.04.2017 Studiu Asupra Fenomenelor De Risc Din Lunca Dunarii Partea 1 Si 2 [309016]

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE

DEPARTAMENTUL DE GEOGRAFIE

LUCRARE DE LICENȚĂ

Coordonator științific

Lect. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

[anonimizat]. univ. dr. Mihaela LICURICI

Absolvent: [anonimizat]-Cristina MORARU

CRAIOVA

Anul 2016-2017

CUPRINS

INTRODUCERE 9

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE 10

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării 10

1.1.1 [anonimizat] 11

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului 18

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc 25

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale 27

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor 29

1.3 Date și metode utilizate pe parcursul cercetării 32

CAPITOLUL 2. [anonimizat] 33

2.1. Hazardele naturale 33

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice 33

2.1.1.1. Inundațiile 33

2.1.1.2. Hazardele climatice 35

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor 37

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile 38

2.1.2.2. [anonimizat] 39

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene 39

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice 39

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor 40

2.1.3. Alte hazarde naturale 40

2.2. Hazardele tehnologice 41

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi 41

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului 42

[anonimizat], geologice, hidrologice, [anonimizat] a oferi estimarea magnitudinii și a probabilității temporale și spațiale.  [anonimizat], [anonimizat]-se pregăti pentru a [anonimizat] o [anonimizat]. (Licurici și colectivul , 2013, p.5.)

[anonimizat], inclusiv al celor ce privesc amenajarea teritoriului (controlul utilizării terenurilor și realizării construcțiilor cu diverse scopuri în arealele inundabile din diverse scenarii), precum și în politica de asigurare a populației și bunurilor împotriva celor mai semnificative fenomene din arealul studiat. [anonimizat], [anonimizat], eroziune, cu accent puternic pe managementul culturilor agricole și al apei. [anonimizat], demografic, economic etc. particularități ale diferitelor categorii ale populației riverane a Dunării din arealul studiat.

Expertiza instituțională susținută financiar și capacitățile individuale îmbunătățite constituie resurse semnificative în procesul de reducere a efectelor hazardelor naturale și tehnogene. (Licurici și colectivul , 2013, p.45.)

Importanța , actualitatea temei…….

Motivația alegerii temei / științific sau personal.Întrebări la care lucrarea își propune să formuleze răspuns formulate după concepte științifice evidente …….

CAPITOLUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE

1.1. Individualitatea sectorului doljean al Luncii Dunării

Dolj este un județ din regiunea istorică Oltenia, situat în sud-vestul României, pe râul Jiu inferior, care a dat și numele județului (literal "Jiu inferior" sau "Doljiu" – din "dolu" = Vale atașată la numele râului). Județul Dolj se învecinează cu județul Mehedinți la vest, județele Gorj și Vâlcea la nord, Județul Olt la est și spre sud, pe o lungime de aproximativ 150 km, pe Dunăre, care definește și o parte din granița naturală a României cu Bulgaria.

Dunărea definește conturul sudic al județului, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni. Rețeaua hidrografică este reprezentată de 1795 kilometri de fluxuri; în afară de Dunăre, există râul Jiu care traversează județul de la Filiași până la Zaval pe o distanță de 154 km. Există, de asemenea, un bogat sortiment de lacuri și iazuri: Lacul Bistreț, Fântana Banului, Maglavit, Golenți, Ciuperceni.

Individualitatea sectorul doljean constă în zonele protejate incluse în rețeaua europeană Natura 2000: Bistreț, Calafat-Ciuperceni-Dunăre, confluența Jiu-Dunăre, Maglavit, Ciuperceni-Desa, Coridorul Jiu, Poiana Bujorului din Pădurea Plenită. Consiliul Județean Dolj administrează zonele protejate de interes comunitar, împreună cu rezervațiile naturale de fosile Dranic și Pădurea Zavala. De asemenea, pe lista de arii protejate de interes național din județul Dolj sunt incluse: Bazinul Cilieni – Băilești (47 ha), Balta Neagră (Desa), Balta Lată, Dunele de nisip Dăbuleni, lacurile Adunații de Geormane, Ionele, Caraula, situl fosilei Bucovăț, pajiștile Cetate (în lunca Dunării), lunca halofit Ghighera, râul Balasan), Râurile Desnățui și Terpezița (în amonte de Fântânele), Valea Rea-Radovan. Cercetările și prospectele desfășurate în județ au dovedit existența depozitelor în subteranul nordic care sunt esențiale pentru dezvoltarea economică a zonei: câmpurile de gaz de la nord de Craiova, în sectorul Ghercești – Simnic. În plus, prezența apelor minerale a fost raportată în platoul Dolj.

Figura nr. 1.1. Județul Dolj

https://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_comune_din_jude%C8%9Bul_Dolj)

1.1.1 Localizarea geografică, limitele și structura sectorului cercetat

Zona studiată este situată între localitatea Cetate din vest și zona Dăbuleni din est, în întregime pe Lunca Dunării, pe un sector cu caracter asimetric, cu pantele înalte și abrupte ale pajiștilor prebalcanice, dominând lunca inundabilă a României.

Figura nr. 1.2 – Zona studiată

Limita sudică este clară, iar cea nordică are un aspect sinuos, marcat de lanțul de așezări situate la contactul teritoriului inundabil sau pe suprafața terasei vecine, respectiv: Cetate, Maglavit, Calafat, Salcia, Ciuperceni, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos, Gighera, Zăval, Ostroveni, Bechet, Călărași, Dăbuleni. De-a lungul acestui aliniament nordic, limita este bine pusă în evidență, în cea mai mare parte de către denivelările dintre terasă și luncă (Figura 1.3).

Figura nr. 1.3 – Cursul Dunării în sectorul doljean

Acest aspect este vizibil între Cetate – Hunia – Maglavit – Basarabi – Calafat, unde eroziunea torențială a format la baza terasei tăpșane de acumulare (de năruire și de spălare, care se pierd treptat în luncă).

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării (Figura 1.4), câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m fată de nivelul mării, din sudul spre nordul judetului, formand un larg amfiteatru deschis spre soare .

Figura nr. 1.4 – Localizarea și principalele caracteristici hipsometrice ale sectorului Cetate – Dăbuleni

a. Cetate – comună cu o populație de 6.000 de locuitori. Se compune din două sate, Cetate și Moreni. În ianuarie 1854, în timpul războiului din Crimeea, Cetate a fost scena unei bătălii dintre o garnizoană rusă și o armată turcă din Calafat. Bătălia a fost neconcludentă, deși turcii nu au reușit să captureze orașul.

b. Maglavit – zona a fost declarată arie de protecție specială avifaunistică prin Hotărârea de Guvern nr. 1284 din 24 octombrie 2007 (privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România) și se întinde pe o suprafață de 3.661 hectare .

c. Calafat – format din localitatea componentă Calafat (reședința), și din satele Basarabi, Ciupercenii Vechi și Golenți . Situat pe malul stâng al Dunării, în vestul Câmpiei Desnățui, pe malul stâng al Dunării, la granița cu Bulgaria, Municipiul Calafat este cea mai importantă așezare dunăreană a Doljului. Pe lângă existența lacului Golenți, important pentru practicarea pescuitului, de importanță ecoturistică se remarcă a fi și SPA Calafat-Ciuperceni-Dunăre (29 024 ha) – Figura 1.5 .

Figura nr. 1.5 – Aria protejată SPA Calafat-Ciuperceni-Dunăre (sursa: Ministerului Mediului și

Pădurilor)

d. Salcia – sat în comuna Argetoaia din județul Dolj,

e. Ciupercenii Noi – comună situată în vestul Câmpiei Desnățuiului, învecinându-se la nord cu DN 520, la sud cu fluviul Dunărea, la est cu, comuna Desa, la vest cu satul Ciupercenii Vechi. Aceasta este formată din satele Ciupercenii Noi și Smârdan.

e. Rast – se află situată în Câmpia Desnățui, pe râul omonim, la 74 km sud-vest de municipiul Craiova. Vecinii acesteia sunt în nord orașul Băilești, nord-vest Seaca de Câmp, la vest comuna Ghidici, la sud Dunărea și la est comuna Negoi

f. Negoi – este încadrată de comunele Rast la vest, Bistreț la est și orașul Băilești la nord, în sud învecinându-se, ca toate celelelte comune din aria țintă, cu lunca Dunării

g. Catane – situată în sudul Câmpiei Desnățui, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comuna Negoi la vest, Bistreț la est și Afumați la nord.

h. Bistreț – situată în sudul Câmpiei Băileștiului, fiind flancată de comuna Catane la vest, Afumași, Urzicuța și Goicea la nord și Cârna la est, în sud întinzându-se până în lunca Dunării – L.Bistreț (în partea de sud-est). Spațiul administrativ al comunei Bistreț include teritorii din 2 situri Natura 2000 – Coridorul Jiului (sit de importanță comunitară) și Bistreț (sit pentru protectie avifaunistică). Prin urmare, aici pot fi observate numeroase specii de păsări, multe dintre ele ocrotite.

i. Cârna – a fost înființată în urma reorganizării administrativ-teritoriale din anul 2004, anterior fiind inclusă în comuna Goicea, satul numindu-se și Dunăreni. Este situată în sudul Câmpiei Băileștiului, învecinându-se la vest cu comuna Bistreț la vest, Goicea la nord și Măceșu de Jos la est, în sud întinzându-se până la valea Dunării

j. Măceșu de Jos – are în componența sa două sate – Măceșul de Jos și Săpata (din 1956) – Principalele resurse turistice sunt reprezentate de Dunăre și canalele și gârlele aferente, unde se poate practica pescuitul sportiv și alte activități ecoturistice – plimbări cu barca, birdwatching, poteci pentru interpretarea naturii etc

k. Gighera – situată în sud-estul Câmpiei Băileștiului, pe terasele și lunca Dunării, la confluența Jiului cu Dunărea. în lunca Dunării, aferentă comunei Gighera, se află Pădurea Zăval, un șleau de câmpie de cca. 730 ha, ce a rezistat transformărilor antropice intensive din aria învecinată, fiind înconjurat de sisteme agricole, păstrându-și majoritatea lanțurilor trofice create de natură de-a lungul timpului .

l. Zăval – aici este construit un sat de vacanță, intitulat tot Zăval, situat pe malul Jiului, lângă rezervația naturală „Pădurea Zăval”.

m. Ostroveni – comuna Ostroveni este situată în sud-vestul Câmpiei Romanați, pe cursul inferior al pârâului Jieț, pe terasele Dunării, învecinându-se cu comunele Gighera și Gângiova la vest, Bechet la est și Sadova la nord. Deține o suprafață de 8193 ha, din care 5683 ha teren agricol, 1173 ha de pădure și 645 ha ocupate de apă, ceea ce reprezintă aproape 8% din suprafața comunei.

n. Bechet – situat în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în sudul Câmpiei Romanațiului, învecinându-se la vest cu comuna Ostroveni, la nord cu Sadova, iar la sud cu comuna Călărași, în partea de sud fiind delimitată de valea Dunării.

o. Călărași – comună situată în extremitatea sud-estică a județului Dolj, în Câmpia Romanați, învecinându-se cu Bechet la vest, Dăbuleni la est, valea Dunării în sud .

p. Dăbuleni – comună înființată prin legea administrativă din anul 1864, a reprezentat mult timp una dintre cele mai mari comune din România. Județul Dolj are o lungă tradiție în producția pepeni, în special în zona Dăbuleni, care ocupă locul I la nivel național și unde funcționează mai recent o piață de gross.

