1. ASPECTE GENERA LE DE FITOTEHNIE 1.1. Definirea și obiectul de studiu al fitotehniei ………………………………………………. 1.2. Probleme actuale ale agriculturii cu… [618280]
Conf.univ.dr. Viorel ION
FITOTEHNIE
2010
1
CUPRINS
Pag.
1. ASPECTE GENERA LE DE FITOTEHNIE
1.1. Definirea și obiectul de studiu al fitotehniei ……………………………………………….
1.2. Probleme actuale ale agriculturii cu privire la culturile fitotehnice ………………………
1.3. Căile de creș tere a produc ției la plantele de cultur ă mare …………………………………
1.4. Factorii de producț ie la plantele de cultur ă mare …………………………………………..
4
4 5 6
2. CEREALE
2.1. Aspecte generale ……………………………………………………………………………
2.1.1. Importan ța cerealelor ……………………………………………………………
2.1.2. Suprafe țele cultivate cu cereale ………………………………………………….
2.1.3. Produc ții obținute la cereale ………………………………………………………
2.1.4. Comer țul mondial cu cereale …………………………………………………….
2.1.5. Particularit ățile biologice ale cerealelor ………………………………………….
2.1.5.1. Caracteristicile boabelor germinate ……………………………………
2.1.5.2. Caracteristicile cerealelor la r ăsărire …………………………………
2.1.5.3. Caracteristicile plantelor înfr ățite ……………………………………
2.1.5.4. Caracteristicile plante lor mature de cereale ……………………………
2.1.5.5. Codificarea vegeta ției ………………………………………………….
2.1.6. Formarea recoltei la cereale ………………………………………………………
2.2. Grâul ……………………………………………………………………………………………
2.2.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
2.2.2. Compozi ția chimică a bobului și factorii de influen ță ……………………………
2.2.3. Sistematic ă și soiuri ………………………………………………………………
2.2.4. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
2.2.4.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
2.2.4.2. Cerin țe față de umiditate ………………………………………………
2.2.4.3. Cerin țe față de sol ……………………………………………………..
2.2.5. Zonarea culturii grâului de toamn ă în România …………………………………
2.2.6. Tehnologia de cultivare ………………………………………………………….. 2.2.6.1. Rota ția ………………………………………………………………….
2.2.6.2. Fertilizarea …………………………………………………………….. 2.2.6.3. Lucr ările solului ………………………………………………………
2.2.6.4. S ămânț a și semănatul …………………………………………………
2.2.6.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………
2.2.6.6. Recoltarea ………………………………………………………………
2.3. Orzul ……………………………………………………………………………………….
2.3.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
2.3.2. Compozi ția chimică a bobului și factorii de influen ță ……………………………
2.3.3. Sistematic ă și soiuri ……………………………………………………………..
2.3.4. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
2.3.4.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
2.3.4.2. Cerin țe față de umiditate ………………………………………………
2.3.4.3. Cerin țe față de sol ……………………………………………………..
2.3.5. Zonarea culturii orzului și orzoaicei în România …………………………………
2.3.6. Tehnologia de cultivare …………………………………………………………. 2.3.6.1. Rota ția ………………………………………………………………….
2.3.6.2. Fertilizarea …………………………………………………………… 2.3.6.3. Lucr ările solului ………………………………………………………..
2.3.6.4. S ămânț a și semănatul …………………………………………………
10 10 11 12 14 15 15 15 16 17 23 26 28 28 29 29 30 30 31 31 32 32 32 33 35 37 38 42 44 44 45 45 46 46 47 47 47 47 47 48 50 50
2
2.3.6.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………
2.3.6.6. Recoltarea ………………………………………………………………
2.4. Porumbul ……………………………………………………………………………………
2.4.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
2.4.2. Compozi ția chimică a bobului și factorii de influen ță …………………………..
2.4.3. Sistematic ă și hibrizi ……………………………………………………………..
2.4.4. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
2.4.4.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
2.4.4.2. Cerin țe față de umiditate ……………………………………………….
2.4.4.3. Cerin țe față de lumin ă ………………………………………………….
2.4.4.4. Cerin țe față de sol ……………………………………………………..
2.4.5. Zonarea culturii porumbului în România …………………………………………
2.4.6. Tehnologia de cultivare ………………………………………………………….. 2.4.6.1. Rota ția ………………………………………………………………….
2.4.6.2. Fertilizarea …………………………………………………………….. 2.4.6.3. Lucr ările solului ……………………………………………………….
2.4.6.4. S ămânț a și semănatul …………………………………………………..
2.4.6.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………..
2.4.6.6. Recoltarea …………………………………………………………….. 51 52 53 53 54 55 57 57 58 59 59 59 60 60 60 62 63 65 67
3. LEGUMINOASE PENTRU BOABE
3.1. Aspecte generale ……………………………………………………………………………
3.1.1. Importan ța leguminoaselor pentru boabe …………………………………………
3.1.2. Suprafe țele cultivate cu legumi noase pentru boabe ………………………………
3.1.3. Produc ții obținute la leguminoasele pentru boabe…………………………………
3.1.4. Comer țul mondial cu leguminoase pentru boabe…………………………………..
3.1.5. Particularit ăți biologice la leguminoasele pentru boabe …………………………
3.1.6. Formarea recoltei la leguminoasele pentru boabe…………………………………
3.2. Soia ……………………………………………………………………………………………..
3.2.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
3.2.2. Compozi ția chimică a bobului și factorii de influen ță ……………………………
3.2.3. Sistematic ă și soiuri ………………………………………………………………
3.2.4. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
3.2.4.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
3.2.4.2. Cerin țe față de umiditate ……………………………………………….
3.2.4.3. Cerin țe față de lumin ă ………………………………………………….
3.2.4.4. Cerin țe față de sol ………………………………………………………
3.2.5. Zonarea culturii de soia în România ……………………………………………..
3.2.6. Tehnologia de cultivare …………………………………………………………
3.2.6.1. Rota ția ………………………………………………………………….
3.2.6.2. Fertilizarea …………………………………………………………….. 3.2.6.3. Lucr ările solului ………………………………………………………
3.2.6.4. S ămânț a și semănatul …………………………………………………..
3.2.6.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………..
3.2.6.6. Recoltarea ……………………………………………………………….
69 69 70 71 71 72 76 77 77 77 78 78 78 79 79 79 79 80 80 80 81 82 84 86
4. PLANTE OLEAGINOASE
4.1. Aspecte generale ……………………………………………………………………………
4.1.1. Noțiuni introductive ………………………………………………………………
4.1.2. Importan ța plantelor oleaginoase …………………………………………………
4.1.3. Suprafe țele cultivate cu pl ante oleaginoase ………………………………………
4.1.4. Produc ții obținute la oleaginoase …………………………………………………
4.1.5. Comer țul mondial cu plante oleaginoas ………………………………………….
87 87 87 88 88 89
3
4.2. Floarea-soarelui …………………………………………………………………………….
4.2.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
4.2.2. Compozi ția chimică a bobului și factorii de influen ță ……………………………
4.2.3. Particularit ăți biologice la floa rea-soarelui ………………………………………
4.2.3.1. Germinarea și răsărirea …………………………………………………
4.2.3.2. R ădăcina și formarea sistemului radicular ……………………………..
4.2.3.3. Tulpina și formarea tulpinii ……………………………………………
4.2.3.4. Frunzele și suprafața foliară ……………………………………………
4.2.3.5. Inflorescen ța și floarea …………………………………………………
4.2.3.6. Înflorirea ……………………………………………………………….
4.2.3.7. Polenizarea …………………………………………………………….. 4.2.3.8. Fructul și formarea acestuia ……………………………………………
4.2.4. Formarea recoltei la floarea-soarelui …………………………………………….
4.2.5. Sistematic ă și hibrizi ……………………………………………………………..
3.2.6. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
4.2.6.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
4.2.6.2. Cerin țe față de umiditate ………………………………………………
4.2.6.3. Cerin țe față de lumin ă ………………………………………………….
4.2.6.4. Cerin țe față de sol ………………………………………………………
4.2.7. Zonarea culturii de floare a-soarelui în România …………………………………
4.2.8. Tehnologia de cultivare ………………………………………………………….. 4.2.8.1. Rota ția ………………………………………………………………….
4.2.8.2. Fertilizarea …………………………………………………………….. 4.2.8.3. Lucr ările solului ………………………………………………………
4.2.8.4. S ămânț a și semănatul …………………………………………………..
4.2.8.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………..
4.2.8.6. Recoltarea ……………………………………………………………… 90 90 92 95 95 95 97 97 99
101103104106107108108108110110110111111112114115117121
5. PLANTE TUBERCULIFERE
5.1. Cartoful …………………………………………………………………………………….
5.1.1. Importan ța culturii ……………………………………………………………….
5.1.2. Suprafe țe și producții ……………………………………………………………
5.1.3. Compozi ția chimică a tuberculului și factorii de influen ță ………………………
5.1.4. Particularit ă i biologice la cartof
…………………………………………………
5.1.5. Sistematic ă și soiuri ………………………………………………………………
5.1.6. Cerinț e față de climă și sol ……………………………………………………….
5.1.6.1. Cerin țe față de căldură …………………………………………………
5.1.6.2. Cerin țe față de umiditate ………………………………………………
5.1.6.3. Cerin țe față de lumin ă ………………………………………………….
5.1.6.4. Cerin țe față de sol ………………………………………………………
5.1.7. Zonarea culturii de cartof în România ……………………………………………
5.1.8. Tehnologia de cultivare ………………………………………………………….. 5.1.8.1. Rota ția ………………………………………………………………….
5.1.8.2. Fertilizare ……………………………………………………………… 5.1.9.3. Lucr ările solului ………………………………………………………..
5.1.9.4. Materialul de plantat și plantatul ……………………………………….
5.1.9.5. Lucr ări de îngrijire ……………………………………………………..
5.1.9.6. Recoltarea ……………………………………………………………..
123123123124125126127127127128128128129129129130131133136
BIBLIOGRAFIE ……………………………………………………………………………… 139
4
1. ASPECTE GENERA LE DE FITOTEHNIE
Cuvinte cheie: fitotehnie, produc ție, factori de produc ție.
Obiectivele capitolului:
– definirea fitotehniei ca știință și cunoașterea obiectului de studiu al acesteia;
– cunoaștera problemelor globale ale agriculturii cu privire la culturile fitotehnice și a căilor de cre ștere a
producției agricole;
– cunoașterea factorilor de produc ție la plantele de cultur ă mare, a modului cum ace știa acționează asupra
plantelor de cultur ă mare, respectiv a modului cum influen țează producția.
1.1. Definirea ș i obiectul de studiu al fitotehniei
Fitotehnia1 este știința agronomic ă care elaboreaz ă tehnologiile de cul tivare a plantelor de
cultură pe baza cunoa șterii biologiei și a cerințelor acestora față de factorii de vegeta ție, în scopul
obținerii unor produc ții ridicate și de calitate, în condi ții de eficien ță economic ă și de protec ție a
mediului înconjură tor.
Plantele de cultur ă care fac obiectul de studiu al fito tehniei sunt plantele de cultur ă mare sau
plantele de câmp, respectiv plantele care se cultiv ă pe suprafe țe mari, care sunt grupate în: cereale,
leguminoase pentru boabe, plante oleag inoase, plante textile, cartof, sfecl ă de zahăr, hamei, tutun,
plante medicinale și aromatice.
Fitotehnia se ocupă de cca. 100 de specii de interes pentru țara noastră , care apar țin la
diferite familii botanice, și anume: Poaceae ( Gramineae ), Fabaceae ( Leguminosae ), Asteraceae
(Compositae ), Brassicaceae ( Cruciferae), Linaceae, Cannabaceae , Malvaceae , Solanaceae,
Chenopodiaceae, Apiaceae (Umbeliferae ), Lamiaceae (Labiatae ).
În prezent, la toate plantele de cultur ă sunt cultivate soiuri sau hibrizi (cultivare) care au
însușiri diferite fa ță de structura genetic ă ancestral ă a plantei. Cultivarele sunt organisme ameliorate
și perfecționate de că tre om (ameliorator), cu o serie de ca racteristici pe care acesta a dorit s ă le
dezvolte și îmbunătățească la aceste plante.
Plantele de cultur ă mare se cultiv ă pe cea mai mare parte din suprafa ța arabilă a globului,
respectiv cca. 85%. Aceste specii asigură produse de baz ă pentru hrana oamenilor și furajarea
animalelor, precum și materii prime pentru o mul țime de industrii, precum: industria de mor ărit și
panificație, industria uleiului, industria zah ărului, industria amidonului , industria alcoolului,
industria farmaceutică , industria fibrel or textile etc.
Marile civiliza ții ale umanit ății au progresat și s-au dezvoltat pe baza cultiv ării plantelor de
cultură mare, și anume: civiliza țiile din sud-estul Asiei s- au dezvoltat pe baza cultiv ării orezului;
Babilonul, Egiptul, Grecia ș i Imperiul Roman s-au dezvoltat pe baza cultiv ării grâului, orzului și
meiului; civiliza țiile incașă, maya ș i aztecă de pe continentul american s-au dezvoltat pe baza
cultivării porumbului și cartofului.
Fitotehnia are un caracter interdisciplinar, fiind o disciplin ă de sintez ă (integratoare).
Aceasta utilizeaz ă cunoștințe fundamentale și aplicative de natur ă biologică, fiziologică , tehnică ,
tehnologic ă, economic ă și managerial ă, conturând în m ăsura cea mai mare profesiunea de Inginer
Agronom .
1.2. Probleme actuale ale agriculturii cu privire la culturile fitotehnice
Deși există o produc ție globală suficient ă pentru asigurarea fiec ărui locuitor a cca. 2700
calorii/zi, dup ă datele FAO peste 850 milioane de locuitor sufer ă de foame pe glob, în timp ce în
1 Denumirea de Fitotehnie vine din limba greac ă, de la phyton = plantă și tehni = artă, meșteșug, ansamblu de procedee
într-o meserie, metod ă, ceea ce înseamn ă că fitotehnia reprezint ă arta, me șteșugul, metoda de cultivare a plantelor ;
Franceză – Phytotechnie , Engleză – Crop Production , Spaniolă – Fitotechnia , Germană – Pflanzenbau.
5
anumite zone ale lumii (de exempu, în țările dezvoltate din UE) exist ă o supraproduc ție ce creaz ă
probleme deosebite, dezechilibrând pie țele de produse agricole și raportul cerere/ofert ă, afectând
paradoxal veniturile produc ătorilor agricoli.
Există o inechitate a asigur ării hranei pe glob datorit ă producțiilor diferite la plantele de
cultură mare în diferite zone geo-politice, produc ții care sunt determinate de performan ța
tehnologiilor de produc ție folosite. Astfel, în SAU se produ ce peste 3500 calorii/lo cuitor/zi, în timp
ce în multe ță ri din Africa se produse sub 2100 calorii/locuitor/zi.
Cerealele reprezint ă grupa de plante cea mai important ă, deținând suprafa ța cea mai mare pe
glob. Față de 500-700 kg cereale/locu itor/an cât se consideră că ar fi optim, majoritatea țărilor
produc sub 200 kg cereale/locuitor/ an. Ca atare, este necesară mărirea continu ă a producț iilor la
cereale și îmbunătățirea calității recoltei.
Practic, la toate grupele de plante de cultur ă mare trebuie m ărite producț iile prin
perfecț ionarea continu ă a factorului biologic și a tehnologiilor de cultur ă, în paralel cu
îmbunătățirea calității recoltei. Aceasta se impune ca urmare a cre șterii nevoilor alimentare ș i de
produse agricole pentru o popula ție în continu ă creștere. Față de 1950, când popula ția globului era
de cca. 2,5 miliarde locuitori, în 2010 popula ția globului a crescu t de 2,7 ori, ajung ând la circa 6,8
miliarde locuitori, iar prognoza pentru 2050 es te de peste 9,5 miliarde locuitori.
În prezent exist ă o serie de paradoxuri ale agriculturii, cu referire inclusiv la plantele de
cultură mare (plantele fitotehnice), și anume:
– există o ofertă globală de produse alimentare suficient ă, dar o bun ă parte din popula ția
globului (peste 850 milioane de oameni) sufer ă de foame;
– inputurilor agrico le sunt utilizate în cantit ăți din ce în ce mai mari, dar cre șterile de
producție sunt din ce în ce mai mici;
– costurile generate de inputurile agricole sunt din ce în ce mai ridicate, dar ne dorim pre țuri
cât mai mici ale produselor agroalimentare pe pia ță;
– deși există un volum din ce în ce mai mare de informa ții și cunoștințe care sunt accesibile
sub diferite forme, acestea sunt utilizate în general pu țin, iar pentru unii produc ătopri
agricoli nu sunt accesibile;
– sistemele agricole devin din ce în ce mai indus trializate, dar problemele asociate cu aceast ă
industrializare devin din ce în ce ma i mari (poluarea mediului înconjur ător, poluarea
produselor agricole, pier derea locurilor de munc ă etc.).
1.3. Căile de cre ștere a produc ției la plantele de cultură mare
Creșterea produc țiilor la plantele de cultur ă mare se poate realiza prin cre șterea suprafe țelor
cultivate (cale extensiv ă) și prin creșterea produc țiilor la unitatea de suprafa ță (cale intensiv ă).
Creșterea suprafe țelor cultivate reprezint ă o cale extensiv ă de creștere a produc țiilor pe
care omul a folosit-o dintotdeuna, suprafe țele cultivate crescând odat ă cu dezvoltarea societ ății
umane. Pe plan mondial, suprafe țele potențiale care pot fi luate în cultur ă sunt mari (de exemplu,
zonele imense de de șert), dar posibilit ățile reale de luare în cultur ă a acestor suprafe țe, din punct de
vedere al costurilor și al eforturilor tehnice, sunt destul de limitate.
De-a lungul istoriei, omul a putut lua în cultur ă suprafețe importante, de exemplu odat ă cu
marile cuceriri cum sunt cele care au dus la colonizarea Americii și a Australiei. În prezent,
suprafețe importante sunt luate în cultur ă prin defri șarea pădurilor și cultivarea savanelor în țările
mai puțin dezvoltate, dar din pă cate acest lucru este însoț it de distrugerea unor ecosisteme naturale,
iar de multe ori suprafe țele care sunt luate în cultur ă, după o perioad ă de exploatare devin improprii
pentru agricultur ă, fără a mai putea reveni la ecosistemul natural ini țial, transformându-se în cele
din urmă în zone de de șert.
În România, suprafe țele cultivate au crescut prin luarea în cultur ă de-a lungul timpului a
unor suprafeț e necultivate (de exemplu, terenurile din B ărăgan, Dobrogea) ș i defrișarea pădurilor
(de exemplu, a codrilor din Câmpia Român ă). Îndiguirea Luncii Dun ării și a marilor cursuri de ap ă
6
a permis luarea în cultur ă a unor suprafe țe importante. O modalitate important ă de creștere a
suprafețelor cultivate o constituie ameliorarea solurilor pu țin favorabile cultiv ării plantelor de
cultură, cum sunt nisipurile, solurile degrad ate, cele cu exces de umiditate, s ărăturate etc.
Din pă cate, posibilit ățile reale de cre ștere a produc țiilor prin cre șterea suprafe țelor cultivate
sunt limitate.
Schimbarea structurii culturilor reprezintă o cale extensiv ă mascată de creș tere a
producțiilor. Cre șterea suprafe țelor cultivate cu o anumit ă plantă se face prin reducerea
proporțională a suprafelor cultivate cu alte plante de cultur ă. Schimbarea structurii culturilor se face
în funcție de necesit ăți și conjunctur ă, ce de exemplu: cererea ridicat ă pe piață pentru un anumit
produs agricol și prețul ridicat oferit determin ă creșterea cuprafe țelor cultivate cu planta de cultur ă
respectivă; calamitarea unor culturi impune cultivarea suprafe țelor respective în acela și an cu alte
plante de cultur ă.
Creșterea produc țiilor la unitatea de suprafa ță reprezint ă o cale intensiv ă de creș tere a
producțiilor. Aceast ă modalitate de cre ștere a produc țiilor se bazeaz ă pe folosirea de material
biologie (soiuri și hibrizi) din ce în ce mai performant, pe folosirea de tehnologii moderne de
producție și pe aplicarea rezultatelor cercet ării științifice și utilizarea inova țiilor în activitatea de
producție agricolă.
Tehnologiile moderne de produc ție se bazeaz ă pe mecanizare (folosirea de ma șini, utilaje și
echipamente agricole performante), chimizare (folosirea de îngr ășăminte chimice; folosirea de
pesticide – erbicide, fungicide, ba ctericide, insecticide, acaricid e, nematocide, rodenticide etc.;
folosirea de substan țe regulatoare de cre ștere etc.), automatizare (computerizare, robotizare).
Creșterea produc țiilor la unitatea de suprafa ță este considerată ca fiind mijlocul cel mai
important de cre ștere a produc țiilor agricole, dar trebuie practicat cu aten ție, pentru că folosirea
exagerată, dezechilibrat ă și în dezacord cu cerin țele plantelor de cultur ă se asociaz ă cu apariția de
probleme foarte grave de poluare a mediului (sol ului, apei, aerului), ob ținerea de produse agricole
cu reziduuri de pesticide și nitrați etc.
1.4. Factorii de produc ție la plantele de cultur ă mare
Factorii care influen țează producția la plantele de cultur ă mare sunt grupaț i în: factori
biologici; factori ecologici ; factori tehnologici ; factori economico-sociali ș i politici .
a) Factorii biologiei sunt reprezenta ți de soi sau hibrid, calita tea materialului de sem ănat
sau plantat și organismele care ac ționează asupra plantelor de cultur ă mare.
Recolta poten țială este determinat ă de soiul sau hibridul cult ivat, respectiv de zestrea
genetică pe care o posed ă planta cultivat ă și care se poate manifesta mai mult sau mai pu țin în
funcție de acțiunea celorlal ți factori de produc ție.
Soiul reprezint ă o populație de plante creată sau identificat ă, care:
– se diferen țiază de populaț iile daja cunoscute prin cel pu țin un caracter important, precis și
puțin fluctuant, ce poate fi clar definit și descris, sau prin mai multe caractere a c ăror
combinație este de natur ă să dea calitatea de nou ( distinctivitate );
– este omogen ă pentru ansamblul caracterelor luate în considerare de reglement ările în vigoare
privind uniformitatea soiurilor, cu excep ția unui num ăr foarte redus de forme atipice, ținând
seama de particularit ățile de reproducere (omogenitate );
– este stabilă în privin ța caracterelor sale esen țiale, adică în urma reproducerii sau multiplic ării
succesive, sau la sfâr șitul fiecărui ciclu de reproducere definit de ameliorator, caracterele
esențiale rămân așa cum au fost descrise ini țial (stabilitate ).
Hibridul reprezintă sămânța obținută în urma încrucișă rii între linii cons angvinizate, soiuri
sau hibrizi, care în prima genera ție asigură producții mari datorit ă fenomenului de heterozis.
Linia consangvinizat ă reprezint ă materialul biologic identic genotipic, omogen și stabil,
rezultat din autofecundarea dirijat ă, însoțită de selecție în mai multe genere ții succesive.
7
Materialul de semănat sau plantat . În practica agricol ă, materialul de sem ănat este denumit
sămânță, iar materialul de plantat este denumit material s ăditor .
Prin sămânța folosită la semănat se înțelege orice material de reproducere (semin țe, fructe,
organe vegetative, material s ăditor produs prin orice metode de înmul țire) destinat multiplic ării sau
reproducerii unei plante agricole.
Semințele folosite la sem ănat sunt supuse în prealabil un ui control obligatoriu, pentru
verificarea indicilo r de calitate ceru ți de normele în vigoare, resp ectiv pentru cer tificarea calit ății
semințelor.
Certificarea calit ății seminț elor și a materialului s ăditor reprezint ă un complex de
operațiuni de control efectuate sub responsabilitatea Inspec ției Naț ionale pentru Calitatea
Semințelor, prin intermediul Laboratorului Central pentru Calitatea Semin țelor și a Materialului
Săditor (LCCSMS) și a Inspectoratelor Teritoriale pentru Calitatea Semin țelor și a Materialului
Săditor (ITCSMS). Scopul acestui control este s ă protejeze producă torii agricoli împotriva riscului
utilizării de semin țe și material s ăditor necorespunz ătore.
Prin certificarea calit ății semințelor și a materialului s ăditor se urm ărește:
1- stabilirea valorii biologice a semin țelor în câmp, avându-se în vedere identitatea,
autenticitatea, puritatea varietal ă și starea fitosanitar ă;
2- stabilirea valorii culturale a semin țelor prin efectuarea de determin ări de calitate în laborator,
și anume:
a- determinări fizice: examenul orga no-leptic, puritatea fizic ă (P), componen ța botanică (CB),
masa a 1000 de boabe (MMB), masa hectolitric ă (MH), umiditatea (U);
b- determinări fiziologice: germina ția (G), cold-test (CT), vi abilitatea(V), puterea de
străbatere (PS);
c- determinarea stă rii sanitare: determinarea infest ării și infectării.
3- controlul st ării sanitare privind lipsa organismelor d ăunătoare de carantin ă;
4- verificarea autenticit ății și purității varietale în pre și postcontrol.
Categoriile biologice ale semin țelor destinate sem ănatului sunt:
– sămânța "Amelioratorului" (S.A.);
– sămânță de "Prebaz ă" (P.B.), care poate fi S ămânță de Prebaz ă I (P.B.I) și Sămânță de Prebaz ă
II (P.B.II);
– sămânță de "Bază" (B);
– sămânță "Certificat ă" (C), care în cazul speciilor autogame poate fi s ămânță certificat ă din
generația I și a II-a (C1 și C2).
Este interzis ă prin lege comercializarea semin țelor și a materialului să ditor a căror calitate
nu a fost controlat ă și certificat ă. Semințele condi ționate și certificate (care au primit din partea
laboratorului central sau inspectoratului jude țean Certificatul de valoare biologic ă și culturală) se
comercializeaz ă numai ambalate, înso țite de urm ătoarele documente:
– la livrarea en gros – "Certificatul de calitate" eliberat de furnizor și care cuprinde date privind
valoarea biologică și culturală a semințelor;
– la livrarea cu am ănuntul – eticheta furnizorului care constituie certifi catul de calitate.
Organismele care acționează asupra plantelor de cultur ă mare le influen țează capacitatea de
producție, acestea fiind:
– microorganisme patogene (virusur i, bacterii, ciuperci), care pr oduc boli (viroze, bacterioze,
micoze);
– microorganisme simbiotice, care sunt folositoare plantelor de cultur ă mare (de exemplu,
bacteriile din genul Rhizobium care trăiesc în simbioză cu speciile de leguminoase);
– organisme animale d ăunătoare: insecte, nematozi, acarieni, p ăsări, rozătoare, etc.
– plante care intr ă în competi ție pentru factorii de vegeta ție cu plantele de cultur ă, denumite
buruieni (plante nedorite în culturile agricole);
– plante parazite (de exem plu, cuscuta, lupoaia).
8
b) Factorii ecologici cei mai importan ți sunt: radia ția solară, apa, căldura, aerul, elementele
nutritive, solul, fiecare specie de plante având cerin țe specifice privind ace ști factori.
Radiația solară reprezint ă sursa primar ă de energie pe Terra, fiind utilizat ă de plante în
procesul de fotosintez ă prin care aceas ta este convertit ă în energia chimic ă a substan țelor oganice
rezultate în urma procesului de sintez ă. Radiația solară este cea care asigur ă un mediu de via ță
propice plantelor, ca de altfel pent ru toate organismele vii de pe p ământ.
Pentru plante, cea mai important ă este radia ția vizibilă (lumina), cu lungimea de und ă
cuprinsă între 380-800 nm, iar în cadr ul acesteia cea mai important ă este radia ția cu lungimea de
undă cuprinsă între 400-700 nm, care constituie radiaț ia fotosintetic activ ă (PAR –
Photosynthetically Active Radiation).
De cantitatea luminii depinde cantitatea de substan țe organice produse prin procesul de
fotosintez ă, respectiv productivita tea plantelor. Unele plante sunt adaptate la intensit ăți mai mari ale
luminii („plante de lumin ă”), cum sunt sfecla de zah ăr, floarea-soarelui, cartoful, bumbacul,
porumbul, iar altele sunt adaptate la intensit ăți mai mici ale luminii („plante de umbr ă”), cum sunt
fasolea, inul pentru fibr ă.
Apa reprezint ă matrița vieții, aceasta fiind necesar ă în mod direct sau indirect pentru orice
proces al vieț ii sau orice reac ție biochimică . Apa reprezintă un element esen țial al fiec ărui țesut, al
celulelor care alc ătuiesc țesuturile și a protoplasmei care alc ătuiește celulele.
Apa este importantă pentru fiecare etap ă a procesului de dezvoltare a plantelor, de la
procesul de imbibiț ie a semin ței și declanșarea germina ției și până la maturitate. În anumite faze de
vegetație, deficitul de ap ă are un efect mai important asupra plantelor, acestea fiind denumite faze
critice .
Raportul dintre cantitatea de ap ă consumat ă de plante și cantitatea de substanță uscată
sintetizată de acestea reprezint ă consumul specific sau coeficientul de transpira ție. Consumul
specific este diferit de la o specie de plante la alta, dar și în funcț ie de condi țiile climatice
(precipita ții, umiditate atmosferic ă, temperatur ă), vârsta plantei, caracteristicile solului (indicii
hidrofizici și fertilitatea solului).
Căldura influențează procesele care au loc în cadrul plantei, și anume: viteza cu care se
desfășoară reacțiile biochimice; ritmul de absor ție al apei și elementelor nutritive și viteza de
deplasare a acestora în plantă ; procesele fiziologice care au loc în plant ă; rata de cre ștere și
dezvoltare.
Pentru ca o plantă să ajungă la maturitate, aceasta are nevoie de o anumit ă cantitate de
căldură exprimat ă sub forma unei sume de te mperaturi biologic active (TBA1), aceasta purtând
numele de constant ă termică (CT). Constanta termic ă se calculeaz ă după următoarea formul ă:
ΣTBA = Σ(Tef – Tb)
unde: ∑TBA = suma temperaturilor biologic active, înregistrate de-a lungul perioadei de
vegeta ție (constanta termic ă);
Tef = temperatura efectiv ă, exprimată ca temperatur ă medie zilnic ă, calculată ca medie
dintre temperatura maxim ă zilnică și temperatura minim ă zilnică;
Tb = temperatura de baz ă sau pragul biologic (tempe ratura sub care nu se mai
înregistreaz ă creșteri vizibile).
Constanta termic ă este diferit ă de la o specie la a lta, de exemplu: 1000-1400oC la porumb
(Tb=10oC); 800-850oC la mei (Tb=10oC); 1450-1600oC la floarea-soarelui (Tb=7oC).
Cunoașterea temperaturii minime de germina ție este important ă pentru stabilirea
momentului optim de sem ănat în cazul plantelor de cultur ă care se seam ănă primăvara, respectiv a
momentului când aceast ă temperatur ă se realizeaz ă la adâncimea de sem ănat în sol, și anume: 1-3oC
pentru grâul de prim ăvară, orzoaica de prim ăvară, mazărea, inul; 3-5oC pentru bob, lupin, mac; 6-
7oC pentru floarea-soarelui; 7-8oC pentru soia; 8-10oC pentru porumb și fasole; 10-12oC pentru orez
și mei; 11-13oC pentru sorg; 13-14oC pentru tutun etc. Sem ănatul mai devreme face ca semin țele să
1 TBA sunt numite și UTU (Unit ăți Termice Utile) sau GDD (Growing Degree Days – Grade Zilnice de Cre ștere).
9
se imbibe cu ap ă, dar să nu poată germina din cauza temperaturii prea sc ăzute; aceste semin țe
constituie un mediu favorabil pentru dezvoltarea agen ților patogeni și a dăunătorilor, răsărirea fiind
neuniform ă și cu goluri. Sem ănatul mai târziu se asociaz ă cu pierderea umidit ății din stratul
superficial al solului, ceea ce determin ă o răsărire neuniform ă și cu goluri, iar pe de alt ă parte se
întârzie vegeta ția, plantele ajungând la maturitate mai târziu.
Aerul este important pentru plante at ât la nivelul atmosferei cât și la nivelul solului (aerul
din sol). În aerul atmosferic este important ă concentraț ia CO 2, a că rei creștere intensific ă procesul
de fotosintez ă, având un efect fertili zant asupra plantelor. Cre șterea controlat ă a concentra ției de
CO 2 este posibil ă în spații închise de tip ser ă. Urmare a activit ății omului, concentra ția CO 2 din
atmosferă a crescut continuu începând din secolul XIX, dar mai ales în secolul XX. Fa ță de 1957,
când concentra ția CO 2 din atmosfer ă era de 315 ppm, în anul 1993 aceasta a juns la 360 ppm,
pentru ca la nivelul anului 2010 s ă depășească 380 ppm. Aceast ă creștere a concentra ției CO 2 din
atmosferă este răspunzătoare de intensificarea efectului de ser ă și de accentuarea fenomenului de
încălzire global ă, ce afecteaz ă plantele și viața pe pământ, în general. Se estimeaz ă că această
creștere a concentra ției CO 2 din atmosferă este ră spunzătore în propor ție de peste 60% de
intensificarea efectului de ser ă.
Elementele nutritive (macroelementele principale – azot, fosfor, potasiu; macroelementele
secundare – sulf, calciu, magneziu; microelementel e – zinc, fier, molibden, mangan, bor, etc.) sunt
utilizate de c ătre plante în func ție de faza de vegeta ție, cerințele fiind diferite de la o specie la alta,
și chiar de la un cultivar la altul (soi sau hibrid).
Solul influenț ează plantele prin însu șirile sale fizice (textur ă, structură, densitate aparent ă),
chimice (con ținut în elemente nutritive, pH) și biologice (activitate microbiologic ă, fertilitate
solului).
c) Factorii tehnologici sunt reprezenta ți de interven țiile pe care omul le efectueaz ă asupra
plantei de cultur ă prin intermediul tehnologie i de cultivare, intervenț ii care sunt grupate în
următoarele verigi tehnologice: rota ție, fertilizare, lucră rile solului, s ămânța și semănatul, lucr ările
de îngrijire, recoltarea.
Omul acționează asupra plantelor de cultur ă prin intermediul tehnolog iei de cultivare într-un
mod controlat și sistematic, în conformitate cu scopul pe care-l urm ărește, și anume ob ținerea unei
anumite recolte (produc ții), cu o anumit ă calitate, în condi ții de eficien ță economic ă și de protec ție a
mediului înconjură tor. Omul ac ționează asupra plantelor de cultur ă, folosindu-se de maș ini, utilaje
și echipamente agricole, materii și materiale, know-how, cuno ștințe, informa ții și experien ță. Prin
intervenția sa, omul urm ărește ca plantele de cultur ă să aibă condiții de creș tere și dezvoltare cât
mai bune, influen țând, îmbun ătățind, corectând sau anihilând ac țiunea unor factori de mediu.
d) Factori economico-sociali ș i politici sunt reprezenta ți de: tipul de exploata ție, dotarea
tehnică, modul de valorificare a recoltei, sursele de finan țare, subven țiile, normele de protec ția
mediului, normele fitosanitare, legisla ția în vigoare, etc.
Întrebări:
– Definiți fitotehnia și prezenta ți obiectul de studiu al acesteia.
– Prezentați problemele actuale ale agriculturii cu privire la culturile fitotehnice.
– Prezentați căile de creștere a produc ției la plantele de cultur ă mare.
– Prezentați factorii biologici de produc ție: soiul, hibridul, materialul de sem ănat sau plantat, organismele care
acționează asupra plantelor de cultur ă.
– Prezentați factorii ecologici de produc ție: radiaț ia solară, apa, căldura, aerul, elementele nutritive, solul.
– Prezentați factorii tehnologici, economico-manageriali și politici de produc ție.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., Bîrnaure V., 1989. Fitotehnie . Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
10
2. CEREALE
2.1. Aspecte generale
Cuvinte cheie: cereale, grâu, secar ă, triticale, orz, orzoaic ă, ovăz, orez, mei, porumb, sorg, importan ță,
suprafe țe, produc ții, comerț, particularit ăți biologice
Obiectivele subcapitolului:
– cunoașterea importan ței cerealelor, a suprafe țelor cultivate și a produc țiilor obținute la cereale;
– cunoașterea particularit ăților biologice ale cerealelor și a modului cum agricultorul poate folosi aceste
particularit ăți în activitatea sa pentru ob ținerea unor produc ții mari și de calitate;
– cunoașterea modului cum se formeaz ă recolta la cereale, a elementelor productivit ății și a principiilor
formării recoltei.
2.1.1. Importanț a cerealelor
Boabele de cereale1 reprezint ă hrana de baz ă pentru aproape întreaga popula ție a globului,
acestea fiind utilizate sub diferite forme, m ăcinate și preparate sub form ă de pâine, griș , paste
făinoase, m ămăligă etc., sau fierte și consumate ca atare.
Sub form ă de boabe întregi sau m ăcinate, ca plante verzi, uscate sau însilozate, ca produse
secundare (paie, pleav ă sau tulpini de porumb) și subproduse (t ărâțe) acestea sunt utilizate în hrana
tutoror speciilor de animale crescute de om.
Boabele de cereale sunt utilizate ca materie prim ă pentru o serie de industrii, precum cea a
spirtului, alcoolului, amidoului, be rii, dextrinei, glucozei, etc., ia r paiele sunt utilizate ca materie
primă în industria celulozei și hărtiei.
Cerealele (grâu, secar ă, triticale, orz, ov ăz, mei, orez, porumb, sorg) au o serie de
caracteristici care le fac foarte valoroase și apreciate de c ătre om, ceea ce a f ăcut ca acestea s ă
constituie din toate timpurile și să rămână și în viitor grupa de plante de cea mai mare importan ță
pentru existen ța și activitatea uman ă, și anume:
– un raport de 1:6 între proteine și hidrați de carbon, foarte favorabil organismului uman
(comparativ cu un raport de 1:3 în cazul leguminoaselor pentru boabe și 1:12 – 1:16 în cazul
cartofului);
– produsele alimentare ob ținute din cereale pot fi consumate zilnic, f ără probleme pentru
organismul uman;
– diferite alternative de utilizare, ce realele putând fi utilizate în alimenta ția oamenilor,
furajarea animalelor și ca materie prim ă pentru diferite industrii;
– un conț inut scă zut de umiditate (de obicei între 11-14%), ceea ce asigur ă o bună
conservabilitate pe perioade mari de timp și transportul cu u șurință pe distan țe mari;
– nu-și modific ă valoarea nutritiv ă în timp, acestea fiind folosite la constituirea fondului de
rezervă pentru asigurarea hranei oamenilor și animalelor în cazuri speciale, de criz ă (secetă,
calamități etc.);
– o mare plasticitate ecologic ă, cerealele fiind cultivate pe tot globul;
– sunt plante anuale ce realizeaz ă într-o perioad ă relativ scurt ă de timp produc ții mari la
unitatea de suprafa ță;
– unele cereale au o perioad ă scurtă de vegeta ție, după recoltarea acestora putându-se cultiva
culturi succesive (porumb timpuriu, fasole, etc.), mai ales în condi ții de irigare;
– cerealele au un sistem radicular fasciculat, r ădăcinile fiind r ăspândite în stratul superficial al
solului de unde î și extrag elementele nutritive, putând intra în rota ții cu plantele care au un
sistem radicular mai profund (leguminoase pentru boabe, plan te tehnice), care- și procură
elementele nutritive din straturile mai adânci ale solului.
– au o tehnologie de cultivare complet mecanizat ă și relativ simpl ă, fără probleme deosebite.
1 Denumirea de cereale vine de la „ Ceres ”, numele zei ței agriculturii la romani.
11
2.1.2. Suprafe țele cultivate cu cereale
Cele mai importante zone de cultur ă a cerealelor pe glob sunt urm ătoarele (tabelul 1):
– pentru grâu: Asia, Europa și America de Nord, dar suprafe țe importante sunt cultivate și în
Australia, Africa, America de Sud;
– pentru secar ă și triticale: Europa;
– pentru orz: Europa și Asia, dar suprafe țe mari sunt cultivate ș i în America de Nord, Africa ș i
Australia;
– pentru ovă z: Europa, dar suprafe țe mari sunt cultivate și în America de Nord;
– pentru orez: Asia, dup ă care urmeaz ă, cu suprafe țe mult mai mici Africa și America de Sud;
– pentru mei: Africa și Asia;
– pentru porumb: Asia, America de Nord, Afri ca, America de Sud, Europa, America Central ă;
– pentru sorg: Africa și Asia.
Tabelul 1
Suprafețele cultivate cu cereale pe plan mondial, în anul 2008 (mii ha)
Zona
geografic ă Cereala
Grâu Secar ă Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
Europa 61.597,0 5.979,7 3.125,0 29.157,0 7.208,0 596,5 690,3 15.476,0 276,1
Asia 97.498,8 445,6 272,9 11.804,0 494,2 141.959,9 14.055,5 52.173,8 9.226,1
Africa 9.457,3 27,9 7,0 4.835,8 170,9 9.526,6 22.419,9 29.152,0 27.595,1
Australia 13.552,0 35,0 376,0 4.484,0 915,0 2,0 37,0 68,0 845,0
America de
Nord 32.573,5 240,4 15,8 5.027,3 1.982,0 1.204,4 186,2 32.994,4 2.942,2
America Centrală 808,6 0,02 1,2 318,3 100,4 312,1 0,06 9.184,3 2.091,6
America de Sud 8.034,6 40,1 94,9 1.080,4 457,6 4.997,5 10,5 21.493,0 1.818,9
Mondial 223.564,1 6.768,7 3.892,8 56.774,3 11.333,3 158.955,4 37.399,4 161.016,5 44.911,9
Sursa: FAO Statistics Division
Cele mai importante cereale, care sunt și cele mai importante plante de cultur ă cultivate de
om pe glob, sunt urm ătoarele: grâu (223,5 milioane ha cultivate în 2008), porumb (161,0 milioane
ha cultivate în 2008), orezul (158,9 milioane ha cultivate în 2008).
În anul 2008, în lume au fost 6 țări care au cultivat peste 10 milioane ha cu grâu, și anume:
India (28,0 milioane ha), Federa ția Rusă (26,1 milioane ha), China (23,6 milioane ha), SUA (22,5
milioane ha), Australia (13,5 milioane ha), Kazakhstan (12,9 milioane ha) și Canada (10,0 milioane
ha). Peste 5 milioane ha cu porumb au cultivat 5 țări, și anume: SUA (31,8 milioane ha), China
(29,9 milioane ha), Brazilia (14,4 milioane ha), India (8,3 milioane ha) și Mexic (7,3 milioane ha).
La nivelul UE27, Fran ța cultivă suprafața cea mai mare cu grâu, Spania cultiv ă suprafața ce
mai mare cu orz, Polonia cultiv ă suprafețele cele mai mari cu secar ă, triticale și ovăz, Italia cultiv ă
suprafețele cele mai mari cu orez și sorg, Ungaria cultiv ă suprafața cea mai mare cu mei, iar
România cultiv ă cea mai mare suprafa ță cu porumb (tabelul 2).
În România, în perioada interbelic ă, cerealele s-au cultivat pe mai mult de 80% din suprafa ța
arabilă a țării, după care ponderea acestora a sc ăzut sub 70% (variind de la un an la altul între 50 și
70%, cu o medie de cca. 62%). În mod obiș nuit, România cultiv ă peste 5 milioane ha, de multe ori
chiar peste 6 milioane ha. Pricipalele cereale cultivate în România sunt urm ătoarele (tabelul 3):
– porumbul, cu suprafe țe cultivate în mod obi șnuit de peste 3 milioane ha, dar cu o tendin ță de
scădere după 2000, cultivându-se pe suprafe țe în jur de 2,5 milioane ha;
– grâul, cu suprafeț e cultivate în mod obi șnuit între 2,0 și 2,5 milioane ha.
12
Tabelul 2
Principalele țări cultivatoare de cereale în UE, în anul 2008 (mii ha)
Cereala Grâu Secară Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
Primele 5
țări
cultivatoare de cereale în UE27 Franța
(5.492,4) Polonia
(1.396,5) Polonia
(1.333,4) Spania
(3.462,4Polonia
(550,6)Italia
(224,2) Ungaria
(8,5) România
(2.432,2)Italia
(38,9)
Germania
(3.213,5) Germania
(736,9) Germania
(398,8) Germania
(1.961,7)Spania
(498,8)Spania
(96,1) Franța
(6,9) Franța
(1.702,0)Franța
(37,0)
Italia
(2,29) Spania
(110,0) Franța
(343,1) Franța
(1.799,3)Finlanda
(354,5)Grecia
(31,0) Polonia
(6,0) Ungaria
(1.199,6)România
(7,9)
Polonia
(2.288,8) Lituania
(74,3) Ungaria
(132,1) Polonia
(1.206,5)Suedia
(222,5)Portugalia
(25,4) Austria
(4,0) Italia
(1.053,3)Spania
(6,4)
România
(2.098,3) Letonia
(59,0) Lituania
(98,2) Marea
Britanie
(1.032,0)România
(200,0)Franța
(16,4) Bulgaria
(3,3) Germania
(520,5) Ungaria
(4,2)
Total UE27 26.503,0 2.748,3 2.656,3 14.473,7 2.997,9 413,7 33,9 8.877,6 96,5
Sursa: FAO Statistics Division
Tabelul 3
Suprafețele cultivate cu cereale în România (mii ha)
Anul Cereala Total Grâu Secară Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
1965 2.983,4 102,2 232,7 115,8 18,7 3.305,8 7,9 6.766,5
1970 2.321,0 45,1 288,4 131,3 27,9 3.084,0 3,0 5.900,7
1975 2.344,6 41,0 442,1 70,1 21,9 3.304,7 15,2 6.239,6
1980 2.244,4 35,0 809,4 50,9 19,8 3.287,5 21,3 6.468,3
1985 2.366,0 30,0 680,4 72,1 37,6 3.090,1 9,1 6.285,3
1990 2.253,2 44,4 749,0 144,3 39,9 2.466,7 5,2 5.702,7
1995 2.480,8 20,6 581,7 238,9 6,1 0,6 3.109,2 5,7 6.443,6
2000 1.928,3 13,8 411,9 232,3 1,4 0,5 3.049,4 1,6 5.639,2
2001 2.540,3 12,2 528,8 219,4 1,2 1,1 2.974,0 6,2 6.283,2
2002 2.148,2 10,5 549,7 230,9 0,5 1,5 2.761,2 1,8 5.704,3
2003 1.410,9 10,7 10,3 317,2 238,5 0,1 2,5 3.119,1 4,6 5.113,9
2004 2.246,6 21,8 27,9 412,0 187,4 1,2 2,5 3.196,1 8,7 6.104,2
2005 2.448,1 20,6 33,5 471,6 213,1 3,4 3,0 2.609,1 0,7 5.803,1
2006 1.992,3 17,2 27,3 326,4 195,5 5,5 1,6 2.512,9 0,7 5.079,4
2007 1.890,9 11,9 31,8 338,7 209,0 8,0 2,1 2.263,0 0,9 4.756,3
2008 2.098,3 13,0 31,7 386,7 200,0 9,9 1,7 2.432,2 7,9 5.181,4
Sursa: FAO Statistics Division
2.1.3. Produc ții obținute la cereale
În anul 2008, produc ția mondială de cereale a fost de 2,5 miliarde tone. Cerealele care au
înregistrat cele mai mari produc țiile medii la hectar pe plan mondial sunt: po rumb (5,1 t/ha), orez
(4,3 t/ha), triticale (3,6 t/ha) și grâu (3,0 t/ha) (tabelul 4). De asemenea, cele mai mari produc ții
medii la hectar s-au înregistrat în :
– America de Nord, pentru porumb, sorg, mei ș i ovăz;
– Australia, pentru orez;
– Europa, pentru secar ă și orz;
– America Central ă, pentru grâu și triticale.
13
La nivelul UE, cele mai mari produc ții medii la hectar (peste 5.000 kg/ha) s-au înregistrat în
anul 2008 la porumb, orez, grâu și sorg. În anul 2008, în UE au fost țări care au ob ținut produc ții
medii la hectar de peste 11.000 kg/ha la porumb, peste 9.000 kg/ha la grâu, peste 7.000 kg/ha la orz,
peste 6.000 kg/ha la secar ă, triticale, orez și sorg, peste 5.000 kg/ha la mei (tabelul 5).
În România, în perioada 1961-2008, produc ții medii la hectar de peste 2.000 kg/ha s-au
obținut la porumb (2,8 t/ha), triticale (2,7 t/ha), orez (2,7 t/ha), orz (2,6 t/ha) și grâu (2,4 t/ha)
(tabelul 6).
Tabelul 4
Producțiile medii la hectar ob ținute la cereale pe plan m ondial, în anul 2008 (kg/ha)
Zona
geografic ă Cereala
Grâu Secară Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
Europa 4027,0 2744,1 4119,3 3619,4 2343,3 5821,9 1427,2 6018,1 3010,8
Asia 2874,8 1588,0 1131,3 1662,6 1555,0 4386,3 1006,0 4553,2 1231,2
Africa 2234,1 1774,1 2171,4 980,5 1041,6 2432,6 898 1824,9 912,9
Australia 1578,8 571,4 1337,7 1520,9 1384,7 9500,0 1000,0 5691,1 3635,5
America de Nord 2966,7 2158,7 2398,7 3380,6 2804,8 7671,6 1812,7 9637,2 4077,9
America Centrală 4982,3 1117,6 4717,9 2552,3 1468,8 3624,3 1578,9 3025,7 3358,0
America de Sud 2247,6 1135,7 2722,7 2505,9 2071,8 4818,4 1415,1 4274,5 3272,4
Mondial 3086,1 2622,4 3601,7 2776,6 2275,1 4309,4 953,2 5109,4 1459,1
Sursa: FAO Statistics Division
Tabelul 5
Producțiile medii la hectar cele mai ridicate ob ținute la cereale în UE27, în anul 2008 (kg/ha)
Cereala Grâu Secară Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
Primele 5 țări
cultivatoare de cereale în UE27 Irlanda
(9062,9) Luxembourg
(6705,0) Belgia
(6592,6) Belgia
(7703,2)Irlanda
(7579,3) Spania
(6920,9) Franța
(5507,2) Olanda
(11416,2)Franța
(6228,0)
Olanda
(8729,7) Suedia
(6542,6) Germania
(5971,6) Irlanda
(6896,7)Belgia
(5808,8) Grecia
(6735,4) Austria
(2200,0) Austria
(11063,3)Italia
(5796,0)
Belgia
(8359,5) Marea
Britanie
(6368,2) Luxembourg
(5966,8) Franța
(6764,4)Marea
Britanie
(5803,3) Italia
(6244,4) România
(1654,8) Belgia
(10349,9)Ungaria
(3428,5)
Marea
Britanie
(8281,3) Danemarca
(5242,2) Austria
(5413,1) Olanda
(6179,2)Luxembourg
(4983,3) Portugalia
(6086,6) Spania
(1625,0) Grecia
(10300,0)Spania
(3265,6)
Germania
(8087,3) Germania
(5081,0) Suedia
(5313,1) Germania
(6100,3)Olanda
(4800,0) Franța
(5425,7) Polonia
(1571,9) Spania
(9901,3) Slovacia
(2872,1)
Total UE27 5672,4 3368,6 4138,8 4536,6 2918,5 6327,2 2316,0 7079,8 5351,1
Sursa: FAO Statistics Division
Tabelul 6
Producțiile medii la hectar ob ținute în România (kg/ha)
Anul Cereala
Grâu Secară Triticale Orz Ovăz Orez Mei Porumb Sorg
1965 1990,0 1222,3 2085,3 1070,3 2452,1 1777,7 911,3
1970 1445,9 950,8 1780,2 889,5 2334,7 2119,1 592,7
1975 2072,8 1268,2 2153,1 810,9 3129,2 2796,2 2334,5
1980 2790,9 2171,4 2901,5 922,6 1954,5 3213,1 1356,8
1985 2338,1 2233,3 2591,2 1282,9 3643,6 3852,0 846,1
14
Anul Cereala
Grâu Secară Triticale Orz Ov ăz Orez Mei Porumb Sorg
1990 3235,0 2017,7 3577,4 1621,6 1666,6 2760,5 673,0
1995 3090,3 2074,4 3122,2 1692,9 3903,0 666,6 3191,5 763,2
2000 2310,8 1579,2 2104,8 1049,5 2571,4 864,7 1606,0 937,5
2001 3056,2 2333,2 2987,9 1742,9 1250,0 963,3 3066,3 903,2
2002 2058,0 1912,3 2110,8 1417,9 1200,0 913,1 3042,0 1418,9
2003 1757,0 1613,0 1892,4 1704,7 1354,7 2409,5 820,6 3070,4 1064,8
2004 3477,4 2523,8 3618,4 3412,5 2385,0 4005,6 800,0 4549,7 3264,3
2005 2998,4 2371,0 2810,7 2288,1 1770,7 4198,8 1666,6 3981,6 2529,1
2006 2773,6 2071,6 2605,8 2367,9 1774,1 3299,3 1090,9 3575,3 1798,6
2007 1610,0 1723,7 2566,0 1568,8 1203,9 3402,3 1107,0 1702,9 1334,4
2008 3422,1 2416,1 3171,8 3127,4 1910,0 4932,6 1654,8 3227,1 2634,7
Media
1961-
2008 2394,5 1703,3 2777,5 2600,0 1298,4 2696,2 884,8 2867,3 1401,1
Sursa: FAO Statistics Division
2.1.4. Comer țul mondial cu cereale
În anul 2007, exportul mondial de cereale a fost de 327,0 milioane tone, fiind dominat de
exportul de grâu (132,8 milioane tone) și porumb (109,7 milioane tone). Principalele țări
exportatoare de cereale au fost:
– pentru grâu: SUA (32,9 milioane tone), Canada (17,5 milioane tone) și Australia (14,7
milioane tone);
– pentru secar ă: Germania (0,58 milioane tone), Canada (0,25 milioane tone) și Federația
Rusă (0,13 milioane tone);
– pentru triticale: German ia (0,076 milioane tone), China (0,061 milioane tone) și Franța
(0,018 milioane tone);
– pentru orz: Fran ța (5,1 milioane tone), Germania (2,8 milioane tone) și Ucraina (2,5
milioane tone);
– pentru ov ăz: Canada (2,0 milioane tone), Finlanda (0,27 milioane tone) și Suedia (0,12
milioane tone);
– pentru mei: India (0,1 milioane tone), SUA (0,034 milioane tone) și Federația Rusă (0,028
milioane tone);
– pentru orez (paddy1): SUA (1,4 milioane tone), India (0,055 milioane tone) și Paraguai
(0,052 milioane tone).
– pentru porumb: SUA (57.0 milioane tone), Argentina (15,0 milioane tone) și Brazilia (10,9
milioane tone);
– pentru sorg: SUA (5,7 milioane tone ), Argentina (1,0 milioane tone) și China (0,24 milioane
tone).
În anul 2007, cele mai importante impor turi de cereale le-au realizat urm ătoarele țări:
– pentru grâu, Brazilia (6,6 milioane tone), It alia (6,2 milioane tone), Egipt (5,9 milioane
tone), Japonia (5,3 milioane tone) și Algeria (4,8 milioane tone);
– pentru porumb, Japonia (16.6 milioane tone), Republica Korea (8,6 milioane tone), Mexic (7,9 milioane tone), Spania (6,6 milioane tone) și China (4,5 milioane tone).
1 Orezul paddy este orezul nedecorticat (orezul brut), a șa cum rezult ă el în urma procesului de recoltare.
2.1.5. Particularit ățile biologice ale cerealelor
2.1.5.1. Caracteristicile boabelor germinate
Declanșarea procesului de germina ție la boabele de cereale este marcat ă de apariția radiculei
care, protejat ă de coleoriz ă (teaca protectoare care acoper ă radicula), sparge tegumentul și iese din
bob. La scurt timp dup ă radiculă apare și coleoptilul care protejeaz ă muguraș ul și primele
frunzulițe, iar la unele cereale apar noi r ădăcini embrionare (fig. 1). Excep ție de la acest mod de
germinare face orezul sem ănat în apă, la care porne ște din embrion mai întâi mugura șul (plumula),
iar după ce coleoptilul ajunge deas upra stratului de ap ă apare și rădăcinița (radicula).
La boabele gola șe de cereale, coleoptilul este vizibil imediat ce a str ăbătut tegumentul, lâng ă
radiculă, această germinație fiind numit ă unipolară.
La boabele îmbr ăcate (cu excep ția orezului), cole optilul nu poate str ăpunge plevele care
acoperă bobul, și ca atare î și face loc prin spa țiul dintre pleve și tegumentul cariopsei și apare în
partea opusă radiculei. La aceste boabe germinaț ia este numit ă bipolară.
Numărul ră dăcinilor embrionare este dife rit de la o specie la alta (fig. 2). Din acest punct de
vedere cerealele se împart în dou ă grupe:
– cereale cu o singur ă rădăcină embrionar ă: porumbul, meiul, sorgul, orezul;
– cereale cu mai multe r ădăcini embrionare, și anume: 3-5 la grâu, 4 la secar ă; 3 la ovăz; 5-8 la
orz.
Fig. 1. Bob de grâu germinat Fig. 2. Boabe de cereale încol țite (după Ștefan V., 1988 )
1 – grâu; 2 – secar ă; 3 – porumb; 4 – orez
5 – orz; 6 – ovăz; 7 – mei; 8 – sorg
2.1.5.2. Caracteristicile cerealelor la r ăsărire
După germinație, coleoptilul care protejeaz ă mugurașul și primele frunzuli țe străbate stratul
de sol care acoper ă sămânța și apare la suprafa ța solului. Coleoptilul se opre ște din creștere la cca. 1
cm deasupra solului și este străpuns de prima frunz ă. Apariția coleoptilului la suprafa ța solului
marcheaz ă faza de ace (fig. 3), iar apari ția primei frunze din coleoptil marcheaz ă faza de răs ărit
(fig. 4). La nive lul culturii, r ăsărirea se consider ă a fi realizat ă când 75% din num ărul boabelor
germinabile/m2 au produs pl ăntuțe la care prima frunz ă este vizibil ă.
Lungimea coleoptilului este în mod obi șnuit de 4-7 cm, în func ție de specie, soi și
adâncimea de sem ănat. Ca atare, la speciile și soiurile cu coleoptil scurt, se va acorda o aten ție
mărită adâncimii de sem ănat și modului de preg ătire a patului germinativ.
15
Fig. 3. Faza de ace Fig. 4. Faza de ră sărit
2.1.5.3. Caracteristicile plantelor înfr ățite
Dup ă răsărire, cerealele formeaz ă primele 3 frunze, dup ă care creșterea stagneaz ă aparent
pentru un timp, plantele intrând în stadiul de preînfrăț ire, când acestea se preg ătesc pentru înfr ățire
prin formarea nodului de înfr ățire. După stadiul de preînfr ățire, plantele intr ă în faza de înfr ățire
(fig. 5) în care formeaz ă noi lăstari tulpinali, denumi ți frați la cerealele p ăioase și copili la porumb
și sorg, precum și rădăcini adventive (secundare sau coronare).
Frații și rădăcinile adventive se formeaz ă din nodurile subterane ale tulpinii, care sunt foarte
apropiate între ele astfel încât dau impresia unui singur nod, denumit nod de înfr ățire. Frații la
rândul lor au posibilitatea să formeze al ți frați și rădăcini adventive. Fra ții formați pe tulpina
principală se numesc fra ți de ordinul întâi (fra ți principali), iar de pe ace știa se pot forma fra ți de
ordinul doi (fra ți secundari) etc. Fratele 1 de pe tulpina principală apare la subsuoara frunzei 1,
fratele 2 la subsuoara frunzei 2 și așa mai departe. Apari ția primului frate la subsoara primei frunze
marcheaz ă începutul fazei de înfrăț ire.
Nodul de înfr ățire se formează la circa 2 cm față de suprafaț a solului, iar porț iunea cuprins ă
între nodul de înfr ățire și sămânță se nume ște rizom (ax mezocotil ). În cazul unui sem ănat mai
superficial, rizomul este scurt, iar nodul de înfr ățire se formeaz ă foarte aproape de s ămânță. În cazul
unui sem ănat mai profund, rizomul este lung, acesta putând fi format chiar din 2-3 internoduri,
nodul de înfr ățire formându-se la o distan ță mai mare fa ță de sămânță.
În unele cazuri se pot forma fra ți și din mugurii dorminzi ai embrionului, ace știa fiind numi ți
frați coleoptilari .
Num ărul total de fra ți formați de o plantă constituie capacitatea de înfr ățire, aceasta fiind
dependent ă de specie, soi, condi țiile de mediu și de tehnologia de cultur ă aplicată. După capacitatea
de înfrățire, în ordine descrescând ă, cerealele se grupeaz ă astfel: secar ă, orz, ovăz, grâu.
De la nivelul nodului de înfrăț ire se dezvoltă sistemul radicular adventiv (secundar sau
coronar), care va avea rolul princi pal în aproviziona rea plantei cu ap ă și elemente nutritive
(rădăcinile embrionare r ămân active, dar au o importan ță mai mică) și care ajunge la dezvoltarea
maximă în faza de înflorire.
Prin procesul de înfr ățire, cerealele au capacitatea de a compensa eventualele pierderi de
densitate datorate unor accidente clim atice, tehnologice sau atacului de boli și dăunători.
La cerealele de toamn ă, în condi ții normale de sem ănat și vegetație a culturii, înfr ățirea are
loc până la sfârș itul toamnei. În cazul sem ănatului la epoci mai târzii sau în condi ții climatice
limitative (secet ă) care au întârziat ră sărirea, înfr ățirea se desf ășoară în ferestrele iernii (perioadele
cu temperaturi pozitive) sau chiar la desprim ăvărare, situaț i e î n c a r e f r a ții formați, de obicei nu
ajung să formeze spice.
16
Fig. 5. Faza de înfr ățire (stadiul de 2 fra ți)
2.1.5.4. Caracteristicile plan telor mature de cereale
Rădăcina .Toate cerealele au r ădăcina fasciculat ă, adică în forma unui m ănunchi de fire
aproximativ de aceea și grosime fiecare, dar care difer ă prin lungime.
În general, cerealele formeaz ă un sistem radicular temporar (r ădăcinile embrionare) și un
sistem radicular permanent (r ădăcinile adventive). R ădăcinile adventive (secundare sau coronare)
pornesc de la nivelu l nodurilor care alc ătuiesc nodul de înfr ățire și sunt distribuite aproape de
suprafața solului. Primele ră dăcini adventive se formeaz ă de la primul nod al nodului de înfr ățire de
pe tulpina principal ă. Următoarele ră dăcini cresc din nodul al doilea, iar urm ătoarele se formeaz ă de
la nodurile superioare primelor dou ă. Apar astfel trei, patru sau cinci etaje de r ădăcini adventive.
Internodurile sunt foarte scurte, astfel încât se creeaz ă impresia c ă toate rădăcinile adventive
pornesc din acela și punct. În acelaș i mod cum se formează rădăcinile adventive pe tulpina
principală , se formeaz ă și pe frații acesteia. Fiecare frate are propriile r ădăcini adventive.
Sistemul radicular la cereale se dezvolt ă în cea mai mare parte în stratul arabil, cca. 2/3
dintre rădăcini dezvoltându-se în stratu l de 25-30 cm de la suprafa ța solului. Pu ține rădăcini ajung
până la 100-120 cm (sau chiar mai mult) la cerealele p ăioase și până la 200 cm la porumb și sorg.
Gradul de ramificare și adâncimea de pă trundere a r ădăcinilor în sol depind în primul rând de
specie, dar și de textura și structura solului, de umiditatea, aera ția și fertilitatea acestuia. Dintre
cerealele p ăioase, ovăzul formează cel mai dezvoltat sistem radicula r, acesta fiind urmat de secar ă,
grâu și orz.
Tulpina. Tulpina (numit ă pai la cerealele p ăioase) are o creștere intercalar ă, respectiv o
creștere prin alungirea fiec ărui internod în parte. Primul care se alunge ște este internodul inferior,
după care începe s ă se alungeasc ă al doilea internod, ap oi al treilea, pro cesul continuând pân ă la
ultimul internod.
Internodurile nu sunt egale ca lungime și grosime. Lungimea internodurilor cre ște de la
partea inferioar ă a tulpinii spre cea superioar ă, cel mai lung fiind internodul superior care poart ă
inflorescen ța. Grosimea internodurilor cre ște de obicei de la baz ă spre mijlocul tulpinii, iar spre vârf
scade din nou.
Internodurile la grâu, secar ă, triticale, orz, ov ăz, orez sunt goale în interior; excep ție fac
unele specii de grâu (de exemplu, grâul durum) la care internodul superior este plin cu m ăduvă . La
porumb, sorg ș i mei, internodurile sunt pline pe toat ă lungimea tulpinii.
17
Nodurile tulpinii cerealelor sunt întotdeauna pline, în ele regrupându-se fascicolele libero-
lemnoase într-un fel de re țea. Deasupra fiec ărui nod se g ăsește zona de cre ștere a internodului ce
urmează.
Alungirea paiului are loc prim ăvara, dar numai dup ă ce plantele au parcurs perioada de
vernalizare și după ce temperatura dep ășește 14oC.
Alungirea tulpinii se face prin alungirea fiec ărui internod în parte. Începutul fazei de
alungire (formare) a tulpinii este marcat de momentul când, la tulpina principal ă, primul nod
tulpinal se află la distanța de 1 cm fa ță de nodul de înfr ățire.
Frunza . Frunzele la cereale pornesc câte una de la fiecare nod al tulpinii și sunt lipsite de
pețiol. Ele se prind de tulpin ă prin intermediul tecii, care este foarte dezvoltat ă și înfășoară tulpina
între două noduri. La partea inferioar ă, teaca se îngroa șă pe o anumit ă porțiune, regiunea îngro șată
numindu-se nod foliar .
Limbul frunzei (limbul foliar), la toate cerealele este alungit, având form ă lanceolat ă și
nervuri paralele.
La zona de trecere dintre teac ă și limbul foliar se g ăsesc anexele foliare , respectiv
urechiușele și ligula .
Urechiușele (denumite ș i pinteni) sunt dou ă prelungiri ale bazei l imbului foliar, care
înconjoar ă paiul pe o anumit ă porțiune, în funcț ie de specie.
Ligula este o forma țiune membranoas ă dispusă la limita dintre teac ă și limbul foliar, care
reprezintă o prelungire a epidermei interne a tecii.
Caracteristicile urechiu șelor și ligulei ajut ă la recunoaș terea cerealelor înainte de apari ția
inflorescen ței (fig. 6), astfel:
– grâul are urechiu șe de mărime mijlocie și adesea cu peri șori pe margini, iar ligula este mijlocie;
– secara prezintă urechiușe mici și glabre, iar ligula este scurt ă și retezată, franjurat ă în partea
superioară;
– triticale prezint ă urechiușe mai mari și cu marginea u șor încreț ită, iar ligula este de m ărime
mijlocie;
– orzul are urechiu șe mari, care înconjoar ă tulpina aproape pe jum ătate din circumferin ță, în
schimb are ligula redus ă;
– ovăzul are frunze lipsite de urechiu șe, dar cu ligula foarte dezvoltat ă, dințată pe margini;
– orezul prezint ă urechiuș e lungi și acoperite cu peri șori, iar ligula este lung ă;
– porumbul are frunze lipsite de urechiu șe, iar ligula este mare (3 – 4 mm) și emarginat ă;
– sorgul are frunze lipsite de urechiu șe, iar ligula este scurt ă și pubescent ă.
18
Fig. 6. Anexele foliare la cereale (dup ă Stoskopf N.C., 1985 ) Ovăz Grâu Orz Secar ă
Inforescen ța. La cereale, florile nu sunt soli tare, ci grupate în inflorescen țe simple denumite
spiculețe, care la rândul lor su nt grupate în inflorescen țe compuse, care pot fi de două tipuri: spic și
panicul . Ambele inflorescen țe compuse sunt alc ătuite dintr-un ax principal, numit rahis, pe care se
prind spiculeț ele (inflorescen țele elementare).
Odată cu alungirea tulpinii se dezvolt ă și inflorescen ța, aceasta fiind protejat ă de teaca
ultimei frunze. Prin alungi rea internodiilor, inflorescen ța este împins ă treptat în sus, astfel c ă, după
apariția ultimei frunze (ligula ultimei frunze vizibil ă), în partea terminal ă a tulpinii apare o
îngroșare evidentă determinată de inflorescen ță, care este protejat ă de teaca ultimei frunze (frunza
stindard), de unde denumirea de faza de burduf .
Apariția inflorescen ței este cunoscut ă în practic ă sub numele de înspicat . Faza de înspicat
începe atunci când primele spicule țe din partea terminal ă a inflorescen ței sunt vizibile din teaca
ultimei frunze (fig. 7), și se încheie la apari ția tuturor spicule țelor din teaca ultimei frunze, moment
ce marcheaz ă stadiul de înspicat deplin.
La scurt timp dup ă apariț ia inflorescen ței (la unele cereale concomitent cu înspicarea) are
loc deschiderea florilor. Acest moment poart ă denumirea de faza de înflorire , și este marcat de
apariția staminelor din înveli șul floral (fig. 9).
Fig. 7. Începutul fazei de înspicat Fig. 8. Spic de grâu înflorit
( după Vos J. și Stomph T.J., 1999 )
La inflorescenț a de tip spic, înflorirea se realizeaz ă de la baza treimii superioare c ătre cele
două extremități, iar la inflorescen ța de tip panicul, înflorirea se realizeaz ă de la partea superioar ă a
paniculului c ătre partea bazal ă și de la vârful ramifica țiilor către interior. În cadrul spicule țului,
înflorirea are loc de la partea bazal ă a spicule țului către partea superioar ă. Această ordine de
înflorire determin ă, în condi ții mai puțin favorabile de mediu și de tehnologie, apari ția spicule țelor
sterile la partea bazal ă și la vârful spicului. În cadrul spiculeț ului, bobul cel mai mare este cel bazal.
Spiculețele din zona de mijloc a spicului au în medie câte 2-3 boabe (uneori și 4), în timp ce
spiculețele de la partea bazal ă și din vârful spicului au câte 1-2 boabe.
