1. Argument…………………………… ………………………………………………………… ..….3 2. Capitolul 1: Personalitatea ………………………………………………………………… …..…..3 2.1 Conceptul de personalitate… [615719]

1
Cuprins

1. Argument…………………………… ………………………………………………………… ..….3
2. Capitolul 1: Personalitatea ………………………………………………………………… …..…..3
2.1 Conceptul de personalitate …………………………………………….. ……….……….…3
2.2 Perspective de abordare …………………………………………….. ……..……..…… .….5
a. Perspectiva atomistă …………………………………………………………… .…6
b. Perspectiva structural ă………………………………………………………… .….6
c. Perspectiva si stemică ……………………………………………………………….7
d. Perspectiva psihosocială ……………………………………………………… .…..8
2.3 Teorii ale personalita ții………………………………………………………………… ….9
2.3.1. Teoria lui Carl Gustav Jung …………………………………………………………9
2.3.2. Teoria lui Eysenck …………………………………………………………………11
2.3.3. Teoriile Umaniste …………………………………………… …………………… .13
2.4 Modelul Big Five ………………………………………………………………… ……… 15
3. Capitolul 2: Stresul ………………………………………………………………… ……..……… ..17
2.1 Conceptul de stress ………………………………………………………………… …… .17
2.2 Aspecte teoretice ………………………………………………………………… ………. 17
2.3 Modelul Biopsihosocial ………………………………………………………………… ..20
2.4 Psihoneuroimunologia ………………………………………………………………… …21
2.5 Factori cu rol protector î mpotriva stresului ……………………………………… …… ….22
a. Factori psihol ogici interni cu rol pr otector î mpotriva stresului ………………… …… …22
b. Suportul Social ……………………………………………………………… ……… …23
2.6 Mecanisme de coping ……………………………………………………………… ……. .25
2.7 Stresul perceput ……………………………………………………………… ………… ..26
4. Capitolul 3: Anxietatea …… ………………………………………………………… ………… ….28
3.1 Conceptul de anxietate ……………………………………………………………… ……28
3.2 Anxietate stare -trasatură ……………………………………………………………… …..29
3.3 Abordarea psihanalitică a anxieta ții………………………………………………………30
3.4 Abordarea biologică a anxieta ții…………………………………………………………..31
3.5 Abordarea behavioristă a anxie țatii………………………… …………………………….32
3.6 Abordarea cog nitivistă a anxieta ții………………………………………………………..33

2

5. Capitlul 4: Demersul empiric ……… ……………………………………………………… ………..35
a. Scopul și obiectivele cercetării ……………………………………………………… ..35
b. Ipoteze le cercetării …………………………………………………………… ……… ..35
c. Metodele și instrumentele științifice utilizate în demersul empiric ………. …………..36
d. Interpretarea rezultatelor obținute …………………………………………………………. ……..40
e. Discu ții……………………………………………………………… …………………..49
6. Concluzii finale ……………………………………………………………… ………………….50
7. Bibliografie generală ……………………………………………… ……………… ……………52
8. Anexe ……………………………………………………………… ……………………………..54

3
1. Argument
De-a lungul timpului, cu to ții resim țim stări anxiogene din când în când, mai ales în acele
momente de ritm alert în care sim țim că nu suntem capabili să controlăm evenimentele din via ța
noastră. Ca și student: [anonimizat], considerâ ndu-l a fi de actualitate. Am fost interesat de
factorii psihosociali care influentează starea anxiogenă , fapt ce m -a condus la considera ția că
personalitatea și stresul se pot aborda din această perspectivă .
Anxietatea s -a acutizat în societatea actuală comparativ cu deceniile trecute deoarece, în
prezent , suntem supu și la mult mai mul ți factori de stres, acesta din urmă fiind un predictor
important al stării anxiogene pentru că generează emo ții similare și împărta șesc multe dint re
simptomele fizice. Chiar dacă starea anxiogenă este prezentă la majoritatea dintr noi, m -am
gandit ca aceasta diferă de la o persoana la alta în func ție de trasaturile de personalitate. Ast fel,
am abordat personalitatea î n termeni de factori prin prisma modelului Big V.
În ceea ce prive ște cei 5 factori ai Modelului Big V am presupus initial ca stu denții
introverti ți vor rezona cu o stare anxiogenă ridicată datorită faptului că se simt mai bine cand sunt
singuri sau într -un grup mic de confiden ți atât timp cât nu poate exista riscul ca ac țiunile lor să fie
catalogate î ntr-un mod necorespunzator de oamenii prejudicio și. Chiar și studen ților nevrotici
le-am p rezis un scor ridicat al anxietătii ca stare pentru că am considerat că stabilitatea
emotională devin e un factor primordial al adaptării individului fa ță de exigen țele mediului. O altă
dimensiune în care am intuit o rezonan ță ridicată cu anxietatea ca stare a fost deschiderea la
experien ță datorită faptului că exprimă dorin ța individului de a se implica în diferite activită ți,
nefiind ave rtizat de un pericol nedefinit și neavând o frică de necunos cut ca în cazul stării
anxiogene. În schimb, în ceea ce prive ște agreabilitatea și con știinciozitatea nu am putut estima
pâna la in terpretarea rezultatelor cercetării efectul lor asupra stării anxiogene. Î n urma rez ultatelor
s-a dovedit că studen ții mai ag reabili și con știincio și resimt mai pu țin starea anxiogenă
comparativ cu cei dezagreabili și necon știincio și. Asta se poate datora și faptului că agreabilitatea
poate avea func ția de a regla sen sibilitatea sistemului de alarmă, atunci când ră spundem la
cerințele mediului într -un mod bine voitor și con știinciozitatea poat e oferi un control asupra
situa țiilor, o ordine a lucrurilor care nu se identifică cu starea anxiogenă care apare din
perceperea controlului asupra s ituației ca fiind minimă .

4
Capitolul 2 . Personalitatea

2.1 Conceptul de personalitate

Atunci câ nd discut ăm despr e termenul de personalitate ca și conce pt, trebuie sa aducem în
vedere o perspectivă multidisplinară pentru că este un fenomen complex î n care structura,
dinamica, fun cționalitatea componentelor integ ratoare sunt de natură diferită : biologică,
psihologică , socială, axiologică , istoric ă. Drept consecin ța personalitatea poate fi cercetată de mai
multe stiin țe precum: A ntropologia Fizică si Culturală , Sociologia, P edago gia, Istoria, Morala,
Medicina, E stetica și binein țeles Psihologia care sta la baza tuturor celorlalte discipline datorită
cunostin țelor psihologice despre personalitate care au cel m ai avansat grad de constituire,
Psihologia fiind Stiin ța Centrala despre om și personalitatea sa.

Conceptu l de personalitate capa tă accep țiuni diferite ch iar și în cadrul acelea și științe.
Psihologii cu orientare biologică privesc personalita tea ca fiind de natura ereditară , cei
behaviori știi definesc personalitatea ca pe un s et de deprinderi acumulate prin modelarea
comportamentului individului de că tre societate, iar cei umanisti susțin că proce sul de construire
a personalita ții este unu auto -constructiv.

Datorită gradului î nalt de generalitate a concep tului de personalitate există o multitudine de
defini ții diverse ale personalita ții. Din perspectiva psihosociala personalitatea este "organizarea
dinamica în interiorul individului a acelor sisteme psihice, fizice si sociale c e determina gândirea
si comportamentul caracteristic". Din perspectiva st ructurală este celebra defini ție dată de
Guilford (J.P. Guilford, Personality, 1959) "Personalitatea unui individ este o configura ție
specifică de trasaturi"
Ion Dafinoiu (1999 ) define ște personalitatea ca pe „o construc ție teoretică , elaborată de
psihologie, în sc opul întelegerii și explicarii la nivelul teoriei stiin țifice a modalită ților de fiin țare
si func ționare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl denumi m persoana umană ”

5
Popescu Paul-Neveanu define ște personalitate ca fiind "su biectul uman ca unitate dinamică
bio-psiho -socio-culturală, înzestrată cu func ții cognitive, axiologice, proiectiv -educative,
dinamico -energet ice, afectiv -motiva ționale și volitiv -caracteriale, pragmatice și opera ționale de
autuorganizare și autoreglare manifestate în comportament”
Mihai .Golu (2005) sus ține ca personalitatea este "un sistem hipercomplex, c u autoorganizare,
teleonomic și determinat biologic si s ociocultural, cu o dina mică specifică, individualizată"

Psihologia personalita ții ca ramură specială a psihologiei și că domeniu distinct de cercetare
și cunoa ștere s -a conturat incepâ nd abia cu dec eniul al 3 -lea al secoului 20. Nu exista un acord
comun cu pr ivire la natura obiectului să u de studiu, nu există o teorie exhaustiv ă a personalita ții,
ea nu ar putea fi decât reduc ționistă, nu există un model unic al personalita ții, ci modele
eterogene.

G.Allport c onsiderat și părintele psihologiei personalită ții datorită contributiei decisi ve în
definirea ei ca disciplină , consideră că personalitatea trebuie abordată din 2 perspective distincte,
una a omului conc ret cu trasaturile lui stabile și modul unic de manifestare a acestora în
comportament și una a omului abstract care con ține acele tră saturi generale, com une ca un model
uman universal, astfel singuralarul se descifreaz ă pe baza generalului și prin diverse le clasifică ri
tipologice și generalizarea acestora .

2.2 Perspective de abordare

Luand în vedere faptul că personalitatea umană este o re alitate complexă și dinamică ,
Mielu Zlate (Eul si Personalitatea 2004) consideră că pentru analiza și interp retarea concretă a
unei realita ți, prioritar este concep ția și teoria de la care se porne ște și care binein țeles este
acceptată și utilă in practica de cercetare, astfel datorită evolu ției ideilor și teoriilor asupra
personalita ții, s-au conturat mai pregnant patru perspective de abordare.

6
1. Perspe ctiva A tomistă
Dupa cum indică si numele are la bază descompunerea personalita ții in elementele sale
componente pentru a studia modul lor de func ționare și bineî nteles pentru a descoperi care este
elementul primar, fundamental, cu gradul cel mai importan t de constituire al personalita ții. De
exemplul studiile behaviori știlor asupra personalita ții umane aveau tendin țe de a surprinde omul
integral dar au recurs la metode de a cerceta fu ncțiile pariculare ale acesteia (gesturi, vorbire,
obiceuri ) astfel î ncat au pulverizat impor tanta unit țtii si a integralita ții. Prin î ncercarea de a
consideră un singur element morfologic esen țial golesti personalitatea de complexitatea si
varietatea componentelor sale și nu î n ultimul râ nd de diversitatea rela țiilor dintre ace ste. Mielu
Zlate sus ține ca: "Analiza functională a diferitelor elemente luate sep arat dă rezultate pozitive
numai atunci câ nd ni le reprezentă m ca verigi intermediare ale unui intreg indivizibil". Limita
interpretarii atomist e este faptu ca rămane tributară diviziunii exceseive a elementelor și
separatismului ignorând modul lor de rela ționare.

2. Perspectiva S trcuturală
Este superioară celei atomiste î n primul rând pentru că subliniază caracterul unitar și
global al personalita ții ca urm are a interac țiunilor par ților componente și pune accent pe dinamica
întregului datorită modului concret și diferit de structurare și evolu ție în timp a elementelor
componente. Gestalti știi concepeau per sonalitatea ca fiind o structură globala, u nitară ce dispune
de subsisteme integrate astfel î ncat o ac țiune care se petrece î ntr-o parte a structurii o influen țează
pe alta ca re se va fi in altă parte a ei. Din persepectiva structurală personalitatea este interpretată
în termeni de tră saturi și factori dar f iind interesa tă si de modul lor de corelare, astfel devinind un
"ansamblu de trăsaturi" sau o "configura ție de t răsaturi"

La un moment dat perspec tiva de interpretare structurală tinde sa se confunde cu cea
atomistă pentru că cercetator ii par a fi mai m ult interesa ți de descoperirea si inventarierea a cator
mai mul ți factori de personalitate decâ t de stabilirea re lațiilor dinamice dintre ele. Au fost
descoperi ți foarte mul ți factori d e personalitate si foarte diver și de la un autor la altul. French
(1953 ), analizâ nd 109 lucră ri publicate pe aceasta temă , a id entificat 400 de factori diferi ți de
personalitate, care ar putea fi redu și la 200 daca i -am regrupa după denumirile lor sinonime.

7
Guilford (1959) a enum erat 55 factori principali, fără a-i mai socoti pe ce i care se referă la
aptitudini. Cattel (1957) a men ționat 100 fa ctori de personalitate, stabili ți cu certidune.
O asemenea multidu dine și deviersitate de factori mai ales dacă sunt ins uficienti corela ți și
ierarhiza ți duc mai mult la sub mina rea unita ții personalita ții nicidecum la constituirea ei. O limita
a aceste i perspective ar fi faptul ca se concentrează aproap e în exlausivitate pe studierea
interiorita ții personalita ții, pe structurile și condii țiile s ale psihologice interne, neglijâ nd factorii
externi care participă la formarea ei importan ța acestora fiind diminuată .

3. Perspectiva Sistemică
A apărut ca ur mare a dezvoltă rii cibernetici pornind de la interpretarea personal itații ca un
sistem de elemente aflate î ntr-o interac țiune ordonata. Este definită ca un sistem dinamic
hipercomplex organizat ierarhic pe ma i mult e niveluri, independenta fiind relativă fa ța de
elementele compon ente deoarece cadrul de referin ța îl reprezintă sistemul cu toate rela țiile,
interacțiunile și intercondi ționările sale. Astfel conce ptul de element prinde o conota ție diferită
nemsemnificâ nd ceva ultim, indivizibil in acest context pentru ca el devine sistem sau subsistem
în rela ția cu alte elemente reprezentând ansamblul altor interac țiuni și interdependen țe.
Personalitatea devine "un itatea integrativa superioara" fiind u n sistem surpraordonat,
nereduc ționist și inconfundabil cu al te procese sau func ții psihice. Din punct de vedere sistemic
personalitatea devine un si stem care dispune de o structură de tip " intrări -stări-iesiri". Atat
psihanalisitii care s -au concentrat mai mult pe stările personalita ții cat si behaviori știi care au pus
accent mai mult în cercetarile sale pe intrari și ieșiri neglijâ nd st ările interioare , nu fac decât sa
susțina această structură din punc t de v edere sistemic care subliniază caracterul unitar, sintetic și
integrator al personalită ții. Perspectiva sistemică reprezi ntă o interpretare a personalită ții cu o
mare semnifica ție metodologică orietâ nd direc ția și sensul demersurilor de cercetare. O limita a
perspetiv ei ar fi faptul că se realizează la nivel de generalitate pier dând din vedere elementele și
contextele con crete ale existen ței personalită ți.

