trimitere
la
orice
obiect
î
n
afara
de
persoana
I
ș
i
a-II-a
.
Pronumele
personal
latinesc
avea
forme
numai
pentru
persoanele
I
si
a
II-a
f
ă
r
ă
marcarea
genului
(
ego
,
tu
,
nos
,
vos
)
,
iar
pentru
persoana
a
III-a
se
foloseau
substantivele
sau
pronume
demonstrative
.
Evolu
ț
ia
formelor
pronumelui
personal
este
aproape
normal
ă
ego
>eu
,
nos>noi
,
voi
,
mihi>mii>mie
,
tibi>tii>
ț
ie
,
nobis>noue>noua>
,
vobis>voue>voua
.
Î
n
latina
t
â
rzie
sistemul
pronumelui
personal
se
completez
ă
prin
adaugarea
persoanei
a
III-a
preluata
din
sistemul
demonstrativelor
.
Pronumele
de
polite
ț
e
,
sau
de
reveren
ț
a
cum
era
denumit
î
n
gramatica
veche
,
a
fost
creat
pe
teritoriu
romanic
pe
baza
termenului
de
adresare
domnia
derivat
de
la
dominus
>
31
Curs
de
gramatica
Istoric
ă
a
limbii
rom
â
ne
,
Editura
Cartea
Moldoveneasc
ă
Chi
ș
in
ă
u
.
32
Al.Rosetti
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
Limba
latin
ă
,
Bucuresti
Funda
ț
ia
pentru
literatur
ă
ș
i
art
ă
1938
,
Ed
Academiei
R.P.R

19
domnu
>
domn
+
pronumele
posesiv
ta
(
tale
)
,
sa
(
sale
)
,
voastr
ă
sau
pronumele
personal
î
n
G.
l
ui
,
ei
,
lor
.
Î
n
unele
subdialecte
rom
â
ne
ș
ti
,
forma
pronumelui
de
reveren
ț
a
dumneata
,
prin
faza
intermediar
ă
duneata
(disimilarea
lui
m
)
,
a
c
ă
p
ă
tat
forma
n
´
eata
,
care
este
sesizat
ă
ca
o
palatalizare
dialectal
ă
(
se
miar
ă
–
se
n
´
ar
ă
,
miere
–
n
´
ere
)
,
a
fost
ref
ă
cut
ă
î
n
limba
literar
ă
î
n
mata
.
C
onstruc
ț
iile
de
tipul
domnia
voastr
ă
,
domnia
lui
,
domnia
sa
,
construc
ț
iile
mai
vechi
M
ă
ria
Ta
,
Lumin
ăț
ia
Voastr
ă
,
etc.
,
ș
i-au
restr
â
ns
sfera
de
î
ntrebuin
ț
are
sau
au
disp
ă
rut
din
uz
.
P
ronumele
reflexiv
,
nu
poate
exprima
opozi
ț
ia
de
persoan
ă
,
formele
existente
se
refer
ă
numai
la
persoana
a
III-a
singular
ș
i
plural
;
pentru
celelalte
dou
ă
,
latina
folosea
pronumele
personal
,
la
cazurile
oblice
(
î
ntocmai
ca
rom
â
na)
;
nu
diferen
ț
iaz
ă
genurile
;
nu
diferen
ț
iaz
ă
singularul
de
plural
;
nu
are
form
ă
de
nominativ
.
Pentru
persoanele
I
si
a
II-a
se
î
mprumutau
formele
neaccentuate
ale
pronumelui
personal
.
Tin
â
nd
locul
unui
nume
obiect
identic
cu
subiectul
,
pronumele
reflexiv
avea
forme
numai
pentru
cazurile
dativ
si
acuzativ
;
î
n
stilul
indicat
,
pronumele
reflexiv
avea
valoare
de
pronume
personal
.
Î
n
limba
latina
pronumele
posesiv
se
folosea
exclusiv
cu
valoare
adjectival
ă
.
Prin
r
ă
d
ă
cina
posesivele
trimiteau
la
persoana
posesorului(
meus
,
teus
,
noster
,
vester
)
ș
i
se
acordau
î
n
gen
,
numar
ș
i
caz
cu
numele
obiectului
posedat
,ca
adjectivele
cu
trei
termina
ț
ii
(-
us
,
-a
,
-um
,
sau-er
,
-ra
,
-rum)
.
Î
n
latina
vorbit
ă
,
sistemul
pronumelor
posesive
a
suferit
schimb
ă
ri
esen
ț
iale.
Astfel
,
paralel
cu
formele
pline
meus
,
tuus
,
suus
,
apar
ș
i
formele
sincopate
mus
,
tus
,
sus
la
N.
ș
i
mum
,
tum
,
sum
la
Ac.
33
La
pers.
II-a
masc.
t
ă
u
a
evoluat
din
latinescul
tuus
,
la
î
nceput
î
n
teus
,
dup
ă
modelul
meus
.
Forma
de
feminin
ta
a
venit
direct
din
latina
popular
ă
ș
i
a
r
ă
mas
intact
ă
p
â
n
ă
î
n
prezent
,
ca
ș
i
forma
mea
.
Î
n
dacorom
â
n
ă
,
s-au
dezvoltat
o
serie
de
pronume
nehot
ă
r
â
te
at
â
t
pe
baza
prototipurilor
din
latin
ă
,
c
â
t
ș
i
pe
baz
ă
materia
ului
l
intern
:
alter
>
alt
(
altul,
alta,
al
ț
ii,
33
Al.Rosetti
Istoria
limbii
rom
â
ne
I:
Limba
latin
ă
,
Bucuresti
Funda
ț
ia
pentru
literatur
ă
ș
i
art
ă
1938
,
Ed
Academiei
R.P.R

20
altele
)
;
totus
>
tot
(
totul
,
toat
ă
,
to
ț
i
,
toate
)
;
unul
(
una
,
unii
,
unele
)
;
mult
(
mult
ă
,
mul
ț
i
,
multe
)
.
Exist
ă
ș
i
forme
compuse
ale
pronumelor
nehot
ă
r
â
te
:
neque+unus
>
niciunul
;
vere+
unus
+ille
>
vreun
,
vreo
,
vreunii
,
vreunele
,
vreuno
,
etc
.
Limbile
romanice
orientale
au
dezvoltat
drept
pronume
interogativ-relative
p
ă
r
ț
ile
de
vorbire
latine
ș
ti
qualem
,
quem
,
quid
,
quantus
.
L
imb
a
rom
â
n
ă
veche
,
ș
i-a
ata
ș
at
articolul
substantival
definit
.
Î
n
limba
rom
â
n
ă
contemporan
ă
,
acestea
cap
ă
t
ă
formele
cazuale
pentru
genitiv-dativ
c
ă
reia
,
c
ă
ruia
,
c
ă
rora
.
Pronumele
relativ
avea
formele
qui
,
que
,
quod
,
care
introduceau
propozitii
atributive
ș
i
reluau
un
substantiv
din
regent
ă
.
Pronumele
interogativ
avea
formele
quis
,
quid
,
care
anun
ț
au
un
nume
ce
urma
s
ă
fie
exprimat
,
sau
introduceau
î
n
interogative
indirecte
orice
fel
de
secundare
cu
exceptia
atributivelor
.
Cand
aveau
valoare
adjectival
ă
,
interogativele
aveau
acea
ș
i
forma
cu
relativele
:
qui
,
quae
,
quod
.
Î
n
limba
rom
â
n
ă
,
exist
ă
dou
ă
pronume
negative
:
nimeni
ș
i
nimic
.
Ambele
s
u
nt
forma
ț
ii
compuse
din
latina
popular
ă
:
a)
nec
hominis
,
conform
unei
evolu
ț
ii
clare,
a
evoluat
î
n
nemin
i
ș
i
la
î
nceput
î
nsemna
„
nici
un
om
”
;
b)
nec
mica
„
nici
o
buc
ăț
ic
ă”
>
nemic
ă
>nimic
.
34
Numeralul
Limba
latin
ă
distinge
forme
diferite
pentru
numeralul
cardinal
,
ordinal
,
distributiv
ș
i
multiplicativ
.
Dintre
acestea
,
cel
mai
folosite
erau
primele
dou
ă
.
Numeralul
din
latina
popular
ă
ș
i
t
â
rzie
a
suferit
numeroase
transform
ă
ri
care
s-au
produs
ș
i
î
n
latina
dunarean
ă
.
Cel
mai
putin
afectat
a
fost
numeralul
cardinal
simplu
.
Numeralele
compuse
ș
i-au
schimbat
modul
de
formare
,
mai
simplu
,
iar
altele
,
au
disp
ă
rut
.
Numeralul
cardinal
propriu-zis
este
jum
ă
tate
mo
ș
tenit
ș
i
jum
ă
tate
realizat
pe
teren
rom
â
nesc
.
Numeralele
simple
de
la
unu
la
zece
sunt
mo
ș
tenite
din
latina
popular
ă
,
av
â
nd
forme
pentru
masculin
ș
i
feminin
pentru
,,unu
’’ș
i
,,doi
’’
:
un
<
UNUS
,
una/o<UNA.
Limba
rom
â
n
ă
are
,
ca
ș
i
latina
,
forme
diferite
pentru
,,unu
’’
;
ș
i
doi
,
ceea
ce
o
deosebe
ș
te
de
celelalte
limbi
romanice
.
34
Curs
de
gramatica
istoric
ă
a
limbii
rom
â
ne
,
Editura
Cartea
Moldoveneasc
ă
,
Chi
ș
in
ă
u
1964
.

