1 Anuarul ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ Departamentul pentru Învățământ la Distanță… [608127]

1 Anuarul ȘCOALA NAȚIONALĂ DE STUDII POLITICE ȘI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ
Departamentul pentru Învățământ la Distanță

PREZENTAREA SISTEMULUI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE A DOUĂ
ȚĂRI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ
Referat

Student: [anonimizat] 2017

2 C U P R I N S

Capitolul 1. Abordări conceptuale privind sistemul administrației publice
1.1.Noțiune de administrație, definiții ale conceptului de administrație publică ……………. ……..pag.3
1.2. Scurte considerente privind administrația publică în concepția germană.. ………………………. pag.4
Capitolul 2. Sisteme politico administrative locale …………………. ………………………… pag.5
2.1 Organizarea admin istrativ teritorială a statelor din U.E… ………………………. pag.5
2.2 Principiile organizării administrației publice locale în Germania…………….. pag.5
2.3. Principiile organizării administrației publice locale în Spania …………….. ….pag.6
Capitolul 3. Organizarea structurilor administrative ……………………. …………………..p ag. 7
3.1. Germania…………………………………………………………………………………… …….pag. 7
3.2. Spania… ………………………………………………………………… ………………………… pag.12
Capitolul 4. Conceptul de funcție publică ………………………………….. ……………………… pag. 15
Capitolul 5. Analiza criteriilor prestabilite pe fiecare țară luată în studiu …………… pag. 16
Tabel c omparativ ………………….. …………………………………………….. ……………………….. .pag. 23
Concluzii ………………………………………………………………………………. …………………………. pag. 25
Bibliografie ………….. …………………………………………………………………………………………..pag. 25
Administrației publice locale

3

Capitolul 1.
ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND SISTEMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE

Abordarea completă și complexă a diferitelor sisteme de administrație publică din
Europa contemporană ridică numero ase probleme de drept comparat public, atât constituțional
cât și administrativ, deoarece abordarea problematicii executive trebuie realizată în contextul
legilor fundamentale ce guvernează respectivele societăți, inclusiv statul acestora, cât și prin
prisma regimurilor politice existente, desigur democratice, mai vechi sau relativ noi, care își
exercită prerogativele de putere în armonie cu drepturile și libertățile cetățenești
fundamentale.
Noțiunea de administrație publică a fost amplu și diferit anal izată în literatura de
specialitate a statelor europene, atât în perioada interbelică, cât și în cea de după cel de -al
doilea război mondial, influența doctrinei franceze fiind determinantă în spațiul european.
Delimitarea conținutului și sferei noțiunii de administrație are atât importanță teoretică, cât și
practică, presupunând operațiunea de explicare a reglementărilor juridice în vigoare, prin
raportarea la ceea ce am putea numi constantele doctrinei într -un sistem democratic.1
Noțiunea de admini strație are în vedere două aspecte:
– sensul material/funcțional , conform căruia administrația publică semnifică activitatea
de organizare a executării și de executare în concret a legilor, urmărindu -se satisfacerea
interesului public prin asigurarea bun ei funcționări a serviciilor publice și
– sensul organic – atunci când ne referim la ansamblul autorităților publice, prin care,
în regim de putere publică, se aduc la îndeplinire legile și se prestează serviciile publice.
Noțiunea de administrație publi că este una extrem de controversată atunci cînd vine
vorba de definirea ei. Pe de o parte opinia generală a oamenilor este diferită, uneori
contradictorie, iar pe de altă parte autorii de specialitate, teoreticienii nu au reușit încă să se
pună de acord cu privire la o definiție clară.
În aceeați ordine de idei, se pot găsi numeroase definiții ale conceptului de
administrație publică, fără a putea, deocamdată, cu certitudine, spune care este corectă:
➢ O primă definiție ar putea fi cea dată de Antonie Iorgov an, conform cărei administrația
publică reprezintă „o categorie de autoritate publică, care potrivit Constituției și legilor este
chemată să execute legea, sau, în limitele legii să presteze servicii publice, uzînd, în acest
scop, de prerogativele specific e puterii publice” .
Cu alte cuvinte, potrivit acestui autor, administrația publică nu este altceva decît o parte
integrantă a puterii executive, care, pe lînga faptul că execută legile, le pune în practică, mai
prestează servicii publice, adica servicii î n beneficiul cetațenilor. Autoritatea administarției
publice rezidă, tot în opinia autorului, în faptul că este o putere publică, adica o autoritate,
care, chiar dacă nu este aleasă, este numită de persoanele alese de popor să îi reprezinte.
➢ O a doua defin iție a conceptului de administrație publică ar putea fi cea a lui Charles
Debbash , conform căruia ea este „aparatul de gestiune a problemelor publice” .
Altfel spus, un popor, o comunitate locală se confruntă cu o problemă, fie ea de ordin etnic,
transport ațional (nevoia de un mijloc de transport in comun care să aibă o anumită rută), iar
administrația publică nu este altceva decît instituția care oferă soluția acestei probleme.

1 Iorgovan Antonie – Tratat de drept administrativ, ed. a IV -a, vol. I, Ed. All Beck, București, 2005, pag. 3 -4

4
➢ O altă definiție a conceptului de administrație publică ar putea fi aceea comform căreia
ea desemnează „ansamblul de organe care înfaptuiesc, conduc și execută treburile publice” .
Cu alte cuvinte, administrația publică este, prin prisma acestei definiții organismul, care în
corelație cu treburile publice are 3 misiuni: de a le infăptui, conduce și executa. Adică
organele administrației publice urmăresc interesul public, să aplice în parctică acțiunile
necesare mențineri i funcționalității sistemului.
➢ O a patra definiție a administrației publice, conform lui J . P. Harris si John J. Corson
susțin că ea este „activitatea prin care se realizează scopurile și obiectivele guvernului”, cu
alte cuvinte puterea executivă a statul ui, guvernul, are la rîndul lui o fracțiune executivă, care
aplică în practică politicile lui.
➢ O a cincea definiție a administrației publice ar fi cea a lui John Pfiffner si Robert
Presthus , conform cărora „Administrația publică, ca domeniu de activitate este în principal
preocupată de mijloacele pentru implementarea valorilor politice” .
Valorile politice ale unei societăți democratice sunt date de alesul poporului, sunt stabilite în
conformitate cu convingerile, realitățile de fapt ți alte variabile, iar in sensul definiției celor
doi autori, domeniul de activitate al administrației publice este găsirea de modalități de punere
în practică a acestor valori.
➢ O altă definiție a administrației publice este formulată de Nicholas Henry , care o vede
pe „aceasta diferit de tendințele politice, atît prin accentuarea comportamentului birocratic
dar, mai ales, prin sistemul structurilor proprii și metodologiilor aplicate pentru realizarea
scopurilor guvernamentale” .
Acest autor vede administrația publică ca un organ independent de tendințele politice prin
două caracteristici numite : – prima ar fi comportamentul birocratic, mai accentuat, ceea ce
face ca luarea unei decizii, implementarea unui program să fie supuse unui proces complex,
sub acțiunea mai multor factori decizionali;
– în timp ce a douacaracteristică ar fi aceea că administarția publică dispune de structuri
și metodologii proprii, care -i conferă individualism și pe care le utilizează în realizarea
obiectivelor decise la nivel guvernamental.
Pentru prezent area sistemului administrativ local a două țări membre Uniunii
Europene, am ales Spania și Germania.

1.2.Scurte considerente privind administrația publică în concepția germană
În toate timpurile teoria dreptului administrativ s-a lovit de obstacolul repr ezentat de
cercetarea și definirea noțiunii de administrație, lucru valabil și în cazul Germaniei
Acesta este motivul pentru care și autorii actuali evită formularea unei definiții exprese a
administrației, mărginindu -se la a -i contura elementele de conțin ut și gradul de extensie prin
metoda eliminării și prin definirea trăsăturilor justiției și al elegiferării.
Există totuși câteva încercări de definire a administrației, utilizându -se frecvent tehnica
unor definiții exprimate în termeni pozitivi, cum este cea oferită de Wolff și Bachof , conform
cărora administrația în sens material reprezintă punerea în aplicare a afacerilor colectivității
publice și a membrilor acesteia de către agenții colectivității desemnați în acest scop.
De asemenea, Profesorul Fors thoff delimitează noțiunea de administrație publică de
alte activități cu caracter administrativ precizând că trebuie făcută distincția între termenul de
administrație în sfera dreptului privat și a dreptului public.
La rândul său, Profesorul H. Maurer definește, în spiritul tradițional descriptivist,
administrația ca fiind o realitate socială, axată pe interesul public care presupune acțiuni
dinamice orientate spre viitor și hotărâri administrative care sunt măsuri concrete de
rezolvare a cazurilor de spe ță.