Polenizarea este alogam ă la secară și porumb, iar la celelalte cereale este autogam ă.
La spic, rahisul este alc ătuit din segmente scurte, drepte sau u șor curbate, glabre sau
pubescente (fig. 9). Fiecare segment formeaz ă la extremitatea superioar ă o îngroș are numită călcâi,
pe care se prind spicule țele. La unele cereale (de exemplu la or z) rahisul este fragil la maturitate,
ceea ce face ca spicul s ă se fragmenteze cu u șurință. La celelalte cereale cu inflorescen ță de tip spic,
rahisul este flexibil. La inflorescen ța de tip panicul, rahisul este format din noduri și internoduri. De la noduri
pornesc ramifica ții laterale, mai lungi sau mai scurte , în vârful lor prinzându-se spicule țele (fig. 9).
Rahisul paniculului, precum și ramifica țiile acestuia sunt în general flexibile.
Spiculețele sunt alc ătuite din dou ă bractee numite glume , care constituie înveli șul
spiculețului, între care se g ăsesc una sau mai multe flori di spuse pe un ax al spicule țului, format din
unul sau mai multe segmente, în func ție de num ărul de flori. Fiecare floare prezint ă la rândul ei un
înveliș floral format din dou ă palee , dintre care una externă sau inferioar ă, uneori aristat ă și una
internă sau superioar ă, subț ire, uneori transparent ă, niciodată aristată (fig. 10). În interiorul paleelor
se găsesc elementele de reproducere – androceul și gineceul, precum și două formațiuni
membranoase mici, aș ezate la baza gineceului, numite lodicule .
Androceul este format, la majoritatea cerealelor, din trei stamine (cu excep ția orezului care
are șase stamine), iar gineceul este format dintr-un ovar, terminat cu un stigmat bifidat și penat (fig.
11).
19
Locul de
prindere al
spiculețului
Călcâi
Segment Nod
de rahis Internod
Rahisul la spicul de grâu Rahisul la paniculul de ov ăz
Fig. 9. Structura rahisului
Aristă
Palee
internă Flori
sterile
20
Fig. 10. Spicule ț de grâu Fig. 11. Structura florii la cereale
( după Stoskopf N.C., 1985 )
După tipul de inflorescen ță (spic sau panicul) și structura inflorescen țelor (num ărul
spiculețelor care se prind la un c ălcâi al rahisului, num ărul florilor în spicule ț, caracteristicile
glumelor și paleelor, caracteristicile aristelor atunci când sunt prezente), cerealele se recunosc
relativ ușor (fig. 12).
După înflorire și fecundare începe faza de formare a bobului, dup ă care se trece în ultima
fază de vegeta ție a plantelor, respectiv faza de maturi tate (sau coacere).
Faza de maturitate are trei subfaze, care se diferen țiază, în principal, prin culoarea plantelor
și prin mărimea, consisten ța, umiditatea și culoarea boabelor, și anume:
– Maturitatea în lapte (sau în verde): aspectul general al lanului este verde; baza tulpinilor și
frunzele inferioare încep s ă se îngălbenească; boabele sunt mari, umflate, de culoare verde și
pline cu un suc l ăptos.
– Maturitatea în cear ă (în pârg ă): lanul are o culoare galben ă; plantele se îng ălbenesc în
întregime, cu excep ția nodurilor superioare, care sunt înc ă verzi; boabele cap ătă culoarea
normală, volumul lor s-a mic șorat și au o consisten ță ceroasă, putând fi str ăpunse cu unghia.
– Maturitatea deplin ă: lanul este galben; paiul, frunzele și inflorescen ța s-au îng ălbenit complet și
s-au uscat; boabele s-au înt ărit, astfel încât nu mai pot fi str ăpunse cu unghia. Palee extern ă
Glumă
Fig. 12. Inflorescen ța la cereale
Bobul . Boabele la cereale, numite în mod curent în practica agricol ă "semințe", sunt din
punt de vedere botanic fructe uscate indehiscente denumite cariopse.
La unele specii de cereale, boabele sunt "gola șe", adică sunt desprinse dup ă treierat din
învelișurile florale (denumite ș i "pleve"), și anume la: grâu comun, grâu durum, secar ă, triticale,
porumb, sorg pentru boabe. La alte sp ecii de cereale, boabele sunt "îmbr ăcate", adic ă rămân și după
treierat acoperite de pleve, și anume la: orz, orzoaic ă, ovă z, orez, mei, sorg tehnic.
Bobul la cereale este constituit din trei p ărți (fig. 13), i anume:
1- învelișuri, care sunt dispuse la ex terior i care reprezint ă 6-14 % din masa bobului, în func ție
de specie, fiind alcă tuite din dou ă părți distincte, concrescute, i anume:
– pericarp (învelișul fructului), alc ătuit din:
– epicarp – dispus la exterior și format dintr-un rând de celu le turtite, acoperite cu o
cuticulă groasă;
– mezocarp – alcătuit din mai multe rânduri de celule cu pere ții îngroșați, ultimul rând
fiind format din celule tubulare, prev ăzute cu striuri transversale;
– endocarp – format dintr-un singur rând de celule, rotunde în sec țiune și dispuse
perpendicular pe mezocarp.
– tegument seminal (învelișul seminț ei).
2- endosperm , care ocup ă cea mai mare parte din interiorul bobului și constituie țesutul de
rezervă în care sunt depozitate cea mai mare parte din substan țele nutritive ale bobului,
reprezentând 80-86 % din masa bobului.
21
Endospermul prezint ă la exterior un stra t de celule de form ă regulată, cu pereții mai gro și,
citoplasm ă și nucleu și care con țin grăunciori fini de aleuron ă și picături de lipide. Acest strat poart ă
numele de strat de aleuron ă și este alcătuit, la majoritatea cerealelor, dintr-un si ngur rând de celule,
cu excepția orzului, la care stratul de aleuron ă este format din 2-3 rânduri de celule.
Sub stratul de aleuron ă, endospermului este format din celule mari, cu pere ții subțiri, plini
cu grăunciori de amidon. Gr ăunciorii de amidon sunt de și, acoperind citoplasma ș i nucleii celulelor,
având caracteristici diferite în func ție de specie, și anume (fig. 14):
– la grâu sunt sferici sau lenticulari, de dimensiuni variabile (mari și mici), cu hilul central pu țin
vizibil;
– la secară sunt mai mari ca la grâu, sferici, cu hilul central în form ă de stea;
– la orz sunt mici, poliedrici;
– la porumb sunt mici, poliedrici, cu hilul în form ă de stea;
– la ovă z, orez și hrișcă, pe lângă grăunciorii de amidon simpli, apar și grăunciori compu și.
Smoc de perișori
Învelișuri
Endosperm
Celule cu grăunciori de amidon
Strat de aleuronă
Epicarp
Mezocarp
Endocarp
Embrion
Coleptil Muguraș Scutellum
Tulpiniță
Radiculă
Coleoriză
Fig. 13. Structura anatomic ă Fig. 14. Gr ăunciori de amidon la cereale
a bobului de grâu (după Zamfirescu N. ș i col., 1965 )
1 – grâu; 2 – secar ă; 3 – porumb; 4 – orez;
5 – orz; 6 – ovăz; 7 – mei; 8 – sorg; 9 – hriș că
Cunoașterea caracteristicilor gr ăunciorilor de amidon permite identificarea provenien ței
făini și a amestecurilor de f ăină.
3- embrion, care este a șezat într-o pozi ție oblică la baza bobului. Embrionul reprezint ă viitoarea
plantă într-o form ă incipientă , ocupă 1,5-12 % din masa bobului, în func ție de specie, și este
alcătuit din:
– muguraș (gemulă sau plumul ă), care se g ăsește la partea superioar ă a embrionului și se
prezintă ca un vârf rotund (con de cre ștere) acoperit de 2-4 frunzi șoare;
– coleoptil , care este o teac ă protectoare ce acoper ă muguraș ul până în momentul ajungerii
la suprafa ța solului (faza de ace);
– rădăciniță (radiculă sau radicelă), care se g ăsește la partea inferioar ă a embrionului;
– coleoriză, care este o teac ă protectoare ce acoper ă radicula pân ă în momentul
străpungerii tegumentului bobului;
22
– tulpiniță (tigelă), care face leg ătura între mugura ș și rădăciniță ;
23
– scutiș or (scutellum ), care reprezint ă cotiledonul embrionului, are form ă de disc sau scut,
acoperă embrionul în partea dinspre endosperm și este echipat cu o re țea de vase
conducătoare care, în timpul germina ției, exploreaz ă endospermul și aprovizioneaz ă
embrionul cu substan țe de rezerv ă până la răsărire;
– epiblast , care se prezint ă ca un apendice a șezat în partea din fa ță a embrionului (opus
scutiș orului) și care este considerat rudimentul celui de-al doilea cotiledon.
2.1.5.5. Codificarea vegeta ției
În timpul perioadei de vegeta ție, plantele trec prin mai multe etape (faze) bine definite, care
se manifest ă prin modifică ri ale aspectului exterior datorit ă formării și creșterii diferitelor organe:
frunze, tulpini, inflorescen țe. Acestea se numesc faze de vegeta ție, faze fenologice sau fenofaze, iar
observațiile privind momentul când se declan șează și condițiile în care se desf ășoară aceste faze
poartă numele de observa ții fenologice .
La nivelul culturii, înce putul unei faze de vegeta ție se consideră în momentul în care 10%
dintre plante se g ăsesc în faza respectiv ă, iar cultura se consider ă în plină fază de vegeta ție atunci
când 50% dintre plante se g ăsesc în faza respectiv ă, cu excep ția fazei de ră sărire, la care procentul
este de 75%.
Perioada de vegeta ție a grâului este împ ărțită în două etape de vegeta ție, fiecare cuprinzând
mai multe faze de vegeta ție, și anume:
– etapa vegetativ ă, care se caracterizeaz ă prin formarea și dezvoltarea organe lor vegetative ale
plantei (r ădăcini, frunze, fra ți, noduri și internoduri), și care cuprinde urm ătoarele faze de
vegetație (fenofaze):
– faza de germinare-r ăsărire;
– faza de înră dăcinare și formarea primelor frunze;
– faza de înfr ățire;
– etapa generativ ă (reproductiv ă), care se caracterizeaz ă prin formarea și dezvoltarea organelor
generative ale plantei (inflorescen ța cu elementele sale), ș i care cuprinde urm ătoarele faze de
vegetație:
– faza de formare (alungire) a paiului;
– faza de înspicare-înflorire-fecundare;
– faza de formare și coacere (maturare) a boabelor.
Pentru o comunicare mai precis ă, fără ambiguit ăți cu privire la fazele de vegeta ție, acestea
au fost codificate. Prin codificare, perioada de vegeta ție este împă rțită în faze de vegeta ție, iar fazele
de vegeta ție sunt împ ărțite în stadii de vegeta ție (stadii fenologice), care s unt momente bine definite
din cadrul fazei de vegeta ție, și care sunt numerotate într-un sistem numeric sau alfabetic,
alcătuindu-se a șa-numitele scări de coduri .
În prezent, exist ă mai multe sc ări de coduri ce permit codificarea vegeta ției la cerealele
păioase, cele mai utilizate fiind scara Zadocks și scare BBCH (tabelul 7), cu tendin ța de
generalizare a sc ării BBCH.
Tabelul 7
Fazele și stadiile de vegeta ție la grâu
(Scările BBCH, Zadocks, Feekes, Baggiolini și Jonard )
Faza de
vegetaț ie Stadiul de vegeta ție Scara
BBCH Scara
Zadocks Scara
Feekes Scara
BaggioliniScara
Jonard
Germinare Sămânță uscată 00 00
Începutul procesului de îmbibi ție 01 01
Încheierea procesului de îmbibi ție 03 03
Apariția radiculei 05 05
– – – Alungirea radiculei principale și apariț ia
radiculelor laterale 06 –
24
Faza de
vegetaț ie Stadiul de vegeta ție Scara
BBCH Scara
Zadocks Scara
Feekes Scara
BaggioliniScara
Jonard
Apariția coleoptilului 07 07
Apariția coleoptilului la suprafa ța solului
(faza de „ace”) 09 09
Răsărire și
formarea
primelor
frunze Prima frunz ă străpunge coleoptilul (faza de
răsărire) 10 10 1 A
A Apariția primei frunze 11 11
– B
Apariția frunzei 2 12 12 C
Apariția frunzelor 3-8 13-18 13-18 D Apariția frunzei 9 sau mai multe 19 19
Înfrăț ire Tulpina principal (niciun frate prezent) 20 20
Tulpina principal ă + 1 frate (începutul
înfrățirii) 21 21 2 E
Tulpina principal ă + 2-8 fra ți 22-28 22-28 3 F
Tulpina principal ă + 9 sau mai mul ți fraț i
(sfârșitul înfr ățirii – nr. maxim de fra ți
formați) 29 29 4 G
Alungirea paiului Spic la 1 cm (începutul alungirii paiului, pseudotulpina și fraț ii au o pozi ție erectă) 30 30 5 H B
1 nod vizibil (primul nod la cel puț in 1 cm
deasupra nodului de înfr ățire) 31 31 6 I C1
2-6 sau mai multe noduri vizibile (nodurile se găsesc la cel pu țin 2 cm deasupra nodului
inferior) 32-36 32-36 7 J
C2
Apariția frunzei stindard (frunza stindard
vizibilă) 37 37 8 K
Frunza stindard (ligula frunzei stindard vizibilă) 39 39 9 L
Burduf Alungirea tecii frunzei stindard (începutul fazei de burduf) 41 41
–
– D Începutul îngro șării tecii frunzei standard
(plină fază de burduf) 43 43
Teaca frunzei stindard îngro șată (sfârșitul
fazei de burduf) 45 45 10
Teaca frunzei stindard începe s ă se desfac ă 47 47 10.1 M
E Primele ariste vizibile (numai la formele
aristate) 49 49
– –
Înspicat Primele spicule țe vizibile (începutul
înspicatului) 51 51
20% din inflorescen ță vizibilă 52 53 10.2
N 30% din inflorescen ță vizibilă 53
40% din inflorescen ță vizibilă 54 55 10.3 50% din inflorescen ță vizibilă 55
60% din inflorescen ță vizibilă 56 57 10.4
O 70% din inflorescen ță vizibilă 57
80% din inflorescen ță vizibilă 58 59 10.5 Apariția complet ă a inflorescen ței 59
Înflorire Începutul înfloritului (primele an tere vizibile) 61 61 10.5.1 P
F Înflorire 50 % (50% din antere mature) 65 65 10.5.2
Înflorire complet ă (toate spicule țele au înflorit
complet, mai existând câteva antere deshidratate) 69 69 10.5.3 Q
Formarea
boabelor și
maturitatea în
lapte Începutul form ării bobului – 70
10.5.4 R – Bob apos (primele boabe formate au jum ătate
din dimensiunile finale) 71 71
Începutul maturit ății în lapte 73 73
11.1 S M0 Maturitatea în lapte (bobul are dimensiunile
finale, este verde și are con ținut lăptos) 75 75
Sfârșitul maturit ății în lapte 77 77
25
Faza de
vegetaț ie Stadiul de vegeta ție Scara
BBCH Scara
Zadocks Scara
Feekes Scara
BaggioliniScara
Jonard
Maturitatea în
ceară
(Maturitatea – pentru scara BBCH) Începutul maturit ății în ceară 83 83
11.2 T
– Maturitatea în cear ă (la apăsarea cu unghia nu
rămân urme la suprafa ța bobului – unghia
pătrunde în bob) 85 85
Sfârșitul maturit ății în cear ă (la apăsarea cu
unghia rămân urme la surpafa ța bobului) 87 87
Maturitatea deplin ă (bob greu de sec ționat cu
unghia) 89 –
Maturitatea deplină –
pentru scările
Zadocks, Feekes, Baggiolini și
Jonard Bob tare (greu de sec ționat cu unghia) – 91 11.3 U
Bobul nu poate fi str ăpuns cu unghia – 92
Maturitatea deplin ă – 93 11.4 V M
Supracoacere – 94
– W
– Repaus germinativ – 95
– Semințele viabile au germina ție 50% – 96
Semințe ieșite din repausul germinativ – 97
Inducerea repausului germinativ secundar – 98
Semințe ieșite din repausului germinativ
secundar – 99
Senescența –
pentru scara BBCH Supracoacere (bob foarte dur) 92
– Boabe libere în pleve în timpul zilei 93
Plantă moartă 97
Produs recoltat 99
Atunci când fazele și stadiile de vegeta ție se suprapun, se ia în considerare faza sau stadiul
cel mai avansat; de exemplu, atunci când o plant ă are 4 frunze (faza 1 – stadiul 14) și 1 frate (faza 2
– stadiul 21), se ia în considerare fa za 2 – stadiul 21, sau atunci când o plant ă are 5 fra ți (faza 2 –
stadiul 25) și 1 nod vizibil la 1,5 cm deasupra nodului de înfr ățire (faza 3 – stadiul 31), se ia în
considerare faza 3 – stadiul 31.
Trecerea plantelor de grâu de la etapa vegetativ ă la etapa generativ ă este marcat ă prin
codurile A-B pe scara Jonard, 4-5 pe scar a Feekes, G-H pe s cara Keller-Baggiolini și 29-30 pe scara
Zadocks. Stadiul în care plantele trec de la etapa vegetativ ă la etapa generativ ă este denumit “ spic la
1 cm ” (stadiul în care de la baza nodului de înfr ățire și până la partea superioar ă a conului de
creștere este 1 cm), fiind cunoscut în literatura de specialitate și ca “punct de viraj”, reprezentând
momentul în care plantele de grâu trec de la capaci tatea de a forma organe vegetative la aceea de a
forma organe generative (fig. 15).
Dat fiind faptul c ă fazele de vegeta ție la cerealele p ăioase sunt asem ănătoare ca structur ă și
funcționare a plantei, fiind dife rite numai cantitativ (ex. num ăr de frați, număr de frunze) și ca timp
(dată de apariție, durată), scă rile de coduri prezen tate sunt valabile la toate cerealele p ăioase.
Spic ← 1 cm →
Tulpină
Platou de înfrățire
Fig. 15. Stadiul “spic la 1 cm”
(după Soltner, citat de Roman Gh.V., 2006 )
26
2.1.6. Formarea recoltei la cereale
Recolta este determinat ă de poten țialul genetic al fiec ărei plante și de factorii de mediu
(radiaț ia solară , apă, căldură, elemente nutritive, buruieni, agen ți patogeni, d ăunători, etc.), care
influeț ează manifestarea poten țialul genetic într-o m ăsură mai mare sau mai mic ă. Agricultorul
cultivă plante cu un poten țial genetic din ce în ce ma i performant, rod al activit ății de ameliorare.
Prin tehnologia de cultur ă, cultivatorul urm ărește să creeze condi ții cât mai favorabile plantelor de
cultură, să îmbunătățească factorii de mediu și să-i corecteze atunci când ace știa sunt nefavorabili
plantelor de cultur ă, astfel încât recolta ob ținută să fie cât mai apropiat ă de potenț ialul genetic
obținut prin ameliorare.
Recolta se preg ătește odată cu luarea deciziei de amplasare a culturii, efectuarea lucr ărilor
solului și înființarea culturii și se formează de-a lungul întregii perioade de vegeta ție a plantei de
cultură. Ca atare, o amplasare corect ă a culturii, o bun ă pregătire a solului, o înfiin țare în condiț ii
cât mai bune a culturii și parcurgerea în optimum a tuturor fazelor de vegeta ție sunt premize pentru
obținerea unei recolte cât mai mari.
Orice factor de stres din perioada de vegeta ție influen țează negativ nivelul produc ției.
Prin tehnologia de cultură , cultivatorul urm ărește optimizarea fact orii de mediu care
influențează creșterea și dezvoltarea plantei de cultur ă, respectiv urm ărește să asigure cantit ățile
necesare de ap ă și elemente nutritive, s ă combată buruienile și să protejeze plantele împotriva
bolilor și dăunătorilor.
Elementele productivităț ii sunt elementele care contribuie la formarea produc ției
(formarea recoltei), acestea fiind urm ătoarele:
– numărul de plante/m2;
– numărul de inflorescen țe/plantă;
– numărul de boabe/inflorescen ță;
– masa medie a unui bob exprimat ă prin indicatorul MMB (masa a 1000 de boabe).
Numărul de plante/m2 rezultă din densitatea la sem ănat, facultatea germinativ ă a semințelor
și condițiile din perioada de germinare –răsărire. La cerealele de toamn ă, numărul de plante se
reduce, adesea drastic, pe timpul iernii; de asemenea, o anumit ă reducere a densit ății se datoreaz ă și
concurenței dintre plantele din la n (plantele culturii de baz ă și eventual buruienile prezente) sau
atacului de boli și dăunători.
Numărul de inflorescen țe/plantă (numărul de fra ți fertili/plant ă) se formeaz ă în timpul
fazelor de înfr ățire și de alungire a paiului și este determinat de capacitatea de înfr ățire caracteristic ă
fiecărui soi și de condi țiile de mediu, și anume: resursele trofice, hidrice și de energie solar ă,
respectiv de concuren ța pentru aceste resurse. La sfâr șitul fazei de înfr ățire rezultă numărul total de
frați/m2, dintre care numai o parte vor contribui la recolt ă, respectiv fra ții productivi (fra ții fertili),
ceilalț i uscându-se și alcătuind așa-numita “poala lanului ”.
Numărul de boabe/inflorescen ță se formeaz ă în timpul fazelor de alungire a paiului, burduf,
înspicat și înflorit și este determinat de num ărul total de spicule țe/inflorescen ță, numărul de
spiculețe fertile/inflorescen ță, numărul total de flori în spiculeț și numărul de flori fertile/spiculeț ,
care la rândul lor depind de disponibilu l de resurse de mediu (factori climatici și tehnologici).
Numărul de spicule țe în inflorescen ță depinde de condi țiile de vegeta ție din perioada de alungire a
paiului. În timpul înfloritului, condi țiile de vegeta ție pot contribui la reducerea num ărului de
spiculețe fertile dintr-o inflorescen ță și a numărului de flori fertile dintr-un spiculet.
MMB este determinat ă de caracteristicile soiului și este influen țată de condi țiile de mediu
din perioada de formare și umplere a boabelor, în primul rând aprovizionarea cu ap ă, dar și
temperaturile ridicate (ar șițele). De asemenea, MMB este influen țată și de atacul de boli (de
exemplu, atacul de fuzarioz ă și septorioz ă), precum ș i de atacul de d ăunători (de exemplu, atacul de
ploșnițele cerealelor și de tripși).
Principiile form ării recoltei sunt următoarele:
1. Mărimea recoltei este determinat ă de mărimea și interacțiunea elementelor productivit ății.
27
2. Recolta se elaboreaz ă etapă cu etapă, din momentul înfiin țării culturii și până la maturitatea
boabelor, datorit ă succesivit ății diferitelor elemente ale productivit ății.
3. Dacă factorii limitan ți sau accidentele de vegeta ție (climatice sau tehnologice) afecteaz ă unul
sau altul dintre elementele productivit ății, prin fenomene de compensare, celelalte elemente ale
productivit ății pot compensa în oarecare m ăsură acțiunea negativ ă a acestor factori. Astfel, în
cazul unui num ăr mic de plante la unitatea de suprafa ță, există o posibil ă compensaț ie prin
sporirea num ărului de inflorescen țe pe plantă și a elementelor productivit ății inflorescen ței
(numărul de boabe în inflorescen ță și mărimea boabelor). Un num ăr mic de inflorescen țe pe
unitatea de suprafa ță poate fi compensat printr-un num ăr mai mare de boabe în inflorescen ță și
prin formarea de boabe mai mari (cu MMB mai mare). Un num ăr mai mic de
boabe/inflorescen ță poate fi compensat prin formarea unor boabe mai mari.
4. Pe măsură ce factorii limitativi sau accidentele de vegeta ție intervin mai târziu în vegeta ție, scad
și posibilit ățile plantelor de compensare a ac țiunii nefavorabile a acestora.
5. Între elementele productivit ății există în mod natural corela ții indirecte, care se manifest ă mai
mult sau mai pu țin în func ție de particularit ățile biologice ale soiului cultivat și de condi țiile de
mediu, astfel:
– unui num ăr mare de plante la unitatea de suprafa ță îi corespunde un num ăr mai mic de
inflorescen țe pe plantă și invers;
– unui num ăr mare de inflorescen țe la unitatea de suprafa ță îi corespunde un num ăr mai mic
de boabe în inflorescen ță, iar boabele sunt mai mici, și invers;
– unui num ăr mare de boabe în inflorescen ță îi corespunde o valoare MMB mai mic ă și
invers.
6. Dintre elementele productivit ății, numărul de plante pe unitatea de suprafa ță și numărul de
inflorescen țe pe plantă , respectiv num ărul de inflorescen țe pe unitatea de suprafa ță influenț ează
în măsura cea mai mare formarea recoltei.
7. O producție mare se ob ține la un raport optim între elementele productivit ății.
Întrebări:
– Prezentați importan ța cerealelor.
– Care sunt cele mai importante zone de cultur ă a cerealelor, cel e mai importante țări cultivatoare și care este
suprafaț a cultivată cu cereale în România.
– Care sunt produc țiile obținute la cereale pe plan mondial și în România.
– Care sunt cele mai mari țări exportatoare și importatoare de cereale.
– Prezentați caracteristicile boabelor germinate și ale plantelor de cereale în faza de r ăsărire.
– Prezentați caracteristicile plantelor înfr ățite.
– Care sunt caracteristicile r ădăcinii, tulpinii și frunzei la cereale.
– Prezentați caracteristicile inflorescen ței la cereale.
– Prezentați caracteristicile bobului la cereale.
– Care sunt fazele de vegeta ție la cereale și scările de coduri folosite.
– Prezentați formarea recoltei și elementele productivit ății la cereale.
– Care sunt principiile form ării recoltei.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie . Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Ion V., Lenu ța Iuliana Epure, 2005. Tehnologia plantelor de câmp – Soiuri și hibrizi de cereale și leguminoase
pentru boabe . Tipografia Departamentului de Înv ățământ la Distan ță, USAMV Bucure ști.
6. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
28
2.2. Grâul
Cuvinte cheie: grâu, importan ță, compozi ție chimică, sistematic ă, soiuri, cerin țe, zone de cultur ă, rotație,
fertilizare, lucr ările solului, s ămânță și semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu priv ire la cultura grâului: importan ță, compozi ție chimică a
bobului, sistematic ă și soiurile admise pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor grâului față de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a grâului în
România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a gr âului, respectiv a particularit ăților rotației, fertiliz ării, lucrărilor
solului, sem ănatului, lucr ărilor de îngrijire și recoltatului.
2.2.1. Importanț a culturii
Grâul este cea mai important ă plantă cultivată , din care se ob ține în principal pâine, aliment
de bază pentru cca. 40% din popula ția globului. Prin m ăcinare, din boabele de grâu se ob ține făina
care este utilizat ă pentru prepararea de di ferite produse de panifica ție și patiserie, fabricarea de
paste făinoase, etc. Boabele de grâu intr ă în alcătuirea amestecurilor de cereale prentru micul dejun.
Boabele de grâu se utilizeaz ă în hrana animalelor ca atare sau m ăcinate. De asemenea, în
furajarea animalelor se utilizeaz ă și tărâța rezultat ă ca subprodus în urma procesului de m ăcinare,
aceasta fiind bogat ă în proteine, lipide și săruri minerale.
Boabele de grâu servesc ca materie prim ă în diferite industrii, pentru ob ținerea de amidon,
gluten, spirt, b ăuturi spirtoase (vodc ă, wisky), bere, biocarbur burant (bioethanol).
Paiele au utiliz ări multiple, precum: materie prim ă în industria celulozei și hârtiei; a șternut
pentru animale; furaj grosier; îngr ășământ organic prin în corporare în sol dup ă recoltare sau prin
compostare; producerea de energie termin ă prin arderea în arz ătoare cu recuperare de c ăldură.
Germenii de grâu rezulta ți în urma procesului de m ăcinare sunt utiliza ți în hrana omului ca
produse energizante (germeni consuma ți cu lapte sau miere de albine), ca adaus în diferite produse
de panifica ție, sau pentru ob ținerea de ulei foarte apreciat în industria cosmetic ă.
Aluatul conservat prin refrigerare și aluatul modelat (de exempl u, blaturi pentru pizza)
începe să fie din ce în ce mai apreciat pe piață .
Grâul românesc este un grâu de foarte bun ă calitate pentru panificaț ie, care poate fi
valorificat atât pentru consumul intern cât și la export, pentru consum european și în afara Europei.
Grâul ecologic este unul di ntre produsele ecologice cele mai bine cotate și cerute pe pia ța
mondială .
Cultura grâului oferă următoarele avantaje:
– boabele au un con ținut ridicat în glucide ș i proteine, corespunz ător cerințelor organismului
uman;
– boabele au o bun ă conservabilitate pe perioade mari de timp;
– boabele se transport ă cu ușurință pe distan țe mari;
– boabele de grâu au diferite alternative de valorificare;
– boabele de grâu reprezint ă o important ă sursă de schimburi comerciale pe pia ța mondial ă;
– grâul se poate cultiva în diferite condi ții pedoclimatice, asigurând produc ții satisfăcătoare
peste tot unde se cultiv ă;
– tehnologia de cultivare este complet mecanizat ă și bine pus ă la punct, f ără probleme
deosebite;
– grâul este o foarte bun ă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultur ă;
– după soiurile timpurii de grâu pot fi sem ănate culturi succesive, mai ales dac ă sunt condi ții de
irigare.
29
2.2.2. Compozi ția chimic ă a bobului ș i factorii de influen ță
Glucidele predomin ă în compozi ția bobului de grâu, acestea re prezentând 62-75 % din masa
bobului. Glucidele sunt formate în propor ție de peste 90 % din amidon, restul fiind dextrine și alte
glucide simple . Glucidele sunt acumulate, în principal, în endosperm.
Climatele umede și răcoroase favorizat ă acumularea glucidelor în bob prin prelungirea
perioadei de formare a boabelor, ceea ce determin ă acumularea unor cantit ăți mai mari de amidon în
endosperm. De asemenea, în condi ții de irigare, con ținutul boabelor în gluc ide este mai ridicat.
Substanț ele proteice reprezintă 10-16 % din masa bobului de grâu (cu limite de varia ție
între 8 și 24 %), având ponderea cea mai mare parte în p ărțile periferice ale bobului (înveli șuri,
stratul cu aleuron ă) și în embrion. Raportat la con ținutul total de protein ă din bob, peste 70% din
proteine sunt localizate în endosperm.
Proteinele din bobul de grâu sunt constituite de: prolamine (în principal gliadina); gluteline
(în principal glutelina); globuline (în principal edestina); albumine (în principal leucosina).
Fibrele proteice care ocup ă spațiul dintre gr ăunciorii de amidon din celulele endospermului
și care, dup ă măcinat, în f ăină, înglobeaz ă grăunciorii de amidon constituie glutenul . Prin adăugare
de apă, glutenul formeaz ă filamente și membrane coloidale care vor re ține bulele de dioxid de
carbon în procesul de dospire (fermentare), determinând cre șterea aluatului.
Boabele de grâu "durum", destinate fabric ării pastelor f ăinoase, con țin o cantitate mai mare
de proteine și gluten, dar glutenul are o calitate inferioar ă pentru panifica ție; în schimb, are o
calitate bun ă pentru fabricarea pastelor f ăinoase, având o stabilitate mare la fiert.
Proteinele din boabele de grâu con țin toți cei 10 aminoacizi esen țiali pe care organismul
uman nu-i poate sintetiza, și anume: arginină , histidină, lizină, leucină, izoleucin ă, metionin ă,
fenilalanin ă, treonină, triptofan, valin ă. Totuși, un dezavantaj îl constituie con ținutul redus de lizin ă,
comparativ cu cerin țele organismului uman, dar și conținutul deficitar de triptofan, metionin ă și
izoleucină.
Acumularea proteinelor în bobul de grâu depinde de o serie de factori, cum ar fi: specia de
grâu, soiul, condi țiile climatice, fertilitatea natural ă a solului și dozele de îngr ășăminte cu azot
folosite. Dintre aceș ti factori, condi țiile climatice au un rol deosebit de important. În climatele
secetoase și calde este favorizat ă acumularea proteinelor în bob; în aceste condi ții, perioada de
formare și umplere a boabelor este mai scurt ă, coacerea este gr ăbită și ca urmare, procentual,
proteinele au o pondere mai mare în compozi ția bobului.
Lipidele reprezint ă 1,8 – 2,5 % din masa bobului și sunt acumulate, în special în embrion și
în stratul cu aluron ă. Din embrionii de grâu, prin presare se ob ține un ulei bogat în vitamina E,
foarte apreciat în industria cosmetică .
Celuloza reprezint ă 2,0 – 3,5 % din masa bobului și este localizat ă în învelișurile bobului
(pericarp), de unde se ob ține tă râța, în urma procesului de m ăcinare.
Substanț ele minerale (K, Ca, Mg, Si, Na, Cu, Mb, Mn) reprezint ă 1,5 – 2,3% din masa
bobului și sunt localizate în pă rțile periferice ale bobului.
Vitaminele din bobul de grâu sunt reprezentate de complexul B (B 1, B2, B5, B6), vitaminele
PP, E, K ș i H. Boabele de grâu sunt mai s ărace în vitamina A și nu conțin vitaminale C și D.
2.2.3. Sistematic ă și soiuri
Grâul apar ține genului Triticum , familia Gramineae (Poaceae ). Genul Triticum cuprinde un
număr mare de specii de grâu, forme s ălbatice și cultivate, clasificate diferit de-a lungul timpului.
Pentru țara noastră prezintă importan ță 2 specii, și anume: Triticum durum Desf. și Triticum
aestivum L.
Triticum durum Desf. (fig. 16) are tulpina plin ă în interior pe toat ă lungimea sau cel pu țin în
partea superioară . Spicul este aristat, cu ariste lungi comparativ cu lungimea spicului și orientate
paralel. Boabele au aspect sticlos la maturitate și sunt conice la capete.
Triticum aestivum L. (fig. 17) are tulpina goal ă în interior pe toat ă lungimea. Spicul este
nearistat sau aristat, cu ariste mai scurte comparativ cu lungimea spicului și orintate divergent.
Boabele sunt ovoidale sau alungit-ovoidale, prev ăzute cu un smoc de peri șori la cap ătul superior.
Endospermul este f ăinos, semisticlos sau sticlos.
Grâul comun reprezint ă specia cea mai important ă, care pe plan mondial reprezint ă cca.
90% din suprafa ța cultivată cu grâu și cea mai mare partea a suprafe ței cultivat ă cu grâu din țara
noastră. Grâul comun are forme de toamn ă și de prim ăvară, aproape întreaga suprafa ță din țara
noastră fiind cultivat ă cu grâu de toamn ă (grâul de prim ăvară ocupă suprafețe foarte mici,
nesemnificative).
Fig. 16. Triticum durum Desf. Fig. 17. Triticum aestivum L.
Soiurile de grâu cultivate în România s unt în marea lor majoritate soiuri române ști, create la
Institutul Naț ional de Cercetare-Dezvoltare Agricol ă Fundulea, sau în re țeaua de Sta țiuni de
Cercetare-Dezvoltare Agricol ă. Aceste soiuri se caracterizeaz ă prin poten țial de produc ție ridicat (9-
10 t/ha), o bun ă rezistență la cădere, ger, iernare, secetă și boli, o bun ă calitate și stabilitate a
recoltelor.
Soiurile admise pentru cultivare pe ter itoriul României în anul 2009 au fost urm ătoarele:
– Soiuri de grâu comun : Albota, Alex, Aniversar, Apache, Apullum, Ardeal, Arie șan, Azimut,
Bercy, Beti, Boema, Briana, Cézanne, Ciprian, Crina, Cri șana, Delabrad, Dor, Drobeta,
Dropia, Dumbrava, Eliana, Enesco, Esen țial, Faur, Flamura 85, Gabriela, Gasparom, GK
Cipó, GK Élet, GK Góbé, GK Kalász, GK Miska, GK Öthalom, GK Petur, Glosa, Gruia,
Kiskun Serina, Kraljevica, Kristina, Ia și 2, Izvor, Ljiljana, Lovr in 34, Mina, Moldova 83, Mv
Magvas, Mv Marsall, Mv Pálma, Mv Regiment, Mv Toborzó, P ădureni (soi de prim ăvară),
PKB Romansa, Pobeda, Renan, Rene sansa, Romulus, Sonata, Speran ța (soi de prim ăvară),
SV99, Șimnic 30, Trivale, Turda 95, Turda 2000, Vorone ț;
– Soiuri de grâu durum : Artena (soi de prim ăvară), Condurum, Grandur, Mv Makaróni, Nefer
(soi de prim ăvară), Pandur, Salsa (soi de prim ăvară).
2.2.4. Cerin țe față de climă și sol
Grâul se cultiv ă pe glob între paralelele de 30-60o latitudine nordic ă și 25-40o latitudine
sudică , ceea ce face ca în fiecare lun ă a anului undeva pe glob s ă se recolteze grâu.
În condițiile din țara noastră , perioada de vegeta ție a grâului de toamn ă se încadreaz ă, în general,
între 270 și 290 zile (cca. 9 luni), în func ție de soi și condițiile în care se cultiv ă.
2.2.4.1. Cerin țe față de căldură
Temperatura minim ă de germinare a boabelor de grâu este de 1-3oC. De obicei, în momentul
semănatului grâului de toamn ă temperatura este de cca. 15oC în sol, procesul de germina ție nefiind
30
31
afectat de temperatur ă. Pentru r ăsărire, grâul necesit ă o sumă de temperaturi biologic active (TBA,
cu temperatura de baz ă de 0oC) de 100-140oC.
Înfrățirea grâului începe dup ă 12-15 zile de la ră sărire și se desfășoară în condiții optime la
temperatura de 8-10oC, procesul continuând până ce temperatura scade sub 5oC. Plantele de grâu
formează 2-3 frați în toamn ă, ceea ce asigur ă o rezisten ță maximă la iernare, dac ă se realizeaz ă o
sumă a temperaturilor biologic activ e (TBA, cu temperatura de baz ă de 0oC) de cca. 500oC.
În toamnă, plantele de grâu se adapteaz ă pentru a rezista gerurilo r din timpul iernii, proces
numit „călire”, care se desf ășoară în două faze:
– prima faz ă (15-20 zile) se parcurge în condiț ii de zile însorite și calde, la temperaturi de 10-
15oC în timpul zilei ș i 0-6oC în timpul nopț ii;
– faza a doua (17-28 zile), în care se realizeaz ă deshidratar ea celulelor și concentrarea sucului
celular la temperaturi de cca. 0oC.
Grâul de toamn ă bine călit rezistă la îngheț uri de pân ă la –20oC la nivelul nodului de
înfrățire.
În prim ăvară, temperaturile favorabile plantelor pent ru alungirea paiului sunt de 14-18oC,
pentru înspicat de 16-18oC, pentru înflorit de 18-20oC, iar pentru formarea, umplerea și coacerea
bobului de 20oC.
2.2.4.2. Cerin țe față de umiditate
În zona de cultur ă a grâului, se consider ă că este necesar s ă cadă o cantitate de precipita ții de
cel puț in 225 mm, cantitatea optim ă fiind de 600 mm.
Coeficientul de transpira ție al grâului este cuprins între 350 și 400 (Roman Gh.V., 2006).
Pentru germina ție, boabele de grâu ab sorb o cantitate de ap ă echivalent ă cu 40-50 % din
greutatea lor.
Răsăritul are loc în condi ții optime la o umiditate a solului de 70-80% din capacitatea total ă
pentru apă, limita inferioară fiind de 40% din capacitatea total ă pentru ap ă.
În condițiile din țara noastr ă, toamnele sunt în mod frecv ent secetoase, ceea ce face ca
germinarea și răsăritul culturilor de grâu s ă fie întârziate și culturile s ă fie neuniforme.
În prim ăvară, cerințele față de umiditate cresc continuu, f iind maxime în perioadele de
înspicare, înflorire și umplere a boabelor.
Deficitul hidric în prim ăvară are o influen ță negativă asupra alungirii paiu lui, dar mai ales
asupra procesului de organogenez ă, ceea ce face ca spicul format în asemenea condi ții să aibă un
număr mic de spiculeț e, iar spiculeț ele să aibă un număr mic de flori fertile.
Excesul de umiditate în prim ăvară favorizează dezvoltarea bolilor foliare.
În faza de umplere a boabelor, vremea uscat ă și călduroasă determin ă un dezechilibru între
pierderea apei prin pr ocesul de transpira ție și absorț ia acesteia din sol, ceea ce duce la apari ția
fenomenului de șiștăvire . Acest fenomen împiedic ă transportul substan țelor asimilate din frunze în
bob, motiv pentru care boabele se opresc din dezvoltare, pierd ap ă și se încrețesc, devenind ș iștave.
În țara noastră , fenomenul de ș iștăvire este mai frecvent în zona de sud-est (B ărăgan și Dobrogea).
2.2.4.3. Cerin țe față de sol
Grâul d ă rezultate bune pe soluri mijlocii, lutoase și luto-argiloase, cu capacitate mare de
reținere a apei, permeabile, cu reac ție neutră sau slab acid ă (pH între 6 și 7,5).
Sunt neindicate pentru grâu solu rile impermeabile, pe care stagneaz ă apa, plantele de grâu
pe aceste soluri fiind expuse la fenomenul de as fixiere. Nu sunt favorabile nici solurile u șoare,
deoarece plantele pot suferi de secet ă. De asemenea, nu sunt indicate nici solurile prea acide sau
prea alcaline.
32
2.2.5. Zonarea culturii grâului de toamn ă în România
După favorabilitate lor, în ț ara noastr ă se disting trei zone de cultur ă a grâului de toamn ă, și
anume:
1. Zona foarte favorabil ă, care cuprinde:
– Câmpia de Vest (Câmpia Cri șurilor, Câmpia Banatului), care se caracterizeaz ă prin
condiții climatice foarte favorabile grâului de toamn ă;
– Câmpia Dun ării (sudul Olteniei, terasele Dun ării din stânga Oltului, Sudul Câmpiei
Teleormanului, zona Bucure ști – Giurgiu – C ălărași – Urziceni, Vestul Câmpiei
Bărăganului, care se caracterizeaz ă prin secete mai frecv ente, atât toamna cât și primăvara
și la începutul verii (mai ales în vestul B ărăganului);
– Câmpia Transilvaniei , care se caracterizeaz ă prin condi ții climatice foarte favorabile
grâului de toamn ă;
– Nord-Estul Moldovei , care se caracterizeaz ă prin secete frecvente, atât toamna cât și
primăvara și la începutul verii, dar și prin precipita ții reduse iarna și viscolirea z ăpezii,
ceea ce face ca plantele de grâu s ă fie expuse la temperaturi sc ăzute.
2. Zona favorabil ă, care se extinde în imediata vecină tate a zonei foarte favorabile și
cuprinde:
– Vestul țării, zonă asemănătoare zonei foarte favorabile din punct de vedere climatic, dar
cu soluri foarte diferite ș i mai puțin fertile.
– Sudul țării, care se caracterizeza ă prin clim ă relativ favorabil ă, dar cu secete frecvente,
atât toamna cât și primăvara și începutul verii în B ărăgan;
– Dobrogea, care se caracterizeaz ă prin precipitaț ii mai reduse decât în B ărăgan, dar cu o
umiditate atmosferic ă mai ridicat ă ca urmare a influen ței Mării Negre, ceea ce face ca
plantele de grâu s ă vegeteze bine;
– Transilvania (bazinele Târnavelor, Mure șului, Oltului; depresiunile Bârsei, F ăgărașului,
Ciucului), care se caracterizeaz ă prin condi ții climatice favorabile, dar cu terenuri
frământate, cu soluri cu fertilitate foarte variat ă;
– Moldova (județele Botoșani, Iași, Vaslui, Gala ți și zona din dreapta Si retului), care se
caracterizeaz ă prin secete foarte frecvente în toamn ă, condiții de iernare mai dificile și
fenomene de p ălire și șiștăvire.
3. Zona puțin favorabil ă, care cuprinde Dealurile subcarpatice și dealurile erodate din Nordul
Dobrogei, în care s unt asigurate condiț iile climatice ale grâului, dar solurile se caracterizeaz ă
prin fertilitate redus ă, însușiri fizice și chimice pu țin corespunză toare.
Grâul de toamn ă găsește pe teritoriul țării noastre condi ții climatice foarte favorabile pe
19,5% din suprafa ța arabilă, favorabile pe 70,4% și puțin favorabile pe 7,2% (Bîlteanu Gh., 1998).
2.2.6. Tehnologia de cultivare
2.2.6.1. Rota ția
Grâul de toamn ă este preten țios față de planta premerg ătoare, preferând plan tele cu recoltare
timpurie, care las ă terenul curat de buruieni ș i un conținut ridicat de elemente nutritive în sol.
Recoltarea timpurie a plantei premerg ătoare permite lucrarea devr eme a solului, care pân ă în
toamnă acumuleză apă și nitrați, se pot distruge buruienile și se mărunțesc bolovanii.
Plantele foarte bune premerg ătoare pentru grâul de toamn ă sunt: maz ărea, fasolea, rapiț a de
toamnă, borceagul, inul pentru ulei, inul pentru fibră , cartoful timpuriu ș i de vară, trifoiul, cânepa
pentru fibr ă, muștarul, năutul, bobul, sfecla pentru s ămânță, porumbul pentru mas ă verde, tutunul,
macul, coriandrul, anasonul, chimenul.
33
Plantele bune premerg ătoare pentru grâul de toamn ă sunt: soia, sfecla de zah ăr, sfecla
furajeră, cartoful de toamn ă, floarea-soarelui, porumbul pentru boabe, porumbul pentru siloz,
cânepa pentru s ămânță. Toate aceste culturi trebuie s ă fie recoltate pân ă la 10-15 septembrie, pentru
a rămâne un interval de cel pu țin 2 săptămâni până la semănatul grâului.
Plantele pu țin bune premergătoare pentru grâul de toamn ă sunt acelea care las ă solul sărac
în apă și elemente nutritive, cum sunt: sorgul, iarba de Sudan, meiul. De asemenea, nu este indicat
semănatului grâului de toamn ă după orz, din cauza bolilor și dăunătorilor comuni, și după lucernă
sau pajiști semănate, culturi care l ăstăresc puternic dup ă desființare și care lasă solul sărac în apă.
Porumbul pentru boabe las ă la recoltare, în majoritatea cazurilor, un sol s ărac în apă și o
cantitate mare de resturi vegetale, iar pe de alt ă parte dup ă porumb exist ă riscul întârzierii
semănatului gr ăului. Totu și, amplasarea grâului după porumb este foarte frecvent ă în țara noastră ,
ca urmare a suprafe țelor mari pe care se cultiv ă cele două culturi, dar trebuie a vut în vedere faptul
că se dezvolt ă foarte mult fuzarioza (boal ă comună celor două plante), solul s ărăcește în azot și
fosfor, iar terenul se îmburuieneaz ă cu buruieni specifice.
Monocultura de grâu este acceptat ă numai 2 ani și numai la culturile destinate consumului.
Nu este de acceptat amplasarea grâului dup ă grâu pe suprafe țele destinate producerii de s ămânță sau
pe terenurile infestate puternic cu boli. În pr actica fermelor agricole, uneori este inevitabil ă cultura
grâului dup ă grâu, dar trebuie avut în vedere că amplasarea repetat ă a grâului dup ă grâu duce la o
serie de efecte negative, precum: înmul țirea buruienilor specifice, înmul țirea bolilor (fuzarioza,
mălura, tăciunele, f ăinarea), înmul țirea dăunătorilor (gândacul ghebos, plo șnițele, viermele rosu al
paiului, viermii sârm ă) și acumularea unei flore “rizosferice” cu efect d ăunător.
Grâul este o bun ă plantă premergătoare pentru majoritatea plantelor de cultur ă, ca urmare a
faptului că se recolteaz ă timpuriu, las ă terenul curat de buruieni și într-o stare bun ă de fertilitate.
2.2.6.2. Fertilizarea
Grâul de toamn ă reacționează bine la aplicarea îngr ășămintelor, atât organice cât și
minerale, în toate condi țiile pedoclimatice din țara noastr ă.
Consumul specific de elemente nutritive este re dus. Astfel, pentru realizarea a 100 kg boabe,
plus produc ția corespunz ătoare de paie, grâul extrage din sol 2,3-3,3 kg N, 1,1-1,8 kg P
205 și 1,9-3,7
kg K 2O.
Deși consumul specific este redus, grâul este foarte preten țios la fetilizare, datorit ă faptului
că: sistemul radicular este slab dezvoltat și are o capacitate redus ă de utilizare a substan țelor
nutritive mai greu solubile din sol; elementele nutri tive se absorb în cantitatea cea mai mare într-un
timp scurt, de la începutul form ării paiului pân ă la coacerea în lapte, când plantele nu- și pot asigura,
pentru a da recolte ridicate, necesarul de el emente nutritive numai din rezervele solului.
Aplicarea înfr ășămintelor minerale . Îngrășămintele minerale constituie unul dintre cele
mai importante mijloace de sporire a produc ției la grâul de toamn ă în toate zonele de cultur ă din
țara noastr ă.
Grâul de toamn ă reacționează pozitiv la îngr ășămintele cu azot și fosfor administrate
împreună pe toate tipurile de sol din România. Raportu l N:P este în favoarea azotului, mai ales pe
solurile sărace în azot, în zonele umede, în anii mai ploio și sau dup ă plantele premerg ătoare care
consumă o cantitate mare de azot (porumb, sfecl ă pentru zahă r, cartof, etc). Pe solurile de step ă și
silvostepă din sudul și sud-estul țării, raportul N:P este de 1,2-1,3 : 1. Pe solurile din regiunile mai
umede, raportul N:P trebuie s ă fie de 1,5 : 1.
Fertilizarea unilateral ă numai cu azot, dar mai ales num ai cu fosfor nu este indicat ă pentru
că nu duce la ob ținerea de sporuri semnificative de produc ție, în timp ce costul de produc ție se
mărește considerabil.
Doza de îngr ășăminte cu azot , exprimat ă în substanță activă, se calculeaz ă după următoarea
formulă (ICCPT Fundulea, 1990, citat de Roman Gh.V., 2006):
34
DN = 30 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
30 = consumul specific al culturii de grâu (30 kg N/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
– 20 kg/ha, pentru solurile s ărace;
– 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
– 60 kg/ha, pentru so lurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind:
– 2 kg N pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd admini strat direct grâului;
– 1,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premerg ătoare;
– 0,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremerg ătoare;
Npr = corec ția în func ție de planta premerg ătoare, care se face astfel:
– se scade 30 kg N/ha, dup ă leguminoasele pentru boabe;
– se scade 20 kg N/ha, dup ă borceag și trifoi;
– se adaugă 20-25 kg N/ha, după premerg ătoarele târzii, care las ă cantități mari de
resturi vegetale pe teren.
Doza de azot se corecteaz ă în primăvară în funcție de starea culturii, m ărindu-se cu 15-20
kg/ha când cultura are o densitate mic ă și o înfrăț ire slabă, respectiv reducându-se cu aceea și
cantitate când cultura are o densitate foarte mare și plantele sunt bine dezvoltate, exitând pericolul
căderii și al atacului de boli. Corec ția este 0 atunci când cultura este normal dezvoltat ă, cu o
densitate optim ă.
Doza de azot se corecteaz ă și în func ție de gradul de aprovizionare cu ap ă a solului,
reducându-se când precipita țiile sunt deficitare și mărindu-se când precipita țiile sunt excedentare
comparativ cu media zonei în perioada octombrie-februarie. Astfel, se scade și respectiv se adun ă
câte 5 kg N pentru fiecare 10 mm abateri de la media zonei, în minus sau în plus. Corec ția este 0
atunci când precipita țiile sunt normale pentru zona de cultur ă în perioada octombrie-februarie.
Mărimea dozelor de azot variaz ă, pentru condi țiile din România, între 50-160 kg/ha, în mod
obișnuit fiind cuprins ă între 80 și 120 kg/ha. Doza de azot este mai mic ă atunci când nu se
fertilizeaz ă corespunz ător cu fosfor. Pe solurile slab sau mediu aprovizionate cu fosfor, unde nu s-
au aplicat în anul curent îngrășă minte cu fosfor, doza de azot nu trebuie s ă depășească 60-80 kg
N/ha, deoarece azotul va fi slab valorificat.
Fracționarea dozei de azot . Pe terenurile agricole bine cultivate și după premerg ătoare
foarte favorabile, mai ales dup ă leguminoase nu trebuie administrate îngr ășăminte cu azot în
toamnă. După premergătoarele cu recoltare târzie, mai ales dac ă acestea nu au fost fertilizate, se va
administra cca. 1/3 din cantitatea total ă (cca. 30-40 kg) înainte de preg ătirea patului germinativ.
La sfârș itul iernii, pe solul înc ă înghețat sau pe z ăpadă, ori la desprim ăvărare (pân ă la
jumătatea lunii martie) se administreaz ă 40-80 kg N/ha. În acest moment, se face și corectarea dozei
de azot în func ție de starea culturii și aprovizionarea cu ap ă.
Restul dozei de azot se administreaz ă la începutul alungirii pa iului (formarea primului
internod). Concomitent cu lucr ările de combatere a buruienilor, bolilor și dăunătorilor se poate
administra o cantitate de 8-10 kg/ha uree.
Doza de îngr ășăminte cu fosfor, exprim ă în substan ță activă (P 2O5), se calculeaz ă după
următoarea formul ă:
DP = 15 x Rs – Pgg unde: DP = doza de fosfor, în kg P
2O5/ha;
15 = consumul specific al culturii de grâu (15 kg P 2O5/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t/ha;
Pgg = aportul în P 2O5 al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind:
– 1,2 kg P 2O5 pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd administrat direct grâului;
– 0,8 kg P 2O5 pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd aplicat plantei premerg ătoare.
35
Pe solurile cu un con ținut mai mic de 6 mg P 2O5/100 g sol, doza de P 2O5 se majoreaz ă cu
15-20 kg/ha pentru fiecare mg P 2O5 sub aceast ă limită.
Doza de fosfor variaz ă, pentru condi țiile din România, între 60 și 120 kg P 2O5/ha, în mod
obișnuit fiind cuprins ă între 50 și 80 kg P 2O5/ha.
Fosforul trebuie administra t înainte de efectuarea ar ăturii, dacă se utilizeaz ă îngrășăminte
simple de tip superfosfat, iar dac ă aplicarea se face sub form ă de îngrășăminte complexe, acestea se
pot administra înainte de preg ătirea patului germinativ sau la desprim ăvărare.
Îngrășămintele complexe care se administreaz ă toamna trebuie s ă aibă un raport N:P în
favoarea fosforului sau egal (de exemplu, îngr ășăminte complexe binare de tip 18:46:0, 8:30:0 sau
20:20:0, 21:21:0 sau 22:22:0 etc., ori îngr ășăminte ternare de tipul 13:26:13, 15:15:15 sau 16:16:16
etc.), în timp ce dac ă îngrășămintele complexe se administrează la desprim ăvărare, acestea trebuie
să aibă un raport N:P în favoarea azotului (de exemplu, îngr ășăminte complexe binare de tipul
20:10:0 sau 27:13,5:0, ori îngr ășăminte ternare de tipul 26:13:13, 22:11:11 sau 20:10:10 etc.).
Îngrășămintele potasice sunt necesare numai pe solurile in suficient aprovizionate cu potasiu
(sub 15 mg K 2O/100g sol). Atunci când se impune admini strarea potasiului, doza este cuprinsă între
40 și 80 kg K 2O /ha. Se poate utiliza sarea potasic ă, care se administreaz ă sub arătură, sau
îngrășăminte complexe, care se administreaz ă la pregătirea patului germinativ. Pentru ob ținerea
unor produc ții ridicate, devine necesar ă administrarea potasiului pe toate tipurile de sol.
Aplicarea îngr ășămintelor foliare contribuie la dezvolta rea elementelor productivit ății,
mai ales a elementelor productivit ății spicului. Efectuarea a 1-2 administr ări cu îngrășăminte foliare
în perioada cre șterii intense pân ă la înspicat determin ă obținerea de sporuri de recolt ă. Prima
aplicare se efectueaz ă la începutul alungirii paiulu i, iar cea de-a doua în f aza de burduf-înspicat. La
prima aplicare se recomand ă utilizarea de îngr ășăminte foliare cu un con ținut mai ridicat în azot, de
tipul: F411, Folplant 411, Ferticare 22-8-19 et c. La aplicarea a doua se pot aplica îngr ășăminte
foliare de tipul: F232, Folplant 232, Kristalon 18-18-18, Nutrileaf 14-11- 27, Nitrophoska 20-19-19,
Fertifarm, Elite verde etc. Se pot utiliza și îngrășăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în
doză de 11-22 l/ha în 100-200 l solul ție, aplicat din faza de înfr ățire până la ieșirea din burduf.
Fertilizarea foliar ă trebuie asociat ă cu combaterea chimic ă a buruienilor, a bol ilor foliare sau
a dăunătorilor (de exemplu, a plo șnițelor).
Trebuie subliniat c ă fertilizarea foliar ă nu înlocuie ște fertilizarea de baz ă, ci doar o
completeaz ă, atât cu macroelemente (N, P, K) cât mai ales cu microelemente.
Aplicarea îngr ășămintelor organice. Gunoiul de grajd se poate aplica direct grâului de
toamnă sau plantei premerg ătoare, în toate regiunile de cultur ă din țara noastr ă.
Doza de gunoi de grajd care se recoamndă a se administra direct culturii grâului este de
20t/ha. Totu și, este de preferat ca gunoiul de grajd să fie administrat plantelor premerg ătoare ce se
recoltează târziu (porumb, sfecl ă, cartof), iar la grâu s ă fie aplicate îngr ășăminte minerale, ca
urmare a faptului c ă grâul de toamn ă valorific ă bine efectul remanent al gunoiul de grajd aplicat
plantei premerg ătoare.
Aplicarea amendamentelor calcaroase este necesar ă pe solurile acide, cu pH sub 5,8 ș i cu
un grad de satura ție în baze sub 75%. Pentru ca lucrarea de amendare s ă fie economic ă trebuie să se
neutralizeze 50% din aciditatea hidrolitic ă. De regul ă, se administrează 4 t/ha carbonat de calciu
(piatră de var, dolomit) odat ă la 4 ani, direct culturii grâului sau plantei premerg ătoare.
Amendamentele trebuie s ă se împrăștie foarte uniform și să se încorporeze sub ară tură.
2.2.6.3. Lucrările solului
Grâul de toamn ă este foarte preten țios față de pregătirea solului, de starea solului la sem ănat
depinzând în m ăsura cea mai mare vegeta ția plantele în toamn ă și capacitatea lor de a trece peste
perioada de iarn ă.
Lucră rile solului se efectueaz ă în mod diferit, în func ție de planta premerg ătoare și de
umiditatea solului în momentul când es te lucrat. De multe ori, în condi țile din țara noastră , lucrările
36
solului pun probleme deosebite din cauza timpului scurt r ămas de la recoltarea plantei
premergătoare și până la semănatul grâului de toamn ă, precum ș i din cauza umidit ății reduse a
solului ca urmare a secetelor de la sfârș itul verii.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare timpurie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă timpuriu, imediat dup ă recoltara acesteia se recomand ă efectuarea
lucră rii de dezmiriștit cu ajutorul unei grape cu discuri. Lucrarea de dezmiri știit are urm ătorul rol:
mărunțește resturile vegetale și le amestec ă cu stratul superficial de sol; distruge buruienile
existente; creaz ă condiții pentru germinarea seminț elor de buruieni aflate în sol și a samulastrei,
care vor fi distruse prin lucr ările ulterioare; afâneaz ă stratul superfic ial de sol, distrugându-se astfel
spațiile capilare de la suprafa ța solului, ceea ce împiedic ă pierderea apei din sol prin evapora ție;
arătura care se va efectua va fi de calitate superioar ă.
Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, la adâncimea de 18-22 cm, cu plugul
obligatoriu în agregat cu o grap ă (de exemplu, grapa stelat ă sau grapa inelar ă). Adâncimea ar ăturii
se stabile ște în func ție de starea terenului, urm ărindu-se încorporarea resturilor vegetale și a
buruienilor, precum și să nu se scoat ă bulgă ri.
Arătura de var ă, comparativ cu cea de toamn ă, asigură sporuri de recolt ă în toate zonele de
cultură a grâului de toamn ă. Întârzierea ar ăturii conduce la sc ăderi progresive de recolt ă.
Dacă solul este prea uscat și nu se poate efectua ar ătura sau prin efectuarea acesteia rezult ă
bulgări foarte mari, atunci dup ă lucrarea de dezmiri știt se așteaptă până la cădera unor precipita ții
mai importante, care s ă mărească umiditatea solului astfel încât s ă fie posibil ă efectuarea unei
arături de calitate.
Lucrările de între țienere a arăturii urmăresc menținerea arăturii până la semănatul grâului
de toamnă curată de buruieni și afânată prin lucr ări superficiale ale solului. Cel mai adesea ar ătura
se întreține cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți reglabili, cu grapa
rotativă sau numai cu grapa cu col ți reglabili, în funcț ie de starea ar ăturii (grad de nivelare și de
măruțire a bolovanilor) și de gradul de îmburuienare a solului (buruienile trebuie s ă fie mici, abia
răsărite, pentru a putea fi distruse), lucr ările efectuându-se de obicei dup ă ploi. Se recomandă ca
lucră rile de între ținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direc ția arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
În cazuri extreme, când solul este uscat și a trebuit efectuat ă arătura (pe terenurile foarte
îmburuienare și cu multe resturi vegetale), iar în urma ar ăturii au rezultat bolovani, lucr ările de
întreținere a ar ăturii pentru m ărunțirea bolovanilor constau din efectuarea de lucr ări alternative cu
tăvălugul și cu grapa cu discuri sau grapa rotativ ă.
Pregătirea patului germinativ se face în ziua sem ănatului, cel mult cu o zi sau dou ă înainte
de semănat, prin 1-2 lucr ări superficiale ale solului efectuate de preferat cu combinatorul sau cu
grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți reglabili ori cu grapa rotativ ă.
Situaț ia ideală este atunci când solul se lucreaz ă cu combinatorul, iar în spatele acestuia la 50-100 m
urmează semănătoarea. Ultima lucrare de preg ătire a patului germinativ se recomand ă a fi efectuat ă
perpendicular pe direc ția de sem ănat.
Pentru sem ănatul grâului de toamn ă în condi ții bune, patul germinativ trebuie s ă
îndeplineasc ă următoarele condiț ii:
– terenul trebuie s ă fie curat de buruini, f ără resturi vegetale la suprafa ță și nivelat;
– solul trebuie s ă fie afânat pe adâncimea de sem ănat, ușor mai tasat sub adâncimea de sem ănat,
pentru asigurarea ascensiunii apei prin spa țiile capilare din straturile mai adânci ale solului c ătre
semințe;
– solul nu trebuie s ă fie prea m ărunțit, acesta trebuind s ă aibă bulgări de până la 5 cm, care vor
împiedica spulberarea z ăpezii de c ătre vânt în timpul iernii, diminueaz ă compactarea în timpul
sezonului rece, în special atunci când sunt multe precipita ții, iar prim ăvara se sfarm ă și
împiedică formarea crustei.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă târziu (porumb pentru boabe, floarea-soarelui, cartof de toamnă , soia,
37
sfeclă de zahăr) imediat dup ă recoltara acesteia se recomand ă efectuarea lucr ării de dezmiriștit.
Dacă se impune (de exemplu, atunci când exist ă o cantitate mare de resturi vegetale), lucrarea de
dezmiriș tit se repetă .
Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, la adâncimea de 20-25 cm, cu plugul
obligatoriu în agregat cu o grap ă (de exemplu, grapa stelat ă sau grapa inelar ă). Ca și în cazul
arăturii de var ă, adâncimea ar ăturii se stabile ște în funcț ie de starea terenului, urm ărindu-se
încorporarea resturilor vegetale și a buruienilor, precum și să nu se scoat ă bulgări. Până la semănat
trebuie să rămână cel puț in 2 săptămâni, pentru ca solul afânat prin ar ătură să se așeze.
Lucrările de între țienere a arăturii și pregătirea patului germinativ se efectueaz ă la fel ca în
cazul arăturii de var ă și urmăresc acelea și obiective.
Înlocuirea ar ăturii prin lucră ri cu grapa cu discuri grea sau medie se poate face pe
terenurile bine lucrate în anii anteriori, care au fost arate adânc, afânate și bine nivelate, fiind
recomandate mai ales atunc i când prin efectuarea ar ăturii exist ă riscul întârzierii sem ănatului. Prin
lucră ri repetate cu grapa cu discuri se mobilizeaz ă solul pe o adâncime de 12-16 cm, se m ărunțesc și
se încorporeaz ă resturile vegetale și buruienile, se încorporeaz ă îngrășămintele minerale.
Înlocuirea ar ăturii prin lucr ări cu grapa cu discuri este de preferat în toamnele secetoase,
când solul este uscat și nu se poate ara f ără scoaterea la suprafa ță a unor bulg ări mari.
Lucrarea solului numai cu grapa cu discuri d ă rezultate bune pe solurile mai u șoare și nu
foarte compacte.
Arătura poate fi înlocuit ă și prin lucr ări cu cizeul sau para plow-ul, care afâneaz ă solul fără
să întoarcă brazda, dup ă care terenul se lucreaz ă cu grapa cu discuri, urmând ca ultima lucrare de
pregătire a patului germinativ s ă fie făcută cu ajutorul combinatorului. Aceste sisteme de lucrare a
solului sunt recomandate în toamnele secetoase, precum și pe terenurile în pant ă.
2.2.6.4. S ămânța și semănatul
Calitatea semin țelor pentru sem ănat. Seminț ele folosite la sem ănat trebuie s ă aparțină
unui soi recomandat pent ru zona de cultur ă, să fie din categoria biologic ă Bază, C1 sau C2 și să fie
certificată. Pentru a îndeplini cerin țele de calitate pentru sem ănat, sămânța de grâu trebuie s ă aibă
puritatea fizic ă de peste 98% ș i germina ția de peste 85%.
Tratarea semin țelor. Tratarea semin țelor înainte de sem ănat este obligat orie pentru
combaterea agen ților patogeni care se trasmit prin s ămânță, cu spori pe tegumentul bobului (m ălura
comună – Tilletia sp.; fuzarioza – Fusarium sp.) sau cu spori în interiorul bolului (t ăciunele
zburător – Ustilago tritici ). Se folosesc produse fungicide prec um: Biosild Top (1,0 l/t), Celeste Star
025 FS (1,0 l/t), Dividend 030 FS (1,0 l/t), Dividend Star 036 FS (1,0 l/t), Kinto Duo (1,5 l/t),
Prelude SP (1,5 kg/t), Tiramet 600 SC (3,0 l/t),Tiram et 60 PTS (3,0 kg/t), Vincit F (1,5 l/t), Vincit
Nova (1,0 l/t), Vitavax 200 FF (2,5 l/t), Vitavax 200 PUS (2,0 kg/t) ș i alte produse fungicide
omologate.
Pe terenurile unde exist ă riscul atacului de d ăunători în toamn ă (gândac ghebos – Zabrus
tenebrioides ; viermi sârm ă – Agriotes sp. ; muștele cerealelor), mai ales atunci când grâul urmeaz ă
după grâu, tratementul semin țelor trebuie efectuat cu un produs insectofungicid, care s ă controleze
atât dăunătorii cât ș i bolile. Se folosesc produse insectofungi cide precum: Gammavit 85 PUS (3,0
kg/t), Tonic Plus (2,5 l/t) și alte produse omologate.
Epoca de sem ănat . În stabilirea momentului sem ănatului se urm ărește ca plantele de grâu
să vegeteze în toamn ă o perioad ă de 40-50 zile, iar pân ă la intrarea în iarn ă să se acumuleze o sum ă
a temperaturilor biologic active (sum ă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 400-500oC, ceea ce
permite plantelor de grâu s ă aibă 2-3 frați și 4-5 frunze, respectiv s ă aibă o rezisten ță maximă la
condițiile nefavorabile din timpul iernii.
Epoca optim ă de semănat a grâului de toamn ă în țara noastră se încadrează între 1 și 10
octombrie, pentru zona de sud, vest și Câmpia Transilvaniei, și între 25 septembrie și 5 octombrie,
pentru zona colinar ă, zona de nord a țării și depresiunile intramontane.
Semănatul mai târziu față de perioada optim ă face ca plantele de grâu s ă intre în iarn ă
neînfrățite și necălite, cu o rezisten ță scăzută la gerul din timpul iernii , ceea ce duce la pierderi de
densitate. În prim ăvară, lanul va avea o densitate mic ă, este mai expus îmburuien ării, iar vegeta ția
se prelunge ște în vară, existând pericolul apari ției fenomenului de șiștăvire.
Semănatul mai devreme față de perioada optim ă face ca plantele de grâu s ă se dezvolte prea
mult până la intrarea în iarn ă, ceea ce duce la se nsibilitate la ger și la stratul gros de z ăpadă (apare
fenomenul de asfixiere), plantele de grâu sunt expuse în toamn ă atacului de d ăunători (afide și
muște), cultura se îmburuieneaz ă din toamn ă, iar în prim ăvară lanul poate fi prea des, cu plante
predispuse la c ădere ș i la atacul de boli foliare.
Densitatea de sem ănat . În stabilirea densit ății la semănat se urm ărește obținerea la recoltat
a 500 – 700 spice/m2. Pentru aceasta, densitatea la sem ănat este cuprins ă în intervalul 450 – 550
boabe germinabile/m2, în funcție de umiditatea solului în momentul sem ănatului, calitatea patului
germinativ, epoca de sem ănat și particularit ățile soiului sem ănat (în primul rând, capacitatea de
înfrățire). Limita minim ă a densității se alege în condiț iile semănatului în condi ții optime, iar pe
măsură ce condițiile de sem ănat se înră utățesc se mărește și densitatea de sem ănat.