21
Alt
ă
deosebire
care
apropie
cele
doua
limbi
este
marca
i/e
,
î
n
timp
ce
,
celelalte
limbi
au
marcat
-s
:
sp.dos
,
fr.deux
.
Marca
-i
s-a
extins
si
la
numeralul
trei<TRE(S)+i
,
patru<QUATRO
,
cinci<CINQUE<QUINQUE
,
ș
ase<
ș
ease<
ș
esce<SEX+
-e
.
Numeralul
lat.CENTUM
nu
s-a
mo
ș
tenit
.
Numeralul
simplu
milion
este
un
neologism
,
ca
ș
i
alte
numerale
care
denumesc
unit
ăț
i
foarte
mari
:
miliard
,bilion
,trilion
.
Tot
neologism
este
ș
i
numeralul
zero
,care
,exprim
â
nd
o
mul
ț
ime
vid
ă
poate
fi
considerat
un
numeral
cardinal
negativ
.
35
Verbul
Modific
ă
rile
ce
au
avut
loc
î
n
cadrul
sistemului
verbal
latinesc
ș
i
restructur
ă
rile
din
morfologia
verbului
ț
in
de
formele
categoriale
temporale
ale
modului
indicativ
al
diatezei
active
.
Aceste
modific
ă
ri
se
datoreaz
ă
factorilor
de
ordin
intern
:
tendin
ț
a
latinei
t
â
rzii
spre
analitism
;
ac
ț
iunea
legilor
de
evolu
ț
ie
fonetic
ă
,
legea
analogiei
.
Categoriile
gramaticale
ale
verbului
latinesc
sunt
diateza
,
aspectul
,
modul
si
timpul
.
Persoana
,
num
ă
rul
ș
i
cazul
sunt
categorii
datorate
acordului
ș
i
nu
au
legatur
ă
cu
con
ț
inutul
verbului
.
Diateza
activ
ă
prezenta
raportul
dintre
ac
ț
iune
ș
i
subiect
,
care
era
ș
i
autorul
ac
ț
iunii
,
la
modul
neutru
.
La
diateza
medie
raportul
era
marcat
fie
de
insisten
ț
a
fie
de
neinsisten
ță
.Verbul
activ
poate
ar
ă
t
ă
ca
ac
ț
iunea
facut
ă
de
subiect
are
ca
obiect
o
parte
a
corpului
,
iar
la
diatez
ă
dispare
limitarea
.
Î
n
indo-european
ă
verbul
avea
dou
ă
diateze:
activ
ă
ș
i
medie
,
deosebite
î
ntre
ele
prin
form
ă
sonor
ă
ș
i
prin
î
n
ț
eles
.
La
diateza
medie
,
verbul
ar
ă
ta
c
ă
subiectul
este
interesat
î
n
mod
deosebit
î
n
realizarea
ac
ț
iunii,
c
ă
se
implic
ă
at
â
t
de
mult
î
n
aceast
ă
realizare
,
î
nc
â
t
devine
chiar
obiectul
ei
.
Diferen
ț
a
esen
ț
ial
ă
dintre
cele
dou
ă
diateze
era
probabil
de
intensitate
,
de
participare
mai
mult
sau
mai
pu
ț
in
intens
ă
a
subiectului
la
ac
ț
iunea
exprimat
ă
de
verb
.
De
ș
i
î
n
latine
ș
te
se
poate
vorbi
de
existen
ț
a
unei
diateze
medii
,
totu
ș
i
ea
nu
reprezint
ă
o
urmas
ă
a
celei
din
indo-european
ă
.
Treptat
î
n
limba
latin
ă
,
diateza
medie
cap
ă
t
ă
un
sens
pasiv
,
iar
sensul
mediu
î
ncepe
s
ă
fie
exprimat
prin
construc
ț
ia
reflexiv
ă
cu
acuzativul
ș
i
apoi
cu
dativul
.
Diateza
pasiv
ă
se
na
ș
te
din
cea
medie
ș
i
se
men
ț
ine
cu
o
form
ă
hibrid
ă
(analitic
ă
-sintetic
ă
)
35
Prof
.
Cood
.
Ana
–
Maria
Dud
ă
u
,
Elemente
de
istoria
Limbii
Rom
â
ne
ș
i
dialectologie
,
Editura
Academica
Br
â
ncu
ș
i
T
â
rgu-jiu
,
2013

22
p
â
n
ă
la
sf
â
r
ș
itul
epocii
imperiale
,
c
â
nd
î
ncepe
s
ă
fie
exprima
exclusiv
prin
forme
analitice
.
P
asivul
va
fi
redat
ș
i
prin
forme
reflexive
,
caracteristice
limbajului
familiar
,
fenomen
care
apare
î
n
latina
t
â
rzie
.
Apari
ț
ia
ș
i
utilizarea
diatezei
pasive
marcheaz
ă
un
progres
î
n
g
â
ndire
ș
i
î
n
exprimare
.
Trecerile
de
la
o
diatez
ă
la
alta
se
facea
prin
schimbarea
desinen
ț
elor
,
specifice
celor
doua
diateze
,
iar
trecerile
se
puteau
face
aprope
la
orice
verb
.
Î
n
limba
latin
ă
,
ca
ș
i
î
n
rom
â
na
contemporan
ă
,
prezentul
indicativ
al
verbelor
de
durat
ă
exprima
o
ac
ț
iune
prezent
ă
imperfect
ă
,
iar
indicativul
prezent
al
verbelor
temporare
exprima
o
ac
ț
iune
imediat
viitoare
.
Dintre
formele
temporale
ale
indicativului
latinesc
s-au
p
ă
strat
prezentul
,
imperfectul
,
perfectul
ș
i
viitorul
anterio
r.
Viitorul
va
disp
ă
rea
din
cauza
cofund
ă
rii
î
n
planul
expresiei
cu
imperfectului
conjunctivului
la
verbele
de
conjungarea
I
pentru
persoanele
a
III-a
,
a
V-a
si
a
V
-a
(laudabit
,
laudabimus)
.
Al.
Philippide
36
men
ț
iona
c
ă
forma
de
prezent
ș
i
cea
de
perfect
al
conjunctivului
,
av
â
nd
prepozi
ț
ia
s
ă
au
uneori
valoare
de
ireal
prezent
,
respectiv
,
trecut
.
Î
n
latina
,
mod
ul
condi
ț
ional
optativ
nu
a
existat
.
Sensul
de
condi
ț
ional
era
redat
prin
diverse
forme
ale
modului
conjunctiv
:
S
ă
am
,,
dac
ă
a
ș
avea
’’
.
Condi
ț
ionalul
rom
â
nesc
s-a
format
din
infinitivul
verbului
conjugat
cu
participarea
diferitelor
forme
ale
auxiliarului
a
avea
:
a
ș
,
ai
,
ar
,
am
,
a
ț
i
.
Infinitivul
rom
â
nesc
s-a
format
prin
reducerea
sufixului
–
re
.
Aceast
ă
reducere
a
fost
cauzat
ă
de
faptul
c
ă
infinitivele
cu
sufixul
–
re
,
denumind
o
ac
ț
iune
,
s
–
au
substantivat
ș
i
au
î
nceput
s
ă
primeasc
ă
articole
substantivale
,
ș
i
astfel
se
î
ncadrau
î
n
clasa
numelui
.
Dintre
toate
formele
de
participiu
existente
î
n
limba
latin
ă
,
limba
rom
â
n
ă
le-a
mo
ș
tenit
numai
pe
cele
ale
participiului
pasiv
.
Limbile
romanice
nu
au
mo
ș
tenit
supinul
latinesc
,
ele
l-
au
creat
pe
teren
propriu
.
S
upin
este
o
forma
ț
ie
analitic
ă
,
ce
cumuleaz
ă
diferite
calit
ăț
i
de
supin
propriu-zis
(
ma
ș
in
ă
de
sp
ă
lat
=
care
spal
ă
)
ș
i
de
infinitiv
(
e
greu
de
f
ă
cut
=
e
greu
a
face
)
.
Gerunziul
era
la
origine
o
forma
cazual
ă
a
substantivelor
verbale
,
apar
â
nd
mai
ales
la
ablativ
,
dar
putea
ap
ă
rea
ș
i
la
acuzativ
sau
dativ
.
Î
n
latina
t
â
rzie
va
devenii
sinonim
cu
participiul
prezent
,
pe
care
î
l
va
scoate
din
uz
.
36
Al.
Philippide
,
Gramatica
elementar
ă
a
limbii
rom
â
ne
,
Bucure
ș
ti
,
1954
.

23
Î
n
latin
ă
formele
gerunziului
se
reduceau
la
3
sufixe
gramaticale:
-and
,
-end
,
-iend
,
care
,
pe
parcursul
evolu
ț
iei
fonetice
normale
,
au
dat
respectiv
reflexele
–î
nd
ș
i
–
ind
.
Î
n
limba
rom
â
n
ă
,
g
erunziul
intr
ă
î
n
componen
ț
a
structurilor
fixe
:
vr
â
nd-nevr
â
nd
.
Gerunziul
rom
â
nesc
se
poate
adjectiva
:
m
â
ni
tremur
â
nde
.
A
dverbul
Î
n
compara
ț
ie
cu
celelalte
p
ă
r
ț
i
de
vorbire
,
adverbul
,
n
u
are
categorii
gramaticale
specifice
,
fiind
o
parte
de
vorbire
neflexibil
ă
,
care
a
suferit
,
modific
ă
ri
de
ordin
fonetic
dar
ș
i
morfologic
.
Schimb
ă
rile
fonetice
erau
determinate
de
legile
fonetice
ce
caracterizau
evolu
ț
ia
elementelor
din
latin
ă
.
Adverbele
mo
ș
tenite
din
latin
ă
ș
i-au
p
ă
strat
sensul
.
Unele
adverbe
î
ns
ă
au
suferit
,
pe
parcursul
evolu
ț
iei
,
muta
ț
ii
de
sens.
A
dverbul
unde
î
nsemna
î
n
latin
ă
„
dincotro
”
,
î
n
limba
rom
â
n
ă
,
el
indic
ă
locul
.
Forte
î
nsemna
„
puternic
”
,
Azi
el
particip
ă
la
formarea
gradului
superlativ
absolut
la
adjectivele
ș
i
adverbele
calitative
.
Magis
î
nsemna
„
mai
mare
”
,
dar
c
a
ș
i
forte
,
el
particip
ă
la
formarea
gradului
comparativ
ș
i
a
celui
superlativ
relativ
.
37
Elemente
jonc
ț
ionale
Includerea
prepozitiei
ș
i
a
conjunc
ț
iei
î
ntr-o
singur
ă
clas
ă
se
datoreaz
ă
func
ț
iei
pe
care
acestea
o
au
î
n
procesul
de
comunicare
.
Î
n
latina
,
exista
un
sistem
de
prepozi
ț
ii
cu
ajutorul
c
ă
rora
se
exprimau
numeroase
raporturi
dintre
cuvinte
.
Î
n
limba
rom
â
n
ă
diferite
prepozi
ț
ii
compuse
sau
locu
ț
iuni
prepozi
ț
onale
se
vor
fixa
ca
un
caz
sau
altul
,
î
n
func
ț
ie
de
structura
lor
:
î
n
fata
,
î
n
spatele
,
î
aintea
,
î
napoia
,
î
n
mijocul
,
s
electeaz
ă
genitivu
l,
iar
fat
ă
de
,
î
nainte
de
,
î
n
mijoc
de
etc
.,
se
construiesc
cu
acuzativul
,
de
ș
i
raportul
realizat
este
acela
ș
i
dar
structura
este
diferit
ă
.
Apropierea
dintre
conjunc
ț
ii
ș
i
prepozi
ț
ii
e
dovedita
ș
i
de
faptul
ca
o
buna
parte
din
conjunc
ț
ii
,
sunt
la
origine
adverbe
sau
pronume
:
modo
,
postea
;
latina
popular
ă
a
pastrat
particularit
ăț
ile
sintactice
din
latina
arhaic
ă
,
dar
care
n-au
fost
preluate
din
latina
clasic
ă
,
pe
care
le-a
transmis
ș
i
unor
limbi
romanice
.
Conjunc
ț
iile
pot
fi
coordonatoare
sau
subordonatoare
dup
ă
natura
propozi
ț
iilor
pe
care
le
introduc
.
Primele
sunt
mult
mai
pu
ț
in
numerose
.
37
Apound
Ov.
Densu
ș
ianu
,
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
vol.
I,
Bucure
ș
ti
,
1961
;
A
l.
Rosetti,
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
vol.
I
,
Bucure
ș
ti
,
1964
;
Curs
de
gramatic
ă
istoric
ă
a
limbii
rom
â
ne,
Chi
ș
in
ă
u
,
Editura
Lumina
,
1991
.