5 Cu toate acestea opinia majorității autorilor este că nu există o declarație universal
valabilă pentru noțiunea de administrație.
De remarcat, este faptul că doctrina germană analizează administrația separat de
reglementările constituționale.
.insse.ro În optica germană „administrația este activitatea statului pentru realizarea
obiectivelor sale în interiorul sistemului juridic, cu excepția puterii judiciare”3 , sau, cu alte
cuvinte, orice activitate a statului sau a altui purtător al puterii pub lice, separată de puterea
legislativă și cea judiciară reprezintă administrație, într -o definiție negativistă.

http://www.dadrvl.ro
http://www.hidroelectrica.r
CCapitolul 2. SISTEME POLITICO ADMINISTRATIVE LOCALE .ro/ro/galerie -de-
arta

22.1 Organizare a administrativ – teritorială a statelor din Uniunea Europeană.

Prin sisteme politico -administrative locale înțelegem ansamblul autorităților și
instituțiilor aparținând colectivităților constituite la nivelul diviziunilor administrativ
teritoriale ale s tatelor, care desfășoară activități de administrație publică, relațiile dintre
acestea, precum și relațiile dintre ele și organele administrației centrale.
Uzual pentru a desemna aceste sisteme se folosește termenul de administrație locală,
atât pentru se nsul organic cât și pentru sensul funcțional al ansamblului.
Administrația locală fiind administrația colectivităților constituite la nivelul
diviziunilor administrativ -teritoriale, include administrația de nivel intermediar nominalizată
după n umele diviz iunii administrativ teritorială intermediare în care funcționează și
administrația de bază , denumită administrație municipală sau comunală, după caz.
În cazul administrației intermediare, aceasta este situată între celelalte două tipuri de
administrație, fapt ce determină respectarea atât a competențelor de nivel superior cât și a
celor de nivel inferior.
Administrația locală de bază ( comunală sau municipală) este administrația situată cel
mai aproape de cetățeni, organizată în diviziunile administrativ teritoriale de bază.
Având în vedere aceste definiții, pentru cunoașterea sistemelor este necesară, mai
întâi, cunoașterea organizării administrativ teritoriale a statelor din U.E.

2.2. Principiile organizării administrației publice locale în Germania. (Stat federal)

ÎÎn primul rând trebuie precizat ce numim astăzi Germania, era în Evul Mediu un
conglomerat de principate, ducate și comitate cu un pronunțat grad de automi e. Modelul
german se caracterizează printr -un interes crescut purtat descentralizăr ii , care, așa cum se
arată în literatura de specialitate4, poate fi interpretat ca o reacție în fața procesului practic
întrerupt de centralizare și birocratizare. În acest caz, descentralizarea apare sinonomă cu
reîntărirea intereselor față de birocrația funcțională, care reprezentase soluția ideală la toate
problemele economice, sociale și politice.
În Germania, organizarea administrativă este datată de structura federală a statului.
În literatura de specialitate5 s-a arătat că sistemul de administrație i locale din această țară este
unul dintre cele mai eficiente.

co3 Otto Mayer citat de I. Alexandru, op.cit p.27 munele
4 4 A.Benz -La descentralisation cu R.F.A., Revue internaționale de Sciences Administratives, no.4, 1987,pag.555.
5. Vida Ioan – Puterea executivă și administrația publică, București, 1994, pag. 176 -177.

6

Î În cadrul lander -ului administrația este dispusă pe diferite niveluri: comunal,
districtual sau departamental și de circumscripție6.
Circumscripția dispune de un buget propriu, ali mentat din beneficiile unor
întreprinderi, subvenții ale landului, prin impozite indirect gestionate de land prin contribuții
ale comunelor, în funcție de rezultatele financiare ale acestora.
În Germania circumscripția joacă rolul unei mari comune sau a u nei asociații de comune, fiind
definită ca o asociere legală și obligatorie de comune .
După actuala organizare administrativ – teritorială, colectivitățile teritoriale de bază sun
comunele , care includ și marile orașe și micile localități rurale.
Statutul comunei este guvernat de principiul liberei administrări, ceea ce înseamnă că aceasta
rezolvă în nume propriu ansamblul problemelor locale. În acest sens, comunei îi este
recunoscută autonomia financiară, capacitatea de a -și planifica dezvoltarea, de a ad opta acte
normative în anumite domenii și de a -și recruta și gestiona prersonalul.
În Germania autonomia locală atît a comunelor, cât și a arondismentelor au o lungă
tradiție, o particulariate a Germaniei constând în faptul că autonomia arondismentelor ar e o
dublă consacrare constituțională – atât prin legea fundamentală a federației, cât și prin
constituția landului.
În acest sens, libera administrare a colectivităților locale și repartizarea competenței conform
principiului, ce mai târziu avea să fie num it principiul subsidiarității, va figura printre
principiile centrale ale Legii fundamentale din 1949.
Rezolvă în numele

2.3. Principiile organizării administrației publice locale în Spania.( țara autonomiilor,
stat cu structuri regionale și comunitare pu ternice).

Spania este un stat initar descentralizat care cuprinde 17 regiuni, 50 de provincii și
puțin peste 8000 de comune.
Textul constituțional garantează dreptul la autonomie pentru diferite naționalătăți și
regiuni.
Referitor la evoluția descentar lizării, se arată, printr -o lege din anul 1955,
reglementarea regimului local, recunoscându -se autorităților din provincii și municipii
anumite atribuții, însă aceste erau supuse unui control strict, atât de oportunitate, cât și de
legalitate, apriori și aposteriori.
Constituția din 1978 consacră autonomia locală, dar a fost nevoie de o decizie a
Tribunalului Constituțional7, care începând cu anul 1981, a înlăturat regimul de tutelă
prevăzut de legea din anul 1955. Între anii 1981 -1983, sunt adoptate Stat utele celor 15 regiuni
autonome. În anul 1985, a apărt legea națională privind organizarea și funcționarea
colectivităților locale, în anul 1988, legea privind finanțele publice locale.

6. Cu precizarea că unele landuri dispun numai de structuri de circumscripție, cele districtuale sau departamentale fiind eliminate.
7.O decizie a Tribunalului Constituțional din 28 iulie 198, stabilește că autonomia locală trebuie înțeleasă ca fiid dreptul comunității locale
de a participa prn intermediul organelor p roprii la definirea și la administrarea afacerilor care o privesc ,, reglându -și intensitatea actiunii
în funcție de raportul interes local și interex supra –local. Rezultă că autorităților administrației publice locale le este recunoscută
competența admini strativ generală. glându -și

7
ÎÎn anul 1992, se încheie ,, Pactul autonomiilor,, (semnat între cele două principale
partide politice din Spania), prin care se extinde competența comunităților regionale
autonome, în același an, este adoptată legea privind regimul juridic al administrației publice și
procedurile administrative comune. Astfel, s -a ajuns la actuala configurație a administrației
publice locale spaniole.
Pentru aplicarea principiului autonomieie comunităților regionale, Constituția Spaniolă
nu a instaurat o hartă a autonomiilor, nu a stabilit comunitățile autonome și nu a prevăzut un
partaj uniform al competenței
Ea a definit, însă procedura de constituire a comunităților autonome. Astfel, principiile
limitrofe având caracteristici istorice, c ulturale și economice comune pot revendica reunirea
într-o comunitate autonomă (regiune).
Instrumentul juridic fundamental al fiecărei comunități autonome este statutul , care
cuprinde atribuțiile ce revin acesteia, din ,,inventarul de atribuții,, ce pot fi recunoscute
comunităților autonome, prevăzut de Constituție.
Rezultatul aplicării acestor prevederi constituționale a fost crearea a 15 comunități
autonome (regiuni), care au sfere de competență legislativă diferite și inegale. Cu toate
acestea, comuni tățile regionale dispun de atribuții legislative și au instituții, deliberative și
executive, comparabile cu cele ale unui stat federal8.
Spania fiind un stat al ,, autonomiilor,, s -au manifestat preocupări susținute pentru
definirea autonomiei și s -au de pus eforturi pentru clasoficarea conceptelor din acest domeniu.
Astfel, autonomia locală se definește ca fiind dreptul autorităților locale de a intervenii în
orice domeniu al vieții publice care se înscrie în sfera intereselor proprii. =fr&pageid=50

