1 CAPITOLUL 1. DINAMICA POPULAȚIEI TERRA Populația umană poate fi definită ca fiind totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei regiuni, ai unui oraș… [624817]

1 CAPITOLUL 1. DINAMICA POPULAȚIEI TERRA

Populația umană poate fi definită ca fiind totalitatea locuitorilor unei țări, ai unei
regiuni, ai unui oraș etc., sau, într -o expresie mult mai simplă, totalitatea persoanelor care
locuiesc pe un anumit teritoriu, iar principalele caracteristici ce definesc populația sunt:
numărul (efectivul), repartiția, dinamica și structura.
În funcție de dimensiunea terit oriului de referință se disting1: populația unei localități
(sat, oraș), populația une i unități administrative din interiorul unei țări (comună, raion, județ,
district, regiune, provincie etc.), populația unei țări (populația națională), populația unei
regiuni a lumii (mai multe țări), populația continentelor, populația mondială.
Populația Terrei (populația globului pământesc sau populația mondială) reprezintă
numărul total de oameni care trăiesc pe Pământ într -un anumit moment.

1.1.Evoluția numărului de locuitori ai Terrei
Multă vreme populația Globului a fost puțin nu meroasă, creșterea acesteia fiind legată
de ameliorarea condițiilor igienico -sanitare, de revoluția tehnico -științifică și progresul socio –
economic, care au sporit posibilitățile de creștere a nivelului de trai al omenirii.
Evoluția numărului p opulației Terrei a înregistrat salturi ce corespund practic
progreselor tehnologice.
Astfel, conform estimărilor2 făcute analizând evoluția numerică a speciei umane,
primul progres a fost cel legat de descoperirea focului, care a determinat cr eșterea populației
de la câțiva indivizi la cca 500 000.
Urmează apoi alte salturi legate de inventarea arcului și a săgeților, de stocarea
alimentelor continuând, mai târziu, cu apariția și perfecționarea uneltelor, practicarea
agriculturii ș i creșterea animalelor, controlarea energiei, conducând către revoluția
industrială, începută la mijlocul secolului al XVIII -lea. Așadar, istoria demografică a Terrei
este relaționată istoriei economice.
Pentru începutul erei noastre, conform r elatărilor istorice, populația Terrei a fost
estimată ca variind între 200 -300 milioane de locuitori, urmând apoi o perioadă de peste un
mileniu și jumătate fără modificări importante în evoluția numerică a populației. Abia la
mijlocul secolului al XVII -lea, respectiv anul 1650, populația mondială se presupune că
înregistra cca 550 milioane de locuitori, conform estimărilor făcute de geograful olandez
Bernhardus Varenius, în l ucrarea sa Geographia Generalis3.
După acest moment, se remarcă o creș tere numerică progresivă a populației lumii,
ajungându -se, de la 1 miliard de locuitori în anul 1820, la 6 miliarde de locuitori în anul 1999,
6.9 miliarde în anul 2010, 7.3 miliarde în anul 2015 și 7.6 miliarde în anul 2017 conform
tabelului 1.1.

1 Vert Constantin, Geografia populației. Teorie și metodologie , Editura Mirton, Timișoara, 2012, pag. 16
2 estimări posibile datorită progreselor din domeniile antropologiei, arheologiei, etnologiei, paleodemografiei,
istoriei și geografiei istorice .
3 Lucrarea a fost publicată în 1664 și este considerată a fi prima lucrare de geografie cu caract er științific, în
cuprinsul căreia sunt separate două direcții de studiu: geografia generală și geografia regională. Aceasta a
sistematizat încă de la început cunoștiințe geografice de o amploare nemaivazută până atunci și va fi apreciată
de specialiști mult mai tîrziu, în decursul secolelor XIX și XX.

2 Urmărind intervalul anilor 1820 – 2011, se poate observa că pop ulația planetei a
continuat să explodeze , printr -o creștere exponențială: în decursul a 170 de ani (1650 – 1820)
populația a crescut cu cca o jumătate de miliard de locuitori, pentru ca în urm ătorii 107 ani
(1820 -1927) să mai adauge încă un miliard. Urmează apoi o perioadă de 33 de ani (1927 –
1960) în care populația Terrei mai adaugă un miliard de locuitori, continuată cu intervale de
timp de 14 ani (1974 -1960), d e 13 ani (1987 -1974) și de alte două intervale a câte 12 ani
(1999 -1987, 1999 2011 ), adăugându -se de fiecare dată câte un nou miliard de locuitori.

