1. Abordări teoretice privind finanțele publice ……… ..4 Teste grilă……………………………………… …6 2. Bugetul………………………………………………. 13 Teste grilă………………………………………… [628012]

1 CUPRINS

1. Abordări teoretice privind finanțele publice ……… ..4
Teste grilă……………………………………… …6
2. Bugetul………………………………………………. 13
Teste grilă……………………………………… .16
3. Fundamentarea teoretică a impozitelor……… ..….23
Teste grilă……………………………………….. 26
4. Impozite d irecte………………………………… ……33
Teste grilă……………………………………… ..35
5. Dubla impunere…………………………… ..………. 42
Teste grilă……………………………………….. 44
6. Impozite indirecte…………………………… ..…….. 51
Teste grilă…………………………………… .….55
7.Aplicații……………………………………… ..………..61

2 1. ABORDĂRI TEORETICE PRIVIND
FINANȚELE PUBLICE

Saptmana 1,2
Finanțele publice se manifestă ca relații de
natură economică, a căror substanțializare constă în
formarea și utilizarea fondurilor bănești ale statului.
În afara acestui gen de relații financia re, în
economie au apărut și există finanțe private , în cazul
cărora subiecții sunt persoane fizice sau juridice
autonome, diferite de stat sau vreuna din instituțiile
sale.
Apariția finanțelor publice și dezvoltarea lor
ulterioară și prezentă se încadreaz ă în procesul
obiectiv al evoluției societății omenești, având la bază
existența a două condiții indispensabile:
– dezvoltarea relațiilor bănești, astfel încât să
fie posibilă formarea și utilizarea resurselor
statului în formă bănească;
– apariția statului și amplificarea funcțiilor și a
sarcinilor pe care acesta și le asumă pentru
îndeplinirea cărora sunt necesare, în mod
firesc, importante resurse.
În condițiile economiei contemporane, finanțel e
publice constituie o parte a relațiilor bănești prin
intermediu l cărora, în procesul repartiției produsului
intern brut, se formează, se repartizează și se
utilizează fondurile necesare îndeplinirii funcțiilor și
sarcinilor statului. Aceste relații apar în procesul
repartiției fără echivalent direct a produsului inter n brut
și în primul rând, a produsului intern net, în vederea
satisfacerii unor nevoi publice.
Derularea relațiilor financiare în economia
contemporană și modificările din conținutul acestora

3 au loc în virtutea acțiunii unor legi economice
obiective, care guvernează funcționarea mecanismului
financiar în ansamblul său și a structurilor sale
componente. Potrivit cerințelor acestor legi economice,
sistemul relațiilor financiare îndeplinește:
– funcția de repartiție , care cuprinde cele două
momente distincte:
a) mobilizarea resurselor financiare și
constituirea pe baza lor a fondurilor financiare;
b) repartizarea (alocarea) pe destinații a
fondurilor financiare.
– funcția de control , constă în utilizarea
finanțelor ca mijloc de reflectare și de influențare a
proceselor economice și sociale din cadrul societății.
Prin îndeplinirea funcțiilor ce le revin în cadrul
mecanismului economico -social, finanțele contribuie la
înfăptuirea unor obiective majore ale societății.
Ansamblul acestor obiective definește rolul finanțelor
în dezvoltarea economico -socială a fiecărei țări – care,
în cazul concret al României contemporane, constă în
esență din:
– asigurarea fondurilor bănești necesare
satisfacerii nevoilor reproducției produsului
intern brut, a factorului uman, a cad rului
organizatorico -social și a relațiilor acestuia
cu mediul;
– asigurarea fondurilor bănești destinate
restructurării, consolidării, dezvoltării și
perfecționării suprastructurii societății.

4 TESTE GRILĂ

1. Apariția finanțelor publice a fost generată de :
a) apariția societății;
b) scindarea societății în clase antagoniste;
c) apariția comunei primitive;
d) apariția economiei de schimb;
e) folosirea banilor

R: b)

2. Finanțele publice constituie:
a) relații bănești ce exprimă un schimb al formelor
valorii;
b) relații care exprimă un transfer obligatoriu sau
facultativ de resurse bănești la dispoziția statului, în
schimbul unei contraprestații care depinde de
producerea unui eveniment aleatoriu;
c) relații care exprimă un transfer de resurse băneșt i
fără contraprestație și cu titlu nerambursabil;
d) relații care exprimă un împrumut de resurse bănești
pe o perioadă determinată de timp.

R: b), c), d)

3. În literatura de specialitate, finanțele publice
sunt definite ca:
a) fonduri bănești la d ispoziția statului;
b) mijloace de intervenție a statului în economie și pe
plan social;
c) fonduri bănești la dispoziția sectorului privat;

5 d) act juridic prin care se preia o parte din PIB la
dispoziția statului;
e) relații economice prin intermediul căr ora se
formează și se repartizează fondurile bănești ale
statului.

R: a), b), d), e)

4. Principiile de bază ale constituirii și repartizării
fondurilor financiare publice sunt.
a) resursele mobilizate la dispoziția statului sunt
produsul muncii ce lor ocupați numai în sfera producției
materiale;
b) prelevările de resurse la dispoziția statului au
caracter obligatoriu;
c) repartizarea cheltuielilor este uniformă;
d) cheltuielile publice sunt repartizate direct și indirect,
diferențiat pe grupuri de c ategorii sociale;
e) fondurile mobilizate la dispoziția statului provin din
munca celor ocupați în sfera producției materiale și
nemateriale.

R: b), d), e)

5. Conceptul de finanțe publice, în statul modern,
are un pronunțat caracter:
a) juridic;
b) economic;
c) sociologic;
d) politic

R: b), c)

6 6. Obiectul de studiu al finanțelor publice nu îl
reprezintă:
a) metodele și tehnicile de analiză a echilibrului
financiar al firmelor private;
b) metodele de gestionare folosite în cadrul sectorului
public;
c) metodele de stabilire, percepere și urmărire a
impozitelor, taxelor și veniturilor nefiscale;
d) metodele de dimensionare și repartizare a
cheltuielilor publice pe obiective, acțiuni și beneficiari;
e) politica financiară promovată de stat.

R: a)

7. Transferurile de valoare către și de la fondurile
financiare publice prezintă următoarele
caracteristici:
a) se efectuează de regulă, fără contraprestație;
b) se efectuează întotdeauna cu contraprestație;
c) se realizează exclusiv în formă băneasc ă;
d) se efectuează, de regulă, cu titlu nerambursabil;
e) se realizează în formă bănească sau materială.

R: a), c), d)

8. La constituirea fondurilor financiare publice
participă cu resurse:
a) toate sectoarele sociale;
b) numai sectorul public;
c) numai sectorul privat;
d) numai populația.

R: a)

7 9. contribuția principală la constituirea fondurilor
publice o are:
a) produsul intern brut;
b) avuția națională;
c) transferurile din străinătate;
d) împrumuturile externe și interne;
e) donațiile.

R: a)

10. Funcția de control reflectă:
a) modul de constituire a fondurilor în economie;
b) modul de formare a profitului în sectorul privat;
c) repartizarea fondurilor pe beneficiari;
d) preocuparea statului pentru asigurarea unei vieți
prospere pop ulației;
e) eficiența cu care unitățile economice cu capital de
stat și instituțiile publice utilizează resursele de care
dispun.
R: a), c), e)

11. Condițiile care au făcut necesară și posibilă
apariția finanțelor publice sunt următoarele:
a) apariț ia statelor și a conflictelor dintre acestea,
precum și impunerea forțată a prelevărilor fiscale;
b) manifestarea drepturilor regaliene ale statelor și a
relațiilor bănești;
c) dezvoltarea relațiilor bănești și apariția statului,
care-și asumă o seamă de f uncții și sarcini a căror
îndeplinire necesită importante resurse bănești;
d) asumarea de către stat a rolului jandarm, de
judecător și de protector al economiei, precum și
manifestarea relațiilor de redistribuire a veniturilor.
R: c)

8 12. În procesul de alocare a fondurilor financiare
se constituie următoarele fonduri:
a) fondul de amortizare, fondul de înlocuire a activelor
circulante consumate, fondul creșterii de capital;
b) fondul de înlocuire, fondul creșterii de capital, fondul
de consum;
c) fond ul de amortizare, fondul de înlocuire, fondul de
consum.

R: b)

13. Rolul finanțelor publice este:
a) economic și social;
b) asigurarea fondurilor bănești necesare statului și
asigurarea fondurilor bănești destinate restructurării,
consolidării, de zvoltării și perfecționării suprastructurii
societății;
c) satisfacerea nevoilor generale și individuale

R: b)

14. Funcția de control constă în:
a) controlul efectuat de stat în ceea ce privește
alocarea resurselor financiare ale statului;
b) util izarea finanțelor ca mijloc de reflectare și de
influențare a proceselor economice și sociale din
cadrul societății;
c) controlul echilibrului financiar și monetar la nivel
macroeconomic

R: b)

9 15. Funcția de repartiție a finanțelor publice
reflectă:
a) constituirea resurselor publice;
b) utilizarea și alocarea resurselor publice;
c) constituire și utilizare

R: c)

16. Menirea socială a finanțelor în cadrul
mecanismului de funcționare a economiei se
înfăptuiește prin îndeplinirea următoarelor fu ncții:
a) de atragere a resurselor și de redistribuire a
produsului intern brut;
b) de alocare a resurselor, de stabilizator al economiei
naționale și de control;
c) de atragere și de alocare a resurselor , precum și de
stimulator al economiei naționale;
d) de repartiție și control.