Capi tolul 3. ORGANIZAREA STRUCTURILOR ADMINISTRATIVE

3.1. Germania
Republica Federală Germania este un stat compus ca structură și o republică
parlamentară sub aspectul formei de guvernământ.
Din această cauză separația puterilor în stat se realizează atât la nivel federal sau
central, cât și la nivelul fiecărui land, respectiv orizontal, între legislativ, executiv și justiție,
cât și pe nivel vertical între autoritățile federale precum și cele din aceeași categorie
aparținând landurilor componente ale fede rației.
Constituția din anul 1949 (art. 20) reglementează repartizarea competențelor între
autoritățile federale și landuri, acestea din urmă având acele atribuții în măsura în care ele nu
au fost conferite expres puterii centrale.
Parlamentul german este alcătuit din două camere, una inferioară (Bundestag), unde
electoratul este reprezentat în funcție de ponderea numerică a opțiunii politice a alegătorilor,
și camera superioară (Bundesrat) în care această reprezentare, numai a landurilor care compun
statu l, este egală numeric.
În mod evident și landurile își au propriile parlamente locale.
Puterea executivă este exercitată pe plan central de guvernul federal condus de
cancelar și alcătuit din miniștri federali; premierul fiind propus de președintele repu blicii și
ales de camera inferioară cu majoritatea voturilor exprimate.
Cancelarul stabilește liniile directoare ale politicii guvernamentale interne și externe și
își asumă responsabilitatea aplicării acesteia de către executivul condus de el.

8 Dint re comunitățile autonome care dispun de cele mai largi prerogative menționaă. Catalania, Galiția, Țara Bascilor, Andaluzia,
Aragon, Navara, Castilia.

8 Guvernul federal răspunde în fața cancelarului și a parlamentului, el decide și asupra
divergențelor dintr e miniștri care îl compun sau dintre aceștia și omologii lor din guvernele de
land.
Miniștrii federali sunt numiți și revocați de șeful statului la propunerea cancelarului,
fiecare din ei conducând în mod autonom propriul departament și pe propria sa răsp undere.
La nivelul landurilor funcționează guverne distincte conduse de un prim ministru. În
afara nivelului federal sau central de organizare, Germania mai cunoaște și următoarele nivele
teritoriale:
– landurile (Länder), țări ale federației, reprezentân d nivelul regional;
– arondismentul (Landkreise) – județ, departament, district, după diverse
terminologii, ca nivel intermediar;
– comuna (Gemeinden) sau localitatea (urbană ori rurală) ca nivel de bază.
Alăturat acestora, potrivit tradițiilor istorice recunoscute legislativ, Germania mai cunoaște și
așa numitele orașe libere sau autonome respectiv:
– orașe stat, cu regim asemănător landurilor (Berlin, Hamburg, Bremen);
– marile orașe arondisment, cu un statut specific în cadrul landurilor și de
egalit ate cu respectiva structură administrativ -teritorială căreia îi corespund.
Germania este o federație în care:
– landurile au preexistat istoric federației, având o suveranitate originară,
înnăscută, care, în urma unificării statale, s -a limitat, transfer ându -și unele atribuții (de
exemplu, în domeniul apărării, finanțelor, politicii monetare, a celei externe, etc.), în
beneficiul federației, păstrându -și unele competențe specifice și având parlament, guvern și
justiție proprii;
– arondismentele și comune le au autonomie limitată la rezolvarea problemelor
specifice în baza competenței atribuite de federație și land, conform Constituție federale
precum și a Constituției și a codurilor proprii landului, potrivit statutelor respectivelor
colectivități locale ș i a tradițiilor istorice locale.
Fiecare din cele trei nivele de organizare, land, arondisment și comună dispune
de:
– autorități reprezentative proprii, alese de comunitate;
– autonomie proprie, distinctă și determinată ca aptitudine de a acționa în nu me
propriu pentru rezolvarea problemelor comunității locale respective;
– capacitate de drept public și privat care permite exercitarea în regim de putere
sau de inițiativă particulară, prin acte de autoritate administrative sau contractuale emise sau
încheiate în vederea realizării propriilor atribuții.
Autoritățile federale cât și landurile își pot exercita funcțiile direct prin propriile
organe federale sau de land în cadrul tuturor structurilor inferioare până la nivel de
arondisment sau comunal ori î n mod indirect, în cazul competențelor locale exclusive, asupra
cărora exercită doar un control de legalitate superior (aparținând de stat sau de land).
Competențele legislative, executive și judiciare sunt riguros determinate la nivelul
structurilor terit oriale și în raport cu puterea centrală.
A. Competența legislativă are ca subdiviziuni:
– competența proprie sau exclusivă a federației;
– competența concurentă sau comună (paralelă) a federației și a landului;
– competența proprie landului.
Competenț a legislativă generală deși teoretic este atribuită landului, practic este
încredințată federației, în condițiile în care, totuși, Consiliul Federal (camera superioară,
Bundesrat), format din reprezentanții numeric egali ai landurilor, contribuie decisiv l a
elaborarea legii federale aplicate efectiv de administrația landurilor, în domenii de importanță

9 națională precum apărarea, politica externă, finanțe, servicii publice naționale (poștă,
telecomunicații, căi ferate).
Competența concurentă (comună sau par alelă) vizează justiția, asistența socială,
domeniile dreptului civil, penal, muncii, iar în caz de conflict între cele două are prioritate
legislația federală.
Competența proprie (exclusivă) a landurilor vizează învățământul, cultura, ordinea
publică, st atutul colectivităților locale și procedurile administrative. Respectarea repartizării
de atribuții și soluționarea conflictelor juridice derivând din acest domeniu revine
Tribunalului Federal Constituțional.
B. Arondismentele și comunele au :
– caracter de colectivitate teritorială locală, dispunând de autonomie administrativă
proprie, iar nu de autonomie legislativă încredințată doar landului din care fac parte;
– exercită competențe executive proprii și exclusive pentru rezolvarea problemelor
specifice , iar, alăturat lor, au și competențe delegate de federație sau de land;
– principiul subsidiarității, respectiv intervenția autorităților superioare în sprijinul
celor inferioare, acționează ori de câte ori acestea din urmă sunt depășite economic sau
financiar de amploarea unei sarcini, care nu o pot realiza integral prin efort propriu, în care
sens landul intervine în sprijinul arondismentului, iar acesta din urmă în sprijinul comunelor.
I. Arondismentul
Acesta reprezintă o colectivitate teritorială loc ală intermediară între land și comună,
având un statut special stabilit printr -un cod adoptat ca lege a landului și care dispune de
autonomie administrativă.
Adunarea arondismentului este organul colegial, reprezentativ, aleasă pe un mandat de
5 ani prin vot universal, egal, direct și secret de către electoratul local respectiv.
Adunarea decide în toate problemele de competența arondismentului și poate delega
unele atribuții președintelui ei sau unor comitete restrânse formate din membrii acesteia.
Preșe dintele de arondisment este ales de adunare pe un mandat cuprins între 6 -12 ani,
având atât statutul de ales și de reprezentant local, dar și calitatea de funcționar public, fiind
atât conducătorul organului colegial, cât și șef al aparatului administrativ al arondismentului.
Arondismentul desfășoară activități ce depășesc mijloacele financiare și capacitatea de
gestiune a comunelor componente, având atribute de activitate publică în acest sens constând
în capacitatea de a organiza, recruta și gestion a personalul administrativ, dispunând de puterea
bugetară și financiară necesară, având competența de a emite reglementări juridice aplicabile
întregului arondisment, precum și dreptul la sigiliu, stemă și drapel propriu.
Atribuțiile arondismentului se cl asifică în:
– atribuții proprii care, la rândul lor, sunt obligatorii vizând amenajarea teritoriului și a
drumurilor intercomunale, întreținerea parcurilor naturale, construirea și întreținerea
spitalelor, școlilor profesionale și liceelor, asistența social ă, colectarea, depozitarea și
prelucrarea reziduurilor menajere și atribuții facultative precum susținerea activităților
culturale, a bibliotecilor publice, bazelor sportive, promovarea turismului, în funcție de
capacitatea financiară;
– atribuții delegate încredințate, respectiv transferate sau preluate după caz, comunelor mai
mari sau de la comunele mai mici în funcție de posibilitățile reale ale acestor comunități de a
le realiza efectiv.
Aparatul administrativ al arondismentului are o alcătuire dualistă , atât ca serviciu
propriu al acestei structuri, cât și ca serviciu deconcentrat al landului, fiind format din
funcționari aparținând celor două entități.