Tabel 1.1. Evoluția numerică a populației Globului și ritmul mediu anual de creștere

Perioada de referință Numărul populației
(milioane loc uitori) Ritmul mediu anual de
creștere (%)
I î.e.n. 200-300 –
sec. XVII (1650) 550 –
sec. XVIII (1750) 600-900 0,4
sec. XIX (1820) 1 000 0,5
sec. XX (1927) 2 000 0,65
sec. XX (1959 -1960) 3 000 1,4
sec. XX (1973 -1974) 4 000 1,9
sec. XX (1988 -1987) 5 000 1,7
sec. XX (1998 -1999) 6 000 1,3
sec. XXI (2010 -2017) 7 0004 1,2
Sursa: *** The World Factbook , July, 2017 , Central Inteligence Agency,
*** World Demographic Estimated and Projections , United Nations, New York, 2017

Se observă, așadar , o creșterea numerică a populației alarmantă, datorată, în principal,
ritmului susținut și destul de intens, din ultimele decenii. Astfel, dacă în perioada 1960 -1999,
rata de creștere a populației mondiale era de 1,9%, în prezent aceasta este de 1,2%
preconizându -se, pe viitor, o stabilizare la valoarea de 1%.
Previziunile demografice indică o creștere continuă a populației mondiale (dar o
scădere constantă a ratei de creștere a populației), ajungându -se la cca 9,5 miliarde de
locuitori până în anul 2050 și o rată de 0,51%.
Comportamentul demografic al populației s -a modificat în ultimele decenii, sub
influența directă a unor factori de ordin social, economic, psihologic, educativ și legislativ,
ceea ce demonstrează faptul că, latura socială a fenomenelor demografice în comparație cu
cea biologică, are o importanță tot mai mare. În acest sens, este absolut necesar ca politica
demografică să fie formulată în funcție de stadiul de dezvoltare socială în care se află fiecare
stat al lumii . Din acest punct de vedere, pe plan internațional, există două tendințe majore:
– de încurajare a sporirii ritmului de creștere a populației;
– de reducere a natalității, prin controlul nașterilor.
Pentru începutul de secol XXI, creșterea exponenț ială a continuat și în domeniul
științei și tehnologiei, ceea ce naște speranțe (de exemplu, progrese în medicină), dar și
temeri deopotrivă (de exemplu, dezvoltarea de arme letale).

1.1.1. Explozia demografică
Analiza evoluției numerice a populație i la nivel de continente și țări, începând chiar
cu finele secolului al XVII -lea, dar deosebit de puternice în secolul al XIX -lea, ne arată că

4 valoare estimată de *** The World Factbook , July, 2017

3 așa-numita explozie demografică5 este marcată de diferențierea evoluțiilor social -economice
fiind specifice stadi ilor de trecere de la subdezvoltare la un anumit grad de dezvoltare.
Exploziile demografice nu se produc în aceeași perioadă la nivel global, deoarece
evoluția social -economică este diferită de la o țară la alta, efectul stărilor pozitive acți onând
diferențiat de la un stat la altul sau de la un grup sau altul de popoare.
Explozia populației se accentuează atunci când încep să se resimtă îmbunătățiri în
nivelul de viață al populației, iar consecința firească, în prima etapă, este o natalitate ridicată,
paralel cu reducerea considerabilă a mortalității și drept urmare un spor accentuat al
populației, așadar o explozie demografică. În următoarea etapă, odată cu dezvoltarea social –
economică a țărilor, dimensiunile exploziei demografice se reduc simțitor, provocând în țările
puternic dezvoltate adevărate crize demografice.
Resursele demografice ale Terrei sunt prezentate, în cele ce urmează, pe baza
statisticilor de la recensământul populației, efectuate de către biroului ame rican de
recensământ, date ce pot sugera impactul potențial pe care statele lumii îl pot genera la nivel
macro și microregional.
La nivel continental, este prezentată evoluția numărului de locuit ori în perioada anilor
1850 -2017 , observându -se faptul că Asia rămâne, în continuare, cel mai populat continent de
pe Glob, urmat apoi, în ordine descrescătoare, de Africa, America, Europa și, pe ultimul loc,
Australia și Oceania.
Tabel 1.2 Evoluția populației Terrei pe continente

