1 Capitolul 1: CARACTERISTICI PSIHOPEDAGOGICE ALE COPILULUI DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ Perioada vârstei școlarității aduce probleme de adaptare și dificultăți… [614688]

1 Capitolul 1: CARACTERISTICI PSIHOPEDAGOGICE ALE COPILULUI
DE VÂRSTĂ ȘCOLARĂ
Perioada vârstei școlarității aduce probleme de adaptare și dificultăți de învățare, învățarea
fiind activitatea de bază a copilului școlar. Această nouă activitate solicită intelectul și dezvoltă
noi capacități și strategii prin care învățarea devine mai ușoară. În paralel cu aceste noi
capacități, individul adoptă deprinderile scris -cititului, care reprezintă instrumentul și condiția
pentru absorbția celorlalte achiziții.
1.1 DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
Familia și școala sunt principalul stimulent al procesului de dezvoltare al limbajului . Copilul
de vârstă școlară are o exprimare verbală mai complexă, mai bună, vorbește corect din punct de
vedere gramatical, vorbește în fraze introducând și cuvinte de legătură.
Școlarul mic deține în vocabularul activ până la 2.50 0 de cuvinte. Diferențierea și învățarea
fonemelor dezvoltă limbajul scris. Dezvoltarea vocabularului se evidențiază prin utilizarea unui
număr mare de cuvinte (vocabularul activ) și prin limitarea cuvintelor pe care le înțelege dar nu
le pronunță.
Învățar ea de reguli gramaticale este în strânsă legătură cu dezvoltarea unor structuri
gramaticale care sunt în egalitate pentru realizarea formelor de limbaj. În aceste momente se
dezvoltă și limbajul „pentru sine” -interior. Interesul pentru citit duce la perfec ționarea vorbirii
libere și de compunere, iar limajul se dezvoltă odată cu creșterea interesului pentru lectură
(Vîgotski).

1.2 DEZVOLTAREA COGNITIVĂ
Cunoașterea lumii înconjurătoare este un proces important determinat de gândirea în proces
de dezvoltare, favorizată de activitățile școlare ale copilului odată cu începerea școlarității. Pe
parcursul acestei perioade copilul acumulează un important volum de cunoștințe, dezvoltând în
paralel noi modalități de comprehensiune. Astfel iau naștere noi calități pre cum imaginația,
atenția, observarea atentă, exprimarea idelor.
Dezvoltarea limbajului și dezvoltarea experienței cognitive condiționează dezvoltarea
gândirii. Prin dobândirea abilităților de a citi și de a scrie, elevului i se deschid ușile către

2
cuoaștere și învățare . Aceste achiziții fac deosebirea între un școlar de 7 ani și unul de 11 ani.
Deosebirea se face prin limbaj, modul de a gândi, exprimare și chiar iețirea din anumite situații.
Conform structurii realizate de Piaget (Fig.1) , copilul cu vârsta cumprinsă între 7 și 11 ani se
situeaz ă în etapa operațiilor concrete . Acest lucru îl face pe copil să perceapă principiile logicii,
dacă acestea fac referie la concretul fenomenelor și obiectelor. Prin mijlocirea reprezentărilor,
copilul poate înțelege fe nomenele naturale. Fenomenele reprezentate sau observate sunt baza de
pornire spre explicarea fenomenelor mai complexe.
Pentru înțelegerea noțiunii de număr, cel mai important rol îl au reprezentările, precum și în
înțelegerea și însușirea științelor. Alt fel spus, reprezentările încep să devină mai vaiate, se pot
desprinde de noțiunea de obiect, lucru care îi oferă școlarului independența de a lucra cu noi
obiecte. În acest moment al procesului învățării , copilul lucrează frecvent cu imagini și/sau
scheme care îmbunătățesc transmiterea unor noi informații. Pornind de la acestea, se formează
conceptele și simbolurile.
A
A