24
Morfologia
subdialectului
muntenesc
Se
observ
ă
c
ă
particularit
ăț
ile
morfologice
ale
subdialectului
muntenesc
sunt
aparente
,
cele
care
se
eviden
ț
iaza
mai
mult
fiind
cele
fonetice
.
Ca
ș
i
î
n
celelelte
subdialecte
,
apar
î
n
subdialectul
muntenesc
influen
ț
ele
altor
limbi
ce
modifica
sistemul
morfologic
.
Substantivul
Î
n
graiurile
din
Oltenia
dar
ș
i
din
vestul
Munteniei
,
fenomenul
altern
ă
rii
î
ntre
forme
masculine
de
declinare
a-II-A
si
a-III-A
este
bine
reprezentat
ă
:
umere/umar
.
O
serie
de
substantive
masculine
dovedesc
apartenen
ț
a
la
decinarea
a
-III-a
,
fiind
ref
ă
cute
dup
ă
normele
de
plural
terminate
î
n
-et
38
.
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
numarul
substantivele
feminine
la
declinarea
I
î
n
-a
formeaz
ă
pluralul
fie
î
n
-e
ca
î
n
limba
literar
ă
fie
î
n
-i
.
Cele
din
urm
ă
reprezinta
un
fenomen
vechi
aparut
î
nca
din
primele
texte
care
continu
ă
ș
i
azi
î
n
limba
vorbit
ă
.
39
Î
n
multe
cazuri
î
nt
â
lnite
frecvent
,
diferen
ț
ierea
dintre
singular
ș
i
plural
se
produce
cu
ajutorul
alternan
ț
elor
vocalice
sau
consonantice
:
albie-
ă
lbii
,
palm
ă
-p
ă
lmi
.
Observ
ă
m
î
n
acest
subdialect
c
ă
s
ubstantivele
feminine
terminate
î
n
–
ă
tind
s
ă
î
ș
i
formeze
plural
ul
î
n
–
i
pentru
a
evita
omonimia
morfologic
ă
determinat
ă
de
caracterul
dur
al
consoanelor
s
,
z
,
j
,
z
:cas
ă
–
case
>
cas
ă
–
c
as
ă
>
cas
ă
–
c
ăș
i
.
Puralul
neobi
ș
nuit
al
substantivului
picior
(picere)
,
cunoscut
,,dupa
ALR
’’
40
î
ntr-o
arie
,
î
n
vestul
ș
i
î
n
sudul
Munteniei
,
pe
o
f
âș
ie
de-a
lungul
Oltului
,
reprezint
ă
un
specific
al
graiurilor
muntene
ș
ti
.
Din
perspectiva
Marilenei
Tiugan
,
,flexiunea
cazual
ă
a
substantivelor
î
n
graiurile
muntene
ș
ti
nu
se
remarc
ă
prin
tras
ă
turi
deosebite
fa
ț
a
de
limba
comun
ă’
’
.
41
Î
n
limbajul
popular
actual
,
genitivul
ș
i
dativul
sunt
redate
prin
mijloace
analitice
,
forma
substantivului
ramane
neschimbat
ă
.
Î
n
cazurile
genitiv-dativ
pe
lang
ă
asimilarea
lui
e
,
din
desinen
ț
a
de
genitiv-dativ
de
c
ă
tre
i
urm
ă
tor
,
not
ă
m
genitiv-dativul
femininelor
terminate
la
singular
c
ă
ș
i
g
ă
.
Acestea
fac
38
Al.Graur,influen
ț
a
pluralului
asupra
singularului
substantivelor
ș
i
adjectivelor
î
n
limba
rom
â
n
ă
,
î
n
J.Byck,
’’
Studii
ș
i
articole
’’
1967,p.70
39
Al.Graur,tendin
ț
e,p.166;I.Iordan,LRC,p.280-281
40
ALR,1,h.55,ALRII,s.n.5,h.1
465;Cf
si
NALR
Muntenia,h.ms.
41
I.Coteanu
,
Elemente
de
dialectologie
a
limbii
rom
â
ne
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Stiin
ț
ific
ă
1961
.

25
genitiv-dativul
î
n
chii
ș
i
ghii
,
trasform
â
nd
pe
c
ș
i
g
î
n
k
ș
i
g
.
Î
n
cazul
acuzativ
trebuie
relevat
faptul
ca
acuzativul
obiectului
direct
este
exprimat
cu
ajutorul
prepozi
ț
iei
la
:
m
ă
n
â
nc
â
la
p
â
ine
.
Pronumele
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
pronumele
observam
î
n
acest
subdialect
o
clasificare
diversificata
.
Pronumele
reprezint
ă
partea
de
vorbire
flexibil
ă
ce
ț
ine
locul
unui
substantiv.
Pronumele
relativ
îș
i
pierde
formele
flexionare
r
ă
m
â
n
â
nd
invariabil
.
Pronumele
relativ
care
este
adesea
concurat
de
prepozi
ț
ia
de
.
Formele
pronumelor
nehot
ă
r
â
te
vreun
,
vreo
sunt
redate
in
subdialectului
muntenesc
vreun
,
vru
,
vo
sau
frun
,
fun
,
fo
.
[15]
Pronumele
demonstrativ
de
apropiere
ș
i
de
dep
ă
rtare
prezint
ă
forme
diferite
fa
ță
de
limba
literar
ă
,
dar
ș
i
un
sistem
propriu
alc
ă
tuit
din
trei
membrii
:
acesta
,
asta
,
ăș
tia
,
astea
,
iar
formele
principale
ale
pronumelui
de
dep
ă
rtare
sunt
:
ă
la
,
aia
,
ă
ia
,
ă
lea
.
Pronumele
demonstrative
,
î
n
Oltenia
ș
i
in
Muntenia,se
î
ncadreaza
î
ntr-un
sistem
al
deicticelor:pronume
si
adjective
demonstrative:
ă
sta
,
ala
,
ă
la
,
adverbe
de
loc
:
aici
acolo
,aci
,
persoan
ă
gramatical
ă
:
la
mine
,
la
tine
,
la
el.
Pronumele
demonstrative
,
î
n
Oltenia
ș
i
î
n
Muntenia
,
se
î
ncadreaza
î
ntr-un
sistem
al
deicticelor:
pronume
si
adjective
demonstrative:
ă
sta
,
ala
,
ă
la
,
adverbe
de
loc
:
aici
acolo,aci,
persoan
ă
gramatical
ă
:
la
mine
,
la
tine
,
la
el.
42
Verbul
Î
n
graiurile
muntene
ș
ti
,
ca
ș
i
î
n
limba
comun
ă
,
se
manifest
ă
o
instabilitate
î
n
gruparea
verbelor
la
cele
patru
conjug
ă
ri
mo
ș
tenite
.
Subdialectul
muntean
se
deosebe
ș
te
de
limba
comun
ă
prin
faptul
ca
trecerea
de
la
o
conjugarea
a-II-a
la
conjugarea
a
-III-a
se
face
mai
u
ș
or
,
astfel
verbele
p
ă
rea
,
pl
ă
cea
,
r
ă
m
â
nea
,
fac
parte
din
conjugarea
a-III-a
.
Graiurile
muntenesti
folosesc
î
n
conjugarea
unor
verbe
sufixe
gramaticale
.
Perfectul
simplu
al
verbelor
este
o
tr
ă
s
ă
tura
morfologic
ă
cunoscut
ă
pe
o
arie
î
ntins
ă
a
teritoriului
dacorom
â
n
.
Acest
verb
exprim
ă
o
ac
ț
iunea
petrecut
ă
ș
i
î
ncheiat
ă
î
n
trecutul
cel
42
Prof
.
Coord
.
Ana-Maria
Dud
ă
u
,
Cercetare
dialectal
ă
a
textului
literer
gorjjean
,
Editura
Academica
Br
â
ncu
ș
i
T
â
rgu-jiu
,
2011

26
mai
apropiat
,
f
ă
r
ă
a
dep
ăș
ii
cadrul
unei
singure
zile
.
Cercet
ă
rile
dialectale
au
relevat
î
n
c
â
teva
loca
ț
ii
din
Muntenia
o
form
ă
de
perfect
simplu
la
persoana
a-III-a
singular
î
n
-te
(plec
ă
te).
La
imperfect
,
î
n
Muntenia
se
folosesc
forme
f
ă
r
ă
desinen
ț
a
–
u
,
î
n
vreme
ce,
î
n
Oltenia,
au
aceast
ă
desinen
ță
.
Absen
ț
a
lui
-r
de
la
formele
de
plural
ale
mai
mult
ca
p
erfectului:c
â
ntasem
,
c
â
ntase
ț
i
,
c
â
ntase
.
Î
n
graiurile
muntene
ș
ti
-r
apare
la
perfectul
compus
:
am
c
â
ntat
ă
r
ă
,
am
f
ă
cut
ă
r
ă
;
iar
la
indicativ
prezent
,
conjunctiv
prezent
ș
i
la
gerunziu
,
apar
forme
iotacizate
:
(
eu
)
cei
,
spui
,
s
ă
spui
,
s
ă
viu
,
ceind
,
ț
î
ind
,
viind
.
Î
n
cazul
verbelor
la
viitor
,
î
ntre
formele
perifrastice
de
viitor
caracteristice
at
â
t
limbii
literare
c
â
t
si
graiurile
populare
,
ne
intereseaz
ă
auxiliarul
folosit
si
variantele
acestora
.
Î
n
graiurile
muntenesti
,cele
mai
importante
tipuri
de
construc
ț
ii
ale
viitorului
sunt
:
auxiliar+conjunctiv
:
o
ș
i
î
(
o
c
â
nt
)
,
auxiliarul
a
vrea+infinitiv
:
oi
c
â
nta
,
ș
i
viitorul
cu
auxiliarul
,,a
vrea
’’
av
â
nd
formele
:
om
,
ă
i
,
ă
ti
merge
;
acest
o
invariabil+conjunctivul
,
va
da
o
nou
ă
forma
de
viitor
:
o
s
ă
g
ă
sim
,
o
s
ă
zicem
,
etc
.
Articolul
ș
i
adjectivul
Se
eviden
ț
iaz
ă
î
n
subdialectul
muntenesc
articolul
ș
i
adjectivul
ce
au
forme
specifice
:
ă
li>
,
h
ă
li
,
h
ă
i
,
ă
lile
,
cel>h
ă
l(acele)
.
Formele
cu
pluralul
pronumelui
demonstrativ
de
dep
ă
rtare
sunt
asimilate
asemenea
limbii
literare
,
acestea
sunt
:
ă
sti
,
h
ă
st
,
ah
ă
stia
,
ă
stora
,
iar
formele
demonstrative
de
dep
ă
rtare
sunt
:
h
ă
l
,
ă
luia
,
h
ă
ia
,
ah
ă
ia
,
h
ă
la
.
Ca
ș
i
î
n
limba
literer
ă
ș
i
spre
deosebire
de
celelalte
subdialecte
dacorom
â
ne
,
articolul
genitival
are
forme
variabile
de
num
ă
r
ș
i
gen
43
:
al
,
a
,
ai
,
ale
.
Î
n
Oltenia
,
adjectivul
demonstrativ
are
o
singur
ă
form
ă
(de
masculin)
pentru
plural:
b
ă
ie
ț
ii
ăș
tea
,
fetele
ăș
tea
,
drumurile
ăș
tea
.
Adverbul
Florica
Dimitrescu
44
a
ar
ă
tat
c
ă
î
n
limba
vorbit
ă
î
n
dialectele
muntene
ș
ti
adverbele
pronominale
demonstrative
:
aici
,
aci
si
acolo
alcatuiesc
un
sistem
bine
definit
.
Interjec
ț
ia
Sunt
î
ntalnite
foarte
des
interjec
ț
iile
de
adresare
fa/f
ă
,
b
ă
,
m
ă
.
Acceptarea
se
face
cu
ajutorul
interjec
ț
iei
ă
i!
,
iar
pentru
exprimarea
dezaprob
ă
rii
se
folosesc
interjec
ț
iile
aleo
!
.
43
Vezi
ALR
s.n
,
vol
VI
,
h.
1665
,
1666
44
Florica
Dimitrescu
,
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Stiin
ț
ific
ă
,
1976
.