Continent Evoluția pop ulației (milioane locuitori) pe ani
1850 1900 1950 2000 2017
Europa 274 423 576 610 739
Asia 754 932 1 374 3 713 4 515
Africa 95 118 272 867 1 271
America 59 144 332 832 1 018
Australia și Oceania 2 6 12 30 41
Sursa: *** The World Factbook , July, 2017 , Central Inteligence Agency,
*** International Data Base , US Census Bureau

Manifestările și tendințele ritmurilor medii anuale, la nivel de continente, precum și
evoluția numărului populației și a principalilor indicatori demografici în u ltimele decenii sunt
foarte variate de la o regiune geografică la alta, de la o țară la alta.
Analiza situației populației din ultimii ani, evidențiază oscilațiile ritmului de creștere,
cu certe diferențieri regionale, la nivel continental put ându -se observa următoarele tendințe:
– menținerea unui nivel încă relativ ridicat a ritmului mediu anual din unele continente:
 Africa, 2,7% față de 2,3% în anul 1950;
 Asia, 2,0% față de 1,9%;
 America Latină, 2,8%;
– scăderea ritmurilor medii anuale în une le continente:
 Europa (0,6% față de 0,9%);
 America de Nord (0,9% față de 1,6%).
Pentru a reda o imagine cât mai clară a evoluției fenomenului demografic la nivel de
stat, s -au luat în considerare două categorii reprezentative:

5 Explozia demografică (sau bomba demografică) – expresie folosită pentru a descrie tendința de creștere rapidă
a populației din secolul XX, rezultat ă dintr -o rată mondială de natalitate mult mai ridicată decât rata mondială de
mortalitate.

4 – țări cu o popul ație de peste 100 milioane de locuitori;
– țări cu o populației cuprinsă între 50 și 100 milioane de locuitori.
Conform datelor statistice, în prezent, există 12 țări pe Glob cu o populație de peste
100 milioane de locuitori fiecare, ceea ce rep rezintă mai mult de jumătate din populația
mondială (respectiv, 61,59%), doar trei dintre ele fiind țări puternic dezvoltate economic
(S.U.A., Rusia, Japonia).
Mai mult de atât, se remarcă proporția covârșitoare a primelor două state, China și
India, în totalul populației mondiale, de 36,46%, iar împreună cu S.U.A., 40,98% (aproape
jumătate din populația Globului este concent rată pe teritoriul a trei state ).
În continuare, sunt prezentate țările care au cea mai mare populție , alătur i de ponderea
populației fiecăreia în totalul mondial.

Tabel 1.3 Statele lumii cu o populație de peste 100 mi lioane de locuitori în anul 2017

Nr.
crt.
Țara Populația
(milioane
locuitori) Ponderea în
cadrul populației
mondiale (%)
1 China 1.388.240.605 18.47
2 India 1 189 172 906 17.86
3 S.U.A. 326.477.190 4.34
4 Indonezia 237.556.363 3.18
5 Brazilia 190.732.694 2.55
6 Pakistan 182.490.721 2.60
7 Bangladesh 165.270.000 2.21
8 Nigeria 158.423.000 2.12
9 Rusia 142.905.200 1.91
10 Japonia 125.044. 210 1.71
11 Mexic 130.526.945 1.50
12 Filipine 94.013.200 1.26
13 Total mondial 7.515.175.200 100
Sursa: *** The World Factbook , July, 2017 , Central Inteligence Agency
*** International Data Base , US Census Bureau

Evoluția populației, în perioada anilor 2002 -2020, la nivelul celor mai populate state
din cadrul fiecărui continent relevă tendința de stabilizare a ritmului de creștere în cazul
țărilor dezvoltate, spre deosebire de cele aflate în curs de dezvoltare, car e încă prezintă un
ritm de creștere susținut.

Tabel 1.4 Evoluția numărului de locuitori la nivelul celor mai populate state de pe
fiecare continent (milioane locuitori)

Regiunea geografică 2002 2006 2009 2011 2020
Asia China 1 281 1 322 1 369 1 337 1 425
India 1 050 1 130 1 166 1 189 1 321
America S.U.A. 287 301 307 313 323
Europa Rusia 145 141 140 139 159
Africa Nigeria 130 135 149 155 216
Sursa: *** World Population Prospects , United Nations, Department of Economic and Social Affairs,
*** The Wor ld Factbook , Central Inteligence Agency

Populația Chine i este, în prezent, de circa 1,4 miliarde, iar rata de creștere este 0,6%.
În aceste condiții, Departamentul american de Stat estimează că populația Chinei va atinge un
vârf de 1,6 miliarde în anul 2050.