Fig. 1 Stadiile dezvoltării cognitive -J. Piaget

3 Reciprocitatea este noua calitate a gândirii școlarului, dobândită prin aplicarea acestui tip de
rațiune.
În această etapă, cel mic începe să clasifice după anumite caracteristici esențiale, în clase
și categorii. Clasificarea pe clase mai arată și faptul că o anumită persoană sau un anumit obiect
poate fi clasată în cel mult o clasă. Un alt element al cogniției școlarului este crearea de serii
(aranjarea în serie a unor obiecte, pe diferite categorii ).
Memoria și atenția sunt implicate în mod direct în procesul de învățare, proces de
dezvoltare intelectuală.
În primul an al școlarității, o expresie a concentrării și orientării activității psihice este
însăși ateția. Copilul de 7 ani se poate focusa pe o activitate în jur de 30 de minute.
Atenția volunt ară nu este la fel de bine dezvoltată la vârsta de 7 ani, durata și stabilitatea
atenției, urmând să se dezvolte pe parcurs. Procesul de instruire educă atenția și stimulează
atracția față de noi activități școlare prin motivare și creștere a dorinței de a duce la bun sfârșit
sarcina școlară.
Modul în care școlarul reproduce sau recunoaște ceea ce a memorat ține de memorie.
Recunoașterea, fixarea și reproducerea sunt în strânsă legătură cu nivelul de dezvoltare al
inteligenței la școlar. Memoria de scurtă durată duce la utitarea rapidă a informațiilor, școlarul
fixând în memorie fără a le înțelege.
Școlarul își sprijină memoria pe percepribil și pe concret. Activitățile didactice care
includ planșe și ilustrații sunt foarte indicate. Prin aceste activități fixarea senzorială și concretă
se fragmentează, copilul păstrând asfel doar informațiile interesante. Pe viitor școlarul va putea
memora selectiv. Caracterul logic al procesului de memorare este în opoziție cu memorarea
mecanică.
Imaginația școlarului ar e o complexitate mare și își are bazele în împrejurări și pe termeni
din ce în ce mai diferențiate. Copilul își dezvoltă imaginația reproductivă odată cu crșterea
sensibilității și a impresionabilității. Școlarul este ușor de impresionat de eroismul perso najelor
preferate și le imită comportamentul. Imaginația este principalul instrument al cunoașterii și
memorării.

4 1.3. DEZVOLTAREA PSIHO -SOCIALĂ
Instabilitatea emoțională este o caracteristică a copilului aflat la debutul școlarității.
Creșterea conș tiinței în raport cu cei din jur, dar și a propriei activități este în strânsă legătură cu
dinamismul sentimentelor. Copilul își crează propriile aspirații și dorințe. În aceată etapă are loc
creșterea afectivă a conduitei și a moralității, dezvoltarea stă rilor afective (inclusiv a celor
impuse de familie și școală, precum și a creșterii intensității sentimentelor intelectuale).
Școlarul resimte și înțelege evenimentele din jurul său. Relațiile conturate din jurul său
trebuie să fie amiabile pentru a -și pu tea contura o personalitate pozitivă și pentru a evita
adoptarea unui comportament agresiv.
Părinții, pentru a îndruma copilul către un comportament adecvat și pentru a -i acorda o
bună educație, trebuie să cunoască bine personalitatea propriului lor copil . Pentru o bună
cunoaștere trebuie luată în considerare părerea persoanelor de specialitate care au contact cu
elevul (cadru didactic, psiholog, bonă, etc.).
Activitata de învățare și școala modifică activitatea psihică a școlarului prin
implementarea uno r noi cerințe specifice. În perioada școlarității se modifică atitudinea
intelectuală, chiar și nevoile resimțite la nivelul personalității. Personalitatea evoluează odată cu
noile valori experiențiale și a evoluției relațiilor interpersonale. Dezvolatrea vieții sociale
depinde de viața școlară. O relație instabilă dintre familie și școlar are grave consecințe. Această
instabilitate duce la hiperemotivitate, anxietate și chiar agresivitate dusă la extrem. Toate acestea
înrăutățesc viața școlară și viața emo țională. O viață echilibrată și armonioasă constă în
conturarea unei relații echilibrate î ntre familie și elev , în care să se regăsească afectivitatea. Când
această relație este echilibrată, atunci copilul este stabil emoțional și riscul de a dezvolta un
comportament agresiv este mult mai scăzut.
Cadrul didactic al copilului are un rol deosebit în viața acestuia, fiind un model
comportamental de urmat, un îndrumător către înțelegere. Modul de a face aprecieri al cadrului
didactic dezvoltă copilului capacit atea de a -și cunoaște valoarea ca individ.
Jocul și interrelațiile dezvoltă sociabilitatea micului școlar. Jocul la vârsta școlarității
capătă noi caracteristici precum o mai bună organizare, o strictețe a regulilor dar stârnește și
competiția.