Norma de sem ănat . Cantitatea de să mânță la hectar (norma de sem ănat) depinde de
densitatea la sem ănat, puritate fizic ă a semin țelor, germina ția semințelor și MMB. Norma de
semănat se calculeaz ă după următoarea formul ă:
100 x G x PMMB x DC=
Unde: C = norma de sem ănat, în kg/ha;
D = densitatea de sem ănat, în boabe germinabile pe m2;
MMB = masa a 1000 boabe, în g; P = puritatea fizic ă a semințelor, în %;
G = germina ția semințelor, în %.
Norma de sem ănat variaz ă, de obicei, între 200-250 kg/ha, uneori ajungând la 270 kg/ha.
Semănatul se efectueaz ă cu semănători universale.
Distanța dintre rânduri. Grâul de toamn ă se seamănă în țara noastră , în mod obi șnuit, la o
distanță între rânduri de 12,5 cm, toate ma șinile de sem ănat fiind construite pentru aceast ă distanță
(de exemplu, SUP-21, SUP-29). Pe plan mondial, distan ța dintre rânduri variaz ă de la 10 la 18 cm,
fără diferențe semnificative de produc ție.
Semănatul în căr ări se realizeaz ă prin lă sarea a câte 2 benzi nesem ănate, obț inute prin
închiderea tuburilor sem ănătorii pe urmele ro ților tractorului. L ățimea celor 2 benzi este dat ă de
lățimea pneurilor tractorului folosit pentru efectuarea lucr ărilor de îngrijire, închizându-se un tub
sau două la semănătoare pentru fiecare band ă. Distanța dintre c ărări este dat ă de lățimea
echipamentelor folosite la lucr ările de îngrijire (echipamentele de fertilizat, erbicidat, combatere a
bolilor și a dăunătorilor).
Adâncimea de sem ănat se stabile ște în funcț ie de umiditatea solului în momentul
semănatului, textura solului, soiul cultivat (lungimea coleoptilului) și momentul sem ănatului.
Când umiditatea solului este corespunz ătoare și textura este mijlocie spre grea, adâncimea
de semănat este de 4-5 cm, iar dac ă solul este uscat, textura este mai u șoară, iar semănatul este mai
timpuriu, adâncimea de sem ănat este de 5-6 cm. În cazul soiurilo r care au coleoptilul scurt (Flamura
85, Fundulea 4, Lovrin 34, Lovrin 41), adâncimea de sem ănat va fi de maximum 4 cm.
2.2.6.5. Lucrări de îngrijire
Lucră rile de îngrijir e care se aplic ă la cultura grâului depind de: calitatea patului germinativ;
dezvoltarea plantelor în toamn ă; dezvoltarea plantelor în prim ăvară; condiț iile climatice; gradul de
îmburuienare; atacul de boli; atacul de d ăunători; resursele tehnice, materiale și financiare ale
cultivatorului; preg ătirea profesional ă și informațiile cultivatorului.
38
39
Tăvălugitul dup ă semănat este necesar atunci când sem ănatul s-a efectuat în sol mai uscat,
având rolul de pune s ămânț a în contact cu solul, fa vorizându-se astfel absorb ția apei. Este indicat ca
această lucrare s ă fie efectuat ă cu un tăvălug cu inele, care preseaz ă solul și-l lasă ușor afânat la
suprafață.
Eliminarea exesului de ap ă se impune ca urmare a faptului c ă acolo unde apa b ăltește
plantele de grâu mor prin asfixiere. În locurile depresionare, acolo unde exist ă riscul ca în urma
unor precipita ții mai importante sau în urma topirii z ăpezii să apară băltiri, trebuie luate m ăsuri
preventive, precum: s ăparea unor șanțuri după semănat pentru scurgerea apei; efectuarea de afân ări
adânci (scarific ări înainte de efectuarea ar ăturii) pentru spargerea st ratului greu permeabil din
profunzime și facilitarea infiltr ării apei. Atunci când în urma controlului culturii de grâu se constat ă
că sunt zone unde apa b ăltește, trebuie luate imediat m ăsuri de evacuare a acesteia.
Controlul culturii de grâu înainte de ie șirea din iarn ă se face pentru stabilirea celor mai
adecvate m ăsuri de între ținere în prim ăvară. Controlul se face prin metoda monoli ților, care const ă
în recoltarea unor probe de sol cu plante care se analizeaz ă în anumite condi ții ce presupun reluarea
vegetației, determinându-se pr ocentul de plante vii și de plante care au pier it în timpul iernii. De
asemenea, trebuie efectuate și observații și analize direct în câmp.
Tăvălugitul la desprimăvărare este necesar atunci când apare fenomenul de desc ălțare.
Din cauza alternan ței repetate a temperaturilor ne gative cu cele pozitive (alternan ța îngheț –
dezgheț), rădăcinile plantelor de grâu se rup și se desprind de sol, ceea ce face ca odat ă cu încălzirea
vremii la desprim ăvărare să apară fenomenul de ofilire și uscare a plantelor de grâu. Fenomenul de
descă lțare este mai frecvent pe solurile grele, cu un con ținut mai ridicat în argil ă. Dacă acest
fenomen se produce, atunci cultura de grâu trebuie t ăvălugită cu un tăvălug neted, imediat ce solul
s-a zvântat și se poate intra pe teren f ără a se tasa solul.
Combaterea buruienilor reprezint ă principala lucrare de îngrijire la cultura grâului.
Pierderile de recolt ă la cultura de grâu din cauza buruienilor sunt cuprinse între 10 și 70% (Șarpe
N., 1976).
Buruienile dicotiledonate sunt cele care produc cele mai mari pagube în cultura grâului,
combaterea chimic ă a lor prin utilizarea erbicidelo r fiind o lucrar e obligatorie.
Erbicidele utilizate frecvent în cultura grâului sunt cele care con țin acidul 2,4-D, ca de
exemplu: SDMA-600RV (0,8-1,0 l/ha), SDMA-80PS ( 0,6-0,8 kg/ha), Discopur D (1,0 l/ha). Aceste
erbicide se administreaz ă primăvara, când plantele de grâu sunt în faza de înfr ățit și până la
formarea primului internod, iar buruienile sunt în faza de co tiledoane sau rozetă (3-5 frunze).
Temperatura aerului trebuie s ă fie mai mare de 10°C, iar vremea trebuie s ă fie liniștită, fără vânt, și
însorită.
Atunci când în cultura grâului sunt bur uieni dicotiledonate rezistente la ac țiunea acidului
2,4-D (cum sunt: Matricaria chamomilla, Matricaria inodora, Galium aparine, Agrostemma
githago, Sonchus arvensis, Polygonum ssp. ) se recomand ă aplicarea de erbicide de tip combinat, ce
conțin acidul 2,4-D și dicamba, ca de exemplu: Acedin S (l,0 l/ha), Buctril D sau Buctril M (1,0-1,5
l/ha), Icedin Super (l,0 l/ha), Lanced Gold (1,0- 1,25 l/ha), Lintur 70 WG (150 g/ha), Oltisan M (l,0
l/ha), Oltidin Super (l,0 l/ha), Sansac (1 l/ha), Peak (20 g/ha). În c azul acestor erbicide,
administrarea poate începe mai devr eme, când temperatura aerului dep ășește 6°C.
Toate erbicidele ce con țin acidul 2,4D trebuie administrate pân ă la formarea primului doilea
internod, administrarea lor ma i târziu determinând apari ția unor efecte fito toxice la grâu.
Tot pentru combaterea buruinilor dicotiledonate rezistente la acidul 2,4D, se pot utiliza și
erbicide sulfonilureice, precum: Ag ristar (15-20 g/ha), Cerestar (15-20 g/ha), Comod (15-20 g/ha),
Dacsulfuron (15-20 g/ha), Glean 75 DF (15-20 g/ha), Goldstar (15-20 g/ha), Granstar 75 DF (15-20
g/ha), Granstar Super 50 SG ( 40 g/ha), Kingstar (15-20 g/ha), La ren Pro 20 SG (30 g/ha); Logran
20 WG (37,5 g/ha), Pointer Ultra (3 5 g/ha), Primstar (15-20 g/ha), Primstar Super (10 g/ha), Rival
75 (15-20 g/ha), Rival Star (15-20 g/ha), Stocksta r (15-20 g/ha); Sekator (0,2-0,3 l/ha). Aceste
erbicide pot fi aplicate și în faze de vegeta ție ale grâului mai tardive, pân ă în faza de burduf, dar
fără ca buruienile s ă depășească 10-15 cm.
40
În culturile îmburuienate cu Galeopsis tetrahit (lingurică), Convolvulus arvensis (volbur ă) și
Galium aparine (turiță) se recomand ă aplicarea erbicidelor Cerlit (0,8-1,0 l/ha) sau Tomigan (0,8-
1,0 l/ha), sau asocierea acestor erbicide în doz ă de 0,5-0,6 l/la cu erbicidul Rival 75 (10 g/ha),
aplicate din faza de înfr ățire până în faza de burduf, dar f ără ca buruienile s ă depășeasc ă 10-15 cm.
Buruienile monocotiledonate pun probleme în țara noastră numai în zonele colinare, umede
din Banat, Transilvania, Bucovina, fiind reprezentate de dou ă specii, și anume: Apera spica venii
(iarba vântului) și Avena fatua (odosul). Pentru combaterea lor se poate administra toamna, imediat
după semănat (preemergent) erbicidul Di curan (2-3 kg/ha), sau prim ăvara, când grâul este în faza de
înfrățire, iar buruienile monocotiledonat e sunt în faza de 2-4 fruzuliț e, unul dintre erbicidele: Assert
(2,0 l/ha), Axial 050 EC (0,9 l/ha), Puma Super (0,8-1,0 l/ha), Topik (0,4-0,6 kg/ha). Pentru
combaterea iarbii vântului se poa te aplica toamna, post- emergent erbicidul Glean 75 DF (15-20
g/ha).
Combaterea d ăunătorilor din cultura de grâu se realizeaz ă atât prin m ăsuri preventive cât
și curative.
Protecția culturii de grâu împotriva gândacului ghebos (Zabrus tenebrioides Goeze) se
realizează prin evitarea monoculturii și tratarea semin ței înainte de sem ănat cu produse
insectofungicide. În toamnele când se constat ă un atac puternic de larve de gândac ghebos, atunci
când se dep ășește pragul economic de d ăunare (PED) de 5% plante atacate, se recomand ă
efectuarea de tratamente chimice cu insecticid e omologate, cum sunt Actara 25 WG (70-100 g/ha)
ș.a.
Protecția culturii de grâu împotriva ploșnițelor cerealelor (Eurygaster spp. și Aelia spp.) se
realizează prin efectuarea de tr atamente împotriva adul ților hibernan ți și a larvelor. Tratamentele
împotriva adulț ilor hibernan ți se efectueaz ă la un PED de 7 exemplare/m2, în cazul culturilor bine
dezvoltate și cu o bun ă densitate, și la un PED de 5 exemplare/m2, în cazul culturilor mai slab
dezvoltate și cu o densitate mai mic ă. dar numai dup ă ce s-a încheiat migrarea din locurile de
iernare (frunzarul p ădurilor), ceea ce corespunde cu decada a doua a lunii aprilie, când temperatura
medie zilnic ă depășește 10°C. Tratamentele împotriva larvelor se fac la începutul lunii iunie, dup ă
ce acestea au trecut de vârsta a 2-a, la un PED de 5 larve/m2, în cazul culturilor bine dezvoltate și cu
o bună densitate, și la un PED de 3 larve/m2, în cazul culturilor mai slab dezvoltate și cu o densitate
mai mică. În cazul loturilor semincere, PED-ul este de 1 exemplar/m2. Atunci când dup ă efectuarea
tratamentului chimic înc ă este depășit PED-ul, este necesar ă repetarea tratamentului dup ă maximum
7-10 zile de la primul tratament.
Ploșnițele cerealelor atac ă toate organele aeriene ale plan tei de grâu, dar daunele cele mai
mari sunt produse de atacul la boabe. Boabele în țepate în faza de lapte se zbârcesc și sunt
deformate. Boabele în țepate mai târziu nu se mai deformeaz ă, dar glutenul lor se reduce cantitativ și
își pierde calitatea pentru panifica ție. Un procent de peste 2% boabe în țepate afecteaz ă calitatea
pentru panifica ție și a pâinii.
Combatera chimic ă a ploșnițelor e realizeaz ă prin utilizara de insecticide precum: Actelic 50
EC (1,0 l/ha), Actara 25 WG (70-100 g/ha), Alpha Combi 25 EC (0,5 l/ha), Calypso 480 SC (100
ml/ha), Cipermetrin 10 EC (100 ml/ha), Decis 2,5 EC (300 ml/ha), Ecalux S (1,25 l/ha), Fury 10 EC
(100 ml/ha), Fastac 10 EC (100 ml/ha), Karate Zeon (150 ml/ha), Marshal 25 EC (1,0 l/ha),
Mospilan 20 SP/SG (100 g/ha), Novadim Progress (3,0 l/ha), Polytrin 200 CE (100 ml/ha), Sumi
Alpha 2,5 EC (400 ml/ha), Sumithion 50 EC (1,0 l/ha), Supersect 10 EC (200 ml/ha) ș i alte
insecticide omologate.
Protecția culturii de grâu împotriva gândacului b ălos al ov ăzului (Oulema melanopa L.) se
realizează prin efectuarea de tratamen te de combatere împotriva adul ților și a larvelor. Adul ții apar
când temperatura medie zilnic ă depășește 9 – 10°C, care se realizeaz ă de obicei începând cu a doua
jumătate a lunii aprilie. PED este de 10 adul ți /m2 și de 250 larve/m2 în cazul atacului în vetre.
Tratamentele chimice se fac cu insecticide om ologate, precum Fastac 10 EC (100 ml/ha), Fury 10
EC (100 ml/ha), Karate Zeon (150 ml/ha) etc.
41
Protecția culturii de grâu împotriva cărăbuș eilor cerealelor (Anisoplia ssp.) se realizeza ă
prin evitarea monoculturii și cultivarea grâului în asolament cu plante pr ășitoare, efectuarea ar ăturii
de vară cât mai repede dup ă recoltarea cerealelor p ăioase, iar la dep ășirea PED-ului de 5
exemplare/m2 se efectueaz ă tratamente chimice, ceea ce corespunde cu sfâr șitul de mai ș i începutul
de iunie. La dep ășirea PED-ului numai pe marginea culturii , se fac tratatemente de margine pân ă la
50-70 m în interiorul culturii. În general, se folosesc acelea și insecticide recomandate pentru
combaterea plo șnițelor.
Protecția culturii de grâu împotriva viermelui ro șu al paiului (Haplodiplosis marginata
Von Roser ) se realizeaz ă prin evitarea monoculturii ș i recoltarea mai timpurie a lanurilor atacate
înainte de migrarea d ăunătorului în sol. D ăunătorul este mai frecvent în zona colinar ă a Munteniei ș i
Olteniei, pe soluri argiloase (jude țele Argeș, Dâmbovi ța, Teleorman și Olt). La dep ășirea PED-ului
de 5-6 larve/plant ă, se recomand ă efectuarea de tratamente chimi ce în perioada de zbor a adul ților.
De obicei, dac ă se depășește PED-ul este nevoie de 2-3 tratamente, primul tratament efectuat la
început de mai, iar celelalte la intevale de 8-10 zile. Se folosesc insecticide pe baz ă de piretroizi de
sinzetă, precum: Decis 2,5 EC (300 m l/ha), Fastac 10 EC (100 ml/ha), Karate 2,5 EC (300 ml/ha),
Sumi Alpha 2,5 EC (300 ml/ha) ș i alte insecticide omologate.
Protecția culturii de grâu împotriva muștelor cerealelor (cele mai importante din cele 7
specii fiind musca neagr ă – Oscinella frit și musca de Hessa – Mayetiola destructor ) se realizeaz ă
prin semănatul în epoca optim ă (trebuie evitat sem ănatul prea timpuriu) și tratarea semin ței înainte
de semănat cu produse insectofungici de. Atacul poate fi d ăunător în toamnele lungi și calde, mai
ales dacă semănatul s-a efectuat timpuriu, când sunt condi ții foarte bune pentru de zvoltarea larvelor.
Protecția culturii de grâu împotriva șoarecilor (Micromys minutus – șoarecele pitic,
Apodemus agrarius – șobolanul de câmp, Mus musculus spicilegus – ș oarecele de mi șună) se
realizezaă în cazul unor atacuri puternice prin administrarea de momeli cu fosfura de Zn 3%.
Combaterea bolilor se face atât prin metode preventive cât și curative.
Făinarea (Erysiphe graminis ) este o boal ă cu transmitere prin sol ce se manifest ă îndeosebi
în perioada cre șterii intense a plantelor de grâu, când ace stea sunt foarte sensibile. Atacul este
favorizat de o densitate mare a lanului, de aplicarea unor doze mari de azot, de vremea r ăcoroasă ,
umedă și cu nebulozitate ridicat ă. Ciuperca se dezvoltă la temperaturi de 15-22oC, dezvoltarea fiind
foarte puternic ă la temperaturi de peste 24oC. Măsurile preventive constau în: cultivarea de soiuri
rezistente, respectarea rota ției, distrugerea samulastrei, asigurarea densit ății normale a lanului,
fertilizarea echilibrat ă.
Septorioza (Septoria tritici și S. nodorum ) este o boal ă care se transmite prin s ămânță sau
prin sol, pe resturile de plante, ap ărând în special în zonele de câm pie unde temperaturile sunt mai
ridicate și precipitaț iile mai pu ține. Boala se manifest ă pe toate organele plan tei, de-a lungul întregii
perioade de vegeta ție. Mă surile preventive constau în: cultivarea de soiuri rezistente, distrugerea
samulastrei și a resturilor de plante, respectarea rota ției, aplicarea unor doze moderate de azot.
Fuzarioza (Fusarium graminearum ) se transmite prin sol și prin sămânță și produce
fuzarioza r ădăcinilor, a coletului, frunzelor și a spicului. Deosebit de eficiente sunt m ăsurile
preventive, cum ar fi: cultivarea de soiuri tolerante la boal ă, folosirea de s ămân ă sănătoasă,
tratarea seminț ei înainte de sem ănat, fertilizarea echilibrat ă, respectarea rota ției.
Dintre cele trei rugini ale grâului (rugina brun ă, rugina galben ă și rugina neagr ă), rugina
brună (Puccinia recondita ) este cea mai r ăspândită, dezvoltându-se în optim la temperaturi de 15-
22oC. Ca măsură preventiv ă, se recomand ă cultivarea de soiuri rezistente.
Pentru complexul de boli foliare și ale spicului (f ăinare, septorioz ă, fuzarioz ă, rugini) se
efectueaz ă 1-2 tratamente, primul în faza de înfrăț ire-începutul alungirii paiului și al doilea în faza
de burduf-înspicat, cu unul din urm ătoarele fungicide: Acanto Pluls (0,5 l/ha), Alert (0,8 l/ha),
Allegro (0,75 l/ha), Alto Combi 420 (0,5 l/ha), Archer 425 (0,8 l/ha), Artea 330 EC (0,4 l/ha),
Bavistin DF (0,6 kg/ha), Bravo 500 SC (1,5 l/h a), Brio (0,5 l/ha), Bumber 250 EC (0,5 l/ha),
Caramba (1,0 l/ha), Duett Ultra ( 0,5 l/t), Evolus (0,75 l/h a), Impact 25 SC (0,5 l/ha), Matiz 250 EW
(0,5 l/ha), Menara 410 EC (0,4 l/ha), Mirage 45 EC (1,0 l/ha), Osiris (2,0 l/ha), Rover 500 SC (1,5
42
l/ha), Shavit 25 EC (0,5 l/ha), Sportak 45 EC ( 1,0 l/ha), Tango Super (0,75 l/ha), Tilt 250 EC
(0,5 l/ha), Topsin 70 WP (1,0 kg/ha), Yamato (1,5 l/ha) ș i alte fungicide omologate.
Prevenirea c ăderii plantelor. Această lucrare de îngriji re se impune în climatele umede, în
anii ploio și și când se aplic ă doze mari de îngr ășăminte cu azot. Se recomand ă aplicarea de
tratamente preventive cu substan țe cu efect retardant (nanizan t). Produsele cele mai frecvent
folosite sunt cele pe baz ă de clorur ă de clorcholin ă (Stabilan; Cycocel; CCC; Chlormequat) și
ethephon (Camposan, Terpal) sau ethephon + chlormequat (Phynazol).
Tratamentele se efectueaz ă în perioada de alungire a paiului (când plantele au 20-25 cm
înălțime), pe vreme lini ștită, fără vânt, cu soare nu prea puternic, de dorit seara sau diminea ța. Se
aplică 1,6-2,3 l/ha preparat în 800-1.000 l ap a, în cazul tratam entelor terestre, și în 300-400 l în
cazul tratamentelor „avio”.
Irigarea este o lucrare de îngrijire la care grâul reac ționează pozitiv. Grâul î și satisface 70 –
75% din consumul de ap ă din rezerva de ap ă a solului la sem ănat și din precipita țiile căzute în
timpul perioadei de vegeta ție (Enciu M., 1980, cita t de Bîlteanu Gh., 1998).
Udările de toamn ă sunt cele mai eficiente în cultura grâului de toamn ă. Atunci când solul
este prea uscat ș i nu se poate efectua ar ătura sau dacă arătura s-a efectuat, da r nu se poate preg ăti
patul germinativ, se recomand ă administrarea unei ud ări de umezire, cu norme de 400-600 m3/ha.
Dacă semănatul s-a f ăcut în sol uscat ș i grâul nu r ăsare din lipsă de apă, se recomand ă o udare de
răsărire cu norme de 300-500 m3/ha.
Udările de prim ăvară se aplică în funcție de apa acumulat ă în sol în sezonul rece și regimul
precipitațiilor în prim ăvară. Norma de udare este de 500-600 m3/ha, urmărindu-se men ținerea
umidității solului la peste 50% din intervalul umidit ății active (IUA). Se aplic ă 1-3 udări în fazele
de: alungirea paiului, în luna aprilie, dar numai în prim ăverile secetoase și după ierni sărace în
precipitații; înspicat-înflorit, în luna ma i; formarea bobului, în luna iunie.
Metoda de udare folosită la grâu în țara noastră este aspersiunea.
2.2.6.6. Recoltarea
Momentul optim de recoltare a grâului este la maturitatea deplin ă, atunci când boabele au
14-15% umiditate. În acest stadiu maș inile de recoltat lucreaz ă fără pierderi și boabele se pot p ăstra
în condiții bune, f ără a fi necesare opera țiuni speciale de uscare. De multe ori, pentru evitarea
întârzierii, când suprafa ța cultivată cu grâu este mare, recoltarea se începe la umidit ăți de 16-17%.
Recoltare trebuie încheiat ă când boabele au ajuns la 12-13 % umiditate, pentru limitarea
pierderile de boabe prin scuturare ca urmare a supracoacerii sau vremii nefavorabile. Perioada
optimă de recoltare a unui la n de grâu este apreciat ă ca fiind de cca. 5-8 zile (5-6 zile în condi ții de
vreme uscată și 6-8 zile în condi ți de vreme umed ă, cu precipita ții).
Recoltarea grâului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care trebuie
reglate de 2-3 ori pe zi, pent ru realizarea unui treierat f ără pierderi și spargerea boabelor.
Operaț ia de recoltare se efectueaz ă cel mai bine atunci când culturile sunt uniform
dezvoltate, f ără buruieni, iar plantele de grâu nu sunt c ăzute. În cazul culturilor prea îmburuienate
sau căzute, recoltarea se face în dou ă faze (recoltare divizat ă). În prima etapă , se taie plantele la
înălțime de 15-20 cm cu ajutorul unui vindrover i se las ă în brazdă câteva zile pentru uscare. În
etapa a doua, se treier ă plantele t ăiate cu combina prev ăzută cu ridică tor de brazd ă.
Paiele rezultate dup ă recoltare pot r ămâne pe teren în brazd ă continuă, dacă se intenționează
strângerea lor prin balotare (opera ție efectuat ă cu ajutorul preselor) și utilizarea lor în diferite
scopuri, sau pot fi tocate și împrăștiate pe sol cu ajutorul unui dis pozitiv de tocat m ontat în spatele
combinei.
Raportul general acceptat la grâu între boabe și paie este de 1:1, acesta depinzând de
condițiile anului de cultur ă, soi, înălțimea de tăiere la recoltare.
Arderea miri știi este interzis ă prin lege, fiind acceptată numai în cazuri extreme, cum ar fi
un atac puternic de vierme ro șu.
43
Întrebări:
– Prezenta i importan ța culturii grâului.
– Care este compozi ția chimică a bobului de grâu.
– Prezentați sistematica grâului și dați exemple de soiuri de grâu admise în cultur ă în România.
– Prezentați cerințele grâului fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale grâului în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura grâului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu azot la cultura grâului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu fosfor și potasiu la cultura grâului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării organice, administr ării îngrășămintelor foliare și aplic ării
amendamentelor la cultura grâului.
– Prezentați lucrările solului la cultura grâului de toamn ă după plantele premerg ătoare cu recoltare timpurie.
– Prezentați lucrările solului la cultura grâului de toamn ă după plantele premerg ătoare cu recoltare târzie.
– Care sunt cerin țele grâului de toamn ă față de calitatea semin țelor pentru sem ănat și care este epoca de
semănat.
– Care sunt elementele specifice parametrilor de sem ănat la cultura grâului de toamnă (densitatea, norma de
semănat, distan ța dintre rânduri, adâncimea de sem ănat).
– Prezentați aspectele specifice combaterii buruienilor la cultura grâului de toamn ă.
– Prezentați aspectele specifice combaterii d ăunătorilor la cultura grâului de toamn ă.
– Prezentați aspectele specifice combaterii bolilor la cultura grâului de toamn ă.
– Prezentați aspectele specifice irig ării la cultura grâului de toamnă .
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura grâului.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie . Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Ceapoiu N. și colab., 1984. Grâul . Editura “Academiei RSR”, Bucure ști.
6. Petcu Gh., Elena Petcu, 2008. Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea-soarelui . Editura Domino.
7. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
44
2.3. Orzul
Cuvinte cheie: orz, orzoaic ă, importan ță, compozi ție chimică, sistematic ă, soiuri, cerinț e, zone de cultur ă,
rota ție, fertilizare, lucr ările solului, s ămânță și semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu privire la cultura orzului: importan ță, compozi ție chimică a
bobului, sistematic ă și soiurile admise pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor orzului fa ță de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a orzului și
orzoaicei în România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a orzului, respectiv a particularit ăților rotației, fertiliz ării, lucrărilor
solului, sem ănatului, lucr ărilor de îngrijire și recoltatului.
2.3.1. Importanț a culturii
Orzul este utilizat în alimenta ția omului, în fura jarea animalelor și ca materie prim ă pentru
diferite industrii.
În alimenta ția omului , făina de orz este utilizat ă în diferite zone ale lumii pentru ob ținerea
de pâine, care are o calitate mai slab ă comparativ cu cea de grâu, fiind sf ărâmicioas ă și necrescut ă.
De asemenea, f ăina de orz se folosesc în hrana sugarilor și pentru prepararea unor specialit ăți.
Orzul este folosit în alimenta ția omului și sub form ă de crupe ce se folosesc la prepararea
supelor și sosurilor.
Malțul obținut din boabele de orz se utilizeaz ă ca înlocuitor de cafea, pentru ob ținerea de
faină de malț utilizată pentru îmbun ătățirea celei de grâu și în prepararea a diverse alimente.
În furajarea animalelor , boabele de orz au o valoare nutritiv ă ridicată și o bună
digestibilitate, fiind comp arabile cu valoarea furajer ă a boabelor de porumb.
Boabele de orz sunt utilizate ca furaj concentrat pentru animalele puse la îngr ășat, cele
producătoare de lapte și animalele tinere. Acestea pot intra în compozi ția furajelor concentrate în
proporție de 20 -25% pentru păsări, 25-30% pentru animalele tinere, animale în gesta ție și
reproducători masculi, 30-35% pentru animalele în lacta ție, 30-40% pentru animalele de tracț iune și
50-70% pentru porcii pu și la îngrăș at (Drăghici L. și colab., 1975).
Orzul este folosit în hrana animalelor și ca masă verde, siloz sau fân, singur sau în amestec
cu leguminoase (borceag de toamnă ).
Paiele de orz au o valoare nutritivă superioar ă celor de grâu, ov ăz și secară, putând fi
folosite ca nutre ț fibros. Este recomandat ca paiele de orz s ă se foloseasc ă în amestec cu furaje
suculente, concentrate sau cu borhoturi, deoarece asperit ățile plevei irit ă mucoasa tubului digestiv al
animalelor.
Colții (radiculele) de mal ț și borhotul de bere au o valoare furajer ă bună , stimulând
producția de lapte a vacilor.
Boabele de orz sunt utilizate ca materie prim ă pentru fabricarea berii, acestea având
următoarele avantaje fa ță de alte boabe de cereale: prin germin area boabelor de orz, în germeni apar
în cantitate mai mare enzimele alfa și beta-amilaza, ceea ce asigur ă o mai bun ă hidrolizare a
amidonului din endorperm în glucide simp le, fermentescibile; paleele care acoper ă boabele le
protejează de eventualele v ătămări mecanice în timpul diverselor manipul ări, care ar putea efecta
germinația, și deci calitatea mal țului; plevele care îmbrac ă bobul au rol filtrant pentru separarea
substanțelor solubile în timpul procesului de fabricare a berii (în timpul bras ării).
Orzoaica are o cal itate superioară pentru bere compartiv cu orzul furajer din urm ătoarele
motive: boabele de orzoaic ă sunt mai mari și mai uniforme, producând un mal ț de o calitate mai
bună ; plevele care îmbrac ă boabele de orzoaică sunt mai fine și mai încre țite, ceea ce spore ște rolul
filtrant al acestora; boabele de orzoaic ă au un conț inut mai sc ăzut în proteine și mai bogat în
amidon, ceea ce înseamn ă o calitate mai bun ă pentru fabricarea berii.
Boabele de orz se folosesc și ca materie prim ă în industria alcoolului , dextrinei, glucozei,
pentru ob ținerea de whisky etc.
45
2.3.2. Compozi ția chimic ă a bobului ș i factorii de influen ță
Compoziția chimică a boabelor de orz este de 55-65% hidra ți de carbon, 9,5-14% protein ă,
2-3% grăsimi, 4-7% celuloză , 2-3% cenușă.
Orzul utilizat în alimenta ția omului trebuie s ă aibă boabe mari, gola șe, cu un conț inut ridicat
de protein ă. Calitatea panificabilă a fainii de orz este slab ă deoarece lipse ște glutenul.
Orzul furajer trebuie s ă aibă boabe bogate în proteine, substan țe extractive neazotate și
grăsimi, iar celuloza s ă fie în proporț ie mai redus ă. Comparativ cu porumbul, proteina din boabele
de orz are un con ținut mai ridicat în aminoacizii lizin ă și triptofan.
Orzul pentru bere trebuie s ă aibă boabe cu un con ținut mai sc ăzut în protein ă (9-11,5%) și
un conț inut cât mai mare de amidon. Con ținutul de protein ă trebuie s ă fie mai redus deoarece
aceasta îngreuneaz ă limpezirea berii și produce precipita te în timpul p ăstrării berii, ceea ce duce la
tulbureală, iar pe de alt ă parte boabele cu un con ținut de proteină mai ridicat sunt mai tari, mai dure,
afectând negativ friabilitatea mal țului și îngreunând m ăcinarea acestuia. Con ținutul de protein ă nu
trebuie să fie nici mai mic de 9% pentru c ă proteina reprezint ă substratul plastic ce asigur ă o bună
înmulț ire a ciupercilor (drojdiilor) în timpul procesului de fermentare. Con ținutul de amidon trebuie
să fie cât mai ridicat deoarece de acesta depinde extractul berii (cantitatea de substan țe solubile care
trec în solu ție în timpul bras ării).
Orzoaica pentru bere, pe lâng ă conținutul mai redus de protein ă și mai ridicat de amidon,
trebuie să aibă boabe mari (MMB 40 – 48 g), cu grosim ea mai mare de 2,5 mm, uniforme, cu
energie germinativ ă mare și încolțire uniform ă.
Climatul mai r ăcoros și umed favorizeaz ă acumularea unei cantit ăți mai mari de amidon în
boabe, în timp ce climatul mai uscat și cald determin ă un procent mai ridicat de protein ă în boabe
(se acumuleaz ă mai puțin amidon și crește ponderea proteinei din totalul substan țelor bobului).
O bună fertilitate a solului și fertilizarea cu îngr ășăminte cu azot asigură un conț inut ridicat
de protein ă.
2.3.3. Sistematic ă și soiuri
Orzul apar ține genului Hordeum L., care cuprinde un num ăr de 27 de specii s ălbatice și una
cultivată. Dintre speciile s ălbatice, 16 sunt perene și 11 anuale, iar dintre ce le anuale mai importante
sunt Hordeum spontaneum C. Koch. (orzul să lbatic cu 2 rânduri) și Hordeum agriocrithon Aberg.
(orzul sălbatic cu mai multe rânduri).
Specia cultivat ă de orz este Hordeum vulgare L. (Hordeum sativum Jessen.), care cuprinde patru
convarietăț i:
– conv. hexastichum Alef.;
– conv. distichum Alef.;
– conv. intermedium Körn.;
– conv. deficiens Voss.
În cultură se află în exclusivitate primele dou ă convariet ăți.
Hordeum vulgare conv. hexastichum – orzul comun, orzul furajer sau orzul cu 6 rânduri de
boabe, are toate cele trei spicule țe de la călcâiul de rahis fertile.
Aspectul exterior al spicului difer ă în funcție de densitatea spicului. La formele cu spicul
dens, segmentele rahisului sunt foarte scurte ( 1,7 – 2,7 mm), iar cele 6 râ nduri de boabe sunt egal
distanțate pe toat ă lungimea spicului; în sec țiune transversal ă, spicul apare ca o stea cu 6 col țuri
simetrice, numindu-se și orz cu ș ase muchii . La formele cu spicul lax, se gmentele rahisului sunt mai
lungi (de 2,7 – 3,5 mm), din care cauz ă spiculețele laterale de pe fa ța spicului se întrep ătrund cu
spiculețele laterale de pe fa ța opusă , creând un rând dublu; în sec țiune transversal ă spicul apare
dreptunghiular, numindu-se și orz cu patru muchii (fig. 18).
Hordeum vulgare conv. distichum – orzoaica pentru bere sau or zul cu 2 rânduri de boabe, are
numai spicule țul central fertil, spicule țele laterale r ămânând nedezvoltate, sterile, fapt pentru care
spicele au numai dou ă rânduri de boabe, câte unul de fiecare parte a rahisului (fig. 18).
Soiurile admise pentru cultivare pe ter itoriul României în anul 2009 au fost urm ătoarele:
– Soiuri de orz furajer de toamn ă: Amical, Andrei, Compact, Dana, KH Tas, Liliana, M ădălin,
Nelly, Orizont, Regal, Univers;
– Soiuri de orzoaic ă de toamn ă: Amillis, Andreea, Barke, Carrero, Kelibia, Kristal, Jubileu,
Laura, NS 525, NS 529, Scarlett, Sunbeam, Sunrise;
– Soiuri de orzoaic ă de prim ăvară : Adonis, Annabell, Aspen, Auriga, Beatrix, Bogdana,
Capriana, Cécilia, Daciana, Danuta, Ha șdate, Maria, Marthe, Romaniț a, Stindard, Thuringia,
Ursa, Xanadu.
Fig. 18. Dispunerea spicule țelor la orz (după C.S. Wayne, 1995)
2.3.4. Cerin țe față de climă și sol
Orzul se cultiv ă până la latitudini de 70 grad e, iar ca altitudine pân ă la 1.900 m în Alpi,
2.700 m în Caucaz și 4.700 m în Tibet.
În condițiile din țara noastră , orzul de toamn ă are perioada de vegeta ție mai scurt ă cu 7-10
zile decât grâul de toamn ă, iar orzul de prim ăvară are perioada de vegeta ție cuprinsă între 90 și 120
de zile.
2.3.4.1. Cerin țe față de căldură
Temperatura minim ă de germina ție este de 1-2°C, iar r ăsărirea are loc în condi ții optime la
temperatura de 15-20°C.
Pentru răsărire, orzul necesit ă o sumă a temperaturilor biologic active (sum ă a
temperaturilor mai mari de 0oC) de 110-130oC. Până la intrarea în iarn ă, orzul are nevoie de o sum ă
a temperaturilor biologic active (sum ă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 500 – 550oC.
Pentru a junge la maturitate, orzul de toamn ă necesită o sumă a temperaturilor biologic
active (sum ă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 1700-2100oC, iar orzul și orzoaica de prim ăvară
necesită 1200-1800oC.
Pentru ca plantele de orz s ă treacă din etape vegetativ ă în etapa reproductiv ă (pentru
realizarea induc ției florale), respectiv pentru ca planta s ă capete capacitatea de a forma paiul și
spicul, acestea trebuie s ă parcurgă stadiul de vernalizare , care const ă dintr-o perioad ă de 35-45 zile,
la 1-3°C. La formele „umblătoare” de orz (care pot fi sem ănate atât toamna, cât și primăvara),
vernalizarea se parcurge într-un timp mai scurt, de 15-20 zile, la te mperatura de 2-4°C. La formele
de orz de prim ăvară, durata vernaliz ării este de 10-15 zile, la temperaturi de 3-5°C.
Orzul de toamn ă este mai sensibil la condi țiile de iernare comparativ cu grâul sau secara de
toamnă, acesta rezistând pân ă la -15°C.
Orzul este mai rezistent la temperaturi ridicate comparativ cu grâul, secara și ovăzul.
46
47
2.3.4.2. Cerin țe față de umiditate
Pentru a germina, boabele de orz absorb circa 48% ap ă din masa lor.
Orzul are cerin țe mai reduse fa ță de umiditate, comparativ cu grâul, secara și ovăzul.
Coeficientul de transpira ție este de 300 – 400.
Perioadele critice fa ță de apă sunt din fazele form ării paiului pân ă la înspicare (cerin țe
similare cu ale grâului). Totu și, la acela și regim de umiditate, orzul realizeaz ă producții cu 20-25%
mai mari decât grâul (Bîlteanu Gh., 1989).
Având perioada de vegeta ție mai scurt ă, de obicei orzul evit ă seceta de la începutul verii. Ca
atare, orzul este mai pu țin afectat de fenomenul de șiștăvire comparativ cu grâul. Totu și, dacă seceta
se manifest ă mai timpuriu, orzul sufer ă mai mult decât grâul, datorit ă sistemului radicular mai pu țin
dezvoltat și mai superficial.
2.3.4.3. Cerin țe față de sol
Orzul este mai preten țios față de sol comparativ cu grâul, având un sistem radicular cu o
capacitate mai redus ă de absorb ție a elementelor nutritive și o perioad ă de vegeta ție mai scurt ă.
Solurile cele mai favorabile pentru orz sunt cele fertile, cu textur ă mijlocie, permeabile și cu un pH
cuprins între 6,5 și 7,5.
Orzoaica este mai preten țioasă față de sol decât orzul, în special fa ță de textura acestuia.
Pentru orz și orzoaică sunt contraindi cate solurile s ărăturoase și cele prea u șoare (nisipoase)
sau prea grele (argiloase).
2.3.5. Zonarea culturii orzului și orzoaicei în România
Zonele de favorabilitate în țara noastră sunt diferite pentru orzul și orzoaica de toamn ă,
respectiv pentru orzoaica de prim ăvară.
Zonele de cultur ă ale orzului și orzoaicei de toamn ă
Zona foarte favorabil ă cuprinde: Câmpia de Vest; câmpia din sudul Olteniei și Munteniei;
Bărăganul; sudul Dobrogei; partea de nord-est a Moldovei.
În zonele din sud, sud-est și nord-est sunt frecvente toamnele secetoase, ceea ce face dificil ă
pregătirea patului germinativ, un sem ănat de calitate și o bună răsărire a plantelor.
Zona favorabil ă cuprinde: zonele din vecin ătatea zonei foarte favorabile din vest și sud;
centrul și sudul Moldovei; Câmpia Transilvaniei, pe v ăile Mureșului, Târnavelor și Someșului.
Zona puț in favorabilă cuprinde: zonele cu terenuri nisipoase din Oltenia și Câmpia de N-V;
zonele cu terenuri s ărăturate și excesiv de umede din vestul și nord-estul Munteniei; zonele cu
soluri puternic acide; zonele cu soluri puternic erodate din Moldova și nordul Dobroge i; zonele cu
temperaturi mai sc ăzute din nordul și sud-estul Transilvaniei și nordul Moldovei.
Zonele de cultur ă ale orzoaicei de prim ăvară
Zona foarte favorabil ă cuprinde: Câmpia Timi șului; Țara Bârsei; depresiunile Sfântu
Gheorghe și Târgu Secuiesc; bazinele Oltului, Some șului și Mureșului; Podi șul Sucevei.
Zona favorabil ă cuprinde: v ăile Crișurilor; Podiș ul Someșului; Valea Siretului; zona
colinară , precarpatic ă din Moldova.
Zona puț in favorabil ă cuprinde: zonele cu climat continental din Moldova și Muntenia;
zonele cu soluri u șoare, nisipoase; zonele cu soluri acide, grele, impermeabile.
2.3.6. Tehnologia de cultivare
2.3.6.1. Rota ția
Orzul și orzoaica de toamn ă sunt preten țioase față de planta premerg ătoare, având cerin țe
mai ridicate decât grâul de toamn ă, ca urmare a faptului c ă semănatul se face înaintea grâului, iar
48
plantele de orz ș i orzoaică trebuie s ă vegeteze cât mai bine în toamn ă pentru a se c ăli și a rezista
condițiilor de iernare, orzul de toamn ă fiind mai sensibil la temperaturi sc ăzute comparativ cu grâul
de toamnă.
Pentru orzul de toamn ă, plantele premerg ătoare se grupeaz ă astfel:
– plante foarte bune premerg ătoare: maz ărea, fasolea, borceagul, r ăpița, inul pentru fibr ă și
pentru să mânță;
– plante bune premerg ătoare: trifoiul, cartoful, ov ăzul, floarea-soarelui , soia, porumbul, sfecla
de zahăr, plante care trebuie recoltate pân ă la 10 septembrie;
– plante puțin bune premerg ătoare: orzul și orzoaica de toamn ă sau de prim ăvară, grâul, plantele
recoltate dup ă 10 septembrie (soia, porumb, sfecl ă de zahăr, floarea-soarelui).
Pentru orzoaica de toamn ă, plantele premerg ătoare sunt acelea și ca și pentru orzul de
toamnă, nefiind indicate plantele leguminoase deoarece las ă solul bogat în azot, ceea ce favorizeaz ă
acumularea unei cantit ăți mai mari de protein ă în boabe, ceea ce înseamn ă o calitate mai slab ă
pentru bere.
Orzoaica de prim ăvară trebuie s ă urmeze dup ă plante care las ă terenul curat de buruieni și
într-o stare bun ă de fertilitate, dar f ără prea mul ți nitrați. Plantele premerg ătoare indicate pentru
orzoaica de prim ăvară, cu pondere mare în zona acesteia de cultur ă sunt: cartoful, porumbul, sfecla
de zahăr, inul pentru fibr ă.
Orzul și orzoaica sunt premerg ătoare foarte bune pentru unele culturi de toamn ă (rapiță,
lucernă) și pentru culturile de prim ăvară.
După orzul și orzoaica de toamn ă se pot sem ăna culturi duble (porumb pentru boabe sau
pentru siloz, soia, fasole, unele cu lturi legumicole), deoarece elibereaz ă terenul foarte devreme
(decada a 2-a a lunii iunie).
2.3.6.2. Fertilizarea
Consumul specific al orzului pentru 100 kg boabe plus produc ția corespunză toare de paie,
este de: 2,4-2,8 kg N; 1,1-1,3 kg P
2O5; 1,75-2,1 kg K 2O.
Orzul este foarte preten țios la fetilizare, datorită faptului c ă:
– sistemul radicular este slab dezvoltat și cu o capacitate redus ă de absor ție a elementelor
nutritive, având cea mai sc ăzută capacitate de valorificare a compuș ilor greu solubili dintre
cereale;
– are cea mai scurt ă perioadă de absor ție a elementelor nutritive în prim ăvară dintre toate
cerealele de toamn ă.
Aplicarea îngr ășămintelor minerale. Ca ș i în cazul grâului, fertilizarea unilateral ă numai
cu azot, dar mai ales numai cu fosfor nu este indicată pentru că nu duce la ob ținerea de sporuri
semnificative de produc ție, în timp ce costul de produc ție se mărește considerabil.
Doza de îngr ășăminte cu azot , exprimat ă în substanță activă, se calculeaz ă după următoarea
formulă:
DN = 25 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
25 = consumul specific al cultur ii de orz (25 kg N/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
– 20 kg/ha, pentru solurile s ărace;
– 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
– 60 kg/ha, pentru so lurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind:
– 1,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat plantei premerg ătoare;
– 0,5 kg N pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicat la planta antepremerg ătoare;
49
Npr = corec ția în func ție de planta premerg ătoare, care se face astfel:
– se scad 30 kg N/ha, dup ă leguminoasele pentru boabe;
– se scad 20 kg N/ha, dup ă borceag și trifoi;
– se adaugă 20-25 kg N/ha, după premerg ătoarele târzii, care las ă cantități mari de
resturi vegetale pe teren.
Doza de azot se corecteaz ă în primăvară în funcție de starea culturii, m ărindu-se cu 15-20
kg/ha când cultura are o densitate mic ă și o înfrăț ire slabă, respectiv reducându-se cu aceea și
cantitate când cultura are o densitate foarte mare și plantele sunt bine dezvoltate, exitând pericolul
căderii și al atacului de boli. Corec ția este 0 atunci când cultura este normal dezvoltat ă, cu o
densitate optim ă.
De asemenea, doza de azot se corecteaz ă și în funcție de gradul de aprovizionare cu ap ă al
solului, trebuind redusă când precipita țiile sunt deficitare și mărindu-se când precipita țiile sunt
excedentare comparativ cu media zonei în perioada octombrie-februarie. În acest sens, se scade și
respectiv se adun ă câte 5 kg N pentru fiecare 10 mm abateri de la media zonei, în minus sau în plus.
Corecț ia este 0 atunci când precipita țiile sunt normale pent ru zona de cultur ă în perioada octombrie-
februarie.
Pentru soiurile de orzoaic ă de toamn ă, dozele de azot sunt mai mici fa ță de cele de orz cu
cca. 30%.
Dozele de azot utilizate în condi țiile din țara noastr ă sunt de 60-100 kg/ha pentru orzul de
toamnă, 40-100 kg/ha pentru orzoaica de toamn ă și 60-70 kg/ha pentru orzoaica de prim ăvară.
Toamna se poate aplica 30-40 kg/ha la preg ătire patului germinativ, dar numai dup ă
premergătoarele care las ă solul sărăc în azot (porumb, iarb ă de Sudan etc.), mai ales dac ă acestea nu
au fost fertilizate sau au fost fertilizate cu doze mici de îngr ășăminte. În general, azotul se aplic ă
primăvara, fracț ionându-se astfel: 40-80 kg/ha în timpul iernii sau prim ăvara devreme, iar restul
dozei la alungirea paiului (formarea celui de-al do ilea internod).
Doza de îngr ășăminte cu fosfor, exprimat ă în substan ță activă (P 2O5), se calculeaz ă după
următoarea formul ă:
DP = 12 x Rs – Pgg
unde: DP = doza de fosfor, în kg P 2O5/ha;
12 = consumul specific al culturii de orz (12 kg P 2O5/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t/ha;
Pgg = aportul în P 2O5 al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind 0,8 kg P 2O5 pentru
fiecare ton ă de gunoi de grajd ap licat plantei premergă toare.
Pe solurile cu un con ținut mai mic de 5 mg P 2O5/100 g sol, doza de P 2O5 se majoreaz ă cu
15-20 kg/ha pentru fiecare mg P 2O5 sub aceast ă limită.
Pentru orz, con ținutul optim de fosfor mobil din sol este de 8-10 mg P 2O5 la 100 g sol.
Doza de îngrășăminte cu fosfor este cuprinsă între 40 și 120 kg P 2O5/ha.
Îngrășămintele cu fosfor simple de tip superfosfat se administreaz ă înainte de efectuarea
arăturii. Îngr ășămintele complexe care se administreaz ă toamna trebuie s ă aibă un raport N:P în
favoarea fosforului (de exemplu, îngr ășăminte complexe de tip 16:48:0) sau într-un raport egal (de
exemplu, 20:20:0, 21:21:0, 22:22:0 , 15:15:15, 16:16:16 etc.). Dac ă îngrășămintele complexe se
administreaz ă la desprim ăvărare, acestea trebuie s ă aibă un raport N:P în favoarea azotului (de
exemplu, îngr ășăminte complexe de tipul 20:10:0, 27: 13,5:0, 26:13:13, 22:11:11, 20:10:10 etc.).
Îngrășămintele potasice sunt necesare numai pe solurile in suficient aprovizionate cu potasiu
(sub 18 mg K 2O/100g sol), mai ales pentru orzoaic ă, potasiul favorizând acumularea amidonului în
boabe, mărind astfel calitatea bo abelor pentru bere. Atunci când se impune administrarea potasiului,
doza este cuprins ă între 40 și 60 kg K 2O/ha. Se poate utiliza sarea potasică , care se administreaz ă
sub arătură, sau îngr ășăminte complexe, care se administreaz ă la pregătirea patului germinativ sau
la desprim ăvărare.
50
Aplicarea îngr ășămintelor foliare contribuie la dezvolta rea elementelor productivit ății,
mai ales a elementelor productivit ății spicului. Se efectueaz ă 1-2 administr ări cu îngr ășăminte
foliare, la începutul alungirii paiului și în faza de burduf-înspicat.
Sunt recomandate îngr ășămintele foliare cu raportul egale între N:P:K, de tipul: Kristalon
18-18-18, Nutrileaf 20-20-20, Nitrophoska 20-19-19, Polyfeed 19-19-19 etc.
Fertilizarea foliar ă trebuie asociată cu combaterea chimic ă a buruienilor, combaterea bolilor
foliare sau a d ăunătorilor.
Ca și în cazul grâului, fertilizarea foliar ă nu înlocuie ște fertilizarea de baz ă, ci doar o
completeaz ă, atât cu macroelemente (N, P, K) cât mai ales cu microelemente.
Aplicarea înfr ășămintelor organice. Gunoiul de grajd nu este valorificat economic de orz
și orzoaică, fiind recomandat s ă se aplice plantei premerg ătoare.
Aplicarea amendamentelor. Pe solurile acide, aplicarea am endamentelor calacaroase este
necesară atât pentru orz cât ș i pentru orzoaic ă. Se recomandă să se aplice 3-6 t/ha de amendamente
calcaroase, de preferin ță plantei premergă toare orzului, odat ă la 6-7 ani, încorporate sub ar ătură.
2.3.6.3. Lucrările solului
Lucră rile solului pentru orzul și orzoaica de toamn ă sunt similare cu cele pentru grâul de
toamnă.
Pentru orzoaica de prim ăvară, este important ă uniformitatea preg ătirii terenului, care asigur ă
o răsărire uniform ă a plantelor, condi ție a unei produc ții mari și de calitate.
2.3.6.4. S ămânța și semănatul
Calitatea semin țelor pentru sem ănat. Seminț ele folosite la sem ănat trebuie s ă aparțină
unui soi recomandat pentru zona de cultur ă și pentru destina ția recoltei, s ă fie din categoria
biologică Bază, C1 sau C2 ș i să fie certificat ă. Pentru a îndeplini cerin țele de calitate pentru
semănat, să mânța de orz trebuie s ă aibă puritatea fizic ă de peste 98% și germina ția de peste 85%.
Tratarea semin țelor. Sămânța de orz trebuie s ă fie tratată înainte de sem ănat contra bolilor
produse de Fusarium ssp. (fuzarioz ă) și Ustilago ssp. (tăciunele zbură tor și tăciunele îmbr ăcat) etc.
Se folosesc produse fungicide precum: Celest Star 025 FS (1,5 l/t), Dividend Star 036 FS (1,5 l/t), ),
Kinto Duo (1,5 l/t), Prelude SP (2,0 kg/t), Raxil 2 WS (1,5 kg/t), Vitavax 200 FF (3,0 l/t), Vitavax
200 PUS (2,0 kg/t) și alte fungicide omologate.
Pe terenurile unde exist ă riscul atacului de d ăunători în toamn ă (gândac ghebos – Zabrus
tenebrioides ; viermi sârm ă – Agriotes sp. ; muștele cerealelor), tratamentul semin țelor trebuie
efectuat cu un produs insectofungicid, care s ă controleze atât d ăunătorii cât și bolile, precum:
Gammavit 85 PSU (3 kg/t de s ămânță), Masterlin (2,0 kg/t), Sumidan (1,8 l/t) și alte
insectofungicide omologate.
Epoca de sem ănat. În stabilirea momentului sem ănatului se urm ărește ca plantele de orz și
orzoaică de toamn ă să vegeteze în toamn ă o perioadă de 45-50 zile, iar pân ă la intrarea în iarn ă să se
acumuleze o sum ă a temperaturilor biologic active (sum ă a temperaturilor mai mari de 0oC) de 500
– 550oC, ceea ce permite plantelor de orz s ă aibă 2-3 frați și 5-6 frunze, respectiv s ă aibă o
rezistență maximă la condițiile nefavorabile di n timpul iernii.
Epoca de sem ănat a orzului și a orzoaicei de toamn ă este cu circa 5 zile înaintea grâului de
toamnă, fiind cuprins ă între 25 septembrie și 5 octombrie, pentru zona de sud și vest, ș i între 20
septembrie și 1 octombrie pentru zona colinar ă și zona de nord a țării.
Semănatul mai devreme determin ă o dezvoltare prea puternic ă a plantelor pân ă la intrarea în
iarnă, mai ales în toamnele calde și lungi, ceea ce face ca plantele de orz s ă aibă o rezisten ță mai
slabă la condiț iile de iernare, fiind favorizat totodat ă atacul de fuzarioz ă și fǎinare, precum și atacul
de afide, mu ște și cicade care transmit diferite forme de viroze, foarte d ăunătoare pentru orz.
51
Întârzierea sem ănatului face ca plantele de orz să nu se călească și să aibă o rezisten ță
scăzută la ger.
Orzoaica de prim ăvară se seam ănă foarte timpuriu, în prima urgen ță, imediat ce terenul s-a
zvântat și se poate lucra. Întârzierea sem ănatului la orzoaica de prim ăvară duce la pierderi de
producție și la diminuarea calit ății pentru bere, prin ob ținerea de boabe mai mici, cu un con ținut mai
scăzut în amidon și mai ridicat în protein ă.
Densitatea de sem ănat . Densitatea de sem ănat la orzul și orzoaica de toamn ă este de 450-
550 boabe germinabile/m2, iar la orzoaica de prim ăvară este de 400-500 boabe germinabile/m2.
Densitatea se stabile ște la limita superioară (500-550 germinabile/m2) în toamnele secetoase și
atunci când sem ănatul este întârziat, dup ă epoca optim ă.
Norma de sem ănat . Cantitatea de s ămânță la hectar (norma de sem ănat) se calculeaz ă ca și
la grâu, aceasta variind în general între 180 și 220 kg/ha la orzul și orzoiaca de toamn ă și între 160
și 200 kg/ha la orzoaica de prim ăvară. Semănatul se efectueaz ă cu semănători universale.
Distanța dintre rânduri. Distan ța dintre rânduri la orz și orzoaică este de 12,5 cm. În cazul
orzului de toamn ă, rezultate bune se ob țin și prin sem ănatul la distan ța de 25 cm între rânduri,
situație în care se ob ține și o rezisten ță mai bună la cădere ș i la atacul de boli foliare.
Semănatul în căr ări se realizeaz ă ca și la grâu.
Adâncimea de sem ănat . Pentru stabilirea adâncimii de sem ănat, se ț ine cont de umiditatea
solului în momentul sem ănatului și textura solului. La orzul și orzoaica de toamn ă, adâncimea de
semănate este cuprins ă între 3 și 4 cm (maxim 5 cm), iar la orzoaica de prim ăvară între 2 și 3 cm.
Orzul are o putere de str ăbatere mai redus ă comparativ cu grâul și ca atare se seam ănă mai
superficial comparativ cu acesta.
2.3.6.5. Lucrări de îngrijire
La orzul și orzoaica de toamn ă, lucrările de tăvălugit după semănat, eliminarea exesului de
apă, controlul culturii înainte de ie șirea din iarn ă, tăvălugitul la desprim ăvărare se fac ca la grâul de
toamnă.
Buruienile produc pagube la culturile de orz cuprinse între 10 și 40% (Șarpe N., 1976).
Buruienile din cu lturile de orz și orzoaică sunt acelea și ca și în culturile de grâu, combaterea
acestora fiind similar ă cu cea de la grâu, folosindu-se acelea și produse erbicide.
Bolile foliare care produc pagube mai însemnate la orz sunt: f ăinarea (Erysiphe graminis ),
sfâșierea frunzelor (Pyrenophora graminea ), pătarea reticular ă (Pyrenophora teres ) și arsura
frunzelor ( Rhynchosporium secalis ). Pentru combatarea acestora se folosesc acelea și produse
fungicide ca și la cultura grâului. Se efectueaz ă 1-2 tratamente, primul în faza de înfr ățire-începutul
alungirii paiului și al doilea în faza de burduf-înspicat.
Dăunătorii mai periculo și pentru orz sunt larvele gândacului b ălos al ovă zului ( Oulema
melanopa L.), combaterea chimic ă efectuându-se la dep ășirea PED-ului de 10 adul ți /m2 și 250
larve/m2 în cazul atacului în vetre. Tratamentele chim ice se fac cu insecticide omologate, precum
Fastac 10 EC (100 ml/ha).
Irigarea orzului și orzoaicei de toamn ă apare necesar ă în toamnele secetoase. Atunci când
solul este prea uscat și nu se poate preg ăti patul germinativ, se recomand ă administrarea unei ud ări
de umezire, cu norme de 500 m3/ha. Dacă semănatul s-a f ăcut în sol uscat și orzul nu r ăsare din
lipsă de apă , se recomandă o udare de r ăsărire, cu norme de 300-400 m3/ha.
Primăvara se fac l-2 ud ări, cu norme de 300-500 m3/ha, prin care se urm ărește menținerea
umidității solului la peste 50 % din intervalul umidit ății active pe adâncimea de 80 cm.
52
2.3.6.6. Recoltarea
Momentul optim de recoltare a orzului pe ntru furaj este la maturitatea deplin ă, atunci când
boabele au sub 15% umiditate. De obicei, recolta rea începe când umiditat ea boabelor este de 16-
17%. La umidit ăți mai mari de 15% trebuie luate m ăsuri de uscare a recoltei.
Orzul de toamn ă ajunge la maturitate cu 7 – 10 zile înaintea grâului și trece repede în faza de
„supracoacere”, întârzierea recoltatului fiind mai d ăunătoare decât la grâu.
Momentul optim de recoltare a orzoaicei pentru bere este atunci când umiditatea boabelor
este de 14-15%, asig urându-se astfel o bună capacitate germinativ ă a boabelor. Dac ă recoltarea se
face la o umiditatea a boabelor de peste 15%, atunci trebuie ca semin țele să fie imediat uscate pân ă
la umiditatea de p ăstrare de 14%. Recolta re trebuie încheiat ă înainte ca umiditatea boabele s ă
ajungă la 12%.
Întârzierea recoltatului provoac ă pierderi mari prin rupe rea (frângerea) spicelor și scuturarea
boabelor.
Recoltarea orzului se face cu ajutorul combinelor universale autopropulsate, care trebuie
reglate de 2 – 3 ori pe zi, în func ție de evolu ția vremii, pentru realizarea unui treierat f ără pierderi și
spargerea boabelor.
Ca și în cazul grâului, paiele rezultate dup ă recoltare pot r ămâne pe teren în brazd ă continuă,
dacă se intenționează strângerea lor prin balotare și utilizarea în diferite scopuri, sau pot fi tocate și
împrăștiate pe sol cu ajutorul unui dispozitiv de tocat montat în spatele combinei.
Raportul boabe: paie este la orz de circa l : 1,5.
Întrebări:
– Prezentați importan ța culturii orzului.
– Care este compozi ția chimică a bobului de orz și orzoaic ă.
– Prezentați sistematica orzului și dați exemple de soiuri de orz și orzoaic ă admise în cultur ă în România.
– Prezentați cerințele orzului fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale orzului și orzoaicei în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura orzului și orzoaicei.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării la cultura orzului și orzoaicei.
– Care sunt cerin țele orzului și orzoaicei fa ță de calitatea semin țelor pentru sem ănat și care este epoca de
semănat.
– Care sunt elementele specifice parametrilor de sem ănat la cultura orzului și a orzoaicei (densitatea, norma de
semănat, distan ța dintre rânduri, adâncimea de sem ănat).
– Prezentați particularităț ile lucrărilor de îngrijire la cultura orzului și a orzoaicei.
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura orzului și a orzoaicei.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. F itotehnie. Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Drăghici L., Al. Bude, Gh. Sipo ș, Corina Tu șa, 1975. Orzul . Editura RSR.
6. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
7. Tianu Al., Al.Bude, 1985. Orzul . Editura “Ceres”, Bucure ști.
53
2.4. Porumbul
Cuvinte cheie: porumb, importan ță, compozi ție chimică, sistematic ă, hibrizi, cerin țe, zone de cultur ă, rotație,
fertilizare, lucr ările solului, s ămânță și semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu privir e la cultura porumbului: importan ță, compozi ție
chimică a bobului, sistematic ă și hibrizii admi și pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor porumbului fa ță de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a
porumbului în România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a porumbului, respectiv a particularit ăților rotației, fertiliz ării, lucrărilor
solului, sem ănatului, lucr ărilor de îngrijire i recoltatului.
2.4.1. Importanț a culturii
Porumbul este utilizat în alimenta ția omului, în furajarea animalelor și ca materie prim ă
pentru diferite industrii.
În alimenta ția omului , porumbul se utilizeaz ă sub form ă de mălai (făină) din care se prepar ă
mămăliga sau diferite peparate de patiserie, fulg i de porumb, porumb zaharat conservat sub form ă
de boabe sau știuleți pentru salate și garnituri, porumb fiert sau copt, popcorn (porumb pentru
floricele). Din germenii de porumb rezulta ți în urma m ăcinării boabelor, prin presare se ob ține un
ulei alimentar de foarte bună calitate, apreciat în alimenta ția dietetic ă.
În furajarea animalelor , boabele de porumb constituie furajul concentrat de baz ă pentru
toate speciile de animale. Valoarea nutritiv ă a porumbului este de 1,17 – 1,30 unit ăți nutritive la 1
kg boabe.
Planta întreag ă recoltată și tocată în faza de maturitate în lapte-ceară se utilizeaz ă pentru
obținerea de siloz, care este utilizat pe scar ă largă în hrana vacilor de lapte. De asemenea, planta
întreagă se poate utiliza ca mas ă verde.
Tulpinile de porumb (cocenii) rezultate dup ă recoltarea boabelor se pot utiliza ca furaj.
Ciocălăii măcinaț i pot fi utiliza ți în hrana rumeg ătoarelor.
Boabele de porumb se utilizeaz ă ca materie prim ă pentru ob ținerea de amidon, glucoză ,
dextrină, izoglucoză (îndulcitor lichid), whisky etc. Boabele de porumb se utilizeaz ă pe scară largă
pentru ob ținerea de biocombustibil (etanol), dup ă cum planta întreag ă verde se poate utiliza pentru
obținerea de biocombustibil (metanol, etanol).
Tulpinile de porumb se pot utiliza în industria celulozei și la fabricarea panourilor
aglomerate.
Din ciocălăi se poate ob ține furfurol sau pot fi folosiț i drept combustibil. De asemenea, în
gospodă riile tradiț ionale, tulpinile de porumb se utilizeaz ă drept combustibil.
Pănușile se utilizeaz ă pentru diferite împletituri tradi ționale.
Mătasea porumbului (stigmatele florilor femele) poate fi utilizat ă în scop medicinal, iar
polenul de porumb este colectat cu uș urință de către albinele melifere (plant ă poleniferă ).
Porumbul prezint ă o serie de particularit ăți, care justifică importan ța sa deosebit ă în rândul
plantelor de cultur ă, și anume:
− prezintă o mare plasticitate ecologic ă, cultivându-se pe terenuri și în condi ții climatice foarte
diferite;
− fiind o plant ă unisexuat-monoic ă, se obț ine cu u șurință hibrizi, în prezent la porumb
cultivându-se numai hibrizi;
− prezintă o bună rezistență la secetă și arșiță;
− are un num ăr redus de boli și dăunători;
− se poate cultiva f ără probleme deosebite în monocultură mai mulți ani;
54
− este o plantă prăsitoare care las ă terenul relativ curat de buruieni, fiind o bun ă premerg ătoare
pentru majoritatea culturilor;
− valorifică foarte bine îngr ășămintele organice și minerale, precum ș i apa de iriga ție;
− poate fi sem ănat ca a doua cultur ă, după plantele cu recoltare timpurie;
− cultura poate fi mecanizat ă în întregime;
− recoltarea se face f ără pericol de scuturare;
− are un coeficient mare de înmul țire (între l50 și 400), realizând produc ții mari (cu circa 50%
mai mari comparativ cu celelalte cereale);
− recolta are posibilit ățile foarte variate de valorificare.
2.4.2. Compozi ția chimic ă a bobului ș i factorii de influen ță
Hidrații de carbon reprezint ă 65-70% din masa bobului, iar din ace știa amidonul reprezint ă
peste 80%.
Peste 98% din amidon este depus în endosperm și este format din amilopectin ă în propor ție
de cca. 75% și amiloză în propor ție de cca. 25%.
Hibrizi tardivi au boabe cu un con ținut în amidon mai ridicat co mparativ cu hibrizii timpurii.
De asemenea, în condi țiile unui climat mai umed se acumuleaz ă o cantitate mai mare de amidon în
bob.
Proteinele reprezint ă între 9 și 13,5% (cu limite de varia ție între 8-14%), f iind reprezentate
în propor ție de cca. 45% de prolamine (zein ă), cca. 35% glutenine și cca. 20% globuline. Zeina
reprezintă principala protein ă din bobul de porumb, care are un con ținut ridicat de acid glutamic și
leucină, dar un con ținut foarte redus de triptofan și aproape absent de lizin ă.
Peste 73% dintre proteine s unt localizate în endosperm.
Tipul de porumb (convarietatea și hibridul) determin ă atât con ținutul de amidon cât i
conținutul de protein ă.
Îngrășămintele cu azot m ăresc con ținutul de substanț e proteice. De asemenea,
îngrășămintele cu azot și fosfor m ăresc conț inutului boabelor în lizin ă.
Pe solurile fertile de tip cernoziom sau aluviuni, con ținutul în proteină este mai ridicat
comparativ cu solurile podzolice argilo-iluviale.
Lipidele reprezită între 3,9 ș i 5,5%, peste 83% dintre acest ea fiind localizate în embrion.
Embrionii colecta ți în special în urma m ăcinării umede a boabelor de porumb sunt folosi ți
pentru ob ținerea de ulei alimentar de bun ă calitate, bogat în acizi gra și nesatura ți (20-49% acid oleic
și 34-64% acid linoleic), cu un grad de sicativitate foarte redus (indicele de iod este cuprins între
103 și 130). Lipsa s-au conț inutul foarte sc ăzut în acid linolenic (pân ă la 3%) confer ă uleiului de
porumb o mare stabilitate.
Conținutul de ulei variaz ă de la un hibrid la altul.
Substanț ele minerale reprezint ă între 1,3 și 1,8%, cele mai importante fiind fosforul,
potasiul și magneziul. Porumbul este mai s ărac în substan țe minerale decât celelalte cereale.
Celuloza reprezint ă 1,9-2,4%, fiind localizat ă în cea mai mare parte (p este 55%) în pericarp.
Pigmenții din grupa carotinoidelor dau culoarea bobului de porumb de la galben pân ă la
portocaliu. Cei mai importan ți pigmenți sunt: zeaxantina, criptoxantina și carotina. Criptoxantina și
carotina sunt precursori ai vitaminei A, ceea ce face ca boabele mai intens colorate s ă fie mai bogate
în vitamina A.
Temperaturile mai reduse (18-20oC) în perioada iunie-august și precipita țiile în cantitate
normală influențează în mod pozitiv acumularea pigmen ților carotinoizi.
Vitaminele din bobul de porumb sunt: A, B 1, B2, B6, E și PP. Din bobul de porumb lipsesc
vitaminele C și D.
2.4.3. Sistematic ă și hibrizi
Porumbul face parte din familia Gramineae , subfamilia Panicoideae , tribul Maydeae, genul
Zea. Genul Zea cuprinde 3 specii :
– Zea mexicana (Schrad) Recv. et. Mangel. (sin. Euchlaena mexicana ) – teosinte1 anual;
– Zea perennis (Hitsch) Recv. et Mangel (sin. Euchlaena perennis ) – teosinte peren;
– Zea mays L. – porumbul cultivat.
Porumbul cultivat cuprinde mai multe convariet ăți (grupe de variet ăți), cele mai importante
fiind următoarele:
– Zea mays conv. dentiformis Körn. (sin. Zea mays conv. indentata Sturt.), denumit porumbul
dinte de cal. Se caracterizeaz ă prin boabele mari, prismatice, cu partea sticloas ă (cornoasă ) a
endospemului dispus ă pe părțile laterale ale bobului, iar partea f ăinoasă (amidonoas ă) dispusă în
partea central ă și superioar ă a bobului (fig. 19). Pr in uscare, endospemul f ăinos își reduce
volumul, se contract ă și determin ă apariția unei depresiuni în partea superioar ă a bobului sub
forma mișunei dintelui de cal, de unde denumirea acestei convariet ăți de „porumb dinte de cal”.
La această convarietate au fost crea ți primii hibrizi de porumb, iar în prezent aceast ă
convarietate are cea mai marg ă răspândire în lume. Majoritate a hibrizilor de porumb apar țin
acestei convariet ăți. La noi în țară, primii hibrizi care au fost întrodu și în cultur ă aparț in acestei
convarietăț i și au fost adu și din SUA, de unde și denumirea de „porumb american”.