10 Ca serviciu propriu exercită atribuțiile stabilite potrivit statutului său, iar ca serviciu al
landului exercită competențe de poliție, disciplină în construcții, amenajarea drumurilor,
căilor de navigație și teritoriului, iar costurile prestațiilor administrative fiind împărțite între
land și arondisment.
Președintele arondismentului ca șef al adună rii conduce lucrările acesteia, fără drept
de vot, pregătește și execută hotărârile adoptate de plen, având drept de opoziție („veto”)
împotriva celor ilegale, putând decide în domeniile conferite de lege, în cele delegate de
adunare, iar în situațiile de urgență în toate domeniile de competența acesteia din urmă.
Președintele, ca șef al aparatului administrativ al arondismentului, este superior
ierarhic atât propriilor funcționari locali de arondisment, cât și celor ai landului de la nivelul
arondismentul ui răspunzând de activitatea lor.

II. Administrația publică locală comunală
Administrația comunală cuprinde localitățile urbane (orașele) și cele rurale.
Statutul comunei este supus principiului liberei administrări și celui al autonomiei
locale ceea c e permite să decidă în nume și pe răspunderea proprie pe ansamblul problemelor
locale în domenii precum dezvoltarea economică și financiară, recrutarea și gestionarea
personalului propriu, adoptarea de reglementări proprii, etc.
Atribuțiile proprii exclus ive pot fi :
– obligatorii în domeniul urbanismului, construcției și întreținerii școlilor primare,
drumurilor locale, cimitirelor, ajutoarelor sociale;
– facultative privitoare la promovarea economiei locale, infrastructura transportului
local în comun, s usținerea activităților sportive, culturale, distractive, a unor obiective sociale,
crearea unor case de economii comunale, etc.;
Atribuțiile neexclusive pot fi :
– delegate de land în materia stării civile, evidenței populației, recensământ, control
alime ntar, a comerțului cu băuturi alcoolice, a alimentatiei publice;
– transferate de arondisment.
Comunele pot acționa ca agenți economici, în limitele legii, putând înființa
întreprinderi economice pentru nevoi locale, cu caracter rentabil, vărsând în într egime tot
profitul la bugetul local. Un mare număr de sarcini administrative locale au fost transmise
unor particulari ca, de exemplu, în materie de transport public local, saluritate, etc., sub
controlul autorităților locale, realizându -se, după caz, asoc iații comunale, acolo unde
interesele economice și efortul financiar impun o asemenea colaborare.
În funcție de mărimea comunelor distingem:
– marile orașe, asimilate arondismentelor, având o populație de peste 100.000 de
locuitori care exercită atât atr ibuții de arondisment cât și de comună;
– orașele mijlocii (peste 20.000 de locuitori) care exercită numai unele atribuții de
arondisment, cât și atribuții proprii;
– orașele mici și satele care exercită atribuții proprii, iar alte atribuții sunt exercit ate pe
seama lor de către arondisment.
Comunele cunosc trei modele distincte de organizare și exercitare a conducerii
administrative locale.
I. Modelul „consiliului” (utilizat în nord) de inspirație engleză, respectiv un organ
colegial, deliberativ, ales pe un mandat de 4 ani, în mod direct de locuitorii comunei, care
deține toate atribuțiile importante, alegând la rândul său, un primar onorific, dar și un director
executiv numit care conduce toate serviciile administrației comunale locale.
În Saxonia exi stă un comitet de administrație care cuprinde pe acest director și
adjuncții săi, precum și un număr de consilieri comunali, care pregătește și execută hotărârile
consiliului local având, totodată, și un drept de decizie în domenii limitate.

11 II. Modelul „ magistratului” care presupune un consiliu ca organ colegial, deliberativ
și eligibil și „magistratul” ca organ executiv restrâns, format din primar și adjuncții săi, aleși
de consiliu, fiecare având atribuții proprii, cu rolul de a pregăti ședințele și pro iectele de acte
ale consiliului pe care le duce la îndeplinire.
III. Modelul „primarului” ce presupune un primar ales direct de locuitori, cu puteri
importante, dublat de un consiliu comunal, organism colegial, deliberativ și eligibil prezidat
de primar c a organ comunal executiv și șef al administrației locale.
Primarul conduce atât administrația locală (aparatul), cât și consiliul local, având sau
nu, în funcție de legislația locală, și un drept de vot, fiind ales, de regulă, pentru un mandat de
5 ani.
Oricum, cetățenii și nivelele inferioare ale organizării administrative, au dreptul la
reprezentare legală la nivel de comună, respectiv arondisment și land, prin alegeri generale și
nemijlocite (directe).
III. Relațiile locale și controlul administrativ
Între toate nivelurile organizării administrative din Germania nu există raporturi
administrative ierarhice de subordonare datorită recunoașterii autonomiei.
Controlul landului asupra arondismentului vizează atât actele emise în exercitarea
atribuțiilor proprii acestei structuri cât și asupra atribuțiilor delegate de land.
A. Controlul asupra actelor emise în exercitarea atribuțiilor proprii este ulterior
emiterii, vizează numai legalitatea actului administrativ și este înfăptuit de un organ
deconcentrat subordonat direct ministrului de interne al landului.
Controlul nu este general (de fond) și nici de oportunitate, nu este sistematic ori
periodic, sau din oficiu, fiind declanșat numai dacă există o sesizare privind legalitatea actelor
adunării de arond isment sau a președintelui acesteia.
Atribuțiile acestei forme de verificare constau în:
– dreptul de informare a autorității de control, la cererea acesteia, și obligația de
furnizare a tuturor datelor solicitate în problema respectivă, existând posibili tatea organului de
control de a participa la ședințele adunării de arondisment, a comitetului ei, putându -se face
recomandări în cadrul acestora;
– dezaprobarea oficială a actului ilegal ceea ce poate antrena revocarea măsurii de către
emitent sau, în caz de menținere a actului, organul de control poate hotărî anularea lui, ca
sancțiune coercitivă, indicându -se ce măsuri trebuie luate, inclusiv un termen rezonabil de
îndeplinire;
– substituirea organului de control în atribuțiile autorității verificate, p rin emiterea
unui act administrativ contrar, asigurându -se punerea în executare a acestuia, inclusiv
atitudinea celui verificat de conformare față de dispozițiile noului act, iar în cazul în care nu
se mai pot dispune măsuri administrative asupra actelor v erificate se va declanșa, după caz,
controlul judecătoresc de anulare a acestora, la sesizarea autorității de control;
– numirea unui comisar, dacă autoritățile arondismentului nu mai funcționează, și care
va prelua, total sau parțial, atribuțiile arondis mentului, când apar blocaje sau
disfuncționalității grave în activitatea executivului local, cu respectarea unor condiții strict
determinate legal privind preluarea atribuțiilor; – demiterea sau dizolvarea, după caz, a
președintelui sau a adunării de arond isment, pentru încălcări deosebit de grave.
B. În cazul controlului exercitat asupra atribuțiilor delegate de land arondismentului
verificarea poate să fie și de oportunitate, nu numai de legalitate, exercitându -se și verificarea
prealabilă sau anterioară emiterii actului, nu numai ulterioară acestui moment, declanșată din
oficiu sau la sesizare, concomitent cu dreptul de a emite îndrumări obligatorii de urmat de
către organul supus verificării.