5
Capit olul II : Influența negativă a desenelor
animate asupra comportamentului școlarilor

Desenele animate au suferit modificări de la prima apariție a acestora. La început
desenele animate prezentau personaje sumar detaliate, acțiuni simple și de scurtă durată. În
prezent desenele sunt foarte complexe, violența este nelipsită, intenția de rănire a crescut și nu
este pedepsită. Însă de la inocența din trecut, desenele au deraiat în mare parte de la educarea
interesantă și amuzament, către distracția prin v iolență care este prezentată ca fiind un lucru
normal. Desenele promovează pseudovalori printre care se află și „fenomenul violență”, atât de
dezbătut în literatura de specialitate, presă și specialiști din domeniu.
Individul de vârstă școlară începe să absoarbă informații din lumea înconjurătoare.
Aceste noi informații provin de la familie, cadre didactice, cărți adresate vârstei acestora dar și
de televizor. Studiile arată că cei mici petrec mai mult timp în fața micului ecran față de cel
petrecut alăt uri de părinți. Riscul „împrietenirii” cu televizorul este mare. La această vârstă,
copilul, nu poate face diferența dintre exemplele negative și pozitive și este tentat sa nu mai facă
diferența dintre ficțiune și realitate. Programele TV destinate micului telespectator au programe
cu conținut credibil care induc, eronat, faptul că falsa realitatea a micului ecran prezentată în
desenele animate, coincide cu realitatea în care acesta trăiește. Făcând această confuzie între
realități copilul are tendința maj oră de a imita comportamentele prezentate de către personajele
preferate în care aceștia se regăsesc. De aceea în mare parte în desenele animate apar indicii
pentru a ajuta la diferențierea realității de fantezie. (Gunderson, 2002, pg 3 )
Grila de programe destinată desenelor animate este plină de desene cu caracter violent ce
pot influența ușor comportamentul copilului direct sau indirect (G., 1994) . Acest tip de animații
televizate sunt principala sursă de relaxare și divertis ment a copiilor contemporani.
Această lume fascinantă a desenelor începe să domine mintea celui mic prin acțiunile
propuse ale personajelor, acțiuni pline de violență fizică, psihică și verbală. În desenele difuzate
întâlnim cuvinte precum „prost”, „cret in”, „mă -ta”, „cafteală”, dobitoc” care sunt introduse cu
ușurință în vocabularul copilului.

6 Potter și Warren au scos în evidență faptul că grila de programe destinată celor mici
prezintă un conținut mult mai mare de violență față de anumite posturi des tinate audienței
generale. În consecință, copiii sunt expuși violenței televizate din cadrul programelor de desene
animate într -o mai mare măsură față de urmărirea oricărui alt program difuzat intre orele 20:00 –
23:00. De asemenea desenenele au un caracter hipnotizant, făcând din vizionarea desenelor un
viciu și o obsesie pentru televizor (1998 apud Josephson, 2005, pg 5).
Copiii își limitează calitățile fizice din pricina faptului că își dedică mult timp în fața
televizorului. În locul activităților fizice aceștia aleg să se uite la desene animate, fiind
activitatea preferată a majorității copiilor. (Hassan & Daniyal,2005, pg 9)
Violența verbală este prezentă în toate genurile de animații televizate și scoate în
evidență cuvinte și expresii pe care adulții le evită de obicei în fața celor mici. „Draculaș”,
„Angelo”, „Finn și Jake”, „Gumball” sunt protagonoștii unor seriale animate difuzate la televizor
în timpul zilei.
Vilența imagistică este prezentă într -un procent de 90% în fiecare episod. Există din aces t punct
de vedere imagini cu foc, lupte, explozii, arme periculoase, distrugeri ale orașelor care se repară
miraculos în final. Personajele pozitive ucid monștrii care au omorât și au distrus liniștea
publică. Pe durata acestui proces, personajele sunt le gate, ținute ostatice, schilodite, maltratate,
chiar torturate, fără ca în lumea reală să prezinte cu adevarat un pericol. (Duminica& Popescu,
pg 425)
În urma efectuării unei cercetări în America la o universitate din Arizona s -a ajuns la
concluzia cǎ ac tivitatea care ocupǎ cel mai mult timp din viața unui școlar, adolescent, nu este
școala, nici activitǎțile cu familia, ci vizionarea a aproximativ 14 000 de ore prețioase petrecute
în fața televizorului, timp în care acesta vizionează în medie 18 000 de c rime și nenumǎrate ore
de violențǎ, , conducere total iresponsabilǎ a mașinii etc. De asemenea, studiile arată faptul că
până la terminarea școlii primare un copil va fi văzut deja în jur de 8000 de crime ș peste 100000
de alte acte de violență. Până la ad olescență aceștia vor fi văzut peste 200000 de acte de violență
televizată. Un alt studiu a relevat că există aproximativ 5 sau 6 acte de violență televizată pe oră
în prime -time și 20 până la 25 sâmbătă la ore la care se uită copiii. (Nwankor Iks J.,1999,
Gheorghe V., 2007, pg 44)
În țara noastră, conform studiilori efectuate de Consiliul Național al Audiovizualului, în
programele nationale de televiziune primul loc este deținut de violența fizică urmată de cea