R: d)

17. Funcțiile finanțelor publice sunt:
a) funcția de repartiție și funcția de financiar -contabilă;
b) funcția de producție și funcția de control;
c) funcția de repartiție și funcția de control

R: c)

18. Funcți a de repartiție a finanțelor publice se
înfăptuiește:
a) ca o funcție a dezvoltării;
b) prin distribuirea fondurilor;
c) prin canalele de prelevare a veniturilor din
economie;

10 d) prin constituirea și distribuirea fondurilor;
e) cu ajutorul categoriilor fin anciare.

R: d)

19. Potrivit logicii formale simple a lui Aristotel,
înțelegerea corectă a esenței relațiilor financiare
presupune:
a) luarea în considerare a formelor și metodelor de
administrare a banilor publici, precum și a mijloacelor
de interve nție a statelor în economie;
b) definirea fondurilor bănești prelevate de stat și a
actelor juridice de dispoziție autoritară presupuse de
realizarea acestor prelevări;
c) analiza caracterului istoric al finanțelor publice și a
concepțiilor clasice și mode rne conturate în știința
finanțelor;
d) evidențierea trăsăturilor specifice ale finanțelor, care
le individualizează în cadrul relațiilor de transfer de
valoare fără echivalent, al relațiilor bănești și al
relațiilor de repartiție

R: d)

20. Funcția de control a finanțelor publice reflectă:
a) preocuparea statului pentru asigurarea unei vieți
prospere populației;
b) controlul modului de constituire a fondurilor în
economie;
c) pe lângă constituirea și utilizarea resurselor
financiare publice și eficie nța modului de utilizare a
acestora;
d) modul de formare a profitului în sectorul privat
R: c)

11 2. BUGETUL

Saptamana 3,4
În teoria și practica economică, bugetul este
privit, de obicei din două puncte de vedere:
– ca o componentă obiectivă de bază a
sistemului financiar;
– ca document de previzionare și de autorizare
ca principală balanță financiară cu caracter operativ și
obligatoriu a statului.
Ca verigă centrală a sistemului financiar,
bugetul reprezintă expresia sintetizată a relațiilor
economi ce ce se manifestă în procesele formării și
utilizării principalului fond centralizat de mijloace
bănești al statului și a fondurilor unităților administrativ –
teritoriale, în vederea finanțării activităților destinate
creșterii calității vieții, a unor act ivități privind
dezvoltarea economică a țării, cercetarea științifică,
amplificarea și perfecționarea infrastructurii,
constituirea rezervelor de stat, apărarea națională, a
ordinii publice și de drept .
Ca principală balanță financiară, bugetul este
docum entul de bază cu putere de lege, care stabilește,
pe de o parte, natura și mărimea veniturilor ce se
mobilizează la dispoziția statului iar pe de altă parte,
felul și volumul alocațiilor bugetare ce se vor dirija de
către stat pentru finanțarea diverselor activități în
cursul unui an.

Principiile bugetare
1. Universalitatea bugetului – este principiul care, în
mod tradițional răspunde unei duble exigențe, și
anume:

12 – veniturile și utilizările bugetare trebuie să fie
înscrise în buget în mod separat, fiec are dintre
acestea figurând în buget cu sumele lor totale;
– veniturile trebuie grupate într -o masă unică și
depersonalizată, servind la acoperirea cheltuielilor în
mod global.
În virtutea acestui principiu, nici un venit public,
nici o alocație bugetară nu se poate percepe și
respectiv, repartiza în afara cadrului bugetar.
2. Unitatea bugetară vizează necesitatea înscrierii
tuturor veniturilor publice și a tuturor utilizărilor ce se
dau acestora într -un singur document și după o
schemă unitară de clasifi care.
3. Realitatea bugetului reprezintă principiul potrivit
căruia veniturile și alocațiile înscrise în buget trebuie
să fie stabilite pe baze reale, adică să corespundă
situației economico -financiare previzibilă pentru anul
bugetar, astfel ca statul să n u aibă dificultăți financiare
în cursul execuției bugetare .
4. Anualitatea bugetului reprezintă, din punct de
vedere istoric, primul principiu aplicat în practica
bugetară. Principiul se referă atât la perioada de timp
pentru care se elaborează și se adopt ă bugetul, cât și
la durata autorizației date de parlament pentru
încasarea veniturilor și alocarea lor aferente unui
buget.
5. Specializarea bugetară se referă la faptul că
autorizația parlamentară cu privire la buget nu se dă în
bloc, pentru toate venitu rile și toate utilizările bugetare,
ci are loc o aprobare de surse de proveniență a
veniturilor și pe categorii de utilizări, în funcție de
natura și destinația lor, a creditelor bugetare .
6. Echilibrarea bugetară este principiul conform
căruia bugetul trebuie să fie echilibrat, ceea ce

13 înseamnă că utilizările ordinare date fondului bugetar
trebuie să fie acoperite integral pe seama veniturilor
ordinare.
7. Neafectarea veniturilor bugetare este un principiu
complementar celui al universalității în virtutea căruia
veniturile prelevate la fondul bugetar trebuie să se
depersonalizeze și să servească la acoperirea
cheltuielilor publice privite în ansamblul lor. Aceasta
înseamnă că nu este permisă utilizarea unui anumit
venit bugetar pentru finanțarea unei anumit e cheltuieli
bugetare.
8. Principiul publicității bugetare presupune
respectarea procedurii dezbaterii publice a proiectelor
bugetului național în cadrul Parlamentului și al
Consiliilor abilitate cu forță legislativă locală, precum și
aducerea acestora la cunoștința cetățenilor țării.

14
TESTE GRILĂ

1. În economia contemporană, bugetul constituie:
a) verigă centrală a mecanismului financiar;
b) parte a sistemului financiar -contabil;
c) pârghie financiară

R: a)

2. Cine aprobă bugetul de stat ?
a) G uvernul la propunerea Ministerului Finanțelor
Publice;
b) Ministerul Finanțelor publice la propunerea
instituțiilor publice;
c) Parlamentul la propunerea Guvernului

R: c)

3. Bugetul de stat este un buget care se
întocmește după principiul:
a) bugetu lui brut;
b) bugetului net;
c) bugetului în extensie

R: a)

4. Bugetul reprezintă:
a) relații financiare ce se manifestă în procesul
repartizării fondurilor;

15 b) expresia sintetizată a relațiilor economice ce se
manifestă în procesele formării și util izării principalului
fond centralizat de mijloace bănești al statului și a
fondurilor administrativ -teritoriale;
c) expresia sintetizată a relațiilor financiare și sociale
ce se manifestă în procesul repartiției mijloacelor
bănești ale statului prin princi palul fond centralizat.

R: b)

5. Cine aprobă bugetul asigurărilor sociale de
stat?
a) Ministerul Muncii și Solidarității Sociale la
propunerea Direcțiilor Județene de Muncă și
Solidarității Sociale;
b) Ministerul Finanțelor Publice la propunerea
Ministerului Muncii și Solidarității Sociale;
c) Parlamentul la propunerea Guvernului

R: c)

6. În teorie și practică, bugetul este privit ca:
a) o componentă a mecanismului financiar -contabil;
b) o componentă a sistemului financiar și ca o
principală b alanță financiară;
c) o principală balanță financiară și ca o pârghie
financiară;
d) principală balanță financiară.

R: b)

7. Aprobarea bugetului de stat se face:
a) de consiliile județene;
b) de Guvern;

16 c) de organele instituțiilor financiare;
d) prin lege;
e) de Ministerul Finanțelor Publice

R: d)

8. În aprobarea bugetelor proprii ale Camerei
Deputaților și Senatului, Guvernul are rol:
a) informativ;
b) executiv;
c) consultativ;
d) de negociator;
e) ponderator.

R: c)

9. Bugetul public se aprobă de către:
a) Parlamentul;
b) Guvernul;
c) el nu necesită aprobare.

R: c)

10. Principiul depersonalizării în domeniul
veniturilor bugetului de stat, presupune:
a) faptul că veniturile trebuie clasificate după natura
lor;
b) faptul că ele s ervesc la acoperirea cheltuielilor în
mod general;
c) faptul că ele încă de la constituire au o anume
afectare, specializare și atribuire.

R: b)

17
11. Sistemul bugetar din România este reprezentat
de către:
a) bugetul de stat;
b) bugetul general cons olidat;
c) bugetul de stat și bugetele locale.

R: b)

12. Principiul unității bugetare presupune:
a) înscrierea tuturor veniturilor publice și a tuturor
utilizatorilor cărora li se dau aceste venituri, într -un
document unic și după o schemă unitară;
b) veniturile și utilizările bugetare trebuie să fie înscrise
în bugetul public în mod separat, fiecare din acestea
figurând cu sumele lor totale;
c) veniturile trebuie grupate într -o masă unică și
depersonalizată, servind la acoperirea cheltuielilor în
mod global.

R: a)

13. Neafectarea veniturilor bugetare presupune că:
a) nu se permite utilizarea unui anumit venit bugetar
pentru finanțarea unei anumite cheltuieli;
b) nu este permisă efectuarea cheltuielilor direct din
venituri;
c) veniturile trebui esc clasificate după natura lor la
încasare.