Conform , Porturile Cetate, Calafat și Bechet vor beneficia de investiții din fonduri europene pentru extindere și modernizare. Localitățile urbane din județul Dolj dispun de o suprafață a spațiilor verzi peste media națională și standardul minim impus de legislația în domeniu, cu excepția o rașelor Dăbuleni și Calafat.

Coordonatele județului sunt: 43°43' și 44°42' latitudine nordică și, respectiv, 22° 50' și 24° 16' longitudine estică, (aproximativ un grad latitudinal și un grad și jumătate longitudinal). Populația județului este de 618.335 locuitori, reprezentând 2,7 % din populația țării.

Suprafața totală este de 7.414 kmp și reprezintă 3,1% din suprafața țării. Din acest punct de vedere Doljul se situează pe locul 7 între unitățile administrativ-teritoriale ale României.

Relieful județului cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal. Altitudinea crește de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului, formând un larg amfiteatru deschis spre soare. Relieful apare ca niște trepte plate care se ridică sub formă de piramidă din lunca Dunării spre dealurile Amaradiei, de la 30 până la 350 m deasupra nivelului marii. Împrejurimile sunt delimitate de către județele: Gorj și Vâlcea la nord, fluviul Dunărea la sud, pe o lungime de circa 150 km, distanță ce constituie o parte din granița naturală a României cu Bulgaria, Mehedinți la vest, Olt la est .

Județul Dolj aparține zonei climatice temperate, cu influențe mediteraneene datorită poziției sud-vestice. Poziția și caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă, în apropiere de curbura lanțului muntos carpato-balcanic, determină, în ansamblu, o climă mai caldă decât în partea centrală și nordică a țării, cu o medie anuală de 10-11.5 °C.

După aspectul general predominant al reliefului, Doljul poate fi considerat un județ de câmpie, iar după agentul principal care a generat formele de relief de pe cea mai mare parte a teritoriului său se încadreaza perfect în categoria județelor dunărene .

Dintre speciile care populează regiunile de luncă predomină lișița, barza, egreta precum și unele specii de rozătoare.

O mare parte din sudul județului este acoperită de lanuri bogate, vegetația fiind specifică zonei de stepă. În trecut, Câmpia Olteniei era acoperită de păduri de stejar care alternau cu tufărișuri. Influențele climatice și intervenția omului au determinat modificarea învelișului vegetal. În zona Ciuperceni și Apele Vii se întind păduri de salcâm, iar la Verbița, Murgași și Braniște predomină pădurile întinse de stejar. Fauna terestră și acvatică a suferit modificări generate de vânatul și pescuitul abuziv, multe dintre speciile care populau teritoriul județului Dolj supraviețuind în număr mic sau dispărând cu totul.

Zona Metropolitană Craiova, ca de altfel județul Dolj aparțin zonei climatice temperate, dar poziția acestora și caracterul depresionar al terenului pe care îl ocupă în apropriere de curbura lanțului muntos carpato-balcanic, determină, în ansamblu, o climă mai caldă decât în partea centrală si nordică a țării.

Polul de Creștere Craiova prezintă o formă alungită în culoarul morfohidrografic al Jiului, desfășurată pe aproximativ 22 km, cu extensiune variabilă pe direcția est-vest, fiind mai îngustă în nord, aproximativ 12 – 16 km, iar către sud aria urbană și periurbană are lățimea de 16 – 18 km.

Teritoriul pe care se desfășoară cartierele și localitățile Zonei Metropolitane Craiova este un produs exclusiv al activității morfogenetice fluviale. Municipiul Craiova se desfășoară într-un ecart altitudinal de aproape 70 75 m (70 -75 m altitudinea la nivelul luncii și 140-150 m la nivelul terasei aVa). Dealurile piemontane (Bucovăț, 165 m; Cârligei, 160 m; Drumul Mare,158,5 m) ale Piemontului Bălăciței, delimitează culoarul Jiului la vest, iar unitățile deluroase ale Piemontului Oltețului (Viilor, 209,5 m; Mlecănești, 203,5 m și Cârcea, 191,5 m), conturează limita estică a culoarului.

În ceea ce privește resursele subsolului din cadrul județului Dolj, acestea cuprind următoarele: zăcaminte de țiței, în Simnicu de Sus, Ghercești, Pielești; gaze naturale, la Ghercești, Simnicu de Sus și Pielești. Prezintă o morfologie relativ monotonă, excepții făcând sectoarele cu vechi brațe anastomozate sau arii înmlăștinite și grinduri fluviale, unde altitudinea relativă crește cu 23 m, datorată agestrelor afluenților ori prezenței dunelor de nisip.

Referitor la rețeaua hidrografică aceasta este reprezentată de Dunăre care curge între Cetate și Dăbuleni, de Jiu care străbate județul de la Filiași la Zăval pe o distanță de 154 km și de lacuri și iazuri (Lacul Bistreț, Fântâna Banului, Maglavit, Golenți, Ciuperceni). Merită menționată existența în sudul județului a celei mai mari suprafețe nisipoase din țară, în paralel cu un număr impresionant de lacuri formate fie de revărsările Dunării, fie de acumulările de precipitații.

Datorită faptului că Fluviul Dunărea reprezintă agentul principal care a generat formele de relief în cadrul județului, considerând caracterul predominant al reliefului, zona metropolitană are un relief de câmpie, încadrându-se în categoria zonelor dunărene. Mai în detaliu, relieful cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal, altitudinea crescând de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului.

Lunca prezintă o desfășurare asimetrică, cu lățimi ce depășesc uneori 3 km, iar altitudinea absolută coboară de la 7879 m, la confluența Jiului cu Amaradia, la 70 m în dreptul localității Balta Verde. Meandrarea puternică realizată de Jiu în perfectarea profilului de echilibru explică morfologia albiei majore și luncii, care asociază ostroave, grinduri, brațe moarte sau belciuge, dar și frecvente ochiuri de apă, ori arii înmlăștinite la nivelul luncii .

În coridorul fluvial al Dunării cele mai vechi așezări datează din perioada Neolitică. În prezent fluviul reprezintă cea mai importantă sursă de apă potabilă și industriali) pentru localitățile și unitățile economice din regiune. Chiar dacă, pentru acestea, sursa directă de alimentare cu apă nu este întotdeauna Dunărea, ea influențează apele freatice ce constituie, de cele mai multe ori, surse de apă captate. În sectorul românesc al coridorului fluvial al Dunării există în prezent 19 orașe și 9 așezări rurale. Majoritatea folosesc, pentru diferite utilizări, apa din fluviu. Cele mai mari unități industriale cu captări proprii din apa Dunării sunt: întreprinderea Minieră Moldova Nouă, Combinatele Chimice de la Drobeta-Turnu Severin, Turnu Măgurele și Giurgiu, Combinatul Siderurgic Siderca Călărași, Combinatele de Celuloză și Hârtie de la Călărași și Brăila, Sidex Galați, intreprinderea de Alumină Tulcea.

Deși volumele de apă prelevate din Dunăre de aceste unități au scăzut în ultimii ani datorită declinului economic, ele rămân totuși mari și, adăugate celor preluate pentru alte folosințe, (irigații, alimentări cu apă ale unor întreprinderi cu alte profile, etc.), au valori semnificative .

Lucrările existente de apărare împotriva inundațiilor aflate în funcțiune pe ansamblul bazinului hidrografic Jiu, constau în regularizări de râuri, îndiguiri, consolidări de maluri, precum și în acumulări complexe, permanente și nepermanente.

Suprafața spațiului hidrografic administrat de Administrația Bazinală de Apă Jiu este de 16.676 km2. În bazinul hidrografic Jiu sunt 36 lacuri și bălți naturale din care 14 sunt mai mari de 0,5 km2. Dintre lacurile cele mai importante amintim: Fântâna Banului (S = 3,14 km2), Balta Rotunda (S = 3,00 km2) Balta Mărginița (S = 2,56 km2), Balta Ciupercenilor (S = 1,68 km2) ș.a.

Pe râurile interioare există 61 acumulări cu folosință complexă cu un volum util de 944,904 mil. m3. Dintre cele mai importante acumulări amintim: Valea de Pești (Vt = 5,3 mil. m3), Vădeni-Târgu Jiu (Vt = 2,623 mil. m3), Turceni (Vt = 9,9 mil. m3) ș.a.

Resursa de apă de suprafață aferentă arealului A.B.A. Jiu, din râurile interioare, este de 4.059,1 mil. m3 (128,7 m3/s), iar resursa de apă subterană este de 1.035 mil. m3 (32,8 m3/s) din care 568 mil. m3 provin din surse freatice și 467 mil. m3 din surse de adâncime .