8
4. Perspectiva Psihosocială
Este orientată spre identificarea perso nalita ții concrerete manifestată : în situatiile și
circumstan țele s ociale particulare, î n sistemul interrela țiilor și a psiholog iei colective, î n func ție
de statutul si rolulurile omulu i, de nivelurile sale de aspira ție, de structură a aptitudinilor si
convingerilor. Pune accent pe in terpretare a și explicarea a două aspecte: în primul râ nd asupra
felului î n care s -a constituit rapor tându-se sau relationând cu o altă personalitate și in al 2 -lea
rând modul dinamic î n care personalitatea se formează pe ea îns ăși în func ție de calitatea
interea țiunilor sociale implicâ nd at ât rela țiile de tip macrosocial (economice, politice, juridice,
morale religioase) cat si rela ții de tip microsocial (familiale, școlare, profesionale, stradale).
Pentru studierea personalită ții concrete al omul ui, din perspectiva psihosocială este ne cesar să
aflăm cum se raportează ea la al ții și ce anume preia sau re spinge din influen ța relațiilor sociale.
A. Kardiner su ține existen ța unei "personalita ți de bază " vazută ca o configura ție part iculară ,
comună tuturor membrilor unui grup social, unei societa ți și manifestată printr -un stil de viată,
nucleul de bază al personalita ții formâ ndu-se chiar prin asimilarea cond țtiilor exterioare de via ță.
În conturarea ideii, R. Linton sus ține existenta unor "personsalita ți de statut" si anume
acele personalita ți care se formează ca urmare a de ținerii unor statute și roluri in fluen țând atâ t
structura internă a personalită ții cât și manifestarile comportamentale . Jean Stoetzel consideră si
el doua puncte vedere î n abordarea personalită ții și anume unul substan țialist, con ținutul
personalit ății și compozi ția acesteia și celalal t situa țional indicand modul de manifesta re, gradul
de implicare î n relațiile si situa țiile sociale. Î ntre aceste doua modalită ți de abo rdare exista o
puternică corela ție pent ru ca manifestarile personalită ții in rela țiile inter -umane sunt in func ție
de substan ța sa, iar struct ura intra -individuala se creează treptat, tocmai prin preluarea și
asimilarea efectelor manifestărilor exter ioare. Astfel spus calitatea rela țiilor cu mediul social î și
pune amprenta asupra structu rii intra -individuale, iar insu șirile de personalitate stabilizate și
formate î n timp indică gradul de activism al contactelor sociale.

Perspectiva psihosocial ă denotă o tripl ă interpretare a personalita ții, una situatională când
raportă m personalitatea permanent la situ tia în car e se află, fiind considerată ca pro dus al
împrejură rilor, al situa țiilor sociale dar și capabila de a avea control asupra circumstan țelor, alta
relatională, o interpretare ce pune accent pe modul de interac țiune și ușurința acomodă rii cu o altă
persoană și interpretarea grupală care con stă în a raporta personalitatea la psihologia de grup, la

9
scopuril e și activită țile comune ale grupului, a considera grupul un instrument de formare a
personalită ții, nu un simplu context in care activează .
Chiar dacă în viziunea psihosocială limitele ar fi concretizate prin ten dința de a reduce
persoana la rol si de a pierde caracterul independent al pe rsonalita ții prin a c onsidera -o produs al
circumstan țelor sau marionetă a conjuctu rii contribuie la intelegerea câ t mai concretă a
constituirii treptate a personalita ții, a selectării, sedimentarii și cristalizarii in sine a influen țelor
din mediul exterio r, social. Pentu o interpretarea multilaterală și adecvată a personalita ții sunt
apte ult imele doua perspective correlate î ntre ele care se interinfluen țează reciproc, î ntegrâ ndu-le
pe primele doua prin depa șirea lim itelor. Perspectiva psihosocială amplifi că valoarea perspec tivei
sistemice, dar și adpota o manieră mai concretă de analiză a omului în masura în care patrunde î n
câștigurile metodologice ale perspectivei sistemice.

2.3. Teorii ale personalitatii

2.3.1 Teoria analit ică a lui Carl Gustav Jung

În concep ția lui Jung, personalitatea este constituită din trei sisteme intercorelate: con știentul,
care reprez intă procesele si func țiile psihice direct constiente, inconstientul personal este similar
conceptului Freudian dar Jung îl consideră nu doar o sursă de instinct e ci și o parte vitală și
bogată a vie ții individului, și ultimul sistem, inconstientul colectiv reprezintă stratul cel mai
profund și mai inaccesibil al psihicului fiind alcatuit dintr -o serie de co ntinutu ri impersonale,
amintiri ancestrale ale experien ței speciei, cont inuturi sub formă de arhetipuri î ntotdeauna
prezente.

Datorită studiilor facute pe demen ță și isterie, Jung a observat ca există o serie de deosebiri,
care s -au dovedit a fi chiar opuse în ceea ce prive ște atitudinea bolnavului fa ța de lumea
exterioară. Cel isteric se caracterizează printr -o sensibilitate exagerată fa ță de lumea exterioara,
pe cand cel dement printr -o indif erență totală astfel deducem ca energia libid ianală, voin ța de
viață a isteri cului este orietentată spre lumea exterioară iar dorin țele, aspir țtiile dementului sunt

10
orientate asupra individului î nsuși și a lumii sale interioare. Am putea spune ca gâ ndirea
dementului este prin excelen ța autistă, dependentă de exigen țele psihologice interioare igno rând
cele logice, iar gâ ndirea i stericului di mpotrivă este realistă și naivă cu o importan ță mai mare
asupra aparen țelor exterioare. Astfel folosind drept cr iteriu direc ția de orientare a en ergiei
libidanle Jung identifică doua t ipuri psihologice fundamentale: tipul extravertit si tipul introvertit.
Indivizii care apar țin tipului extravertit manifestă interes deosebit pentru lumea din afară ,
mediul social si fiz ic determină modul lor de a fi, atitudinile bucuriile, î n schimb ce indivizii
tipului introverti ți sunt orienta ți catre interior, lumea exterioară nu are valoare doar în masura î n
care intra în sfera de ac țiune a centrulu i magnetic intern dept consecin ța introverti ții au tendin ța
de izolare, de inchide re în sine iar cei extraverti ți sunt mai sociabili, c omunicativi si usor
adaptabili. Atitudinea extravertită este predom inata î n Occident fiind califată drept concuren țială,
punandu -se accent pe dezvoltarea mat erială iar în Orient atitudinea introvertită este calificată
drept egocentrică puanandu -se acce nt pe dezvoltarea spirituală .
Jung consideră că cele două tipuri nu sunt categorii f undamentale diferite, dimpotrivă cele
două tendin țe, izvorate din libid o se află in fiecare om cu valen ță diferită. Predominarea exclusivă
a unei singure tendin țe apare doar in cazurile patologice. Echilibrul perfect î nte cele dou ă tendin țe
este denumit de Jung tipul ambivert (tipul no rmal prin excelentă). Jung arată că fiecare individ
are u n tip dominant care se manifestă in stare constient a și opusul să u, în stare latenta (refulată în
inconstient). Scopul tendin ței refulate î n inconstient este de a contrabalansa tentin ța domninan tă
din constiin ța avâ nd rol de reglator al v ieții con știente.
Jung identifică diferen țe interindividuale chia r și în cadrul acelua și tip de personalitate
adăugâ nd dimensiunilor î n expli carea structurii personalita ții patru func ții psihologice: gândirea,
sentimentul, senza ția, intui ția. Gâ ndirea s i sentimentul sunt func ții pshiologice fundamental e, iar
senza ția și intuiția funcții auxiliare avâ nd rol compensator, de echilibru psihic. A șadar fiecare
funcție princi pală posedă o func ție auxiliara astfel încât cele pa tru func ții apar polarizate două
câte doua, rezultând patru combina ții posibile. Având criteriu de difer ențiere d irecția majora de
orientare a energiei psihice, tipologiile psihologice descrise de de Jung se incadrează în
tipologiile psihologice temperamentale.

11
2.3.2 Teoria lu Eysenck.

Puternic influen țat de concep ția behavioristă , Teoria P ersonalită ții concepută de Eysenck era
strict empirică și psihometrică pentru că din perspectiva științifică singura modalitate de
cunoastere a oamenilor este prin analiza dovezilor obiective, ceea ce presupune analiza
comportamentului uman. Din cauza cara cterului dinamic al comportamentului , nu-l putem
observa permanent și obiectiv dar analizâ nd prin metoda ana lizei factoriale rezultatele ob ținute
la teste și chestion are, Eysenck a identificat 2 trăsaturi principale și universale care au fost
folosite pent ru evaluarea descrip ției generale a diferen țelor individuale si anume: Extrav ersia si
Nevrozismul, ulterior î n cadrul Gigantic Three s -a mai adaugat o a 3 -a dimensiune și anume
Psihoticismul. Eysenck a oferit un instrument psihometric pentru a evalua acest e dimensiuni
denumit Chestionarul de personalitate Eysenck revizuit in 1991 (EPQ -R ; Eysenck & Ey senck)
fiind ultima versiune a acestui instrument. Este un inventar cu autoraportare care compr imă itemi
ale unor dimensiuni ortogonale despre comportam entul t ipic la care se raspunde pe o scală Liker
cu două puncte. Datorită naturii de au toraportare Eysenck a introdus și o m asura a disimularii,
considerată ca fiind a 4 -a scala a EPQ -R.
In taxonomia temperamentului al lu i Eysenck, Nevrozismul se referă la ni velul emo țional al
individului și tendin ța lui de a fi anxios, extraversia evaluează modul î n care indivizii i și arată
tendin ța de a se manifesta activi, optimi ști. Iar Psihotismul introdus in 1976 se referă la indivizii
cruzi emo țional, care î și asumă riscuri, persoa nele impulsive care caută senza ții puternice.
Fiecaruia dimensiune i se atribuie și factori secundari astfel î ncat: Extraversiunei i se atribuie
dinamismul, sociabilitatea, disponibilitatea de asumare a riscurilor, impulsivitatea, expresivitatea ,
chibzuin ța, responsabilitatea. Neuroticismului i se atribuie factori secundari precum respectul de
sine, bucuria, teama , obse sivitatea, autonomia, vinova ția. Iar psihoticismul este compus din
factori secundari precum singuratate a, insensisbilitatea, ind iferen ța fa ța de al ții,
nonconformismul , opozi ția fața de practic ile sociale chiar lipsa de constiin ță.
Pentru introverti ți, extravertiti, nevrotici și psihotici comportamentul are diferi te forme.
Extraverti ții nevrotici t ind sa fie agresivi, neobos iți în timp ce introverti ții nevrotici sunt tristi,
anxioși, pesimisiti. Extraverti ții cu un nevrozism scă zut sunt stabil i, sociabili iar introverti ții cu
un nivel scă zut al nev rozismului sunt calmi, temepera ți și controla ți.

12
Eysenck a elaborat u n mo del de structurare ierarhică a personalita ții organizată piramidar in
funcție de nivelul sau gradul cel mai î ntalt de generalitate. Așadar, î n ordinea descrescatoare a
gradului de generalitate, avem urmatoarele niveluri:
1.Nivelul tipului de personalita te (dimensiunea E, N sau P)
2.Nicelul tră saturilor de personalitate (tendin țe individuale spre actiune)
3.Nivelul răspunsurilor habituale (ac țiuni repetitive î n situa ții asemanatoare)
4.Nivelul reac țiilor specifice imediate (preferinta de a action a într -un anumit mod, ră spunsuri
necaracteristice)

Eysenck consideră că se pot face predic ții legate de trăsaturile, ră spunsurile habituale și
cele s pecifice î n func ție de scorurile o ținute la cele tre i dimensiuni al primului nivel.
Un alt at u unic al T eoriei lui Eysenck este faptu că incercă sa explice diferen țele
personalită ții ind ividuale î n termeni biologici. În acord cu teoria lui Eysenk si Eysenk (1985)
există difere țe biologice in personalitate in mod specific la pragul de excita ție, di feritele nivele
ale nevrozismului, extraversiei și psihoti cismului fiind cauze ale factorilor genetici evalu ate din
punct de vedere al asemănarilor și deoseb irilor dintre indivizi . Bazele biologice ale
temperament ului ar trebui sa ofere explica ții asupr a impactul pe termen lung al trăsaturilor de
personalitate. Eysenk a argumentat ca extraversia a fost consecin ța psihologică a diferen țelor
individuale in sistemul activator reticul ar ascendent (localizat in forma ția reticulara a creierului
stem). Cortexul ce rebral, care este ex citat de acest sistem, determină nivelele de motiva ție,
emoție, și condi ționare în concordan ță cu a țti inhibatori sau excitatori si aceste moduri
consistente de excitare determină limita î n care un individ estre introvertit sau extraver itit.
Extravertitii care au nevoia de a compensa nivelul lo r scăzut de excitare, au tendin ța de a
cauta stimuli externi care sunt mult mai confortabili. Diferen țele individual e în nevrozism ar
trebui să fie explicate î n termeni de activitate a creier ului in zona v iscerală (compusa din amidala,
hipocampus, septum, c ingulum si hipotalamus) și forma țiunea reticular ă, care generează
activitate percepută ca excita ție. Bazele biologice ale nevrotismului nu au fost ob ținute de Eysenk
drept consecin ță nu a fo st destul de extensivă și consistenta pentru Extraversie. Eysenk nu a
elaborat un cadru teoretic pentru întelegerea bazelor psihologice ale celei de a treia trasaturi,
Psihotismul, a stfel preten ția că trăsaturile de personalitate au rădă cini inerente și biologice a
rămas netestata. Datorit ă avansării tehnologice î n domeniul neuropsihologiei, unele din

13
conceptele lui Eysenk acum par depăsite deoarece sunt câ teva preocupari î n vederea
reinterpretării și reexamină rii teoriei biologice a temperamentului a lui E ysenk cu tehnologia
curentă și dintr -o perspect ivă neuropsihologică actualizată. Teoriile s ale au inspirat pe multi
cercetă tori din domeniul psihologiei, de și ramane foarte controversat î n dife rite aspec te ale
carierei sale, este totu și celebru pentru to ți cei ce studiază personalitatea.