7 verbală. (Abraham -Mare, 2011)Un studiu real izat în în anul 2004 cu privire la reprezentarea
televizată a violenței a avut drept scop analizarea contextualizării și tipologiei violenței precum
și a frecvenței acesteia. Principalul interes a fost cel de a analiza violența ficțională, respectiv
episoa dele de desene animate. Rezultatele cercetării au indicat faptul că în cadrul unui film de
audoență generală, copiii văd 13 minute și 22 de secunde cuprinzând secvențe violente, cu alte
cuvinte o dată la 6 minute copiii sunt expuși scenelor de violență. În ceea ce privește desenele
animate, situația este mult mai rea, expunerea la scenele violente fiind mult mai ridicată
respective de 68 de minute și 16 secunde pe oră. Scenele de violență într -o oră este mult mai
ridicată în desenele animate comparative cu filmele. Scenele de violență în cadrul filemlor au loc
o dată la 8 secunde în timp ce cele de desene animate o dată la 6 secunde întrucât în cadrul
desenelor animate, actele de violență sunt de scurtă durată (Duminică & Popescu, 2008, pg 425).
Animațiile deseori induc starea de agitație chiar și atunci când are loc o vizionare
incompletă a unui episod animat. Desenele animate expun copilul la un comportament crud și
sălbatic al unui personaj față de celălalt, comportament aparent eroic în fața celui mic. Acest
comportament „eroic” este ușor de copiat de către copil în mintea căruia se aprinde dorința de
imitare și aplică în vița reală aceste atitudini comportamnetale care se manifestă prin violența
verbală și fizică, devenind incapabil de a analiza critic informația transmisă de desenul animat.
Aparent , „eroul” prezent în desenul preferat deține o autoritate mult mai ridicată spre
deosebire de persoanele adulte din viața celui mic. Animațiile acționează activ asupra
imagonației școlarilor și le prezintă și le induc modele comportament agresiv și atitudin i
negative, care crează un individ violent și cu o dependență ridicată față de televizor care crede și
absoarbe toate informațiile care i se prezintă. Cum am spus anterior, acest efect hipnotizator al
lumii televizorului aduce în comportamentul copilului s chimbări ușor de sesizat. În momentul în
care adultul dorește să -i întrerupă momentul în care cel mic vizionează desene animate, copilul
devine isteric și agresiv. Cel mic prezintă o falsă imunitate față de pericol, crezând că la fel ca la
televizor, nu po ate păți nimic, astfel poate considera că un incediu sau alte lucruri periculoase
sunt inofensive.
Joaca nu mai este o activitate inocentă cum era în trecut. Desenele animate difuzate la
televizor sunt foarte violente și transformă joaca într -o agresivitat e indusă de vizionarea cu
regularitate a unor scene inadecvate. Copiii nu conștientizează gravitatea acestei situații și

8 folosesc expresii jignitoare iar joaca implică lovituri care deseori duc la rănirea partenerilor de
joacă.
Evoluția animațiilor televiz ate este una nu tocmai bună, trecându -se subit de la
promovarea acțiunilor non -violente, care promovează comportamente civilizate și reguli de bună
purtare, grija față de persoanele și animalele din jur la promovarea acțiunilor violente . În ziua de
astăzi, prin timpul alocat vizionării episoadelor animate, școlarul adoptă modelul distracției prin
violență, ba chiar i se prezintă stilul de viață nesănătos care este „cool”.
Încă de la vârsta de 3 ani individul înțelege într -o mare măsură ceea ce vede și aude,
absobi nd cu ușurință informațiile iar tendința de a imita ceea ce se înâmplă și ceea ce observă în
fața micului ecran, crește (Comstock, 1986, Strasburger, 1990).
La vârsta școlarității ondividul trece printr -o multitudine de etape ale dezvoltării psihice
și fizice, educația copilului efectuându -se cu ajutorul familiei și cel al cadrelor didactice. Familia,
de multe ori, nu ia în considerare faptul că televizorul le „educă” copilul într -un mod pe care nu -l
conștientizează. Părinții nu iau în considerare sc himbările comportamentale ale copilului, sau
dacă o fac, de multe ori nu pot identifica cauza și nu interzic copilului să vizioneze anumite
programe destinate celor mici de la televizor. Ba chiar programele televizate destinate celor mici
difuzează o multi tudine de reclame la jucării și dulciuri pe care, de cele mai multe ori, părinții
sunt obligați să le achiziționeze pentru a calma comportamentul irascibil al propriului copil care
își dorește să aibă propria jucărie care arată identic cu personajul prefer at din desenele animate.
La fel se întâmplă și cu dulciurile pe care adulții le cumpără celor mici pentru simplul fapt că
aceștia și le doresc (pentru că au văzut la televizor că sunt populare). Astfel, având o alimentație
nesănătoasă, școlarii sunt afecta ți din punct de vedere fizic, ajungând chiar la obezitate care duce
la lipsa interesul pentru joaca în aer liber și studiu, și îi crește „cheful” de stat în fața
televizorului, urmărind desenele animate preferate ( Wilson B. ,2005).
Pentru a le crește popul aritatea în rândul colegilor, școlarii imită tot ceea ce văd pe micul
ecran. Copiii sunt afectatți fizic și psihic datorită acestui fenomen în care îsi construiesc un
comportament bazat pe acțiuni prezentate în lumea desenelor animate.
În funcție de vârst ă, violența prezentată prin intermediul desenelor animate are efecte
serioase asupra comportamentului. Acest lucru reduce inhibiția și duce la adoptarea
comportamentelor egresive și scade gradul socializării cu ceilalți colegi și cu adulții din jurul