1.1.2. Aspecte generale ale subsistemelor mediului

Privitor la proprietățile mediului, resursele și serviciile existente se referă la resursele și serviciile pe care mediul le asigură pentru funcționarea subsistemelor componente, dar și la disponibilitatea unor resurse și servicii de a fi înlocuite (de exemplu, resursele regenerabile și neregenerabile);

Mediul are un caracter perceput ca o calitate absolut particulară, o reflectare a unor realități spațiao-temporale care au fost în permanență modelate prin dialogul om-natură. Intrând în cadrul general, mediul inundabil nu este doar un ansamblu de elemente materiale, ci și reprezentarea mentală, imaginea colectivă, ecoul psihic al legăturii oamenilor, comunităților sau grupurilor cu locul lor.

Această relație permanentă dintre dimensiunile naturale și cele sociale și etnoculturale prezintă o mare importanță în spațiul analizat și trebuie luată în considerare în toate discuțiile despre dezvoltarea durabilă.

Ca ansamblu sistemic vast, mediul rezultă din integrarea a trei sisteme echivalente mari: cea a sprijinului ecologic sau abiotic, a sistemului comunităților vegetale și animale și a sistemului activităților umane, prin care primele două se modifică, se planifică și se utilizează.

Dezvoltarea regională a devenit o preocupare majoră pentru comunitatea de cercetare științifică, precum și un subiect de dezbatere pentru autoritățile centrale și locale, pentru întreprinzători și actorii publici. Spațiul – ca suport al activităților umane, precum și al capitalului natural – reprezintă forma obiectivă a existenței materiale și exprimă ordinea coexistenței lumii reale, dimensiunea spațială fiind vitală pentru susținerea sistemelor social-economice , .

Capitala naturală a Luncii Dunării deține o capacitate de producție care trebuie cunoscută prin celulele sale funcționale pentru a evita degradarea sub impactul uman și pentru a favoriza utilizarea durabilă a capacității sale de sprijin. Garantarea dezvoltării socio-economice durabile în spațiul Dunăream presupune familiarizarea cu durabilitatea ecologică, integritatea ecosistemului, capacitatea de susținere a mediului, echilibrul ecologic regional și local al ecosistemelor.

Dunărea, precum și zonele sale riverane și de inundații oferă o varietate de resurse, pe care generații succesive au urmărit să le controleze și să le transforme în beneficiul lor. Fiind un mediu complex, unde elementele se află într-un echilibru dinamic, Lunca Dunării a suferit schimbări severe, mai ales ca o consecință a transformării terenului și a acoperirii cestuia. Modificările au fost diferite în ceea ce privește calitatea și intensitatea și depindea, în principal, de structurile socio-economice și politice specifice unei anumite perioade.

În ciuda condițiilor favorabile solului și climei și a volumului important al forței de muncă, activitățile agricole și, implicit, terenurile cultivate în cadrul Luncii Dunării au fost frecvent supuse unor fenomene hidrometeorologice periculoase, în special inundațiile.

Cercetările din ultimii ani, în plan național și internațional, au arătat că ecologia unui fluviu este puternic controlată de ecologia coridorului și axului fluvial. Barajele, acumulările antropice, ostroavele, lunca, zonele de spuraumectare, arealele aluvionare, constituie împreună un sistem în care orice schimbare intervenită într-un component se reflectă în calitatea celorlalte. Interacțiunea proceselor naturale din interiorul acestui sistem contribuie la evoluția sa. Această evoluție este însă marcată de activitatea umană, de intensitatea și formele ei de manifestare .

Indiferent de mărimea amenajărilor antropice din coridorul fluvial al Dunării, toate au adus modifcări calitative și cantitative ale mediului natural. În majoritatea cazurilor, artificializarea ecosistemelor este ireversibilă.

Spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul următorului se intensifică acțiunile de stabilire a nisipului prin plantarea de salcâmi și de viță-de-vie. Figurile 1.5 și 1.6 evidențiază creșterea suprafețelor forestiere între anii 1857 și 1912, împădurirea continuând în secolul al XX-lea, dovedită de hărțile topografice realizate în ultimele decenii ale acestui secol. În același interval (secolul XX), o creștere semnificativă este înregistrată de livezile și podgoriile, care se extind mai ales pe terenurile nisipoase (Bechet, Bistreț, Cârna, Maglavit și Gârla Mare).

Figura 1.5 – Aspect și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Ciupercenii Vechi la Ghidici

Figura 1.6 – Aspect și dinamica utilizării terenului în sectorul Dunărean de la Bistreț la Gighera

Inserțiile antropice în coridorul fluvial al dunării au determinat cele mai multe cazuri de schimbări ireversibile ale caracteristicilor elementelor cadrului natural și au avut efect sinergic asupra stării mediului în ansamblul său.

Îndiguirile au generat creșterea nivelelor la ape mari, micșorarea timpului total de parcurgere a undelor de viitură, reducerea suprafețelor de reproducere a peștilor și reducerea efectului de filtru biologic alături de valorificarea agricolă a incintelor îndiguite. Tot ca urmare a lucrărilor de îndiguire au aparut fenomene de sărăturare în lipsa unui drenaj corespunzător și ca urmare a excesului de umiditate (în special în sectorul Dăbuleni – Bechet), de eroziune în zonele dig-mal unde nu au existat perdele de protecție corespunzătoare și care sunt expuse valurilor generate de traficul naval.

Îndiguirile și desecările efectuate în lungul văii Dunării au afectat producția piscicolă, în sensul diminuării acesteia. Tot amenajările antropice au adus modificări orizontului biologic activ al solurilor.

Digurile de protecție împotriva inundațiilor construite între râul Jiu și Bechet în perioada 1908 – 1912 (reconstruite între 1930 și 1933), precum și pe sectorul Rast – Bistreț, în perioada 1925-1930, au fost inundate și rupte din cauza marilor inundații din acea perioadă cuprinsă între anii 1937 și 1942; ca urmare, după 1958, vechile diguri au început să fie reparate sau consolidate și au început construirea unor noi diguri de protecție împotriva inundațiilor.

După 1990, în contextul noilor relații de proprietate asupra terenului și infrastructurii și a unui declin economic general, cea mai mare parte a rețelei de irigații a încetat să funcționeze, în timp ce culturile sunt frecvent reduse sau compromise din cauza fenomenelor tot mai întâlnite de secetă din această zonă. Sectorul analizat din Lunca Dunării se numără printre puținele zone din România în care atât riscurile de secetă, cât și de inundații sunt caracteristice, cu toate consecințele declanșate asupra subsistemelor biotice, abiotice și umane ale mediului.

O altă problemă majoră este cea a degradării terenurilor, supuse tot mai multor factori naturali și antropici. Cele mai mari suprafețe de terenuri degradate și neproductive se regăsesc în localitățile: Desa, Piscu Vechi, Gighera, Braloștița, Argetoaia, Afumați, Dăbuleni, Calafat și Băilești (între 100 și 600 ha fiecare). O soluție optimă pentru aceste terenuri ar fi împădurirea.

În ceea ce privește subsistemul biotic, suprafața medie a spațiilor verzi din principalele zone urbane din județul Dolj se află sub valoarea recomandată de Comisia Europeană (12 m2 / locuitor), în special în orașele mici precum Băilești (1,36 m2 / locuitor) și Calafat (8,22 m2 / locuitor), în timp ce, în municipiul Craiova acest indicator ajunge la aproximativ 10 m2 / locuitor.

În ceea ce privește spațiile verzi (parcuri, grădini publice, scuaruri, baze sportive) din cele 7 orașe ale județului Dolj, acestea măsurau, în anul 2013, 1.326 ha, în creștere cu 1,5% față de anul 2007. Din perspectiva suprafeței medii de spații/locuitor, cea mai bună situație se înregistrează în municipiul Băilești (86 mp/locuitor), iar cea mai deficitară în Dăbuleni (5,7 mp/locuitor).

Tabel 1.1. Evidența spațiilor verzi din județul Dolj

Tabel 1.2. Principali indicatori ai mediului urban ai județului Dolj

Relieful – Considerând caracterul predominant al reliefului, județul Dolj este un județ de câmpie, încadrându-se în categoria județelor dunărene, datorită faptului că Fluviul Dunărea reprezintă agentul principal care a generat formele de relief în cadrul județului. Mai în detaliu, relieful cuprinde zona de luncă a Dunării, câmpia și zona de deal, altitudinea crescând de la 30 la 350 m față de nivelul mării, din sudul spre nordul județului.

Rețeaua hidrografică – Pe teritoriul Județului Dolj se află două bazine hidrografice principale: Dunărea (150km) și Jiul (140km). Râurile secundare aparțin fie primului fie celui de-al doilea bazin hidrografic, și includ: Balasan, Desnățui, Baboia, Ciutura, Jiet (afluenți al Dunării), Amaradia, Plosca, Raznic, Gilort, Meresel și Mascot (Râul Jiu). O excepție este râul Teslui, care traversează Județul Dolj pe o distanța de 73 km și este afluent al râului Olt.

Din punct de vedere climatic, perioada ultimilor 15 ani s-a caracterizat prin importante modificări ale parametrilor hidrometeorologici și geo-climatici în majoritatea zonelor geografice ale planetei, inclusiv în județul Dolj. Aceste perturbări climatice se datorează în mare măsură activităților antropice desfășurate în cadrul industriilor poluante din economiile naționale. Emisiile de substanțe acidifiante, precursori ai ozonului, gazele cu efect de seră și metalele grele, conduc la o încălzire evidentă a troposferei, fapt care determină efecte dezastruoase asupra mediului de viață terestru, marin și aerian. Pentru realizarea unei dezvoltări durabile, reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, promovarea și valorificarea formelor noi de energie regenerabilă, a tehnologiilor noi favorabile protecției mediului și pentru creșterea eficienței energetice, în anul 1997 a fost întocmit Protocolul de la Kyoto, la Convenția- Cadru a ONU, asupra schimbărilor climatice, adoptate la New York în anul 1992. România, ca țară participantă la realizarea protocolului de la Kyoto a ratificat acest document și urmărește în mod constant, punerea în practică a prevederilor acestuia.

Efectele evidente ale schimbărilor climatice sunt secetele și ploile abundente din ce în ce mai frecvente. Alternanța între perioade de secetă și ploile abundente afectează calitatea culturilor agricole și favorizează producerea inundațiilor datorită capacității reduse a terenurilor de a absorbi apa în exces.