2.3.3 . Teoriile umaniste ale personalitatii

Filosofia europeană numită existen țialism se face cunoscută în râ ndul psihologil or americani
prin intermediul cărtii "Existe ța" editată printre altii de Rollo May. Cei mai importan ți filosofi
existentiali ști au fost influen țati de filosofia fenomenologica a lui Husserl, J. P Sartre a preluat
conceptul de inten ționalitate care reprezintă directionarea permanentă a constiin ței spre altceva
decat spre ea însa și, inten țiile noas tre fiind reflectate de alegeri. Tot timpul avem de ales iar
Sartre afirma ca "omul este condamnat sa fie liber" datorită necesita ții permanente de a alege ,
astfel omul devine creatorul propriului destin.
Sartre și mul ți alții filosofi existen țialiști au adoptat o pozi ție dură fa ța de psihologie, ca și
Ludwig Binswanger care a pă rasit concep țiile psihanaliste la care aderase pentru ca Freud nu a
fost de acord sa vadă omul ca pe o fiin ța spirituală ci doar ca pe o creatură biologică , astfel acesta
a dez voltat un model existețialist de psihoterapie pentru că aceasta trebuie sa inteleagă fiin ța
umană î n toatalitatea ei.
Rollo May, Abraham Maslow si Carl Rogers au considerat că existen țialismul adaug ă
dimensiuni importante psihologiei, May a apreciat ac centul pe care -l pune existe țialismul pe
voință si decizi e, Maslow a subliniat accentul pus pe conceptul de identitate iar Rogers a subli niat
accentul pus asupra omului ca fiin ță completă care "există , devine si cunoaste"
Astfel Psihologia umanistă ame ricană a luat nastere prin importul existen țialismului din
Europa iar prin glasul lui Maslow, a ceasta nouă orientare teoretica devine "A treia forta". Difer ită
de orientarea behavioristă și psihanalitica , psihologia umanistă consideră că personalitatea tre buie
privit ă într-un context mult mai larg și trebuie concepută ca având o orientare nativa, primară î n
directia crea ției și a valorilor.

14

Teoria personalita ții a lui Maslow poate fi numită o teorie a motiva ției datorită faptului că
motiva ția const ituie nucleul și princ ipiul fundamental acestei abordă ri. În urma unor investiga ții,
utilizând în primul rând studii de caz și analizâ nd un volum i mens de date biografice pe un
eșantion relativ restâns de subiecti care cuprindeau figure istorice sau contem porane, person alitați
sănătoase si eficiente precum Thomas Jefferson, Abraham L incoln, Maslow a concluzionat că
fiecare persoană se naste cu un set de trebui țe, nevoi instinctive, care îl determină să opteze
pentru a cres șe, a se dezvolta și a-și desavar și poten țialul. Trebuin țe care sunt organizate ierarhic,
asemenea unei piramide ce respectă de la baza la varf urmatoarea succesiune: nevoile fiziologi ce,
de securitate, de afiliere și atasament, de stimă și cele care stau la treapta superioară a piramidei și
anume nevoi le de autorealizare. Pentru că o trebuintă să apară ontogenetic, este necesar ca toate
trebuin țele situate pe treptele inferioare sa fi fost în prealabil satisfacute, cel pu țin par țial.
Perspectiva lui Carl Rogers asupra personalității s -a dezvoltat și s -a rafinat pe baza
experienței pe care a acumulat -o în ședințele cu pacienții, initial numindu -și metoda teorie
nondirectivă, apoi terapie centrată pe client și în final terapie centrată pe persoană . Formu larea
teoriei este strans legată d e modul în care intelegea că trebuie realizată terapia. Din punctul sau de
vedere, fiin țele umane sunt constiente și rational e, el repingând ideea conform căreia experien țele
trecute exercită o influen ța asup ra comportamentului prezent. De și recunoa ște că aceste
experien țe, mai ales cel e din copilarie, pot sa influen țeze modul î n care persoanele percep lumea,
Rogers insi sta asupra faptului că sentimentele prezente au o importan ța mai mare î n dinamica
persona lității, idei care au fost prim ite cu deosebit ent uziasm. Fiin țele umane sunt motivate de o
singură tendintă fundamentală , tendinta de actualizare care este exprimată prin mentinerea și
îmboga țirea func ționării organismului. Această tendință înnăscută este o nevoie umană
fundamentală și include toate treb uințele fiziologice și psihologice. Actualizarea face însă mai
mult decât să mențină organismul, ea facilitează creșterea și dezvoltarea acestuia, fiind
responsabilă de aspectele dezvoltării pe care le reunim sub termenul de maturare.

15
2.3.4 Modelul B ig Five

Datorită caracterulu i dinamic al câmpului teoretic și metodologic din domeniul psihologiei,
observam ca personalitatea a fost abo rdată deseori în termeni de” trăsături” (Eysenck), sau î n
termeni de „proprietati dispozitionale” ( Allport). Mult iplicarea excesivă a numărului de trăsături
l-a îndreptat pe Raymond Cattel să identifice 16 trăsături sursă pe care le -a denumit factori ai
personalită ții. Goldberg i n 1981 a afirmat nevoia elaborării unei taxonomii a trăsă turilor de
personalitate compa rabilă ca functionalitate cu sistemul periodic al elementelor chim ice, astfel
studiile de analiză factoriala a condus la acreditarea ideii că esențial pentru structura personalită ții
ar fi cinci fac tori. Noul model de descriptie și analiză a personalită ții a fost numit BIG -FIVE .
Deși nu există un model exhaustiv sau un acord unanim în denumirea factorilor, există insă
un consens al autori lor în ceea ce priveste con ținutul psihologic al acestora. Primul fact or este
extraversia care indică capaci tatea de orientare a personalită ții că tre exte rior, modul activ de
implicare în actiune și tendinta d e a domina mediul social. Există un mare acord al autorilor cu
privirirea la definirea specificului acestei dimensiuni. Cel de -al 2-lea factor este agrea bilita tea
care cuprinde diferen țe individuale relevate de modul de a interac ționa cu ceilalti, vizează
calita țile emo ționale și comportamentale prosociale ale persoanei. Cel de -al 3-lea fac tor,
constiinciozitatea, vizează modul concret și caracteristic al indivi dului de a trata problemele,
sarcinile și activitatile din via ța lui. Cuprinde trăsă turi precum responsabilitatea, ordinea,
disciplina, satisfa ctia de a lucra într -un cadru bine planificat și organizat. John & Srivastava
(1999) definesc con știinciozitatea ca fiind o trăsătura care poate fi descrisă ca tendin ța de a
controla impulsurile și de a ac ționa î n moduri acceptabile din punct de vedere social,
comportamente care faciliteaza comportamentul orien tat spre scop. Stabilitatea emo țională
(Nevrozismul) rep rezintă al patru -lea factor și cuprinde diferen țele individuale care vizează
caracteristicile emo ționale ale persoanei și diferitele dificultă ți emo ționale ale oamenilor.
Persoanele cu un scor ridicat sunt anxioase, t riste cu o stima de sine scazută și pot fi
temeperamentale, usor de înfuriat și nesiguri pe ei insa și. Cel de -al 5-lea fact or este deschiderea
la experien ța (intelectul/cultura) expr imă disponibilitatea unui individ de a încerca lucruri noi și
de a gândi în afara casetei, vizează diferitele asp ecte ale func țiilor intelect uale. Deschiderea spre
experien ță a fost descrisă de John & Srivastava (1999) drept „p rofunzimea și complexitatea
vieții mintale și a experien țelor individuale.

16
Adevara ții descoperitori ai mo delului Big -Five sunt considera ți a fi Tupes si Christal (1958 ,
1961) care au analizat un număr de studii dedicate dezvoltării factorillor lui Cattel și au gasit 5
factori a i personalită ții. Din acel moment păna î n zilele noastre, modelul Big -Five a trecut pri n
faze de ascensiune, de cri tică, de diversificare și de accentuare. Numero și autori precum Borgatta
(1964) sau Smith (1969) au conf irmat prin propriile lor cercetă ri temeinicia concl uziilor lui Tupes
și Christal. Î n fazele de dezvoltare a noului model, unii dintre propunatorii acest ui model au
devenit primii lui critici, contibuind de astfel l a succesul acestuia.Golderberg î l numeste pe
W.T.Norman ca fiind "primul critic se rios al modelului Big -Five". De șii în primele stu dii
Norman a confirmat modelul, î n urma unui program intensiv d e cercetari care a constat in
extinderea corpului termenilor adunali de Allport, in colectarea informat iei normative a surprins
un numă r mare de noi termeni descriptivi a tră saturilor de personalitate și astfel si-a manifestat
scepticismul fa ță de modelul BigFive, fiind convins că person alitatea trebuie sa fie descrisă mult
mai cuprinzator. Al 2-lea critic numit de Golderberg a fost J.M Digman c are începa nd din anul
1963, printr -un număr de cercetă ri succesive ajunge la un numar mai ma re de 5 factori. Relua nd
cercetă rile lui Cattel, a gasit 8 factor i oblici, unii dintre ei diferi ți de cei ai lui Cattel, apoi
adaugâ nd noi variabile la setul folosi t inițial, ob ține 10 factori, unii dintre ei diferi ți de cei ai lui
Catte l dar chiar si de cei descoperi ți de el î n cercetă rile anterioare.
În anul 1993, Golderberg a elabora t Big Five Inventory pentru a mă sura cele cinci
dimensiuni ale personalită ții. Modelul sa u de cinci factori a atras aten ția a doi cercetatori de
renume, Paul Costa si Robert McCrae, care au confirmat validitatea acestui model.

17
Capitolul 3. Stresul

3.1 Conceptul de stres

Stresul este un con cept disputat î ntr-o perspectivă multidisplinară în istoria stiin ței. Fiziologii
și endocrinologii definesc stresul ca fiind un ra spuns al organismului la diverse p resiuni,
Psihologii argumentează ca stresu rezultă din perceperea une i stări de autoineficien ța iar
sociologii concep str esul a fi conceput ca o influen ța daunatoare a mediului inconjurator.
Din punct de vedere psihos ocial , în definirea stre sului se pune accent pe interac țiunea dintre
persoană și mediu, astfel stresul e ste definit ca fiind o consecin ță a procesului de evaluare a
resurselor personale și a cerin țelor din mediu. Drept urmare atunci cand o pe rsoana î și eva lueaza
resursele ca fiind mai mult decâ t adecvate pentru a face face cerin țelor situa ției atunci stresu l este
resim țit foarte pu țin.

Notiunea de factor psihosocial de stres implică un concept complex, dificil de definit, cu o
multitudine de aspecte. Factorii psihosoci ali rezultă din interac țiunea individului cu mediul să u
socio -economic, profesional si fami lial. Pentru realizarea interac țiunii este necesară armonizarea
caracteristicilor biologice , psihologice și sociale ale persoanei cu structura amb ianței. Stresorii
psihosociali îsi pot avea originea la nivel individual, familial. profesional, de comunitate si
societate.

3.2 Aspecte teoretice

La începutul secolului al XX -lea, fiziologul american Walter Cannon (1929), utilizează
termenul de stres pentru a demonstra existen ța unor mecanisme homeostatice specifice de
proteja re a organismului împotriva agen ților perturbatori. Cannon foloseste termenul de stres în
legatură cu reac ția autonomă a organismului, denumită "reac ție de urgentă "
Hans Selye impune conceptul de stress biologic în stiință, stresul fiind definit ca o stare a
organismului manifestată prin re acții specfice ca raspuns la presiunile perturbante. Stresul
biologic, descris sub numele de Sindrom General de Adaptare SGA se desfă soare in 3 stadii:
reacția de alarmă, stadiul de rezisten ță și stadiul de epuizare. Hans Selye demonstrează că stresul

18
implică atâ t adaptare si stimulare cat si uzura organismului datorită cercetărilor de investigare a
mecanismelor fiziolozice ale str esulu i, astfel pentru o distinc ție mai bună introduce termenii de
eustres și stresul negativ.
Adriana Baban prezintă o sintetizare a accep țiunilor no țiunilor de eustres si stres negativ
în lucrarea sa "Stres si personalitate " (1998) , astfel eustresul se c racte rizeaza prin stimulare
optimă , mentinerea echilibrului fizic și psihic, efecte stimulante, de antrenare și adaptare, reac ție
acută, activare fazica, de scurtă durată, iar distresu manifestându -se prin solicitare intensă,
supraincarcată, inducând modif cări fiziologice și fiziopatologice, se manifestă prin efecte
de încordare și tensio nare, de dezadaptare, reactie cronică, activă tonică, de lungă durată .

Din punctul de vedere al Teoriei stimulilor (Holmes si David,1989, Dohren wer 19 61) stresul
este o condi ție a mediului reprezentâ nd caracteri stici obiective ale situa ției. Pearlin (1981, 1989)
subliniează rolul structurilor și real țiilor sociale î n generarea de posibili stresori prin propunerea
modelului sociologic al stresului. Î n cadrul aceluia și model sociologic, Rapaport (1978) si Toffler
(1973 , 1978) pune accent pe importan ța factorului cultural în atribuirea de semnifica ții stresorilor
sociali.

Lazarus def inește stresul ca fiind "o relație particulară între persoană și mediu , în care
persoana evaluează mediul ca impunând solici tari care exceed resursele proprii si amenintă starea
sa de bine, evaluare ce determină declansarea unor procese de coping, respectiv ra spunsuri
cognitive, afective și comportamentale la feed -backurile primite" . O data cu publicarea teoriei lui
Lazarus cerce tarile asupra stresului încep să fie comutate din cadrul biologic î n cel psihologic,
luand nastere teoria tranzac țională a stresului (Lazarus si Folkman, 1984). Analiza noii
paradigme de cercetare permite identifi carea a pa tru concepte fundamentale care definesc teoria
tranzac țională a stresului: tranzac ția, sistemul cog nitiv, evaluare și copingul .
Termenul de tranzac ție desenmnează relația bidirec țională dintre persoană și mediu ,
indicând negocierea activă între cerin țele si presiunile mediului și ierarhizarea scopurilor, astfel
se sublinieaza faptul că amenin țarea n u există în sine ca proprietate a uneia din cele do uă
subsisteme implicate ci doar în rela ția dintre ele, amenintarea fiind rezultatu l perceperi i unui
dezechilibru între cerin țele impuse și capacitatea de raspuns. Natura subiectivă a evaluarilor
determină o arie largă de stresori iar datorită revolu ției cognitive din deceniul al 6 -lea, este

19
subliniat rolul sistemulu i cognitiv ca mediator al evaluă rii, copingulu și emo ției. Medierea
cognitiv ă este elementul care distinge teoria psihologică a stresului de cea sociologică și
fiziologică . Prin pri sma teoriei cognitive, stresul nu mai este determinat de nivelul reac țiilor sau
de situa ția în sine, ci de evaluarea cognitivă a situa ției și a resurs elor de a face fată. O prima
categorie de cercetatori cognitiv isti ai stresului se focalizează asupra abordarilor de tip nor mativ
ale proceselor si abilita ților cognitive de procesare a informa ției, astfel distres ul este generat de
limitarea capacitatii de procesare a informa ției datorită fie unor abilită ți cognitive neadecvate, fie
unui exces sau deficit informa țional.