9 său, diminuându -se astfel calitatea educabilității (Community Development Committee
Parliament of Victoria, 1997).
Expunerea școlarilor la un program zilnic care include și timp alocat desenelor animate
care promovează conținuturi anti -sociale, îi face pe aceșt i copii să devină mult mai agresivi.
R. Baron și R. Liebert au ajuns la concluzia că programele agresive îi fac pe școlari să
aibă tentative de a le face rău partenerilor de joacă, și de a avea o atracție pentru armamentele de
jucărie și capcane. De asemen ea expunerea la agresivitatea animată sporesc alarmant
comportamentele inadecvate. Roden și Hapkevitz au ajuns la concluzia că cei expuți la violență
animată devin chiar mai egoiști (Liebert&Bacon, 1972).
Violența transmisă de mesajele din desenele animate reprezintă o sursă stimulatoare de
agresivitate și comportamente inadecvate. Școlarii primesc stimulenți puternici prin intermediul
imaginilor rapide, agitație și zgomotul permanent al acțiunilor din desenele animate, ceea ce a
dus la obișnuința și nevoia de stimulare vizuală și auditivă. Expunerea cu regularitate la violența
televizată poate induce școlarilor insensibilitate la agresivitate și violență, insensibilitate care
favorizează apariția comportamentelor agresive. Totdodată, consumul de agresivitat e duce la
dependență care îi face pe cei mici să caute singuri acest gen de animații televizate pentru a -și
satisfice placerea de viziona vilență (Gheorghe V., 2007).
O multitudine de studii ce au ca obiect principal de observare desenele animate, au arăta t
că cei mici capătă probleme de atenție (chiar și ADHD). În ciuda acestui lucru, problema este
încă una controversată, mulți alți cercetători nefiind 100% de acord cu această constatare.
Agresivitatea din animațiile televizate contribuie la agravarea unui comportament cu
început de agresivitate sau deficit de atenție, crește toleranța la violență dar poate apărea și teama
de a nu fi lovit, neaodihna cauzată de apariția coșmarurilor. Aceste lucruri scad empatia față de
colegi și parteneri de joacă, chiar și de unii membri ai familiei (Bushman&Anderson, 2009).
Expunerea la violență prin intermediul animațiilor televizate afectează diferit fiecare individ în
parte. Acest lucru depinde de o serie de factori, cum ar fi:
 Vârsta;
 Experiența de viață;
 Temperamentul;
 Stadiul dezvoltării cognitive;
 Mediul familial etc.

10 De aceea părintele trebuie să ia în considerare aceste aspecte în momentul în care face selecția
desenelor animate urmărite de copilul său.
Expunerea copilului la desene animate violente afectează disponibilitatea întrajutorării și reduce
inhibiția, lucru care conduce la adoptarea unor comportamente agresive.
Efectele pe termen lung ale acestor expuneri la violență sunt îngrijorătoare. Copii i expuși
agresivității televizate își mențin comportamentul violent și în perioada adultă. Riscul crescut în
ceea ce privește conturarea unui comportament agresiv este crescut datorită intrigilor episoadelor
animate care conțin violență. Câteva aspecte de urmărit ar fi:
 Agresorul este un personaj atractiv (un aspect foarte problematic, copilul se poate
identifica cu ușurință cu acest gen de personaj);
 Violența este prezentată ca o acțiune justificată, actele violente fiind nepedepsite,
consecințele fiind ne semnificative);
 Cel mai riscant aspect este cel al caracterului foarte realist al violenței.
Câteva studii indiă faptul că scenele de violență și agresivitate prezente în desenele animate
sunt realizate de caractere atractive (42%), 83% din acțiunile viole nte și atacuri fizice, chiar
tentative de ucidere a unui personaj, nu au fost pedepsite, protagoniștii acesor acțiuni nefiind
pedepsiți, sau în alte cazuri, consecințele săvârșirii unor astfel de fapte nefiind prezentate.
Totodată, scenele violente pot du ce la dezvoltarea stării de panică sau de frică. Aceste desene
animate induc chiar și frica față de lumea reală. Dezvoltarea fricii este favorizată de câteva
aspecte: violența nejustificată, realismul violenței, grafica sau chiar lăudarea agresorului.
Copi lul trăiește cu convingerea că lumea reală este plină de violență, realul devenind un loc
înfricoșător, periculos și rău în care nu -și dorește să iasă, preferând să trăiasca prin
intermediul televizorului (Aidman, 1997).
Desensibilizarea față de violență face referire la faptul că expunerea la acțiuni de violență
crește toleranța față de agresivitate și violență. Se crede că această expunere la violența
umoristică contribuie desensibilizarea față de agresivitate. Acest lucru ar trebui să -I preocupe
pe adu lți, deoarece acest lucru are consecințe și îi poate afecta pe cei mici pe o lungă
perioadă de timp, chiar și până la vâsta adultă. Programele de desene animate prezintă
violența ca fiind distractivă și fără consecințe.