– Zea mays conv. indurata (Sturt.) Bailey, denumit porumbul cu bobul tare, porumbul sticlos. Se
caracterizeaz ă prin boabe rotunjite în partea superioară , netede, lucioase, dure la spargere, de
unde vine denumirea de „porumb tare”. Partea sticloas ă a endospermului este dispus ă la
exteriorul bobului, de jur-împrejurul acestuia, iar partea f ăinoasă este dispus ă în partea central ă
a bobului, uneori ajungând pân ă în partea superioar ă a bobului, situa ție când determin ă apariția
unei ușoare mișune (fig. 20). Din aceast ă convarietate au f ăcut parte vechile popula ții și soiuri
românești, de unde și denumirea de „porumb românesc”.
– Zea mays conv. aorista Grebensc., denumit porumbul semisticlos. Prezint ă caracteristici
intermediare între convariet ățile dentiformis și indurata . Bobul este rotunjit, mat în partea
superioară și uneori prezint ă o uș oară adâncitură .
Fig. 19. Bobul de porumb la Fig. 20. Bob de porumb la
Zea mays conv. dentiformis Zea mays conv. indurata
– Zea mays conv. everta Sturt. (sin. Zea mays conv. microsperma Körn.), denumit porumb de
floricele. Se caracterizeaz ă prin plante cu o talie mai mic ă, care au capacitatea de a forma mai
mulți știuleți pe plant ă. Boabele sunt mici (MMB = 40-100 g), cu vârful rotunjit sau ascu țit
(fig. 21). Endospermul este aproap e în întregime sticlos, cu excep ția unei mici por țiuni în jurul
embrionului care este amidonoas ă. Prin înc ălzire, apa din gr ăunciorii de amidon din
endospermul f ăinos se transform ă în vapori, care exercit ă o presiune asupra tegumentului până
când determină spargerea acestuia, moment în care con ținutul bobului se revars ă (boabele
expandeaz ă), mărindu-și volumul de 15-20 de ori, formând o masă albă-spongioas ă, respectiv
așa-numitele floricele.
55
1 Termenul de teosinte provine de la Teocentli , care la azteci înseamn ă porumbul zeilor.
Fig. 21. Boabe de porumb la Zea mays conv. everta
– Zea mays conv. saccharata Sturt. (sin. Zea mays conv. rugosa Bonaf.), denumit porumb zaharat
sau dulce. Se caracterizeaz ă prin boabe cu endospermul aproape în întregime sticlos (cornos),
sticlozitatea fiind determinat ă de acumularea de amilodextrine, care imprim ă boabelor un gust
dulce. La maturitate, prin pierderea ap ei din boabe, acestea devin zbârcite și transparente.
– Zea mays conv. amylacea (Sturt.) Bailey, denumit porumbul amidonos sau f ăinos. Se
caracterizeaz ă prin boabe cu endospermul aproape în întregime f ăinos (conț inut în amidon de
circa 82%), partea sticloas ă fiind redusă la o foiță și dispusă la exteriorul bobului.
Hibrizii de porumb sunt clasifica ți după FAO în 9 grupe, dintre care 6 prezint ă importan ță
pentru țara noastr ă, și anume:
– grupa 100-200, care cuprinde hibrizii foarte timpurii (extratimpurii ), ce necesit ă pentru a ajunge
la maturitate o sum ă de TBA (temperaturi biologic active) de 800-1000oC;
– grupa 200-300 , care cuprinde hibrizii timpurii , ce necesit ă pentru a ajunge la maturitate o sum ă
de TBA de 1001-1200oC;
– grupa 300-400, care cuprinde hibrizii semitimpurii, ce necesit ă pentru a ajunge la maturitate o
sumă de TBA de 1201-1400oC;
– grupa 400-500, care cuprinde hibrizii mijlocii , ce necesit ă pentru a ajunge la maturitate o sum ă
de TBA de 1401-1500oC;
– grupa 500-600, care cuprinde hibrizii semitârzii , ce necesit ă pentru a ajunge la maturitate o
sumă de TBA de 1501-1600oC;
– grupa peste 600 (grupa 600-650), care cuprinde hibrizii târzii , ce necesit ă pentru a ajunge la
maturitate o sum ă de TBA de peste 1600oC.
După modul de ob ținere, hibrizii pot fi:
– simpli (H.S.), care se ob țin prin încruci șarea a dou ă linii consangvinizate;
– dubli (H.D.), care se ob țin prin încruciș area a doi hibrizi simpli;
– triliniari (H.T.), care se ob țin prin încruci șarea unui hibrid simplu cu o linie consangvinizat ă.
În ceea ce prive ște perioada de vegeta ție, hibrizii cultiva ți în România necesit ă 50-85 zile în
intervalul r ăsărit – înflorit și 60-70 de zile pentru formarea, cre șterea și maturarea boabelor,
revenind un total de 110-155 zile (în sudul țării).
Pentru alegerea unui hibrid trebuie s ă se țină cont de urm ătoarele elemente:
– grupa de precocitate (perioada de vegetatie) – hibridul trebuie s ă ajungă la maturitate înainte de
venirea brumelor de toamnă , iar pentru siguran ță trebuie s ă aibă necesarul de TBA mai mic cu
cel puț in 100oC față de potenț ialul zonei;
– capacitatea de productie, care trebuie s ă fie ridicat ă și cât mai constant ă de la un la altul;
– să fie rezistent la secet ă și arșiță;
– să fie rezistent la boli și dăunători;
– să fie rezistent la c ădere și frângere;
– să aibă o inserție uniform ă a știuleților și o bună pretabilitate la recoltarea mecanizat ă.
Hibrizii de porumb admi și în cultur ă în anul 2009 în România au fost urm ătorii:
– Hibrizi din grupa FAO 100-200 : Kiskun Ermina, Kiskun Gitta, Kiskun Kristof, Kiskun Natalie
(anterior Natalie).
56
57
– Hibrizi din grupa FAO 200-300 : Anjou 285, Batz, Caraibe, Ciclon, Dáma, DK355, Eszter,
Eurostar, Gavott, Gozo, Kiskun Aliz, Kiskun Do ri, Kiskun Olika, Kiskun Piros, Kiskun Roy,
Kiskun Szoliani, Kiskun Vanda, Kiskun Vivien, Kiskun Xintia, Kr isztina, Laurina, LG 22.44,
LG 2285, Lorenca, Losc, Nexxos, Ozana (anter ior Dana), Patria, Podu Iloaiei 110, Presta,
PR38B12, PR38Y09, PR39B76, PR39D81, Splendis, Szegedi SC 278, Szegedi SC 276,
39D81SV, Turda 145, Turda 165, Turda 167, Tu rda 200, Turda 201, Turda Mold 188, Turda
Super, Turda SU181, Turda SU182.
– Hibrizi din grupa FAO 300-400 : Andreea, Anjou 258, Anjou 281, Anjou 292, Aude, Bonito,
Clarica, DK 312, DKC 3511, DK440, Elixxir, F425M, Fructis, Fundulea 475M, Gambit,
Garbure, Gina, Helga, Hella, Inagua, Irina, Kiskun 4230, Kiskun 4255, Kiskun Blako, Kiskun
Cilike, Kiskun Galja, Kiskun Nusi, Kiskun Reni, Kornelius, Kuxxar, KWS 2360, Lauréat,
Lencsi, LG 23.05, LG 23.06, LG3355, Lipesa, Milc ov, Monalisa, Mv TC 277, Mv Major,
Neptun, Nobilis, Norika, Oituz, Olimpius (a nterior Olimp), Oranje, PR38A24, PR38A67,
PR38B85, PR38F70-Benicia, PR38R92, Satolas, Si natra, Talbot, Szegedi SC 352, Szegedi TC
273, Szegedi TC 277, Taranis, Turda Favorit, Turda Star, Turda SU210, Veritis, ZP278,
Zsuzsanna.
– Hibrizi din grupa FAO 400-500 : Alpha, Amandha, Brate ș, Célest, Cera 6, Danella, Danubian
(anterior Danubiu), DK 391, DKC4626, DK315, Evelina, Evelina SB, Felike, Fiacre, Fulger, Fundulea 322, Fundulea 515 (anterior Premie r), Kapsus, Kincs, Kiskun 4297, Kiskun 4344,
Kiskun 4380, Kiskun Tamara, Kursus 2032, KW S 2376, KWS 3381, Leila, Leonis, LG3330,
LG 3362, LG3409, LG3475, Luxxus, Norma, NS300, NSSC 420YU, Olt, Paltin, Panciu,
Partizan, PR36N70, PR37D25, PR37F73, PR37M 34-Ribera, PR37M38, PR 37W05, Ranchero,
Rapid, Rapsodia, Rodna, Staniša, Stanza, Stir a, Stira SB, Szegedi TC 358, Szegedi TC 376,
Szegedi TC 377, Szilvia, Tilda, Torpedo, Vic 2004, ZP335, ZP394, ZP471, ZP488, 37M34SS.
– Hibrizi din grupa FAO 500-600 : Acarro, Ademio, Aliacan, Amarillo, Anjou 425, Artu,
Campion, Cera 9, Cronus, Dacic, DK 471, DK 527, DKC 5143, DK 537, Duplo, Falco, Faur,
Fundulea 376, Fundulea 540 (anterior Granit), Generos, Hima, Kaliffo, Kiskun 4427, Kiskun
SC 4390, Kiskun SC 4444, Kitty 2032, KWS1393, KWS1394, Larissza, Lovrin 400, Octavian, Mikado, Monzon, NS355, NS540, Pamela, Petra, PR35P12, PR35Y54, PR36B08, PR36K67, PR36R10, Rasa, Star, Szegedi SC 516, Szegedi TC 465, Tanjuska, Tavasz, Vasilica, Veronika,
ZP409, ZP434, 36R10SV.
– Hibrizi din grupa FAO peste 600 : Arper, Boris 5, Cera 10, Coventry, Florencia, Florencia SB,
Fundulea 365, GS307, GS308, Klausen, KWS0551, LG 25.30, LG 2533, LG3562, Luce, Piroska, Tandil, Tempra, Veracruz, ZP684.
Pentru floricele, în anul 2009 a fost admis în cultur ă hibridul românesc Fundulea 625.
Pentru porumb dulce (porumb fiert, porumb copt sau por umb la conserve) în anul 2009 au
fost admiși în cultură următorii hibrizi:
– hibrizi extratimpurii : Estival, Gina, Prima;
– hibrizi timpurii : Dacia, Legend;
– hibrizi semitimpurii : Deliciul verii, Desert, Dulce de Bac ău, Savuros, Wombat;
– hibrizi semitârzii : Diamant, Dulcin.
2.4.4. Cerin țe față de climă și sol
Porumbul se cultiv ă în nord până la latitudinea de 58° (Suedia), iar în sud până la 42° (în
Noua Zeeland ă).
2.4.4.1. Cerin țe față de căldură
Semințele de porumb germineaz ă la 8-10°C. La temperaturi mai sc ăzute în sol, ca urmare a
atacului ciupercilor sapr ofite boabele putrezesc.
58
Dacă umiditatea solului este suficient ă pentru germinare, r ăsărirea porumbului are loc în 16-
20 zile la temperaturi de 10-12oC, în 13-15 zile la temperaturi de 12-15oC, în 8-10 zile la
temperaturi de 15-18oC și în 5-6 zile la temperatura de 21oC.
Când coleoptilul este înc ă sub suprafa ța solului, porumbul poate suporta înghe țuri nocturne
de până la –6oC (chiar –8oC). După răsărire, creșterea înceteaz ă la temperatura de 4-5°C, brumele
târzii distrug frunzele, iar temperatura de -4 °C distruge complet planta de porumb. Dac ă meristemul
de creș tere este în sol atunci când intervin aceste temperaturi, planta po ate regenera ulterior.
Creșterea porumbului se desf ășoară în condiții bune atunci când temper aturile medii nu scad
sub 13°C în luna mai și sub 18°C în lunile iulie ș i august. Rata de cre ștere cea mai ridicat ă se
înregistreaz ă la temperaturi cuprinse între 24 ș i 30°C.
În faza de înflorirea, temperatura optim ă este cuprins ă între 18 și 24°C. Temperaturile mai
ridicate determin ă un decalaj între apari ția paniculelor și cea a stigmatelor, accentuând fenomenul
de protandrie1, iar temperaturile de 28-30°C, precum și oscilațiile mari de temperaturi de la zi la
noapte scad viabilitatea polenului, ceea cedetermin ă un procent ridicat de sterilitate și scăderea
producției.
De la fecundare pân ă la coacerea în cear ă, planta de porumb necesit ă temperaturi moderate
și fără oscilații, care să permită funcționarea aparatului fotosintetic pe o perioad ă cât mai lung ă,
astfel încât s ă se asigure umplerea boabelor.
După maturitatea în cear ă, porumbul necesită temperaturi ridicate și un climat uscat, care s ă
permită o pierdere rapid ă a apei din bob.
2.4.4.2. Cerin țe față de umiditate
Porumbul are o rezist ă bună la secetă , în mod deosebit în prima parte a perioadei de
vegetație, datorit ă sistemului radicular put ernic dezvoltat, coeficientului de transpira ție redus
(cuprins între 246 și 589) și caracterului xerofitic al p ărții aeriene (capacitatea de reducere a
suprafeței foliare prin uscarea frunzelor bazale și răsucirea limbului foliar).
Pentru a germina, boabele de porumb absorb 27-34% apă din greutatea lor la temperatura de
8-10oC.
Perioada critic ă pentru ap ă este între 10-20 iunie și 10-20 august, respectiv înaintea apari ției
paniculelor și până la maturitatea în lapte. În aceast ă perioadă , solul trebuie s ă aibă 60 – 80% ap ă
din capacitatea de câmp.
În faza de umplere a boabelor, lipsa de umiditate provoac ă șiștăvirea acestora.
În condițiile din țara noastr ă, producțiile de porumb sunt peste medie atunci când
precipitațiile sunt de peste 40 mm în luna mai, 60 mm în iunie, 60 mm în iulie și sub 80 mm în
august. Repartizarea optim ă a precipita țiilor este urm ătoarea: 60-80 mm în luna mai, 100-120 mm
în iunie, 100-120 mm în iulie ș i 20-60 mm în august (Humlum J ., 1942, citat de Bîlteanu Gh.,
1998).
Porumbul g ăsește cele mai bune condi ții de vegeta ție atunci când precipita țiile anuale sunt
de peste 500 mm, precipitaț iile căzute între 1 ianuarie și 31 august sunt de peste 350 mm sau
precipitațiile căzute între 1 mai și 31 august sunt de peste 250 mm (Safta I., citat de Bîlteanu Gh.,
1998).
Grindina produce pagube importante atunci câ nd aceasta cade în faze mai avansate de
vegetație a porumbului, în special dup ă înspicat. Pân ă în faza de 6-8 frunze, planta de porumb se
reface în scurt timp.
Apa freatic ă este în optim pentru porumb dac ă se gă sește la 1,5-3,5m adâncime.
1 Protandria reprezint ă fenomenul de apari ție a paniculului și a stigmatelor în perioade diferite, ceea ce face ca
polenizarea să fie alogam ă anemofil ă. Primul care apare este paniculul, iar dup ă ce acesta î și scutură polenul apare și
stigmatul.
59
2.4.4.3. Cerin țe față de lumin ă
Porumbul este o plant ă de zi scurt ă care crește bine la lumin ă intensă. Energia chimic ă a
biomasei plantei de porumb poate reprezenta 5-6% din energia solar ă incidență pe sistemul foliar,
cca. 50% din aceast ă energie reg ăsindu-se în boabe.
2.4.4.4. Cerin țe față de sol
Porumbul asigur ă cele mai mari produc ții pe solurile fertile, ad ânci, luto-nisipoase, care
permit dezvoltarea unui sistem radicular puternic, capabil s ă aprovizioneze în optim planta cu ap ă și
elemente nutritive.
Producțiile cele mai mari se ob țin pe solurile lutoase și luto-nisipoase, cu 3-5% humus, peste
8 mg P 2O5 și peste 20 mg K 2O/100 kg sol, gradul de satura ție în baze de 75-90 % și pH de 6,5-7,5.
Solurile nisipoase pot fi valori ficate de porumb prin fertilizare și irigare, dar solurile
argiloase, care re țin umiditatea, se înc ălzesc încet prim ăvara, iar vara crapă , rupând r ădăcinile
plantelor, fiind mai pu țin indicate. De asemenea, rezultate slabe se ob țin pe solurile tasate și
compacte.
2.4.5. Zonarea culturii porumbului în România
În țara noastră există șase zone de favorabilitate pentru cultura porumbului, în func ție de
potențialul termic, respectiv suma de temperaturi biologic active ( ∑TBA), cu pragul biologic de
10oC, și anume:
– Zona I – cu un poten țial termic ( ∑TBA) >1600oC, care din punct de vede re geografic cuprinde
jumătatea de sud a Câmpiei Olteniei, Munteniei și Dobrogea, f ără fâșia estică . În această zonă
sunt recomandaț i hibrizii din grupele FAO > 600 și 500-600, iar ca premerg ătoare pentru
cereale de toamn ă, hibrizii din grupa 400-500.
– Zona II – cu un poten țial termic (∑ TBA) de 1501-1600oC, care cuprinde, din punct de vedere
geografic, restul Câmpiei Olteniei și Munteniei, Câmpia din s udul Moldovei, estul Dobrogei și
vestul Câmpiei Banatului. În aceast ă zonă sunt recomandaț i hibrizi din grupele 500-600 și 400-
500, iar ca plant ă pentru cereale de toamn ă, hibrizii din grupa 300-400.
– Zona III – cu un poten țial termic ( ∑TBA) de 1401-1500oC, care din punct de vedere geografic
cuprinde: restul Câmpiei Banatului, jum ătatea vestic ă a Câmpiei Criș anei, colinele sudice ale
Olteniei și Munteniei, unde sunt recomanda ți hibrizii din grupele 400-500 și 300-400, iar ca
premergătoare pentru cereale de toamn ă, sunt recomandaț i hibrizii din grupa 200-300.
– Zona IV – cu un poten țial termic ( ∑TBA) de 1201-1400oC, care din punct de vedere geografic
cuprinde: cea mai mare part e a Moldovei dintre Siret și Prut, estul Câmpiei Cri șanei, Câmpia
Someșului, colinele nordice ale Olteniei și Munteniei, zonele colinare din vestul țării, terasele
Mureșului, unde sunt recomanda ți hibrizii din grupele 300-400 și 200-300, iar ca premergă toare
pentru cereale de toamn ă, sunt recomanda ți hibrizii din grupa 100-200.
– Zona V – cu un poten țial termic ( ∑TBA) de 1001-1200oC, care din punct de vedere geografic
cuprinde N-E Moldovei, Colinele Mo ldovei la V de Siret, Câmpia și Podiș ul Transilvaniei,
Colinele din S-E Banatului, unde sunt recomanda ți hibrizii din grupele 200-300 și 100-200.
– Zona VI – cu un poten țial termic ( ∑TBA) de 800-1000oC, care din punct de vedere geografic
cuprinde N-V Moldovei (jude țul Suceava) și toate regiunile submontane, unde sunt recomanda ți
hibrizii din grupa 100-200.
La alegerea unui hibrid se are în vedere cerin țele termice ale hibridului respectiv și
potențialul termic al zonei de cultur ă, avându-se în vedere ca cerin țele termice ale hibridului s ă fie
mai mici cu cel pu țin 100°C (temperaturi biologic active mai mari de 10°C), pentru a se elimina
riscul neajungerii la maturitate în anii mai r ăcoroși sau cu toamne timpurii.
60
2.4.6. Tehnologia de cultivare
2.4.6.1. Rota ția
Porumbul are preten ții reduse fa ță de planta premerg ătoare.
Cele mai bune plante premerg ătoare sunt leguminoasele anuale pentru boabe și furajere,
cerealele p ăioase, inul, cânepa, cartoful, sfecla de zah ăr, sfecla furajer ă și floarea-soarelui.
Rotația grâu-porumb este impus ă de ponderea mare a celor dou ă culturi, în aceast ă rotație
porumbul fiind favorizat comprativ cu grâul. În cazul atacului de fuzarioz ă, care este o boal ă
comună celor două plante de cultură , această rotație trebuie întrerupt ă prin cultivarea unei alte
plante de cultur ă.
Lucerna nu este considerat ă o plantă premerg ătoare potrivit ă pentru porumb în zonele
secetoase, dac ă nu sunt condi ții de irigare, datorit ă consumului mare de ap ă, lăsând solul uscat, cu o
rezervă mică de apă pentru porumb. De asemenea, porumbul nu se recomand ă a se amplasa dup ă
sorg și iarbă de Sudan.
Porumbul suport ă monocultura f ără reduceri semnificative de produc ție, mai ales dac ă se
aplică îngrășăminte minerale și organice. Totu și, trebuie evitat ă monocultura îndelungată a
porumbului, ca urmare a intensific ării unor efecte negatice, și anume: se reduce con ținut de humus,
se degradează structura solului, se înregistreaz ă o acidifiere a solului, se epuizeaz ă solul în
macroelemente și unele microelemente, se înmul țesc bolile și dăunătorii specifici. Monocultura
îndelungat ă impune utilizarea unor doze m ărite de îngr ășăminte și unele tratamente costisitoare.
Porumbul este o bună premergătoare pentru culturile de prim ăvară și chiar pentru grâul de
toamnă, dacă sunt cultivaț i hibrizi cu perioad ă de vegeta ție mai scurt ă.
2.4.6.2. Fertilizarea
Porumbul este o plant ă mare consumatoare de elemente nutritive. Consumul specific pentru
realizarea a 100 kg boabe, plus produc ția corespunză toare de tulpini și frunze, este de 1,8-2,6 kg N,
0,86-1,4 kg P 2O5, 2,4-3,6 kg K 2O (după Hera Cr., 1980).
Aplicarea îngr ășămintelor minerale reprezintă un mijloc important de cre ștere a
producției la porumb. Fertilizarea cu azot și fosfor asigur ă sporuri semnificative de recolt ă pe toate
tipurile de sol, iar fertilizarea cu potasiu asigur ă sporuri semnificative de recolt ă pe solurile luvice,
pe cele nisipoase ș i în condi ții de irigare.
Stabilirea dozelor de îngr ășăminte se face în funcț ie de producț ia scontat ă, consumul
specific al plantei de porumb, rezerva solului în elemente nutritive și apă, regimul precipita țiilor,
hibridul cultivat, planta premerg ătoare.
Doza de azot se stabileș te cu ajutorul formulei urm ătoare:
DN = 22 x Rs – Ns – Ngg ± Npr
unde: DN = doza de azot, în kg s.a./ha;
22 = consumul specific al culturii de porumb (22 kg N/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t boabe/ha;
Ns = aportul solului în azot, care se apreciază ca fiind:
– 20 kg/ha, pentru solurile s ărace;
– 40 kg/ha, pentru solurile cu fertilitate mijlocie;
– 60 kg/ha, pentru so lurile fertile;
Ngg = aportul în azot al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind:
– 2 kg N pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd admini strat direct porumbului;
– 1 kg N pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd aplicat plantei premerg ătoare.
Npr = corec ția în func ție de planta premerg ătoare, care se face astfel:
– se scad 30 kg/ha atunci când planta premerg ătoare este o leguminoas ă anuală sau
perenă;
61
– se adaug ă 15-25 kg/ha atunci când planta premerg ătoare este floarea-soarelui și
porumb;
– se adaugă 25 kg/ha dup ă cartofi târzii ș i în anul III de monocultur ă;
– se adaugă 30 kg/ha dup ă sfecla de zah ăr.
Doza de azot este cuprins ă între 90 și 200 kg/ha.
În condiții de neirigat, în funcț ie de precipita țiile din intervalul octo mbrie-februarie, doza de
azot se majoreaz ă cu 5 kg pentru fiecare10 mm precipita ții peste medie și se micșorează cu 5 kg
pentru fiecare10 mm precipitaț ii sub medie.
Pe solurile cu aport freatic, doza de azot se m ărește cu 15-20 kg/ha.
Îngrășămintele cu azot se administreaz ă integral la preg ătirea patului germinativ sau se
fracționează astfel:
− 2/3 din doz ă la pregătirea patului germinativ sau sem ănat și 1/3 concomitent cu praș ilele
mecanice (pra șila II sau III);
− 1/3 la preg ătirea patului germinativ sau sem ănat, 1/3 concomitent cu praș ila mecanic ă I și 1/3
concomitent cu pra șila mecanic ă III.
Doza de fosfor , exprimă în substan ță activă (P2O5), se calculeaz ă după următoarea formul ă:
DP = 9 x Rs – Pgg
unde: DP = doza de fosfor, în kg P 2O5/ha;
9 = consumul specific al cu lturii de porumb (9 kg P 2O5/t de boabe);
Rs = recolta scontat ă, în t/ha;
Pgg = aportul în P 2O5 al gunoiului de grajd, care se apreciaz ă ca fiind:
– 1,2 kg P 2O5 pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd administrat direct porumbului;
– 0,8 kg P 2O5 pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd aplicat plantei premerg ătoare.
Pe solurile cu un con ținut mai mic de 6 mg P 2O5/100 g sol, doza de fosfor se majoreaz ă cu
15 – 20 kg P 2O5 pentru flecare mg în minus.
Doza de fosfor este cuprins ă între 30 și 100 kg P 2O5/ha. Un sol aprovizionat cu 8-10 mg
P2O5 la 100 g sol asigur ă o bună nutriție a plantelor de porumb, un con ținut mai ridicat ducând la
apariția carenței de zinc.
Îngrășămintele simple cu fosfor de tip superfosfat se încorporeaz ă sub ar ătură.
Îngrășămintele complexe cu fosfor se pot aplica prim ăvara la preg ătirea patului germinativ sau
concomitent cu sem ănatul (fertilizare starter).
Doza de potasiu este cuprins ă între 40-80 kg K 2O/ha. Porumbul este bine aprovizionat cu
potasiu pe solurile cu un con ținut de peste 20 mg K 2O/100 g sol.
Îngrășămintele simple cu potasiu (sarea potasic ă) se încorporeaz ă sub ar ătură.
Îngrășămintele complexe cu potasiu se pot aplica prim ăvara la preg ătirea patului germinativ sau
concomitent cu sem ănatul (fertilizare starter).
Aplicarea îngr ășămintelor cu microelemente. Pe solurile cu un con ținut ridicat de fosfor
și cu pH-ul peste 7 este necesar ă aplicarea preventiv ă a sulfatului de zinc, o dat ă la 4-6 ani, în
cantitate de 20-60 kg/ha.
Dacă în vegeta ție apar simptomele caren ței de zinc, se recomand ă efectuarea a 2-3 stropiri
cu o soluție de sulfat de zinc în concentra ție de 0,2-0,4%, la intervale de 7-10 zile, începând cu faza
de 4-6 frunze.
Aplicarea îngr ășămintelor foliare constă în 1-2 administră ri, prima în faza de 4-6 frunze,
iar a doua la un interval de cca. 2 s ăptămâni de la prima admi nistrare. Se utilizeaz ă volume de
soluție cuprinse între 300-500 m3/ha, cu o concentra ție de 1,0-1,5%.
Se utilizeaz ă îngrășăminte foliare de tip Elite Verde, F411, Folplant 411, Nutrileaf 20-20-20,
Polyfeed 19-19-19, Kristalon 18-18 -18, Kristalon 13-40-13, Ferticar e 22-8-19, Nitrophoska 20-19-
19, Polifag, Poliment, etc.
Fertilizarea foliar ă trebuie asociat ă cu combaterea chimic ă a buruienilor.
Se pot utiliza și îngrășăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doz ă de 11-22 l/ha,
aplicat în faza de 4-6 frunze, putându-se repeta tratamentul dup ă 10-14 zile.
62
Trebuie subliniat faptul c ă fertilizarea foliar ă nu înlocuie ște fertilizarea de baz ă, ci doar o
completeaz ă, atât cu macroelemente (N, P, K) cât mai ales cu microelemente.
Aplicarea îngr ășămintelor organice. Gunoiul de grajd este indicat pentru porumb pe toate
tipurile de sol din țară. Dozele care se aplic ă sunt de 20-40 t/ha odat ă la 2-3 ani, dozele mai mari
fiind pe solurile erodate, luvisoluri și la culturile irigate.
Îngrășămintele verzi au un efect asem ănător gunoiului de grajd.
Aplicarea amendamentelor calcaroase este necesar ă pe solurile acide, cu pH sub 5,9 ș i cu
gradul de satura ție în baze mai mic de 75%. De regul ă, se administreaz ă 4-6 t/ha carbonat de calciu
(piatră de var, dolomit) o dat ă la 4-5 ani, care se împrăștie foarte uniform și se încorporeaz ă sub
arătură.
2.4.6.3. Lucrările solului
Porumbul cere un sol afânat în profunzime, m ărunțit la suprafa ță, curat de buruieni și cu o
rezervă mare de apă .
Lucră rile solului se efectueaz ă în mod diferit, în func ție de planta premerg ătoare și de
umiditatea solului în momentul când este lucrat.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare timpurie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă timpuriu, imediat dup ă recoltarea acesteia se recomand ă efectuarea
lucră rii de dezmiriștit.
Pe solurile grele, compacte, cu exces temporar de umiditate, trebuie efectuat ă o lucrare de
afânare adânc ă (scarificare) pentru îmbun ătățirea regimului aero-hidric, la adâncimea de 50-80 cm,
odată la 4 ani.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuat ă arătura la
adâncimea de 20-25 cm pe terenurile mai u șoare și la 25-28 cm pe terenurile mijlocii și grele.
Arătura se efectueaz ă cu plugul în agregat cu grapa stelat ă sau grapa inelar ă.
Până în toamn ă, terenul trebuie men ținut curat de buruieni și afânat, prin lucr ări de
întreținere a ar ăturii efectuate cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți
reglabili, grapa rotativ ă, sau numai cu grapa cu col ți reglabili, în func ție de starea ar ăturii (grad de
nivelare și de măruțire a bolovanilor) ș i de gradul de îmburuiena re a solului. Se recomand ă ca
lucră rile de între ținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direc ția arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare târzie. Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă târziu (toamna), imediat dup ă recoltarea acesteia se recomandă
efectuarea lucr ării de dezmiriștit. Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, la adâncimea de
25-28 cm, cu plugul în agregat cu grapa stelat ă.
Indiferent de planta premergă toare, pe terenurile în pantă arăturile se execut ă numai de-a
lungul curbelor de nivel.
Lucrările solui în prim ăvară. Dacă arătura a fost efectuat ă în condiții bune, iar terenul se
prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafa ță, solul rămâne
nelucrat pân ă în preziua sau ziua sem ănatului, când se va preg ăti patul germinativ cu combinatorul
sau cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți.
Atunci când la desprim ăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat dup ă zvântare
se execut ă o lucrare cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți, sau grapa
rotativă, după care se face preg ătirea patului germinativ în preziua sau ziua sem ănatului, cu
combinatorul perpendicular pe direc ția de sem ănat.
Patul germinativ trebuie s ă fie mărunțit, afânat pe adâncimea de 3-6 cm, iar dedesubt s ă fie
„așezat", pentru a se favoriza ascensiunea apei c ătre bobul de porumb.
Lucrările minime („minimum tillage”) la porumb presupun lucrarea solului cu grapa cu
discuri, sau afânarea solului cu cizelul sau paraplow-ul urmat ă de lucrarea cu grapa cu discuri.
63
Semănatul direct („no tillage”) presupune sem ănatul porumbului direct în miri ștea plantei
premergătoare, în teren nelucrat.
Lucrările alternative presupun alternarea anilor când se efectueaz ă arătura cu anii când
solul se lucreaz ă numai cu grapele cu discuri.
2.4.6.4. S ămânța și semănatul
Calitatea semin țelor pentru sem ănat. Seminț ele folosite la sem ănat trebuie s ă aparțină
unui hibrid recomandat pentru zona de cultur ă și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerin țele de
calitate pentru sem ănat, sămânța de porumb trebuie s ă aibă puritatea fizic ă de peste 98% și
germinația de peste 90%. Valoarea cold-test trebuie s ă fie de cel pu țin 70%.
Tratarea semin țelor. Pe seminț ele de porumb se pot g ăsi agenți patogeni, care produc boli
ce pot provoca pagube însemnate în cultur ă, cum ar fi: Gibberella fujikuroi (înflorirea alb ă a
boabelor de porumb), Gibberella zeae (putregaiul tulpinilor și al știuleților de porumb), Ustilago
maydis (tăciunele comun al porumbului), Sorosporium holci-sorghi (tăciunele știuleților și
paniculelor de porumb), Diplodia maydis (putregaiul uscat al tulpinilor și știuleților). Pe de alt ă
parte, în timpul germin ării, semin țele devin un mediu prielnic pentru dezvoltarea unor
microorganisme din sol, deoarece se îmbib ă repede cu ap ă, iar dacă temperatura este sc ăzută (sub
10oC), germinaț ia decurge lent sau poa te fi chiar inhibat ă. Ca atare, pe semin țele umede din sol se
dezvoltă o serie de ciuperci ( Fusarium , Pythium , Penicillium , Aspergillus , Sorosporium holci-
sorghi ), mai ales în zona embrionul ui, ducând la pierderea capacit ății germinative și chiar la
putrezirea semin țelor („clocirea semin țelor”). De aceea, s ămânța trebuie tratat ă cu fungicide
precum: Flowsan FS (3,0 kg/t), Maxim AP 045 FS (1,0 l/t), Maxim XL 035 FS (1,0 l/t), Metoben
70 PU (2,0 kg/t), Tiradin 500 SC (3,5 l/t), Tira din 70 PUS (3,0 kg/t), Tiramet 60 PTS (3,0 kg/t),
Tiramet 600 SC (3,0 l/t), Vitavax 200 FF (2,5 l/t), Thiram 80 WP (3,0 kg/t) și alte fungicide
omologate.
Pentru protejarea pl ăntuțelor de porumb contra atacului de g ărgărița frunzelor ( Tanymecus
dilaticollis ) și a viermilor sârm ă (Agriotes sp.), mai ales atunci când porumbul urmeaz ă după el
însuși sau dup ă plante atacate de ace ști dă unători (floarea-soarelui, sfecla de zah ăr) semințele se
tratează cu insecticide precum: Cruiser 350 FS ( 9,0 l/t), Gaucho 600 FS (8,0 l/t), Gaucho 70 WP
(12,5 l/t), Picus 600 FS (8,0 l/t împotriva g ărgărița frunzelor și 6,0 l/t împotriva viermilor sârm ă),
Promet 400 CS (25,0 l/t), Semafo r 20 St (3,5 l/t împotriva g ărgărița frunzelor și 2,0 l/t împotriva
viermilor sârm ă) și alte insecticide omologate. Împotriva viermilor sârm ă sămânța se poate trata cu
Cosmos 250 FS (5,0 l/t).
Epoca de sem ănat . Semănatul porumbului se poate începe atunci când la adâncimea de 10
cm în sol și la ora 7oo dimineața se realizeaz ă temperatura de 8oC, iar vremea este în curs de
încălzire.
Calendaristic, epoca optim ă de semănat a porumbului se încadreaz ă între 1 – 20 aprilie în
câmpia din vestul ș i sudul țării, în Dobrogea și sudul Moldovei, între 15 – 30 aprilie în centrul
Transilvaniei și centrul Moldovei și între 20 – 30 aprilie în zonele submontane ș i nordul țării.
Atunci când se seam ănă mai mulți hibrizi, sem ănatul se începe cu hibrizii care au s ămânța
cu valoarea cold-test cea mai ridicat ă și care va rezista mai bine la eventualele temperaturi sc ăzute
ce pot surveni dup ă semănat. Semănatul se începe cu hibrizii mai timpurii, care suport ă mai bine
temperaturile sc ăzute din timpul germin ării și de la începutul vegeta ției, iar pe de alt ă parte sunt mai
sensibili la ar șița și uscăciunea din timpul verii, comparativ cu hi brizii tardivi. În plus se valorific ă
mai bine efectul de precocitate al hibrizilor timpurii, mai ales când dup ă ei urmeaz ă a se cultiva
cereale de toamn ă.
Prin semănatul la începutul epocii optime, se asigur ă umiditatea necesar ă germinării, iar
plantele ajung mai devreme la matu ritate, ceea ce face ca recoltatul și eliberatul terenului de resturi
vegetale s ă se facă mai timpuriu, iar pe de alt ă parte hibrizii tardivi folosesc mai bine poten țialul
termic al zonei.
Semănatul prea timpuriu al porumbului, chiar în condi țiile în care s ămânța a fost tratat ă
împotriva bolilor și a dăunătorilor, are efecte negative asupra produc ției. Aceasta se datoreaz ă
faptului că se prelunge ște perioda de la sem ănat la răsărire până la trei săptămâni sau chiar mai
mult, se realizeaz ă o răsărire neuniform ă și o reducere a densit ății, iar în situa ția când nu s-au folosit
erbicide, multe specii de buruieni r ăsar i se înr ădăcinează bine, comb ătându-se greu ulterior.
Întârzierea sem ănatului are influen țe negative asupra produc ției, prin sem ănatul într-un sol
cu umiditate redus ă, situaț ie în care se întârzie r ăsăritul, iar fenofazele de înflorire-fecundare sunt
deplasate în perioada din var ă cu temperaturi ridicate și umiditate atmosferic ă scăzută, fapt ce duce
la creș terea procentului de plante sterile și la reducerea producț iei.
Densitatea de sem ănat . Densitatea constituie unul di n factorii tehnol ogici de baz ă care
condiționează obținerea unor recolte mari de porumb. Co mparativ cu alte plante de cultur ă,
porumbul reacț ionează mai puternic la acest factor tehnologic. Dac ă cerealele p ăioase compenseaz ă
între anumite limite pierderile de densitate prin cre șterea num ărului de fra ți productivi pe plant ă,
formarea unui num ăr mai mare de boabe în spic și creșterea masei boabelor pe spic, porumbul
formează știuleți mai mari dar care nu compenseaz ă decât într-o mic ă măsură pierderile de
densitate.
Producția la porumb se coreleaz ă pozitiv cu m ărirea densit ății până la anumite limite și
negativ cu producț ia individual ă a fiecărei plante (fig. 22) . Astfel, la densit ăți mai mari produc ția pe
plantă este mai mic ă dar producț ia la hectar este mai ridicat ă, în timp ce la densit ăți mici produc ția
pe plantă este mare dar producț ia la hectar este sc ăzută.
Prin stabilirea densit ății, se urm ărește obț inerea unui anumit num ăr de plante recoltabile/ha,
în funcție de hibrid (precocitatea hibridului) și condițiile concrete de cultivare (aprovizionarea cu
apă și elemente nutritive, gr adul de îmburuienare și posibilit ățile de combatere a buruienilor).
Densitatea la porumb variaz ă în limite destul de largi, de la 45.000 la 70.000 (chiar pân ă la
75.000) plante recoltabile/ha.
Densitatea la sem ănat se exprim ă în boabe germinabile/ha și intră în calculul normei de
sămânță la hectar. Aceasta se stabile ște plecând de la densitatea la recoltare, care se exprim ă în
plante recoltabile/ha, la care se adaug ă un procent de 10-15 % ce reprezint ă pierderile de plante în
perioada de la sem ănat până la recoltat, aceste pierderi având urm ătoarele cauze:
– coeficientul de patinare al sem ănătorii, care depinde de preg ătirea patului germinativ;
– pierderile de plante din perioada germinare – r ăsărire;
– lucră rile de îngrijire (pra șile), care f ăcute necorespunz ător reduc num ărul de plante prin t ăiere
sau prin acoperire cu p ământ;
– atacul de d ăunători și boli.
Fig. 22. Influenț a densității plantelor asupra m ărimii știuleților de porumb și a produc ției de boabe
la hectar ( Tianu Al., 1986, citat de Bîlteanu Gh., 1998 )
64
Norma de sem ănat . Cantitatea de s ămânță la hectar (norma de sem ănat) depinde de
densitatea la sem ănat, puritate fizic ă a semin țelor, germina ția semințelor și MMB. Norma de
semănat se calculeaz ă după următoarea formul ă:
100 G x x PMMB x DC=
Unde: C = norma de sem ănat, în kg/ha;
D = densitatea de sem ănat, în boabe germinabile pe hectar;
MMB = masa a 1000 boabe, în g;
P = puritatea fizică a semințelor, în %;
G = germina ția semințelor, în %.
Norma de sem ănat variaz ă, de obicei, între 15-30 kg/ha. Sem ănatul se efectueaz ă cu
semănători de precizie (de exem plu, SCP-6, SPC-8, etc.).
Distanța dintre rânduri . La noi în țară porumbul se seam ănă la 70 cm între rânduri,
distanță la care este adaptat ă întreaga sistem ă de mașini pentru între ținerea culturii și recoltare. La
70 de cm între rânduri pr ășitul mecanizat este efectuat în condi ții de productivitate ridicat ă, fără
distrugerea sau v ătămarea plantelor.
Adâncimea de sem ănat . Adâncimea de încorporare a semin țelor este condi ționată de
umiditatea solului din stratul superficial și de textura solului.
Semănatul se realizeaz ă la 5-6 cm adâncime pe solurile mai grele și în zonele mai umede și
la 6-8 cm pe solurile mai uș oare și în zonele mai uscate.
Adâncimea de sem ănat influen țează uniformitatea r ăsăririi plantelor. Pent ru a se asigura un
răsărit „uniform ș i exploziv”, sem ănatul trebuie s ă fie cât mai uniform ca adâncime de încorporare a
semințelor, aceasta fiind condiț ionată de buna preg ătire a patului germinativ.
La începutul epocii optime de sem ănat, când rezerva de ap ă a solului este mai mare și când
solul se înc ălzește la suprafa ță se recomand ă reducerea adâncimii de sem ănat cu 1-2 cm pentru a nu
se întârzia prea mult r ăsăritul. Pe m ăsură ce rezerva de ap ă din stratul superficial se reduce și când
solul se înc ălzește și în straturile mai profunde, adâncimea de sem ănat crește, astfel încât s ămânța să
fie amplasat ă în stratul umed al solului.
2.4.6.5. Lucrări de îngrijire
Combaterea buruienilor
reprezintă principala lucrare de îngrijire care se efectueaz ă la
cultura porumbului. Porumbul are un ritm lent de cre ștere în primele faze de vegeta ție, fiind expus
îmburuien ării. Buruienile produc pagube la porumb cuprinse între 30 și 95% (Ș arpe N., 1976).
Combaterea buruienilor la porumb se poa te realiza prin efectuarea de lucr ări mecanice și
manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucr ări mecanice și folosirea
erbicidelor.
Lucrarea cu grapa cu col ți apare necesar ă la 4-6 zile de la sem ănat, atunci când după
semănat intervin ploi și se formeaz ă crustă. Prin aceast ă lucrare se sparge crusta și se distrug
buruienilor abia r ăsărite sau în curs de r ăsărire.
Lucrarea cu sapa rotativ ă se poate efectua atunci când porumbul are 4-5 frunze, pentru
afânarea solului la suprafa ță și distrugerea buruienilor abia r ăsărite sau în curs de ră sărire. Lucrarea
cu sapa rotativ ă trebuie efectuată pe timp frumos, cu soare, dup ă ce s-a ridicat roua și atunci când
solul este uscat la suprafa ță, astfel încât s ă nu se lipească de colții sapei rotative. Lucrarea trebuie
executată la viteze mari ale tractorulu i (11-13 km/h), astfel încât col ții sapei rotative s ă disloce
particole mici de sol pe care le arunc ă în sus, odat ă cu plăntuțele de buruieni. Pl ăntuțele de buruieni
fiind mai u șoare decât particolele de sol, cad mai încet și rămân la suprafaț a solului unde se usuc ă.
Adâncimea de lucru a sapei rotative este de 3-6 cm.
Prășitul este lucrarea prin care se urm ărește combaterea buruienilor, îmbun ătățindu-se în
același timp și permeabilitatea solui, aerisirea și regimul termic al solului.
65
66
Atunci când nu se folosesc erbicide, la cu ltura porumbului trebuie efectuate 3 praș ile
mecanice și cel puțin două prașile manuale pe rândul de plante.
Prima pra șilă mecanică se efectueaz ă la scurt timp dup ă răsărirea porumbului, la o vitez ă
redusă de deplasare a tractorului (4-5 km/h), pentru a nu se acoperi plantele cu p ământ. Întârzierea
primei pra șile duce la pierderi importante de produc ție.
Prașila a doua se execut ă după cca. 14-15 zile de la prima pra șilă, cu o vitez ă de deplasare a
tractorului de 8-10 km/h.
Prașilă a treia se execut ă după 15-20 de z ile de la pa șila a doua, cu o vitez ă de deplasare a
tractorului de 10-12 km/h. Viteza mare de deplasare a tractorului face ca cu țitele cultivatorului s ă
arunce pământ pe rândul de plante, as tupându-se buruienile abia r ăsărite, care sunt în ăbușite.
Adâncimea la care se efectueaz ă praș ilele trebuie s ă asigure o bun ă distrugere a buruienilor.
O adâncime mai mare contribuie la uscarea solului, iar cu țitele cultivatorului taie r ădăcinile
superficiale ale plantelor de porumb.
Prașilele mecanice trebuie să fie urmate de pra șile manuale, efectuate pe rândul de plante de
porumb.
Combaterea chimic ă a buruienilor se realizeaz ă prin utilizarea de erbicide în func ție de
buruienile prezente în cultur ă, astfel:
− pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și dicotiledonate anua le se utilizeaz ă
erbicide, care pot fi:
− volatile, care se administreaz ă înainte de preg ătirea patului germinativ și care trebuie
încorporate imediat în sol prin lucrarea de preg ătire a patului germinativ, care se
efectueaz ă cu grapa cu discuri: Diizocab 80 EC (6-10 l/ha) și alte erbicide omologate;
− nevolatile, care se administreaz ă înainte de preg ătirea patului germinativ, mai ales în
zonele secetoase și pe solurile cu un con ținut scă zut de umiditate în momentul
semănatului, și se încorporeaz ă odată cu lucrarea de preg ătire a patului germinativ, sau se
administreaz ă preemergent, imediat dup ă semănat, mai ales în zonele umede și pe solurile
cu un con ținut ridicat de umiditate în momentul sem ănatului: Acenit 500 (2,5-5,0 l/ha),
Akris (2,5-4,0 l/ha), Aspect (2,5-3,0 l/ha), Challanger (1,7-2,2 l/ha), Dual Gold 960 EC
(1,0-1,5 l/ha), Frontier Forte (0,8-1,4 l/ha), Ga rdoprim Plus Gold (4,0-5,0 l/ha), Primextra
Gold (2,5-3,5 l/ha), Proponit 720 (2,0-3,0 l/ha) , Relay (1,7-2,2 l/ha), Stomp (4,0-5,0 l/ha,
administrat numai preemergent), Tezastomp (4,0-5,0 l/ha), Trophy (2,0-3,0 l/ha) și alte
erbicide omologate;
− administrate postemergent, atunci când plante le de porumb sunt în faza de 4-6 frunze,
buruienile dicotiledonate a nuale sunt în faza de 2- 4 frunze, iar buruienile
monocotiledonate anuale sunt în faza de 1-3 frunze pân ă la înfrățit, și anume: Callisto 480
SC (0,20-0,35 l/ha+adjuvant Atplus), Gar doprim Gold 500 SC (4,0-4,5 l/ha), Lumax
537.5 SE (3,0-3,5 l/ha), Stellar (1,0-1,5 l/h a), Titus Plus + Trend 90 (307 g/ha + 200
ml/ha) și alte erbicide omologate;
− pentru combaterea buruienilor dicotiledonate se utilizeaz ă:
− erbicide cu aplicare preemergent ă: Pledge 50 WP (90-120 g/ha);
− erbicide cu aplicare postemergent ă, atunci când plantele de por umb sunt în faza de 4-6
frunze, buruienile dicotiledonate anuale sunt în faza de 2-4 frunze, iar buruienile
dicotiledonate perene au cel mult 10 cm în ălțime, și anume: Aril Super (1,0 l/ha), Banvel
4S (0,5-0,6 l/ha), Banvel 480 S (0,6 l/ha), Cambio (2,0-2,5 l/ha), Casper 55 WG (0,3-0,4
kg/ha+adjvant Atplus), Cliophar (0,3-0,5 l/h a), Dialen Super 464 SL (0,9 l/ha), Harmony
75 DF (15 g/ha), Icedin Super (1,0 l/ha), Lancet Gold (1,0-1,25 l/ha), Lontrel 300 (0,3-0,5 l/ha), Mustang (0,4-0,6 l/ha), Oltisan M (1,0 l/ha), Sansac (1,0 l/ha), Ring 80 WG (25
g/ha+0,15 l/ha extravon), Peak+Banvel (15 g+ 0,3-0,4 l/ha), Peak+SDMA (15 g+1,0 l/ha);
−
pentru combaterea buruienilor monocotil edonate anuale, inclusiv costreiul ( Sorghum
halepense ) din rizomi, se utilizeaz ă erbicide cu aplicare postemergent ă, atunci când plantele
de costrei au în ălțimea de 15-25 cm, ș i anume: Equip (1,75-2,5 l/ ha), Kelvin Top (1,0-1,4
67
l/ha), Milagro (0,50-0,75 l/ha), Mistral 4 SC (1 ,0-1,5 l/ha), Nicosulfuron 4 OD (0,8-1,5 l/ha),
Principal +Trend (90 g/ha + 250 ml/ha), Titus 25 DF +Trend 90 (40-60 g/ha + 0,2-0,3 l/ha).
Combaterea costreiului din rizomi se poate face și prin aplicarea de glyphosate, care este un
erbicid cu acț iune total ă, condiționat sub denumirea comercial ă de Roundup. Tratamentul se
efectueaz ă cu elicopterul atunci când boabele de porumb au umiditaeta de 30%, folosindu-se doza
de 1,8-2,2 kg s.a./ha. Dup ă efectuarea tratamentului, se a șteaptă ca erbicidul s ă ajungă în rizomii de
costrei, după care se recolteaz ă porumbul.
Prin aplicarea de glyphosate se pot combate și buruienile înainte de ră sărirea porumbului,
situație în care trebuie acordat ă o atenție deosebit ă plăntuțelor de porumb care nu trebuie să ajungă
la suprafa ța solului și să vină în contact cu erbicidul.
În cazul hibrizilor de porumb cu rezisten ță de tip „transgenic” (por umb modificat genetic) se
utilizează erbicide specifice, care se aplic ă în faza de 4 pân ă la 8-9 frunze la porumb, iar buruienile
monocotiledonate s ă aibă până la 20-25 cm, și anume:
– pentru hibrizii de tip „LL” , se utilizeaz ă Liberty Link, un tratament în doză de 2,0-4,0 l/ha,
sau 2 tratamente cu doze de 2+2 l/ha sau 2+3 l/ha;
– pentru hibrizii de tip „RR” , se utilizeaz ă Roundup Ready, un tratament în doz ă de
2,0-4,0 l/ha, sau 2 tratamente cu doze de 2+2 l/ha sau 2+3 l/ha;
Combaterea chimic ă a buruienilor trebuie completat ă cu efectuarea a l-2 pra șile mecanice.
Combaterea d ăunătorilor în perioada de vegeta ție apare ca necesitate atunci când nu s-au
efectuat tratamentele adecvate la s ămânță, sau atunci când porumbul urmeaz ă pe un teren puternic
atacat de viermi sârm ă (porumbul este amplasat dup ă pășuni, fâneț e, leguminoase perene).
De asemenea, în situ ția monoculturii de porumb, poate ap ărea necesar ă combaterea prin
aplicarea de insecticide în primele faze de vegeta ție a gărgăriței frunzelor (Tanymecus
dilaticollis ), cunoscut ă și sub denumirea de r ățișoara porumbului, folosindu- se produse insecticide
precum Actara 25 WG (0,1 kg/ha), Mo spilan 20 SP/SG (0,1 kg/ha).
Sfredelitorul porumbului (Ostrinia nubilalis ) nu pune probleme deosebite în condi țiile din
țara noastr ă. În prezent exist ă porumbul modificat geneti c Mon810 acceptat în cultură inclusiv în
Europa, care este rezistent la atacul de sfredelitor.
Pentru combaterea viermelui vestic al r ădăcinilor de porumb (Diabrotica virgifera
virgifera ) se folose ște insecticidul Force 1,5 G (15 kg/ha), care se administreaz ă odată cu
semănatul, în condi ții de infestare moderat ă sau în primul an de monocultur ă. Împotriva adul ților se
poate folosi insecticidul Fury 10 EC (0,2 l/ha).
Combaterea bolilor nu apare ca lucrare necesar ă pentru condi țiile din ț ara noastr ă.
Irigarea este o măsură tehnologic ă importantă în cultura porumbului, acesta valorificând
foarte bine apa de iriga ție.
În primăverile secetoase poate ap ărea necesar ă o udare de r ăsărire, efectuat ă cu o norm ă de
udare de 200-250 m3/ha.
În perioada critic ă pentru ap ă a porumbului care începe cu 10-15 zile înainte de înspicat și
durează până la maturitatea în lapte-cear ă (de la 10-20 iunie pân ă la 10-20 august) umiditatea
solului trebuie men ținută la peste 50% din IUA (intervalul umidit ății active) pe adâncimea de 80
cm, pe solurile cu pe rmeabilitate corespunz ătoare, și la peste 70% din IUA pe adâncimea de 50 cm,
pe solurile cu permeabilitate redus ă. În afara perioadei critice pentru ap ă, umiditatea solului poate s ă
ajungă până la 30% din IUA.
Numărul de udări în cultura porumbului este de 3-4 la intervale de 12-14 zile, cu norme de
udare de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bun ă și 400-500 m3/ha pe solurile cu
permeabilitate mai redus ă.
2.4.6.6. Recoltarea
Recoltarea porumbului poate fi f ăcută sub form ă de știuleți sau sub form ă de boabe.
68
Recoltarea sub form ă de știuleți. Recoltarea porumbului sub form ă de știuleți poate fi
făcută mecanizat sau manual.
Recoltarea mecanizat ă sub form ă de ș tiuleți începe la umiditatea boabelor de 30-32% și se
încheie când aceasta este cuprins ă între 24-26%, la umidităț i mai reduse înregistrându-se pierderi
importante de boabe prin scuturare.
Recoltarea mecanizat ă în știuleți se poate face cu ajutorul combinelor specializate care
recoltează știuleții, face dep ănușarea, încarcă știuleții în remorca tras ă de combin ă și toacă tulpinile.
Recoltarea mecanizat ă în știuleți se poate face și cu combina universal ă echipată cu
culegător de ș tiuleți și echipament de dep ănușare.
Recoltarea manual ă se poate efectua direct sub form ă de ș tiuleț i depănușați. În zonele mai
umede din nordul Moldovei și din Transilvania, pentru o eliberare mai rapid ă a terenului se
recoltează plantele întregi, care se fac snopi și se așează în glugi, ulterior efectuându-se deta șarea
știuleților de tulpini, de obicei dup ă transportul snopilor în gospod ărie.
Tulpinile de porumb ră mase dup ă recoltarea manual ă se toacă cu ajutorul unui toc ător, sau
dacă se dorește utilizarea lor în gospod ărie, se taie manual cu ajutorul unei seceri și se leagă în
snopi, care se a șează în glugi, ulterior transortându-se în gospod ărie.
Păstrarea știuleț ilor se realizeaz ă în diferite tipuri de p ătule.
Recoltarea sub form ă de boabe se face mecanizat la o umiditate a boabelor sub 25%.
Recoltarea sub form ă de boabe se execut ă cu ajutorul combinei universale echipat ă cu culegă tor de
știuleți și echipament de treierat. Dup ă recoltare, boabele trebuie uscate pân ă la umiditatea de 14%.
În cazul recolt ării sub form ă de boabe, pierderile tebuie s ă fie sub 2,5%, gradul de v ătămare
a boabelor sub 8% și puritatea de peste 98%.
Întrebări:
– Prezentați importan ța culturii porumbului.
– Care este compozi ția chimică a bobului de porumb.
– Prezentați sistematica porumbului.
– Clasificați hibrizii de porumb și dați exemple de hibrizi admise în cultură în România.
– Prezentați cerințele porumbului fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale porumbului în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura porumbului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu azot la cultura porumbului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu fosfor și potasiu la cultura porumbului.
– Prezentați particularit ățile fertiliz ării organice, administr ării îngrășămintelor cu microelemente și aplicării
amendamentelor la cultura porumbului.
– Prezentați particularităț ile lucrărilor solului pentru cultura porumbului.
– Care sunt cerin țele porumbului fa ță de calitatea semin țelor pentru semă nat și care este epoca de sem ănat.
– Care sunt elementele specifice parametrilor de sem ănat la cultura porumbului (densitatea, norma de sem ănat,
distanța dintre rânduri, adâncimea de sem ănat).
– Prezentați aspectele specifice combaterii buruienilor la cultura porumbului.
– Prezentați aspectele specifice combaterii d ăunătorilor și irigării la cultura porumbului.
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura porumbului.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie . Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Mureșan T., Gh. Sipo ș, Fl. Paulian, I. Moga, 1973. Cultura porumbului . Editura Ceres, Bucure ști.
6. Petcu Gh., Elena Petcu, 2008. Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea-soarelui . Editura Domino.
7. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
69
3. LEGUMINOASE PENTRU BOABE
3.1. Aspecte generale
Cuvinte cheie: leguminoase pentru boabe, maz ăre, fasole, soia, n ăut, linte, bob, lupin, arahide, fasoli ță,
importan ță, suprafețe, produc ții, comerț, particularit ăți biologice.
Obiectivele subcapitolului:
– cunoașterea importan ței leguminoaselor pentru boabe, a suprafe țelor cultivate și a produc țiilor obținute la
leguminoase pentru boabe;
– cunoașterea particularit ăților biologice ale leguminoaselor pentru boabe și a modului cum agricultorul poate
folosi aceste caracteristici în activitatea sa pentru ob ținerea unor produc ții mari și de calitate;
– cunoașterea modului cum se formeaz ă recolta la leguminoasele pentru boabe și a elementelor productivit ății.
3.1.1. Importanț a leguminoaselor pentru boabe
Leguminoasele
1 pentru boabe (maz ăre, fasole, soia, n ăut, linte, bob, lupin, arahide, fasoli ță,
latir) fac parte din ordinul Leguminosales (Fabales), familia Leguminosae (Fabaceae sau
Papilionaceae ) și au o serie de însu șiri morfologice, biologice, ecologice și tehnologice comune.
Leguminoasele pentru boabe se caracterizeaz ă prin semin țe cu un con ținut ridicat în
proteină, ceea ce le confer ă o valoare alimentar ă ridicată. Conț inutul de proteine din semin țele de
leguminoase dep ășește de 2-4 ori pe cel din boabele de cereale, ceea ce face ca semin țele de
leguminoase să reprezinte alimente și furaje concentrate în protein ă.
Valoarea proteinelor din semin țele de leguminoase este apropiat ă de cea a proteinelor de
origine animal ă. De asemenea, proteina din semin țele de leguminoase are o digestibilitate ridicat ă
(circa 90%) și nu formeaz ă acizi urici (ca în cazul proteinelor animale) a c ăror acumulare în
organism este d ăunătoare.
Pentru o alimentaț ie rațională, omul are nevoie de to ți cei 10 aminoacizi esen țiali (lizin ă,
metionină, treonină, histidină, valină, izoleucin ă, leucină. fenilalanin ă, triptofan și arginină) aflați în
proteina de origine animal ă, leguminoasele pentru boabe putând asigura o bun ă parte din acest
necesar.
Pe lângă conținutul ridicat de protein ă, semințele de leguminoase con țin și cantități mari de
hidrați de carbon, gră simi, vitamine, s ăruri minerale etc., care le întregesc valoarea alimentar ă.
Unele dintre leguminoase (soia și arahidele) au și cu un con ținut ridicat de lipide în semin țe,
din acestea obț inându-se un ulei alimentar de bun ă calitate.
În alimenta ția oamenilor se folosesc semin țele uscate, p ăstăile și boabele verzi, din care se
prepară o gamă variată de mâncăruri și conserve.
Din semin țele de soia se ob țin produse asem ănătoare cu cele din lapte și carne. De
asemenea, din semin țele de năut și soia se ob ține surogat de cafea.
Semințele de leguminoase m ăcinate (uruite), cum sunt cele de maz ăre, și șrotul de soia intr ă
în compozi ția furajelor concentrate, asigurând componenta proteic ă a acestora. De asemenea,
leguminoasele pentru boabe se folosesc în furajarea an imalelor ca mas ă verde sau silo z, singure sau
în amestec cu alte plante (în amestec cu cereale, în componen ța borceagurilor).
Resturile vegetale r ămase dup ă recoltarea leguminoaselor pentru boabe au un conț inut
ridicat de protein ă (8-14%), de cca. 10 ori mai mare decât paiele de cereale (0,7-1,3%). Ca atare,
resturile vegetale (vrejii) de maz ăre, linte, latir, fasole și fasolită se folosesc în furajarea animalelor,
în special în hrana ovinelor. Din punct de vedere agronomic, leguminoasele pentru boabe sunt importante din următoarele motive:
1 Termenul de Leguminoase derivă din latinescul „legere” care înseamn ă a culege, a strânge, a aduna, cu referire la
culegerea, strângerea, adunarea p ăstăilor.
70
– lasă solul îmbog ățit în azot ca urmare a simbio zei cu bacteriile din genul Rhizobium, care au
capacitatea de a fixa azotul atmosferic; astfel, dup ă leguminoase r ămâne în sol între 80 și 300
kg azot/ha sub form ă de azot organic (protein ă), care devine accesibil plantelor în timp
(proteina este descompus ă în timp de c ătre microorganismele solului pân ă la azot mineral);
– sistemul radicular al leguminoaselor pentru boabe are o mare putere de solubilizare a
compușilor cu fosfor greu solubili (mai ales lupinul și mazărea), punând la dispozi ția plantei
succesoare acest element într-o form ă mai accesibil ă;
– sistemul radicular al unor legumi noase pentru boabe (lupin, bob, maz ăre, nă ut) este bine
dezvoltat în profunzime, asigurând o bună afânare a solului;
– ca urmare a faptului c ă plantele de leguminoase au un con ținut ridicat de protein ă, acestea se
pot folosi ca îngr ășământ verde (de exemplu, lupinul pe soluri nisipoase și pe cele acide).
Semințele de leguminoase prezint ă unele neajunsuri în alimenta ția omului, și anume:
– au un înveli ș gros, cu un conț inut ridicat de celuloză , care diminueaz ă digestibilitatea;
– au o durat ă mare de fierbere;
– au un conț inut mai sc ăzut în aminoacizi nesulfura ți (cistină, metionin ă) și triptofan.
3.1.2. Suprafe țele cultivate cu leguminoase pentru boabe
În anul 2008 (dup ă datele FAO), leguminoasele pentru boa be au fost cultivate pe glob pe o
suprafață de 185,5 milioane ha, suprafa ța cultivată cu diferite specii fiind urm ătoarea:
– 96,9 milioane ha soia, cele mai mari țări cultivatoare de soia fiind: SUA (30,2 milioane ha),
Brazilia (21,2 milioane ha), Argentina (16,3 milioa ne ha), India (9,6 milioane ha), China (9,1
milioane ha);
– 28,0 milioane ha fasole , cele mai mari țări cultivatoare de fasole f iind: India (10 milioane ha),
Brazilia (3,7 milioane ha), Birmania (2,3 milioan e ha), Mexic (1,5 milioane ha), China (0,9
milioane ha);
– 24,6 milioane ha arahide , cele mai mari țări cultivatoare de arahide fiind: India (6,8 milioane
ha), China (4,6 milioane ha), Nigeria (2,3 milio ane ha), Sudan (0,9 milioane ha), Niger (0,7
milioane ha);
– 11,8 milioane ha fasoliță , cele mai mari țări cultivatoare de fasoli ță fiind: Niger (5,3 milioane
ha), Nigeria (4,3 milioane ha), Burkina Faso (0,6 milioane ha), Mali (0,26 milioane ha),
Senegal (0,2 milioane ha);
– 11,5 milioane ha năut, cele mai mari țări cultivatoare de n ăut fiind: India (7,5 milioane ha),
Pakistan (1,1 milioane ha), Iran (0,8 milioane ha), Turcia (0,5 milioane ha), Australia (0,3 milioane ha);
–
5,9 milioane ha mazăre, cele mai mari țări cultivatoare de maz ăre fiind: Canada (1,58
milioane ha), China (0,91 milioane ha), Federa ția Rusă (0,63 milioane ha), India (0,59
milioane ha), SUA (0,34 milioane ha);
– 3,7 milioane ha linte , cele mai mari țări cultivatoare de linte fii nd: India (1,5 milioane ha),
Canada (0,7 milioane ha), Turcia (0,4 milio ane ha), Iran (0,22 milioane ha), Nepal (0,18
milioane ha);
– 2,5 milioane ha bob, cele mai mari țări cultivatoare de bob fiind: China (0,92 milioane ha),
Etiopia (0,52 milioane ha), Maroc (0,18 milioan e ha), Australia (0,11 milioane ha), Egipt
(0,07 milioane ha);
– 0,6 milioane ha lupin , cele mai mari țări cultivatoare de lupin fii nd: Australia (0,426 milioane
ha), Belarus (0,035 milioane ha), Polonia (0,030 milioane ha), Maroc (0,021 milioane ha), Germania (0,020 milioane ha).
În România, în anul 2008 (după datele FAO), suprafaț a totală cultivată cu leguminoase
pentru boabe a fost de 100,1 mii ha, din care: 46,1 mii ha soia, 36,1 mii ha fasole, 17,4 mii ha
mazăre, 0,5 mii ha nă ut.
71
3.1.3. Produc ții obținute la leguminoasele pentru boabe
Producțiile medii la hectar ob ținute în anul 2008 pe plan m ondial la leguminoasele pentru
boabe au fost (dup ă datele FAO):
– 2.384,1 kg/ha la soia, cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de 3.648,9
kg/ha în Turcia, 3.358,9 kg/ha în Egipt, 3.212,0 kg/ha în Italia;
– 1.658,4 kg/ha la mazăre, cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de
5.993,7 kg/ha în Luxembourg, 4.666,6 kg/ha în Olanda, 4.458,2 kg/ha în Fran ța;
– 1.553,5 kg/ha la arahide , cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de
3.000,0 kg/ha în România, 2.750,0 kg/ha în SUA, 2.500,0 kg/ha în Grecia;
– 1.483,9 kg/ha la bob, cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de 9.117,6
kg/ha în Argentina, 6.518,2 kg/ha în Columbia, 5.184,4 kg/ha în Fran ța;
– 1.280,3 kg/ha la lupin , cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de
3.005,7 kg/ha în Austria, 3.005,4 kg/ha în Elve ția, 2.533,8 kg/ha în Fran ța;
– 944,4 kg/ha la linte , cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mond ial fiind de 2.027,7
kg/ha în Egipt, 1.857,1 kg/ha în China, 1.837,2 kg/ha în Liban;
– 759,6 kg/ha la năut, cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de 4.428,5
kg/ha în Cipru, 2.666,6 kg/ha în Bosnia și Herzegovina, 2.523,3 kg/ha în Yemen;
– 728,6 kg/ha la fasole , cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de 5.714,2
în Barbados, 5.312,5 în Irlanda, 5.000,0 kg/ha în Belgia;
– 456,4 kg/ha la fasoli ă, cele mai mari produc ții medii ob ținute pe plan mondial fiind de
4.000,0 kg /ha în Croa ția, 3.341,5 kg/ha în Serbia, 3.318,1 kg/ha în Macedonia.
În România, produc țiile medii la hectar ob ținute în anul 2008 la le guminoasele pentru boabe
au fost (dup ă datele FAO): 2.086,1 kg/ha la maz ăre, 1.963,3 kg/ha la soia, 1.201,2 la n ăut și 696,5
kg/ha la fasole.
3.1.4. Comer țul mondial cu leguminoase pentru boabe
Exportul mondial de seminț e de leguminoase pentru boabe la nivelul anului 2007 (dup ă
datele FAO) a totalizat 84,3 milioane tone, fiind repartizat pe specii astfel:
– 74,4 milioane tone semin țe de soia.
– 3,7 milioane tone semin țe de mază re;
– 2,97 milioane tone semin țe de fasole;
– 1,64 milioane tone semin țe de linte;
– 0,82 milioane tone semin țe de năut;
– 0,54 milioane tone semin țe de bob;
– 0,17 milioane tone semin țe de arahide;
– 0,03 milioane tone semin țe de lupin;
– 0,001 milioane tone semin țe de fasoli ță.
Cele mai mari țări exportatoare de semin țe de leguminoase pentru boabe au fost în anul
2007 urm ătoarele (dup ă datele FAO):
– pentru soia: SUA (29,8 milioane tone), Brazilia (23,7 milioane tone), Argentina (11,8
milioane tone), Paraguay (3,5 milioane tone), Canada (1,8 milioane tone);
– pentru mazăre: Canada (2,1 milioane tone), SUA (0,48 milioane tone), Fran ța (0,35 milioane
tone), Australia (0,13 milioane tone ), Tanzania (0,088 milioane tone);
– pentru fasole : China (0,79 milioane tone), Birmania (0,54 milioane tone), Canada (0,32
milioane tone), SUA (0,30 milioane tone), Argentina (0,28 milioane tone);
– pentru linte: Canada (0,92 milioane tone), Siria (0,24 milioane tone), Turcia (0,18 milioane
tone), SUA (0,12 milioane tone), Australia (0,10 milioane tone);
72
– pentru năut: India (0,16 milioane tone), Australia (0 ,15 milioane tone), Mexic (0,09 milioane
tone), Birmania (0,08 milioane tone ), Canada (0,07 milioane tone);
– pentru bob: Franța (0,19 milioane tone), Marea Britanie (0,1 milioane tone), Australia (0,099
milioane tone), Etiopia (0,041 milioane tone), China (0,040519 milioane tone);
– pentru arahide : China (0,087 milioane tone), India (0,029 milioane tone), SUA (0,009
milioane tone), Israel (0,009 milioane t one), Germania (0,007 milioane tone);
– pentru lupin : Chile (0,03 milioane tone);
– pentru fasoliță: SUA (0,001 milioane tone).