12 În cazul verificării de oportunitate asupra actelor emise în temeiul atribuțiilor delegate
nu se exercită controlul judiciar declanșat de autoritatea de control în justiție.
În mod similar sau analog arondismentul exercită asupra comunelor, același gen de
verificări ca și landul asupra arondismentului, președ intele de arondisment exercitând
controlul asupra administrației locale comunale atât în calitatea de autoritate locală cât și de
reprezentant al landului.
În mod identic, privitor la atribuțiile proprii ale comunei verificarea este numai de
legalitate și exclusiv ulterioară emiterii actului, iar referitor la atribuțiile delegate localității
controlul mai poate fi și de oportunitate, cât și prealabil emiterii actului, indiferent că
delegarea inițială s -a încredințat de land ori de arondisment.

3.2 Spania
Această țară constituie o monarhie parlamentară, sub aspectul formei de guvernământ.
Premierul este propus de rege și votat cu majoritatea absolută a congresului
deputaților. Guvernul este format din primul ministru, ca președinte, vicepreședinți, miniș tri și
alți membri stabiliți prin lege.
Administrația publică centrală și locală acționează conform principiilor de eficacitate,
ierarhie, deconcentrare, descentralizare, autonomie și coordonare cu respectarea legii și a
sistemului de drept.
Statul spani ol exercită atributele esențiale ale suveranității și realizează principalele
serviciile publice naționale de interes general (precum apărarea națională, sănătatea publică,
relațiile externe, politica monetară, sistemul judiciar) asigură legislația civilă, penală,
comercială, socială și de muncă.
Potrivit Constituției, statul stabilește cadrul juridic general al comunităților autonome
(regiunile) și al colectivităților teritoriale locale (provinciile și municipiile) cărora le
recunoaște competența administ rativă generală în problemele de interes local.
Totuși statul stabilește și regimul juridic general al organizării și funcționării
administrației publice locale, statutul funcționarilor publici locali, procedurile administrative,
concesiunile, exproprieri le, contractele administrative și răspunderea administrativă.
Ca organizare teritorială, Spania cunoaște regiunile, provinciile și municipiile (urbane
și rurale), la care se adaugă arii metropolitane (Barcelona, Valencia).
Constituția garantează unitatea națiunii cât și dreptul la autonomie pentru diferitele
naționalități sau regiuni, îmbinând criteriul etnic colectiv cu cel etnic teritorial (cazul
Cataloniei, Țării Bascilor, Galiției). Toate structurile teritoriale dispun de o autonomie
conformă interesel or specifice fiecăreia, existând posibilitatea extinderii acesteia.
I.Regiunea
Regiunea reprezintă o comunitate autonomă, care dispune de competența legislativă,
ce diferă de la regiune la regiune, și care este în conformitate cu reglementările naționale și
cele ale propriilor statute ce consacră autonomia comunităților regionale, inclusiv cu
reglementările proprii adoptate în temeiul acestora.
Constituția (art. 148) reglementează competența legislativă a regiunilor potrivit regulii
„per a contrario”, pr in comparație și în opoziție cu cea a statului, de unde concluzia că ceea ce
nu este expres rezervat puterii legislative centrale poate fi reglementat de regiune în domenii
precum dezvoltarea regională și economică, amenajarea teritoriului și urbanismul, l ucrări
publice de interes regional, căi ferate și rutiere, de același interes, etc.
Organele regiunilor sunt adunarea legislativă, consiliul regional de guvernare și
președintele comunității.

13 Adunarea legislativă este aleasă, în mod direct pe 4 ani, lucr ează în ședințe publice,
este un organism deliberativ în materie legislativă locală ale cărei acte sunt controlate de
Tribunalul Constituțional.
Consiliul regional de guvernare este organul executiv ai cărui membrii sunt numiți de
președintele comunității și au responsabilități asemănătoare unor miniștrii.
Președintele comunității este ales de adunare și numit de rege, conduce consiliul
regional, are statut de prim -ministru și răspunde în fața adunării.
II. Provinciile
Acestea dispun de autonomie locală iar administrația acestora este realizată de
„reprezentanța locală” compusă din consiliul provinciei, comisia de guvernare, președintele și
vicepreședinții.
Consiliul provinciei este organul deliberativ format din deputați provinciali aleși de
consilierii municipali din rândul lor, care lucrează în ședințe publice, având atribuții
normative, de control, de organizare, financiare și de protecție a intereselor colectivităților
locale.
Comisia de guvernare este compusă din președintele acesteia și un număr d e deputați
numiți de el în cadrul său, exercită atribuții delegate de consiliu sau de președinte, după caz,
asistându -l pe acesta din urmă în exercitarea atribuțiilor care îi revin.
Președintele este ales de consiliu dintre membrii săi, organism care îl p oate destitui
prin moțiunea de cenzură. El numește vicepreședinții dintre membrii comisiei de guvernare,
care îndeplinesc atribuții delegate de președinte și îl înlocuiesc în caz de absență.
Atribuțiile proprii ale provinciilor sunt stabilite de legile na ționale și de cele regionale,
diferind de la o comunitate la alta, dar fiind comune în materia promovării și dezvoltării
intereselor specifice provinciei, prestarea serviciilor publice la același nivel supra municipal,
coordonarea serviciilor municipale pe ntru realizarea integrală și eficientă a acestora, acordă
asistența economică, tehnică și juridică a municipiilor rurale.
Autonomia regulamentară permite provinciilor, cu respectarea prevederilor legislative
naționale și regionale, să -și reglementeze prop ria organizare a autorităților reprezentative de
conducere, a propriilor servicii publice, să adopte diverse regulamente interne de organizare și
funcționare vizând proprii funcționari.
Coordonarea serviciilor publice municipale presupune elaborarea anuală a planurilor
de cooperare în vederea realizării investițiilor și serviciilor de competență municipală cu
consultarea a acestora din urmă.
Principiul subsidiarității obligă provincia la sprijin financiar a municipiilor când
fondurile localității sunt insu ficiente, dublat de subvenții acordate de regiuni sau chiar de stat,
după caz.
Atribuțiile delegate9 provinciei trebuie să respecte ca reguli:
– în actul de delegare trebuie să se prevadă condițiile, conținutul, durata și mijloacele
afectate atribuției t ransmise;
– administrația titulară păstrează dreptul de îndrumare și control asupra administrației
delegate;
– delegarea se face numai cu acordul colectivității teritoriale care preia atribuția.
Prin înființarea regiunilor provincia a devenit un interme diar între regiune și chiar stat,
pe de o parte, și administrația municipală, pe de altă parte, ca structură de bază având chiar rol
coordonator între aceste entități, inclusiv substituirea municipiilor care fiind depășite nu -și pot
îndeplini corespunzător unele atribuții.

9 Liviu Coman Kund, op. cit. p. 124

14 În concluzie provincia este o entitate locală cu personalitate juridică constituită dintr –
o grupare de municipii (comune) sau alte subdiviziuni teritoriale în scopul îndeplinirii unitare
ale unor activități locale sau de stat.

III. Administrația municipală
Această structură dispune de autonomie administrativă locală alegându -și, după caz,
organisme de conducere obligatorii și/sau facultative.
Cele obligatorii cuprind consiliul municipal, comisi a de guvernare, primarul și
adjuncții acestuia.
Consiliul municipal este alcătuit din consilieri aleși în mod direct pe 4 ani și reprezintă
organul deliberativ al localității.
Printre atribuțiile proprii enumerăm adoptarea bugetului și organizarea servici ilor
publice locale, gestiunea domeniului public, adoptarea preluării atribuțiilor delegate de la alte
autorități, precum și, după caz, alegerea și revocarea primarului, dacă legea nu atribuie acest
drept în mod direct alegătorilor.
Alte atribuții vizează ordinea și circulația publică, urbanismul, protecția civilă și a
mediului înconjurător, prevenirea și stingerea incendiilor, transporturi publice locale, servicii
sociale, salubritatea, colectarea și depozitarea deșeurilor.
Ca servicii minime proprii și obligatorii de asigurat, prin lege, în mod propriu,
exclusiv sau asociativ, enumerăm iluminatul public, întreținerea străzilor, rețeaua de
canalizare, alimentarea cu apă potabilă, colectarea rezidurilor menajere, salubritatea, controlul
alimentelor și băut urilor.
Atribuții delegate de stat, regiune sau provincie sunt încredințate numai în măsura în
care ar spori eficacitatea acestora și ar antrena o mai bună participare a cetățenilor la
îndeplinirea lor, desigur cu respectarea condițiilor legale de delegar e.
La rândul său, consiliul își poate delega unele atribuții comisiei de guvernare sau
primarului.
Comisia de guvernare este formată din primar și unii consilieri desemnați de el, ca
organism executiv care îndeplinește în plen sau individual prin membrii săi unele atribuții
delegate de consiliu sau primar.
Primarul ales, după caz, de consilieri ori de electoratul local, este executivul local și
șeful administrației locale.
Are ca atribuții numirea și revocarea adjuncților săi, a membrilor comisiei de
guvernare, este ordonator de credite, dispune măsurile necesare în caz de calamități naturale
sau catastrofe.
Adjuncții primarului exercită atribuții delegate de primar în domeniile economic,
urbanism, financiar, circulație rutieră, înlocuindu -l în caz de a bsență.
Organismele facultative sunt constituite la libera apreciere a comunităților locale și a
municipiilor și vizează:
– comisii de informare alcătuite din consilieri locali, ca organisme de lucru ale
consiliului, constituite pe probleme și reflectând configurația politică a plenului, cu rol de
pregătire sau avizare a hotărârilor acestuia;
– consiliile sectoriale, prezidate de un consilier local, cu o componență liber stabilită de
autoritatea locală, cu rol de angrenare a cetățenilor și a asociaților l ocale la rezolvarea
propunerilor și sesizărilor adresate executivului local;
– echipele municipale de district (subdiviziuni urbane ale marilor orașe) ca organisme
deconcentrate ale consiliului municipal cu rol în îmbunătățirea afacerilor orășenești.