11 Cea mai critică vârstă în raport cu urmărirea de scene violente la televizor este cea de 7 -9
ani, datorită modificărilor emoționale și cognitive care ajută dezvoltarea comportamentelor
violente.
Odată cu începerea școlarității, orele petrecute în fața televizorului se mai reduc, timpul
liber fiind mai limitat. Însă, odată cu trecerea în clasa a 2 -a, a 3 -a, timpul petrecut uitându -se
la desene animate crește, copilul fiind capabil să -și gestioneze mult mai bine timpul, iar
părinții devin mai permisivi, lasându -l să adoarmă mai târziu, sau pe rmițându -i să își aleagă
singur activitățile. Din acest moment timpul alocat televizorului va tot crește de la an la an.
Totodată, în aceată etapă a vieții, școlarii reduc timpul alocat vizionării de programe
educative în schimbul desenelor animate cu eroi , arme și lucruri ireale.
Perioada în care copilul este în clasele primare este o perioadă extrem de importantă
pentru conștientizarea efectelor desenelor animate asupra comportamentului copilului. Unele
cercetări s -au focalizat pe școlarii cu vârste cupr inse între 9, respectiv 11 ani, întrucât aceștia
alocă mai mult timp vizionării de desene animate, astfel existând mai multe șanse de a fi
expuși la scene de violență. Alte studii afirmă că vârstele de 10 -12 ani sunt cele mai
importante deoarece în pragul acestor vârste se formează interesele copiilor și li se
conturează comportamentele pe teremen lung.
Majoritatea specialiștilor consideră vârsta de 8 ani ca fiind cea mai critică raportată la
agresivitatea din desenele animate și la dezvoltarea comportamen telor violente întrucât în
perioada acestei vârste are loc o comutare de la fundamentul raționamentului despre lume pe
baza informațiilor percepțiilor la înțelegerea susținută de informațiile conceptuale despre
lume (Josephson, 1995). La această vârstă cop ilul își conturează așteptările referitoare la
structurarea poveștilor, și își proiectează o schemă a acestei structuri. Eficiența de a procesa
informația din narațiuni crește, deoarece copilul este mult mai capabil și își direcționează și
anticipează aspe ctele prezentate în conținut, este capabil să stocheze în memorie informațiile
prezentate și să -și contureze idei despre următoarele momente ale episodului animat.
În pragul vârstei de 6 -7 ani atenția distributivă dar și cea vizuală suportă o creștere de
aproximativ 73%. Copiii interpretează caracteristicile desenelor animate vizualizate cum ar fi
secvențele care prezintă amintiri sau vise, trecerea timpului, conținuturi care prezintă
fantasticul sau realul. Copiii pot să alcătuiască sisteme clasificatoare complexe pentru
evenimente și obiecte, pentru recunoașterea proprietăților obiectelor, ceea ce le dă

12 oportunitatea de a înțelege subtil conținutul acțiunilor și scenelor animate. Pot înțelege esența
scenariului și pot interpreta acțiunea punându -se în lo cul personajelor. Sunt capabili să
construiască anumite stereotipuri pentru a alcătui o clasificare a personajelor care pot fi bune
sau rele dacă nu li s -au prezentat informații despre motivele sau antecedentele personajului.
Dacă aceste informații le sunt oferite atunci le vor folosi pentru alcătuirea unei caracterizări
mentale a personajului.
Copiii se identifică cu caracterul preferat din desenele animate care au întâietate față de o
persoană reală. Unii copii fac conexiuni între realitate și violență, orice episod violent se
consideră a fi real și este preluat ca fiind un model bun de urmat în viața reală. Motivele
pentru care aleg drept model un personaj din desenele animate și nu o persoană din viața
reală sunt multe. Personajele animate au superputer i, sunt curajoase, puternice, tema puterii
fiind una des întâlnită în animațiile televizate actuale.
Cercetările arată că acei copii care nu își aleg modele personajele din desene animate dau
dovadă de o mai bună înțelegere și înțeleg calitățile umane (Erick Erickson).
Ca un scurt rezumat, efectele violenței prezente în desenele animate scot în evidență 3
potențiale efecte:
1. Frecvența comportamentelor antisociale și agresive crește;
2. Desensibilizarea față de violență (violența este acceptată fiind conside rată ceva
normal);
3. Teama de a nu deveni o victimă a violenței crește.