În România, în 2005-2006, revărsările apelor și inundațiile au cauzat pagube însumând peste 1,5 miliarde de euro. Județul Dolj a fost unul dintre cele mai afectate de inundațiile produse în primăvara anului 2006: în aprilie 2006, județul Dolj a înregistrat peste 53% din totalul persoanelor evacuate din toată țara (8.787 persoane din 16.366).

Potrivit specialiștilor, încălzirea vremii va afecta tot continentul european, dar zonele cu risc mare de deșertificare sunt cele din jumătatea sudică a continentului. România, alături de Spania, Italia și Grecia, este pe lista zonelor unde schimbările vor fi accentuate, manifestările urmând a fi vizibile incă din anii 2015 – 2025. În România, principalele regiuni afectate de deșertificare vor fi Oltenia, Banatul și Dobrogea.

1.2. Repere în definirea și cercetarea fenomenelor de risc

Deși dezastrele naturale apar în forme naturale, cum ar fi cutremure, inundații, tornade, uragane, alunecări de teren etc., în ultimele șase decenii dezastrele au fost văzute de sociologi ca fenomene sociale care au rădăcini în sistemul social sau structura socială .

Pentru a înțelege cadrul teoretic al reducerii riscului de dezastru, voi prezenta în cele ce urmează mai multe concepte cheie. Definițiile acestor concepte vor fi adoptate, în principal, pe baza celor din terminologia UNISDR (Strategia internațională a Națiunilor Unite pentru Reducerea Dezastrelor) elaborată în 2009, și completate de unii academicieni. Există cel puțin două motive pentru utilizarea definițiilor UNISDR. În primul rând, servește ca bază teoretică care ajută direct la înțelegerea textelor UNISDR pentru partea de analiză,. În al doilea rând, UNISDR este agenția principală pentru probleme care privesc reducerea riscului de dezastru, deci definițiile sale au fost acceptate pe plan internațional și utilizate în documentele altor agenții partenere ale ONU și țărilor donatoare, de exemplu UNDP și USAID. Este important să se ia act de faptul că definițiile UNISDR s-au schimbat constant în timp. Prin urmare, anumite definiții din mediul academic sunt utilizate pentru a completa și a înțelege termenul mai cuprinzător.

Conform definiției privind "dezastrul" dată de către UNISDR (2009), este vorba de o "perturbare gravă a funcționării unei comunități sau a unei societăți care implică pierderi și impacturi umane, materiale, economice sau de mediu pe scară largă, care depășesc capacitatea comunității sau societății afectate de a face față cu propriile resurse".

Cu toate acestea, în realitate, cele trei categorii de dezastre sunt gestionate separat de diferite agenții din sistemul ONU și din sectoarele guvernamentale. Prin declararea scopului reducerii riscului de dezastru ca "… reducerea daunelor cauzate de pericolele naturale cum ar fi cutremurele, inundațiile, secetele și cicloanele, printr-o etică a prevenirii", UNISDR își clarifică domeniul și anume, doar în legătură cu hazardele naturale, și nu catastrofele din cauze umane, deși activitățile umane contribuie, de asemenea, la izbucnirea unor pericole naturale. De asemenea, definiția implică necesitatea ca agențiile din afara comunității să se implice în reducerea riscurilor de dezastre, deoarece dezastrele apar atunci când capacitatea comunității nu este suficientă pentru a face față "cu utilizarea resurselor proprii".

"Riscul" așa cum este definit de către UNISDR (2009) înseamnă "combinarea probabilității unui eveniment cu consecințele sale negative", care este o revizuire a definiției anterioare unde sublinia doar "probabilitatea unor consecințe nocive" . "Riscul" este mai perceput în legătură cu vulnerabilitatea în definiția sa dinainte de 2007, dar acum riscul este explicat într-un mod mai larg. Este posibil să fie rezultatul examinării diminuării victimizării populației din comunitate, astfel încât să se implice mai bine în reducerea participativă a riscului de dezastru comunitar.

"Riscul de dezastru" înseamnă "eventualele pierderi în urma dezastrelor, în vieți, în stare de sănătate, mijloace de trai, bunuri și servicii, care ar putea apărea într-o anumită comunitate sau într-o societate în anumite perioade de timp specificate ". Utilizarea populară presupune, de obicei, semnificația atât a "probabilității" cât și a "consecințelor", dar în "riscul de dezastru", riscul este, de obicei, mai concentrat asupra "consecințelor negative". S-a recunoscut că riscul de dezastru este rezultatul combinării a două elemente, intensitatea fizică a pericolului și vulnerabilitatea și capacitatea de adaptare a popoarelor expuse riscului .

Există multe definiții privind vulnerabilitatea. De exemplu, și au definit-o ca fiind "caracteristicile unei persoane sau unui grup și situația lor care influențează negativ capacitatea lor de a anticipa, de a face față, de a rezista și de a se recupera după impactul hazardului". a pus, de asemenea, accentul pe vulnerabilitate asupra oamenilor prin identificarea celor trei elemente ale vulnerabilității ca fiind internă (starea de sănătate), personală (percepții, capabilități, acțiuni) și externă (mediul fizic / social). Spre deosebire de definițiile din mediul academic care au subliniat vulnerabilitatea oamenilor, definirea de către UNISDR, pe de altă parte, a subliniat vulnerabilitatea comunității, "caracteristicile și circumstanțele unei comunități, a unui sistem sau a unui activ care o face susceptibilă la efectele dăunătoare ale unui pericol".

Vulnerabilitatea este strâns legată de sărăcie. Sărăcia este unul dintre factorii care conduc la vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea poate duce și la sărăcie . Persoanele sărace sunt mai expuse riscurilor și pericolelor datorate unor factori cum ar fi localizarea locuințelor, materialele de construcție și accesul la informații. a susținut că vulnerabilitățile includ trei componente: gradul de rezistență, inclusiv capacitatea de recuperare; componenta de sănătate care include starea fizică a persoanelor și accesul la tratament medical; gradul de pregătire a individului și a comunității.

Capacitatea de adaptare, identificată de , ca fiind "capacitatea oamenilor, a organizațiilor și a sistemelor, de a face față și de a gestiona condițiile nefaste, situațiile de urgență sau dezastrele folosind abilitățile și resursele disponibile".

Capacitatea de a face față este văzută în contrast cu vulnerabilitatea. Persoanele vulnerabile au o capacitate limitată de adaptare. Îmbunătățirea capacității de adaptare a oamenilor îi ajută să-și reducă nivelul de vulnerabilitate. Reducerea riscului de dezastru, gestionarea riscului de dezastru sunt cei doi termeni utilizați în mod obișnuit pentru a descrie activitatea implicată în riscurile dezastrelor. Conform terminologiei UNISDR, "managementul riscului de dezastru" este definit ca "procesul sistematic de utilizare a directivelor administrative, a organizațiilor și a capacităților operaționale pentru implementarea strategiilor, a politicilor și a capacităților de adaptare îmbunătățite pentru a diminua efectele negative ale pericolelor și a posibilității de dezastru". Ea descrie acțiunile care vizează reducerea riscului, atât în ​​ceea ce privește diminuarea posibilității de producere a dezastrelor înainte de a se întâmpla, cât și diminuarea impactului negativ al pericolelor după ce acestea au loc. În timp ce "reducerea riscului de dezastru" este definită ca și "conceptul și practica de reducere a riscurilor de dezastru prin eforturi sistematice de analiză și gestionare a factorilor cauzali ai dezastrelor, inclusiv prin reducerea expunerii la riscuri, diminuarea vulnerabilității persoanelor și a proprietății, un management de mediu adecvat și pregătirea îmbunătățită pentru evenimente adverse", care descrie obiectivul politicii de reducere a riscurilor, cu accent pe etapa de pre-dezastre, în practică se dorește accent atât etapele de pre-dezastre, cât și cele post-dezastre.

1.2.1. Terminologia utilizată în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale

Manifestările extreme ale fenomenelor naturale cum sunt: furtunile, inundațiile, seceta, alunecările de teren, cutremurele puternice și altele, la care se adaugă accidentele tehnologice și situațiile conflictuale, pot să aibă  influență directă asupra vieții fiecărei persoane și asupra societății în ansamblu. Deși măsuri pentru prevenirea efectelor negative ale manifestărilor naturale extreme s-au luat probabil încă  de la primele contacte între om și natură, preocupările pentru a stabili o terminologie unitară și standarde în domeniu sunt mult mai recente, acestea datând abia din a doua jumătate a secolului XX și, în special, din ultimul deceniu al acestuia.  Încercările de a defini și a denumi cât mai bine fenomenele naturale extreme au condus la dezvoltarea unei terminologii operaționale care se utilizează  astăzi de cea mai mare parte a cercetătorilor implicați în această direcție .

Conceptele de hazard și risc, precum și noțiunile asociative, prezintă dificultăți în ceea ce privește definirea conținutului și a implicațiilor acestora. Este necesară o studiere aprofundată a acestor elemente, în vederea elaborării unui sistem conceptual logic, care să definească și să reunească accepțiile unanime, pentru a evita inadvertențele în utilizarea eficientă a termenilor.

Principalele confuzii sunt cele dintre hazard și risc, respectiv hazard și dezastru. Considerând cercetarea fundamentală a fenomenelor extreme predezastru ca prioritară pentru reducerea urmărilor negative ale dezastrelor asupra populației, sub egida UNESCO și a secretariatului IDNDR (International Decade for Natural Disaster Reduction), s-a elaborat, în cursul anului 1992, un dicționar de termeni cu scopul folosirii unui limbaj științific unitar, „Internationally agreed glossary of basic terms related to disaster management”, în vederea elaborării unor sinteze la nivel planetar.