Cele mai mari ță ri importatoare de semin țe de leguminoase pentru boabe au fost în anul
2007 urm ătoarele (dup ă datele FAO):
– pentru soia: China (33,1 milioane tone), Olanda (4,19 milioane tone), Japonia (4,16 milioane
tone), Germania (3,69 milioane tone), Mexic (3,61 milioane tone);
– pentru mazăre: India (1,73 milioane tone), Banglades h (0,31 milioane tone), China (0,28
milioane tone), Belgia (0,15 milioane tone), Pakistan (0,12 milioane tone);
– pentru fasole : India (0,48 milioane tone), SUA (0,17 milioane tone), Cuba (0,12 milioane
tone), Marea Britanie (0,12 milioane tone), Japonia (0,12 milioane tone);
– pentru linte: India (0,23 milioane tone), Bangladesh (0,13 milioane tone), Sri Lanka (0,10
milioane tone), Pakistan (0,088 milioan e tone), Egipt (0, 084 milioane tone);
– pentru năut: India (0,14 milioane tone), Pakistan (0,13 milioane tone), Bangladesh (0,063
milioane tone), Spania (0,061 milioane tone), Algeria (0,048 milioane tone);
– pentru bob: Egipt (0,30 milioane tone), Italia (0, 067 milioane tone), Sudan (0,042 milioane
tone), Norvegia (0,019 milioane tone), Em iratele Arabe Unite (0 ,016 milioane tone);
– pentru arahide : Indonesia (0,069 milioane tone), Germania (0,022 milioane tone), Italia
(0,020 milioane tone), Mexic (0,019 milioan e tone), Spania (0,012 milioane tone);
În anul 2007, România a exportat 22.131 tone semin țe de leguminoase pentru boabe, din
care : 22.091 tone soia și 40 tone maz ăre. În acelaș i an, România a importat 94.284 tone semin țe de
leguminoase pentru boabe, din care: 68.559 tone soia, 19.116 tone fasole, 3.555 tone maz ăre, 2.654
tone arahide, 244 tone n ăut și 156 tone linte.
3.1.5. Particularit ăți biologice la leguminoasele pentru boabe
Particularit ăți ale răsăririi. La fasole, fasoli ță, soia și lupin ră sărirea este epigeic ă (face
excepție specia de fasole Phaseolus multiflorus ), cotiledoanele ie șind la suprafaț a solului datorit ă
alungirii axei hipocotile, adic ă a porțiunii de tulpini ță de sub cotiledoane (fig. 22). La celelalte
specii de leguminoase pentru boabe (maz ăre, nă ut, bob, linte) r ăsărirea este hipogeic ă (fig. 23),
cotiledoanele r ămânând în sol, iar la suprafa ța solului apare tulpini ța prin cre șterea axului epicotil,
care reprezintă porțiunea de tulpini ță cuprinsă între cotiledoane și primele frunzuli țe.
Tipul de r ăsărire și tipul primelor frunze adev ărate (trifoliate, palmate, penate) constituie
elemente importante de recunoa ștere a speciilor de leguminoase pentru boabe imediat dup ă răsărire.
Rădăcina. Rădăcina principal ă este pivotant ă, iar rădăcinile secundare sunt numeroase și
mai subțiri, mai puternic sau mai slab ramificate. Sist emul radicular la legu minoasele pentru boabe
poate fi de 3 tipuri (fig. 24):
– Tipul I , cu rădăcina principal ă viguroasă și profundă, iar rădăcinile secundare pu ține la num ăr,
potrivit de lungi și slab ramificate, întâlnindu-se la speci ile de lupin (lupin alb, lupin galben și
lupin albastru);
– Tipul II , cu rădăcina principal ă mai subțire decât la tipul precedent, mai pu țin profund ă și cu
rădăcini secundare numeroase, mai lungi și bogat ramificate, întâlnindu-se la maz ăre, nă ut,
bob, linte;
– Tipul III , cu rădăcina principal ă subțire și puțin profund ă, cu rădăcini secundare pu ține la
număr și bogat ramificate, destul de pu țin deosebite de r ădăcina principal ă ca lungime ș i
grosime, întâlnindu-se la fasole, fasoli ță, soia.
Fig. 22. R ăsărire epigeic ă Fig. 23. R ăsărire hipogeic ă
(după Ecaterina Feher, 1993 ) ( după Ecaterina Feher, 1993 )
Fig. 24. Tipuri de r ădăcini ( după Costache D., 1988 )
1 – lupin alb (Lupinus albus); 2 – maz ărea (Pisum sativum); 3 – fasolea (Phaseolus vulgaris)
Caracteristica sistemului radicular la leguminoase este formarea de nodozităț i, atât pe
rădăcina principal ă cât și pe cele secundare, ca rezultat al simbiozei plan tei cu bacteriile din genul
Rhizobium . Forma, m ărimea și dispunerea nodozit ăților pe rădăcini sunt diferite de la o specie la
alta. Astfel, nodozit ățile sunt:
– rotunde și mari, la soia;
– rotunde și mai mici, la fasole și mazăre;
– lunguiețe, la linte;
– alungite și piriforme, la n ăut;
– mari (sub form ă de conglomerat) și neregulate, la lupin și bob;
– formate în cea mai mare parte pe r ădăcina principal ă, la lupin, bob și soia;
– formate pe r ădăcinile laterale, la fasole, linte.
Tulpina. La leguminoasele pentru boabe tulpina este fistuloas ă (goală în interior în zona
internodurilor).
Talia tulpinii la leguminoasele pentru boabe este:
– înaltă, la lupin (70-150 cm), soia (60-150 cm), maz ăre (60-150 cm);
– mijlocie, la fasole oloagă (30-50 cm), nă ut (30-60 cm);
– mică, la linte, latir (20-40 cm).
Portul tulpinii la leguminoasele pentru boabe poate fi:
– erect, la lupin, bob, n ăut, soia, fasole (la soiurile oloage de câmp), fasoliță ;
73
– semierect (semiaplecat), la maz ăre (soiuri cu talie mic ă și frunze de tip afila), linte;
– culcat, la maz ăre (soiurile cu tulpina lung ă și frunze de tip normal), unele forme de arahide,
latir;
– volubil, la fasole urc ătoare.
După ramificare tulpina la leguminoasele pentru boabe poate fi:
– bogat ramificat ă, la fasole (forme cu talie mic ă – soiuri oloage), nă ut, fasoliță , latir;
– mijlociu ramificate, la maz ăre (tulpina este ramificat ă mai mult spre baz ă), soia, lupin,
arahide;
– slab ramificată , la bob.
Frunza. Frunzele la leguminoase sunt compuse di n trei sau mai multe foliole, cu excep ția
primelor 2 frunze la fasole și soia care sunt simple și dispuse opus.
După numărul de foliole și după dispunerea foliolelor pe pe țiol, frunza la leguminoasele
pentru boabe poate fi (fig. 25):
– trifoliată, la fasole, soia, fasoli ță;
– palmată, la lupin;
– penat compus ă, care poate fi:
– paripenat compus ă, la care de-a lungul pe țiolului se prind una sau mai multe perechi de
foliole, iar terminal se afl ă cel mai adesea un cârcel sau un apendice, rezultat din
transformarea foliolei nepereche. Frunze paripenat compuse prezint ă mazărea, lintea,
bobul, arahidele;
– imparipenat compus ă, la care pe țiolul are în partea lui terminal ă o foliolă de aceea și
mărime și formă cu foliolele perechi. Singura leguminoas ă cu frunza imparipenat
compusă este nă utul, la care foliolele sunt dinț ate pe margine.
La baza frunzelor se g ăsesc două stipele care au form ă și mărime caracteristice fiec ărei
specii.
Fig. 25. Tipuri de frunze la leguminoase (după Costache D., 1988 )
1 – mazăre (Pisum sativum); 2 – n ăut (Cicer arietinum); 3 – lupi n alb (Lupinus albus); 4 – lupin
galben (Lupinus luteus); 5 – arahide (Arachis hy pogaea); 6 – fasole (Phaseolus vulgaris); 7 –
soia (Glycine max); 8 – bob (Vicia faba)
Floarea și inflorescen ța. Florile la leguminoasele pentru boabe sunt grupate în inflorescen țe
de tip racem (la maz ăre, fasole, soia, linte, bob, lupin) sau solitare (la nă ut, arahide). Racemele sunt
dispuse axial pe tulpin ă la majoritatea leguminoaselor sau sunt terminale la lupin. Florile solitare
sunt dispuse la s ubsuara frunzelor.
Alcătuirea florii este caracteristic ă familiei Leguminosae , având cinci sepale concrescute și
cinci petale libere, diferite ca form ă și mărime, una fiind mare (denumit ă stindard ), două laterale
74
mai mici și acoperite par țial de stindard (denumite aripioare ) și două petale concrescute și acoperite
de aripioare (denumite carenă sau luntriță). Androceul este diadelf, alc ătuit din 10 stamine, din care
9 unite ș i una liber ă. Ovarul este unilocular și cuprinde un num ăr diferit de ovule (1-9 sau mai
multe), caracteristic speciei.
Culoarea petalelor și mărimea florilor, al ături de gruparea lor în inflorescen ță, constituie
caractere importante de recunoa ștere a leguminoaselor pentru boa be în faza de înflorire.
Fructul. La leguminoase fructul este o păstaie cu una sau mai multe semin țe (fig. 26).
Păstaia provine dintr-o carpel ă îndoită având marginile sudate, s udura reprezentând partea dorsal ă a
păstăii. Seminț ele se prind în interiorul p ăstăi pe partea ventral ă. La maturitate, p ăstaia este
dehiscent ă (se desface cu u șurință) la mazăre, fasole, fasoli ță, și indehiscent ă la năut, bob, lupin,
linte, arahide.
După mărime , păstăile pot fi:
– mici, cu 1-2 seminț e, la linte, nă ut, arahide;
– mijlocii, cu 2-3 semin țe, la soia, latir;
– mari, cu 4-9 seminț e, la fasole, fasoli ță, mazăre, lupin, bob.
Fig. 26. P ăstăi de leguminoase pentru boabe
1 – mazăre (Pisum sativum); 2 – fasole (Phaseolus vulgaris); 3 – soia (Glycine max);
4 – bob (Vicia faba); 5 – lupin alb (Lupinus albus); 6 – n ăut (Cicer arietinum);
7 – linte (Lens culinaris)
Sămânța. La leguminoase, bobul este o să mânță autentică din punct de vedere botanic.
Sămânța este alcă tuită din:
– tegument;
– embrion.
Tegumentul sau înveliș ul seminței este adesea mult îngro șat și greu permeabil (la bob,
fasole), sau ceva mai subț ire și mai permeabil (la soia și alunele de p ământ). Tegumentul este
format din :
– testă (învelișul extern) ;
– tegument intern (înveliș ul intern).
Testa prezintă la exterior un rând de celule alungite, cu pere ții exteriori și laterali foarte
îngroșați, uniforme ca m ărime și foarte dense. Stratul urm ător este alc ătuit din celule în form ă de
mosorele, având pere ții îngroșați și fiind dispuse, de asemenea, regulat.
Tegumentul intern se găsește sub testă , fiind alcă tuit din mai multe rânduri de celule u șor
comprimate și cu pereții mai sub țiri.
Embrionul este alcătuit din: dou ă cotiledoane; tigel ă (tulpiniță); mugura ș (gemulă); radiculă
(rădăciniță).
75
76
3.1.6. Formarea recoltei la leguminoasele pentru boabe
Ca și în cazul cerealelor, recolta la leguminoasele pentru boabe este determinat ă de
potențialul genetic al fiec ărei plante și de factorii de mediu (radia ie solară , apă, căldură, elemente
nutritive, buruieni, agen ți patogeni, d ăunători, etc.) care influe țează manifestarea poten țialul genetic
într-o măsură mai mare sau mai mic ă.
Elementele productivităț ii (elementele care contribuie la formarea produc ției) la
leguminoasele pentru boabe sunt urm ătoarele:
– numărul de plante/m2;
– numărul de păstăi/plantă;
– numărul de boabe/p ăstaie;
– masa medie a unui bob exprimat ă prin MMB (masa a 1000 de boabe).
Numărul de plante/m2 rezultă din densitatea la sem ănat, facultatea germinativ ă a semințelor
și condiț iile din perioada de germinare –răsărire. Reducerea densit ății de-a lungul perioadei de
vegetație se datoreaz ă concuren ței dintre plantele de leguminoase și buruieni pentru resurse
(radia ie solar ă, apă, elemente nutritive), atacului de boli și dăunători sau eventualelor lucr ări de
îngrijire (de exemplu, pra șile la fasole și soia).
Numărul de p ăstăi/plantă se formeaz ă de la ini țierea floral ă și până în stadiul limit ă de
avortare și este determinat de capacitatea de ramificare, num ărul de noduri fertile pe tulpin ă și talia
plantei, num ărul de păstăi la fiecare nod fertil. Num ărul de păstăi/plantă este influen țat de condi țiile
de mediu, și anume: resursele trofice, hidrice și de energie solar ă, respectiv de concuren ța pentru
aceste resurse.
Numărul de boabe/p ăstaie depinde de condi țiile de vegeta ție de la ini țierea floral ă și până în
perioada de formare a boabelor. În timpul înfloritului, condi țiile de vegeta ție pot contribui la
reducerea num ărului de boabe în p ăstaie.
MMB este determinat ă de caracteristicile soiului și este influen țată de condi țiile de mediu
din perioada de formare și umplere a boabelor.
Întrebări:
– Prezentați importan ța leguminoaselor pentru boabe.
– Care sunt cele mai importante zone de cultur ă a leguminoaselor pentru boabe, cele mai importante țări
cultivatoare și care este suprafa ța cultivată cu leguminoase pentru boabe în România.
– Care sunt produc țiile obținute la leguminoase pentru boabe pe plan mondial și în România.
– Care sunt cele mai mari țări exportatoare și importatoare de leguminoase pentru boabe.
– Prezentați caracteristicile r ăsăririi și ale rădăcinii la leguminoasele pentru boabe.
– Prezentați caracteristicile tulpinii și frunzei la leguminoasele pentru boabe.
– Prezentați caracteristicile florii, inflorescen ței și fructului la leguminoasele pentru boabe.
– Prezentați caracteristicile semin ței la leguminoasele pentru boabe.
– Prezentați formarea recoltei și elementele productivit ății la leguminoasele pentru boabe.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. F itotehnie. Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
77
3.2. Soia
Cuvinte cheie: soia, importan ță, compozi ție chimică, sistematic ă, soiuri, cerin țe, zone de cultur ă, rotație,
fertilizare, lucr ările solului, s ămânță și semănat, lucrări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu privire la cultura soiei: importan ță, compozi ție chimică a
bobului, sistematic ă și soiurile admise pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor soiei fa ță de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a soiei în
România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a soiei, respectiv a particularit ăților rota ției, fertiliz ării, lucrărilor
solului, sem ănatului, lucr ărilor de îngrijire și recoltatului.
3.2.1. Importanț a culturii
Soia1 este utilizat ă în alimentaț ia omului, în furajarea animalelor și ca materie prim ă pentru
diferite industrii.
În alimenta ția omului se utilizeaz ă semințele și păstăile nemature pentru prepararea de
diferite mânc ăruri. De asemenea, semin țele mature pot fi utilizate în diferite re țete culinare.
Plăntuțele tinere cu cotiledoane și primele frunzuliț e sunt utilizate pentru prepararea de salat ă.
Făina obținută din boabele de soia se poate utiliza în propor ție de 5 pân ă la 15% în amestec
cu făina de grâu, pentru ob ținerea de pâine cu un con ținut mai ridicat în protein ă. De asemenea, din
făina de soia se ob ține o gam ă largă de produse alimentare, precu m: lapte vegetal, brânz ă vegetală,
surogat de cafea, ciocolat ă, biscuiți, etc.
Fibrele proteice din șroturile de soia sunt folosite pentru ob ținerea de „carne vegetal ă” din
care se prepară salam, cârna ți, șnițele, chiftelu țe etc.
În furajarea animalelor se utilizeaz ă șroturile de soia r ămase după extragerea uleiului ca
sursă proteică de bază în obț inerea furajelor concentrate pentru majoritatea categoriilor de animale.
Șroturile de soia constituie un articol de comer ț internațional foarte important, de multe ori având o
valoare mai mare decât uleiul care se ob ține din semin țe.
Planta întreag ă se poate folosi în furajarea animalelor ca furaj verde, fân sau siloz, având un
conținut ridicat de proteină , dar ș i de gră simi.
Semințele de soia se folosesc ca materie prim ă pentru ob ținerea de ulei, care este utilizat
direct în consumul uman ca ulei de g ătit, dar și ca materie prim ă pentru ob ținerea de margarin ă,
lecitină, săpunuri, culori pentru pictur ă, mase plastice etc. În produc ția mondială de ulei vegetal,
soia ocupă locul 2, dup ă uleiul de palmier.
Din punct de vedere agronom ic, soia are o importan ță deosebit ă prin faptul c ă lasă o
cantitate mare de azot în sol (cca. 80 -120 kg/ha), ca urmare a simbiozei cu bacteriile fixatoare de
azot. Soiurile timpurii de soia sunt bune plante premerg ătoare pentru cerealele de toamnă .
Soia a primit diferite denumiri de-a lungul timpului, legate de multiplele sale utiliz ări, fiind
considerată ca „planta de aur” a omenirii, „planta minune” sau „planta viitorului”.
3.2.2. Compozi ția chimic ă a bobului ș i factorii de influen ță
Hidrații de carbon reprezintă între 19 și 25% din masa bobului, fiind reprezenta ți de
zaharoză, amidon, dextrin ă, hemiceluloză , celuloză, pentozani, rafinoz ă, monozaharide.
Proteinele reprezint ă 27-50% din masa bobul ui, proteina specifică soiei fiind glicinina , care
se caracterizeaz ă printr-un grad ridicat de digestibilitate și un con ținut ridicat în aminoacizi
1 Denumirea de soia vine de la chinezescul „shiang-yu”, care în japonez ă se pronunță „shoyu”, desemnând sosul de
soia. În limba japonez ă, cuvântul s-a schimbat în so-ya, denumire care s-a r ăspândit în lumea întreag ă.
78
esențiali, fiind apropiată de proteina de origine animal ă (proteina din carne sau ou ă). Conț inutul
proteinei de soia în lizin ă este de 6-7%.
Conținutul de protein ă din semin țe este diferit de la un soi la altul, fiind influen țat de factorii
de mediu ș i de tehnologia de cultiv are (fertilizarea cu azot și bacterizarea semin țelor înainte de
semănat determin ă creșterea conținutului de protein ă).
Lipidele reprezint ă 17-25% din masa bobului. Uleiul de soia con ține 15-25% acizi gra și
saturați și 75-85% acizi gra și nesatura ți, respectiv 30-35 acid ol eic, 44-55% acid linoleic și 5-10%
acid linolenic. Con ținutul ridicat de acid linolenic determin ă un grad ridicat de instabilitate a
uleiului rafinat de soia.
Uleiul de soia este semisicativ, cu indicele de iod cuprins înte 107 și 139.
Conținutul de lecitin ă este de 2-4%, aceasta având o larg ă întrebuin țare în medicin ă.
Elementele minerale conținute de semin țele de soia sunt fosforul, calciul, magneziul și
potasiul.
Vitaminele din seminț ele de soia sunt: A, B 1, B2, C, D, E și K.
3.2.3. Sistematic ă și soiuri
Soia face parte din genul Glycine , care cuprinde un num ăr însemnat de specii. Dintre
acestea, numai Glycine max (L.) Merrill (sin. Glycine hispida (Moench.) Max.) prezint ă importan ță
pentru cultur ă, aceasta provenind din specia spontan ă Glycine ussuriensis , care cre ște în stare
spoantană în Japonia, Manciuria și Coreea.
În cadrul speciei Glycine max (L.) Merrill se cunosc patru subspecii, în țara noastr ă
cultivându-se subspecia manshurica Enk.
Glycine max (L.) Merrill ssp. manshurica Enk. se caracterizeaz ă prin: tulpin ă groasă, dreaptă;
frunze mijlocii, pubescente (peri șori albi sau castaniu-deschis); flori mijlocii, albe sau violete;
păstaie mijlocie, liniar ă, puțin curbată; semințe mijlocii (MMB = 120-180 g), ovale, oval-alungite,
rar sferice, galbene, verzi, castanii sau negre;
Soiurile de soia se grupeaz ă după perioada de vegeta ție în 13 grupe (de la 000 la X), dintre
care numai primele 5 pot ajunge la maturitate. În anul 2009, în țara noastr ă au fost admise pentru
cultivare urm ătoarele soiuri:
– soiuri foarte timpurii (foarte precoce) – grupa 000 , cu cerin țe termice1 de la 1000 la 1150oC:
Perla;
– soiuri timpurii (precoce) – grupa 00 , cu cerin țe termice de la 1150 la 1250oC: Bolyi 44,
Eugen, Felix, Granat, Kiskun Daniela, Onix, Românesc 99, Safir;
– soiuri semitimpurii (semiprecoce) – grupa 0 , cu cerin țe termice de la 1250 la 1350oC:
Columna, Daciana, Neoplanta, Proteinka;
– soiuri semitârzii (semitardive) – grupa I , cu cerin țe termice de la 1350 la 1400oC: Balkan,
Danubiana, Triumf ;
– soiuri târzii (tardive) – grupa II , cu cerințe termice de la 1400 la 1500oC: Stine, Venera.
3.2.4. Cerin țe față de climă și sol
Soia e cultiv ă de la 55o latitudine nordic ă (Moscova) pân ă la 45o latitudine sudic ă (Argentina
și Chile).
3.2.4.1. Cerin țe față de căldură
Temperatura minim ă de germina ție este 7-8°C (dup ă unii cercet ători de 6-7°C). Pentru
răsărire, soia necesit ă o sumă a temperaturilor pozitive de 110-130oC.
1 ∑TBA (suma temperaturilor biologic active), cu pragul biologic (temperatura de baz ă) de 10oC.
79
După răsărire, plăntuțele de soia suport ă temperaturi de -2°C…-3°C, pentru perioade scurte.
În schimb, temperaturile de -3°C în faza de 3 frunze trifoliate determin ă pagube însemnate.
Temperaturile optime sunt în intervalul 21-23° C pentru formarea organe lor de reproducere,
22-25°C pentru înflorirea, 21-23°C pentru formarea fructelor ș i semințelor și 19-20°C pentru
maturare.
3.2.4.2. Cerin țe față de umiditate
Soia este o plantă cu cerin țe relativ ridicate față de umiditate. Consumul specific
(coeficientul de transpira ție) este cuprins între 500 și 700.
Pentru a germina, semin țele de soia obsorb 120-150% ap ă din greutatea lor uscat ă.
Perioada critic ă pentru ap ă se înregistreaz ă în fazele de formare a organelor de reproducere,
înflorire, dar mai ales în perioada de formare și umplere a semin țelor, faze care cal endaristic se
încadreaz ă de obicei între 10-15 iunie și 15-20 august. Insuficien ța apei în aceast ă perioadă duce la
căderea florilor și păstăilor, formarea de semin țe mici, ceea ce în final duce la ob ținerea unei
producții mici, redus ă până la jumătate.
Însuficien ța apei de-a lungul perioadei de vegeta ție afecteaz ă negativ toate elementele
productivit ății, dar mai ales num ărul de păstăi pe plantă și mărimea boabelor.
În zona de sud, pentru cultura de soia se impune irigarea, cu excep ția zonelor din Lunca
Dunării, unde irigarea este necesar ă numai în anumite perioade. În Câmpia de Vest, irigarea este
necesară numai în anumite perioade, în timp ce în zonele de cultur ă din jum ătatea de nord a
Moldovei și din Transilvania irigarea de obicei nu este necesar ă.
Excesul de umiditate este d ăunător în toate fazele de vegeta ție.
3.2.4.3. Cerin țe față de lumin ă
După cerințele față de fotoperioad ă (lungimea zilei), soia este o plant ă de zi scurt ă.
La o iluminare intens ă, planta de soia ramific ă mai mult și se formeaz ă mai multe p ăstăi pe
plantă.
3.2.4.4. Cerin țe față de sol
Soia are cerinț e relativ mari fa ță de sol. Necesit ă soluri cu textur ă mijlocie, cu reac ție neutră
(pH în jur de 6,5), bine drenate, bogate în humus, fosfor, potasiu și calciu. Sunt indicate solurile din
seria cernoziomurilor, solurilor brun-ro șcate și aluviale.
Nu sunt favorabile pentru soia solurile argiloase, cu ap ă stagnant ă, acide sau s ărăturate,
precum și cele nisipoase.
Pe solurile calcaroase se manifest ă frecvent fenomenul de caren ță în microelemente și
fosfor, iar pe solurile acide trebuie aplicate amendamente.
Soia găsește condiții apropiate de optim, atât din punct de vedere al solului cât și al
climatului, în incintele îndiguite din Lunca Dun ării.
3.2.5. Zonarea culturii de soia în România
În țara noastră există 5 zone de favorabilitate a culturii soiei, în func ție de poten țialul termic,
respectiv suma temperaturilor biologic active (TBA) cu pragul biologic de 10oC, și anume:
– Zona I – cu un poten țial termic de 1.600 – 1.750°C și care cuprinde sudul Câmpiei Române și
Dobrogea. În aceast ă zonă, se recomand ă cultivarea soiurilor de soia târzii și semitârzii, în
condiții de irigare.
80
– Zona II – cu un poten țial termic de 1.400 – 1.600°C ș i care cuprinde Câmpia de vest (Câmpia
Banatului și Crișanei). În aceast ă zonă, se recomand ă cultivarea soiurilor de soia semitârzii și
semitimpurii, în condi ții de irigare, dar ș i la neirigat.
– Zona III – cu un poten țial termic de 1.400 – 1.600°C și care cuprinde partea de nord a
Câmpiei Române. În aceast ă zonă, se recomand ă cultivarea soiurilor de soia semitârzii,
semitimpurii și timpurii în zonele mai nordice.
– Zona IV – cu un poten țial termic de l.200 – l.400°C și care cuprinde part ea de est a Moldovei
și Câmpia de nord-vest a t ării. În aceast ă zonă, se recomand ă cultivarea soiurilor de soia
semitimpurii, timpurii și foarte timpurii.
– Zona V – cu un poten țial termic de 1.100 – 1.250°C ș i care cuprinde partea de vest și sud-vest
a Transilvaniei (luncile Mure șului, Târnavelor și Someșului) și partea de nord-est a Moldovei.
În această zonă , se recomand ă cultivarea soiurilor de soia timpurii și foarte timpurii.
3.2.6. Tehnologia de cultivare
3.2.6.1. Rota ția
Soia este o plantă de cultur ă puțin pretențioasă față de planta premerg ătoare. Totu și, aceasta
preferă ca plante premerg ătoare cerealele p ăioase, porumbul, sfecla de zah ăr, cartoful.
Nu sunt indicate ca plante premerg ătoare leguminoasele anuale sau perene, efectul benefic
al acestora fiind valorificat mai bine de alte plante de cultură . De asemenea, nu sunt indicate ca
plante premerg ătoare floarea-soarelui ș i rapita, acestea având boli comune cu soia ( Sclerotinia
sclerotiorum – putregaiul alb).
Spre deosebire de alte legumi noase pentru boabe, soia suportă monocultura timp de 2-3 ani.
Totuși, se recomand ă evitarea monoculturii ca urmare a faptului c ă se înmulțesc bolile și dăunătorii
specifici și crește gradul de îmburuienare.
Ca urmare a efectului pozitiv asupra fertilit ății solului, prin l ăsarea unei cantităț i mari de
azot în sol (80-120 kg azo t/ha), soia este plant ă bună premergătoare pentru toate plantele de cultur ă,
cu excepția florii-soarelui, rapi ței și a altor plante leguminoase.
Rotația soia-porumb este favorabil ă atât soiei cât și porumbului, fiind practicat ă în
exploatațiile agricole mari cultivatore de soia și porumb.
Soiurile timpurii de soia sunt bune premerg ătoare pentru cerealele p ăioase de toamn ă.
3.2.6.2. Fertilizarea
Consumul specific de elemente nutritive pentru formarea a 100 kg semin țe și biomasa
secundară aferentă este de: 7,1-11 kg azot, 1,6-4,0 kg P 2O5 și 1,8-4,0 kg K 2O. Soia consum ă
cantități mari de azot, aceasta datorându-se con ținutului ridicat al întregii plante în acest element (în
proteină).
Aplicarea îngr ășămintelor minerale. Plantele de soia utilizeaz ă azotul din soluț ia solului
(în propor ție de 35-50%) și azotul ob ținut din simbioza cu bacteriile Bradyrhizobium japonicum (în
proporție de 50-65%) care tr ăiesc în nodozit ățile de pe r ădăcinile soiei.
Azotul din sol este necesar plantelo r de soia în primele faze de vegetaț ie (în primele 25-35
zile), pân ă când începe s ă funcționeze simbioza cu bacteriile fixatoare de azot. Dup ă realizarea
simbiozei, plantele de soia î și procură între 20 ș i 80% din necesarul de azot pe aceast ă cale.
Bacteriile fixatoare de azot se dezvolt ă bine în urm ătoarele condiț ii: pe solurile bine
aprovizionate în fosfor, potasiu, sulf, cal ciu, molibden, magneziu, cobalt; în condi ții optime de
umiditate; în condi ții moderate de temperatur ă (temperaturile sc ăzute și cele foarte ridicate inhib ă
procesul de simbioz ă).
81
Bacteriile fixatoare de azot sunt distru se de fungicidele cu care se trateaz ă semințele și de
unele erbicide aplicate în doze mari, cum sunt cele pe baz ă de metribuzin, trifluralin, etc.
Bacterizarea (tratarea) semin țelor cu tulpini de Bradyrhizobium japonicum determină
acumularea de pân ă la 220 kg azot/ha.
Dozele de îngr ășăminte cu azot se stabilesc în func ție de fertilitatea solului și de bacterizare,
putându-se administra pân ă la 90 kg/ha.
Pe solurile s ărace în azot, înainte de preg ătirea patului germinativ se aplic ă 30-40 kg azot/ha
(de preferat sub form ă amidică). Pe celelalte soluri, fertil izarea cu azot se face în func ție de reușita
simbiozei cu bacteriile fixatoare de az ot, prin administrarea azotului în vegeta ție odată cu efectuarea
prașilelor mecanice (pra șila I și a Il-a).
Reuș ita bacteriz ării (simbiozei) se verific ă când plantele de soia au l-3 frunze trifoliate, în 5-
10 puncte de control luate pe diag onala mare a lanului. În fiecar e punct de control se stabile ște
procentul de plante cu nodozit ăți și eficiența activității bacteriilor prin strivirea nodozit ăților,
aprecierea f ăcându-se astfel: dac ă conținutul nodozit ăților este de culoare ro șie (culoare datorat ă
prezenței leghemoglobine) înseamn ă că bacteriile au o activitate bun ă; dacă conținutul nodozit ăților
este incolor sau u șor roz înseamn ă că bacteriile nu sunt active sau sunt pu țin active. Dozele de
îngrășăminte cu azot se stabilesc astfel:
– dacă sunt peste 5 nodozit ăți pe plantă, iar peste 85% dintre plante au nodozit ăți, doza de azot
este de 0-30 kg/ha;
– dacă sunt între 1 și 5 nodozit ăți pe plant ă, iar peste 50% dintre plante au nodozit ăți, doza de
azot este de 30-60 kg/ha;
– dacă nu sunt nodozit ăți pe plantă, doza de azot este de 60-90 kg/ha.
Dozele de îngr ășăminte cu fosfor sunt de pân ă la 90 kg P 2O5/ha, iar cele cu potasiu sunt de
40-60 kg K 2O/ha. Îngr ășămintele cu fosfor nu sunt necesare pe solurile cu peste 5 mg P 2O5 la 100g
sol.
Îngrășămintele cu fosfor și potasiu se aplica sub ară tura de baz ă, ca îngrășăminte simple, sau
la pregătirea patului germinativ, ca îngr ășăminte complexe.
Aplicarea îngr ășămintelor foliare constă în 2 administr ări, prima atunci când sunt formate
complet frunzele, iar a doua la începutul form ării păstăilor. Se utilizeaz ă volume de solu ție cuprinse
între 300-500 m3/ha, cu o concentra ție de 0,5-1,0%.
Sunt recomantate îngr ășămintele foliare cu raporturi egal e între N:P:K sau cu raportul în
favoarea fosforului. Se utilizeaz ă îngrășăminte foliare de tip Brassitrel , Elite Verde, F-231, Ferticare
14-11-27, Folplant 231, Nutrileaf 20-20-20, Poly feed 12-28-27, Kristalon 18-18-18, Kristalon 13-
40-13, Nitrophoska 20-19-19 etc.
Se pot utiliza și îngrășăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doz ă de 10-15 l/ha,
aplicat în stadiul pref loral în 100-200 l solu ție/ha, putându-se repeta tratamentul în faza de formare
a păstăilor.
Soia valorific ă bine efectul remanent al îngr ășămintelor organice și al amendamentelor dup ă
2-4 ani de la aplicarea lor.
3.2.6.3. Lucrările solului
Lucră rile solului pentru soia sunt asem ănătoare ca cele efectuate pentru cultura porumbului.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare timpurie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă timpuriu, imediat dup ă recoltarea acesteia se recomand ă efectuarea
lucră rii de dezmiriștit.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuat ă arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelar ă.
Până în toamn ă, terenul trebuie men ținut curat de buruieni și afânat, prin lucr ări de
întreținere a ar ăturii efectuate cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți
82
reglabili, grapa rotativ ă, sau numai cu grapa cu col ți reglabili, în func ție de starea ar ăturii (grad de
nivelare și de măruțire a bolovanilor) ș i de gradul de îmburuiena re a solului. Se recomand ă ca
lucră rile de între ținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direc ția arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare târzie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă târziu (toamna), imediat dup ă recoltarea acesteia se recomand ă
efectuarea lucr ării de dezmiriștit. Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, cu plugul în
agregat cu grapa stelat ă sau grapa inelar ă.
Soia face parte din grupa plantelor cu cerin țe mijlocii fa ță de adâncimea de afânare a solului.
Ca atare, ară tură de vară sau de toamn ă se efectuează la adâncimea de 20 – 25 cm.
Nivelarea terenului este foarte important ă pentru soia, pentru a se asigura un sem ănat și
deci un răsărit uniform, precum și un recoltat f ără pierderi. Terenurile denivelate se lucreaz ă după
dezmiriș tit cu nivelatorul (1-2 lucr ări), după care se efectueaz ă arătura. În cazul lucr ărilor de
întreținere a ar ăturii efectuate cu grapa cu disc uri, aceasta este obligatoriu s ă fie prevăzută cu lamă
nivelatoare.
Lucrările solui în prim ăvară. Dacă arătura a fost efectuat ă în condiții bune, iar terenul se
prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafa ță, solul ră mâne
nelucrat pân ă în preziua sau ziua sem ănatului, când se va preg ăti patul germinativ prin 1-2 lucr ări
cu combinatorul.
Atunci când la desprim ăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat dup ă zvântare
se execut ă o lucrare cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți, sau grapa
rotativă, după care se face preg ătirea patului germinativ în preziua sau ziua sem ănatului, cu
combinatorul perpendicular pe direc ția de sem ănat.
Patul germinativ trebuie s ă fie mărunțit, nivelat, afânat pe adâncimea de 3-5 cm, iar
dedesubt s ă fie „așezat", pentru a se favoriza ascensiunea apei c ătre bobul de soia.
3.2.6.4. S ămânța și semănatul
Calitatea semin țelor pentru sem ănat. Seminț ele folosite la sem ănat trebuie s ă aparțină
unui soi recomandat pent ru zona de cultur ă și să fie certificate. Pentru îndeplinirea cerin țelor de
calitate pentru sem ănat, să mânța de soia trebuie s ă aibă puritatea fizic ă de peste 98% și germina ția
de peste 80%.
Tratarea semin țelor. Tratarea semin țelor cu fungicide împotriva bolilor se face numai
atunci când semin țele nu se bacterizeaz ă și dacă există riscul să apară și să se dezvolte bolile în
vegetație, folosindu-se produse precum Apron XL 350 ES (1,0 l/t) sau Divide nd 030 FS (1,7 l/t). În
mod obișnuit, dacă sămânț a este sănătoasă, provenind din culturi semi ncere neinfectate, tratarea
semințelor înainte de sem ănat nu este necesar ă.
Tratarea semin țelor cu biopreparatul bacterian Nitragin-soia, ce con ține culturi de bacterii
Bradyrhizobium japonicum pe suport de agar-agar, contribuie la fixarea pe cale simbiotic ă de până
la 220 kg N/ha. Se folosesc 4 fl acoane pentru cantitatea de s ămânță de soia necesară semănatului
unui hectar. Tratamentul se efectueaz ă la adăpost de razele solare, dir ect în câmp, cu ajutorul
dispozitivului de bacterizare sau prin pulverizarea (stropirea) semin țelor cu solu ție bacterian ă pe o
prelată și lopătarea acestora, iar sem ănatul se efectueaz ă imediat.
Suspensia bacterian ă se poate introduce și direct în sol, în zona în care sunt introduse
semințele, cu ajutorul unui dispozitiv special prev ăzut cu duze, ata șat la brăzdarele sem ănătorii,
aceasta impunându-se atunci când a fost necesar ă tratarea semin țele cu fungicide.
Epoca de sem ănat . Soia se seam ănă atunci când în sol, la adâncimea de sem ănat, dimineaț a
la ora 700 se realizează temperatura minim ă de germinare de 7-8 °C și vremea este în curs de
încălzire, ceea ce corespunde cu temperatura medie a aerului de 14-15°C. Aceste condiț ii se
realizează calendaristic, de regul ă, în prima sau a doua decad ă a lunii aprilie în sudul țării și în
decada a doua sau a treia a lunii aprilie în celelalte zone ale țării.
Semănatul în epoca optim ă asigură parcurgerea primelor faze de vegeta ție în condi ții de zi
scurtă și temperaturi mai sc ăzute, ceea ce determin ă diferențierea unui num ăr mare de noduri pe
tulpină, prelungirea perioadei de înflorire și o mai bun ă fructificare. De asemenea, sem ănatul în
epoca optim ă asigură condiții mai bune de umiditate în sol pentru germinare și răsărire, o eficien ță
mai ridicat ă a erbicidelor aplicate la sol și maturarea mai timpurie a plantelor.
Semănatul soiei se realizeaz ă de obicei în paralel cu sem ănatul porumbului.
Densitatea de sem ănat. Prin stabilirea densit ății la sem ănat se urm ărește obținerea la
recoltare a 40-50 plante/m2, pentru realizarea acestora sem ănându-se 50-55 b.g./m2. Limita
superioară se alege atunci când se seam ănă soiuri semitimpurii, timpurii și foarte timpurii, precum
și în condi ții de irigat și atunci când sem ănatul se face la distan țe mai mici între rânduri. Limita
inferioară se alege atunci când se seam ănă soiuri semitârzii și târzii, precum și în condiț ii de neirigat
și atunci când sem ănatul se face la distan țe mai mari între rânduri.
Norma de sem ănat . Cantitatea de s ămânță la hectar (norma de sem ănat) depinde de
densitatea de sem ănat, puritate fizic ă a semin țelor, germina ția semințelor și MMB. Norma de
semănat se calculeaz ă după următoarea formul ă:
100 x G x PMMB x DC=
Unde: C = norma de sem ănat, în kg/ha;
D = densitatea de sem ănat, în boabe germinabile pe m2;
MMB = masa a 1000 boabe, în g;
P = puritatea fizică a semințelor, în %;
G = germina ția semințelor, în %.
Norma de sem ănat variaz ă, de obicei, între 70 și 100 kg/ha.
Semănatul se efectueaz ă cu semănători de precizie, la viteza de lucru de 5-11 km/or ă.
Semănătorile trebuie s ă fie echipate cu br ăzdare mici și limitatoare de adâncime.
Distanța dintre rânduri . Distanța dintre rânduri se coreleaz ă cu gradul de îmburuienare a
terenului și posibilit ățile de combatere a buruien ilor, folosindu-se urm ătoarele scheme de sem ănat:
– în condițiile combaterii chimice a buruienilor asociat ă cu lucră ri mecanice de pr ășit între
rânduri, precum și pe terenuri neirigate sau irigate prin aspersiune, sem ănatul se efectueaz ă în
rânduri echidistante la 50 cm atunci când lucr ările mecanice de pr ășit între rânduri se
efectueaz ă cu tractoare cu pneuri înguste (de exempl u, tractoare de 45 CP), sau în benzi cu
45 cm între rândurile din band ă și intervale de 70 cm (sau 60 cm) pe urmele ro ților tractorului,
atunci când lucr ările mecanice de pr ășit între rânduri se efectueaz ă cu tractoare cu pneuri late
(de exemplu, tractoare de 60 CP);
– în cazul unei combateri chimice fo arte bune a buruienilor, sem ănatul se efectueaz ă în rânduri
echidistante la 25 cm (30 cm), asigurându-se în acest fel o cre ștere uniform ă și mai viguroas ă
a plantelor prin reducerea competi ției dintre plante pe rând, o acoperire a solului mai timpuriu
de către covorul vegetal și o mai bun ă captare a radia ției solare;
– pe terenurile infestate cu buruieni care au r ăsărire eșalonată (Solanum nigrum , Xanthium sp.,
Abuthilon sp.), se recomand ă semănatul în benzi, formate din dou ă rânduri la distan ța de 25-
30 cm cu 70 cm între benzi, ceea ce permite între ținerea culturii prin pra șile mecanice și
tratamente cu erbicide în benzi, reducându-se astfel necesarul de erbicide cu circa 50% ;
– în cazul unei combateri chimice par țiale a buruienilor și a unui grad ridicat de îmburuienare,
precum și pe terenuri irigate pe brazde, sem ănatul se efectueaz ă în rânduri echidistante la 70
cm (sau 60 cm).
Soiurile timpurii, cu talia mic ă, se preteaz ă mai bine la sem ănatul în rânduri apropiate.
Diferitele distan țe dintre rânduri nu modific ă și densitatea de sem ănat.
Adâncimea de semănat. Adâncimea de sem ănat este cuprins ă între 2,5 și 4 cm, în func ție
de umiditatea și textura solului, și nu trebuie s ă depășească 5 cm. Sem ănatul este mai adânc (în jur
83
84
de 4 cm) în cazul sem ănatului pe soluri mai uscate și mai ușoare, în timp ce în cazul solurilor cu
umiditate optim ă și mai grele sem ănatul este mai superficial (în jur de 3 cm).
3.2.6.5. Lucrări de îngrijire
Combaterea buruienilor . Soia este sensibilil ă la îmburuienare în primele faze de vegeta ție
până când plantele ajung s ă acopere terenul, dar ș i spre maturitate dup ă ce încep s ă cadă frunzele.
Buruienile produc pagube la cultur ile de soia cuprinse între 40 și 84% din poten țialul de produc ție
al soiurilor ( Șarpe N., 1976).
Combaterea buruienilor la soia se poate realiza prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin
folosirea erbicidelor și efectuarea de lucr ări mecanice.
Combaterea pe cale chimic ă a buruienilor se realizeaz ă prin utilizarea de erbicide în func ție
de buruienile prezente în cultur ă, astfel:
1- Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate anuale (f ără buruieni mai
rezistente precum Solanum nigrum , Abutilon theoprastii , Xanthium strumarium , Sinapis
arvensis , Raphanus raphanistrum ) se pot utiliza erbicide:
− volatile, ce trebuie administrat înainte de preg ătirea patului germinativ și încorporat
imediat în sol prin lucrarea de preg ătire a patului germinativ efectuat ă cu grapa cu discuri
la minimum 8 cm adâncime: Treflan 48 (1,2-2,0 l/ha);
− nevolatile, ce trebuie administrat înainte de preg ătirea patului germinativ și încorporat
odată cu lucrarea de preg ătire a patului germinativ la 3-4 cm adâncime, mai ales în zonele
secetoase și pe solurile cu un con ținut scă zut de umiditate în momentul sem ănatului, sau
se administreaz ă preemergent, imediat dup ă semănat, mai ales în zonele umede și pe
solurile cu un con ținut ridicat de umiditate în momentul sem ănatului: Broadstrike (0,05-
0,07 kg/ha), Dual Gold (1,0-1,5 l/ha), Frontier 900 (1,2-1,6 l/ha), Pledge 50 WP (90-120 g/ha), Sencor (Dancor) (0,25-0,50 kg/ha), Stomp (4,0-5,0 l/ha).
2-
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate a nuale (inclusiv Solanum
nigrum , Abutilon theoprastii , Xanthium strumarium , Sinapis arvensis , Raphanus
raphanistrum ) se poate utiliza unul dintre erbicidele de la punctul 1, iar în vegeta ție se
utilizează: Basagran 600 (1,5-2,0 l/ha) aplicat câ nd plantele de soia au minim 3 frunze
trifoliate, iar buruienile dicot iledonate au 2-4 frunze, sau se poate utiliza Dynam + Extravon
(80 g + 0,2 l/ha), când plantele de soia au minim 2 frunze trifoliate și buruienile dicotiledonate
au 2-3 frunze. Pentru combater ea buruienilor dicotiledonate cu r ăsărire eș alonată, se pot
efectua 2 tratamente succesive cu erbicidul Ba sagran 600 (1,5+1,5 l/ha), primul tratament
efectuându-se atunci când plantele de soia au cel pu țin 2 frunze trifoliate, iar buruienile
dicotiledonate au 2-3 frunzuli țe, iar al doilea tratament la reinfestare, dup ă 3-4 săptămâni.
3- Pentru combaterea buruienilor anuale dicotiledonate, cu excep ția ciumăfoaiei ( Datura
stramonium ) și zârnei ( Solanum nigrum ), se utilizeaz ă unul dintre erbicidele de la punctul 1,
iar în vegeta ție se utilizeaz ă erbicidul Harmony 50 SG (12 g/ha) + adjuvantul Trend (250
ml/ha), atunci când buruienile dicotiledonate sunt în faza de 2-4 frunze.
4- Pentru combaterea buruienilor anuale și perene (inclusiv Sorghum halepense ), se utilizeaz ă
erbicidele de la punctele 1 și 2, iar pentru combaterea costreiului ( Sorghum halepense ) se
utilizează erbicidele: Gallant S (1,0-1,5 l/ha), Agil (1,0 l/ha), Furore Super (2,5-3,0 l/ha),
Targa Super (1,0 l/ha pentru manocotiledonate anuale și 2,5 l/ha pentru monocotiledonate
perene), Fusilade Forte (1,0-1,5 l/ha), Select Super (1,5-2,0 l/ha), Aramo (1,5-2,0 l/ha),
Pantera (1,5-2,0 l/ha), Leopard (1,5-2,0 l/h a), Nabus S (5,0-7,0 l/ha), care se aplic ă atunci când
plantele de costrei au 15-20 cm în ălțime. În condiț ii de secet ă, pentru a se realiza translocarea
moleculelor de erbicid în rizomii de costrei și a determina moartea plantei este necesar ă
irigarea cu 10-15 zile înainte de tratament, sau la 2-3 zile dup ă efectuarea tratamentului. De
asemenea, în condiț ii de secet ă, pentru ca plantele de costrei tratate s ă nu regenereze, se
85
recomand ă utilizarea erbicidelor an ticostrei la doza maxim ă și asocierea lor cu un adjuvant de
tip Hyspray sau Frigate, în doz ă de 0,5%.
Atunci când se aplic ă erbicide pentru combaterea buruienilor anuale, este necesar ă
efectuarea a 1-2 pra șile (dacă distanța dintre rânduri permite efectuarea pra șilelor) la 10-12 zile
după aplicarea erbicidelor în vegeta ție, pentru combaterea buruienilor perene. Pra șilele se
efectueaz ă la o adâncime care s ă asigure o bun ă distrugere a buruienilor, o adâncime mai mare
contribuind la uscarea solului, t ăierea rădăcinilor superfiale ale plantelor de soia și denivelarea
solului.
În cazul tratamentelor cu erbicide în vegeta ție, se utilizeaz ă volume de 200-300 l de solu ție
la hectar, pentru ev itarea scurgerii solu ției de pe frunze și diminuarea eficacit ății erbicidului.
Combaterea d ăunătorilor. Principalii d ăunători ai soiei sunt:
– păianjenul ro șu (Tetranicus urticae), care produce defolierea prematur ă (căderea frunzelor) și
care se combate în momentul semnal ării cu insecticide precum: Sintox 25 (2,0 l/ha), Nissorun
10 WP (0,04%), Omite 570 EW (0,8 l/ha)
– molia păstăilor (Etiella zinkenella) , al cărui atac se previne prin ev itarea monoculturii, iar dac ă
este necesar prin efectuarea de tratamente chimice cu diferite insecticide omologate.
Combaterea bolilor. Cele mai periculoase boli la soia sunt: mana soiei (Peronospora
manshurica), arsura bacterian ă (Pseudomonas glycine), fuzarioza (Fusarium ssp.), rizoctonia
(Rizoctonia ssp.), putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum), care se transmit prin sol și resturi
vegetale, iar în condi ții favorabile de umiditate și temperatur ă pot aduce prejudicii culturii de soia.
Pentru prevenirea aecstor boli se recomand ă folosirea de s ămânță sănătoasă, respectarea rota ției, a
epocii și a densității de semănat, precum și tratarea semin ței înainte de sem ănat atunci când exist ă
riscul dezvolt ării acestor boli.
Atunci când bolile sunt semn alate în câmp, se efectuează 2-3 tratamente cu fungicide
precum Turdacupral (4 kg/ha) etc. Primul tratament se efectueaz ă la apariția simptomelor bolilor,
iar celelalte tratamente la intervale de 8 – 10 zile.
Pentru combaterea manei se poate folosi f ungicidul Ridomil Gold MZ 68 WG (2,5 kg/ha).
Irigarea este absolut necesar ă la soia în zonele secetoase. Se poate spune c ă în zona de sud
și sud-est a țării, irigarea este una dintre principalele m ăsuri fitotehnice care determin ă obținerea
unei produc ții mari la soia. În zonele cu mai pu țin de 500 mm precipita ții anuale, soia trebuie
cultivată pe terenurile irigate și pe cele cu aport freatic.
În primăverile secetoase, pentru asigurarea unei bune r ăsăriri, este necesar ă efetuarea unei
udări de ră sărire cu norme de 250-300 m3/ha, care îmbun ătățește și acțiunea erbicidelor aplicate la
sol.
Prin aplicarea ud ărilor în vegeta ție se urm ărește menținerea umidit ății solului la peste 50%
din IUA (intervalul umidităț ii active) pe adâncimea de 80 cm.
Perioada critic ă pentru ap ă la soia este cuprins ă d e l a a p a r i ția primelor flori și până la
umplerea semin țelor, ceea ce calendaristic core spunde cu perioada cuprins ă între 10-15 iunie și 15-
20 august. Nu se recomand ă aplicarea ud ărilor mai târziu de 20 august, pentru că se prelunge ște
vegetația și se întârzie maturizarea boabelor.
Prima udare se aplic ă de obicei înainte de înflorire, iar urm ătoarele la intervale de 10-14
zile, în func ție de precipita ții.
În perioada de vegeta ție, la soia se efectueaz ă 4-5 udări prin aspersiune.
Norma de udare este de 700-800 m3/ha pe solurile cu permeabilitate bun ă și 400 -500 m3/ha
pe solurile cu permeabilitate mai slab ă și pe solurile mai u șoare (nisipoase). Se folosesc instala ții de
irigare cu tambur și furtun, instala ții cu deplasare frontal ă, instalaț ii cu pivot central, iar acolo unde
există forță de muncă se poate utiliza instala ția IIAM-400 cu mutare manual ă (mutarea se face de 2
ori pe zi).
86
3.2.6.6. Recoltarea
Momentul optim de recoltare la soia este atunci când p ăstăile sunt uscate, au culoare brun ă,
iar boabele au culoarea și luciul caracteristic, ceea ce corespunde unei umidit ăți de 13-14%.
Recoltarea se poate începe atunci când umiditatea semin țelor a ajuns la 16% și trebuie terminat ă
atunci când umiditatea semin țelor a ajuns la 12%. Reco ltarea mai timpurie duce la ob ținerea unui
număr mare de semin țe verzi, ceea ce creeaz ă probleme deosebite la p ăstrare, iar reco ltarea prea
târzie determin ă înregistrarea de pierde ri prin scuturarea semin țelor din p ăstăile bazale.
Pentru reducerea pierderilor la recoltare, cauzate în principal de inser ția joasă a primelor
păstăi care rămân sub aparatul de t ăiere al combinei, terenul pe care se seam ănă soia trebuie s ă fie
cât mai bine nivelat, densitatea trebuie s ă fie optim ă, soiurile folosite trebuie s ă aibă inserția
primelor p ăstăi la peste 10-12 cm de la nivelul solului, iar dac ă se fac lucr ări de prășit acestea nu
trebuie să ducă la denivelarea solului.
De asemenea, pentru evitarea pierderilor, aparatul de t ăiere al combinei trebuie s ă fie
coborât la maximum posibil, viteza de înaintare a combinei nu trebuie s ă depășească 5 km/h, tura ția
bătătorului să fie cuprins ă între 400 și 500 rota ții/minut, deschiderea între b ătător și contrabătător să
fie de 20-25 mm la intrare și 15-18 mm la ie șire și sitele să fie corespunz ătoare. Reglajele combinei
se refac de mai multe ori pe zi, urm ărindu-se ca pierderile de semin țe să nu depășească 2-3%.
Întrebări:
– Prezentați importan ța culturii soiei.
– Care este compozi ția chimică a bobului de soia.
– Prezentați sistematica soiei, clasificarea soiurilor de soia și dați exemple de soiuri de soia.
– Prezentați cerințele soiei fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale soiei în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura soiei.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu azot la cultura soiei.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării cu fosfor, potasiu și ale fertiliz ării foliare la cultura soiei.
– Prezentați particularităț ile lucrărilor solului pentru cultura soiei.
– Care sunt cerin țele soiei fa ță de calitatea semin țelor pentru semă nat și care este epoca de sem ănat.
– Care sunt elementele specifice parametrilor de sem ănat la cultura soiei (densitatea, norma de sem ănat,
distanța dintre rânduri, adâncimea de sem ănat).
– Prezentați aspectele specifice combaterii buruienilor la cultura soiei.
– Prezentați aspectele specifice combaterii d ăunătorilor, bolilor și irigă rii la cultura soiei.
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura soiei.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., V. Bîrnaure, 1989. Fitotehnie . Editura “Ceres”, Bucure ști.
3. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
4. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
5. Giosan N., I. Nicolae, Gh. Sin, 1986. Soia. Editura “Academiei RSR”, Bucure ști.
6. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
87
4. PLANTE OLEAGINOASE
4.1. Aspecte generale
Cuvinte cheie: plante oleaginoase, floarea-soarelui, rapi ță, in pentru ulei, ricin, mu ștar, importan ță,
suprafe țe, produc ții, comerț.
Obiectivele subcapitolului:
– cunoașterea importan ței plantelor oleaginoase, a suprafe țelor cultivate și a produc țiilor obținute.
4.1.1. Noțiuni introductive
Plantele oleaginoase (plantele uleioase) sunt plante care au capacitatea de a acumula în
boabe (semin țe, fructe) cantit ăți mari de lipide (între 20 și 60%). Aceste plante fac parte din diferite
familii botanice ( Asteraceae , Brassicaceae , Euphorbiaceae , Linaceae , Lamiaceae etc.), unele sunt
anuale și unele perene, unele sunt ierboase și unele lemnoase.
Unele dintre speciile de plante oleaginoase ierb oase anuale sunt cultivate exclusiv pentru
obținerea de uleiuri (acestea sunt plante oleaginoase tipice sau prop riu-zise), care pot fi uleiuri
comestibile (floarea-soarelui, rapi ță, șofrănel, susan), uleiuri industriale (in pentru ulei, ricin, peril ă,
lalemanția, camelin ă) sau uleiuri cu uriliz ări mixte (floarea-soarelui, rapi ță). Alte specii de plante
ierboase anuale sunt cultivate pentru alte destina ții și pentru ob ținerea de ulei, cum sunt
leguminoase pentru boabe (soia, arahide), plante textile (in pentru fibr ă, cînepă, bumbac), cereale
(porumb), plante medicinale și aromatice (mu ștar, mac), plante furajere (dovleac) etc.
Cele mai importante plante oleaginoase perene , lemnoase, care produc ulei alimentar sunt:
măslinul ( Olea europea L.), palmierul de ulei ( Elaeis guineensis L) ș i cocotierul ( Cocos nucifera
L.). Arborele Tung ( Aleurites fordii ) produce ulei industrial.
4.1.2. Importanț a plantelor oleaginoase
De la plantele oleaginoase se ob țin uleiuri vegetale utilizate în alimenta ția omului în mod
direct sau sub form ă de diferite preparate în industria alimentar ă. Aceste uleiuri reprezint ă o formă
concentrată de energie, cu o putere caloric ă ridicată, comparabil ă cu cea a gr ăsimilor animale.
Uleiurile vegetale alimentare au o valoare nutritiv ă ridicată, au un miros și o culoare plă cută,
însușiri gustative bune și o digestibilitate ridicat ă (în jur de 95%).
Comparativ cu gr ăsimile animale, uleiurile vegetale au o ac țiune favorabil ă asupra sănătății
umane prin sc ăderea con ținutului de colesterol din sânge și reducerea inciden ței bolilor
cardiovasculare.
În industria alimentar ă, uleiurile vegetale su nt utilizate pentru fa bricarea conservelor și a
margarinei.
Uleiurile vegetale sunt utilizate și în industria s ăpunurilor, lacurilo r, vopselelor,
linoleumului, fibrelor sintetice, piel ăriei, pentru ob ținerea culorilor de pictur ă, în industria
cosmetică și cea farmaceutic ă etc.
Uleiul de rapi ță, soia, floarea-soarelui ș.a. sunt utilizate ca bio-ca rburant (biodiesel) pentru
motoarele diesel. De asemenea, unele uleiuri (u leiul de ricin) sunt utilizate ca lubrifian ți.
Turtele și șroturile rezultate în urma ob ținerii uleiului sunt utilizate în hrana animalelor, fiind
bogate în protein ă (30-55%), gr ăsimi și vitamine.
Turtele rămase după extragerea uleiului la rece la unele plante oleaginoase (floarea-soarelui,
susan) servesc la prepararea de halva și alte produse de patiserie.
Plantele oleaginoase sunt importante din punct de vedere agrotehnic, unele dintre ele
recoltându-se devreme (rapi ța, inul pentru ulei), ia r altele sunt plante pr ășitoare (floarea-soarelui,
ricin) care las ă terenul curat de buru ieni, fiind bune premerg ătoare pentru cerealele de toamn ă.
88
4.1.3. Suprafe țele cultivate cu plante oleaginoase
În anul 2008 (dup ă datele FAO), plantele oleaginoase au fost cultivate pe glob pe o suprafa ță
de 261,5 milioane ha, din care 106,9 milioane ha sunt cultivate cu plante oleaginoase tipice. Dup ă
suprafața cultivată , cele mai importante plante oleaginoase tipice sunt urm ătoarele: rapiț a (30,3
milioane ha), floarea-soarelui (25,0 milioane ha), palmierul de ulei (14,6 milioane ha), cocotierul
(11,2 milioane ha), m ăslinul (10,8 milioane ha), susanul (7,5 milioane ha), inul pentru ulei (2,4
milioane ha).
Cele mai mari țări cultivatoare pentru principalele plan te oleaginoase tipice, în anul 2008, au
fost următoarele:
– pentru rapi ță: China (6,6 milioane ha), Canada (6,5 milioane ha), India (5,7 milioane ha),
Franța (1,4 milioane ha), Uc raina (1,3 milioane ha);
– pentru floarea-soarelui: Federa ția Rusă (5,98 milioane ha), Ucraina (4,2 milioane ha),
Argentina (2,5 milioane ha), India (2,0 milioane ha), China (1,0 milioane ha).
Cele mai mari suprafe țe cultivate cu plante oleaginoase sunt în Asia (103,9 milioane ha),
America de Sud (48,5 milioane ha), America de No rd (44,2 milioane ha), Africa (30,9 milioane ha)
și Europa (30,8 milioane ha).
Floarea-soarelui este planta oleaginoas ă care se cultiv ă pe suprafa ța cea mai mare în Europa,
rapița, inul ș i muștarul în Asia, iar șofrănelul în America (Ameria de Nord, Central ă și de Sud),
În România, în anul 2008 (dup ă datele FAO), suprafaț a cultivată cu floarea-soarelui a fost de
808.791 ha (locul 7 în lume și locul 1 în UE), cu rapi ță de 357.430 ha (locul 13 în lume ș i locul 5 în
UE), cu muș tar de 9.837 ha, cu mac 3.100 ha ș i cu in 313 ha.
4.1.4. Produc ții obținute la oleaginoase
Producțiile medii de semin țe la hectar ob ținute în anul 2008 la principalele plante
oleaginoase cultivate pe plan mondial sunt (dup ă FAO): 1.908,8 kg/ha la rapi ță; 1.424,3 kg/ha la
floarea-soarelui; 902,6 kg/ha la in; 889,7 kg/ha la șofrănel; 748,1 kg/ha la mu ștar; 675,8 kg/ha la
mac; 478,2 kg/ha la susan.
La floarea-soarelui, cele mai mari produc ții medii de semin țe la hectar ob ținute în anul 2008
au fost ob ținute în Europa, și anume: 3.103 kg/ha în Croa ția; 2.973 kg/ha în Aust ria; 2.900 kg/ha în
Elveț ia; 2.669 kg/ha în Unga ria; 2.566 kg/ha în Slov acia, 2.554 kg/ha în Fran ța. În anul 2008,
România a ob ținut o produc ție medie de semin țe de 1446 kg/ha.
La rapiță, cele mai mari produc ții medii de semin țe la hectar ob ținute în anul 2008 au fost
obținute în Europa, și anume: 5.000 kg/ha în Macedonia; 3.800 kg/ha în Olanda; 3760 kg/ha în
Germania, 3.656 în Danemarca; 3.569 kg/ha în Belgia; 3.492 în Irlanda, 3.320 kg/ha în Fran ța;
3.298 kg/ha în Marea Britanie; 3.153 kg/ha în L uxembourg; 3.114 kg/ha în Austria. În afara
Europei, produc ția medie la hectar cea mai mare a fost ob ținută în Chile (3.860 kg/ha), dup ă care
urmează Turcia (3.012 kg/ha).
Producția mondială de uleiuri vegetale a fost în a nul 2008 de 132,18 milioane tone, din care:
38,9 milioane tone ulei de palmier; 37,5 milioane tone ulei de soia; 18,1 milioane tone ulei de
rapiță; 11,0 milioane tone ulei de floarea-soarelui; 5, 7 milioane tone ulei de arahide; 5,1 milioane
tone ulei de nuci de palmier; 4,9 milioane tone ulei din semin țe de bumbac; 3,7 milioane tone ulei
de nuci de cocos; 2,8 milioane tone ulei de m ăsline; 2,2 milioane tone ulei din germeni de porumb;
0,94 milioane tone ulei de susan; 0,64 milioane tone ulei de in; 0,15 milioane tone ulei de șofrănel.
În România, producț ia de uleiuri vegetale în anul 2008 a fost de 224 mii tone, din care: 149
mii tone ulei de rapi ță; 60 mii tone ulei de floa rea-soarelui; 14 mii tone ul ei de soia; 0,5 mii tone
ulei din germeni de porumb; alte uleiuri ( 82 tone ulei de in; 8 tone ulei din semin țe de bumbac).
89
4.1.5. Comer țul mondial cu pl ante oleaginoase
În anul 2007, exporturile mondiale de semin țe de oleaginoase au fost de 97,5 milioane tone.
Primele 10 țări exportatoare de semin țe de oleaginoase sunt: SUA (32,7 milioane tone),
Brazilia (23,7 milioane tone), Argentina (12,1 milioane tone), Canada (8,3 milioane tone), Paraguai
(3,6 milioane tone), Fran ța (2,1 milioane tone), Olanda (1,9 milioane tone), Ucraina (1,4 milioane
tone), China (0,99 milioane tone), Ungaria (0,85 milioane tone).
Primele 10 ță ri importatoare de semin țe de oleaginoase sunt: China (34,5 milioane tone),
Japonia (6,6 milioane tone), Germania (6,5 milioane tone), Olanda (5,9 milioane tone), Mexic (5,7
milioane tone), Spania (3,3 milioane tone), Belg ia (3,2 milioane tone), Indonezia (2,4 milioane
tone), Argentina (2,2 milioane tone), Turcia (2,2 milioane tone).
În anul 2007, România a exportat 685,8 mii tone semin țe de oleaginoase, din care 382,6 mii
tone floarea-soarelui , 279,1 mii tone rapi ță, 22 mii tone soia, 1,3 mii tone mu ștar și 0,8 mii tone alte
oleaginoase. În acela și an, România a importat 162,7 mii tone semin țe de oleaginoase, din care 68,5
mii tone semin țe de rapiță, 66,6 mii semin țe de floarea-soarelui, 9,7 mii tone rapi ță, 8,5 mii tone
arahide, 2,1 mii tone susan ș i 7,3 mii tone alte semin țe de oleaginoase.
Întrebări:
– Prezentați importan ța plantelor oleaginoase.
– Care sunt cele mai importante țări cultivatoare și care este suprafa ța cultivat ă cu plante oleaginoase în
România.
– Care sunt produc țiile obținute la plantele oleaginoase pe plan mondial și în România.
– Care sunt cele mai mari țări exportatoare și importatoare de semin țe oleaginoase și ce semin țe oleaginoase
exportă și importă România.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
3. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale
și aromatice . Editura Ceres, Bucure ști.
90
4.2. Floarea-soarelui
Cuvinte cheie: floarea-soarelui, importan ță, compozi ție chimică, particularit ăți biologice, formarea recoltei,
sistematic ă, hibrizi, cerin țe, zone de cultur ă, rotație, fertilizare, lucr ările solului, s ămânță și
semănat, lucră ri de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu privire la cultura florii-soarelui: importan ță, compozi ție
chimică a bobului, particularit ățile biologice ale florii-soarelui și formarea recoltei, sistematic ă și hibrizi
admiși pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor florii-soarelui fa ță de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a florii-
soarelui în România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a florii-soarelui, respectiv a particularit ăților rotației, fertiliz ării,
lucrărilor solului, sem ănatului, lucr ărilor de îngrijire și recoltatului.
4.2.1. Importanț a culturii
Floarea-soarelui are utiliză ri în alimenta ția omului și în hrana animalelor, utiliz ări industriale
și energetice, la care se adaug ă o serie de utiliz ări specifice.
Utilizări în alimenta ția omului. Floarea-soarelui se cultiv ă în principal pentru ob ținerea de
ulei, care este un ulei alimentar de bun ă calitate, cu culoare, gust și miros pl ăcute. Din punct de
vedere al valorii calorice și al gradului de asimilare de c ătre organism, uleiul de floarea-soarelui se
situează printre cele mai bune uleiuri vegetale.
Uleiul de floarea-soarelui es te considerat ca fiind un ul ei comestibil valoros datorit ă
conținutului să u ridicat de acid linoleic și acid oleic (acizi gra și nesatura ți), care împreun ă
reprezintă 85-90% din compozi ția acizilor gra și. La aceasta contribuie și continutul sc ăzut în
grăsimi saturate și colesterol, precum ș i conținutul ridicat în vitamine (E, B 5, B 3, B 1, K, A, D), la
care se adaug ă lipsa substan țelor anti-nutri ționale sau toxice.
Uleiul de floarea-soarelui este tot mai mult apreciat în alimenta ția dietetic ă modernă, acesta
determinând un con ținut mai sc ăzut al colesterolului și al fosfolipidelor di n sânge, ceea ce are ca
efect o inciden ță mai mică a bolilor de inim ă.
Utiliză rile alimentare ale uleiului de floarea-soarelui sunt diversif icate, putând fi utilizat atât
“la rece” cât și gătit.
Uleiul de floarea-soarelui este folosit la preg ătirea salatelor, maionezelor, etc.
Uleiul de floarea-soarelui este valoros ca ulei de g ătit datorită punctului ridicat de fumegare
(207oC pentru uleiul nerafinat și 230oC pentru uleiul rafinat) și absenței acidului linolenic, care
catalizeaz ă în polimeri atunci când este înc ălzit. Uleiul rafinat de floarea-soarelui este utilizat pentru
prăjitul cartofilor, pe ștelui, puilor, șnițelelor etc. Valoarea sa se datoreaz ă și absorbției mai redusă în
produsele pră jite, comparativ cu al te uleiuri vegetale.
Uleiul de floarea-soarelui este întrebuin țat în industria conservelor și a margarinei.
Uleiul se extrage u șor prin presare, randamentul normal de extracț ie fiind de cca. 45%. De
asemenea, uleiul de floarea-soarelui se conserv ă foarte bine pe o perioad ă îndelungat ă.
Fosfatidele rezultate în timpul extragerii uleiul ui sunt folosite la fabricarea lecitinei, care
este utilizat ă în industria alimentar ă în diferite scopuri: în panifica ție, la prepararea ciocolatei, a
prăjiturilor și a mezelurilor.
Prin prelucrarea miezului de floarea-soarelui se poate ob ține făină, concentrate proteice
(70% protein ă) și izolate proteice (85-90% proteină ). Încorporarea a 8-15% f ăină de floarea-soarelui
în făina de grâu spore ște densitatea aluatului ș i reduce volumul acestuia. F ăina de floarea-soarelui,
datorită conținutului ridicat de proteină și digestibilit ății sale ridicate (90%), poate fi folosit ă cu
succes în alimentaț ia copiilor.
Semințele de floarea-soarelui pot fi consumate și direct în hrana oamenilor (ca semin țe
prăjite), modalitate de consum mai larg r ăspândită în SUA, țările scandinave, unele țări
91
mediteraneene și est-europene. Hibrizii utiliza ți în acest scop prezint ă semințe mai mari și mai
sărace în gr ăsimi (cca. 30%), precum ș i coji mai groase și mai puțin aderente la miez. Pe lâng ă
conținutul în aminoacizi esen țiali (triptofan, izoleucin ă, lizină ), floarea-soarelui de “ron țăit” are și
un conț inut ridicat de fier, glucide, s ăruri minerale, vitamine și asigură în jur de 550 calorii/100 g
semințe consumate.