27
Morfologia
subdialectului
M
aramure
ș
ean
Î
n
subdialectul
maramure
ș
ean
se
eviden
ț
iaz
ă
o
infl
uen
ț
a
ucrainean
ă
care
s-a
exercitat
mai
puterinic
î
n
lexic
,
î
ns
ă
toate
celelalte
influen
ț
e
(
latina
,
slava
)
au
avut
contribu
ț
ii
la
formarea
morfologiei
acestui
subdialect
.
Substantivul
Observ
ă
m
aici
unele
substantive
la
declinarea
a
III
-a
ce
trec
la
declinarea
a
II
-a
:
berbecu-berbece
,
iepuru-iepure
,
sorec
–
sorece
.
Substantivul
“
cas
ă
”
are
plurarul
“
c
ă
s
”
Unele
Substantive
feminine
terminate
la
singular
î
n
-a
au
forme
duble
la
plura
l
-e
sau
-i
;
comun
ă
comune
,
comuni
;
rot
ă
rote
,
ro
ț
etc
.
Substantivele
feminine
care
au
î
n
limba
literar
ă
plurarul
î
n
-e
fac
plurarul
î
n
-a
cand
sunt
precedate
de
consoanele
dure
:
s
,
z
,
ț
,
f
runz
ă
-frunz
ă
,
buz
ă
-buz
ă
,
fa
ță
-fe
ță
,
n
ă
na
șă
–
n
ă
na
șă
.
Neutrele
terminate
î
n
-s
,
-z
,
-t
,
fac
plurarul
î
n
-a
ora
șă
,
br
ă
ta
r
ă
,
p
ă
har
ă
,
izvor
ă
,
topor
ă
.Al
ă
turi
de
forma
sintetica
a
genitivului
,
la
substantivele
masculine
ș
i
feminine
:
casa
nirelui
,
ospet
î
nires
î
,
nezu
nept
î
,
usa
curt
î
.
Alteori
genitivul
se
construie
ș
te
cu
prepozi
ț
ia
la
:
hornu
de
la
cas
ă
,
gura
de
la
cos
ă
.
Pentru
substantivele
care
denumesc
gradele
de
rudenie
se
foloseste
articolul
genitival
procli
t
ic
lu
at
â
t
pentru
masculine
c
â
t
ș
i
pentru
feminine
:
I
onu
lu
M
arcu
,
A
na
lu
M
ariuca
,
casa
lu
ș
ogoru
Ion
.
Dativul
este
redat
prin
constru
c
ț
ia
acuzativ
cu
prepozi
ț
ia
la
:
la
fat
ă
î
i
place
de
baiat
,
clac
ă
la
popa
.
Substantivele
masculine
,
la
vocativ
sunt
precedate
,
de
obicei
de
interjectia
mai
:
mai(
i
)
omule
,
ma(i)
copile
,
iar
la
feminim
de
tu
:
tu
muiere
,
tu
copil
ă
.
Vocativul
numelor
proprii
feminine
se
termina
î
n
–
ă
:
An
ă
!
Articolul
Articolul
enclitic
–
l
,
nu
se
mai
pronun
ță
:
cantecul
mamei
,
obiceiul
,
mutul
,
badiul
,
domnu
.
Articolul
hot
ă
r
â
t
masculin
lui
sub
forma
lu
se
î
ntrebuinteaz
ă
la
numele
proprii
ș
i
la
cele
care
exprim
ă
gradele
de
rudenie
:
curtea
lu
A
na
,
î
i
scrie
carte
lu
soru-sa
.
Articolul
posesiv
este
invariabil
:
a
neu
,
a
me
,
a
mele
.
Articolul
adjectival
are
urmatoarele
forme
:
al
,
ai
,
al
,
ale
.
La
genitiv-dativ
,
articolul
adjectival
este
invariabil
:
la
calu
al
bun
“
calului
cel
bun
”
.
Adjectivele
feminine
terminate
î
n
-a
sau
–
e
:
gre
(<grea)
,
ra
(<re<rea).
Al
doilea
termen
al
compara
ț
iei
se
leag
ă
prin
ca
:
Gheorghe
î
i
mai
mare
ca
I
on
;
el
î
i
mai
bun
ca
mine
.
Superlativul
relativ
se
formeaz
ă
î
n
felul
urmator
:
al
mai
bun
,
ai
mai
buna
,
ai
mai

28
buni
,
ali
mai
bune
.
Superlativul
absolut
se
formeaz
ă
cu
tare
:
tare
bun
,
tare
cuminte
ș
i
ma
i
rar
c
u
foarte
.
Pronumele
Se
observ
ă
î
n
subdialectul
maramure
ș
ean
forma
p
ronume
ui
l
personal
de
persoana
I
singular
io
.
Pronumele
posesiv
:
un
singur
posesor
:
sg.
a
neu
,
a
me
,
a
t
ă
u
,
a
ta
,
a
lu
i:
pl.
a
nei
,
a
mele
,
a
t
ă
i
a
tale,
a
lor
:
mai
multi
posesori
:
sg.
a
nost
,
a
nost
ă
,
a
vost
,
a
vost
ă
,
a
lor:
pl.
a
no
ș
ti
,
a
noste
,
a
vosti
,
a
voste.
Pronumele
relativ-interogativ
:
formele
de
genitiv
ș
i
dativ
ale
pronumelor
cine
si
care
,
sunt
analitice
:
a
lu
cine
ii
casa
asta?
,
î
i
dau
la
care
î
i
tr
ă
b
ă
.
Pronumele
si
adjectivele
demonstrative
:
de
apropiere
:
acesta
,
astia
,
asta
,
astea
,
estea
:
”
de
departare
:
acela
,
aia
,
alea
,
elea
.
Numerarul
Numera
l
ele
cardinale
se
deosebesc
prin
aspectul
fonetic
:
dou
ă
,
tri,
ș
apte
,
ș
apte
,
un
ș
pe
,
doi
ș
pe
,
tri
ș
pe
.
Numeralele
ordinale
se
formeaz
ă
cu
articolul
invariabil
a
:
a
doilea
,
a
trilea
,
a
patrulea
.
Verb
u
l
Observ
ă
m
la
v
erbele
de
conjugarea
a
II-a
ca
acestea
au
termina
ț
ia
infinitivului
:
î
n
-e
:
a
be
,
a
vre
,
a
ave
,
.
Unele
verbe
:
a
se
chinui
,
a
se
ne
c
ă
aji
sunt
conjugate
la
diateza
activa
ca
î
n
limba
veche
:
,,
m-am
dus
sluga
ș
i
am
chinuit
mult
ă
vreme
’’
.
Particularit
ăț
i
morfologice
inovatoare
î
n
ceea
ce
prive
ș
te
morfologia
ar
putea
fi
apocopa
silati
c
ă
:
acas
ă
>
aca
,
carne
>
ca
ș
i
î
n
cazul
numelor
proprii
:
I
rina
>
I
ri
,
Gheorghe
>
Gho
.
Apocopa
este
destul
de
frecvent
ă
la
nivelul
verbului
:
o
s
ă
culeg
>
o
cule
,
ș
i-o
face>
ș
i-o
f
ă
>
La
i
m
perativ
:
nu
face>
nu
f
ă
.
O
particularitate
importanta
o
constitue
lips
a
elementelor
derivative
,
la
verbele
de
conjugarea
a
IV-a
care
se
conjug
ă
cu
anumite
sufixe
morfologice
-esc
,
-esti
,
-este
:
ame
ț
esc
>ame
ț
,
clate
ș
te>m
ă
clat
,
colocot
ș
ste>clocot,
Î
nregistr
ă
m
o
lips
ă
a
sufixelor
morfologice
ș
i
la
conjuctiv
la
persoana
a
III-a
singular
ș
i
plura
l
s
ă
coseasc
ă
>s
ă
c
oa
s
ă
,
s
ă
gr
ă
peze
>
s
ă
grape.
La
verbele
iotacizate
,
au
ap
ă
rut
anumite
forme
pentru
a
evita
omonimele
:
eu
sa
țî
n
,
eu
s
ă
r
ă
m
â
i
,
tu
s
ă
pui
.

29
Morfologia
subdialectului
B
ă
n
ăț
ean
Se
eviden
ț
iaz
ă
î
n
subdialectu
l
b
ă
n
ăț
ean
un
amestec
de
elemente
latine
,
rom
â
ne
,
slave
,
maghiare
,
germane
ș
i
ale
altor
popoare
migratoare
.
Toate
acestea
au
influen
ț
at
structura
morfologic
ă
a
acestui
subdialect
.
Substantivul
Se
observ
ă
la
s
ubstantivele
feminine
terminate
î
n
–
ă
,
c
ă
acestea
tind
șă
–
ș
i
formeze
un
plural
î
n
-i
pentru
a
evita
omonimia
morfologic
ă
determinat
ă
de
caracterul
dur
al
consoanelor
s
,
z
,
ș
,
j
,
ț
,
d
,
ce
oblig
ă
vocalele
anterioare
s
ă
devin
ă
vocale
centrale
.
De
exemplu
:
ra
ță
>r
ăț
i
;
cas
ă
>c
ăș
i
.
Articolul
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
a
rticolul
posesiv
acesta
r
ă
m
â
ne
invariabil
a
:
a
meu
,
a
mele
,
a
mei
,
a
tau
.
Articolul
demonstrativ
are
formele:
al
,
a
,
ai
,
al,
e
.
C
â
teodat
ă
î
nt
â
lnim
aceste
articole
ș
i
cu
o
aspira
ț
ie
:
hal
,
ha
,
hai
.
Pronumele
ș
i
adjectivul
demontrativ
Pronumele
ș
i
adjectivele
demon
s
trative
au
forme
asem
ă
n
ă
toare
cu
cele
din
graiurile
muntene
ș
ti:
acesta>
ă
sta
,
ă
la
.
Pronumele
ș
i
adjectivele
nehot
ă
r
â
te
Exist
ă
unele
pronume
ș
i
adjectivele
nehot
ă
r
â
te
specifice
subdialectului
b
ă
n
ăț
ean
:
fiecare>
tot
natul
;
orice
>
m
ă
car
.
Verbul
Indicativul
prezent
al
verbului
“
a
fi
”
este
diferit
î
n
compara
ț
ie
cu
celelalte
subdialecte
dacorom
â
ne
:
eu
mi-s
,
tu
iesc
i
Perfectul
simplu
are
ș
i
unele
forme
sigmantice
:
fusei>
io
fus
ă
i
vrusei>io
vrus
ă
i.
Auxiliarul
perfectului
compus
“
a
avea
”
are
formele
:
o
la
persoana
a
III-a
singular
s
i
“
or
”
la
persoana
a
III-a
plural
:
el
o
m
ă
rs-
ei
or
m
ă
rs
.
Verbele
de
conjugarile
I
ș
i
IV
care
con
ț
in
la
indicativ
prezent
ș
i
respectiv
conjuctiv
prezent
sufixele
-ez
respectiv
-esc
apar
f
ă
r
ă
aceste
sufixe:
e
u
lucru
,
el
lucra
eu
sar
,
eu
suc
.
Graiul
b
ă
n
ăț
ean
reprezint
ă
un
amestec
de
elemente
latine
,
rom
â
ne
,
slav
e,
maghiare
,
germane
ș
i
ale
altor
popoare
migratoare
.