15 Consiliile municipale pot întâmpina dificultăți în exercitarea atribuțiilor proprii motiv
pentru care legea permite degravarea lor de respectivele competențe prin:
– scutirea acestora de obligațiile ce nu le pot îndeplini, conferită, după caz, de provincii
sau regiuni;
– sprijinirea prin ajutor acordat de provincii sau regiuni în îndeplinirea serviciilor
publice minimale obligatorii. Relațiile dintre toate nivelele organizării administrative locale și
între structurile aferente acestora nu au la bază subor donarea.
Controlul administrativ general asupra actelor de putere ilegale ale administrației
locale se face ulterior prin atacarea lor în fața tribunalului administrativ, distinct de instanțele
de drept comun, ceea ce nu conduce la suspendarea de drept a măsurii contestate.
Autoritatea de control administrativ la nivel regional este un organ special, delegat al
guvernului, iar la nivelele provinciei și municipiilor este delegatul guvernamental de la nivel
provincial, care reprezintă puterea centrală în te ritoriu, exercitând administrația statului în
mod direct în interesul comunității autonome și în coordonare cu administrația locală.
Municipiile (orașele și comunele) sunt autonome și au personalitatea juridică deplină.
Exercitarea dreptului la autonomie permite provinciilor limitrofe cu trăsături istorice,
culturale și economice comune, dar distincte de ale altora, teritoriilor insulare și provinciilor
ca entități să se constituie în comunități autonome în baza unui referendum popular local, fără
ca prin aceasta să aibă loc un proces de federalizare a statului și a comunităților respective.
Asemenea comunități vor putea adopta statute proprii trimise parlamentului spaniol spre
legiferare. Datorită acestui regim juridic diversificat, diferit și flexibil s -a recunoscut „de jure”
și în mod oficial autonomia tradițională a unor regiuni precum Catalonia, Țara Bascilor și
Galiția.

Capitolul 4. CONCEPTUL DE FUNCTIE PUBLICA
Conceptul de functie publica constituie o institutie fundamentala a dreptului
administrati v, ea fiind strâns legata de notiunea de activitate, autoritate, organ.
Autoritatile publice, inclusiv cele administrative, sunt înzestrate cu atributii necesare
îndeplinirii sarcinilor ce le revin în conformitate cu care exercita competente determinate,
participând în baza capacitatii juridice pe care o au la raporturi juridice de autoritate în nume
propriu1
Vom analiza definirea si structura functiei publice in sistemele administrative ale
tarilor alese studiului comparativ Spania si Germani a, din perspectiva a cinci criterii:
4..1 Structura administrativ ă
Structura administrativ ă a fiec ărui stat o vom analiza în funcț ie de autoritățile,
instituțiile și entităț ile publice administrative care în baza derogărilor legi slative au
competențe în ceea ce privește domeniul funcț iei publice.
4..2. Conceptul de func ție public ă
Funcț ia public ă este interpr etată din perspective diferite în țările analizate ș i de acee a
vom defini conceptual de funcție publică , reliefând reglementările în vigoare existente î n
fiecare stat.

16 4.3.Clasificarea functiei publice
Luând forma regimului politi c și administrativ din fiecare stat, funcția publică se
regase ște structurată după diferite criterii rezultând categorii d e funcții publice .Acestea se
regăsesc de la o administraț ie la alta , însă , există ș i suficiente deosebiri , stabilind , prin acest
criteriu claficarea clară a funcțiilor publice existente în fiecare țară .
4.4.Principiile care stau la baza exercit ării f uncției publice. Trăsături ș i caracteristici
ale func ției publice
Fiecare țară are la bază anumite pr incipii constituționale, generale, speciale sau
derogatorii. Având drept cadru comun, principiile de bază ale democrației și ale statului de
drept, funcția publică din fiecare tară își fundamentează propriile prin cipii care stau la baza
exercită rii aces teia , precum și trăsături specifice și caractere proprii . Astfel , în contextual
acestui cr iteriu vom prezenta principiile, trasăturile și cara cteristicile funcției publice
prevăzute de administrația publică a fiecărei țări
4.5.Categorii specifice de funț ii publice
Prin acest criteriu vom reliefa clasele de functii publice care prevad
reglementari speciala , care au un statut diferit fata de cele mentionate in statutele privind
functia publica si functionarii publici din fiecare tara.
Capitolul 5. ANALIZA CRITERIILOR PRESTABILITE PE FIECARE ȚARĂ
LUATĂ ÎN DISCUȚIE
4.2.1.Structura administrativa
Spania
• Administratia Generala a Statului : Ministerul Administratiei Publice , Ministerul
Agriculturii , Pescariilor si Alimentatiei , Ministerul Afacerilor Externe , Ministerul
Stiitei si Tehnologiei , Ministerul Apararii , Ministerul Educatiei , Culturii si
Sportului, Ministerul E conomiei , Ministerul Dezvoltarii , Ministerul Securitatii
Publice , Ministerul Justitiei , Ministerul Mediul Inconjurator , Ministerul Prezidential,
Ministerul Sanatatii si al Consumatorului , Ministerul Muncii si al Serviciilor Sociale
• Administratia comu nitatilor autonome . Statul spaniol cuprinde 17 comunitati
automone inzestrate cu putere legislativa si adminsitrativa proprie
• Administratia locala ( formata din totalitatea primariilor)
• Entitati de drept public cu statut legal – exista un numar mare de as ociatii si organizatii
aflate in subordinea unei autoritati administrative care furnizeaza sau presteaza un
serviciu public
Administra tia publica spaniola se imparte, deasemenea , pe baza celor 17 comunitati
autonome care se bucura de putere administrativa proprie:
• Basque country
• Catalonia
• Galicia
• Andalucia

17 • Principality of Asturias
• Cantabria
• Rioja
• Region of Murcia
• Community of Valencia
• Aragon
• Castile -la-Mancha
• The Canary islands
• Navarre
• Extremadura
• Community of the Balearic islands
• Community of Madrid
• Commun ity of Castile and Leon
precum si orasele Ceuta si Melilla . Ministerul Admi 11511x239l nistratiei Publice este cel
care are competente privind oragnizarea si coordonarea sistemelor administrative din
comunitatile autonome.
Germania
Daca in perio ada 1935 -1945 Germania a fost un stat unitar, in anul 1949 s -a revenit la
organizarea federative a statului in landuri; astfel federalismul a fost privit ca un element de
libertate:
• Federatia ( statul central)
Legislativ: Bundestag
Bundesrat
Executiv: Guvernul Federal
Ministerele Federale
Organe si institutii aflate in subordinea Administratiei Federale
Justitie: Curti Fe derale
• 16 Landuri ( landuri teritoriale si orase -state : Berlin , Bremen , Hasburg)
Legislativ: Parlamentele landurilor
Executiv: Guvernul landurilor
Ministerele
Organele si institutiile Administratie Landurilor
Justittie: Curtile landurilor
• Guverne locale proprii: -116 orase cu peste 50 de mii loc. ( cu independenta
administrativa)
– 323 orase -rurale
– 14.561 municipalitati