De asemenea, semin țele de floarea-soarelui cu un con ținut mai redus de ulei (de cca. 30%)
pot fi utilizate și pentru ob ținerea de halva.
Semințele decojite se folosesc în sortimentul de produse pentru micul dejun (amestecuri de
fulgi și semințe), în produse de patiserie și produse de panifica ție (pâine cu mieji de floarea-
soarelui).
Utilizări în hrana animalelor. Seminț ele nedecojite de floarea-soar elui, turtele (rezultate în
cazul obținerii uleiului prin presare) și șroturile (rezultate în cazul ob ținerii uleiului prin extrac ție)
pot fi utilizate în hrana animalelor. Turtele și șroturile sunt folosite în primul rând ca surs ă de
proteină.
Conținutul șroturilor în protein ă variază de la circa 26%, în cazul ș roturilor provenite din
semințe nedecorticate, pân ă la 45%, în cazul șroturilor provenite din semin țe decorticate. De
asemenea, șroturile au un con ținut ridicat în vitamine din complexul B, precum și un bun echilibru
fosfo-calcic. Șroturile se folosesc de preferin ță în furajarea p ăsărilor și porcilor.
Cojile care r ămân de la extrac ția uleiului pot fi m ăcinate și folosite ca ingredient în ra țiile
rumegătoarelor, acestea dând un gust plă cut amestecului de concentrate. Valoarea acestora rezult ă și
din faptul c ă au un con ținut de cel putin 1% lipide, la care se adaug ă 1-3% lipide adiț ionale
absorbite din miez în timpul decortic ării semințelor sau din fragmentele de miez și din semin țele
mici.
Calatidiile de floarea-soarelui pot fi folosite ca furaj, întregi sau sub form ă de făină, mai ales
pentru oi, dar și pentru bovine. Acestea au un con ținut mediu de 7% proteine și până la 57%
glucide, fiind similare unui fân de calitate mijlocie. F ăina obținută din măcinarea calatidiilor de
floarea-soarelui poate fi folosit ă și în hrana p ăsărilor.
Utilizări industriale. Uleiul de floarea-soar elui este utilizat în industria oleochimic ă pentru
obținerea de acizi gra și, esteri metilici ai acizilor gra și, amine, produ și care sunt apoi prelucra ți
pentru ob ținerea unui num ăr mare de produse finite.
Dintre produ șii de bază care sunt ob ținuți din uleiul de floar ea-soarelui, acizii gra și sunt cei
mai importan ți din punct de vedere cantitativ (50-60. Ac idului oleic este utilizat în industria
săpunurilor, detergen ților, vopselelor, cosmeticel or, articolelor de toalet ă, preparatelor farmaceutice
și a chimicalelor folosite în industria textilelor, precum și ca adjuvant în fabricarea pesticidelor.
Glicerolul este folos it în industria cosmetic ă, farmaceutic ă, a tutunului, fabricarea esterilor,
rezinelor și polimerilor.
Conținutul de pentozani din coji este de circa 30%, prin hidroliza acid ă a acestora
obținându-se furfurolul, produs ce este utilizat la fabricarea fibrelor artif iciale, a materialelor
plastice, ca solvent selectiv la rafinarea uleiurilor minerale și vegetale.
Utilizări energetice. Uleiul de floarea-so arelui are propriet ăți fizice similare cu cele ale
carburantului diesel, putând fi folosit ca substituient sau aditiv al acestui carburant.
Deși motoarele cu injec ție directă funcționează bine pe termen scurt cu ulei pur de floarea-
soarelui, totu și pentru exploatarea pe termen l ung a motoarelor Diesel este necesar ă esterificarea
uleiului.
Alte utiliz ări. Tulpinile de floarea-soarelui sunt înc ă folosite în multe gospod ării din zonele
rurale din țara noastră ca sursă de căldură pentru diferite destina ții (încălzit apă, gătit, etc.).
Cenuș a rezultat ă din arderea tulpinilor de floarea-soarelui are un con ținut ridicat de potasiu
(33-40% K 2O), aceasta putând fi utilizat ă sub form ă de îngrășământ cu potasiu (Salontai Al., 1971).
Floarea-soarelui reprezint ă și o importantă plantă decorativă , cultivată prin grădini și
parcuri, sau comercializat ă sub form ă de buchete florale.
92
De asemenea, floarea-soarelui a reprezentat dintotdeauna o surs ă de inspira ție artistic ă,
îndeosebi pentru pictori.
Floarea-soarelui prezint ă și unele însu șiri medicinale (Muntean L. S., 1997). Florile ligulate
sunt folosite pentru ob ținerea unui extract alcoolic folosit în malarie, iar tinctura în afec țiuni
pulmonare. Achenele se utilizeaz ă la prepararea unor produse indi cate în profilaxia dezinteriei,
febrei tifoide și pentru vindecarea r ănilor care supureaz ă. De asemenea, uleiul de floarea-soarelui se
foloseș te în medicina popular ă pentru macerarea unor plan te utilizate în tratarea r ănilor și arsurilor.
Importan ța agronomic ă. Din punct de vedere agronomi c, floarea-soarelui prezintă
următoarele avantaje:
– eliberează terenul relativ devreme (august-septembrie);
– starea structural ă și de fertilitate a solului dup ă floarea-soarelui este bun ă, aceasta fiind o
plantă bună premergătoare pentru grâul de toamn ă (considerat ă mai bună decât porumbul);
– are cerințe moderate fa ță de fertilizarea cu azot ș i fosfor, dar are cerin țe mai mari fa ță de
potasiu;
– cultura de floarea-soarelui nu necesit ă cheltuieli foarte mari;
– comparativ cu porumbul, floarea-soarelui valorific ă mai bine solurile cu fertilitate medie și
suportă mai bine stresul hidric;
– tehnologia de cultur ă este mecanizabil ă în întregime și nu pune probleme deosebite
cultivatorului;
– calendarul lucr ărilor agricole nu se suprapune peste cel al celorlalte culturi agricole
importante de la noi din țară;
– floarea-soarelui g ăsește condiții favorabile de cultur ă în țara noastr ă.
Dintre inconvenientele cultur ii de floarea-soarelui pot fi men ționate urm ătoarele:
– sensibilitate la boli, ceea ce implic ă o rotație de cel pu țin 5-6 ani, excluzând monocultura;
– amplasarea dup ă multe plante de cultur ă este problematic ă, datorită bolilor și dăunătorilor
comuni (soia, rapi ță, cartof);
– lasă solul mai s ărac în apă și cu un con ținut mai s ărac în potasiu.
Importan ța melifer ă. Floarea-soarelui reprezint ă una dintre principalele surse melifere în
țări ca Bulgaria, Maroc, Rusia, Argentina, România, etc.
Pentru țara noastră , floarea-soarelui este o valoroas ă plantă meliferă a că rei înflorire se
încadreaz ă în conveerul melifer salcâm–tei–floarea-so arelui. Practic, floar ea-soarelui reprezint ă cea
mai importantă plantă de cultur ă meliferă, atât prin suprafe țele mari cultivate cât și prin secre ția
bună de nectar, la care se adaug ă faptul că înflorirea are loc vara, când flora melifer ă este, în
general, mai s ăracă.
De la floarea-soarelui se poate ob ține o produc ție potențială de miere de 15-115 kg/ha, cu
diferențe de la un hibrid la altul, dar și de la un an la altul, în func ție de condi țiile climatice. Mierea
de floarea-soarelui poate fi descrisă ca având o culoare galben ă și o aromă moderată.
4.2.2. Compozi ția chimic ă a bobului ș i factorii de influen ță
Conț inutul în ulei. Seminț ele de floarea-soarelui se caracterizeaz ă printr-un con ținut ridicat
în ulei, limitele uzuale de varia ție fiind cuprinse între 40 și 53%1 (Ștefan V. ș i colab., 2006, Ion V.
și colab., 2004).
Conținutul de ulei din semin țele hibrizilor destina ți pentru halva sau pentru semin țe de
ronțăit este cuprins între 21 și 27%.
Uleiul de floarea-soarelui este un ul ei semisicativ, cu indicele de iod1 cuprins între 112 și
145 (valoarea medie fiind de 132).
1 Conținutul mediu de ulei este de 44,5% dup ă Bîrnaure V. (1991), iar OECD (2007) prezint ă conținutul mediu de ulei
ca fiind de 44% după Sunflower Technology and Production Agronomy (1997), 43,1% dup ă Hartman (1985), 41,6%
după Kepler (1982).
93
Conținutul de ulei din semin țele de floarea-soarelui este influen țat de factorul biologic
(hibridul cultivat), factorii de mediu și tehnologia de cultivare.
Hibrizii timpurii au un con ținut mai sc ăzut de ulei comparativ cu cei semitimpurii și
semitârzii.
Acumularea uleiului este favorizat ă de temperaturile moderate, o bun ă aprovizonare cu ap ă
și un raport de nutri ție echilibrat, cu aporturi reduse de azot la sem ănat și cu fertiliz ări în vegeta ție.
Temperaturile ridicate asociate cu secet ă în faza de formare și umplere a bobului afecteaz ă
negativ acumularea uleiului (acumularea lipidelor).
O bună aprovizionare a plantelor cu ap ă și elemente nutritive în perioada form ării semințelor
menține frunzele verzi (fotosintetic active), în plant ă dominante fiind procesele de asimilare și
sinteză a lipidelor care se depoziteaz ă în seminț e.
Solurile argiloase și aluvionare profunde au un efect pozitiv asupra con ținutului în ulei, în
timp ce solurile nisipoase și cele argilo-calcaroase au un efect negativ asupra con ținutului în ulei.
Conț inutul uleiului în acizi gra și. Uleiul de floarea-soarelui este alc ătuit din trigliceride
(98-99%) și alte substanț e, denumite „componente minore” sau „frac ție nesaponificabilă ” (1-2%),
reprezentate de steroli, substan țe aromatice și vitamine. Trigliceridele sunt esteri ai glicerinei cu
acizi graș i cu un num ăr diferit de atomi de carbon.
În uleiurile vegetale se g ăsesc acizi gra și saturați și acizi graș i nesatura ți, care con țin una sau
mai multe duble leg ături. Cu cât acizii gra și nesatura ți conțin mai multe duble leg ături, cu atât
gradul de nesaturare este mai mare. Cu cât gradul de nesaturare al acizilor gra și este mai mare, ca
atât se poate fixa mai mult oxige n din aer, ceea ce duce la apari ția fenomenului de râncezire,
diminuându-se capacitatea de p ăstrare a uleiului în bune condi ții.
Uleiul de floarea-soarelui con ține acizi gra și saturați în propor ție de 8-15%, cei mai
importanți fiind:
– acidul palmitic, cu 16 atomi de carbon și fomula chimic ă C16H32O2;
– acidul stearic, cu 18 atomi de carbon și fomula chimic ă C18H36O2;
– acidul arahidonic, cu 20 atomi de carbon și fomula chimic ă C20H40O2.
Uleiul de floarea-soarelui con ține acizi gra și nesatura ți în proporț ie de 85-92%, cei mai
importanți fiind:
– acidul oleic, cu 18 atomi de carbon, o dubl ă legătură și formula chimic ă C18H34O2;
– acidul linoleic, cu 18 atomi de carbon, dou ă duble leg ături și formula chimic ă C18H32O2;
– acidul linolenic, cu 18 atomi de carbon, trei duble leg ături și formula chimic ă C18H30O2.
Conținutul uleiului în acizi graș i este urm ătorul (dup ă British Pharmacopeia):
– 4-9% acid palmitic;
– 1-7% acid stearic;
– 14-40% acid oleic;
– 48-74 acid linoleic;
– urme de acid linolenic.
Proporția ridicată de acid linoleic determin ă valoarea nutritiv ă ridicată a uleiului de floarea-
soarelui, acesta neputând fi sintetizat de c ătre organismul animal, trebuind s ă fie adus numai ca
aport extern, având un rol important în procesele de cre ștere.
Lipsa acidului linolenic asigur ă conservabilitatea ridicat ă a uleiului de floarea-soarelui.
Acidul oleic are un efect bene fic asupra aparatului cardio-vascular, diminuând colesterolul
rău. Acesta are un efect benefic și asupra aparatului digestiv. De asemenea, faciliteaz ă reacțiile
chimice ce au loc în timpul transform ării uleiului în biodiesel, m ărind randamentul de ob ținere a
biocombustibilului. În plus, acesta contribuie la asigurarea stabilit ății și conservabilit ății uleiului. Ca
atare, s-a pus problema cre ării unor hibrizi cu un con ținut ridicat în acid oleic, lucru ce a fost reu șit
1 Indicele de iod reprezintă numărul de grame de iod legate de 100 g ulei. Acesta caracterizeaz ă conținutul de acizi gra și
nesaturați din ulei și determin ă gradul de sicativitate al uleiului. Dup ă indicele de iod, uleiurile vegetale se clasific ă
astfel: uleiuri sicative (cu indicele de iod mai mare de 140), uleiuri semisicative (cu indicele de iod cuprins între 100 i
140), uleiuri nesicative (cu indicele de iod mai mic de 100).
în anii 1980 în SUA, Fran ța și Spania. Astfel, s-a ajuns la crearea unor hibrizi denumi ți „oleici”,
care din punct de vedere alimentar și nutrițional se apropie de uleiul de m ăsline, la care con ținutul
de acid oleic este în ju r de 80%, dar care prezint ă și o mare importanță în utilizarea uleiului de
floarea-soarelui pentru ob ținerea de biocombustibil.
După conț inutul în acid oleic, hi brizii de floarea-soarle ui se împart astfel:
– hibrizi conven ționali, la care con ținutul în acid oleic este cuprins între 14-40%;
– hibrizi mid-oleici, la care con ținutul în acid oleic este cuprins între 41-74%;
– hibrizi high-oleici, la care con ținutul în acid oleic este cuprins între 75-90%.
Temperatura ridicată influențează negativ acumularea de acid linoleic și pozitiv pe cea de
acid oleic (fig. 27). Con ținutul de acid linoleic poate ajunge pân ă la 77% în condi ții de temperaturi
scăzute, iar în codi ții de temperaturi foarte ridicate poate sc ădea până la 20% (Roth L., Kormann K,
2005).
Polenizarea poate influen ța conținutul în acid oleic, în cazul hibrizilor oleici. Astfel, dac ă
cultura de floarea-soarelui oleic ă este amplasat ă la o distan ță mai mică de 200 m fa ță de o cultur ă de
floarea-soarelui conven țională, există riscul ca floarea-soarelui oleic ă să fie polenizat ă cu polen de
la floarea-soarelui conven țională, ceea ce va duce la reducerea con ținutului de acid oleic în recolta
obținută de la floarea-soarelui oleic ă. Pentru producerea de s ămânță, lotul de hibridare oleic trebuie
să fie amplasat la cel pu țin 500 m fa ță de culturile de floarea-soarelui conven ționale (OECD, 2005).
Conț inutul în proteine. Conținutul semin țelor de floarea-soarel ui în proteine variaz ă între
15 și 22% din substan ța uscată .
Proteina din semin țele de floarea-soarelui este bogat ă în arginin ă, leucină, valină,
fenilalanin ă, izoleucin ă.
Ca și în cazul uleiului, con ținutul semin țelor în proteine este influen țat de factorul biologic
(hibridul cultivat), factorii de mediu și tehnologia de cultivare.
Hibrizii timpurii au un con ținut de proteine mai ridicat decât cei semitimpurii și semitârzii.
a)
b)
%
Acid oleic
Acid linoleic
Temperatura în faza de maturitate (oC)
Fig. 27. Influen ța temperaturii asupra con ținutului de acizi gra și
în uleiul de floarea-soarelui
a) După Hera C., Sin Gh., Toncea I. (1989)
b) După Merrien A., Milan Marie-Joëlle (1992)
Într-un climat mai cald și secetos, con ținutul seminț elor în substan țe proteice este mai mare
decât într-un climat mai umed și răcoros.
Fertilizarea cu azot influen țează în mod pozitiv con ținutul de proteine. La o bun ă
aprovizionare a plantelor cu azot, o parte a hidra ților de carbon produș i în procesul de fotosintez ă
sunt utiliza ți pentru sinteza proteinelor, în defa voarea lipidelor, astfel încât con ținutul de protein ă
crește și scade cel de lipide.
94
95
Conț inutul în alte substan țe. Semințele de floarea-soarelui au un con ținut ridicat în
potasiu, calciu, fosfor și magneziu.
Conținutul în substan țe extractive neazotate este cuprins între 14,5 și 15%, iar cel în celuloz ă
între 3 și 3,5%.
Semințele de floarea-soarelui con ține și cantități mici de: fosfolipide; steroli; tocoferoli;
ceară ; pigmenți.
Conținutul de fosfolipidele este de 0,03-0,6%, fiind reprezentate în principal de lecitin ă,
cefalină și inositol.
Conținutul de steroli (provitamina D) este de 0,23-0,36%, acesta fiind inferior uleiului de
soia sau porumb.
Tocoferolii (vitamina E) sunt micronutrien ți și antioxidan ți importanț i ce mențin durata de
păstrare a uleiului și a produselor preparate cu ulei, men ținându-le prospe țimea. Floarea-soarelui are
un conț inut ridicat în tocoferoli, acesta fiind totu și inferior uleiului de soia , dar superior uleiurilor de
porumb, rapi ță sau arahide.
Floarea-soarelui are și un conținut ridicat de vitamina B5 ( acid pantotenic), vitamina B3
(vitamina PP sau acid nicotinic) și vitamina B1 (tiamin ă).
Conținutul de ceruri din semin țele de floarea-soarlui este mai mic de 1%, iar cel de pigmen ți
caretenoizi este de 0,12-0,16%.
4.2.3. Particularit ăți biologice la floarea-soarelui
4.2.3.1. Germinarea și răsărirea
Pentru declan șarea procesului de germina ție, semin țele de floarea-soarelui trebuie s ă fie
ieșite din repausul germinativ și să fie întrunite condiț iile minime de temperatur ă și umiditate.
Repausul germinativ dureaz ă 45-50 zile dup ă ajungerea semin țelor la maturitate.
Procesul de germina ție începe la temperatura de 4-5șC la nivelul patului germinativ, dar
procesul se desf ășoară normal începând de la 7-8șC. Pentru declan șarea procesului de germina ție,
semințele de floarea-soarelui au nevoie de o cantitate de ap ă egală cu masa lor.
După declanșarea procesului de germinaț ie, începe mai întâi s ă crească radicula, apoi tigela
și cotiledoanele, dup ă care începe s ă crească și plumula. Radicula str ăpunge pericarpul la nivelul
cicatricei care reprezint ă zona de prindere a semin ței de receptacul . Tigela se alungeș te și
antreneaz ă cotiledoanele, aceasta devenind un ax denumit hipocotil. Prin cre șterea hipocotilului,
cotiledoanele sunt deplasate c ătre suprafa ța solului (germina ție epigee), pentru o perioad ă fiind
acoperite de pericarpul achenei. Apari ția cotiledoanelor la suprafa ța solului marcheaz ă faza de
răsărire.
În condiții normale, semin țele de floarea-soarelui î și păstrează viabilitatea în medie timp de
5 ani, iar în condiț ii de umiditate sc ăzută și la o temperatură de 7oC timp de peste 10 ani (Bonjean
A., 1993).
Răsărirea are loc la 7-20 zile de la sem ănat (frecvent 10-15 zile), în func ție de temperatur ă,
umiditatea solului și adâncimea de sem ănat.
4.2.3.2. R ădăcina și formarea sistemului radicular
Sistemul radicular la floarea-soarelui este format dintr-o r ădăcină principal ă pivotantă și o
rețea puternic ramificat ă de rădăcini secundare (fig. 28).
Rădăcina la floarea-soarelui poate p ătrunde în sol pân ă la 2-2,5 m, iar ramifica țiile laterale
se răspândesc pe o raz ă de peste 70 cm (Semihnenko P., 1960, citat de Bîlteanu Gh., 1993).
Cea mai mare parte a r ădăcinilor de floarea-soar elui (50-70%) se g ăsesc până la adâncimea
de 50-70 cm (Bîlteanu Gh., 1993).
Rădăcina la floarea-soarelui are un num ăr mare de peri șori radiculari și o capacitate mare de
absorție a apei și a substan țelor nutritive. Rezisten ța mare la secet ă a florii-soarelui se datore ște în
primul rând sistemului s ău radicular puter nic dezvoltat.
Comparativ cu partea epigee a plantei, ritmul de cre ștere al rădăcini este mult mai accentuat
la începutul vegeta ției. După înflorit, sistemul radicular î și înceteaz ă creșterea.
Fig. 28. Sistemul radicular la floarea-soarelui ( după Canță r F., 1965 )
Pivotul rădăcinii de floarea-soar elui se caracterizeaz ă printr-o putere slab ă de pătrundere în
sol. Ca atare, trebuie acordat ă o atenție deosebit ă lucră rilor solului, în special pentru evitarea
formării talpei plugului (hardpan).
Din partea îngro șată a rădăcinii principale, în apropiere de colet, se formeaz ă un număr mare
de rădăcini laterale. Acestea cresc la început paralel cu suprafa ța solului pe o distanță de 10-40 cm
față de rădăcina principal ă, apoi încep să se afunde în sol ș i să formeze numeroase ramifica ții.
Dezvoltarea în profunzime a sistemului radicula r la floarea-soarelui depinde de rezerva de
apă a solului. Astfel, planta are o înr ădăcinare mai superficial ă, atunci când straturile superioare
sunt bogate în ap ă, și o înră dăcinare mai adânc ă, în caz de secetă , valorificând astfel rezervele de
umiditate din straturile profunde ale solului și rezistând la secet ă (fig. 29).
1 2 3
Fig. 29. Sistemul radicular la fl oarea-soarelui în diferite condi ții de aprovizionare cu ap ă
1, 2 – condi ții bune de aprovizionare cu ap ă; 3 – condi ții de secetă (după Bîrnaure V., 1991 )
Dezvoltarea r ădăcinilor în orizontul de la suprafa ță, de 0-10 cm, are o importan ță deosebită
pentru nutri ția minerală ; ca atare, trebuie evitat pe cât posibil distrugerea acestor r ădăcini prin
96
97
lucră rile mecanice de combatere a buruienilor. T ăierea parț ială a rădăcinilor laterale înainte de
inițierea floral ă, prin lucr ările mecanice de între ținere, reduce num ărul de flori și semințe pe plant ă,
ceea ce diminueaz ă nivelul produc ției.
Folosirea cât mai bun ă a rezervelor de ap ă ale solului depinde de dezvoltarea r ădăcinilor în
profunzime, prin lucr ările de baz ă ale solului (ar ătură și eventual scarificare înainte de efectuarea
arăturii) urm ărindu-se înl ăturarea eventualelor obstacole (tasar e în profunzime) care ar putea bloca
dezvoltarea ră dăcinilor.
4.2.3.3. Tulpina și formarea tulpinii
Tulpina la floarea-soarelui este erect ă, cilindric ă, neramificat ă și prevăzută cu perișori scurți
și aspri. La exterior, tulpina este ondulat ă până la brăzdată.
Tulpina este plin ă cu măduvă , aceasta înmagazinând ap ă, particularitate care contribue la
asigurarea rezisten ței plantei la secet ă.
Diametrul tulpinii variaz ă în mod obi șnuit între 2 și 6 cm, cu limite de varia ție de la 0,5 la
10 cm. Tulpina are diferite grosimi de-a lungul ei, fiind mai sub țire către partea superioar ă și bazală.
Înățimea tulpinii prezint ă o mare varia ție, de la 0,5 la 5 m, fiind influen țată de hibrid,
precum și de condiț iile de umiditate, nutri ție și densitatea culturii. În mod obi șnuit, înălțimea
tulpinii variaz ă de la 1,1 la 1,7 m. În condi ții de defici hidric (secet ă) înălțimea tulpinii este sub 1
m.
Hibrizii de floarea-soarelui cu tulpina de în ălțime mijlocie (140-160 cm) și cu diametrul de
cca. 2,5 cm la în ălțimea de 1 m sunt considera ți cei mai valoro și, aceștia caracterizându-se printr-o
rezistență mai bună la frângere și cădere.
O talie mai mic ă a plantei (pân ă la 100 cm, ca valoare minim ă) permite scurtarea perioadei
în care se formeaz ă tulpina, u șurează recoltarea mecanizat ă și crește rezisten ța plantelor la c ădere și
frângere. Reducerea în ălțimii tulpinii în procesul de ameliorare trebuie s ă se realizeze prin scurtarea
internodurilor și nu prin reducerea num ărului acestora, num ărul de frunze pe plant ă rămânând astfel
neschimbat. Pentru efectuarea recolt ării mecanizate în condi ții bune, în ălțimea tulpinii nu trebuie s ă
fie mai mic ă de 75 cm.
În general, hibrizii mai timpurii au în ălțimea tulpinii mai mic ă, iar cei mai tardivi au
înălțimea tulpinii mai mare.
De obicei, tulpina este dreapt ă, iar la maturitate se curbeaz ă spre partea terminal ă, sub
calatidiu.
Tulpina este neramificat ă la hibrizii actuali de floarea-soarelui cultiva ți pentru ulei, tendin ța
de ramificare fiind eliminat ă prin procesul de ameliorare.
Tulpina cre ște foarte încet la începutul vegeta ției, când plantele au 2-3 perechi de frunze,
perioadă în care ră dăcina crește într-un ritm rapid. Ulterior, ritmul de cre ștere a tulpinii se
intensifică. În faza de formare a calat idiilor, ritmul de cre ștere a tulpinii este de 2-5 cm pe zi.
Creșterea tulpinii în în ălțime se termin ă la sfârșitul înfloririi.
4.2.3.4. Frunzele și suprafa ța foliară
Cotiledoanele, a c ăror apariție la suprafa ța solului marcheaz ă răsărirea plantelor de floarea-
soarelui, sunt denumite impropriu “f runze cotiledonale”. Acestea variaz ă ca mărime, având
lungimea de cca. 3 cm și lățimea de cca. 2 cm. Forma cotiledoanelor poate fi eliptic ă, ovală,
alungită sau rotunjit ă. Cotiledoanele au o poziț ie este aproape orizontal ă în decursul zilei, iar în
timpul nop ții devin oblice. Hipocotilul este verde-albicios pân ă la verde-roș iatic.
În mod obi șnuit, num ărul de frunze pe plant ă este cuprins între 25 și 35, în func ție de hibrid
și condițiile de mediu (în special lungim ea zilei) din perioada de iniț iere a primordiilor foliare.
Hibrizii mai timpurii formeaz ă un număr mai mic de frunze pe plant ă (25-27 frunze), în timp
ce hibrizii mai tardivi formeaz ă un număr mai mare de frunze pe plant ă (peste 30 frunze).
Numărul de frunze este o caracteristic ă specifică fiecărui hibrid în parte, care este influen țat
în anumite limite de acț iunea factorilor de mediu.
Primele 2-3 perechi de frunze de la baza plantei sunt dispuse opus, urm ătoarele frunze fiind
alterne, având o dispunere elicoidal ă pe tulpin ă.
Frunzele sunt variabile în privin ța mărimii, a formei generale și a formei vârfului, a bazei
limbului și a marginii acestuia, precum și în privin ța pilozităț ii.
Limbul foliar este, în general, neted, dar poate prezenta și diferite grade de gofrare.
Pețiolul frunzelor este bine dezvoltat, l ățit la locul de prindere pe tulpin ă. În partea
superioară a plantei, pe țiolul frunzelor prezint ă un jgheab prin care apa de ploaie colectat ă de frunze
este condus ă spre tulpin ă și apoi în jos spre r ădăcină.
Nervațiunea frunzei const ă dintr-o nervur ă mare de-a lungul frunzei și nervuri laterale
ramificate, care pot forma cu nervura principală un unghi ascu țit, drept sau aproape drept, obtuz.
Frunzele se adapteaz ă ușor la vânt, datorită pețiolului lung și elastic. De asemenea, frunzele
umbresc bine solul și îl protejeaz ă de căderea direct ă a pică turilor de ploaie.
Frunzele de floarea-soarelui suport ă bine fenomenul de ofilire temporar ă, care este
determinat de insuficien ța apei în sol.
Frunzele florii-soarelui se mi șcă in timpul zilei pentru a maximiza intercep ția luminii solare,
fenomen numit diaheliotropism.
În funcție de aprovizionarea cu ap ă și fertilitatea solului, o plantă matură de floarea-soarelui
are o suprafață foliară1 cuprinsă între 2500 și 13500 cm2. În condi ții de deficit hidric (secet ă),
suprafața foliară a plantei este sub 2000 cm2 (Ion V. ș i colab., 2004).
ISF (Indicele Suprafe ței Foliare, cunoscut și sub denumirea de LAI = Leaf Area Index) la
înflorire are o valoare optim ă cuprinsă între 2,5 și 3,0 (fig. 30). O valoare mai mare a ISF nu
contribuie la intercep ția unei cantit ăți mai mari de radia ție solară , având îns ă un efect negativ prin
creșterea transpira ției totale. În condi ții de secet ă, valoarea ISF este cuprins ă între 0,6 și 1,8 (Ștefan
V. și col, 2007; Ion V. și col, 2004).
Producția (q/ha)
Indicele suprafe ței foliare (ISF) în stadiul F2 (început deînflorire)
Fig. 30. Rela ția între produc ție și indicele suprafe ței foliare (ISF) în stadiul F2 (f iecare punct
reprezintă o parcelă experimentală )
(după Merrien A. și Marie-Joëlle Milan, 1992 )
98
1 Suprafața foliară pe plantă este cuprins ă între 3000-6000 cm2 după Zimmerman (1985), între 4200-6900 cm2 după
Blanchert (1992), între 2500-8000 cm2 după Terbea (1985), între 4000-7000 cm2 după Merrien și Milan (1992), între
4000-7000 cm2 după Bonjan (1993), între 4185 și 13516 cm2 după Laiu (2003), între 788 cm2 în condiții de secet ă și
12721 cm2 în condiții bune de aprovizionare cu ap ă, după Ion V. (2004).
99
Suprafața foliară cea mai mare se înregistreaz ă la înflorirea plantelor, când cre șterea
frunzelor înceteaz ă.
Reducerea suprafe ței de asimila ție la floarea-soarelui se înregistreaz ă într-un ritm accentuat,
în general începând cu a doua jum ătate a lunii iulie, prin uscarea frunzelor de la baza plantei.
În funcție de condi țiile climatice, num ărul de frunze uscate pe plant ă (situate la baza plantei)
în faza de înflorire poate ajunge la 14 frunze, în mod frecvent variind între 8 și 12 frunze (Ș tefan V.
și colab., 2007; Ion V. și colab., 2004).
În faza de înflorire, frunzele situate în cele dou ă treimi superioare ale tulpinii reprezint ă 60-
80% din suprafa ța foliară totală și au importan ța cea mai mare în formarea produc ției de semin țe și
ulei.
4.2.3.5. Inflorescen ța și floarea
Florile sunt grupate în inflorescenț e de tip racem denumite calatidiu, antodiu sau capitul.
Cultivarele pentru ulei au în vârful plantei o singur ă inflorescen ță cu diametrul cuprins, de
obicei între 10 și 40 cm. Prin cre șterea densit ății plantelor și mărirea stresului hidric diametrul
inflorescen țelor se mic șorează .
Hibrizii mai tardivi au, în ge neral, un calatidiu mai mare decât hibrizii mai precoci. De
asemenea, hibrizii cu semin țe mari, destina ți obținerii de semin țe pentru spart sau semin țe pentru
halva, au calatidiu cu diametru mai mare (chiar peste 40 cm).
Hibrizii pentru ulei au un calatidiu cu diametru mai mic, cuprins între 10 și 25 cm, dar poate
fi de peste 25 cm în condi ții pedoclimatice și agrotehnice optime.
Ritmul de cre ștere a calatidiului în diametru este în medie de 0,45 cm/zi, cu limite de
variație cuprinse între 0,4 și 0,52 cm/zi ( Ștefan V. ș i colab., 2007).
Poziția calatidiului este variabil ă. Astfel, calatidiile în cu rs de dezvoltare fac mi șcări de
orientare dup ă Soare (fenomen de
heliotropism ), astfel încât suprafa ța calatidiului formeaz ă un
unghi drept cu direc ția de cădere a razelor solare. Diminea ța, calatidiul este orientat c ătre nord-est,
iar în timpul zilei acesta urm ărește miș carea Soarelui pe bolta cereasc ă. În timpul nop ții, calatidiul
revine puț in câte pu țin din nou c ătre nord-est. Heliotropismul calatidiului tân ăr înceteaz ă în
momentul înfloririi, când toate calatidiile se orienteaz ă către direcția din care r ăsare Soarele la
începutul înfloririi.
În timpul înfloritului, de obicei calatidiul are o pozi ție vertical ă față de suprafaț a solului și
este îndreptat spre est. Dar, pe m ăsură ce se dezvoltă semințele, calatidiul se înclin ă în mod diferit,
la unele genotipuri r ămânând erect.
Calatidiile pot fi plate, c onvexe, concave sau neregulate.
Receptaculul are forma unui disc circular, cu grosimea cuprins ă între 1 și 4 cm, acesta fiind
înconjurat de câteva rân duri de foliole de form ă triunghiulară sau alungit ă, cu vârfurile ascu țite,
numite bractee. Bracteele sunt frunze modi ficate, dispuse pe marginea receptaculului ș i care pân ă la
deschiderea inflorescen ței acoperă florile.
Florile din inflorescen ță sunt de dou ă tipuri, si anume: flori ligulate (sterile) și flori
tubuloase (fertile).
Florile ligulate sunt dispuse radiar pe marginea inflorescen ței, în 1-2 rânduri (fig. 31).
Acestea sunt în num ăr de 30-70 și sunt asexuate sau unisexuate, fapt pentru care r ămân întotdeauna
sterile.
Forma florilor ligulate este alungit ă, ovoidală sau rotunjit ă, cu partea superioar ă catifelată și
partea inferioar ă fin-ciliată. Petalele florilor ligulele sunt lungi de 6-10 cm și late de 2-3 cm.
Culoarea florilor ligulate este galben ă, cu diferite nuan țe (galben-auriu, galben-pai sau
galben-portocaliu), dar se întâlnesc și flori ligulate violete, purpurii sau ro șii.
Florile tubuloase sunt florile propriu-zise (fig. 31). Acestea sunt hermafrodite, actinomorfe,
dispuse în cercuri concentr ice. Acestea sunt în num ăr de 600-2.500, dar în cazul plantelor izolate, la
care calatidiul este mai mare, num ărul florilor tubuloase poate ajunge chiar pân ă la 10.000.
Flori ligulate Flori tubuloase
100
Fig. 31. Sec țiune prin calatidiul de floarea soarelui
Florile tubuloase sunt separate între ele prin pa lei cu 2-3 lobi, de culo are galben-verzui, care
depășesc cu lobul cel mai lung floarea închis ă. În stadiul de mugure, acest lob este curbat înspre
centrul calatidiului, având rol de protec ție a tubului floral în curs de dezvoltare. Aceast ă protecție
este mărită și prin excre ția unui lichid lipicios, similar cu r ășina. La maturitate, paleile devin tari,
țepoase, formând o structur ă alveolară care fixeaz ă seminț ele pe calatidiu.
Caliciul este redus la 2-4 solzi șori incolori, de 4 mm lungime, dispu și în partea superioar ă a
ovarului.
Corola este actinomorf ă, gamopetal ă, tubuloasă , alcătuită din 5 petale concrescute, cu cinci
dințișori. La exterior, corola este de culoare galben ă de diferite nuan țe, mai rar violet-închis, iar la
interior aceasta este galben ă-portocaliu, ro șu-brun, ro șu-cenușiu sau chiar neagr ă.
Corola la floarea-soarelui este format ă din tubul (gâtul) corolei și limbul corolei (partea
deschisă în formă de pâlnie) cu cinci din ți ce reprezint ă vârfurile celor cinci petale concrescute.
Lungimea corolei la o floare deschis ă este de 9-12 mm. Lungim ea tubului corolei este
cuprinsă între 5,1 și 6,2 mm, iar diametrul este cuprins între 1,7 și 2,3 mm. Datorit ă formei
tubuloase, tubul corolei are și rolul de rezervor de nectar, acesta îngustâdu-se spre baz ă și formând
un inel în interiorul c ăruia este dispus ț esutul nectarifer.
Androceu l este sinanter, adic ă staminele sunt concrescute prin anterele lor, în timp ce
filamentele r ămân libere. Acest proces se nume ște sinantrie, de unde și denumirea de familia
Synanterae dată de unii autori compozitelor.
Staminele sunt în num ăr de 5, au filamentele albicioase și anterele alungite, legate între ele
printr-o pieli ță fină, elastică.
Anterele au vârfurile late, iar în stadiul de mugure închid tubul anterelor la partea superioar ă,
care este de culoare brun-închis ă până la neagră.
Grăunciorii de polen sunt relativ mari, de 34–45 μm (Vrînceanu Al.V., 2000). Aceș tia au o
formă sferică și sunt de culoare galben ă. De asemenea, suprafa ța lor este lipicioas ă și cu excrescen țe
sub form ă de ghimpi, ceea ce face ca ace știa să se aglutineze (fig. 32). Datorită acestor
caracteristici, transportul gr ăunciorilor de polen prin intermediul vâ ntului se face cu dificultate, în
schimb aceș tia au o bun ă aderență la corpul insectelor.
Gineceul este alcă tuit din ovar, stil și stigmat.
Ovarul florii-soarelui este inferior și format din dou ă carpele concrescute numai prin
marginile lor, cu o cavitate unic ă ce conține un singur ovul.
Stilul este albicios și este plasat în interiorul tubului anterelor, purtând stigmatul. Stilul are
rolul de a r ăspândi polenul prin stră pungerea anterelor și de a ridica stigmatul deasupra polenului
propriu, pentru a favoriza polenizarea încruci șată.
Receptacul Bractei
Fig. 32. Gr ăunciori de polen la floarea-soarelui
Stigmatul este bifurcat și acoperit pe partea exterioar ă cu peri monocelulari, având de obicei
aceeași culoare în partea superioar ă ca și partea interioar ă a florii tubuloase. Stigmatele pot fi și de
culoare ro șie, sau numai marginile acestora, cu toate c ă tubul florii este ga lben-portocaliu în
interior.
Funcția principal ă a stigmatului este de a recepta gr ăunciorii de polen în vederea germina ției
acestora și realizării fecund ării.
Stigmatul ajunge la maturitate mai tâ rziu decât anterele, fenomen denumit „ protandrie ”. În
timpul matur ării florilor tubuloase , stigmatul se alunge ște și este împins în afara tubului anterelor,
după care capătul distal al acestuia se desf ace median, iar vârfurile celor dou ă bifurcații se răsucesc
în afară, expunând partea lor inferioar ă, receptivă.
Lobii stigmatului au lungimea de 3-4 mm și sunt acoperi ți cu perișori îndrepta ți în sus, care
în condiții de receptivitate secret ă un lichid lipicios.
Glandele nectarifere sunt prev ăzute cu stomate, care difer ă în privin ța mărimii, formei și
frecvenței. Mărimea glandelor nectarifere, precum și numărul și poziția stomatelor sunt strâns
corelate cu gradul de atractivitate a albinelor.
4.2.3.6. Înflorirea
Înflorirea este precedat ă de deschiderea involucrului de frunze al calatidiului, dup ă care
apare primul rând de flori ligulate, pro ces care de obicei se petrece seara.
Înflorirea este centripet ă, începând cu florile marginale, ligulate și continuând în interiorul
calatidiului cu florile tubuloase, care înfloresc în 6-8 zone succesive, a câte 2-3 rânduri de flori. O
floare tubuloas ă are un ciclu vital de 24-36 ore, când polenul este pus în libertate, cu însemnate
variații determinate de condi țiile climatice, aprovizionarea cu ap ă și substanțe nutritive, precum și
de genotip.
O floare tubuloas ă trece prin urm ătoarele faze de dezvoltare (f aze de înflorire) (fig. 33):
– floare în stadiu de buton , care se caracterizeaz ă prin trecerea corolei de la culoarea verde la
culoarea galben ă, în interiorul acesteia staminele f iind mature, cu polenul deja format și viabil;
– floare în stadiu de stamin ă, care se caracterizeaz ă prin corol ă alungită, cu stamine care ies din
aceasta cu 5-6 mm. Trecerea de la stad iul de buton la stadiul de stamin ă se face foarte rapid,
pe timpul nop ții, astfel încât diminea ța polenul este eliberat din abunden ță;
– floare în stadiu de stigmat , care se caracterizeaz ă prin apari ția stigmatului deasupra
staminelor;
– floare în stadiul de ofilire , care caracterizeaz ă floarea deja fecundat ă. Corola se usuc ă,
înflorirea este terminat ă, iar ovarul î și începe dezvoltarea.
Momentul în care stigmatul î și pierde turgescen ța, iar lobii acestuia se r ăsucesc în spirală
marcheaz ă faptul că s-a produs polenizarea ș i fecundarea. Un alt semn dis tinctiv al florii fecundate
este schimbarea culorii corolei din galben în brun.
101
1 2 3 4 5
Fig. 33. Florile tubuloase aflate în diferi te faze de dezvoltare (faze de înflorire)
1- floare în stadiu de buton; 2- floare în stadiu de stamin ă;
3, 4, 5- floare în stadiu de stigmat
Înflorirea unui calatidiu, dup ă etalarea florilor ligulate, se desf ășoară în cercuri concentrice,
pe parcursul a șapte etape (Cadeac și Beauguillaume, 1992, cita ți de Vrînceanu Al.V., 2000) (fig.
34):
• Etapa 1 : discul calatidiului este ocupat în într egime de mugurii florali, la periferie ap ărând
izolat flori cu stamine;
• Etapa 2: pe calatidiu sunt prezente dou ă zone, una acoperită cu muguri florali și alta
periferică, cu flori cu stamine vizibile;
• Etapa 3 : pe calatidiu sunt prezente trei zone distin cte, una în centrul ca latidiului cu muguri
florali, a doua cu flori cu stamine și a treia, periferic ă, cu flori cu stigmate;
• Etapa 4 : pe calatidiu sunt prezente patru zone distincte, în aceste zone g ăsindu-se, de la centru
la periferie, urm ătoarele tipuri de flori: muguri florali, fl ori cu stamine, flori cu stigmate, flori
ofilite;
• Etapa 5 : numărul de zone pe calatidiu se reduce la trei, prin dispari ția zonei centrale cu
muguri florali;
• Etapa 6 : pe calatidiu r ămân două zone, prin dispari ția zonei cu flori staminale;
• Etapa 7 : pe calatidiu nu mai sunt flori cu stigmate , acesta fiind în întregime acoperit cu flori
ofilite.
Când înflorirea florilor t ubuloase s-a terminat, florile ligulate se ofilesc și cad, aceasta
indicând încheierea procesului de înflorire a calatidiului.
Înflorirea începe atunci când se realizeaz ă o sumă a temperaturilor biologic active
(temperatura de baz ă de 5oC) din momentul r ăsăririi (75% plante r ăsărite) cuprins ă între 800 și
925oC (64-70 zile) (Ion V. ș i colab., 2007).
Calendaristic, procesul de înflorire se desf ășoară în condițiile din țara noastră în luna iunie și
prima jum ătate a lunii iulie.
O inflorescență se menține înflorit ă în medie 7-8 zile, în func ție de hibrid și factorii
climatici.
Înflorirea tuturor calatidiilor din cultur ă se realizeaz ă într-o perioad ă cuprinsă între 11 ș i 20
de zile, iar întregul proces de înflorire la nivelul culturii se desf ășoară într-o perioadă cuprinsă între
12 și 30 de zile, cel mai frecvent între 15 și 21 de zile (Ion V. și colab., 2007).
În perioadele calde și însorite, înflorirea se realizeaz ă mai devreme și într-o perioad ă de timp
mai scurtă, iar pe timp rece și noros înflorirea se realizeaz ă mai târziu și prezintă un ritm mai lent,
durând mai multe zile.
102
0
1 1 2
3 4 5
6 7 8
Fig. 34. Înflorirea la floarea-soarelui
0- Calatidii înainte de înflorire, 1- Etapa I de înfl orire; 2- Etapa II de înflorire; 3- Etapa III de
înflorire; 4- Etapa IV de înflorire ; 5- Etapa V de înflorire; 6- Etapa VI de înflorire; 7- Etapa VII de
înflorire; 8- Calatidiu la ca re florile ligulate s-au uscat
4.2.3.7. Polenizarea
Floarea-soarelui este o plantă alogamă entomofil ă, doar par țial anemofil ă, deoarece polenul
este slab adaptat la transportul prin vânt, fiind greu și aglomerându-se u șor. Mai pu țin de 0,2% din
polenizare are loc prin intermediul vântului și pe o distan ță mai mic ă de 1 m fa ță de sursa
polenizatoare (Madeuf, 1980, c itat de Bonjean A., 1993).
La floarea-soarelui, anterele elibereaz ă polenul înainte ca stigmatele s ă ajungă la maturitate
(fenomen de protandrie). Po lenul ajunge la maturitate și este eliberat cu 12-14 ore înaintea
103
104
maturizării stigmatului. Din aceast ă cauză , polenizarea stigmatelor se face numai cu polenul altor
flori. Totu și, se poate produce și autofecundarea la un anumit num ăr de flori.
Numărul grăunciorilor de polen pe anter ă este de cca. 25.000, ceea ce corespunde la cca.
800 kg polen/ha (Bonjean A., 1993).
Lumina solar ă directă reduce viabilitatea polenului care se usuc ă și își pierde capacitatea de
fecundare. În condi ții de lumin ă și căldură, viabilitatea polenului este de cca. 10 ore, pe timp noros
de cca. 24 ore, iar în condi ții de întuneric și răcoare de c ăteva zile (Velican V., 1959, citat de
Muntean L.S., 1997).
Calatidiile de floarea-soarelui sunt vizitate de albine melifere și insecte din entomofauna
spontană, cum sunt: lepidoptere (f luturi), diptere (mu ște), hymenoptere (viespi, albine s ălbatice),
heteroptere (plo șnițe).
Albinele melifere ( Apis mellifica ) reprezint ă principalele insecte po lenizatoare la floarea-
soarelui, cu o frecven ță de cercetare a calatidiilor cuprins ă între 70-100% (Nicoleta Ion ș i colab.,
2002). Pentru a culege nectar , albina introduce trompa și capul între petale și tubul antere lor, pentru
a ajunge la nectarul de la baza stilului, înc ărcându-se astfel cu gră unciori de polen. Trecând pe alt ă
floare albina atinge și aici anterele, se pudreaz ă p e c o r p c u g r ăunciori de polen pe care apoi îi
transportă pe alte flori și pe alte calatidii, unde o parte din ei r ămân pe stigmatele pe care albina le
atinge fie trecând peste ele fie culegând nectarul colectat la baza tubului corolei, efectuându-se
astfel polenizarea încruciș ată.
Dintre insectele din entomofauna s ălbatică, bondarii ( Bombus sp. ) participă la polenizare în
procentul cel mai mare, dup ă care urmeaz ă fluturii din diverse specii. În general, nu se înregistreaz ă
cazuri de izgonire sau concuren ță între albinele melifere și insectele polenizatoare spontane.
În general, pentru condi țiile din țara noastr ă, albinele melifere sunt prezente în culturile de
floarea-soarelui între orele 6oo și 20oo. Se pot distinge dou ă maxime ale prezen ței albinelor în
culturile de floarea-soarelui, resp ectiv un maxim cuprins între orele 7oo și 10oo și unul curpins între
orele 16oo și 18oo.
Comparativ cu albinele melifere, bondarii î și încep activitatea mai de diminea ță și au o
activitare mai constant ă de-a lungul zilei.
4.2.3.8. Fructul și formarea acestuia
Fructul, care este numit impropriu s ămânță, este o achen ă cu pericarpul pielos, neconcrescut
cu sămânța. Pericarpul sau coaja se formeaz ă din pereț ii ovarului, iar s ămânța propriu-zis ă din ovul.
Fructul este în general alungit, ascu țit la capătul cu care se prinde de calatidiu. Achenele au
lungimea cuprins ă între 8 și 25 mm, l ățimea între 3,5-9 mm și grosimea între 2,5 și 5 mm.
La hibrizii actuali, peri carpul (coaja) reprezint ă între 24 și 34% din greutatea fructului (Ion
V. și colab., 2000). Pericarpul are o culoare alb ă, cenuș ie, neagră sau poate fi v ărgat.
MMB este cuprins ă între 20 și 100 g, cel mai frecvent variind între 40 și 60 g. MMB este
mai mare la semin țele pentru “ron țăit”, fiind cupris ă de obicei între 110 și 125 g, dar putând ajunge
până la 200 g. Semin țele situate la exteriorul calatidilui sunt mai mari decât cele situate spre centrul
calatidiului.
MH este cuprins ă între 30 și 50 kg, fiind de dorit s ă fie mai mare de 40 kg.
În pericarp, între suber și sclerenchim se g ăsește un strat de celule denumit “strat tare“ sau
“strat carbonogen” (fig. 35). Stratul carbonogen con ține cca. 75% carbon, fiind dens și tare,
prezența acestuia m ărind rezisten ța fructelor la atacul moliei florii-soarelui ( Homoeosoma
nebulella ).
Sămânța este învelit ă într-o membran ă concrescut ă cu endospermul, formând o pelicul ă
subțire care protejeaz ă embrionul. Embrionul este format din dou ă cotiledoane mari, acestea având
rolul de țesuturi de rezerv ă, în care se acumuleaz ă cea mai mare cantitate de ulei și proteină din
semințe. Între cele dou ă cotiledoane, la vârful ascu țit al seminț ei, se află gemula, tigela și radicula
(fig. 36).
1 2
Fig. 35. Sec țiune prin pericarpul fructu lui de floarea-soarelui
1- pericarp cu strat ca rbonogen; 2- pericarp f ără strat carbonogen;
a- epicarp; b- țesut cu suber; c- strat carbonogen; d- țesut sclerenchimatic
(după Canță r F., 1965 )
105
Fig. 36. Structura fructului (achenei) la floarea-soarelui
Pericarpul fructului se poate dezvolta complet chiar dac ă fecundarea nu are loc. Ca atare,
într-o inflorescen ță de floarea-soarelui se g ăsește aproape întotdeauna un anumit procent de fructe
la care pericarpul este dezvoltat normal sau aproape normal, îns ă fără sămânță (fără miez), fructe
denumite seminț e seci. Ponderea semin țelor seci pe calatidiu poate ajunge pân ă la 30%.
Vasele conducă toare din tulpin ă se prelungesc în pă rțile periferice ale receptaculului, iar
spre interiorul acestuia pornesc ramifica ții mai rare și mai înguste, care alimenteaz ă mai defectuos
această zonă, mai ales atunci când apa și elementele nutritive din sol se afl ă în cantitate insuficient ă.
Ca rezultat, florile centrale nu se dezvolt ă sau se dezvolt ă slab, ducând la apari ția semințelor seci.
Apariția semințelor seci în cadrul calatidiului se datoreaz ă slabei aprovizion ări cu apă a
florilor din mijlocul inflorescen ței, asociată cu seceta din perioada în floritului, care se manifest ă
destul de frecvent în zonele de cultur ă ale florii-soarelui din țara noastră . Fertilitatea zonei centrale a
calatidiului este influen țată de condițiile de vegeta ție, dar este condi ționată și genetic.
Masa semin țelor pe calatidiu variaz ă în mod obi șnuit între 16 și 63 g (Ștefan V. ș i colab.,
2007; Ion V. ș i colab., 2000, 2004). Densitatea influen țează masa semin țelor pe calatidiu, cre șterea
densității determinând reducerea masei semin țelor pe calatidiu. De asemenea, aprovizionarea cu ap ă
influențează masa semin țelor pe calatidiu, pe m ăsură ce aceasta se îmbun ătățește crește masa
boabelor pe calatidiu.
Numărul de semin țe pe calatidiu variaz ă în mod obi șnuit între 400 și 1400 semin țe (Ștefan
V. și colab., 2007; Ion V. și colab., 2000, 2004). Densitatea influen țează numărul de semin țe pe
calatidiu, cre șterea densit ății determinând reducerea num ărului de semin țe/calatidiu. De asemenea, Pericarp Tegument seminal Endosperm Cotiledoane
Plumulă
Tigelă
Radiculă
aprovizionarea cu ap ă influenț ează numărul de semin țe pe calatidiu, pe m ăsură ce aceasta se
îmbunătățește creș te numărul de semin țe pe calatidiu.
Geneza fructului începe la 2-3 zile de la deschiderea florii, indiferent dac ă a avut loc sau nu
fecundarea. Achena ajun ge la lungimea normal ă la cca. 9 zile de la fecund are, iar la cca. 14-15 zile
de la fecundare se termin ă creșterea în lățime (Salontai Al., 1972).
Procesul de formare a semin țelor la floarea-soarelui dureaz ă 45-52 zile (Belev țev D., 1963,
citat de Bîlteanu Gh., 1993).
În prima perioad ă de formare a semin țelor, substanț a uscată se acumuleaz ă cu intensitate
mai mare în coaj ă, după care se acumuleaz ă în miezul semin țelor.
Acumularea uleiului este corelat ă negativ cu acumularea proteinelor (fig. 37).
Conținutul în ulei (%)
Conț inutul în proteine (%)
Fig. 37. Antagonismul ulei/proteine: ●Parcele neirigate; ▲Parcele irigate
(după Merrien A., Marie-Joelle Milan, 1992 )
4.2.4. Formarea recoltei la floarea-soarelui
Elementele productivit ății la floarea-soarelui sunt:
– numărul de plante pe unitatea de suprafa ță;
– numărul de semin țe pe plant ă (numărul de semin țe pe calatidiu);
– masa a 1000 de boabe (MMB);
– conținutul semin țelor în ulei (avâ nd în vedere c ă scopul final al cultiv ării florii-soarelui îl
reprezintă obținerea de ulei).
Numărul de plante pe unitatea de suprafa ță (hectar), respectiv densitatea, se stabile ște la
semănat prin num ărul de boabe germinabile care se seam ănă, și se definitiveaz ă în timpul perioadei
de vegeta ție sub acț iunea unor factori, cu m sunt: atacul de boli și dăunători, efectuarea lucr ărilor
mecanice de între ținere (pra șile mecanice și manuale), secet ă, grindină.
Densitatea la sem ănat se stabile ște în func ție de hibrid (hibrizii mai tardivi și cu o talie mai
mare se preteaz ă la densit ăți mai mici, în timp ce hibrizii mai timpurii și cu o talie mai mic ă se
pretează la densit ăți mai mari) și se corecteaz ă în funcție de condi țiile concrete de cultivare
(fertilizare, posibilit ățile de irigare ș i combatere a buruien ilor, rezerva de ap ă a solului în momentul
semănatului, condi țiile climatice).
Dat fiind faptul c ă hibrizii de floarea-soarelui actua li sunt monocefalici (au un singur
calatidiu), num ărul de plante pe unitatea de suprafa ță se asociază cu numărul de calatidii pe unitatea
de suprafață și reprezint ă elementul productivit ății care influen țează în măsura cea mai mare
producția.
Numărul de semin țe pe plantă , care se asociază cu numărul de semin țe pe calatidiu, depinde
de viguarea plantei în perioada de creș tere, mărimea suprafe ței foliare înainte de înflorire și
106
107
menținerea suprafe ței foliare dup ă înflorire. Vasculariza ția calatidiului reprezint ă un factor care
limitează numărul de semin țe pline în zona central ă a calatidiului.
Masa a 1000 de boabe (MMB) depinde de men ținerea suprafe ței foliare dup ă înflorire.
Acest element de productivitate are va lori diferite pe calatidiu, semin țele fiind mai mari la periferia
calatidiului și mai mici spre centrul acestuia.
Între elementele productivit ății există corelații, care de obicei sunt negative. Astfel, masa a
1000 de boabe se coreleaz ă negativ cu num ărul de semin țe pe calatidiu. De asemenea, num ărul de
plante pe unitatea de suprafa ță se coreleaz ă negativ cu num ărul de semin țe pe calatidiu, ca urmare a
faptului c ă o densitate mai mare determin ă reducerea diametrului calatidiului și respectiv a
numărului de semin țe pe calatidiu.
Toate elementele productivit ății sunt influen țate de condiț iile de mediu, dintre care
aprovizionarea cu ap ă are un rol major, influen ța cea mai mare având-o asupra num ărului de
semințe pe plantă (calatidiu). Aprovizionarea cu azot ar e un rol important în faza în care se
diferențiază numărul de semin țe pe calatidiu.
4.2.5. Sistematic ă și hibrizi
Floarea-soarelui face parte din ordinul Compositales (Asterales ), familia Compositae
(Asteraceae ), subfamilia Tubuliflorae , tribul Heliantheae, subtribul Helianthinae, genul
Helianthus1 L.
Toate speciile genului Helianthus sunt originare din America de Nord, unde ocup ă o
varietate mare de habitate. Clasific ările moderne ale genului Helianthus admit existen ța a 68 specii.
Formele cultivate pentru semin țe aparțin speciei Helianthus annuus L. var. macrocarpus
(DC) Ckll. (n=17), care se caracterizeaz ă prin forme anuale, monocefalice (cu o singur ă
inflorescen ță), foliole involucrate mai late de 8,5 mm, flori radiale ligulate de culoare galben-
portocalii, achene mari. În cadrul acestei specii exist ă și forme ornamentale, care sunt policefalice,
cu un num ăr mare de flori radiale ligulate.
Hibrizii de floarea-soarelui au în locuit soiurile cu polenizare liber ă, determinând apari ția
unei noi etape în dezvoltarea culturii de floarea-soarelui, cunoscut ă ca etapa florii-soarelui hibride.
Trecerea de la crearea de soiuri la crearea hi brizilor de floarea-soarelui a constituit un salt
calitativ ce a asigurat cre șterea produc ției și a conținutului de ulei.
În prezent, în cultur ă predomin ă hibrizii de floarea-soarel ui, România fiind considerat ă prima
țară din lume care a cultivat hi brizi de floarea-soarelui ob ținuți pe bază de androsterilitate nuclear ă
marcată genetic, primii hibrizi crea ți fiind Fundulea 52 și Fundulea 53, introdu și în produc ție în
anul 1973 (Vrînceanu Al.V., 2000).
Din punctul de vedere al grupelor de precocitate la floar ea-soarelui, în condi țiile resurselor
termice din România se pot stabili tr ei grupe de hibriz i (Vrînceanu Al.V. și colab., 1995):
– hibrizi precoci și semiprecoci , cu suma temperaturilor biologi c active (cu pra gul biologic de
6°C) de la sem ănat la maturitatea tehnic ă de 1576°C (hibridul martor este Coril);
– hibrizi semitardivi , cu suma temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de 6°C) de la
semănat la maturitatea tehnic ă de 1817-1859°C (hibridul martorul este Select);
– hibrizi tardivi , cu suma temperaturilor biologic activ e (cu pragul biologic de 6°C) de la
semănat la maturitatea tehnic ă de 1885°C.
Dintre obiectivele importante în ameliorarea florii-soarelui și crearea de hibrizi se
menționează:
– creșterea capacitaț ii de produc ție;
– creșterea conținutului de ulei în semin țe;
– reducerea procentului de coji;
– creșterea rezisten ței la boli (man ă, putregaiul alb, p ătarea brun ă și frângerea tulpinilor);
1 Denumirea de Helianthus vine din limba greac ă de la helios = Soare și anthos = floare.
108
– creșterea rezisten ței la lupoaie;
– creșterea rezisten ței la secetă ;
– crearea de hibrizi cu o perioad ă de vegeta ție (115-130 zile pentru țara noastr ă) prin care s ă se
asigure valorificarea optim ă a resurselor hidrice, nutritive și a radiației solare;
– creșterea rezisten ței la cădere și pretabilitatea la recoltarea mecanizat ă.
Hibrizii de floarea-soarelui admi și pentru a fi cultivaț i în România în anul 2009 sunt:
Aitana, Alex, Almanzor, Anabela SU, Arena, Arpad, Aurasol, Betina, Daniel, Diabolo, Duna, ES
Camila, Favorit, Fleuret, Fleuret OR, Fly, Fo cus, Fundulea 225, Georgina, GK Manuel, GK Mara,
Heliacan, Heliasol, Heliasol RO, Heliasun RM, Hur acan, Hysun 321, Itanol, Jupiter, Kasol, Krisol,
Leila, LG5412, LG54.20 M, LG5450HO, LG 56.34, LG56.60, LG5380M, LG5665M, Lindor,
Lovrin 338, Lovrin 614, Lovrin 618, Macha, Magor, Manitou, Masai, Mateol RO, Melody,
Minunea, Neptun, Nobel, NS Oliva, NS Viktoria , Ollean, Olsavil, Ozirisz, Paraiso 102 CL,
Performer, PF100, Pixel, Podium, Podu Iloaie i 2001, PR63A86, PR63A90, PR64A44, PR64A58,
PR64A63, PR64A71, PR64A83, PR64A89, PR64E71, PR64E83, PR64H32, PR64H51, PR64H61,
PR64H91, Ramszesz, Rigasol, Rigasol OR, Rimisol, Rimisol PR, Rumbasol OR, Sandrina, Saturn,
Saxo, Splendor, Sunko, Superflor, Supers ol, Tamara CL, Teide, Tellia, Timi ș, Top 75, Tregor,
Unisol, Venus, Vera, Zoltan.
3.2.6. Cerin țe față de climă și sol
4.2.6.1. Cerin țe față de căldură
Suma temperaturilor biologic activ e, cu pragul biologic de 7oC, pe perioada sem ănat-
maturitate este la majoritatea hibrizilor cuprins ă între 1450 și 1600 oC.
Temperatura minim ă de germina ție este cuprins ă între 4-5oC, la nivelul patului germinativ,
dar procesul se desf ășoară normal începând de la 7-8șC.
În condi ții normale de aprovizionare a solului cu ap ă, începutul r ăsăririi (10% plante
răsărite) se realizeaz ă la o sum ă a temperaturilor biologic active (cu pragul biologic de 6oC) de 74-
87oC, iar răsărirea în masă (75% plante r ăsărite) la o sum ă de 102-176oC (Ion V., 2002).
Plantele în faza de 1-2 perechi de frunze rezist ă la temperaturi de pân ă la -6…-8oC, dacă
acestea sunt de scurtă durată. Totuși, temperaturile mai mici de 0oC duc la distrugerea plantei, dac ă
sunt pe o perioadă mai lung ă.
Brumele târzii, care apar când plantele de floarea-soarelui și-au diferen țiat inflorescen ța nu
duc la distrugerea plantei, dar distrug vârful de cre ștere, ceea ce determin ă ramificarea tulpinii.
Până la apariț ia inflorescen țelor, plantele de floarea-soarelui cresc și se dezvolt ă bine la
temperaturi de 15-17oC.
În perioada înfloritului, floarea-soarelui are cerin țe moderate fa ță de temperatură , fiind
favorabile temperaturile de 16-20oC. Temperaturile mai mari de 30oC sunt dăunătoare, pentru c ă
acestea determin ă pierderea viabilit ății polenului ș i, ca atare, cre șterea procentului de semin țe seci.
Temperaturile ridicate sunt cu atât mai d ăunătoare cu cât acestea sunt as ociate cu vânturi uscate și
umiditate relativ ă a aerului redusă .
În faza de formare ș i umplere a bobului temperatura medie zilnic ă optimă este cuprins ă între
20 și 22oC. Temperaturile ridicate determin ă reducerea producț iei, a con ținutului de ulei, a
conținutului de acid li noleic al uleiului și a randamentului de ob ținere a uleiului (fig. 38).
4.2.6.2. Cerin țe față de umiditate
Deși floarea-soarelui are un consum ridicat de ap ă, totuși aceasta are o rezistent ă mare la
secetă, ca urmare a sistemului radicula r bine dezvoltat, a faptului c ă frunzele suport ă deshidratarea
temporară provocat ă de secetă , precum și ca urmare a perozit ății plantei și sistemului medular
(măduva tulpinii) care înmagazineaz ă apa.
Producția (g/plantă )
Conținutul în ulei (%)
Temperaturi zi/noapte (valori constante)
Fig. 38. Efectul temperaturilor ridicate în faza de formare și umplere a bobului
(după Merrien A., Marie-Joelle Milan, 1992 )
Coeficientul de transpira ție1 variază în limite largi, între 209 și 765.
O singură plantă de floarea-soarelui consum ă 70-80 l ap ă pe întreaga perioad ă de vegeta ție.
Plantele de floarea- soarelui se dezvolt ă bine atunci când solul con ține 60-90% ap ă din
capacitatea de câmp. De asemenea, floarea-soarelui se poate dezvolta în z onele în care cad anual
peste 350 mm precipita ții, dar aceasta se dezvolt ă bine în zonele în care cad anual 450-600 mm
precipitații.
Cerințele plantelor de floarea-soarelui fa ță de factorul ap ă sunt diferite în funcț ie de faza de
vegetație. Astfel, din cantitatea de ap ă necesară pe durata perioadei de vegeta ție, de la sem ănat până
la formarea inflorescen ței planta de floarea-soarelui consum ă 20-25%, de la formarea inflorescen ței
până la înflorit cca. 50-60% și de la înflorit pân ă la maturitate cca. 20-25% (Salontai Al., 1972).
Aparția stadiului de buton floral de 3 cm diametru marcheaz ă începutul perioadei sensibile a
florii-soarelui la stresul hi dric. Sensibilitatea la secet ă a florii-soarelui dureaz ă în jur de 44-60 de
zile, începând cu 20 de zi le înainte de înflorit și continuând pân ă la 15-20 de zile dup ă înflorit.
Calendaristic, în țara noastră această perioadă este cuprins ă între 25-30 mai și 20-30 iulie.
Perioada de la începutul form ării calatidiului pân ă la înflorire este o perioad ă critică care
afectează producția de semin țe, iar perioada de la înflorire la umplerea semin țelor este o perioad ă
critică care afecteaz ă producția de semin țe și procentul de ulei. Faza cea mai critic ă pentru ap ă este
reprezentat ă de prima decad ă după ofilirea petalelor.
Umiditatea sc ăzută a solului pân ă la deschiderea inflorescen ței determin ă reducerea
producției de semin țe chiar dac ă ulterior aprovizionarea solului cu ap ă se îmbun ătățește.
Un moment critic pentru factorul ap ă se înregistreaz ă și la 4-5 săptămâni de la r ăsărire, în
perioada form ării primordiilor florale (S ăndoiu D. ș i colab., 1961, citat de Bîrnaure V., 1991).
109
1 Coeficientul de transpira ție variază între 390-765 după Bîrnaure V. (1991), între 209-705 dup ă Alpatiev A. (1954, citat
de Bîlteanu Gh., 1993) și între 470-570 dup ă Canțăr F. (1965).
110
Pentru ob ținerea unei produc ții ridicate de semin țe este important ă atât umiditatea solului în
momentul sem ănatului, cât și cantitatea de precipita ții din timpul perioadei de vegeta ție. Deficitul
de apă din sol în momentul sem ănatului nu poate fi compensat prin precipita țiile care cad ulterior.
Cantitatea de ap ă acumulată în sol în perioada septembrie-apr ilie constituie elementul de baz ă în
stabilirea densit ății de semănat.
Stresul hidric la floarea-soarelui afecteaz ă, în primul rând, caracteristicile morfologice ale
plantei, determinând reducerea taliei plantei (fen omen de piticire), diminuarea biomasei epigee,
reducerea suprafe ței foliare, și în al doilea rând caracterist icile productive, respectiv num ărul de
semințe/calatidiu, masa boabelor/calatidiu și MMB. Pe m ăsură ce condițiile climatice se apropie de
optim, îmbun ătățindu-se aprovizionarea cu ap ă, planta de floarea-soarelui reac ționează în primul
rând din punct de vedere vegetativ (se dezvolt ă bine vegetativ) și apoi din punct de vedere productiv
(producția nu crește în acelaș i ritm cu dezvoltarea vegetativ ă) (Ion V. și col, 2004).
Excesul de umiditate și temperaturile sc ăzute reduc rezisten ța plantelor la boli, iar în faza de
înflorire impiedic ă zborul insectelor polen izatoare, ceea ce determin ă un procent ridicat de semin țe
seci. De asemenea, excesul de umiditate favorizeaz ă creșterea vegetativ ă în dauna fructific ării.
4.2.6.3. Cerin țe față de lumin ă
Floarea-soarelui este o plantă cu preten ții mari fa ță de lumin ă. Fenomenul de heliotropism
este o dovad ă a cerințelor ridicate ale florii-soarelui fa ță de factorul lumin ă.
Planta este sensibil ă la intensitatea luminii în perioada cuprins ă între inițierea primordiilor
inflorescen ței până după formarea inflorescen ței.
La lumină slabă și în condiț ii de umbrire tulpinil e se alungesc, suprafa ța foliară se reduce,
ceea ce duce la ob ținerea de calatidii mici, producț ia reducându-se.
Insuficien ța luminii în perioada de acumulare a lipidelor determin ă un conț inut scă zut de
ulei în semin țe.
Nivelul de iluminare saturat la floa rea-soarelui este de peste 150000 luc și, acesta fiind foarte
ridicat comparativ cu alte plante de cultur ă (Roman Gh.V., 2006).
Reacția la fotoperioad ă este diferit ă de la un cultivar (hibrid) la altul, la floarea-soarelui
existând forme neutre, forme de zi scurt ă și forme de zi lung ă. Totuși, din punct de vedere al
reacției la fotoperioad ă, floarea-soarelui este considerat ă o plantă neutră.
4.2.6.4. Cerin țe față de sol
Solurile favorabile florii-soarelui sunt cele cu fertilitate ridicat ă, cu textura mijlocie (lutoase
sau luto-nisipoase), profunde și cu o capacitate mare de re ținere a apei.
Este de dorit ca amplasarea florii-soarelui s ă se facă pe solurile cu un con ținut mai ridicat de
130 ppm K 2O și 15 ppm P 2O5.
Floarea-soarelui este o plant ă moderat tolerant ă la salinitate, dar se dezvolt ă normal la un pH
cuprins între 6,4-7,2.
Sunt considerate ca nepotrivite solurile nisipoase, pietroase, compacte, grele și reci, precum
și cele acide, calcaroase.