30
Morfologia
subdialectului
Cri
ș
ean
Substantivul
Î
n
ceea
ce
priveste
substantive
masculine
din
subdialectul
cri
ș
ean
,
la
acestea
se
remarc
ă
trecerea
de
la
o
declinare
la
alta
:
treceri
de
la
declinarea
a
II-a
la
a
III-a
:
f
agure
,
tr
î
ntore
,
frasine
,
frp
țî
ne
.
Î
n
acest
grai
se
î
nregistreaz
ă
numeroase
substantive
feminine
cu
singularul
î
n
–
ă
,
care
au
forme
duble
de
plural
,
î
n
-e
si
-i
:
rud
ă
-rude
-ruzi
,
roa
-roat-ro
ț
i
.
Neutrele
terminate
la
singular
î
n
consoane
dure
r
,
s
fac
plurarul
î
n
-a
:
car-car
ă
,
ogor-ogoar
ă
,
e
t
c
.
Unele
substantive
feminine
au
la
genitiv
o
form
ă
cu
aspect
fonetic
diferit
:
p
ragu
c
ăș
i
i
,
podu
ca
ș
i
i
,
lada
mes
i
i
“
l
ada
mesei
”
.
Dativul
este
redat
prin
construc
ț
ia
acuzati
v
cu
prepozi
ț
ia
la
“
dau
f
î
n
la
cal
,
d
ă
la
omu
aista
s
ă
m
î
nce
etc
.
Unele
substantive
masculine
fac
vocativul
singular
î
n
-e
ș
i
-ule
:
cuscre
,
cumnate
,
socrule
,
cuscrule
,
varule
etc
.
Pronumele
Se
observ
ă
î
n
cadrul
pronumelui
acestui
subdialect
c
ă
nu
prezint
ă
deosebiri
fat
ă
de
limba
literar
ă
.
Pronumele
posesiv
:
un
singur
posesor
:
sg
.
a
mno
,
a
mneu
,
a
me,
a
to,
a
lui
,
pl.
a
mnei
,
a
mele
,
a
t
ă
i
,
a
tale
,
a
lor
;
mai
multi
posesori
:
sg.
a
nost
,
a
noast
ă
a
vost
,
a
voast
ă
,
a
lor
,
pl.
a
nosti
,
a
noaste
,
a
vosti
,
a
voaste
.
Articolul
posesiv
este
invariabil
.
Pronumele
ș
i
adjectivele
demonstrative
:
acesta
,
aceasta
:
“
aista
,
aiesta
,
aiasta
,
ai
ș
tea
,
aiestea
,
aiestora
”
,
asta:
“
ista
,
asta
,
i
ș
tea
,
astea
,
estea
.
Pronumele
nehot
ă
r
â
t
:
a
tatora
“
a
tuturora
”
altora
,
amu
ce
“
ceva
”
.
45
Verbul
Verbele
de
conjugarea
I
ș
i
a
IV-a
se
conjuga
la
indicativ
prezent
si
conjunctiv
prezent
fara
s
ă
apara
sufixul
-ez
:
el
lucr
ă
s
ă
lucr
ă
.
Sufixul
-esc
,
apare
la
verbe
ce
nu
î
l
au
î
n
construcie
:
î
mp
ă
r
ț
esc
,
sim
ț
e
ș
c
,
voiesc
,
etc
.
Tr
ă
s
ă
tur
ă
specific
ă
este
formarea
conjunctivului
cu
ajutorul
conjunc
ț
iei
ș
i
:
ș
i
fac
ă
,,
s
ă
fac
ă’’
.
45
Prof
Coord.
Ana-Maria
Dud
ă
u
,,Elemente
de
istoria
Limbii
Rom
â
ne
ș
i
dialectologie
’’
,
Editura
Academica
Br
â
ncu
ș
i
T
â
rgu-jiu
,
2013
.

31
Morfologia
s
ubdialectul
ui
Moldovenesc
Se
observ
ă
c
ă
î
n
subdialectul
moldovenesc
,
s
ubstantivele
feminine
comune
ș
i
proprii
terminate
î
n
–
ca
–
ga
au
forme
de
genitiv
dativ
terminate
î
n
–
c
ă
i
,
-g
ă
i
:
maic
ă
i
,
Olg
ă
,
puic
ă
i
.
Î
n
aria
nordic
ă
a
Moldovei
aceste
forme
de
genitiv-dativ
se
transform
ă
î
n
–
s
ă
i
sau
-z
ă
i
:
Anic
ă
i>
Anis
ă
i
.
Substantivul
“
tat
ă
”
are
form
a
articulat
ă
tatul
.
46
Articolul
ș
i
adjectivul
Privind
articolul
,
remarc
ă
m
transformarea
articolului
genitival
cu
alte
cuvinte
conservarea
formei
invariabile
a:
a
meu
,
a
mele
,
carte
a
elevului
.
Caracterul
dur
al
consoanelor
s
,
z
,
ș
,
j
,
ț
,
ḑ
face
ca
la
substantivele
feminine
ș
i
la
forma
feminin
ă
a
adjectivelor
cu
radicalul
terminat
î
n
aceste
consoane
s
ă
se
neutralizeze
opozi
ț
ia
de
num
ă
r
:
sg.
ș
i
pl
.
cas
ă
,
ra
ță
;
gras
â
,
frumoas
â
.
Pronumele
Pronumele
ș
i
adjectivul
demonstrantiv
î
n
Moldova
are
anumite
forme
speciale
:
a
cesta>
aiesta
ace
ș
tia>
ai
ș
tia
,
acestea>aiestea
.
Î
n
cazul
pronumelor
demonstrative
de
dep
ă
rtare
observam
:
as
â
la
,
aseia
iar
pentru
pronumele
demonstrative
de
apropiere
:
aista
,
aiasta
.
Verbul
Î
n
subdialectul
moldovenesc
p
erfectul
simplu
nu
se
utilizeaz
ă
deloc
,
sau
se
uziteaz
ă
foarte
rar
,
numai
la
persoana
a
III-
a
cu
valoarea
unui
timp
trecut
.
Ca
ș
i
î
n
majoritatea
graiurilor
dacor
o
m
â
ne
,
î
n
subdialectul
moldovenesc
auxiliarul
perfectului
:
compus
are
la
persoana
a
III-
a
singular
ș
i
plural
forma
:
el
o
fost-
ei
o
fost
;
el
o
f
ă
cut-ei
o
f
ă
cut
.
Viitorul
se
formeaz
ă
at
â
t
cu
auxiliarul
a
vrea
ș
i
infinitivul
verbului
de
conjugat
c
â
t
ș
i
cu
auxiliarul
a
avea
:
va
c
â
nta
>
a
s
ă
c
â
nte
.
Conjuctivul
verbelor
a
da
,
a
sta
,
a
bea
este
:
s
ă
deie
,
s
ă
steie
,
s
ă
beie
.
Se
observ
ă
de
asemenea
î
n
cadrul
acestui
subdialect
preferin
ț
a
pentru
formele
analitice
de
genitiv-dativ
:
d
ă
m
â
ncare
la
c
â
ine
.
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
subdialectele
dacorom
â
nei
,
acestea
trebuie
p
ă
strate
fiind
o
surs
ă
inepuizabil
ă
de
î
mbog
ă
tire
a
limbii
ce
trebuie
p
ă
strat
ă
ș
i
cultivat
ă
.
46
Ion
Ghe
ț
ea
,
Alexandru
Mare
ș
,
Graiurile
dacorom
â
e
î
n
secolul
al
XVI-lea
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Academiei
RSR
,
1974.

32
Capitolul
III
.
Graiul
Oltenesc
Formarea
lexicului
Oltenesc
Incontestabil
gr
aiul
oltenesc
are
un
farmec
aparte
ș
i
se
eviden
ț
iaz
ă
fa
ță
de
celelalte
dialect
e
,
fiind
de
multe
ori
necunoscut
publicului
larg
.
Formarea
lexicului
oltenesc
a
fost
studiat
ă
av
â
nd
ca
baz
ă
regionalismele
oltene
ș
ti
,
dar
ș
i
o
serie
de
influen
ț
e
ce
au
modificat
atat
fondul
lexical
c
â
t
si
morfologia
acestui
grai
.
Se
observ
ă
î
n
cercet
ă
ile
dialectale
c
ă
vorbirea
din
Oltenia
nu
reprezint
ă
un
subdialect
aparte
.
Acesta
este
un
grai
subordonat
subdialectului
muntenesc
.
Lexicul
se
defineste
ca
fiind
totatlitatea
cuvintelor
ce
apar
ț
in
unei
epoci
,
unei
regiuni
.Un
î
nteles
mai
rasp
â
ndit
are
sinonimul
,,v
ocabular
’’
.
47
Regionalismele
sunt
cuvintele
cu
o
r
ă
sp
â
ndire
geografic
ă
limitat
ă
.
Regionalismele
din
graiul
oltenesc
sunt
numeroase
ș
i
majoritatea
sunt
total
necunoscute
locuitorilor
din
celelalte
zone
ale
ță
rii
,
cum
de
alfel
alte
regionalisme
sunt
slab
cunoscute
î
n
zona
olteniei
.
Printre
cele
mai
cunoscute
cuvinte
oltene
ș
ti
se
num
ă
r
ă
:
„
clo
ță”
–
g
ă
in
ă
;
„
o
țâ
r
ă”
–
pu
ț
in
;
„
c
â
rp
ă
tor
”
–
toc
ă
tor
;
„
a
legumi
”
–
a
savura
,
a
m
â
nca
î
ncet
;
„
corlat
ă”
magazie
,
p
ă
tul
,
anex
ă
;
„
lubeni
ță”
–
pepenele
verde
;
„
a
linciuri
”
–
a
se
juca
cu
apa
;
„
dooz
ă
ș
i
doo
”
–
dou
ă
zeci
ș
i
dou
ă
;
–
„
doftor
”
/
„
doptor
”
–
doctor
;
„
hal
ă”
–
vijelie
,
furtun
ă
;
–
„
a
se
hodini
”
–
a
se
odihni
;
„
a
se
holomoci
”
etc
.
48
Rela
ț
ia
dintre
evolu
ț
ia
limbii
ș
i
conjunctura
istoric
ă
de
ansamblu
este
demonstrat
ă
de
efectele
contactelor
lingvistice.
Dupa
cum
am
amintit
ș
i
î
n
capitolul
I
,
l
imba
rom
â
n
ă
a
suferit
o
serie
de
influen
ț
e
din
partea
altor
limbi
datorita
faptului
ca
de-a
lungul
timpului
,
rom
â
nii
,
au
venit
î
n
contact
cu
poporele
vecine
,
migratoare
sau
colonizate
pe
teritoriul
rom
â
nesc
.
Aceste
influen
ț
e
s-au
f
ă
cut
resi
ț
ite
î
n
domeniul
lexicului
oltenesc
,
ce
s-a
î
mbog
ăț
it
treptat
,
cu
o
serie
de
î
mprumuturi
neologice
de
origine
slav
ă
,
bulgar
ă
,
s
â
rbo-croat
ă
,
maghiara
,
rus
ă
,
turc
ă
,
greac
ă
,
etc
.
Î
n
lexicul
locuitorilor
din
Gorj
se
p
ă
streaz
ă
elemente
stravechi
,
majoritatea
acestor
elemente
47
Defini
ț
ie
DEX
48
Grigore
Br
â
ncu
ș
,
Graiul
din
Oltenia,
î
n
Limba
rom
â
n
ă
(L.R.),
nr.
3/1962