Capitolul II I. Influența desenelor animate as upra dezvoltării cognitive.
3.1. Influența desenelor animate asupra proceselor de la nivelul creierului
Creșterea numărului de ore alocate vizionării de animații televizate de către copii este din
ce în ce mai mare. Vizionarea desenelor animate pe o perioadă lungă de timp duce la amorțirea
emisferei stângi a creierului lăsând emisfera dreaptă să suporte toată activit atea cognitivă.
Consecințele acestui lucru pot fi unelefoarte grave pentru buna dezvolatare a creierului și a
sănătății cerebrale. Regiunea care se ocupă cu judecata, analiza și organizarea datelor receptate
este regiunea emisferei stângi. Emisfera dreaptă se ocupă în mod necritic de datele receptate:
aceasta nu poate descompune sau decoda informațiile datelor primite. Partea deaptă a creierului

13 procesează datele în totalitatea lor, neputând emite răspunsuri raționale, și se bazează în mare
parte pe răspuns urile ce țin de partea emoțională (Buzzell, Keith, Awsna, 1998).
Vizionarea desenelor animate se află la baza conștientă a somnambulismului. Partea
dreaptă a creierului reține imaginile din desenele animate, dar, din princina întreruperilor
legăturilor di ntre cele doua părți cerebrale , aceste imagini nu mai pot fi sesizate, lucru care stă la
baza dificultăților copilului de a -și aduce aminte faptele vizionate (Large Martin, 2000).
Atunci când este v orba despre un mediu cu stimulenți , se înțelege că acel mediu este
propice pentru asigurarea unei realități complexe pentru copil, care să stimuleze imaginația și
interesul pentru estetic și creativ. Dacă acești stimuli nu își fac apariția în momentele oportune,
probabilitatea ca anumite structuri cerebrale să -și stagneze dezvoltarea este foarte ridicată .
Deoarece anumite conexiuni iau naștere în urma unor răspunsuri stimulate de efortul depus de
activitatea mentală, expunerea copilului pentru o lungă perioadă de timp la animații televizate,
pune în pericol dezv oltarea cognitivă a acestuia (Healy, Jane M., 1990).

3.2. Tulburarea de limbaj și deficitul de atenție
Experimentarea unei vieți reale, plină de activități specifice vârstei școlarității, este foarte
importantă întrucât în această perioadă se formează structura și funcționalitatea activităților
viitoare (Virgiliu G., Nicoleta C., Andrei D., 2007).
Într-un număr tot mai mare, școlile sunt asaltate de școlari care au o capacitate scăzută de
a urmări și sculta o prezentare scurtă a unei lecții, de copii c are sunt incapabili să urmărească
datele primite din exterior, care nu reușesc să citească, nu pot efectua exerciții matematice de
bază, și care se plictisesc repede. Marea majoritate a acestor școlari prezintă anumite obstacole
în urmărirea și ascultarea unor mesaje orale sau scrise, dar prezintă și dificultăți de vorbire.
Chiar și elevul care inițial nu prezintă semne de tulburări de atenție sau de limbaj, odată cu
urmărirea intensă și regulată a desenelor animate, ajung să aibă probleme de concentrare și
timpul alocat sarcinilor se mărește semnificativ, întâmpinând p robleme în rezolvarea acestora
(Healy, Jane M., 1990).
În urma vizionării animațiilor televizate, elevii pun accent pe abilitatea de a recunoaște
imagini, lucru specific părții drepte a creie rului , lăsând la o parte analiza mesajelor transmise
verbal, fapt reprezentativ părții stângi a creierului. În acel moment cogniția lor se concentrează
pe partea de vizual, pe imagini, eliminând cuvintele și sunetele. În momentul în care citește,