4.2.7. Zonarea culturii de floarea-soarelui în România
În țara noastră , floarea-soarelui întâlne ște condiț ii de vegeta ție favorabile pe suprafe țe
întinse. Totu și, potențialul productiv al hibrizilor este frecven t diminuat din cauza deficitului de
umiditate și a însușirilor fizice și chimice ale unor soluri pe care floarea-soarelui s-a extins în
cultură.
111
Floarea-soarelui are un areal mare de cultur ă ca urmare a capacit ății plantei de a se adapta la
oscilațiile mari de temperatur ă, rezistenței la temperaturile joase, mai ales în prima parte a perioadei
de vegeta ție, și rezistenței la secet ă.
Pentru cultura florii-soar elui au fost stabilite șase zone de cultur ă (Hera Cr., Sin Gh., Toncea
I., 1989) (fig. 38), ș i anume:
ă Zona I , care cuprinde Câmpia Român ă și Dobrogea pe solurile de tip cernoziom și Câmpia
de Vest. În această zonă sunt asigurate în optim cerin țele florii-soarelui fa ță de factorul
temperatur ă (suma temperaturilor >7°C pe perioa da aprilie-august este de 1600-1950), dar
cerințele față de umiditate sunt acoperite în Câmpia Român ă și Dobrogea numai în condi ții
de irigare. În Câmpia de Vest, regimul precipita țiilor este mai favorabil ș i pe suprafe țe mari
plantele beneficiaz ă de aportul apei fratice. Nota medie de bonitate a zonei este cuprins ă
între 81 și 90 de puncte. În sud-estul Câmpiei Române este extins ă lupoaia ( Orobanche
cumana ) și sunt condi ții care determin ă atacuri moderate ale putregaiului alb ( Sclerotinia
sclerotiorum ) și pătării brune ( Phomopsis helianthi ).
ă Zona a II-a , care cuprinde Lunca Dun ării, unde condi țiile de vegeta ție pentru floarea-
soarelui sunt favorabile datorită fertilității solurilor aluviale, aportului apei freatice și
microclimatului specific. Totu și, secetele din unii ani aduc importante diminu ări de
producție. Nota de bonitare a zonei este cuprins ă între 71 și 80 de puncte.
ă Zona a III-a , care cuprinde Câmpia Român ă și Dobrogea, pe suprafe țe neirigate cu soluri de
tip preluvosoluri ro șcate și cernoziomuri, iar în Dobrogea și soluri bălane. În această zonă
sunt frecvente perioadele de secet ă, iar nota de bonitare este cuprins ă între 61 și 70 de
puncte. Suma temperaturilor >7°C pe perioada aprilie-august este de peste 1700°C. Zona
este moderat favorabil ă atacului de boli.
ă Zona a IV-a , care cuprinde Câmpia G ăvanu-Burdea (cu asocia ții de vertisoluri), Câmpia
Leu-Rotunda și Câmpia Pleni ța (cu cernoziomuri levigate și preluvosoluri ro șcate). Aceast ă
zonă este foarte favorabil ă din punct de vedere termic (suma temperaturilor >7°C pe
perioada aprilie-august este de peste 1700°C), iar precipita țiile anuale sunt de peste 550 mm.
Nota de bonitare a zonei este cuprins ă între 51 și 60 de puncte.
ă Zona a V-a , care cuprinde Câmpia Jijiei, podi șul Bârladului și Câmpia Transilvaniei. În
această zonă se acumuleaz ă în jur de 1500°C (suma temperat urilor >7°C), cu o cantitate
medie multianual ă de precipita ții de 450-550 mm în Moldova și 550-600 mm în
Transilvania. Nota de bonitare este cuprins ă între 41 și 50 de puncte, zona situându-se la
limita inferioar ă de favorabilitate pentru floarea- soarelui. Favorabilitatea este redus ă în
primul rând de gradul de er oziune a solului (de la moderat la excesiv), îndeosebi în
Moldova, la care se adaug ă deficitul de ap ă în perioada de vegeta ție, iar în Câmpia
Transilvaniei de excesul temporar de ap ă și temperaturile mai sc ăzute. În Moldova, se
manifestă un atac puternic de putregai alb și putregai cenu șiu.
ă Zona a VI-a , care cuprinde Podi șul Moldovenesc, Piemonturile Vestice și Piemontul Getic
sudic. Aceast ă zonă are nota de bonitare cuprinsă între 31 ș i 40 puncte, din cauza
temperaturilor mai sc ăzute și a compozi ției fizice și chimice a solurilor. Fenomenele
negative mai importante s unt legate de sol, ș i anume: aciditate ridicat ă, exces de ap ă,
compactare și aprovizionare redus ă cu humus și elemente nutritive.
4.2.8. Tehnologia de cultivare
4.2.8.1. Rota ția
Floarea-soarelui este o plant ă pretențioasă față de rotație din urm ătoarele motive:
– nu suport ă monocultura , datorită atacului de boli (man ă – Plasmopara helianthi , putregai alb –
Sclerotinia sclerotiorum , putregai cenu șiu – Botrytis cinerea , pătarea brun ă și frângerea
112
tulpinilor – Phomopsis helianthi , alternarioz ă – Alternaria helianthi ), atacului de d ăunători
(gărgărița porumbului – Tanymecus dilaticollis , viermii sârm ă – Agriotes spp .) și a atacului de
lupoaiei ( Orobanche cumana ).
– nu trebuie cultivat ă după plante atacate de putregaiul alb : soia, fasolea, n ăut, sfeclă, specii din
familia Cruciferae (rapiță, muș tar ș.a.);
– nu trebuie cultivat ă după plantele atacate de putregaiul cenu șiu: cartof, sfecl ă, in;
– trebuie evitat ă cultivarea dup ă plante cu înr ădăcinare adâncă , care sunt mari consumatoare de
apă: lucernă, sfeclă, sorg, iarb ă de Sudan.
Cele mai bune plante premerg ătoare sunt: porumbul, cerealele de toamn ă, mază rea.
Porumbul este considerat ca fiind o plantă premergătoare mai bun ă decât grâul de toamn ă. Floarea-
soarelui valorific ă bine efectul remanent al dozelor mari de îngrășăminte azotate și fosfatice aplicate
la porumb.
Floarea-soarelui trebuie s ă revină pe același teren dup ă cel puț in 5-6 ani. Aceasta înseamn ă
că floarea-soarelui nu trebuie s ă depășeasc ă 20% din structura culturilor din ferm ă.
Trebuie evitat ă amplasarea florii-soarelui dup ă culturile de grâu, maz ăre etc., la care se
aplică erbicide pe bază de 2,4-D, MCPA, Bromoxinil, Bentozan sau alte erbicide la care floarea-
soarelui este sensibil ă. În plus, trebuie evitat ă amplasarea culturilor de floarea-soarelui lâng ă aceste
culturi atunci când se aplic ă erbicidele la care floarea-soarelui este sensibil ă, pentru că particulele
soluției de erbicid purtate de vânt sau curen ții de aer în timpul efectu ării tatamentelor ajung pe
frunzele de floarea-soarelui și determin ă importante sc ăderi de produc ție.
Sfecla de zah ăr nu este o plant ă bună premergătoare pentru floarea-soarelui pentru c ă este o
mare consumatoare de ap ă și elemente nutritive, în special de potasiu, determinând diminuarea
producției și reducerea procentului de ulei în semin țele de floarea-soarelui.
Floarea-soarelui este o bun ă plantă premerg ătoare pentru culturile de prim ăvară. De
asemenea, floarea-soarelui este o bun ă plantă premerg ătoare pentru grâul de toamn ă, mai bun ă
decât porumbul, din urm ătoarele motive: elibereaz ă terenul mai devreme; las ă o cantitate mai mic ă
de resturi vegetale pe sol; las ă terenul mai curat de buruieni; sem ănatul în teren nearat se face în
condiții mai bune decât dup ă porumb.
4.2.8.2. Fertilizarea
Consumul specific al florii-soarelui pentru 100 kg semin țe, la care se adaug ă producția
corespunz ătoare de ră dăcini, frunze, tulpini și inflorescen țe, este de 1,8-3,5 kg azot, 0,29-0,7 kg
fosfor, 0,38-1,65 kg potasiu, 0,11 kg cal ciu, 0,18-0,23 kg magneziu (Hera Cr. și colab., 1998, citat
de Roman Gh.V., 2006).
Primele faze de vegeta ție reprezint ă o perioad ă critică pentru nutri ți a c u N , P ș i K, iar
influența negativă a insuficien ței acestora nu mai poate fi corectat ă ulterior, chiar dac ă se asigur ă
cele mai bune condi ții de nutri ție. Ca urmare, asigurar ea unei bune aprovizion ări a plantelor de
floarea-soarelui cu toat e elementele nutritive înc ă d e l a răsărire constituie una dintre principalele
condițiile pentru ob ținerea unor produc ții mari.
Aplicarea îngr ășămintelor minerale. Floarea-soarelui valorific ă mai slab îngr ășămintele
decât alte plante de cultur ă, datorită sistemului s ău radicular cu o capacitate ridicat ă de extragere a
elementele nutritive și din combina țiile mai greu solubile. Îngr ășămintele minerale sunt mai slab
valorificate și pentru că semințele au o pondere mică din biomasa pe care planta o formeaz ă (a șasea
sau a ș aptea parte din biomasa epigee), iar în unele zone ș i în anumi ți ani regimul hidric
necorespunz ător al solului face ca îngr ășămintele minerale s ă fie mai slab valorificate de c ătre
flaorea-soarelui.
113
Stabilirea dozelor de azot se face în func ție de producț ia planificat ă și de indicele de azot al
solului1 (tabelul 8). Dozele stabilite în felul acesta se corecteaz ă astfel:
– se adaugă 10 kg azot/ha dup ă porumb, cartof de toamn ă, sfeclă;
– se adaugă 10 kg azot/ha dacă cantitatea de ap ă din solul în prim ăvară este la capacitatea de
câmp;
– se scade 1-1,5 kg azot pentru fiecare ton ă de gunoi de grajd administrat la planta
premergătoare sau direct culturii de floarea-soarelui;
– se scade 10 kg azot/ha dac ă este secet ă, respectiv dacă cantitatea de ap ă din solul în prim ăvară
este la 80% din capacitatea de câmp.
Tabelul 8
Doza de azot la floarea-soarelui (kg/ha optim economic)
(după Hera Cr. ș i Borlan Z., cita ți de Bîrnaure V., 1991 )
Producția
(kg/ha) Indicele de azot
1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5
2.500 94 85 80 77 74 72 71
3.000 107 98 93 89 87 85 84
3.500 117 111 103 100 97 95 94
Pentru condi țiile din țara noastră , de obicei doza de îngrășă minte cu azot variaz ă între 70 și
100 kg/ha.
Doza de azot se frac ționează astfel: jum ătate la preg ătirea patului germinativ sau
concomitent cu sem ănatul, sub form ă de azotat de amoniu, îngr ășăminte lichide sau îngr ășăminte
complexe, și jumătate concomitent cu pra șila 1 sau 2, sub form ă de azotat de amoniu.
Hera și Toncea (1986) au stabilit, cu ajutorul metodelor izotopice, c ă dintre principalele
îngrășăminte simple cu azot produse industrial (azotat de amoniu, uree și sulfat de amoniu), sulfatul
de amoniu, dar mai ales ureea influen țează negativ produc ția de semin țe.
Floarea-soarelui reac ționează pozitiv la fertilizarea cu fosfor pe toate solurile din țara
noastră, atât prin producț ia de semin țe cât și prin con ținutul semin țelor în ulei. Cerin țele florii-
soarelui fa ță de fosfor sunt apropiate de cele ale grâului de toamn ă și mai mari decât cerin țele
porumbului și ale fasolei.
Stabilirea dozelor de fo sfor se face în func ție de produc ția planificat ă și de aprovizionarea
solului cu fosfor (tabelul 9).
Tabelul 9
Doza de fosfor la fl oarea-soarelui (kg P 2O5/ha optim economic)
(după Hera Cr. ș i Borlan Z., cita ți de Bîrnaure V., 1991 )
Producția
(kg/ha) P-Al2 (ppm)
15 20 25 30 35 40 45 50
3.000 124 114 103 93 84 76 67 60
3.500 146 135 124 115 105 97 89 81
Pentru condi țiile din țara noastr ă, de obicei doza de îngrășăminte cu fosfor variaz ă între 60 și
125 kg P 2O5/ha.
Doza de fosfor se poate administra integral înainte de efectuarea lucr ării de arat sub form ă
de îngrășăminte simple de tip superfosfat sau înainte de preg ătirea patului germinativ sub form ă de
îngrășăminte complexe. Fosforul se poate administra și fracționat, 2/3 din doz ă înainte de efectuarea
lucră rii de arat sub form ă de îngrășăminte simple de tip superfosfat și 1/3 concomitent cu sem ănatul
sub formă de îngrășăminte complexe.
1 Indicele de azot al solului (HV) reprezint ă produsul dintre conț inutul procentual de humus (H) și gradul de satura ție cu
baze în stratul arabil al solului (V).
2 P2O5 mg/100 g sol = P-Al ppm x 0,23 (unde P-Al reprezint ă conținutul de fosfa ți mobili din sol).
114
De și floarea-soarelui ex trage din sol cantit ăți mari de potasiu, reac ția la îngrășămintele cu
potasiu este în general nesemnificativ ă, mai ales pe solurile bine aprovizionate cu potasiu. Pentru
valorificarea poten țialului genetic al hibrizilor cultiva ți, la fertilizare trebuie luat în considerare și
potasiul al ături de azot și fosfor, mai ales în cazul solurilor sl ab aprovizionate. Pe solurile cu mai
puțin de 15 mg K 2O/100 g de sol, doza de potasiu este cuprins ă între 60 ș i 80 kg K 2O/ha.
Potasiul se administreaz ă sub form ă de sare potasic ă înainte de efectuarea ar ăturii, sau sub
formă de îngrășăminte complexe înainte de pregă tirea patului germinativ sau concomitent cu
semănatul.
Aplicarea îngr ășămintelor organice. Comparativ cu alte plante de cultur ă, floarea-soarelui
reacționează m a i s l a b l a î n g r ășămintele organice. Sporurile de produc ție sunt mari (de 700-800
kg/ha) pe solurile carbonatate și pe cele podzolite. Doza de gunoi de grajd nu se justific ă a fi mai
mare de 20 t/ha.
Floarea-soarelui valorifică bine efectul remanent al gunoiul ui de grajd aplicat la planta
premergătoare. Atunci când floarea-soarelui urmeaz ă după porumb, este de preferat ca gunoiul de
grajd să fie administrat la porumb.
Aplicarea îngr ășămintelor foliare. Floarea-soarelui reac ționează bine la îngr ășămintele
foliare, aplicându-se dou ă tratamente, și anume: primul în faza de 4-6 frunze și al doilea la începutul
apariției calatidiilor. La fiecare tratament, se utilizeaz ă 300-500 l solu ție pe hectar în concentra ție de
0,5-1,0%. Îngr ășămintele foliare recomandate sunt cele cu un con ținut mai mare de fosfor, cum
sunt: F-231, Folplant-231, Kristalon 13-40-13, Polyf eed 11-44-11, sau cele cu raporturi egale între
elementele nutritive, care con țin și microelemente, în special bor și molibden (de exemplu, Elite
Verde).
Se pot utiliza și îngrășăminte foliare numai cu azot, precum Last N, în doz ă de 10-15 l/ha,
aplicat în stadiul de 4- 6 frunze în 100-200 l solu ție/ha, putându-se repeta tratamentul dup ă 10-14
zile.
4.2.8.3. Lucrările solului
Numărul de lucr ări ale solului, adâncimea acestora și momentul de efectuare au un rol
important în combaterea buruienilor și controlul bolilor și dăunătorilor.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare timpurie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă timpuriu (cerealele p ăioase), imediat dup ă recoltarea acesteia se
recomand ă efectuarea lucr ării de dezmiriștit.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuat ă arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelar ă.
Floarea-soarelui reac ționează pozitiv la ar ătura efectuat ă vara după cerealele p ăioase, care
asigură cele mai bune condi ții de preg ătire a solului pentru sem ănat în prim ăvară.
Lăsarea terenului nelucrat pân ă toamna târziu duce la îmburuienarea și pierderea apei din
sol, precum și la executarea ar ăturii în condi ții mai dificile și cu un consum mai mare de
combustibil.
Până în toamn ă, terenul trebuie men ținut curat de buruieni și afânat, prin lucr ări de
întreținere a ar ăturii efectuate cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți
reglabili, grapa rotativ ă, sau numai cu grapa cu col ți reglabili, în func ție de starea ar ăturii (grad de
nivelare și de măruțire a bolovanilor) ș i de gradul de îmburuiena re a solului. Se recomand ă ca
lucră rile de între ținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direc ția arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solui dup ă plante premerg ătoare cu recoltare târzie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă târziu (toamna), imediat dup ă recoltarea acesteia se recomand ă
efectuarea lucr ării de dezmiriștit. Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, cu plugul în
agregat cu grapa stelat ă sau grapa inelar ă.
115
Arătura de var ă sau de toamn ă se efectueaz ă la adâncimea de 22-25 cm, adâncimea mai
mare fiind recomandată pe terenurile îmburuienate, cu cantit ăți mari de resturi vegetale și pe
solurile compactate.
În zonele mai umede și pe solurile mai grele, lucrarea de scarificare la 60 cm aduce sporuri
de produc ție de până la 28% (Croitoru M., citat de Bârnaure V., 1991). Lucrarea de scarificare se
impune ca urmarea a faptului c ă floarea-soarelui este sensibil ă la compactarea solului, manifestat ă
prin creșterea densit ății aparente a solului și reducerea porozit ății solului, ceea ce determin ă sporirea
rezistenței la penetrare a r ădăcinilor.
Din datele ob ținute de Sin Gh. și colab. la Fundulea (citat de Ștefan V., 2008), tasarea
solului a determinat o reducere a biomasei sistemului radicular al plantelor de floarea-soarelui cu
49%, fapt ce a condus la reducerea produc ției de semin țe cu până la 500 kg/ha, iar con ținutul de ulei
al semințelor cu pân ă la 2,9%.
Sistemul de lucr ările minime trebuie avut în vedere la floarea-soarelui, ținând cont de
faptul că lucrarea de arat solicit ă 25-30% din consumul de combustibil pe întreaga tehnologie și că
trecerile repetate pe teren determin ă înrăutățirea însușirilor solului.
Înlocuirea ar ăturii prin lucrarea cu grapa cu discur i la 10-12 cm, timp de 1-2 ani, nu
influențează nivelul produc ției. În schimb, renunț area la ar ătură și lucrarea superficial ă a solului la
10-12 cm în fiecare an determin ă scăderea produc ției în mod semnificativ, ca urmare a compact ării
solului și a infestă rii accentuate cu buruieni perene (Pintilie și colab., 1986, citat de Ștefan V.,
2008).
Înlocuirea ar ăturii printr-o lucrare superficială a solului cu grapa cu discuri la adâncimea de
10-15 cm este recomandabil ă atunci când terenul a r ămas nearat pân ă în primăvară. Este de preferat
ca la planta premerg ătoare arătura să fi fost efectuat ă la cel puț in 20 cm adâncime.
Lucrarea de arat cu întoar cerea brazdei poate fi înlocuit ă și de lucrarea cu cizelul sau
paraplow-ul.
Lucrările solui în prim ăvară. Dacă arătura a fost efectuat ă în condiții bune, iar terenul se
prezintă în primăvară nivelat, neîmburuienat și fară resturi vegetale la suprafa ță, solul ră mâne
nelucrat pân ă în preziua sau ziua sem ănatului, când se va preg ăti patul germinativ prin 1-2 lucr ări
cu combinatorul. În felul acesta se evit ă compactarea solului și pierderea apei din sol.
Atunci când la desprim ăvărare terenul este denivelat și îmburuienat, imediat dup ă zvântare
se execut ă o lucrare cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți, sau grapa
rotativă, după care se face preg ătirea patului germinativ în preziua sau ziua sem ănatului, cu
combinatorul perpendicular pe direc ția de sem ănat.
Patul germinativ trebuie s ă fie mărunțit și afânat pe adâncimea de sem ănat și „așezat" în
profunzime, pentru a se fa voriza ascensiunea apei c ătre bobul de floa rea-soarelui.
4.2.8.4. S ămânța și semănatul
Calitatea semin țelor pentru sem ănat. Seminț ele folosite la sem ănat trebuie s ă aparțină
unui hibrid recomandat pentru zona de cultur ă și să fie certificate. Pentru a îndeplini cerin țele de
calitate pentru sem ănat, să mânța de flaorea-soarelui trebuie s ă aibă puritatea fizic ă de peste 98% și
germinația de peste 85%.
Sămânța folosită la semănat trebuie s ă fie fără spărturi și fisuri, cât mai uniform ă și cu masa
a 1000 de boabe (MMB) cât mai mare, condi ții ce asigur ă o bună germinație în câmp și o bună
putere de str ăbatere, ceea ce conduce la un r ăsărit uniform și rapid.
Tratarea semin țelor înainte de sem ănat împotriva bolilor și dăunătorilor este obligatorie la
floarea-soarelui.
Semințele de floarea-soarelui se trateaz ă contra manei ( Plasmopara helianthi ), mai ales în
cazul hibrizilor sensibili la atacul de man ă, cu unul din fungicidele: Apron 35 SD (4,0 kg/t), Apron
XL 350 FS (3,0 l/t), Galben 35 SD (4,0 kg/t).
116
Împotriva putregaiului alb ( Sclerotinia sclerotiorum ) și a putregaiului cenu șiu (Botrytis
cinerea ) semințele de floarea-soarelui se trateaz ă cu unul din fungicidele: Bavistin 50 DF (2,0 kg/t),
Bavistin FL (2,0 l/t), Bavistin 50 WP (2,0 kg/ t), Benlate 50 WP (2,0 kg /t), Carbendazim 500 SC
(1,5 l/t), Metoben 70 PU (2,0 kg/t), Ronilan 50 WP (2,0 kg/t), Rovral 50 PU (2,0 kg/t), Rovral TS
(2,0 kg/t), Rovral 50 WP (2,0 kg/t), Royal Flo 42 SC (2,5 kg/t), Sumilex 50 FL (2,0 l/t), Sumilex
PU (1,0 kg/t), Sumilex 50 WP (1,0 kg/t), Tiraca rb 600 SC (2,5 l/t), Tiradin 70 PUS (3,0 kg/t),
Tiradin 500 SC (3,0 l/t), Tiramet 60 PTS (2,5 kg/t) , Tiramet 600 SC (2,5 l/t), Trichosemin 25 PTS
(4,0 kg/t).
Împotriva manei și a putregaiurilor (alb și cenușiu) semin țele de floarea-soarelui se trateaz ă
cu fungicidul Galben Super SD (4 kg/t).
Când cultura de floarea-soarelui urmeaz ă după porumb apare necesară tratarea semin țelor
împotriva g ărgăriței frunzelor ( Tanymecus dilaticollis ) cu unul din insecticid ele: Cruiser 350 FS
(10,0 l/t), Gaucho 600 FS (10,0 l /t), Picus 600 FS (10,0 l/t), Semafor 20 ST (3,5 l/t). Dup ă alte
plante premerg ătoare, în condi țiile în care densitatea d ăunătorilor este mai redus ă (sub 5
exemplare/m2) se poate utiliza produsul Mospilan 70 WP (12,5 kg/t), dar doa r pentru hibrizii
rezistenți.
Pentru prevenirea atacului de viermi sârm ă (Agriotes sp.), seminț ele de floarea-soarelui se
tratează cu unul din inecticidele: Cosmos 250 FS (1,5 l/t), Cruiser 350 FS (10,0 l/t), Gaucho 600 FS
(10,0 l/t), Picus 600 FS (10,0 l/t), Semafo r 20 ST (2,0 l/t), Signal (2,0 l/t).
Epoca de sem ănat . Semănatul florii-soarelui se poate începe atunci când la adâncimea de
semănat și la ora 7oo dimineața se realizeaz ă temperatura de 7oC, iar vremea este în curs de
încălzire.
Calendaristic, epoca optim ă de semănat a florii-soarelui se încadrează între 25 martie ș i 15
aprilie. În zonele mai r ăcoroase, sem ănatul se întârzie cu 7-10 zile. În prim ăverile mai secetoase,
semănatul trebuie efectuat la începutul epocii optime, în timp ce în prim ăverile mai umede și reci
semănatul se poate face mai târz iu în cadrul epocii optime.
Semănatul prea timpuriu nu este indicat deoarece duce la prelungirea duratei perioadei
semănat-ră sărire, care poate atinge chiar 20 de zile, perioad ă în care terenul se poate îmburuiena, iar
semințele de floarea-soarelui muceg ăiesc în sol, lucru favorizat de con ținutul ridicat de ulei și cojile
mai subțiri ale acestora. În final se realizeaz ă un răsărit neuniform și cu o densitate mic ă, iar
plantele r ăsărite au o sensibilitate ridicat ă la boli, ca urmare a debilit ării acestora din cauza duratei
mari a perioadei de r ăsărire și a parcurgerii în ritm lent a primelor faze de vegeta ție.
Întârzierea sem ănatului față de epoca optim ă are ca efect cre șterea procentului de coji,
creșterea conținutului de proteine și reducerea con ținutului de ulei în semin țe. Sunt însă și ani în
care produc ția de semin țe este ridicat ă și la epocile târzii de sem ănat, atunci când în sol este
umiditate optim ă pentru germinarea semin țelor și răsărirea plantelor, iar în perioada de vegeta ție
este asigurat factorul ap ă pentru o bun ă vegetație a plantelor.
Semănatul prea devreme prezintă riscuri mai ridicate în zonele cu regim termic deficitar, iar
întârzierea sem ănatului prezint ă riscuri mai ridicate în zona de sud a țării, ca urmare a faptului c ă
sămânța se încorporeaz ă de regul ă în sol uscat, ceea ce întârzie r ăsărirea și reduce densitatea
plantelor.
Densitatea de sem ănat. În cultură neirigată, densitatea optim ă este cuprins ă între 45 și 55
mii plante recoltabile/ha, iar în cultur ă irigată, densitatea optim ă este cuprins ă între 55 și 65 mii
plante recoltabile/ha. Limita superioar ă a densității este pentru hibrizii cu talia mai redus ă.
Cre șterea densit ății peste limitele men ționate duce la sc ăderea produc ției ca urmare a
micșorări calatidiului, precum și ca urmare a reducerii num ărului de semin țe pe calatidiu, sc ăderii
masei a 1000 de boabe (MMB) și căderii plantelor, consecin ță a reducerii grosimii tulpinii și a
creșterii taliei plantelor.
Pentru realizarea densit ății la recoltare este necesar ă stabilirea unei densit ăți la semănat cu
10% mai mare și luarea m ăsurilor de combatere a bolilor și dăunătorilor și efectuarea corect ă a
lucră rilor mecanice de între ținere (pra șilelor).
Norma de sem ănat . Cantitatea de s ămânță folosită la hectar variaz ă între 3,5 și 5 kg/ha, în
funcție de densitate și indicii calitativi ai semin țelor. Norma de sem ănat se calculeaz ă după
următoarea formul ă:
100 G x x PMMB x DC=
Unde: C = norma de sem ănat, în kg/ha;
D = densitatea de sem ănat, în boabe germinabile/hectar;
MMB = masa a 1000 boabe, în g;
P = puritatea fizică a semințelor, în %;
G = germina ția semințelor, în %.
Semănatul se efectueaz ă cu semănători de precizie (de exempl u, SCP-6, SCP-8, etc.).
Distanța dintre rânduri . Distanța între rânduri este de 70 cm. La aceast ă distanță lucrările
de îngrijire se execută fără pierderi mari de plante și asigură condiții corespunz ătoare pentru
valorificarea radia ției solare. Atunci când se face irigarea pe brazde, distan ța între rânduri este de 80
cm.
Adâncimea de sem ănat. Adâncimea de sem ănat este cuprins ă între 4 și 6 cm, în func ție de
textură și umiditatea solului. Sem ănatul la 4-5 cm se face pe solurile mai grele și umede, iar
semănatul la 5-6 cm se face pe solurile mai u șoare ș i mai uscate.
Semănatul la o adâncime mai mic ă (4 cm) duce la ob ținerea unei r ăsăriri rapide și uniforme
a plantelor, dar aceasta necesit ă o bună pregătire a patului germinativ pentru realizarea unui teren
cât mai nivelat și conservarea apei în sol, ceea ce asigur ă uniformitatea adâncimii de sem ănat și o
răsărire rapidă a plantelor.
4.2.8.5. Lucrări de îngrijire
Principalele lucr ări de îngrijire în cultura florii-soarelui constau în: combaterea buruienilor;
combaterea bolilor și dăunătorilor; combaterea lupoaiei; irigarea; polenizar ea suplimentar ă.
Combaterea buruienilor . Floarea-soarelui are un ritm mai lent de cre ștere a tulpinii pân ă în
faza de apariț ie a butonului floral, tim p de 30-40 zile de la r ăsărit, în aceast ă perioadă existând
pericolul îmburuien ării culturii. Dup ă această perioadă, pericolul de îmburuienare dispare ca urmare
a faptului c ă plantele acoperă (umbrește) foarte bine solul, împiedicând r ăsărirea buruienilor.
Buruienile produc pagube de producț ie la floarea-soarelui cuprinse între 15 și 55% (Șarpe N.,
1976).
Combaterea buruienilor se poa te realiza la floarea-soarel ui prin efectuarea de lucr ări
mecanice și manuale, prin utilizarea erbicidelor sau combinat, prin efectuarea de lucr ări mecanice și
folosirea erbicidelor.
Prin lucrarea de pr ășit se urm ărește combaterea buruienilor, îmbun ătățindu-se în acela și timp
și permeabilitatea solui, aerisirea și regimul termic al solului.
Atunci când nu se folosesc erbicide, la cu ltura porumbului trebuie efectuate 3 praș ile
mecanice și două prașile manuale pe rândul de plante.
Prima pra șilă mecanic ă se execut ă foarte devreme, atunci când se vă d bine rândurile cu
plante (plantele au prima pereche de frunze ap ărute), întârzierea ducând la încetinirea ritmului de
creștere al plantelor de floarea-so arelui afectate de îmburuienare, plantele de floarea-soarelui cap ătă
culoarea verde-g ălbuie și se refac greu și numai par țial după prășit, înregistrându-se pierderi de
producție. A doua pra șilă mecanică se efectueaz ă la 10-12 zile de la prima praș ilă, imediat ce apar
buruienile. A treia pra șilă mecanică se efectueaz ă la cca. 15 zile de la pra șila a doua, la în ălțimea
plantelor de maximum 70 cm, pentru c ă acestea devin foarte sensibile la rupere.
La efectuarea pra șilelor mecanice trebuie avute în vedere urm ătoarele elemente:
117
118
– adâncimea de efectuare a pra șilelor trebuie s ă asigure distrugerea buruienilor f ără o mobilizare
prea adânc ă a solului, care s ă favorizeze pierderea apei din sol și tăierea ră dăcinilor plantei de
floarea-soarelui. De obicei, adâncimea pra șilelor este de 4-6 cm.
– zone de protec ție a plantelor, de o parte și alta a rândurilor, este de 8-10 cm la prima pra șilă și
mai mare la pra șilele următoare, ajungând la 14-15 cm la ultima pra șilă;
– viteza de deplasare a agregatului de pr ășit trebuie s ă fie mică la prima pra șilă, de 3-5 km/h,
pentru evitarea acoperirii pl ăntuțelor cu sol sau v ătămarea lor, iar la celelalte pra șile, viteza de
deplasare se poate m ări până la 7-8 km/h.
Praș ilele manuale se execut ă după prima și a doua pra șilă mecanică, cu atenție pentru a nu
tăia sau vă tăma plantele.
Combaterea chimic ă a buruienilor se realizeaz ă prin utilizara de erbicide în func ție de
buruienile prezente în cultur ă, astfel:
1- în cazul infest ării predominante cu buruien i monocotiledonate anuale ( Echinochloa , Setaria ,
Digitaria , Sorghum halepense din sămânță) se utilizeaz ă erbicide, care pot fi:
− volatile, care se administreaz ă înainte de preg ătirea patului germinativ și care trebuie
încorporate imediat în sol prin lucrarea de preg ătire a patului germinativ, care se
efectueaz ă cu grapa cu discuri: Treflan 48 (1,5-2 ,0 l/ha), Diizocab 80 EC (6-10 l/ha);
− nevolatile, care se administreaz ă înainte de pregă tirea patului germinativ, mai ales în
zonele secetoase și pe solurile cu un con ținut scă zut de umiditate în momentul
semănatului, și se încorporeaz ă odată cu lucrarea de pregă tire a patului germinativ, sau
se administreaz ă preemergent, imediat dup ă semănat, mai ales în zonele umede și pe
solurile cu un con ținut ridicat de umidita te în momentul sem ănatului: Challanger (1,7-
2,2 l/ha), Dual Gold (1,0-1,5 l/ha), Trophy (2-3 l/ha) Frontier (1,1-1,5 l/ha), Stomp (4,0-
5,0 l/ha), Dacmaisun (1,75-2,5 l/ha), Proponit 720 (2-3 l/ha);
2- în cazul infest ării predominante cu buruieni monocotiledonate anuale și buruieni
dicotiledonate anuale sensibile ( Amaranthus , Chenopodium , Hibiscus, Portulaca ), dar fără să
fie combătute buruienile dicotiledonate rezistente ( Xanthium , Abutilon , Sinapis , Raphanus ,
Solanum ) se poate utiliza:
− erbicidele de la punctul 1 ș i erbicide precum: Racer (2,0 -3,0 l/ha), Modown (0,75-1,0
l/ha), Raft 400 (0,75-1,0 l/ha), Goal (1,0 l/h a), Evolus (0,1 kg/ha), Galirom (5,0 l/ha),
care se administreaz ă imediat dup ă semănat;
− erbicidul Frontier Forte (0,8-1,4 l/ha), care se administreaz ă înainte de preg ătirea patului
germinativ, mai ales în zonele secetoase și pe solurile cu un con ținut scă zut de umiditate
în momentul sem ănatului, și se încorporeaz ă odată cu lucrarea de preg ătire a patului
germinativ, sau se administreaz ă preemergent, imediat dup ă semănat, mai ales în zonele
umede și pe solurile cu un con ținut ridicat de umiditate în momentul sem ănatului;
3- în cazul infest ării predominante cu buruieni dicotiledonate anuale, mai pu țin speciile
Xanthium , Abutilon , Ambrosia , se poate utiliza unul din erbicidele urm ătoare: Modown (1,0-
1,5 l/ha, Raft 400 (1,0-1,5 l/ha), care se aplic ă când plantele de floarea- soarelui au 4-6 frunze,
iar buruienile dicotiledonate sunt în faza de rozet ă (2-4 frunze). Aceste erbicide pot determina
apariția de arsuri pe frunzele de floarea-soarel ui timp de 5-14 zile de la aplicarea
tratamentului, care dispar dup ă alte 14-20 de zile;
4- în cazul infest ării predominante cu specii de crucifere ( Sinapis , Raphanus , Brassica ), se poate
aplica erbicidul Assert (1,0 -1,5 l/ha), care se aplic ă când plantele de floa rea-soarelui au 4-6
frunze, iar buruienile crucifere sunt în faza de 2-6 frunze;
5- pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și perene (inclusiv Sorghum
halepense din rizomi, se poate utiliza unul din urm ătoarele erbicide: Aramo 50 (1,5-2,0 l/ha),
Focus Ultra (3,0-4, l/ha), Furore Super (2,5-3,5 l/ha), Fusilade Forte (1,0-1,3 l/ha), Gallant S.
(3,5 l/ha), Agil (1,0 l/ha), Leopard (1,5-1,75 l/h a), Pantera (1,5-1,75 l/ha), Select Super (1,5-
2,0l/ha), Targa Super 5 EC (0,7 l/h a pentru monocotiledonate anuale și 1,5 l/ha pentru
monocotiledonate perene), care se aplic ă când plantele de floarea-soarelui au 4-6 frunze,
119
costreiul din rizomi are 15-25 cm în ălțime, iar speciile monocotiledonate anuale ( Setaria ,
Achinochloa , Digitaria , Sorghum halepense din sămânță) au 2-4 frunzuli țe;
6- pentru combaterea buruienilor dicotiledonate, incl usiv speciile Xanthium , Abutilon , Cirsium ,
Datura , dar cu excep ția speciilor Convolvulus arvensis (volbura) ș i Fumaria officinalis
(fumărița), stategia de combatere se bazeaz ă pe semănatul de hibrizi de floarea-soarelui
PR64E83 și PR64E71 (care sunt nemodifica ți genetic) și aplicarea erbicidului de tip
sulfonilureic Express 50 SC (30 g/ha) împreun ă cu Trend 0,1% (250 ml/ha), care se aplic ă
când plantele de floarea-soarelui au 4-8 frunze, burui enile dicotiledonate a nuale sunt în faza
de 2-4 frunze, iar buruienile dicotile donate perene sunt în faza de rozet ă;
7- pentru combaterea buruienilor mono și dicotiledonate, strategia de combatere se bazeaz ă pe
semănatul de hibrizi de floarea-soarelui Clearfield (care sunt nemodifica ți genetic) și aplicarea
erbicidului de tip imidazolinonic Pulsar 40 (1,2 l/ha), care se aplic ă când plantele de floarea-
soarelui au 4-6 frunze.
Combaterea d ăunătorilor. Dăunătorii cei mai periculo și pentru floarea-soarelui sunt:
rățișoara porumbului ( Tanymecus dilaticollis ) și viermii sârm ă (Agriotes spp ). Atacul acestor
dăunători la începutul vegeta ției (chiar din faza de plantul ă) duce la reducerea densit ății și chiar la
compromiterea culturii, în cazu l atacurilor puternice. Rota ția și tratamentele efectuate la semin țe
înlătură în mare m ăsură riscul atacului acestor d ăunători.
Dacă apare necesar ă combaterea în primele faze de vegeta ție a rățișoarei porumbului
(Tanymecus dilaticollis ), se folose ște insecticidul Actara 25 WG (0,1 kg/ha).
Combaterea bolilor. Deși prin procesul de ameliorare sau ob ținut rezultate deosebite în
ceea ce prive ște toleran ța la principalele boli, floarea-soarelui r ămâne totu și o specie la care
producția este mult afectat ă de atacul agen ților patogeni. Pagubele cele mai însemnate le aduc
următoarele boli: mana ( Plasmopara helianthi), putregaiul alb ( Sclerotinia sclerotiorum), pătarea
brună și frângerea tulpinilor ( Phomopsis helianthi) , pă tarea neagr ă a tulpinilor ( Phoma
macdonaldi ), putregaiul cenu șiu (Botrytis cinerea ), putrezirea r ădăcinilor și tulpinilor ( Sclerotium
bataticola ), precum și alte boli care apar sporadic și care paraziteaz ă în special frunzele (rugina
neagră – Puccinia helianth , pătarea brun ă-neagră sau alternarioza – Alternaria helianthi , pătarea
cenușie sau septorioza frunzelor – Septoria helianthi ).
Măsurile preventive precum respectarea rota ției, evitarea fertiliz ării unilaterale sau cu doze
mari de azot, sem ănatul în cadrul epocii optime, respectarea densit ății optime, combaterea
buruienilor, recoltarea la timp sunt m ăsuri care contribuie la reducerea atacului de boli.
Atacul de putregai alb ș i cenușiu, atunci când există condiții favorabile pentru evolu ția
agenților patogeni, se combate prin efectuarea a dou ă tratamente: primul tratament de la
diferențierea netă a calatidiului pân ă la apariția florilor ligulate, iar al doilea tratament dup ă 10-15
zile de la primul tratament. Tratamentele se efectueaz ă cu unul din urm ătoarele fungicide: Acanto
Plus (0,6 l/ha), Alert (0,6 l/ha), Alto Combi 420 (0,5 l/ha), Amistar Extra 280 SC (0,75 l/ha),
Bavistine DF (1,0 kg/ha), Bavistine 50 WP (1,5 kg/ha), Bavistine FL (1,5 l/ha), Benlate 50 WP (1,5
kg/ha), Benomyl 50 WP (1,5 kg/ha), Bumper Forte (1,0 l/ha), Calidan SC (2,0 l/ha), Carbendazim
500 SC (1,5 l/ha), Carbiguard 500 SC (1,5 l/ha), Goldazim 500 SC (1,5 l/ha), Konker (1,25 l/ha),
Mirage (1,0 l/ha), Pictor (0,5 l/ ha), Punch 40 EC (0,4 l/ha), Pyru s 400 SC (1,5 l/ha), Ronilan 50 DF
(1,0 kg/ha), Ronilan 50 WP (1,0 kg/ha), Rovral 50 WP (1,0 kg/ha ), Rovral 50 PU (1,0 kg/ha),
Sanazole Combi (1,0 l/ha), Sportak 45 EC (1,0 l/ha ), Sumilex 50 FL (1,0 l/ha), Sumilex 50 PU (1,0
kg/ha), Sumilex 50 WP (1,0 kg/ha), Tanos 50 WG (0 ,4 kg/ha), Topsin 70 WP (1 kg/ha), Topsin 500
SC (1,4 l/ha).
Atacul de pătare brun ă și frângerea tulpinilor se combate prin efectuarea a dou ă
tratamente: primul tratament în faza de 6-8 fr unze, iar al doilea tratament de la diferen țierea netă a
calatidiului pân ă la apariț ia florilor ligulate. Tratamentele se efectueaz ă cu unul din urm ătoarele
fungicide: Acanto Plus (0,6 l/ha), Alert (0,6 l/ha) , Alto Combi 420 (0,5 l/ha), Amistar Extra 280 SC
(0,75 l/ha), Bavistine DF (1,0 kg/ha), Bavistine FL (1,5 l/ha), Baycor 300 EC (2,0 l/ha), Benomyl
50 WP (1,5 kg/ha), Calidan (2,0 l/ha), Corbel EC (0,4 l/ha), Carbiguard 500 SC (1,5 l/ha), Efomyl
50 WP (1,0 kg/ha), Goldazim 500 SC (1,5 l/ha), K onker (1,25 l/ha), Impact 25 (0,75 l/ha), Mirage
(1,0 l/ha), Pictor (0,5 l/ha), Trifmine 30 WP (1 ,0 kg/ha), Sportak 45 EC (1,0 l/ha), Tanos 50 WG
(0,4 kg/ha), Topsin 70 PU (1,0 kg/ha).
Atacul de man ă este răspândit în toate zonele de cultur ă ale florii-soarelui, fiind controlat
prin utilizarea de hibrizi rezisten ți, tratarea semin țelor (obligatorie în c azul hibrizilor sensibili) și
respectarea rota ției.
Combaterea lupoaiei. Lupoaia ( Orobanche cumana ), plantă fanerogam ă parazită din
familia Orobanchaceae, paraziteaz ă pe rădăcinile plantelor de floar ea-soarelui (fig. 39). În
momentul de fa ță, există 8 rase de lupoaie (A, B, C, D, E, F, G, H). Lupoaia se trasnmite de la un an
la altul prin semin țe, care pot rezista în sol 10-12 ani.
Fig. 39. Plante de lupoaie ( Orobanche cumana )
Prevenirea atacului se realizeaz ă prin respectarea rota ției și evitarea ca premerg ătoare a
speciilor care sunt atacate de lupoaie (tutun, cânep ă, castrave ți, tomate ș .a.).
Pentru combaterea speciei parazite Orobanche cumana (lupoaie), strategia de combatere se
bazează pe semănatul de hibrizi de floarea-soarelui Clearfield și aplicarea erbicidului Pulsar 40 (1,2
l/ha) când plantele de floare a-soarelui au 6-8 frunze.
Irigarea. Floarea-soarelui este considerat ă ca fiind o plantă rezistență la secetă, dar irigarea
contribuie la cre șterea produc ției și a calității recoltei.
În primăverile secetoase, este necesar ă efectuara unei ud ări de răsărire cu norma de 200-250
m3/ha, pentru realizarea unei bune r ăsăriri și activarea erbicidelor aplicate la sol.
Perioada critic ă pentru ap ă se înregistreaz ă în perioada de formare a calatidiului, înflorit și
formarea boabelor, respectiv în perioada cuprins ă între 20 de zile înainte de înflorit și până la 15-20
de zile dup ă înflorit. Calendaristic, în țara noastr ă această perioadă este cuprins ă între 25-30 mai și
20-30 iulie, perioad ă în care se impune aplicarea a 1-4 ud ări cu norma de 400-800 m3/ha, efectuate
la intervale de 7-14 zile.
Se evită udarea florii-soarelui înaintea apari ției butonului floral pe ntru a nu se favoriza
formarea unei suprafe țe de asimila ție luxuriante, precum și pe toată perioada înfloritului pentru a nu
se favoriza atacul de putregai alb ( Sclerotinia sclerotiorum ) și pentru a nu se împiedica activitatea
insectelor polenizatoare.
Atunci când irigarea se face pe brazde, lungimea brazdelor va fi cuprins ă între 100 și 200 m,
iar norma de udare va fi de 1000-1200 m3/ha la prima udare și de 800-1000 m3/ha la urm ătoarele
udări.
120
121
Polenizara suplimentar ă. Sporul de produc ție obținut prin aportul insectelor la polenizare
este de pân ă la 910 kg/ha, în func ție de condi țiile climatice ale anului de cultur ă și de hibridul
cultivat, respectiv procentul de autofertilitate, care variaz ă de la 18 la 98% (Ion V. și colab., 2009).
Dintre insectele polenizatoa re, rolul cel mai important îl au albinele melifere ( Apis
mellifica ), care au o pondere medie de 82% în rândul insectelor care viziteaz ă calatidiile de floarea-
soarelui.
Pentru fiecare hectar de fl oarea-soarelui trebuie avut ă în vedere aducerea în apropierea
lanului a câte 2 familii de albine, în mome ntul în care apar primele flori în cultur ă. Polenizarea
suplimentar ă cu ajutorul albinelor melifere trebuie avut ă în vedere chiar și la hibrizii de floarea-
soarelui cu un procent ridicat de autofe rtilitate, pentru eliminarea dependen ței de condi țiile
climatice, care pot influen ța procentul de autofertilitate și pentru siguran ța unor recolte mari.
4.2.8.6. Recoltarea
Momentul optim de recoltare este atunci când umiditatea semin țelor este cuprins ă între 10 și
13%, aceasta corespunzând din punct de vedere fenologi c cu momentul în care 70 % dintre calatidii
sunt uscate și 30 % au culoarea brun ă.
Recoltatul se poate începe la umiditatea semin țelor de 13-14% (chiar la 15 %), aceasta
corespunzând din punct de vedere fenologic cu momentul în care 75- 80% din calatidii au culoarea
brună și brună-gălbuie, iar restul de 15-20 % sunt complet galbene.
Recoltarea timpurie a florii-soarelui determin ă obținerea unei mase de semin țe cu o
umiditate ridicat ă, la care se adaug ă impuritățile din masa de semin țe (resturile de tulpimi și
calatidii) care au o umiditate superioar ă semințelor. Ca atare, imediat dup ă recoltare trebuie luate
măsuri de cur ățare a masei de semin țe, pentru eliminarea impurit ăților, ș i de uscare.
Recoltarea trebuie s ă se încheie la umiditatea semin țelor de 10%, la umidit ăți mai mici
existând pericolul de scuturare, c ăderea plantelor (prin uscare, plan tele devin slab rezistente la
frângere), decojirea semin țelor în timpul recolt ării, dezvoltarea de boli (putregaiuri) și atacul de
păsări, ceea ce determin ă pierderi însemnate de produc ție și diminuarea calit ății recoltei. Pierderile
de recoltă prin întârzierea reco ltatului pot ajunge pân ă la 1000 kg/ha (Roman Gh.V., 2006).
Recoltarea poate fi efectuat ă mai timpuriu dac ă se grăbește și se uniformizeaz ă coacerea
prin aplicarea de desican ți (defolian ți). Aplicarea de Reglone Forte (3-4 l/ha), Harvade 25 F (1,5
l/ha) sau Roundup (2,0-3,0 l/ha) când floarea-so arelui a ajuns la ma turitatea fiziologic ă (umiditatea
semințelor este de 30-35%, iar 50% din plante au calatidiile galbene cu început de brunificare). Prin
aplicarea de desicanț i se realizeaz ă o recoltare mai timpurie cu 1-2 s ăptămâni, lucru deosebit de
important dac ă după floarea-soarelui urmeaz ă să se semene cereale de toamn ă.
Recoltatul la floarea-soarelui se efectueaz ă în condițiile din ț ara noastră în ultima decad ă a
lunii august și mijlocul lunii septembrie, cu diferen țe în func ție de zon ă, condițiile climatice și
precocitatea hibridului cultivat.
Pe suprafeț e mici sau în cazul parcelelor experiment ale ale agricultorilor recoltarea se face
manual, atunci când umiditatea semin țelor este de 16-18 %. Recoltarea manual ă se face prin tă ierea
calatidiilor cu secera și strângerea lor în gr ămezi unde se lasă câteva zile la uscat, dup ă care se
treeră cu combina la sta ționar.
Recoltatul mecanizat se efectueaz ă cu combinele de cereale la care se monteaz ă
echipamentul pentru recoltat floarea-soar elui în locul hederelui de cereale p ăioase, sau se folose ște
hederului de cereale p ăioase la care se monteaz ă niște talere speciale.
Viteza optim ă de lucru, la care se înregistreaz ă pierderile minime prin scuturare, es te de 3-5
km/h.
La combin ă se efectueaz ă următoarele reglaje specifice:
– înălțimea de t ăiere este cuprins ă între 50-100 cm, în func ție de înălțimea plantelor și gradul
de că dere. La un procent de peste 15% plante culcate, în ălțimea de tă iere se reduce la 20-30
cm, iar intrarea combinei în lan se face în sens invers înclin ării plantelor;
122
– turația bătătorului este redus ă pentru a nu se decortica semin țele, fiind cuprins ă între 450-
600 rotații/minut, tura ția mai mic ă fiind la culturile cu umiditatea semin țelor scă zută și cu
plante uniform ajunse la maturitate;
– distanța dintre b ătător și contrabătător este de 28-32 mm la intrare și 14-16 mm la ie șire;
– contrabătătorul trebuie s ă fie pentru semin țe mari, cu spa ții duble între vergele;
– postbătătorul trebuie s ă aibă palete din cauciuc sau se p ăstrează cele metalice, dar se
demonteaz ă jumătate dintre ele;
– sitele trebuie alese și reglate corespunz ător mărimiii semin țelor;
– curentul de aer al ventilatorului trebuie atent reglat astfel încât s ă fie eliminate seminț ele seci
și resturile de inflorescen ță și frunze, dar f ără a fi antrenate în pleav ă și semințele pline ;
– nu se trec semin țele prin decorticator.
Reglajele combinei se modific ă zilnic și chiar în cadrul zilei, diminea ța, la prânz și seara.
La recoltarea mecanizat ă a florii-soarelui se cere ca pierderile de semin țe să nu fie mai mari
de 2%, procentul de semin țe sparte să nu depășească 5%, iar puritatea semin țelor să fie mai mare de
97%.
Întrebări:
– Prezentați importan ța culturii florii-soarelui.
– Care este compozi ția chimică a bobului la floarea-soarelui.
– Prezentați procesele de germinare, r ăsărire și formarea sistemului radicular la floarea-soarelui.
– Prezentați tulpina și formarea ei la floarea-soarelui.
– Prezentați caracteristicilor frunzelor și suprafa ța foliară la floarea-soarelui.
– Prezentați caracteristicile inflorescen ței la floarea-soarelui.
– Prezentați caracteristicile procesului de înflorit la floarea-soarelui.
– Prezentați caracteristicile proceselor de polenizare și autofertilitate la floarea-soarelui.
– Prezentați caracteristicile fructului la floarea-soarelui.
– Descrieți ciclul de vegeta ție la flaorea-soarelui.
– Prezentați formarea recoltei la floarea-soarelui.
– Prezentați sistematica florii-soarelui, clasificarea hibrizilor de floarea-soarelui și dați exemple de hibrizi de
floarea-soarelui.
– Prezentați cerințele florii-soarelui fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale florii-soarelui în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura florii-soarelui.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării la cultura florii-soarelui.
– Prezentați particularităț ile lucrărilor solului pentru cultura florii-soarelui.
– Care sunt cerin țele florii-soarelui fa ță de calitatea semin țelor pentru sem ănat și care este epoca de semă nat.
– Care sunt elementele specifice parametrilor de sem ănat la cultura florii-soarelui (densitatea, norma de
semănat, distan ța dintre rânduri, adâncimea de sem ănat).
– Prezentați aspectele specifice combaterii burui enilor la cultura florii-soarelui.
– Prezentați aspectele specifice combaterii d ăunătorilor, bolilor, lupoaiei și irigării la cultura florii-soarelui.
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura florii-soarelui.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991. Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
3. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale
și aromatice . Editura Ceres, Bucure ști.
4. Hera C., Gh. Sin, I. Toncea, 1989. Cultura florii-soarelui . Editura Ceres, Bucure ști.
5. Petcu Gh., Elena Petcu, 2008. Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea-soarelui . Editura Domino.
6. Ștefan V., 2003. Fitotehnia plantelor tehnice. AMC – USAMV Bucure ști.
7. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, V, Vlad, 2008. Floarea-soarelui . Editura ALPHA MDN Buz ău.
8. Vrânceanu A.V., 2000. Floarea-soarelui hibrid ă. Editura Ceres, Bucure ști.
123
5. PLANTE TUBERCULIFERE
5.1. Cartoful
Cuvinte cheie: cartof, importan ță, suprafețe și producții, compozi ție chimică, particularit ăți biologice,
formarea recoltei, sistematic ă, soiuri, cerin țe, zone de cultur ă, rotație, fertilizare, lucr ările
solului, plantat, lucr ări de îngrijire, recoltat.
Obiectivele subcapitolului:
– acumularea de cuno ștințe cu caracter general cu privir e la cultura cartofului: importan ța culturii, suprafe țele
cultivate și produc țiile obținute, compozi ția chimică a tuberculului, particularit ățile biologice ale cartofului și
formarea recoltei, sistematica și soiurile admise pentru cultivare;
– cunoașterea cerin țelor cartofului față de factorii de clim ă și sol și cunoașterea zonelor de cultur ă a cartofului
în România;
– cunoașterea tehnologiei de cultivare a cartofului, respectiv a particularit ăților rotației, fertiliz ării, lucrărilor
solului, plantatului, lucr ărilor de îngrijire și recoltatului.
5.1.1. Importanț a culturii
Cartoful este considerat ca a doua pâine a omului, de și nu este luat în cultur ă de foarte mult
timp în Europa și la noi în țară.
Cartoful este un produs vegetal hr ănitor, gustos și ieftin, care constituie alimentul de baz ă al
multor popoare și deține o pondere mare în balan ța economic ă a multor ță ri.
Cartoful se consum ă fiert, copt, pr ăjit, sub form ă de supe, salate, piureuri. Acesta substituie
de multe ori pâinea ș i este un aliment dietetic de neînlocuit.
În industria alimentar ă cartoful se folose ște pentru ob ținerea de fă ină, fulgi, cartofi
deshidrata ți (care se folosesc pentru piureuri și pâine), cips, pommes frittes și cartofi pai. Cartoful se
foloseș te în industria amidonului, alc oolului sau în industria chimic ă.
De asemenea, cartoful se folose ște în hrana animalelor (î n special pent ru porcine și bovine),
ca atare sau borhotul r ămas de la fabricarea amidonului sau a alcoolului și reziduurile ră mase din
industria alimentar ă.
Cartoful este originar din America și anume din regiunile înalte și umede din Peru,
Columbia, Ecuador. Din aceste ținuturi a fost adus în Europa, mai întâi în Spania și Anglia, de c ătre
navigatori.
Introdus în Europa ca o curiozitate botanică a lumii noi, r ăspândit de botani ști dintr-o parte
în alta a Europei, acceptat în cultur ă mai greu și mai mult de nevoie, cartoful s-a impus mai târziu
ca o plant ă de cultur ă principal ă, aflându- și în acest continent o nou ă patrie.
După anii 1800, cartoful a devenit o cultur ă important ă pentru unele țări ca: Germania,
Franța, Anglia, Olanda, Belgia.
Cartoful, ca plantă tehnică-alimentar ă, a câș tigat mult ca importan ță, mai ales dup ă cel de-al
doilea ră zboi mondial, încadrându-se în prezent în rândul principalelor plante de cultur ă.
5.1.2. Suprafe țe și producții
În anul 2008, cartoful s-a cultivat pe Glob pe o suprafa ță de 18,2 milioane ha, producț ia
medie pe ha fiind de 17,2 t. Cele mai mari suprafe țe cultivate cu cartof au fost în Asia (8,4 milioane
ha), Europa (6,2 milioane ha) și Africa (1,8 milioane ha). Cele mai mari țări cultivatoare de cartof,
cu suprafeț e mai mari de 1 milion de hectare s unt: China (4,4 milioane ha), Federa ția Rusă (2,0
milioane ha), India (1,7 milioane ha) ș i Ukraina (1,4 milioane ha).
124
Producțiile cele mai mari la hectar ob ținute în anul 2008, de peste 40 t/ha au fost ob ținute în:
Noua Zeeland ă (50,2 t/ha), Olanda (45,5 t/ha), SUA (44,2 t/ha), Belgia (44,1 t/ha), Germania (43,7
t/ha), Fran ța (43,5 t/ha), Danemarca (41,9 t/h a), Marea Britanie (41,6 t/ha).
România a cultivat în ultimii ani o suprafa ță cu cartof cuprins ă între 260 și 285 mii ha,
producția medie variind între 12,2 și 15,9 t/ha (tabelul 10).
Tabelul 10
Suprafețe și producț ii la cartof în România
Anul de cultur ă Suprafața
(mii ha) Producția medie
(t/ha)
1961 300,7 9,5
1965 311,8 7,0
1970 301,1 6,8
1975 304,9 8,9
1980 286,4 13,7
1985 321,0 20,6
1990 289,6 10,9
1995 244,3 12,3
2000 282,7 12,2
2001 276,7 14,4
2002 283,2 14,3
2003 281,8 14,0
2004 265,6 15,9
2005 285,3 13,1
2006 283,0 14,1
2007 272,5 13,6
2008 259,7 14,0
Sursa: Baza de date FAO
5.1.3. Compozi ția chimic ă a tuberculului ș i factorii de influen ță
Tuberculii de cartof con țin în medie 75% ap ă și 25% substan ță uscată.
Substanț ele extractive neazotate reprezintă între 8 și 29,4% din substan ța proaspătă, fiind
reprezentate în proporț ia cea mai mare de amidon. Amidonul di n tuberculii de cartof este constituit
din amiloză (15-25%) și amilopectin ă (75-85%). Amilopectina asigur ă o mai bun ă consisten ță a
tuberculilor la fierbere.
Conținutul de amidon este influen țat de soi, factorii climatici, sol și tehnologia de cultivare.
Soiurile timpurii au un con ținut mai redus în amidon, în tim p ce soiurile tardive au un con ținut mat
ridicat în amidon, cu gră unciori de amidon mari, pretâ ndu-se la industrializare (ob ținerea de amidon
și alcool).
Proteina brut ă reprezintă în medie 2% din substan ța proaspătă. Conț inutul în aminoacizii
esențiali și raportul echilibrat între ace știa dau cartofului o mare valoare alimentar ă.
Conținutul de protein ă brută este influen țat de soi și condițiile climatice. Con ținutul de
proteină scade în anii mai ploio și sau în condi ții de irigare.
Vitaminele din tuberculul de cartof sunt: B 1, B6, PP, C.
Elementele minerale din tuberculul de cartof sunt: potas iu, fosfor, sodiu, calciu, fier.
Plantele de cartof con țin și un complex de alcaloizi denumiți solanină (solanină, demissin ă,
chaconină, solacaulin ă). Solanina imprim ă tuberculilor un gust amar și provoac ă deranjamente ale
aparatului digestiv. Con ținutul de solanin ă crește în tuberculii expu și la lumin ă și în timpul încol țirii
acestora, concentrându-se în jurul ochilor.
125
5.1.4. Particularit ă i biologice la cartof
Rădăcina este fibroas ă, ramificat ă, cu o mare putere de absorb ție a apei și a elementelor
nutritive, dar cu o putere slab ă de pătrundere în sol, majoritatea r ădăcinilor aflându-se la adâncimea
de 30-40 cm.
La cartof întâlnim tulpini subterane (stolonii și tuberculii) și tulpini aeriene (vrejii).
Stolonii sunt ramifica ții ale tulpinii subterane, sunt în num ăr de 12-15 pe plant ă, au 10-15
cm lungime și sunt suculen ți. Aceștia au o pozi ție orizontal ă sau oblic ă în jos și sunt forma ți din
noduri și internoduri. Prin îngro șarea ultimelor 10-12 internodur i de la partea terminal ă, stolonilor
formează tuberculii.
Tuberculii sunt organele plantei în care se acumuleaz ă substanț ele de rezerv ă. La un tubercul
de cartof se poate distinge partea bazal ă (partea la care se prinde stolonul într-o u șoară adâncitur ă)
și partea apical ă sau vârful (unde se afl ă un mugure terminal). Pe suprafa ța tuberculilor se afl ă niște
adâncituri ( ochii ) formați fiecare din câte trei muguri situa ți la baza unei forma țiuni mai mult sau
mai puțin îngroșată și proeminent ă denumită sprâncean ă. Numărul, mărimea și adâncimea ochilor
variază în funcție de soi. Tuberculii de cartof au diferite forme (sferici, ovali, alungi ți, reniformi),
culori (coaja poate fi galben ă, roză, violacee sau ro șie, iar miezul poate fi alb sau galben) și mărimi,
în funcție de soi.
Mărimea și forma tuberculilor determin ă modul de utilizare, și anume: tuberculi de form ă
sferică sau rotund-oval ă, cu diametrul de 40 – 55 mm sunt prefera ți pentru chips, iar tuberculii de
formă lung oval ă, mai lungi de 55 mm sunt prefera ți pentru pommes-frittes.
Tuberculii sunt organele vegetative de înmul țirea ale cartofului. Din mugurele central al
fiecărui ochi se formează colți. În cazul ruperii col ților care se formeaz ă din mugurele central,
pornesc în vegeta ție și mugurii laterali ai oc hilor, formându-se al ți colți. Din colț ii formați în
condiții optime de temperatur ă și umiditate, dup ă plantare se formeaz ă rădăcini și tulpini. Tulpinile
ajung la suprafaț a solului, moment ce marcheaz ă faza de ră sărire, iar în prezen ța luminii înverzesc
și formeaz ă frunze. Paralel cu formarea frunzelor, tulpin ile cresc, ajungând la dimensiunile maxime
în timpul înflorii.
În partea subteran ă, cresc rădăcinile, iar pe tulpin ă se formeaz ă stolonii, care pe m ăsură ce
cresc se îngroa șă la capăt și formează tuberculii ce cresc, de regul ă, după terminarea cre șterii părții
aeriene a plantei. Tuberculii tineri sunt proteja ți de epiderm ă care se exfoliaz ă, locul ei fiind luat de
peridermă sau coajă. Periderma este elastic ă, netedă, rugoasă sau reticulat ă, în funcț ie de soi.
Uniformitatea și mărimea tuberculilor depind de lungimea perioadei de tuberizare, respectiv
de lungimea perioadei de când începe și când se termin ă transformarea stolonilo r în tuberculi. Cu
cât această perioadă este mai scurt ă, cu atât tuberculii sunt mai uniformi ca m ărime. La soiurile
timpurii și extratimpurii, tuberizarea începe dup ă 12-14 zile de la r ăsărire, iar la soiurile târzii
tuberizarea începe la 20-35 de zile de la ră sărire. Num ărul tuberculilor forma ți la cuib este
determinat de soi, m ărimea tuberculului plantat, densitatea de plantare, num ărul de tulpini
principale, perioada de cre ștere și condiț iile pedoclimatice și fitotehnice.
Repausul germinal este faza ce urmeaz ă imediat recolt ării tuberculilor, în care ace știa nu
încolțesc chiar dac ă condițiile de temperatură și umiditate sunt optime. Lungimea acestei faze
depinde de soi ș i condițiile în care a fost cultivat cartoful (temperatura și precipita țiile din timpul
perioadei de vegeta ție a plantelor).
Scurtarea sau prelungirea repa usului germinal este posibil ă acționând direct asupra
tuberculilor prin utilizarea substan țelor chimice cu rol inhibitor sau stimulator.
Frunzele sunt compuse și imparipenat-sectate, cu foliole de m ărimi diferite care alternează .
Numărul de frunze pe tulpin ă variază între 8 și 12, în func ție de soi.
Florile sunt grupate în cime simple sau compuse, sunt pe tipul 5, iar colora poate fi de
culoare alb ă, violacee, albastră , albastră-violacee, roz ă-violacee, alb ă-gălbuie.
Fructul este o bacă de formă sferică sau conic ă, cărnoasă și suculent ă, de culoare verde sau
pigmentat ă în albastru sau violaceu.
126
Procesul de cre ștere la cartof se desfășoară în următoarele etape:
– de la plantare la r ăsărire, perioad ă cuprinsă între 15 și 30 de zile;
– de la răsărire până la formarea tuberculilor, perioadă cuprinsă între 12 ș i 35 de zile;
– de la începutul form ării tuberculilor pân ă la încetarea cre șterii tufelor, perioad ă cuprinsă între
25 și 45 de zile;
– de la încetarea cre șterii tufelor pân ă la uscarea lor, perioad ă cuprinsă între 20 și 40 de zile.
Cunoașterea fazelor de cre ștere prezint ă interes pentru diversele interven ții tehnologice:
− cunoașterea intervalului de la plantare la r ăsărire ajută la stabilirea momentului optim de
aplicare a erbicidelor sau de efectuare a unor lucr ări mecanice pentru combaterea buruienilor;
− cunoașterea intervalului de la r ăsărire la începutul form ării tuberculilor prezintă interes pentru
aplicarea îngr ășămintelor și a irigației, iar tasarea solului în aceast ă perioadă , determinată de
lucră rile mecanice de între ținere, influen țează nefavorabil tuberizarea;
− în perioada tuberizare-încetarea cre șterii tufelor, irigarea cartofului și fertilizarea, combaterea
bolilor și dăunătorilor sunt factori care influen țează favorabil produc ția de tuberculi.
Degenerarea cartofului. În cazul utiliz ării materialului de plan tat din recolta proprie,
cultivatorii de cartof au constatat c ă indiferent de soiul folosit, condi țiile climatice și tehnologia de
cultivare, produc ția scade de la an la an, colț ii sunt din ce în ce mai slab i, devenind în cele din urm ă
filoși, iar plantele sunt firave , ajungând chiar la dispari ție, mai ales în zonele calde și secetoase cu
atacuri frecvente de agen ți patogeni. Acest fenomen a fost denumit degenerarea cartofului , care
poate fi degenerare climatic ă și degenerare virotic ă.
Degenerarea climatic ă a fost explicat ă de către cercet ătorii germani ș i ruși prin lipsa
umidității și temperaturi excesive, peste 30-35oC, care duc la stagnarea cre șterii tuberculilor,
scurtarea repausului germinativ ș i încolțirea tuberculilor în câmp înainte de recoltare, pierzându- și
astfel vitalitatea. Aceasta este degenerarea fiziologic ă și se produce în zonele secetoase și calde, iar
tuberculii ob ținuți în aceste condi ții, dacă se folosesc la plantare, dau produc ții foarte mici.
Degenerarea virotic ă a fost explicat ă de că tre cercet ătorii olandezi și americani ca fiind
determinat ă de virusuri, într-un interval sc urt de timp (chiar un an), dac ă frecvența insectelor
vectoare de virusuri este mare. Atacul de virusuri se manifest ă prin deformarea, necrozarea și
uscarea frunzelor, dup ă care migreaz ă spre tuberculi ș i se transmit la cultura urm ătoare. Unele
virusuri se transmit prin c ontact între plantele bolnave și cele sănătoase (X, S), alte virusuri sunt
transmise de afide vectoare (A, M, Y, VR FC), iar altele prin insecte, ciuperci și nematozi.
Degenerarea cartofului se combate prin producer ea materialului de pl antare pornind de la
tuberculi liberi de viroze și amplasarea loturilor semincere în condi ții corespunz ătoare diverselor
categorii biologice.
În România, producerea materialului de plantare din verigile superioare se desf ășoară în
zone închise, amplasate în condi ții de clim ă și sol foarte favorabile culturii cartofului.
5.1.5. Sistematic ă și soiuri
Cartoful face parte din familia Solanaceae , genul Solanum L. Din num ărul mare de specii de
cartof cultivate în America, pe tot globul s-a r ăspândit în cultur ă o singur ă specie, ș i anume
Solanum tuberosum L, care este o form ă tetraploid ă (2n = 48).
Soiurile de cartof aflate în prezent în cultur ă sunt grupate dup ă mai multe însu șiri, cele mai
importante fiind perioada de vegeta ție, calitatea tuberculilor și modul de utilizare.
După perioada de vegeta ție, soiurile de cartof se împart în :
– timpurii, cu perioada de vegeta ție de până la 90 zile;
– semitimpurii, cu perioada de vegeta ție cuprisă între 90 și 110 zile;
– semitârzii, cu perioada de vegeta ție cuprins ă între 110 și 130 zile;
– târzii , cu perioada de vegeta ție de peste 130 zile.
După calitatea tuberculilor , soiurile de cartof se grupeaz ă în următoarele clase:
127
– Clasa A – soiuri pentru salat ă, cu tuberculi pu țin făinoși, care nu se sf ărâmă la fierbere și care
au consisten ță tare;
– Clasa B – soiuri pentru diferite prep arate culinare, cu tuberculi pu țin făinoși, care nu se
sfărâmă la fierbere sau crap ă puțin uneori și care sunt consisten ți, cu amidon fin;
– Clasa C – soiuri cu tuberculi f ăinoși, cu consisten ță redusă, care crap ă în timpul fierberii;
– Clasa D – souri cu tuberculi foarte f ăinoși, care se sf ărâmă complet în timpul fierberii și care
au consisten ță redusă, amidon grosier, fiind utiliza ți în industria amidonului.