33
fiind
idntificate
î
n
vorbirea
locuitorilor
de
pe
cursul
superior
al
Jiului
.
Istoria
rom
â
nilor
este
expresia
unui
proces
major
,
de
sintez
ă
dacorom
â
n
.
Vocabularul
constitue
o
colec
ț
ie
etroclitic
ă
de
elemente
din
diverse
provenien
ț
e
si
reprezinta
o
mas
ă
aluvionar
ă
sedimentat
ă
haotic
,
astfel
,
toate
î
mprumuturile
din
limbile
str
ă
ine
constitue
rezultatul
unor
necesit
ăț
i
de
ordin
intern
.
Unit
ăț
iile
lexicale
î
mprumutate
direct
au
caracter
popular
ș
i
sunt
r
ă
sp
â
ndite
,
iar
cele
de
origine
savant
ă
venite
prin
c
ă
rti
,
r
ă
man
la
suprafa
ță
av
â
nd
o
circula
ț
ie
restr
â
ns
ă
.
Exista
î
ns
ă
si
î
mprumuturi
ce
nu
au
prosperat
î
n
limba
noastr
ă
fiin
purt
ă
toare
ale
unei
culturi
î
nvechite
ce
nu
r
ă
spundea
necesit
ăț
iilor
vremii
ș
i
nu
au
putut
s
ă
prind
ă
r
ă
dacini
,
iar
vocabularul
n
ă
scut
pe
aceast
ă
cale
a
fost
un
vocabular
n
ă
scut
mort
.
Lexicul
din
localitate
ș
i
zon
ă
,
alc
ă
tuit
din
elemente
de
substrat
,
elemente
de
origine
latin
ă
ș
i
de
alte
originii
,
este
bogat
av
â
nd
anumite
caracteristici
proprii
.
Anumite
cuvinte
au
p
ă
strat
nuan
ț
e
sensuri
vechi
:
jidov(e)
,,
uria
ș
,
om
puternic
’’
,
lesne
,,
ieftin
,
u
ș
or
’’
.
Privind
p
ă
trunderea
cuvintelor
noi
î
n
vocabular
se
observ
ă
datorit
ă
unor
adapt
ă
ri
fonetice
specifice
:
,,
gardilop
’’
–
garderob
ă
,
,,
t
â
ment
’’
–
ciment
,
‘’
cumpanie
’’
–
companie
.
Ca
etimologii
populare
î
nt
â
lnim
:
albocamin
,,
algolcamin
’’
,
tamburel
,,
tamburet
’’
,
fomeia
,,
femeia
’’
,
cartabo
ș
,,
caltabo
ș
i
’’
.
49
Indicele
gradului
de
p
ă
trundere
a
limbii
standard
î
n
mediul
rural
este
reprezentat
de
patrunderea
num
ă
rului
mare
de
neologisme
î
n
graiuri.
Exist
ă
concurem
ț
a
î
ntre
termenii
literari
,
cei
populari
si
regionali
.Termenii
noi
se
al
ă
tur
ă
celor
dialectali
form
â
nd
arii
sinonimice.
Î
n
limba
rom
â
n
ă
datorit
ă
tendi
ț
elor
de
reorganizare
a
lexicului
sunt
convergente
,
astfel
se
î
mprumut
ă
din
limbile
de
circula
ț
ie
larg
ă
,
numero
ș
i
termeni
î
n
domeniul
ș
tiin
ț
ei
,
culturii
,
artei
,
comer
ț
ului
,
industriei
ș
i
multe
cuvinte
din
fondul
lexical
vechi
sunt
î
nlocuite
cu
sinonime
neologice
.
Se
arhaizeaz
ă
nu
doar
î
mprumuturile
vechi
,
care
au
completat
fondul
pasiv
al
vocabularului
,
dar
ș
i
unit
ăț
ile
lexicale
datorate
influen
ț
elor
mai
noi
.
Fondul
pasiv
al
rom
ă
nei
p
ă
streaz
ă
vestigii
din
limba
geto-dacilor
,
iar
acestea
constitue
veritabile
relicve
din
idiomul
epocii
.
49
Prof
Coord.
Ana-Maria
Dud
ă
u
,
Cercetare
dialectal
ă
a
textului
literer
gorjjean
,
Editura
Academica
Br
â
ncu
ș
i

34
Limba
rom
â
n
ă
a
p
ă
strat
î
n
structura
sa
elementele
vechi
nelatine
,
care
de
ș
i
nu
sunt
de
origine
latin
ă
,
slav
ă
,
sau
de
alt
ă
provenienta
,
au
o
veche
origine
indoeupean
ă
.
Interesant
este
faptul
c
ă
limba
rom
â
n
ă
contemporan
ă
p
ă
streaza
o
mic
ă
parte
din
limba
traco-dacic
ă
,
prin
elemente
lexicale
pe
care
le
conserv
ă
.
Graiul
din
Oltenia
este
prin
excelen
ță
un
grai
conservator
si
este
pus
î
n
eviden
ță
prin
faptul
c
ă
a
p
ă
strat
nu
numai
un
fond
lexical
comun
din
substratul
autohton
ci
ș
i
o
serie
de
termeni
topici
cu
acea
ș
i
origine.
Nu
se
mai
poate
pune
la
î
ndoiala
originea
si
structura
fundamental
latin
ă
a
limbii
rom
â
ne
.
Argumentat
ă
si
formulat
ă
,
latinitatea
limbii
rom
â
ne
,
este
o
idee
fundamental
ă
cu
apari
ț
ie
constant
ă
î
n
cultura
romaneasca
.
Fondul
lexical
mostenit
din
latin
ă
furnizeaz
ă
elemente
de
baz
ă
.
Ca
si
î
n
Transilvania
se
p
ă
streaz
ă
si
î
n
Oltenia
termenul
a
ajuna
cu
sensul
din
limba
veche
,,
a
posti
’’
,
,,
a
nu
m
â
nca
nimic
’’
,
termenul
provenind
din
latinescul
popular
ejunare
.
Cuvantul
c
â
rp
ă
tor
50
,,
toc
ă
tor
’’
provenit
din
latinescul
coopetarium
,,
capac
din
lemn
ce
se
punea
pe
oal
ă
’’
ce
face
parte
din
lexicul
rom
â
nei
comune
a
fost
î
nregistrat
ș
i
î
n
Transilvania
,
dar
si
î
n
alte
localit
ăț
i
din
zona
subcarpatic
ă
.
Inflen
ț
a
slav
ă
este
reprezentat
ă
de
dou
ă
straturi
,
unul
mai
vechi
bine
reprezentat
in
toate
sferele
de
activitate
la
nivelul
î
ntregii
limbi
rom
â
ne
ș
ti
ș
i
altul
ce
con
ț
ine
elemente
slave
posterioare
secolului
al
XII-lea
,
ca
urmare
a
contactului
î
ntre
graiurile
rom
â
ne
ș
ti
si
limbile
slave
î
nvecinate
.
51
Convie
ț
uind
mai
multe
secole
cu
popula
ț
ia
bulgar
ă
romanii
au
preluat
de
la
ace
ș
tia
no
ț
iuni
de
cultural
ă
material
ă
si
spiritual
ă
.
O
parte
considerabil
ă
din
arhaismele
de
origine
bulgar
ă
sunt
referitoare
la
via
ț
a
rural
ă
,
denumind
activit
ă
ti
si
realit
ăț
i
rustice
:
a
sta
,
polog
(
manunchi
de
f
â
n)
,
cocin
ă
(
cote
ț
de
porc
)
,
chiseli
ță
(bg
,
scr
.
K
iselica
,,
zeam
ă
de
poame
fierte
’’
)
.
Ca
ș
i
î
n
Banat
,
î
n
Oltenia
influen
ț
a
s
â
brbo-croat
ă
este
pronun
ț
at
ă
datorit
ă
apropierii
teritoriale
.
Olenia
este
afectat
ă
de
aceast
ă
influen
ță
aria
de
nord-vest
evidentindu-se
deoarece
prezint
ă
cele
mai
multe
apropieri
de
Banat
:
drug
,,
z
ă
vor
’’
,
priboi
(<scr
.
proboj)
,,
loc
unde
50
Vezi
Vasile
Fr
ă
til
ă
,
Contribu
ț
ii
51
Alexandru
Rosetti
,
Influen
ț
a
limbilor
slave
meridionale
asupra
limbii
rom
â
ne
(secolele
VI-XII)
Bucure
ș
tin,
EA
,
1954