În accepțiunea UNISDR și a literaturii de specialitate, definițiile fuzionate ale termenilor utilizați în cercetarea hazardelor și a implicațiilor sociale, pot fi enunțate astfel , , , NISDR (2005), Wisner (2003), Twigg (2004) și DfID (2005):

Dezastrul este expunerea unui grup vulnerabil de persoane la un pericol, ducând la o ruptură în funcționarea unei societăți și la provocarea unor pierderi umane, materiale, economice sau de mediu care depășesc capacitatea comunității sau societății afectate de a le confrunta. Un dezastru rezultă dintr-o combinație de riscuri și vulnerabilități care depășesc capacitatea societății / comunității de a reduce eventualele consecințe negative ale unui risc.

Pericolul este un eveniment extrem, natural sau antropologic, potențial distructiv pentru activele sociale, economice și umane. Acestea pot include amenințări viitoare și pot fi "naturale" (geologice, hidrometeorologice și biologice) sau "antropologice" (degradare a mediului și pericole tehnologice).

Vulnerabilitatea reprezintă totalitatea condițiilor determinate de factorii fizici, sociali, economici și de mediu sau procesele care sporesc sensibilitatea unei comunități de a suferi impactul unui pericol.

Riscul este definit ca fiind produsul pericolului și vulnerabilității măsurat în termeni de daune cantitative și calitative așteptate ca urmare a expunerii persoanelor vulnerabile la pericol.

Capacitatea este combinarea tuturor forțelor și a resurselor existente într-o comunitate, societate sau organizație care poate reduce nivelul de risc sau efectele unui dezastru. Capacitatea poate include capital fizic, instituțional, social, economic sau uman. Capacitatea și vulnerabilitatea pot fi considerate a fi parte a aceluiași continuum pe măsură ce unul scade, pe măsură ce celălalt crește.

Conform lui , au fost propuse diferite ecuații pentru a ilustra corelația dintre risc, intensitatea hazardului și vulnerabilitatea, dar una dintre ecuațiile frecvent utilizate de către multe instituții este:

Risc = Pericol x (Vulnerabilitate / Capacitate)

Cu alte cuvinte, având în vedere că intensitatea fizică a pericolului nu este controlabilă, cu atât sunt mai vulnerabili oamenii din comunitate, cu atât se confruntă mai mult cu riscul de dezastru. În sens opus, o capacitate mai mare de a face față situațiilor nefavorabile din comunitate, cu atât sunt mai puțin vulnerabili și se confruntă cu un risc mai mic de dezastru.

1.2.2. Criterii de clasificare a hazardelor

Procesul de clasificare generală și realizarea specială a unei tipologii de pericole concise și cuprinzătoare furnizează un fundament teoretic solid și reprezintă un sistem de referință pentru evaluarea detaliată a vulnerabilității și a riscurilor . În prezent, se folosesc diferite clasificări ale pericolelor care iau în considerare originea evenimentului, tipul / subtipul (în funcție de agenții de declanșare, modelul de apariție, frecvența, amplitudinea, durata, magnitudinea), zona afectată, caracterul simplu / complex), activare (bruscă, moderată, lentă), sub-sisteme de mediu potențial afectate etc.

În literatura de specialitate hazardul este definit ca fiind probabilitatea ca o stare sau o condiție stabilă să sufere o schimbare bruscă. Deoarece nu se ajunge la un consens în această privință, o parte din comunitatea internațională de cercetare descrie termenul în cauză ca având legătură cu posibilitatea apariției unui fenomen potențial devastator, la un moment dat și într-o anumită zonă.

Sectorul analizat se află în sud-vestul României (Figura 1.7), la o distanță de aproximativ 150 de kilometri fluviali, între comuna Cetate și orașul Dăbuleni.

Figura 1.7. Riscul de inundații în Lunca Dunării sectorul Doljean

(http://maps.biodiversity.ro/, http://gis2.rowater.ro:8989/flood/)

Degradarea mediului înconjurător în mediul inundabil a devenit gravă în ultimii cincizeci de ani, cele mai importante caracteristici fiind: utilizarea necorespunzătoare a terenurilor, eroziunea și pierderea solului, defrișările, pierderea biodiversității, poluarea solului, apei și a aerului, modificările topografice și ale microclimatului etc. Odată cu schimbarea sistemului de proprietate după 1989, au apărut și alte aspecte de degradare (creșterea defrișărilor, abandonarea irigațiilor). În consecință, frecvența și magnitudinea dezastrelor naturale (secetele, inundațiile, mișcările de masă, eroziunea etc.) au crescut și la fel a crescut și vulnerabilitatea comunităților.

Dezastre naturale

Această categorie mare de pericole este reprezentată de procese sau fenomene naturale care pot provoca pierderi de vieți omenești, vătămări corporale sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, pierderi de mijloace de trai și servicii, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului (ibidem). Evenimentele cu pericol natural pot fi caracterizate prin magnitudinea sau intensitatea lor, viteza de debut, durata și aria de extindere. De exemplu, seceta se dezvoltă lent și se estompează și deseori afectează întreaga luncă inundabilă din România, iar mișcările rapide de masă pot afecta zonele abrupte mici situate mai ales la contactul geomorfologic.

2. Dezastrele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești, răniri, boli sau alte efecte asupra sănătății, daune materiale, daune asupra mijloacelor de trai și asupra serviciilor, perturbări sociale și economice sau daune asupra mediului . Emisiile dintr-un pericol tehnologic pot proveni dintr-o instalație de producție, un depozit, un coridor de transport etc. prin mijloace de transport specifice (apă, aer, sol) . Unul dintre cele mai importante pericole tehnologice, poluarea industrială a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării, această clasă de pericole este reprezentată și de radiația nucleară (Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona studiată), accidentele de transport, incendiile, deversările chimice etc. Pot apărea direct ca urmare a impactului unui eveniment de pericol natural.

1.3 Date și metode utilizate pe parcursul cercetării-se va completa la final

CAPITOLUL 2. TIPOLOGIA HAZARDELOR DIN LUNCA DUNĂRII, SECTORUL DOLJEAN

2.1. Hazardele naturale

Un pericol natural este un fenomen natural care ar putea avea un efect negativ asupra oamenilor sau asupra mediului. Hazardele naturale pot fi grupate în două mari categorii. Hazardele geofizice cuprind fenomene geologice și meteorologice, cum ar fi cutremurele, erupțiile vulcanice, incendiile, furtunile ciclonice, inundațiile, seceta și eroziunea solului. Hazardele biologice se pot referi la o gamă variată de boli și infestări.

Hazardul reprezintă intriga dezastrului, fie că vorbim de cel natural sau cel socioantropic. El poate fi constituit nu exclusiv din ceva spectaculos ci poate chiar de un banal act uman involuntar, care în lipsa vulnerabilităților nu ar fi avut cauze negative sub nici o formă. În ceea ce privește hazardelc, în funcție de generatorul lor, ele pot fi naturale sau antropice. Hazardele naturale sunt cele ce implică exclusiv activitatea naturii, tară acțiune umană manifestă. Includem aici hazardele climatologice/meteorologice (indicele extrem al confortului termic, temperaturile extreme, frecvența și intensitatea neponderată a precipitațiilor și cea a vântului, presiunea atmosferică nonnormală, calitatea aerului scăzută) hazardele geologice și cosmice (lichefierile, alunecările și prăbușirile de teren, cutremurele, explozia vulcanică, căderi de corpuri sau obiecte cosmice, emisiile de raze cosmice în mediul uman existențial neprotejat, perturbațiile câmpurilor magnetice) hazardele biologice și chimice (anomaliile genetice, inhalarea respiratorie, ingurgitarea de substanțe chimice și/sau bacteriolorgice, lezionarea suprafeței corpului, epidemiile, invaziile zooistmice, otrăvirea, excesul de consum de alimente, lichide, substanțe organice și/ sau anorganice etc.), hazardelc antropice care pot fi sociopoliticomilitare (mișcări sociale extreme, acțiuni anomice, conflicte armate, atacuri teroriste) și tehnologice (care se pot manifesta prin erori de cercetare, proiectare, construcție, exploatare a tehnologiilor, instalațiilor, mașinăriilor, căilor de acces, de comunicație și telecomunicații la care umanitatea are acces).

2.1.1. Hazardele hidrometeorologice

2.1.1.1. Inundațiile

Inundațiile, ca și cutremurele, în perioadele în care s-au produs, au constituit evenimente extreme deopotrivă de grave și nefaste pentru comunitățile umane afectate care s-au soldat cu victime omenești și pierderi materiale practic, irecuperabile.

Inundațiile, reprezintă volume considerabile de apă ce trec peste albiile râurilor, peste limitele de înmagazinare ale lacurilor sau mișcări ale apelor mărilor și oceanelor care pot afecta regiuni mai mult sau mai puțin întinse de pământ. În sensul celor precizate mai înainte, o inundație poate fi provocată de precipitații intense, îndelungate, de prăbușirea (ruperea) barajelor râurilor sau lacurilor construite pentru satisfacerea necesităților economico-sociale, sau de valuri care depășesc limitele curente, cauzate de furtuni puternice.

După cum este cunoscut, majoritatea așezărilor umane s-au constituit și dezvoltat în apropierea cursurilor de râuri, pe malurile mărilor și oceanelor, astfel ca inundațiile au constituit, constituie și vor constitui în continuare un permanent risc pentru comunitățile de oameni care trăiesc și muncesc în aceste zone. În afară pierderilor umane și materiale, rezultate în urma producerii inundațiilor, situația de fapt poate fi amplificată de apariția unor boli provenite de la animalele moarte care nu au fost dezafectate la timp sau nu s-a efectuat dezinfectarea și neutralizarea apariției lor cu substanțele chimice aferente. Sunt cunoscute bolile frecvente care apar în timpul inundațiilor.

Acest pericol include inundații din râuri (Dunărea și afluenții), precipitații, surse subterane și pot exclude inundațiile din sistemele de canalizare. Prin magnitudinea și durata acesteia, ar putea genera victime umane și daune materiale, care, la rândul lor, perturbă activitățile socio-economice din zona afectată.