După modul de utilizare , soiurile de cartof se grupeaz ă astfel:
– soiuri de masă , cu un conț inut redus de amidon (14-17%) și mai ridicat în proteine, cu
periderma fin ă, netedă, ochi superficiali și gust plăcut;
– soiuri industriale , care sunt foarte productive, au un con ținut ridicat de amidon (20-25%) și o
durată de fierbere mai redus ă;
– soiuri furajere , care sunt bogate în amidon și proteine;
– soiuri mixte , care pot fi folosite în scop culinar, furajer și pentru prelucr ări industriale.
Soiurile valoroase de cartof se caracterizeaz ă prin:
– capacitate mare de producț ie;
– stoloni scur ți, ceea ce face ca tuberculii s ă fie grupa ți în cuib, iar recoltarea s ă poată fi fă cută
mecanizat f ără pierderi;
– tuberculi rezisten ți la vătămare, ceea ce permite recoltarea mecanizat ă;
– tuberculi cu form ă regulată și ochi superficiali, care se cur ăță ușor și cu pierderi minime în
cazul folosirii mijloacelor mecanizate;
– rezistență la boli (viroze, man ă, râie, putregaiuri);
– capacitate de p ăstrare a tuberculilor pe o perioad ă lungă , fără să se produc ă colți;
– însușiri de calitate în func ție de destinaț ia recoltei.
Soiurile de cartof admise pentru cultur ă în anul 2009 în România au fost urm ătoarele:
– soiuri timpurii : Agata, Fresco, Mariana, Roclas;
– soiuri semitimpurii : Alina, Almera, Alwara, Amicii Amor osa, Artemis, Astral N, Atlas,
Claudiu, Dacia, Dumbrava, Escort, Eterna, Frumoasa, Impala, Karlena, Kondor, Magic,
Maranca, Moldovi ța, Nativ, Molli, Oscar, Palma, Rasa nt, Romano, Rapsodia, Tentant,
Timpuriu de Braș ov;
– soiuri semitârzii : Alize, Armonia, Christian, Cosmos, Coval, Cristela, Dragomirna, Harghita,
Ioana, Loial, Luiza, Milenium, Nana, Nemere , Pamina, Productiv, Provento, Redsec, Robusta,
Rozal, Ruxandra, Sante, Speran ța, Tâmpa, Transilvania, White Lady;
– soiuri târzii : Mikel, Minerva, Star.
5.1.6. Cerin țe față de climă și sol
5.1.6.1. Cerin țe față de căldură
Rădăcinile cartofului încep s ă crească la temperatura de 6-7oC, iar nivelul optim pentru
creșterea plantelor și formarea tuberculilor este de 15-18oC.
Creșterea colț ilor începe la 9-10oC, este optim ă la 12-15oC și se oprește la 25-27oC. La
temperaturi ale solului de 28-29oC, procesul form ării tuberculilor nu are loc.
Temperaturile de –0,5oC distrug frunzele, cele de –0,8oC distrug col ții, iar la 1oC sunt
distruși tuberculii. Temperaturile de –2…-3oC distrug complet plantele de cartof.
5.1.6.2. Cerin țe față de umiditate
La toate soiurile, începând de la formarea tuberculilor și până la recoltare, umiditatea în sol
trebuie men ținută la nivelul de 70-80% din capacitatea de câmp. În peri oada de la plantare la
128
răsărire (15-30 zile), precum și în perioada de la r ăsărire la începutul tuberiz ării (12-35 zile),
cartoful folose ște rezerva de ap ă din tubercul și nu este preten țios față de umiditate. În schimb,
plantele de cartof au cea mai mare nevoie de ap ă la înflorire.
Pentru cartofi, excesul de umiditate este deosebit de d ăunător. Absen ța oxigenului, ca
urmare a excesului de ap ă, oprește formarea tuberculilor și stânjene ște creșterea tuberculilor deja
formați. Se poate ajunge la putrezirea tuberculilor și pieirea plantelor.
Umiditatea insuficient ă provoacă stagnări în creșterea tuberculilor. În timpul secetelor
prelungite o parte din apa din tubercu li trece în frunze. Alternarea umidit ății ridicate a solului, dar
nu în exces, cu perioade de secet ă scurte în timpul tuberiz ării, favorizeaz ă formarea unui num ăr
mare de tuberculi la cuib.
5.1.6.3. Cerin țe față de lumin ă
Insuficien ța luminii afecteaz ă creșterea tuturor p ărților plantei, influen țând negativ produc ția
de tuberculi.
Procesul de tuberizare se desf ășoară în condiții de iluminare intensă și corespunde cu faza de
îmbobocire-înflorit.
Lungimea zilei de 12 ore este socotit ă optimă pentru formarea tuberculilor. Frunzele de
cartof elaboreaz ă o substanță care stimuleaz ă tuberizarea, respectiv transformarea stolonilor în
tuberculi. Ziua scurt ă sau lipsa de claritate a luminii favorizeaz ă formarea substan ței de tuberizare.
5.1.6.4. Cerin țe față de sol
Cartoful prefer ă solurile ce asigur ă o bună aerisire a stolonilor ș i a tuberculilor, prezint ă o
rezistență mică la creșterea tuberculilor indiferent de con ținutul în umiditate și asigură o bună
folosire a substan țelor nutritive existente sa u administrate prin îngr ășăminte în perioadele de
consum maxim.
Solurile care corespund cel mai bine pent ru cultura cartofului sunt cele lutoase și luto-
nisipoase. bine structurate, netasate și profunde, permeabile, f ără pericol de exces de umiditate, cu
apa freatic ă sub 1,5-2 m.
Pentru realizarea culturilor timpurii sunt recomandate solurile cu un con ținut în substan țe
organice de 2,5-3% și reacție uș or acidă (pH de 5,5-6,5). Pentru soiurile târzii limitele de pH sunt
mai largi, respectiv între 4,5 și 7,5.
Pe solurile corespunz ătoare culturii cartofu lui, planta suport ă mai ușor condițiile climatice
nefavorabile.
5.1.7. Zonarea culturii de cartof în România
Zona foarte favorabil ă cuprinde depresiunile intra și extramontane, unde temperaturile sunt
moderate, nu dep ășesc 25oC, temperaturile medii în perioa da mai-septembrie sunt de 18-20oC, iar
precipitațiile depășesc 650 mm anual și sunt bine repartizate pe faze de vegeta ție, cu un minim de
80-100 mm în lunile iunie, iulie și august.
Zona favorabil ă se găsește în zona de deal din vecin ătatea lanțului muntos, cu cantit ăți mai
mici de precipita ții, cu un minim de 50-60 mm în lunile cu consum ridicat, și temperaturi medii mai
ridicate.
Pentru cartoful timpuriu și extratimpuriu, zona favorabil ă cuprinde zona de câmpie și zona
colinară , unde de la sfârș itul lunii iunie temperatura dep ășește 25oC, precipita țiile sunt reduse,
seceta este frecvent ă și persistent ă în perioada iulie-septembrie.
Prin folosirea iriga ției în zona de câm pie se compenseaz ă deficitul de umiditate ș i se
modereaz ă temperatura în sol, extinzându-se cultura car tofului în aceste zone pentru consum de
vară, toamnă-iarnă și pentru industrie.
129
5.1.8. Tehnologia de cultivare
5.1.8.1. Rota ția
Cartoful preferă plantele premerg ătoarea care se recolteaz ă devreme, las ă terenul curat de
buruieni și fără resturi vegetale în cantitate ma re, au un sistem radicular profund și lasă solul afânat.
Plantele premerg ătoare favorabile pentru cultura carto fului sunt: leguminoasele perene
(lucerna în zona de câmpie și trifoiul ro șu în zonele umede), legum inoasele anuale, cerealele
păioase (grâu, orz, orzoaic ă, secară, triticale), porumb boabe și porumb pentru siloz, legume
bostănoase, vă rzoase, bulboase ș i rădăcinoase.
Se recomand ă rotația de 2-4 ani în unit ățile agricole cu o pondere mare a culturii cartofului,
și rotația de 3-5 ani în unit ățile agricole cu o pondere mic ă a culturii cartofului. Pe solurile infectate
cu nematozi ( Globodera spp.), rota ția trebuie s ă fie de cel pu țin 5-6 ani.
Cartoful nu se recomand ă să se cultive dup ă alte solanacee, prucum și după in ș i floarea-
soarelui, datorit ă înmulțirii bolilor comune (putregai cenu șiu) și a dăunătorilor comuni (nematozi).
După cartoful extratimpuriu și timpuriu pot fi cultivate culturi succesive, cum sunt: porumb
siloz, fasole, varz ă de toamn ă, castrave ți, fasole pă stăi și alte legume de toamn ă.
După cartoful de var ă se pot cultiva culturi de toamn ă, cum sunt: rapi ță, grâu, orz, secară ,
triticale.
5.1.8.2. Fertilizarea
Cartoful are un consum specific de elemente nutritive mare. Astfel, pentru fiecare 1000 kg
tuberculi și biomasa epigee aferent ă, acesta consum ă în medie 5 kg N, 3 kg P 2O5, 8 kg K 2O, 3 kg
CaO și 1 kg MgO.
Fertilizarea mineral ă. Dozele de îngr ășăminte chimice sunt diferite în func ție de destinaț ia
recoltei (tabelul 11). Dup ă leguminoase perene, doza de azot se reduce cu 20-30 kg/ha și se mărește
doza de fosfor cu 20 kg/ha. Dup ă leguminoase anuale, doza de azot se reduce cu 10-20 kg/ha și se
mărește doza de fosfor cu 15 kg/ha. Dup ă plante tehnice, doza de azot și fosfor se m ărește cu 10-20
kg/ha.
Tabelul 11
Dozele de îngr ășăminte chimice recomandate la cultura cartofului
Destinația culturii Dozele de îngrășăminte chimice (kg s.a./ha)
N P 2O5 K2O
Consum extratimpuriu și timpuriu 130-160 60-80 60-80
Consum de var ă 90-100 80-100 40-60
Consum de toamn ă-iarnă 120-140 110-125 70-100
Tuberculi pentru industrie 100-120 120 120
Tuberculi pentru plantare 80-90 120 100-120
Sursa: ICPC Bra șov (citat de Dumbrav ă M., 2004)
Dintre îngr ășămintele chimice cu azot, cele mai recomandate sunt nitrocalcarul și ureea pe
solurile acide, iar pe cele neutre azotatul de amoniu și ureea.
Îngrășămintele simple cu fosfor și cu potasi se aplic ă înainte de efectuarea ar ăturii.
Îngrășămintele cu azot se aplic ă în primăvară la pregătirea solului pentru plantare și după tuberizare
(10-35 zile dup ă răsărire). Îngr ășămintele complexe se pot aplica la plantare sau în vegeta ție.
Fertilizarea organic ă se recomand ă pe toate tipurile de sol, dar mai ales pe cele nisipoase și
luto-argiloase. Gunoiul de grajd se recomand ă pentru soiurile timpur ii deoarece favorizeaz ă
încălzirea solului, dar este bine valorificat de c ătre soiurile tardive. Cele mai bune rezultate se ob țin
prin fertilizarea organo-minerală .
130
Se recomand ă cantități de 20-40 t/ha gunoi de grajd și se reduc dozele de îngr ășăminte
chimice cu 2 kg azot, 1 kg P 2O5 și 2,5 kg K 2O pentru fiecare tonă de gunoi de grajd aplicată
cartofului. Dac ă cultura cartofului este aproape de o zon ă bogată în turbă se pot aplica 20-40
tone/ha turb ă.
Gunoiul de grajd se administreaz ă înainte de efectuarea ar ăturii.
Fertilizarea foliar ă. La cartof se ob țin rezultate bune prin aplicarea îngr ășămintelor foliare
simultan cu tratamentele pentru combaterea bolilor și dăunătorilor, din momentul apari ției
mugurilor florali (când tufele au acoperit solul) pân ă spre sfârș itul formării tuberculilor. Se pot
efectua trei fertiliz ări foliare la intervale de 10-12 zile cu urm ătoarele produse: Brassitrel, Elite
Verde, Ferticare 10-10-20, Folisof F 221, Folisof F 212, Folplant 231, F-231, Nutrient Expres 20-
20-20, Kristalon 15-5-30, Kristal on 19-6-20, NutriVit 20-20-20, Po lifag, Poliment Super, Polyfeed
14-14-28, Polyfeed 19-19-19.
Fertilizarea foliar ă asigură o nutriț ie echilibrat ă a plantelor, asig urând un aport de
microelemente care completeaz ă fertilizarea de baz ă cu azot, fosfor și potasiu, contribuind la
mărirea producț iei de tuberculi prin cre șterea mărimii tuberculilor, la ameliorarea calit ă ii și a
rezistenței la păstrare a tuberculilor.
Volumele de solu ție recomandate sunt cuprinse între 300-500 litri, cu o concentra ție de 0,5-
1,0%.
Se pot aplica și stimulatori de cre ștere, în special dup ă perioadele de stress (secet ă,
temperaturi sc ăzute, tratamente fitosanitare), precum: CT A Stymulat 4 (200 ml/100 l, aplicat de 1-3
ori).
5.1.9.3. Lucrările solului
Lucrările solului dup ă plante premerg ătoare cu recoltare timpurie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă timpuriu (cerealele p ăiaose), imediat dup ă recoltarea acesteia se
recomand ă efectuarea lucr ării de dezmiriștit.
Imediat ce se poate sau imediat ce umiditatea solului permite trebuie efectuat ă arătura, cu
plugul în agregat cu grapa stelată sau grapa inelar ă.
Lăsarea terenului nelucrat pân ă toamna târziu duce la îmburuienarea și pierderea apei din
sol, precum și la executarea ar ăturii în condi ții mai dificile și cu un consum mai mare de
combustibil.
Până în toamn ă, terenul trebuie men ținut curat de buruieni și afânat, prin lucr ări de
întreținere a ar ăturii efectuate cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți
reglabili, grapa rotativ ă, sau numai cu grapa cu col ți reglabili, în func ție de starea ar ăturii (grad de
nivelare și de măruțire a bolovanilor) ș i de gradul de îmburuiena re a solului. Se recomand ă ca
lucră rile de între ținere a arăturii să fie efectuate perpendicular sau oblig pe direc ția arăturii, pentru o
bună nivelare a terenului.
Lucrările solului dup ă plante premerg ătoare cu recoltare târzie . Atunci când planta
premergătoare se recolteaz ă târziu (toamna), imediat dup ă recoltarea acesteia se recomand ă
efectuarea lucr ării de dezmiriștit. Arătura se efectueaz ă cât mai repede cu putin ță, cu plugul în
agregat cu grapa stelat ă sau grapa inelar ă. Arătura se m ărunțește și se niveleaz ă din toamn ă prin
efectuarea de lucr ări cu grapa cu discuri și lamă nivelatoare în agregat cu grapa cu col ți reglabili sau
cu grapa rotativ ă.
Arătura de vară sau de toamn ă se efectueaz ă la adâncimea de 28-30 cm. Pe solurile cu peste
12 % argil ă, arătura se efectueaz ă cu subsolaj la 10-15 cm, în acest fel creându-se condi ții de
dezvoltare a tuberculilor. Pe solurile mai puț in profunde, ară tura se efectueaz ă la adâncimea de 20-
25 cm.
Arătura trebuie efectuat ă la o umiditate a solului care s ă nu determine formarea de bulg ări
sau curele.
131
Pentru o plantare mai timpurie se practic ă bilonarea terenului din toamn ă, asigurându-se
astfel și o reducere a gradului de tasare a solului în prim ăvară. În aceast ă situație, în prim ăvară
tuberculii vor fi pu și manual în bilon, iar acoperirea lor cu p ământ se va face manual sau mecanizat.
Lucrările solului în primăvar ă. Pe terenurile nivelate și pe solurile netasate se poate face
direct plantarea, f ără o lucrare prealabil ă a solului în prim ăvară.
Pe terenurile denivelate și pe solurile copactate, solul se lucreaz ă cu un cultivator echipat cu
cuțite tip săgeată sau daltă, atunci când umiditatea solului permite ie șirea pe teren. De asemenea, se
poate folosi și combinatorul echipat cu vibrocultor, grapa cu col ți și grapa rotativ ă. Adâncimea de
lucrare a solului este de 12-15 cm pe solurile compactate la suprafață și de 16-18 cm pe solurile
compactate și în profunzime.
5.1.9.4. Materialul de plantat și plantatul
Calitatea materialului de plantat . Materialul de plantat (tuberculii de cartof de s ămânță)
trebuie să fie certificat, calibrat (uniform ca m ărime) și liber de boli. Acesta trebuie s ă fie produs,
recoltat și păstrat în condi ții corespunz ătoare, iar în momentul plant ării tuberculii trebuie s ă fie
turgescen ți, sănătoși și fără colți mai lungi de 5-10 mm, pentru un plantat mecanizat în condi ții
bune.
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile extratimpurii și timpurii . În cazul
culturilor extratimpurii și timpurii, preg ătire materialului de plantat const ă în:
– sortare tuberculilor;
– încolțirea tuberculilor;
– înrădăcinarea tuberculilor;
– secționarea tuberculilor mari.
Sortarea presupune separarea tuberculilor s ănătoși și întregi de tuberculii bolnavi și
vătămați, precum ș i de impurit ățile din masa de tuberculi.
Încolțirea tuberculilor se face cu 30-40 zile înainte de plantare. Pentru încol țire, se aleg
tuberculi s ănătoși, de 30-50g (30-45 mm diametru) ca re se pun pe 1-2 straturi în lă dițe ce se
stivuiesc în camere înc ălțite la 15-18oC, cu lumină difuză (naturală sau artificial ă), umiditatea
relativă a aerului de 85-90% și cu o aerisire foarte bun ă. Lădițele se stivuiesc pe dou ă rânduri (2
lădițe puse cap la cap), cu lungimea cât permite spa țiul și înălțimea a 10-15 l ădițe suprapuse. Între
stive se las ă un spațiu de 50-60 cm pentru circula ția lucrătorilor care controleaz ă procesul de
încolțire, schimb ă poziția lădițelor din 7 în 7 zile pentru o iluminare uniform ă, elimină tuberculii cu
colți filoși și stropesc tuberculii cu stropitori sau cu vermorelul. În cursul zilei, spa țiile de înco țire se
aerisesc de 2-3 ori.
Procesul de încol țire se poate considera închieat atunc i când pe tuberculi s-au format 3-5
colți viguroși, scurți și groși, de 2-3 cm lungime și cu o culoare specific ă soiului.
Înrădăcinarea tuberculilor se practic ă prin stratificarea tuberculilor într-un amestec reav ăn
de mraniță sau turbă, rumeguș de lemn sau nisip. Stratificarea se poate face în co șuri de nuiele,
lădițe. Între straturile de tuberculi se a șează un strat de 5 cm de amestec. Tuberculii stratifica ți se ț in
la temperaturi de 12-18oC. După 7-10 zile, la baza col ților se formeaz ă rădăcini cu o lugime de 5-10
cm.
Tuberculii de cartof încol țiți și cei înrădăcinați se planteaz ă manual și cu grijă să nu se rup ă
colții și rădăcinile. Încol țirea și înrădăcinarea tubercul ilor permite ob ținerea de produc ții mai
timpurii cu 10-20 de zile.
Secționarea tuberculilor mari , de peste 60-65g, se face longitudinal astfel încât s ă se obțină
o repartizare echilibrat ă a ochilor pe cele dou ă jumătăți. Secționarea se face cu 3-5 zile înainte de
plantare, iar pentru evitarea infec țiilor cu diferi ți agenți patogeni se dezinfecteaz ă cu 10-20 kg praf
de cretă sau 2-3 kg Mancozeb la tona de tuberculi.
132
Pregătirea materialului de plantat pentru culturile de consum de var ă și toamnă-iarnă.
În cazul culturilor pentru consum de var ă și de toamn ă-iarnă, pregătire materialului de plantat
constă în:
– sortarea tuberculilor;
– calibrarea tuberculilor.
Prin opera ția de sortare se elimin ă tuberculii bolnavi și vătămați, impurit ățile din masa de
tuberculi și se îndep ărtează colții mai lungi de 5 cm. În timpul opera ției de sortare, tuberculii trebuie
manipulați cât mai pu țin posibil, trebuiend s ă fie evitate lovirile tuberculilor, c ăderile de la în ălțimi
mai mari de 20-30 cm, v ătămările și infecțiile cu agen ți patogeni.
Prin opera ția de calibrare, tuberculii de cartof se separ ă pe două fracț ii de mărime, și anume:
– fracția mică – tuberculi cu diametrul de 30-45 mm;
– fracția mare – tuberculi cu diametrul de 45-55 mm.
Operația de calibrare este obligatorie pentru c ă mașinile de plantat au reglaje specifice în
funcție de aceste frac ții de mărime.
Opearaț iile de sortare și calibrare se efectueaz ă la temperaturi de 10-12oC, după ce
materialul de plantat din depozit a fost preînc ălzit timp de câteva zile la temperaturi de 8-10oC.
Aceste opera ții se efectueaz ă înainte de efectuarea plant ării.
Epoca de plantare. Plantarea cartofului trebuie f ăcută atunci când temperatura solului la
adâncimea de 10 cm dep ășește 6oC pe solurile mai grele și 4oC pe terenurile nisipoase, iar solul este
zvântat, astfel încât s ă se poată efectua lucr ările de preg ătire a solului și plantatul f ără tasarea
solului.
Eventualele sc ăderi de temperatură după plantare nu afecteaz ă tuberculii din sol. Plantarea
timpurie prezint ă următoarele avantaje: se realizeaz ă o tuberizare timpurie; temperaturile moderate
și lungimea zilei favorizeaz ă un ritm intens de acumulare a biomase i; sunt folosite eficient ploile de
la începutul verii; sunt evitate secetele din var ă.
Răsărirea se realizeaz ă la 18-20 zile de la plan tare la cartoful preîncol țit și 20-30 zile la
cartoful neîncol țiți.
Calendaristic, epoca de plantare pentru cartoful extratimpuriu și timpuriu este 5-15 martie
pentru nisipurile din Oltenia și 5-25 martie în restul zonelor de cultur ă. Tuberculii neîncol țiți se
plantează până la 20 martie în z ona de câmpie, pân ă la 10-15 aprilie în zona favorabil ă și până la
sfârșitul lunii aprilie în zonele cu clim ă foarte favorabil ă pentru cartof, în funcț ie de zvântarea
terenului.
Densitatea de plantare. Densitatea este diferit ă în funcție de tipul de cultur ă și de fracțiile
de tuberculi utilizate la plantare, și anume:
– în cazul culturilor pentru consum extratimpurii și timpurii:
– atunci când la plantare se utilizeaz ă fracț ia I, respectiv tuberculi cu diametrul cuprins între
30-45 mm, densitatea de plantare este de 60-70 mii tuberculi/ha;
– atunci când la plantare se utilizeaz ă fracț ia II, respectiv tuberculi cu diametrul cuprins între
45-60 mm, densitatea de plantare este de 55-60 mii tuberculi/ha.
– în cazul culturilor pentru consum de var ă și de toamn ă-iarnă:
– atunci când la plantare se utilizeaz ă fracția I, densitatea de plan tare este de 50-55 mii
tuberculi/ha;
– atunci când la plan tare se utilizeaz ă fracț ia II, densitatea de plan tare este de 45-50 mii
tuberculi/ha. Dacă se folosesc tuberculi sec ționați, densitatea la planta re este 70-80 mii sec țiuni de
tuberculi/ha.
În cazul soiurilor care produc un num ăr mic de tuberculi în cuib, densitatea se m ărește cu
10%, iar în cazul soiurilor care formeaz ă nu num ăr mare de tuberculli în cuib, densitatea se
micșorează cu 10%. De asemenea, în condi ții de irigare și fertilizare în optim, densit ățile pot fi cu
10% mai mari, iar în condi ții tehnologice precare densit ățile pot fi cu 10% mai mici.
133
Cantitatea de tuberculi la hectar se calculeaz ă în funcț ie de densitate și greutatea medie a
unui tubercul, iar dac ă se procur ă materialul de plantare din toamn ă și se însilozeaz ă se adaug ă 10-
15%, reprezentând pierde rile rezultate prin manipulare, transport și pierderile pe durata p ăstrării
materialului de plantat. Cantitatea medie de tuberc uli la hectar (norma de plantare) este 2500-3000
kg/ha și reprezint ă între 25-40% din cheltu ielile directe de produc ție.
Plantarea. Pentru cartoful extratimpuriu și timpuriu, la care se folosesc tuberculi încol țiți
înainte de plantare, distan ța între rânduri este 60 cm. În acest caz plantarea se face semimecanizat,
pe rigolele deschise cu cultivatorul CPU-4,2 repartizându-se tuberculii manual, iar acoperirea cu
pământ se face manual sau mecanizat cu mijloacele fo losite la deschiderea brazdelor. Pe terenurile
nisipoase se foloseș te echipamentul de plantat cartofi EPC4 sau ma șina de plantat cartofi încol țiți
MPCI6, distan ța între rânduri fiind de 70 cm. Distan ța între tuberculi pe rând este între 19-27 cm, în
funcție de densitate.
Pentru tuberculii neîncol țiți, cartoful se planteaz ă cu maș ina 4SaBP62,5 care se poate regla
pentru distan țe între rânduri de 50, 62,5 și 70 cm sau cu ma șina de plantat 6SAD75, la distan ța între
rânduri de 75 cm. Plantare a cartofului la distan țe mai mari de 70-75 cm între rânduri este
avantajoas ă pentru lucr ările de îngrijire cu mijloace terestre, accesul între rândurile de cartof fiind
mai ușor.
Mașinile de plantat realizeaz ă lucră ri de calitate dac ă tuberculii sunt sorta ți, fără pământ și
impurități, colții nu sunt mai lungi de 1-2 mm, terenul este bine nivelat, curat de buruieni, f ără
bulgări, iar lungimea parcelelor este 400-500 m pentru alimentare cu tuberculi numai la capete.
În condiții normale, ma șinile de plantat realizeaz ă o productivitate de cca. 10 ha/zi. Pe
suprafețe mici se poate utiliza ma șina de plantat cartof pe dou ă rânduri MPC2 în agregat cu
tractorul L445.
În cazul plant ării mecanizate, cartofii sunt acoperi ți cu biloane. La ma șinile EPC4,
4SaBP62,5 și SAD75 discurile pentru bilonare se regleaz ă pentru a rezulta un bilon uniform,
încheiat, simetric fa ță de coamă, cu lățimea la baz ă de 38-42 cm și înălțimea de 12-15 cm deasupra
tuberculului la bilonul mic și 20-25 cm la bilonul mare , astfel încât tuberculii s ă fie acoperi ți cu un
strat de pământ de 8-9 cm, respectiv 16-19 cm.
Plantatul în biloane este obligatoriu în cazul irig ării pe brazde și în zonele ploioase pentru a
se evita excesul de ap ă în zona cuibului, dar și pe terenuri cu pante mai ma ri de 4-5 %. În celelalte
situații se poate face plantatul f ără biloane, prin deschiderea brazdelor pentru plantare și acoperirea
cu pă mânt, iar în final terenul r ămâne plan, tuberculii fiind planta ți la adâncimea de 6-8 cm.
Pe trenurile în pant ă plantarea se face pe direc ția curbelor de nivel, formând biloane pentru a
preveni eroziunea.
5.1.9.5. Lucrări de îngrijire
Lucră rile de îngrijire în cultura cartofului au ca scop combat erea buruienilor, combaterea
bolilor și dăunătorilor și aplicarea ud ărilor în zonele deficitare în precipita ții.
Combaterea buruienilor se face prin lucr ări mecanice și manuale și prin folosirea
erbicidelor. Buruienile produc pagube de produc ție la cartof cuprinse între 42 ș i 72% (Șarpe N.,
1976).
Combaterea buruienilor prin lucr ări mecanice și manuale. Dacă după plantare terenul
rămâne plan, pentru combaterea buruienilor și distrugerea crustei, mai ales pe solurile grele ș i în
zonele ploioase, se efectueaz ă 2-3 treceri cu grapa cu col ți reglabili. Dup ă răsărire, se execut ă un
prășit mecanic la adâncimea de 8-10 cm, cu o zon ă de protec ție a rândului de 12-15 cm și cu viteza
de 4-5 km/h, urmat ă de 2-3 lucr ări de bilonare a rândurilor de pl ante, rezultând în final un bilon de
12-15 cm în ălțime deasupra tuberc ulului plantat.
La plantarea în biloane se efectueaz ă numai lucră ri de refacere a biloanelor (lucrari de
rebilonare) prin care se realizeaz ă și distrugerea buruienilor.
134
Biloanele bine încheiate asigur ă scurgerea apei și condiții bune pentru dezvoltarea
tuberculilor în cuib, prevenirea excesului de umiditate și de infec ție a tuberculilor cu man ă de la
frunze. Dacă apar buruieni perene, acestea se combat prin pra șile manuale, iar în zona cuiburilor
prin smulgere.
Combaterea buruienilor pe cale chimic ă. Pentru combaterea pe cale chimic ă a buruienilor,
se pot folosi erbicide aplicate dup ă plantare și înainte de r ăsărirea cartofului (preemergent), sau
erbicide aplicate în timpul perioadei de vegeta ție (postemergent).
Aplicarea de erbicide dup ă plantare și înainte de r ăsărirea cartofului. Pentru combaterea
buruienilor dicotiledonate anuale și unele monocotiledonate anuale se poate folosi unul dintre
erbicidele: Afalon 50 SC (2,5 l/ha) , Dancor 70 WG (0,7-1,2 kg/ha), Linurex 50 WP (3,0-5,0 kg/ha),
Pledge 50 WP (90-120 g/ha), Racer 25 EC (3,0-4,0 l/ha).
Pentru combaterea buruienilor monocotiledonate anuale și unele dicotiledona te anuale se
poate folosi unul dintre erbicide le: Acenit 50 EC (3,0-4,0 l/ha), Dual Gold 960 EC (1,0-1,5 l/ha),
Frontier Forte (0,8-1,4 l/ha), Harness (1,75-2,5 l/ha ), Lasso (4,0 l/ha), Relay (1,75-2,2 l/ha), Stomp
330 CE (5,0 l/ha), Sencor 70 WG (0,7-1,2 l/ha), Te rbutrex 50 WP (3,0-5,0 l/ha), Solarex (2,5-3,0
kg/ha).
Erbicidele folosite dup ă plantarea cartofului și înainte de r ăsărire se aplic ă concomitent cu
lucră rile de rebilonare și formeaz ă o peliculă la suprafaț a biloanelor.
Aplicarea de erbicide în timpul perioadei de vegeta ție. Pentru combaterea buruienilor
dicotiledonate anuale se poate folosi unul dint re produsele: Basagran Forte (2,0-2,5 l/ha),
Dacsulfuron 750 WP (15-20 g/ha), Lexone 75 DF (0,2-0,3 kg/ha).
Pentru combaterea buruienilo r monocotiledonate anuale și perene se poate folosi unul dintre
produsele: Agil 100 EC (0,7-1,0 l/ha), Furore supe r 75 EW (1,0 l/ha), Galant Super (0,5 l/ha),
Leopard 5 C (0,7- 1,0 l/ha), Pantera 40 EC (0,75-1, 0 l/ha), Select Super (0,8-1,0 l/ha), Targa Super
5 EC (0,7-1,0 l/ha pentru buruienile monocotiledonate anuale și 1,5-2,0 l/ha pentru buruienile
monocotiledonate perene), Titus 25 WG (40-50 g/ha). Erbicidul Fusilade Forte se aplic ă în doză de
0,8-1,0 l/ha pentru combaterea buruie nilor monocotiledonate anuale, în doz ă de 1,3 l/ha pentru
combaterea Agropyron reprens până la 10-15 cm în ălțime și Sorghum halepense până la 20-25 cm
înălțime și în doză de 1,5 l/ha pentru combaterea Agropyron reprens până la 25 cm în ălțime și
Sorghum halepense până la 25-35 cm în ălțime.
Pentru completarea ac țiunii erbicidelor se mai execut ă 1-2 lucr ări mecanice pentru
combaterea buruienilor și refacerea bilonului. În cazul aplic ării erbicidelor pentru combaterea
pirului ( Agropyron repens ) sau a costreiului ( Sorghum halepense ) se lasă un interval de 21 de zile
pentru translocarea erbici dului în rizomi, perioad ă în care nu se fac lucr ări mecanice sau manuale.
În culturile de cartof timpuriu, în combaterea buruienilor se ob țin rezultate bune prin
mulcirea solului cu folie de polietilen ă.
Combaterea bolilor. La cultura cartofului, combater ea prin aplicarea tratamentelor în
vegetație prezint ă interes numai pentru mana cartofului, alternarioza cartofului și putregaiul uscat al
tuberculilor.
Mana cartofului (Phytophtora infestans ) este cea mai frecventă și periculoas ă boală a
cartofului, mai ales în anii ploio și, când pierderile de recolt ă pot să ajungă la 50% sau chiar mai
mult.
Boala afecteaz ă toate organele aeriene și subterane ale plantelor. Forma cea mai frecvent ă de
atac este pe frunze, sub forma unor pete mari, circulare, ve rzi-galbui sau cenu șii, cu puf foarte fin,
pe fața inferioară a limbului. Pe tulpini și pețioluri apar pete brune, al ungite. Pe tuberculi, infecț ia se
observă, la început, numai în sec țiune, sub forma unor zone brune, care pornesc de la periferie și
înaintează către centru sub form ă de raze.
Combaterea manei se poate face prin apli carea de fungicide precum: Acrobat MZ 90/600
WP (2,0 kg/ha), Altima 500 SC (0,3-0,4 l/ha), Antr acol 70 WP (1,5-2,5 kg/ha ), Blue Shield 50 WG
(3,0 kg/ha), Bravo 500 SC (1,5-2,0 l/ha), Bresta n 60 WP (0,6 kg/ha), Champion 50 WP (3,0 kg/ha),
Cupertine Super (3,5 kg/ha), Curenox 50 (4,0 kg/h a), Curtine V (3,0 kg/ha), Curzate Plus T (2,5
135
kg/ha), Curzate Super C (2,5 kg/ha ), Dithane 75 WP (2,0-2,5 kg/ha), Dithane M 45 (2,0-2,5 kg/ha),
Drago 76 WP (2 kg/ha), Efmanzeb 80 WP (2,5 kg/ha), Electis 75 WG (1,5-1,8 kg/ha), Equation Pro
(0,4 kg/ha), Fanion (2,5 kg/ha), Folpan 80 WP (2,0 kg/ha), Galben M (2,5 kg/ha), Kocide 2000 (1,5 kg/ha), Mancozeb 800 (2,0 kg/ha), Mancuvit PU (2,0 kg/ha), Manzate 75 DF (2,02,5 kg/ha), Melody Duo 66,8 WP (3,0 kg/ha), Mikal M (3,5 kg/ ha), Novozir MN 80 (2,5 kg/ha), Patafol PU
(2,0 kg/ha), Planet 72 WP (2,5 kg/ha), Polyram DF (1,8 kg/ha), Previcur 607 SL (3,0 l/ha), Revus 250 SC (0,5-0,6 l/ha), Ridomil MZ 68WG (2,5 kg/ha), Ridomil Gold Plus 42,5 WP (3,0 kg/ha),
Rover 500 SC (2,0 l/ha), Secure (1,25-1,5 kg/ha), Shavit F 71,5 WP (2 kg/ha), Tattoo (4,0 l/ha),
Tattoo C (1,5 l/ha), Triumf 40 WG (3,75 kg/ha), Turdacupral 50 PU (4,0-5,0 kg/ha), Vondozeb
(2,0-2,5 kg/ha), Winner M 80 (2,5 kg/ha) și alte fungicide omologate.
Alternarioza cartofului (Alternaria solani ) se manifest ă în special pe frunze prin pete
brune-cenu șii, cu zone concentrice. Pe suprafa ța petelor se formeaz ă o pulbere fin ă, catifelată , de
culoare negricioas ă. Pe tuberculi, atacul este mai rar și se manifest ă sub forma unor pete brune-
negricioase, pu țin adânci, izolate, apoi confluente. Infec ția pă trunde în pulp ă sub forma unui
putregai negru, care este tare și sfărmicios.
Combaterea alternariozei se f ace prin aplicarea de fungicide precum: Antracol 70 WP (1,5-
2,5 kg/ha), Altima 500 SC (0,3-0,4 l/ha), Bravo 500 SC (1,5 l/ha), Brestan 60 WP (0,6 kg/ha),
Dithane M 45 (2,0 kg/ha), Fanion (2,5 kg/ha), Ortiva 250 SC (0,5 l/ha), Polyram DF (1,8 kg/ha), Ridomil Gold MZ 68 WP (2,5 kg/ ha), Rover 500 SC (2,0 l/ha).
Putregaiul uscat al tuberculilor sau fuzarioza ( Fusarium solani ) este cea mai p ăgubitoare
boală în depozite. Tuberculii infesta ți prezintă pete brune, uș or adâncite, în dreptul lor epiderma
fiind încreț ită și pe suprafa ța lor formându-se perni țe de mucegai alb, roz sau g ălbui. Pulpa se
colorează în cenușiu sau brun și se formeaz ă cavități căptușite cu mucegai.
Pentru prevenirea bolii, la plantare se trateaz ă tuberculii cu Maxim 100 FS (50 ml/t),
Derosal 50 SC/WP (0,2 kg/t), Rovral 50 PU /WP (0,2%) sau Caroben 75 PTS (0,2%).
Combaterea d ăunătorilor. Dintre dăunători, cei mai p ăgubitori sunt:
– gândacul din Colorado ( Leptinotarsa decemlineata );
– nematozii ( Globodera rostochiensis , Dithylenchus spp.);
– viermii sârm ă (Agriotes spp.);
– afidele ( Aphis spp.).
Pentru combaterea gândacului din Colorado și a afidelor se fac trat amente la avertizare cu
insecticide precum: Actara 25 WG (80 g/ha), Alverde (0,25 l/ha), Bestseller 100 EC (0,1 l/ha),
Bonus SC (0,2 l/ha), Calypso 480 SC (0,1 l/ha), Cypersan 200 EC (0,2 l/ha), Coragen (50-62,5
ml/ha), Decis Forte (0,06 l/ha), Dursban 48 EC (1,5 l/ha), Ecalux S (0,6 l/ha), Fastac 10 CE (0,1
l/ha), Fury 10 EC (0,075 l/ha), Karate Zeon (0,2 l/ha), Mospilan 20 SG/SP (0,08-0,1 kg/ha), Nurelle
D 50/500 EC (0,4-0,5 l/ha), Regent 200 SC (0,1 l/ha), Supersect 10 EC (0,2 l/ha), Vydate 10 G (17,5-20 kg/ha), Zolone 35 EC (2 l/ha).
Pentru combaterea nematozilor și a viermilor sârm ă se fac tratamente la sol înainte de
plantare cu Vydate 10 G (30 kg/ ha). Produsul Nemathorin 10 G se poate administra în bilon,
concomitent cu plantarea, în doz ă de 30 kg/ha pnetru combaterea nematozilor
Globodera
rostochiensis și în doză de 10-15 kg/ha pentru combaterea nematozilor Dithylenchus spp. și a
viermilor sârm ă (Agriotes spp.), urmând un timp de pauz ă de 120 zile.
La cultura cartofului, se efectueaz ă 4-8 tratamente pentru combaterea bolilor și 2-4
tratamente pentru combaterea d ăunătorilor. Tratamentele pentru combaterea bolilor și a dăunătorilor
se pot combina, produsele fiind compatibile. De asemenea, concomitent cu aceste tratamente, se pot face și fertilizări foliare în preajma îmbobocitului.
Irigarea cartofului. Irigarea este eficient ă în toate zonele de cultur ă a cartofului. Umiditatea
solului în cursul perioadei de vegeta ție trebuie men ținută la peste 50 % din IUA pân ă la începutul
tuberiză rii și 70-80 % din IUA pe perioada cre șterii tulpinilor și tuberculilor, pe adâncimea de 50-70
cm. Pentru realizarea acestor umidit ăți în sol, sunt necesare 10-12 udă ri în zona de step ă, 8-10 în
zona de silvostep ă, 4-6 în zona umedă și 3-6 pentru cartoful timpuriu și extratimpuriu. Intervalul
între udări este 8-12 zile. Norma de udare este de 300-500 m3/ha pentru irigatul prin aspersiune și
400-600 m3/ha pentru udarea pe brazde. Consumul total de ap ă l a c a r t o f s e r i d i c ă la 3500-7000
m3/ha, din care 60-70 % în perioada cu c onsum maxim în lunile iunie, iulie și august.
De asemenea, la cartof se poate face irigarea prin picurare (fig. 40). Aceast ă metodă constă
în distribuirea apei pe teren în mod lent, sub form ă de pică turi. Apa distribuită nu umeze ște decât o
parte din sol (zona bilonului), r ămânând neumezit intervalul dintre rânduri și o parte din cel de pe
rând.
Fig. 40. Cultur ă de cartof irigat ăprin picurare
Apa este distribuit ă în mod punctual la nivelul plantelor, cu un debit redus și presiune
practic nul ă, cu ajutorul microtuburilor capilare. Se folosesc instala ții, alcătuite dintr-o re țea de
conducte din material plastic (amp lasate subteran sau la suprafaț a solului), prev ăzute cu dispozitive
speciale de picurare, la distante stabilite func ție de distan țele dintre plante.
Instalația poate fi folosit ă și pentru fertilizare și protecție fitosanitară . Este remarcabil faptul
că la udarea prin picurare se reduce cantitatea de produse pentru fertilizare si protec ție fitosanitar ă
de până la 2-3 ori.
Avantajele utiliz ării irigării prin picurare sunt multiple, atât în prin compara ție cu celelalte
metode de irigare, cât și în raport cu solul, planta sau al ți factori lega ți de amplasamentul culturii:
− solul se men ține la un nivel optim de umiditate pentru plante, în func ție de fazele de vegeta ție
și fructificare;
− nu afecteaz ă evoluț ia plantelor și nu creeaz ă condiții pentru transmiterea bolilor;
− se realizeaz ă importante economii de energie, ap ă și forță de muncă;
− este puț in pretențioasă la condițiile de sol, relief, putând fi folosit ă pe terenuri cu pante mari,
denivelate sau cu nivel freatic ridicat;
− terenul r ămâne tot timpul accesibil, func ționarea acestui sistem de iriga ție permiț ând
desfășurarea altor opera ții pentru între ținerea culturii;
− este ușor de utilizat și este în mod categoric o investi ție pentru o perioad ă îndelungată (circa
10 ani);
− chiar dacă nivelul costurilor legate de amenajarea unei instala ții de irigare prin picurare este
mai mare, acesta va fi compensat de nivelul produc țiilor obținute, de economiile importante de
apă, forță de muncă , îngrășăminte și pesticide.
5.1.9.6. Recoltarea
Cartoful pentru consum extratimpuriu se recolteaz ă când tuberculii au valoare comercial ă,
atunci când au dep ășit greutatea de 30 g, coaja se exfoliaz ă fără dificultate și prețul este atractiv.
136
Recoltarea tuberculilor se f ace prin smulgerea tufelor și alegerea tuberculilor, pe solurile nisipoase,
iar pe alte soluri se folose ște sapa. Se are grij ă ca tuberculii s ă nu fie v ătămați, se sorteaz ă pe
categorii de m ărime, se ambaleaz ă în saci sau l ăzi și se livreaz ă pe piață imediat, deoarece
depozitarea nu trebuie s ă depășească 24 ore.
Cartoful pentru consum de var ă se recolteaz ă în funcție de cererea pie ții. Tuberculii nu sunt
ajunși încă la dimensiunea maxim ă, iar peridermul nu este bine format. Se folose ște mașina E649
care produce pu ține vătămări, iar începând cu luna a ugust se poate folosi combina de recoltat cartofi
CRC1. Strângerea tuberculilor se face manual și se sorteaz ă pe categorii de m ărime (peste 35 mm
cal. I ș i 30-35 mm cal. a II-a). În acest caz depozitarea nu trebuie s ă depășească 10 zile.
Cartoful pentru consum de toamn ă-iarnă și cartoful pentru industrializare se recolteaz ă la
maturitate, când 2/3 din vreji sunt uscaț i, iar 1/3 au culoarea galben ă. Recoltarea se face pe sol
zvântat și vreme uscat ă.
Pentru recoltarea în condi ții bune se recomand ă distrugerea vrejilor pe cale chimic ă, cu un
desicant de tipul Harvade 25 F (2,5 l/ha) sau Reglone Forte (4,0 l/h a) aplicat cu 8-10 zile înainte de
momentul planificat de recoltare la soiurile timpurii și cu 14-21 zile la celelalte soiuri (fig. 41).
Distrugerea vrejilor se poate face și pe cale mecanic ă cu mașina de tocat vreji MTV4.
Fig. 41. Cultur ă de cartof tratat ă cu desicant
Recoltatul cartofului se f ace la temperaturi de 10-12oC, pentru reducerea gradului de
vătămare a tuberculilor.
Mașina E649 disloc ă tuberculii, îi separă de pământ și îi lasă la suprafa ța solului, de unde se
adună manual și se ambaleaz ă în saci pe categorii, cartofii mari și mijlocii pentru consum, iar cei
mici și vătămați pentru furaj. În parcelele pentru s ămânță se sortează pe trei categorii: cei peste 80 g
se dau la consum, între 30-80 g pentru material de plantare și sub 30 g pentru furajare.
Combina CRC1 disloc ă tuberculii, îi separ ă de pământ și îi colectează în buncăre sau
remorci pentru transport.
Combina E684 colecteaz ă tuberculii într-o remorc ă care se deplaseaz ă paralel cu combina.
Capetele parcelel or se recolteaz ă manual. Cartofii se transport ă la centrele de prelucrare sau la
depozitele de p ăstrare unde sunt supu și sortă rii.
Separarea impurit ăților (bulg ări de pământ, pietre, tuberculi bolnavi) se face cu ma șina
MCC60 (45).
137
Fig. 42. Recoltarea mecanizat ă la cartof
Întrebări:
– Prezentați importan ța culturii cartofului.
– Care sunt suprafe țele cultivate și producțiile obținte la cartof.
– Care este compozi ția chimică a tuberculului la cartof.
– Prezentați particularităț ile biologice la cartof.
– Descrieți fazele de cre ștere la cartof și procesul de degenerare.
– Prezentați sistematica cartofului, clasificarea soiurilor de cartof și dați exemple de soiuri de cartof.
– Prezentați cerințele cartofului fa ță de factorii de clim ă și sol.
– Care sunt zonele de cultur ă ale cartofului în România.
– Prezentați particularităț ile rotaț iei la cultura cartofului.
– Prezentați particularităț ile fertiliz ării la cultura cartofului.
– Prezentați particularit ățile lucrărilor solului pentru cultura cartofului.
– Descrieți pregătirea materialului de plantat la cultura cartofului.
– Care este epoca și densitatea de plantare la cartof.
– Prezentați plantarea cartofului.
– Prezentați aspectele specifice combaterii buruienilor la cultura cartofului.
– Prezentați aspectele specifice combaterii d ăunătorilor la cultura cartofului.
– Prezentați aspectele specifice combaterii bo lilor la cultura cartofului.
– Prezentați aspectele specifice irig ării la cultura cartofului.
– Care sunt particularit ățile recoltă rii la cultura cartofului.
Bibliografie recomandat ă:
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991 – Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
3. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale
și aromatice . Editura Ceres, Bucure ști.
4. Ianoși I.S., Maria Elena Iano și, B. Plămădeală, A. Popescu, 2002. Cultura cartofului pentru consum . Editura
Phoenix.
5. Ion V., Georgeta Temocico, M. Dumbrav ă, Lenuța Iuliana Epure, A. Gh. B ășa, 2005. Cultura cartofului .
USAMV Bucure ști, Total Publishing.
6. Ștefan V., 2003. Fitotehnia plantelor tehnice. AMC – USAMV Bucure ști.
138
139
BIBLIOGRAFIE
1. Axinte M., Gh.V. Roman, I. Borcean, L.S. Muntean, 2006. Fitotehnie. Editura “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
2. Bărbulescu Al., C. Popov, M.C. Mateie ș, 2002. Bolile și dăunătorii culturilor de câmp . Editura Ceres,
București.
3. Berca M., 2004. Managementul integrat al buruienilor . Editura Ceres, Bucure ti.
4. Bîlteanu Gh., Bîrnaure V., 1989 – Fitotehnie. Editura “Ceres”, Bucure ști.
5. Bîlteanu Gh., Al. Salontai, C. Vasilic ă, V. Bîrnaure, I. Borcean, 1991 – Fitotehnie . Editura Didactic ă și
Pedagogic ă, București.
6. Bîlteanu Gh., 1998. Fitotehnie, vol I – Cereale și leguminoase pentru boabe, Edi ția a doua. Editura Ceres,
București.
7. Bîlteanu Gh., 2001. Fitotehnie, vol. 2 – Oleifere, textile, tuberculifere și rădăcinoase, tutun, hamei, medicinale
și aromatice . Editura Ceres, Bucure ști.
8. Blanchet R., A. Merrien ș.a., 1990. Le tournesol et l’eau – Adaptation à la sécheresse. Réponse à l’irrigation .
CETIOM – Centre Technique Interprofessionne l des Oléagineaux Métropolitains, Paris.
9. Bonjean A., 1993. Le tournesol – Économie, origine, histoire, écologie, sélection. Les éditions de
l’environnement.
10. Ceapoiu N. și col., 1984. Grâul . Editura “Academiei RSR”, Bucure ști.
11. Chirilă C., 2001. Biologia buruienilor . Editura „Ceres”, Bucure ști.
12. Ciontu C., B ăbeanu Narcisa, Marin D., Șchiopu T., Gîdea M., 2001. Agrotehnică – lucrări practice . AMC-
USAMV.Bucure ști.
13. Ciurdărescu G., 1977. Polenizarea entomofil ă a culturilor de câmp . Editura CERES.
14. Cîrnu I.V., 1980. Flora melifer ă. Editura Ceres, Bucure ști.
15. Chapman S.C., G.L. Hammer, H. Meinke, 1993. A sunflower simulation model. I: Model development .
Agronomy Journal (USA), (1993), v.85 (no.3), p.725-735.
16. Constantinescu Ecaterina, V. Velican, E. R ădulescu, M. Berindei, H. Slu șanschi, I. Bretan, T. Catelly, I. Pop,
Cecilia Bretan, I. Fodor, N. Bria, Eugenia T ănăsescu, 1969 – Cartoful . Editura Agrosilvic ă, București.
17. Costache D., Ghen ța Mihăilescu, Negoescu Maria, Popa Tr., Roman Gh.V., Tacu Florentina, Ștefan V., 1982.
Lucrări practice de fitotehnie, Partea I – Cereale și leguminoase pentru boabe . Atelierul de Multiplicat
Cursuri, Institutul Agronomic „N.B ălcescu” Bucure ști.
18. Costache D., Ștefan V., Roman Gh.V., 1988. Lucrări practice de fitotehnie, Partea I – Cereale și leguminoase
pentru boabe . Atelierul de Multiplicat Cursuri, Institutul Agronomic „N.B ălcescu” Bucure ști,
19. Dragotă Diana, 2004. Biomasa – materie prim ă pentru chimie, energetic ă și industrii conexe. Monografie
realizată de S.C. Chiminform Data S.A.
20. Doggett Hugh, 1988. Sorghum – Second edition . Longman Scientific&Technical, England-United Kingdom
and John Wiley&Sons, New York-United States.
21. Doyle A.D., 1975. Influence of temperature and daylength on phenology of sunflowers in the field . Australian
Journal of Experimental Agriculture and Animal Husbandry, 15, pp.88-92.
22. Drăghici L., Al. Bude, Gh. Sipo ș, Corina Tu șa, 1975. Orzul . Editura RSR.
23. Dumbrav ă M., 2004. Tehnologia culturii plantelor . Editura Didactic ă și Pedagogic ă București.
24. Dumbrav ă M., V. Ion, V. Ș tefan, Nicoleta Ion, 2008. Studiul componentelor de produc ție la floarea-soarelui în
condițiile pedoclimatice de la Moara Domneasc ă în anul 2007 . Lucră ri științifice, USAMV Bucure ști, Seria A,
Vol. LI Agronomie (pag. 564-571).
25. Feher Ecaterina, 1993. Fitotehnie – Lucr ări practice, Partea I, Vol. II . Reprografia Universit ății din Craiova.
26. Feillet P., 2000. Le grain de blé – composition et utilisation . „INRA- Editions”, Paris.
27. Gașpar I., Reichbuch L., 1978. Secara . Editura “Academiei RSR”, Bucure ști.
28. Ghenț a Mihăilescu, 1990. Lucr ări practice – Tehnologia culturilor de câmp, Partea a II-a . Atelierul de
Multiplicat Cursuri, Institutul Agronomic “N.B ălcescu” Bucure ști.
29. Ghizdavu, I. și colab., 1997. Entomologie agricol ă. Editura „Didactic ă și Pedagogic ă”, R.A. Bucure ști.
30. Giosan N., Nicolae I., Sin Gh., 1986. Soia. Editura “Academiei RSR”, Bucure ști.
31. Grădilă Marga, 1998. Cultura plantelor tehnice și medicinale . Editura M.A.S.T. Bucure ști.
32. Godon B., 1995. Contrôle de la qualyté des cereales et protegineaux . ITCF, Paris.
33. Gooding J.M., Davies P.W., 1997. Wheat production and utilization. Systems, Quality and the Environment .
CAB International.
34. Ianoși I.S., Maria Elena Iano și, B. Plămădeală, A. Popescu, 2002. Cultura cartofului pentru consum . Editura
Phoenix.
35. Ion V., H.V. Hă lmăjan, 2001. Recoltarea florii-soarelui, depozitarea și păstrarea recoltei . Cereale și plante
tehnice, nr. 8 (pag. 1-5).
140
36. Ion V., Nicoleta Ion, Gh.V. Roman, Lenu ța Iuliana Bucat ă, M. Dumbrav ă, V.A. Iștoc, 2004. Comportarea
hibrizilor române ști de floarea-soarelui în condi țiile meteorologice ale anului 2002, pe solul brun-ro șcat de la
Moara Domneasc ă. Lucră ri științifice, Seria A, XLVI Agronomie, USAMV Bucure ști.
37. Ion V., Epure Lenu ța Iuliana, 2005. Tehnologia plantelor de câmp – Soiuri și hibrizi de cereale și leguminoase
pentru boabe . Tipografia Departamentului de Înv ățământ la Distan ță, USAMV Bucure ști.
38. Ion V., V. Ștefan, Nicoleta Ion, Gh.V. Roman, M. Dumbrav ă, 2006. Date privind înflorirea la un sortiment de
hibrizi str ăini de floarea-soarelui admi și pentru cultivare în România . Lucrări științifice, Simpozionul
Internațional de Apicultură “Managementul durabil al exploata țiilor apicole în concordan ță cu cerințele UE”,
Tulcea, 7-8 septembrie.
39. Ion V., Nicoleta Ion, Gh.V. Roman, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Autofertilitatea și necesitatea poleniz ării
entomofile la hibrizii române ști de floarea-soarelui. Lucr ări științifice, USAMV Bucure ști, Seria A, Vol.
XLIX Agronomie.
40. Ion V., V. Ștefan, Nicoleta Ion, 2007. Results on the flowering stage in the Romanian-grown sunflower
hybrids . Scintific Papers, vol. 40 (2), Faculty of Animal Sciences and Biotechnologies Timi șoara, Editura
AGROPRINT Timi șoara.
41. Ion V., Nicoleta Ion, V. Ștefan, R. Coman, 2008. Researches regarding the melliferous characteristics of the
sunflower hybrids, as necessary elem ents for leading the pollination activ ity by the help of melliferous bees.
Scientific Papers vol. 40 (1), Faculty of Agriculture – University of Agricultural Sciences and Veterinary
Medicine of the Banat Timi șoara. Editura AGROPRINT Timi șoara (pag. 93-98).
42. Ion V., V. Ștefan, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, V. Vlad, 2008. Researches regarding yields, self-fertility and
pollination necessity at an assortment of sunflower foreign hybrids cultivated in Romania. Scintific Papers of
Conference „Excelence research – A way to innovation, Bra șov”, vol. I, Editura Tehnic ă (pag. 106-1 – 106-6).
43. Ion Nicoleta, Gh. V. Roman, V. Ion, R. Coman, 2004. Rezultate privind capacitatea melifer ă a hibrizilor de
floarea-soarelui cultiva ți în România. Delta Dună rii II – Studii și cercet ări de știin țele naturii și muzeologie.
Editura NereaMia Napocae, Tulcea.
44. Ion Nicoleta, V. Ion, Lenu ța Iuliana Bucat ă, Gh.V. Roman, M. Dumbrav ă, Ionela Dobrin, 2004. Gradul de
atractivitate al hibrizilor de floarea-soarelui pentru insectele polenizatoare . Lucră ri științifice, Seria A, XLVI
Agronomie, USAMV Bucure ști.
45. Ion V., Georgeta Temocico, M. Dumbrav ă, Lenuța Iuliana Epure, A. Gh. B ășa, 2005. Cultura cartofului .
USAMV Bucure ști, Total Publishing.
46. Ion Nicoleta, V. Ștefan, V. Ion, G. Fota, R. Coman, 2007. Results concerning the melliferous characteristics of
the sunflower hybrids cultivated in Romania . Scintific Papers, vol. 40 (2), Faculty of Animal Sciences and
Biotechnologies Timi șoara, Editura AGROPRINT Timi șoara.
47. Ion Nicoleta, G. Fota, R. Coman, V. Ștefan, V. Ion, 2007. Rezultate privind caracteristicile melifere ale
hibrizilor str ăini de floarea-soarelui cultiva ți în România . Simpozionul Internaț ional de Apicultur ă „Lumea
albinelor la începutul mileniului III”, Editura CITDD, Tulcea.
48. Hammer G.L., P.J. Goyne, D.R. Woodruff, 1982. Phenology of sunflower cultivars. III. Models for prediction
in field environments . Australian Jurnal of Agricultural Research, v.33(2), p.263-274.
49. Hatman M., I. Bobe ș, Al. Lazăr, C. Gheorghie ș, C. Glodeanu, V. Severin, C. Tu șa, I. Popescu, I. Vonica, 1989.
Fitopatologie . Editura Didactic ă și Pedagogic ă, București.
50. Hera C., Gh. Sin, I. Toncea, 1989. Cultura florii-soarelui . Editura Ceres, Bucure ști.
51. Hoseney C.R., 1998. Cereal – Science and Technology . Second edition. American As soc. of Cereal Chemists,
St.Paul.
52. Laiu C., 2003. Contribuția unor factori biologici și tehnologici la formarea produc ției de achene și ulei la
floarea-soarelui în condi țiile ecologice din Câmpia Moldovei . Teză de doctorat, Universitatea de Ș tiințe
Agricole și Medicin ă Veterinar ă “Ion Ionescu de la Brad” Ia și.
53. Mauze C., Richard M., Scotti G., 1992. Guide pratique. Controle de la qualité des blés . „ITCF” Paris.
54. Merrien A., Marie-Joëlle Milan, 1992. Physiologie du tournesol . CETIOM – Centre Technique
Interprofessionnel des Oléagineaux Métropolitains, Paris.
55. Miller P., W. Lanier, S. Brandt, 2001. Using growing degree days to predict plant stages . Field Crops,
Montana State University, Extension Service, July 2001, E-5, 8 pp.
56. Mogârzan Aglaia, Morar G., Ștefan M., 2004. Fitotehnie . Editura “Ion Ionescu de la Brad”, Ia și.
57. Moscalu T., Sp ătaru M., 1974. Îndreptar pentru evaluarea produc ției agricole . Redacția Revistelor Agricole,
București.
58. Motcă Gh., Vâjial ă M., Roman Gh.V., 1975. Îndrumător de lucr ări practice la Bazele agrobiologice ale
mecanizării agriculturii. Partea I . Institul Agronomic “Nicolae B ălcescu”, Bucure ști.
59. Muntean L.S., 1997. Mic tratat de fitotehnie. Vol. II – Plante oleaginoase, textile, tuberculifere și rădăcinoase .
Editura Ceres, Bucure ști.
60. Muntean L.S., C. Solovă stru, G. Morar, M.M. Duda, D.I. Vârban, S. Muntean, 2008. Fitotehnie . Editura
Academic Pres, Cluj-Napoca.
61. Mureșan T., Gh. Sipo ș, Fl. Paulian, I. Moga, 1973. Cultura porumbului . Editura Ceres, Bucure ști.
141
62. Pașol P., Dobrin Ionela, 2001. Entomologie general ă, Vol. I . Editura “Ceres”, Bucure]ti.
63. Persoons E., Amory R., 1990. Conservation des cereales . Univ.Louvain, Fac. De Sci.Agronomiques.
64. Petcu Gh., Elena Petcu, 2008. Ghid tehnologic pentru grâu, porumb, floarea-soarelui . Editura Domino.
65. Popa Tr., Costache D., Tacu Florentina, Mih ăilescu Ghen ța, Negoescu Maria, 1980. Lucrări practice de
fitotehnie, Partea I – Cereale și leguminoase pentru boabe . Atelierul de Multiplicat Cursuri, Institutul
Agroomic “N. B ălcescu” Bucure ști.
66. Popescu C., 1976. Agrofitotehnia terenurilor ameliorate . Editura “Didactica și Pedagogic ă”, Bucure ști.
67. Popescu I.I., Gl ăvan Paula, Mihai I., Feher Ecaterina, 1975. Îndrumă tor pentru lucr ări practice de fitotehnie .
Reprografia Universit ății din Craiova.
68. Regnault Y., D. Tourvieille ș.a., 1991. Les maladies du tournesol . CETIOM – Centre Technique
Interprofessionnel des Oléagineaux Métropolitains, Paris.
69. Roman Gh.V., Ștefan V., Vâjial ă M., 1987. Îndrumă tor de lucr ări practice la Bazele agrobiologice ale
mecanizării agriculturii. Partea a II-a . Institul Agronomic “Nicolae B ălcescu”, Bucure ști.
70. Roman Gh.V., Roman Ana-Maria, Știrbu Constan ța, 1991. Studiu comparativ asupra metodelor de evaluare a
cerințelor termice ale porumbului . Lucră ri științifice, IANB, seria A, vol. XXXIV, Bucure ști.
71. Roman Gh.V., Ion V., Dumbrav ă M., Bucat ă Lenuț a Iuliana, 2000. Controlul calit ății semințelor destinate
semănatului. Caiet de lucr ări practice la disciplina de Fitotehnie. AMC, USAMV Bucure ști.
72. Roman Gh.V., M Dumbravă ., V. Ion, Ionela Dobrin, D.I. Marin, Lenuț a Iuliana Bucat ă, 2003.
Condiț ionarea și conservarea recoltei la grâu – Determinarea calit ății pentru panifica ție. Universitatea de
Științe Agronomice și Medicin ă Veterinar ă București, Oficiul Zonal Universitar pentru Consultan ță Agricolă.
73. Roman Gh.V., V. Ion, Lenu ța Iuliana Epure, 2006. Fitotehnie – Cereale și leguminoase pentru boabe . Editura
Ceres, Bucure ști.
74. Rossi V., 2002. Simulation of sunflower growth stages in relation to susceptibility towards D.helianthi.
http://www.agr.unipi.it/diaporthe/deter3a.htm, 7 p.
75. Roth L., Kormann K, 2005. Atlas of oil plants and vegetable oils – Fats, Waxes, Fatty acids, Botanz,
Ingredients, Analytics . AgriMedia, Germany.
76. Roșca Ioan, Rada Istrate, 2009. Tratat de entomologie (Agricultur ă, Horticultur ă, Silvicultur ă). Editura Alpha
MDM, Buz ău.
77. Salontai Al., 1971. Curs de fitotehnie. Partea A II-a – Plante tehnice . AMD, Institutul Agronomic “Dr.Petru
Groza” Cluj.
78. Săndoiu D.C., 1973. Ară turile . Editura Ceres, Bucure ști.
79. Sin Gh. și colab., 2005. Managementul tehnologic al culturilor de câmp . Editura Ceres, Bucure ști.
80. Stoskopf C. Neal, 1985. Cereal Grain Crop. Reston Publishing Company, Inc., A prentice-Hall Company,
Reston, Virginia-22090, SUA.
81. arpe N., At. Ciorl ău , L. Ghinea, I. Vl ădu u, 1976. Erbicidele – Principiile i practica combaterii
buruienilor, Edi ia a II-a . Editura Ceres, Bucure ti.
82. Ștefan V., 2003. Fitotehnia plantelor tehnice. AMC – USAMV Bucure ști.
83. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, V. Vlad, 2006. Studiul unor hibrizi str ăini de floarea-soarelui în condiț iile
anului 2006 . Vol. I – Cercetarea de excelen ță – Premiz ă favorabil ă pentru dezvoltarea spa țiului românesc de
cercetare, Bra șov 2006, Editura Printech.
84. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, M. Toader, 2007. Studiul unor hibrizi str ăini de floarea-
soarelui în condi țiile solului brun-ro șcat (preluvosol ro șcat) de la Moara Domneasc ă. Lucrări științifice,
USAMV Bucure ști, Seria A, Vol. L Agronomie.
85. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, 2007. Researches regarding an assortment of sunflower hybrids
under the climatic conditions of the years 2006 and 2007 . Volumul Conferin ței „Excellence Research – A Way
to E.R.A.”, Autoritatea Na țională pentru Cercetare Științifică și Agenția Managerial ă de Cercetare Științifică,
Inovare și Transfer Tehnologic – Politehnica. Bra șov, Editura Tehnic ă.
86. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, 2008. Researches regarding the behaviour of a sunflower
hybrids assortment under the climatic conditions of the years 2006 and 2007, on the reddish preluvosoil from
the South of the country . Scientific Papers vol. 40 (1), Faculty of Agriculture – University of Agricultural
Sciences and Veterinary Medicine of the Banat Timi șoara. Editura AGROPRINT Timi șoara (pag. 209-214).
87. Ștefan V., V. Ion, Nicoleta Ion, M. Dumbrav ă, V, Vlad, 2008. Floarea-soarelui . Editura ALPHA MDN Buz ău.
88. Tabără V., 2009. Fitotehnie – vol. I, Plante tehnice, oleaginoase și textile . Editura Brumar.
89. Thierer V., 1971. Determinarea calit ății produselor agricole vegetale . Editura „Ceres”, Bucure ști.
90. Tianu Al., Bude Al., 1985. Orzul . Editura “Ceres”, Bucure ști.
91. Toma D., Sin Gh., Thierer V., 1993. Calitatea lucr ărilor executate mecanizat în agricultura privatizat ă și de
stat – Culturi de câmp . Editura „Ceres”, Bucure ști.
92. Velican V., 1972. Curs de fitotehnie. Partea I, Generalit ăți, Cereale, Leguminoase pentru boabe . Atelierele de
material didactic, Institutul Agro nomic “Dr. Petru Groza” Cluj.
93. Villalobos F.J., J.T. Ritchie, 1992. The effect of temperature on leaf emergence rates of sunflower genotypes .
Field Crops Research, v.29, iss.1, March 1992, pp.37-46.
142
94. Villalobos F.J., A.J.Hall, J. T.Ritchie, F.Orgaz, 1996 . OILCROP-SUN: A development , growth and yield model
of the sunflower crop . Agronomy Journal, v.88, iss.3, May-June, pp.403-415.
95. Vlad V., M. Dumitru, Simona Caramihai, V. Ion, M. Dumbravă , C. Munteanu, Gra țiela Ignat, Ioana Nilca,
2005. Concepția sistemului suport de decizii și expertiz ă pentru managementul culturilor agricole „SuMaC" .
Sesiunea Științifică a Cadrelor Didactice și a Studen ților, USAMV Bucure ști, Facultatea de agricultur ă.
96. Vrânceanu A.V., 2000. Floarea-soarelui hibrid ă. Editura Ceres, Bucure ști.
97. Vrânceanu A.V., H. Iliescu, Alina Ioni ță, Alexandrina Popescu, 2004. Tehnologii agricole – Cultura florii-
soarelui . GEEA Bucure ști.
98. Vos J, Stomph T.J., 1999. Ecophysiology of Crop Production. Wageningen Agricultural University,
Department of Agronomy, Holland.
99. Zală R.C., 2008. Atlas fitopatologic . Editura Didactic ă și Pedagogic ă R.A., Bucure ști.
100. Zamfirescu N., Velican V., S ăulescu N., 1965. Fitotehnie, Vol I, Ediț ia a II-a . Editura “Agro-Silvic ă”
București.
101. Zamfirescu N., V. Velican, N. S ăulescu, I. Safta, F. Canță r, 1965. Fitotehnie – Vol. II, Edi ția a II-a . Editura
Agro-Silvic ă București.
102. Wang E., S.C. Chapman, H. Meinke, 2001. APSIM-Sunflower: a new sunflower simulation model for APSIM .
În: Proc.of the 13th Australian Sunflower Association Conference; J.K.Kochman, G.A.Kong (eds.), p. 68-77.
103. Wayne S.C., 1995. Crop production – Evolution, History, and Technology . John Wiley&Sons, Inc., New York,
SUA.
104. ***, 1981. Cereal and grain-legume seed processing – Technical Guidelines . Food and Agricultura
Organisation of the United Nations, Rome.
105. ***, 2004. Consensus Document on the Biology of Helianthus annuus L. (Sunflower) . OECD Environment,
Health and Safety Publications, Series on Harmonisatio n of Regulatory Oversight in Biotechnology, no. 31,
Paris.
106. ***, 2007. Consensus Document on Compositional Considerations for new Varieties of the Sunflower: Key
Food and Feed Nutrients, Anti-nutrients and Toxicants . OECD Environment, Health and Safety Publications,
Series on the Safety of Novel Foods and Feeds, no. 16, Paris.
107. ***, Baza de date FAO (h ttp://faostat .fao.org/).
108. ***, Catalogul oficial al soiurilor de plante de cultură din Romania pentru anul 2009. Institutul de Stat pentru
Testarea și Înregistrarea Soiurilor, Bucure ști.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: 1. ASPECTE GENERA LE DE FITOTEHNIE 1.1. Definirea și obiectul de studiu al fitotehniei ………………………………………………. 1.2. Probleme actuale ale agriculturii cu… [618280] (ID: 618280)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.