35
st
â
nca
muntelui
da
direct
î
n
albia
r
â
ului
’’
,
m
ă
lin
(
scr.
M
alina)
,,arbust
mic
cu
flori
albe
’’
.
Exist
ă
î
n
fondul
lexical
oltenesc
o
serie
de
cuvinte
ce
ne
duc
spre
etiomonuri
s
ă
rbesti
:
chit
ă
(
buchet
<
sb.
K
yta
)
Maghiara
a
dat
lexicului
rom
â
nesc
o
cantitate
mare
de
cuvinte
.
Majoritatea
lor
sunt
cuvinte
cu
un
caracter
popular
reprezent
â
nd
o
parte
integrat
ă
a
vocabularului
rom
â
nesc
general
.
Nu
se
poate
vorbi
de
o
influen
ț
a
directa
maghiar
ă
î
n
Oltenia
,
exista
doar
o
serie
de
termeni
frecven
ț
i
in
Transilvania
,
ce
pot
fi
î
nt
â
lni
ț
i
ș
i
î
n
nordul
Olteniei
:
beteag
(magh.
beteg
)
,,
bolnav
’
’
,
ciurd
ă
(<magh.
csorda)
,,
turma
de
capre
sau
de
vaci
’’
.
Influen
ț
a
german
ă
aspura
limbii
noastre
este
redus
ă
,
doar
c
â
teva
elemente
persista
î
n
vorbirea
dialectal
ă
:
rain
ă
(<
germ.rein)
,,
crati
ță
’’
,
rap
ă
n
(germ.r
â
peni
)
,,
î
ncarcat
de
fructe
’’
.
Î
n
ceea
ce
prive
ș
te
influen
ț
a
greac
ă
,
nu
putem
vorbii
de
o
influen
ț
a
direct
ă
î
ntre
popula
ț
iile
conlocuitoare
,
ci
de
o
influen
ță
la
nivelul
î
ntregii
limbi
.
O
influen
ț
a
evident
ă
o
au
termenii
:
fust
ă
(<ngr.fusta)
,
mistrie
(<ngr.mystri)
,,instrument
de
zid
ă
rie
’’
,
a
face
caraga
ț
e
,,a
face
glume
’’
,
disag
ă
(<ngr.disakkion)
.
Cauza
arhaizarii
masive
a
terminologiei
eline
rezid
ă
din
faptul
c
ă
influen
ț
a
bizantin
ă
n-a
avut
un
caracter
popular
,
ci
unul
oficial
.
Influen
ț
a
de
origine
turc
ă
este
frecvent
ă
î
n
caz
ul
graiurilor
din
muntenia
,
unele
ocup
â
nd
un
loc
î
nsemnat
î
n
fondul
de
baz
ă
al
vocabularului
.
Sunt
de
origine
turc
ă
urmatorii
termeni
:
basma
(<
tc.
basma
)
,
dovleac
(<
tc.devlek
)
,
rachiu
,,
tuic
ă
’’
(<
tc.
raki
)
,
saivan
,,
ad
ă
post
pentru
oi
’’
(<tc.
syvan)
Î
n
procesul
de
modernizare
si
relatinizare
a
vocabularului
rom
â
n
rolul
cel
mai
important
î
i
revine
influen
ț
ei
franceze
,
aceasta
manifest
â
ndu-se
de
la
sfarsitul
sec
.
A
l
XVII-lea
.
Î
nnoirea
limbii
rom
â
ne
literare
prin
asimilarea
ș
i
î
ncadrarea
elementelor
lexicale
occidentale
a
devenit
î
n
secolul
al
XVIII-lea
un
fenomen
de
discontinuitate
,
reorganizarea
lingvistic
ă
a
î
nsemnat
î
nlocuirea
elementelor
vechi
turce
ș
ti
ș
i
neogrece
ș
ti
cu
structuri
noi
,
ce
corespundeau
aspira
ț
iilor
unei
epoci
de
mari
fr
ă
m
â
nt
ă
ri
sociale
,
politice
ș
i
culturale
.
Influen
ț
ele
occidentale
au
fost
receptate
diferit
î
n
cultura
rom
â
neasc
ă
,
influen
ț
a
francez
ă
av
â
nd
un
rol
decisiv
la
des
ă
v
â
r
ș
irea
caracterului
Rom
â
nii
au
vazut
î
n
Fran
ț
a
reperul
ideal
de
revenire
î
n
Europa
prin
originile
istorice
ș
i
prin
modul
de
a
g
â
ndii
si
a
sim
ț
i
.
Imensul
num
ă
r
de
neologisme
î
mprumutat
din
francez
ă
s-a
men
ț
inut
î
n
limb
ă
,
doar
o
parte

36
din
ele
fiind
private
de
perspectiv
generalit
ăț
ii
fiind
necorespunz
ă
toare
cu
cerin
ț
ele
reale
.
Pe
parcusul
evolu
ț
iei
,
limba
achizitioneaz
ă
diver
ș
i
termeni
din
alte
limbi
,
dar
î
nsusirea
no
ț
iunilor
culturii
moderne
prezint
ă
dificult
ăț
i
î
n
integrarea
lor
fonetic
ă
,gramatical
ă
ș
i
semantic
ă
.
Fonologic
reprezint
ă
presiunea
sistemului
limbii-receptor
prin
articularea
sunetelor
pentru
a
le
apropia
de
cele
rezutate
din
evolu
ț
ia
sa
istoric
ă
.
D
erivarea
a
fost
sensibil
ă
la
influen
ț
a
francez
ă
:
î
n
cazul
unor
adjective
neologice
,
limba
rom
â
n
ă
p
ă
r
ă
se
ș
te
unele
afixe
,
dup
ă
modelul
francez:
idealnic
–
>
ideal
(dup
ă
fr.
ideale),
moralnic
/
moral
(dup
ă
fr.
moral(e)).
Situa
ț
ia
este
identic
ă
ș
i
î
n
cazul
sufixului
mai
vechi
–
icesc
din
filosoficesc,
politicesc,
î
nlocuit
cu
afixul
–
ic:
filosofic,
politic.
Tot
modelul
francez
este
imitat
ș
i
î
n
cazul
unui
alt
afix
–
esc
din
adjective
ca:
rom
â
nesc,
fran
ț
uzesc.
P
ă
trunderea
cuvintelor
noi
,
nu
a
avut
loc
numai
î
n
limba
comun
ă
,
ci
ș
i
î
n
unit
ăț
ile
dialectale
,
î
n
graiurile
literare
.
Cuvintele
noi
,
o
parte
din
ele
,
p
ă
trun
d
î
n
grai
o
dat
ă
cu
rostirea
literal
ă
,
iar
altele
sund
adaptate
de
la
î
nceput
sistemului
fonetic
al
graiului
.Alte
cuvinte
ne
î
ntelese
î
ntr
ă
î
n
grai
cu
o
forma
st
â
lcit
ă
:
carcel
ă
,
doftor
,
ananja
.
Studiul
originii
,
formarii
ș
i
reprezent
ă
rii
cuvintelor
este
o
surs
ă
nesecat
ă
de
cuno
ș
tin
ț
e
despre
istoria
neamului
si
a
limbii
noastre
,
motiv
â
nd
interesul
nostru
pentru
acest
aspect
,
graiurile
dacorom
â
nei
au
fost
considerte
o
sum
ă
de
unit
ăț
i
,
pun
â
ndu-se
accentul
pe
tr
ă
s
ă
turile
comune
ansamblului
de
graiuri
relevandu-
se
unitatile
fonologice
ș
i
morfologice
pe
care
vorbitorii
le
pot
identifica
tin
â
nd
seama
de
influen
ț
a
ș
i
modul
de
formare
.
Emil
Petrovici
52
unul
dintre
cei
mai
buni
cunosc
ă
tori
ai
graiurilor
noastre
regionale
,
a
subliniat
necesitatea
cunoa
ș
terii
am
ă
nun
ț
ite
a
acestor
graiuri
,
nu
numai
pentru
dialectologie
,
ci
pentru
î
ntreaga
istorie
a
limbii
.
Pe
parcursul
evolu
ț
iei
limbii
,
unele
afixe
s-au
î
nr
ă
d
ă
cinat
,
contribuind
la
formarea
unei
serii
de
derivate
viabile
,
Iar
altele
îș
i
pierd
propiet
ăț
ile
derivative
.
D
erivarea
a
fost
sensibil
ă
la
influen
ț
a
francez
ă
:
î
n
cazul
unor
adjective
neologice
,
limba
rom
â
n
ă
p
ă
r
ă
se
ș
te
unele
afixe
,
dup
ă
modelul
francez
:
idealnic
–
>
ideal
(dup
ă
fr.
ideale)
.
Situa
ț
ia
este
identic
ă
ș
i
î
n
cazul
sufixului
mai
vechi
–
ices
c
din
cuv
â
ntul
filosoficesc
.
Observ
ă
m
î
n
graiurile
din
Oltenia
preferin
ț
a
pentru
anumite
sufixe
.
Folosirea
pe
scar
ă
larg
ă
a
sufixului
-ete
,
î
l
eviden
ț
iaza
pe
acesta
ca
fac
â
nd
parte
din
grupa
celor
mai
folosite
sufixe
:
puiete
,
bund
ă
rete
,
n
ă
mete
.
Acesta
arat
ă
preferin
ț
a
graiurilor
52
Emil
Petrovici
Contribu
ț
ii
la
studiul
fonemelor
limbii
rom
â
ne
,
SCL
,
1955
,
vol
.
VI.

37
din
vestul
ță
rii
pentru
formele
declinarii
a
III-a
(
-e)
.
Suflixul
-ete
ș
i
formele
terminate
î
n
-e
,
reprezint
ă
o
caracteristic
ă
a
graiului
di
Oltenia
,
deosebindul
de
cel
vorbit
î
n
Muntenia
.
Un
alt
sufix
ce
se
eviden
ț
iaza
este
sufixul
-i
ș
,
acesta
formeaz
ă
advrbe
modale
din
substantive
ș
i
verbe
.
O
parte
din
derivatele
sale
ș
i-au
pierdut
î
n
limba
rom
â
n
ă
contemporan
ă
gradul
de
valabilitate
,
g
ă
sindu-se
doar
î
n
structura
frazeologismelor
:
,,
g
â
lg
â
ie
ora
ș
u
lungi
ș
’’
,
merge
,,
l
ă
turi
ș
’’
.
Î
n
clasa
prefixelor
se
observ
ă
î
n
func
ț
ie
de
productivitatea
lui
,
at
â
t
î
n
limba
veche
c
â
t
ș
i
î
n
limba
actual
ă
,
prefixul
-ne
.
Productivitatea
acestui
prefix
este
exprimat
ă
prin
faptul
c
ă
acesta
reprezint
ă
o
modalitate
de
exprimare
a
no
ț
iunii
opuse
,
î
n
raport
cu
cea
cuprins
ă
î
n
unitatea
lixical
ă
-bazat
ă
.
Acest
prefix
negativ
este
foarte
productiv
.
Unele
cuvinte
apar
deprefixate
:
,,
a
cerca
’’
(
a
î
ncerca
)
,
iar
alte
cuvinte
apar
cu
prefixul
[
î
n-]
,
(
î
m)
,
cu
specific
dialectal
aparte
,
adaung
â
nd
unele
nuan
ț
e
modale
f
ă
r
ă
a
schimba
sensul
.
Se
remarc
ă
si
fenomenul
de
dispari
ț
ie
a
prefixului
î
m
:
morm
î
ntare
,,
î
nmorm
â
ntare
’’
,
bobocit
ă
,,
î
mbobocit
ă
’’
.
O
mare
productivitate
î
n
grai
o
au
prefixele
:
des-
,
dez-
,
ata
ș
ate
unor
teme
verbele
ș
i
dau
o
valoare
negativa
cuv
â
ntului
:
a
despoia
,,
dezbr
ă
cat
’’
.
Derivarea
regresiv
ă
nu
este
un
procedeu
frecvent
:
gre
ș
<
a
gre
ș
i
,
gre
ș
eal
ă
,
cf
.
f
ă
r
ă
gre
ș
.
Compunerea
este
procedeu
intern
de
formare
a
unui
nou
cuv
â
nt
din
mai
multe
cuvinte
existente
î
n
limb
ă
:
coada
calului
,
ochiu-boului
,,
margaret
ă
’’
.
Tot
despre
compunere
este
vorba
ș
i
î
n
cuvintele
ce
s-au
sudat
:
cec
ă
,,
zice
c
ă
’’
,
mavoaic
ă
,,
ma
vait
c
ă
’’
.
In
serie
de
schimb
ă
rifluen
ț
a
limbii
literare
se
manifest
ă
î
n
toate
categoriile
morfologice
.
Se
observ
ă
î
n
procesul
moderniz
ă
rii
limbii
,
î
n
morfologia
verbului
substantivului
ș
i
pronumelui
,
se
produc
o
serie
de
schimb
ă
ri
.
Florica
Dimitrescu
53
eviden
ț
ia
î
n
limba
vorbit
ă
î
n
Oltenia
adverbele
pronominale
demonstrative
aic
i
,
aci
ș
i
acolo
,
ce
alc
ă
tuisc
un
sisitem
î
n
care
fiecare
termen
se
raporteaz
ă
la
c
ă
te
una
dintre
cele
trei
persoane
:
aici
indic
ă
locul
unde
se
afl
ă
persoana
I
,
aci
pentru
persoana
a
II-a
,
iar
acolo
pentru
persoana
a
III-a
.
53
Forica
Dimitrescu
,
Istoria
limbii
rom
â
ne
,
Bucure
ș
ti
,Editura
Stiin
ț
ific
ă
,
1976
.