R: a)

18
14. Specializarea bugetară se referă la:
a) faptul că aprobarea Parlamentului se dă la venituri,
pe surse de proveniență și la cheltuieli, pe categorii și
domenii de utilizare;
b) faptul că apro barea Parlamentului se dă în bloc
pentru toate veniturile și toate utilizările bugetare;
c) partea de cheltuieli a bugetului care sunt detaliate
într-o anumită ordine și pe domenii, acțiuni, potrivit
clasificației bugetare funcționale și economice.

R: a)

15. Bugetul de stat se constituie din:
a) impozite și taxe, vărsăminte din profitul net al
regiilor autonome, vărsăminte ale instituțiilor publice
centrale, donații, încasări din rambursarea
împrumuturilor acordate;
b) impozite și taxe, vărsăminte di n profitul net al
regiilor autonome, încasări din rambursarea
împrumuturilor acordate;
c) impozite și taxe, vărsăminte din profitul net al
regiilor autonome, încasări din rambursarea
împrumuturilor acordate, donații;

R: a)

16. Aprobarea bugetelor de către Parlament se
face:
a) pe fiecare buget în parte;
b) la fiecare comisie de specialitate;
c) pe fiecare capitol, articol, ordonator principal de
credite în parte;
d) în funcție de clasificația bugetară;

19 e) pe ansamblu, pe capitole, pe articole și pe
ordonatori principali de credite.

R: e)

17. Bugetul asigurărilor sociale de stat este
destinat resurselor financiare necesare finanțării:
a) pensiilor și șomajului;
b) pensiilor și ajutoarelor pentru bătrânețe, pentru
agricultori, ajutoare pentru dec es, asistenței acordate
persoanelor în vârstă, asistență socială pentru familie
și copii, ajutoare pentru urmași și alte cheltuieli din
domeniul asistenței sociale;
c) pensiilor și ajutoarelor pentru bătrânețe, pentru
agricultori, ajutoare pentru deces, as istenței acordate
persoanelor în vârstă, asistență socială pentru familie
și copii, ajutoare pentru urmași.

R: b)

18. Bugetul Preș edenției României se aprobă de:
a) Parlament;
b) organul ierarhic superior;
c) primării;
d) Guvern;
e) Președinte

R: a)

19. Prin bugetele locale înțelegem:
a) bugetele unităților private la nivel local, care au
personalitate juridică;
b) actul în care se înscriu veniturile și cheltuielile
colectivităților locale, pe o perioadă de un an;

20 c) bugetele care au ponderi m ai mici în totalul
veniturilor consolidate în țările dezvoltate;
d) instrumentele de planificare și conducere a activității
financiare a unităților administrativ -teritoriale;
e) bugetele proprii ale orașelor sub 100 000 locuitori.

R: d)

20. Din buge tele locale sunt finanțate, de regulă,
cheltuielile pentru:
a) cercetare;
b) desfășurarea activității administrației publice locale;
c) scopuri militare;
d) datoria publică externă;
e) nici una din cele de mai sus

R: b)

21
3. FUNDAMENTAREA TEORETICĂ A
IMPOZITELOR

Saptmana 5,6

Impo zitul este o categorie financiară, cu
caracter istoric, a cărui apariție este legată de
existența statului și a banilor.
Impozitul reprezintă o formă de prelevare silită
la dispoziția statului, fără contraprestație directă și cu
titlu nerambursabil, a unei părți din veniturile sau
averea persoanelor fizice sau/și juridice, în vederea
acoperirii unor necesități publice.
Instituirea și perceperea de către stat a
impozitelor determină o importanță redistribuire a
produsului i ntern brut.
Concretizarea și individualizarea fiecărui impozit
în parte au o deosebită importanță atât pentru
organele fiscale cât și pentru contribuabilii în sarcina
cărora se instituie.
În acest scop, se folosesc următoarele
elemente tehnice:
– subiec tul impozitului sau contribuabilul – este
persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata
impozitului;
– suportatorul impozitului – este persoana fizică
sau juridică din ale cărei venituri se suportă în mod
efectiv impozitul;
– obiectul impozitu lui – este bunul, venitul sau
activitatea pentru care se datorează impozitele directe,
precum și vânzarea, valorificarea sau punerea n
circulație a unor produse, bunuri și servicii în cazul
impozitelor indirecte;

22 – sursa impozitului – indică din ce anume se
plătește impozitul, adică din venit sau din avere;
– unitatea de impunere – este reprezentată de
unitatea în care se exprimă mărimea obiectului
impozabil;
– cota impozitului – este mărimea impozitului
stabilită pentru fiecare unitate de impunere . Acea sta
poate să fie o sumă fixă sau o cotă procentuală
(stabilite proporțional, progresiv sau regresiv în raport
cu materia impozabilă sau/și cu capacitatea
contributivă a subiectului impozitului) ;
– asieta impozitului – dă expresie modului de
așezare a impo zitelor și cuprinde totalitatea
operațiunilor realizate de către organele fiscale pentru
identificarea subiecților impozabili, stabilirea mărimii
materiei impozabile și a cuantumului impozitelor
datorate statului;
– termenul de plată – precizează data pân ă la
care impozitul trebuie plătit.
Dimensionarea, așezarea și perceperea
impozitelor, precum și obiectivele social -economice
urmărite prin politica fiscală sunt elemente esențiale
ale sistemului fiscal, care se întemeiază pe anumite
cerințe ce dau rațion alitate sistemului fiscal respectiv.
Aceste cerințe au în vedere latura de natură politică și
sunt cunoscute în teoria finanțelor publice ca principii
ale impunerii .
În știința finanțelor publice s -au cristalizat
următoarele principii:
1. Principiile de echitate fiscală – presupun
necesitatea impunerii diferențiate a veniturilor și a
averilor, ținându -se cont de îndeplinirea cumulativă a
următoarelor condiții:
– stabilirea unui minim impozabil;

23 – sarcina fiscală absolută și relativă a fiecărui
contribu abil să fie stabilită în funcție de puterea
contributivă ;
– la o anumită putere contributivă, sarcina
fiscală a unei categorii sociale să fie stabilită în
comparație cu sarcina fiscală a altei categorii sociale,
iar a unei persoane comparativ cu sarcina altei
persoane din aceeași categorie socială;
– impunerea să fie generală.
2. Principiile de politică financiară – cuprind
cerințele ce trebuie îndeplinite de orice impozit nou
introdus în practică, cu referire la un randament fiscal
ridicat, la o stabil itate și elasticitate acceptabile.
3. Principiile de politică economică – vizează
folosirea de către stat a impozitelor nu numai ca mijloc
de formare a bugetului public ci și de pârghie
economică sau financiară.
4. Principiile social -politice – ale impun erii se
referă la faptul că, prin politica lor fiscală, statele
contemporane urmăresc și realizarea unor obiective
de ordin social -politic.
În strânsă legătură cu realitatea obținerii de
venituri de către unele persoane fizice sau/și juridice
din activita tea desfășurată în mai multe țări sau din
deținerea de averi pe teritoriul mai multor țări, în
practica fiscală contemporană se aplică, separat sau
în diverse combinații posibile, următoarele criterii:
– criteriul teritorialității sau al originii venituri lor
sau/și averii;
– criteriul domiciliului contribuabilului sau al
rezidenței;
– criteriul cetățeniei sau al naționalității
contribuabilului.

24

TESTE GRILĂ

1. Noțiunea de contribuabil, are sensul de:
a) totalitatea persoanelor fizice și juridice c are
contribuie la ajutorarea celor nevoiași;
b) persoană fizică sau/și juridică obligată prin lege să
plătească impozite;
c) totalitatea persoanelor fizice și juridice care
contribuie la ajutorarea statului.

R: b)

2. Expresiile „dreptate fiscală”, „ echitate fiscală”,
„justiție fiscală” sunt sinonime cu expresiile:
a) „dreptate în stabilirea prețurilor”, „ echitate în
vânzarea -cumpărarea de mărfuri”. „justiție în actele de
comerț”;
b) „dreptate în impozitare”, „ echitate în impozitare”,
„justiție în imp ozitare”;
c) „dreptate în familie”, „echitate în relațiile cu
partenerii”, „justiție în afaceri personale”.

R: b)

3. Impozitele reprezintă:
a) prelevări obligatorii către un stat din veniturile sau
averea persoanei fizice sau juridice fără o
contrap restație de serviciu directă și cu titlu
nerambursabil;

25 b) prelevări obligatorii către stat nerambursabile;
c) prelevări obligatorii către stat fără o contraprestație
directă și cu titlu nerambursabil.

R: a)

4.Impozitele s -au născut din necesitatea:
a) sporirii veniturilor oamenilor;
b) promovării egalității între oameni;
c) obținerea unor venituri prin care să se asigure
acoperirea cheltuielilor impuse de exercitarea rolului și
funcțiilor statului în întreaga viață economică și
socială.

R: c)

5. Criteriul teritorialității utilizat în practica fiscală
înseamnă luarea în considerare a:
a) domiciliului contribuabilului;
b) cetățeniei contribuabilului;
c) a țării unde au fost realizate veniturile sau se află
averea;
d) facilităților din țara unde se realizează veniturile.