14 școlarul caută inițial imagini, întrucât, atunci caând vizionează desene animate, percepe mai
rapid mesajele transmise prin imagini colorate decât le percepe prin audio. Acest fapt va clădi un
obstacol uriaș în dorința de a lectura. Elevii care nu sunt obișnuiți să proceseze (să -și amintească
sau să perceapă) limba fără suport vizual atașat, întâmpină probleme la școală atunci când trebuie
să se concentreze la lecțiile predate oral de c ătre cadrul didactic. În urma vizionării regulate de a
desenelor animate, școlarii receptează datele prin focusarea atenției asupra imaginilor și a
sunetelor neverbale, precum muzica, efectele speciale, pocniturile, onomatopeele, zgomote, și nu
prin urmări rea unui dialog dintre personajele prezente (Virgiliu G., Nicoleta C., Andrei D.,
2007).
3.2.1. Subminizarea lecturii prin urmărirea frecventă desenelor animate
Principalele căi prin care desenele animate subminizează lectura sunt:
 Satisfacția lecturii este anul ată și înlocuită cu satisfacția vizionării animațiilor televizate,
inhibându -se astfel dezvoltarea elementelor prielnice lecturii;
 Școlarul consideră lectura ca fiind dificilă, vizionarea desenelor animate preupunând un
efort intelectual mult mai scăzut;
Adicția față de desene animate reduce semnificativ timpul pe care școlarul este dispus să -l aloce
găsirii unor răspunsuri la problemele școlare, îngreunând asfel desfășurarea activității de
lecturare (Healy, Jane M., 1990).
În momentul în care școlarul își modifică activitățile schimbând cititul cu vizionarea de
desene animate, se observă o diminuare a frecvenței undelor Beta ale creierului, care sunt
schimbate cu unde mult mai lente, și anume unde Alfa. Tot atunci se reduce semnificativ
activitatea cerebra lă a părții stângi. Deci, dificultatea de astăzi a școlarilor de a lectura nu este
creată de indispoziția pe care aceștia ar indica -o față de o acțiune care presupune un efort mai
intens decât urmărirea desenelor animate, cât a unei anomalii a cortexului, lucru care diminuează
înțelegerea textului citit.
În raport cu timpul petrecut urmărind animațiile difuzate la televizor, capacitatea de
interpretare a unui text lecturat scade. Pentru copilul născut în era tehnologiei, cartea a devenit
un obiect nesemnif icativ, copilul nemaiputân d-o urmări, lectura și înțelege (Healy, Jane M.,
1990).
Memoria necesită perseverență și exercițiu intelectual deoarece aceasta depinde de
abilitatea de a menține datele în ceea ce se numește memorie activă, pe o lungă perioadă de timp.

15 Mintea pasivă a școlarului reține numai senzațiile, eliminând informațiile. În timp ce desenele
animatpar să aibă capacitatea de a transmite informații utile copiilor și sunt apreciate pentru
abilitatea de a educa, natura vizionării acestora diminuează de fapt învățarea. În momentul în
care școlarul privește desene animate, are l oc fenomenul de acumulare de cunoștințe, dar este
slabă din punct de vedere cognitiv, puțin analizată, greu de înțeles și nebazată pe gândire
(Mander J., 1978).
Cortexul prefrontal este în stare de maladitivitate pe toată durata vizionării de desene
anima te, drept urmare:
 Imaginația și creativitatea se diminuează, aparând o latură patologică a imaginației
pentru comportamentele pe care le favorizează;
 3-5 ore petrecute zilnic în fața dispozitivelor video, urmărind desene animate, duc la o
slabă dezvoltare a părții stângi a creierului lucru care afectează:
1. Exprimarea corectă din punct de vedere gramatical;
2. Gândirea logico -analitică;
3. Scrierea;
4. Cititul;
5. Cursivitatea ideilor;
6. Raționamentul științifico -matematic;
7. Abilitatea de lecturare corectă;
8. Scăderea randamentului școlar (Buzzell, 1998).
Prin faptul că legătura intercorticală din corpul calos, urmărirea desenelor animate scad
performanța școlară și nivelul de inteligență. Ca urmare a acestei activități excesiv, la copiii cu
aceste modificări la nivlul ariei fontale, apar următoarele probleme:
a. Lipsa programării, organizării și a planificării;
b. Nu se pot concentra în lipsa unui stimul vizual;
c. Au abateri comportamentale, prezintă incapacitatea de a inhiba aceste manifestări
comportamentale;
d. Amână des îndepl inirea sarcinilor școlare;
e. Acționează fără a se gândi la consecințe;
f. Nu se pot controla emoțional. Sunt instabili emoțional -blocaje emoționale, furie,
depresie, anxietate;

16 g. Apare lipsa de motivație;
h. Flexibilitatea mentală este alterată;
i. Scad curiozitatea și interesul pentru cunoaștere;
j. Sunt incapabili de a se controla -apar comportamente impulsive (Nova,
Ardilla,1987).