În ultimul secol, protecția împotriva inundațiilor de-a lungul fluviului Dunărea a fost efectuată, în general, prin construirea digurilor, ceea ce a dus la un sentiment de siguranță și, prin urmare, o scădere a gradului de cunoaștere a inundațiilor. Inundațiile din 2006, 2010 și 2013 care s-au produs în zona inferioară a bazinului Dunării au subliniat din nou limitele măsurilor de protecție implementate, deoarece s-a produs o suprareglare sau o încărcare a digului, reamintind faptul că riscul rezidual de inundații rămâne în ciuda tuturor eforturilor depuse. În plus, anumite activități umane (cum ar fi sporirea spațiului construit și a activelor economice în luncă și reducerea reținerii naturale a apei prin utilizarea terenurilor) și deciziile luate, împreună cu schimbarea tipului de precipitații și alte caracteristici ale schimbărilor climatice contribuie la creșterea probabilității și a impactului negativ al evenimentelor inundabile.

Inundațiile care au afectat Lunca Dunării în ultimul deceniu demonstrează importanța națională și internațională a zonei studiate privind amplitudinea și impactul acestui tip de fenomene hidrologice periculoase. În aprilie 2006, majoritatea stațiilor hidrometrice de-a lungul Dunării au înregistrat valori care depășeau nivelurile de apărare. Astfel, la stația hidrometrică Calafat, nivelul apei înregistrat în 2006 (861 cm) a fost de 59 cm peste nivelul maxim proiectat; la Bechet, nivelul apei (845 cm) a fost de 58 cm peste nivelul proiectat, iar la Corabia, nivelul proiectat a fost depășit cu 45 cm, nivelul de apă înregistrat fiind de 801 cm .

Pe parcursul lunii iulie 2010, nivelul apei din Dunăre a arătat valori mai mari decât nivelurile de pericol proiectate la Bechet (nivelul înregistrat: 735 cm, 35 cm deasupra nivelului de pericol). La 28 martie 2013, la stația hidrometrică Bechet, nivelul inundațiilor a fost depășit cu 20 cm, iar la Calafat nivelul de atenție a fost depășit cu 42 cm.

Dat fiind că riscul de inundații al Dunării reprezintă cea mai recentă și cea mai detaliată evaluare transversală, interdisciplinară, a părților interesate orientate de riscul de inundații și al componentelor sale (pericol și vulnerabilitate), în continuare voi face referire la prezentarea pericolului de inundații în lunca inundabilă din sectorul Doljean, mai precis zona Cetate – Dăbuleni. De-a lungul ultimului secol, cu ajutorul dezvoltărilor rapide de tehnologii computerizate, au fosz întcomite hărți de risc de inundații și de alte riscuri extreme, dezvoltate și produse zona inundabilă a fluviului Dunărea, pentru a furniza informații adecvate privind riscurile pentru planificare spațială și solicitări economice. Evenimentele frecvente, cum ar fi inundațiile cu intervale de recurență de 30 și 100 de ani, sunt indicate de limitele inundațiilor.

2.1.1.2. Hazardele climatice

Cercetările climaterice privind Lunca Dunăreană din județul Dolj sau o zonă mai extinsă care include această unitate făcând referire clară la aceasta , , , au identificat schimbări considerabile ale cantităților și distribuției de precipitații, precum și ale temperaturilor din zonă, în special în ultimul deceniu al anului secolului al XX-lea. Dacă acest fenomen reprezintă o variație climatică normală sau este efectul activităților umane este o chestiune de dezbatere. Ceea ce poate fi clar menționat este faptul că fenomenele de uscăciune și secetă au un impact puternic asupra subsistemelor de mediu, amplificate prin accentuarea intervenției umane locale și prin degradarea proceselor de mediu.

Dintre fenomenele climatice periculoase numeroase și complexe, cu frecvență și amploare tot mai mari în zonă, seceta și uscăciunea au cele mai grave efecte asupra comunităților locale și asupra mediului.

Secetele sunt fenomene complexe induse în timp și declanșate de factorii meteorologici (nivelul precipitațiilor reprezintă un factor-cheie), care dăunează tuturor componentelor de mediu biotice și abiotice, iar intensitatea acestora poate depinde de caracteristicile acestor elemente de mediu (de exemplu, efectele secetei sunt intensificate de pierderea parțială a apei de precipitații în solurile cu capacitate redusă de retenție, ca solurile nisipoase sau compactate în zona studiului de caz). Mai mult, unii autori consideră că ariditatea caracterizează o zonă dată în care două categorii de factori acționează în sinergie.

Uscăciunea și seceta nu sunt evenimente noi în cadrul sectorului analizat al Luncii fluviale Dunării; deși râul mare reprezintă o sursă constantă de vapori de apă, fenomene periculoase precum cele menționate mai sus sunt adesea înregistrate în zona adiacentă, iar frecvența acestora a fost prezentată prin folosirea unor metode diferite. Astfel, corelația valorilor lunare ale temperaturii medii și ale precipitațiilor în climografiile Peguy și Walter-Lieth, au identificat fenomenele de uscăciune (iunie-septembrie) și seceta (mai ales august) extinsă la nivelul întregului sector. Folosind aceiași parametri și corelat cu sistemul de diagrame climatice Gaussen, concluzionează că perioada de uscare se întinde pe mai mult de trei luni, în timp ce intervalul de secetă este cuprins între 1 și 1,5 luni.

Excesele termice anterioare și deficitul pluvial nu au avut un impact la fel de sever asupra componentelor de mediu ca cel observat în ultimele decenii. O explicație se referă la transformarea răspunsului ecologic sub stresul crescător al impactului uman (schimbarea suprafeței active, utilizarea / abandonarea irigației etc.), în timp ce alta este legată de transformarea semnificativă a regimului pluvial (rare și scurte, ploi torențiale care uneori au dus la inundații, care alternează cu perioade lungi de secetă și care au înlocuit ploile lungi și, precum stratul subțire și discontinuu de zăpadă care a înlocuit trecutul zăpezii grele).

Este suficientă dovada că sectorul Cetate – Dăbuleni al Luncii Dunării este inclus într-o zonă mai largă, situată în sud-vestul României, care este mai frecvent și puternic afectat de ariditate accentuată, consecințele acestui fenomen fiind sever atât la nivelul economic și de mediu. Acest pericol nu poate fi o activitate umană la scară spațială și temporală diferită: schimbări climatice globale, impact uman, utilizarea greșită a terenurilor și a resurselor de apă etc. Valorile indicatorilor de mai sus includ sectorul studiat în zonele cele mai afectate de fenomene climatice restrictive, în special seceta și uscăciunea. În acest context, este obligatorie reevaluarea anumitor componente-cheie ale activității umane din zonă (în special cele legate de agricultură și silvicultură).

2.1.2. Hazardele geomorfologice și cele legate de degradare a solurilor

O amenințare sau succesiune de amenințări la adresa comunităților umane sau a factorilor de mediu rezultă din caracteristicile de instabilitate ale suprafeței terestre, chiar dacă s-au demonstrat cauzele acestei instabilități, ele având o natură diferită (endogene: cutremure, exogene: climatice, induse de om etc.) .

În zona studiată în această lucrare, pericolele geomorfologice sunt în mare parte prezente la contactul abrupt al luncii corespunzătoare cu unitățile vecine, de-a lungul malurilor, pe suprafețele de nisip etc. Acestea sunt în mare parte considerate ca fiind legate de schimbările de peisaj care afectează sistemele umane. Procesele care produc schimbările sunt rareori geomorfologice, dar sunt mai bine considerate ca fiind atmosferice sau hidrologice sau induse de om.

Fiind un rezultat complex al proceselor fluviale și eoliene cu frecvență ridicată în cadrul sectorului, peisajul geomorfologic al Luncii Dunării din sectorul doljean a suferit transformări severe exercitate de factorul uman.

Acest tip de influență semnificativă s-a concretizat mai ales prin construirea de diguri de control al inundațiilor, o rețea complexă de canale de irigare și drenaj și, în cele din urmă, prin utilizarea extensivă și severă a schimbării terenului, care au avut efecte ulterioare la nivelul tuturor componentelor de mediu, inclusiv elementele geomorfologice. Astfel, oamenii au devenit agenți geomorfologici activi și unele dintre pericolele geomorfologice din zonă sunt declanșate sau accelerate în strânsă legătură cu activitatea umană sau cu lipsa implicării umane.

Pericolele geomorfologice constituie un subgrup de pericole naturale și includ evenimente și procese care determină o schimbare a caracteristicilor luncii inundabile sau a suprafeței teraselor care dăunează societății umane și activităților sale.

Procesele naturale pot provoca astfel de schimbări în Lunca Dunării, dar, pentru un număr destul de mare, intervenția umană este – direct sau indirect – responsabilă.

Zona de studiu din această lucrare (de-a lungul luncii fluviului Dunărea), prezintă ecosisteme umane localizate la contactul unor forme de relief cu caracteristici diferite, ceea ce face ca aceste zone să fie vulnerabile la diferite tipuri de pericole geomorfologice, diferențele crescând atunci când discutăm despre caracteristicile luncilor românești și bulgare. Pericolele geomorfologice se referă la lunca inundabilă propriu-zisă, în anumite cazuri panta și platul terasei vecine (și, prin urmare, contactul cu lunca-terasă, unde se află numeroase așezări) și malurile Dunării sau ale afluenților săi. Judecând după amplitudinea daunelor (impactul asupra componentelor economice și sociale, schimbarea geo-componentelor, efectele vizibile asupra peisajului etc.), frecvență și intensitate, cele mai importante pericole geomorfologice din zona de referință includ procesele de eroziune (mai active la contactul geomorfologic sau de-a lungul malurilor fluviului), procesele de degradare a terenurilor, asociate cu alunecările de teren care sunt mai caracteristice din partea bulgară. Precipitațiile, prin distribuția lor pe parcursul anului și în special frecvența ploilor torențiale, corelate cu noul tip de vegetație și cu practicile agricole deficitare, reprezintă un factor esențial legat de activarea proceselor de degradare și de ritmul lor anual.

Printre obiectivele cercetării mele se numără realizarea tipologiei de hazardele geomorfologice și legate de sol, care sunt declanșate sau accelerate de intervenția umană și care acționează înapoi asupra comunităților locale, în contextul complex al degradării mediului. În continuarea lucrării voi prezenta hazardele geomorfologice împărțite în cinci domenii: hazarde geomorfologice legate în principal de gravitate, hazarde geomorfologice legate în principal de eroziunea apei de ploaie, hazarde geomorfologice legate de eroziunea eoliană, hazarde geomorfologice legate de formațiuni antropice și hazarde geomorfologice legate de degradarea solului.