R: c)

6. Impozitul este considerat o prelevare pecuniară:
a) cu titlu oneros;
b) excepțională;
c) cu titlu gratuit;
d) rambursabilă.

R: c)

26 7. Principiile de politică de politică economică în
materie de impozite urmăresc:
a) influențarea evoluției economiei;
b) echitatea fiscală;
c) majorarea impozitelor;
d) minimul vital.

R: a)

8. Instrumentele impunerii desemnează:
a) tipurile de impozite instituite;
b) veniturile impuse;
c) sursa impunerii;
d) mijloacele tehnice de observare, evaluare și control
privind stabilirea impozitelor.

R: d)

9. Perceperea și urmărirea impozitelor se
realizează:
a) prin cotitate , prin aplicarea de timbre fiscale ;
b) prin aplicarea de timbre fiscale, prin stopaj la sursa
și direct de la plătitori;
c) prin impunere , prin stopaj la sursa și direct de la
plătitori ;
d) forfetar , prin stopaj la sursa și direct de la plătitori .

R: b)

10. Asieta reprezintă:
a) tehnologia fiscală referitoare la identificarea
subiectului impozabil, stab ilirea materiei impozabile, a
cuantumului impozitului precum și a încasării acestuia;

27 b) tehnologia fiscală referitoare la identificarea
subiectului impozabil, stabilirea materiei impozabile și
a cuantumului impozitului;
c) numai măsurile necesare pentru c alcularea și
încasarea impozitului.

R: b)

11. Cotele impozitelor pot fi:
a) proporționale, progresive și regresive;
b) proporționale, simple și globale;
c) proporționale, regresive și globale.

R: a)

12. Printre elementele impozitului nu se numă ră:
a) plătitorul;
b) suportatorul;
c) încasatorul;
d) unitatea de impunere;
e) asieta.

R: c)

13. Care principiu al impunerii urmărește ca
sistemul fiscal să asigure încasarea impozitelor cu
minimul de cheltuieli și să fie cât mai puțin
apăsător pent ru plătitori:
a) justeții impunerii;
b) comodității impunerii;
c) certitudinii impunerii;
d) randamentelor impozitelor;
e) nici unul din cele de mai sus.
R: d)

28 14. Mărimea impozitului datorat de fiecare
persoană trebuie să fie certă și nu arbitrară, i ar
termenele, modalitatea și suma de plată să fie
clare pentru fiecare plătitor, este un enunț al
principiului:
a) justeții impunerii;
b) comodității impunerii;
c) certitudinii impunerii;
d) randamentelor impozitelor;
e) nici unul din cele de mai sus.

R: c)

15. Impozitele:
a) reprezintă cheltuieli pentru stat;
b) au un caracter facultativ pentru toți contribuabilii;
c) sunt achitate numai de către persoanele juridice;
d) au un caracter nerambursabil.

R: d)

16. Care din principiile de mai jos n u este
enumerat de Adam Smith ca principiu care trebuie
să stea la baza politicii fiscale a statului:
a) al justeții impunerii;
b) al comodității impunerii;
c) al certitudinii impunerii;
d) al randamentului impunerii;
e) al stabilirii corecte a contribuabi lilor.

R: e)

29 17. Rolul impozitelor se manifestă pe plan
financiar deoarece:
a) prin intermediul lor se încurajează dezvoltarea
economiei ;
b) prin intermediul lor are loc redistribuirea unei părți
importante din PIB;
c) ele sunt folosite ca pârghii economice;
d) constituie mijlocul principal de procurare a
resurselor statului;
e) ele frânează dezvoltarea economiei datorită
nivelului mare al lor.

R: d)

18. Care dintre următoarele afirmații nu este
adevărată:
a) impozitele și taxele reprezintă venit uri bugetare;
b) impozitele și taxele constituie prelevări cu titlu
definitiv și nerambursabil;
c) pe baza impozitelor și taxelor statul poate efectua
cheltuielile sale;
d) impozitele și taxele pot fi introduse numai de
organele de stat centrale;
e) impozi tele și taxele sunt reglementate prin lege.

R. d)

19. Prin stopajul la sursă, se înțelege:
a) aplicarea de timbre fiscale în cazul unor datorii din
taxe către bugetul de stat;
b) încasarea în numerar sau bani de cont de la
contribuabili și apoi vărsa rea acestora la bugetul
căruia îi aparțin aceste impozite;

30 c) reținerea de către o persoană juridică, din veniturile
care se cuvin angajaților sau terțelor persoane, a
impozitelor și taxelor pe care aceștia le datorează
statului și apoi vărsarea lor la bug etul căruia i se cuvin.

R: c)

20. Facilitățile fiscale presupun:
a) înlesniri fiscale de orice natură;
b) numai reduceri de impozite;
c) numai diminuarea venitului impozabil.

R: a)

31 4. IMPOZITE DIRECTE

Saptmana 7,8

Impozitele directe sunt a cele impozite ce se
stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau
juridice, în funcție de veniturile ori averea acestora și
pe baza cotelor de impunere prevăzute de lege .
Clasificarea impozitelor directe :
– impozite pe reale ;
– impozite pe personale .
1. Impozitele reale se caracterizează prin
aceea că se stabilesc asupra obiectelor materiale:
pământ, clădiri, fabrici, magazine, capital bănesc, fără
a se ține seama de situația personală a subiectului
impozabil, este prin urmare, supusă impunerii
proprie tatea, pe când proprietarul nu este decât un
agent care achită impozitul cu o parte a rezultatului
obținut cu ajutorul ei.
Din acest motiv, impozitele reale se mai numesc și
impozite obiective sau pe produs.
Din categoria impozitelor reale fac parte:
impo zitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe
activități economice și impozitul pe capitaluri bănești.
2. Impozitele personale , se așează asupra
veniturilor și averii, ținând seama, în primul rând, de
situația personală a subiectului, motiv pentru car e ele
se mai numesc și impozite subiective.
Impozitele personale constituie o treaptă
superioară în evoluția impunerii și cuprind două grupe
de prelevări: impozitele pe venit și impozitele pe avere.
a) Impozitele pe venit . Așa cum indică
denumirea, obiec tul impozitului este venitul. Din punct

32 de vedere fiscal, noțiunea de venit desemnează orice
sumă de bani provenită dintr -o sursă permanentă, în
mod frecvent. Există tot atâtea forme de venit câte
surse producătoare sunt. Astfel avem:
– impozitul pe venit urile persoanelor fizice .
Acest impozit este plătit de persoanele fizice care au
domiciliul într -un anumit stat, precum și de către
străinii care obțin venituri în acel stat ;
– impozitul pe veniturile persoanelor juridice –
reprezintă prelevările fiscale pe care statul le
efectuează din profiturile realizate de persoanele
juridice organizate fie ca societăți de persoane, fie ca
societăți de capital.
b) Impozitele pe avere – reprezintă prelevări
fiscale datorate atât de către persoanele fizice cât și
de că tre persoanele juridice, pentru averea deținută
sau transferată.
Există mai multe impozite pe avere, după
natura elementelor de patrimoniu, principale fiind:
– impozitele asupra averii propriu -zise, acestea
cad în sarcina posesorilor de avere, persoane fizice și
juridice, fiind plătite din veniturile obținute de pe urma
deținerii averii respective;
– impozitele pe transferul averii – se instituie în
legătură cu trecerea dreptului de proprietate de la o
persoană la alta, fie ca urmare a unei succesiuni
testamentare, fie ca rezultat al unei donații sau al unei
operațiuni cu titlu oneros;
– impozitele pe plusvaloarea averii – cad în
sarcina persoanelor care înregistrează la unele bunuri
deținute în proprietate, în cursul unei perioade de timp,
un spor de avere.

33
TESTE GRILĂ

1. Sursa impozitului pe avere se constituie din:
a) veniturile contribuabilului respectiv;
b) averea supusă impozitului;
c) veniturile contribuabilului respectiv și în cazuri
extreme, averea propriu -zisă.

R: c)

2. Care din ur mătoarele afirmații caracterizează
impozitele reale:
a) sunt impozite nominative;
b) la impunere se ia în calcul venitul net;
c) au de cele mai multe ori un caracter regresiv;
d) principalii dezavantajați sunt marii producători.

R: a) și c)

3. Ați primit o moștenire neașteptată, dar nu puteți
beneficia de întreg cuantumul moștenirii deoarece
sunteți supus la plata:
a) taxei pe valoarea adăugată;
b) impozitului pe donații;
c) impozitului pe plusul de valoare imobiliară;
d) impozitului pe valoarea moștenită;
e) impozitului pe succesiuni.

R: e)

34 4. Care din următoarele afirmații caracterizează
impozitele personale:
a) se stabilesc asupra veniturilor și averii;
b) se stabilesc cu anumite obiecte materiale;
c) se percep cu ocazia vânzării unor bu nuri și a
prestării unor servicii;
d) în acest caz, calitatea de subiect al impozitului se
atribuie altei persoane decât suportatorului acestuia.

R: a)

5. Care din următoarele afirmații caracterizează
impozitele reale:
a) se stabilesc asupra venituri lor și averii;
b) se stabilesc cu anumite obiecte materiale;
c) se percep cu ocazia vânzării unor bunuri și a
prestării unor servicii;
d) în acest caz, calitatea de subiect al impozitului se
atribuie altei persoane decât suportatorului acestuia .