Elliot si Eisdorfer (1982) sus țin faptul ca stresorii sau factorii de stres sunt evenimen te sau
conditii ale mediului , suficient de intensi sau frecven ți care solicită reac ții fiziologice si
psihosociale din partea individului. Astfel sunt diviza ți conven țional în trei mari categori: factori
fizici, psihici și sociali. Datorită faptului ca î n mediul amb iental î n care oamenii activează
aspectele fizice interac ționează cu cele sociale și psihice, clasificarea ne putând fi opera țională s -a
propus o altă clasificare a stresorilor:
•Evenimente majore de viată (deces, boli fizice, divort, emigrare, pensionare)
•Tracasari cotidiene (suprastimulare , substimulare, izolarea socială , aglomerarea sociala,
conflicte de rol, contrarierea nevoii de afirmare, afectiune, afiliere, surse financiare insuficiente)
•Experiente traumatice și catastrofale (dezast re, calamita ți, amenin țarea integrita ții fizice,
razboaie, accidente aviatice, feroviare)

S. Taylor (1998) define ște stresul ca fi ind „procesul de evaluare primară a evenimentelor
ca fiind dificile, periculoase, provocatoare, etc.., procesul de ev aluare secundară, anume
evaluarea potențialului răspuns și procesul de răspuns propriu zis la aceste evenimente;
răspunsurile pot include modificări fiziologice, cognitive, emoționale, comportamentale”
Tylor descrie agen ții stresori psihologici , clasificâ ndu-i in 3 categorii:
1.Prima categorie cuprinde agen ții stresori care determină frustrarea, starea emotională
experimentată de o persoana atunc i când aceasta este împiedicata sa îsi atinga scopul și sa isi
realizeze obiectivele (ex. frustrare m inora – prestatia slaba la un examen, frustrare majora –
exmatricularea, pierderea serviciului etc.).

20
2.A doua categorie sunt agen ții stresori care generează tensiunea emotională, starea dată de
confruntarea cu responsabilita ți care solicită propriile abilita ți
(ex., un astfel de agent stresor explică faptul ca o echipă este mai susceptibila sa piardă „acasă ”
într-un meci decisiv decât în deplasare).
3.A treia categorie de agen ți stresori psihologici cuprinde situa țiile generatoare de conflict
intern, atunci când o persoana are d e ales între doua sau mai multe alternative.
Kurt Lewin i dentifică trei tipuri de conflict: una când trebuie sa alegem între doua situa ții
favorabile, alta când trebuie sa alegem între doua situa ții nefavorabile si un al 3 -lea tip de conflict
atunci cand sim țim simultan si atrac ție si respingere fa ță de aceea și situa ție.

3.3 Modelul Biopsihosocial

În anul 1977 George Engel considerat si p ărintele medicine psihosomatice moderne
elaborează modelul biopsihosocial pent ru studi ul interac țiunii dintre fizic si psihic. Tylor s ustine
ca acest model postulează că orice stare de boal a sau de sanatate este consecin ța a intera cțiunii
factorilor biologici, psihologic i și sociali.
Din păcate, în medicina contemporană predom ină modelul biomedical care sus ține ca orice
boală se explică prin procese somatic e aberante, precum dezechilibre biochimice, anomalii
neurofiziologice, neac ordînd aten ție factorilor psihologici și sociali care influen țează tratamentul
și vindecarea și neg lijând total reala ția dintre medic si pacient, desi calitatea rela ției den ota
rezultate diferite in condi țiile aceluiasi tratament medical. Modelul biomedic al este reduc ționist
pentru ca se focalizează exclusiv asupra proces elor organice implicate în boală , consideră mintea
și corpul entită ți distincte și ia în considerare mai mult boala decât sanatatea.
Luând in considerare faptul că factorii psihologi ci și sociali sunt macroscopici i ar cei
biologici, microscopici și faptu c a teoria sistemelor demon strează ca toate nivelele organiză rii
intr-o etntitate sunt legate ierarhic unul de altul și că schimbarea la un nivel determină o alta la
celelalte nivele atunci Tylor (1998) considera ca procese le la nivel microscopic, precum
modifică rile celulare, au ef ect la nivel macroscopic si viceversa.
Modelul bio -psiho -social oferă o perspectivă mai amplă a modului cum ar treb ui să fie pus
diagnosticul, tinâ ndu-se cont de interac țiunea tuturor factorilor și binei nteles si a modului de

21
prescrip ționare a tratam entelor dând importan ța obiceurilor si practicilor care au contribuit la
instal area bolii. Astfel trantamentul ar pute a sa fie focalizat și pe exerci ții fizice, program de
reabilitare, tehni ci pentru reducerea stresului, îmbunatatirea calită tii rel țtiilor familiale sau
sociale.

3.4 Psihoneuroimunologia

Psihoneuroimunologia este domeniu l interdisciplinar care studiază relația dint re factorii
psihologici si boala , prin intermediul efectul ui factorilor psihologici asupra sistemului imunita r.
Stresul afectează sistemul imunit ar prin intermediul creierului și a sistemului endocrin astfel
încat, în condi ții stresante hipotalamusul determină cresterea secre ției de cortizol din glandele
corticosupr arenale. Sistemul imunitar apară organismul de substan țe toxice, fac tori patogeni,
celulele maligne care apar în corp, avand rol de mediator în cadrul influen țelor ale agen ților
stresori deoarece sistemul imunitar este sensibil la neuroendrocrini și neurotransmi țatori.
Într-un articol de (Cohen si Herbert 1996) sunt identificate explica ții pentru faptul ca
factorii psihologici precum stresul, afect ele negative, depresia clinica, suportul social scazut pot
influen ța func ționarea optimă a imunita ții. În cazul unor boli infectioase cu un gra d de gravitate
mai mic precum răceala, gripa, herpesul s -a con stat o corela ție semnificativă între stres și
instalarea sau evolu ția bo lii. Astfel un studiu realizat î n Ma rea Britanie de Cohen si colab. despre
contamin area cu viru și, stres si răceală a descoperit in urma exp unerii a 394 de parti cipanti la
cinci tipuri de viru și care pro duc raceala ca nivelul de stres a fost un predictor al susceptibilita ții
de a contacta o răceală, realitatea fiind valabilă pentru toate cele 5 tipuri de viru și. Astfel s -a
remarcat ca riscul de a contacta o răceală cre ște cu nivelul stres ului. Un alt studiu din USA după
evaluarea nivelului de stres tră it în diverse eveniment e recente a 276 de participant si expunerea
acestora la 2 viru și pentru ră ceala s -a constatat ca durata perioadei stresant e corel ează cu un risc
mai mare de contami nare și ca stresul acut sau de scurtă durată nu duce la o cre ștere a
susceptabilita ții.

22
3.5 Factori cu rol protector împotriva stresului

3.5.1 Factori psihologici interni cu rol protector împotriva stre sului

Locul controlului . În 1966 J.B Rotter desemnează acest termen ca fiind modul în care o
persoană î și explică succesul sau esecul prin cauze de tip intern sau extern, controlabile sau
necontrolabile. Locul controlului i ntern (LCI) este convingerea că responsabi litatea pentru esec
sau meritul pentru s ucces au la bază rezultatele ob ținute a conduitei comportamentale , in schimb
Locul controlului extern (LCE) atribuie evenimentelo r pozitive sau negative o cauz ă externă care
constă în soartă , noroc, pute rea cel orlalți. Unele studii postulează faptul că LCI este protector î n
stresul psihic, prin receptivitatea crescută a persoanei la informa țiile c u valoare adaptativa din
mediu și prin gradul mă rit de angajare în situa ție și asumare a responsa bilitatii pen tru succes și
esec, iar LCI este asociat cu insatisafc ția și cu predispozi ție crescuta spre anxietate și depresie.

Autoeficacitatea perceputa

În anul 1997, Bandura define ște autoeficacitatea percepută ca reprezentând credin țele
despre pr opria capacitate de a organiza și a executa activita țile necesare pentru producerea unui
rezultat propus.
Autoeficacitatea percepută reprezintă suma informa țiilor integrate din surse diferite
precum propria noastra experien ța asupra performantelor î n realizarea unui comportament care
indica indi vidului daca este capabil sa stăpanească situa ția, experien ța vicariantă care constă in
observarea comportamentului altora și în mare masură și a consecin țelor, experienta imaginară a
unui comportament eficient sau ineficient în situa ții ipotetice, persuadarea verbală care se referă
la modul de influen țare a ceea ce spun al ții des pre propria noastra capacitate și starea fizica și
emotională care in fluențeaza autoeficacitatea personală atunci cand asociem succesul cu emo ții
placute sau e secul cu o stimulare fiziologică aversivă .

23
Robustetea psihologică

Robuste țea psihologică reprezintă aptitudinea individului de a fi neobosit, de a se implica
activ in diferve rse evenimente, de a de ține controlul e xercitat asupra mediulu i, asupra sinelui si
rezisten ței stresului psihic si aptitudinea de a fi convins ca schimbarea este mai bună ca
stabilitatea fiind deschis și receptiv la noi provocă ri.

Optimismul

Michael Scheier și Charles Carver (1980) elaborează un instrument pentru evaluarea
optimismului ca dispozi ție, instrument care are 12 itemi și se nume ște ”Life Orientation Test”
(LOT). În urma studiilor efectuate cu acest instrument s -a demonstrat ca per soanele mai optimiste
utilizează mai mu lt strategi i de coping centrate pe problemă și reevaluare pozitivă și mult mai
puțin cele centrate pe evitare -evadare.
Optimismul poate fi descris la diferite grade de abstractizare, astfel vom avea acel optimism
care implică așteptările pozitive cu p rivire la rezultate pozitive și poate fi produsul invățării
particulare specifi ce și acel optimism care se referă la tendin ța biol ogică satisacută socio -cultural
și care implica a șteptări ample și mai pu țin specifice.
Un aspect foarte important este r elația optimismului cu realitatea. Optimismul nerealist, mai
ales în legătură cu riscurile pentru starea de sănătate, poate fi costisitor prin efectele ne glijării
conduitelor comportamentale necesare menținerii sănătății. În general, optimismul excesiv,
materializat în gânduri deșarte, iluzii, poate împiedica persoana de la a -și face planuri concrete
pentru atingerea scopurilor

3.5.2 Suportul social

Suportul social poate fi un factor extern cu rol de protec ție împotriva stresului pentru că
reprezintă func ția și calitatea rela țiilor interpersonale, rela ții care oferă persoanei sentimente
precum acceptare și iubire, stima de sine și apreciere, informa ții, sfaturi și ajutor material.
Atât familia, rudele, prietenii, colegii și comunitatea pro fesională cat și vecinii, grupurile

24
informa ționale și speciali ști pot fi resurse diferite ale suportului social.
Luând în considerare ca disponibilitatea poate fi percepută, se face o diferen țiere a
suportului social perceput si anume cel proactiv și suportul social primit, acesta fiind retrospectiv.
În urma unor studii realizate cu pacien ți afecta ți de răceli, boli cardiovasculare, cancer sau
hiv s -a ajuns la concluzia ca integrarea socială influentează atât instalarea și evolutia bolii cât și
recuperarea. In cazul bolilor ca rdiovasculare integrarea socială creste rata supravie țuirii la
pacienti care au avut un infarct miocardic. Teoriile despre suportul social, stres si coping sunt in
stransă legatură deoare ce evaluarea stresului depinde și de suportul social perceput iar în cazul în
care mobilizarea suportului social dă rezultate acesta devine mecanism de coping.
Importan ța suportului social a fost rezultatul cercetatorilor care au pus accent pe asocieriile
semnificative între bolile somatice și cele mentale. Primele cercetari asupr a relatiei dintre stres,
boala și procesele psihosociale au fost fă cute de Kasl si colaboratorii care define ște suportul
social ca fiind un "sistem de rela ții interpersonale caracterizate prin sentimentul de acceptar e și
iubire, de stima și apreciere, de apartenen ța la o re țea de comunicare și obliga ții mutuale, de
ajutor emo țional și concret în perioade de criză".
În urma diverselor surse ale suportului social, liter atura de specialitate identifică trei
subdi mensiuni și anume : suport ul social emotional care exprimă modul empatic de acordare de
sprijin, poate f i acordat de prieteni, familie și ajută persoana sa faca fata situatiilor stresante in
conditii securizante, suportul instrumental care indică oferirea un ui ajutor tangibil, cum ar fi un
ajutor financiar sau diverse servi cii cotidiene, suportul informa țional care exprimă
comportamentul de acordare de informa ții în vederea solu ționarii unei probleme ale persoanei, un
sfat, o altă perspectivă a situa ției, o i nforma ție lipsa.
Un alt aspect important ar fi că perceperea suportului social este în legatură directă cu
abilita țile sociale, și astfel oamenii care percep suportul social ar trebui sa dispună și de abilita țile
sociale necesare pentru a solicita a cest suport.
Stima de sine este un factor care influen țează suportul social, astfel persoanele cu o stima
de sine ridicată au tendinta de a fi mai satisfacute de rela țiile interpersonale. De astfel sunt studii
care arată ca ca suportul social și dep resia corelează între ele. Astfel persoanele care suferă de
depresie au tendin ța de a beneficia mai pu țin de suport social, sus ținând ca sunt pu țini în jurul lor
ca să -i ajute declarându -se mai pu țin satisfacu ți de rela țiile lor cu prietenii și cu rudele.
Persoanele care prezintă simptome drepresive au nevoie de suport social, însă este foarte

25
important și necesar ca și aceste persoane să ofere ajutor la rândul lor celorlal ți, pentru a fi
apreciate și valorizate de membrii re țelei sociale, astfel ele vor reu și să devină con știente de
poten țialul de care dispun învă țând să fie activi.