Hazardele geomorfologice identificate și evaluate din punct de vedere al surselor, al apariției și al impactului au fost corelate cu intervențiile și activitățile umane, cum ar fi defrișările, supraîncălzirea, apariția haldelor de gunoi inadecvate, exploatarea nisipului / pietrișului, practicile agricole deficitare, canalele, digurile, rezervoarele fiind cele mai numeroase. Toate aceste structuri induse de om au fost expuse hazardelor geomorfologice (în special, prin mișcarea sedimentului de la sursă la livrare), și atât de multe intervenții umane au avut tendințe periculoase prin răspunsul lor.

2.1.2.1. Hazardele geomorfologice dominant fluviatile

Acest tip de hazarde se referă la orice zonă cu pante din lunca inundabilă și la contactul geomorfologic. O evaluare a acestui tip de hazard poate fi făcută în domeniul eroziunii prin stropire, eroziunii foilor, eroziunii concentrate și a sufoziunii – tasare a terenului datorită acțiunii erozive a apelor subterane (front diagonal / canale înguste / albie de torent). Eroziunea este un proces natural, dar a crescut dramatic prin utilizarea terenurilor umane (în special prin despăduriri, agricultură, tăierea livezilor / podgoriilor și supraîncălzirea) în contextul schimbărilor climatice. În timp ce orice suprafață descendentă este expusă la eroziunea de stropire / foaie, sufoziunea reprezintă un hazard care pune în pericol suprafețele caracterizate de prezența loessului, iar eroziunea concentrată se dezvoltă la contactul luncii inundabile cu terasa înaltă.

2.1.2.2. Hazardele geomorfologice dominant gravitaționale și pluvio-denudaționale

Aceste hazarde se referă în principal la mișcări de masă, alunecări de teren, compactări de suprafață și deșeuri sau fluxuri de noroi. Acest tip de hazarde se dezvoltă în trei cazuri diferite, în funcție de morfologia terenului, impactul uman și eroziunea fluvială. În primul rând, acesta este cazul malurilor dunărene și al afluenților săi, care sunt supuși eroziunii laterale. Defrișările ilegale sau necorespunzătoare și lipsa măsurilor de consolidare a malurilor de râu, împreună cu traficul fluvial, au contribuit la o modelare accelerată a eroziunii a râurilor înalte. În al doilea rând, acest tip de pericol este caracteristic contactului dintre lunca și terasă. Din acest punct de vedere, se remarcă două situații: zonele de contact geomorfologice cu terasa joasă, în general mascate de prezența nisipului eolian și zonele în care luncile intră în contact cu terasa înaltă (a treia terasă a Dunării, la 28 de metri – la Calafat etc.), diferența de altitudine semnificativă a apărut astfel favorizând hazardele geomorfologice. Zonele expuse sunt situate de-a lungul liniei de contact marcate de prezența așezărilor: Calafat – Basarabi – Golenîi, Măceușu de Jos – Nedeia, Potelu – Dăbuleni. Pe versanții neconsolidați sau pe malul râurilor gravitatea sau procesele geomorfologice declanșate de apă (în principal prăbușiri sau fenomene torrențiale) au fost accelerate de utilizarea inadecvată a terenului (supraîncălzirea, despădurirea, îndepărtarea materialelor de construcție, clădirile grele de pe terasă, aproape de margine, construcția drumurilor etc.) și prin lipsa măsurilor de combatere a eroziunii. În cele din urmă, extinderea zonelor de nisip, precum și schimbările induse de om pe lunca inundabilă și în imediata vecinătate a acestei unități favorizează compactarea de suprafață.

2.1.2.3. Hazardele geomorfologice dominant eoliene

Aici ne referim deflație, abraziune și depunere a nisipului. Suprafețele mari ale luncii inundabile (Calafat – Ciupercenii Noi – Desa – Piscu Vechi – Ghidici, Bechet – Dăbuleni) sunt vulnerabile la acest tip de pericol, care trebuie evaluat în contextul utilizării terenului în funcție de schimbările climatice (perioade lungi de uscare / secetă, creșterea numărului de furtuni, fenomene cu temperaturi înalte, vânt la rafală etc.).

2.1.2.4. Hazarde geomorfologice legate de microforme de relief antropice

Sunt mai greu de clasificat, dar acestea sunt declanșate de impactul direct al oamenilor asupra reliefului. Această categorie de hazarde este în strânsă legătură cu construcția unor diguri mari care au modificat debitul lichid și solid al râului (și modelarea pantei sau tipul / rata de sedimentare) sau activitățile și formele rezultate din extracție a materialelor de construcție.

Dunărea și lunca inundată au reprezentat în mod tradițional o sursă de materii prime pentru lucrările de construcție, dar uneori această activitate a accelerat anumite pericole geomorfologice. Pornind de la gropile de împrumut realizate pentru colectarea de nisip, pietriș sau argilă, în anumite situații procesul geomorfologic periculos a devenit necontrolat și s-a extins rapid prin eroziune laterală și regresivă.

2.1.2.5. Hazardele geomorfologice legate de degradarea solurilor

Aici este inclusă o varietate semnificativă de procese de suprafață și subterane, cum ar fi gleizarea, salinizarea, migrarea verticală a elementelor solului, îndepărtarea / acoperirea capacității fertile a solului din cauza vântului etc. Cauzele trebuie, de asemenea, să fie puse în legătură cu tehnicile agricole inadecvate, cu despădurirea, supraîncălzirea, întreruperea legăturii laterale dintre lunca și Dunăre etc.

După căderea sistemului socialist și odată cu creșterea proprietății private, împreună cu distrugerea sau abandonarea cvasigeneralizată a echipamentelor agricole în luncă, noua situație socio-economică complexă a influențat apariția anumitor tipuri de hazarde geomorfologice. Un exemplu simplu arată că, în anumite cazuri, despăduririle (fenomene secetoase care au afectat vegetația) au generat reactivarea dunelor de nisip. În cadrul întreruperii conectivității laterale între Dunăre și lunca inundabilă, lipsa irigațiilor are consecințe la nivelul degradării solului etc.
Obiectivele cercetării geomorfologice antropogene în cadrul managementului integrat al mediului trebuie să includă evaluarea scopului, tipului și extinderii impactului uman asupra reliefului, anumite predicții privind dinamica geomorfologică după intervenția umană, identificarea zonelor care merită protejate, precum și realizarea unor corelații între pericolele induse în cadrul noului peisaj geomorfologic și dimensiunile vulnerabilității componentelor de mediu.

2.1.3. Alte hazarde naturale

Aici icludem cutremurele care nu au afectat zona studiată, aceasta nefiind încadrată la zone cu risc seismic.

Viiturile puternice 2006 au fost cauzate de stratul de zăpadă existent în aproape tot bazinul Dunării, dar mai ales în zonele montane din Alpi și Carpați unde a măsurat grosimi de până la 2–3 m. Spre sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie, temperaturile ridicate (12 – 14șC) au condus la topirea accelerată a stratului de zăpadă.

Alte riscuri naturale despre care nu se poate vorbi în zona studiată includ: erupțiile vulcanice, avalanșe, surparea terenului,

2.2. Hazardele tehnologice

Hazardele tehnologice, așa cum sunt definite de UNISDR, provin din condițiile tehnologice sau industriale, inclusiv accidente, proceduri periculoase, defecțiuni de infrastructură sau activități specifice umane, care pot cauza pierderi de vieți omenești etc. . Unul dintre cele mai importante hazarde tehnologice, poluarea industrială, a scăzut în ultimii ani. În lunca inundabilă a Dunării din sectorul doljean, această clasă de hazarde este reprezentată și de radiația nucleară (de la Kozloduy), de deșeurile toxice, de defecțiunile barajului (Porțile de Fier II, situate în amonte de zona de studiu), accidentele de transport, incendiile, scurgerile chimice etc.
Hazardele tehnologice pot apărea, de asemenea, în mod direct ca urmare a impactului unui eveniment de hazard natural.

Spre deosebire de hazardele naturale, cele tehnologice oferă posibilitatea de a controla și de a face față efectelor acestora. Datorită numeroaselor accidente tehnologice grave, organizațiile internaționale și guvernamentale au încercat în permanență să îmbunătățească legislația pentru a preveni astfel de evenimente. La nivel european, merită menționate: Strategia internațională pentru reducerea dezastrelor, Convenția pentru prevenirea accidentelor industriale majore, Directiva SEVESO și Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est, ulterior Consiliul Regional de Cooperare, precum și Strategiile și programele naționale. În România, există o legislație destul de vastă pentru prevenirea accidentelor industriale majore, politica principală privind manipularea și controlul substanțelor periculoase, planurile de urgență în caz de accidente care implică astfel de substanțe etc.

2.2.1. Hazardele industriale și cele legate de transporturi

Suprafața studiată este una cu istoric agricol, iar cele mai importante unități industriale sunt concentrate în afara zonei studiate, și anume în Turnu Măgurele (județul Teleorman) și Corabia (județul Olt). Astfel, sursele potențiale de pericole industriale tehnologice au fost identificate numai în Turnu Măgurele, unde există un amplasament industrial SEVESO, SC Donau Chem SRL, care produce patru substanțe chimice (azotat de amoniu, carbamidă, amoniac și acid nitric) și are patru depozite pentru deșeuri industriale.

În vecinătatea zonei studiate în această lucrare nu există depozite sau rezervoare de substanțe cu risc major de risc chimic și de explozie, așa cum prevede HG 804/2007.

Transportul rutier de țiței și alți combustibili periculoși este în general legat de orașele din zonă – Calafat, Bechet, Dăbulești pe drumul național de-a lungul Dunării. În conformitate cu Strategia națională de prevenire a situațiilor de urgență, pentru prevenirea accidentelor în timpul transportului de substanțe periculoase, există un sistem de monitorizare a acestor transporturi (inspectoratele județene pentru situații de urgență) pentru a asigura o intervenție oportună și operativă în cazul în care se produce vreun astfel de accident.

Portul de la Calafat deține platforme destul de mari, dar are puține activități datorită decăderii instalațiilor portuare și a platformelor.