R: b)

6. Care din următoarele afirmații caracterizează
impozitele directe:
a) se stabilesc asupra veniturilor și averii;
b) se stabilesc cu anumite obiecte materiale;
c) se percep cu ocazia vânzării unor bunuri și a
prestării unor servicii;
d) în acest caz, ca litatea de subiect al impozitului se
atribuie altei persoane decât suportatorului acestuia .

R: a) și b)

35 7. Alegeți noțiunile care formează clasificarea
impozitelor directe:
a) impozite reale;
b) taxe de consumație;
c) accize;
d) TVA;
e) impozite per sonale;
f) monopoluri fiscale;
g) impozite pe cifra de afaceri brută;
h) impozite pe cifra de afaceri netă.

R: a) și e)

8. Care din următoarele afirmații nu caracterizează
impozitele directe:
a) sunt nominative;
b) sunt regresive;
c) au termene de pl ată precis stabilite;
d) sunt mai echitabile decât impozitele indirecte;
e) reprezintă forma cea mai veche de impunere.

R: b)

9. Factorii care nu se iau în considerare la
stabilirea impozitului pe venitul persoanelor fizice
sunt:
a) starea civilă a p lătitorului;
b) proprietățile deținute de acestea;
c) numărul persoanelor aflate în întreținerea acestora;
d) veniturile realizate;
e) vârsta.

R: b)

36 10. Care din următoarele afirmații, cu privire la
impozitele personale, este falsă:
a) se întâlnesc s ub forma impozitului pe venit;
b) se ține seama de minimul de venit neimpozabil;
c) se referă la impozitul pe capitalul bănesc;
d) se întâlnesc sub forma impozitului pe avere;
e) țin cont de situația personală a fiecărui plătitor.

R: c)

11. Impozitel e directe sunt:
a) cele care se așează asupra vânzărilor de bunuri
sau prestărilor de servicii;
b) impozitele speciale pe consum;
c) cele care se stabilesc nominal în sarcina unor
persoane fizice sau juridice, în funcție de veniturile sau
averea acestora.

R: c)

12. Potrivit intenție legii, în cazul impozitelor
directe:
a) subiectul și suportatorul impozitului diferă;
b) subiectul și plătitorul diferă;
c) subiectul și plătitorul impozitului este același.

R: c)

13. Impozitele personale sunt:
a) im pozite indirecte;
b) impozite reale;
c) impozite directe;
d) impozite obiective.
R: c)

37 14. Impozitele pe donații fac parte din categoria:
a) impozitelor pe venit;
b) impozitelor pe avere;
c) impozitelor pe transferul averii;
d) impozitelor pe creșterea averii.

R: c)

15. Impozitele pe succesiuni se referă la:
a) transferul de avere cu titlu oneros;
b) transferul de avere cu titlu gratuit datorită decesului;
c) transferului de avere cu titlu gratuit între vii;
d) transferul de avere cu titlu oneros între cei vii.

R: b)

16. Impozitele directe au ca obiect al impunerii:
a) valoarea mărfurilor importate;
b) venitul persoanelor fizice;
c) pământul;
d) clădirile;
e) venitul persoanelor juridice;
f) valoarea tranzacțiilor comerciale cu ridicata.

R: b), c), d), e)

17. Alegeți varianta corectă care explică esența
impozitelor pe circulația averii:
a) obiectul impunerii îl constituie averea primită drept
succesiune ;
b) se instituie în legătură cu trecerea dreptului de
proprietate asupra unor bunuri de la o persoană la
alta;

38 c) obiectul impozitului îi constituie averea primită drept
donație de către o persoană;
d) obiectul impozitării îl constituie sporul de valoarea
pe care l -au înregistrat unele bunuri în cursul unei
perioade de timp.

R: a), b ), c)

18. Alegeți noțiunile care formează clasificarea
impozitelor pe venit:
a) impozite reale;
b) taxe de consumație;
c) impozite pe venitul persoanelor fizice;
d) TVA;
e) impozite personale ;
f) monopoluri fiscale;
g) impozite pe venitul persoanelor juri dice;
e) impozite pe averea persoanelor juridice.

R: c) și g)

19. Care din afirmațiile ce urmează arată
neajunsurile impozitelor reale:
a) există posibilități de evaziune fiscală;
b) lipsește informația exactă în stabilirea impozitelor;
c) se ia în c onsiderare produsul net obținut de
contribuabil;
d) se ține cont de veniturile contribuabilului;
e) nu se ia în considerație situația personală a
plătitorului.

R: a), b), e).

39 20. În cazul impozitelor directe:
a) persoana care plătește impozitul este și persoana
care efectiv îl suportă;
b) persoana care plătește impozitul nu este și
persoana care efectiv îl suportă .

R:a)

40 5. DUBLA IMPUNERE

Saptamana 9,10

Pe fondul amplificării relațiilor comerciale
interne și internaționale, persoanele fiz ice și juridice
obțin venituri sau averi fie în autorități fiscale diferite în
cadrul aceluiași stat, fie în state diferite. În acest
context a devenit necesară delimitarea competențelor
autorităților aceluiași stat sau a autorităților din state
diferite î n materie de impunere a veniturilor sau a
averilor, în vederea eliminării posibilității ca aceste
obiecte impozabile să fie disputate fiscal concomitent
de mai multe asemenea entități.
Dubla impunere – reprezintă supunerea la
impozitare a aceleiași materii impozabile, pentru
aceeași perioadă de timp, de către două autorități
fiscale diferite, aparținând fie aceluiași stat, fie unor
state diferite.
Se disting două forme ale dublei impuneri:
– dubla impunere economică – reprezintă,
supunerea în cadrul unei țări a aceluiași venit sau a
aceleiași averi la mai multe impozite;
– dubla impunere juridică – reprezintă,
impunerea în țări diferite a aceleiași materii
impozabile, de mai multe ori.
Criterii care stau la baza impunerii veniturilor
sau averilor:
– criter iul rezidenței;
– criteriul naționalității;
– criteriul teritorialității.
Pentru diminuarea efectelor negative ale dublei
impuneri , în practica fiscală internațională, se aplică
patru metode de evitarea a dublei impuneri:

41 – metoda scutirii totale;
– metoda sc utirii progresive;
– metoda creditării obișnuite;
– metoda creditării integrale (totale).
În relațiile internaționale, țările semnatare ale
Convențiilor privind evitarea dublei impuneri, trebuie
să țină seama și de principiul nediscriminării fiscale,
potrivit căruia se angajează să nu aplice dispoziții
discriminatorii în materie de impozite, față de rezidenții
celeilalte țări, în raport cu cele aplicabile propriilor
contribuabili, aflați în aceeași situație.

42 TESTE GRILĂ

1. Nu se regăsește printre me todele de evitarea
dublei impuneri, procedeul:
a) imputării progresive;
b) scutirii progresive;
c) creditării totale ;
d) creditării obișnuite
e) scutirii totale

R: a)

2. Supunerea la impozit a aceleiași materii
impozabile și pentru aceiași perioadă d e timp, de
către două autorități fiscale din țări diferite, este:
a) impunere juridică internațională bilaterală;
b) impunere economică internațională bilaterală;
c) dublă impunere juridică;
d) dublă impunere economică;
e) dublă impunere administrativă.

R: c)

3. În cazul tehnicilor de evitarea dublei, metoda
„creditării obișnuite” presupune:
a) determinarea cotei de impozit, la venitul total, care
apoi se aplică numai venitului realizat în țară;
b) determinarea impozitului total, la veniturile totale,
din care apoi se scade impozitul plătit în străinătate,
dovedit cu acte;

43 c) determinarea cotei de impozit, la venitul total, din
care apoi se scade impozitul plătit în străinătate dar nu
mai mult decât ar fi plătit în țară, pentru acel venit.

R: c)

4. Metoda „scutirii progresive” presupune:
a) determinarea impozitului total, la venitul total, din
care apoi se scade impozitul plătit în străinătate dar nu
mai mult decât ar fi fost plătit în țară, pentru acel venit;
b) determinarea cotei de impozit, la venitul total, care
apoi se aplică numai venitului realizat în țară
c) se impune numai venitul realizat în țară,
exceptându -se de la impunere, veniturile realizate în
străinătate.

R: b)

5. Dubla impunere internațională apare:
a) numai în cazul impozi telor directe ;
b) numai în cazul impozitelor indirecte ;
c) atât în cazul impozitelor directe cât și în cazul
impozitelor indirecte ;
d) numai în cazul impozitelor de ordine .

R. a)

6. Care din următoarele criterii, nu stau la baza
impunerii veniturilo r:
a) criteriul scutirii totale
b) criteriul naționalității
c) criteriul teritorialității
d) criteriul rezidenței
R: a)

44 7. Impunerea în cadrul unei țări a aceluiași venit
sau a aceleiași averi la mai multe impozite este:
a) dubla impunere juridică
b) dubla impunere economică
c) dublă impunere internațională
d) nici un răspuns corect

R: b)

8. Criteriul teritorialității utilizat în practica fiscală
înseamnă luarea în considerare a:
a) domiciliului contribuabilului
b) cetățeniei contribuabilului
c) a țării unde au fost realizate veniturile sau se află
averea
d) facilităților din țara unde se realizează veniturile

R: c)

9. Dubla impunere fiscală internațională reprezintă:
a) un fenomen financiar voluntar, care se manifestă pe
fondul relați ilor reciproce între țări;
b) un fenomen financiar represiv, ce are loc în țara de
rezidență a contribuabilului și în țara de origine a
veniturilor;
c) supunerea la impozite a cetățenilor frauduloși, în
ambele țări în care se realizează afacerile;
d) supun erea directă la impozit a aceleiași materii
impozabile și pentru aceeași perioadă de timp, de
către autoritățile publice din țări diferite.