3.6 Mecanismele de coping

Din ce am putut constata, stresul vizează starile psihice disfuncționale datorate dificultă ților
individului de a face fată situa țiilor, iar coping -ul vizează mecanismele și mijloacele de care
dispune acesta pentru a -si gesti ona problemele. Coping -ul constă în efortul cognitiv și
comportamental al persoanei de a reduce, de a controla sau tolera s olicitările interne sau externe
care depășesc resursele personale și care se desfasoară în trei etape: anticiparea (avertizarea),
confruntarea (impactul) și post -confruntarea. Taylor si Stanton (2007) definesc coping -ul ca fiind
“efortul cognitiv si compor tamental prin care o persoana face fa ța, stăpane ște solicitarile interne
și/sau externe care îi depă șesc resursele personale.”
Lazarus si Folkman (1984) sus țin că , coping -ul este un r ăspuns la evaluarea unei
amenintări, fiind definit ca un ansamlu de eforturi cognitive și comportam entale pentru
gestionarea cerin țelor specifice interne sau externe evaluate ca epuizând sau excedând resursele
persoanei. De astfel coping -ul nu este o ac țiune singulară, Lazarus demonstrează ca prin coping
se rea lizează o tranzac ție între persoană, care are un set de resurse, valori și mediu care are
propriile lui cerin țe și constrângeri, astfel persoana si mediul se influen șeaza reciproc într -un
process dinamic.
Cele două tipuri de mecanisme de coping, anali zate de Lazarus și Folkman (1984) sunt
copingul centrat pe problemă, care implică strategii orientate spre controlul situatiei,
evenimentu lui și copingul centrat pe emoții care se referă la strategiile ce vizează reglarea
emoțiilor asociate cu evenimentul stresant . În cazul coping -ului centrat pe rezolvarea de
probleme, persoana actionează î ntr-un mo d care poate conduce direct la î ndepartarea sau
diminuarea problemei realizan du-se activitate instrumentală î n scop de a rezolva, minimiza
situa ția stresan ta iar coping -ul centrat pe emo ție define ște încercările de a regla emo țiile apă rute
ca rezultat al evenimentului respectiv, prin intermediul unor reinterpret ări, monologuri, metode
de lini știre.

26

Tylor arată ca strategiile de coping caracterizate pr in confrunta re, cautarea suportului social
și planificarea rezolvă rii de probleme sunt mai mult legate de dimensiunea coping -unului centrat
pe problemă, iar distan țarea, evitarea, autocon trolul, acceptarea reponsabilită ții și reevaluarea
pozitivă sunt stra tegii specific e ale copingului centrat pe emo ție

În anul 1997, Mircea Micle realizează o taxonomie comprehensivă, o clasificare biaxială a
mecanismelor de coping, cu reale valențe euristice și metodologice, în funcție de vectorul
funcționării conf runtare -evitare și de tipul de mecanism comportamental, cognitiv și
neurobiologic. Autorul sustine că trairile emotiv -subiective sunt rezultatul constientizat a
component elor neurobiologice, cognitive și comportamentale, semnificatia trăirii subiective fii nd
schimbată de modificarea unuia dintre ace ști factori.

3.7 Stresul Perceput

Luând î n considerare faptul ca fiintele umane supravietuiesc p rin adaptare constanta la
cerin țele unei sch imbă ri permanante ale mediului î nconjurator, unii cercetatori precum Lazar us si
Folkman (1984), Chrousos și Gold (1992), Lovallo (1997) etc definesc stresul ca fiind
dezechilibrul real sau perceput î ntre cerintele de mediu si capacitatea unui individ de a se adapta
la aceste cerinte. Ast fel stresul devine parte a unui proces secven țial în care factorii de stres sau
circums tanțele sunt apreciate de că tre individ fie avand o semnifica ție adaptativă fie având o
semnifica ție stresantă. Atunci câ nd circumstantele sunt percepute ca fii nd stresa nte aceasta
apreciere va pune î n mi scare o serie de mecanisme de ră spuns la stres, compuse din sisteme
integrate fiziologice, psihologice și compotamentale î n scop adaptativ la cerintele mediului.
Lazarus și Folkman (1984) c onsideră ca evenimentele de via ță poten țial stresante cr esc
riscul de îmbolnavire o dată cu perceperea cerintelor acestor evenime nte care impun impozite sau
depăsesc capacitatea adaptativă a unei persoane. Cohen, Janicki -Deverts si Miller (2007) sus țin
ca percep ția stresului poate influen ța patogenia bolii fizice prin provocarea stă rilor afective
negative (sentimente de an xietate, depresie) care exercită efecte direct asupra proceselor
fiziologice sau modele le comportamentale care influen țeaza riscul bolii.

27
Stresul perceput se bazează pe evaluarea amenin țarii și a resurselor personale.
Bruchon -Schweitzer (2001) consideră ca determinan ții mediului și cei situa ționali ai stresu lui
perceput sunt: natura situa ției, a evenimentului, durata, a mbiguitatea, controlab ilitatea și
disponibilitatea sus ținerii. Efectele benefice ale str esului perceput sunt o consecin ță nu doar a
evaluă rii pe care individul o f ace situa ției respective dar și a certitudi nii individului ca dispune de
răspunsuri comportamentale eficiente.
Măsurarea nivelelor individuale de stres poate fi determi nată prin folosirea unor varietă ți
de instru mente, printre care și Scala d e stres perceputa (PSS), o scală care a fost elabo rată
pornind de la abordarea tranzac țională a stresului și care a demons trat o fiabilitate adecvată și,
după cum s -a prevăzut, a fost corelat cu scorurile evenimentelor de via ță, simptomatologia
depresivă și fizică, utilizarea serviciilor de sănătate și anxietatea socială.

28
Capitolulul 4 : Anxietatea

4.1 Conceptul de anxietate
Anxietatea este un concept stu diat nu doar î n psihologie dar și în alte stiinte precum
medicina, fiz iologia, filosofia, sociologia și psihiat ria. Î n psihologie conceptul de anxietatea a fost
introdus de psihanalisti, care examinau anxietatea c a o stare ini țial caracteristică omului fiind
vazută ca o î nsusire innascu tă a personalită ții.
Din punctul de vedere a lui S.Freud anxietatea reprezintă o reactia de pregati re pentru
confruntarea eficientă cu pericole și amenintari care are scop p reventiv prin utilizarea unor
măsuri adecvate sau mobilizarea mecanismelor de apă rare. În lucrarea sa intitulata „Problematica
anxie ții” (1923), S. Freud descrie a nxietatea ca o stare emo tională cu două aspecte distinse: o
notă specific de disconfort și un determinant motoric, ambele resimite, traite de catre subiect. Ana
Freud (20 02) define ște anxietatea ca o stare făra obiect de a șteptare a unui pericol nede terminat.
A.Adler (1996) sus ține că anxietatea este mai des determinantă de acele sarcin i care pun in
pericol autoapre cierea individului. El consideră anxietatea ca fiind î n stransa legatura cu
necesitatea de a restabili emo ția socială atunci câ nd an turajul social solicita anumi te sarcini iar
reactia emo țională puternic î ncordata este cauza perceperii sarcinii ca pe o verificare a integritatii
sale, drept consecinta va fi resimtită și în cazul sarcinilor foarte usoare.
C.Rogers (1980 ) susține că anxietatea are ca sursă î ntalnirea subie ctului cu o experienta
care dacă este constientizata poate amenin ța concep ția omului despre sin e, De asemenea si R.
May explică anxieta tea în termeni de amenintare la adresa valorilor individuale.
Pentru o în țelegere cât mai clară a anxieta ții trebuie sa delimitam conceptual confuzia
dintre asemanarea ei cu frica. Unii cercetătorii considerau ca ambele stari de dispozitie au in
comu n multe caracateristici și este greu să fie delimitate una de alta, iar al ții au pus accentul pe
faptul ca frica și anxietatea sunt feno mene distincte. Primele distinc ții au aparut datorită primelor
traduceri din studiile lui Freud, î n care termenul Angst, care înseamnă frică a fost tradus in mod
greșit drept anxietate (Kaplan, Sadoc k, 1991, p. 389 – 415). S. Freud nu a făcut diferen țele pe
care le remarca unii psihoterapeu ți moderni între frica și anxietate. Anxietatea este un ră spuns

29
generalizat la o ame nintare necunoscută sau un conflict intern, in timp ce frica se focalizeaza pe
un pericol extern cunoscut sau necunoscut suficient. Anxietatea se manifest ă pe perioadă lungă și
nu există nici un stimul evident suficient care trebuie evitat, iar frica, iar frica se manifesta in
timp real pe parcursul unui eveniment concre t. Anxietatea e ste caracterizată prin amenin țari mai
puține definite care nu au o sursă clară iar frica reprezinta raspunsul la o eventuala amenintare
definită .
În anul 1988, D.H. Barlow consideră că diferen țele intre frică și anxietate constă î n
prezenta sau absenta ame nintarii „terminate consensual”, gradul in care raspunsurile la
amenintare se alfa sau nu la acelasi nivel cu intensitatea pericolului si valoarea potentiala de
adaptare pe care o au aceste raspunsuri.
Unii autori identifică anxietatea cu angoasa, argument and ca anxietatea este acompani ata
de manifestari somatice și neurovegetative, iar angoasa se resimte si ea pe plan psihic. In anul
1966, A.Cosm ovici surprinde urmatoarea frază “Definită ca o frica de un pericol imminent, dar
nedefinit, un sentiment de per petuă insecuritate, anxieta ții i se mai spune și angoasă ”. Henri
Pieron atribuie denumirea de angoasă senza țiilor fizice care î nsoțesc a nxietatea (constrictive
toracică , tulbură ri vasomotorii). Din punctual sau de vedere, “anxietatea e ste privită ca o
indispozi ție, în acelasi timp fizic a și pshicică, caracterizată de o teama difuză , de un sentiment de
incertitudine, nenorocire iminenta”

4.2 Anxietatea ca stare și ca trăsatură
În studiul anxietatii umane, distinctia efectuata intre anxietate -stare si anx ietate -trasatura a
fost una dintre realizările majore. Diferen țiate ini țial de Cattel și Scheier (Crag, Brown, Baum,
2000), anxietatea -stare și anxietatea -trasatura au fo st folosite pentru a indica două concept
distincte. Î n 1979 Speilberger a propus o de finiție conceptuaăa a anxieta ții ca stare, sugerând că
aceasta este constituită din tră iri subiective constiente, din tens iune, neincredere, nevrozitate și
ingrijorare, î nsotite sau associate cu activarea sistemului nervos autonom, iar anxietatea ca
trasat ură fiind d escrisa ca o dispozitie generală caracterizată prin diferen țe individuale, relative
stabile.

30
Inventarul de evaluare a anxietă ții ca stare și trăsătură a fost dezvoltat de Spielberger și
colab. (1970) este unul din cele mai utilizate instrumente d e evaluare a anxietă ții mai mult la
subiec ții din alte facilită ti medicale de cat cele psihiatrice. Din 1989 și până î n zilele noastre mai
mult de 3000 de studii au fos t publicate referitor la această scală care continua sa fie foarte
populară î n studiile p siholo gice (Kennedy si colab. 2001). Î n modelul Spilberger starea de
anxietate este caracterizată de hipertonie vegetativă și de grija și este initiată de stressori interni
sau externi sau sti muli interni somatici. Daca ace ști stimuli interni sau externi s unt percepu ți ca
amenin țători, se declansează o cascadă de mecanisme defensive cognitive și comportamentale cu
scopul de a combate anxietat ea. Barnes si colab. (2002) sus țin ca Scala STAI prezintă excelente
calităti psihometrice făcând o analiză a 816 stud ii publicate î ntre 1990 si 2000 care demonstrează
ca scala prezintă scoruri înalte pentru consisten ța internă și confiden ța test -rest.

4.3 Abordarea psihanalitică anxietă ții
Folosit pentru prima dată de Sigmund Freud î n psihologie, anxietatea termenul de axietate,
capată de -a lungul timpului conota ții variabile în viziunea multor autori. În această prima perioadă
consideră anxietatea ca pe o consecintă a reprimă rii tens iunilor sexuale, fiind percepută ca ar rezulta
din descarcarea libidoului ca o consecin ță a tensiunilor sexuale reprimate. Î n condi țiile în care excita ția
libidinală produce cerinte sexuale, fantezii sau experien țe care sunt percepute ca amenin țatoare,
imaginile mentale sunt reprimate iar energia libidinală este blocata sa se expr ime în expresia sa
normală și se transformă î n anxietate sau simpt ome somatice echivalente anxietă ții. În cea de a doua
perioadă, Freud cosideră anxietatea ca p e un concept mai larg, considerâ nd-ul ar fi un indica tor al unui
semnal de pericol. Acesta descr ie anxietatea ca o stare emotională cu două aspecte distinse. O notă
specifică de disconfort și un de terminant motoric, ambele resim țite, trăite de către subiect. Reprezintă o
reacție de pregatire pentru con fruntare eficiente cu pericole și amenintari, rea cție a cărui sediu se află la
nivelul ego -ului. După un an mai tarziu el leagă comceptul de anxietate de conflictul dintre Ego si
Sine, dintre realitate și instinct. În aceasta perspectivă , acumularile libidinale, energetice pe plan
mintal, sunt neplacute și de aceea, se declansează încercăi de a descărca sau de a stăpâni, a constrâ nge,
respectivele energii. Atunci câ nd ac umularea de energie instinctuală este prea mare, subiectului uman
îi este dificil să se descurce cu ea și generează o stare de n eplăcere. Aceasta stare de neplă cere a fost
denumit de Freud stare traumatică , evenimentul care o genera a fost denumit eveniment traumaitc iar