38
Folosirea
perfectului
simplu
î
n
graiul
oltenesc
Vasile
Fr
ăț
il
ă
definea
pefectul
simplu
ca
fiind
„
timp
ul
viu
,
î
n
varianta
sudic
ă
a
dialectului
dacorom
â
n
,
î
n
graiurile
oltene
ș
ti
,
exprim
ă
o
ac
ț
iune
petrecut
ă
ș
i
î
ncheiat
ă
î
n
trecutul
cel
mai
apropiat
c
,
nedep
ăș
ind
cadrul
unei
singure
zile
,
spre
deosebire
de
perfectul
compus
c
,
care
exprim
ă
o
ac
ț
iune
petrecut
ă
î
ntr-un
trecut
mai
î
ndep
ă
rtat
c
,
cel
pu
ț
in
cu
o
zi
î
nainte
:
de
diminea
ță
,
m
ă
sculai
,
f
ă
cui
m
î
ncare
–
ieri
,
m-am
sculat
,
am
fost…
”
.
54
Profesor
Universitar
ș
i
coordonator
Dud
ă
u
Ana-Maria
afirm
ă
despre
graiul
oltenesc
:
,,
Graiul
din
Oltenia
,
este
prin
excelen
ță
un
grai
conservator
,
fapt
care
poate
fi
pus
î
n
eviden
ță
mai
ales
prin
aceea
c
ă
a
p
ă
strat
nu
numai
un
fond
lexical
comun
din
substratul
autohton
ci
ș
i
o
calitate
mare
de
termeni
topici
de
acea
ș
i
sorginte
.
’’
55
Domeniul
dialectologiei
pare
a
fi
unicul
domeniu
lingvistic
care
pune
acent
pe
analiza
acestui
timp
acesta
r
ă
m
â
n
â
nd
doar
un
timp
al
fic
ț
iunii.
Gramatica
Academiei
dedic
ă
un
spa
ț
iu
destul
de
redus
acestui
timp
oferindu-ne
o
defini
ț
ie
lejer
ă
„
Perfectul
simplu
,
form
ă
sintetic
ă
,
alc
ă
tuit
ă
din
R
(radical)
+
F
(flectiv)
are
structura
cea
mai
complicat
ă
dintre
timpurile
trecutului
.
’’
56
La
nivel
regional
,
î
n
Oltenia
perfectului
simplu
indic
ă
o
ac
ț
iune
trecut
ă
foarte
apropiat
ă
de
momentul
vorbirii
:
a
i
venit
de
mult
de
la
pia
ță
?
Nu
,
chiar
acum
venii
(
tocmai
,
am
venit
)
.
Î
n
zonele
limitrofe
din
Oltenia
,
perfectul
simplu
este
folosit
î
n
vorbirea
de
zi
cu
zi
la
toate
persoanele
.
El
nu
exprim
ă
prezentul
,
ci
trecutul
recent
.
Numai
oltenii
ș
i
cei
care
au
avut
contact
cu
ei
sau
care
au
studiat
problema
se
pare
c
ă
ș
tiu
cel
mai
bine
s
ă
conjuge
verbele
la
perfectul
simplu
,
inclusiv
la
persoana
a
II-a
,
spre
deosebire
de
ardeleni
ș
i
moldoveni
,
care
se
î
ncurc
ă
mai
mereu
ș
i
spun
de
exemplu
,,
eu
f
ă
cu
ș
i
”
sau
„
tu
f
ă
cui
”
etc
.
Unii
speciali
ș
ti
au
analizat
profund
substratul
ș
i
provenien
ț
a
acestui
timp
ș
i
astfel
s-a
ajuns
la
concluzia
ca
originiile
acestuia
ar
provenii
de
p
e
vremea
romanilor
,
deoarece
limba
rom
â
n
ă
este
una
latin
ă
,
iar
perfectul
simplu
ar
fi
specific
doar
popoarelor
latin
e
.
Zona
54
Vasile
F
r
ăț
il
ă
,
Probleme
de
dialectologie
rom
â
n
easc
ă
Timi
ș
oara
,
T.U.T.
1987
55
Prof
.
Coord
.
Ana-Maria
Dud
ă
u
,
Cercetare
dialectal
ă
a
textului
literer
gorjean
,
Editura
Academica
Br
â
ncu
ș
i
T
â
rgu-jiu
,
2011
56
Gramatica
Limbii
Rom
â
ne
,
I
,
Cuv
â
ntul
,
Academia
Rom
â
n
ă
,
Institutul
de
Lingvistic
ă
„
Iorgu
Iordan
–
Al.
Rosetti
ǁ
,
Bucure
ș
ti
,
Editura
Academiei
Rom
â
ne
,
2005,
p.
420

39
Olteniei
(Dacia
Malvensis)
,
spun
documentele
istorice
,
a
f
ă
cut
parte
din
Imperiul
Roma
n
,
zon
ă
care
mai
cuprindea
:
Banatul
,
o
parte
a
Ardealului
ș
i
Dobrogea
.
Ulterior
,
despre
Oltenia
s-a
scris
c
ă
este
o
provincie
istoric
ă
din
S-V
Rom
â
niei
,
care
î
nglobeaz
ă
jude
ț
ele
Dol
j,
Gorj
,
Olt
,
p
â
n
ă
la
r
â
ul
Olt
,
V
â
lcea
p
â
n
ă
la
Olt
,
comuna
Islaz
din
Teleorman
,
Mehedin
ț
i
-f
ă
r
ă
Or
ș
ova
,
E
ș
elni
ț
a
,
Dubova
,
acestea
apar
ț
in
â
nd
Banatului
.
Mai
mul
ț
i
speciali
ș
ti
î
n
lingvistic
ă
sus
ț
in
c
ă
adev
ă
rata
limb
ă
rom
â
n
ă
s-ar
vorbi
doar
î
n
Oltenia
,
cu
toate
timpurile
verbului
caracteristice
limbilor
de
origine
latin
ă
,
inclusiv
perfectul
simplu
cu
accentul
caracteristic
limbii
rom
â
ne
,
f
ă
r
ă
inflexiuni
ungure
ș
ti
,
slavone
chiar
cu
“
viteza
”
caracteristic
ă
limbilor
latine
.
De
multe
ori
s-a
afirmat
c
ă
perfectul
simplu
ar
fi
un
timp
gre
ș
it
,
î
ns
ă
acesta
este
un
timp
corect
,
el
fiind
uzitat
cu
prec
ă
derei
î
n
zonele
limitrofe
,
î
n
graiul
de
zi
cu
zi
.
Ulilizarea
lui
este
foarte
corect
ă
ș
i
subliniez
c
ă
oltenii
vorbesc
corect
din
punct
de
vedere
gramatical
.

40
Coloca
ț
ii
ș
i
expresii
Oltene
ș
ti
Coloca
ț
ia
este
,
î
n
morfologie
un
grup
de
cuvinte
cu
î
n
ț
eles
unitar
care
se
comport
ă
,
din
punct
de
vedere
gramatical
,
ca
o
singur
ă
parte
de
vorbire
,
î
n
timp
ce
epresia
reprezint
ă
o
c
onstruc
ț
ie
concis
ă
care
exprim
ă
,
de
obicei
î
n
mod
figurat
,
o
idee
57
.
Con
ț
inutul
expesiilor
se
confund
ă
cu
zicalele
,
mai
rar
cu
proverbele
.
Coloca
ț
ia
este
î
ntodeauna
o
sintagm
ă
eliptic
ă
de
predicat
,
iar
expresia
are
un
element
de
predica
ț
ie
,
fiind
o
scurt
ă
propozi
ț
ie
impersonal
ă
.
Analiza
coloca
ț
iilor
ș
i
a
corespondentelor
lor
ne
permite
s
ă
deducem
c
ă
vorbitorii
recurg
deseori
la
coloca
ț
ii
,
deoarece
reali
ta
ț
ile
desemnate
de
aceste
locu
ț
iuni
,
au
influen
ț
at
subiectul
vorbitor,
provoc
â
ndu-i
anumite
modific
ă
ri
,
modific
ă
ri
ce
ț
in
de
atitudinea
subiectului.
Re
î
nnoirea
,
re
î
mprosp
ă
tarea
prin
coloca
ț
ii
a
unui
sau
altui
sens
care
,
anterior,
era
exprimat
printr-un
cuv
â
nt
propriu-zis
se
face
î
n
concordan
ță
at
â
t
cu
tendin
ț
a
vorbitorilor
de
a
nu
respecta
„
automatismul
glotic
”
,
c
â
t
ș
i
cu
inten
ț
ia
lor
de
a
transmite
c
â
t
mai
adecvat
interlocutorului
perceperea
realita
ț
ii
ș
i
de
a
imprima
prospe
ț
ime
,
expresivitate
ș
i
precizie
comunic
ă
rii
.
Utilizarea
coloca
ț
ilor
si
expresiilor
eviden
ț
iaz
ă
o
serie
de
tr
ă
s
ă
turi
suflete
ș
ti
precum
cump
ă
tarea
si
echilibrul
.
Expresiile
:
a(nu)
vedea
albu-n
c
ă
pestele
;
î
n
sacul
legat
nu
ș
tii
ce
e
b
ă
gat
;
nu
ș
tii
ce
zace
î
n
el/ce-i
poate
capu
se
refer
ă
la
faptul
c
ă
omul
nu
trebuie
s
ă
afirme
ceva
,
s
ă
ia
o
hot
ă
r
â
re
p
â
n
ă
nu
e
sigur
,
p
â
n
ă
nu
are
dovezi
concludente.
Un
num
ă
r
mare
de
coloca
ț
ii
ș
i
expresii
se
refer
ă
la
dragoste
,
sentimentul
naturar
si
pur
izvor
â
t
din
fiin
ț
a
.
,,
Cine
se
aseaman
ă
se
adun
ă
’’
reprezint
ă
o
expresie
uzual
ă
î
n
cazul
cuplurilor
de
î
ndragosti
ț
i
,
accentu
â
nd
ideea
c
ă
asemanarea
sub
aspect
comportamental
,
dar
mai
ales
sub
aspect
fizic
este
esen
ț
iala
î
n
c
ă
s
ă
toria
celor
doua
persoane
.
Expresia
la
drum/munc
ă
se
face
agurida
miere
cu
valoare
ș
i
de
zical
ă
evidentiaz
ă
existenta
modest
ă
a
t
ă
ranului
,
prob
â
nd
c
ă
dup
ă
o
munc
ă
grea
orice
m
â
ncare
e
ste
bun
ă
.
57
Vezi
defini
ț
ie
expresie
DEX
.(1998)