18
4.2.2.Conceptul de functie publica
Functia publica apare ca o grupare de atributii si de competente în scopul de a
satisface interese generale, întrucât orice putere sociala se legitimeaza numai prin finalitatea
sa de interes public, neputându -se admite ca ea sa fie utilizata în scopuri personale. În fiecare
stat membru al Uniunii Europene care are o Lege fundamentala scrisa se regasesc principii ale
functiei publice.
Spania
În ciuda faptului ca putem vorbi despre preocupari în legiferarea domeniului public
înca din Antichitate (merita sa retinem mai ales initiativele lui Carlos III care vizau domeniul
militar sau reforma lui Bravo Murillo din 1852 care a avut un rol decisiv în c rearea
categoriilor de cariera administrativa în functie de care se remunerau functionarii), bazele a
ceea ce trebuie sa fie Administratia si functia publica au fost puse prin adoptarea Constitutiei
din 1978 prin care Spania s -a constituit ca stat social s i democratic de drept.
Reglementarile din domeniul functiei publice urmeaza modelul francez si sunt foarte
detaliate în ceea ce priveste obligatiile si sanctiunile disciplinare aplicabile functionarilor
publici.
În cursul anului 2007 a fost adoptat noul St atut al Angajatilor din Sectorul
Public (Legea nr.7/2007 din 12 aprilie Estatuto Básico del Empleado Público) care prevede la
art 2 aria de guvernare a fucntiei publice . Acesta se aplica tuturor categoriilor de functionari
publici din urmatoare administra tii:
• Admintratia Generala a Statului
• Aministratia Comunitatilor autonome si a administratia oraselor Ceuta si Melilla
• Administratia Entitatilor Locale
• Organismele Publice si Entitatile aflate in subordinea administratiei centrale sau locale
• Administratia U niversitatilor Publice
Germania
In doctrina germanica functia publica este privita din perspectiva a patru dimensiuni :
• in sensul larg al termenului prin functie publicã se intelege ansamblul persoanelor
aflate la dispozitia guvernantilor pentru a face sã functioneze serviciile publice
• in sens organic este vorba de ansamblul personalului din administratie. Acest personal
are o compunere diversificatã si cuprinde categorii extrem de variate. Uneori, în
aceeasi perspectivã organicã, functia publicã desemnea zã doar o parte din acest
personal
• in sens formal, functia publicã poate desemna regimul juridic aplicabil personalului
administrativ
• in sens material, este vorba de activitatea constând în colaborarea în mod permanent si
cu titlu profesional la o actiune a persoanelor publice ale administratiei.

19
Contextul general privind conceptul de functie publica este explicat si reliefat prin
notiunea Qffentlicher Dienst ( în traducere literarã, serviciu public) în Germania.
In Germania, functia publicã este caracterizatã prin forta traditiei istorice si simultan
prin mutatiile intervenite în ansamblul sarcinilor administratiei publice si în modul în care ea
urmeazã sã si le asume.
Cazul functiei publice din Germania se caracterizeazã printr -o situatie a parte; fiind un
stat federal, în care doar unul din patru functionari publici este angajat la nivelul guvernului
federal sau în agentiile federale , statutul functionarilor publici si al functiei publice se aplicã
la mai putin de jumãtate din personalul a dministratiei.
Daca in tãri precum Belgia, Grecia, Suedia, Franta, Olanda si Portugalia, functia
publicã este aproape sinonomã cu personalul administrativ, în Germania existã o delimitare
între functionarii cu statut de drept public, pe de o parte, si luc rãtorii din administratie, ce se
supun regulilor dreptului muncii, pe de altã parte.
4.2.3.Clasificarea functiei publice
Spania
Constitutia Spaniei exprima o serie de schimbari privind statutul fucntiei publice si a
functionarilor publici care produc o se rie de schimbari în valorile sociale si politice ale
spaniolilor, în mediul economico -social international, în relatiile de putere si de lidership
interne. Astfel , se vorbeste adesea despre necesitatea unui statut de baza comun pentru
domeniul public care sa admita modulari pentru fiecare categorie sau colectiv în functie de
calificarea profesionala si în functie de caracteristicile functionale (personal sanitar, de posta,
diplomatic etc.).
Art. 10 alin.1 din Legea nr.7/2007 din 12 aprilie Est atuto Básico del Empleado
Público stabileste ca sunt functionari publici persoanele care , in conditiile de egalitate si
similaritate cu principiile de merit si competente , au acces la o functie publica sau la un post
din cadrul administratiei publice , s i care , presteaza servicii profesionale in scopul si interesul
general al cetatenilor.
Clasificare functiei publice este direct corelata cu categoriile de functionari publici. In
concordanta cu specificatiile art 10 , alin. 2 al Legii nr. /200 7 din 12 aprilie Estatuto Básico
del Empleado Público regasim urmatoarele functii publice:
• functii publice corespunzatoare functionarilor publici de cariera sau de intentie
• functii publice corespunzatoare personalului laboral , atat personalului fix cat s i celui
temporal
• functii publice corespunzatoare personalului eventual
Deasemenea , functionarii din administratia publica spaniola sunt clasificati în doua grupe,
cei angajati în baza unei relatii administrative si cei angajati în baza unui contract de munca în
sistemul public. Prima categorie este cea mai des intalnita in administratia publica spaniola ,
iar cea de a doua insumeaza un numar mai putin numeros de functionari publici. In acest
context , functiile publice se clasifica in:

20
Pt prima categorie : a) functii publice administrative principale
b) functii de conducere principale
Pt cea de a doua categorie : a) functii publice administrative secundare
b) functii de conducere secundare
Germania
In Germania exista 3 mari categorii de angajatori de functionari publici. Aceste 3
categorii sunt: Guvernul federal, Landerul si municipalitatile. Fiecar e dintre aceste sectoare
angajeaza 3 categorii diferite de functionary publici: Beamte (functionari publici sub
incidenta Dreptului public), Angestellte (salariati sub incidenta Dreptului privat) si Arbeiter
(angajati aflati sub incidenta Dreptului privat ). Numarul total al functionarilor publici din cele
3 clase a fost de 4,8 milioane in 1998, din care Beamte -1,7 milioane (incluzand judecatorii si
cei din fortele armate)
Functiile publice se regasesc de regula in aparatele de lucru ale :
Cancelar iei statului
Ministerelor
Institutiilor subordonate ministerelor
De exemplu: Ministerul Economiei si Tehnologiei – institutii: Biroul Federal de
Economie si Control al Exporturilor ,Agentia pentru Comert Exterior ,Institutul National
de M etrologie, etc
Ministerul de Interne:
Academia Federala de Administratie Publica
Biroul Federal pentru Migratii si Refugiati
Politia Federala
Biroul Federal al Administratiei, etc
Ministerul Muncii:
– agentii resposabile cu pensile cetatenilor (77,000 angajati)
– administratia muncii (92,400 angajati)
– agentii pentru asigurari de sanatate (139,000 angajati), etc

21

4.2.4.Principiile care stau la baza exercitarii functiei publice. Trasaturi si
caracterist ici ale functiei publice
Spania
Art8. al Statului de Baza al Functionarilor Publici prevede urmatoare principii ce stau
la baza exercitarii functiei publice si a realizarii sale concrete de catre titularii ei:
• Sunt principii generale subordonate functiei p ublice si pe care legislatia administratie
publice se bazeaza , urmatoarele:
a) serviciul in slujba cetateanului
b) egalitate, recunostinta si promovare profesionala
c) superioritatea deplina a legii si a dreptului
d) obiectivitate , profesionalism si impa rtialitate
e) egalitatea claselor
f) eficienta previzionarii si gestionarii resursei umane
g) dezvoltare si calificare profesionala permanenta a functionarilor publici
h) transparenta gestionarii
i) ierarhia atributiilor
j) negocierea colectiva si particip area , prin intermediul reprezentantilor , la determinarea
conditiilor de acces la functia publica
k) cooperarea dintre administratii in vederea reglementarii si gestionarii functiei publice
• Administratia publica din Spania actioneaza in scopul satisfaceri i interesului public
general , bazandu -se pe nevoile si cererile cetatenilor si pe principiul obiectivitatii.
• Organele administratiei sunt create , guvernate si coordonate in conform cu litera legii
si spiritul constitutiei.
• Administratia publica are la ba za principiul eficientei , al ierarhiei , descentralizarea si
coordonarea.
• Cetatenii pot accesa arhivele si registrele administratiei in afara acelora care sunt
expres scoase din circuitul civil.
Germania
• Fiecare cetatean german are in toate Landurile acel easi drepturi politice si obligatii
• Fiecare cetatean german are drepturi egale in ceea ce priveste oficiile publice in
concordanta cu aptitudinile, calificarea si meritele profesionale
• Niciun cetatean nu va fi dezavantajat din motive de aderenta religioasa
• Exercitiul autoritatii publice va fi incredintat membrilor serviciilor publice ce se afla
sub incidenta legilor statului
• Legea ce guverneaza serviciile publice trebuie exercitata cu buna credinta si
respectand principiile traditionale are serviciului pub lic
Structura administratiei publice se fundamenteaza in concordanta cu urmatoarele
principii:

22 • Stat federal: administratiile landurilor sunt membre ale adminstratiei federatiei
mentinandu -si propria putere suverana
• guvernare proprie a autoritatilor locale : administratia locala are un nivel ridicat de
autonomie in ceea ce priveste competentele in rezolvarea si administrarea problemelor
locale
• separarea puterilor: legislativul , executivul ( guvernul si administratia) si justitia sunt
fiecare atribuite unor institutii si organe speciale .
4.2.5.Categorii specifice de functii publice
Spania
Prevederi cu privire la statul special al functiei publice regasim in Statul de Baza al
Functionarilo Publici ,Legea nr.7/2007 din 12 aprilie :
Art.3. Personal exclus:
Disp ozitiile acestei legi se vor aplica , in regim direct sau cu caracter special in cazul in care
legea specifica acest lucru:
a) personalului Curtii Generale
b) personalului Organelor Constitutionale ale Statului
c) judecatorilor , magistratil or , personalului administratiei judecatoresti
d) presonalului militar Fuerzas Armadas
e) personalului Fuersas y Cuerpos de Seguridad
f) personalului vamal
g) personalul Centrului national de Inteligenta
Art.4.Regimuri speciale
Perso nalul educational si cel ai sanatatii se vor organiza pe baza propriilor reglemetari ,
avand, insa , ca baza de pornire dispozitiile prezentei legi
Art.5. Functionarii publici din Entitatile Locale
Functionarii publici din Entitatile Locale se afla sub re glementarea prezentei legi ,
reglementarea legislatiei regimului local si a legislatiei Comunitatilor Autonome in baza
competentelor legale stabilite.
Germania
Consiliile de personal (Personalrate) sunt reprezentate prin Actul Reprezentativ al
Consiliilor Federale si functioneaza ca serviciu public si au acelasi rol ca si Consiliile de
munca din sectorul privat. Membrii Consiliilor de personal sunt alesi de catre toti membrii
personalului si reprezinta interesele atat functionarilor publici stabilit cat si a personalului
contractat.
In Germania Landurile sunt impartite in:
– landuri teritoriale (toate mai putin orasele -stat)

23 – orasele -stat (Bremen, Berlin, Hamburg)
Majoritatea landurilor au o structura dispusa pe 3 nivele:
1. Autoritatile Landului (Ministri i Landului);
2. Guvernele Regionale;
3. Administratia locala
In Bremen, statul si municipalitatea locala sunt conduse de una si aceeasi persoana,
astfel incat Primarul municipalitatii este de asemenea si Ministrul de Finante al Landului.
Tabel comparativ
Spania Germania
Structura
administrativa Administratie generala de stat
Adminsitratie comunitatilor autonome
Administratie locala
Entitati de dpret public cu statut legal Administratia federala
Adminsitratia landurilor
Gunverne locale proprii
Conceptul d e
functie publica Reglementarile din domeniul functiei
publice urmeaza modelul francez si
sunt foarte detaliate în ceea ce
priveste obligatiile si sanctiunile
disciplinare aplicabile functionarilor
publici. -in sensul larg: ansamblul
persoanelor aflate la dispozitia
guvernantilor pentru a face sã
functioneze serviciile publice
-in sens organic: ansamblul
personalului din administratie

-in sens formal:regimul juridic
aplicabil personalului
administrativ
-in sens material:activitatea
constând în colaborarea în mod
permanent si cu titlu profesional
la o actiune a persoanelor
publice ale administratiei.

24 Clasificare
functiei publice -functii publice administrative
generale
-functii publice de conducere generale
-functii publice administrative
secundare
-functi i publice de conducere
secundare Functii publice regasite
in:Cancelariei statului,
Ministerelor
Institutiilor, subordonate
ministerelor,
alte institutii ale administratiei
publice
Principii care
stau la baza
exercitarii
functiei publice serviciul in slujb a
cetateanului;egalitate;recunostinta si
promovare profesionala;superioritatea
deplina a legii si a
dreptului;obiectivitate;profesionalism
si impartialitate;egalitatea
claselor;eficienta previzionarii si
gestionarii resursei umane;dezvoltare
si calificare profesionala permanenta a
functionarilor publici;transparenta
gestionari;ierarhia
atributiilor;negocierea colectiva si
participarea , prin intermediul
reprezentantilor , la determinarea
conditiilor de acces la functia
publica;cooperarea dintre
administrati i in vederea reglementarii
si gestionarii functiei publice Fiecare cetatean german are in
toate Landurile aceleasi drepturi
politice si obligatii;
Fiecare cetatean german are
drepturi egale in ceea ce priveste
oficiile publice in concordanta
cu aptitudinil e, calificarea si
meritele profesionale;Niciun
cetatean nu va fi dezavantajat
din motive de aderenta
religioasa;
Exercitiul autoritatii publice va
fi incredintat membrilor
serviciilor publice ce se afla sub
incidenta legilor statului;
Legea ce guverneaza s erviciile
publice trebuie exercitata cu
buna credinta si respectand
principiile traditionale are
serviciului public
Categorii
speficice de
functii publice personalul Curtii Generale;
personalul Organelor Constitutionale
ale Statului;
judecatori, magistrat epersonalul
administratiei judecatoresti;
presonalulmilitar ;
personalului vamal;
personalul Centrului national de
Inteligenta Cei ce detin functii in cadrul
consiliilor de personal
Anumite functii specifice in cadrul
admin landurilor

25 Concluzii
In cadrul acestui principiu , concluzionam cu ideea conform careia fiecare legislatiei a
tarilor analizate prevede o serie de functii specifice tinand cont de regimurile speciale ce se
aplica anumitor categorii de functionari publici , de natura si s copul functiei respective . In
toate tarile , insa , se acorda o atentie sporita notiunii de manager in contextul administratiei
publice . Definirea si competentele acestui sunt stabilite de fiecare tara in parte , insa la nivel
general , el reprezinta un concept relativ nou in cadrul reformelor administrative din fiecare
tara , dorindu -se o specializare cat mai clara si pe criterii profesionale cat mai ridicate pentru
un sistem administrativ competent si eficient

Bibliografie:

Alexandru Ioan – Drept a dministrativ comparat, ed. A 2 -a, Editura Lumina Lex, Bucuresti
2003
Alexandru Ioan – Administratia publica . Teorii, realitati, perspective, ed. A 3 -a, Editura
Lumina Lex, Bucuresti 2002
Vida Ioan – Puterea executiva si administratia publica, Bucuresti 199 4
Studiu privind sisteme administrative teritoriale –Direcția Comunicare și Relații
internaționale – Serviciul inovație, Relații internaționale și Proiecte, București,iunie 2011,
Germania pag.2, Spania pag. 9.
Dincî Dragoș, Modele europene ale administrație i publice –Germania
Legislație – Legea fundamentală a republiciiFederale Germania.
Armenia Androniceanu, Sisteme administrative în statele din Uniunea Europeană .Studii
comparative,Ed. Universitară,2007,ediția II.
Suport de curs – Sisteme administrative com parate, Lector Univ.Dr.Liviu Radu, Lector Univ.
Dr. Simona Creța, cluj -Napoca,2014.
http://www.scritub.com/administratie/STRUCTURA -FUNCTIEI -PUBLICE