31
emotivitatea din timpul stă rii traumatice a fost identificată ca fiind anxietatea, fiind consecin ța unor
frustră ri severe .
Din perspectiva pshihanalitică, a nxietatea ar lua na ștere pe baza conflictului inconstient între
impulsurile Eului și ale Sinelui. I mpulsurile au dorin ța de a s e exprima, dar Eul nu poate ingă dui
expri marea lor deoarece se teme în mod inconstient de co nsecin țe. Din moment ce sursa anxietă ții este
inconstientă, persoana experimentează teama și perturbarea fară sa știe din ce cauză. Dacă conflictu l
inconstient este sursa anxietă ții dezadaptative, atunci t rebuie sa ținem cont de stadiul psihosexual la
care este fixată dezvoltarea persoanei și natura mecanismelor de apărare pe care le utilizează spre a
menține conflictul inconstient. Experien ța clinică acumulată de Freud în activitatea sa cu adul ții,
amintirile sale cu privire la propria copilarie, l-au cond us la concluzia ca stă rile traumatice apar cu cea
mai mare probabilitate și oportunitate la copiii mici și puberi, atunci cand Eul și abili tatile mintale
necesare sa descarce energia instinctuală nu sunt pe deplin dezvol tate. A descris astfel de apari ții
timpurii ale fe nomenelor de anxietate ca datorâ ndu-se unor surse generatoare d in acele momente
ontogenetice. Î ntre ac este surse, sunt amintite absen ța mamei de langa copil, aplicarea de pedepse care
conduc la frica de a pierde dragostea parentală , frica de castrare sau echivalentul feminin î n timpul
perioadei oedipiene, dezaprobarea Supraeul ui sau culpabilitatea pentru ac țiunile făcute si totodată
neaaceptarea reac țiilor ca fiind juste sau morale. Î n astfel de cazuri, copilul reactionează cu anxeitatea
pentr u ca aceasta îi permite sa se opună dorin țe instinctuale, fortând astfel Eul sa se opună dorin ței care
a provocat -o.
4.4 Abordarea biologică a anxietă ții
Aceasta abordare subliniază faptul că predispozi ția la anxietate este într -o anumită
masură, transmisă genetic. Î n urm a numeroaselor studii efectuate în aceasta direc ție, contribu ția
factorilor genetici în etiologia anxietă ții nu a fost pe deplin confirmată . Studiul efectuat de
A.Thapar si P. McFuggin (199 5) pe 376 de perechi de gemeni și parinții acestora au demonstrat
că atunci când ambii parin ți transmit anxietatea scorul anxietă ții copilului cre ște semnificativ și
gemenii crescu ți în acela și mediu familial au cote de anxietatea apropiat e. In anul 1969 Slate și
Shield au gasit o concordan ța totală pentru nevroză de 40 % la 6 2 de perechi de gemeni
monozigo ți și 15 % la 84 de perechi de gemeni dizigo ți, care sugerează o influen ță genetică
moderată . Ma rvin Zuckerman (1995) precizează că nu ne naștem nici nevrotici, nici extravertiti,
ci ne na stem cu anumite diferen țe în react ivitatea structurilor nervoase și cu un anumit nivel al

32
sistemelor neutrotransmi țatoare. Ceea ce este innascut este configura ția chimică ce produce și
reglează proteinele implicate î n dezvoltarea si stemului nervos, a neuro transmi țatorilor, a
enzimelor și a hormonilor ce participă la reglarea sa.
În DSM IV anxietatea poate sa apară ca efect fiziologic direct al conduitei medicale
generale a organismului sau al unor su bstan țe inducto are de anxietate, fiind diferen țiată de
situatia î n care a nxietatea apare ca reflex al trăirii con știente a stiua ției de boală. Diversele
tulbură ri endocrine, respiratorii, cardiovasculare, neurologice, prin implicarea unor mecanisme
fiziolo gice, pot determina trairi și manifestări anxioase. Orice senza ție neplacută sau afec țiune
somatică determină tră iri anxioase.
Cercetarile de neurobiolgogie investigheaza neurochimia din spatel e sentimentelor de
anxietate, făcandu -se distic ția între fiziologia anxietă ții-panica și ceea ce este denumit ă anxietate
anticipatoare, vazută simila r precum anxietatea generalizată. Anxietatea -panică este legată de
supraactivarea sistemului noradrenergic, adică de neur onii care folosesc norepinefric ca
neurotr ansmitator. Cercetă rile neurobiologice asupra dezordi nilor obsesiv -compulsive s -au
focalizat asupra neurotransmi țatorului serotonin -clomipraminan și fluxoet ina, antidpresive care
blochează recaptarea de serotonina, gradul în care aceste substan țe reduc ni velul de serotoninta
corelând cu gradul î n care r educ sentimentele de anxietate și gândurilor obsesionale.

4.5 Abordarea behavioristă a anxietă ții
Adep ții behaviorismului sus țin ideea că originea anxietă ții se află mai mult î n evenimentele
externe specifice decât în conflictele interne, punând accent pe importan ța comportamentului care
denotă orice reac ție ca ră spuns la stimul i externi. Psihologul american și fondatorul scolii
psihologice de behaviorism James Watson define ște anxietatea ca o reactie de teama
conditionată, o tendin ță dobandită . Acesta a d emonstrat ca fobiile se formează prin asocierea
stimulilor neu tri la situatii care declansează un com portament caracteristic anxieta ții, sus ținând că
mulțimea situa țiilor care provoacă fobii la varsta adulta ă, sunt rezultatul condit ionării din pr imele
faze ale dezvoltă rii copilului. Teoreticienii comportamentali a u afirmat ca fobiile se dezvoltă prin
condi ționare clasică atunci când, de exemplu o persoană învata să se teamă de un stimul neutru,
întrucat este asoci at cu un eveniment dureros sau î nfricoșator. Totu și condi ționarea clasică nu

33
este o explica ție completă a fobiilor. U nele rapoarte clinice subliniază ca fobiile se pot dezvolta
fară o experientă înfricosatoare anterioară. De exemplu, mul ți indivizi cu frică de serpi, viermi
sau alte vie țuitoare nu au avut anterior experien țe neplacute.
În anul 1984, S. Mineka demonstrează că modelarea comportamental -atitudinală este un
alt mec anism prin care frica este inva țata. Răspunsurile fobice pot fi învă țate imitand reac țiile
exprimate de al ții, asistâ nd la un model. Te oria nu poate furniza o explica ție completă pentru
toate fobi ile pentru ca fobicii care caută tratament nu mentionează ca au devenit speria ți după ce
au asistat la mo mentul cand s -a speriat cineva și in al 2 -lea rand, mul ți oameni au fost expusi la
experien țele neplacute ale altora, dar ei nu au dezvoltat asemenea fobii.
Modelul c ondiționării operante reprezintă al doilea set de studii comportamentale, unde
reîntărirea sau pedeapsa este dependentă de ră spunsurile subiectului. Aceste teorii se orientează
asupra comportamentul ui de evitare, iar rezultatele și interpretările implică reintarirea pozitivă
prin aproxim ari progresive mai apropiate fa șa de comportamentul dorit.
4.6 Abordarea cognitivisă a anxietă ții
Abor darea cognitivistă are la bază supozi ția conform careia disfunc țiile emo ționale apar și
se dezvoltă datorită interpretă rilor pe care indivizii le dau evenimentelor extre me. Evenimentele
cognitive joacă un rol de mediator între experie ța și răspuns. Percep ția, memoria, aten ția
influentează modul în care reac ționăm la evenimentele din ambian ța. Factorii co gnitivi ocupa un
rol important în etiologia și men ținerea anxietă ții. Teoreticienii au abordat rela ția dintre locul
percep ția controlului și anxietate astf el atunci câ nd individul este capabil sa contr oleze
evenimentele din mediul său de via ță atunci predispozi ția sa de a ma nifesta anxietate este
diminuată, comparativ cu cei neajutora ți. Albert Ellis (1962) consideră credin țele ira ționale ca
fiind sursa tulburarilor în plan comportamental și emotional, ele stând la baza cogni ției ira ționale.
Această abordare cognitivă a tul burarilor anxioase subliniază că factorul etiopatoge nic
principal este chiar prezen ța unor scheme cognitive neadecvate care este cons tituita din
convingeri nefondate și care determină evaluarea eronată a situa țiilor de via ță precum și a
disponibilita ților de adaptare ale individului. Î n cazul persoanelor anxioase, aceste scheme
cognitive predispun indiv idul la o supraevaluare a situa țiilor amenin țătoare sau a pericolelor

34
poten țiale și la o s ubevaluare a propriilor abilita ți de a le face fa ța, declansând emo ții și
comportamente dezadaptative.
În anul 1976, A.T. Beck afirmă faptul că „anxi etatea este produsul unor cogni ții
distorsi onate, care sunt de fapt gânduri automate”. El sus ținte că schemele disfunc ționale sunt
structuri cognitive al caror con ținut generează tulburarea emo țională și distinge două tipuri de
conținuturi informationale specifice schemelor cognitive: credin țele și supozi țiile disfunc ționale .
Credin țele sau con vingerile sunt structuri de bază de natură profundă, neconditiona le și pe care
individul le percepe ca fiind adevă ruri inconte stabile cu privire la sine insu și, iar supozi țiile sunt
structuri condi ționale cu ca racter instrumental c are pot fi privite ca reprezentând anumite legături
care se stabilesc între evenimente și aprecierile referitoare la propria persoana. Schemele
cognitive s pecifice persoanelor care suferă de tulburari anxioase sunt mult mai rigide și mai
inflexibile decat cele ale unu i individ normal. Convingerile și supozi țiile disfunc ționale
acționează ca niste reguli care influen țează concluz iile pe care le trag indivizii în urma
confruntării cu diversele situa ții de via ță.
Beck si Burs (1976; 1989) au eviden țiat o serie de dis torsiuni cognitive la nivelul gândirii
logice, cele mai des întalnite fiind inferen țele arbitrale, atunci cand individul trage o concluzie
fară a avea suficien te dovezi, abstragerea selectivă atunci când ne focaliză m asupr a unor as pecte
nesemnificative ale situa ției igorandu -le pe cele importante, suprageneralizarea; amplificar ea sau
minimalizarea care constă î n ex agerarea sau reducerea importan ței unor evenim ente;
personalizarea care indică raportarea evenimentelor extern e la propria persoană fără o bază
logică; catrastrofizarea; și citirea gândurilor care implică supozi ția că persoanele din anturaj
reactionează negativ fa ța de subiect fara a avea dovada.
George Kelly cunoscut datorită teoriei constructelor personale , consideră ca anxietatea este
constientizarea fapt ului ca evenimentul cu care se întalneste omul se află î n afara diapazonului
aplicabilita ții sistemului personal a constructelor cognitive. Sus ține că anxieta tea este rezultatul
constientiză rii lipsei unor constructe adecvate și totodată con știentizării neposibilită ții de a utiliza
constructele existente pentru previziunea tuturor evenimentelor participative. Incap acitatea de a
prognoza determină apari ția lip sei de apărare și a slă biciunii

35
CAPITOLUL 4 : Demersul emipiric

Scopul și obiectivele cercetării
Scopul acestui studiu este de a investiga posi bilii factori care au un efect asupra axietă ții
ca stare a studen ților î n timpul sesiunilor de examene.
Ca obiectiv, mi-am propus să analiz ez anxietatea ca stare a studen ților punând -o în rapor t
cu factorii de personalitate și cu stresul perceput .
Ipotezele cercetării
Ipoteza de lucru
Personalitatea și stresul influentează anxietatea ca stare a studen ților î n timpul sesiunii de
examene.
Ipoteze specifice :
Ipoteza 1
Extraversiunea influenteaza anxietatea ca stare a studentilor, în sensul că subiec ții cu un
nivel ridic at asupra extraversiunii vor ob ține rezultate scă zute asupra anxietă ții ca stare
compara tiv cu subiec ții cu un nivel scăzut al extraversiunii.
. Ipoteza 2
Agreabilitatea influen țează anxietatea ca stare a studen ților, în sensul că subiec ții cu un
nivel ridicat asupra agreabilita ții vor ob ține rezultate scăzute asupra anxietă ții ca stare comparativ
cu subiec ții cu un nivel scăzut al agreabilită ții.
Ipoteza 3
Conștiinciozitatea influen țează anxietatea ca stare a studen ților, în sensul că subiec ții cu un
nivel ridicat asupra conștiinciozita ții vor ob ține rezultate scăzute asupra anxieta ții ca stare
comparativ cu subiec ții cu un nivel scăzut al conștiinciozita ții.

36
Ipoteza 4
Nevrozismul influen țează anxietatea ca stare a studen ților, în sensul că subiec ții cu un nivel
ridicat asupra nevrozismului vor ob ține rezultate ridicate asupra an xietății ca stare comparativ cu
subiec ții cu un nivel scăzut al nevrozismului.
Ipoteza 5
Deschiderea la experien ța influen țează anxietatea ca stare a studen ților, în sensul că
subiec ții cu un nivel ridicat asupra deschiderii la experien ța vor obține rezultate scăzute asupra
anxieta ții ca stare comparativ cu subiec ții cu un nivel scăzut al deschiderii la experien ța
Ipoteza 6
Stresul perceput influen țează anxietatea ca stare a studen ților, în sensul că subiec ții cu un
nivel ridicat a supra stresului perceput vor ob ține r ezultate ridicate asupra anxietă ții ca stare
comparativ cu subiec ții cu un nivel scăzut stresului perceput

Metodele și instrumentele științifice utilizate în demersul

Lotul de subiecți
La acest studiu au p articipat un numă r de 160 subiecți. Dintre cei 1 60 de participanți la
cercetare, 116 sunt de gen feminin și 44 de gen masculin (nr. 1). Din cei 150 participanți la
cercetare, 92 sunt studen ți ai Faculta ții de Psihologie și Stiinte ale Educa ției, specializa rea
Psihologie iar 68 sunt studen ți ai Universita ții “A.I. Cuza care urmează o altă specializare ( nr. 2).
Instrumentele au fost aplicate î n timpul sesiunii de examene a lunii iunie 2018, precizându -le
subiec ților că nu există raspunsuri bune sau rele.