2.2.2. Hazardele legate de calitatea apei și a solului

Pe lângă activitățile industriale limitate din zonă, deșeurile menajere care sunt depozitate în mai multe locuri neautorizate sau înainte de tratare conduc la contaminarea apei și a solului. Pentru cea mai mare parte a zonei studiate, un element periculos important îl reprezintă deșeurile industriale, de construcții sau de uz casnic. Pe lângă cazurile rare (reprezentate în cea mai mare parte de centrele urbane), infrastructura publică de teren este slabă sau inadecvată.

Zona studiată este slab dotată cu instalații de alimentare cu apă potabilă și canalizare (proiectele de conectare la rețeaua de canalizare și, în subsidiar, la canalizare, sunt în curs de desfășurare în numeroase unități admnitrativ-teritoriale (UAT) rurale, dar în anumite cazuri fondurile guvernamentale sunt amânate sau anulate.

Problema deșeurilor, indiferent de natura lor (de la deșeuri menajere și cele colectate din spațiile publice până la cele rezultate din demolare sau nămol după purificarea apelor uzate) intră în același context, dar cu restricții chiar mai severe.

Identificarea zonelor vulnerabile a fost realizată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Pedologie, Agrochimie și Protecția Mediului, împreună cu Administrația Națională "Apele Române", pe baza evaluării condițiilor naturale (sol, teren, climă, hidrologie, hidrogeologie) a zonelor cu potențial important de transmitere a nitraților din sistemul agricol către corpurile de apă de suprafață și subterane. Astfel, zonele vulnerabile la poluarea cu nitrați sunt reprezentate de câmpurile agricole prin care deversările difuze contribuie la poluarea solurilor și a apei. Evaluarea calitativă a apelor de suprafață și subterane din zonele vulnerabile se efectuează în principal pe baza concentrațiilor de nitrați, care nu trebuie să depășească pragul de 50 mg/l, în conformitate cu Directiva nr. 964/2000.

În 2010, majoritatea secțiunilor de monitorizare a apelor de suprafață situate în zonele vulnerabile din bazinele Jiu, Olt și Argeș – bazinele Vedea nu au înregistrat valori care să depășească pragul, în timp ce în cazul apelor subterane, mai mult de jumătate din secțiunile de monitorizare situate în aceleași condiții au înregistrat valori mai mari de 50 mg/l NO3.

Terenurile agricole corespunzătoare UAT în zona de studiu confirmă potențialul lor de poluare cu nitrați (Figura 2.1). Astfel, suprafața agricolă (aprox. 1000km2 din zona studiată) reprezintă 48,09% din suprafața totală.

Figura nr. 2.1 – Zonă hazarde tehnologice în arealul studiat – adaptat din

Sectorul inundabil aflat în studiu se suprapune parțial pe patru zone desemnate ca fiind vulnerabile la poluarea cu nitrați: Jiu Inferior – Jiu inferior (așezarea Gighera), Lunca Dunării 4 – (Ciupercenii Noi, Desa, Poiana Mare, Piscu Vechi, Ghidici, Rast, Negoi, Catane, Bistreț, Cârna, Măceșu de Jos și așezările Ostroveni).

BIBLIOGRAFIE

Administrația Bazinală de Apă Jiu, -. Planul de Management al Riscului la Inundații, s.l.: Administrația Bazinală de Apă Jiu.

Administrația Națională Apele Române, 2013. Raport de Evaluare Preliminară a Riscului la Inundații – Dunărea. București: s.n.

ANPM, 2007. Arii de Protecție Specială Avifaunistică, București: Agenția Națională pentru Protecția Mediului.

Beckman, M., 2006. Resilient Society, Vulnerable People: A Study of Disaster Response and Recovery from Floods in Central Vietnam, Uppsala: Department of Urban and Rural Development, Swedish Univeristy of Agricultural Sciences.

Berca, M., 2000. Ecologie generală și protecția mediului. București: Editura Ceres.

Bogadan, O. & Niculescu, E., 1995. Phenomena of dryness and drought in Romania. Revista Română de Geografie, Volumul 39, pp. 49-56.

Bogdan, O., 1999. Principalele caracteristici climatice ale Câmpiei Române. În: Comunicări de Geografie. București: Editura Universității, pp. 49-56.

Burton, I., Kates, R. & White, G., 1993. The environment as hazard. New York: Guilford Press.

Cannon, T., 1994. Vulnerability Analysis and the Explanation of „Natural‟ Disasters. În: Disasters Development and Environment. s.l.:John Wiley & Sons, pp. 13-30.

Consiliul Județean Dolj, 2009. Geografia Județului Dolj. [Interactiv]
Available at: http://www.cjdolj.ro/geografiadolj.html
[Accesat 24 04 2017].

Consiliul Județean Dolj, 2015. Strategia de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Dolj pentru perioada 2014-2020, Craiova: AVENSA.

Consilul Județean Dolj, 2008. Elaborarea strategiei Consiliului Județean Dolj de dezvoltare economico-socială 2007-2013 , Craiova: Consilul Județean Dolj.

De Leon, J. C. V., 2006. Vulnerability: A Conceptual and Methodological Review. Studies of the University: Research, Counsel, Education‟ – Publication Series of UNU-EHS, Volumul 4.

Department for International Development – UK, 2005. Disaster Risk Reduction: A development Concern. [Interactiv]
Available at: www.dfid.gov.uk/pubs
[Accesat 26 04 2017].

Dumitrașcu, M., 2006. Modificări ale peisajului în Câmpia Olteniei. București: Editura Academiei Române.

Dumitrașcu, M., Dumintrașcu, C. & Douguedroit, A., 2001. Seceta și impactul ei asupra mediului în Câmpia Olteniei. Revista Geografică, Volumul 7, pp. 166-172.

Few, R., 2007. Health and Climate Hazards: Framing Social Research on Vulnerability, Response and Adaptation. Global Environmental Change, Volumul 17, pp. 281-295.

Fothergill, A., 1998. The Neglect of Gender in Disaster Wok: An Overview of the Literature. În: The Gendered Terrain of Disaster. Connecticut: Praeger, pp. 11-25.

Gares, P. A., Sherman, D. J. & Nordstrom, K. F., 1994. Geomorphology and natural hazards. În: Geomorphology. Stuttgart: Elsevier, pp. 1-18.

Goțiu, D. & Surdeanu, V., 2007. Noțiuni fundamentale în studiul hazardelor naturale. Presa Universitară Clujeană, p. 44.

Guvernul României, 2007. Hotărâre nr. 1284 din 24/10/2007 privind declararea ariilor de protecție specială avifaunistică ca parte integrantă a rețelei ecologice europene Natura 2000 în România, București: Monitorul Oficial.

Kusky Timothy, M., 2003. Geological Hazards: A Sourcebook. Londra: Greenwood Press.

Licurici, M., Ionuș, O., Popescu, L. & Boengiu, S., 2013. Typology of hazards within the Danube Floodplain, the Calafat – Turnu Măgurele sector. Muzeul Olteniei Craiova. Oltenia. Studii și Comunicări. Științele Naturii, Volumul 2, p. 6.

Mohan, G. & Ardelean, A., 1993. Ecologie și protecția mediului. București: Editura Scaiul.

Năstase, A. & Năstase, M., 2006. Vegetația de laa Jiului cu Dunărea / Vegetationrom the Jiul river confluence with Danube, Muzeul Olteniei Craiova, Oltenia. Studii și comunicări, Series Stiintele Naturii XXII.

ONU, 2005. Strategic Directions for the ISDR System to Assist the Implementation of the Hyogo Framework for Action 2005-2015: Building the Resilience of Nations and Communities to Disasters. Switzerland, Eleventh Session of the Inter-Agency Task Force on Disaster Reduction, IATF/DR-11.

Pătroescu, M. și alții, 2000. Modificări antropice în coridorul fluvial al Dunării și reflectarea lor în starea mediului. Geographica Timisiensis, Volumul 8-9, pp. 213-223.

Popescu, L., Bădiță, A. & Licurici, M., 2015. Studiu privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul localităților Asociației Grup Local Pescăresc Calafat. [Interactiv]
Available at: http://ecofishdanubius.ro/doc/Studiul privind identificarea obiectivelor turistice din cadrul GLP Calafat_ecofish.pdf
[Accesat 24 04 2017].

Primack, R. B., Pătrăescu, M., Rozylowicz, L. & Dopa, C., 2002. Conservarea biodiversității biologice. București: Editura Tehnică.

Primăria Craiova, 2015. Plan integrat de dezvoltare urbană pentru polul de creștere Craiova. [Interactiv]
Available at: http://www.primariacraiova.ro/pozearticole/userfiles/files/01/7452.pdf
[Accesat 25 04 2017].

Schmidt-Thome, 2005. The Spatial Effects and Management of Natural and Technological Hazards in Europe. Geological Survey of Finland, p. 120.

Twigg, J., 2004. Good Practice Review 9: Disaster Risk Reduction. London : ODI.

UNISDR, 2005. Follow-up to Hyogo Framework in the African Region – Priorities for Action & Initiatives: Based on the"Regional and Sub-Regional Strategies in support of National Implementation of the Hyogo Framework for Action in Africa", s.l.: Strategia Națiunilor Unite privind Reducerea Dezastrelor.

UNISDR, 2009. A Practical Guide to HFA Monitoring and Review through a multi stakeholder Engagement Process 2009-2011, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

UNISDR, 2009. Terminology on Disaster Risk Reduction, New York: United Nations International Strategy for Disaster Reduction.

Vlăduț, A. C. G. & Avram, S., 2011. Drought impact upon agriculture in Dolj County, Romania. Sofia, University Press, pp. 127-132.

Wikipedia, 2017. Calafat. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Calafat
[Accesat 22 04 2017].

Wikipedia, 2017. Județul Dolj. [Interactiv]
Available at: https://ro.wikipedia.org/wiki/Jude%C8%9Bul_Dolj
[Accesat 24 04 2017].

Wisner, B., Davis, I., Cannon, T. & Blaikie, P., 2004. At Risk: Natural Hazards, People’s Vulnerability, and Disasters. 2nd ed. New York: Routledge.