5 Cea de -a doua categorie, a țărilor cu o populație cuprinsă între 50 – 100 milioane de
locuitori, include, la nivelul anului 2017 , patru state europene dezvoltate economic, și anume :
– Germania (81 mil. locuitori),
– Franța (65 mil. locuitori),
– Regatul Unit al Marii Britanii și al Ir landei de Nord (cca 63 mil. locuitori),
– Italia (61 mil. locuitori) .
În afară de acestea sunt alte opt state, în principal, din cadrul continentelor Asia și
Africa, aflate în curs de dezvoltare :
– Etiopia și Vietnam peste 90 mil. locuitori fieca re,
– Egipt 82 mil. locuitori,
– Turcia și Iran cca 78 mil. locuitori fiecare,
– Republica Democratică Congo cca 72 mil. locuitori,
– Thailanda cca 67 mil. locuitori, Myanmar cca 54 mil. locuitori).

Tabel 1.5 Statele lumii cu o populație între 50 – 100 milioa ne de locuitori în anul 2017

Nr.crt. Țara Populația
(milioane locuitori)
1 Etiopia 90 873 739
2 Vietnam 90 549 390
3 Egipt 82 079 636
4 Germania 81 471 834
5 Turcia 78 785 548
6 Iran 77 891 220
7 R.D. Congo 71 712 867
8 Thailanda 66 720 153
9 Franța 65 312 249
10 Regatul Unit 62 698 362
11 Italia 61 016 804
12 Myanmar 53 999 804
Sursa: *** The World Factbook , July, 2011, Central Inteligence Agency

Alte câteva țări, în prezent cu o populație cuprinsă aproximativ între 49 și 45 mil.
locuitori, vor intra în această categorie în viitorul apropiat:
– Republica Africa de Sud (49 mil.),
– Coreea de Sud (48,7 mil.),
– Spania (46,7 mil.),
– Ucraina (45,1 mil.),
– Sudan (45 mil.).
Secolul XX a reprezentat o perioadă unică în istoria u manității, fiind caracterizat de
un ritm foarte rapid de creștere a populației, ceea ce a determinat unul dintre fenomenele
definitorii ale lumii contemporane, și anume explozia demografică.
Caracteristica ultimei jumătăți de secol este faptul că efectele și dimensiunile
exploziei demografice sunt vizibile și pot fi urmărite de la țară la țară, în funcție de nivelul
sau aspirațiile lor de dezvoltare. Este cunoscută lupta pentru eliberare națională și economică
pe care au dus -o continentele Afric a, America, Asia, după cel de -al Doilea Război Mondial.
Formarea țărilor în curs de dezvoltare devine din ce în ce mai activă, mai ales sub
aspectul reprezentării cantitative. Ca urmare, dimensiunile exploziei demografice se reduc în
țările ind ustriale, care cândva au provocat revoluția demografică și se accentuează în limitele
țărilor și continentelor în curs de dezvoltare.

6 În aceste condiții, ritmul (rata) anual(ă) de creștere a populației la nivel de state
sugerează următoarele va lori:
– 50 % dintre statele lumii au un ritm mediu anual de creștere sub 1,0 % (țări
dezvoltate, din Europa, America Anglo -Saxonă),
– circa 20% dintre ele au un ritm mediu anual de creștere de peste 3,0% (țări aflate în
curs de dezvoltare, majoritatea țărilo r Africii, Americii Latine și Asiei),
– iar restul prezintă o valoare a ritmului de creștere de 1,2% (țări recent intrate în
stadiul dezvoltării economice – spre exemplu unele țări din Asia, Africa sau America
Latină).