37

Variabile investigate
Variabile dependente :
Variabila dependentă: Anxietatea ca stare

1. Genul subiecților
Feminin
Masculin
2. Specializarea
Psihologie
Alte specializari

38
Variabile independente :
VI1: Dimensiunea extraversiune , cu 2 nivele Ridicat
Scăzut

VI2: Dimensiunea agreabilitate , cu 2 nivele Ridicat
Scăzut

VI3: Dimensiunea constiinciozitate , cu 2 nivele Ridicat
Scăzut

VI4: Dimensiunea nevrozism , cu 2 nivele: Ridicat
Scăzut

VI5: Dimensiunea deschidere la experien ță cu 2 nivele : Ridicat
Scăzut

VI3: Dimensiunea stresul perceput cu 2 nivele: Ridicat
Scăzut

39
Instrumente utilizate
În demersul empiric, am utilizat 3 instrument, și anume: Big Five Inventory (Golderberg,
1993), The Perceived Stress Scale (Sheldon Cohen) și State-Trait Anxiety Inventori (STAI -Y1)
(Sperlberg)

Big Five Inventory
Big Five Inventory masoară cele cinci dime nsiuni ale cadrului personalită ții:
 Dimensiunea Extraversiune (E)
 Dimensiunea Agreeabilitate (A)
 Dimensiunea Con știinciozitate (C)
 Dimensiunea Nevrozism (N)
 Dimensiunea Deschidere la experien ța (D)

Aces t instrument are 44 de itemi cu răspuns polihotomic pe o scală de 1 la 5 (1 – dezacord
puternic; 2 – dezacord; 3 – Nici acord nici dezacord; 4 – Puțin de acord; 5 – Acord puternic).
Fiecarui dimensiuni îi corespunde un numar de itemi. Dintre cei 44 de itemi, 16 au cu cotarea
inversă (itemii 2, 8, 9, 12, 18, 21, 23, 24, 27, 31, 34, 35, 37, 41, 43)

The Perceived Stress S cale
The Perceived Stress Scale este un instrument clasic d e evaluare a stresului care con ține întrebări
despre sentimentele și gândurile din ultima luna.
Ches tionarul cuprinde 10 itemi cu ră spuns polihotomic pe o s cala de la 0 la 4 (0 – Niciodată ; 1 –
Aproape niciodata; 2 – Uneori; 3 – Destul de des; 4 – Foarte des;) . Itemii 4,5, 7 și 8 sunt cota ți
invers cu ră spuns polihotomic pe o scala de la 1 la 4 (1 – Deloc; 2 – Puțin; 3 – Destul; 4 – Foarte
mult).

40
State -Trait Anxiety Inventori
State -Trait Anxiety Inventori este un chestionar frecvent utilizat pentr u a evalua anxietatea ca
stare și ca trasatură . Pentru masurar ea anxietă ții ca stare am folosi t scala S -Anxiety. Aceasta scală
conține un numar de 20 de itemi . Dintr e cei 20 de itemi, 10 sunt cota ți invers (itemii 1, 2, 5, 8, 10,
11, 15, 16, 19, 20)

Rezultatele obținute și interpretarea acestora
Ipoteza 1
Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea extraversiune și ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obținute s unt sumarizate în Tabelul nr. 3

Tabelul 3: Independent Samples Test

Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed ,092 ,762 3,637 142 0,000
Equal
variances
not
assumed 3,638
141,167 0,000

41
Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se poate observa faptul că ipoteza 1 se confirmă:
Studen ții extraverti ți prezinta un nivel scazut al anxietatii ca star e, comparativ cu cei introverti ți:
t(142)=3,637 pentru un prag de semnific ație p< 0,001. Există diferențe semnificative între subiecții
extravertiți și cei introvertiți în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică
Așa cum am anticipat, extraversiunea se asociază într -o mare masură cu o anxietate ca
stare scăzuta. Această dimensiune a personalită ții exprimă direc ția de orie ntare a energiei, ceea ce
denotă că studen ții extraverti ți manifestă interes deosebit pentru lumea din exterior, mediul social
și studen ții introverti ți au tendin ța de a se sim ți mai bi ne atunci când sunt singuri sau într -un grup
mic de confiden ți. În urma rezultatelor s -a dovedit că extraversiunea este un fac tor favorizant care
influentează nivelul anxietă ții ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în râ ndul studen ților introveri ți, care sunt orienta ți catre
interior si au tendin ța de a se izola sau de a se închide în sine și este mai pu țin prezentă în rândul
studen ților extraverti ți care sunt m ai sociabili, mai comunicativi și mai u șor adaptabili.

Ipoteza 2

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea agreabilitate și ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare . Rezultatele o bținute sunt sumarizate în Tabelul nr.4

42
Tabelul 4: Independent Samples Test

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se p oate observa faptul că ipoteza 2 se confirmă :
Studen ții cu un scor ridicat al v ariabilei agreabilitate prezintă un nivel scă zut al anxietă ții ca stare,
comparativ cu subiec ții cu scor scă zut: t(138)=-11,535 pentru un prag de semnificație p< 0,001.
Există diferențe semnificative între subiecț ii cu scor ridicat al variabilei agreabilitate și cei cu un
scor scă zut în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ținând cont de dimensiunea agreabilitate , studen ții cu un scor ridic at prezintă un nivel al
anxietă ții ca star e scăzut decât studen ții dezagrabili. Asadar, î n urma rezultatelor putem deduce că
agreabilitatea se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare scăzuta. Această dime nsiune
a personalită ții exprimă modul în care fiecare dintre noi ră spund em la ceri nțele mediului, ceea ce
denotă ca studen ții agreabili vor răspunde exigen țelor exterioare î ntr-un mod bine v oitor, spre
deosebire de studen ții dezagreabili care au tendin ța de a neglija calitatea rela țiilor interpersonale. Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed ,986 ,322 -11,535 138 0,000
Equal
variances
not
assumed -11,577 137,998 0,000

43
În urma rezultatelor s -a dovedit că agreabilitate este un factor favorizant car e influen țează nivelul
anxietă ții ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în randul studen ților dezagreabili, care au tendin ța de a -și
neglija rela țiile cu cei din jur și este mai pu țin prezentă în râ ndul s tuden ților agreabili care
mizează pe îmbunăta țirea interac țiunilor cu persoanele din jurul lor.

Ipoteza 3

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane in dependente având ca variabilă independentă dimensiunea con știinciozitate și ca
variabilă dependentă anxietatea ca stare . Rezultatele obținute sunt sumarizate în Tabelul 5.

Tabelul 5: Independent Samples Test

Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed ,559 ,456 3,219 139 0,002
Equal
variances
not
assumed 3,221 138,586 0,002

44
Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 5, se p oate observa faptul că ipoteza 3 se confirmă:
Studen ții cu un scor ridicat al variabilei conștiinciozitate prezintă un nivel scăzut al anxietă ții ca
stare , comparativ cu subiectii cu scor scazut : t(139)=3,219 pentru un prag de semnificație p<
0,001. Există diferențe semnificative între subiecții cu scor ridicat al variabilei constii nciozitate și
cei cu un scor scă zut în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ținând cont de dimensiunea constiinciozitate , studen ții cu un scor ridicat prezintă un nivel
al anxieta ții ca stare scăzut decât subiec ții necon știinciosi . Asadar, î n urma rezultatelor putem
deduce că , constiinciozitatea se asociază într -o mare masură cu o anx ietate ca stare scazută .
Această dimensiune a personalită ții exprimă modul în care tratăm situa țiile, gradul de c ontrol de
care dispune fiecare în ceea ce prive ște o ordine a priorită ților. Studen ții con știincio și au tendin ța
de a fi mai siguri pe ei dator ită faptului ca de țin situa ția sub control spre deosebire de cei
neconstiincio și care sunt mai dezordona ți și au un stil de via ța haotic. Î n urma rezultatelor s -a
dovedit că , constiinciozitatea este un factor favorizant care influen țează nivelul anxietă ții ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studen ților necon știincio și, care au tendin ța de
a-și spori probleme netratâ ndu-le cu seriozit ate si este mai pu țin prezentă în rândul studen ților
conștiincio și care de țin controlul situa țiilor și stiu foarte bine ce au de fă cut.

Ipoteza 4

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane independ ente având ca variabilă independentă dimensiune nevrozism și ca variabilă
dependentă anxietatea ca stare. Rezultatele obținute sunt sumarizate în Tabelul nr.6

45
Tabelul 6: Independent Samples Test

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 6, se p oate observa faptul că ipoteza 4 se confirmă:
Studen ții stabili emo ționali pr ezintă un nivel scă zut al anxietatii ca stare, comparativ cu cei
nevrotici : t(143)=11,175 pen tru un prag de semnificație p< 0,001. Există diferențe semnificative
între subiecții nevrotici și cei stabili emotionali în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ținând cont de dimensiunea nevrozism studen ții stab ili emo ționali prezintă un scor al
nivelul ui de anxietate ca stare mai scăzut decât studen ții nevrotici. Asadar, î n urma rezultatelor
putem d educe ca stabilitatea emo țională se asociază într -o mare masură cu o anxietate ca stare
scazută. Această dimensiune a personalita ții exprimă modul în care reac ționăm emo țional în
diferite situa ții în concordan ță cu senti mentele corespunzatoare. Studen ții nevrotici au tendin ța de
a man ifesta sentimente precum triste țea, supararea, îngrijorarea și tind să reac ționeze î ntr-un mod Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed ,056 ,813 11,175 143 0,000
Equal
variances
not
assumed 11,179 142,921 0,000

46
mai impulsiv sp re deosebire de cei stabili emo ționali care sunt relaxa ți și răman calmi în situa ții
tensionate. În urma rezultatelor s -a dovedit că , nevrozismul este un factor favorizant care
influen țeaza nivelul anxietă tii ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată î n rândul studen ților nevrotici, pentru că au tendin ța de a
reacționa într -o manieră mai irascibilă și este mai pu țin prezentă î n randul studen ților stabili
emoționali care tratează situa țiile tensionate cu mult calm si tac t.

Ipoteza 5

Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane independente având ca variabilă independentă dimensiunea deschidere la experienta
și ca variabilă dependentă anxietatea ca stare . Rezultatele obținute sunt sumarizate în Tabelul 7

Tabelul 7: Independent Samples Test

Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed ,007 ,935 2,069 134 0,041
Equal
variances
not
assumed 2,069 128,400 0,041

47
Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 5, se p oate observa faptul că ipoteza 5 se confirmă :
Studen ții cu un scor ridicat al variabilei deschidere la experien ță prezintă un nivel scăzut al
anxietă ții ca stare, comparativ cu subiec ții cu scor scazut : t(134)=2,069 pentru un prag de
semnificație p< 0,001. Există diferențe semnificative între subie cții cu scor ridicat al variabilei
deschidere la experienta și cei cu un scor scazut în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare.

Interpretare psihologică

Ținând cont de dimensiunea dechidere la experien ță, studen ții cu un scor ridicat prezintă
un nivel al anxietă ții ca stare mai scă zut. Asadar, î n urma rezultatelor putem ded uce că
deschiderea la experien ță se asociază într -o mare masură cu o anxietate ca stare scazută . Aceasta
dimensiune a personalită ții exprimă modul în care ne exprimăm dorin ța de implicare în diferite
activita ți, gradul de inventivitate și atrac ția fa ța de experien țele artistice. Studen ții deschisi la
experientă au tendinta d e a fi mai receptivi la activită tile noi, inclusiv cele care necesită un gr ad
ridicat al atractivită tii față de experien țele art istice spre deosebire de studen ții mai pu țini deschisi
la experientă care nu v or sa iasa din sfera lor zilnică de activitate datorită comodita ții și care nu
denotă interes fa ța de actele artistice. Î n urma rezultatelor s -a dovedit că deschiderea la experien ța
este un factor favorizant care influen țează nivelul anxietă ții ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studen ților mai pu țin deschi și, pentru că au
tendin ța de a reac ționa intens la a șa zisa frică de necunoscut și este mai pu țin prezentă în rândul
studen ților deschi și la experien ță care au atractivitate fa ța de activitatile noi și diferite.

Ipoteza 6
Pentru testarea ipotezei respective în SPSS, s -a aplicat operația statistică Testul T pentru
eșantioane independente având ca variabilă independentă stresul perceput și ca variabilă
dependentă anxietatea ca stare . Rezultatele obțin ute sunt sumarizate în Tabelul nr. 8

48

Tabelul 8 : Independent Samples Test

Interpretare statistică

Analizând datele din Tabelul nr. 8, se poate observa faptul că ipoteza 6 se confirmă:
Studen ții cu un scor ridicat al variabilei agreab ilitate prezintă un nivel scăzut al anxietă ții ca stare,
comparativ cu subiec ții cu scor scazut : t(138)=-11,535 pentru un prag de semnificație p< 0,001.
Există diferențe semnificative între subiecții cu scor ridicat al variabilei stresul perceput și cei cu
un scor scazut în ceea ce prive ște nivelul de anxietate ca stare .

Interpretare psihologică

Ținând cont de dimensiunea stresul perceput , studen ții cu un scor ridicat resimt st area
anxiogenă mai puternic decâ t studen ții care prezintă un sco r scăzut. A șadar, î n urma rezultatelor
putem dedu ce că stresul perceput se asociază într-o mare masură cu o anxietate ca stare. Aceasta
dimensi une a stresului perceput exprimă modul în care percepem situa țiile ca fiind stresate și se
bazează pe evaluare am enințarii în concordan ță cu resursele personale. Studen ții cu un scor
ridicat al stresului perceput au tendin ța să perceapă cerin țele de mediu și capacitatea individuala Levene’s Test for
Equality of Variances T Test for Equality of Means
F Sig. t df Sig.
(2-tailed)
Atitudinea
cadrelor
didactice
față de
educația
incluzivă Equal
variances
assumed 0,986 ,322 -11,535 138 ,000
Equal
variances
not
assumed
-11,577 137,998 ,000

49
de a face fa ță acestor expectan țe ca pe un dezechilibr u real spre deosebire de studen ții care obtin
un scor scă zut și care evaluează ex pectan țele mediul ui la adevarata lor gravitate. Î n urma
rezultatelor s -a dovedit că stresul perceut este un fac tor favorizant care influen țează nivelul
anxietă ții ca stare.
Anxietatea ca stare este afectată în rândul studen ților care prezintă un nivel ridicat al
stresului perceput, pentru că au tendin ța de a supraevalua gravitate a problemelor datorită
schemele cognitive disfunc ționale și este mai pu țin prezentă în rândul studen ților care prezintă un
nivel scă zut al stresului perceput și care fac o evaluare corectă a cerin țelor de mediu.