R:d)

45 10. Ca și criteriu de evitare a dublei impuneri, țările
dezvoltate, utilizează cel mai adesea:
a) criteri ul teritorialității;
b) criteriul rezidenței;
c) criteriul naționalității.

R: b)

11. Criteriul rezidenței utilizat în practica fiscală
înseamnă luarea în considerare a:
a) impu nerea obiectului impozabil de către autoritatea
fiscală în care contribua bilul este rezident, indiferent
dacă veniturile sau averea sunt sau nu obținute pe
teritoriul acelei țări ;
b) impu nerea obiectului impozabil de către autoritatea
fiscală în care contribuabilul este rezident, dacă
contribuabilul locuiește în țara respectivă ;
c) scutirea de la impu nerea obiectului impozabil de
către autoritatea fiscală în care contribuabilul este
rezident, dacă contribuabilul nu locuiește în țara
respectivă.

R: a)

12. Criteriul naționalității utilizat în practica fiscală
înseamnă luare a în considerare a:
a) impu nerea obiectului impozabil de către autoritatea
fiscală în care contribuabilul este rezident, indiferent
dacă contribuabilul locuiește sau nu în țara
respectivă;
b) scutirea de la impu nerea obiectului impozabil de
către autorita tea fiscală în care contribuabilul este

46 rezident, dacă contribuabilul nu locuiește în țara
respectivă;
c) impu nerea obiectului impozabil de către autoritatea
fiscală în care contribuabilul este rezident, indiferent
dacă veniturile sau averea sunt sau nu ob ținute pe
teritoriul acelei țări.

R: a)

13. Metoda „scutirii totale”, presupune:
a) scutirea de la impunere a veniturilor;
b) venitul realizat în străinătate de către rezidentul unui
stat și care a fost supus impunerii în străinătate, nu se
mai adaug ă la venitul impozabil în țara de rezidență;
c) venitul realizat în străinătate de către rezidentul unui
stat și care a fost supus impunerii în străinătate, se
adaugă la venitul impozabil în țara de rezidență .

R: b)

14. Metoda „scutirii totale”, con stă în:
a) neincluderea la venitul impozabil obținut în țara de
rezidență a venitul ui realizat în străinătate , de către
rezidentul țării respective și care a fost supus impunerii
în străinătate ;
b) scutirea de la impunere a veniturilor;
c) venitul realiza t în străinătate de către rezidentul unui
stat și care a fost supus impunerii în străinătate, se
adaugă la venitul impozabil în țara de rezidență .

R: a)

47 15. Criteriul rezidenței este cunoscut și sub
denumirea de :
a) criteriul originii;
b) criteri ul domiciliului fiscal;
c) criteriul cetățeniei

R: b)

16. Criteriul teritorialității este cunoscut și sub
denumirea de :
a) criteriul domiciliului fiscal;
b) criteriul cetățeniei;
c) criteriul originii.

R: c)

17. Metoda „creditării obișnuite” c onstă în:
a) scăderea din impozitul datorat în statul de rezidență
a impozitului plătit în străinătate;
b) impozitul plătit în străinătate pentru venitul realizat
acolo de către rezidentul unei țări, se deduce sub
forma creditului fiscal, din impozitul tot al calculat în
țara de rezidență, aferent venitului total;
c) impozitul plătit în străinătate pentru venitul realizat
acolo de către rezidentul unei țări, se deduce sub
forma creditului fiscal, din impozitul datorat în țara de
rezidență.

R: b)

18. Me toda scutirii totale presupune:
a) stabilirea impozitului total calculat;
b) stabilirea deducerilor sub forma creditelor fiscale;

48 c) stabilirea cuantumului scutirilor acordate în țara de
rezidență;
d) impunerea separată a veniturilor.

R: d)

19. Exis tența dublei impuneri este strâns legată
de:
a) relațiile economice și politice dintre state;
b) modul în care sunt aplicate criteriile care stau la
baza impunerii veniturilor sau averilor;
c) modul în care sunt elaborate normele fiscale.

R: b)

20. D ubla impunere reprezintă :
a) supunerea la impozitare a aceleași materii
impozabile, pentru aceeași perioadă de timp, de către
două autorități fiscale diferite, aparținând aceluiași
stat;
b) supunerea la impozitare a aceleași materii
impozabile, pentru acee ași perioadă de timp, de către
două autorități fiscale diferite, aparținând fie aceluiași
stat, fie unor state diferite;
c) supunerea la impozitare a aceleași materii
impozabile, pentru aceeași perioadă de timp, de către
două autorități fiscale diferite, aparținând unor state
diferite.

R: b)

49 6. IMPOZITE INDIRECTE

Saptmana 11,12

Impozitele indirecte se așează asupra vânzării
bunurilor sau prestărilor de servicii. Mai sunt numite și
impozite asupra prețurilor în care sunt incluse.
Acestea nu se stabilesc nominativ în sarcina unor
persoane, ci asupra desfacerilor. Impozitele indirecte
nu vizează existența veniturilor sau averii ci vizează
utilizarea acestora.
Baza de calcul la impozitele indirecte, o
constituie prețul bunului sau al tarifului p entru serviciul
prestat.
Sistemul impozitelor indirecte cuprinde variate
prelevări. Se practică frecvent: taxele de consumație,
monopolurile fiscale, taxele vamale și diferite alte taxe
considerate tradiționale.

I. Taxele pe consumație – sunt impozite
cuprinse în prețul de vânzare al mărfurilor produse sau
importate și care se comercializează în interiorul țării
în care se percepe impozit. Se mai numesc și impozite
pe consum, deoarece se aplică asupra prețului
bunurilor care intră în consum și pot fi: pe produs și
generale pe vânzări.
Taxele generale pe vânzări sau accizele – se
așează asupra bunurilor care pot fi ușor substituite și
au un impact major asupra populației, precum:
băuturile dăunătoare sănătății (alcool, tutun, cafea),
bunuri cu cerere inel astică (produse petroliere sau alte
produse asemănătoare), bunuri de lux (așa cum au
fost considerate până la data de 01.01.2010, bijuteriile,

50 blănurile, armele, parfumurile, produsele din cristal),
dar și asupra unor bunuri provenite din import.
Taxele g enerale de consumație sau generale
pe vânzări – se aplică asupra vânzării tuturor
mărfurilor, indiferent dacă acestea sunt bunuri de
consum sau elemente pentru producție și sunt
cunoscute sub denumirea generică de impozite pe
cifra de afaceri.
În practic a financiară sunt întâlnite trei forme de
așezare a impozitului pe cifra de afaceri și anume:
– forma cumulativă – mărfurile sunt impuse în
fiecare stadiu prin care trec;
– forma impozitului unic – impozitul unic sau
monofazic pe cifra de afaceri se încasează o
singură data, indiferent de numărul stadiilor
prin care trece marfa supusă impunerii;
– forma impozitului unic cu plată fracționată
(taxa pe valoarea adăugată) – constituie o
sinteză a impozitului cumulativ pe tranzacții
și a celui unic de producție, elimi nând
inconvenientele lor.

II. Taxele vamale – sunt impozite percepute de
stat asupra mărfurilor la trecerea granițelor vamale ale
statului.
După obiectul impunerii, taxele vamale sunt
grupate în:
– taxe vamale de import;
– taxele vamale de export;
– taxele vamale de tranzit.
După modul de exprimare, taxele vamale sunt:
– taxe vamale specifice;
– taxe vamale ad -valorem;
– taxe vamale compuse sau mixte.

51 După scopul avut în vedere la stabilirea lor,
taxele vamale pot fi:
– taxe vamale fiscale;
– taxe vamale protecționiste;
– taxe vamale în condiția clauzei națiunii celei
mai favorizate;
– taxe vamale preferențiale;
– taxe vamale sancționale sau de retorsiune;
– taxe vamale anti -dumping.
După modul de stabilire, se evidențiază:
– taxe vamale a utonome;
– taxe vamale convenționale.

III. Alte taxe
Plățile efectuate în favoarea bugetului de stat
de către diferite persoane fizice ori juridice în schimbul
unor servicii prestate de instituții publice poartă
numele de taxe.
Taxa se deosebește de cel elalte prelevări,
vărsăminte prin aceea că acționează întotdeauna
numai la prestarea unui serviciu public în folosul
plătitorului.
După natura faptelor generatoare, taxele sunt:
– taxe judecătorești;
– taxe de notariat;
– taxe consulare;
– taxe admini strative.
După obiectul operațiunii care se efectuează și
urmează a fi taxată, taxele pot fi:
– taxe de timbru;
– taxe de înregistrare.