1.1.2. Natalitatea
Orice comunit ate umană se definește, din punct de vedere cantitativ și structural, prin
două trăsături majore și anume, efectivul (numărul de persoane) și generațiile ce o formează.
Există, așadar, datorită acestor două trăsături, un proces continuu de transformare, de
modificare, fiecare an înregistrând noi generații, în timp ce generațiile existente se reduc ca
urmare a mortalității.
Acest proces permanent de împrospătare, de regenerare poartă denumirea de mișcare
naturală . Indicatorii demografici de bază ai mișcării natural e a populației sunt natalitatea6,
mortalitatea7 și sporul natural8.
Natalitatea reprezintă numărul născuților vii dintr -un an în cadrul unei populații.
Indicele natalității se calculează după relația:

‰),
unde:
N reprezintă numărul născuților vii
P populația medie a anului respectiv.
Natalitatea, la fel ca oricare indicator demografic, înregistrează variații spațiale și
temporale, explicate prin mai multe cauze care pot avea rol deter minant în comportamentul
demografic al unei populații:
condițiile de viață ale populației (nivelul de trai), politica demografică, factorii social –
culturali, practica religioasă, starea de sănătate a populației și vârsta populației.
Tend ința generală a natalității este de descreștere în cazul statelor dezvoltate și de
menținere a unor valori ridicate în cazul statelor slab dezvoltate.
În fiecare zi se nasc în întreaga lume aproximativ 350.000 de copii, iar cel puțin 1.400
de femei mor din cauza complicațiilor din perioada sarcinii sau a nașterii.
Astfel de complicații sunt principala cauză a decesului sau invalidită ții femeilor între
15–49 ani din ță rile în curs de dezvoltare.
Riscurile unui deces prov ocat de complicații legate de perioada sarcinii sau a nașterii
sunt, în unele ță ri, de 1 din 20, în timp ce în altel e scad până la 1 din 1.000.
Numă rul mamelor care mor la naștere într -o singură săptămână , în India, este mai
mare decît numă rul celor car e mor într -un an întreg în toată Europa.

6 indicator demografic ce arată intensitatea nașterilor în cadrul unei populații, prin raportarea numărului de
născuți vii dintr -o anumită perioadă la populația to tală a unei țări sau a unei regiuni, exprimată la 1 000 de
locuitori.
7 indicator demografic ce exprimă raportul numeric dintre numărul de decese pe o anumită perioadă de timp și
populația totală a unei țări sau a unei regiuni, exprimată la 1 000 de locuit ori.
8 indicator demografic ce reflectă diferența dintre numărul de născuți vii și totalul deceselor dintr -o anumită
perioadă de timp (diferența dintre natalitate și mortalitate); se mai numește și excedentul populației.

7 1.1.3. Mortalitatea
Mortalitatea generală reprezintă numărul deceselor produse în cadrul unei populații
dintr -un an. Indicele mortalității se calculează după relația:

‰),

unde:
M reprezintă numărul deceselor înregistrate în cadrul unei populații,
P populația medie din anul respectiv.
Și acest indice înregistrează variații în timp și spațiu, principalii factori determinanți
fiind reprezentați de condițiile m edico -sanitare și nivelul de trai. În acest context se definește
indicatorul morbidității reprezentat de numărul de îmbolnăviri raportat la 100000 de locuitori
(existența unor boli specifice anumitor zone de climă influențează indicele mortalității:
malari a în zona tropicală, ebola în zona ecuatorială, etc.).
Acest indicator este influențat și de calitatea mediului, existând din această
perspectivă state slab dezvoltate economic, însă cu o calitate a mediului mai bună, datorită
lipsei de poluare , pentru care s -au înregistrat valori ale mortalității foarte reduse.
Mortalitatea generală a înregistrat la nivel mondial în anul 20 17 valoarea de 8,6‰, cu
diferențieri de la o regiune la alta, chiar de la un stat la altul.
Astfel , țările dezvoltate, care oferă condiții de viață favorabile populației comparativ
cu cele slab dezvoltate, înregistrează valori mai scăzute ale mortalității generale (2,1‰ în
Emiratele Arabe Unite și 2,3‰ în Kuwait, față de 24,1‰ în Angola și 30,8‰ în Swa ziland)
(CIA World Factbook, 2017 )9.
Există un alt indicator care reflectă gradul de civilizație al unei populații, fiind
determinat direct de condițiile medico -sanitare și anume mortalitatea infantilă .