Discutii

Studiu de fa ță și-a propus să identifice factorii care influen țează starea anxiogena a
studen ților. Scopul cercetării este de a analiza în ce masură personalitatea și stresul perceput
influen țează anxietatea c a stare. Ne propunem sa verifică m atât prin prisma modelului Big V dacă
factorii de personalitate influen țeaza star ea anxiogena cât și prin prisma teoriei tranzac ționale a
stresului daca stresul perceput influen țează anxietatea ca stare. Am formu lat, astfel, urmatoarele
ipoteze: comparativ cu studen ții introverti ți, studen ții extraverti ți prezintă un nive l al anxietă ții ca
stare scă zut; c omparativ cu studen ții agreabili , studen ții dezagreabili prezinta un nive l al
anxietă ții ca stare ridicat ; comparativ cu studen ții conștiincio și, studentii necon știincio și prezintă
un nive l al anxietă ții ca stare ridicat ; comparativ cu studen ții nevrotici , studen ții stabili emotionali
prezintă un nive l al anxietă ții ca stare scă zut; c ompara tiv cu studen ții deschisi la deschidere ,
studen ții care ob țin scoru ri ridicate la aceasta variabilă prezintă un nivel al anxietă ții ca stare
scăzut; c omparativ cu studen ții care percep stresul scă zut, studen ții care percep stresul puternic
prezintă un nivel al anxietă ții ca stare ridicat.
Rezultatele noastre confir mă ipotezele amintite anterior, c oncluzionând ca personalitatea
și stresul influentează starea anxiogenă a studen ților î n timpul sesiunii de examene.

50
Capitolul 6: Concluzii finale

Anlizând datele obținute, s -a ajuns la concluzia că atât personalitatea, cât și stresul
perceput influen țează nivelul de anxietate ca stare a studen ților î n timpul sesiunii de examene.
Prima ipoteză se confirmă, ceea ce înseamnă că tipul de orientare extravertit sau
introvertit are o influe nță asupra nivelului de anxietate ca stare a studen ților, cei introverti ți
prezentâ nd un nivel mai ridicat al anxietă ții ca stare decât cei extroverti ți. Acest lucru se poate
datora f aptului că studen ții introverti ți au ten dința de a se sim ți mai bine atun ci când sunt singuri
sau într -un grup mic de confiden ți, atât timp cât nu poate exista riscul ca ac țiunile lor să fie
catalogate î ntr-un mod necorespunzator de ceilalal ți oameni prejudicio și.
A doua ipoteză se confirmă, binein țeles, ceea ce înseamnă că agr eabilitatea are o influență
asupra nivelului de anxietate ca stare a studen ților, studen ții agreabili prezintă un nivel al
anxietă ții ca stare scăzut comparativ cu cei dezgreabili. Acest lucru se poate datora faptul ui că
agreabilitatea poate avea func ția de a regla sensibilitate a sistemului de alarma atunci când
răspundem la cerin țele mediului î ntr-un mod bine voitor.
A treia ipoteză se confirmă, de asemenea, ceea ce înseamna că constiinciozitatea are o
influen ța asupra nivelului de anxietate ca stare a stu denților, studen ții con știincio și prezintă un
nivel al anxieta ții ca stare scăzut comparativ cu cei necon știincio și. Acest lucru se poate datora
faptului că con știinciozitatea poat e oferi un control asupra situa țiilor, o ordine a l ucrurilor, un
grad mai ma re de în țelegere care nu se identifică cu starea anxiogenă și incontrolabilitatea
situa ției specifice.
A patra ipoteză se confirmă, ceea ce înseamnă că nevrozismul are o influență asupra
nivelului de anxietate ca stare a stu denților, studen ții nevrotici pr ezintă un nivel al anxietă ții ca
stare ridica t comparativ cu cei stabili emo ționali. Acest lucru se poate datora fap tului că
stabilitatea emotională este un factor import ant al adaptarii individului fa ța de exigen țele
mediului.
A cincea ipoteză se confirmă și ea, ceea ce înseamnă că deschiderea la experienta are o
influență asupra nivelului de anxietate ca stare a studentilor, studentii deschisi la experienta

51
prezintă un nivel al anxietă ții ca stare ridicat comparativ cu cei cu rezultate slabe . Acest lucru se
poate datora faptului că deschide rea la experien ța exprima dorin ța individului de a se implica î n
diferite activită ți, nefiind ave rtizat de un pericol nedefinit și neavând o fri că de necunoscut ca î n
cazul stă rii anxiogene.
A șasea ipoteză este și ea co nfirmată ceea ce înseamnă că stresul perceput are o influență
asupra nivelului de anxietate ca stare a studentilor, studen ții cu un nivel scă zut al stresului
perceput prezintă un nivel al anxietatii ca stare scăzut comparativ cu cei care ob țin un scor ridi cat.
Acest lucru se poate datora faptului că stresul perceput este un predictor important a l stării
anxiogene pentru ca generează emoții similare și împartasesc multe dintre simptomele fizice.
Acest studiu și -a atins scopul propus, și anume investigrar ea factorilor care au un efect asupra
nivelului de anxietate ca stare. Cercetarea a identificat că nivelul de anxietatea ca stare variază
în fucție de personalitate și stresul perceput.
În urma realizării acestei cercetări s -au conturat și câteva lim ite: numărul redus de subiecți în
analiza datelor, neluarea în calcul și a altor variabile precum: vârsta participan ților, anxietatea ca
trasatură a subiectilo r, gradul de pregatire a studen ților î n ceea ce prive ște activitatea academ ic.

52
Bibliog rafie
1 Adler, A., (1996), “Cunoa șterea omului” Bucure ști: Editura IRI
2 Bandura, A., (1997 ), „Self-effica cy: The exercise of control” New York
3 Barlow. D.W., (1988), „ Anxiety and its disorders: The nature an d treatment of anxiety
and panic” New York: Gu ilford Press
4 Barnes. L.L.B., (2002), „ Reliability Generalization of Scores on the Spielberger
State -Trait Anxiety Inventory, Educational and Psychological Measurement ”
5 Băban, A., (1988), “Stres și personalitate” Cluj -Napoca: Presa Univers itară Clujeana
6 Beck, A.T., (1975), „ Cognitive therapy and the emotional disorders ” Madison, CT:
International Universities Press, Inc.
7 Dartu, C., (2006) „Psihologia Personalita ții” Note de curs
8 Cattell, R.B., (1957), „ Personality and Motivation Structure and Measurement” New
York: World Book
9 Cosmovici, A., (1996), „Psihologie generală ” Iași: Polirom
10 Cohen, S., Kamarck, T., Mermelsetin, R., (1983) , „A global measure of perceived stress.
Journal of Health and Social Behavior
11 Cohen, S., Janicki -Deverts, D., Miller, G.E., (2007) , „Psychological stress and distrees”
Journal of the American Medical Association
12 Eyseck, H.J., Eysenck M.W., (1985), „Personality and individual differences” New York:
Plenum Press
13 Folkman, S., (1984), „Personal control and stress and coping process: A theoretical
analysis” Journal of Personality and Social Psychology
14 Golderberg, L.R., (1993), „The structure of phenotypic personality traits”, American
Psychologis
15 Guilford, J.P., (1959) „Personality”
16 Golu.M., (2005) „Bazele psihologiei gen erale” Editura Universitară
17 Jung, C.G., (2004 ), „Tipuri psihologice” Editura Trei

53
18 Kelly, G., (1995) „The psychology of personal construct, Vol. I, II” New York: Norton &
Company Inc.
19 Lazarus, R.S., (1966) „Psychological Stress and the Coping Process” New York:
McGraw -Hill
20 Lazaurs, R.S., Folkman, S., (1987) „Tranctional theory sand research on emotions ans
coping” European Journal of Personality
21 Miclea, M., (1997) „ Stres și aparare psihică ” Editura Presa Universitara Clujana
22 Muntele. D., “Psihologia Sănătă ții” Note de curs
23 Popescu , P.N., (1969) „Personalitatea și Cunoasterea” Bucure ști: Editura Militară
24 Rogers, C., (1980) „A way of Being” Boston : Houghton Mi fflin
25 Watson, J.B., (1919) „Psychology from the Standpoint of a Behaviorist” Pshiladelphia:
J.B Lippincott Company
26 Zlate.M., (2004) „Eul și Personalitatea” Editura Trei

54
ANEXE
Anexa 1
Acestea sunt un număr de caracter istici care pot sau nu pot să se aplice în cazul tău. De
exemplu, e ști de acord că e ști o persoană căreia îi place să petreacă timp cu ceilal ți? Te rog scrie
un număr în dreptul fiecărei afirma ții prin care să indici măsura în care e ști sau nu de acord cu
aceasta.
Dezacord
puternic Puțin dezacord Nici acord nici
dezacord Puțin de acord Acord puternic
1 2 3 4 5

Mă văd ca pe cineva care…
1. Este comunicativ (vorbăre ț). 1 2 3 4 5
2. Are tendin ța să găsească defectele celorlal ți. 1 2 3 4 5
3. Este con știincios. 1 2 3 4 5
4. Este deprimat, supărat. 1 2 3 4 5
5. Este original, vine cu idei noi. 1 2 3 4 5
6. Este retras. 1 2 3 4 5
7. Este de ajutor și nu este egoist cu ceilal ți. 1 2 3 4 5
8. Poate fi oarecum neglijent, neatent. 1 2 3 4 5
9. Este relaxat, se descurcă bine cu stresul. 1 2 3 4 5
10. Este curios despre multe lucruri diferite. 1 2 3 4 5
11. Este plin de energie. 1 2 3 4 5
12. Începe să se certe cu al ții. 1 2 3 4 5
13. Este un muncitor de încredere. 1 2 3 4 5
14. Poate fi î ncordat. 1 2 3 4 5
15. Este ingenios, un gânditor profund. 1 2 3 4 5
16. Generează mult entuziasm. 1 2 3 4 5
17. Iartă u șor. 1 2 3 4 5
18. Tinde să fie dezordonat. 1 2 3 4 5
19. Își face multe griji. 1 2 3 4 5
20. Are o imagina ție bogată. 1 2 3 4 5
21. Tinde sa fie tăcut. 1 2 3 4 5
22. Este în general de încredere. 1 2 3 4 5
23. Tinde să fie lene ș. 1 2 3 4 5
24. Este stabil emo țional, nu se enervează u șor. 1 2 3 4 5
25. Este inventiv. 1 2 3 4 5
26. Are o personalitate hotărâtă, asertivă. 1 2 3 4 5

55
Dezacord
puternic Puțin dezacord Nici acord nici
dezacord Puțin de acord Acord puternic
1 2 3 4 5

Mă văd ca pe cineva care…
27. Poate fi rece și distant. 1 2 3 4 5
28. Perseverează până când termină ce a început. 1 2 3 4 5
29. Poate fi supă răcios. 1 2 3 4 5
30. Prețuiește experien țele artistice, estetice. 1 2 3 4 5
31. Este câteodată timid, închis. 1 2 3 4 5
32. Este atent și bun cu aproape toată lumea. 1 2 3 4 5
33. Face lucrurile într -un mod eficient. 1 2 3 4 5
34. Rămâne calm î n situa ții tensionate. 1 2 3 4 5
35. Preferă munca cu care este obi șnuit. 1 2 3 4 5
36. Este prietenos, sociabil. 1 2 3 4 5
37. Este câteodată nepoliticos cu ceilal ți. 1 2 3 4 5
38. Face planuri și le urmează întocmai. 1 2 3 4 5
39. Se enervează u șor. 1 2 3 4 5
40. Îi place să se gândească, să se joace cu ideile. 1 2 3 4 5
41. Are pu ține interese, preocupări artistice. 1 2 3 4 5
42. Îi place să coopereze cu ceilal ți. 1 2 3 4 5
43. Este u șor distrat, neatent. 1 2 3 4 5
44. Are gusturi rafinate î n artă, muzică sau literatură. 1 2 3 4 5

56
Anexa 2

Răspunde la urmatoarele întrebări, bazandu -te pe ceea ce ți s-a intamplat în
decursul lunii care a trecut. Vă rugam sa marca ți cu „x” în dreptul fiecărei afirma ții
în ce masură sunte ți sau nu de acord cu aceasta.

Nr.
Crt. Item
Niciodată Aproape
niciodată Uneori Destul
de des Foarte
des
1, În ultima lună, cât de des a ți fost
supărat din cauza
faptului ca ceva s -a întâmplat în mod
neașteptat?
2. În ultima lună, cât de des a ți sim țit că
nu ați reușit sa
controla ți lucrurile importante din
viața voastră?
3. În ultima lună, cât de des v -ați sim țit
nervos și "stresat"?
4. În ultima lună, cât de des v -ați sim țit
încrezător în legătură cu
capacitatea dvs de a vă gestiona
problemele personale?
5. În ultima lună, cât de des a ți sim țit că
lucrurile merg in directia dvs?
6. În ultima lună, cât de des a ți
descoperit că nu a ți putut face fa ță
cu toate lucrurile pe care trebuia să le
faceți?
7. În ultima lună, cât de des a ți reușit să
controla ți iritările
din viata dvs?
8. În ultima lună, cât de des v -ați sim țit
că sunte ți deasupra
lucrurilor?
9. În ultima lună, cât de des te -ai enervat
din cauza
lucrurilor care erau î n afara
controlului tău?
10. În ultima lună, cât de des a ți sim țit că
dificultă țile se strângeau
atât de mult încât nu le pute ți depă și?

57
Anexa 3
Mai jos sunt date diferite descrieri ale unor stări suflete ști. Citi ți fiecare descriere în parte
și marca ți cu „x” în dreapta descrierii care corespunde cu modul în care vă sim țiți acum în acest
moment.
Nu există raspunsuri bune sau rele. Nu pierde ți prea mult timp cu vreo deosebire și dati
acel raspuns care pare sa înfătiseze cel mai bine felul cu m vă simtiti în prezent.

Genul :
Facultatea :
Specialitatea :

Nr. Crt. Item Deloc Puțin Destul Foarte mult
1. Mă simt calm(ă )
2. Mă simt în siguran ță
3 Sunt tensionat(ă)
4 Mă simt încordat(ă).
5 Mă simt în apele mele
6 Mă simt întors (întoarsă) pe dos
7 Mă î ngrijoreaza ni ște neplaceri posibile
8 Mă simt satisfacut(ă)
9 Mă simt speriat(ă)
10 Mă simt confortabil(ă)
11 Mă simt sigur(ă) pe mine
12 Mă simt nervos (nervoasă)
13 Sunt agitat(ă)
14 Mă simt nehotarât(ă)
15 Sunt relaxat(ă)
16 Mă simt multumit(ă)
17 Sunt îngrijorat(ă)
18 Mă simt tulburat(ă)
19 Simt ca sunt o persoană echilibrată
20 Mă simt bine dispus(ă)

58