IV. Monopolurile fiscale

52 Dreptul exclusiv al statului de a produce și
comercializa la un anumit preț produse și de a-și
însuși pe această cale venituri poartă denumirea de
monopol fiscal.
Monopolurile fiscale, în funcție de sfera de
cuprindere, pot fi:
– monopoluri fiscale depline;
– monopoluri fiscale parțiale.
Monopolurile fiscale se instituie de către stat în
principal din două motive:
– în categoria următoarelor produse: sarea,
tutunul, chibriturile, alcoolul, zahărul, petrolul, cărțile
de joc, alte produse specifice, precum și unele servicii
publice cum sunt poșta, telecomunicațiile, etc, se
petrec cele mai frecvente fenomene de fraudă și
evaziune fiscală, iar prin preluarea de către stat a
producerii sau desfacerii acestora se înlătură aceste
neajunsuri;
– activitatea din domeniu respectiv, este
producătoare de venituri importante.

53
TESTE GRILĂ

1. Mo tivația statului de a institui taxe de
consumație este:
a) inhibarea subiecților, persoane fizice, de a consuma
produse dăunătoare sănătății sau de lux;
b) de a realiza venituri importante pe seama bugetului
de stat;
atât inhibarea subiecților, persoane fi zice, de a
consuma produse dăunătoare sănătății sau de lux, cât
și de a realiza venituri importante pe seama bugetului
de stat.

R:c)

2. Practicarea impozitelor indirecte încalcă:
a) principiile de politică financiară ;
b) principiile de echitate fisca lă;
c) principiile social -politice ;
d) principiile de politică economică .

R: b)

3. În cazul impozitului cumulativ mărfurile sunt
impuse:
a) în fiecare stadiu prin care trec ;
b) la fabricație ;
c) la ieșirea din fabricație ;
d) la consumatorul final .

R: a)

54 4. Care din următoarele impozite nu sunt impozite
directe:
a) taxele vamale ;
b) impozitul pe donații ;
c) accizele ;
d) impozitul pe veniturile persoanelor fizice .

R: a) și c)

5. Impozitele indirecte se stabilesc:
a) nominativ în sarcina unor persoane;
b) asupra desfacerii de bunuri, prestărilor de servicii,
importurilor sau producției unor produse;
c) pe baza averii deținute de persoanele fizice;
d) pe baza veniturilor obținute de persoanele juridice.

R: b)

6. În cazul impozitelor indirecte:
a) subiectul și suportatorul impozitului coincid;
b) subiectul și plătitorul impozitului coincid;
c) subiectul diferă de suportator.

R: c)

7. Accizele sunt:
a) taxe de consumație pe produs ;
b) taxe de consumație generale pe vânzări;
c) tax e vamale;
d) taxe tradiționale.

R:a)

55 8. La plata taxelor de consumație sunt supuse:
a) bunurile de consum;
b) bunurile de consum și mijloacele de producție;
c) mijloacele de producție.

R: b)

9. Care din următoarele măsuri de ordin fiscal, nu
conduc la încurajarea dezvoltării economice:
a) stabilirea unor taxe vamale ridicate la import;
b) reducerea sau scutirea de la plata impozitelor
indirecte;
c) reducerea cotei TVA;
d) stabilirea unor taxe vamale ridicate la export.

R: d)

10. Impozitel e indirecte se caracterizează prin
aceea că:
a) reclamă cheltuieli ridicate de așezare;
b) reclamă cheltuieli ridicate de percepere;
c) reclamă cheltuieli reduse de urmărire;
d) necesită o perioadă scurtă de timp de la
modificarea cotei și până devin oper aționale;
e) sunt mai voalate.

R: c), d), e)

11. Taxele vamale de export:
a) se instituie asupra tuturor bunurilor exportate;
b) se instituie numai asupra serviciilor;
c) au rolul unui impozit de egalizare;
d) protejează firmele din țara respectivă ;

56 e) se aplică sporadic, asupra unor materii prime.

R: e)

12. Dumping -ul se referă la:
a) vânzarea unor produse sub prețul pieței
b) vânzarea unor produse peste prețul pieței
c) vânzarea unor produse la prețul pieței

R: a)

13. După natura a ctelor și faptelor generatoare,
taxele nu se grupează astfel:
a) taxe judecătorești
b) taxe de notariat
c) taxe de timbru
d) taxe consulare
e) taxe administrative

R: c)

14. După obiectul operațiunii care se efectuează și
urmează a fi taxată, taxel e sunt:
a) taxe judecătorești
b) taxe de notariat
c) taxe de timbru
d) taxe de înregistrare

R: c), d)

15. Pentru restrângerea exportului unor categorii
de produse:
a) se vor interzice activitățile producătoare de astfel de
produse;

57 b) se vor insti tui amenzi pentru exportul de astfel de
produse;
c) se va reduce calitatea acestor produse;
d) se vor institui taxe vamale ridicate la exportul
acestor produse;
e) nici unul din răspunsurile de mai sus.

R: d)

16. Monopolurile fiscale reprezintă:
a) dreptul statului de a produce și a comercializa la un
anumit preț produse și de a -și însuși pe această cale
venituri;
b) dreptul statului de a impune prețul produselor de
lux;
c) dreptul statului de a comercializa produse la un
anumit preț în vederea obține rii de venituri
suplimentare.

R: a)

17. Accizele:
a) se instituie asupra unor produse cu cerere elastică;
b) sunt așezate asupra unor produse care nu pot fi
înlocuite de cumpărători cu alte bunuri;
c) se percep numai asupra bunurilor și serviciilor
produse în interiorul țării;
d) se calculează doar în formă ad -valorem.

R: b)

18. Taxele de consumație pot fi:
a) asupra exporturilor;
b) generale pe vânzări;

58 c) de înregistrare;
d) parafiscale.

R: b)

19. Practicarea impozitelor indirecte este o
încălcare a principiului echității fiscale deoarece:
a) nu sunt prelevări transparente, ci mascate;
b) se cunosc de către toți consumatorii,
c) nu sunt ușor de perceput;
d) este facultativă.

R: a)

20. Alegeți variantele care formează clasificarea
monopolurilor fiscale:
a) parțiale;
b) liberale;
c) restrictive;
d) depline.

R:a) și d)

59 10. APLICAȚII

Saptamana 13,14

APLICAȚII REZOLVATE

1. Veniturile impozabile înregistrate de către doi
contribuabili A și B sunt:
-contribuabilul A, realizează un venit anual impozabil
de 15 .000 u.m.
-contribuabilul B, realizează un venit anual impozabil
de 28 .000 u.m.
Grila de impunere a veniturilor celor doi contribuabili
este:
Venit anual impozabil (u.m.) Cota de impunere (%)
Până la 10 000 15
10 001 -22 000 20
22 001 -25 000 25
Peste 25 00 1 30
Să se determine impozitul pe venit datorat, presiunea
fiscală (Pf) suportată și venitul net (Vn), pentru fiecare
contribuabil în parte, în condițiile în care se utilizează
tehnica impunerii în progresie simplă, respe ctiv
tehnica impunerii în progresie compusă.

Rezolvare

Impunerea în progresie simplă -presupune
aplicarea aceleiași cote de impunere, asupra
întregului venit realizat de către contribuabil și care
se încadrează în acea tranșă de venit.

60 Ips = Vi x Ci
Pf = Ips/Vi x 100
Vn=Vi – Ips
unde: Ips – impozit în progresie
simplă
Vi- venit impozabil
Ci – cota de impunere
Pf – presiunea fiscală
Vn- venit net

– contribuabilul A:
Ips = Vi x Ci = 15 000 u.m. x 20% = 3 000 u.m.
Pf = Ips/ Vi x 100= 3 000u.m. /15 000u.m. x
100=20 %
Vn=Vi -Ips=15 000 u.m. -3 000 u.m.=12 000 u.m.

– contribuabilul B:
Ips = Vi x Ci = 28 000 u.m. x 30% = 8 400 u.m.
Pf = Ips/ Vi x 100= 8 400u.m. /28 000u.m. x
100=30 %
Vn=Vi -Ips=28 000 u.m. – 8 400 u.m.=19 600 u.m

Impunerea în progresie compusă -presupune
defalcarea pe tranșe de venit a întregului venit
impozabil, impozitul rezultând prin calcularea
impozitului aferent fiecărei tranșe în parte și apoi, prin
însumare, obținându -se astfel impozi tul total de plată.
Ipc = Vit1 x Cit1+ Vit2 x Cit2+ Vit3 x Cit3+ ……n
Pf = Ipc/Vi x 100
Vn=Vi – Ipc
unde:
Ipc- impozitul în progresie compusă
Vit1,2,3 – venit impozabil tranșa 1, 2, 3
Cit1,2,3 – cota de impunere tra nșa 1,2,3,

61 Pf – presiunea fiscală
Vn- venit net

-contribuabilul A:
Venit anual
impozabil
(u.m.) Cota
de
impu
nere
(%) Tranșa de venit asupra căreia se
aplică cota de impunere Impozit
de plată
aferent
transei de
venit
(u.m)
Până la 10 000 15 10000 x 15%=1500 1500
10 001 -22 000 20 15000 -10000=5000×20%= 1000 1000
22 001 -25 000 25
peste 25 001 30
TOTAL IMPOZIT 2500

Pf=Ipc/Vi x 100= 2 500u.m./15 000u.m. x 100=16,66 %
Vn=Vi -Ipc=15 000u.m. -2 500u.m.=12 500 u.m.