1.1.4. Mortalitatea infantil ă
Mortalitatea infantilă este un indicator de bază al stării economico -sociale și de mediu
al unei comunități umane, care ia în calcul decesele 0 -1 an (de la naștere la 364 de zile )10.
Raportarea sa la 1000 născuți vii din aceeași perioadă (de regulă 1 an calendaristic )11
și teritoriu (în care prin teritoriu se înțelege locul de rezidență și locul decesului) exprimă rata
mortalității infantile12, care reprezintă imaginea intens ității mortalității infantile .
Acest indicator nu trebuie confun dat c u rata mortalității specifice pe aceeași grupă de
vârstă (numărul de decese la 1.000 locuitori care împlinesc vârsta 1 an, în cursul anului
calendaristic în care se efectuează observarea fenomenului)13.
Colocvial termenul de mortalitate inf antilă (fenomen reprezentat de decesele
persoanelor în vârstă de mai puțin de 1 an, înregistrate în tr-o anumită perioadă de timp ), mai
este întâlnit cu sensul de rată a mortalității infantile .
Indicator esențial al sănătății copilului și a mame i, are un nivel și o evoluție cu
determinism social, economic și cultural complex, șansele de supraviețuire ale copilului în
primul an de viață, fiind influențate, de asemenea, și de calitatea serviciilor de îngrijire ale
gravidei și copilului, precum și d e accesul la aceste servicii14 sau de factori istorici .

9 În Ro mânia valoarea mortalității era de 11,9‰.
10 OMS 791/17.11.1999, pentru aprobarea Metodologiei privind raportarea și analiza profesională a cauzelor
deceselor perinatale, 0 -1 an și 1 -4 ani, precum și a indicatorilor mortalitații perinatale, infantile și 1 -4 ani
11 Demografie aplicată î n Sănătatea Publică; II Mortalitatea – modalități de măsurare, slide 23
12 Ibidem.
13 Mortalitatea populației – analiză transversală , p.4
14 Cauzele medico -sociale ale mortalității copiilor sub 5 ani la domiciliu și în primele 24 de ore de la internare:
rapor t final, p. 17

8 Nivelul mortalității infantile este fundamental controlat de către factori sociali, politici
și economici, calitatea serviciilor medicale având un impact secundar (unele opinii mergând
până la a aprecia impactul ameliorării calității actului medical de până la maxim 10 % în ceea
ce privește scădere a acestui tip de mortalitate)15.
Astfel, declinul semnificativ al mortalității infantile consemnat începând cu secolul
XX, a fost dete rminat atât de către progresele înregistrate în ocrotirea sănătății, cât și în
celelalte domenii ale vieții umane, cum ar fi: alimentația, igienizarea mediului de viață,
producția de masă a medicamentelor, a vaccinurilor, educarea populației.[6]
În anul 2015 cele mai comune cauze de deces pentru grupa 0 -1 an erau diareea și
pneumonia16.
Factori de risc endogeni17 sunt:

Factori de risc exogeni sunt:
– de mediu natural: clima, sezonul, caracteristicile geografice ce pot sup rasolicita
organismul copilului – încă inadaptat;
– asistența medicală a gravidei și ulterioară a copilului;
– planificarea familială – astfel încât copiii să fie doriți și să nu aibă risc de abandon;
– socio -economici: nivelul scăzut de educație al mamei, stare a civilă (mama
necăsătorită), venitul familiei, domiciliul instabil sau condițiile de locuit inadecvate,
alimentația incorectă (ritm, calitate, cantitate).
În continuare, sunt prezentate cele 20 de țări de pe Glob cu un spor natural negativ sau
cu o rată zero de creștere a populației, în rândul cărora observăm că se înscrie și România.

15 Evoluția mortalității generale în România , 2013, Mortalitatea infantilă – p. 26
16 Raport Unicef, 2016
17Demografie aplicată în Sănătatea Publică; II Mortalitatea – modalități de măsurare, slide 23

•vârsta sub 20 ani sau peste 35 ani,
•rangul nașterii (risc crescut la prima naștere),
• caracteristicile fizice ale mamei
•antecedente personale patologice,
•medicamente luate în cursul sarcinii, toxicodependența ,
•alimentația necorespunzătoare,
•traumatismele psihice și fizice suferite de gravidă,
•— afecțiunile obstetricale de pe parcursul sarcinii și al nașterii

care țin de
mamă:
•prematuritatea și greutatea mică la naștere,
•sexul masculin,
•rangul nou -născutului,
•vârsta mică,
• — handicapuri biologice (malnutriție, rahitism, anemie,
malformații, infecții recurente).

care țin de
copil:

9 Tabel 1.6 Statele lumii cu spor natural negativ sau zero în anul 2011

Nr. crt. Țara Scădere anuală
a populației Scăderea populației
totale 2011 -2050
1. Ucra ina – 0,8% – 28%
2. Rusia – 0,6% – 22%
3. Belarus – 0,6% – 12%
4. Bulgaria – 0,5% – 34%
5. Letonia – 0,5% – 23%
6. Lituania – 0,4% – 15%
7. Ungaria – 0,3% – 11%
8. România – 0,2% – 29%
9. Estonia – 0,2% – 23%
10. Moldova – 0,2% – 21%
11. Croația – 0,2% – 14%
12. Germania – 0,2% – 9%
13. Republica Cehă – 0,1% – 8%
14. Japonia 0% – 21%
15. Polonia 0% – 17%
16. Slovacia 0% – 12%
17. Austria 0% + 8%
18. Italia 0% – 5%
19. Slovenia 0% – 5%
20. Grecia 0% – 4%
Sursa: *** International Data Base , US Census Bureau, 2017

În cursul secolului al XIX -lea, natalitatea a scăzut sensibil în regiunile considerate azi
dezvoltate și se menține ridicată în regiunile mai puțin dezvoltate, în ultimii ani constatându –
se o accentuare a diminuării na talității în regiunile dezvoltate, natalitatea tipică fiind astăzi:
– în regiuni dezvoltate, de ordinul 16‰;
– în regiuni mai puțin dezvoltate, de două ori mai ridicată (31‰).
Elementul esențial al creșterii demografice actuale îl constituie reduce rea mortalității
în general și a celei infantile18 în special, ca urmare a măsurilor igienico – sanitare aplicate pe
o scară din ce în ce mai largă, precum și a altor factori. În paralel și natalitatea a cunoscut o
oarecare scădere, însă curba descendentă a acesteia nu a fost la fel de pronunțată precum cea
a mortalității, astfel încât sporul natural al populației este cu mult mai mare decât în trecut.
Statele cu un spor natural ridicat au posibilitatea de a – și asigura, în viitor, resurse umane
corespunzătoa re19.

1.2. Mișcarea migratorie a populației
Mobilitatea spațială a populației este o componentă a dinamicii populației, fiind un
factor complementar al creșterii sau scăderii numărului populației. Aceasta trebuie privită ca
o consec ință a inegalității existente la nivel mondial în repartiția geografică a populației și
resurselor naturale. Astfel, mobilitatea teritorială se prezintă drept o încercare a populației de
a reduce dezechilibrele existente între numărul de locuitori și resur se.
Mișcarea teritorială a populației atât în limitele unui stat, cât și în afara acestora poartă
numele de migrație .
În definirea migrației și analiza generală a fenomenului migratoriu se utilizează o

18 mortalitatea infantilă este un indicator demografic ce exprimă numărul de decese în primul an de viață
raportat la 1 000 de născuți vii; acest indicator se folosește în aprecierea mortalității generale și este direct
influențat de progresul medicinei și de condițiile igienico -sanitare.
19 Neguț S ilviu (coord.), Geografie economică mondială , Editura Meteor Press, București, 2010, pag, 26

10 serie de termeni specifici: e migrația, exodul demografic, imigrația, remigrația.
Acești termeni sunt generați de caracteristicile fenomenului și anume: zona de
plecare, zona de sosire, intensitatea migrației, natura migrației etc.
Emigrația se referă la plecăr ile (ieșirile), de populație dintr -o anumită zonă, indiferent
de mărimea sau nivelul taxonomic al acesteia. Ea cuprinde în condițiile normale, numai
surplusuri de populație și nu produce modificări esențiale, în piramida demografică. Există,
însă, situații determinate de cauze multiple, când în procesul migratoriu este antrenată o
populație mai numeroasă decât surplusul demografic producându -se o destructurare a
comunității respective. O asemenea deplasare de populație poartă denumirea de exod
demografic, î n cadrul căruia, cea mai frecventă formă o reprezintă exodul rural.
Imigrația definește populația migrantă, sosită sau intrată într -o zonă sau localitate.
Imigrațiile în zona de origine, adică revenirile după o plecare, considerată la un moment dat
definitivă sau temporară, poartă numele de remigrație.
În practică, populația sosită într -o țară sau localitate, din anumite cauze/motive, un
anumit scop și pentru un anumit timp, se numește populație imigrantă. Populația plecată
dintr -o țară sau localitate spre alte continente, țări sau localități, din anumite cauze/motive, un
anumit scop și pentru un anumit timp, se numește populație emigrantă.
Cauzele migrațiilor sunt extrem de variate și implică existența atât a unor factori de
respingere în arealul sau regiunea de plecare, cât și a unor factori de atracție în arealul sau
regiunea de sosire (căutarea unui loc de muncă, crearea de infrastructuri în anumite zone
populate, conflicte locale sau regionale etc.).
Cei m ai importanți factori care, prin caracteristicile lor, determină deplasări ale
populației sunt cei naturali, economici, sociali și politici, prezentați succint în cele ce
urmează:
– factorii naturali, precum climatul excesiv, relieful inaccesibil, solurile n efertile, pot
constitui factori de respingere puternici pentru populație; totodată, catastrofele naturale
(inundațiile, alunecările de teren, cutremurele, uraganele, tsunami -urile) pot stimula
deplasări ale populației spre alte regiuni geografice. Pe de al tă parte, existența unor zone
cu climat mai blând, soluri fertile reprezintă elemente de favorabilitate, de atractivitate
pentru populație;
– factorii economici – inegalitățile înregistrate în dezvoltarea economică a unor regiuni
constituie astăzi cauzele ce le mai frecvente în determinarea mobilității teritoriale a
populației (deplasări de populație din zonele slab dezvoltate economic către zonele
puternic dezvoltate). Astfel, șomajul, nivelul scăzut al veniturilor, suprapopularea, sărăcia
și foametea constit uie factori puternici de respingere, ce creează potențiali migranți, în
timp ce, prezența resurselor naturale, dezvoltarea industriei și serviciilor, reprezintă
factori de atracție în zonele respective, pentru o populație din ce în ce mai numeroasă;
– factor ii sociali – se află, de cele mai multe ori, într -o strânsă relație cu cei economici,
motivul fiind acela că bunăstarea materială își găsește corespondentul în cea socială. Cel
mai comun factor de respingere îl reprezintă schimbarea statutului sau mărimii familiei
(cuplurile de tineri căsătoriți preferă să locuiască mai departe de părinți, apariția copiilor
determină schimbarea locuinței, etc.). De asemenea, lipsa unor activități sociale sau
culturale din zonele rurale poate constitui o cauză a depopulării satelor, pe când, centrele
sociale, culturale, educaționale din orașe pot contribui la creșterea populației urbane.
– factorii politici – deplasările voluntare ale populației sunt mai puțin determinate de
factorii politici, dar există situații în care anumit e persoane intră în conflict sau sunt în
dezacord cu politica dusă la nivel local, regional sau național. Aceștia se îndreaptă spre
regiuni sau țări în care opiniile lor sunt acceptate (spre exemplu, cazul persoanelor care au
cerut azil politic).
În funcție de factorii și cauzele / condițiile care pot favoriza sau restricționa

11 mobilitatea spațială a populației, se disting patru ca tegorii de populație, și anume:
 populația migratoare – parte a populației care se deplasează în teritoriu, schimbându -și
atât domiciliul, cât și locul de muncă. Se încadrează aici migrațiile intercontinentale,
interstatale, dar și migrațiile rural -urban;
 populația navetistă – se referă la acea categorie de populație care se deplasează (alternant)
pentru muncă în teritori u, utilizând, în acest scop, un anumit mijloc de transport spre locul
de muncă, între localitatea de domiciliu și localitatea în care -și desfășoară activitatea;
 populația sezonieră – include populația care se deplasează, indiferent de distanță, pentru
munc ă, pentru o perioadă determinată sau periodic (lunar, anual), sau pentru odihnă,
recreere, tratamente medicale, în perioade de concediu, vacanțe;
 populația flotantă – include populația ce se deplasează pentru muncă, recreere sau alte
scopuri în altă locali tate decât cea de reședință, fără a -și schimba domiciliul de bază
pentru o perioadă mai mare de 48 de ore.

12 CAPITOLUL 2. RĂSPÂNDIREA POPULAȚIEI PE GLOB

2.1. Asimetria Nord -Sud

2.1.1. Indicele de dezvoltare umană

2.1.2. State dezvoltate
2.1.3 State emergente și în dezvoltare
2.2 Fluxuri migratorii