-contribuabilul B:
Venit anual
impozabil
(u.m.) Cota
de
impu
nere
(%) Tranșa de venit asupra căreia se
aplică cota de impunere Impozit
de plată
aferent
transei de
venit
(u.m)
Până la 10000 15 10000 x 15%=1500 1500
10 001 -22 000 20 22000 -10000=12000×20%=2400 2400
22 001 -25 000 25 25000 -22000=3000×25%= 750 750
peste 25 001 30 28000 -25000=3000×30%= 900 900
TOTAL IMPOZIT 5550

Pf=Ipc/Vi x 100= 5 550u.m./28 000u.m. x 100=19,82%
Vn=Vi -Ipc=28 000u.m. -5 550u.m.=22 450 u.m.

62
2. Să se determine impozitul pe venit datorat, presiu ne
fiscală suportată și venitul net, ce îi revin unui
contribuabil A, rezident în Germania, luând în
considerare toate cele patru metode de evitare a
dublei impuneri fiscale internaționale, cunoscând
următoarele:
– venitul impozabil global al contribuabilu lui este de
100 000 u.m.
– 60 000 u.m. au fost obținute în Germania, iar restul
de 40 000 u.m. au fost obținute în Spania
– cele două țări, practică, pentru a impozita veniturile
persoanelor fizice, tehnica impunerii în progresie
simplă.

Grila de impuner e a veniturilor persoanelor fizice este:

Venit anual
impozabil (u.m.) Cota de impunere
Germania Spania
Până la 10 000 15 18
10 001 -25 000 20 22
25 001 -40 000 25 28
40 001 -55 000 30 34
55 001 -75 000 35 38
Peste 70 001 40 45

Rezolvare

Metoda scutirii totale -presupune impunerea venitului
obținut de către un contribuabil, numai în țara în care a
fost obținut.

63 Ig= Vg x Cig= 60 000 u.m. x 35%=21 000 u.m.
Is= Vs x Cis= 40 000 u.m. x 28%= 11 200 u.m.
It= Ig+Is= 21 000 u.m.+11 200 u.m.=32 200 u.m.
Pf= It/Vt x 100= 32 200 u.m./100 000 u.m.
x100=32,2%
Vn= Vt -It= 100 000 u.m – 32 200 u.m.= 67 800 u.m.

Unde: Ig -impozit Germania
Is-impozit Spania
Vg-venit Germania
Vs- venit Spania
Cig-cota impunere Germania
Cis-cota impunere Spania
It-impozit total
Vt-venit total
Vn-venit net
Pf-presiunea fiscală

Metoda scutirii progresive -presupune faptul că
venitul obținut de contribuabil în străinătate, se adaugă
la venitul obținut în țara de rezidență, numai pentru
aflarea cotei de impunere, apoi această cotă
aplicându -se numai venitului obținut în țara de
rezidență. Aceasta presupune parcurgerea
următoarelor etape:

– se determină cota de impunere aferentă venitului
total, aplicabilă în țara de rezidență

Vt= 100 000 u.m.→Ci=40%

64 -se determină imp ozitul datorat în țara de rezidență,
pentru venitul obținut în această țară, prin aplicarea
cotei de impunere determinată anterior

Ig= Vg x Ci= 60 000 u.m. x 40%=24 000 u.m.

– se determină impozitul datorat în țara străină,
conform cotei de impunere din acea țară

Is=Vs x Cis=40 000 u.m. x 28%= 11 200 u.m.
-se determină impozitul total datorat de către
contribuabil, presiunea fiscală și venitul net

It=Ig+Is=24 000 u.m.+11 200 u.m.=35 200 u.m.
Pf= It/Vt x 100= 35 200 u.m./100 000 u.m. x
100=35,2%
Vn= Vt -It=100 000 u.m. -35 200 u.m.=64 800 u.m.

Metoda creditării obișnuite -constă în faptul că
impozitul plătit în țara străină se deduce, sub forma
creditului fiscal, din impozitul total calculat la venitul
total în țara de rezidență, dar nu mai mult decât
impo zitul pe care l -ar fi plătit în țara de rezidență,
pentru venitul obținut în străinătate. Aceasta
presupune parcurgerea următoarelor etape:

– se determină cota de impunere aferentă venitului
total, aplicabilă în țara de rezidență

Vt= 100 000 u.m.→Ci=40%

– se determină impozitul total calculat în țara de
rezidență aferent venitului total

65
Itc= 100 000 u.m. x 40%=40 000 u.m.
unde Itc -impozit total calculat

-se determină impozitul calculat, pentru venitul obținut
în Spania, prin aplicarea cotei de impun ere din țara de
rezidență

Ics=Vs x Cig=40 000 u.m. x 25%=10 000 u.m.

-se determină impozitul datorat în țara străină, conform
cotei de impunere în acea țară

Is=Vs x Cis=40 000 u.m. x 28%=11 200 u.m.
-se determină impozitul datorat în țara de rezidență
prin scăderea impozitului calculat pentru venitul obținut
în țara străină din impozitul total calculat aferent
venitului total

Ig= Itc -Ics= 40 000 u.m. -10 000 u.m=30 000 u.m.

-se determină impozitul total datorat de către
contribuabil, presiunea fiscală și venitul net

It=Ig+Is=30 000 u.m.+ 11 200 u.m.=41 200 u.m.
Pf= It/Vt x 100= 41 200 u.m./100 000 u.m. x
100=41,2%
Vn=Vt -It= 100 000 u.m. – 41 200 u.m.=58 800 u.m.

Metoda credătării integrale (totale) -presupune
deducerea totală a impozitului plătit în ța ra străină din
impozitul total calculat în țara de rezidență pentru

66 venitul total obținut de către contribuabil. Aceasta
presupune parcurgerea următoarelor etape:

– se determină cota de impunere aferentă venitului
total, aplicabilă în țara de rezidență

Vt= 100 000 u.m.→Ci=40%

– se determină impozitul total calculat în țara de
rezidență aferent venitului total

Itc= 100 000 u.m. x 40%=40 000 u.m.
unde Itc -impozit total calculat

-se determină impozitul datorat în țara străină, conform
cotei de impunere în acea țară

Is=Vs x Cis=40 000 u.m. x 28%=11 200 u.m.

-se determină impozitul datorat în țara de rezidență
prin deducerea totală a impozitului plătit în țara străină,
din impozitul total calculat în țara de rezidență
Ig= Itc -Is= 40 000 u.m. -11 200 u.m =28 800 u.m.

-se determină impozitul total datorat de către
contribuabil, presiunea fiscală și venitul net

It=Ig+Is=28 800 u.m.+ 11 200 u.m.=40 000 u.m.
Pf= It/Vt x 100= 40 000 u.m./100 000 u.m. x 100=40%
Vn=Vt -It= 100 000 u.m. – 40 000 u.m.=60 000 u.m.

67
APLICAȚII PROPUSE

1. Veniturile impozabile înregistrate de către trei
contribuabili A, B și C sunt:
-contribuabilul A, realizează un venit anual impozabil
de 18.000 u.m.
-contribuabilul B, realizează un venit anual impozabil
de 30.000 u.m.
-contribu abilul C, realizează un venit anual impozabil
de 35.000 u.m.
Grila de impunere a veniturilor celor trei contribuabili
este:

Venit anual impozabil
(u.m.) Cota de impunere (%)
Până la 10 000 15
10 001 -25 000 20
25 001 -30 000 25
Peste 30 00 1 30

Să se determine impozitul pe venit datorat, presiunea
fiscală (Pf) suportată și venitul net (Vn), pentru fiecare
contribuabil în parte, în condițiile în care se utilizează
tehnica impunerii în progresie simplă, respectiv
tehnica impunerii în progresie compusă.

2. Să se determine impozitul pe venit datorat,
presiunea fiscală suportată și venitul net ce îi revin
unui contribuabil francez, luând în considerare toate
cele patru metode de evitare a dublei impuneri fiscale
internaționale, cunoscând următoarele:

68 – venitul impozabil total al contribuabilului este de 120
000 u.m.
– 20% din venitul total a fost obținut în Italia, iar restul
venitului total a fost obținut în Franța
– cele două țări practică pentru impunerea veniturilor
persoanelor fizice, tehnica impunerii în progresie
simplă
Grila de impunere a veniturilor persoanelor fizice este:

Venit anual impozabil (u.m.) Cota de impunere
Franța Italia
Până la 12 000 15 18
12 001 -28 000 20 22
28 001 -42 000 25 28
42 001 -55 000 30 34
55 001 -75 000 35 38
Peste 70 001 40 45

3. Să se determine impozitul pe venit datorat,
presiunea fiscală suportată și venitul net ce îi revin
unui rezident italian, luând în considerare toate cele
patru metode de evitare a dublei impuneri fiscale
internaționale, cunoscând următoa rele:
– venitul impozabil total al contribuabilului este de 1 10
000 u.m.
-30% din venitul total a fost obținut în Italia, iar restul
venitului total a fost obținut în Spania
– cele două țări practică pentru impunerea veniturilor
persoanelor fizice, tehnica impunerii în progresie
compusă
Grila de impunere a veniturilor persoanelor fizice este:

69 Venit anual impozabil (u.m.) Cota de impunere
Franța Italia
Până la 12 000 4 2
12 001 -28 000 9 7
28 001 -42 000 12 10
42 001 -60 000 20 15
60 001 -90 000 25 22
Peste 90 001 30 25